Dreptul Uniunii Europene

Apariția comunităților europene – în anul 1950, președintele organizației naționale a planificării din Franța, Jean Monnet, a fundamentat teza realizării controlului internațional asupra producției de cărbune și oțel. Atât cărbunele cât și oțelul reprezentau ramurile de bază ale industriei de armament.

Prin intermediul acestui control se dorea in mod corelativ să se înlăture dezastrele de după cele 2 războaie mondiale și să se asigure bunăstarea materială și spirituală ale popoarelor statelor Europei Occidentale.

Ideea fundamentată de Jean Monnet în 1950, a fost lansată public de către Robert Schuman la 9 mai, prin intermediul unei declarații (Declarația Schuman). care trimitea la înființarea primei comunități europene – CECO(A).

Ziua de 9 mai a dobândit triplă semnificație istorică – Ziua Europei ( 9 mai 1950), Capitularea Germaniei naziste (9 mai 1945), Ziua Independenței României (1877).

Planul Schuman nu producea efecte juridice. Acesta era doar de natură să orienteze conduita subiectelor de drept cărora li se adresa. Din aceste considerente, la acest plan, aderă, pe lângă Franța și Germania, și Italia și țările componente Benelux. Cele 6 state – statele din prima linie a construcției comunitare sau statele fondatoare au semnat la Paris – 18 aprilie 1951 – Tratatul de Instituire a CECO (intrat în vigoare la 23 iulie 1952 pe o perioadă de 50 ani, motiv pentru care la 23 iulie 2002 Tratatul și-a încetat efectele și CECO și-a încetat existența).

În 1956, politicianul belgian Paul Henri Spaak, a elaborat raportul pentru Comunitatea Economică Europeană și CEEA (EUROATOM).

Raportul Spaak – similar planului Schuman nu producea efecte juridice, ci orienta conduita acelorași 6 state părți la Tratatul CECO(/A). Este motivul pentru care statele fondatoare CECO semnează la Roma la 25 martie 1957, Trataele CEE și EURATOM intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958 pe o perioadă nedeterminată.

Pentru a exista și pentru a funcționa, Comunitățile Europene au înființat instituții în 4 mari domenii: domeniul decizional, domeniul executiv, cel al controlului politic, domeniul jurisdicțional.

Instituțiile înființate prin tratatele de la Roma sunt diferite sub aspectul denumirii lor de instituțiile înființate prin Tratatul de la Paris. Instituțiile înființate prin tratatele de la Roma se simplifică și se uniformizează dpdv al denumirii lor.

Din motive de coerență și celeritate, instituțiile similare din cadrul celor 3 comunități europene, au fuzionat dând naștere unor instituții unice pentru toate cele 3 comunități europene. Instituțiile nou-rezultate duc la îndeplinire atribuții/competențe înscrise în toate cele 3 tratate institutive.

Dezvoltarea construcției comunitare și dezvoltarea construcției europene

2 dimensiuni: cantitativă și calitativă.

Dimensiunea cantitativă: 3 etape succesive : crize și eșecuri, reflecții cu privire la posibilitatea depășirii crizelor și a eșecurilor, texte de drept pozitiv care au rolul de a revizui sau dezvolta prevederile inițiale ale tratatelor institutive.

În evoluția construcției comunitare / europene au fost înregistrate mai multe crize și eșecuri.

Reține atenția criza provocată de politica scaunului gol practicată de către Franța în perioada iulie 1965 – ianuarie 1966, criză care a fost soluționată prin compromisul de la Luxemburg.

Context – conținut – finalizare