DUMNEZEU CREATORUL

Crearea lumii în general După învăţătura creştină Dumnezeu a creat lumea din nimic – a crea (ebr. bara) =

activitatea lui Dumnezeu în raport cu lumea, prin care se aduce ceva de la nefiinţă la fiinţă

Alte concepţii despre originea lumii: Panteismul : susţine că Dumnezeu şi lumea formează o singură realitate, substanţa

lumii fiind Dumnezeu sau că lumea e o emanaţie din Dumnezeu Dualismul : susţine existenţa a două principii care stau la baza existenţei: unul de

natură spirituală şi altul de natură materială, ambele existente din veşnicie – Dumnezeu a făcut lumea dintr-o materie preexistentă căreia i-a dat numai forma

Materialismul : afirmă că lumea este prin natura ei materială, că materia este necreată şi veşnică, iar tot ce se petrece în lume se desfăşoară potrivit unor legi inerente materiei, care sunt eterne şi neschimbabile

După învăţătura creştină:1. Lumea a fost creată din nimic, prin puterea cuvântului Dumnezeiesc: „El a

zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit” (Ps 148, 5) – Ea are un început şi va avea un sfârşit, deci nu e veşnică, fiind creată în timp şi odată cu timpul: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Fc 1, 1); „Mai înainte de a se fi făcut munţii şi a se fi zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu” (Ps 89, 2)

2. Creaţia lumii în sine cuprinde şi scopul pentru care a fost creată: - din punctul de vedere al Creatorului lumea a fost creată ca dumnezeu să-şi manifeste atotputernicia, bunătatea şi iubirea – din punctul de vedere al creaturii lumea a fost creată spre a-i fi hărăzite binele, desăvârşirea şi fericirea

3. În calitate de fiinţă atotputernică, atot perfectă şi atotbună, Dumnezeu a creat lumea în ansamblul ei ca o creatură bună: „Şi a văzut Dumnezeu că toate câte a făcut erau foarte bune” (Fc 1, 31)

Crearea lumii nevăzute Prin lume nevăzută sau spirituală se înţelege lumea îngerilor Înger = sol, crainic, vestitor, trimis – termenul se referă numai la funcţiunea pe care

o îndeplinesc în iconomia mântuirii – fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu – în înţeles propriu sunt fiinţe spirituale, personale, mărginite, superioare oamenilor, create de Dumnezeu spre a-i fi „duhuri slujitoare”

Originea îngerilor : îngerii au fost creaţi de Dumnezeu din nimic – după Sfinţii Părinţi, îngerii au fost creaţi înaintea lumii văzute, unii vorbesc chiar de crearea îngerilor mai presus de timp, într-o stare anterioară creaţiei lumii: „Când s-au făcut stelele, lădatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei” (Iov 38, 7)

Natura şi funcţiunea îngerilor : - îngerii sunt fiinţe de natură spirituală: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc” (Ps 103, 4); „Au nu sunt toţi sunt duhuri slujitoare, trimise spre slujire, pentru cei ce au să moştenească mântuirea?” (Evr 1, 14) – ei au: raţiune simţire şi voinţă; împlinesc voia lui Dumnezeu şi îl preamăresc, se bucură pentru întoarcerea păcătoşilor, primesc descoperiri cu privire la iconomia tainei celei din veac ascunse, grăiesc către oameni şi îi învaţă – nu au însuşirea atotprezenţei şi atotştiinţei şi minuni nu pot face decât din încredinţarea lui Dumnezeu

Scopul creării îngerilor : este preamărirea lui Dumnezeu şi împlinirea voii Sale; în acelaşi timp propria lor fericire având să slujească ca mijlocitori între Dumnezeu şi oameni, ca păzitori şi mijlocitori către Dumnezeu

Numărul şi ierarhia îngerilor : legiuni, zeci de mii, mii de mii, mulţime de oaste, oştirea lui Dumnezeu – Sf.Ioan Gură de Aur: popoare infinite de puteri netrupeşti,

1

ale căror mii nu le poate număra nimeni – Clement Alexandrinul: îngerii sunt în număr infinit – Sf.Dionisie Areopagitul – Despre ierarhia cerească:

1. Scaunele, Heruvimii, Serafimii; 2. Domniile, Stăpâniile, Puterile; 3. Începătoriile, Arhanghelii, Îngerii; Starea morală a îngerilor : fiinţe pur spirituale înzestrate cu libertate au posibilitatea să progreseze în perfecţiune şi virtute păcatul îngerilor: cel dintâi păcat din lume, pur spiritual răzvrătire împotriva lui Dumnezeu din cauza mândriei hotărârea şi voinţa de a păcătui este liberă, deplină, irevocabilă şi definitivă –

condamnare veşnică, întunecarea şi orbirea minţii, împietrirea inimii şi moartea spirituală definitivă

gravitatea păcatului rezultă din: 1. fiind fiinţe spirituale superioare omului, îngerilor le era mai uşor să nu păcătuiască; 2. în calitate de fiinţe pur spirituale, păcatul lor este numai al răutăţii, nu şi al slăbiciunii

