1. NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI AFACERILOR1.1. NOŢIUNEA DE DREPT AL AFACERILORAceastă materie a purtat un timp îndelungat denumirea de drept comercial.Dreptul comercial şi dreptul civil sunt două ramuri distincte care aparţin dreptului privat. Separarea lor s-a produs în timp, sub forma unui proces de lungă durată, finalizat în desprinderea din trunchiul dreptului civil a normelor de drept comercial.Delimitarea dreptului comercial de dreptul civil s-a făcut din necesitatea de a răspunde următoarelor cerinţe apărute în practică:a) în raporturile dintre ele subiectele trebuie să acţioneze cu rapiditate, pentru aceasta, regulile care le sunt aplicabile trebuie să fie simple; dovada obligaţiilor asumate trebuie să poată fi făcută cu uşurinţă, iar în caz de litigiu, ei să se poată adresa unei jurisdicţii specializate;b) pentru consolidarea creditului, publicitatea este mai necesară în materie comercială faţă de cea civilă, astfel că tot ceea ce interesează pe comercianţi referitor la situaţia financiară şi chiar personală a celorlalţi comercianţi să poată fi uşor cunoscută;c) extinderea relaţiilor comerciale în afara graniţelor naţionale, a determinat necesitatea ca un număr cât mai mare de reguli să fie comune unui număr cât mai mare de state, pentru a asigura mai bine securitatea tranzacţiilor (astfel s-a ajuns la reguli uniforme în materia cambiei, cecului, a proprietăţii intelectuale şi industriale etc.).1

Denumirea de „drept comercial" a devenit nesatisfâcătoare deoarece materia privea nu numai comerţul propriu-zis, adică interpunerea în schimb sau circulaţia bunurilor şi valorilor ci şi activităţile industriale prin transformarea materiilor prime, materialelor şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizează fabricanţii sau în general întreprinzătorii.Pentru considerentele arătate s-a apelat la noua denumire de drept al afacerilor.Controversa terminologică continuă: sunt sau nu sinonime cele două denumiri? Datorită acestei controverse, unii autori utilizează ambele denumiri, deodată sau alternativ.în concepţia opiniei majoritare, dreptul afacerilor are o sferă mai largă decât dreptul comercial, cuprinzând şi aspecte de drept public ( intervenţia statului în economie ) de drept fiscal, de drept al muncii şi chiar de drept civil ( protecţia consumatorilor ) deoarece problemele ridicate în prezent de gestiune a societăţilor sunt tot mai complexe.

Indiferent de terminologia utilizată pentru a-1 desemna, este evident că dreptul afacerilor are un rol important în viaţa fiecărui membru al societăţii. Nu numai oamenii de afacericare şi-1 însuşesc ca pe o cunoştinţă profesională, ci şi ceilalţi oameni, care nu pot evita condiţia de consumator sunt supuşi în permanenţă consecinţelor aplicării normelor sale juridice.

1.2. OBIECTUL DREPTULUI AFACERILORDeterminarea obiectului dreptului afacerilor este dependentă de sistemul adoptat de legiuitor şi anume:a) în sistemul subiectiv, dreptul afacerilor are ca obiect normele juridice la care sunt supuşi comercianţii. Rezultă că dreptul afacerilor este un drept profesional care se aplică persoanelor care au calitatea de comerciant;b) în sistemul obiectiv, dreptul afacerilor are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Se poate concluziona că normele dreptului afacerilor sunt aplicabile unei categorii de acte juridice şi operaţiuni - fapte de comerţ - iar nu unei categorii de persoane - comercianţi.2

Codul comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv. Art. 3 Cod. comercial, stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li se aplică legislaţia comercială, indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant.Prin art. 7 Cod comercial se defineşte calitatea decomerciant şi implicit limitele aplicării legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant.Concluzionăm că dreptul afacerilor are ca obiect normele juridice referitoare la faptele de comerţ şi comercianţi. Aceste norme aparţin dreptului privat ca şi normele dreptului civil

