Ecogeografia Turismului

5/12/2018 Ecogeografia Turismului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ecogeografia-turismului 1/75



ECOGEOGRAFIA TURISMULUI

2

CUPRINS

CUPRINS.................. ................................................................ ................................................................ ............. 2

1. DEFINIRE – SCOP ............................................................. ................................................................ ............. 3

1.1. Ecologia ........................................................... ................................................................ ........................ 3 1.2. Geografia ......................................................... ................................................................ ........................ 3 1.3. Turismul ........................................................... ................................................................ ........................ 4 1.4. Geografia turismului.............................................................. ............................................................... ... 4

2. RESURSE TURISTICE, FORME/TIPURI DE TURISM ............................................................... ............. 6

2.1. Resursele turistice naturale......................................... ................................................................ ............. 6 2.2. Resursele turistice antropice............................................................ ........................................................ 8

2.3. Tipuri şi Forme de turism ...................................................... ............................................................... . 10 3. TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL FORME ALE ECOTURISMULUI ŞI TURISMULUIDURABIL............................................................ ................................................................ ................................ 17

3.1. Turismul rural – Generalit ă i...................................... ................................................................ ........... 17 3.2. Istoricul turismului rural................................. ................................................................ ...................... 17 3.3. Definirea ruralit ă ii şi turismului rural............................................ ...................................................... 18 3.4. Tipuri de activit ă i în turismul rural ........................................................... ........................................... 22 3.5. Turismul rural şi turismul durabil .............................................................. ........................................... 24 3.6. Agroturismul – rela ia dintre turismul rural şi agroturism.............. ...................................................... 25 3.7. Ecoturismul – expresie a turismului durabil .......................................................... ................................ 26 3.8. Impactul turismului rural asupra comunit ă ilor locale............................................................... ........... 29 3.9. Turismul rural în ă rile dezvoltate .............................................................. ........................................... 30

3.10. Turismul rural în România................................................... ............................................................... . 33 4. ARIILE PROTEJATE ŞI ECOTURISMUL................................ ............................................................... . 36

4.1. Turismul în ariile protejate .............................................................. ...................................................... 36 4.2. Ariile protejate. Aspecte globale................................................................. ........................................... 36 4.3. Ariile protejate. Situa ia na ională .............................................................. ........................................... 39 4.4. Ecoturismul – manifestare practico-aplicativă a prevederilor UNESCO........................ ...................... 43

5. IMPACTUL FENOMENULUI TURISTIC ASUPRA GEOSISTEMULUI.............................................. 45

5.1. Conceptele de impact, func ionalitate, dezvoltare ........................................................... ...................... 45 5.2. Protec ia patrimoniului natural ....................................................... ...................................................... 48 5.3. Protec ia patrimoniului uman şi impactul socio-economic......................................................... ........... 51 5.4. Politici turistice........................................................... ................................................................ ........... 54

6. REGIONAREA TURISTICĂ ........................................................ ............................................................... . 60 6.1. Unit ă i taxonomice teritoriale.......................................................... ...................................................... 60 6.2. A şeză rile turistice. Sta iunile turistice......................................................... ........................................... 63 6.3. Regiuni turistice ale României ......................................................... ...................................................... 67 6.4. Marile zone turistice ale Terrei........................ ................................................................ ...................... 68

BIBLIOGRAFIE...... ................................................................ ................................................................ ........... 74




3

1. DEFINIRE – SCOP

În sens strict, ecogeografia (engl. ecogeography

1

) studiază efectele ambientale asupradistribuiei materiei vii. Un alt îneles al acestui termen se referă la distribuia speciilor carezultat al interaciunilor multiple dintre indivizi şi mediu. Adăugând la acest prim termen pece de turism, definit ca reprezentând că lă toria de plă cere, am putea spune despreecogeografia turismului că reprezintă “ ştiin a care studiază efectele mediului turistic (natural

şi antropic) asupra distribu iei turi ştilor 2“ pe de o parte sau, pe de altă parte “ ştiin a care

studiază efectele multiple şi mutuale precum şi distribu ia spa ială a practică rii că lă toriilor

de plă cere”.

Pentru o mai bună înelegere a scopului acestei discipline, este necesară însă detaliereafiecăruia dintre termenii care definesc cele trei discipline, la interfaa cărora se găseşte

ecogeografia turismului şi anume ecologia-geografia-turismul.

1.1. ECOLOGIA

Ecologia (din cuvintele greceşti: ecos - casă şi logos - ştiină, adică „ ştiin a studierii

habitatului”) este o ştiină biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între

organisme şi mediul lor de viaă (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcia şiproductivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populaii, biocenoze) şi a sistemelormixte (ecosisteme), mai pe scurt, reprezintă studiul interaciunii dintre organisme şi mediul

înconjurător. Ecologia este în mare parte o ştiină descriptivă şi experimentală. În ecologie se

folosesc multe metode împrumutate din alte discipline: metode matematice pentru a modelaevoluia populaiilor, metode fiziologice pentru a înelege viaa organismelor, metodegeologice pentru a descrie proprietăile solului, etc.

1.2. GEOGRAFIA

Geografia (din grecescul γεωγραφία - geographia, însemnând „a descrie pământul”)3 este ştiina care se ocupă cu studiul reliefului, terenurilor, trăsăturilor, locuitorilor şi

fenomenelor Pământului4. O traducere literară ar fi „să descrii sau să scrii despre Pământ”.Prima persoană care a folosit cuvântul „geografie” a fost Eratosthenes (276—194 î.Hr.). Patru

direcii tradiionale ale cercetării în domeniul geografiei sunt analiza spaială a fenomenelor

naturale şi umane (geografia ca un studiu al distribuiei), studiul fizic (al locurilor şi

regiunilor), studiul relaiei dintre om şi uscat şi cercetarea în domeniul ştiinelor Pământului.5 Cu toate acestea, geografia modernă este o disciplină cuprinzătoare care încearcă să îneleagă Pământul cu toate complexităile sale naturale şi artificiale – nu doar unde sunt obiectele, darşi cum au fost create şi cum vor fi. Ca „legătură dintre om şi ştiinele fizice”, geografia estedivizată în două mari ramuri, geografia umană şi geografia fizică.

1V.K. Prabhakar, Encyclopaedia of Environmental Pollution and Awareness in the 21st Centuy, 20022 Turist - orice persoană care călătoreşte pentru propria plăcere şi se îndepărtează pentru cel puin 24 de ore de domiciliul obişnuit,deplasările cu o durată mai mică fiind excursii – Dicionar turistic internaional, traducere şi adaptare în limba română după S. Negu

3 Definiia cuvântului în DEX

4 The American Heritage Dictionary of the English Language, ediia a patra, Houghton Mifflin Company

5 W.D. Pattison, The Four Traditions of Geography, Journal of Geography, 1990




4

1.3. TURISMUL

Turismul (din termenul englez tour 6

- călătorie) se înscrie între fenomenele ce s-auimpus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind una dintrăsăturile caracteristice ale secolului nostru şi în special a celei de a doua jumătăi a acestuia.Ca mijloc de utilizare în mod plăcut şi în condiii de confort a timpului liber, turismul a

devenit în zilele noastre o activitate social-culturală şi economică de mare importană, înmulte cazuri fiind un factor esenial în balana de venituri a ărilor respective. De pildă, în ărica Spania, Elveia, San Marino s.a., turismul constituie una dintre cele mai importante ramurieconomice, dacă se au în vedere veniturile anuale, iar în Italia, Frana, Austria, Danemarcaveniturile obinute din turism se situează printre ramurile economice de frunte. Totodată,turismul oferă locuri de muncă pentru cei care se ocupă cu organizarea, transportul, cazarea şialte forme de deservire a turiştilor. Prin turism se înelege, în primul rând, ansamblulactivităilor prin care omul î şi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ară pentru avizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăi cunoştinele generale,pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând,industria de bunuri şi servicii creată pentru satisfacerea dorinelor, preferinelor sau

motivaiilor solicitate de turişti în locul de destinaie. Numărul turiştilor internaionali – decicare călătoresc într-o altă ară decât cea în care î şi au domiciliul – a crescut de la 30.000 în1880 la 285 milioane în 1980, în prezent înregistrându-se peste 400 milioane. Încasările dinturismul internaional reprezintă, astăzi circa 10-15% din exporturile mondiale şi cel maiimportant capitol al comerului invizibil. Rolul turismului în economia unei ări poate fidefinit prin: aportul la nivelul naional; valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial;ridicarea economică a unor zone lipsite de bogaii de sol sau subsol; stabilizarea forei demuncă; asigurarea unei circulaii băneşti normale; element dinamizator al sistemuluieconomic global; mijloc de diversificare a structurilor economice; factor de instruire şieducaie; regulator al balanei de plai externe; vocaie ecologică (Buia G., 2003).

1.4. GEOGRAFIA TURISMULUI

Geografia turismului (Cocean P. ş.a., 2002) a avut un debut destul de greoi, desf ăşuratnu tocmai sub cele mai bune auspicii şi aceasta datorită tendinei multora de a privi unilateralprocesele şi fenomenele desf ăşurate într-un domeniu, aparent marginal, al existenei umane:agrementul şi refacerea fizico-psihică. Până în 1950 turismul era aproape exclusiv un domeniueconomic datorită contribuiei sale la dezvoltarea economiei (Cosmescu I., 1998). A fostnecesară amplificarea mişcării turistice până la proporii de masă şi relevarea unei eficieneeconomice mult superioare altor ramuri, cu o mare tradiie, pentru ca, treptat, acestei geosferesă i se acorde atenia cuvenită. Acest lucru s-a petrecut la sfârşitul secolului XIX, şi cudeosebire în secolul XX, după 1960, când activitatea turistică ia amploare, fiind puternic

articulată în mediul înconjurător.Turismul, ca activitate umană, este de neconceput f ără prezena factorului antropic.

Omul devine astfel elementul motrice, realizând, prin sine şi pentru sine, întreaga suită deelemente componente ale fenomenului turistic. În consecină, locul său trebuie căutat, înaintede orice, în sfera geografiei umane.

Geografia turismului utilizează o serie de principii, metode şi mijloace de studiu

comune întregului conglomerat de ştiine geografice, dar şi unele metode şi mijloace proprii,

specifice. Astfel, conform principiului spa ialit ă ii, cercetarea fenomenului turistic utilizează ca metodă de bază observarea, iar ca mijloc de redare, descrierea. Finalitatea acestui demersse concretizează în elaborarea modelului descriptiv, larg utilizat în practica turistică de

informare şi popularizare a masei de vizitatori. Investigaia propriu-zisă foloseşte şi ea acest

6 Termen care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna aciunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Frana, în special,ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement




5

model în reliefarea unor elemente calitative ale fenomenului turistic, dificil de estimatcantitativ şi de integrat în formule de natură matematică.

Al doilea principiu ce guvernează cercetarea în domeniu este cel al cauzalit ă ii, menitsă elucideze condiiile genezei, afirmării şi evoluiei proceselor turistice. Turismul apare astfelca un efect al aciunii unor cauze independente sau reunite într-un ansamblu cauzal ce trebuiedescifrate şi cunoscute. Ca metodă de lucru se recurge, de regulă, la o analiză detaliată a

fenomenelor, realizată (ca mijloc) prin explica ie, ce poate îmbrăca forma unui modelmatematic (formulă, ecuaie etc.).Din această perspectivă un loc primordial revine analizei în detaliu a spaiilor

geografice de primire, cu deosebire a modului în care fenomenul turistic se articulează mediului înconjurător şi comunităilor umane gazdă.

„Turistul deranjează toat ă lumea - arată geograful francez Remi Knafou - el

deranjează popula iile regiunilor vizitate, perturbă mediul înconjur ă tor, masacrează cele mai

frumoase locuri din natur ă pentru a crea o anumit ă idee de autenticitate, el deranjează pe

turi ştii de bună -credin ă care doresc să savureze natura locurilor în lini şte, în sfâr şit,

deranjează pe cercet ă torii care lucrează pentru turism”. Se adaugă problemele legate degestiunea şi exploatarea infrastructurii turistice, modul de repartizare a cheltuielilor,

redistribuirea monetară, presiunea asupra factorilor de mediu ş.a.Un alt principiu la care apelează frecvent geografia turismului este integrarea

fenomenelor proprii în structuri logice menite să surprindă aspectele obiective, legice. Eapresupune prezena, ca metodă de lucru, a sintezei, iar ca mijloc de operare a reprezentăriigrafice, ceea ce va conduce la elaborarea modelului cartografic ca etapă finală a oricăruidemers ştiinific.

Se observă independena logică stabilită atât în plan ierarhic, pe verticală, întreanumite tipuri de principii, metode, mijloace şi forme de modelare, cât şi pe orizontală, lanivelul aceleiaşi structuri (care creşte în complexitate de la un stadiu la altul), principiulspaialităii constituind suportul principiului cauzalităii, iar acesta din urmă favorizândaplicarea principiului integrării. În mod asemănător, pot fi evideniate inter-relaiile deierarhizare la nivelul metodelor, mijloacelor şi formelor de modelare a fenomenelor turistice.




6

2. RESURSE TURISTICE, FORME/TIPURI DE TURISM

Potenialul turistic mondial este asigurat atât de obiective naturale (forme de relief,

râuri şi lacuri, ărmuri marine, vegetaie şi fauna etc.), cat şi antropice, realizate de om(monumente istorice, arhitectonic şi de arta, muze, obiective etnografice şi de folclor etc.), deregulă cele două mari categorii îmbinându-se armonios în anumite areale; există însă şi zone

în care precumpănesc, ca valoare turistică, şi nu numai de acest fel, fie cele naturale, fie celeantropice (Buia G., 2002).

2.1. RESURSELE TURISTICE NATURALE

Ansamblul condiiilor naturale formează suportul material al tuturor activităilorturistice şi se constituie, în acelaşi timp, atunci când însuşirile sale au valene estetice

deosebite, în motivaii care declanşează fluxuri turistice. Natura îmbracă forme de o marediversitate: de la netezimea câmpiilor, la vârfurile înzăpezite ale munilor, de la firul de argintal izvorului, la imensa cantitate de apă a marilor fluvii, de la ochiul de apă al unui lac, lanecuprinsul oceanului, de la firul de iarbă, la vegetaia luxuriantă şi arborii uriaşi ai pădurilorecuatoriale, toate acestea într-o varietate climatică pe măsură (Cocean P. ş.a., 2002).

În ceea ce priveşte implicarea naturii în turism se constată aspecte dintre cele maivariate, de la o participare nesemnificativă, simbolică, de plan secund al diverselor activităi,la una complexă, de obiectiv propriu-zis. Introducerea în circuitul economic a cadruluinatural, prin intermediul turismului, cuprinde forme nuanate, care î şi au corespondenă înmultitudinea opiunilor turistului. Astfel, cele mai largi categorii de turişti doresc să admire onatură nemodificată sau cu modificări ale omului aproape insesizabile. Aceste considerente

sunt şi nu sunt realizabile întotdeauna. Pentru ca turiştii să aibă acces într-o anumită zonă (munte, chei, defileuri, peşteri, rezervaii) sunt necesare amenajarea unor căi de comunicaii(şosele, căi ferate, teleferic, telescaun, poteci etc.), locuri de popas ş.a., care aduc modificărinaturii înconjurătoare. Strategia acestor aciuni trebuie să ină cont de aducerea unormodificări minime trăsăturilor iniiale ale peisajului, cu asigurarea meninerii unui echilibrudinamic, menit să protejeze şi să consacre obiectivul. Impactul uman, indiferent sub ce formesau cu ce intensitate se manifestă, adaugă sistemului o cotă în plus de aciune şi reaciune.Efectul perturbator este permanent diminuat de controlul şi a interveniile ameliorative(Cocean P. ş.a., 2002).

Principalele categorii de resurse care aparin cadrului natural, cu atractivitate turistică sunt: relieful, hidrografia, climatul şi biodiversitatea (Cocean P. ş.a., 2002).

ReliefulCaracteristica unui peisaj este impusă, în principal, de relief, care se prezintă într-o

bogată varietate de forme şi structuri, ce îi conferă un rol deosebit ca resursă atractivă acadrului natural. De cele mai multe ori, relieful face parte din însuşirile atractive ale altorelemente ale naturii, de ordin hidrografic, climatic sau biotic, reciproca fiind, evident,valabilă.

Relieful este important pentru turism, în primul rând datorită multitudinii de forme pecare le prezintă, luate individual sau asociate în peisaj, al diversităii atraciilor pe care leoferă, al rolului pe care îl are în desf ăşurarea activităilor turistice. Dintre aceste forme un

interes aparte pentru turism îl prezintă: vârfurile şi crestele montane, abrupturile, păsurile şitrecătorile, defileurile şi canioanele, sohodolurile, ponoarele, ravinările, craterele şi conurilevulcanice, atolii, dunele şi câmpurile de dune, peşterile etc. (Cocean P. ş.a., 2002).




7

Hidrografia Alături de relief, hidrografia se instituie în principala sursă de atracie turistică

aparinând cadrului natural. Elementele hidrografice posedă atribute pitoreşti înmagazinate însistemul lor de organizare, particularităile fizico-chimice sau dimensiunea acumulăriloracvatice. Principalele forme de prezenă a hidrografiei în turism sunt: reelele fluviatile (desuprafaă şi subterane); lacurile; apa mărilor şi oceanelor; cascadele; izbucurile şi gheizerii;

apele termale, minerale şi termo-minerale; ghearii (Cocean P. ş.a., 2002).

ClimaDacă relieful asigură suportul material al tuturor activităilor recreative, climatul

impune „modalitatea” lor de desf ăşurare. El generează „atmosfera” favorabilă saunefavorabilă actului recreativ, catalizând sau, dimpotrivă, inhibând derularea acestuia.Majoritatea absolută a turiştilor, dar şi numeroşi cercetători, reduc importana climei la„timpul frumos” a cărui frecvenă şi durată este definitorie pentru recreare într-o regiune dată.Constatăm astfel, că impactul climatic în turism se manifestă, în primul rând, la nivelulpsihologiei individului, vremea urâtă devenind, prin inconvenientele sale, un prag peste careopiunea turistului trece rareori. Acesta, în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate

în satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcionale, începând de la produseleatractive la infrastructură sau produs turistic.

Insulele şi ărmurile tropicale şi subtropicale, zonele limitrofe ale bazinuluimediteranean, la care se adaugă Florida, California şi zona litorală cu un climat temperat aEuropei atlantice sunt deosebit de favorabile turismului.

În prima jumătate a secolului XX, s-a impus treptat şi s-a afirmat în anii ‘50 moda

bronzării, care a devenit un criteriu al vacanelor reuşite. Turiştii căutau în primul rând

regiunile însorite, mai ales cele tropicale, subtropicale şi mediteraneene. În unele ări au fost

f ăcute zonări climatice pentru vacane (Germania, de exemplu, a fost împărită în patru zone

bioclimatice: foarte stimulant, stimulant, relaxant şi acceptabil) (Dewailly, Flament, 1993).În domeniul climei, J.P. Besancenot, 1990, consideră că turistul este interesat din mai

multe puncte de vedere: al securităii (să nu fie expus la pericole de vânturi puternice, deprecipitaii toreniale, de temperaturi extreme), al agrementului (prin manifestările climaticesă nu-i fie tulburat sejurul) şi al confortului (prin care, în primul rând, temperatura şiumiditatea să nu îi afecteze sănătatea. Având în vedere aceste elemente menite să asigureturiştilor o vacană reuşită, au fost f ăcute clasificări ale fenomenelor climatice care conduc la

îndeplinirea acestor condiii (Dewailly, Flament, 1993): durata insolaiei să fie în medie de 6

ore, precipitaiile să fie minime său deloc în timpul zilei, temperatura maximă să fie în jur de

180 C vara şi 40 C iarna, iar în regiunile tropicale în jurul a 330 C, viteza vântului să fie de

8m/s vara şi de 6 m/s iarna, iar tensiunea vaporilor să nu fie în exces pentru a nu provocadeshidratare.

În definirea „timpului frumos” sunt implicate o serie de elemente climatice, cum ar finebulozitatea, frecvena precipitaiilor şi starea lor de agregare, temperatura aerului, vânturileetc.

Rolul climei nu se reduce numai la creionarea atmosferei de desf ăşurare a activităilorturistice, ea se impune, prin anumite trăsături, ca un obiectiv de sine stătător. Astfel detrăsături sunt cele aparinând climatului de adăpost, climatului subteran şi climatului litoral.

Climatul de adăpost este propriu unor areale a căror configuraie morfologică a condusla manifestarea, f ără rigori deosebite, a elementelor meteorologice. Avem în vederedepresiunile închise, anumite culoare de vale sau platouri aflate în „umbra” circula ieidominante a maselor de aer. Amplitudinea redusă a oscilaiilor climatice conferă acestor ariiun coeficient superior de atractivitate, îndeosebi pentru fluxurile turismului curativ. Staiunile

Borsec, Vatra Dornei, Moneasa sau Stâna de Vale sunt situate în astfel de depresiuni,participarea climatului la zestrea lor turistică fiind recunoscută.




8

Climatul subteran se întâlneşte în peşteri sau în cavităi artificiale şi este definit printr-o constană remarcabilă a temperaturii, umidităii sau circulaiei aerului. Menionăm că nutoate peşterile au un astfel de topoclimat, ci numai cele cu o morfologie specifică (cavităi cuo singură intrare, f ără denivelări de amploare etc.). Măsurătorile topoclimatice, îndelungefectuate în unele peşteri (Peştera cu Apă din Valea Leşului, spre exemplu), relevă faptul că,

într-un ciclu anual, valorile medii ale temperaturii au o amplitudine maximă de 0,8°C, iar cele

ale umidităii relative de numai 3%. Pe lângă marea sa constană, climatul subteran se impuneca factor terapeutic de prim ordin prin ionizarea puternică a aerului (aerosoli). Cantitatea deaerosoli din cavităile subterane ale vechilor saline explică apariia sanatoriilor subterane,precum cele de la Slănic Prahova şi Slănic Moldova pentru tratarea afeciunilor respiratorii(astm bronşic).

Climatul litoral asociază duratei lungi se strălucire a soarelui insolaia puternică (ultravioletele) şi aerosolii în cantităi sporite. Aceşti factori concură la afirmareatalasoterapiei7, orientând opiunile turiştilor şi oferta dinspre trăsătura recreativă spre ceamixtă (curativ-recreativă) (Cocean P. ş.a., 2002).

Biodiversitatea

Trei elemente ale cadrului natural formează un triptic la nivelul căruia eleintercondiionează inseparabil: relieful, clima şi vegetaia. De altfel, acesta din urmă poartă pecetea majoră a substratului material pe care se dezvoltă şi a condiiilor termice şipluviometrice specifice regiunii respective.

Rolul turistic al vegetaiei este coninut în: compoziia asociaiilor vegetale; prezenaunor plante endemice şi relicte; prezena unor plante cu modificări teratologice; dimensiunileşi vârsta anumitor plante, ritmurile evoluiei anuale; efectul de margine şi efectul de insulă;vegetaia ca ecotop; elemente de ordin spiritual legate de existena vegetaiei (Cocean P. ş.a.,2002).

2.2. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE

Spre deosebire de resursele atractive aparinând cadrului natural care sunt un dar alnaturii, zestrea turistică antropică reprezintă o însumare de elemente cu funcie recreativă create de om. Apariia lor ca obiective de interes turistic nu poartă întotdeauna peceteapremeditării, adică n-au fost construite în acest scop, ci dimpotrivă, în majoritatea cazurilor,au îndeplinit alte atribuii (economice, strategice, culturale etc.). însuşirea recreativă şi-aucâştigat-o însă în timp, ajungând adeseori ca ea să prevaleze în comparaie cu vechile atribuii,devenind un obiectiv turistic propriu-zis (Cocean P. ş.a., 2002).

Încă de la începutul afirmării sale ca specie cu trăsături superioare, omul şi-a satisf ăcutnevoile recreative şi de cunoaştere prin contemplarea peisajului înconjurător. În această perioadă, prelungită până în Antichitatea timpurie, resursele turistice aparinând mediuluinatural aveau o pondere absolută. Ulterior, pe măsură ce avansăm pe scara civilizaiei, aportuluman la îmbogăirea zestrei turistice se multiplică şi se diversifică ajungând să fie, astăzi,pentru anumite regiuni terestre, hotărâtoare. Putem, de asemenea, prevedea, f ără riscul de agreşi, că ponderea obiectivelor create de om se află într-o ascendenă evidentă în comparaiecu frumuseile naturii care, cantitativ, sunt limitate. Şi asta, f ără a lua în considerare că printransformarea tot mai accentuată a mediului natural într-un mediu geografic puternic umanizatmulte din valenele recreative sunt afectate sau distruse. În schimb, omul, în continua sadevenire, creează noi valori, înnobilându-şi ambientul în strânsă corelaie cu creşterea sanumerică şi ridicarea standardului de civilizaie. Principalele atribute recreative aleobiectivelor de provenienă antropică au la origine următoarele însuşiri: vechimea

obiectivului; unicitatea; ineditul; dimensiunea; funcia (Cocean P. ş.a., 2002).

7 Talasoterapie – tratament terapeutic care constă în băi de mare asociate cu aer marin, folosit în boli ca reumatismul cronic, sinuzita etc.; dinfr. Thalassothérapie; http://dexonline.ro/




9

Vechimea unui obiectiv construit de mâna omului, indiferent de dimensiunea şifizionomia acestuia, devine adesea o sursă de real interes pentru privitori. Omul epocii actualeresimte nevoia interioară de a plonja cât mai adânc în propriul său trecut, într-un veritabilremember ontologic, plin de posibile revelaii şi satisfacii spirituale. O adevărată călătorieprin tunelul timpului înspre originile sale. Numai astfel ne putem explica atracia exercitată deuneltele de silex sau de os, atât de simple în alcătuirea lor, dar care au asigurat omului

preistoric supravieuirea şi progresul. Unelte concentrate în colecii şi muzee risipite în toatecontinentele, în aproape toate ările lumii. Aceleaşi motivaii ne fac să stăruim cu privirileasupra picturilor ce împodobesc din abundenă pereii peşterilor de la poalele Pirineilor,Alpilor sau Carpailor. Picturi care surprind, în simplitatea lor, un univers demult dispărut: celdominat de lupta pentru existentă, de epoca vânătorii şi a totemurilor.

Efectul atractiv al vechimii se diminuează o dată cu apropierea de vremurile noastre,f ără a se putea stabili o relaie directă de proporionalitate. Aceasta deoarece nu toateobiectivele produse de mâna omului impresionează în acelaşi mod vizitatorul. Apareconcomitent, îndeosebi la produsele cu aceeaşi destinaie, o implicare a esteticului, carereuşeşte să surmonteze influena vechimii ca atribut valoric. Giuvaerurile din Evul Mediuridică mult, prin rafinamentul lor artistic, cota valorică în comparaie cu obiectele antice cu

menire şi compoziie asemănătoare. Se constată, în general, că perfecionarea şi diversificareaobiectelor devenite pretext de admiraie se substituie frecvent vechimii pentru a le scoate înevidenă.

Vechimea elementelor atractive antropice pune în mişcare stimuli psihologici al cărorefect este cu atât mai mare cu cât turiştii sunt mai bine informai, iar crearea atmosfereilocului lor de provenienă mai inspirat creionată.

Unicitatea anumitor obiecte, edificii sau activităi umane înmagazinează, deasemenea, o sursă notabilă de atractivitate. Este de ajuns a cataloga cu acest atribut o realizareantropică pentru ca ea să intre definitiv în sfera de interes a turiştilor, avem în vedere nu oindividualizare dimensională, ci singularitatea efectivă a produsului în sine. Unicitatea poaterezulta fie dintr-o aciune deliberată a creatorului - autor al unui singur produs, f ără copii sauvariante - fie prin distrugerea sau dispariia obiectelor de acelaşi gen. Obiective unice suntstatuile (cel puin prin prisma subiectului reliefat) şi casele memoriale dedicate unorpersonalităi distincte. Turnul din Pisa, prin înclinarea sa maximă faă de planul verticaleilocului cu circa 4,25 m, este un unicat mondial; Regata Storica este singulară prin fastul şigrandoarea ei; defilarea gărzii engleze prin ceremonialul ce o însoeşte etc.

O altă însuşire turistică a obiectivelor de provenienă antropică provine din ineditul lor fizionomie, poziional sau structural-compoziional. Fizionomia diferită este rodul veşniceitendine a spiritului uman spre originalitate şi depăşire de sine. A reliefa ceea ce nu a mai fostreliefat, a construi mai durabil, mai impozant, mai frumos, reprezintă principala sursă aineditului din lucruri, întreaga artă mondială î şi are şi ea rădăcinile adânc înfipte în această

pătimaşă tendină. Iar arta reprezintă pentru turism un izvor de apă vie, indiferent dacă odesluşim în arhitectura clădirilor, pe pânzele expuse în colecii şi muzee, cu ocazia marilorevenimente culturale şi artistice, etc.

Ineditul poate rezulta şi din neterminarea unor proiecte cum este cel al Domului dinStrasbourg, unde unul din cele două turnuri n-a fost construit.

Aceleaşi valene le putem descifra şi în ceea ce priveşte tipul materialului utilizat înridicarea unor edificii de referină (lemnul, piatra, sticla, oelul, betonul armat), în numărul deproiecte elaborate, a perioadei cât a durat construcia, a personalităilor care au contribuit ladefinitivarea aspectului ei actual, etc. Arhitectura din sticlă şi beton armat a CentruluiPompidou din Paris, silueta zveltă a Turnului Eiffel durată din oel, clădirea CentruluiComercial din Santa Fe, capitala statului New Mexico, ridicată din lut modelat, reprezintă

exemple ale unor realizări de excepie în materialele respective.Ineditul, ca resursă atractivă, este dat şi de locul ales de om pentru amplasareaedificiilor sale. Astfel, construirea castelelor medievale pe promontoriile stâncoase ale văilor




10

sau munilor era motivată în vremurile date prin raiuni de apărare. Astăzi castelele VăiiRinului, castelele Foix, Lourdes, Salzburg sau Bran, cetăile San Marino, Poenari şi Col seimpun pentru totdeauna în memoria turiştilor şi prin poziia lor insolită.

Dacă vechimea, unicitatea sau ineditul unor obiective de origine antropică rămâneapanajul turiştilor bine informai, dimensiunea acestora este un atribut accesibil tuturor, uşorde evaluat sub aspect atractiv. Aidoma elementelor cadrului natural, şi în acest caz întâlnim

exemple aparinând ambelor extreme dimensionale, maxime sau minime. Versailles rămânecel mai impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova şi Toronto depăşesc 500m înălime, Willis Tower/Sears Tower din Chicago este cea mai înaltă clădire din lume,Clădirea Parlamentului României este a doua în lume ca dimensiune, atât la suprafaa soluluicât şi sub nivelul acestuia (- 95 m). în mod similar, putem include pe aceeaşi listă bogăia înexponate a Louvrului sau Ermitajului, monumentalitatea Statuii Libertăii din New York sau apiramidelor din Mexic şi Egipt; splendoarea albăstruiul de Vorone şi Chartres, înălimea deexcepie a barajelor Rogun (din anrocamente) şi Grande Dixence (Elveia - din beton armat)etc. La polul opus găsim obiecte miniaturizate - cări, unelte, ustensile - adunate în colecii şimuzee.

În sfârşit, funciile anterioare sau actuale ale anumitor edificii poartă o încărcătură

atractivă cu o tentă specifică. Astfel, Bastilia sau Turnul Londrei au devenit puncte importanteale cererii turistice, mai puin prin arhitectura sau dimensiunilor lor, cât mai ales prin şansa ceo oferă rememorării unor bogate file de istorie scrise între zidurile lor. În mod similar se

înscriu în circuitele turistice sediile politice (Palatul ONU din New York, Casa Albă, PalatulBuckingham), ştiinifice, culturale etc.

O situaie aparte, favorabilă, o relevă obiectivele cu funcie turistică propriu-zisă dincategoria Disneyland-urilor, Praterului8, etc., construite pentru a diversifica oferta atractivă aunor centre sau regiuni cu o cerere turistică majoră.

Zestrea turistică de provenienă antropică este de mare complexitate şi poate fistructurată în două grupe de obiective, şi anume:

- edificii şi elemente cu funcie turistică;- activităi antropice cu funcie atractivă.

2.3. TIPURI ŞI FORME DE TURISM

Formele de turism, decurg din modalităile de practicare a tipurilor de turism. Îngeneral este acceptat faptul că se pot deosebi patru tipuri de turism şi anume:

1. Turism de recreare şi agrement;2. Turism de îngrijire a sănătăii (curativ);3. Turism cultural;4. Turism polivalent (de recreare şi de refacere a sănătăii; de recreare şi informare).

Formele de turism vor fi definite în funcie de diferite criterii sau factori ce î şi pun

pecetea asupra individualizării şi desf ăşurării fenomenului turistic la scara detaliilor sale.Astfel de criterii sunt: distana, durata, proveniena turiştilor, numărul turiştilor, gradul de

organizare, modul de desf ăşurare, mijloacele de transport utilizate, vârsta turiştilor, aportul

social, particularităile regiunii de destinaie (Cocean P. ş.a., 2002).Formele respective sunt proprii tuturor tipurilor de turism analizate, însă ponderea lor

diferă de la un tip la altul (turismul de lungă durată este prezent atât în cazul recreării, cât şi încazul recuperării sau culturalizării, dar va predomina în cazul turismului curativ).

a) Distan a ca factor al diferenierii formelor de turism impune trei variante depracticare, şi anume: turismul de distană mică (apreciat de numeroşi cercetători ca un tip

aparte (Cocean P. ş.a., 2002)), turism de distană mare şi turism la distană foarte mare.

8 Praterul - parc de distracii gigantic (cu o suprafaă de 6 km2) amenajat în Viena pe un vechi teren de vânătoare deschis publicului de

împăratul austriac Iosif al II-lea; http://ro.wikipedia.org/




11

Factorul distană î şi pierde progresiv din importană datorită perfecionării mijloacelor şi

căilor de transport, a creşterii vitezei de deplasare ce reduce timpul, dar determină diferenieri

de pre.

Turismul de distan ă mică ocupă, prin numărul participanilor, intensitatea şiorientarea fluxurilor, prima poziie între formele enumerate. Se consideră că factoruldefinitoriu în fixarea distanei este timpul necesar deplasării, deşi nu trebuie uitată nici

participarea, deseori cu rol major pentru o parte a populaiei, a veniturilor cu destinaierecreativă. Pentru habitatele urbane, turismul de mică distană se limitează frecvent ladeplasări scurte, cu o durată de câteva ore până la 1-2 zile în zona periurbană. Această fâşielimitrof ă oraşelor devine, prin contrastul oferit în raport cu vatra construită a aşezării, acelelement ce susine „legea complementarităii” (Poschl , 1962), respectiv atracia exercitată

asupra populaiei de peisajul cu totul diferit decât cel în care ea î şi desf ăşoară activitatea.

