dreptul-societatilor-comerciale-2

8/6/2019 dreptul-societatilor-comerciale-2

http://slidepdf.com/reader/full/dreptul-societatilor-comerciale-2 1/18

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

1

08.10.2010

1. Scurt istoric

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și sociale aucrescut, oamenii au conștientizat că eforturile singulare, oricât de mari ar fi, nu sunt suficiente pentru satisfacerea unor cerințe.

O acțiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și de finanțare, nu poate face față realizării unor activități economice de amploare, ceea ce a generat ideeacooperării între mai mulți întreprinzători care să desfășoare împreună diverse activități.

Această idee și-a găsit concretizarea în conceptul de societate comercială, concept careinplică asocierea a două sau mai multe persoane care, în comun, pun la dispoziție resurse în

vederea desfășurării unei activități economice, iar beneficiile rezultate sunt împărțite întremembrii.

Folosindu-se această descoperire a minții omenești, la început au apărut colectivitățirestrânse alcătuite din câteva persoane, mai ales înrudite, care puneau în comun bunurile și priceperea lor în vederea realizării unor afaceri pentru ca, apoi, să crească numeric la câteva sutede persoane, chiar și nerecunoscute, care, prin capitalurile lor, săvârșeau afaceri în diversedomenii de activitate.

Apariția societăților comerciale, într -o formă arhaică, o aflăm încă din antichitate. Unii

cercetători pun la baza nașterii primelor societăți comerciale cauze de ordin psihologic, în timpce literatura juridică ia în considerare o serie de factori precum: creșterea numărului populației,nevoilor sociale, economice, financiare și a schimbului de mărfuri realizat între diferite state.

Intensa activitate comercială desfășurată atât în Italia cât și în Grecia Antică, a determinatînființarea asociațiilor înainte de codificarea normelor juridice.

Cele dintâi mențiuni referitoare la contractul de societate s-au descoperit pe extensiunea așase capitole din codul lui Hamorabi. Unele documente istorice din Babilon descriu efectuareaunor operațiuni de bancă, ceea ce înseamna că în acea epocă funcționau organisme financiar ecare nu se puteau înființa decât sub forma unor asociații comerciale în scop oneros.

Convenția de societate, cunoscută în dreptul roman, constituia un simplu contract care nudădea naștere unei persoane juridice autonome. Aceasta apare abia în evul mediu, fiind în strânsălegătură cu dezvoltarea economică a cetăților din nordul Italiei, unde puternicele asociații denegustori pun bazele unei societăți cu patrimoniu distinct. Prin intermediul acesteia puteau folosimarele capital deținut de militari, nobili, clerici și cărora normele canonice le interziceaîmprumutul cu dobândă către comercianți.




Note de curs

2

Forme de asociere ca precursoare a societății comerciale de astăzi au funționat și în DaciaRomană, așa cum ne dovedesc cele două contracte de societate găsite în tăblițele cerate de laRoșia Montană.

Unul conține o societate pentru împrumuturi de bani încheiată la 28 martie 167 între

Casius Pontinus și Iulius Alexander, pe termen de 16 luni, în care cel dintâi pune 500 denari, iar al doilea pune 267 denari.

Această societate, numită Societas Danistaria, era o societate de cămătărie și reprezintăun indiciu a faptului că relațiile comerciale erau în plină înflorire. În această epocă scoietățilecomerciale se constituia în temeiul unui contract fără a prezenta elementele caracteristice aleunei persoane juridicie.

Totușu, tăblițele cerate de la Roșia Montană descriu aducerea unui acord ce putea să aibă drept efect juridic formarea unui capital social, astfel încât putem aprecia că, în forma incipientă,

se conturează primele elemente caracteristice ale personalității juridice ale unei societățicomerciale.

Țările Române cunosc o intensificare a activității comerciale începând cu secolulal XVII-ea. Un rol important îl au negustorii greci care înființează două companii; una în Sibiu

la data de 8 iulie 1638, iar alta la Brașov la data de 10 octom brie 1678.

În dreptul român, prima societate comercială reglementată a fost tovărășia, pe care ogăsim și în Codul Calimach al Moldovei, dar și în Codul Caragea al Munteniei.

Tovărășia se individualizează prin elementele caracteristice ale unuei societăți

comerciale, precum: asocierea mai multor persoane, formarea unui capital social în vederearealizării în scop comun și răpunderea solidară a asociaților pentru obligațiile societății.

Această formă de societate avea două organisme distincte:

comuna de consultații și hotărâre pentru treburile tovărășiei (AGA de astăzi); cârmuitorii de trebi (administratorii de astăzi).

