Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris - d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.Cuprins [arată] Edgar Degas: Curse de cai, 1862-80 - Musée d'Orsay, Paris Edgar Degas: Absintul, 1876 - Musée d'Orsay, ParisHilaire Germain Edgar Degas (era deja un artist matur când și-a modificat modul de scriere a numelui în Degas) s-a născut la 19 iulie 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii burgheze înstărite. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana (USA). După absolvirea vestitului liceu "Louis-le Grand", Edgar se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează în curând studiile și își ocupă timpul copiind tablouri ale marilor maeștri din muzeul Louvre, însușindu-și astfel arta picturală. Este sigur de vocația sa și se hotărăște să-și consacre în întregime viața picturii. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, însă nu rămâne mult timp elev al școlii.În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă la noi încercări.În 1859, Degas revine în Franța. Frecventează muzeul Louvre, unde în 1862 sau 1863 se întâlnește cu Édouard Manet, cei doi artiști se împrietenesc repede. Îl vizitează adesea acasă și în atelier, stau împreună la cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor pictori. Acolo pot fi întâlniți Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme realiste observate la cursele de cai sau la spectacolele de balet. După războiul franco-prusac (1870-1971), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Pictează tabloul "Comerț cu bumbac la New Orleans" (1873). Edgar Degas: Clasa de dans, 1873-75 - Musée d'Orsay, Paris Edgar Degas: Dansatoare pe scenă, 1878 - Musée d'Orsay, ParisÎntors la Paris, tot timpul îi este consacrat balerinelor și observării dansului acestora. Începe tabloul "Clasa de dans", pe care îl termină în 1875. Realismul scenei este bine precizat în diferitele poze, la compunerea siluetelor surprinse în timpul lucrului și al odihnei. Fustele vaporoase strălucesc în lumina blândă în care se scaldă sala de teatru. Degas pictează timp de mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schițe și sculpturi avându-le ca subiect. Aceasta ușurează urmărirea dezvoltării sale artistice. Tablourile sale în ulei cu desenul precis și cu gama elegantă a culorilor sunt completate cu tablourile în pastel de mai târziu saturate cu culori vii (de ex.: "Scenă de balet", 1878-1880). Edgar Degas: Femeie pieptănîndu-se, cca 1885 - Muzeul Puşkin, Moscova, ParisÎn 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în "plein air" (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea.Edgar Degas: Mica balerină, statuie în bronz, 1881La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera intitulată "Mica balerină". În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă tabloul "Modista" și o serie care constă din zece nuduri feminine (printre care "După baie" sau "Femeie ștergându-și picioarele"), în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și precupețește laudele: "Desenul rapid și nervos este în măsură - așa cum se întâmplă cu desenele japoneze - să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul".În 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăiește ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Degas nu a fost căsătorit, nu se cunoaște vreo legătură sentimentală de durată. Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească ziarul. În 1886, la expoziția impresioniștilor de la New York, sunt prezentate douăzeci și trei lucrări ale lui Degas. Tablourile lui se vând iar situația materială a artistului se îmbunătățește. Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este suficientă sesizarea pe calea pipăitului. În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecții de stat. Acesta este semnul recunoașterii. Este însă din ce în ce mai singur. În perioada 1909-1912, boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunță treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre din Paris.

Edgar Degas sau mai corect Edgar Germain Hilaire de Gas s-a născut in 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii instarite de mici nobili de provincie. La maturitate și-a modificat modul de scriere a numelui în Degas, pentru a se indeparta de radacinile lui de mica nobilime. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher, iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana, fosta colonie a Frantei pe continentul American, astazi componenta a Statelor Unite.Dupa absolvirea liceului se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează studiile dupa mai putin de un an și își ocupă timpul copiind tablouri ai marilor maeștri din muzeul Louvre. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, dar din cauza unor abateri disciplinare nu rămâne mult timp elev al școlii, fiind exmatriculat.În 1856, Degas face o călătorie la Napoli, la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă sa continue.Dupa intorcerea in Franta se întâlnește cu Édouard Manet, cu care va deveni bun prieten si cu care va picta perioade indelungate. Împreună îsi petrec vremea libera la cafeneaua Guerbois, acolo îi intalneste pe Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă, Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme care pot fi considerate “impresioniste”.După războiul franco-prusac (1870-71), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Aceasta “perioada americana” va da nastere unor panze celebre care ilustreaza viata in sudul Statelor Unite la sfarsitul secolului al XIX-lea. Inca doua postari despre opera acestui talentat desenator si pictor desavarsit.