2. EVOLUŢIA DREPTULUI AFACERILOREvoluţia Dreptului Afacerilor este împletită cu istoria dreptului comercial care este strâns legată de istoria comerţului şi implicit a dezvoltării societăţii omeneşti. 2.1. PERIOADA VECHE ( ANTICĂ )Primele manifestări ale schimburilor au apărut odată cu proprietatea. Pentru satisfacerea trebuinţelor lor, oamenii au început să schimbe între ei produsele

făurite prin munca lor ori agonisite din mediul înconjurător4. Forma primitivă a schimbului a fost „trocul" ( schimbul direct de produse ), dar creşterea nevoii oamenilor şi amplificarea relaţiilor dintre ei au impus necesitatea adaptării unor forme mai bine organizate prin care se asigurau condiţii pentru ca oamenii să se poată întâlni într-un număr mare, la anumite perioade şi în anumite locuri determinate, în acest mod au apărut „târgurile" care au avut un rol important la naşterea şi înflorirea comerţului.Istoria atestă faptul că egiptenii, fenicienii şi grecii s-au ocupat intens cu comerţul ;pe coastele Mării Mediterane, grecii fiind primii care au instituit şj nişte reguli pentru activitatea comercianţilor, în epoca de înflorire a Romei apar unele instituţii juridice pe care mai târziu le regăsim în dreptul comercial. Mai târziu în cadrul legilor civile au fost cuprinse reguli speciale pentru comercianţi, îndeosebi în materie maritimă (împrumut, avarii, răspundereaarmatorului).Prin unele instituţii s-a recunoscut juridic uzul comercial, precum şi executarea forţată întemeiată pe unele principii care mai târziu au fost preluate în instituţiafalimentului.2.2. PERIOADA EVULUI MEDIUDupă prăbuşirea Imperiului Roman s-au format statele - cetăţi italiene (Veneţia, Florenţa, Milano) care în locul dreptului uniform au adoptat reguli de drept propriu.Pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în corporaţiuni care cu timpul au dobândit autonomie administrativă, judecătorească şi chiar legislativă. Corporaţia cuprindea comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un consul care emitea norme interne bazate pe obiceiuri, care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.Aceste norme interne au fost adunate în culegeri numite statute ( Pisa 1305, Roma 1317, Verona 1318, Bergamo 1457, Bologna 1509 etc.).în formularea unor reguli proprii activităţii comerciale, un rol important 1-au avut târgurile medievale italiene, franceze, germane, spaniole. Apare un drept al târgurilor, cu reguli aplicabile tuturor comercianţilor participanţi indiferent de originea lor precum şi o procedură specială a litigiilordintre comercianţi5.2.3. PERIOADA MODERNĂDezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel emis de consuli) cu un drept scris.Un moment crucial în formarea dreptului comercial 1-a constituit adoptarea în 1807 a codului comercial francez preluat apoi de diferite ţări (Italia,

Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.) care prin adaptări 1-au transformat în legi comerciale proprii6.în 1882 a fost adoptat noul Cod comercial italian care a servit ca model şi pentru Codul comercial român adoptat în 1887.^în Germania Codul comercial ( ca şi cel civil ) a fost adoptat în 1897 şi a intrat în vigoare în 1900.în Anglia şi S.U.A. dreptul comercial şi-a păstrat caracterul cutumiar, regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor ( există însă legi speciale privind sociatăţile comerciale, falimentul etc.). 2.4. EVOLUŢIA DREPTULUI AFACERILOR ÎN ROMÂNIALa origini comerţul a fost guvernat pe teritoriul ţării noastre de reguli cutumiare autohtone (obiceiul pământului) fie de provenienţă străină ca urmare a legăturilor cu negustorii din alte state.Primele legiuiri scrise ( Pravila lui Vasile Lupu şi '~J îndreptarea legii a lui Matei Basarab) nu cuprind reguli speciale? pentru comerţ. -_jUnele reguli referitoare la „daraverile comerciale" şi la „iconomicosul faliment" găsim pentru prima oară în Codul lui Andronache Donici din 1814. ~J

