Pentru un mediu sănătos de viaţă atât persoanele fizice cât şi cele juridice au o multitudine de drepturi cât şi obligaţii în domeniul protecţiei mediului natural şi folosirii raţionale a resurselor natural. Aceste drepturi şi obligaţii rees din valoarea supremă protejată de dreptul ecologic, şi anume totalitatea obiectelor, fenomenelor, condiţiile naturale şi  alţi factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct  sau indirect, care au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.

Potrivit doctrinii juridice dreptul – poate fi definit ca un ansamblu de reguli de conduită generale şi obligatorii, adoptate şi asigurate (garantate) de stat, reguli al căror scop îl constituie organizarea şi disciplinarea activităţii sociale.

Funcţiile dreptului sunt umătoarele având ca scop disciplinarea societăţii umane. Acest scop este slujit de o serie de funcţii şi anume:1.Funcţia de instituţionalizare a organizării social – politice – dreptul reglementat pentru organizarea autorităţiilor publice ale statului. 2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii.3. Funţia de conducere a societăţii.4. Funcţia normativă a dreptului derivă din necesitatea subordonării acţiunilor individuale faţăde conduita tip prescrisă de normele juridice.5. Funcţia informativă – reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează cunoştinţedespre viaţă multilaterală a societăţii.6. Funcţia educativă.

Deci putem spune că pentru dreptul ecologic aceste funcţii ale dreptului sunt foarte important, deoarece pentru a proteja, a menţine totalitatea resurselor naturale existente şi a le reginera este nevoie de o multitudine de norme juridice edictate de stat care să ajute la protecţia mediului natural şi la folosirea raţională a resurselor naturale. Aceste funcţii ale dreptului din doctrina juridică sunt folosite de legiitorul nostru pentru a avea o bază legală, pentru a oferi atât drepturi persoanelor fizici şi juridice cât şi o multitudine de obligaţii pentru a menţine şi a proteja mediul de diferite intervenţii antropice dăunătoare.

Aceste drepturi şi obligaţii sunt incluse în diferite acte normative, locul de bază îl ocupă Constituţia Republicii Moldova din 29.07.19941, care în art. 37 prevede „Dreptul la un mediu înconjurător sănătos”. Precum că fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct  de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive.

Statul garantează  fiecărui  om accesul liber  şi  la răspîndirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor  alimentare şi a obiectelor de uz casnic.

Tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sînt în detrimentul sănătăţii oamenilor se interzice prin lege.

Persoanele  fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii  şi  avutului  unei persoane ca urmare  a  unor  contravenţii ecologice.2

Legislaţia ecologică în domeniul precizează că persoanele fizice cât şi cele juridice au umătoarele drepturi care sunt recunoascute unanim, acestea fiind:3

1 Publicat : 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1     art Nr : 1    Data intrării în vigoare : 27.08.1994.2 Art.37 al Constituţie RM din 29.07.1994.3 Legea nr.1515 din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător.

1

a) accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei;

b) dreptul de a se asocia în organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de protecţie a mediului, de a adera la cele existente;

c) dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi, diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negative asupra mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localtăţilor urbane şi rurale;

d) dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru suspendarea temporară sau definitivă a activităţii agenţilor economici care aduc daune ireparabile mediului; dreptul de a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi de a participa la efectuarea expertizei obşteşti;

e) dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în probleme majore de protecţie a mediului;

f) dreptul la educaţie şi instruire ecologică;

g) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu, administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului, indiferent dacă agenţii economici vor fi sau nu prejudicaţi în mod direct; dreptul de a trage la răspundere persoanele, care au comis contravenţii sau infracţiuni ecologice;

h) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urnare a poluării sau a altor acţiuni de afectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus sănătăţii oamenilor;

i) dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie pentru invenstiţiile capitale, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului.4

Protecţia mediului constituie o obligaţiune generală a locuitorilor republicii, ei fiind datori:

a) să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul, să folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi înteresele altor beneficiari ai resurselor naturale să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu sau organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanele fizice şi juridice;

b) să contribuie la amenajarea teritoriilor, la cererea aliniamentelor de arbori şi arbuşti şi a spaţiilor verzi, să nu admită distrugerea acestora, să nu polueze teritoriul, unde activează sau locuiesc;    c) să recupereze pierderile şi să repare prejudiciul cauzat mediului şi populaţiei.5

4 Atr.30 al legii nr.1515 din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător. 5 Art.31 al legii nr.1515 din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător.