Mărimea zonei periurbane, în accepiunea turistică, este relativă. Ea este marcată, spre

interior, de suprafaa construită a oraşului, iar la exterior de o linie dincolo de care interesul

turiştilor scade brusc. Atunci când, în afara perimetrului construit al oraşului, există teritoriiextinse cu o zonă turistică majoră, zona periurbană va fi definită de distana dintre centruloraşului şi fâşia cu o minimă densitate a turiştilor în perioadele de maximă afluenă a acestora

în zonă, ştiut fiind că numărul acestora scade progresiv cu creşterea distanei. Se apreciază că limita exterioară a zonei preorăşeneşti este marcată de distana optimă de parcurs dus-întors,

în aceeaşi zi, cu pasul.Turismul de distană scurtă are, în principal, un caracter recreativ, deşi, acolo unde

apar resurse curative sau edificii cu funcie atractivă, poate îmbrăca şi trăsăturile celorlalte

tipuri. Sunt căutate mai ales pădurile (loc ideal al plimbărilor şi excursiilor), malurile apelor(pentru canotaj şi pescuit), pajiştile sau poienile.

Datorită duratei reduse, această formă de turism se practică la sfârşitul săptămânii, darşi în intervalul de câteva ore de la sfârşitul fiecărei zile. Pentru ările din zona temperată

maximum-ul se înregistrează vara, când „ieşirile la iarbă verde” sunt numeroase. Al doileamaxim, mai atenuat, apare iarna, anotimpul schiului şi al săniuei.

Turismul de distană mică este foarte sensibil la factorii climatici, vremea frumoasă fiind o condiie esenială a desf ăşurării lui. Este dificil de estimat practicanii după vârstă,deoarece participă toate categoriile, de la tineri la vârstnici. În schimb, din punct de vedereprofesional, predomină uşor grupele sociale care au condiii de uzură psihică mai accentuată (intelectuali, studeni, elevi etc.).

Infrastructura ce deserveşte turismul de scurtă distană este compusă dintr-o reea decăi de acces bine trasate (poteci) sau modernizate (şosele, căi ferate), care să facilitezedeplasarea rapidă. Lipsa acestora transformă aria periurbană într-o regiune a voluntariatuluituristic, cu efecte negative asupra peisajului. Sunt necesare în primul rând unităi de deservirerapidă (restaurante, baruri, bufete), în vreme ce unităile de cazare, datorită distanei mici faă

de domiciliul turiştilor, vor fi puin solicitate. Din aceste considerente bazele turistice din zonapreorăşenească vor trebui să aibă o funcie de deservire diversificată şi una de cazare, corelată cu gradul de solicitare. Momentan se amplifică tendina de transformare a împrejurimilororaşelor în areale de reşedină temporară, cu scop recreativ, prin construirea de vile şi cabaneparticulare.

Turismul de distana mică are un caracter de masă şi un caracter sezonier pronunat,

iar eficiena economică rezultă din servicii. Vârfurile cererii în anumite zone şi intervale

influenează negativ condiiile recreării datorită supraaglomerării.

Turismul de distan ă mare cuprinde activităile desf ăşurate în afara zonei periurbane

sau a localităii de reşedină, cu mijloace de transport moderne. Pentru ările mijlocii ca

suprafaă, el poate fi asimilat cu turismul desf ăşurat în interiorul granielor naionale,

presupunând deplasări de sute de kilometri şi o durată medie sau lungă. La această formă deturism predomină turismul cultural şi de îngrijire a sănătăii. Din punct de vedere al




12

provenienei turiştilor este un turism mixt, intern şi internaional, şi antrenează mase largi de

persoane în fluxuri orientate spre regiuni sau obiective cu zestre atractivă importantă.Turismul la distan ă foarte mare se desf ăşoară la nivel continental, respectiv în

interiorul unor ări cu o suprafaă deosebită (Canada, SUA, Brazilia, Rusia, Australia, China).Este practicat de un număr limitat de persoane cu venituri superioare mediei şi utilizândmijloace de transport rapide (avionul) sau forme confortabile (vaporul). Sunt vizate resurse şi

infrastructuri turistice de marcă (Hawaii, Florida, Coasta de Azur, Canare, Baleare etc).Eficiena acestei forme este foarte ridicată datorită preurilor mari ale serviciilor şi produsuluituristic în general.

b) Durata călătoriei sau a sejurului î şi pune şi ea amprenta asupra formelor de

practicare a turismului. Dacă distana la care se deplasează turiştii este dependentă de

mărimea veniturilor şi a timpului liber, durata actului turistic este impusă, cu prioritate, decapacitatea de satisfacere în timp a nevoii umane de recreare, refacere şi informare. Ceilali

factori (mărimea timpului liber, a veniturilor) au o influenă certă, dar secundară (pentru

satisfacerea nevoilor respective se economisesc bani şi se alocă întregul timp liber disponibil,chiar dacă, per individ, numărul activităilor turistice se va reduce). Se detaşează, după criteriul temporal, trei forme de turism şi anume:

Turismul de scurt ă durat ă (1-3 zile) este specific sfârşitului de săptămână sau unormici intervale din concediul anual. Predomină în zona periurbană şi antrenează cele mai largigrupe de populaie. Prin recurgerea la mijloace moderne de transport acest turism se poatepractica la distane mari (week-end-urile europene în Azore sau în insulele Mării Egee).

Ponderea majoră o deine latura recreativă, dar numărul excursiilor cu tentă culturală este în

creştere.Turismul de durat ă medie corespunde concediului anual, foarte diferit, ca durată, de la

o ară la alta. Îmbracă toate cele patru tipuri descrise, iar deplasările se realizează la distanemari şi foarte mari. Practicându-se în concedii şi vacane, generează, mai ales vara, marisuprasolicitări ale infrastructurii. O parte din activităile proprii se desf ăşoară în afaragranielor naionale.

Turismul de lungă durat ă , peste 30 de zile, este apanajul grupelor de populaie cu untimp liber excedentar (pensionari, elevi, studeni, liber profesionişti). Predomină turismulcurativ. Tot în această formă trebuie inclus turismul de vizitare a rudelor şi prietenilor. Actulturistic se poate desf ăşura în aceeaşi localitate (având caracter rezidenial) sau în localităidiferite.

c) După zona de provenien ă se individualizează pregnant două forme de turism:intern (naional sau autohton) şi internaional.

Turismul intern î şi are aria de desf ăşurare în interiorul granielor politico-administrative ale unei ări. Sub raportul numărului de practicani, acestuia îi revinemajoritatea covârşitoare a turiştilor ce vizitează ara respectivă (85% în Marea Britanie, 80%

în Frana). Faptul se explică prin aciunea unui ansamblu cauzal din care nu lipsesc influenelecostului, ale timpului liber, cunoaşterea limbii etc.Turismul intern determină o ierarhizare riguroasă a ofertei fiecărei ări, pe care o

diversifică şi o testează, recomandând-o turismului internaional. Din punct de vedereeconomic turismul intern nu aduce valută, dar asigură raportul financiar al dezvoltării şi alfuncionării permanente a infrastructurii de profil. În perioadele când, din diverse motive,fluxurile internaionale sunt în creştere, el devine izvorul ce dă viabilitate şi continuitateramurii în sine. În fine, rolul său în meninerea sănătăii şi a ridicării gradului de instruire apopulaiei autohtone este incontestabil.

Turismul internaional presupune desf ăşurarea activităilor din sfera analizată dincolode hotarele ării de provenienă a turiştilor săi. Cauzele amplificării fluxurilor internaionale

de vizitatori sunt multiple. Printre acestea se numără ridicarea gradului de civilizaie şibunăstare în numeroase ări; dorina de cunoaştere a unor realităi şi fenomene noi; vizitarea




13

rudelor şi prietenilor din străinătate; modernizarea căilor şi mijloacelor de transport;facilităile oferite de noile state venite pe piaa turistică a lumii etc.

Pe plan financiar, turismul internaional, prin aportul de valută, joacă un rol foarte

important în balana economică a ârilor receptoare. Unele state, precum Spania, AustriaElveia sau Grecia datorează acestei forme de turism cea mai mare parte a intrărilor valutare.Cum majoritatea ărilor receptoare sunt în curs de dezvoltare, turismul internaional, prin

orientarea câştigurilor în valută, contribuie la o firavă redistribuire a veniturilor pe planmondial.Turismul internaional presupune şi reclamă totodată, pe lângă un fond atractiv aparte,

o infrastructură şi servicii de înaltă calitate, fiind foarte sensibil la propaganda turistică şi lastabilitatea politică generală.

d) în funcie de numă rul participan ilor , deosebim turismul individual şi turismul de

grup.Turismul individual este practicat, în general, de o anumită categorie de persoane cu

venituri mai mari, care dein şi mijloace proprii de transport, ceea ce le asigură o independenă totală de deplasare. Optând pentru această variantă, turistul se preocupă personal deorganizarea şi efectuarea excursiei, reducându-se comoditatea, dar având posibilitatea să-şi

modifice traseul şi opiunile pe parcurs. Este necesară o distincie între turistul izolat, carecălătoreşte de unul singur, şi turistul individual care întreprinde călătoria cu membrii familieisau un grup restrâns de prieteni.

Turismul în grup se caracterizează prin:- neimplicarea turiştilor în planificarea şi organizarea actului recreativ, ceea ce

sporeşte comoditatea;- turiştii beneficiază de tarife mai reduse prin facilităi de ordin social;

- facilităi în obinerea vizelor şi a vizitării altor ări;

- antrenează categorii diverse ale populaiei cu cerine mai modeste faă de oferta

turistică;- asigură desf ăşurarea continuă a activităilor turistice, reducând la maximum

perioadele de minimă solicitare a infrastructurii. f) Un alt criteriu de difereniere a formelor de practicare a turismului, este cel

organizatoric , conform căruia activităile de acest gen pot fi: organizate, semiorganizate şineorganizate.

Turismul organizat are în vedere grupuri de turişti, colective de diferite mărimi şiturişti individuali. Facilităile de ordin social înmulesc solicitările din partea persoanelor cu

venituri modeste. Avantajele turismului organizat constau în:

- comoditatea rezultată din neimplicarea vizitatorilor în organizarea şi desf ăşurareaexcursiei;

- ocuparea eficientă a bazelor de cazare;

- atenuarea fenomenelor de „vârf”;Dezavantajele turismului organizat constau în:- venituri mai mici, realizate datorită puterii mai reduse de cumpărare a participanilor;- dependena turistului de un program dinainte stabilit.În ceea ce priveşte dezvoltarea turismului organizat, se constată deriva acestuia, tot

mai mult excursioniştii preferând varianta semiorganizată sau cea individuală. Rămâneconstantă însă preferina persoanelor de vârsta a treia pentru această formă.

Turismul semiorganizat presupune existena unor elemente specifice primei forme

(cazare şi unele mese, programarea unor vizite la obiective turistice de mare importan ă etc.),

dar oferindu-i individului sau grupului şi posibilitatea desf ăşurării unui program individual.Atrage îndeosebi grupa tânără care apelează doar la anumite servicii ale infrastructurii.

Actualmente există variante interesante de practicare a turismului organizat şisemiorganizat, cum ar fi: croazierele, călătoriile charter, aranjamente combinate privindserviciile etc.




14

Turismul neorganizat oferă participanilor deplina libertate de opiune în ceea ce

priveşte condiiile călătoriei şi sejurului. Este sinonim cu turismul automobilistic şi se afirmă

paralel cu creşterea veniturilor individuale alocate recreării sau îngrijirii sănătăii. Determină

o valorificare mai pronunată a fondului turistic prin intensificarea exploatării infrastructurii,dar facilitează apariia formei de turism sezonier şi a suprasolicitării bazelor de cazare pentruperioade scurte.

g) în strânsă dependenă de modul de desf ăşurare , activităile turistice pot fi continue,sezoniere sau de circumstană.Turismul continuu este definit prin luarea în considerare a particularităilor de

funcionare a infrastructurii şi nu a opiunilor participanilor (întrucât nu există persoane care

să efectueze o astfel de activitate în mod permanent). În consecină, putem semnala prezena

unor baze utilizate în tot timpul anului, cum sunt cele din marile oraşe, din principalele noduride transport sau a celor situate de-a lungul unor importante artere de circulaie. Această formă

de turism o întâlnim şi în staiunile balneoclimaterice, cu ofertă curativă permanentă (Băile

Felix, Sângeorz Băi, Olăneşti, Băile Herculane etc). Fluxurile turistice prezintă un merssinuos al intensităii, cu maxime de vară şi iarnă (în zonele temperate) atenuate prin sistemede reglare organizatorică.

Turismul continuu mai poate fi definit şi prin modul de funcionare a obiectiveloratractive. Astfel, unele dintre ele pot fi vizitate doar sezonier, când valena lor turistică estemaximă, în vreme ce altele pot fi exploatate întregul an. Între cele din ultima categorie se

înscriu peşterile, iar speoturismul, în condiiile amenajării moderne a cavităilor subterane, se

desf ăşoară f ără întrerupere.Turismul sezonier este specific latitudinii mijlocii, cu două sezoane optime deplasării

şi recreării. Desf ăşurându-se predominant în aer liber, el este dependent de factorul climatic,ale cărui însuşiri le valorifică, de altfel. Pentru Europa, în general, apar două variante aleturismului sezonier şi anume turismul estival, cu două subvariante, litoral şi montan, şiturismul hibernal, preponderent montan.

Sezonul de vară concentrează majoritatea turiştilor înspre zonele litorale, accentuează importana turismului de scurtă durată din zonele preorăşeneşti şi oferă condiii propiceturismului cultural, cu o arie de desf ăşurare foarte largă. Dimpotrivă, iarna zonele litoraleating punctul minim de solicitare, în vreme ce regiunile montane, cu posibilităi de practicarea sporturilor de iarnă, sunt asaltate. La nivel european, turismul elveian şi austriac este axatpe valorificarea resurselor sezonului hibernal, în vreme ce turismul spaniol sau grecescexploatează cura heliomarină îndelungată a propriilor litoraluri. Un echilibru între cele două sezoane se realizează în Frana, unde, un număr de turişti cu ponderi destul de apropiate sunt

atraşi, iarna de Alpi şi Pirinei, iar vara, de litoralul Mării Mediterane şi al Oceanului Atlantic.Turismul de circumstan ă are o durată relativ scurtă, de la câteva ore la câteva zile şi

se poate desf ăşura pe întreaga perioadă a anului. Motivaiile şi formele pe care le îmbracă sunt

extrem de variate. Între atraciile la care această formă de turism este sensibilă se înscriumanifestări şi evenimente limitate ca durată (festivaluri artistice, expoziii, competiii sportiveetc.), dar pot fi şi anumite construcii cu funcie turistică permanentă, unde vin în momentelede recreare persoane antrenate în alte activităii. Se apreciază că turismul profesional,

desf ăşurat de oameni de ştiină, studeni bursieri, sportivi, persoane oficiale în perioadadeplasării lor în alte locuri decât cele în care este situată instituia în care sunt angajai, face

parte integrantă din această formă. h) Mijloacele de transport reuşesc, la rândul lor, să-şi pună şi ele amprenta asupra

modului de desf ăşurare a activităii turistice. Întâlnim, ca urmare, turismul pedestru

(drumeia), rutier, feroviar, aerian şi naval.

Turismul pedestru antrenează din cele mai vechi timpuri numeroşi turişti ce se

deplasează în zona periurbană, dar şi în regiunile muntoase. În cadrul acestei forme trebuieincluse şi turismul cinegetic, pescuitul şi alpinismul. Turismul pedestru oferă cea mai strânsă conexiune între om şi natură, având un caracter eminamente recreativ.




15

Turismul rutier se practică de numeroşi participani, pe distane scurte (cicloturismul),

lungi sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin utilizarea graduluisău de independenă creşte substanial. Este cea mai dinamică formă de turism actuală,

datorită perfecionării căilor şi mijloacelor de transport, precum şi înmulirii posibilităilor,pentru un număr în creştere de persoane, de a avea un mijloc de transport propriu.

Turismul feroviar este facilitat de prezena unor mijloace de transport sigure, cu un

confort sporit, optime pentru deplasări la distane mari. Este practicat sub forma călătoriilor încircuit, sau de către turiştii ce se deplasează spre anumite localităi alese ca loc de desf ăşurarea activităii recreative sau curative.

Turismul aerian a luat un mare avânt în a doua jumătate a secolului XX, prin

dezvoltarea acestor mijloace rapide de transport. Este practicat de persoanele cu venituri mari,

dornice de a-şi satisface necesităile recreative la foarte mari distane. Deltaplanele şi

elicopterele, tot mai intens utilizate în acest scop, încearcă să diversifice opiunile în acest

domeniu.Turismul naval utilizează numeroase mijloace de transport, cum ar fi plutele arhaice,

ambarcaiunile cu vâsle, rame sau motor, nave de pasageri fluviale sau maritime. Frecvenamaximă se înregistrează pe lacurile interioare, în anumite sectoare ale fluviilor şi râurilor (cele

ce traversează marile aglomeraii urbane) şi în zonele litorale, unde se practică un adevăratcabotaj turistic. Ca variantă a turismului naval, foarte frecventă este croaziera în bazinul unormări intercontinentale (Mediterana, Caraibe, Marea Japoniei).

g) În funcie de vârsta turi ş tilor se evideniază un turism practicat de tineri (elevi şi

studeni), cu tentă recreativă şi culturală; de către persoanele mature (turism polivalent) şi

turismul vârstei a treia, preponderent curativ.i) Un alt criteriu care stă la baza delimitării formelor de turism este cel economico-

social , conform căruia activităile acestui domeniu iau forma turismului social, de masă,preferat de persoanele cu venituri modeste. Prin intermediul instituiilor de asistenă socială, asindicatelor, se beneficiază de unele facilităi, care-i lărgesc accesibilitatea în rândulpopulaiei. La polul opus, se situează turismul particular, practicat de persoane cu veniturisuperioare mediei.

j) Formele de turism pot fi difereniate şi pornind de la particularită ile regiunii de

destina ie. Gradul de complexitate al acesteia, de implicare în exploatarea fondului atractiv alteritoriului, ierarhizează opiunile cererii înspre obiectivele turistice, localităile cu funcieturistică şi staiunile turistice. Fiecare dintre cele trei tipuri de baze posedă o ofertă atractivă

proprie, un produs ce va fi consumat de anumite categorii de turişti, în funcie de propriile lor

opiuni.

Dacă tipurile de turism sunt entităi de mare viabilitate şi constană în manifestarea lor,

formele de practicare ale acestuia se diversifică şi se modelează permanent, într-o tendină

firească de adaptare la opiunile cererii, mereu mai numeroase şi mai inedite. Ca urmare, îmbinarea diverselor tipuri de turism atrage simultan fie îmbinarea formelor, fie apariia unorforme noi.

În funcie de criteriile avute în vedere, de potenialul turistic şi de baza de servire atâttipurile cât şi formele de turism pot avea altă tipologie.

Astfel, unii autori (Velcea, Ungureanu, 1993; Negu, Vlăsceanu, Negoescu, Zotta,

Florina Bran, 2001, Buia 2002), luând în consideraie caracteristica dominantă a potenialului

turistic, serviciile, motivaiile şi preferinele turiştilor, au definit următoarele forme de turism:

turismul balnear maritim, practicat pentru cura heliomarină, băi de mare şi uneori denămol terapeutic, cura climaterică;

turismul montan şi pentru practicarea sporturilor de iarnă , cuprinzând: drumeia,

turismul climateric, cel de sporturi de iarnă etc; turismul de cur ă balnear ă , legat de staiunile cu izvoare minerale, termominerale şi

termale cunoscute prin efectul tămăduitor al apelor;




16

turismul de vână toare sau safari, cu o mare răspândire în Africa; în ultima vreme maimult cu caracter de foto-safari, cine-safari, respectiv vizitarea şi fotografierea sau filmareaunor zone bogate în vânat;

turismul cultural, legat de vizitarea monumentelor istorice, arhitectonice şi de artă, amuzeelor şi caselor memoriale, a altor obiective realizate de om;

turismul comercial-expozi ional, legat de marile târguri şi expoziii;

turismul festivalier, legat de centrele în care au loc festivalurile cultural-artistice,naionale şi internaionale; turismul sportiv, legat mai ales de manifestările sportive de anvergură (olimpiadele,

atât de vară, cât şi de iarnă, campionatele mondiale sau continentale din diferite sporturi); turismul de reuniuni şi congrese, legat de marile manifestări ştiinifice, culturale,

artistice etc. turismul de afaceri.




17

3. TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL FORME ALEECOTURISMULUI ŞI TURISMULUI DURABIL

3.1. TURISMUL RURAL – GENERALITĂI

Datorită apariiei fenomenelor de stres turistic generate de maniera industrială depracticare în baze mari aglomerate, a apărut o nouă formă de turism aflată într-o expansiunerapidă şi anume turismul rural.

Turismul rural este o replică la turismul marilor staiuni, a celui urban, a aglomerărilorde turişti în teritoriu.

Orientarea înspre turismul rural este şi o consecină a creşterii preurilor în generalceea le limitează accesul anumitor categorii sociale la serviciile turismului tradiional. Pe dealtă parte el oferă regiunilor rurale în special celor din zonele montane o sursă de existenă care substituie agricultura în derivă şi industria în declin.

În general, în domeniul turismului practicat în mediul rural, se utilizează în mod

frecvent o terminologie diversă, dominată, în principal, de cele trei noiuni: agroturism, turismrural, ecoturism (Cocean P. ş.a., 2002).

3.2. ISTORICUL TURISMULUI RURAL

Apariia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităile turistice în spaiulrural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă (Nistoreanu P., 1999). Estecunoscută astfel participarea în număr mare a elenilor la: Vizitarea locurilor sfinte - Dadona(Zeus) şi Delfi (Apollo) - frecventarea băilor curative sau jocurile festive periodic organizate.

În perioada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau

militare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaiul rural. În acelaşi timp cu evoluiasocietăii omeneşti se diversifică şi structura călătorilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau înnumăr însemnat comercianii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoi şi pelerini, oameni deştiină, artişti, calfe şi studeni.

Europa este cea care înregistrează primele forme conştientizate de turism rural însecolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesai să valorifice în operele lorconstruciile şi mediul spaiului rural.

În România, care - aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe” - la începuta fost o ară de sate, prin excelenă agricolă, spaiul rural s-a aflat la el acasă dintotdeauna.Mai mult „viaa la ară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cumanifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice din perioadele de la

sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şiinspiratorul unui număr însemnat de pictori români.

În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulaieirurale din ara noastră - neluând în seamă faptul că orice orăşean, care se respecta şi î şi puteapermite, avea o casă „la ară” - amintim: obiceiurile de Sânziene când, conform tradiieimaramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locaşurile de cult;vacanele de sărbători în lumea satului sau la mănăstiri, dar mai ales obiceiul retragerii cătresat în timpul verilor călduroase, locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere (NistoreanuP., 1999).

Concomitent cu creşterea frecvenei circulaiei turistice au evoluat şi echipamenteleturistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor) la celecare asigurau în norme profesioniste cazarea şi masa (vestitele hanuri existente în toate celetrei ări române (Nistoreanu P., 1999)).




18

După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de inta (destinaia)vacanelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităi economice din lume.Simultan cu manifestarea primelor tendine de petrecere - tot mai frecventă - a vacanelor înmijlocul naturii, din ce în ce mai muli turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare înmediul rural.

Ce-şi propuneau aceşti călători, drumei, excursionişti, într-un cuvânt turişti? Un

răspuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor şi următoarea enumerare: să-şi satisfacă curiozitatea şi dorina petrecerii vacanelor în cu totul alte condiii de

viaă şi civilizaie decât cele obişnuite; să-şi materializeze interesul pentru noi destinaii; să fragmenteze vacana în 3-4 minivacane (4-5 zile: mare, munte, staiune localitate

balneară, sat turistic tradiional); sporirea gradului de solicitare pentru spaii de cazare cu un confort mai redus (deci

mai ieftin); turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia); alegerea ca destinaii de vacană a ărilor învecinate.

În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje:

valorificarea bogatului potenial rural; economisirea la minim a personalului de servire; decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate; îmbunătăirea nivelului de trai în zonele utilizate ca bază materială a turismului; stabilizarea populaiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice; surse suplimentare de venituri pentru populaia rurală; înviorarea tradiiilor populare, dorina de perpetuare a unor meşteşuguri tradiionale.

Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos înevidenă că cererea turistică şi alegerea destinaiilor turistice au fost puternic influenate deformele de agrement şi animaie oferite de fiecare zonă în parte, de poziie şi de accesabilitate,cadrul natural precum şi cel soci-economic, etnografia şi folclorul local (Nistoreanu P., 1999).

3.3. DEFINIREA RURALITĂII ŞI TURISMULUI RURAL

RuralitateaDeşi o definiie a turismului rural ar putea să apară ca fiind foarte simplă - acea formă

de turism practicată în regiunile rurale - problema delimitării / definirii turismului rural este,totuşi ceva mai complicată, din cel puin câteva raiuni (Adriana Zai, 1999): turismul urban nu se limitează la ariile urbane, pătrunzând adesea şi în cele rurale; regiunile rurale prin ele însele sunt dificil de definit, criteriile folosite în diferite ări

fiind extrem de variate; gradul de ruralitate este atât o problemă de ordin tehnic, cât şi una de ordin emoional:

nu orice activitate turistică desf ăşurată într-o regiune rurală reprezintă turismul rural, deoareceunele activităi pot fi urbane ca formă şi rurală doar ca localizare (de exemplu: complexele devacană situate la ară, în care se practică un turism organizat); există mai multe tipuri sau forme de turism rural, turismul rural fiind de altfel o

activitate cu multiple faete, diferite regiuni dezvoltând cu precădere anumite componente aleprodusului turistic rural; însăşi regiunile rurale se află într-un proces de schimbare, sub impactul dezvoltării

pieelor globale al comunicaiilor şi telecomunicaiilor, ca şi al fluxurilor populaionale cudublu sens – de populare pentru anumite zone, aflux de populaie în altele (pentru dezvoltareaunor afaceri netradiionale).

Dacă problema definirii turismului rural este una relativ nouă, cea a definirii ruralităiieste deja una demult dezbătută. Această dezbatere privind conceptul de ruralitate se bazează pe câteva elemente dominante şi anume:




19

a) Densitatea populaiei şi mărimea aşezărilor. De regulă, ariile rurale tipice au densităiscăzute ale populaiei, aşezările umane fiind mici şi spaiale. Mediul natural agricol sauforestier domină mediul construit. Cu toate acestea, densităile medii ale populaiei ruralediferă mult de la o ară la alta (Tabelul 1), (Adriana Zai, 1999).

Programul de dezvoltare rurală al OECD9 (OECD, 1993) foloseşte pentru delimitare oserie de indicatori difereniai astfel:

la nivel local este preferat criteriul densităii populaiei 150 de locuitori / km²; la nivel regional, unităile geografice sunt grupate în funcie de populaie rurală în

trei grupe: predominant rural (< 50%); semnificativ rural (15 - 50 %); predominant urban(<15%).

b) Modul de folosire a pământului şi economia, în special dominaia agriculturii şisilviculturii.

Cei mai muli specialişti definesc regiunile rurale, ca fiind arii predominant agricole,de pădure sau terenuri necultivate în stare naturală, cu mai puin de 10 - 20 % din teritoriul loracoperit de construcii. Economiile acestor zone sunt dominate de activităi agricole şi oferă spaii de viaă naturală neconvenională.

Tabelul 1. Criterii de delimitare a a şeză rilor rurale în diferite ă ri; (după UN DemographicYear- Books, 1991)

ARA CRITERIUL

Australia - aşezări umane cu mai puin de 1 000 de locuitori, exclusiv aşezărilede vacane

Austria - aşezări umane cu mai puin de 5 000 de locuitoriCanada - aşezări umane cu mai puin de 1 000 de locuitori cu o densitate a

populaiei mai mică de 4 000 locuitori

Danemarca şiNorvegia - aglomerări de mai puin de 200 de locuitoriAnglia şi araGalilor

- nu există o definiie, însă Comisia pentru dezvoltare rurală excludeaşezările cu mai mult de 200 de m între case

Frana - aşezări umane cu mai puin de 2 000 de locuitori, sau cu nu mai multde 200 m între case

Portugalia şi Elveia - aşezări cu mai puin de 1 000 de locuitori

c) Structuri sociale tradiionale şi probleme ale identităii şi moştenirii comunicaiilorrurale.

Sociologii au întâmpinat destule dificultăi în încercarea de a stabili caracteristicile

exacte ale societăii rurale, deoarece ele diferă de la ară la ară, pe de o parte, şi au suferit oserie de influene ca urmare a proceselor de urbanizare, pe de altă parte. O listă de trăsăturidistincte stabilită de Frankenberg în 1966, rămâne încă valabilă (Lane, 1994) (Tabelul 2):

Geografia economică a regiunilor rurale a fost detaliată printr-o tipologie suplimentară elaborată de OECD în 1992, care împarte lumea rurală în regiuni periferice sau izolate,regiuni intermediare (marea majoritate) şi regiuni rurale integrate economic (mai apropiate decomplexele de tip urban).

Regiunile periferice sunt caracterizate de o populaie împrăştiată, întreprideri foartemici, adesea tradiionale, costuri mari ale serviciilor şi cel mai adesea de o stare de sărăcieeconomică.

9 OCED – Organisation for Economic Co-operation and Development – Organizaia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică;http://www.oecd.org/




20

Regiunile rurale integrate economic tind să aibă firme mari, o economie diversificată,servicii bune şi o afluenă destul de bună. Regiunile intermediare se plasează pe diversepoziii între aceste extreme.

Tabelul 2. Caracteristici distinctive ale comunit ă ilor rurale în compara ie cu cele urbane

RURAL URBAN

1. Comunitate; 1. Asociere;2. Câmpuri sociale care implică legături

puine, dar cu roluri multiple;2. Câmpuri sociale care implică multe

legături, cu roluri extinse;3. Roluri sociale diferite sunt jucate de aceeaşi

persoană;3. Roluri sociale diferite sunt jucate de

persoane diferite;4. Economii simple; 4. Economii diverse;5. Slaba diviziune a muncii; 5. Puternică specializare a forei de muncă;6. Statuturi atribuite (impuse); 6. Statuturi dobândite;7. Educaie potrivit statutului; 7. Statut deviat din educaie;8. Acceptarea rolului; 8. Implicarea deplină în rol;9. Reele strâns împletite; 9. Reele slab întrepătrunse;

10. Localnici; 10. Cosmopolii;11. Clasa economică este una dintre diviziuni; 11. Clasa economică este diviziunea majoră;12. Conjuncie; 12. Segregare;13. Integrare cu mediul de muncă; 13. Separare de mediul de muncă;

În termeni turistici, regiunile din prima categorie au vizitatori ce petrec, de regulă, maimult timp în zonă (nu sunt vizite de o zi), nivelul vizitelor fiind relativ scăzut; corectagestiune a acestor vizite este extrem de importantă pentru a obine repetarea afacerilor şipentru a păstra calităile specifice ale acestor zone. Regiunile din ultima categorie, se

confruntă cu fluxuri mari de turişti, pentru vizitele de regulă scurte, având probleme speciale în gestionarea acestor fluxuri mari. Aceste clasificări trebuie însă privite prin prisma unuiconcept de continuitate, care presupune acceptarea ideii de transformare perpetuă, într-un senssau altul, ceea ce face ca indicii de ruralitate să se schimbe în timp şi în ritmuri diferite unulfaă de altul. Se poate chiar ajunge în situaii în care o regiune este rurală din puncte de vederelocaional, dar urban din punct de vedere funcional.

Prin urmare, ca o concluzie, comunitatea rurală, turismul rural este un concept asociatcu o densitate scăzută a populaiei, spaii deschise aşezări umane, la scară redusă (sub 10 000de locuitori), folosirea terenului în special pentru agricultură, silvicultură şi zone naturale, şisocietăi în care se menine, influena trecutului şi o tendină spre tradiional (Adriana Zai,1999).

Turismul ruralPlecând de la încercările de definire a ruralităii, turismul rural în forma sa pură poate

fi privit ca fiind acel tip de turism care întruneşte următoarele caracteristici (Adriana Zai,1999).

• este localizat în regiunile rurale;• este rural din punct de vedere funcional, adică este construit pe trăsăturile

caracteristice lumii rurale, mici întreprideri, spaii deschiase, contact cu natura şi lumeanaturală, moşteniri culturale, societăi şi practici tradiionale;

• este rural ca scară, adică de dimensiuni reduse în termeni de clădiri, aşezări, dar şifluxuri;

• este tradiional în caracter, crescând încet şi organic, în strânsă legătură cufamiliile locale;

• este de regulă controlat local şi dezvoltat pentru binele pe termen lung alcomunităii locale;




21

• este variat, corespunzător complexităii mediului rural.Comparativ, trăsăturile caracteristice turismului rural, respectiv celui urban sunt

prezentate în Tabelul 3 (adaptare după Lane, 1994), (Adriana Zai, 1999).Se poate observa că, paradoxal, multe din caracteristicile considerate vitale pentru

succesul turismului clasic – infrastructura, facilităi interioare, management profesionist –devin mai puin importante pentru turismul rural (lipsa lor adăugând un anume inedit şi

farmec activităilor de turism rural).În practică, aceste trăsături nu vor fi regăsite toate o dată în fiecare formă de turismrural. Unele activităi de turism rural vor avea şi anumite trăsături „urbane”, altele pot fi chiar

într-un proces de transformare în activităi de turism urban.

