DESPRE ACTIVITĂȚILE OUTDOOR ÎN GRĂDINIȚĂ

Educatoare SAGHIN FLORENTINAGPN Demacușa, Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița

Educaţia outdoor este un concept relativ nou, însă ea începe din ce în ce mai mult să

capteze interesul actorilor educaţionali din sistemul de învăţământ formal, această formă de

educaţie se bazează pe învăţarea în aer liber. Educaţiea outdoor, poate include educaţia pentru

mediu, activităţi recreative, programe de dezvoltare personală şi socială, drumeţii, aventură, etc.

Învăţarea în aer liber implică dimensiuni şi activităţi fizice, mentale şi de atitudine,

devenind o ancoră puternică pentru materialul cognitiv. Natura devine un loc de aplicare a

cunoştinţelor şi deprinderilor, un spaţiu de descoperire a noi probleme a căror rezolvare se poate

face direct prin găsirea de soluţii. Astfel, activităţile de învăţare sunt mai atractive şi mai uşor de

aplicat.

În activitatea de tip outdoor pe copil îl educă tot ceea ce-l înconjoară: cîmpul, pădurea,

râul, marea, păsările, animalele. Cunoaşterea mediului înconjurător– fenomenele fizico-chimice

din natură ( ploile, ninsorile, tunetul/fulgerul) pot fi observate cu uşurinţă – copiii vor fi mult mai

motivaţi să înveţe având posibilitatea de a observa aceste fenomene. De asemnea copilul

dobândeşte organizat cunoştinţe cu privire la plantele şi animalele din natură, informaţii cu

privire la mediul înconjurător, la poluare şi consecinţele acesteia.

Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţămînt-un mediu

relaxant, liber, faţă de pereţii sălii de grupă, poate oferi copiilor nenumărate provocări, astfel că

procesul de educare devine puternic, inspiraţional şi de natură să schimbe comportamente

antisociale, să creeze o relaţie puternică între oameni bazată pe sprijin reciproc.

Educaţia în aer liber este considerată a fi mult mai motivantă-stimulativă şi cu un impact

mai puternic asupra procesului de învăţare în rândul copiilor. Pentru a înţelege mai bine ce aduce

nou educaţia outdoor procesului de predare-învăţare, vom face o scurtă incursiune a formelor de

educaţie existente.

Prin natura lor, aceste activităţi – OUTDOOR - fac să dispară catedra dintre elev şi

profesor, făcându-i parteneri de grup şi de explorare, creându-le confortul psihic atât de necesar,

născând o comunicare foarte bună, motivare între cei doi beneficiari amintiţi anterior, calitate în

activitatea desfăşurată, luare de decizii şi argumentare fără bariere şi, în final, încredere de sine şi

rezolvare de probleme cu final pozitiv de ambele părţi.

Observările desfășurate în mediul natural necesită deplasarea copiilor în afara grădiniței

și se organizează în cadrul plimbărilor, al vizetelor sau al excursiilor. În cadrul acestor observări

scopul principal îl constituie asigurarea contactului direct al copiilor cu obiectul propus în mediul

lui obișnuit de viață – respectiv, pomii în grădină, în parc, păsările domestice în ogradă sau la

ferma de păsări, vrăbiuțe pe copac sau lângă cuibul lor, etc. Această situație prezintă un avantaj

real deoarece dă posibilitatea copiilor să stabilească relații între mediul specific unui animal sau

al unei plante și manifestările, obiceiurile lor.

Educaţia plastică şi abilităţile practice oferă posibilităţi de manifestare deplină a

creativităţii şi sensibilităţii copilului.

Colajele, desenul, afişele cu mesaje ecologice constituie o îmbinare a esteticului cu

informaţia ştiinţifică. Prin aceste activităţi capată valoarea artistică unele obiecte realizate din

materiale refolosibile.

Atât educaţia non-formală cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia

formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învăţare, tendinţa actuală este aceea de

amplificare a celor două forme, mai ales pentru faptul că încorporate, ele conduc la un sistem

educativ mult mai valoros din punct de vedere al calităţii, produc avantaje pe termen lung, permit

acoperirea unei game largi de discipline şi cel mai important, actul educaţional se axează în

aceeaşi măsură şi celor care o implementează ( în speţă educatorii) şi celor care fac obiectul

învăţării (copiii).

Este foarte important pentru creşterea şi dezvoltarea copilului ca activitatea instructiv-

educativă din şcoală să fie întregită de aceste activităţi de tip OUTDOOR, iar beneficiarii vor fi

cu siguranţă atât educatorii cât şi “educaţii”.

Dacă finalitatea educaţiei formale, privită în instituţiile de învăţământ clasice (şcoli,

universităţi), o reprezintă certificatele, diplomele, atunci finalitatea educaţiei de tip OUTDOOR

este schimbarea vizibilă produsă la nivelul comportamentului participanţilor şi din acest motiv

educaţia OUTDOOR are un caracter nonformal.

Educaţia OUTDOOR reprezintă procesul educaţional, indiferent de subiectul

predat/învăţat, proces care are loc nu oricum ci într-un cadru natural, plin de provocări şi

curiozităţi încă nedescoperite.

Finalitatea şi misiunea activităţilor de tip outdoor este aceea de a dezvolta personalitatea

copilului din punct de vedere cognitiv, afectiv, motric oferind posibilităţi de a experimenta

lucruri noi, trăind şi învăţând împreună, în strânsă legătură cu mediul înconjurător, prin

proiectarea şi derularea unor activităţi în afara grădiniţei.

Bibliografie:

Ionescu, M. , Radu, I.; (2001);-Didactica Modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca;

- Manual de educaţie Outdoor- 2010-2012