O reglementare la fel de sumară se găseşte şi în Codul Caragea (1817) din Muntenia şi Codul Calimach ( 1828 ) din ^Moldova.Regulamentele organice din Muntenia şi Moldova ;:: (1831) cuprind anumite reguli referitoare la comerţ, precum J şi dispoziţii în temeiul cărora se înfiinţează tribunalele decomerţ.în anul 1840 în Muntenia şi Moldova a fost pus în aplicare Codul comercial francez. După Unirea Principatelor la 1859 s-a pus în aplicare o reglementare inspirată din Codul j comercial francez denumită „Condica de comerciu a principatelor unite române".în anul 1887 a fost adoptat Codul comercial român al cărui izvor de inspiraţie a fost Codul comercial italian din 1882.După adoptarea sa Codul comercial român a constituit reglementarea de bază a activităţii comerciale, contribuind la dezvoltarea industriei şi comerţului în ţara noastră la sfârşitul sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea.După cel de-al Il-lea război mondial, trecându-se la economia planificată, Codul comercial a încetat să se mai aplice în raporturile economice interne, locul acestei reglementări fiind luat de legislaţia economică specifică economiei planificate.

Cu toate acestea, Codul comercial nu a fost abrogat, menţinerea lui în vigoare a fost determinată de necesitatea asigurării unei reglementări legale a raporturilor juridice de comerţ exterior la care participau unităţile economice româneşti.Trecerea la economia de piaţă, după revoluţia din decembrie 1989 a dus la redescoperirea Codului comercial care s-a trezit la o nouă viaţă, devenind reglementarea generală a activităţii comerciale, organizată pe principiile proprietăţii private şi a liberei iniţiative

4. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILORDupă natura lor, izvoarele dreptului afacerilor se împart în două categorii: izvoare creatoare (legislative) şiizvoare interpretative.4.1. IZVOARELE CREATOARE (LEGISLATIVE) ALEDREPTULUI AFACERILORa) Constituţia României: conţine norme fundamentale aplicabile economiei de piaţă în care se cuprinde şi activitatea de afaceri.„Art. 134pct.l - Economia României este economie de piaţă.pct.2 - Statul trebuie să asigure:- libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturorfactorilor de producţie;- protejarea intereselor naţionale în activitateaeconomică, financiară şi valutară"„Art. 135pct.l - Statul ocroteşte proprietateapct.2 - Proprietatea este publică sau privatăpct.6 - Proprietatea privată este în condiţiile legiiinviolabilă"„Art. 41pct.l - Dreptul de proprietate, precum şi creanţeleasupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.b) Codul comercial: constituie reglementarea de bază a activităţii comerciale. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale şi falimentul.

c) Legi comerciale speciale care reglementează anumite aspecte ale activităţii comerciale. Dintre cele mai importante acte normative în materie, emise după Revoluţie menţionăm:- Decretul Lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative;- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.- H.G. nr. 1220/1990 şi 140/1991 privind metodologia concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii.- Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.- Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.- Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.- Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine.- Legea nr. 58/1991 a privatizării societăţilor comerciale.- Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi aî Gărzii Financiare.d) Codul civil: întrucât acesta cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat, dispoziţiile sale servesc în mare măsură la fundamentarea instituţiilor dreptuluiafacerilor.Ca izvor subsidiar al dreptului afacerilor o importanţă deosebită o au dispoziţiile codului civil privind materia obligaţiilor, în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor precum şi cele relative la contractele speciale (contractul de societate, contractul de vânzare cumpărare, contractul de mandat, contractul de antrepriză etc)11.e) Legile civile speciale: unele dintre ele prezintă interes ca izvor subsidiar pentru dreptul afacerilor. In acest sens menţionăm Decr. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice care are multe incidenţe asupra statutului juridic al comercianţilor.f) Uzul comercial:Uzul (obiceiul sau cutuma) reprezintă o regulă de conduită născută din practica socială, folosită o vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică obligatorie, în dreptul afacerilor, aşa cum se subliniază şi în literatura juridică12, uzanţele nu sunt consacrate legislativ, prin art. l din