2

Iar agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi:   

a) să folosească cât mai econom energia, apa, să întreprindă măsuri pentru prevenirea alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau înmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor chimice;

b) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării deşeurilor prin folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă folosirea substanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte, care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilzeze şi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor degradabile;

c) să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii de epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile, stabilite de autorizaţiile pentru mediu;

d) să planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor zootehnice perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub o supraveghere permanentă starea mediului din jurul unităţilor industrilae şi complexelor zootehnice şi să întreprindă măsuri de protecţie a mediului;

e) să asigure supravegherea permanentă a construcţiilor şi instalaţiilor în cursul funcţionării lor, să ia măsuri pentru prevenirea avariilor şi poluării accidentale a mediului, iar în caz de producere a acestora să ia măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe imediat autorităţile pentru mediu, să lichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi poluării accidentale, să repare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii altor proprietăţi şi sănătăţii persoanelor afectate;

f) să execute hotărîrile şi dispoziţiile ministerelor, departamentelor şi autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la probelemele protecţiei mediului, să prezinte autorităţilor pentru mediu întreaga informaţie referitore la influenţa activităţii economice promovate asupra mediului şi componenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice oră al inspectorilor mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul acţiunilor activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;

g) să solicite autorităţilor pentru mediu expertizarea activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;

h) să asigure condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cu substanţe toxice, volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel în timpul transpotării şi păstrării lor.6

Persoanele fizice cât şi cele juridice au în continuare următoarele drepturi :

6 Art.32 al legii nr.1515 din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător.

3

a. dreptul de proprietate asupra resurselor naturale;b. dreptul de benificiere asupra resurselor naturale.

Resursele  naturale  proprietate  privată  aparţin  persoanelor fizice sau  juridice cu  drept de posesiune, de folosinţă  şi  de dispoziţie,  în condiţiile legii . Dreptul de proprietate privată  asupra resurselor naturale este limitat. Modul şi condiţiile generale de exercitare a dreptului de proprietate asupra resurselor naturale sînt reglementate de legislaţia în vigoare privind proprietatea.

Reglementarea posesiunii şi folosinţei  resurselor  naturale proprietate  publică ţine de competenţa Guvernului şi se realizează prin intermediul  organului de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător şi al autorităţilor administraţiei  publice locale. Resursele naturale proprietate publică se dau numai în posesiune provizorie şi folosinţă.

Beneficiar  de  resurse naturale este orice persoană fizică  sau juridică  ce  efectuează însuşirea primară, utilizarea  şi  reproducerea resurselor naturale în procesul consumului direct sau indirect.

Dreptul de folosinţă asupra resurselor naturale se acordă în conformitate cu decizia organului de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale şi cu  protecţia  mediului  înconjurător şi a autorităţii administraţiei publice locale  şi  se legalizează printr-un document juridic.

Legea cu privire la resursele naturale prevede că resursele  naturale  pot fi date în folosinţă pe termen lung  în condiţii  de  arendă  sau  de  concesiune,  dacă  faptul  nu  contravine legislaţiei în vigoare. Darea resurselor naturale în folosinţă în condiţii de arendă sau de  concesiune este reglementată de Legea cu privire la arendă7, de Legea cu privire la concesiuni8 şi de alte acte legislative. Se interzice  subarendarea,  răscumpărarea  sau ipotecarea resurselor naturale proprietate publică date în arendă sau concesiune.9

