DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE · 2010. 1. 30. · de curs (mss.). 2. Nicolae Popa,...

GHEORGHE UGLEAN

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE

I

Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită

11

copy Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine 2007 Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Icircnvăţămacircntul Superior

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romacircniei UGLEAN GHEORGHE

Drept constituţional şi instituţii politice Gheorghe Uglean Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită - Bucureşti Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine 2007 2 vol

ISBN 978-973-725-812-0 general 978-973-725-813-7 vol I 342(498)(0758)

Reproducerea integrală sau fragmentară prin orice formă şi prin orice mijloace tehnice este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autoruluiautorilor

Redactor Constantin FLOREA

Tehnoredactor Marcela OLARU Coperta Cornelia PRODAN

Bun de tipar 20052007 Coli tipar

Format 1661times86

Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine Bulevardul Timişoara nr58 Bucureşti Sector 6

2

TelFax 0214442091 wwwspiruharetro e-mail contactedituraromaniademainero

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Prof univ dr GHEORGHE UGLEAN


I Ediţia a IV-a

revăzută şi adăugită

EDITURA FUNDAŢIEI ROMAcircNIA DE MAcircINE Bucureşti 2007

3

4

5

CUPRINS

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I1 Noţiunea de drept helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 9 I2 Apariţia şi evoluţia dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 14 I3 Dimensiunea socială a dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 23 I4 Esenţa conţinutul şi forma dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 27 I5 Definiţia dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 36 I6 Noţiunile de drept public şi drept privat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 38

CAPITOLUL II

DREPTUL CONSTITUŢIONAL ndash RAMURĂ A SISTEMULUI DE DREPT

II1 Noţiunea de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 43 II2 Locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept helliphelliphelliphelliphelliphellip 47 II3 Izvoarele dreptului constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 50 II4 Raportul de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 56 II5 Subiectele raportului de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 63 II6 Normele de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 67

CAPITOLUL III

TEORIA CONSTITUŢIEI

III1 Noţiunea de constituţie helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 73 III2 Noţiunea de regim constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 90 III3 Apariţia constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 92 III4 Adoptarea constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 94 III5 Suspendarea revizuirea şi abrogarea constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphellip 100

6

CAPITOLUL IV

SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI

IV1 Noţiune helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 109 IV2 Efectele juridice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 110 IV3 Garanţii juridice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 112

CAPITOLUL V

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR

V1 Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 115 V2 Forme de control al constituţionalităţii legilor şi clasificarea acestor forme helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 120 V3 Controlul constituţionalităţii legilor icircn Romacircnia Curtea Constituţională helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

136

CAPITOLUL VI

CONSTITUŢIILE ROMAcircNIEI ŞI REGLEMENTĂRI CU CARACTER FUNDAMENTAL DE LA APARIŢIA

STATULUI ROMAcircN MODERN ŞI PAcircNĂ IcircN PREZENT

VI1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 145 VI2 Constituţia Romacircniei din 29 iunie 1866 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 148 VI3 Constituţia Romacircniei din 29 martie 1923 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 151 VI4 Constituţia Romacircniei din 28 februarie 1938 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 154 VI5 Actele cu caracter constituţional din perioada 1944-1948 helliphelliphellip 156 VI6 Constituţia Romacircniei din 13 aprilie 1948 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 165 VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 167 VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 169 VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia din Decembrie 1989 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

171

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 179

7

CAPITOLUL VII DREPTURILE LIBERTĂŢILE ŞI IcircNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMAcircNI

VII1 Noţiunea de drepturi şi icircndatoriri fundamentale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 185 VII2 Natura juridică a drepturilor fundamentale helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 194 VII3 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei drepturilor şi icircndatoririlor fundamentale icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 195 VII4 Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale helliphelliphelliphellip 197 VII5 Principiile constituţionale aplicabile drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphellip

199

VII6 Inviolabilităţile helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 217 VII7 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale helliphelliphelliphellip 237 VII8 Drepturile exclusiv politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 256 VII9 Drepturile şi libertăţile social-politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 257 VII10 Drepturile garanţii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 275 VII11 Icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 279 VII 12 Cetăţenia romacircnă helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 282

CAPITOLUL VIII REGIMUL CONSTITUŢIONAL AL STATULUI ROMAcircN

VIII1 Caracterele statului romacircn helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 305 VIII2 Romacircnia stat naţional unitar şi indivizibil helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 310 VIII3 Forma de guvernămacircnt helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 312 VIII4 Structura de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 314 VIII5 Organizarea administrativ-statală helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 321 VIII6 Organizarea administrativă actuală a teritoriului Romacircniei hellip

326

CAPITOLUL IX

ORGANIZAREA PUTERILOR IcircN STAT

IX1 Puterea de stat puterile publice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 330 IX2 Trăsăturile generale ale puterii organizate statal Deosebirile de alte puteri helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

332

IX3 Separaţia puterilor echilibrul puterilor colaborarea puterilor hellip 335 IX4 Organizarea statală contemporană a puterii politice helliphelliphelliphelliphellip 339 IX5 Consacrarea separaţiei puterilor icircn stat icircn Constituţia Romacircniei 340

Bibliografie helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 343

8 8

9

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I1 Noţiunea de drept

Cuvacircntul bdquodreptrdquo este folosit icircn mai multe accepţiuni El derivă de la latinescul directus luat icircn sens metaforic (directus de la dirigo dirigere care icircnsemna drept ndash orizontal sau vertical ndash de-a dreptul direct direcţie linie dreaptă) Icircn limba latină icircnsă cuvacircntul care corespundea substantivului drept era jus (drept dreptate legi) Cuvacircntul este icircntacirclnit şi icircn alte limbi cu aceeaşi semnificaţie ndash droit la francezi diritto la italieni derecho la spanioli recht la germani right la englezi

Icircntr-un prim sens cuvacircntul drept semnifică ştiinţa dreptului ndash ansamblu de idei noţiuni concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul cărora dreptul poate fi gacircndit

Dreptul este o ştiinţă socio-umanistă care analizează feno-menul juridic icircn toate formele sale de manifestare ca dimensiune inalienabilă a existenţei umane icircn condiţii social-istorice determinate Dreptul este un fenomen normativ care are ca obiectiv disciplinarea şi ordonarea relaţiilor sociale icircn scopul promovării unor valori receptate de societate omul proprietatea ansamblul libertăţilor individuale statul umanitatea etc

Dreptul constă icircn ansamblul regulilor de conduită generale şi obligatorii asigurate şi garantate de stat reguli al căror scop icircl constituie organizarea şi disciplinarea comportamentului uman icircn cadrul relaţional uman precum şi icircnfăptuirea acestui comportament

10

icircntr-un climat specific manifestării coexistenţei drepturilor esenţiale ale omului şi libertăţilor lui cu justiţia socială 1

Dar dreptul nu este numai ştiinţă el este icircn egală măsură tehnică şi artă Dreptul ca ansamblu de norme care organizează viaţa icircn comun este o tehnică a convieţuirii umane destinată să disci-plineze comportamentul uman şi să apere societatea de excese2

Regulile juridice impun obligaţii organizează funcţionarea ge-nerală a statului şi a organismelor nestatale oferă posibilitatea valo-rificării unor interese recunoscacircnd capacitatea participării indi-viduale icircn diferite relaţii atribuie roluri şi statute (de producător de cumpărător de vacircnzător de locatar de locator de părinte de fiu-fiică)

Icircn acest sens dreptul icircmbină necesitatea şi libertatea Nece-sitatea ca un domeniu specific dreptului rezultă din chiar scopurile generale ale vieţii sociale scopuri prefigurate icircn ansamblul normelor legale Acest ansamblu alcătuieşte dreptul obiectiv El priveşte acea coordonare imperativă prin norme (despre care vorbea Max Weber)3 fiind premisa necesară a coexistenţei libertăţilor Regulile stabilite prin norme trebuie să-şi găsească un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi condiţia existenţei posibile a comu-nităţii Dreptul este principiul de direcţie de coeziune socială el dă societăţii caracterul de definit de coerenţă

Icircn afară acestei accepţiuni cuvacircntul drept mai semnifică şi facultatea unui subiect de a-şi valorifica sau de a-şi apăra icircmpotriva terţilor un anumit interes legalmente protejat Icircn diverse declaraţii asupra drepturilor omului se are icircn vedere o asemenea accepţiune a drepturilor individuale Acesta este dreptul subiectiv şi el presupune

1 Clement Gheorghe Elemente de teoria generală a dreptului suport

de curs (mss) 2 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck

Bucureşti 2002 3 Ibidem p 38 şi urm

11

categoria de libertate Romanii făceau distincţie icircntre norma agendi şi facultas agendi

Ca trăsături ale dreptului subiectiv putem menţiona următoarele

bull drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice

bull conţinutul acestor prerogative constă icircn a pretinde ceva de la altcineva

bull drepturile subiective sunt stracircns legate de persoana omului (de titularul lor)

bull fiind legate de titularul lor drepturile subiective sunt icircntotdeauna prerogative concrete

bull drepturile subiective sunt infinite la număr bull drepturile subiective pot avea natură juridică diferită icircn raport

de ramura de drept ale cărei norme le reglementează bull icircn privinţa conţinutului lor drepturile subiective sunt limitate

totuşi de lege şi de bunele moravuri icircn sensul că ele există şi pot fi exercitate numai icircn măsura limitelor date de acestea

bull drepturile subiective constituie o categorie juridică prin mijlocirea căreia titularii lor pot participa la schimburile de valori care cad sub incidenţa reglementării juridice

bull din definiţie şi din exemple rezultă că unui drept subiectiv aparţinacircnd unui subiect de drept de regulă icirci corespunde o obligaţie a altui subiect de drept (a celui de la care se pretinde să săvacircrşească ceva) 4

Icircn unele limbi există cuvinte deosebite pentru cele două accepţiuni ale noţiunii de drept Spre exemplu icircn engleză Law desemnează dreptul obiectiv iar Right dreptul subiectiv icircn germană deşi de largă utilizare este termenul Recht uneori pentru dreptul subiectiv se foloseşte termenul Berechtigung Icircn franceză de obicei dreptul obiectiv este redat notacircndu-se cuvacircntul cu literă mare


de curs (mss)

12

(Droit) iar dreptul subiectiv cu literă mică (droit) sau la plural (droits) Icircn vorbirea curentă nespecializată oamenii au icircn vedere icircn special sensul de drept ca un drept subiectiv (dreptul de vot dreptul la concediu)

Ceea ce este drept icircn sine ndash preciza Hegel ndash este pus icircn existenţa sa obiectivă adică este determinat de gacircnd pentru conştiinţă şi el este cunoscut ca fiind ceea ce este drept şi valabil legea icircn virtutea acestei determinări dreptul este pozitiv icircn genere 5

Totalitatea normelor juridice icircn vigoare (active) dintr-un stat poartă denumirea de drept pozitiv un drept aplicabil imediat şi continuu obligatoriu şi susceptibil a fi adus la icircndeplinire printr-o forţă exterioară (coerciţiune statală) ca o icircndreptăţire legitimă a unor instanţe sociale special abilitate Dreptul pozitiv scria Mircea Djuvara este bdquodreptul care se aplică icircntr-o societate dată la un moment dat sub auspiciile statului respectiv sau mai pe scurt este dreptul care se aplică

Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprimă faptul că ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret iar drepturile subiectelor decurg din dreptul obiectiv icircn care sunt ele consfinţite Dreptul obiectiv este deci menit să reglementeze viaţa indivizilor grupaţi icircn societate şi poate fi privit sub dublu aspect

1) ansamblu de izvoare de drept ndash acte normative obiceiuri care reprezintă aspectul static al dreptului

2) formele prin care se realizează dreptul şi autorităţile statale competente să utilizeze aceste forme şi care reprezintă aspectul dinamic al dreptului

Dreptul este icircnsă şi o artă adică un ansamblu de mijloace pe care le icircntrebuinţează organele care creează dreptul sau care aplică dreptul Legiuitorul trebuie să ştie să selecteze din ansamblul trebuinţelor sociale pe cele care răspund unor nevoi reale

5 Hegel Principiile filosofiei dreptului Editura Academiei Bucureşti

1969 p 239

13

judecătorul trebuie să posede arta de a aplica legea icircn conformitate cu litera şi spiritul său şi potrivit cu multitudinea condiţiilor de timp spaţiu şi persoane icircn care se derulează aspectele de viaţă la fel procurorul avocatul sau organul administrativ Icircn orice caz acest bdquomontajrdquo artistic al dreptului nu poate fi icircn niciun moment despărţit de ştiinţa dreptului care rămacircne marele regizor al icircntregii montări al fascinantului proces care icircl constituie crearea şi realizarea dreptului 6

Cuvacircntul bdquodreptrdquo mai este asociat ca adjectiv icircn aprecierile de natură morală (exemplu om drept acţiune dreaptă pedeapsă dreaptă etc) Icircn afara termenului de drept se icircntrebuinţează şi termenul de juridic Acesta este utilizat atacirct ca adjectiv (normă juridică raport juridic etc) cacirct şi icircntr-o accepţiune ce excede noţiunii de drept (obiectiv sau subiectiv) Juridicul este un fenomen complex care funcţionează obiectiv pe un fundal social constituind unul din modurile de reflectare pe plan social a existenţei umane Juridicul are ndash sistematic vorbind ndash un caracter unitar deşi are o compunere complexă (psihologică instituţională relaţională) Unicitatea fenomenului juridic determină unicitatea ştiinţei dreptului (ştiinţe juridice) care este aşa cum am văzut o ştiinţă explicativ normativă ce nu se limitează la descrierea şi explicarea funcţionării unor elemente de tehnicitate şi construcţii logice ci se referă şi la caracterul operaţional al conceptelor prin intermediul cărora se fundamentează ontologia gnoseologia axiologia şi metodologia juridică Juridicul defineşte o parte componentă a realităţii sociale alături de politic etic economic Icircn sociologie se vorbeşte despre fenomenul juridic şi despre juridicitate ca un criteriu de distincţie a fenomenelor sociale Icircn acest sens toate fenomenele juridice pot fi privite ca fenomene sociale fiindcă un drept robinsonian nu poate fi conceput Dar nu toate fenomenele sociale sunt şi juridice ceea ce pune icircn discuţie criteriul pe baza căruia pot fi distinse din ansamblul fenomenelor sociale cele juridice Acest criteriu este tocmai juridicitatea criteriu reflectat icircndeosebi pe plan normativ Pentru că

6 Nicolae Popa op cit p 37

14

am amintit anterior de fenomenul juridic şi de juridicitate nu este lipsită de importanţă nici definiţia ştiinţei dreptului Prin ştiinţa dreptului icircnţelegem ansamblul de idei noţiuni concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul căruia dreptul poate fi gacircndit şi explicat

I2 Apariţia şi evoluţia dreptului

Studiul conceptului de drept implică icircn mod necesar viziunea istorică legată de descifrarea originilor (teoria originilor) dreptului Ca instituţie ce derivă de la societate şi icircşi găseşte suportul icircn relaţiile reciproce dintre oameni dreptul este indisolubil legat de evoluţia generală a societăţii de particularităţile societăţii pe diferitele sale trepte de dezvoltare istorică7

Chiar şi H Kelsen recunoaşte că dreptul este un fenomen condiţionat de timp şi spaţiu 8 Icircntrebarea care se pune este aceea de a şti dacă dreptul este indisolubil legat de societate de la primele sale forme primitive de organizare sau dimpotrivă dacă dreptul apare ca şi statul doar la un anumit moment al evoluţiei istorice a omului Răspunsul la icircntrebare este legat de modul icircn care este conceput dreptul este el doar apanajul statului sau icircn general orice grup social este capabil să formuleze reguli juridice Există pe de altă parte un drept natural ideal anterior fiecărei reguli pozitive şi care este neschimbat icircn esenţa sa Ca instituţie ce derivă de la societate şi icircşi găseşte suportul icircn relaţiile reciproce dintre oameni dreptul este indisolubil legat de evoluţia generală a societăţii

Latinii credeau icircn eternitatea dreptului Acolo unde este societate există şi drept ndash Ubi societas ibi jus Ei nu puteau concepe existenţa societăţii fără drept Din punctul lor de vedere şi viceversa era exactă ubi jus ibi societas Credinţa lor icircn eternitatea dreptului

7 Nicolae Popa op cit p 38 8 H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 p 57

15

corespundea celei icircn eternitatea societăţii şi anume a societăţii romane şi bineicircnţeles a dreptului roman

Adepţii Şcolii Dreptului Natural consideră că icircn conformitate cu concepţia aristotelică omul este un animal social ndash zoon politikon Din nevoia instinctivă de a trăi icircn societate apare şi nevoia de a se stabili norme juridice (la baza acestora stacircnd acel appetitus societatis)

Unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Dreptului Natural Hugo Grotius (1583-1645) consideră dreptul natural ca totalitatea principiilor pe care raţiunea le dictează pentru satisfacerea necesităţii naturale a omului pentru viaţa socială Deci nu este suficient apetitul social al omului este nevoie şi de raţiune care dictează principii anumite precepte fundamentale Aceste precepte priveau

1) aliendi abstinentia (respectarea a tot ce e al altuia) 2) promissorul impledorum obligatio (respectarea angaja-

mentelor) 3) damni culpa dati reparatio (repararea pagubelor pricinuite

altora) 4) poenae inter hominis meritum (pedeapsa echitabilă) Acest sistem de jus-duplex este apoi conceput şi pe alte baze de

către Pufendorf (1632-1694) Jean Domat (1625-1696) şi alţii Legiuitorii Revoluţiei franceze sunt puternic conduşi de ideile Dreptului Natural Icircn proiectul de Cod Civil al comisiunii din anul VIII ei notau bdquoExistă un drept universal imuabil izvor al tuturor legilor pozitive el nu este decacirct raţiunea naturală icircntrucacirct aceasta guvernează pe toţi oameniirdquo

Icircn concepţia curentului jusnaturalismului drepturile oamenilor decurg din calitatea lor raţională Esenţa omului stă icircn individualitatea lui Fiinţa umană atinge destinaţia ei icircntrucacirct se comportă ca purtătoare a raţiunii

Ideile acestea revin ori de cacircte ori emanciparea individului posibilităţile sale de afirmare a demnităţii şi a personalităţii sunt icircn pericol S-a afirmat icircn acest context (şi nu fără icircndreptăţire) că

16

bdquoSecolul al XX-lea are nostalgia dreptului naturalrdquo un drept disimulat sub forma bdquoprincipiilor generalerdquo ale dreptului sau a bdquoprincipiilor de echitaterdquo

Din această perspectivă icircntrebarea pusă mai sus (cacircnd apare dreptul ) rămacircne icircn relaţie chiar cu modul icircn care concepem dreptul Este el echivalent oricărei reguli de conduită din momentul apariţiei primelor forme de organizare socială Dacă avem icircn vedere faptul că dreptul nu poate exprima decacirct nevoile sociale ale unei colectivităţi constituite icircn formă politică atunci dreptul apare icircn condiţii social-politice determinate caracterizate prin diferenţieri specifice societăţii politice9

Icircn evoluţia sa omul pleacă de la o stare de dependenţă totală faţă de natură ndash omul icircn situaţia de culegător folosind tot ceea ce natura icirci pune la dispoziţie icircn stare brută fără a prelucra (şi fără să aibă posibilitatea să o facă) obiectele icircnconjurătoare

La scara devenirii sale istorice determinate de mari mutaţii economice (descoperirea focului domesticirea animalelor prelucrarea pămacircntului a unor metale) prima formă de organizare socială a fost Ginta Constituirea Gintei se făcea icircn temeiul unui criteriu ndash comunitatea de sacircnge (şi icircn subsidiar comunitatea preocupărilor economice) Cercetările istoriografice precum şi cele sociologice au scos la iveală anumite trăsături ale acestei etape

Ginta a fost o formă universală de organizare a societăţii primitive Ea s-a caracterizat printr-o diviziune naturală a muncii (după sex şi vacircrstă) şi prin domnia obiceiului Democraţia gentilică icircnsemna proprietatea comună asupra pămacircntului lipsa unei forţe exterioare de constracircngere (ca prerogativă social-organizată a unei părţi a societăţii) o putere ce aparţinea icircntregii colectivităţi

La greci de exemplu Ginta purta denumirea de genos Conducătorul era ales de membrii gintei denumit arhonte

Mai multe ginţi formau Fratrii şi Triburi Icircn fruntea Tribului se afla Sfatul (bule) alcătuit din conducătorii ginţilor Agora era


17

adunarea obştească Icircn timp de război tribul avea conducător militar care era ndash după spusele lui Aristotel ndash şef peste oamenii liberi

S-a susţinut că iniţial Ginta a fost matriarhală fapt datorat poziţiei proeminente a femeii icircn gospodărie ea asiguracircnd mijloacele de subzistenţă statornice icircn comunitate (icircntoarcerea bărbaţilor ocupaţi cu expediţiile de vacircnătoare a animalelor sălbatice fiind icircn permanenţă sub semnul icircntrebării) Căsătoria (icircn sensul raporturilor dintre sexe) era exogamă bărbatul fiind din afara gintei-mamă la moartea sa copiii rămacircneau icircn această gintă iar legăturile de sacircnge se stabileau icircn legătură cu un strămoş feminin Raporturile sexuale fiind libere era exclusă orice paternitate descendenţa stabilindu-se pe linie feminină

Trecerea de la ginta matriarhală la cea patriarhală a fost uneori interpretată ca un efect al dezvoltării ideilor religioase al introducerii unor zeităţi noi Icircn realitate trecerea la patriarhat icircşi are cauzele sale sociale şi economice determinate de schimbările importante pro-duse dezvoltarea agriculturii a păstoritului a meşteşugurilor a schimbului etc

Hegel consideră că adevărata istorie icircncepe abia o dată cu apariţia Statului şi a Dreptului care icircntruchipează punctul cel mai icircnalt al culturii unui popor 10 Icircnceputul adevărat şi prima fundaţie a statului ndash notează Hegel ndash constă icircn introducerea agriculturii alături de introducerea căsătoriei icircntrucacirct primul din aceste principii aduce cu sine prelucrarea solului şi o dată cu aceasta proprietatea privată exclusivă reducacircnd viaţa rătăcitoare a sălbaticului care icircşi caută icircn peregrinări subzistenţa la stabilirea dreptului privat şi la siguranţa satisfacerii trebuinţelor de aceasta se leagă limitarea raporturilor sexuale la căsătorie şi prin urmare transformarea acestei legături


18

icircntr-o alianţă durabilă universală icircn sine tot astfel a nevoii subiective icircn grija de familie şi a posesiei icircn averea familiei 11

Cercetările efectuate de sociologi istorici antropologi ai culturii icircn comunităţi aflate pe treapta primitivă de dezvoltare au scos la iveală faptul că icircn aceste comunităţi raporturile membrilor erau conduse pe baza unor comandamente care exprimau nevoile elementare ale vieţii icircn comun şi care erau cuprinse icircntr-un sistem de norme sociale Icircndelungata practică a acestor comunităţi determină apariţia unor tabu-uri corespunzătoare aşa-numitului sistem al totemismului de clan 12

La icircnceput totetismul a constituit o expresie a diviziunii naturale a muncii dintre comunităţi contribuind la circulaţia fondului de alimente şi reglementarea legăturilor dintre sexe (membrii unor ginţi aparţinacircnd aceluiaşi totem nu se puteau căsători icircntre ei) După credinţele totemice cei din aceleaşi clanuri sau fratrii se considerau icircnrudiţi direct cu totemul lor (plantă animal) 13

Acest sistem al totemismului de clan se apăra printr-un set de reguli ndash oprelişti (tabu-uri) care vizau cele mai diverse domenii ale vieţii comunităţii Spre exemplu se icircntacirclnesc reguli privind ocrotirea căminului a conducătorilor a bătracircnilor a copiilor a armelor a mijloacelor de muncă mai importante Existau oprelişti cu privire la atingerea anumitor animale sau plante Bolnavii cadavrele femeia icircn timpul menstruaţiei constituiau de asemenea tabu Unele reguli ndash oprelişti prezintă uimitoare similitudini cu normele cuprinse icircn coduri juridice Este uimitoare asemănarea existentă icircntre aceste reguli restrictive şi normele penale de mai tacircrziu Asemenea cercetări


1969 p 232 233 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981

12 Totem ndash icircn limba dialectală algonkiană (a pieilor roşii nord-americane) icircnsemna ruda fratelui sau a surorii Tabu ndash cuvacircntul are ca sens iniţial izolat separat

13 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 p 359

19

confirmă faptul că regulile sociale sunt indispensabile oricărei forme de organizare socială ele sunt determinate icircn mod necesar de evoluţia socială şi alcătuiesc bdquoun prim deziderat al oricărei ordinirdquo 14

La fel ca şi icircn cazul sistemului totemismului de clan şi aceste seturi normative se dezvoltă treptat o dată cu schimbările sociale Regulile simple de comportare care icircnainte erau icircmpletite direct cu activitatea materială a comunităţii şi exprimau nemijlocit interesele acesteia se icircmbină cu elementele de magie Anumite mecanisme ale unei false conştiinţe fac adesea ca un tabu să se rupă cu desăvacircrşire de icircmprejurările care i-au dat naştere şi să treacă la o existenţă de sine stătătoare avacircnd la icircnceput elemente raţionale unele oprelişti se pot transforma icircn contrariul lor şi icircn loc să apere grupul icirci pot fi dăunătoare Totemismul de asemenea se icircndepărtează treptat de originea lui devenind un sistem coerent de credinţe şi practici Icircn mod paradoxal tocmai animalul sau planta devenită totem sunt mai tacircrziu interzise a fi omoracircte sau consumate