Pierre-Auguste Renoir (*25 februarie 1841, Limoges - †2 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.Cuprins [arată] Viața și operaPierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria și-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porțelanuri, mai târziu pictează evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley care studiau și ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă. "La Grenouillère", 1869Renoir reușește să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet și Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille dispune de mijloace financiare grație averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună toată ziua, iar serile și le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice.În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867 și 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârșitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a picta împreună."Le Bal au Moulin de la Galette", 1876Cei patru fondează asociația Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictura impresionistă și unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârșitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeștrii ai Renașterii. Renoir începe săși formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidență cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque"). "Les grandes baigneuses", 1884Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 și expusă în 1887, aparține acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte Frumoase" îi achiziționează tabloul "Jeunes filles au piano" (1892), care ajunge încă în timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin (période "nacrée"). "Jeunes filles au piano", 1892Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în viața mea în care să nu fi pictat" - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919.Printre operele pe care le-a lăsat posterității se numără și "Le Déjeuner des canotiers" (Dejunul vâslașilor, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslași din Chatou, luând micul dejun în restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăsesc și unii dintre apropiații artistului, chiar și viitoarea soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine. Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări.Interesant e dialogul privirilor personajelor: bărbatul având capul descoperit privește înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei își îndreaptă atenția spre vâslașul cu pălăria de pai. Vâslașul o privește pe Aline Charigot care își îndreaptă atenția spre cățelul pe care îl ține în brațe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzația că s-ar putea oricând așeza între meseni. Tabloul „Dejunul vâslașilor” este cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinței pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediție a expoziției impresioniștilor.

Greu de gasit o unanimitate de opinii cand este vorba despre opera unui mare pictor. In cazul lui Pierre-Auguste Renoir, majoritatea expertilor ar fi de accord insa ca “Dejunul vâslașilor” (Le Déjeuner des canotiers) este opera perfecta a marelui pictor. Pictata in 1881, in plina maturitate artistica a lui Renoir, pictura descrie figurile unor vâslași din Chatou, dejunand într-un restaurant pe malul raului.Printre personaje pictate vom regasi prieteni apropiați ai artistului, inclusiv viitoarea lui soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un catel. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă, e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine.

Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări. Dialogul privirilor dintre personaje este fascinant si impresinant de viu. Bărbatul având capul descoperit privește înspre femeia cu pălărie albă, care la rândul ei își îndreaptă atenția spre vâslașul cu pălăria de pai. Vâslașul o privește pe Aline Charigot, care își îndreaptă atenția spre cățelul pe care îl ține în brațe, acesta fiind cel care închide spirala. Cadrul creat de Renoir dă privitorului senzația că s-ar putea oricând așeza între meseni. Tabloul „Dejunul vâslașilor” a fost cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinței pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediție a expoziției impresioniștilor.In 1879, Renoir pleacă în Italia, unde va fi coplesit si profund influentat de marii maestri ai Renașterii italiene. Renoir începe să-și adapteze tehnica la ceea ce a admirat in Italia. Vom vedea deja jocuri de lumina si fundalul tablourilor lui vor aminti de frescele italiene. Nudurile si fetele albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres (“ingresque”).Tabloul “Les grandes baigneuses” (am prezentat-o ieri), expusă în 1887, aparține acestei perioade. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot. Directorul ” Académie des Beaux-Arts ” îi achiziționează tabloul “Jeunes filles au piano” (prezentata tot ieri), care ajunge încă în timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin (“nacrée“).Cam prin 1895, Renoir se imbolnaveste de o febra reumatica, care ii va provoca in timp o usoara paralizie. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919. Maine vom avea o ultima postare dedicata lui.Provenienta familiala a lui Pierre-Auguste Renoir este probabil cea mai modesta dintre toti impresionistii. Nascut in anul 1841 la Limoges, este fiul unui croitor sarac. Parasește casa parintilor devreme si il gasim la varsta de 13 ani ca lucrator intr-un atelier de jaluzele si evantaie pe care le picta cu ajutorul desenelor copiate de la Louvre, aflat aproape de mansarda in care traia cu inca doi ucenici.In doi ani reuseste sa agoniseasca ceva bani pentru a putea studia pictura. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862, datorita talentului, primeste o modesta bursa, fiind admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley, care studiau și ei pictura in acelasi atelier.Renoir reușește să-si expună tablourile ne-fiind inca “acuzat” de impresionism în 1865 la “Salonul Oficial“, celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă. In anul următor este respins, împreună cu Manet și Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Lipsit de mijloace si fara succes la public, Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille, alt prieten impresionist. Bazille dispune de mijloace financiare grație averii tatălui său, cei trei prieteni lucrează împreună și isi petrec serile (si noptile) la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a avangardei artistice (Groupe des Batignolles).În 1867 și 1870 expune din nou la Salon. Tot in 1870 moare pe frontul franco-prusac bunul lui prieten, Bazille, moarte care il va afecta profund. După sfârșitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a picta împreună.Cei patru fondează asociația Société d’artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictura impresionistă și unele pesoane influente îi comandă portrete. Maine un alt articol despre Pierre-Auguste Renoir.

