Ecoturismul CA Forma a Turismului Modern

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cuprins

1. Repere în evoluţia turismului pag. 3

Mari călători pag. 3

Cuceritori pag. 6

Pelerini, ghiduri de călătorie şi mari dregători pag. 7

2. Raportul turism - mediu înconjurător pag. 11

3. Conceptul de ecoturism pag. 13

3.1 Consideraţii generale pag. 13

3.2 Definirea ecoturismului pag. 17

4. Ecoturismul-model de valorificare durabilă a pag. 18

resurselor turistice

5. Principii de acţiune ecoturistică pag. 19

6. "Înverzirea" activităţilor turistice pag. 25

7. Factori de degradare şi poluare pag. 28

7.1 Factori de degradare a mediului pag. 28

7.2 Factori de poluare naturală pag. 33

8. Forme de poluare produsă de turism pag. 34

8.1 Tipuri de poluare produsă de turism pag. 34

8.2 Poluare culturală şi morală pag. 37

9. Impactul diverselor activităţi turistice asupra mediului pag. 39

Pagina 1 din 74


10. Protecţia mediului înconjurător pag. 44

=>determinantă a ecoturismului<=

10.1 Protecţia mediului pag. 44

10.2 Ecologia în industria ospitalităţii pag. 46

11. Ecoturismul în Europa Estică pag. 53

12. Ecoturismul în România pag. 54

13. Posibilă traiectorie a ecoturismului secolului XXI pag. 57

14. Concluzii pag. 59

15. Bibliografie pag. 61

Pagina 2 din 74


Ecoturismul ca forma a turismului modern

REPERE ÎN EVOLUŢIA ECOTURISMULUI

Mari călători

Motto:

"Călătoria de o mie de li începe cu un pas"

(Lao Tzî, sec VI, î.e.n.)

Oamenii, asemenea păsărilor, au călătorit întotdeauna orientându-se ziua după soare şi

noaptea după stele (primii în acest mod de orientare fiind fenicienii). Fie că au plecat din

Atena, unde Platon a sădit un măslin acum 2500 de ani, ce poartă mesajul înţelepciunii şi

păcii până în zilele noastre, peste atâtea războaie şi catastrofe, fie din Fontainebleau, unde s-

au putut minuna de broasca ţestoasă ce are imprimată pe carapace pecetea lui Napoleon, fie

din oricare parte a pământului, drumeţind ori navigând, călătorind cu diligenţa (din 1464) sau

cu trenul (1802, prima linie ferată fiind construită de inginerul Vivian în Anglia), coborând,

uneori, spre adâncul pământului, alteori căţărându-se spre crestele munţilor, zburând cu

aparate mai uşoare sau mai grele decât aerul, oamenii au ştiut să persevereze şi ,cel puţin

câteva secole de acum în colo, vor avea de ales din cele aproximativ 150 000 de sisteme

planetare din sistemul solar.

Progresul, civilizaţia omenească sunt intrinsec legate de drumul în spaţiu al

oamenilor, prin cunoaştere, pentru cunoaştere, pornind de la căutarea la distanţă a ceea ce nu

puteau găsi în preajma lor până la "înfruntarea zeilor" şi "apropierea de soare".

Iată-l pe marele demnitar egiptean Hirhuf, care în urmă cu 34 de veacuri a călătorit

circa 10.000 de kilometri, din sudul Marii Roşii, pănă în ţinutul fluviului Zambezi numit pe

atunci Punt cu cele opt corăbii ale sale. La întoarcere, jurnalul expediţiei a fost săpat in

peretele unui templu din vechea capitală egipteană Memfis. Despre ţinutul vizitat, în jurnal se

menţionează, printre altele: "Localnicii din ţara Punt locuiesc în case asemănătoare stupilor

Pagina 3 din 74


de albine, în care se suie cu scara. În jurul caselor, la umbra cocotierilor şi arborilor de tămâie

se odihnesc cirezile de vite."

Un alt mare călător, Cian - Tian, începând cu anul 138 î.e.n. străbate munţii Nanşan,

peste marele zid chinezesc unde rămâne 10 ani printre hani, iar la întoarcere străbate

Tanşanul de răsărit şi central până în Valea Pergano. Se reîntoarce prin Altai, prin preajma

munţilor Pamir, pe care-i numeşte Tunlin (Munţii Cepei). În cei 13 ani de peregrinări străbate

25.000 h (adică 15.000 km.) şi dde la el au rămas cele dintâi mărturii geografice despre

munţii şi apele Asiei Centrale, despre Tianşan, Pamir, Sîr - Daria şi Amu - Daria.

Tot în această perioadă (130 î.e.n) Polibius, cel dintâi istoric şi geograf care vorbeşte

despre munţii Greciei şi despre Alpi, călătoreşte foarte mult. El aminteşte lacurile Elveţiei,

apele Ronului şi drumurile Alpilor, dintre care unul este cunoscut din expediţia lui Hannibal

asupra Romei.

Un alt mare călător neobosit a fost Pliniu cel Bătrân (23 - 79 e.n.) care urcă Vezuviu,

la 1277 de metri, şi care moare în timpul unei erupţii a acestuia. A lăsat pagini interesante

despre vulcani, dar mai ales cele 37 de cărţi ale scrierii sale enciclopedice "Istoria Naturală"

cuprinzând elemente de botanică, zoologice şi mineralogie. A mai scris un tratat de oratorie

("Studiosus") şi o lucrare în opt cărţi despre "Incertitudinile limbajului".

Oamenii - coloane de cristal între cer şi pământ, poeme născute din trecerea luminii

prin lacrimile tristeţii sau bucuriei, ca şi plantele, nu pot trăi fără apă. De multe ori, apa i-a

ajutat să călătorească, dar întotdeauna să trăiască asemenea cactusului - Cacto Adante, care

cu ajutorul unor prelungiri se poate deplasa în căutarea apei. Oamenii au ştiut nu numai a

înota, naviga, ci şi zbura şi, ceea ce este important, au putut-o face atât înainte cât şi înapoi,

asemenea păsării colibri, spre a putea povesti ceea ce au văzut, spre a putea transmite ceea ce

au învăţat.

Oamenii vor continua să zboare, aşa cum şi-i închipuia Goya, cu aripi proprii şi cu

chipul asemănător celui al păsărilor, dar altfel decât cel imaginat - unul mai bun şi mai

frumos, cu priviri înţelepte, calde, umane, nu de pradă. Şi oricând vor putea răspunde ca

Tensing călugărului Lama de la Mănăstirea Katmandu că "acolo sus unde a ajuns, călătorul

nu i-a văzut la faţă pe zei, decât numai privindu-se în oglindă". Dar omul va rămâne el, cel

adevărat, numai în timp de pace, însuşindu-şi limba eschimoşilor, singura din lume din care

lipseşte cel mai îngrozitor cuvânt - cuvântul "război".

Va putea călători numai atunci când oamenii nu se vor mai ucide între ei, deşi a

călători "înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă" după cum spunea Victor Hugo, dar

de încâtare, de bucurie.

Pagina 4 din 74


Întotdeauna omul va încerca să treacă, călătorind, chiar dincolo de "marginea lumii",

aşa cum a mai făcut-o. Astfel, Phiteas, în secolul al IV- lea î.e.n., conducând o expediţie de

negustori din Massalia (colonie greacă din sudul Galiei, azi Marsilia), ocoleşte insulele

britanice, pe care le numeşte "Albion" şi, dincolo de insulele Orcade (de azi), atinge "o insulă

ce se află la şase zile de drum de miazănoapte şi aproape de marea îngheţată (după o

denumire romană -Ultima Thule), indicată multă vreme drept marginea de nord a lumii. În

1330 apar însemnările de călătorie în Atlanticul de nord ale lui Phinteas din Massalia "Despre

Ocean".

Phinteas, considerat astăzi primul navigator polar, era socotit drept mincinos,

contemporanii săi nevrând să creadă relatările sale despre un ţinut în care jumătate de an

domneşte noaptea.

Scormonind necunoscutul, omul, dintotdeauna, a încercat să ştie, să poată măsura şi să

transmită. Încă din anul 2637 î.e.n., împăratul chinez Hoang-Ti a descoperit însuşirile acului

magnetic, de a arăta cu unul din capetele sale nordul (deci busola), iar învăţatul grec

Eratostene (în anul 200 î.e.n.) a numărat cel dintâi lungimea unui grad terestru în Egipt (între

Syene şi Alexandria), calculând pe această bază meridianul pământesc.

Graţie acestor descoperiri, marii călători au putut străbate lumea de la un capăt la

celălalt. Ibn Battuta (pe numele său adevărat Muhammad Abu-Abdalah Ibn Battuta, 1304 -

1377) este unul dintre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor şi tuturor popoarelor.Marele

geograf şi neguţător arab voiajează zeci de mii de kilometri în Europa, Africa şi Asia,

cuprinzând în cartea sa "Călătoria lui Ibn Battuta" un uriaş material istoric, geografic,

etnografic şi turistic.

Ibn Battuta vizitează (începând cu anul 1325) Egiptul, fiind primul care-i descrie

splendorile arheologice, urcă pe Nil până la prima cataractă şi-şi continuă preumblările în

Liban, Siria, Mesopotamia, Arabia şi Mozambic. Vizitează Zanzimbarul şi la întoarcere

străbate Persia începând cu Ormuzdul şi continuând cu Şirazul, cunoscând splendorile artei

arabe. Cu vii amintiri despre nopţile de vis ale Bagdadului, Battuta străbate Asia Mică şi, cu

ajutorul unei corăbii pe care se îmbarcă la Sinope, trece în Crimeea.

În acest drum, prin 1330 sau 1331 se pare că a trecut şi prin Dobrogea, iar în 1333

este primit şi găzduit cu cinstea cuvenită unui mare învăţat în palatul de piei de bivol (de pe

Volga) al hanului "Hoardei de Aur", la Sarai Berke. Vizitează apoi Constantinopolul, însoţind

o solie tânără, iar peste un an trecând prin Siberia, coboară în ţara cazahilor spre a se minuna

vizitând palatele de aur şi marmură roşie de la Samarkand. Îsi continuă extraordinara-i

călătorie în India, din Belucistan în Bengal şi din Ceylon în Himalaya.

Pagina 5 din 74


În 1342 ajunge în China, trecând prin insulele Maldive, pe coastele Sumatrei, Javei şi

Borneo-ului. După 24 de ani revine acasă la Tanger, în 1349, dar după numai un an îşi

prezintă omagiile Imamului din Granada, vizitează Sevilla şi Toledo şi revenit acasă se

gândeşte la Africa cea fierbinte. Traversează Sahara pe cămilă, până la Tombuctu pe Niger,

apoi navighează pe acest râu până la Oceanul Atlantic. Revine bizuindu-se, după cum spune

el "numai pe puterile amintirii".

Demonul călătoriei ce doarme în fiecare om, cum spunea scriitorul Eugen Barbu, i-a

făcut pe temerari să uite primejdiile ce i-ar fi putut pândi în necunoscut, alteori să le înfrunte,

pe mare sau pe culmile înzăpezite ale munţilor.

Pagina 6 din 74


1.2. CUCERITORII

Nu toţi temerarii şi deschizătorii de drumuri sunt foarte cunoscuţi, nu tuturor le-au

fost ridicate statui spre aducere aminte. În legătură cu acest aspect, Cato (234-149 î.e.n.),

celebru om politic roman, care era renumit pentru modestia sa proverbială, dar şi pentru

fermitatea cu care combătea luxul şi apăra virtuţile, spunea (referindu-se la numeroasele

statui ridicate unor potentaţi ai "Cetăţii eterne"): "prefer ca oamenii să se întrebe de ce nu

există o statuie a lui Cato, decât să se întrebe de ce a fost ridicată".

Dar sunt şi statui care nu puteau lipsi, care reamintesc momente cruciale ale istoriei,

înfăţişîndu-i pe cei ce au fost urmaţi de milioane de oameni, ce s-au ştiut face ascultaţi, pe cei

care au dirijat un timp concertul multor popoare, credinţele şi artele acestora.

Alexandru cel Mare, în anul 334 î.e.n., a traversat munţii Taurus din Asia Mică şi

podişul Iranului, spre a lupta cu regele Por şi a cuceri India, urmat de 30.000 de pedestraşi şi

4500 de călăreţi. Traversarea înălţimilor a însemnat însă şi arderea majorităţii carelor

încărcate cu arme şi prăzi de război şi chiar uciderea unuia dintre prietenii cuceritorului, a lui

Menandros, acesta nesupunându-se şi rămânând în fruntea gărzii pe care o conducea.

La fel de nebunească este trecerea Alpilor, în anul 281 î.e.n., făcută de Hannibal -

cutezătorul cartaginez, care porneşte pe coastele estice ale Spaniei, spre Galia, cu intenţia de

a invada nordul Italiei şi a coborî asupra Romei. Această cutezanţă îl costă pe Hannibal viaţa

a 60.000 de pedestraşi, 60.000 de călăreţi şi a majorotăţii elefanţilor în cele 33 de zile cât a

durat traversarea culmilor de gheaţă, a furtunilor de zăpadă şi a frigului pe care nu-l mai

întâlniseră într-o asemenea măsură. Dincolo de munte, cu forţele rămase, Hannibal atacă

oştile romane, conducând lupta de pe ultimul elefant rămas în viaţă în urma traversării

muntelui. Roma este înspăimântată, iar istoria păstrează cuvintele de alarmă "Hannibal ante

portas!".

Şi Cezar (în secolul I î.e.n.) trece de mai multe ori Alpii, în Galia, cucerind în zece ani

trei sute de cetăţi şi trei sute de neamuri, luptând cu Vercingetorix, acoperindu-se de glorie şi

de neuitare, "Aş vrea să fiu cel dintâi aici - spunea Cezar aflându-se pe culmile munţilor -

decăt al doilea la Roma" (din "Însemnările despre războiul cu Galii").

Oamenii au călătorit deci dintotdeauna, numai scopurile acestor călătorii au fost

felurite. Ei şi- au prefigurat drumurile şi, odată întorşi din călătorie, au lăsat mărturii, care i-

au ajutat pe urmaşi în călătoriile acestora.

Una dintre primele descrieri de călătorie aparţine lui Hecateu din Milet (istoric şi

geograf grec, autor al unei "Genealogii" şi al "Descrierii pământului", scrise între c. 540 - c.

Pagina 7 din 74


470 î.e.n., păstrate fragmentar). Acesta aprecia distanţele în "zilele de călătorie"; în

"Perioada", relatările despre unele ţări şi popoare din Europa cuprind şi unele referiri la

strămoşii noştri traci.

Cea mai veche hartă a rămas însă de la babilonieni. Are circa 4000 de ani şi este

săpată pe o placă de argilă tare în centrul capitalei ţării: oraşul Babilon. În aceeaşi ordine de

idei, indienii îşi imaginau pământul ca pe o floare uriaşă cu patru petale, reprezantând: India,

China, Asia Nordică şi Europa. Acestea sunt urmate de hărţile romane, care, deşi sunt mai

puţin realizate artisic, aveau avantajul preciziei, mai ales în măsurarea drumurilor (pe hărţile

romane, numite "tabule", drumurile erau notate în leghe romane). Pentru prima dată, un mare

geograf al antichităţii - Diceark - caută să fixeze locurile ţărilor şi porturilor, pe hartă, cu

ajutorul coordonatelor geografice (longitudinea şi latitudinea). Tot în această perioadă,

călătorul roman Hipalus (sec I î.e.n.), îşi dă seama că musonii pot fi folosiţi spre a traversa

mai uşor Oceanul Indian. El constată că vara musonul suflă dinspre sud şi sud - vest spre

India, iar iarna în sens invers. Deci călătoriile în India începeau primăvara sau vara şi se

sfârşeau toamna sau iarna.

În 1130, Aimeri Picaud scrie primul ghid turistic, pentru a ajunge în Santiago de

Compostello, iar circulaţia mărfurilor se amplifică între est şi vest, cu centre importante la

Veneţia, Pisa, Genova, în multe oraşe din Franţa şi Flandra.

Pagina 8 din 74


1.3. PELERINI, GHIDURI DE CĂLĂTORIE ŞI MARI DREGĂTORI

Călătoriile au constituit o preocupare cu multiple scopuri şi cu mai mult timp înainte.

Odată cu cucerirea Greciei de către romani, iau amploare călătoriile cu un pronunţat caracter

turistic, în antachitate, datorate superiorităţii culturii cetăţilor din jurul Marii Egee, ce

cuceresc Roma.

Transportul era astfel organizat (de către stat şi de către particulari), încât staţiile

asigurau animale de tracţiune (pentru schimb), camere pentru dormit şi hrană, existând şi rute

pe care transportul se făcea, cu mijloace navigabile, pe apă (de exemplu, între Britania şi

Roma drumul dura 93 de zile).

Biletele de călătorie, eliberate de către un oficiu central (Officium de Facere

evectionem) erau însoţite de bonuri pentru bagaje şi puteau fi " simple - diplomat" (o foaie de

pergament pliată în două pentru un loc în trăsura poştală) sau "tractoria" (incluzând transport,

cazare şi masă). Biletele erau nominale, netransmisibile şi puteau fi de două categorii sau

clase.

O altă modalitate utilizată de greci este contractarea vizitelor reciproce, prieteneşti,

între familii, fiecare asigurându-şi în străinătate locuinţa, întreţinerea, siguranţa morală şi

fizică prin intermediul unui "şimbolon" (un obiect care se rupea în două) care se moştenea din

tată în fiu şi neîndeplinirea obligaţiei atrăgând după sine pedeapsa severă a zeilor.

Un număr important de călători eleni vizitau Dodona pentru a asculta prezicerile lui

Zeus sau Delfi - spre a le asculta pa cele ale lui Apollo prin glasul Pythiei sau spre a participa

sau a asista la întrecerile sportive organizate la fiecare patru ani la Delfi, jocurile hipice din

Nemea sau jocurile olimpice de la Olympia. Acestea erau anunţate din timp prim mesageri

călători.

Odată cu construirea vestitelor drumuri romane, apar călătorii spre mai răcoroase în

timpul verilor. În această perioadă au loc chiar înţelegeri între unele oraşe în vederea

ospitalităţii reciproce pentru cetăţenii acestora.

Pe drumuri circulau trăsuri în care se putea chiar dormi, iar în anul 61 e.n. se

construiesc hanuri în Tracia, la ordinul lui Nero, iar în anul 136 e.n., pe coasta Mării Roşii,

din ordinul lui Adrian, împăraţii timpurilor. Pe baza unei insigne, numită "tesera hospitalis",

călătorii străini erau însoţiţi de ghizi instruiţi, numiţi "perigeto". Din această perioadă sunt

cunoscute baile Imperiului Roman de la Baiae, Puteoli, Cantibus, Aquincum (Ungaria),

Herculanum (di ţara noastră), Vichy şi Aix-les-Bains (Franţa), Aachen (Germania), Baden bei

Zurich (Elveţia) etc..

Pagina 9 din 74


Încă din sec. al VII-lea încep marile călătorii ale mulsumanilor la Mecca şi, mai tîrziu,

ale creştinilor spre Saint Jacques la Campostelo sau la sfinţirea bisericii "Frauenkirche" din

Munchen (unde în trei ani, cât au durat ceremoniile, 124.000 de credincioşi au depus câte un

bob de fasole într-o urnă aşezată la poarta oraşului).

Odată cu descoperirea drumurilor spre Indii, spre America se intensifică circulaţia

mărfurilor, dar şi a călătoriilor între colonii şi metropole, iar călătoria redevine o metodă în

educarea tinerii generaţii. Oamenii încep să călătorească spre " a vedea noi ţări, a câştiga noi

experienţe, a învăţa şi a se distra", după cum mărturiseşte în "Essais" scriitorul Francez

Montaigne (1533 - 1592) în urma călătoriei prin Franţa, Elveţia, Bavaria, Tirol şi Italia.