În literatura juridică dreptul de proprietatea asupra resurselor naturale este studiat sub mai multe aspecte şi anume:

a. Se consideră că dreptul de proprietate asupra resurselor naturale reprezintă o instituţie juridică complexă din cadrul dreptului ecologic care este constituită din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre subiecţi, în legătură cu posesia; folosinţa şi dispoziţia exercitată asupra resurselor naturale.

b. Dreptul de proprietate asupra resurselor naturale este examinat şi ca un drept subiectiv care aparţine unui subiect în legătură cu exercitarea de către acesta a dreptului de posesie; a dreptului de folosinţă şi a dreptului de dispoziţie asupra resurselor naturale.

c. Deasemenea dreptul de proprietate asupra resurselor naturale se studiază şi în calitate de raport juridic complex; raport care apare între organele puterii de stat şi persoanele fizice şi juridice; raport reglementat de norma juridică ecologică/civilă care apare în legătură cu exploatarea cantitativă şi calitativă a resurselor naturale.

Potrivit codului civil art. 315 a RM10, dreptul de proprietate reprezintă totalitatea elementelor constitutive:

Posesia Dispoziţia Folosinţă

7 Nr.861-XII din 14.01.92 în Monitorul Oficial din 30.01.1992 nr.1.8 Legea nr. 534 din  13.07.1995 Publicat : 30.11.1995 în Monitorul Oficial nr. 67.  9 Legea nr. 1102  din  06.02.1997 cu privire la resursele naturale publicat : 19.06.1997 în Monitorul Oficial nr. 40.10 Codul Civil al RM nr. 1107 din  06.06.2002.

4

Prin noţiunea de posesie se înţelege acel atribut al dreptului de proprietate care dă posibilitatea proprietarului de a stăpâni nu numai în fapt resursele naturale ci şi în drept.

Prin noţiunea de drept de folosinţă asupra resurselor naturale trebuie de înţeles acea împuternicire a proprietarului prin intermediul şi ajutorul cărora proprietarul are posibilitatea de a exploata cantitativ şi calitativ resursele naturale individualizate. Pentru ca persoana fizică cât şi cea juridică să se foloseacă de resursele naturale proprietate publică a statului, ea este obligată să efectueze unele plăţi. Plata pentru  resursele naturale este compensarea în  bani  de către beneficiar  a cheltuielilor publice (în  sens mai larg  - cheltuielile  proprietarului resurselor naturale) pentru explorarea, conservarea şi restabilirea resurselor naturale utilizabile, precum şi a eforturilor societăţii (proprietarului) pentru compensarea naturală sau înlocuirea adecvată în viitor a resurselor naturale exploatate. Plătitori pentru folosirea  resurselor  naturale sînt  persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, indiferent de tipul de proprietate şi  forma de  gospodărire, care în activitatea  lor  folosesc  resurse naturale cu extragerea sau neextragerea acestora din mediul natural.

Obiectele folosirii contra plată sînt: pămîntul, apele subterane şi de suprafaţă, zăcămintele minerale, pădurile, resursele biologice, regnul animal şi cel vegetal,  aerul  (în scopuri tehnologice).

Cuantumul plăţii pentru folosirea resurselor naturale depinde de starea şi de valoarea lor de consum, de posibilitatea  înlocuirii  în procesul  de producţie a resurselor naturale respective prin altele  sau prin  materie primă, de cheltuielile pentru restabilirea sau  menţinerea lor în stare utilizabilă.

Pentru arenda  sau  concesiunea  resurselor naturale  se  percep anumite  plăţi  ale căror cuantum Preţul resurselor  naturale este expresia valorii lor economice reflectată în evaluarea economică şi extraeconomică,  ce  diferă  în dependenţă de poziţia geografică şi calitatea resurselor.

Plata pentru  folosirea în limită a resurselor naturale se include în preţul de cost al producţiei  (serviciilor)  fabricate (prestate) în urma utilizării resurselor naturale respective.

Plata pentru  folosirea  supralimită  a resurselor  naturale  se percepe  din  venitul  net al plătitorului.

Persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi de întreprinzător plătesc din mijloacele proprii pentru   folosirea resurselor naturale.