Tabelul 3. Turismul rural şi turismul urban - privire comparativă TURISM URBAN TURISM RURAL

- spaii deschise mici; - mari spaii deschise;- aşezări de peste 10 000 de locuitori; - aşezări sub 10 000 de locuitori;- densitate mare a populaiei; - densitate redusă a populaiei;- mediu construit; - mediul natural;- multe activităi de interior; - multe activităi de exterior;- infrastructură intensivă; - infrastructură slabă;- bază de agrement/ comer puternică; - activităi individuale;- construcii/ instituii mari; - construcii mici;- firme naionale/ internaionale; - firme locale;- implicare cu normă întreagă în turism; - multă implicare cu jumătate de normă în turism;- f ără implicarea firmelor silviculturii; - o anumită implicare a firmelor silviculturii;- interese turistice auto-srijinite; - turismul suportă alte interese;- personalul poate locui departe de locul de muncă; - personalul locuieşte adesea aproape de locul de muncă;- rar influenat de factori sezonieri; - des influenat de factori sezonieri;- muli vizitatori ; - puini vizitatori;- relaii de anonimat între turişti; - relaii personale între turişti;- managementul profesional; - management „amator”;

- atmosferă cosmopolitană; - atmosferă locală;- multe clădiri moderne; - multe clădiri vechi;- etică a dezvoltării/ creşterii; - etică a conservării/ limitării cererii;- puncte de interes general; - puncte de interes specializat;- operaii de marketing largi. - marketing pe nişe;

Cert este faptul că turismul rural se bazează pe trei coordonate: spa iu, oameni, produse (Bran F. ş.a., 1997), deoarece:

spa iul: f ără existena oamenilor nu poate fi suport al convieuirii, un spaiu f ără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism;

oamenii: în lipsa spaiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de

primire redusă; produsele: care nu au ca bază spaiului şi oamenii au decât o existenă efemeră şinu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.

Tot mai mult, turismului rural i se atribuie în general o sferă de cuprindere mult mailargă, un caracter continuu şi dispune de o structură de primire eterogenă, reprezentată nu pringospodăriile ărăneşti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacană cu bungalouri sauvile grupate în jurul unor spaii comune pentru masă, distracii sportive etc. în acest caz,activitatea de bază a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturilerealizate au caracter permanent (Cândea, Erdeli, Simon, 2001). În Frana el reprezintă 28%din totalul sejururilor estivale şi 28% din cel al sejururilor de iarnă.

Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine consolidate din punct de vedereeconomic, edilitar şi cultural, situate în medii nepoluate, conservatoare a unor modeleculturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de muncă, port, gastronomie) şi care, dincolo de




22

funciile politice, administrative, culturale, sociale ş.a., îndeplinesc, sezonier sau permanent,funcia de primire a turiştilor.

Numeroase clasificări avansate de specialişti au în vedere funcionalitatea acestor sate(Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Butanu, Bogdan, 2001), adică elementul esenial careconturează motivaional actul turistic. Au fost identificate următoarele tipuri de sate:

- sate peisagistice şi climaterice: Fundata, Şirnea (în culoarul Rucăr-Bran), Tismana

(Gorj), Brădet, Podul Dâmbovitei (Argeş), Botiza (Maramureş), Dorna Candreni (Suceava),Arieşeni (Alba); Vama Veche, 2 Mai (Constana) etc.;- sate balneare: Zizin, Covasna, Bala (Mehedini), Oglinzi şi Bălăteştî ( în Subcarpaii

Moldovei), Coştiui (Maramureş), Călacea (Timiş), Săcelu (Gorj), Geoagiu şi Vata de Jos(Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor) etc.;

- sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă (Fundata -Braşov, Gărîna - CarasSeverin) şi nautice (Murighiol, Mila 23);

- sate pescăreşti şi de interes vânătoresc: Crişan, Sfântu Gheorghe, Murighiol (în zonaDeltei Dunării), Ciocăneşti (Suceava), Gurghiu (Mureş) etc

- sate turistice pastorale: Jina, Orlat, Răşinari, Sălişte, Gura Râului, MiercureaSibiului, Cisnădioara (toate în Mărginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi, Stăneşti, Pocruia,

Tismana, Izvarna (în depresiunile Olteniei de sub Munte), Sohodol, Poarta, Şirnea, Fundata,Rucăr, Dragoslavele (în culoarul Rucăr-Bran), Borlova, Turnu Ruieni (Caras Severin), Pui,Clopotiva, Ohaba de sub Piatră (în ara Haegului);

- sate cu obiective de interes ştiinific: Adrieşeni (Vrancea), Cireşu şi Cloşani(Mehedini), Bosanci şi Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureş), Andreiaşu şi Berea(Buzău), Scărişoara (Alba), Limanu (Constana) etc.

- sate cu monumente istorice, de artă şi arhitectură: Sucevia, Putna, Dragomirna,Agapia, Văratec (în Moldova), Aninoasa, Cotmeana, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana (înSubcarpaii Getici), Hărman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian etc. - cu renumitele bisericifortificate (în Transilvania);

- sate turistice etnofolclorice: Curtişoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), Răşinari(Sibiu), Vama (Suceava), Săpâna (Maramureş), Pietroşia (Dâmbovia), Bujoreni(Vâlcea), Năruja (Vrancea) etc;

- sate turistice de creaie artistică şi artizanală: Oboga, Marginea (Suceava), Corund(Harghita), Humuleşti (Neam), Săcel şi Săpâna (Maramureş), Căpuş (Cluj), Malu cu Flori(Dâmbovia);

- sate turistice pomi-viticole: Recaş şi Giarmata (Timiş), Voineşti (Dâmbovia),Coteşti, Jariştea, Străoane (Vrancea), Pietroasele, Săhăteni (Buzău), Rădăşeni (Suceava), Siria(Arad), Agapia (Neam), Murfatlar şi Ostrov (Constana), Bucium (Iaşi), Dăbuleni (Dolj) etc.O alternativă a „ turismului verde”, marcată de practicarea sa în spaii nealterate de interveniaantropică este ecoturismul, care capătă astăzi valenele unui „turism belicos”, întrucât implică

o luptă permanentă pentru păstrarea integrităii cadrului natural şi, cu deosebire, protejarearesurselor turistice.Practicarea acestui tip de turism, în viziunea unor organisme internaionale abilitate

(Uniunea Internaională pentru Conservarea Naturii -UICN; Fondul Mondial pentru OcrotireaNaturii; Federaia Europeană a Parcurilor Naturale; Fondul pentru Natura Sălbatică,numeroase organizaii pacifiste în domeniu ş.a.), este una benefică, fiind concepută ca uninstrument util în asigurarea bunurilor naturale şi culturale valoroase prin activităi şi politicispeciale de protecie.

3.4. TIPURI DE ACTIVITĂI ÎN TURISMUL RURAL

Care sunt activităile specifice turismului rural? Deşi des ridicată această întrebare nu î şi găseşte uşor răspunsul. Cel puin nu unul unic, deoarece multe activităi se află la limitadintre urban şi rural, putând uşor trece dintr-o categorie în alta. Specialişti preferă să clasificeactivităile turistice în trei grupe mari (specific rural, rural/ urban, respectiv specific urban),




23

menionând însă expres faptul că această clasificare trebuie privită ca fiind flexibilă în timp,permiând trecerea unor activităi dintr-o categorie în alta (Adriana Zai, 1999).

a) Activităi turistice specific rurale:– mers; căărat; vacane de „aventură”/ sălbăticie; canotaj; rafting (coborâre cu pluta/barca);tururi cu bobul; schi de coborâre de joasă intensitate; studiul naturii în amenajări exterioare,inclusiv observarea păsărilor, fotografie,etc.; vânătoare; tururi ciclistice; călărie; evaluarea

peisajelor; studii de moşteniri rurale; turul oraşelor mici/ satelor; vacane de relaxare într-unmediu rural; întâlniri/conferine pe scară foarte mică; festivaluri rurale; străbaterea râurilor şicanalelor; sporturi ce au un mediu natural (orientare turistică, etc.);

b) Activităi turistice care pot fi rurale sau urbane în egală măsură:– înot; vacane pe plaje; coborâri de schi de intensitate medie; sporturi care cer oinfrastructură dezvoltate de om de tip seminatural (golf de exemplu); vacane culinare (bazatepe experimentarea bucătăriei); vacane educaionale; festivaluri culturale; vacane artizanale;camping; vizite/tururi; întâlniri/conferine la scară medie/mică; navigare rivieră sau maritimă;

c) Activităi specifice urbane:– vizitarea oraşelor; cumpărături; vacanele pe plaje aglomerate; schi de coborâre deintensitate ridicată; vacane culturale/de moştenire urbane; grădini zoologice; baze de

sănătate; turism industrial; întâlniri/conferine la scară mare; vacane de distracie/jocuri denoroc; baze de sănătate; sporturi care cer o infrastructură realizată de om (stadioaneinternaionale).

Există o puternică legătură între turismul rural şi agricultură. În mod tradiional,agricultura şi silvicultura au fost elementele centrale pentru viaa rurală, fiind principaliifurnizori de locuri de muncă, de venituri în economia rurală şi cu o puternică influenă asupratradiiilor şi stilului de viaă. Rolul lor s-a diminuat însă în ările dezvoltate, spre sfârşitulsecolului XX (astfel că dintre ările OECD doar cinci mai au mai mult de 15% din fora demuncă implicată în agricultură, silvicultură şi pescuit) şi datorită faptului că profitabilitateaacestor activităi este extrem de dependentă de diferitele subvenii din partea statului. Acestetransformări au dus la apariia a două credine privind turismul rural şi anume că turismulrural este prin excelenă bazat pe agricultură (agriturism sau agroturism) şi că diversificareaturismului poate salva comunitatea micilor fermieri; nici una din aceste credine nu este însă

în totalitate adevărată şi universal valabilă, deoarece relaiile sunt cu mult mai complexe.Turismul agricol este însă categoria de turism rural care s-a bucurat de cea mai mare atenie,rolul lui fiind adesea exagerat, atât de către diferitele instituii guvernamentale, cât şi de cătreteoreticieni (în termeni de lucrări publice). Multe regiuni rurale nu permit o adevărată dezvoltare a turismului, din raiuni ce includ distanele mari faă de piaa urbană a vacanelor,existena fie a unor firme mijlocii şi mari care nu au nevoie de diversificare, fie a unora micişi sărace care nu pot oferi condiii turiştilor; existena unor ferme în arendă, ai cărorproprietari nu permit schimbări, atmosferă locală neprielnică din parte autorităilor sau atracii

extrem de sărace ale zonei, în termenii de peisaj, moşteniri, tradiii. Mai departe, turismulrural nu poate fi un panaceu al bolilor agriculturii, cel pu in nu pentru economiile dezvoltate;dacă luăm în considerare faptul că cel puin 75% din teritoriul lumii dezvoltate este rural,puini realizează că este imposibilă asigurarea unui flux atât de mare de turişti încât să sepermită meninerea tuturor micilor ferme din zonă; mai mult, turismul agricol poate aducefonduri care vor fi reinvestite pentru creşterea productivităii agricole, ducând astfel lascăderea preurilor şi la apariia unui alt şirag de probleme; există zone nepotrivite pentruturism, lipsindu-le atraciile, peisajele sau alte elemente posibile de interes; în fine succesulturismului, agricol depinde hotărâtor şi de cooperarea dintre fermieri şi micii producătoriagricoli pe de o parte, şi guvern şi autorităile locale, pe de altă parte iar această cooperare esteadesea greu de realizat (Nistoreanu P, 2000).

În concluzie turismul rural nu trebuie în nici un caz redus de agri-turism, turismulagricol este doar un tip de turism rural, la alcătuirea întregului contribuind şi turismul social,turismul cultural, istoric sau turismul etnic (Nistoreanu P., 2000).




24

3.5. TURISMUL RURAL ŞI TURISMUL DURABIL

La începuturile dezvoltării sale, turismul era considerat printre puinele activităi„create”, nedăunătoare pentru mediu. După anii ‘70 însă, acest punct de vedere a început să fie serios chestionat, luându-se în considerare tot mai mult efectele negative pe care le potaduce fluxurile intense de vizitatori, gunoaiele, maşinile plus efectele de ordin social-cultural.

Zonele rurale sunt supuse unui risc foarte ridicat datorită fragilităii lor fizice sau culturale.Mediul natural, trăsăturile arheologice, cărările turistice pot fi ireversibil deteriorate de unnumăr prea mare, şi mai ales necontrolat, incorect administrat de turişti. Stabilitateaeconomică a regiunilor rurale poate fi serios afectată de dezvoltarea pe o scară largă a unorafaceri turistice care nu caută decât câştiguri pe termen scurt. Moştenirea culturală poate fiserios ameninată de invazia unor culturi din afară (ale unor mase mari de turişti), maiputernice. Toate aceste ameninări au dus la necesitatea considerării conceptului de dezvoltaredurabilă a turismului (Adriana Zai, 1999).

Dezvoltarea durabilă a turismului presupune o astfel de gestionare a activităilorturistice care să minimizeze beneficiile acestor activităi. De ce este importantă recunoaştereaşi acceptarea ideii de dezvoltare durabilă a turismului?

În primul rând, dezvoltarea rapidă a mijloacelor de acces (avion, tren, autocar,maşină, etc.) şi a celor de comunicaie (emisiune radio şi TV, reviste, etc., în căutarea de zonenoi, neconvenionale) a f ăcut posibil accesul unui mare număr de vizitatori în zone oricât de

îndepărtate sau aparent greu accesibile. Acest fapt impune necesitatea unei gestionări afluxului de vizitatori, pentru un acces reglementat, controlat.

În al doilea rând, pe plan mondial există în prezent o stare tensionată între două categorii de fore ce acionează în mediul rural: cea a celor ce încearcă să oprească declinulregiunilor rurale prin diferite modalităi de dezvoltare şi cea a celor care încearcă să conservetradiiile, mergând până la un fel de „fosilizare”. Dezvoltarea unui turism rural durabil arputea contribui la reconcilierea acestor fore, spre finele regiunilor rurale implicate.

În al treilea rând, o problemă dificilă este găsirea unor modalităi de susinere a

economiei rurale. Turismul rural ar putea oferi o cale pentru investiii, mici întreprinderi şilocuri de muncă suplimentare în regiunile rurale, implicând comunităile locale, dar f ără acrea dezechilibre printr-o creştere economică necontrolată. În fine, într-un al patrulea rând, unmotiv îl constituie însăşi turismul rural. Constituindu-se în atracii speciale, unice, ele trebuiepăstrate, tocmai printr-un demers de dezvoltare durabilă a turismului rural (Adriana Zai,1999)..

Turismul durabil urmăreşte minimizarea efectelor negative asupra mediului natural şicultural, optimizarea satisfaciei vizitatorilor şi maximizarea creşterii economice pe termenlung a unei regiuni. Turismul este văzut într-un triunghi ce are ca laturi regiunile-gazdă cuoamenii şi obiceiurile lor, ofertanii de vacane (holidaymakers) şi industria turistică.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost enunat de The World Conservation Union

10

(Uniunea Internaională pentru Conservarea Naturii-UICN), astfel (Simion T. ş.a., 1998):„Dezvoltarea durabilă este un proces care se desf ăşoar ă f ă r ă a produce, a epuiza

resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de

reînnoire a lor şi renun area de exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent,

pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie

exploatate în a şa fel încât de ele să beneficieze şi genera iile viitoare.”

Există trei principii majore de dezvoltare durabilă: principiul durabilităii ecologice asigură o dezvoltare compatibilă cu meninerea tuturorproceselor ecologice eseniale, mai ales a diversităii resurselor biologice;

10 The World Conservation Union – în continuare IUCN – este cea mai mare şi importantă reea mondială de conservare a biodiversităii cereuneşte 82 de state, 111 agenii guvernamentale, peste 800 de ONG-uri şi cca.10.000 de cercetători şi experi din 181 de ări




25

principiul durabilităii sociale care garantează o dezvoltare economică favorabilă membrilor societăii, compatibilă cu cultura şi valorile de cultură şi civilizaie existente, cupăstrarea identităilor comunitare; principiul durabilităii economice care are un rol în asigurarea unei dezvoltări economiceeficiente, iar resursele să fie gestionate în aşa fel încât să existe şi în viitor.

Pe baza experienei din ările cu tradiie în industria turistică, şi care au început să

aplice noi cerine de protecie a mediului, au rezultat şi avantajele practicării unui turismdurabil.Astfel, acesta se defineşte ca un model de dezvoltare economică destinat pentru:

ameliorarea calităii vieii în aşezările umane care primesc turişti; posibilitatea de a oferivizitatorilor, experiene de primă calitate; păstrarea calităii mediului înconjurător, elementesenial pentru vizitator şi gazdă.

Punctele forte ale turismului durabil sunt exprimate prin (Adriana Zai, 1999):• turismul durabil favorizează înelegerea efectelor turismului asupra mediului natural,

cultural şi uman;• asigură o justă repartiie a avantajelor, veniturilor şi costurilor;• creează noi locuri de muncă, mai ales în domeniul de profil, dar şi în gestionarea

resurselor turistice;• stimularea activităilor naionale rentabile - hoteluri şi alte investiii, modernizări în

structuri turistice, reele de transport, artizanat, servicii de ghizi;• asigură încasarea de devize şi capital, bani în economiile locale;• diversificarea economiei locale, în special a zonelor rurale unde activităile agricole

sunt sporadice şi insuficiente;• prin turism durabil, se poate asigura participarea la luarea deciziilor a tuturor

segmentelor societăii, incluzând şi populaia locală, înainte a permite coexistena turiştiloralături de ali utilizatori ai resurselor locale. El asigură realizarea unei planificări şi zonări caresă asigure o dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;

• ameliorarea sistemelor de transporturi locale, telecomunicaii şi a altor elemente deinfrastructură colectivă;• asigură realizarea unor dotări şi instalaii de agrement, care poate fi benefică şi

populaiei locale, şi poate contribui cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilorşi cartierelor istorice;

• favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor, cu randament agricol scăzut, ceea cepermite salvgardarea11 celor cu vegetaie naturală;

• punerea în valoare a bunurilor culturale determină un sentiment de mândrie apopulaiei autohtone şi adânceşte înelegerea şi schimbul de idei, informaii între oamenii cuorizonturi diferite;

• prin respectarea cerinelor de protecie a mediului dovedeşte importana resurselornaturale, culturale pentru creştere bunăstării economice şi sociale a comunităilor locale,asigurându-le şi protecie.

3.6. AGROTURISMUL – RELAIA DINTRE TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISM

Conform specialiştilor în domeniu, atât în turismul mondial, cât şi în cel românesc, sesimte din ce în ce mai mult nevoia cetăeanului de a se întoarce la natură, la lumea satului şi laalimentele cât mai puin elaborate, la valorile culturale ale ruralului, la viaa sa tihnită, laliniştea nopii şi încă multe altele (Nistoreanu P., 2000).

11 a salvgarda – a apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc., a salva; din fr. sauvegarder; http://dexonline.ro/




26

Toate acestea sunt numite: turism rural, agroturism, ecoturism, turism verde sauchiar turism moale, ori în unele cazuri, mai ales de către cei mai preocupai de aspecteleteoretice, turismul cultural.

Toi aceşti termeni nu sunt sinonimi, ci doar fac parte din aceiaşi sferă având raporturisau relaii de tangenă, reuniune ori pe alocuri incluziune.

Majoritatea teoreticilor din sfera turismului acceptă o împărire a activităilor turistice

după locul în care acestea se desf ăşoară. Din acest punct de vedere o primă împărire adomeniilor este cea bine cunoscută urban-rural. În conformitate cu acesta turismul din afarasferei oraşelor poate fi şi este considerat turismul rural, el practicându-se „la ară”, deci înlumea satului.

Din punct de vedere al prestaiilor turistice (componentă majoră al turismului) şianume asigurarea alimentelor pentru perioada de sejur, se constată, exceptând puinelelocalităi rurale care dintr-un motiv sau altul au o puternică specializare ocupaională careimpune schimbul de produse alimentare - cel puin în ara noastră (fenomenul se întâlneşte

însă şi în Frana, Austria, Ungaria, portugalia) - că majoritatea alimentelor provin dingospodăria proprie a gazdelor. Luând în calcul acest aspect activitatea turistică, care alătură asigurării serviciilor şi pe acela de servire a mesei cu produse alimentare rezultate din

gospodăriă sau ferma proprie, este considerată a fi agroturism.Constatăm aşadar că între turismul rural şi agroturism există o relaie de la întreg la

parte, agroturismul fiind unul dintre componentele turismului rural. Agroturismul însă,practicându-se cu precădere în zonele cu vocaie agricolă diversificată, în cele relativ izolateşi izolate care impun asigurarea celor necesare traiului prin for e proprii sau acolo unde ospecializare adâncită crează poziii de monopol privind producia anumitor produsealimentare apreciate şi solicitate (regiunile pomivicole, satele păstoreşti, delta ori alte zonepiscicole, etc.), (Nistoreanu P., 2000).

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faă de mediu şi nu în ultimulrând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie (Nistoreanu P. ş.a., 2003). Deaici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil,turism alternativ, turism verde, geoturism. Pentru a evita confuziile, în cele ce urmează vor fidetaliai fiecare dintre termeni:

Turismul responsabil atrage atenia asupra faptului că cea mai mare parte aactivităilor turistice nu sunt responsabile: populaia locală este exploatată, resursele naturaleşi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent alturismului durabil şi sugerează faptul că toi cei implicai într-o activitate turistică, turişti sauprestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faă de destinaia turistică.

Turismul conştient încurajează o înelegere mai profundă a naturii, oamenilor şilocurilor.

Turism alternativ definit prin ceea ce nu este, adică turismul tradiional. Turiştii nu î şi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaiile pe care le aleg sunt totcele care îi motivează de obicei: natura, religia, educaia, aventura, etc. Intenia şi în acest caznu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, omentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Turism verde este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de

turism care sprijină sau îmbunătăeşte caracteristicile geofizice ale unui spaiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.”

3.7. ECOTURISMUL – EXPRESIE A TURISMULUI DURABIL

Ecoturismul este o formă specifică practicată pe spaii virgine şi culturale tradiionale,care tind să devină areale de protecie a naturii şi valorilor umane perene, care să contribuiesubstanial la evoluia comunităilor locale.




27

Nu e greşită afirmaia conform căreia ecoturismul a apărut ca o manifestare practică,aplicativă pe tot spaiul planetar pentru a materializa prevederile înscrise în Convenia de laParis cu privire la protecia patrimoniului universal natural şi cultural, emanaie a ConferineiMondiale a UNESCO12 (1972), primul document care realizează o reconciliere a celor două elemente ale mediului înconjurător: naturală şi culturală.

Menionăm că România se află între primele ări din lume care a abordat protecia

mediului înconjurător pentru turism, care a instituionalizat acest lucru prin crearea unuiorganism specializat: Societatea de Turism pentru Protecia Naturii, apărută la începutulsecolului XX, la Sinaia, şi având ca mentor pe marele iubitor de natură, Mihai Haret.

O strategie pentru acest tip de turism care protejează resursele turistice a fost elaborată de către Secretariatul Naional de Turism din Mexic, în colaborare cu Aliana Mondială pentru Natură, care promovează ideea creării unui echilibru între natură şi turism. Acestdocument a fost preluat, prelucrat şi comentat în literatura românească de specialitate (Bran,Simon, Nistoreanu, 2000). Cităm mai jos următoarele segmente.

1. Zonele unde se practică ecoturismul trebuie să fie considerate de interes continentalsau mondial, să facă parte din patrimoniul turistic al planetei şi aici să fie respectate cu origoare deosebită teritoriile cu stiluri de viaă tradiionale ale populaiilor locale;

2. Prin ecoturism se încearcă minimalizarea efectelor negative asupra mediului localşi natural, ca şi asupra populaiei locale;

3. Ecoturismul trebuie să contribuie la gestionarea spaiilor protejate şi să ameliorezerelaiile dintre comunităile locale şi personale, abilitate să gestioneze aceste spaii protejate;

4. Această formă de turism trebuie să furnizeze avantaje economice şi socialelocuitorilor zonelor turistice şi să asigure participarea lor în luarea deciziilor în ceea cepriveşte genul şi volumul activităilor turistice şi care trebuie astfel autorizate;

5. Noul turism poate să favorizeze o interaciune autentică între populaia de primire şiturişti, ca şi un interes real pentru o dezvoltare durabilă şi protecia zonelor naturale, atât înările receptoare, cât şi în cele emitente de turişti;

6. Prin ecosistem se încearcă lărgirea spectrului de activităi economice tradiionale(agricultură, creşterea animalelor, pescuit etc.), f ără a le marginaliză sau înlocui, pentru caeconomia locală să nu fie subordonată schimbărilor şi influenelor interne şi externe.

7. Activităile turistice desf ăşurate sub emblema ecoturismului trebuie să ofereoportunităi specifice, în aşa fel încât populaia locală şi angajaii din industria turistică să fie

în măsură să utilizeze spaiile naturale într-o manieră durabilă şi să aprecieze obiectivelenaturale şi culturale valoroase, care sunt puncte de maximă atracie pentru turişti.

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacolecare vor trebui surmontate. Problema unei definiii specifice este unul dintre ele. Dificultateaprovine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desf ăşurată, aşa cumse întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri,

etc.). Ecoturismul încorporează întotdeauna activităi diverse în mijlocul naturii (drumeii,ascensiuni montane, observarea vieuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate includeşi activităi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaională, este o şansă de a învăa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecie inspirată de frumuseea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului esteobinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului depe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şiorganizarea activităilor turistice.

Una dintre primele definiii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate estecea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniiat de Rio Bravo Conservation &

Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scă zut asupra mediului,

bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort con ştient în vederea reinvestirii unei

12 UNESCO – eng. United Nations Education, Science and Culture Organization – Organiza ia Naiunilor Unite pentru Educaie, Ştiină şiCultură




28

pă r i adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează . Este o formă de

turism durabil şi care asegura beneficii popula iei locale.”Societatea Interna ională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiie mai

succintă: „că lă toria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi sus ine bună starea

popula iei locale.”În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiie astfel:

„ Ecoturismul este că lă toria responsabilă fa ă de mediu în zone naturale relativ nealterate, cuscopul aprecierii naturii ( şi a orică ror atrac ii culturale trecute şi prezente), care

promovează conservarea, are un impact negativ scă zut şi asigur ă o implicare socio-

economică activă şi aducă toare de beneficii pentru popula ia locală .”Swanson, definea ecoturismul ca fiind „că lă toria de cele mai multe ori în ă ri in curs

de dezvoltare spre zone naturale relativ nederanjate pentru studiu, relaxare sau asisten a

voluntara (voluntariat) care are în vedere însu şi flora, fauna, formele geologice si

ecosistemele dintr-o zona precum şi oamenii care tr ă iesc în împrejurimi, nevoile lor, cultura

si rela ia lor cu pă mântul.”

În 2003 Nistoreanu P. spunea despre ecoturism „este o formă de turism desf ăşurată înarii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care

presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentrupopulaia locală”. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiiilor ecoturismului reflectă oformă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază sintetizate în figura 1 (după (Nistoreanu P. ş.a., 2003).

Figura 1. Criteriile de bază ale ecoturismului

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cusigurană în faa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar înpractică. Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil. În figura 2. se poateobserva locul ecoturismului în procesul evoluiei spre forme de turism durabil. Figurademonstrează, de asemenea, faptul că ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii

naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi cultural.

Figura 2. Ecoturismul ca formă a turismului durabil(adaptat de Nistoreanu P. după Megan Epler Wood, Ecotourism: Principles, Practices and

Polices for Sustainability,UNEP, 2002)

Susine bunăstarealocalnicilor

Încurajază implicareacomunităii

Se desf ăşoară înspaii naturale şi

culturale

Implică măsuri deconservare




29

Participanii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului, desf ăşurat la Quebec în mai2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare laimpactul economic, social şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice13:

Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural Ecoturismul include comunităile locale în activităile de planificare, dezvoltare şi

operare şi contribuie la bunăstarea lor Ecoturismul implică explicaii complete şi interesante pentru vizitatori, privind

resursele naturale şi culturale Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor

organizate de mici dimensiuni.

3.8. IMPACTUL TURISMULUI RURAL ASUPRA COMUNITĂILOR LOCALE

Intensitatea în continuă creştere a activităilor turistice în diferite regiuni î şi face din ce în ce mai mult simit impactul asupra comunităilor locale ale acestor regiuni (Adriana Zai,1999). Deşi de cele mai mult ori acest impact este unul pozitiv, nu sunt neglijabile nici

situaiile în care efectele au fost negative ceea ce impune necesitatea unui control, uneimonitorizări a impactului turismului, cu caracter de continuitate. Iar în cadrul acestui impact,o dimensiune importantă, în afara celei economice (cea mai des analizată), o constituiedimensiunea social-culturală.

Două aspecte ale interfeei dezvoltare turistică /comunitate locală prezintă un interesaparte:a) dimensiunea extrinsecă, ce se referă la caracteristici ale localizării cu privire la rolul ei cadestinaie turistică:

natura activităilor turistice; stagiul dezvoltării turistice; raportul turişti/ rezideni;

tipul de turişti; sezonalitate.

Cercetătorii în domeniu au ajuns la concluzia (Faulkner-1994) că în regiunile turisticecomunităile locale trec printr- o secvenă de reacii ca urmare a dezvoltării turismului în zonă,schimbându- şi percepiile pe măsura experienei. Secvena este de genul: euforie; în etapainiială; apatie în perioada imediat următoare; iritare în timp; antagonism, în cazuri grave.

Există legătură înte aceste reacii progresive şi ciclul de viaă turistic al unei regiuni,cecuprinde ca etape explorarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea şi declinul saureîntinerirea, după caz. Aceste reacii pot influena hotărâtor forma curbei ciclului de viaă turistică a unei zone.

Raportul turişti/ rezideni oferă informaii asupra intensităii fluxului turistic. Seaşteaptă o creştere a acestui rapot pe măsură ce o anumită destinaie turistică trece prin stagiisuccesive de dezvoltare.

Atitudinile faă de şi percepiile asupra turiştilor din partea localnicilor (rezideni) suntafectate de tipul de turişti ce vizitează regiunea, în special în termeni de caracterstici rasiale,cultură, statut socio-economic. Cu cât diferenele în aceste caracteristici comparativ cu celeale localnicilor sunt mai mari, cu atât reaciile comunităii pot fi mai puternice.

Sezonalitatea î şi pune şi ea amprenta asupra reaciilor comunităii, prin fluxurileaccentuate de turişti în perioade de vârf, care devin mai agresive şi lesne de obsrvat; este şimotivul pentru care vacanele localnicilor sunt adesea stabilite inând cont de sezonalitate, înideea de a părăsi regiunea natală în perioadele cu vârf de activitate turistică.

b)

dimensiunea intrisecă, ce se referă la caracteristici ale membrilor comunităii gazdă careafectează variaiile în impactul turismului asupra respectivei comunităi:

13 http://www.ecotourism.org/




30

grad de implicare; caracteristici socio- economice; apropiere rezidenială; perioada de rezidenă.

Relaia dinte oaspei şi rezideni este privită ca o balană între costuri şi beneficii,pentru ambele pări. Gradul de implicare a indivizilor în industria turistică este importantă

pentru echilibrul acestei balane, deoarece influenează măsura în care bemeficiile suntpercepute ca fiind mai mari decât costurile; persoanele care î şi bazează existena peactivităile turistice sunt înclinate fie să supraevalueze impactul pozitiv al turismului, fie să accepte mai uşor impactul negativ al acestuia asupra comunităii în care trăiesc. În plus, pemăsură ce distana zonelor rezideniale faă de concentrările de activităi turistice creşte,turismul este privit mao favorabil. În ceea ce priveşte perioada de rezidenă, studiile au arătatcă influenele sunt variate.

Astfel, rezidenii vechi ai regiuni se obişnuiesc în timp cu activităile turistice,acceptându- le dacă respectivele activităi sunt vechi, dar sunt mai puin dispuşi să le acceptedacă sunt de dată recentă (în curs de apariie şi consolidare). Şi noii venii dintr-o regiune ausentimente difereniate faă de activităile turistice. Astfel , cei care au venit în zonă în ideea

de a- şi găsi un loc de muncă privesc dezvoltarea turistică în mod favorabil.Cei care au venit însă în regiune pentru a căuta linişte şi relaxare sunt mult mai puin

dispuşi să accepte schimbările aduse de dezvoltarea activităilor turistice.Unul din punctele de atracie ale turismului rural fiind tocmai solidaritatea

comunităilor din regiunile respective, cercetătorii au încercat să determine şi în ce măsură dezvoltarea turismului induce modificări ale acestei solidarităi. A fost astfel analizat impactulturismului rural asupra a cinci caracteristici de bază ale comunităii: diversificareacomunităii, delimitarea hotarelor sociale, conformitatea cu imaginea unui oraş ideal,imaginea comună ca sursă de întărire a legăturilor şi baza de schimbare a solidarităiicomunităii.

3.9. TURISMUL RURAL ÎN ĂRILE DEZVOLTATE

Turismul rural în ările dezvoltateConsecină a dezvoltării industriei şi a creşterii populaiei urbane, turismul în spaiul

rural a devenit o realitate a zilelor noastre, cu perspective de extindere în anii următori.Atât în practica turistică internaională, cât şi în literatura de specialitate şi de alte

profiluri, se constată că populaia oraşelor se îndreaptă tot mai mult, pentru recreare, spremediul rural.

În acelaşi timp, se remarcă faptul că formele de turism, organizate în marile centre

aglomerate, cu program fix, rigide şi monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat înaltul, adeseori mai aglomerat şi mai trepidant, nu mai satisfac, la nivelul aspiraiilor,motivaiile şi opiunile unei însemnate pări din rândul populaiei urbane. Ca urmare, căutareamediului rural, pentru odihnă şi recreare, este o tendină generală în practica mondială aturismului.

Venind în întâmpinarea acestei tendine, numeroase organizaii de turism, din diverseări europene se preocupă, de mai muli ani, de organizarea şi instituionalizarea turismului înspaiul rural. Astfel, în ările cu un grad superior de urbanizare şi industrializare a apărutnecesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural, sub multiple forme: sate de vacană,vacane la ferme, sate-club, sate pentru tineret, staiuni rurale de odihnă, precum şi satul

turistic, care, în ultimii ani, deine un loc prioritar.Primele „sate turistice” au apărut în Frana, din anul 1954, fiind considerate forma ceamai originală de turism din a doua jumătate a secolului nostru. Apariia lor corespunde




31

cerinei, tot mai stringente în zilele noastre, de a crea un confort corespunzător pentru uncadru natural cât mai nealterat.

Satele turistice sunt solicitate tot mai mult de diverse categorii de turişti şi în primulrând de categoria de turişti cu copii şi de tineret care, vor să-şi petreacă vacana sau concediul

într-o zonă liniştită şi la preuri abordabile.Tipurile şi caracteristicile unor asemenea aşezări diferă de la o ară la alta, în funcie

de condiiile geografice şi sociale, de tradiii şi preferine, de valenele istorico-culturale etc.personalul este redus la minimum, satele turistice fiind servite de însăşi localnicii careprimesc oaspei, fiind dotate şi echipate corespunzător. De regulă cazarea familiilor estesoluionată în aşa fel încât ele să se poată întreine singure (menajul, aprovizionarea,prepararea mâncărurilor, etc.) sau, în pensiune completă, semipensiune, ori numai miculdejun.

