Dreptul de La Haga

MINISTERUL APǍRǍRII NAŢIONALEStatul Major General

Biroul juridic şi Drept Internaţional Umanitar

CENTRUL DE DREPT INTERNAŢIONAL UMANITAR AL ARMATEI

DREPTUL INTERNAŢIONAL

CU PRIVIRE LA

CONDUCEREA OPERAŢIUNILOR MILITAREŞI

STATUTUL UNOR ARME ŞI SISTEME DE ARME

CULEGERECU PRINCIPALELE CONVENŢII DE DREPT

INTERNAŢIONAL UMANITAR

PLOIEŞTI – 2004

MILITARY CENTER OF INTERNATIONAL

HUMANITARIAN LAW

CENTRE DE DROIT INTERNATIONAL

HUMANITAIRE DE L’ARMEE

CONDUCEREA OPERAŢIUNILOR MILITAREŞI

STATUTUL UNOR ARME ŞI SISTEME DE ARME

CULEGERECU PRINCIPALELE CONVENŢII DE DREPT

INTERNAŢIONAL UMANITAR

BIROUL JURIDIC ŞI DREPT INTERNAŢIONAL UMANITAR

CENTRUL DE DREPT INTERNAŢIONAL UMANITAR AL ARMATEI

C U P R I N S

ABREVIERI TITLUL

INTRODUCEREA. DREPTUL DE LA HAGA1. GENERALE ŞI TERESTRE

H. IV Convenţie referitoare la legile şi obiceiurile rǎzboiului terestru, Haga, 18 octombrie 1907, cu:

H. IV R - Regulamentul privitor la legile şi obiceiurile rǎzboiului pe pământ

H. V Convenţia referitoare la drepturile şi obligaţiile Puterilor şi persoanelor neutre în caz de rǎzboi terestru, Haga, 18 octombrie 1907

H. CP Convenţie pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, Haga 14 mai 1954, cu:

H. CP. R - Regulamentul de aplicare a Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

H. CP. P. I - Protocol pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

H. CP. P. II - Al doilea protocol la Convenţia de la Haga cu privire la protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

2. MARITIMEH. XI Convenţia cu privire la unele restricţii în exercitarea

dreptului de capturǎ în rǎzboiul maritim, Haga, 18 octombrie 1907

H. XIII Convenţia privitoare la drepturile şi obligaţiile Puterilor neutre în caz de rǎzboi maritim, Haga, 18 octombrie 1907

San Remo Manualul de la San Remo aplicabil conflictelor armate pe mare: redactat de jurişti internaţionali şi experţi navali, reuniţi la Institutul Internaţional de Drept Umanitar, iunie 1994

3. AERIENEH. AW Regulile rǎzboiului aerian stabilite de Comisia de

Jurişti însǎrcinatǎ cu studierea şi elaborarea unui raport asupra revizuirii legilor şi obiceiurilor rǎzboiului, Haga, decembrie 1922 – februarie 1923 (fǎrǎ caracter juridic)

ABREVIERI TITLUL4. ARME ŞI SISTEME DE ARME

St. Petersburg Declaraţia de la Sankt-Petersburg pentru interzicerea folosirii anumitor proiectile în timp de rǎzboi, Sankt-Petersburg, 29 noiembrie 1868

H. Decl Declaraţie cu privire la interzicerea folosirii de proiectile care înfloresc sau se lǎţesc cu uşurinţǎ în corpul omenesc, Haga, 29 iulie 1899

H. VIII Convenţie cu privire la plasarea minelor submarine automatice de contact, Haga, 18 octombrie 1907

G. BC Protocol cu privire la interzicerea folosirii pe timp de rǎzboi a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor bacteriologice, Geneva, 17 iunie 1925

C. CW (A) Convenţia cu privire la interzicerea sau limitarea folosirii anumitor arme clasice care pot fi considerate ca provocând efecte traumatice excesive sau ca lovind fǎrǎ discriminare, Apendice A, Geneva, 10 octombrie 1980, cu:

C. CW. P. I - Protocol referitor la schijele nelocalizabile, Apendice B, (Protocolul I)

C. CW. P. II - Protocol asupra interzicerii sau limitǎrii folosirii de mine, capcane şi alte dispozitive, Apendice C, (Protocolul II)

C. CW. P. III - Protocol asupra interzicerii sau limitǎrii folosirii de arme incendiare, Apendice D, (Protocolul III)

C. CW. P. IV Protocol privind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV)

UN 1979 - Rezoluţie asupra sistemelor de arme de calibru mic, Apendice E, 28 septembrie 1979

UN 1996 Protocolul asupra prohibirii sau a restricţiilor în utilizarea minelor, dispozitivelor capcanǎ şi a altor dispozitive, 3 mai 1996

OTTAWA Convenţia privind interzicerea folosirii, stocǎrii, producerii şi transferului minelor antipersonal şi distrugerea lor, 18 septembrie 1997...............................

C. WC Convenţie privind interzicerea dezvoltǎrii, producerii, stocǎrii şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, 13 ianuarie 1993

UN 1998 Convenţia internaţionalǎ pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe (Rezoluţia ONU – A/52/653), 12 ianuarie 1998

B. RǍSPUNDEREA INTERNAŢIONALǍ.................UN 1948 Convenţie cu privire la prevenirea şi reprimarea

crimei de genocid (Rezoluţia ONU 250/III), 9 decembrie 1948

ABREVIERI TITLUL

UN 1968 Convenţie asupra imprescriptibilitǎţii crimelor de rǎzboi şi a crimelor contra umanitǎţii (Rezoluţia ONU 2391/XXIII), 26 noiembrie 1968

UN 1973 Principii ale cooperǎrii internaţionale în privinţa depistǎrii, arestǎrii, extrǎdǎrii şi pedepsirii indivizilor vinovaţi de crime de rǎzboi împotriva umanitǎţii (Rezoluţia ONU 3074/XXVIII), 3 decembrie 1973

TPIY 2002 Statutul modificat al Tribunalului Internaţional pentru fosta Iugoslavie, 14 mai 2002

TPIR Statutul Tribunalului Penal pentru Rwanda, 8 noiembrie 1994

CPI Statutul Curţii Penale Internaţionale, Roma, 17 iulie 1998

UNST/SGB/1999 Respectarea regulilor dreptului internaţional umanitar de cǎtre forţele Naţiunilor Unite, Document ST/SGB/1999/13

Martie 2000 Rezoluţia Parlamentului European asupra promovǎrii Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi a dreptului internaţional umanitar, 16 martie 2000

INTRODUCERE

În acest volum sunt cuprinse principalele instrumente juridice de drept internaţional care vizează desfăşurarea conflictelor armate. Selecţia a avut în vedere tratatele referitoare la modul de acţiune în caz de conflict din perspectiva organizării şi conducerii operaţiunilor militare cât şi la aspectele cu privire la mijloacele şi metodele de luptă la care părţile pot recurge.

Tradiţional tratatele care formează domeniul dreptului internaţional umanitar sunt grupate în “dreptul de la Geneva” (cu referire în mod deosebit la protecţia unor categorii de persoane şi bunuri în caz de conflict armat) şi “dreptul de la Haga” (care codifică cele mai importante aspecte privind desfăşurarea conflictelor). Principalele reglementări care formează “ dreptul de la Geneva” (cele patru Convenţii din 12 august 1949 şi Protocoalele lor adiţionale din 1977) sunt publicate în volumul apărut în 2003 prin grija col. Ion Didoiu din cadrul Biroului Juridic şi Drept Internaţional Umanitar din Statul Major General.

Documentele publicate în volumul de faţă întregesc ansamblul juridic internaţional cu privire la desfăşurarea acţiunilor militare, aducând în atenţie actele normative, care compun aşa-numitul “drept de la Haga”, a căror importanţă este dată de faptul că evidenţiază posibilele efecte ale conflictelor armate.

Acest drept s-a dezvoltat de-a lungul secolelor sub forma cutumelor în practica dintre state. Mai mult, acest drept cutumiar a reprezentat sursa elaborării tratatelor internaţionale actuale.Unele dintre ele, cum ar fi Regulamentul de la Haga din 1899, revizuit în 1907, au codificat o mare parte din cutumele existente la vremea respectivă referitoare la legile şi obiceiurile războiului terestru, în timp ce altele cum ar fi Declaraţia de la Sankt - Petersburg din 1868 care interzicea folosirea proiectilelor cu o greutate mai mică de 400 g. în timp de război sau Protocolul de la Geneva din 1925 care interzicea folosirea gazelor asfixiante toxice sau similare, au codificat sau reglementat statutul unor arme specifice.

Tratatele care leagă şi angajează statele cu privire la conducerea ostilităţilor, se bazează pe două principii fundamentale asociate: cel al necesităţii militare şi cel al umanităţii. În acest sens, singurele acţiuni permise pentru obţinerea victoriei asupra părţii adverse, sunt acelea care nu produc suferinţe şi pierderi excesive. Cele două reglementări fundamentale, stabilite în acest scop privesc alegerea obiectivelor şi utilizarea armelor.

Dacă referitor la alegerea obiectivelor, hotărâtoare este natura acestora, din perspectiva importanţei şi semnificaţiei lor militare, utilizarea armelor sau dimpotrivă interzicerea unora dintre ele, este determinată de mai multe criterii între care: capacitatea de a produce “rău superfluu” (crude, barbare, perfide); efectul nediscriminat (arme oarbe, chimice, bacteriologice, nucleare) şi producerea unor daune întinse, grave şi durabile mediului natural.

Ca urmare a dezvoltării tehnologice contemporane şi a perfecţionării puterii distructive a unor tipuri de arme a apărut necesitatea clarificării statutului acestora prin elaborarea de noi tratate. În aceste condiţii se conturează tendinţa apariţiei în cadrul dreptului internaţional umanitar a unei ramuri distincte referitoare la controlul armamentelor.

Procesul în continuă evoluţie al actualizării, elaborării şi implementării unor noi instrumente juridice internaţionale, care să asigure cunoaşterea statutului unor categorii de

arme şi sisteme de arme are în vedere două aspecte. Unul care urmăreşte cuprinderea în sfera reglementărilor a noilor şi tot mai sofisticatelor tehnologii ce pot fi folosite în caz de conflict armat. Cel de-al doilea vizează procesul de aderare al statelor la tratatele elaborate în acest domeniu. În acest sens, de curând România a devenit parte la Protocolul privind interzicerea sau limitarea folosirii minelor, armelor – capcană şi altor dispozitive, în formă modificată, adoptat la Geneva la 3 mai 1996 (Protocolul II modificat la 3 mai 1996), şi la Protocolul adiţional privind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV), adoptat la Viena la 13 octombrie 1995, ale Convenţiei privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare (CCW), adoptată la Geneva la 10 octombrie 1980.

Prezentul volum grupează tratatele internaţionale funcţie de categoriile de forţe armate: terestre, maritime, aeriene. Se va observa faptul că în cazul forţelor armate aeriene există puţine reglementări care să se regăsească în tratate distincte. Principiile generale ale dreptului internaţional umanitar care vizează însă celelalte tipuri de conflicte, sunt aplicabile şi în cazul celor aeriene.

În capitole separate sunt prezentate tratatele referitoare la statutul unor mijloace de luptă şi răspunderea internaţională a statelor pentru respectarea lor.

Difuzarea conţinutului acestor documente reprezintă un prim pas în direcţia cunoaşterii şi apoi aplicării prevederilor lor în acţiunile forţelor armate. Sunt avute în vedere deopotrivă acţiunile interne şi conflictele clasice dintre state în care pot fi implicate forţele armate, cât şi diferitele tipuri de misiuni internaţionale desfăşurate sub egida unor organisme mondiale sau regionale cum ar fi: ONU, NATO. OSCE, UE etc. Noile condiţii în care România acţionează ca membru a acestor organisme, implică în mod necesar reevaluarea poziţiei faţă de respectarea tratatelor din domeniul dreptului internaţional umanitar în sensul amplificării domeniilor de îndeplinire a răspunderilor ce-i revin ca stat semnatar. Culegerea, răspunde acestui deziderat.

Apariţia volumului, a fost posibilă ca urmare a sprijinului pe care Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei l-a primit, din partea Direcţiei Logistice din Statul Major General căreia şi pe această cale îi aducem mulţumiri.

A. DREPTUL DE LA HAGA

1. GENERALE ŞI TERESTRE

Convenţia referitoare la legile şi obiceiurile războiului terestru

Haga, 18 octombrie 1907

(Lista Părţilor Contractante)

Având în vedere că, în timpul căutării mijloacelor de asigurare a păcii şi de prevenire a conflictelor armate dintre naţiunii, este la fel de necesar să se reţină cazul în care recursul la arme a fost provocat de evenimente care au cerut acest lucru;

Animaţi de dorinţa de a servi, chiar şi în acest caz extrem, interesele umanităţii şi nevoile continue de civilizaţie;

Socotind că, în acest scop, este foarte importantă revizuirea legilor şi obiceiurilor generale ale războiului, fie în vederea definirii lor cu o mai mare precizie, fie de stabilire a unor limite ce ar diminua pe cât posibil asprimea;

Au socotit necesar să completeze şi să precizeze unele părţi ale lucrării primei Conferinţe de Pace care, inspirându-se, în urma Conferinţei de la Bruxelles din 1874, din acele idei recomandate de o înţeleaptă şi generoasă prevedere, a adoptat câteva dispoziţii având drept scop să definească şi să reglementeze obiceiurile războiului terestru.

Potrivit vederilor Înaltelor Părţi contractante, aceste dispoziţii, a căror redactare a fost inspirată din dorinţa de a diminua suferinţele războiului atât pe cât o îngăduie necesităţile militare, sunt menite să servească drept normă generală de conduită a beligeranţilor în raporturile dintre ei şi cu populaţiile.

Cu toate acestea, nu a fost totuşi cu putinţă să se fixeze încă de pe acum prevederi care s-ar extinde asupra tuturor împrejurărilor care se întâlnesc în practică. Pe de altă parte, nu ar putea intra în vederile Înaltelor Părţi contractante ca aceste cazuri neprevăzute să fie lăsate, în lipsă de stipulări scrise, la aprecierea arbitrară a celor care conduc oştirile.

Până când va putea fi elaborat un cod mai complet al legilor războiului, Înaltele Părţi contractante socotesc oportun să constate că, în cazurile necuprinse printre dispoziţiile reglementare, adoptate de ele, populaţiile şi beligeranţii rămân sub garanţia şi sub imperiul principiilor Dreptului ginţilor, aşa cum rezultă ele din obiceiurile fixate între naţiunile civilizate, din legile omeniei şi din cerinţele conştiinţei publice.

Ele declară că în acest fel trebuie înţelese articolele 1 şi 2 din regulamentul adoptat.Înaltele Părţi contractante, dorind să încheie o nouă convenţie în acest scop, au numit ca Plenipotenţiari ai

lor :

(Numele Plenipotenţiarilor)

Care, după ce şi-au depus deplinele puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, au căzut de acord asupra următoarelor :

Art. 1. Puterile contractante vor da forţelor lor armate terestre instrucţiuni conforme Regulamentului privitor la legile şi obiceiurile războiului terestru, anexat la prezenta Convenţie.

Art. 2. Prevederile cuprinse în Regulamentul menţionat la articolul 1, precum şi în Convenţia de faţă, nu se aplică decât între Puterile contractante şi numai dacă beligeranţii sunt tot părţi la Convenţie.

Art. 3. Partea beligerantă care ar viola prevederile zisului Regulament va fi obligată la despăgubiri, dacă va fi cazul. Ea va fi răspunzătoare pentru toate actele săvârşite de persoane care fac parte din forţa ei armată.

Art. 4. Prezenta Convenţie, ratificată în regulă, va înlocui, în raporturile dintre Puterile Contractante, Convenţia din 29 iulie 1899 privitoare la legile şi la obiceiurile războiului terestru.

Convenţia din 1899 rămâne în vigoare în raporturile dintre puterile care au semnat-o şi care n-ar ratifica şi Convenţia de faţă.

Art. 5. Prezenta Convenţie va fi ratificată cât mai repede cu putinţă.Ratificările vor fi depuse la Haga.Cea dintâi depunere de ratificări se va constata printr-un proces-verbal semnat de reprezentanţii puterilor care

iau parte la ea şi de ministrul Afacerilor Externe al Olandei.

Depunerile ulterioare de ratificări se vor face prin mijlocirea unei notificări în scris, adresată Guvernului Olandei şi însoţită de actul de ratificare.

Copia certificată conform a procesului-verbal despre întâia depunere de ratificări, despre notificările prevăzute în alineatul precedent, precum şi despre actele de ratificare va fi de îndată remisă, prin grija Guvernului Olandei şi pe cale diplomatică, Puterilor invitate la a Doua Conferinţă a Păcii, precum şi celorlalte Puteri care vor fi aderat la convenţie. În cazurile prevăzute prin alineatul precedent acelaşi Guvern le va face cunoscut, în acelaşi timp, data la care a primit notificarea.

Art. 6. Puterile nesemnatare sunt admise să adere la prezenta Convenţie.Puterea care doreşte să adere îşi notifică în scris intenţia Guvernului Olandei, transmiţându-i actul de aderare

care va fi depus în arhivele acelui Guvern.Acest Guvern va transmite imediat tuturor celorlalte Puteri copie, certificată conform, a notificării, precum şi

actul de aderare, indicând data la care a primit notificarea.

Art. 7. Prezenta Convenţie va produce efect pentru Puterile care au participat la prima depunere de notificare după şaizeci de zile de la data procesului verbal al acestei depuneri la şaizeci de zile după ce notificarea ratificării sau aderării lor a fost primită de Guvernul Olandei.

Art. 8. Dacă o Putere Contractantă doreşte să denunţe prezenta Convenţie, denunţarea va fi notificată în scris Guvernului Olandei, care va comunica imediat o copie certificată conformă a notificării tuturor celorlalte Puteri, făcându-le cunoscută data la care a primit-o.

Denunţarea nu va produce efecte decât faţă de Puterea care a notificat-o şi la un an după ce notificarea va fi ajuns la Guvernul Olandei.

Art. 9. Un registru ţinut de Ministerul Afacerilor Eterne al Olandei va indica data depunerii ratificării efectuate în virtutea articolului 5, alineatele 3 şi 4, precum şi data la care vor fi primite notificările de aderare (articolul 6, alineatul 2) sau de denunţare (articolul 8, alineatul 1).

Fiecare Putere contractantă este admisă să ia cunoştinţă despre acest registru şi să ceară de pe el extrase certificate conforme.

Drept pentru care, Plenipotenţiarii şi-au depus semnătura pe prezenta Convenţie.Făcută la Haga la 18 octombrie 1907, într-un singur exemplar, care va rămâne depus la arhivele Guvernului

Olandei şi de pe care copii certificate conforme vor fi remise pe cale diplomatică Puterilor care au fost invitate la a Doua Conferinţă de Pace.

Regulamentul privitor la legile şi obiceiurile războiului pe pământ


SECŢIUNEA I

DESPRE BELIGERANŢI

CAPITOLUL 1

Despre calitatea de beligerant

Art. 1. Legile, drepturile şi datoriile războiului nu se aplică numai armatei, ci şi miliţiilor şi corpurilor de voluntari care îndeplinesc următoarele condiţii :

1. Sunt conduşi de o persoană răspunzătoare pentru subordonaţii ei ;2. Au un semn distinctiv fix şi uşor de recunoscut de la distanţă ;3. poartă armele la vedere ; şi4. Se conformează în operaţiunile lor legilor şi obiceiurilor războiului.

În ţările unde miliţiile sau corpurile de voluntari alcătuiesc armata sau fac parte din ea, acestea sunt cuprinse sub denumirea de “armată”.

Art. 2. Populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului ia în mod spontan armele pentru a lupta cu trupele năvălitoare fără să fi avut vreme să se organizeze potrivit articolului întâi va fi socotită ca beligerantă dacă ea poartă armele la vedere şi dacă respectă legile şi obiceiurile războiului.

Art. 3. Forţele armate ale Părţilor beligerante pot să se compună din combatanţi şi necombatanţi. În caz de capturare de către inamic, unii ca şi ceilalţi au drept la tratamentul prizonierilor de război.

CAPITOLUL II

Prizonierii de război

Art. 4. Prizonierii de război sunt în puterea guvernului inamic şi nu a indivizilor sau a corpurilor care i-au capturat.

Ei trebuie să fie trataţi cu omenie.Tot ce le aparţine personal, în afară de arme, cai şi documente militare, rămâne proprietatea lor.

Art. 5. Prizonierii de război pot să fie supuşi internării într-un oraş, fortăreaţă, câmp sau localitate oarecare, cu îndatorirea de a nu se depărta dincolo de anumite limite stabilite; însă ei nu pot fi închişi decât ca măsură de siguranţă neapărat trebuitoare şi numai cât timp ţin împrejurările care fac necesară această măsură.

Art. 6. Statul poate folosi, ca muncitori, prizonierii de război potrivit cu gradul şi aptitudinile lor, afară de ofiţeri. Aceste lucrări nu vor fi prea grele şi nu vor avea nici o legătură cu operaţiile de război.

Prizonierii pot fi autorizaţi să lucreze în contul administraţiilor publice ori al particularilor sau pe propria lor cheltuială.

Lucrările făcute pentru stat vor fi plătite după tarifele în vigoare pentru militarii armatei naţionale care îndeplinesc aceleaşi lucrări sau, dacă nu există asemenea tarife, după un tarif potrivit cu lucrările executate.

Când lucrările se fac pe seama altor administraţii publice sau pentru particulari, condiţiile se vor stabili de acord cu autoritatea militară.

Salariul prizonierilor va contribui la uşurarea situaţiei lor, iar prisosul le va fi numărat în momentul liberării, afară de scăderea cheltuielilor de întreţinere.

Art. 7. Guvernul în puterea căruia se găsesc prizonierii de război este dator să-i întreţină.În lipsa unei înţelegeri speciale între beligeranţi, prizonierii de război vor fi trataţi în ceea ce priveşte hrana,

adăpostul şi îmbrăcămintea, pe acelaşi picior ca trupele guvernului care-i va fi capturat.

Art. 8. Prizonierii de război vor fi supuşi legilor, regulamentelor şi ordinelor aplicate în armata statului în puterea căreia se găsesc. Orice act de nesupunere îndreptăţeşte faţă de ei măsurile de severitate necesare.

Prizonierii evadaţi, care ar fi prinşi din nou înainte de a fi putut ajunge la armata lor sau înainte de a fi părăsit teritoriul ocupat de armata care-i va fi prins, sunt pasibili de pedepse disciplinare.

Prizonierii care, după ce vor fi reuşit să evadeze, sunt făcuţi prizonieri din nou, nu sunt supuşi la nici o pedeapsă pentru fuga anterioară.

Art. 9. Fiecare prizonier de război trebuie să declare, dacă este întrebat, adevăratul sau nume şi grad, iar în cazul în care ar nesocoti regula aceasta s-ar expune la o restrângere a avantajelor acordate prizonierilor de categoria lui.

Art. 10. Prizonierii de război pot fi puşi în libertate pe cuvânt, dacă legile ţării lor le îngăduie aşa ceva, iar în asemenea caz ei sunt obligaţi, sub garanţia onoarei lor personale, să îndeplinească în mod scrupulos, atât faţă de propriul guvern, cât şi faţă de acela care i-a luat prizonieri, obligaţiile ce şi le-au asumat.

În acest caz, propriul lor guvern este dator să nu le ceară, nici să nu le primească vreun serviciu contrar cuvântului dat.

Art. 11. Un prizonier de război nu poate fi silit să accepte libertatea pe cuvânt: la fel, guvernul duşman nu este obligat să convină la cererea prizonierului care ar reclama punerea lui în libertate pe cuvânt.

Art. 12. Orice prizonier de război pus în libertate pe cuvânt şi prins din nou cu armele împotriva guvernului faţă de care se legase pe onoare, ori împotriva aliaţilor acestuia, pierde dreptul la tratamentul prizonierilor de război şi poate fi dat judecăţii.

Art. 13. Indivizii care însoţesc o armată fără să facă direct parte din ea, precum corespondenţii şi reporterii de ziare, vivandierii şi furnizorii, cad în puterea inamicului şi pe care acesta socoteşte util să-i deţină, au dreptul la tratamentul prizonierilor de război, sub condiţia să fie purtătorii unei legitimaţii din partea autorităţii militare a armatei pe care o însoţeau.

Art. 14. Se constituie, la începutul ostilităţilor în fiecare dintre statele beligerante şi eventual, în ţările neutre, care vor fi adăpostit beligeranţi pe teritoriul lor, un birou de informaţii asupra prizonierilor de război. Acest birou, însărcinat să răspundă la toate cererile despre ei, primeşte din partea diferitelor servicii competente toate indicaţiile privitoare la internări şi mutaţii la punerile în libertate pe cuvânt, la schimburi, la evadări, la internările în spitale, la decese, precum şi celelalte informaţii necesare spre a stabili şi ţine la curent o fişă individuală de război. Biroul va trebui să înscrie pe această fişă numărul matricol, numele şi prenumele, vârsta, locul de origine, gradul, corpul de trupă, rănile, data şi locul capturării, a internării, a rănilor şi a morţii, precum şi alte observaţii deosebite. Fişa individuală va fi remisă guvernului celuilalt beligerant după încheierea păcii.

Biroul de informaţii este, de asemenea, însărcinat să culeagă şi să centralizeze toate obiectele de folosinţă personală, valori, scrisori etc. care vor fi găsite pe câmpurile de luptă sau vor fi părăsite de prizonierii liberaţi pe cuvânt, schimbaţi, evadaţi sau decedaţi prin spitale şi ambulanţe, şi să le trimită celor interesaţi.

Art. 15. Societăţile de ajutor pentru prizonierii de război, legalmente constituie după legea ţării lor şi având ca scop să fie mijlocitorii acţiunii de caritate, vor primi din partea beligeranţilor, pentru ele şi pentru agenţii lor, formal acreditaţi, toate înlesnirile în limitele impuse de necesităţile militare şi de regulile administrative, pentru a îndeplini cu adevărat sarcina lor umanitară. Delegaţii acestor societăţi vor putea să fie admişi a împărţi ajutoare în depozitele de internare, precum şi-n locurile de etapă ale prizonierilor repatriaţi, printr-o permisie personală acordată de autoritatea militară şi luându-şi obligaţia în scris de a se supune tuturor măsurilor de ordine şi de poliţie prescrise de acea autoritate.

Art. 16. Biroul de informaţii se bucură de scutirea taxei de porto. Scrisorile, mandatele şi trimiterile băneşti, precum şi pachetele poştale destinate prizonierilor d război sau expediate de ei vor fi scutite de toate taxele poştale, atât în ţările de origine şi de destinaţie, cât şi în ţările tranzitate.

Donaţiile şi ajutoarele în natură destinate prizonierilor de război vor fi admise cu scutire de toate taxele de intrare, precum şi taxele de transport pe căile ferate exploatate de stat.

Art. 17. Ofiţerii prizonieri vor primi solda la care au dreptul ofiţerii de acelaşi grad din ţara unde sunt reţinuţi, în contul restituirii de către guvernul lor.

Art. 18. Toată libertatea este lăsată prizonierilor de război pentru practicarea religiei lor, inclusiv asistarea la serviciile culturii lor, cu singura condiţie ca să se supună măsurilor de ordine şi de poliţie prevăzute de autoritatea militară.

Art. 19. Testamentele prizonierilor de război sunt primite sau întocmite în aceleaşi condiţii ca şi pentru militarii armatei naţionale.

Se vor urma, de asemenea, aceleaşi reguli în privinţa actelor constatatoare de moarte, ca şi pentru îngroparea prizonierilor de război, ţinându-se seama de gradul şi de rangul lor.

Art. 20. După încheierea păcii, repatrierea prizonierilor de război se va face în cel mai scurt termen cu putinţă.

CAPITOLUL III

Bolnavii şi răniţii

Art. 21. Obligaţiile beligeranţilor privitoare la serviciul bolnavilor şi răniţilor sunt prescrise de Convenţia de la Geneva.

SECŢIUNEA A II-A

OSTILITĂŢILE

CAPITOLUL I

Mijloacele de a vătăma pe inamic, asedii şi bombardamente

Art. 22. Beligeranţii nu au un drept nelimitat în privinţa alegerii mijloacelor de a vătăma pe inamic.

Art. 23. În afară de interdicţiile stabilite prin convenţii speciale, este mai ales interzis :(a) a se întrebuinţa otravă sau arme otrăvite ;(b) a ucide sau a răni prin trădare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice ;(c) a ucide sau a răni pe un inamic care, predând armele sau nemaiavând mijloace să se apere, s-a predat fără

condiţii ;(d) a declara că nimeni nu va fi cruţat ;(e) a folosi arme, proiectile sau materii de natură să pricinuiască suferinţe fără rost ;(f) a folosi fără îndreptăţire pavilionul de parlamentare, drapelul naţional sau insignele militare şi uniforma

inamicului, precum şi semnele distinctive ale Convenţiei de la Geneva ;(g) a distruge sau sechestra proprietăţile inamice, afară de cazul când aceste distrugeri sau sechestrări ar fi

neapărat impuse de nevoile războiului;(h) a declara stinse, suspendate sau neprimite în justiţie drepturile şi acţiunile naţionalilor părţii adverse.

Art. 24. Şireteniile de război şi întrebuinţarea de mijloace necesare spre a procura informaţii despre inamic în privinţa termenului sunt socotite ca licite.

Art. 25. Este interzis a ataca sau bombarda, prin orice fel de mijloc, oraşele, satele, locuinţele sau clădirile care nu sunt apărate.

Art. 26. Comandantul trupelor de atac, înainte de a porni bombardamentul, şi afară de cazul unui atac forţat, va trebui să facă tot ce depinde de el spre a preveni autorităţile.

Art. 27. În asediu şi bombardamente trebuie luate toate măsurile necesare pentru a cruţa, pe cât posibil, clădirile destinate cultelor, artelor, ştiinţelor şi binefacerii, monumentele istorice, spitalele şi locurile de adunare pentru bolnavi şi răniţi, cu condiţia ca aceste clădiri să nu fie întrebuinţate în acelaşi timp într-un scop militar.

Datoria asediaţilor este să marcheze aceste clădiri sau locuri de adunare prin semne vizibile speciale, care vor fi dinainte aduse la cunoştinţa asediatorului.

Art. 28. Este interzisă jefuirea unui oraş sau locuinţă chiar luată cu asalt.

CAPITOLUL II

Spionii

Art. 29. Nu poate fi socotit ca spion decât individul care, lucrând pe ascuns sub pretexte mincinoase, adună ori încearcă să adune informaţii în zona de operaţii a unui beligerant, cu intenţia de a le comunica părţii adverse.

De aceea, militarii nedeghizaţi care au pătruns în zona de operaţii a armatei inamice în scopul de a culege informaţii nu sunt consideraţi ca spioni. Tot aşa, nu sunt consideraţi spioni : militarii şi nemilitarii care-şi îndeplinesc pe faţă misiunea, fiind însărcinaţi să transmită telegrame destinate fie propriei lor armate, fie armatei inamice. Fac parte din această categorie şi indivizii trimişi în balon ca să transmită telegramele şi, în genere, ca să întreţină comunicaţiile între diferitele părţi ale unei armate sau ale unui teritoriu.

Art. 30. Spionul prins asupra faptului nu va putea fi pedepsit fără o prealabilă judecată.

Art. 31. Spionul care, după ce a ajuns la armata căreia îi aparţine, este prins mai târziu de inamic, a tratat ca prizonier de război şi nu suferă nici o răspundere pentru actele lui anterioare de spionaj.

CAPITOLUL III

Drapelurile albe de parlamentar

Art. 32. Este socotit parlamentar individul autorizat de unul din beligeranţi să intre în tratative cu celălalt şi care se prezintă cu drapelul alb. El are drept la inviolabilitate, împreună cu trompetistul, toboşarul, portdrapelul şi interpretul care l-ar întovărăşi.

Art. 33. Şeful căruia îi este trimis un parlamentar nu-i obligat să-l primească în orice împrejurare.El poate lua toate măsurile necesare ca să-l împiedice pe parlamentar de a se folosi de misiunea lui ca să se

informeze.El are dreptul, în caz de abuz, să-l reţină provizoriu pe parlamentar.

Art. 34. Parlamentarul îşi pierde drepturile de inviolabilitate dacă se dovedeşte, în mod sigur şi fără putinţă de tăgadă, că s-a folosit de situaţia lui privilegiată ca să provoace ori să săvârşească un act de trădare.

CAPITOLUL IV

Capitulările

Art. 35. Capitulările stabilite între Părţile contractante trebuie să ţină seama de regulile onoarei militare.Odată încheiate, ele trebuie respectate în mod scrupulos de ambele părţi.

CAPITOLUL V

Armistiţiul

Art. 36. Armistiţiul întrerupe operaţiile de război printr-un acord mutual între Părţile beligerante. Dacă durata nu s-a fixat, Părţile beligerante pot relua operaţiile oricând, sub condiţia ca inamicul să fie avertizat în timpul cuvenit, conform condiţiilor armistiţiului.

Art. 37. Armistiţiul poate fi general sau local. Cel dintâi face să înceteze pretutindeni operaţiile de război ale statelor beligerante ; al doilea, numai între anumite părţi ale armatelor beligerante şi într-un spaţiu determinat.

Art. 38. Armistiţiul trebuie să fie notificat oficial şi în timp util autorităţilor competente şi trupelor. Ostilităţile sunt întrerupte îndată după notificare sau la termenul convenit.

Art. 39. Depinde de părţile contractante ca să stabilească, printre clauzele armistiţiului raporturile ce s-ar putea avea pe teatrul războiului, cu populaţiile şi între ele.

Art. 40. Orice nesocotire gravă a armistiţiului de către una din părţi îi dă celeilalte dreptul să-l denunţe, şi, în caz de urgenţă, chiar să reia de îndată ostilităţile.

Art. 41. Nesocotirea clauzelor de armistiţiu din partea unor particulari, acţionând din iniţiativa lor, dă dreptul numai la cererea de pedepsire a vinovaţilor şi, dacă este cazul, la o despăgubire pentru pagubele suferite.

SECŢIUNEA A III-A

DESPRE AUTORITATEA MILITARĂ PE TERITORIUL STATULUI INAMIC

Art. 42. Un teritoriu este socotit ocupat când se găseşte de fapt sub autoritatea armatei inamice.Ocupaţia nu se întinde decât asupra teritoriilor unde această autoritate este stabilită şi în măsură să se exercite.

Art. 43. Autoritatea puterii legale fiind de fapt trecută în mâinile ocupantului, acesta va lua toate măsurile ce depind de el în scopul de a restabili şi a asigura, pe cât cu putinţă, ordinea şi viaţa publică, respectând în afară de împiedicări absolute, legile în vigoare în ţară.

Art. 44. Este interzis unui beligerant să silească populaţia unui teritoriu ocupat a da informaţii despre armata celuilalt beligerant sau despre mijloacele lui de apărare.

Art. 45. Este interzis de a se constrânge populaţia unui teritoriu ocupat să depună jurământ puterii inamice.

Art. 46. Onoarea şi drepturile de familie, viaţa indivizilor şi proprietatea privată, precum şi credinţele religioase şi exerciţiul cultelor trebuie respectate.

Proprietatea privată nu poate fi confiscată.

Art. 47. Jaful este categoric interzis.

Art. 48. Dacă ocupantul ia, din teritoriul ocupat, impozitele, dările şi taxele stabilite în folosul statului, el o face, pe cât cu putinţă, după regulile de aşezare şi de repartiţie în vigoare; iar de aici va urma pentru el îndatorirea să acopere cheltuielile de administraţie ale teritoriului ocupat în măsura în care guvernul legal era ţinut la fel.

Art. 49. Dacă, în afară de impozitele arătate prin articolul precedent, ocupantul ridică alte contribuţii băneşti din teritoriul ocupat, acestea nu vor putea fi decât pentru nevoile armatei sau administrării acestui teritoriu.

Art. 50. Nici o pedeapsă colectivă, bănească sau de alt fel, nu va putea fi pronunţată contra populaţiilor din pricina faptelor individuale de care ele nu ar putea fi socotite ca solidar răspunzătoare.

Art. 51. Nici o contribuţie nu va fi încasată decât pe temeiul unui ordin scris şi sub răspunderea unui general şef.

Pe cât cu putinţă, nu se va proceda la această încasare decât după regulile de aşezare şi de repartiţie a impozitelor în vigoare.

Pentru orice contribuţie, contribuabililor li se va elibera chitanţă.

Art. 52. Rechiziţii în natură şi servicii nu vor putea fi cerute comunelor sau locuitorilor decât pentru nevoile armatei de ocupaţie. Ele vor fi potrivite cu mijloacele ţării şi de aşa fel încât să nu impună pentru populaţii îndatorirea de a lua parte la operaţiile de război împotriva patriei lor.

Aceste rechiziţii şi aceste servicii nu vor fi cerute decât cu autorizarea comandantului din localitatea ocupată.Prestaţiile în natură vor fi plătite în numerar, pe cât cu putinţă ; în caz contrar, ele vor fi constatate prin

chitanţe, iar plata sumelor datorate se va face cât mai repede cu putinţă.

Art. 53. Armata care ocupă un teritoriu nu va putea sechestra decât numerarul sau fondurile şi valorile exigibile aparţinând de proprietatea satului, depozitele de arme, mijloacele de transport, magaziile şi aprovizionările şi, în genere, orice proprietate mobiliară a statului, care, prin natura ei, serveşte operaţiunilor de război.

Toate mijloacele destinate pe pământ, pe mare şi în aer, la transmiterea de ştiri, la transportarea persoanelor sau a lucrurilor în afară de cazurile reglementate de dreptul maritim, cum şi depozitele de arme şi, în genere, orice fel de muniţii de război pot fi sechestrate, chiar dacă aparţin unor persoane private, dar vor trebui să fie restituite, iar despăgubirile se vor reglementa la stabilirea păcii.

Art. 54. Cablurile submarine legând un teritoriu ocupat cu un teritoriu neutru nu vor fi distruse sau sechestrate decât în cazul unei nevoi absolute. Ele vor trebui, de asemenea, restituite, iar despăgubirile se vor reglementa la încheierea păcii.

Art. 55. Statul ocupant nu se va socoti decât ca administrator şi uzufructuar al clădirilor publice, imobilelor, pădurilor şi exploatărilor agricole aparţinând statului inamic şi aflate în ţinutul ocupat. El va trebui să conserve fondul acestor proprietăţi şi să le administreze potrivit regulilor de uzufruct.

Art. 56. Bunurile comunelor, cele ale stabilimentelor închinate cultelor, carităţii şu instrucţiei, artelor şi ştiinţelor, chiar aparţinând statului, vor fi tratate ca proprietate privată.

Orice sechestrare, distrugere sau degradare cu intenţie a unor asemenea stabilimente, monumente istorice, opere de artă şi de ştiinţă este interzisă şi trebuie să fie urmărită.

Convenţia privitoare la drepturile şi îndatoririle Puterilor şi persoanelor neutre în caz de război terestru


(Indicarea Puterilor Contractante)

În vederea unei mai bune precizări a drepturilor şi datoriilor Puterilor neutre în caz de război pe uscat şi a

reglementării situaţiei beligeranţilor refugiaţi pe teritorii neutre ;Dorind, de asemenea, să definească calitatea de neutru, aşteptând să fie posibil a reglementa, în ansamblul

său, situaţia particularilor neutri în raporturile lor cu beligeranţii ;Au hotărât să încheie o Convenţie în acest scop şi, în consecinţă, şi-au numit Plenipotenţiarii, anume :

(Desemnarea Plenipotenţiarilor),

Care, după ce şi-au depus deplinele puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, au convenit dispoziţiile următoare :

CAPITOLUL I

Despre drepturile şi datoriile Puterilor neutre Art. 1. Teritoriul Puterilor neutre este inviolabil. Art. 2. Este interzis beligeranţilor de a face să treacă prin teritoriul unei Puteri neutre trupe ori convoaie, fie

de muniţii, fie de aprovizionări. Art. 3. Este, de asemenea, interzis beligeranţilor :(a) a instala pe teritoriul unei Puteri neutre o staţie radiotelegrafică sau orice aparat menit a servi drept mijloc

de comunicare cu forţe beligerante pe uscat sau pe mare ;(b) a se folosi de orice instalaţie de acest fel, stabilită de dânşii înainte de război, pe teritoriul Puterii neutre

într-un scop exclusiv militar şi care n-a fost deschisă serviciului de corespondenţă publică. Art. 4. Corpuri de combatanţi nu pot fi formate, nici birouri de înrolare nu pot fi deschise pe teritoriul unei

Puteri neutre, în profitul beligeranţilor. Art. 5. O Putere neutră nu trebuie să îngăduie pe teritoriul ei nici unul din actele arătate în articolele 2-4.Ea nu este datoare să pedepsească actele contrare neutralităţii, decât dacă aceste acte au fost săvârşite pe

propriul ei teritoriu Art. 6. Răspunderea unei Puteri neutre nu este angajată prin faptul că indivizii trec în mod izolat graniţa

pentru a se pune în serviciul unuia dintre beligeranţi. Art. 7. O Putere neutră nu este datoare să împiedice exportul sau tranzitul pe seama unuia sau altuia dintre

beligeranţi, de arme, muniţii şi, în genere, de tot ce poate folosi unei armate sau unei flote. Art. 8. O Putere neutră nu este datoare să interzică sau să restrângă beligeranţilor folosinţa cablurilor

telegrafice ori telefonice, precum şi a aparatelor de telegraf fără fir, care sunt fie proprietatea sa, fie a companiilor ori a particularilor.

Art. 9. Toate măsurile restrictive ori prohibitive luare de o Putere neutră cu privire la materiile arătate în

articolele 7 şi 8 vor trebui să fie uniform aplicate de ea beligeranţilor.Puterea neutră va veghea ca aceeaşi obligaţie să fie respectată de către companiile sau particularii proprietari

de cabluri telegrafice şi telefonice, sau de aparate de telegraf fără fir.

Art. 10. Nu poate fi considerat ca un act ostil din partea unei Puteri neutre faptul de a respinge, chiar cu forţa, atingerile la neutralitatea sa.

CAPITOLUL II

Despre beligeranţii internaţi şi răniţii îngrijiţi la neutri Art. 11. Puterea neutră care primeşte pe teritoriul său trupe aparţinând armatelor beligerante le va interna, pe

cât posibil, departe de teatrul de război.Ea va putea să le interneze în lagăre şi chiar să le închidă în fortăreţe sau în alte locuri pregătite în acest scop.Ea va hotărî dacă ofiţerii pot fi lăsaţi în libertate pe cuvânt, luându-şi obligaţia să nu părăsească teritoriul

neutru fără autorizare. Art. 12. În lipsa unei convenţii speciale, Puterea neutră va da internaţilor hrană, îmbrăcăminte şi ajutoarele

reclamate de spiritul umanitar.La încheierea păcii, se va face despăgubirea cheltuielilor ocazionate de internare. Art. 13. Puterea neutră care primeşte prizonierii de război evadaţi îi va lăsa în libertate. Dacă le îngăduie

şederea pe teritoriul său, ea poate să le hotărască o reşedinţă.Aceeaşi dispoziţie se aplică prizonierilor de război aduşi de trupe care se refugiază pe teritoriul Puterii neutre. Art. 14. O Putere neutră va putea autoriza trecerea prin teritoriul ei a răniţilor sau bolnavilor aparţinând

armatelor beligerante, sub rezerva că trenurile care îi vor aduce nu vor transporta nici personal, nici material de război. Într-un asemenea caz, Puterea neutră este datoare să ia măsurile de siguranţă şi de control necesare.

Răniţii ori bolnavii aduşi în aceste condiţii pe teritoriul neutru de către unul dintre beligeranţi şi care ar aparţine armatei adverse vor trebui să fie păziţi de către Puterea neutră în aşa fel încât să nu mai poată lua parte la operaţiunile de război. Această Putere va avea aceleaşi datorii în ceea ce priveşte răniţii sau bolnavii celeilalte armate, care i-ar fi încredinţaţi.

Art. 15. Convenţia de la Geneva se aplică bolnavilor şi răniţilor internaţi pe teritoriul neutru.

CAPITOLUL IIIDespre persoanele neutre

Art. 16. Sunt considerate ca persoane neutre naţionalii unui stat care nu ia parte la război. Art. 17. Un neutru nu poate să beneficieze de neutralitatea sa.(a) dacă comite acte ostile contra unui beligerant ;(b) dacă înfăptuieşte acte în favoarea unui beligerant, mai ales dacă se angajează în mod voluntar în serviciul

forţelor armate ale uneia dintre Părţi.Într-un asemenea caz, neutrul nu va fi tratat mai riguros de către beligerantul contra căruia el a renunţat la

neutralitatea decât ar fi tratat, pentru aceleaşi fapte, un naţional al celuilalt stat beligerant. Art. 18. Nu vor fi socotite ca acte făcute în favoarea unuia dintre beligeranţi, în înţelesul articolului 17, litera

(b) :(a) furniturile făcute sau împrumuturile acordate unui dintre beligeranţi, cu condiţia ca furnizorul sau

împrumutătorul să nu locuiască nici teritoriul celuilalt beligerant, nici teritoriul ocupat de el şi ca furniturile să nu provină din aceste teritorii ;

(b) serviciile aduse în materie de poliţie sau de administraţie civilă.

CAPITOLUL IVDespre materialul căilor ferate

Art. 19. Materialul căilor ferate provenind din teritoriul Puterilor neutre, fie că aparţine acestor Puteri sau

unor societăţi ori unor persoane private, şi care pot fi recunoscute ca atare, nu va putea fi rechiziţionat şi

întrebuinţat de către unul din beligeranţi decât în cazul şi în măsura cerută de o neapărată nevoie. Acest material va fi trimis cât mai repede cu putinţă în ţara de origine.

Puterea neutră va putea, de asemenea, în caz de trebuinţă, a reţine şi întrebuinţa până la cuvenita sumă materialul provenind din teritoriul Puterii beligerante.

O despăgubire va fi plătită din amândouă părţile, proporţional cu materialul întrebuinţat şi cu durata întrebuinţării.

CAPITOLUL VDispoziţii finale

Art. 20. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu sunt aplicabile decât în Puterile contractante şi numai dacă

beligeranţii sunt toţi părţi la Convenţie. Art. 21. Prezenta Convenţie va fi ratificată cât mai curând posibil.Ratificările vor fi depuse la Haga.Prima depunere de ratificare va fi constatată printr-un proces-verbal semnat de reprezentanţii Puterilor care au

luat parte la aceasta şi de către ministrul afacerilor externe al Olandei.Depunerile ulterioare de ratificare se vor face printr-o notificare scrisă, adresată Guvernului Olandei şi însoţită

de instrumentul de ratificare.Copie certificată, conformă cu procesul-verbal referitor la prima depunere de ratificare, notificările

menţionate la alineatul precedent, precum şi instrumentele de ratificare vor fi imediat remise, prin grija Guvernului Olandei şi pe cale diplomatică, Puterilor participante la a Doua Conferinţă de Pace, precum şi celorlalte Puteri care vor adera la Convenţie. În cazurile vizate în alineatul precedent, zisul Guvern le va face în acelaşi timp cunoscut data la care a primit notificarea.

Art. 22. Puterile nesemnatare sunt admise să adere la prezenta Convenţie.Puterea care doreşte să adere îşi notifică în scris intenţia Guvernului Olandei, transmiţându-i actul de aderare,

care va fi depus în arhivele zisului Guvern.Acest guvern va transmite imediat celorlalte Puteri copie certificată, conformă cu notificarea, precum şi de pe

actul de aderare, indicând data la care a primit notificarea. Art. 23. Prezenta Convenţie va produce efect, pentru Puterile care vor participa la prima depunere de

ratificare, la şaizeci de zile de la data procesului-verbal al acestei depuneri, iar pentru Puterile care vor ratifica ulterior sau adera, la şaizeci de zile după ce notificarea ratificării sau aderării lor va fi primită de către Guvernul Olandei.

Art. 24. Dacă se întâmplă ca una din Puterile contractante să dorească să denunţe prezenta Convenţie,

denunţarea va fi notificată în scris Guvernului Olandei, care va comunica imediat tuturor celorlalte Puteri o copie certificată, conformă cu notificarea, aducându-le la cunoştinţă data la care a primit-o.

Denunţarea nu va avea produce efecte decât faţă de Puterea care o va notifica şi la un an după ce notificarea va parveni Guvernului Olandei.

Art. 25. Un registru ţinut de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va indica data depunerii ratificării

efectuate în virtutea articolului 21, alineatele 3 şi 4, precum şi data la care vor fi primite notificările de aderare (articolul 22, alineatul 2), sau de denunţare (articolul 24, alineatul 1).

Fiecare Putere contractantă este admisă să ia cunoştinţă de acest registru şi să ceară extrase certificate

conform. Drept pentru care, Plenipotenţiarii şi-au pus semnătura pe prezenta Convenţie. Făcută la Haga, la 18 octombrie 1907, într-un singur exemplar, care va rămâne depus în arhivele Guvernului

Olandei şi de pe care copii, certificate conform, se vor remite pe cale diplomatică Puterilor invitate la a Doua Conferinţă de Pace.

Convenţie pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

Haga, 14 mai 1954

Înaltele Părţi Contractante,

Constatând că bunurile culturale au suferit daune grave în cursul ultimelor conflicte şi că, în urma dezvoltării tehnicii războiului, sunt din ce în ce mai mult ameninţate de distrugere;

Convinse fiind că pagubele aduse bunurilor culturale aparţinând oricărui popor constituie pagube aduse patrimoniului cultural al întregii omeniri, dat fiind că fiecare popor îşi aduce contribuţia la cultura mondială;

Considerând că conservarea patrimoniului cultural reprezintă o mare importanţă pentru toate popoarele lumii şi că este importantă să se asigure acestui patrimoniu cultural reprezintă o mare importanţă pentru toate popoarele lumii şi că este important să se asigure acestui patrimoniu o protecţie internaţională;

Călăuzite de principiile privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, stabilite în Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907 şi în Pactul de la Washington din 15 aprilie 1935;

Considerând că, pentru a fi eficace, protecţia acestor bunuri trebuie organizată în timp de pace prin măsuri atât naţionale, cât şi internaţionale;

Hotărâte să ia toate măsurile posibile pentru a proteja bunurile culturale;Au convenit asupra dispoziţiilor ce urmează :

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale privind protecţia bunurilor culturale

Definirea bunurilor culturale

Art. 1. Conform prezentei Convenţii, sunt socotite bunuri culturale, oricare ar fi originea sau proprietarul lor :(a) bunurile, mobile sau imobile, care prezintă o mare importanţă pentru patrimoniul cultural al popoarelor,

cum sunt monumentele de arhitectură, de artă, istorice, religioase sau laice, terenurile arheologice, grupurile de construcţii, care, în ansamblu, prezintă un interes istoric sau artistic, operele de artă, manuscrisele, cărţile şi alte obiecte de interes artistic, istoric sau arheologic, precum şi colecţiile ştiinţifice şi colecţiile importante de cărţi, arhive sau de reproduceri ale bunurilor definite mai sus;

(b) edificiile a căror destinaţie principală şi efectivă este de a conserva sau de a expune bunurile culturale mobile definite la alineatul (1), cum sunt muzeele, marile biblioteci, depozitele de arhive, precum şi adăposturile destinate să protejeze, în caz de conflict armat, bunurile culturale mobile definite la alineatul (a);

(c) centrele în cuprinsul cărora se află un număr considerabil de bunuri culturale, aşa cum sunt definite la alineatele (a) şi (b), denumite “centrele monumentale”.

Protecţia bunurilor culturale

Art. 2. În sensul prezentei Convenţii, protecţia bunurilor culturale include ocrotirea şi respectul acestor bunuri.

Ocrotirea bunurilor culturale

Art. 3. Înaltele Părţi Contractante se obligă să pregătească încă din timp de pace ocrotirea bunurilor culturale situate pe propriul lor teritoriu împotriva efectelor posibile ale unui conflict armat, luând măsurile pe care le consideră potrivite.

Respectarea bunurilor culturale

Art. 4. 1. Înaltele Părţi Contractante se obligă să respecte bunurile culturale atât pe teritoriul lor propriu, cât şi pe teritoriul altor Înalte Părţi Contractante, abţinându-se de la folosirea acestor bunuri, a dispozitivelor lor de protecţie şi a împrejmuirilor lor imediate în scopuri care ar putea expune aceste bunuri distrugerii sau deteriorării în caz de conflict armat şi de la orice act ostil împotriva lor.

2. Nu se face derogare de la obligaţiile definite la paragraful 1 al prezentului articol decât în cazurile când o necesitate militată cere în mod imperios o asemenea derogare.

3. În afară de aceasta, Înaltele Părţi Contractante se obligă să prevină şi, la nevoie, să oprească orice act de furt, jefuire sau însuşire ilegală de bunuri culturale, sub orice formă ar fi practicat, precum şi orice act de vandalism împotriva bunurilor menţionate. Ele se vor abţine de la rechiziţionarea bunurilor culturale mobile situate pe teritoriul unei alte Înalte Părţi Contractante.

4. Ele se vor abţine de la orice măsură de represalii împotriva bunurilor culturale.5. O Înaltă Parte Contractantă nu se poate elibera de obligaţiile stipulate în prezentul articol faţă de o Înaltă

Parte Contractantă pe motivul că aceasta din urmă nu a aplicat măsurile de ocrotire prevăzute de articolul 3.

Ocupaţia

Art. 5. 1. Înaltele Părţi Contractante care ocupă total sau parţial teritoriul unei alte Înalte Părţi Contractante sunt obligate să sprijine în măsura posibilului, eforturile autorităţilor naţionale competente ale teritoriului ocupat, în scopul asigurării ocrotirii şi conservării bunurilor culturale ale acestuia.

2. Dacă este necesară o intervenţie de urgenţă pentru conservarea bunurilor culturale situate pe teritoriul ocupat şi păgubite prin operaţiuni militare şi dacă autorităţile naţionale competente nu pot să ia asemenea măsuri, Puterea ocupantă va lua, în limitele posibilului, măsurile de conservare cele mai necesare, în strânsă colaborare cu aceste autorităţi.

3. Orice Înaltă Parte Contractantă, al cărei guvern este considerat ca guvernul lor legitim de către membrii unei mişcări de rezistenţă, va atrage, dacă îi este posibil, atenţia acestor membrii asupra obligaţiei de a îndeplini dispoziţiile care se referă la respectarea bunurilor culturale.

Semnalizarea bunurilor culturale

Art. 6. Conform dispoziţiilor articolului 16, bunurile culturale pot fi revăzute cu un semn distinctiv de natură să înlesnească identificarea lor.

Măsuri de ordin militar

Art. 7. 1. Înaltele Părţi Contractante se obligă să introducă, încă din timp de pace, în regulamentele sau instrucţiunile pentru uzul trupelor lor, dispoziţii de natură să asigure respectarea prezentei Convenţii şi să imprime, încă din timp de pace, personalului forţelor armate un spirit de respect faţă de cultură şi bunurile culturale ale tuturor popoarelor.

2. Ele se obligă să pregătească sau să stabilească, încă din timp de pace, în cadrul forţelor armate, servicii sau un personal specializat, a căror misiune va fi de a veghea la respectarea bunurilor culturale şi de a colabora cu autorităţile civile însărcinate cu ocrotirea acestor bunuri.

CAPITOLUL II

Despre protecţia specială

Acordarea protecţiei speciale

Art. 8. 1. Pot fi puse sub protecţie specială un număr restrâns de adăposturi, destinate să protejeze bunuri culturale imobile de foarte mare importanţă, cu condiţia :

(a) ca ele să se găsească la o distanţă suficientă de un mare centru industrial sau orice alt obiectiv militar important care constituie un punct vulnerabil, ca de exemplu un aerodrom, o staţie de radiodifuziune, un stabiliment care lucrează pentru apărarea naţională, un port sau o staţie de cale ferată de o anumită importanţă sau o mare cale de comunicaţie ;

(b) să nu fie folosite în scopuri militare.2. Un adăpost pentru bunurile culturale mobile poate, de asemenea, să fie pus sub protecţie specială, oricare ar

fi locul unde este situat, dacă este construit în aşa fel încât după toate probabilităţile bombardamentele nu i-ar putea pricinui pagube.

3. Se consideră că un centru monumental este întrebuinţat în scopuri militare atunci când el este folosit pentru deplasări de personal sau de material militar, chiar şi în tranzit. De asemenea, atunci când în acest centru monumental se desfăşoară activităţi legate direct de operaţiile militare, de cantonare a personalului militar sau de producţie de materiale de război.

4. Nu se consideră folosite în scopuri militare supravegherea unuia din bunurile culturale enumerate la paragraful 1 de către paznici înarmaţi, care sunt autorizaţi special în acest scop, sau prezenţa pe lângă acest bun cultural a forţelor de poliţie, însărcinate în mod normal să asigure ordinea publică.

5. Dacă unul din bunurile culturale enumerate la primul paragraf al prezentului articol este situat în apropierea unui obiectiv militar important în sensul acestui paragraf, el va putea totuşi să fie pus sub protecţie specială dacă Înalta Partea Contractantă care se cere aceasta îşi asumă obligaţia, în caz de conflict armat, de a nu folosi obiectivul în discuţie şi, îndeosebi, dacă e vorba de un port, de o staţie de cale ferată sau de un aerodrom de a evita orice trafic prin aceste obiective. În acest caz, devierea traficului trebuie organizată încă din timp de pace.

6. Protecţia specială se acordă bunurilor culturale prin înscrierea lor în “Registrul internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială”. Această înscriere poate fi făcută numai în conformitate cu dispoziţiile prezentei Convenţii şi în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare.

Imunitatea bunurilor culturale sub protecţie specială

Art. 9. Înaltele Părţi Contractante se obligă să asigure imunitatea bunurilor culturale sub protecţie specială, abţinându-se, de îndată ce s-a făcut înscrierea în Registrul internaţional, de la orice act de ostilitate faţă de ele, şi cu excepţia cazurilor prevăzute la paragraful 5 al articolului 8, de la orice utilizare a acestor bunuri sau a împrejurărilor lor în scopuri militare.

Semnalizare şi control

Art. 10. În cursul unui conflict armat, la bunurile culturale sub protecţie specială trebuie să fie prevăzute cu semnul distinctiv definit la articolul 16 şi să fie supuse unui control cu caracter internaţional, aşa cum este prevăzut în regulamentul de aplicare.

Retragerea imunităţii

Art. 11. 1. Dacă una din Înaltele Părţi Contractante comite o violare a obligaţilor luate pe baza articolului 9 în legătură cu un bun cultural sau o protecţie specială, Partea adversă este eliberată, atât timp cât această violare se menţine, de obligaţia ei de a asigura imunitatea bunului în discuţie. Totuşi, oricând îi este cu putinţă, ea va face în prealabil somaţia de a se pune capăt acestei violări într-un termen rezonabil.

2. În afară de cazul prevăzut în primul paragraf al acestui articol, imunitatea unui bun cultural sub protecţie specială nu poate fi retrasă decât în cazuri excepţionale, determinate de necesităţile militare de neînlăturat, şi numai atât timp cât asemenea necesităţi se menţin. Necesitatea poate fi constatată numai de către şeful unei formaţiuni egale sau superioare ca importanţă unei divizii. În toate cazurile în care împrejurările îngăduie, hotărârea de retragere a imunităţii va fi notificată Părţii adverse cu suficient timp înainte.

3. Partea care retrage imunitatea trebuie să informeze despre aceasta, în timpul cel mai scurt cu putinţă, în scris şi cu arătarea motivelor, pe comisarul general pentru bunurile culturale prevăzute în regulamentul de aplicare.

CAPITOLUL III

Despre transporturile de bunuri culturale

Transporturi sub protecţie specială

Art. 12. 1. Un transport afectat exclusiv transferului de bunuri culturale, poate, la cererea Înaltei Părţi Contractante interesate, să fie efectuat sub protecţie specială, în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare.

2. Transportul sub protecţie specială va avea loc sub supravegherea cu caracter internaţional prevăzută în regulamentul de aplicare şi va fi prevăzut cu semnul distinctiv definit în articolul 16.

3. Înaltele Părţi Contractante se vor abţine de la orice act de ostilitate faţă de un transport sub protecţie specială.

Transportul în caz de urgenţă

Art. 13. 1. Dacă una din Înaltele Părţi Contractante consideră că securitatea anumitor bunuri culturale necesită transferul acestora şi că problema este atât de urgentă încât procedura prevăzută la articolul 12 nu poate fi urmată, îndeosebi la începutul unui conflict armat, transportul poate fi prevăzut cu semnul distinctiv definit la articolul 16, în cazul că n-a făcut obiectul unei cereri de imunitate, în sensul articolului 12, care a fost respinsă. În măsura posibilului, trebuie făcută notificarea despre transport Părţilor adverse. Un transport îndrumat către teritoriul unei alte ţări nu va putea, în nici un caz, să fie prevăzut cu semnul distinctiv dacă imunitatea nu i-a fost acordată în mod expres.

2. Înaltele Părţi Contractante vor lua, în măsura posibilului, precauţiile necesare pentru ca transporturile prevăzute în primul paragraf al acestui articol şi purtând semnul distinctiv să fie ocrotite împotriva unor acte ostile îndreptate împotriva lor.

Imunitatea de confiscare, de captură şi de priză

Art. 14. 1. Se bucură de imunitate de confiscare, de captură şi de priză :(a) bunurile culturale care beneficiază de protecţia prevăzută la articolul 12 sau de aceea prevăzută la articolul

13 ;(b) mijloacele de transport afectate exclusiv transferului acestor bunuri ;2. În prezentul articol nimic nu limitează dreptul de vizită şi de control.

CAPITOLUL IV

Despre personal

Personalul

Art. 15. Personalul afectat protecţiei bunurilor culturale trebuie, în măsura în care cerinţele societăţii o permit, să fie respectat în interesul păstrării acestor bunuri, iar dacă acest personal cade în mâinile Părţii adverse, va trebui să i se permită continuarea exercitării funcţiunilor sale, va trebui să i se permită continuarea exercitării

funcţiunilor sale, în caz că bunurile culturale de care este răspunzător au căzut, de asemenea, în mâinile Părţii adverse.

CAPITOLUL V

Despre semnul distinctiv

Semnul Convenţiei

Art. 16. 1. Semnul distinctiv al Convenţiei constată dintr-un scut ascuţit jos, împărţit în patru părţi, cu liniile încrucişate oblic, în culorile albastru şi alb (un scut format dintr-un careu albastru, unul din unghiuri formând vârful scutului, şi dintr-un triunghi albastru deasupra careului, ambele delimitând un triunghi alb de fiecare parte).

2. Semnul este folosit izolat sau repetat de trei ori în formaţie triunghiulară (un semn jos), în condiţiile prevăzute la articolul 17.

Folosirea semnului

Art. 17. 1. Semnul distinctiv repetat de trei ori poate fi folosit numai pentru :(a) bunurile culturale imobile ;(b) transporturile de bunuri culturale în condiţiile prevăzute la articolele 12 şi 13 ;(c) adăposturile improvizate, în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare.2. Semnul distinctiv poate fi folosit izolat numai pentru :(a) bunurile culturale care nu se află sub protecţie specială ;(b) persoanele cărora li s-au încredinţat funcţiuni de control conform regulamentului de aplicare ;(c) personalul afectat protecţiei bunurilor culturale ;(d) cărţile de identitate menţionate în regulamentul de aplicare.3. În caz de conflict armat, este interzisă folosirea semnului distinctiv în alte cazuri decât cele menţionate în

paragrafele precedente ale acestui articol sau folosirea în orice scop a unui semn asemănător semnului distinctiv.4. Semnul distinctiv nu poate fi aplicat pe un bun cultural imobil fără a i se ataşa, în acelaşi timp, o autorizaţie

datată şi semnată în modul cuvenit de către autoritatea competentă a Înaltei Părţi Contractante.

CAPITOLUL VI

Domeniul de aplicare a Convenţiei

Aplicarea Convenţiei

Art. 18. 1. În afară de dispoziţiile care trebuie să intre în vigoare, încă din timp de pace, Convenţia de faţă se va aplica, în caz de război declarat sau mai multe dintre Înaltele Părţi Contractante, chiar dacă starea de război nu a fost recunoscută de către una sau mai multe dintre ele.

2. Convenţia se va aplica, de asemenea, în toate cazurile de ocupaţie totală sau parţială a teritoriului uneia din Înaltele Părţi Contractante , chiar dacă această ocupaţie nu întâmpină nici o rezistenţă militară.

3. Dacă una din Puterile în conflict nu este Parte la prezenta Convenţie, Puterile Părţi la Convenţie vor rămâne totuşi angajate prin Convenţie în raporturile lor reciproce. Ele vor fi legate, de asemenea, prin

Convenţia faţă de menţionata Putere, dacă aceasta a declarat că acceptă prevederile Convenţiei şi atâta timp cât ea le aplică.

Conflicte care nu au caracter internaţional

Art. 19. 1. În caz de conflict armat care nu are caracter internaţional şi care izbucneşte pe teritoriul uneia din Înaltele Părţi Contractante, fiecare din Părţile în conflict va fi obligată să aplice cel puţin prevederile prezentei Convenţii, care se referă la respectarea bunurilor culturale.

2. Părţile în conflict se vor strădui să pună în vigoare, pe cale de acorduri speciale, toate sau o parte din celelalte prevederi ale Convenţiei de faţă.

3. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură poate oferi serviciile sale Părţilor în conflict.

4. Aplicarea dispoziţiilor de mai sus nu va avea efect asupra statutului juridic al Părţilor în conflict.

CAPITOLUL VII

Despre executarea convenţiei

Regulamentul de executare

Art. 20. Procedura de aplicare a prezentei Convenţii este definită în regulamentul de aplicare, care este parte integrantă a acesteia.

Puterile protectoare

Art. 21. Convenţia de faţă şi regulamentul său de aplicare cu concursul Puterilor protectoare însărcinate cu ocrotirea intereselor Părţilor în conflict.

Procedura de conciliere

Art. 22. 1. Puterile protectoare vor acorda bunele lor orificii în toate cazurile când vor socoti că acestea sunt utile în interesul apărării bunurilor culturale, îndeosebi atunci când există un dezacord între Părţile în conflict cu privire la aplicarea sau interpretarea dispoziţiilor prezentei Convenţii sau ale regulamentului său de aplicare.

2. În acest scop, fiecare dintre Puterile protectoare poate, în urma invitaţiei unei Părţi, a directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură sau din proprie iniţiativă, să propună părţilor în conflict o consfătuire a reprezentanţilor lor şi, în special, a autorităţilor neutru, ales în mod convenabil. Părţile în conflict sunt obligate să dea urmare propunerilor de consfătuire care le sunt făcute. Puterile protectoare vor propune, spre aprobare de către Părţile în conflict, o personalitate, aparţinând unei puteri neutre, sau prezentată de către directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care va fi invitată să participe la această consfătuire în calitate de preşedinte.

Asistenţa din partea UNESCO

Art. 23. 1. Înaltele Părţi Contractante pot face apel la concursul tehnic al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, în vederea organizării protecţiei bunurilor lor culturale sau în legătură cu orice altă problemă decurgând din aplicarea prezentei Convenţii şi din regulamentul ei de aplicare. Organizaţia va acorda această asistenţă în limitele programului şi posibilităţilor ei.

2. Organizaţia este autorizată să facă din propria ei iniţiativă propuneri în această privinţă Înaltele Părţi Contractante.

Acorduri speciale

Art. 24. 1. Înaltele Părţi Contractante pot încheia acorduri speciale în orice chestiune cu privire la care ele socotesc utilă o reglementare separată.

2. Nu va putea fi încheiat nici un acord special care să micşoreze protecţia asigurată prin prezenta Convenţie bunurilor culturale şi personalului afectat acestora.

Difuzarea Convenţiei

Art. 25. Înaltele Părţi Contractante se obligă să difuzeze, cât mai larg posibil, în timp de pace şi în timp de conflict armat, textul prezentei Convenţii şi al regulamentului ei de aplicare în ţările respective. Ele se obligă, în special, să introducă studierea Convenţiei şi regulamentului în programele de instrucţie militară şi, dacă e posibil, civilă, în aşa fel încât principiile să poată fi cunoscute de întreaga populaţie şi îndeosebi de forţele armate şi de personalul afectat protecţiei bunurilor culturale.

Traduceri şi rapoarte

Art. 26. 1. Înaltele Părţi Contractante îşi vor comunica, prin intermediul directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, traducerile oficiale ale prezentei Convenţii şi ale regulamentului ei de aplicare.

2. În afară de aceasta, cel puţin o dată la patru ani, ele vor adresa directorului general un raport conţinând informaţiile pe care le vor socoti utile pentru măsurile luate, pregătite sau proiectate de către administraţiile lor respective pentru aplicarea prezentei Convenţii şi a regulamentului.

Consfătuiri

Art. 27. 1. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură poate, cu aprobarea Consiliului executiv, să convoace consfătuiri ale reprezentanţilor Înaltelor Părţi Contractante. El este obligat să facă o cincime dintre Înaltele Părţi Contractante.

2. În afară de alte funcţiuni care sunt conferite consfătuirii prin prezenta Convenţie sau prin regulamentul de aplicare, consfătuirea va avea atribuţia de a studia problemele relative la aplicarea Convenţiei şi a regulamentului său de aplicare şi de a formula recomandări în această privinţă.

3. În afară de aceasta, în conformitate cu prevederile articolului 39, consfătuirea poate proceda la revizuirea Convenţiei sau a regulamentului sau a regulamentului ei de aplicare dacă majoritatea Înaltele Părţi Contractante este reprezentată.

Sancţiuni

Art. 28. Înaltele Părţi Contractante se obligă ca, în cadrul sistemului lor de drept penal, să ia toate măsurile necesare pentru ca persoanele, oricare ar fi cetăţenia lor, care au încălcat sau au ordonat încălcarea prezentei Convenţii, să fie urmărite şi supuse unor sancţiuni penale sau disciplinare.

DISPOZIŢII FINALE

Limbi

Art. 29. 1. Prezenta Convenţie este redactată în limbile engleză, spaniolă, franceză şi rusă, cele patru texte făcând în mod egal credinţă.

2. Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va stabili, Conferinţa sa generală, traduceri în alte limbi oficiale.

Semnare

Art. 30. Prezenta Convenţie va purta data de 14 mai 1954 şi va rămâne deschisă până la data de 31 decembrie 1954 semnării pentru toate statele invitate la Conferinţă, care s-au reunit la Haga de la 21 aprilie 1954 până la 14 mai 1954.

Ratificare

Art. 31. 1. Prezenta Convenţie va fi supusă ratificării statelor semnatare, conform procedurilor lor constituţionale.

2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Aderare

Art. 32. Începând din ziua intrării sale în vigoare, prezenta Convenţie va fi deschisă aderării tuturor statelor vizate la articolul 39, nesemnatare, precum şi oricărui alt stat invitat să adere la aceasta de către Consiliul Executiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Intrarea în vigoare

Art. 33. 1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după trei luni de la depunerea a cinci instrumente de ratificare.

2. Ulterior, ea va intra în vigoare, pentru că fiecare Înaltă Parte Contractantă, după trei luni de la depunerea instrumentului său de ratificare sau aderare.

3. Situaţiile prevăzute la articolele 18 şi 19 vor da efect imediat ratificărilor şi aderărilor depuse de Părţile în conflict înainte sau dup începerea ostilităţilor sau a ocupaţiei. În aceste cazuri, Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va face, pe calea cea mai rapidă, comunicările prevăzute la articolul 38.

Aplicarea efectivă

Art. 34. 1. La data intrării în vigoare a Convenţiei, fiecare din statele Părţi la Convenţie va lua, într-un termen de 6 luni, toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Convenţiei.

2. Pentru toate statele care depun instrumentele de ratificare sau aderă după data intrării în vigoare a Convenţiei, acestui termen va fi, de asemenea, de 6 luni, socotit din ziua depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare.

Extinderea teritorială a Convenţiei

Art. 35. Oricare Înaltă Parte Contractantă va putea, în momentul ratificării sau aderării, sau în orice moment ulterior, să declare, printr-o notificare adresată Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, că prezenta Convenţie se va extinde asupra tuturor teritoriilor sau asupra unui teritoriu oarecare din teritoriu pe care această Parte le reprezintă în relaţiile internaţionale. Această notificare intră în vigoare după trei luni de la data primirii sale.

Raportul cu Convenţiile anterioare

Art. 36. 1. În raporturile dintre Puterile legate prin Convenţiile de la Haga privitoare la legile şi obiceiurile războiului pe uscat (IV) şi privitoare la bombardamentul prin forţe navale în timp de război (IX), din 29 iulie 1899 sau din 18 octombrie 1907, şi care sunt Părţi la prezenta Convenţie, aceasta din urmă va completa sus-menţionata Convenţie (IX) şi regulamentul anexat la suszisa Convenţie (IV) şi va înlocui semnul descris în articolul 5 al susamintitei Convenţii (IX) prin semnul descris la articolul 16 al prezentei Convenţii, pentru cazurile în care aceasta şi regulamentul ei de aplicare prevăd folosirea acestui semn distinctiv.

2. În raporturile dintre Puterile legate prin Pactul de la Washington, din 15 aprilie 1935, pentru protecţia instituţiilor artistice şi ştiinţifice şi a monumentelor istorice (Pactul Roerich) şi care sunt Parte la prezenta Convenţie, aceasta din urmă va completa Pactul Roerich şi va înlocui drapelul distinctiv definit la articolul III din Pact prin semnul definit la articolul 16 al prezentei Convenţii, pentru cazurile în care aceasta şi regulamentul ei de aplicare prevăd folosirea acestui semn distinctiv.

Denunţarea

Art. 37. 1. Fiecare din Părţile Contractante va avea facultatea să denunţe prezenta Convenţie în numele său propriu sau în numele oricărui teritoriu ale cărui relaţii internaţionale le asigură.

2. Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris, înaintat Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

3. Denunţarea va căpăta efect la un an după primirea instrumentului de denunţare. Dacă totuşi, în momentul expirării acestui an, Partea care denunţă se găseşte implicată într-un conflict armat, efectul denunţării va rămâne suspendat până la sfârşitul ostilităţilor şi în orice caz atâta timp cât operaţiunile de repatriere a bunurilor culturale nu se vor fi terminat.

Notificări

Art. 38. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va informa statele vizate la articolele 30 şi 32, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite despre depunerile tuturor instrumentelor de ratificare, aderare şi acceptare menţionate la articolele 31, 32 şi 39, la fel şi despre notificările şi denunţările prevăzute la articolele 35, 37 şi 39.

Revizuirea Convenţiei şi a regulamentului ei de aplicare

Art. 39. 1. Fiecare din Înaltele Părţi Contractante poate să propună amendamentele la prezenta Convenţie sau la regulamentul ei de aplicare. Orice amendament astfel propus va fi comunicat Directorului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care va transmite textul tuturor Înaltelor Părţi Contractante, cărora le va cere, în acelaşi timp, să comunice în termen de patru luni :

(a) dacă doresc să fie convocată o conferinţă pentru a studia amendamentul propus ;(b) sau dacă sunt de părere să accepte amendamentul propus, fără întrunirea unei conferinţe;(c) sau dacă sunt de părere să respingă amendamentul propus, fără să se convoace o conferinţă.2. Directorul general va transmite tuturor Înaltelor Părţi Contractante răspunsurile primite în aplicarea

primului paragraf al acestui articol.3. Dacă toate Înaltele Părţi Contractante, care, în termenul prevăzut, au comunicat părerile lor Directorului

general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, conform alineatului (b) al paragrafului 1 al prezentului articol, vor informa pe Directorul general că sunt de părere să adopte amendamentul fără întrunirea unei conferinţe. Directorul general va notifica hotărârea lor conform articolului 38. Amendamentul va intra în vigoare, faţă de toate Înaltele Părţi Contractante, după 90 de zile de la această notificare.

4. Directorul general va convoca o conferinţă a Înaltelor Părţi Contractante în vederea studierii amendamentului propus, dacă convocarea conferinţei este cerută de mai mult de o treime dintre Înaltele Părţi Contractante.

5. Acele amendamente la Convenţie sau la regulamentul ei de aplicare care au fost supuse procedurii prevăzute în paragraful precedent vor intra în vigoare numai după ce au fost adoptate în unanimitate de către Înaltele Părţi Contractante reprezentate la conferinţă şi după ce au fost acceptate de către fiecare din Înaltele Părţi Contractante.

6. Acceptarea de către Înaltele Părţi Contractante a amendamentelor la Convenţie sau la regulamentul ei de aplicare, care au fost adoptate de către Conferinţa menţionată la paragrafele 4 şi 5, se va face prin depunerea unui singur instrument formal pe lângă Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

7. După intrarea în vigoare a amendamentelor la prezenta Convenţie sau la regulamentul ei de aplicare, numai textul astfel modificat al Convenţiei sau al regulamentului ei de aplicare va rămâne deschis pentru ratificare sau aderare.

Înregistrarea

Art. 40. În conformitate cu articolul 102 al Cartei Naţiunilor Unite, prezenta Convenţie va fi înregistrată la Secretariatul Naţiunilor Unite, la cererea Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Drept pentru care subsemnaţii împuterniciţi în modul cuvenit au semnat prezenta Convenţie.Făcută la Haga, la 14 mai 1954, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Organizaţiei Naţiunilor

Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi din care vor fi remise copii, certificate conform, tuturor statelor menţionate la articolele 31 şi 32, precum şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Regulament de aplicare a Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

Haga, 14 mai 1954

CAPITOLUL I

Despre control

Lista internaţională de personalităţi

Art. 1. Din momentul intrării în vigoare a Convenţiei, Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va întocmi o listă internaţională a tuturor personalităţilor desemnate de către Înaltele Părţi Contractante ca fiind apte să îndeplinească funcţiile de comisar general pentru bunurile culturale. Această listă va fi supusă unor revizuiri periodice la iniţiativa Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, pe baza cererilor formulate de către Înaltele Părţi Contractante.

Organizarea controlului

Art. 2. De îndată ce una din Înaltele Părţi Contractante este angajată într-un conflict armat în care se aplică articolul 18 al Convenţiei :

(a) Ea va numi un reprezentant pentru bunurile culturale situate pe teritoriul ei; dacă ea ocupă un alt teritoriu, trebuie să numească un reprezentant special pentru bunurile culturale ce se află acolo ;

(b) Puterea protectoare a fiecăreia dintre Părţile adverse ale acestei Înalte Părţi Contractante va numi delegaţi pe lângă acesta din urmă, în conformitate cu articolul 3 de mai jos ;

(c) Pe lângă această Înalte Parte Contractantă va fi numit un comisar general pentru bunurile culturale, conform articolului 4 de mai jos.

Desemnarea delegaţilor Puterilor protectoare

Art. 3. Puterea protectoare îşi desemnează delegaţi dintre membrii personalului său diplomatic sau consular sau, cu asentimentul Părţii pe lângă care îşi vor exercita funcţia, dintre alte persoane.

Desemnarea comisarului general

Art. 4. 1. Comisarul general pentru bunurile culturale este ales, de comun acord, din lista internaţională de personalităţi, de către Partea pe lângă care îşi va exercita misiunea şi de către Puterile protectoare ale Părţilor adverse.

2. Dacă Puterile nu ajung la un acord asupra acestui punct, într-un termen de trei săptămâni de la începerea tratativelor, ele vor cere preşedintelui Curţii Internaţionale de Justiţie să desemneze pr comisarul general, care nu va intra în funcţiune decât după ce va fi obţinut agrementul Părţii pe lângă care urmează să-şi exercite misiunea.

Atribuţiile delegaţilor

Art. 5. Delegaţii Puterilor protectoare constată violările Convenţiei, anchetează, cu consimţământul Părţii pe lângă care îşi exercită misiunea, împrejurările în care s-au produs aceste violări, întreprind demersuri locale pentru a face să înceteze aceste violări şi, în caz de nevoie, sesizează despre ele pe comisarul general. Ei informează pe comisarul general despre activitatea lor.

Atribuţiile comisarului general

Art. 6. 1. Comisarul general pentru bunurile culturale tratează cu reprezentantul Părţii pe lângă care îşi exercită misiunea şi cu delegaţii interesaţi chestiunile despre care este sesizat cu privire la aplicarea Convenţiei.

2. El poate să ia hotărâri şi să facă numiri în cazurile prevăzute în prezentul regulament.3. Cu acordul Părţii pe lângă care îşi exercită misiunea, el are dreptul să ordone o anchetă sau s-o conducă el

însuşi.4. El întreprinde, pe lângă Părţile în conflict sau pe lângă Puterile lor protectoare, toate demersurile pe care le

consideră utile pentru aplicarea Convenţiei.5. El întocmeşte rapoartele necesare referitoare la aplicarea Convenţiei şi le comunică Părţilor interesate,

precum şi Puterilor lor protectoare. El remite copii de pe aceste rapoarte directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care va putea utiliza numai datele lor tehnice.

6. Când nu există o Putere protectoare, comisarul general exercită funcţiunile atribuite Puterii protectoare prin articolele 21 şi 22 ale Convenţiei.

Inspectorii şi experţii

Art. 7. 1. Ori de câte ori comisarul general pentru bunurile culturale, la cererea delegaţilor interesaţi sau după consultare cu aceştia, va considera necesar, el va propune aprobării Părţii pe lângă care îşi exercită misiunea o persoană, în calitate de inspector pentru bunurile culturale, însărcinat cu o misiune determinată. Inspectorul este răspunzător numai faţă de comisarul general.

2. Comisarul general, delegaţii şi inspectorii pot să recurgă la serviciile experţilor, care vor fi, de asemenea, propuşi aprobării Părţii menţionate în paragraful precedent.

Exercitarea misiunii de control

Art. 8. 1. Comisarii generali pentru bunurilor culturale, delegaţii Puterilor protectoare, inspectorii şi experţii nu pot depăşi, în nici un caz, limitele misiunii lor. Îndeosebi ei trebuie să ţină seama de necesităţile de securitate ale Înaltei Părţi Contractante pe lângă care îşi exercită misiunea şi să aibă în vedere, în toate împrejurările, cerinţele situaţiei militare, despre care li se va comunica de către această Înaltă Parte Contractantă.

Substitutul Puterilor protectoare

Art. 9. Dacă o parte în conflict nu beneficiază sau nu mai beneficiază de activitatea unei Părţi protectoare, poate fi solicitat un stat neutru să-şi asume funcţiile de Putere protectoare în vederea desemnării unui comisar general pentru bunurile culturale, conform procedurii prevăzute la articolul 4 de mai sus. Comisarul general, astfel desemnat, în caz de nevoie va putea încredinţa unor inspectori funcţiile de delegaţi ai Puterilor protectoare determinate prin regulamentul de faţă.

Cheltuieli

Art. 10. Remunerarea şi cheltuielile comisarului general pentru bunurile culturale, ale inspectorilor şi experţilor sunt în sarcina Părţii Puterilor protectoare vor face obiectul unei înţelegeri între aceste Puteri şi Statele ale căror interese le ocrotesc.

CAPITOLUL II

Despre protecţia specială

Adăposturi improvizate

Art. 11. 1. Dacă o Înaltă Parte Contractantă, în cursul unui conflict armat, este obligată de împrejurări neprevăzute să amenajeze un adăpost improvizat şi dacă ea doreşte ca acest adăpost să fie pus sub protecţie specială, ea va comunica aceasta, de îndată, comisarului general care îşi exercită misiunea pe lângă ea.

2. Dacă Comisarul general este de părere că împrejurările şi importanţa bunurilor culturale, adăpostite în acest adăpost improvizat îndreptăţesc o asemenea măsură, el poate autoriza Înalta Parte Contractantă să aplice acestui adăpost semnul distinct definit la articolul 16 al Convenţiei. El comunică fără întârziere hotărârea sa delegaţilor interesaţi ai Puterilor protectoare, fiecare din aceşti delegaţi având puterea să ordone, într-un termen de 30 de zile, retragerea imediată a semnului.

3. De îndată ce aceşti delegaţi îşi vor fi comunicat acordul lor, sau dacă termenul de 30 de zile s-a scurs fără ca vreunul din delegaţii interesaţi să fi făcut opoziţie, şi dacă adăpostul improvizat îndeplineşte, după părerea comisarului general, condiţiile prevăzute de articolul 8 al Convenţiei, comisarul general va cere directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură înscrierea adăpostului în registrul bunurilor culturale sub protecţie specială.

Registrul internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială

Art. 12. 1. Se instituie un “Registru internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială”.2. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va ţine acest registru,

va remite copii de pe el secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi Înaltelor Părţi Contractante.

3. Registrul va fi împărţit în capitole, câte unul pe numele fiecărei Înalte Părţi Contractante. Fiecare capitol va fi subîmpărţit în 3 paragrafe, intitulate respectiv : adăposturi, centre monumentale, alte bunuri culturale mobile. Directorul general hotărăşte datele ce vor figura în fiecare capitol.

Cereri de înregistrare

Art. 13. 1. Fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante va putea adresa directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură cereri de înscriere în registru a anumitor adăposturi, centre monumentale sau altor bunuri culturale imobile situate pe teritoriul ei. În această cerere, ea comunică indicaţii despre amplasamentul bunurilor şi certificarea că bunurile îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 8 din Convenţie.

2. În caz de ocupaţie, Puterea ocupantă va avea dreptul să facă cereri de înregistrare.3. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va trimite neîntârziat

copia cererilor de înregistrare fiecăreia dintre Înaltele Părţi Contractante.

Opoziţia

Art. 14. 1. Fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante poate face opoziţie înregistrării unui bun cultural, printr-o scrisoare adresată directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Această scrisoare trebuie să fie primită de către el în termen de 4 luni, socotit din ziua când a expediat copia cererii de înregistrare.

2. O astfel de opoziţie trebuie să fie motivată. Singurele motive admisibile pot fi :(a) că bunul nu este un bun cultural ;(b) că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 8 din Convenţie.3. Directorul general va trimite fără întârziere copia scrisorii de opoziţie Înaltelor Părţi Contractante. El va lua

la nevoie avizul Comitetului internaţional pentru monumente, aşezări de interes artistic şi istoric şi săpături arheologice şi, în afară de aceasta, dacă consideră necesar avizul oricărui alt organism sau personalitate calificată.

4. Directorul general sau Înalta Parte Contractantă care a cerut înscrierea poate face demersurile pe care le consideră necesare pe lângă Înaltele Părţi Contractante care au formulat opoziţia, pentru ca aceasta să fie retrasă.

5. Dacă o Înaltă Parte Contractantă, care a făcut în timp de pace cererea de înregistrare a unui bun cultural, devine participantă la un conflict armat, înainte ca înregistrarea să fi fost făcută, bunul cultural despre care este vorba va fi înregistrat, de îndată, de către directorul general, cu titlu provizoriu, în aşteptarea confirmării, reînregistrării sau anulării oricărei opoziţii care poate sau putea fi formulată.

6. Dacă în termen de 6 luni de la data când a primit scrisoarea de opoziţie directorul general nu primeşte din partea Înaltei Părţi Contractante care a formulat opoziţia comunicarea că a renunţat la ea, Înalta Parte Contractantă care a făcut cererea de înregistrare poare recurge la procedura de arbitraj prevăzută la paragraful următor.

7. Cererea de arbitraj trebuie formulată cel mai târziu într-un an de la data la care directorul general a primit scrisoarea de opoziţie. Fiecare dintre Părţile la litigiu desemnează un arbitru. În cazul când o cerere de înregistrare a făcut obiectul mai multor opoziţii, Înaltele Părţi Contractante care au formulat opoziţia vor desemna în comun un arbitru. Cei doi arbitri aleg un supra-arbitru din lista internaţională prevăzută la articolul 1 al prezentului regulament ; dacă ei nu se pot înţelege pentru a face această alegere, vor cere preşedintelui Curţii Internaţionale de Justiţie să numească un supra-arbitru, care nu va trebui neapărat să fie ales din lista internaţională. Tribunalul arbitral, astfel alcătuit, îşi fixează propria procedură, iar hotărârile sale vor fi fără apel.

8. Fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante poate să declare, atunci când se iveşte o controversă, în care ea este parte, că nu doreşte să aplice procedura arbitrară prevăzută la paragraful precedent. În acest caz, opoziţia la o cerere de înregistrare este supusă de către directorul general Părţi Contractante. Opoziţia este confirmată numai dacă Înaltele Părţi Contractante hotărăsc confirmarea cu o majoritate de două treimi dintre votanţi. Votul va fi dat prin corespondenţă, în afară de cazul în care directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va considera necesară convocarea unei consfătuiri, în virtutea împuternicirilor care îi sunt conferite prin articolul 27 al Convenţiei, şi ar proceda la o asemenea convocare. Dacă directorul general hotărăşte votarea prin corespondenţă, el va invita Înaltele Părţi Contractante să-i transmită votul lor în plic sigilat, într-un termen de 6 luni din ziua în care invitaţia respectivă le-a fost adresată.

Înregistrarea

Art. 15. 1. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va dispune înscrierea în registru, sub un număr de ordine, a oricărui bun cultural pentru care s-a făcut o cerere de înregistrare, dacă această cerere nu a făcut obiectul unei opoziţii în termenul prevăzut de paragraful 1 al articolului 14.

2. În caz că a fost formulată o opoziţie şi cu excepţia celor prevăzute de paragraful 5 al articolului 14, directorul general va proceda la înscrierea în registru a bunului numai dacă opoziţia a fost retrasă sau nu a fost confirmată în urma proceduri prevăzute de paragraful 7 al articolului 14 sau a procedurii prevăzute de paragraful 8 al aceluiaşi articol.

3. În cazurile prevăzute de paragraful 3 al articolului 11, directorul general procedează la înscrierea în registru, la cererea comisarului general pentru bunurile culturale.

4. Directorul general trimite fără întârziere secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Înaltelor Părţi Contractante şi, la cererea Părţii, care a făcut cererea de înregistrare, tuturor celorlalte state menţionate la articolele 30 şi 32 ale Convenţiei, o copie certificată a fiecărei cereri de înscriere în registru. Înscrierea devine efectivă la 30 de zile după această trimitere.

Radierea

Art. 16. 1. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va radia înregistrarea unui bun cultural :

(a) la cererea Înaltei Părţi Contractante pe al cărei teritoriu se găseşte bunul ;(b) dacă Înalta Parte Contractantă care a cerul înregistrarea a denunţat Convenţia şi dacă această denunţare a

intrat în vigoare ;(c) în cazul prevăzut de paragraful 5 al articolului 14, când o opoziţie a fost confirmată pe baza procedurii

prevăzute de paragraful 7 al articolului 14 sau a procedurii prevăzute de paragraful 7 al articolului 14 sau a procedurii prevăzute de paragraful 8 al aceluiaşi articol.

