ECONOMIA ȘI STATISTICA RAMURII

0

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

ECONOMIA ȘI STATISTICA

RAMURII

NOTE DE CURS

Chișinău

2019

1

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE ECONOMICĂ ȘI BUSINESS DEPARTAMENTUL ECONOMIE ȘI MANAGEMENT

Iuliu ȚURCAN

Rina ȚURCAN

ECONOMIA ȘI STATISTICA RAMURII

NOTE DE CURS

Chișinău Editura ”Tehnica-UTM”

2019

2

CZU 338.439(083.41)(075.8) T 94

Lucrarea este destinată studenților Facultății Tehnologia Alimentelor învățământ cu frecvență la zi și cu frecvență redusă, programele de studii: Tehnologia produselor alimentare; Tehnologia vinului și a produselor obținute prin fermentare; Biotehnologii industriale, Tehnologia și managementul alimentației publice.

Lucrarea cuprinde materialul tematic succint în conformitate cu curricula disciplinei.

Compilare: conf. univ., dr. Iuliu ȚURCAN conf. univ., dr. Rina ȚURCAN Redactor responsabil: conf. univ., dr. Rina ȚURCAN Recenzent: prof. univ., dr. Maria GHEORGHIȚA

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII Ţurcan, Iuliu.

Economia şi statistica ramurii: Note de curs / Iuliu Ţurcan, Rina Ţurcan; red. resp.: Rina Ţurcan; Univ. Tehn. a Moldovei, Fac. Inginerie Econ. şi Business, Dep. Econ. şi Management. – Chişinău: Tehnica-UTM, 2019. – 140 p.

Bibliogr.: p.140 (20 tit.). – 50 ex. ISBN 978-9975-45-591-6.

338.439(083.41)(075.8) T 94

Redactor Eugenia Balan

Bun de tipar 27.06.19 Formatul 60x84 1/16 Hârtie ofset. Tipar RISO Comanda nr. 66

2004, UTM, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168

Editura „Tehnica-UTM” 2045, Chișinău, str. Studenților, 9/9

ISBN 978-9975-45-591-6. © Iuliu Țurcan, Rina Țurcan

© UTM, 2019

3

INTRODUCERE

Formarea unei economii de piață este un proces de o anumită complexitate, care se caracterizează prin schimbări continue de ordin economic și social. Structura cursului este formată reieșind din tratarea întreprinderii ca un sistem socioeconomic și ținându-se cont de factorii exteriori ai funcționării acesteia. Cursul prevede expunerea materialului teoretic într-o combinare eficientă cu specificul funcționării întreprinderilor din ramura studiată în Republica Moldova.

Economia și statistica ramurii este o disciplină teoretico-aplicativă, scopul căreia prevede formarea bazei fundamentale a proceselor economice care au loc la nivelul unităților economice din ramura studiată.

Economia și statistica ramurii studiază formele, metodele, instrumentele și regulile de organizare a activității întreprinderilor din ramura respectivă. Un aspect important al cursului prevede familiarizarea studenților în cadrul fiecărei teme cu datele statistice ce caracterizează activitatea întreprinderilor din ramură.

Disciplina Economia și statistica ramurii este o știință interdisciplinară care are o strânsă conexiune atât cu disciplinele economice studiate de ingineri, cum ar fi teoria economică, marketing, managementul industrial și antreprenoriat, cât și cu disciplinele tehnologice și inginerești în cadrul cărora se studiază funcționarea întreprinderilor din ramură.

4

Tema 1. OBIECTUL DE STUDIU AL CURSULUI. ROLUL RAMURII ÎN ECONOMIA ȚĂRII

ȘI CARACTERISTICILE ACESTEIA

1.1. Scopul, obiectivele și sarcinile cursului. 1.2. Caracteristica economică generală a ramurii. 1.3. Rolul și locul ramurii în dezvoltarea economiei naționale. 1.4. Tendințele, problemele și perspectivele dezvoltării ramurii. 1.5. Principalii indicatori statistici ce caracterizează ramura în

contextul economiei naționale.

1.1. Scopul, obiectivele și sarcinile cursului Economia și statistica ramurii este o disciplină teoretic-

aplicativă, scopul căreia prevede formarea bazei fundamentale a proceselor economice care au loc la nivelul unităților economice din ramura studiată.

Obiectivele cursului Economia și statistica ramurii includ: cunoașterea prevederilor legislației care reglementează

modul de înregistrare și activitate al întreprinderii industriale din ramură;

însușirea metodologiei de calcul a principalilor indicatori economici ce caracterizează rezultatele, eforturile și efectul activității întreprinderilor din ramură;

sesizarea statisticii ce reflectă principalii indicatori ai activității întreprinderilor din ramură;

capabilitatea de a utiliza în practică metodologia de calcul a principalilor indicatori economici ai activității întreprinderilor din ramură;

abilități de interpretare a rezultatelor obținute la nivel de întreprindere din ramură în vederea luării deciziilor;

interpretarea relațiilor întreprindere-furnizor, întreprindere-client, întreprindere-partener de afaceri specifice ramurii;

abilități de elaborare a măsurilor de restructurare a activității întreprinderii și de ajustare a structurilor ei pentru a corespunde cerințelor mediului ambiant.

5

1.2. Caracteristica economică generală a ramurii Industria alimentară și a băuturilor a început să se dezvolte

rapid pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind influențată de transformarea economiei, de la cea rurală spre cea urbană. Tot mai multă populație la nivel național și global dă preferință sectorului urban și, prin urmare, s-au dezvoltat sistemele alimentare pentru a procesa, a stoca, a transporta și a comercializa alimente pentru populația urbană.

Creșterea ofertei de alimente la prețuri accesibile, combinată cu introducerea de noi tehnologii alimentare, a jucat un rol important pentru sănătatea populației, creșterea productivității muncii și dezvoltarea pe termen lung a industriei alimentare și a economiei în ansamblu.

Un sistem alimentar complex conectează producătorii de alimente cu consumatorii printr-un lanț valoric care începe de la producția agricolă și se termină pe masa consumatorilor. Figura 1.1 oferă o ilustrare grafică a lanțului valoric al produselor alimentare de la producătorul agricol până la etapa consumului final.

Agricultorii produc mărfuri care pot fi consumate cu o prelucrare minimă, cum ar fi fructele și legumele proaspete sau care furnizează intrări (input-uri) pentru industria alimentară.

În prima etapă de prelucrare (după poarta fermierilor), industria alimentară include sacrificarea și prelucrarea cărnii, zdrobirea și rafinarea semințelor oleaginoase, rafinarea zahărului, prelucrarea laptelui și măcinarea cerealelor etc.

O parte de produse alimentare sunt oferite în rețeaua de distribuție după etapa prelucrării primare a acestora, iar o altă parte de produse sunt în continuare supuse prelucrării în cadrul întreprinderilor industriale și ajung la consumatori în varianta de prelucrare finală a acestora.

Reieșind din considerentele că produsele alimentare pot fi consumate în condiții de casă sau în afara casei, în acest lanț apare locul și pentru instituțiile de alimentație publică (restaurante, cafenele, pizzerii, baruri, fast-food-uri și alte servicii de alimentație publică).

6

Fig.1.1. Lanțul valoric al produselor alimentare Sursa: Economic Contribution of the Food and Beverage Industry. A Report by the Committee for Economic Development of The Conference Board. 2007, p.13

Fiecare participant al lanțului valoric al produselor alimentare urmărește scopurile sale (scopul prioritar al antreprenorilor fiind

Agricultorii produc mărfuri care pot fi consumate cu o prelucrare minimă, cum ar fi

fructele și legumele proaspete, sau care

furnizează intrări (input-uri) în produsele prelucrate, cum

ar fi grâul care este transformat în pâine.

În prima etapă de prelucrare (după poarta fermierilor), industria alimentară include sacrificarea și prelucrarea cărnii, zdrobirea

și rafinarea semințelor oleaginoase, rafinarea zahărului, prelucrarea laptelui și

măcinarea cerealelor etc.

Produsele alimentare de toate tipurile sunt distribuite în întreaga țară pentru a răspunde

nevoilor permanente ale consumatorilor. Distribuitorii corelează oferta cu cererea existentă.

Industria alimentară utilizează materii prime sau parțial prelucrate pentru a crea bunuri de consum final, începând de la pâine, pizza

congelată până la înghețată…

Produsele alimentare sunt furnizate în rețeaua de distribuție cu amănuntul, care servește drept piață de desfacere

pentru produsele alimentare.

Prelucrare primară

Producție agricolă

Prelucrare secundară Distribuția produselor prelucrării primare

Comerțul cu ridicata, Distribuția & Livrarea

Restaurante și alte servicii de alimentație Alimentația acasă

Consumatorii

LANȚUL VALORIC A PRODUSELOR ALIMENTARE

7

maximizarea profitului), astfel numai organizarea optimă a tuturor proceselor din punct de vedere economic poate asigura satisfacerea intereselor tuturor participanților, o competitivitate înaltă și dezvoltarea durabilă a industriei alimentare atât la nivel național, cât și internațional.

1.3. Rolul și locul ramurii în dezvoltarea economiei naționale

Rolul industriei alimentare, industriei băuturilor, precum și a diferitelor servicii de alimentație este foarte important pentru economia Republicii Moldova, ținând cont de aspectele istorice de dezvoltare a ocupației populației pe meleagurile noastre. Reieșind din considerentele că condițiile pedoclimaterice ale țării noastre sunt favorabile dezvoltării agriculturii, Republica Moldova istoric s-a manifestat ca o țară preponderent agrară. La rândul său, dezvoltarea agriculturii a pus baza dezvoltării ramurilor încadrate în prelucrarea produselor agricole.

Industria extractivă

1%

Industria prelucrătoare

83%

Producția și furnizarea de

energie electrică s i termică, gaze, apa caldă și aer

condiționat11%

Distribuția apei, sa lubritate, gestionarea deșeurilor, activi tăți de

decontaminare5%

Fig.1.2. Structura valorii producției industriale fabricate în RM pe tipuri de activități economice în anul 2017

Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

http://www.statistica.md/

8

Actualmente, în economia Republicii Moldova un loc important îl deține industria prelucrătoare, structura valorii producției industriale fabricate pe tipuri de activități economice fiind prezentată în figura 1.2.

În structura producției industriale fabricate în Republica Moldova pe tipuri de activități economice principala pondere îi revine industriei prelucrătoare care deține circa 83% din valoarea totală a producției industriale fabricate în țară în anul 2017.

În conformitate cu clasificatorul aplicat de către Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova, producția industrială reprezintă: rezultatul direct și util al proceselor de extragere a materiilor

prime și materialelor existente în natură; rezultatul prelucrării primare a produselor agricole și silvice; rezultatul prelucrărilor executate ulterior asupra produselor

industriale; lucrările de restabilire a parametrilor tehnici și calitativi

inițiali ai produselor industriale (cum ar fi: lucrările de reparații, de întreținere etc.). Astfel, producția industrială este compusă din produse finite,

semifabricate și lucrări (servicii) cu caracter industrial destinate investițiilor, consumului populației, exportului, consumului intern productiv și altor necesități ale economiei naționale.

În vederea evidențierii rolului industriei alimentare și a băuturilor pentru economia Republicii Moldova, în figura 1.3 este reprezentată structura valorii producției industriale obținute în cadrul industriei prelucrătoare.

Conform clasificatorului aplicat de către Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova, industria prelucrătoare include 33 de ramuri, în figura 1.3 fiind reprezentate doar ramurile care dețin o pondere mai mare de 5% în valoarea totală a producției industriale fabricate în cadrul industriei prelucrătoare din Republica Moldova.

9

Alte domenii ale industriei prelucrătoare

32,70%

Industria al imentară

36,78%

Fabricarea băuturilor

11,25%

Fabricarea produselor

texti le5,35%

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

5,76%

Fabricarea produselor din

minerale nemetalice

8,17%

Fig.1.3. Structura valorii producției industriei prelucrătoare din RM pe tipuri de activități economice în anul 2017


Principala pondere în structura valorii producției industriei prelucrătoare din Republica Moldova pe tipuri de activități îi revine industriei alimentare – 36,78%. Pe al doilea loc în structura respectivă se plasează activitatea de fabricare a băuturilor (alcoolice și nealcoolice) căreia îi revin 11,25% din valoarea producției fabricate în cadrul industriei prelucrătoare.

În figura 1.4 este reflectată structura producției industriei alimentare pe ramurile aferente.


10

Producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne

23,64%

Prelucrarea și conservarea

peștelui, crustaceelor și

molustelor2,24%

Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor

16,26%Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și

animale9,09%

Fabricarea produselor lactate

14,58%

Fabricarea produselor de

morărit, a amidonului și

produselor din amidon2,87%

Fabricarea produselor de brutărie și a

produselor făinoase14,69%

Fabricarea altor produse alimentare

16,63%

Fig.1.4. Structura producției industriei alimentare pe ramuri în RM în anul 2017


În structura producției industriei alimentare autohtone pe ramuri poziția dominantă îi revine industriei de prelucrare și conservare a cărnii și a produselor din carne care deține 23,64%. Poziția domeniilor de fabricare a produselor lactate, prelucrarea fructelor și legumelor, fabricarea produselor de brutărie etc. diferă neesențial, valoarea producției fabricate în cadrul acestor ramuri având o amplitudine neesențială de variație.

Indiferent de ponderea pe care o dețin ramurile prezentate în structura producției industriei alimentare, ele au o mare importanță, deoarece în primul rând satisfac cerințele pieței interne (nevoile consumatorilor), asigură locuri de muncă, participă la formarea


11

veniturilor în Bugetul Național, își aduc aportul său la formarea exportului etc.

În figura 1.5 este reflectată structura producției industriei de fabricare a băuturilor pe subramuri.

Distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice 13,14%

Fabricarea vinurilor din

s truguri64,83%

Fabricarea beri i 15,29%

Producția de băuturi răcori toare nealcoolice,

producția de ape minerale și a lte ape

îmbuteliate6,74%

Fig.1.5. Structura producției industriei de fabricare a băuturilor pe subramuri în RM în anul 2017


În structura producției industriei de fabricare a băuturilor pe

subramuri principala pondere îi revine fabricării vinurilor din struguri – 64,83%, ceea ce este evident, deoarece anume fabricarea vinurilor constituie ocupația de bază a populației țării noastre.

1.4. Tendințele, problemele și perspectivele dezvoltării ramurii

Industria alimentară la nivel mondial este un sector matur care se confruntă cu o perioadă turbulentă datorită modificărilor comportamentului consumatorilor față de siguranța alimentară, manifestându-se o creștere a cererii față de produsele de calitate și sustenabilitate înaltă.


12

Un rol tot mai mare se acordă managementului întregului lanț de aprovizionare care are un impact economic important în asigurarea calității produselor alimentare.

Deși pentru economia Republicii Moldova industria alimentară și a băuturilor reprezintă o ramură importantă cu tradiții istorice, procesul de globalizare, dezvoltarea comerțului exterior și-a lăsat amprenta asupra dezvoltării acestei ramuri. În urma unei concurențe aprige, când pe piața autohtonă au acces liber produsele alimentare și băuturile producătorilor externi, mulți producători autohtoni care nu pot face față concurenței devin necompetitivi pe piață, părăsind domeniul de activitate respectiv. Totodată, apar permanent și producători noi, preponderent întreprinderile micro- și mici, care își aleg un traseu cu specializare îngustă, oferind pe piață o gamă modestă de produse alimentare de calitate înaltă și originale pe piață, în așa fel dezvoltându-și nișa sa de consumatori. Ca rezultat, numărul de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani se caracterizează printr-o dinamică negativă (figura 1.6).

1321

1318

1353

1259

1272

1236

1222

1206

1217

11751158

1164

1188

y = -15,055x + 1343R² = 0,8562

1000

1050

1100

1150

1200

1250

1300

1350

1400

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Fig.1.6. Evoluția numărului de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor din RM în perioada 2005-2017

Sursa: laborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md


13

Datele statistice prezentate în figura 1.6 atestă că anual numărul de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova scade cu 15 întreprinderi. Astfel, numărul de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor în perioada 2005-2017 s-a redus cu 133 de întreprinderi, ceea ce constituie o reducere de 10,07%.

În situația existentă, redresarea industriei alimentare și a băuturilor din Republica Moldova poate fi asigurată prin utilizarea tehnologiilor inovaționale din domeniu, modernizarea ramurilor și implementarea metodelor moderne de management capabilă să asigure o eficiență economică înaltă a activității.

Deși numărul de întreprinderi ce activează în industria alimentară și a băuturilor are tendință de scădere, valoarea producției fabricate în cadrul acestor întreprinderi are tendință de creștere (figura 1.7).

0,02000,04000,06000,08000,0

10000,012000,014000,016000,018000,0

2014 2015 2016 2017

13107,7 13600,2 14664,416156,6

4574,2 4827,4 4463,6 4942,2

Industria alimentara Fabricarea bauturilor

Fig.1.7. Evoluția valorii producției fabricate în cadrul întreprinderilor

industriei alimentare și a băuturilor din RM în perioada 2014-2017, milioane lei



14

Valoarea producției fabricate în cadrul întreprinderilor industriei alimentare din Republica Moldova în perioada 2014-2017 a sporit cu 23,26%, pe când valoarea producției fabricate în cadrul întreprinderilor de fabricare a băuturilor a sporit doar cu 8,05%.

Creșterea valorii producției fabricate se datorează atât evoluției volumelor produselor fabricate, cât și modificării prețurilor, care în cele mai dese cazuri au o tendință de creștere.

Ținând cont de faptul că în lanțul valoric al producției alimentare participă și instituțiile de alimentație publică, în figura 1.8 este reflectată evoluția numărului de hoteluri și restaurante în Republica Moldova în perioada 2005-2017.

1034

1117

1217

1266

1311

1424

1516

1667

1711

1745

1748

1811

1911

y = 73,275x + 985,38R² = 0,9772

0

500

1000

1500

2000

2500

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Fig.1.8. Evoluția numărului de hoteluri și restaurante în RM în perioada 2005-2017


Datele statistice inserate în figura 1.8 atestă că anual numărul

de hoteluri și restaurante active în Republica Moldova crește cu 75 de întreprinderi. Astfel, numărul de hoteluri și restaurante în perioada 2005-2017 a sporit cu 877 de entități, ceea ce constituie o creștere de circa 85%.


15

1.5. Principalii indicatori statistici ce caracterizează ramura în contextul economiei naționale

În tabelul 1.1 sunt dați principalii indicatori statistici ce caracterizează ramurile aferente tehnologiei alimentelor din Republica Moldova, și anume: industria alimentară; fabricarea băuturilor; restaurante si alte activități de servicii de alimentație.

Tabelul 1.1. Principalii indicatori statistici ce caracterizează

ramurile aferente tehnologiei alimentelor din RM în anul 2017

Indicatorii TOTAL

pe activități

Industria alimentară


Restaurante si alte activități de servicii de alimentație

Numărul de întreprinderi 54313 949 239 1753 Numărul mediu de personal, pers. 528607 27051 8864 13509 Venituri din vânzări, mil.lei 330963,91 17912,13 5768,58 2676,31 Profit net (pierdere neta) al perioadei de gestiune, mil.lei

21527,2 619,47 484,64 57,72

Total active, mil.lei 393506,88 18682,55 12472,72 2591,05 Salariul mediu lunar, lei 4628 4524 4702 2424 Sursa: sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

Examinarea comparativă a indicatorilor statistici ce caracterizează ramurile aferente tehnologiei alimentelor vor fi supuși unei analize complexe în cadrul temelor aferente. În linii generale, în baza indicatorilor prezentați se poate conclude despre importanța ramurilor date pentru economia națională și despre problemele aferente (cum ar fi nivelul redus de retribuire a muncii, profitul net modest etc.).


16

Tema 2. ÎNTREPRINDEREA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

2.1. Economia de piață: esența, prioritățile și mecanismele. Rolul statului în economia de piață.

2.2. Întreprinderea: definiție, sarcini și funcții. 2.3. Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova. 2.4. Baza legislativă de reglementare a activității întreprinderilor. 2.5. Statistica agenților economici din ramură în economia RM.

2.1. Economia de piață: esența, prioritățile și mecanismele.

Rolul statului în economia de piață Actualmente, una din cele mai răspunde forme de organizare a

economiei este economia de piață. Economia de piață reprezintă un sistem care se axează pe diviziunea muncii, având la bază proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.

Funcționarea economiei de piață impune existenta unor condiții cum ar fi: specializarea producătorilor; schimbul de bunuri și servicii; monedă, libertatea economică, pluralismul formelor de proprietate cu dominația proprietății private; concurenta; profitul; formarea în mod liber a prețurilor pe baza mecanismelor pieței; funcționarea unui stat democrat care monitorizează respectarea regulilor pieței.

Economia de piață are un șir de trăsături specifice care o deosebesc de celelalte forme de organizare a economiei și o avantajează, și anume:

Specializarea - reprezintă cel mai important factor de progres pentru o persoană și pentru societate, deoarece ea conduce la perfecționarea forțelor de producție, creșterea producției prin folosirea acelorași resurse, utilizarea pe scară largă a tehnicii și tehnologiei moderne etc.

Autonomia și independența producătorilor presupune că agenții economici dispun de dreptul de decizie și de libertate în acțiune. Autonomia este axată pe dominația proprietății private ca principală formă de proprietate.

17

Pluralismul formelor de proprietate – deși predomină indiscutabil proprietatea privată, există totodată și proprietatea publică ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

Producția de mărfuri generalizează schimbul prin intermediul banilor – dacă în condițiile economiei naturale bunurile se creau majoritar pentru consumul propriu, economia de piață presupune crearea bunurilor prioritar pentru vânzare, acestea devenind marfă.

Activitatea economică gravitează în jurul pieței, deoarece anume piața stabilește relațiile dintre producători și consumatori, reflectă legătura dintre cerere și oferta de mărfuri, stabilește prețul de echilibru etc.

Deși în condițiile economiei de piață rolul statului pare a fi unul secundar, deoarece statul nu se implică în mod direct în activitatea agenților economici, totuși, statul deține o poziție importantă în reglementarea activității economice a agenților economici. În acest context, implicarea statului se face sub aspectul juridic al reglementării activității economice.

Principalele funcții pe care le exercită statul în domeniul economiei prin intermediul guvernului sunt:

Funcția de control – statul monitorizează activitatea agenților economici prin legislație și prin politicile sale (fiscală, bugetară, monetară, vamală, de creditare etc.).

Funcția de stabilizator – se manifestă prin activitatea statului care determină cererea și oferta agregată de bunuri în vederea echilibrării acestora prin intermediul politicilor sale.

Funcția de producător de bunuri și prestator de servicii – deși majoritatea agenților economice dețin proprietate privată, există și întreprinderi publice care desfășoară activitate. Totodată, există domenii în care anume statul deține cea mai puternică poziție, și anume: educația, sănătatea, apărarea, protecția socială etc.

Funcția de redistribuire a veniturilor – se manifestă pe baza instrumentelor politicii fiscale, care prevede formarea unui buget din impozitele și taxele aferente activității agenților economici, apoi utilizarea acestuia spre utilizare în sectorul public.

18

2.2. Întreprinderea: definiție, sarcini și funcții În conformitate cu legislația Republicii Moldova, prin

activitate de antreprenoriat este subînțeleasă activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.

Întreprinderea este unitatea structurală de bază a economiei de piață care atrage, combină și utilizează factorii de producție în scopul producerii și comercializării bunurilor economice (prestării serviciilor) pentru a satisface cerințele consumatorilor și a obține profit [4].

Întreprinderea este un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerințe juridice, economice, tehnologice și manageriale, care concep și desfășoară un complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea și anumite mijloace de muncă, concretizate în produse și servicii în vederea obținerii unui profit, de regulă, cât mai mare [15].

Scopul de bază al întreprinderii presupune maximizarea profitului prin satisfacerea cerințelor societății.

Întreprinderea este privită ca un sistem, având un șir de trăsături:

întreprinderea este un sistem complex – îmbină o varietate de resurse: materiale, financiare, umane;

întreprinderea este un sistem socioeconomic – resursele umane ale întreprinderii sunt constituite de colectivele de oameni care își desfășoară activitatea în vederea atingerii obiectivelor organizaționale;

întreprinderea este un sistem tehnico-material – în activitatea sa întreprinderea utilizează o diversitate de resurse materiale (specifice domeniului de activitate) și necesită o dotare tehnică corespunzătoare;

19

întreprinderea este un sistem deschis – existența unui flux continuu de intrări de resurse materiale, tehnologice, informaționale, umane etc.;

întreprinderea este un sistem organic adaptiv – sub influența factorilor endogeni și exogeni întreprinderea se află într-o schimbare permanentă, adaptându-se la condițiile mediului în vederea asigurării competitivității sale pe piață.