O seamă de cercetători (Thurnwald Malinowski Hoebel etc) consideră că aceste seturi de norme sociale alcătuiesc dreptul societăţilor primitive

Aşa spre exemplu Thurnwald construieşte o icircntreagă ordine dogmatică de drept al societăţii primitive care alcătuieşte o formă incipientă a dreptului Malinovski consideră că studiul dreptului primitiv poate conduce la concluzia posibilităţii de clarificare a normelor acestuia existacircnd suficiente semne distinctive bdquocare separă icircn mod clar dreptul primitiv de15 alte forme de obiceiurirdquo16

Hoebel desprinde din obiceiurile primitive dreptul primitiv consideracircnd că simpla asigurare prin mijloace a traducerii icircn viaţă a normelor de conduită transformă icircn drept o normă de comportare bdquoO normă socială ndash scrie Hoebel ndash devine normă de drept din

14 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 p 46 15 Nicolae Popa op cit p 43 16 Malinovski Crime and Custom icircn Sovage Society London 1954

p 208

20

momentul icircn care neglijarea sau icircncălcarea ei este urmată de ameninţare sau icircn mod real de aplicarea unei forţe fizice exercitată de un individ sau de un grup ca privilegiu socialmente recunoscut al acestuiardquo 17

La fel consideră şi Gurvitch care apreciază că bdquoacolo unde există chiar un simplu Noi activ sunt şanse de a te găsi icircn prezenţa dreptuluirdquo 18

Alţi specialişti cum ar fi polonezul Podgorecki vorbesc despre aceste norme ca despre un drept tradiţional 19

Analiza este plasată pe terenul metodei etnologice de studiere a fenomenului juridic Problema dreptului societăţilor aflate pe treapta primitivă de dezvoltare (a societăţilor prestatale) duce ulterior la punerea unei chestiuni fundamentale pentru teoria dreptului şi anume găsirea tipului de cadre sociale (globale grupale microsociale) mai favorabile sau mai puţin favorabile generării dreptului S-a recunoscut mergacircndu-se pe linia de gacircndire corespunzătoare pluralismului juridic că dreptul urmează a fi privit nu numai icircn relaţie cu statul şi cu structurile social-politice constituite ci şi icircn afara oricărei structuri trebuind a fi căutat şi icircn fenomenele sociale de genul manifestărilor de sociabilitate care dau naştere normei de solidaritate Această normă corespunde unei totalităţi de diferite sentimente umane reciproce determinate de anumite influenţe psihice de o anumită intimitate a legăturilor sau de contacte nemijlocite Apare deci posibil icircn această lumină ca numeroase grupuri sociale construite şi legate psihologic să poată elabora norme juridice ceea ce ar transforma dreptul icircntr-un fenomen prin excelenţă pluralist

17 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p 208 18 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II

PUF Paris 1963 p 173 19 A Podgorecki Schiţă a Sociologiei Dreptului Moscova 1974

p 80

21

Pentru a putea să dăm răspuns ideii pluralismului juridic este nevoie credem să reluăm prezentarea procesului apariţiei dreptului

Pacircnă acum am stabilit faptul că este de esenţa oricărei comunităţi stabilirea pe cale normativă a unor criterii de comportament a unor exigenţe pe care comunitatea icircnţelege să le formuleze legat de conduita oamenilor icircn aşa fel icircncacirct comunitatea să le prezerve să nu fie pusă sub semnul icircntrebării chiar existenţa sa icircn condiţiile unui comportament arbitrar Rămacircne de demonstrat caracterul juridic sau nejuridic al acestor norme Suntem de părere că aceste norme sunt de natură obştească sau obişnuielnică religioasă sau morală neexistacircnd icircn această fază de dezvoltare istorică un aparat special care să le asigure din afară sau de deasupra icircntregii colectivităţii obligativitatea Ele erau respectate ca deprinderi forţa lor obligatorie fiind rezultatul unei reflectări icircn planul conştiinţei individuale a convingerii utilităţii lor Nu există icircncă nici acea bdquoierarhie jurisdicţionalărdquo de care vorbeşte Traian Herseni 20

Ierarhia jurisdicţională este icircn esenţă un fenomen juridico-administrativ fenomen neconturat icircncă icircn aceste momente ale dezvoltării social-istorice Aşa cum menţionează Hart bdquoEste desigur posibil să ne imaginăm o societate fără legislaţie curţi oficiale şi altele Icircntr-adevăr sunt multe studii despre comuna primitivă icircn care nu numai revendicarea acestei posibilităţi se realiza dar descrierea icircn detaliu a vieţii societăţi relevă că icircnţelegerea controlului social este dată de atitudinea generală a grupului faţă de standarde de comportament obligatoriurdquo 21

Sancţiunile icircn cazul nerespectării opreliştilor stabilite icircn conţinutul normelor erau aplicate de comunitate putacircnd să se

20 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

Bucureşti 1982 p 397 21 H L A Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963

p 89

22

dispună chiar alungarea din trib Se practica răzbunarea sacircngelui (dinte pentru dinte ochi pentru ochi)

Icircn condiţiile schimbărilor sociale ce au avut loc icircn societatea gentilico-tribală se produc modificări icircn structura şi modul de funcţionare a puterii sociale şi a normelor ce asigurau eficienţa acestei puteri Astfel ndash spre a ne menţine la exemplul Greciei ndash icircn epoca descrisă de Homer (aceea a democraţiei militare) se constată o treptată desprindere a organelor conducătoare de restul populaţiei Conducătorii militari dată fiind icircnmulţirea războaielor cresc considerabil icircn importanţă ei hotărăsc fără a mai consulta adunările obşteşti După ce legendarul rege Teseu a dat conducerea unică a Atenei prin unirea triburilor Solon icircmparte populaţia ateniană icircn patru clase după avere Icircn timpul lui Clistene ultimele resturi gentilice sunt nimicite iar cetăţenii sunt icircmpărţiţi pe baza criteriului strict teritorial Apare astfel statul organism de conducere ce stabileşte legături de altă natură (teritorială şi nu de sacircnge) cu cetăţenii

Icircncă pe treapta icircnaltă a dezvoltării societăţilor gentilice paralel cu trecerea la agricultură şi creşterea vitelor avusese loc o diferenţiere a intereselor sociale diferenţiere ce s-a reflectat şi icircn plan normativ Astfel o serie de norme obişnuielnice sunt preluate şi adaptate noilor interese (privind situaţia prizonierilor de război transformaţi icircn sclavi situaţia datornicilor transmiterea prin moştenire a bunurilor)

Icircnsă o dată cu evoluţia socială vechile obiceiuri se transformă icircn formă scrisă Astfel printre primele legi scrise amintim

CODUL LUI HAMMURABI edictat cu 2000 ani Icirc H care afirma că legile trebuie să aducă binele poporului şi să-l oprească pe cel tare de a-l vătăma pe cel slab

LEGILE LUI MANU care cuprind 5370 versuri fiind edictate de brahmani icircn India Prin acestea se considera că legile conţin pedepse iar pedeapsa este instrumentul cel mai important de icircndeplinire a misiunii regelui care este dreptatea

23

Icircn Europa primele legiuiri consemnate documentar sunt ndash legiuirile lui Licurg ndash secolele Xndash IX Icirc H ndash legile lui Dracon şi Solon (Atena) ndash secolele VI-V Icirc H ndash legea celor XII Table ndash la romani secolul V Icirc H Hegel făcea următoarea afirmaţie bdquoSoarele ca şi planetele au

şi ele legile lor dar ele nu le cunosc Barbarii sunt cacircrmuiţi de instincte moravuri şi sentimente dar ei nu au conştiinţa acestora Prin faptul că dreptul se instituie şi este cunoscut se icircnlătură opinia subiectivă şi egoismul iar dreptul icircşi dobacircndeşte determinarea sa adevărată şi ajunge la cinstea ce i se cuvine

Icircn concluzie normele vechilor comunităţi gentilice aveau la bază obiceiuri şi tradiţii făceau parte fără echivoc din viaţa ginţii şi icircn ciuda faptului că uneori icircmbrăcau forme mistice ele se impuneau

I3 Dimensiunea socială a dreptului

Dreptul este un rezultat al activităţii umane al socializării normele sale intervin icircn procesul productiv stabilind reguli generale pentru actul zilnic repetat al producerii al repartiţiei şi al schimbului de produse şi activităţi Libertatea omului este deplină numai icircn măsura icircn care nu stacircnjeneşte libertatea celorlalţi Drepturile omului nu pot prinde contur nu pot deveni realităţi decacirct icircn cadrul unei interacţiuni bazată pe coexistenţa libertăţilor şi nu pe afirmarea brutală şi păgubitoare pentru semeni a unor drepturi şi a unor interese personale Superioritatea reflectării icircn drept a corelaţiei necesare icircntre drepturi şi icircndatoriri precum şi nobleţea actului de justiţie (ca o activitate independentă icircntr-o societate democratică) alcătuiesc coordonatele care marchează decisiv dimensiunea socială a dreptului 22

bdquoLegile sunt matca şi mama noastrărdquo ndash afirma D Cantemir subliniind prin aceasta poziţia dreptului icircn societatea civilizată ca un

22 Nicolae Popa op cit p 48 şi urm

24

nucleu al ordinii sociale şi ca o condiţie a bunei derulări a raporturilor umane

Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implică analiza locului dreptului şi a realităţii juridice icircn societate a sistemului legăturilor sale cu celelalte elemente (realităţi) ale societăţii

Icircn general ştiinţele sociale privesc societatea ca un sistem dinamic evolutiv (capabil să parcurgă stări diverse) şi icircnzestrat cu capacitatea autoreproducerii lărgite şi optimizate Aceste ştiinţe (sociologia politologia economia politică) cercetează diversele componente ale societăţii pun icircn lumină structura şi legitatea structurală a vieţii sociale rolul elementelor societăţii şi influenţele complexe icircntre aceste părţi (economice politice juridice culturale)

Realitatea juridică (juridicul) este o dimensiune inalienabilă a realităţii sociale icircn condiţii istorice determinate Existenţa ei nu poate fi desprinsă de existenţa celorlalte părţi ale unei societăţi suportacircnd influenţa acestora şi exercitacircnd la racircndu-i influenţă asupra lor La icircnceput totemismul a constituit o expresie a diviziunii naturale a muncii dintre comunităţi contribuind la circulaţia fondului de alimente şi la reglementarea legăturilor dintre sexe (membrii unor ginţi aparţinacircnd aceluiaşi totem nu se puteau căsători icircntre ei) După credinţele totemice cei din aceleaşi clanuri sau fratrii se considerau icircnrudiţi direct cu totemul lor (plantă animal)

Realitatea juridică sau juridicul este uneori denumită şi sistem juridic sau suprastructură juridică Realitatea juridică (juridicul) are un conţinut bogat icircn care este cuprins dreptul ndash ca fenomen normativ (dreptul pozitiv) ndash dar care nu se reduce la el Astfel componentele juridicului sunt conştiinţa juridică dreptul şi relaţiile juridice (ordinea de drept) Icircnainte de a fi o realitate normativă dreptul este o stare de conştiinţă icircn sensul că nevoile schimbătoare ale societăţii care-şi reclamă reflectare icircntr-un sistem de norme nu se transpun tale quale icircn limbajul şi icircn conţinutul dreptului ele trec prin conştiinţa legiuitorului (sau a poporului dacă este vorba de obicei) urmacircnd un proces de evaluare valorizare şi valorificare finală prin

25

normele de drept Din punct de vedere epistemologic conştiinţa icircnseamnă conştientizarea scopurilor şi alegerea mijloacelor icircn consens cu o tablă superioară de valori

Conştiinţa juridică (specializată ndash a legiuitorului sau comună ndash a poporului) joacă rolul unui receptor şi al unui tampon Receptor icircn sensul că primeşte stimulii pe care icirci emite societatea icirci ordonează şi-i supune unui examen axiologic şi tampon pentru că se interpune icircntre aceşti stimuli (care se icircnfăţişează de cele mai multe ori ca adevărate comandamente presiuni din partea forţelor sociologice creatoare ale dreptului) şi realitatea normativă (care are regularităţile sale ritmul său o dinamică proprie ce nu-i permit să urmeze bdquoorbeşterdquo aceste presiuni) Conştiinţa juridică apare ca o premisă a dreptului (ca fenomen normativ) funcţia sa normativă fiind mijlocită de ipostazele conştiinţei prin care omul devine propriu-zis subiect cea cognitivă cea acţională şi cea cultural-axiologică Icircntr-o societate pluralistă icircn care structurile sale sunt profund interesate de schimbările esenţiale funcţia normativă a conştiinţei este organic corelată funcţiei creatoare anticipative

Căutarea şi inovarea soluţiilor juridice (celor mai bune) nu pot fi decacirct rodul unei mature chibzuinţe icircntrucacirct centrul referenţial al ontologiei conştiinţei icircl constituie fiinţa conştientă iar exerciţiul funcţiilor conştiinţei juridice echivalează cu o organizare dinamică a vieţii psihice şi spirituale Conştiinţa juridică se structurează pe două paliere primul este o componentă raţională ndash ideologia juridică (ansamblul trăirilor emoţionale sentimente voliţiuni) O bună politică juridică rezultat al traducerii icircn planul normelor dreptului a cerinţelor reale ale dezvoltării sociale constituie o adevărată formulă educativă contribuind hotăracirctor la formarea unei atitudini culturale a individului faţă de exigenţele de comportament conţinute icircn normele de drept

A doua componentă a realităţii juridice (a juridicului) o constituie partea instituţională ndash dreptul ca sistem de reglementări şi instituţii Această parte alcătuieşte miezul juridicului conţinutul

26

său cadrul său substanţial de referinţă Dreptul ca fenomen normativ dă expresie cerinţelor structurilor sociale ndash conducătoare sau conduse ndash de mai bună organizare a raporturilor umane icircn vederea obţinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului icircn care liberului arbitru şi voinţei subiective să i se poată opune eficient anumite standarde oficiale de comportament şi icircn care să poată fi icircnlăturată tensiunea icircntre cei care acceptă standardele şi cei care se abat de la ele

Norma juridică la racircndul ei ca reflectare conştientă a conţinutului raporturilor sociale nu este decacirct o sinteză icircntre ceea ce este (sein) şi ceea ce trebuie să fie (sollen) icircntre necesitate şi libertate icircntre real şi ireal

Icircn sfacircrşit cea de-a treia componentă a juridicului este alcătuită din elemente relaţionale sociologice Sunt cuprinse aici raporturile juridice şi situaţiile juridice cele care probează eficienţa dreptului Icircn cadrul acestor raporturi oamenii (individual sau colectiv) participă icircn calitate de subiecte de drept valorificacircndu-şi sau apăracircndu-şi pe cale legală interese şi drepturi Desfăşurarea lor icircn conformitate cu dispoziţiile legale duce la crearea ordinii de drept Din această perspectivă dreptul poate fi considerat ca un mod de existenţă a ordinii publice un real factor de calmare a conflictelor şi de menţinere icircn limite de ordine a ciocnirilor de interese

Omul acţionează icircntr-o ambianţă socială el intră icircn numeroase raporturi cu semenii săi iar aceste raporturi alcătuiesc adevăratul fundament ontologic al dreptului

Rezultă că dreptul ca sistem de norme şi instituţii are o sferă mai restracircnsă decacirct juridicul ca parte componentă a realităţii sociale La racircndul său icircnsă dreptul aparţine şi el acestei realităţi are determinări calitative ce ţin de esenţa socialului El suportă influenţe din partea componentelor cadrului fizic icircnconjurător şi din partea componentelor sistemului social (economia politica morala) Icircn ansamblu aceste elemente de influenţă poartă denumirea de factori de configurare a dreptului

27

I 4 Esenţa conţinutul şi forma dreptului

Dreptul ca orice fenomen este unitatea unor aspecte de ordin calitativ şi cantitativ Stabilirea conceptului de drept prin intermediul conceptelor filosofice de esenţă conţinut şi formă implică efortul de decelare a trăsăturilor şi a determinărilor calitative fundamentale ale dreptului precum şi efortul de sesizare a modalităţilor specifice de organizare internă şi externă a conţinutului

Icircn general esenţa unui fenomen reflectă unitatea laturilor a trăsăturilor şi a raporturilor interne necesare relativ stabile care constituie natura lăuntrică a fenomenului şi-l fixează icircntr-o clasă de fenomene adiacente A cerceta esenţa dreptului presupune pătrunderea icircnăuntrul său sesizarea legăturilor intime care-i conferă relativa stabilitate identificarea calităţilor interne 23

Observaţiile cele mai vechi asupra icircnsuşirii lucrurilor asupra naturii acestora şi a substanţei lor au conturat ideea de calitate pe care Aristotel o definea ca fiind bdquodeosebirea substanţeirdquo adică ceea ce deosebeşte corpurile icircntre ele O notă specifică icircn definirea calităţii o constituie icircnsuşirea sa de a fi o determinare internă proprie obiectului graniţa care delimitează un obiect de altul un fenomen de altul Icircn lumina structuralismului modern calitatea a icircnceput a fi privită icircn corelaţia sa cu structura putacircnd fi concepută ca unitatea dintre elemente şi structură unitate ce conferă determinare specificitate integritate şi stabilitate obiectului dat

Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principală care exprimă calitatea icircntregului determinarea lui internă aceasta este calitatea juridică a voinţei şi a interesului care conduce la apariţia normelor dreptului şi care asigură un anumit echilibru icircn desfăşurarea raporturilor interumane Oricacircte modificări va suferi un sistem juridic prin orice stări ar trece ndash ca urmare a modificărilor intervenite icircn elementele sale ndash această


28

calitate principală va rămacircne neschimbată Icircntr-adevăr atunci cacircnd avem icircn vedere un anumit sistem juridic vom constata că icircntr-o anumită perioadă a existenţei sale pot fi icircnregistrate schimbări ale calităţilor acestui fenomen schimbări care nu implică ideea de negare a esenţei sale dar care sunt implicate icircn procesul evoluţiei al transformării respectivului sistem evoluţie determinată la racircndul ei de un complex de cauze obiective şi subiective

Icircn drept rolul voinţei are o dublă semnificaţie este vorba mai icircntacirci de rolul voinţei generale (a grupurilor sociale sau a icircntregii societăţi) determinată de anumite interese şi care tinde să se oficializeze prin intermediul activităţii statale (creacircnd dreptul etatic) şi apoi de voinţa individuală manifestată icircn procesul aplicării dreptului

Voinţa este o categorie psihologică ea reprezintă acel proces psihic prin care se icircnfracircng anumite obstacole prin acţiuni orientate către realizarea unui anumit scop propus icircn mod conştient Este vorba despre un efort voluntar icircn care se confruntă posibilităţile omului cu condiţiile obiective şi subiective Atunci cacircnd se abordează esenţa dreptului nu se are icircn vedere acest sens al voinţei individuale voinţa ca o expresie a tendinţei individului de a-şi confrunta posibilităţile cu condiţiile obiective (efortul voluntar al individului) Se are icircn vedere voinţa generală ce se exprimă icircn cutume sau legi care tinde să-şi subordoneze voinţele individuale avacircnd la origine conştiinţa generalizată

Cuprinderea icircn drept a acestei voinţe şi exprimarea ei icircn formă oficială se realizează icircn baza considerării intereselor fundamentale ale grupului sau ale societăţii icircn ansamblul său Ideea existenţei unei asemenea voinţe generale o icircntacirclnim icircn concepţia contractualismului Elaboracircnd teza că icircnainte de starea socială oamenii au trăit icircn starea naturală (cea mai fericită după Rousseau icircn care omul era pentru om zeu ndash homo homini deus ndash sau dimpotrivă cea mai nenorocită după Hobbes icircn care omul era pentru om lup ndash homo homini lupus) contractualismul consideră că

29

vine o vreme cacircnd forţele individuale ale fiecăruia nu mai sunt suficiente fiind necesare depăşirea stării de natură şi intrarea icircn starea de societate impunacircndu-se o nouă organizare a forţelor existente Neputacircnd crea forţe noi oamenilor le rămacircne doar posibilitatea formării prin agregaţie a unei sume de forţe concentrice care să asigure rezistenţa necesară conservării indi-vidului Pentru ca asocierea să fie eficace trebuia ndash exact ca icircntr-un contract ndash să se menţină şi forţa şi libertatea fiecăruia dintre asociaţi O asemenea formă de asociere avea ca scop apărarea şi protejarea cu toată forţa comună a persoanei şi a avutului fiecărui asociat Icircnăuntrul asociaţiei fiecare unit cu celălalt ascultă doar de el icircnsuşi şi rămacircne tot atacirct de liber ca şi mai icircnainte bdquoFiecare din noi pune icircn comun persoana sa şi toate puterile sale sub conducerea supremă a voinţei generale şi mai privim pe fiecare membru ca parte indivizibilă a totuluirdquo Rousseau face o diferenţă icircntre voinţa colectivă (a tuturor) şi voinţa generală Este adeseori ndash scrie el ndash o mare diferenţă icircntre voinţa tuturor şi voinţa generală aceasta nu priveşte decacirct interesul comun cealaltă are icircn vedere interesul privat şi nu este decacirct suma voinţelor particulare scădeţi din acestea năzuinţele opuse care se compensează şi va rămacircne ca rezultat voinţa generală

Voinţa generală icircn concepţia lui Rousseau nu este suma tuturor voinţelor ci numai a celor care concordă icircn vederea asociaţiei Baza construcţiei sale rămacircne voinţa particulară Dreptul şi statul apar icircn această concepţie ca produse ale voinţei ca forme necesare ale vieţii icircn comun Eliminacircnd unele exagerări datorate subiectivismului social (Tonnies Richard Ratzenhofer Duprat etc care considerau societatea ca un produs arbitrar al voinţei şi al inteligenţei umane iar legislaţia ca operă arbitrară a oamenilor) icircnţelegerea voinţei generale care caută să se difuzeze prin oficializare icircşi găseşte un real suport icircn concepţia clasică contractualistă Icircn drept se exprimă o atare voinţă iar această voinţă nu este o simplă sumă aritmetică a voinţelor individuale ci un tot

30

organic care depăşeşte simpla icircnsumare a voinţelor individuale şi exprimă poziţia şi interesele generale ale grupurilor şi ale structurilor sociale Interesele grupurilor sociale fac ca acestea să dorească să se stabilească icircn avalanşa de interese sociale de multe ori opuse o armonie icircn virtutea ideii de valoare Nu este vorba de valoare ca entitate abstractă ci de valoarea ce funcţionează dependent de sistemele morale şi evoluează icircn cadrul acestor sisteme Pentru a-şi conserva fiinţa societatea are nevoie de coordonarea activităţii individuale icircn cadrul unei cooperări şi al unei ordini privite ca şi condiţii minime de consens icircn promovarea unui scop colectiv De aceea are icircntru totul dreptate Del Vecchio cacircnd consideră legea ca fiind icircn acelaşi timp gacircndire şi voinţă fiindcă icircnglobează o hotăracircre logică şi un act de autoritate Hegel consideră că voinţa generală ca voinţă a statului este superioară voinţei individuale şi mai puternică decacirct ea fiind ndash pentru aceasta ndash o formă mai icircnaltă a libertăţii şi o treaptă superioară a spiritului

Constituind esenţa dreptului această voinţă generală oficializată (devenită voinţă juridică) exprimată icircn legi şi apărată de stat trebuie privită ca o unitate de momente sociale şi psihologice Voinţa juridică se numără printre elementele componente ale conştiinţei juridice24 Neidentificacircndu-se cu conştiinţa juridică voinţa reprezintă o parte activă a acesteia După cum am mai subliniat omul acţionează icircntr-un mediu social şi natural determinant iar icircn acest mediu dreptul bdquoprogrameazărdquo libertatea sa de acţiune fixacircnd icircn reguli stabile pe cale oficială sau desprinse dintr-o icircndelungată convieţuire etaloane de conduită

Presiunea normelor sociale determină o reducere a libertăţii bdquoabsoluterdquo de manifestare a omului stabilindu-i anumite limite un anumit tip de comportament

Aceste caracteristici determină substanţa dreptului calitatea sa esenţială care este icircntacirclnită invariabil icircn orice sistem juridic Totodată această calitate principală califică dreptul icirci fixează un loc


31

specific icircn clasa de fenomene cu care se icircnvecinează Şi icircn alte sisteme normative (etice religioase regulile elementare de convieţuire) se exprimă o anumită voinţă

Kant concepe dreptul icircn dependenţă cu ideile morale ca o totalitate a condiţiilor icircn care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturor potrivit unei legi universale de libertate Potrivit lui Kant conceptul fundamental pe care se icircntemeiază dreptul este obligativitatea care-şi are bazele icircn principiul posibilităţii unei constracircngeri exterioare icircn măsură să poată coexista cu libertatea tuturor