Plata pentru  folosirea  resurselor naturale este  calculată  de plătitor, care  va ţine cont de cantitatea reală a resurselor  naturale folosite şi de cuantumul plăţii.

Veniturile obţinute sub formă de taxă pentru folosirea resurselor naturale se acumulează la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

Modalitatea  perceperii şi domeniile de utilizare a plăţilor  de arendă sau de concesiune pentru folosirea resurselor naturale proprietate publică se stabilesc de Guvern.11

Legislaţia ecologică a RMPrin drept de dispoziţie trebuie de înţeles acea împuternicire a proprietarului prin intermediul şi

ajutorul cărora proprietarul poate hotărâ nu numai soarta juridică a resurselor naturale dar poate schimba destinaţia acestora. În conformitate cu art. 73 Cod Funciar12 persoana fizică cât şi cea juridică proprietari al terenului au dreptul de a schimba modul de folosinţă a terenului agricol sau de către deţinătorul de teren cu acordul proprietarului.

Proprietarul de teren,  în termen de 30 de zile după schimbarea modului de folosinţă a terenurilor agricole specificate la art. 36 alin. 2 lit. a) cod funciar, este obligat să informeze în scris autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi.  Schimbarea modului de folosinţă a terenurilor agricole în scopurile specificate la art. 36 alin. 2 lit. b) cod funciar nu se consideră excludere a acestora din

11 Legea cu privire la resursele naturale nr. 1102  din  06.02.1997 Capitolul VI.12 Cod funciar nr. 828 din 25.12.1991, Publicat : 04.09.2001 în Monitorul Oficial Nr. 107     art Nr : 817.

5

circuitul agricol şi se face prin decizia consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi în temeiul cererii proprietarului, în cazul oraşului Chişinău – prin decizie a consiliului municipal Chişinău. Se interzice folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decît pentru amplasarea obiectivelor de infrastructură a agriculturii, prevăzute la art. 36 alin. 2 lit. b) cod funciar. În cazul folosirii acestor obiective contrar destinaţiei, acestea se consideră construcţii neautorizate, fapt ce atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul contravenţional. Casarea viilor şi a livezilor se face cu autorizarea autorităţilor administraţiei publice locale, în modul stabilit de Guvern.    Controlul asupra executării prevederilor art. 73 cod funciar îl asigură administraţia publică locală de nivelul întîi.

Dreptul de benificiere asupra resurselor naturale reprezintă o instituţie juridică din cadrul părţii generale a dreptului ecologic care studiază modalităţile legale de atribuire a resurselor naturale persoanelor fizice şi juridice pentru exploatarea lor în anumite condiţii.

Se consideră că dreptul de benificiere asupra resurselor naturale ca instituţie juridică reprezintă o totalitate de norme juridice cu caracter omogen care reglementează relaţiile ce apar între organele puterii de stat şi persoanele fizice şi juridice în procesul de atribuire şi exploatare a resurselor naturale.

În cadrul acestei instituţii se studiază o categorie aparte de relaţii sociale cum ar fi:a. Artibuirea resurselor naturale în folosinţă;b. Autorizarea şi licenţierea resurselor naturale;c. Sistarea dreptului de folosinţă asupra resurselor naturale;d. Retragerea dreptului de folosinţă asupra resurselor naturale.

Dreptul de benificiere asupra resurselor naturale reprezintă şi constitue un drept subiectiv al benificiarului, persoane fizice şi juridice care determină posibilitatea acestui de a exploata cantitativ sau calitativ una sau mai multe resurse naturale concomitent sub forme de benificiere diferită.

În acelaşi context dreptul de benificiere a resurselor naturale este studiat ca un raport complex, reglementat de normele juridice ecologice şi cele administrative, raport care apare în procesul de atribuire, licinţiere, autorizare şi retragere din folosinţă a resurselor naturale.