În literatura de specialitate se scot în evidenă, tot mai pregnant, avantajele acestei noiforme de turism care constau îndeosebi în:

valorificarea prin intermediul turismului a bogatului potenial rural; economisirea de investiii pentru crearea de capacităi de cazare, alimentaie publică,

agrement;

reducerea la minimum a personalului de servire; descongestionare zonelor turistice supraaglomerate; îmbunătăirea nivelului de trai prin utilizarea şi dotarea acestor zone ca bază

materială turistică; stabilizarea populaiei rurale prin crearea de ocupaii în sfera serviciilor turistice; surse suplimentare de venituri pentru populaia rurală.

În vederea rentabilizării satelor turistice se folosesc diverse metode. Aşa, de pildă, înperioada de extra sezon se organizează reuniuni, sesiuni, conferine, seminarii, sejururi pentrupensionari, diverse aciuni la sfârşit de săptămână etc.

Pentru buna desf ăşurare a activităii, în satul turistic există un comitet local compusdin reprezentanii tuturor forurilor interesate în dezvoltarea turistică a zonei: primarul,reprezentani ai organelor locale, personalităi interesate în activitatea satului turistic. Acestcomitet se întruneşte cu regularitate şi rezolvă problemele care se ivesc în legătură cu:organizarea turismului, cazarea, asigurarea produselor (aprovizionarea), calitatea serviciiloretc. comitetul are capacitatea să ia toate măsurile în direcia eliminării lipsurilor, greutăilor,neajunsurilor şi organizării în cele mai bune condiii ale activităii turistice, în general, şi aprestaiilor, în special.

Lipsa unei documentaii bibliografice cuprinzătoare pe tema satului turistic în diverseări şi, mai cu seamă, lipsa unei documentaii pe teren în ările în care turismul rural are dejatradiie, bucurându-se de succes (Frana, Austria, Elveia, Germania, Polonia, Bulgaria etc.),nu permite o prezentare amplă şi concretă a experienei internaionale în domeniul amenajării

şi exploatării satelor turistice.Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepie) (Bran F. ş.a.,1997) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietatea privată a locuitorilordin spaiul rural, practicani (în calitate de prestatori) ai activităilor turistice.

Reeaua turismului rural prezintă cea mai bună organizare în cadrul statelorComunităii Europene. Aceasta datorită: condiiilor de organizare create; a organismelorneguvernamentale naionale şi internaionale existente; sprijinul primit din partea statelor(credite pe termen lung, cu dobânda de 3-5% - Frana, Germania, Austria - scutire de impozitpe activitatea turistică desf ăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), aC.E.E.14 prin intermediul programelor Phare; experienei câştigate şi dorinei de perfecionaremanifestate permanent.

14 CEE – Comunitatea Economică Europeană




32

Germania:„Vacanele la fermele ărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie - apreciată şi

bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): „un oaspete pentruun sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drepturmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de la Marea Nordului până înAlpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de locuine de vacană cu circa 10000 de camere (cu

unu şi două paturi), (Nistoreanu P., 1999).Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea deturism rural sunt: Schwarzwald şi Messen.Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şicăldura copilăriei din poveştile frailor Grimm. Osurpriză plăcută constă în vorbirea limbilorfranceză şi engleză de către gazdele germane. Înrest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic dinceea ce presupune tradiia. Ambiana rurală esteagrementată cu multe iniiative de petrecere a

clipelor de vacană şi situează la loc de frunteanimaia turistică. Foto 1. Peisaj rural cu amenajă ri turistice

în Schwarzwald-Germania

Austria:Şi în această ară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi

preocupări - devenite în timp profesii - care au contribuit la evoluia aşezărilor săteşti.Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ărănească (case ărăneşti cucamere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului seremarcă poziia de fanion a regiunii Tirolului (Nistoreanu P., 1999). Vechimea acestorpreocupări - în 1989 s-au sărbătorit 100 de ani - au condus la realizarea tradiiei. Totul apornit de la poziia geografică a Tirolului, aflat la intersecia rutelor nord-sud şi est-vest,

caracterizată printr-un trafic ridicat.Rezultatele obinute în zona Tirolului sunt ourmare firească a programului iniiat deMinisterul Agriculturii şi al Comerului,sugestiv intitulat „Planul verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze

împrumuturi (credite) cu o durată derambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la:omologarea şi funcionarea a 25 comune

turistice, în care o familie din două primeşteturişti la ferma, în medie existând - lafiecare fermă - 6 paturi. Astăzi în întregTirolul o treime din gospodăriile aflate înmediul rural închiriază spaii de cazare.

Foto 2. Peisaj rural din zona Tirol-Austria

Corelarea eforturilor şi necesitatea desf ăşurării unei activităi calitative - în condiiilecreşterii concurenei-au contribuit la înfiinarea Organizaiilor Turistice Săteşti (OST), şi acentrelor de Administraie a Organizaiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeelor. În

întâmpinarea acestor iniiative au venit „Sindicatele de iniiativă sătească”, „Oficiul de turism

al landului şi „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”. Promovarea activităilorturistice rurale este realizată prin: Camera de Comer Exterior, instituiile culturale, birourileliniilor aeriene, birourile oficiale din ările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste,




33

emisiuni la radio, şi televiziune, afişe în locuri publice, prospecte, pliante, firme, participareala târguri şi expoziii.

Fran a:În această ară turismul în spaiul rural are vechi tradiii şi realizează cote maxime de

diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite

case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin Federaia Naională „GitesRuraux”15, ce cuprinde circa 34.000 de aşezăminte (Nistoreanu P., 1999).Funcie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau

preocupării, în spaiul rural francez vom întâlni asocieri ca: „Gites de France”, „Logis etAuberges de France”, „Stations vertes de vacances”, „Relais et chateaux”, „Relais duSilence”, „Camping et Caravaning” etc. În1970, urmare a preocupărilor de a oferi serviciituristice în spaiul rural, ia naştere „tourismeen espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 desate turistice, 150.000 de paturi, dispersate în80 de departamente.

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziie importantă amintim:Haute-Savoie, Herault, Saone şi Loire, CotesD’Armor sau Bas-Rhin - pe de o parte -precum şi regiuni binecunoscute ca:Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Foto 3. Gospod ă rie în zona Alsacia - Fran a

3.10. TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA

Teritoriul României prezintă: o mare varietate de valori cultural istorice – artă

populară, etnografie, folclor, tradiii, vestigii istorice – un cadru natural armonios îmbinat, cuun fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valene ale turismuli rural românesc

în mod special (Nistoreanu P., 1999).Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, încă din vremea traco-

dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şiobiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat,ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a turismuluirural.

Turismul rural în ara noastră se practică dintotdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii’20-’30, cazarea la cetăeni a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri deturişti aflai pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a fost un început promiător, căci

în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, iar Centrul de CercetarePentru Promovare Turistică Internaională procedează la identificarea şi selectarea unorlocalităi rurale reprezentative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urmaacestor studii, de comun acord cu oficiile judeene de turism şi organele administraiei locales-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaional circa 118 localităi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul744/1973 se declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite „sate turistice”,următoarele 14 localităi rurale din 10 judee ale ării (Nistoreanu P., 1999): Lereşti şi Rucăr

(Argeş), Poiana Sărată (Bacău), Fundata şi Şirmea (Braşov), Tismana (Gorj), Sibiel (Sibiu),

15 Gites ruraux – case de vacană rurale




34

Vatra Moldoviei (Suceava), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Crişan (Tulcea),Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini înlocuinele particulare, satele turistice devenind nefuncionale pentru turismul internaional.Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cucaracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naional de Turism „Carpai” Bucureşti şi

contractate pe piaa externă, se realizează o breşă – prin intermediul unei ordonane a fosteiputeri politice (Cancelaria PCR) - pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan.Scurta perioadă de „oficializare” a turismului rural nu a f ăcut posibilă organizarea

activităii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităinu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviei,Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se f ăcea în mod neorganizat şi f ără a ine oevidenă (Cirşan, Fundata, Rucăr), iar unele localităi nu au înregistrat nici o activitateturisrică (Tismana, Bogdan Vodă, Vaideeni). Cu foarte mici excepii, această situaie a dăinuitpână în anul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverseasociaii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului

în zonele rurale:Una dintre acestea este Federa ia Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care î şi

propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prinpromovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului.

Urmează Agen ia Română pentru Agroturism (1995) ce î şi propune racordareaagroturismului românesc la sistemul internaional de turism.

Asociaia Naională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România(ANTREC) -1994- membră a Federaiei Europene de Turism Rural (EUROGITES „44”),(Nistoreanu P., 1999).

Din rândul acestora ANTREC este cea mai reprezentativă, viabilă, realizând în mare parteceea ce î şi propune la fondare:

• identificarea şi popularizarea potenialului turistic din spaiul sătesc;• formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată;• burse de specializare;• schimburi de experienă în ară şi străinătate;• editarea de buletine informative şi reviste;• înfiinarea unei bănci de date;• cooperarea cu organizaii guvernamentale şi neguvernamentale de specialitate din ară

şi străinătate;• campanii de publicitate a pensiunilor şi fermelor agroturistice prin mediatizare;• participarea la târguri şi expoziii naionale şi internaionale,• realizarea unui sistem de rezervări în turismul rural românesc.

Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: MinisterulTurismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaiei Naionale (MinisterulEducaiei, Cercetării şi Tineretului/Ministerul Educaiei, Cercetării şi Inovării), MinisterulTurismului şi însuşi Guvernul României.

Urmarea firească a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilireaunor facilităi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunăriişi litoralul Mării Negre (Ordonana Guvernului nr. 62/24 august 1994) şi Ordinul MinistruluiTurismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor

agroturistice.La un an de la înfiinare, Asociaia Naională pentru Turism Rural Ecologic şi Culturaldin România (ANTREC), avea la sfârşitul anului 1995 peste 2000 de membri, în 15 filialepentru ca în momentul de faă să aibă peste 3000 de membri (proprietari de pensiuni turistice




35

şi agroturistice, meşteri populari dar şi oameni obişnuii, susinători ai turismului rural, în 32de judee şi 28 de filiale.

Preocupările actuale vizează: consilierea pensiunilor în vederea clasificării,organizarea unor cursuri de pregătire profesională pentru proprietarii de pensiuni, promovareapensiunilor membre, editarea anuală a Catalogului fermelor şi pensiunilor agroturistice din

România, a Calendarului să rbă torilor , acordarea premiilor Margareta de aur pentru mai

multe seciuni între care: „Tradiie locală”, „Gastronomie”, „Agrement”, „Cea mai frumoasă grădină” etc., toate în scopul promovării turismului rural şi agroturismului ca forme de turismresponsabil. Astfel, ANTREC este recunoscută pe plan naional şi internaional ca lider îndezvoltarea turismului rural românesc, în încurajarea conservării ecologice şi păstrării culturiitradiionale româneşti (http://antrec.ro/

).




36

4. ARIILE PROTEJATE ŞI ECOTURISMUL

4.1. TURISMUL ÎN ARIILE PROTEJATE

Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în

special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii.Presiunile din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai

mult destinaii turistice pentru vacane de lungă durată, pentru excursii sau pentru practicareasporturilor. Unele dintre acestea înregistrează un număr foarte mare de vizitatori, ceea ceafectează resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzător, permitpătrunderea turiştilor în cele mai îndepărtate şi izolate zone, astfel încât circulaia turistică scapă de sub control. În plus, construirea echipamentelor turistice în unele arii protejate intră

în conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. Trebuiereinut însă că, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu poate fi admis.

Şi totuşi, turismul poate aduce beneficii importante atât ariilor protejate, cât şi

comunităilor locale, dacă este corect planificat şi administrat, după principiile durabilităii.

Turismul va fi binevenit în/sau lângă ariile protejate dacă respectă caracterul special al

ariei şi în măsura în care se promovează forme de turism care nu afectează mediul (sau formede „ecoturism”) - cum ar fi: turismul bazat pe studierea naturii, turismul cultural şieducaional, turismul organizat în grupuri mici, liniştite - şi dacă pagubele şi poluarea suntminime. Turismul poate ajuta de asemenea la o înviorare a comunităilor locale din punct devedere economic, precum şi a culturilor tradiionale.

De aceea, într-o arie naturală protejată activităile turistice trebuie să fie înconcordană cu capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităile ecosistemelorexistente. Amenajarea şi valorificarea adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuiesă devină punctul forte al integrităii ecologice a unor astfel de resurse.

4.2. ARIILE PROTEJATE. ASPECTE GLOBALE

Este unanim recunoscut pe întreg globul ca ariile protejate sunt printre cele maieficiente mijloace destinate conservării biodiversităii. Astfel, de-a lungul ultimului secol, aufost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate în întreaga lume. Acesteeforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea ărilor crearea sau cel puin planificarea unuisistem naional de arii protejate (Lorin C., 2008).

În prezent există în lume peste 1.388 de titluri care desemnează arii protejate, fiecaredintre ele fiind desemnata prin lege la nivel naional16.

Se pot găsi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelaşi scop, cum

ar fi: rezervaie naturală strictă în Bhutan; rezervaie pentru managementul naturii înBahamas; rezervaie naturală în Ontario - Canada; rezervaie naturală naională în Cehia;rezervaie naturală marina în Indonesia; arie pentru conservarea naturii în Japonia şi rezervaienaturală strictă în Sri Lanka, dar toate reprezentând acelaşi lucru, şi anume o Rezervaie StrictProtejată - categoria I-a conform The World Conservation Union.

De asemenea acelaşi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de managementşi caracteristici foarte diferite ări diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumirede Parc Naional, care a început să fie uzitată odată cu înfiinarea Parcului NaionalYellowstone în anul 1872. Astfel, în timp ce în multe pări ale lumii (America, Africa, Asia deSud şi Sud-Est, Australia şi Noua Zeelandă) parcurile naionale sunt mari teritorii naturale, înEuropa se găsesc arii protejate care poarta denumirea de parc naional dar în care intervenia

16 http://www.pronatura.ro/ - Pro Natura este Club afiliat UNESCO şi membra a Uniunii Internaionale de Conservare a Naturii - IUCN.




37

omului este evidentă, cum ar fi toate cele 11 parcuri naionale din Anglia şi ara Galilor,majoritatea parcurilor naionale din Germania şi Parcul Naional Cevennes din Frana.

Eliminarea acestor diferene de terminologie se poate face doar utilizând sistemulIUCN de clasificare care se bazează pe principalul obiectiv de management al ariei protejate.Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implică şi o gradaie a intervenieiumane, variind de la o intervenie umană nulă proprie categoriilor Ia/Ib până la o intervenie

umană de un nivel mai ridicat în cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fostadăugată ulterior, astfel încât din punctul de vedere al interveniei umane se intercalează întrecategoriile III şi IV. Oricum, toate categoriile sunt la fel de importante şi relevante pentruconservarea biodiversităii. Colectarea datelor referitoare la ariile protejate din întreaga lume afost iniiată de către IUCN prin comisia sa „Comisia pentru Parcuri Naionale şi AriiProtejate” (CNPPA) ca răspuns la două rezoluii ale Naiunilor Unite care recunoscimportana ariilor protejate şi care a condus la realizarea primei liste a ariilor protejate (WorldList of National Parks and Equivalents Reserves -1961/1962). În 1981, CNPPA a constituitProtected Areas Data Unit care a devenit parte a World Conservation Monitoring Centre(Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservării) care menine o baza de date a ariilorprotejate din întreaga lume.

Baza de date a ariilor protejate realizata de către World Conservation MonitoringCentre conine 30.350 de înregistrări de arii protejate recunoscute de către IUCN, 13.915 de

înregistrări ale unor arii care nu sunt recunoscute de către IUCN şi alte 16.288 de arii protejatecare au un statut incert. Baza de date se actualizează periodic, aproximativ la fiecare trei anipentru a asigura producerea unei noi ediii a Listei cu Arii Protejate a Naiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui număr impresionant de arii protejate a rezultaturmătoarea analiză, care în limita erorilor acceptate defineşte într-o anumită măsură situaiaariilor protejate la nivel global.

Reeaua mondială a ariilor protejate cuprinde 30.350 de arii protejate care se întindepe o suprafaă de 13.232.275 km² ce reprezintă 8,83% din suprafaa terestra a globului.

Oricum acest procentaj trebuie considerat cu precauie deoarece poate fi mai mare cupeste un procent datorită numărului mare de arii protejate marine sau care au în componenă teritorii marine. Această reea a ariilor protejate pare a fi foarte întinsă dintr-o perspectivă globală, însă are foarte multe goluri la nivel naional.

Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale într-un ocean al dezvoltării,astfel cu cât acestea au o suprafaă mai mare cu atât ele sunt mai protejate de presiunileexterioare. Situaia actuală relevă faptul ca 17.892 (59%) de arii protejate au o suprafaă maimică de 1.000 ha care totalizează o suprafaă de 28.713 km² care înseamnă doar 0,2% dinsuprafaa totală a ariilor protejate. În schimb doar 1,673 (6%) din ariile protejate depăşesc1.000 km² dar care totalizează 11,56 mil. km², adică 87% din suprafaa totală a ariilorprotejate. Distribuia ariilor protejate funcie de obiectivele de management ale acestora,

bazată pe categoriile IUCN (Tabelul 3) arată preocupările la nivel global pentru diferitelescopuri ale ariilor protejate.

Tabelul 3. Distribu ia ariilor protejate func ie de obiectivele de management ale acestora,

bazat ă pe categoriile IUCN Categoria de APconform IUCN

Număr (%) Suprafaa(km²) (%)

Suprafaa medie aunei AP (km²)

Procente dinsp. terestră

Ia 4.389 14% 978.698 7% 223 0,65%Ib 809 3% 940.360 7% 1.162 0,63%II 3.384 11% 4.001.605 30% 1.183 2,67%III 2.122 7% 193.021 1% 91 0,13%IV 11.171 37% 2.459.703 19% 220 1,64%

V 5.578 18% 1.057.448 8% 190 0,71%VI 2.897 10% 3.601.440 27% 1.243 2,40%TOTAL 30.350 100% 13.232.275 100% 436 8,83%




38

Este evident, din Tabelul 3, că întreg spectrul serviciilor oferite de către ariile protejateeste foarte bine reprezentat la nivelul reelei globale a ariilor protejate. Excepie face totuşiCategoria III IUCN - Monumente ale Naturii, care este mai puin aplicată, ceea ce invită lareflecii asupra rolului limitat ce se atribuie conservării trăsăturilor naturale specifice.

Categoria IV este cea mai numeroasă dintre categoriile aplicate, cuprinzând peste otreime din totalul ariilor protejate, ceea ce indică importana managementului activ şi a

interveniilor în meninerea biodiversităii, acestea fiind însă printre cele mai mici arii casuprafaă .O altă categorie care apare cu o frecvenă ridicată este Categoria V, dar care în ciuda

rolului important pe care îl au „peisajele protejate” pentru conservarea biodiversităii înspecial în Europa şi America de Nord, acestea sunt printre cele mai mici arii.

Cele mai mari ca suprafaă sunt Categoriile II - Parc naional şi VI - Arie protejată curesurse gestionate, ceea ce reflectă rolul acestora în protecia unor întregi ecosisteme naturale.Puine la număr, ele totalizează 57% din reeaua globală a ariilor protejate datorită suprafeeilor foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de mărime decât celelalte tipuri de ariiprotejate.

Ariile strict protejate - Categoria Ia sunt numeroase şi tind să aibă o suprafaă mică. O

parte dintre acestea sunt zone centrale în cadrul zonării funcionale a unor arii protejate maimari cum sunt parcurile naionale, dar totuşi foarte multe sunt zone izolate.

Categoria Ib - Arie naturală sălbatică sunt mai puin numeroase dar prin definiie au osuprafaă foarte mare care contribuie semnificativ la suprafaa totală a reelei globale a ariilorprotejate. Acest tip de arii protejate sunt întâlnite în special pe teritoriile vaste din America deNord şi Asia de Est şi mult mai puin în celelalte regiuni ale globului. Ariile protejate suntdistribuite funcie de marile zone geografice conform Tabelului 4.

Tabelul 4. Distribu ia ariilor protejate în func ie de marile zone geograficeArii protejate

Regiune Număr Suprafaa

(km²)

Suprafaa medie

(km²)Antarctica 99 3.788 38Europa 9.325 603.601 65Zona Pacificului 152 13.113 86Zona Caraibelor 579 108.637 188Australia/Noua Zeelanda 5.882 1.109.024 189America Centrala 384 86.049 224Asia de Sud 719 212.924 296Asia de Sud-Est 1.524 518.864 340America de Nord 6.711 4.083.806 609Asia de Est 1.078 883.681 820Eurasia de Nord 648 657.935 1.015

America de Sud 1.437 1.838.826 1.280Africa (de Est/Sud) 927 1.318.615 1.422Africa (de Nord/ mijloc Est) 542 1.037.576 1.914Africa (Vest/Centrala) 343 755.836 2.204

Pe baza setului de date existente şi admiând erorile generate de lipsa unor informaii,se pot trage următoarele concluzii:

- reeaua globală a ariilor protejate ocupă o suprafaă relativ mare care continuă să crească. Numai în câteva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe şi Pacific)există unele semnale privind declinul ratei de creştere a suprafeei ariilor protejate.

- numărul ariilor protejate marine este foarte limitat în comparaie cu numărul ariilorprotejate terestre.

-

Există o preponderenă a ariilor protejate cu suprafaă mică faă de cele cusuprafaă mare ceea ce pune în pericol integritatea acestora.- o lipsă a aplicării tuturor categoriilor IUCN în unele regiuni, limitând astfel

beneficiile date de fiecare tip de arie protejată în parte.




39

- neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor în cadrul reeleiglobale a ariilor protejate.

- există încă o majoritate a ărilor care au mai puin de 10% din teritoriul lordeclarat ca arii protejate şi 20% din ări cu mai puin de 1% din teritoriu - arii protejate.

Monitorizarea creşterii reelei globale a ariilor protejate, distribuia lor şi obiectivelede management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea

reală în care se găseşte o anumită arie protejată şi mai ales cât este de eficientmanagementul ariei protejate.Multe arii protejate există doar prin legea de constituire (doar pe hârtie), dar în

realitate în teren există foarte puin din ceea ce scria pe hârtie, în schimb se pot identificaactivităi de braconaj, păşunat intensiv, cultivare sau se găsesc aşezări umane, drumuri,obiective industriale active sau în care activităile au fost sistate etc.

Astfel este foarte important ca odată ce aria protejată a fost constituită să se focalizezetoate resursele pentru a asigura un management eficient al ariei.

Pentru a rezolva problema „eficientei managementului”, denumită adesea „sindromul

parcurilor de hârtie” (paper park syndrom), Comisia IUCN-ului – World Commission onProtected Areas (WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficiena Managementului (Task

Force on Management Effectiveness).De asemenea se anticipează ca viitoarele ediii ale Listei Ariilor Protejate a Naiunilor

Unite va include indicatori privind eficiena managementului.În acelaşi timp, informaiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate şi a

staffului angajat pentru arii protejate indică faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentruceea ce presupune un management eficient.

Un sondaj global realizat de către WCMC arată că în 1993 investiiile f ăcute au fost înmedie de 776 $ / km², variind de la 57 $ / km² în America de Sud pana la 11.552 $ / km² înAsia de Est (exclusiv China).

De asemenea ările dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate în medie 1.687 $ / km²,cu aproape un ordin de mărime mai mult decât ările mai puin dezvoltate care cheltuiesc 161$ / km², cu toate că din punctul de vedere al valorii biodiversităii comparaia este inversă.

În ceea ce priveşte mărimea personalului care administrează ariile protejate diferenaeste mult mai mică, de la 27,3 oameni / 1.000km² în ările dezvoltate la 22,6 oameni / 1000km² în ările mai puin dezvoltate, dar diferena se face între investiiile care se fac înechipamentul necesar staffului şi care asigură eficiena activităilor de protecie.

4.3. ARIILE PROTEJATE. SITUAIA NAIONALĂ

România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în partecondiiilor fizico-geografice care includ muni, câmpii, reele hidrografice majore, zoneumede şi unul din cele mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunării). De asemenea,datorită poziiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influene asiatice dinspre nord,mediteraneene dinspre sud şi componente continental europene dinspre nord-vest. În sfârşit,relativa stabilitate a populaiei în ultimii 60 de ani, lipsa mecanizării în sectorul forestier şidezvoltarea economică redusă au determinat o exploatare mai redusa a resurselor decât înmajoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general constă în diversitatea florei şi faunei,inclusiv în existena unor populaii de lupi, urşi, capre negre şi râşi, care sunt considerate cafiind printre cele mai mari din Europa, precum şi în existena unor extinse habitate forestiereşi alpine nealterate, asociate lanului muntos al Carpailor. Astfel valoarea capitalului natural

al României a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de protecie a naturii.Analiza istorică a măsurilor de protecie a naturii prin intermediul ariilor protejate

releva următoarele etape:




40

1928-1944 - este o perioadă de pionierat privind conservarea naturii şi ariile protejate în România în care primul pas a fost f ăcut în anul 1928 când la Cluj a avut loc primul congresal naturaliştilor din România, unde la propunerea lui Emil Racoviă a fost adoptată o hotărâreprivind elaborarea legii referitoare la protecia naturii în România. Astfel, în 1930 apare legeanr. 213 pentru protecia monumentelor naturii din România. Pe baza acestei legi se înfiinează „Comisiunea Monumentelor naturii”, apoi sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de

Miniştri) primele monumente ale naturii în 1931 (floarea de colt şi nuf ărul termal) şi primulparc naional în 1935 (Parcul Naional Retezat). Sintetizând, în această perioadă, sunt pusesub ocrotire prin „Jurnale ale Consiliului de Miniştri” 36 de teritorii ca rezervaii naturale,parc naional, monumente ale naturii, însumând o suprafaă de 15.000 ha. Totuşi datorită eforturilor specifice începuturilor accentul a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativşi instituional incipient şi pe constituirea unui număr limitat de arii protejate şi aproape delocpe administrarea ariilor protejate constituite.

1944-1989 - după 23 august 1944 măsurile de protecie a naturii s-au bazat peeforturile instituionale f ăcute înainte de război de oameni de ştiină de renume cum au fostAl. Borza sau Emil Racoviă. În 1972 numărul ariilor protejate constituite a crescut la 190 deobiective însumând aproape 100.000 ha. Din păcate masurile de protecie se rezumau numai

la declararea de arii protejate şi aproape deloc la administrarea acestora, acesteaconfruntându-se cu pericole din ce în ce mai mari. Astfel investiiile alocate amenajărilor,pazei şi măsurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice şi nu depăşeau sumade 500.000 de lei pe întreaga ară la nivelul anului 1972. Totodată, deşi creşterea cantitativă ateritoriilor a fost însemnată, totuşi suprafaa protejată reprezenta în 1972 doar 0,0042% dinteritoriul ării, procent care nu acoperea nici pe departe întreaga diversitate specifică şiecologică a ării. Astfel s-au f ăcut proiecte de către institute de cercetare pentru constituirea dealte arii protejate mari - parcuri naionale (Apuseni, Călimani, Ceahlău, Bucegi, PiatraCraiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, şi deasemenea a urmat o perioadă în care s-au înfiinat un număr mare de arii protejate cu suprafaă mai mică (rezervaii naturale) prin intermediul unor HCM-uri şi Decrete, cât şi iniiativelegislative la nivel judeean. De multe ori iniiativele locale pentru constituirea ariilorprotejate s-au f ăcut din “patriotism local” şi nu doar din considerente bazate pe valoareanaturală a zonelor respective. Totodată se repeta vechea meteahna a ariilor protejateromaneşti, şi anume acestea erau doar constituite dar nu şi gospodărite. Din punct de vederelegislativ în anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului) în care sunt incluse şiprevederi legate de protecia rezervaiilor şi monumentelor naturii şi de asemenea “sunt trasatesarcini ce revin organelor centrale şi locale...”, dar alături de aceasta lege cadru nu s-a maiadoptat o lege specifică pentru ariile protejate care să reglementeze administrarea acestora,aşa cum s-a întâmplat în Polonia sau Cehoslovacia, ări care aveau parcuri naionale cuadministraie proprie. În această perioadă s-au produs şi primele recunoaşteri internaionale

ale valorii ariilor protejate româneşti, când în 1979, Retezatul şi Pietrosul Rodnei au fostrecunoscute ca Rezervaii ale Biosferei sub auspiciile programului UNESCO - Man andBiosphere (MAB). Dar nici măcar această recunoaştere internaională nu a condus la oadministrare a acestor arii protejate.

1990 - prezent - odată trecută perioada comunistă se aştepta o deschidere şi oeficienă mai mare în ceea ce priveşte realizarea unei reele naionale a ariilor protejate care să acopere întreaga diversitate a ecosistemelor la nivelul ării dar şi masuri concrete în planlegislativ şi instituional care să asigure un management eficient al ariilor protejate. Darrezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de atins.

Una dintre dificultăi a fost legată de interpretarea diferită de către diverşi factori dedecizie a măsurilor ce trebuiesc întreprinse privind protecia naturii, pe fondul unei indecizii a

autorităii centrale de mediu - Ministerul Apelor, Pădurilor şi Proteciei Mediului, în cadrulcăruia abia după 1997 s-a constituit o Direcie de Conservare a Biodiversităii care să planifice şi să coordoneze toate activităile referitoare la conservarea naturii în arii protejate.




41

Ca o primă măsură, în anul 1990, MAPPM dă Ordinul nr. 7 privind constituirea unuinumăr de 13 parcuri naionale între care Parcul Naional Retezat era deja constituit, ordin careprovoacă o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafeele de fond forestier dinparcurile naionale şi nu şi la suprafeele ce conin goluri alpine. Suprafeele declarate în fondforestier erau foarte mari întinzându-se şi în zone în care se desf ăşurau activităi economice deexploatarea lemnului, care nu puteau fi stopate brusc şi de asemenea cuprindeau şi aşezări

umane. Din aceasta cauză acest ordin a primit multe contestări iar îndrumările tehnice pentrupunerea în practica a ordinului au fost blocate.O altă recunoaştere internaională a valorii capitalului natural din România a

reprezentat-o desemnarea Deltei Dunării în 1991 ca sit Ramsar şi ca sit al PatrimoniuluiNatural Mondial pentru 50% din suprafaa sa. De asemenea în 1992 este recunoscută caRezervaie a Biosferei. Există astfel paradoxul ca Delta Dunării să fie recunoscută ca arieprotejată mare la nivel internaional, iar la nivel naional să nu fie recunoscute decât anumitezone ca rezervaii naturale. Astfel, cu titlu excepional, Delta Dunării este recunoscută caRezervaie a Biosferei prin H.G 248 / 1994. Totodată din 1994 a început derularea unuiproiect GEF (Fondul Global de Mediu) pentru constituirea administraiei parcului şi realizareaplanului de management. Dar din păcate Delta Dunării a rămas pană în prezent singura arie

protejată cu administraie proprie.Ca urmare a faptului ca România a aderat la Convenia pentru Diversitatea Biologică

(Rio), în 1996 s-a realizat cu asistena financiară a Băncii Mondiale “Strategia naională şiplanul de aciune pentru conservarea diversităii biologice şi utilizarea durabilă acomponentelor sale în România” care planifica pe termen scurt, mediu şi lung activităile caretrebuiesc întreprinse în România. Din păcate această strategie nu s-a bazat pe o evaluaref ăcută recent pentru capitalul natural al României, singurele informaii mai recente fiind datede un studiu terminat în 1994 privind Ecoregiunile României, care clasifică funcie de tipulsolului şi covorul vegetal principalele regiuni ale ării, fiind identificate astfel 22 deEcoregiuni.

În 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate deconservarea naturii şi ariile protejate şi totodată recunoaşte toate ariile protejate declarateanterior prin orice lege, ordin, hotărâre, decizie.

În România, ariile protejate ocupă în prezent doar 5,26 % din suprafaa ării, deşi,conform legislaiei europene această suprafaă ar trebui să atingă cel puin 10%. Comparativcu ările din vestul Europei, cu o biodiversitate mult mai redusă şi care investesc anual 1687$/km², în România, ca şi în tarile mai slab dezvoltate, investiiile pentru protecia naturii atingdoar 161 $/km². Aşa cum s-a mai arătat, conform datelor Centrului Internaional deMonitorizare a Conservării, reeaua mondială a ariilor protejate cuprinde 30.350 de ariiprotejate recunoscute de către IUCN, a căror suprafaă (13.232 275 km²) reprezintă 8,83% dinsuprafaa terestră a globului.

Conform Reelei Naionale a Ariilor Protejate, în România există actualmente 25 dearii protejate de tipul parcurilor naionale, naturale, rezervaiilor biosferei şi geoparcurilor,marea majoritate aflate în administraia Regiei naionale a Pădurilor - Romsilva. Trei dintreacestea sunt recunoscute internaional ca Rezervaii ale Biosferei în cadrul ProgramuluiUNESCO - MAB, şi anume: Retezat, Pietrosul Rodnei şi Delta Dunării. Ultima este deasemenea înscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial şi pe lista Ramsar, a zonelor umedede importanta internaională.

Pe lângă acestea, în fiecare jude mai există zeci de arii naturale protejate de tipulmonumentelor şi rezervaiilor naturale (geologice, biologice şi mixte), situate în afara ariilorde protecie ale parcurilor şi aflate într-un potenial pericol de a fi afectate/distruse datorită impactului activităilor antropice. Ca urmare a acestui fapt s-a impus şi unii specialişti

consideră faptul că încă se mai impune, extinderea suprafeei ariilor protejate declarate şideclararea de noi arii sub una din denumirile clasificării IUCN. Pentru majoritatea parcurilornaionale şi naturale au fost elaborate planuri de management, unele fiind în curs de




42

implementare de către administraiile parcurilor. Interesele şi activităile comunităilor localesunt strâns legate de zona protejată şi ca atare, au un potenial impact negativ asupra eficieneimanagementului şi meninerii statutului de arie protejată. Din păcate, de multe ori şi ReeauaNaionala a Ariilor Protejate se dovedeşte a fi doar o “re ea pe hârtie” f ără a avea planuri demanagement şi o administraie eficientă. Pentru majoritatea ariilor protejate constituite în fondforestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigură managementul forestier, dar care doar în

puine cazuri corespunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite ariiprotejate au fost protejate datorită interveniei silvicilor, dar în orice caz managementulacestora a fost doar unilateral-forestier. Şi cum nu toate ariile protejate sunt în totalitate înfond forestier, există mari conflicte între toate instituiile cu expertiză în domeniu (ICBIOL,Romsilva, Academia Romana, ICAS) datorită punctelor de vedere diferite asupramanagementului ariilor protejate.