Codul comercial fiind reglementate ca izvoare ale dreptului comercial doar Codul comercial şi Codul civil.în doctrină sunt recunoscute uzanţele interpretative (convenţionale) care îşi au izvorul în voinţa prezumată a părţilor, fiind menite să lămurească sensul şi limitele acestei voinţe. Astfel de uzanţe au fost deduse din anumite dispoziţii ale Codului civil care sunt aplicabile şi în dreptul afacerilor. Astfel, potrivit art. 970 Cod civil, convenţiile trebuie executate cu bună credinţă, acestea obligând nu numai la ceea ce este prevăzut expres în ele ci şi la toate urmările ce eticheta, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.Ca atare, ţinându-se seama de aceste dispoziţii din Codul civil, care consacră un principiu în materia executării obligaţiilor contractuale civile şi obligaţiile din contractele comerciale trebuie executate cu bună credinţă, cu diligenta unui bun comerciant (contractele comerciale cuprind deci şi obligaţii care, chiar dacă nu sunt stipulate expres, rezultă din obiceiurile activităţii comerciale). Un alt text din Codul civil, art. 980 prevede că dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.Deci, dacă un contract comercial conţine clauze care sunt îndoielnice sau echivoce, pentru a li se stabili conţinutul sau sensul, trebuie să se apeleze la obiceiurile existente la locul încheierii contractului; bineînţeles, fiind vorba de obiceiuri în materia activităţii comerciale. Mai există şi dispoziţiile art. 981 Cod civil potrivit cărora clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg chiar dacă nu sunt expres prevăzute. Aceste dispoziţii ale codului civil sunt de mare importanţă în materia afacerilor care se bazează, în bună parte pe obiceiuri (legea considerând că aceste obiceiuri sunt acceptate tacit de părţile contractante13).g) Convenţiile internaţionale.Dezvoltarea comerţului internaţional face ca statele să remedieze dificultăţile apărute datorită diversităţii reglementărilor interne cu privire la comerţ, în acest scop au fost utilizate două procedee principale:- suprapunerea peste reglementările interne care rămân în vigoare a unor reglementări internaţionale uniforme care se aplică numai în relaţiile internaţionale. Asemenea reglementări sunt cuprinse în Convenţiile de la Berna din 14 oct. 1890 privind transporturile feroviare; Convenţia de la Varşovia din 12 oct. 1929 asupra transporturilor aeriene; Convenţia de la Viena din 11 aprilie 1890 asupra contractelor de vânzări internaţionale de mărfuri.- uniformizarea normelor juridice atât pe planul relaţiilor internaţionale cât şi pe plan intern, a legislaţiei naţionale a fiecăruia dintre statele care au ratificat

convenţia. în acest fel au fost realizate convenţiile de la Geneva din 7 iunie 1930; din martie 1931 privind privind cambia, biletul la ordin şi cecul