Opera de legiferare a societății comerciale a fost continuată prin introducerea unordispozitii speciale în cadrul regulamentelor organice și condica de comerciu din 1840, caredistinge trei tipuri de societăți comerciale, reglementând și formalitățile ce trebuiau îndeplinite

de societățile constituite în străinătate pentru a funționa în România.




Note de curs

3

Societățile C omerciale – Considerente Generale

Prima lege specială a societăților comerciale a fost introdusă în România în anul 1990, și

anume, legea 31/1990, care prevede cinci tipuri de societăți comerciale. Pe lângă această legemai funcționează următoarele acte normative:

decretul nr. 54/1990 care reglementează activitatea economică pe baza liberii inițiative înurmătoarele forme: întreprinderi mici, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale;

legea 15/1990 cu privire la reorganizarea unității economice de stat ca RA și SC; legea 58/1998 cu privire la activitățile bancare; legea 32/2000 cu privire la constituirea, organizarea și funcționarea societăților

comerciale în domeniul asigurărilor.

Def.: Societatea Comercială (SC)

este o grupare de persoane constituită pe baz

a unui

contract de societate, care beneficiază de personalitate juridică, iar asociații se înțeleg să pună, în comun, anumite buuri pentru executarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor economice.

Etapele constituirii societății comerciale:

etapa consensuală (punerea de acord pentru asociere); etapa juridică (judecătorul verifică legalitatea actelor); etapa de înmatriculare și publicitate.

Clasificarea societăților comerciale:

după natură (SNC, SCS, societăți în participațiune); după obiectul de activitate (de producție, de distribuție, de servicii); după locul înregistrării (române, străine); după natura capitalului (cu capital de stat, cu capital privat, cu capital mixt); după întinderea răspunderii asociaților (cu răspundere limitată, cu răspundere nelimitată); după numărul de asociați (unipersonale, pluripersonale); după originea capitalului social (cu capital român, cu capital străin, cu capital mixt); după modul de formare a capitalului social (societăți de persoane, societăți de capital).

Caracteristicile juridice ale contractului de societate:

plurilateral: la încheierea sa participă două sau mai multe persoane; cu titlu oneros: fiecare asociat urmărește obținerea de beneficii; comutativ: întinderea obligației fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii

constractului.




Note de curs

4

Principalul element de identificare al unei societăți comerciale îl reprezintă denumirea.

Actele constitutive ale societății :

Sunt considerați fondatori ai societății toți semnatarii actului constitutiv, precum și

persoanele care au un rol determinant în constituirea societății. NU pot fi fondatori ai societății persoanele care, potrivit legii, sunt incapabili sau au fost condamnate pentru gestiunefrauduloasă, abuz de încredere, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită .

Împărțirea beneficiilor se face, în general, proporțional cu aportul social al asociatului.

Înființarea regiilor autonome (RA) se realiează pe baza:

hotărârii de Guvern (pentru societățile de interes comunitar); hotărârii Consiliilor Locale (pentru societățile de interes local).

Def.: Aportul reprezintă valoarea patrimonială cu care fiecare asociat convine săcontribuie la înființarea societății ori prin subscripție publică; mărirea aporturilor depinde puterea economică a presoanei juridice care se lansează în afacere.

Aportul poate îmbrăca două forme:

în numerar; în natură (bunuri materiale și nemateriale, imobile etc.).

Apotul în numerar este OBLIGAORIU LA CONSTITUIREA ORICĂREI FORME DE SOCIETATE.

Def.: Capitalul Social reprezintă expresia valorică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății.

Capitalul social prezintă interes și prin faptul că în raport de el se determină beneficiilesocietății, iar în cazul diminuării sub o anumită limită, prin folosirea sa pentru desfășurareaactivității, legea prevede reîntregirea ori modificarea acestuia.

Se face distincție între capital subscris și capital vărsat.

Actul constitutiv (contractul de societate) trebuie să cuprindă anumite clauze precum:

clauze cu referire la identificarea părților; clauze cu referire la caracteristicile societății; clauze cu referire la obiectul societății, unde se va indica precis activitatea de comerț pe

care o defsășoară; clauze cu privire la durata de funcționare a societății:

- perioadă nelimitată; - perioadă limitată (la împlinirea termenului societatea se dizolvă de drept);




Note de curs

5

clauze cu privire la conducerea societății; vor fi prezentate persoanele care vor administrași reprezenta societatea, precizându-se și puterile lor;

clauze cu privire la lichidarea și dizolvarea societății; clauze cu privire la sucursalele și filialele societății.

Cuprinsul statutului de societate:

Deși este identic cu cel al contractului de societate există anumite deosebiri, în sensul căstatutul de societate dezvoltă elementele contractului de societate cu privire la organizarea,conducerea și funcționarea acesteia.