De asemenea trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Românias-au autoconservat în condiiile în care interveniile umane asupra acestora a fost în regimultrecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine există nenumărate exemple în care ariiprotejate au fost pur şi simplu distruse, cu toate ca încă mai figurează ca existente.

Totodată se poate observa ca în ultimul timp tot mai multe organizaii

neguvernamentale şi-au adus într-o oarecare măsură aportul în protejarea unor arii protejate,chiar dacă nivelul profesional al acestora nu este la aşteptările specialiştilor. Dar este la fel deadevărat ca în România nu există persoane specializate în domeniu, ci numai în domeniicolaterale, fapt pentru care există mari conflicte de idei intre silvici, biologi, ecologi s.a.

Urmare a acestor fapte, cu câteva excepii, majoritatea ariilor protejate româneşti(parcuri naionale/naturale) suferă de aşa zisul „paper park syndrom” adică sunt parcuri carenu sunt înfiinate şi nu sunt administrate decât pe hârtie. În acest context, considerăm că decâtdeclararea unor arii protejate noi doar de dragul îmbunătăirii ponderii de participare asuprafeelor protejate raportate la suprafaa totală a ării, comparabilă cu a altor ărioccidentale mai dotate în acest sens, aciune care nu ar face altceva decât să amplifice „paper

park syndrom”, este de preferat o mai bună cunoaştere şi gestionarea a situaiei şi problemelorariilor protejate deja constituite (Lorin C., 2008).

Figura 3. Planul de amenajare a teritoriului na ionalSec iunea a III-a – Zone protejate

ZONE NATURALE




43

4.4. ECOTURISMUL – MANIFESTARE PRACTICO-APLICATIVĂ A PREVEDERILOR UNESCO

Nu e greşită afirmaia conform căreia ecoturismul a apărut ca o manifestare practică,aplicativă pe tot spaiul planetar pentru a materializa prevederile înscrise în Convenia de laParis cu privire la protecia patrimoniului universal natural şi cultural, emanaie a ConferineiMondiale a Organizaia Naiunilor Unite pentru Educaie, Ştiină şi Cultură din 1972, primul

document care realizează o reconciliere a celor două elemente ale mediului înconjurător:naturală şi culturală.

UNESCO a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Îşi are sediul în Paris, Frana, dar are şi73 de suboficii active în diverse ări ale lumii.

Constituia adoptată în Conferina de la Londra din noiembrie 1945 şi aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit,Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Frana, RepublicaDominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii,Cehoslovacia, Brazilia, Liban şi Grecia).

UNESCO are 193 de state membre (octombrie 2009) şi 7 state asociate în domeniile

educaiei, ştiinei, culturii şi comunicării17. România este membră UNESCO din 27 iulie1956.

Scopul organizaiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naiuni în educaie, ştiină, cultură, şi comunicaii pentru a se reuşi stabilirea unui respectfaă de justiie universal, pentru corectitudinea justiiei şi pentru drepturile şi fundamenteleomului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naiunilor Unite.

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menine o listă de locuri din patrimoniulmondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a cărorconservare şi salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Potrivit conveniei Conferinei Mondiale a Organizaia Naiunilor Unite pentruEducaie, Ştiină şi Cultură din 1972, cele două componente ale patrimoniului mondial sunt:

Patrimoniul cultural: Monumentele: opere arhitectonice, sculpturale sau de pictură monumentale, elemente

sau structuri cu caracter arheologic, inscripii, grote (peşteri) şi grupuri de elemente care au ovaloare universală excepională din punct de vedere al istoriei, artei sau ştiinei;

Ansamblurile: grupuri de construcii izolate sau reunite, care, graie arhitecturii lor,unicităii lor sau integrării lor în peisaj, au o valoare universală excepională din punctul devedere al istoriei, artei sau ştiinei;

Siturile: opere ale omului sau opere conjugate ale omului şi naturii, inclusiv siturilearheologice care au o valoare universală excepională din punct de vedere istoric, estetic,

etnologic sau antropologic.Patrimoniu natural:

Monumente naturale: constituite din formaiuni fizice (morfologice) şi biologice saugrupuri (ansambluri) de asemenea formaiuni care au o valoare universală excepională dinpunct de vedere estetic sau ştiinific;

Forma iuni geologice şi fiziografice (morfologice) şi zonele strict delimitateconstituind habitatul unor specii animale şi vegetale ameninate care au o valoare universală excepională din punct de vedere al ştiinei sau conservării;

Siturile naturale sau zonele naturale strict delimitate care au valoare universală excepională din punctul de vedere al ştiinei, conservării sau al frumuseii naturale.

17 http://portal.unesco.org/




44

Ca urmare a unei Convenii pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, încheiată la Paris, la 17 octombrie 2003, din anul 2008 acestora li s-au adăugat şi aşa numitele„obiective imateriele” constituindu-se aşadar şi Patrimoniul cultural imaterial.

În anul 2009, în urma unei reuniuni care a avut loc la Abu Dhabi, pe Listapatrimoniului cultural imaterial al umanităii UNESCO, au mai fost adăugate încă 76 decapodopere, astfel că, lista numără în prezent 166 de opere din 76 de ări şi din Teritoriile

Palestiniene.Printre noile opere înscrise, se mai numără tango-ul (Argentian/ Uruguay), FestivalulRamman (India) şi sericicultura (China).

Din România sunt înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial – UNESCO:

În patrimoniul cultural:1. Situri să te ş ti cu biserici fortificate din Transilvania: Câlnic, Prejmer, Viscri,

Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor; 2. M ă nă stirea Hurezi 3. Biserici din Moldova: Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din

satul Arbore, Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe” a fostei MănăstiriHumor, Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Moldovia, Biserica „Sfânta Cruce” din PătrăuiBiserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava,Biserica „Sfântul Gheorghe” a fostei Mănăstiri Vorone;

4. Centrul istoric Sighi ş oara 5. Ansamblul de Biserici de lemn din Maramure ş: Biserica „Intrarea în Biserică a

Maicii Domnului” (Bârsana), Biserica „Sfântul Nicolae” (Budeşti), Biserica „SfântaParaschiva” (Deseşti), Biserica „Naşterea Maicii Domnului” (Ieud-Deal), Biserica „SfântulArhanghel” (Plopiş), Biserica „Sfânta Paraschiva” (Poienile Izei), Biserica „SfântulArhanghel” (Rogoz), Biserica „Sfântul Arhanghel” (Şurdeşti);

6. Fortă re e Dacice din Mun ii Orăş tiei: Sarmizegetusa Regia - Grădiştea de Munte,Costeşti Cetăuia, Costeşti Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Bania, Căpâlna;

În patrimoniul natural:7. Rezerva ia biosferei Delta Dună rii

În patrimoniul imaterial:8. Dansul călu şuluiDansul Căluşului18, dans tradiional românesc, prezent în timpurile vechi atât în

Moldova cât şi în Transilvania, dar care astăzi mai este practicat doar în Muntenia şi Oltenia.În mod tradiional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor, şi are scop cathartic

(tămăduitor), însă există documente istorice care atestă practicarea dansului şi cu alte ocazii,de exemplu, dansul executat de soldaii lui Mihai Viteazul, „căluşerii”, ce se aflau subconducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599,la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.

9. DoinaDoina18 este o specie a liricii populare, specifică poporului nostru, în care sunt

exprimate direct cele mai variate sentimente: dor, tristee, iubire, ură împotriva asupritorilor, înstrăinare, regret,etc.

18 http://ro.wikipedia.org/




45

5. IMPACTUL FENOMENULUI TURISTIC ASUPRAGEOSISTEMULUI

5.1. CONCEPTELE DE IMPACT, FUNCIONALITATE, DEZVOLTARE

Geosistemul, ca orice suprasistem, este alcătuit dintr-o multitudine de elemente întrecare se desf ăşoară un transfer interactiv de materie, energie şi informaie, pe baza resurselorexistente, urmând căi specifice. De-a lungul acestora, transferul respectiv este controlat de oserie de centri de decizie, în intervale de timp caracteristice, corespunzătoare rezervelor detimp ale geosistemului (Ungureanu I. ş.a., 2003)

Turismul, ca activitate umană dirijată spre valorizarea unor poriuni din geosistem,exercită puternice aciuni de transformare asupra acestuia încât discursul ecologic se impuneobligatoriu în orice aciuni de planificare a activităilor de profil (Muntele I., Iau C., 2003).

În structura geosistemului, omul şi activităile sale ocupă un loc particular, fiindsimultan o fiină biologică şi socială. Prin datele sale genetice, constituie o parte a lumii vii,

iar prin existena sa socială şi prin activităile pe care le desf ăşoară este creatorul raional alsistemului social-economic. Acesta este integral artificial, dar funcionează numai datorită posibilităilor oferite de coexistena interactivă cu sistemele naturale. Sistemul social-economic, dată fiind originea sa, este extrem de complex. El include societatea umană cu totceea ce înseamnă răspândirea ei pe Pământ, grupările rezultate, activităile productive şicreative pe care le desf ăşoară şi infrastructura corespunzătoare. De asemenea, în acest sistemşi din el, se află şi se răspândesc efecte nu întotdeauna pozitive ale existenei şi activităii şisocietăii umane. Acestea se regăsesc apoi în structura întregului geosistem.

Geosistemul are o funcionalitate proprie, rezultată din interaciunile multiple alecomponentelor sale. În egală măsură, fiecare din sistemele componente are subunităi spaialeşi dinamice, legate interactiv. Acelaşi tip de legături menine subsistemele şi unităile

respective într-o reea ierarhizată tridimensional. Astfel, fiecare unitate, indiferent de poziiaei în sistem, este legată interactiv cu unităile de pe acelaşi nivel ierarhic, controlează unităilesubordonate şi este controlată de una sau mai multe unităi sistemice de rang superior(Muntele I., Iau C., 2003).

Funcionalitatea geosistemului constă într-o mare varietate de transferuri de materie,energie şi informaie în interiorul său. Acest transfer de ansamblu se exprimă prin fluxuricare, în mod controlat, intră şi ies din structurile sistemice. În mod frecvent, fluxurilerespective au un caracter ciclic, descriind circuite, aşa cum sunt fluxurile turistice.

Mecanismele, dimensiunile, ritmul acestor fluxuri sunt decise, în cea mai mare parte, în interiorul fiecărei structuri sistemice. Această activitate internă constituie funcionalitateastructurii respective, realizată numai ca urmare a relaiilor de tip interactiv dintre componenteşi dintre unitatea în cauză şi alte unităi sistemice.

Coordonarea optimă a funcionalităii interne şi integrarea eficientă în reeauasistemică exprimă capacitatea structurii respective de a se autoregla. Concret, aceasta

înseamnă că sistemul este capabil să se informeze permanent asupra stării interne şiraporturilor externe. De asemenea, poate să decidă în mod adecvat asupra capacităii internede aciune şi asupra desf ăşurării relaiilor externe.

Posibilitatea apariiei pe cale naturală sau a producerii, prin intervenii antropice, aunor disjuncii grave, urmate de degradarea ansamblului sistemic poate fi îneleasă şi numită ca o situaie de risc. În structurile sistemice antropizate sau antropice, situaiile de risc au ofrecvenă mult mai mare, degradările se pot instala mult mai repede, iar redresarea imediată

dorită este în realitate costisitoare, adesea lentă sau chiar imposibilă. Este motivul pentru caredezvoltarea haotică a activităilor turistice, f ără studii de impact bine fundamentate conducedeseori la grave disfuncii.




46

Societatea umană este dependentă de calitatea mediului, de funcionarea acestuia înlimitele capacităii sale de autoorganizare. Pentru a se putea păstra un echilibru favorabilevoluiei normale a întregului geosistem, este necesar ca activităile umane să fie concepute şidesf ăşurate raional. Astfel, ele trebuie să asigure şi să respecte atât echilibrul relaiilor social-economice, cât şi al celor dintre om şi natură. În sensul acesta, este necesar un sistem demăsuri precise, acceptate şi însuşite de întreaga societate, pe care trebuie să le aplice în forme

specifice. Sisteme legislative, de anvergură mondială, regională şi naională, normative deaplicare, sisteme, instituii şi forme de control al calităii mediului şi al aplicării legislaiei, potasigura funcionalitatea măsurilor menionate. Astfel, spre exemplu, organisme ale NaiunilorUnite (U.N.E.P.19, F.A.O. 20, U.N.E.S.C.O., A.I.E.A. 21, O.M.S. 22, P.N.U.D. 23 ş.a.) sepreocupă de probleme acute ale mediului, la nivel global. Alte instituii şi organismespecializate acionează în cadrul unor structuri politico-economice de anvergură regională (Consiliul Europei, A.S.E.A.N. 24, Mercosur25 ş.a.) în nivelul local de protecie sunt implicatenumeroase instituii de stat şi organizaii nonguvernamentale, aciunile lor vizând necesităiacute ale proteciei mediului din arii mai restrânse (spre exemplu, în ara noastră suntimplicate instituii ca: Inspectoratele de Protecia Mediului, Inspectoratele de Protecie Civilă,Comisiile de Apărare împotriva Dezastrelor, Direciile de Sănătate Publică, Direciile Silvice,

Compania „Apele Române”, Centrele Meteorologice Regionale, Direciile de Urbanism şiAmenajare a Teritoriului ş.a.). în ansamblu, acestea reprezintă protecia actuală a mediului(geosistemului).

În mod concret, realizarea proteciei presupune aciunea comună a unor factori sociali,educaionali, economici, politici.

Factorii sociali trebuie să asigure înelegerea, prin informaie şi educaie, a necesităiiunor aciuni de protecie a raporturilor echilibrate între toate componentele sistemelormediului. Atenia trebuie îndreptată, în primul rând, asupra componentelor şi relaiilordegradate, în curs de degradare sau care prezintă riscul degradării.

Factorii economici trebuie să se implice în aciunile de protecie sub două formeprincipale. Prima constă în respectarea normativelor referitoare la limitele impactului pe care

îl pot avea asupra geosistemului prin diverse forme de agresiune: poluarea apelor, poluareaaerului, a solurilor, calitatea deficitară a produselor destinate consumului uman, stimulareaunor factori naturali de risc, dezechilibrarea unor mecanisme economice ş.a. A doua formă este dependentă de randamentul activităilor economice, pe seama căruia o parte variabilă dinprodusul intern brut (P.I.B.) poate fi dirijată către investiii de protecie.

Factorii politici sunt cei care trebuie să asigure o legislaie corespunzătoare niveluluide risc la care sunt supuse interaciunile din geosistem, în primul rând, datorită societăiiumane. Aciunile politice trebuie să urmărească permanent ajustarea măsurilor de protecie, înfuncie de starea calităii la un moment dat. Aceasta se impune cu atât mai mult, cu câtritmurile social-economice sunt mai diverse şi mai grăbite faă de cele naturale.

Conservarea reprezintă un segment special al proteciei. Sensul său este acela depăstrare. Înelegerea corectă a structurii şi funcionalităii geosistemului obligă la asigurareaintegrităii tuturor elementelor structurale şi a legăturilor interactive.

Astfel, devine clar că aciunile de conservare nu se pot limita numai la unul dintre celedouă domenii (structural sau funcional). Desigur, fiecare element structural are rolul său bine

19 Programul Naiunilor Unite pentru Mediul înconjurător20 Organizaia Naiunilor Unite pentru Alimentaie şi Agricultură 21 Agenia Internaională de Energie Atomică 22 Organizaia Mondială a Sănătăii23 Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare24 Asociaia Naiunilor din Asia de Sud-Est a fost creată în august 1967 la Bangkok de către cinci ări: Indonezia, Malaisia, Filipine,Singapour şi Thailanda. Brunei a aderat la ASEAN la 8 ianuarie 1984, Vietnamul, la 28 iulie 1995, Laos şi Myanmar, la 23 iulie 1997 şiCambodgia, la 30 aprilie 1999. elurile declarate ale ASEAN sunt: accelerarea creşterii economice, progresul social şi dezvoltarea culturală în regiune prin eforturi comune şi într-un spirit de egalitate şi parteneriat25 Numele organizaiei provine de la Mercado Comun del Sur (în traducere, Pia a comună a conului sudic) şi este un acord de liber schimbfondat în urma tratatului de la Asunci6n (Paraguay) în martie 1991. Din Mercosur fac parte Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay. Chileşi Bolivia sunt membri asociai, din 1996 şi 1997.




47

definit în sistem, încât absena oricăruia se repercutează grav asupra celorlalte. în acelaşi fel însă, dispariia unor relaii interactive determină disfuncii, adesea pe termen lung. Mai mult,unele structuri sistemice fiind foarte vechi, rare, deosebit de originale sau reprezentând verigiunice în lanuri evolutive ş.a.m.d., au valoare patrimonială, încât conservarea lor se impune(spre exemplu, păstrarea biodiversităii, a alimentării subterane a râurilor, a unor relictelingvistice, a unor secvene de cultură şi civilizaie materială ş.a.).

În perioada contemporană, sub o formă larg acceptată, instituionalizată şi legiferată,conservarea geosistemului se realizează sub două forme principale: conservarea sistemelor

naturale şi a patrimoniu/ui cultural-istoric. Manifestarea acută a unor probleme grave ale lumii contemporane, care exprimă

pericolul unor disfuncii social-economice şi naturale de mare amploare, a impus conceptul de

dezvoltare durabilă . Acesta a fost introdus prima dată de către Gro Harlem Brundtland, înaltfuncionar O.N.U. şi fostă prim-ministru al Norvegiei, în 1987, în cadrul P.N.U.D.

(Programul Na iunilor Unite pentru Dezvoltare), în care a şi devenit operativ, din 1990.Programul U.N.E.S.C.O, „Om-Biosferă”, iniiat de W.C.E.D.26 a preluat şi utilizează acelaşiconcept. Dezvoltarea durabilă exprimă în elegerea structurii sistemice a lumii care, printr-o

func ionalitate echilibrat ă , poate asigura men inerea durabilit ă ii structurilor naturale, a

tuturor resurselor necesare vie ii si poate garanta libertatea politică şi securitatea umanit ă ii,la orice nivel - local, regional sau global. Convenia O.N.U, asupra mediului şi dezvoltării dela Rio de Janeiro, din 1992, a fundamentat acest concept, care a fost inclus ulterior în toateprogramele orientate către dezvoltarea regională sau locală. Unitatea de poziie, exprimată

printr-un concept unanim acceptat, a rezultat din integrarea politicii de protecie a mediului,

promovată de către organismele mondiale încă de la Conferina O.N.U. de fa Stockhoim, din

1972, cu programele de dezvoltare economică. Această integrare s-a produs în mod firesc, pefondul manifestării tot mai puternice, mai evidente, a interaciunilor sistemului social-

economic cu structurile naturale.Sensul conceptului de dezvoltare durabilă devine şi mai clar în contextul coexistenei

cu alte două concepte moderne, cel de cre ştere şi cel de dezvoltare umană , ultimul fiindadoptat recent de organismele internaionale.

Cre şterea a dominat mult timp gândirea economică şi politică , punându-se accentul

pe rela ia direct ă dintre sporirea produc iei economice şi dezvoltare, prima fiind considerat ă

o condi ie a celei de a doua. Se încerca, pe baza acestui concept, fundamentarea unei politicide eliminare a decalajelor dintre state şi a efectelor subdezvoltării în vaste regiuni ale

Globului. Afirmată după 1950, această teorie şi-a dovedit treptat limitele, aşa cum au fostprezentate în 1972, fa Stockhlom, în raportul Clubului de la Roma27 intitulat „Limitele

cre şteri”. Acest raport semnala riscul epuiză rii previzibile a unor resurse esen iale pentrucivilizaia contemporană şi contura astfel limitele naturale, ale creşterii economice. Nu numai

caracterul neregenerabil al multor resurse naturale, ci şi agresiunea la care sunt supuse

structurile naturale, prin dezvoltarea extensivă şi intensivă a habitatului şi activităilorindustrial-urbane, în defavoarea utilizărilor agricole şi forestiere, au impus aceste limite. Deşirenunarea treptată la concepia tradiională asupra dezvoltării, exclusiv cantitative, nu s-arealizat uşor, numeroase foruri ştiinifice, organisme comunitare, regionale, ministere,guverne şi organizaii neguvernamentale au reuşit să impună o atitudine mai raională faă degeosistem, precum şi conceptul de dezvoltare durabilă, în jurul acestui concept s-a organizat o

mişcare de amploare mondială, ale cărei obiective sunt ameliorarea calităii vieii şi cultivarea

unei atitudini pozitive faă de problemele mediului, prin eliminarea risipei, protejarea

patrimoniului natural şi cultural-istoric, eliminarea conflictelor.

26 World Comission on Enviwnmenl and Developtnent.27 Asociaie internaionala fondată (a 8 iulie 1968 şi care are ca principal scop oficial studiu! activităii umanităii, văzută ca im sistem global

la scară mondială pentru a rezolva problemele naionale. Din această asociaie fac parte circa 100 de cercetători, profesori, factori de decizie

importani publici sau privai din toată lumea. Reproşurile care i se aduc sunt legate de privilegierea aspectului tehnocratic în soluiile

propuse, care favorizează marile firme internaionale si o exploatare a mitului catastrofei.




48

Dezvoltarea umană presupune calitatea vie ii şi respectarea drepturilor naturale ale

individului, între care se află şi libertatea sa politică . Realizarea acestor obiective înseamnă eliminarea unor tare de fond ale societăii moderne şi, nu în ultimul rând, a sărăciei.

Conceptul de dezvoltare umană a fost elaborat tot în cadrul lucrărilor O.N.U., pe baza ideilorGrupului celor 7728

. Un raport anual asupra acestui adevărat indicator de sănătate a sistemuluisocial-economic (Human Development Report) a început să informeze nu numai asupra

dezvoltării umane, a libertăii politice, ci şi a altor indicatori bazai pe cunoaşterea gradului deinstrucie al populaiei, a condiiei femeii şi copilului, a disparităi lor dintre mediul urban şimediul rural, a gradului de ocupare al populaiei active, consumului energetic, gradului depoluare ş.a. în 1994, organismele O.N.U. au adăugat şi indicatorul securităii individuale,

rezultat din integrarea calităii vieii cu nivelul stressului social-politic şi economic.

În final, dezvoltarea durabilă integrează creşterea raională şi dezvoltarea umană,

vizând trei obiective principale: respect pentru integritatea mediului, dezvoltare prin eficienă

economică şi garanie a justiiei sociale, incluzând drepturile generaiilor viitoare. Necesitatea

aplicării unei politici globale, corespunzătoare acestor obiective este un imperativ al zilelornoastre, deşi complexitatea problemelor care trebuie rezolvate implică dificultăi foarte mari.

Obiectivul integrit ă ii mediului impune conservarea biodiversităii şi păstrarea calităii

optime a structurilor social-economice, ca unice garanii ale funcionalităii echilibrate ageosistemului.

Obiectivul eficien ei economice presupune o altă accepie a acestui indicator consacrat,care integrează respectul faă de ambiana naturală cu o nouă etică socială.

Obiectivul justi iei sociale generează încă discuii foarte contradictorii, datorite

disparităi lor extreme existente deja între diverse grupuri sociale sau state şi care nu se pot

nega şi ni! se pot nivela decât în timp îndelungat. Importante diferen e de opinie se constată,

de asemenea, cu privire la unele drepturi culturale şi politice considerate fireşti, naturale(apartenenă etnică şi lingvistică, libertate religioasă, dreptul Ia opinie, libertate politică ş.a.).

Cu toate acestea, se conturează un consens în jurul ideii că viitorul sistemului social-economicnu mai poate fi avut în vedere separat, ci integrat în geosistem.

5.2. PROTECIA PATRIMONIULUI NATURAL

Degradarea mediului natural din cauza turismului a fost subliniată de numeroşi autori,dar analizând influena acestuia în raport cu alte forme de ocupare şi utilizare a mediului nupare a fi principalul responsabil. Totuşi alături de alte activităi umane contribuie din plin ladegradarea ambianei atât prin transformarea acesteia în scopurile proprii, cât şi prin efortulde înlăturare a unor fenomene climatice (viituri, căderi masive de zăpadă etc.) ale cărorconsecine pot fi astfel deturnate. Paradigma „dezvoltării durabile” atât de des clamată înultimul deceniu al secolului al XX-lea pare mai degrabă o încercare disperată de a mai salvace se poate salva, de a prezerva decât o soluie într-adevăr eficientă. Chiar dacă este, aşa cum

spune Lamarre D. ş.a., 1999), „ecologic corectă”, această soluie nu poate modifică tendina

actuală de supraexploatare a resurselor, cercul vicios al progresului material în variantasocietăii de consum excluzând alte modalităi de convieuire cu ambiana, mai simple, dar

mai adecvate spiritului ecogeografic (Lamarre D. ş.a., 1999). Adesea se adoptă o viziunefatalistă asupra dezvoltării turismului, dar în esenă, aşa cum remarca R. Knafou (citat deCazes, 1992), nu exist ă turism benefic şi turism malefic, întrucât chiar şi formele de turismcele mai atente la protejarea ambianei, produc acesteia disconfort (Muntele I., Iau C., 2003).

Cercetările efectuate din acest unghi s-au înscris într-o analiză progresivă a riscurilor

posibile: consumul (aproprierea spaiului), presiunea (aglomerare, supraîncărcare, saturaie,

tensiune, conflicte), degradarea (nocivitate, poluare, jefuire) şi distrugere (devastare,destructurare, subversiune). Consumul turistic debuşează totdeauna în presiune care

28 Asociaie formală din 133 de ări în curs de dezvoltare.




49

presupune, de regulă, o supralicitare amenajărilor (de exemplu, construcia unor complexe

turistice gigantice pe spaii restrânse) sau o tendină de control şi subordonare a celorlalte

activităi locale. Presiunea continuă conduce logic la degradare, de obicei ca efect al

acumulării efectelor poluării şi modificării peisajelor, ajungându-se în cele din urmă la căzu!limită al distrugerii iremediabile a potenialului iniial. Toate acestea nu exclud însă şivalenele turismului ca factor de valorizare şi prezervare a ambianei. în ultimele decenii, toate

planurile de amenajare turistică au avut ca obiectiv principal aceste valene, inclusiv în cazulunor planuri de reabilitare. Criticile aduse acestor planuri, care vrând-nevrând artificializează mediul sunt îndreptăite, dar se pare că nu există drum de întoarcere. Protecia patrimoniuluinatural se înscrie ca şi planurile de amenajare turistică în necesitatea actuală a gestiunii

spaiului terestru. In acest context, pot fi desprinse câteva probleme principale care stau în

atenia factorilor de decizie şi aciune:

a) Problema şicurilor şi peisajelor naturale. Numeroase situri şi peisaje naturale atrag

turiştii prin ineditul sau grandoarea lor (cascadele Niagara, Mont St. Michel, Cheile Bicazului,Lacul Roşu etc.). în acest caz, problema păstrării echilibrului ecologic se pune cu acuitate.Una din cele mai vechi practici turistice, contemplarea peisajului a fost treptat ameninată desporirea frecvenei turiştilor şi multiplicarea echipamentelor destinate satisfacerii necesităilor

acestora. Turismul prezintă acest curios paradox de a degrada sau chiar distruge tocmairesursa care 1-a creat, peisajul. Această problemă se pune cu acuitate mai ales în zonelemontane unde efectul de perspectivă accentuează impactul vizual. De exempiu, doar 5 % dinspaiul alpin este efectiv amenajat în scopuri turistice, dar vizibilitatea acestora creează un

impact negativ asupra imaginii de ansamblu.Sensibile la aciunea umană sunt plajele nisipoase. Digurile sau barajele pot avea un

efect destabilizator asupra lor. De exemplu, construcia barajelor pe râul Tijuana în California

a avut drept consecină reinerea anuală a 600 000 ni3 aluviuni, provocând eroziunea plajelor

de la Imperial Beacn. In Languedoc (Frana), amenajările din bazinul Rhonului riscă să reducă

suprafaa plajelor. Plajele sunt sensibile peste tot unde curenii marini acionează puternic.Construcia de diguri în aceste zone poate duce Ia dispariia plajei (ca la Cesenatico pe coastaadriatică a Italiei). Probleme destul de grave sunt şi pe litoralul românesc, mai ales după construcia porturilor Constana Sud-Agigea şi Midia-Năvodari. Aceasta a determinatextinderea spaiilor protejate în scopul ameliorării calităii mediului, cu un acces mairestrictiv. (Figura 4)

Figura 4. Impactul mediului asupra turismului balnear

(adaptare de Muntele I., Ia u C. după J.-J. Bavoux, Daniel Bavoux, 1998)




50

Un mediu deosebit de fragil este şi cel montan. Avântul turistic al spaiilor montane a

bulversat societăile şi mediul natural local, efectele fiind paradoxale.Cazuri de acest fel sunt numeroase, inclusiv în statele dezvoltate. În Italia, pantele

Vezuviului supuse unei dezvoltări necontrolate a reşedinelor secundare a cunoscut in 1998-1999 puternice alunecări de teren care au modificat profund peisajul facându-1 pe alocuriinutilizabil. La fel s-a întâmplat la Breaza pe Valea Prahovei, localitate transformata după

1990 într-un ,.bulevard” al Bucureştilor.Dacă prin crearea de locuri de muncă s-a reuşit stoparea procesului de depopulare saus-a stimulat activităile artizanale şi agro-pastorale, prin inseria unor infrastructuri turistice demulte ori foarte complexe s-au adus grave prejudicii mediului natural. Considerat de multe ori

ca o imensă grădină colectivă, spaiul montan este supus prelevării excesive a unor produse

naturale care asigură existena altor specii (ciuperci, flori, fructe de pădure), până la reducerea

potenialului lor natural sau chiar dispariie. Aceeaşi prelevare nechibzuită a f ăcut de altfel ca

din majoritatea pădurilor europene (mai puin în estul continentului), fauna sălbatică să devină

o raritate, cu toate eforturile de repopulare. Alunecă rile de teren pot fi o altă consecină a utilizării nejudicioase a terenurilor în

scopuri turistice. Aceasta mai ales în zona montană, acolo unde regimul pluvial are un

caracter torenial pronunat (zona mediteraneană îndeosebi, cazuri recente la Sidi Bou Said înTunisia, dar şi în zona temperată, ca pe valea Prahovei la Breaza).

Amenajă rile industriale constituie un pericol major ia adresa calităii turistice a unorşiruri. Este vorba în acest caz de concurena a două ramuri economice, în medii extrem de

fragile, fenomen extrem de sensibil în regiunile litorale. Cazul cel mai cunoscut este cel alVeneiei, unde numeroasele implantări industriale din lagună sau de pe litoral au determinat,

în parte, creşterea nivelului mării, care, coroborat cu sporirea aportului de suspensii alerâurilor ce debuşează aici amenină cu dispariia prin scufundare sau colmatare, a acestui

pilon al turismului mondial. Se poate observa din acest caz că alunei când factorii dedegradare se multiplică, apar consecine extreme, dar de cele mai multe ori turismul este unfactor secundar în lanul cauzal.

b) Problema echilibrului ecologic Turismul nu este o activitate cu un risc ridicat de poluare precum industria sau agricultura,rareori unele catastrofe ecologice pot fi imputate exclusiv amenajărilor sau frecveneituristice. Unele cazuri de alunecări în zonele înalte pot fi datorate şi turismului, dar au cauzemult mai complexe, la fel ca şi sporirea incidenei avalanşelor care pot găsi în deschiderile

efectuate în scopul amenajării pârtiilor de schi un culoar favorabil. Fără a acuza complet

turismul, se poate spune că alături de alte activităi antropice şi acesta contribuie la

dezechilibrarea unor ecosisteme fragile (zone umede, muni înali), încât atenia acordată

păstrării unei funcionalităi corespunzătoare a ambianei, f ără a se depăşi pragurile de

tolerană ale acesteia, se impune de la sine.

Problema păstrării echilibrului ecologic este prioritară în toate spaiile cu vocaieturistică, cu deosebire în cazul specia! al rezervaiilor şi parcurilor naionale. Multe dintreamenajările turistice mai recente încearcă să evite orice efect negativ (cazul coasteiLanguedocului).

Cu toate măsurile luate, există însă şi cazuri de efecte nedorite. Dezvoltarea staiuniloralpine a implicat despă durirea şi dispariia pe suprafee mari a păşunilor alpine, pentruconstruciile şi amenajările necesare, efectele resimindu-se în ultimii ani (alunecări, avalanşefrecvente). Dezvoltarea spectaculoasă a reşedinelor secundare şi a campingurilor (de multeori neautorizate) favorizează eroziunea dunelor nisipoase de pe litoralul atlantic (zonele cudune de la Marea Nordului, Marea Mânecii, Marea Baltică), unde se adaugă densitatearidicată a populaiei şi intensitatea utilizării antropice (poluare gravă). Protecia landelor de pe

nisipuri (formaiuni vegetale specifice) este una din politicile de bază în protecia mediilornaturale din această zonă. Probleme grave apar şi pe coastele abrupte (riviere), atunci când seajunge la supraexploatare antropică (coasta mediteraneană între Marseille şi Genova).




51

Exploatarea gazelor naturale submerse poate produce tasă ri în zona de coast ă (cazul coasteiadriatice italiene, unde plajele de la Rimini sunt ameninate cu dispariia, iar Ravenna se află cu un metru sub nivelul din 1950).

Echilibrul ecologic este şi mai repede deteriorat atunci când se intervine înecosistemele naturale prin modificarea biotopului (parcul naional Vanoise29 în Frana). Estemotivul pentru care grija faă de echilibrul ecologic primează în politicile de dezvoltare

turistică, mai ales acolo unde turismul se dezvoltă sub forma petrecerii concediilor în mediulnatural (Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud) sau unde rezervaiile ocupă suprafeeenorme (S.U.A., Canada). Pornind de la aceste realităi, multe guverne au adoptat măsurigenerale menite a reduce agresiunea antropică determinată de utilizarea turistică a spaiului. în

S.U.A., din 1969 orice proiect de amenajare trebuie însoit obligatoriu de un studiu de impact

efectuat de instituii specializate iar Frana a impus, din 1977, un control sistematic al

operaiunilor imobiliare şi al amenajărilor turistice, interzicând orice noi infrastructuri în

zonele considerate fragile: munii înali, ărmurile lacustre etc. în alte cazuri, statul a instituit

un moratoriu asupra noilor planuri de amenajare, ca în Tirolul austriac după 1990 sau înregiunea lacului Tahoe din California, după 1987. S-au multiplicat aciunile de persuasiune afactorilor politici din partea unor O.N.G.-uri, multe internaionale, precum Alp Action sau

Mountain Wilderness. Presiunile astfel exercitate au contribuit atât la conştientizareacomunităilor locale despre necesitatea păstrării echilibrului ecologic, dar şi la sporireacontrolului activităilor turistice.