Ansamblul de activități omogene sau complementare necesare pentru realizarea obiectivelor de bază ale întreprinderii sunt numite funcții ale întreprinderii care includ:

funcția de cercetare-dezvoltare cuprinde totalitatea activităților prin care firma își perfecționează cadrul său tehnic, tehnologic și organizatoric;

funcția de producție cuprinde ansamblul activităților prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor / prestării serviciilor întreprinderii;

funcția comercială cuprinde activitatea privind dezvoltarea relațiilor dintre întreprindere și exterior în vederea aprovizionării acesteia cu resursele materiale și tehnologice necesare, precum și în vederea comercializării produselor sale;

funcția de personal cuprinde activitățile aferente selectării, pregătirii, perfecționării, promovării și retribuirii muncii personalului;

funcția financiar-contabilă cuprinde activitățile legate de obținerea și folosirea mijloacelor financiare necesare întreprinderii, precum și înregistrarea și evidența activităților economice desfășurare în cadrul acesteia.

2.3. Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova Întreprinderile care își desfășoară activitatea în Republica

Moldova pot fi clasificate în funcție de diverse criterii. 1. În funcție de forma de proprietate întreprinderile se

divizează astfel: întreprinderi private; întreprinderi de stat;

20

întreprinderi cu proprietate mixtă. 2. În funcție de natura activității întreprinderile se divizează

astfel: întreprinderi industriale; întreprinderi agricole; întreprinderi de servicii; întreprinderi de distribuție. 3. În funcție de destinația economică întreprinderile se

divizează astfel: producătoare de mijloace de producție; producătoare de bunuri de consum. 4. În funcție de obiectul muncii întreprinderile se divizează

astfel: extractive; prelucrătoare. 5. În funcție de mărime întreprinderile se divizează astfel: microîntreprinderi; întreprinderi mici; întreprinderi mijlocii; întreprinderi mari.

Tabelul 2.1. Clasificarea întreprinderilor în RM în funcție de mărime

Criterii de atribuire

Numărul mediu anual de salariați, persoane

Suma anuală a veniturilor din vânzări, mil. lei

Valoarea anuală totală de bilanț a activelor, mil. lei

Microîntreprinderi Cel mult 9 Cel mult 3 Cel mult 3

Întreprinderi mici 10-49 Cel mult 25 Cel mult 25

Întreprinderi mijlocii 50-249 Cel mult 50 Cel mult 50

Întreprinderi mari Mai mult de 250

Mai mult de 50

Mai mult de 50

21

6. În funcție de forma organizatorico-juridică întreprinderile se divizează astfel:

întreprindere individuală; societate în nume colectiv; societate în comandită; societate pe acțiuni; societate cu răspundere limitată; cooperativă de producție; cooperativă de întreprinzător; întreprindere de arendă; întreprindere de stat și întreprindere municipală. Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparține

cetățeanului cu drept de proprietate privată sau membrilor familiei acestuia cu drept de proprietate comună și are următoarele drepturi:

patrimoniul întreprinderilor individuale se formează pe baza bunurile cetățeanului (familiei);

întreprinderea individuală se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică;

antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul său;

în agricultură întreprinderea individuală-gospodăria țărănească (de fermieri);

activitatea este reglementată de Legea nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermieri).

Societatea în nume colectiv este o întreprindere fondată din două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice care și-au asociat bunurile în scopul desfășurării în comun a unei afaceri, în baza contractului de constituire încheiat între acestea și are următoarele caracteristici:

numărul asociaților societății în nume colectiv nu poate fi mai mic de 2 și nici mai mare de 20 persoane fizice sau juridice;

se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică;

22

partenerii asociației poartă răspundere nelimitată pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul său.

Societatea în comandită este o întreprindere fondată din două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice care și-au asociat bunurile în scopul desfășurării în comun a unei activități de antreprenoriat în baza contractului de constituire încheiat între acestea și se caracterizează prin următoarele:

se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică.

Are în componența sa cel puțin un comanditar și un comanditat;

comanditații sunt fondatorii care conduc societatea și răspund cu tot patrimoniul său unanim față de obligațiile societății;

comanditarii sunt fondatorii care exercită servicii în activitatea societății, dar nu au dreptul la conducere și răspund pentru datoriile societății numai în limitele cotei de participare.

Societatea cu răspundere limitată este societatea comercială al cărui capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății și se caracterizează prin următoarele:

se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană juridică;

răspunderea asociaților este limitată; este fondată de una sau mai multe persoane. Numărul

maximal de asociați este de 50 persoane; activitatea este reglementată de Legea nr. 135-XVI din

14.06.2007 privind societățile cu răspundere limitată. Societatea pe acțiuni este societatea comercială al cărui

capital este divizat în acțiuni și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății.

Societatea pe acțiuni poate fi: de tip deschis – în care acționarii au dreptul să-și vândă

acțiunile sale unui cerc nelimitat de persoane. Numărul acționarilor este nelimitat;

23

de tip închis – în care acționarii au dreptul să-și vândă acțiunile sale numai în cadrul societății. Numărul acționarilor este limitat – 50 de persoane.

Societatea pe acțiuni are următoarele caracteristici: se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană

juridică; răspunderea asociaților este limitată; capitalul social minimal pentru înregistrare - 20000 lei; activitatea este reglementată de Legea nr.1134-XIII din

02.04.1997 privind societățile pe acțiuni. Cooperativa de producție este o întreprindere înființată de

către cinci sau mai multe persoane fizice, în scopul desfășurării în comun a activității de producție și a altei activități economice, bazate preponderent pe munca personală a membrilor ei și pe cooperarea cotelor de participare la capitalul acesteia.

Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere înființată de către cinci sau mai multe persoane fizice și/sau juridice, care practică activități de întreprinzător, ce are scopul de a contribui la obținerea de către membrii săi a profitului și se caracterizează prin următoarele:

se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană juridică;

cooperatorii poartă răspundere pentru obligațiunile cooperativei în limitele cotelor ce le aparțin, în cazul că valoarea cotei este insuficientă, atunci poartă răspundere suplimentară cu averea personală.

Întreprinderea de stat și întreprinderea municipală este o întreprindere în care statul (sau organele administrației locale) este unicul fondator și întreg patrimoniu îi aparține lui și se caracterizează prin următoarele:

în activitatea economică sunt subordonate organelor de stat și organelor administrației locale;

fondatorul își exercită dreptul de gestiune al întreprinderii prin consiliul de administrație și administratorul întreprinderii;

24

se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană juridică și poartă răspundere pentru obligațiile asumate cu întreg patrimoniul lor;

organele administrației de stat (organele administrației locale) nu portă răspundere pentru obligațiile întreprinderii de stat (municipale);

activitatea este reglementată de Legea nr.146-XiiI din 16.06.1994 cu privire la întreprinderile de stat.

2.4. Baza legislativă de reglementare a activității

întreprinderilor În vederea reglementării activității agenților economice, statul

se implică preponderent prin aspectul juridic. Printre principalele documente legislative care reglementează activitatea agenților economici în Republica Moldova pot fi menționate:

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845-XII din 03.01.1992 - prezenta Lege stabilește agenții economici care au dreptul, în numele lor, să desfășoare activitate de antreprenoriat în RM și determină principiile juridice și organizatorice ale acestei activități.

Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr.220-XVI din 19.10.2007 - prezenta Lege reglementează:

- procedura înregistrării de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali (documentele necesare pentru înregistrare, cerințe față de denumirea întreprinderii, sediul);

- ținerii registrelor de stat ale persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali;

- stabilește statutul juridic al organului înregistrării de stat și al registratorului.

Codul fiscal - stabilește principiile generale ale impozitării în Republica Moldova și relațiile ce țin de executarea obligațiilor fiscale în ce privește impozitele și taxele generale de stat și principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale.

25

2.5. Statistica agenților economici din ramură în economia RM Reieșind din criteriile de clasificare a întreprinderilor

examinate în conformitate cu legislația Republicii Moldova, se vor prezenta datele statistice oficiale care se referă la repartiția entităților economice în funcție de diverse criterii.

Deși legislația Republicii Moldova permite organizarea activității de antreprenoriat în conformitate cu cele 9 forme organizatorico-juridice, unele forme sunt mult mai solicitate în raport cu altele datorită multiplelor sale avantaje.

La data de 01.01.2019, Registrul de stat conținea informații despre 166 217 persoane juridice și întreprinzători individuali, dintre care [http://www.cis.gov.md/statistica, accesat 07.01.2019]:

• 99 810 societăți cu răspundere limitată; • 51 572 întreprinzători individuali; • 4 416 societăți pe acțiuni; • 3 672 cooperative (cooperative de producție, cooperative de

consum și cooperative de întreprinzător); • 1 552 întreprinderi de stat și municipale; • 5 195 altele (filiale, reprezentanțe, societăți în comandită,

întreprinderi de arenă, întreprinderi intergospodărești, colhozuri, asociații de gospodării țărănești și alte).

În figura 2.1 este reflectată structura întreprinderilor înregistrate în Republica Moldova la 01.01.2019 în funcție de forma organizatorico-juridică.

Ponderea principală în structura întreprinderilor înregistrate în Republica Moldova la 01.01.2019 în funcție de forma organizatorico-juridică le revine societăților cu răspundere limitată care dețin 60,05% din numărul total. Pe al doilea loc în ordine de rang se situează întreprinderile individuale care dețin o pondere de 31,03%, ceea ce e de circa 2 ori mai puțin în raport cu societățile cu răspundere limitată. Astfel, societățile cu răspundere limitată și întreprinderile individuale constituie în ansamblu 151382 de întreprinderi, ceea ce reprezintă 91,08% din numărul total.

http://www.cis.gov.md/statistica

26

Societăți cu răspundere l imitată (SRL)

60,05%

Întreprinzători individuali (Î I)

31,03%

Societăți pe acțiuni (SA)

2,66%

Cooperative (cooperative de producție, cooperative de consum ș i cooperative de întreprinzător)

2,21%

Întreprinderi de s tat ș i municipale

0,93%

Altele (filiale, reprezentanțe, societăți în comandită, întreprinderi de arenă,

întreprinderi intergospodărești, colhozuri, asociații de gospodării

țărănești ș i alte întreprinderi)3,13%

Fig.2.1. Structura întreprinderilor înregistrate în RM la 01.01.2019 în funcție

de forma organizatorico-juridică Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.cis.gov.md/statistica

În baza structurii prezentate se poate conclude că businessul din Republica Moldova se axează pe societățile cu răspundere limitată și întreprinderile individuale.

Situația politico-economică din țară, precum și multitudinea altor factori de influență determină tendințele dezvoltării antreprenorialului, în fiecare înregistrându-se afaceri noi și, totodată, unele afaceri fiind radiate (tabelul 2.2).

Numărul de întreprinderi noi înregistrate anual în Republica Moldova diferă de la un an la altul, în medie anual fiind înregistrate circa 7000 de întreprinderi noi. Totodată, are loc și procesul de lichidare a afacerilor, astfel anual fiind radiate în medie circa 2900 de entități economice. Examinarea în dinamică a raportului dintre numărul de întreprinderi noi înregistrate și celor radiate permite a conclude că acest raport are o tendință pronunțată de scădere. Cea mai favorabilă situație se contată în anul 2004, când numărul de întreprinderi înregistrate noi a depășit de 7,16 ori numărul întreprinderilor radiate. Cea mai problematică situație se constată în anul 2017, când numărul întreprinderilor înregistrate noi a constituit doar 75% din numărul întreprinderilor radiate,


27

acesta fiind unicul an din perioada analizată când mai multe întreprinderi au fost radiate, decât s-au înregistrat.

Tabelul 2.2. Evoluția numărului de întreprinderi noi înregistrate

și celor radiate în RM în anii 2000-2017

Anii Numărului de întreprinderi

noi înregistrate

Numărului de

întreprinderi radiate

Raportul dintre numărul de

întreprinderi noi înregistrate și

radiate 2000 5794 2177 2,66 2001 6041 1914 3,16 2002 6848 1774 3,86 2003 5749 1686 3,41 2004 7030 982 7,16 2005 7251 1524 4,76 2006 8396 1830 4,59 2007 11480 1915 5,99 2008 9902 3001 3,30 2009 7220 3274 2,21 2010 6488 3177 2,04 2011 6740 3430 1,97 2012 6273 3218 1,95 2013 6231 2808 2,22 2014 6263 2770 2,26 2015 5985 3905 1,53 2016 5673 4055 1,40 2017 6406 8540 0,75

Sursa: sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.cis.gov.md/statistica

În figura 2.2 este reflectată structura întreprinderilor

înregistrate în Republica Moldova specifică anului 2017 în funcție de mărime.


28

Mari (740 unități); 1,36%

Mijlocii (1328 unități); 2,45%

Mici (6061 unități); 11,16%

Micro (46184 unități); 85,03%

Fig.2.2. Structura întreprinderilor înregistrate

în RM în funcție de mărime în 2017 Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md



Mici (200unități); 21,07%


Fig.2.3. Structura întreprinderilor din industria alimentară înregistrate

în RM în funcție de mărime în 2017 Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe

http://www.statistica.md



29

Cea mai mare pondere în numărul de întreprinderi înregistrate o dețin întreprinderile micro- cărora le revine 85,03% din numărul întreprinderilor active din țară. Numărul ÎMM (întreprinderi micro-, mici și mijlocii) în ansamblu deține o pondere de 98,64% din numărul întreprinderilor active, fapt care a determinat o atenție sporită a politicilor de stat față de aceste întreprinderi.



Mici (49 unități); 20,50%


Fig.2.4. Structura întreprinderilor din industria de fabricare a băuturilor în RM în funcție de mărime în 2017


În structura întreprinderilor din industria alimentară

înregistrate în Republica Moldova întreprinderile micro- dețin 68,81%, iar întreprinderile mari – 4,53%. O situație deosebită se constată în structura întreprinderilor din industria de fabricare a băuturilor în care întreprinderile micro- dețin 53,97%, iar întreprinderile mari – 16,47%.


30

Mari (2 unități); 0,11%Mijlocii (28 unități);

1,60% Mici (247 unități); 14,09%


Fig.2.5. Structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de alimentație înregistrate în RM în funcție de mărime în 2017


Structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de alimentație în funcție de mărime este destul de deosebită față de structura întreprinderilor din industria alimentară și a băuturilor. În structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de alimentație sunt doar două entități mari, constituind 0,11% din numărul întreprinderilor active din acest domeniu. În schimb, numărul întreprinderilor micro în structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de alimentație este foarte mare, ponderea acestora constituind 84,20%.

Deși structura întreprinderilor în funcție de mărime diferă de la un domeniu de activitate la altul, un lucru este cert: economia Republicii Moldova se axează preponderent pe ÎMM cu dominația întreprinderilor micro.


31

Tema 3. REZULTATELE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ ALE ÎNTREPRINDERII

3.1. Rezultatele activității economice ale întreprinderii. 3.2. Dinamica producției întreprinderii. 3.3. Statistica rezultatelor activității întreprinderilor din ramură în Republica Moldova.

3.1. Rezultatele activității economice ale întreprinderii Indicatorii naturali ai rezultatelor activității întreprinderii În condițiile economiei de piață, scopul oricărui agent

economic presupune obținerea unui profit cât mai înalt. În acest context, este important a cerceta piața, determinând față de care produse și servicii există cerere pe piața respectivă.

Drept rezultat al activității economice a întreprinderilor servește producția fabricată și serviciile prestate altor agenți economici. Producția unei întreprinderi poate fi clasificată în următoarele categorii:

producție finită; semifabricate; producție în curs de execuție (neterminată).

Produsele finite reprezintă produsele a căror prelucrare a fost terminată în unitatea respectivă și sunt destinate livrării la alți agenți economici sau consumate în sectoarele neindustriale din unitatea respectivă. De regulă, produsele finite se păstrează la depozitul Producție finită. Semifabricatele reprezintă produse obținute din producția proprie, care au parcurs unul sau mai multe etape de prelucrare și care fie trec la următoarele secții pentru terminarea prelucrării în vederea obținerii unui produs finit, fie sunt livrate altor agenți economici. Producția în curs de execuție (neterminată) reprezintă un element intermediar între materia primă și semifabricat ori între semifabricat și produsul finit, reprezintă producție a cărui proces de execuție nu a fost terminat, procesul tehnologic fiind în curs de derulare.

32

Producția unei întreprinderi se poate exprima cu ajutorul indicatorilor naturali (fizici) sau valorici.

Indicatorii naturali (fizici) ai producției sau serviciilor au la bază exprimarea acestora în expresie naturală în unități, bucăți, tone, metri, decalitri etc. În scopul evidenței stricte a producției sau serviciilor în unități naturale este necesar a întocmi un nomenclator exact în care se vor reflecta indicatorii naturali ai acestora.

Este important a ține cont că indicatorii naturali se pot determina pentru fiecare produs/serviciu aparte sau pentru un grup de produse/servicii omogene. Această modalitate de exprimare este simplă și foarte necesară pentru a putea duce evidența producției fabricate sau serviciilor prestate.

Cuantificarea în unități naturale se realizează când se identifică o mulțime omogenă de produse, omogenitate care se referă la caracteristicile tehnico-economice și la utilitatea produsului. Exprimarea producției în unități fizice (naturale) servește ca bază de plecare pentru toate celelalte modalități de cuantificare a producției.

Evidența producției în baza indicatorilor fizici este foarte importantă, dar insuficientă pentru a putea duce evidența rezultatelor obținute de către întreprindere în ansamblu. Ținând cont că majoritatea întreprinderilor produc o gamă largă de produse sau prestează diverse servicii care deseori nu sunt omogene, indicatorii fizici pot servi doar pentru determinarea volumului pe categorii de produse/servicii concrete, dar nu în ansamblu pe întreprindere. Astfel, indicatorii naturali ai producției nu pot reflecta rezultatele totale ale întreprinderii.

Indicatorii valorici ai rezultatelor activității întreprinderii Reieșind din faptul că activitatea întreprinderilor este bazată

preponderent pe producerea unui sortiment larg de produse sau prestări de servicii, în cele mai dese cazuri rezultatele activității întreprinderilor sunt exprimate cu ajutorul indicatorilor valorici, dintre care cei mai importanți sunt:

producția marfă; producția comercializată.

33

Producția marfă (Pm). Reprezintă indicatorul care are menirea de a caracteriza volumul rezultatelor activității industriale, obținute în perioada de analiză, ce îndeplinesc cerințele pieței.

Actualmente, în cadrul întreprinderii producția marfă este determinată după două modalități:

producția marfă în prețuri curente:

∑=

⋅=n

jjjm pqP

1

11 , (3.1)

unde: qj

1 – volumul producției de tip j în perioada curentă; pj

1 – prețul producției de tip j în perioada curentă. producția marfă în prețuri comparabile:

∑=

⋅=n

jjjm pqP

1

01 , (3.2)

unde: qj

1 – volumul producției de tip j în perioada curentă; pj

0 – prețul mediu al producției de tip j în perioada precedentă. Producția comercializată (Pc). Include suma valorică a

producției întreprinderii care a fost comercializată pe parcursul perioadei analizate. La determinarea acestui indicator nu se ține cont dacă clientul s-a achitat pentru producția livrată sau are datorii față de întreprindere.

În condițiile economiei de piață, producției comercializate îi revine un rol tot mai important, deoarece anume valoarea producției comercializate estimează obiectiv competitivitatea întreprinderii pe piață și stă la baza determinării eficienței funcționării ei în ansamblu.

3.2. Dinamica producției întreprinderii Volumele de producție ale oricărei întreprinderi sunt în

permanentă schimbare. Orice agent economic este interesat în creșterea permanentă a volumelor sale de producție fabricată și comercializată. Reieșind din aceste considerente, apare necesitatea de a studia dinamica producției sub diferite forme. Așadar, pentru

34

anumite perioade se alcătuiește seria dinamică a volumelor de producție, în expresie naturală sau în expresie valorică, și ulterior se calculează indicatorii seriei dinamice și trendul ei.

Schimbarea valorilor unui indicator economic în dinamică este supusă unei tendințe numită trend. Studierea dinamicii volumului de producție a firmei presupune și determinarea trendului care permite să tragem concluzii mai argumentate cu privire la schimbările valorilor volumelor producției în diferite perioade și să prognozăm dinamica volumului producției în perioadele ulterioare.

Trendul reflectă tendința schimbării indicatorului în timp. Trendul se prezintă pe baza metodei celor mai mici abateri

pătratice astfel încât:

(3.3) unde: y – valorile reale ale indicatorului studiat;

ty – valorile teoretice ale indicatorului studiat (amplasate pe linia trendului). Pe graficul din figura 3.1, linia trendului se trasează vizual cât mai aproape de toate punctele graficului. În funcție de amplasarea punctelor pe plan, linia trendului poate avea diferite forme. În funcție de forma liniei trendului, se formulează concluzia privind tendința indicatorului în timp.

Pentru determinarea trendului unei serii dinamice, valorile seriei se consideră drept funcție de timp. În scopul determinării tendințelor generale în evoluția volumului de producție se efectuează ajustarea analitică a seriilor dinamice, cu alte cuvinte determinarea ecuației liniei trendului. În sens larg al cuvântului, ajustarea unei serii dinamice presupune operația de înlocuire a termenilor reali cu termeni teoretici care exprimă legitatea specifică de dezvoltare obiectivă a volumelor de producție.

Cu ajutorul ajustării analitice se calculează formula matematică – cea mai adecvată pentru reflectarea tendinței de dezvoltare a volumului de producție.

35

Fig.3.1. Forme ale liniei trendului

Pentru forma liniară a liniei trendului: btay t += ; (3.4)

∑ ∑+= tbnay ∑ ∑ ∑+= 2tbtayt (3.5)

În baza parametrilor ecuației liniei trendului de formulează

concluziile: a – coeficientul liber; b – coeficientul de regresie care arată cu cât se va schimba

valoarea rezultatului la schimbarea factorului cu o unitate. Pentru forma parabolică a liniei trendului:

2ctbtay t ++= ; (3.6)

indi

cato

rul s

tudi

at

t impul

indi

cato

rul

stud

iat

timpul

indi

cato

rul s

tudi

at

t impul

indi

cato

rul s

tudi

at

t impul

.

36

∑ ∑ ∑++= 2tctbnay ∑∑ ∑ ∑ ++= 32 tctbtayt (3.7) ∑∑∑ ∑ ++= 4322 tctbtayt

Pentru forma hiperbolică a liniei trendului:

xbay x += ; (3.8)

∑ ∑+=x

bnay 1

∑∑∑ += 2

111x

bx

ax

y (3.9)

Parametrii ecuației liniei trendului permit determinarea tendinței schimbării indicatorului în timp și stau la baza efectuării prognozelor acestuia.

Analiza seriilor dinamice se poate efectua, utilizând un șir de indicatori statistici printre care cel mai des:

1) Nivelul mediu al seriei - y care reflectă valoarea medie a indicatorului studiat ce revine unei perioade / unui moment de timp:

pentru seria dinamică de intervale:

ny

y i∑= , (3.10)

unde: yi – valorile indicatorului studiat; n – numărul de perioade;

pentru seria dinamică de momente se aplică media cronologică:

121.....

21

121

−

++++=

−

n

yyyyy

nn, (3.11)

unde: y1, y2,…, yn, – valorile indicatorului studiat; n – numărul de momente de timp examinate.

.

.

37

2) Sporul absolut – reflectă diferența dintre valoarea examinată a indicatorului și valoarea acestuia din baza de comparație:

în lanț: 1−−=∆ iil yyy ; (3.12) de bază 00 yyy i −=∆ , (3.13)

unde: yi – valoarea examinată a indicatorului; yi-1 – valoarea precedentă a indicatorului; y0 – valoarea indicatorului în perioada de bază.

3) Ritmul de creștere – arată de câte ori nivelul indicatorului este mai mare sau mai mic decât nivelul de bază sau câte procente constituie valoarea analizată a indicatorului din baza sa de comparație:

în lanț %);100(1

⋅=−i

il y

yT (3.14)

de bază %).100(0

⋅=yyT i

b (3.15)

4) Ritmul de sporire exprimă cu câte unități sau procente este mai mare sau mai mică valoarea examinată a indicatorului decât în baza sa de comparație:

în lanț %)100(1%)100(1

1 −=⋅−

=−

−l

i

iisl T

yyyT ; (3.16)

de bază %).100(1%)100(0

0 −=⋅−

= bi

sb Ty

yyT (3.17)

5) Ritmul mediu de creștere - se determină cu ajutorul mediei geometrice:

n n

yyT

0

= , (3.18)

unde: yn. – valoarea indicatorului studiat în ultima perioadă; y0. – valoarea indicatorului studiat în prima perioadă

nnTTTT ,..., 21= , (3.19)

unde: T1, T2,…, Tn, – ritmurile anuale de creștere în lanț.