Publicarea și înmatricularea societății:

După autorizarea funcționării este necesară a fi publicată în Monitorul Oficial alRomâniei. Această publicare are rolul de a informa terții asupra constituirii societății.

Înmnatricularea se face pe baza unei cereri adresată Oficiului Registrului Comerțului peraza căruia societatea își are sediul. Se face la 15 zile de la data la care sentința de autorizare arămas definitivă. Astfel societatea dobândește calitate de persoană juridică.

Înmatricularea fiscală se face la Administrația Financiară în circumscripția căreiasocietatea își are sediul, pe baza unei cereri semnată de administratorul societății având ca scopasigurarea condițiilor pentru impozitarea societății. Termenul de înscriere este tot de 15 zile.

Încă de la constituirea societății, asociații pot avea în vedere dezvoltarea activității șiconstituirea de filiale și sucursale. Acestea se pot înființa și ulterior, prin modificarea actelorconstitutive.

Organele de conducere a societății:

Adunarea Generaă a Acționarilor (AGA) reprezintă organul de deliberare și decizie alsocietății comerciale. Este formată din totalitatea asociaților societății și decide în toate problemele estențiale ale activității societății.

Felurile adunării generale:

adunarea ordinară este formată cel puțin o dată pe an, la cel mult trei luni de la închidereaexercițiului financiar. Este obligatoriu să discute, să aprobe și, eventual, să modifice bilanțul după ascultarea raporturilor adminsitratorilor și a cenzorilor și să fixezedividendele cuvenite. Are dreptul de a alege adminsitratorii și cenzorii; se pronunțăasupra gestiunii administratorilor și stabilește bugetul de venituri și cheltuieli;

adunarea extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie. Se pronunță asupra prelungirii duratei societății, măririi ori r educerii capitalului social, schimbarea obiectuluiori formei societății, mutarea sediului, fuziunea și dizolvarea societății.




Note de curs

6

Convocarea AGA:

convocarea adunării se face de către administratorul societății și de către asociați; administratorul are ogbligația să o convoce cel puțin o dată pe an, iar în convocare să

menționeze locul, data ținerii adunării și ordinea de zi;

la cunoștința asociaților se aduce prin publicarea în MO, în ziar ori prin scrisoarerecomandată;

calitatea de asociat oferă dreptul de a participa la adunare personal ori prin intermediulunui reprezentant pe baza unor procuri speciale.

ședința se va desfășura la locul și data menționate; sunt numiți doi secretari dintre acționari, care au obligația de a verifica prezența și

procesul ver bal întocmit de cenzor, după care se trece la dezbaterea problemelor; acționarii exercită dreptul la vot proporțional cu un număr de acțiuni pe care le posedă, de

aceea ei trebuie să facă dovada calității de acționar; dreptul al vot este suspendat pentru acționarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la

scadență; hotărârile adunării se iau prin vot deschis; în cazul SRL-urilor votarea se face și prin corespondență dacă s-a prevăzut în statut; procesul verbal întocmit va fi semnat de președinte și secretari și trecut în registrul

adunărilor generale;

Hotărârile luate prin încălcarea legii pot fi anulate pe cale judecătorească. Cererea deamânare trebuie făcută la 15 zile după publicarea în MO. Hotărârea de anulare va fi menționatăla Registrul Comerțului și publicată în MO.

Hotărârile adunării sunt aduse la îndeplinire de către administratori. Aceștia asigurăconducerea efectivă a societății și poartă răspundere pentru modul în care făptuiesc aceastăactivitate.

Raportul juridic dintre administratori și societate este cu contract de mandat care seacordă administratorului de către AGA ori prin actul de constituire a societății, administrareasocietății poate fi încredințată uneia sau mai multor persoane fizice ori juridice.

Pot fi numiți în funcție de administrator chiar și acționarii ori terții. Aceștia vor trebui săîndeplinească condițiile referitoare la studii, experiență, practică, moralitate și capacitate . Durata

de însușire a calității de administrator poate fi determinată ori nedeterminată. Legea societăților comerciale prevede anumite limitări în privința cumulului calității de

administrator la mai multe societăți.




Note de curs

7

Obligațiile administratorilor:

predefinesc formalitățile de publicitate; administrează societatea; țin registrele și răspund de corectitudinea realizării acestora;

convoacă adunarea generală ordinară și extraordinară; întocmește bilanțul contabil, contul de venituri și cheltuieli; colaborează cu lichidatorii în cazul dizolvării și lichidării societății; administratorii sunt solidari răspunderii pentru vărsămintele efectuate de asociați, de

existența reală a dividendelor plătite; î ncetarea funției de administrator se face prin revocare de către AGA ori p rin demisie; în funcție de fapta comisă pentru neîndeplinirea obligațiilor, administratorul poate

răspunde civil ori penal.