2. Directorul general trimite fără întârziere secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tuturor statelor care au primit copia înregistrării o copie certificată a oricărei radieri din registru. Radierea intră în vigoare după 30 de zile de la această trimitere.

CAPITOLUL III

Despre transporturile de bunuri culturale

Procedura de obţinere a imunităţii

Art. 17. 1. Cererea prevăzută de paragraful 12 al Convenţiei va fi adresată comisarului general pentru bunurile culturale. Ea va trebui să cuprindă motivele care au generat-o şi să specifice numărul aproximativ al bunurilor culturale de transferat, importanţa lor, locul unde se află, locul unde se prevede să fie mutate, mijloacele de transport, ruta de urmat, data prevăzută pentru transport şi orice altă informaţie utilă.

2. Dacă comisarul general, după ce a luat avizele pe care le consideră necesare, consideră că transferul este justificat, el va consulta delegaţii interesaţi ai Puterilor protectoare asupra modului de transport. În urma acestor consultări, el va informa despre transport Părţile în conflict interesate, anexând notificării toate informaţiile utile.

3. Comisarul general va desemna unui sau mai mulţi inspectori care se vor asigura că transportul conţine numai bunurile indicate în cerere, că el este efectuat în conformitate cu modalităţile aprobate şi că este prevăzut cu semnul distinctiv ; aceşti inspectori vor însoţi transportul până la locul de destinaţie.

Transportul în străinătate

Art. 18. Dacă transportul sub protecţie specială se face către teritoriul unei alte ţări, el va fi supus nu numai prevederilor articolului 12 al Convenţiei şi articolului 17 al regulamentului de faţă, dar şi dispoziţiilor de mai jos :

(a) atâta timp cât bunurile culturale se află pe teritoriul unui alt stat, acesta va fi depozitarul lor. El va asigura acestor bunuri o îngrijire cel puţin egală aceleia pe care o dă propriilor sale bunuri culturale de importanţă similară ;

(b) statul depozitar va înapoia aceste bunuri numai după încetarea conflictului; înapoierea va avea loc într-un termen de 6 luni de la data când a fost cerută ;

(c) în timpul transporturilor succesive şi în timpul aflării lor pe teritoriul unui alt stat, bunurile culturale vor fi la adăpost de orice măsură de confiscare, nici depunătorul şi nici depozitarul neputând dispune de ele. Totuşi, dacă securitatea bunurilor o cere, depozitarul va putea, cu consimţământul depunătorului, să dispună transportarea bunurilor într-o terţă ţară, în condiţiile prevăzute în articolul de faţă ;

(d) cererea de punere sub protecţie specială trebuie să menţioneze că statul spre al cărui teritoriu se va face transportul acceptă dispoziţiile prezentului articol.

Teritoriul ocupat

Art. 19. Dacă o Înaltă Parte Contractantă care ocupă teritoriul unei alte Înalte Părţi Contractante transportă bunuri culturale la un adăpost situat într-un punct al acestui teritoriu, fără să poată îndeplini procedura prevăzută la articolul 17 din regulament, transportul în chestiune nu va fi considerat ca o însuşire ilegală în sensul articolului 4 al Convenţiei dacă comisarul general pentru bunurile culturale certifică în scris, după ce a consultat personalul de protecţie, că împrejurările au făcut necesar acest transport.

CAPITOLUL VI

Despre semnul distinctiv

Aplicarea semnului

Art. 20. 1. Locul de aşezare a semnului distinctiv şi gradul său de vizibilitate sunt lăsate la aprecierea autorităţilor competente ale fiecărei Înalte Părţi Contractante. Semnul poate figura pe drapele sau pe banderole de mână. El va putea fi pictat pe un obiect sau va putea să figureze pe el în orice altă formă potrivită.

2. Totuşi, în timpul unui conflict armat, în cazurile prevăzute la articolele 12 şi 13 din Convenţie şi fără a exclude posibilitatea altor mijloace de semnalizare mai complete, semnul va trebui să fie aplicat pe transporturi în aşa fel încât ziua să fie bine vizibil din aer şi de pe pământ.

Semnul va trebui să fie bine vizibil de pe pământ :(a) la distanţe regulate, suficiente pentru a delimita în mod clar perimetrul unui centru monumental sub

protecţie specială ;(b) la intrarea altor bunuri culturale imobile sub protecţie specială.

Identificarea persoanelor

Art. 21. 1. Persoanele menţionate la articolul 17 al Convenţiei, paragraful 2, alineatele (b) şi (c) pot să poarte o banderolă de mână prevăzută cu semnul distinctiv, eliberată de autorităţile competente şi purtând ştampila acestora.

2. Ele vor purta asupra lor o carte de identitate specială, prevăzută cu semnul distinctiv. Această carte de identitate va menţiona cel puţin numele şi prenumele, data naşterii, titlul sau gradul şi calitatea deţinătorului ei. Cartea de identitate va fi prevăzută cu fotografia titularului şi va purta, de asemenea, fie semnătura sa, fie amprentele sale digitale, sau ambele împreună. Ea va purta timbrul sec al autorităţilor competente.

3. Fiecare Înaltă Parte Contractantă îşi va întocmi modelul de carte de identitate, inspirându-se după modelul care figurează cu titlul de exemplu în anexa la prezentul regulament. Înaltele Părţi Contractante îşi vor comunica modelul adoptat. Fiecare carte de identitate va fi întocmită, pe cât posibil, în cel puţin două exemplare, dintre care unul va fi păstrat de Puterea care a eliberat-o.

4. Persoanele menţionate mai sus nu pot fi private, fără un motiv legitim, nici de cartea lor de identitate, nici de dreptul de a purta banderola.

Faţă

CARTE DE IDENTITATEpentru personalul angajat

în protecţia culturalăNume …………………………………………………………Prenume ………………………………………………………Data naşterii ………………………………………………….Titlul sau gradul ……………………………………………...

Funcţia ………………………………………………………. este titularul acestei cărţi de identitate în condiţiile Convenţiei de la Haga din 14 mai 1954, pentru protecţia proprietăţii culturale în cazul

unui conflict armat.

Eliberată la Numărul cărţii

…………………… ……………………

Verso

Semnătura titularului sau amprenta sau ambele

Timbrul secal autorităţii care a eliberat cartea

Înălţimea Culoarea ochilor Culoarea părului

..……………. ..……………. ..…………….

Alte particularităţi

………………………………………………………….

………………………………………………………….

………………………………………………………….

………………………………………………………….

………………………………………………………….

Fotografia titularului

Protocol pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat

Haga, 14 mai 1954

Înaltele Părţi Contractante au convenit asupra următoarelor :

I

1. Fiecare Înaltă Parte Contractantă se obligă să împiedice exportul bunurilor culturale de pe un teritoriu ocupat de ea în caz de conflict armat, aceste bunuri culturale în caz de conflict armat, semnată la Haga la 14 mai 1954.

2. Fiecare Înaltă Parte Contractantă se obligă să primească în custodie bunurile culturale importante pe teritoriul său şi provenind direct sau indirect de pe un teritoriu ocupat. Aceasta se va face sau automat, în momentul importului, sau, dacă nu s-a făcut atunci, se va face la cererea autorităţilor teritoriului ocupat.

3. Fiecare Înaltă Parte Contractantă se obligă să predea, la încheierea ostilităţilor, autorităţilor competente ale teritoriului pe care-l ocupase anterior, bunurile culturale ce se găsesc pe teritoriul ei în caz că aceste bunuri au fost exportate contrar principiului stabilit la paragraful 1. Aceste bunuri nu vor putea fi reţinute în nici un caz cu titlul de reparaţii de război.

4. Înaltă Parte Contractantă care a avut obligaţia să împiedice exportul bunurilor culturale de pe teritoriul ocupat de ea va trebui să indemnizeze pe deţinătorii de bună credinţă ai bunurilor culturale care vor trebui să fie restituite conform paragrafului precedent.

II

5. Bunurile culturale provenite pe teritoriul uneia dintre Înaltele Părţi Contractante şi care au fost depuse de ea pe teritoriul unei alte Înalte Părţi Contractante în vederea protecţiei lor împotriva pericolelor unui conflict armat, la încheierea ostilităţilor vor fi restituite de către aceasta din urmă autorităţilor competente ale teritoriului de provenienţă.

III

6. Prezentul Protocol va purta data de 14 mai 1954 şi până la data de 31 decembrie 1954 va rămâne deschis semnării tuturor statelor invitate la Conferinţa care s-a întrunit la Haga, între 21 aprilie 1954 şi 14 mai 1954.

7. (a) Prezentul Protocol va fi supus ratificării statelor semnatare, conform procedurilor lor constituţionale. (b) Instrumentele de ratificare se vor depune pe lângă directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite

pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.8. Cu începere din ziua intrării sale în vigoare, prezentul Protocol va fi deschis aderării tuturor statelor

menţionate la paragraful 6, nesemnatare, precum şi oricărui alt stat invitat să adere de către Consiliul executiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare pe lângă directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

9. Statele menţionate la paragrafele 6 şi 8 vor putea, în momentul semnării, ratificării sau aderării, să declare că nu se vor considera legate prin dispoziţiile părţii I sau prin acelea ale părţii a II-a ale prezentului Protocol.

10. (a) Prezentul Protocol va intra în vigoare la 3 luni după depunerea a 5 instrumente de ratificare. (b) Ulterior, el va intra în vigoare, pentru fiecare Înaltă Parte Contractantă, la 3 luni după depunerea

instrumentului ei de ratificare sau aderare. (c) În cazurile prevăzute de articolele 18 şi 19 ale Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturale, în caz

de conflict armat, semnată la Haga, la data 14 mai 1954, ratificările şi aderările depuse de către părţile în conflict, înainte sau după începerea ostilităţilor sau ocupaţiilor, vor intra în vigoare imediat. În acest caz, directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va face, pe calea cea mai rapidă, comunicările prevăzute la paragraful 14.

11. (a) Fiecare stat sau Parte la Protocol, la data intrării sale în vigoare, va lua, în ceea ce-l priveşte, toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii în aplicare a Protocolului, într-un termen de 6 luni după intrarea lui în vigoare.

(b) Acest termen va fi de 6 luni, calculat de la data depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare pentru toate statele care vor depune instrumentele lor de ratificare sau de aderare, după data intrării în vigoare a Protocolului.

12. Fiecare Înaltă Parte Contractantă va putea, în momentul ratificării sau aderării la orice altă dată ulterioară, să declare, printr-o notificare adresată directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, că prezentul Protocol se va extinde asupra tuturor teritoriilor sau asupra unui teritoriu oarecare din teritoriile pe care le reprezintă în relaţiila internaţionale. Prevederile Protocolului se vor extinde asupra teritoriului (teritoriilor) menţionat (menţionate) în această notificare după trei luni de la primirea notificării.

13. (a) Fiecare din Înaltele Părţi Contractante poate să denunţe prezentul Protocol în numele său propriu sau în numele oricărui teritoriu pe care îl reprezintă în relaţiile internaţionale.

(b) Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus pe lângă directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

(c) Denunţarea îşi produce efectul la un an după primirea instrumentului de denunţare. Totuşi, dacă în momentul expirării acestui an Partea denunţătoare se găseşte implicată într-un conflict armat, efectul denunţării va rămâne suspendat până la încheierea ostilităţilor şi, în orice caz, atâta timp cât operaţiile de repatriere a bunurilor culturale nu vor fi terminate.

14. Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va informa statele menţionate la paragrafele 6 şi 8, precum şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, despre depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, de aderare sau de acceptare, menţionate la paragrafele 7, 8 şi 15, precum şi despre notificările şi denunţările prevăzute, respectiv, la paragrafele 12 şi 13.

15. (a) Protocolul de faţă poate fi revizuit dacă viziunea este cerută de mai mult de o treime dintre Înaltele Părţi Contractante.

(b) Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va convoca o conferinţă în acest scop.

(c) Amendamentele la prezentul Protocol vor intra în vigoare numai după ce vor fi adoptate în unanimitate de către Înaltele Părţi Contractante reprezentate la conferinţă şi vor fi acceptate de către fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante.

(d) Acceptarea de către Înaltele Părţi Contractante a amendamentelor la prezentul Protocol, care vor fi adoptate de către conferinţa menţionată la alineatele (b) şi (c), se va face prin depunerea unui instrument formal pe lângă directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

(e) După intrarea în vigoare a amendamentelor la prezentul Protocol, numai textul astfel modificat al Protocolului va rămâne deschis ratificării sau aderării.

Conform articolului 102 al Cartei Naţiunilor Unite, prezentul Protocol va fi înregistrat la Secretariatul Naţiunilor Unite, la cererea directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Drept pentru care subsemnaţii, împuterniciţi în modul cuvenit au semnat prezentul Protocol.

Făcut la Haga, la 14 mai 1954, într-un singur exemplar, în limbile engleză, franceză, rusă şi spaniolă, toate cele patru texte având aceeaşi valabilitate. Acest exemplar va fi depus în arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Copii certificate vor fi remise tuturor statelor menţionate la paragrafele 6 şi 8, precum şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Al doilea Protocol la Convenţia de la Hagacu privire la protecţia bunurilor culturale

în situaţii de conflict armat*( 26 mai 1999)

Părţile, Conştiente de nevoia îmbunătăţirii protecţiei bunurilor culturale în situaţii de conflict armat şi a

stabilirii unui sistem special de protecţie pentru bunurile culturale anume desemnate;Reafirmând importanţa prevederilor Convenţiei pentru protecţia bunurilor culturale în situaţii de

conflict armat, încheiată la Haga la 14 mai 1954, şi subliniind necesitatea completării acestor prevederi prin măsuri care să întărească implementarea lor;

Dorind să aducă Înaltele Părţi Contractante mai aproape de aplicarea protecţiei bunurilor culturale în situaţii de conflict armat prin stabilirea unor proceduri adecvate în acest sens;

Considerând că regulile care guvernează protecţia bunurilor culturale în situaţii de conflict armat ar trebui să reflecte evoluţiile din cadrul dreptului internaţional;

Afirmând că regulile dreptului internaţional cutumiar vor continua să guverneze problemele nereglementate prin prevederile acestui Protocol,

Au convenit următoarele:

CAPITOLUL 1Introducere

ARTICOLUL 1

Definiţii

În sensul prezentului Protocol:a) Parte înseamnă un Stat Parte la acest Protocol;b) Bunuri culturale înseamnă patrimoniul cultural aşa cum a fost definit în articolul 1 al

Convenţiei;c) Convenţie reprezintă Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat,

semnată la Haga în 14 mai 1954;d) Înaltă Parte Contractantă reprezintă un Stat Parte la Convenţie;e) Protecţie specială reprezintă sistemul de protecţie specială stabilit în articolele 10 şi 11;f) Obiectiv militar reprezintă un obiectiv care prin natura, prin locul, scopul sau utilizarea sa

aduce o contribuţie efectivă la o acţiune militară şi a cărui distrugere totală sau parţială, capturate ori neutralizate, în circumstanţe date la momentul respectiv, oferă un avantaj militar hotărâtor;

g) Ilicit reprezintă, sub semnul constrângerii sau altfel, o violare a regulilor aplicabile ale dreptului intern al teritoriului ocupat ari ale dreptului internaţional;

h) Lista înseamnă lista internaţională a bunurilor culturale care beneficiază de protecţie specială stabilită în conformitate cu articolul 27, subparagraful 1(b);

i) Director general reprezintă Directorul General al UNESCO;j) UNESCO reprezintă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură;k) Primul Protocol este Protocolul pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat,

încheiat la Haga la 14 mai 1954.

ARTICOLUL 2Relaţiile cu Convenţia

Acest Protocol completează Convenţia în relaţiile între Părţi.

ARTICOLUL 3Domeniul de aplicare

1. În completare la prevederile care se vor aplica în timp de pace, acest Protocol se va aplica în

situaţiile la care face referire articolul 18 paragrafele 1 şi 2 ale Convenţiei şi articolul 22 paragraful 1 din Prezentul Protocol.

2. Când una dintre părţile la un conflict armat nu este legată prin acest Protocol, Părţile la acest Protocol vor rămâne legate de el, în relaţiile lor reciproce. Mai mult, ele se vor obliga prin acest Protocol în raport cu un Stat parte la conflict care nu este legat prin intermediul său, dacă cel din urmă acceptă prevederile acestui Protocol în aşa măsură încât le aplică.

ARTICOLUL 4Legătura dintre capitolul 3 şi alte prevederi ale Convenţiei şi acest Protocol

Aplicarea prevederilor capitolului 3 ale prezentului Protocol nu aduce prejudicii:a) aplicării prevederilor capitolului I din Convenţie şi capitolului 2 din acest Protocol;b) aplicării prevederilor capitolului II din Convenţie mai puţin când între Părţile la acest Protocol

sau o Parte şi un stat care acceptă şi aplică prezentul Protocol în conformitate cu articolul 3 paragraful 2, acolo unde s-a acordat protecţie specială şi protecţie sporită bunurilor culturale, se vor aplica doar prevederile protecţiei sporite.

CAPITOLUL 2Prevederi generale privind protecţia

ARTICOLUL 5

Protecţia bunurilor culturale

Măsurile preparatorii întreprinse în timp de pace pentru protecţia bunurilor culturale împotriva efectelor previzibile ale unui conflict armat conform articolului 3 al Convenţiei vor include, în mod corespunzător, pregătirea inventarelor, planificărilor şi măsurilor urgente de protecţie împotriva incendiilor sau colapsului structural, pregătirea pentru mutarea bunurilor culturale sau prevederi pentru o protecţie in situ adecvată unor astfel de bunuri şi desemnarea autorităţilor competente responsabile pentru protecţia bunurilor culturale.

ARTICOLUL 6Respectul faţă de bunurile culturale

În scopul asigurării respectului faţă de bunurile culturale în conformitate cu articolul 4 din

Convenţie:a) o renunţare în baza unei necesităţi militare imperative, conform articolului 4 paragraful 2 din

Convenţie, poate fi invocată doar pentru a direcţiona un act de ostilitate împotriva bunurilor culturale pentru următoarele motive:

i) acel bun cultural a fost constituit în cadrul unui obiectiv militar; şiii) nu există o altă alternativă posibilă în vederea obţinerii unui avantaj militar similar

aceluia oferit prin dirijarea actului de ostilitate împotriva acelui obiectiv;b) o renunţare în baza unei necesităţi militare imperative conform articolului 4 paragraful 2 din

Convenţie poate fi invocată doar pentru utilizarea unui bun cultural într-un scop care-l poate expune distrugerii sau deteriorării atunci când şi doar dacă nu există o alternativă posibilă între o astfel de utilizare a bunurilor culturale şi o altă metodă posibilă pentru obţinerea unui avantaj militar similar;

c) decizia de a invoca o necesitate militară imperativă poate fi luată doar de către un comandant al unei forţe de echivalentul unui batalion sau mai mare decât acesta, sau al unui post mai mic ca întindere acolo unde circumstanţele nu permit astfel;

d) în cazul unui atac bazat pe o decizie luată în conformitate cu subparagraful (a), se va da un avertisment efectiv ori de câte ori circumstanţele o permit.

ARTICOLUL 7Precauţii în atac

Fără a aduce prejudicii altor precauţii cerute de dreptul internaţional umanitar în timpul operaţiilor

militare, fiecare Parte la conflict va proceda astfel:a) va face tot posibilul să se verifice dacă obiectivele ce vor fi atacate sunt sau nu bunuri

culturale protejate conform articolului 4 din Convenţie;b) va lua toate precauţiile posibile în alegerea mijloacelor şi metodelor de atac în vederea evitării

şi în toate situaţiile a reduce deteriorarea incidentală a bunurilor culturale protejate conform articolului 4 al Convenţiei;

c) se va abţine de la a decide lansarea unui atac care este de aşteptat să cauzeze deteriorări incidentale ale bunurilor culturale protejate de articolul 4 din Convenţie care ar putea fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct anticipat,

d) anularea sau suspendarea unui atac dacă devine vizibil că:i) obiectivul este bun cultural protejat de articolul 4 din Convenţie;ii) atacul ar putea cauza daune incidentale bunurilor culturale protejate de articolul 4

din Convenţie şi ele ar putea fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct anticipat.

ARTICOLUL 8

Precauţii împotriva efectelor ostilităţilor

Părţile la conflict vor încerca, pe cât posibil:a) să mute bunurile culturale mobile din vecinătatea obiectivelor militare sau să le acorde

protecţie adecvată in situ;b) să evite amplasarea obiectivelor militare lângă bunurile culturale.

ARTICOLUL 9

Protecţia bunurilor culturale pe teritoriul ocupat

1. Fără a aduce prejudicii prevederilor articolelor 4 şi 5 din Convenţie, o Parte care ocupă în întregime sau parţial teritoriul altei Părţi va interzice şi va preveni în raport cu teritoriul ocupat:

a) orice export ilicit, altă mutare ori transfer al proprietăţii bunurilor culturale;b) orice săpătură arheologică, în afara cazurilor în care aceasta este cerută în mod

strict de protejarea, păstrarea sau conservarea bunurilor culturale;c) orice pagubă adusă bunurilor culturale sau schimbare a utilităţilor acestora care au

menirea de a anula sau distruge dovezi culturale, istorice sau ştiinţifice.2. Orice săpătură arheologică, alterarea sau schimbarea utilităţii bunurilor culturale pe teritoriul

ocupat se vor realiza, în afara cazurilor când circumstanţele nu o permit, în strânsă cooperare cu autorităţile naţionale competente de pe teritoriul ocupat.

CAPITOLUL 3

Protecţia specială

ARTICOLUL 10Protecţia specială

Bunurile culturale pot fi plasate sub protecţie specială, dacă se dovedeşte că se întrunesc

următoarele condiţii:a) reprezintă patrimoniul cultural de foarte mare importanţă pentru umanitate;

b) sunt protejate prin măsuri legale şi administrative interne adecvate, recomandându-li-se valoarea excepţională culturală şi istorică şi asigurându-li-se un ridicat nivel de protecţie;

c) nu sunt utilizate în scopuri militare sau pentru a apăra puncte militare şi a fost făcută o declaraţie de către Partea care are controlul asupra bunurilor culturale, confirmând că nu vor fi astfel utilizate.

ARTICOLUL 11

Acordarea protecţiei speciale

1. Fiecare Parte va supune Comitetului o Listă de bunuri culturale pentru care intenţionează să ceară acordarea protecţiei speciale.

2. Partea care îşi exercită jurisdicţia sau controlul asupra bunurilor culturale poate cere ca acestea să fie incluse pe Lista ce va fi întocmită în conformitate cu articolul 27 subparagraful 1 (b). Această cerere va include toate informaţiile necesare privind criteriile menţionate în articolul 10. Comitetul poate invita o Parte să solicite ca acest bun cultural să fie inclus în Listă.

3. Alte Părţi, Comitetul Internaţional al Scutului Albastru şi alte organizaţii neguvernamentale cu experţi recunoscuţi pot recomanda Comitetului anumite bunuri culturale specifice. În asemenea cazuri, Comitetul poate decide să invite o Parte să solicite includerea respectivelor bunuri culturale în Listă.

4. Nici cererea de includere a bunurilor culturale situate pe un teritoriu, sub o suveranitate sau jurisdicţie asupra cărora se ridică pretenţii din partea a mai mult de un stat, nici includerea nu vor prejudicia în nici un mod drepturile părţilor la dispută.

5. În urma primirii cererii de includere pe Listă, Comitetul va informa toate Părţile despre cerere. Părţile pot supune Comitetului o opoziţie la această cerere în interval de 60 de zile. Aceste opoziţii vor fi făcute doar pe baza criteriului menţionat în articolul 10. Ele trebuie să fie specifice şi în legătură cu faptele. Comitetul va lua în considerare opoziţiile, acordând Părţii solicitante a includerii cererii o oportunitate rezonabilă de a răspunde înainte de luarea deciziei. Când astfel de opoziţii sunt înaintate Comitetului, decizia pentru includerea pe Listă va fi luată conform articolului 26, cu o majoritate de 4/5 din membrii prezenţi şi votanţi.

6. Prin decizie, în urma cererii, Comitetul ca consulta organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi experţi individuali.

7. O decizie de acordare sau refuz al protecţiei speciale va fi luată doar pe baza criteriului menţionat în articolul 10.

8. În cazuri excepţionale, când Comitetul a hotărât că Partea care a solicitat includerea bunului cultural pe Listă nu poate îndeplini criteriul cerut de articolul 10 subparagraful (b), Comitetul poate decide să garanteze protecţie sporită, dat fiind că Partea contractantă supune o cerere pentru asistenţă internaţională conform articolului 32.

9. În urma izbucnirii ostilităţilor, o Parte la conflict poate cere, în sistem de urgenţă, protecţie specială pentru un bun cultural aflat sub jurisdicţia sau controlul său prin comunicarea acestei cereri Comitetului,. Comitetul va transmite această cerere tuturor Părţilor la conflict. În astfel de cazuri, Comitetul va lua în considerare opoziţiile părţilor implicate în regim de urgenţă. Decizia de acordare a protecţiei sporite provizorie va fi luată cât mai curând posibil şi, conform articolului 26, cu o majoritate de 4/5 din membrii prezenţi şi votanţi. Protecţia specială provizorie poate fi acordată de către Comitet până la elaborarea procedurii regulate de acordare a protecţiei speciale, dacă au fost întrunite prevederile articolului 10 subparagraful (a) şi (c).

10. Protecţia specială va fi acordată bunurilor culturale de către Comitet din momentul înscrierii acestora pe Listă. Directorul general va trimite Secretariatului General al ONU şi tuturor Părţilor, fără întârziere, notificarea fiecărei decizii a Comitetului privind includerea unui bun cultural pe Listă.

ARTICOLUL 12Imunitatea bunurilor culturale aflate sub protecţie specială

Părţile la un conflict vor asigura imunitatea bunurilor culturale aflate sub protecţie specială, abţinându-se de la a transforma astfel de bunuri în obiective ale unui atac prin utilizarea bunurilor şi a vecinătăţilor lor imediate în scopuri militare (ca suport al unei acţiuni militare).

ARTICOLUL 13Pierderea protecţiei speciale

1. Bunurile culturale aflate sub protecţie specială îşi vor pierde această protecţie:

a) dacă o astfel de protecţie este suspendată sau anulată în conformitate cu articolul 14; sau b) dacă bunurile respective sunt sau, prin folosinţă, au devenit obiectiv militar.

2. În situaţiile menţionate la subparagraful 1(b) aceste bunuri pot fi obiective ale unui atac numai dacă:a) atacul este singurul mijloc posibil de a face să înceteze folosirea acelui bun la care a făcut

referire subparagraful 1(b);b) au fost luate toate precauţiile posibile de alegere a mijloacelor şi metodelor atacului, în

vederea încetării unei astfel de utilizări şi a evitării sau a limitării deteriorării bunurilor culturale;

c) în afara cazurilor în care împrejurările nu o permit, datorită cererilor de autoapărare imediată:i) atacul este comandat la cel mai înalt nivel operaţional de comandă;ii) se emite un avertisment efectuat de către forţele opozante care să ceară încetarea

folosirii bunurilor culturale respective, după cum face referire subparagraful 1(b); şi

iii) este acordat un timp rezonabil forţelor opozante pentru a redresa situaţia.

ARTICOLUL 14Suspendarea şi anularea protecţiei speciale

1. Atunci când bunurile culturale nu mai îndeplinesc criteriile enunţate în articolul 10 al acestui

Protocol, Comitetul poate suspenda statutul de protecţie specială sau poate anula acest statut prin ştergerea bunului cultural de pe Listă.

2. În cazul unei violări grave a articolului 12 privind bunurile culturale aflate sub protecţie specială provenind din utilizarea lor ca suport al acţiunilor militare, Comitetul poate suspenda statutul protecţiei speciale. Când astfel de violări continuă, Comitetul poate anula, în mod excepţional, statutul de protecţie specială prin eliminarea de pe Listă a acelui bun cultural.

3. Directorul General va trimite fără întârziere Secretarului General al ONU şi tuturor Părţilor la acest Protocol notificarea oricărei decizii a Comitetului privind suspendarea sau anularea protecţiei speciale.

4. Înainte de a lua o astfel de decizie, Comitetul poate oferi Părţilor oportunitatea de a-şi face cunoscute punctele de vedere.

CAPITOLUL 4Răspunderea penală şi jurisdicţia

ARTICOLUL 15Violări grave ale prezentului Protocol

1. Orice persoană comite o încălcare în litera Protocolului, dacă acea persoană comite

următoarele acte în mod intenţionat şi violează Convenţia şi prezentul Protocol.a) transformă bunul cultural aflat sub protecţie specială în obiectul atacului;

b) utilizează bunul cultural aflat sub protecţie specială sau imediata sa apropiere ca suport al unei acţiuni militare;

c) distrugerea totală sau parţială sau însuşirea bunului cultural protejat conform Convenţiei şi acestui Protocol;

d) face din bunul cultural protejat de Convenţie şi acest Protocol obiect al atacului;e) fură, jefuieşte sau deteriorează ori întreprinde acte de vandalism împotriva unui bun

cultural protejat conform Convenţiei.2. Fiecare Parte va adopta măsurile necesare pentru a stabili infracţiunile penale conform

legislaţiei sale interne aşa după cum s-a prezentat în articolul anterior, şi va face ca aceste infracţiuni să fie sancţionabile prin pedepse corespunzătoare. Astfel, Părţile se vor supune principiilor generale de drept şi celor de drept internaţional, inclusiv regulilor care extind răspunderea penală individuală la alte persoane decât cele care comit direct actul respectiv.

ARTICOLUL 16Jurisdicţia

1. Fără a aduce prejudicii paragrafului 2, fiecare Parte va lua măsurile legislative necesare pentru

a stabili jurisdicţia asupra infracţiunilor prevăzute în articolul 15 în următoarele cazuri:a) când o astfel de infracţiune este comisă pe teritoriul acelui stat;b) când respectivul infractor este cetăţean al acelui stat;c) în cazul infracţiunilor prevăzute în articolul 15 subparagrafele de la (a) la (c), când

respectivul infractor se află pe teritoriul său.2. Cu privire la exercitarea jurisdicţiei şi fără a aduce prejudicii articolului 28 din Convenţie;

a) acest Protocol nu exclude tragerea la răspundere conform răspunderii penale individuale sau exercitarea jurisdicţiei conform dreptului intern şi internaţionale aplicabil, şi nici nu afectează exercitarea jurisdicţiei conform dreptului internaţional cutumiar;

b) în afara cazurilor când un stat care nu este Parte la prezentul Protocol acceptă şi aplică prevederile acestuia în conformitate cu articolul 3 paragraful 2, membrii forţelor armate şi cetăţenii unui stat care nu este Parte la acest Protocol, în afara acelor cetăţeni care servesc în forţele armate ale unui stat care este Parte la prezentul Protocol neimpunând nici o obligaţie de a stabili jurisdicţia asupra unor astfel de persoane sau să le extrădeze.

ARTICOLUL 17

Acuzarea

1. Partea pe al cărui teritoriu presupusul infractor a săvârşit o faptă prevăzută în articolul 15 subparagraful 1(a) la (c) este ţinută ca, dacă nu extrădează acea persoană, să supună, fără excepţie şi amânare nejustificată, acel caz autorităţilor competente, în vederea urmării în justiţie, prin proceduri conform legii sale interne sau, atunci când poate fi aplicabil, conform regulilor pertinente de drept internaţional.

2. Dacă poate fi aplicabil fără a aduce prejudicii regulilor pertinente de drept internaţional oricărei persoane în legătură cu care procedura a fost derulată în conformitate cu Convenţia sau cu prezentul Protocol I se va acorda un tratament cinstit şi o dreaptă judecată conform dreptului intern şi dreptului internaţional în toate stadiile urmării penale şi, în nici un caz, nu se vor acorda unei astfel de persoane garanţii mai puţin favorabile decât acelea prevăzute în dreptul internaţional.

ARTICOLUL 18

Extrădarea

1. Infracţiunile prevăzute la articolul 15 subparagraful 1(a) la (c) se consideră a fi înţelese ca infracţiuni care presupun extrădarea în orice tratat de extrădare care există între oricare dintre Părţi înainte de intrarea în vigoare a acestui Protocol. Părţile recurg la includerea unor astfel de infracţiuni în fiecare tratat de extrădare pe care îl vor încheia ulterior între ele.

2. Când o Parte care face o extrădare condiţionat de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la o altă Parte cu care nu are un tratat de extrădare, Partea solicitantă poate, la alegerea sa, să ia în considerare prezentul protocol ca bază legală pentru extrădare cu privire la infracţiunile prevăzute la articolul 15 subparagrafele de la 1(a) la (c).

3. Părţile care nu realizează o extrădare în condiţia existenţei unui tratat vor recunoaşte infracţiunile prevăzute în articolul 15 subparagrafele de la 1(a) la (c) ca infracţiuni ce presupun extrădarea între ele, supunându-le condiţiilor prevăzute de legea Părţii solicitante.

4. Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la articolul 15 subparagraful de la 1(a) la (c) vor fi tratate în scopul extrădării între Părţi, ca şi cum ar fi fost comise nu doar în locul în care au apărut, ci şi pe teritoriile Părţilor care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu articolul 16 paragraful 1.

ARTICOLUL 19Asistenţa juridică reciprocă

1. Părţile vor asigura una celeilalte cele mai bune măsuri de asistenţă în legătură cu anchetele,

procedurile penale sau de extrădare cu privire la infracţiunile prevăzute la articolul 15, inclusiv asistenţa în vederea obţinerii probelor aflate la dispoziţia acestora pentru urmărirea în justiţie.

2. Părţile îşi vor îndeplini obligaţiile conform paragrafului 1 în conformitate cu orice tratate sau alte acorduri privind asistenţa reciprocă, care ar putea exista între ele. În absenţa unor astfel de tratate sau acorduri, Părţile îşi vor oferi una celeilalte asistenţă în conformitate cu dreptul lor intern.

ARTICOLUL 20

Temeiuri pentru refuz

1. În scopul extrădării, infracţiunile prevăzute în art. 15 subparagrafele de la 1 (a) la (c) şi în scopul asistenţei juridice reciproce, infracţiunile prevăzute la art. 15 nu vor fi privite ca infracţiuni politice sau infracţiuni care au legătură cu cele politice. O atare cerere de extrădare sau pentru asistenţă juridică reciprocă, bazată pe astfel de infracţiuni nu poate fi refuzată pe simplul motiv că acesta priveşte o infracţiune politică sau una ce are legătură cu o infracţiune politică sau cu o infracţiune inspirată din motive politice.

2. Nimic din prezentul Protocol nu va fi interpretat ca impunând o obligaţie de extrădare sau de acordare a asistenţei juridice reciproce, dacă Părţile solicitate au temeiuri substanţiale de a crede că cererea de extrădare pentru infracţiunile privind art. 15 subparagrafele de la 1 (a) la (c) sau pentru asistenţă juridică reciprocă cu privire la infracţiunile prevăzute la art. 15 a fost făcută în scopul urmăririi penale sau pedepsirii unei persoane pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică, opinie politică sau dacă supunerea cererii ar aduce prejudicii poziţiei persoanei pentru oricare din aceste motive.

ARTICOLUL 21

Măsuri privind alte violări

Fără a aduce prejudicii art. 28 din Convenţie, fiecare Parte va adopta astfel de măsuri legislative, administrative sau disciplinare care ar putea fi necesare pentru reprimarea următoarelor acte comise în mod intenţionat:

a. orice utilizare a bunurilor culturale prin violarea Convenţiei sau a prezentului Protocol;b. orice export ilicit, alte mutări sau transferuri de proprietate a bunurilor culturale de pe teritoriul

ocupat prin violarea Convenţiei şi a prezentului Protocol.

CAPITOLUL 5Protecţia bunurilor culturale în conflictele armate care nu au caracter internaţional

ARTICOLUL 22Conflicte armate neavând caracter internaţional

1. Acest Protocol se va aplica în situaţii de conflict armat fără caracter internaţional, care s-ar ivi pe

teritoriul uneia dintre Părţi. 2. Acest Protocol nu se aplică situaţiilor de tulburări şi tensiuni interne, cum sunt revoltele, actele

sporadice izolate de violenţă şi alte acte de un caracter similar. 3. Nimic din acest Protocol nu va fi invocat pentru afectarea suveranităţii unui stat sau răspunderii

guvernului, prin toate mijloacele legitime pentru menţinerea sau restabilirea legii şi ordinii într-un stat sau pentru apărarea unităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a statului.

4. Nimic din acest Protocol nu va prejudicia jurisdicţia primară a unei Părţi pe al cărei teritoriu a izbucnit un conflict armat neinternaţional privind violările prevăzute în art. 15.

5. Nimic din prezentul Protocol nu va fi invocat pentru o intervenţie, directă sau indirectă, sub orice motiv, într-un conflict armat sau în afacerile interne sau externe ale Părţii pe al cărei teritoriu a izbucnit acel conflict.

6. Aplicarea prezentului Protocol la situaţiile la care s-a făcut referire în paragraful 1 nu va afecta statutul juridic al părţilor la conflict.

7. UNESCO îşi poate oferi serviciile părţilor la conflict.

CAPITOLUL 6Aspecte internaţionale

ARTICOLUL 23

Reuniunea Părţilor

1. Reuniunea Părţilor va fi convenită în acelaşi timp cu Conferinţa generală a UNESCO şi în coordonare cu Reuniunea Înaltelor Părţi Contractante, dacă o astfel de reuniune este solicitată de către Directorul General.

2. Reuniunea Părţilor îşi va adopta propriile sale reguli de procedură. 3. Reuniunea Părţilor va avea următoarele funcţii:

a. de a alege membrii Comitetului, în conformitate cu articolul 24 paragraful 1; b. de a aproba Liniile directoare stabilite de Comitet în conformitate cu art. 24 paragraful 27

subparagraful 1(a); c. de a da îndrumări şi a supraveghea utilizarea fondului de către Comitet; d. de a lua în considerare raportul supus Comitetului în conformitate cu art. 27 subparagraful

1 (d); e. de a lua în discuţie orice problemă privind aplicarea prezentului Protocol şi de a face

recomandări în mod corespunzător. 2. La cererea a cel puţin 1/5 din Părţi, Directorul General va decide convocarea unei Reuniuni

Extraordinare a Părţilor.

ARTICOLUL 24Comitetul pentru protecţia bunurilor culturale în situaţii de conflict armat

Comitetul pentru protecţia bunurilor culturale în situaţii de conflict armat este în felul următor

stabilit:1. el va fi compus din 12 Părţi care vor fi alese de către Reuniunea Părţilor; 2. Comitetul se va întruni o dată pe an în sesiune ordinară şi în sesiuni extraordinare ori de câte ori se

consideră necesar; 3. în alegerea membrilor Comitetului, Părţile vor căuta să asigure o reprezentare echitabilă a

diferitelor regiuni şi culturi din lume; 4. Părţile, membrii Comitetului vor alege ca reprezentanţi ai lor persoane calificate în domeniile

patrimoniului cultural, apărare sau drept internaţional, şi vor căuta să se asigure că acest Comitet, în întregul său poate face expertize corespunzătoare în toate aceste domenii.

ARTICOLUL 25Durata mandatului

1. O Parte va fi aleasă în Comitet pentru 4 ani şi va fi eligibilă pentru o realegere imediată doar o

singură dată. 2. În virtutea prevederilor paragrafului 1, durata mandatului a jumătate dintre membrii aleşi pe

perioada primului mandat se va încheia la sfârşitul primei sesiuni ordinare a Reuniunii Părţilor care urmează celei în care au fost aleşi. Aceşti membri vor fi selecţionaţi de către preşedintele acestei Reuniuni după prima alegere.

ARTICOLUL 26

Reguli de procedură

1. Comitetul va adopta regulile sale de procedură. 2. Cvorumul este constituit din majoritatea membrilor. Deciziile Comitetului vor fi luate cu

majoritate de 2/3 din membrii săi votanţi. 3. membrii nu vor participa la votarea vreunei decizii privind bunurile culturale afectate de conflict

armat la care aceştia sunt părţi.

ARTICOLUL 27Funcţii

1. Comitetul va avea următoarele funcţii:

a. să dezvolte Liniile directoare pentru implementarea prezentului Protocol; b. să acorde, să suspende sau să anuleze protecţia specială pentru bunurile culturale şi să

stabilească, să menţină şi să promoveze Lista bunurilor culturale care beneficiază de o protecţie specială;

c. să monitorizeze şi să supravegheze implementarea prezentului Protocol şi să promoveze identificarea bunurilor culturale aflate sub protecţie specială;

d. să ia în considerare şi să comenteze rapoartele Părţilor, să examineze şi să-şi pregătească propriul raport privind implementarea acestui Protocol pentru Reuniunea Părţilor;

e. să primească şi să ia în considerare cererile de asistenţă internaţională conform articolului 32;

f. să decidă asupra folosirii Fondului; g. să exercite orice altă funcţie care i-ar fi încredinţată de către Reuniunea Părţilor.

2. Funcţiile Comitetului vor fi îndeplinite în cooperare cu Directorul General. 3. Comitetul va coopera cu organizaţiile internaţionale şi naţionale guvernamentale şi

neguvernamentale având obiective similare cu cele ale Convenţiei şi ale Primului său Protocol şi cu cele ale prezentului Protocol. Pentru a asigura implementarea funcţiilor sale, Comitetul poate invita la reuniunile sale, cu rol consultativ, organizaţii profesionale competente, cum sunt cele care au relaţii oficiale cu UNESCO, inclusiv Comitetul Internaţional al Scutului Albastru (CISB) şi organele sale consultative. Reprezentanţii Centrului Internaţional pentru Studiul Conservării şi Restaurării Bunurilor Culturale (Centrul de la Roma) (ICCROM) şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) pot, de asemenea, să fie invitaţi în calitate de consultanţi.

ARTICOLUL 28

Secretariatul

Comitetul va fi asistat de către Secretariatul UNESCO, care va pregăti documentaţia Comitetului şi agenda reuniunilor sale şi va avea responsabilitatea implementării deciziilor sale.

ARTICOLUL 29Fondul pentru protecţia bunurilor culturale în situaţii de conflict armat

1. Se înfiinţează un Fond având următoarele scopuri:

a. furnizarea de asistenţă financiară sau de altă natură ca suport în sprijinirea măsurilor pregătitoare ce se iau în timp de pace, în conformitate inter alia cu art. 5, art. 10, subparagraful (b) şi art. 30.

b. acordarea de asistenţă financiară sau altă asistenţă în legătură cu măsurile de urgenţă, provizorii sau de altă natură, ce vor fi luate pentru a proteja bunurile culturale în perioade de conflict armat sau pe perioade imediat următoare încetării ostilităţilor în conformitate cu inter alia, art. 8 subparagraful (a).

2. Fondul va constitui un fond de încredere, în conformitate cu prevederile regulamentului financiar al UNESCO.

3. Vărsămintele de la Fond vor fi folosite numai în scopurile pe care le va decide Comitetul în conformitate cu Liniile directoare definite în art. 23 subparagraful 3 (c). Comitetul poate accepta contribuţii ce vor fi folosite numai pentru un anumit program sau proiect, dacă acest Comitet va fi decis asupra implementării unui astfel de program sau proiect.

4. Resursele Fondului vor consta din: a. Contribuţii voluntare aduse de către Părţi; b. Contribuţii, donaţii sau moşteniri făcute de:

i. Alte state;ii. UNESCO sau alte organizaţii din sistemul Naţiunilor Unite;iii. Alte organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale; şiiv. Organe sau persoane fizice sau juridice;

c. orice profit provenind de la Fond; d. fonduri rezultate din colectarea şi din veniturile obţinute în urma unor achiziţii organizate

în beneficiul Fondului; şi e. orice alte resurse, autorizate prin Liniile directoare aplicabile Fondului.

CAPITOLUL 7

Diseminarea informaţiei şi a asistenţei internaţionale

ARTICOLUL 30Difuzarea

1. Părţile, se vor strădui, prin mijloace adecvate mai ales, prin programe educaţionale şi informative

să întărească încrederea şi respectul faţă de bunurile culturale în rândul întregii populaţii. 2. Părţile vor difuza acest Protocol cât mai larg posibil atât în timp de pace, cât şi în timp de conflict

armat. 3. Autorităţile militare sau civile care, în perioade de conflict armat, îşi asumă responsabilităţile cu

privire la aplicarea prezentului Protocol vor fi familiarizate cu textul acestuia. În acest scop Părţile vor întreprinde următoarele:

a. Vor elabora îndrumări şi instrucţiuni privind protecţia bunurilor culturale şi le vor încorpora în regulamentele lor militare;

b. Vor dezvolta şi implementa, în cooperare cu UNESCO şi cu organizaţiile competente, guvernamentale şi neguvernamentale, programul de instruire în timp de pace şi programe educaţionale;

c. Îşi vor comunica reciproc, prin intermediul Directorului General, informaţii cu privire la legi, prevederi administrative şi măsuri întreprinse conform subparagrafelor (a) şi (b);

d. Îşi vor comunica reciproc, cât mai curând posibil, prin intermediul Directorului General, legile şi prevederile administrative pe care le-ar putea adopta pentru a asigura aplicarea prezentului Protocol.

ARTICOLUL 31

Cooperarea internaţională

În situaţii de violări grave ale prezentului Protocol, Părţile vor acţiona solidar, prin intermediul Comitetului sau individual, în cooperare cu UNESCO şi Naţiunile Unite şi în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 32

Asistenţa internaţională

1. O Parte poate solicita Comitetului asistenţă internaţională pentru bunurile culturale aflate sub protecţie specială, ca şi asistenţă cu privire la respectarea, dezvoltarea sau implementarea legilor, prevederilor şi măsurilor administrative la care face referire art. 10.

2. O Parte la conflict care nu este Parte la prezentul Protocol, dar care acceptă şi aplică prevederile art. 3 paragraful 2 poate cere asistenţă internaţională adecvată din partea Comitetului.

3. Comitetul va adopta reguli pentru supunerea cererilor în vederea acordării de asistenţă internaţională şi va definitiva formele în care se va acorda asistenţa internaţională;

4. Părţile sunt încurajate să acorde asistenţă tehnică de toate tipurile, prin intermediul Comitetului, acelor Părţi sau părţi la conflict care o solicită.

ARTICOLUL 33

Asistenţa UNESCO

a. O Parte poate solicita UNESCO asistenţă tehnică cu privire la organizarea protecţiei bunurilor sale culturale, cum ar fi acţiunea de pregătire în vederea protecţiei bunurilor sale culturale, măsuri preventive şi de organizare pentru situaţii de urgenţă, alcătuirea inventarului naţional al bunurilor culturale sau în legătură cu orice altă problemă rezultată din aplicarea prezentului Protocol. UNESCO va acorda o astfel de asistenţă în limitele fixate de programul său şi de resursele sale;

b. Părţile sunt încurajate să furnizeze asistenţă tehnică la nivel bilateral sau multilateral; c. UNESCO este autorizat să facă Părţilor din proprie iniţiativă propuneri privind aceste aspecte.

CAPITOLUL 8

Aplicarea prezentului Protocol

ARTICOLUL 34Puterile Protectoare

Prezentul Protocol se va aplica în cooperare cu Puterile Protectoare responsabile pentru protecţia

intereselor Părţilor la conflict.

ARTICOLUL 35Procedura de conciliere

1. Puterile Protectoare îşi vor oferi bunele oficii în toate cazurile în care ar putea fi util în interesul

bunurilor culturale, mai ales dacă există un diferend între Părţile la conflict, născut din aplicarea sau interpretarea prevederilor acestui Protocol.

2. În acest scop, fiecare Putere Protectoare poate, la iniţiativa unei Părţi, a Directorului General sau din proprie iniţiativă, să propună părţilor la conflict o reuniune a reprezentanţilor săi şi în special autorităţilor responsabile cu protecţia bunurilor culturale, dacă consideră a fi corespunzător, pe teritoriul unui stat care nu este parte la conflict. Părţile la diferend vor fi obligate să dea curs propunerilor reuniunii făcute acestora. Puterile Protectoare vor propune spre aprobare Părţilor la conflict o persoană aparţinând unui stat care nu este parte la conflict sau o persoană recomandată de către Directorul general, persoană care va fi invitată să ia parte la o astfel de reuniune în calitate de preşedinte.

ARTICOLUL 36

Concilierea în absenţa Puterilor Protectoare

1. Într-un conflict în care nu este desemnată nici o Putere Protectoare, directorul General poate să-şi ofere bunele oficii sau să acţioneze prin orice altă formă de conciliere sau mediere în vederea soluţionării diferendului.

2. La cererea unei Părţi sau a Directorului General, preşedintele Comitetului poate propune Părţilor la conflict o întâlnire a reprezentanţilor lor şi în special a autorităţilor responsabile pentru protecţia bunurilor culturale dacă se consideră a fi adecvat, pe teritoriul unui stat care nu este parte la conflict.

ARTICOLUL 37

Traduceri şi rapoarte

1. Părţile vor traduce prezentul Protocol în limba lor oficială şi vor comunica aceste traduceri oficiale Directorului General.

2. Părţile vor supune Comitetului, la fiecare patru ani, un raport privind implementarea prezentului Protocol.

ARTICOLUL 38

Răspunderea statelor

Nici o prevedere a prezentului Protocol privind răspunderea penală individuală nu va afecta răspunderea statelor conform dreptului internaţional inclusiv cu privire la obligaţia de a acorda reparaţii.

CAPITOLUL 9Clauze finale

ARTICOLUL 39

Limbi

Acest Protocol este redactat în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, cele 6 texte fiind în mod egal autentice.

ARTICOLUL 40Semnarea

Prezentul Protocol este încheiat la data de 26 mai 1999. el va fi deschis spre semnare de către toate

Înaltele Părţi Contractante la Haga, în perioada 17 mai 1999 – 31 decembrie 1999.

ARTICOLUL 41Ratificarea, acceptarea sau aprobarea

1. Prezentul Protocol va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării de către Înaltele Părţi

Contractante care l-au semnat, în conformitate cu procedurile lor constituţionale. 2. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Directorul General.

ARTICOLUL 42Aderarea

1. Prezentul Protocol va fi deschis aderării de către Înaltele Părţi Contractante începând cu 1 ianuarie

2000. 2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul General.

ARTICOLUL 43


1. Prezentul protocol va intra în vigoare la trei luni după depunerea a 20 de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

2. Ulterior, acesta va intra în vigoare pentru fiecare parte la trei luni după depunerea instrumentelor sale de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

ARTICOLUL 44

Intrarea în vigoare în situaţii de conflict armat

În situaţiile la care fac referire art. 18 şi 19, Convenţia va produce efecte imediate ratificării, acceptării sau aprobării ori aderării la acest Protocol, depuse de către părţile la conflict fie înainte, fie după începerea ostilităţilor sau ocupaţiei. În astfel de cazuri, Directorul General va transmite comunicări conform art. 46 prin cele mai rapide mijloace.

ARTICOLUL 45

Denunţarea

1. Fiecare Parte poate denunţa acest Protocol. 2. Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus la Directorul General. 3. Denunţarea va fi produce efecte la un an de la primirea instrumentelor de denunţare. Dacă, la

expirarea acestei perioade, Partea care denunţă este implicată într-un conflict armat, denunţarea nu va produce efecte până la încetarea ostilităţilor ori până la terminarea operaţiunilor de repatriere a bunurilor culturale, oricare dintre aceste situaţii s-ar produce mai târziu.

ARTICOLUL 46Notificarea

Directorul General va informa Înaltele Părţi Contractante, precum şi Naţiunile Unite cu privire la

depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare prevăzute de art. 41 şi 42 şi de denunţare prevăzute la art. 45.

ARTICOLUL 47Înregistrarea la Naţiunile Unite

În conformitate cu art. 102 din carta Naţiunilor Unite, prezentul Protocol va fi înregistrat la

Secretariatul Naţiunilor Unite la cererea Directorului General.

Drept pentru care, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi în acest sens, au semnat prezentul Protocol.Încheiat la Haga, la 26 mai 1999, într-un singur exemplar care va fi depozitat în arhivele

UNESCO şi în trei copii certificate care vor fi transmise tuturor Înaltelor Părţi Contractante.

* Texte autentice în engleză, franceză, rusă şi spaniolă.

2. MARITIME

Convenţia privitoare la unele restricţii în exercitarea dreptului de capturare în războiul maritim


(Indicarea Părţilor contractante)

Recunoscându-se nevoia de a se asigura mai bine ca în trecut aplicarea echitabilă a dreptului în relaţiile maritime internaţionale în timp de război;

Socotind că, pentru a ajunge la aceasta, se cuvine, abandonându-se sau conciliindu-se, la întâmplare, într-un interes comun, anumite practici vechi divergente, să se întreprindă codificarea în reguli comune a garanţiilor datorate comerţului paşnic şi muncii inofensive, precum şi conducerea ostilităţilor pe mare ;

Că trebuie să se fixeze, în angajamentele reciproce scrise, principiile rămase până acum în domeniul nesigur al controversei sau lăsate la arbitrariul Guvernelor ;

Că, de acum înainte, un anumit număr de reguli pot fi stabilite, fără a se aduce atingere dreptului actualmente în vigoare privitor la materiile care nu sunt prevăzute aici ;

Au numit drept Plenipotenţiari ai lor :

(Numele Plenipotenţiarilor)

Care, după ce şi-au depus deplinele puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, au convenit cele ce urmează :

CAPITOLUL I

Despre corespondenţa poştală

Art. 1. Corespondenţa poştală a neutrilor sau a beligeranţilor, oricare ar fi caracterul ei, oficial sau privat, aflată pe mare, pe un vas neutru sau inamic, este inviolabilă. Dacă vasul este sechestrat, ea se expediază de cel care a capturat-o cu cea mai mică întârziere posibilă.

Prevederile alineatului precedent nu se aplică, în caz de violare a blocusului, corespondenţei care este destinată sau provenită din portul blocat.

Art. 2. Inviolabilitatea corespondenţei poştale nu scuteşte pacheboturile de poştă neutre de aplicarea legilor şi obiceiurilor războiului pe mare privitoare, în general, la vasele de comerţ neutre. Cu toate acestea, vizita acestor nave nu trebuie făcută decât în caz de nevoie, cu toate menajamentele şi cu toată graba posibilă.

CAPITOLUL II

Despre scutirea de captură a anumitor vase

Art. 3. Vasele destinate în mod exclusiv pescuitului pe lângă ţărm sau serviciilor de navigaţie uşoară locală sunt scutite de captură, ca şi uneltele, velatura, tachelajul şi încărcătura lor.

Această scutire încetează de îndată ce asemenea vase iau parte, într-un fel oarecare, la ostilităţi.Puterile contractante îşi interzic să profite de caracterul inofensiv al pomenitelor vase spre a le întrebuinţa

într-un scop militar, păstrându-le însă aparenţa paşnică.

Art. 4. Sunt, de asemenea, scutite de captură vasele însărcinate cu misiuni religioase, ştiinţifice sau filantropice.

CAPITOLUL III

Despre regimul echipajelor vaselor de comerţ inamice

capturate de un beligerant

Art. 5. Când un vas de comerţ inamic este capturat de un beligerant, oamenii din echipajul lui, cetăţeni ai unui stat neutru, nu sunt făcuţi prizonieri de război.

Aceeaşi este situaţia căpitanului şi a ofiţerilor, de asemenea cetăţeni ai unui stat neutru, dacă făgăduiesc formal, în scris, de a nu mai servi pe un vas inamic pe toată durata războiului.

Art. 6. Căpitanul, ofiţerii şi membrii echipajului, cetăţeni ai statului inamic, nu sunt făcuţi prizonieri dacă se obligă, printr-o făgăduială formală scrisă, să nu primească, pe durata ostilităţilor, nici un serviciu în legătură cu operaţiile de război.

Art. 7. Numele persoanelor lăsate libere în condiţiile arătate prin articolul 5, alineatul 2, şi articolul 6 sunt notificate de beligerantul captor celuilalt beligerant. Îi este interzis acestuia din urmă să mai folosească cu bună ştiinţă aceste persoane.

Art. 8. Prevederile ultimelor trei articole nu se aplică vaselor care iau parte la ostilităţi.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 9. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu se aplică Puterilor contractante şi numai dacă beligeranţii sunt cu toţii parte la Convenţie.

Art. 10. Prezenta Convenţie va fi ratificată cât mai repede cu putinţă.Ratificările vor fi depuse la Haga.Prima depunere de ratificări va fi înregistrată într-un proces-verbal semnat de reprezentanţii puterilor care iau

parte la aceasta şi de ministrul afacerilor externe al Olandei.Depunerile ulterioare de ratificări se vor face printr-o notificare scrisă, adresată Guvernului Olandei şi însoţită

de instrumentul de ratificare.Copie certificată conformă cu procesul-verbal privitor la prima depunere de ratificări, cu notificările

menţionate în alineatul precedent, precum şi cu instrumentele de ratificare, se va remite imediat, prin grija Guvernului Olandei şi pe cale diplomatică, Puterilor invitate la a Doua Conferinţă de Pace, precum şi celorlalte Puteri care vor fi aderat la Convenţie. În cazurile prevăzute în alineatul precedent, zisul Guvern le va face cunoscută, totodată, data la care el a primit notificarea.

Art. 11. Puterile nesemnatare sunt admise să adere la prezenta Convenţie.Puterea care doreşte să adere notifică în scris intenţia sa Guvernului Olandei, transmiţându-i actul de aderare,

care va fi depus în arhivele zisului Guvern.Acest Guvern va transmite imediat tuturor celorlalte Puteri copia certificată conform de pe notificare şi de pe

actul de aderare, menţionând data la care el a primit ratificarea.

Art. 12. Prezenta Convenţie va produce efecte, pentru Puterile care vor participa la prima depunere de ratificări, la şaizeci de zile după data procesului-verbal al acestei depuneri, iar pentru Puterile care vor ratifica ulterior sau care vor adera, la şaizeci de zile după ce notificarea ratificării sau aderării lor va fi primită de către Guvernul Olandei.

Art. 13. Dacă s-ar întâmpla ca una din Puterile contractante să denunţe prezenta Convenţie, denunţarea va fi notificată în scris Guvernului Olandei, care va comunica imediat copie certificată conformă a notificării tuturor celorlalte Puteri, făcându-le cunoscută data la care el a primit-o.

Denunţarea nu-şi va produce efectele decât cu privire la Puterea care o va fi notificat şi la un an după ce notificarea va fi parvenit Guvernului Olandei.

Art. 14. Un registru ţinut de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va arăta data depunerii notificărilor efectuate în virtutea articolului 10, alineatele 3 şi 4, precum şi data la care ar fi fost primite notificările aderării (articolul 11, alineatul 2), sau denunţării (articolul 13, alineatul 1).

Fiecare Putere contractantă este admisă a lua cunoştinţă de acest registru şi a cere extrase certificate conform.

Drept pentru care, Plenipotenţiarii au investit prezenta Convenţie cu semnăturile lor.

Făcut la Haga, la 18 octombrie 1907, într-un singur exemplar, care va rămâne depus în arhivele Guvernului Olandei şi ale cărui copii, certificate conform, vor fi remise pe cale diplomatică Puterilor care au fost invitate la a Doua Conferinţă de Pace.

Convenţia relativă la drepturile şi îndatoririle Puterilor neutre

în războiul maritim


(Indicarea Puterilor Contractante)

În vederea diminuării divergenţelor de opinie care, în caz de război maritim, există încă cu privire la raporturile între Puterile neutre şi Puterile beligerante, şi pentru a preveni dificultăţile la care aceste divergenţe ar putea da naştere

Considerând că, dacă nu se poate ajunge la o înţelegere care să se extindă la toate împrejurările ce se pot prezenta în practică, extinsă totuşi o utilitate incontestabilă să se stabilească, în măsura posibilă, reguli comune pentru cazul în care, din nefericire, războiul ar izbucni ;

Considerând că, pentru cazurile neprevăzute de prezenta Convenţie, trebuie să se ţină seama de principiile generale ale dreptului ginţilor ;

Considerând că este de dorit ca Puterile să edicteze prescripţii precise pentru reglementarea consecinţelor stării de neutralitate pe care ele au adoptat-o ;

Considerând că pentru Puterile neutre este o datorie recunoscută să aplice în mod imparţial diverşilor beligeranţi regulile adoptate de ele ;

Considerând că, în această ordine de idei, aceste reguli nu vor trebui, în principiu, să fie schimbate în cursul războiului de către o Putere neutră, în afară de cazul în care experienţa dobândită i-ar demonstra necesitatea pentru protecţia drepturilor sale.

Au convenit să respecte regulile comune următoare, care nu vor aduce, de altfel, nici o atingere stipulaţiilor tratelor generale existente, şi şi-au numit Plenipotenţiarii, adică :

(Urmează numele Plenipotenţiarilor)

Care, după ce şi-au depus deplinele puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, au convenit ceea ce urmează : Art. 1. Beligeranţii sunt datori să respecte drepturile suverane ale Puterilor neutre şi să se abţină, pe teritoriul

sau pe apele neutre, de la orice acte care ar constitui, din partea Puterilor care le-ar îngădui, o abatere de la neutralitatea lor.

Art. 2. Orice acte de ostilitate, în care sunt cuprinse captura şi exerciţiul dreptului de vizită, săvârşită de

navele de război beligerante în apele teritoriale ale unei Puteri neutre, constituie o violare a neutralităţii şi sunt strict oprite.

Art. 3. Când o navă a fost capturată în apele teritoriale ale unei Puteri neutre, această Putere trebuie, în timpul

cât prada se află în sfera jurisdicţiei sale, să recurgă la toate mijloacele de care dispune pentru ca prada să fie eliberată împreună cu ofiţerii şi echipajul ei, iar echipajul pus la bord de către captor să fie internat.

Dacă prada se află în afară de jurisdicţia Puterii neutre, guvernul captor trebuie să elibereze prada, împreună cu ofiţerii şi echipajul ei, la cererea acelei Puteri.

Art. 4. Pe un teritoriu neutru sau pe o navă aflată în ape neutre nu se poate constitui de un beligerant nici un

tribunal de prăzi. Art. 5. Este interzis beligeranţilor să facă din porturile şi apele neutre bază de operaţii navale împotriva

inamicilor lor, mai ales să instaleze acolo staţii radiotelegrafice sau orice aparat destinat să servească drept mijloc de comunicaţie cu forţele beligerante pe pământ sau pe mare.

Art. 6. Este interzisă predarea sub orice titlu, directă sau indirectă, din partea unei Puteri neutre către o Putere

beligerantă, de nave de război, de muniţii sau de orice alt material de război.

Art. 7. O putere neutră nu este datoare să împiedice exportul sau tranzitul, pe seama vreunuia din beligeranţi,

de arme, muniţii şi, în genere, de orice poate fi folositor unei armate sau unei flote. Art. 8. Un guvern neutru este dator să se folosească de toate mijloacele sale pentru a împiedica, în cuprinsul

jurisdicţiei sale, echiparea sau înarmarea oricărei nave despre care are întemeiate motive să o creadă destinată a patrula ori a lua parte la operaţii ostile împotriva unei Puteri cu care el se află în stare de pace. El este, de asemenea, dator să manifeste aceeaşi vigilenţă pentru a împiedica ieşirea, din jurisdicţia sa, a oricărei nave destinate să patruleze ori să ia parte la operaţii ostile şi care ar fi fost adaptate, total sau parţial, la utilizări de război în cuprinsul aceleiaşi jurisdicţii.

Art. 9. O putere neutră trebuie să aplice în acelaşi fel ambilor beligeranţi condiţiile, limitările sau interzicerile

edictate de ea cu privire la primirea în porturile, radele sau apele sale teritoriale a navelor de război beligerante sau a prăzilor lor.

Cu toate acestea, o Putere neutră poate să interzică intrarea în porturile şi radele sale a navei beligerante care ar fi nesocotit supunerea la ordinele şi rânduielile edictate de ea sau care i-ar fi violat neutralitatea.

Art. 10. Neutralitatea unei Puteri nu este atinsă prin simpla trecere prin apele sale teritoriale a navelor de

război şi a prăzilor aparţinând beligeranţilor. Art. 11. O Putere neutră poate îngădui navelor de război ale beligeranţilor să se servească de piloţii ei

brevetaţi. Art. 12. În lipsa altor dispoziţii speciale din legislaţia Puterii neutre, este interzis navelor de război ale

beligeranţilor să stea în porturile şi radele sau în apele teritoriale ale zisei Puteri mai mult de 24 de ore, afară de cazurile prevăzute prin această Convenţie.

Art. 13. Dacă o Putere înştiinţată despre începerea ostilităţilor află că o navă de război aparţinând unui

beligerant se găseşte în porturile şi radele sau în apele sale teritoriale, ea trebuie să notifice acelei nave că va trebui să plece în cele 24 de ore sau în termenul prescris de legea locală.

Art. 14. O navă de război beligerantă nu-şi poate prelungi şederea într-un port neutru peste durata legală

decât pentru avarii sau din cauza stării tipului în largul mării. Ea va trebui să plece de îndată ce va fi încetat pricina întârzierii.

Regulile despre limitarea de şedere în porturile, radele şi apele neutre nu se aplică navelor de război care sunt destinate în mod exclusiv unei misiuni religioase, ştiinţifice sau filantropice.

Art. 15. În lipsa altor dispoziţii speciale din legislaţia Puterii neutre, numărul maxim al navelor de război ale

aceluiaşi beligerant, care se vor putea găsi deodată într-unul din porturile sau radele zisei Puteri, va fi de trei. Art. 16. Dacă se găsesc în acelaşi timp într-un port sau într-o radă neutre nave de război de ale ambelor Părţi

beligerante, atunci trebuie să treacă cel puţin 24 ore între plecarea navei unui beligerant şi plecarea navei aparţinând celuilalt beligerant.

Ordinea plecărilor este hotărâtă prin ordinea sosirilor, afară de situaţia în care nava sosită prima nu s-ar afla în situaţia în care prelungirea duratei legale de şedere este admisă.

O navă de război beligerantă nu poate părăsi portul sau rada neutre înainte de 24 ore de la plecarea unei nave de comerţ care poartă pavilionul inamicului său.

Art. 17. În porturile şi radele neutre, navele de război beligerante nu-şi pot repara avariile decât în măsura

neapărat necesară siguranţei lor de navigare, dar nu pentru a-şi spori sub orice formă forţa lor militară. Autoritatea neutră va constata felul reparaţiilor de făcut, care vor trebui terminate cât mai repede.

Art. 18. Navele de război beligerante nu se pot folosi de porturile, radele şi apele teritoriale neutre spre a-şi

reînnoi sau spori aprovizionările lor militare sau armamentul şi nici pentru a-şi completa echipajele.

Art. 19. Navele de război beligerante nu se pot aproviziona în porturile şi radele neutre decât pentru a-şi face plinul normal din timp de pace.

De asemenea, aceste nave nu pot lua decât combustibilul necesar pentru a putea ajunge la portul cel mai apropiat al ţării lor. Ele pot, de altfel, să ia combustibilul trebuitor pentru a-şi umple magaziile când se găsesc în ţările neutre care au adoptat acest fel de a limita furniturile de combustibil.

Când, după legea Puterii neutre, navele nu primesc cărbuni decât după 24 de ore de la sosire, atunci durata legală a şederii lor este prelungită cu 24 de ore.

Art. 20. Navele de război beligerante, care au luat combustibil din portul unei Puteri neutre, nu-şi pot reînnoi

aprovizionările lor dintr-un port al aceleiaşi Puteri decât după trecerea a trei luni. Art. 21. Nu se poate duce prada într-un port neutru decât din cauză de neputinţă de navigaţie, starea rea a

mării şi lipsă de combustibil sau de provizii.Prada trebuie să părăsească portul de îndată ce a încetat pricina care i-a justificat intrarea. Dacă n-o face,

Puterea neutră trebuie să-i ordone plecarea imediată ; în cazul când nu s-ar conforma, Puterea neutră trebuie să se folosească de toate mijloacele ce le are pentru a o pune în libertate împreună cu ofiţerii şi echipajul ei şi pentru a interna echipajul pus la bord de captor.

Art. 22. De asemenea, Puterea neutră trebuie să elibereze prada care ar fi fost adusă în afară de condiţiile

prevăzute prin Articolul 21. Art. 23. O Putere neutră poate îngădui intrarea în porturile şi radele sale a prăzilor escortate sau nu, când sunt

aduse acolo spre a fi lăsate sub sechestru până la hotărârea tribunalului de prăzi. Ea poate să îndrume prada în alt port al său.

Dacă prada este escortată de o navă de război, ofiţerii şi oamenii puşi la port de captor sunt autorizaţi să treacă pe nava de escortă.

Dacă prada pluteşte neînsoţită de escortă, personalul pus la bord de captor este eliberat. Art. 24. Dacă o navă de război beligerantă nu părăseşte portul în care nu are dreptul să stea, cu toată

notificarea autorităţii neutre, atunci Puterea neutră este îndrumată să ia măsurile ce le-ar socoti necesare spre a pune nava în neputinţă să iasă la mare pe toată durata războiului, iar comandantul navei trebuie să înlesnească aducerea la îndeplinire a acestor măsuri.

Dacă nava beligerantă a fost oprită de o Putere neutră, ofiţerii şi echipajul sunt de asemenea opriţi.Ofiţerii şi echipajul oprit în acest mod pot fi lăsaţi pe navă sau cartiruiţi pe o altă navă sau la uscat şi ei pot fi

supuşi măsurilor restrictive care ar părea necesare să li se impună. Cu toate acestea, pe navă vor trebui lăsaţi întotdeauna oamenii necesari întreţinerii.

Ofiţerii pot fi puşi în libertate, dacă îşi iau angajamentul pe cuvânt să nu părăsească teritoriul neutru fără autorizare.

Art. 25. O Putere neutră e datoare să exercite supravegherea corespunzătoare a mijloacelor de care dispune,

pentru a împiedica, în porturile sau radele şi în apele sale, orice violare a dispoziţiilor precedente. Art. 26. Exercitarea drepturilor definite prin prezenta Convenţie de către o Putere neutră nu poate fi,

niciodată, socotită ca un act puţin prietenesc de către un beligerant sau altul care a acceptat articolele la care se referă aceste drepturi.

Art. 27. Puterile contractante îşi vor comunica, reciproc şi în timp, toate legile, ordonanţele şi celelalte

dispoziţii care reglementează în ţările lor regimul navelor de război beligerante, în porturile şi în apele lor, prin intermediul unei notificări adresate Guvernului Olandei şi comunicate de îndată de către acesta celorlalte Puteri contractante.

Art. 28. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu se aplică decât între Puterile contractante şi numai dacă

beligeranţii sunt cu toţii parte în Convenţie. Art. 29. Prezenta Convenţie va fi ratificată cât mai curând posibil.

Ratificările vor fi depuse la Haga.Prima depunere de ratificare va fi constatată printr-un proces-verbal, semnat de reprezentanţii Puterilor care

au luat parte la aceasta şi de către ministrul afacerilor externe al Olandei.Depunerile ulterioare de ratificare se vor face printr-o notificare scrisă, adresată Guvernului Olandei, ce va fi

însoţită de instrumentul de ratificare.Copie certificată, conformă cu procesul-verbal referitor la prima depunere de ratificare, notificările

menţionate la alineatul precedent, precum şi instrumentele de ratificare vor fi imediat remise, prin grija Guvernului Olandei şi pe cale diplomatică, Puterilor participante la a Doua Conferinţă de Pace, precum şi celorlalte Puteri care vor adera la Convenţie. În cazurile vizate în alineatul precedent, zisul Guvern le va face în acelaşi timp cunoscut data la care a primit notificarea.


care va fi depus în arhivele zisului Guvern.Acest guvern va transmite imediat tuturor celorlalte Puteri o copie certificată, conformă cu notificarea,

precum şi de pe actul de aderare, indicând data la care a primit notificarea. Art. 31. Prezenta Convenţie va produce efect, pentru Puterile care vor participa la prima depunere de

ratificare, la şaizeci de zile de la data procesului-verbal al acestei depuneri, iar pentru Puterile care vor ratifica ulterior sau adera, la şaizeci de zile după ce notificarea ratificării sau aderării lor va fi primită de către Guvernul Olandei.

Art. 32. Dacă se întâmplă ca una din Puterile contractante să dorească să denunţe prezenta Convenţie,

denunţarea va fi notificată în scris Guvernului Olandei, care va comunica imediat tuturor celorlalte Puteri o copie certificată, conformă cu notificarea, aducându-le la cunoştinţă data la care a primit-o.

Denunţarea nu va avea produce efecte decât faţă de Puterea care o va notifica şi la un an după ce notificarea va parveni Guvernului Olandei.

Art. 33. Un registru ţinut de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va indica data depunerii ratificării

efectuate în virtutea articolului 29, alineatele 3 şi 4, precum şi data la care vor fi primite notificările de aderare (articolul 30, alineatul 2), sau de denunţare (articolul 30, alineatul 1).

Fiecare Putere contractantă este admisă să ia cunoştinţă de acest registru şi să ceară extrase certificate

conform. Drept pentru care, Plenipotenţiarii şi-au pus semnătura pe prezenta Convenţie. Făcută la Haga, la 18 octombrie 1907, într-un singur exemplar, care va rămâne depus în arhivele Guvernului

Olandei şi de pe care copii, certificate conform, se vor remite pe cale diplomatică Puterilor invitate la a Doua Conferinţă de Pace.

Manualul de la San Remoprivind dreptul internaţional aplicabil în conflictele pe mare*

PARTEA IDispoziţii generale

SECŢIUNEA IDomeniul aplicării dreptului

Art. 1. Părţile la un conflict armat pe mare se supun principiilor şi regulilor dreptului internaţional umanitar începând din momentul utilizării forţei armate. Art. 2. În cazurile care nu sunt prevăzute în acest document sau în acorduri internaţionale, persoanele civile şi combatanţii rămân sub protecţia şi autoritatea principiilor dreptului ginţilor, aşa cum rezultă din uzanţele stabilite, din principiile umanitare şi din exigenţele conştiinţei publice.

SECŢIUNEA A II – AConflictele armate şi dreptul la legitimă apărare

Art. 3. Exercitarea dreptului la legitimă apărare individuală şi colectivă, recunoscut în articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, se supune condiţiilor şi limitărilor în această Cartă şi care emană din dreptul internaţional general, incluzând în mod distinct principiile de necesitate şi de proporţionalitate. Art. 4. Principiile de necesitate şi de proporţionalitate se aplică, de asemenea, conflictelor armate navale şi solicită ca utilizarea forţei de către un stat – atunci când aceasta nu este interzisă de către dreptul conflictelor armate – să nu depăşească, prin intensitate şi prin mijloacele utilizate – ceea ce este indispensabil pentru respingerea unui atac armat şi pentru restabilirea securităţii lui. Art. 5. Limita acţiunilor militare pe care un stat le poate întreprinde împotriva unui inamic depinde de intensitatea şi amploarea atacului armat întreprins de inamic şi de gravitatea ameninţării prezentate de acesta. Art. 6. Regulile enunţate în acest document şi orice altă regulă a dreptului internaţional umanitar se aplică în mod egal tuturor părţilor la conflict. Aplicarea egală a acestor reguli tuturor părţilor în conflict nu este afectată de responsabilitatea internaţională a uneia dintre acestea pentru a fi declanşat conflictul.

* A fost adoptat în iunie 1994 şi a fost elaborat de jurişti şi experţi navali reuniţi la Institutul Internaţional de Drept Umanitar.

SECŢIUNEA A III – AConflictele armate în care Consiliul de Securitate a întreprins acţiuni

Art. 7. În pofida oricărei reguli cuprinse în acest document sau în dreptul neutralităţii, atunci când Consiliul de Securitate, acţionând în conformitate cu competenţele pe care i le conferă capitolul VII al Cartei Naţiunilor Unite, a desemnat una sau mai multe părţi ale unui conflict armat ca fiind responsabile pentru utilizarea forţei cu încălcarea dreptului internaţional, statele neutre:

a) sunt ţinute de obligaţia de a nu acorda acestui stat altă asistenţă decât cea umanitară; şi b) pot acorda asistenţă oricărui stat care a fost victimă a încălcării păcii sau a unui act de agresiune

comis de acest stat. Art. 8. În cazul în care, în cursul unui conflict armat internaţional, Consiliul de Securitate a luat măsurile preventive sau coercitive implicând aplicarea de măsuri economice (în conformitate cu capitolul VII al Cartei), statele membre ale Naţiunilor Unite nu pot invoca dreptul de neutralitate pentru a justifica un comportament incompatibil cu obligaţiile impuse de Cartă sau de hotărârile Consiliului de Securitate. Art. 9. În conformitate cu dispoziţiile capitolului VII, atunci când Consiliul de Securitate ia hotărârea de a utiliza forţa sau de a autoriza folosirea acesteia de către unul sau mai multe state, regulile enunţate în acest document şi oricare altă regulă a dreptului internaţional umanitar aplicabilă conflictelor armate pe mare trebuie aplicate părţilor unui asemenea conflict.

SECŢIUNEA A IV –AZonele războiului naval

Art. 10. Sub rezerva altor reguli aplicabile din dreptul conflictelor armate navale, indiferent dacă figurează sau nu în acest document, acţiuni ostile pot fi întreprinse de către forţele navale la suprafaţă, sub apă sau deasupra acesteia astfel:

a) în marea teritorială şi în apele interioare ale teritoriilor terestre, ale zonei economice exclusive şi ale platoului continental şi, dacă este cazul, în apele arhipelagice statelor beligerante;

b) în marea liberă; şic) sub rezerva dispoziţiilor prevăzute la articolele 34 şi 35, în zona economică exclusivă şi pe platoul

continental al statelor neutre. Art. 11. Părţile la conflict sunt încurajate să convină să nu desfăşoare acţiuni ostile în zonele maritime care cuprind:

a) ecosisteme rare sau fragile; saub) habitatul unor specii sau al altor forme de viaţă marină decimate, ameninţate sau pe cale de

dispariţie. Art. 12. Atunci când desfăşoară operaţiuni în zone în care statele neutre sunt titulare de drepturi suverane, de jurisdicţie, sau de alte drepturi în conformitate cu dreptul internaţional general, beligeranţii trebuie să ţină cont aşa cum se cuvine de drepturile şi îndatoririle legitime ale acestor state neutre.

SECŢIUNEA a V – ADefiniţii

Art. 13. În contextul acestui document, accepţiunea conceptelor este următoarea:a) ,,drept internaţional umanitar” – regulile internaţionale stabilite prin tratate sau cutumă, care

limitează dreptul părţilor la un conflict de a-şi alege metode şi mijloace de război sau care protejează statele care nu sunt părţi la conflict sau persoanele şi bunurile care sunt sau ar putea fi afectate de conflict;

b) ,,atac” – un act de violenţă, indiferent dacă este ofensiv sau defensiv;c) ,,pierderi inutile” sau ,,daune inutile” – pierderi de vieţi sau răniri ale civililor sau ale altor persoane

protejate şi daunele cauzate mediului natural sau obiectelor care nu constituie în sine obiective militare, sau distrugerea acestora;

d) ,,neutru” – orice stat care nu este parte la conflict;e) ,,nave – spital, ambarcaţiuni costiere de salvare şi alte transporturi sanitare” – vasele care sunt

protejate de Convenţia a doua de la Geneva din 1949 şi de Protocolul adiţional I din 1977;f) ,,aeronavele sanitare” – aeronavele care sunt protejate de Convenţiile de la Geneva din 1949 şi de

Protocolul I adiţional din 1977;g) ,,navă de război” – navă care aparţine forţelor armate ale unui stat care poartă însemnele exterioare

distinctive ale navelor militare ale naţionalităţii ei, aflată sub comanda unui ofiţer de marină în serviciul acelui stat şi care figurează în lista ofiţerilor sau într-un document echivalent şi al cărei echipaj este subordonat regulilor disciplinei militare;

h) ,,navă auxiliară” – navă, alta decât cea de război, care aparţine forţelor armate ale unui stat sau este plasată sub controlul exclusiv al acestuia şi este utilizată de către guvern în scopuri necomerciale, pentru o perioadă determinată;

i) ,,navă comercială” – navă, alta decât cea de război, navă auxiliară sau de stat, cum ar fi o navă a autorităţilor vamale sau a poliţiei, care este utilizată, în scopuri comerciale sau private;

j) ,,aeronave militară” – aeronavă în serviciul unităţilor forţelor armate ale unui stat, care poartă însemnele militare ale acelui stat, comandată de un membru al forţelor armate şi al cărei echipaj este supus regulilor disciplinei militare;

k) ,,aeronavă auxiliară” – aeronavă, alta decât o aeronavă militară, care aparţine sau este plasată sub controlul exclusiv al forţelor armate ale unui stat şi care este utilizată de către guvern pentru o perioadă determinată în scopuri necomerciale;

l) ,,aeronavă civilă” – aeronavă, alta decât una militară, aeronavă auxiliară sau de stat, cum ar fi o aeronavă a autorităţilor vamale sau a poliţiei, care este utilizată în scopuri comerciale sau private;

m) ,,avion de linie” – aeronavă civilă care poartă însemne exterioare identificabile cu claritate şi care transportă pasageri civili prin zboruri regulate sau ocazionale pe rutele serviciilor de trafic aerian.

PARTEA A II –AZone de operaţiuni

SECŢIUNEA IApele interioare, marea teritorială şi apele arhipelagice

Art. 14. Apele neutre cuprind apele interioare, marea teritorială şi, dacă este cazul, apele arhipelagice ale statelor neutre. Spaţiul aerian neutru cuprinde spaţiul aerian subadiacent apelor neutre şi teritoriul terestru al statelor neutre. Art. 15. Acţiunile ostile ale forţelor beligerante sunt interzise în teritoriul şi deasupra apelor neutre, inclusiv în apele neutre ale strâmtorilor internaţionale şi în apele care se poate exercita dreptul de trecere arhipelagic. În conformitate cu secţiunea II a acestei părţi, un stat neutru trebuie să ia măsuri, inclusiv măsuri de supraveghere, în funcţie de mijloacele pe care le are la dispoziţie în scopul prevenirii încălcării neutralităţii lui de către forţele beligerante. Art. 16. În sensul articolului 15, acţiunile ostile cuprind între altele:

a) atacarea sau capturarea de persoane sau bunuri care se află în/sau deasupra apelor sau teritoriilor neutre;

b) utilizarea ca bază de operaţiuni, inclusiv atacarea sau capturarea de persoane sau bunuri situate în afara apelor neutre, dacă atacul sau capturarea sunt desfăşurate de forţe beligerante la suprafaţă, sub sau deasupra apelor neutre;

c) amplasarea de mine; saud) vizitarea, percheziţionarea, deturnarea sau capturarea.

Art. 17. Forţele beligerante nu trebuie să se folosească de apele neutre ca refugiu. Art. 18. Aeronavele militare şi auxiliare ale beligeranţilor nu trebuie să pătrundă în spaţiul aerian neutru. În cazul în care procedează astfel, statul neutru poate utiliza mijloace de care dispune pentru a forţa aeronavele să aterizeze pe teritoriul lui, să le pună sub sechestru şi să interneze echipajul acestora pe durata conflictului armat. Dacă aeronavele refuză să dea curs ordinului de aterizare, ele pot fi atacate, sub rezerva regulilor speciale privind aeronavele sanitare, aşa cum se precizează în articolele 181 – 183. Art. 19. Sub rezerva articolelor 29 şi 33, un stat neutru poate, fără să facă discriminare, să supună anumitor condiţii, să restrângă sau să interzică intrarea sau trecerea prin apele lui a navelor de război şi a navelor auxiliare beligerante. Art. 20. Având în vedere obligaţia de imparţialitate, din articolele 21 şi 22 – 23 şi regulile pe care le-ar putea stabili, un stat neutru poate să autorizeze următoarele acte în apele lui, fără a-şi periclita neutralitatea:

a) trecerea prin marea sa teritorială şi, dacă este cazul, prin apele lui arhipelagice, a navelor de război, a navelor auxiliare şi a celor care constituie captura statelor beligerante; pe durata trecerii lor, navele de război, navele auxiliare şi cele capturate pot utiliza serviciile piloţilor statului neutru;

b) aprovizionarea cu alimente, apă şi combustibil de către beligerant a navelor lui de război sau auxiliare, pentru ca acestea să poată ajunge la un port situat pe teritoriul lui propriu; şi

c) lucrări şi reparaţii la navele de război sau auxiliare beligerante considerate ca necesare de către statul neutru pentru a le repune în stare de navigaţie; asemenea reparaţii nu trebuie însă să le restabilească sau să le sporească capacitatea de luptă.

Art. 21. O navă beligerantă de război sau auxiliară nu trebuie să-şi prelungească durata trecerii ei prin apele neutre sau şederea în aceste ape pentru aprovizionare sau reparaţii mai mult de douăzeci şi patru de ore, cu excepţia cazurilor în care daunele suferite sau condiţiile atmosferice nefavorabile o fac inevitabilă. Această regulă nu se aplică în strâmtori internaţionale şi in apele în care se exercită dreptul de trecere prin arhipelaguri. Art. 22. Dacă un stat beligerant încalcă regimul apelor neutre, aşa cum este enunţat în acest document, statul neutru trebuie să ia măsurile necesare pentru a face să înceteze această încălcare. Dacă un stat neutru nu-şi îndeplineşte obligaţia de a face să înceteze violarea apelor lui de către un beligerant, cealaltă parte beligerantă trebuie să notifice statul neutru şi să-i acorde un termen rezonabil pentru ca aceasta să facă să înceteze această încălcare. Dacă încălcarea neutralităţii statului de către un beligerant constituie o ameninţare serioasă şi imediată la securitatea celuilalt beligerant şi dacă această încălcare continuă, acest stat beligerant poate, în absenţa unei alte măsuri realizabile în timp util, să recurgă la forţa strict necesară pentru a răspunde ameninţării pe care o reprezintă această încălcare.

SECŢIUNEA A II – AStrâmtorile internaţionale şi rutele de circulaţie maritime arhipelagice

Reguli generale

Art. 23. Navele de război, navele auxiliare, aeronavele militare şi auxiliare beligerante îşi pot exercita dreptul la trecere prin, pe sub sau pe deasupra strâmtorilor internaţionale neutre şi a rutelor de circulaţie arhipelagice recunoscute de dreptul internaţional general. Art. 24. Neutralitatea statului riveran unei strâmtori internaţionale nu este încălcată de trecerea în tranzit a navelor de război, navelor auxiliare, aeronavelor militare şi auxiliare beligerante şi nici de trecerea inofensivă a vaselor de război sau auxiliare beligerante prin acest loc. Art. 25. Neutralitatea unui stat arhipelagic nu este încălcată de exercitarea dreptului de trecere arhipelagică a navelor de război, navelor auxiliare, a aeronavelor militare sau auxiliare beligerante. Art. 26. Navele de război, navele auxiliare, aeronavele militare şi auxiliare neutre pot exercita dreptul de trecere prin, pe sub sau pe deasupra strâmtorilor internaţionale şi prin apele arhipelagice ale beligerantului conform dreptului internaţional general. Ca măsură de precauţie, statul neutru trebuie să informeze statul beligerant, în intervalul de timp pe care îl doreşte, cu privire la dreptul său de trecere.

Trecerea în tranzit şi trecerea arhipelagică

Art. 27. Drepturile de trecere în tranzit şi prin apele arhipelagice, care se exercită în strâmtorile internaţionale şi în apele arhipelagurilor în vreme de pace, persistă şi în perioada de conflict armat. Legile şi reglementările statelor riverane la strâmtori şi ale statelor arhipelagice referitoare la trecerea în tranzit prin apele arhipelagice, adoptate în conformitate cu dreptul internaţional general, rămân în vigoare. Art. 28. Navele de suprafaţă, submarinele şi aeronavele neutre sau beligerante se bucură de dreptul de trecere în tranzit şi prin apele arhipelagurilor, prin, pe sub sau pe deasupra tuturor strâmtorilor şi apelor arhipelagurilor pe unde aceste drepturi se aplică în general. Art. 29. Statele neutre nu au dreptul de a suspenda, împiedica sau obstrucţiona în nici un fel trecerea în tranzit şi prin apele arhipelagurilor. Art. 30. Un beligerant în trecere de tranzit prin, pe sub sau pe deasupra unei strâmtori internaţionale sau în trecere prin apele arhipelagice, prin, pe sub sau pe deasupra apelor arhipelagului unui stat neutru trebuie să traverseze fără întârziere, să se abţină de la recurgerea la ameninţare sau de la utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a unui stat riveran sau a unui stat arhipelagic neutru sau de la modalităţi care contravin scopurilor Cartei Naţiunilor Unite şi nu trebuie în nici un mod să angajeze acţiuni ostile sau activităţi care nu au nici o legătură cu tranzitul respectiv. Beligeranţii în trecere prin, pe sub sau pe deasupra strâmtorilor sau a apelor arhipelagurilor neutre sunt autorizaţi să ia măsuri defensive necesare asigurării securităţii lor, cuprinzând lansarea şi apuntarea aeronavelor, navigarea în formaţie şi supravegherea electronică şi acustică. Totodată, beligeranţii în tranzit sau în trecere prin apele arhipelagice nu au dreptul să desfăşoare operaţiuni ofensive împotriva forţelor inamice şi nici să utilizeze aceste ape neutre ca refugiu sau bază de operaţiuni.

Trecerea inofensivă

Art. 31. În plus faţă de exercitarea dreptului de tranzit şi de trecere prin apele arhipelagurilor, navele de război şi navele auxiliare beligerante îşi pot exercita dreptul la trecere inofensivă prin strâmtorile internaţionale şi apele arhipelagurilor neutre în conformitate cu dreptul internaţional general, sub rezerva prevederilor articolelor 9 şi 21. Art. 32. În acelaşi fel, navele neutre îşi pot exercita dreptul de trecere inofensivă prin strâmtorile internaţionale şi apele arhipelagurilor statelor beligerante. Art. 33. Dreptul de trecere inofensivă, care nu poate fi suspendat şi pe care dreptul internaţional îl atribuie anumitor strâmtori internaţionale, persistă şi în timp de conflict armat.

SECŢIUNEA A III – A

Zona economică exclusivă şi platoul continental

Art. 34. Dacă acţiunile ostile sunt desfăşurate în interiorul zonei economice exclusive sau platoul continental al unui stat neutru, statele beligerante trebuie nu numai să se conformeze regulilor în vigoare ale dreptului conflictelor armate pe mare, dar, totodată, să acorde consideraţia cuvenită drepturilor şi îndatoririlor statelor de coastă, între altele, celor privind explorarea şi exploatarea resurselor economice ale zonei economice exclusive şi ale platoului continental, protecţia şi conservarea mediului marin. Ele trebuie, să acorde consideraţia cuvenită insulelor artificiale, instalaţiilor, lucrărilor şi zonelor de securitate stabilite de statele neutre în zona economică exclusivă şi pe platoul continental. Art. 35. Dacă un beligerant consideră ca necesară amplasarea de mine în zona economică exclusivă sau pe platoul continental al unui stat neutru, el trebuie să notifice acestui stat si să garanteze, între altele, ca dimensiunea câmpului de mine şi tipul minelor utilizate nu pun în pericol insulele artificiale, instalaţiile şi lucrările şi nici nu constituie un obstacol privind accesul la acestea, el trebuie să evite pe cât posibil să interfereze cu exploatarea zonei de către statul neutru. Protecţiei şi conservării mediului marin trebuie să i se acorde consideraţia cuvenită.