Tinerii englezi, după studiile superioare în Europa, efectuau şi o călătorie de circa trei ani, aşa

apărând "grand-tour"- ul care cuprindea: Paris, Torino, Florenţa, Roma, Neapole, Veneţia,

Viena şi regiunea Rinului.

Jean Jaques Rousseau (1712 - 1778) străbate Alpii şi prin "Confesiuni" îi îndeamnă pe

oameni să guste plăcerea călătoriei în zone montane. În secolele 16-18 se construiesc drumuri

în Europa, mai ales în Anglia, Franţa şi Germania, şi apar poştalioanele ca mijloc comun de

călătorie cu orar regulat. Italia începe să fie frecventată, iar Stendhal şi Heine fac referiri

scrise despre această destinaţie.

Se descoperă motorul cu abur şi apar vapoarele şi trenurile, iar distanţele se

micşorează. La Berlin apare, în 1847, prima carte de călători intitulată "Cel mai nou tratat

pentru călători şi turişti care călătoresc în Germania şi în ţările învecinate".

În secolul al XIX-lea în Europa existau 160 staţiuni balneare, dintre care mai căutate

erau Baden-Baden şi Wiesbaden, în care turiştii se numărau cu zecile de mii annual.

Ca pretutindeni pe Tera, şi pe teritoriul ţării noastre au fost efectuate călătorii şi de pe

aceste meleaguri au plecat să cunoască lumea oameni din vremuri îndepărtate.

Astfel, încă din antichitate, despre meleagurile pe care au trăit strămoşii noştri găsim

descrieri, impresii de călătorie, aprecieri asupra locurilor şi oamenilor în scrierile lui Herodot,

Diodor, Ptolomeu, Apian, Dio Cassius şi alţii.

Renaşterea dezvoltă însă într-o mai mare măsură gustul pentru călătorii. Numeroşi

români călătoresc în diferite părţi ale lumii. Dintre aceştia amintim pe Mitropolitul Grigore

Ţamblac, care participă (1414-1418) la lucrările Consiliului de la Constanţa ca reprezentant

al bisericii ortodoxe a marelui cnezat al Lituaniei şi al marii biserici a Moldovlahiei; din

delegaţie mai făceau parte: boierul muntean Dragomir, ca reprezentant al lui Mircea cel

Bătrân, şi boierul moldovean Gheorghe, ca reprezentant al lui Alexandru cel Bun. Spre

mijlocul secolului al XV-lea Vlad Dracul călătoreşte în Europa (1436-1442).

Pagina 10 din 74


Spătarul Nicolae Milescu (1613-1708), în timpul călătoriei spre China, într-o scrisoare

compară locurile văzute cu cele natale notând: "minunatul Enisei mi-a amintit de Valahia, iar

râul Enisei, care este foarte mare şi frumos, m-a dus cu gândul la Dunăre". Tot în secolul al

XVI-lea, Anton din Bistriţa (1501) şi Toader Postelnicu (1503) călătoresc în calitate de soli ai

lui Ştefan cel Mare la Veneţia, Ieremia Postelnicu şi Stolnicul Gheorghe (1505) ca soli ai lui

Bogdan cel Orb în Italia, Ştefan Tomşa (1563-1564) călătoreşte în Franţa, iar Petru Cercel

(1580-1585) în Franţa, Italia şi Turcia.

În secolele XVII-XVIII, alţi români fac lungi călătorii peste mări şi ţări. Dintre aceştia

amintim pe Stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Samuilă Dămian, Andrei

Pixer (ajuns în Indiile Orientale), Georg Schuller (ajuns la Capul Bunei Speranţe) şi alţii.

Simion Mehedinţi (1869-1962), fondator al geografiei române moderne, călătoreşte în

ţară şi în afara graniţelor ei, cu care rpilej adună material informativ necesar scrierilor

geografice, didactico-ştiinţifice sau literar - turistice cum sunt: "Oamenii de la munte" (1919),

"România" (manual pentru cursul secundar -1921) etc.; a fost un drumeţ neobosit şi, totodată,

un teoritician al importanţei excursiilor pentru formarea tinerilor geografi.

Camil Petrescu (1894-1957), scriitor, călătoreşte mult şi lasă mărturii deosebit de

semnificative pentru locurile cunoscute şi oamenii întâlniţi. În articolul "Am văzut … oameni

care gândesc drept cum creşte bradul şi et lasă să-i priveşti în ochi ca în fundul unui lac

limpede".

Tot ca o modalitate de a călători, conjugată cu posibilitatea de a împlini anumite

lipsuri în gospodărie, este şi organizarea târgurilor anuale, care prin "vechimea lor, prin

caracterul lor original şi prin toate supoziţiile pe care le sugera pot fi considerate drept una

dintre cele mai importante probleme geografice ale Carpaţilor".

Oamenii de la munte, unde se desfăşurau nedeile, târgurile de înălţimi, târgurile de

fete, nu puteau trăi fără cei de la şes sau de pe baltă.

Adunările lor erau în acelaşi timp şi o formă de manifestare turistică, desigur văzută

din punctul de vedere al acelor vremuri. La ele veneau locuitorii stânelor şi satelor de la mari

depărtări, se strângeau şi câţiva negustori cu mărfuri alese, cu mâncare şi băutură; se cânta, se

juca şi se petrecea în sunetul viorilor şi fluierelor.

În Munţii Apuseni, aceste sărbători se numeau târguri, iar în restul Carpaţilor nedei.

Cuvântul "nedeie" ca şi "târg" este de origine slavă. Sveta Nedelja în slavonă înseamnă

"Sfânta Duminică", dar acest înţeles nu spune mult. La români, Nedelia Slavă nu a putut

înlocui duminica latină. Cuvântul slav s-a deplasat de la noţiunea de rugă, hram către cea de

adunare de oameni şi târg sau bâlci care se ţine nu numai duminica, ci şi în oricare altă zi de

Pagina 11 din 74


sărbătoare. În unele părţi, înţelesul a deviat şi mai mult, ca în Oltenia, de exemplu, unde

Nedeie se spune şi la horă. Ţinuturile dintre Banatul muntos şi Ţara Haţegului sunt pline de

"nedei". În trecut ele au fost numeroase şi în late regiuni. Acum nedeile se ţin pe lângă sate,

de obicei pe un loc înalt, neted - platou. Ele durează o zi dar şi trei. Există toate formele de

"nedei", de la hore în marginea satului, la hramuri de biserică şi până la aşa numitele

"târguri".

În Munţii Apuseni s-a păstrat până în zilele noastre Târgul de pe Muntele Găina,

singurul târg care a mai rămas "viu", deşi târgul de fete de aici nu mai reprezintă o nedeie, ci

constituie o formă nouă, contaminată cu influenţe rutene. Dar vârful Găina a rămas cel mai

potrivit şi mai accesibil pentru o întâlnire şi schimburi între locuitorii Ţării Moţului, Ţării

Bihariei, Ţării Zarandului, Ţării Abrudului. Alături, Târgul de la Negrileasa pentru locuitorii

din Ţara Abrudului şi cei din bazinul Zlatnei şi sectorul sudic al mocănimii se completează cu

Târgul de la Călineasa pentru locuitorii din partea de nord a Ţării Moţilor şi cei din Biharia şi

Depresiunea Călăţele.

În Europa, odată cu dezvoltarea circulaţiei turistice ca urmare a construirii

principalelor drumuri ce străbat Alpii, se dezvoltă industria hotelieră, activitatea de editare a

ghidurilor turistice dar şi a restaurantelor.

După 1840, Thomas Cook organizează primele călătorii în grup, având drept scop

social participarea la reuniuni cu caracter religios şi moral, cu un tarif redus, dus - întors;

apare deci prima agenţie de voiaj şi pachetul de servicii turistice în turismul secolului al XIX-

lea.

În această perioadă, filozoful şi istoricul francez Hypollite Taine scrie "Les touristes",

descriindu-l pe vileageturistul anual de două săptămâni într-o staţiune dezvoltată pe lângă un

izvor cu calităţi curative sau într-o zonă cu un climat benefic pentru anumite boli. Despre o

asemenea zonă vorbeşte scriitorul german Thomas Mann în "Muntele Vrăjit".

Iau amploare marile manifestări sportive internaţionale, ciclismul şi automobilismul,

intensificând circulaţia internaţională turistică. În 1896, Parisul primeşte aproape un milion

de turişti, Berlinul peste 700.000, Viena peste 400.000 etc..

În primele decenii ale secolului nostru, turismul se dezvoltă organizat mai ales în

Italia, Elveţia, Austria şi Franţa, în ultima lând naştere Oficiul Naţional de Turism în 1914.

Vizele, în înţelegerile dintre state, devin instrumente protecţioniste turistice şi de

selectare a clienţilor după venituri.

Pagina 12 din 74


Avionul scurtează duratele de deplasare şi prelungeşte duratele de vizitare, iar apariţia

concediilor plătite (din 1927 în Italia, 1934 în Germania, 1936 în Franţa şi Belgia). Modifică

structura socială a masei de turişti.

În 1975 ia naştere Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), cu caracter

guvernamental, a cărei membră este şi Romănia.

Circulaţia turistică internaţională a României se intensifică începând cu deceniul al

şaselea al acestui secol.

Pagina 13 din 74


2.RAPORTUL TURISM - MEDIU ÎNCONJURĂTOR

Constituind o activitate economică socială tot mai importantă, turismul îşi amplifică şi

intensifică, în acelaşi timp, impactul negativ asupra mediului. Simpla observare a definiţiei

sale legale "ramură a economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce numeşte un ansamblu de

bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor ce călătoresc în afara mediului lor obişnuit

pe o perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei

activităţi renumerate în interiorul locului vizitat (art.2. lit.a din Ordonanţa Guvernului nr.

58/1558 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din România) relevă

suficiente conexiuni între cele două domenii.

Ca un reflex al sporirii calităţii vieţii, turiştii devin din ce în ce mai conştienţi de

importanţele unui mediu curat şi doresc ca în vacanţă să se întoarcă în mijlocul naturii, să se

bucure de binefacerile spaţiilor bine conservate. Acest eveniment se grefează pe o mobilitate

crescută şi o sporire considerabilă a numărului turiştilor, inclusiv al celor ce practică turismul

internaţional. De altfel, numărul acestora din urmă a crescut de la 180 de milioane de

persoane în 1971 la peste 600 de milioane în anul trecut. Încasările turismului internaţional s-

au ridicat în 1996 la 423 de milioane de dolari în SUA, iar potrivit previziunilor Organizaţiei

Mondiale a Turismului acestea vor creşte cu o rată de 4% annual astfel încât în anul 2010 vor

ajunge la 1500 de miliarde de dolari.

Se înregistrează în acelaşi timp, o sporire a ponderii călătoriilor de lungă durată, mai

ales în ţările dezvoltate, unde călătoria e o parte a vieţii cotidiene a individului şi un factor

important în definirea statutului social al acestuia.

Cele mai variate tipuri de călătorie şi moduri de petrcere a vacanţelor afectează tot

mai multe ţări şi regiuni naturale, iar această amplificare şi diversificare a activităţii turistice

mondiale se repercutează, nu întotdeauna pozitiv şi asupra calităţii mediului.

Exemplele citate de specialişti sunt elocvente. Aşa, de pildă, între 1900 şi 1990

Europa a pierdut circa 43% din dunele sale de nisip, vizitate de turişti, dintre care 75-80% se

aflau în ţările mediteraneene. De asemenea, suprafeţele de teren folosite în scopuri turistice

sunt uriaşe; conform proiectului "Blue Plan" pentru regiunea Mediteranei, în nord-vestul

coastei acesteia, nu mai puţin de 4400 km2 sunt afectaţi localurilor şi infrastructurilor pentru

turism.

În Alpi, care sunt vizitaţi anual de peste 50 de milioane de turişti, zone naturale

valoroase au fost sacrificate pentru ridicarea construcţiilor turistice şi implementarea

diferitelor proiecte de dezvoltare a acesteia.

Pagina 14 din 74


Exemplu românesc s-ar putea adăuga, din păcate, cu succes. Diferitele forme de

turism promovate în mod haotic, fără perspectiva unei strategii naţionale în domeniu cu

obiective bine definite şi consecvent urmărite, riscă să devină un factor de distrugere a

mediului. Deteriorarea plajei şi falezei Mării Negre în ultimii ani prin amplasarea

dezordonată şi fără grijă a impactului asupra mediului marin a construcţiilor şi infrastructurii

turistice ori invadarea "Deltei Dunării de activităţi economice şi construcţii de vacanţă sunt

două manifestări sugestive ale dimensiunii antiecologice a turismului.

Impactul evident al activităţilor turistice asupra calităţii mediului a determinat o

preocupare tot mai riguroasă de compatibilizare între cei doi termeni ai ecuaţiei în sensul

atenuării consecinţelor negative ale turismului şi conjugal, valorificării şi dezvoltării

funcţiilor sale ecologice.

Mai mult, ca oricare alt domeniu de activitate, turismul, este dependent de mediul

înconjurător, acesta reprezentând "materia sa primă", obiectul şi domeniul de activitate şi de

desfăşurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se

desfăşoară în mediu şi prin mediu, "calitatea acestuia putând favoriza sau nega activităţile

turistice".

Relaţia turism-mediu înconjurător au o semnificaţie deosebită, dezvoltarea şi ocrotirea

mediului reprezentând condiţia sine qua non a turismului, orice medificare produsă acestuia

aducând prejudicii şi potenţialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.

Relaţia turism-mediu înconjurător a fost evidenţiată în repetate rânduri în cadrul unor

conferinţe consacrate ocrotirii acestuia, ca aceea a Uniunii Internaţionale de Conservare a

Mediului ţinută în 1967, la Spinddesy Mlyn- R.F.Cehă, Simpozioanele Internaţionale de

ocrotire a naturii de la Cluj-Napoca (1968), Arles (1971) şi Copenhaga (1973), Conferinţa

Naţiunilor Unite Pentru Mediu Înconjurător de la Stokolm (1972), Conferinţa pentru

Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki (1975), Conferinţa Mondială a Turismului

de la Manila (1986) etc.

În acest sens concludentă este şi aprecierea făcută de specialistul elveţian, prof.

Kippendarf: "Dacă putem să pierdem şi apoi să ne reconstituim capitalul în late domenii ale

economiei, nu acelaşi lucru se întâmplă în turism, unde substanţa de bază - peisajul şi

pământul - odată pierdută este iremediabil pierdută".

Dezvoltarea activităţii turistice presupune acordarea unei atenţii deosebite calităţii

mediului, prin măsuri de dezvoltare şi conservare a calităţii sale în zonele intrate în circuitul

turistic sau în perspectivă de a intra, precum şi de controlul consecinţelor activităţii turistice

în vederea utilizării naţionale a resurselor turistice.

Pagina 15 din 74


Ideea de ocrotire a naturii s-a născut în SUA, unde în 1872 a fost promulgată prima

lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire, pentru a se păstra cât mai nealterat de

agresiunea continuă a civilizaţiei, fiind creat Parcul Naţional Yellowstone.

Ulterior, tot mai multe ţări şi-au creat propriile reţele de rezervaţii naturale şi parcuri

naţionale, pentru a preîntâmpina dispariţia unor specii de floră şi faună sau pentru a conserva

forme inedite de peisaj -Parcul Serengeti (Kenya), Parcul Tata (Cehia), Parcul Cevennes

(Franţa) etc.

Potenţialul turistic fiind o parte integrantă a mediului încojurător, existenţa şi

dezvoltarea lui depinde în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un

posibil indice de calitate pentru mediu sau, altfel spus un "parametru" al calităţii acestuia: se

practica intens acolo unde sunt întrunite condiţii bune sau se diminuează şi dispare treptat în

zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător, ca de

exemplu peisajul, aerul sau apa, se degradează.

În acelaşi timp, prin "exigenţele" pe care le revendică, turismul poate fi "o soluţie

practică pentru păstrarea nealterată a mediului".

Din aceste motive ocrotirea naturii şi conservarea calităţilor sale devin pentru turism o

necesitate, acţiunile întreprinse în acest sens concurând la protecţia potenţialului turistic.

Datorită ansamblului de măsuri luate în ţara noastră pentru protecţia mediului

înconjurător, turismul are asigurat, în general un cadru corespunzător desfăşurării sale,

legislaţia cuprinzând numeroase reglementări eficiente care implică apariţia conflictului

turism-natură.

Pagina 16 din 74


3. CONCEPTUL DE "ECOTURISM"

3.1. CONSIDERAŢII GENERALE

La început inconştient, apoi urmare a observaţiilor asupra evoluţiei activităţilor

economice, mai ales urmărind creşterea şi descreşterea cifrei de afceri, implicaţii în activităţi

turistice au realizat existenţa unei legături între activitatea de bază şi mediul încojurător în

cadrul căruia îşi desfăşurau activitatea. Continuând analiza s-a remarcat existenţa unei strânse

legături între calitatea ambiantului, numărul turiştilor dintr-o anumită zonă şi profilul realizat.

Concluziile acestor constatări au scos în evidenţă beneficiile cooperării dintre turism şi

ecologie, dintre care cele mai importante şi unanim recunoscute sunt:

-tendinţa de creştere a cheltuielilor turistice şi a sejurului;

-mărirea cererii pentru bunuri şi servicii locale, care atrage beneficii pentru

economiile locale;

-diversificarea economică, în special în zonele periferice, neindustralizate şi în cele

rurale;

-stabilitatea economică pe termen lung;

-dezvoltarea infrastructurii;

-creşterea câştigurilor în valută;

Buna convieţuire dintre ecologie şi turism a dus la apariţia unor produse turistice noi

şi la frecventarea cu precădere a anumitor destinaţii de către ecologişti. De aici şi până la

turismul practicat prin prisma ecologică nu a fost nici măcar un pas. Deja începuse să se

vorbească tot mai mult despre ecoturism.

Noţiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia seminarului Naţional privind

Ecoturismul, organizat de Consiliul de experţi pentru Mediul Înconjurător din Canada

(CEAC), în anul1991. Manifestarea a reunit reprezentanţi ai guvernului, universităţilor,

grupurilor de protejare a naturii şi operatorilor sectorului turistic şi a concluzionat că

"ECOTURISMUL este experienţă a călătoriei care pune în lumină natura contribuind la

conservarea ecosistemelor, respectând integrarea comunităţilor gazde.".

Ecoturismul presupune - în practicarea sa - desfăşurarea atât a activităţilor turistice,

cât şi a celor economice într-un mediu agreabil, nepoluat, cu privelişti reconfortante şi

nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce

sunt destinate studierii, admiraţiei, recreării şi refacerii fizice sau psihice, şi nu distrugerii.

Pagina 17 din 74


Activitatea ecoturistică se găseşte în pas cu integrarea economică şi generează

strategii de dezvoltare necesare susţinerii tranziţiei. Aceasta întrucât, în sensul real al

ecoturismului, se regăsesc modernizarea infrastructurii, dezvoltarea rural-urbană durabilă,

utilizarea de forme de energie neconvenţionale şi de tehnologii nepoluante.

Pentru conservarea ecosistemelor fragile sunt necesare şi măsuri legislative. În Franţa

sau Italia, de exemplu, există o lege de dezvoltare şi protecţie a muntelui şi litoralului,

precum şi a patrimoniului cultural. Industria ecoturismului trebuie -în dorinţa sa de a fi

durabilă- să aibă la bază câteva principii dure, chemate a consolida conceptul de ecoturism.

În accepţiunea unui număr tot mai mare de specialişti, teoriticieni sau practicieni ai

domeniului principiile ecoturismului sunt:

-industria- de orice natură şi odată în plus cea turistică- nu trebuie să degradeze

resursele, ci să fie dezvoltată de o asemenea manieră încât să protejeze mediul;

-activităţile economice se cuvin să asigure beneficii pe termen lung pentru resurse,

comunităţile locale şi industriale.

