Când vorbim de economie de piață, vorbim de un concept modern de organizare a activității

economice, mai exact, de un sistem cooperativ în care fiecare individ își urmărește propriul

interes și în care statul nu intervine „in acțiunile ce fac obiectul pieței”.

Într-un sens mai amplu, economia de piață se referă la desfășurarea activității economice într-un

mod liber, rațional și autonom, ce conduce la satisfacerea nevoilor din ce în ce mai diversificate

ale oamenilor cu resurse economice limitate.

Fiind o economie de schimb monetar, aceasta își pune bazele în instituțiile juridice și economice.

Acest tip de economie nu ar putea funcționa în lipsa actorilor principali care îi alcătuiesc

„motorul de funcționare”, și anume: piața, cererea și oferta, prețul, profitul etc.

Pentru determinarea nivelului de performanță, este necesar ca cele patru condiții ce stau la baza

apariției, dezvoltării și menținerii economiei de piață, să fie îndeplinite simultan (schimbul,

moneda, specializarea și proprietatea privată).

,,Economia de piaţă:fundamentele instituţionale ale prosperităţii” are în vedere analiza

tuturor elementelor care duc la buna funcționare a pieței.

Capitolul 8, „Despre libertate… în date” aduce în prim plan necesitatea promovării libertății în

drumul către asigurarea prosperității unei societăți, politicile economice orientate spre

intervenționism și redistribuire fiind considerate a fi lipsite de eficiență. Conform autorilor, o

societate privată de libertate va conduce întotdeauna la o sărăcie lucie, lucru nepermis, dat fiind

faptul ca acesta este primul criteriu după care comunitatea este judecată.

 

Filozofia conform căreia creșterea nivelului de impozitare, a cheltuielilor publice și a gradului de

reglementare a pieței ar duce la reducerea ratei șomajului și ar stimula creșterea economică a fost

aprobată atât dpdv social, cât și economic. După cel de-al Doilea Război Mondial, s-a ajuns,

însă, la concluzia că performanța economică înregistrată nu a fost legată de presiunile/

intervențiile statului, limitele impuse de acesta ducând la eșecuri guvernamentale.

În cartea „Capitalism și libertate”, Milton Friedman a ținut să contrazică teoriile keynesiste

conform cărora sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un

punctde echilibru la o anumită rată a şomajului și că  statul trebuie să aibă rol activ

în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim

în diferite momente, încercând să dovedească existența unei legături între libertatea economică și

performanța economicaă.

În cadrul unor conferințe stabilite ulterior la acea vreme, s-a ajuns la concluzia că guvernul

limitează libertatea economică prin intermediul politicilor inflaționiste, al fiscalitâții șamd., și că

cele patru fundamente ale libertății economice trebuie să impună o anumită conduită autorității

guvernamentale.

Limitarea intervenției organismului guvernamental cu privire la anumite acțiuni, trebuie să aibă

în vedere ca orice creștere a taxelor, impnerea unor reglementări democratice sau orice alt tip de

restricție care împiedică intrarea pe piața muncii sau alte piețe, va duce la un conflict cu alegerile

personale ale membrilor societății.

Astfel, s-a creat Indicatorul Libertății Economice (ILE), indicator ce stă la baza determinării

corelațiilor între nivelul de libertate economică și indicatorii bunăstării economice și sociale,

fiind considerat a avea o importanță majoră în modul în care aranjamentul instituţional al unei

ţări este sau nu favorabil activităţii anteprenoriale şi progresului economic.

Performanţele economice ridicate nu sunt efectul intervenţiei statului, ci depinde de indicatori

cantitativi (eg. venit/cap locuitor, nivelul șomajului) și de indicatori ce reflectă calitatea vieții

(eg. speranța de viață, mortalitatea infantilă, alfabetizarea).

În analiza comparativă a unor state asupra cărora statul și-a pus amprenta în diferită măsură, s-a

ajuns la concluzia că ritmul de creștere este mai ridicat în caxul statelor care manifestă o

libertate economică mai mare, ritmul de creștere fiind, în mod evident, superior în cazul țărilor în

care intervențiile guvernamentale sunt mai reduse.

Dacă la nivel antreprenorial s-au dovedit cele de mai sus, nu același lucru se poate afirma și

despre relația libertate economică-nivelul șomajului, aiic fiind vorba de o relație invers

proporțională (implicare activă mică a guvernului = > rată a șomajului mare).