SECŢIUNEA A IV - AMarea liberă şi fundul mărilor dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale

Art. 36. Acţiunile ostile din marea liberă trebuie conduse acordând consideraţia cuvenită exercitării drepturilor statelor neutre privind explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe fundul mărilor şi ale subsolurilor acestora, dincolo de jurisdicţia naţională. Art. 37. Beligeranţii trebuie să vegheze pentru a evita stricăciunile ce pot fi provocate cablurilor şi conductelor petroliere plasate pe fundul mării, care nu slujesc exclusiv beligeranţilor.

PARTEA A III - AReguli fundamentale şi distincţia

dintre persoanele sau bunurile protejate şi obiectivele militare

SECŢIUNEA I Reguli de bază

Art. 38. În orice conflict armat dreptul părţilor aflate în conflict de a-şi alege metodele sau mijloacele de luptă nu este nelimitat. Art. 39. Părţile aflate în conflict trebuie permanent să facă distincţie între civili sau alte persoane protejate şi combatanţi, ca şi între bunurile cu caracter civil sau exceptate de la atac şi obiectivele militare. Art. 40. În ce priveşte bunurile, obiectivele militare sunt limitate la bunurile, care, prin natura, amplasarea, destinaţia sau utilizarea lor aduc o contribuţie efectivă la acţiunea militară si a căror distrugere totală sau parţială, capturare sau neutralizare oferă în acest context un avantaj militar precis. Art. 41. Atacurile trebuie strict limitate la obiectivele militare. Navele comerciale şi aeronavele civile constituie bunuri cu caracter civil, cu excepţia cazurilor în care principiile şi regulile enunţate în acest document autorizează a fi considerate ca obiective militare. Art. 42. Pe lângă interdicţiile specifice care incumbă parţilor la un conflict, este interzisă folosirea metodelor şi mijloacelor de luptă care: a) sunt de natura sa cauzeze rău superfluu; sau b) lovesc fără distincte, atât obiective militare, cât şi civili, deoarece: I) nu sunt sau nu pot fi dirijate împotriva unui obiectiv militar precis; sau II) efectele lor nu pot fi limitate potrivit cerinţelor dreptului internaţional, enunţate în prezentul document. Art. 43. Este interzis să se ordone sa nu existe supravieţuitori, să fie ameninţat adversarul cu aceasta sau ca ostilităţile să fie conduse în funcţie de decizia respectivă. Art. 44. Metodele şi mijloacele de luptă trebuie utilizate acordând consideraţia cuvenită mediului natural în lumina reglementărilor pertinente ale dreptului internaţional. Sunt interzise deteriorările şi actele de distrugere ale mediului natural, care nu sunt justificate de necesităţile militare şi care sunt întreprinse în mod arbitrar.

Art. 45. Navele de suprafaţă, submarinele şi aeronavele sunt ţinute de obligaţia respectării aceloraşi reguli şi principii.

SECŢIUNEA A II – APrecauţiuni în atac

Art. 46. Referitor la atacuri, trebuie luate următoarele precauţiuni: a) cei care planifică, decid sau execută un atac trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a strânge informaţiile care îi vor ajuta în a determina dacă anumite bunuri care nu sunt obiective militare se află sau nu în zona de atac; b) în lumina informaţiilor de care dispun, cei care planifică, decid sau execută un atac trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că atacurile se limitează la obiective militare;

c) în plus, ei trebuie să ia toate precauţiunile posibile în alegerea metodelor şi mijloacelor. în scopul evitării sau reducerii la minimum a pierderilor sau pagubelor inutile; d) un atac nu trebuie să fie lansat dacă este de aşteptat ca acesta să producă daune sau pierderi inutile care ar putea fi excesive în raport cu avantajul militar direct şi concret scontat; un atac trebuie anulat sau suspendat în momentul în care se estimează că pierderile sau pagubele incidentale sunt excesive.Secţiunea VI a acestei părţi prevede precauţiuni suplimentare referitoare la aeronavele civile.

SECŢIUNEA A III - ANave şi aeronave inamice exceptate de la atac

Categoriile de nave exceptate de la atac

Art. 47. Următoarele categorii de nave inamice sunt exceptate de la atac: a) navele-spital; b) ambarcaţiunile pentru operaţiuni de salvare pe coasta şi alte transporturi sanitare; c) navele care beneficiază de liberă trecere ca urmare a unui acord între părţile beligerante cuprinzând: I) navele cartel, de exemplu navele afectate şi care participă la transportul prizonierilor de război; II) navele angajate în misiuni umanitare, inclusiv navele care transportă alimente indispensabile supravieţuirii populaţiilor civile şi navele angajate în acţiuni de asistenţă şi operaţiuni de salvare. d) navele angajate în transportul bunurilor culturale aflate sub protecţie specială; c) navele de pasageri atunci când transportă numai pasageri civili; f) navele însărcinate cu misiuni religioase, filantropice sau ştiinţifice nemilitare; navele care colectează date ştiinţifice având o probabilă aplicaţie militară nu sunt protejate; g) vasele destinate pescuitului de coastă sau unor servicii de mică navigaţie locală; totodată, acestea sunt supuse reglementărilor autorităţii navale beligerante din zonă şi pot fi inspectate de aceasta; h) navele concepute sau adaptate pentru a lupta exclusiv împotriva poluării mediului marin; i) navele care s-au predat; j) plutele şi bărcile de salvare

Condiţii de exceptare

Art. 48. Navele enumerate la articolul 47 sunt exceptate de la atac, numai dacă: a) sunt folosite în mod inofensiv, conform funcţiei lor normale; b) se supun identificării şi inspectării atunci când li se solicită aceasta; c) nu stânjenesc în mod intenţional mişcările combatanţilor şi se supun ordinelor de a se opri sau abate de la ruta lor atunci când li se solicită aceasta.

Pierderea exceptării

Navele - spital Art. 49. Exceptarea de la atac a unei nave-spital nu poate înceta decât dacă nu sunt respectate condiţiile de exceptare ale articolului 48 şi, într-un asemenea caz, numai după somarea care stabileşte, în toate

cazurile oportune, un termen rezonabil pentru suprimarea cauzei care pune în pericol această exceptare şi atunci când o asemenea somare a rămas fără efect. Art. 50. Dacă după somarea făcută în forma cuvenită o navă-spital persistă în nerespectarea condiţiilor exceptării ei, aceasta poate fi capturată sau poate face obiectul oricărei alte măsuri necesare, destinate s-o facă să respecte condiţiile exceptării ei. Art. 51. În ultimă instanţă, o navă-spital poate fi atacată numai dacă: a) deturnarea sau capturarea navei nu sunt realizabile; b) nu există alte metode pentru exercitarea unui control militar; c) circumstanţele în care nava spital nu respectă regulile sunt suficient de grave pentru ca aceasta să devină sau să poată fi făcută în mod rezonabil un obiectiv militar; şi dacă d) pierderile şi pagubele incidentale nu sunt disproporţionate în raport cu avantajul militar obţinut sau scontat.

Toate celelalte categorii de nave exceptate de la atac

Art. 52. Dacă o navă de indiferent orice altă categorie de nave exceptate de la atac încalcă una dintre condiţiile exceptării ei prevăzute de articolul 48, această navă nu poate fi atacată decât dacă: a) deturnarea sau capturarea navei nu sunt realizabile; b) nu există alte metode pentru exercitarea unui control militar; c) circumstanţele în care nava-spital nu respectă regulile sunt suficient de grave pentru ca aceasta să devină sau să poată fi făcută în mod rezonabil un obiectiv militar; şi dacă d) pierderile şi pagubele incidentale nu sunt disproporţionate în raport cu avantajul militar obţinut sau scontat.

Categoriile de aeronave exceptate de la atac

Art. 53. Următoarele categorii de aeronave inamice sunt exceptate de la atac: a) aeronavele sanitare; b) aeronavele cărora li s-a acordat liberă trecere prin acordul părţilor la conflict; şi c) avioanele de linie.

Condiţiile de exceptare pentru aeronavele sanitare

Art. 54. Aeronavele sanitare sunt exceptate de la atac numai dacă: a) au fost recunoscute ca atare; b) se comportă astfel încât respectă termenii unui acord intervenit conform articolului 177; c) circulă în zone dominate de propriile forţe sau de către forţe prietene; sau d) circulă în afara zonei de conflict armat. În toate celelalte cazuri aeronavele sanitare circulă pe propriul lor risc, asumându-şi pericolele.

Condiţiile de exceptare pentru aeronavele care dispun de liberă trecere

Art. 55. Aeronavele care beneficiază de liberă trecere sunt exceptate de la atac numai dacă: a) sunt folosite în mod inofensiv în rolul convenit; b) nu stânjenesc în mod intenţional mişcările combatanţilor; si dacă c) se conformează clauzelor acordului, inclusiv posibilităţii unei inspecţii.

Condiţiile de exceptare pentru aeronavele de linie

Art. 56. Avioanele de linie sunt exceptate de la atac numai dacă: a) sunt folosite în mod inofensiv în rolul lor normal; şi dacă: b) nu stânjenesc în mod intenţionat mişcările combatanţilor.

Pierderea exceptării

Art. 57. Dacă o aeronavă exceptată de la atac încalcă oricare dintre condiţiile de exceptare prevăzute la articolele 54-56, aceasta poate fi atacată numai dacă: a) abaterea ei de la rută în vederea aterizării, vizitării şi percheziţionării şi eventuala capturare nu sunt realizabile; b) nu există alte metode pentru exercitarea unui control militar; c) circumstanţele în care aeronava nu respectă regulile sunt suficient de grave pentru ca aceasta să devină sau să poată fi făcută în mod rezonabil un obiectiv militar; şi dacă d) pierderile ori pagubele inutile nu sunt disproporţionate în raport cu avantajul militar obţinut sau scontat. Art. 58. În caz de dubiu în ce priveşte contribuţia efectivă la o acţiune militară a unei aeronave sau nave exceptate de la atac se va presupune că acestea nu au fost utilizate în acest scop.

SECŢIUNEA A IV - AAlte aeronave sau nave inamice

Nave comerciale inamice

Art. 59. Navele comerciale inamice nu pot fi atacate decât dacă corespund definiţiei obiectivului militar care figurează la articolul 40. Art. 60. Următoarele activităţi pot face din navele comerciale inamice obiective militare: a) îndeplinirea de acte de război în folosul inamicului precum: plasarea sau degradarea de mine, tăierea cablurilor şi a conductelor petroliere submarine, vizitarea şi percheziţionarea navelor comerciale neutre sau atacarea altor nave comerciale; b) slujirea ca auxiliar a unor forţe armate inamice, ca, de exemplu, transportarea de trupe sau aprovizionarea navelor de război; c) integrarea sau colaborarea la sisteme de culegere de informaţii inamice, efectuând, de exemplu, misiuni de recunoaştere, de alarmare preventivă, supraveghere sau misiuni de comandă, control şi comunicaţii; d) navigarea în convoi sub protecţia navelor de război sau a aeronavelor militare inamice; e) nesupunerea la ordinul de a opri sau opunerea activă la orice vizită, percheziţionare sau capturare; f) înarmarea în măsură de a putea provoca pagube unei nave de război. Aceasta exclude armele uşoare individuale destinate apărării echipajului, de exemplu, împotriva piraţilor, precum şi sistemele concepute pentru devierea rachetelor de la ţinta lor; sau g) aducerea în orice alt mod a unei contribuţii efective la acţiunea militară, de exemplu, transportarea de material militar. Art. 61. Orice atac asupra acestor nave trebuie să se conformeze regulilor de bază enunţate la articolele 38-46.

Aeronavele civile inamice

Art. 62. Aeronavele civile inamice nu pot fi atacate decât dacă corespund definiţiei obiectivului militar care figurează la articolul 40. Art. 63. Următoarele activităţi pot face din aeronavele civile inamice obiective militare: a) îndeplinirea de acte de război în favoarea inamicului, cum ar fi amplasarea sau culegerea de mine, amplasarea de surse de captare acustice sau asigurarea unei ascultări cu ajutorul unor asemenea dispozitive, participarea la războiul electronic, interceptarea sau atacarea altor aeronave civile sau furnizarea către forţele inamice a unor informaţii privind ţintele; b) servirea ca auxiliar a unor forţe armate, de exemplu, prin transportarea de trupe sau de material, sau prin aprovizionarea cu carburant a aeronavelor militare; c) integrarea sau colaborarea la sisteme de culegere de informaţii inamice, de exemplu, efectuând misiuni de recunoaştere, alarmare preventivă, supraveghere sau misiuni de comandă, control şi comunicaţii; d) efectuarea de zboruri sub protecţia aeronavelor militare sau navelor de război ale inamicului;

e) nesupunerea la ordinul de a fi identificată, de a se abate de la ruta proprie sau de a ateriza în scopul unei percheziţii pe un aeroport beligerant care prezintă siguranţă pentru tipul de aeronavă respectiv şi este accesibil respectivului tip de aeronavă, utilizarea unor instrumente de control de trecere care pot fi considerate ca făcând parte dintr-un sistem de armament pentru o aeronavă sau, dacă e interceptată de către o aeronavă militară beligerantă, manevrează în mod clar în scop de atac; f) înarmarea cu arme aer-aer, sau aer-sol/mare; sau g) aducerea unei contribuţii, în orice mod, la acţiunea militară. Art. 64. Orice atac asupra acestor aeronave trebuie să fie conform regulilor de bază prevăzute la articolele 38-46.

Navele de război şi aeronavele militare inamice

Art. 65. În afara situaţiei exceptării lor de la atac conform articolelor 47-53, navele de război şi aeronavele militare inamice şi navele şi aeronavele auxiliare sunt obiective militare în înţelesul articolului 40. Art. 66. Ele pot fi atacate, sub rezerva regulilor de bază enunţate la articolele 38-46.

SECŢIUNEA A V-ANavele comerciale şi aeronavele civile neutre

Navele comerciale neutre

Art. 67. Navele comerciale care arborează un pavilion neutru nu trebuie atacate, în afară de cazul în care: a) se poate crede în mod justificat că transportă marfă de contrabandă sau sparg o blocadă şi dacă, după somarea prealabilă, refuză clar şi intenţionat să oprească sau se opun clar şi intenţionat oricărei vizite, percheziţii sau capturări; b) întreprind acţiuni militare în numele inamicului; c) acţionează ca auxiliari ai forţelor armate inamice; d) se integrează sau colaborează la sistemul de informaţii inamic; e) navighează într-un convoi sub protecţia navelor de război şi a aeronavelor militare inamice; f) contribuie efectiv, în orice mod, la acţiunea militară inamică, transportând, de exemplu, material militar şi dacă forţele atacante nu sunt în măsură să permită navelor comerciale să-şi plaseze pasagerii şi echipajul într-un loc sigur. Cu excepţia cazului când circumstanţele nu permit, trebuie să li se transmită un avertisment pentru a-şi putea modifica ruta, descărca încărcătura sau pentru a lua alte precauţii. Art. 68. Orice atac asupra acestor vase trebuie să fie conform regulilor de bază enunţate la articolele 38-46. Art. 69. Simplul fapt că un vas comercial neutru este înarmat nu justifică atacarea acestuia.

Aeronave civile neutre

Art. 70. Aeronavele civile purtând însemnele statelor neutre nu trebuie atacate, cu excepţia cazului în care: a) se poate crede în mod justificat că transportă mărfuri de contrabandă şi dacă, după somarea prealabilă sau interceptare, refuză clar şi intenţionat să se abată de la destinaţia lor sau să aterizeze în scopul unei vizite sau percheziţii pe un aerodrom beligerant sigur pentru tipul de aeronavă respectiv şi uşor accesibil; b) întreprind acţiuni militare in contul inamicului; c) se comportă ca auxiliari ai forţelor armate inamice; d) se integrează sau colaborează la sistemul de informaţii al inamicului; sau e) contribuie în orice mod efectiv la acţiunea militară a inamicului, transportând, de exemplu, material militar şi, după o somare prealabilă sau interceptare, refuză clar şi intenţionat să se abată de la destinaţia lor sau să aterizeze în scopul unei vizite şi al unei percheziţii pe un aeroport beligerant care prezintă siguranţă pentru tipul de aeronavă respectiv şi este rezonabil accesibil.

Art. 71. Orice atac asupra acestor vase trebuie să fie conform regulilor de bază enunţate la articolele 38-46.

SECŢIUNEA A VI - APrecauţii privind aeronavele civile

Art. 72. Aeronavele civile trebuie să evite zonele de activitate militară care prezintă pericol potenţial. Art. 73. În imediata apropiere a operaţiunilor navale, aeronavele civile trebuie să se conformeze instrucţiuni lor beligeranţilor referitoare la direcţia şi la altitudinea lor. Art. 74. Statele beligerante şi neutre respective şi autorităţile care asigură servicii de circulaţie aeriană trebuie să stabilească proceduri prin care comandanţii de nave de război şi de aeronave militare să dispună în mod constant de informaţii privind itinerarele sau planurile de zbor ale aeronavelor civile în zona operaţiunilor militare, inclusiv de informaţii privind frecvenţele transmisiilor, modurile şi codurile de identificare, destinaţiile, pasagerii şi încărcătura. Art. 75. Statele beligerante şi neutre trebuie să asigure publicarea unei NOTAM (Notice to Airmen) care furnizează informaţii privind activităţile militare în zonele potenţial periculoase pentru aviaţia civilă, inclusiv stabilirea zonelor periculoase sau restricţiile temporare aplicabile în spaţiul aerian. Această NOTAM trebuie să cuprindă informaţii privind: a) frecvenţele asupra cărora aeronavele trebuie să menţină o supraveghere continuă; b) funcţionarea continuă a radarelor meteo civile şi a modurilor şi codurilor de identificare; c) restricţiile de altitudine, direcţie şi viteză; d) procedeele de răspuns la un contact radio cu forţe militare şi de stabilire de comunicaţii duplex; şi e) măsurile pe care le pot întreprinde forţele militare dacă NOTAM nu este respectată şi dacă aeronavele civile sunt percepute ca o ameninţare de către aceste forţe militare. Art. 76. Aeronavele civile trebuie să remită planul de zbor solicitat autorităţii de control aerian competente, detaliind informaţiile privind înregistrarea, destinaţia, pasagerii, încărcătura, frecvenţele de comunicare urgentă, modurile şi codurile de identificare, publicarea lor în timp util şi certificatele de transport privind înmatricularea, condiţiile de navigaţie, pasagerii şi încărcătura. Ele nu trebuie să se abată de la o rută aeriană sau un plan de zbor desemnat fără acordul Controlului circulaţiei aeriene, exceptând condiţiile neprevăzute, de exemplu, securitatea sau primejdia, cazuri în care o notificare corespunzătoare trebuie făcuta imediat. Art. 77. Dacă o aeronavă civilă pătrunde într-o zonă de activitate militară potenţial periculoasă, ea trebuie să se conformeze acelor NOTAM pertinente. Forţele militare trebuie să utilizeze toate mijloacele disponibile pentru a identifica şi avertiza aeronavele civile, utilizând, între altele, modurile şi codurile secundare de supraveghere radar, transmisiile, corelaţia cu informaţiile din planul de zbor, interceptarea de către aeronavele militare şi, atunci când este posibil, să intre în contact cu serviciul competent de Control al circulaţiei aeriene.

PARTEA A IV – AMetode şi mijloace de război pe mare

SECŢIUNEA IMijloace de război

Rachete şi alte proiectile

Art. 78. Rachetele şi proiectilele, inclusiv cele de capacitate transorizont, trebuie utilizate făcându-se diferenţiere între persoane şi obiective protejate şi obiective militare, enunţate la articolele 38-46.

Torpile

Art. 79. Este interzisă utilizarea torpilelor care nu se scufundă sau care nu devin inofensive, în orice alt mod, după ce şi-au încheiat cursa. Art. 80. Utilizarea minelor este limitată la scopuri militare legitime, incluzând cele care constau în a împiedica inamicul să acceadă în zone militare.

Art. 81. Fără a prejudicia regulile enunţate la articolul 82, părţile la conflict nu trebuie să amplaseze mine, cu excepţia cazului în care acestea sunt neutralizate efectiv atunci când se detaşează sau când se pierde controlul asupra lor. Art. 82. Este interzisă utilizarea minelor ce plutesc în derivă, exceptând: a) dacă sunt dirijate împotriva unui obiectiv militar; si b) dacă devin inofensive la o oră după ce s-a pierdut controlul asupra lor. Art. 83. Amplasarea minelor armate sau a armamentului cu mine plasate anterior trebuie semnalată, cu excepţia cazului când minele sunt reglate pentru a nu exploda decât în contact cu nave considerate ca fiind obiective militare. Art. 84. Beligeranţii trebuie să înregistreze amplasamentele minelor. Art. 85. Operaţiunile de minare desfăşurate în apele interioare, mările teritoriale sau în apele arhipelagice ale unui stat beligerant trebuie să permită navelor comerciale ale statelor neutre să părăsească în mod liber aceste ape, cu ocazia primei operaţiuni de amplasare. Art. 86. Este interzis beligeranţilor să amplaseze mine în apele neutre. Art. 87. Minarea nu trebuie să aibă efect practic obstrucţionarea trecerii între apele neutre şi apele internaţionale. Art. 88. Statele care amplasează mine trebuie să ţină cont în mod justificat de utilizările legitime ale mării libere, stabilind, între altele, itinerare sigure de schimbare a rutei pentru navele comerciale ale statelor neutre. Art. 89. Este interzisă obstrucţionarea trecerii in tranzit prin strâmtorile internaţionale şi a trecerii prin apele arhipelagice, cu excepţia cazului când sunt stabilite itinerare sigure şi practice de schimbarea rutei. Art. 90. La încheierea ostilităţilor active, părţile la conflict trebuie să întreprindă tot ceea ce este posibil pentru a îndepărta sau a face inofensive minele pe care le-au amplasat, fiecare parte îndepărtând propriile ei mine. În ce priveşte minele amplasate în marea teritorială a inamicului, fiecare parte trebuie să semnalizeze poziţia şi să acţioneze cât mai repede fie pentru a îndepărta minele din marea sa teritorială, fie pentru a o face propice navigaţiei. Art. 91. Pe lângă obligaţiile prevăzute la articolul 90, părţile aflate în conflict se vor strădui să încheie un acord, atât între ele, cât şi, dacă se poate, cu alte state şi cu organizaţii internaţionale privind comunicarea informaţiilor şi acordarea unei asistenţe tehnice şi materiale, inclusiv, dacă circumstanţele se pretează, organizarea de operaţiuni comune, necesare să facă să dispară câmpurile de mine sau să le facă inofensive. Art. 92. Statele neutre nu atentează la legile neutralităţii dacă îndepărtează minele care au fost amplasate prin încălcarea dreptului internaţional.

SECŢIUNEA A II-AMetode de război

Blocade

Art. 93. O blocadă trebuie declarată şi notificată tuturor beligeranţilor şi statelor membre. Art. 94. Declaraţia trebuie să precizeze începutul, durata, locul şi amploarea blocadei, precum şi perioada în care navele statelor neutre pot părăsi ţărmul asupra căruia este instituită blocada. Art. 95. Blocada trebuie să fie efectivă. Problema de a şti dacă blocada este efectivă este o problemă de fapt. Art. 96. Forţa însărcinată cu menţinerea blocadei poate fi amplasată la o distanţă determinată de necesităţile militare. Art. 97. O blocadă poate fi impusă şi menţinută printr-o combinaţie de metode şi mijloace de război legitime, în măsura în care această combinaţie nu conduce la acte contrare regulilor prevăzute în acest document. Art. 98. Navele comerciale despre care se presupune în mod justificat că sparg blocada pot fi capturate. Navele comerciale care, după o somare prealabilă, rezistă manifest la capturarea lor pot fi atacate. Art. 99. O blocadă nu trebuie să împiedice accesul către porturile şi ţărmurile statelor neutre. Art. 100. O blocadă trebuie să se aplice imparţial navelor tuturor statelor. Art. 101. Încetarea, ridicarea temporară, restabilirea, extinderea sau orice altă modificare a blocadei trebuie declarate şi notificate conform articolelor 93 si 94.

Art. 102. Declararea sau organizarea unei blocade este interzisă dacă: a) are ca unic obiectiv înfometarea populaţiei civile sau interzicerea accesului acesteia la alte bunuri necesare supravieţuirii; sau b) pagubele cauzate populaţiei civile sunt sau pot fi prevăzute a fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct scontat. Art. 103. Dacă populaţia civilă dintr-un teritoriu supus blocadei este insuficient aprovizionată cu hrană şi cu alte bunuri necesare supravieţuirii sale, partea care impune blocada trebuie să permită libera trecere a alimentelor şi a altor produse esenţiale, sub rezerva ca: a) partea care impune blocada să aibă dreptul de a stabili condiţiile tehnice de autorizare a trecerii, inclusiv percheziţionarea; şi b) distribuirea acestor aprovizionări să fie plasată sub controlul local al unei puteri protectoare sau al unei organizaţii umanitare care oferă garanţii de imparţialitate, precum Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Art. 104. Beligeranţii care impun blocada trebuie să permită trecerea echipamentelor medicale pentru populaţia civilă şi pentru militarii răniţi sau bolnavi, sub rezerva dreptului lor de a stabili condiţiile tehnice de autorizare a trecerii, inclusiv percheziţionarea.

Zone

Art. 105. Un beligerant nu se poate sustrage îndatoririlor pe care i le impune dreptul internaţional umanitar în stabilirea de zone susceptibile de a aduce atingere utilizărilor legitime de spaţii maritime precise. Art. 106. Dacă, în mod excepţional, un beligerant stabileşte o asemenea zonă: a) aceleaşi norme juridice se aplică atât în zona, cât şi în afara ei; b) întinderea, locul şi durata de activare a zonei şi a măsurilor luate nu trebuie să depăşească necesităţile militare stricte şi principiul proporţionalităţii; c) trebuie luat în mod justificat în considerare dreptul statelor neutre privind utilizări legitime ale mării; d) trebuie asigurată o cale de trecere prin zona navelor şi aeronavelor neutre: I) dacă întinderea geografică a acestei zone împiedică în mod semnificativ un acces liber şi sigur la porturile si ţărmurile statelor neutre; II) dacă, în alte cazuri, itinerarele normale de navigaţie sunt afectate, cu excepţia situaţiilor când imperativele militare nu permit amenajarea unei asemenea căi; şi e) intrarea în vigoare, durata de activare, locul şi întinderea zonei, precum şi restricţiile impuse trebuie anunţate public şi notificate în mod corespunzător. Art. 107. Respectarea măsurilor luate de către un beligerant în zona astfel stabilită nu trebuie interpretată ca un act ostil faţă de beligerantul advers. Art. 108. Nimic din prezenta secţiune nu trebuie considerat ca aducând atingere dreptului cutumiar al beligeranţilor de a controla navele şi aeronavele neutre în imediata vecinătate a operaţiunilor navale.

SECŢIUNEA A III – ASimulări, şiretenii de război şi perfidie

Art. 109. Este interzis în orice moment aeronavelor militare şi auxiliare să simuleze că au un statut civil, neutru sau că sunt exceptate de la atac sau capturare. Art. 110. Şireteniile de război sunt autorizate. În acelaşi timp, este interzis navelor de război şi auxiliare să lanseze un atac arborând un pavilion fals sau, indiferent în ce moment, să simuleze intenţionat statutul de: a) nave-spital, ambarcaţiuni de coastă de salvare sau de transporturi sanitare; b) nave aflate în misiuni umanitare; c) nave de pasageri care transportă civili; d) nave protejate de pavilionul Naţiunilor Unite; e) nave cărora li s-a eliberat un permis de liberă trecere printr-un acord prealabil al părţilor, inclusiv navele cartel; f) nave autorizate să arboreze stema Crucii Roşii sau a Semilunii Roşii; sau g) nave care participă la transporturi de bunuri culturale sub protecţie specială.

Art. 111. Perfidia este interzisă. Actele perfide sunt cele care fac apel, cu intenţia de a înşela, la buna-credinţă a unui adversar pentru a-l face să creadă că are dreptul să primească sau obligaţia să acorde protecţia prevăzută de regulile dreptului internaţional aplicabil în conflictele armate. Actele perfide cuprind faptul de a lansa un atac simulând: a) un statut civil, neutru ori acela de exceptat de la atac sau capturare, sau plasarea sub protecţia Naţiunilor Unite; b) punerea sau aflarea în pericol trimiţând, de exemplu, semnale în acest sens determinând echipajul să coboare cu bărcile de salvare.

PARTEA A V – AMăsurile care nu constituie atac:

interceptarea, vizita, percheziţionarea, deturnarea şi capturarea

SECŢIUNEA IDeterminarea caracterului inamic al navelor si aeronavelor

Art. 112. Faptul că o navă comercială arborează pavilionul unui stat inamic sau ca o aeronavă civilă poartă însemnele unui stat inamic constituie o probă manifestă a caracterului lor inamic. Art. 113. Faptul că o navă comercială arborează pavilionul unui stat neutru sau ca o aeronavă civilă poartă însemnele unui stat neutru constituie o prezumţie a caracterului lor neutru. Art. 114. Dacă comandantul unei nave de război bănuieşte că o navă comercială care arborează un pavilion neutru prezintă, de fapt, un caracter inamic, el este abilitat să-şi exercite dreptul de vizita şi percheziţie, conform articolului 21. Art. 115. Dacă comandantul unei aeronave militare bănuieşte că o aeronavă civilă care poartă însemnele unui stat neutru prezintă, în realitate, un caracter inamic, el este abilitat să-şi exercite dreptul de interceptare şi, dacă circumstanţele o impun, de deturnare a aeronavei pentru vizită şi percheziţionare. Art. 116. Dacă după vizită şi percheziţionare este justificată supoziţia că nava comercială care arborează un pavilion neutru sau aeronava civilă care poartă însemnele unui stat neutru prezintă un caracter inamic, nava sau aeronava poate fi capturată ca pradă, dar aceasta trebuie ulterior să facă obiectul unei judecăţi. Art. 117. Caracterul inamic al unei nave sau aeronave poate fi determinat pe baza înmatriculării ei, a proprietăţii ei, a contractului ei de navlosire sau a altor criterii.

SECŢIUNEA A II-AVizita şi percheziţionarea navelor comerciale

Reguli fundamentale

Art. 118. În exercitarea drepturilor lor cu ocazia unui conflict armat internaţional pe mare, navele de război şi aeronavele militare beligerante beneficiază de dreptul la vizită şi de percheziţionare a navelor comerciale în afara apelor neutre, atunci când există în mod justificat supoziţia că acestea ar putea fi capturate. Art. 119. Cu ocazia şi la locul vizitei şi percheziţionării, o navă comercială neutră poate fi, cu consimţământul ei, deturnată de la destinaţia ei declarată.

Navele comerciale care navighează în convoisub protecţia navelor de război neutre

Art. 120. O navă comercială neutră este exceptată de la exercitarea dreptului de vizită şi de percheziţionare dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) se îndreaptă către un port neutru; b) navighează în convoi sub protecţia unei nave de război neutre de aceeaşi naţionalitate sau a unui stat cu care statul al cărui pavilion îl arborează a încheiat un acord în acest scop; c) statul pavilionului navei de război neutre garantează că nava comercială neutră nu transportă contrabandă, nici nu exercită activităţi contrare statutului ei neutru; şi

d) comandantul navei de război neutre furnizează, la cererea comandantului navei de război sau al aeronavei militare beligerante care a interceptat-o, toate informaţiile privind natura navei comerciale şi încărcătura ei, care ar fi putut fi obţinute prin vizită şi percheziţionare.

Deturnarea în scopul procedării la vizită şi percheziţionare

Art. 121. Dacă se dovedeşte imposibil sau periculos de procedat la vizită şi percheziţionare pe mare, o navă de război sau o aeronavă militară beligerantă poate deturna o navă comercială către zona sau portul corespunzătoare scopului exercitării dreptului ei de vizită şi percheziţionare.

Măsuri de control

Art. 122. În scopul evitării unei vizite şi percheziţionării, statele beligerante pot lua măsuri justificate în scopul procedării la inspectarea încărcăturii navelor comerciale neutre şi să certifice că o navă nu transportă contrabandă. Art. 123. Faptul că o navă comercială neutră s-a supus unor măsuri de control, precum inspectarea încărcăturii ei şi prezentarea de certificate de noncontrabandă a încărcăturii unui beligerant, nu poate fi considerat de către un stat beligerant advers ca un act contrar neutralităţii. Art. 124. În scopul evitării vizitei şi percheziţionării, statele membre sunt încurajate să aplice măsuri de control justificate, precum şi proceduri care să certifice că navele lor comerciale nu transportă contrabandă.

SECŢIUNEA A III-AInterceptarea, vizita şi percheziţionarea unei aeronave civile

Art. 125. În exercitarea drepturilor lor în cadrul unui conflict armat internaţional pe mare, aeronavele militare beligerante au dreptul de a intercepta aeronave civile în afara spaţiilor aeriene neutre atunci când există în mod justificat supoziţia că acestea pot fi capturate. Dacă aceste bănuieli se menţin după interceptare, aeronavele militare beligerante au dreptul de a ordona unei aeronave civile să aterizeze, în scopul vizitării şi percheziţionării, pe un aerodrom beligerant sigur pentru tipul de aeronavă respectiv şi uşor accesibil acesteia. Dacă nu există nici un aerodrom beligerant sigur şi uşor accesibil pentru a se proceda la vizita şi percheziţionare, aeronava civilă poate fi deturnată de la destinaţia ei prevăzută.

Art. 126. Ca alternativă la vizită şi percheziţionare: a) o aeronavă civilă inamică poate fi deturnată de la destinaţia ei prevăzută; b) o aeronavă civilă neutră poate fi deturnată de la o destinaţie prevăzută, cu consimţământul acesteia.

Aeronavele civile plasate sub controlul operaţional al unei nave de război sau al unei aeronave militare neutre de însoţire

Art. 127. O aeronavă civilă neutră este exceptată de la exercitarea dreptului de vizită şi percheziţionare dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) se îndreaptă către un aerodrom neutru; b) este plasată sub controlul operaţional al unei nave de război sau al unei aeronave militare de însoţire: I) de aceeaşi naţionalitate; sau II) aparţinând unui stat cu care pavilionul acestei aeronave a încheiat un acord care prevede un asemenea control; c) statul pavilionului navei de război sau al aeronavei militare neutre garantează că aeronava civilă neutră nu transportă contrabandă, nici nu exercită activităţi contrare statutului său neutru; şi d) comandantul aeronavei militare sau al navei de război neutre furnizează, la cererea comandantului aeronavei militare de interceptare beligerante, toate informaţiile privind natura aeronavei civile şi a încărcăturii acesteia, care ar fi putut fi obţinute prin vizită şi percheziţionare.

Măsuri de interceptare şi de control

Art. 128. Statele beligerante trebuie să promulge si să aplice proceduri sigure de interceptare a aeronavele civile, aşa cum acestea sunt formulate de către organizaţia internaţională competentă. Art. 129. Aeronavele civile trebuie să remită planul de zbor solicitat organelor serviciilor de circulaţie aeriană, detaliind informaţiile privind înregistrarea, destinaţia, pasagerii, încărcătura, frecvenţele de comunicare urgentă, modurile şi codurile de identificare, punerea lor la dispoziţie în timp util, precum şi a certificatelor de transport privind înmatricularea, navigabilitatea, pasagerii şi încărcătura. Ele nu trebuie să se abată de la ruta aeriană sau planul de zbor desemnate fără autorizaţia Controlului circulaţiei aeriene, cu excepţia unor condiţii neprevăzute, de exemplu, securitatea sau pericolul, cazuri în care notificarea corespunzătoare trebuie făcută imediat. Art. 130. Beligeranţii şi neutrii în cauză, precum şi autorităţile care asigură un serviciu de circulaţie aeriană trebuie să stabilească proceduri care să permită comandanţilor navelor de război şi aeronavelor militare să fie informaţi în mod continuu cu privire la itinerarele repartizate şi planurile de zbor depuse de către aeronavele civile în zonele operaţiunilor militare, inclusiv la frecvenţele de comunicare, modurile şi codurile de identificare, destinaţia, pasagerii şi încărcătura. Art. 131. În imediata vecinătate a operaţiunilor navale, aeronavele civile trebuie să se conformeze instrucţiunilor combatanţilor privind direcţia şi altitudinea lor. Art. 132. În scopul evitării unei vizite şi percheziţionării, statele beligerante pot lua măsuri justificate pentru a proceda la inspectarea încărcăturii aeronavelor civile neutre şi a certifica faptul că o aeronavă nu transportă contrabandă. Art. 133. Faptul că o aeronavă civilă neutră s-a supus unor măsuri de control, precum inspectarea încărcăturii ei şi prezentarea certificatelor de noncontrabandă a încărcăturii unui beligerant nu poate fi considerat de către un stat beligerant advers ca un act contrar neutralităţii. Art. 134. În scopul evitării vizitei şi percheziţionării, statele neutre sunt încurajate să aplice măsuri de control justificate, precum proceduri vizând certificarea ca aeronavele lor civile nu transportă contrabandă.

SECŢIUNEA A IV-ACapturarea navelor inamice şi a mărfurilor

Art. 135. Sub rezerva prevederilor articolului 136, navele inamice, indiferent dacă sunt sau nu comerciale, şi mărfurile acestora pot fi capturate în afara apelor neutre, fără să fie necesar să se procedeze în prealabil la o vizită şi percheziţionare. Art. 136. Sunt exceptate de la capturare: a) navele-spital şi ambarcaţiunile de salvare pe coastă; b) celelalte transporturi sanitare, în măsura în care se face simţită necesitatea lor pentru bolnavi, răniţi şi naufragiaţi; c) navele care beneficiază de liberă trecere ca urmare a unui acord între părţile beligerante cuprinzând: I) navele cartel, de exemplu navele afectate care participă la transportul prizonierilor de război; II) navele angajate în misiuni umanitare, inclusiv navele care transportă furnituri indispensabile supravieţuirii populaţiilor civile, şi navele angajate în acţiuni de asistenţă şi operaţiuni de salvare; d) navele angajate în transportul bunurilor culturale aflate sub protecţie specială; e) navele însărcinate cu misiuni religioase, filantropice sau ştiinţifice nemilitare. Navele care deţin date ştiinţifice cu probabilă utilizare militară nu sunt protejate; f) bărcile destinate exclusiv pescuitului de coastă sau unor servicii de navigaţie mică locală; în acelaşi timp, ele sunt supuse reglementărilor autorităţii navale beligerante nemediat şi pot fi supuse inspectării de către aceasta; şi g) navele concepute şi adaptate pentru a lupta exclusiv împotriva poluării mediului marin atunci când exercită efectiv acest tip de activităţi. Art. 137. Navele enumerate la articolul 136 sunt exceptate de la capturare numai dacă: a) sunt utilizate în mod inofensiv pentru funcţia lor normală; b) nu comit inamicului acte prejudiciabile; c) se supun pe loc procedurilor de identificare şi inspectare când acestea sunt necesare; d) nu incomodează intenţionat mişcările combatanţilor şi se supun ordinelor de a opri sau de a se abate de la ruta lor când acest lucru este necesar.

Art. 138. Capturarea unei nave comerciale constă în a pune stăpânire pe ea în vederea considerării ca pradă. Dacă circumstanţele militare împiedică acapararea navei pe mare, ea poate fi deturnată către o zonă sau un port corespunzător scopului realizării capturării. Ca alternativă la capturare, o navă comercială inamică poate fi deturnată de la destinaţia ei declarată. Art. 139. Sub rezerva articolului 140, o navă comercială inamică capturată poate fi, în mod excepţional, distrusă, atunci când circumstanţele militare împiedică acapararea sau expedierea ei pentru a fi considerată ca pradă inamică; această procedură necesita, în prealabil, întrunirea următoarelor criterii: a) s-au luat toate măsurile pentru asigurarea securităţii pasagerilor şi echipajului. În această perspectivă, bărcile de salvare ale navei nu sunt considerate ca loc sigur, cu excepţia situaţiei când securitatea pasagerilor şi echipajului sunt asigurate, în condiţiile meteorologice şi maritime existente şi previzibile, de către proximitatea ţărmului sau a unei nave în măsură să-i ia la bord; b) documentele şi actele aferente la capturare au fost salvate; c) efectele personale ale pasagerilor şi echipajului au fost salvate în măsura posibilului. Art. 140. Distrugerea pe mare a navelor de pasageri inamice care transportă numai pasageri civili este interzisă. Pentru securitatea pasagerilor, aceste nave trebuie deturnate către o zonă sau un port corespunzător scopului realizării capturării.

SECŢIUNEA A V-ACapturarea aeronavelor civile inamice şi a mărfurilor

Art. 141. Sub rezerva prevederilor articolului 142, aeronavele civile inamice şi mărfurile îmbarcate pot fi capturate, în afara spaţiului aerian neutru, fără să fie necesar să se procedeze în prealabil la o vizitare şi percheziţionare. Art. 142. Sunt exceptate de la capturare: a) aeronavele sanitare; şi b) aeronavele care beneficiază de liberă trecere ca urmare a unui acord între părţile beligerante. Art. 143. Aeronavele menţionate la articolul 142 sunt exceptate de la capturare numai dacă: a) sunt utilizate în mod inofensiv pentru funcţia lor normală; b) nu comit inamicului acte prejudiciabile; c) se supun pe loc procedurilor de interceptare şi identificare când acest lucru e necesar; d) nu incomodează intenţionat mişcările combatanţilor şi se supun ordinelor de abatere de la rută, atunci când este necesar; şi e) nu încalcă un acord anterior. Art. 144. Capturarea constă în interceptarea aeronavei civile inamice, ordonându-i-se să aterizeze pe un aerodrom beligerant sigur pentru tipul de aeronavă respectiv şi uşor accesibil acesteia şi, la aterizare, în luarea în stăpânire în scopul considerării ca prada. Ca alternativă la capturarea ei, o aeronavă civilă inamică poate fi deturnată de la destinaţia ei prevăzută. Art. 145. În caz de capturare, trebuie vegheat la securitatea pasagerilor, echipajului şi a efectelor personale ale acestora. Documentele şi actele referitoare la capturare trebuie să fie păstrate.

SECŢIUNEA A VI-ACapturarea navelor comerciale neutre şi a mărfurilor

Art. 146. Navele comerciale neutre pot fi capturate în afara apelor neutre dacă se pretează la una din activităţile menţionate la articolul 67 sau dacă se dovedeşte printr-o vizitare şi percheziţionare sau prin orice alt mijloc faptul că: a) transportă contrabandă; b) fac drumul în unicul scop de a transporta pasageri individuali aparţinând forţelor armate inamice; c) acţionează direct sub control şi la ordinele, instrucţiunile, afretarea, în slujba sau sub conducerea inamică; d) prezintă documente necorespunzătoare sau frauduloase, nu dispun de actele necesare sau distrug, fac ilizibile sau disimulează documente; e) încalcă regulile stabilite de către un beligerant în zona imediată a operaţiunilor navale; sau f) sparg sau încearcă sa spargă o blocadă.

Capturarea unei nave comerciale neutre constă în a intra în posesia ei în scopul considerării acesteia drept captură. Art. 147. Mărfurile de la bordul navelor comerciale neutre nu pot fi capturate decât dacă e vorba de contrabandă. Art. 148. Sunt considerate ca fiind contrabandă, mărfurile destinate în final unui teritoriu aflat sub control inamic şi care sunt susceptibile de a fi utilizate în cadrul unui conflict armat. Art. 149. Pentru exercitarea dreptului lor de capturare prevăzut la articolele 146 lit. a) şi 147, beligeranţii trebuie să fi publicat liste de contrabandă. Conţinutul exact al unei liste de contrabandă poate să varieze în funcţie de circumstanţele speciale ale conflictului armat. Listele de contrabandă trebuie să fie justificat specifice. Art. 150. Mărfurile care nu figurează pe lista de contrabandă sunt ,,mărfuri libere", adică nu pot fi capturate. Aceste ,,mărfuri libere" cuprind minimum: a) obiecte necesare cultului; b) articolele destinate exclusiv tratării bolnavilor şi răniţilor, precum şi profilaxiei; c) hainele, aşternuturile, produsele alimentare vitale şi structurile de găzduire destinate populaţiei civile în general, femeilor şi copiilor în special, în măsura în care nu există motive serioase de a bănui ca asemenea mărfuri pot fi utilizate în alte scopuri sau că inamicul obţine un avantaj militar indiscutabil substituindu-le unor mărfuri care ar putea fi utilizate într-un scop militar; d) obiectele destinate prizonierilor de război, inclusiv expedierile de colete individuale şi de ajutorare colectivă conţinând hrana, hainele şi articolele culturale, pedagogice sau de divertisment: e) celelalte mărfuri exceptate în mod explicit de la capturare prin tratate Internaţionale sau printr-un aranjament special între beligeranţi; şi f) celelalte mărfuri care nu sunt susceptibile de a fi utilizate în cadrul unui conflict armat. Art. 151. Sub rezerva articolului 152, o navă neutră capturată în cazurile prevăzute la articolul 146 poate fi distrusă în mod excepţional atunci când circumstanţele militare împiedică intrarea în posesia ei sau expedierea acesteia pentru considerarea drept pradă inamică; aceasta procedură necesită în prealabil întrunirea următoarelor criterii: a) au fost luate toate măsurile pentru asigurarea securităţii pasagerilor şi a echipajului. În această perspectivă, bărcile de salvare ale navei nu sunt considerate ca un loc sigur, exceptând cazul când securitatea pasagerilor şi a echipajului sunt asigurate, în condiţii meteorologice şi maritime existente şi previzibile, prin proximitatea ţărmului sau a unei nave în măsură să-i ia la bord; b) documentele şi actele referitoare la captură au fost păstrate; şi c) efectele personale ale pasagerilor şi ale echipajului au fost salvate în măsura posibilului.Trebuie întreprinse toate eforturile pentru a evita distrugerea unei nave neutre capturate. În consecinţă, o asemenea distrugere nu poate fi ordonată fără a exista deplină certitudine că nava capturată nu poate fi nici trimisă într-un port beligerant, nici deturnată, nici eliberată. Prin aplicarea acestui paragraf, o navă nu poate fi distrusă pentru transport de contrabandă decât dacă aceasta în termeni valorici, de greutate, volum sau afretare formează mai mult de jumătate din încărcătură. Orice distrugere trebuie să facă obiectul unei hotărâri judiciare. Art. 152. Distrugerea pe mare a navelor neutre de pasageri care transportă civili este interzisă. Pentru securitatea pasagerilor, aceste nave trebuie deturnate către un port corespunzător, în scopul realizării capturării conform articolului 146.

SECŢIUNEA A VII-ACapturarea aeronavelor civile neutre şi a mărfurilor

Art. 153. Aeronavele civile neutre pot fi capturate în afara spaţiului aerian neutru dacă se pretează la una din activităţile menţionate la articolul 70 sau dacă se stabileşte printr-o vizitare şi printr-o percheziţionare, sau prin alt mijloc, faptul că:

a) transportă contrabandă; b) fac drumul în unicul scop de a transporta pasageri individuali aparţinând forţelor armate inamice; c) acţionează direct sub controlul, la ordinele, afretarea, instrucţiunile conducerii inamice; d) prezintă documente necorespunzătoare sau frauduloase, nu dispun de actele necesare sau distrug, fac ilizibile sau disimulează documente; e) încalcă regulile stabilite de către un beligerant în zona imediată a operaţiunilor navale; sau

f) sparg sau încearcă să spargă o blocadă. Art. 154. Mărfurile de la bordul aeronavelor civile neutre nu pot fi capturate decât dacă e vorba de contrabandă. Art. 155. Regulile privind contrabanda enunţate la articolele 148-150 se aplică mărfurilor de la bordul aeronavelor civile neutre. Art. 156. Capturarea constă în interceptarea aeronavei civile neutre, ordonându-i-se să aterizeze pe un aerodrom beligerant sigur pentru tipul de aeronavă respectiv şi uşor accesibil acesteia şi, la aterizare, urmare a unei vizite şi a unei percheziţii, la intrarea în posesie a acesteia în scopul luării hotărârii de captură. Dacă nu există nici un aerodrom beligerant sigur şi uşor accesibil, aeronava civilă neutră poate fi deturnată de la destinaţia ei prevăzută. Art. 157. Ca alternativă la capturarea ei, o aeronava civilă neutră poate fi deturnată, cu consimţământul ei, de la destinaţia prevăzută. Art. 158. În caz de capturare, trebuie vegheat la securitatea pasagerilor, a echipajului şi a efectelor personale ale acestora. Documentele şi actele referitoare la captură trebuie să fie păstrate.

PARTEA A VI – APersoane protejate, transporturi şi aeronave sanitare

Reguli generale

Art. 159. Cu excepţia articolului 171, prevederile prezentei părţi nu trebuie în nici un caz să fie interpretate ca o abatere de la prevederile Celei de-a doua Convenţii de la Geneva din 1949 şi de la Protocolul adiţional I din 1977, care conţin reguli detaliate referitoare la tratamentul răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor, precum şi la transporturile sanitare. Art. 160. Părţile la conflict pot conveni, într-un scop umanitar, să creeze într-un anumit sector maritim o zonă în care sunt autorizate numai activităţile conforme acestor obiective umanitare.

SECŢIUNEA IPersoane protejate

Art. 161. Persoanele de la bordul navelor şi aeronavelor care au căzut în puterea unui beligerant sau a unui neutru trebuie să fie respectate şi protejate. Pe mare şi până la definirea ulterioară a statutului lor ele sunt supuse jurisdicţiei statului în puterea căruia se afla. Art. 162. Membrii echipajului navelor-spital nu trebuie să fie capturaţi atât timp cat servesc bordul navelor acestora. Membrii echipajelor ambarcaţiunilor de salvare nu pot fi capturaţi in măsura în care participă la operaţiuni de salvare. Art. 163. Persoanele de la bordul altor nave sau aeronave exceptate de la capturare, enumerate la articolele 136 si 142, nu trebuie să fie capturate. Art. 164. Membrii personalului medical şi religios care asigură asistenţă medicală şi spirituală a răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor nu trebuie să fie consideraţi prizonieri de război. În schimb, ei pot fi reţinuţi atât timp cât serviciile lor sunt necesare pentru satisfacerea cerinţelor medicale sau spirituale ale prizonierilor de război. Art. 165. Cetăţenii unui stat inamic, alţii decât cei specificaţi la articolele 162-164, au dreptul la statutul de prizonier de război şi pot fi făcuţi prizonieri de război dacă: a) sunt membri ai forţelor armate ale inamicului; b) însoţesc forţele armate ale inamicului; c) sunt membri ai echipajelor aeronavelor sau navelor auxiliare; d) sunt membri ai echipajelor navelor comerciale sau aeronavelor civile inamice neexceptate de la capturare, exceptând situaţia când beneficiază de un tratament mai favorabil în virtutea altor prevederi ale dreptului internaţional; sau e) sunt membri ai echipajelor navelor comerciale sau aeronavelor civile neutre care au participat direct la ostilităţi în contul inamicului sau au servit ca auxiliari în contul inamicului. Art. 166. Cetăţenii unui stat neutru:

a) care sunt pasageri ai navelor sau aeronavelor neutre sau inamice trebuie să fie eliberaţi şi nu pot fi făcuţi prizonieri de război, cu excepţia cazului când sunt membri ai forţelor armate ale inamicului sau dacă au comis personal acte ostile împotriva celor care i-au făcut prizonieri; b) care sunt membri ai echipajelor navelor de război sau auxiliare inamice au dreptul la un statut de prizonier de război si pot fi făcuţi prizonieri de război; c) care sunt membri ai echipajelor navelor comerciale sau aeronavelor civile neutre sau inamice trebuie să fie eliberaţi şi nu pot fi făcuţi prizonieri de război, cu excepţia situaţiei în care aceste nave sau aeronave au săvârşit un act menţionat la articolele 60, 63, 67 sau 70, sau dacă un membru al echipajului a comis personal un act ostil împotriva celor care l-au făcut prizonier. Art. 167. Persoanele civile, altele decât cele menţionate la articolele 162-166, trebuie să fie tratate conform Celei de-a patra Convenţii de la Geneva din 1949. Art. 168. Persoanele căzute în puterea unui stat neutru trebuie să fie tratate conform Convenţiilor V şi XIII de la Haga din 1907 si a celei de-a doua Convenţii de la Geneva din 1949.

SECŢIUNEA A II-ATransporturi sanitare

Art. 169. În scopul asigurării unui maximum de securitate navelor-spital la declanşarea ostilităţilor, statele pot proceda în prealabil la o notificare generală a caracteristicilor navelor-spital, conform articolului 22 al celei de-a doua Convenţii de la Geneva din 1949. O asemenea notificare ar trebui să conţină toate informaţiile disponibile care permit identificarea acestor nave. Art. 170. Navele-spital pot fi echipate cu sisteme concepute pentru devierea rachetelor de la ţinta lor, cum ar fi radarul şi razele infraroşii. Prezenţa acestor echipamente trebuie să fie notificată. Art. 171. În scopul îndeplinirii misiunii lor umanitare cu maximum de eficienţă, navele-spital ar trebui autorizate să utilizeze echipament criptografic. În nici un caz acest echipament nu trebuie să servească transmiterii de informaţii şi nici dobândirii unui oarecare avantaj militar. Art. 172. Navele-spital, ambarcaţiunile de salvare de coastă, precum şi celelalte transporturi sanitare sunt încurajate să utilizeze mijloacele de identificare stabilite în Anexa I a Protocolului adiţional I din 1977. Art. 173. Aceste mijloace de identificare sunt destinate numai facilitării identificării şi, în sine, nu conferă un statut protejat.

SECŢIUNEA A III-AAeronave sanitare

Art. 174. Aeronavele sanitare trebuie să fie protejate şi respectate conform prevederilor acestui document. Art. 175. Aeronavele sanitare trebuie să fie în mod clar semnalate prin emblema Crucii Roşii sau a Semilunii Roşii şi prin culorile naţionale pe suprafeţele lor inferioare, superioare şi laterale. Aeronavele sanitare sunt încurajate sa facă în mod constant uz de alte mijloace de identificare stabilite în Anexa I a Protocolului adiţional I din 1977. Aeronavele afretate de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii pot utiliza aceleaşi mijloace de identificare ca aeronavele sanitare. Aeronavele sanitare temporare care n-au putut, fie datorită lipsei de timp, fie datorită caracteristicilor lor, să fie marcate cu embleme distinctive, trebuie să utilizeze mijloacele de identificare disponibile cele mai eficiente. Art. 176. Aceste mijloace de identificare sunt exclusiv destinate facilitării identificării şi, în sine, nu conferă un statut protejat. Art. 177. Părţile la conflict sunt încurajate să notifice zborurile lor sanitare şi să încheie acorduri oricând, în special în zonele pe care nici o parte la conflict nu le domină în mod clar. La încheierea lor, asemenea acorduri trebuie să precizeze altitudinea, orele, precum şi itinerarele de securitate şi trebuie să menţioneze mijloacele de identificare şi de transmisie utilizate. Art. 178. Aeronavele sanitare nu trebuie să fie utilizate pentru a comite acte care să aducă prejudicii inamicului. Ele nu trebuie să transporte nici un echipament destinat căutării sau transmiterii de informaţii. Ele nu trebuie să fie înarmate, cu excepţia armelor uşoare de autoapărare, şi nu trebuie să transporte decât personal şi echipamente sanitare.

Art. 179. Orice altă aeronavă, militară sau civilă, beligerantă sau neutră, utilizată pentru căutarea, salvarea şi transportul răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor acţionează pe propriile riscuri şi pericole, exceptând cazul în care a fost încheiat un acord prealabil între părţile la conflict. Art. 180. Aeronavelor sanitare care survolează zonele dominate, de fapt, de către beligerantul advers, sau zonele care nu sunt dominate, de fapt, în mod clar de nici o forţă, li se poate ordona să aterizeze în scopul inspectării. Aeronavele sanitare trebuie să se supună oricărui ordin de acest tip. Art. 181. Cu excepţia unui acord prealabil, aeronavele sanitare beligerante nu trebuie să pătrundă în spaţiul aerian neutru. Când acestea se află aici în virtutea unui acord, ele trebuie să se conformeze clauzelor acestui acord, care pot impune aeronavei să aterizeze pe un aeroport desemnat pe teritoriul statului neutru în scopul inspectării. În acest caz, inspectarea si acţiunile ulterioare trebuie îndeplinite conform articolelor 182-183. Art. 182. Dacă în absenţă oricărui acord prealabil sau abătându-se de la clauzele unui acord, o aeronavă sanitară pătrunde în spaţiul aerian neutru fie ca urmare a unei erori de navigaţie, fie datorită unei urgenţe privind securitatea zborului, aceasta trebuie să facă tot posibilul pentru a semnala prezenţa ei şi a se identifica. Imediat ce este recunoscută de către statul neutru ca aeronavă sanitară, ea nu poate fi atacată, dar poate fi constrânsă să aterizeze în scop de inspectare. Odată inspectată şi dacă este efectiv identificată ca aeronavă sanitară, ea trebuie să fie autorizată să-şi reia zborul. Art. 183. Dacă inspectarea dovedeşte că nu este vorba de o aeronavă sanitară, aceasta poate fi capturată şi ocupanţii ei trebuie arestaţi de către statul neutru, cu excepţia cazurilor când s-a convenit altfel între statul neutru şi părţile la conflict, atunci când regulile dreptului internaţional aplicabile conflictelor armate o cer, astfel încât aceştia să nu poată să ia parte din nou la ostilităţi.

3. AERIENE

Regulile războiului aerian stabilite de Comisia Juriştilor la Haga

Haga, decembrie 1922 – februarie 1923

(Nu au fost adoptate în formă obligatorie)

CAPITOLUL IDomeniul de aplicare : Clasificare şi marcare

Art. 1. Regulile războiului aerian se aplică tuturor aeronavelor, indiferent dacă sunt mai uşoare sau mai grele decât aerul, fără a distinge dacă sunt sau nu susceptibile să plutească pe apă.

Art. 2. Vor fi considerate aeronave publice :(a) aeronavele militare ;(b) aeronavele nemilitare, afectate în mod exclusiv unui serviciu public.Orice altă aeronavă va fi considerată aeronavă particulară.

Art. 3. Aeronava militară trebuie să poarte o marcă exterioară care să indice naţionalitatea şi caracterul său militar.

Art. 4. Aeronava militară afectată unui serviciu de vamă sau de poliţie trebuie să poarte documentele care atestă că este în mod exclusiv afectată unui serviciu public. Această aeronavă va purta o marcă exterioară care să-i indice naţionalitatea şi caracterul public nemilitar.

Art. 5. Aeronavele publice nemilitare, altele decât cele afectate unui serviciu vamal sau de poliţie, vor trebui, în timp de război, să poarte aceleaşi mărci exterioare şi vor fi tratate, în ceea ce priveşte prezentele reguli, în acelaşi fel ca şi aeronavele particulare.

Art. 6. Aeronavele care nu sunt vizate la art. 3 şi sunt considerate aeronave particulare vor fi purtătoare de documente şi de mărci exterioare care sunt cerute de regulile în vigoare în ţările lor. Aceste marcări trebuie să indice naţionalitatea şi caracterul lor.

Art. 7. Mărcile exterioare cerute de articolele sus-menţionate vor fi puse în aşa manieră încât să nu poată fi modificate în timpul zborului. Ele vor fi cât mai mari cu putinţă şi vor fi vizibile de sus, de jos şi din fiecare parte.

Art. 8. Mărcile exterioare prescrise de regulile în vigoare în fiecare stat vor fi aduse fără întârziere la cunoştinţa tuturor celorlalte Puteri.

Modificările aduse în timp de pace regulilor care prescriu mărcile exterioare vor fi aduse fără întârziere la cunoştinţa celorlalte Puteri înainte de a fi puse în vigoare.

Modificările aduse acestor reguli la începutul sau în cursul ostilităţilor vor fi comunicate de fiecare Putere celorlalte Puteri cât mai curând posibil şi cel mai târziu când vor fi comunicate forţelor sale combatante.

Art. 9. O aeronavă militară beligerantă, publică sau particulară, poate fi transformată într-o aeronavă militară cu condiţia ca această transformare să fie efectuată în jurisdicţia statului beligerant căruia îi aparţine aeronava şi nu în marea liberă.

Art. 10. Nici o aeronavă nu poate să posede mai mult decât o singură naţionalitate.

CAPITOLUL IIPrincipii generale

Art. 11. În afara jurisdicţiei oricărui stat, beligerant sau neutru, toate aeronavele vor avea deplina libertate de a trece şi a ameriza.

Art. 12. În timp de război, orice stat, beligerant sau neutru, poate să interzică sau să reglementeze accesul, mişcările sau şederea aeronavelor aflate în jurisdicţia sa.

CAPITOLUL IIIBeligeranţii

Art. 13. Numai aeronavele militare pot să exercite drepturi de beligeranţă.

Art. 14. O aeronavă militară trebuie să fie sub comandamentul unei persoane, legal comisionată sau înscrisă sub controalele militare ale statului ; echipajul trebuie să fie exclusiv militar.

Art. 15. Echipajele aeronavelor militare vor purta un semn distinctiv fix, astfel ca să fie recunoscut de la distanţă în cazul în care aceste echipaje s-ar găsi separate de aeronavă.

Art. 16. Nici o aeronavă, alta decât o aeronavă militară beligerantă, nu va trebui să ia parte la ostilităţi, indiferent sub ce formă.

Termenul “ostilităţi” cuprinde transmiterea, in cursul zborului, de informaţii militare pentru uzul imediat al unui beligerant.

Nici o aeronavă particulară, în afara jurisdicţiei propriei sale ţări, nu va trebui să fie înarmată în timp de război.

Art. 17. Principiile consacrate de Convenţia de la Geneva, din 1906, şi de către Convenţia pentru adaptarea acelei Convenţii la războiul maritim (Convenţia a X-a, din 1907) trebuie să se aplice războiului aerian şi ambulanţelor aeriene de către comandanţii beligeranţi.

Pentru a se bucura de protecţie şi de privilegiile acordate formaţiunilor sanitare mobile de către Convenţia de la Geneva, din 1906, ambulanţele aeriene trebuie să poarte, în afara semnelor lor distinctive normale, emblema distinctivă a Crucii Roşii.

CAPITOLUL IVOstilităţi

Art. 18. Folosirea proiectilelor trasoare, incendiare sau explozibile de către sau contra unei aeronave nu este interzisă.

Această dispoziţie se aplică atât statelor care sunt părţi la Declaraţia de la Sankt-Pretersburg, din 1868, cât şi celor care nu sunt.

Art. 19. Folosirea falselor însemne exterioare este interzisă.

Art. 20. În cazul în care o aeronavă este părăsită, ocupanţii care încearcă să scape cu ajutorul paraşutelor nu trebuie să fie atacaţi în cursul coborârii lor.

Art. 21. Folosirea aeronavelor în scop de propagandă nu va fi considerată ca un mijloc de război ilicit.Membrii echipajului unei astfel de aeronave nu vor putea fi privaţi de drepturile lor de prizonieri de război

pentru motivul că au îndeplinit un astfel de act.Bombardament

Art. 22. Bombardamentul aerian, în scopul de a teroriza populaţia civilă sau de a distruge sau deteriora proprietatea privată fără caracter militar, ori de a răni necombatanţi, este interzis.

Art. 23. Bombardamentul aerian, executat cu scopul de a constrânge la executarea de rechiziţii în natură sau la plata de contribuţii în bani, este interzis.

Art. 24. (1) Bombardamentul aerian este legitim atunci când este dirijat contra unui obiectiv militar, adică asupra unui obiectiv a cărui distrugere totală sau parţială ar constitui pentru beligerantul un avantaj militar net.

(2) Un astfel de bombardament nu este legitim decât dacă este îndreptat exclusiv împotriva obiectivelor următoare : forţe militare, lucrări militare, clădiri sau depozite militare, uzine care constituie centre importante şi bine cunoscute folosite la fabricarea de arme, de muniţii sau de furnituri militare caracteristice, linii de comunicaţii sau de transport folosite în scopuri militare.

(3) Bombardarea localităţilor, oraşelor, satelor, clădirilor de locuit şi edificiilor care nu se găsesc în vecinătatea imediată a operaţiunilor forţelor terestre este interzisă. În cazul în care obiectivele specificate în alineatul 2 ar fi situate în aşa manieră că nu pot fi bombardate fără discriminarea populaţiei civile, aeronavele trebuie să se abţină de a le bombarda.

(4) În vecinătatea imediată a operaţiunilor forţelor terestre, bombardarea localităţilor, oraşelor, satelor, clădirilor de locuit şi edificiilor este legitimă, numai atunci când există o prezumţie rezonabilă că concentrarea militară este aici destul de importantă pentru a justifica bombardamentul, ţinând seama de pericolul care pândeşte astfel populaţia civilă.

(5) Statul beligerant care violează dispoziţiile prezentului articol, prin indiferent care dintre agenţii săi sau prin indiferent care dintre forţele sale militare, este supus la reparaţie pecuniară a daunelor cauzate persoanelor sau bunurilor.

Art. 25. În bombardamentul efectuat de către aeronave vor trebui să fie luate de către comandant toate măsurile necesare pentru a cruţa, pe cât posibil, edificiile consacrate cultelor, artelor, ştiinţei şi binefacerii, monumentele istorice, navele-spital, spitalele şi celelalte locuri de adunare a bolnavilor şi răniţilor, cu condiţia ca aceste edificii, obiective şi locuri să nu fie folosite, în acelaşi timp, în scopuri militare. Aceste monumente, obiective şi locuri trebuie să fie marcate din timp cu semne vizibile, pentru a fi observate de aeronave. Utilizarea acestor semne pentru a indica alte edificii, obiecte sau locuri decât cele specificate mai sus va fi considerată ca un act de perfidie. Semnele care se menţionează mai sus a fi utilizate vor fi, în cazul edificiilor protejate de Convenţia de la Geneva, Crucea Roşie pe fond alb şi, în cazul altor edificii protejate, un panou mare dreptunghiular, împărţit, urmând una din diagonale, în două triunghiuri, unul alb şi altul negru.

Un beligerant care doreşte să asigure pe timp de noapte protecţia spitalelor şi a altor edificii privilegiate mai sus menţionate, trebuie să ia măsuri necesare pentru a face semnele speciale menţionate suficient de vizibile.

Art. 26. Regulile speciale următoare sunt adoptate pentru a permite statelor să asigure o protecţie efectivă monumentelor de o mare valoare istorică situate pe teritoriul lor, cu condiţia ca ele să fie dispuse să se abţină de a utiliza în scopuri militare aceste monumente şi zona care le înconjoară şi să accepte un regim special pentru controlul lor.

(1) Un stat va avea facultatea, dacă consideră necesar, să stabilească o arie de protecţie în jurul monumentelor de acest gen situate pe teritoriul lor. În timp de război, aceste zone vor fi la adăpost de bombardament.

(2) Monumentele în jurul cărora trebuie să fie stabilită o arie vor face, din timp de pace, obiectul unei notificări pe cale diplomatică către celelalte Puteri ; notificarea va indica, de asemenea, limita acestor arii. Această notificare nu va putea să fie revocată în timp de război.

(3) Aria de protecţie poate să cuprindă, în afara spaţiului ocupat de monumentul sau grupul de monumente, o zonă înconjurătoare de o lărgime care să nu depăşească 500 de metri, măsurată de la periferia acelui spaţiu.

(4) Marcări foarte vizibile pentru aeronave, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte, vor fi utilizate pentru a asigura identificarea de către aeronavele beligerante a limitelor ariilor.

(5) Însemnele cu care vor fi marcate monumentele vor fi cele indicate la articolul 25. Însemnele folosite pentru a indica ariile care înconjoară monumentele vor fi stabilite de fiecare stat care acceptă dispoziţiile acestui articol şi vor notificate celorlalte Puteri în acelaşi moment când le va notifica lista monumentelor şi a ariilor.

(6) Orice folosire abuzivă a marcărilor vizate la alineatul 5 va fi considerată ca un act de perfidie.

(7) Un stat care acceptă stipulaţiile acestui articol trebuie să se abţină să se servească de monumentele istorice şi de zona ce le înconjoară în scopuri militare sau în profitul oricărei organizaţii militare şi să se abţină, de asemenea, să execute în interiorul acestui monument sau al acestei zone orice act ce are un scop militar.

(8) O comisie de supraveghere, compusă din trei reprezentanţi neutri acreditaţi pe lângă statul care va accepta stipulaţiile prezentului articol ori din delegaţii lor, va fi numită pentru a asigura că nu s-a comis nici o violare a dispoziţiilor alineatului 7. Unul din membrii acestei comisii de supraveghere sau delegatul său va fi reprezentantul statului căruia i-au fost încredinţate interesele celuilalt beligerant.

Spionaj

Art. 27. Un individ care se află la bordul unei aeronave beligerante sau neutre nu poate fi considerat spion decât dacă, acţionând clandestin, sau sub false pretexte, culege sau încearcă să culeagă, în cursul zborului, informaţii în jurisdicţia beligerantă sau în zona de operaţiuni a unui beligerant, cu intenţia de a le comunica părţii adverse.

Art. 28. Faptele de spionaj comise de către membrii echipajului unei aeronave sau de pasagerii transportaţi de aceasta, după ce au părăsit aeronava, vor rămâne supuşi Regulamentului referitor la legile şi obiceiurile războiului terestru.

Art. 28. Reprimarea faptelor de spionaj prevăzute la articolele 27 şi 28 este supusă articolelor 30 şi 31 din Regulamentul referitor la legile şi obiceiurile războiului terestru.

CAPITOLUL VDespre autoritatea militară asupra aeronavelor inamice şi neutre şi asupra persoanelor de la bord

Art. 30. În cazul în care un comandant beligerant consideră că prezenţa aeronavelor este de natură să compromită succesul operaţiunilor în care este în acel moment angajat, el poate să interzică trecerea aeronavelor neutre în vecinătatea imediată a forţelor sale sau să le impună un itinerar. Aeronava neutră care nu se conformează unei asemenea prescripţii, despre care a luat la cunoştinţă prin publicarea de către comandantul beligerant, se expune la deschiderea focului asupra sa.

Art. 31. Conform principiilor enunţate în articolul 53 din Regulamentul referitor la legile şi obiceiurile războiului terestru, aeronavele particulare neutre, găsite la intrarea în jurisdicţia inamică de o forţă de ocupaţie beligerantă, pot să fie rechiziţionate fără a atrage plata unei complete indemnizaţii.

Art. 32. Aeronavele publice inamice, altele decât cele care sunt tratate în condiţii de egalitate cu aeronavele particulare, pot fi confiscate fără procedura de priză.

Art. 33. Aeronavele nemilitare beligerante, fie că sunt publice sau particulare, care zboară în jurisdicţia statului lor sunt expuse deschiderii focului asupra lor de către o aeronavă inamică dacă nu aterizează la punctul convenabil cel mai apropiat.

Art. 34. Aeronavele beligerante nemilitare, fie publice, fie particulare, sunt expuse focului inamic când zboară: (1) în jurisdicţia inamicului; (2) în vecinătatea imediată a acestei jurisdicţii, dar în afara jurisdicţiei statului lor; (3) în vecinătatea imediată a operaţiunilor militare terestre sau maritime ale inamicului.

Art. 35. Aeronavele neutre ce zboară în jurisdicţia unui beligerant şi care sunt avertizate de apropierea unor aeronave militare aparţinând celuilalt beligerant trebuie să aterizeze la punctul convenabil cel mai apropiat. Dacă nu o fac, se expun deschiderii focului asupra lor.

Art. 36. Când o aeronavă militară inamică este în mâinile unui beligerant, membrii echipajului şi pasagerii, dacă se găsesc acolo, por fi făcuţi prizonieri de război.

Aceeaşi regulă se aplică membrilor echipajului şi pasagerilor, dacă se găsesc pe o aeronavă publică nemilitară inamică, în afară de cazul că este vorba de aeronave publice nemilitare consacrate exclusiv transportului de pasageri, aceştia având dreptul de a fi puşi în libertate, cel puţin dacă nu se află în serviciul inamicului sau al resortisanţilor inamici apţi de serviciu militar.

Dacă o aeronavă particulară inamică cade în mâinile unui beligerant, membrii echipajului, care sunt naţionali inamici sau naţionali neutri în serviciul inamicului, au dreptul de a fi eliberaţi dacă semnează un angajament scris că nu vor servi pe o aeronavă inamică până la sfârşitul ostilităţilor. Pasagerii trebuie să fie eliberaţi, cel puţin dacă nu sunt în serviciul ostilităţilor. Pasagerii trebuie să fie eliberaţi, cel puţin dacă nu sunt în serviciul militar, şi în aceste cazuri ei pot fi făcuţi prizonieri de război.

Eliberarea va putea, în toate cazurile, să fie amânată dacă interesele militare ale beligeranţilor o cer.Beligerantul poate păstra ca prizonier de război orice membru al echipajului sau orice pasager a căror

conduită în cursul zborului la sfârşitul căruia a fost arestat a construit o asistenţă specială şi activă pentru inamic.Numele persoanelor eliberate după ce au semnat angajamentul prevăzut la al treilea aliniat al prezentului

articol vor fi comunicate celuilalt beligerant, care va trebui să nu-i folosească cu bună ştiinţă, violându-le angajamentul.

Art. 37. Membrii echipajului unei aeronave neutre care a fost oprită de un beligerant vor fi eliberaţi fără condiţii, dacă aceştia sunt naţionali neutri şi dacă nu sunt în serviciul inamicului. Dacă aceştia sunt naţionali inamici sau dacă sunt în serviciul inamicului, vor putea fi făcuţi prizonieri de război.

Pasagerii vor trebui să fie eliberaţi, cel puţin dacă nu sunt în serviciul inamicului sau resortisanţi inamici apţi de serviciul militar şi, în acest caz, ei nu pot fi făcuţi prizonieri de război.

Eliberarea va putea, în toate cazurile, să fie amânată dacă interesele militare ale beligerantului o cer.Beligerantul poate să o păstreze ca prizonier de război orice membru al echipajului sau orice pasager a cărui

conduită, în timpul zborului în cursul căruia a fost oprit, a constat într-o asistenţă specială şi activă pentru inamic.

Art. 38. Când dispoziţiile articolelor 36 şi 37 prevăd că membrii echipajelor şi pasagerii pot fi făcuţi prizonieri de război, trebuie înţeles că, dacă ei nu aparţin forţelor armate, ei vor avea dreptul la un tratament care nu va fi mai puţin favorabil decât cel acordat prizonierilor de război.

CAPITOLUL VIÎndatoririle beligeranţilor faţă de statele neutre şi îndatoririle

neutrilor faţă de statele beligerante

Art. 39. Aeronavele beligerante sunt datoare să respecte drepturile Puterilor neutre şi să se abţină, în jurisdicţia unui stat neutru, de la orice act care este de datoria acestui stat de a-l împiedica.

Art. 40. Este interzis unei aeronave militare beligerante să pătrundă în jurisdicţia unui stat neutru.

Art. 41. Aeronavele ambarcate la bordul unei nave de război, inclusiv pe un port-avion, vor fi considerate ca făcând parte din aceste nave.

Art. 42. Un guvern neutru este dator să uzeze de toate mijloacele de care dispune pentru a împiedica intrarea în jurisdicţia sa a aeronavelor militare ale beligeranţilor şi pentru a le constrânge să aterizeze sau să amerizeze dacă au pătruns pe teritoriul acestuia.

Un guvern neutru este dator să uzeze de toate mijloacele de care dispune pentru a in interna orice aeronavă militară beligerantă care se găseşte în jurisdicţia sa după aterizare sau amerizare provocată de o cauză oarecare, precum şi echipajul şi pasagerii dacă ei se află acolo.

Art. 43. Personalul unei aeronave militare beligerante părăsite, care a fost salvat în afara apelor teritoriale neutre şi adus în jurisdicţia unui stat neutru de către o aeronavă militară neutră şi care a fost debarcat acolo, va fi şi internat.

Art. 44. Furnizarea directă sau indirectă de către un guvern neutru unei Puteri beligerante de aeronave, piese detaşate sau material, furnituri sau muniţii pentru aeronave este interzisă.

Art. 45. Sub rezerva dispoziţiilor articolului 46, o Putere neutră nu este obligată să împiedice exportul sau tranzitul în contul unui beligerant de aeronave, piese detaşate sau material, furnituri sau muniţii pentru aeronave.

Art. 46. Un guvern neutru este dator să uzeze de toate mijloacele de care dispune pentru :(1) A împiedica părăsirea jurisdicţiei sale de către o aeronavă în stare de a efectua un atac contra unei Puteri

beligerante sau care poartă sau însoţeşte aparate sau material a cărei montare sau utilizare i-ar permite să comită un atac, dacă există motive să se creadă că această navă este destinată a fi utilizată împotriva unei Puteri beligerante ;

(2) A împiedica plecarea unei aeronave al cărui echipaj cuprinde un număr oarecare de forţe combatante ale unei Puteri beligerante ;

(3) A împiedica să se efectueze lucrări la o navă destinate a-i pregăti plecarea contrar scopurilor prezentului articol.

Cu prilejul plecării pe calea aerului a oricărei aeronave expediate unei Puteri beligerante de către persoane sau de societăţi care se află sub jurisdicţie neutră, guvernul neutru trebuie să prescrie pentru aceste aeronave un itinerar care evită vecinătatea operaţiunilor militare ale celuilalt beligerant şi trebuie să ceară toate garanţiile necesare pentru a se asigura că aceste aeronave urmează itinerarul prescris.

Art. 47. Un stat neutru este dator să ia măsurile de care dispune pentru a împiedica observarea aeriană făcută în jurisdicţia sa a mişcărilor, operaţiunilor şi lucrărilor de apărare ale unui beligerant în scopul de a le furniza altui beligerant.

Această dispoziţie se aplică, de asemenea, unei aeronave militare beligerante aflată la bordul unei nave de război.

Art. 48. În exercitarea drepturilor şi a îndatoririlor sale în conformitate cu prezentele dispoziţii, fapta unei Puteri neutre de a recurge la forţă sau la orice alt mijloc aflat la dispoziţia sa nu pate fi considerată ca un act de ostilitate.

CAPITOLUL VIIVizita şi căutarea, captura şi confiscarea

Art. 49. Aeronavele particulare sunt subiecte ale vizitei şi capturii de către aeronavele militare beligerante.

Art. 50. Aeronavele militare beligerante au dreptul de a ordona aeronavelor publice nemilitare şi particulare să aterizeze sau să amerizeze, ori să se predea pentru vizită într-un loc convenabil, în mod rezonabil accesibil.

Refuzul de a da ascultare, după avertisment, ordinului de aterizare sau de amerizare în acel loc pentru examinare expune aeronava la deschiderea focului asupra ei.

Art. 51. Aeronavele publice nemilitare neutre, altele decât cele care trebuie să fie tratate ca aeronave particulare, sunt supuse numai verificării documentelor lor.

Art. 52. O aeronavă particulară inamică poate fi capturată în orice împrejurare.

Art. 53. O aeronavă particulară neutră poate fi capturată :(a) dacă opune rezistenţă la exercitarea drepturilor legitime ale beligeranţilor ;(b) dacă violează o interdicţie despre care avea cunoştinţă prin publicarea sa de către un condamnat

beligerant, în virtutea articolului 30 ;(c) dacă se face culpabilă de asistenţă ostilă ;(d) dacă este înarmată, în timp de război, în afara jurisdicţiei propriei sale ţări ;(e) dacă nu poartă însemnele exterioare sau dacă face uz de însemne false ;(f) dacă nu are documente de bord sau dacă documentele sunt insuficiente sau dacă nu sunt în regulă ;(g) dacă se află în mod evident în afara rutei între punctul de plecare şi punctul de destinaţie indicat în

documentele sale şi dacă, după ancheta pe care beligerantul o poate considera necesară, nici o justificare nu este furnizată cu privire la această deviere. Aeronava, precum şi membrii echipajului şi pasagerii, în cazul în care există pasageri, vor putea fi reţinuţi de beligerant pe timpul anchetei ;

(h) dacă transportă contrabandă de război sau o constituia ea însăşi ;

(i) dacă încearcă să forţeze o blocadă legal stabilită, menţionată în mod efectiv;(k) dacă a fost transferată naţionalitatea beligerantă în naţionalitate neutră la o dată şi în împrejurări ce indică

intenţia de a scăpa de riscurile la care o navă inamică este, ca atare, expusă.Totuşi, în fiecare caz, cu excepţia celui vizat la litera (h), motivul capturii trebuie să fie un act executat în

cursul zborului în care aeronava neutră a căzut în mâinile beligerantului, adică după ce a părăsit punctul de plecare şi înainte de a atinge punctul de destinaţie.

Art. 54. Documentele unei aeronave particulare vor fi considerate ca insuficiente sau în neregulă dacă nu stabilesc naţionalitatea aeronavei, nu indică numele şi naţionalitatea fiecăruia dintre membrii echipajului şi a pasagerilor, punctul de plecare şi destinaţia zborului, precum şi precizări referitoare la încărcătură şi la condiţiile în care aceasta este transportată. Cărţile de bord trebuie, de asemenea, să fie cuprinse în aceste documente.

Art. 55. Captura unei aeronave sau a mărfurilor aflate la bordul unei aeronave va fi supusă unui tribunal de prize, astfel ca orice reclamaţie neutră să fie în cuvenită formă examinată şi judecată.

Art. 56. O aeronavă particulară capturată pentru faptul că nu are însemnele exterioare sau face uz de însemnele false, ori pentru că este înarmată în timp de război în afara jurisdicţiei propriei sale ţări poate fi confiscată.

O aeronavă particulară capturată ca urmare a faptului că a violat ordinul dat de un comandant beligerant în virtutea dispoziţiei articolului 30 poate fi confiscată cel puţin dacă aceasta nu-şi justifică prezenţa în zona interzisă.

În toate celelalte cazuri, tribunalul de prize, care judecă valabilitatea capturării unei aeronave ori a încărcăturii sale, sau a corespondenţei poştale aflate la bordul unei aeronave, va aplica aceleaşi reguli aplicabile unei nave de comerţ, ori încărcăturii sau corespondenţei poştale aflate la bordul unei nave de comerţ.

Art. 57. O aeronavă particulară care, după vizită, se dovedeşte a fi o aeronavă inamică, poate fi distrusă dacă comandantul beligerant consideră necesar, cu condiţia ca toate persoanele aflate la bord să fie puse la adăpost.

Art. 58. O aeronavă particulară car, după vizită, se dovedeşte a fi aptă de confiscare pentru că s-a făcut vinovată de asistenţă ostilă sau că nu ar fi avut însemnele exterioare ori a purtat însemne false, poate fi distrusă, dacă trimiterea pentru judecare este apreciată ca imposibilă sau de natură să compromită securitatea aeronavei beligerante ori succesul operaţiunilor în care aceasta este angajată. În toate cazurile, altele decât cele menţionate mai sus, o aeronavă particulară neutră nu va putea fi distrusă decât dacă există o necesitate militară de extremă urgenţă, care nu permite comandanţilor de a o elibera sau de a o trimite în faţa unui tribunal de prize, pentru judecare.

Art. 59. Înainte de distrugerea unei aeronave particulare neutre, toate persoanele care se găsesc la bord vor fi puse în siguranţă şi toate documentele aeronavei vor fi puse la adăpost.

Captorul care distruge o aeronavă particulare neutră trebuie să supună validitatea capturii tribunalului de prize şi trebuie, în primul rând, să dovedească că era în drept să distrugă aeronava, în virtutea articolului 58. Orice greşeală făcută de captor în acest sens să părţilor care au interese în aeronavă sau în încărcătura acesteia drept la indemnizaţie. Dacă capturarea unei aeronave, a cărei distrugere a fost justificată, este declarată nulă, indemnizaţia trebuie plătită părţilor interesate, înlocuind restituirea la care ele ar fi avut dreptul.

Art. 60. Dacă o aeronavă particulară neutră a fost capturată pentru că a transportat contrabandă, captorul are facultatea de a cere remiterea contrabandei absolute care se găseşte la bord sau să procedeze la distrugerea acestei contrabande absolute, când împrejurările sunt de asemenea natură încât trimiterea aeronavei pentru judecare este imposibilă sau ar compromite securitatea aeronavei beligerante ori succesul operaţiunilor în care este angajată. Captorul trebuie să menţioneze la cartea de bord a aeronavei obiectele livrate sau distruse şi, după ce a remis, în original sau în copie, documentele aeronavei menţionate, trebuie să permită aeronavei beligerante ori succesul operaţiunilor în care este angajată. Captorul trebuie să menţioneze la cartea de bord a aeronavei obiectele livrate sau distruse şi, după ce a remis, în original sau în copie, documentele aeronavei menţionate, trebuie să permită aeronavei neutre să-şi continue zborul.

Dispoziţiile celui de-al doilea alineat al articolului 59 vor fi aplicabile n cazul în care contrabanda absolută de la bordul unei aeronave particulare a fost predată sau distrusă.

CAPITOLUL VIIIDefiniţii

Art. 61. În prezentele reguli, termenul “militar” trebuie să fie înţeles ca referindu-se la toate elementele forţelor armate, adică la forţele terestre, forţele navale şi forţele aeriene.

Art. 62. Afară atât de dispoziţiile speciale ale prezentelor reguli cât şi dispoziţiile capitolului VII ale aceloraşi reguli sau ale convenţiilor internaţionale care indică faptul că dreptul maritim şi procedura sa sunt aplicabile, personalul aeronautic care ia parte la ostilităţi este supus legilor războiului şi neutralităţii aplicabile trupelor terestre, în virtutea cutumei şi a practicii dreptului internaţional, precum şi a diverselor declaraţii şi convenţii la care sunt părţi statele interesate.

4. ARME ŞI SISTEME DE ARME

Declaraţie având ca efect interzicerea utilizării anumitor proiectile în timp de război

Sankt-Petersburg, 29 noiembrie / 11 decembrie 1868

La propunerea Cabinetului Imperial al Rusiei, o Comisie Militară Internaţională, reunită la Sankt-Petersburg pentru a examina modalitatea interzicerii folosirii anumitor proiectile în timp de război între naţiunile civilizate a fixat, de comun acord, limitele tehnice unde necesităţile războiului trebuie să se oprească în faţa exigenţelor umanităţii. Subsemnaţii fiind autorizaţi, prin ordinele guvernelor lor să declare ceea ce urmează :

Considerând :Că progresele civilizaţiei trebuie să aibă ca efect atenuarea pe cât posibil a calamităţilor războiului ;Că singurul scop legitim pe care statele trebuie să şi-l opună în timpul războiului este slăbirea forţelor militare

ale inamicului ;Că, în acest scop, este suficient să se scoată în afara luptei cel mai mare număr de oameni ;Că acest scop ar fi depăşit prin folosirea de arme care ar agrava în mod inutil suferinţele oamenilor scoşi în

afara luptei sau ar face moartea lor inevitabilă ;Că folosirea unor asemenea arme ar fi contrară legilor umanităţii ;Părţile contractante se angajează să renunţe reciproc, în caz de război între ele, la utilizarea de către trupele lor

terestre sau navale a oricărui proiectil cu o greutate mai mică de 400 de grame, care ar fi sau explozibil sau încărcat cu materii fulminante sau inflamabile.

Ele vor indica toate statele care n-au participat prin trimiterea de delegaţii la deliberările Comisiei Militare Internaţionale, reunite la Sankt-Petersburg, să adere la prezentul angajament.

Acest angajament nu este obligatoriu decât pentru părţile contractante sau aderante, în caz de război între două sau mai multe dintre ele ; el nu este aplicabil faţă de părţile necontractante sau care n-ar fi aderat la el.

El va înceta, de asemenea, de a fi obligatoriu din momentul în care, într-un război între părţile contractante sau aderante, o parte necontractantă sau care nu ar fi accedat se va alătura unui dintre beligeranţi.

Părţile Contractante sau Aderante îşi rezervă dreptul de a se înţelege ulterior, de fiecare dacă când o propunere precisă va fi formulată în vederea perfecţionării, pe care ştiinţa ar putea-o aduce în armamentul trupelor, pentru a menţine principiile pe care ele le-au enunţat şi a concilia necesităţile războiului cu legile umanităţii.

Făcut la Sankt-Petersburg, la 29 noiembrie – 11 decembrie 1868.

Declaraţie cu privire la interzicerea folosirii de proiectile care înfloresc sau se lăţesc cu uşurinţă în corpul omenesc

Haga, 29 iulie 1899

Subsemnaţii, Plenipotenţiari ai Puterilor reprezentate la Conferinţa Internaţională de Pace de la Haga, autorizaţi în mod regulat de Guvernele lor în acest scop. Inspirându-se de simţămintele care şi-au aflat expresia în Declaraţia de la Sankt-Petersburg din 29 noiembrie - 11 decembrie 1868,

Declară :Puterile Contractante îşi interzic folosirea de gloanţe care explodează sau se turtesc cu uşurinţă în corpul

omenesc, aşa cum sunt gloanţele cu înveliş tare, care nu ar acoperi în întregime miezul glonţului sau ar fi prevăzut cu tăieturi.

Prezenta Declaraţie nu este obligatorie decât pentru Puterile Contractante în caz de război între două sau mai multe dintre ele. Ea va înceta să mai fie obligatorie din clipa în care, într-un război dintre Puterile Contractante, o Putere necontractantă s-a unit cu unul dintre beligeranţi.

Prezenta Declaraţie va fi ratificată în cel mai scurt termen cu putinţă. Ratificările vor fi depuse la Haga.

Se va întocmi câte un proces-verbal despre depunerea fiecăreia dintre ratificări, a cărei copie, certificată conform, va fi remisă pe cale diplomatică tuturor Puterilor Contractante.

Puterile nesemnatare vor putea adera la Declaraţia prezentă. Ele vor trebui, în acest scop, să aducă aderarea lor la cunoştinţa puterilor contractante printr-o notificare scrisă, adresată Guvernului Olandei şi comunicată de către acesta tuturor celorlalte Puteri Contractante.

Dacă s-ar întâmpla ca vreuna dintre înaltele Părţi Contractante să denunţe prezenta Declaraţie, această denunţare nu-şi va produce efectul decât la un an după notificarea făcută în scris Guvernului Olandei şi comunicată de îndată de acesta tuturor celorlalte Puteri Contractante. Această denunţare nu-şi va produce efectul decât faţă de Puterea care o va fi notificat.