38

3.3. Statistica rezultatelor activității întreprinderilor din ramură în Republica Moldova

Volumele de producție a principalelor produse alimentare și a băuturilor în Republica Moldova au înregistrat o evoluție diferită, aceasta fiind determinată în primul rând de modificarea preferințelor consumatorului și oferta existentă pe piață a produselor similare de import. În tabelul 3.1 este dată evoluția volumelor de producție a principalelor produse alimentare și a băuturilor fabricate în Republica Moldova în perioada 2010-2017, fiecare categorie de produse având unitatea de măsură naturală specifică.

Tabelul 3.1. Evoluția volumelor de producție a principalelor produse alimentare și băuturi în RM în perioada 2010-2017

Principalele produse alimentare și băuturi 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Carne, mii tone 23,7 27,8 31 34,5 43,1 44,6 44,2 54,3

Mezeluri, mii tone 13,2 14,5 15,9 17,2 16,3 17,2 16,4 18,4 Conserve de carne, mii tone 1,5 1,3 1,5 0,9 0,7 0,5 0,5 0,5

Sucuri de fructe și legume, mii litri 27115 29715 46055 49059 49075 39243 49687 55689

Conserve de legume și fructe, mii tone 29,9 26,3 24,3 25,1 30,4 15,7 16,7 19,6

Fructe prelucrate și conservate, mii tone 8 6,8 4,7 10,7 7,6 7,9 9,4 8,2

Uleiuri brute nemodificate chimic, mii tone 80,7 89,7 93,5 53,9 109,6 109,5 79,9 86,8

Lapte și frișcă cu conținut de grăsimi <6%, mii tone 65,1 62,9 62,4 65,3 78,7 80 86 80

Lapte și frișcă în formă solidă, tone 1217 625 536 439 1042 1357 1674,6 2473,6

Unt, tone 4199 3878 3764 4159 4673 4787 5868,7 4771,9 Cașcaval și brânză grase, tone 1779 2087 2113 2435 2427 2469 2402,4 2868,9

Lapte prins, cremă de lapte prins, iaurt, chefir, smântână și alte produse fermentate, tone

25615 27314 27314 30216 31542 32659 32744 31107

39

Continuarea tabelului 3.1 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Înghețată și alte forme de gheață cu sau fără cacao, mii litri

12491 12375 14064 15160 15633 15969 16473 16963

Făină, mii tone 108 118,2 101,9 117,9 118,4 113,2 103,8 112 Crupe, grișuri și aglomerate, mii tone 5,6 4,8 3,6 4,4 4,7 5,7 5,3 6,7

Pâine și produse de panificație, mii tone 129 130 129,3 132,5 128,4 131,5 129,2 130,1

Produse făinoase de cofetărie, mii tone 26,9 28,3 30,6 33,9 34 33,6 34,4 35,4

Zahar tos, mii tone 103,2 88,4 83,4 140,3 177,7 84,5 100 129

Melasă, mii tone 36,2 35,8 31,7 53,1 61,1 30,6 39,1 45,1 Produse zaharoase de cofetărie, mii tone 12,9 13 12,3 13,4 13,7 14 14,2 13,8

Paste făinoase, mii tone 6,3 6,5 5,6 6,3 5,6 5,7 5 4,2 Maioneze și alte sosuri emulsificate, tone 540 466 476 486 549 509 606,5 702,8

Divin, mii litri 100% alcool 1766 2395 3084 3451 2762 2186 1433 2344 Rachiuri și lichioruri, mii litri 100% alcool 2661,5 2718,8 3025 3895,9 3672,8 3103 3074,5 2821

Vinuri spumante, mii dal 556,1 686,4 653,9 595,5 514 502,3 629,2 642,4 Vinuri naturale din struguri, mil. dal 12,7 12,5 14,1 15,3 13,9 13,4 13,3 16,3

Vinuri de Porto, Madeira, Sheary, Tokay etc., mii dal 1051,1 1111,6 528,2 651,1 348,3 370,9 470,3 428,3

Ape minerale și gazoase, mil. dal 11,6 10,8 10,7 9,5 10,8 11,9 12,6 14

Băuturi nealcoolice, mil. dal 6,5 7,2 7,2 6,4 6,4 6,5 4,6 4,8 Sursa: www.statistica.md, accesat pe data de 10.02.2019

Majoritatea categoriilor de produse alimentare și băuturi

fabricate în Republica Moldova în perioada 2010-2017 înregistrează o tendință de creștere, cea mai esențială creștere fiind înregistrată la producerea cărnii, volumul căreia a crescut în această perioadă de circa 2,3 ori. Cea mai mare descreștere a volumului de producție o înregistrează conservele din carne, volumul cărora s-a redus de circa 3 ori, faptul determinat de modificarea cererii față de aceste produse

http://www.statistica/

40

și de prezența pe piața autohtonă a produselor similare de import care sunt mai competitive în raport cu produsele autohtone.

Tabelul 3.2. Evoluția valorii producției fabricate în cadrul

întreprinderilor industriei alimentare și de fabricare a băuturilor în RM în perioada 2014-2017, milioane lei

Ramurile industriei alimentare 2014 2015 2016 2017

Industria alimentară 13107698 13600242 14664384,8 16156576,3 Producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne

3159582,7 2997491,2 3131321,9 3818814,5

Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor

280941,3 329529,8 369608,2 362218,8

Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor 2006179,6 2089344,5 2174518,1 2627723,6

Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale 752504,4 1391746,6 1767045,5 1468014,2

Fabricarea produselor lactate 2003942,3 2063812,2 2237541,3 2355851,3 Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon

300651,8 371292 384709,6 463361,3

Fabricarea produselor de bru-tărie și a produselor făinoase 1926620,1 2104086,2 2273150,6 2374081,3

Fabricarea altor produse alimentare 2439491,4 1916263,6 2221441,2 2609068

Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor 237784,2 336675,9 105048,5 77443,3

Fabricarea băuturilor 4574176,3 4827433,1 4463580,5 4942174,7 Distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice 999770,6 788638,9 615345 649213,5

Fabricarea vinurilor din struguri 2404918,5 2761013,1 2764512,7 3203848,1

Fabricarea berii 720015,1 766187,2 767823,5 755832,5 Sursa: www.statistica.md, accesat pe data de 05.03.2019

Un indicator care se axează atât pe volumul producției

fabricate în unități fizice, cât și pe prețurile de piață ale producției


41

este producția marfă. În tabelul 3.2 este dată evoluția valorii producției fabricate în cadrul întreprinderilor industriei alimentare și de fabricare a băuturilor în Republica Moldova în perioada 2014-2017, exprimată în milioane lei.

Valoarea producției fabricate în cadrul întreprinderilor industriei alimentare și de fabricare a băuturilor în perioada 2014-2017 a sporit cu 23,26%, fiecare ramură având ritmurile specifice de creștere a valorii producției, fapt cauzat în cea mai mare măsură de creșterea prețurilor.

În tabelul 3.3 se propune analiza evoluției venitului din vânzări pentru unele domenii de activitate aferente tehnologiei alimentelor.

Tabelul 3.3. Evoluția venitului din vânzări pentru unele domenii

de activitate aferente tehnologiei alimentelor din RM în perioada 2015-2017, milioane lei

Domenii de activitate 2015 2016 2017 Industria alimentară 15293,84 16639,07 17912,13 Fabricarea băuturilor 5406,97 5739,58 5768,58 Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 1996,47 2270,23 2676,31

Sursa: www.statistica.md, accesat pe data de 14.02.2019 Reieșind din considerentele că Biroiul Național de Statistică

al Republicii Moldova până în anul 2015 a aplicat o altă clasificare a domeniilor de activitate pentru activitatea de antreprenoriat, în dinamică, pentru o perioadă mai îndelungată de timp, poate fi prezentată informația pe domenii mai complexe.

Reieșind din ecuația liniei trendului prezentată pe graficul din figura 3.2, în baza coeficientului de regresie (1099,6) se poate conclude că în perioada 2005-2017 venitul din vânzări a întreprinderilor din industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova crește anual cu 1099,6 milioane lei.


42

12031

10517,3

11482,1

12905,2

11417,9

13543,2 15297,9

16626,7 17901

18904,7 20700,81

22378,6523680,71

y = 1099,6x + 8255,6R² = 0,9265

5000

7000

9000

11000

13000

15000

17000

19000

21000

23000

25000

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

mili

oane

lei

Fig.3.2. Evoluția venitului din vânzări a întreprinderilor din industria alimentară și a băuturilor din RM

în perioada 2005-2017 Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

Creșterea venitului din vânzări a întreprinderilor din industria

alimentară și a băuturilor este determinată atât de modificarea volumelor de producție comercializate exprimate în unități naturale, cât și de modificarea prețurilor de comercializare a acestor produse.


43

Tema 4. MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII

4.1. Mijloacele fixe: esența economică, componența și structura.

4.2. Metode de evaluare a mijloacelor fixe. 4.3. Uzura mijloacelor fixe și modul de calculare al amortizării. 4.4. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe și

dinamica lor. 4.5. Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe

4.1. Mijloacele fixe: esența economică, componența și structura

Desfășurarea activității unei întreprinderi de producere cere, printre altele, existența unor instrumente sau mijloace de muncă, cunoscute sub denumirea de mijloace fixe, active fixe, capital fix sau fonduri fixe.

În funcție de rolul deținut în activitatea întreprinderii, întregul capital disponibil este divizat în mijloace fixe și mijloace circulante.

În cadrul întreprinderilor de producere cea mai mare pondere o dețin mijloacele fixe, cantitatea, calitatea și structura cărora depinde de specificul activității pe care o desfășoară.

Mijloacele fixe reprezintă bunurile întreprinderii care participă la activitatea de producere de mai multe ori, într-o perioadă mai îndelungată de timp, nu-și schimbă forma sa inițială-naturală și își transferă treptat valoarea sa inițială în costul producției fabricate.

Conform Standardelor Naționale de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”, mijloacele fixe sunt definite în felul următor: „imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depășește plafonul valoric prevăzut de legislația fiscală sau pragul de semnificație stabilit de entitate în politicile contabile”.

În funcție de componența naturală și destinația în activitatea întreprinderii, mijloacele fixe sunt grupate în felul următor:

clădiri; construcții speciale;

44

mașini, utilaje și instalații de transmisie; mijloace de transport; instrumente și inventar; costuri ulterioare aferente obiectelor neînregistrate în

bilanț; mijloace fixe primite în leasing financiar; mijloace fixe primite în gestiune economică; alte mijloace fixe. După atribuția sa la procesul de producție, mijloacele fixe pot

fi clasificate în felul următor: mijloace fixe productive – sunt mijloacele care participă

nemijlocit la procesul de producție sau creează condiții favorabile pentru desfășurarea acestora;

mijloace fixe neproductive – nu au legătură directă cu procesul de producție și reprezintă ansamblul obiectelor de menire social-culturală care se află la bilanțul întreprinderii și sunt destinate pentru satisfacerea necesităților sociale ale lucrătorilor organizației (cantină, grădiniță, sală sportivă, terenuri sportive, spital etc.).

După importanța sa pentru procesul de producție, mijloacele fixe productive la rândul lor se divizează astfel:

mijloace fixe productive active – sunt mijloacele care participă nemijlocit la procesul de producție;

mijloace fixe productive pasive – sunt mijloacele care nu participă nemijlocit la procesul de producție, dar creează condiții favorabile pentru desfășurarea acestuia.

De regulă, pentru desfășurarea unei activități eficiente cea mai mare pondere în structura mijloacelor fixe, a unei întreprinderi de producere, trebuie să o dețină mijloacele fixe productive active.

Pentru întreprinderile din domeniul industriei prelucrătoare, cum ar fi industria alimentară, fabricarea băuturilor mijloacele fixe dețin un rol foarte important, revenindu-le principala pondere în structura imobilizărilor corporale.

Conform Standardelor Naționale de Contabilitate, imobilizările corporale reprezintă imobilizări sub formă de mijloace

http://www.contabilsef.md/term.php?l=ro&term=697&t=Leasing

45

fixe, terenuri, imobilizări corporale în curs de execuție și resurse minerale.

În tabelul 4.1 este reflectată evoluția valorii imobilizărilor corporale și ale activelor imobilizate pentru unele activități economice desfășurate în R.Moldova în perioada 2015-2017.

Tabelul 4.1. Evoluția imobilizărilor corporale și a activelor

imobilizate pe activități economice în RM în perioada 2015-2017

Activități economice

Imobilizări corporale, milioane lei

Active imobilizate - total, milioane lei

2015 2016 2017 2015 2016 2017 TOTAL activități 139971,1 144638,0 151162,9 179229,3 187510,1 193955,4

Industria alimentară 5855,77 5872,45 6381,22 7223,03 7410,67 7999,16

Fabricarea băuturilor 4741,22 4729,16 4376,81 5235,43 5258,1 4952,06

Restaurante și alte activități de servicii de alimentație

1369,92 1343,18 1348,29 1592,16 1565,41 1566,77

Sursa: www.statistica.md, accesat pe data de 18.10.2018

4.2. Metode de evaluare a mijloacelor fixe Evidența mijloacelor fixe a unei întreprinderi de producere

poate fi efectuată în unități fizice (numărul liniilor, numărul motoarelor etc.) și în unități valorice (valoarea bănească a mijloacelor fixe existente).

Pe parcursul utilizării mijloacelor fixe valoarea acestora se modifică. Iată de ce apare necesitatea utilizării diferitor metode de evaluare a mijloacelor fixe care ar estima valoarea mijlocului fix respectiv în dependență de situație.

Deosebim următoarele metode de evaluare a mijloacelor fixe în cadrul întreprinderilor:


46

Valoarea inițială (MFvi) – reprezintă valoarea de intrare a mijlocului fix și include prețul de procurare (PMF) și ansamblul cheltuielilor de transportare (Cht) și montare (Chm) a acestuia:

MFvi = PMF + Cht + Chm; (4.1) Valoarea de bilanț (MFvb) – reprezintă diferența dintre

valoarea inițială (MFvi) a mijlocului fix și suma amortizării acumulate (Aac) pe parcursul utilizării acestuia:

MFvb = MFvi − Aac; (4.2) Valoarea de recuperare (rămasă) – reprezintă valoarea de

piață a mijlocului fix pe care întreprinderea o poate obține după expirarea termenului de exploatare în perioada respectivă.

Pe parcursul perioadei de gestiune (un an) valoarea mijloacelor fixe de care dispune întreprinderea poate să se modifice pe măsura introducerii mijloacelor fixe noi sau pe măsura scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe.

Pentru estimarea dinamicii mijloacelor fixe pe parcursul perioadei de gestiune se utilizează următorii indicatori:

- Coeficientul înnoirii mijloacelor fixe (Kpf), care se determină ca raportul dintre valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune (MFpf) pe parcursul perioadei respective și valoarea mijloacelor fixe (MF1) la sfârșitul perioadei de gestiune:

; (4.3)

- Coeficientul scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe (Ksf), care se determină ca raportul dintre valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune (MFsf) pe parcursul perioadei respective și valoarea mijloacelor fixe (MF0) la începutul perioadei de gestiune:

; (4.4)

- Coeficientul sporirii mijloacelor fixe (Ksp), care se determină ca raportul dintre diferența valorii mijloacelor fixe puse în funcțiune (MFpf) și valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune (MFsf) către valoarea mijloacelor fixe (MF1) la sfârșitul perioadei de gestiune:

1MFMF

K pfpf =

0MFMF

K sfsf =

47

. (4.5)

Ținând cont că valoarea mijloacelor fixe pe parcursul

perioadei analizate poate să se modifice, apare necesitatea determinării valorii medii anuale a mijloacelor fixe. În dependență de mijloacele fixe puse în funcțiune și scoase din funcțiune, precum și de termenul de exploatare a acestora:

, (4.6)

unde: MF0 – valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de

gestiune respective; MFpf – valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune pe

parcursul perioadei respective; tpf – numărul lunilor de funcționare a mijloacelor fixe

introduse; MFsf – valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune pe

parcursul perioadei respective; tsf – numărul lunilor de staționare a mijloacelor fixe scoase

din funcțiune; 12 – numărul de luni într-un an. În baza valorilor medii anuale a mijloacelor fixe la începutul și

la sfârșitul perioadei de gestiune poate fi calculat indicele dinamicii mijloacelor fixe (iMF):

, (4.7) unde: – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe la sfârșitul perioadei; – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe la începutul perioadei.

4.3. Uzura mijloacelor fixe și modul de calculare a amortizării

Mijloacele fixe în procesul funcționării lor se uzează, pierzându-și treptat valoarea. Valoarea fondurilor fixe este treptat

1MFMFMF

K sfpfsp

−=

12120sfsfpfpf tMFtMF

MFMF⋅

−⋅

+=

0

1

MFMFiMF =

1MF

0MF

48

transferată în costul producției fabricate. Chiar și fondurile fixe care nu se exploatează sunt supuse uzurii, pierzând treptat o parte din valoarea lor inițială.

Se deosebesc două tipuri de uzură: uzura fizică – reprezintă pierderea capacităților,

proprietăților și calităților mijloacelor fixe în urma funcționării, exploatării lor;

uzura morală – reprezintă devalorizarea mijloacelor fixe în timp, datorită dezvoltării progresului tehnico-științific.

Toate întreprinderile, indiferent de forma de proprietate și de domeniul de activitate, determină lunar amortizarea mijloacelor fixe și o introduc în costul producției fabricate sau serviciilor prestate. Sunt cunoscute diverse metode pentru determinarea amortizării mijloacelor fixe, însă în Republica Moldova conform SNC “Imobilizări necorporale și corporale”, la calcularea amortizării pot fi aplicate următoarele metode:

1. Metoda liniară; 2. Metoda unităților de producție; 3. Metoda de diminuare a soldului.

Metoda liniară Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii

amortizabile pe parcursul duratei de exploatare a mijlocului fix. Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă a mijlocului fix și numărul perioadelor în cadrul duratei de exploatare a mijlocului fix.

De exemplu: Presupunem că o întreprindere a cumpărat un mijloc fix în mărime de 5,1 mil. lei cu termenul normativ de exploatare 4 ani. Se presupune că după expirarea termenului valoarea reziduală va constitui 300 mii lei. Reieșind din aceste date conform metodei liniare uzura anuală va fi reprezentată ca în tabelul 4.2.

49

Tabelul 4.2. Metodologia calculării amortizării mijloacelor fixe după metoda liniară

Anii Calculul amortizării

Valoarea amortizării anuale,

mil. lei

Valoarea amortizării acumulate, mil.lei

1 (5,1-0,3) / 4 1,2 1,2 2 (5,1-0,3) / 4 1,2 2,4 3 (5,1-0,3) / 4 1,2 3,6 4 (5,1-0,3) / 4 1,2 4,8

Pentru a determina suma lunară a amortizării mijlocului fix raportăm 1.200.000/12 = 100.000 lei/lună.

Metoda unităților de producție Metoda unităților de producție prevede calcularea amortizării

ca produsul mărimii amortizării pe unitate de produs și a volumului de produse fabricate în perioada de gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de produs se calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă și numărul de unități de produse.

În baza datelor exemplului anterior, vom presupune că pe parcursul perioadei de exploatare (4 ani) a mijlocului fix se vor produce 1.000.000 unități. Efectiv, în primul an de exploatare au fost fabricate 235.000 piese, în cel de-al doilea – 315.000, în cel de-al treilea – 280.000, în al patrulea – 170.000.

Amortizarea calculată pentru o unitate este egală cu 4,8 lei (4.800.000 lei : 1.000.000 unități). Tabelul 4.3. Metodologia calculării amortizării mijloacelor fixe

după metoda unităților de producție

Anii

Mărimea amortizării pe

unitate de produs, lei

Cantitatea pieselor

fabricate, unități

Valoarea amortizării anuală, lei

Valoarea amortizării acumulată,

lei 1 4,8 235.000 1.128.000 1.128.000 2 4,8 315.000 1.512.000 2.640.000 3 4,8 280.000 1.344.000 3.984.000 4 4,8 170.000 816.000 4.800.000

http://www.contabilsef.md/term.php?l=ro&term=1116&t=Produse

http://www.contabilsef.md/term.php?l=ro&term=1116&t=Produse

50

După fabricarea a 1.000.000 de unități, indiferent dacă acest rezultat a fost obținut într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă decât 4 ani, amortizarea mijlocului fix nu se mai calculează.

Metoda de diminuare a soldului Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei

norme fixe a amortizării care poate fi majorată conform politicilor contabile ale agentului economic nu mai mult decât de două ori în comparație cu norma prevăzută conform metodei liniare.

Vom presupune că agentul economic a fixat o normă a amortizării mijlocului fix la nivelul maxim permis de 50% (la metoda liniară norma amortizării a constituit 25% anual). Calcularea amortizării mijlocului fix se va prezenta în tabelul 4.4.

Tabelul 4.4. Metodologia calculării amortizării mijloacelor fixe

după metoda de diminuare a soldului

Anii Calculul amortizării Valoarea amorti-zării anuale, lei

Valoarea amorti-zării acumulate, lei

1 5.100.000*0,5 2.550.000 2.550.000 2 (5.100.000-2.550.000)*0,5 1.275.000 3.825.000 3 (5.100.000-3.825.000)*0,5 637.500 4.462.500 4 4.800.000-4.462.500 337.500 4.800.000

În cele mai dese cazuri agentul economic alege amortizarea

completă a valorii mijlocului fix la finele perioadei de exploatare. 4.4. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe și

dinamica lor Eficiența activității întreprinderii în ansamblu este determinată

și de faptul cât de bine sunt utilizate mijloacele fixe la această unitate economică. Eficiența utilizării mijloacelor fixe poate fi estimată cu ajutorul unui sistem de indicatori printre care cei mai utilizați sunt următorii:

51

Randamentul mijloacelor fixe – se determină ca raportul dintre producția marfă obținută pe parcursul perioadei de gestiune respective și valoarea medie anuală a mijloacelor fixe:

, (4.8)

unde: Pm – producția marfă; – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe pe parcursul perioadei.

Randamentul mijloacelor fixe reflectă câtă producție se obține în lei în urma utilizării unui leu investit în mijloace fixe.

Dotarea cu mijloace fixe – se determină ca raportul dintre valoarea medie anuală a mijloacelor fixe și producția marfă obținută pe parcursul perioadei de gestiune respective:

, (4.9)

unde: Pm – producția marfă; – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe pe parcursul perioadei.

Dotarea cu mijloace fixe reflectă câte mijloace fixe sunt utilizate pentru obținerea unui leu de vânzări/producție marfă.

4.5. Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe evidențiază

relația dintre rezultatele obținute în urma exploatării acestora și cheltuielile efectuate de agentul economic în acest scop. În acest sens se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

rezultatele obținute să satisfacă nevoile sociale reale; rezultatele înregistrate să asigure obținerea unui anumit

profit; menținerea unui echilibru viabil pentru întreprindere pe

termen lung.

MFPf m=

MF

mPMFe =

MF

52

Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe pot fi efectuate în următoarele direcții:

Utilizarea extensivă care presupune prelungirea duratei de funcționare a mijloacelor fixe cu efecte asupra sporirii volumului de producție.

Căile de utilizare extensivă care dau rezultate la nivelul întreprinderii sunt:

creșterea numărului de schimburi la folosirea mijlocului fix; reducerea caracterului sezonier al activității unor agenți

economici; reducerea staționărilor pentru reparații și a opririlor

accidentale (neprogramate); asigurarea unei structuri corespunzătoare a mijloacelor fixe; folosirea în totalmente a mijloacelor fixe din dotare;

asigurarea forței de muncă la volumul și în structura necesare funcționarii utilajelor, instalațiilor etc.;

îmbunătățirea organizării producției și a muncii; folosirea unor metode moderne ale managementului

producției. Utilizarea intensivă înseamnă mărirea volumului de producție

și/sau servicii în aceeași unitate de timp, pe baza aportului rezultat din exploatarea acelorași capacități de producție, dar utilizate la parametrii proiectați.

Căile de utilizare intensivă au rolul de a stimula creșterea și consolidarea performanțelor unei întreprinderi în valorificarea superioară a potențialului tehnico-economic prin următoarele:

creșterea vitezelor de prelucrare la limitele admise; buna întreținere și reparare a mijloacelor fixe; folosirea unui echipament corespunzător; îmbunătățirea calității materiilor prime prelucrate; reducerea timpului de mers inutil, în gol; reducerea opririlor mici; introducerea progresului tehnic; realizarea unei structuri optime a producției, pentru a încărca

mai bine utilajele etc.

53

Tema 5. MIJLOACELE CIRCULANTE ALE ÎNTREPRINDERII

5.1. Mijloacele circulante: esența economică, componența și

structura. 5.2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante. 5.3. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor circulante. 5.4. Normarea mijloacelor circulante.