Dintre formele îmbrăcate de beneficii sunt considerate mai importante:

-conservarea mediului ambiant, precum şi beneficiile de natură ştiinţifică, socială

culturală ori economică;

-necesitatea asigurării unor experienţe directe, care să implice participarea şi

culturalizarea turiştilor;

-implicarea educaţiei ecologice la nivelul tuturor categoriilor comunităţilor locale,

organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici şi turişti (înaintea, în

timpul şi după consumarea serviciilor turistice);

-încurajarea recunoaşterii unanime a valorii intrinsece a resurselor;

-angajarea fără rezerve în lupta pentru recunoaşterea ideei că resursele sunt, totuşi,

limitate şi necesitatea acceptării unui menegement orientat spre înlocuitori;

-promovarea ideei asocierii şi conlucrării între mai mulţi "actori" care pot fi: O.G.,

O.N.G., agenţi economici, oameni de ştiinţă şi localnici;

-nevoia susţinerii şi promovării responsabilităţilor morale şi etice, precum şi a

atitudinii îndreptate spre conservarea şi protejarea mediului natural şi cultural de către toţi

agenţii, de toate preocupările şi orientările.

Deşi aparent aflate în concurenţă, aceste principii se manifestă deja în unele activităţi

ecoturistice. O parte dintre dintre acestea au fost cuprinse într-o listă a celor mai indicate

practici din turismul durabil, analizată al Conferinţa pentru performanţele turismului GLOBE

'92 (Conference Tourism Sheam).

Pagina 18 din 74


Potenţialul turistic nu poate fi decât o parte integrantă a mediului înconjurător, astfel

încât orice degradare a cadrului natural are repercursiuni asupra activităţii turistice din acea

zonă, conducând la reducerea sau dispariţia treptată a circulaţiei şi atracţiei turistice.

Relaţia turism - mediu este una inevocabil indestructibilă şi drept urmare practicarea

ecoturismului poate asigura valorificarea şi utilizarea adecvată a resurselor turistice.

În aceste condiţii dezvoltarea unei zone turistice se realizează concomitent cu

păstrarea integrităţii ecologice a acesteia. Astfel, cercuri de interes precum Uniunea

Internaţională de Conservare a Naturii (UICN), Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii

(WNF), Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale (PNABE) - au definit

conceptul de "turism durabil" drept "dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi

marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială, economică a mediului, cu

asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale pentru generaţiile viitoare". Au fost

stabilite aomponentele unei strategii a realizării turismului durabil, cerinţele acestei activităţi

fiind:

-respect şi grijă faţă de modul de viaţă al habitatelor umane;

-conservarea ecosistemului Terei a biodiversităţii acesteia;

-creşterea nivelului de viaţă al habitatelor umane;

-reducerea exploatării resurselor epuizabile şi păstrarea capacităţii de susţinere a

planetei;

-schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;

-crearea posibilităţilor comunităţilor de a-şi păstra propriul mediu ambiant, paralel cu

realizarea cadrului naţional pentru deavoltare şi conservare integratoare.

Practicarea ecoturismului poate conduce la efecte ecologice pozitive, din rândul

cărora se anticipează:

-diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulaţia

turistică necontrolată asupra potenţialului turistic;

-limitarea accesului turistic de masă în zonele ecologice sensibile;

-sporirea atractivităţii resurselor turistice;

-dezvoltarea conştiinţei ecologice a populaţiei;

-o mai bună convieţuire pe Tera.

Prima enunţare oficială a relaţiei dintre turism şi mediu prin ecoturism s-a făcut la

Congresul OMT de pe Insule Bali (Indonezia) din 28-31 aprilie 1994. În aprilie 1995, la

Lanzarotte (Insulele Canare -Spania) s-a desfăşurat prima Conferinţă Mondială privind

turismul durabil. Cu acestă ocazie, la finalul lucrărilor a fost elaborată o carte a turismului

Pagina 19 din 74


durabil din optsprezece puncte care ulterior au devenit repere importante în afirmarea şi

dezvoltarea turismului.

Ulterior în noiembrie 1995, la Djawarta (Indonezia) s-a pus problema relaţiilor dintre

turism şi păstrarea biodiversităţii prin elaborarea unor reglementări internaţionale care să

permită compatibilizarea activităţilor turistice cu cerinţele de protecţie a mediului. Aceste

preocupări au fost continuate şi cu late manifestări axate pe aceeaşi problemă - Seminarul

"Turismul şi Protecţia Mediului de la Neidelberg, Germania din 16-18 mai 1996 sub egida

OMT şi Forumul european pentru circulaţie turistică durabile de la Salzburg, Austria din 9-11

decembrie 1998.

Acest interes s-a tradus prin organizarea unei Conferinţe Intetnaţionale pe tema

raportului între biodiversitate şi turism, între 6-8 martie 1997. La încheierea lucrărilor a fost

adoptată "Declaraţia de la Berlin" care punctează consensul dintre turismul durabil şi

protecţia mediului, prin câteva principii de acţiune:

-turismul durabil, mai ales prin ecoturism, permite folosirea raţionat a diversităţii

biologice şi contribuie la conservarea sa;

-dezvoltarea activităţilor turistice trebuie să se realizeze într-o manieră de echilibru şi

eficientă durabilă şi să poată fi controlată;

-acordarea unei atenţii speciale pentru formele de turism practicate în zone ecologice

şi culturale fragile unde se cere evitat turismul de masă;

-toţi partenerii interesaţi, atât din sectorul privat sau de stat, trebuie să se implice în

susţinerea unui turism durabil, prin realizarea unor produse turistice de marcă şi a unor coduri

de comportament pentru toţi participanţii;

-atragerea populaţiei locale şi a instituţiilor locale în aplicarea acestor principii de

acţiune ecoturistică pentru a fi principalii beneficiari ai turismului ecologic.

Pagina 20 din 74


3.2. DEFINIREA ECOTURISMULUI

Cea mai plastică definiţie a ecoturismului aparţine Societăţii Talamanca pentru

Ecoturism şi Conservare din Costa Rica.

"Ecoturismul înseamnă mai mult decât cărţi şi albume despre faună, binocluri, mai

mult deât arta populară care este afişată pe pereţii hotelurilor şi restaurantelor, ci de fapt

înseamnă o luptă constantă pentru apărarea peisajelor, cu susţinerea tradiţiei culturale a

popoarelor".

Late organisme internaţionale precum UICN-Uniunea Internaţională de conservare a

naturii, WNF-Federaţia Mondială pentru ocrotirea naturii, PNNEF- Federaţia Europeană a

Parcurilor Naţionale şi Naturale văd ecoturismul ca pe un instrument util în asigurarea

conservării bunurilor culturale şi naturale de excepţie, prin intermediul unor politici speciale

de protecţie.

În acest sens, ecoturismul este de fapt un turism fondat pe natură şi cultură

tradiţională care presupune o cunoaştere şi o interpretare a mediului natural şi antropic ce se

doreşte să fie gestionat într-o măsură ecologică şi durabilă.

Aflat în multe ţări într-o formă embrionară de organizare, acest tip de turism poartă

diferite denumiri: "turism blond", "turism verde", "turism ecologic", "ecoturism". Dar între

aceşti termeni care par sinonimi nu există, practic, diferenţe de conţinut, criterii, domeniul de

aplicaţie a conceptelor şi a produselor pe care le oferă.

Ecoturismul s-a născut pe continentul nord-american, la mijlocul anilor 1980, ca

urmare a cererii pentru turismul axat pe natura sălbatică, în locurile cele mai restrânse şi

fragile ale planetei.

Cea mai utilizată definiţie în literatura de specialitate este: "Ecoturismul este un

turism practicat în spaţii naturale sălbatice şi culturale tradiţionale puţin modificate de om, şi

care trebuie să constituie sanctuare de protecţie a naturii şi a formelor ancestrale de

civilizaţie, pentru a sprijini dezvoltarea economică a comunităţilor locale".

Ecoturismul se distanţează astfel de celelalte forme de turism prin legături mult mai

directe şi strânse cu mediul natural şi cultural.

Ecoturismul este, mai întâi, o acţiune de dezvoltare sub forma unui parteneriat activ

între turişti, turoperatori, agenţi de turism, comunităţi locale, gestionari de spaţii protejate,

asociaţii de mediu şi colective de specialişti în domeniu.

Pagina 21 din 74


4. ECOTURISMUL-MODEL DE VALORIFICARE DURABILĂ A RESURSELOR

TURISTICE

Ecoturismul reprezintă cea mai vaoroasă formă de manifestare a turismului durabil.

Ideea de turism durabil este de dată mai recentă, pentru că îşi are originea în ideile

Conferinţei de la Rio din 1992. Aceasta a apărut în scopul ocrotirii naturii pentru viitor,

îndeosebi a speciilor fragile şi a pădurilor tropicale. Ca urmare, componenţa de mediu este

foarte puternică.

Partizanii ecoturismului s-au pronunţat pentru susţinerea acestuia prin faptul că

permite late forme de gestionare a resurselor turistice valoroase.

La nivelul Uniunii Europene, încă din 1992, s-a iniţiat un program de susţinere a 17

proiecte pilot "turism şi mediu" care au cuprins practic întreaga Europă. Aceste proiecte au

fost prezentate în cursul unei reuniuni a circa 40 de experţi, la Berlin (ITB) în martie 1995.

Această primă iniţiativă U.E. a condus la:

o reţea de experţi în turism durabil, numită Ecothaus care a dezvoltat o bancă de

proiecte pilot şi date, precum şi un buletin informativ intitulat Ecoletter;

realizarea a două lanţuri hoteliere ecologice;

crearea de manuale şi module privind formarea gestiunii de mediu;

iniţierea unor modele de planificare regională.

Prin noţiunea de ecoturism, spaţiul este privit sub dublul aspect, şi anume: pe plan

cantitativ, prin capacitatea de primire a teritoriului, care poate fi naturală sau creată, şi pe plan

calitativ, prin activitatea sa sau prin valoarea turistică a teritoriului, care poate fi naturală sau

creată.

Dezvoltarea ecologică a turismului în zone turistice de maxim interes vizează în

principal patru planuri:

! economic. Prin creşterea gradului de valorificare a resurselo, îndeosebi a celor mai

puţin cunoscute, prin reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate;

! ecologic. Prin asigurarea utilizării raţionale a tutror resurselor, reducerea şi

eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării şi protecţiei mediului, scăderea

procesului de sustragere a terenurilor agricole şi forestiere din circuitul agricol şi silvic;

! social. Prin sporirea numărului de locuri de muncă, menţinerea unor meserii

tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea diferitelor forme de turism;

! cultural. Prin valorificarea elementelor de civilizaţie, artă şi cultură deosebite, care

exprimă o anumită identitate culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă.

Pagina 22 din 74


Odată stabilită importanţă ecoturismului ca suport al dezvoltării durabile a turismului

la nivelul organismelor mondiale, acesta a început să fie acceptat în tot mai multe ţări. Astfel,

în urma Conferinţei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării de la Rio de Janeiro din 1992.

Organizaţia Mondială a Turismului a relizat un program de adaptare a Agendei 21 la

necesitatea de dezvoltare durabilă a turismului, care, în principal, se axează pe nouă priorităţi:

evaluarea continuă şi îmbunătăţirea cadrului legislativ actual, a sectoarelor economice

existente, a celui educaţional şi informaţional pentru promovarea unui turism ecologic;

studierea şi evaluarea impacturilor economice, sociale, culturale şi de mediu, produse

de turism, cu implicaţii asupra sistemelor de organizare instituţionale şi administrative;

formare, prin educaţie şi informaţii mass-media a unei conştiinţe ecologice;

planificarea dezvoltării turismului ecologic;

asigurarea accesului la informaţii, competenţe şi tehnologii pentru susţinerea

turismului ecologic între ţările dezvoltate şi în cele în curs de dezvotare;

crearea condiţiilor pentru participarea tuturor ssectoarelor economice la sprijinirea şi

dezvoltarea turismului ecologic;

conceperea de noi produse turistice care să se sprijine pe capacităţile de suport ale

mediului şi care să asigure conservarea mediului ambiant;

evaluare continuă a modului de conservare a mediului înconjurător;

stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat pentru dezvoltarea turismului

ecologic.

Statele europene şi cele nord-americane cu vechi tradiţii în practicarea turismului sunt

cele mai interesate de susţinerea ecoturismului. Aplicarea acestuia ca model de dezvoltare a

turismului, cu deosebire în zonele de mare atracţie turistică sau în cele mai puţin cunoscute şi

amenajate pentru turism a principiilor sale, are o dublă ţinută: pe de o parte, valorificarea

integrată a resurselor naturale şi culturale de excepţie, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii în

comunităţile locale, iar pe de altă parte, satisfacerea motivaţiilor şi cerinţelor turiştilor în

concordanţă cu conservarea mediului pentru generaţiile următoare.

Pagina 23 din 74


5. PRINCIPII DE ACŢIUNE ECOTURISTICĂ

Economia ecologică pătrunde indisolubil în cultura economică, cultură ale cărei

coordonate formative şi educative se află cantonate în sistemul de învăţământ. În acest sens,

ideea că din utilizarea resurselor naturale trebuie urmărit numai profitul va fi treptat înlocuită

cu ideea că natura trebuie mai mult respectată, iar omul trebuie să respecte pe alţii, pe sine,

natura şi Dumnezeu, toate făcând parte din crezul omului contemporan.

Turismul, ca formă de cunoaştere a naturii şi bunurilor culturale create de om, are

nevoie să-şi reconsidere poziţia în funcţie de relaţiile sale cu mediul înconjurător.

Sprijinirea şi promovarea turismului ecologic în toate zonele turistice nu se vor putea

realiza decât prin adoptarea şi aplicarea, cu titlu minimal, a următoarelor cerinţe esenţiale:

realizarea unui inventar detaliat al resurselor actuale şi al potenţialelor resurse şi

evaluarea stării lor şi a modului de valorificare;

identificarea produselor turistice care pot fi realizate şi a pieţelor, în corelaţie cu

tendinţele de viitor, pentru selectarea produselor care vor fi transpuse în acţiuni concrete;

elaborarea unor planuri cu termene precise, de realizare a produselor turistice, cu

personalizarea schemelor cadru de dezvoltare pentru fiecare produs turistic în parte;

punere în aplicare a planurilor de dezvoltare aprobate şi urmărirea atentă a fazelor de

realizare;

atragerea şi organizarea unor acţiuni comune cu toţi actorii care pot participa la

realizarea şi dezvoltarea produselor turistice selectate;

realizarea structurilor legale, a reglementărilor necesare, care să asigure un suport

instituţional şi financiar corespunzător pentru susţinerea planurilor de valorificare şi

dezvoltare, şi a menţinerii parteneriatului între toţi factorii intresaţi;

colectarea de date asupra efectelor post-proiect ale planurilor de dezvoltare şi

revizuirea lor în funcţie de disfuncţionalitate constante.

Aceste linii directoare asigură existenţa şi funcţionalitatea ecoturismului ca model de

dezvoltare durabilă a turismului, în plan regional şi local şi care se cer aplicate pe termen

scurt şi mediu.

În punerea în practică a ecoturismului nu există un model unic de acţiune, datorită

faptului că mediul natural protejat este foarte eterogen. Un anume model trebuie să reprezinte

o colaborare pozitivă între dezvoltarea unor activităţi turistice şi necesitatea conservării

zonelor protejate. La baza demarării oricărei iniţiative de valorificare prin turism a zonelor

turistice trebuie să se ţină cont de câteva principii esenţiale:

Pagina 24 din 74


respectarea strictă şi consecventă a vieţii sălbatice, păstrarea diversităţii biologice, a

calităţii biotopurilor, se impune conservarea diodiversităţii, ameliorarea calităţii unor

componente de mediu: apa, solul, aerul, precum şi ridicarea calitativă a vieţii din aşezările

umane;

menţinerea în stare exploatabilă a zonelor economice productive la dispoziţia tuturor,

pentru a satisface cererea socială de bunuri şi servicii şi atracţia pentru peisaje naturale sau

bunuri culturale deosebite, fără a se produce dezeechilibre între regiuni şi ţări;

aplicarea unui adevărat sistem democratic în consultarea şi negocierea proiectelor de

valorificare şi dezvoltare între diferitele grupe sociale cu interese diferite, care au ca scop

final amenajarea şi utilizarea zonelor turistice deosebite;

armonizarea politicelor de dezvoltare şi investiţii directe concepute la diferite niveluri

şi între diversele domenii de activitate economică, pentru a diminua disfuncţionalităţile

teritoriale;

asigurarea unor forme eficiente de conservare şi protecţie a mediului, deorece zonele

turistice păstrează bogate şi adevărate arhive ale naturii şi umanităţii, care nu se regăsesc în

nici un document, şi care sunt, în multe cazuri, mărturii ale unor moduri de viaţă dispărute.

Orice activitate turistică complexă trebuie să se sprijine pe anumite categorii de

indicatori de mediu care să fie corelaţi cu cei care definesc industria turistică.

Turismul poate avea şi anumite consecinţe asupra mediului şi, pe baza tuturor

informaţiilor adunate în timp şi spaţiu, acestea trebuie să fie însă structurate pentru a fi

accesibile şi înţelese de public şi de cei care iau decizii în plan politic. Din acest punct de

vedere, datele şi informaţiile colectate se pot clasifica pe mai multe categorii în funcţie de

scopul urmărit:

clasificarea după tipul de activitate unde problemele de mediu sunt grupate în strânsă

corelaţie cu anumite activităţi turistice - cazare, alimentaţie, agrement, trnsporturi etc.;

clasificare pe grupe de substanţe poluante produse pe parcursul derulării unor servicii

şi activităţi turistice;

clasificarea pe factorii de mediu implicaţi - sol, aer, apă, vegetaţie, faună;

clasificarea pe ecosisteme sau tipuri de zone turistice unde se produc degradări ale

mediului - zone urbane, rurale, montane, de litoral, umede;

clasificarea după efectele directe sau indirecte produse asupra standardului de viaţă,

siguranţei şi nivelului de igienă din zonele turistice, elemente ce influenţează sănătatea,

recreerea, calitatea estetico-ambientală.

Pagina 25 din 74


Demararea proiectului de valorificare şi amenajare turistică a zonelor protejate

presupune şi asigurarea dezvoltării altor facilităţi care vin în sprijinul turismului. Astfel, apar

o multitudine de probleme care se cer rezolvate, grupate astfel:

generalităţi care include aspecte globale de exploatare şi acţiune a resurselor din

zonele turistice: astfel, în multe ţări, problemele cu caracter general sunt incluse în legi

specifice - legea muntelui, legea litoralului, a zonelor deltaice şi umede;

utilizarea resurselor - natura nu trebuie să se cantoneze doar în sfera zonelor turistice,

fiind necesară protecţia naturii şi peisajelor în mod integrator;

de la nivelul sectorial la cel transectorial, fapt care arată că asigurarea protecţiei

mediului înconjurător nu poate fi considerat un domeniu particular şi izolat al statului: acesta

trebuie privit global alături de activităţile din transporturi, energie, amenajarea teritoriului,

manieră care va asigura alegerea celor mai bune soluţii de dezvoltare;

de la acţiunea locală la planul global prin care activităţile şi angajamentele pentru

dezvoltarea economică şi protecţie a mediului trebuie să se sprijine şi pe recomandările din

strategia paneuropeană a diversităţii biologice şi de peisaj, care nu este un simplu document,

ci şi un proces dinamic dirijat de Congresul puterilor locale şi regionale din Europa, în

legătură cu acest subiect;

conservarea resurselor naturale - o prioritate faţă de tendinţa administratorilor

staţiunilor şi localităţilor turistice care sunt dispuşi să accepte iniţiative îndrăsneţe legate de

diferite activităţi economice, dar care vor trebui să subordoneze aceste cerinţe politicii proprii

de conservare a mediului ambiant;

soluţii naţionale pentru probleme locale, unde posibilităţile practice de realizare a

unor soluţii şi proiecte locale depind în foarte multe cazuri de importante orientări fixate la

nivel naţional;

urgenţa problemelor şi demararea soluţiilor se remarcă adesea, mai ales că unii

responsabili ai zonelor turistice cu alte probleme urgenţe de rezorvat. Deşi uneori se cer

reacţii urgente şi immediate, esenţialul este de a împiedica pierderea unor valori naturale de

neînlocuit şi neregenerabile;

libertăţile şi constrângerile sunt uneori necesare pentru că turiştii privesc natura ca pe

un spaţiu de absolută libertate. Dar conservarea şi protecţia unor obiective deosebite impun

elaborarea unor restricţii şi limite asupra vizitatorilor şi activităţilor turistice;

echilibru şi ruptură - constituie o mare problemă pentru găsirea celor mai bune soluţii

între conservarea valorilor naturale faţă de creşterea presiunilor socioeconomice. Astfel, se

impune găsirea unui echilibru între ceea ce natura şi cultura câştigă şi pierd;

Pagina 26 din 74


sistemul ipolar: rezolvări clasice -- rezolvări noi presupune effort de reflexie şi de

gândire aprofundat, iar o schimbare a cestora în timp şi spaţiu poate aduce soluţii noi la

probleme cunoscute;

ştiinţă şi satisfacţie sunt două lucruri diferite dar complementare şi necesare pentru a

justifica toate acţiunile şi motivaţiile relizării planurilor de valorificare a zonelor turistice;

individual sau de grup se bazeză pe ideea că descoperirea naturii poate fi şi o

experienţă solitară. Cunoaşterea unor obiective deosebite se poate face şi în grup, unde se

împărtăşesc interese, entuziasm, cunoştinţe;

reglementări fixe şi utilizări noi sunt necesare pentru că inventivitatea umană nu are

limite în exploatarea naturii. De multe ori consecinţele asupra mediului nu sunt luate în calcul

decât atunci când apar primele efecte negative.