Drept pentru care Plenipotenţiarii au semnat prezenta Declaraţie şi au investit-o cu sigiliile lor.Făcută la Haga, la 29 iulie 1899, într-un singur exemplar, care va rămâne depus în arhivele Guvernului

Olandei şi ale cărui copii, certificate conform, vor fi remise pe cale diplomatică Puterilor Contractante.

Convenţie cu privire la plasarea minelor submarine automatice de contact


(Lista Puterilor Contractante)

Inspirându-se din principiul libertăţii căilor marine deschise tuturor naţiunilor :Considerând că, dacă în starea actuală de lucruri nu se poate interzice folosirea minelor submarine automatice

de contact, este totuşi de dorit ca acestea să se limiteze şi restricţioneze în scopul de a restrânge asperităţile războiului şi de a da, pe cât este cu putinţă, navigaţiei paşnice securitatea la care aceasta are drept să pretindă cu toată existenţa unui război ;

În aşteptarea posibilităţii de a reglementa această materie într-un mod care să dea intereselor angajate toate garanţiile dorite ;

Au hotărât să încheie o Convenţie în această privinţă şi au numit drept Plenipotenţiari ai lor :


Care, după ce şi-au depus deplinele puteri găsite în bună şi cuvenită formă, au convenit ceea ce urmează :

Art. 1. Este interzis :1. De a aşeza mine automatice de contact nelegate, afară numai dacă nu ar fi construite în aşa fel încât să

devină inofensive cel mult după ce acela care le-a aşezat le-ar fi pierdut controlul ;2. De a aşeza mine automatice de contact legate, care nu devin inofensive de îndată ce-şi vor fi rupt

legăturile ;3. De a folosi torpile, care nu ar deveni inofensive când nu îşi vor fi atins ţinta.

Art. 2. Este interzis de a aşeza mine automatice de contact în faţa coastelor şi porturilor inamicului în singurul scop de a împiedica navigaţia comercială.

Art. 3. Când minele automatice de contact legate sunt utilizate, trebuie să se ia toate măsurile posibile pentru siguranţa navigaţiei comerciale.

Beligeranţii se obligă a se îngriji, în măsura posibilă, ca aceste mine să devină inofensive după un timp limitat şi, în cazul când acele mine nu ar mai fi supravegheate, a semnala zonele periculoase, îndată ce necesităţile militare ar permite aceasta, printr-o înştiinţare făcută navigatorilor, care va trebui de asemenea să fie comunicată şi Guvernelor pe cale diplomatică.

Art. 4. Orice Putere neutră care ar aşeza mine automatice de contact în faţa coastelor trebuie să aplice aceleaşi reguli şi să ia aceleaşi precauţii, care sunt impuse şi beligeranţilor.

Puterea neutră trebuie să facă cunoscut navigatorilor, printr-o înştiinţare prealabilă, zonele unde se vor aşeza mine automatice de contact. Această înştiinţare va trebui să fie comunicată de urgenţă Guvernelor pe cale diplomatică.

Art. 5. La sfârşitul războiului, Puterile se obligă să facă tot ce depinde de ele pentru a ridica, fiecare partea sa, minele pe care le-au aşezat.

În ce priveşte minele automatice de contact legate, pe care unul din beligeranţi le-ar fi aşezat de-a lungul coastelor celuilalt, locul unde au fost aşezate va fi notificat celeilalte părţi de către Puterea care le-a avizat şi fiecare Putere va trebui să procedeze în cel mai scurt timp la ridicarea minelor ce se găsesc în apele sale.

Art. 6. Puterile contractante, care nu dispun încă de mine perfecţionate aşa cum sunt prevăzute în prezenta Convenţie şi care, în consecinţă, nu ar putea actualmente să se conformeze regulilor stabilite în articolele 1 şi 3, se obligă să transforme cât mai repede cu putinţă materialul lor de mine, astfel încât să răspundă prescripţiunilor sus-menţionate.

Art. 7. Dispoziţiile prezentei nu sunt aplicabile decât între Puterile contractante şi numai dacă beligeranţii sunt părţi la Convenţie.

Art. 8. Prezenta Convenţie va fi ratificată cât mai curând posibil.Ratificările vor fi depuse la Haga.Prima depunere de ratificări va fi constatată printr-un proces-verbal semnat de reprezentanţii Puterilor

participante şi de ministrul afacerilor externe al Olandei.Depunerile ulterioare de ratificări se vor face printr-o notificare scrisă, adresată Guvernului Olandei şi însoţită

de instrumentul de ratificare şi însoţită de instrumentul de ratificare, va fi imediat predată, prin grija Guvernului Olandei, Puterilor invitate la a Doua Conferinţă de Pace, precum şi celorlalte Puteri care ar fi aderat la Convenţie. În cazurile despre care se menţionează în alineatul precedent, zisul Guvern le va face cunoscut, în acelaşi timp, data la care a primit notificarea.


care va fi depus în arhivele zisului Guvern.Acest guvern va transmite imediat celorlalte Puteri copie certificată conform, de pe notificare, precum şi de

pe actul de aderare, indicând data la care a primit notificarea.

Art. 10. Prezenta Convenţie va avea efect pentru Puterile care ar fi participat la prima depunere de ratificări, la şaizeci de zile de la data procesului-verbal de depunere, iar pentru Puterile care vor ratifica sau adera ulterior, la şaizeci de zile de la primirea de către Guvernul Olandei a notificării, ratificării sau aderării lor.

Art. 11. Prezenta Convenţie va avea o durată de şapte ani, cu începere din a şasea zi de la data primei depuneri de ratificări.

Afară de cazul de denunţare, ea va continua să fie în vigoare după expirarea acestui termen.Denunţarea va fi notificată în scris Guvernului Olandei, care va comunica imediat tuturor Puterilor copie,

certificată conform, de pe notificare, făcându-le cunoscută şi data la care a fost primită.Denunţarea nu va avea produce efecte decât faţă de Puterea care a notificat-o, la şase luni după ce notificarea

a fost primită de Guvernul Olandei.

Art. 12. Puterile contractante se obligă a relua problema utilizării minelor automatice de contact la şase luni înaintea expirării termenului prevăzut de primul alineat al articolului precedent, în cazul când nu ar fi fost reluată şi rezolvată la o dată anterioară de către a treia Conferinţă de Pace.

Dacă Puterile contractante încheie o nouă Convenţie privitoare la utilizarea minelor, îndată după intrarea sa în vigoare prezenta Convenţie va înceta de a fi aplicabilă.

Art. 13. Un registru ţinut de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va indica data depunerii ratificărilor efectuate în virtutea articolului 8, alineatele 3 şi 4, precum şi data la care vor fi primite notificările pentru aderări (articolul 9, alineatul 2), sau pentru denunţare (articolul 11, alineatul 3).

Fiecare Putere contractantă este admisă să ia cunoştinţă de acest registru şi să ceară extrase certificate conform.

Drept pentru care, Plenipotenţiarii au investit prezenta Convenţie cu semnăturile lor.Făcut la Haga, la 18 octombrie 1907, într-un singur exemplar, care va rămâne depus în arhivele Guvernului

Olandei şi de pe care se vor preda copii, certificate conform, pe cale diplomatică, Puterilor care au fost invitate la a Doua Conferinţă de Pace.

Protocol referitor la prohibiţia întrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor bacteriologice

Geneva, 17 iunie 1925Plenipotenţiarii subsemnaţi, în numele guvernelor lor respective :


Considerând că întrebuinţarea în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare, precum şi a tuturor lichidelor, materiilor sau procedurilor analoge a fost pe drept condamnată de opinia generală a lumii civilizate,

Considerând că interzicerea acestei întrebuinţări a fost înscrisă în tratate la care sunt părţi cele mai multe dintre puterile lumii,

În scopul de a face universal recunoscută ca încorporată în dreptul internaţional această interzicere, care se impune atât conştiinţei cât şi practicii naţiunilor,

Declară :Că Înaltele Părţi Contractante, atâta timp cât nu sunt încă părţi la tratate prohibind această folosire, recunosc

această interzicere, acceptă să extindă această interzicere de folosire a mijloacelor de război bacteriologice şi convin să se considere legate între ele prin termenii acestei Declaraţii.

Înaltele Părţi Contractante vor depune toate eforturile pentru a le îndemna şi pe celelalte state să adere la Protocolul de faţă. Această aderare va fi notificată guvernului Republicii Franceze, şi, prin mijlocirea acestuia, tuturor Puterilor semnatare şi aderente. Ea va avea efect începând din ziua notificării făcută de guvernul Republicii Franceze.

Protocolul de faţă, ale cărui texte, francez şi englez, sunt autentice, va fi ratificat cât mai repede cu putinţă. El va purta data zilei de azi.

Ratificările acestui Protocol vor fi adresate guvernului Republicii Franceze, care va notifica depunerea fiecăruia dintre puterile semnatare sau aderente. Documentele de ratificare sau de aderare vor rămâne depuse în arhivele guvernului Republicii Franceze.

Prezentul Protocol va intra în vigoare pentru fiecare putere semnatară, începând de la data depunerii ratificării sale, iar din acel moment puterea respectivă va fi legată faţă de celelalte Puteri care vor fi făcut înainte depunerea ratificărilor.

Drept pentru care Plenipotenţiarii au semnat prezentul Protocol.

Făcut la Geneva, într-un singur exemplar, la şaptesprezece iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

Convenţia asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca

producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare

Geneva, 10 octombrie 1980

Înaltele Părţi Contractante,

Reamintind că orice stat are datoria, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, de a se abţine în relaţiile sale internaţionale să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea forţei, fie împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a oricărui stat, fie în orice altă manieră incompatibilă cu scopurile Naţiunilor Unite,

Reamintind, între altele, principiul general al protecţiei persoanelor civile contra efectelor ostilităţilor.Fondându-se pe principiul conform căruia dreptul fiecărei părţi la un conflict armat de a alege metodele sau

mijloacele de război nu este nelimitat şi pe principiul care interzice folosirea în conflictele armate de arme, proiectile sau materii, precum şi metode de război de natură a cauza rău superfluu.

Reamintind astfel că este interzisă utilizarea de metode şi mijloace de război care sunt concepute pentru a cauza sau de la care se poate aştepta să cauzeze daune extinse, durabile şi grave mediului înconjurător natural,

Confirmând hotărârea lor conform căreia, în cazurile neprevăzute de prezenta Convenţie şi de protocoale care-i sunt anexate sau de alte acorduri internaţionale, persoanele civile şi combatanţii rămân în orice moment sub salvgardarea şi sub imperiul principiilor dreptului ginţilor, aşa cum rezultă ele din uzanţele stabilite, a principiului de umanitate şi a exigenţelor conştiinţei publice.

Dorind să contribuie la destinderea internaţională, la încetarea cursei înarmărilor şi la instaurarea încrederii între state şi, prin urmare, la realizarea aspiraţiilor tuturor popoarelor de a trăi în pace,

Recunoscând că trebuie să se continue toate eforturile pe calea dezarmării generale şi complete, sub un control internaţional strict şi eficace,

Reafirmând necesitatea continuării codificării şi dezvoltării progresive a regulilor de drept internaţional aplicabile în conflictele armate,

Dorind să interzică sau să limiteze şi mai mult folosirea anumitor arme clasice şi socotind că rezultatele pozitive obţinute în acest domeniu ar putea să faciliteze principalele negocieri asupra dezarmării în vederea încetării producţiei, stocării şi proliferării acestor arme,

Subliniind interesul care există ca toate statele şi, în mod special statele importante din punct de vedere militar să devină părţi la prezenta Convenţie şi la Protocoalele sale anexă,

Considerând că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi Comisia Naţiunilor Unite pentru Dezarmare pot să hotărască examinarea problemei unei lărgiri posibile a dimensiunilor interdicţiilor şi a limitărilor conţinute în prezenta Convenţie şi în Protocoalele sale anexă,

Considerând, între altele, că Comitetul de dezarmare poate să decidă examinarea problemei adoptării de noi măsuri pentru a interzice sau limita utilizarea anumitor arme clasice,

Au convenit ceea ce urmează :

Art. 1. : Câmp de aplicare

Prezenta Convenţie şi Protocoalele lor anexă se aplică în situaţiile prevăzute în articolul 2 comun din Convenţiile de la Geneva, din 12 august 1949, relative la protecţia victimelor de război, inclusiv la orice situaţie descrisă în paragraful 4 al articolului prim din Protocolul adiţional 1 la Convenţie.

Art. 2. : Relaţii cu alte acorduri internaţionale

Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii şi a Protocoalelor sale anexă nu va fi interpretată ca diminuând alte obligaţii impuse Părţilor de dreptul internaţional umanitar aplicabil în caz de conflict armat.

Art. 3. : Semnătura

Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, în timpul unei perioade de 12 luni, începând de la 10 aprilie 1981.

Art. 4. : Ratificare, acceptare, aprobare, aderare

1. Prezenta Convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către semnatari, Orice stat care n-a semnat Convenţia poate să adere la ea.

2. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare vor fi depuse la Depozitar.3. Fiecare stat va putea să accepte să fie legat prin oricare dintre Protocoalele anexate la prezenta Convenţie,

cu condiţia ca în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta Convenţie să notifice Depozitarului consimţământul său de a fi legat prin cel puţin două din aceste Protocoale.

4. În orice moment după depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta Convenţie, un stat poate să notifice Depozitarului consimţământul său de a fi legat prin orice Protocol anexat la care el nu este încă parte.

5. Orice protocol care leagă o Înaltă Parte Contractantă face parte integrantă din prezenta Convenţie, în ceea ce priveşte Partea respectivă.

Art. 5. : Intrarea în vigoare

1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după şase luni de la depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

2. Pentru orice stat care depune un instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare după data depunerii celui de-al douăzecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare după şase luni de la depunerea acestui instrument.

3. Fiecare dintre Protocoalele anexate la prezenta Convenţie va intra în vigoare la şase luni după ce douăzeci de state vor notifica conţinutul lor de a fi legate de acest Protocol, conform dispoziţiilor paragrafelor 3 sau 4 din articolul 4 al prezentei Convenţii.

4. Pentru orice stat care-şi notifică consimţământul de a fi legat printr-un Protocol anexat la prezenta Convenţie, după data la care douăzeci de state şi-au notificat consimţământul de a fi legate de acest Protocol, Protocolul va intra în vigoare după şase luni de la data la care acel stat va notifica consimţământul său de a fi astfel legat.

Art. 6. : Difuzare

Înaltele Părţi Contractante se angajează să difuzeze cât mai larg posibil în ţara lor, în timp de pace ca şi în perioada de conflict armat, prezenta Convenţie şi Protocoalele sale anexe la care ele sunt Părţi şi, în special, să încorporeze studierea lor în programele de instrucţie militară, în aşa manieră încât aceste instrumente să fie cunoscute de forţele lor armate.

Art. 7. : Relaţiile convenţionale după intrarea în vigoare a Convenţiei

1. Dacă una din părţile la un conflict armat nu este legată printr-un protocol anexat la prezenta Convenţie, Părţile legate prin prezenta Convenţie şi Protocolul respectiv anexat rămân legate între ele în relaţiile lor reciproce.

2. O Înaltă Parte Contractantă este legată prin prezenta Convenţie şi prin orice Protocol anexat la aceasta, care este în vigoare pentru ea, în orice situaţie prevăzută la primul articol, faţă de orice stat care este parte la prezenta Convenţie sau nu este legat de Protocolul pertinent anexat la aceasta, dacă acest ultim stat acceptă şi aplică prezenta Convenţie sau Protocolul respectiv şi notifică aceasta Depozitarului.

3. Depozitarul informează imediat Înaltele Părţi Contractante respective de orice notificare primită referitoare la paragraful 2 al prezentului articol.

4. Prezenta Convenţie şi Protocoalele sale anexă, prin care o Înaltă Parte Contractantă este legată, se aplică în orice conflict armat între acea Înaltă Parte Contractantă de tipul vizat la paragraful 4 al primului articol din Protocolul adiţional I la Convenţiile de la Geneva, din 12 august 1959, referitor la protecţia victimelor de război :

(a) când Înalta Parte Contractantă este, de asemenea, parte la Protocolul adiţional I şi când o autoritate vizată la paragraful 3 al articolului 96 al acelui Protocol se angajează să aplice Convenţiile de la Geneva şi Protocolul adiţional I, conform paragrafului 3 al articolului 96 al acelui Protocol, şi se angajează să aplice, în ce priveşte acel conflict, prezenta Convenţie şi Protocoalele anexă pertinente, sau

(b) când Înalta Parte Contractantă nu este parte la Protocolul adiţional I şi când o autoritate de tipul vizat la alineatul (a) de mai sus acceptă şi aplică, în ceea ce acel conflict, obligaţiile izvorâte din Convenţiile de la Geneva, din prezenta Convenţie şi din Protocoalele pertinente anexate la aceasta. Această acceptare şi această aplicare au, faţă de respectivul conflict, următoarele efecte :

(i) Convenţiile de la Geneva, prezenta Convenţie şi Protocoalele sale anexă pertinente au imediat efect pentru părţile în conflict.

(ii) respectiva autoritate exercită aceleaşi drepturi şi se achită de aceleaşi obligaţii ca şi o Înaltă Parte Contractantă la Convenţiile de la Geneva, la prezenta Convenţie şi la Protocoalele anexate pertinente;

(iii) Convenţiile de la Geneva, prezenta Convenţie şi Protocoalele anexate permanente, leagă într-o manieră egală toate părţile la conflict.

Înalta Parte Contractantă şi autoritatea pot, de asemenea, conveni să accepte şi să aplice pe o bază reciprocă obligaţiile enunţate în Protocolul adiţional I la Convenţiile de la Geneva.

Art. 8. : Revizuire şi amendamente

1. (a) După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, orice înaltă Parte Contractantă poate în orice moment să propună amendamente la prezenta Convenţie sau la oricare dintre Protocoalele anexate la aceasta la care este legată. Orice propunere de amendament este comunicată Depozitarului, care o notifică tuturor Înaltelor Părţi Contractante, cerându-le, dacă este cazul, să convoace o conferinţă pentru a-l examina. Dacă o majoritate de cel puţin 18 Înalte Părţi Contractante sunt de acord cu aceasta, Depozitarul va convoca în cel mai convenabil termen o conferinţă la care vor fi invitate toate Înaltele Părţi Contractante. Statele care nu sunt parte la prezenta Convenţie vor fi invitate la conferinţă în calitate de observator.

(b) Această conferinţă va putea să convină amendamentele care vor fi adoptate şi care vor intra în vigoare în acelaşi mod ca şi prezenta Convenţie şi Protocoalele anexate la aceasta ; totuşi, amendamentele la prezenta Convenţie nu vor putea fi adoptate decât de Înaltele Părţi Contractante, iar amendamentele la un protocol anexat la aceasta nu vor putea fi adoptate decât de către Înaltele Părţi Contractante, care sunt legate de acest protocol.

2. (a) După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, orice Înaltă Parte Contractantă poate, în orice moment, să propună protocoale adiţionale privind alte categorii de arme clasice la care protocoalele anexate nu se referă. Orice propunere de protocol adiţional este comunicată Depozitarului, care o notifică tuturor Înaltelor Părţi Contractante în conformitate cu alineatul 1 (a) al prezentului articol. Dacă o majoritate de cel puţin 18 Înalte Părţi Contractante sunt de acord cu acesta, Depozitarul va convoca în cel mai convenabil termen o conferinţă la care toate statele vor fi invitate.

(b) Această conferinţă va putea, cu deplina participare a tuturor statelor reprezentate la conferinţă, să aprobe protocoalele adiţionale, care vor fi adoptate în aceeaşi manieră ca şi prezenta Convenţie, la care vor fi anexate şi vor intra în vigoare conform dispoziţiilor paragrafelor 3 şi 4 din articolul 5 al prezentei Convenţii.

3. (a) Dacă la 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii nici o Conferinţă nu a fost convocată conform alineatelor (a) din paragraful 1 sau (a) din paragraful 2 al prezentului articol, orice Înaltă Parte Contractantă va putea să roage Depozitarul să convoace o conferinţă, la care toate Înaltele Părţi Contractante vor fi invitate să examineze însemnătatea aplicării Convenţiei şi Protocoalelor anexate la aceasta şi să studieze orice propunere de amendament la prezenta Convenţie şi la Protocoalele existente. Statele care nu sunt părţi la prezenta Convenţie vor fi invitate la conferinţă în calitate de observator. Conferinţa va putea să aprobe amendamente care vor fi adoptate şi vor intra în vigoare conform alineatului (b) din paragraful 1 de mai sus.

(b) Conferinţa va putea, de asemenea, să examineze orice propunere de protocoale adiţionale privind alte categorii de arme clasice care nu sunt acoperite de protocoalele anexă existente. Toate statele reprezentate la conferinţă vor putea să participe în mod plenar la această examinare. Protocoalele adiţionale vor fi adoptate în acelaşi mod ca şi prezenta Convenţie la care vor fi anexate şi vor intra în vigoare în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 din articolul 5 al prezentei Convenţii.

(c) Această conferinţă va putea să examineze problema dacă este cazul să se prevadă convocarea unei noi conferinţe la cererea unei Înalte Părţi Contractante în cazul în care, după o perioadă similară celei vizate la alineatul (a) al paragrafului 3 din prezentul articol, nici o conferinţă n-a fost convocată în conformitate cu alineatele (a) din paragraful 1 sau (a) din paragraful 2 din prezentul articol.

Art. 9. : Denunţare

1. Orice Înaltă Parte Contractantă poate denunţa prezenta Convenţie sau oricare dintre Protocoalele sale anexă, notificând hotărârea sa Depozitarului.

2. Denunţarea astfel operată nu va dobândi efect decât după 2 ani de la primirea de către Depozitar a notificării sau a denunţării. Dacă totuşi, la expirarea acestui an, Înalta Parte Contractantă care a denunţat se găseşte într-o situaţie prevăzută la articolul 1, ea rămâne legată prin obligaţiile sale de Convenţie şi Protocoalele pertinente anexate la aceasta, până la sfârşitul conflictului armat sau a ocupaţiei militare şi, în orice caz, până la începerea operaţiunilor de eliberare definitivă, de repatriere sau de restabilire a persoanelor protejate de regulile Dreptului internaţional aplicabile în caz de conflict armat, şi, în cazul fiecăruia din Protocoalele anexate la prezenta Convenţie ce conţin dispoziţii privind situaţiile în care funcţiile de menţinere a păcii, de observare sau funcţii similare sunt exercitate de forţele sau misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite în regiunea respectivă, până la terminarea acelor funcţiuni.

3. Orice denunţare a prezentei Convenţii se va aplica, de asemenea, tuturor Protocoalelor anexate ale căror obligaţii au fost acceptate de Înalta Parte Contractantă care le denunţă.

4. O denunţare nu va dobândi efect lent faţă de Înalta Parte Contractantă denunţătoare.5. O denunţare nu are efect asupra obligaţiilor deja contractate în cursul unui conflict armat, în virtutea

prezentei Convenţii şi a Protocoalelor anexate la aceasta, de către o Înaltă Parte Contractantă care prevalează denunţare pentru orice act comis înainte ca zisa denunţare să devină efectivă.

Art. 10. : Depozitarul

1. Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite este Depozitarul prezentei Convenţii şi al Protocoalelor sale anexă.

2. În afara exercitării funcţiilor sale obişnuite, Depozitarul va notifica tuturor statelor :(a) semnăturile puse pe prezenta Convenţie, în conformitate cu articolul 3;(b) instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta Convenţie, depuse în conformitate

cu articolul 4;(c) notificările de acceptare a obligaţiilor ce revin din Protocoalele anexate la prezenta Convenţie, în

conformitate cu articolul 5;(d) datele de intrare în vigoare a prezentei Convenţii şi a fiecăruia din Protocoalele sale anexă, în conformitate

cu articolul 5;(e) notificările de denunţare primite în conformitate cu articolul 9 şi datele la care ele capătă efect.

Art. 11. : Textele autentice

Originalul prezentei Convenţii şi al Protocoalelor anexate la aceasta, ale căror texte în limba engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă sunt deopotrivă autentice, va fi depus la Depozitar, care va transmite copii, certificate conform, tuturor statelor.

Protocol referitor la schijele nelocalizabile(Protocolul I)


Este interzis a folosi orice armă al cărei efect principal este de a răni prin schije care nu sunt localizate prin rate X în corpul omenesc.

Protocolul asupra interzicerii sau limitării folosirii de mine capcană şi alte dispozitive

(Protocolul II)1


Art. 1. : Câmp de aplicare practic

Prezentul Protocol tratează utilizarea pe pământ a minelor, capcanelor şi a altor dispozitive definite mai jos, inclusiv minele puse pentru a interzice accesul la plaje sau traversarea căilor navigabile sau a cursurilor de apă, dar nu se aplică minelor anti-nave utilizare în mare sau pe căile de navigaţie interioare.

Art. 2. : Definiţii

În scopurile prezentului Protocol :

1. Prin “mină” se înţelege un aparat oarecare, plasat sub sol sau pe el, sau pe o altă suprafaţă ori în apropiere şi conceput pentru a exploda în prezenţa, la apropierea sau la contactul cu o persoană sau un vehicul. Prin “mină plasată la distanţă” se înţelege orice mină astfel definită, lansată de o piesă de artilerie, de o rachetă lansatoare, un mortier sau un aparat similar, sau lansată dintr-o aeronavă.

2. Prin “capcană” se înţelege orice dispozitiv sau material care este conceput, construit sau adaptat pentru a ucide sau răni şi care funcţionează pe neaşteptate când se deplasează un obiect în aparenţă inofensiv sau când se apropie sau când se dedă la un act în mod aparent fără pericol.

3. Prin “Alte dispozitive” se înţelege muniţii şi dispozitive plasate cu mâna şi concepute pentru a ucide sau a vătăma şi care sunt declanşate prin comandă de la distanţă sau în mod automat, după un anumit timp.

4. Prin “Obiectiv militar”, în măsura în care sunt vizate bunuri, se înţelege orice bun care prin natura sa, amplasament, destinaţie sau utilizare, aduce o contribuţie efectivă la acţiunea militară şi a cărui distrugere, totală sau parţială, captură sau neutralizare, oferă în împrejurarea respectivă un avantaj militar precis.

5. Prin “Bun cu caracter civil” se înţelege orice bun care nu este obiectiv militar în sensul paragrafului 4.6. Prin “Înregistrare” se înţelege o operaţiune de ordin material, administrativ sau tehnic, vizând culegerea

pentru a le conserva în documente oficiale, a tuturor informaţiilor disponibile, care permit să se localizeze cu uşurinţă câmpurile de mine, minele şi capcanele.

Art. 3. : Restricţii generale la folosirea minelor, capcanelor şi a altor dispozitive

1. Prezentul articol se aplică :a) minelor;b) capcanelor; şic) altor dispozitive.2. Este interzis în orice împrejurare de a dirija armele cărora li se aplică prezentul articol contra populaţiei

civile, în general, sau contra civililor în mod individual, fie că acestea sunt cu titlul ofensiv, defensiv sau de represalii.

3. Folosirea fără discriminare a armelor cărora li se aplică prezentul articol este interzisă. Prin folosirea fără discriminare se înţelege amplasarea acestor arme:

a) oriunde în afara unui obiectiv militar sau când astfel de arme nu sunt dirijate contra unui astfel de obiectiv; sau

b) care implică o metodă sau un mijloc de transport asupra obiectivului, astfel că ele nu pot fi dirijate contra unui obiectiv militar specific; sau

c) de la care se poate aştepta să cauzeze incidental pierderi în rândul populaţiei civile, răniri persoanelor civile, daune bunurilor cu caracter civil sau o combinaţie de asemenea pierderi sau daune care ar fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct aşteptat.

4. Toate precauţiile posibile vor fi luate pentru a proteja civilii de efectele armelor cărora li se aplică prezentul articol. Prin precauţii posibile se înţeleg precauţiile care sunt practicabile sau care sunt practic posibil de luat faţă de condiţiile momentului, mai ales din considerente de ordin umanitar şi de ordin militar.1 Prezentarea sinoptică a protocoalelor II şi III pentru a facilita comparaţia şi înţelegerea.

Art. 4. : Restricţii la folosirea minelor, altele decât minele amplasate de la distanţă, capcanelor şi a altor dispozitive în zonele locuite

1. Prezentul articol se aplică :a) minelor, altele decât minele amplasate de la distanţă;b) capcanelor; şic) altor dispozitive.2. Este interzisă folosirea armelor cărora li se aplică prezentul articol în orice oraş, în orice sat sau în orice altă

zonă unde se găseşte o concentrare de persoane civile şi unde luptele între forţele terestre nu sunt angajate sau nu par iminente, numai dacă :

a) ele nu sunt plasate pe un obiectiv militar sau în apropierea imediată a unui dispozitiv militar aparţinând Părţii adverse sau sub controlul său; sau

b) nu s-au luat măsuri pentru a proteja populaţia civilă contra efectelor lor, spre exemplu afişând avertismente, postând santinele, difuzând avertismente sau instalând împrejmuiri.

Art. 5. : Restricţii la utilizarea minelor plasate de la distanţă

1. Folosirea de mine amplasate de la distanţă este interzisă, în afară de cazul când aceste mine sunt utilizate numai într-o zonă care constituie un obiectiv militar sau care conţine obiective militare şi numai cu condiţia ca :

a) amplasarea lor să fie înregistrată cu exactitate în conformitate cu alineatul a) din paragraful 1 al articolului 7, sau

b) să fie ataşat asupra fiecăreia dintre ele un mecanism eficace de neutralizare, adică un mecanism cu autodeclanşare conceput pentru a o dezactiva sau pentru a-i provoca autodistrugerea când se ajunge la concluzia că ea nu va mai servi în scopuri militare pentru care a fost plasată sau un mecanism telecomandat, conceput pentru a o dezactiva sau a o distruge când mina nu mai serveşte scopurilor militare pentru care a fost plasată.

2. Un preaviz efectiv va fi dat din momentul lansării sau plasării de mine de la distanţă, care ar putea să aibă efecte pentru populaţia civilă, afară de cazul în care împrejurările nu o permit.

Art. 6. : Interdicţia folosirii de anumite capcane

1. Fără prejudicierea regulilor dreptului internaţional aplicabil conflictelor armate referitoare la trădare şi la perfidie, este interzis în toate împrejurările să se folosească :

a) Capcane cu aparenţa de obiecte portative inofensive, când sunt în mod expres concepute şi construite pentru a conţine o încărcătură explozivă şi care produc o detonaţie când sunt deplasate sau la apropiere de ele; sau

b) Capcane care sunt ataşate sau asociate într-un mod oarecare : (i) la embleme, semne sau semnale protectoare recunoscute pe plan internaţional;(ii) la bolnavi, răniţi şi morţi;

(iii) la locuri de înhumare sau de incinerare sau în morminte;(iv) la instalaţii, material, furnituri sau la transporturi sanitare; (v) la jucării de copii, la alte obiecte portabile sau la produse special destinate alimentaţiei, sănătăţii, igienei,

îmbrăcămintei sau educaţiei copiilor;(vi) la alimente sau băuturi;

(vii) la ustensile de bucătărie sau la aparate de menajerie, în afară de aşezăminte militare, locuri militare şi depozite de aprovizionare militare;

(viii) la obiecte cu caracter indiscutabil religios; (ix) la monumente istorice, opere de artă sau locuri de cult care constituie patrimoniul cultural sau spiritual

al popoarelor;(x) la animale sau la schelete de animale.2. Este interzis în toate împrejurările, să se folosească capcane care sunt concepute pentru a cauza răniri

sau suferinţe superflue.

Art. 7. : Înregistrarea şi publicarea amplasamentului câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor

1. Părţile la un conflict vor înregistra amplasamentul :a) Tuturor câmpurilor de mine, planificate dinainte, pe care le-au amplasat;b) Tuturor zonelor în care au utilizat capcane pe scară mare şi în mod dinainte planificat.2. Părţile se vor strădui să înregistreze amplasamentul tuturor celorlalte câmpuri de mine, mine şi capcane

pe care le-au amplasat.3. Toate aceste înregistrări vor fi conservate de către Părţi, care vor trebui :a) Imediat după încetarea ostilităţilor active:

(i) să ia toate măsurile necesare şi adecvate, inclusiv utilizarea acestor înregistrări, pentru a proteja civilii contra efectelor câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor: sau

(ii) în cazurile în care forţele nici unei Părţi nu se găsesc pe teritoriul Părţii adverse, să schimbe între ele şi să furnizeze Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite toate informaţiile aflate în posesia lor referitoare la amplasarea câmpurilor de mine, a minelor şi capcanelor care se găsesc pe teritoriul părţii adverse; sau

(iii) din momentul când forţele Părţilor se vor retrage totalmente de pe teritoriul Părţii adverse, să furnizeze respectivei Părţi adverse şi Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite toate informaţiile aflate în posesia lor referitoare la amplasamentul câmpurilor de mine, al minelor şi al capcanelor ce se găsesc pe teritoriul acestei Părţi adverse;

b) Când o forţă sau o misiune a Naţiunilor Unite îşi exercită funcţiile într-o zonă sau zone oarecare, să furnizeze autorităţii vizate la articolul 8 informaţiile cerute de acest articol;

c) În toată măsura posibilului, prin acordul reciproc, să asigure publicarea de informaţii privind amplasamentul câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor, în special în acordurile privind încetarea ostilităţilor.

Art. 8. : Protecţia misiunilor Naţiunilor Unite contra efectelor câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor

1. Când o forţă sau o misiune a Naţiunilor Unite se achită de funcţii de menţinere a păcii, de observare sau de funcţii similare într-o zonă, fiecare dintre părţile în conflict, dacă este negată de şeful forţei sau al misiunii Naţiunilor Unite în zona în chestiune, trebuie, în măsura în care le este posibil:

a) să ridice sau să facă inofensive toate capcanele sau minele în zona în chestiune;b) să ia măsurile necesare pentru a proteja forţa sau misiunea contra efectelor câmpurilor de mine, minelor

şi capcanelor în timp ce îşi execută sarcinile ; şic) să pună la dispoziţia şefului forţei sau misiunii Naţiunilor Unite în zona în chestiune toate informaţiile

de care dispune privind amplasamentul câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor ce se găsesc în această zonă.

2. Când o misiune de anchetă a Naţiunilor Unite îşi exercită funcţiile într-o anumită zonă, Partea de conflict respectivă trebuie să-i furnizeze protecţie, cu excepţia cazului în care, din cauza volumului acestei misiuni, ea nu este în măsură să o facă într-o manieră satisfăcătoare. În acest caz, ea trebuie să pună la dispoziţia şefului misiunii informaţiile aflate în posesia sa referitoare la amplasarea câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor care se găsesc în această zonă.

Art. 9. : Cooperarea internaţională pentru ridicarea câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor

După încetarea ostilităţilor active, Părţile se vor strădui să încheie un acord atât între ele cât şi, dacă este cazul, cu alte state şi cu alte organizaţii internaţionale asupra comunicării de informaţii şi acordării unei asistenţe tehnice şi materiale – inclusiv, dacă împrejurările se pretează la aceasta, la organizarea de operaţiuni comune – necesare pentru a ridica sau neutraliza într-o altă manieră câmpurile de mine, minele şi capcanele instalate în timpul conflictului.

ANEXĂ TEHNICĂ

Principii de înregistrare

Când Protocolul prevede obligaţia de a înregistra amplasamentul câmpurilor de mine, minelor şi capcanelor, principiile următoare vor trebui să fie observate :

1. În ceea ce priveşte câmpurile de mine dinainte planificate şi utilizarea pe plan mare şi preplanificată a capcanelor :

a) stabilirea de hărţi, schiţe sau alte documente de natură să indice întinderea câmpului de mine sau a zonei cu capcane ; şi

b) precizarea amplasamentului câmpului cu mine sau a zonei cu capcane, în raport cu coordonatele unui punct de referinţă unic şi a dimensiunilor estimate ale zonei ce conţine mine şi capcane, în raport cu acest punct de referinţă unic.

2. În ceea ce priveşte celelalte câmpuri de mine, mine sau capcane puse sau amplasate :În măsura posibilului, să înregistreze informaţii pertinente specificate în paragraful 1 de mai sus, astfel încât

să se permită localizarea zonelor ce conţin câmpuri de mine, mine şi capcane.

Protocol asupra interzicerii sau limitării folosirii de arme incendiare(Protocolul III)

Art. 1. : Definiţii În sensul prezentului Protocol :1. Prin armă incendiară se înţelege orice armă sau muniţie special concepută pentru a da foc obiectelor sau

pentru a produce arsuri persoanelor prin acţiunea flăcărilor, a căldurii sau printr-o combinaţie de flăcări şi căldură, care degajă o reacţie chimică a unei substanţe lansate spre ţintă.

a) armele incendiare pot lua, spre exemplu, forma de lansatoare de flăcări, fugase, obuze, rachete, grenade, mine, bombe şi alţi purtători de substanţe incendiare.

b) armele incendiare nu cuprind :(i) muniţii care pot să aibă efecte incendiare întâmplătoare, spre exemplu muniţiile iluminante, trasoarele,

fumigenele sau sistemele de semnalizare;(ii) muniţiile care sunt concepute pentru a combina efecte de penetraţie, de suflu sau de fragmentare cu un

efect incendiar, spre exemplu proiectilele perforante, obuzele cu fragmentare, bombele explozive şi muniţiile similare cu efecte combinate sau efect incendiar ce nu vizează în mod expres producerea de arsuri persoanelor, însă trebuie utilizate contra obiectivelor militare, spre exemplu contra vehiculelor blindate, aeronavelor şi instalaţiilor sau a mijloacelor de susţinere logistică.

2. Prin “concentrare de civili” se înţelege o concentrare de oameni, fie permanentă sau temporară, aşa cum aceasta există în părţile locuite ale oraşelor sau în târguri şi în satele locuite sau ca cele pe care le constituie taberele şi coloanele de refugiaţi şi evacuaţi sau grupurile de nomazi.

3. Prin “obiectiv militar” se înţelege, în măsura în care sunt vizate bunuri, orice bun care prin natura, amplasamentul, destinaţia sau utilizarea sa aduce contribuţie efectivă la acţiunea militară şi a cărui distrugere totală sau parţială, captură sau neutralizare oferă în condiţiile date un avantaj militar precis.

4. Prin “bun cu caracter civil” se înţeleg toate bunurile care nu sunt obiective militare în sensul paragrafului 3.5. Prin “precauţii posibile” se înţeleg precauţiile care sunt practicabile sau care sunt practic posibil de luat faţă

de toate condiţiile momentului, mai ales faţă de consideraţiile de ordin umanitar şi de ordin militar.

Art. 2. : Protecţia civililor şi a bunurilor cu caracter civil 1. Este interzis în toate împrejurările să se facă din populaţia civilă ca atare, din civili izolaţi sau din bunuri cu

caracter civil obiectul unui atac cu arme incendiare.2. Este interzis în toate împrejurările să se facă dintr-un obiectiv situat în interiorul unei concentrări de civili

obiectivul unui atac cu arme incendiare lansate din aeronave. (Restricţii privind utilizarea armelor incendiare, altele decât armele incendiare lansate din aeronave) 3. Este interzis, între altele, de a face dintr-un obiectiv militar situat în interiorul unei concentrări de civili

obiectul unui atac cu arme incendiare, altele decât armele incendiare lansate din aeronave, în afară de cazul că un astfel de obiectiv militar este net separat de concentrarea de civili şi când toate precauţiunile posibile au fost luate pentru a limita efectele incendiare la obiectivul militar şi pentru a evita şi, în orice situaţie, a minimiza pierderile accidentale de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, rănile ce ar putea fi cauzate civililor şi stricăciunile ocazionate bunurilor cu caracter civil.

(Restricţii privind utilizarea armelor incendiare lansate din aeronave) 4. Este interzis să se supună pădurile şi alte tipuri de înveliş vegetal atacurilor cu arme incendiare, în afară de

situaţia că aceste elemente naturale sunt utilizate pentru a acoperi, ascunde sau camufla combatanţi sau alte obiective militare, ori constituie ele însele obiective militare.

PROTOCOLprivind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV)

Art. 1. - Este interzisă utilizarea armelor laser special concepute astfel încât unica lor funcţie de luptă sau una dintre funcţiile lor de luptă să fie provocarea orbirii permanente persoanelor cu vedere neameliorată, adică celor care privesc cu ochiul liber sau care poartă lentile de corecţie. Înaltele părţi contractante nu trebuie să transfere asemenea arme nici unui stat sau nici unei entităţi nestatale.

Art. 2. - La folosirea sistemelor cu laser, înaltele părţi contractante trebuie să ia toate precauţiile posibile pentru a evita cazurile de orbire permanentă la persoanele cu vedere neameliorată. Asemenea precauţii trebuie să includă instruirea forţelor lor armate şi alte măsuri practice.

Art. 3. - Orbirea ca efect fortuit sau colateral al utilizării militare legitime a sistemelor cu laser, inclusiv a sistemelor cu laser folosite împotriva dispozitivelor optice, nu este acoperită de interdicţia din acest protocol.

Art. 4. - Pentru scopurile acestui protocol, prin orbire permanentă se înţelege pierderea ireversibilă şi necorectabilă a vederii, care este un handicap grav fără nici o perspectivă de recuperare. Handicapul grav este echivalent cu o acuitate vizuală mai mică de 20 200, măsurată la ambii ochi cu ajutorul testului Snellen.

ARTICOLUL 2 Intrare în vigoare

Acest protocol va intra în vigoare conform prevederilor art. 5 paragraful 3 şi paragraful 4 din Convenţie.

Rezoluţie asupra sistemelor de arme de mic calibru,apendice E*

(adoptată de a 7 – a Conferinţă plenară, la 28 septembrie 1979)

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra interzicerii sau limităriifolosirii anumitor arme clasice

Reamintind rezoluţia 32/152 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 19 decembrie 1977, Conştientă că sisteme de arme de mic calibru (adică arme şi proiectile) sunt puse la punct, Îngrijorată de a preveni agravarea inutilă a rănilor provocate de aceste sisteme de arme, Reamintind acordul cuprins în Declaraţia de la Haga, din 29 iulie 1899, prin care statele şi-au interzis folosirea, în conflictele armate internaţionale, a gloanţelor care se lăţesc sau se turtesc uşor în corpul omenesc. Convinsă că este de dorit să se stabilească cu precizie efectele traumatizante ale generaţiei actuale şi ale generaţiilor viitoare de sisteme de arme de mic calibru, inclusiv diverşii parametri care afectează transferul de energie şi mecanismul de rănire cu aceste sisteme, 1. Ia notă cu satisfacţie de cercetările intensive efectuate pe plan naţional şi pe plan internaţional în domeniul balistic al rănilor, în special în ceea ce priveşte sistemul de arme de mic calibru, aşa cum rezultă din documentele examinate în cursul Conferinţei. 2. Consideră că aceste cercetări şi discuţii internaţionale asupra problemelor au permis să se înţeleagă mai bine efectele vulnerabile ale sistemului de arme de mic calibru şi parametrii care se raportează la acestea; 3. Socoteşte că aceste cercetări, inclusiv experienţele cu sisteme de arme de mic calibru, trebuie să fie continuate în vederea punerii la punct a unei metodologii de evaluare a parametrilor balistici şi efectelor medicale ale acestor sisteme; 4. Invită guvernele să continue, împreună şi individual, cercetările asupra efectelor vulnerante ale sistemelor de arme de mic calibru şi să facă cunoscut, de fiecare dată când este posibil, constatările şi concluziile lor; 5. Primeşte cu satisfacţie anunţul că un colocviu ştiinţific internaţional asupra balisticii rănilor va fi organizat la Gotheburg (Suedia), la sfârşitul anului 1980 sau în 1981 şi speră că rezultatele colocviului vor fi comunicate Comisiei de dezarmare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Comitetului de dezarmare şi altor instanţe interesate; 6. Se adresează tuturor guvernelor să facă dovada celei mai mari prudenţe în punerea la punct a sistemelor de arme de mic calibru, pentru a evita o inutilă intensificare a efectelor traumatizante a ziselor sisteme.

* Texte autentice în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă. Publicate în: United Nations Conference on Prohibitions or Restrictions of Use of Certain Convenţional Weapons Which May Be Armed to Be Excessively Injurious or to Have Indiscriminate Effects, Geneva, 10 – 28 November 1979, 15 September - 10 October 1980, A/Conf. 95/15.27 October 1980. A intrat în vigoare la 2 decembrie 1983.

Protocol asupra prohibirii sau a restricţiilorîn utilizarea minelor, dispozitivelor capcană

şi a altor dispozitive*

(3 mai 1996)

ARTICOLUL 1Scopul material al aplicării

Prezentul Protocol priveşte utilizarea pe teren a minelor, capcanelor şi a dispozitivelor aici definite, incluzând mine puse pentru interzicerea coastelor, a traversării căilor navigabile sau a râurilor, dar nu se aplică utilizării minelor antinavale pe mare, sau în căi navigabile interioare.

ARTICOLUL 2Definiţii

Pentru scopul acestui Protocol: 1. ,,Mina” reprezintă orice muniţie plasată sub, pe sau lângă sol ori pe alte suprafeţe şi proiectată spre a fi detonată sau făcută să explodeze la prezenţa, apropierea sau contactul cu o persoană sau vehicul, iar ,,Minele comandate de la distanţă” înseamnă orice mină astfel definită furnizată de către artilerie, rachete, mortiere sau mijloace similare sau aruncate din avion. 2. ,,Dispozitivele – capcană” reprezintă orice dispozitiv sau material care este proiectat, construit sau adaptat atunci când o persoană perturbă sau se apropie de un obiect aparent inofensiv sau realizează un act aparent inofensiv. 3. ,,Alte dispozitive” reprezintă muniţii amplasate manual şi dispozitive proiectate să ucidă, să rănească, sau să distrugă şi care sunt activate prin teleghidaj sau automatic, după scurgerea unei perioade de timp. 4. ,,Obiectiv militar” reprezintă, în ceea ce priveşte obiectele, orice obiectiv care, prin natura sa, localizare, scop sau utilizare are o contribuţie eficientă la acţiunea militară ţi a cărui distrugere totală sau parţială, capturare sau neutralizare, în circumstanţele dintr-un moment dat, oferă un anume avantaj militar. 5. ,,Obiective civile” sunt toate obiectele care nu sunt obiective militare în sensul paragrafului 4 de mai sus.

* Texte autentice în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă.

6. ,,Înregistrarea” reprezintă o operaţiune fizică, administrativă sau tehnică destinată obţinerii, în scopul înregistrării în documentele oficiale, oricăror informaţii disponibile, facilitând localizarea câmpurilor de mine, a minelor sau a dispozitivelor capcană.

ARTICOLUL 3Restricţii generale la utilizarea minelor, dispozitivelor capcană sau a altor dispozitive

1. Acest articol se aplică la: a) mine; b) dispozitive capcană; c) alte dispozitive. 2. Este interzisă, în orice situaţie, direcţionarea armelor la care se aplică acest articol, fie în ofensivă, fie în defensivă, sau ca mijloc de represiune împotriva populaţiei civile sau împotriva persoanelor civile. 3. Utilizarea nediscriminată a armelor la care acest articol se aplică, este interzisă. Utilizarea nediscriminată este orice plasare a unor astfel de arme: a) care nu este pe, ori direcţionată împotriva unui obiect militar; b) care foloseşte o metodă sau modalităţi de furnizare care nu pot fi direcţionate spre un obiectiv militar specific; c) care este de aşteptat să cauzeze pierderi incidentale de vieţi civile, să rănească civilii, să prejudicieze obiecte civile sau o combinaţie a tuturor acestora care ar fi excesivă faţa de un avantaj militar anticipat, concret şi direct. 4. Se vor lua toate precauţiile pentru a proteja civilii de efectele armelor la care acest articol se aplică. Precauţiile posibile sunt acelea care sunt realizabile sau posibile în practică, având în vedere toate circumstanţele de la un moment dat, incluzând considerente umanitare sau militare.

ARTICOLUL 4Restricţii ale utilizării minelor altele decât minele comandate de la distanţă, dispozitivele capcană şi

alte dispozitive – în zone populate

1. Acest articol se aplică la: a) mine, altele decât cele comandate de la distanţă, b) dispozitive capcană; c) alte dispozitive. 2. Este interzisă utilizarea armelor la care acest articol se aplică, în orice oraş, orăşel, sat sau altă zonă având o concentrare similară de cetăţeni, în cazul în care nu se desfăşoară vreo luptă între forţele de sol, sau aceasta nu este iminentă, în afară de cazul în care: a) ele sunt plasate pe sau în imediata apropiere a unui obiectiv militar aparţinând sau aflat sub controlul unei părţi adverse; b) se iau măsuri de protejare a civililor de efectele lor, de exemplu plasarea de semne de avertizare, de santinele, publicarea de avertismente sau realizarea de împrejmuiri.

ARTICOLUL 5Restricţii la utilizarea minelor comandate de la distanţă (MCD)

1. Utilizarea minelor cu comandă de la distanţă este interzisă, în afara cazului când astfel de mine sunt utilizate numai într-o arie care este ea însăşi un obiectiv militar sau care conţine un obiectiv militar şi a cazurilor când: a) localizarea lor poate fi înregistrată cu acurateţe, conform art. 7.1.a; b) un mecanism de neutralizare eficient este utilizat pentru fiecare astfel de mină, aceasta însemnând un mecanism de autodistrugere care este proiectat să facă mina inofensivă sau să o distrugă când se anticipează că mina nu va mai servi scopului militar pentru care a fost plasată, sau un mecanism controlat de la distanţă care este proiectat să facă inofensivă sau să distrugă o mină când aceasta a fost plasată. 2. O avertizare eficientă va fi realizată la orice predare sau preluare a unui MCD care poate afecta populaţia civilă, în afară de cazul când circumstanţele nu permit aceasta.

ARTICOLUL 6Prohibirea utilizării anumitor dispozitive capcană

1. Fără să se aducă atingere dreptului internaţional aplicabil conflictelor armate cu privire la trădare şi perfidie este, în orice situaţie, interzisă utilizarea: a) oricărui dispozitiv capcană având forma unui obiect aparent inofensiv, care este special proiectat şi construit ca să conţină material exploziv şi să se detoneze atunci când este deranjat sau la apropierea unei persoane; b) dispozitivelor capcană care sunt în orice mod atestate la sau asociate cu: i/ embleme, semne sau semnale protectoare internaţional recunoscute; ii/ persoane bolnave, rănite sau decedate; iii/ locuri de înmormântare sau incinerare şi monumente funerare; iv/ facilităţi medicale, echipament medical, ajutor medical sau transport sanitar; v/ jucăriile copiilor şi alte obiecte portabile sau obiecte special concepute pentru hrănirea, sănătatea, igiena, îmbrăcarea sau educarea copiilor; vi/ mâncare sau băutură; vii/ ustensile sau aparate de bucătărie, cu excepţia celor din stabilimente militare, zone militare sau dispozitive militare; viii/ obiecte de o evidentă natură religioasă; ix/ monumente istorice, lucrări de artă sau locuri de rugăciune care constituie moştenirea culturală sau spirituală a popoarelor; x/ animale vii sau carcasele acestora. 2. Este interzis, în orice circumstanţă, să se utilizeze un dispozitiv capcană care este proiectat să cauzeze rănirea superfluă sau suferinţe inutile.

ARTICOLUL 7Înregistrarea şi publicarea localizării câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană

1. Părţile la conflict vor înregistra localizarea:

a) tuturor câmpurilor de mine planificate, amplasate de ele; b) tuturor ariilor în care au utilizat, pe scară largă şi în mod planificat, dispozitive capcană; 2. Toate părţile se vor strădui să asigure înregistrarea localizării tuturor celorlalte câmpuri de mine, mine şi dispozitive capcană pe care le-au aşezat sau plasat. 3. Toate aceste înregistrări vor fi reţinute, de către părţi care vor: a) imediat în urma încetării ostilităţilor active: i/ lua toate măsurile necesare şi utile, incluzând utilizarea unor astfel de înregistrări, pentru a proteja civilii de efectele câmpurilor de mine, ale minelor şi ale dispozitivelor capcană; ii/ în situaţiile în care forţele nici uneia dintre părţi nu se află pe teritoriul părţii adverse, să se facă posibilă informarea reciprocă, precum şi a Secretarului General ONU, în privinţa datelor aflate în posesia lor, privind localizarea câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană în teritoriul părţii adverse; iii/ odată ce retragerea forţelor părţilor de pe teritoriul părţii adverse a devenit completă, să se pună la dispoziţia acesteia, precum şi a Secretarului General ONU toate informaţiile aflate în posesia părţii şi privind localizarea câmpurilor de mine, a minelor sau a dispozitivelor capcană de pe teritoriul părţii adverse; b) când o forţă sau o misiune a Naţiunilor Unite are funcţiuni într-o zonă, să facă cunoscută autorităţii prevăzute în art. 8 informaţiile cerute în acest articol; c) ori de câte ori este posibil, prin acordul mutual, să asigure furnizarea de informaţii privind localizarea câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană, în special în cadrul Acordurilor privind încetarea ostilităţilor.

ARTICOLUL 8Protecţia misiunilor Naţiunilor Unite de efectele de câmpurilor de mine,

ale minelor şi ale dispozitivelor capcană

1. Când o forţă sau o misiune a Naţiunilor Unite îndeplineşte funcţii de menţinere a păcii, de observare sau funcţii similare într-o zonă, fiecare parte la conflict – în cazul în care i se cere de către comandantul forţei sau misiunii ONU în acea zonă şi în măsura în care îi este posibil – va: a) înlocui sau face inofensive toate minele sau dispozitivele capcana din acea zonă; b) va lua masurile necesare protejării forţei sau a misiunii de efectele câmpurilor de mine, ale minelor sau dispozitivelor capcană, când respectiva forţă sau misiune îşi îndeplineşte sarcinile; c) să pună la dispoziţia comandantului forţei sau misiunii ONU în acea zonă orice informaţie în posesia părţii, în privinţa localizării câmpurilor de mine, a minelor sau a dispozitivelor capcană în acea zonă. 2. Când o misiune ONU de stabilire a faptelor îndeplineşte funcţii într-o zonă, orice parte la conflict va asigura protecţie misiunii respective, cu excepţia cazurilor când, din cauza dimensiunilor unei astfel de misiuni, nu se poate asigura, în mod adecvat, o astfel de protecţie. În acest caz, va pune la dispoziţia şefului misiunii toate informaţiile pe care le deţine privind localizarea câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană.

ARTICOLUL 9Cooperarea internaţională în înlăturarea câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană

După încetarea ostilităţilor, părţile vor depune toate eforturile pentru încheierea unei înţelegeri, atât între ele, cât şi atunci când este cazul, cu alte state şi cu organizaţii internaţionale, asupra acordării de informaţii şi de asistenţă tehnică şi materială – incluzând, în anumite circumstanţe, operaţiuni comune – destinate înlăturării sau facerii, sub orice formă, inofensive, a câmpurilor de mine, minelor şi dispozitivelor capcană amplasate pe poziţie în timpul conflictului.

Anexa tehnică la Protocolul asupra prohibirii sau a restricţionăriiutilizării minelor, dispozitivelor – capcană sau a altor dispozitive

(Protocolul II)

Îndrumar asupra modului de înregistrare

Ori de câte ori, în conformitate cu Protocolul, rezidă o obligaţie de înregistrare a localizării câmpurilor de mine, a minelor şi a dispozitivelor capcană, vor trebui luate în considerare următoarele linii directoare: 1. referitor la câmpurile de mine preplanificate şi la utilizarea pe scară largă şi preplanificate a dispozitivelor capcană; a) hărţile, diagramele şi alte mijloace de înregistrare trebuie astfel realizate încât să indice întinderea suprafeţei câmpului de mine şi a ariei dispozitivelor capcană; b) localizarea câmpului de mine sau a ariei dispozitivelor capcană trebuie specificată în corelaţie cu coordonatele unui singur punct de referinţă şi prin estimarea dimensiunilor suprafeţei care conţine mine sau dispozitive capcană în corelaţie cu acel unic punct. 2. referitor la alte câmpuri de mine, mine sau dispozitive capcană puse sau amplasate pe poziţie: în măsura în care este posibil, informaţiile relevante specificate în paragraful 1 de mai sus trebuie astfel înregistrate încât să permită identificarea ariilor care cuprind câmpuri de mine, mine sau dispozitive capcană.

Convenţie

privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora*) adoptată la Oslo, Norvegia, la 18 septembrie 1997

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele părţi, hotărâte să pună capăt suferinţelor şi pierderilor de vieţi omeneşti provocate de minele antipersonal care ucid sau mutilează sute de persoane în fiecare săptămână, cel mai adesea civili fără apărare şi, în special, copii, împiedică dezvoltarea economică şi reconstrucţia, îngreunează repatrierea refugiaţilor şi a persoanelor silite să îşi părăsească domiciliul şi au şi alte consecinţe grave ani de zile după amplasare, considerând că este necesar să facă tot ceea ce depinde de ele pentru a contribui într-o manieră eficientă şi coordonată spre a face faţă sarcinii eliminării minelor antipersonal amplasate în lume şi pentru a asigura distrugerea acestora, dorind să facă tot ceea ce depinde de ele în scopul furnizării de asistenţă pentru îngrijirea, reabilitarea, inclusiv reintegrarea economică şi socială a victimelor minelor, recunoscând că interzicerea totală a minelor antipersonal ar constitui, de asemenea, o măsură importantă de creştere a încrederii, salutând adoptarea Protocolului de interzicere sau restricţionare a folosirii minelor, armelor-capcană şi a altor dispozitive, astfel cum a fost amendat la data de 3 mai 1996, anexat la Convenţia privind interzicerea sau restricţionarea folosirii unor arme convenţionale care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau nediscriminatorii, şi îndemnând la ratificarea rapidă a acestui protocol de către toate statele care nu au făcut încă acest lucru, salutând, de asemenea, Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 10 decembrie 1996, care îndeamnă toate statele să promoveze riguros încheierea unui acord internaţional efectiv şi juridic obligatoriu privind interzicerea folosirii, stocării, producţiei şi transferului minelor antipersonal, salutând, de asemenea, măsurile adoptate în ultimii ani atât la nivel unilateral, cât şi multilateral, având ca scop interzicerea, restricţionarea sau suspendarea folosirii, stocării, producţiei şi transferului de mine antipersonal, accentuând rolul conştiinţei publice în promovarea principiilor umanitare, astfel cum acestea sunt evidenţiate în chemarea la interzicerea totală a minelor antipersonal, şi recunoscând eforturile depuse în acest scop de Crucea Roşie Internaţională, de Mişcarea Semilunii Roşii, de Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor Terestre şi de alte numeroase organizaţii neguvernamentale din întreaga lume, evocând Declaraţia de la Ottawa din 5 octombrie 1996 şi Declaraţia de la Bruxelles din 27 iunie 1997, prin care comunitatea internaţională era îndemnată să negocieze un acord internaţional şi juridic obligatoriu de interzicere a folosirii, stocării, producţiei şi transferului minelor antipersonal, subliniind dorinţa de a atrage toate statele să adere la prezenta convenţie şi hotărâte să acţioneze energic pentru promovarea universalităţii sale în toate forurile relevante, incluzând, inter alia, Naţiunile Unite, Conferinţa de Dezarmare, organizaţii şi grupări regionale şi conferinţe de evaluare a aplicării Convenţiei privind interzicerea sau restricţionarea folosirii unor arme convenţionale care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau nediscriminatorii, bazându-se pe principiile dreptului internaţional umanitar, conform cărora dreptul părţilor aflate într-un conflict armat de a-şi alege metodele şi mijloacele de ducere a războiului nu este nelimitat, pe principiul care interzice folosirea în conflictele armate a armelor, proiectilelor, materialelor şi metodelor de luptă de natură să cauzeze prejudicii sau suferinţe inutile, precum şi pe principiul conform căruia trebuie făcută distincţie între persoane civile şi combatanţi, au convenit următoarele:

ART. 1 Obligaţii generale 1. Fiecare stat parte se angajează ca niciodată şi în nici o împrejurare: a) să nu folosească mine antipersonal; b) să nu dezvolte, să nu producă, să nu achiziţioneze în alt mod, să nu stocheze, să nu conserve sau să nu transfere către oricine, direct sau indirect, mine antipersonal; c) să nu ajute, să nu încurajeze sau să nu determine în nici un fel pe oricine s-ar angaja în orice activitate interzisă unui stat parte prin prezenta convenţie. 2. Fiecare stat parte se angajează să distrugă sau să asigure distrugerea tuturor minelor antipersonal, în concordanţă cu prevederile acestei convenţii.

ART. 2 Definiţii

1. Prin mină antipersonal se înţelege o mină concepută să explodeze în prezenţa, la apropierea sau la contactul cu o persoană şi destinată să scoată din luptă, să rănească sau să omoare una sau mai multe persoane. Minele concepute pentru a exploda în prezenţa, la apropierea sau la contactul cu un vehicul şi nu cu o persoană, care sunt echipate cu dispozitive antideminare, nu sunt considerate mine antipersonal ca rezultat al unei astfel de echipări. 2. Prin mină se înţelege tipul de muniţie destinată să fie amplasată sub, pe sau în apropierea pământului ori a altei suprafeţe şi să explodeze prin prezenţa, la apropierea sau la contactul cu o persoană sau cu un vehicul. 3. Prin dispozitiv antideminare se înţelege un dispozitiv destinat să protejeze o mină şi care face parte din aceasta, este legat de aceasta, ataşat la aceasta sau plasat sub mină şi care se declanşează la o acţiune intenţionată de a modifica poziţia minei. 4. Transferul presupune, în plus faţă de mişcarea fizică a minelor antipersonal din afara în interiorul teritoriului naţional sau din teritoriul naţional în afară, transferul dreptului de proprietate şi de control asupra minelor, dar nu şi cesiunea teritoriului pe care au fost amplasate mine antipersonal.

5. Prin zonă minată se înţelege o zonă periculoasă datorită prezenţei sau presupusei prezenţe a minelor.

ART. 3 Excepţii 1. Fără a aduce atingere obligaţiilor generale care decurg din prevederile art. 1, se permite păstrarea sau transferul unui număr de mine antipersonal pentru punerea la punct a tehnicilor de detectare a minelor, de deminare sau de distrugere a minelor şi pentru instruirea în acest scop. Cantitatea de astfel de mine nu va depăşi numărul minim absolut necesar pentru scopurile enumerate mai sus. 2. Transferul minelor antipersonal în scopul distrugerii acestora este permis.

ART. 4 Distrugerea stocurilor de mine antipersonal Cu excepţia cazurilor stipulate la art. 3, fiecare stat parte se angajează să distrugă sau să asigure distrugerea tuturor stocurilor de mine antipersonal pe care le deţine în proprietate sau le posedă ori care se află sub jurisdicţia sau controlul propriu cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 4 ani după data intrării în vigoare a acestei convenţii pentru acel stat parte.

ART. 5 Distrugerea minelor antipersonal din zonele minate 1. Fiecare stat parte se angajează să distrugă sau să asigure distrugerea tuturor minelor antipersonal din zonele minate aflate sub propria jurisdicţie sau control cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 10 ani după data intrării în vigoare a acestei convenţii pentru acel stat parte. 2. Fiecare stat parte va depune toate eforturile pentru a identifica toate zonele aflate sub propria jurisdicţie sau control în care prezenţa minelor antipersonal este cunoscută sau presupusă şi pentru a se asigura cât mai repede posibil că toate zonele minate de sub propria jurisdicţie sau control sunt marcate, supravegheate şi protejate prin împrejmuire ori prin alte mijloace care să împiedice în mod eficace accesul civililor, până când toate minele antipersonal existente în zona respectivă au fost distruse. Marcarea va respecta standardele stabilite prin Protocolul privind interzicerea sau restricţionarea folosirii minelor, armelor-capcană şi a altor dispozitive, astfel cum a fost modificat la data de 3 mai 1996, anexat la Convenţia privind interzicerea sau restricţionarea folosirii unor arme convenţionale care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau nediscriminatorii. 3. Dacă un stat parte consideră că nu este în măsură să distrugă sau să asigure distrugerea, în perioada specificată, a tuturor minelor antipersonal la care se face referire în paragraful 1, acesta poate transmite adunării statelor părţi sau Conferinţei de evaluare a aplicării o cerere pentru prelungirea termenului de distrugere completă a acestor mine antipersonal pentru o perioadă de până la 10 ani. 4. Fiecare cerere va conţine: a) durata propusă pentru prelungirea termenului; b) expunerea detaliată a motivelor care au stat la baza cererii de prelungire, incluzând: (i) pregătirile şi stadiul activităţii desfăşurate în cadrul programelor naţionale de deminare; (ii) mijloacele financiare şi tehnice de care dispune statul parte în scopul distrugerii tuturor minelor antipersonal; şi (iii) circumstanţele care împiedică statul parte să distrugă toate minele antipersonal din zonele minate; c) implicaţiile prelungirii din punct de vedere umanitar, social, economic şi al mediului înconjurător; şi d) orice alte informaţii relevante în legătură cu cererea de prelungire propusă.

5. Adunarea statelor părţi sau Conferinţa de evaluare a aplicării, ţinând seama de factorii enunţaţi la paragraful 4, va evalua cererea şi va hotărî, cu majoritatea voturilor statelor părţi prezente şi care votează, dacă va aproba cererea pentru prelungirea perioadei. 6. O asemenea prelungire poate fi reînnoită după transmiterea unei noi cereri în conformitate cu paragrafele 3, 4 şi 5 ale acestui articol. În cererea de prelungire suplimentară a duratei statul parte va transmite informaţii suplimentare relevante legate de ceea ce s-a întreprins în prima perioadă de prelungire conform prezentului articol.

ART. 6 Cooperarea şi asistenţa internaţională 1. În îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezenta convenţie fiecare stat parte are dreptul de a solicita şi de a primi asistenţă acolo unde este fezabil din partea altor state părţi, în limita posibilului. 2. Fiecare stat parte se angajează să faciliteze şi va avea dreptul să participe la cel mai amplu schimb posibil de echipamente, materiale şi informaţii ştiinţifice şi tehnologice legate de implementarea prezentei convenţii. Statele părţi nu vor impune restricţii nejustificate la furnizarea de echipamente de deminare, precum şi a informaţiilor tehnologice aferente pentru scopuri umanitare. 3. Fiecare stat parte capabil să o facă va furniza asistenţă pentru îngrijirea, reabilitarea şi reintegrarea socială şi economică a victimelor minelor şi pentru programele de avertizare. Această asistenţă poate fi furnizată, inter alia, prin sistemul Naţiunilor Unite, prin organizaţii sau instituţii internaţionale, regionale ori naţionale, prin Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, prin societăţile naţionale ale Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, precum şi prin Federaţia Internaţională a acestora, prin organizaţii neguvernamentale sau pe baze bilaterale. 4. Fiecare stat parte capabil să o facă va furniza asistenţă pentru deminare şi pentru activităţi aferente. Această asistenţă poate fi furnizată, inter alia, prin sistemul Naţiunilor Unite, prin instituţiile sau organizaţiile internaţionale ori regionale, prin instituţiile sau organizaţiile neguvernamentale ori pe baze bilaterale sau prin participarea la Fondul de contribuţii voluntare al Naţiunilor Unite pentru asistenţă în domeniul deminării ori prin participarea la alte fonduri regionale implicate în acţiuni de deminare. 5. Fiecare stat parte capabil să o facă va furniza asistenţă pentru distrugerea stocurilor de mine antipersonal. 6. Fiecare stat parte se angajează să furnizeze informaţii la baza de date privind deminarea, instituită în cadrul sistemului Naţiunilor Unite, şi îndeosebi informaţii privind diferite mijloace şi tehnologii de deminare, precum şi liste cuprinzând experţi, agenţii de specialitate sau puncte naţionale de contact în domeniul deminării. 7. Statele părţi pot solicita Naţiunilor Unite, organizaţiilor regionale, altor state părţi ori altor foruri interguvernamentale sau neguvernamentale competente să asiste autorităţile lor în elaborarea unui program naţional de deminare, care să vizeze, inter alia: a) dimensiunea şi importanţa problematicii minelor antipersonal; b) resursele financiare, tehnologice şi umane cerute de aplicarea programului; c) numărul de ani apreciaţi ca fiind necesari pentru distrugerea tuturor minelor antipersonal din zonele minate aflate sub jurisdicţia sau controlul respectivului stat parte; d) activităţi de avertizare în domeniul minelor, având ca scop reducerea numărului de cazuri de rănire sau de deces provocate de minele antipersonal; e) asistenţă pentru victimele minelor; f) relaţia dintre guvernul respectivului stat parte şi entităţile relevante guvernamentale, interguvernamentale sau neguvernamentale relevante care vor contribui la implementarea acestui program. 8. Fiecare stat parte furnizor şi beneficiar de asistenţă în conformitate cu prevederile acestui articol va coopera în vederea asigurării aplicării totale şi prompte a programelor de asistenţă convenite.

ART. 7 Măsuri de transparenţă 1. Fiecare stat parte va raporta secretarului general al Naţiunilor Unite, cât mai curând posibil şi, în orice eventualitate, nu mai târziu de 180 de zile de la intrarea în vigoare a acestei convenţii pentru respectivul stat parte, informaţii cu privire la: a) măsurile naţionale de implementare menţionate în art. 9; b) totalul stocurilor de mine antipersonal pe care le are în proprietate sau în posesie ori care se află sub jurisdicţia sau controlul propriu, inclusiv detalii despre tipul, cantitatea şi, în măsura posibilului, numărul lotului fiecărui tip de mine antipersonal stocate;

c) în măsura posibilului, localizarea tuturor zonelor aflate sub propria jurisdicţie sau control în care sunt amplasate sau unde se presupune că ar fi amplasate mine antipersonal, inclusiv cât mai multe detalii cu privire la tipul şi cantitatea de mine antipersonal din zonele minate, precum şi cu privire la perioada amplasării; d) tipurile, cantităţile şi, în măsura posibilului, numerele loturilor de mine antipersonal deţinute sau transferate în scopul dezvoltării sau antrenamentului în tehnicile de detectare a minelor, de deminare sau de distrugere a minelor ori transferate în scopul distrugerii, precum şi instituţiile autorizate de un stat parte de a deţine sau de a transfera mine antipersonal, în conformitate cu prevederile art. 3; e) stadiul programelor de conversie sau de desfiinţare a instalaţiilor de producere a minelor antipersonal; f) stadiul programelor de distrugere a minelor antipersonal, în conformitate cu prevederile art. 4 şi 5, inclusiv detalii despre metodele care vor fi folosite în distrugere, amplasarea locurilor de distrugere, precum şi standardele de siguranţă şi ecologice aplicabile care vor trebui să fie respectate; g) tipurile şi cantităţile de mine antipersonal distruse după intrarea în vigoare, pentru respectivul stat parte, a acestei convenţii, inclusiv detalii privind cantităţile distruse din fiecare tip de mină antipersonal, în conformitate cu prevederile art. 4 şi 5, şi, în măsura posibilului, împreună cu numerele loturilor fiecărui tip de mină antipersonal în cazul distrugerii, în conformitate cu prevederile art. 4; h) caracteristicile tehnice ale fiecărui tip de mină antipersonal produsă, în măsura în care acestea sunt cunoscute, precum şi ale celor deţinute sau aflate în posesia statului parte, în prezent furnizând, în măsura posibilului, acele categorii de informaţii care ar putea facilita identificarea minelor antipersonal şi desfăşurarea activităţilor de deminare; aceste informaţii vor include cel puţin dimensiunile, focosul, conţinutul exploziv, conţinutul metalic, precum şi fotografii color şi alte informaţii care ar putea facilita deminarea; şi i) măsurile luate pentru a preveni imediat şi eficient populaţia în legătură cu toate zonele aflate sub incidenţa prevederilor paragrafului 2 al art. 5. 2. Informaţiile furnizate în conformitate cu acest articol vor fi actualizate anual de către statele părţi, acoperind ultimul an calendaristic, şi vor fi transmise secretarului general al Naţiunilor Unite nu mai târziu de data de 30 aprilie a fiecărui an. 3. Secretarul general al Naţiunilor Unite va transmite statelor părţi toate aceste rapoarte.

ART. 8 Facilitarea şi clarificarea aplicării convenţiei 1. Statele părţi sunt de acord să se consulte şi să coopereze în legătură cu aplicarea prevederilor acestei convenţii şi să conlucreze în spiritul cooperării pentru a facilita respectarea de către toate statele părţi a obligaţiilor ce le revin în conformitate cu prevederile acestei convenţii. 2. Dacă unul sau mai multe state părţi doresc să clarifice şi caută să soluţioneze aspecte referitoare la respectarea prevederilor acestei convenţii de către un alt stat parte, acestea pot să transmită respectivului stat parte, prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite, o cerere de clarificare a acelei probleme. O asemenea cerere va fi însoţită de toate informaţiile pertinente necesare. Fiecare stat parte se va abţine de la formularea de cereri de clarificare nefondate, având grijă să evite abuzurile. Un stat parte care primeşte o cerere de clarificare va furniza statului solicitant, prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite, în termen de 28 de zile, toate informaţiile care ar servi la clarificarea acestei probleme. 3. Dacă statul parte care a solicitat lămuriri nu primeşte răspuns prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite în această perioadă sau consideră nesatisfăcător răspunsul la cererea de clarificare, prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite respectivul stat parte poate supune atenţiei această problemă următoarei reuniuni a statelor părţi. Secretarul general al Naţiunilor Unite va transmite tuturor statelor părţi această solicitare, însoţită de toate informaţiile relevante cu privire la cererea de clarificare. Toate aceste informaţii vor fi prezentate statului parte solicitat, care va avea dreptul să răspundă. 4. Orice stat parte vizat poate solicita secretarului general al Naţiunilor Unite să îşi ofere bunele sale oficii în vederea clarificării respectivei cereri, în funcţie de convenirea reuniunii statelor părţi. 5. Statul parte solicitant poate propune, prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite, convocarea unei reuniuni speciale a statelor părţi în vederea analizării acestei probleme. Secretarul general al Naţiunilor Unite va comunica imediat această propunere şi toate informaţiile furnizate de statele părţi interesate, solicitând acordul tuturor statelor părţi pentru convocarea unei astfel de reuniuni speciale a statelor părţi, în scopul analizării acestei probleme. În eventualitatea în care în decurs de 14 zile de la această comunicare cel puţin o treime din numărul statelor părţi sunt de acord cu o astfel de reuniune specială, secretarul general al Naţiunilor Unite va convoca această reuniune specială a statelor părţi în următoarele 14 zile. Cvorumul acestei reuniuni va fi constituit din majoritatea statelor părţi.

6. Reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi, după cum va fi cazul, va stabili oportunitatea continuării dezbaterilor cu privire la problema în cauză, luând în considerare toate informaţiile furnizate de statele părţi interesate. Reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi va depune toate eforturile pentru a adopta o decizie prin consens. Dacă în ciuda acestor eforturi nu se poate ajunge la o înţelegere, decizia se va lua cu majoritatea voturilor statelor părţi prezente şi care votează. 7. Toate statele părţi vor coopera pe deplin cu reuniunea statelor părţi sau cu reuniunea specială a statelor părţi, în scopul analizării problemelor în discuţie, inclusiv prin intermediul oricăror misiuni de stabilire a faptelor, care sunt autorizate în conformitate cu prevederile paragrafului 8. 8. Dacă sunt necesare clarificări suplimentare, reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi va autoriza o misiune de stabilire a faptelor şi va decide cu privire la mandatul acesteia cu majoritatea voturilor statelor părţi prezente şi care votează. Statul parte solicitat poate invita în orice moment o misiune de stabilire a faptelor pe teritoriul său. O asemenea misiune va avea loc fără autorizarea reuniunii statelor părţi sau a reuniunii speciale a statelor părţi. Misiunea, formată din cel mult 9 experţi, desemnată şi aprobată în conformitate cu prevederile paragrafelor 9 şi 10, poate culege informaţii suplimentare de la faţa locului sau din alte locuri aflate sub jurisdicţia ori controlul statului parte solicitat, care au legătură directă cu problema aflată în discuţie. 9. Secretarul general al Naţiunilor Unite va pregăti şi va actualiza o listă cuprinzând numele, naţionalităţile şi alte date relevante cu privire la experţii calificaţi propuşi de statele părţi şi o va transmite tuturor statelor părţi. Orice expert inclus în această listă va fi considerat desemnat pentru a face parte din toate misiunile de stabilire a faptelor, cu excepţia situaţiei în care un stat parte îşi declară în scris dezacordul. În această situaţie expertul nu va participa la misiuni de stabilire a faptelor pe teritoriul sau în orice alt loc aflat sub jurisdicţia ori controlul statului parte care a avut obiecţii, dacă această neacceptare a fost declarată înainte de desemnarea expertului pentru astfel de misiuni. 10. După primirea unei cereri din partea reuniunii statelor părţi sau a reuniunii speciale a statelor părţi secretarul general al Naţiunilor Unite, după consultarea cu statul parte solicitat, va desemna membrii misiunii, inclusiv şeful acesteia. Nu vor fi incluşi în echipa de stabilire a faptelor experţi ai statelor părţi care au solicitat inspecţia sau care sunt direct afectate de această misiune. Membrii misiunilor de stabilire a faptelor se vor bucura de privilegiile şi de imunităţile conferite de prevederile art. IV din Convenţia privind privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite, adoptată la 13 februarie 1946. 11. Membrii misiunii de stabilire a faptelor vor sosi pe teritoriul statului parte solicitat cât mai curând posibil, după transmiterea unui aviz cu cel puţin 72 de ore înaintea sosirii acestora. Statul parte inspectat va lua toate măsurile administrative necesare pentru primirea, transportul şi cazarea misiunii şi va răspunde de asigurarea securităţii misiunii pe cât este posibil, atâta timp cât aceasta se află pe teritoriul aflat sub propriul său control. 12. Fără a aduce atingere suveranităţii statului parte solicitat, misiunea de stabilire a faptelor poate introduce pe teritoriul acestuia echipamentul necesar, care va fi folosit exclusiv pentru a obţine informaţii legate de subiectul în discuţie. Înainte de sosire misiunea de stabilire a faptelor va informa statul parte inspectat în legătură cu echipamentul pe care intenţionează să îl utilizeze pe parcursul misiunii. 13. Statul parte solicitat va face toate eforturile pentru a asigura că misiunea de stabilire a faptelor are ocazia să discute cu toate persoanele relevante care ar putea furniza informaţii referitoare la subiectul în discuţie. 14. Statul parte solicitat va asigura accesul misiunii de stabilire a faptelor în toate zonele şi la toate instalaţiile aflate sub controlul său, în locurile din care se presupune că ar putea fi obţinute informaţii relevante. Accesul va fi condiţionat de orice aranjamente pe care statul parte solicitat le consideră necesare pentru: a) protecţia echipamentului, a informaţiilor şi a zonelor sensibile; b) protecţia tuturor obligaţiilor constituţionale pe care statul parte solicitat le-ar putea avea cu privire la drepturile de proprietate, cercetare şi confiscări ori cu privire la alte drepturi constituţionale; sau c) asigurarea protecţiei fizice şi a securităţii membrilor misiunii de stabilire a faptelor. În eventualitatea în care statul parte solicitat încheie asemenea aranjamente, acesta va depune toate eforturile rezonabile pentru a demonstra, prin mijloace alternative, că respectă această convenţie. 15. Misiunea de stabilire a faptelor poate rămâne maximum 14 zile pe teritoriul statului parte solicitat şi maximum 7 zile într-o anumită zonă, dacă nu a fost altfel convenit. 16. Toate informaţiile furnizate de o manieră confidenţială şi care nu sunt legate de subiectul misiunii de stabilire a faptelor vor fi tratate drept informaţii confidenţiale.

17. Prin intermediul secretarului general al Naţiunilor Unite misiunea de stabilire a faptelor va raporta reuniunii statelor părţi sau reuniunii speciale a statelor părţi concluziile sale. 18. Reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi va lua în discuţie toate informaţiile relevante, inclusiv raportul prezentat de misiunea de stabilire a faptelor, şi poate cere statului parte solicitat să ia măsuri pentru rezolvarea problemei în discuţie într-o perioadă dată. Statul parte solicitat va raporta în legătură cu toate măsurile luate ca răspuns la această cerere. 19. Reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi poate sugera statelor părţi interesate căi şi mijloace pentru clarificarea sau rezolvarea problemei în discuţie, inclusiv iniţierea de proceduri conforme cu dreptul internaţional. În situaţia în care problema în discuţie este determinată de circumstanţe în afara controlului statului parte solicitat, reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi poate recomanda măsuri adecvate, inclusiv folosirea măsurilor de cooperare la care se referă art. 6. 20. Reuniunea statelor părţi sau reuniunea specială a statelor părţi va întreprinde toate eforturile pentru a adopta prin consens deciziile la care se referă prevederile paragrafelor 18 şi 19, iar altfel, printr-o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi care sunt prezente şi votează.

ART. 9 Măsurile naţionale de aplicare Fiecare stat parte va lua toate măsurile juridice, administrative şi alte măsuri adecvate, inclusiv aplicarea de sancţiuni penale, pe care le consideră necesare pentru prevenirea şi suprimarea oricărei activităţi interzise unui stat parte în temeiul acestei convenţii, desfăşurată de persoane sau pe teritoriul aflat sub jurisdicţia ori controlul acestuia.

ART. 10 Rezolvarea diferendelor 1. Statele părţi se vor consulta şi vor coopera pentru rezolvarea oricărui diferend care ar putea apărea în legătură cu aplicarea sau cu interpretarea prezentei convenţii. Fiecare stat parte poate aduce un astfel de diferend în faţa reuniunii statelor părţi. 2. Reuniunea statelor părţi poate contribui la rezolvarea diferendului prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, inclusiv oferirea de bune oficii, solicitând statelor părţi aflate în diferend să înceapă procedura de rezolvare a acestuia la alegerea lor, recomandând un termen limită pentru orice procedură asupra căreia se va fi căzut de acord. 3. Acest articol nu aduce atingere prevederilor convenţiei care se referă la facilitarea şi clarificarea aplicării acesteia.

ART. 11 Reuniunile statelor părţi 1. Statele părţi se vor întruni regulat pentru a discuta orice problemă referitoare la aplicarea convenţiei, inclusiv: a) funcţionarea şi stadiul aplicării prevederilor prezentei convenţii; b) probleme decurgând din rapoartele prezentate conform prevederilor convenţiei; c) asistenţa şi cooperarea internaţională în conformitate cu art. 6; d) dezvoltarea tehnologiilor de deminare; e) prezentările pe care le fac statele părţi conform art. 8; şi f) decizii referitoare la prezentările făcute de statele părţi conform art. 5. 2. Prima reuniune a statelor părţi va fi convocată de secretarul general al Naţiunilor Unite în decurs de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii. Următoarele reuniuni vor fi convocate anual de secretarul general al Naţiunilor Unite, până la prima Conferinţă de evaluare a aplicării convenţiei. 3. În condiţiile specificate la art. 8 secretarul general al Naţiunilor Unite va convoca o reuniune specială a statelor părţi. 4. Statele care nu sunt părţi la prezenta convenţie, Naţiunile Unite, alte organizaţii sau instituţii internaţionale cu atribuţii în domeniu, organizaţii regionale, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi organizaţii neguvernamentale relevante pot fi invitate să participe la aceste reuniuni cu statut de observatori, în conformitate cu Regulile de procedură convenite.

ART. 12 Conferinţele de evaluare a aplicării 1. O conferinţă de evaluare a aplicării va fi convocată de secretarul general al Naţiunilor Unite la 5 ani după intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Următoarele conferinţe de evaluare a aplicării vor fi convocate de secretarul general al Naţiunilor Unite la solicitarea unuia sau mai multor state părţi, cu condiţia ca intervalul

dintre conferinţele de evaluare a aplicării să nu fie în nici un caz mai mic de 5 ani. Toate statele părţi la prezenta convenţie vor fi invitate la fiecare conferinţă de evaluare a aplicării. 2. Scopul Conferinţei de evaluare a aplicării va fi: a) examinarea funcţionării şi a stadiului ratificării prezentei convenţii; b) analizarea necesităţii convocării de reuniuni ale statelor părţi, la care se face referire în paragraful 2 al art. 11, precum şi intervalul dintre aceste reuniuni; c) adoptarea de decizii privind prezentările făcute de statele părţi în conformitate cu prevederile art. 5; şi d) adoptarea, dacă este necesar, în raportul final a concluziilor referitoare la implementarea prezentei convenţii. 3. Statele care nu sunt părţi la prezenta convenţie, Naţiunile Unite, alte organizaţii sau instituţii internaţionale relevante, organizaţii regionale, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi organizaţii neguvernamentale relevante pot fi invitate să participe la fiecare conferinţă de evaluare a aplicării ca observatori, în conformitate cu Regulile de procedură convenite.

ART. 13 Amendamente 1. În orice moment după intrarea în vigoare a prezentei convenţii orice stat parte poate propune amendamente la aceasta. Orice propunere pentru un amendament va fi comunicată depozitarului, care o va transmite tuturor statelor părţi şi le va consulta în legătură cu oportunitatea convocării unei conferinţe de amendare care să analizeze propunerea. Dacă majoritatea statelor părţi notifică depozitarul, nu mai târziu de 30 de zile după ce propunerea a circulat, că sprijină dezbaterea propunerii de amendare, depozitarul va convoca o conferinţă de amendare la care vor fi invitate toate statele părţi. 2. Statele care nu sunt părţi la prezenta convenţie, Naţiunile Unite, alte organizaţii internaţionale sau instituţii relevante, organizaţii regionale, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi organizaţii neguvernamentale relevante pot fi invitate să participe la fiecare conferinţă de amendare, cu statut de observatori, în conformitate cu Regulile de procedură convenite. 3. Conferinţa de amendare va avea loc imediat după reuniunea statelor părţi sau după Conferinţa de evaluare a aplicării, în afară de cazul în care majoritatea statelor părţi solicită să fie organizată mai devreme. 4. Orice amendament la prezenta convenţie va fi adoptat cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi prezente şi care votează la Conferinţa de amendare. Depozitarul va comunica statelor părţi orice amendament astfel adoptat. 5. Un amendament la prezenta convenţie va intra în vigoare, pentru toate statele părţi la prezenta convenţie care l-au acceptat, în momentul în care majoritatea statelor părţi au depus instrumentele de acceptare la depozitar. Apoi va intra în vigoare pentru orice alt stat parte la data la care acesta depune instrumentul de acceptare.

ART. 14 Costuri 1. Costurile reuniunilor statelor părţi, ale reuniunilor speciale ale statelor părţi, ale conferinţelor de evaluare a aplicării şi ale conferinţelor de amendare vor fi suportate de statele părţi şi de statele care nu sunt părţi la prezenta convenţie, participante la aceste reuniuni, în conformitate cu baremul de contribuţii al Naţiunilor Unite, ajustat în mod corespunzător. 2. Costurile care revin secretarului general al Naţiunilor Unite în conformitate cu prevederile art. 7 şi 8, precum şi costurile oricărei misiuni de stabilire a faptelor vor fi suportate de statele părţi în conformitate cu baremul de contribuţii al Naţiunilor Unite, ajustat în mod corespunzător.

ART. 15 Semnarea Prezenta convenţie, adoptată la Oslo, Norvegia, la data de 18 septembrie 1997, va fi deschisă spre semnare la Ottawa, Canada, pentru toate statele, începând cu data de 3 decembrie 1997 până la data de 4 decembrie 1997, şi la sediul Naţiunilor Unite din New York, începând cu data de 5 decembrie 1997 şi până la intrarea sa în vigoare.

ART. 16 Ratificare, acceptare, aprobare sau aderare 1. Prezenta convenţie face subiectul ratificării, al acceptării sau al aprobării semnatarilor. 2. Prezenta convenţie va fi deschisă pentru aderare oricărui stat care nu a semnat-o. 3. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare vor fi depuse la depozitar.

ART. 17 Intrarea în vigoare 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de-a şasea luni după luna în care a fost depozitat cel de-al 40-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. 2. Pentru orice stat care depune instrumentul de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare după data la care a fost depozitat cel de-al 40-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de-a şasea luni de la data la care acel stat a depus instrumentul de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

ART. 18 Aplicarea provizorie Orice stat poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau a aderării, să declare că va aplica provizoriu prevederile paragrafului 1 al art. 1 din prezenta convenţie până la intrarea sa în vigoare.

ART. 19 Rezerve Articolele prezentei convenţii nu vor fi supuse rezervelor.

ART. 20 Durata şi retragerea 1. Prezenta convenţie se va aplica pe o perioadă nelimitată. 2. În exercitarea suveranităţii sale naţionale fiecare stat parte va avea dreptul să se retragă din prezenta convenţie. Respectivul stat parte va notifica o asemenea retragere tuturor statelor părţi, depozitarului şi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Un asemenea instrument de retragere va include o explicaţie detaliată a motivelor acestei retrageri. 3. O asemenea retragere va avea efect numai la 6 luni de la primirea instrumentului de retragere de către depozitar. Dacă la expirarea perioadei de 6 luni statul parte care se retrage este angajat în conflict armat, retragerea nu va avea efect înainte de sfârşitul conflictului armat. 4. Retragerea unui stat parte din prezenta convenţie nu va afecta în nici un fel obligaţia statelor de a continua să se achite de obligaţiile asumate prin orice norme de drept internaţional pertinente.

ART. 21 Depozitarul Secretarul general al Naţiunilor Unite este desemnat prin prezenta dispoziţie ca depozitar al prezentei convenţii.

ART. 22 Texte autentice Originalul prezentei convenţii, ale cărui texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă

sunt deopotrivă autentice, va fi depus la secretarul general al Naţiunilor Unite.