5.1. Mijloacele circulante: esența economică, componența și structura Pentru a iniția o activitate economică, orice întreprindere are

nevoie nu numai de mijloace fixe, ci și de mijloace circulante. Mijloacele circulante reprezintă resursele financiare ale firmei

investite în obiectele de muncă cu ajutorul cărora se efectuează circuitul economic.

Mijloacele circulante numite și active circulante sau capital circulant se divizează în două grupe:

mijloace circulante de producție; mijloace de circulație. Mijloacele circulante de producție reprezintă obiectele

muncii care participă la un singur ciclu de producție, consumându-se la prima utilizare și transformându-și complet valoarea sa în costul producției fabricate.

Mijloacele circulante de producție deservesc sfera de producție și includ:

materia primă; materialele auxiliare; semifabricatele; combustibilul și carburanții; ambalajele; piesele pentru reparații etc. Mijloacele de circulație reprezintă a doua parte a mijloacelor

circulante, și anume, producția finită, banii lichizi, banii în conturile bancare și de decontare ale întreprinderii.

54

Mijloacele de circulație în procesul mișcării sale efectuează circuitul economic reprezentat în figura 5.1.

Fig.5.1. Schema circuitului economic Pe parcursul circuitului economic mijloacele circulante capătă

diferite forme, parcurgând următoarele faze: 1. Aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil etc.

necesare pentru desfășurarea procesului de producție; 2. Utilizarea treptată a materiilor prime, materialelor etc.

procurate și acumulate în prima fază pe baza cărora se produc produsele finite.

3. Depozitarea producției finite destinate pentru comercializare.

4. Comercializarea producției finite și acumularea mijloacelor circulante bănești pentru continuarea circuitului economic.

Astfel, este evidentă necesitatea subdivizionarii mijloacelor circulante în mijloace circulante de producție și mijloace de circulație.

Simplificat, circuitul economic al mijloacelor circulante poate fi reprezentat în felul următor:

B → Sm → PP → Pf → B' ,

Acumularea materiilor prime,

materialelor, combustibilului etc. Utilizarea mijloacelor

materiale circulante în procesul de producție

Stocurile de producție finită

Comercializarea producției finite și

acumularea activelor circulante bănești

aprovizionare

producere

55

unde: B – banii utilizați pentru aprovizionarea întreprinderii cu mijloacele circulante; Sm – stocurile de mijloace circulante materiale; PP – procesul de producție; Pf – rezultatul procesului de producție, producția finită; B' – mijloacele bănești acumulate în urma comercializării producției finite.

Evident, în cadrul unei activități eficiente a firmei B' > B. Mijloacele circulante pot varia pe parcursul perioadei

examinate, de aceea apare necesitatea de a determină valoarea medie anuală a mijloacelor circulante, utilizând media aritmetică a valorilor mijloacelor circulante de la începutul și sfârșitul perioadei de calcul:

(5.1)

unde: MC0 – valoarea mijloacelor circulante la începutul perioadei; MC1 – valoarea mijloacelor circulante la sfârșitul perioadei.

În cazul examinării structurii mijloacelor circulante după

ponderea mijloacelor circulante de producție și mijloacelor de circulație, e de menționat că ea diferă de la o întreprindere la altă în dependență de specificul activității acesteia. În cadrul întreprinderilor industriale predomină considerabil mijloacele circulante de producție, pe când la întreprinderile comerciale principala pondere o dețin mijloacele de circulație.

Pentru a evidenția importanța activelor circulante care este legată și de specificul activității, în figura 5.2 este reprezentată ponderea activelor circulante în valoarea totală a activelor pentru unele activități economice desfășurate de către antreprenori în Republica Moldova în anul 2017.

210 MCMCMC +

=

56

0,00

20,00

40,00

60,00

80,00

100,00

TOTAL activi tăți

economice

Industriaalimentară

Fabricareabăuturilor

Restaurante ș i a l te activități de servicii de al imentație

50,71 57,18 60,30

39,53

Pond

erea

, %

Fig.5.2. Ponderea activelor circulante în valoarea totală a activelor pentru unele activități economice desfășurate în RM în anul 2017


După cum arată datele statistice, ponderea activelor circulante

în valoarea totală a activelor întreprinderilor din toate domeniile a activităților economice care își desfășoară activitatea în Republica Moldova constituie 50,71% din valoarea totală a activelor, adică activele imobilizate și cele circulante dețin aproximativ aceeași cotă-parte în structura activelor.

Totodată, dacă se examinează ponderea activelor circulante în valoarea totală a activelor pe activități economice desfășurate, această pondere diferă considerabil de la un domeniu de activitate la altul. În așa fel, din activitățile aferente domeniului de alimentație, cea mai mare pondere o dețin mijloacele circulante în cadrul întreprinderilor de fabricare a băuturilor – 60,30%, iar cea mai mică pondere a acestora se constată în cadrul restaurantelor și altor activități de servicii de alimentație.

În tabelul 5.1 este dată repartiția valorii și structura activelor circulante pe unele activități economice.


57

Tabelul 5.1. Repartiția valorii și a structurii activelor circulante pe unele activități economice desfășurate în RM în anul 2017


Denumirea indicatorilor Stocuri

Numerar și

documente bănești

Investiții financiare

curente

Creanțe și alte active circulante

Total active

circulante

TOTAL activități

Valoarea, mil.lei 66642,4 20550,55 11542,21 100816,34 199551,5

Ponderea, % 33,40 10,30 5,78 50,52 100,00


Valoarea, mil.lei 4477,18 508,85 232,81 5464,55 10683,39

Ponderea, % 41,91 4,76 2,18 51,15 100,00


Valoarea, mil.lei 4041,63 404,27 205,07 2869,69 7520,66

Ponderea, % 53,74 5,38 2,73 38,16 100,00


Valoarea, mil.lei 463,42 107,67 60,52 392,67 1024,28

Ponderea, % 45,24 10,51 5,91 38,34 100,00

Sursa: sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

În structura activelor circulante a întreprinderilor ce activează în Republica Moldova, 50,52% o dețin creanțele și alte active circulante, ceea ce nu poate fi apreciat pozitiv.

Examinând structura activelor circulante specifică industriei alimentare, industriei de fabricare a băuturilor, restaurantelor și altor activități de servicii de alimentație, se constată că activele circulante cuprind preponderent stocuri și creanțe.

5.2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante Pentru funcționarea normală o întreprindere trebuie să-și

finanțeze nu numai mijloacele fixe, dar și mijloacele circulante. Organizația are nevoie de un stoc minim de materii prime, de producție în curs de execuție și de produse finite. Nivelul acestor


58

categorii de stocuri trebuie să fie în funcție de durata unui ciclu de aprovizionare, producție și stocaj al produselor finite.

Din punct de vedere al surselor financiare de formare sau de acoperire cu fonduri, mijloacele circulante pot fi finanțate:

din surse proprii și alăturate lor; din surse împrumutate. Indiferent de forma de proprietate a întreprinderii, drept sursă

proprie pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante servește profitul net rămas la dispoziția întreprinderii. La fel, pentru a nu atrage surse suplimentare de finanțare a mijloacelor circulante, unele întreprinderi planifică și realizează cu succes măsuri de accelerare a vitezei de rotație a mijloacelor circulante sau de reducere a duratei medii a unei rotații.

Când sursele proprii și cele alăturate lor, precum și măsurile de utilizare eficientă a mijloacelor circulante sunt insuficiente pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante necesare dezvoltării activității întreprinderii în ritmurile și volumul planificat, se utilizează sursele împrumutate – creditele bancare pe termen scurt. Sursele împrumutate se consideră acceptabile și normale pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante pentru orice întreprindere care desfășoară o activitate economică în creștere.

5.3. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor circulante Pentru estimarea eficienței utilizării mijloacelor circulante se

folosesc următorii indicatori: 1. Viteza de rotație a mijloacelor circulante – exprimă numărul

de rotații efectuate de către mijloacele circulante într-o perioadă de timp și se determină ca raportul dintre suma producției comercializate și valoarea medie anuală a mijloacelor circulante:

, (5.2)

unde: Pc – producția comercializată;

MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante.

MCPK c

MC =

59

2. Durata medie a unei rotații. Cunoscând numărul de rotații efectuate de către mijloacele circulante într-o perioadă de timp (de exemplu, pe parcursul unui an de zile) și numărul de zile în această perioadă (pentru un an 365 zile), poate fi determinată durata medie a unei rotații.

Durata medie a unei rotații se va determina ca raportul dintre numărul zilelor în perioada respectivă și viteza de rotație a mijloacelor circulante:

, (5.3)

unde: Tz – numărul de zile în perioadă;

KMC – viteza de rotație a mijloacelor circulante.

3. Gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante este un coeficient invers vitezei de rotație a mijloacelor circulante și exprimă cantitatea de mijloace circulante ce revine unui leu de producție comercializată:

, (5.4)

unde:

MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante; Pc – producția comercializată.

4. Volumul zilnic necesar de mijloace circulante reprezintă raportul dintre valoarea medie anuală a mijloacelor circulante și numărul de zile în perioada respectivă:

, (5.5)

unde:

MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante; Tz – numărul de zile în perioadă. Pentru studierea în dinamică a indicatorilor ce exprimă

eficiența utilizării mijloacelor circulante se pot utiliza indicii individuali ai acestora cum ar fi:

MC

z

KT

=L

cint. MC P

MCK =

zz T

MCM =C

60

1. Indicele individual al vitezei de rotație a mijloacelor circulante – exprimă raportul dintre viteza de rotație a mijloacelor circulante în perioada curentă și cea de bază sau precedentă:

, (5.6)

unde: KMC

1 – viteza de rotație a mijloacelor circulante în perioada curentă;

KMC0 – viteza de rotație a mijloacelor circulante în perioada de

bază sau precedentă.

2. Indicele individual al duratei medii a unei rotații a mijloacelor circulante – exprimă raportul dintre durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada curentă și cea de bază sau precedentă:

, (5.7)

unde: L1 – durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada curentă;

L0 – durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada de bază sau precedentă.

3. Indicele individual al gradului de utilizare intensivă a mijloacelor circulante exprimă raportul dintre gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante în perioada curentă și cea de bază sau precedentă:

, (5.8)

unde: KMC int.

1 – gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante în perioada curentă;

KMC int0 – gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante

în perioada de bază sau precedentă.

0MC

1MC

K KKi

MC=

0

1

L LL

i =

0int. MC

1int. MC

K KKi

int. MC=

61

4. Indicele individual al volumului zilnic necesar de mijloace circulante reprezintă raportul dintre volumul zilnic necesar de mijloace circulante în perioada curentă și cea de bază sau precedentă:

, (5.9)

unde: MCz

1 – volumul zilnic necesar de mijloace circulante în perioada curentă;

MCz0 – volumul zilnic necesar de mijloace circulante în

perioada de bază sau precedentă. În urma modificării duratei de rotație a mijloacelor circulante

întreprinderea obține economii sau eliberări de mijloace circulante. Economiile sau eliberările de mijloace circulante în urma modificării duratei de rotație a mijloacelor circulante se determină după formula:

(5.10) unde: Pc – producția comercializată în perioada curentă; Tz – numărul de zile în perioadă; L1 – durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada curentă;

L0 – durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada de bază sau precedentă.

Dacă EMC > 0, întreprinderea obține eliberări (pierderi), deoarece a crescut durata de rotație a mijloacelor circulante. Dacă EMC < 0, întreprinderea obține economii, deoarece s-a micșorat durata de rotație a mijloacelor circulante.

5.4. Normarea mijloacelor circulante Determinarea corectă a necesității de mijloace circulante este

importantă în asigurarea activității economice eficiente a întreprinderii. Volumul insuficient de mijloace circulante nu poate asigura procesul de producție cu resurse materiale necesare și, în

0z

1z

M MMi

z CC

C =

( )011

LLTPE

z

cMC −⋅=

62

cele din urmă, duce la suspendarea lui. Volumele exagerate de mijloace circulante nu asigură folosirea lor eficientă.

O condiție necesară pentru folosirea rațională a mijloacelor circulante este normarea lor. Odată cu organizarea și inițierea activității economice, fiecare întreprindere determină și formează volumul necesar de mijloace circulante ca normativ în funcție de volumul producției planificat pentru fabricare.

Mijloacele circulante pot fi normate și nenormate. Majoritatea mijloacelor circulante pot fi normate. Nenormate sunt numai mijloacele bănești în conturi bancare, în numerar și creanțele firmei.

Volumul normat al mijloacelor circulante este valoarea minimă a mijloacelor bănești, exprimate în diferite forme de mijloace circulante, dar optimă pentru asigurarea desfășurării procesului de producție.

Cea mai simplă metodă constă în elaborarea și utilizarea normelor agregate ale necesității de mijloace circulante la o unitate de producție. Pe baza informației statistice se stabilește norma efectivă de mijloace circulante ce-au revenit la o unitate de producție în anul precedent în expresie valorică. Apoi această normă poate fi corectată în corespundere cu probabilitățile îmbunătățirii utilizării mijloacelor circulante în perioada de planificare și înmulțită cu volumul de producție planificat pentru perioada nouă. Deci, necesitatea totală de mijloace circulante normate pentru perioada de planificare se poate calcula astfel:

plnn VPKMC ⋅= , (5.11) unde:

Kn – norma stabilită a necesitații de mijloace circulante calculate la o unitate de producție (la un leu ori la 1000 de lei);

VPpl – volumul producției planificat pentru realizare în perioada de planificare.

În cazurile în care volumul mijloacelor circulante, determinat pentru perioada de planificare, este mai mare decât cel din perioada anterioară, se stabilesc și resursele de finanțare a necesității suplimentare de aceste mijloace.

63

Tema 6. PERSONALUL ÎNTREPRINDERII ȘI PRODUCTIVITATEA MUNCII

6.1. Personalul întreprinderii: componența și structura. 6.2. Metode de evidență a personalului în cadrul întreprinderii. 6.3. Evoluția statistică a personalului angajat în cadrul ramurii

în Republica Moldova. 6.4. Politica de cadre. Determinarea necesarului de personal. 6.5. Productivitatea muncii și modul de determinare a ei. 6.6. Indicatorii productivității muncii în ramura economiei

Republicii Moldova.

6.1. Personalul întreprinderii: componența și structura Resursele umane reprezintă unul dintre factorii de bază de

producție. Orice activitate economică este imposibilă fără participarea resurselor umane.

Personalul întreprinderii reprezintă un element foarte important în activitatea oricărei întreprinderi. Resursele umane ale unei organizații pot fi clasificate după funcțiile pe care le îndeplinește, după vechimea de muncă, după tipul și nivelul calificării, după nivelul studiilor primite, după vârstă, sex etc.

Personalul întreprinderii poate fi clasificat în două grupe mari: 1) Personalul industrial productiv – sunt angajații care

desfășoară lucrări legate de activitatea de bază a întreprinderii. 2) Personalul neindustrial – sunt angajații antrenați în servirea

obiectelor de menire social-culturală aflate la gestiunea întreprinderii (personalul cantinei etc.).

Personalul din grupa industrial-productivă, la rândul său, poate fi structurat în felul următor:

muncitori direct productivi – includ personalul care acționează direct sau prin intermediul mijloacelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea modificării formei structurii, dimensiunilor sau compoziției chimice a acestora, în scopul obținerii unor produse ce constituie profilul activități întreprinderii respective;

64

muncitori de deservire – includ personalul care asigură întreținerea clădirilor și instalațiilor aferente, întreținerea echipamentelor de birou, curățenia spațiilor de producție, vestiarelor, servicii pe ansamblul întreprinderii, cum ar fi centrala telefonică, rețeaua de calculatoare etc.;

personalul tehnic productiv cuprinde: maiștri și alt personal de specialitate care conduc formații de lucru, personal tehnic și de specialitate care asigură asistența tehnică, personal care asigură controlul tehnic de calitate în secții și ateliere etc.;

personalul tehnic, economic, de altă specialitate și administrativ include personalul de conducere a întreprinderii, personalul din compartimentele funcționale (aprovizionare, desfacere etc.), personalul de specialitate informatică, personalul din activitatea de proiect și cercetare ce lucrează în cadrul atelierelor, laboratoarelor;

personalul de deservire generală este format din: curieri, liftieri, paznici, portari etc.

În scopul gestionării eficiente a personalului este necesar ca întreprinderea să dispună de informație cu privire la evidența forței de muncă, structura ei, dinamica ei etc.

6.2. Metode de evidență a personalului în cadrul întreprinderii Resursele forței de muncă ale unei întreprinderi reprezintă

totalitatea salariaților angajați prin contract de muncă. Calcularea și evidențierea corectă a numărului de personal constituie un factor important în utilizarea eficientă a resurselor umane.

Pentru evidența personalului la întreprindere se utilizează următorii indicatori:

1. Numărul scriptic al lucrătorilor pe fiecare zi Ns care se determină în baza listei personalului angajat la întreprindere la data respectivă.

2. Numărul mediu scriptic al lucrătorilor )( sN care se determină prin împărțirea sumei numărului scriptic al lucrătorilor pe toate zilele calendaristice în perioada respectivă la numărul de zile

65

în perioada respectivă. Pentru zilele de odihnă numărul scriptic este egal cu valoarea ultimei zile lucrătoare. )( sN poate fi calculat pentru o săptămână, lună, trimestru, an.

3. Numărul efectiv al lucrătorilor pe fiecare zi Nef care se determină ca numărul angajaților efectiv prezenți la serviciu în ziua respectivă.

4. Numărul mediu efectiv al lucrătorilor )( efN care se determină prin împărțirea sumei numărului efectiv al lucrătorilor pe o anumită perioadă de timp la numărul de zile lucrătoare.

În practică, în unele zile numărul scriptic diferă de numărul efectiv, deoarece unii angajați din diferite motive nu se prezintă la serviciu. Raportul dintre acești indicatori indică coeficientul prezentării personalului la serviciu:

s

efps N

NK = , (6.1)

unde:

efN - numărul mediu efectiv;

sN - numărul mediu scriptic. Pentru estimarea dinamicii numărului lucrătorilor se utilizează

următorii indicatori: Coeficientul circulației lucrătorilor după numărul celor

nou-angajați care se determină ca raportul dintre numărul celor angajați pe parcursul perioadei respective către numărul mediu scriptic:

s

aa N

NK = , (6.2)

unde: Na – numărul celor angajați.

sN – numărul mediu scriptic.

66

Coeficientul circulației lucrătorilor după numărul celor concediați care se determină ca raportul dintre numărul celor concediați pe parcursul perioadei respective către numărul mediu scriptic:

s

cc N

NK = , (6.3)

unde: Nc – numărul celor concediați.

sN – numărul mediu scriptic. Coeficientul fluctuației lucrătorilor care se determină ca

raportul dintre numărul celor concediați fără motiv pe parcursul perioadei respective către numărul mediu scriptic:

s

cnfl N

NK = , (6.4)

unde: Ncn – numărul celor concediați nemotivat.

sN – numărul mediu scriptic. Coeficientul fluctuației lucrătorilor este un indicator important

care trebuie ținut sub control de către întreprindere, deoarece cu cât valoarea acestuia este mai mare cu atât dificultățile cu care se confruntă compania sunt mai semnificative.

6.3. Evoluția statistică a personalului angajat în cadrul ramurii în Republica Moldova Dezvoltarea economică a diferitor domenii de a activitate a

determinat în mod direct evoluția locurilor de muncă create. Dinamica negativă a numărului de întreprinderi din industria

alimentară și a băuturilor autohtonă își are un impact direct asupra evoluției numărului de personal ce activează în această ramură. În așa fel, pe parcursul ultimilor zece ani numărul de personal ce activează în industria alimentară și a băuturilor în Republica Moldova scade anual în medie cu 1131 persoane.

67

45636

4229040345

36599

36335

36726

34627

33701

3365235915

y = -1131,5x + 43806R² = 0,7548

20000

25000

30000

35000

40000

45000

50000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

pers

oane

anii

Fig.6.1. Evoluția numărului de personal ce activează în industria alimentară și a băuturilor în Republica Moldova în perioada 2008-2017


Examinând repartiția numărului de personal ce activează în

industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova în funcție de mărimea unităților economice, se observă că principala parte a personalului, și anume 60,65%, activează în cadrul întreprinderilor mari care dețin doar 7,0% din numărul total de întreprinderi.

Tabelul 6.1. Evoluția numărului de personal ce activează în

industria alimentară și a băuturilor în RM în funcție de mărimea unităților economice în perioada 2008-2017

Mărimea unității econom.

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Mari 29241 26999 25448 23721 23995 25570 24155 19347 19282 21785 Mijlocii 7846 7508 7337 5838 5419 4345 4240 6925 7103 6580 Mici 6465 5730 5832 5262 5187 5156 4702 5268 5252 5469 Micro 2084 2053 1728 1778 1734 1655 1530 2161 2015 2081 TOTAL 45636 42290 40345 36599 36335 36726 34627 33701 33652 35915 Sursa: http://www.statistica.md, accesat pe 15.11.2018



68

Totodată, întreprinderile micro- care dețin o pondere de 65,82% asigură doar 5,79% din numărul total al locurilor de muncă oferite în cadrul întreprinderilor din industria alimentară și a băuturilor în Republica Moldova în anul 2017.

În vederea examinării numărului de personal ce activează în cadrul restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de alimentație se propune figura 6.2.

13161

12469

12661

12873

14451

14208

14169

14530

14981

15270y = 300,33x + 12225

R² = 0,8185

4000

8000

12000

16000

20000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

pers

oane

anii

Fig.6.2. Evoluția numărului de personal ce activează în hoteluri și restaurante

în Republica Moldova în perioada 2008-2017 Sursa: elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

Dinamica pozitivă a numărului de hoteluri și restaurante în

Republica Moldova are un impact direct asupra evoluției numărului de personal ce activează în acest domeniu. În așa fel, pe parcursul ultimilor zece ani numărul de personal ce activează în hoteluri și restaurante în Republica Moldova crește anual în medie cu 300 de persoane.


69

Tabelul 6.2. Evoluția numărului de personal ce activează în hoteluri și restaurante în R M în funcție de mărimea unităților

economice în perioada 2008-2017 Mărimea unității econom.

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Mari 2459 2499 2563 2548 2359 2137 2490 2131 2544 2285 Mijlocii 2806 2370 2362 2522 2655 2680 2473 2838 2959 3019 Mici 4926 4693 4817 4499 5742 5783 5595 5336 5221 5561 Micro 2970 2907 2919 3304 3695 3608 3611 4225 4257 4405 TOTAL 13161 12469 12661 12873 14451 14208 14169 14530 14981 15270 Sursa: http://www.statistica.md, accesat pe 15.11.2018

Examinând repartiția numărului de personal ce activează în hoteluri și restaurante din Republica Moldova în funcție de mărimea unităților economice se observă că principala parte a personalului, și anume 36,41%, activează în cadrul întreprinderilor mici și 28,84% activează în cadrul întreprinderilor micro-. Totodată, în cadrul întreprinderilor mari sunt încadrate doar 14,96% din numărul total al personalului.

6.4. Politica de cadre. Determinarea necesarului de personal

În scopul funcționării eficiente a oricărei întreprinderi, o atenție sporită se acordă gestionării corecte a forței de muncă. De aceea, companiile urmăresc minuțios evidența utilizării forței de muncă disponibile. Astfel, apare necesitatea de a determina fondul de timp disponibil pentru fiecare întreprindere și coeficienții utilizării acestuia.

Fondul de timp la întreprindere se exprimă în om·zile (se subînțelege o zi de prezență la serviciu a unui angajat) sau om·ore (se înțelege o oră lucrată de un angajat).

Fondul de timp poate fi divizat în următoarele categorii:


70

- Fondul de timp calendaristic (Ftc) care se determină ca produsul dintre numărul mediu scriptic al personalului )( sN și numărul de zile calendaristice pentru perioada respectivă (zc):

cstc zNF ⋅= ; (6.5) - Fondul de timp tabelar (Ftt) care se determină ca diferența

dintre fondul de timp calendaristic (Ftc) și numărul total de om·zile de repaus și de sărbători legale (zrs):

rstctt zFF −= ; (6.6) - Fondul de timp maxim disponibil (Ftmd) care se determină

ca diferența dintre fondul de timp tabelar (Ftt) și numărul total de om·zile de concediu legal al lucrătorilor pe perioada respectivă (zcl):

cltttmd zFF −= ; (6.7) - Timpul de muncă efectiv lucrat (Fef) care se determină ca

produsul dintre numărul mediu efectiv al personalului )( efN și numărul de zile lucrătoare în perioada respectivă (zl):

lefef zNF ⋅= . (6.8) Din cele trei tipuri de fonduri, cel mai important pentru

întreprindere este fondul de timp maxim disponibil, și anume, față de acest indicator se determină gradul de utilizare a timpului de muncă.

Fondul efectiv de timp al unui muncitor se determină după modelul dat în tabelul 6.3.