Dreptul de benificiere asupra resurselor naturale constitue în esenţa sa o totalitate de drepturi şi obligaţii a benificiarilor de resurse naturale. Categoriile de drepturi a benificiarilor cu caracter general sunt:

a. Dreptul de a exploata resursele naturale;b. Dreptul de a benificia de materia primă exploatată cu dreptului de proprietate;c. Dreptul de asistenţă informaţională din partea organelor de protecţie a mediului;d. Dreptul de a comercializa resursele naturale exploatate;e. Dreptul de a intenta acţiuni în instanţa de judecată în cazurile în care organul de

protecţie a mediului sistează activitatea;f. Dreptul de a recupera prejudiciul cauzat în urma acţiunilor organelor de protecţie a

mediului.Legislaţia ecologică determină şi o categorie aparte de obligaţiuni specifice benificiarilor de

resurse naturale. Benificiarii de resurse naturale sunt obligate:a. Să exploateze cantitativ şi calitativ resursele naturale numai în condiţiile legale care

sunt determinate în licenţă, autorizaţie sau contract;b. Au obligaţia de a efectua plata pentru folosirea resurselor naturale;c. Să efectueze plata pentru poluarea mediului;d. Să exploateze resursele naturale raţional conform destinaţiilor principale şi-n

complexitatea acestora;

6

e. Să recupereze prejudiciul cauzat factorilor de mediu;f. Să prezinte informaţii veridice depre starea reserselor naturale;g. Să respecte prevederile legislaţiei ecologice.

Drepturile şi obligaţiile speciale ale persoanelor fizice şi juridice benificiari de resurse naturale sunt reglementate de alte acter normative precum ar fi Codul funciar; Codul silvic; Codul apelor; Codul subsolului; Legea cu privire la regnul animal; Legea cu privire la protecţia aerului atmosferic; Legea cu privire la spaţiile verzi din localităţile rurale şi urbane.

Dec în continuare voi arăta toate drepturile şi obligaţiile speciale ale persoanelor fizice şi juridice.

a. Persoanele fizice cât şi cele juridice au dreptul la atribuirea terenurilor în gestiune din fondul forestier;13

Obligaţiile persoanelor fizice şi a celor juridice ce rees din acest drept sunt umătoarele: menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice din păduri; menţinerea sănătăţii şi vitalităţii pădurilor; menţinerea şi intensificarea funcţiilor de protecţie a pădurilor; menţinerea şi consolidarea capacităţii productive a resurselor forestiere, contribuţiei lor în

ciclurile mondiale de carbon; menţinerea şi stimularea funcţiilor producătoare ale pădurilor (produse lemnoase şi

nelemnoase); menţinerea altor funcţii şi condiţii socio-economice.14

Drepturile gestionarilor de terenuri din fondul forestier:a) să  folosească fondul forestier şi să desfăşoare alte activităţi de gospodărire a fondului

forestier;b) să construiască drumuri, depozite silvice, blocuri locative şi administrative pentru păstrarea şi

prelucrarea primară a materiei prime, precum şi alte obiecte  necesare pentru gospodărirea şi folosirea terenurilor din fondul forestier;

c) să repartizeze terenurile din fondul forestier întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor pentru folosire şi altă asemenea activitate de gospodărire, cu acordarea autorizaţiei de exploatare sau a biletului silvic.

Gestionarii de terenuri din fondul forestier sînt obligaţi:    a) să asigure regenerarea, paza, protecţia, ameliorarea stării sanitare a pădurilor, îngrijirea şi sporirea productivităţii lor, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, sporirea fertilităţii solurilor forestiere, organizarea  folosirii şi ţinerea evidenţei pădurilor, să îndeplinească alte obligaţiuni  în vederea gospodăririi fondului forestier;    b) să folosească raţional produsele pădurii;    c) să execute lucrările prin metode care ar asigura păstrarea funcţiilor de protecţie a pădurilor, precum şi condiţiile optime pentru  regenerarea  arboreturilor, creşterea  plantelor  medicinale, alimentare şi tehnice.