Icircn această lumină justul (ca o categorie juridică-morală) este acea acţiune care se află icircn conformitate cu voinţa liberă a fiecăruia Neokantianul Rudolf Stammler consideră că dreptul este voinţă o voinţă inviolabilă autonomă coezivă el este o voinţă inviolabilă icircn sensul că normele sale sunt imperative şi coercitive Autonomia voinţei defineşte scopul dreptului ndash armonia acţiunilor omeneşti prin care se realizează şi coeziunea voinţei sociale ca o condiţie a vieţii sociale Ceea ce deosebeşte ndash sub acest aspect ndash dreptul ca sistem normativ de alte sisteme sociale normative este tocmai această calitate juridică a voinţei ce se exprimă icircn integralitatea normelor cu toate consecinţele ce decurg din această icircmprejurare

Dreptul nu poate rămacircne doar icircn stare de voinţă Raţiunea sa practică legăturile sale ndash istoriceşte constituite ndash cu interesele fundamentale ale oamenilor şi ale structurilor sociale de bază imprimă dreptului trăsături de eficienţă mult mai pronunţate icircn comparaţie cu alte seturi normative (morale obişnuielnice) Preceptele dreptului icircşi găsesc concretizarea icircn elementele de conţinut ale acestuia

Conţinutul dreptului icircl constituie ansamblul elementelor al laturilor şi al conexiunilor care dau expresie concretă (contur) voinţei şi intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe cale etatică Din această perspectivă conţinutul dreptului implică esenţa sa dar nu se reduce la ea Conţinutul este mai stufos deşi nu este atacirct

32

de profund ca esenţa Fiind mai apropiat de realităţile sociale icircn care dreptul icircşi duce existenţa conţinutul este icircn acelaşi timp mai mobil icircşi are dinamica sa

Mircea Djuvara sesiza faptul că icircn conţinutul lor legislaţiile sunt mereu altele deşi ndash icircn esenţă şi icircn formă ndash există ceva care planează deasupra lor şi le serveşte de cadru permanent ndash ideea de obligaţie tendinţa ideală spre sancţiunea juridică subiectele şi obiectul relaţiei juridice Acestea fac să se distingă ceea ce este element juridic ele determină icircn mod constant realitatea juridică icircn esenţa ei

Icircn conţinutul lor normele şi reglementările diferă icircn timp şi loc bdquoNici un jurist ndash scria Georges Ripert ndash nu ar icircndrăzni să susţină icircn zilele noastre că dreptul nu evolueazărdquo

Dinamica dreptului determină aprofundarea cunoaşterii conţinutului dreptului icircn toată complexitatea sa şi icircn considerarea conexiunilor a legăturilor interne şi externe multiple ale elementelor sale componente

Conţinutul dreptului are ca latură componentă dominantă sistemul normelor juridice (ceea ce-i determină pe unii autori să vorbească despre conţinutul normativ al dreptului) Icircntr-adevăr orice sistem de drept icircşi realizează funcţiile prin acţiunea normei de drept iar mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor sociale este esenţial legat de modul icircn care etalonul de conduită pe care-l cuprinde norma pătrunde icircn ţesătura raporturilor interumane Ca elemente de conţinut ale dreptului normele juridice se află icircntr-o permanentă relaţie cu conştiinţa juridică (pe care Djuvara o consideră izvorul material al dreptului pozitiv) şi prin aceasta cu ansamblul condiţiilor vieţii materiale şi spirituale ale societăţii (fapt de natură a-i icircndreptăţi pe unii cercetători să vorbească despre conţinutul social-politic ideologic sociologic etc al dreptului) Raportat la societate dreptul apare ca un factor ce organizează relaţiile sociale le dă o finalitate icircn conformitate cu un interes public Normele de drept ndash laturi alcătuitoare ale conţinutului dreptului ndash se icircnfăţişează icircn calitate de

33

premise şi condiţii sine qua non ale ordinii precum şi ca instrumente de control social

Icircnţelegacircnd complexitatea conţinutului dreptului considerăm că este inexact a se vorbi despre mai multe conţinuturi (normativ voliţional societal politic etc) ci eventual despre laturi elemente conexiuni diverse ale conţinutului său Conţinutul dreptului trebuie privit icircn multitudinea elementelor sale alcătuitoare a proceselor care-i dau fiinţă specifică a conexiunilor multiple pe care le stabileşte Este icircn afara discuţiei faptul că latura normativă reprezintă elementul cel mai pregnant al conţinutului dreptului iar această latură conferă dreptului pozitivitate Pe de altă parte nu se poate absolutiza elementul de pozitivitate al dreptului prin ignorarea sau excluderea altor elemente şi corelaţii

Icircn această lumină a fost criticată concepţia normativă reprezentată de Hans Kelsen şeful şcolii vieneze a dreptului Kelsen refuză orice speculaţie filosofică icircn drept Abordacircnd de pe poziţiile kantiene distincţia dintre sein (ceea ce este) şi sollen (ceea ce trebuie să fie) Kelsen identifică rolul normelor de drept icircn spaţiul lui sollen Studiul dreptului trebuie să fie o bdquoteorie purărdquo care trebuie să considere ca irelevantă orice legătură a sa cu elementele extranormative Dreptul fiind numai un sistem de norme studiul său trebuie să fie pur normativ icircntrucacirct valabilitatea normelor juridice nu se sprijină pe relaţii exterioare ci icircşi găseşte garanţii icircn interiorul sistemului Icircn concepţia lui Kelsen dreptul se formează icircn trepte fiecare normă aflacircndu-şi suportul icircntr-o normă superioară iar toate icircntr-o aşa-numită normă fundamentală Sancţiunile mijloacele de constracircngere fiind garanţiile esenţiale ale dreptului Kelsen admite o singură relaţie a dreptului relaţia cu statul Concepţiile Şcolii normativiste au generat reacţii critice din partea orientărilor sociologice icircn domeniul dreptului fie că a fost vorba de bdquolibera cercetare a dreptuluirdquo (Geny) fie că a fost vorba de bdquoliberul dreptrdquo (Kantorowich Erlich) Astfel icircn Franţa Francois Geny (decanul de la Nancy) făcacircnd distincţie icircntre bdquodatrdquo şi bdquoconstruitrdquo consideră că

34

icircntre elementele dat-ului dreptului trebuie luate icircn consideraţie condiţiile reale (climă sol producţie) condiţiile istorice condiţiile raţionale (preceptele pe care raţiunea ni le arată ca fiind icircn mod imperios postulate de către natura noastră) şi condiţiile ideale (atitudinile de ordin ideologic) Icircn concepţia lui datele raţionale alcătuiesc un fel de bdquodrept transpozitivrdquo (drept natural) care intră şi el alături de bdquolegea pozitivărdquo icircn compunerea dreptului

Cercetarea actuală a conţinutului dreptului (icircn lucrări de teoria filosofia şi sociologia dreptului) este puternic marcată de tendinţa explicării şi a conceperii dreptului icircn sensul cuprinderii factorilor complecşi normativi şi sociali care poate oferi răspunsuri modului activ icircn care nevoile schimbătoare ale societăţii icircşi găsesc exprimare icircn drept 25

Cacirct priveşte forma dreptului cercetările ştiinţifice scot la iveală faptul că studiul dreptului nu poate fi desprins de cel al formei sale

Forma dreptului semnifică exprimarea organizării interioare a structurii conţinutului ea desemnează aspectul exterior al conţinutului modul său de exteriorizare Forma dreptului are icircntotdeauna greutatea sensului acestuia ea aparţine unui conţinut forma goală este o absurditate 26

Dacă analizăm dreptul de sine stătător el ne va apărea icircntr-o unitate a conţinutului şi formei sale o unitate dialectică (deci contradictorie) Dacă-l vom privi ca parte componentă a realităţii sociale va apărea ca element de conţinut al acesteia

Corespunzacircnd conţinutului forma dă un spaţiu de extensie cuprinzător acestuia icirci identifică elementele de specialitate icircntr-un perimetru social-istoric dat Icircn această lumină forma este chiar alcătuirea modul icircn care se leagă elementele ce compun conţinutul dreptului

Icircn perspectivă structuralist-sistemică dreptul este o structură un organism integrator funcţionacircnd pe baza relaţiei tot-parte Din

25 Sofia Popescu Curente contemporane despre drept 26 C Noica Jurnal de idei Editura Humanitas Bucureşti 1990 p 239

35

această perspectivă se poate vorbi despre o formă internă şi una externă Forma internă a dreptului o constituie chiar interacţiunea ramurilor dreptului (sistemul dreptului) gruparea normelor juridice pe instituţii şi ramuri (ramuri de drept privat sau de drept public)

Forma exterioară (externă) poate fi analizată din mai multe puncte de vedere

a) din punctul de vedere al modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului ndash izvoarele dreptului

b) din punctul de vedere al modalităţilor de sistematizare a legislaţiei ndash codificări icircncorporări etc

c) din punctul de vedere al modalităţilor de exprimare a normelor de drept icircn felurite acte ale organelor de stat ndash legi decrete hotăracircri etc

Icircn forma dreptului sunt conţinute şi procedeele specifice tehnicii juridice cum ar fi conceptele procedeele de conceptualizare clasificările tiparele logice ale normei juridice (substanţa intelectuală a acesteia)etc Forma dreptului apare ca elementul său extrinsec (considerat uneori ca elementul empiric al dreptului) Fr Geny defineşte formele pozitive ale dreptului bdquorevelaţiuni empirice destinate numai să dirijeze judecăţile umane icircn mod mai precis dar icircn sine icircntotdeauna incomplete şi imperfecterdquo27

Spaţiul tot mai mare acordat icircn ultimul timp icircn literatura juridică problematicii formei dreptului nuanţarea aspectelor multiple ale acesteia icircn relaţia cu conţinutul denotă recunoaşterea importanţei acestui aspect al dreptului pentru icircnţelegerea corectă a modului icircn care dreptul pătrunde icircn ţesătura raporturilor sociale influenţacircnd conduita oamenilor şi ocrotind valorile sociale majore Totodată păstrarea icircn forma dreptului a unor reziduuri tradiţionale permite abordarea ştiinţifică a chestiunii existenţei peste timp a unor permanenţe juridice (bdquoconstantele dreptuluirdquo) elemente indispensabile oricărei legislaţii

27 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif

Paris L G D J p 183

36

I 5 Definiţia dreptului

Dacă omul nu poate trăi decacirct icircn societate dacă prin icircnsăşi natura făpturii lui el este sortit să-şi icircmpletească puterile de viaţă cu cele ale tovarăşului său societatea pretinde omului ca o lege imanentă a existenţei respectarea anumitor reguli considerate normale reguli sine qua non pentru societate fără de care nu se poate

Icircn existenţa sa milenară dreptul a primit numeroase definiţii (redăm doar cacircteva)

Romanii au definit dreptul prin referirea la morala JUS EST ARS AEQUI ET BONI ndash bdquoDreptul este arta binelui şi a echităţiirdquo Definiţia a fost dată de Celsius

Icircn această accepţiune dreptul nu se emancipează faţă de latura moralei iar scopul său este realizarea binelui moral

Realizarea echităţii implică respectarea principiilor HONESTE VIVERE NEMINEM LEDERE SUM CUIQUE TRIBUERE

Definirea dreptului a pus icircn discuţie chiar natura dreptului Este dreptul o realitate transcendentală care se impune raţiunii sau dimpotrivă este un ansamblu de fenomene sociale perceptibile prin experienţă Răspunsul la aceste icircntrebări a frămacircntat şi a marcat icircntreaga evoluţie a filosofiei juridice La prima parte a icircntrebării a dat răspuns şcoala dreptului natural chiar prin juriştii romani care concepeau dreptul ca pe o realitate transcendentală

Cicero spunea bdquoEste o lege adevărată dreaptă raţională conformă cu natura răspacircndită icircn toţi eternă Această lege nu este permis să fie abrogată şi nici nu se poate deroga de la ea Nici nu este alta la Roma alta la Atena alta acuma alta mai tacircrziu Ci o singură lege şi eternă neschimbătoare va cacircrmui pe toţi oamenii şi icircn toate timpurilerdquo

Concepţia dreptului natural a constituit pilonul gacircndirii juridice pacircnă la sfacircrşitul secolului al XVIII-lea Această concepţie a fost dezvoltată icircn operele lui Grotius ndash sfacircrşitul secolului al XVI-lea ndash icircnceputul secolului al XVII-lea ndash este prezentă şi la alcătuirea

37

Codului Civil Francez bdquoDreptul natural este un drept universal şi imuabil izvor al tuturor legilor pozitiverdquo Concepţia care a prezidat elaborarea Codului Civil Francez (1804) a fost de factură jus ndash naturalistă

Şcoala istorică germană a dreptului ndash prima jumătate a secolului al XIX-lea ndash reprezentată de Savigni şi Pushta a adus un punct de vedere nou care a zdruncinat credinţa icircn existenţa unui drept natural susţinacircnd că dreptul este un produs istoric altfel nu s-ar putea explica diversitatea concepţiilor juridice şi formelor de drept diferite de la popor la popor şi de la o epocă la alta Problemele dreptului icircncep acum să fie tratate din perspectivă istorică Savigni spune că bdquodacă se cercetează care este obiectul icircn sacircnul căruia dreptul pozitiv icircşi are realitatea se găseşte că acest obiect este poporulrdquo

Baza dreptului pozitiv icircşi găseşte realitatea icircn conştiinţa generală a poporului El este produsul conştiinţei colective al spiritului poporului Volks geist

Istoria dreptului este legată de istoria poporului bdquoprecum viaţa poporului se schimbă de-a lungul veacurilor ndash spune Pushta ndash tot astfel dreptul ramură a acestei vieţi se schimbă şi el cu vremea se dezvoltă o dată cu poporul căruia icirci aparţine şi se adaptează diferitelor sale faze de dezvoltarerdquo

Totuşi şcoala istorică n-a putut anihila complet ideea dreptului natural conceput mai tacircrziu ca drept raţional alcătuit din ideile conducătoare generale desprinse din raţiunile impuse de justiţie echitate şi bunul simţ 28 Faţă de modul de gacircndire jus ndash naturalist (sau de explicaţia şi definirea acestui drept) reacţionează pozitiviştii icircn frunte cu Leon Duguit care spunea bdquoSistemul juridic al Declaraţiei Drepturilor Omului şi al Codului Napoleonian era bazat pe concepţia metafizică asupra dreptului subiectivrdquo

28 Cristian Ionescu Drept constituţional comparat Editura All Beck

Bucureşti 2005 p 20 şi urm

38

Sistemul juridic al popoarelor moderne tinde a se stabili pe constatarea faptului de funcţie socială impunacircndu-se indivizilor şi grupurilor Se elabora astfel un sistem nou de ordin realist care se opunea celui metafizic Icircn această direcţie realistă se icircnscrie şi concepţia lui Shering (jurist german din secolul al XIX-lea) care pune la baza dreptului interesul legal ocrotitor bdquoDreptul ndash scrie Schering ndash este forma icircn care statul icircşi organizează prin constracircngere asigurarea condiţiilor de viaţă ale societăţiirdquo

Profesorul american Berman arată că bdquodreptul este unul din cele mai profunde concepte ale civilizaţiei pentru că el oferă protecţia contra tiraniei şi anarhiei unul din instrumentele principale ale societăţii pentru conservarea vieţii şi ordinii icircmpotriva amestecului arbitrar icircn interesele individualerdquo

Profesorul Popa dă următoarea definiţie a dreptului bdquoDreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman icircn principalele relaţii din societate icircntr-un climat specific manifestării coexistentei libertăţilor apărarea drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei socialerdquo

I 6 Noţiunile de drept public şi drept privat

Separarea celor două tipuri de drept apare icircncă de la icircnceputurile dreptului şi cum era şi normal romanii au fost primii icircn a defini cele două tipuri de drept publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad singulorum utilitate pertinent care icircn traducere aproximativă ar fi dreptul public este atunci cacircnd el este icircn slujba imperiului roman privat atunci cacircnd serveşte interesele individului icircn parte Această definiţie este şi astăzi actuală deoarece face cea mai clară distincţie icircntre cele două ramuri icircn funcţie de interesele cui le apără şi la cine se aplică individul ca entitate de sine stătătoare respectiv societatea ansamblu de indivizi

Icircn decursul timpului unii teoreticieni ai dreptului au icircncercat să găsească alte criterii de delimitare a celor două tipuri dar fără a avea

39

rezultate satisfăcătoare Astfel diverse icircncercări au tins să delimiteze cele două tipuri de drept icircn funcţie de subiectul la care se aplică o normă juridică acest criteriu nu permite o delimitare precisă şi fără confuzii deoarece de cele mai multe ori subiectul poate să se intercaleze iar cel mai bun exemplu este proprietatea ndash personală de stat sau a societăţii (bun comun) Şcoala engleză a icircncercat delimitarea celor două tipuri pe baza unei delimitări a drepturilor de care se poate bucura individul drepturi absolute sau drepturi relative Nici această idee nu are fundamente solide şi nu este utilizată

Cu toate că definiţia romană este icircncă actuală ea nu mai poate să-şi păstreze rigiditatea deoarece la ora actuală statul nu mai acţionează exclusiv ca persoană juridică de drept public ci şi ca persoană juridică de drept privat

Unul din cei mai mari teoreticieni romacircni icircn domeniu Paul Negulescu icircn Tratatul său de drept administrativ preciza că icircmpărţirea romană este important să fie menţinută deoarece

1 Normele dreptului privat sunt mult mai stabile decacirct cele ale dreptului public P Negulescu icircşi bazează afirmaţia pe faptul că icircn decursul timpului noţiunile de drept privat nu au cunoscut mari modificări de la romani pacircnă icircn prezent

2 Calitatea de subiect de drept public diferă de cea reglementată de dreptul privat Această afirmaţie face referire la faptul că pentru a putea fi icircn postura de subiect al dreptului public persoana icircn cauză trebuie să aibă capacitate de exerciţiu cu alte cuvinte icircn ţara noastră să aibă vacircrsta majoratului Unele drepturi ce decurg din noţiunea de drept public necesită şi alte condiţii supli-mentare pentru a fi exercitate dreptul la vot necesită şi cetăţenie etc

3 Raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea că icircntotdeauna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publică iar părţile nu se află icircn poziţie de titulare egale de drepturi şi obligaţii Prin această afirmaţie se face distincţia şi icircntre forma de manifestare a actului de drept public care bucuracircndu-se de prezumţia de legalitate are caracter obligatoriu şi executoriu fiind icircn

40

general unilateral şi cea a dreptului privat icircn care părţile se află icircn poziţie de titulare egale de drepturi şi obligaţii pe baza principiului egalităţii părţilor icircn raporturile civile iar forma de manifestare este cea a consensualismului părţile implicate căutacircnd să ajungă la un consens icircn ce priveşte obligaţiile şi drepturile ce decurg dintr-un raport juridic ceea ce presupune bilateralitate

4 Sub aspectul tehnicii juridice adică al modului de redactare a conţinutului normelor juridice se icircnregistrează importante distincţii după cum norma aparţine dreptului public sau privat Icircn cele două sfere publică respectiv privată normele diferă radical Pentru dreptul public ele sunt imperative rigide impunacircnd o anumită conduită pe cacircnd pentru dreptul privat ele sunt permisive flexibile şi permit ca părţile să negocieze de comun acord finalitatea acestora

La racircndul lor dreptul public respectiv cel privat cuprind Dreptul public minus Dreptul constituţional minus Dreptul administrativ minus Dreptul financiar minus Dreptul penal minus Dreptul internaţional public Dreptul privat minus Dreptul civil minus Dreptul comercial minus Dreptul familiei minus Dreptul muncii minus Dreptul procesual civil minus Dreptul internaţional privat Icircn cadrul dreptului public o importanţă deosebită are dreptul

constituţional Acesta reglementează forma icircn care este organizat un stat modalitatea şi tipul guvernării şi toate aspectele legate de Constituţia unui stat Aşa cum era şi normal Constituţia are două sensuri generale unul politic şi unul juridic

41

Conotaţiile politice sunt legate de aspecte cum ar fi evoluţia icircn decursul timpului icircntr-o societate a unei constituţii reglementarea anumitor valori spirituale şi politice aspecte legate de statutul cetăţeanului

Conotaţiile juridice prezintă două aspecte bull aspectul material care defineşte ansamblul normelor ce

reglementează forma de guvernămacircnt a unui stat raporturile existente icircntre partidele politice şi icircntre stat şi cetăţeni şi cuprinde ansamblul de legi organice şi unele legi ordinare

bull aspectul formal care se referă la posibilitatea adoptării icircn condiţii speciale a unor reguli juridice

O constituţie se poate găsi sub formă scrisă sau poate fi cutumiară La racircndul lor constituţiile scrise pot fi rigide sau flexibile Diferenţa icircntre constituţiile rigide şi cele flexibile este că acestea din urmă pot fi modificate ca orice lege obişnuită

De fapt dreptul constituţional este factorul structurant al icircntregului sistem de drept care guvernează şi orientează reglementarea juridică din celelalte ramuri ale dreptului imprimacircnd un anume conţinut şi o anumită direcţie Aceasta este urmarea faptului că dreptul constituţional izvorăşte din actul juridic şi politic fundamental al ţării ndash Constituţia care icircntr-un stat democratic exprimă cel mai fidel şi concis voinţa poporului suveran Toate normele cuprinse icircn Constituţie abrogă instituie ori modifică direct sau implicit normele cuprinse icircn celelalte acte normative care includ normele juridice din celelalte ramuri de drept

Dreptul constituţional conţine totalitatea normelor juridice (prevăzute de constituţie) după care se organizează şi se guvernează un stat precum şi reglementarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Dreptul constituţional este acea ramură a dreptului unitar formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii De aceea aceste norme sunt esenţiale

42

pentru societate icircn ele se regăsesc principiile dreptului şi tot ele constituie izvor pentru celelalte ramuri de drept Prin urmare obiectul dreptului constituţional icircl constituie relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii exercitării şi predării puterii statale ca expresie a puterii poporului care evident includ recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Prin normele constituţionale se instituie ordinea constituţională care vizează structura statului relaţiile dintre organele statului autorităţile publice dintre acestea şi oamenii obişnuiţi partidele politice alte organizaţii forma de guvernămacircnt şi orice altă relaţie fundamentală pentru stat şi drept icircn general Din ordinea constituţională izvorăşte ordinea de drept icircn sensul că ordinea de drept este acea ordine instituită prin totalitatea normelor juridice emise icircn baza şi conform Constituţiei

Ordinea constituţională este ordinea stabilită de constituţie pe cacircnd ordinea de drept este ordinea stabilită de toate celelalte legi emise icircn baza şi conform constituţiei Sfera ordinii de drept este mult mai mare decacirct sfera ordinii constituţionale

43

CAPITOLUL II


II1 Noţiunea de drept constituţional

Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat reguli ce exprimă voinţa poporului ridicată la rang de lege a căror aplicare este realizată de bunăvoie şi icircn ultimă instanţă prin forţa coercitivă a statului

Dreptul romacircnesc se prezintă ca un ansamblu sistematizat de norme juridice cuprinzacircnd mai multe ramuri de drept precum dreptul constituţional dreptul administrativ dreptul civil dreptul penal etc

Ramura principală a dreptului romacircnesc este dreptul constituţional care prin normele sale consacră şi ocroteşte cele mai importante valori economice sociale şi politice

Icircn procesul apariţiei şi dezvoltării dreptului ca unul din principalele mijloace de realizare a intereselor şi voinţei guvernanţilor ramura dreptului constituţional se cristalizează mult mai tacircrziu şi anume o dată cu apariţia primelor constituţii scrise din lume o dată cu apariţia constituţiei icircn sensul modern al termenului Este ştiut că icircnaintea sfacircrşitului secolului al XVIII-lea nu existau constituţii iar guvernanţii se supuneau foarte rar unor reguli de drept Dreptul constituţional este deci o prezenţă mult mai tacircrzie icircn sistemul de drept neavacircnd vechimea dreptului civil penal etc

44

De aceea şi conceptul clasic de drept constituţional se formează mult mai tacircrziu el fiind de origine italiană dar format sub impulsul ideilor franceze

Prima catedră expres denumită bdquodrept constituţionalrdquo s-a creat la Ferrara Italia icircn 1797 fiind icircncredinţată lui Giuseppe Campagnoni di Luzo Icircn Franţa prima catedră de drept constituţional s-a creat icircn 1834 la Paris iar cel care preda dreptul constituţional era Pellegrino Rossi tot un italian Noţiunea de drept constituţional se răspacircndeşte cu timpul şi icircn alte ţări Icircn unele state precum Austria Germania şi Rusia această disciplină (şi implicit ramura de drept) este răspacircndită şi cunoscută sub denumirea de drept de stat

Literatura de specialitate inclusiv de la noi conţine interpretări diferite asupra momentului naşterii acestei ramuri de drept implicit asupra disciplinei didactice fiind formulată şi teza existenţei unor reglementări juridice cu caracter fundamental deci de ordin constituţional şi icircn vechiul drept romacircnesc (Niculae Ionescu) Dacă ne referim la autori consacraţi de manuale universitare vom reţine că cele mai optimiste opinii cu privire la apariţia constituţiei icircn spaţiul romacircnesc mai precis icircntr-o parte a acestuia sunt legate de icircnceputul secolului al XIX-lea Astfel conform lui Constantin Stere prima constituţie scrisă icircn sensul strict al termenului din spaţiul romacircnesc este Constituţia Basarabiei din 1812 după alţi autori (Paul Negulescu) acest bdquostatutrdquo nu poate fi recunoscut decacirct Regulamentelor Organice dar icircn doctrina din ultimul timp prima constituţie este considerată ca regulă Statutul Dezvoltător adoptat de Alexandru Ioan Cuza precizacircnd că icircn opinia unui autor ca Nistor Prisca numai Constituţia din 1866 este o veritabilă constituţie