În scopul estimării eficienței utilizării timpului de muncă la o întreprindere se pot determina următorii indicatori:

- Coeficientul utilizării fondului de timp maxim disponibil (KFtmd) care se determină ca raportul dintre timpul de muncă efectiv lucrat (Fef) și fondul de timp maxim disponibil (Ftmd):

tmd

efFtmd F

FK = ; (6.9)

- Numărul mediu lunar de zile de lucru stabilite pentru un angajat (Dzs) care se determină ca raportul dintre fondul de timp

71

maxim disponibil (Ftmd) și numărul mediu scriptic al personalului )( sN :

s

tmdzc

NFD = ; (6.10)

Tabelul 6.3. Determinarea fondului efectiv de timp al unui

muncitor (pentru anul 2019)

Indicatorii Valoarea zile ore

Fondul calendaristic (Fc) 365 2920 (365x8) Zile de odihnă și sărbători (Zos) 114 912 Fondul nominal (Fn = Fc - Zos) 251 2008 Neprezentări la serviciu planificate (Nsp)

Concedii planificate Concedii pentru studii Concedii de maternitate Concedii de boală Alte neprezentări prevăzute de legislație

71 28 15 20 8 -

568 224 120 160 64 -

Fondul de prezentare (Fpr = Fn - Nsp) 180 1440 Pierderi de timp pe parcursul schimbului (Pts)

Neprezentări în baza învoirii conducerii Absențe nemotivate Staționări neplanificate Întârzieri la serviciu Părăsirea locului de muncă înaintea sfârșitului schimbului Staționări din cauza nerespectării disciplinei de muncă

117 21 7 20 23

15

31 Fondul efectiv de timp (Fef = Fpr - Pts) 1323

- Numărul mediu lunar de zile de lucru efectiv lucrate de

către un angajat (Dzs) care se determină ca raportul dintre timpul de muncă efectiv lucrat (Fef) și numărul mediu scriptic al personalului

)( sN :

72

s

efzef

NF

D = ; (6.11)

- Coeficientul utilizării lunare a zilelor de muncă (Klzm) care se determină ca raportul dintre numărul de zile efectiv lucrare de un angajat (Dzef) și numărul de zile stabilite pentru un angajat (Dzs):

zs

zeflzm D

DK = ; (6.12)

- Durata medie a unei zile de lucru în ore )( efoz care se determină ca raportul dintre timpul de muncă efectiv lucrat în om·ore (Fefo) și timpul de muncă efectiv lucrat exprimat în om·zile (Fef):

ef

efoefo

FF

z = ; (6.13)

- Coeficientul utilizării zilei de muncă (Kz) care se determină ca raportul dintre durata medie a zilei de muncă a unui angajat

)( efoz și durata zilei de muncă stabilită de lege (zs):

s

efoz z

zK = . (6.14)

Indicatorii descriși mai sus sunt utilizați pentru a optimiza folosirea timpului de muncă și a crește nivelul productivității muncii în cadrul întreprinderii.

6.5. Productivitatea muncii și modul de determinare a ei Politica de cadre formulată de conducerea întreprinderii

orientează activitatea fiecărui angajat. Pentru aceasta este necesar ca elementele acestei politici să fie detaliate și concretizate la fiecare nivel ierarhic.

Preocuparea pentru resursele umane la nivelul conducerii de vârf necesită precizarea unor reguli de bază, a unor atitudini față de personal pe baza cărora se adoptă deciziile. Acest ansamblu de reguli și atitudini constituie politica întreprinderii în raport cu resursele umane.

73

Cerințele unei politici eficiente în domeniul personalului pot fi sintetizate astfel:

obținerea implicării întregului personal; acționarea la toate nivelurile; asigurarea unui climat favorabil de angajare și valorificare a

potențialului fiecărui angajat; stimularea, la fiecare angajat, a dorinței de îmbunătățire

continuă a propriei activități; antrenarea în procesul decizional a celor ce dovedesc

competență profesională. Există următoarele metode pentru determinarea necesarului de

personal: analiza tendințelor – estimează nevoile previzibile de

personal, ținând cont de evoluțiile și tendințele din cadrul întreprinderii;

metodele de regresie – stabilesc anumite relații între efectivele de personal (sub aspect cantitativ și calitativ) și unii indicatori ai întreprinderii (vânzările, volumul producției etc.);

estimarea necesarului de personal de către șeful ierarhic; metoda Delphi – experții selectați își exprimă opinia lor

privind dezvoltarea în viitor a întreprinderii până a ajunge la un anumit consens;

estimarea necesarului de personal pe baza productivității muncii.

6.6. Indicatorii productivității muncii în ramura economiei Republicii Moldova Unul dintre indicatorii de bază care exprimă eficiența utilizării

forței de muncă în toate domeniile activității economice a întreprinderii este productivitatea muncii. De regulă, productivitatea muncii exprimă eficiența utilizării intensive a forței de muncă.

În condițiile economiei de piață, productivitatea muncii este unul dintre indicatorii economici principali cu ajutorul cărora se evaluează performanțele unei întreprinderi.

74

Productivitatea muncii exprimă raportul dintre rezultatele obținute și cantitatea factorului utilizat.

Pentru întreprinderile industriale, în calitate de rezultate obținute, va servi producția fabricată.

În dependență de specificul activității, productivitatea muncii la întreprindere poate fi determinată după următoarele metode:

1. Productivitatea muncii în expresie naturală (v) care reprezintă raportul dintre volumul producției fabricate exprimat în unități naturale (q) și cheltuielile de muncă depuse )( sN sau cheltuielile de timp (T):

, (6.15)

exprimă cantitatea producției fabricate (în unități naturale) ce revine unui angajat:

, (6.16)

exprimă cantitatea producției fabricate (în unități naturale) obținută într-o unitate de timp;

Productivitatea muncii evaluată cu ajutorul acestui indicator poate fi determinată la acele întreprinderi care fabrică producție omogenă (zahăr, energie electrică etc.). Ținând cont că în practică există foarte puține întreprinderi care fabrică producție complet omogenă, utilizarea acestui indicator este destul de limitată.

2. Productivitatea muncii în unități natural-convenționale (v) care reprezintă raportul dintre volumul producției exprimat în unitățile unui produs convențional și cheltuielile de muncă depuse

)( sN sau cheltuielile de timp (T):

, (6.17)

exprimă cantitatea producției fabricate (în unit. convenț.) ce revine unui angajat;

, (6.18)

sNqv =

Tqv =

s

ii

Nqk

v ∑ ⋅=

Tqk

v ii∑ ⋅=

75

exprimă cantitatea producției fabricate (în unit. convenț.) obținută într-o unitate de timp; unde: qi – volumul producției de tipul i; ki – coeficientul exprimării producției i în producție convenționale.

Acest indicator poate fi utilizat pentru determinarea productivității muncii la întreprinderile în cadrul cărora producția poate fi recalculată în produse convenționale cu ajutorul coeficienților respectivi (de exemplu, întreprinderile industriei de prelucrare a fructelor și legumelor producția cărora poate fi recalculată în borcane convenționale).

3. Productivitatea muncii în unități de timp (v) care reprezintă raportul dintre cheltuielile de timp (T) și volumul producției obținute (q) exprimat în unități naturale:

, (6.19)

exprimă manopera unei unități de produs și reprezintă cheltuielile de timp pentru a fabrica o unitate de produs.

Acest indicator este invers proporțional productivității muncii determinate în expresie naturală (după prima metodă).

4. Productivitatea muncii în unități valorice (v) care reprezintă raportul dintre volumul producției exprimat în unitățile valorice și cheltuielile de muncă depuse )( sN sau cheltuielile de timp (T):

, (6.20)

exprimă volumul producției fabricate (în unități valorice) ce revine unui angajat;

, (6.21)

exprimă volumul producției fabricate (în unități valorice) obținută într-o unitate de timp;

qTv =

s

ii

Npq

v ∑ ⋅=

Tpq

v ii∑ ⋅=

76

unde: qi – volumul producției de tipul i; pi – prețul producției de tipul i.

Acest indicator este cel mai des utilizat pentru determinarea productivității muncii, deoarece la majoritatea întreprinderilor producția diferă după categoriile de preț. Anume acest indicator permite însumarea tuturor produselor fabricate, fiecare fiind înmulțit cu prețul respectiv.

5. Productivitatea muncii după valoarea adăugată (v) care reprezintă raportul dintre valoarea adăugată (VA) și cheltuielile de muncă depuse )( sN :

, (6.22)

exprimă valoarea adăugată ce revine unui angajat.

6. Productivitatea muncii în baza producției comercializate (v) care reprezintă raportul dintre producția comercializată (Pc) și cheltuielile de muncă depuse )( sN :

, (6.23)

exprimă cantitatea producției comercializate ce revine unui angajat.

În condițiile economiei de piață, productivitatea muncii determinată cu ajutorul acestui indicator are o importanță majoră pentru întreprindere, deoarece ea va lua în considerație nu toată producția fabricată, ci doar producția care a fost comercializată real.

Este evident că eficientizarea utilizării personalului în cadrul întreprinderii are un impact direct asupra modificării productivității muncii.

Datele statistice colectate atestă că productivitatea muncii pe toate activitățile economice desfășurate în Republica Moldova în ansamblu în perioada 2015-2017 a crescut cu 13,18%. Modificarea productivității muncii este diferită pentru diferite domenii de activitate. În așa fel, pentru industria alimentară este specifică o creștere a productivității cu 6,26%, pentru industria băuturilor – cu

s

c

NPv =

sNVAv =

77

10,36%, iar pentru restaurante și alte activități de servicii de alimentație – 25,47%.

Tabelul 6.4. Evoluția numărului de personal și a productivității

muncii pentru unele activități economice desfășurate în Republica Moldova în perioada 2015-2017


Denumirea indicatorilor 2015 2016 2017

TOTAL activități

Numărul mediu de pers. 510268 512474 528607 Venituri din vânzări, mil. lei 282253,43 300733,43 330963,91

Productivitatea muncii, mii lei/pers. 553,15 586,83 626,11










Sursa: Prelucrat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe http://www.statistica.md

Modificarea productivității muncii calculate în baza venitului din vânzări obținut este determinată nu doar de eficientizarea utilizării personalului încadrat, ci se datorează într-o mare măsură creșterii prețurilor produselor comercializate.

Pentru a aprecia obiectiv modificarea productivității muncii, la baza calculării acesteia ar trebui să stea producția marfă în prețuri comparabile.


78

Tema 7. REMUNERAREA MUNCII ȘI REGLEMENTĂRILE ÎN DOMENIU

7.1. Politica întreprinderii în domeniul salarizării. 7.2. Formele și sistemele de salarizare. 7.3. Reglementarea salarizării în cadrul întreprinderilor din

ramură în Republica Moldova. 7.4. Statistica salarizării întreprinderilor din ramură în Republica

Moldova. 7.5. Determinarea fondului de salarizare în cadrul întreprinderii.

7.1. Politica întreprinderii în domeniul salarizării Întreprinderile sunt interesate în folosirea cât mai eficientă a

tuturor resurselor, în primul rând a resurselor umane. Esențială pentru asigurarea folosirii eficiente a resurselor umane este motivația personalului. Motivația este o noțiune destul de largă, care include variate metode de stimulare a activității umane. Printre toate aceste metode, un rol important îl are stimularea materială a personalului, pe baza căreia pot fi satisfăcute cerințele materiale și culturale ale fiecărui lucrător. Astfel, stimularea materială devine mijlocul principal de a pune în acțiune interesele personalului fiecărei organizații.

Eficiența sistemului stimulării materiale este determinată de mai mulți factori, dintre care rolul principal îi aparține sistemului de remunerare a muncii – salarizării personalului.

Plata muncii reprezintă toate tipurile de recompensare în formă bănească sau naturală a lucrătorilor. Ea este una din elementele principale de motivație a personalului care acționează direct asupra productivității salariaților.

Salariul angajaților este nu pur și simplu prețul muncii, el reprezintă prețul închirierii forței de muncă, prețul serviciilor prestate de salariați. Salariul are o dublă natură. Pentru firmă el este una din componentele costului de producție, iar pentru angajați - sursa principală de venit. În etapa actuală salariile reprezintă cea mai mare parte din veniturile populației.

79

7.2. Formele și sistemele de salarizare În practica economică se utilizează diferite forme de salarizare

cu ajutorul cărora se stabilesc principiile și mărimea salariului fiecărui angajat. Formele de salarizare și mărimea lor se stabilesc prin contractele de muncă de către întreprinderi și ofertanții de muncă.

Conform legii în vigoare, salariul reprezintă veniturile angajaților calculate în baza contractului individual de muncă pentru munca efectiv prestată, precum și pentru cea nelucrată, dar pentru care se acordă o recompensă.

Astăzi sunt cunoscute două forme de bază de salarizare: salarizarea după timpul de muncă (în regie); salarizarea în acord.

Salarizarea după timpul de muncă se face în funcție de timpul lucrat, fără a se preciza, în contractul de muncă, cantitatea de muncă care trebuie efectuată.

Salarizarea în acord este forma de plată în funcție de rezultatele muncii, de cantitatea de producție obținută, de numărul de operații executate etc. Salarizarea în acord poate fi individuală și colectivă. Acest sistem de salarizare este mai eficient decât salarizarea după timpul de muncă, dar el poate fi aplicat numai când munca este normată.

Întrucât fiecare întreprindere are dreptul de a-și alege forma de remunerare a muncii, în practica economică cele două forme de salarizare se îmbină între ele. Astfel, pot fi întâlnite diferite modalități de salarizare menite să stimuleze cât mai bine activitatea angajaților.

Salariul angajatului include, de regulă, salariul de bază, salariul suplimentar și alte plăți de stimulare și compensare. Salariile de bază pentru muncitori pot fi stabilite pe baza rețelelor tarifare unice de salarizare, diferențiate pe categorii în funcție de calificarea lor și de complexitatea lucrărilor efectuate.

80

7.3. Reglementarea salarizării în cadrul întreprinderilor din ramură în Republica Moldova În condițiile de piață, întreprinderile își aleg de sine stătător

formele salarizării angajaților. Mărimea salariului pentru fiecare angajat se stabilește în contractul individual de muncă încheiat între conducerea firmei și angajat. La momentul încheierii contractului de muncă firma este obligată să informeze angajatul despre toate condițiile salarizării muncii lui stipulate în contractul încheiat.

Totodată, trebuie să avem în vedere faptul că salarizarea angajaților în toate unitățile economice, indiferent de forma de proprietate, trebuie să se efectueze în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul salarizării.

Obiectivul reglementării salarizării este asigurarea de către stat a salariului minim garantat de stat și crearea condițiilor pentru asigurarea creșterii salariului. În același timp, legislația în vigoare acordă agenților economici cu diverse tipuri de proprietate dreptul de a majora și a aproba nivelul minim al salariului pe unitate economică în corespundere cu posibilitățile financiare ale agenților economici și de condițiile social-economice.

În condițiile economiei de piață nu există o reglementare strictă în salarizarea personalului. Fiecare firmă are dreptul să-și perfecționeze sistemul de salarizare și astfel să asigure o motivație mai înaltă a angajaților în scopul sporirii eficienței activității economice.

Salariul minim de la 1 mai 2018 în Republica Moldova constituie – 2610 lei.

7.4. Statistica salarizării întreprinderilor din ramură în

Republica Moldova Nivelul remunerării muncii reprezintă un indicator extrem de

important care atrage sau respinge personalul în diferite domenii de activitate economică.

81

În figura 7.1 este reflectată evoluția salariului nominal mediu lunar pentru toate activitățile economice în Republica Moldova în perioada 2004-2017.

1103,11318,7

1697,12065

2529,72747,6

2971,73042,2

3386,23674,2

4089,74538,4

4997,8

5587,4y = 321,36x + 714,7R² = 0,9827

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

lei

Fig.7.1. Evoluția salariului nominal mediu lunar pentru toate activitățile economice în Republica Moldova în perioada 2004-2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018 Evoluția salariului nominal mediu lunar pentru toate

activitățile economice în Republica Moldova în perioada examinată este destul de uniformă. Ecuația liniei trendului permite a conclude că anual salariul nominal mediu lunar pentru toate activitățile economice crește cu circa 321 de lei. Totodată, se poate exprima și creșterea procentuală a salariului nominal mediu lunar pentru toate activitățile economice, astfel încât ritmul mediu anual de creștere a acestuia constituind 13,3%. Reieșind din considerentele că nivelul remunerării muncii în țara noastră este destul de modest, o bună parte a populației este atrasă de salariile oferite în țările Uniunii Europene, migrând în căutarea locului de muncă bine plătit.


82

Tabelul 7.1. Evoluția câștigului salarial mediu lunar brut și net pentru unele activități economice în funcție de sexul angajatului

în Republica Moldova în perioada 2013-2017

Anii Câștigul salarial mediu

lunar brut Câștigul salarial mediu

lunar net ambele

sexe femei bărbați ambele sexe femei bărbați

Industria alimentară 2013 3414,0 3231,6 3614,5 2863,4 2723,7 3016,9 2014 3880,0 3734,5 4029,2 3234,0 3121,7 3349,3 2015 4187,8 3932,6 4459,5 3471,2 3266,9 3688,6 2016 4496,1 4171,0 4832,7 3710,5 3436,7 3994,0 2017 5011,4 4755,5 5276,2 4126,3 3933,9 4325,4

Industria băuturilor 2013 3825,0 3166,3 4369,1 3175,8 2677,4 3587,5 2014 3935,0 3402,2 4336,7 3274,9 2868,3 3581,5 2015 4371,3 3824,5 4753,9 3600,5 3195,4 3883,8 2016 4909,2 4287,6 5345,7 4040,1 3566,1 4373,0 2017 5460,1 4707,3 5994,0 4478,8 3914,6 4878,9

Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 2013 2292,2 2302,4 2271,7 1957,2 1971,6 1928,1 2014 2597,5 2548,6 2706,4 2210,8 2172,8 2295,6 2015 2846,8 2761,5 3028,7 2417,8 2347,6 2567,6 2016 3073,0 3043,6 3126,8 2595,9 2577,7 2629,3 2017 3471,3 3369,2 3667,9 2930,2 2849,1 3086,0 Sursa: sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018

După cum atestă datele statistice pentru domeniile economice examinate, cel mai mare nivel de remunerare a muncii se constată în cadrul fabricării băuturilor, iar cel mai jos nivel de remunerare a muncii – în cadrul restaurantelor sau altor servicii de alimentație.


83

Totodată pentru toate domeniile de activitate nivelul de remunerare a muncii bărbaților este superior în raport cu munca femeilor.

7.5. Determinarea fondului de salarizare în cadrul întreprinderii

Sursa de plată a salariilor personalului din unitățile economice constituie o parte din venitul obținut din activitatea economică. Suma totală de plată a salariilor constituie fondul de salarizare al întreprinderii. Fondul de salarizare se formează lunar și anual. El trebuie să fie suficient pentru plata salariilor la timp tuturor angajaților organizației.

La nivelul întreprinderilor industriale fondul de remunerare reprezintă totalitatea sumelor necesare pentru acordarea drepturilor bănești personalului în măsura în care fiecare a contribuit sub aspect calitativ și cantitativ, la realizarea sarcinilor întreprinderii.

Pentru necesitățile interne întreprinderile calculează: • fondul de remunerare direct; • fondul de remunerare orar; • fondul de remunerare zilnic; • fondul de remunerare lunar. Fondul de remunerare direct include sumele necesare pentru

remunerarea muncitorilor în funcție de timpul efectiv lucrat și pentru remunerarea muncitorilor în acord, în funcție de realizările efective.

Fondul de remunerare orar cuprinde, în afara elementelor fondului direct, și sporurile pentru condițiile deosebite de muncă.

Fondul de remunerare zilnic include fondul orar, precum și sumele necesare pentru plata întreruperilor ce nu depășesc durata schimbului, care, conform legislației muncii, se asimilează timpului lucrat (sarcini obștești etc.).

Fondul de remunerare lunar cuprinde fondul zilnic la care se adaugă sumele necesare pentru plata întreruperilor de zile întregi, care sunt retribuite (concediu de odihnă etc.).

În analizele activității economice, în Republica Moldova cel mai frecvent este folosit salariul mediu lunar și salariul mediu anual.

84

Salariul mediu lunar al unui lucrător se determină ca raportul fondului lunar de salarizare (Fsl), la numărul mediu scriptic al lucrătorilor (𝑁�sl) în această lună:

𝑆𝑙� = 𝐹𝑠𝑙𝑁�𝑠𝑙

. (7.1)

Fondul anual de salarizare (Fsa) al întreprinderii poate fi

determinat în felul următor: 𝐹𝑠𝑎 = �̅�𝑙 ∙ 𝑁�𝑠 ∙ 12 , (7.2)

unde: 𝑆�̅� − salariul mediu lunar 𝑁�𝑠 − numărul mediu scriptic 12 – numărul de luni într-un an.

85

Tema 8. COSTUL ȘI METODELE DE REDUCERE

8.1. Costul: esența economică și tipurile. 8.2. Cheltuielile: definiție, componența și clasificarea. 8.3. Indicatorii costului. 8.4. Metode de reducere a costurilor.

8.1. Costul: esența economică și tipurile În economia de piață orice activitate economică este bazată pe

utilizarea factorilor de producție și pe combinarea acestora. Volumul, structura și calitatea factorilor de producție utilizați depinde în cea mai mare măsură de natura și dimensiunile activității desfășurate, precum și de competența întreprinzătorului. Evident, scopul oricărui antreprenor prevede obținerea unui profit cât mai înalt și mai sigur. În acest caz, anume costurile de producție reprezintă pârghiile de acțiune a producătorului pe termen scurt, adică în acele orizonturi de timp în care se folosesc aceiași factori de producție.

Costul de producție reprezintă o categorie economică, care sintetizează toată activitatea economică a firmelor.

Costul producției cuprinde ansamblul cheltuielilor ocazionale legate de fabricarea unui volum al producției și de desfacerea acestuia. La rândul său, costul producției, se poate diviza astfel:

Costul fix (CF) – reprezintă partea costului care este independentă de volumul producției fabricate, adică elementele de cost sunt suportate de întreprindere, indiferent de nivelul volumului de producție. În graficul din figura 8.1 costul fix reprezintă o dreaptă paralelă cu axa X;

Costul variabil (CV) cuprinde cheltuielile care se modifică odată cu variația volumul fizic al producției. De regulă, aceste costuri sunt direct proporționale cu volumul fizic al producției fabricate, modificându-se în aceeași direcție, precum și volumul de producție (sunt în creștere în cazul sporirii volumului producției și sunt în descreștere în cazul micșorării volumului de producție). La aceste costuri se atribuie costurile materiei prime, materialelor,

86

salariile muncitorilor direct productivi etc. În graficul din figura 8.1 costul variabil reprezintă o dreaptă crescătoare în raport cu creșterea volumului producției;

Costul total (CT) constă din ansamblul costurilor fixe și a celor variabile. Referindu-se la perioade scurte de timp, se poate concepe că modificarea costurilor totale se datorează în mod exclusiv schimbărilor survenite în costurile variabile.

Fig.8.1. Dependența costului total de volumul de producție

8.2. Cheltuielile: definiție, componența și clasificarea Cheltuieli - diminuări ale beneficiilor economice înregistrate

în perioada de gestiune sub formă de ieșiri, reduceri ale valorii activelor sau de creșteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

87

Figura 8.2. Structura cheltuielilor întreprinderii

Cheltuieli ale activității operaționale - cheltuieli determinate

de procesul desfășurării activității operaționale a entității. Cheltuielile activității operaționale includ: 1) costul vânzărilor; 2) cheltuielile de distribuire; 3) cheltuielile administrative; 4) alte cheltuieli din activitatea operațională. Cheltuieli ale altor activități - cheltuieli condiționate de

desfășurarea altor activități (de exemplu, de ieșirea și deprecierea activelor imobilizate, de tranzacțiile financiare, de evenimentele excepționale).

CHELTUILI

Cheltuieli ale activității operaționale

Cheltuieli ale altor activități

Cheltuieli privind impozitul pe venit

Cost

ul v

ânză

rilor

Chel

tuie

li de

dis

tribu

ire

Chel

tuie

li ad

min

istra

tive

Alte

che

ltuie

li di

n ac

tivita

tea

oper

ațio

nală

Chel

tuie

li cu

act

ivel

e im

obili

zate

Chel

tuie

li fin

anci

are

Chel

tuie

li ex

cepț

iona

le

http://contabilsef.md/term.php?l=ro&term=472&t=Cheltuieli

http://contabilsef.md/term.php?l=ro&term=472&t=Cheltuieli

88

Cheltuielile altor activități includ: 1) cheltuieli cu activele imobilizate care reprezintă cheltuielile

aferente ieșirii, cu excepția lipsurilor și deteriorărilor constatate la inventariere;

2) cheltuieli financiare care includ cheltuielile (pierderile) rezultate din operațiunile financiare ale entității;

3) cheltuieli excepționale condiționate de evenimente atipice, care nu se manifestă permanent sau cu regularitate (calamități naturale, perturbări politice, modificări ale legislației etc.).