Beneficiarilor silvici au dreptul:

13 Codul silvic art.24, Cod nr. 887 din 21.06. 1996, Publicat:16.01.1997 în Monitorul Oficial Nr.4-5 art Nr : 36     Data intrarii in vigoare : 16.01.1997.14 Codul silvic art.24 alin (3) lit. a, b, c, d, e, f; Cod nr. 887 din 21.06. 1996.

7

a) să primească în folosinţă terenuri din fondul forestier pentru recoltarea produselor pădurii, precum şi pentru cositul  fînului, păşunatul vitelor pe anumite sectoare şi pentru alte folosinţe silvice;

b) să construiască drumuri, blocuri de producţie şi administrative, să amenajeze platforme pentru stivuirea producţiei silvice, locuri de parcare a autovehiculelor, altor mijloace de transport. 

Beneficiarii silvici sînt obligaţi:a) să folosească raţional parchetele, care le-au fost puse la dispoziţie pentru recoltarea masei

lemnoase, fîneţele, alte terenuri silvice;b) să nu admită pierderea masei lemnoase recoltate;c) să  cureţe parchetele de resturile de exploatare, iar terenurile deteriorate în procesul

exploatării să fie aduse într-o stare bună pentru folosire conform destinaţiei;d) să achite la termen plata pentru folosirea terenurilor din fondul forestier;e) să execute lucrările prin metode care nu afectează starea şi regenerarea pădurilor, precum

şi starea bazinelor acvatice şi a altor obiecte naturale;f) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să  ia măsuri de apărare împotriva

incendiilor în  locurile de executare a lucrărilor, iar în cazul apariţiei incendiilor de pădure, să le stingă în cel mai scurt timp;

g) să îndeplinească alte cerinţe în conformitate cu regulamentele de folosire a fondului forestier.15

În conformitate cu destinaţia specială a obiectivelor acvatice potrivit Codului apelor al RM, beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul:

a) să extragă apa pentru folosirea ei ulterioară;b) să exploateze obiectivele acvatice  pentru necesităţile agriculturii industriei,

hidroenergeticii, transportului, gospodăriei piscicole şi vînătoreşti; c) să folosească  obiectivele acvatice pentru  deversarea apelor reziduale;d) să edifice construcţii şi instalaţii pentru gospodărirea  apelor, să efectueze reconstrucţia şi

lichidarea lor;e) să folosească obiectivele acvatice pentru agrement, desfăşurarea acţiunilor sportive şi de

asanare, întreţinerea ansamblurilor naturale, precum şi pentru alte acţiuni de folosire a obiectivelor  acvatice, neinterzise de legislaţia în vigoare.Drepturilor beneficiarilor de folosinţă a apei pot fi limitate, şi anume în cazurile stabilite de legislaţia în vigoare, drepturile beneficiarilor de folosinţă a apei pot fi limitate, reieşind din interesele statului şi ale altor beneficiari de folosinţă a apei. Însă, această  limitare nu trebuie să agreveze condiţiile  folosirii obiectivelor  acvatice pentru aprovizionarea populaţiei cu apă  potabilă şi menajeră.

Drepturile beneficiarilor de folosinţă a apei sînt protejate  de lege. Drepturile lezate ale beneficiarilor de folosinţă a apei se restabilesc în modul prevenit de legislaţia în vigoare.

Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi:a) să folosească raţional resursele de apă, să consume economicos apă şi să efectueze măsuri

de remediere şi îmbunătăţire a calităţii apei;b) să nu admită deversarea în obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un conţinut de

impuritaţi peste limita admisibilă;c) să prevină poluarea, impurificarea şi epuizarea obiectivelor acvatice;

15Codul silvic, Capitolul V „Drepturile şi obligaţiile gestionarilor de terenuri din fondul forestier şi benificiarilor silvici”, Cod nr. 887 din 21.06. 1996;

