1

Dumnezeu ne frânge ca să ne poată binecuvânta Geneza 32:24-31

Iacov a fost mereu omul încrezător în puterile sale, omul întreprinzător, descurcăreţ, ambiţios, omul de succes în ce priveşte lucrurile lumii acesteia, omul care îşi fixează ţeluri şi le urmăreşte cu perseverenţă. Omul care se luptă să realizeze ce-şi propune. Care se luptă cu alţii, cu concurenţii, ca să dobândească ce vrea. S-a luptat cu Esau în pântece şi l-a ţinut de călcâi când a ieşit din pântece. I-a furat dreptul de întâi născut (cu ciorba). I-a furat binecuvântarea. S-a luptat cu Esau şi l-a biruit.

Apoi s-a luptat cu Laban – a câştigat soţie, avere. Acum vine spre casă. Află că Esau vine înaintea lui cu 400 de oameni (32:6,7). I se face groază. Nu mai are resurse. Rămâne singur. Îl caută Dumnezeu – şi Iacov face ceea ce ştie: se luptă şi cu Dumnezeu! Dumnezeu

vrea să frângă această încăpăţânare, îndărătnicie a lui Iacov, această încredere în puterile lui, această ambiţie carnală, această independenţă – îl loveşte la coaptă – îi scrânteşte coapsa. Un om cu coapsa scrântită nu mai poate lupta. Iacov nu se va mai lupta, ambiţios, cu planurile şi metodele lui – nu va mai căuta să rezolve lucrurile prin puterile şi inteligenţa lui. Ce mai poate face un om cu coapsa scrântită? Să se prindă de tine!

v. 26 – lasă-mă. Se ţinea de El. Iacov nu se mai luptă. Ci devine omul care se prinde de Dumnezeu. Devine dependent de Dumnezeu. Şi vrea binecuvântarea Lui.

Până te încrezi în tine, în puterile, inteligenţa şi metodele tale, nu vrei binecuvântarea ce o dă Dumnezeu! când nu mai ai acestea, depinzi de El.

Iacov zice: „Doamne, nu voi mai trece prin viaţă urmărindu-mi planurile mele carnale, cu metode carnale”. Voi depinde de Tine. Voi aştepta să-mi dai Tu ce vrei, cum vrei şi când vrei. Sunt dependent de Tine! Voi aştepta binecuvântările Tale!

Noi cum suntem? Zicem că suntem ai Lui – dar nu cumva trăim în carne, cu planurile noastre, metodele noastre. Facem lucrurile în felul nostru, în felul lumii – că aşa fac toţi – că numai aşa se poate – cu metodele lumii – fără să aşteptăm timpul şi ajutorul lui Dumnezeu? Ne mai luptăm? Avem coapsele tari, ambiţii şi putere – atunci Dumnezeu nu ne-a scrântit încă coapsa – şi va trebui să o facă.

Lucrarea pe care o începem nu poate fi făcută cu metode şi instrumente carnale. Unii fac lucrarea Domnului cu instrumente, metode şi înţelepciune lumească. Atrag oamenii cu lucruri nebiblice, manipulează sentimental, psihologic – convertiri false, false asigurări de mântuire – false metode în evanghelizare, în predicare.

Lucrarea lui Dumnezeu se poate face numai în felul lui Dumnezeu şi cu metodele Lui – prin puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt convinge de păcat, iluminează, cercetează, naşte din nou, dă siguranţă, dă putere, dă viaţă. Suntem dependenţi de El. nu vrem încrederea aceea carnală pe care o pozează mulţi. Avem oameni mulţi, resurse, bani, metode – facem. Nu – ci suntem şchiopi din coapsă – dependenţi de Dumnezeu. Ne putem doar prinde de El. În rugăciune. Dacă El ne dă ceva, vom avea. Dacă ne sfinţeşte, ne învredniceşte, ne dă putere – mergem mai departe. Dacă îi convinge pe oameni, vor veni, vor crede. Nu vrem să vină pentru mine, pentru un grup, pentru o teologie calvinistă.

Osea 12:4 – Iacov a plâns şi s-a rugat de El. Asta e în spatele versetului din 32:26. Lacrimi - plâns amar – dac nu mă binecuvântezi, sunt pierdut, nu am nimic. Doamne, nu mai pot lupta în felul lumii, nu mai pot lupta cum am făcut înainte atâţia ani – dacă nu-mi dai Tu, nu am!