Cheltuieli privind impozitul pe venit - suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe venit luate în calcul la determinarea profitului net (pierderii nete) al (a) perioadei de gestiune.

8.3. Indicatorii costului Pentru evaluarea costului de producție pot fi utilizați următorii

indicatori: Costul total al producției marfă (Ct) care reprezintă suma

cheltuielilor întreprinderii pe toate articolele și exprimă cheltuielile totale de producție ale întreprinderii pentru o perioadă oarecare.

Costul unei unități de producție i (Ci) care reprezintă raportul dintre costul total al producției de tipul i și numărul de unități fabricate de producție respectivă:

, (8.1) unde: Cti – costul total al producției de tipul i;

qi – numărul de unități fabricate de producție de tipul i. Costul la un leu producție marfă ( mC ) care reprezintă

raportul dintre costul total al producției și producția marfă obținută.

, (8.2)

i

ti q

CC i=

m

tm

PCC =

89

unde: Ct – costul total al producției; Pm – producția marfă. Costul la un leu producție comercializată ( cC ) care

reprezintă raportul dintre costul total al producției și producția comercializată în perioada respectivă.

, (8.3)

unde: Ct – costul total al producției;

Pc – producția comercializată. Dinamica costului de producție se studiază cu ajutorul

următorilor indici: 1) Indicii individuali: reflectă schimbarea costului în perioada

curentă față de perioada de bază sau perioada precedentă.

, (8.5)

unde: Ci

0 – costul producției de tipul i în perioada curentă; Ci

1 – costul producției de tipul i în perioada de bază sau perioada precedentă.

2) Indicii agregați: reflectă schimbarea costului producției în ansamblu pe secție sau pe întreprindere în perioada curentă față de perioada de bază sau perioada precedentă:

, (8.4)

unde:

Ci0, Ci

1 – costul producției de tipul i respectiv în perioada de bază și curentă;

qio, qi

1 – volumul producției de tipul i respectiv în perioada de bază și curentă.

c

tc

PCC =

0

1

i

iC C

Ci =

∑∑

∑∑ ÷= 0

00

1

11

.i

ii

i

iivc q

cqq

cqI

90

Acest indice reflectă influența schimbării atât a modificării factorului indexat (în cazul dat a costurilor), cât și a schimbării structurii colectivității (adică schimbării volumelor).

Pentru a determina schimbarea obiectivă a costului, apare necesitatea de a fixa structura colectivității, adică volumul producții fabricate, obținând astfel indicele agregat al costului cu structură fixă:

. (8.4)

Indicele agregat al costului cu structură fixă reflectă

schimbarea reală a costului producției, nefiind influențată de modificarea sortimentului.

8.4. Metode de reducere a costurilor Prin reducerea costurilor de producție, fiecare întreprindere,

dacă celelalte condiții nu se modifică, își sporește veniturile și gradul de rentabilitate.

În același timp, prin reducerea costurilor se asigură o creștere a volumului de producție, prin folosirea acelorași resurse materiale și de muncă. Se înregistrează atât la nivel de întreprindere, cât și la nivel de societate o economisire a resurselor care au un caracter limitat, realizându-se o folosire rațională a acestora.

În condițiile în care costurile reprezintă un factor determinant în stabilirea prețurilor, reducerea lor creează premisele necesare micșorării prețului de livrare a produselor.

Căile și mijloacele de reducere a costurilor diferă de la companie la companie, în funcție de particularitățile specifice ale fiecărei întreprinderi, pornind de la procesul de producție și terminând cu modul de conducere. Totuși, indiferent de aceste particularități se evidențiază o serie de căi de acțiune în direcția reducerii costurilor care au caracter general.

∑∑

∑∑

∑∑ =÷= 01

11

1

01

1

11

..ii

ii

i

ii

i

iifc cq

cqqcq

qcq

I

91

Prima grupă de căi se referă la reducerea cheltuielilor materiale. Are o importanță deosebită în ramurile în care ponderea cheltuielilor materiale în costul total este ridicată. Acest lucru vizează reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, energie, aprovizionarea cu materii prime și materiale de calitate și în mod ritmic, corespunzător necesităților productive, folosirea înlocuitorilor de materiale, introducerea unor noi tehnologii sau îmbunătățirea celor existente, care să asigure o reducere a normelor de consum, reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deșeurilor etc.

A doua grupă sunt căile de reducere a cheltuielilor ocazionate de factorul de muncă. Se are în vedere o normare științifică a muncii; stabilirea exactă a necesarului de salariați pe categorii de pregătire, creșterea productivității muncii.

Sporirea productivității muncii influențează reducerea costului de producție sub mai multe aspecte. În primul rând, prin sporirea cantității de produse create în aceeași unitate de timp. Retribuția, precum și celelalte cheltuieli se vor repartiza la o cantitate mai mare de produse, reducându-se cheltuielile de muncă pe unitatea de produs.

În al doilea rând, odată cu creșterea productivității muncii se reduc cheltuielile fixe repartizate pe unitatea de produs.

A treia grupă sunt căile de reducere a cheltuielilor administrative ce au în vedere raționalizarea activității de conducere în cadrul întreprinderii, reducerea unor cheltuieli generale de deficiențe în conducere (amenzi, penalizări), raționalizarea cheltuielilor legate de pază și securitatea companiei, telefon, internet etc.

Reducerea unor asemenea cheltuieli se poate asigura prin înfăptuirea unor măsuri economico-organizatorice:

• realizarea proporțiilor optime între personalul productiv și cel neproductiv;

92

• mecanizarea lucrărilor de calcul, de evidență, statistică și planificare;

• respectarea cu strictețe a normelor și normativelor cheltuielilor administrativ-gospodărești etc.

A patra grupă sunt căile de reducere a costului de producție prin îmbunătățirea folosirii capacității de producție. Ca rezultat crește volumul producției, ceea ce conduce la reducerea pe unitatea de produs a cheltuielilor convențional-constante, în special a celor referitoare la amortizarea, repararea și întreținerea utilajului.

Acestea însă sunt căi generale care se particularizează în acțiuni concrete în cadrul fiecărei companii, corespunzător condițiilor specifice ale acestora.

93

Tema 9. POLITICA DE PREȚ A ÎNTREPRINDERII

9.1. Esența economică a prețului. Funcțiile prețului. 9.2. Metode de formare a prețurilor. 9.3. Sistemul de prețuri și clasificarea lor. 9.4. Politica întreprinderii în domeniul prețului. 9.5. Indicii prețurilor și evoluția lor în ramura economiei

Republicii Moldova.

9.1. Esența economică a prețului. Funcțiile prețului Una dintre cele mai importante pârghii ale activității

economice, care influențează distribuirea, comercializarea și consumul produselor, este prețul.

Prețul este expresia valorică a produsului și a serviciilor prestate. Cu alte cuvinte, prețul reprezintă cantitatea de bani pe care cumpărătorul este dispus să o ofere producătorului (vânzătorului) în schimbul unui bun prezentat pe piață. Prin urmare, prețul poate fi definit ca element de măsură a unui produs sau serviciu în expresie monetară. Prețul este veriga principală a legăturilor dintre producători și consumatori.

Cu ajutorul prețurilor se estimează cheltuielile și rezultatele activității economice a întreprinderilor.

Prețul produsului sau al serviciului oferit constituie un factor-cheie în deciziile consumatorilor de a le cumpăra. Astfel, prețurile stabilite determină, în cele din urmă, creșterea ori reducerea volumelor vânzărilor și profiturilor. Prin prețurile stabilite, fiecare întreprindere urmărește să-și asigure valorificarea resurselor, să-și recupereze cheltuielile și să obțină profit.

După modul în care se formează, prețurile pot fi libere și administrative.

Prețurile libere se formează în urma confruntării, în condițiile economiei de piață, a cererii și ofertei. Modificarea lor are loc numai pe baza concurenței libere. Teoretic, nu există forțe pentru a determina evoluția prețurilor în afară de forțele pieței.

94

Prețurile administrative se stabilesc prin deciziile statului și ale altor centre de forță economică - monopoluri, oligopoluri etc.

În condițiile economiei de piață, prețurile îndeplinesc mai multe funcții, printre care:

Funcția de calcul și de evidențiere a cheltuielilor și rezultatelor activității economice. Prețul reprezintă costul producerii fiecărui bun și costul cerințelor consumatorilor. Cu ajutorul prețurilor se evidențiază cantitatea muncii, a materiei prime, a altor materiale utilizate pentru producerea unor bunuri.

Funcția de stimulare reprezintă influența prețurilor asupra creșterii ori reducerii producției și consumului ei. Prețurile sti-mulează creșterea producției prin mărimea profiturilor incluse în ele. Funcția de stimulare apare în cazurile în care prețurile asigură condiții convenabile producătorilor pentru creșterea volumelor de producție.

Funcția de redistribuire. Prin intermediul acestei funcții a prețurilor se asigură redistribuirea veniturilor între diferite sectoare ale economiei naționale, între diferite categorii de agenți economici și între diferite pături sociale. Această funcție se realizează prin includerea în prețuri a impozitului pe valoarea adăugată, a accizelor, prin stabilirea plafoanelor prețurilor etc.

Funcția asigurării balanței între cerere și ofertă. Modificarea prețului face ca cererea și oferta să se modifice în sens invers. Prețurile bunurilor economice se formează pe piață în funcție de oferta și cererea acestora. Cu cât este mai mare prețul unui produs, cu atât sunt mai interesate întreprinderile în producerea lui, și invers. Fără îndoială, prețul nu apare izolat, ci în conformitate cu relația dintre cerere și ofertă. Dacă pentru un bun oarecare există egalitate între cerere și ofertă, prețul lui este un preț de echilibru și asigură balanța între cerere și ofertă.

În cele din urmă, în economia de piață relațiile dintre agenții economici sunt determinate de raporturile dintre cerere, ofertă și preț.

95

9.2. Metode de formare a prețurilor În prezent sunt cunoscute și aplicate diferite metode de

formare a prețurilor care, în linii generale, pot fi grupate în două categorii (figura 9.1):

• metode bazate pe costuri; • metode bazate pe parametrii calitativi (parametrii tehnico-

economici).

Fig.9.1. Metode de formare a prețului

Metodele bazate pe costuri cuprind metodele costului total,

ale costului standard, ale cheltuielilor directe și ale cheltuielilor directe standard.

Metode de formare a prețului

Metode bazate pe costuri

Metode bazate pe parametrii calitativi

Metoda bazată pe costurile totale

Metoda bazată pe costul standard

Metoda bazată pe costurile directe

Metoda bazată pe costurile directe

standard

Metoda prețului ponderat

Metoda scorului

Metoda regresivă

96

Metoda costului total presupune includerea în preț a tuturor costurilor pe unitate de produs, indiferent de originea lor. Prețul pe unitate de produs se determină după relația:

P = Ct + Pr , (9.1) unde:

P - prețul; Ct - costul total;

Pr - profitul întreprinderii. La stabilirea prețului conform acestei metode se pleacă de la

premisa că acesta trebuie să fie suficient de mare încât să acopere toate costurile de producție, administrare, vânzare și să genereze un profit satisfăcător pentru proprietar, pentru reinvestire și pentru asigurarea dezvoltării întreprinderii. Această metodă este utilizată de către întreprinderea care are o situație de monopol și comercializarea produselor ei este garantată.

Metoda costului standard permite formarea prețului în baza costului calculat potrivit normelor și normativelor, ținând cont de abaterea costului real de la cel standard. Avantajul principal al acestei metode constă în posibilitatea de a dirija costul în baza abaterilor de la norme și normative. Abaterile pe fiecare articol al costului se compară periodic cu rezultatele financiare, astfel ținându-se sub control nu numai costul, dar și profitul dorit. Partea cea mai complicată a metodei date este determinarea costului standard. Pentru stabilirea unor standarde justificate din punct de vedere economic, se cere o analiză aprofundată a metodelor de producere, a caracteristicilor tehnice și a prețurilor la produsele similare ale concurenților, precum și a cerințelor înaintate față de aceste produse de piața mondială.

Metoda costurilor directe presupune formarea prețului în baza determinării costurilor directe, reieșind din conjunctura pieței și prețul de comercializare. În acest caz, practic toate costurile convențional variabile vor depinde de volumul producției fabricate și vor fi considerate costuri directe. Celelalte cheltuieli se vor reflecta în rezultatele financiare. Astfel, cheltuielile indirecte nu se

97

repartizează pe produse concrete. Ele se vor acoperi în întregime pe întreprindere din profitul brut. Avantajul principal al acestei metode constă în faptul că permite determinarea celor mai profitabile feluri de produse ale întreprinderii.

Metoda costului direct standard reprezintă o diversitate a

metodei costurilor directe, care îmbină avantajele a două metode (ale metodei costului standard și ale metodei costurilor directe). Ea permite dirijarea cheltuielilor în baza abaterilor lor de la standard, determinarea „locurilor înguste” ale producerii și elaborarea și implementarea măsurilor de sporire a rentabilității.

Metodele bazate pe parametrii calitativi includ: • metoda prețului ponderat - se utilizează doar pentru

evaluarea aproximativă a bunurilor, pentru a nu comite erori enorme. Această metodă permite formarea prețului în baza parametrului calitativ principal al mărfii;

• metoda scorului - este binevenită la determinarea prețului pentru mărfurile ai căror parametri sunt diferiți și nu se pot evalua cantitativ (confortul, designul, capacitatea, culoarea, mirosul, gustul etc.). Această metodă se bazează pe evaluările parametrilor mărfii făcute de experți în domeniu după următorul algoritm: (i) se identifică parametrii principali ai mărfii; (ii) fiecare parametru este evaluat pe bază de scor; (iii) se însumează scorurile pe marfa de bază și cea evaluată; (iv) se determină prețul mărfii în baza comparării scorurilor;

• metoda regresiei - se determină formulele empirice de regresie a dependenței prețului de câțiva parametri calitativi ai mărfii în limitele unui șir parametric de mărfuri.

9.3. Sistemul de prețuri și clasificarea lor Toate prețurile dintr-o economie formează un sistem care, sub

influența diverșilor factori, se află în permanentă modificare. Modificarea prețurilor într-o sferă de activitate cauzează implicit modificarea lor și în alte sfere.

98

Așadar, sistemul prețurilor este determinat de mediul economic în care funcționează.

Sistemul prețurilor economiei naționale include următoarele: prețurile cu ridicata; prețurile de achiziție a producției agricole; prețurile cu amănuntul; tarifele de transport; tarifele serviciilor; prețurile de export; prețurile de import. Prețurile cu ridicata sunt prețurile stabilite de firmele care

vând produse cu ridicata (în cantități mari) altor firme ori firmelor intermediare. Prețul cu ridicata trebuie să acopere cheltuielile de producție ale firmelor și să le asigure profitul care le-ar permite să funcționeze și să se dezvolte în continuare.

Prin urmare, prețurile cu ridicata includ impozitul pe valoarea adăugată și accizele în conformitate cu legislația în vigoare.

Prețurile de achiziție a producției agricole de asemenea

trebuie să acopere cheltuielile de producție ale producătorilor și să le asigure obținerea unui profit.

Prețurile cu amănuntul sunt prețurile mărfurilor care se vând

cu amănuntul în sistemul de comerț. Firmele comerciale pot achiziționa mărfurile direct de la firmele producătoare sau de la firmele intermediare specializate în comerțul cu ridicata. În componența prețului cu amănuntul intră prețul cu ridicata, adaosul comercial și impozitul pe valoarea adăugată. Adaosul comercial constituie diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul și prețul de procurare cu ridicata. Adaosul comercial acoperă toate cheltuielile firmei comerciale legate de procurarea și vânzarea unor mărfuri (salariile angajaților, chiria și întreținerea clădirilor, cheltuielile de reclamă etc.) și asigură întreprinderii un profit.

99

Adaosul comercial trebuie să reflecte toate cheltuielile legate de comercializarea mărfurilor și un procent de profit care să permită efectuarea investițiilor necesare și compensarea eforturilor și riscurilor firmelor comerciale. Adaosul comercial poate fi stabilit la o mărime standard pentru toate mărfurile comercializate de firmă ori poate fi flexibil. În cazurile în care mărfurile comercializate sunt similare, se poate folosi un adaos standard care înlesnește administrarea activității comerciale. Dar când firma comercializează o gamă variată de mărfuri, se folosește adaosul comercial flexibil. În funcție de modificarea cererii consumatorilor poate fi schimbat și adaosul comercial.

Formarea și structura prețului cu amănuntul este reprezentată în schema din figura 9.3.

Costul total al

produsului

Profit TVA Acciz

Prețul cu ridicata Adaosul firmelor

intermediare TVA Cheltuieli Profit

Prețul cu ridicata la firmele intermediare Adaosul firmelor

i t di TVA Cheltuieli Profit

Prețul cu amănuntul

Fig.9.3. Schema de formare a prețurilor

Conform schemei, orice produs traversează mai multe etape

până ajunge la consumator. Cu cât mai puține etape va traversa produsul, cu atât mai mici vor fi adaosurile la prețul finit de comercializare cu amănuntul a acestui produs. După cum se observă, prețul produsului la fiecare etapă include prețul etapei precedente și un adaos.

Tarifele de transport reprezintă costul transportării mărfurilor și pasagerilor. Aceste tarife includ, de asemenea, cheltuielile

100

firmelor de transport, profitul lor și impozitul pe valoarea adăugată. Aceeași structură o au și tarifele serviciilor.

Prețurile de export sunt prețurile producției comercializate pe

piața mondială. Aceste prețuri se formează ca și prețurile cu ridicata. Dar, conform legislației în vigoare, în aceste prețuri nu se include taxa pe valoarea adăugată.

Prețurile de import se stabilesc la valoarea lor vamală, care

include valoarea mărfurilor procurate, cheltuielile de transport și de asigurare, taxele vamale, accizele și taxa pe valoarea adăugată.

Toate tipurile de prețuri sunt într-o interdependență. Modifi-carea unui grup de prețuri cauzează modificarea prețurilor din toate grupurile. Prin urmare, modificarea prețurilor cu ridicata poate genera și modificarea prețurilor cu amănuntul, și invers.

Un rol deosebit în formarea sistemului de prețuri revine pre-țurilor la resursele energetice. Modificarea prețurilor la resursele energetice se reflectă în stabilirea prețurilor la majoritatea bunurilor și serviciilor. O legătură strânsă există, de asemenea, între prețurile de achiziție a producției agricole și prețurile la produsele alimentare.

9.4. Politica întreprinderii în domeniul prețului Stabilirea prețului la produsele fabricate este o măsură impor-

tantă în activitatea întreprinderilor. Stabilirea unui preț neargumentat poate afecta serios poziția oricărei întreprinderi pe piață.

În condițiile economiei actuale, caracterizată printr-o piață complexă, prețurile sunt influențate de o serie de factori de care trebuie să țină seama întreprinderile la stabilirea prețurilor. Dintre acești factori fac parte: costul de producție al fiecărui produs, cererea, formele de concurență, potențialul producătorilor, intervenția statului în activitatea economică și altele.

Firmele pot folosi diferite politici și tehnici de stabilire a prețurilor la produsele și serviciile ei. Cea mai răspândită metodă de

101

stabilire a prețurilor este metoda costului. Dacă există o evidență corespunzătoare a costurilor, atunci prețul, p se stabilește ca suma cheltuielilor totale la o unitate de produs, Cu, și un anumit profit (marja de profit dorită la o unitate de produs), bu, și taxa pe valoarea adăugată, TVA:

P = Cut+bu+TVA . (9.2)

O altă metodă de stabilire a prețurilor se bazează pe determinarea prețului critic, care corespunde volumului de producție critic, pentru care profitul este nul. După determinarea prețului critic, firma își propune obținerea unui volum de profit pentru tot volumul de producție și, pe această bază, determină prețul corespunzător al produsului:

, (9.3) unde: Cvu – cheltuielile variabile unitare; q – volumul de produse fabricat;

Cf – cheltuielile fixe totale. Utilizarea acestei metode oferă firmelor și posibilitatea de a

varia prețul în funcție de creșterea ori reducerea volumului de producție.

9.5. Indicii prețurilor și evoluția lor în ramura economiei

Republicii Moldova Reieșind din specificul categoriei economice preț, acesta în

timp are o tendință de creștere, în special în țările în curs de dezvoltare din care face parte și Republica Moldova.

Practic, la toate categoriile de produse prețurile înregistrează o creștere în timp, însă ritmurile de creștere diferă de la o categorie de produse la alta.

În figura 9.4 este reflectată evoluția indicelui prețurilor de consum în Republica Moldova pe grupe de mărfuri pe parcursul ultimilor zece ani.

qCqC

p fvuc

+⋅=

102

După cum atestă evoluția indicelui prețurilor de consum în Republica Moldova, mărfurile alimentare în perioada 2013-2018 înregistrează ritmuri mai mari de creștere în raport cu mărfurile nealimentare, cu excepția anului 2015. Indicele prețurilor mărfurilor alimentare pe parcursul ultimilor zece ani este cuprins în limitele 94,4 – 109,8%, manifestând o tendință de creștere. Unicul an în care indicele prețurilor mărfurilor alimentare se poziționează sub nivelul de 100% a fost anul 2009, an în care consecințele crizei financiare mondiale și-au adus impactul său asupra diminuării puterii de cumpărare a populației și a cererii față de unele categorii de produse, ceea ce a dus la rândul său la diminuarea prețului de echilibru a acestora.

85

90

95

100

105

110

115

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018Indicele preturilor de consum (IPC) Marfuri alimentare Marfuri nealimentare

Fig.9.4. Evoluția indicelui prețurilor de consum în Republica Moldova pe

grupe de mărfuri în perioada 2009-2018 Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 09.01.2019


103

În tabelul 9.1 este dată evoluția indicelui prețurilor de consum al mărfurilor alimentare pe diferite grupe de produse.