Convenţieprivind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea

acestora*)

PREAMBUL

Statele părţi la prezenta convenţie, hotărâte să acţioneze în scopul realizării de progrese efective în direcţia dezarmării generale şi complete sub control internaţional strict şi eficace, inclusiv al interzicerii şi eliminării tuturor tipurilor de arme de distrugere în masă, dorind să contribuie la realizarea obiectivelor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, reamintind că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat în repetate rânduri toate acţiunile contrare principiilor şi obiectivelor Protocolului privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor bacteriologice de luptă, semnat la Geneva la 17 iunie 1925 (Protocolul de la Geneva din 1925), recunoscând că prezenta convenţie reafirmă principiile şi obiectivele Protocolului de la Geneva din 1925 şi ale Convenţiei privind interzicerea perfecţionării, fabricării şi stocării de arme bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea acestora, semnată la Londra, Moscova şi Washington la 10 aprilie 1972, la fel ca şi obligaţiile asumate prin aceste instrumente, ţinând seama de obiectivul conţinut în art. IX al Convenţiei privind interzicerea perfecţionării, fabricării şi stocării de arme bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea acestora, hotărâte, în folosul întregii umanităţi, şi exclude complet posibilitatea întrebuinţării armelor chimice, prin implementarea prevederilor prezentei convenţii, completând astfel obligaţiile asumate prin Protocolul de la Geneva din 1925, recunoscând interzicerea cuprinsă în acordurile şi principiile de drept internaţional în materie, privind utilizarea erbicidelor ca metode de război, considerând că progresele din domeniul chimiei ar trebui folosite exclusiv în beneficiul umanităţii, dorind să înlesnească libertatea comerţului cu produse chimice, precum şi cooperarea între ţări şi schimbul internaţional de informaţii ştiinţifice şi tehnice în domeniul activităţilor chimice pentru scopuri neinterzise prin prezenta convenţie, în vederea intensificării dezvoltării economice şi tehnologice a tuturor statelor, convinse că interzicerea completă şi efectivă a dezvoltării, producerii, dobândirii, stocării, conservării, transferului şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora reprezintă o etapă necesară către realizarea acestor obiective comune, au convenit următoarele:

ARTICOLUL I

Obligaţii generale:

1. Fiecare stat parte la prezenta convenţie se angajează ca, niciodată şi în nici o împrejurare, să nu:

a) dezvolte, producă, dobândească în alt mod, stocheze sau conserve arme chimice sau să transfere, direct sau indirect, arme chimice altora;

b) folosească arme chimice;

c) se angajeze in nici o pregătire militară pentru folosirea armelor chimice;

d) ajute, încurajeze sau determine, în nici un fel, pe altcineva, să se angajeze în orice activitate interzisă unui stat parte prin prezenta convenţie.

2. Fiecare stat parte se angajează să distrugă armele chimice pe care le deţine în proprietate sau le posedă sau care sunt amplasate în orice alt loc aflat sub jurisdicţia sau controlul sau, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.

3. Fiecare stat parte se angajează să distrugă toate armele chimice pe care le-a abandonat pe teritoriul cu prevederile prezentei convenţii.

4. Fiecare stat parte se angajează sa distrugă orice instalaţii de producere a armelor chimice, pe care le deţine în proprietate sau le posedă sau care sunt amplasate în orice loc aflat sub jurisdicţia sau controlul sau, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.

5. Fiecare stat parte se angajează să nu utilizeze agenţi pentru combaterea dezordinilor publice ca metodă de război.

ARTICOLUL II

Definiţii şi criterii

Pentru scopurile prezentei convenţii:

1. arme chimice înseamnă următoarele elemente, împreună sau separat;

a) substanţe chimice toxice şi precursorii lor, cu excepţia celor destinate pentru scopuri neinterzise de prezenta convenţie, atât timp cât tipurile şi cantităţile sunt conforme cu asemenea scopuri;

b) muniţii şi dispozitive concepute special pentru a provoca moartea sau alte vătămări, prin acţiunea toxică a substanţelor chimice toxice, specificate în subparagraful a), care ar fi eliberate ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive;

c) orice echipament conceput special pentru a fi utilizat în legătură directă cu folosirea muniţiilor şi dispozitivelor, specificate în subparagraful b).

2. Substanţa chimică toxică înseamnă:

- orice substanţa chimică, care, prin acţiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moartea, incapacitatea temporară sau vătămări permanente la om sau la animale. Aceasta include orice asemenea substanţe chimice, indiferent de originea lor sau de metoda de producere şi indiferent dacă sunt produse în instalaţii, se afla în muniţii sau în altă parte.

(Pentru scopul aplicării prezentei convenţii, substanţele chimice toxice care au fost identificate pentru aplicarea măsurilor de verificare sunt cuprinse în listele incluse în anexa privind substanţele chimice).

3. Precursor înseamnă:

- orice reactiv chimic care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanţe chimice toxice. Aceasta include orice component-cheie al unui sistem chimic binar sau multicomponent.

(Pentru scopul aplicării prezentei convenţii, precursorii care au fost identificaţi pentru aplicarea măsurilor de verificare sunt cuprinşi în listele incluse în anexa privind substanţele chimice.)

4. Component-cheie pentru sisteme chimice binare sau multicomponente (denumit ulterior component-cheie) înseamnă:

- precursorul care îndeplineşte cel mai important rol în determinarea proprietăţilor toxice ale produsului finit şi reacţionează rapid cu alte substanţe chimice într-un sistem binar şi multicomponent.

5. Arme chimice vechi înseamnă:

a) arme chimice care au fost produse înainte de 1925; sau

b) arme chimice produse în perioada dintre 1925 si 1946, care sunt deteriorate, astfel încât nu mai pot fi utilizate ca arme chimice.

6. Arme chimice abandonate înseamnă:

- arme chimice abandonate înseamnă:

- arme chimice, inclusiv arme chimice vechi, care au fost abandonate de un stat după 1 ianuarie 1925, pe teritoriul altui stat, fără consimţământul celui din urmă.

7. Agent pentru combaterea dezordinii publice înseamnă:

- orice produs chimic necuprins in vreo lista, care poate produce rapid, la om, efecte de iritaţie senzorială sau incapacitate fizică, care dispar la scurt timp după terminarea expunerii.

8. Instalaţie de producere a armelor chimice.

a) înseamnă orice echipament, precum şi orice clădire ce adăposteşte un asemenea echipament, care a fost proiectat, construit sau utilizat oricând după 1 ianuarie 1946;

(i) ca parte a etapei de producere a substanţelor chimice (faza tehnologică finală) unde fluxul de materiale ar conţine, când echipamentul este în funcţiune;

1) ca parte a etapei de producere a substanţelor chimice (faza tehnologică finală) unde fluxul de materiale ar conţine, când echipamentul este în funcţiune:

2) orice substanţă chimică, care nu este folosită peste o tonă pe an, pe teritoriul altui stat parte sau în orice alt loc sub jurisdicţia sau controlul unui stat parte, pentru scopuri neinterzise de prezenta convenţie, dar care poate fi utilizată pentru arme chimice; sau

(ii) pentru încărcarea armelor chimice, inclusiv, interalia, încărcarea substanţelor chimice din lista nr. 1 în muniţii, dispozitive sau în conteinere pentru depozitare în vrac; încărcarea substanţelor chimice în conteinere care intră în componenta muniţiilor şi dispozitivelor binare asamblate, precum şi în submuniţii chimice, care fac parte din muniţii şi dispozitive unitare asamblate si încărcarea conteinerelor si submuniţiilor chimice în respectivele muniţii şi dispozitive;

b) nu înseamnă:

(i) orice instalaţie având o capacitate de producţie pentru sinteza substanţelor chimice specificate în subparagraful a) (i), care este sub o tonă;

(ii) orice instalaţie în care o substanţă chimică, specificată în subparagraful s) (i), este sau a fost obţinută ca un produs secundar inevitabil al activităţilor desfăşurate în scopuri interzise de prezenta convenţie, cu condiţia ca aceasta substanţă chimică să nu depăşească 3% din produsul total şi ca instalaţia să facă obiectul declarării şi inspecţiei conform anexei privind aplicarea şi verificarea convenţiei (denumită în continuare anexa privind verificarea); sau

(iii) instalaţia unică la scara redusă pentru obţinerea substanţelor chimice din lista nr. 1 pentru scopuri neinterzise prin prezenta convenţie, aşa cum este prevăzut în partea a VI-a a anexei privind verificarea.

9. Scopuri neinterzise prin prezenta convenţie înseamnă:

a) scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice;

b) scopuri de protecţie, anume acele scopuri în relaţie directă cu protecţia împotriva substanţelor chimice toxice sau cu protecţia împotriva armelor chimice;

c) scopuri militare care nu au legătura cu utilizarea armelor chimice şi nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor chimice ca metodă de război;

d) asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice.

10. Capacitatea de producţie înseamnă:

Potenţialul cantitativ anual pentru fabricarea unei substanţe chimice specifice, pe baza procesului tehnologic utilizat efectiv sau, dacă procesul nu este încă operaţional, planificat să fie utilizat la instalaţia relevantă. Acesta este considerat ca fiind egal cu capacitatea nominală, sau dacă aceasta nu este disponibilă, cu capacitatea proiectată.

Capacitatea nominala este producţia de substanţe chimice în condiţii optimizate pentru cantitate maxima a instalaţiei de producţie, stabilită prin unul sau mai multe teste de exploatare. Prin capacitate proiectată se înţelege cantitatea de substanţă chimică corespunzătoare calculelor teoretice.

11. Organizaţie înseamnă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, stabilită conform art. VIII al prezentei convenţii.

12. Pentru scopurile art. VI:

a) producţia unei substanţe chimice înseamnă formarea ei printr-o reacţie chimică;

b) prelucrarea unei substanţe chimice înseamnă un proces fizic, precum pregătire, extracţie şi purificare prin care o substanţă chimică nu este transformată într-o altă substanţă chimică;

c) consum al unei substanţe chimice înseamnă transformarea ei într-o altă substanţă chimică printr-o reacţie chimică.

ARTICOLUL III

Declaraţii

1. Fiecare stat parte va prezenta organizaţiei, nu mai târziu de 30 de zile după intrarea în vigoare a prezentei convenţii, pentru acel stat parte, următoarele declaraţii, în care:

a) cu privire la armele chimice:

(i) vă declara dacă deţine în proprietate sau posedă orice arme chimice sau dacă are amplasate orice arme chimice în orice alt loc aflat sub jurisdicţia sau controlul său;

(ii) va indica amplasamentul exact, cantitatea globală şi inventarul în detaliu al armelor chimice pe care le deţine în proprietate sau le posedă, sau care sunt amplasate în orice loc aflat sub jurisdicţia sau controlul sau în conformitate cu partea a IV-a (A) paragrafele 1-3 ale anexei privind verificarea, cu excepţia acelor arme chimice la care se face referire în subparagraful (iii);

(iii) va semnala orice arme chimice de pe teritoriul său care aparţin ori sunt în posesia altui stat şi sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul altui stat, în conformitate cu partea a II- (A) paragraful 4 din anexa privind verificarea;

(iv) va declara dacă a transferat sau primit, direct sau indirect, orice arme chimice după 1 ianuarie 1946 şi va specifica transferul sau primirea unor astfel de arme, în conformitate cu partea a IV- (A) paragraful 5 din anexa privind verificarea;

(v) va prezenta planul general propriu pentru distrugerea armelor chimice, pe care le deţine în proprietate sau le posedă sau care sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul sau, în conformitate cu partea a IV-a (A) paragraful 6 din anexa privind verificarea.

b) Cu privire la armele chimice vechi şi armele chimice abandonate:

(i) va declara dacă are pe teritoriul sau arme chimice vechi şi va furniza toate informaţiile disponibile în conformitate cu partea a IV-a (B) paragraful 3 din anexa privind verificarea;

(ii) va declara dacă există arme chimice abandonate pe teritoriul său şi va furniza toate informaţiile disponibile în conformitate cu partea a IV-a (B) paragraful 8 din anexa privind verificarea;

(iii) va declara dacă a abandonat arme chimice pe teritoriul altor state şi va furniza toate informaţiile disponibile în conformitate cu partea a IV-a (B), paragraful 10 din anexa privind verificarea;

c) Cu privire la instalaţiile de producere a armelor chimice:

(i) va declara dacă are sau a deţinut în proprietate sau posesie oricare instalaţie de producere a armelor chimice sau dacă are sau a avut o astfel de instalaţie amplasată în vreun fel sub jurisdicţia sau controlul său, oricând după 1 ianuarie 1946;

(ii) va specifica orice instalaţie de producere a armelor chimice pe care o are sau a deţinut-o în proprietate sau posesie sau care este ori a fost amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, oricând după 1 ianuarie 1946, în conformitate cu partea a V-a, paragraful 1 din anexa privind verificarea, cu excepţia acelor instalaţii la care se face referire în subparagraful (iii);

(iii) va semnala orice instalaţie de producere a armelor chimice de pe teritoriul său, pe care un alt stat o are sau a deţinut-o în proprietate şi posesie, şi care este sau a fost amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul altui stat, oricând după 1 ianuarie 1946, în conformitate cu partea a V-a paragraful 2 din anexa privind verificarea;

(iv) va declara dacă a transferat sau primit, direct sau indirect, orice echipament pentru producerea de arme chimice, după 1 ianuarie 1946, şi va specifica transferul sau primirea unui astfel de echipament, în conformitate cu partea a V-a paragrafele 3-5 din anexa privind verificarea;

(v) va prezenta planul general propriu pentru distrugerea oricărei instalaţii de producere a armelor chimice pe care le deţine în proprietate sau le poseda, sau care este amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, în conformitate cu partea a V-a paragraful 6 din anexă privind verificarea;

(vi) va specifica acţiunile de întreprins pentru închiderea oricărei instalaţii de producere a armelor chimice pe care o deţine în proprietate sau o posedă sau care este amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, în conformitate cu partea a V-a paragraful 1 (i) din anexa privind verificarea;

(vii) va prezenta planul general propriu pentru orice conversie temporară a oricărei instalaţii de producere a armelor chimice pe care o deţine în proprietate sau o posedă, sau care este amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, într-o instalaţie de distrugere a armelor chimice, în conformitate cu partea a V-a paragraful 7 din anexa privind verificarea.

d) Cu privire la alte instalaţii:

Va specifica amplasamentul exact, natura şi obiectul general al activităţilor din orice instalaţie sau clădire, pe care o deţine în proprietate sau o posedă sau care este amplasată în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său şi care a fost proiectată, construită sau utilizată după 1 ianuarie 1946, cu prioritate pentru dezvoltarea armelor chimice. Aceste declaraţii vor include, inter alia, laboratoare si poligoane de testare şi evaluare.

e) Cu privire la agenţii pentru combaterea dezordinilor publice:

Va specifica denumirea chimică, formula structurală şi numărul din registrul Chemical Abstract Service (C.A.S.), dacă este stabilit, pentru fiecare substanţă chimică pe care o deţine pentru scopuri de combatere a dezordinilor publice. Aceasta declaraţie va fi actualizată nu mai târziu de 30 de zile după ce orice asemenea modificare devine efectivă.

2. Prevederile prezentului articol şi prevederile relevante din partea a IV-a a anexei privind verificarea nu se vor aplica, la discreţia unui stat parte, armelor chimice îngropate pe teritoriul său, anterior datei de 1 ianuarie 1977, şi care rămân îngropate sau care au fost deversate în mare înainte de 1 ianuarie 1985.

ARTICOLUL IV

Arme chimice

1. Prevederile prezentului articol şi modalităţile în detaliu pentru implementarea sa se vor aplica tuturor armelor chimice pe care un stat parte le deţine în proprietate sau le posedă, sau care sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, cu excepţia armelor chimice vechi şi a armelor chimice abandonate, la care se vor aplica prevederile părţii a IV-a (B) din anexa privind verificarea.

2. Modalităţile în detaliu pentru aplicarea prezentului articol sunt prevăzute în anexa privind verificarea.

3. Toate amplasamentele unde sunt depozitate sau distruse arme chimice, specificate în paragraful 1, vor fi supuse unei verificări sistematice prin inspecţie la faţa locului şi supraveghere cu instrumente la faţa locului, în conformitate cu partea a IV-a (A) din anexa privind verificarea.

4. Fiecare stat parte, imediat după prezentarea declaraţiei conform art. III paragraful 1.a), va asigura accesul la armele chimice specificate în paragraful 1, in scopul verificării sistematice a acestei declaraţii, prin inspecţie la faţa locului. După aceea, statul parte nu va îndepărta nici una dintre aceste arme chimice, decât dacă sunt destinate unei instalaţii de distrugere a armelor chimice. Va asigura accesul la aceste arme chimice, în scopul verificării sistematice la faţa locului.

5. Fiecare stat parte va asigura accesul la orice instalaţie pentru distrugerea armelor chimice şi la depozitele aferente acestora, pe care le deţine în proprietate sau le posedă, sau care sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său, în scopul verificării sistematice prin inspecţie la faţa locului şi supraveghere cu instrumente la faţa locului.

6. Fiecare stat parte va distruge toate armele chimice specificate în paragraful 1, conform anexei privind verificarea şi în concordanţă cu cantitatea stabilită şi ordinea de distrugere (denumită în continuare ordinea distrugerii). Aceasta distrugere va începe nu mai târziu de 2 ani după intrarea în vigoare a convenţiei pentru statul parte şi va trebui terminată nu mai târziu de 10 ani de la intrarea în vigoare a convenţiei. Un stat parte nu este împiedicat să distrugă aceste arme chimice într-un ritm mai rapid.

7. Fiecare stat parte:

a) va prezenta planurile în detaliu pentru distrugerea armelor chimice, specificate in paragraful 1, nu mai târziu de 60 de zile înaintea începerii fiecărei perioade anuale de distrugere, în conformitate cu partea a IV (A) paragraful 29 din anexa privind verificarea; planurile în detaliu vor cuprinde toate stocurile care urmează sa fie distruse în următoarea perioada anuală de distrugere;

b) va prezenta anual declaraţii privind implementarea planurilor proprii pentru distrugerea armelor chimice specificate în paragraful 1, nu mai târziu de 60 de zile după încheierea fiecărei perioade anuale de distrugere; şi

c) va certifica, nu mai târziu de 30 de zile după încheierea procesului de distrugere, că toate armele chimice specificate în paragraful 1 au fost distruse.

8. Dacă un stat ratifică sau aderă la prezenta convenţie după perioada de distrugere de 10 ani, prevăzută în paragraful 6, va distruge armele chimice specificate în paragraful 1 cât mai repede posibil. Ordinea distrugerii şi procedurile pentru verificarea riguroasă în privinţa acelui stat parte vor fi stabilite de consiliul executiv.

9. Orice arme chimice descoperite de un stat parte după declararea iniţială a armelor chimice vor fi raportate, asigurate şi distruse în conformitate cu partea a IV- (A) din anexa privind verificarea.

10. Fiecare stat parte va acorda cea mai mare prioritate asigurării securităţii populaţiei şi protecţiei mediului pe timpul transportului, prelevării probelor depozitării şi distrugerii armelor chimice. Acesta va transporta, va preleva probe, va depozita şi va distruge armele chimice în conformitate cu standardele naţionale proprii pentru siguranţă şi noxe.

11. Orice stat parte care are pe teritoriul său arme chimice care sunt deţinute în proprietate sau în posesie de un alt stat, sau care sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul altui stat, va depune toate eforturile pentru a asigura că aceste arme chimice sunt retrase de pe teritoriul său, nu mai tarziu de un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii pentru el. Dacă acestea nu sunt retrase în decurs de un an, statul parte poate cere organizaţiei şi altor state părţi să-i asigure asistenţa pentru distrugerea acestor arme chimice.

12. Fiecare stat parte se angajează să coopereze cu alte state părţi care cer informaţii sau asistenţă, pe baze bilaterale sau prin secretariatul tehnic, cu privire la distrugerea în siguranţă şi eficientă a armelor chimice.

13. Pentru aducerea la îndeplinire a activităţilor de verificare în conformitate cu prezentul articol şi cu partea a IV-a (A) din anexa privind verificarea, organizaţia va avea în vedere măsuri pentru evitarea dublării inutile a acordurilor bilaterale sau multilaterale între statele părţi cu privire la verificarea depozitării armelor chimice şi a distrugerii acestora.

În acest scop, consiliul executiv va decide limitarea verificării la măsuri complementare celor asumate în conformitate cu astfel de acorduri bilaterale sau multilaterale, dacă consideră că:

a) prevederile privind verificarea dintr-un astfel de acord sunt în conformitate cu prevederile privind verificarea din prezentul articol şi din partea a IV-a (A) a anexei privind verificarea,

b) aplicarea unui astfel de acord oferă suficiente asigurări de respectare a prevederilor relevante din prezenta convenţie; şi

c) părţile acordului bilateral sau multilateral informează cat mai complet organizaţia cu privire la activităţile lor de verificare.

14. Dacă consiliul executiv ia o decizie în conformitate cu paragraful 13, organizaţia va avea dreptul să supravegheze aplicarea acordului bilateral sau multilateral.

15. Nimic din paragrafele 13 şi 14 nu afectează obligaţia unui stat parte de a prezenta declaraţii în conformitate cu art. III, cu prezentul articol şi partea a IV-a (A) din anexa privind verificarea.

16. Fiecare stat parte va suporta costurile distrugerii armelor chimice pe care este obligat să le distrugă. De asemenea, va suporta costul verificării, depozitării şi distrugerii acestor arme chimice, dacă consiliul executiv nu va decide altfel. Dacă consiliul executiv hotărăşte limitarea măsurilor de verificare ale organizaţiei, în conformitate cu paragraful 13, costurile verificării complementare şi supravegherii de către organizaţie vor fi plătite în conformitate cu baremul de cote părţi al O.N.U. , aşa cum se specifică în art. VIII paragraful 7.

17. Prevederile prezentului articol şi prevederile relevante din partea a IV-a a anexei privind verificarea nu se vor aplica, la discreţia statului parte, armelor chimice îngropate pe teritoriul său, anterior datei de 1 ianuarie 1977, şi care rămân îngropate sau care au fost deversate în mare înainte de 1 ianuarie 1985.

ARTICOLUL V

Instalaţii pentru producerea armelor chimice

1. Prevederile prezentului articol şi modalităţile în detaliu pentru implementarea sa se vor aplica oricăror şi tuturor instalaţiilor de producere a armelor chimice, pe care le deţine în proprietate sau le posedă un stat parte, sau care sunt amplasate în orice loc sub jurisdicţia sau controlul său:

2. Modalităţile în detaliu pentru aplicarea acestui articol sunt prevăzute în anexa privind verificarea.

3. Toate instalaţiile pentru producerea armelor chimice specificate în paragraful 1, vor fi supuse unei verificări sistematice, prin inspecţie la faţa locului şi supraveghere cu instrumente la faţa locului, în conformitate cu partea a V-a din anexa privind verificarea.

4. Fiecare stat parte va sista imediat orice activitate la instalaţiile pentru producerea armelor chimice specificate în paragraful 1, cu excepţia activităţii necesare pentru închidere.

5. Nici un stat parte nu va construi nici o instalaţie nouă de producere a armelor chimice sau nu va modifica nici o instalaţie existentă pentru scopurile de producere a armelor chimice, sau pentru orice altă activitate interzisa prin prezenta convenţie.

6. Fiecare stat parte, imediat după prezentarea declaraţiei prevăzute la art. III paragraful 1 c), va asigura accesul la instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1, în scopul verificării sistematice a acestei declaraţii, prin inspecţie la faţa locului.


a) va închide, nu mai târziu de 90 de zile după intrarea în vigoare a convenţiei pentru el, toate instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1, în conformitate cu partea a V-a a anexei privind verificarea, şi va notifica despre aceasta; şi

b) va asigura accesul la instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1, după închiderea lor în scopul verificării sistematice printr-o inspecţie la faţa locului şi o supraveghere cu instrumente la faţa locului, în scopul de a asigura că instalaţia rămâne închisă şi este ulterior distrusă.

8. Fiecare stat parte va distruge toate instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1, precum şi instalaţiile şi echipamentul conexe, în conformitate cu anexa privind verificarea şi în concordanţă cu ritmul şi ordinea stabilite (denumite în continuare ordinea distrugerii). Distrugerea va începe nu mai târziu de un an după intrarea în vigoare a convenţiei pentru statul parte şi se va încheia nu mai târziu de 10 ani de la intrarea în vigoare a convenţiei. Un stat parte nu este împiedicat să distrugă aceste instalaţii într-un ritm mai rapid.


a) va prezenta planurile în detaliu pentru distrugerea instalaţiilor de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1, nu mai târziu de 180 de zile înaintea începerii distrugerii fiecărei instalaţii;

b) va prezenta anual declaraţii privind implementarea planurilor proprii pentru distrugerea tuturor instalaţiilor de producere a armelor chimice prevăzute în paragraful 1, nu mai târziu de 90 de zile după terminarea fiecărei perioade anuale de distrugere; şi

c) va certifica, nu mai târziu de 30 de zile după încheierea procesului de distrugere, că toate instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1 au fost distruse .

10. Dacă un stat ratifică sau aderă la prezenta convenţie, după perioada de distrugere de 10 ani prevăzuta în paragraful 8, va distruge instalaţiile de producere a armelor chimice specificate în paragraful 1 cât mai repede posibil. Ordinea distrugerii şi procedurile pentru verificarea riguroasă în privinţa acestui stat parte vor fi stabilite de consiliul executiv.

11. Fiecare stat parte, pe timpul distrugerii instalaţiilor de producere a armelor chimice, va acorda cea mai mare prioritate asigurării securităţii populaţiei şi protecţiei mediului. Fiecare stat parte va distruge instalaţiile de producere a armelor chimice în conformitate cu standardele naţionale proprii pentru siguranţă şi noxe.

12. Instalaţiile de producere a armelor chimice, specificate în paragraful 1, pot fi transformate temporar pentru distrugerea armelor chimice, în conformitate cu partea a V-a paragrafele 18-25 din anexa privind verificarea. O astfel de instalaţie transformată trebuie distrusă imediat ce nu se mai foloseşte pentru distrugerea armelor chimice şi, în orice caz, nu mai târziu de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii.

13. Un stat parte poate solicita, în cazuri excepţionale de necesitate imperioasă, permisiunea de a utiliza o instalaţie de producere a armelor chimice, specificată în paragraful 1, pentru scopuri neinterzise de prezenta convenţie. Conferinţa statelor părţi decide, la recomandarea consiliului executiv, dacă să aprobe sau nu cererea şi fixează condiţiile cărora se subordonează autorizaţia, conform părţii a V-a , secţiunea D, din anexa privind verificarea.

14. O instalaţie pentru producerea armelor chimice va fi transformată de asemenea manieră încât să nu mai poată fi reconvertită ca instalaţie de producere a armelor chimice, la fel ca instalaţiile utilizate în scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice, care nu implică substanţele chimice din lista nr. 1.

15. Toate instalaţiile transformate vor fi supuse verificării sistematice prin inspecţie la faţa locului şi supraveghere cu instrumente la faţa locului, în conformitate cu partea a V-a secţiunea D din anexa privind verificarea.

16. În desfăşurarea activităţilor de verificare, în conformitate cu prezentul articol şi partea a V-a a anexei privind verificarea, organizaţia va avea în vedere măsuri de evitare a dublării inutile a acordurilor bilaterale sau multilaterale dintre statele părţi asupra verificării instalaţiilor de producere a armelor chimice şi de distrugere a acestora.

În acest scop, consiliul executiv va decide limitarea verificării la măsuri complementare celor cuprinse în astfel de acorduri bilaterale sau multilaterale, dacă considera că:

a) prevederile privind verificarea dintr-un astfel de acord sunt în conformitate cu prevederile privind verificarea din prezentul articol şi din partea a V-a a anexei privind verificarea;

b) implementarea acordului oferă asigurări suficiente de respectare a prevederilor relevante din prezenta convenţie; şi

c) părţile acordului bilateral sau multilateral informează cât mai complet organizaţia cu privire la activităţile lor de verificare.

17. Dacă consiliul executiv ia o decizie în conformitate cu paragraful 16, organizaţia va avea dreptul să supravegheze aplicarea acordului bilateral sau multilateral.

18. Nimic din paragraful 16 si 17 nu afectează obligaţia unui stat parte de a face declaraţii în conformitate cu art. III, cu prezentul articol şi cu partea a V-a a anexei privind verificarea.

19. Fiecare stat parte va suporta costurile distrugerii instalaţiilor de producere a armelor chimice pe care este obligat să le distrugă. De asemenea, va suporta costurile verificării în conformitate cu prezentul articol, dacă consiliul executiv nu hotărăşte altfel. Dacă consiliul executiv hotărăşte să limiteze măsurile de verificare ale organizaţiei, în conformitate cu paragraful 16, costurile verificării şi supravegherii complementare efectuate de organizaţie vor fi plătite în conformitate cu baremul de cote-părţi al O.N.U., aşa cum este prevăzut în art. VIII paragraful 7.

ARTICOLUL VI

Activităţi neinterzise prin prezenta convenţie

1. Fiecare stat parte are dreptul, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, să cerceteze, să producă, să dobândească în alt mod, să conserve, să transfere şi să folosească substanţe chimice toxice şi precursori ai acestora în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie.

2. Fiecare stat parte va adopta măsurile necesare pentru ca substanţele chimice toxice şi precursorii acestora să fie dezvoltate, produse, dobândite în alt mod sau în alt loc sub jurisdicţia sau controlul sau numai în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie. În acest scop şi pentru a controla ca activităţile sale sunt conforme cu obligaţiile ce-i revin prin prezenta convenţie, fiecare stat parte va supune substanţele chimice toxice şi precursorii acestora, prevăzute în listele nr. 1, 2 şi 3 din anexa privind substanţele chimice, precum şi instalaţiile în legătură cu astfel de substanţe chimice şi alte instalaţii prevăzute în anexa privind verificarea, care sunt amplasate pe teritoriul său sau în oricare alt loc sub jurisdicţia sau controlul său, măsurilor de verificare în conformitate cu prevederile anexei privind verificarea.

3. Fiecare stat parte va supune substanţele chimice înscrise în lista nr. 1 (denumite în continuare substanţe chimice din lista nr. 1) interdicţiilor de producere, dobândire, conservare, transfer şi folosite, în conformitate cu partea VI-a a anexei privind verificarea. Va supune aceste substanţe şi instalaţiile prevăzute în partea a VI-a a anexei privind verificarea unei verificări sistematice, prin inspecţie la faţa locului şi supraveghere cu instrumente la faţa locului, în conformitate cu această parte din anexa privind verificarea.

4. Fiecare stat parte va supune substanţele chimice înscrise în lista nr. 2 (denumite în continuare substanţe chimice din lista nr. 2) şi instalaţiile prevăzute în partea a VII-a a anexei privind verificarea monitorizării de date şi verificării la faţa locului, în conformitate cu această parte a anexei privind verificarea.

5. Fiecare stat parte va supune substanţele chimice înscrise în lista nr. 3 (denumite în continuare substanţe chimice din lista nr. 3) şi instalaţiile prevăzute în partea a VIII-a a anexei privind verificarea monitorizării de date şi verificări la faţa locului, în conformitate cu această parte a anexei privind verificarea.

6. Fiecare stat parte va supune instalaţiile prevăzute în partea a IX-a din anexa privind verificarea monitorizării de date şi, eventual, verificării la faţa locului, în conformitate cu această parte a anexei privind verificarea, dacă nu se hotărăşte altfel de conferinţa statelor părţi, conform cu partea a IX-a paragraful 32 din anexa privind verificarea.

7. Nu mai târziu de 30 de zile după ce convenţia intra în vigoare pentru el, fiecare stat parte va face o declaraţie iniţială privind substanţele chimice şi instalaţiile relevante, în conformitate cu anexa privind verificarea.

8. Fiecare stat parte face declaraţii anuale privind substanţele chimice şi instalaţiile relevante, în conformitate cu anexa privind verificarea.

9. În scopul verificării la faţa locului, fiecare stat parte va asigura inspectorilor accesul la instalaţii, conform prevederilor din anexa privind verificarea.

10. În desfăşurarea activităţilor de verificare, secretariatul tehnic va evita orice amestec nejustificat în activităţile chimice în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie, desfăşurate de statul parte, şi, în special, se va supune prevederilor din anexa privind protecţia informaţiilor confidenţiale, denumită în continuare anexa privind confidenţialitatea.

11. Prevederile prezentului articol vor fi aplicate de o manieră care să evite stânjenirea dezvoltării economice sau tehnologice a statelor părţi şi a cooperării internaţionale în domeniul activităţilor chimice pentru scopuri neinterzise prin prezenta convenţie, inclusiv schimbul internaţional de informaţii ştiinţifice şi tehnice şi de substanţe chimice şi echipament pentru producerea, prelucrarea sau folosirea de substanţe chimice în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie.

ARTICOLUL VII

Măsuri naţionale de aplicare

Angajamente generale

1. Fiecare stat parte, în conformitate cu procedurile sale constituţionale, va adopta măsurile necesare pentru a îndeplini obligaţiile care îi revin prin prezenta convenţie. În special:

a) va interzice persoanelor fizice şi juridice în orice loc pe teritoriul său sau în oricare alt loc de sub jurisdicţia sa, recunoscută de dreptul internaţional, să desfăşoare orice activitate interzisa unui stat parte prin prezenta convenţie, inclusiv promulgarea unei legislaţii penale referitoare la asemenea activitate;

b) nu va permite, în nici un loc de sub controlul său, nici o activitate interzisă unui stat parte prin prezenta convenţie; şi

c) va aplica legislaţia penală, promulgată conform subparagrafului a), la orice activitate interzisă unui stat parte prin prezenta convenţie, desfăşurată în orice loc de persoane fizice, având naţionalitatea sa, în conformitate cu dreptul internaţional.

2. Fiecare stat parte va coopera cu alte state părţi şi va permite o formă adecvată de asistenţă juridică pentru a facilita aplicarea obligaţiilor în conformitate cu paragraful 1.

3. Fiecare stat parte, pe timpul aplicării obligaţiilor ce-i revin prin prezenta convenţie, va acorda cea mai mare prioritate asigurării securităţii populaţiei şi protecţiei mediului şi va coopera, în mod corespunzător, cu alte state părţi în acest domeniu.

Relaţii între statul parte şi organizaţie

4. Pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce-i revin prin prezenta convenţie, fiecare stat parte va desemna sau stabili o autoritate naţională care va servi ca punct naţional de legătură cu organizaţia şi alte state părţi.

Fiecare stat parte va notifica organizaţiei asupra autorităţii sale naţionale în momentul când prezenta convenţie intră în vigoare pentru el.

5. Fiecare stat parte va informa organizaţia cu privire la măsurile legislative şi administrative luate în vederea aplicării prezentei convenţii.

6. Fiecare stat parte va trata de o manieră confidenţială şi va dispune măsuri speciale de manipulare a informaţiilor şi datelor pe care le primeşte confidenţial de la organizaţie în legătură cu aplicarea prezentei convenţii. Va trata aceste informaţii şi date exclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce-i revin conform convenţiei şi prevederilor anexei privind confidenţialitatea.

7. Fiecare stat parte se angajează sa coopereze cu organizaţia în exercitarea tuturor funcţiilor sale şi, în special, să acorde sprijin secretariatului tehnic.

ARTICOLUL VIII

Organizaţia

A. Prevederi generale

1. Statele părţi la prezenta convenţie fondează Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru a realiza obiectivul şi scopul prezentei convenţii, a asigura aplicarea prevederilor sale, inclusiv privind verificarea internaţională a respectării acesteia şi a asigura un for de consultări şi cooperare între statele părţi.

2. Toate statele părţi la prezenta convenţie vor fi membre ale organizaţiei. Un stat parte nu va putea fi privat de calitatea sa de membru al organizaţiei.

3. Sediul organizaţiei va fi la Haga (Regatul Olandei):

4. Se instituie ca organe ale organizaţiei: conferinţa statelor părţi, consiliul executiv şi secretariatul tehnic.

5. Organizaţia va desfăşura activităţile de verificare, prevăzute în prezenta convenţie, în modul cel mai puţin stânjenitor cu putinţă, conform cu realizarea la timp şi eficientă a obiectivelor sale. Va solicita doar informaţiile şi datele necesare pentru a-şi îndeplini responsabilităţile ce-i sunt conferite prin convenţie. Va lua toate măsurile de precauţie pentru a proteja caracterul confidenţial al informaţiilor privind activităţile şi instalaţiile militare şi civile ce îi sunt aduse la cunoştinţă în procesul aplicării convenţiei şi, în special, se va conforma prevederilor anexei privind confidenţialitatea.

6. În desfăşurarea activităţilor sale de verificare, organizaţia va avea în vedere măsuri de aplicare a progreselor din ştiinţa şi tehnologie.

7. Costurile activităţilor organizaţiei vor fi plătite de statele părţi în conformitate cu baremul de cote-părţi al O.N.U., ajustat, pentru a ţine cont de diferenţele dintre numărul de state membre ale O.N.U. şi cel de state membre ale organizaţiei, în conformitate cu prevederile art. IV şi V. Contribuţiile financiare ale statelor părţi pentru comisia pregătitoare vor fi deduse în mod corespunzător din contribuţiile lor la bugetul regulat. Bugetul organizaţiei cuprinde două capitole separate: unul referitor la cheltuieli administrative şi alte costuri şi unul referitor la costurile verificării.

8. Un membru al organizaţiei, care este în întârziere cu plata contribuţiei financiare la organizaţie, nu va avea drept de vot în organizaţie, dacă totalul restanţelor de plată este egal cu sau mai mare decât totalul contribuţiei care îi revenea pe ultimii 2 ani. Conferinţa statelor părţi poate, totuşi, autoriza acest membru să participe la vot dacă constată că restanţele sunt datorate unor circumstanţe independente de voinţa sa.

B. Conferinţa statelor părţi

Componenţa, procedura şi luarea deciziilor.

9. Conferinţa statelor părţi (denumită în continuare conferinţa), va fi compusă din toţi membrii organizaţiei. Fiecare membru are un reprezentant la conferinţă, care poate fi însoţit de supleanţi şi consilieri.

10. Prima sesiune a conferinţei este convocată de depozitar nu mai târziu de 30 de zile de la intrarea în vigoare a convenţiei.

11. Conferinţa ţine sesiuni ordinare, care au loc anual, dacă nu se decide altfel.

12. Sesiunile extraordinare ale conferinţei vor fi convocate:

a) la decizia conferinţei;

b) la cererea consiliului executiv;

c) la cererea oricărui membru sprijinit de o treime din membri; sau

d) în conformitate cu paragraful 22, în vederea examinării aplicării prezentei convenţii.

Cu excepţia cazului de la subparagraful d), o sesiune extraordinară se va convoca nu mai târziu de 30 de zile după primirea cererii de către directorul general al secretariatului tehnic, dacă nu se specifică altfel în cerere.

13. Conferinţa se va întruni, de asemenea, în conferinţa de amendare, în conformitate cu art. XV paragraful 2.

14. Sesiunile conferinţei vor avea loc la sediul organizaţiei, dacă nu decide altfel conferinţa.

15. Conferinţa va adopta regulile sale de procedură. La începutul fiecărei sesiuni ordinare ea îşi va alege preşedintele şi alţi funcţionari, după cum este cazul. Aceştia îşi vor exercita funcţiile până când, la următoarea sesiune ordinară, sunt aleşi un nou preşedinte şi alţi funcţionari.

16. Majoritatea membrilor organizaţiei va constitui cvorumul conferinţei.

17. Fiecare membru al organizaţiei dispune de un vot în conferinţa.

18. Conferinţa va lua decizii asupra problemelor de procedura cu o majoritate simplă a membrilor prezenţi şi votanţi. Deciziile asupra problemelor de fond vor fi luate, pe cât posibil, prin consens. Dacă nu se poate realiza consensul privind o problemă asupra căreia trebuie să se decidă, preşedintele va amâna votarea timp de 24 de ore şi, între timp, va depune toate eforturile pentru a facilita obţinerea consensului şi va raporta conferinţei înainte de sfârşitul acestei perioade. Dacă la capătul celor 24 de ore consensul nu este posibil, conferinţa va lua decizia cu majoritate de 2/3 din numărul membrilor prezenţi şi votanţi, dacă nu se specifică altfel în convenţie. Când apare problema dacă o chestiune este de fond sau nu, aceasta chestiune va fi tratată ca o chestiune de fond, dacă nu se hotărăşte altfel de către conferinţa cu majoritatea necesară pentru luarea deciziilor asupra chestiunilor de fond.

Împuterniciri şi funcţii

19. Conferinţa va fi organul principal al organizaţiei. Ea va examina orice chestiuni, probleme sau subiecte care intră în sfera prezentei convenţii, inclusiv cele legate de împuternicirile şi funcţiile

consiliului executiv şi ale secretariatului tehnic. Ea poate face recomandări şi poate lua decizii asupra oricăror chestiuni, probleme sau subiecte referitoare la convenţie, ridicate de un stat parte sau supuse atenţiei sale de către consiliul executiv.

20. Conferinţa va supraveghea aplicarea prezentei convenţii şi acţionează pentru promovarea obiectivelor şi scopurilor acesteia. Conferinţa va examina în ce măsură convenţia este respectată. De asemenea, ea va controla activităţile consiliului executiv şi ale secretariatului tehnic şi poate da îndrumări, în conformitate cu convenţia, oricăruia dintre aceste organe în exercitarea funcţiilor lor.

21. Conferinţa

a) va examina şi adopta, în sesiunile sale ordinare raportul, programul şi bugetul organizaţiei, prezentate de consiliul executiv şi va examina şi alte rapoarte:

b) va decide asupra baremului de cote-părţi ce revin statelor părţi, în conformitate cu paragraful 7;

c) va alege membrii consiliului executiv;

d) va numi directorul general al secretariatului tehnic (denumit în continuare directorul general);

e) va aproba regulile de procedură ale consiliului executiv prezentate de acesta;

f) va înfiinţa organele subsidiare pe care le consideră necesare pentru exercitarea funcţiilor sale, în conformitate cu prezenta convenţie;

g) va înlesni cooperarea internaţională în scopuri paşnice în domeniul activităţilor chimice;

h) va examina progresele ştiinţifice şi tehnologice care ar putea afecta aplicarea prezentei convenţii şi, în acest context, va însărcina pe directorul general să stabilească un comitet ştiinţific consultativ pentru a-i permite, în exercitarea funcţiilor sale, să ofere conferinţei, consiliului executiv sau statelor părţi avize de specialitate în domeniile ştiinţei şi tehnologiei care au legătură cu prezenta convenţie. Comitetul ştiinţific consultativ va fi format din experţi independenţi, numiţi în conformitate cu criteriile adoptate de conferinţă;

i) va examina şi aproba, la prima sa sesiune, proiectele de acorduri, măsuri şi linii directoare elaborate de comisia pregătitoare;

j) va înfiinţa, la prima sa sesiune, fondul de contribuţii voluntare pentru asistenţă, în conformitate cu art. X;

k) va lua măsurile necesare pentru asigurarea respectării prezentei convenţii şi pentru redresarea şi remedierea oricărei situaţii care contravine prevederilor convenţiei, în conformitate cu art. XII.

22. Conferinţa ţine sesiuni speciale nu mai târziu de un an după expirarea unei perioade de cinci, şi respectiv, de zece ani după intrarea în vigoare a prezentei convenţii şi la orice alt moment din acest interval aşa cum s-ar putea conveni, pentru a proceda la examinarea aplicării convenţiei. Asemenea analize vor ţine seama de orice progrese ştiinţifice şi tehnologice relevante. După aceea, la intervale de cinci ani, dacă nu s-a convenit altfel, vor fi convocate sesiuni ale conferinţei cu acelaşi obiectiv.

C. Consiliul executiv

Componenţa, procedura şi luarea deciziilor

23. Consiliul executiv va fi alcătuit din 41 de membri. Fiecare stat parte are dreptul, în conformitate cu principiul rotaţiei, sa facă parte din consiliul executiv. Membrii consiliului executiv sunt aleşi de

conferinţa pentru un mandat de 2 ani. În scopul asigurării funcţionării efective a prezentei convenţii şi ţinând cont, în special, de principiul unei repartiţii geografice echitabile, de importanţa industriei chimice, ca şi de interesele politice şi de securitate, consiliul executiv va fi alcătuit după cum urmează:

a) nouă state părţi din Africa, desemnate de către statele părţi situate în această regiune. Ca bază pentru aceasta desemnare se înţelege că, din cele nouă state părţi, trei membri vor fi, de regulă statele părţi cu cea mai semnificativă industrie chimică naţională în regiune, determinată prin date internaţionale raportate şi publicate; în plus, grupul regional va conveni, de asemenea, să ia în considerare alţi factori regionali pentru desemnarea acestor trei membri;

b) nouă state părţi din Asia, desemnate de către statele părţi situate în această regiune. Ca bază pentru această desemnare se înţelege că, din cele nouă state părţi, patru membri vor fi, de regulă, statele părţi cu cea mai semnificativă industrie chimică naţională în regiune, determinată prin date internaţionale raportate şi publicate; în plus, grupul regional va conveni, de asemenea, să ia în considerare alţi factori regionali pentru desemnarea acestor patru membri;

c) cinci state părţi din Europa de Est, desemnate de către statele părţi situate în aceasta regiune. Ca bază pentru această desemnare se înţelege că, din cele cinci state părţi, un membru va fi, de regula, statul parte cu cea mai semnificativă industrie chimică naţională în regiune, determinată prin date internaţionale raportate şi publicate; în plus, grupul regional va conveni, de asemenea, să ia în considerare alţi factori regionali pentru desemnarea acestui membru;

d) şapte state părţi din America Latina şi Caraibe, desemnate de către statele părţi situate în aceasta regiune. Ca bază pentru această desemnare se înţelege că, din cele şapte state părţi, trei membri vor fi, de regulă, statele părţi cu cea mai semnificativă industrie chimică naţională în regiune, determinată prin date internaţionale raportate şi publicate; în plus, grupul regional va conveni, de asemenea, să ia în considerare alţi factori regionali pentru desemnarea acestor trei membri;

e) zece state părţi dintre statele din Europa Occidentală şi alte state, desemnate de către statele părţi situate în aceasta regiune. Ca bază pentru această desemnare se înţelege, din aceste zece state părţi, cinci membri vor fi, de regulă, statele părţi cu cea mai semnificativă industrie chimică naţională în regiune determinată prin date internaţionale raportate şi publicate; în plus, grupul regional va conveni, de asemenea, să ia în considerare alţi factori regionali pentru desemnarea acestor cinci membri;

f) încă un stat parte desemnat, consecutiv, de către statele părţi situate în regiunile Asiei, Americii Latine şi Caraibelor. Ca bază pentru această desemnare se înţelege că aceste state părţi vor ocupa prin rotaţie respectivul loc.

24. Pentru prima alegere a Consiliului executiv, 20 de membri vor fi aleşi pentru un mandat de 1 an, având în vedere proporţiile numerice stabilite, conform paragrafului 23.

25. După aplicarea completa a art. IV şi V, conferinţa poate, la solicitarea majorităţii membrilor consiliului executiv, să revadă compoziţia consiliului executiv, luând în considerare evoluţiile referitoare la principiile specificate în paragraful 23, care determină compoziţia sa.

26. Consiliul executiv va elabora regulile date de procedură şi le va supune conferinţei pentru aprobare.

27. Consiliul executiv alege preşedintele dintre membrii săi.

28. Consiliul executiv se va întruni în sesiuni ordinare. Între sesiunile ordinare, se va reuni ori de câte ori este necesar, pentru îndeplinirea împuternicirilor şi funcţiilor sale.

29. Fiecare membru al consiliului executiv va dispune de vot. Dacă nu se specifică altfel în prezenta convenţie, consiliul executiv va lua decizii asupra problemelor de fond cu o majoritate de două treimi dintre membrii săi. Consiliul executiv va lua decizii în probleme de procedură cu majoritatea simplă a

membrilor săi. Când apare problema dacă o chestiune este de fond sau nu, această chestiune se tratează ca o chestiune de fond, dacă nu se hotărăşte altfel de către consiliul executiv, cu majoritatea necesară pentru luarea deciziilor asupra chestiunilor de fond.

Împuterniciri şi funcţii

30. Consiliul executiv va fi organul executiv al organizaţiei. El va răspunde în fata conferinţei. Consiliul executiv îşi va exercita împuternicirile şi funcţiile care îi sunt încredinţate prin prezenta convenţie, precum şi funcţiile care îi sunt delegate de conferinţa. Pentru aceasta va acţiona în conformitate cu recomandările, deciziile şi directivele conferinţei şi va asigura implementarea lor continuă şi adecvată.

34. Consiliul executiv va încuraja aplicarea efectivă a prezentei convenţii şi respectarea ei. Va superviza activităţile secretariatului tehnic, va coopera cu autoritatea naţională a fiecărui stat parte şi va facilita consultările şi cooperarea între state părţi la cererea acestora.

32, Consiliul executiv:

a) va examina şi prezenta conferinţei proiectele de program şi de buget ale organizaţiei;

b) va examina şi prezenta conferinţei proiectul de raport al organizaţiei cu privire la aplicarea prezentei convenţii, raportul cu privire la desfăşurarea propriilor activităţi şi rapoartele speciale pe care le consideră necesare sau care ar putea fi cerute de conferinţă;

c) va lua măsurile necesare pentru organizarea sesiunilor conferinţei, inclusiv pentru pregătirea ordinii de zi provizorii.

33. Consiliul executiv poate cere convocarea unei sesiuni speciale a conferinţei.

34. Consiliul executiv:

a) va încheia acorduri sau aranjamente cu state şi organizaţii internaţionale în numele organizaţiei, sub rezerva aprobării prealabile de către conferinţă;

b) va încheia acorduri cu statele părţi în numele organizaţiei în legătură cu art. X şi va superviza fondul contribuţiilor voluntare menţionat în art. X;

c) va aproba acorduri sau aranjamente în legătură cu implementarea activităţilor de verificare, negociate de secretariatul tehnic cu statele părţi.

35. Consiliul executiv va examina orice problemă sau orice chestiune care intră în competenţa sa, care afectează prezenta convenţie şi aplicarea ei, inclusiv preocupările privind respectarea şi cazurile de nerespectare şi, dacă este oportun, va informa statele părţi şi va supune problema sau chestiunea atenţiei conferinţei.

36. In examinarea dubiilor sau preocupărilor privind respectarea şi cazurile de nerespectare, inclusiv, inter alia, abuzul de drepturile prevăzute de prezenta convenţie, consiliul executiv va consulta statele părţi implicate şi, dacă este oportun, va cere statului parte să ia măsuri de redresare a situaţiei în termenul fixat. În măsura în care consideră ca acţiuni suplimentare sunt necesare, va lua, inter alia, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) va informa toate statele părţi asupra problemei sau chestiunii;

b) va supune atenţiei conferinţei problema sau chestiunea;

c) va face recomandări conferinţei privind măsurile de redresare a situaţiei şi de asigurare a respectării convenţiei. Consiliul executiv, în cazuri de gravitate deosebită şi urgentă, va supune direct problema sau chestiunea, inclusiv informaţiile şi concluziile relevante, atenţiei Adunării generale a O.N.U. şi Consiliul de Securitate al O.N.U. În acelaşi timp, va informa toate statele părţi asupra acestei masuri.

D. Secretariatul tehnic

37. Secretariatul tehnic va sprijini conferinţa şi consiliul executiv în exercitarea funcţiilor lor. Secretariatul tehnic va aplica masurile de verificare prevăzute în prezenta convenţie. Va exercita şi celelalte atribuţii care îi sunt încredinţate prin convenţie, precum şi acele atribuţii ce-i sunt delegate de conferinţa şi de consiliul executiv.

38. Secretariatul tehnic:

a) va pregăti şi prezenta consiliului executiv proiectele de program şi buget ale organizaţiei;

b) va pregăti şi prezenta consiliului executiv proiectul raportului organizaţiei cu privire la aplicarea prezentei convenţii şi orice alte asemenea rapoarte pe care le-ar putea cere conferinţa sau consiliul executiv;

c) va oferi sprijin administrativ şi tehnic conferinţei, consiliului executiv şi organelor subsidiare;

d) va adresa şi primi, în numele organizaţiei, comunicări către şi de la statele părţi, asupra problemelor privind aplicarea prezentei convenţii;

e) va oferi asistenţă tehnică şi evaluare tehnică statelor părţi pentru aplicarea prevederilor prezentei convenţii - inclusiv evaluarea de substanţe chimice înscrise sau neînscrise în liste.

39. Secretariatul tehnic:

a) va negocia acorduri sau aranjamente cu statele părţi privind executarea activităţilor de verificare, supuse spre aprobare consiliului executiv;

b) cel mai târziu la 180 de zile după intrarea în vigoare a prezentei convenţii, va coordona constituirea şi menţinerea de către statele părţi a stocurilor permanente destinate ajutorului de urgenţă şi umanitar, în conformitate cu art. X paragraful 7 subparagrafele b) şi c) . Secretariatul tehnic poate inspecta elementele menţinute pentru a se asigura că sunt utilizabile. Listele de elemente pentru stocare vor fi examinate şi aprobate de conferinţa, în conformitate cu paragraful 21 subparagraful i);

c) va administra fondul voluntar de contribuţii prevăzut în art. X, va compila declaraţiile făcute de statele părţi şi va înregistra la cerere acordurile bilaterale încheiate între statele părţi sau între un stat parte şi organizaţie, pentru scopurile art. X;

40. Secretariatul tehnic va informa consiliul executiv despre orice dificultate ivită în exercitarea funcţiilor sale, inclusiv suspiciunile, ambiguităţile sau incertitudinile privind respectarea prezentei convenţii care i-au fost aduse la cunoştinţă în desfăşurarea activităţilor sale de verificare şi pe care nu este capabil să le rezolve sau clarifice prin consultările cu statul parte interesat.

41. Secretariatul tehnic va fi compus dintr-un director general, care va fi conducătorul şi şeful administrativ al acestuia, inspectori şi funcţionari ştiinţifici, tehnici şi alt personal, în funcţie de necesităţi.

42. Inspectoratul va face parte din secretariatul tehnic şi îşi va desfăşura activitatea sub conducerea directorului general.

43. Directorul general va fi numit de conferinţă, la recomandarea consiliului executiv pe un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

44. Directorul general va răspunde în faţa conferinţei şi consiliului executiv de numirea personalului şi organizarea şi funcţionarea secretariatului tehnic. Considerentul dominant în angajarea personalului şi stabilirea condiţiilor de lucru va fi necesitatea asigurării celor mai înalte standarde de eficienţă,competenţă şi integritate. Numai cetăţeni ai statelor părţi pot fi numiţi ca director general, inspectori sau funcţionari tehnico-administrativi. Se va acorda atenţia cuvenită importanţei recrutării personalului pe o bază geografică cât mai largă posibil. Recrutarea se va conduce după principiul conform căruia personalul va fi menţinut la minimul necesar pentru ca secretariatul tehnic să se poată achita corespunzător de responsabilităţile sale.

45. Directorul general va răspunde de organizarea şi funcţionarea comitetului ştiinţific consultativ, specificat în paragraful 21 subparagraful h). Directorul general, în consultări cu statele părţi, va numi membri comitetului ştiinţific consultativ, care vor funcţiona în nume propriu. Membrii comitetului vor fi numiţi pe baza expertizei lor în domeniile ştiinţifice specifice, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii. Directorul general poate, de asemenea, în consultare cu membrii comitetului, să stabilească, cu titlu temporar şi după necesităţi, grupe de lucru dintre experţi ştiinţifici, pentru a furniza recomandări în probleme specifice. În legătură cu cele de mai sus, statele părţi pot înainta directorului general liste de experţi.

46. În exercitarea atribuţiilor lor, directorul general, inspectorii şi ceilalţi membri ai personalului nu vor cere sau primi instrucţiuni de la nici un guvern sau de la nici o altă sursă externă organizaţiei. Ei se vor abţine de la orice acţiune care le-ar putea afecta statutul lor de funcţionari internaţionali răspunzători numai în faţa conferinţei şi a consiliului executiv.

47. Fiecare stat parte va respecta natura, exclusiv internaţională a responsabilităţilor directorului general, inspectorilor şi celorlalţi membri ai personalului şi nu va căuta să-i influenţeze în îndeplinirea responsabilităţilor lor.

E. Privilegii şi imunităţi

48. Organizaţia beneficiază, pe teritoriul şi în oricare loc de sub jurisdicţia sau controlul unui stat parte, de competenţa legală, privilegiile şi imunităţile care îi sunt necesare pentru a-şi exercita atribuţiile.

49. Delegaţii statelor părţi, împreună cu supleanţii şi consilierii, reprezentanţii numiţi de consiliul executiv împreună cu supleanţii şi consilierii, directorul general şi personalul organizaţiei vor beneficia de privilegiile şi imunităţile care le sunt necesare în exercitarea independentă a atribuţiilor lor în cadrul organizaţiei.

50. Capacitatea legală, privilegiile şi imunităţile menţionate în prezentul articol vor fi definite în acordurile între organizaţiei şi statele părţi, precum şi într-un acord între organizaţie şi statul unde este amplasat sediul organizaţiei. Aceste acorduri vor fi examinate şi aprobate de conferinţa în conformitate cu paragraful 21 subparagraful i).

51. În afara celor prevăzute in paragrafele 48 şi 49, privilegiile şi imunităţile de care se bucură directorul general şi personalul secretariatului tehnic pe timpul executării activităţilor de verificare vor fi cele prevăzute în partea a II-a secţiunea B din anexa privind verificarea.

ARTICOLUL IX

Consultări, cooperare şi constatarea faptelor

1. Statele părţi se vor consulta şi vor coopera direct între ele sau prin intermediul organizaţiei sau prin alte proceduri internaţionale, inclusiv proceduri din cadrul Naţiunilor Unite şi în conformitate cu Carta

O.N.U., în orice problemă care s-ar putea ivi în legătură cu obiectul şi scopul prezentei convenţii sau cu aplicarea prevederilor sale.

2. Fără a prejudicia dreptul oricărui stat parte de a solicita o inspecţie la cerere statele părţi ar trebui, pe cât posibil, să depună, în primul rând, toate eforturile pentru a clarifica şi soluţiona, prin schimb de informaţii şi consultări între ele, orice problemă care ar putea da naştere la suspiciuni privind respectarea prezentei convenţii sau care generează preocupări legate de o problemă înrudită care ar putea fi considerată ambiguă. Un stat parte care primeşte o cerere de la un alt stat parte pentru clarificarea oricărei probleme pe care statul parte solicitant o consideră că dă naştere la asemenea suspiciuni sau îngrijorări va oferi statului parte solicitant, cât mai repede posibil, dar în nici un caz mai târziu de 10 zile după solicitare, suficiente informaţii pentru a răspunde suspiciunilor sau îngrijorărilor ivite şi o explicaţie despre modul în care informaţiile oferite rezolvă problema. Nici o prevedere din prezenta convenţie nu va afecta dreptul a doua sau mai multe state parţi să convină, prin acord reciproc, asupra unor inspecţii sau oricăror alte proceduri între ele, pentru a clarifica şi rezolva orice problemă care poate provoca suspiciuni cu privire la respectarea convenţiei sau care trezeşte îngrijorare cu privire la o problemă înrudită ce ar putea fi considerată ambiguă. Astfel de aranjamente nu vor afecta drepturile şi obligaţiile nici unui stat parte decurgând din alte prevederi ale prezentei convenţii.

Procedura privind cererea de clarificare

3. Un stat parte va avea dreptul de a cere consiliului executiv să ajute la clarificarea oricărei situaţii care ar putea fi considerată ambiguă sau care trezeşte preocupare în legătură cu posibila nerespectare de către un alt stat parte a prezentei convenţii. Consiliul executiv va oferi informaţiile pertinente pe care le posedă faţă de această preocupare.

4. Un stat parte va avea dreptul sa ceară consiliului executiv să obţină clarificarea de la un alt stat parte asupra oricărei situaţii care poate fi considerată ambiguă sau care trezeşte o preocupare privind o posibilă nerespectare a prezentei convenţii de către ultimul. Într-un asemenea caz se aplică următoarele prevederi:

a) consiliul executiv va înainta cererea pentru clarificare statului parte interesat prin intermediul directorului general, nu mai târziu de 24 de ore de la primirea ei;

b) statul parte solicitat va prezenta consiliului executiv clarificarea cât mai repede posibil dar în nici un caz mai târziu de 10 zile după primirea cererii;

c) consiliul executiv va lua notă de clarificări şi le va înainta statului parte solicitant nu mai târziu de 24 de ore de la primirea acestora;

d) dacă statul parte solicitant consideră aceste clarificări insuficiente, el are dreptul să ceară consiliului executiv să obţină de la statul parte solicitat precizări suplimentare;

e) pentru obţinerea precizărilor suplimentare cerute în baza subparagrafului d), consiliul executiv poate cere directorului general să stabilească un grup de experţi din cadrul secretariatului tehnic, sau dacă un asemenea personal nu este disponibil în cadrul secretariatului tehnic, din altă parte, pentru a examina toate informaţiile şi datele disponibile, relevante pentru situaţia care a provocat preocuparea. Grupul de experţi va prezenta consiliului executiv un raport faptic cuprinzând concluziile sale;

f) dacă statul parte solicitant consideră clarificările obţinute conform subparagrafelor d) şi e) ca nesatisfăcătoare, va avea dreptul sa ceară o sesiune specială a consiliului executiv, la care să poată participa statele părţi implicate, care nu sunt membre ale consiliului executiv. La aceasta sesiune specială, consiliul executiv va dezbate problema şi poate recomanda orice măsură pe care o consideră potrivită pentru soluţionarea situaţiei.

5. Un stat parte va avea, de asemenea, dreptul să ceară consiliului executiv să clarifice orice situaţie care a fost considerată ambiguă sau care a dat naştere la o preocupare privind posibila nerespectare a prezentei convenţii de către acest stat. Consiliul executiv va răspunde oferind sprijinul adecvat.

6. Consiliul executiv va informa statele părţi despre orice cerere de clarificare prevăzută în prezentul articol.

7. Dacă suspiciunea sau preocuparea unui stat parte privind o posibilă nerespectare nu a fost rezolvată în 60 de zile după prezentarea cererii de clarificare către consiliul executiv sau dacă acest stat consideră că suspiciunile sale justifică o examinare urgentă, poate, fără exercitarea drepturilor sale de solicitare a unei inspecţii la cerere, să ceară convocarea unei sesiuni speciale a conferinţei, în conformitate cu art. VIII, paragraful 12 C). În aceasta sesiune specială, conferinţa va dezbate problema şi poate recomanda orice măsură pe care o consideră adecvată pentru soluţionarea situaţiei.

Proceduri pentru inspecţiile la cerere

8. Fiecare stat parte are dreptul să solicite o inspecţie la cerere, la faţa locului, la orice instalaţie sau orice amplasament de pe teritoriul sau în oricare alt loc de sub jurisdicţia sau controlul oricărui alt stat parte cu unicul scop de a clarifica şi rezolva orice probleme privind posibila nerespectare a prevederilor prezentei convenţii, iar inspecţia să fie efectuată fără întârziere oriunde, de o echipa de inspecţie desemnată de directorul general şi în conformitate cu anexa privind verificarea.

9. Fiecare stat parte are obligaţia să menţină solicitarea inspecţiei în limitele prezentei convenţii şi să furnizeze în cererea de inspecţie toate informaţiile adecvate în baza cărora a apărut preocuparea privind posibila nerespectare a convenţiei, aşa cum se specifică în anexa privind verificarea. Fiecare stat parte se va abţine de la cereri neîntemeiate de inspecţii, având grijă să evite abuzurile. Inspecţia la cerere se va efectua în singurul scop al stabilirii faptelor legate de o posibilă nerespectare a convenţiei.

10. În scopul verificării respectării prevederilor prezentei convenţii, fiecare stat parte va permite secretariatului tehnic să efectueze inspecţia la cerere la faţa locului în conformitate cu paragraful 8.

11. În urma solicitării unei inspecţii la cerere la o instalaţie sau un amplasament, şi în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa privind verificarea, statul parte inspectat va avea:

a) dreptul şi obligaţia să facă orice efort rezonabil pentru a demonstra că respecta prezenta convenţie şi, în acest scop, să permită echipei de inspecţie să-şi îndeplinească mandatul;

b) obligaţia să permită accesul la locul solicitat cu unicul scop de a se stabili faptele relevante pentru preocuparea vizând posibilă nerespectare; şi

c) dreptul să ia măsuri de protecţie a instalaţiilor sensibile şi să împiedice divulgarea informaţiilor şi datelor confidenţiale, care nu au legătura cu prezenta convenţie.

12. În legătura cu observatorii se vor aplica următoarele:

a) statul parte solicitant poate, sub rezerva acordului cu statul parte inspectat, să trimită un reprezentant care poate fi de naţionalitatea statului parte solicitant sau a unui stat parte terţ pentru a observa desfăşurarea inspecţiei la cerere;

b) statul parte inspectat va garanta apoi accesul observatorului în conformitate cu anexa privind verificarea;

c) statul parte inspectat va accepta, de regulă, observatorul propus, dar dacă statul parte inspectat îşi exercită dreptul de refuz, acest fapt va fi consemnat în raportul final.

13. Statul parte solicitant va prezenta solicitarea de inspecţie, pentru o inspecţie la cerere la faţa locului, consiliului executiv şi, în acelaşi timp, directorului general, pentru examinare imediată.

14. Directorul general va certifica imediat ca cererea de inspecţie întruneşte cerinţele specificate în partea a X-a paragraful 4 din anexa privind verificarea şi ajută la nevoie statul parte solicitant pentru a-şi formula cererea în mod corespunzător. Dacă cererea de inspecţie satisface exigenţele, pregătirile de inspecţie la cerere vor începe.

15. Directorul general va transmite cererea de inspecţie statului parte inspectat cu cel puţin 12 ore înainte de sosirea planificată a echipei de inspecţie la punctul de intrare.

16. După primirea cererii de inspecţie, consiliul executiv va lua cunoştinţă de acţiunile directorului general în legătură cu cererea şi va urmări cazul, de-a lungul procedurii de inspecţie. În orice caz, dezbaterile nu vor întârzia procesul de inspecţie.

17. Consiliul executiv poate, în cel mai târziu 12 ore de la primirea cererii de inspecţie, să decidă cu o majoritate de trei pătrimi a tuturor membrilor săi împotriva desfăşurării inspecţiei la cerere, dacă consideră, cererea de inspecţie superficială, abuzivă sau în mod clar în afara sferei prezentei convenţii, aşa cum este descrisă la paragraful 8. Nici statul parte solicitant şi nici statul parte inspectat nu vor participa la o astfel de decizie. Dacă consiliul executiv decide împotriva inspecţiei la cerere, pregătirile se vor opri, nu vor mai fi întreprinse acţiuni ulterioare privind cererea de inspecţie şi statele părţi implicate vor fi informate în mod corespunzător.

18. Directorul general va emite un mandat de inspecţie pentru desfăşurarea inspecţiei la cerere. Mandatul de inspecţie va fi cererea de inspecţie prevăzută în paragrafele 8 şi 9, transformată în termeni operaţionali şi este conformă cu aceasta cerere.

19. Inspecţia la cerere se va desfăşura în conformitate cu partea a X-a din anexa privind verificarea sau, în caz de presupusa utilizare, în conformitate cu partea a XI-a din aceasta anexă. Echipa de inspecţie se ghidează după principiul desfăşurării inspecţiei la cerere în maniera cea mai puţin intrusivă posibil şi în concordanţă cu realizarea efectivă şi la timp a misiunii ei.

20. Statul parte inspectat va asista echipa de inspecţie pe toată durata inspecţiei la cerere şi îi va uşura sarcina. Dacă statul parte inspectat propune, în conformitate cu partea a X-a, secţiunea C a anexei privind verificarea, cu titlu alternativ la un acces general şi complet, aranjamente menite a demonstra că el respecta convenţia , va face tot ceea ce este rezonabil posibil ca, prin consultări echipa de inspecţie să ajungă la o înţelegere asupra modalităţilor de stabilire a faptelor în scopul de a demonstra că el respecta convenţia.

21. Raportul final conţine faptele constatate la fel ca şi o evaluare a echipei de inspecţie privind gradul şi natura accesului şi cooperării care i-au fost acordate în scopul desfăşurării satisfăcătoare a inspecţiei la cerere. Directorul general transmite fără întârziere raportul final al echipei de inspecţie statului parte solicitant, statului parte inspectat, consiliului executiv şi tuturor celorlalte părţi. Directorul general va transmite mai departe, fără întârziere, consiliului executiv aprecierile statului parte solicitant şi ale statului parte inspectat, la fel ca şi punctele de vedere ale altor state părţi, care ii pot fi transmise în acest scop şi după aceea furnizate tuturor statelor părţi.

22. Consiliul executiv, în conformitate cu împuternicirile şi funcţiile sale, examinează raportul final al echipei de inspecţie, de îndată ce este prezentat şi atrage atenţia pentru a determina:

a) dacă a apărut vreo nerespectare;

b) dacă cererea nu a ieşit din cadrul convenţiei;

c) dacă s-a abuzat de dreptul de solicitare a inspecţiei la cerere.

23. Dacă consiliul executiv ajunge la concluzia, păstrându-şi împuternicirile si funcţiile, că pot fi necesare acţiuni ulterioare în legătură cu paragraful 22, acesta va lua măsurile corespunzătoare pentru a redresa situaţia şi pentru a asigura respectarea prezentei convenţii, inclusiv va face recomandări precise conferinţei. În caz de abuz, consiliul executiv examinează problema dacă statul parte solicitant ar trebui să suporte în totalitate sau parţial implicaţiile financiare ale inspecţiei la cerere.

24. Statul parte solicitant şi statul parte inspectat au dreptul să participe la procedura de reexaminare. Consiliul executiv va informa statele părţi şiconferinţa în următoarea sesiune despre rezultatul acestei proceduri.

25. Dacă consiliul executiv a făcut recomandări specifice conferinţei, aceasta va examina posibilitatea luării de măsuri în conformitate cu art. XII.

ARTICOLUL X

Asistenţa şi protecţia împotriva armelor chimice

1. În scopurile prezentului articol, asistenţa înseamnă coordonarea şi asigurarea statelor părţi a unei protecţii împotriva armelor chimice, inclusiv inter alia, următoarele; echipament de detecţie; echipament de decontaminare şi decontaminaţi; antidoturi medicale şi tratamente şi consultaţii în legătură cu oricare din aceste măsuri de protecţie.

2. Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca împietând dreptul fiecărui stat parte să desfăşoare cercetări, să dezvolte, să producă, să achiziţioneze, să transfere sau să folosească mijloace de protecţie împotriva armelor chimice în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie.

3. Fiecare stat parte se angajează să uşureze şi va avea dreptul să participe la schimbul cel mai complet posibil de echipament, materiale şi informaţii ştiinţifice şi tehnice, în ceea ce priveşte mijloacele de protecţie împotriva armelor chimice.

4. Pentru creşterea transparenţei programelor naţionale destinate scopurilor de protecţie, fiecare stat parte furnizează anual secretariatului tehnic informaţii privind programul său urmând procedurile care vor fi examinate şi aprobate de conferinţa în conformitate cu art. VIII paragraful 21, subparagraful (i).

5. Secretariatul tehnic va înfiinţa, nu mai târziu de 180 de zile de la intrarea în vigoare a convenţiei şi va menţine, în folosul oricărei părţi solicitante, o bancă de date conţinând informaţii liber accesibile privind diferite mijloace de protecţie împotriva armelor chimice, precum şi informaţii care ar fi furnizate de statele părţi.

Secretariatul tehnic, în limite resurselor disponibile pentru el şi la cererea unui stat parte, va furniza consultări de specialitate şi va asista statul parte la identificarea modului în care programele sale de dezvoltare şi îmbunătăţire a capacităţii de protecţie împotriva armelor chimice pot fi implementate.

6. Nici o prevedere a prezentei convenţii nu trebuie interpretată ca împietând dreptul statelor părţi de a cere şi furniza asistenţă bilaterală şi de a încheia acorduri individuale cu alte state părţi în ceea ce priveşte asigurarea de urgenţa a unei asistenţe.

7. Fiecare stat parte se angajează să furnizeze o asistenţă prin intermediul organizaţiei şi, în acest scop, să opteze pentru luarea uneia sau mai multora dintre următoarele măsuri:

a) să contribuie la fondul de contribuţii voluntare pentru asistenţă, care va fi stabilit de conferinţa la prima sa sesiune;

b) să încheie, pe cât posibil nu mai târziu de 180 de zile de la intrarea în vigoare a convenţiei pentru el, acorduri cu organizaţia în ceea ce priveşte furnizarea unei asistenţe la cerere;

c) să declare, nu mai târziu de 180 de zile după ce convenţia intră în vigoare pentru el, tipul de asistenţă pe care l-ar putea furniza ca răspuns la apelul organizaţiei. Dacă un stat parte nu este capabil de a furniza asistenţă indicată în declaraţia sa, are totuşi obligaţia de a furniza asistenţă în conformitate cu prezentul paragraf.

8. Fiecare stat parte are dreptul să ceară şi, sub rezerva procedurilor din paragrafele 9, 10 si 11, să primească asistenţa şi protecţie împotriva folosirii şi ameninţării cu folosirea armelor chimice, dacă consideră că:

a) armele chimice au fost folosite împotriva sa;

b) agenţi de luptă împotriva dezordinilor publice au fost folosiţi împotriva lui ca mijloc de război; sau

c) este ameninţat prin acţiuni sau activităţi ale oricărui stat care sunt interzise statelor părţi prin art. I.

9. Cererea bazată pe informaţii relevante va fi transmisă directorului general, care o va transmite imediat consiliului executiv şi tuturor statelor părţi. Directorul general va înainta imediat cererea statelor părţi care s-au oferit, în conformitate cu paragraful 7 subparagrafele b)şi c) să furnizeze ajutor de urgenţă în caz de utilizare a armelor chimice sau a agenţilor de luptă împotriva dezordinilor publice ca mijloc de război sau un ajutor umanitar în caz de ameninţare cu folosirea armelor chimice sau a agenţilor de luptă împotriva dezordinilor publice ca mijloc de război statului parte vizat, nu mai târziu de 12 ore după primirea cererii. Directorul general va iniţia, nu mai târziu de 24 de ore după primirea cererii, investigaţii care să ofere baza pentru acţiuni viitoare. El va încheia investigaţiile în 72 de ore şi va înainta un raport consiliului executiv. Dacă este necesar un timp suplimentar pentru terminarea investigaţiilor, un raport interimar va fi prezentat în acelaşi termen. Termenul suplimentar cerut pentru investigaţii nu va depăşi 72 de ore. El poate fi, totodată, prelungit prin perioade similare. La expirarea fiecărei perioade suplimentare se prezintă rapoarte consiliului executiv. În conformitate cu cererea şi informaţiile care o însoţesc, investigaţiile vor stabili faptele relevante pentru cerere, precum şi natura şi scopul asistenţei suplimentare şi protecţiei necesare.

10. Consiliul executiv se va reuni nu mai târziu de 24 de ore după ce a primit un raport de investigaţii în scopul examinării situaţiei şi va lua o decizie cu o majoritate simplă, în următoarele 24 de ore, dacă secretariatul tehnic trebuie însărcinat să furnizeze o asistenţă suplimentară.

Secretariatul tehnic va transmite imediat tuturor statelor părţi şi organizaţiilor internaţionale relevante, raporturi de investigaţie şi decizia luată de consiliul executiv. Când consiliul executiv decide altfel, directorul general va furniza imediat asistenţă. În acest scop, directorul general poate coopera cu statul parte solicitant, alte state părţi sau organizaţii internaţionale relevante. Statele părţi vor întreprinde toate eforturile posibile pentru a furniza asistenţă.

11. Dacă informaţiile disponibile în cadrul investigaţiei în curs sau alte surse demne de încredere, pot da suficiente dovezi că există victime ale folosirii armelor chimice şi este indispensabilă o acţiune imediată, directorul general va notifica tuturor statelor părţi şi va lua măsuri urgente de asistenţă, folosind resursele pe care conferinţa le-a pus la dispoziţia sa pentru o astfel de situaţie. Directorul general ţine la curent consiliul executiv despre măsurile luate, în conformitate cu prezentul paragraf.

ARTICOLUL XI

Dezvoltarea economică şi tehnologică

1. Prevederile prezentei convenţii vor fi aplicate de o manieră care să evite împiedicarea dezvoltării economice sau tehnologice a statelor părţi şi cooperarea internaţională în domeniul activităţilor chimice

pentru scopuri neinterzise prin convenţie, inclusiv schimbul internaţional de informaţii ştiinţifice şi tehnice, de substanţe chimice şi echipament pentru fabricarea, prelucrarea sau folosirea substanţelor chimice în scopuri neinterzise prin convenţie.

2. Conform prevederilor prezentei convenţii şi fără prejudicierea principiilor şi a regulilor aplicabile ale dreptului internaţional, statele părţi;a) vor avea dreptul, individual sau colectiv, să desfăşoare cercetări cu substanţe chimice şi să dezvolte, să producă, să achiziţioneze, să deţină, să transfere şi să folosească substanţe chimice;

b) se vor angaja să faciliteze şi vor avea dreptul să participe la schimbul cel mai complet posibil de substanţe chimice, echipament şi informaţii ştiinţifice şi tehnice, legat de dezvoltarea şi aplicarea chimiei în scopuri neinterzise prin prezenta convenţie;

c) nu vor menţine între ele nici o restricţie, inclusiv pe acelea din orice acord internaţional, incompatibile cu obligaţiile asumate prin prezenta convenţie, care ar putea restrânge sau împiedica comerţul sau dezvoltarea şi promovarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice în domeniul chimiei pentru scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice;

d) nu vor folosi prezenta convenţie ca temei de aplicare a oricăror măsuri, în afara celor prevăzute sau permise de convenţie şi nici nu vor folosi alte acorduri internaţionale pentru urmărirea unui obiectiv incompatibil cu prezenta convenţie;

e) vor acţiona pentru revizuirea reglementarilor lor naţionale existente în domeniul comerţului cu substanţe chimice în scopul de a le face corespunzătoare cu obiectul şi scopul.

ARTICOLUL XII

Măsuri de redresare a unei situaţii şi de asigurare a respectării prezentei convenţii, inclusiv sancţiuni

1. Conferinţa va lua măsurile necesare, prevăzute în paragrafele 2, 3 si 4, pentru asigurarea respectării prezentei convenţii şi pentru redresarea şi remedierea oricărei situaţii care contravine prevederilor convenţiei. Pentru a lua măsuri conform cu prezentul paragraf, conferinţa va lua în considerare toate informaţiile şi recomandările în materiale prezentate de consiliul executiv.

2. În cazurile când un stat parte căruia consiliul executiv i-a solicitat să ia măsuri de redresare a unei situaţii care ridică probleme privind respectarea, iar acest stat parte nu satisface cererea în termenul prevăzut, conferinţa poate, inter alia, la recomandarea consiliului executiv, să restrângă sau să suspende drepturile şi privilegiile acestui stat parte prevăzute în prezenta convenţie, până ce acesta întreprinde acţiunea necesară pentru a se conforma obligaţiilor care ii revin prin convenţie.

3. În cazurile în care prejudicii grave pentru obiectul şi scopul prezentei convenţii pot rezulta din activităţi interzise prin convenţie, în special prin art. 1, conferinţa poate recomanda statelor părţi măsuri colective în conformitate cu dreptul internaţional.

4. Dacă situaţia este deosebit de gravă, conferinţa va aduce problema, inclusiv informaţiile şi concluziile relevante, în atenţia Adunării generale O.N.U. şi Consiliul de Securitate al O.N.U.

ARTICOLUL XIII

Relaţii cu alte acorduri internaţionale

Nimic din prezenta convenţie nu va fi interpretat, în nici un fel, ca limitare sau sustragere de la obligaţiile asumate de orice stat prin Protocolul privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau a altor gaze şi a mijloacelor bacteriologice de război, semnat la Geneva la 17 iunie 1925,

şi prin Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea acestora, semnat la Londra, Moscova şi Washington la 10 aprilie 1972.

ARTICOLUL XIV

Soluţionarea diferendelor

Diferendele ce pot apărea privind aplicarea sau interpretarea prezentei convenţii vor fi soluţionate potrivit prevederilor pertinente ale prezentei convenţii şi în conformitate cu prevederile Cartei Naţiunilor Unite.

2. Când diferendul apare între două sau mai multe state părţi sau între unul sau mai multe state părţi şi organizaţie referitor la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, părţile implicate se consultă împreună în vederea rezolvării expeditive a diferendului prin negocieri sau prin orice alt mijloc paşnic, la alegerea părţilor, inclusiv prin recurgerea la organele corespunzătoare ale convenţiei şi, prin consens, prin adresarea către Curtea Internaţională de Justiţie, în conformitate cu statutul Curţii. Statele părţi implicate vor ţine la curent consiliul executiv asupra acţiunilor întreprinse.

3. Consiliul executiv poate contribui la soluţionarea unui diferend, prin orice mijloc pe care îl considera potrivit, inclusiv prin oferirea bunelor lui oficii, chemând statele părţi în diferend să înceapă procesul de soluţionare, la alegerea lor, şi recomandând un termen limită pentru fiecare proceduri convenite.

4. Conferinţa va examina chestiuni referitoare la diferende, ridicate de statele părţi sau care îi sunt aduse la cunoştinţă de consiliul executiv. Conferinţa, dacă consideră necesar, va stabili sau împuternici organe cu sarcini legate de soluţionarea diferendelor, conform cu art. VIII, paragraful 21 f).

5. Conferinţa şi consiliul executiv sunt împuternicite separat, sub rezerva autorizării de către Adunarea generala a Naţiunilor Unite, să ceară Curţii Internaţionale de Justiţie să dea un aviz consultativ asupra oricărei probleme de drept decurgând din obiectul de activitate al organizaţiei. Un acord între organizaţie şi Naţiunile Unite va fi încheiat în acest scop, în conformitate cu art. VIII paragraful 34 a).

6. Prezentul articol nu va prejudicia art. IX sau prevederile privind măsurile de redresare a unei situaţii şi de asigurare a respectării prezentei convenţii, inclusiv sancţiunile.

ARTICOLUL XV

Amendamente

1. Orice stat parte poate propune amendamente la prezenta convenţie. Orice stat poate propune, de asemenea, modificări, aşa cum se specifică în paragraful 4 la anexele prezentei convenţii. Propunerile pentru amendamente vor fi supuse procedurilor din paragrafele 2 si 3. Propunerile de modificări, aşa cum se specifica in paragraful 4, vor fi supuse procedurii din paragraful 5.

2. Textul unei propuneri de amendament va fi prezentat directorului general pentru circulaţie la toate statele părţi şi la depozitar. Amendamentul propus va fi analizat numai de o conferinţă de amendare. Conferinţa de amendare va fi convocată dacă o treime sau mai mult dintre statele părţi notifică directorului general, nu mai târziu de 30 de zile după distribuirea sa, că sprijină examinarea în continuare a propunerii. Conferinţa de amendare se convoacă imediat după o sesiune ordinară a conferinţei, afară de cazul când statele părţi solicitante nu cer o întrunire mai devreme. În nici un caz, o conferinţă de amendare nu va avea loc la mai puţin de 60 de zile după distribuirea propunerii de amendare.

3. Amendamentele vor intra în vigoare pentru toate statele părţi la 30 de zile după depunerea instrumentelor de ratificare sau acceptare de către toate statele părţi la care se referă subparagraful b) de mai jos:

a) când au fost adoptate de către conferinţa de amendare, prin votul pozitiv al unei majorităţi a tuturor statelor părţi, fără ca vreun stat parte să exprime un vot negativ; şi

b) ratificate sau acceptate de toate acele state părţi care au exprimat voturi pozitive la conferinţa de amendare.

4. În scopul asigurării viabilităţii şi eficacităţii convenţiei, prevederile din anexe vor fi supuse modificărilor, în conformitate cu paragraful 5, dacă modificările propuse se referă exclusiv la probleme de natură administrativă sau tehnică. Toate modificările aduse anexei privind substanţele chimice vor fi făcute în conformitate cu paragraful 5, secţiunile A şi C din anexa privind confidenţialitatea. Partea a X-a din anexa privind verificarea şi acele definiţii din partea I a anexei privind verificarea, care se referă exclusiv la inspecţiile la cerere, nu vor fi supuse modificărilor în conformitate cu paragraful 5.

5. Modificările propuse prevăzute în paragraful 4 vor fi făcute în conformitate cu următoarele proceduri:

a) textul modificării propuse va fi transmis, împreună cu informaţiile necesare, directorului general, informări suplimentare pentru evaluarea propunerii pot fi făcute de către oricare stat parte şi de directorul general. Directorul general va comunica prompt această propunere şi aceste informaţii tuturor statelor părţi, consiliului executiv şi depozitarului;

b) nu mai târziu de 60 de zile după primirea propunerii directorul general va evalua propunerea pentru stabilirea tuturor consecinţelor posibile pentru prevederile prezentei convenţii şi aplicării ei şi va comunica orice asemenea informaţie tuturor statelor părţi şi consiliului executiv;

c) consiliul executiv va examina propunerea în lumina tuturor informaţiilor ce-i stau la dispoziţie, inclusiv dacă propunerea întruneşte cerinţele paragrafului 4. Nu mai târziu de 90 de zile după primirea sa, consiliul executiv va notifica recomandarea sa, cu explicaţiile corespunzătoare, tuturor statelor părţi pentru analiză. Statele părţi vor confirma primirea în termen de 10 zile;

d) dacă consiliul executiv recomandă tuturor statelor părţi să adopte propunerea, ea va fi considerată aprobată, dacă nici un stat parte nu are obiecţii asupra sa, în termen de 90 de zile după primirea recomandării. Dacă consiliul executiv recomandă ca propunerea să fie respinsa, ea va fi considerată respinsă dacă nici un stat parte nu va obiecta asupra respingerii în termen de 90 de zile după primirea recomandării;

e) dacă o recomandare a consiliului executiv nu întruneşte, cu acceptarea cerută de subparagraful d), o decizie asupra propunerii, inclusiv dacă îndeplineşte cerinţele paragrafului 4, va fi luată ca problemă de fond de către conferinţă, la următoarea sa sesiune;

f) directorul general va notifica tuturor statelor părţi şi depozitarului orice decizii luate conform prezentului paragraf;

g) modificările aprobate conform acestei proceduri intra în vigoare, pentru toate statele părţi, în 180 de zile de la data notificării de către directorul general a aprobării lor, dacă nu se recomandă o alta perioadă de timp de către consiliul executiv sau nu se decide altfel de către conferinţă.

ARTICOLUL XVI

Durata şi retragerea

1. Prezenta convenţie va fi cu durată nelimitată.

2. Fiecare stat parte va avea dreptul, în exercitarea suveranităţii sale naţionale, să se retragă din prezenta convenţie dacă el decide că evenimente extraordinare, referitoare la domeniul convenţiei, au periclitat interesele sale supreme. El va notifica această retragere, cu 90 de zile înainte, tuturor statelor părţi,

consiliului executiv, depozitarului şi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Această notificare va încheia o declaraţie privind evenimentele extraordinare pe care le consideră că au periclitat interesele sale supreme.

3. Retragerea unui stat parte din prezenta convenţie nu va afecta, în nici un fel, datoria statelor de a continua să se achite de obligaţiile asumate, prin orice norme de drept internaţional pertinente, în special prin Protocolul de la Geneva din 1925.

ARTICOLUL XVII

Statutul anexelor

Anexele*) formează o parte integrantă a prezentei convenţii. Orice referire la aceasta convenţie include anexele.

ARTICOLUL XVIII

Semnarea

Prezenta convenţie va fi deschisă pentru semnare tuturor statelor, înainte de intrarea ei în vigoare.

ARTICOLUL XIX

Ratificarea

Prezenta convenţie va fi supusă ratificării de către statele semnatare, în conformitate cu procedurile constituţionale respective.

ARTICOLUL XX

Aderarea

Orice stat care nu semnează prezenta convenţie înainte de intrarea ei în vigoare, poate adera la ea oricând după aceasta.

ARTICOLUL XXI


1. Prezenta convenţie va intra în vigoare la 180 de zile după data depunerii celui de-al 65-lea instrument de ratificare, dar în nici un caz mai devreme de 2 ani de la data deschiderii ei pentru semnare.

2. Pentru statele ale căror instrumente de ratificare sau aderare sunt depuse ulterior intrării în vigoare a prezentei convenţii, aceasta va intra în vigoare în a 30-a zi după data depunerii instrumentelor lor de ratificare sau de aderare.

ARTICOLUL XXII

Rezerve

Articolele prezentei convenţii nu vor fi supuse rezervelor. Anexele prezentei convenţii nu vor fi supuse rezervelor incompatibile cu obiectul şi cu scopul său.

ARTICOLUL XXIII

Depozitar

Secretarul general al Naţiunilor Unite este desemnat prin prezenta dispoziţie ca depozitar al convenţiei şi, inter alia.

a) va informa prompt toate statele care au semnat convenţia sau care au aderat la ea despre data fiecărei semnături, data depunerii fiecărui instrument de ratificare sau aderare şi data intrării în vigoare a convenţiei, şi despre primirea altor comunicări.

b) va transmite copii certificate ale prezentei convenţii guvernelor tuturor statelor care au semnat sau care au aderat la ea; şi

c) va înregistra prezenta convenţie în conformitate cu prevederile art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL XXIV

Texte autentice

Prezenta convenţie, ale cărei texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt deopotrivă autentice, va fi depusă la Secretarul general al Naţiunilor Unite.

Drept care, subsemnaţii, fiind în mod cuvenit autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.

Făcută la Paris la 13 ianuarie 1993.

