Drepturile Omului Incalcate Flagrant in Rep. Moldova

2
     BASARABIA PROTEST CLUJ Comunicat de presă Pentru distribuire imediată 11 aprilie, 2009 Cluj-Napoca, România Drepturile omului încălcate flagrant în Republica Moldova   Un număr mare de cetă eni ai Republicii Moldova, reziden i în România au luat hotărârea de a ț ț  vă transmite acest apel pentru a atrage aten ia opiniei publice interna ionale asupra situa iei din ț ț ț  Republica Moldova ca urmare a fraudării alegerilor din 5 aprile, 2009. Acest mesaj este transmis în numele familiilor, prietenilor, colegilor noștri care se luptă pentru apărarea democra iei în Republica Moldova. Sunt copii emancipării na ionale din ‘89, sunt puștanii care ț ț  au facut gimnaziul și liceul într-un regim comunist, sunt tinerii care au realizat că globul de sticlă în care trăiesc e prăfuit și plin de noroi, sunt tinerii care cred ca pot schimba ceva cu puterea cuvântului. 7 aprilie a fost prima zi de imapact când 26 de mii de tineri au ocupat Pia a Marii Adunări ț  Na ionale din Chișinău și au reânviat dorin a unui viitor liber. Au fost sfida i de către despo ia comunistă, ț ț ț ț  care a încercat să le înșele idealurile și să-i acuze de vandalism și violen ă. Știm că libertatea e scumpă, ț  dar oare trebuie să se verse sânge pentru a o ob ine? Oare afirma iile unui singur om care a manipulat un ț ț  popor întreg într-un mod josnic, sunt mai puternice ca strigătele de ajutor ale unei genera ii de viitor? Ne ț  trebuie atitudine, pentru a ajuta oamenii care au avut curajul să spună NU. Ne trebuie sprijinul și puterea cuvântului care poate schimba ceva dacă vine dintr-un ”vânt democratic” cum pretind a fi atâtea institu ii ț  interna ionale. ț E se gandesc la sprijinul comunitatii internationale in fiecare clipa, iar curajul si rezistenta lor atarna de speranta ca noi le suntem alaturi. In jur de 500 de tineri, printre care si minori (conform datelor oficiale, datele reale fiind greu de estimat) din Chisinau au fost luati de pe strada cu forta si numai ei si Dumnezeu mai stiu ce li s-a intamplat, si asta pentru ca ei, tinerii din Republica Moldova, au avut curajul si puterea sa se exprime direct in numele dreptatii si libertatii. Luni, 6 aprilie si marti 7 aprilie 2009 in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau s-au adunat in fiecare dintre zile peste 30.000 de oameni, majoritatea tineri. Miercuri, 8 aprilie 2009, numarul lor nu a depasit 8.000 , iar Joi, 9 aprilie – 1000. OARE DE CE? Presedintele Vladimir VORONIN lansează amenintari directe la adresa tuturor celor care sus in și ț  permit într-un fel sau altul, participarea cetă enilor moldoveni la exprimarea liberă a opiniilor lor în ceea ț  ce privește fraudarea alegerilor din 5 aprilie. Ac iunile de intimidare ce depășesc orice limită democratică sunt la ordinea zilei și distrug ț  principii democratice de baza chiar la poarta Uniunii Europene. În acelasi timp, Uniunea Europeana evită să ia o pozi ie clara cu privire la metodele teroriste ale conducerii Republicii Moldova, pentru a rezolva ț  situa ia tensionată, iar dialogul direct între președintele  ării și protestatari lipsește cu desăvârșire. ț ț În numele celor din Pia a Marii Adunări Na ionale din Chișinău ț ț , care și-au sacrificat și își sacrifică în continuare libertatea și vie ile ț pentru libertatea tuturor basarabenilor și pentru apărarea drepturilor omului, 

description

Flyer

Transcript of Drepturile Omului Incalcate Flagrant in Rep. Moldova

  • BASARABIAPROTESTCLUJ

    ComunicatdepresPentrudistribuireimediat

    11aprilie,2009ClujNapoca,Romnia

    DrepturileomuluinclcateflagrantnRepublicaMoldova Unnumrmaredecet eniaiRepubliciiMoldova,reziden inRomniaauluathotrreadea v transmite acest apel pentru a atrage aten ia opiniei publice interna ionale asupra situa iei din RepublicaMoldovacaurmareafraudriialegerilordin5aprile,2009.

    Acestmesajestetransmisnnumelefamiliilor,prietenilor,colegilornotricareseluptpentruaprareademocra ieinRepublicaMoldova.Suntcopiiemancipriina ionaledin89,suntputaniicare aufacutgimnaziuliliceulntrunregimcomunist,sunttineriicareaurealizatcglobuldesticlncaretriesceprfuitiplindenoroi,sunttineriicarecredcapotschimbacevacuputereacuvntului.