Tabelul 9.1. Evoluția indicelui prețurilor de consum al mărfurilor alimentare în RM în perioada 2009-2018

Categorii de mărfuri 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

MĂRFURI ALIMENTARE 94,4 105,7 108,4 103,8 106,6 106,5 109,8 107,4 107,9 105,4

Produse de morărit și de panificație

96,3 103,2 108 103,1 104,6 102,5 108,4 106,2 100,6 100

faină de grâu 88,2 101,8 111,3 101,6 109 99,5 109 104,1 99,4 100,1 faină de porumb 78 100,7 107,8 106,8 107,6 102,8 101,6 104,4 99,1 100,3 pâine 97 102,3 107,3 103,5 104,4 101,8 105,4 106,1 101 100,8 biscuiți 103,6 103,8 104,7 105,3 105,4 104,2 106,9 106,2 102 101,9 paste făinoase 99,5 101,7 103,6 103,6 104,3 103,6 113,1 112,1 103,4 101,1 orez 90,2 96,1 100,2 98,9 98,6 108 116,2 105 100,4 100,5 Carne, prepara-te și conserve din carne

103,2 97,2 103,2 107,7 105,6 104,3 100,9 101 105,5 101,8

carne de bovine 100,5 91,5 108,2 110,8 105,4 104,9 98,6 98,6 108,2 102,7 carne de porcine 99,6 92,4 98,7 114,9 107,9 105,8 93,4 101,8 113,1 102,5 carne de pasare 90,4 94,8 105,8 106,5 104,6 101,6 102,3 100 101,4 100,7 carne de ovine 99,4 96,2 100,9 113,4 120,2 108,2 98,3 100,7 105,9 101,3 semifabricate din carne 103,6 91,2 102,3 111,2 104,8 106,3 98,4 97,9 110,4 101,9

104

Continuarea tabelului 9.1 conserve din carne 114,8 106,1 98,6 104,3 103,6 103,5 105,8 104,3 102,6 101,2

Peste și conserve din peste 103,5 107,9 106,3 105,8 106,2 104,9 109,7 106,5 105,8 102,7

peste proaspăt și congelat 99,8 107,7 107,5 105,5 106,8 104,5 108,9 106,4 106,4 103,7

conserve din peste 111,1 108,6 101,5 103,8 105,8 107,5 111,9 107,2 103,3 102,3

Lapte și produse lactate 97,4 105,9 112,1 106,6 106,4 108,8 104,9 104 102,7 103,5

lapte 99,3 107,3 114,3 108,4 109,7 107,4 102,5 101,5 103 104,1 brânză din lapte de vacă 96,1 106,2 112,9 107,9 106 109,5 104,2 101,8 102 103,3

cașcaval și brânză din lapte de oi 94,1 105,1 112,7 104,2 104,6 109,1 103,4 101,9 103 102,2

Unt 96,5 111,9 109,8 105 106,7 110,4 101,7 103,7 110,5 108,8

Ouă 75,1 87,6 119,6 147,8 103,2 107,2 109,9 108,9 115,9 102

Zahăr 93,7 144,8 114,8 101,2 106,5 96,6 100 113,7 107,7 93,4

Ulei vegetal 64 109,9 129,7 101,8 104 91,6 106,6 113,8 102,2 94,5

Margarină 107,2 107,2 101,5 103,7 104,4 105,4 109 106,2 104,8 102,4

Legume 74,9 127,2 101,9 106,9 119,4 114,6 129,8 115,1 121,9 127 boboase 92,1 97,9 93,3 106,7 113,1 105,6 102,1 104,3 103,9 96,8 varză 53,7 107,6 94,4 84,5 85,1 98,2 124,6 87,9 101,6 137,8 ceapă 64,5 176,8 82,6 97,8 138,4 113,9 102,9 90,8 86,8 145,7 usturoi 100 176,6 112,5 96,6 108,7 87,3 134,4 144,6 103,3 73,2 morcov 79,2 110,2 104,1 85 108,5 99,2 120,5 85,6 89,3 149,7 tomate 67,5 118,8 105,5 123,7 132 96,2 109,6 105,1 116,1 99,2 castraveți 79,8 103,2 115,9 136,9 124,6 109,6 104,3 105,7 109,7 98,2

Cartofi 65,7 75,9 98 54,4 94,2 98 87,9 97 117,6 119,4

Fructe proaspete 79,7 106,8 109,3 108,1 107,3 107 134,6 117,8 116,8 107,4 struguri 53,1 99,9 132,7 113,4 126,2 106,8 126 109,6 101,3 119,8 citrice 89,6 118,5 103,3 108,4 118,4 102 115 109,2 110,3 98,2

Nuci 90,7 121,9 128,7 104,5 114,6 116,6 125,9 99,6 107,1 97,5

105

Continuarea tabelului 9.1

Sucuri de fructe 102,1 104,4 108 105,2 103,7 106,2 107,3 105,7 100,9 100,6 Băuturi răcoritoare 104,1 90,8 96,2 103,1 100,9 102,7 104,7 107,6 103 101,9

Băuturi alcoolice 103,8 105,2 103,8 108,1 104,3 104,1 104,7 106 105,7 103,5 vin 102,1 101,9 102,2 103,8 104,1 104,1 104,2 106,4 105,1 104 rachiu 100,9 103,4 108,4 139,1 102,3 102,5 103,2 103,3 106,4 103,7 bere 106,9 108,2 103 100,9 105,2 104,8 106,2 107,1 106 103 Alte produse alimentare 109,7 110,9 111 105,4 102,5 108,2 115,7 110 103,8 100,9

Sursa: www.statistica.md, accesat 09.01.2019


106

Tema 10. EFICIENȚA ECONOMICĂ A ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII

10.1. Esența economică și conținutul eficienței economice. 10.2. Indicatorii eficienței economice. Profitul întreprinderii. 10.3. Rentabilitatea – esența economică, felurile și metodele de

calcul. 10.4. Pragul de rentabilitate. 10.5. Analiza statistică a profitului încasat de către agenții

economici din ramură. 10.6. Impozitarea agenților economici din ramura economiei

Republicii Moldova.

10.1. Esența economică și conținutul eficienței economice Scopul fiecărui agent economic este obținerea rezultatelor cât

mai înalte ale activității sale. Evident, orice activitate economică necesită alocarea unor resurse, adică formează niște cheltuieli, de aceea scopul agentului economic prevede obținerea rezultatelor cât mai înalte cu cheltuieli minime.

Fig.10.1. Schema obținerii efectului economic într-o activitate economică E de menționat că noțiunile de efect și eficiență economică au

un conținut destul de larg, deosebindu-se esențial între ele.

Rezultate

— Eforturi

Efect

Vânzări

Resurse materiale

Resurse financiare

Resurse umane

Cât mai mari

Cât mai minime

Sunt limitate

- +

107

Efectul economic reprezintă rezultatul activității economice, fiind caracterizat prin diferiți indicatori, precum ar fi: profitul, veniturile, volumul de producție, cheltuielile materiale și umane etc. În cele mai dese cazuri, în calitate de efect economic se utilizează profitul obținut.

În urma estimării rezultatelor activității economice a unei întreprinderi doar în baza efectului economic obținut, nu se exprimă complet raționalitatea realizării activității economice.

Eficiența economică este categoria economică care permite a compara efectul obținut cu cheltuielile efectuate. Categoria de eficiență economică exprimă efectul economic obținut în raport cu cheltuielile de resurse materiale, umane sau financiare alocate.

Eficiența economică se află la baza dezvoltării progresului economic și a societății în ansamblu. Ea a devenit principala dimensiune calitativă a dezvoltării economice, precum și factorul fundamental al creșterii economice.

Din punct de vedere al tipurilor de valori utilizate, efectul economic reprezintă o mărime absolută (care permanent are unitate de măsură), pe când eficiența economică este o mărime relativă (exprimată în unități sau puncte procentuale).

10.2. Indicatorii eficienței economice. Profitul

întreprinderii Profitul reprezintă principalul indicator ce caracterizează

efectul economic al activității unei întreprinderi. Profitul unei întreprinderi reprezintă diferența dintre

veniturile înregistrate și cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activității economice.

Profitul constituie o parte din valoarea adăugată obținută în urma activității economice pe baza consumurilor materiale și ale muncii.

Mărimea profitului se determină prin scăderea din veniturile întreprinderii a cheltuielilor totale efectuate de întreprindere. În cazul când diferența dintre venituri și cheltuieli este pozitivă,

108

întreprinderea activează cu profit, iar dacă diferența e negativă - întreprinderea activează cu pierderi.

În practica economică se deosebesc următoarele categorii de profit:

Profit brut – exprimă diferența dintre veniturile întreprinderii și cheltuielile aferente activității acesteia, fiind determinat după formula:

CvVvPb −= (10.1) unde: Vv – venitul din vânzări;

Cv – costul vânzărilor. Profit impozabil – reprezintă diferența dintre rezultatul din

activitatea economico-financiară și cheltuielile suportate de întreprindere pe parcursul anului fiscal. Profitul impozabil poate coincide cu profitul brut, dar poate și să difere, întrucât Codul Fiscal limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli din veniturile întreprinderii, cum ar fi: cheltuielile pentru deplasări, plata penalităților și amenzilor, donațiilor etc.:

∑−= RRP feai ... , (10.2) unde: Ra.e.f. – rezultatul din activitatea economico-financiară;

∑R – suma recalculelor efectuate în conformitate cu prevederile Codului Fiscal în vigoare.

Profit net – constituie partea profitului care rămâne la dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit, fiind determinată ca diferența dintre profitul impozabil și suma impozitului pe venit achitat în perioada fiscală respectivă:

IPP in −= , (10.3) unde: Pi – profitul impozabil;

I – suma impozitului pe venit achitat în perioada fiscală respectivă.

Profitul net reprezintă profitul care rămâne la dispoziția întreprinderii și poate fi utilizat în diferite scopuri, precum ar fi:

109

plata dividendelor, remunerarea suplimentară a muncii, renovarea tehnico-tehnologică, completarea mijloacelor circulante etc.

Mărimea profitului justifică din punct de vedere economic eforturile depuse, servind în calitate de recompensă pentru inițiativa și riscul asumat în activitatea de antreprenoriat.

Anexa 2

SITUAȚIA DE PROFIT ȘI PIERDERE de la _____________ până la _______________20__

Indicatori Cod rd.

Perioada de gestiune precedentă curentă

1 2 3 4

Venituri din vânzări 010 Costul vânzărilor 020 Profit brut (pierdere brută) (rd.010 – rd.020)

030

Alte venituri din activitatea operațională

040

Cheltuieli de distribuire 050 Cheltuieli administrative 060 Alte cheltuieli din activitatea operațională

070

Rezultatul din activitatea operațională: profit (pierdere) (rd.030 + rd.040 – rd.050 – rd.060 – rd.070)

080

Rezultatul din alte activități: profit (pierdere)

090

Profit (pierdere) până la impozitare (rd.080 + rd.090)

100

Cheltuieli privind impozitul pe venit

110

Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune (rd.100 – rd.110)

120

110

10.3. Rentabilitatea – esența economică, felurile și metodele de calcul

Rentabilitatea activității economice exprimă raportul dintre efectul obținut și eforturile depuse. Ca un indicator al eficienței economice rentabilitatea poate avea diferite forme, în funcție de indicatorii utilizați în calitate de efect și efort economic.

Rentabilitatea, numită în unele surse ca rata rentabilității, se exprimă în cele mai dese cazuri în puncte procentuale.

Se deosebesc mai multe tipuri de rentabilități, cele mai importante fiind următoarele: Rentabilitatea economică – exprimă eficiența utilizării

capitalului alocat, fiind determinată ca raportul dintre profitul brut și capitalul întreprinderii:

%100....⋅

+=

amam

be MCMF

PR , (10.4)

unde: Pb - profitul brut; ..amMF - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;

..amMC - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante. Rentabilitatea comercială (vânzărilor) – caracterizează

eficiența activității totale a întreprinderii, exprimând raportul dintre profitul brut și suma totală a vânzărilor:

%100⋅=VVPR b

v , (10.5)

unde: Pb – profitul brut; VV – volumul vânzărilor. Rentabilitatea financiară – exprimă eficiența utilizării

capitalului propriu, fiind determinată ca raportul dintre profitul net și capitalul propriu al întreprinderii:

%100⋅=p

nf C

PR , (10.6)

unde: Pn – profitul net;

Cp – capitalul propriu.

111

În cazul când firma reprezintă o societate pe acțiuni, iar capitalul firmei este capitalul acționarilor, în calitate de efect obținut poate servi suma destinată pentru plata dividendelor, rentabilitatea financiară fiind calculată astfel:

%100⋅=p

vf C

DR , (10.7)

unde: Dv – suma destinată pentru plata dividendelor acționarilor

întreprinderii; Cp – capitalul propriu. Rentabilitatea resurselor consumate – caracterizează

eficiența utilizării resurselor consumate, exprimând raportul dintre profitul brut și costul total:

%100.. ⋅=t

bcr C

PR , (10.8)

unde: Pb – profitul brut;

Ct – costul total. Rentabilitatea unui tip de produs – se determină ca raportul

dintre profitul unitar și costul unitar al produsului:

%100⋅−

=i

iii c

cpr , (10.9)

unde: pi – profitul unitar al produsului de tip i;

ci – costul unitar al produsului de tip i. Acest indicator este utilizat pe larg atât la stabilirea prețurilor

de comercializare a produselor, cât și în cadrul elaborării programelor de producție ale întreprinderilor.

10.4. Pragul de rentabilitate Toate întreprinderile doresc să-și sporească profitul obținut

din activitatea economică. Profitul este influențat pe de o parte de volumul producției fabricate și comercializate, iar pe de altă parte de costurile de producție.

112

Întreprinderile au posibilitatea să influențeze acești doi factori pentru ași spori profiturile. Creșterea volumului de producție și diminuarea costului duce la sporirea profitului. Astfel, apare necesitatea determinării volumului minim de producție pentru care toate cheltuielile de producție să acopere valoarea vânzărilor producției fabricate și comercializate.

Pragul de rentabilitate exprimă volumul de producție la care încasările totale sunt egale cu costurile totale, iar profitul și rentabilitatea sunt nule.

Dincolo de volumul de producție critic întreprinderea poate avea profit devenind rentabilă. Dacă volumul de producție este mai mic decât nivelul critic, atunci întreprinderea activează în pierderi.

Metodica determinării pragului de rentabilitate poate fi reprezentată cu ajutorul unui grafic în care să fie stabilită schimbarea volumului profitului, în funcție de modificarea volumului de producție și a costurilor.

Fig.10.2. Schema determinării pragului de rentabilitate Volumul critic de producție corespunde pragului de

rentabilitate și se determină ca raportul dintre cheltuielile fixe totale

113

(CF) și diferența dintre prețul de comercializare (p) și cheltuielile variabile unitare ale produsului (CV):

CVpCFqcr −

= . (10.10)

Prin urmare, metoda de determinare a pragului de rentabilitate este aproximativă, dar destul de simplă pentru efectuarea calculelor practice.

p. A – este punctul critic, pragul de rentabilitate = 0. Mai sus de p. A întreprinderea obține profit, mai jos de p. A – întreprinderea obține pierderi.

10.5. Analiza statistică a profitului încasat de către agenții economici din ramură Reieșind din considerentele că scopul de bază al agenților

economici prevede maximizarea profitului, anume pe acest indicator se axează atractivitatea diferitor domenii de activitate pentru antreprenori.

În tabelul 10.1 este dată evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și poziției financiare a agenților economici din Republica Moldova în ansamblu pe toate activitățile economice.

După cum atestă datele statistice, rezultatul financiar până la impozitare a tuturor agenților economici din Republica Moldova în ansamblu pe toate activitățile economice constituie 24634,8 milioane lei. Totodată, se observă că din 54313 întreprinderi active în anul 2017 au închis anul de gestiune respectiv cu profit doar 25741 de întreprinderi, ceea ce constituie 47,4% din numărul total. În acest caz, se poate conclude că mai mult de jumătate din agenții economici activi au suportat pierderi. Îmbucurător este faptul că raportul dintre numărul de întreprinderi care au obținut profit și care au suferit pierderi se modifică în favoarea întreprinderilor profitabile.

114

Tabelul 10.1. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și poziției financiare a agenților economici din RM în ansamblu

pe toate activitățile economice în perioada 2015-2017 Nr. d/o

Indicatori 2015 2016 2017

1 Numărul de întreprinderi 51216 52320 54313

2 Rezultatul financiar până la impozitare, mil.lei 3453,47 15026,07 24634,58

3 Numărul de întreprinderi care au primit profit 21985 23352 25741

4 Rezultatul financiar al întreprinderilor cu profit, mil.lei 19759,8 22374,38 30414,67

5 Numărul de întreprinderi care au suferit pierderi 26183 26240 25850

6 Rezultatul financiar al întreprinde-rilor care au suferit pierderi, mil.lei -16306,3 -7348,31 -5780,09

7 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune, mil.lei 1190,93 12540,29 21527,2

Sursa: sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018

Rezultatul financiar până la impozitare a agenților economici ce activează în industria alimentară și în industria fabricării băuturilor în ansamblu este pozitiv. Totodată, se observă că din numărul total de întreprinderi active în aceste domenii de activitate majoritatea suferă pierderi. Îmbucurător este faptul că atât pentru industria alimentară, cât și pentru industria de fabricare a băuturilor raportul dintre numărul de întreprinderi care au obținut profit și care au suferit pierderi se modifică în favoarea întreprinderilor profitabile.

Tabelul 10.3 reflectă evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și poziției financiare a agenților economici din restaurante și alte activități de servicii de alimentație.


115

Tabelul 10.2. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și poziției financiare a agenților economici din RM în industria

alimentară și în perioada 2015-2017 Nr. d/o Indicatori 2015 2016 2017

Industria alimentară 1 Numărul de întreprinderi 932 935 949

2 Rezultatul financiar până la impozitare, mil.lei -24,87 655,25 700,14




6 Rezultatul financiar al întreprinde-rilor care au suferit pierderi, mil.lei -552,07 -156,99 -130,61

7 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune, mil.lei -75,79 564,33 619,47

Industria băuturilor 1 Numărul de întreprinderi 226 229 239

2 Rezultatul financiar până la impozitare, mil.lei -172,82 379,77 553,69




6 Rezultatul financiar al întreprinderilor care au suferit pierderi, mil.lei

-540,96 -165,26 -130,67

7 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune, mil.lei -215,12 318,29 484,64

Sursa: Sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018


116

Tabelul 10.3. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și poziției financiare a agenților economici din restaurante și alte activități de

servicii de alimentație în RM în perioada 2015-2017 Nr. d/o

Indicatori 2015 2016 2017

1 Numărul de întreprinderi 1601 1662 1753

2 Rezultatul financiar până la impozitare, milioane lei -147,01 -7,25 87,58


4 Rezultatul financiar al întreprinderilor cu profit, milioane lei 115,74 176,48 250,98


6 Rezultatul financiar al întreprinderilor care au suferit pierderi, milioane lei -262,75 -183,73 -163,4

7 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune, milioane lei -162,61 -28,65 57,72

Sursa: sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018

După cum atestă datele statistice prezentate, restaurantele și alte activități de servicii de alimentație sunt mai puțin profitabile în comparație cu întreprinderile industriei alimentare și a băuturilor. Toate restaurantele și alte activități de servicii de alimentație în ansamblu au obținut în anul 2017 un rezultat financiar de 87,53 milioane lei. Un aspect negativ îl constituie faptul că doar 33% din numărul total de restaurante și alte activități de servicii de alimentație active obțin profit, iar 2/3 din numărul total al acestor întreprinderi activează în pierderi. Totodată, rezultatul financiar al întreprinderilor cu profit este mai mare față de rezultatul financiar al întreprinderilor care au suferit pierderi (după valoarea absolută a acestuia).


117

10.6. Impozitarea agenților economici din ramura economiei Republicii Moldova Pentru a evidenția importanța impozitelor achitate de către

agenții economici în vederea formării bugetului de stat al țării, se dă mărimea și structura veniturilor în Bugetul Public Național.

Tabelul 10.4. Mărimea și structura veniturilor în Bugetul

Public Național al Republicii Moldova în anul 2017 Nr. d/o Categorii de venituri în bugetul de stat Valoarea,

mil. lei Structura,

% Total Venituri 53 377,6 100,0 I Impozite și taxe 34 475,8 64,6

1 impozite pe venit 7 722,8 14,5 2 impozite pe proprietate 546,2 1,0

3

impozite și taxe pe mărfuri și servicii 24 615,7 46,1 taxa pe valoarea adăugată 16 870,1 31,6 accize 5 950,0 11,1 taxe pentru servicii specifice 423,1 0,8 taxe și plăți pentru utilizarea mărfurilor

și pentru practicarea unor genuri de activitate

455,1 0,9

alte taxe pentru mărfuri și servicii 917,4 1,7

4 taxa asupra comerțului exterior și operațiunilor externe 1 591,1 3,0

II Contribuții și prime de asigurări obligatorii 15 512,4 29,1 III Granturi primite 1 008,8 1,9 IV Alte venituri 2 380,6 4,5 Sursa: sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 02.01.2019

Datele statistice expuse în tabelul 10.4 confirmă importanța

impozitelor și a taxelor pentru formarea bugetului de stat. În așa fel, impozitele și taxele constituie 64,6% din venitul total al Bugetului Public Național al Republicii Moldova în anul 2017, pe când contribuțiilor și primelor de asigurări obligatorii le revine 29,1% în structura respectivă.


118

În conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova pentru anul 2019, sunt stabilite următoarele cote de impozite, taxe și contribuții aferente activității întreprinderilor din industria alimentară, fabricarea băuturilor, alimentație:

impozitul pe venit – în mărime de 12% din venitul impozabil (pentru persoane fizice și juridice);

taxa pe valoarea adăugată – cota-standard – 20%; accize – specific unor categorii de produse, precum ar fi:

caviar, înlocuitor de caviar, bere fabricată din malț, vermuturi și alte vinuri din struguri proaspeți, cidru de mere și de pere, alcool etilic etc.;

primele de asigurare obligatorie de asistență medicală – 4,5% din salariul calculat al personalului;

contribuții obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat – 18% din salariul calculat al personalului (pentru sectorul privat);

alte impozite și taxe locale. Deși unii agenți economici consideră că nivelul impozitelor

este destul de înalt, în comparație cu majoritatea țărilor lumii cotele de impozite și taxe aplicate în Republica Moldova sunt considerabil mai mici, ceea ce ar trebui să-i disciplineze pe agenții economici în respectarea datoriilor fiscale.

119

Tema 11. ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A ÎNTREPRINDERII

11.1. Noțiune și clasificația investițiilor. 11.2. Eficiența economică a investițiilor. 11.3. Statistica investițiilor în cadrul întreprinderilor din ramura

economiei Republicii Moldova. 11.1. Noțiune și clasificația investițiilor

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice. Ele stau la baza creșterii calitative a tuturor elementelor procesului de producție. Este imposibilă asigurarea creșterii randamentului utilajului, sporirea productivității muncii, mărirea numărului de locuri de muncă, diversificarea producției etc. fără un consum de resurse financiare, fără investiții.

Investițiile reprezintă plasamentul de capital în diferite sfere de activitate în scopul obținerii profitului sau a altui rezultat util.

În sens larg, noțiunea de investiție cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obține venituri viitoare.

În sens restrâns, investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor datorită cărora se achiziționează noi fonduri fixe, productive și neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se modernizează și se reutilează bunurile materiale deja existente la întreprindere.

Se evidențiază investiții reale și investiții financiare. Investițiile reale reprezintă totalitatea cheltuielilor care se fac

pentru construirea de noi obiecte, dezvoltarea și/sau modelarea celor existente.

Obiecte de investiții reale sunt fondurile fixe, care puse în funcțiune, se consumă productiv sau neproductiv sub aspect material, valoric sau moral, pe parcursul mai multor cicluri de producție, dar nu-și schimbă forma fizică pe toată durata utilizării lor. Uneori se referă la investițiile reale și cheltuielile pentru reclamă.

120

Investițiile financiare reprezintă cheltuielile pentru procurarea de hârtii de valoare, precum și depunerea banilor la depozit în bancă.

Investițiile capitale au o serie de particularități ce le deosebesc de alte activități cum ar fi:

1. Procesul investițional necesită un timp relativ mare, cuprinzând durata de proiectare și de execuție a lucrărilor.

2. Între momentul efectuării cheltuielilor și cel al obținerii efectelor se impune o perioadă mai mare sau mai mică, ceea ce face ca timpul să fie un factor important de care depinde eficiența economică a investițiilor.

Investițiile se clasifică pe baza mai multor criterii: 1. După destinația lor:

investiții productive - asigură creșterea bazei tehnico-materiale în sfera productivă și se referă atât la obiectele direct productive, cât și la cele indirect productive (atelierele de întreținere, drumurile de acces etc.);

investiții neproductive - cuprind investițiile din domeniul social-cultural (locuințe, școli, teatre, spitale). 2. În funcție de caracterul lucrărilor:

investiții pentru obiecte noi; investiții pentru dezvoltări, modernizări și reutilări.

3. După structura lucrărilor: investiții pentru utilaje și instrumente (care necesită sau nu

montaj); lucrări de construcții-montaj (clădiri, instalații interioare); lucrări geologice și de foraj.

4. După ramura de destinație: investiții în industrie; investiții în agricultură; investiții în învățământ etc.

5. După forma de proprietate: investiții ale întreprinderilor de stat; investiții private.

121

11.2. Eficiența economică a investițiilor Orice program de investiții poate avea mai multe variante de

realizare, fiecare dintre ele caracterizându-se prin diferite necesități. Astfel, pentru a alege varianta optimă, apare necesitatea estimării eficienței economice a fiecărei variante de investiții.

La analiza și aprecierea variantelor de investiții pot fi folosiți diferiți indicatori, și anume:

indicatori care reflectă rezultatele obținute în urma realizării proiectelor de investiții: capacitatea de producție, volumul anual de producție, profitul anual etc.;

indicatori care exprimă eforturile necesare pentru realizarea proiectului de investiții și funcționarea obiectivului: volumul investiției, durata de execuție a lucrărilor de investiții, cheltuielile anuale de producție, numărul lucrătorilor etc.;

indicatorii eficienței economice a investiției: coeficientul de eficiență economică a investiției, termenul de recuperare a investițiilor, investiția specifică etc.

În practica estimării eficienței economice a investițiilor poate fi determinată eficiența absolută și eficiența comparabilă. Când este estimată eficiența realizării unei singure variante de investiții, se determină eficiența economică absolută. Iar în cazurile estimării mai multor variante posibile se determină eficiența comparabilă.

11.2.1. Eficiența absolută a investițiilor Calculele pentru determinarea eficienței economice absolute a

investițiilor se efectuează diferențiat pentru construirea obiectivelor noi, pentru modernizări și reutilare tehnică și pentru diferite variante posibile.

În scopul estimării eficienței economice a investițiilor se calculează următorii indicatori.