6. TENDINŢELE MODERNE ALE DREPTULUIAFACERILORDe la primele forme de manifestare a dreptului afacerilor, începând cu sec. XIX şi până în prezent, acesta nu a încetat să se dezvolte şi să se perfecţioneze, ca urmare a dezvoltării, diversificării şi specializării activităţii economice, productive şi comerciale.Dreptul afacerilor cuprinde, în prezent, în sfera sa, totalitatea activităţilor productive, de circulaţie şi distribuţie a mărfurilor, activităţile bancare, de asigurări, transporturi şivalutare.Dreptul afacerilor s-a născut şi s-a dezvoltat în cursul secolului al XIX-lea sub stindardul libertăţii comerţului şi industriei. Fenomenele negative care au însoţit această dezvoltare (care a culminat cu criza economică din 1933) au determinat statul să părăsească doctrina liberalismului pentru a interveni în activitatea economică.în perioada celui de al II-lea război mondial şi imediat după acesta, măsurile de dirijism economic au luat amploare, căpătând forme absolute în statele foste socialiste.Un loc deosebit printre aceste măsuri de intervenţie a statului în economie îl ocupă „planificarea" şi „prognoza", ale căror obiective, aşa cum se subliniază în literatura de specialitate, se realizează nu prin metode administrative, de comandă, ci prin „tehnicile economiei concertate", adică prin folosirea pârghiilor şi stimulentelor economice cum sunt: creditele, dobânzile, impozitele, comenzile de statMăsurile interveţioniste pe plan economic nu puteau rămâne fără ecou pe planul dreptului afacerilor, fiind instituite controale de stat în legătură cu activitatea comercianţilor privind respectarea regulilor fiscale, stabilirea preţurilor etc. Dreptul afacerilor tinde să devină mai autoritar, multe norme supletive sunt înlocuite cu norme imperative, care afectează într-o anumită măsură activitatea comercială, mai ales libertatea contractuală. O expresie a acestei tendinţe este evidenţiată şi de spaţiul tot mai mare pe care-1 ocupă în cadrul contractelor comerciale, categoriile de contracte standardizate (contracte de adeziune) care există în aproape toate domeniile de activitate.Epoca modernă care se caracterizează la rândul ei printr-o dezvoltare a comerţului între diferite ţări, atât la nivel regional cât şi continental, a

determinat necesitatea obiectivă de întărire a securităţii juridice a raporturilor comerciale, ceea ce a impus o tendinţă de uniformizare internaţională a legilor comerciale. Astfel, sub auspiciile Ligii Naţiunilor au fost adoptate Convenţiile de la Geneva 1930-1931 privind legile uniforme referitoare la cambie, biletul la ordin şi cecul în baza cărora statele semnatare au adoptat legi interne proprii privitor la aceste titluri de credit.Acţiunea de uniformizare a legilor comerciale a continuat şi sub egida O.N.U. şi a instituţiilor sale, printre care un rol important 1-a avut UNCITRAL.Au fost adoptate Regulile de la Hamburg (1978) şi Convenţia privind vânzarea internaţională de mărfuri (Viena 1980).Un loc deosebit în acţiunea de uniformizare a legilor comerciale îl ocupă Tratatul de la Roma care prevede că la sfârşitul unei perioade de tranziţie, între ţările membre ale C.E.E. circulaţia mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă să devină libere. Este ceea ce s-a hotărât prin Tratatul de la Maastrichtîn scopul perfecţionării reglementării activităţii economice şi a raporturilor juridice pe care aceasta le implică, a început să se manifeste în doctrina occidentală şi o altă tendinţă, în direcţia recunoaşterii originalităţii şi implicit a autonomiei dreptului economic, fără să existe însă un punct de vedere unitar cu privire la definirea acestei viitoare ramuri de drept20.S-a exprimat şi părerea că însuşi dreptul comercial trebuie să-şi schimbe titulatura, pentru a corespunde mai bine condiţiilor actuale de dezvoltare a activităţilor economice productive şi comerciale, urmând a fi denumit şi „drept al afacerilor".Conceput ca un drept al afacerilor, acesta ar dobândi un caracter mai accentuat pluridisciplinar decât dreptul comercial21.

7. CORELAŢIA DREPTULUI AFACERILOR CU ALTE RAMURI ALE DREPTULUIAutonomia dreptului afacerilor nu are semnificaţia izolării sale în sistemul dreptului nostru.Cu unele ramuri, legăturile dreptului afacerilor sunt foarte strânse (drept civil, drept procesual civil şi dreptul comerţului internaţional) în timp ce cu alte ramuri există anumite legături care nu pot fi ignorate (dreptul administrativ, dreptul financiar şi dreptul penal).

7.1. LEGĂTURA DREPTULUI AFACERILOR CU DREPTUL CIVILCa subramuri ale dreptului privat, dreptul afacerilor şi dreptul civil reglementează raporturile juridice dintre particulari. Corelaţia dintre dreptul

afacerilor şi dreptul civil este definită cu claritate de art. l Cod. corn. care prevede: „în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil".Din aceste dispoziţii rezultă că dreptul comercial este un drept special faţă de dreptul civil, adică raporturile patrimoniale născute din săvârşirea faptelor de comerţ şi cele la care participă comercianţii sunt reglementate de Codul comercial sau legile comerciale speciale, iar în măsura în care anumite aspecte nu ar fi reglementate, se vor aplica dispoziţiile Codului civil.