5.3. PROTECIA PATRIMONIULUI UMAN ŞI IMPACTUL SOCIO-ECONOMIC

a) Protec ia patrimoniului artistic, prin opera iuni de restaurare şi între inere, foartecostisitoare de cele mai multe ori, a devenit o altă prioritate a politicilor de dezvoltareturistică. Salvarea Veneiei a devenit o problemă mondială (sute de milioane de dolari alocaipentru îndiguiri şi consolidări în cartierele ameninate). La fel, găsirea soluiilor pentru a opri

înclinarea turnului din Pisa. Multiplicarea muzeelor care adesea sunt foarte vizitate (Louvre la

Paris, Pitti la Florena, British Museum la Londra), serveşte aceloraşi scopuri. Chiar şi ările

în curs de dezvoltare manifestă o grijă deosebită pentru prezervarea moştenirilor istorice

(Mexic, Egipt, Grecia). Au apărut în ultimul timp şi aşa-zisele eco-muzee care încearcă să salvgardeze mediul natural şi antropic (în zonele cu interes etnografic deosebit).

b) Salvarea comunit ă ilor de tip tradi ional este o problemă acută în ările în curs dedezvoltare, dar şi în regiunile mai „înapoiate” din ările bogate. Prin moravurile lor mailiberale şi prin nivelul de trai mai ridicat, turiştii pot induce xenofobie, şovinism, exprimate deinscripii precum “Tourists go home”, frecvente în Corsica, sau prin atentate asuprareşedinelor secundare, a bungalourilor. Între dezvoltarea turistică şi identitatea populaiilorlocale trebuie stabilit un echilibru, chiar dacă turismul însemna locuri de muncă, câştigurimari, creşterea nivelului de trai.

Trei procese se desf ăşoară în acest context: cel de acultura ie, care se exprimă fie prinimitaie, adaptare sau sincretism, fie prin agresiune şi anexare culturală; cel de perversiune,

atât a modului de viaă şi a obiceiurilor, dar şi al decăderii unor meşteşuguri arhaice sau al

poluării unor sărbători ori rituri tradiionale; de subversiune, prin dezenclavarea unor regiuni

uitate de lume, prin amenajarea spaiului în scopuri turistice, prin influenarea factorilorsocial-politici locali. Muli autori sunt de acord că turismul poate induce consecine nefasteprin şocul cultural, dar mai ales pentru că este un factor de corupie, o nouă formă decolonialism. O dată instalat, turismul disturbă viaa comunităilor locale, putând generaconflicte între autohtoni şi turişti. Adesea, conflictele se nasc în interiorul comunităilorlocale, dezbinate de modul diferit în care percep noul fenomen. Pentru unii (tineri, femei),

29A fost creat la 6 iulie 1963, una din ra iunile înfiinării acestuia fiind dispariia unor specii rare. Din Masivul Vanoise. Are o frontieră comună cu Parcul Naional italian Gran Paradiso, ele fiind înfrăite din 1972 şi protejând un areal de 1205 km2 (cea mai mare suprafaă protejată din Europa Occidentală.




52

turismul este benefic prin crearea de locuri de muncă, introducerea modernităii, spargerea

unor prejudecăi etc.. Pentru alii este dimpotrivă un factor de pervertire a tradiiei locale.

c) Impactul economico-social Veniturile din turism sunt estimate la cea. 4-5 % din comerul mondial, cea mai mare

parte revenind ărilor dezvoltate. Creşterea veniturilor din turism este continuă (luând încalcul inflaia), cele mai mari sume fiind cheltuite de S.U.A., Germania, Marea Britanie,

Frana, Italia, Japonia. Dimensiunea spaiului naional are rolul său, pentru că în realitate înElveia sau Austria, turismul are o contribuie mai însemnată în formarea P.I.B., decât înstatele amintite. Astfel cele mai importante excedente ale balanei turistice sunt cele ale Italieişi Spaniei (peste 10 miliarde dolari în 1995), secondate de Austria, Grecia şi Elveia. Deficitul

cel mai ridicat revine Germaniei (circa 15 mld. dolari), urmată de Japonia, Olanda etc.Participarea la formarea P.I.B. diferă în funcie de locul pe care-1 ocupă turismul în

economia statului respectiv. Statele mici, insulare, se impun prin dominana activităilor

turistice (Caraibe - Bahamas, Bermude, Antilele Olandeze), dar în statele cu economiediversificată rareori se depăşesc câteva procente (Elveia. 5 %, Spania, Mexic sau Italia cu 4%, Frana 2 %, iar SUA doar 0,3 %).

Veniturile din turism sunt fluctuante, mai ales în contextul globalizării. Multe state

europene au înregistrat la sfârşitul anilor '80 un recul (Belgia, Frana, Marea Britanie) legat deconcurena noilor membre ale U.E. (Grecia, Spania), a statelor din nordul Africii ori areorientării turiştilor americani spre Pacific sau spre Antile. Diversificarea ofertei prin noileforme de turism, căderea zidului Berlinului şi sporirea rolului U.E. pe plan mondial auremediat situaia. Ieşirea recentă din recesiune a statelor dezvoltate a fost însoită şi de

creşterea veniturilor obinute, mai ales în America, datorită cursului avantajos al dolarului,

chiar dacă Europa rămâne principala destinaie turistică30. în afara veniturilor propriu-zise

rezultate din vânzarea produselor turistice, eseniale sunt şi veniturile realizate din impozite

sau din speculaiile bancare, mai ales în cazul statelor cu valute slabe, devalorizate. Turismul

s-a impus în acest sens ca una din cele mai sigure forme de echilibrare a bugetului şi balaneide plăi, chiar şi pentru statele puternice.

Esenială în meninerea ofertei este capacitatea de cazare şi calitatea acesteia. După 1950, capacitatea hotelieră a crescut de peste 4 ori, iar formele de cazare extrahotelieră aucunoscut o multiplicare ameitoare. Raportul între hoteluri şi celelalte forme de cazaredepinde de nivelul de dezvoltare - Germania, S.U.A., Canada, Japonia cu peste 50 %capacităi în hoteluri, pe când în Portugalia sau Turcia nu se atinge 25 %. Un caz particular

este cel al ărilor slab dezvoltate unde domină cazarea în hoteluri datorită frecventării turistice

a clientelei internaionale.

Efectele induse de turism în economie sunt notabile, de la asigurarea echilibrului

balan ei de plă i la concurena pe care o poate exercita asupra altor forme de utilizare

economică a spaiului (agricultură, industrie). Un indiciu al efectelor economice îl poate

constitui raportul între consumul turistic şi producia turistică. Pre ul ridicat al terenurilor poate constitui un alt indiciu - cazul multor zone alpine unde proprietarii şi-au vândut integralterenurile în scopul amenajărilor sportive. Afluxul de turişti într-o regiune poate injecta sumeconsiderabile în economia locală, asigurând un venit complementar multor cetăeni. Turismulpoate scoate din anonimat unele podgorii integrate în circuite turistice, poate conferinotorietate unor produse locale (brânzeturi, preparate din carne) sau relansează în zoneleliterale pescuitul artizanal şi stimulează dezvoltarea mareculturii. Cererea mare de suvenirurituristice susine un artizanat tradiional peste tot în lume fie că e vorba de amerindienii

Navajo, de populaia Newar din Nepal sau de locuitorii din Malta. în ările în curs de

dezvoltare turismul este exploatat la maximum prin imaginarea unor taxe din cele maiciudate: pentru fotografierea unui indigen, pentru vizitarea unei cocioabe tradiionale.

Frecventă este practica deplasării unor manifestări tradiionale în plin sezon deturnându-le

30Frana a lansat în 1997 o campanie publicitară masivă (1,5 mld. dolari) în S.U.A. pentru atragerea unei noi clientele, vizate fiind generaiile

tinere, pentru că în 1996, 20 % dintre turiştii americani care vizitau Frana aveau peste 60 de ani.




53

astfel sensul. Cererea turistică poate contribui la diversificarea produciei agricole în scopul

asigurării unor produse proaspete şi orientării spre producia de calitate. Dezvoltarea

reşedinelor secundare în spaiile rurale menin o sumă întreagă de profesii legate de

întreinerea şi reparaiile locuinelor ori de afacerile imobiliare. Turismul poate deveni însă şiun concurent serios pentru activităile tradiionale, mai ales când are nevoie de spaiu. înHawaii, plantaiile cu ananas au fost masiv înlocuite în regiunile turistice cu terenuri de golf,

iar în Tunisia, livezile de măslin au f ăcut loc complexelor hoteliere. în zona mediteraneană turismul este un concurent serios ai celorlalte sectoare de activitate, mai ales în ce prive şteutilizarea resurselor de apă, de multe ori destinate prioritar acestuia.

Turismul poate fi o for ă economică atunci când resursele zonei sunt limitate. Inzonele polivalente ele joacă un rol secundar chiar dacă transformă complet peisajul.

Considerat a fi creator de locuri de muncă, turismul a fost şi este sprijinit în numeroase state,

fiind capabil să reactiveze şi unele activităi tradiionale decandente. Gradul de ocupare a

forei de muncă în acest sector ajunge până la 8 % în Spania (1,2 milioane persoane), 6 % în

Elveia, Austria, 4 % în Frana şi Mexic, excepional atingând chiar 50 % (Seychelles). Seconsideră că pentru o cameră de hotel sunt necesare 1,5 locuri de muncă Ia care se adaugă slujbele legate de restaurare şi întreinere. Conform O.M.T., în 1995 cea. 30 milioane locuri

de muncă erau legate direct de activităile turistice. Măsurarea corectă a locurilor de muncă dependente de turism este la fel de dificilă ca şi alte aspecte cantitative ale acestei activităi.Dacă locurile de muncă directe sunt mai uşor de controlat, cele indirecte, de multe ori ilegalesau clandestine şi în general sezoniere, scapă oricărui control. Se cunosc însă cazuri în carecea mai mare parte a forei de muncă lucrează în domeniul turistic. Este situaia multor insule

de mici dimensiuni (Corfu, Seychelles, Bahamas etc.) sau al unor regiuni litorale cum suntcele din estul Spaniei. În general, fora de muncă utilizată în turism este mai tânără decât în

alte sectoare, destul de feminizată, slab calificată şi prost remunerată, motiv pentru care este şicea mai instabilă. In multe cazuri, dezvoltarea unor noi capacităi turistice nu a prevăzut şi

asigurarea personalului cu un minimum de confort. Astfel ia Hammamet Sud, în Tunisia,extinderea capacităii cu încă 25 000 paturi a creat într-adevăr peste 14 000 de locuri demuncă, dar nu a rezolvat problema locativă a celor peste 70 000 persoane dependente deacestea (Dewailly, 2000).

Consecin ele spa iale ale acestor efecte sunt importante, putând provoca redistribuireapopulaiei în funcie de specializarea turistică locală sau accelerarea exodului rural în ariilevecine (Corsica, Spania) cu consecine negative asupra echilibrului demografic. O altă

consecină o constituie fluxurile migratorii sezoniere în specia! dinspre ările sărace spre cele

bogate. Impactul socio-profesional al turismului poate conduce la întărirea contrastelorgeografice interregionale (pe Costa del Sol, de exemplu, există tendina de concentrare a

activităilor economice şi a populaiei pe litoral în timp ce interiorul se depopulează). Vizibil

este şi impactul demografic, mai ales sub forma „migraiei pensionarilor”, ce preferă să-şi

trăiască ultimele zile în mediul select al unor staiuni cunoscute.Efectele demografice sunt adesea contradictorii. Deşi peste tot în regiunile turistice seconstată o creştere superioară mediilor naionale, aceasta este însoită adesea cu accentuareaprocesului de îmbătrânire, datorită migraiei amintite a vârstnicilor (fenomen remarcabil peCoasta de Azur, unde Monaco are cea mai înaltă rată a mortalităii dintre statele occidentale şicel mai ridicat grad de îmbătrânire).

Turismul a contribuit masiv în ultimele două secole la modificarea hării densităiipopulaiei. Astfel se explică formarea unei arii dens populate în sud-estul Franei, contrastândputernic cu interiorul muntos al Alpilor Provensali, ca şi concentrarea progresivă a populaieispaniole în lungul coastelor maritime. în S.U.A. creşterea rapidă a populaiei din California şiFlorida este parial generată şi de către amploarea fenomenului turistic. Atractivitatea spaiilor

turistice litorale poate conduce la depopularea masivă a ariilor interioare, fenomen vizibil peCoasta de Azur sau pe Riviera italiană.




54

Un efect nedorit, dar prezent, este creşterea criminalităii în regiunile turistice, corelată cu relaxarea normelor morale şi traficul aproape nestingherit al drogurilor şi al persoanelor.Astfel Costa del Sol este supranumită şi Costa del Crime, iar unele companii de turism au caactivitate de bază aşa-numitul sextour. Este cazul unor companii nipone mai ales, având cadestinaie sud-estul Asiei (Filipine, Thailanda) unde ar exista cel puin un milion de persoanecare se prostituează (de ambele sexe), controlate de reele criminale şi care aduc un profit de

circa 20 milioane dolari (în 1996, cf. Dewailly, 1992). Este un efect condamnabil, cu atât maimult cu cât a luat o amploare considerabilă prostituia infantilă (circa 2 milioane de minorisub 16 ani sunt implicai, dintre care jumătate în Asia, restul în America Latină şi Europa).Impactul asupra căilor de comunicaii şi a transporturilor este cel mai vizibil, întrucât acesteasunt indispensabile turismului. Anual cea. 4-5 mld. dolari intră în conturile marilor Companiide transport occidentale ce asigură transportul turiştilor (British Airways, Lufthansa, AirFrance), contribuind indirect la echilibrarea balanei financiare a acestora.

Politica de echipare a căilor de comunicaii însoeşte programele de dezvoltareturistică. Străzi şi autostrăzi, tuneluri, parchinguri, instalaii mecanice de urcare-coborâre, s-aumultiplicat o dată cu creşterea cererii turistice în spaiile cu o concentrare puternică a acesteiactivităi (Elveia este un caz ilustrativ datorită rolului său de răspântie a marilor fluxuri). în

unele cazuri, avionul şi vaporul sunt indispensabile (Caraibe, Oceanul Indian), cursele chartersau croazierele de lux necesitând aparate de zbor sau nave dintre cele mai moderne.

În general, necesităile turistice actuale generează presiuni puternice asupra mediuluipunând probleme deosebite în scopul păstrării echilibrului între consumul turistic şi celelalteactivităi, dar şi între acestea şi mediul natural.

5.4. POLITICI TURISTICE

a) Politici conservative Măsurile de protec ie a patrimoniului arhitectural, istoric au fost luate încă din secolul

al XVIII-lea. De exemplu, în 1769 un decret al Mariei Theresa de Austria proteja arhivele

imperiale. În Anglia la 1877 se înfiinează „Society for the Protection of Ancient Buildings”31,

iar în 1882 parlamentul adopta „Historic Monuments Protection Act”. Cea mai veche legereferitoare la antichităi datează din 1634 în Grecia.

Urmare a unor astfel de măsuri sunt înfiinate marile muzee. În Frana, legea din 1913

asupra siturilor şi monumentelor istorice s-a extins asupra a 12.000 edificii şi proprietăiprivate. Reglementări recente au lărgit măsurile de protecie la cartiere întregi (centreleistorice mai ales). Cererea turistică poate fi sursa degradării edificiilor frecventate intens,necesitând măsuri de protecie suplimentare. Renovarea totală a patrimoniului este adesea încentrul politicii turistice, cum este cazul Cracoviei şi Varşoviei (după 1990).

Mult mai recente sunt alte legi referitoare la patrimoniul istoric şi artistic. CivicAmenities în Anglia şi legea Malraux în Frana au permis lărgirea proteciei asupra unor

cartiere întregi. Politicile de amenajare turistică integrează restaurarea unor monumente

considerate a fi adevărate simboluri ale umanităii (piramide, castelele de pe Loire, turnul din

Pisa, Capela Sixtină, Turnul Eiffel etc).Alte situri sau monumente au intrat în grija U.N.E.S.C.O. fiind considerate ca bunuri

ale patrimoniului universal mondial. Toate aceste obiective sunt inta turiştilor, care doresc să „trăiască”, să simtă atmosfera istorică a unor monumente vechi şi pline de glorie. Fie elecapitaliste, fie ele socialiste, ările au o politică de conservare a patrimoniului adecvată pentrucă ele sunt conştiente de moştenirea pe care timpurile trecute ne-au lăsat-o spre aducereaminte.

31 Morris şi Webb au fondat Society for the Protection of Ancient Buildings (S.P.A.B.) cu scopul de a mai pune oprelişti excesului de zel alrenovatorilor, care interveneau f ără scrupule în planurile iniiale ale clădirilor istorice. Puin mai târziu, unul din discipolii celor doi şi primiimembri ai S.P.A.B., W.D. Sugden, va fonda Nicholson Institute (1881-1884) la Leek (Staffordshire), care se va avea ca obiect de activitateprotecia monumentelor istorice.




55

Organismele care se ocupă de protecia acestor monumente pot fi de stat sau private,

iar în unele cazuri ale unor ări în curs de dezvoltare, fondurile internaionale (Egipt, unde

templele de la Abu Simbei au fost salvate prin astfel de eforturi, India, Nepal, sauCambodgia), adesea sub egida U.N.E.S.C.O. Gustul „cultural” al turiştilor justifică astăzichiar şi conservarea unor ansambluri arhitectonice f ără o valoare deosebită (în Canada sauS.U.A., mai ales case în stil colonial).

Probabil ca aciunea de conservare a patrimoniului nu ar fi avut atâta succes f ără incidena turismului asupra acestora. Este suficient să amintim deschiderea unor palate vechiturismului, această deschidere permiând finanarea unor restaurări foarte scumpe, în aită ordine de idei, unele din aceste monumente sunt folosite pentru a adăposti unele exponate saumuzee, aşa cum este cazul pentru Castelul Beaulieu din Hampshire (proprietatea familiei Montagu) şi care adăposteşte Naional Motor Museum.

Umanitatea a început să devină conştientă de opera pe care o realizează şi a trecut lasalvarea unor „urme” antropice de tipul unor unităi industriale vechi şi care nu mai erau

utilizate pentru economie. Uzinele textile vechi din Lodz (Polonia) sau cartierul industrialvechi Castlefield clasat din 1979 Urban Heritage Park sunt doar două astfel de exemple.Aciunile de salvare patrimonială sunt de cele mai multe ori foarte costisitoare, cel mai

relevant exemplu fiind Veneia, Din 1972, U.N.E.S.C.O. a pus în practică o Convenie aPatrimoniului mondial, cultural şi natural. Până în 1987, 91 de ări ratificaseră această Convenie, iar din octombrie 1993 fac parte 136 de ări, ele beneficiind de 1 % din bugetulU.N.E.S.C.O. anual. în 1991, 359 de monumente şi situri beneficiaseră de politica de salvare aU.N.E.S.C.O., iar în 1993 lista de inventar cuprindea 378 de obiective din 86 de ări,

diversitatea lor fiind atât de ordin spaial, dar şi structural (de la Veneia până la Machu Pichu

etc).Criteriile de selecie a monumentelor şi siturilor care pot beneficia de politica de

salvare a U.N.E.S.C.O. şi să fie selecionate ca f ăcând parte din patrimoniul cultural mondial

sunt următoarele:- să constituie o realizare unicat (grădinile Shalimar în Pakistan, castelul Chambord în

Frana etc.);- să fi exercitat o influenă considerabilă într-o anumită epocă (centrele istorice ale

Florenei şi Siennei în Italia);- să aducă o mărturie asupra unei civilizaii dispărute (palatele regale Abomey din

Benin, Macchu Picchu din Peru etc.);- să ilustreze o perioadă istorică semnificativă (situl Abu Mena în Egipt, centrul

istoric Salvador de Bahia în Brazilia);- să constituie exemple de habitate tradiionale (valea Mzab în Algeria, satul Holloko

în Ungaria);- să fie direct asociate la idei sau credine eseniale (oraşul sacru Kandy din Sri Lanka,

Independence Hali din Statele Unite).Criteriile de selecie a obiectivelor care să facă parte din patrimoniul mondial natural

sunt:- să ilustreze marile etape de evoluie a Terrei (insulele Galapagos aparinând

Ecuadorului);- să reprezinte procese geologice în curs (vulcanii din Hawai în S.U.A., Los Glaciares

în Argentina);- să constituie formaiuni remarcabile sau de o frumusee excepională (Kilimandjaro

în Tanzania, rezervaia Scandola în Frana) ;

- să conină habitate de specii ameninate cu dispariia (parcul Garamba din Republica

democratică Congo, parcul Wood Buffalo din Canada).




56

În afara patrimoniului arhitectural, o politică intensă se duce pentru prezervarea

mediului natural. De exemplu, un decret imperial din 14 decembrie 1810 interzicea în Fran acultivarea dunelor. Lupta împotriva poluării, foarte activă în ultima vreme, are ca scop şipăstrarea echilibrului natural în anumite zone ale planetei.

În Marea Britanie, British Tourism Authority colaborează cu National Trust (ageniefunciară publică) cu scopul de a proteja şi gestiona spaiile montane şi litorale aflate sub

incidena turismului. În S.U.A. şi Canada, situaia privind protecia este mult mai eterogenă,un organism privat ca National Parks and Recreation Association gestionând toate parcurilenaionale din Appalachi şi Stâncoşi, una din reguli fiind supravegherea respectării unităii deechipament pe utilizator prin implantarea infrastructurii turistice (1 teren de tenis la 2000 delocuitori). Cea mai vizibilă formă de păstrare a unor ecosisteme este constituirea unor parcurinaionale. Tonul l-au dat nord-americanii, care, în 1872, au creat primul parc na ional din

lume (Yellowstone) urmat de Yosemite şi de Sequoia National Park (1890). Exemplulamerican a fost rapid urmat de Canada, unde în Stâncoşi s-au creat trei parcuri între 1885-1887, de Australia şi Noua Zeelandă. În Europa, primii promotori au fost suedezii (ParculNaional Sarek, 1909), elveienii (Parcul Naional Engadina, 1914) urmai de francezi şispanioli. Pe parcursul secolului al XX-lea, parcurile naionale au „coborât” de pe înălimile

montane spre zonele joase. Aici s-au impus prin măsuri specifice mai ales zonele umede(mlaştini, delte, lunci, complexe lagunare) care găzduiesc ecosisteme foarte variate, de o mare

însemnătate pentru asigurarea unui echilibru regional.Deşi turismul nu contribuie chiar atât de mult la poluare, s-au luat măsuri specifice de

utilizare a spaiilor naturale sensibile (restricii de acces în parcuri naionale şi rezervaii etc.).

Se doreşte astfel gestionarea eficientă a unor medii sensibile (faleze, dune, plaje), dar şi

evitarea supraîncărcării turistice (sarcina maximă este de 1 persoană la 4 m2 de plajă în Belgia

sau la 14 m2 în unele staiuni din Bulgaria).

ările intertropicale au pus şi ele la punct o politică corespunzătoare de protecie a

mediului înconjurător. India, China, Indonezia, Columbia fac uz de această politică pentru adeclara numeroase parcuri cu valene naturale şi implicit turistice. Insule cum ar fi Galapagos,aflate la 1000 de km de Ecuador, sunt un exemplu dintre cele mai cunoscute în acest sens.Staia Darwin din Galapagos este un post de observaie a mediului natural, care primeştecercetătorii din toată lumea. Pericolul pentru Galapagos survine din tot mai marea presiune pecare o exercită turismul asupra acestor insule şi implicit din degradările care ar urma uneideschideri turistice largi.

Măsurile care se iau în unele ări vizează salvarea unor entităi naturale (parcuri),

protecia siturilor sensibile (dune, faleze) şi controlul dezvoltării turistice pentru a nu declanşa

dezechilibre iremediabile pentru natură.Zonele recreative periurbane au funcii mixte turism-petrecerea timpului liber în mod

plăcut, ele fiind proiectate uneori din start pentru aceste funcii şi se supun unei amenajări a

teritoriului care să răspundă pe deplin acestui comandament. Primii vizai sunt locuitoriioraşului sau ai aglomeraiei pe care o înconjoară şi de cele mai multe ori sunt formate dinspaii forestiere şi agricole. Totul este subordonat unei politici de echilibru între mediul ruralşi turism-petrecerea timpului liber. Olanda a luat măsuri pentru spaiul periurban pentru capopulaia din aglomeraii urbane să-şi poată petrece în mod plăcut timpul liber. Măsurisimilare au fost luate de Germania cu naturparks (păduri, fluvii) şi revierparks (baze depetrecere a timpului liber în parcurile amenajate din bazinul Ruhr) sau în Anglia cu countryparks. Centurile periurbane cu rol de recreare sunt prezente în ările cu densitate a populaieimare şi care nu dispun de rezerve spaiale imense. În ările cu întindere mare de tipul S.U.A.,Canada, Australia, Noua Zeelandă, spaiile periurbane sunt rezervate petrecerii timpului liberde vecinătate. Centurile verzi periurbane nu sunt în mod automat turistice, ele având de multe

ori rolul de protecie, iar pentru a le păstra acest rol, autorităile se văd puse de cele mai multeori în situaia de a interzice turismul sau activităile recreative pentru anumite poriuni dinacestea. Un exemplu în acest sens este Lande de Lunebourg din Saxonia joasă, care a fost




57

declarat în 1920 Naturpark (primul din Germania) şi care f ăcea cu greu faă unui flux de 4milioane persoane pe an. La Paris s-au delimitat 5 Zone Naturale de Echilibru pentru a puteaface mai bine faă pericolului supraexploatării.

O grijă constantă se acordă proteciei sociale. Turismul este în general bine primit,favorizând crearea de locuri de muncă. În unele cazuri, turiştii trebuie să se conformezeobiceiurilor locale (etice, morale sau gastronomice). Multe dintre aceste măsuri par să

atenteze la libertatea turiştilor (interdicia consumului alcoolului sau a inutei indecente înmulte ări musulmane), dar au şi menirea de a evita distrugerea socială şi morală a societăilorrespective. Protecia mediului uman este legată şi de proprietatea terenurilor, turismul ducândo adevărată luptă în acest sens (până la 50 % din terenurile comunelor de pe litoralul nordic alMediteranei sunt deja în mâinile unor proprietari străini).

Integrarea turismului în ă rile primitoare a preocupat mult timp unele ări. De

exemplu, în Austria s-au dezvoltat foarte mult camerele de oaspei şi prestările de activităi

turistice de către localnici (fremdenzimmer). Tot aici se merge până acolo încât este interzisă vânzarea unor terenuri străinilor, aşa cum este cazul în Tirol sau sunt controlate tranzaciileimobiliare.

În ările lumii a treia, concesiunile financiare sunt sever reglementate pentru a evita

neocolonialismul (Mauritius, Sri Lanka). Se remarcă păstrarea tradiiilor şi crearea de centreculturale în multe insule predominant turistice pentru a evita aculturarea indigenilor (Hawaii,Tahiti, Martinica). În 1987, a fost ratificată de către 91 ări, o convenie prin care 1 % dinbugetul U.N.E.S.C.O. este pus în slujba conservării diverselor forme de patrimoniu.

Autorităile hawaiiene au creat centre culturale polineziene pentru primirea turiştilor,

pentru a evita aculturarea populaiei locale. Fidji, Tahiti, Guadelupa, Martinica caută să pună

în valoare patrimoniul lor uman prin punerea în contact personalizat a populaiei locale cu

turiştii. Această practică poate lua forma turismului alternativ prin primirea turiştilor în sânulsocietăilor tradiionale (Casamance în Senegal).

Pericolul unei dezvoltări turistice intense asupra populaiei locale este pierdereaidentităii, cel mai elocvent exemplu fiind americanizarea modului de viaă din Caraibe. Iată că turismul poate avea şi efecte perverse asupra mediului, oamenilor şi modurilor de viaă. Potfi aduse şi contraexemple, aşa cum este cazul insulelor Hawaii sau Baleare şi care suportă o

încărcătură turistică mare (250-500 de turişti pe an pe hectar) f ără ca aceasta să le afectezeprea mult. Protecia populaiilor autohtone necesită o politică complexă socio-economică,ecologică, culturală şi spaială, mai ales în cazul populaiilor fragile.

b) Politicile de amenajare şi dezvoltare Se pot distinge două categorii de astfel de politici:

- politicile tradi ionale - al căror obiectiv îl constituie crearea unei serii deechipamente necesare primirii şi sejurului unei anumite categorii de turişti (străzi, aduciuni

de apă, canalizare etc.). Adesea, la originea multora se află iniiative particulare (la Nisa,

celebra Promenade des Anglais a fost creată de colonia engleză). În staiunile clasice seconsumă mai mult spaiu decât în cele moderne. Depăşite de turismul de masă, reamenajareaacestora a necesitat unele lucrări complementare (construcia unor palate de congrese, aporturilor de agrement). La început, totul era gândit în interesul turismului, lăsând deoparteproblemele ecologice sau culturale ale mediului (La Deauville, zeci de hectare de dunesensibile au fost acoperite cu locuine private). Staiunile tradiionale au căutat să-şi păstreze

stilul arhitectural şi urbanistic, chiar şi atunci când au trebuit să se extindă pentru a face faă

afluxului de turişti. Politica de amenajare turistică a lor a trebuit să fie punctuală prin

construirea de porturi pentru iahturi, palate de congrese etc. Ultimele decenii marchează oschimbare de optică în politica de amenajare turistică prin trecerea de la subordonarea politicii

la nevoile turistului la prezervarea mediului.

Consecinele spaiale ale dezvoltării turismului au generat, printre altele, apariiacartierelor turistice în apropierea unui pol atractiv. Au apărut degradări peisagistice, situridenaturate, anarhie urbanistică, toate fiind cauzate de o politică turistică punctuală şi destul de




58

succintă, de cele mai multe ori. Turismul de masă este principalul generator de astfel depolitici, dar nu în ultimul rând goana după profit.

- politicile sistematice, planificate – specifice epocii postbelice, când toate aciunile de

dezvoltare a turismului au inut cont de necesitatea planificării . Orice program operaionaltrebuie să cuprindă finanarea, comercializarea, amenajările spaiale, totul în scopul păstrăriiunui echilibru în raport cu mediul. Cu toate acestea, în pofida constrângerilor legiferate, nu s-a

reuşit totdeauna evitarea distrugerilor (despăduriri, reduceri ale plajelor, prăbuşirea falezelor).Politicile recente încearcă să concilieze aciunile locale cu cele regionale, naionale sauinternaionale utilizând studii minuioase (bazate pe analiza frecvenei turistice, a veniturilorsau pe criteriile regionării geografice). Acest lucru este specific în primul rând ărilordezvoltate (în Germania, de exemplu, încă din anii ‘60 au fost amenajate în Westerwaldcapacităi de cazare în sate de vacană, pentru practicarea turismului „verde”). În Frana acestepolitici au mers până la protejarea, în diverse grade, a 27 % din teritoriul naional.Generalizarea politicilor conservative, amenajiste au ca scop atenuarea impactului spaial alturismului, care poate contraveni turismului de masa. Este motivul pentru care, în ăriledezvoltate, există un anumit compromis între dezvoltarea liberală şi cea planificată a spaiilorturistice.

În ările în curs de dezvoltare lipsesc, de obicei, planurile de anvergură, politicileturistice au caracter punctual. Rareori se are în vede reconservarea sau amenajarea mediuluinatural, turismul dezvoltându-se acolo unde găseşte condiii favorabile. O excepie oconstituie Mexicul unde turismul este dominat de capitalul nord-american, practicându-seinvestiii selective în favoarea unor noi zone (cazul staiunii Cancun din peninsula Yucatan,

sau prezervarea şirurilor precolumbiene).Multe state ce posedă un patrimoniu deosebit au optat pentru proiecte deschise

turismului de masă. Este cazul Indoneziei ce beneficiază deja de experiena acumulată în

planurile de dezvoltare turistică din insula Bali, încercând astăzi să amenajeze, litoralul

nisipos din nordul Jawei, combinând turismul balnear cu cel cultural (Borobudur, Bogor) şiadaptând amenajările la necesităile socio-economice specifice. China duce o politică similară, iar Cuba are ambiia de a deveni o placă turnantă a turismului în Caraibe (îngreunată de blocada nord-americană).

În afara politicilor naionale se impun în ultimul timp şi planurile de amenajare

interregionale. Aşa a fost cazul C.A.E.R. unde s-a încercat armonizarea activităilor turistice.În Europa de Vest astfel de planuri au vizat zonele „frontaliere”, cum a fost cazul

spaiului renan, sau al litoralului mediteranean. Proiecte interregionale sub egida O.N.U. sunt

în curs în Africa, unde unele state insulare se asociază pentru a canaliza fluxurile turistice(Seychelles, Mascarene în Oceanul Indian). Numeroase acorduri de cooperare sunt în curs

între ările cu tradiii în amenajarea turistică şi cele în curs de dezvoltare (Filipine, unde

construciile hoteliere în zonele litorale se multiplică cu sprijin american, India şi Nepalul ce

valorizează regiunile montane ale Himalayei cu sprijin internaional sau China ce beneficiază de sprijin francez în punerea în valoare a imensului potenial de care dispune).Turismul de masă pune numeroase probleme în condiiile în care mult timp au fost

favorizate activităile legate de cazare şi mai puin cele legate de animaie. Problemeleecologice şi sociale frânează astăzi dezvoltarea turismului integral propagat de companiilemultinaionale comerciale. Concentrarea turistică poate avea un efect distructiv ca şi crizele

politice sau poluarea (cazul staiunii Rimini, ale cărei plaje au fost invadate de alge verzi în

1988). Orice centru turistic se transformă cu timpul în produs turistic ce evoluează în funcie

de modă şi tehnică. De la etapa iniială se ajunge într-o fază de maturitate, după care urmează

obligatoriu o operaie de reconversie pentru a evita decăderea.Un exemplu tipic de amenajare turistică planificată îl constituie planul de amenajare a

sta iunilor integrate de sporturi de iarnă din Frana (le Plan Neige), demarat la începutulanilor ‘60, unul din cele mai grandioase din perioada postbelică. Obiectivul declarat a fostacela al dezvoltării turismului hibernal prin atragerea clientelei străine cu resurse financiare




59

mari şi crearea de locuri de muncă într-o regiune rurală aflată în declin: Alpii francezi. Esenaplanului constă în proiectarea şi implantarea unor staiuni noi la altitudini mari, pentru acontracara caracterul anarhic al dezvoltării staiunilor alpine din prima generaie. Statul a avutrolul esenial în acest proiect, comunităile locale fiind prea sărace pentru a avea propriileiniiative. Au fost alocate astfel sume enorme pentru echiparea masivelor muntoase cuinstalaii specifice, urmărindu-se o amenajare conformă cerinelor ecologice. Statul a selectat,

prin studii minuioase, localităile care urmau a fi dezvoltate. Dificultatea majoră s-a dovedit afi convingerea comunităilor locale de avantajele pe care le poate aduce turismul, având învedere că toate terenurile erau în proprietate privată. Au fost construite în cele din urmă 20 destaiuni integrate (Tigne, Super-Tigne, Isola I şi II sunt printre cele mai cunoscute), care aurespectat următoarele principii:

- implantarea la altitudini mari (în jur de 2000 m), pentru a avea asigurată materia

primă - zăpada;- exproprierea la pre uri avantajoase pentru comunităile locale, a terenurilor ce

urmau a fi amenajate;- dezvoltarea planificat ă şi realizată de către un unic promotor (imobiliar, construcii

mecanice, comer);- finan area multiplă , asigurată din împrumuturi publice, bănci şi societăi imobiliare;- zonarea func ională judicioasă a spaiilor rezideniale, căilor de comunicaii şi

spaiilor destinate practicării sporturilor;- arhitectura specifică favoriza construirea unor imobile de mari dimensiuni, puse la

vânzare sau închiriate. Spaiul construit a fost diminuat la maximum pentru a limita

deplasările, din hotel ieşindu-se direct spre pârtiile de schi dispuse în evantai şi mobilate cuinstalaii de urcare-coborâre.