Auguste Renoir isi face aparitia in arta ca impresionist.Cariera sa de artist incepe foarte devreme in conditii defavorabile, aproape patetice si se termina in ajunul mortii. Renoir traieste saptezeci si opt de ani din care mai bine de saizeci ii petrece intr-o munca incordata. Se naste in1841 la Limojes si este fiul unui croitor foarte sarac. La 15 ani intra intr-o fabrica de portelan ca decorator, apoi picteaza evantaie.Dar din aceasta ocupatie nu ajunge sa isi castige painea zilnica. La 20 de ani intra in atelierul lui Gleyre,unde intalneste pe Monet,pe Bazille si pe Sisley si astfel se leaga intre ei prietenia din care va iesi primul grup de impresionisti. Spre deosebire de ceilalti el este instinctiv,nu dispretuieste nici traditia nici trecutul ca atare. Inca o diferenta intre el si ceilalti impresionisti ,diferenta din care va decurge, ca o consecinta si despartirea lor-ceea ce il atrage mai puternic ca subiect este nudul,trupul uman mai ales cel al femeii, pe cand restul impresionistilor sunt preocupati indeosebi de subiecte din natura,adica de diversele forme de peisaj. Alaturi de aceasta tema pe care o trateaza de nenumarate ori el studiaza si floarea.Obisnuia sa spuna ca picteaza flori ca o pregatire in vederea redarii carnatiei feminine.Imediat ce ajunge in posesia tehnicii impresioniste se opreste la tema ce joaca un rol esential in evolutia scolii:redarea aspectelor unui oras. La 40 de ani merge in Italia, la Pompei unde studiaza faimoasele decoratii ale romanilor din primul secol al imperiului lor.Isi da seama de neajunsul suferit de pictura din pricina ca desenul fusese neglijat de catre impresionisti.Ajunge la concluzia ca impresionismul gresise si pentru prima data incepe sa fie nesigur,sa-si puna intrebari,sa aiba nelinisti. Putin cate putin se indreatpa catre acea ultima faza a carierie sale,in care nudul detine rolul principal.De tanar se imbolnaveste de reumatism deformant,iar mainile ii sunt intepenite si aproape ca nu se mai poate servi de ele.Totusi pasiunea pentru pictura e asa de mare incat inventeaza tot felul de mijloace ca sa continue sa picteze chiar in situatia teribila in care se afla.Uneori prietenii il surprindeau cu pensula legata de mana pe care o purta cu infinita greutate,in timp ce cineva ii misca sevaletul in directia pe care o indica artistul.Spre sfarsitul vietii a facut si sculptura.Ajunsese sa conduca in asa fel pe unul din ajutoarele sale cu mana si cu un bastonas,incat facea operatia pe care o dorea Renoir.Sculpturile acestea trec cu drept ca opere autentice ale acestuia,desi mainile sale aproape nici nu le-au atins.Moare in 1919,la varsta de 78 de ani.Opinia publica avand alte preocupari in afara de un cerc restrans,moartea sa a trecut aproape neobservata. Opera lui Renoir este foarte bogata.Dintre lucrarile cele mai importante fac parte:’Copilul cu pisica’,’La Loge’,’Portretul d-nei Charpentier’,’Le moulin de la Galette’.