Icircn ţara noastră dreptul constituţional s-a predat iniţial icircmpreună cu dreptul administrativ sub denumirea de drept public dar la 1864 A Codrescu icircşi intitulează cursul publicat bdquoDrept constituţionalrdquo iar la 1881 la Brăila apare bdquoElemente de drept constituţionalrdquo de Christ I Suliotis Conceptul de drept constituţional se consideră icircncetăţenit

45

prin predarea şi publicarea la Facultatea de Drept din Iaşi a cursului de Drept Constituţional al profesorului Constantin Stere (1910) şi la Facultatea de Drept din Bucureşti a cursului de Drept Constituţional al profesorului Constantin Dissescu (1915)29

Denumirea de Drept Constituţional dată atacirct ramurii de drept cacirct şi disciplinei ştiinţifice care o cercetează s-a menţinut cu excepţia unei scurte perioade şi se menţine şi astăzi icircn ţara noastră

Astăzi icircn lume icircn afara denumirii de drept constituţional există şi denumirea de drept de stat ca de exemplu icircn Germania

Icircn definirea dreptului constituţional ca ramură a dreptului unitar existent icircntr-un stat va trebui să observăm că există o diversitate de păreri Este foarte greu dacă nu imposibil de surprins multitudinea de păreri exprimate De aceea vom sublinia doar unele puncte de vedere şi numai icircn măsura icircn care prezintă un interes ştiinţific deosebit

Din examinarea diferitelor definiţii ale dreptului constituţional se poate trage concluzia că normele pe care acesta le cuprinde reglementează organizarea politică a statului structura funcţionarea şi raporturile dintre puterile publice drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţeanului Definiţiile date au elemente comune dar şi unele nuanţe specifice Icircn acest sens trebuie să observăm că unele definiţii includ drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului altele nu Apoi asemenea nuanţări rezultă din icircnţelesul diferit ce se dă unor noţiuni aceasta avacircnd ca efect restracircngerea sau dimpotrivă extinderea sferei dreptului constituţional Reţinem icircn acest sens că unii consideră că dreptul constituţional reglementează relaţiile sociale ce apar icircn procesul organizării şi exercitări puterii alţii că organizarea puterii se cuprinde icircn exercitarea puterii icircn timp ce alţi autori susţin că relaţiile sociale reglementate de dreptul constituţional sunt cele care apar icircn icircnfăptuirea puterii Dacă unele definiţii se mărginesc la prezentarea

29 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice

Editura Proema Baia Mare 1996 p 6

46

elementelor definitorii generale altele cuprind şi enumerări de instituţii ale dreptului constituţional De asemenea unele definiţii exprimă ideea că anumite norme ale dreptului constituţional nu ar fi veritabile norme juridice deoarece nu ar cuprinde sancţiuni pentru icircncălcare lor30

Dintre autorii romacircni de după cel de-al doilea război mondial unii afirmă că normele dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale care apar icircn procesul de icircnfăptuire a acelei activităţi fundamentale a statului care este activitatea de exercitare a puterii de stat31 icircn timp ce alţii consideră că relaţiile reglementate de normele dreptului constituţional iau naştere icircn procesul organizării şi exercitării puterii de stat32 şi icircn fine icircntr-o a treia opinie se susţine că normele dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale fundamentale care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii33

Icircn explicarea noţiunii dreptului constituţional trebuie să plecăm de la necesitatea de a identifica ndash pe baza unui criteriu ştiinţific ndash icircn totalitatea normelor dreptului acele norme care formează ramura dreptului constituţional

Vom observa astfel că dacă toate normele dreptului reglementează relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii normele dreptului constituţional reglementează relaţiile fundamentale ce apar icircn acest proces

Ţinacircnd seama de aceste valenţe ale dreptului constituţional putem spune că dreptul constituţional este ramura principală a a sistemului de drept alcătuită din totalitatea normelor juridice care

30 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice

Editura Lumina Lex Bucureşti 2002 p 21 şi urm 31 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I

Universitatea Ecologică bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993 32 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1977 33 I Muraru S Tănăsescu op cit p 21 şi urm

47

reglementează relaţiile sociale fundamentale ce iau naştere icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii icircn stat

Sunt identificate şi exprimate aici atacirct genul proxim cacirct şi diferenţa specifică precum şi obiectul de reglementare

Trebuie să adăugăm că noţiunea dreptului constituţional nu trebuie confundată cu noţiunea de constituţie Constituţia este o parte a dreptului constituţional e drept cea mai importantă dar drept constituţional există chiar şi acolo unde nu există constituţie sfera sa normativă fiind firesc mult mai largă decacirct cea a constituţiei

Dreptul constituţional romacircn este o noţiune utilizată pentru a desemna un ansamblu de norme juridice care se deosebesc de cele care aparţin altor ramuri ale dreptului cum sunt dreptul civil dreptul administrativ etc prin obiectul lor specific Noţiunea de drept administrativ desemnează icircnsă şi o anumită disciplină ştiinţifică

Ştiinţa dreptului constituţional sistematizează cunoştinţele despre puterile icircn stat cercetate icircn complexitatea cauzelor condiţiilor modalităţilor de manifestare finalităţii şi legăturilor sale cu alte fenomene Dreptul constituţional ca ştiinţă nu este altceva icircn fond decacirct un ansamblu de cunoştinţe despre normele juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterilor icircn stat

La baza ştiinţei dreptului constituţional se află teoria ştiinţifică verificată icircn practică a separaţiei puterilor icircn stat puterea legislativă puterea judecătorească şi puterea executivă egale ca importanţă

II2 Locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept

Sistemul dreptului romacircn deşi unitar cunoaşte o grupare a normelor sale pe ramuri de drept Totodată deoarece orice sistem presupune o ierarhizare a elementelor sale componente şi sistemul de drept cunoaşte o asemenea ierarhizare a ramurilor pe care le cuprinde

Să precizăm că icircn cadrul sistemului dreptului constituţional normele sunt grupate pe instituţii juridice gruparea fiind dată chiar

48

de Constituţia Romacircniei iar ordinea icircn care normele sunt aşezate răspunde importanţei valorilor ocrotite prin dreptul constituţional precum şi exigenţelor de tehnică legislativă

Sistemul dreptului constituţional romacircnesc cuprinde următoarele categorii de norme care stabilesc esenţa tipul şi forma statului titularul puterilor bazele puterilor şi bazele organizării puterilor icircn stat drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale formarea organizarea funcţionarea competenţa şi actele organelor statului icircnsemnele Romacircniei intrarea icircn vigoare şi modificarea Constituţiei

Plecacircnd de la ideea că dreptul constituţional ca ramură a dreptului icircndeplineşte trăsăturile privind esenţa mijloacele de realizare şi finalitatea comune icircntregului sistem de drept ndash ceea ce de altfel asigură integrarea sa icircn acest sistem ndash se impune să stabilim ce loc ocupă el icircn sistemul dreptului romacircnesc Pentru realizarea acestui lucru este necesar a fi cercetate cel puţin două aspecte şi anume importanţa relaţiilor sociale reglementate prin dreptul constituţional precum şi valoarea formelor juridice prin care voinţa guvernanţilor de apărare a acestor relaţii sociale devine drept (izvoare de drept)

Cacirct priveşte cel dintacirci aspect normele de drept constituţional reglementează cele mai importante raporturi sociale adică acele relaţii fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Este incontestabil că relaţiile sociale privind instaurarea şi menţinerea puterii prezintă cea mai mare importanţă pentru popor căci cucerirea puterii este scopul oricărei revoluţii

Ceea ce face ca icircntre diferitele norme juridice aplicabile pe teritoriul ţării noastre ndash şi aici trecem la cel de-al doilea aspect cercetat ndash să existe o ierarhie icircn raport cu forţa juridică este faptul că potrivit Constituţiei noastre anumite norme juridice trebuie să fie conforme cu alte norme juridice Este firesc deci să se considere că acele norme juridice care trebuie să fie conforme cu altele au o forţă juridică inferioară acestora din urmă

49

Cercetarea acestor două aspecte duce la concluzia că dreptul constituţional este ramura principală icircn sistemul de drept Această trăsătură a dreptului constituţional duce la două consecinţe icircn ce priveşte icircntregul drept

O primă consecinţă este urmarea faptului că dreptul consti-tuţional conţine norme elaborate icircn cadrul activităţii de realizare a puterii de stat care este o activitate de conducere dar de conducere la nivel superior a tuturor activităţilor de conducere Constituţia ca izvorul principal al dreptului constituţional este icircn acelaşi timp şi izvor principal pentru icircntregul drept cuprinzacircnd reglementări de cea mai mare generalitate care privesc activitatea de instaurare menţinere şi exercitare statală a puterii icircn toată complexitatea ei

Constituţia conţine printre altele reglementări privind proprietatea organele executive şi organele judecătoreşti Relaţiile sociale din aceste domenii sunt apoi detaliat reglementate prin normele dreptului civil dreptului comercial organizării judecă-toreşti La o analiză profundă a corelaţiei dintre constituţie şi ramurile dreptului vom constata că orice ramură de drept icircşi găseşte fundamentul juridic icircn normele din constituţie De aici reiese regula conformităţii normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementările de mare generalitate cuprinse icircn Constituţie 34

Această regulă are drept consecinţă edificatoare pentru stabilirea locului dreptului constituţional faptul că o modificare intervenită icircn dreptul constituţional impune modificări corespunzătoare ale normelor din celelalte ramuri de drept care conţin reglementări ale aceloraşi relaţii sociale

Dacă modificările ce se impun icircn celelalte ramuri de drept ca urmare a modificărilor normelor constituţionale corespondente se fac direct icircn virtutea textului constituţional sau prin intermediul altor norme juridice aceasta depinde de faptul dacă normele constituţionale sunt de aplicaţie mijlocită sau nemijocită Icircn orice caz icircnsă modificarea normelor din ramurile de drept este obligatorie

34 I Muraru S Tănăsescu op cit p 45 şi urm

50

atunci cacircnd principiile constituţionale ce constituie fundamentul lor juridic se modifică

Pe o treaptă inferioară care icircn ierarhia normelor juridice urmează imediat după Constituţie se găsesc legile ordinare normele acestora din urmă avacircnd o forţă juridică inferioară Constituţiei şi apoi alte acte cu caracter normativ cum ar fi hotăracircrile Guvernului ale consiliilor judeţene instrucţiuni ale miniştrilor etc

Icircn orice caz repetăm modificarea normelor din ramurile de drept este obligatorie atunci cacircnd principiile constituţionale ce constituie fundamentul lor juridic se modifică

II3 Izvoarele dreptului constituţional

Folosind o definiţie simplă icircn sensul căreia prin izvor de drept se icircnţelege acea formă specifică particulară de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de modul de edictare sau de sancţionarea lor de către stat urmează să identificăm icircn ansamblul izvoarelor dreptului izvoarele formale (juridice) ale dreptului constituţional

Pentru acest lucru vom observa icircncă de la icircnceput că nu toate izvoarele dreptului explicate ca atare de teoria generală a dreptului sunt izvoare de drept constituţional Cel puţin două criterii sunt icircn măsură să ajute la identificarea izvoarelor formale ale dreptului constituţional romacircn şi acestea sunt autoritatea publică emitentă şi conţinutul normativ al actului Vom observa că icircn principiu sunt izvoare ale dreptului constituţional romacircn numai actele normative care sunt adoptate de autorităţile publice reprezentative Icircn al doilea racircnd aceste acte normative trebuie să icircndeplinească icircn mod cumulativ şi condiţia de a conţine norme juridice care să reglementeze relaţii sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii

Icircnainte de a face o analiză a izvoarelor dreptului constituţional se impun cacircteva precizări icircn legătură cu unele izvoare ale dreptului şi anume privind obiceiul hotăracircrile guvernului Regulamentul de

51

funcţionare a Camerei Deputaţilor şi Regulamentul de funcţionare a Senatului (icircn general regulamentele parlamentare) pentru a vedea icircn ce măsură acestea ar putea fi considerate izvoare ale dreptului constituţional

Prin obicei (cutumă) se icircnţelege o regulă de comportare urmată de cercuri mai largi sau mai restracircnse din societate icircn virtutea deprinderii fără să fie impusă prin constracircngere

Obiceiul dobacircndeşte caracter juridic regulile sale devin norme juridice numai atunci cacircnd i se acordă ocrotire juridică de către stat

Cacirct priveşte obiceiul (cutuma) trebuie să arătăm că el a fost şi este unul din izvoarele principale ale dreptului şi implicit deci este considerat icircn unele sisteme constituţionale ca fiind şi izvor al dreptului constituţional Icircn justificarea acestui punct de vedere doctrina consideră că deseori constituţia scrisă este opera teoreticienilor preocupaţi mai mult de avantajul eleganţei şi de echilibrul juridic al mecanismului pe care-l construiesc decacirct de eficacitatea sa practică Datorită acestui lucru viaţa politică scoate icircn evidenţă ceea ce are artificial constituţia şi introduce uzanţe şi practici care o completează şi adesea o deformează sau o contrazic Fără a confunda obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară deoarece primul se naşte icircn interiorul unui stat organizat printr-o constituţie scrisă o mare parte a doctrinei consideră că obiceiul poate fi aşezat printre izvoarele dreptului pozitiv şi că obiceiul poate interveni contra legem putacircnd modifica sau abroga dispoziţii cuprinse icircntr-o lege constituţională

Cutuma constituţională este lăudată deoarece supleţea sa permite corijarea rigidităţii textelor scrise şi adaptarea sa la circumstanţele momentului deoarece modul său de formare garantează oportunitatea sa icircntr-un domeniu icircn care experienţa este adesea mai fecundă decacirct dogmatismul deoarece ea este actuală icircn timp ce textul contrazis este vechi Deşi doctrina consideră că ceea ce trebuie să intereseze este expresia cea mai recentă a sentimentului juridic se subliniază totuşi că această soluţie este pur teoretică ea

52

fiind mai complicată icircn practică La icircntrebarea dacă obiceiul (cutuma) poate fi izvor al dreptului constituţional romacircn răspunsul nu poate fi simplu

Icircn evoluţia constituţională a Romacircniei obiceiul a fost recunoscut ca izvor al dreptului sub regimul constituţiilor din 1866 1923 1938 şi al legislaţiilor adoptate icircn baza acestora Sub regimul constituţiilor din 1948 1952 1965 obiceiul era icircngăduit ca izvor de drept icircn mod cu totul excepţional numai icircn anumite ramuri de drept atunci cacircnd legea o spunea expres (de exemplu la art 600 Cod Civil potrivit căruia icircnălţimea icircngrădirii se va hotăricirc după regulamentele particulare sau după obiceiul obştesc şi icircn lipsă de regulamente şi de obicei icircnălţimea zidului)

Constituţia actuală a Romacircniei repune obiceiul icircn racircndul izvoarelor dreptului valorificacircnd rolul şi importanţa sa aparte icircn reglementarea relaţiilor sociale Aceasta rezultă din nominalizarea obiceiului icircn art 41 (protecţia proprietăţii private) atunci cacircnd se arată că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului Desigur dispoziţiile constituţionale interesează dreptul privat Cacirct priveşte dreptul public nimic nu se opune ca anumite reguli să se impună (icircn viaţa parlamentară de exemplu) dar aceasta necesită un anumit timp (o practică mai icircndelungată) şi desigur necesită permanentă corelare cu rigorile statului de drept

Se poate conchide că obiceiul icircn dreptul nostru este admis ca izvor de drept dar numai icircn mod cu totul excepţional şi anume numai atunci cacircnd legea o spune icircn mod expres Aceasta datorită faptului că un sistem de drept guvernat de reguli ştiinţifice admite reglementarea conduitei umane numai prin reguli scrise clare precise şi nu prin uzanţe şi practici

Icircn atare condiţii obiceiul nu-şi poate găsi loc icircn racircndul izvoarelor dreptului constituţional romacircn cu atacirct mai puţin cu cacirct icircn

53

acest domeniu există o exigenţă deosebită a reglementării numai prin norme scrise clare precise şi nu prin uzanţe şi practici

Evident icircn practica dezvoltării constituţionale pot exista la un moment dat unele carenţe ale dreptului icircn procesul perfecţionării activităţii statale putacircndu-se impune soluţii diferite de cele din dreptul constituţional dar aceste soluţii nu trebuie să fie consacrate icircn norme juridice edictate de organele competente ale statului

De aceea Hans Kelsen scria că pentru a putea considera că tribunalele sunt abilitate a aplica de asemenea dreptul cutumiar trebuie icircn mod necesar admis că ele sunt abilitate de către Constituţie ndash mai exact icircn aceeaşi manieră icircn care sunt abilitate să aplice legile ndash altfel spus că icircn mod necesar trebuie admis că prin Constituţie se instituie cutuma care rezultă din conduita obişnuită a indivizilor supuşi de stat ca fapt creator de drept (Theacuteorie pure du droit p 301)

Icircn ce priveşte hotăracircrile guvernului icircn aprecierea lor ca izvoare de drept trebuie să se plece de la poziţia guvernului icircn sistemul autorităţilor publice Guvernul este organul suprem al puterii executive care are menirea de a executa sau de a organiza executarea legilor adoptate de parlament Faţă de cerinţa ca relaţiile sociale importante să fie reglementate prin lege nu se poate admite că guvernul ar putea adopta acte normative care să fie izvoare ale dreptului constituţional O altă soluţie ar fi de natură să ducă la concluzia că prin actele sale guvernul ar putea adăuga la lege ceea ce desigur nu intră icircn activitatea de executare a legii Ar icircnsemna de asemenea ca guvernul să-şi depăşească atribuţiile sale prevăzute expres prin Constituţie

Cacirct priveşte regulamentul de funcţionare al Parlamentului sau al Camerelor acestuia trebuie să observăm că natura sa juridică a fost viu discutată icircn literatura de specialitate şi ea a determinat plasarea sa diferită icircn sistemul actelor normative Pentru considerente pe care le vom explica mai tacircrziu mult timp s-a susţinut opinia că aceste regulamente sunt legi şi ca atare ele erau cuprinse implicit icircn lege ca izvor al dreptului constituţional

54

Dispoziţiile constituţionale actuale duc la concluzia că regulamentele parlamentului sunt acte distincte cu natură juridică proprie şi ca atare trebuie nominalizate distinct icircn ierarhia izvoarelor dreptului constituţional

Vom adăuga că frecvent apar ca izvoare de drept constituţional şi actele cu putere de lege (legislaţia delegată) icircn statele icircn care asemenea acte se edictează Pentru sistemul nostru constituţional asemenea acte sunt ordonanţele Guvernului care icircn măsura icircn care ar reglementa relaţii constituţionale evident trebuie considerate izvoare ale dreptului constituţional

Viaţa constituţională poate oferi icircn perspectivă aspecte noi privind izvoarele dreptului constituţional Vor trebui urmărite icircn acest sens chiar şi deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale

Nu se poate refuza de plano calitatea de izvor de drept constituţional niciunor acte juridice inferioare legilor sau ordonanţelor dacă ele intervin icircn domeniul constituţional Este adevărat că acestea intervin icircn situaţii mărunte de regulă detaliază reguli din alte izvoare sau sunt pur procedurale Ar putea fi avute icircn vedere şi convenţiile colective reglementate prin art 38 din Constituţie convenţii ce au un caracter obligatoriu şi sunt garantate Icircn structura Constituţiei ele sunt aşezate icircn contextul dreptului la muncă şi astfel pot fi văzute ca parte integrantă a garanţiilor constituţionale

Vom cerceta aici cele mai importante izvoare formale ale dreptului constituţional romacircn Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei legea ca act juridic al Parlamentului Regulamentele Parlamentului ordonanţele Guvernului tratatele instituţionale

a) Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei Constituţia este principalul izvor al dreptului constituţional

deoarece aşa cum am mai precizat toate normele cuprinse icircn Constituţie sunt norme de drept constituţional Constituţia este icircn totalitate izvor al dreptului constituţional Acelaşi caracter icircl au şi legile de modificare a Constituţiei

55

b) Legea ca act juridic al Parlamentului Imediat după Constituţie izvor al dreptului constituţional este

legea icircnţeleasă icircn accepţiunea sa restracircnsă de act juridic al Parlamentului Vom observa că nu toate legile sunt izvoare ale dreptului constituţional ci numai unele dintre ele icircn timp ce celelalte sunt izvoare ale altor ramuri de drept Astfel de exemplu Codul Civil este izvor de drept pentru dreptul civil Codul Muncii pentru dreptul muncii Legile ordinare sunt izvoare ale dreptului constituţional cu condiţia să reglementeze relaţii sociale funda-mentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Sunt izvoare ale dreptului constituţional printre altele legea privind cetăţenia romacircnă legile electorale

c) Regulamentele Parlamentului Regulamentele Parlamentului constituie izvoare ale dreptului

constituţional pentru că reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Icircn sistemul nostru parlamentar există trei categorii de regulamente şi anume Regulamentul Camerei Deputaţilor Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

d) Ordonanţele Guvernului Aceste ordonanţe se emit icircn baza art 114 din Constituţie Ele

pot fi izvoare ale dreptului constituţional dacă icircndeplinesc condiţia de a reglementa relaţii sociale fundamentale privind instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Cacirct priveşte cealaltă condiţie ea se consideră icircndeplinită ca urmare a delegării legislative date de Parlament

e) Tratatul internaţional Un alt izvor de drept constituţional este tratatul internaţional

Pentru ca un tratat de drept internaţional să fie izvor al dreptului constituţional el trebuie să fie ratificat conform dispoziţiilor constituţionale şi să cuprindă reglementări ale relaţiilor specifice

56

dreptului constituţional De asemenea tratatul să fie licit căci numai tratatele licite sunt izvoare de drept Ca exemple sunt convenţiile icircncheiate cu alte state privind reglementarea cetăţeniei precum şi tratatele icircn domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (pactele şi convenţiile privitoare la drepturile omului)

Constituţia actuală a Romacircniei acordă tratatelor internaţionale o atenţie sporită Din examinarea dispoziţiilor constituţionale urmează a fi reţinute patru reguli mari şi anume

a) obligaţia statului de a le respecta icircntocmai şi cu bună- cre-dinţă

b) tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern c) interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind

libertăţile publice icircn concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi celelalte tratate

d) prioritatea reglementărilor internaţionale icircn cazul unor neconcordanţe icircntre acestea şi reglementările interne Desigur este vorba de pactele şi tratatele internaţionale la care Romacircnia este parte

II 4 Raportul de drept constituţional

Se impune icircncă de la icircnceput identificarea icircn ansamblul relaţiilor sociale reglementate de drept a acelora care prin conţinutul lor specific sunt raporturi de drept constituţional Aceste relaţii sociale sunt acelea care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii Ceea ce este deci comun relaţiilor sociale care formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional este faptul că ele apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii

Icircn literatura de specialitate deşi s-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la obiectul dreptului constituţional icircn general s-a apreciat că obiectul dreptului constituţional icircl constituie organizarea puterii de stat poziţia guvernanţilor icircn raport cu drepturile şi libertăţile cetăţenilor

57

Concret icircntr-o opinie se susţine că obiectul reglementării normelor dreptului constituţional icircl constituie forma statului organele de guvernare şi limitele prerogativelor statului 35

Potrivit profesorului C Dissescu obiectul dreptului constituţional se referă la organizarea politică a statului constituirea suveranităţii şi a puterilor publice 36

După un alt autor obiectul dreptului constituţional icircl constituie organizarea statului modul cum se exercită suveranitatea icircmpărţirea atribuţiilor suveranităţii icircntre organele sau puterile statului ndash stabilirea raporturilor dintre aceste puteri precum şi autolimitarea statului prin garantarea dreptului individului 37

Dacă achiesăm la teza potrivit căreia normele de drept constituţional reglementează relaţii sociale ce iau naştere icircn procesul instaurării şi exercitării puterii icircn stat atunci este firesc să apreciem că aceste categorii de relaţii formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional 38

Bineicircnţeles că stabilirea obiectului dreptului constituţional trebuie corelată cu fenomenul putere de stat cu categoriile conţinut şi formă a statului privite icircn complexitatea lor juridică şi politică Sub acest aspect apare edificatoare icircntrebarea pusă deja icircn literatura juridică dacă nu cumva dreptul constituţional (dreptul de stat) este prin esenţa lui o bdquoteorie despre puterea de stat care este organizată şi funcţionează pe baza dreptuluirdquo39

Puterea determinată icircn conţinutul şi organizarea sa de anumiţi factori este instaurată iar cei care o deţin au interesul de a o menţine şi a o exercita icircn interesul lor Se impun deci anumite reguli a căror menire este de a consolida factorii care determină conţinutul puterii

35 A Esmein Elements de droits constitutionnel franccedilais et compareacute

vol I Paris 1921 36 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 37 P Negulescu op cit 38 I Muraru S Tănăsescu op cit 39 I Muraru S Tănăsescu op cit

58

de a reglementa exerciţiul acestei puteri icircn aşa fel icircncacirct ea să poată realiza icircn cele mai bune condiţii voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat Icircntreaga această activitate de instaurare menţinere şi exercitare statală a puterii cuprinde relaţii sociale iar regulile de care vorbeam nu sunt altceva decacirct normele de drept constituţional