Înainte de a promova noi activităţi turistice, de agrement în mod special, diverse

sporturi extreme, trebuie demonstrat că acestea sunt compatibile cu procesul de conservare a

valorilor naturale.

Concurenţa şi convergenţa sunt două aspecte esenţiale în valorificarea economică a

zonelor protejate. Astfel, unele componente ale concurenţei directe conduc spre acţiuni

convergente profitabile mai ales pentru domeniul turismului.

Aspecte economice legate de exploatarea şi amenajarea zonelor turistice sunt multiple

şi ele se referă la o serie de factori care influenţează dezvoltarea ecoturismului:

=>servicii directe şi indirecte se regăsesc în toate zonele turistice şi ele sunt legate

îndeosebi de asigurarea protecţiei componentelor naturale (protecţia apelor minerale sau a

altor resurse de apă care sunt folosite ca apă potabilă de localităţile limitrofe zonelor

turistice);

=>piaţa globală şi piaţa locală sunt forme de manifestare a raporturilor dintre cerere şi

ofertă. Tendinţa de globalizare a pieţei reprezintă o sursă de presiune asupra resurselor

naturale şi culturale.

=>costurile comparate se referă la faptul că protecţia răspunde intersului public şi are

cheltuieli pe care trebuie să şi le asume orice colectivitate conform principiului poluatorul

plăteşte;

=>susţinerea publică şi privată - peisajele, valorile şi bunurile cuturale tradiţionale,

biodiversitatea, spaţiile naturale sunt bunuri de interes public al statului şi ele aparţin

colectivităţilor cre sunt obligate să le asigure gestionarea şi protecţia; colaborările şi

participările cu sistemul privat sunt valoroase, dar ele trebuie să rămână complementare faţă

de contribuţiile publice şi nu se pot substitui acestora din urmă;

Pagina 27 din 74


=>cheltuielile productive şi neproductive se regăsesc în mai toate administraţiile, dar

aceste două tipuri de cheltuieli sunt necesare pentru o cât mai bună gestionare a zonelor

turistice mai ales a celor cu echilibru ecologic fragil;

=>natura: argument sau alibi - apare atunci când prezenţa unei zone turistice este

adeseori folosită pentru apariţia activităţilor comerciale în imediata apropiere. Acest demers

este un fapt legitim atunci când are loc promovarea unui turism ecologic sau a unor produse

legate de natură. Devine inacceptabilă promovarea unor produse de transport de teren,

folosind imagini ale unor zone turistice de valoare;

=>camuflarea aspectelor negative sau menţinerea lor reprezintă o problemă dificilă

pentru orice administraţie, mai ales în contextul în care personalul şi resursele financiare sunt

deficitare şi ineficiente;

=>planificarea pe termen lung cu bugete anuale este strâns legată de strategia şi

gestionarea resurselor naturale şi culturale, care sunt realizate în general pe termen lung. În

cazul zonelor turistice, gestionarea lor cere opţiuni planificate pe termen lung şi foarte lung,

iar realizarea obiectivelor se cer împărţite pe etape, pentru a se înscrie în bugetele anuale

alocate;

=>utilizarea gratuită sau pe bază de taxe este un fapt care s-a impus în timp, în ciuda

accesului liber al vizitatorilor în spaţii montane şi forestiere. Treptat, a fost introdus sistemul

de taxe, pentru a se asigura o parte din fondurile necesare administrării şi protecţiei;

=>colectivităţile locale din multe zone turistice cuprind teritorii unde folosinţele sunt

de ordin extensiv, deseori este dificil a se explica colectivităţilor locale nesitatea unor măsuri

de protecţie, cu restricţii de utilizare chiar în condiţiile în care consecinţele exploatării sunt

abia perceptibile. Astfel se impune reducerea numărului de case de vacanţe, a reşedinţelor

secundare particulare, în favoarea folosirii terenurilor libere pentru servicii turistice de

recreere şi agrement, care sunt în folosul întregii comunităţi.

Administratorii de societăţi de turism, primarii de localităţi turistice se confruntă

adesea cu atitudini ostile, contrarii, din partea localnicilor, şi trebuie iniţiate strategii de

constrângere şi de acordare de compensaţii materiale, financiare sau alte facilităţi de ordin

material.

O altă soluţie, constructivă pe termen lung este de a demonstra colectivităţilor locale

că pot obţine late beneficii sau pot găsi late folosinţe, în locul unei utilizări directe a

resurselor, şi de a le forma convingerea că protecţia mediului le va asigura modalităţi de

existenţă pe termen lung.

Pagina 28 din 74


La nivelul zonelor turistice, toate acţiunile sunt chemate să încurajeze domeniul

ecoturismului, agriculturii tradiţionale, utilizarea durabilă a tuturor resurselor locale,

negocierea conflictelor de interese, promovare susţinută. În mod deosebit, ecoturismul se cere

aplicat în valorificarea, amenajarea, organizarea activităţilor turistice, din toate zonele

turistice.

Potenţialul turistic existent la nivelul acestor spaţii naturale şi culturale este cu totul

deosebit, mai ales cel de interes naţional şi iternaţional. Prin aplicarea principiilor de

ecoturism pentru zonele turistice, se permite menţinerea unor ecosisteme naturale şi unor

moduri de viaţă tradiţională cu echilibrul lor dinamic, bine conturat, cu păstrarea unui fond

genetic şi cultural deosebit de valoros şi autentic, şi a căror valorificare prin turism trebuie să

se realizeze într-o manieră atentă, cu păstrarea unor funcţionalităţi specifice:

Bază ştiinţifică pentru cercetarea ştiinţelor naturii, a patrimoniului cultural naţional cu

rol esenţial în conservarea fondului genetic şi cultural naţional;

Dezvoltarea socioeconomică şi ridicarea nivelului de trai, unde se poate pune accent

pe realizarea unor zone recreative pentru diversificarea tipurilor de turism organizat;

Funcţie educativă şi informativă mai ales în formarea unei atitudini "proecologice",

prin tabere, excursii, aplicaţii de teren;

Realizarea unor relaţii internaţionale, prin manifestări cu caracter ştiinţific şi de

cercetare, şi integrarea mai bună a zonelor turistice, îndeosebi a celor mai puţin cunoscute, pe

piaţa turistică internă şi europeană;

Menţinerea şi exploatarea pe termen lung a unor surse, de bunuri materiale, prin

utilizarea raţională a biomasei vegetale şi animale, prin realizarea unor zone tampon prin care

să se mărească gradul de protecţie din staţiunile, localităţile şi punctele turistice.

În principal acestea sunt puncte de referinţă pe care ecoturismul trebuie să le

promoveze pentru a realiza un turism atractiv, eficient, şi în zonele turistice româneşti.

Pagina 29 din 74


6. "ÎNVERZIREA" ACTIVITĂŢILOR TURISTICE

Ultimul deceniu al secolului XX a fost profund marcat de accentuarea preocupărilor,

la scară naţională, continentală şi mondială, pentru o circulaţie turistică controlată, care să

stăvilească "valul ucigaş" al turismului în masă. Drept urmare au apărut preocuări pentru

gestionarea nivelului cererii - respectiv a numărului de vizitatori. Mai mult un număr tot mai

mare de turişti - în special provenind din marile aglomerări urbane - doresc petrecerea

vacanţelor în mijlocul naturii, în spaţii naturale şi "cât mai verzi".

6.1 CONTRIBUŢII MAJORE LA NOUA FILOZOFIE A EXISTENţEI

Una dintre ţările care a depus, de-a lungul anilor, eforturi constante în lupta împotriva

saturării şi degradării zonelor de mare atracţie a fost Anglia. Aici au fost întreprinse acţiuni

de pionierat în gestionarea nivelului cererii în special pentru zonele Stratford, Avon şi York,

ca şi în parcurile naţionale cele mai frecventate: Lake District şi Peak - aflate printre cele mai

vizitate locuri din Europa.

Gestionare nivelului cererii este o problemă delicată care-şi propune să-şi menţină şi

să îmbunătăţească mediul înconjurător de care vizitatorul doreşte să se bucure fără nici un fel

de restricţii.

Implicarea comunităţii în gestionarea dezvoltării turistice rurale a făcut în cazul

Angliei ca trei organizaţii cu interese diferite:

-Comitetul Turistului Englez,

-Comisia de Dezvoltare Rurală,

-Comisia pentru Provincii

să-şi direcţionaze activităţile spre turismul rural.

Colaborarea celor trei organisme a dus la elaborarea unei politici privind dezvoltarea

turismului punctând asupra importanţei conservării şi protejării mediului înconjurător, care

prin prezenţa sa sporeşte valoarea oricărui produs turistic.

Un alt aspect pus în valoare cu acestă ocazie a fost cel al îmbunătăţirii relaţiei dintre

turist, vizitator şi locuitorii provinciei gazdă.

Preocupările prezentate se regăsesc şi în late ţări cu tradiţie în practicarea turismului

în "zone verzi" şi am putea enumera aici: Franţa, Germania, Austria, Portugalia, Finlanda,

ş.a., unde probleme precum:

Satisfacerea turistului/vizitatorului,

Pagina 30 din 74


Protejarea peisajului de cererea excesivă,

Satisfacerea nevoilor comunităţii gazdă,

Sunt sarcini greu de îndeplinit, dar care se află în permanenţă în atenţia celor care

doresc menţinerea unui echilibru între prezent şi viitor.

Pagina 31 din 74


6.2.ACTORII TRANFORMĂRII

O astfel de încercare, de ieşire dintr-o situaţie de criză, care ameninţa diminuarea

nivelului de trai al populaţiei gazdă (prin scăderea încasărilor din turism) s-a înregistrat în

deceniul 7 al sec. XX în Valea Upper Derwent.

Peak District National Park a pregătit atunci un proiect "Management Plan" (1979)

pentru această zonă, care cuprindea două principale revendicări:

Conservarea specificului zonei : prin promovarea unor politici de gestionare a

pământului şi apelor care să satisfacă cererile economice şi funcţionale, în aşa fel încât să fie

sporit caracterul sălbatic şi particular al peisajului pentru zonele populare şi deosebite ale

parcului naţional;

Furnizarea de oportunităţi corespunzătoare petrcerii timpului liber în natură,

utilizându-se într-un mod adecvat caracteristicile şi potenţialul disponibil al zonei şi

gestionând modurile de recreere adecvat.

În acest mod se încerca asigurarea unei armonizări a diferitelor tipuri de activităţi şi

minimalizarea posibilelor conflicte cu:

Late utilizări ale resurselor în scop recreativ;

Gestionarea suprafeţelor de pământ;

Acţiunile de protejare şi conservare a mediului;

Interesele locale.

Pe baza planului au acţionat un grup de organizaţii interesate de rezolvarea "stării de

criză" din rândul cărora se pot menţiona:

Park National Peak,

S.T.W.A,

Consiliul pentru Conservarea Naturii,

Comisia Provinciilor,

Consiliul Pentru Sport,

Trustul Naţional,

Comisia pentru Păduri,

Consiliul Regional,

Consiliu Districtului.

Planul a încercat:

Să gestioneze cererea de petrcere a timpului liber prin introducerea unor îmbunătăţiri

şi facilităţi în aria Upper Derwet;

Pagina 32 din 74


Să evite problemele ce ar putea să se ivească prin creşterea numărului de vizitatori.

Din rândul principalelor probleme care au fost identificate şi care au încercat să fie

evitate amintim:

Congestionarea traficului;

Parcarea întâmplătoare;

Vandalismul;

Focurile picnicurilor din pădure;

Scăldatul în rezervaţii;

Numărul mare de câini necontrolaţi.

Drept urmare a fost realizat:

Controlul accesului maşinilor şi a parcării;

Reglementarea transportului public;

O reţea de alei şi poteci destinate plimbărilor, ciclismului şi călăriei;

Un centru de închiriat biciclete;

Grajduri private pentru călăria de ponei;

Limitarea accesului pentru orientarea sportivă;

Elaborarea unui important număr de materiale informative, de la postere la pliante;

Îmbunătăţirea iluminatului;

Dotarea corespunzătoare cu toalete.

Planul a fost implementat în prima jumătate a anilor '80 ai prezentului mileniu şi a

fost răsplătit în anul 1988 cu premiul "Royal Institution of Chartered Surveyors / Times

Newspaper Conservation Award". Totuşi datorită creşterilor spectaculoase ale traficului în

weekend-urile de vară în anul 1989 se ajunsese într-o nouă stare de criză a ecosistemului.

Pe de altă parte intensificarea activităţilor economice presupune riscuri din ce în ce

mai ridicate pentru mediul înconjurător şi sănătatea umană. Revoluţia ecologică se impune

deci, în cadrul dezvoltării durabile fiind necesară o completare, observare şi promovare a

obiectivelor generale ale societăţii.

Alinierea ţării noastre la standardele internaţionale, în ceea ce priveşte producţia şi

comercializarea bunurilor şi serviciilor turistice şi ecologice, se impune neapărat. Implicarea

mai fermă a factorilor de răspundere în demersurile pentru atragerea investitorilor privaţi

externi şi pentru sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană, în vederea susţinerii unor

proiecte de promovare a producţiei curate în cadrul Programului Phare şi de formare a

specialiştilor, va trebui să creeze noi oportunităţi pentru dezvoltarea în România a afacerilor

de mediu în general, iar a celor din industria ospitalităţii în particular.

Pagina 33 din 74


Pagina 34 din 74


7. FACTORII DE DEGRADARE ŞI POLUARE

În elaborarea unei strategii dinamice, dar mai ales eficiente, vizând evoluţia

turismului românesc, conform potenţialului turistic de excepţie al acestor meleaguri, este

necesară delimitarea şi, pe cât posibil, eliminarea factorilor de poluare care îi perturbă

vectorul de creştere, ducând chiar la involuţia acestuia.

Între componantele mediului ambiant există strânse legături de interdependenţă,

îmbinarea lor organică conturând aspectul material şi static al mediului. Dar pentru

delimitarea factorilor cu acţiune poluantăîn turism trebuie evidenţiată latura funcţională, în

mişcare, a acestui mediu, aspect care este dat tocmai de modul de acţiune şi interacţiune a

numeroşi factori asupra turismului, constituind macrosistemul ambiant al turismului.

Ocrotirea naturii şi conservarea calităţilor sale devin pentru turism o necesitate,

acţiunile întreprinse în acest sens concurând la protecţia potenţialului turistic.

7.1. FACTORII DE DEGRADARE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI A

POTENŢIALULUI TURISTIC

Dezvoltarea societăţii supune mediul înconjurător la două tipuri principale de

presiuni: una, care este urmarea directă a exploziei demografice şi a expansiunii oraşelor,

ritmului rapid şi creşterii considerabile înregistrate de industrie, agricultură şi altor domenii

de activitate, amplificării circilaţiei şi sistemelor de transport şi comunicaţii, exploatării

intensive şi extensive a resurselor naturale, şi alta, mai puţin agresivă şi cu caracter

predominant sezonier, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activităţi de

turism şi agrement.

Se admite, în general, că degradarea mediului înconjurător şi a resurselor turistice

provine de la două mari grupe de factori:

factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice;

factori naturali

Prima grupă de factori rezultaţi în principal din intensificarea activităţilor industriale,

agricole şi de transport afectează atât mediul, cât şi cadrul general de desfăşurare a

activităţilor turistice, ca componentele potenţialului turistic luate ca activităţi aparte, respectiv

aerul, apa, solul, vegetaţia, fauna, peisajele, monumentele naturii şi de arhitectură etc.

În privinţa tipurilor de poluare interesează în mod deosebit câteva aspecte legate de

principalele caracteristici ale substanţelor poluante:

Pagina 35 din 74


gradul de concentraţie prin care orice substanţa dacă depăşeşte un anumit prag capătă

un caracter nociv, cu efect poluant. Stabilirea nivelelor admise sunt în funcţie de natura

poluantului, originea producătorului, aria de emisie. Acutizarea problemelor de poluare a

făcut ca la nivel european şi mondial să se stabilească nişte standarde de concentraţii maxime

şi minime admise, multe cu caracter obligatoriu;

nivelul de persistenţă a substanţelor poluante, diferă de la un produs la altul, şi poate

fi diferit în funcţie şi de anumite particularităţi climatice;

interacţiuni reciproce între substanţele poluante care pot fi foarte numeroase, cu

reacţii şi consecinţe uneori imprevizibile, cu efecte uneori foarte toxice asupra lumii vii.

Toate substanţele poluante se manifestă asupra mediului înconjurător prin efecte

directe sau indirecte. În funcţie de structura fizică, chimică, cantitatea poluantului, efectele

pot fi diferenţiate în timp şi spaţiu:

efecte immediate sesizabile, mai ales când este vorba de poluare directă a aerului şi

apei cu repercursiuni directe asupra florei, faunei, oamenilor;

efecte pe termen lung, atunci când substanţele sunt greu degradabile, se acumulează,

iar consecinţele se văd mult mai târziu - pulberile metalice, substanţele radioactive,

pesticidele, etc.;

efectele iradierii sunt cauzate de particulele radioactive naturale şi cele provenite din

activităţile antropice care dau cele mai dramatice modificări în plan genetic asupra lumii vii.

Dintre acestea, o problemă deosebită o pune polarea aerului produsă de industrie,

sursele de impurificare cu repercursiuni asupra potenţialului turistic fiind considerate, în

ordine descrescătoare a nocivităţii: industria energetică, metalurgică, chimică petrochimică,

materiale de construcţii, prelucrarea lemnului, alimentară. Emisiile mixte de pulberi, gaze

nocive, substanţe iritante şi mirositoare produse de unităţi ale acestor industrii pot polua

resursele ce stau la baza desfăşurării de activităţi specifice turismului balnear, de odihnă şi

recreere, cultural, vânătorii şi pescuitului sportiv.

Industria energetică, prin termocentrale, centrale electronucleare, contribuie în mare

măsură la poluarea aerului, prin cenuşă, pulberi, gaze, aer cald, aburi, contribuind decisiv la

manifestarea fenomenului de efect de seră cu 57% din totalul activităţilor industriale.