În societățile cu mai mulți administratori se organizează Consiliul de Administrație,

condus de către un președinte ales dintre membrii, fiind și în calitatea de director general.Consiliul poate hotărâ în prezența a cel puțin jumătate din numărul de administratori și seîntrunește cel puțin o dată pe lună.

Hotărârile ilegale pot fi anulate de către AGA.

Consiliul de Administrație poate delega o parte din puterile sale unui Comitet Director condus de către directorul general al societății.

Hotărârile Consiliului Director pot fi anulate de către Consiliul de Administrație.

Sarcina de control revine cenzorilor, iar în lipsa acestora, este exercitată de către asociați.Mandatul cenzorilor este de trei ani, putând fi realeși. Este necesar ca măcar un cenzor să aibăcalitatea de contabil autorizat ori expert contabil.

Drepturile cenzorilor:

să participe la adunările administratorilor fără drept de vot; să obțină lunar de la administrator o situație despre evoluția operațiunilor comerciale.

Obligațiile cenzorilor:

supravegherea gestiunii societății; verificarea bilanțului și contului de profit și pierdere; verificarea modului de ținere a registrelor; verificarea modului de evaluare a patrimoniului; inspecția lunară a cesieriri; aduc la cunoștința administratorului constatările, iar în cazuri grave, le aduc la cunoștință

adunării generale.




Note de curs

8

Majorarea capitalului social:

Majorarea se poate face prin noi aporturi, dar NU va putea fi majorat până nu vor fiachitate complet cele precedente. Pentru această operațiune se cer condițiile:

întocmirea și autentificarea înscrisului care constată hotărârea adunării generale privindmodificarea actului constitutiv, publicării în MO și înregistrarea la Registrul Comerțului.

dacă majorarea se face prin oferte publice va fi întocmit un prospect de emisiune care vafi depus la Oficiul Registrului Comerțului;

dacă majorarea se face prin aport în natură, adunarea generală va numi unul sau mai mulțiexperți pentru evaluarea bunurilor.

09.10.2010

Reducerea capitalului social:

Reducerea capitalului social se realizează prin hotărârea AGA, materializtă într -un înscrisautentificat, publicat în MO și înregistrat la Registrul Comerțului. Hotărârea AGA trebuie sărespecte minimum de capitole prevăzut pentru forma de societate în cauză, arătându-se șimotivele pentru care se face reducerea, precum și procedeul utilizat pentru efectuarea ei.

Capitalul social poate fi diminuat prin:

dobândirea propriilor acțiuni de către societate, urmată de anularea unui număr de acțiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;

restituirea către acționar a unei cote părți din aporturi, proporțional cu reducereacapitalului și calculat egal pentru fiecare parte socială;

scutirea totală sau parțială a asociaților la vărsămintele datorate.

Dacă societatea a emis obligațiuni nu se va mai putea proceda la reducerea capitalului prin restituiri făcute acționarilor decât în proporție cu valoarea obligațiunilor rambursate.

Reducerea capitalului poate avea ca efect punerea în primejdie a drepturilor creditorilorsocietății datorită diminuării gajurilor generale. Ca măsură de protecție, legea recunoaște acestor creditori dreptul de a face opoziție la hotărârea asociaților de a reduce capitalul social.

Acest drept îl au doar creditorii ale căror creanțe sunt anterioare datei hotărârii de

diminuare a capitalului deoarece doar ei pot fi păgubiți printr -o astfel de hotărâre. Aceastăopoziție a creditorilor se soluționează de către Instanța în a cărei rază teritorială se află sediulsocietății.

Def.: Fuziunea societăților comerciale este operația juridică prin care se realizează oconcentrare a societăților comerciale în scopul de a face față unor exigențe sporite aleactivității comerciale.




Note de curs

9

Fuziunea se poate realiza prin două metode:

prin absorbție (o societate înglobează una sau mai multe societăți care își înceteazăactivitatea);

prin contopire (reunirea a două sau mai multe societăți comerciale care își încetează

existența pentru a se constitui o nouă societate comercială).

Efectele fuziunii:

încetarea personalității juridice a uneia sau mai multor societăți ca urmare a dizolvărilor anterioare lichidării;

transmiterea universală a patrimoniului de către societățile care urmează să se desființezecătre societatea nou constituită;

atribuirea de acțiuni ori părți sociale, după caz, către asociații societăților care dispar.

Def.: Dizolvarea societăților comerciale este procedeul de împărțire a întregului

patrimoniu al unei societăți, care își încetează existența, către două sau multe societăți existente.