Expresia bdquoinstaurarea menţinerea şi exercitarea puteriirdquo este mult mai cuprinzătoare şi mai exactă decacirct expresia bdquoexercitarea puteriirdquo care nu evocă decacirct o parte a relaţiilor sociale reglementate de dreptul constituţional Ea evocă icircn acelaşi timp şi elementul bdquoorganizare a puteriirdquo căci instauracircndu-şi puterea poporul o instaurează sub forma sa organizată (puterea de stat neputacircnd exista ndash prin definiţie ndash neorganizată) organizare ce se perfecţionează pe parcursul menţinerii şi exercitării puterii Expresia bdquoorganizarea şi exercitarea puteriirdquo este şi mai puţin evocatoare deoarece elemente de organizare se regăsesc şi icircn exercitarea puterii de stat chiar dacă exercitarea puterii nu cuprinde icircntreaga organizare Cacirct priveşte expresia bdquoicircnfăptuire a puteriirdquo ea este sinonimă cu expresia bdquorealizare a puteriirdquo care desemnează icircntreaga activitate statală

O altă problemă icircn stabilirea obiectului dreptului constituţional este ridicată de icircntrebarea dacă toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional sau nu

S-a exprimat opinia potrivit căreia Constituţia ar cuprinde icircn afara normelor de drept constituţional şi norme de drept civil drept administrativ etc Icircn această opinie folosindu-se criteriul obiectului pentru delimitarea ramurilor de drept se consideră că normele din Constituţie privitoare la proprietate sunt norme de drept civil că acelea privitoare la administraţia de stat sunt norme de drept admi-nistrativ etc deoarece relaţiile reglementate sunt relaţii specifice ramurilor de drept indicate

Majoritatea juriştilor ndash icircndeosebi specialişti icircn dreptul constituţional ndash consideră şi pe bună dreptate că toate normele cuprinse icircn Constituţie sunt norme de drept constituţional

59

Această concluzie pe care o icircmpărtăşim şi noi este icircnsă rodul unor argumentări diferite Putem distinge cacircteva moduri diferite prin care se fundamentează ştiinţific teza că toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional menţionacircnd că explicaţiile pe această temă existente icircn literatura de specialitate sunt mult mai numeroase

Astfel s-a considerat că normele din Constituţie care privesc sistemul economic relaţiile de proprietate sistemul social nu reglementează relaţii sociale ci ele consfinţesc esenţa statului bazele acestuia (economică şi socială) că relaţiile de proprietate de repartiţie etc sunt reglementate de alte ramuri ale dreptului Constituţia nefăcacircnd altceva decacirct să definească baza economică scoţacircnd icircn evidenţă ceea ce este principal din acest punct de vedere pentru icircnsăşi existenţa puterii de stat

Normele constituţionale icircn discuţie stabilesc veritabile obli-gaţii juridice pentru subiectele de drept Pentru explicarea acestei probleme trebuie corect icircnţeles procesul de constituţionalizare a dreptului ca proces icircnceput mai demult şi care motivează şi natura juridică a normelor constituţionale

Acelaşi punct de vedere este susţinut icircnsă şi apelacircnd la o altă argumentaţie Astfel folosind criteriul obiectului de reglementare pentru separarea dreptului icircn ramuri este incontestabil că unele norme din Constituţie nu fac parte din alte ramuri de drept Ar fi dificil de afirmat că aceste norme sunt norme de drept constituţional atacircta timp cacirct reglementează relaţii sociale specifice dreptului civil administrativ etc Potrivit acestui punct de vedere problema raporturilor de drept constituţional se pune icircn termeni oarecum diferiţi icircn comparaţie cu alte ramuri ale dreptului datorită faptului că dreptul constituţional are un rol conducător faţă de celelalte ramuri de drept stabilind principiile generale care le stau la bază Ar fi deci imposibil să se facă o demarcaţie propriu-zisă icircntre dreptul constituţional şi alte ramuri de drept pornind de la specificul relaţiilor sociale reglementate de el Icircn această situaţie ceea ce trebuie să se

60

urmărească nu este atacirct stabilirea unui asemenea criteriu cacirct precizarea locului dreptului constituţional icircn ansamblul sistemului juridic Pe această linie de gacircndire şi ţinacircnd seama de faptul că dreptul constituţional cuprinde principii privitoare nu numai la organizarea şi funcţionarea administraţiei de stat justiţiei şi procuraturii se sugerează o definiţie potrivit căreia obiectul dreptului constituţional icircl formează relaţiile sociale care exprimacircnd suveranitatea poporului determină trăsăturile fundamentale ale sistemului social-economic şi ale organizării politice a societăţii

Acest punct de vedere este criticat datorită faptului că nu ţine seama de existenţa unui domeniu de relaţii sociale pe care dreptul constituţional icircl reglementează icircn exclusivitate şi că nu se poate susţine că aceste relaţii sunt private de un element specific icircn măsură să le deosebească de raporturile sociale reglementate de alte ramuri de drept De asemenea nu se poate afirma că aceste relaţii sociale interesează dreptul constituţional numai icircn măsura icircn care au un caracter fundamental odată ce icircn domeniul respectiv chiar raporturile sociale de icircnsemnătate redusă sunt reglementate prin norme de drept constituţional iar nu prin dispoziţii aparţinacircnd altor ramuri de drept

Apărut mai tacircrziu dreptul constituţional conţine norme care au un caracter deosebit indispensabile pentru consolidarea poziţiei guvernanţilor pentru menţinerea şi exercitarea puterii Icircn sistemul dreptului ar exista deci două mari categorii de norme juridice şi anume norme (fundamentale) care privesc esenţa statornicirii dominaţiei unor grupuri sociale clase şi toate celelalte norme diferenţiate prin obiectul de reglementare Ar fi necesare deci două criterii pentru clasificarea normelor juridice icircn ramuri de drept şi anume criteriul forţei juridice a normelor care ar diferenţia dreptul constituţional de restul dreptului şi criteriul obiectului de reglementare care ar diviza icircn ramuri restul dreptului 40


61

Deşi acest punct de vedere argumentează de ce toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional şi de ce dreptul constituţional ocupă un loc dominant icircn sistemul de drept el nu poate fi acceptat ndash icircn afara motivelor arătate deja ndash şi pentru faptul că este posibilă demonstrarea acestor adevăruri prin metoda clasică anume aceea a obiectului reglementării juridice

Un alt mod de justificare a tezei că toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional pleacă de la ideea că legea fundamentală constituţia reglementează şi alte relaţii care sunt specifice altor ramuri de drept precum dreptul civil dreptul administrativ dreptul muncii etc

Reglementarea lor şi de către Constituţie nu rămacircne fără consecinţe cacirct priveşte natura lor juridică ele dobacircndind icircn acelaşi timp şi caracterul de raporturi de drept constituţional

Ceea ce atribuie acestor raporturi şi caracterul de raporturi de drept constituţional este faptul că principiile stabilite de Constituţie trebuie respectate de către Parlament atunci cacircnd procedează la elaborarea legilor ordinare Aceasta reprezintă o veritabilă obligaţie juridică garantată prin mijloace specifice dreptului constituţional ca de exemplu revocarea deputaţilor sau controlul constituţionalităţii legilor obligaţie ce a luat naştere icircn activitatea de exercitare a puterii de stat deosebindu-se astfel de obligaţiile specifice raporturilor civile administrative de muncă

Un asemenea raţionament determină icircn mod incontestabil multiple avantaje de ordin ştiinţific Folosindu-se criteriul clasic de grupare a normelor juridice icircn ramurile de drept se face icircn acelaşi timp o aplicaţie practică a regulii că ramurile de drept nu sunt despărţite de ziduri rigide lipsind orice zone de influenţe de interacţiuni Icircn interpretarea şi explicarea fenomenului juridico-statal nu se poate pleca decacirct de la teza că fenomenele sunt icircntr-o stracircnsă legătură şi puternică interacţiune Acest lucru se manifestă intens şi icircn ceea ce priveşte relaţiile sociale reglementate de drept şi fără a icircmpărtăşi complet opinia exprimată deja icircn literatura de specialitate

62

icircn sensul că bdquonu pot exista sau icircn orice caz sunt puţin frecvente raporturi de drept constituţional icircn formă purărdquo nu putem să nu constatăm adevărul că există raporturi cu dublă natură juridică

Mai trebuie adăugat la cele spuse că numai privind astfel lucrurile se pot fundamenta ştiinţific şi alte teze şi anume teza că izvorul principal şi pentru alte ramuri de drept este tot Constituţia şi că bineicircnţeles toate celelalte ramuri de drept icircşi au sursa icircn Constituţie

Icircmpărtăşind acest punct de vedere ajungem la concluzia că icircn obiectul dreptului constituţional sunt cuprinse două categorii de relaţii şi anume

a) relaţii cu o dublă natură juridică adică acele relaţii care fiind reglementate şi de alte ramuri de drept sunt reglementate icircn acelaşi timp şi de către Constituţie devenind implicit şi raporturi de drept constituţional

b) relaţii specifice de drept constituţional care formează obiectul de reglementare numai pentru normele de drept cons-tituţional Ceea ce este comun tuturor acestor relaţii este faptul că se nasc icircn procesul complex de instaurare menţinere şi exercitare a puterii

Formează deci obiectul dreptului constituţional relaţiile sociale care se nasc icircn activitatea de instaurare şi menţinere a puterii de stat şi care privesc bazele puterii şi bazele organizării puterii Sunt de asemenea relaţii de drept constituţional cele care apar icircn activitatea de exercitare a puterii Icircnţelegerea exactă a obiectului dreptului constituţional presupune icircnsă icircnţelegerea exactă a noţiunilor folosite

Referitor la bazele puterii ele sunt elemente exterioare statului care generează şi determină puterea de stat icircn conţinutul său Aceste baze sunt factorii economici şi sociali Ele impun icircn stat existenţa unor reguli care să stabilească astfel de drepturi şi obligaţii icircn sarcina subiectelor de drept care să asigure atingerea scopurilor societăţii

Icircn ceea ce priveşte bazele organizării puterii ele sunt tot elemente exterioare statului dar care nu generează puterea se stat ci

63

numai condiţionează organizarea ei Aceste baze ale organizării puterii sunt teritoriul şi populaţia iar dreptul constituţional este chemat să reglementeze icircn ce priveşte teritoriul relaţiile privind structura de stat şi organizarea administrativ-teritorială iar icircn ce priveşte populaţia relaţiile privind cetăţenia şi drepturile şi icircndatoririle fundamentale

Relaţiile sociale care se nasc icircn legătură cu bazele puterii şi bazele organizării puterii de stat privesc conţinutul şi organizarea puterii statale

Icircn concluzie icircn sfera de reglementare a dreptului constituţional icircntacirclnim raporturi sociale reglementate exclusiv de dreptul consti-tuţional şi raporturi sociale reglementate de dreptul constituţional icircmpreună cu alte ramuri de drept dreptul constituţional icircn speţă Constituţia avacircnd un rol preponderent

Toate aceste raporturi sociale au icircnsă o trăsătură comună ele sunt născute icircn cadrul activităţii de instaurare de menţinere şi de exercitare a puterii politice ca putere statală

Putem spune aşadar că raporturile de drept constituţional sunt acele raporturi reglementate şi sancţionate de o normă juridică ce se nasc icircn cadrul activităţii de instaurare menţinere şi exercitare a puterii politice ca putere statală

II 5 Subiectele raportului de drept constituţional

Raporturile juridice se leagă icircntre subiectele acestora care raportate la ramurile dreptului au anumite aspecte specifice

Icircn materia de care ne ocupăm subiectele sunt persoanele oamenii luaţi individual sau constituiţi icircn colective 41 Cu privire la subiectele raporturilor de drept constituţional trebuie să subliniem faptul că unul dintre subiecte este totdeauna fie deţinătorul puterii fie statul fie un organ reprezentativ (legiuitor) şi că aceste subiecte


64

acţionează icircn mod necesar icircntr-un raport juridic apărut icircn activitatea de instaurare menţinere şi exercitare a puterii

Icircnainte de prezentarea subiectelor raporturilor de drept constituţional se impune elucidarea unei interesante dispute teoretice icircn jurul icircntrebării de a şti dacă unităţile administrativ-teritoriale sunt sau nu subiecte ale acestor raporturi

Icircntr-o opinie se consideră că unităţile administrativ ndash teritoriale sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional Susţinacircndu-se că şi părţi componente ale statului sunt subiecte de drept constituţional se arată că şi bdquoicircn cadrul statului unitar părţi ale teritoriului pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţionalrdquo şi că bdquounităţile administrativ-teritoriale apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţionalrdquo cu ocazia organizării administrativ-teritoriale Se pare că autorul consideră unităţile administrativ-teritoriale ca părţi de teritoriu De aceea icircn replică se consideră concluzia total neicircntemeiată deoarece icircn niciun raport juridic nu apare ca participant teritoriul sau unitatea administrativ-teritoriale

Icircntr-o altă opinie se ajunge la concluzia că unităţile administrativ-teritoriale bdquopot apărea ca subiecte şi icircn raporturile de drept constituţional dacă prin noţiunea de unităţi administrativ-teritoriale se icircnţelege colectivul de oameni care populează o anumită porţiune a teritoriului ţării cu condiţia de a li se recunoaşte o anumită porţiune a teritoriului ţării cu condiţia de a li se recunoaşte prin lege anumite drepturi şi obligaţii icircn cadrul unor raporturi de drept constituţionalrdquo Autorul acestei opinii se referă şi la dispoziţiile legale care vorbesc de personalitatea juridică a unităţilor administrativ-teritoriale Icircn ce ne priveşte credem că unităţile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional dar nu icircnţelese ca părţi de teritoriu ci ca grupuri de populaţie organizate pe teritoriu 42

Aceasta este de altfel concepţia care se desprinde din anumite dispoziţii legale deşi personalitatea juridică nu prezintă importanţă


65

pentru calitatea de subiect de drept icircn dreptul constituţional Credem că s-ar putea discuta dacă unităţile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional atunci cacircnd prin legea electorală ele ar fi declarate circumscripţii electorale Un asemenea lucru s-a realizat prin Decretul Lege privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei (1990) precum şi prin legislaţia electorală din anul 1992 Ne-am afla deci icircn faţa unor raporturi ce se nasc icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii iar unitatea administrativ-teritorială ar fi subiect al acestor raporturi dar ca circumscripţie electorală

1 Poporul Icircn ce priveşte acest subiect se exprimă icircn literatura juridică cel

puţin trei puncte de vedere Există autori care contestă poporului calitatea de subiect de drept Unii admit că poporul poate fi subiect de drept numai icircn relaţiile internaţionale şi icircn sfacircrşit alţii consideră că poporul poate fi subiect şi al raporturilor juridice de drept constituţional deci al raporturilor juridice interne

Unii autori consideră că icircn numele şi interesul poporului apar ca subiecte ale diverselor raporturi juridice diverse organizaţii şi nu poporul icircnsuşi căci icircn raporturile din interiorul statului poporul apare nu icircn calitate de subiect nemijlocit de drept ci icircn calitate de creator al raporturilor sociale Pe această linie de gacircndire se arată de asemenea că ar fi incorect ca poporul să fie considerat ca subiect de drept paralel cu statul deoarece drepturile poporului organizat icircn stat sunt inseparabile de drepturile statului

Icircmpărtăşind opinia că poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional vom observa că ea icircşi găseşte funda-mentul icircn chiar dispoziţiile Constituţiei potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care icircncredinţează exerciţiul ei unor organe alese prin vot universal egal secret şi liber exprimat

Este deci evident că poporul romacircn concentrează icircn macircinile sale icircntreaga putere şi singur are dreptul să decidă asupra sorţii sale lucru pe care icircl face cu prisosinţă icircn procesul de instaurare menţinere

66

şi exercitare a puterii Poporul icircşi exprimă icircn multe probleme voinţa sa icircn mod direct nu prin intermediul altor organe El poate apărea mai direct ca subiect al raporturilor de drept constituţional cu ocazia stabilirii formei de guvernămacircnt a structurilor de stat cu ocazia referendumului Unitatea de interese ale poporului şi statului nu exclude ca poporul şi statul să fie subiecte de sine stătătoare icircn raporturile de drept constituţional cu atacirct mai mult cu cacirct poporul este deţinătorul puterii politice iar statul capătă plenitudinea icircmputernicirilor sale conform voinţei poporului

2 Statul Un alt subiect al raporturilor de drept constituţional este statul

El poate apărea ca subiect fie direct fie reprezentat prin organele sale Statul ca icircntreg apare direct ca subiect al raporturilor juridice privitoare la cetăţenie şi icircn raporturile privind federaţia

3 Organele statului (autorităţile publice) Aceste organe pot fi subiecte ale raporturilor de drept

constituţional cu icircndeplinirea condiţiilor cerute subiectelor rapor-turilor de drept constituţional Organele legiuitoare apar icircntotdeauna ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional cu condiţia ca raportul juridic la care participă să fie de drept constituţional Celelalte autorităţi ale statului (executive judecătoreşti) pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional numai dacă participă la un raport juridic icircn care celălalt subiect este poporul statul sau organele legiuitoare şi dacă raportul se naşte icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Organele interne ale organelor legiuitoare pot fi şi ele subiecte ale raporturilor de drept constituţional Asemenea organe interne sunt comisiile parlamentare care deşi nu pot emite acte de conducere obligatorii icircndeplinesc unele atribuţii de propunere avizare şi control Tot aici pot fi menţionate birourile parlamentare şi grupurile parlamentare

67

4 Partidele formaţiunile politice alte organizaţii Ca forme organizatorice prin care cetăţenii participă la

guvernare partidele politice şi organizaţiile pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional De altfel Constituţia şi unele legi (izvoare de drept constituţional) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fi participante la raporturile ce privesc instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Astfel partidele şi formaţiunile politice au dreptul de a propune candidaţi icircn alegeri

Totodată pentru conducerea alegerilor de deputaţi şi senatori se constituie birourile electorale care sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional

5 Cetăţenii Cetăţenii pot apărea ca subiecte ale unora dintre raporturile de

drept constituţional Ei pot apărea distinct ca persoane fizice ca persoane icircnvestite cu anume demnităţi sau funcţii icircntr-un organ de stat (deputat senator) sau organizaţi pe circumscripţii electorale Icircn primul caz ei intră ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional pentru realizarea drepturilor lor fundamentale icircn al doilea apar ca subiecte ale raportului de reprezentare care este un raport de drept constituţional iar icircn ultima situaţie apar ca subiect cu ocazia alegerilor de deputaţi senatori sau a alegerii şefului de stat

6 Străinii şi apatrizii Icircn diferite situaţii ce ţin de acordarea cetăţeniei se consideră că

străinii şi apatrizii pot deveni subiecte ale raporturilor de drept constituţional etc

II 6 Normele de drept constituţional

Identificacircnd raporturile de drept constituţional sub aspectul conţinutului lor şi al subiectelor de drept am determinat obiectul reglementării juridice adică am indicat fenomenul asupra căruia icircşi icircndreaptă acţiunea normele de drept constituţional Cacirct priveşte normele ca atare se observă că sunt norme de drept constituţional

68

acele norme care reglementează conduita oamenilor icircn relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Aceste norme sunt cuprinse atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircn alte acte normative care sunt izvoare de drept constituţional

Fiind o parte din ansamblul normelor juridice care alcătuiesc dreptul unitar romacircn este firesc ca şi aici să regăsim trăsăturile generale ale normei juridice De aceea este inutilă reluarea tuturor explicaţiilor care privesc normele juridice icircn schimb se impune elucidarea unor probleme teoretice legate de specificul normelor de drept constituţional

Vom observa astfel că icircn literatura juridică este respinsă teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional teorie susţinută cu mai mulţi ani icircn urmă şi conform căreia lato sensu dreptul constituţional ar cuprinde şi alte ramuri de drept cum sunt dreptul administrativ dreptul penal dreptul procesual penal dreptul civil etc iar stricto sensu ar cuprinde numai normele care ar avea un obiect de reglementare mai limitat un obiect propriu-zis

De asemenea nu se poate admite nici ideea existenţei mai multor drepturi constituţionale şi anume a unui drept constituţional politic a unui drept constituţional administrativ a unui drept constituţional jurisdicţional şi a unui drept constituţional bdquodemoticrdquo idee avansată de Marcel Prelot deoarece ea contravine semnificaţiei pe care am dat-o dreptului constituţional

Icircn fine considerăm şi noi că este necesară evitarea icircngustării sferei acestei principale ramuri a dreptului icircn sensul că el ar cuprinde numai normele care reglementează organizarea şi funcţionarea organelor reprezentative ale statului şi raporturile dintre aceste organe şi cetăţeni apărute icircn procesul realizării de către ei a drepturilor şi icircndatoririlor ce le sunt stabilite de constituţie Dreptul constituţional are o icircntindere normativă determinată de sfera relaţiilor pe care le reglementează

Unii autori de drept constituţional discutacircnd dispoziţiile constituţionale care reglementează relaţiile sociale ce privesc aspecte

69

sociale şi economice consideră că acestea au caracter de consacrare Se merge chiar mai departe arătacircndu-se că normele de drept constituţional nu s-ar conforma structurii logico ndash formale a normei juridice icircn sensul că unora dintre ele le-ar lipsi sancţiunea O asemenea susţinere este de natură să ducă la concluzia că dreptul constituţional nu este un veritabil drept din moment ce normele sale fiind lipsite de sancţiuni nu pot fi aduse la icircndeplinire şi pot fi deci ignorate Făcacircnd precizarea că problema normelor juridice de drept constituţional este o problemă atacirct de complexă şi de vastă icircncacirct ar putea forma obiectul unei monografii vom icircncerca să expunem extrem de succint punctul nostru de vedere cu privire la specificul acestor norme cacirct priveşte structura lor logico-formală

Icircn explicarea specificului normelor dreptului constituţional trebuie să se plece de la teoria normei juridice urmacircnd ca apoi să regăsim elementele generale icircn norma de drept constituţional şi totodată să observăm ce anume trăsături proprii are aceasta din urmă Norma juridică este definită icircn teoria dreptului ca fiind o regulă socială de conduită generală şi obligatorie instituită sau sancţionată de puterea de stat icircn diferite forme menită să asigure consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor sociale icircn conformitate cu interesele şi voinţa guvernanţilor determinată icircn ultimă instanţă de condiţiile materiale din societate şi a cărei respectare este impusă la nevoie prin forţa coercitivă a statului

Orice normă juridică este icircn ultimă instanţă un comandament impus de puterea publică formulat uneori chiar sub formă supletivă sau de recomandare Normele constituţionale pe lacircngă prevederi care reglementează nemijlocit unele relaţii sociale au şi prevederi care conţin formularea unor principii consfinţesc bazele puterii definesc unele instituţii Prevederile care conţin formularea unor principii sau definiţii nu pot fi excluse din sfera noţiunii normei juridice deoarece şi ele au un caracter normativ

Icircn această privinţă icircn lucrările ştiinţifice de teoria dreptului făcacircndu-se cuvenitele deosebiri icircntre aplicarea şi realizarea dreptului

70

icircntre structura logică a normei juridice şi formularea ei tehni- co-juridică se ajunge la concluzia că structura normei juridice este complexă şi că fără icircndoială toate normele juridice există şi acţionează icircn anumite condiţii prevăzacircnd o comportare a cărei nerespectare atrage după sine aplicarea unor sancţiuni

De asemenea se consideră că toate normele juridice trebuie să conţină o dispoziţie adică să prevadă o regulă de urmat ndash conţinutul dispoziţiei constacircnd icircntr-o icircndrituire sau o obligaţie că norma juridică icircşi asigură caracterul general obligatoriu prin faptul că specificacircnd comportarea necesară prevede totodată şi măsurile de asigurare a acestei comportări măsuri al căror specific constă icircn aceea că la nevoie sunt impuse cu ajutorul puterii de stat că sancţiunea nu e un element indispensabil al fiecărei norme juridice dar aceasta nu icircnseamnă nicidecum că ar exista norme juridice dotate cu sancţiune care sunt astfel garantate icircn aplicarea lor şi norme juridice fără sancţiune a căror aplicare ar fi lăsată la aprecierea fiecăruia

Cu toate acestea chiar icircn teoria dreptului se afirmă că unele norme icircn care se cuprind şi normele constituţionale cum ar fi normele juridice principii normele juridice care stabilesc direcţii economice normele referitoare la organizarea unei autorităţi nu sunt alcătuite icircn general după schema ipoteză dispoziţie sancţiune Făcacircndu-se distincţia icircntre noţiunea garantării de către stat a realizării şi aplicării dreptului şi sancţiunea ca element al normei juridice se ajunge la concluzia că numeroase norme constituţionale nu conţin nicio prevedere concretă care să stabilească sancţiunea icircn cazul nerespectării ei

Cu toate explicaţiile date considerăm că nu aceasta este soluţia problemei icircn discuţie Ceea ce distinge o normă juridică de o normă morală politică sau de altă natură este faptul că icircn ultimă instanţă respectarea ei este asigurată de forţa de constracircngere statală Ce este deci sancţiunea normei juridice icircn procesul de realizare şi aplicare a

71

ei altceva decacirct măsura ce se aplică icircn ultimă instanţă atunci cacircnd norma nu este realizată de bună voie