7.2. LEGĂTURA DREPTULUI AFACERILOR CU DREPTUL PROCESUAL CIVILToate normele procesuale cuprinse în Codul comercial şi în legile comerciale speciale au un caracter derogatoriu faţă de normele din Codul de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în materie procesuală. In acest sens art. 889 Cod.com. dispune că exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură civilă, afară de dispoziţiile cuprinse în Codul comercial.Putem concluziona că între Codul comercial şi Codul de procedură civilă există aceeaşi relaţie ca cea existentă între Codul comercial şi Codul civil (art. l Cod corn.).

7.3. LEGĂTURA DINTRE DREPTUL AFACERILOR ŞI DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONALDreptul afacerilor şi dreptul comerţului internaţional reglementează raporturile care se nasc din faptele de comerţ sau raporturile la care participă comercianţii. Sub aspectul participanţilor, dreptul afacerilor priveşte raporturile de dreptul intern dintre cetăţenii români ori persoanele juridice de naţionalitate română, pe când dreptul comerţului internaţional se refecă la raporturile patrimoniale cu elemente de extraneitate, adică raporturile la care participă persoanele fizice sau juridice străine.Unitatea de esenţă a celor două categorii de raporturi juridice este dată şi de faptul că ele sunt guvernate în parte de aceeaşi reglementare legală adică de Codul comercial român, dacă potrivit convenţiei părţilor, lex causae este legearomână22.Din cele arătate rezultă că dreptul comerţului internaţional constituie o subramură a dreptului afacerilor, deci primul apare ca un drept special faţă de cel de-al doilea care este dreptul comun în materia raporturilor comerciale.

7.4. LEGĂTURA DINTRE DREPTUL AFACERILOR ŞI DREPTUL ADMINISTRATIV

Chiar dacă activitatea comercială are un caracter particular, starul intervine pentru a asigura buna organizare şi desfăşurare a acesteia, în vederea protejării consumatorilor.Prin mijloace specifice, inclusiv cele administrative, statul acţionează pentru crearea şi reglementarea unor instituţii speciale: camerele de comerţ şi industrie, bursele de valori şi de mărfuri etc.în acelaşi timp statul ia măsuri pentru ocrotirea unor interese generale, prin reglementarea registrului comerţului24, ocrotirea profesiunii de comerciant precum şi prin sancţionarea faptelor care constituie activităţi comerciale ilicite.

7.5. LEGĂTURA DINTRE DREPTUL AFACERILOR ŞI DREPTUL FINANCIARDeoarece desfăşoară o activitate economică producătoare de profit, comercianţii se află sub incidenţa reglementărilor legale în materie fiscală26.Cunoaşterea prevederilor legilor fiscale prezintă interes pentru dreptul comercial sub următoarele aspecte:- oferă date pentru cunoaşterea şi înţelegerea naturii unor activităţi şi implicit pentru caracterizarea raporturilor comerciale la care dau naştere;- nerespectarea lor atrage aplicarea unor sancţiuni de drept privat.

7.6. LEGĂTURA DINTRE DREPTUL AFACERILOR ŞI DREPTUL PENALCodul comercial ca şi unele legi comerciale speciale, cuprind, pe lângă norme de drept privat şi norme de drept penal prin care se asigură protejarea unor interese generale.Prin lege, se sancţionează penal nerespectarea unor dispoziţii privind constituirea şi funcţionarea unor societăţi comerciale ( art.265 şi urm. din Legea nr. 31/1990 ) ori nerespectarea unor obligaţii stabilite de legea registrului comerţului ( art. 45 din Legea nr. 26/1990 )27.Sancţiunile penale se aplică ţinând seama de dispoziţiile legale încălcate, precum şi de principiile dreptului penal.