Bilanul acestui plan a fost pozitiv, Frana depăşind astfel Elveia şi Austria în privina

domeniului schiabil devenind principala piaă turistică de profil. Au existat însă şi

dezavantaje-imposibilitatea asigurării unei frecvene turistice în sezonul estival şirentabilitatea economică mai redusă, slaba acordare cu tendinele actuale care privilegiază turismul rural. Este motivul pentru care în ultimul deceniu au fost construite noi staiuni multmai atente la tendinele noi ale gustului turistic, localizate îndeosebi în Alpii Provensali(Valmorel de pildă).

Politicile spaiale ale turismului arată şi ele cu claritate influena gradului dedezvoltare tehnico-materială asupra acestor activităi devenite o adevărată industrie înultimele decenii. Trebuie spus că cele mai multe politici de dezvoltare dau prioritateeconomicului din dorina câştigurilor rapide, lăsând pe plan secund politicile conservative.




60

6. REGIONAREA TURISTICĂ

Fenomenul turistic, aidoma tuturor proceselor din ecosferă, are o dinamică proprie,concretizată în expansiuni şi regresii, în intensificări şi atenuări ritmice, care nu-i afectează

însă, în plan general, afirmarea progresivă. Cel puin în etapa actuală, curba evoluiei sale este

ascendentă, iar prognozele pentru viitoarele decenii confirmă acest mers. Asistăm încă, pevaste teritorii, la o dezvoltare extensivă a turismului, incluzând resurse atractive nevalorificateşi generând fluxuri noi între centrele emiătoare şi ariile receptoare recent apărute. Paralel, seproduce o intensificare a activităilor recreative în vechile areale prin adaptarea ofertei la noilecerine. Simultaneitatea proceselor extensive cu cele intensive conduce la remodelareaspaiului turistic, la integrarea sa în sisteme funcionale al căror produs este satisfacereadeplină a cererii, în condiii de eficienă economică maximă.

Având ca substrat şi catalizator al desf ăşurării sale mediul geografic, turismul reuşeştesă coaguleze într-un ansamblu unitar toate componentele acestuia, de la substratul geologicpână la factorul uman. Consecina imediată este apariia unei vaste reele de inter-relaii şi

condiionări menite a individualiza actul recreativ între celelalte activităi omeneşti.

6.1. UNITĂI TAXONOMICE TERITORIALE

Ocupând un anumit spaiu pe care şi-l asumă, fenomenul turistic primeşte o tentă

geografică absolută. Rămâne însă, ca dificultate, operaia de a evidenia particularităile

acestui teritoriu şi modul cum se dezvoltă în limitele lui procesele recreative. Aciunea

necesită o abordare care să vizeze structura deosebit de complexă a fenomenului în sine,nivelele lui multiple de integrare şi ierarhizare. Demersul logic porneşte de la unităi-etalon defactură celulară (punctul sau obiectivul turistic), trece prin faza asocierii unor componentesimple (complexul turistic), pentru a ajunge la unităile teritoriale în perimetrul cărora

procesul recreativ se conturează deplin (zona şi regiunea turistică).Taxonomia unităilor funcionale turistice este foarte bogată, incluzând obiectivul,punctul, centrul, complexul, arealul, subzona, zona, subregiunea sau regiunea turistică. Seobservă că semnificaia unora dintre ele este foarte apropiată, ceea ce conduce adesea lainevitabile confuzii. Apreciem că fenomenul turistic poate fi surprins în toate detaliileevoluiei şi răspândirii sale operând cu următoarele patru categorii de unităi: punctul, centrul,zona şi regiunea turistică.

Punctul turistic este asociat frecvent unui obiectiv cu valoare turistică. În accepiuneamultora el însumează atât resursa, cât şi infrastructura necesară punerii ei în valoare (o peşteră devine obiectiv turistic numai în momentul asigurării accesului şi condiiilor de vizitare, încaz contrar, deşi poseda atribute pitoreşti, va rămâne în afara exploatării şi interesului cererii).

Punctul turistic are o extensiune redusă, rezumându-se la o resursă naturală sau antropică, ocale de acces şi, eventual, o bază de cazare sau alimentaie publică. Bazele de cazare pot să lipsească (coloanele de bazalt de la Detunata goală, spre exemplu) f ără ca noiunea de punct

turistic să-şi piardă din semnificaie. Dimpotrivă, atunci când baza de cazare va fi construită

într-o regiune lipsită de activităi, rolul şi funcia sa turistică sunt incerte.

Centrele turistice sunt rezultatul concentrării spaiale a mai multor resurse atractive, în

majoritatea cazurilor de acelaşi tip. Fenomenul concentrării obiectivelor nu este sinonim cu

apariia a tot atâtea puncte turistice, deoarece se tinde spre o infrastructură unică, menită să includă şi să deservească toate obiectivele existente. Daca resursele sunt puin variate castructură, centrul se va specializa în practicarea unui anumit tip sau formă de turism (celcurativ, în perimetrul surselor de apă minerale sau termale). Când varietatea resurselor estemare se afirmă turismul polivalent şi forme variate de realizare a recreării.

Centrul turistic se poate individualiza în teritoriu ca entitate de sine stătătoare -staiunea turistică - sau se poate suprapune unui habitat cu funcii complexe, cum este




61

localitatea turistică. Noiunea de centru turistic este frecvent substituită cu cea de “complex

turistic”, ambele tinzând să surprindă începutul organizării unui sistem coerent de exploatare aresurselor şi de desf ăşurare multilaterală a procesului recreativ.

Zona turistică reprezintă o unitate spaială în perimetrul căreia coexistă un numărnedefinit de puncte şi centre turistice. Ele sunt conectate prin relaii strânse de colaborareorganică, astfel încât entitatea teritorială pe care o alcătuiesc funcionează ca un sistem

integrat. Funciile elementelor componente sunt subordonate, prin implicare directă, funcieisistemului astfel constituit (de exemplu Bucovina).Delimitarea zonelor turistice este o operaie dificilă numai în contextul neînelegerii

resorturilor intime ale acestor activităi. Având permanent în atenie mobilul recreării şi esenafenomenului turistic, acest tip de unităi teritoriale se vor contura aproape de la sine. Ele nu sesuprapun, în majoritatea cazurilor, unităilor de relief, diviziunilor administrative şi nici măcarzonelor economico-geografice. Limitele şi suprafa a zonelor turistice vor fi trasate de

mi şcarea în teritoriu a fluxurilor turistice, în cadrul unei că lă torii a că rei finalitate

(recreativ-curativ-culturală ) s-a realizat pe deplin.

Abordarea metodologiei zonării porneşte de la o serie de principii şi criterii, multedintre ele aplicabile întregii realităi geografice, altele având tente specifice evidente. Astfel,

principiul unicit ă ii susine necesitatea nerepetării, în timp şi spaiu, a fenomenului turistic.Subliniem faptul că nerepetarea va viza un spaiu limitat, în caz contrar se va delimita o zonă unică ce va cuprinde şi teritoriul de repetabilitate. Ca urmare, pot exista zone asemănătoaredistanate între ele, dar f ără a fi identice.

Conform principiului omogenit ă ii desf ăşurarea fenomenelor recreative în cadrul uneizone va fi continuă. Discontinuităile, a căror apariie este inevitabilă, se vor înscrie în limitele

de tolerană între care procesul nu este afectat structural şi nu este reorientat. Omogenitatea

fizionomică a zonelor turistice nu este o condiie sine qua non a delimitării lor (aşa cum se

întâmplă, de exemplu, în geografia fizică), ştiut fiind că tocmai heterogenitatea stimulează atractivitatea.

Se consideră în general că principiul func ionalit ă ii rămâne fundamental în trasareaunităilor cu specific turistic. Ea rezultă din integritatea interaciunilor tuturor componentelorgeografice pe orizontală (în plan teritorial), cât şi pe verticală (ierarhizare). Funcionalitateapresupune anumite intensităi, direcii şi sensuri în distribuia spaială a fluxurilor de interese,materie şi energie. Se subliniază intervenia în regionarea turistică a cererii cu opiunile eideoarece întregul fenomen este, în ultimă instană, condiionat de prezena şi diversitatea

acesteia. Principiul menionat se implică decisiv în trasarea limitelor zonelor turistice, care

vor coincide întotdeauna unor rupturi func ionale asemănătoare pragurilor ineriale ce nu pot

fi depăşite.Dintre criteriile folosite în delimitarea zonelor turistice se detaşează cele referitoare la

resursele atractive şi circula ia turistică . În primul caz se iau în considerare: mărimea,

varietatea şi consistena fondului atractiv: gruparea în teritoriu a obiectivelor, accesibilitatealor. Pentru fluxul turistic s-au avut în vedere intensitatea şi volumul circulaiei, durata medie asejurului, sezonalitatea, tipul de turism practicat, numărul turiştilor străini etc. Alte încercăride zonare acordă importană gradului de dezvoltare a infrastructurii, populaiei active angajate

în deservirea turistică sau eficienei economice a exploatării. Riscul erorilor în zonare sediminuează mult în cazul aplicării ambelor criterii, fapt ce oferă nu numai o privire deansamblu asupra fenomenului analizat, dar reuşeşte să surprindă elementele eseniale ale

sistemului turistic astfel constituit.Clasificarea zonelor turistice relevă o diversitate de opinii şi criterii utilizate. Astfel,

după importana lor în circulaia turistică ele pot fi:

- zone turistice de importană internaională;

- zone turistice de importană naională;- zone turistice de importană regională;- zone turistice de importană locală.




62

Când se iau drept criterii de bază elementele constitutive ale fondului atractiv, zoneleturistice se clasifică astfel:

- zone cu potenial deosebit;

- zone cu potenial mediu;- zone cu potenial limitat.

După tipul de turism practicat se difereniază:

- zone destinate turismului de recreare;- zone destinate turismului curativ;- zone destinate turismului polivalent;- zone destinate turismului cultural (de informare).

Este evident paralelismul care se realizează în primele două situaii, când zonele cu un

potenial atractiv ridicat devin teritorii de practicare a turismului internaional sau naional, iar

cele cu resurse limitate au o importană locală etc.

Regiunea turistică . Deşi noiunile de “zonă” şi “regiune” par incompatibile, ambele

definind unităi teritoriale funcionale, taxonomia turistică le poate reine între elementeleproprii de operare. Motivaiile acestui aspect sunt incluse în rangul lor diferit: zona seconstituie în urma primului proces de asociere spaială a celulelor de habitat turistic, în vreme

ce regiunea cuprinde în limitele sale arii vaste la scara cărora fenomenul turistic se desf ăşoară în întreaga sa complexitate. Aceasta este, de altfel, deosebirea esenială între zona şi regiuneaturistică. În primul caz, al zonei, se consolidează un singur sistem funcional cu un gradridicat de specializare, în cel de-al doilea, apar o serie de sisteme funcionale, diferite unele de

altele (sau, atunci când au trăsături comune, sunt distanate între ele), dar toate având ca

numitor comun satisfacerea complexă a cererii turistice.Pentru mai buna înelegere putem apela la exemplul Munilor Apuseni care, din

diverse motive, se instituie într-o unitate turistică de sine stătătoare, de rang superior. Prinpotenialul atractiv extrem de variat şi bogat, prin intensitatea fluxurilor turistice aferente, ei

reuşesc să satisfacă cerine recreative dintre cele mai diverse. Ca urmare, în perimetrul acesteiregiuni, fenomenul turistic se desf ăşoară la cote majore de intensitate şi diversitate(Cocean P.ş.a., 2002).

La nivelul de integrare inferior, al subdiviziunilor, respectiv al zonelor, creştecoeficientul de specializare, de specificitate a actului recreativ. Astfel, pentru partea vestică aMunilor Codru Moma se impune turismul curativ, centrat pe staiunea Moneasa, în Bihor şiPădurea Craiului turismul recreativ, în zona Băişoara turismul hibernal, în perimetrul cheilordin Munii Trascăului turismul de scurtă durată etc.

Dacă regiunii turistice îi este proprie definirea tipului principal de turism practicat(turismul de recreare în Munii Apuseni, turismul curativ în Carpaii Orientali), zonelorturistice le revine rolul de a defini, pentru fiecare areal în parte, formele acestor tipuri.Aspectele enunate reflectă faptul că unicitatea zonei se asigur ă prin specificitate, în timp ce

pentru regiunea turistică este caracteristică unitatea în diversitate.Deşi în cadrul regiunii pot apărea discontinuităi spaiale în distribuirea potenialuluituristic şi aparente rupturi funcionale (turismul curativ din zona Moneasa desf ăşurându-seindependent de turismul recreativ din zona Padiş), funcionalitatea întregului se asigură princomplementaritate. Relaiile în cadrul regiunii turistice vizează conectarea diferitelor sistemefuncionale zonale, centrându-le activitatea asupra unui deziderat ce decurge implicit dinesena fenomenului turistic: satisfacerea deplină a nevoilor sociale ale cererii (recreare, cură,culturalizare) şi realizarea eficienei economice.

Literatura turistică utilizează şi noiunea de bazin turistic pentru a desemnamegateritoriile căutate pentru practicarea turismului, menionând ca exemple bazinul Asiei deEst şi Sud-Est-Pacific şi bazinul Caraibe-Antile.




63

6.2. AŞEZĂRILE TURISTICE. STAIUNILE TURISTICE

Asocierea diferitelor baze de cazare şi unităi de deservire turistică în plan teritorial

generează o formă de habitat caracteristică. Rezultă astfel aşezări în care funcia recreativă

sau curativă se impune parial sau în exclusivitate.

Pentru ca o aşezare oarecare să poată fi inclusă în categoria habitatelor turistice sunt

necesare următoarele condiii:- prezena în vatra sa ori în vecinătate a unor resurse atractive;- infrastructură de profil complexă şi diversificată;- beneficiile obinute din practicarea turismului să depăşească, comparativ, eficiena

altor ramuri;- intensitatea fluxurilor turistice să fie mai mare de 3.000 înnoptări/an;- modificări induse în fizionomia aşezării.

Pornind de la criteriile menionate, aşezările turistice se clasifică în două categorii

distincte:- localit ă i turistice, în care funcia turistică se dezvoltă paralel altor funcii şi are

caracter complementar;- sta iuni turistice în care funcia turistică este predominantă.

Localit ă ile turistice sunt reprezentate prin sate şi oraşe cu profil economic divers, între care şi activităi turistice sau numai turistice. Populaia activă este repartizată în sectorulprimar, secundar şi cel teriar. Zestrea atractivă a localităilor respective constă, mai ales, înobiective aparinând domeniului antropic, foarte diversificate în marile oraşe. Pentru aşezărilerurale, resursele antropice (în special etnografice) se asociază frecvent celor naturale.

Afirmarea turismului în astfel de localităi este dependentă de raporturile sale cucelelalte ramuri economice (mai ales cu cea industrială, cu care se află frecvent în relaiiantagonice).

Infrastructura are şi ea un caracter complementar, turismul sprijinindu-se în mare parte

pe unităile de deservire generale (bănci, oficii PTT, spitale, instituii administrative, culturalesau sportive).

Fora de muncă utilizată permanent, dar şi în perioadele de vârf cu angajare sezonieră,provine din rândul populaiei active a aşezării.

Sta iunile turistice au apărut pe două căi, respectiv prin dezvoltarea accentuată afunciei recreative în localităile turistice şi prin construirea unor habitate cu o astfel de funcieiniial stabilită.

Dacă, în al doilea caz, procesul este relativ simplu, în prima situaie diversitatea creşte.

Astfel, nu toate localităile turistice vor genera, prin evoluie, staiuni turistice, ci numai cele

capabile să susină pentru o lungă perioadă activităi curative şi de recreare de amploare.

Renunarea la funcia industrială a unui oraş în favoarea celei turistice este o operaie dificilă,

datorită implicaiilor social-economice ce decurg din aceasta.

Principalele caracteristici ale staiunilor sunt înmagazinate în axarea lor exclusivă pesatisfacerea necesităilor recreative. întreaga producie de bunuri din perimetrul aşezării, dar şidin ariile limitrofe, este destinată consumului turistic. Infrastructura cuprinde toate elementeleindispensabile unui sejur îndelungat, începând cu dotările pentru agrement şi cură şiterminând cu unităile de deservire multilaterală.

Fora de muncă ocupată în sectorul turistic aparine într-un procent minim aşezării; eaprovine din aria de influenă apropiată, practicând navetismul, iar în perioadele de vârf se

apelează la personal din regiuni mai îndepărtate (cazul staiunilor litorale în perioada estivală).

După importană staiunile turistice pot fi: internaionale, naionale, regionale sau locale.

Sta iunile interna ionale s-au dezvoltat lângă obiective atractive deosebite, cu statut deunicat internaional. Infrastructura lor atinge nivele superioare în ceea ce priveşte confortul şi

serviciile, iar din punct de vedere promoional sunt cunoscute peste hotare. în ara noastră




64

astfel de staiuni sunt: Băile Felix, Mamaia, Poiana Braşov, Sinaia, iar în străinătate: Baden-

Baden, Karlovy-Vary, Chamonix, Cannes, Nisa, Miami, Viarregio etc.Sta iunile de importan ă na ională î şi au aria de atracie la nivelul fiecărei ări.

Beneficiază de dotări cu un confort superior mediei şi valorifică resurse atractive variate şibogate. Astfel de staiuni sunt Mangalia, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Amara, Eforie etc.

Sta iuni de importan ă regională î şi exercită influena pe o arie mai restrânsă,

exploatând valene curative sau recreative cu o valoare mai modestă. Geoagiu Băi, Stâna deVale, Baia Borşa, Păltiniş, Cheia, Băile Govora, Tuşnad se înscriu în această categorie.Sta iunile de importan ă locală î şi rezumă rolul la exploatarea obiectivelor de mic

potenial atractiv şi la satisfacerea unei cereri, limitate ca mărime şi intensitate. Astfel destaiuni menionăm: Băile Bizuşa, Homorod, Teremia, Boghiş-Băi, Colibia etc.

Mult mai expresivă este clasificarea staiunilor după funciile lor. Se disting, în

consecină, trei tipuri majore: staiuni cu valene curative, recreative şi mixte.

Sta iunile cu func ie curativă valorifică acele elemente ale cadrului natural sau deprovenienă antropică menite a recupera şi conserva starea de sănătate fizică şi psihică aorganismului uman.

Acestea au apărut de obicei în jurul unor vechi nuclee rurale prin dezvoltarea lor

teritorială, în urma măririi fondului de locuit prin construciile de vile, toate acestea înlegătură cu existena unor factori ai mediului natural (ape minerale şi termale, nămoluri,radiaii ionizate, mofete etc.) folosite în vindecarea sau ameliorarea unor maladii.

Dotările caracteristice ale acestor oraşe se înscriu în peisaj, prin prezena vilelor,

hotelurilor, cantinelor, cluburilor, terenurilor de sport, bazinelor etc. Sunt puin populate

permanent, populaia lor fiind foarte densă, înzecindu-se chiar în perioadele „de sezon”,

creând în acest fel noi şi multiple probleme privind spaiul de locuit, aprovizionarea,

transportul etc. în această categorie se include majoritatea staiunilor termale, unele staiuni

pentru sporturi de iarnă, apoi staiunile de pe litoralul mărilor, unde turismul sezonier se

manifestă intens. Unele oraşe-staiuni de acest fel, precum Montecatini Terme (Italia), BăileHerculane (Terme Herculi Aquas - România), Ax-les-Termes (Frana), sunt foarte vechi,datând din vremea romanilor, în locul în care apar la suprafaă izvoarele termale.

Reeaua acestor staiuni cunoaşte în etapa actuală un reviriment legat de cerinele totmai mari privind folosirea integrală a fondului balnear pentru refacerea sănătăii şi pentruodihnă. Este deosebit de bine reprezentat într-o serie de ări precum Frana (Vichy, Evian-les-Bains, Bourbule, St.-Gervais-les-Bains, Vittel), Cehia (Karlovy-Vary, Marianske Lazne),Italia (Viterbo, San Pellegrino etc.), Rusia (Pidtigorsk în Caucazul de Nord) şi România(Căciulata, Olăneşti, Vatra Dornei, Băile Felix etc.).

Printre resursele implicate în acest proces se numără apele termale, minerale şitermominerale; nămolul; climatul litoral sau subteran. Lor li se adaugă variate proceduri decură şi tratament, cum ar fi electroterapie, băi galvanice, aerosoli, băi de plante etc.

Predominana unor resurse şi tipuri de cură a condus la o divizare a staiunilor curative în: sta iuni balneare, climaterice şi balneoclimaterice. Complexele turistice balneare î şicentrează activitatea curativă pe efectul apelor subterane sau de suprafaă, cu temperaturi şimineralizare ridicată. Apei izvoarelor fierbini, surselor minerale, lacurilor sărate, mărilor şioceanelor le revine rolul primordial în susinerea acestui tip de turism. Prezena nămolurilorsapropelice diversifică procedurile de tratament şi, implicit, oferta turistică. Sovata, SlănicPrahova (inclusă recent în reeaua staiunilor balneare de importană naională), Olăneşti,Amara, Călimăneşti, Băile Herculane, Băile Felix sunt doar câteva dintre renumitele staiuniale României.

Staiunile climaterice sunt amplasate în arealele recunoscute prin climatul lor sedativ

şi tonifiant (Stâna de Vale, Buşteni, Păltiniş, Muntele Mic, Predeal, Semenic), iar cele

balneoclimaterice sunt localizate în zonele unde resursele balneare se asociază unuitopoclimat favorabil (Moneasa, Vata de Jos, Vatra Dornei, Tuşnad, Balvanyos etc).




65

Sta iunile cu func ie recreativă constituie o grupare mai larg răspândită, în primul rând în regiunile montane favorabile turismului hibernal şi agrementului estival. Zăpada şi peisajul

grandios constituie principalele surse ale atraciei, întreaga infrastructură fiind orientată spre a

deservi recrearea (Poiana Braşov, Băişoara, Voineasa, Izvoare, Poiana Mărului, Borşa,Fântânele, Bâlea).

Sta iunile cu func ie mixt ă răspund atât cerinelor curative, cât şi celor recreative având

dotări adaptate acestora. Capacitatea de cazate este mare şi foarte mare, iar confortul ridicat.Aparine acestei categorii majoritatea staiunilor turistice litorale, atât în ara noastră, cât şi înalte ări.

Numeroase oraşe ale Terrei au dobândit, cu deosebire în cea de-a doua parte asecolului XX, printre alte funcii şi funcia turistică. De aceea, în acest caz, încă de la început

se impune să se facă o distincie, imperios necesară, între zona turistică şi oraşul ca unitate

turistică. Zona turistică orăşenească este o componentă a oraşului, în general, fiecare oraş

avânt conturat un astfel de areal unde populaia î şi petrece timpul liber (Week-end),remarcabilă prin dotări (unităi de deservire, terenuri sportive, teatru, obiective istorice, spaiiverzi), cât şi prin prezena unor elemente ale mediului fizico-geografîc (lacuri, păduri etc.).

Pentru marile metropole, aceste zone privite în sens restrictiv devin veritabile „regiunituristice polarizate”, deosebit de complexe, capabile să absoarbă mari efective de populaie înweek-end. Ne vom limita, pentru exemplificare, la „banlie-ul turistic” al Parisului, cuimportantele obiective istorice de la Chartre, Pădurea Fontainbleu, Palatul Versailles, Euro-Disney Land etc. şi „hinterlandul turistic” al Londrei cu obiectivele de la Oxford sauCambridge.

Ora şul turistic, ca unitate a peisajului geografic, se caracterizează prin prezena unordotări specifice (unităi de cazare şi deservire a turiştilor, spaii verzi, locuri de agrement, oreea de căi de comunicaie bine organizată, unităi comerciale etc.). Oraşele turistice pun învaloare, în general, poziia geografică pe care o ocupă şi care, prin pitorescul ei, se înscrie caun element principal în conturarea funciei turistice. Relaia poziie geografică -funcionalitate turistică constituie, de altfel, elementul de bază în stabilirea tipologiei oraşelorturistice. Astfel, oraşele turistice se pot clasifica în:

a. Ora şe sta iuni maritime, care s-au dezvoltat ca urmare a avantajelor pe care poziialor, influenată şi de natura ărmurilor, le-o oferea, în strânsă legătură şi cu existena unorplaje extinse, mult căutate de turişti. Calitatea plajelor este, de multe ori, definitorie în

procesul popularii unor astfel de oraşe. Plajele cu nisip fin atrag un număr mare de turişti faă

de cele cu pietriş sau stâncoase, mai puin frecventate. De asemenea, intervin şi elementele

climaterice favorabile: perioadă lungă de insolaie, lipsa vânturilor, prezena vegetaiei etc.

în cadrul Europei se remarcă prezena unor oraşe-satelit turistice, aflate în apropierea marilor

concentraii urbane, a căror geneză este pusă în legătură directă tocmai cu existena plajelor.

Astfel sunt oraşele Brighton de lângă Londra, Estoril lângă Lisabona, Santa Monica lângă LosAngeles, Salerno lângă Napoli, Eforie şi Mamaia lângă Constana etc. Cea mai mare parte aoraşelor turistice maritime se găsesc atât pe ărmul Mediteranei, cât şi al Mării Negre, MăriiBaltice, Mării Nordului şi Mării Mânecii.

Pe ărmul Mediteranei apar în primul rând oraşele de pe Coasta de Azur: Cannes,Antibes, Nice, Monte Carlo, San Remo ş.a. După aceea sunt oraşele litorale ale Italiei: Napoli,Ischia ş.a., la Marea Ionică, Brindisi, Rimini, Veneia ş.a. la Marea Adriatică.

Pe ărmul Mării Negre remarcăm în primul rând oraşele de pe litoralul estic: Varna, Drujba,

Nesebar în Bulgaria, cele de pe litoralul ării noastre, cele de pe ărmul ex-sovietic: Odessa,

Sinferopol, Novorosisk, Poi.b. Ora şele turismului de munte au, spre deosebire de tipul anterior, o dezvoltare

spaială limitată, mai ales în cazul oraşelor dispuse liniar pe văi. Ele pot ajunge până la forma„oraşelor vale – versant”, cum este cazul oraşului Andorra la Vella, capitala principatuluiAndorra. Dezvoltarea lor este strâns legată de formele unor dotări corespunzătoare. De pildă,




66

turismul de iarnă necesită construirea unui echipament special (teleschiuri, schilift etc.). Pe dealtă parte, durata redusă a zilelor de iarnă atrage după sine prezena unor locuri, centre dedistracie, cluburi, cazinouri etc. Acesje oraşe presupun, de asemenea, existena unorposibilităi uşoare de aprovizionare, mai ales a celor care constituie puncte de plecare petraseele montane. în cadrul Europei se remarcă un număr mare de staiuni turistice de munte,mai ales în Alpi, în Carpai, în Dinarici şi Balcani. Cele mai multe oraşe se găsesc în Alpii

Austriei şi Elveiei, unde poziia pitorească, prezena condiiilor pentru practicarea sporturilorde iarnă, cât şi tradiiile vechi privind turismul de munte au permis apariia unor oraşe de acesttip, aşa cum s-a arătat anterior. Istoria oraşelor turistice montane a început în Frana, avându-lca „pionier” pe Abel Balif. Primele oraşe dotate din punct de vedere turistic apar ca urmare aactivităii aşa-numitelor sindicate turistice, iar mai târziu a Touring Club-ului Franei.Preocupările de reprofilare a lor pentru turism s-au concretizat în primul rând printr-oactivitate intensă în domeniul arhitectonicii, dotărilor, valorificării tradiiilor etc. O asemeneaorganizare bună, pregătirea inteligentă şi conştiincioasă a dus la atragerea unui mare număr deturişti, micile orăşele de acest gen f ăcându-şi chiar din aceştia adevărai ageni de publicitateactivă şi influentă. Astfel au apărut numeroase oraşe turistice franceze, începând cuCarcassonne şi terminând cu Grenoble.

În clasificarea oraşelor turistice apare ca un tip distinct şi grupul aşa-numitelor oraşeale Soarelui (Garnier, Chabot, 1971), tip în care sunt incluse oraşele de pe Coasta de Azur, oparte din oraşele din Alpi şi Crimeea. Condiiile de climă (insolaie puternică şi durată mediede strălucire a soarelui) conferă acestor oraşe poziii importante în privina fluxurilor turistice.

Una dintre formele noi ale turismului internaional este cea legată de cunoaşterea valorilor

culturale de circulaie mondială. Cea mai mare fluenă a acestui tip de turism se înregistrează

spre Europa, mai ales spre Italia, Frana, Belgia, Germania etc., precum şi spre oraşele-

capitale.Tot în categoria oraşelor turistice sunt incluse ora şele muzeu, oraşe vechi, cu o

arhitectonică şi un inventar cultural bine conservate, ce păstrează patina trecutului. Sunt, îngeneral, oraşe care „mustesc” de istorie, cu un patrimoniu bine organizat şi conservat. înaceastă categorie se pot include: Bruges (Belgia), Veneia şi Florena (Italia), Weimar(Germania), Cordoba (Spania) etc.

După geograful francez G. Cazes (1995), pot fi desprinse spaial „în plan punctual”,numeroase oraşe ale lumii cu vocaie turistică specializată şi care şi-au câştigat această recunoaştere prin găzduirea unor manifestări de anvergură, care le transformă, pasager sauperiodic (de obicei anual), în veritabili poli turistici de interes mondial. Autorul începedemersul său cu marile aglomera ii urbane polifunc ionale, în cea mai mare parte - ora şe

capitală (remarcabile, dincolo de patrimoniul existent, ca gazde ale unor reuniuniinternaionale - congrese, conferine, reuniuni etc). Sunt citate ca exemple de „ora şe

mondiale”: Paris, Roma, Barcelona, Londra, Praga, San Francisco, Rio de Janeiro, Bangkok,

Cairo ş.a.Alte categorii de oraşe turistice specializate sunt: ora şele pentru turismul de afaceri, caregăzduiesc târguri şi expoziii anuale (Plovdiv - Bulgaria, Harare - Zimbabwe, Leipzig -Germania, Poznan - Polonia, Brno - Cehia, Bucureşti etc.) sau periodice (Osaka, Sevilla,Lisabona, Vancouver, Hanovra -gazde ale expoziiilor realizărilor economieimondiale).Acestea dispun de dotări corespunzătoare (parcuri şi pavilioane expoziionale, săli

de conferine, hoteluri ş.a.) pentru derularea întâlnirilor şi asigurarea unor servicii de calitate.

Ora şele pentru turismul festivalier, consacrate pentru organizarea unor manifestări culturale şiinternaionale (mondiale sau regionale). Pot fi citate în această categorie: Cannes, Monte

Carlo, Veneia, Las Vegas, Londra, Sopot, San Remo, Braşov etc.

Ora şele pentru turismul sportiv s-au individualizat ca urmare a desf ăşurării

competiiilor sportive de anvergură, care şi-au pus amprenta asupra funciei unor oraşe. Estecazul curselor automobilistice de Formula 1 (Imola, Adelaide, Indianapolis, Le Mans,Montreal, Budapesta etc.), raliuri (Monte Carlo), turnee tradiionale de tenis (Melbourne,




67

Paris - Rolland Gaross, Londra - Wimbledon), Jocurilor Olimpice de Vară (Atlanta, Sydney)ori de iarnă (Salt Lake City, Nagano, Lillehamer, Sarajevo, Calgary, Colorado Springs,

Albertville, Grenoble) sau a Campionatelor Mondiale pe discipline sportive (fotbal, handbal,gimnastică), prin care unele oraşe din toate continentele s-au f ăcut cunoscute, devenind întimp „gazde tradiionale”, evident, toate acestea respectând criteriile impuse (financiare,infrastructură, logistică ş.a.) de organizare a unor asemenea activităi.

Ora şe pentru pelerinaj, situate în diverse zone ale lumii, spre care se îndreaptă fluxurimari de persoane, anual sau periodic, cu prilejul unor sărbători religioase (Lourdes, cu celebraGrotă a Miracolelor, Chartre, Aars, Argenteuil - Frana; Mecca, Medina, Fatima - ArabiaSaudită; Ierusalim - Israel; Amalfi - Italia; Anaya - Liban; Czestochowa - Polonia; Montserrat-Spania; Cochabamba - Bolivia; Bearing - Belgia; St. Anne de Beaupre - Canada, SantosLugares - Argentina; Efes - Turcia etc.