Printre cele mai poluante surse ale aerului se situează fabricile de ciment, pulberile de

praf ce se pierd în timpul procesului tehnologic alterează puritatea atmosferei, distrug

vegetaţia, peisajul, căruia îi dau un aspect mohorât, alungă fauna şi păsările, atacă clădirile şi

monumentele pe care se depun. Unele din aceste surse se află în zone turistice importante

(Bicaz, Tasca pe valea Bistriţei - Cheile Bicazului, Câmpulung, Comarnic, Târgu Jiu,

Pagina 36 din 74


Chiscădaga, Hoghiz etc.). Dar poluarea aerului este pricinuită şi de alte surse cum ar fi

combinatele de la Hunedoara, Reşiţa, Suceava, Piatra Neamţ, Ploieşti, Târgu Mureş, Govora,

Râmnicu Vâlcea etc., aflate pe trasee turistice, în centre sau zone turistice valoroase.

Nivelurile ridicate ale acestor emisii afectează direct construcţiile, clădirile,

monumentele de mare valoare arhitecturală, istorică şi artistică. Alături de aceste două surse

majore se mai poate adăuga şi poluarea cauzată de gazele de eşapament prin arderea

combustibililor, în urma circulaţiei intense a autovehiculelor în centrele urbane mari şi foarte

mari.

Poluarea apei are, de asemenea, consecinţe negative pentru turism, contribuind la

degradarea unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare. Aceasta se produce prin

deversări directe ale apelor uzate provenite din activităţi industriale, agricole, depozite

petroliere, transporturi pe apă şi din aşezările umane.

În principal avem de-a face cu două tipuri de surse de poluare a apei:

surse de poluare cu ape uzate menajere, ape cu conţinut ridicat de gemeni patogeni,

microbieni, enteroviruşi, deci cu potenţial epidemologic crescut;

surse de poluare industrială provenite din unităţi de prelucrare a diferitelor materii

prime - minereuri, lemn, ciment, textile, chimice, produse alimentare etc., unde se produc

substanţe deosebit de nocive, toxice, care afectează viaţa organismelor acvatice şi pe cea

umană

Prin sistemul de realizare al hidrocentralelor se schimbă calitatea apei din lacurile de

acumulare, asanrea zonelor mlăştinoase sau izolarea luncilor de fluvii prin indiguiri, irigaţiile

conduc la coborârea sau ridicarea nivelului apelor freatice cu schimbarea calităţii acesteia.

Implicaţii grave se crează în cadrul poluării apelor mării, lacurilor, râurilor şi Deltei,

la care, pe lângă reducerea efectelor relaxante, se produce şi o scădere a efectelor

biostimulatorii sau terapeutice ale acestora. Exemple de această natură le constituie lacurile

Techierghiol, Amara, Balta Albă, poluarea episodică a Mării Negre sau a apelor freatice dulci

sau minerale etc..

Pe marile fluvii ale continentelor şi îndeosebi în Europa se transportă mari cantităţi de

deşeuri cu consum biologic ridicat de oxigen, nutrienţi care afectează direct calitatea apelor,

reducând gradul de potabilitate şi utilizare pentru îmbăierea turiştilor.

Efectele poluării se fac simţite mai ales la nivelul mărilor închise - Marea Baltică,

Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Caspică etc. - unde, în prezenţa nutrienţilor

organici, se produce fenomenul de hipereutrofizare care are rol nociv asupra florei şi faunei

marine.

Pagina 37 din 74


Poluare solului cu diferiţi poluanţi proveniţi fie din apa ploilor contaminate cu agenţi

poluanţi, fie direct, din deversări de deşeuri, pesticide, îngrăşăminte chimice etc., are, pe

lângă urmările de ordin economic şi sociosanitar şi consecinţe pentru turism prin degradarea

apelor freatice şi a oglinzilor de apă utilizate în balneoturism şi agrement. Un aspect

particular al solurilor este det de durata mare de regenerare astfel pentru doar 3cmc de sol

sunt necesari 300 - 1000 ani, în funcţie de calitatea acestora.

Sursele de poluare sunt date de:

depozitarea de gunoaie, solide, cu caracter menajer din aşezările urbane şi rurale,

folosirea apelor reziduale ca fertilizatori pentru agricultură; există riscul apariţiei de agenţi

patogeni, viruşi, parazaţi, rozătoare;

dejecţiile din complexele zootehnice, cele umane din micile localităţi rurale fără

canalizare, locuri de campare, târguri, şantiere de construcţii;

utilizarea excesivă a îngrăşămintelor chimice, erbicidelor, fungicidelor, pesticidelor

pot aduce o poluare agresivă asupra solurilor, reducând randamentul agricol şi cel natural,

care permite exitenţa vegetaţiei naturale;

existenţa de depozite, halde industriale cu caracter solid sau semisolid (îndeosebi

metale grele) care au un efect nociv, toxic şi care, prin procesul scurgerii apelor de suprafaţă,

poluează şi apele.

prezenţa unor substanţe radioactive, praf nuclear din exploatări miniere sau din urma

producerii de explozii nucleare cu caracter expeirmental.

Poluarea sonoră reprezintă un alt factor de risc pentru sănătatea oamenilor. Sunetul,

prin tăria vibraţiilor sale, poate afecta negativ sistemul auditiv uman. Asocierea de mai multe

sunete de diferite intensităţi şi durate duce la apariţia zgomotelor.

Acesta are implicaţii şi asupra turismului, apariţia lor(a zgomotelor) în locurile

destinate acestuia devenind dezagreabilă întrucât, majoritatea celor ce practică turismul

doresc "un colţ liniştit în natură" care să-i ferească de tumultul marilor oraşe sau de

zgomotele industriale. La nivelul activităţilor industriale exterioare acesta măsoară până la

90db, cele din hale la 80db, traficul intens la 85db, cel redus la 60db.

Deosebit de gravă este poluarea peisajului (estetică), unul dintre cele mai valoroase

resurse ale potenţialului turistic.

Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor poluanţi care au

acţiuni distructive asupra elementelor sale componente (vegetaţie, faună, reţea hidrografică

etc.) la care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deşeurilor

industriale şi menajere, realizarea de construcţii neaspectuoase sau neadecvate locului (prin

Pagina 38 din 74


neutilizarea judicioasă a culorilr şi volumelor) etc., acestea fiind numai câteva aspecte dintre

cele ce urâţesc natura, tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei.

Semnificative în acest sens sut degradările peisajului produse de şantierele de

construcţii hidroenergetice şi de drumuri industriale sau de late obiective prezente îndeosebi

în unităţi montane cu peisaje pitoreşti; aici, în cele mai multe situaţii, în timpul executării sau

la terminarea lucrărilor nu se respectă măsurile de protejare a peisajului sau de refacere a

degradărilor suferite de acesta.

Neajunsuri dintre cele mai serioase sunt provocate de construcţiile de drumuri

forestiere, o dată cu care se produc defrişări, excavarea versanţilor, defolierea copacilor,

cazuri întâlnite în Munţii Apuseni, în Munţii Cozia, Munţii Bucegi, în rezervaţia Bila - Lala

din Munţii Rodnei etc..

În Europa vegetaţia naturală şi îndeosebi pădurea ocupă suprafeţe diferite- Slovacia

31%, Spania 51%, Elveţia 30%, România 27%. Spaţiile forestiere deţin mai multe funcţii:

protejarea şi conservarea solurilor;

menţinerea parametrilor microclimatici constanţi, a calităţii aerului;

retenţia apelor din scurgerile de suprafaţă, cu atenuarea viiturilor, inundaţiilor;

protejarea izvoarelor şi pânzelor freatice;

păstrarea biodiversităţii speciilor floristice şi faunistice.

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potenţialului turistic. La

procesul de distrugere a pădurilor participă activităţile industriale, extinderea terenurilor

agricole, a centrelor rurale şi urbane, turismul formele de poluare transfrontieră.

Pădurea formează unul din plămânii de oxigen ai planetei cu rol esenţial în reducerea

concentraţiei de bioxid de carbon, şi deci a efectului de seră şi fenomenului de încălzire

globală. Defrişările relizate pentru exploatarea şi valorificarea lemnului în construcţii şi

industrie, pentru extinderea terenurilor agricole, a drumurilor au redus biotopurile naturale.

Prin tăierea pădurilor se poate produce declanşarea unor procese de degradare a

solului ce au drept urmare afectarea peisajului respectiv, dispariţia unor munumente ale

naturii de interes ştiinţific şi turistic etc. (Munţii Călimani, Munţii Retezat, Munţii Rodnei,

Munţii Gutâi); în cazul tăierii pădurilor din preajma staţiunilor balneoclimatice şi, în general,

a localităţilor, se diminuează cu mult posibilităţile de autopurificare a atmosferei din jurul

acestora, iar în cazul staţiunilor balneare, se pun în pericol şi zăcămintele hidrominerale,

diminuându-le potenţialul de debitare până la dispariţie.

Degradarea rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii prejudicează de asemenea

potenţialul turistic pe care-l lipseşte de aportul ştiinţific, cognitiv-auditiv, estetic, al unor

Pagina 39 din 74


obiective cu caracter de unicitate sau de rară spectaculozitate sau a unor habitate naturale care

au păstrat un echilibru biologic virgin. Degradarea acestor monumente şi rezervaţii naturale

existente în număr apreciabil în ţara noastră poate fi provocată în mare măsură de activităţile

economice necontrolate, afectarea lor aducând prejudicii incalculabile, atât sub aspect

ştiinţific, cât şi economic, prin diminurea posibilităţilor de valorificare turistică a lor (Delta

Dunării, Parcul Naţional Retezat, peşterila - monumente ale naturii, rezervaţiile din Bucegi,

Cozia, Gutâi, turbăriile Poiana Stampei şi Borsec etc.).

Aspecte nefavorabile se întâlnesc şi în cazul degradării obiectivelor turistice

antropice, atât prin substanţele poluante ce atacă, degradează şi scurtează "viaţa" celor mai

rezistente şi mai durabile materiale, urmare fiind şi dispariţia unor monumente de rezonanţă

istorică, artistică sau culturală durate de oameni cu veacuri în urmă, cât şi prin alţi factori

antropici sau naturali. Clădirile din zonele impurificate cu fum, cărbune, ciment etc. se

deteriorează, se şterg sau îşi schimbă aspectul, luând o culoare întunecată, sumbră (frescele

exterioare ale unor biserici sau faţadele unor monumente din unele centre urbane

industrializate).

7.2. FACTORI DE POLUARE NATURALĂ

În natură au loc fenomene naturale care pot contribui direct sau indirect la sporirea

gradului de poluare a mediului - erupţiile vulcanice prin cenuşă, gaze toxice, scurgeri de lave,

inundaţiile puternice prin antrenare de particule în suspensie, cu depuneri ulterioare de

mâluri, doborâturi de vânt care distrug vegetaţia, furtunile foarte puternice - uragane, tornade,

seismele prin distrugeri naturale şi antropice, eroziunea şi alunecări de teren, praful cosmic,

unele plante prin cantităţile mari de polen elaborate în atmosferă, incendiile produse pe cale

naturală din cauza temperaturilor foarte ridicate etc..

De multe ori aceste fenomene naturale aduc pagube unor unităţi economice, sporind

poluarea naturală prin includerea unor produsse sau substanţe din incinta acestora.

Pagina 40 din 74


8. FORME DE POLUARE PRODUSĂ DE TURISM

8.1. TIPURI DE POLUARE PRODUSĂ DE TURISM

Amplificarea activităţilor de turism în forme tot mai variate şi dinamice a condus în

timp şi spaţiu la apariţia unor forme de poluare pe care le produc acestea, fără însă a avea

gravitatea celor declanşate de activităţile industriale şi din transporturi.

Poluare fizică şi chimică

Sezonalitatea în timp şi spaţiu a consumului turistic constituie un factor de poluare

fizică de foarte mare însemnătate.

Efectele poluante ale supraaglomerării, din cauza sezonalităţii activităţii turistice, pot

fi datorate fie consumatorilor de turism, fie prestatorilor.

Printre efectele ce au ca sursă consumatorii, putem aminti degradarea peisajului prin

agasarea naturii, dotărilor şi monumentelor de artă şi apariţia fenomenului inflaţionist al

preţurilor, datorită cererii excesive.

Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritorului reprezintă un factor de poluare,

atât fizică, dar şi economică, constituind cea mai gravă formă de degradare a resurselor

turistice şi dotările aferente duce la disfuncţionalităţi în exploatare, cu repercursiuni în

eficienţa economică şi starea fizică, corporală a dotărilor şi resurselor.

Neconcordanţa calitativă dintre resurse şi dotări comportă două situaţii:

dotarea la un nivel inferior de confort a unor zone turistice ce dispun de resurse

excepţionale oferă produse turistice de calitate necorespunzătoare. Este cazul turismului

nostru în general, majoritatea hotelurilor fiind cotate la categoria 2 stele, în timp ce cererea

turistică externă se manifestă pentru categorii de conform superioare;

o altă situaţie, dotări superioare pentru resurse inferioare. Aici se mai poate interveni,

în sensul diversificării serviciilor oferite, introducând resurse atractive artificiale (cazul

celebrului Las Vegas).

Poluarea aerului

Activităţile turistice grupate pe forme de turism sau luate independent pot conduce la

reducerea calităţii aerului. Astfel, în sezonul turistic, când circulaţia turistică se află la cote

maxime, se poate produce poluarea aerului prin gazele de eşapament produse de

Pagina 41 din 74


autoturismele turiştilor, numărul mare de autocare, frecvenţa ridicată a curselor de avioane de

tip charter.

Derularea activităţilor la nivelul structurilor de cazare şi alimentaţie publică

presupune un consum de energie mai ridicat şi ca urmare există o poluare produsă de

centralele termice care deservesc staţiunile turistice.

Poluarea apei

Faţă de poluarea aerului, poluarea apei este mult mai prezentă deoarece foarte multe

activităţi turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai ales când este vorba de

starea de igienă şi calitatea serviciilor turistice oferite. Consumul de apă calculat pentru

fiecare turist este ddestul de ridicat, atât în structurile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie

publică, ca urmare înregitrându-se un volum mai mare de ape uzate evacuate pe lângă cele

provenite din partea localităţii urbane sau rurale.

Poluarea apelor mai este produsă şi prin turismul neorganizat prin campare în locuri

situate pe malurile apelor, lacurilor sau în perimetrul apelor freatice cu caracter mineral, unde

turiştii, prin gunoaiele lăsate, pot contribui la scăderea calităţii apelor de suprafaţă sau

subterane. Cel mai recent exemplu îl constituie moartea puietului de peşte din păstrăvăria de

la Slănic din vara anului 1999, ca urmare a intrării în bazinele piscicole a unor ape poluate de

turişti prin gunoaie depuse şi detergenţi folosiţi la spălarea maşinilor.

În hotelurile moderne ca de exemplu cele din Franţa, Japonia, Hong-Kong există un

control riguros al cantităţilor de apă folosite, deoarece preţul acestei resurse este relativ

ridicat. Poluarea apelor mai poate fi produsă şi de apele menajere evacuate de structurile

turistice care nu deţin microstaţii de epurare sau dacă sunt deversate la reţeaua de canalizare

şi epurare a localităţii staţiile de epurare nu au capacitate de prelucrare de volume mai mari

sau nu deţin sisteme de filtrare performante şi, ca atare, ape cu diferite grade de poluare ajung

în apele naturale.

Poluarea solului

Această formă de poluare afectează mai ales prin extinderea amenajărilor turistice şi

de transporturi, care determină scoaterea din circuitul forestier şi agricol a unor importante

suprafeţe (realizarea de parcări, staţii de alimentare cu combustibil etc.). Solurile sunt afectate

îndeosebi de cantităţi de deşeuri solide care, prin anumite procese fizice şi chimice, pot afecta

calitatea acestora. Modul de colectare şi de depozitare a deşeurilor solide provenite din

activităţile turistice va asigura şi menţinerea curată a solurilor.

Pagina 42 din 74


Poluarea vegetaţiei

Amenajările turistice pot contribui prin practica defrişărilor la reducerea spaţiilor

acoperite cu vegetaţie naturală, îndeosebi cu păduri. Activităţile turistice pot determina, prin

atitudinile consumatorilor, degradarea vegetaţiei existente - colectarea lemnului de foc pentru

picnic, parcare direct pe iarbă, ruperea de specii valoroase ca suveniruri, camparea haotică a

corturilor etc..

Poluarea faunei

Speciile faunistice sunt valoroase sub aspectul rarităţii pentru domeniul ştiinţific şi

ecologic sau pentru domeniul pescuitului şi al vânătorii sportive. Extinderea amenajărilor

turistice, circulaţia turistică intensă determină reducerea habitatelor naturale pentru multe

dintre animalele sălbatice. Practicarea braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate

poate conduce la scăderea dramatică a efectivelor de faună sălbatică.

Poluarea fonică

Activităţile turistice deţin mai multe surse prin care produc zgomote cu caracter

disconfortant. Zgomotele sunt produse de marile lifturi de marfă, motoarele de pompare ale

apei reci şi calde, aparatele frigorifice, instalaţiile de aer condiţionat, rampele de

aprovizionare cu materii prime din structurile de alimentaţie publică, şi evacuare a deşeurilor,

de staţiile de amplificare ale orchestrelor, de câinii vagabonzi din jurul hotelurilor,

restaurantelor sau a staţiunilor turistice, comportamentul necivilizat al multor turişti,

funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor sanitare.

Poluarea estetică

O destinaţie turistică devine atractivă nu numai prin prisma serviciilor oferite, dar şi

prin ambianţa estetico-ambientală, care se traduce prin personalizarea oricărei atracţii

turistice prin arhitectură şi artă peisagistică.

Pe plan mondial arhitectura se manifestă printr-un curent post-modern, prin care

arhitecţii au ales soluţii noi, unde funcţionalul să se amornizeze cu cerinţele esteticii. Acest

curent se manifestă din punct de vedere conceptual prin pluralismul ideilor şi formelor de

reprezentare.

Pagina 43 din 74


Pluralismul este de fapt o formă de manifestare a unor variate opţiuni şi idei prin care

se pot cunoaşte valorile culturale ale clasei mijlocii prin care artele, dar mai ales arhitectura,

se arată prin diferite stiluri şi genuri de concepţie. Preferinţele consumatorului sunt

cuantificate prin anumite simboluri şi forme de reprezentare în planul construcţiilor.

Dar evoluţia societăţii contemporane face să îmbrace haina vacanţelor active, a

afacerilor, a îmbogăţirii orizontului cultural, fapt care se raportează la schimbări de imagine

prin prisma stilurilor arhitecturale. Noile soluţii în design determină schimbarea informaţiilor

care ajung la clienţi şi reflectă raportul dintre aşteptare şi promisiune în materie de servicii

turistice.

În determinarea tipului de design necesar pentru orice staţiune turistică este nevoie să

se deruleze mai multe etape:

stabilirea metodologiei de cercetare, prin care se face o analiză prealabilă a modului

de organizare a aşezărilor pentru a elabora direcţiile viitoare de dezvoltare. Soluţiile propuse

pot fi apoi generalizate în teorii generale pentru anumite tipuri de staţiuni turistice;

definirea caracteristicilor ambientale ale oricărei localităţi turistice. Acestea se referă

cu precădere la atracţii, facilităţi, servicii, dar un rol esenţial îl joacă şi maniera de prezentare

a acestora, legate de sistemul de construcţii şi stilul arhitectural exterior şi interior;

analiza reţelei dintre forma turismului pentru care se pretează o localitate turistică şi

elasticitatea oferită de sistemul arhitectural pentru adaptarea ulterioară la noi forme de turism,

în condiţiile în care opţiunile turiştilor sunt în continuă evoluţie.

Pentru turism contează foarte mult şi felul în care se prezintă o localitate turistică în

ansamblul ei, turistul fiind un fel de spectator impresionat de imaginea pe care o oferă acesta.