5. FAPTELE DE COMERŢ SUBIECTIVE 5.1. NOŢIUNEA FAPTELOR DE COMERŢ SUBIECTIVEPe lângă faptele de comerţ obiective a căror comercialitate este independentă de calitatea persoanei care le săvârşeşte, Codul comercial reglementează şi

faptele de comerţ subiective, care dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.25

' Faptele de comerţ subiective reprezintă un reflex al activităţii desfăşurate de comerciant.Reglementarea de către lege a faptelor de comerţ subiective exprimă necesitatea cuprinderii în sfera dreptului comercial a tuturor actelor şi operaţiunilor săvârşite de un comerciant în această calitate, inclusiv a actelor şi operaţiunilor care nu sunt prevăzute de art.3 Cod. corn.

5.2.PREZUMŢIA DE COMERCIALITATEArt.4 Cod corn. instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului.Rezultă că vor fi comerciale nu numai obligaţiile contractuale, ci şi obligaţiile derivând din faptele licite (gestiunea de afaceri; îmbogăţirea fără just temei şi plata nedatorată) precum şi cele rezultate din săvârşirea unor fapte ilicite (art.998 Cod civ.).Prezumţia de comercialitate instituită de lege poate fi răsturnată prin dovedirea caracterului civil al obligaţiei sau a caracterului necomercial al obligaţiei care rezultă chiar din actul săvârşit de comerciant.

5.3. EXCEPŢILE DE LA PREZUMŢIA DE COMERCIALITATEPotrivit art.4 Cod corn. prezumţia de comercialitate este înlăturată, dacă obligaţia are un caracter civil ori necomercialitatea rezultă din însăşi actul săvârşit de comerciant.a) NATURA CIVILA A OBLIGAŢIILOR în afara actelor şi operaţiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul face şi acte de natură civilă, care, evident, nu pot fi supuse regimului Codului comercial. Intră în această categorie atât actele de drept civil propriu-zis (testamentul, acceptarea ori renunţarea la moştenire) cât şi actele juridice de drept al familiei (căsătoria, adopţia) operaţiunile privitoare la imobile precum şi contractul de concesiune.

b) NECOMERCIALITATEA REZULTĂ DIN ÎNSUŞI ACTUL SĂVÂRŞIT DE COMERCIANTLegea cere ca necomercialitatea să rezulte din însuşi actul săvârşit de comerciant, ceea ce înseamnă că din actul încheiat trebuie să reiasă destinaţia necomercială a bunurilor cumpărate sau a sumei de bani împrumutată.Totodată, legea cere cunoaşterea de către cocontractant a caracterului necomercial al actului.

în toate cazurile intenţia de a înlătura prezumţia de comercialitate, ca şi cunoaşterea de către cocontractant a acestei intenţii trebuie să existe la momentul încheierii actului.Necomercialitatea trebuie, să rezulte din manifestarea de voinţă a comerciantului, care poate fi expresă ori tacită, în caz de litigiu, instanţa va stabili care a fost intenţia părţilor, putându-se folosi orice mijloace de probă admise de lege.

6. FAPTELE DE COMERŢ UNILATERALESAU MIXTE 6.1. NOŢIUNEPornind de la constatarea că faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt cuprinse în sfera faptelor de comerţ obiective ori subiective unii autori au considerat că nu există o categorie distinctă a faptelor de comerţ unilaterale.Fără a contesta că asemenea fapte sunt fapte de comerţ obiective ori subiective, alţi autori socotesc că ele trebuie recunoscute ca formând o categorie aparte. Acest lucru se impune pe considerentul că, fiind fapte de comerţ numai pentru una din părţi, regimul lor legal comportă anumite particularităţi.

6.2. REGIMUL JURIDICA

In dreptul comercial român problema regimului juridic al faptelor de comerţ unilaterale sau mixte are o reglementare legală. Art.56 Cod com. dispune: "dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale".Prin urmare, faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părţi, chiar dacă pentru una din ele actul juridic are caracter civil.Soluţia adoptată de lege se justifică prin aceea că, fiind vorba de un raport juridic unic, el nu poate fi supus simultan la două reglementări diferite, una comercială pentru comerciant şi una civilă pentru necomerciant, ci unei reglementări unice, cea a dreptului comercial.