Îngerii răi sau diavolii : sunt fiinţe pur spirituale personale, răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, a voii şi chemării Sale – au căzut înaintea creării omului şi, la fel ca şi îngerii buni, sunt organizaţi în trepte – scopul lor este să-i îndemne pe oameni la păcat şi răzvrătire împotriva Creatorului iar mijlocul prin care realizează aceasta este ispita – puterea lor e mărginită şi nu poate sili pe om la păcat dar lucrează prin pervertirea adevărului şi supunerea voinţei omeneşti

Cinstirea îngerilor : Biserica învaţă că îngerilor li se datorează un cult de venerare datorită faptului că ei sunt mijlocitori împreună-rugători cu noi către Dumnezeu – prin mijlocirea lor dobândim mântuirea

Crearea lumii văzute lumea a fost făcută pentru om şi omul pentru Dumnezeu – întreaga natură,

incluzându-l pe om, este destinată slavei împărăţiei lui Dumnezeu natura a fost creată de Dumnezeu ca substrat necesar pentru existenţa omului –

rezultă: 1. influenţa reciprocă şi solidaritatea omului cu natura; 2. caracterul antropocentric al naturii

motivul creării lumii: bunătatea lui Dumnezeu scopul creării lumii: să se împărtăşească deplin de bunătatea şi iubirea Lui şi, în

final, la comuniune deplină cu Dumnezeu lumea văzută e contingentă, fiind creată în mod liber de Dumnezeu, ea este „bună

foarte”, potrivit cu scopul pentru care a fost creată în lume se împletesc două lucrări: a lui Dumnezeu şi a omului, convergând spre

acelaşi scop Referatul creării lumii: 1. Ziua întai – materia şi lumina; 2. Ziua a doua – bolta

cerească – începutul organizării materiei; 3. Ziua a treia – a despărţit apele de uscat, aparand oceanele, marile, fluviile raurile...pamantul s-a facut uscat iar din el au rasarit plantele; 4. Ziua a patra – Dumnezeu a creat stelele, luna şi soarele; 5. Ziua a cincea – Dumnezeu a creat vietuitoarele din apa si din aer; 6. Ziua a şasea – a creat Dumnezeu animelele uscatlui – fiarele salbatice, animalele domestice si taratoarele, iar in final l-a creat pe om (Fc. 2.7)

Învăţătura despre durata zilelor creaţiei nu este o dogmă ci rămâne doar o teologumenă (parere teologica)

Crearea omului Atropologia creştină : învăţătura despre om întemeiată pe Revelaţia dumnezeiască Temele principale : originea omului, constituţia fiinţei omeneşti, menirea (scopul)

omului Originea omului : creat după sfatul dumnezeiesc şi prin lucrarea directă, nemijlocită:

„Şi a zis Dumnezeu: Să-l facem pe om după chipul şi după asemănarea Noastră...Şi

2

l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Fc 1, 26-27)

Natura omului : trup şi suflet – trupul: creat din materie, stând în legătură cu tot ce este pământesc, este muritor; - sufletul: creat de Dumnezeu, este spiritual şi în directă legătură cu lumea spirituală, numit uneori spirit, alteori duh – dihotomism sau dualism antropologic; DIHOTOMISMUL fiintei omenesti este aratat la Eccl. 12.7 – trupul este facut „ca sa se intoarca in pamant, cum a fost iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat”

Erezii : apolinarismul, plecând de la filosofia platonică si folosindu-se gresit de textele pauline de la 1.Tes. 5.23 si de la Evr.4.12 susţineau că în om sunt trei elemente constitutive: trupul, sufletul şi duhul(spiritul) – sufletul şi duhul sunt două funcţii sau două puteri ale aceleiaşi naturi spirituale a omului – sufletul: puterea vieţii organice; - duhul: puterea vieţii spirituale; - psihicul se numeşte suflet dacă în viaţă nu depăşeşte naturalul iar sufletul se numeşte duh dacă se ridică prin har şi stăruinţă în bine la o viaţă ce depăşeşte naturalul

Omul ca protopărinte : întreaga omenire formează o unitate de origine şi fiinţială: „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (FA 17, 26). Invatatura crestina este monogenista pentru ca afirma ca punct de plecare pentru neamul omenesc, o singura pereche de oameni – Adam si Eva

3