În acest context orice staţiune sau localitate turistică trebuie să îndeplinească mai multe

cerinţe:

imaginea de ansamblu trebuie să fie deosebită, axată pe elemente de proprie identitate

şi remarcabile sub raport constructiv şi arhitectural;

toate proiectele de investiţii pentru modernizări sau obiective noi trebuie să aibă în

vedere includerea unor elemente constructive distincte de la o localitate la alta, care să

confere originalitate şi atractivitate;

orice construcţie trebuie să poarte în ea elementul senzaţiei pozitive imediate, dar şi al

memoriei privind experienţa turistică anterioară;

toate planurile de amenajare şi proiectele de investiţii trebuie să realizeze şi o

ierarhizare a părţilor componente ale unei localităţi în funcţie de poziţie şi utilitate

socioeconomică;

Pagina 44 din 74


toate clădirile cu funcţie turistică trebuie să beneficieze de spaţii liniştite, nepoluante,

axate pe zone verzi, şi să se concorde cu cerinţele faţă de climatul existent;

structurile de agrement trebuie situate departe de activităţile economice, transport,

parcări, iar realizarea obiectivelor să se înscrie în linia dominantă a cadrului natural, pentru

armonia estetico-ambientală, şi păstrarea unei intimităţi.

În plus, ţinuta necorespunzătoare a personajului, lipsa unor uniforme atrăgătoare,

aspectul fizic anost al prestatorului constituie de asemenea factori de poluare estetică în

turism.

Pagina 45 din 74


8.2 POLUARE CULTURALĂ ŞI MORALĂ

Turismul contemporan este un fapt în continuă evoluţie şi un proces social. A devenit

pur şi simplu un mod de viaţă al omului contemporan.

Turismul este la ora actuală un mod de viaţă, un mod de realizare a diferitelor valori.

Nu este numai un mod de petrecere a timpului liber (deşi e adevărat că majoritatea

călătoriilor sunt făcute în timpul liber), ci şi un mod de rezolvare a altor probleme. Pe lângă

turismul orientat pe recreere, există şi late forme de turism - afaceri, congrese, cultural. De

aceea terismul este o formă de descoperire şi exploatare a lumii, devenind o formă de viaţă

pentru omul contemoran.

În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evident că şi etica ar trebui inclusă în

dezvoltarea procesului de turism. Spre exemplu, la Congrexul AIEST tinut la Paris în 1992,

s-a propus crearea unei comisii care să se ocupe cu problemele de etică din turism. În primul

rând trebuie să se identifice turismul ca fenomen, efectele, consecinţele şi funcţiile sale.

Funcţiile turismului pot fi analizate luând în considerare:

natura (substanţe minerale, fauna, flora);

cultura (realizările de artă şi civilizaţie umană);

relaţiile dintre oameni.

Funcţiile turismului în acord cu natura umană au în centru turistul.

Aceste funcţii nu au în centru numai relaţiile dintre turişti, dintre turişti şi localnici , ci

şi dintre turişti şi brokeri, dintre brokeri şi localnici. Toate aceste funcţii pot fi evaluate din

punct de vedere etic drept pozitive sau negative, în funcţie de nivelul de dezvoltare a

industriei turistice. Economistul engle Dogan afirma că: "Majoritatea acelor care au scris

această temă au considerat că efectele turismului sunt negative. Dintre efectele negative

amintim: declinul tradiţiei, materialismul, creşterea criminalităţii, conflicte sociale,

aglomerări, deteriorarea mediului, dependenţa de ţările dezvoltate".

Din acest punct de vedere, turismul este deseori asociat cu ideea de neocolonialism.

Multe dintre consecinţele economice, sociale, spirituale şi culturale negative ale tuismului au

fost exprimate la Conferinţa Turismului din Ţările Lumii a Treia ţinută la Bankok în anul

1991.

Adevăratele rădăcini ale acestor efecte negative şi ale altora sun găsite în

comportamentul uman, în diferite activităţi turistice, în comportamente care contravin de

multe ori cu normele de etică. Vorbind despre oameni în relaţiile de turism, putem vorbi de

trei categorii de "actori" de turism.

Pagina 46 din 74


Primul este desigur turistul. Fără acesta fenomenul turistic nu poate exista. Turismul

este prin urmare o activitate umană, de multe ori greu de cuantificat. Comportamentul uman

poate fi din punct de vedere etic - analizat pe trei planuri: comportamentul vizavi de sine

însuşi, comportamentul faţă de ceilalţi turişti, comportamentul faţă de localnici.

Al doilea este localnicul. Comportamentul acestuia implică două ipostaze: una faţă de

turist, alta faţă de mediu.

Al treilea este broker-ul. Comportamentul acestuia implică două ipostaze: una faţă de

turist, alta faţă de localnic.

Poluarea psihosocială

Spectrul şomajului acţionează ca un flagel distructiv asupra psihicului personalului,

ducând la un permanent stres, lipsa de emulaţie şi competitivitate în cadrul colectivelor de

muncă şi implicit la scăderea serviciilor turistice.

Apatia generalizată, un alt factor de poluare morală, a apărut ca urmare a neconturării

ferme a destinaţiei, a scopului vieţii economico-sociale actuale, economiei de piaţă sau

centralizate, privatizării sau etatizării, destinaţie în funcţie de care se elaborează concret

criterii de performanţă pentru fiecare etapă, fiecare sector de activitate şi pentru fiecare

societate comercială. Deci, neexistând direcţii clare, nu există nici scenarii şi nici criterii

proprii de performanţă , salariaţii intră în derivă, apatia copleşindu-i.

Analiza în profunzime a factorilor cu acţiune poluantă în turism permite conturarea

unei strategii ecologice în domeniu, ceea ce presupune fie eliminarea unor factori, atunci

când acest lucru este posibil, fie activarea, potenţarea sau introducerea în acel câmp de

interacţiune a altor factori, care, acţionând conjugal cu factori de poluare, să le diminueze

acestora efectul nociv sau chiar să-l anuleze.

Pagina 47 din 74


9.IMPACTUL DIVERSELOR ACTIVITĂŢI TURISTICE ASUPRA MEDIULUI

Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de

turism sunt conştienţi de efectele provocate de dezvoltarea turistică, de impactul acestor

activităţi asupra populaţiei şi ambiantului. În ultimii ani, deceniile IX şi XX ale secolului XX,

s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu

standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor,

poluarea şi orice late impacte negative asupra mediului.

Noţiune de impact presupune analiza relaţiei turist-resursă turistică-produs turistic,

care se desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului

de servicii şi acţiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.

Impactul asupra unei zone turistice este dat de:

Cadrul natural şi varietate potenţialului turistic;

Existenţa unei infrastructuri generale, care asigură circulaţia, accesul şi informarea;

Prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrment.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care

pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Impactul politic

Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria

ospitalităţii, care pentru cazul României ar trebui să aibă următoarele direcţii:

Turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu

sprijinul statului;

Folosirea în mod optim a resurselor naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu

asigurarea protecţiei acestora

Ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea

politicii de resure umane;

Modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;

Rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.

Desfăşurarea suficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu

înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a

celor create de om. Printre motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de

destindere, de recreere, de odihnă activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer

Pagina 48 din 74


curat, apă, soare, zăpadă, linişte, peisaje reconfortante. Astfel spus, mediul şi calitatea

acestuia reprezintă condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice.

Impactul social

Se manifestă prin influenţa pe care o are turismul asupra modului de viaţă tradiţional

al locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual şi profesional. În condiţiile în

care modul de viaţă socio-economic are tot mai acute tendinţe de generalizare şi

uniformizare, păstrarea unor elemente cu specific tradiţional va ocupa un loc important în

viitorul aşezărilor incluse în activităţi turistice.

Valorificarea prin turism a patrimoniului natural şi cultural al unei zone turistice

prezintă, în plan social, atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ:

Impactul pozitiv se exemplifică prin:

Creşterea şansei sociale şi profesionale prin realizarea de noi locuri de muncă, în

servicii turistice şi infrastructură generală;

Crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenţi,

etc.) şi femei;

Asigurarea şi dezvoltarea progresului social, de creştere a curăţeniei şi igienei publice,

a confortului general în localităţile turistice;

Scădere diferenţelor de categorii socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor

realizate;

Dezvoltarea sistemelor de înţelegere şi toleranţă deoarece schimburile interculturale

între turişti şi populaţia gazdă facilitează dispariţia barierelor lingvistice, sociale, rasiale,

religioase, culturale;

Impactul negativ se poate materializa prin:

Perturbarea şi distrugerea treptată a modului de viaţă tradiţional, în cadrul structurilor

sociale;

Acceptarea de către populaţia locală, a unor influenţe negative în plan social.

Pentru populaţia din zonele rurale, dezvoltarea în timp şi spaţiu a activităţilor turistice,

poate conduce la renunţarea la modul de viaţă şi ocupaţiile tradiţionale (pastorale,

silvicultură, artizanat şi mică industrie, etc.) în favoare unor activităţi şi servicii turistice care

aduc venituri mai rapide şi mai importante.

Impactul economic

Pagina 49 din 74


Materializat prin dezvoltarea locală şi regională a localităţilor mai puţin favorizate sub

aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul

determinat de cheltuielile turistice.

Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ţine seama de trei

elemente:

Impactul direct care evidenţiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de

la turist;

Impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de

recircularea unităţii monetare iniţiale a turistului;

Impactul indus(stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajaţii unei

firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în late sectoare de afaceri.

Orice cheltuială iniţială a unui turist trece prin numeroase runde; asemănător cu

impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniştită de apă, suma iniţială a

cheltuielilor turistului reverberând, răspândind cercuri concentrice tot mai largi, dar şi din ce

în ce mai puţin sesizabile, în economia unui areal turistic.

Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil.

Conceptul de turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de creştere

a populaţiei, de dorinţa de ridicare a nivelului de trai ca şi de cunoaşterea capacităţii de suport

a mediului.

Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităţilor turistice

presupune următoarele:

Creşterea viabilităţii unor localităţi cu resurse naturale reduse;

Utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice

corespunzătoare;

Creşterea veniturilor băneşti ale locuitorilor în condiţiile reducerii păşunatului şi a

exploatărilor silvice;

Creşterea puterii economice a localităţilor, prin obţinerea de noi venituri din noi taxe

şi impozite locale;

Încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică

industrie tradiţională;

Dezvoltarea unui comerţ specific bazat pe produsele economice locale şi

meşteşugăreşti;

Pagina 50 din 74


Veniturile obţinute din turismul şi comerţul specific acestui cadru pot contribui la

susţinerea acţiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologică a

peisajelor valoroase.

Impactul cultural

Dominat de relaţia dintre turişti şi populaţia locală, care nu este întotdeauna benefică

în plan local datorită transferurilor biunivoce marcate de:

aspecte pozitive care sunt date de:

dezvoltarea şi revigorarea tradiţiilor culturale şi religioase;

diversificarea formelor de artizanat;

favorizarea creşterii interesului populaţiei locale pentru păstrarea şi conservarea

obiectivelor de interes turistic, naturale şi culturale, care pot fi valorificate;

iniţierea unor acţiuni culturale în plan religios, de pelerinaj, la mănăstiri cu scopul

satisfacerii sentimentului de sacralitate creştină, de respect faţă de valorile morale.

aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariţia lor se face simţită după un interval

relativ mai lung de timp:

apariţia de schimbări a mentalităţilor, a valorilor morale sub influenţa turiştilor,

păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiştilor, apariţia kisch-ului;

adaptarea şi copierea de către rezidenţi a unor atitudini şi comportamente noi, atribute

turiştilor;

apariţia unor potenţiale conflicte şi antagonisme, atunci când turismul devine fenomen

de masă, suprasaturat, şi conduce la dispariţia sentimentului de mândrie faţă de propria

cultură;

creşterea costului vieţii, dezvoltarea ultrarapidă a modelului societăţii de consum,

distrugerea treptată a apontaneităţii sociale, pe plan local.

Impactul turistic

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda naţională precum şi în

valută şi care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale creând noi locuri de muncă. El

diferă de late industrii prin aceea că clientul se deplasează în ţara sau zona turistică dorită,

pentru un anume produs turistic.

Derularea activităţilor turistice în mod necontrolat, aleator fără luarea în calcul a

standardelor de amenajare şi exploatare poate conduce la degradarea mediului şi a resurselor

turistice. Aceste aspecte sunt influenţate de două mari grupe de factori:

Pagina 51 din 74


factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice (industria, agricultura,

transporturile şi late domenii de activitate)

factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism şi agrement.

Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu

se poate ascunde faptul că şi turismul are influenţe negative asupra mediului ambiant.

Activităţile turistice într-o arie protejată trebuie să fie în concordanţă cu capacitatea de

încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi valorificarea

turistică adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte pentru

păstrarea integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.

Principalul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să

fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un

mod care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi

durabilă a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel

mai puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a

creşterii populaţiei şi a creşterii mediului urban, cu dispariţia terenurilor naturale şi a

pădurilor, şi nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al

doilea rând, circulaţia turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează

mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea solului, ş.a.). Evaluarea impactului

turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite

care se pot produce şi care influenţează echilibrul ecologic al ecosistemelor componente.

De asemenea nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa - în virtutea

efectului multiplicator a activităţilor turistice - de industrie şi agricultură, a căror practicare în

/ sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului

înconjurător.

Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerinţelor de protecţie a

mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activităţi, realizarea unor colaborări

multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării ecologice a zonelor turistice.

Pagina 52 din 74


10. PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR - DETERMINANTĂ A

ECOTURISMULUI

10.1. PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Protecţia mediului înconjurător este cel mai mare deziderat al generaţiei noastre, de

aceea în îndeplinirea lui atât guvernele, organizaţiile şi indivizii trebuie să joace un rol

important.

Tot mai adesea, companii mai mari sau mai mici recurg la managementul ecologic. Pe

lângă resursele obţinute din punct de vedere al mediului se pot obţine profituri reale, cum ar

fi costuri şi răspunderi reduse. Toate acestea duc în final la o calitate ridicată a serviciilor

oferite, o mai mare satisfacţie a clienţilor, dar şi o mai bună imagine a companiilor.

Implementarea legislaţiei şi reglementările de protecţie a mediului şi adoptarea unor

reforme economice şi structurale, a unor standarde de limitare a emisiilor poluante şi a

normelor cu privire la calitatea aerului, apei solului, precum şi constituirea Fondurilor

naţionale de protecţie a mediului au condus la apariţia pieţei de bunuri şi servicii ecologice.

Politicele urmărite vizează două obiective majore, şi anume asigurarea unui echilibru

mai bun între creşterea economică şi protecţia mediului pe de o parte, creşterea importanţei

procedeelor de protecţie nepoluante.

În timp, datorită amplificării intensităţii fenomenului de poluare s-a format piaţa

mediului înconjurător. Ea cuprinde segmentul utilajelor, tehnologiilor, aparaturii destinate

punerii sub control a acestui fenomen. Serviciilor de mediu (construcţii, întreţinere,

exploatare, control, informatizare, consultanţă, specializare a personalului, etc.) conturează la

rândul lor piaţa mediului înconjurător.

Industria protecţiei mediului se inserează ferm în structurile economice, căpătând în

timp ponderi importante, ce se vor mări în perspectivă.

Educaţia ecologică este, conform Conferinţei de la Tbilisi: "un proces care are ca scop

dezvoltarea unei populaţii care este conştientă şi preocupată de mediul înconjurător în

totalitate şi de problemele sale asociate şi care are cunoştinţe, atitudini, abilităţi, motivaţii,

fiind angajată individual şi colectiv în soluţionarea problemelor curente şi în prevenirea altor

probleme noi.".

Ţintele educaţiei ecologice conform conferinţei UNESCO din Belgrad sunt:

adoptarea unei conştiinţe şi a grijii faţă de interdependenţa economică, socială,

politică şi ecologică în zonele urbane şi rurale;

Pagina 53 din 74


oferirea ocaziilor de a dobândi cunoştinţe, de reconsiderare a valorilor, de formare a

atitudinilor şi a capacităţii de angajare în protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător

pentru fiecare persoană;

crearea de noi tipare pentru comportamentul faţă de mediul înconjurător al

persoanelor, grupurilor şi societăţii în ansamblul ei.

Conform principiilor enunţate la Conferinţa de la Tbilisi din 1978, educaţia ecologică

trebuie:

să considere mediul înconjurător în totalitatea sa - mediu natural şi construit,

tehnologic şi social (economic, politic, tehnologic, cultural-istoric, moral estetic);

să fie un proces continuu pe toată durata vieţii, începând cu nivelul preşcolar şi

continuând prin toate etapele de educaţie formală şi neformală;

să fie interdisciplinar în abordare, îmbinând conţinutul specific al fiecărei discipline

cu perspectiva de ansamblu, echilibrată;

să examineze problemele majore ale mediului din punct de vedere local, naţional,

regional şi internaţional, astfel încât să se înţeleagă problemele de mediu şi din alte zone

geografice;

să se axeze pe situaţii curente sau potenţiale legate de mediul înconjurător, ţinând cont

şi de perspectiva istorică;

să promoveze valoarea şi necesitatea cooperării naţionale şi internaţionale pentru

prevenirea şi soluţionare problemelor de mediu;

să considere explicit în planurile de dezvoltare şi creştere aspecte legate de mediul

înconjurător;

să permită elevilor să aibă un rol în planificarea activităţilor de educaţie şi să le ofere

ocazia de a lua decizii şi de a accepta consecinţele lor;

să facă legătura între sensibilitatea faţă de mediul înconjurător, cunoştinţe, capacitatea

de rezolvare a problemelor şi clarificarea valorilor la fiecare vârstă, dar subliniind în mod

special sensibilitatea faţă de mediul înconjurător şi de comunitate la vârste fragede;

să-i ajute pe elevi să descopere simtomele şi cauzele reale ale problemelor de mediu;

să sublinieze complexitatea problemelor de mediu şi a celor care necesită dezvoltarea

gândirii critice şi a capacităţii de rezolvare a problemelor;

să folosească diverse medii pentru studiu şi o diversitate de abordări despre şi pornind

de la mediul înconjurător, punând accent pe activităţile practice şi experienţele directe;

să fie inclusiv, cuprinzând întreaga populaţie şi talentele, deschisă diverselor sisteme

valorice;

Pagina 54 din 74


să acţioneze plecând de la premisa că dragostea trebuie să fie componenta principală

într-o educaţie ecologică afectivă; dragostea pentru oamenii-prieteni, pentru vietăţile-

prietene, pentru pământ.

Pagina 55 din 74


10.2. POLITICA DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII

La nivel global, grija faţă de mediul ambiant este în continuă creştere, atât la nivelul

organismelor guvernamentale naţionale, asociaţiilor civice - neguvernamentale de protecţie a

mediului, în organismele internaţionale, dar şi în rândul operatorilor industriei turismului şi

călătoriilor.

Organismele internaţionale guvernamentale ce acţionează în sfera industriei

turismului şi a călătoriilor, cât şi informaţiile oferite de coloşii industriei ospitalităţii la nivel

global (lanţuri hoteliere, lanţuri de restaurante, companii de evaluare de profil etc.) vin în

întâmpinarea operatorilor industriei cu studii, analize, standarde de operare ecologică şi de

calitate, cât şi cu recomandări care să ofere, în baza datelor şi experienţelor culese la nivel

global, regional sau naţional, soluţii de operare "prietenoasă" a unităţilor hoteliere,

restaurantelor şi altor structuri de primire sau pregătire şi servire a meselor, în context

ecologic şi profitabil.

Lanţurile hoteliere şi de restaurante, deşi au propriile politici de operare şi de protecţie

a mediului ambiant, în ciuda concurenţei între ele din punct de vedere ecologic, toate îşi

unesc eforturile în ceea ce priveşte protecţia mediului. În rândurile lor se află în derulare

programe de protecţie a mediului turistic-hotelier. Această stare de veghe din cadrul fiecărei

unităţi turistice face parte din alterarea hotelierilor şi restauratorilor faţă de cererea din ce în

ce mai mare a consumatorilor de servicii turistice pentru oferte ecologice, "curate". Mediul

reprezintă în prezent, din ce în ce mai mult, o condiţie a succesului în afaceri.