*) Traducere

*) Anexele la prezenta anexa se publică ulterior

Rezoluţia adoptată de Adunarea GeneralăAsupra raportului Comitetului VI (A/52/653)

52/164 – CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU INTERZICEREA ATACURILOR TERORISTE CU BOMBE

Adunarea generală,Reamintind Rezoluţia sa 49/60 din 9 decembrie 1994, prin care a adoptat Declaraţia asupra măsurilor de eliminare a terorismului internaţional, şi Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996,Luând în considerare textul Proiectului de convenţie pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe, elaborat de Comitetul ad-hoc constituit prin Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996 a Adunării Generale şi de Grupul de lucru al celui de-al VI-lea Comitet,

1. Adoptă Convenţia internaţională pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe – anexă la prezenta Rezoluţie – şi decide deschiderea acţiunii de semnare a acesteia la sediul Naţiunilor Unite de la New York, în perioada 12 ianuarie 1998 – 31 decembrie 1999;

2. Cheamă toate statele să semneze şi să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la Convenţie.

CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU INTERZICEREAATACURILOR TERORISTE CU BOMBE

(12 ianuarie 1998)

Statele Părţii la prezenta ConvenţieAvând în vedere scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite referitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi promovarea bunei vecinătăţi şi a relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre state,Profund preocupate de escaladarea pe olan mondial a actelor de terorism în toate formele lui de manifestare,Reamintind Declaraţia făcută cu ocazia celei de-a cinci zecea aniversări a Naţiunilor Unite din 24 octombrie 1995,Reamintind, de asemenea, Declaraţia asupra măsurilor de eliminare a terorismului internaţional, anexă la Rezoluţia 49/60 din 9 decembrie 1994 a Adunării Generale, în care, inter alia, „Statele membre ale naţiunilor Unite reafirmă în mod solemn condamnarea fără echivoc a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi nejustificate, oriunde şi de oricine ar fi comise, inclusiv a celor care periclitează relaţiile de prietenie dintre state şi popoare şi ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor”,

Luând notă că Declaraţia încurajează, de asemenea, statele „să revadă de urgenţă domeniul de aplicabilitate al prevederilor legale internaţionale existente referitoare la prevenirea, reprimarea şi eliminarea terorismului sub toate formele şi manifestările acestuia, cu scopul de a asigura existenţa unui cadru legal cuprinzător care să acopere toate aspectele problemei”,Reamintind Rezoluţia Adunării Generale 51/210 din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia care completează Declaraţia din 1994 asupra măsurilor de eliminare a terorismului internaţional, anexă la aceasta,Luând notă, că atacurile teroriste cu explozibili sau cu alte dispozitive letale devin tot mai răspândite,Luând nota, de asemenea, că prevederile legale multilaterale existente nu se referă în mod adecvat la aceste atacuri,Convinse de necesitatea urgentă a intensificării cooperării internaţionale dintre state pentru instituirea şi adoptarea de măsuri efective şi practice pentru prevenirea unor astfel de acte de terorism şi pentru urmărirea şi pedepsirea autorilor acestora,Considerând că producerea unor astfel de acte este o chestiune care îngrijorează grav comunitatea în ansamblul său,Luând notă că acţiunile forţelor militare ale statelor sunt guvernate de reguli de drept internaţional situate în afara cadrului acestei Convenţii şi că excluderea anumitor acţiuni din zona de acoperire a acestei Convenţii nu absolvă sau nu conferă caracter legal actelor cunoscute ca ilegale, sau implică urmărirea sub incidenţa altor legi,Au căzut de acord asupra următoarelor:

ARTICOLUL 1Pentru scopurile acestei Convenţii:

1. „amenajări ale statului sau guvernului” includ orice clădire sau mijloc de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat sau ocupat de reprezentanţi ai statului, de membri ai guvernului, ai oficialităţilor legislative sau judiciare sau de oficiali şi angajaţi de stat ai altei autorităţi sau entităţi publice sau de către angajaţi sau de persoane oficiale ale unei organizaţii interguvernamentale pentru activităţile lor oficiale;

2. „amenajări de infrastructură” înseamnă orice amenajare publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul public, cum ar fi apa, canalizarea, energia, combustibilii şi comunicaţiile;

3. „exploziv sau alt dispozitiv letal” înseamnă: a) o armă sau dispozitiv exploziv sau incendiar care este destinat – sau are capacitatea – să cauzeze moartea, răniri corporale grave sau pagube materiale substanţiale; sau b) o armă sau un dispozitiv care este destinat – sau are capacitatea – să cauzeze moartea, leziuni corporale serioase sau pagube materiale

substanţiale prin emiterea, răspândirea sau impactul de agenţi toxici chimici, biologici, toxine sau substanţe similare, radiaţii sau material radioactiv.4. „forţele militare ale unui stat” înseamnă forţele armate ale unui stat care sunt organizate, antrenate şi echipate în conformitate cu legislaţia sa internă în scopul fundamental al apărării sau securităţii naţionale, ca şi persoanele care acţionează în sprijinul acestor forţe armate, aflate sub comanda, controlul şi responsabilitatea oficială a acestora; 5. „locuri publice” înseamnă acele părţi ale oricărei clădiri, teren, stradă, curs de apă sau orice alte amplasamente care sunt accesibile sau deschise publicului – continuu, periodic sau ocazional – şi care cuprinde orice zone comerciale, de afaceri, culturale, istorice, de învăţământ, religioase, guvernamentale, de găzduire, recreative sau altele similare care sunt, de asemenea, accesibile sau deschise publicului;6. „sistem de transport public” înseamnă toate facilităţile, mijloacele şi echipamentele de transport – publice sau private -, care sunt folosite în/sau pentru servicii aflate la dispoziţia publicului pentru transportul de persoane sau mărfuri.

ARTICOLUL 2

1. Orice persoană comite un delict în sensul prezentei Convenţii, dacă persoana respectivă – ilegal şi intenţionat – furnizează, plasează, descarcă sau detonează un exploziv sau orice alt dispozitiv letal în interiorul sau împotriva unui loc public, a unei amenajări de stat sau guvernamentale, împotriva unui sistem de transport public sau infrastructurii unei amenajări: a) cu intenţia de a cauza moartea sau leziuni corporale grave; saub) cu intenţia de a provoca distrugerea masivă a unor locuri, amenajări sau sisteme, unde astfel de distrugeri provoacă sau pot provoca daune economice majore.2. orice persoană comite, de asemenea, un delict dacă încearcă să comită unul dintre delictele menţionate în paragraful 1 al prezentului articol.3. orice persoană comite, de asemenea, un delict, dacă:a) participă, ca complice, la comiterea unuia dintre delictele menţionate la paragrafele 1 sau 2 ale prezentului articol; saub) organizează sau conduce alte persoane să comită unul dintre delictele menţionate în paragrafele 1 sau 2 ale acestui articol; sauc) contribuie, în orice alt mod, la comiterea unuia sau mai multor delicte din cele menţionate în paragrafele 1 sau 2 ale prezentului articol de către un grup de persoane ce acţionează pentru un scop comun; o astfel de contribuţie poate fi intenţionată şi să fie făcută în scopul încurajării activităţii criminale generale sau în folosul grupului sau să fie făcută cunoscând intenţia grupului de a comite delictul sau delictele respective.

ARTICOLUL 3

Această Convenţie nu se aplică în cazul în care delictul este comis în interiorul unui singur stat, când prezumtivul infractor şi victimele sunt cetăţeni ai acestui stat, când prezumtivul infractor este găsit pe teritoriul acelui stat şi, în conformitate cu articolul 6, paragrafele 1 sau 2 ale acestei Convenţii, nici un alt stat nu are vreo bază de exercitare a jurisdicţiei, cu excepţia situaţiilor în care prevederile articolelor 10-15 se pot aplica în acele cazuri.

ARTICOLUL 4

Fiecare Stat Parte trebuie să adopte măsurile necesare, astfel încât:a) să definească drept infracţiune, în legislaţia sa internă, delictele, aşa cum sunt menţionate în articolul 2 al prezentei Convenţii; b) aceste delicte să fie sancţionate cu pedepse corespunzătoare, care să ţină seama de natura gravă a delictelor respective.

ARTICOLUL 5

Fiecare Stat Parte trebuie să adopte măsurile necesare, inclusiv, la nevoie, legi interne, pentru a asigura ca actele criminale, care fac obiectul prezentei Convenţii – în special când acestea sunt intenţionate sau plănuite să provoace teroare în rândul publicului larg sau într-un grup de persoane, sau persoanelor particulare – să nu aibă circumstanţe justificabile prin considerente de natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau altele similare, şi să sancţioneze cu pedepse corespunzătoare gravităţii lor.

ARTICOLUL 6

1. Fiecare Stat Parte trebuie să ia măsurile necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra delictelor, aşa cum sunt ele menţionate în articolul 2, când:a) delictul este comis pe teritoriul respectivului stat; saub) delictul este comis la bordul unui vas ce navighează sub pavilionul respectivului stat sau într-un avion care este înregistrat în conformitate cu legislaţia acelui stat în momentul comiterii delictului; sauc) delictul este comis de un cetăţean al statului respectiv.2. Un Stat Parte poate, de asemenea, să-şi stabilească jurisdicţia asupra unui astfel de delict când:a) delictul este comis împotriva unui cetăţean al acelui stat; saub) delictul este comis împotriva unei amenajări din străinătate a acelui stat sau guvern, inclusiv împotriva clădirii ambasadei sau altei clădiri diplomatice sau consulare ale acelui stat; sau c) delictul este comis de un apatrid care are rezidenţa pe teritoriul acelui stat; saud) delictul este comis ca o încercare de a constrânge statul să întreprindă sau să-l împiedice să întreprindă vreo acţiune; saue) delictul este comis la bordul unui avion care este folosit de guvernul acelui stat.3. După ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea la prezenta Convenţie, fiecare Stat Parte va notifica Secretarului General al Naţiunilor Unite jurisdicţia pe care şi-a stabilit-o în legislaţia sa internă în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol. Statul Parte respectiv trebuie să notifice imediat Secretarului General orice schimbare efectuată.4. Fiecare Stat Parte va lua, de asemenea, măsurile necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra delictelor menţionate la articolul 2 în cazurile în care prezumtivul infractor este prezent pe teritoriul său şi nu îl extrădează nici unuia din Statele Părţi care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu paragrafele 1 sau 2 ale prezentului articol.5. Prezenta Convenţie nu exclude exercitarea nici unei jurisdicţii penale stabilite de un Stat Parte în concordanţă cu legislaţia sa internă.

ARTICOLUL 7

1. După primirea informaţiei că o persoană, care a comis sau asupra căreia există bănuiala că ar fi comis un delict, aşa cum se menţionează în articolul 2, se află pe teritoriul său, Statul Parte respectiv va lua măsurile necesare, în conformitate cu legislaţia sa internă, pentru a investiga faptele conţinute în informaţie.2. După ce stabileşte că circumstanţele sunt justificate, Statul Parte, pe al cărui teritoriu se află infractorul sau prezumtivul infractor, va lua toate măsurile adecvate, în conformitate cu legislaţia sa internă, în vederea asigurării prezenţei persoanei respective în scopul urmăririi în justiţie sau extrădării.3. Orice persoană, împotriva căreia se iau măsurile la care se referă paragraful 2 al prezentului articol, are dreptul:a) să ia legătura, fără întârziere, cu cel mai autorizat reprezentant al statului al cărui cetăţean este sau care este împuternicit să apere interesele acelei persoane sau, dacă persoana este apatridă, al statului pe al cărui teritoriu acea persoană îşi are reşedinţa curentă;b) să fie vizitată de un reprezentant al statului respectiv;c) să fie informată despre drepturile sale prevăzute în paragrafele a) şi b) de mai sus.4. Drepturile menţionate în paragraful 3 al prezentului articol vor fi exercitate în conformitate cu legislaţia şi reglementările statului pe al cărui teritoriu se află infractorul sau prezumtivul infractor, cu condiţia ca

aceste legi şi reglementări să asigure un efect deplin al scopurilor vizate de drepturile acordate prin paragraful 3.5. Prevederile paragrafelor 3 şi 4 ale prezentului articol nu trebuie să aducă nici o atingere dreptului oricărui Stat Parte, care reclamă jurisdicţia, în conformitate cu articolul 6 paragraful 1 (c), de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să ia legătura sau să-l viziteze pe prezumtivul infractor. 6. Când un Stat Parte, potrivit prezentului articol, a luat o persoană în custodie, el trebuie să notifice imediat, direct sau prin intermediul Secretarului General al Naţiunilor Unite, Statelor Părţi care au stabilit jurisdicţia în conformitate cu articolul 6 paragrafele 1 şi 2, şi, dacă consideră oportun, oricărui alt Stat Parte interesat, faptul că persoana în cauză este în custodie şi circumstanţele care justifică reţinerea acesteia. Statul care face investigaţiile, stipulate în paragraful 1 al prezentului articol, va informa prompt Statele Părţi respective despre rezultatele cercetării şi va specifica dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.

ARTICOLUL 8

1. Statul Parte, pe teritoriul căruia se află prezumtivul infractor, trebuie ca, în cazurile în care se aplică prevederile articolului 6, dacă nu extrădează persoana respectivă, să fie obligat – fără absolut nici o excepţie şi indiferent dacă delictul a fost sau nu comis pe teritoriul său – să prezinte cazul, fără nici o întârziere, autorităţilor sale competente în vederea urmăririi judiciare prin procedee conforme legislaţiei respectivului stat. Aceste autorităţi vor hotărî, în acelaşi mod ca şi în cazul oricărui alt delict de natură gravă, în conformitate cu legislaţia acelui stat.2. Când un Stat Parte, căruia legislaţia sa internă îi permite, extrădează sau predă în alt mod pe unul din cetăţenii săi, cu condiţia ca acesta să fie returnat în alt stat pentru a-şi ispăşi pedeapsa stabilită printr-un proces sau prin proceduri în care extrădarea sau predarea persoanei a fost prevăzută, acest stat şi statul care cere extrădarea persoanei sunt de acord cu această opţiune şi cu alţi termeni pe care ele îi consideră adecvaţi, o astfel de extrădare sau predare condiţionată va fi suficientă pentru absolvirea de obligaţia prevăzută în paragraful 1 al prezentului articol.

ARTICOLUL 9

1. Delictele specificate în articolul 2 vor fi considerate incluse ca delicte extrădabile în orice tratat de extrădare existent între oricare dintre Statele Părţi înainte de intrarea în vigoare în vigoare a prezentei Convenţii. Statele Părţi înţeleg să includă astfel de delicte ca delicte extrădabile în toate tratatele de extrădare ce vor fi încheiate între ele.2. Când un Stat Parte, care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat de extrădare, primeşte o cerere de extrădare din partea unui alt Stat Parte cu care nu are tratat de extrădare, Statul Parte solicitat are latitudinea de a considera convenţia drept bază legală pentru extrădare, în conformitate cu delictele menţionate la articolul 2. Extrădarea va fi subiect al altor condiţii numai în termenii legislaţiei statului solicitat.3. Statele Părţi, care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat de extrădare, vor recunoaşte între ele delictele stipulate de articolul 2 ca delicte extrădabile, în conformitate cu condiţiile stipulate de legislaţia statului solicitat.4. La nevoie, delictele stipulate de articolul 2 pot fi tratate – în scopul extrădării între statele Părţi – ca fiind comise nu numai în locul în care acestea au avut loc, ci şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu articolul 6 paragrafele 1 şi 2.5. Prevederile referitoare la delictele stipulate de articolul 2, existente în toate tratatele şi aranjamentele de extrădare dintre Statele Părţi, pot fi modificate de Statele Părţi în situaţia în care sunt incompatibile cu prezenţa Convenţiei.

ARTICOLUL 10

1. Statele Părţi îşi vor acorda reciproc asistenţă, într-o măsură cât mai mare, în procedurile de urmărire penală sau de extrădare privind delictele definite conform articolului 2, inclusiv asistenţă în obţinerea dovezilor necesare procedurilor respective.

2. statele Părţi îşi vor îndeplini obligaţiile din paragraful 1 al prezentului articol în conformitate cu orice tratat sau acord de asistenţă juridică mutuală, care poate exista între ele. În absenţa unor astfel de tratate sau acorduri, Statele Părţi îşi vor acorda asistenţă mutuală în conformitate cu legislaţia lor internă.

ARTICOLUL 11

Nici unul dintre delictele stipulate de articolul 2 nu poate fi considerat, din punctul de vedere al extrădării sau asistenţei juridice mutuale, ca un delict politic sau un delict legat de un delict politic, sau ca un delict inspirat de motive politice. În consecinţă, o cerere de extrădare sau de asistenţă juridică mutuală în cazul unui astfel de delict nu poate fi refuzată doar pe motivul că se referă la un delict politic sau la un delict legat de un delict politic, sau un delict inspirat de motive politice.

ARTICOLUL 12

Nimic din această Convenţie nu va fi interpretat ca impunând o obligaţie de extrădare sau de acordare de asistenţă juridică mutuală, dacă Statul Parte solicitat are motive serioase să creadă că cererea de extrădare pentru delicte definite de articolul 2 sau de acordare de asistenţă juridică mutuală în cazul unui astfel de delicte a fost făcută în scopul urmăririi judiciare sau pedepsirii unei persoane pe motive ce ţin de rasă, religie, naţionalitate, originea etnică sau opiniile politice ale persoanei în cauză, sau că acceptarea unei asemenea cereri poate cauza prejudicii respectivei persoane din oricare din aceste motive.

ARTICOLUL 13

1. O persoană care este reţinută sau ispăşeşte o pedeapsă pe teritoriul unui Stat Parte şi a cărei prezenţă in alt Stat Parte este cerută în scopul depunerii de mărturie, identificării ori acordării de asistenţă în vederea obţinerii de probe pentru investigarea sau urmărirea judiciară a delictelor conform prezentei Convenţii, poate fi transferată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) persoana îşi dă consimţământul de bunăvoie, şib) autorităţile competente ale ambelor state sunt de acord, în funcţie de condiţiile pe care statele respective le pot considera oportune.2. În scopurile prezentului articol:a) statul în care persoana este transferată va avea autoritatea şi obligaţia de a păstra în custodie persoana transferată, dacă nu este solicitat sau autorizat în alt fel de către statul din care persoana a fost transferată;b) statul în care persoana este transferată îşi va îndeplini fără interzicere obligaţia de a o returna în custodia statului din care persoana a fost transferată, conform celor convenite anterior sau convenite în orice alt mod de autorităţile competente ale celor două state;c) statul în care persoana este transferată nu va solicita statului din care persoana a fost transferată să iniţieze proceduri de extrădare pentru returnarea persoanei;d) persoanei transferate i se va scădea din pedeapsa ce o execută în statul din care a fost transferată perioada de timp petrecută în custodia statului în care a fost transferată.3. În afară de cazul când Statul Parte, din care o persoană urmează să fie transferată în conformitate cu prezentul articol, este de acord, persoana respectivă, indiferent de naţionalitatea sa, nu va fi persecutată sau deţinută, iar libertatea sa nu va fi supusă nici unei alte restricţii pe teritoriul statului în care ea este transferată pentru acte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului din care ea a fost transferată.

ARTICOLUL 14

Oricărei persoane care a fost luată în custodie sau împotriva căreia se întreprind măsuri sau proceduri conform prezentei Convenţii i se va garanta un tratament corect, inclusiv toate drepturile şi garanţiile în conformitate cu legislaţia statului pe teritoriul căruia se află şi cu prevederile aplicabile ale dreptului internaţional, inclusiv ale dreptului internaţional al drepturilor omului.

ARTICOLUL 15

Statele Părţi vor coopera pentru prevenirea delictelor stipulate de articolul 2, îndeosebi:a) prin luarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv, dacă este necesar, de adaptare a legislaţiei lor interne, în scopul prevenirii şi contracarării pregătirii, pe teritoriile lor sau în afara acestora, a comiterii acestor delicte, inclusiv măsuri de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale persoanelor, grupurilor sau organizaţiilor care încurajează, instigă, organizează, finanţează cu bună ştiinţă sau se angajează în comiterea delictelor stipulate în articolul 2;b) prin schimb de informaţii exacte şi verificate, în concordanţă cu legislaţia lor internă, şi prin coordonarea măsurilor administrative sau de altă natură în vederea prevenirii comiterii delictelor stipulate în articolul 2;c) când este cazul, prin cercetări şi acţiuni privitoare la detectarea explozibililor şi a altor substanţe periculoase care pot provoca moartea sau rănirea corporală, prin consultări privind dezvoltarea standardelor de marcare a explozibililor, în scopul identificării originii acestora în investigaţiile de după explozie; prin schimb de informaţii referitoare la măsurile preventive, la cooperare şi la transferul de tehnologie, echipamente şi materiale legate de acestea.

ARTICOLUL 16

Statul Parte, în care prezumtivul infractor este urmărit în justiţie în concordanţă cu legislaţia lui internă sau cu procedurile aplicabile, va comunica rezultatul acţionării în justiţie Secretarului General al Naţiunilor Unite, care va transmite aceste informaţii celorlalte State Părţi.

ARTICOLUL 17

Statele Părţi îşi vor îndeplini obligaţiile stipulate de prezenta Convenţie în conformitate cu principiile egalităţii suverane, integrităţii teritoriale a statelor şi neintervenţiilor în problemele interne ale altor state.

ARTICOLUL 18

Nimic din prezenta Convenţie nu îndrituieşte un Stat Parte să întreprindă pe teritoriul altui Stat Parte exercitarea jurisdicţiei şi realizarea funcţiilor ce incubă exclusiv autorităţilor acelui Stat Parte prin legislaţia sa internă.

ARTICOLUL 19

1. Nimic din prezenta Convenţie nu va afecta alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi ale statelor şi indivizilor în conformitate cu dreptul internaţional, îndeosebi cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional umanitar.2. Acţiunile forţelor armate în timpul unui conflict armat, în accepţia dată acestor termeni de dreptul internaţional umanitar, când sunt reglementate de acest drept nu sunt reglementate de prezenta Convenţie, iar acţiunile întreprinse de forţele armate militare ale unui stat în exercitarea obligaţiilor lor oficiale, reglementate de alte norme ale dreptului internaţional, nu sunt guvernate de prezenta Convenţie.

ARTICOLUL 20

1. Orice diferend între două sau mai multe State Părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu poate fi soluţionată prin negocierile într-o perioadă de timp rezonabilă, va fi, la solicitarea uneia dintre ele, supusă arbitrajului. Dacă, în decurs de şase luni de la data solicitării arbitrajului, părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la organizarea arbitrajului, oricare dintre părţi poate să defere controversa Curţii Internaţionale de Justiţie printr-o cerere scrisă, în conformitate cu Statutul Curţii.2. Fiecare stat poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei Convenţii sau al aderării la ea, să declare că nu se consideră obligat să respecte paragraful 1 al prezentului articol. Celelalte State Părţi nu vor fi obligate să respecte paragraful 1 în relaţiile cu Statul Parte care a făcut această rezervă.

3. Orice stat care a făcut o rezervă în legătură cu paragraful 2 al prezentului articol poate, în orice moment, să-şi retragă rezerva, notificând acest lucru Secretarului General al Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 21

1. Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor, începând cu 12 ianuarie 1998 până la 31 decembrie 1999, la sediul Naţiunilor Unite din New York.2. Prezenta Convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Naţiunilor Unite.3. Prezenta Convenţie va fi deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul General al Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 22

1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare la cea de-a treizecia zi de la data depunerii , la Secretarul General al Naţiunilor Unite, al celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.2. pentru fiecare stat care va ratifica, accepta, aproba sau adera la Convenţie după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare în a treizecia zi de la depunerea, de către statul respectiv, a instrumentelor sale de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

ARTICOLUL 23

1. Orice Stat Parte poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Naţiunilor Unite.2. Denunţarea va intra în vigoare la un an după primirea notificării de către Secretarul General al Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 24

Originalul acestei Convenţii, ale cărei texte în limba arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt autentice în egală măsură, este depus la Secretarul General al Naţiunilor Unite, care va trimite copii autentificate ale acestuia tuturor statelor.Drept pentru care subsemnaţii, autorizaţi în mod corespunzător în acest sens de respectivele guverne, au semnat prezenta Convenţie, deschisă spre semnare la sediul Naţiunilor Unite de la New York, la 12 ianuarie 1998.

B. RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ

Convenţie cu privire la prevenirea si reprimarea crimei de genocid*(9 decembrie 1948)

Părţile contractante,

Considerând că Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia sa 96 (I) din 11 decembrie 1946, a declarat că genocidul este o crimă la adresa dreptului ginţilor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite şi pe care lumea civilizată îl condamnă, Recunoscând că în toate perioadele istoriei genocidul a produs mari pierderi umanităţii, Convinse că, pentru a elibera umanitatea de un flagel atât de odios, cooperarea internaţională este necesară. Hotărăsc cele ce urmează: Art. 1. Părţile contractante confirmă că genocidul, comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război, este o crimă de drept internaţional şi ele se angajează să-l prevină şi să-l pedepsească. Art. 2. În prezenta Convenţie, genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge, in totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor unui grup; c) supunerea intenţionata a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială; d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sânul grupului; e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în altul.

* A fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1948 Rezoluţia 250/III). A intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951.Texte autentice în chineză, engleză, rusă şi spaniolă.Publicate în: Resolutions Adopted By the General Assembly during Its Third Session (Part I) from 21 September to 12 December 1948 UN Doc. A/810, December 1948, pp. 174-177; UNTS, vol 78, pp. 277.România a aderat la convenţie la 2 noiembrie 1950 şi a ratificat-o prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România a făcut următoarea declaraţie: ,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România declară că dispoziţiile articolelor 5 si 7 din Convenţie nu sunt în concordanţă cu principiul conform căruia tratatele internaţionale multilaterale ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională în ansamblul său trebuie să fie deschise participării universale”.

Art. 3. Vor fi pedepsite următoarele acte: a) genocidul; b) înţelegerea în vederea comiterii genocidului; c) incitarea directă şi publică la comiterea unui genocid; d) tentativa de genocid; e) complicitate la genocid. Art. 4. Persoanele care au comis genocid sau unul dintre actele enumerate la articolul 3 vor fi pedepsite indiferent că sunt conducători, funcţionari sau particulari.Art. 5. Părţile contractante se angajează să ia, in conformitate cu constituţiile respective, măsurile legislative necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiunilor prezentei Convenţii şi, mai ales, să prevadă sancţiuni penale eficace care să afecteze intr-adevăr persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre actele enumerate la articolul 3. Art. 6. Persoanele acuzate de genocid sau de unul dintre celelalte acte enumerate la articolul 3 vor fi trimis în faţa tribunalelor competente ale statului pe teritoriul căruia a fost comis actul sau in faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, care va fi competentă faţă de acelea dintre Părţile Contractante care i-au recunoscut jurisdicţia. Art. 7. Genocidul şi celelalte acte enumerate la articolul 3 nu vor fi considerate crime politice in privinţa extrădării.

Părţile contractante se angajează, în acest caz, să acorde extrădarea conform legislaţiei lor si tratatelor in vigoare. Art. 8. Orice Parte Contractantă poate sesiza organele competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ca acestea să ia, conform Cartei Naţiunilor Unite, măsurile pe care le consideră adecvate pentru prevenirea şi împiedicarea actelor de genocid sau a oricărui act enumerat la articolul 3. Art. 9. Diferendele dintre Părţile Contractante relative la aplicarea, interpretarea sau executarea prezentei Convenţii, inclusiv la răspunderea unui stat in materie de genocid sau unul dintre celelalte acte enumerate la articolul 3 vor fi supuse Curţii Internaţionale de Justiţie, la cererea uneia dintre părţile implicate în diferend. Art. 10. Prezenta Convenţie, ale cărei texte sunt deopotrivă autentice in limbile chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, va purta data de 9 decembrie 1948. Art. 11. Prezenta Convenţie va fi deschisă până la 31 decembrie 1949 pentru semnarea în numele tuturor membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al oricărui stat nemembru căruia Adunarea Generală i-a adresat o invitaţie în acest sens. Prezenta Convenţie va fi ratificată, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Începând cu 1 ianuarie 1950, va putea adera la prezenta Convenţie orice membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi orice alt stat nemembru care a primit invitaţia sus-menţionată. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Art. 12. Orice Parte Contractantă va putea, în orice moment, printr-o notificare adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să extindă aplicarea prezentei convenţii la orice teritoriu sau la oricare dintre teritoriile cărora le conduce relaţiile externe. Art. 13. Îndată ce primele 20 de instrumente de ratificare sau de aderare vor fi depuse, Secretarul general va întocmi un proces-verbal. El va transmite o copie a acestui proces-verbal tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statelor nemembre vizate de articolul 11. Prezenta Convenţie va intra in vigoare în a 90-a zi care va urma datei depunerii celui de-al 20-lea instrument de ratificare sau de aderare. Orice ratificare sau aderare efectuată ulterior acestei date va intra in vigoare la 90 de zile de la depunerea instrumentului de ratificare sau aderare. Art. 14. Prezenta Convenţie va avea o durată de 10 ani, începând cu data intrării sale in vigoare. Prin urmare, va rămâne în vigoare pentru o perioadă de cinci ani şi în continuare, dacă părţile contractante nu o vor denunţa timp de 6 luni înainte de expirarea termenului. Denunţarea se va face printr-o notificare scrisă, adresata Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Art. 15. Dacă, în urma denunţării, numărul părţilor participante la prezenta convenţie se reduce la mai puţin de 16, Convenţia va înceta să rămână in vigoare începând cu data intrării în vigoare a ultimei renunţări. Art. 16. O cerere de revizuire a prezentei Convenţii va putea fi formulată, oricând, de către oricare Parte Contractantă, prin intermediul unei notificări scrise adresate Secretarului general. Adunarea generală va hotărî asupra măsurilor care urmează să a fi luate în legătură cu această cerere. Art. 17. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica, cele ce urmează, tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi statelor nemembre vizate la articolul 11: a) semnăturile, ratificările şi aderările primite, conform articolului 11; b) notificările primite în vederea aplicării articolului 12; c) data la care prezenta Convenţie va intra in vigoare, conform articolului 13; d) denunţările primite, conform articolului 14; e) abrogarea convenţiei, conform articolului 15; f) notificările primite, conform articolului 16. Art. 18. Originalul prezentei Convenţii va fi depus la Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite. O copie certificată va fi adresată tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statelor nemembre vizate la articolul 11. Art. 19. Prezenta Convenţie va fi înregistrată la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite la data intrării sale in vigoare.

Convenţie asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii*(26 noiembrie 1968)

Statele Părţi la prezenta Convenţie,

reamintind rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 170 (II), din 13 februarie 1946 şi 31 octombrie 1947, privind extrădarea şi pedepsirea criminalilor de război şi 95 (I), din 11 decembrie 1946, care confirmă principiile de drept internaţional recunoscute prin Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg şi prin sentinţa acestui tribunal, precum si rezoluţiile 2184 (XXI) din 12 decembrie 1966 si 2202 (XXI) din 16 decembrie 1966, prin care Adunarea Generală a condamnata în mod expres drept crime contra umanităţii, pe de o parte, violarea drepturilor economice şi politice ale populaţiilor indigene şi, pe de altă parte, politica de apartheid. reamintind rezoluţiile Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1074 D (XXXIX) şi 1158 (XLI), din 28 iulie 1965 şi 5 august 1966, privind pedepsirea criminalilor de război şi a persoanelor vinovate de crime contra umanităţii, constatând că în nici una din declaraţiile solemne, actele sau convenţiile privind urmărirea şi pedepsirea crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii nu au fost prevăzute limite în timp, considerând că crimele de război şi crimele contra umanităţii sunt printre cele mai grave crime de drept internaţional, convinse că pedepsirea efectivă a crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii este un element important în prevenirea unor astfel de crime, în protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de natură să încurajeze încrederea, să stimuleze cooperarea între popoare şi să favorizeze pacea şi securitatea internaţională, constatând că aplicarea, în ceea ce priveşte crimele de război şi crimele contra umanităţii, a regulilor dreptului intern referitoare la prescripţia pentru crime de drept comun, îngrijorează profund opinia publică mondială, întrucât împiedică urmărirea şi pedepsirea persoanelor responsabile de aceste crime, recunoscând că este necesar şi oportun să se afirme în dreptul internaţional, prin această convenţie, principiul imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii şi să se asigure aplicarea lui universală, au convenit asupra celor ce urmează a) crimele de război, aşa cum sunt definite în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg, din 8 august 1945, şi confirmate prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946 şi, în special, ,,infracţiunile grave” enumerate în Convenţiile de la Geneva, din 12 august 1949, pentru protecţia victimelor de război; b) crimele contra umanităţii, indiferent dacă sunt comise în timp de război sau în timp de pace, aşa cum sunt definite în Statutul Militar Internaţional de la Nürnberg, din 8 august 1945, şi confirmate prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946, evicţiunea prin atac armat sau ocupaţie şi actele inumane care decurg din politica de apartheid, precum si crima de genocid, aşa cum este definită în Convenţia din 1948 pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, chiar dacă aceste acte nu constituie o violare a dreptului intern al ţării în care au fost comise.

*A fost adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 noiembrie 1968 (Rezoluţia 2391/XXIII). A intrat în vigoare la 11 noiembrie 1970. Texte autentice în chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă. Publicate în: United Nations General Assembly Resolutions 2391 (XXIII), 26 November 1968. România a ratificat Convenţia prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969. La depunerea instrumentelor de ratificare, România a făcut următoarea declaraţie: ,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România declară că dispoziţiile art. 5 şi 7 din Convenţie nu sunt în concordanţă cu principiul conform căruia tratatele internaţionale multilaterale ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională în ansamblul său trebuie să fie deschise participării universale”.

Art. 1. Oricare ar fi data la care au fost comise, crimele următoare sunt imprescriptibile: Art. 2. Dacă va fi comisă oricare dintre crimele menţionate în articolul 1, prevederile acestei convenţii vor fi aplicate reprezentanţilor autorităţii de stat şi persoanelor particulare care participă la comiterea ei ca autori sau complici, care se fac vinovaţi de incitare directă la comiterea oricăreia dintre aceste crime sau care participă la o înţelegere în vederea comiterii ei, indiferent de gradul de execuţie în care s-ar afla, precum şi reprezentanţilor autorităţilor de stat care tolerează comiterea acestor crime. Art. 3. Statele părţi la prezenta convenţie se angajează să adopte toate măsurile interne, legislative sau de alt ordin, care ar fi necesare pentru a permite extrădarea, în conformitate cu dreptul internaţional, a persoanelor vizate în articolul 2 al prezentei Convenţii. Art. 4. Statele părţi la prezenta convenţie se angajează să adopte, în conformitate cu procedurile lor constituţionale, orice măsuri legislative sau de alt ordin care ar fi necesare pentru a asigura imprescriptibilitatea crimelor menţionate în articolele 1 şi 2 ale prezentei Convenţii, atât în ceea ce priveşte urmărirea, cât şi în ceea ce priveşte pedeapsa; acolo unde în domeniu ar exista o prescripţie, în virtutea legii sau altfel, ea va fi abolită. Art. 5. Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare până la 31 decembrie 1969 oricărui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau membru al oricăreia dintre instituţiile sale specializate sau al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, precum şi oricărui stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. Art. 6. Prezenta Convenţie este supusa ratificării, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Art. 7. Prezenta Convenţie este deschisă spre aderare oricărui stat vizat în articolul 5. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Art. 8. 1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în cea de-a nouăzecea zi de la depunerea la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica această Convenţie sau vor adera la ea după depunerea celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intra în vigoare în cea de-a nouăzecea zi de la depunerea de către statul respectiv a instrumentului său de ratificare sau de aderare. Art. 9. 1. După expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii, orice Parte Contractantă poate formula oricând o cerere de revizuire a Convenţiei, pe calea unei notificări scrise adresate Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite va decide asupra măsurilor ce ar urma să fie luate, după caz, în legătură cu această cerere. Art. 10. 1. Prezenta Convenţie va fi depusă la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va transmite copii certificate ale prezentei convenţii tuturor statelor. 3. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate statele vizate în articolul 5 despre: a) semnăturile prezentei Convenţii şi instrumentele de ratificare şi de aderare depuse conform articolelor 5,6 şi 7; b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare în conformitate cu articolul 8; c) comunicările primite conform articolului 9. Art. 11. Prezenta convenţie, ale cărei texte în toate limbile chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă au aceeaşi valabilitate, va purta data de 26 noiembrie 1968. Drept pentru care subscrişii autorizaţi în modul cuvenit în acest scop, au semnat prezenta Convenţie.

Principii ale cooperării internaţionaleîn privinţa depistării, arestării, extrădării şi pedepsirii indivizilor vinovaţi de crime de război şi

crime împotriva umanităţii*

Adunarea Generală,

Reamintind rezoluţiile sale 2583 (XXIV) din 15 decembrie 1969, 2712 (XXV) din 15 decembrie 1970, 2840 (XXVI) din 18 decembrie 1971 şi 3020 (XXVII) din 18 decembrie 1972, Considerând necesitatea deosebită de a lua, pe plan internaţional, măsuri în vederea asigurării urmăririi şi pedepsirii indivizilor vinovaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii, Examinând proiectul de principii ale cooperării internaţionale în privinţa depistării, arestării, extrădării şi pedepsirii indivizilor vinovaţi de crime de război şi de crime împotriva umanităţii, Declară că Organizaţia Naţiunilor Unite, inspirându-se din principiile şi scopurile enunţate în Cartă în privinţa dezvoltării cooperării între popoare şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, proclamă următoarele principii ale cooperării internaţionale privind depistarea, arestarea, extrădarea şi pedepsirea indivizilor vinovaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii: 1. Crimele de război şi crimele împotriva umanităţii oriunde ar fi fost comise şi indiferent de momentul în care au fost comise, trebuie să facă obiectul unei anchete, iar indivizii împotriva cărora există probe care stabilesc că au comis astfel de crime trebuie căutaţi, trimişi în judecată şi pedepsiţi dacă sunt consideraţi vinovaţi. 2. Orice stat are dreptul să judece pe proprii săi resortisanţi pentru crimele de război sau pentru crime împotriva umanităţii. 3. Statele cooperează pe bază bilaterală şi multilaterală pentru a face să înceteze şi în vederea prevenirii crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii şi iau în acest scop măsurile necesare, naţionale şi internaţionale. 4. Statele îşi dau reciproc concursul în vederea depistării şi trimiterii in judecată a indivizilor suspectaţi de a fi comis astfel de crime, precum şi pentru pedepsirea lor dacă sunt declaraţi vinovaţi.

* Aceste principii au fost adoptate de Adunarea Generală a O.N.U. la 3 decembrie 1973 prin Rezoluţia 3074 (XXVIII). Texte autentice în chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă.

5. Indivizii împotriva cărora există probe care stabilesc că au comis crime de război şi crime împotriva umanităţii trebuie să fie deferiţi justiţiei şi, dacă sunt consideraţi vinovaţi, pedepsiţi, de regulă în ţările în care au comis aceste crime. În acest scop, statele cooperează pentru tot ceea ce se referă la extrădarea acestor indivizi. 6. Statele cooperează reciproc în privinţa obţinerii de informaţii, precum şi de documente privind cercetările de natură să înlesnească trimiterea în judecată a indivizilor menţionaţi la paragraful 5 de mai sus şi îşi comunică astfel de informaţii. 7. În conformitate cu articolul 1 al Declaraţiei privind azilul teritorial, din 14 decembrie 1967, statele nu acordă azil indivizilor despre care există motive serioase să se creadă că ar fi comis o crimă împotriva păcii, o crimă de război sau o crimă împotriva umanităţii. 8. Statele nu vor lua nici o măsură legislativă sau de altă natură care ar putea să aducă atingere obligaţiilor internaţionale pe care le-au asumat în privinţa depistării, arestării, extrădării şi pedepsirii indivizilor vinovaţi de crime împotriva umanităţii. 9. Când cooperează în vederea depistării, arestării şi extrădării indivizilor împotriva cărora există dovezi care stabilesc că au comis crime de război şi crime împotriva umanităţi, precum şi în vederea pedepsirii acestor indivizi dacă sunt recunoscuţi vinovaţi, statele acţionează în conformitate cu prevederile Cartei Naţiunilor Unite Şi Declaraţiei referitoare la principiile de drept internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea între state în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite.

Statutul modificat al Tribunalului Internaţional Penal

pentru fosta Iugoslavie(adoptat la 25 mai 1993, prin Rezoluţia 827, care a fost amendată la 13 mai 1998 prin Rezoluţia

1166, astfel cum a fost amendată la 30 noiembrie 2000 prin Rezoluţia 1329, aşa cum a fost amendată la 17 mai 2002 prin Rezoluţia 1411)*

Creat de către Consiliul de Securitate care a acţionat în virtutea capitolului VII al Cartei Naţiunilor Unite, Tribunalul Internaţional pentru judecarea persoanelor presupuse responsabile de violări grave ale dreptului internaţional umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu anul 1991 (în acest context denumit ,,Tribunalul Internaţional”) va funcţiona în conformitate cu dispoziţiile prezentului Statut.

ARTICOLUL 1Competenţa Tribunalului Internaţional

Tribunalul Internaţional este competent să judece persoanele presupuse răspunzătoare de violări grave ale dreptului internaţional umanitar săvârşite pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu 1991, conform dispoziţiilor prezentului Statut.

ARTICOLUL 2Infracţiuni grave la Convenţiile de la Geneva din 1949

Tribunalul Internaţional este abilitat să urmărească persoanele care săvârşesc sau ordonă să se săvârşească infracţiuni grave la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, şi anume următoarele acte îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor acestora protejate în termenii Convenţiilor de la Geneva pertinente: a) omorul: b) tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experienţele biologice; c) fapta de a cauza în mod intenţionat suferinţe grele sau de a aduce atingeri grave integrităţii fizice sau sănătăţii; d) distrugerea sau însuşirea, pe scară largă, de bunuri, nejustificată de necesitatea militară, în mod ilicit sau arbitrar; e) fapta de a constrânge un prizonier de război sau un civil să servească forţelor armate ale puterii inamice;

* Texte autentice în engleză şi franceză

f) fapta de a priva un prizonier de război sau un civil de dreptul său de a fi judecat corect şi imparţial; g) expulzarea sau transferul ilegal al unui civil sau detenţia sa ilegală; h) luarea de ostatici;

ARTICOLUL 3Violarea legilor sau cutumelor războiului

Tribunalul Internaţional este competent să urmărească persoanele care comit încălcări ale legilor sau cutumelor războiului. Aceste încălcări includ, fără a se limita doar la următoarele: a) folosirea armelor toxice sau a altor arme care cauzează suferinţe inutile; b) distrugerea fără motiv a satelor şi oraşelor sau devastarea nejustificată de exigenţele militare; c) atacarea sau bombardarea, prin orice mijloace, a satelor, a oraşelor, a locuinţelor sau clădirilor care nu sunt apărate; d) sechestrarea, distrugerea sau degradarea deliberată a edificiilor destinate religiei, binefacerii şi învăţământului, artelor şi ştiinţelor, monumentelor istorice, operelor e artă şi a operelor cu caracter ştiinţific; e) jefuirea bunurilor publice sau private;

ARTICOLUL 4Genocidul

1. Tribunalul Internaţional este competent să urmărească persoanele care au comis crima de genocid aşa cum este definit în paragraful 2 al prezentului articol sau oricare din actele enumerate la paragraful 3 al prezentului articol. 2. Prin genocid se înţelege oricare din actele descrise mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în tot sau în parte, un grup naţional etnic, rasial sau religios, cum ar fi: a) uciderea membrilor grupului; b) atingerile grave ale integrităţii fizice sau mentale a membrilor grupului; c) supunerea intenţionată a grupului unor condiţii de existenţă ce atrag distrugerea fizică totală sau parţială; d) măsuri ce vizează împiedicarea naşterilor în cadrul grupului; e) transferul forţat al copiilor dintr-un grup în altul. 3. Vor fi pedepsite următoarele acte: a) genocidul, b) asocierea în vederea comiterii genocidului, c) incitarea directă şi publică la comiterea genocidului, d) tentativa de genocid; e) complicitatea la genocid.

ARTICOLUL 5Crimele contra umanităţii

1. Tribunalul Internaţional este abilitat să judece persoanele presupuse responsabile de infracţiunile arătate mai jos, atunci când ele sunt comise în timpul unui conflict armat intern sau internaţional şi când sunt îndreptate împotriva populaţiei civile: a) asasinatul, b) exterminările, c) supunerea la sclavie, d) expulzarea, e) încarcerarea, f) tortura, g) violul, h) execuţiile pe motive politice, rasiale şi religioase, i) alte acte inumane.

ARTICOLUL 6Competenţa ratione personae

Tribunalul Internaţional este competent asupra persoanelor fizice, conform dispoziţiilor prezentului statut.

ARTICOLUL 7Răspunderea penală individuală

1. Oricine a planificat, a incitat la săvârşirea, a ordonat, a comis sau a ajutat în orice mod şi a încurajat să planifice, să pregătească sau să execute o crimă aşa cum este redată la art. 2-5 ale prezentului statut este răspunzător în mod individual de acestea. 2. Calitatea oficială a unui acuzat a unui acuzat, fie el şef de stat sau de guvern sau înalt funcţionar, nu-l exonerează de răspunderea penală şi nu constituie motiv de diminuare a pedepsei. 3. Fapta în care unul din actele vizate în art. 2-5 ale prezentului statut a fost săvârşit de către un subordonat nu-l eliberează pe superiorul său de răspundere penală dacă ştia sau avea motive să ştie că subordonatul se pregăteşte să comită acel act şi că superiorul nu a luat măsurile necesare şi rezonabile pentru a-l împiedica.

4. Situaţia în care un acuzat a executat un ordin al guvernului sau al unui superior nu-l exonerează de răspunderea penală dar poate fi considerat ca un motiv de diminuare a pedepsei dacă Tribunalul Internaţional îl consideră conform dreptului.

ARTICOLUL 8Competenţa ratione loci şi competenţa ratione temporis

Prin competenţa ratione loci a Tribunalului Internaţional se înţelege teritoriul vechii Republici Federative Socialiste Iugoslave, înţelegând prin aceasta spaţiul aerian şi apele sale teritoriale. Prin competenţa ratione temporis a Tribunalului Internaţional se înţelege perioada începând cu 1 ianuarie 1991.

ARTICOLUL 9Competenţele concurente

1. Tribunalul Internaţional şi jurisdicţiile naţionale sunt competente în mod concurent pentru judecarea persoanelor presupuse a fi răspunzătoare de violări grave ale dreptului internaţional umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu 1 ianuarie 1991. 2. Tribunalul Internaţional are întâietate asupra jurisdicţiei naţionale. În tot cursul procedurii, el poate solicita în mod oficial jurisdicţiilor naţionale să se desesizeze în favoarea sa conform prezentului statut şi al regulamentului său.

ARTICOLUL 10Non bis idem

1. Nimeni nu poate fi adus în faţa unei instanţe naţionale pentru fapte ce constituie grave violări ale dreptului internaţional umanitar în sensul prezentului statut dacă a fost deja judecat de către Tribunalul Internaţional pentru aceleaşi fapte. 2. Oricine a fost adus în faţa unei instanţe naţionale pentru fapte ce constituie grave încălcări ale dreptului internaţional umanitar nu mai poate fi chemat în faţa Tribunalului Internaţional decât dacă: a) fapta pentru care el a fost judecat a fost calificată crimă de drept comun; sau b) instanţa naţională nu a judecat în manieră independentă şi imparţială; c) procedura angajată în faţa acesteia viza sustragerea acuzatului de răspunderea penală internaţională, sau urmărirea nu a fost exercitată cu diligenţă. 3. Pentru a hotărî pedeapsa ce se aplică unei persoane condamnate pentru o crimă definită de prezentul statut, Tribunalul Internaţional ţine seama de măsura în care această persoană a executat deja toată pedeapsa pronunţată de o instanţă naţională pentru aceeaşi faptă.

ARTICOLUL 11Organizarea Tribunalului Internaţional

Tribunalul Internaţional este alcătuit din: a) Camerele, acestea fiind trei Camere de primă instanţă şi o Cameră de apel; b) procurorul; şi c) o Grefă comună Camerelor şi procurorului.

ARTICOLUL 12Compunerea Camerelor

1. Camerele sunt alcătuite din 16 judecători permanenţi independenţi, cetăţeni ai unor state diferite, desemnaţi conform art. 13, paragraful 2 al Statului. 2. Trei judecători permanenţi şi cel mult şase judecători numiţi ad litem sunt membri ai fiecărei Camere de primă instanţă în acelaşi timp. Fiecare cameră de primă instanţă căreia i-au fost desemnaţi judecătorii ad litem poate fi divizată în secţiuni de câte trei judecători fiecare. Compuse, în acelaşi timp, din trei

judecători permanenţi şi din judecători ad litem secţiunile Camerelor de primă instanţă au atribuţii şi obligaţii identice cu acelea conferite unei Camere de primă instanţă prin statut şi judecă urmând aceleaşi reguli. 3. Şapte din judecătorii permanenţi sunt membri ai Camerei de apel, a cărei compunere este la fiecare apel, de 5 judecători. 4. O persoană care, din punctul de vedere al compoziţiei Camerei Tribunalului Penal Internaţional, are cetăţenia mai multor state, va fi considerată ca având cetăţenia statului în care ea îşi exercită în mod obişnuit drepturile civile şi politice.

ARTICOLUL 13Condiţiile pentru a fi judecător

Judecătorii permanenţi şi ad litem trebuie să fie persoane de înaltă moralitate, imparţialitate şi integritate, posedând calificările necesare, în ţara lor de origine, pentru a fi numiţi în înalte funcţii juridice. În alcătuirea Camerelor şi a secţiunilor Camerelor de primă instanţă se va lua în considerare experienţa judecătorilor în materie de drept penal şi de drept internaţional, în special de drept internaţional umanitar şi de drepturile omului.

ARTICOLUL 13 BISAlegerea judecătorilor permanenţi

1. Paisprezece dintre judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional sunt aleşi de către Adunarea Generală pe o listă prezentată de Consiliul de Securitate, după cum urmează: a) Secretarul General invită statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statele nemembre care au statut de observator permanent, la sediul organizaţiei, să îşi prezinte candidaturile; b) în termen de 60 de zile, începând cu data invitaţiei făcute de Secretarul General, fiecare stat poate să prezinte candidaturile a maximum două persoane care întrunesc condiţiile indicate la art. 13 al Statutului şi care nu au aceeaşi cetăţenie şi nici cetăţenia unui judecător membru al camerei de apel şi care a fost ales sau numit judecător al Tribunalului Penal Internaţional însărcinat să judece persoanele presupuse răspunzătoare de actele de genocid şi alte violări grave ale dreptului internaţional săvârşite pe teritoriul Rwandei şi cetăţenii rwandezi presupuşi răspunzători de asemenea acte sau violări comise pe teritoriul statelor vecine între 1 ianuarie şi 31 decembrie 1994 (în acest context denumit Tribunalul Internaţional pentru Rwanda) în conformitate cu prevederile art. 12 al Statutului acestui Tribunal) c) Secretarul general trimite candidaturile către Consiliul de Securitate. Pe baza acestor candidaturi, Consiliul alcătuieşte o listă cu minim 28 de candidaţi şi maximum de 42, ţinând cont de necesitatea asigurării unei reprezentări adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii; d) Preşedintele Consiliului de Securitate transmite lista cu candidaţi Preşedintelui Adunării Generale. Adunarea alege de pe această lista 14 judecători permanenţi ai Tribunalului Internaţional. Sunt aleşi acei candidaţi care au obţinut majoritatea absolută a voturilor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. În situaţia în care au aceeaşi cetăţenie obţin majoritatea solicitată, este ales acela care a obţinut cel mai mare număr de voturi. 2. Dacă locul unuia dintre judecătorii permanenţi aleşi sau numiţi conform prezentului articol devine vacant în una din Camere, Secretarul general, după ce a consultat Preşedinţii Consiliului de Securitate ş Adunarea Generală, numeşte o persoană ce îndeplineşte condiţiile indicate la art. 13 al Statutului, pentru a-l înlocui până la expirarea mandatului predecesorului său. 3. Judecătorii permanenţi aleşi conform prezentului articol au un mandat de 4 ani. Condiţiile lor de funcţionare sunt cele ale judecătorilor de la Curtea Internaţională de Justiţie. Ei sunt reeligibili.

ARTICOLUL 13 terţAlegerea şi desemnarea judecătorilor ad litem

1. Judecătorii ad litem ai Tribunalului Internaţional sunt aleşi de către Adunarea Generală de pe o listă prezentată de către Consiliul de Securitate, după cum urmează:

a) Secretarul General invită statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statele nemembre care au statut de observator permanent la organizaţie să îşi prezinte candidaturile; b) în termen de 60 de zile, începând de la data invitaţiei făcute de către Secretarul General, fiecare stat poate să prezinte candidatura a maximum 4 persoane care îndeplinesc condiţiile arătate în art. 13 al Statutului, ţinând cont de cerinţa reprezentării echitabile a bărbaţilor şi a femeilor între candidaţi; c) Secretarul General trimite candidaturile către Consiliul de securitate. Pe baza acestor candidaturi, Consiliul întocmeşte o listă cuprinzând minimum 54 de candidaţi, ţinând seama de necesitatea asigurării unei reprezentări adecvate a principalelor sisteme juridice ale lumii, în spiritul unei repartizări geografice; d) Preşedintele Consiliului de Securitate transmite lista candidaţilor Preşedintelui Adunării Generale. Adunarea alege de pe această listă 27 de judecători ad litem ai Tribunalului. Sunt aleşi acei candidaţi care au obţinut majoritatea absolută a voturilor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statelor nemembre care au statut de observator permanent al Organizaţiei; e) judecătorii ad litem sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani. Ei nu sunt realeşi. 2. Pe durata mandatului lor, judecătorii ad litem vor fi numiţi de Secretarul General, la solicitarea Preşedintelui Tribunalului Internaţional, pentru a face parte din Camerele de primă instanţă într-unul sau mai multe procese, pe o perioadă totală mai mică de 3 ani. Atunci când solicită desemnarea unor astfel de judecători ad litem, Preşedintele Tribunalului Internaţional ia în considerare criteriile enunţate la art. 13 al Statutului privind compunerea Camerelor şi a secţiunilor Camerelor de primă instanţă, cerinţele enunţate la paragrafele 1b) şi c) de mai sus şi numărul voturilor pe care aceşti judecători le-au obţinut în Adunarea Generală.

ARTICOLUL 13 quarterStatutul judecătorilor ad litem

1. Pe toată perioada în care ei sunt numiţi pentru a servi pe lângă Tribunalul Internaţional, judecătorii ad litem: a) beneficiază, mutadis mutandis, de aceleaşi condiţii de muncă ale judecătorilor permanenţi ai Tribunalului Internaţional; b) se bucură de aceleaşi atribuţii pe care le au judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional, sub rezerva paragrafului 2 de mai jos; c) se bucură de privilegiile şi imunităţile,scutirile şi facilităţile unui judecător al Tribunalului Internaţional. 2. Pe perioada în care ei sunt numiţi pentru a funcţiona pe lângă Tribunalul Internaţional, judecătorii ad litem: a) nu pot fi aleşi nici Preşedinte al Tribunalului sau Preşedinte al unei Camere de primă instanţă, nici să participe la alegerea acestuia, conform art. 14 al Statutului; b) nu sunt abilitaţi: (i) să participe la adoptarea regulamentului conform art. 15 al Statutului. Ei sunt totuşi consultaţi înaintea adoptării acestuia; (ii) să participe la examinarea unui act de acuzare conform art. 19 al Statutului; (iii) să participe la consultările ţinute de către Preşedinte privind numirea judecătorilor, conform art. 14 al Statutului, sau la atribuirea unei graţieri sau unei comutări a pedepsei, conform art. 28 al Statutului; (iv) să se pronunţe în timpul unei faze prealabile a audierii.

ARTICOLUL 14Constituirea Biroului şi a Camerelor

1. Judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional îşi aleg un preşedinte. 2. Preşedintele Tribunalului Internaţional trebuie să fie membru al Camerei de apel pe care o va prezida. 3. După consultări cu judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional, preşedintele numeşte patru dintre judecătorii permanenţi aleşi sau numiţi conform art. 13 bis al Statutului la Camera de apel şi nouă la Camerele de primă instanţă. 4. Doi dintre judecătorii numiţi sau aleşi conform art. 12 al Statutului Tribunalului Internaţional pentru Rwanda, vor fi numiţi de către preşedintele tribunalului menţionat, acesta consultându-se cu preşedintele

Tribunalului Internaţional, membrii Camerei de apel şi judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional. 5. După ce s-a consultat cu judecătorii permanenţi ai Tribunalului Internaţional, Preşedintele numeşte judecătorii ad litem care pot fi chemaţi la un complet să facă parte din Camerele de primă instanţă. 6. Un judecător nu face parte decât din Camera unde a fost repartizat. 7. Judecătorii permanenţi ai fiecărei Camere de primă instanţă îşi aleg un preşedinte care conduce lucrările Camerei.

ARTICOLUL 15Regulamentul Tribunalului

Judecătorii Tribunalului Internaţional vor adopta un regulament care va guverna faza prealabilă a audierii, audierea şi recursurile, reconstituirea probelor, protecţia victimelor şi a martorilor şi alte chestiuni procedurale.

ARTICOLUL 16Procurorul

1. Procurorul este responsabil de instrumentarea dosarelor şi de exercitarea urmăririi persoanelor care s-au făcut vinovate de violări grave ale dreptului internaţional umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu 1 ianuarie 1991. 2. Procurorul, care este un organ distinct în cadrul Tribunalului Internaţional, acţionează deplin independent. El nu solicită şi nu primeşte instrucţiuni de la nici un guvern sau de la altă sursă. 3. Cabinetul procurorului se compune din procuror şi din personalul calificat necesar. 4. Procurorul este numit de Consiliul de Securitate la propunerea Secretarului General. Acesta trebuie să fie de înaltă moralitate, de o competenţă notorie şi să aibă o solidă experienţă în instrumentarea cazurilor penale şi a urmăririi. Mandatul său este de 4 ani şi poate fi reînnoit. Condiţiile sale de muncă sunt acelea ale unui secretar general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 5. Personalul cabinetului Procurorului este numit de către Secretarul General recomandarea Procurorului.

ARTICOLUL 17Grefa

1. Grefa asigură administrarea şi serviciile Tribunalului Internaţional. 2. Grefa este alcătuită din grefier şi personal necesar. 3. Grefierul este desemnat de către Secretarul General, după consultarea preşedintelui Tribunalului Internaţional, cu un mandat de 4 ani, acesta putând fi reînnoit. Condiţiile de funcţionare ale Grefierului sunt acelea ale unui sub-secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 4. Personalul grefei este numit de către Secretarul General la recomandarea Grefierului.

ARTICOLUL 18Informarea şi stabilirea actului de acuzare

1. Procurorul preia o informaţie din oficiu sau conform diferitelor surse, în special guverne, organe ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţii interguvernamentale. El evaluează informaţiile primite sau obţinute şi se pronunţă asupra oportunităţii începerii urmăririi penale. 2. Procurorul este abilitat să interogheze suspecţii, victimele şi martorii, să strângă probele şi să realizeze măsuri de instruire. În îndeplinirea scopurilor sale Procurorul poate, conform necesităţilor, să solicite concursul autorităţilor statului avut în vedere. 3. Toţi suspecţii interogaţi au dreptul să fie asistaţi de un consiliu, la alegerea lor, de a li se atribui din oficiu un apărător, fără plată, dacă nu are mijloace de a-l remunera, şi de a beneficia, dacă este necesar, de traducere într-o limbă pe care o vorbeşte şi o înţelege.

4. Procurorul stabileşte un act de acuzare în care expune succint faptele şi infracţiunea sau infracţiunile care îi sunt atribuite învinuitului în virtutea statutului. Actul de acuzare este transmis unui judecător al Camerei de primă instanţă.

ARTICOLUL 19Examinarea actului de acuzare

1. Judecătorul Camerei de primă instanţă sesizat cu actul de acuzare îl examinează. Dacă apreciază că procurorul a stabilit în conformitate cu prezumţiile că trebuie să înceapă urmărirea, confirmă actul de acuzare. 2. Dacă confirmă actul de acuzare, judecătorul sesizat cu rechizitoriul procurorului, înmânează ordonanţele şi mandatele de arest, de detenţie, de aducere sau de predare a persoanelor şi toate ordonanţele necesare pentru derularea procesului.

ARTICOLUL 20Deschiderea şi conducerea procesului

1. Camera de primă instanţă veghează ca procesul să fie echitabil şi rapid şi să se deruleze conform regulilor de procedură şi de probă, drepturile acuzatului să fie pe deplin respectate, iar protecţia victimelor şi martorilor asigurată corect. 2. Orice persoană împotriva căreia un act de acuzare a fost confirmat, este în conformitate cu o ordonanţă sau cu un mandat de arestare eliberat de Tribunalul Internaţional, plasată în stare de arest, trebuie imediat informată asupra capetelor de acuzare ce se aduc împotriva sa şi deferită Tribunalului Internaţional. 3. Camera de primă instanţă dă citire actului de acuzare, se asigură că drepturile acuzatului sunt respectate, confirmă dacă acuzatul a înţeles conţinutul actului de acuzare şi îi indică dacă să pledeze vinovat sau nevinovat. Camera de primă instanţă fixează data procesului. 4. Şedinţele sunt publice, cu excepţia situaţiei în care Camera hotărăşte ca acestea să fie ţinute cu uşile închise, conform regulilor sale de procedură sau probă.

ARTICOLUL 21Drepturile acuzatului

1. Toţi sunt egali în faţa Tribunalului Internaţional. 2. Orice persoană căreia îi sunt aduse acuzaţii are dreptul să-i fie tratată cauza în mod echitabil şi public, sub rezerva dispoziţiilor art. 22 din Statut. 3. Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei, conform dispoziţiilor prezentului Statut. 4. Orice persoană contra căreia i se aduc acuzaţii în virtutea prezentului Statut, are dreptul, în condiţii de egalitate la următoarele garanţii, cel puţin: a) să fie informată în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înţelege ş în mod amănunţit, despre natura şi motivele acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării sale şi să se consulte cu apărătorul ales; c) să fie judecat fără o întârziere excesivă; d) să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asigurată prezenţa unui apărător ales. Dacă nu are apărător, să fie informată de dreptul său de a avea unul şi de fiecare dată când interesul justiţiei îl cere, să i se atribuie din oficiu un apărător fără cheltuieli, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l remunera; e) să interogheze direct sau indirect martorii adverşi şi să obţină confruntarea şi interogatoriul martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu ale martorilor acuzării; f) să fie asistat gratuit de un interpret în situaţia în care acuzatul nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită în şedinţă; g) să nu fie forţat să depună mărturie împotriva lui însuşi sau să-şi mărturisească vinovăţia.

ARTICOLUL 22Protecţia victimelor şi martorilor

Tribunalul Internaţional prevede în regulile sale privind procedura şi dovezile măsuri de protecţie a victimelor şi martorilor. Măsurile de protecţie cuprind, fără a fi limitate la acestea, ţinerea audierilor cu uşile închise şi protejarea identităţii victimelor.

ARTICOLUL 23Sentinţa

1. Camera de primă instanţă pronunţă sentinţe şi impune pedepse şi sancţiuni împotriva persoanelor care s-au făcut vinovate de încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar. 2. Sentinţa este pronunţată în şedinţă publică cu votul majorităţii judecătorilor Camerei de primă instanţă. Ea este scrisă şi motivată, opiniile individuale sau separate putând fi adăugate.

ARTICOLUL 24Pedepsele

1. Camera de primă instanţă nu stabileşte decât pedepsele la închisoare. Pentru stabilirea limitelor pedepselor la închisoare, Camera de primă instanţă recurge la grila generală a pedepselor cu închisoarea aplicate de tribunalele fostei Iugoslavii. 2. Stabilind pedeapsa, Camera de primă instanţă ia în considerare factori cum ar fi gravitatea infracţiunii şi situaţia personală a condamnatului. 3. În afară de închiderea condamnatului, Camera de primă instanţă poate ordona restituirea către proprietarii legitimi a tuturor bunurilor şi resurselor obţinute prin mijloace ilicite, inclusiv prin constrângere.

ARTICOLUL 25Apelul

1. Camera de apel judecă recursurile introduse fie de către persoanele condamnate de Camerele primei instanţe, sau cele introduse de către procuror, pentru următoarele motive: a) eroare asupra unei chestiuni de drept care anulează hotărârea, sau b) eroare de fapt care a antrenat o încălcare a dreptului. 2. Camera de apel poate să menţină, să anuleze sau să revizuiască deciziile Camerelor de primă instanţă.

ARTICOLUL 26Revizuirea

Dacă s-a descoperit un fapt nou care nu a fost cunoscut la momentul procesului în primă instanţă sau în apel, şi care va putea constitui un element hotărâtor în pronunţarea sentinţei, condamnatul sau procurorul poate sesiza Tribunalul cu o cerere de revizuire a sentinţei.

ARTICOLUL 27Executarea pedepselor

Pedeapsa închisorii este executată într-un stat desemnat de către Tribunalul de pe lista statelor care au făcut cunoscut Consiliului de Securitate că sunt dispuse să primească condamnaţii. Executarea este supusă regulilor naţionale ale statului implicat, sub controlul Tribunalului Internaţional.

ARTICOLUL 28Graţierea şi comutarea pedepsei

Dacă condamnatul poate beneficia de o graţiere sau de o comutare a pedepsei în virtutea legilor statului în care acesta execută pedeapsa închisorii, acel stat înştiinţează Tribunalul. Preşedintele Tribunalului, consultându-se cu judecătorii, hotărăşte potrivit intereselor justiţiei şi principiilor generale de drept.

ARTICOLUL 29Cooperarea şi asistenţa juridică

1. Statele colaborează cu Tribunalul la descoperirea şi judecarea persoanelor acuzate de săvârşirea unor încălcări grave ale dreptului internaţional. 2. Statele răspund fără întârziere la toate solicitările sau ordinele provenind de la o Cameră de primă instanţă şi fără a se limita la: a) identificarea şi căutarea persoanelor; b) strângerea mărturiilor şi probelor; c) expedierea documentelor; d) arestarea sau detecţia persoanelor; e) transferarea sau aducerea învinuitului în faţa Tribunalului.

ARTICOLUL 30Statut, privilegii şi imunităţi

1. Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite din data de 13 februarie 1946 se aplică Tribunalului Internaţional, judecătorilor, procurorului şi personalului său, precum şi grefierului şi personalului acestuia. 2. Judecătorii, procurorul şi grefierul se bucură de privilegii şi imunităţi, scutiri şi facilităţi acordate agenţilor diplomatici, conform dreptului internaţional. 3. Personalul procurorului şi al grefierului beneficiază de privilegiile şi imunităţile acordate funcţionarilor Naţiunilor Unite în virtutea art. V şi VII ale Convenţiei arătate la paragraful 1 al prezentului articol. 4. Celelalte persoane, inclusiv acuzaţii, a căror prezenţă este cerută la sediul Tribunalului Internaţional, beneficiază de tratamentul necesar pentru asigurarea bunei funcţionări a Tribunalului Internaţional.

ARTICOLUL 31Sediul Tribunalului Internaţional

Sediul Tribunalului Internaţional se afla la Haga.

ARTICOLUL 32Cheltuielile Tribunalului Internaţional

Cheltuielile Tribunalului Internaţional sunt imputate bugetului comun al Organizaţiei Naţiunilor Unite, conform art. 17 al Cartei Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL 33Limbile de lucru

Limbile de lucru al Tribunalului Internaţional sunt engleza şi franceza.

ARTICOLUL 34Raportul anual

Preşedintele Tribunalului Internaţional prezintă anual un raport al Tribunalului Internaţional Consiliului de Securitate şi Adunării Generale.

Statutul Tribunalului InternaţionalPenal pentru Rwanda*

Fiind constituit de către Consiliul de Securitate, în conformitate cu prevederile capitolului VII al Cartei ONU, Tribunalul Internaţional Penal), va funcţiona în conformitate cu prevederile prezentului statut în scopul urmăririi persoanelor răspunzătoare de genocid, alte violări grave ale dreptului internaţional umanitar săvârşite pe teritoriul Rwandei şi a altor cetăţeni rwandezi răspunzători de genocid sau de alte asemenea violări săvârşite pe teritoriile statelor vecine între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994.

ARTICOLUL 1 Competenţa Tribunalului Internaţional pentru Rwanda (TIR)

TIR va avea autoritatea de a urmări persoanele răspunzătoare de violări grave ale dreptului internaţional umanitar săvârşite pe teritoriu Rwandei şi pe cetăţenii rwandezi răspunzători de astfel de violări săvârşite pe teritoriile statelor vecine între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994, în conformitate cu prevederile prezentului statut.

ARTICOLUL 2Genocidul

1. TIR va avea autoritatea de a urmări persoanele implicate în genocid, aşa cum acesta este definit în al doilea paragraf al acestui articol sau care au săvârşit oricare dintre faptele enumerate în al treilea paragraf al acestui articol. 2. Genocidul reprezintă oricare dintre următoarele fapte săvârşite cu intenţia de a distruge, total sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar putea fi: a) uciderea membrilor grupului; b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului; c) ingerinţa deliberată în condiţiile de existenţă ale grupului, cu scopul de a cauza distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia; d) impunerea de măsuri urmărind împiedicarea naşterilor în interiorul grupului;

* Constituirea TIR a fost decisă prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 955 din 8 noiembrie 1994. Limbile folosite de TIR sunt engleza şi franceza.

e) transferarea forţată a copiilor de la un grup la altul. 3. Următoarele fapte vor fi pasibile de pedeapsă: a) genocidul; b) conspiraţia urmărind comiterea de genocid; c) incitarea directă şi publică la comiterea de genocid; d) tentativa de a comite genocid; e) complicitatea la genocid.

ARTICOLUL 3Crime împotriva umanităţii

1. TIR va avea autoritatea de a urmări persoanele răspunzătoare de următoarele crime săvârşite ca parte a unui atac de proporţii sau sistematic împotriva oricărei populaţii civile, pe temeiuri naţionale, politice, etnice, rasiale sau religioase: a) asasinat; b) exterminare; c) sclavie; d) deportare; e) privare de libertate; f) tortură; g) viol;

h) persecuţii pe temeiuri politice, rasiale şi religioase; i) alte acte inumane;

ARTICOLUL 4Violări ale articolului 3 comun Convenţiilor de la Geneva şi celui de-al II-lea Protocol adiţional

TIR va avea autoritatea de a urmări persoanele care au săvârşit sau au ordonat săvârşirea de violări grave ale articolului 3 comun Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor de război şi celui de-al doilea Protocol adiţional la acestea, din 8 iunie 1977. Aceste violări vor include următoarele fapte, fără a fi limitate la acestea: a) violenţa împotriva vieţii, sănătăţii fizice sau mintale a persoanelor, în special asasinatul, precum şi tratamentele inumane, cum ar fi tortura, mutilarea sau orice formă de pedeapsă corporală; b) pedepsele colective; c) luarea de ostatici; d) actele de terorism; e) ultragiile la demnitatea personală, în special umilirea şi tratamentele degradante, violul, prostituţia forţată şi orice altă formă de atac la decenţă; f) jaful; g) pronunţarea de sentinţe şi executarea de pedepse fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal, care să fi permis toate garanţiile judiciare recunoscute ca indispensabile de către popoarele civilizate; h) ameninţările cu săvârşirea oricăreia dintre faptele menţionate anterior.

ARTICOLUL 5Jurisdicţia personală

TIR va avea jurisdicţie asupra persoanelor fizice, în conformitate cu prevederile prezentului statut.

ARTICOLUL 6Răspunderea penală individuală

1. Persoana care a planificat, instigat, ordonat, săvârşit sau a ajutat şi încurajat plănuirea, pregătirea sau înfăptuirea unui asasinat, la care se face referire în articolele 2 şi 4 ale prezentului statut, va fi răspunzătoare în mod individual de asasinat. 2. Poziţia oficială a oricărei persoane acuzate, precum aceea e şef al statului sau al guvernului ori de responsabil guvernamental oficial, nu va absolvi o asemenea persoană de răspunderea penală şi nici nu va reduce severitatea pedepsei. 3. Faptul că oricare dintre actele la care se face referire în articolele 2 şi 4 ale prezentului Statut a fost săvârşit de un subordonat nu îl absolvă pe superiorul acestuia de răspunderea penală dacă a ştiut sau a avut motiv să ştie că subordonatul era pe cale de a săvârşi asemenea fapte ori le săvârşeşte, iar superiorul a omis să ia măsuri necesare şi rezonabile pentru a preveni asemenea fapte sau pentru a-i pedepsi pe autorii acestora. 4. Faptul că o persoană acuzată a acţionat în conformitate cu un ordin guvernamental sau al unui superior nu absolvă persoana respectivă de răspundere penală, dar pedeapsa îi poate fi redusă dacă TIR hotărăşte că justiţia o cere.

ARTICOLUL 7Jurisdicţia teritorială şi temporală

Jurisdicţia teritorială a TIR se va extinde pe teritoriul Rwandei, incluzând solul şi spaţiul aerian, precum şi pe teritoriile statelor învecinate, în ceea ce priveşte violările grave ale dreptului internaţional

umanitar săvârşite de cetăţeni rwandezi. Jurisdicţia temporală a TIR se extinde pe o perioadă începând cu 1 ianuarie 1994 şi sfârşind cu 31 decembrie 1994.

ARTICOLUL 8Jurisdicţia concurentă

1. TIR şi tribunalele naţionale vor avea – şi unele şi altele – competenţa de a urmări persoanele care au violat grav dreptul internaţional umanitar pe teritoriu Rwandei şi pe cetăţenii rwandezi care au săvârşit asemenea violări pe teritoriile statelor vecine între 1 ianuarie şi 31 decembrie 1994. 2. TIR va avea prioritate faţă de tribunalele internaţionale naţionale ale tuturor statelor. În orice stadiu al procedurii, TIR poate cere în mod oficial tribunalelor naţionale să se supună competenţei lui, în conformitate cu prezentul Statut şi cu regulile de procedură şi de instrucţie ale TIR.

ARTICOLUL 9Non bis in idem

1. Nici o persoană nu va fi judecată de către un tribunal pentru fapte constituind violări grave ale dreptului internaţional în conformitate cu prezentul Statut dacă a fost deja judecată pentru aceste fapte de către TIR. 2. O persoană care a fost judecată de către un tribunal naţional pentru fapte constituind violări grave ale dreptului internaţional umanitar poate fi judecată ulterior de către TIR numai dacă: a) fapta pentru care persoana respectivă a fost judecată şi apreciată ca un asasinat obişnuit; b) procedurile tribunalului naţional nu au fost imparţiale sau independente, au intenţionat să apere acuzatul de răspunderea penală internaţională sau cazul nu a fost urmărit în mod susţinut. 3. Luând în considerare pedeapsa impusă unei persoane condamnate pentru crimă, conform prezentului Statut, TIR va ţine seama de măsura în care orice pedeapsă impusă de un tribunal naţional aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă a fost executată.

ARTICOLUL 10Organizarea TIR

TIR va fi compus din următoarele organe:a) Camerele, incluzând două Camere de judecată şi o Cameră de apel;b) procurorul;c) registratura.

ARTICOLUL 11Competenţa Camerelor

Camerele vor fi compuse din 11 judecători independenţi – în rândul cărora nu pot figura doi din aceeaşi ţară -, care vor funcţiona după cum urmează:

a) câte trei judecători în fiecare dintre Camerele de judecată;b) cinci judecători în Camera de apel.

ARTICOLUL 12Calificarea şi alegerea judecătorilor

1. Judecătorii vor fi persoane de o înaltă ţinută morală, imparţialitate şi integritate, care, în ţările lor, posedă calificările cerute pentru a ocupa cele mai înalte posturi în justiţie. În componenţa de ansamblu a Camerelor se va ţine seama în mod corespunzător de experienţa judecătorilor în drept penal, drept internaţional, inclusiv drept internaţional umanitar şi drepturile omului. 2. Membrii Camerei de apel a Tribunalului internaţional pentru urmărirea persoanelor răspunzătoare de violări grave ale dreptului internaţional săvârşite pe teritoriul fostei Iugoslavii începând din 1991 (denumit aici Tribunalul Internaţional pentru fosta Iugoslavie) vor funcţiona, de asemenea, ca membrii ai Camerei de apel a TIR.

3. Judecătorii Camerelor de judecată ale TIR vor fi aleşi de către Adunarea Generală dintr-o listă propusă de Consiliul de Securitate, astfel: a) Secretarul General va solicita statelor membre ale ONU şi statelor nemembre care îşi menţin misiunile de observatori permanenţi la Naţiunile Unite să prezinte propuneri pentru posturile de judecători în Camerele de judecată; b) în cel mult treizeci de zile de la data solicitării Secretarului General, fiecare stat poate desemna doi candidaţi întrunind caracteristicile expuse mai sus, în paragraful 1, din care să nu existe doi de aceeaşi naţionalitate şi nici unul de aceeaşi naţionalitate cu a vreunui judecător din Curtea de apel; c) Secretarul General va înainta propunerile primite Consiliului de Securitate, Pornind de la nominalizările primite, Consiliul de Securitate va stabili o listă cu nu mai puţin de doisprezece şi nu mai mult de optsprezece candidaţi, ţinând seama în mod corespunzător de o reprezentare adecvată în TIR a principalelor sisteme juridice din lume; d) Preşedintele Consiliului de Securitate va transmite liste de candidaţi Preşedintelui Adunării Generale. Din această listă, Adunarea Generală îi va alege pe cei şase judecători pentru Camerele de judecată. Candidaţii care obţin o majoritate din voturile statelor membre ale ONU şi din cele ale statelor nemembre care îşi menţin misiunile de observatori permanenţi la Naţiunile Unite vor fi declaraţi aleşi. Dacă doi candidaţi de aceeaşi naţionalitate obţin majoritatea de voturi necesară, va fi considerat ales cel care a obţinut cel mai mare număr de voturi. 4. În cazul în care rămâne un loc vacant în Camerele de judecată, după consultarea cu Preşedintele Consiliului de Securitate şi cu cel al Adunării Generale, Secretarul General va numi o persoană care întruneşte caracteristicile de la paragraful 1 pentru restul perioadei de funcţionare a postului respectiv. 5. Judecătorii din Camerele de judecată vor fi aleşi pentru o perioadă de patru ani. Termenii şi condiţiile desfăşurării activităţii lor vor fi acelea ale judecătorilor Tribunalului pentru fosta Iugoslavie. Ei nu putea fi realeşi.

ARTICOLUL 13Oficianţi şi membri ai Camerelor

1. Judecătorii TIR îşi vor alege un preşedinte. 2. După consultarea cu judecătorii TIR, preşedintele va desemna judecătorii pentru Camerele de judecată. Un judecător va funcţiona numai în Camera pentru care a fost desemnat. 3. Judecătorii din fiecare Cameră de judecată vor alege un preşedinte de complet, care va conduce toate şedinţele Camerei de judecată în ansamblu.

ARTICOLUL 14Reguli de procedură şi de instrucţie

Judecătorii TIR vor adopta, în vederea desfăşurării şedinţelor tribunalului, regulile de procedură şi instrucţie pentru dirijarea fazei preprocesuale a dezbaterilor – probe şi apeluri, administrarea probelor, protecţia victimelor şi a martorilor, precum şi alte chestiuni similare celor abordate în cazul Tribunalului Internaţional pentru fosta Iugoslavie, dar cu modificările considerate necesare.

ARTICOLUL 15Procurorul

1. Procurorul va fi responsabil de cercetarea şi urmărirea persoanelor răspunzătoare de violări grave ale dreptului internaţional umanitar săvârşite pe teritoriul Rwandei şi a cetăţenilor rwandezi răspunzători de astfel de violări săvârşite pe teritoriile statelor vecine între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994. 2. Procurorul va acţiona independent, ca organ distinct al TIR. El nu va cere sau primi instrucţiuni de la nici un guvern şi nici de la vreo altă sursă. 3. Procurorul Tribunalului Internaţional pentru fosta Iugoslavie va funcţiona, de asemenea, ca procuror al TIR. El va avea la dispoziţie personal suplimentar, inclusiv un procuror-adjunct, care să ajute la prezentarea actului de acuzare în faţa TIR. Acest personal suplimentar va fi numit de Secretarul General al ONU, la recomandarea procurorului.

ARTICOLUL 16Grefa

1. Grefa va răspunde de administrarea şi funcţionalitatea TIR. 2. Grefa va fi formată dintr-un grefier şi alte asemenea persoane specializate, în funcţie de necesităţi. 3. Grefierul va fi numit de Secretarul General, după consultarea cu preşedintele TIR. El va funcţiona pe o perioadă de patru ani şi va fi putea fi reales. Termenii şi condiţiile funcţionării grefierului vor fi similare cu ale unui asistent al Secretarului General al ONU. 4. Personalul grefei va fi numit de Secretarul General, la recomandarea grefierului.

ARTICOLUL 17Cercetarea şi pregătirea acuzării

1. Procurorul va iniţia cercetările din oficiu sau pe baza unei informaţii obţinute de la oricare sursă, în special de la guverne, organe ale ONU, organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale. Procurorul va estima informaţia primită sau obţinută ş va decide dacă este suficient fundamentală pentru începerea procedurii. 2. Procurorul va avea autoritatea de a interoga suspecţi, victime şi martori, de a strânge probe şi de a conduce cercetări la faţa locului. În îndeplinirea acestor sarcini, procurorul poate cere ajutorul autorităţilor statului respectiv. 3. Dacă va fi interogat, suspectul va avea dreptul la asistenţă din partea unui consultant la alegerea sa, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenţă legală oferită suspectului fără plată în orice caz când acesta nu are suficiente mijloace pentru a-şi plăti această asistenţă; de asemenea, practica se aplică şi pentru traducerea necesară în şi din limba pe care suspectul o vorbeşte şi înţelege. 4. Pe baza concluziei că există un caz prima facie, procurorul va pregăti o acuzare conţinând o prezentare concisă a faptelor şi a crimei sau a crimelor de care este răspunzător acuzatul, conform statutului. Acuzarea va fi înaintată unui judecător din Camera de judecată.

ARTICOLUL 18Examinarea actului de acuzare

1. Actul de acuzare va fi examinat de judecătorul din Camera de judecată căruia i-a fost înaintat. Dacă acesta va fi convins că Procurorul a stabilit un caz prima facie va confirma acuzarea. Dacă nu va fi pe deplin convins, acuzaţiile vor fi respinse. 2. Pe baza confirmării unei acuzări, judecătorul poate elibera, la cererea procurorului, ordinele şi mandate de arestare, de detenţie, de predare sau transfer de persoane şi orice alte dispoziţii ce pot fi cerute de cei care conduc procesul.

ARTICOLUL 19Iniţierea şi dirijarea procedurii de judecată

1. Camerele de judecată trebuie să se asigure că un proces este corect, se desfăşoară în mod eficient şi că procedura este dirijată în conformitate cu regulile stabilite ale procedurii ş instrucţiei, cu respectarea deplină a drepturilor acuzatului şi cu atenţia corespunzătoare pentru protecţia victimelor şi martorilor. 2. O persoană împotriva căreia a fost întocmit actul de acuzare va fi luată în custodie, conform unui ordin sau mandat de arestare eliberat de TIR, va fi informată în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc şi transferată către TIR. 3. Camera de judecată va citi actul de acuzare, se va asigura că drepturile acuzatului sunt respectate, va confirma faptul că acesta înţelege acuzaţiile şi va instrui acuzatul să-şi pregătească apărarea. Camera de judecată va fixa apoi data procesului. 4. Audierea va fi publică, în cazul în care Camera de judecată nu decide ca procedura să se desfăşoare cu uşile închise, conform regulilor de procedură şi de instrucţie.

ARTICOLUL 20

Drepturi ale acuzatului

1. Toate persoanele vor fi egale în faţa TIR. 2. În stabilirea acuzaţiilor împotriva sa, acuzatul va avea dreptul la o audiere corectă şi publică, ceea ce face subiectul articolului 21 al statutului. 3. Acuzatul va beneficia de prezumţia de nevinovăţie până se va dovedi vinovăţia sa, conform prevederilor prezentului Statut. 4. În stabilirea oricărei acuzaţii împotriva sa, în conformitate cu prezentul Statut, acuzatul va avea dreptul să beneficieze de următoarele minime garanţii, în deplină egalitate; a) să fie informat prompt şi amănunţit, în limba pe care o înţelege, în legătură cu natura şi motivul acuzaţiei ce i se aduce; b) să beneficieze de timp şi de facilităţi suficiente pentru a-şi pregăti apărarea şi pentru a avea un avocat la alegerea sa; c) să fie judecat fără întârziere nejustificată; d) să fie judecat în prezenţa sa şi să se apere el însuşi sau prin intermediul unei asistenţe legale, la alegerea sa; dacă nu are asistenţă legală, să fie informat în legătură cu acest drept; să beneficieze de asistenţă legală desemnată pentru el, în orice caz în interesele justiţiei o cer şi fără să plătească dacă nu are suficiente mijloace s-o facă; e) să cerceteze sau să fie cercetaţi martorii împotriva sa şi să obţină prezenţa şi cercetarea unor martori în favoarea sa, în aceleaşi condiţii precum cele ale martorilor împotriva sa; f) să beneficieze de asistenţă liberă a unui interpret dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită de TIR; g) să nu fie obligat să depună mărturie împotriva sa ori să-şi mărturisească vinovăţia.

ARTICOLUL 21Protecţia victimelor şi a martorilor

TIR va stipula, în regulile sale de procedură şi instrucţie, protecţia victimelor şi martorilor. Asemenea măsuri de protecţie vor include conducerea procedurii cu uşile închise şi protejarea identităţii victimei, fără a fi însă limitate numai la acestea.

ARTICOLUL 22Hotărârea

1. Camerele de judecată vor pronunţa şi se vor impune sentinţe şi pedepse persoanelor care s-au dovedit vinovate de violări ale dreptului internaţional umanitar. 2. Hotărârea va fi emisă de o majoritate a judecătorilor din Camera de judecată şi va fi făcută publică de Camera de judecată. Hotărârea va fi însoţită de o opinie argumentată în scris, la care pot fi anexate opinii diferite sau opuse.

ARTICOLUL 23Pedepse

1. Pedeapsa impusă de Camera de judecată va fi limitată la închisoare. În stabilirea condiţiilor de închisoare, Camerele de judecată vor recurge la practica generală privind sentinţele de închisoare în tribunalele din Rwanda. 2. În stabilirea sentinţei, camerele de judecată vor ţine seama de anumiţi factori, precum gravitatea infracţiunii şi circumstanţele individuale ale persoanei condamnate. 3. Pe lângă închisoare, Camerele de judecată pot dispune returnarea către proprietarii de drept a oricăror proprietăţi şi bunuri obţinute prin comportare criminală, inclusiv prin mijloace de constrângere.

ARTICOLUL 24Procedurile de apel

1. Camera de apel va audia apelurile persoanelor condamnate de către Camerele de judecată sau ale procurorului, motivate astfel: a) o eroare într-o problemă legală ce invalidează decizia; b) o eroare sau un fapt ce a prilejuit o greşeală juridică; 2. Camera de apel poate confirma, revoca sau reconsidera hotărârile luate de Camera de judecată.

ARTICOLUL 25Procedurile de reexaminare

Dacă s-a descoperit un fapt nou care nu a fost cunoscut în timpul judecării în faţa Camerelor de judecată sau a Camerei de apel şi care ar fi putu fi un factor decisiv în luarea hotărârii, persoana condamnată sau procurorul poate prezenta TIR o cerere de reexaminare a hotărârii.

ARTICOLUL 26Impunerea sentinţelor

Închisoarea va fi executată în Rwanda sau în oricare dintre statele cuprinse într-o listă cu ţările cu care şi-au arătat Consiliul de Securitate disponibilitatea de a accepta persoane condamnate desemnate astfel de o hotărâre a TIR. O asemenea încercare trebuie să fie în conformitate cu legea aplicabilă în statul respectiv şi pasibilă de supravegherea Tribunalului Internaţional.

ARTICOLUL 27Anularea şi comutarea sentinţelor

Dacă, în conformitate cu legea aplicabilă în statul în care persoana condamnată este închisă, această persoană este îndreptăţită la măsuri de anulare sau de comutare a sentinţei, statul respectiv va anunţa în consecinţă, TIR. Anularea sau comutarea sentinţei va fi executată numai dacă preşedintele TIR, prin consultare cu judecătorii, decide astfel, în baza intereselor justiţiei şi a principiilor generale ale dreptului.

ARTICOLUL 28Cooperarea şi asistenţa juridică

1. Statele vor coopera cu TIR la cercetarea şi urmărirea persoanelor acuzate de săvârşirea de violări grave ale dreptului internaţional umanitar. 2. Statele se vor supune, fără o întârziere nejustificată oricărei solicitări de asistenţă sau oricărui ordin emis de către o Cameră de judecată, inclusiv, dar nelimitându-se la: a) identificarea şi localizarea persoanelor; b) luarea mărturiei şi producerea probelor; c) serviciul documentelor; d) arestarea sau detenţia de persoane; e) predarea sau transferul acuzatului către TIR.

ARTICOLUL 29Statutul, privilegiile şi imunităţile

1. Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor ONU, din 13 februarie 1946, se va aplica TIR, judecătorilor, procurorului şi personalului său, grefierului şi personalului său. 2. Judecătorii, procurorul şi grefierul se vor bucura de privilegiile şi imunităţile, scutirile şi facilităţile acordate reprezentanţilor diplomatici, în conformitate cu dreptul internaţional. 3. Personalul procurorului şi cel al grefierului se vor bucura de privilegiile şi imunităţile acordate funcţionarilor ONU, potrivit articolelor V Şi VII din Carta ONU menţionată în paragraful 1 al acestui articol.

4. Alte persoane, inclusiv acuzatul, a căror prezenţă este cerută la locul desfăşurării sesiunii Tribunalului, vor beneficia de acelaşi tratament, dacă acest lucru este necesar funcţionării corespunzătoare a TIR.

ARTICOLUL 30Cheltuieli ale TIR

Cheltuielile TIR vor fi suportate în conformitate cu articolul 17 din Carta ONU.

ARTICOLUL 31

Limbile folosite de către TIR vor fi engleza şi franceza.

ARTICOLUL 32Raportul anual

Preşedintele TIR va prezenta Consiliului de Securitate şi Adunării Generale un raport anual al TIR.

Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale*)

*) Traducere

PREAMBUL

Statele părţi la prezentul statut, conştiente că toate popoarele sunt unite prin legături strânse, iar culturile lor formează un patrimoniu comun şi preocupate de faptul că acest mozaic delicat ar putea fi distrus în orice moment, având în conştiinţă că în cursul acestui secol milioane de copii, de femei şi de bărbaţi au fost victime ale unor atrocităţi care sfidează imaginaţia şi lezează profund conştiinţa umană, recunoscând că prin crimele de o asemenea gravitate se ameninţă pacea, securitatea şi bunăstarea lumii, afirmând că cele mai grave crime care privesc ansamblul comunităţii internaţionale nu pot rămâne nepedepsite şi că reprimarea lor trebuie să fie asigurată efectiv prin măsuri luate în cadrul naţional şi prin întărirea cooperării internaţionale, determinate să pună capăt impunităţii autorilor acestor crime şi să coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime, reamintind că este de datoria fiecărui stat să supună jurisdicţiei sale penale pe responsabilii de crime internaţionale, reafirmând scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi, în special, că toate statele trebuie să se abţină de a recurge la ameninţarea sau folosirea forţei, fie împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite, subliniind în această privinţă că nimic din prezentul statut nu poate fi interpretat ca autorizând un stat parte să intervină într-un conflict armat sau în afacerile interne ale unui alt stat, determinate ca, în aceste scopuri şi în interesul generaţiilor prezente şi viitoare, să înfiinţeze o curte penală internaţională permanentă şi independentă, în relaţie cu sistemul Naţiunilor Unite, având competenţă în legătură cu crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale, subliniind că această curte penală internaţională la înfiinţarea căreia se referă prezentul statut este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, hotărâte să garanteze în mod durabil respectarea şi realizarea justiţiei internaţionale, au convenit cele ce urmează:

CAP. 1 Înfiinţarea Curţii

ART. 1 Curtea Se înfiinţează o Curte penală internaţională (Curtea) ca instituţie permanentă, care poate să îşi exercite competenţa faţă de persoane pentru crimele cele mai grave, având un răsunet internaţional în sensul prezentului statut. Ea este complementară jurisdicţiilor penale naţionale. Competenţa şi funcţionarea sa sunt reglementate de dispoziţiile prezentului statut.

ART. 2 Legătura Curţii cu Naţiunile Unite Curtea este legată de Naţiunile Unite printr-un acord care trebuie să fie aprobat de Adunarea statelor părţi la prezentul statut, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.