Dacă icircn unele ramuri de drept sancţiunea este evidentă icircn dreptul constituţional ea nu este atacirct de făţişă de evidentă dar există A afirma că nu există icircnseamnă credem noi a pune sub semnul icircntrebării icircnsăşi existenţa normei de drept constituţional ca normă juridică

Icircn dreptul constituţional pot fi identificate mai multe trăsături specifice ale sancţiunilor Icircn primul racircnd pentru mai multe dispoziţii este prevăzută o singură sancţiune Apoi sancţiunile icircn dreptul constituţional sunt sancţiuni specifice precum revocarea mandatului parlamentar revocarea unui organ de stat declararea ca neconstituţional a unui act normativ etc Credem că pot fi regăsite sancţiuni chiar icircn normele constituţionale pentru icircncălcarea oricărei dispoziţii cu condiţia de a fi identificată exact obligaţia sau icircndrituirea cu alte cuvinte conduita subiectelor de drept Icircn fine credem că aprecierea structurii logico-formale a unor norme din Constituţie trebuie făcută prin raportarea lor la icircntregul sistem de drept

Aceasta duce la concluzia că pentru reglementările de principiu de largă generalitate cuprinse icircn Constituţie unele sancţiuni se regăsesc icircn alte ramuri de drept cum ar fi dreptul civil dreptul penal dreptul administrativ

Această interpretare este posibilă şi icircn acelaşi timp are un suport ştiinţific din moment ce unele norme constituţionale reglementează relaţii specifice şi altor ramuri de drept (raporturi cu dublă natură juridică) iar Constituţia este icircn acelaşi timp şi izvor al dreptului constituţional dar şi izvorul principal al celorlalte ramuri de drept Interpretarea este posibilă numai pentru normele constituţionale şi se justifică totodată prin locul pe care-l ocupă dreptul constituţional icircn sistemul de drept

Icircn final vom mai observa că normele constituţionale pot fi clasificate icircn norme cu aplicaţie mijlocită şi norme cu aplicaţie

72

nemijlocită Icircn categoria normelor cu aplicaţie nemijlocită urmează a fi cuprinse acele norme care dau reglementări de principiu şi care pentru a fi puse icircn aplicare la cazuri concrete sunt urmate de reglementări suplimentare prin alte ramuri de drept

De exemplu norma cuprinsă icircn Constituţie icircn sensul că statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei şi copilului este urmată de reglementările date de Codul familiei Icircn categoria normelor cu aplicaţie directă nemijlocită urmează a fi cuprinse normele care reglementează direct nemijlocit relaţiile sociale şi nu mai au nevoie a fi precizate printr-o lege ordinară Ca exemplu este dată norma cuprinsă icircn Constituţie privind egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor Această distincţie prezintă o importanţă deosebită icircn explicarea locului dreptului constituţional icircn sistemul de drept precum şi icircn aplicarea Constituţiei

73

CAPITOLUL III


III1 Noţiunea de constituţie

De-a lungul istoriei recente a lumii mai exact icircncepacircnd cu secolul al XVIII-lea s-a impus icircmpreună cu alte mari instituţii de bază create icircn scopul de a exprima prefacerile structurale politice economice sau juridice şi constituţia ca lege fundamentală a oricărui stat Adoptarea constituţiei a devenit astfel un eveniment capital icircn cadrul societăţii omeneşti ea reprezentacircnd icircmplinirea unor dorinţe şi trăiri sociale şi morale

Icircn perioada contemporană adoptarea Constituţiei este un important eveniment politic social şi juridic icircn viaţa unui stat Acest fapt se datorează principiilor fundamentale ale icircntregii vieţi economice politice sociale şi juridice cuprinse icircn Constituţie principii aflate icircn conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără Hegel afirma că poporul trebuie să aibă faţă de Constituţia lui sentimentul dreptului său şi al stării de fapt altfel ea poate exista e drept icircn chip exterior dar nu are nicio semnificaţie şi nicio valoare subliniind că bdquofiecare popor icircşi are Constituţia care i se potriveşte şi care i se cuvinerdquo43

Pentru stabilirea conceptului de constituţie este necesar a se face două precizări prealabile icircn primul racircnd că icircntre constituţie şi lege nu se pune semnul egalităţii deşi este simplu de observat că sub aspect juridic constituţia este şi ea o lege adică un act normativ icircn al doilea racircnd precizarea că o constituţie este o categorie istorică


74

ea apăracircnd pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii umane A fost creată pentru a exprima o nouă abordare politică şi juridică abordare determinată desigur de transformările economice şi sociale ce s-au conturat puternic icircncepacircnd icircndeosebi cu secolul al XVIII-lea

Trebuie observat că denumirea de constituţie icircn accepţiunea modernă a cuvacircntului a fost folosită de burghezia revoluţionară care a desemnat prin această noţiune numai acele reguli care icirci limitau puterile monarhului şi garantau anumite drepturi şi libertăţi fundamentale ale burgheziei44

Dacă termenul de constituţie este foarte vechi el fiind deseori folosit icircn accepţiunea de lege accepţiunea sa actuală s-a conturat tacircrziu Etimologic cuvacircntul constituţie provine de la latinescul constitutio care icircnsemna bdquoaşezarea cu temeirdquo bdquostarea de lucrurdquo45 Icircn sistemul de drept roman Constituţia icircnsemna edictul semnat de icircmpărat şi a cărui forţă juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale imperiului (Constitutio principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula constituit) Icircn cadrul polisurilor greceşti se făcea distincţie clară icircntre Thesmoi adică legile care reglementau raporturi sociale de importanţă deosebită pentru statul-cetate (exemplu legi cu un conţinut sacru) care puteau fi modificate doar printr-o procedură solemnă şi specială şi legile obişnuite denumite Nomoi care puteau fi revizuite cu uşurinţă Icircn Grecia antică era aplicată pedeapsa cu moartea celor care propuneau o lege contrară bdquoconstituţieirdquo adică principiilor fundamentale ale organizării polisului46 Pe baza acestei distincţii şi astăzi parlamentele pot fi icircmpărţite icircn două categorii parlamente

44 Gh Uglean op cit p 27 45 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1972 p 45 Icircn limba latină constitutum icircnseamnă bdquoconvenţierdquo bdquoicircnţelegererdquo bdquoregulărdquo

46 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris 1977 p 82

75

icircnvestite cu putere constituantă (originară sau derivată) şi parlamente care exercită doar o putere legislativă obişnuită47 Unele state feudale au icircnscris icircn documente anumite reguli fundamentale privind raporturile icircntre guvernanţi şi guvernaţi care urmăreau să prevaleze cu valoare de principiu de conduită politică şi juridică faţă de cutumele existente precum şi faţă de comportamentul monarhilor ulterior semnării acestora Ne referim icircn acest sens la Magna Charta engleză din 1215 la Bula de Aur emisă de regele maghiar Andrei al II-lea icircn 1222 Bill of Rights din 1629 şa

Icircntocmirea şi emiterea unor astfel de documente cu valoare constituţională numai icircn unele state feudale pot fi explicate prin faptul că icircn statele respective s-au produs schimbări profunde icircn procesul de guvernare prin cucerirea lor de către alte regate ceea ce a antrenat schimbarea vechii dinastii cu o nouă dinastie care a dorit sau a fost nevoită să recunoască păturii conducătoare autohtone unele privilegii de care aceasta se bucurase anterior cuceririi De asemenea icircn situaţia formării unor state noi (cazul Ungariei) regalitatea a intenţionat icircncă de la icircnceput să instituie anumite reguli de guvernare icircntr-o formă scrisă Icircn Franţa de pildă unde icircn primele secole ale mileniului doi nu s-au produs cuceriri statale de către populaţii cu trăsături etnice diferite de cele ale autohtonilor şi unde exista o cutumă constituţională formată dintr-un proces istoric icircndelungat nu s-a simţit nevoia elaborării unor charte de genul celei emise icircn Anglia (unde populaţia saxonă a fost cucerită de normanzi) icircn 1215 Cu alte cuvinte icircn Anglia la icircnceputul mileniului doi se puneau bazele unui nou regim constituţional icircn timp ce icircn Franţa Spania Portugalia precum şi icircn alte state cu monarhii consolidate cutuma constituţională era bine cunoscută icircn anumite limite Aceeaşi situaţie se poate constata şi icircn Imperiul Bizantin ale cărui practici (cutume) de guvernare evoluaseră icircntr-un proces ascendent timp de

47 C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura

ALL Beck Bucureşti p 136

76

mai multe secole fără a se resimţi nevoia unei modificări a obi-ceiurilor constituţionale

Icircn aceeaşi epocă icircnsă icircncep să se formeze noi relaţii sociale să se producă schimbări la nivelul vieţii economice care antrenează cerinţa unor modificări ale vechii cutume constituţionale Apare astfel ideea de act cu valoare politică şi juridică superioară cutumelor existente icircn diferite state Pot fi menţionate icircn acest sens Aşezămintele de la Ierusalim (bdquoAssies de Jerusalemrdquo) icircntocmite de cruciaţi icircn jurul anului 1099 şi depuse icircn Biserica Sfacircntului Mormacircnt de la Ierusalim Icircn 1204 ele sunt menţionate icircn capitala Imperiului Bizantin Considerate premergătoare ale prescripţiilor cuprinse icircn Magna Charta engleză Aşezămintele de la Ierusalim erau legi scrise asigurătoare contra abuzurilor icircn mult mai mare măsură decacirct actul englez icircmpotriva unor abuzuri speciale şi prin icircntindere şi prin formă şi prin armonia elementelor pe care le cuprinde bdquoChartardquo emisă icircn 1215 48

Icircn Evul Mediu prin Charte sau Bule monarhii recunosc privilegii pentru nobili şi sunt siliţi de aceştia să-şi limiteze puterea icircn favoarea lor reuniţi icircn Adunări de stări De asemenea printr-un astfel de act Bula de Aur din 1356 se instituie regulile pentru alegerea icircmpăratului Sacrului Imperiu Roman de Naţiune Germană de către şapte electori (arhiepiscopii de Mainz Koumlln Trier regele Boemiei markgraful de Brandenburg ducele de Saxonia şi contele palatin de Rihn) Această Bulă de Aur a fost icircn vigoare pacircnă icircn anul 1806 49

48 N Iorga Dezvoltarea aşezămintelor politice şi sociale ale Europei

Bucureşti Aşezămintele de la Ierusalim erau de fapt o culegere de norme juridice prin care se stipulau drepturile clasei feudale şi obligaţiile şerbilor icircn efemerele state latine creştine constituite icircn Orientul Mijlociu la sfacircrşitul primei cruciade (a se vedea N A Sidorova (coord) Istoria universală vol III Editura Ştiinţifică Bucureşti 1960 p 321)

49 Sistemul Chartelor era răspacircndit icircn icircntreaga lume catolică Enumerăm cu titlu de exemplu Charta de la Kosice prin care Ludovic de Anjou acordă privilegii politice icircnsemnate aristocraţiei constacircnd din scutiri de prestaţii cu excepţia serviciului militar şi pentru plata unui impozit funciar Nobilii recunosc icircn schimb dreptul se succesiune la tron al fiicei Regelui Ludovic de Anjou (17 septembrie 1374)

77

Icircn Evul Mediu se făcea distincţia icircntre pactum societatis prin care se forma comunitatea socială şi pactum subjectionis adică pactul de guvernămacircnt prin care se limita puterea absolută a monarhului şi se extindeau puterile Adunărilor de Stări 50

De asemenea icircn aceeaşi perioadă cuvacircntul bdquoconstituţierdquo se folosea şi icircn terminologia ecleziastică pentru a desemna regulile monahale 51 Cuvacircntul constituţie a fost folosit şi pentru denumirea unor principii fundamentale de organizare a Bisericii creştine Astfel icircn timpul pontificatului papei Symmachus (498-514) se instituie principiul ndash valabil şi icircn prezent ndash potrivit căruia papa nu poate fi judecat de niciun tribunal civil (Constitutum Silvestri)

Cuvacircntul bdquoconstituţierdquo era folosit aşadar icircn unele state pentru a delimita unele acte politice sau juridice de simple legi sau statute Icircn acest sens este cunoscut icircntre alte asemenea icircnscrisuri fundamentale Statua constitutiones privilegia regni Polonie Magni Ducatus Lithavanie Omnium Provinciarum Annexarum a Comittis Vifliciale adoptat de Adunarea generală a Seimului Coroanei Poloniei icircn 1347 Termenul de constituţie a fost folosit icircn Polonia de la sfacircrşitul secolului al XV-lea pentru a denumi hotăracircri adoptate de Seim

Icircn lucrările politice sau juridice inspirate de principiile dreptului natural termenului de constituţie icirci era preferat cel de bdquolege fundamentalărdquo folosit cu predilecţie icircn Evul Mediu pentru a desemna acte ale puterii statale icircnzestrate cu o forţă juridică superioară

Icircn dreptul imperial termenul constituţie este sinonim cu cel de lege Icircn această accepţie legile date de icircmpărat erau denumite constituţii imperiale Termenul constituţie continuă a avea

50 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis

Constanţa 1996 p 83 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 p 47

51 J F Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 p 16

78

accepţiunea de lege pacircnă icircn secolul al XVIII-lea cacircnd i se dă un sens nou acela de lege fundamentală Această accepţiune este astăzi icircncetăţenită icircn toate statele Mai mult chiar unele acte normative de organizare (statute) a unor organisme internaţionale (FAO UNESCO OIM) se numesc tot constituţii marcacircnd importanţa deosebită ce se vrea a se acorda acestora52 Fenomenul constituţie a cunoscut şi cunoaşte nu numai o dinamică a sa proprie ci şi influenţele puternice ale intereselor economice şi sociale ale celor care sub diferite denumiri (guvernanţi cercuri conducătoare clase politice clase dominante) instituie reguli constituţionale Iată de ce permanent se pot aduce adaosuri conceptului de constituţie adaosuri care alături de elementele tradiţionale consacrate vin să pună icircn evidenţă realităţi şi perspective ideologii şi tendinţe Sintetizacircnd preocupările icircn definirea constituţiei cacircteva observaţii se impun

Iniţial conceptul de constituţie s-a referit la ansamblul normelor juridice ce au drept scop limitarea puterilor guvernanţilor şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului Concepţia iniţială a fost dezvoltată icircn sensul că normele constituţionale trebuie să fie cuprinse icircntr-o lege sistematică şi să se bucure de o eficienţă juridică superioară tuturor celorlalte legi Sfacircrşitul secolului al XX-lea aduce cu sine şi renunţarea la concepţia iniţială despre constituţie S-a considerat astfel că limitarea puterii guvernanţilor şi garantarea drepturilor fundamentale nu mai sunt elemente indispensabile ale oricărei constituţii ci icircntr-un sens material se desemnează prin această noţiune orice lege care reglementează organizarea politică a statului

Formarea noţiunii moderne de constituţie a parcurs etape istorice icircndelungate diverşi autori fiind preocupaţi să găsească explicaţii privind natura juridică a acesteia şi totodată să-i fundamenteze conţinutul Dintre teoriile care au icircncercat să explice chiar formarea ideii de constituţie cea care s-a remarcat cel mai mult este teoria contractualistă susţinută iniţial de scriitori creştini

52 Gh Uglean op cit p 27

79

Potrivit acestei teorii constituţia este un contract icircntre guvernanţi şi guvernaţi prin care guvernanţii icircşi legitimează dreptul de a comanda supuşilor prin acceptul liber al acestora (pactum subjectionis sau contractul de guvernămacircnt) Pe măsură ce se conturează ideea suveranităţii poporului teoria contractualităţii exprimată prin pactum subjectionis se nuanţează icircn sensul că monarhul nu poate guverna despotic icircntrucacirct suveranitatea aparţine poporului şi ca atare acesta are chiar drept de rezistenţă faţă de opresiune

Prin ample mişcări sociale burghezia şi-a asumat cu deosebire icircn secolul al XVI-lea doctrina contractualistă privind modul de organizare a societăţii susţinacircnd cu tărie limitarea puterii monarhului şi accesul ei chiar indirect prin sistemul cumpărării funcţiilor publice la procesul de guvernare

Icircntărirea poziţiilor burgheziei icircn viaţa social-economică a unor state occidentale icircndeosebi icircn Anglia a dus la afirmarea politică a acesteia prin mişcări revoluţionare finalizate cu adevărate proiecte de constituţii care limitau puterea coroanei şi reconfirmau anumite drepturi şi libertăţi ale individului

Spre deosebire de aristocraţie care prin spiritul ei de castă era o clasă socială icircnchisă şi izolată icircn sensul că nu admitea interferenţe sociale şi politice cu alte pături sociale burghezia s-a manifestat de la icircnceputurile apariţiei sale ca o clasă absorbantă a tuturor categoriilor sociale nemulţumite de nobilime Icircn final burghezia a pretins că este reprezentanta icircntregului popor şi a anunţat că luptă icircn numele acestuia pentru cucerirea puterii politice Formată din meşteşugari tacircrgoveţi comercianţi bancheri etc burghezia constituia o clasă socială extrem de eterogenă unită icircnsă pe criterii politice şi ideologice ca o forţă socială omogenă 53

La racircndul lor coloniştii englezi icircn America de Nord s-au angajat reciproc prin adevărate pacte (Plantation Convenants) să formeze autorităţi guvernante cărora să li se supună dar care să nu guverneze despotic

53 A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 p 193

80

Conturarea sensului modern de constituţie şi icircnlocuirea cutumei constituţionale icircn multe privinţe vagă şi incapabilă să cuprindă diversitatea raporturilor constituţionale cu un document (un act scris) sunt cunoscute sub denumirea de constituţionalism Noţiunea de constituţie este analizată nu numai din perspectivă juridică ci şi din perspectivă politologică şi sociologică Aceste denumiri analitice sunt necesare icircntrucacirct pe de o parte constituţia stabileşte principalele mecanisme de guvernare (domeniu predilect al politologiei) iar pe de altă parte constituţia deţine normele şi principiile juridice care reglementează relaţiile sociale (domeniul predilect al sociologiei) asiguracircnd legitimitatea relaţiilor şi acţiunilor umane şi ale altor factori sociali icircn procesul de exercitare a puterii politice

Din punct de vedere al politologiei constituţia a fost definită de pildă ca fiind ansamblul normelor politice şi legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare 54

Icircn opinia unuia dintre fondatorii constituţionalismului american James Madison bdquoscopul oricărei constituţii politice este ori trebuie să fie icircn primul racircnd să obţină pentru guvernanţii care posedă cea mai mare icircnţelepciune de a discerne şi cea mai icircnaltă icircnsuşire de a conduce binele comun al societăţii iar icircn al doilea racircnd să ia cele mai eficiente măsuri de prevedere pentru a-i păstra pe aceştia virtuoşi cacirct timp exercită conducereardquo

Din punct de vedere sociologic constituţia reprezintă icircn esenţă un pact social (acord raţional icircncheiat icircntre oameni) intervenit icircntre guvernant şi guvernaţi prin care acestora din urmă li se garantează un summum de drepturi icircn schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă şi a dominaţiei la care sunt supuşi de guvernant fără icircnsă ca acesta să devină tiranic Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură instituţională (instituţiile politice sau autorităţile publice) organizată pe principiul separaţiei puterilor şi al

54 J M Shafritz Dictionary of America Government and Politics

Dorsey Press Chicago 1988 p 131

81

verificării lor reciproce (checks and balances) ndash prevăzute de asemenea icircn constituţie Caracterul obiectiv al constituţiei constă icircn faptul că dispoziţiile sale nu se referă la raporturi de putere abstracte sau ideale ci se raportează la o realitate specifică concret-istorică la un tip determinat de cultură politică la un anumit tip de moralitate şi de percepţie de către guvernanţi ca şi de către cei guvernaţi a rolului şi funcţiilor statului precum şi a raporturilor concrete icircntre stat şi societatea civilă

Caracterul pactului social poate să difere după cum ne situăm pe poziţiile unei guvernări absolutiste (de tipul celei preconizate de Thomas Hobbes icircn Leviathan) sau dimpotrivă ale unei guvernări democratice (de tipul celei preconizate de J J Rousseau icircn Contractul social)

Orice instituţie trebuie analizată şi din perspectivă istorică icircntrucacirct prin dispoziţiile sale reflectă jocul politic raportul icircntre forţele politice influente icircn momentul adoptării sale Icircn fond constituţia rămacircne un document care va fi evaluat nu numai prin conţinutul său juridic ci şi prin capacitatea de a crea un cadru legal de guvernare pentru perioade cacirct mai icircndelungate ştiindu-se faptul că viaţa politică a unui stat are o dinamică aparte faţă de dinamica fenomenului juridic55

Icircn sociologia marxistă sau influenţată de teoria marxistă privind raporturile de putere constituţia a fost definită ca bdquoexpresie a raporturilor de forţă icircntre clasele socialerdquo (Ferdinand Lassalle) Esenţa acestei concepţii constă icircn faptul că sistemul de drept sau constituţia conferă fiecărei clase sociale atacirctea drepturi cacirctă putere reală are icircn societate

Din punct de vedere istoric definiţia constituţiei formulată de Lassalle este parţial exactă Avem icircn vedere icircn acest sens naşterea constituţionalismului modern icircn lupta dintre burghezie şi nobilimea grupată icircn jurul monarhului Referindu-se la acest proces şi luacircnd ca punct de sprijin Magna Charta Declaration of Rights şi celelalte

55 C Ionescu op cit p 143 şi urm

82

documente de bază ale Constituţiei Marii Britanii sociologul romacircn Ştefan Zeletin scria icircn 1927 că bdquoicircn dezvoltarea istorică Constituţia s-a născut ca rezultat şi icircncheiere a luptei icircntre două forţe sociale pe de o parte puterea de stat reprezentată prin regalitate pe de altă parte poporul reprezentat prin burghezie Această luptă a fost icircndelungată şi s-a icircncheiat icircn Anglia cu revoluţia de la 1688 icircn Franţa cu revoluţia de la 1789rdquo

Este de remarcat că o asemenea abordare a esenţei constituţiei o icircntacirclnim şi icircn cazul constituţiilor socialiste care au consfinţit preluarea puterii de către statul totalitar şi partidul unic icircn numele clasei muncitoare şi al ţărănimii56

Definiţiile şi analiza constituţiilor icircn doctrina constituţională marxistă au fost marcate icircntre altele de caracterizarea acestora de către Lenin bdquoEsenţa constituţiei ndash spunea acesta ndash constă icircn aceea că legile fundamentale ale statului icircn general şi legile referitoare la dreptul de a alege deputaţi icircn instituţiile reprezentative şi la componenţa lor exprimă raportul real de forţe icircn lupta de clasărdquo57

Este de observat icircnsă că spre deosebire de concepţia lui Lassalle care surprinde doar esenţa constituţiei ca rezultat al raporturilor de forţe icircntre două clase posibil de tranşat ulterior pe baze democratice prin lupta politică icircntre partide icircn cadrul unei societăţi pluraliste concepţia autentic marxist-leninistă pune accentul pe lupta de clasă ceea ce presupune icircntre altele icircnlăturarea adversarilor din viaţa politică ndash practic instituirea unui regim politic totalitar privilegii sociale represiune socială

Icircn zilele noastre asistăm icircnsă la o revigorare a conceptului de constituţie şi la o icircmbinare a sensului formal şi a celui material

56 G Ţugui G Matei D Ionescu Dezvoltarea constituţională a

statului romacircn Editura Ştiinţifică Bucureşti 1957 p 366 57 V Lenin Opere complete vol 17 Editura Politică Bucureşti 1963

p 356

83

Analiza unora din definiţiile formulate icircn literatura juridică prezintă desigur interes 58

Astfel Constantin Dissescu cel care prin predarea şi publicarea cursului său icircn anul 1915 a icircncetăţenit Dreptul Constituţional la Facultatea de Drept din Bucureşti plecacircnd de la ideea că obiectul dreptului constituţional este format din organizarea suveranităţii defineşte constituţia ca fiind bdquoorganizarea exerciţiului suveranităţiirdquo Pentru ca apoi să adauge bdquoŞi fiindcă exerciţiul suveranităţii se numeşte guvern luat acest cuvacircnt icircn sensul cel mai generic putem zice că Constituţia e organizarea formei de guvern pe care poporul suveran şi-o dă Obiectul dreptului constituţional e crearea şi reglarea atribuţiunilor puterilor publice precum şi stabilirea garanţiilor individuale şi drepturilor recunoscute cetăţenilor pentru conservarea libertăţii lorrdquo

Iar Paul Negulescu a definit Constituţia ca fiind bdquoo normă care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului şi la raporturile de echilibru icircntre diferitele puteri ale statuluirdquo precum şi drepturile omului (drepturile publice) Icircn definiţiile mai recente se consideră că scopul constituţiei este de a organiza bdquoexerciţiul puteriirdquo Dezvoltacircndu-se noţiunea de constituţie se arată că aceasta determină statutul guvernanţilor şi paralel precizează natura şi finalităţile activităţii lor Scopul constituţiei ndash se spune ndash este deci dublu pe de o parte ea desemnează personalităţile sau colegiile care vor decide şi fixează competenţa şi modalităţile de exercitare pe de altă parte ea indică ce doctrină de organizare socială şi politică reprezintă guvernanţii ei şi prin aceasta ea identifică ideea de drept care va fi ideea instituţiei statale