Doamne, dacă nu mă sfinţeşti, mă distruge păcatul! Îmi distruge caracterul, mărturia, viaţa spirituală! Îmi distruge familia! Dacă nu ne dai Tu perseverenţă, nu putem merge

2

înainte cu grupul, cu întâlnirile de duminică. Dacă nu dai Tu cuvânt, hrană tare, vom flămânzi. Florin nu o poate da de la el. Dacă nu ne dai călăuzire, dacă nu dai putere şi lumină, ne vom abate, ne vom rătăci. Dacă nu ne dai oameni, vom rămâne puţini.

Pe Iacov l-a durut. A plâns, căci şi-a dorit aşa de mult! Până atunci nu a plâns! El, bărbatul inteligent, descurcăreţ şi şmecher! Nu a existat problemă prea grea să nu o rezolve! Ciorbă trebuie, hainele fratelui, şmecherii cu nuielele la oile gravide? – toate se rezolvă! Acum acest bărbat frânt plânge înaintea Domnului!

Aceste întâlniri nu vor fi ceea ce trebuie să fie înaintea lui Dumnezeu, nu vor fi binecuvântate cu binecuvântarea pe care vrea să o dea Dumnezeu – până nu suspinăm înaintea Lui, până nu cerem cu lacrimi înaintea Lui, până nu pledăm cu durere, cu lacrimi!

Până ce avem metode carnale, nu o vom face – şi nu vom fi binecuvântaţi. S-ar putea să fim mândri că avem un grup calvinist, că putem critica ce fac greşit alţii

– dar nu vom avea binecuvântarea pe care numai Dumnezeu o poate da – în termenii stabiliţi de El.

*

Observaţi că nu Iacov începe să se lupte cu Dumnezeu. ci Dumnezeu îl caută pe Iacov – îl urmăreşte şi începe să se lupte cu el – v. 24. dumnezeu a ştiut că Iacov nu e frânt – şi Dumnezeu l-a căutat şi l-a frânt.

Dumnezeu ne urmăreşte. Apropo de ce am spus înainte. Nu doar că nu suntem binecuvântaţi până ce nu suntem frânţi – dat Dumnezeu e angajat în activitatea de urmărire a noastră până ne aduce în punctul în care ne frânge!

Asta urmăreşte El cu copiii Lui – ca să ne poată binecuvânta. E planul Lui, pasiunea Lui, lucrarea Lui. O va face cu fiecare dintre noi cu care nu a făcut-o.

Simţi că parcă lucrurile nu merg bine în viaţa ta – că nu îţi ies lucrurile cum ai vrea – că nu ai liniştea pe care ai vrea-o? Probabil Dumnezeu te strânge la colţ – şi urmează să te frângă.

El a Domnul, Capul Bisericii, al poporului Său, El e Tatăl nostru – El ştie de ce avem nevoie - şi o va face.

*

v. 25 – până în zori. Încăpăţânarea lui Iacov. Şi încăpăţânarea noastră, a firii noastre pământeşti. Adesea e un proces lung până ce Dumnezeu ne frânge de tot. Până ne face supuşi în mâna Lui.

dumnezeu a luptat cât a fost noapte, până în zori. V. 31 – răsărea soarele. Dumnezeu luptă cu noi până ce mai este noapte în noi.

*

Unii interpretează textul acesta ca semn al mijlocirii în rugăciune. Ca şi când Iacov s-ar fi ţinut de Dumnezeu până ce Dumnezeu nu l-a binecuvântat. Să nu-L laşi pe Dumnezeu în rugăciune până nu ne binecuvântează.

Dar nu începe aşa. Am văzut. Dumnezeu ia iniţiativa. Se luptă cu Iacov. Iacov se împotriveşte, nu mijloceşte. Abia când e lovit, când e frânt, devine unul care-L apucă pe Dumnezeu, care mijloceşte (v. 26). Când Dumnezeu te frânge, îţi frânge îndărătnicia carnală, firească, atunci devii unul care mijloceşte. Care se teme că vin zorile fără să ai binecuvântare. Că trec anii şi nu ai binecuvântare de la Dumnezeu. Că nu ai sfinţire, că nu ai roada Duhului, că nu ai rod. Că venim la grup, dar nu ne înmulţim şi nu avem binecuvântare. Şi ne doare, şi suntem disperaţi – şi strigăm ca Iacov: „Nu Te las până nu ne binecuvântezi!”

3

Dumnezeu trebuie să ne facă oameni ai rugăciunii, ai mijlocirii. Altfel vom fi ca alţii pe care îi criticăm – vom avea întâlniri, dar nu va fi puterea lui Dumnezeu între noi. Calvinism fără puterea Duhului Sfânt la lucru nu valorează nimic! Nici în vieţile noastre, nici ale altora! Şi puterea lui Dumnezeu între noi nu vine fără frângere şi mijlocire ca a lui Iacov.