POLITICA DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII

Fiecare unitate hotelieră trebuie să-şi creeze propriile politici de protecţie pro-activă a

mediului ambiant, indiferent dacă face parte dintr-o companie puternică sau este o afacere de

familie.

Politicile corporative respectiv cele ale lanţurilor hoteliere, naţionale sau

internaţionale, nu pot să nu ţină seama de zona de localizare a unităţii hoteliere, de climatul,

condiţiile specifice de operare, constrângerile legale din punct de vedere al politicilor de

mediu din ţara respectivă. Dacă aceste politici oficiale lipsesc, operatorii acestor corporaţii au

datoria morală de a le introduce. Oricum, fiecare unitate hotelieră are identitatea ei,

particularităţile ei şi, de aceea, este necesar să se folosească creator şi să se aplica concret

informaţiile despre mediul ambiant.

Pagina 56 din 74


Experienţele pozitive de succes, trebuie să ţină seama - în procesul aplicării lor în

practica curentă - de legislaţia naţională şi de constrângerile la care sunt supuşi în momentul

dat, pentru a funcţiona în parametrii de performanţă, păstrând nealterat mediul ambiant şi

calitatea serviciilor oferite.

Politica fiecărei unităţi trebuie să se bazeze pe cererea reală a consumatorilor de

servicii turistice, pe implicarea clienţilor în punerea în practică a acestor concepte - ca parte

activă şi conştientă - alături de personalul unităţii. Trebuie deci să se educe în permanenţă

personalul şi chiar clienţii.

Politica de protecţie a mediului urmată de un hotel trebuie urmărită în permanenţă

alături de realizarea indicatorilor de încasări sau gradul de ocupare. Rezultatele se pot observa

numai dacă se menţin standardele de operare, cu reducerea consumurilor nejustificate de: apă,

energie sau combustibili; cu evacuarea resturilor menajere la canal. Rezultatele se mai pot

observa şi prin măsurare: raportarea consumurilor la late perioade din trecut dar şi la reacţia

clienţilor faţă de atitudinea "prietenoasă" cu mediul.

În cadrul politicii de protecţie a mediului înconjurător este necesară realizarea unui

plan de punere în practică. Astfel, prima fază este cea a evaluării în care se stabileşte în ce

stadiu se găseşte unitatea şi localitatea. În a doua fază, cea a provocării, este necesară

atragerea tinerilor lucrători, a celor care au rolul de control din partea agenţiei de protecţie a

mediului, a autorităţii publice locale, anunţarea presei locale şi chiar centrale, implicarea

filialelor locale, a asociaţiilor profesionale din branşă. Următoarea etapă, acţiunea, neceistă

un plan simplu, cu obiective clare, care trebuie făcut cunoscut întregului colectiv.

Factorul cheie este implicarea managerilor. Ei trebuie să croiască planul de abordare a

acestor politici, pot preîntâmpina reclamaţiile prin decizii manageriale corecte şi la timp; ei

sunt cei care pot să închidă risipa de resurse.

Este necesară stabilirea responsabililor de acţiuni, implicarea departamentului tehnic

în urmărirea consumurilor, metodelor şi căilor de reducere fără afectarea proceselor

tehnologice normale şi calitatea serviciilor. Totodată trebuie alocaţi şi cheltuiţi bani pentru

înlocuirea acelor utilaje care, pe lângă consumuri neeconomice, pot pune în pericol şi viaţa

clienţilor.

Ultima etapă este analiza reaultatelor obţinute. Urmărirea rezultatelor trebuie făcută

periodic. Sunt necesare corectarea erorilor sau depăşirilor de consum, premierea celor care

sunt merituoşi şi punerea în practică a planului, lansarea planului pentru următoarea peioadă

etc..

Pagina 57 din 74


Politicile de protecţie ecologică trebuie să aducă hotelierilor avantaje multiple. Pe de

o parte creşterea volumului de afaceri, iar pe de altă parte reduceri însemnatee în costurile de

operare, adică un profit mai mare. Aceasta se traduce prin:

1.un consum mai mic şi, în consecinţă, costuri mai mici;

2.loialitatea clienţilor şi o mai bună imagine publică;

3.atragerea şi păstrarea unui personal devotat;

4.avantaje pe termen lung.

Multe din rezultatele pozitive sunt obţinute prin măsuri simple, fără a implica costuri

deosebite. Altele sunt o combinaţie de măsuri simple şi costuri relativ reduse, dar şi măsuri de

investiţii - cu costuri relativ mari, însă rambursate înainte de termenul prevăzut prin

economiile realizate prin:

consumuri reduse de energie, apă, combustibili şi taxe de gospodărie comunală reduse

(pentru deversări de efluenţi / ape menajere tratate);

colectare de deşeuri compacte şi reduse ca volum, vânzarea deşeurilor reciclabile -

hârtie, cartoane, sticle, doze de aluminiu, lemn de la europaleţi şi ambalaje etc..

Oricare din aceste demersuri sau combinaţii de măsuri simple cu investiţii relativ

costisitoare aduc beneficii companiilor sau unităţilor operarive.

În toată lumea, hotelurile şi restaurantele, indiferent de localizarea lor, gradul de

confort sau specific, natura clienţilor etc. consumă cantităţi importante de resurse, pentru a

satisface cererea consumatorilor şi pentru a menţine standardele de operare.

Resursele consumate în industria ospitalităţii sunt variate:

materialele de construcţii utilizate pentru realizarea acestor obiective - noi sau

renovate;

resursele energetice (energie electrică primită prin reţeaua naţională sau produsă pe

loc, în zonele şi localităţile izolate; combustibilii fosili - de obicei gaz metan şi combustibili

lichizi); resurse utilizate pentru încălzirea unităţilor, prepararea apei calde menajere,

funcţionarea tuturor instalaţiilor, echipamentelor etc.;

apă: care poate fi potabilă sau nu;

echipamente şi instalaţii înglobate în construcţii propriu-zise, pentru a conferi

destinaţia de furnizor de servicii: hoteliere, de alimentaţie, catering etc.;

materiale şi dotări necesare operării curente: mobilier, lenjerie, veselă, tacâmuri,

detergenţi, materiale de curăţenie, materiale publicitare etc.;

alimente, băuturi, ingrediente, produse semiconservate etc..

Pagina 58 din 74


Cantităţile de resurse consumate depind de o serie de factori, între care amintim

câţiva:

localizarea unităţii respective, oraş, staţiune turistică, de-a lungul unor căi de transport

rutier, naval sau feroviar;

accesibilitatea la resurse (furnizarea de apă din apropiere sau prin aducţiuni lungi şi

costisitoare; reţea de transport energie sau energie electrică creată de generatoare cu

combustibili lichizi sau gaz metan);

dotările tehnologice ale unităţii (echipamente cu consumuri reduse, reciclare apă

pentru late utilizări, staţii de tratare a apei potabile, iluminat prin becuri şi lămpi

economicoase);

nivelul de "conştiinţă ecologică" al lucrătorilor respectivelor unităţi şi programelor de

economisire aplicate;

nivelul de preţuri sau tarife ale resurselor consumate, care poate, deseori, să inhibe

consumul neeconomicos şi să oblige la măsuri de economisire, fără a dăuna însă calităţii

serviciilor.

Planificarea si implementarea acţiunilor ecologice

În vederea asigurării existenţei pe termen lung a industriei turistice şi pentru

dezvoltarea mediului înconjurător trebuie recunoscut rolul pe care fiecare companie îl joacă

în protejarea mediului pentru generaţiile următoare.

Fiecare hotel trebuie să adere la charta "ecologică" a hotelurilor, angajându-se să

întreprindă următoarele acţiuni:

să înfăptuiască practici a mediului pe toată durata sa de exploatare;

să respecte toată legislaţia privind protecţia mediului;

să reducă la minimum utilizarea energiei, apei şi materiilor prime;

să reducă la minimum deşeurile şi să reducă, să refolosească şi să recicleze resursele

consumate de companie ori de câte ori este posibil;

să reducă poluarea la minimum şi, acolo unde este posibil, să trateze apele menajere

deversate;

să invite clienţii, furnizorii şi angrosiştii să participe la eforturile pentru protejarea

mediului;

să se acţioneze, în cazul în care se poate, împreună cu ceilalţi din industria turistică,

cu agenţiile publice şi comunitatea locală, pentru a atinge mai multe obiective privind

protecţia mediului;

Pagina 59 din 74


să se asigure instruire personalului precum şi resursele necesare atingerii obiectivelor;

să-i informeze deschis pe cei interesaţi despre politica şi practicile ecologice;

să monotorizeze şi înregistreze impactul acţiunilor asupra mediului, în mod regulat şi

să compare perfomanţa cu politica, obiectivele şi ţelurile.

În vederea planificării acţiunilor ecologice trebuie parcurse mai multe etape. Debutul

este marcat de o pregătire pentru a arăta cum se poate începe un program fezabil de protecţie

a mediului înconjurător, identificându-se acele domenii în care trebuie luate cele mai

necesare şi mai de folos măsuri. Pentru aceasta trebuie întocmite liste de verificare ecologică

a acţiunilor din departamentele cheie şi se vor prezenta idei pe care managerii şi personalul să

le poată folosi imediat.

Operarea ecologică trebuie introdusă printr-un program de îmbunătăţire continuă a

unităţii, se vor explica astfel măsuri ce trebuie luate pentru a introduce conceptul de

management ecologic. Vor fi incluse secţiuni despre motivaţie, planificarea acţiunilor,

împlinirea lor, analiza progresului înregistrat.

De aceea este necesar să se concentreze eforturile asupra unui număr de şase domenii

majore ale protecţiei mediului înconjurător asupra cărora se pot acţiona, şi anume: energia,

deşeurile solide, apa, ape menajere şi emisii de gaze, angrosişti şi furnizori, probleme ale

companiei. Este necesară o analiză detaliată a acestor domenii, în funcţie de prioritatea

aleasă, pregătirea unui plan de acţiune precum şi monotorizarea progresului înregistrat. În

cazul necesităţii unor informaţii suplimentare sau de asistenţă tehnică trebuie solicitate

lămuriri sau ajutor suplimentar de la asociaţiile existente.

Pregătirea acţiunilor ecologice ale unui hotel presupune controlul ecologic care

trebuie să ajute în luarea deciziilor în ceea ce priveşte măsurile cele mai importante de care ar

beneficia unitatea. Trebuie realizată astfel o privire de ansamblu asupra problemelor de

mediu ce afectează compania precum şi asupra performanţelor de care ea dispune.

Există multe măsuri pe care le pot lua hotelurile. Problema este să se ştie de unde să

se înceapă - cum se definesc cele mai potrivite domenii pentru acţiunile ce vor aduce foloase

rale mediului şi beneficii companiei. Aceasta veriază de la un hotel la altul, din cauza

diferenţelor în caracteristicile operaţionale şi clientelă, în punctul de plecare ( unele hoteluri

au deja măsuri privind protecţia), în legislaţia dintr-o ţară sau alta, în priorităţile locale şi

regionale privind mediul înconjurător.

Lista acţiunilor practice ce trebuie luate este necesar să cuprindă aspectele utilizării

apei, al achiziţiilor, deşeurilor, calităţii aerului, poluării fonice, comunicării etc..

Pagina 60 din 74


Energia

Hotelurile utilizează cantităţi foarte mari de energie sub forma căldurii şi energiei

electrice.

Această energie vine în primul rând de la combustibilii fosili (cărbune, gaz şi petrol),

fie prin ardere directă fie prin folosirea lor pentru a genera electricitatea, care este primită

prin sistemul naţional. Arderea combustibilului fosil este principala cauză pentru încălzirea

Pământului, ploile acide şi late probleme legate de poluarea aerului. Reducând utilizarea

energiei, hotelul poate genera avantaje reale privind mediul înconjurător. Se pot, de

asemenea, reduce substanţial costurile de exploatare curente.

Studiile au arătat că, majoritatea hotelurilor folosesc energia în mod ineficient şi că

ele pot obţine economii reale prin practici de housekeeping mai economicoase de utilizare a

energiei şi prin investiţii în măsuri eficiente de reducere a costurilor energetice.

Deşeurile

Omenirea, datorită supradezvoltării (demografice, supraoferta societăţii de consum şi

lacunele educaţionale etc.), este saltată de deşeuri de tot felul: solide, lichide, gaze evacuate,

dar şi de deşeuri de tip "nou", cele radioactive, rezultate din procesele nucleare militare şi

civile. Miliarde de tone de deşeuri de tot felul sunt generate annual, iar problema depozitării,

deversării, evacuării sau punerii la "adăpost" pentru cele cu un coeficient mare de risc pentru

populaţie şi mediu este deja o problemă de supravieţuire.

Industria ospitalităţii generează cantităţi mari de deşeuri, atât prin utilizarea resurselor

cât şi prin cele rezultate din resturile aduse de clienţi şi personal şi aruncate apoi lada de

gunoi a unităţilor.

Succesul reciclării deşeurilor care se pretează acestui proces depinde de felul cum

sunt colectate aceste deşeuri de personalul de serviciu. Acesta trebuie instruit, urmărit şi

motivat.

Deşeurile constituie o problemă la nivel mondial. Impactul deşeurilor asupra mediului

înconjurător este puternic, în primul rând pentru că necesită energie şi materiale pentru a

produce ceea ce vor deveni deşeuri şi, în al doilea rând, pentru că creează probleme privind

poluarea, atunci când sunt aruncate în gropile de gunoi, când sunt incinerate sau pur şi simplu

aruncate ilegal. Dacă de exemplu în localitate deşeurile ar fi aruncate (în mare), acest lucru

dăunează imaginii zonei şi face să se piardă clienţi. În multe ţări, producătorii de deşeuri au o

îndatorire legală de a se asigura că deşeurile sunt depozitate în siguranţă. Încălcarea acestei

îndatoriri poate duce la amenzi şi costuri de curăţenie foarte mari.

Pagina 61 din 74


De aceea hotelurile trebuie să reducă la minimum materialele folosite, să recicleze şi

să refolosească materialele uzate, acolo unde se poate şi să depoziteze deşeurile reziduale în

sigranţă. Experienţa arată că există întotdeauna posibilităţi de a îmbunătăţi situaţia şi că nu

este greu să faci economii substanţiale cu ajutorul unor măsuri practice bune.

Apa

Apa este una dintre resursele cele mai utilizate de industria ospitalităţii pentru :

camerele clienţilor - spălat, grupuri sanitare, curăţenie; în restaurante - gătit, spălat alimente,

zarzavaturi, veselă etc.; agent circulant de răcire în instalaţiile de condiţionare a aerului;

piscine; udat spaţii verzi şi terenuri de sport etc.

Pentru a fi de calitate, apa captată din diversele surse terebuie testată, controlată şi

avizată pentru consum. Cu cât în amonte se află mai puţini utilizatori "neprietenoşi" cu

mediul - fabrici, combinate, aglomerări urbane, exploatări de cărbune etc. - ce deversează

apele uzate în aceste surse de apă, cu atât mai mult apa trebuie să treacă prin diverse faze de

tratare, cu costuri foarte mari.

Apa este o resursă rară în multe părţi ale globului, iar utilizările în sfera serviciilor

legate de turism pot afecta dramatic furnizarea acestei către late nevoi locale, cum ar fi

agricultura. Economisirea şi păstrarea calităţii apei proaspete sunt elemente foarte importante

în aceste unităţi.

Hotelurile acordă deseori prea puţină atenţie acestei probleme. Cu toate că apa costă

destul, economisirea ei poate avea şi rezultate financiare pozitive la fel ca şi cele ecologice.

Efluenţi şi emisii de gaze

Această secţiune se referă la degajarea (pe sol, în apă sau în aer) a lichidelor sau

substanţelor gazoase care pot afecta sănătatea oamenilorsau mediului în general.

Unităţile hoteliere elimină şi cantităţi mari de deşeuri lichide, provenite din procesele

tehnologice din spaţiile de protecţie culinară, din grupurile sanitare comune şi de la băile din

camere, din spălătorii-curăţătorii.

În multe părţi ale globului, eliminarea substanţelor poluante este controlată strict de

lege. Neîndeplinirea acestor norme poate conduce la amenzi sau chiar la pierderea reputaţiei.

Chiar şi când nu există forţa legii, trebuie micşorate emisiile şi eliminate sub control lichidele

şi gazele.

Pagina 62 din 74


Deprecierea calităţii aerului este extrem de dăunătoare circulaţiei turistice. Marile

oraşe sunt practic sufocate, prin emisiile nocive de substanţe reziduale în atmosferă, aerul

este deseori irespirabil.

Pentru cei care conduc şi prestează activităţi de clasă superioară există posibilitatea

implementării unui set de concepte "curtoazia alegerii - acomodarea clienţilor fumători şi

nefumători în industria ospitalităţii", concepte care oferă soluţii complexe, atât pentru

operarea "prietenoasă", ecologică, cât şi din punct de vedere al sistemelor de ventilaţie sau de

condiţionare a aerului.

Zgomotul este şi el un factor de risc. Industria ospitalităţii nu este nici ea ferită de

acest aspect al dezvoltării societăţii de consum, ba dimpotrivă, este şi generatoare de surse de

poluare fonică. Zgomotul este dimpotrivă, este şi generatoare de surse de poluare fonică.

Zgomotul este un risc nu numai pentru clienţi dar şi pentru lucrătorii din aceste unităţi.

Angrosiştii şi furnizorii

Achizitiile trebuie facute dupa reguli foarte stricte, privite din mai multe unghiuri:

cel al impactului ecologic pentru clientii si lucratorii unitatilor hoteliere;

cel al minimalizarii deseurilor;

cel al randamentului si raportului optim pret/calitate si "prietenos" cu mediul , atit in

stadiul de utilizare citt si la aruncarea ca deseuri a resturilor sau ambalajelor in care au fost

livrate;

posibilitatea ca o mare parte din produsele achiziţionate să poată să fie reciclate după

utilizarea primară sau utilizate de mai multe ori;

eficienţa energetică;

consumuri reduse de detergenţi, apă, energie etc.;

impactul ecologic pe care îl au anumite substanţe, detergenţii care nu sunt

biodegradabili faţă de apele în care sunt deversate emisiile reziduale nefiltrate şi netratate.

O politică înţeleaptă de achiziţii poate aduce performanţă în protecţia mediului fără a

sacrifica late criterii de performanţă sau care să includă costuri suplementare. Schimbarea

stilului de achiziţionare în unele segmente care sunt foarte vizibile de clienţi (cosmetice şi

lenjerie) poate aduce beneficii substanţiale.

Pagina 63 din 74


11. ECOTURISMUL ÎN EUROPA ESTICĂ

Deşi practicile turistice dinaintea deceniului nouă al secolului XX, prevedeau restricţii

de mobilitate pentru turişti, conceptul de turism durabil este relativ nou pentru Europa de Est.

La aceasta se adaugă vulnerabilitatea la schimbările din moda turistică precum şi

instabilitatea şi numărul mare de probleme existente în acest areal. Unele dintre acestea se

regăsesc în formularea în contradictoriu a politicilor, mai ales că puţine sunt cazurile în care

activităţile autorităţilor din domeniul turismului şi cele ale protecţiei mediului sunt

coordonate. Probleme cruciale ale dezvoltării turismului precum:

definirea şi recunoaşterea capacităţilor de protejare a turismului;

stabilirea nivelurilor de saturaţie;

au început să fie supuse deschis, dar sunt în continuare neglijate datorită lipsei

calificării, resurselor inadecvate şi luptelor/intereselor politice.

Continuarea operei de educare în spiritul ecoturismului trebuie continuată prin

dezvoltarea conştiinţei ecologice a populaţiei înfrăţită cu sentimente de dragoste şi respect

pentru natură, locurile istorice, monumentele de artă şi arhitectură create de-a lungul

timpurilor. Aceste este necesar să fie susţinute de acţiuni legate de valoarea mediului şi a

potenţialului turistic în dezvoltarea şi devenirea localităţilor/comunităţilor conştiente de

evoluţia în spiritul ecoturismului.