Icircn concepţia lui Andreacute Hauriou icircntr-un sens foarte general prin constituţie se icircnţelege ansamblul regulilor care administrează organizarea şi funcţionarea statului Icircn acest sens orice stat prin faptul că există are o constituţie un număr de dispoziţii care reglementează organizarea şi raporturile dintre puterile publice şi


84

fixează printre altele relaţiile de principiu icircntre stat şi cetăţean Acesta spune Andreacute Hauriou este sensul material al constituţiei pentru că icircn sens formal constituţia este un ansamblu de reguli edictate de regulă cu o anumită solemnitate şi formacircnd icircn general o categorie specială printre regulile juridice

Un alt constituţionalist Benoit Jeanneau defineşte constituţia icircn sens material ca ansamblul regulilor relative la organizarea şi activitatea statului iar icircn sens formal ca documentul care reglementează instituţiile şi care nu poate fi elaborat sau modificat decacirct după o procedură diferită de cea folosită pentru alte reguli de drept Desigur s-ar putea cita icircncă mulţi autori şi multe definiţii pentru că literatura juridică este destul de bogată icircn acest sens dar icircn general definiţiile se aseamănă Acest lucru este icircntrucacirctva firesc faţă de realitatea că după două secole de existenţă a constituţiei (luacircnd ca punct de plecare adoptarea primei constituţii scrise din lume) lucrurile icircn mare măsură s-au conturat şi definitivat Din cele expuse vom observa că unii constituţionalişti pun accent pe conţinutul normativ al constituţiei alţii mai mult pe forma constituţiei

Examinacircnd definiţiile prezentate vom constata că elementul comun surprins icircn toate definiţiile este elementul stat sau putere (puteri) de stat Acest element este definitoriu icircn ce priveşte valoarea juridică a normelor ce-l consfinţesc şi reglementează relaţiile sociale care se nasc icircn acest domeniu Alături de elementul putere se mai adaugă şi alte elemente de formă cum ar fi faptul că este un text scris adoptat icircn forme solemne etc

Conform profesorului Cristian Ionescu legea supremă a oricărui stat ndash constituţia ndash este un act politico-juridic fundamental inspirat de o anumită filosofie politică şi socială şi adoptat de naţiune sau icircn numele ei pentru a stabili forma de stat modul de organizare şi modul de funcţionare ale puterilor statului şi raporturile dintre acestea principiile generale ale ordinii publice a societăţii precum şi

85

drepturile şi icircndatoririle cetăţenilor act care este adoptat şi modificat potrivit unei proceduri speciale

Această definiţie este valabilă icircn principal pentru tipul de constituţie-convenţie adică pentru constituţia adoptată de Adunarea Constituantă ndash organism constituit din reprezentanţi ai naţiunii aleşi prin vot universal Succint constituţia mai este caracterizată ca ansamblu de reguli juridice privind statul59

Icircn cazul constituţiilor ocrotite şi al statutelor şi chiar icircn cazul pactelor constituţionale factorul decisiv icircn adoptarea constituţiei nu este naţiunea Prin raportare la aceste tipuri de constituţie definiţia menţionată mai sus urmează a fi modificată icircn partea referitoare la factorul care deţine puterea constituantă şi icircn această calitate adoptă legea fundamentală Dintre definiţiile formulate icircn literatura juridică romacircnească mai nouă vom reţine pe cele formulate icircn manualele universitare Astfel Tudor Drăganu precum şi Ioan Deleanu definesc Constituţia ca fiind acea lege care avacircnd forţă juridică superioară celorlalte legi reglementează icircn mod sistematic atacirct principiile structurării social-economice cacirct şi cele ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta garantează material drepturile fundamentale cetăţeneşti şi stabileşte datoriile corespunzătoare acestor drepturi

Pornind de la caracterul deopotrivă politic şi juridic al legii fundamentale prof Ion Deleanu distinge alături de unii autori francezi două concepţii privind constituţia concepţia politică şi concepţia juridică 60

Icircn concepţia juridică constituţia este actul prin care se determină statutul puterii icircn stat ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalităţile de icircncredinţare a puterii şi de exercitare a ei 61

59 J F Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et

Calendes Neuchatel 1967 p 101 60 Ion Deleanu op cit p 260 61 Idem p 261

86

Potrivit aceleiaşi distincţii icircn doctrina constituţională franceză se susţine că din punct de vedere politic constituţia ar fi rezultatul transpunerii icircn norme de drept a unui ansamblu mai mult sau mai puţin amplu de revendicări politice sau care exprimă starea unei societăţi icircntr-un moment istoric determinat Conceptul juridic al constituţiei se raportează la un subansamblu precis determinat al sistemului de drept 62

Tot icircn doctrina constituţională franceză se face o distincţie clară icircntre bdquoconstituţia politicărdquo şi bdquoconstituţia socialărdquo Icircn această concepţie constituţia politică ar reglementa strict statutul puterii cadrul juridic de obţinere prin proceduri electorale democratice la care se recurge periodic a puterii şi de exercitare a acesteia63

Constituţia socială ar defini obiectivele statului proiectele dezvoltării sociale viitoare ale unei anumite naţiuni Icircn timp ce constituţia politică (dispoziţiile constituţionale care reglementează cadrul de exercitare a puterii) trebuie să fie explicită constituţia socială poate rezulta implicit din conţinutul constituţiei politice

Aşa cum nota prof Georges Burdeau constituţia socială cuprinde tradiţiile morale sociale economice ale unei naţiuni 64 Acelaşi autor afirmă că icircn plan istoric constituţia socială preexistă constituţiei politice 65

Constituţia politică se grefează pe constituţia socială icircnţelegacircnd prin aceasta din urmă condiţiile materiale de existenţă ale unei naţiuni tradiţiile mentalităţile politice şi psiho-sociale gradul de cultură ale acesteia precum şi aspiraţiile sale de viaţă democratică şi progres reciproc Nu poţi construi o constituţie politică dacă nu ţii seama de felul de a fi al unui popor de aşteptările sale de resursele dezvoltării sale politice economice şi sociale

62 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p 73 63 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969

p 10 64 G Burdeau op cit p 10 65 Idem p 9

87

Din acest punct de vedere se poate afirma că dinamica evoluţiei constituţiei sociale este mai icircnceată decacirct dinamica unei constituţii politice Astfel o naţiune icircşi poate schimba sau revizui constituţia politică fără ca cea socială să sufere schimbări notabile

Rezultă că fără a stabili o ordine de ierarhie icircntre constituţia socială şi constituţia politică aceasta din urmă nu o poate neglija pe prima

O dată cu evoluţia sistemului juridic dar mai ales social o serie de aspecte s-au impus icircn ceea ce priveşte constituţia Icircn primul racircnd este vorba de caracterul de lege al constituţiei deoarece constituţia este o lege şi acest element deşi surprins prin denumiri diferite sau chiar implicit este prezent icircn toate definiţiile formulate Fiind o lege constituţia conţine norme juridice reguli de conduită iar aceste norme exprimă de fapt voinţa celor care deţin puterea Dar constituţia este legea fundamentală trăsătură ce o identifică icircn ansamblul legilor Caracterul de lege fundamentală rezultă din conţinutul şi calitatea reglementărilor

Conţinutul constituţiei este unul de natură complexă el cuprinzacircnd principiile fundamentale pentru toate domeniile vieţii politice economice sociale culturale juridice Datorită acestui fapt adeseori constituţia este caracterizată ca fiind legea fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este baza juridică a icircntregii legislaţii

Totodată reglementările constituţionale privesc cu precădere puterea (puterile de stat) adică fenomenul şi realitatea-cheie icircn orice organizare social-statală Este şi motivul pentru care puterea de stat apare ca un element indispensabil icircn orice definiţie a constituţiei Conţinutul reglementărilor constituţionale dă constituţiei caracterul de lege fundamentală pentru că relaţiile sociale ce formează obiectul acestor reglementări sunt relaţii sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii statale Această subliniere este icircn opinia noastră decisivă icircn definirea constituţiei şi ea permite identificarea constituţiei nu numai icircn

88

sistemul de drept ci chiar şi icircn dreptul constituţional fiind ştiut că dreptul constituţional cuprinde mai mult decacirct constituţia deşi aceasta este principala sa parte Această trăsătură de conţinut este de mare utilitate icircn stabilirea conceptului de constituţie Este icircndeobşte admis că icircn fond icircntregul drept reglementează relaţii sociale care privesc instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii de stat Spre deosebire de icircntregul drept dreptul constituţional ca ramură principală a dreptului reglementează relaţii sociale fundamentale privind instaurarea menţinerea şi exercitarea statală a puterii Constituţia ca izvor principal al dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale fundamentale dar care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Realizăm astfel distincţii clare ştiinţifice icircntre drept drept constituţional şi constituţie deci icircntre aceste mari categorii juridice care se explică unele prin altele dar nu se confundă

Ceea ce este specific şi definitoriu pentru constituţie este forţa sa juridică Icircn acest sens se constată că ea are o forţă juridică supremă ceea ce o situează icircn topul ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii icircntregului drept cu dispoziţiile din constituţie Tot o trăsătură care s-a impus fără a fi totuşi de valoarea celorlalte este forma scrisă a constituţiei Constituţia scrisă s-a impus icircncă din secolul al XVIII-lea ea fiind preferată constituţiei cutumiare din foarte multe motive Totuşi această trăsătură nu figurează icircn definiţii pentru că astăzi există ţări care nu au o constituţie scrisă precum Anglia Noua Zeelandă şi Israel Multe definiţii ale constituţiei reţin ca o trăsătură solemnitatea adoptării iar altele forma sistematică plecacircndu-se de la ceea ce afirma Thomas Paine (1737-1808) bdquoNu există Constituţie dacă ea nu poate fi pusă icircn buzunarrdquo Icircn fine nu lipseşte din unele definiţii ideea stabilităţii constituţiei ca trăsătură care o distinge de alte legi şi care justifică icircntreaga clasificare a constituţiilor icircn constituţii rigide şi constituţii suple sau flexibile

89

Conform acestor concepţii noţiunea de constituţie dobacircndeşte o nouă semnificaţie potrivit căreia nu orice norme care limitează puterile guvernanţilor şi garantează drepturile fundamentale ale cetăţenilor constituie o adevărată constituţie ci numai cele care sunt cuprinse icircntr-o lege sistematică şi se bucură de eficacitate juridică superioară celorlalte legi

Nu sunt lipsite de interes ştiinţific nici alte elemente care apar icircn definiţiile date constituţiilor Astfel adeseori se face distincţie icircntre constituţia icircn sens material şi constituţia icircn sens formal Fără a lua aici icircn discuţie justificările unei asemenea distincţii şi nici criticile formulate vom observa că definiţia constituţiei trebuie să icircnmănuncheze ambele sensuri Definiţia trebuie să cuprindă şi conţinutul (sensul material) şi forma pentru că numai văzute icircmpreună icircntr-o unitate juridică acestea formează constituţia Reglementările care au valoare constituţională prin conţinutul lor (obiectul reglementărilor) devin constituţii numai dacă sunt adoptate prin procedurile specifice constituţiei proceduri care le dau valoare juridică constituţională De asemenea unele definiţii folosesc metoda enumerării principalelor domenii pe care le reglementează constituţia Această metodă este eficientă icircn stabilirea conţinutului normativ al constituţiei dar ridică unele semne de icircntrebare atunci cacircnd unor constituţii concrete le lipsesc unele elemente calitative care să fie aplicabile tuturor tipurilor de constituţie să evidenţieze clar locul său icircn sistemul de drept şi icircn subsistemul dreptului constituţional

Icircn acest sens constituţia trebuie considerată a fi legea fundamentală a unui stat alcătuită din norme juridice icircnvestite cu o forţă juridică supremă şi care reglementează acele raporturi sociale fundamentale ce sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterilor icircn stat pentru asigurarea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor

90

III2 Noţiunea de regim constituţional

Evoluţia istorică stă mărturie faptului că fiecare stat icircşi enunţă modul de organizare şi exercitare a puterii prin intermediul constituţiei atacirct guvernanţii cacirct şi cei guvernaţi văzacircnd icircn acest act politico-juridic Legea fundamentală a ţării Legea supremă Pactul fundamental Icircn concordanţă cu teoria clasică a dreptului constituţional orice stat are icircn mod necesar o constituţie 66

Dar tradiţia constituţională are o vechime mult mai mare decacirct constituţia scrisă Dintr-o perspectivă istorică se poate spune astfel că fiecare stat a avut o constituţie icircn sens material cu alte cuvinte un ansamblu de cutume constituţionale care stabileau printre altele modul de exercitare a puterii Icircntr-adevăr chiar şi statele antice icircşi icircntemeiau raporturile icircntre vacircrful piramidei puterii şi populaţie icircnvesteau anumite persoane sau organisme cu prerogativele exercitării puterii cu autoritatea publică potrivit unor obiceiuri şi tradiţii pe care le-am numi astăzi cutume constituţionale 67

Aristotel a icircntocmit icircmpreună cu discipolii săi o colecţie de constituţii ale polisurilor greceşti şi ale unor state barbare de fapt un set de tradiţii privind tipul de guvernare al formaţiunilor politice respective

Precizările făcute icircn legătură cu tradiţia cutumiară constitu-ţională şi raporturile ei cu normele constituţionale cuprinse icircntr-un document se circumscriu problematicii conceptului de regim consti-tuţional Acest concept poate fi definit dintr-o dublă perspectivă a) o perspectivă materială b) o perspectivă formală

Din punct de vedere material regimul constituţional exprimă ansamblul de reguli care reglementează organizarea şi conducerea unui stat icircntr-o anumită etapă de dezvoltare a sa Din acest punct de vedere aşa cum s-a subliniat icircn literatura noastră mai veche orice

66 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I

Cujas Paris 1973 p 179 67 C Ionescu op cit p 133 şi urm

91

stat numai prin faptul existenţei sale are o organizare o constituţie68 Expresia instituţională a regimului constituţional din perspectivă materială s-ar concretiza icircn existenţa organismelor de guvernare indiferent care ar fi conţinutul şi amploarea activităţii desfăşurate de acestea (rege consiliu privat guvern divan stări generale parlament adunare obştească) O asemenea perspectivă a conceptului de regim constituţional corespunde icircn special unei epoci istorice icircn care statele nu erau guvernate potrivit constituţiilor scrise

Din punct de vedere formal regimul constituţional exprimă exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care regle-mentează organizarea şi conducerea unui stat icircntr-un document politico-juridic (constituţie) Regimul constituţional icircn sens formal corespunde statelor moderne care sunt guvernate pe baza constituţiilor scrise

Au fost voci care au afirmat icircn mod greşit icircnsă că au un regim constituţional numai statele icircn care s-au adoptat constituţii scrise Potrivit unei asemenea concepţii eronate data inaugurării regimului constituţional al unui astfel de stat ar coincide cu data la care acesta ar adopta prima sa constituţie scrisă Icircn realitate aşa cum preciza prof George Alexianu icircn urmă cu peste şase decenii toate statele au o constituţie adică anumite reguli de organizare Exteriorizarea icircn formule juridice a acestor reguli alcătuieşte normele de drept constituţional care pot fi cutumiare sau scrise 69 Cutumele chiar dacă nu au reglementat integral organizarea puterii au creat cadrul legal recunoscut ca atare pentru funcţionarea instituţiilor de guvernare

De aici se poate trage concluzia că regulile de organizare şi de conducere a statului indiferent care ar fi forma lor cutumiară sau scrisă conferă substanţă regimului constituţional Complexitatea regimului constituţional diferă icircn funcţie de realităţile şi condiţiile

68 G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor

Bucureşti 1930 p 215 69 Idem

92

social-istorice la care icircl raportăm de complexitatea vieţii politice a statului respectiv O problemă care s-a pus deseori se referă la necesitatea apariţiei constituţiei Răspunsul stă icircn puterea pe care o exercită guvernanţii icircn virtutea unor prerogative stabilite icircntr-un act prin care sunt icircnvestiţi cu anumite atribuţii (cu anumite funcţii) O asemenea icircnvestire se face prin intermediul constituţiei Cu alte cuvinte guvernanţii (organismele care exercită cele trei puteri ndash legislativă executivă şi judecătorească) deţin prerogativele icircn baza constituţiei sau a unui act normativ cu valoare constituţională şi nu a unei legi ordinare sau chiar organice Este adevărat că uneori atribuţiile lor concrete pot fi (şi sunt) stabilite prin lege dar icircn prealabil este necesar ca locul rolul şi funcţiile acestora icircn sistemul de guvernare să fie stabilite icircn constituţie De asemenea constituţia conţine principiile generale de drept aflate la baza icircntregului sistem juridic şi nu icircn ultimul racircnd drepturile şi libertăţile publice Cu alte cuvinte icircntr-un stat se legiferează se administrează şi se judecă potrivit constituţiei

Constituţia este deci sursa sistemului politic precum şi a cadrului sau sistemului juridic naţional (a dreptului pozitiv) Celelalte norme de drept se schimbă cu mai multă rapiditate decacirct constituţia al cărei rol conservator (caracteristica acesteia de a adopta principii şi norme constituţionale de o icircndelungată aplicabilitate şi a căror revizuire se face cu multă dificultate) apare evident faţă de dinamismul legilor organice sau ordinare care pot fi modificate sau abrogate prin proceduri legislative obişnuite

Potrivit acestui considerent constituţia este plasată icircn fruntea ierarhiei actelor politice şi normative cărora ea le conferă legitimitatea politică şi respectiv juridică icircn măsură icircn care acestea sunt normele şi principiile pe care ea le consacră

III3 Apariţia constituţiei

Momentul apariţiei constituţiei este unul de natură controversată doctrina juridică fiind icircmpărţită icircn ceea ce priveşte

93

stabilirea acestui moment Dificultatea se datorează faptului că uneori nu se iau icircn consideraţie constituţia cutumiară şi constituţia mixtă (scrisă şi cutumiară) ci numai cea scrisă şi bineicircnţeles faptul că nu se apreciază fenomenul constituţie icircn toată complexitatea lui Astfel există voci care afirmă că prima constituţie a apărut icircn Anglia alte voci afirmă că primele constituţii au apărut o dată cu ajungerea la putere a burgheziei icircn timp ce alţi autori subliniază că din punct de vedere cronologic constituţia americană a apărut icircnaintea celei franceze

Trebuie remarcată exagerarea afirmaţiei potrivit căreia o dată cu instaurarea burgheziei la putere apare şi constituţia Deşi icircn mare parte exact un asemenea punct de vedere nu ia icircn considerare procesul icircndelungat de formare a constituţiei Un asemenea punct de vedere face trimitere numai la constituţia scrisă rămacircnacircnd icircn afara cercetării constituţia cutumiară precum şi constituţia mixtă (reguli cutumiare) Icircn fine un asemenea punct de vedere ar avea neajunsul de a face să se creadă că pacircnă la instaurarea puterii burgheziei statele nu au avut reguli constituţionale care să le organizeze

Crearea constituţiei trebuie privită ca un proces icircndelungat proces icircnceput cu mult icircnainte de revoluţia burgheză şi icircn care burghezia a jucat un rol hotăracirctor desăvacircrşit prin adoptarea constituţiei scrise Dacă secolul al XVIII-lea este hotăracirctor icircn definirea conceptului actual de constituţie nu credem că lui i se datorează şi inventarea constituţiei ca ansamblu de norme fundamentale de organizare a statului Normele constituţionale ndash indiferent dacă au fost numite aşa ndash au existat de la apariţia statelor suverane căci icircn orice stat au existat anumite reguli fundamentale de organizare şi funcţionare a guvernării Meritul burgheziei venite la putere constă icircn sistematizarea acestor reguli ndash desigur completate şi adaptate ordinii şi intereselor instaurate ndash icircntr-o lege scrisă adoptată cu forme şi proceduri solemne şi icircnvestite cu cea mai icircnaltă forţă juridică

94

Apariţia constituţiei este legată de necesitatea afirmării şi protejării printr-un ansamblu de norme cu putere juridică supremă adoptate icircn forme solemne a puterii instaurate Practic apariţia statului de drept depinde de apariţia constituţiei prin intermediul ei guvernanţii fiind puşi sub incidenţa regulilor juridice Prima constituţie apărută icircn lume este constituţia engleză deşi procesul de formare a acestei constituţii icircnceput o dată cu adoptarea icircn 1215 a Magnei Charta Libertatum a continuat şi după adoptarea primelor constituţii scrise Prima Constituţie scrisă este constituţia americană din anul 1787 (Constituţia de la Philadelphia) Trebuie observat icircnsă că icircnaintea acesteia unele state americane eliberate de sub dominaţia engleză icircşi adoptaseră deja constituţii scrise rigide ca de exemplu Virginia (1776) New Jersey (1777) etc

Icircn ceea ce priveşte Europa de regulă se afirmă că prima constituţie scrisă este cea adoptată icircn Franţa icircn anul 1791 Desigur pot fi avute icircn vedere alte afirmaţii precum cea potrivit căreia Suedia posedă o constituţie scrisă icircncă de la mijlocul secolului XIV iar prima constituţie suedeză bdquopropriu-zisărdquo a fost elaborată icircn 1634 sau cea potrivit căreia icircntacircietate ar avea Constituţia Poloniei din 1791 După victoria revoluţiei franceze şi alte state europene şi-au elaborat constituţii precum Suedia (8 iunie 1809) Norvegia (17 mai 1814) Olanda (24 august 1815) etc Astfel statele şi-au adoptat treptat constituţii iar constituţia a devenit nu numai legea fundamentală a unui stat ci şi documentul politic şi juridic care marchează un moment important icircn dezvoltarea economico-socială şi politico-juridică a statelor

III4 Adoptarea constituţiei

Aşa cum am văzut icircn capitolele anterioare constituţia se află icircn vacircrful ierarhiei normelor juridice dintr-un stat Tocmai datorită acestei situaţii icircncă de la icircnceput s-a ridicat problema unor modalităţi specifice de adoptare Adoptarea constituţiei trebuie văzută ca un proces complex cu profunde semnificaţii politico-

95

juridice proces icircn care se detaşează clar cel puţin (constituantul sau puterea constituantă) modurile de adoptare

III41 Iniţiativa adoptării constituţiei

Iniţiativa adoptării constituţiei constituie prima etapă icircn adoptarea unei constituţii Din acest punct de vedere se pune problema de a şti ce organism sau forţă politică socială sau statală poate avea această iniţiativă Icircn principiu se consideră că iniţiativa constituţională trebuie să aparţină acelui organism statal politic sau social care ocupacircnd icircn sistemul politic al unei societăţi locul cel mai icircnalt (organ suprem) este cel mai icircn măsură să cunoască evoluţia societăţii date perspectivele sale De asemenea un rol aparte poate avea iniţiativa populară Studiind constituţiile actuale putem observa două situaţii Unele constituţii prevăd cine poate avea iniţiativa adoptării constituţiei Alte constituţii nu prevăd un asemenea lucru el rezultacircnd din sistemul normativ privind elaborarea legilor Uneori ştiinţa şi practica constituţională (trecute şi actuale) subordonează iniţiativa şi adoptarea constituţiei regulilor privitoare la puterea constituantă

III42 Moduri de adoptare a constituţiilor

Odată stabilită problema iniţiativei privind adoptarea constituţiei mai rămacircne de lămurit problema adoptării propriu-zise Icircn această privinţă teoria şi practica constituţională a statelor cunosc multe nuanţări La icircntrebarea de a şti cine trebuie să aibă dreptul de a adopta o constituţie deseori s-a răspuns şi se răspunde prin teoria puterii constituante Prin putere constituantă se icircnţelege de fapt organul care beneficiind de o autoritate politică specială are dreptul de a adopta constituţia Puterea constituantă apare sub două forme şi anume puterea constituantă originară ce intervine atunci cacircnd nu există sau nu mai există constituţie icircn vigoare (state noi revoluţii) şi puterea constituantă instituită prevăzută de constituţia icircn vigoare (sau anterioară) atacirct icircn ce priveşte organizarea cacirct şi funcţionarea ei

96

Ea poate modifica (se mai numeşte şi putere de revizuire) sau adopta o constituţie Icircn literatura juridică se arată că puterea constituantă originară ridică o serie de probleme precum a şti cui aparţine puterea constituantă originară a justifica legitimitatea operei sale constituţionale etc Explicacircndu-se cine este titularul puterii constituante originare se arată că acesta este individul sau grupul care icircncarnează la un moment dat ideea de drept sau poporul (atunci cacircnd icircn absenţa oricărui şef recunoscut sau consimţit este purtătorul direct al ideii de drept) sau guvernămacircntul de fapt (icircn revoluţii)70

Icircn legătură cu teoria puterii constituante se impun unele constatări Este corectă şi verificată icircn practică afirmaţia potrivit căreia organismul chemat să adopte o constituţie se bucură şi trebuie să se bucure de o autoritate politică şi juridică aparte deosebită tocmai pentru că el adoptă legea fundamentală a unui stat La fel se prezintă şi distincţia icircntre puterea constituantă originară şi puterea constituantă instituită O asemenea distincţie este utilă şi actuală pentru că lumea este icircn continuă evoluţie şi icircn mod firesc icircn societăţile unde se produc transformări fundamentale ale realităţilor politice economice şi sociale se impune elaborarea unei noi constituţii expresie a ideii de drept a noilor forţe sociale de guvernămacircnt iar această Constituţie creează noi structuri organizatorice care nu puteau fi prevăzute de constituţiile anterioare Ea este edictată icircn forme şi proceduri noi