Evanghelia nu începe cu iniţiativa omului. O evanghelie care începe aşa e falsă. Dumnezeu iniţiază, Dumnezeu ne caută, El lucrează pentru noi şi în noi – şi noi abia astfel putem răspunde.

*

Iacov urmează să se întoarcă în ţara Canaanului. Dar cum se va întoarce? Ca omul vechi, Iacov, înşelătorul? Cu Dumnezeu sau fără? Ca om cu metodele şi agenda proprie sau ca martor al lui Dumnezeu?

Dumnezeu a trebuit să-l frângă, să-i schimbe viaţa şi identitatea şi să-l binecuvânteze. El se întoarce ca Israel – omul care a luptat cu Dumnezeu şi care, prin puterea Lui, a biruit – şi vine ca om nou.

Noi ne întoarcem la învăţătura părinţilor noştri. Mihai Cornea şi ceilalţi primi predicatori baptişti au fost calvinişti. Cum intrăm în numărul lor?

Arminianismul a fost deviaţie de la învăţătura Reformei, a Scripturii. Ne întoarcem în ţara lui Bunyan, a lui Carey, a lui Spurgeon. Cum? Ca oameni noi?

* Lui Iacov i s-a schimbat viaţa şi identitatea. A fost înşelătorul. Dumnezeu vrea să terminăm cu cele vechi. Să ne schimbe identitatea. Nu se poate să luăm asupra noastră termenul de calvinist fără a dori: o cunoaştere mai

bună a Scripturilor; o cunoaştere mai bună a lui Dumnezeu; sfinţire. Altfel ce diferenţă este între noi şi ei?

* v. 28 – a biruit. Nu prin puterea sa, a cărnii. Ci prin puterea dată de Dumnezeu. a

mijlocit şi a primit binecuvântarea. Mijloceşte înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu îţi dă: ai biruit. Dar puterea e de la El. Osea 12:4 – a biruit, dar prin lacrimi şi rugăciune.

*

Iacov se temea până atunci cel mai mult de Esau. Dumnezeu îi arată că nu aceasta e problema lui, nu Esau, ci relaţia cu Dumnezeu! De Dumnezeu trebuia să se teamă! De El nu s-a temut când şi-a făcut planurile lui, când şi-a lucrat înşelătoriile.

E nevoie de frângere şi de transformare. Când relaţia cu Dumnezeu e reparată, nu te mai temi de oameni. Când Dumnezeu e de

partea ta, vezi lucrurile în adevărata lor proporţie. Pentru noi – la fel. Relaţia cu Dumnezeu să fie corectă. Sa facem ceea ce ne cere El. Să nu ne temem de atacurile din partea altora, de ceea ce ne-ar putea face Esau, vreo

biserică, unii oameni. De măsuri luate împotriva noastră. Nu de acestea să ne temem. Ci de Dumnezeu!

*

4

v. 31 – un semn al frângerii. Când Dumnezeu te frânge, vei purta un sen al frângerii. Se va vedea pe viaţa ta, pe vorbirea ta, pe viaţa de rugăciune, în roada pe care o aduci. Semnul dependenţei de Dumnezeu, al smereniei, se va vedea în fiecare faptă a ta.

Iacov a putut zice familiei: „M-am întâlnit cu Dumnezeu şi nu voi mai umbla cum am făcut până acum!”

De ce? Ce e un calvinist? Al Martin a spus că un calvinist e un om care L-a văzut pe

Dumnezeu în gloria Sa, în sfinţenia Sa, şi care se vede pe sine. Îl vede pe Dumnezeu mare şi sfânt, şi pe sine mic şi păcătos. Şi e schimbat de această viziune. O viziune ca a lui Isaia din cap. 6. Maiestatea lui Dumnezeu. O viziune care îţi dă un Dumnezeu mai mare.

Calvinistul l-a întâlnit astfel pe Dumnezeu şi aşează deasupra tuturor lucrurilor suveranitatea lui Dumnezeu. Lucrurile nu se mai învârt în jurul omului, cu în jurul lui Dumnezeu.

v. 30 – L-am văzut pe Dumnezeu în faţă. Să facă Dumnezeu ca aceste întâlniri ale noastre să fie un loc în care să-L întâlnim pe

El, să-I vedem Faţa. Şi să trăim. Iacov nu a fost condamnat de Faţa lui Dumnezeu. Ci binecuvântat. Să

vedem Faţa lui Dumnezeu şi aceasta să ne aducă primirea unei noi viziuni!