Duminica a VII a după Paști Sf. Proroc Elisei 13 a 7-a dupa pasti.pdf · SF. MASLU în parohia...

2
SF. MASLU în parohia noastră, vineri, 17 iunie 2016, h 19:30. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizeaza tabăra ”Nu uita că ești român în perioada 20-27 iunie 2016. Locație: hotelul ”Lo Scoiattolo”, Castellafiume (Abruzzo). Prețul taberei: 200 euro (include cazare, masă, materiale și activități). Număr de locuri: 40, vârsta: 8-18 ani. Înscrierea se face la pr. Ilie Ursachi. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului” LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9 Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955 www.zamislireamaiciidomnului.it Programul sfintelor slujbe: Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor Săptămâna a VII-a după Paști: Duminică: FA 20, 16-18, 28-36; In 17, 1-13 - Sf. Cuv. Onufrie Egipteanul. Luni: FA 21, 8-14; In 14, 27-31; 15, 1-7 - Sf. Mc. Achilina de la Biblos (Liban) Marţi: FA 21, 26-32; In 16, 2-13 - Sf. Proroc Elisei; Sf. Sf. Mc. Marcian. Miercuri: FA 23, 1-11; In 16, 15-23 -Sf. Proroc Amos; Sf. Isihie, soldat roman Joi: FA 25, 13-19; In 16, 23-33 - Sf. Ier. Tihon al Amatundei. Vineri: FA 27, 1-44; In 17, 18-26 - Sf. Mc. Manuil, Savel și Ismail. Sâmbătă: FA 28, 1-31; In 21, 15-25 - Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul. Sf. Proroc Elisei Sf. Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din poruncă dumnezeiască, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei reve- lația dumnezeiască și a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca îndoit să-i dea acestuia harul prezent în el. Elisei și-a părăsit casa și familia și a urmat lui Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic. Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului precum odinioară Moise despărțise apele Mării Roșii; a fîcut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apă tranșeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei cea săracă; l-a înviat pe fiul femeii sunamite; a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pâini mici, l-a vindecat pe Neeman, căpetenia de oști de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina că acesta s-a mândrit; a orbit toata oștirea siriană, iar altă oștire a pus-o pe fugă; a prorocit multe care aveau să se întâmple. A murit în jurul anului 839 î.Hr. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli. D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI” ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9 An IX, Nr. 22 (12 iunie 2016) Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13 n vremea aceea, ridicându- şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei. În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă Apostol: Fapte 20, 16-18, 28-36

Transcript of Duminica a VII a după Paști Sf. Proroc Elisei 13 a 7-a dupa pasti.pdf · SF. MASLU în parohia...

Page 1: Duminica a VII a după Paști Sf. Proroc Elisei 13 a 7-a dupa pasti.pdf · SF. MASLU în parohia noastră, vineri, 17 iunie 2016, h 19:30. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizeaza

SF. MASLU în parohia noastră, viner i, 17 iunie 2016, h 19:30. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizeaza tabăra ”Nu uita că ești român” în perioada 20-27 iunie 2016. Locație: hotelul ”Lo Scoiattolo”, Castellafiume (Abruzzo). Prețul taberei: 200 euro (include cazare, masă, materiale și activități). Număr de locuri: 40, vârsta: 8-18 ani. Înscrierea se face la pr. Ilie Ursachi. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a VII-a după Paști:

Duminică: FA 20, 16-18, 28-36; In 17, 1-13 - Sf. Cuv. Onufrie Egipteanul.

Luni: FA 21, 8-14; In 14, 27-31; 15, 1-7 - Sf. Mc. Achilina de la Biblos (Liban)

Marţi: FA 21, 26-32; In 16, 2-13 - Sf. Proroc Elisei; Sf. Sf. Mc. Marcian.

Miercuri: FA 23, 1-11; In 16, 15-23 -Sf. Proroc Amos; Sf. Isihie, soldat roman

Joi: FA 25, 13-19; In 16, 23-33 - Sf. Ier. Tihon al Amatundei.

Vineri: FA 27, 1-44; In 17, 18-26 - Sf. Mc. Manuil, Savel și Ismail.