Fuziunea și divizarea se pot face și către societăți de forme diferite.

Societatățile în lichidare pot fuziona sau se pot diviza doar dacă nu a început repartiția,între asociați, a părților care li s-ar cuveni din lichidare. Aceste operațiuni, de fuziune și divizare,se hotărăsc de fiecare societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actuluiconstitutiv.

Asociații societății care își încetează existența primesc acțiuni ori părți sociale, după caz,de la societatea nou înființată.

Administratorii societăților care participă la fuziune ori divizare vor întocmi un proiect defuziune ori divizare, după caz, care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

forma tuturor societăților participante la operație; denumirea tuturor societăților participante la operație; sediul social al tuturor societăților participante la operație; fundamentarea și condițiile de fuziune ori divizare, după caz; stabilirea și evaluarea activelor și pasivelor care se transmit societăților beneficiare;

modalitățile de predare a acțiunilor ori părților sociale, după caz, și data la care acesteadau dreptul la dividende;

raportul de schimb al acțiunilor ori părților sociale, după caz; cuantumul primei de fuziune ori divizare, după caz; data bilanțului contabil de fuziune sau divizare, după caz.




Note de curs

10

Proiectul de fuziune sau divizare, după caz, trebuie semnat de reprezentanții societăților participante și trebuie depus la Registrul Comerțului unde este înmatriculată societatea. Proiectulva fi însoțit de o declarație a societății care încetează să existe.

După vizarea proiectului de către judecătorul delegat, acesta se va publica în MO.

Actele constitutive ale societății nou înființate prin fuziune ori divizare se aprobă de cătreAdunarea Generală a societăților care își încetează existența.

În cazul fuziunii prin absorbție, unitatea absorbantă dobândește drepturile și este ținută deobligațiile societății pe care o absoarbe, iar în cazul fuziunii prin contopire, drepturile șiobligațiile societății care își încetează existența trec asupra societății nou înființate.

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale

Potrivit legii, încetarea existenței societăților impune parcurgerea a două etape:

dizolvarea societății; lichidarea societății.

Faza dizolvării cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetareaexistenței societății. Deși nu afectează personalitatea juridică a societății, dizolvarea pune capătactivității normale ale acesteia.

Lichidarea unei societăți comerciale presupune un ansamblu de operațiuni necesarepentru încheierea afacerilor societății respective, și anume:

transferarea activelor în numerar; plata creditorilor; împărțirea sumelor rămase între asociați.

Cauzele dizolvării:

cauze generale (valabile pentru toate formele de societăți); cauze speciale (valabile doar pentru anumite forme de societate).

Cauzele generale de dizolvare sunt următoarele:

expirarea timpului stabilit pentru durata societății; imposibilitatea realizării obiectivului societății;

hotărârea AGA; deschiderea procedurii de lichidare judiciară.

În actul constitutiv trebuie să se prevadă durata societății, caz în care, societatea se vadizolva ca efect al voinței acționarilor manifestată prin actul constitutiv. AGA mai poate hotărâdizolvarea societății în cazurile impuse de interesele asociaților.




Note de curs

11

Cazuri speciale de dizolvare:

când, potrivit art. 110 din legea 31/1990, administratorii constată pierderea unei jumătățidin capitalul social și convoacă Adunarea Generală pentru a reconstitui capitalul;

când capitalul social se micșorează sub minimum legal sau când numărul acționarilor

scade sub minimum legal; SCA-urile și SRL-urile se dizolvă în cazul pierderii a jumătate din capitalul scoial; SNC-urile și SRL-urile se dizolvă prin următoarele cazuri particulare:

- deschiderea procedurii lichidării juridice față de un asociat; - incapacitatea, excluderea, restrângerea sau decesul unuia dintre asociați,dacă datorită acestor cauze numărul de asociați scade la unu.

Cauzele de dizolvare nu acționează dacă în actul constitutiv există o clauză de continuarecu moștenitorii ori dacă asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma deSRL cu asociat unic.

Dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmitereauniversală a patrimoniului societății către asociatul unic fără urmarea procedurii de lichidare.

Dizolvarea societăților comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și publicată în MO, în afara cazului de trecere a timpului stabilit pentru durata societății. Dinmomentul dizolvării, societatatea nu poate decât să continue operațiile comerciale aflate în cursfără să mai poată începe alte operațiuni.

Din acest motiv activitatea societății nu mai este normală, deoarece nu se mai urmăreșterealizarea de beneficii, ci se va desfășura o activitate orientată spre lichidare.

Def.: Lichidarea societăților comerciale este un ansamblu de operațiuni care au cascop terminarea operațiunilor aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transferarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțireaactivului net între asociați.