ART. 3 Sediul Curţii 1. Curtea îşi are sediul la Haga, în Olanda (statul gazdă). 2. Curtea şi statul gazdă convin asupra unui acord de sediu care trebuie să fie aprobat de Adunarea Statelor Părţi, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia. 3. Dacă socoteşte de cuviinţă, Curtea poate să funcţioneze într-un alt loc potrivit dispoziţiilor prezentului statut.

ART. 4 Regimul şi competenţele juridice ale Curţii 1. Curtea are personalitate juridică internaţională. Ea are, de asemenea, capacitatea juridică necesară pentru a-şi exercita funcţiile şi îndeplini misiunea. 2. Curtea poate să îşi exercite funcţiile şi competenţele, potrivit prezentului statut, pe teritoriul oricărui stat parte, iar printr-o convenţie în acest scop, pe teritoriul oricărui alt stat.

CAP. 2 Competenţă, admisibilitate şi drept aplicabil

ART. 5 Crimele care intră în competenţa Curţii 1. Competenţa Curţii este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. În baza prezentului statut Curtea are competenţă în ceea ce priveşte următoarele crime: a) crima de genocid; b) crimele împotriva umanităţii; c) crimele de război; d) crima de agresiune. 2. Curtea îşi va exercita competenţa în ceea ce priveşte crima de agresiune când va fi adoptată o dispoziţie conform art. 121 şi 123, care va defini această crimă şi va fixa condiţiile exercitării competenţei Curţii în ceea ce o priveşte. Această dispoziţie va trebui să fie compatibilă cu dispoziţiile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite.

ART. 6 Crima de genocid În scopurile prezentului statut, prin crimă de genocid se înţelege oricare dintre faptele menţionate mai jos, săvârşită cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, şi anume: a) uciderea de membri ai grupului; b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale privind membri ai grupului; c) supunerea cu intenţie a grupului unor condiţii de existenţă care să antreneze distrugerea sa fizică totală sau parţială; d) măsuri vizând împiedicarea naşterilor în sânul grupului; e) transferarea forţată de copii aparţinând unui grup în alt grup.

ART. 7 Crime împotriva umanităţii 1. În scopurile prezentului statut, prin crimă împotriva umanităţii se înţelege una dintre faptele menţionate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac: a) omorul; b) exterminarea; c) supunerea la sclavie; d) deportarea sau transferarea forţată de populaţie; e) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate fizică, cu violarea dispoziţiilor fundamentale ale dreptului internaţional; f) tortura; g) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală de o gravitate comparabilă; h) persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcţie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competenţa Curţii; i) dispariţiile forţate de persoane; j) crima de apartheid; k) alte fapte inumane cu caracter analog cauzând cu intenţie suferinţe mari sau vătămări grave ale integrităţii fizice ori ale sănătăţii fizice sau mintale. 2. În scopurile paragrafului 1; a) prin atac îndreptat împotriva unei populaţii civile se înţelege comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricărei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţii având ca scop un asemenea atac; b) prin exterminare se înţelege îndeosebi fapta de a impune cu intenţie condiţii de viaţă, ca privarea accesului la hrană şi la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei părţi a populaţiei; c) prin supunerea la sclavie se înţelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de fiinţe umane, în special de femei şi copii; d) prin deportare sau transfer forţat de populaţie se înţelege fapta de a deplasa în mod forţat persoane, expulzându-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se află legal, fără motive admise în dreptul internaţional;

e) prin tortură se înţelege fapta de a cauza cu intenţie durere sau suferinţe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se află sub paza sau controlul făptuitorului; înţelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, care sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele; f) prin graviditate forţată se înţelege deţinerea ilegală a unei femei însărcinate în mod forţat, cu intenţia de a modifica compoziţia etnică a unei populaţii sau de a comite alte violări grave ale dreptului internaţional. Această definiţie nu poate în nici un fel să fie interpretată ca având o incidenţă asupra legilor naţionale referitoare la graviditate; g) prin persecuţie se înţelege denegarea cu intenţie şi grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internaţional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivităţii care face obiectul acesteia; h) prin crima de apartheid se înţelege fapte inumane analoage celor vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale şi cu intenţia de a menţine acest regim; i) prin dispariţii forţate de persoane se înţelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deţinute sau răpite de către un stat ori o organizaţie politică sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizaţii, care refuză apoi să admită că aceste persoane sunt private de libertate sau să dezvăluie soarta care le este rezervată ori locul unde se află, cu intenţia de a le sustrage protecţiei legii pe o perioadă prelungită. 3. În scopurile prezentului statut, prin termenul sex se înţelege unul sau celălalt sex, masculin ori feminin, după contextul societăţii. El nu implică nici un alt sens.

ART. 8 Crime de război 1. Curtea are competenţă în ceea ce priveşte crimele de război, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politică ori când ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scară largă. 2. În scopurile statutului, prin crime de război se înţelege: a) infracţiunile grave la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, dacă ele se referă la persoane sau bunuri protejate de dispoziţiile convenţiilor de la Geneva: (i) omuciderea intenţionată; (ii) tortura şi tratamentele inumane, inclusiv experienţele biologice; (iii) fapta de a cauza cu intenţie suferinţe mari sau de a vătăma grav integritatea fizică ori sănătatea; (iv) distrugerea şi însuşirea de bunuri, nejustificate de necesităţi militare şi executate pe scară largă într-un mod ilicit şi arbitrar; (v) fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană protejată să servească în forţele unei puteri inamice; (vi) fapta de a priva cu intenţie un prizonier de război sau oricare altă persoană protejată de dreptul său de a fi judecată regulamentar şi imparţial; (vii) deportarea sau transferul ilegal ori detenţia ilegală; (viii) luarea de ostatici; b) celelalte violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate internaţionale în cadrul stabilit al dreptului internaţional, şi anume una dintre faptele ce urmează: (i) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva civililor care nu participă direct la ostilităţi; (ii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu sunt obiective militare; (iii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate o garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil; (iv) fapta de a lansa intenţionat un atac ştiind că el va cauza în mod incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, răniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durată şi grave, mediului înconjurător care ar fi vădit excesive în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat; (v) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, oraşe, sate, locuinţe sau construcţii care nu sunt apărate şi care nu sunt obiective militare; (vi) fapta de a omorî sau de a răni un combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s-a predat fără condiţii;

(vii) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare şi uniforma inamicului sau ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi semnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva şi, făcând aceasta, de a cauza pierderi de vieţi omeneşti sau răniri grave; (viii) transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupantă, a unei părţi a populaţiei sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupă, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afara teritoriului ocupat a totalităţii sau a unei părţi a populaţiei din acest teritoriu;

(ix) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învăţământului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, cu condiţia ca aceste construcţii să nu fie obiective militare; (x) fapta de a supune persoanele unei părţi adverse căzute în puterea sa la mutilări ori la experienţe medicale sau ştiinţifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sănătatea în pericol; (xi) fapta de a omorî sau răni prin trădare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice; (xii) fapta de a declara că nu va fi îndurare pentru învinşi; (xiii) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscări ar fi imperios ordonate de necesităţile războiului; (xiv) fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile cetăţenilor părţii adverse; (xv) fapta unui beligerant de a constrânge cetăţenii părţii adverse să ia parte la operaţiunile de război îndreptate împotriva ţării lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului; (xvi) jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt; (xvii) fapta de a utiliza otravă sau arme otrăvitoare; (xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau procedee analoage; (xix) fapta de a utiliza gloanţe care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul uman, cum sunt gloanţele al căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi; (xx) fapte de a folosi arme, proiectile, materiale şi metode de luptă de natură să cauzeze daune de prisos sau suferinţe inutile ori de a acţiona fără discriminare cu violarea dreptului internaţional al conflictelor armate, cu condiţia ca aceste arme, proiectile, materiale şi metode de luptă să facă obiectul unei interdicţii generale şi ca ele să fie înscrise într-o anexă a prezentului statut, pe cale de amendament adoptat potrivit dispoziţiilor art. 121 şi 123; (xxi) atingerile aduse demnităţii persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare şi degradante; (xxii) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel cum aceasta a fost definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală constituind o infracţiune gravă la convenţiile de la Geneva; (xxiii) fapta de a utiliza prezenţa unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forţe militare să nu fie ţinta operaţiunilor militare; (xxiv) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care foloseşte, conform dreptului internaţional, semnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva; (xxv) fapta de a înfometa în mod deliberat civili, ca metodă de război, privându-i de bunurile indispensabile supravieţuirii, inclusiv împiedicându-i intenţionat să primească ajutoarele prevăzute de convenţiile de la Geneva; (xxvi) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârstă mai mică de 15 ani în forţele armate naţionale sau de a-i face să participe activ la ostilităţi; c) în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internaţional, violările grave ale art. 3, comun celor 4 Convenţii de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, comise împotriva persoanelor care nu participă direct la ostilităţi, inclusiv membrii forţelor armate care au depus armele şi persoanele care au fost scoase în afara luptei din cauza bolii, rănirii, detenţiei sau din orice altă cauză: (i) atentatele la viaţa şi la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilările, tratamentele cu cruzime şi tortura; (ii) atingerile aduse demnităţii persoanei, mai ales tratamentele umilitoare şi degradante; (iii) luările de ostatici;

(iv) condamnările pronunţate şi execuţiile efectuate fără o judecată prealabilă, date de un tribunal legal constituit şi cu respectarea garanţiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile; d) lit. c) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional şi nu se aplică deci situaţiilor de tulburări sau tensiuni interne, cum sunt insurecţia, actele izolate şi sporadice de violenţă şi actele de natură similară; e) celelalte violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional, în cadrul stabilit de dreptul internaţional, şi anume oricare dintre următoarele fapte: (i) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva persoanelor civile care nu participă direct la ostilităţi; (ii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor, materialelor, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care utilizează, conform dreptului internaţional, însemnele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva; (iii) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate îl garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil; (iv) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva construcţiilor consacrate religiei, învăţământului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde sunt adunaţi bolnavi şi răniţi, cu condiţia ca aceste clădiri să nu fie obiective militare; (v) jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt; (vi) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel este definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală constituind o violare gravă a art. 3 comun celor 4 convenţii de la Geneva; (vii) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor în vârstă mai mică de 15 ani în forţele armate sau în grupări armate ori de a-i face să participe activ la ostilităţi; (viii) fapta de a ordona deplasarea populaţiei civile pentru considerente având legătură cu conflictul, în afara cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer; (ix) fapta de a ucide sau a răni prin trădare un adversar combatant; (x) fapta de a declara că nu va exista îndurare pentru învinşi; (xi) fapta de a supune persoanele care sunt împotriva unei alte părţi la conflict, căzute în puterea sa, la mutilări sau experienţe medicale ori ştiinţifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane şi care atrag moartea acestora sau le pun în mod serios sănătatea în pericol; (xii) fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afară de cazul în care aceste distrugeri sau confiscări sunt imperios ordonate de necesităţile conflictului; f) lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internaţional şi nu se aplică deci situaţiilor de tulburări şi de tensiuni interne, cum sunt insurecţiile, actele izolate sau sporadice de violenţă sau alte acte de natură similară. Lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care opun în mod prelungit, pe teritoriul unui stat, autorităţile guvernului acestui stat şi grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate între ele. 3. Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) şi e) nu afectează responsabilitatea unui guvern de a menţine sau restabili ordinea publică în stat ori de a apăra unitatea şi integritatea teritorială a statului prin toate mijloacele legitime.

ART. 9 Elementele constitutive ale crimelor 1. Elementele constitutive ale crimelor ajută Curtea să interpreteze şi să aplice art. 6, 7 şi 8 ale prezentului statut. Ele trebuie să fie aprobate cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi. 2. Amendamentele la elementele constitutive ale crimelor pot fi propuse de: a) un stat parte; b) judecătorii, care decid cu majoritate absolută; c) procurorul. Amendamentele trebuie să fie adoptate cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi. 3. Elementele constitutive ale crimelor şi amendamentele care se raportează la ele sunt conforme prezentului statut.

ART. 10 Nici o dispoziţie din prezentul capitol nu trebuie interpretată ca limitând sau afectând în vreun fel regulile de drept internaţional existente sau în curs de elaborare, care privesc alte scopuri decât prezentul statut.

ART. 11 Competenţa ratione temporis 1. Curtea nu are competenţă decât în privinţa crimelor ce ţin de competenţa sa, comise după intrarea în vigoare a prezentului statut. 2. Dacă un stat devine parte la prezentul statut după intrarea în vigoare a acestuia, Curtea nu poate să îşi exercite competenţa decât cu privire la crime comise după intrarea în vigoare a statutului pentru acest stat, în afară de cazul în care acel stat face declaraţia prevăzută la art. 12 paragraful 3.

ART. 12 1. Un stat care devine parte la statut recunoaşte prin aceasta competenţa Curţii cu privire la crimele prevăzute la art. 5. 2. În cazurile prevăzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate să îşi exercite competenţa dacă unul dintre statele menţionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt părţi la prezentul statut ori au recunoscut competenţa Curţii conform paragrafului 3: a) statul pe teritoriul căruia comportamentul în cauză s-a produs sau, în cazul în care crima a fost comisă la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de înmatriculare; b) statul căruia persoana acuzată de crime îi este resortisant. 3. Dacă recunoaşterea competenţei Curţii de către un stat care nu este parte la prezentul statut este necesară potrivit dispoziţiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declaraţie depusă pe lângă grefier, să consimtă ca faţă de crima în discuţie Curtea să îşi exercite competenţa. Statul care a recunoscut competenţa Curţii cooperează cu aceasta fără întârziere şi fără excepţie, conform cap. IX.

ART. 13 Exercitarea competenţei Curtea poate să îşi exercite competenţa faţă de crimele prevăzute la art. 5, conform dispoziţiilor prezentului statut: a) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par să fi fost comise este deferită procurorului de către un stat parte, cum este prevăzut la art. 14; b) dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime par să fi fost comise este deferită procurorului de Consiliul de Securitate care acţionează în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; sau c) dacă procurorul a deschis o anchetă cu privire la crima în discuţie, în baza art. 15.

ART. 14 Transmiterea unei fapte de către un stat parte 1. Oricare stat parte poate deferi procurorului o faptă în care una sau mai multe crime ce sunt de competenţa Curţii par să fi fost comise şi să roage procurorul să ancheteze această faptă pentru a stabili dacă una sau mai multe persoane identificate ar trebui să fie acuzate pentru aceste crime. 2. Statul care procedează la trimitere indică pe cât posibil circumstanţele pertinente ale cauzei şi prezintă documentele justificative de care dispune.

ART. 15 Procurorul 1. Procurorul poate deschide o anchetă din proprie iniţiativă, văzând informaţiile privind crimele care ţin de competenţa Curţii. 2. Procurorul verifică seriozitatea informaţiilor primite. În acest scop el poate cere informaţii suplimentare statelor, organelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale sau altor surse demne de încredere pe care le socoteşte corespunzătoare şi poate strânge depoziţii scrise sau orale la sediul Curţii. 3. Dacă consideră că există motive întemeiate de a deschide o anchetă, procurorul prezintă Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoţită de orice element justificativ obţinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminară conform Regulamentului de procedură şi de probe. 4. Dacă după examinarea cererii şi a elementelor justificative care o însoţesc Camera preliminară consideră că se justifică deschiderea unei anchete şi că pare să fie de competenţa Curţii cauza, Camera preliminară îşi dă autorizarea, fără prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competenţă şi admisibilitate.

5. Un răspuns negativ al Camerei preliminare nu împiedică procurorul să prezinte în continuare o nouă cerere bazându-se pe noi fapte şi probe având legătură cu aceeaşi situaţie. 6. Dacă după examenul preliminar prevăzut la paragrafele 1 şi 2 procurorul conchide că informaţiile care i-au fost supuse nu justifică deschiderea unei anchete, el avizează despre aceasta pe cei care i le-au furnizat.

Acestuia nu îi este interzis să examineze, în lumina noilor fapte sau probe, alte informaţii care i-ar putea fi comunicate în legătură cu aceeaşi cauză.

ART. 16 Amânarea anchetei sau a urmăririi Nici o anchetă şi nici o urmărire nu pot fi angajate, nici conduse în baza prezentului statut în perioada de douăsprezece luni care urmează datei la care Consiliul de Securitate a făcut o cerere în acest sens Curţii printr-o rezoluţie adoptată în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; cererea poate fi reînnoită de către Consiliul de Securitate în aceleaşi condiţii.

ART. 17 Probleme referitoare la admisibilitate 1. Ţinând seama de al zecelea alineat al preambulului şi de art. 1, o cauză este considerată inadmisibilă de către Curte dacă: a) cauza face obiectul unei anchete sau urmăriri din partea unui stat având competenţă în speţă, în afară de cazul în care acest stat nu are voinţa sau se află în incapacitate reală de a duce la bun sfârşit ancheta ori urmărirea; b) cauza a făcut obiectul unei anchete din partea statului având competenţă în speţă, care a decis să nu urmărească persoana în cauză în afară de cazul în care această decizie nu este rezultatul lipsei de voinţă sau al incapacităţii statului de a duce într-adevăr la bun sfârşit urmăririle; c) persoana în cauză a fost deja judecată pentru comportamentul care face obiectul plângerii şi nu poate fi judecată de Curte în baza art. 20 paragraful 3; d) cauza nu este suficient de gravă pentru a i se da curs de către Curte. 2. pentru a determina dacă există lipsă de voinţă a statului într-un caz de speţă, Curtea, ţinând seama de garanţiile unui proces echitabil, recunoscute de dreptul internaţional, consideră aplicabile una sau mai multe dintre circumstanţele următoare: a) procedura a fost sau este angajată ori decizia statului a fost luată în scopul sustragerii persoanei în cauză de la responsabilitatea sa penală pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, prevăzute la art. 5; b) procedura a suferit o întârziere nejustificată care, în circumstanţele respective, este incompatibilă cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauză; c) procedura nu a fost sau nu este condusă într-un mod independent ori imparţial, ci într-un mod care, în circumstanţele date, este incompatibilă cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauză. 3. Pentru a determina dacă există incapacitate a statului într-un caz de speţă Curtea apreciază dacă statul nu este în măsură să se sesizeze cu privire la acuzat, să reunească probele şi mărturiile necesare sau să conducă în alt mod la bun sfârşit procedura, ca urmare a prăbuşirii în întregime sau într-o măsură substanţială a propriului aparat judiciar sau a indisponibilităţii acestuia.

ART. 18 Decizia preliminară asupra admisibilităţii 1. Când o situaţie este deferită Curţii, după cum prevede art. 13 lit. a), şi procurorul a stabilit că există considerente întemeiate pentru a deschide o anchetă sau când procurorul a deschis o anchetă conform art. 13 lit. c) şi art. 15, procurorul notifică despre aceasta tuturor statelor părţi şi statelor care, potrivit informaţiilor disponibile, ar avea în mod obişnuit competenţă în ceea ce priveşte crimele despre care este vorba. Acesta o poate face cu titlu confidenţial, iar când consideră că este necesar pentru a proteja persoane, pentru a preveni distrugerea probelor sau pentru a împiedica fuga de persoane, el poate restrânge sfera informaţiilor pe care le comunică statelor. 2. În luna care urmează primirii acestei notificări un stat poate informa Curtea că deschide sau că a deschis o anchetă asupra resortisanţilor săi sau altor persoane care se află sub jurisdicţia sa pentru actele criminale care ar putea constitui crime prevăzute la art. 5 şi care au legătură cu informaţiile notificate statelor. Dacă statul îi cere, procurorul îi încredinţează ancheta cu privire la aceste persoane, în afară de cazul în care Camera preliminară nu îl autorizează, la cererea sa, de a face el însuşi ancheta. 3. Această amânare de a ancheta poate fi reexaminată de procuror după şase luni de la luarea deciziei sau în orice moment în care s-ar produce o schimbare considerabilă de împrejurări decurgând din lipsa de voinţă sau din incapacitatea statului de a duce într-adevăr la bun sfârşit ancheta. 4. Statul interesat sau procurorul poate declara apel în faţa Camerei de apel împotriva deciziei Camerei preliminare, după cum prevede art. 82. Acest apel poate fi examinat după o procedură accelerată. 5. Când amână ancheta, după cum se prevede la paragraful 2, procurorul poate cere statului în cauză să îl informeze în mod regulat cu privire la progresele anchetei şi, după caz, despre urmăririle angajate în continuare. Statele părţi răspund acestor cereri fără întârzieri nejustificate. 6. În aşteptarea deciziei Camerei preliminare sau în orice moment după ce s-a hotărât amânarea anchetei sale, după cum prevede prezentul articol, procurorul poate, cu titlu excepţional, să ceară Camerei preliminare

autorizarea de a lua măsurile de anchetă necesare pentru a conserva probele în cazul în care ocazia strângerii de elemente de probă importante nu va mai apărea sau dacă există un risc apreciabil ca aceste elemente de probă să nu mai fie disponibile în continuare. 7. Statul care a contestat o decizie a Camerei preliminare în baza prezentului articol poate contesta admisibilitatea unei cauze, conform art. 19, invocând fapte noi sau o schimbare importantă de circumstanţe.

ART. 19 Contestarea competenţei Curţii sau a admisibilităţii unei cauze 1. Curtea se asigură că este competentă pentru orice cauză dedusă în faţa ei. Curtea poate, din oficiu, să se pronunţe asupra admisibilităţii cauzei conform art. 17. 2. Pentru motivele indicate la art. 17 pot contesta admisibilitatea cauzei sau competenţa Curţii: a) acuzatul sau persoana împotriva căreia a fost eliberat un mandat de arestare ori o citaţie de înfăţişare în baza art. 58; b) statul care este competent în privinţa crimei datorită faptului că acesta desfăşoară sau a condus o anchetă ori că exercită sau a exercitat urmăriri în speţă; sau c) statul care trebuia să fi recunoscut competenţa Curţii, potrivit art. 12. 3. Procurorul poate cere Curţii să se pronunţe asupra unei chestiuni de competenţă sau de admisibilitate. În procedurile referitoare la competenţă şi la admisibilitate cei care au deferit o situaţie în aplicarea art. 13, precum şi victimele pot, de asemenea, să supună Curţii observaţii. 4. Admisibilitatea unei cauze sau competenţa Curţii nu poate fi contestată decât o singură dată de către persoanele sau statele prevăzute la paragraful 2. Excepţia trebuie ridicată înaintea deschiderii sau la momentul deschiderii procesului. În circumstanţe excepţionale Curtea poate permite ca o excepţie să fie ridicată mai mult decât o dată sau într-o fază ulterioară a procesului. Excepţiile de inadmisibilitate ridicate la deschiderea procesului sau în continuare, cu autorizarea Curţii, nu pot fi fondate decât pe dispoziţiile art. 17 paragraful 1 lit. c). 5. Statele prevăzute la paragraful 2 lit. b) şi c) ridică excepţia cât mai curând posibil. 6. Înainte de confirmarea învinuirilor excepţiile de inadmisibilitate sau de incompetenţă sunt trimise Camerei preliminare. După confirmarea învinuirilor ele sunt trimise Camerei de primă instanţă. Se poate face apel la Camera de apel împotriva deciziilor referitoare la competenţă sau admisibilitate, conform art. 82. 7. Dacă excepţia este ridicată de statul precizat la paragraful 2 lit. b) sau c), procurorul amână ancheta până când Curtea ia decizia prevăzută la art. 17. 8. Aşteptând să statueze, procurorul poate cere Curţii autorizarea: a) să ia măsurile de anchetă prevăzute la art. 18 paragraful 6; b) să strângă depoziţiile sau declaraţiile unui martor ori să ducă la bun sfârşit operaţiunile de adunare şi examinare a probelor începute înainte de ridicarea excepţiei; c) să împiedice, în cooperare cu statele în cauză, fuga persoanelor împotriva cărora procurorul a cerut deja un mandat de arestare conform art. 58. 9. O excepţie nu alterează cu nimic validitatea oricăror măsuri luate de procuror şi oricăror ordonanţe sau mandate emise de Curte înainte ca excepţia să fie ridicată. 10. Când Curtea a hotărât că o cauză este inadmisibilă ţinând seama de art. 17, procurorul poate să îi ceară să îşi reaprecieze decizia dacă este sigur că fapte noi apărute infirmă considerentele pentru care cauza a fost judecată ca inadmisibilă în virtutea art. 17. 11. Dacă, ţinând seama de art. 17, procurorul amână ancheta, poate cere statului interesat să îl informeze asupra derulării procedurii. Aceste informaţii sunt confidenţiale dacă statul o cere. Dacă procurorul decide ca urmare să deschidă o anchetă, el notifică decizia sa statului a cărei procedură a stat la originea amânării.

ART. 20 Non bis in idem 1. Cu excepţia dispoziţiilor contrare ale prezentului statut, nimeni nu poate fi judecat de Curte pentru actele constitutive de crime pentru care a fost deja condamnat sau anchetat de aceasta. 2. Nimeni nu poate fi judecat de către o altă instanţă pentru o crimă prevăzută la art. 5 pentru care a fost deja condamnat sau achitat de către Curte. 3. Oricine a fost judecat de către o altă instanţă pentru un comportament căzând de asemenea sub prevederile art. 6, 7 sau 8 nu poate fi judecat de către Curte decât dacă procedura în faţa altor instanţe: a) avea ca scop să sustragă persoanele în cauză responsabilităţii penale pentru crime ce ţin de competenţa Curţii; sau b) nu a fost condusă în mod independent sau imparţial, cu respectarea garanţiilor prevăzute de dreptul internaţional, ci într-un mod care, în circumstanţele date, era incompatibil cu intenţia de a acţiona persoana în justiţie.

ART. 21 Dreptul aplicabil 1. Curtea aplică: a) în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor şi Regulamentul de procedură şi de probe; b) în al doilea rând, după caz, tratatele aplicabile, principiile şi regulile de drept internaţional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internaţional al conflictelor armate; c) în lipsă, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naţionale reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, după caz, legile naţionale ale statelor sub jurisdicţia cărora s-ar afla în mod obişnuit crima, dacă aceste principii nu sunt incompatibile cu prezentul statut şi nici cu dreptul internaţional, regulile şi normele internaţionale recunoscute. 2. Curtea poate aplica principiile şi normele de drept aşa cum ea le-a interpretat în deciziile sale anterioare. 3. Aplicarea şi interpretarea dreptului, prevăzute în prezentul articol, trebuie să fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internaţional şi fără nici o discriminare bazată pe considerente ca cele ale apartenenţei la unul sau celălalt sex, după cum este definit în art. 7 paragraful 3, vârsta, rasa, culoarea, limba, religia sau convingerea, opiniile politice sau de altă natură, originea naţională, etnică sau socială, averea, naşterea sau orice altă calitate.

CAP. 3 Principii generale de drept penal

ART. 22 Nullum crimen sine lege 1. O persoană nu răspunde penal în baza prezentului statut decât dacă comportamentul său constituie, în momentul în care se produce, o crimă ce ţine de competenţa Curţii. 2. Definirea unei crime este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie. În caz de ambiguitate ea este interpretată în favoarea persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau condamnări. 3. Prezentul articol nu împiedică ca un comportament să fie calificat drept crimă, ţinând seama de dreptul internaţional, independent de prezentul statut.

ART. 23 Nulla poena sine lege O persoană care a fost condamnată de Curte nu poate fi pedepsită decât în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut.

ART. 24 Neretroactivite ratione personae 1. Nimeni nu răspunde penal, în baza prezentului statut, pentru un comportament anterior intrării în vigoare a acestuia. 2. Dacă dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitivă, se aplică dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări.

ART. 25 Răspunderea penală individuală 1. Curtea este competentă în privinţa persoanelor fizice în baza prezentului statut. 2. Oricine comite o crimă ce ţine de competenţa Curţii este individual responsabil şi poate fi pedepsit conform prezentului statut. 3. Conform dispoziţiilor prezentului statut, o persoană răspunde penal şi poate fi pedepsită pentru o crimă ce ţine de competenţa Curţii dacă: a) comite acea crimă, fie individual, împreună cu o altă persoană sau prin intermediul unei alte persoane, fie că această altă persoană este sau nu responsabilă penal; b) ordonă, solicită sau încurajează comiterea unei asemenea crime, atunci când există comitere sau tentativă de comitere a acestei crime; c) în vederea facilitării comiterii unei astfel de crime, ea îşi aduce ajutorul, concursul sau orice altă formă de asistenţă la comiterea ori la tentativa de comitere a acestei crime, inclusiv furnizând mijloacele acestei comiteri; d) contribuie în orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei asemenea crime de către un grup de persoane acţionând împreună. Această contribuţie trebuie să fie intenţionată şi, după caz: (i) să urmărească facilitarea activităţii criminale sau proiectului criminal al grupului, dacă această activitate sau acest proiect comportă executarea unei crime ce ţine de competenţa Curţii; sau (ii) să fie făcută în deplină cunoştinţă a intenţiei grupului de a comite această crimă. e) fiind vorba de crima de genocid, incită direct şi public pe altul să o comită; f) încearcă să comită o asemenea crimă prin acte care, prin caracterul lor substanţial, constituie începutul executării crimei fără ca aceasta să fie îndeplinită datorită unor circumstanţe independente de voinţa sa. Cu toate acestea, persoana care abandonează efortul de a comite crima sau împiedică prin orice alt mod săvârşirea

ei nu poate fi pedepsită în baza prezentului statut pentru tentativă dacă a renunţat complet şi în mod voluntar la proiectul criminal. 4. Nici o dispoziţie a prezentului statut, referitoare la răspunderea penală a indivizilor, nu afectează răspunderea statelor în dreptul internaţional.

ART. 26 Lipsa de competenţă în privinţa persoanelor sub 18 ani Curtea nu are competenţă faţă de o persoană sub vârsta de 18 ani în momentul pretinsei comiteri a unei crime.

ART. 27 Lipsa pertinenţei calităţii oficiale 1. Prezentul statut se aplică tuturor în mod egal, fără nici o distincţie, bazată pe calitatea oficială. În special, calitatea oficială de şef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonerează în nici un caz de răspundere penală, potrivit prezentului statut, şi nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei. 2. Imunităţile sau regulile de procedură speciale care pot fi legate de calitatea oficială a unei persoane, în baza dreptului intern şi a dreptului internaţional, nu împiedică Curtea să îşi exercite competenţa faţă de această persoană.

ART. 28 Răspunderea şefilor militari şi a altor superiori ierarhici În afară de alte motive de responsabilitate penală potrivit prezentului statut pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii: a) un şef militar sau o persoană care deţine efectiv funcţia de şef militar răspunde penal pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de forţele plasate sub comanda şi controlul său efectiv sau sub autoritatea şi controlul său efectiv, după caz, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra forţelor în cazurile în care: (i) acest şef militar sau această persoană ştia ori, datorită circumstanţelor, ar fi trebuit să ştie că aceste forţe comiteau sau urmau să comită aceste crime; şi (ii) acest şef militar sau această persoană nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităţilor competente în scopurile anchetei şi urmăririi; b) în ceea ce priveşte relaţiile dintre superiorul ierarhic şi subordonaţi, neprevăzute la lit. a), superiorul ierarhic răspunde pentru crimele ce ţin de competenţa Curţii, comise de subordonaţii plasaţi sub autoritatea şi sub controlul său efectiv, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra acestor subordonaţi în cazurile în care: (i) superiorul ştia că aceşti subordonaţi comiteau sau urmau să comită aceste crime ori a neglijat în mod deliberat să ţină seama de informaţiile care indicau aceasta în mod clar; (ii) aceste crime erau legate de activităţi ce ţineau de responsabilitatea sa şi de controlul său efectiv; şi (iii) superiorul ierarhic nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autorităţilor competente în scopurile anchetei şi urmăririi.

ART. 29 Imprescriptibilitatea Crimele ce ţin de competenţa Curţii nu se prescriu.

ART. 30 Element psihologic 1. În afară de o dispoziţie contrară nimeni nu răspunde penal şi nu poate fi pedepsit pentru o crimă ce ţine de competenţa Curţii decât dacă elementul material al crimei este comis cu intenţie şi în cunoştinţă de cauză. 2. Există intenţie, în sensul prezentului articol, când: a) referitor la un comportament o persoană înţelege să adopte acest comportament; b) referitor la o consecinţă o persoană înţelege să cauzeze această consecinţă sau este conştientă că aceasta se va întâmpla în cursul normal al evenimentelor. 3. Există cunoştinţă de cauză, în sensul prezentului articol, când o persoană este conştientă că o circumstanţă există sau că o consecinţă va avea loc în cursul normal al evenimentelor. "A cunoaşte" şi "în cunoştinţă de cauză" se interpretează în consecinţă.

ART. 31 Motive de exonerare a răspunderii penale 1. În afara altor motive de exonerare a răspunderii penale prevăzute de prezentul statut, o persoană nu răspunde penal dacă, în momentul comportamentului în cauză: a) suferea de o boală sau o deficienţă mintală care o priva de capacitatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului său ori de a-l stăpâni pentru a fi conform exigenţelor legii; b) era într-o stare de intoxicaţie care o priva de facultatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului său ori de a-l stăpâni pe acesta pentru a-l alinia la exigenţele legii, cu condiţia să nu se fi

intoxicat în mod voluntar în circumstanţele în care ştia că, datorită intoxicării, riscă să adopte un comportament care să constituie o crimă ce ţine de competenţa Curţii sau nu să fi ţinut deloc seama de acest risc; c) a acţionat rezonabil pentru a se apăra, pentru apărarea altuia sau, în cazul crimelor de război, pentru a apăra bunurile esenţiale supravieţuirii sale ori a altuia sau esenţiale la îndeplinirea unei misiuni militare, împotriva recurgerii iminente şi ilicite la forţă, într-un mod proporţional cu amploarea pericolului pe care l-ar risca propria persoană sau altcineva ori bunurile protejate. Faptul că o persoană a participat la o operaţiune defensivă condusă de forţe armate nu constituie în sine un motiv de exonerare a răspunderii penale potrivit prezentei litere; d) comportamentul despre care se susţine că ar constitui o crimă ce ţine de competenţa Curţii a fost adoptat sub constrângere, rezultând dintr-o ameninţare cu moartea iminentă sau dintr-o atingere gravă, continuă ori iminentă a propriei integrităţi fizice sau a altuia şi dacă a acţionat din necesitate şi într-un mod rezonabil pentru a înlătura această ameninţare, cu condiţia să nu fi avut intenţia de a produce un prejudiciu mai mare decât cel pe care a încercat să îl evite. Această ameninţare poate fi: (i) fie exercitată de alte persoane; (ii) fie constituită de alte circumstanţe independente de voinţa sa. 2. Curtea se pronunţă asupra chestiunii de a şti dacă motivele de exonerare a răspunderii penale prevăzute în prezentul statut sunt aplicabile în cazul cu care este sesizată. 3. În timpul procesului Curtea poate lua în considerare un motiv de exonerare a răspunderii, altul decât cele care sunt prevăzute la paragraful 1, dacă acest motiv decurge din dreptul aplicabil prevăzut la art. 21. Procedura de examinare a acestui motiv de exonerare este stabilită în Regulamentul de procedură şi de probe.

ART. 32 Eroarea de fapt sau eroarea de drept 1. O eroare de fapt nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale decât dacă face să dispară elementul psihologic al crimei. 2. O eroare de drept care se referă la faptul de a şti dacă un comportament dat constituie o crimă ce ţine de competenţa Curţii nu este un motiv de exonerare a răspunderii penale. Cu toate acestea, o eroare de drept poate fi un motiv de exonerare a răspunderii penale dacă face să dispară elementul psihologic al crimei sau dacă decurge din art. 33.

ART. 33 Ordinul ierarhic şi ordinul legii 1. Faptul că o crimă care ţine de competenţa Curţii a fost comisă la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonerează persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penală, decât dacă: a) această persoană nu a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în cauză; b) această persoană nu a ştiut că ordinul este ilegal; şi c) ordinul nu a fost vădit ilegal. 2. În scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crimă împotriva umanităţii este vădit ilegal.

CAP. 4 Componenţa şi administrarea Curţii

ART. 34 Organele Curţii Organele Curţii sunt următoarele: a) Preşedinţia; b) Secţia apelurilor, Secţia de primă instanţă şi Secţia preliminară; c) Biroul procurorului; d) Grefa.

ART. 35 Exercitarea funcţiilor judecătorilor 1. Toţi judecătorii sunt aleşi ca membri cu normă întreagă ai Curţii şi sunt disponibili să îşi exercite funcţiile cu normă întreagă din momentul în care începe mandatul lor. 2. Judecătorii care compun Preşedinţia îşi exercită funcţiile cu normă întreagă de la alegerea lor. 3. Preşedinţia poate, în funcţie de volumul de activitate al Curţii şi în consultare cu ceilalţi judecători, să decidă periodic asupra măsurii prin care aceştia sunt obligaţi să îşi exercite funcţiile cu normă întreagă. Deciziile în această privinţă sunt luate fără încălcarea dispoziţiilor art. 40. 4. Înţelegerile cu caracter financiar privind judecătorii care nu sunt obligaţi să îşi exercite funcţiile cu normă întreagă sunt stabilite conform art. 49.

ART. 36 Calificări, candidaturi şi alegerea judecătorilor 1. Sub rezerva paragrafului 2, Curtea este compusă din 18 judecători. 2.a) Preşedinţia poate, în numele Curţii, să propună creşterea numărului judecătorilor prevăzuţi la paragraful 1, motivându-şi corespunzător propunerea. Aceasta este comunicată fără întârziere tuturor statelor părţi de către grefier. b) Propunerea este apoi examinată într-o reuniune a Adunării statelor părţi, convocată conform art. 112. Ea este considerată adoptată dacă este aprobată la această reuniune cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi. Ea devine efectivă la data stabilită de Adunarea statelor părţi. c) (i) Când propunerea de mărire a numărului judecătorilor a fost adoptată conform lit. b), alegerea judecătorilor suplimentari are loc la reuniunea următoare a Adunării statelor părţi, conform paragrafelor 3 - 8 şi art. 37 paragraful 2. (ii) Când propunerea de mărire a numărului judecătorilor a fost adoptată şi a devenit efectivă conform lit. b) şi c) pct. (i), Preşedinţia poate propune în orice moment în continuare, dacă activitatea Curţii o justifică, să reducă numărul de judecători, dar nu sub cel stabilit la paragraful 1. Propunerea este examinată conform procedurii stabilite la lit. a) şi b). Dacă aceasta este adoptată, numărul judecătorilor se diminuează progresiv pe măsură ce mandatul judecătorilor în exerciţiu urmează să expire şi tot astfel până când numărul prevăzut este atins. 3.a) Judecătorii sunt aleşi dintre persoanele care se bucură de o înaltă consideraţie morală, cunoscute pentru imparţialitatea şi integritatea lor şi întrunind condiţiile cerute în statele lor respective pentru exercitarea celor mai înalte funcţii judiciare. b) Oricare candidat la un post la Curte trebuie: (i) să aibă competenţă recunoscută în domeniile dreptului penal şi procedurii penale, precum şi experienţa necesară procesului penal, fie în calitate de judecător, de procuror ori avocat sau în orice altă calitate similară; sau (ii) să aibă competenţă recunoscută în domeniile pertinente ale dreptului internaţional, ca dreptul internaţional umanitar şi drepturile omului, precum şi o mare experienţă într-o profesiune juridică ce prezintă interes pentru activitatea judiciară a Curţii. c) Oricare candidat la un post la Curte trebuie să aibă o excelentă cunoaştere şi o practică curentă a cel puţin unei limbi de lucru a Curţii. 4.a) Candidaţii la un post la Curte pot fi prezentaţi de oricare alt stat parte la prezentul statut: (i) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la cele mai înalte funcţii judiciare în statul în cauză; sau (ii) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la Curtea Internaţională de Justiţie, prevăzută în statutul acesteia. Candidaturile sunt însoţite de un document detaliat în care se arată că respectivul candidat întruneşte calităţile prevăzute la paragraful 3. b) Fiecare stat parte poate prezenta candidatura unei persoane la o anumită alegere. Această persoană nu trebuie să aibă în mod necesar cetăţenia statului care o propune, dar trebuie să o aibă pe cea a unui stat parte. c) Adunarea statelor părţi poate decide să constituie, după caz, o comisie consultativă pentru examinarea candidaturilor. Formarea şi mandatul acestei comisii sunt stabilite de Adunarea statelor părţi. 5. În scopul alegerii sunt stabilite două liste de candidaţi: - lista A, care conţine numele candidaţilor ce posedă competenţele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (i); - lista B, care conţine numele candidaţilor ce posedă competenţele prevăzute la paragraful 3 lit. b) pct. (ii). Oricare candidat care posedă competenţele cerute pentru a figura pe cele două liste poate să o aleagă pe cea pe care se prezintă. La prima alegere sunt aleşi cel puţin 9 judecători dintre candidaţii din lista A şi cel puţin 5 judecători dintre cei din lista B. Alegerile următoare sunt organizate astfel încât să se menţină aceeaşi proporţie între judecătorii aleşi pe una sau pe cealaltă listă. 6.a) Judecătorii sunt aleşi prin vot secret la o întrunire a Adunării statelor părţi convocată în acest scop în baza art. 112. Sub rezerva paragrafului 7, sunt aleşi cei 18 candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi şi majoritatea de două treimi din numărul statelor părţi prezente şi care au votat. b) Dacă rămân posturi de ocupat la terminarea primului tur de vot, se procedează la votări succesive conform procedurii stabilite la lit. a) până când posturile rămase sunt ocupate. 7. Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. În această privinţă, cel care poate fi considerat cetăţean al mai multor state este considerat a fi cetăţean al statului în care îşi exercită în mod obişnuit drepturile sale civile şi politice. 8.a) În alegerea judecătorilor statele părţi ţin seama de necesitatea de a asigura în componenţa Curţii:

(i) reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii; (ii) o reprezentare geografică echitabilă; şi (iii) o reprezentare echitabilă a bărbaţilor şi a femeilor. b) Statele părţi ţin, de asemenea, seama de necesitatea de a asigura prezenţa judecătorilor specializaţi în anumite domenii, inclusiv în problemele legate de violenţa împotriva femeilor şi copiilor, dar fără să se limiteze la acestea. 9.a) Sub rezerva lit. b), judecătorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani şi, sub rezerva lit. a) şi a art. 37 paragraful 2, ei nu sunt realeşi. b) La prima alegere o treime din numărul judecătorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani; o treime din numărul judecătorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani; ceilalţi judecători sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani. c) Un judecător numit pentru un mandat de 3 ani în aplicarea lit. b) este reeligibil pentru un mandat complet. 10. Cu toate dispoziţiile paragrafului 9, un judecător numit la o Cameră de primă instanţă sau de apel, conform art. 39, care a început să se ocupe în faţa acestei Camere de o cauză în primă instanţă sau în apel, rămâne în funcţie până la închiderea acestei cauze.

ART. 37 Posturi vacante 1. Se procedează prin alegeri pentru ocuparea posturilor devenite vacante, conform dispoziţiilor art. 36. 2. Un judecător ales pe un post devenit vacant încheie mandatul predecesorului său; dacă durata mandatului ce trebuie terminat este inferioară sau egală cu 3 ani, el este reeligibil pentru un mandat întreg conform art. 36.

ART. 38 Preşedinţia 1. Preşedintele şi primul şi al doilea vicepreşedinte sunt aleşi cu majoritatea absolută a judecătorilor. Ei sunt aleşi pentru 3 ani sau până la expirarea mandatului lor de judecător, dacă acesta se încheie înainte de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singură dată. 2. Primul vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele atunci când acesta nu se poate prezenta sau când este recuzat. Al doilea vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele când acesta şi primul vicepreşedinte nu se pot prezenta nici unul sau când sunt recuzaţi. 3. Preşedintele, primul vicepreşedinte şi al doilea vicepreşedinte compun Preşedinţia, care este însărcinată: a) cu buna administrare a Curţii, cu excepţia Biroului procurorului; şi b) cu alte funcţii care îi sunt conferite conform prezentului statut. 4. În exercitarea atribuţiilor prevăzute la paragraful 3 lit. a) Preşedinţia acţionează împreună cu procurorul, al cărui acord îl solicită în toate problemele de interes comun.

ART. 39 Camerele 1. Imediat ce este posibil după alegerea judecătorilor Curtea se organizează în secţii, potrivit prevederilor art. 34 lit. b). Secţia apelurilor se compune din preşedinte şi alţi 4 judecători; Secţia de primă instanţă şi Secţia preliminară sunt compuse fiecare din cel puţin 6 judecători. Repartizarea judecătorilor la secţii se bazează pe natura funcţiilor încredinţate fiecăreia dintre ele şi pe competenţele şi experienţa judecătorilor aleşi la Curte, în aşa măsură încât fiecare secţie să cuprindă proporţia dorită de specialişti în drept penal şi în procedură penală şi de specialişti în drept internaţional. Secţia preliminară şi Secţia de primă instanţă sunt, în principal, compuse din judecători având experienţa proceselor penale. 2.a) Funcţiile judiciare ale Curţii sunt exercitate în fiecare secţie prin Camere. b) (i) Camera de apel este compusă din toţi judecătorii Secţiei apelurilor. (ii) Funcţiile Camerei de primă instanţă sunt exercitate de 3 judecători ai Secţiei de primă instanţă. (iii) Funcţiile Camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecători ai Secţiei preliminare, fie de un singur judecător de la această secţie, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedură şi de probe. c) Nici o dispoziţie a prezentului paragraf nu interzice constituirea simultană a mai mult de o Cameră de primă instanţă sau Cameră preliminară, când activitatea Curţii o cere. 3.a) Judecătorii repartizaţi la Secţia preliminară şi la Secţia de primă instanţă funcţionează pe o perioadă de 3 ani; ei continuă să funcţioneze peste acest termen până la încheierea oricărei cauze care le-a fost încredinţată în aceste secţii. b) Judecătorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţionează în cadrul acesteia pe toată durata mandatului lor. 4. Judecătorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţionează exclusiv în această secţie. Cu toate acestea, nici o dispoziţie a prezentului articol nu interzice totuşi repartizarea provizorie de judecători de la Secţia de primă instanţă la Secţia preliminară sau invers, dacă Preşedinţia apreciază că activitatea Curţii o impune, înţelegându-se că un judecător care a participat la faza preliminară a unei cauze nu este în nici un caz autorizat să funcţioneze la Camera de primă instanţă sesizată cu această cauză.

ART. 40 Independenţa judecătorilor 1. Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. 2. Judecătorii nu exercită nici o activitate care ar putea fi incompatibilă cu funcţiile lor judiciare sau care ar putea să pună la îndoială independenţa lor. 3. Judecătorii trebuie să îşi exercite funcţiile cu normă completă la sediul Curţii şi nu trebuie să se ocupe cu nici o altă activitate cu caracter profesional. 4. Orice problemă pe care o ridică aplicarea paragrafelor 2 şi 3 este hotărâtă cu majoritatea absolută a judecătorilor. Un judecător nu participă la luarea deciziei referitoare la o problemă care îl priveşte.

ART. 41 Eliberarea şi recuzarea judecătorilor 1. Preşedinţia poate elibera un judecător, la cererea sa, din funcţiile ce îi sunt atribuite în baza prezentului statut, conform Regulamentului de procedură şi de probe. 2.a) Un judecător nu poate să participe la soluţionarea nici unei cauze în care imparţialitatea sa ar putea să fie pusă la îndoială în mod rezonabil dintr-un motiv oarecare. Un judecător este recuzat într-o cauză conform prezentului paragraf, în special dacă el a intervenit mai înainte, sub orice titlu, în această cauză în faţa Curţii sau într-o cauză penală conexă la nivel naţional în care persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi este implicată. Un judecător poate, de asemenea, să fie recuzat din celelalte motive prevăzute de Regulamentul de procedură şi de probe. b) Procurorul sau persoana care face obiectul anchetei sau al urmăririi poate cere recuzarea unui judecător în baza prezentului paragraf. c) Orice problemă referitoare la recuzarea unui judecător este hotărâtă de majoritatea absolută a judecătorilor. Judecătorul a cărui recuzare se cere poate să îşi prezinte observaţiile asupra recuzării, dar nu participă la luarea deciziei.

ART. 42 Biroul procurorului 1. Biroul procurorului acţionează independent ca organ distinct în cadrul Curţii. El este însărcinat să primească comunicările şi orice informaţie justificativă în forma cuvenită privind crimele ce ţin de competenţa Curţii, să le examineze, să conducă anchetele şi să susţină acuzarea în faţa Curţii. Membrii săi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici o sursă exterioară. 2. Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate deplină asupra gestiunii şi administraţiei Biroului, inclusiv personalului, instalaţiilor şi celorlalte resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi să procedeze la orice acte pe care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de naţionalităţi diferite. Ei îşi exercită funcţiile cu normă întreagă. 3. Procurorul şi procurorii adjuncţi trebuie să se bucure de o înaltă consideraţie morală şi să aibă o competenţă solidă şi o mare experienţă practică în materie de urmărire sau judecată în procese penale. Ei trebuie să aibă o excelentă cunoaştere şi o practică curentă în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii. 4. Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor părţi, cu majoritatea absolută din rândul membrilor acesteia. Procurorii adjuncţi sunt aleşi în acelaşi mod pe o listă de candidaţi prezentată de procuror. Procurorul prezintă 3 candidaţi pentru ocuparea fiecărui post de procuror adjunct. Cu condiţia să nu se fi stabilit un mandat mai scurt în momentul alegerii, procurorul şi procurorii adjuncţi îşi exercită funcţiile pe o perioadă de 9 ani şi nu pot fi realeşi. 5. Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu exercită o activitate riscând să fie incompatibilă cu funcţiile lor în materie de urmărire sau care să pună la îndoială independenţa lor. Ei nu se vor ocupa cu nici o altă activitate cu caracter profesional. 6. Preşedinţia poate elibera, la cerere, procurorul sau procurorul adjunct din funcţia sa într-o anumită cauză. 7. Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu pot participa la soluţionarea unei cauze în care imparţialitatea lor ar fi pusă, pe bună dreptate, la îndoială dintr-un motiv oarecare. Ei sunt recuzaţi într-o cauză, conform prezentului paragraf, dacă au intervenit anterior, sub orice titlu, în această cauză în faţa Curţii sau într-o cauză penală conexă la nivel naţional, în care persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi este implicată. 8. Orice problemă referitoare la recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct este hotărâtă de către Camera de apel. a) Persoana care face obiectul anchetei sau urmăririi poate să ceară în orice moment recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct, din motivele enunţate în prezentul articol. b) Procurorul sau procurorul adjunct interesat poate să îşi prezinte, după caz, observaţiile asupra problemei.

9. Procurorul numeşte consilieri care sunt specialişti în drept privind anumite probleme, inclusiv, dar fără să se limiteze la acestea, cele ale violenţei sexuale, violenţele cu motivare sexuală şi violenţele împotriva copiilor.

ART. 43 Grefa 1. Grefa răspunde de aspectele nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii, fără prejudicierea funcţiilor şi atribuţiilor procurorului definite la art. 42. 2. Grefa este condusă de un grefier, care este responsabilul principal al administraţiei Curţii. Grefierul îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. 3. Grefierul şi grefierul adjunct trebuie să fie persoane de o înaltă moralitate şi de o mare competenţă, având o excelentă cunoaştere şi o practică curentă în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii. 4. Judecătorii aleg grefierul cu majoritatea absolută prin vot secret, ţinând seama de eventualele recomandări ale Adunării statelor părţi. Dacă este necesar, ei aleg în acelaşi mod un grefier adjunct la recomandarea grefierului. 5. Grefierul este ales pe o perioadă de 5 ani, este reeligibil o dată şi îşi exercită funcţiile cu normă întreagă. Grefierul adjunct este ales pe o perioadă de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt, potrivit celor decise de majoritatea absolută a judecătorilor; el este chemat să îşi exercite funcţiile potrivit cerinţelor serviciului. 6. Grefierul înfiinţează în cadrul Grefei o diviziune de ajutor a victimelor şi martorilor. Această diviziune este însărcinată, în consultare cu Biroul procurorului, să sfătuiască şi să ajute în orice mod potrivit martorii, victimele care se prezintă în faţa Curţii şi celelalte persoane pe care depoziţiile acestor martori pot să le facă să se confrunte cu un risc, precum şi să prevadă măsurile şi dispoziţiile de luat pentru a le asigura protecţia şi securitatea. Personalul diviziunii cuprinde specialişti în ajutorarea victimelor traumatismelor, inclusiv a traumatismelor datorate violenţelor sexuale.

ART. 44 Personalul 1. Procurorul şi grefierul numesc personalul calificat necesar în serviciile lor respective, inclusiv anchetatorii, în cazul procurorului. 2. Când recrutează personalul, procurorul şi grefierul veghează să se asigure serviciile cu persoane având înaltă eficacitate, competenţă şi integritate, ţinând seama, mutatis mutandis, de criteriile menţionate la art. 36 paragraful 8. 3. Grefierul, în acord cu Preşedinţia şi cu procurorul, propune statutul personalului, care cuprinde condiţiile de numire, de remunerare şi de încetare a funcţiilor. Statutul personalului este aprobat de adunarea statelor părţi. 4. Curtea, în circumstanţe excepţionale, poate să folosească, cu titlu gratuit, personalul pus la dispoziţia sa de statele părţi, organizaţiile interguvernamentale şi de organizaţiile neguvernamentale pentru a ajuta orice organ al Curţii în activităţile sale. Procurorul poate accepta un astfel de personal pentru Biroul procurorului. Persoanele puse la dispoziţie cu titlu gratuit sunt angajate conform directivelor care vor fi stabilite de Adunarea statelor părţi.

ART. 45 Angajament solemn Înainte de preluarea funcţiilor prevăzute în prezentul statut judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct îşi iau în şedinţă publică angajamentul solemn de a-şi exercita atribuţiile în deplină imparţialitate şi conştiinţă.

ART. 46 Pierderea funcţiei 1. Un judecător, procurorul, un procuror adjunct, grefierul sau grefierul adjunct pot fi înlăturaţi din funcţiile lor, prin decizia luată conform paragrafului 2, în cazul în care: a) s-a stabilit că el a comis o greşeală mare sau o abatere de la sarcinile care i-au fost impuse prin prezentul statut, conform celor prevăzute în Regulamentul de procedură şi de probe; sau b) se află în incapacitatea de a-şi exercita funcţiile, aşa cum sunt definite în prezentul statut. 2. Decizia privind pierderea funcţiei unui judecător, procuror sau a unui procuror adjunct, în aplicarea paragrafului 1, este luată de Adunarea statelor părţi prin vot secret: a) în cazul unui judecător, cu majoritatea de două treimi a statelor părţi, la recomandarea adoptată de majoritatea de două treimi a celorlalţi judecători; b) în cazul procurorului, cu majoritatea absolută a statelor părţi; c) în cazul procurorului adjunct, cu majoritatea absolută a statelor părţi, la recomandarea procurorului. 3. Decizia privind pierderea funcţiei de grefier sau de grefier adjunct se ia cu majoritatea absolută a judecătorilor.

4. Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct, al cărui comportament sau aptitudine de a exercita funcţiile prevăzute în prezentul statut este contestată în baza prezentului articol, are întreaga latitudine de a prezenta şi primi probe şi pentru a-şi prezenta argumentele conform Regulamentului de procedură şi de probe. El nu participă în alt mod la luarea deciziilor.

ART. 47 Sancţiuni disciplinare Un judecător, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct care a comis o greşeală de o gravitate mai mică decât cele prevăzute la art. 46 paragraful 1 se expune la sancţiunile disciplinare prevăzute de Regulamentul de procedură şi de probe.

ART. 48 Privilegii şi imunităţi 1. Curtea se bucură pe teritoriul statelor părţi de privilegiile şi de imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale. 2. Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi şi grefierul se bucură în exerciţiul funcţiilor lor şi în legătură cu aceste funcţii de privilegiile şi imunităţile acordate şefilor de misiuni diplomatice. După expirarea mandatului lor ei continuă să se bucure de imunitate în orice procedură legală pentru cele vorbite, scrise sau pentru actele care ţin de exerciţiul funcţiilor lor oficiale. 3. Grefierul adjunct, personalul Biroului procurorului şi personalul Grefei se bucură de privilegiile, imunităţile şi facilităţile necesare exercitării funcţiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor şi imunităţilor Curţii. 4. Avocaţii, experţii, martorii şi celelalte persoane a căror prezenţă este cerută la sediul Curţii beneficiază de tratamentul necesar bunei funcţionări a Curţii, conform acordului asupra privilegiilor şi imunităţilor Curţii. 5. Privilegiile şi imunităţile pot fi ridicate: a) în cazul judecătorului sau procurorului, prin decizia luată cu majoritatea absolută a judecătorilor; b) în cazul grefierului, de către Preşedinţie; c) în cazul procurorilor adjuncţi şi al personalului Biroului procurorului, de către procuror; d) în cazul grefierului adjunct şi al personalului Grefei, de către grefier.

ART. 49 Salarii, indemnizaţii şi rambursarea cheltuielilor Judecătorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct primesc salariile, indemnizaţiile şi rambursarea cheltuielilor hotărâte de adunarea statelor părţi. Aceste salarii şi indemnizaţii nu sunt reduse în cursul mandatului.

ART. 50 Limbi oficiale şi limbi de lucru 1. Limbile oficiale ale Curţii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza şi rusa. Hotărârile Curţii, precum şi celelalte decizii prin care sunt reglementate problemele de fond cei îi sunt supuse sunt publicate în limbile oficiale. Preşedinţia determină, ţinând seama de criteriile stabilite de Regulamentul de procedură şi de probe, care decizii pot fi considerate în scopurile prezentului paragraf ca reglementând probleme de fond. 2. Limbile de lucru ale Curţii sunt engleza şi franceza. Regulamentul de procedură şi de probe defineşte cazurile în care alte limbi oficiale pot fi folosite ca limbi de lucru. 3. La cererea unei părţi într-o procedură sau a unui stat autorizat să intervină într-o procedură Curtea autorizează folosirea de către această parte sau de acest stat a unei alte limbi decât engleza şi franceza, dacă ea consideră acest fapt ca fiind justificat.

ART. 51 Regulamentul de procedură şi de probe 1. Regulamentul de procedură şi de probe intră în vigoare la adoptarea sa de către Adunarea statelor părţi cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor săi. 2. Amendamente la Regulamentul de procedură şi de probe pot fi propuse de: a) oricare stat parte; b) judecătorii care acţionează cu majoritate absolută; c) procuror. Aceste amendamente intră în vigoare la adoptarea lor cu majoritatea de două treimi din numărul membrilor Adunării statelor părţi. 3. După adoptarea Regulamentului de procedură şi de probe, în cazurile urgente în care situaţia specială prezentată în faţa Curţii nu este prevăzută de regulament, judecătorii pot, cu majoritatea de două treimi, să stabilească reguli provizorii care să se aplice până când Adunarea statelor părţi, la reuniunea ordinară sau extraordinară următoare, le adoptă, le modifică sau le respinge. 4. Regulamentul de procedură şi de probe, amendamentele ce îl privesc şi regulile provizorii sunt conforme cu dispoziţiile prezentului statut. Amendamentele la Regulamentul de procedură şi de probe, precum şi

regulile provizorii nu se aplică retroactiv în prejudiciul persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări. 5. În caz de neconcordanţă între prezentul statut şi Regulamentul de procedură şi de probe, statutul prevalează.

ART. 52 Regulamentul Curţii 1. Judecătorii adoptă cu majoritatea absolută, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedură şi de probe, regulamentul necesar funcţionării zilnice a Curţii. 2. Procurorul şi grefierul sunt consultaţi la elaborarea regulamentului Curţii şi a oricărui amendament referitor la acesta. 3. Regulamentul Curţii şi orice amendament referitor la acesta au efect de la adoptare, dacă judecătorii nu decid altfel. Ele sunt comunicate imediat după adoptarea lor statelor părţi spre examinare. Ele rămân în vigoare dacă majoritatea statelor părţi nu fac obiecţii în termen de 6 luni.

CAP. 5 Anchetă şi urmăriri

ART. 53 Deschiderea unei anchete 1. Procurorul, după ce a evaluat informaţiile ce i s-au adus la cunoştinţă, deschide o anchetă, în afara cazului în care conchide că nu există o bază rezonabilă pentru urmărire, în baza prezentului statut. Pentru a lua decizia procurorul examinează: a) dacă informaţiile aflate la dispoziţia sa oferă motive credibile că o crimă ce ţine de competenţa Curţii a fost sau este pe cale să fie comisă; b) dacă este sau ar fi admisibilă cauza, ţinând seama de art. 17; şi c) dacă există motive serioase de a crede că, ţinând seama de gravitatea crimei şi de interesele victimelor, ancheta nu ar servi intereselor justiţiei. Dacă conchide că nu există motive serioase pentru urmărire şi dacă această concluzie se bazează exclusiv pe considerentele prevăzute la lit. c), procurorul informează despre aceasta Camera preliminară. 2. Dacă după anchetă procurorul conchide că nu există motive suficiente pentru începerea urmăririi: a) pentru că nu există o bază suficientă, în drept sau în fapt, pentru a cere un mandat de arestare sau o citaţie de înfăţişare în aplicarea art. 58; b) deoarece cauza este inadmisibilă faţă de prevederile art. 17; sau c) pentru că urmărirea nu ar servi intereselor justiţiei, ţinând seama de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea crimei, de interesele victimelor, de vârsta sau handicapul autorului prezumat şi de rolul său în crima invocată,el informează asupra concluziei sale şi considerentelor care au motivat-o, Camera preliminară şi statul care i-a deferit situaţia, conform art. 14, sau Consiliul de Securitate, dacă este vorba de o situaţie prevăzută în art. 13 lit. b). 3.a) La cererea statului care a deferit situaţia, conform art. 14, sau a Consiliului de Securitate, dacă este vorba de o situaţie prevăzută la art. 13 lit. b), Camera preliminară poate examina decizia de neurmărire luată de procuror în baza paragrafelor 1 sau 2 şi să ceară procurorului să o reaprecieze. b) Mai mult, Camera preliminară poate, din proprie iniţiativă, să examineze decizia procurorului de neurmărire dacă această decizie se bazează exclusiv pe consideraţiile prevăzute la paragraful 1 lit. c) şi la paragraful 2 lit. c). Într-un asemenea caz decizia procurorului nu are efect decât dacă ea este confirmată de Camera preliminară. 4. Procurorul poate în orice moment să îşi reaprecieze decizia de a deschide sau nu o anchetă sau de a angaja sau nu urmăriri în lumina noilor fapte sau informaţii.

ART. 54 Obligaţii şi competenţe ale procurorului în materie de anchete 1. Procurorul: a) pentru stabilirea adevărului extinde ancheta la toate faptele şi elementele de probă care pot fi utile pentru a determina dacă există răspundere penală, ţinând seama de prezentul statut, şi, făcând aceasta, anchetează atât scopul culpabilizării, cât şi al dezincriminării;

b) ia măsuri corespunzătoare spre a asigura eficienţa anchetelor şi urmăririlor vizând crimele ce ţin de competenţa Curţii. Făcând aceasta, ţine seama de interesele şi situaţia personală a victimelor şi martorilor, inclusiv de vârsta, sexul, astfel cum este definit la art. 7 paragraful 3, şi de starea lor de sănătate; el ţine, de asemenea, seama de natura crimei, în special când aceasta conţine violenţe sexuale, violenţe cu motivare sexuală sau violenţe împotriva copiilor; şi c) respectă pe deplin drepturile persoanelor menţionate în prezentul statut. 2. Procurorul poate ancheta pe teritoriul unui stat: a) conform dispoziţiilor cap. IX; sau b) cu autorizarea Camerei preliminare în baza art. 57 paragraful 3 lit. d). 3. Procurorul poate: a) să strângă şi să examineze elementele de probă; b) să convoace şi să interogheze persoane care fac obiectul unei anchete, victime şi martori; c) să ceară cooperarea oricărui stat sau organizaţii ori dispozitiv guvernamental, conform competenţelor lor sau mandatului lor; d) să încheie orice înţelegeri sau acorduri care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului statut şi care pot fi necesare pentru facilitarea cooperării unui stat, a unei organizaţii interguvernamentale sau a unei persoane; e) să se angajeze să nu divulge în nici un stadiu al procedurii documentele sau informaţiile pe care le-a obţinut, cu condiţia confidenţialităţii şi numai pentru scopul obţinerii unor noi probe, cu excepţia cazului în care informatorul consimte la divulgarea lor; şi f) să ia sau să ceară să fie luate măsuri necesare care să asigure confidenţialitatea informaţiilor culese, protecţia persoanelor sau asigurarea elementelor de probă.

ART. 55 Drepturi ale persoanelor în cadrul unei anchete 1. Într-o anchetă deschisă în baza prezentului statut o persoană: a) nu este obligată să depună mărturie împotriva ei înseşi, nici să se recunoască vinovată; b) nu este supusă la nici o formă de coerciţie, constrângere sau ameninţare, nici la tortură, nici la vreo altă formă de suferinţă sau tratament de cruzime inuman sau degradant; c) beneficiază gratuit, dacă nu este interogată într-o limbă pe care o înţelege şi o vorbeşte perfect, de ajutorul unui interpret competent şi de toate traducerile necesare cerinţelor echităţii; şi d) nu poate fi arestată sau deţinută arbitrar; ea nu poate fi privată de libertate dacă aceasta nu are loc pentru motivul şi potrivit procedurii prevăzute în prezentul statut. 2. Când există motive să se creadă că o persoană a comis o crimă ce ţine de competenţa Curţii şi că această persoană trebuie să fie interogată fie de procuror, fie de autorităţile naţionale în baza unei cereri făcute conform cap. IX, această persoană are în plus drepturile următoare, asupra cărora este informată înainte de a fi interogată: a) să fie informată înainte de a fi interogată că există motive să se creadă că ea a comis o crimă ce ţine de competenţa Curţii; b) să păstreze tăcerea, fără ca această tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea culpabilităţii sau a nevinovăţiei sale; c) să fie asistată de un apărător la alegerea sa sau, dacă nu are, de un apărător din oficiu de fiecare dată când interesele justiţiei o cer, fără a trebui în acest caz să verse o remunerare, dacă nu are mijloace; d) să fie interogată în prezenţa avocatului său, dacă nu a renunţat la dreptul de a fi asistată de un avocat.

ART. 56 Rolul Camerei preliminare în situaţia în care ocazia obţinerii de informaţii nu se va mai prezenta

1.a) Când procurorul consideră că o anchetă oferă ocazia unică, care nu se va mai prezenta în continuare, de a lua o mărturie sau o declaraţie sau de a examina, culege ori verifica elemente de probă în scopurile procesului, avizează despre aceasta Camera preliminară. b) Camera preliminară poate, în această situaţie, la cererea procurorului, să ia toate măsurile specifice pentru a asigura eficienţa şi integritatea procedurii şi, în special, pentru a proteja drepturile apărării. c) Cu excepţia deciziei contrare a Camerei preliminare, procurorul informează, de asemenea, despre circumstanţa prevăzută în lit. a) persoana care a fost arestată sau s-a prezentat pe baza citaţiei emise în cadrul anchetei, cu scopul ca să poată fi ascultată. 2. Măsurile prevăzute la paragraful 1 lit. b) pot consta în: a) a face recomandări sau a emite ordonanţe privind calea de urmat; b) a ordona încheierea unui proces-verbal asupra procedurii; c) a numi un expert;

d) a autoriza avocatul unei persoane care a fost arestată sau s-a înfăţişat la Curte pe baza citaţiei să participe la procedură sau, când arestarea ori înfăţişarea nu a avut loc sau avocatul nu a fost încă ales, a desemna un avocat care va reprezenta interesele apărării; e) a însărcina pe unul dintre membrii săi sau, în caz de nevoie, pe unul dintre judecătorii disponibili ai Secţiei preliminare sau ai Secţiei primei instanţe să facă recomandări sau să emită ordonanţe privind strângerea ori conservarea probelor sau audierii persoanelor; f) a lua orice alte măsuri necesare pentru culegerea sau păstrarea elementelor de probă. 3.a) Când procurorul nu a solicitat măsurile prevăzute în prezentul articol, dar Camera preliminară este de părere că aceste măsuri sunt necesare pentru păstrarea elementelor de probă pe care le apreciază ca esenţiale pentru apărarea în cursul procesului, consultă procurorul pentru a afla dacă acesta avea motive întemeiate să nu ceară luarea măsurilor în cauză. Dacă după consultare Camera conchide că faptul de a nu fi cerut aceste măsuri nu este justificat, poate lua măsuri din proprie iniţiativă. b) Procurorul poate face apel împotriva deciziei Camerei preliminare de a acţiona din proprie iniţiativă în baza prezentului paragraf. Acest apel este examinat după o procedură accelerată. 4. Admisibilitatea elementelor de probă păstrate sau strânse în scopurile procesului în aplicarea prezentului articol ori înregistrarea acestor elemente de probă este reglementată de art. 69, valoarea lor fiind cea pe care le-o dă Camera de primă instanţă.

ART. 57 Funcţiile şi competenţele Camerei preliminare 1. Dacă prezentul statut nu dispune altfel, Camera preliminară îşi exercită funcţiile conform dispoziţiilor prezentului articol. 2.a) Deciziile date de Camera preliminară în baza art. 15, 18, 19, a art. 54 paragraful 2, art. 61 paragraful 7 şi a art. 72 sunt luate cu majoritatea judecătorilor care o compun. b) În toate celelalte cazuri un singur judecător al Camerei preliminare poate exercita funcţiile prevăzute în prezentul statut, dacă nu se prevede altfel printr-o dispoziţie a Regulamentului de procedură şi de probe sau printr-o decizie a Camerei preliminare luate cu majoritate. 3. Independent de alte funcţii care îi sunt conferite în virtutea prezentului statut, Camera preliminară poate: a) la cererea procurorului, să dea ordonanţe şi să elibereze mandatele care pot fi necesare în scopurile unei anchete; b) la cererea unei persoane care a fost arestată sau s-a înfăţişat pe baza citaţiei, conform art. 58, să emită orice ordonanţă, inclusiv măsurile prevăzute la art. 56, sau să solicite orice concurs, conform cap. IX, care pot fi necesare pentru ajutarea persoanei la pregătirea apărării; c) în caz de nevoie, să asigure protecţia şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor, conservarea probelor, protecţia persoanelor care au fost arestate ori s-au înfăţişat pe baza citaţiei, precum şi protejarea informaţiilor legate de securitatea naţională; d) să autorizeze procurorul să ia anumite măsuri de anchetă pe teritoriul unui stat parte fără să îşi asigure cooperarea acestui stat, conform cap. IX, dacă, ţinând seama, în măsura posibilului, de vederile acestui stat, Camera a stabilit că în speţă acesta este vădit incapabil să dea urmare unei cereri de cooperare pentru că nici o autoritate sau componentă competentă a aparatului său judiciar naţional nu este disponibilă să dea curs unei cereri de cooperare conform cap. IX; e) când un mandat de arestare sau o citaţie de înfăţişare a fost emisă în baza art. 58, să solicite cooperarea statelor în baza art. 93 paragraful 1 lit. k), ţinând seama în mod cuvenit de forţa elementelor de probă şi de drepturile părţilor în cauză, după cum se prevede în prezentul statut şi în Regulamentul de procedură şi de probe, pentru a lua măsurile conservatorii în scopurile confiscării, în special în interesul superior al victimelor.

ART. 58 Eliberarea de către Camera preliminară a unui mandat de arestare sau a unei citaţii pentru înfăţişare

1. În orice moment după deschiderea unei anchete Camera preliminară eliberează, la cererea procurorului, un mandat de arestare împotriva unei persoane dacă, după examinarea cererii şi a elementelor de probă sau a altor informaţii furnizate de procuror, ea este convinsă că: a) există motive întemeiate să se creadă că această persoană a comis o crimă ce ţine de competenţa Curţii; şi b) arestarea acestei persoane este necesară pentru a garanta: (i) că persoana se va înfăţişa; (ii) că ea nu va împiedica ancheta sau procedura în faţa Curţii, nici nu îi va compromite desfăşurarea; sau (iii) în caz de nevoie, că ea nu va urmări executarea crimei despre care este vorba sau a unei crime conexe ce ţine de competenţa Curţii şi care s-a produs în aceleaşi circumstanţe. 2. Cererea procurorului conţine următoarele elemente:

a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile pentru identificare; b) o referire precisă la crima ce ţine de competenţa Curţii, pe care persoana este bănuită că a comis-o; c) expunerea succintă a faptelor invocate că ar constitui această crimă; d) un rezumat al probelor care reprezintă motive întemeiate să se creadă că persoana a comis această crimă; şi e) considerentele pentru care procurorul apreciază că este necesar să procedeze la arestarea acestei persoane. 3. Mandatul de arestare conţine elementele următoare: a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare; b) o referire precisă la crima ce ţine de competenţa Curţii, care justifică arestarea; şi c) expunerea succintă a faptelor invocate ca reprezentând această crimă. 4. Mandatul de arestare rămâne în vigoare atâta vreme cât Curtea nu a decis altfel. 5. Pe baza mandatului de arestare Curtea poate să ceară arestarea provizorie sau arestarea şi predarea persoanei conform cap. IX. 6. Procurorul poate cere Camerei preliminare să modifice mandatul de arestare prin recalificarea crimelor la care acesta se referă sau prin adăugarea de noi crime. Camera preliminară modifică mandatul de arestare dacă are motive întemeiate să creadă că persoana a comis crimele cu privire la care s-a făcut o recalificare sau crime noi. 7. Procurorul poate cere Camerei preliminare să emită o citaţie de înfăţişare în locul mandatului de arestare. Dacă Camera preliminară este convinsă că există motive întemeiate de a crede că persoana a comis crima care îi este imputată şi că o citaţie de înfăţişare este suficientă pentru a garanta că ea se va prezenta în faţa Curţii, emite o citaţie cu sau fără condiţii restrictive de libertate (altele decât detenţia), dacă legislaţia naţională prevede aceasta. Citaţia conţine elementele următoare: a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare; b) data înfăţişării; c) o referire precisă la crima ce ţine de competenţa Curţii, pe care persoana se bănuieşte că ar fi comis-o; şi d) expunere succintă a faptelor invocate că ar constitui această crimă. Citaţia este notificată persoanei vizate.

ART. 59 Procedura de arestare în statul de detenţie 1. Statul parte care a primit o cerere de arestare provizorie sau de arestare şi de predare ia imediat măsuri pentru a face să fie arestată persoana în cauză, conform legislaţiei şi dispoziţiilor cap. IX. 2. Orice persoană arestată este deferită fără întârziere autorităţii judiciare competente a statului de detenţie care verifică, conform legislaţiei acestui stat, dacă: a) mandatul vizează chiar această persoană; b) aceasta a fost arestată conform unei proceduri legale; şi c) drepturile sale au fost respectate. 3. Persoana arestată are dreptul să ceară autorităţii competente a statului de detenţie punerea în libertate provizorie în aşteptarea predării sale. 4. Când se pronunţă asupra acestei cereri, autoritatea competentă a statului de detenţie examinează dacă, ţinând seama de gravitatea crimelor invocate, urgenţa şi circumstanţele excepţionale justifică punerea în libertate provizorie şi dacă garanţiile dorite asigură că statul de detenţie poate să se achite de obligaţia sa de a preda Curţii persoana. Autoritatea competentă a statului de detenţie nu poate examina dacă mandatul de arestare a fost eliberat în mod legal faţă de art. 58 paragraful 1 lit. a) şi b). 5. Camera preliminară este avizată asupra oricărei cereri de punere în libertate provizorie şi face recomandări autorităţii competente a statului de detenţie. Înainte de pronunţarea deciziei aceasta ia integral în considerare aceste recomandări, inclusiv, dacă este cazul, cele care se referă la măsurile corespunzătoare pentru împiedicarea evadării persoanei. 6. Dacă punerea în libertate provizorie este acordată, Camera preliminară poate cere rapoarte periodice asupra regimului libertăţii provizorii. 7. O dată ordonată predarea de către statul de detenţie, persoana este predată Curţii cât mai curând posibil.

ART. 60 Procedura iniţială în faţa Curţii 1. De îndată ce persoana a fost predată Curţii sau după înfăţişarea ei în faţa acesteia, voluntar sau prin citare, Camera preliminară verifică dacă ea a fost informată asupra crimelor ce îi sunt imputate, inclusiv dreptul de a cere punerea sa în liberate provizorie pe parcursul judecăţii.

2. Persoana la care se referă un mandat de arestare poate cere punerea sa în libertate provizorie pe parcursul judecăţii. Dacă Camera preliminară este convinsă că sunt întrunite condiţiile enunţate la art. 58 paragraful 1, persoana este menţinută în detenţie. Dacă nu, Camera preliminară o pune în libertate, cu sau fără condiţii. 3. Camera preliminară reexaminează periodic decizia sa de punere în libertate sau menţinerea în detenţie. Ea poate să facă aceasta în orice moment, la cererea procurorului sau a persoanei interesate. Camera poate în această situaţie să îşi modifice decizia privind detenţia, punerea în libertate sau condiţiile acesteia dacă este convinsă că evoluţia împrejurărilor faptelor o justifică. 4. Camera preliminară se asigură că detenţia înaintea procesului nu se prelungeşte în mod excesiv din cauza unei întârzieri nejustificate imputabile procurorului. Dacă o asemenea întârziere se produce, Camera examinează posibilitatea de a pune persoana interesată în libertate, cu sau fără condiţii. 5. Dacă este necesar, Camera preliminară poate emite un mandat de arestare pentru a garanta înfăţişarea persoanei care a fost pusă în libertate.

ART. 61 Confirmarea învinuirilor înainte de proces 1. Sub rezerva paragrafului 2, într-un termen rezonabil după predarea persoanei către Curte sau înfăţişarea sa voluntară în faţa acesteia, Camera preliminară ţine o şedinţă pentru a confirma învinuirile pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecată. Şedinţa se desfăşoară în prezenţa procurorului şi a persoanei care face obiectul anchetei sau a urmăririi, precum şi a avocatului acesteia. 2. Camera preliminară poate, la cererea procurorului sau din proprie iniţiativă, să ţină o şedinţă în absenţa persoanei interesate, pentru a confirma învinuirile pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecată, când persoana: a) a renunţat la dreptul său de a fi prezentă; sau b) a fugit sau este de negăsit şi tot ceea ce a fost rezonabil posibil a fost făcut pentru a garanta înfăţişarea sa în faţa Curţii şi a o informa asupra învinuirilor care i se aduc şi despre ţinerea unei şedinţe viitoare pentru confirmarea acestor învinuiri. În aceste cazuri persoana este reprezentată de un avocat când Camera preliminară consideră că aceasta serveşte interesele justiţiei. 3. Într-un termen rezonabil înaintea şedinţei, persoana: a) primeşte notificarea scrisă asupra învinuirilor pe care procurorul înţelege să se bazeze pentru a cere trimiterea în judecată; şi b) este informată asupra elementelor de probă pe care procurorul înţelege să se bazeze la şedinţă. Camera preliminară poate da ordonanţe privind divulgarea informaţiilor în scopurile şedinţei. 4. Înainte de şedinţă procurorul poate continua ancheta şi poate modifica sau retrage învinuirile. Persoana vizată primeşte notificare asupra oricărui amendament sau retrageri de învinuiri, într-un termen rezonabil înainte de şedinţă. În caz de retragere de învinuiri procurorul informează Camera preliminară despre motivele acestei retrageri. 5. La şedinţă procurorul îşi întemeiază fiecare dintre învinuiri pe probe suficiente pentru a stabili existenţa unor motive serioase de a crede că persoana a comis crima care îi este imputată. El se poate baza pe probe sub formă de documente sau de rezumate şi nu este obligat de a face să se înfăţişeze martorii care trebuie să fie audiaţi la proces. 6. La şedinţă persoana poate: a) să conteste învinuirile; b) să conteste elementele de probă produse de procuror; şi c) să prezinte elemente de probă. 7. La terminarea şedinţei Camera preliminară stabileşte dacă există probe suficiente care să dea motive serioase să se creadă că persoana a comis fiecare dintre crimele care îi sunt imputate. Potrivit celor stabilite Camera preliminară: a) confirmă învinuirile pentru care a decis că existau probe suficiente şi trimite persoana în faţa Camerei de primă instanţă, pentru a fi judecată pe baza învinuirilor confirmate; b) nu confirmă învinuirile pentru care a decis că nu există probe suficiente; c) amână şedinţa şi cere procurorului să aibă în vedere: (i) să aducă probe suplimentare sau să procedeze la noi anchete referitoare la o învinuire specială; sau (ii) să modifice o învinuire dacă probele produse par a stabili că o altă crimă, care ţine de competenţa Curţii, a fost comisă. 8. Când Camera preliminară nu confirmă o învinuire, procurorului nu îi este interzis să ceară ulterior confirmarea acestei învinuiri, dacă el îşi justifică cererea cu probe suplimentare.

9. După confirmarea învinuirilor şi înainte ca procesul să înceapă procurorul poate modifica învinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare şi după ce acuzatul a fost avizat despre aceasta. Dacă procurorul înţelege să adauge învinuiri suplimentare sau să substituie învinuirile aduse cu învinuiri mai grave, este necesară o şedinţă conform prezentului articol, pentru confirmarea învinuirilor noi. După deschiderea procesului procurorul poate retrage învinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare. 10. Orice mandat deja eliberat încetează să aibă efect în legătură cu orice învinuire neconfirmată de Camera preliminară sau retrasă de procuror. 11. După confirmarea învinuirilor, conform prezentului articol, Preşedinţia constituie o Cameră de primă instanţă, care, sub rezerva paragrafului 9 şi a art. 64 paragraful 4, conduce faza următoare a procedurii şi poate îndeplini în acest scop orice funcţie a Camerei preliminare, utilă în speţă.

CAP. 6 Procesul

ART. 62 Locul procesului Dacă nu s-a decis altfel, procesul se ţine la sediul Curţii.

ART. 63 Procesul în prezenţa acuzatului 1. Acuzatul este prezent la procesul său. 2. Dacă acuzatul, prezent în faţa Curţii, tulbură continuu desfăşurarea procesului, Camera de primă instanţă poate ordona evacuarea acestuia din sala de şedinţă, având grijă ca acesta să urmărească procesul şi să dea instrucţiuni avocatului său, din exteriorul sălii, la nevoie cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicaţie. Asemenea măsuri nu sunt luate decât în circumstanţe excepţionale, când alte soluţii rezonabile s-au dovedit zadarnice, şi numai pentru durata strict necesară.

ART. 64 Funcţiile şi competenţele Camerei de primă instanţă 1. Funcţiile şi competenţele Camerei de primă instanţă, enunţate în prezentul articol, sunt exercitate conform statutului şi Regulamentului de procedură şi de probe. 2. Camera de primă instanţă veghează ca procesul să fie condus în mod echitabil şi cu operativitate, cu respectarea deplină a drepturilor acuzatului şi ţinând pe deplin seama de necesitatea de a asigura protecţia victimelor şi a martorilor. 3. Când cauza este trimisă spre judecare, conform prezentului statut, Camera de primă instanţă căreia i-a fost atribuită: a) consultă părţile şi adoptă toate procedurile utile conducerii echitabile şi operative a instanţei; b) determină limba sau limbile procesului; şi c) sub rezerva oricăror alte dispoziţii aplicabile din prezentul statut, asigură divulgarea de documente sau de informaţii încă nedivulgate, suficient de devreme înaintea deschiderii procesului, pentru a permite o pregătire suficientă a acestuia. 4. Camera de primă instanţă poate, dacă aceasta este necesar, pentru a-i asigura funcţionarea eficace şi echitabilă, să supună problemele preliminare Camerei preliminare sau, la nevoie, unui alt judecător disponibil al secţiei preliminare. 5. Camera de primă instanţă poate, notificând aceasta părţilor, să ordone conexarea sau disjungerea, după caz, a învinuirilor aduse împotriva mai multor acuzaţi. 6. În exercitarea funcţiilor sale, înainte sau în timpul procesului, Camera de primă instanţă poate, dacă este necesar: a) să îşi asume toate funcţiile Camerei preliminare, prevăzute la art. 61 paragraful 11; b) să dispună înfăţişarea martorilor şi audierea lor, precum şi prezentarea de documente şi de alte elemente de probă, obţinând la nevoie ajutorul statelor, conform dispoziţiilor prezentului statut; c) să dispună protecţia informaţiilor confidenţiale; d) să ordone producerea de probe în completarea celor care au fost strânse înaintea procesului sau prezentate la proces de părţi; e) să asigure protecţia acuzatului, martorilor şi a victimelor; şi f) să statueze asupra oricărei alte probleme pertinente. 7. Procesul este public. Cu toate acestea Camera de primă instanţă poate, pe baza împrejurărilor speciale, să decidă ca anumite şedinţe să se desfăşoare cu uşile închise, în scopurile enunţate la art. 68 sau în vederea protejării informaţiilor confidenţiale sau sensibile date în depoziţii. 8.a) La deschiderea procesului Camera de primă instanţă face să se dea citire acuzatului asupra învinuirilor prealabile confirmate de Camera preliminară. Camera de primă instanţă se asigură că acuzatul înţelege natura

învinuirilor. Camera dă acuzatului posibilitatea să pledeze recunoscându-se vinovat, potrivit celor prevăzute la art. 65, sau să pledeze considerându-se nevinovat. b) La proces preşedintele poate da instrucţiuni pentru conducerea dezbaterilor, mai ales pentru ca acestea să se desfăşoare în mod echitabil şi imparţial. Sub rezerva instrucţiunilor eventuale ale preşedintelui, părţile pot să producă elemente de probă conform dispoziţiilor prezentului statut. 9. Camera de primă instanţă poate, mai ales la cererea unei părţi sau din oficiu: a) să statueze asupra admisibilităţii sau pertinenţei probelor; şi b) să ia orice măsură necesară pentru a asigura ordinea în şedinţă. 10. Camera de primă instanţă veghează ca grefierul să întocmească şi să păstreze un proces-verbal integral al procesului, relatând cu fidelitate dezbaterile.

ART. 65 Procedura în caz de recunoaştere a vinovăţiei 1. Când acuzatul îşi recunoaşte vinovăţia, după cum prevede art. 64 paragraful 8 lit. a), Camera de primă instanţă stabileşte: a) dacă acuzatul înţelege natura şi consecinţele recunoaşterii vinovăţiei sale; b) dacă recunoaşterea vinovăţiei a fost voluntară, după o consultare suficientă cu apărătorul acuzatului; şi c) dacă recunoaşterea vinovăţiei este justificată de faptele cauzei, aşa cum rezultă: (i) din învinuirile prezentate de procuror, cu care acuzatul este de acord; (ii) din orice document prezentat de procuror, care însoţeşte învinuirile şi pe care acuzatul le acceptă; şi (iii) din orice alte probe, cum sunt mărturiile, prezentate de procuror sau de acuzat. 2. Dacă Camera de primă instanţă este convinsă că sunt reunite condiţiile prevăzute la paragraful 1, stabileşte că recunoaşterea vinovăţiei, însoţită de toate probele complementare prezentate, întruneşte toate elementele constitutive ale crimei la care se referă şi poate să considere acuzatul vinovat pentru această crimă. 3. Dacă Camera de primă instanţă nu este convinsă că sunt reunite condiţiile prevăzute la paragraful 1, stabileşte că nu există recunoaştere de vinovăţie, caz în care decide ca procesul să fie continuat potrivit procedurii normale prevăzute de prezentul statut şi poate trimite cauza unei alte Camere de primă instanţă. 4. Dacă Camera de primă instanţă este convinsă că o prezentare mai completă a faptelor cauzei ar fi în interesul justiţiei, îndeosebi în interesul victimelor, ea poate: a) să ceară procurorului să prezinte elemente de probă suplimentare, inclusiv depoziţii de martori; sau b) să decidă ca procesul să se continue după procedurile normale prevăzute de prezentul statut, caz în care aceasta consideră că nu există recunoaştere de vinovăţie şi trimite cauza unei alte camere de primă instanţă. 5. Orice discuţie între procuror şi apărare, referitoare la modificarea capetelor de acuzare, recunoaşterea de vinovăţie sau pedeapsa de pronunţat, nu angajează Curtea.

ART. 66 Prezumţia de nevinovăţie 1. Oricare persoană este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa este stabilită în faţa Curţii, conform dreptului aplicabil. 2. Procurorului îi incumbă sarcina de a dovedi vinovăţia acuzatului. 3. Pentru a condamna acuzatul Curtea trebuie să fie convinsă de vinovăţia acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă.

ART. 67 Drepturile acuzatului 1. La examinarea învinuirilor ce i se aduc acuzatul are dreptul ca, ţinând seama de dispoziţiile prezentului statut, cauza lui să fie prezentată public, echitabil şi imparţial. El are dreptul, în deplină egalitate, cel puţin la garanţiile următoare: a) să fie informat în termenul cel mai scurt şi în mod detaliat asupra naturii cauzei şi conţinutului învinuirilor într-o limbă pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect; b) să dispună de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării sale şi să comunice liber şi confidenţial cu avocatul ales de el; c) să fie judecat fără întârziere excesivă; d) sub rezerva dispoziţiilor art. 63 paragraful 2, să fie prezent la procesul său, să se apere singur sau să fie asistat de un apărător la alegerea sa; dacă nu are apărător, să fie informat despre dreptul de a avea unul şi, de fiecare dată când interesul justiţiei o cere, să i se atribuie din oficiu un apărător de către Curte, fără cheltuieli, dacă nu are mijloace să îl remunereze; e) să interogheze sau să ceară interogarea martorilor acuzării şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu martorii acuzării. Acuzatul are, de asemenea, dreptul să îşi susţină mijloacele de apărare şi să prezinte alte probe admisibile în baza prezentului statut;

f) să fie asistat gratuit de un interpret competent şi să beneficieze de traducerile necesare pentru satisfacerea cerinţelor echităţii, dacă limba folosită în orice procedură urmată de Curte sau în orice document prezentat nu este o limbă pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect; g) să nu fie forţat să mărturisească împotriva sa sau să îşi recunoască vinovăţia şi să păstreze tăcerea, fără ca această tăcere să fie luată în considerare pentru determinarea vinovăţiei sau nevinovăţiei sale; h) să facă fără prestare de jurământ o declaraţie scrisă sau orală pentru apărarea sa; şi i) să nu i se impună răsturnarea sarcinii probei, nici sarcina respingerii. 2. În afară de celelalte comunicări prevăzute de prezentul statut procurorul comunică apărării, din momentul când aceasta este posibil, probele din posesia sa ori la dispoziţia sa, despre care el apreciază că îl disculpă pe acuzat sau tind să îl disculpe ori să atenueze vinovăţia sa sau sunt de natură să afecteze credibilitatea probelor de învinuire. În caz de îndoială în ceea ce priveşte aplicarea prezentului paragraf, Curtea decide.