1. Termenul de recuperare a investițiilor (T). Acest indicator exprimă perioada în care investiția se recuperează din profitul obținut în urma punerii în funcțiune și exploatării obiectivului construit. Practic, termenul de recuperare se calculează ca raportul dintre volumul investițiilor și volumul profitului obținut anual:

122

nPKT = , (11.1)

unde: K – volumul total al investițiilor;

Pn – profitul net anual al întreprinderii. 2. Coeficientul de eficiență economică a investițiilor (E),

care se determină ca raportul dintre profitul net anual și volumul de investiții:

KPE n= , (11.2)

3. Investiția specifică (Is), care exprimă necesitatea de investiții pe o unitate de capacitate de producție și se calculează astfel:

qKIs = , (11.3)

unde: K – volumul total al investițiilor;

q – capacitatea anuală de producție. 11.2.2. Eficiența comparativă a investițiilor Alegerea variantei optime numai după coeficientul eficienței

economice a investițiilor nu este întotdeauna o decizie corectă. În așa cazuri trebuie să avem în vedere că variantele examinate pot să difere nu numai după volumul de investiții necesar, ci și după volumul de cheltuielii de producție. Prin urmare, la estimarea proiectelor de investiții se va lua în considerație nu numai volumele de investiții, ci și cheltuielile de producție. Investițiile, însă, nu pot fi însumate direct cu cheltuielile de producție, deoarece ele se fac o singură dată, asigurând funcționarea obiectului construit ori montat pe o durată de mai mulți ani, pe când cheltuielile de producție se repetă în fiecare an.

În asemenea cazuri, variantele ce prevăd volume mai mari de investiții trebuie să asigure un efect suplimentar pe baza reducerii costurilor de producție. Deci, este necesar să comparăm efectele

123

suplimentare obținute în urma reducerii costurilor (C1-C2) pe baza efectuării investițiilor suplimentare (K2-K1), presupunând că varianta a doua necesită un volum mai mare de investiții comparativ cu prima variantă.

Deci, eficiența economică comparativă (Ec) se va calcula astfel:

12

21

KKCCEc −

−= , (11.4)

unde: C1 și C2 - cheltuielile anuale de producție în proiectele 1 și 2;

K1 și K2 - volumele de investiții necesare pentru realizarea proiectelor 1 și 2.

La compararea celor două variante se presupune că varianta 2 cere un volum mai mare de investiții față de varianta 1, în schimb cheltuielile pentru producție pe varianta 2 sunt mai mici decât pentru varianta 1.

Astfel, eficiența comparativă se bazează pe compararea economisirii cheltuielilor de producție cu investițiile suplimentare necesare pentru realizarea proiectului.

Decizia privind alegerea celei mai eficiente variante se ia după valoarea eficienței economice comparative. Dacă această valoare este mai mare decât cea normată (Ec >En), atunci investițiile suplimentare necesare pentru varianta 2 sunt eficiente, deci și investițiile pentru varianta 2 sunt mai eficiente decât pentru varianta 1.

11.3. Statistica investițiilor în cadrul întreprinderilor din ramura economiei Republicii Moldova În tabelul 11.1 este dată evoluția principalelor indicatori ai

activității investiționale în Republica Moldova.

124

Tabelul 11.1. Evoluția principalelor indicatori ai activității investiționale în RM în perioada 2009-2017, milioane lei

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 Investiții în active materiale pe termen lung – total

11123,6 13804,8 16449,5 17153,9 19132,3 21158,5 21123,3 19664,1 23498,3

Punerea în funcțiune a mijloacelor fixe

11374,9 13156,0 15384,3 14566,3 16891,0 19111,5 18942,9 19077,2 23228,9

Volumul lucrărilor în antrepriză

3863,2 4853,5 5337,1 6113,2 8150,6 8707,4 8212,8 8200,0 9100,1


Investițiile în activele materiale pe termen lung în perioada 2009-2017 au sporit de la 11123,6 milioane lei până la 23498,3 milioane lei, ceea ce constituie o creștere de 2,11 ori.

Evoluția investițiilor în activele materiale pe termen lung diferă considerabil de la o activitate la alta. În tabelul 11.2 este dată evoluția investițiilor în activele materiale pe termen lung pentru industria alimentară și fabricarea băuturilor.

Tabelul 11.2. Evoluția investițiilor în activele materiale pe termen

lung pe activități ale industriei în RM în perioada 2009-2017 Activități economice 2015 2016 2017

Industrie – total 4 457,6 4 082,8 4 389,7 din care:

Industria prelucrătoare 2 342,6 2 530,4 2 497,5 Industria alimentară 783,2 950,2 738,1 Fabricarea băuturilor 427,6 540,9 355,1




125

Din volumul total al investițiilor în activele materiale pe termen lung efectuate în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în anul 2017 circa 43,77% le revin industriei alimentare și a băuturilor.

Investițiile în activele materiale pe termen lung efectuate în industria alimentară depășesc de circa 2 ori investițiile aferente fabricării băuturilor, diferența dintre ele devenind din ce în ce mai mare.

În tabelul 11.3 este reflectată informația privind repartiția investițiilor străine în întreprinderile din Republica Moldova după numărul de întreprinderi.

Tabelul 11.3. Sortarea investițiilor străine la întreprinderile din RM după numărul de întreprinderi la data de 01.01.2018

Nr. d/o

Țara (investitorului)

Numărul de întreprinderi

Ponderea, %

Capitalul investit, mil. lei

1 România 1 710 15 1 211 2 Italia 1 373 12 1 721 3 Turcia 1 294 12 416 4 Ucraina 1 132 10 289 5 Rusia 993 9 1 105 6 Germania 428 4 682 7 S.U.A. 398 3 517 8 Israel 329 3 50 9 Cipru 304 3 1 679 10 Marea Britanie 233 2 439 11 Franța 233 2 141 12 Siria 230 2 14 13 Bulgaria 174 2 54 14 Altele 2 339 21 5 580

TOTAL 11 170 100 13 898 Sursa: www.statistica.md, accesat 12.02.2019

În ratingul țărilor privind investițiile străine la întreprinderile din Republica Moldova după numărul de întreprinderi se situează


126

România, investițiile din această țară fiind alocate în 1710 de întreprinderi.

În tabelul 11.4 este reflectată informația privind repartiția investițiilor străine la întreprinderile din Republica Moldova după investițiile în capitalul social.

Tabelul 11.4. Sortarea investițiilor străine la întreprinderile din RM

după investițiile în capitalul social la data de 01.01.2018 Nr. d/o

Țara (investitorului)

Numărul de întreprinderi

Capitalul investit, mil. lei

Ponderea, %

1 Olanda 170 2 642 19 2 Italia 1 373 1 721 12 3 Cipru 304 1 679 12 4 România 1 710 1 211 9 5 Rusia 993 1 105 8 6 Germania 428 682 5 7 S.U.A. 398 517 4 8 Austria 100 459 3 9 Marea Britanie 233 439 3 10 Elveția 97 434 3 11 Turcia 1 294 416 3 12 Spania 66 371 3 13 Ucraina 1 132 289 2 14 Altele 2 872 1 933 14

TOTAL 11 170 13 898 100 Sursa: www.statistica.md, accesat 15.02.2019

În ratingul țărilor privind investițiile străine la întreprinderile

din Republica Moldova după volumul capitalului investit se situează Olanda, investițiile din această țară constituind 2642 milioane lei, ceea ce constituie circa 19% din volumul total al investițiilor străine la data de 01.01.2018.


127

Tema 12. ACTIVITATEA ECONOMICĂ EXTERNĂ A ÎNTREPRINDERII

12.1. Formele de activitate economică externă a întreprinderii. 12.2. Indicatorii activității economice externe ai întreprinderilor

din ramură. 12.3. Statistica comerțului exterior al întreprinderilor din ramură.

12.1. Formele de activitate economică externă a întreprinderii Activitatea economică externă a firmelor reprezintă activitatea

de antreprenoriat în domeniul schimburilor de mărfuri, servicii și a fluxurilor resurselor materiale și financiare realizate cu parteneri străini.

Cea mai răspândită formă de activitate economică externă a firmelor este comerțul, care include atât comercializarea produselor și serviciilor proprii în alte țări, cât și achiziționarea pe piețele externe a diferitelor mijloace de producție, tehnologiilor avansate și a resurselor materiale necesare pentru asigurarea producției. În afară de comerțul exterior, activitatea economică a firmelor include diverse forme de cooperare și colaborare cu parteneri din diferite țări.

Dar principalul loc în activitatea economică externă a firmelor îl ocupă schimbul de bunuri cu firmele din alte țări, ceea ce duce la formarea fluxurilor economice internaționale, care au ca subiecți agenții economici din diferite țări ce încheie acorduri comerciale de diverse tipuri. Fluxurile economice internaționale se manifestă prin activitatea de export și import a firmelor.

Actualmente, fiecare firmă poate efectua operații de export și import. Exportul reprezintă una din cele mai rapide metode de a intra pe piețele străine, fiind și o cale de asigurare a creșterii economice și de internaționalizare a activității firmelor.

128

Orientarea multor firme către piețele externe este determinată de mai mulți factori, dintre care principalii sunt: lărgirea pieței de desfacere a produselor și obținerea unor avantaje în scopul creșterii eficienței activității economice.

Orice firmă poate efectua exportul produselor sale în mod direct sau indirect. Organizarea directă a exportului presupune ieșirea directă de către firmă cu produsele sale pe piața externă. În acest scop, firma poate să-și deschidă într-o țară străină o reprezentanță specială cu funcții de comercializare a produselor. Totodată, reprezentanța asigură legături directe cu piața externă.

Firmele pot deschide într-o țară străină și sucursale, care sunt de asemenea o structură organizatorică a firmei, se bucură de o oarecare autonomie și asigură comercializarea produselor pe piețele externe. Sucursalele funcționează în corespundere cu legislația statului în care au fost deschise, activitatea lor comercială fiind supusă impozitelor și taxelor locale.

Organizarea exportului în mod indirect se efectuează prin intermediari specializați, care își asumă responsabilitățile organizării exporturilor și comercializării produselor pe piețele străine, fără participarea nemijlocită a producătorilor.

12.2. Indicatorii activității economice externe ai întreprinderilor din ramură Activitatea economică externă a devenit un factor

semnificativ al creării bunurilor materiale, asigurând creșterea eficienței economice a activității firmelor.

Indicatorii activității economice externe ai unei firme țin de sistemul de indicatori generali ai activității economice în ansamblu. Totodată, ei evidențiază aportul activității economice externe în activitatea economică totală a firmei.

Metodologia de evidență și analiză a activității economice externe a firmelor se bazează pe calcularea și utilizarea următorilor indicatori:

129

1. Volumul fizic al fiecărui produs exportat, qie, și ponderea lui în volumul total de fabricare (ori servicii prestate), Uie. Acest indicator relevă rolul piețelor externe în vânzarea produselor firmei:

𝑈𝑖𝑒 = 𝑞𝑖𝑒𝑞𝑖

, (12.1)

unde: qie - volumul produsului i exportat; qi - volumul total al produsului i fabricat de firmă într-o perioadă oarecare.

Acest indicator, qie, poate fi calculat în expresie naturală (fizică) și în expresie valorică.

Indicele modificării volumului fiecărui produs exportat între două perioade se determină astfel:

𝑖𝑞𝑖𝑒 = 𝑞𝑖𝑒1

𝑞𝑖𝑒0 , (12.2)

iar indicele modificării ponderii volumului fiecărui produs exportat în volumele totale de fabricare poate fi calculat astfel:

𝑖𝑈𝑖𝑒 = 𝑈𝑖𝑒1

𝑈𝑖𝑒0 , (12.3)

2. Firmele care desfășoară o activitate largă economică exportă mai multe tipuri de produse ce se evidențiază în unitățile de măsură fizice respective.

Pentru a determina gradul de desfășurare a activității economice externe a firmei în ansamblul activității totale, poate fi calculată ponderea tuturor produselor exportate în producția totală, Uqe. Acest indicator poate fi calculat numai în expresie valorică, de regulă, în unități monetare naționale:

𝑈𝑞𝑒 =∑ 𝑞𝑖𝑒∙𝑝𝑖𝑒

∑ 𝑞𝑖𝑒∙𝑝𝑖𝑒+∑𝑞𝑖∙𝑝𝑖 , (12.4)

unde: pie - prețul de comercializare al unei unități de producție i exportate;

pi - prețul de comercializare pe piața internă al unei unități de producție i.

130

Atât pie, cât și pi trebuie să fie exprimați într-o monedă unică, de regulă, în moneda națională.

Modificarea activității de export a firmei între două perioade poate fi determinată cu ajutorul indicelui schimbării ponderii tuturor produselor exportate în producția totală a firmei:

𝑖𝑈𝑞𝑒 = 𝑈𝑞𝑒1

𝑈𝑞𝑒0 . (12.5)

3. Firmele încadrate în activitatea de export sunt interesate în

comercializarea produselor la cele mai convenabile prețuri, astfel încât să obțină mai multă valută străină (convertibilă).

Pentru a estima eficiența activității de export, poate fi calculat cursul de revenire al exportului, CR.

Acest indicator exprimă efortul firmei necesar pentru a obține o unitate valutară convertibilă și este egal cu raportul dintre prețul intern complet (în valuta națională), pie, al unei unități a produsului exportat și prețul extern, exprimat în valuta convertibilă (EUR, USD), pie

conv.: 𝐶𝑅 = 𝑝𝑖𝑒

𝑝𝑖𝑒𝑐𝑜𝑛𝑣. . (12.6)

Cu cât cursul de revenire al exportului va fi mai mic decât

cursul oficial de schimb al valutei naționale în valută străină, cu atât operația respectivă de export se consideră mai eficientă.

12.3. Statistica comerțului exterior al întreprinderilor din ramură În vederea familiarizării cu indicatorii comerțului exterior al

Republicii Moldova, în continuare vom prezenta datele statistice privind comerțul exterior al țării cu accentul prioritar pe domeniul producției industriei alimentare și a băuturilor.

131

1591,11

1282,981541,49

2216,822161,88

2428,302339,53

1966,842044,61

2424,97

0,00

500,00

1000,00

1500,00

2000,00

2500,00

3000,00

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Fig.12.1. Evoluția exportului Republicii Moldova în perioada 2008-2017, milioane dolari SUA

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 20.02.2019 Exportul Republicii Moldova are o evoluție instabilă, fiind

înregistrate atât creșteri, cât și diminuări anuale ale acestuia. În perioada 2008-2017, exportul Republicii Moldova a crescut cu 52%.

Ţări le CSI19%

Ţări le Uniunii Europene

66%

Alte ţări15%

Fig. 12.2. Structura exportului Republicii Moldova pe grupe de țări

în anul 2017 Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 20.02.2019



132

În structura exportului Republicii Moldova pe grupe de țări în anul 2017 principala pondere le revine țărilor Uniunii Europene care dețin circa 66% din exportul total al Republicii Moldova. Referindu-ne la exportul Republicii Moldova pe țări, primul loc în structura exportului țării noastre în anul 2017 îl deține România, căreia îi revin 24,75% din volumul exportului total al țării.

În figura 12.3 este reflectată evoluția exportului Republicii Moldova pentru grupa de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în conformitate cu Nomenclatorul Mărfurilor utilizat în Republica Moldova.

y = 5432,9x + 313058R² = 0,1286

0

50000

100000

150000

200000

250000

300000

350000

400000

450000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

mii

USD

Figura 12.3. Evoluția exportului (grupei de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun) RM în perioada 2008-2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 20.02.2019 Pe baza ecuației liniei trendului, și anume a coeficientului de

regresie (5432,9), se poate conclude că exportul de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în perioada examinată are o tendință de creștere, sporind anual cu circa 5432,9 mii USD. Însă, valoarea coeficientului de încredere (0,1286) este atât de joasă, încât concluzia respectivă nu poate fi considerată drept una credibilă, fluctuațiile ascendente și descendente ale indicatorului analizat fiind foarte pronunțate.


133

Produse alimentare şi animale vii25,14%

Băuturi şi tutun8,30%

Materiale brute

necomestibile, exclusiv

combustibili11,42%

Combustibili minerali,

lubrifianţi şi materiale derivate

0,75%

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine

animală sau vegeta lă

2,21%

Produse chimice şi produse derivate

nespecificate în altă parte 5,27%

Mărfuri manufacturate,

clasificate mai ales după materia primă

6,95%

Maşini şi echipamemnte pentru

transport17,79%

Articole manufacturate diverse

22,15%

Bunuri neclasificate în

al tă secţiune din CSCI

0,03%

Fig.12.4. Structura exportului Republicii Moldova pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în anul 2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 22.02.2019 Principala pondere în structura exportului Republicii Moldova

pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în anul 2017 le revine produselor alimentare și a animalelor vii – 25,14%. Exportul băuturilor și a tutunului deține în ansamblu circa 8,30% în structura respectivă.

În baza structurii prezentate se poate conclude că aproximativ a treia parte din exportul Republicii Moldova îi revine produselor industriei alimentare și a băuturilor, ceea ce încă o dată confirmă rolul și importanța acestei ramuri pentru economia națională.

În relațiile comerciale internaționale, de rând cu indicatorii ce caracterizează exportul Republicii Moldova, un rol important le revine indicatorilor aferenți importului care vor fi prezentați în continuare.


134

4898,76

3278,273855,29

5191,275212,93

5492,395316,96

3986,82 4020,364831,34

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Figura 12.5. Evoluția importului RM în perioada 2008-2017, mil. dolari SUA Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 16.02.2019

Importul Republicii Moldova are o evoluție instabilă, fiind

înregistrate atât creșteri, cât și diminuări anuale ale acestuia. Astfel, în anul 2017 importul Republicii Moldova a fost cu 1,4% mai mic în raport cu nivelul anului 2008.

Ţări le CSI25%

Ţări le Uniunii Europene

49%

Alte ţări26%

Fig.12.6. Structura importului RM pe grupe de țări în anul 2017

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 20.02.2019



135

În structura importului Republicii Moldova pe grupe de țări în anul 2017 principala pondere le revine țărilor Uniunii Europene care dețin circa 49% din exportul total al Republicii Moldova. Referindu-ne la importul Republicii Moldova pe țări, primul loc în structura importului țării noastre în anul 2017 îl deține România, căreia îi revin 14,38% din volumul importului total al țării.

În figura 12.7 este reflectată evoluția importului Republicii Moldova pentru grupa de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în conformitate cu Nomenclatorul Mărfurilor utilizat în Republica Moldova.

y = -85,939x + 335554R² = 4E-05

0

50000

100000

150000

200000

250000

300000

350000

400000

450000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

mii

USD

Fig.12.7. Evoluția importului (grupei de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun) Republicii Moldova în perioada 2008-2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 20.02.2019 Pe baza ecuației liniei trendului, și anume a coeficientului de

regresie (-85,939), se poate conclude că importul de produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în perioada examinată are o tendință de scădere, micșorându-se anual cu circa 85,939 mii USD. Însă, valoarea coeficientului de încredere este foarte joasă, astfel concluzia respectivă nu poate fi considerată drept


136

una credibilă, fluctuațiile ascendente și descendente ale indicatorului analizat fiind foarte pronunțate.

Produse alimentare şi animale vii10,55%

Băuturi şi tutun2,55%

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili 2,30%

Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale

derivate15,74%

Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine

animală sau vegeta lă

0,33%

Produse chimice şi produse derivate

nespecificate în altă parte 14,87%

Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales

după materia primă20,56%

Maşini şi echipamemnte pentru

transport22,35%

Articole manufacturat

e diverse10,71%

Bunuri neclasificate în

al tă secţiune din CSCI

0,02%

Fig.12.8. Structura importului RM pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în anul 2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 22.02.2019 Principala pondere în structura exportului Republicii Moldova

pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în anul 2017 le revine mașinilor și echipamentelor pentru transport – 22,35%. Importul produselor alimentare și a animalelor vii constituie 10,55% din importul total, iar importul băuturilor și a tutunului deține în ansamblu circa 2,56% în structura respectivă.

Indicatorul care reflectă cât de bine este acoperit importul țării cu exportul acesteia este balanța comercială (figura 12.9).


137

-3307,7

-1995,3-2313,8

-2974,5

-3051 -3064,1 -2977,5

-2020-1975

-2406

-3500

-3000

-2500

-2000

-1500

-1000

-500

02 0 0 8 2 0 0 9 2 0 1 0 2 0 1 1 2 0 1 2 2 0 1 3 2 0 1 4 2 0 1 5 2 0 1 6 2 0 1 7

Fig.12.9. Evoluția balanței comerciale a Republicii Moldova în perioada

2008-2017, milioane dolari SUA Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 22.02.2019

Pe parcursul întregii perioade examinate balanța comercială a Republicii Moldova este negativă, fapt care se apreciază negativ, dar aceasta e o situație specifică pentru majoritatea țărilor din lume.

Pe lângă balanța comercială, un interes deosebit îl reprezintă examinarea gradului de acoperire a importului cu exportul.

32,5

39,1 4042,7 41,5

44,2 44

49,3 50,9 50,2

0

10

20

30

40

50

60

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

%

Fig.12.10. Evoluția gradului de acoperire a importurilor cu exporturile în Republicii Moldova în perioada 2008-2017

Sursa: elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 22.02.2019



138

Reieșind din considerentele că balanța comercială a Republicii Moldova este negativă, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în Republicii Moldova în perioada 2008-2017 este sub nivelul de 100%.

Totodată, se apreciază pozitiv faptul că gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în perioada 2008-2017 are tendință de creștere, sporind de la 32,5% până la 50,2%. Această situație se datorează faptului că ritmurile de creștere a exportului Republicii Moldova sunt mai înalte în raport cu ritmurile de creștere a importurilor țării.

Rolul industriei alimentare și a băuturilor este foarte important atât pentru asigurarea consumului intern în Republica Moldova, cât și pentru formarea exportului țării.

139

BIBLIOGRAFIE 1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi

nr.845–XII din 3 ianuarie 1992 // Monitorul Oficial, 1994, nr.2, art.33 modificată și completată.

2. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr.1134–XII din 2 aprilie 1997 // Monitorul Oficial, 12 iunie 1997.

3. Standardele Naționale de Contabilitate 2015 „Imobilizări necorporale și corporale”, „Stocuri”, „Venituri”, „Cheltuieli”.

4. Ciornîi N., I. Blaj. Economia firmelor contemporane. Chișinău, 2003. 5. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbăr C., Meghișan Gh.

Economia întreprinderii. București: Editura Economică, 2000. 6. Epure D. Economia întreprinderii. București: Editura Economică,

2003. 7. Gheorghiță M. Economia întreprinderii industriale: manual

universitar. Chișinău: Editura Cuvântul ABC, 2011. 8. Ghiță R. Globalizarea firmei. București: Editura Economică, 2006. 9. Grădinaru P., Grădinaru D. Economia și gestiunea întreprinderii.

Editura Universității din Pitești, 2001. 10. Harja E. Statistica aplicativă în economie. București: Editura

MatrixRom, 2004. 11. Kerbalek I. (coordonator). Economia întreprinderii. București:

Editura Gruber, 2004. 12. Mitruț C., Voineahu V. Statistica pentru managementul afacerilor.

București: Editura Economică, 1995. 13. Roșca C., Vasilică R., Pandelică I. Economia și gestiunea

întreprinderii. Craiova: Editura Certi, 2004. 14. Țurcan R. Statistica generală și economică: Note de curs. Chișinău:

Editura UTM, 2012. 15. Verboncu I., Zalman M. Management și performanță. București:

Editura universitară, 2005. 16. Zahiu L., Năstase M. Economia întreprinderii. București: Editura

ASE, 2002. 17. Волкова О. Экономика предприятия. Москва, 1999. 18. Семенова В. Экономика предприятия / Под редакцией. Москва,

1996. 19. Шмален Г. Основы и проблемы экономики предприятия.

Москва , 1996. 20. www.statistica.md


140

CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................. 4 Tema 1. OBIECTUL DE STUDIU AL CURSULUI. ROLUL RAMURII ÎN ECONOMIA ȚĂRII ȘI CARACTERISTICILE ACESTEIA.......................................................................................

5

Tema 2. ÎNTREPRINDEREA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ.......... 17

Tema 3. REZULTATELE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ ALE ÎNTREPRINDERII........................................................................... 32

Tema 4. MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII............... 44 Tema 5. MIJLOACELE CIRCULANTE ALE ÎNTREPRINDERII........................................................................... 55

TEMA 6. PERSONALUL ÎNTREPRINDERII ȘI PRODUCTIVITATEA MUNCII...................................................... 65

Tema 7. REMUNERAREA MUNCII ȘI REGLEMENTĂRILE ÎN DOMENIU.................................................................................... 80

Tema 8. COSTUL DE PRODUCȚIE.............................................. 87

Tema 9. POLITICA DE PREȚ A ÎNTREPRINDERII................... 95 Tema 10. EFICIENȚA ECONOMICĂ A ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERII........................................................................... 107

Tema 11. ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A ÎNTREPRINDERII........................................................................... 120

Tema 12. ACTIVITATEA ECONOMICĂ EXTERNĂ A ÎNTREPRINDERII........................................................................... 128

BIBLIOGRAFIE............................................................................... 140

ECONOMIA ȘI STATISTICA RAMURII

Documents

Transcript of ECONOMIA ȘI STATISTICA RAMURII