Dizolvarea societăților are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, fie restructurareaei în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.

Din momentul dizolvării administratorii au următoarele obligații:

să înceapă procedura de lichidare dacă legea, actul constitutiv, Adunarea Generală oriautoritatea judecătorească care a pronunțat dizolvarea nu horăște altfel;

să răspundă personal și solidar pentru noile operațiuni pe care le-a întreprins din ziuaexpirării fixată pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă decătre AGA ori declarată prin hotărâre judecătorească.




Note de curs

12

Unul din principiile generale ale lichidării societăților comerciale constă în faptul că personalitatea juridică subzistă pentru nevoile lichidării societății, menținându-și atribuțiile deidentificare (firma, sediul, naționalitatea și patrimoniul).

Capacitatea de folosință a societăților cunoaște o restrângere când dizolvarea este urmată

de lichidare. În această fază se continuă doar operațiunile care sunt în scopul lichidării.

Un alt principiu constă în faptul că lichidarea se realizează în interesul asociaților. Pentruaceste motive legiuitorul le-a rezervat numai lor dreptul de a cere declanșarea proceduriilichidării, nu și creditorilor sociali, interesul creditorilor realizându-se subsidiar.

Acest element o deosebește de lichidarea judiciară, care se realizează exclusiv în interesul creditorilor sociali.

Modificarea procedurii, de trecere la faza de lichidare a societății, se referă la faptul căobiectul și scopul acesteia se restrâng, iar administratorii sunt înlocuiți cu lichidatorii.

Lichidatorii pot fi persoane fizice ori juridice, trebuind să aibă autorizație de lichidator.

Lichidatorii au poziția juridică a mandatorilor și au aceeași răspundere ca șiadministratorii, sub aspectul reprezentării.

Imediat după intrarea în funcție, lichidatorii sunt datori ca, împreună cu administratoriisocietății, să facă un inventar și să încheie un bilanț care să constate situația exactă a activului și pasivului societății. Mai au obligația, de a semna aceste acte, de a primi și a păstra pentrulichidare patrimoniul societății.

Tot în sarcina lichidatorilor cade obligația de a exercita și termina operațiunile comercialereferitoare la lichidare, să lichideze și încaseze creanțele societății, să efectueze bilanțul demediu, dacă activitatea societății s-a desfășurat în baza autorizației de mediu.

Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor societății. Operațiunea delichidare a activului societății cuprinde transferarea bunurilor societății în bani și încasareacreanțelor pe care societatea le are față de terți, transferul făcându-se în urma licitațiilor publice.

Lichidarea pasivului se realizează prin plata datoriior societății față de creditorii săi, iar laîncetarea existenței societății, ca urmare a dizolvării și lichidării, asociații sunt în drept să li serestituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societății ori cu ocazia majorării capitalului

social, precum și să primească partea cuvenită din beneficiile rămase nedistribuite.

Asemenea drepturi pot fi valorificate doar după ce au fost achitate toate datoriile față decreditorii societății și a rămas un sold activ.

Lichidatorii au obligația să înscrie bilanțul final și dacă este cazul să facă propuneri pentru împărțirea între asociați a venitului net. După terminarea lichidării, lichidatorii cer radierea societății din Registrul Comerțului.




Note de curs

13

Registrul tuturor societăților lichidate va fi păstrat timp de 5 ani.

14.10.2010

Procedura insolvenței comerciale

Desfășurarea afacerilor nu presupune mereu un parcurs fără dificultăți de naturăfinanciară. În funcție de gravitatea lor, aceste dificultăți compromit, de cele mai multe ori,afacerea, dar afectează într -o anumită măsură și pe ceilalți parteneri de afaceri.

Ajungându-se în pragul falimentului, concepția modernă pledează întâi pentru salvareaafaceristului și abia în ultimă instanță, ca soluție extremă, aplicarea procedurii falimentului.

Neexecutarea obligațiilor constituie principala sursă a dificultăților în activitateacomercială, deoarece îl lipsește pe creditor de mijloacele financiare necesare continuăriicomerțului.

Pe de altă parte, neplata sumelor de bani îl pune și pe debitor într -o situație dificilă,ducând deseori la dispariția comerciantului debitor. De exemplu, atunci când creditorul nu-și primește banii la timp poate fi pus în situația de a nu fi în măsură să achite eventualele creditebancare primite.

Dificultățile financiare pot fi datorate unei conduceri necorespunzătoare a activitățiicomerciale, dar și unor împrejurări nefavorabile care nu pot fi imputate managerilor, precum:modificarea pieței, sporirea concurenței, catastrofele naturale, crizele economice etc.