ART. 68 Protecţia şi participarea la proces a victimelor şi martorilor 1. Curtea ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja securitatea, bunăstarea fizică şi psihologică, demnitatea şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor. Făcând aceasta, ea ţine seama de toţi factorii pertinenţi, mai ales vârsta, sexul cum este definit la art. 7 paragraful 3, sau starea sănătăţii, precum şi natura crimei, îndeosebi, dar nu în mod exclusiv, când aceasta este însoţită de violenţe cu caracter sexual, de violenţe cu motivare sexuală sau de violenţe împotriva copiilor. Procurorul ia aceste măsuri îndeosebi în stadiul anchetei şi urmăririi. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor apărării şi exigenţelor unui proces echitabil şi imparţial. 2. Prin excepţie de la principiul publicităţii dezbaterilor enunţat la art. 67, Camerele Curţii pot, cu scopul protejării victimelor şi martorilor sau a acuzatului, să ordone şedinţă închisă pentru o anumită parte a procedurii sau să permită ca depoziţiile să fie luate cu mijloace electronice sau cu alte mijloace speciale. Aceste măsuri sunt aplicate îndeosebi faţă de o victimă a violenţelor sexuale sau faţă de un copil care este victimă sau martor, în afară de cazul în care Curtea decide altfel ţinând seama de toate împrejurările şi îndeosebi de opiniile victimei sau ale martorului. 3. Când este vorba de interesele personale ale victimelor, Curtea permite ca punctele lor de vedere şi preocupările lor să fie expuse şi examinate în stadii ale procedurii pe care le consideră potrivite şi într-un mod în care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor apărării şi exigenţelor unui proces echitabil şi imparţial. Aceste opinii şi preocupări pot fi expuse de către reprezentanţii legali ai victimelor, când Curtea apreciază adecvat, conform Regulamentului de procedură şi de probe. 4. Diviziunea de ajutor a victimelor şi martorilor poate acorda asistenţă procurorului şi Curţii în privinţa măsurilor de protecţie, dispoziţiilor de securitate şi potrivit activităţilor de avizare şi de ajutor prevăzute la art. 43 paragraful 6. 5. Când divulgarea de elemente de probă şi de informaţii în baza prezentului statut riscă să pună grav în pericol un martor sau pe membrii familiei sale, procurorul poate, în oricare procedură care are loc înaintea deschiderii procesului, să se abţină de a divulga aceste elemente de probă sau informaţii şi să prezinte un rezumat. Asemenea măsuri trebuie să fie aplicate într-un mod care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor la apărare şi exigenţelor unui proces echitabil şi imparţial. 6. Un stat poate cere să fie luate măsurile necesare pentru a asigura protecţia faţă de funcţionarii sau agenţii săi şi protecţia informaţiilor confidenţiale sau sensibile.

ART. 69 Proba 1. Înainte de a depune mărturie fiecare martor, conform Regulamentului de procedură şi de probe, îşi ia angajamentul de a spune adevărul. 2. Martorii sunt ascultaţi personal în şedinţă, sub rezerva măsurilor prevăzute la art. 68 sau în Regulamentul de procedură şi de probe. Curtea poate, de asemenea, să autorizeze un martor să prezinte o declaraţie orală sau o înregistrare video sau audio şi să prezinte documente sau înscrisuri sub rezerva dispoziţiilor prezentului statut şi conform Regulamentului de procedură şi de probe. Aceste măsuri nu trebuie să fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor la apărare. 3. Părţile pot să prezinte probe pertinente pentru cauză, conform art. 64. Curtea are competenţa de a cere prezentarea oricăror probe pe care le socoteşte necesare pentru aflarea adevărului. 4. Curtea poate să se pronunţe asupra pertinenţei şi admisibilităţii probelor, conform Regulamentului de procedură şi de probe, ţinând seama mai ales de valoarea probantă a acestora şi de posibilitatea ca ele să dăuneze echităţii procesului sau unei evaluări echitabile a depoziţiei unui martor. 5. Curtea respectă regulile confidenţialităţii, astfel cum au fost enunţate în Regulamentul de procedură şi de probe.

6. Curtea nu cere dovedirea faptelor care sunt notorii, dar redactează despre acestea un proces-verbal judiciar. 7. Probele obţinute printr-un mijloc care violează prezentul statut sau drepturile omului recunoscute pe plan internaţional nu sunt admisibile: a) dacă violarea pune serios în discuţie credibilitatea probelor; sau b) dacă admiterea acestor probe ar fi de natură să compromită procedura şi să aducă o gravă atingere integrităţii sale. 8. Când se pronunţă asupra pertinenţei sau admisibilităţii probelor reunite de un stat, Curtea nu se pronunţă asupra aplicării legislaţiei naţionale a acestui stat.

ART. 70 Fapte care aduc atingere administrării justiţiei 1. Curtea are competenţa de a judeca următoarele infracţiuni care aduc atingere administrării justiţiei, când sunt comise cu intenţie: a) mărturia mincinoasă a unei persoane care şi-a luat angajamentul de a spune adevărul în aplicarea art. 69 paragraful 1; b) prezentarea de elemente de probă false sau falsificate în cunoştinţă de cauză; c) coruperea de martori, manevre vizând să împiedice un martor de a se înfăţişa sau de a depune mărturie în mod liber, represalii exercitate împotriva unui martor în legătură cu declaraţia sa, distrugerea sau falsificarea probelor ori împiedicarea strângerii unor astfel de probe; d) intimidarea unui membru sau agent al Curţii, împiedicarea acţiunii sale sau traficul de influenţă, cu scopul de a îl determina, prin constrângere sau convingere, să nu îşi exercite funcţiile sau să nu le exercite cum ar trebui; e) represalii împotriva unui membru sau agent al Curţii datorită funcţiilor executate de acesta sau de un alt membru sau agent; f) solicitarea sau acceptarea unei retribuţii ilegale de un membru sau un agent al Curţii în cadrul funcţiilor sale oficiale. 2. Principiile şi procedurile care guvernează exercitarea de către Curte a competenţei sale faţă de faptele care aduc atingeri administrării justiţiei în baza prezentului articol sunt enunţate în Regulamentul de procedură şi de probe. Modalităţile de cooperare internaţională cu Curtea la punerea în aplicare a prezentului articol sunt reglementate de legislaţia naţională a statului solicitat. 3. În caz de condamnare Curtea poate impune o pedeapsă cu închisoarea, care să nu depăşească 5 ani, sau o amendă prevăzută de Regulamentul de procedură şi de probe ori ambele. 4.a) Statele părţi extind dispoziţiile dreptului lor penal, care reprimă faptele care aduc atingeri integrităţii procedurilor de anchetă sau sistemelor lor judiciare, la faptele care aduc atingeri administrării justiţiei în baza prevederilor prezentului articol, comise pe teritoriul lor sau de către unul dintre resortisanţii săi. b) La cererea Curţii un stat parte sesizează autorităţile sale competente, în scopul urmăririi de fiecare dată când consideră necesar. Aceste autorităţi instrumentează dosarele în cauză cu diligenţă, asigurând pentru aceasta mijloacele necesare unei acţiuni eficiente.

ART. 71 Sancţiuni în caz de perturbare a şedinţei 1. Curtea poate sancţiona abaterile de la conduită în şedinţă, inclusiv perturbarea şedinţei sau refuzul deliberat de a respecta instrucţiunile sale, prin măsuri administrative, altele decât o pedeapsă cu închisoarea, de exemplu, evacuarea temporară sau permanentă din sală, o amendă sau alte măsuri prevăzute în Regulamentul de procedură şi de probe. 2. Regimul sancţiunilor prevăzute la paragraful 1 este stabilit în Regulamentul de procedură şi probe.

ART. 72 Protecţia informaţiilor privind securitatea naţională 1. Prezentul articol se aplică în toate cazurile în care divulgarea de informaţii sau de documente ale unui stat ar aduce atingere, potrivit avizului acestui stat, intereselor şi securităţii sale naţionale. Aceste cazuri sunt în special cele la care se referă art. 56 paragrafele 2 şi 3, art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68 paragraful 6, articolul 87 paragraful 6 şi art. 93, precum şi cazurile, în orice alt stadiu al procedurii, în care o astfel de divulgare poate fi pusă în cauză. 2. Prezentul articol se aplică, de asemenea, când o persoană care a fost invitată să furnizeze informaţii sau elemente de probă a refuzat să o facă sau a informat statul asupra motivului că divulgarea lor ar aduce atingere intereselor unui stat în materie de securitate naţională şi când acest stat confirmă că, după opinia sa, divulgarea acestor informaţii ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale. 3. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere normelor de confidenţialitate aplicabile în baza art. 54 paragraful 3 lit. e) şi f), nici aplicării art. 73.

4. Dacă un stat află că informaţii sau documente ale statului sunt sau vor fi probabil divulgate într-o anumită fază a procedurii şi dacă acesta apreciază că o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, acest stat are dreptul să intervină în vederea reglementării acestei probleme, conform dispoziţiilor prezentului articol. 5. Când un stat apreciază că divulgarea informaţiilor ar aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, el ia, în legătură cu procurorul, apărarea, Camera preliminară sau Camera de primă instanţă, după caz, toate măsurile rezonabile posibile pentru a găsi o soluţie de comun acord. Aceste măsuri pot să consiste în special în: a) modificarea sau precizarea cererii; b) decizia Curţii cu privire la problema pertinenţei informaţiilor sau probelor cerute ori cu privire la problema de a şti dacă probele, deşi pertinente, ar putea fi sau au fost obţinute dintr-o altă sursă decât statul solicitat; c) obţinerea de informaţii sau probe din altă sursă sau sub o formă diferită; sau d) găsirea unui acord cu privire la condiţiile în care asistenţa ar putea fi furnizată, mai ales prin comunicarea de rezumate sau de versiuni corectate, impunerea de restricţii la divulgare, recurgerea la o procedură cu uşile închise sau ex parte ori aplicarea altor măsuri de protecţie autorizate de prezentul statut sau de Regulamentul de procedură şi de probe. 6. Când toate măsurile rezonabile posibile au fost luate pentru soluţionarea problemei prin înţelegere şi când statul apreciază că nu există nici mijloace şi nici condiţii care să îi permită să comunice sau să divulge informaţiile sau documentele fără a aduce atingere intereselor securităţii sale naţionale, el aduce la cunoştinţă despre aceasta procurorului sau Curţii, indicând motivele precise care l-au condus la această concluzie, dacă însăşi expunerea motivelor sale nu aduce în mod necesar atingere intereselor securităţii sale naţionale. 7. Ca urmare, dacă Curtea hotărăşte că probele sunt pertinente şi necesare pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei acuzatului, poate lua măsurile care urmează: a) când divulgarea informaţiilor sau documentului este solicitată în cadrul unei cereri de cooperare, conform cap. IX, sau în circumstanţele descrise la paragraful 2 şi statul invocă motivele de refuz prevăzute la art. 93 paragraful 4: (i) curtea poate, înainte de a trage concluzia prevăzută la paragraful 7 alin. a) subpunctul (ii), să ceară consultări suplimentare în scopul examinării observaţiilor statului, inclusiv, în caz de nevoie, ţinerea unei şedinţe cu uşile închise şi ex parte; (ii) dacă Curtea conchide că, invocând motivele de refuz enunţate la art. 93 paragraful 4 în circumstanţele speţei, Statul solicitat nu acţionează în conformitate cu obligaţiile care îi incumbă în baza prezentului statut, Curtea poate trimite cauza conform art. 87 paragraful 7, precizând considerentele care motivează concluzia sa; şi (iii) curtea poate trage orice concluzie pe care o apreciază adecvată în speţă, când judecă acuzatul, în privinţa existenţei sau inexistenţei unui fapt; sau b) în toate celelalte circumstanţe: (i) să dispună divulgarea; sau (ii) în cazul în care nu dispune divulgarea, să tragă orice concluzie pe care o apreciază corespunzătoare în speţă, când judecă acuzatul, în privinţa existenţei sau inexistenţei unui fapt.

ART. 73 Informaţii sau documente provenind de la terţi Dacă un stat parte este solicitat de către Curte să furnizeze un document sau o informaţie în posesia sa, sub paza sau sub controlul său, care i-a fost comunicat cu titlu confidenţial de un stat, de o organizaţie interguvernamentală sau de o organizaţie internaţională, statul cere celui de la care deţine informaţia sau documentul autorizaţia de a-l divulga. Dacă cel care a comunicat informaţia sau documentul este un stat parte, acesta consimte la divulgarea informaţiei sau a documentului ori depune eforturi să soluţioneze problema cu Curtea, sub rezerva dispoziţiilor art. 72. Dacă cel care a comunicat informaţia sau documentul nu este un stat parte şi refuză să consimtă divulgarea, statul solicitat informează Curtea că el nu este în măsură să furnizeze documentul sau informaţia din cauza unei obligaţii preexistente de confidenţialitate faţă de cel de la care o deţine.

ART. 74 Condiţii cerute pentru decizie 1. Toţi judecătorii Camerei de primă instanţă asistă la fiecare fază a procesului şi la integralitatea dezbaterilor. Preşedinţia poate desemna în fiecare caz unul sau mai mulţi judecători supleanţi, în funcţie de disponibilităţi, pentru a asista, de asemenea, la toate fazele procesului şi a înlocui un membru al Camerei de primă instanţă care nu ar putea continua să participe la judecată.

2. Camera de primă instanţă îşi întemeiază decizia pe aprecierea probelor şi în raport cu ansamblul procedurilor. Decizia sa nu poate depăşi faptele şi circumstanţele descrise în învinuirile şi modificările aduse acestora. Decizia se întemeiază exclusiv pe probele prezentate şi examinate la proces. 3. Judecătorii depun eforturi să ia decizia în unanimitate, în lipsa căreia o iau cu majoritate. 4. Deliberările Camerei de primă instanţă sunt şi rămân secrete. 5. Decizia este prezentată în scris. Ea conţine expunerea completă şi motivată a constatărilor Camerei de primă instanţă asupra probelor şi concluziilor. Nu se pronunţă decât o singură decizie. Dacă nu există unanimitate, decizia conţine opiniile majorităţii şi ale minorităţii. Se dă citire deciziei sau rezumatului ei în şedinţă publică.

ART. 75 Despăgubiri în favoarea victimelor 1. Curtea stabileşte principii aplicabile formelor de despăgubire cum sunt restituirea, indemnizarea sau reabilitarea, care se acordă victimelor sau titularilor de drepturi. Pe această bază Curtea poate, la cerere sau din proprie iniţiativă în situaţii excepţionale, să stabilească în decizia sa întinderea pagubei, pierderea sau prejudiciul cauzat victimelor sau avânzilor lor cauză, indicând principiile pe care se bazează decizia sa. 2. Curtea poate să pronunţe împotriva unei persoane condamnate o ordonanţă indicând reparaţia care să fie acordată victimelor sau avânzilor lor cauză. Această despăgubire poate lua mai ales forma restituirii, indemnizaţiei sau reabilitării. În caz de nevoie Curtea poate decide că indemnizaţia acordată cu titlu de reparaţii este achitată prin intermediul fondului prevăzut la art. 79. 3. Înainte de a se pronunţa o ordonanţă în baza prezentului articol, Curtea poate solicita şi lua în considerare observaţiile persoanei condamnate, victimelor, altor persoane interesate sau statelor interesate, precum şi observaţiile formulate în numele acestor persoane sau al acestor state. 4. Când Curtea exercită competenţa pe care o conferă prezentul articol şi după ce o persoană a fost recunoscută vinovată de o crimă ce ţine de competenţa sa, hotărăşte dacă este necesar, pentru a da efect ordonanţelor pe care le dă în baza prezentului articol, să ceară luarea de măsuri conform art. 93 paragraful 1. 5. Statele părţi fac să se aplice deciziile luate în baza prezentului articol ca şi când dispoziţiile art. 109 erau aplicabile prezentului articol. 6. Dispoziţiile prezentului articol sunt înţelese fără prejudicierea drepturilor pe care dreptul intern sau internaţional le recunosc victimelor.

ART. 76 Pronunţarea pedepsei 1. În cazul verdictului de vinovăţie Camera de primă instanţă stabileşte pedeapsa ce va fi aplicată, ţinând seama de concluziile şi de probele pertinente prezentate la proces. 2. În afara cazurilor în care art. 65 se aplică şi înaintea terminării procesului, Camera de primă instanţă poate din oficiu şi trebuie, la cererea procurorului sau a acuzatului, să ţină o şedinţă suplimentară pentru a lua cunoştinţă de toate concluziile noi şi de toate probele noi pertinente pentru stabilirea pedepsei conform Regulamentului de procedură şi de probe. 3. Când se aplică paragraful 2, Camera de primă instanţă ascultă observaţiile prevăzute la art. 75 în cursul şedinţei suplimentare prevăzute la paragraful 2 şi, la nevoie, în timpul oricărei noi şedinţe. 4. Hotărârea este pronunţată în şedinţă publică şi, dacă este posibil, în prezenţa acuzatului.

CAP. 7 Pedepsele

ART. 77 Pedepse aplicabile 1. Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunţa contra unei persoane declarate vinovată de o crimă prevăzută la art. 5 din prezentul statut una dintre următoarele pedepse: a) o pedeapsă cu închisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; sau b) o pedeapsă cu închisoare pe viaţă, dacă gravitatea extremă a crimei şi situaţia personală a condamnatului o justifică. 2. La pedeapsa cu închisoarea Curtea poate adăuga: a) o amendă stabilită conform criteriilor prevăzute de Regulamentul de procedură şi de probe; b) confiscarea de profituri, de bunuri şi de averi provenind direct sau indirect din crime, fără prejudicierea drepturilor terţilor de bună credinţă.

ART. 78 Stabilirea pedepsei 1. Când stabileşte pedeapsa, Curtea ţine cont, conform Regulamentului de procedură şi de probe, de considerente precum gravitatea crimei şi situaţia personală a condamnatului.

2. Când pronunţă o pedeapsă cu închisoarea, Curtea reduce timpul pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinul său, în detenţie. Ea poate reduce, de asemenea, orice altă perioadă petrecută în detenţie datorită unui comportament legat de crimă. 3. Când o persoană este recunoscută vinovată de mai multe crime, Curtea pronunţă o pedeapsă pentru fiecare crimă şi o pedeapsă unică, indicând durata totală a detenţiei. Această durată nu poate fi inferioară celei privind pedeapsa individuală cea mai grea şi nu poate fi superioară celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu închisoarea pe viaţă prevăzută la art. 77 paragraful 1 lit. b).

ART. 79 Fondul în favoarea victimelor 1. Un fond este creat, în baza hotărârii Adunării statelor părţi, în profitul victimelor crimelor ce ţin de competenţa Curţii şi al familiilor lor. 2. Curtea poate da dispoziţii ca fondurile provenind din amenzi şi din bunurile confiscate să fie virate fondului. 3. Fondul este administrat după principiile stabilite de Adunarea statelor părţi.

ART. 80 Statutul, aplicarea pedepselor de către state şi dreptul naţional Nimic din prezentul capitol nu afectează aplicarea de către state a pedepselor prevăzute de dreptul lor intern, precum nici aplicarea dreptului statelor care nu prevede pedepsele menţionate în prezentul capitol.

CAP. 8 Apel şi revizuire

ART. 81 Apel la o hotărâre privind achitarea sau condamnarea ori împotriva pedepsei 1. Se poate face apel, conform Regulamentului de procedură şi de probe, împotriva unei decizii date în baza art. 74, după modalităţile următoare: a) Procurorul poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive: (i) viciu de procedură; (ii) eroare de fapt; (iii) eroare de drept; b) Persoana declarată vinovată sau procurorul în numele acestei persoane poate introduce apel pentru unul dintre următoarele motive: (i) viciu de procedură; (ii) eroare de fapt; (iii) eroare de drept; (iv) orice alt motiv de natură a compromite echitatea sau regularitatea procedurii sau a deciziei. 2.a) Procurorul sau condamnatul poate, conform Regulamentului de procedură şi de probe, să introducă apel privind pedeapsa pronunţată, pe motiv că există o disproporţie între aceasta şi crimă. b) Dacă cu ocazia unui apel împotriva pedepsei pronunţate Curtea apreciază că există motive care ar putea justifica anularea în întregime sau în parte a deciziei de condamnare, ea poate invita procurorul şi condamnatul să invoce motivele enumerate la art. 81 paragraful 1 lit. a) sau b) şi se pronunţă asupra deciziei de condamnare conform art. 83. c) Aceeaşi procedură se aplică dacă cu ocazia unui apel privind numai decizia de condamnare Curtea apreciază că există motive care justifică reducerea pedepsei în baza paragrafului 2 lit. a). 3.a) Dacă Camera de primă instanţă nu decide altfel, persoana recunoscută ca vinovată rămâne în detenţie pe timpul procedurii de apel. b) Dacă durata detenţiei depăşeşte durata pedepsei pronunţate, persoana recunoscută ca vinovată este pusă în libertate; cu toate acestea, dacă procurorul face, de asemenea, apel, eliberarea poate fi supusă condiţiilor enumerate la lit. c); c) În cazul achitării acuzatul este imediat pus în libertate, sub rezerva următoarelor condiţii: (i) în circumstanţe excepţionale şi în funcţie, în special, de riscul evadării, de gravitatea infracţiunii şi de şansele succesului apelului, Camera de primă instanţă poate ordona, la cererea procurorului, menţinerea în detenţie a acuzatului pe timpul procedurii apelului; (ii) hotărârea dată de Camera de primă instanţă în baza subpunctului (i) este susceptibilă de apel conform Regulamentului de procedură şi de probe. 4. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 lit. a) şi b), se amână executarea hotărârii privind condamnarea sau pedeapsa pe perioada termenului consimţit pentru trimiterea în apel şi pe perioada procedurii de apel.

ART. 82 Apel împotriva altor hotărâri 1. Fiecare parte poate face apel, conform Regulamentului de procedură şi de probe, împotriva următoarelor hotărâri: a) hotărârea privind competenţa sau admisibilitatea; b) hotărârea privind admiterea sau respingerea punerii în libertate a persoanei care face obiectul unei anchete sau urmăriri; c) hotărârea Camerei preliminare de a acţiona din proprie iniţiativă, în baza art. 56 paragraful 3; d) hotărârea care ridică o problemă de natură a afecta într-o mare măsură desfăşurarea echitabilă şi rapidă a procedurii sau rezultatul procesului şi a cărei soluţionare imediată ar putea face, după avizul Camerei preliminare sau al Camerei de primă instanţă, să progreseze semnificativ procedura. 2. Decizia Camerei preliminare, prevăzută la art. 57 paragraful 3 lit. d), este susceptibilă de apel formulat de statul vizat sau de procuror, cu autorizarea Camerei preliminare. Acest apel este examinat după o procedură urgentă. 3. Apelul nu are efect suspensiv decât dacă Curtea de apel încuviinţează aceasta pe baza unei cereri prezentate conform Regulamentului de procedură şi de probe. 4. Reprezentantul legal al victimelor, persoana condamnată sau proprietarul de bună credinţă al unui bun la care se referă o hotărâre dată în baza art. 75 poate înainta apel împotriva acestei hotărâri conform Regulamentului de procedură şi de probe.

ART. 83 Procedura de apel 1. În sensul procedurilor prevăzute la art. 81 şi al prezentului articol, Camera de apel are toate competenţele Camerei de primă instanţă. 2. Dacă Camera de apel consideră că procedura ce face obiectul apelului este viciată în măsură de a aduce atingere regularităţii deciziei sau a condamnării sau că decizia de condamnare făcând obiectul apelului este în mod serios viciată de o eroare de fapt sau de drept, ea poate: a) să anuleze sau să modifice decizia sau condamnarea; sau b) să ordone un nou proces în faţa unei Camere de primă instanţă diferite. În acest scop Camera de apel poate trimite o problemă de fapt în faţa Camerei de primă instanţă sesizate iniţial pentru ca aceasta să soluţioneze problema şi să îi facă un raport sau poate ea însăşi să ceară probe în vederea luării deciziei. Când singura persoană condamnată sau procurorul, în numele său, a introdus apel contra hotărârii sau a condamnării, aceasta nu poate fi modificată în detrimentul său. 3. Dacă în cadrul apelului împotriva unei condamnări Camera de apel constată că pedeapsa este disproporţionată în raport cu crima, ea o poate modifica în conformitate cu cap. VII. 4. Hotărârea Curţii de apel este adoptată cu majoritatea judecătorilor şi dată în şedinţă publică. Hotărârea se motivează. În cazul în care nu există unanimitate, aceasta conţine opiniile majorităţii şi ale minorităţii, dar un judecător poate prezenta o opinie individuală sau o opinie diferită asupra unei probleme de drept. 5. Camera de apel poate pronunţa hotărârea în absenţa persoanei achitate sau condamnate. ART. 84 Revizuirea unei hotărâri de condamnare sau a pedepsei 1. Persoana declarată vinovată sau, dacă ea este decedată, soţul, copiii, părinţii sau oricare persoană în viaţă în momentul decesului său, căreia i-a dat în scris mandat expres în acest scop, ori procurorul acţionând în numele acestei persoane poate sesiza Camera de apel cu o cerere de revizuire a deciziei definitive asupra vinovăţiei sau pedepsei, pentru următoarele motive:

a) s-a descoperit un fapt nou care: (i) nu era cunoscut în momentul procesului fără ca această circumstanţă să poată fi imputată, în întregime sau în parte, solicitantului; şi (ii) dacă ar fi fost stabilit în timpul procesului, ar fi condus în mod verosimil la o hotărâre diferită; b) s-a descoperit că o probă decisivă, reţinută în timpul procesului şi în baza căreia s-a stabilit vinovăţia, era falsă, contrafăcută sau falsificată; c) unul sau mai mulţi judecători care au participat la luarea deciziei asupra vinovăţiei sau care au confirmat învinuirile au comis în această cauză un act care constituie o greşeală gravă sau o abatere de la îndatoririle lor de o gravitate suficientă pentru a justifica eliberarea din funcţiile lor în aplicarea art. 46. 2. Camera de apel respinge cererea dacă o consideră nefondată. Dacă ea consideră că cererea este fondată pe motive valabile, ea poate, conform celor convenite: a) să reunească din nou Camera de primă instanţă care a pronunţat hotărârea iniţială; b) să constituie o nouă Cameră de primă instanţă; sau

c) să rămână sesizată asupra cauzei, cu scopul de a determina, după ascultarea părţilor potrivit modalităţilor prevăzute de Regulamentul de procedură şi de probe, dacă hotărârea trebuie să fie revizuită.

ART. 85 Indemnizarea persoanelor arestate sau condamnate 1. Oricine a fost victima unei arestări sau deţineri ilegale are dreptul la reparaţie. 2. Când o condamnare definitivă este anulată ulterior pentru că un fapt nou sau nou revelat dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă pe baza acestei condamnări este indemnizată conform legii, cu condiţia să nu se fi dovedit că nedezvăluirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în întregime sau în parte. 3. În circumstanţe excepţionale, dacă Curtea constată, pe baza faptelor probatorii, că o eroare judiciară gravă şi evidentă a fost comisă, poate, după propria apreciere, să acorde o indemnizaţie conform criteriilor enunţate în Regulamentul de procedură şi de probe unei persoane care a fost deţinută şi a fost eliberată ca urmare a unei achitări definitive sau pentru că a încetat urmărirea din acest motiv.

CAP. 9 Cooperarea internaţională şi asistenţa judiciară

ART. 86 Obligaţia generală de a coopera Conform dispoziţiilor prezentului statut, statele părţi cooperează deplin cu Curtea în anchetele şi urmăririle pentru crime ce ţin de competenţa sa.

ART. 87 Cereri de cooperare. Dispoziţii generale 1.a) Curtea este abilitată să adreseze cereri de cooperare statelor părţi. Aceste cereri sunt transmise pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită pe care fiecare stat parte o alege în momentul ratificării, acceptării sau aprobării prezentului statut ori de aderare la acesta. Orice modificare ulterioară a alegerii căii de transmitere este făcută de fiecare stat parte conform Regulamentului de procedură şi de probe. b) Dacă este cazul şi fără prejudicierea dispoziţiilor lit a), cererile pot fi, de asemenea, transmise prin Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (INTERPOL) sau prin oricare organizaţie regională competentă. 2. Cererile de cooperare şi documentele justificative aferente sunt fie redactate într-o limbă oficială a statului solicitat sau însoţite de o traducere în această limbă, fie redactate într-una dintre limbile de lucru ale Curţii sau însoţită de o traducere într-una dintre aceste limbi potrivit alegerii făcute de statul solicitat în momentul ratificării, acceptării sau al aprobării prezentului statut sau al aderării la acesta. Orice modificare ulterioară a acestei alegeri este făcută conform Regulamentului de procedură şi de probe. 3. Statul solicitat respectă caracterul confidenţial al cererilor de cooperare şi de documente justificative aferente, cu excepţia cazului în care divulgarea lor este necesară pentru a da curs cererii. 4. În ceea ce priveşte cererile de asistenţă prezentate conform prezentului capitol Curtea poate lua, în special în materie de protecţie a informaţiilor, măsurile care pot fi necesare pentru garantarea securităţii şi bunăstării fizice şi psihologice a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor. Curtea poate cere ca orice informaţie furnizată conform prezentului capitol să fie comunicată şi tratată în aşa fel încât să fie apărată securitatea şi bunăstarea fizică sau psihologică a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor. 5.a) Curtea poate invita orice stat care nu este parte la prezentul statut să acorde asistenţă conform prezentului capitol pe baza unui aranjament ad-hoc sau a unui acord încheiat cu acest stat ori pe orice altă bază corespunzătoare. b) Dacă, după ce a încheiat cu Curtea un aranjament ad-hoc sau un acord, un stat care nu este parte la prezentul statut nu acordă asistenţa care i-a fost cerută pe baza acestui aranjament sau a acestui acord, Curtea poate să informeze despre aceasta Adunarea statelor părţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urmă. 6. Curtea poate cere informaţii sau documente oricărei organizaţii interguvernamentale. Ea poate, de asemenea, să solicite alte forme de cooperare şi de asistenţă convenite cu o organizaţie interguvernamentală şi care sunt conforme competenţelor sau mandatului acesteia. 7. Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii contrar celor prevăzute în prezentul statut şi o împiedică astfel să îşi exercite funcţiile şi competenţele care îi sunt conferite de prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta şi să informeze Adunarea statelor părţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizată de acesta din urmă.

ART. 88 Proceduri disponibile conform legislaţiei naţionale Statele părţi veghează pentru a prevedea în legislaţia lor naţională procedurile care să permită realizarea oricărei forme de cooperare prevăzute în prezentul capitol.

ART. 89 Predarea anumitor persoane Curţii 1. Curtea poate prezenta statului pe teritoriul căruia o persoană este susceptibilă de a se afla o cerere, însoţită de documentele justificative indicate la art. 91, vizând ca această persoană să fie arestată şi să îi fie predată şi să solicite cooperarea acestui stat pentru arestarea şi predarea persoanei. Statele părţi răspund la orice cerere de arestare şi de predare conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevăzute de legislaţiile lor naţionale. 2. Când persoana a cărei predare este solicitată sesizează o instanţă naţională cu o contestaţie fondată pe principiul non bis in idem, după cum se prevede la art. 20, statul solicitat consultă imediat Curtea pentru a şti dacă a existat în speţă o decizie asupra admisibilităţii. Dacă s-a decis că această cauză este admisibilă, statul solicitat dă curs cererii. Dacă decizia asupra admisibilităţii este în curs de a fi luată, statul solicitat poate amâna executarea cererii până când Curtea va statua. 3.a) Statele părţi autorizează transportul pe teritoriul lor, conform procedurilor prevăzute de legislaţia lor naţională, al oricărei persoane transferate Curţii de către un alt stat, în afară de cazul în care tranzitul prin teritoriul lor ar obstrucţiona sau întârzia predarea. b) O cerere de tranzit este transmisă de Curte conform art. 87. Ea conţine: (i) semnalmentele persoanei transportate; (ii) o expunere scurtă a faptelor şi a calificării lor juridice; şi (iii) mandatul de arestare şi ordonanţa de predare. c) Persoana transportată rămâne deţinută în timpul tranzitului. d) Nici o autorizare nu este necesară dacă persoana este transportată pe cale aeriană şi dacă nici o aterizare nu este prevăzută pe teritoriul statului de tranzit. e) Dacă o aterizare neprevăzută are loc pe teritoriul statului de tranzit, acesta poate cere Curţii prezentarea unei cereri de tranzit în formele prevăzute la lit. b). Statul de tranzit pune persoana transportată în detenţie până la primirea cererii de tranzit şi până la efectuarea tranzitului. Cu toate acestea detenţia conform prezentului alineat nu se poate prelungi peste 96 de ore după aterizarea neprevăzută, dacă cererea nu se primeşte în acest termen. 4. Dacă persoana reclamată face obiectul urmăririi sau executării unei pedepse în statul solicitat pentru o altă crimă decât cea pentru care se cere predarea sa Curţii, statul solicitat, după ce a decis să dea curs cererii Curţii, se consultă cu aceasta.

ART. 90 Cereri concurente 1. Dacă un stat parte primeşte de la Curte, conform art. 89, o cerere de predare şi primeşte, de asemenea, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiaşi persoane pentru acelaşi comportament penal, care constituie temeiul crimei pentru care Curtea solicită predarea acestei persoane, el avizează despre aceasta Curtea şi statul solicitant. 2. Când statul solicitant este un stat parte, statul solicitat dă prioritate cererii Curţii în cazul în care: a) Curtea a decis, în aplicarea art. 18 şi 19, că afacerea care priveşte cererea de predare este admisibilă ţinând seama de ancheta condusă sau de urmăririle angajate de statul solicitant în legătură cu cererea de extrădare a acestuia; sau b) Curtea nu a luat decizia vizată la alin. a) ca urmare a notificării statului solicitat prevăzute la paragraful 1. 3. Când Curtea nu a luat decizia vizată la paragraful 2 lit. a), statul solicitat poate, dacă doreşte, să înceapă instrumentarea cererii de extrădare a statului solicitant, aşteptând să se pronunţe Curtea, după cum se prevede la lit. b). El nu extrădează persoana câtă vreme Curtea nu hotărăşte că este inadmisibilă cauza. Curtea se pronunţă conform unei proceduri accelerate. 4. În cazul în care statul solicitant nu este parte la prezentul statut, statul solicitat, dacă nu are o obligaţie internaţională de a extrăda pe interesat către statul solicitant, dă prioritate cererii de predare către Curte, dacă aceasta a hotărât că era admisibilă cauza. 5. Când o cauză la care se referă paragraful 4 nu a fost judecată ca fiind admisibilă de către Curte, statul solicitat poate, dacă doreşte, să înceapă să instrumenteze cererea de extrădare a statului solicitant. 6. În cazul în care paragraful 4 se aplică, dar statul solicitat nu este ţinut de o obligaţie internaţională de a extrăda persoana către statul solicitant care nu este parte, statul solicitat stabileşte dacă este cazul să remită persoana Curţii sau să o extrădeze către statul solicitant. În decizia sa el ţine seama de toate considerentele pertinente, mai ales: a) ordinea cronologică a cererilor; b) interesele statului solicitant, îndeosebi, după caz, faptul că săvârşirea crimei a avut loc pe teritoriul său, precum şi cetăţenia victimelor şi a persoanei reclamante;

c) posibilitatea ca statul solicitant să procedeze, ca urmare, la predarea persoanei către Curte. 7. Dacă un stat parte primeşte de la Curte o cerere de predare şi primeşte, pe de altă parte, de la un alt stat o cerere de extrădare a aceleiaşi persoane pentru un comportament penal diferit de cel care constituie crima pentru care Curtea cere predarea: a) statul solicitat dă prioritate cererii Curţii dacă nu este ţinut de o obligaţie internaţională să extrădeze persoana către statul solicitant; b) dacă este ţinut de o obligaţie internaţională să extrădeze persoana către statul solicitant, statul solicitat fie remite această persoană Curţii, fie o extrădează către statul solicitant. În alegerea sa el ţine seama de toate considerentele pertinente, mai ales de cele care sunt enunţate la paragraful 6, dar acordă o importanţă deosebită naturii şi gravităţii referitoare la comportamentul penal în cauză. 8. Când, ca urmare a unei notificări primite în aplicarea prezentului articol, Curtea a judecat o cauză ca inadmisibilă, însă extrădarea către statul solicitant a fost ulterior refuzată, statul solicitat informează Curtea asupra acestei decizii.

ART. 91 Conţinutul cererii de arestare şi de predare 1. O cerere de arestare şi de predare se face în scris. În caz de urgenţă ea poate fi făcută prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă, cu condiţia să fie confirmată potrivit modalităţilor prevăzute la art. 87 paragraful 1 lit. a). 2. Dacă cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care face obiectul unui mandat de arestare eliberat de Camera preliminară în baza art. 58, ea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare: a) semnalmentele persoanei căutate, suficiente pentru indentificare, şi informaţii asupra locului unde se află probabil aceasta; b) o copie a mandatului de arestare; c) documentele, declaraţiile şi informaţiile care pot fi cerute în statul solicitat, pentru a proceda la predare; cu toate acestea exigenţele statului solicitat nu trebuie să fie mai grele în acest caz decât în cel al unei cereri de extrădare prezentate în aplicarea tratatelor şi aranjamentelor încheiate între statul solicitat şi alte state şi ar trebui chiar, dacă este posibil, să fie mai puţin grele, ţinând seama de caracterul deosebit al Curţii. 3. Dacă cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care a fost deja recunoscută ca vinovată, ea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând dovezile justificative următoare: a) o copie a oricărui mandat de arestare vizând această persoană; b) o copie a hotărârii; c) informaţii atestând că persoana căutată este într-adevăr cea vizată de hotărâre; şi d) dacă persoana căutată a fost condamnată la o pedeapsă, o copie a condamnării, iar în cazul unei pedepse cu închisoarea se va indica şi timpul deja executat şi cel rămas de executat. 4. La cererea Curţii un stat parte ţine cu aceasta consultări, fie într-un mod general, fie în legătură cu o problemă deosebită, asupra condiţiilor prevăzute de legislaţia sa internă care ar putea să se aplice conform paragrafului 2 lit. c). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale.

ART. 92 Arestarea provizorie 1. În caz de urgenţă Curtea poate cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, aşteptând ca cererea de predare să fie prezentată împreună cu documentele justificative prevăzute la art. 91. 2. Cererea de arestare provizorie este făcută prin orice mijloc lăsând o urmă scrisă şi conţinând: a) semnalmentele persoanei urmărite, suficiente pentru identificare, şi informaţii asupra locului unde se află probabil aceasta; b) expunerea succintă a crimelor pentru care persoana este urmărită şi a faptelor care ar fi constitutive ale acestei crime, inclusiv, dacă este posibil, data şi locul unde s-au produs; c) o declaraţie afirmând existenţa împotriva persoanei urmărite a unui mandat de arestare sau a unei hotărâri care îi stabileşte vinovăţia; şi d) o declaraţie indicând că va urma o cerere de predare a persoanei urmărite. 3. O persoană arestată provizoriu poate fi pusă în libertate dacă statul solicitat nu a primit cererea de predare şi actele justificative prevăzute la art. 91 în termenul prescris de Regulamentul de procedură şi de probe. Totuşi această persoană poate consimţi să fie predată înaintea expirării acestui termen, dacă legislaţia statului solicitat îi permite. În acest caz statul solicitat procedează cât mai curând posibil la predarea acesteia Curţii. 4. Punerea în libertate a persoanei urmărite, prevăzută la paragraful 3, nu împiedică arestarea sa ulterioară şi predarea sa, dacă cererea de predare însoţită de piesele justificative este prezentată în continuare.

ART. 93 Alte forme de cooperare 1. Statele părţi au dreptul, conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevăzute de legislaţiile lor naţionale, la cereri de asistenţă ale Curţii, legate de o anchetă sau de urmăriri şi privind: a) identificarea unei persoane, locul unde se află aceasta sau localizarea bunurilor; b) strângerea probelor, inclusiv a declaraţiilor făcute sub jurământ, şi producerea de probe, inclusiv expertizele şi rapoartele de care Curtea are nevoie;c) interogatoriul persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri; d) înmânarea de documente, inclusiv actele de procedură; e) măsurile proprii să faciliteze înfăţişarea voluntară în faţa Curţii a persoanelor care depun ca martori sau experţi; f) transferul temporar de persoane conform paragrafului 7; g) examinarea de localităţi şi situri, în special exhumarea şi examinarea de cadavre îngropate în gropi comune; h) executarea de percheziţii şi sechestre; i) transmiterea de dosare şi documente, inclusiv dosarele şi documentele oficiale; j) protejarea victimelor şi martorilor şi păstrarea elementelor de probă; k) identificarea, localizarea, îngheţarea sau sechestrarea produsului crimelor, a bunurilor, a activelor şi instrumentelor care sunt legate de crime, în scopul confiscării eventuale a acestora, fără a prejudicia drepturile terţilor de bună-credinţă; şi l) orice altă formă de asistenţă care nu este interzisă de legislaţia statului solicitat, menită a facilita ancheta şi urmăririle referitoare la crime care ţin de competenţa Curţii. 2. Curtea este abilitată să dea unui martor sau unui expert care se înfăţişează în faţa acesteia asigurarea că nu va fi nici urmărit, nici reţinut, nici supus de aceasta oricărei alte restricţii a libertăţii sale personale pentru un act sau o omisiune anterioară plecării sale din statul solicitat. 3. Dacă executarea unei măsuri deosebite de asistenţă descrisă într-o cerere prezentată conform paragrafului 1 este interzisă în statul solicitat în baza unui principiu juridic fundamental de aplicare generală, respectivul stat angajează fără întârziere consultări cu Curtea pentru a încerca să soluţioneze probleme. În cursul acestor consultări se are în vedere acordarea asistenţei cerute, sub o altă formă sau în anumite condiţii. Dacă problema nu este soluţionată la sfârşitul consultării, Curtea modifică cererea. 4. Conform art. 72 un stat parte nu poate respinge, în întregime sau în parte, o cerere de asistenţă a Curţii decât dacă această cerere are ca obiect procurarea de documente sau divulgarea de elemente de probă care ating securitatea sa naţională. 5. Înainte de a respinge o cerere de asistenţă prevăzută la paragraful 1 lit. l), statul solicitat hotărăşte dacă asistenţa poate fi acordată în anumite condiţii sau dacă ar putea fi făcută ulterior ori sub o altă formă, având în vedere că, dacă Curtea sau procurorul acceptă aceste condiţii, ei sunt ţinuţi să le respecte. 6. Statul solicitat care respinge o cerere de asistenţă face cunoscute fără întârziere motivele sale Curţii sau procurorului. 7.a) Curtea poate cere transferul temporar al unei persoane deţinute pentru identificare sau să obţină mărturia sa ori să obţină de la aceasta orice alt fel de asistenţă. Această persoană poate fi transferată dacă condiţiile următoare sunt îndeplinite: (i) persoana îşi dă în mod liber şi în cunoştinţă de cauză consimţământul său la transfer; şi (ii) statul solicitat îşi dă acordul pentru transfer, sub rezerva condiţiilor pe care acest stat şi Curtea le convin. b) Persoana transferată rămâne arestată. O dată realizat scopul transferului, Curtea o trimite înapoi fără întârziere în statul solicitat. 8.a) Curtea apără caracterul confidenţial al pieselor şi informaţiilor primite, în afara măsurilor necesare anchetei şi procedurilor descrise în cerere. b) Statul solicitat poate la nevoie să comunice documente şi informaţii procurorului cu titlu confidenţial. Procurorul nu poate în acest caz să le utilizeze decât pentru a strânge elemente de probă noi. c) Statul solicitat poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului, să autorizeze în continuare divulgarea acestor documente şi informaţii. Acestea pot în acest caz să fie folosite ca mijloc de probă conform dispoziţiilor cap. V şi VI şi Regulamentului de procedură şi de probe. 9.a) (i) Dacă un stat parte primeşte, pe de o parte, de la Curte şi, pe de altă parte, de la un alt stat, în cadrul unei obligaţii internaţionale, cereri concurente având un alt obiect decât predarea sau extrădarea, el se străduieşte, consultându-se cu Curtea şi cu acest alt stat, să satisfacă cele două cereri, la nevoie amânând-o pe una sau pe cealaltă sau subordonând-o anumitor condiţii.

(ii) În lipsă concurenţa cererilor este rezolvată conform principiilor stabilite la articolul 90. b) Cu toate acestea, când cererea Curţii priveşte informaţii, bunuri sau persoane care se află sub autoritatea unui stat terţ sau a unei organizaţii internaţionale, pe baza unui acord internaţional, Statul solicitat informează Curtea despre aceasta şi aceasta adresează cererea sa statului terţ sau organizaţiei internaţionale. 10.a) Dacă primeşte o cerere în acest sens, Curtea poate coopera cu statul parte care conduce o anchetă sau un proces privind un comportament care constituie o crimă ce ţine de competenţa Curţii sau o crimă gravă potrivit dreptului intern al acestui stat şi să acorde asistenţă acestui stat. b) (i) Această asistenţă conţine mai ales: a) transmiterea de depoziţii, documente şi alte elemente de probă strânse în cursul anchetei sau dintr-un proces judecat de Curte; şi b) interogarea oricărei persoane deţinute prin ordin al Curţii. (ii) în cazul prevăzut la pct. (i) lit. a): a) transmiterea de documente şi alte elemente de probă obţinute cu asistenţa unui stat cere consimţământul acestui stat; b) transmiterea de depoziţii, documente şi alte elemente de probă furnizate de un martor sau de un expert se face conform dispoziţiilor art 68; c) curtea poate, în condiţiile prevăzute în prezentul paragraf, să soluţioneze o cerere de asistenţă emanând de la un stat care nu este parte la prezentul statut.

ART. 94 Amânarea executării unei cereri datorită unei anchete sau urmăriri aflate în curs de desfăşurare

1. Dacă executarea imediată a unei cereri ar dăuna bunului mers al anchetei sau urmăririi în curs într-o altă cauză decât aceea la care se referă cererea, statul solicitat poate amâna executarea acesteia pe o perioadă stabilită de comun acord cu Curtea. Totuşi această amânare nu poate dura mai mult decât este necesar pentru a duce la bun sfârşit ancheta sau urmărirea în cauză în statul solicitat. Înainte de a hotărî amânarea executării cererii statul solicitat examinează dacă asistenţa poate fi acordată imediat în anumite condiţii. 2. Dacă hotărârea este luată pentru amânarea executării cererii conform paragrafului 1, procurorul poate totuşi să ceară luarea de măsuri de conservare a probelor potrivit art. 93 paragraful 1 lit. j).

ART. 95 Amânarea executării unei cereri datorită unei excepţii de inadmisibilitate Când Curtea examinează o excepţie de inadmisibilitate conform art. 18 sau 19, statul solicitat poate amâna executarea unei cereri făcute conform prezentului capitol aşteptând să decidă Curtea, în afară de cazul când Curtea nu a hotărât în mod expres că procurorul poate continua să strângă elemente de probă în aplicarea art. 18 sau 19. ART. 96 Conţinutul unei cereri care se referă la alte forme de cooperare decât cele prevăzute la

articolul 93 1. O cerere care se referă la alte forme de cooperare prevăzute la art. 93 se face în scris. În caz de urgenţă ea poate fi făcută prin orice mijloc lăsând o urmă scrisă, cu condiţia de a fi confirmată potrivit modalităţilor indicate la art. 87 paragraful 1 lit. a). 2. Cererea conţine sau este însoţită de un dosar cuprinzând următoarele elemente: a) expunerea succintă a obiectului cererii şi naturii asistenţei solicitate, inclusiv baza juridică şi motivele cererii; b) informaţii cât mai detaliate posibil asupra persoanei sau locului care trebuie să fie identificat sau localizat, în aşa fel încât asistenţa solicitată să poată fi acordată; c) expunerea succintă a faptelor esenţiale care justifică cererea; d) expunerea motivelor şi explicarea detaliată a procedurilor sau a condiţiilor ce trebuie respectate; e) orice informaţie pe care o poate cere legislaţia statului solicitat pentru ca acesta să dea curs cererii; şi f) orice altă informaţie utilă pentru ca asistenţa cerută să poată fi acordată. 3. La cererea Curţii un stat parte ţine cu aceasta consultaţii, fie de o manieră generală, fie în legătură cu o problemă specială, privind condiţiile prevăzute de legislaţia sa care s-ar putea aplica aşa cum se prevede la paragraful 2 lit. e). În timpul acestor consultări statul parte informează Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale. 4. Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea, după caz, la o cerere de asistenţă adresată Curţii.

ART. 97 Consultaţii Când un stat parte este sesizat cu o cerere conform prezentului capitol şi constată că aceasta prezintă dificultăţi care ar putea să altereze sau să împiedice executarea, consultă Curtea fără întârziere în vederea soluţionării acestei probleme. Aceste dificultăţi pot lua îndeosebi următoarele forme:

a) informaţiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii; b) în cazul unei cereri de predare persoana reclamată nu este găsită în ciuda tuturor eforturilor sau cercetările au permis să se stabilească că persoana care se află în statul de detenţie nu este evident cea vizată în mandat; sau c) statul solicitat ar fi constrâns, pentru a da curs cererii sub forma sa actuală, să încalce o obligaţie convenţională pe care o are deja faţă de un alt stat.

ART. 98 Cooperarea în legătură cu renunţarea la imunitate şi consimţământul pentru predare 1. Curtea nu poate prezenta o cerere de asistenţă care ar constrânge statul solicitat să acţioneze de o manieră incompatibilă cu obligaţiile care îi incumbă în dreptul internaţional în materie de imunitate a statelor sau de imunitate diplomatică a unei persoane sau bunuri ale unui stat terţ, în afară de cazul în care a obţinut în prealabil cooperarea acestui Stat terţ în vederea ridicării imunităţii. 2. Curtea nu poate îndeplini executarea unei cereri de predare care ar constrânge statul solicitat să acţioneze de o manieră incompatibilă cu obligaţiile ce îi revin în baza acordurilor internaţionale potrivit cărora consimţământul statului de trimitere este necesar pentru a fi predată Curţii o persoană a acestui stat, în afară de cazul în care Curtea nu poate obţine în prealabil cooperarea statului de trimitere pentru ca el să consimtă la predare. ART. 99 Îndeplinirea cererilor formulate în temeiul art. 93 şi 96 1. Statul solicitat dă curs cererilor de asistenţă conform procedurii prevăzute de legislaţia sa şi, în afară de cazul în care această legislaţie nu o interzice, în modalitatea arătată în cerere, inclusiv îndeplinind orice procedură indicată în aceasta sau autorizând persoanele indicate în cerere să fie prezente şi să participe la executarea cererii. 2. În caz de cerere urgentă documentele sau probele produse pentru a răspunde la aceasta sunt trimise de urgenţă la cererea Curţii. 3. Răspunsurile statului solicitat sunt comunicate în limba şi în forma lor originală. 4. Fără prejudicierea celorlalte articole din prezentul capitol, când aceasta este necesar pentru a executa eficient o cerere căreia i se poate da curs fără a se recurge la măsuri de constrângere, mai ales când este vorba de a audia sau de a lua declaraţii unei persoane care acţionează de bunăvoie, inclusiv în afara prezenţei autorităţilor statului parte solicitat, când aceasta este hotărâtoare pentru buna executare a cererii sau când este vorba de a inspecta un site public sau un alt loc public fără a-l modifica, procurorul poate realiza obiectul cererii direct pe teritoriul statului, potrivit modalităţilor următoare: a) când Statul solicitat este statul pe teritoriul căruia se susţine că s-a comis crima şi există o decizie asupra admisibilităţii, potrivit art. 18 sau 19, procurorul poate să execute direct cererea după ce a avut cu statul solicitat consultări cât mai extinse posibil; b) în celelalte cazuri procurorul poate executa cererea după consultări cu statul parte solicitat şi ţinând seama de condiţiile sau preocupările rezonabile pe care acest stat le-a pus eventual în valoare. Când statul solicitat constată că executarea unei cereri la care se referă prezentul alineat prezintă dificultăţi, consultă imediat Curtea în vederea remedierii acestora. 5. Dispoziţiile autorizând persoana audiată sau interogată de Curte, conform art. 72, să invoce restricţiile prevăzute pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale privind securitatea naţională se aplică, de asemenea, executării cererilor de asistenţă la care se referă prezentul articol.

ART. 100 Cheltuieli 1. Cheltuielile obişnuite aferente executării cererilor pe teritoriul statului solicitat sunt în sarcina acestui stat, cu excepţia cheltuielilor următoare, care sunt în sarcina Curţii: a) cheltuieli legate de călătoria şi de protecţia martorilor şi experţilor sau de transferul deţinuţilor în baza art. 93; b) cheltuieli de traducere, de interpretare şi de transcriere; c) cheltuieli de deplasare şi de sejur ale judecătorilor, procurorului, procurorilor adjuncţi, grefierului, grefierului adjunct şi ale membrilor personalului tuturor organelor Curţii; d) costul expertizelor sau rapoartelor cerute de Curte; e) cheltuieli legate de transportul persoanelor predate Curţii de către statul de detenţie; şi f) după consultare, toate cheltuielile extraordinare pe care le poate determina executarea unei cereri. 2. dispoziţiile paragrafului 1 se aplică, după caz, cererilor adresate Curţii de statele părţi. În acest caz Curtea preia în sarcina sa cheltuielile obişnuite de executare.

ART. 101 Regula specialităţii 1. O persoană predată Curţii în aplicarea prezentului statut nu poate fi urmărită, pedepsită sau deţinută din cauza comportamentelor anterioare predării sale, dacă acestea nu sunt elementele constitutive ale crimei pentru care ea a fost predată. 2. Curtea poate cere statului care i-a predat o persoană o derogare de la condiţiile prevăzute la paragraful 1. Ea furnizează, la nevoie, informaţii suplimentare conform art. 91. Statele părţi sunt abilitate să acorde o derogare Curţii şi trebuie să depună eforturi în acest sens.

ART. 102 Folosirea termenilor În scopurile prezentului statut, se înţelege prin: a) predare - faptul pentru un stat de a preda o persoană Curţii, în aplicarea prezentului statut; b) extrădare - faptul pentru un stat de a preda o persoană unui alt stat, în aplicarea unui tratat, a unei convenţii sau a legislaţiei naţionale.

CAP. 10 Executare

ART. 103 Rolul statelor în executarea pedepselor cu închisoarea 1.a) Pedepsele cu închisoarea sunt executate într-un stat desemnat de Curte din lista statelor care i-au făcut cunoscut că sunt dispuse dă primească condamnaţi. b) Când declară că este dispus să primească condamnaţi, un stat poate însoţi acceptarea de condiţii care trebuie să fie acceptate de Curte şi să fie conforme dispoziţiilor prezentului capitol. c) Statul desemnat într-o cauză dată face cunoscut prompt Curţii dacă el acceptă sau nu desemnarea. 2.a) Statul însărcinat cu executarea avizează Curtea asupra oricărei circumstanţe, inclusiv asupra realizării oricărei condiţii convenite în aplicarea paragrafului 1, care ar fi de natură să modifice sensibil condiţiile sau durata detenţiei. Curtea este avizată cu cel puţin 45 de zile înainte de orice circumstanţă de acest tip cunoscută sau previzibilă. În acest termen statul însărcinat cu executarea nu ia nici o măsură care ar putea fi contrară obligaţiilor sale în virtutea art. 110. b) Dacă Curtea nu poate accepta schimbarea circumstanţelor vizate la lit. a), ea avizează statul însărcinat cu executarea şi procedează conform art. 104 paragraful 1. 3. Când îşi exercită competenţa de desemnare conform paragrafului a), Curtea ia în considerare: a) principiul conform căruia statele părţi trebuie să împartă răspunderea executării pedepselor cu închisoarea, conform principiilor repartizării echitabile enunţate în Regulamentul de proceduri şi de probe; b) regulile convenţionale ale dreptului internaţional, general acceptate, care guvernează tratamentul deţinuţilor; c) opiniile persoanei condamnate; d) naţionalitatea persoanei condamnate; şi e) orice altă circumstanţă referitoare la crimă, la situaţia persoanei condamnate sau la executarea efectivă a pedepsei, susceptibilă de a orienta alegerea statului însărcinat cu executarea. 4. Dacă nici un stat nu este desemnat conform paragrafului 1, pedeapsa cu închisoarea este executată într-o instituţie penitenciară comunicată de statul gazdă, în condiţiile definite în acordul de sediu menţionat la art. 3 paragraful 2. În acest caz cheltuielile aferente executării pedepsei sunt în sarcina Curţii.

ART. 104 Modificarea desemnării statului însărcinat cu executarea 1. Curtea poate decide în orice moment să transfere un condamnat într-o închisoare din alt stat. 2. Persoana condamnată de Curte poate în orice moment să ceară acesteia transferul său în afara statului însărcinat cu executarea.

ART. 105 Executarea pedepsei 1. Sub rezerva condiţiilor pe care eventual un stat le-a formulat, potrivit art. 103 paragraful 1 lit b), pedeapsa cu închisoarea este executorie pentru statele părţi, care nu pot în nici un caz să o modifice. 2. Curtea are singură dreptul de a se pronunţa asupra unei cereri de revizuire a deciziei sale asupra vinovăţiei sau pedepsei. Statul însărcinat cu executarea nu împiedică condamnatul să prezinte o asemenea cerere.

ART. 106 Controlul executării pedepsei în condiţii de detenţie 1. Executarea unei pedepse cu închisoarea este supusă controlului Curţii. Ea este conformă regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al deţinuţilor. 2. Condiţiile de detenţie sunt reglementate de legislaţia statului însărcinat cu executarea. Ele sunt conforme regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al deţinuţilor. Ele nu pot în

nici un caz să fie nici mai mult nici mai puţin favorabile decât cele pe care statul însărcinat cu executarea le rezervă deţinuţilor condamnaţi pentru infracţiuni similare. 3. Comunicarea dintre condamnat şi Curte este liberă şi confidenţială.

ART. 107 Transferul condamnatului care şi-a executat pedeapsa 1. O dată pedeapsa executată o persoană care nu este resortisant al statului însărcinat cu executarea poate fi transferată, conform legislaţiei statului însărcinat cu executarea, într-un alt stat care acceptă sau este ţinut să îl primească sau într-un alt stat care acceptă să îl primească ca răspuns la dorinţa pe care persoana a exprimat-o, de a fi transferată în acest stat, în afară de cazul în care statul însărcinat cu executarea nu autorizează această persoană să rămână pe teritoriul său. 2. Cheltuielile aferente transferului condamnatului într-un alt stat, în aplicarea paragrafului 1, sunt suportate de Curte dacă nici un stat nu le preia în sarcina sa. 3. Sub rezerva dispoziţiilor art. 108 statul de detenţie poate, de asemenea, în aplicarea legislaţiei sale, să extrădeze sau să transfere în orice alt mod persoana statului care a cerut extrădarea sau predarea sa în scopul judecării sau executării unei pedepse.

ART. 108 Limite în materie de urmăriri sau de condamnări pentru alte infracţiuni 1. Condamnatul deţinut de statul însărcinat cu executarea nu poate fi urmărit, condamnat sau extrădat către un stat terţ pentru un comportament anterior transferului său în statul însărcinat cu executarea, în afară de cazul în care Curtea nu a aprobat aceste urmăriri, această condamnare sau această extrădare la cererea statului însărcinat cu executarea. 2. Curtea statuează asupra problemei după ce l-a ascultat pe condamnat. 3. Paragraful 1 încetează să se aplice dacă condamnatul rămâne în mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului însărcinat cu executarea după ispăşirea totalităţii pedepsei pronunţate de Curte sau dacă el revine pe teritoriul acestui stat după ce l-a părăsit.

ART. 109 Executarea amenzilor şi a măsurilor de confiscare 1. Statele părţi fac să se execute pedepsele cu amenda şi măsurile de confiscare ordonate de Curte în baza cap. VII, fără prejudicierea terţilor de bună-credinţă şi conform procedurii prevăzute de legislaţia lor internă. 2. Când un stat parte nu este în măsură să dea efect ordonanţei de confiscare, el ia măsuri pentru recuperarea valorii produsului, bunurilor sau activelor a căror confiscare a fost ordonată de Curte, fără prejudicierea drepturilor terţilor de bună-credinţă. 3. Bunurile sau produsul vânzării bunurilor imobiliare sau, după caz, a altor bunuri, obţinute de statele părţi în executarea unei hotărâri a Curţii, sunt transferate Curţii.

ART. 110 Examinarea de Curte a problemei reducerii pedepsei 1. Statul însărcinat cu executarea nu poate elibera persoana deţinută înaintea executării pedepsei pronunţate de Curte. 2. Curtea are singură dreptul să decidă reducerea pedepsei. Ea se pronunţă după ce l-a ascultat pe condamnat. 3. Când persoana a ispăşit două treimi din pedeapsă sau a executat 25 de ani de închisoare în cazul condamnării pe viaţă, Curtea reexaminează pedeapsa pentru a stabili dacă este cazul să o reducă. Ea nu procedează la această reexaminare înaintea acestui termen. 4. La reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea poate reduce pedeapsa dacă constată că una sau mai multe dintre condiţiile următoare sunt îndeplinite: a) persoana a manifestat, de la început şi în mod continuu, voinţa de a coopera cu Curtea în anchetele şi urmăririle efectuate de aceasta; b) persoana a facilitat spontan executarea deciziilor şi ordonanţelor Curţii în alte cazuri, în special ajutându-o să localizeze activele care fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei amenzi sau o reparaţie şi care pot fi folosite în favoarea victimelor; sau c) alţi factori prevăzuţi în Regulamentul de procedură şi de probe atestă o schimbare de circumstanţe evidentă a consecinţelor apreciabile de natură să justifice reducerea pedepsei. 5. Dacă la reexaminarea prevăzută la paragraful 3 Curtea stabileşte că nu este cazul să fie redusă pedeapsa, ea reexaminează în continuare problema reducerii pedepsei la intervalele prevăzute în Regulamentul de procedură şi de probe şi aplicând criteriile enunţate în acesta.

ART. 111 Evadarea Dacă un condamnat evadează de la locul său de detenţie şi părăseşte statul însărcinat cu executarea pedepsei, acest stat poate, după consultarea Curţii, să ceară statului în care se află condamnatul să îi fie predat în aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale în vigoare sau să ceară Curţii să solicite predarea acestei

persoane, conform cap. IX. Când Curtea solicită predarea unei persoane, ea poate să ceară ca această persoană să fie predată statului în care ea îşi ispăşeşte pedeapsa sau altui stat pe care îl desemnează.

CAP. 11 Adunarea statelor părţi

ART. 112 Adunarea statelor părţi 1. Se constituie o Adunare a statelor părţi la prezentul statut. Fiecare stat parte are în cadrul ei un reprezentant, care poate fi asistat de supleanţi şi de consilier. Celelalte state care au semnat statutul sau Actul final pot să participe cu titlu de observatori. 2. Adunarea: a) examinează şi adoptă, dacă este cazul, recomandările Comisiei pregătitoare; b) dă preşedinţiei, procurorului şi grefierului orientări generale pentru administrarea Curţii; c) examinează rapoartele şi activităţile biroului stabilit în baza paragrafului 3 şi ia măsurile cerute; d) examinează şi hotărăşte bugetul Curţii; e) decide, dacă este cazul, conform art. 36, să modifice numărul judecătorilor; f) examinează, conform art. 87 paragrafele 5 şi 7, orice problemă referitoare la necooperarea statelor; g) se achită de orice altă funcţie compatibilă cu dispoziţiile prezentului statut şi ale Regulamentului de procedură şi de probe. 3.a) Adunarea statelor părţi are un birou compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 18 membri aleşi de ea pe o perioadă de 3 ani. b) Biroul are un caracter reprezentativ, ţinând seama îndeosebi de principiul repartizării geografice echitabile şi de necesitatea asigurării unei reprezentări adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii. c) Biroul se reuneşte ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe an. El ajută Adunarea statelor părţi să se achite de responsabilităţile sale. 4. Adunarea creează celelalte organe subsidiare pe care le consideră necesare, îndeosebi un mecanism de control independent care procedează la inspecţii, evaluări şi anchete cu scopul administrării Curţii cât mai eficace şi mai economic posibil. 5. Preşedintele Curţii, procurorul şi grefierul sau reprezentanţii lor participă, după cum se convine, la reuniunile Adunării statelor părţi şi ale biroului. 6. Adunarea statelor părţi se reuneşte o dată pe an şi, când circumstanţele o cer, ea ţine sesiuni extraordinare la sediul Curţii sau la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În afară de cazul în care prezentul statut dispune altfel, sesiunile extraordinare sunt convocate de către birou fie din oficiu, fie la cererea unei treimi a statelor părţi. 7. Fiecare stat parte dispune de un vot. Adunarea statelor părţi şi biroul se străduiesc în măsura posibilităţilor să adopte deciziile prin consens. În cazul în care consensul nu este posibil şi dacă prin statut nu se dispune altfel: a) deciziile asupra chestiunilor de fond sunt luate cu majoritatea de două treimi a celor prezenţi şi votanţi, majoritatea absolută a statelor părţi constituind cvorumul pentru vot; b) deciziile asupra chestiunilor de procedură sunt luate cu majoritatea simplă a statelor părţi prezente şi participante la vot. 8. Un stat parte aflat în întârziere cu plata contribuţiei sale la cheltuielile Curţii nu poate participa la vot, nici în adunare şi nici în birou dacă suma arieratelor este egală sau superioară contribuţiei pe care o datorează pentru ultimii doi ani împliniţi. Adunarea poate totuşi autoriza acest stat să participe la vot în Adunarea statelor părţi şi în birou dacă ea constată că această lipsă este datorată unor circumstanţe independente de voinţa acestuia. 9. Adunarea statelor părţi adoptă propriul său regulament interior. 10. Limbile oficiale şi limbile de lucru ale Adunării statelor părţi sunt cele ale Adunării generale a Naţiunilor Unite.

CAP. 12 Finanţare

ART. 113 Regulamentul financiar şi regulile de gestiune financiară În afara unei dispoziţii contrare exprese, toate problemele financiare care se referă la Curte şi la reuniunile Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate de

prezentul statut, Regulamentul financiar şi de regulile de gestiune financiară adoptate de Adunarea statelor părţi.

ART. 114 Reglementarea cheltuielilor Cheltuielile Curţii şi ale Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate prin preluări din resursele financiare ale Curţii.

ART. 115 Resurse financiare ale Curţii şi ale Adunării statelor părţi Cheltuielile Curţii şi ale Adunării statelor părţi, inclusiv ale biroului şi organelor subsidiare ale acesteia, înscrise în bugetul hotărât de Adunarea statelor părţi, sunt finanţate din următoarele surse: a) contribuţiile statelor părţi; b) resursele financiare furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, sub rezerva aprobării date de adunarea generală îndeosebi în cazul cheltuielilor legate de sesizarea Curţii de către Consiliul de Securitate.

ART. 116 Contribuţii voluntare Fără a se aduce atingere art. 115, Curtea poate primi şi utiliza cu titlu de resurse financiare suplimentare contribuţiile voluntare ale guvernelor, organizaţiilor internaţionale, particularilor, întreprinderilor şi ale altor organisme, potrivit criteriilor stabilite în materie de Adunarea statelor părţi.

ART. 117 Calculul contribuţiilor Contribuţiile statelor părţi sunt calculate după un barem de cote-părţi convenit, bazat pe baremul adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru bugetul său ordinar şi adaptat conform principiilor pe care acest barem este fondat.

ART. 118 Verificarea anuală a conturilor Rapoartele, documentele şi conturile Curţii, inclusiv situaţiile sale financiare anuale, sunt verificate în fiecare an de un controlor independent.

CAP. 13 Clauze finale

ART. 119 Reglementarea diferendelor 1. Orice diferend referitor la funcţiile judiciare ale Curţii este reglementat prin decizie a Curţii. 2. Orice alt diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului statut, care nu este rezolvat pe cale de negocieri în 3 luni de la începerea acestuia, este trimis Adunării statelor părţi. Adunarea statelor părţi poate încerca să rezolve ea însăşi diferendul sau să facă recomandări asupra altor mijloace de a-l reglementa, inclusiv trimiterea la Curtea Internaţională de Justiţie, în conformitate cu statutul acesteia.

ART. 120 Rezerve Prezentul statut nu admite nici o rezervă.

ART. 121 Amendamente 1. La expirarea unei perioade de 7 ani începând de la data intrării în vigoare a prezentului statut, orice stat parte poate propune amendamente la acesta. Textul propunerii de amendament este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care îl comunică fără întârziere statelor părţi. 2. În cel puţin 3 luni de la data acestei comunicări Adunarea statelor părţi, la reuniunea următoare, decide cu majoritatea membrilor săi prezenţi şi votanţi să se sesizeze sau nu de această propunere. Adunarea statelor părţi poate examina ea însăşi această propunere sau să convoace o conferinţă de revizuire dacă problema ridicată o justifică. 3. Adoptarea unui amendament la o reuniune a Adunării statelor părţi sau la o conferinţă de revizuire cere, dacă nu este posibil să se ajungă la consens, majoritatea de două treimi a statelor părţi. 4. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 5, un amendament intră în vigoare faţă de toate statele părţi la un an după ce şapte optimi dintre ele au depus instrumentele lor de ratificare sau de acceptare pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 5. Un amendament la art. 5, 6, 7 şi 8 din prezentul statut intră în vigoare faţă de Statele părţi care l-au acceptat după un an de la depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare. Curtea nu îşi exercită competenţa în raport cu o crimă care face obiectul acestui amendament când această crimă a fost comisă de un resortisant al unui stat parte care nu a acceptat amendamentul pe teritoriul acestui stat. 6. Dacă un amendament a fost acceptat de şapte optimi dintre statele părţi conform paragrafului 4, orice stat parte care nu l-a acceptat poate să se retragă din statut cu efect imediat, în pofida prevederilor art. 127 paragraful 1, dar sub rezerva art. 127 paragraful 2, notificând retragerea sa în cel puţin un an după intrarea în vigoare a acestui amendament.

7. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite comunică tuturor statelor părţi amendamentele adoptate în cadrul unei reuniuni a Adunării statelor părţi sau ale unei conferinţe de revizuire.

ART. 122 Amendamente la dispoziţiile cu caracter instituţional 1. Oricare stat parte poate propune, în pofida prevederilor art. 121 paragraful 1, amendamente la dispoziţiile cu caracter exclusiv instituţional ale prezentului statut, şi anume art. 35, 36 paragrafele 8 şi 9, art. 37, 38, 39 paragrafele 1 (primele două fraze), 2 şi 4, art. 42 paragrafele 4 - 9, art. 43 paragrafele 2 şi 3, art. 44, 46, 47 şi 49. Textul oricărui amendament propus este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau oricărei alte persoane desemnate de Adunarea statelor părţi, care îl comunică fără întârziere tuturor statelor părţi şi celorlalţi participanţi la adunare. 2. Amendamentele la care se referă prezentul articol, pentru care nu este posibil să se ajungă la un consens, sunt adoptate de Adunarea statelor părţi sau de o conferinţă de revizuire cu majoritatea de două treimi a statelor părţi. Ele intră în vigoare faţă de toate statele părţi după 6 luni de la adoptarea lor de adunare sau de conferinţa de revizuire.

ART. 123 Revizuirea statutului 1. La 7 ani după intrarea în vigoare a prezentului statut, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca o conferinţă de revizuire cu scopul de a examina orice amendament la prezentul statut. Examinarea va putea să se refere mai ales, dar nu în mod exclusiv, la lista crimelor prevăzută la art. 5. Conferinţa va fi deschisă participanţilor la Adunarea statelor părţi în aceleaşi condiţii. 2. În orice moment în continuare, la cererea unui stat parte şi în scopurile enunţate la paragraful 1, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu aprobarea majorităţii statelor părţi, va convoca o conferinţă de revizuire. 3. Adoptarea şi intrarea în vigoare a oricărui amendament la prezentul statut, examinat de o conferinţă de revizuire, sunt reglementate de dispoziţiile art. 121 paragrafele 3 - 7.

ART. 124 Dispoziţii tranzitorii Cu toate dispoziţiile art. 12 paragraful 1, un stat care devine parte la prezentul statut poate declara că, pentru o perioadă de 7 ani de la intrarea în vigoare a statutului în ceea ce îl priveşte, el nu acceptă competenţa Curţii în privinţa categoriei de crime prevăzute la art. 8, când se presupune că o crimă a fost comisă pe teritoriul său de cetăţenii săi. El poate în orice moment să îşi retragă această declaraţie. Dispoziţiile prezentului articol vor fi reexaminate la conferinţa de revizuire convocată conform art. 123 paragraful 1.

ART. 125 Semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare 1. Prezentul statut este deschis spre semnare tuturor statelor la 17 iulie 1998, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură, din Roma. El rămâne deschis pentru semnare până la 17 octombrie 1998 la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, iar după această dată, până la 31 decembrie 2000, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York. 2. Prezentul statut este supus ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 3. Prezentul statut este deschis aderării tuturor statelor. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ART. 126 Intrarea în vigoare 1. Prezentul statut va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a şaizecea zi după data depunerii celui de-al şaizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Faţă de fiecare stat care ratifică, acceptă sau aprobă prezentul statut sau aderă la acesta după depunerea celui de-al şaizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, statutul intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează celei de-a şaizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

ART. 127 Retragere 1. Orice stat parte poate, pe cale de notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să se retragă de la prezentul statut. Retragerea are efect după un an de la data la care notificarea a fost primită, dacă aceasta nu prevede o dată ulterioară. 2. Retragerea nu scuteşte statul de obligaţiile puse în sarcina sa de prezentul statut atunci când el era parte la acesta, inclusiv de obligaţiile financiare aferente, şi nu afectează nici cooperarea stabilită cu Curtea cu ocazia anchetelor şi procedurilor penale faţă de care statul avea obligaţia de a coopera înainte de data la care retragerea a avut efect. Retragerea nu afectează cu nimic urmărirea examinării cauzelor cu care Curtea era deja sesizată înainte de data la care urmărirea avea efect.

ART. 128 Texte de referinţă Originalul prezentului statut, ale cărui texte în engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă au aceeaşi valoare, va fi depus pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va remite copie certificată pentru conformitate tuturor statelor. Drept care subsemnaţii, legal împuterniciţi de guvernul respectiv, am semnat prezentul statut. Întocmit la Roma la 17 iulie 1998.

Respectarea regulilor dreptului internaţional umanitarde către forţele Naţiunilor Unite

Document ST/SGB/1999/13*

În scopul statuării principiilor fundamentale şi regulilor de drept internaţional umanitar aplicabile forţelor Naţiunilor Unite care desfăşoară operaţiuni sub comanda şi controlul Naţiunilor Unite, secretarul general promulgă următoarele:

SECŢIUNEA IDomeniu de aplicare

1.1. Principiile fundamentale şi regulile de drept internaţional umanitar statuate în prezentul document sunt aplicabile forţelor Naţiunilor Unite angajate ca forţe combatante în situaţii de conflict armat, pe durata şi în zona angajamentului respectiv. Ele sunt aplicabile în mod corespunzător în acţiunile de impunere sau în operaţiunile de menţinere a păcii în care folosirea forţei este permisă în autoapărare.

1.2. Promulgarea acestui document nu afectează statutul protejat al membrilor operaţiunilor de menţinere a păcii prevăzut de Convenţia din 1994 asupra siguranţei personalului ONU şi a celui asociat sau statutul lor de necombatanţi atât timp cât aceştia sunt îndreptăţiţi de dreptul conflictelor armate să acorde protecţie civililor.

SECŢIUNEA A II – A

Aplicarea dreptului naţional

Prezentele dispoziţii nu constituie o listă exhaustivă de principii şi reguli de drept internaţional umanitar obligatorii pentru personalul militar şi nu prejudiciază aplicarea dreptului internaţional umanitar şi nici nu înlocuieşte legile naţionale de care personalul militar rămâne obligat pe tot timpul operaţiunii.

* Documentul a fost promulgat de secretarul general al ONU la 6 august 1999 şi a intrat în vigoare la 12 august 1999. este primul document prin care Naţiunile Unite se angajează să aplice şi să respecte dreptul internaţional umanitar.

SECŢIUNEA A III – AAcordul privind statutul forţelor

În acordul privind statutul forţelor încheiat între Naţiunile Unite şi statul în al cărei teritoriu este desfăşurată o forţă a Naţiunilor Unite, Naţiunile Unite vor garanta că forţa îşi va desfăşura operaţiunea cu respectarea totală a principiilor şi regulilor convenţiilor generale aplicabile comportamentului personalului militar. De asemenea, Naţiunile Unite îşi asumă responsabilitatea de a asigura că membrii personalului militar al forţei sunt pe deplin informaţi cu principiile şi regulile acestor instrumente internaţionale.

SECŢIUNEA A IV – AViolările dreptului internaţional umanitar

În caz de violări ale dreptului internaţional umanitar, membrii personalului militar al unei forţe a Naţiunilor Unite sunt subiectul urmăririi în instanţele lor naţionale.

SECŢIUNEA A V – AProtecţia populaţiei civile

5.1 . Forţa Naţiunilor Unite va face permanent o distincţie clară între civili şi combatanţi şi între bunurile civile şi obiectivele militare. Operaţiunile militare vor fi îndreptate numai împotriva combatanţilor şi obiectivelor militare. Atacurile împotriva civililor şi bunurilor civile sunt interzise.

5.2. Civilii se bucură de protecţia acordată de această secţiune, în afară de cazul când participă direct la ostilităţi şi numai pe durata acestei participări.

5.3. Forţa Naţiunilor Unite trebuie să ia toate precauţiile posibile pentru a evita şi, în tot cazul, a reduce la minim pierderile incidentale de vieţi omeneşti în rândul civililor, rănirea persoanelor civile şi producerea de pagube bunurilor cu caracter civil.

5.4. În zona sa de operaţii, forţa Naţiunilor Unite trebuie să evite, în măsura în care acest lucru este practic posibil, amplasarea obiectivelor militare în preajma sau în apropierea zonelor dens populate şi să adopte toate precauţiile necesare pentru protejarea populaţiei civile, a civililor şi a bunurilor civile împotriva pericolelor care rezultă din operaţiunile militare. Instalaţiile şi echipamentul militar al operaţiunilor de menţinere a păcii ca atare nu vor fi considerate obiective militare.

5.5. Forţei Naţiunilor Unite îi este interzisă lansarea operaţiunilor de la care se poate aştepta probabil să lovească obiective militare şi civile într-o manieră nediscriminată, ca şi a operaţiunilor de la care se poate aştepta să cauzeze incidental pierderi de vieţi omeneşti în cadrul populaţiei civile sau pagube bunurilor cu caracter civil, care ar fi excesive în raport cu avantajul militar concret şi direct aşteptat.

5.6. Forţa Naţiunilor Unite nu se va angaja în represalii împotriva civililor şi bunurilor civile.

SECŢIUNEA A VI – AMijloace şi metode de luptă

6.1. Dreptul forţei Naţiunilor Unite de a alege şi mijloacele de luptă nu este nelimitat.6.2. Forţa Naţiunilor Unite va respecta regulile interzicerii şi restrângerii folosirii anumitor arme şi

metode de luptă prevăzute în instrumentele relevante de drept internaţional umanitar. Acestea includ, în special, interzicerea utilizării gazelor asfixiante, otrăvitoare, sau de altă natură şi a metodelor biologice de război; a gloanţelor care explodează, se lăţesc sau se turtesc uşor în corpul uman; a anumitor proiectile explozive. Folosirea anumitor arme convenţionale, cum ar fi schijele nedetectabile, minele antipersonal, capcanele şi armele incendiare, este interzisă.

6.3. Forţele Naţiunilor Unite îi este interzisă utilizarea metodelor de război care ar putea cauza rău superfluu sau suferinţe inutile, sau care sunt concepute pentru a cauza ori de la care se poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural.

6.4. Forţei Naţiunilor Unite i se interzice folosirea armelor şi metodelor de luptă de natură a cauza suferinţe inutile.

6.5. Este interzis de a se ordona să nu existe supravieţuitori.6.6. Forţei Naţiunilor Unite i se interzice atacarea monumentelor artistice, arhitectonice sau siturilor

istorice şi arheologice, operelor de artă, lăcaşelor de cult, muzeelor şi bibliotecilor care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor. În zona sa de operaţii, forţa Naţiunilor Unite nu va viza astfel de bunuri culturale sau împrejurimile lor imediate în scopuri care le-ar putea expune la distrugere sau avariere. Furtul, jaful, însuşirea şi orice alt act de vandalism îndreptat împotriva proprietăţilor culturale sunt strict interzise. Forţei Naţiunilor Unite i se interzice atacarea, distrugerea, luarea sau scoaterea din uz a bunurilor indispensabile supravieţuirii populaţiei civile, cum ar fi proviziile alimentare şi zonele agricole în care acestea se produc, recoltele, vitele, instalaţiile şi rezervele de apă potabilă.

6.8. Forţa Naţiunilor Unite nu va face obiectul operaţiunilor militare din instalaţiile conţinând forţe periculoase ca baraje, diguri şi centrale nucleare de producere a energiei electrice, dacă astfel de operaţiuni pot provoca eliberarea acestor forţe şi, în consecinţă, pot cauza pierderi importante populaţiei civile.

6.9. Forţa Naţiunilor Unite nu se va angaja în represalii împotriva bunurilor şi instalaţiilor protejate de această secţiune.

SECŢIUNEA A VII – ATratamentul civililor şi persoanelor scoase din luptă

7.1. Persoanele care nu iau sau nu mai iau parte la ostilităţile militare, ca civili, membri ai forţelor armate care si-au depus armele sau persoane situate în afara luptelor din motive de boală, rănire sau detenţie vor fi tratate, în toate împrejurările, cu umanitate şi fără nici o diferenţiere defavorabilă bazată pe rasă, sex, convingeri religioase sau orice alt pretext. Lor trebuie să li se acorde deplin respect în ceea ce priveşte integritatea corporală, onoarea, religia şi alte convingeri.

7.2. Împotriva oricărei persoane menţionate în secţiunea 7.1. sunt interzise oricând şi oriunde următoarele acte: atingerile aduse vieţii şi integrităţii fizice: omorul, precum şi tratamentele crude ca tortura, mutilarea ori orice formă de pedeapsă corporală; pedepsele colective; represaliile; luarea de ostatici; prostituţia forţată; orice formă de atentat sexual, de tratament umilitor sau degradant; sclavia; jaful.

7.3. Femeile vor fi protejate în special împotriva oricărui atac, în mod deosebit împotriva violului, constrângerii la prostituţie şi a oricărei forme de atentat la pudoare.

7.4. Copii vor trebui să facă obiectul unui respect special şi vor trebui să fie protejaţi împotriva oricărei forme de atentat la pudoare.

SECŢIUNEA A VIII – ATratamentul persoanelor deţinute

Forţa Naţiunilor Unite trebuie să trateze cu umanitate şi să respecte demnitatea membrilor forţelor armate deţinuţi şi a altor persoane care nu mai iau parte la operaţiile militare din cauza deţinerii. Fără a le prejudicia statutul legal, aceştia vor fi trataţi conform prevederilor relevante din cea de-a III –a Convenţie de la Geneva din 1949 care li se aplică mutadis mutandis, în special:

(a) capturarea şi deţinerea acestora trebuie să fie notificate fără întârziere părţii de care ei depind şi Agenţiei Centrale de Căutare a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), mai ales în scopul informării familiilor lor; (b) ei trebuie puşi sub pază în siguranţă şi condiţii de securitate, care să le furnizeze toate îngrijirile posibile de igienă şi sănătate şi nu trebuie deţinuţi în arii expuse pericolelor zonei de luptă; (c) ei vor fi îndreptăţiţi să primească hrană şi îmbrăcăminte, igienă şi asistenţă medicală; (d) în nici o circumstanţă ei nu vor fi subiectul oricărei forme de tortură sau rele tratamente; (e) femeile private de libertate vor fi deţinute în localuri separate de cele ale bărbaţilor şi vor fi sub supravegherea exercitată de către femei; (f) în cazurile în care copii, care nu au vârsta de 16 ani, iau parte direct la ostilităţi şi sunt arestaţi, deţinuţi sau internaţi de forţa Naţiunilor Unite, aceştia vor continua să beneficieze de o protecţie specială. Mai ales, ei vor fi puşi sub pază în localuri separate de cele ale adulţilor, cu excepţia cazului când sunt cazaţi cu familiile lor; (g) dreptul C.I.C.R. a vizita prizonierii şi persoanele deţinute va fi respectat şi garantat.

SECŢIUNEA A IX - AProtecţia răniţilor, bolnavilor şi personalului medical şi de ajutor

9.1. Membrii Forţelor armate şi alte persoane aflate în puterea forţei Naţiunilor Unite, care sunt răniţi sau bolnavi, trebuie să fie respectaţi şi protejaţi în toate împrejurările. Ei trebuie să fie trataţi cu umanitate şi să primească îngrijirea medicală şi consideraţia cerute de starea lor, fără nici o diferenţiere defavorabilă. Numai motive de urgenţă medicală vor autoriza prioritatea în ordinea tratamentului ce va fi administrat.

9.2. Ori de câte ori circumstanţele permit, vor fi încheiate acorduri de încetare a focului sau vor fi făcute alte aranjamente locale pentru a permite căutarea şi identificarea răniţilor, bolnavilor şi morţilor căzuţi pe câmpul de luptă în scopul îngăduirii strângerii, ridicării, schimbului şi transportului acestora.

9.3. Forţa Naţiunilor Unite nu va ataca unităţile medicale fixe sau mobile. Acestea vor fi întotdeauna respectate şi protejate, exceptând cazul în care sunt utilizate, în afara destinaţiei lor umanitare, pentru a ataca sau a comite alte acte dăunătoare împotriva forţei Naţiunilor Unite.

9.4. Forţa Naţiunilor Unite trebuie să respecte şi să protejeze în toate împrejurările personalul medical afectat în mod exclusiv pentru căutarea, transportul şi tratamentul răniţilor şi bolnavilor, precum şi personalul religios.

9.5. Forţa Naţiunilor Unite trebuie să respecte şi să protejeze transporturile de răniţi şi bolnavi sau de echipament medical în acelaşi fel, ca şi unităţile medicale mobile.

9.6. Forţa Naţiunilor Unite nu va angaja represalii împotriva răniţilor, bolnavilor sau personalului, stabilimentelor şi echipamentului protejat prin această secţiune.

9.7. Forţa Naţiunilor Unite trebuie să respecte în toate împrejurările emblemele Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Acestea nu pot fi folosite decât pentru identificarea sau protejarea unităţilor sanitare şi stabilimentelor, personalului şi materialului medical. Orice abuz de emblemele Crucii şi Semilunii Roşii este interzis.

9.8. Forţa Naţiunilor Unite trebuie să respecte dreptul familiilor de a cunoaşte soarta membrilor lor răniţi, bolnavi şi decedaţi. În acest scop, forţa va facilita acţiunea Agenţiei Centrale de Căutare a CICR.

9.9. Forţa Naţiunilor Unite va facilita activitatea operaţiunilor de ajutor care au caracter umanitar şi imparţial şi sunt desfăşurate fără nici o diferenţiere defavorabilă, asigurând respectarea personalului, vehiculelor şi bunurilor implicate în astfel de operaţiuni.

SECŢIUNEA A X – AIntrarea în vigoare

Prezentul document va intra în vigoare la 12 august 1999.

Kofi A. Annan,Secretar general

Rezoluţia Parlamentului European asupra promovării convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi a dreptului internaţional umanitar*

(16 martie 2000)

Parlamentul European,

luând în considerare rezoluţia sa adoptată la 14 aprilie 1989 asupra dreptului internaţional umanitar şi susţinerea activităţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), luând în considerare declaraţia Preşedinţiei făcută anul trecut în numele Uniunii Europene cu ocazia aniversării a 50 de ani de la adoptarea celor patru Convenţii de la Geneva, care-si propun să limiteze suferinţele umane şi să oprească atrocităţile în timp de conflict armat, A. având în vedere că cele patru Convenţii de la Geneva din 1949, împreună cu Protocoalele lor adiţionale din 1977, formează bazele dreptului internaţional umanitar aplicabil în timp de conflict armat internaţional şi fără caracter internaţional, B. având în vedere că aceste convenţii de drept umanitar sunt astăzi mai actuale decât oricând, iar aplicarea lor reclamă o acţiune şi o atenţie constante, C. având în vedere că fiecare din cele 15 state membre ale Uniunii Europene s-au angajat, la ratificarea acestor Convenţii, să respecte şi să asigure respectarea dreptului internaţional umanitar, D. având în vedere că violările definite în cele patru Convenţii din 1949 trebuie să direcţioneze activitatea Uniunii Europene în situaţiile acoperite de Convenţiile de la Geneva din 1949, E. luând în considerare mandatul conferit de Convenţiile din 1949 Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, precum şi rolul său ca organism internaţional neutru şi imparţial în promovarea şi salvgardarea dreptului internaţional umanitar, 1. cheamă statele membre să promoveze valorile protejate de Convenţiile de la Geneva din 1949 şi Protocoalele adiţionale din 1977 şi să asigure cunoaşterea dreptului internaţional umanitar de către societatea civilă şi, în special, de instituţiile şi agenţii responsabili cu directa sa aplicare, în mod deosebit membrii forţelor armate şi forţelor de securitate;

* Texte autentice în engleză şi în franceză

2. îndeamnă Comisia şi statele membre să sprijine programele şi campaniile de educaţie, de informare şi acţiune în domeniul promovării principiilor fundamentale ale dreptului internaţional umanitar conţinute în cele patru Convenţii de la Geneva; 3. cheamă statele membre să adopte şi să dezvolte măsuri naţionale de aplicare a dreptului internaţional umanitar; 4. îndeamnă Consiliul Uniunii Europene să aibă în vedere standardele şi principiile dreptului internaţional umanitar, în special în deciziile pe care le ia şi în activităţile relative la politica externă şi de securitate comună; 5. cheamă toate statele care n-au făcut-o încă să ratifice cele patru Convenţii de la Geneva din 1949, cele două Protocoale adiţionale din 1977 şi alte tratate de drept internaţional, în special Convenţia de la Ottawa interzicând minele antipersonal şi statutul Curţii Penale Internaţionale; 6. cheamă Consiliul şi Comisia să asigure ca la baza cooperării cu state terţe să stea respectarea celor patru Convenţii de la Geneva, Convenţia de la Ottawa şi Statutul Curţii Penale Internaţionale; 7. însărcinează preşedintele Parlamentului European să trimită această rezoluţie Consiliului, guvernelor şi parlamentelor statelor membre, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi secretarului general al Naţiunilor Unite.

Dreptul de La Haga

Documents

Transcript of Dreptul de La Haga