Sâmbătă: FA 28, 1-31; In 21, 15-25 - Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul.

Sf. Proroc Elisei Sf. Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din poruncă

dumnezeiască, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei reve-lația dumnezeiască și a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca îndoit să-i dea acestuia harul prezent în el. Elisei și-a părăsit casa și familia și a urmat lui Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic. Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului precum odinioară Moise

despărțise apele Mării Roșii; a fîcut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apă tranșeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei cea săracă; l-a înviat pe fiul femeii sunamite; a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pâini mici, l-a vindecat pe Neeman, căpetenia de oști de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina că acesta s-a mândrit; a orbit toata oștirea siriană, iar altă oștire a pus-o pe fugă; a prorocit multe care aveau să se întâmple. A murit în jurul anului 839 î.Hr. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 22 (12 iunie 2016)

Duminica a VII-a după Paști

(a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

n vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat

Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au

cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a

zis: Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă

Apostol: Fapte 20, 16-18, 28-36

Page 2: Duminica a VII a după Paști Sf. Proroc Elisei 13 a 7-a dupa pasti.pdf · SF. MASLU în parohia noastră, vineri, 17 iunie 2016, h 19:30. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizeaza

Referatul evanghelic duminical de la Ioan 17, 1-13 nu descrie nici o minune săvârşită de Mântuitorul, nici vreo încredinţare a Învierii Sale. Evanghelia de azi este o învăţătură t ransmisă peste mi len i i pr in intermediul unei rugăciuni: Rugăciunea lui Iisus din Ghetsimani, iar una dintre temele centrale ale acesteia o constituie UNITATEA. Care şi mai ales ce fel de unitate vrea Mântuitorul să o desluşească întregii omeniri nu este uşor lucru de înţeles, datorită faptului că omul are tendinţa de a disemina noţiunile, lucrurile, entităţile, apoi, analizându-le secvenţial, elaborează teorii, definiţii şi concluzii.

UNUL pentru raţiunea umană este ceva abstract. În istoria religioasă a omenirii, raţiunii i-a fost mult mai uşor să gândească supranaturalul la modul plural. Aşa se explică multitudinea zeilor şi a credinţelor politeiste a neamurilor aflate în afara graniţelor revelaţiei proniatoare. Singur, poporul lui Israel, scos din ţinutul pluralismelor divine (Fac. 12, 1) prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, este condus spre unicitatea dumnezeiască (Deut. 6, 4) şi spre unitatea de neam ales (Ieş. 19, 6).

Viaţa veşnică, a cărei definiţie unică o găsim doar în Evanghelia de azi (In. 17, 3), este cunoaştere, cunoaşterea Unului în fiinţă şi întreit în Persoane: Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh,

şi Aceştia trei Una sunt (I In. 5, 7). Pentru percepţia logico-raţională a firii umane, Sfântul Chiril al Alexandriei afirma că „nu contragem firea dumnezeirii în chip iudaic (mono-personal) numai la Dumnezeu şi Tatăl Cel Unul, ci o lărgim în Treimea Sfântă şi de-o-fiinţă. Totuşi deosebind-o în calitatea persoanelor şi însuşirea ipostaselor, contragem iarăşi pe Dumnezeu , î n t r - unu l p en t r u identitatea fiinţei... ne vom închina chemând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Iar de vreme ce Unul este Dumnezeu Tatăl, Unul Dumnezeu Fiul, Unul Duhul Sfânt Cel purces, nici pe Dumnezeu Cel Unul nu-L vom scoate din doime, nici pe cel cu adevărat şi prin fire Domn nu-L vom lipsi de a fi Dumnezeu“.

Această cunoaştere a unităţii trinitare are în centrul său Persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om, Adam cel Nou, ca în El şi prin El, fiecare să avem accesul la Tatăl prin Duhul Sfânt. Taina în sine nu a fost descoperită Sfinţilor Apostoli decât după Pogorârea Sfântului Duh, Duhul lui Hristos, al Adevărului Întrupat (In. 15, 26), Care vine să întemeieze Biserica în Ziua Rusaliilor.