8

d) să nu admită încălcarea drepturilor, acordate altor beneficiari de folosinţă a apri, precum şi prejudicierea obiectivelor economice şi naturale (terenurilor, pădurilor, faunei, zăcămintelor minerale etc.);

e) să asigure epurarea normativă a apelor reziduale;f) să menţină înstare de funcţionare, conform regulilor şi instrucţiunilor de exploatare,

instlaţiile de epurare, alte instalaţii pentru gospodărirea apelor şi dispozitive tehnice, care afectează starea apelor, să amelioreze parametrii lor de exploatare, să ţină în modul stabilit evidenţa cantirăţii şi calităţii apelor;

g) să implementeze cele mai bune tehnologii disponibile în scopul limitării deversărilor apelor reziduale şi consumului de apă.16

Potrivit legii nr. 591 din 23.09.199 „cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale” 17, Capitolul III prevede următoarele drepturi şi obligaţii ale persoanelor fizice şi judidice:

Art. 11 al legii precizate mai sus precizează că statul recunoaşte dreptul fiecărui om la un mediu sănătos şi estetic plăcut, precum şi la odihnă în spaţiile verzi, asigurînd în acest scop, în conformitate cu legislaţia:

a) accesul deplin şi liber pentru odihnă  în spaţiile verzi proprietate publică;b) dreptul de a contribui la amenajarea teritoriilor, la crearea aliniamentelor de arbori şi arbuşti.

Obligaţiile persoanelor fizice sunt prevazute în umătorul articol al aceleiaşi legi şi anume că dezvoltarea şi protecţia spaţiilor verzi constituie o obligaţie generală a locuitorilor ţării, aceştia fiind datori:

a) să nu contribuie la formarea gunoiştilor, la poluarea cu chimicale, resturi animaliere, deşeuri menajere, produse petroliere şi cu alte substanţe nocive a teritoriilor şi bazinelor de apă din spaţiile verzi;

b) să respecte, în spaţiile verzi, regulile de apărare  împotriva incendiilor;c) să nu efectueze tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor şi arbuştilor, deteriorări ale

rondourilor de flori şi ale gazoanelor, distrugeri ale muşuroaielor şi cuiburilor de păsări, ale construcţiilor utilitare şi ornamentale.

Obligaţiile persoanelor juridice indiferent de tipul de proprietate şi formă juridică de organizare ce rees din legea precizată mai sus sunt umătoarele

a) să asigure integritatea şi  îngrijirea spaţiilor verzi;b) să contribuie, prin creare de spaţii verzi, la prevenirea alunecărilor de teren, combaterea

salinizării, înmlăştinirii şi eroziunii solurilor;c) să asigure, în termene optime, renovarea şi reparaţia capitală a spaţiilor verzi;d) să coordoneze cu organele teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu şi cu

autorităţileadministraţiei publice locale toate lucrările preconizate în spaţiile verzi şi propunerile privind îmbunătăţirea amenajării acestora.18

Legislaţia ecologică a RM este una mobilă care într-o oarecare măsură poate fi neglijată datorită diferitor lacune în drept. La finele acestui discurs aş putea preciza că legislaţia ecologică are nevoie de nişte organe de control mult mai capabile să depisteze diferitele contravenţii ecologice, aceste

16 Codul apelor al RM, Cpitolul IX „Drepturile şi obligaţiile benificiarilor de protecţie a apelor”, Cod nr.1532 din 22. 06. 1993, Publicat : 01.10.1993 în Monitorul Parlamentului Nr. 10     art Nr : 287;17 Publicat : 02.12.1999 în Monitorul Oficial Nr. 133-134     art Nr : 64918 Legea nr. 591 din 23.09.199 „cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale”, Capitolul III „ Drepturile persoanelor fizice. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice”.

9

organe ar avea nevoie de diferite instrucţiuni şi o specializare mult mai profundă, să fie dotate cu diferite laboratoare mobile care să depisteze, să înregistreze şi care să ducă la prevenirea contravenţiilor ecologice. Un aport important ar avea persoanele fizice de rând ( cetăţenii) care să sesizeze organele ecologice de stat la depistarea unor contravenţii, cetăţenii noştri ar avea nevoie de o cultură juridică bine formată pentru a preveni săvârşirea de noi contravenţii ecologice.

10