Tratamentul comercianților aflați în dificultate a cunoscut o continuă perfecționare ,

începând cu dreptul roman și până în perioada contemporană. Astfel, în antichitate romanii aufost cei care au înlocuit executarea propriu-zisă a datornicului cu executarea patrimoniului său.

Creditorii intrau în posesia bunurilor debitorului cu scopul vânzării lor în masă, iar celcare se oferea să plătească cea mai mare parte din creanțele creditorului adjudeca bunurile întotalitatea lor.

Datornicul nu putea scăpa de infamia determinată de vânzarea în bloc a bunurilor doar dacă le cesiona pe acestea în favoarea cr editorilor.

În perioada Evului Mediu se făcea distincție între necomercianți și comercianți. Aceștiadin urmă, atunci când nu restituiau la scadență sumele împrumutate erau considerați infractori,ceea ce atrăgea aplicarea pedepselor cu închisoarea și discreditarea datornicului p rintr-o acțiunesimbolică, dar degradantă, de distrugere în prezența tuturor negustorilor a băncii, a mesei pe carese aflau mărfurile.

Bancarotta este o operațiune de distrugere a băncii. Stă la originea denumirii debancrută , înțelegându-se prin aceasta, faptele grave săvârșite de falit.




Note de curs

14

În 1673 Ludovic al XIV-lea emite o ordonanță care pune bazele instituției falimentului.

În perioada modernă apare o primă reglementare a falimentului. În codul comercialfrancez din 1807, prin voința lui Napoleon care dorea tratarea cu intransigență a comercianților care nu-și mai executau obligațiile comerciale.

Procedura reglementată de codul comercial francez presupune fie arestarea falitului, fiereținerea forțată a acestuia la domiciliu, timp în care bunurile sale erau lichidate, iar sumeledistribuie creditorilor.

Concepția acestui cod a fost preluată și de codul comercial italian din 1882, iar prinintermediul acestuia și de codul comercial român.

Înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, în vechiul drept românesc existaureglementări care cuprindeau dispoziții referitoare la faliment. Astfel, în codul lui Caragea secerea, pentru debitorul ajuns în stare de faliment, milostivirea creditorilor.

Falimentul și-a găsit regelementarea și în codul Calimach din 1817.

Prin condica de comerciu din 1840 s-a realizat o traducere a dispozițiilor referitoare lafaliment cuprinse în cadrul codului comercial francez. Acest fapt a determinat doctrina săconsidere condica pentru comerț ca fiind prima reglementare a falimentului.

În perioada modernă s-a încercat o procedură de salvare a debitorului și redresarea judiciară a activității sale. această concepție apare, î n legislația românească, prin legea 64/1995, prin care se instituia o procedură de reorganizare având ca scop salvarea comerciantului, iar încazuri de eșec, se proceda la lichidarea patrimoniului.

Organele care aplică procedura sunt Instanțele Judecătorești, judecătorul sindic,administratorii și lichidatorul.

Având în vedere raportul Comisiei Europene cu privire la progresele înregistrate deRomânia și considerându-se că nu are suficiente mecanisme, s-a adoptat legea 84/2006 privind procedura insolvenței.

Noțiunea procedurii insolvenței

Def.: Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prininsuficiența fondurilo r bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență , nu a plătitdatoria sa față de unul sau mai mulți debitori. Insolvența este iminentă atunci când se dovedeștecă debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile cu fondurile bănești disponibile.

Pentru realizarea scopului, legea reglementează două căi principale:




Note de curs

15

1. procedura reorganizării judiciare – este acea procedură care se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestora, presupunând întocmirea,aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare , care poatesă prevadă împreună ori separat următoarele:

restructurarea operațională și financiară a debitorului; restrângerea activității prin modificarea structurii capitalului social; restrângerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.

2. procedura falimentului – este procedura de insolvență colectivă și egalitară care seaplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiindurmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Prima procedură presupune că, în urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorulîși va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, până când judecătorulsindic va dispune fie închiderea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentrureinserția debitorului în activitatea comercială, fie trecerea la faliment.

Falimentul implică anumite reguli prin care se reglementează executarea silită a bunurilor din patrimoniul debitorului în vederea plății datoriilor față de creditori.

Aplicarea procedurii falimentului are drept consecință încetarea activității debitorului.

Caracteristicile procedurii insolvenței:

caracter juridic: prin contractul său judiciar, procedura reorganizării și a falimentuluiasigură satisfacerea intereselor creditorilor dar și protecția debitorilor. Rolul judecătoruluisindic este foarte important în totată desfășurarea procedurii;

caracter profesional: Legea 85/2006 prevede că se aplică la următoarele categorii de persoane aflate în insolvență:

- societăți comerciale; - societăți cooperative; - organizații cooperatiste; - societăți agricole; - grupurile de interes economic;- orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice.

procedura simplificată se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență care se

încadrează în una din următoarele categorii: - comercianți persoane fizice acționând individual; - asociații familiale ori comercianți care îndeplinesc una din condițiile următoare:

nu dețin nici un bun în patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul nu mai există ori nu corespunde adresei din Registrul Comerțului.