6.3. EXCEPŢIILE DE LA APLICAREA LEGII COMERCIALEa) Dispoziţiile legii comerciale privind persoana comercianţilorLegea comercială reglementează numai raportul juridic, fără a avea vreo consecinţă asupra statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este act de comerţ.

Dacă actul juridic la care participă necomerciantul este guvernat de legea comercială, nu îl transformă pe necomerciant în comerciant cu toate obligaţiile care revin acestuia.In consecinţă, necomerciantul, oricâte acte juridice de acest fel ar încheia nu devine comerciant şi nu va fi obligat să se înmatriculeze la registrul comerţului, să ţină registrele comerciale şi nu va putea fi declarat în faliment.b) Dispoziţiile pe care însăşi legea comercială le exclude de la aplicareArt.42 Cod. corn. stabileşte regula potrivit căreia "în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţiune contrară". Deci în dreptul comercial, legea instituie o prezumţie de solidaritate a codebitorilor.în aliniatul final al art.42 Cod. com. se prevede că această prezumţie "nu se aplică la necomercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte nu sunt fapte de comerţ". Deci, legea comercială exclude aplicarea prezumţiei de solidaritate când codebitorii sunt necomercianţi, iar obligaţia lor are ca izvor un act juridic, care, în privinţa lor, nu este faptă de comerţ.Deoarece în acest caz dispoziţia privind solidaritatea codebitorilor nu este aplicabilă, vor fi incidente, dispoziţiile Codului civil care consacră regula divizibilităţii obligaţiilor cu pluralitate de subiecte.

7. CONSIDERAŢII ASUPRA CARACTERULUIOPERAŢIUNILOR DIN DOMENIULAGRICULTURII

7.1. CONCEPŢIA CODULUI COMERCIALCodul Comercial român consideră că agricultura, în sensul de cultură a solului sub diferitele sale forme, nu intră sub' incidenţa legii comerciale. In acest sens art.5 Cod. com. prevede: "nu se poate considera ca fapt de comerţ........vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia legii se explică prin preocuparea legiuitorului de a proteja pe agricultori, de a-i feri de obligaţiile şi răspunderilepe care le implică activitatea comercială (înmatricularea în registrul comerţului, ţinerea registrelor comerciale, declararea în faliment).

7.2. ÎNTREPRINDEREA AGRARĂ/\

In doctrina noastră juridică a prevalat ideea îmbrăţişată şi de jurisprudenţa din perioada interbelică, potrivit căreia întreprinderea agrară, în ciuda

folosirii cuceririlor tehnice şi a unui grad înalt de organizare a muncii, păstrează caracter civil, în consecinţă toate actele juridice încheiate în cadrul acestei activităţi sunt civile, iar nu comerciale.

7.3. SOCIETATEA COMERCIALĂ AGRARĂO problemă deosebită se pune în legătură cu societatea comercială constituită în condiţiile Legii nr.31/1990. O societate comercială are, prin definiţie, un obiect comercial, adică săvârşirea unor fapte de comerţ. Or potrivit art.5 Cod com. actele juridice şi operaţiunile cultivatorului pământuluisunt acte civile.Prin reglementarea posibilităţii constituirii unei societăţi comerciale pentru exploatarea terenurilor agricole, înseamnă că Legea nr.36/1991 a consacrat o soluţie diferită de cea a art.5 Cod. corn., în sensul că recunoaşte caracterul comercial actelor şi operaţiunilor de exploatare a terenurilor agricole de către o societate comercială organizată încondiţiile Legii nr.31/1990.Deci exploatarea terenurilor agricole de către o colectivitate de persoane poate avea caracter necomercial sau comercial în funcţie de forma juridică a societăţii (societate agricolă ori societate comercială în condiţiile Legii nr.31/1990)