Această educaţie trebuie realizată permanent prin:

conferinţe şi expuneri;

mese rotunde şi proiecţii tematice;

emisiuni la radio şi la televiziune;

articole în presa de specialitate şi cea cu mare audienţă;

excursii şi activităţi ecoturistice realizate împreună cu membrii iniţiaţi ai asociaţiilor

pentru turism şi ocrotirea naturii;

muzee de ştiinţe ale naturii;

şcoli şi instituţii de învăţământ de la toate nivelurile;

În egală măsură este nevoie de o mai bună pregătire în anumite domenii precum:

-ecologia;

-tehnica anchetei sociale;

-marketingul;

-limbile străine;

-informatica;

Pagina 64 din 74


-cartografia;

-fotometria.

Încurajarea participării populaţiei locale la realizarea conservării şi educaţiei

ecologice constituie un element esenţial în dezvoltarea ecoturismului. În partea estică a

Europei, zonă în care se găseşte şi ţara noastră, încercările de implicare a localnicilor au fost

împiedicate atât de lipsa de experienţă şi instruire a acestora, cât şi de atitudinea superioară a

unor autorităţi/oficialităţi faţă de localnici, în special faţă de cei din zonele rurale sau mai

izolate. Participarea localnicilor este apreciată ca o ameninţare pentru structurile biocratice.

Un alt impediment l-a reprezentat lipsa echipamentelor de bază necesare realizării

inventarierii resurselor umane şi naturale, pentru procesare, analiză şi reprezentare, ca şi

accesul limitat la literatura internaţională.

Activitatea de realizare a ecoturismului presupune existenţa:

-computerelor;

-aparatelor de fotocopiere;

-faxurilor şi poştei electronice;

-instrumentelor precise de măsurare;

-pieselor de schimb şi întreţinere.

Centrele de documentare vor trebui să găzduiască atât bazele de date cuprinzătoare

din care informaţiile pot fi extrase cu uşurinţă, cât şi librării bine aprovizionate cu cărţi şi

materiale ştiinţifice din întreaga lume. Literatura şi materialele publicitare trebuie să cuprindă

afirmaţii clare privind natura şi obiectivele ecoturismului, în scopul educării şi încurajării

participării active a părţilor interesate (localnici, organizaţii).

Pagina 65 din 74


12. ECOTURISMUL ÎN ROMÂNIA

TURISMUL a devenit un fenomen de masă de-abia în a doua jumătate a secolului

nostru, mai precis în ultimii 20-30 de ani. Printre principalii factori care au favorizat acest

proces se numără creşterea veniturilor pe cap de locuitor, dezvoltarea deosebită a

transporturilor, creşterea nestăvilită a mijloacelor de comunicare în masă (presă, radio,

televiziune), creşterea substanţială a timpului liber. Infernul mecanizat şi, monotonia vieţii

urbane determină tot mai mulţi orăşeni să dorească spaţiu, libertate de mişcare, natură.

Prizonier al oraşului, omul redescoperă natura pentru a se elibera.

Creşterea spectaculoasă a numărului turiştilor a atras după sine o dezvoltare dinamică

a unei noi industrii, veniturile din turism fiind în continuă creştere.

În prezent putem vorbi de o presiune turistică. Zona Podişului Sucevei şi Obcinele

Bucovinei - cu un peisaj frumos şi numeroase monumente de arhitectură medievală - ce se

suprapun în bună măsură cu teritoriul judeţului şuceava, primeşte annual cca. 300.000 turişti

interni şi internaţionali, ceea ce înseamnă de aproape 5 ori mai mult decât populaţia judeţului.

Avantajele şi foloasele sociale, precum şi cele economice, sunt atât de însemnate şi

evidente, încât în acest elan se uită primejdiile şi dezavantajele, pe care le comportă o atât de

rapidă dezvoltare.

Dacă turismul nu e planificat şi controlat cu grijă, el poate da naştere unor tulburări

sociale foarte serioase şi în ce priveşte conservarea mediului.

Creşterea vertiginoasă a numărului turiştilor care îşi petrec vacanţele în unele regiuni

a distrus aproape total farmecul vechilor frumuseţi naturale, a poluat în bună măsură apele

litorale, a afectat monumente arhitectonice şi istorice, ş.a.. unele efecte negative ale exploziei

turistice ţin în primul rând de organizarea şi planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea

şi amenajarea hotelurilor şi vilelor, camping-urilor, bazinelor de înot, terenurilor de distracţie,

căilor de acces, parking-urilor etc., având aproape invariabil prioritate considerente

financiare, atragerea a cât mai multor turişti, îndeosebi străini, care să "aducă" valută şi

profituri considerabile.

În numele turismului uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare,

desecarea unor spaţii umede, de mare însemnătate biologică, distrugerea vegetaţiei naturale şi

adeseori înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importante. Toate acestea semnifică de

fapt o gravă degradare a mediului geografic.

Pe de altă parte nu trebuie sã-i uitãm pe turiştii înşi-şi care lasã în urma lor tone de

deşeuri (hârtii, borcane, sticle, ambalaje din plastic), gazele de eşapament ale din ce în ce mai

Pagina 66 din 74


numeroaselor autovehicule cu care se pãtrunde în naturã în zona monumentelor arhitectonice

şi istorice, suprafeţe mai mici sau mai mari devastate în vederea colectãrii anumitor flori,

monumente degradate de inscripţii şi semnãturi.

Zonele prea frecventate de turişti şi-au pierdut mult din farmecul iniţial. Inscripţiile şi

semnãturile au desfigurat numeroase monumente arhitectonice, cum ar fi, spre exemplu,

zgârieturile fãcute pe fresca Mãnãstirea Humor, imediat dupã ce aceasta fusese recondiţionatã

cu mari sacrificii şi în ansamblul de picturã de la Cetatea Coltului din judeţul Hunedoara. La

fel în ceea ce priveşte anumite peisaje naturale care s-au degradat atât de mult, încât, în loc sã

atragã resping vizitatorii.

Murmurul tonic al naturii, a fost înlocuit cu cel al cailor putere şi al trenzistorilor, iar

frumuseţea şi/sau varietatea florilor, arbuştilor şi arborilor ce nu se armonizeazã cu cadrul

natural şi cu deşeurile ce "marcheazã" locul de petrecere al weekend-ului.

Pentru ca omul sã se poatã bucura în continuare de multiplele binefaceri ale naturii el

trebuie, nu numai, sã pãtrundã în regiuni noi, care sã-l binecuvânteze cu darurile lor de preţ,

ci totodatã sã amenajeze, sã refacã, sã reîmprospãteze ceea ce a distrus înainte.

Dezvoltarea societãţii umane a dus la extincţia multor specii de plante şi animale, la

îngustarea zestrei genetice a biosferei, în afara acestor vietãţi pierdute fãrã urmã, numeroase

late plante sunt ameninţate cu dispariţia.

Este necesarã ocrotirea unor specii mai rare (monumente ale naturii) întrucât evoluţia

fiind ireversibilã, speciile odatã dispãrute nu se mai refac. Printre speciile dispãrute se pot

menţiona: bourul (Moldova), în 1762 în Munţii Bîrgãu a fost împuşcat ultimul zimbru de la

noi, capra de munte a fost stârpitã în Carpaţii Meridionali la începutul secolului al XIX-lea.

La mijlocul secolului trecut au pierit ultimile exemplare de marmotã alpinã (Marmota

marmota) în Munţii Fãgãraş şi Munţii Rodnei.

Printre plantele şi animalele ocrotite de lege din ţara noastrã se numãrã bujorul rom,

brânduşa galbenã, salvia (salvia rigens), alunul turcesc (corylus colurna), floarea de colţ - o

splendidã plantã cu aspect catifelat şi floare de forma unei steluţe galben-verzui numitã încã

şi floarea reginei, ocrotitã din anul 1931. Dintre animalele aflate sub protecţia menţionatã:

broasca ţestoasã dobrogeanã, vulturul negru (Aegypus monachus), dropia (Otis tarda), lebãda

de iarnã (Cygnus cygnus), cocorul mare (Grus grus), egreta micã (Egreta gazelta), pelicanul

creţ (Pelicanus crispus).

Flora şi fauna trebuie salvate prin însuşirea unei educaţii şi unei etici ecologice

adecvate, prin creerea unor ecosisteme naturale care pãstreazã natura în esenţa sa. Pentru a

Pagina 67 din 74


oferi posibilitatea ca toate plantele şi animalele sã se perpetueze s-au înfiinţat rezervaţii şi

mari parcuri în care ocrotirea naturii e obiectivul prioritar.

Acţiuni de protejare totalã a naturii au avut loc încã de pe vremea lui Ştefan cel Mare

(1457-1504) în Moldova, când s-au înfiinţat "Braniştile". Acestea erau teritorii în care nu se

putea recolta iarbã, lemn sau late asemenea produse, iar vânatul şi pescuitul erau total

interzise - ceea ce le aseamãnã în multe privinţe cu actualele noastre rezervaţii naturale.

Primul parc naţional a fost înfiinţat în 1935 în Munţii Retezat, pe o suprafaţã de

54.400 ha. El este actualmente una dintre perlele şiragului de parcuri europene, cuprinzând

peste 60 vârfuri care trec de 2200 m, peste 80 lacuri cele mai multe de origine glaciarã cu

zone de mare atracţie ca avenul plin de zãpadã de la Piule, Piatra Iorgovanului, cãldãrile

Gemene, Cascada Bîlea sau peşterile din Dîlma şi Brazi.

Din cele 320 de specii vegetale din Retezatul Mare 15,4% formeazã edemisme

carpatice şi 4,2% edemisme proprii. Aici se gãsesc sute de urşi, jderi, splendidele capre negre

şi pãsãri rãpitoare din neamul vulturilor şi al pajurilor. Mai existã şi late parcuri naţionale în

Munţii Apuseni, Cãliman, ceahlãu, Delta Dunãrii (cea mai mare rezervaţie din Romania) cu o

suprafaţã de aproximativ 220.000 ha ş.a.

În afara parcurilor naţionale s-au creat o serie de parcuri naturale: Bucegi-Leaota şi

Grãdiştea Muncelului, Cioclovina; rezervaţii naturale botanice: Poiana Narciselor, de la

Negreşti-Argeş, Fîneţele cu narcise, Valea Sebeşului; rezervaţii naturale forestiere: pãdurea

Balota-Dolj, pãdurea Tãmãdãu-Cãlãraşi; rezervaţii naturale geologice: Izvorul Albastru al

Izei-Maramureş; Lacul Roşu-Harghita; rezervaţii naturale zoologice: rezervaţii de dropii

Zerînd-Arad.

Rezervaţiile naturale şi parcurile naţionale contribuie la menţinerea în naturã a unui

status quo aparent (comparativ cu evoluţia rapidã determinatã de activitatea umanã) şi la

pãstrarea unui rezervor de florã şi faunã care sã poatã oricând repopula late regiuni sãrãcite.

Sub acest aspect ele pot oferi adevãrate comori ale naturii unui turism civilizat.

Pagina 68 din 74


13. POSIBILÃ TRAIECTORIE A ECOTURISMULUI SECOLULUI

AL XXI-LEA

Suntem martorii unei economii a acelerãrii, care dã naştere unor efecte în mare

mãsurã neobservabile, dar generatoare de schimbãri totuşi. Schimbarea, ca tot ce se întâlneşte

pe faţa Planetei Albastre, poate fi pozitivã sau negativã.

Modul de viaţã accelerat - spre exemplu - atrage dupã el mai multe articole de unicã

folosinţã, mai multe servicii pe termen scurt, mai multe piese modulare şi înlocuibile.

Rezultatul negativ al celor enumerate poate fi materializat - în condiţii de negospodãrire sau

management defectuos - în forme de manifestare de tipul poluãrii.

Capacitatea noastrã de percepţie trebuie, în aceste condiţii, sensibilizatã.

Rezultatul se poate constitui într-o reconceptualizare a standardelor şi într-un nou

mod de a privi lumea. O societate dezvoltatã presupune servicii - deci şi circulaţie turisticã -

dar mai ales un echilibru ecologic. Nu întâmplãtor în momentul de faţã sunt cãutate stabdarde

de performanţã şi stimulente pentru identificarea, protejarea şi vânzarea destinaţiilor

turismului durabil. Sunt cunoscute, în acest sens, lãudabilele iniţiative materializate în

modelul Blue Flag (Steagul Albastru) şi Green Flag International (GFI) - Steagul Verde.

Obiectivele acestora sunt în scopul aducerii de îmbunãtãţiri mediului înconjurãtor. Sunt

verificate din punct de vedere ecologic produsele turistice oferite, organizatorii şi gazdele

vacanţelor ecologice.

Anliza ia în calcul criterii ale turismului durabil, din rândul cãrora enumerãm:

-atenţia acordatã peisajului, vieţii sãlbatice şi moştenirii culturale;

-eficienţa;

-depoaitarea şi reciclarea deşeurilor;

-interacţiunea cu comunitãţile locale prin prisma bunurilor si serviciilor;

-existenţa unor clãdiri cu arhitecturã din care sã reiasã ideea de conservare a mediului.

Celor douã mişcãri ce îşi au originile în America şi Asia, în Europa li s-au alãturat

Asociaţia Touroperatorilor Independenţi (AITO).

AITO susţine legãtura dintre mediu şi economie, membrii asociaţiei realizând cã a

sosit momentul protejãrii resurselor pe care se bazeazã afacerile lor. Neconservarea

destinaţiilor turistice conduce la ruinarea lor şi în mod implicit la dispariţia turiştilor.

Ecoturismul a fost considerat ca un veritabil magnet parţial deturant de cãtre unii

touroperatori. Aceştia realizând rezonanţa "ecoturismului" nu s-au sfiit sã ofere produse

precum:

Pagina 69 din 74


ecotour (ecocãlãtorie);

ecotravel (excursie ecologicã);

ecovacation (ecovacanţã);

ecoadventures (aventuri ecologice);

ecocruise (ecocroaziere);

ecoexpedition (expediţii ecologice);

ecosafari;

chiar ecoturism.

Problema care se nãştea era cã turiştii nu cunoşteau ce produse achiziţioneazã, nici

impactul acestora asupra mediului înconjurãtor şi nici în ce fel produsul ecoturistic diferea de

celelalte produse turistice, în cazul în care exista într-adevãr vro diferenţã.

În aceastã situaţie constatãm cã o serie de firme au utilizat ecoturismul doar ca pe o

tacticã de marketing la modã (A.M.Masterton, Ecotourism: an economic issue, 1991),

interesaţi fiind cu precãdere preocupaţi de sporirea numãrului clienţilor şi a realizãrii unor

profituri facile. Avem de a face cu un abuz care a fost etichetat de literatura de specialitate

"ecoexploatare" (G.Ignacio, Ecotourism spawns new breed of adventure tours, 1990).

Totuşi acţiunile ecoturistice sunt din ce în ce mai numeroase, produsele din ce în ce

mai aproape de aspiraţiile turiştilor, iar fenomenul ecoturistic este deja consacrat. Mãrirea

ariei sale de activitate ţine doar de o nouã strategie care ar putea avea urmãtoarele

componente:

o strategie de evaluare a cererii turistice şi de determinare a pieţelor ţintã;

un plan provizoriu de ajustare a diferitelor activitãţi turistice la tipurile de turişti,

impactul lor ecologic şi beneficiile economice;

fundamentarea unei formule de evaluare a capacitãţilor de protejare ale turismului;

un plan pentru un sistem de cãi de acces şi forme de transport adecvate diferitelor

condiţii ecologice din cadrul unei anumite zone;

un plan de stabilire a infrastructurii şi serviciilor, a accesului şi sezonalitãţii lor;

un plan pe termen lung pentru plasarea centrelor de informare şi educare, coroborat cu

programe de educaţie localã la periferia ariilor protejate.

Aceastã strategie a ecoturismului trebuie integratã şi complementariatã cu celelalte

strategii de educare, conservare localã, regionalã şi naţionalã a mediului, cu strategia generalã

de dezvoltare economico-sociale a regiunii.

Pagina 70 din 74


Depãşind momentul imediat, perspectiva contureazã produse turistice nu neapãrat noi,

dar sigur mai curate. Chiar dacã unele privelişti sunt alarmante, reuşind a speria pe unii dintre

noi, simtomele nu sunt ale sfârşitului, ci ale unui nou început.

Pagina 71 din 74


14. CONCLUZII

Turismul reprezintã astãzi, prin conţinutul şi rolul sãu, un domeniu distinct de

activatate, o componentã de primã importanţã a vieţii economice şi sociale pentru un numãr

tot mai mare de ţãri ale lumii.

Multiplele sale conexiuni şi implicaţii în plan economic, social, cultural şi politic,

rolul sãu activ în societate, pe de o parte şi transformãrile sale ca fenomen, pe de alta

argumenteazã actualitatea preocupãrilor pentru cunoaşterea conţinutului turismului, a

sensibilitãţilor şi incidentelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de funcţionare. În acest

context se înscriu şi eforturile specialiştilor privind definirea, cu rigurozitate ştiinţificã, a

sistemului categorial integrat turismului, a interdependenţelor cu celelalte componente ale

economiei de cuantificare a efectelor sale.

Potenţialul turistic este parte integrantã a mediului înconjurãtor. Evoluţia unei zone

turistice depinde în mod direct şi obiectiv de calitatea şi prospeţimea mediului.

Din acest motiv a apãrut turismul "verde" sau al iubitorilor de naturã, care reprezintã

un segment al industriei turistice ce este supranumit ecoturism. Practicarea acestei forme de

turism durabil asigurã valorificarea adecvatã a resurselor turistice, concomitent cu pãstrarea

integritãţii lor ecologice.

Ecoturismul este cea mai importantã formã de turism, întrucât practicarea sa asigurã

protejarea mediului şi spaţiilor naturale ale vieţii. Din acest motiv, ecoturismul ca formã de

manifestare a turismului durabil a constituit tema a numeroase conferinţe internaţionale,

printre care cea de la Rio de Janiero din 1992 deţine un rol special, deoarece a pus bazele

acestui concept.

Factorii de poluare al mediului cu impact asupra turismului, precum şi factorii de

poluare produsã de turism sunt, însã, numeroşi iar impactul diferitelor activitãţi turistice

asupra mediului este foarte puternic. De aceea, se impun anumite mãsuri care trebuie sã

împiedice distrugerea mediului înconjurãtor, şi care trebuie respectate atât de unitãţile

turistice cât şi de turişti.

Practicarea ecoturismului reprezintã o posibilitate pentru desfãşurarea atât a

activitãţilor turistice, cât şi a celor economice într-un cadru nepoluat, cu privelişti

reconfortante şi nealterate.

Pagina 72 din 74


Bibliografie

Bran Florina, Simon Tamara, Nistoreanu Puiu - "Ecoturism" Editura Economicã,

Bucureşti, 2000

Bran Florina, Marin D., Simon Tamara - "Economia turismului şi mediului

înconjurãtor", Editura Economicã, Bucureşti, 1998

Bran Florina, Simon Tamara - "Sistemul de factori poluanţi în turism", în Tribuna

Economicã, Nr.28 / 1998

Duţu, Mircea - "Ecologie. Filozofia naturalã a vieţii", Editura Economicã, Bucureşti,

1999

Endeli George, Istrate Ion - "Potenţialul Turistic al României", Editura Universitãţii

Bucureşti, 1996

Ionescu Ion - "Turismul - fenomen social - economic şi cultural", Editura Oscar Print,

Bucureşti, 2000

Nistoreanu Puiu - "Ecoturism şi turism rural", Editura A.S.E., 1999

Pagina 73 din 74


Nistoreanu Puiu - "Dezvoltarea durabilã şi ecoturismul", în Tribuna Economicã,

Nr.44 / 1999

Pagina 74 din 74

http://www.tocilar.ro/

Ecoturismul CA Forma a Turismului Modern

Documents

Transcript of Ecoturismul CA Forma a Turismului Modern