Note de curs

16

caracter colectiv: spre deosebire de procedura executării silite, care presupune oexecutare silită individualizată, procedura reorganizării judiciare și a falimentuluiurmărește satisfacerea intereselor tuturor creditorilor care se află în compus;

caracter unitar: procedura insolvenței este unitară și se aplică tuturor bunurilor dinpatrimoniul debitorului, acesta fiind supus unei singure proceduri la care participă toți

creditorii. Se aplică tuturor debitorilor aflați în stare de insolvență indiferent dedimensiunea activității comer ciale.

Condițiile aplicării procedurii reorganizării și a falimentului

Potrivit legii, debitorul trebuie să aibă calitatea de comerciant și să nu mai poată face fațădatoriilor sale comerciale.

Pentru prima dată, la recomandarea Comisiei Europene, s-a creeat, în dreptul intern,insituția juridică a grupurilor de interes economic. Acestea au cunoscut o consacrare legislativă

în Franța, prin ordonanța din 23 septembrie 1967, cu scopul de a permite îmbunătățirearezultatelor economice a două sau mai multe persoane fizice ori juridice, membre ale grupului.

Grupul de interes economic este reglementat de legea 161/2003, implementându-seregulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2137 din 25 iulie 1985.

Def.: Grupul de interes economic reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituit pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatului

activității respective .

Grupul de interes economic este o persoană juridică cu scop patrimonial care poate aveacalitatea de comerciant ori necomerciant.

Constituirea grupului de interes economic

La baza constituirii stă contractul semnat de toți membrii și încheiat în formă autentică,denumit act constitutiv.

Fondatorii grupului NU pot fi persoane incapabile sau care au fost condamnate pentrusăvârșirea de infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare;

Constituirea grupului nu presupune în mod obligatoriu un aport al membrilor, grupulputându-se constitui și fără capital.

Actul constitutiv are următoarele clauze minimale:

- denumirea, urmată de sintagma “grup de interes economic”; - sediul și emblema, dacă este cazul; - numele și prenumele;




Note de curs

17

- locul și data nașterii; - domiciliul și cetățenia; - forma juridică; - naționalitatea membrilor; - codul numeric personal al persoanelor fizice;

- codul de identificare al membrilor, persoane juridice, în funcție de forma juridică; - obiectul de activitate al grupului, cu precizarea domeniului și activității principale,

precum și a naturii activității comerciale ori necomerciale; - capitalul subscris, cu precizarea aportului fiecărui membru și a modului de vărsare a

acestuia, valoarea aportului în natură și a modului de evaluare, în cazul în care grupul seconstituie cu capital;

- durata grupului; - puterile acordate administratorilor, precum și condițiile în care aceștia pot fi revocați; - clauze privind controlul gestiunii grupului de către organele statutare, precum și

documentația la care acestea vor putea să aibă acces pentru a se informa și a-și exercitacontrolul; - sediile secundare; - modul de dizolvare și lichidare a grupului.

Controlul de legalitate se efectuează de către judecătorul sindic, iar înmatricularea esteasemănătoare cu cea în cazul societăților comerciale.

Funcționarea grupului de interes economic

Organele de conducere a grupului sunt reprezentate de către adunarea asociaților și

administratori.

Dacă nu se convine altfel prin contractul constitutiv, dreptul de control aparține fiecăruiasociat. Convocarea adunării va conține locul și data, ordinea de zi și obiectul dezbaterilor , iar publicitatea se realizează exclusiv prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înaintea întrunirii.

Regula este că o persoană nu poate avea decât un vot, dar prin actul constitutiv se poateconveni împărțirea diferențiată a dreptului de vot între membrii fără ca vre-unul dintre ei sădețină majoritatea; hotărârea se adoptă cu unanimitate, dar se poate stabili, prin actul constitutiv,

regula majorității; profitul realizat se distribuie sub formă de dividende. Asociații pot stabili un organ de control al gestiunii, atribuțiile fiind stabilite prin actul

constitutiv.

Încetarea grupului de interes economic se poate realiza prin dizolvare urmată delichidare, divizare, fuziune ori în urma procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului.




Note de curs

18

15.10.2010

dreptul-societatilor-comerciale-2

Documents

Transcript of dreptul-societatilor-comerciale-2