6.3. REGIUNI TURISTICE ALE ROMÂNIEI

Dezvoltarea fenomenului turistic se realizează atât în plan-extensiv, noi şi noi teritoriiintrând în sfera exploatării de profil, cât şi în formă intensivă, prim amplificarea şi

diversificarea activităilor recreative, curative şi culturalizante în vechile areale. Corelareatendinelor extensive cu cele intensive şi asocierea lor frecventă duce la remodelarea spaiuluituristic şi la evidenierea unor sisteme funcionale care conservă, numai în anumite proporii,parametrii structurilor anterioare. Ea afectează, deopotrivă, toi factorii ierarhiei spaiuluituristic, începând de la obiectivul de sine stătător până la unitatea teritorială de maximă extensiune care este regiunea turistică. Dacă la elementele de rang inferior (punctul şi centrulturistic) remodelările primesc un caracter structural, vizând evidenierea acelor însuşiri caresunt conforme cu necesităile momentului, la cei de rang superior (zona şi regiunea turistică)ele vizează îndeosebi raporturile şi conexiunile dintre elementele componente, sub aspectulexpansiunii lor în teritoriu. Se are în vedere astfel divizarea agregatelor funcionale, asistemelor ce guvernează interferenele cauzale şi orientează aciunile spre o finalitate

scontată.Referitor la noiunile de „zonă” şi „regiune turistică”, o privire retrospectivă asupra

preocupărilor legate de definirea lor în context naional demonstrează, f ără echivoc, folosirea

prioritară a conceptului de „zonă” şi „zonare” turistică. Aşa cum s-a demonstrat (Cocean,

1996, 2002), cei doi termeni pot coexista, definind entităi spaiale şi funcionale diferite caextensiune şi grad de complexitate, zona integrându-se regiunii ca unitate de rang inferior.Folosirea cvasi-generalizată a noiunii de „regiune” pentru a caracteriza desf ăşurarea spaială a diverselor fenomene geografice dar, mai ales, interferena lor specifică, ne conduce laacordarea unui credit sporit acestui termen. El răspunde, de altfel, mai adecvat necesităilorimpuse de surprinderea şi relevarea întregului ansamblu de procese şi fenomene ce definescdomeniul turistic.

Abordarea dificilei probleme a regionalii turistice prin prisma aspectelor menionate

pune în evidenă o pondere nuanată a diverşilor factori implicai. Astfel, factorii statici

(potenialul atractiv, anumite elemente ale infrastructurii) î şi pierd din relevană în favoarea

celor dinamici (polarizarea spaială a fluxurilor de persoane, bunuri şi mijloace; modificarea

permanentă a trăsăturilor cererii). Ca urmare, în creionarea regiunii, rolul cadrului fizic sereduce paralel cu creşterea semnificaiei fluxurilor de energie şi interese vehiculate).

Regionările turistice realizate până în prezent, pornind de la diverse criterii(omogenitatea ansamblului turistic, calitatea turistică a cadrului natural, tipurile practicate,etnografie, dispoziia căilor de acces etc.) au, aproape f ără excepie, un element comun şianume: tendin a de suprapunere a unit ă ilor turistice peste cele fizico-geografice (Cocean P.

ş.a., 2002). Dacă, în cazul unor unităi peisagistice de mare originalitate, cum ar fi cazulDeltei Dunării sau al Munilor Apuseni, corespondena nu poate fi evitată, se observă că

pentru majoritatea regiunilor fizico-geografice aplicarea criteriului funcional se confruntă cu

insuficiena. Aceasta deoarece sistemul turistic conturat în teritoriul menionat are drept




68

suport parial fie o anumită parte a unităii fizico-geografice, fie se extinde, parial sau în

totalitate, şi asupra celor învecinate. Aşa cum se observă şi din harta prezentată, Carpaii

Curburii, recunoscui ca o grupă montană clar delimitată, alcătuiesc, sub aspect funcional, o

regiune turistică prin asociere cu Subcarpaii Curburii de care sunt strâns ataşai. în modsimilar, grupa centrală a Carpailor Orientali împreună cu Subcarpaii Moldovei desăvârşescun sistem turistic închegat. Rolul funciei turistice îmbracă o serie de ipostaze ce se cer luate

în considerare, fiecare în parte, în operaiunea de regionare. Prima şi cea mai importantă dintre ele rămâne implicarea în delimitarea spa ială a unit ă ilor.

Într-un astfel de context elementele cadrului natural (în primul rând cele morfologicesau hidrografice) se constituie doar în mod aleator în bariere insurmontabile în caleapropagării influenelor sistemului, devenind limite certe. Extinderea, diversificarea şi

modernizarea căilor de acces multiplică prerogativele funciilor sistemului, articulându-1

pozitiv. Un sistem precum cel turistic nu poate funciona optim în lipsa conturării unui specific

propriu, care să-i mobilizeze totalitatea resurselor aferente, să asigure consumul produsuluituristic şi o finalitate adecvată solicitărilor cererii turistice. Complexitatea structurilor interneşi a inter-relaiilor la diferitele nivele generează aspecte contrastante, care conferă regiunii

atributul de „unitate în diversitate”.Viabilitatea regiunii, ca spaiu turistic pe deplin configurat şi ca sistem socio-

economic, este asigurată prin bilanul pozitiv al activităilor din sfera recreativă, curativă sauculturală în care s-a specializat. Funcia sa, ca reflectare a aciunii factorilor favorizând, î şipune o pecete inconfundabilă asupra statutului turistic al regiunii, individualizând-o înraporturile cu unităile limitrofe şi atribuindu-i o poziie specifică în matricea geosfereituristice naionale sau continentale.

Având în vedere considerentele teoretice menionate, teritoriul ării a fost divizat în 14regiuni turistice (Cocean P. ş.a., 2002):

1. Câmpia şi dealurile de vest2. Oaş-Maramureş-Obcinele Bucovinei3. Munii Apuseni4. Depresiunea Transilvaniei5. Munii Poiana Ruscă 6. Munii Banatului7. Grupa centrală a Carpailor Orientali şi Subcarpaii Moldovei8. Podişul Moldovei9. Carpaii Curburii10. Carpaii Meridionali11. Subcarpaii Getici12. Câmpia Română

13. Podişul Dobrogei14. Delta Dunării

6.4. MARILE ZONE TURISTICE ALE TERREI

În funcie de o serie de criterii generale – intre care potenialul turistic (natural şicultural-istoric), echiparea tehnico-materiala a teritoriului, circulaia turistica, poziiageografica, calitatea mediului înconjurător, reeaua de aşezări rurale şi urbane etc., -Organizaia Mondiala a Turismului a distins sase regiuni turistice, care înglobează aproape

toata suprafaa Terrei, şi anume: Europa, Americile, Asia de Est şi Pacific, Africa, OrientulMijlociu, Asia de Sud. Abordarea turismului prin prima geografiei economice mondiale apermis identificarea următoarelor 12 mari zone turistice (fiecare având mai multe subzoneturistice).




69

6.4.1. Litoralul Mediteranei Europene şi al Atlanticului de Est, zona careconcentrează circa o treime din circulaia turistica internaionala a planetei. Se caracterizează printr-o activitate turistica neîntrerupta, staiuni de litoral ce se succed una după alta – fiecareporiune de teren fiind eficient exploatata, diversitatea formelor de cazare, de la pensiunileieftine la hotelurile de cinci stele, marea varietate a unităilor de alimentaie publica şi maiales a celor de agrement – divertisment (de la terenurile de sport la sălile de jocuri de noroc).

Forma dominanta de turism este sejurul pentru odihna şi tratament.Litoralul nordic al Mediteranei Europene şi a Atlanticului de Est (Spania, Italia,Frana). - în Spania, ărmul mediteranean este presărat cu o mulime de staiunibalneoclimaterice, grupate în patru sectoare principale, ce se succed de la grania cu Franapână la strâmtoarea Gibraltar: Costa Brava, având ca punct nodal Barcelona, Costa Dorada,Costa Blanca, desf ăşurată intre Valencia şi Alicante, Costa del Sol, intre Cabo de Gata şiGibraltar, incluzând oraşul istoric Malaga şi staiuni ca Torremolinos, Marbella, Estepona;acestor sectoare li se adaugă Insulele Baleare cu staiuni cum sunt Palma de Mallorca, PuertoSoller, Port Magon, Ibiza s.a. - Riviera mediteraneana franceza este renumita prin staiunile depe Cote d’Azur (Saint-Tropez, Cannes, Nice, Antibes s.a.); - Italia dispune de mai multesectoare de litoral: Riviera italiana (Riviera di Ponente şi Riviera di levante), respectiv

litoralul nord-vestic al Italiei (ărmul Marii Ligurice), desf ăşurată intre Ventimiglia şi LaSpezia, cu staiuni ca San Remo, Nervi, Portofino, Santa Margherita Ligure s.a.; coasta MariiAdriatice intre Veneia şi Rimini (Veneia, Lido di Veneia, Grado, Rimini, Riccione s.a.);Golful Napoli (Sorrento, Amalfi, Salerno, insulele Capri, Ischia s.a.); Riviera Palermitana înSicila şi Riviera Sarda în Sardinia. Tarile din aceasta subzona turistica sunt bogate înobiective turistice nu numai pe litoral, ci şi în interiorul lor: în Spania se remarca îndeosebiAndaluzia (cu centrele Granada, Sevilla, Cordoba, Cadiz s.a.) şi partea centrala a Castiliei (cuMadrid, Toledo, Avila, Segovia, Guadalajara), ambele zone fiind renumite prin bogăia decastele sau cetăi, palate, case vechi, muzee etc.; în Frana – Parisul şi împrejurimile(Versailles, Chantilly, Fontainebleau, Compiegne s.a.), valea Loirei cu vestitele castele(Chinon, Chenonceaux, Blois, Amboise, Chambord s.a.); în Italia –”orasele-muzeu” Roma,Florena, Milano, Bologna, Verona, Padova s.a. cu vestigii şi monumente îndeosebimedievale (cetăi, castele, palate, fântâni, statui etc.), dar şi din antichitate.

ările balcanice, remarcându-se: - Litoralul romanesc al Marii Negre şi celelalteareale turistice din interior (tratate separat). - Litoralul croat al Marii Adriatice (cu sta iuni caOpatija, Potoroz, Dubrovnik s.a.), la care se adaugă, în interior, atracii naturale (PodişulKarst cu peştera Postojna) sau antropice (monumentele din Zagreb s.a.); - Litoralul bulgar alMarii Negre (staiunile Zlatni Piasaci, Albena, Drujba, Varna, Burgas s.a.); în interior Sofia şi

împrejurimile (Vitosa, Borovet), Valea Trandafirilor s.a.; - Litoralul albanez, de-a lungulărmului Marii Adriatice (Durres, Vlore, Tirana s.a.); - în Grecia, ară turistica prin excelenta,se remarca Atena şi împrejurimile (Capul Sunion, insulele Egina şi Elefsis, Marathon,

Salamina, staiunea Vouliagmeni), Peloponezul (cu Epidaurus, Olympia, Corint, Vasse –templul lui Apollo), insulele Rhodos, Creta, Ionice (Corfu, Ithaca, Kythira, Zakynthos s.a.); - în Turcia există mai multe areale turistice: litoralul mediteranean (Antalya, staiunea balnearaAlanya, Tarus, Adana, Iskenderun, Atakya-vechea Antiochie), litoralul egeean (cu Izmir,ruinele Troiei, anticul Pergam), Istanbul (cu faimoase monumente bizantine şi otomane), Efess.a.

Litoralul nord-african al Mediteranei de la strâmtoarea Gibraltar până la CanalulSuez, însorit circa 8 luni pe an şi având peisaj în general atrăgător: - în Maroc, Tangerul cu

împrejurimile (Cabo Negro, Ksar el Kebir, Larache s.a.), Tetouan, al Hoceima, Nadar s.a.; - înAlgeria, coasta mediteraneana cuprinde capitala (Alger), oraşele Bejaia, Annaba, Cherchell(cu moschei, palate, vestigii romane şi greceşti), staiunile balneare Tipassa, Cote Turquoise

s.a. - în Tunisia, arealele Bizerte-Coasta de Cristal, unde există o îmbinare a peisajuluimontan cu cel marin, capitala (Tunis) cu împrejurimile, cu numeroase monumente islamice,ruine feniciene (Cartagina de pildă) şi romane, staiunile Sidi Bou Sid, Jebel Oust, Zaghouan,




70

Capul Bon, oraşul Nabeul, staiunile balneare Hammanet, Sousse (cel mai important centruturistic tunisian), Kairouan, Mahdia, Djerba-Zarzis (insula şi orasul-statiune de pe continent);- în Libia, îndeosebi Tripoli şi cele trei oraşe antice (Sabratha, Leptis Magna, Cyrene); - înEgipt se remarca Alexandria şi împrejurimile, Delta Nilului, iar în interior Cairo şimonumentele din jur (piramidele de la Gizeh –Kheops, Kefren, Mykerinos – şi Saqqara,Abusir, Dahschur, Heliopolis, Memphis, Valea Regilor, oaza El Fayum s.a.).

Litoralul Atlanticului de Est şi Insulele Canare, cu obiective turistice in: - Maroc:traseul Safi-Essaouira-Agadir-Tiznit (cu numeroase monumente, frumoase plaje la punctul de întâlnire al munilor cu oceanul); - Portugalia: “Riviera Portugheza” (cu staiunile balneareEstoril, Cascais, Oeiras), oraşele Lisabona şi Porto (cu numeroase monumente istorice şi dearta), staiunile atlantice Viano do Castelo, Figeuira do Foz s.a. - Spania: litoralul atlanticspaniol (cea mai importanta staiune fiind San Sebastian); Spaniei ii aparin şi InsuleleCanare, aflate la 100-120 km de ărmul Africii, cu staiuni balneare ca Las Palmas, Costa delSilencio, Playa del Ingles, Guatizo, Corralejo s.a. 133 - Frana: staiunile balneare de pe Coted’Argent (Biarritz) şi din Normandia (Mont Saint-Michel, Deauville, Frouville, Honfleur); -Marea Britanie: The East Coast (Coasta de Est) cu staiunile Whitley Bay, South Shilds,Whitby, Scarborough s.a., The South Coast (Coasta de Sud) cu staiunile Eastbourne,

Brighton, Southsea, Bexil şi Insula Wight, coasta vestica a Scoiei (Glasgow, Edinburgh);Londra şi aria înconjurătoare, având ca axa valea Tamisei.

6.4.2. Europa central-nordică, zona care concentrează circa un sfert din circulaiaturistica internaionala a planetei. Se caracterizează printr-o activitate turistica neîntrerupta,formele dominante de turism fiind turismul montan şi sporturile de iarna (gratie potenialuluinatural al munilor Alpi şi Carpati), turismul cultural (legat de bogăia obiectivelorculturalistorice) şi sejurul pentru odihna şi tratament (datorită numeroaselor staiunibalneoclimaterice).

ările alpine (Frana, Italia, Elveia, Germania, Austria şi Slovenia), care polarizează cea mai mare parte a turismului montan european si, totodată, mondial, în special sporturile deiarna, având o dotare tehnica foarte bine dezvoltata (mijloace mecanice de transport pe cablu,pârtii de schi, bob şi săniue, trambuline etc.). Principalele staiuni montane din Alpi sunt: înFrana (Grenoble, Charmonix, Morzine-Avoriaz, Megeve); în Italia (Cortina d’Ampezzo,Vale d’Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola, staiunile de la poalele Alpilor, pe malullacurilor Maggiore-Baveno, Pallanza, Stresa, Como-Bellagio, Como, Garda-Gargnano,Limone, Toscolano); în Elveia (Basel, Geneva, Montreaux, Interlaken, Jungfrau, Davos,Saint-Morritz, Arosa, Sankt Gallen); în Germania (Garmisch Pertenkirchen, Berchtesgaden,Mittenwald, Obersdorf); în Austra (Kitzbuhel, Innsbruck, Krimml, Saalbach, Bad Gastein).

ările de la Marea Nordului şi de la Marea Baltica, în care durata sejurului înstaiunile de pe litoral este scurta, dar se remarca îndeosebi prin existenta unor oraşe-porturicu numeroase monumente: “oraşele de artă” Bruxelles, Anvers, Brugges, Gand, Tournai (in

Belgia), Amsterdam, Haga, Delft, Haarlem, Utrecht (in Olanda), oraşele Hamburg, Bremen,Lubeck, Rostock (in Germania), Gdansk, Gdynia, Szecin (in Polonia), staiunile balneareKnokk-Heist, Ostende (Belgia) Scheveningen, Zandvoort, Noord-Wijt (Olanda), Westerland(pe insula Sylt), Warnemunde (Germania), Sopot, Miedzydroje (Polonia).

ările scandinave, cu potentialul turistic dat de frumuseea şi diversitatea cadruluinatural, precum şi de varietatea monumentelor istorice şi de arta. Principalele obiectiveturistice sunt: - în Danemarca: insula Sjaelland cu capitala (Copenhaga), Trelleborg (tabărafortificata a vikingilor), Helsingor = Elsinore (Castelul Kronborg); peninsula Iutlanda cupietrele runice de la Jeling, Alborg: insula Bornholm cu staiunile Sandvig şi Allinge; - înFinlanda: oraşele Helsinki, Tampere (staiune pentru sporturi de iarna), Turku, Savonnlina.Districtul Lacurilor (cu peisaje frumoase), Laponia; - în Norvegia, Oslo şi împrejurimile

(fiordul Oslo, colinele împădurite Nurmark, cu numeroasele lacuri, Holmenkollen – centru deschi), fiordurile, cel mai renumit tur al fiordurilor fiind Stavanger-Bergen; - în Suedia:




71

Stockholm şi împrejurimile, staiunile balneare Bastad, Ystad, Folkenberg, oraşele curezonanta istorica Goteborg, Lund, Malmo, Helsingborg.

ările Europei Central-Estice, f ără ieşire la mare, remarcându-se prin turismul detranzit şi de cura balneara: - în Cehia: Praga şi împrejurimile, cu o mare bogăie demonumente istorice şi de arta, valea Valtavei, Carstul ceh, staiunile balneoclimaterice dinCehia de Vest (Karlovy Vary, Marianske Lazne); - în Slovacia, masivul Tatra cu numeroase

staiuni montane (Strbske Pleso, Tatranska Polianka); 134 - în Ungaria: Budapesta cu omulime de monumente istorice şi de arta, Lacul Balaton cu salba de staiuni balneare (Siofok,Fonyod s.a.), oraşe şi cetăi vechi:

6.4.3. America de Nord, care concentrează circa 15% din circulaia turisticainternaionala, se caracterizează prin circulaia turistica intracontinentala (peste 80% dinturiştii străini provenind de fapt din ările din zona, îndeosebi din S.U.A. şi Canada), mai alesde tranzit si, intr-o mică măsura, de sejur pentru odihna în staiunile de pe litoralul Pacificuluisau Golfului Mexic. Cuprinde trei subzone, care se suprapun celor trei ări din America deNord.

Statele Unite ale Americii cu: marile oraşe de pe coasta atlantica (Boston,Philadelphia, Washington, New York s.a.). Peninsula Florida cu salba de staiuni balneare

(Miami Beach, Palm Beach, Key West s.a.), coasta californiană (San Francisco –Los Angeles– San Diego), zona Marilor Lacuri, staiunile montane şi de sporturi de iarna (Lake Placid,Sun Valley, Paradise s.a.), parcurile naionale (Yellowstone, Grand Canyon, Yosemite,Sequoia s.a.).

Canada, ară imensa ca întindere, remarcându-se prin atraciile naturale (peisajealpine, preerii, canioane, cascade etc., plus o fauna foarte bogata), vizitate îndeosebi în cadrulparcurilor naionale (printre cele mai mari din lume). Se mai adaugă unele oraşe intre careMontreal (cel mai important centru turistic canadian), Quebec (castelul Frontenac), Toronto,Halifax, Vancouver s.a.

Mexicul cu vestigii şi monumente ale civilizaiilor precolumbiene (aztece şi toltece înpartea centrala, mayase în sud, oraşele bogate în monumente din perioada coloniala (Ciudadde Mexico, Guadalajara, Puebla, Veracruz, Toluca s.a.), staiunile balneare de pe coastapacifica (Acapulco, Zihuatanejo, Mananillo, Mazatlan s.a.), peninsula Baja California s.a.

6.4.4. Comunitatea Statelor Independente, de întindere continentala, cu o circulaieturistica internaionala tot mai intensa, caracterizându-se îndeosebi prin turismul cultural,legat de monumentele istorice şi de arta, muzee etc., şi cel balnear, cuprinde următoarelesubzone:

Moscova şi împrejurimile, cu numeroase monumente, atât istorice şi de arta, cat şimoderne, valoroase muzee etc.;

Sankt Petersburg (fostul Leningrad), cu o mulime de monumente istorice, în oraşulpropriu-zis (Palatul de iarna, astăzi Muzeul Ermitaj), în împrejurimi (Petrodvoret, Puskino);

Ucraina, cu vechi oraşe pline de monumente (îndeosebi Kievul);Caucazul, cu turism montan (vf.Elbrus s.a.), oraşe vechi (Tbilisi, Baku, Erevan s.a.),staiuni balneare (Piatigorsk, Kislovodsk, Essentuki s.a.);

Litoralul Marii Negre, cu staiunile din Crimeea (Ialta, Alupka, Simeiz, Aluska) şi dela poalele Caucazului (Soci, Suhumi, Batumi);

Asia Centrala, bogata în monumente istorice (Samarkand, Buhara, Hiva, Taskents.a.);

Siberia, cu peisaje naturale şi localităi pitoreşti pe Amur şi de-a lungulTranssiberianului.

6.4.5. China şi Indochina, zona turistica în care predomina turismul cultural legat debogăia monumentelor istorice şi arhitectonice din diferite perioade istorice, plus arta,

tradiiile şi obiceiurile: din ce în ce mai mult un motiv de atrac ie il constituie pitoresculcadrului natural şi ascensiunile în Himalaya şi în Tibet. Reprezintă una dintre zonele turisticecele mai bogate în monumente istorice, arhitectonice şi de arta (vestigii ale unor oraşe vechi,




72

pagode, temple, palate statui etc.), remarcându-se Marele Zid Chinezesc, oraşele Xian,Beijing, Chengdu, Jinan, Guangzhou, Kaifeng, Louyangg, Nanjing, Yangzhou, Jingdezhen(“oraşul porelanului”), Yixing (centru al ceramicii şi porelanului), toate în China, zonele 135Yangon-Pegu şi Mandalay-Pagan (ultimul cu peste 5000 de monumente) în Myanmar (fostaBirmanie), Bangkok, Ayuttaya, Sukhotai, Chiang Mai în Thailanda, complexul arhitectonicAngkor în Cambodgia s.a.

6.4.6. America Centrala şi de Sud se caracterizează prin varietatea atraciilorturistice naturale şi antropice, dar forma dominanta o constituie turismul de odihna şitratament în staiunile balneare de pe litoral. Se remarca, prin circulaia turistica, AmericaCentrala (istmică şi insulară), mult căutată de turişti cu venituri ridicate din America de Nord(S.U.A. şi Canada) şi Europa Occidentala.

Antilele Mari şi Bahamas, respectiv Cuba (in principal oraşele Havana şi Santiago deCuba, cu monumente istorice şi de arta, fiind totodată, renumite staiuni balneare), Jamaica(ărmul nordic şi staiunile balneare Montego Bay, Ocho Rios, Port Antonio), Haiti, RepublicaDominicana, Puerto Rico (îndeosebi cu peisaje naturale, staiuni balneare), insulele Bahamas(cu numeroase staiuni balneare: Nassau, Paradise Island, Lucaya Beach s.a.).

Antilele Mici: aproape toate, dar mai ales Grenada, Barbados, Dominica, Saint

Cristopher, Antigua, cu plaje foarte bune şi arhitectura coloniala.America Centrală Istmică, remarcându-se prin vestigii arheologice ale civilizaiilor

precolumbiene maya (Tikal, Piedras Negras, Quirigua s.a. în Guatemala, Copan, Travesia s.a. în Honduras, Tehuacan în El Salvador) şi arhitectura coloniala.

America de Sud, cu vestigii arheologice ale civilizaiilor precolumbiene, îndeosebicea incasa (in Peru la Cuzco şi împrejurimi, Machu Picchu, Cajamarca, Ayacucho),arhitectura coloniala (in Brazilia la Belo Horizonte, Ouro Preto, Congonas de Campo s.a.; înArgentina la Jujuy, Salto, San Miguel de Tucuman s.a.; în Peru la Cuzco, Lima, Arequipa s.a.;

în Columbia la Bogota şi Villa de Leyvi; în Ecuador la Quito s.a.; în Venezuela la Cumana,Valencia s.a.; în Chile la Santiago etc.), staiuni balneoclimaterice (Vina del Mar, Mar delPlata, Playas, Salinas, Rio de Janeiro s.a.), obiective naturale de excepie (fluviile Amazon şiOrinoco, cascade spectaculoase ca Angel, Iguacu s.a., piscuri andine etc.).

6.4.7. India şi ările din regiunea Golfului, zona în care predomina turismul culturalşi religios, legat de bogăia vestigiilor istorice şi arhitectonice, în unele subzone se remarca şinatura locurilor, prezenta staiunilor balneare sau montane.

India şi Sri Lanka, având o mare bogăie de monumente istorice şi de arta (palate,temple, moschei, cetăi etc.), cum sunt cele din Delhi, Combay, Agra – inclusiv renumitul TajMahal -, Madras, Jaipur, Hyderabad, Ahmedabad, Varanasi s.a. în India, cele dinAnuradhapura, Polonnaruwa, Sigiriya, Kandy, Colombo s.a. în Sri Lanka – staiuni montane(Simla, Darjeeling s.a. în Himalaya) şi balneare (pe ărmul Golfului Bengal – îndeosebi Puri –şi al Marii Arabiei, mai ales în apropiere de Mumbai), parcuri naionale şi rezervaii naturale.

Pakistan, în principal cu turismul cultural: aşezările preistorice (Mohenjo-Daro,Harappa, necropolele Thatta), monumente istorice şi de arta (îndeosebi din epoca împărailorMoguli) în oraşele Lahore, Rawalpindi, Peshawar, Taxila s.a.

Bangladesh, unde se îmbină turismul cultural (capitala Dacca, bogata în moschei,vestigiile preislamice, îndeosebi mănăstiri budiste, din districtele Rajshahi şi Bogra) cu celnatural (plaja Cox’s Bazar, staiunile montan Rangamati şi Kaptai, parcuri naionale şirezervaii naturale).

Iran, cu un remarcabil tezaur cultural: vestigii antice, îndeosebi persane (Persepolis,Susa, Isfahan, Hamadan s.a.), monumente postsasanide (Kermanshah, Mashhad, Shiraz,Tabriz, Isfahan s.a.); se adaugă ărmul Marii Caspice şi zona din apropiere, cu staiunibalneoclimaterice şi de sporturi de iarna. 136

Iraq, având valoroase vestigii şi monumente istorice şi arhitectonice ale civilizaiilorantice, îndeosebi asiriana (Ninive, Assour, Ur, Eridu, Lagash, Babylon s.a.), monumenteistorice (îndeosebi în Bagdad şi Samarra).




73

Peninsula Arabia, care se remarca prin monumente istorice şi arhitectonice islamice, îndeosebi cele din Arabia Saudită (oraşele Mecca – cu moscheea în care se afla Ka’ba, “piatrasfânta” a musulmanilor – şi Medina, locul de refugiu al lui Mohamed).

6.4.8. Extremul Orient. Include insulele şi peninsulele din estul Asiei, cu vegetaieluxurianta şi bogate vestigii istorice şi monumente arhitectonice. Predomina turismul culturalsi, în ultima vreme, se afirma turismul de afaceri şi cel de congrese. Aceasta regiune turistica

include, în principal, Coreea, Japonia, Filipine, Indonezia. în Coreea principalele concentrăride monumente istorice şi de arta (temple, palate, statui, muzee etc.) se afla în zona oraşelorKyongdschu, Puyo, Tagu, Tschongdschu, la care se adaugă insula Chejudo, staiunilebalneoclimaterice Wonsan, Madjeun, Waou, Kyeunseung s.a. Japonia se remarca prin bogăiamonumentelor istorice şi arhitectonice din vechile capitale Nara şi Kyoto (ultima cu peste 200de temple), oraşele Osaka (“Veneia Japoniei”) şi Nikko, marile metropole (Tokyo,Yokohama, Nagoya s.a.), staiunile de sporturi de iarna şi balneoclimaterice (Sapporo,Karuizawa, Sugadaira, Beppu, Takarazuka s.a.). în Indonezia există renumite temple îninsulele Java (intre care cel budist de la Borobudur şi cel hindus de la Parambanam), Bali(Pejeng, Tampaksiring s.a.), iar Filipine se remarca prin arhitectura coloniala, manifestărilefolclorice, plaje frumoase, vulcani etc.

6.4.9. Insulele Oceaniei, regiune a planetei în care atraciile principale sunt vegetaialuxurianta, aspectul exotic şi misterul populaiilor băştinaşe. Caracteristic este turismul desejur. Se remarca arhipelagul Hawaii, insulele Tahiti, Noua Caledonie, Samoa, Fiji.

6.4.10. Australia şi Noua Zeelanda primesc, anual, împreuna, peste 1,5 milioaneturişti străini, din care mai mult de trei pătrimi sunt europeni, îndeosebi britanici. Se remarcaprin potentialul natural, cu peisaje frumoase şi o flora şi fauna specifice. Formele de turismparticulare zonei sunt turismul de afaceri, sejurul la rude, turismul de circulaie. Activitateaturistica este concentrata si, apoi dirijata de marile centre urbane: Canberra, Sydney,Melbourne, Perth (in Australia), Auckland, Wellington (in Noua Zeelanda). Printre cele maiimportante obiective turistice se înscriu, în Australia, marile metropole Sydney şi Melbourne,plajele de la ărmul Pacificului, monoliii Ayers Rock şi Mount Olga, Snowy Mountains(turism hibernal), Marea Bariera de Corali s.a., iar în Noua Zeelanda, oraşele Auckland şiChristchurch, aria vulcanica şi termala din partea centrala a Insulei Nordice (cu staiunileRotorua, Taupo,Wairakei s.a., aşezări maori etc.), zonele de sporturi de iarna Mount Ruapehu,Mount Egmont, Mount Cook s.a.

6.4.11. Africa Centrala şi de Sud, intrata mai recent în circuitul turistic internaional,atrage îndeosebi prin potentialul natural (misterul pădurii tropicale şi al savanei, bogăia şioriginalitatea faunei etc.), la care se adaugă arta populara şi etnografia africana. Predominaturismul de circulaie, safari-urile (expediiile de vânătoare dar, mai recent, îndeosebi pentru avedea, fotografia şi filma, respectiv foto-cine-safari-uri). Circulaia turistica nu depăşeşte, înările din zona, 100-200 de mii de vizitatori străini, însă numărul acestora este în creştere. Sau

individualizat câteva subzone turistice: Golful Guineii, bazinul fluviului R.D.Congo, Litoralulest-african, subzona Lacurilor, Africa de Sud.6.4.12. Arctica şi Antarctica, regiuni ale planetei care până nu de mult au constituit

doar inta unor expediii stiintifice, tind să devină zone turistice de sine stătătoare, aceastadepinzând în principal de modernizarea cailor şi mijloacelor de transport şi cazare. Ca formede turism se remarca sporturile de iarna, excursiile cu sănii motorizate sau trase de câini, renietc., pescuitul şi vânătoarea sportivă. Mai ales pe criterii geografice, se individualizează subzonele: Alaska, Groenlanda, Insulele Antarctice, Antarctida.




74

BIBLIOGRAFIE

1. Adriana Zai – Turismul rural-teorie şi realitate în spaiul european, Economistul10.1999, nr.270;

2. Bran Florina, Marin Dinu – Turismul rural - modelul european, Editura Economică,Bucureşti, 1997;

3. Bran Florina, Simion Tamara, Nistorean Puiu – Ecoturism, Eeditura Economică,Bucuresti, 2000;

4. Bran Florina, Simon Tamara, Marin Dinu – Economia turismului şi mediul înconjurator, Editura Economică, Bucureşti, 1998;

5. Buia Grigore – Geografie economică mondială, Editura Focus, 2003;6. Cocean Pompei, Vlăsceanu Gheorghe, Negoescu Bebe – Geografia generală a

turismului, Meteor Press, Bucureşti, 2002;7. Cosmescu Ioan – Turismul-fenomen complex contemporan, Editura Economică,

Bucureşti, 1998;8. Dinu Mihaela – Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

2004;9. Lamarre Denis, Pagney Rierre – Climals et societes , A. Colin, Paris, 1999;10. Lorin Csaba – Studiul depozitelor bauxitice din sud-vestul Munilor Sebeş în

contextul includerii lor în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina – Teză deDoctorat, 2008;

11. Muntele Ion, Iau Corneliu – Geografia turismului-Concepte, metode şi forme demanifestare spaiuo-temporală, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003;

12. Negu Silviu – Geografia turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2003;13. Nistoreanu Puiu – Relaia agroturism – turism rural, Tribuna economică nr. 50/2000;14. Nistoreanu Puiu – Turismul rural-o afacere mică cu perspective mari, Ed. Didactică

şi Pedagogică, R.A.Bucureşti 1999;

15. Nistoreanu Puiu, Tigu Gabriela, Popescu Delia, Padurean Mihaela, Talpes Adela,Tala Mădalina, Condulescu Cristina – Ecoturism şi turism rural, Ed. ASE Bucureşti, 2003;16. Tamara Simon, Florina Bran – Avantajele dezvoltării unui turism durabil, Tribuna

economică nr.35, 1998;17. Tufescu Victor, Posea Grigore, Cucu Vasile – Geografia umană şi economică a

lumii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;18. Ungureanu Irina, Muntele Ionel, Dragu Valerian, Gheorghiă Constantin – Geografia

mediului. Omul şi natura la început de mileniu, Institutul European, Iaşi, 2003;19. Vodă Mihai – Ecoturism, Casa Cării de Ştiină, Cluj-Napoca, 2008;

w

w w

20. http://dexonline.ro/ 21. http://whc.unesco.org/ 22. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro 23. http://www.ecotourism.org/ 24. http://www.patrimoniuromanesc.ro/ 25. http://www.oecd.org/ 26. http://antrec.ro/ 27. http://turism.evz.ro/emain/articolul/874410/Hunedoara-judetul-UNESCO 28. http://turism.evz.ro/emain/articolul/873890/Istorie-romaneasca-intepenita-pe-lista-

UNESCO



Turistul deranjează toată

lumea!

El deranjează popula iile regiunilor vizitate, perturbă

mediul înconjură tor,

masacrează cele mai

frumoase locuri din natură

pentru a crea o anumită idee

e autenticitate, el deranjează

pe turi ş tii de bună-credin ă care doresc să savureze

natura locurilor în lini ş te, în

fâr şit, deranjează pe

cercetă torii care lucrează

pentru turism” .

Remi Knafou

Ecogeografia Turismului

Documents

Transcript of Ecogeografia Turismului