    7 aprilie a fost primazi de imapact cnd26demii de tineri auocupat Pia aMarii Adunri Na ionaledinChiinuiaurenviatdorin aunuiviitorliber.Aufostsfida idectredespo iacomunist, careancercatsleneleidealurileisiacuzedevandalismiviolen .timclibertateaescump, daroaretrebuiesseversesngepentruaoob ine?Oareafirma iileunuisinguromcareamanipulatun poporntregntrunmodjosnic,suntmaiputernicecastrigteledeajutoraleuneigenera iideviitor?Ne trebuieatitudine,pentruaajutaoameniicareauavutcurajulsspunNU.Netrebuiesprijinuliputereacuvntuluicarepoateschimbacevadacvinedintrunvntdemocraticcumpretindafiatteainstitu ii interna ionale.

    Esegandesclasprijinulcomunitatiiinternationaleinfiecareclipa,iarcurajulsirezistentaloratarnadesperantacanoilesuntemalaturi.

    Injurde500detineri,printrecaresiminori(conformdateloroficiale,datelerealefiindgreudeestimat)dinChisinauaufostluatidepestradacufortasinumaieisiDumnezeumaistiucelisaintamplat,siastapentrucaei,tineriidinRepublicaMoldova,auavutcurajulsiputereasaseexprimedirectinnumeledreptatiisilibertatii.

    Luni,6apriliesimarti7aprilie2009inPiataMariiAdunariNationaledinChisinausauadunatinfiecaredintrezilepeste30.000deoameni,majoritateatineri.Miercuri,8aprilie2009,numarullornuadepasit8.000,iarJoi,9aprilie1000.OAREDECE?

    PresedinteleVladimirVORONINlanseazamenintaridirectelaadresatuturorcelorcaresus ini permitntrunfelsaualtul,participareacet enilormoldovenilaexprimarealiberaopiniilorlornceea ceprivetefraudareaalegerilordin5aprilie.

    Ac iunile de intimidare ce depesc orice limit democratic sunt la ordinea zilei i distrug principiidemocraticedebazachiarlapoartaUniuniiEuropene.nacelasitimp,UniuneaEuropeanaevitsiaopozi ieclaracuprivirelametodeleteroristealeconduceriiRepubliciiMoldova,pentruarezolva situa iatensionat,iardialoguldirectntrepreedintele riiiprotestatarilipsetecudesvrire.

    n numele celor din Pia a Marii Adunri Na ionale din Chiinu , care iau sacrificat i isacrific n continuare libertatea i vie ile pentru libertatea tuturor basarabenilor i pentru aprareadrepturiloromului,

  • HAIDE ISLEFIMALTURI!

    Facemapel ladreptulfundamentalealeomenirii: DREPTULLAEPXRIMARE!Prinurmare,facemapellato ireprezentan iipreseiinterna ionale:

    - Scontientizezeisseimpliceactivninformareaopinieipublicecuprivirelasitua iaactual din RepublicaMoldova;

    - Sreflectesitua iadinRepublicaMoldovanpresadin aralorpemsuragravit iicucaresencalc flagrantdrepturiledebazaaleomuluitocmaidectreceicaretrebuiesleapereconducereaRepubliciiMoldova;

    - S furnizeze comunit ilor locale informa ii i exemple concrete de nclcare a drepturilor omului, violen a i teroarea cu care sunt trata i protestatarii care nu fac altceva dect s i exprime panic opiniile;

    - Stratezecudicernmntinforma iileoferitedeconducereaRepubliciiMoldova,alecreiac iunisunt ndreptatespredezinformareimuamalizare;

    - Ssus inlibertateapreseidinRepublicaMoldova, inndcontdefaptulcunicasursdeinformaren maslacareareaccescet eanulderndteleviziuneairadioulpublicmoldoveanesteaservitputerii, iarteleviziunileprivatesuntinfluen ateprinamenin riiantajdectreorganeledestat.

    Suntemnstaresspunemcuvinte,svorbim,sstrigmpentruceicaroralisautiatlegturilecuciviliza ia.CenzuranmassmediadinRepublicaMoldovaaduslaocofuziemajor.Activit ilepe careledesfurmaicinClujsuntutilei necesare,vrems fieauzite, ipentruastavomfacetotposibilul.Strngemsemnturidelato iceicarecrednjuste eafaptelornoastreattdeaicictide acas.Nuconteazcena ionalitate,institu iesaupersonalitateetiattatimpctcrezindreptate!

    HAIDE ISLEFIMALTURI!!!

    Pentrumaimultedetalii,vrugamcontacta i:

    NataliaCIOBANU,email:[email protected]+40763618169

    AnaCOJOCARUemail:[email protected]+40752786030

    Vizita inmodregulatblogulnostru,pentruavainformacucelemairecentetiri:http://basarabiaprotestcluj.blogspot.com/