Aparent o duminică tristă, cu Mântuitorul înălţat la ceruri şi fără Duhul pogorât, teologia aşteptării umane înclină mai mult spre un apofatism eshatologic decât spre o

se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi

înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

cunoaşte re poz i t iv -af i rmat ivă. Pregustată încă de pe pământ, prin Sfintele Taine, viaţa veşnică continuă să se poziţioneze între deja şi nu încă. Între Hristos înviat şi înălţat şi Duhul încă nepogorât. Dar întristarea aşteptării de azi se va preface în bucurie rusalină. Era nevoie sau de folos ca Mântuitorul să şadă înviat de-a dreapta Tatălui, ca firea Sa umană să parcurgă ultima etapă a îndumnezeirii Sale, să devină mediu deplin transparent Duhului Sfânt, Duh Care se pogoară prin aceasta în lume făcându-L prezent real şi personal pe Mântuitorul Hristos în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor.

Aşadar, cunoaşterea dumnezeirii prin har, a vieţii veşnice este strict legată de hristologie şi pnevmatologie în acelaşi timp, coborându-şi dimensiunea în lume prin însăşi fiinţa Bisericii ca extensiune a unităţii trinitare în imensa creaţie.

Biserica, ca de altfel toate s t ruc t u r i l e so c i a l -umane , î ş i alimentează permanent factorul unificator din izvorul Dumnezeirii, Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Mântuitorul Se roagă ca toţi să fie una pe pământ, precum suntem şi Noi (In. 17, 11). Pluralul evanghelic Noi face referire directă la Dumnezeirea Întreit Ipostatică, sau personală, preînchipuită în paginile vechi-testamentare ale Scripturii: Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră (Fac. 1, 26); să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor (Fac. 11, 7). Spiritualitatea ortodoxă răsăriteană nu a vorbit separat de Fiinţa lui Dumnezeu în detrimentul Persoanelor, dar nici nu a izolat Persoanele treimice de unitatea naturii dumnezeieşti. A considerat că nu poate exista o fiinţă neipostaziată, neconturată de o ontologie cu propriul ei centru ipostatic raţional (în cazul Persoanelor) care-l are drept suport al

acesteia. Întreaga cuvântare de despărţire a lui Hristos (In. cap. 14) urmăreşte acest fir trinitar al unei revelaţii de dinaintea pătimirii Sale, tocmai pentru a-i întări pe ucenicii Săi într-o unitate deosebită de ceea ce poate oferi lumea prin mijloacele ei finite şi epuizante (In. 17, 16). Ca expresie iconomică a acestei unităţi cosmice şi general umane, Sfânta Treime rămâne în veac baza spiritualităţii noastre ortodoxe, modelul şi ţinta spre care, prin Biserică, tindem să ajungem ca finalitate eshatologică.

Lumea de azi trăieşte tot mai mult s e p a r a ţ i a d i n t r e Dumnezeu şi om, dintre t r a n s c e n d e n t u l ş i imanentul divin. Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre Sfânta Treime, „vita Trinitat is ad extra etad intra“,

evidenţiază trăsătura unui personalism viu şi dinamic, în contradictoriu cu oferta esenţialistă de tip apusean care este depersonalizată şi individualistă. Iubirea triipostatică a fost dinaintea lumii, dar este în acelaşi timp şi îndreptată spre ea. Duhul secular al societăţii contemporane desparte, în mod nestorianist, fiinţa de persoană şi persoana de lucrare. Aşa se explică pierderea puterii unificatoare şi vivificatoare care vine în lume de la Tatăl, prin Hristos, în Duhul Sfânt. Este puterea vieţii comunionale.

Această putere, de a sta în legătură de comuniune cu Dumnezeu-Treimea, ne este dată de către Fiul lui Dumnezeu făcut Om, şi în care Se odihneşte Sfântul Duh, Duh care ne este trimis la Rusalii, în Biserică, şi care, făcându-ne părtaşi f i r i i îndumnezeite a lui Hristos, ne face fii ai Tatălui ceresc ş i fraţ i ai Mântuitorului. Duhul unităţii este Duhul Adevărului, Duhul înfierii noastre. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)