Privite lucrurile icircn realitatea lor social-politică trebuie adăugat că cel care adoptă constituţia (individ grup de indivizi organisme sociale politice statale) nu este purtătorul unei idei abstracte generale de drept ci al ideilor de drept şi justiţie ca valori sociale fundamentale ale unor categorii (grupuri) sociale date Este icircn ultimă instanţă exponentul intereselor celor care icircnvingacircnd icircn revoluţii preiau puterea Adoptarea constituţiei a cunoscut şi cunoaşte diferite moduri Ca şi icircn alte domenii ale vieţii politice şi juridice modul de


97

adoptare a unei constituţii este specific fiecărei ţări şi este determinat de stadiul de dezvoltare economică socială şi politică de ideologia dominantă icircn momentul adoptării constituţiei de raporturile sociale Unele din modurile de adoptare a Constituţiei au fost criticate şi abandonate ca fiind total nedemocratice (de exemplu constituţia acordată) altele sunt privite cu serioase rezerve alte moduri tind icircnsă spre o aplicaţiune largă şi constantă icircn această din urmă categorie fiind cuprinse constituţiile adoptate de către adunări parlamentare prin proceduri democratice sau prin referendum Adoptarea constituţiilor a cunoscut ndash după cum se ştie ndash icircn general următoarele moduri constituţia acordată statutul (constituţia plebiscitară) pactul constituţia convenţie (cu varianta constituţia referendară) Trebuie adăugată desigur şi constituţia parlamentară Aceste moduri de adoptare a constituţiei cărora li se pot adăuga şi altele au fost pe larg studiate icircn literatura juridică realizacircndu-se clasificări justificări sau rezerve şi critici

Fără a analiza icircn acest loc clasificările modurilor de adoptare a constituţiilor vom reaminti totuşi că dacă unii autori divid aceste moduri icircn procedee monarhiste şi procedee democratice alţii le icircmpart icircn forme democratice (convenţie referendum) forme monocratice (constituţia octroitală) şi forme mixte (plebiscitul şi pactul) Icircn această din urmă concepţie formele mixte sunt o combinaţie icircntre monocraţie şi democraţia directă sau monarhia cu reprezentare

Importantă este icircnsă nu analiza clasificărilor ci expunerea modurilor (procedeelor) de adoptare a constituţiilor observacircndu-se că aceste moduri explică icircn mare măsură şi evoluţia constituţiilor icircn ce priveşte forma şi conţinutul lor

a) Constituţia acordată Constituţiile acordate (octroyeacutees denumite astfel icircn literatura

juridică franceză) cunoscute şi sub numele de charte concedate sunt constituţiile adoptate de către monarh ca stăpacircn absolut care-şi exercită puterea Această constituţie este considerată a fi cea mai

98

rudimentară Exemple de constituţii acordate sunt Constituţia dată icircn Franţa de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814 Constituţia Piemontului şi Sardiniei din 4 martie 1848 Constituţia japoneză din 11 februarie 1889 etc

b) Statutul Statutul sau constituţia plebiscitară reprezintă de fapt o variantă

a constituţiei acordate este drept una mai dezvoltată Statutul este iniţiat tot de către şeful statului (monarhul) dar este ratificat prin plebiscit Trebuie să observăm că această ratificare prin plebiscit nu este de natură a transforma constituţia icircntr-o constituţie democratică aşa cum s-ar crede De altfel apreciază unii constituţionalişti plebiscitul este o bdquoalterare icircn sensul cezarismuluirdquo a referen-dumului prin acest procedeu bdquosuveranitatea populară nu este activă ci este pasivărdquo ea nu decide ea acceptă icircn condiţiile icircn care este dificil de a face altfel

Plebiscitul a fost icircn practica constituţională modul bdquonormalrdquo de adoptare a constituţiilor autoritare Cu ocazia plebiscitului corpul electoral poate spune da sau nu textului constituţional icircn icircntregime neputacircndu-se propune amendamente Dacă la plebiscit adăugăm gama largă a presiunilor folosite de cei care au redactat constituţia apare evident caracterul nedemocratic al statului Icircn categoria statutelor sunt incluse Statutul Albertin (4 martie 1848) care devine Constituţia Italiei prin acceptare pe cale de plebiscit Constituţia regală din Romacircnia din 1938 supusă plebiscitului la 24 februarie 1938 şi promulgată la 27 februarie 1938

c) Pactul sau constituţia pact Pactul sau Constituţia pact reprezintă un contract icircntre rege şi

popor Poporul este reprezentat prin parlament Pactul este considerat mai potrivit pentru apărarea intereselor grupurilor conducătoare (guvernanţilor) deoarece monarhul trebuie să ţină seama de pretenţiile acestora El poate fi urmarea unei mişcări revendicative sau de asemenea putea fi folosit şi a fost folosit ca mod de acces al unui principe străin pe tronul unui stat ceea ce s-a

99

produs icircn Belgia şi icircn ţările din Balcani Exemple de constituţii pact Constituţia romacircnă de la 1866 a fost un pact atacirct prin modul său de adoptare cacirct şi prin prevederile sale privitoare la modificare (art 128 alin 3) prevederi care arătau că modificarea se face de către parlament de acord cu regele De asemenea Constituţia romacircnă adoptată la 1923 a fost un pact Ea se aseamănă foarte mult sub acest aspect cu Constituţia din 1866

Constituţia engleză nu este altceva decacirct un şir de pacte intervenite icircn decursul secolelor icircntre monarh pe de o parte şi nobilime şi cler pe de altă parte

d) Constituţia convenţie Este rezultatul activităţii unei adunări ce poartă numele de

Convenţie Această adunare era special aleasă pentru a adopta constituţia ea exprima convenţia intervenită icircntre toţi membrii societăţii era considerată deasupra parlamentului avea dreptul de a stabili puterile delegate icircn stat şi competenţa puterii constituante Terminologia este de origine americană constituţiile care s-au dat icircn statele Uniunii icircncepacircnd cu 1776 şi Constituţia Statelor Unite au fost opera Convenţiilor Franţa a cunoscut acest procedeu pentru stabilirea constituţiilor din 1791 1848 şi 1873 cu deosebirea că termenul de convenţie a fost icircnlocuit cu cel de adunare constituantă

De remarcat este că acest tip de constituţie a fost considerat un mijloc potrivit pentru manifestarea suveranităţii naţionale aşa cum era ea icircnţeleasă icircn secolele XVIII şi XIX Faţă de situaţia că poporul singur poate decide şi că el este deasupra Parlamentului procedura convenţiei a fost apoi criticată pe motivul că Adunarea Constituantă poate hotăricirc după voinţa sa şi poate fi deci icircn dezacord cu cel care a ales-o Icircndreptarea acestei situaţii s-a icircncercat prin adoptarea sistemului referendumului icircn sensul că juridiceşte constituţia a fost supusă ratificării populare Exemple de constituţii adoptate astfel constituţiile franceze din 1793 a anului III (1795) şi din 1946 Constituţia Romacircniei adoptată icircn anul 1991 poate fi fără rezerve considerată o constituţie referendară Redactată de către o comisie

100

ea a fost adoptată de către Adunarea Constituantă şi apoi aprobată prin referendum

e) Constituţia parlamentară Ulterior celui de-al doilea război mondial adoptarea

constituţiilor s-a realizat de regulă de către parlamente (mai ales icircn ţările din estul Europei) folosindu-se următoarea procedură iniţiativa elaborarea proiectului discutarea publică a proiectului adoptarea proiectului de către parlament cu o majoritate calificată (cel puţin 23 din numărul total al membrilor parlamentului) Icircn acest mod au fost adoptate constituţiile ţării noastre din anii 1948 1952 şi 1965 Votarea constituţiei făcacircndu-se de către un parlament nou ales s-a creat aparenţa aplicării regulilor puterii constituante Extinderea referendumului ca modalitate de participare directă a cetăţenilor la guvernare a determinat folosirea sa icircn adoptarea constituţiilor şi icircn orice caz considerarea sa ca mijlocul cel mai democratic de adoptare a unei constituţii sau a unei legi

III5 Suspendarea revizuirea şi abrogarea constituţiei

Dreptul fiind icircn general un fenomen social dinamic este supus schimbărilor care se produc icircn societate Normele şi principiile constituţionale nu fac nicio excepţie de la această regulă Icircn favoarea ideii de revizuire a constituţiei pot fi invocaţi atacirct factori de natură politică cacirct şi factori de natură juridică71 Din punct de vedere politic este cunoscut că orice constituţie exprimă realităţile politice interne existente icircn momentul adoptării sale (vezi exemplul Constituţiei Romacircniei adoptate icircn 1991 revizuită icircn 2003) sau chiar realităţi politice externe (posibila modificare a Constituţiei datorită integrării icircn 2007 icircn UE) Icircn cazul schimbării profunde a acestor realităţi este firesc să se modifice şi constituţia Din punct de vedere juridic constituţia fiind icircn esenţa sa o lege aceasta este supusă icircn

71 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques

Economia Paris 1993 p 88 şi urm

101

mod firesc modificării Icircn art 28 din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului ce figurează ca preambul al Constituţiei din 1793 se arată de altfel bdquocă un popor are icircntotdeauna dreptul de a reexamina corecta şi de a schimba propria constituţie O generaţie nu poate subjuga cu legile sale generaţiile viitoarerdquo 72

O constituţie odată adoptată icircşi produce efecte pe o perioadă de timp Datorită importanţei politice şi juridice majore a constituţiei faţă de locul pe care ea icircl ocupă icircn sistemul dreptului prezintă interes a cunoaşte cine are dreptul să intervină asupra conţinutului unei constituţii şi icircn ce mod se poate realiza această intervenţie Icircncă o problemă asupra căreia este necesar a ne apleca este aceea referitoare la suspendarea constituţiei Prin urmare orice constituţie este supusă modificării indiferent care ar fi forma (reformularea ori abrogarea unui articol sau introducerea unei dispoziţii constituţionale noi) De obicei posibilitatea ca şi procedura de revizuire sunt expres prevăzute chiar icircn textul legii fundamentale Absenţa din textul constituţiei a unor proceduri referitoare la revizuirea acesteia poate genera grave tensiuni icircntre diferitele forţe politice existente icircn societate (icircndeosebi partidele politice) care fiind interesate să iniţieze sau să propună anumite modificări icircn legea fundamentală nu ar putea să facă acest lucru datorită lipsei unei proceduri corespunzătoare

Icircnainte de a trece la cercetarea detaliată a acestei probleme trei precizări sunt necesare Mai icircntacirci că icircn principiu dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină aceluiaşi organism care a adoptat-o Icircn al doilea racircnd că autoritatea competentă a revizui constituţia diferă după felul constituţiei Icircn al treilea racircnd că procedura de revizuire a constituţiei este icircn principiu asemănătoare celei de adoptare potrivit

72 Principiul revizuirii Constituţiei fusese deja enunţat icircn art 1 din

Titlul VII al Constituţiei din 1791 (bdquoAdunarea Naţională Constituantă declară că Naţiunea are dreptul imprescriptibil de a schimba Constituţia sardquo) (M Duverger Constitutions et documents politiques P U F Paris 1992 p 42)

102

marelui principiu al simetriei juridice Modificarea (revizuirea) constituţiei se poate face după aceeaşi procedură după care se modifică legile Icircn acest caz suntem icircn prezenţa unei constituţii suple sau flexibile Dacă modificarea constituţiei se face după alte reguli decacirct cele obişnuite după care se modifică legile ordinare ne aflăm icircn faţa unei constituţii rigide

Divizarea constituţiilor icircn constituţii suple şi rigide este cercetată icircn doctrina juridică sub toate aspectele sale lucru firesc datorat importanţei politice şi juridice a constituţiei

C Dissescu icircn lucrarea sa de drept constituţional sublinia că bdquoamericanul Bryce a stabilit cel dintacirci icircmpărţirea constituţiilor icircn rigide şi flexibile Sunt constituţii rigide constituţiile scrise care conţin o reţea de principii limitacircnd puterile fiecăruia din organele sale Constituţiile flexibile sunt constituţii nescrise cutumiare care se remarcă prin elasticitatea lorrdquo Această precizare trebuie reţinută căci aşa cum se va observa ea exprimă o anumită concepţie cu privire la clasificarea constituţiilor icircn suple şi rigide Cei care au adoptat constituţia scrisă au avut grijă să icirci asigure acesteia o stabilitate icircn timp Pentru aceasta au imprimat constituţiei o anumită rigiditate Icircn realizarea rigidităţii constituţiei s-au folosit mai multe metode

S-au exprimat opinii icircn sensul că odată stabilită o constituţie nu mai poate fi modificată Aceasta s-a materializat prin Legea constituţională din 14 august 1884 din Franţa care decidea că forma republicană nu va putea forma obiectul vreunei dorinţe de modificare Asemenea interdicţie cuprind şi Constituţia franceză din 5 octombrie 1958 Constituţia italiană din 1948 Se consideră totuşi de către doctrina juridică că valoarea juridică a unor asemenea prevederi este nulă căci puterea constituantă de azi nu are nicio putere de a limita puterea constituantă ce va veni

Asemenea prevederi nu urmăresc altceva decacirct să realizeze stabilitatea constituţiei Această măsură icircşi găseşte originile chiar icircn constituţie pentru că ea este prin sine icircnsăşi o reformă profundă iar

103

rezultatele sale se produc icircn timp şi ca atare trebuie să se asigure o asemenea posibilitate De aceea Constituţia Romacircniei stabileşte unele domenii icircn care nicio iniţiativă de revizuire nu poate fi acceptată Astfel potrivit art 152 nu pot forma obiectul revizuirii caracterul naţional independent unitar şi indivizibil al statului forma republicană de guvernămacircnt integritatea teritorială independenţa justiţiei pluralismul politic şi limba oficială Nu pot de asemenea să fie acceptate iniţiativele de revizuire care urmăresc suprimarea drepturilor şi libertăţilor publice sau a garanţiilor lor

Icircn al doilea racircnd s-a stabilit că nicio modificare a constituţiei nu poate fi făcută pe o perioadă de timp prestabilită Această metodă s-a realizat sau prin stabilirea unui termen precis (de exemplu Constituţia americană din 1787 prevedea că nicio modificare nu poată fi adusă anumitor prevederi decacirct după 21 de ani) sau prin stabilirea unei proceduri care să nu se poate realiza decacirct după trecerea unei perioade de timp Astfel Constituţia franceză din 1787 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor două legislaturi astfel spus pe o perioadă de 4 ani Propunerea de modificare prezentată trebuia să fie reicircnnoită icircn trei legislaturi consecutive A patra legislatură sporită cu 250 de membri devenea constituantă şi putea proceda la modificare Faţă de situaţia că primul proiect de modificare nu putea fi depus decacirct la capătul a 4 ani şi că durata legislaturii era de 2 ani Constituţia din 1791 putea fi modificată numai icircn 1801 Un asemenea procedeu s-a dovedit ineficient icircn practică ştiut fiind că icircn SUA Constituţiei i s-au adăugat după cacircţiva ani cele 10 amendamente dar icircn Franţa au fost adoptate mai multe constituţii şi anume cea din 1793 care nu s-a aplicat cea a anului III (1795) cea a anului VIII (1799)73

O altă metodă folosită a fost cea a stabilirii unei proceduri extrem de greoaie de modificare Icircn acest sens trebuie menţionată Constituţia romacircnă de la 1866 Astfel puterea legiuitoare trebuia să declare necesitatea revizuirii constituţiei Declaraţia era citită şi


104

aprobată de ambele Camere de trei ori din 15 icircn 15 zile Dacă se realiza acest lucru adunările erau dizolvate de drept şi erau convocate noile adunări Noile adunări trebuia să voteze şi ele propunerile de revizuire propuneri ce trebuia aprobate şi de domnitor (art 128) Numai astfel Constituţia putea fi legal revizuită O asemenea procedură a stabilit şi Constituţia romacircnă din 1923 prin art 129 şi 130

Unele constituţii prevăd şi alte reguli cu privire la revizuirea lor Astfel Constituţia franceză din 1946 (art 94) precum şi cea din 1958 (art 89) au stabilit că nicio procedură de revizuire nu poate fi folosită sau urmată icircn caz de ocupaţie parţială sau totală a ţării de către forţele străine Explicaţiile date de doctrina juridică franceză justifică această prevedere prin necesitatea de a se evita ceea ce s-a petrecut la Vichy la 10 iunie 1940 Se consideră că valoarea juridică a acestei dispoziţii este incontestabilă căci paralizacircnd exerciţiul suveranităţii naţionale invazia face imposibilă exercitarea puterii constituante şi orice modificare operată icircn asemenea condiţii este deci nelegală

Este motivul pentru care şi art 152 din Constituţia Romacircniei interzice revizuirea Constituţiei pe durata stării de asediu stării de urgenţă sau icircn timp de război Icircn fine trebuie menţionat art 90 al Constituţiei din anul 1866 potrivit căruia nicio modificare nu i se putea aduce icircn timpul regenţei

Spre deosebire de constituţiile rigide constituţiile flexibile se modifică după aceeaşi procedură care este folosită pentru modificarea legilor ordinare

Cu privire la clasificarea constituţiilor icircn rigide şi suple trebuie să observăm că nu este justificată afirmaţia că numai constituţiile scrise ar fi constituţii rigide Pot fi constituţii rigide şi constituţiile nescrise căci şi aici putem icircntacirclni reguli de modificare care să difere de regulile folosite pentru modificarea legilor De asemenea putem observa că această clasificare se aplică tuturor constituţiilor ea punacircnd icircn valoare supremaţia acestora icircn sistemele de drept Icircnainte de icircncheierea explicaţiilor privitoare la modificarea constituţiei

105

urmează să cercetăm cine poate avea iniţiativa modificării Problema prezintă aceeaşi importanţă teoretic şi practic ca şi iniţiativa adoptării Vom observa că unele constituţii prevăd expres explicit cine are dreptul de a iniţia modificarea constituţiei Astfel menţionăm Constituţiile romacircne din 1866 şi 1923 care acordau dreptul de iniţiativă regelui şi Parlamentului Constituţia romacircnă din 1938 care acorda dreptul de iniţiativă numai regelui Constituţia franceză din 1958 care acordă acest drept preşedintelui republicii şi membrilor Parlamentului Constituţia romacircnă din 1948 care prevedea icircn art 103 că poate fi modificată parţial sau total la propunerea guvernului sau a unei treimi din membrii Parlamentului

Icircn fine Constituţia actuală a Romacircniei stabileşte că pot iniţia revizuirea Preşedintele Romacircniei la propunerea Guvernului cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor precum şi cel puţin 500 000 de cetăţeni cu drept de vot

Alte constituţii nu conţin prevederi icircn acest sens Practic urmează să conchidem că icircn aceste sisteme constituţionale modi-ficarea se ghidează după aceleaşi reguli privitoare la iniţiativa adoptării constituţiei

Fără a se renunţa la ideea necesităţii obiective a perfecţionării cadrului constituţional corespunzător schimbărilor ce au avut loc icircn societate şi voinţei poporului cerinţelor politice conjuncturale icircn vederea revizuirii facile şi repetate a Legii fundamentale icircntre cele două tendinţe şi alegerea corectă a momentului revizuirii precum şi stabilirea clară a conţinutului acesteia icircn orice situaţie trebuie să primeze voinţa clară şi expres formulată a poporului sau a repre-zentanţilor săi

Tot atacirct de periculoasă prin efectele sale destabilizatoare este şi practica de a modifica oricacircnd o constituţie O asemenea practică este posibilă icircn special icircn regimuri nedemocratice fiind iniţiată fie de un partid politic avacircnd o largă majoritate parlamentară fie de un lider susţinut de anumite cercuri sau forţe politice icircn scopul de a-şi realiza anumite interese de natură politică şi economică sau particulare

106

Revizuirea implicită şi falsa revizuire Orice constituţie fixează printre altele coordonatele generale

ale icircntregului sistem de drept principiile sale fundamentale Astfel normele dreptului civil penal administrativ financiar al muncii familiei şa concretizează principiile şi normele constituţionale Desigur sunt şi norme juridice de drept civil penal şa care nu asimilează reglementări ce alcătuiesc ordinea constituţională De pildă art 969 din Codul civil potrivit căruia bdquoconvenţiile legal făcute au putere de lege icircntre părţile contractante Ele se pot revoca prin consimţămacircnt mutual sau din cauze autorizate de legerdquo nu are nicio legătură cu vreuna dintre dispoziţiile constituţionale

Revizuirea implicită a constituţiei poate să rezulte din adoptarea unei norme juridice al cărei conţinut derogă de la prevederile constituţionale Icircn acest caz se cere ca adoptarea unei asemenea norme să nu se fi făcut printr-o lege de modificare a constituţiei ci printr-o simplă lege ordinară sau chiar printr-o lege organică O revizuire implicită a constituţiei poate consta de asemenea icircn neaplicarea repetată a unei dispoziţii constituţionale care potrivit legii fundamentale ar urma să se aplice cu o anumită periodicitate (neprezentarea de către preşedintele ţării a unui mesaj pe durata mandatului privind problemele ţării)

Revizuirea sau modificarea implicită a constituţiei se poate produce şi icircn situaţia icircn care Parlamentul ar adopta o lege ordinară care derogă icircn mod vădit de la litera constituţiei forul legislativ consideracircnd icircnsă că legea respectivă păstrează nealterat bdquospiritul constituantuluirdquo Dacă icircntr-o asemenea situaţie ipotetică Curtea Constituţională sesizată cu privire la neconstituţionalitatea legii ar aprecia că legea icircn cauză este totuşi constituţională aceasta urmacircnd a fi promulgată icircnseamnă că Legea fundamentală a fost modificată implicit

Icircn cazul evocat ipotetic modificarea adusă constituţiei ar consta icircn schimbarea prin intermediul unei legi organice sau ordinare a

107

conţinutului unei norme constituţionale justificacircndu-se că norma prin care s-a făcut derogarea corespunde bdquospiritului constituţieirdquo

Icircn condiţiile icircn care s-ar acorda unui organism competenţa să aprecieze constituţionalitatea unei legi exclusiv icircn spiritul constituţiei dar nu şi icircn litera acesteia se poate icircnsă deschide calea unor perma-nente modificări implicite ale Legii fundamentale ndash acţiune cu grave consecinţe pe plan nu numai juridic ci şi politic economic şi social

Icircn concluzie se poate reţine că modificarea implicită a constituţiei constă icircn schimbarea unor dispoziţii ale acesteia fără a se recurge la procedura de revizuire prevăzută icircn icircnsăşi Legea fundamentală ci la altă procedură Practic revizuirea implicită indiferent care ar fi motivele şi procedeul utilizat are ca rezultat icircncălcarea constituţiei

O formă mult mai gravă a revizuirii este falsa revizuire sau frauda constituţională Ea constă de pildă icircn schimbarea printr-o modificare legală a constituţiei a regimului politic consacrat icircn textul iniţial al constituţiei fără a se schimba icircn mod corespunzător şi cadrul constituţional Astfel dacă printr-o revizuire a constituţiei care iniţial ar prevedea un regim parlamentar clasic s-ar introduce icircn sistemul constituţional respectiv elemente ale sistemului politic prezidenţial (exemplu schimbarea răspunderii Guvernului faţă de Parlament cu o răspundere a acestuia faţă de preşedinte) preşedintele nemaifiind astfel subordonat Parlamentului Constituţia respectivă ar fi revizuită prin fraudă

Revizuirea Constituţiei rezultată din adoptarea prin referendum a proiectului de lege prezidenţial a fost apreciată icircn literatura de specialitate franceză ca o abatere de la spiritul şi legea Constituţiei Faptul că revizuirea a fost aprobată de electorat care şi-a manifestat astfel voinţa suverană nu schimbă icircn opinia unor autori bdquoesenţa neconstituţionalărdquo a reformei Obiectivul urmărit icircn speţă ar fi trebuit să fie realizat prin metode constituţionale 74

74 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I

LGDJ Paris 1979 p 145

108

Suspendarea constituţiei Icircn practicile constituţionale ale statelor au fost cazuri icircn care

constituţiile au fost total sau parţial pe anumite perioade de timp suspendate normele constituţionale fiind scoase din vigoare

Este adevărat icircnsă că unele constituţii interzic posibilitatea suspendării lor Spre exemplu Constituţia romacircnă din 1866 icircn art 127 prevedea bdquoConstituţiunea de faţă nu poate fi suspendată nici icircn tot nici icircn parterdquo

Alte constituţii nu prevăd dispoziţii cu privire la suspendare Cu toate acestea icircn practica burgheză constituţiile au fost

suspendate icircn perioadele de criză politică cacircnd guvernanţii renunţau la forma democratică de conducere

Icircn general icircn asemenea situaţii constituţia se suspendă prin proclamarea stării de asediu prin guvernarea prin decrete-legi prin lovituri de stat Cu privire la suspendarea constituţiei doctrina juridică s-a exprimat icircn sensul că o asemenea măsură este ilegală icircn practică ea a fost pusă icircn aplicare

Fără icircndoială oricacircte justificări s-ar aduce suspendarea totală a constituţiei constituie o abatere de la idea de constituţionalitate şi de legalitate de fapt o icircnlăturare a acestora

Abrogarea constituţiei Icircn ceea ce priveşte abrogarea constituţiei chiar dacă ea nu este

stipulată sigur că atunci cacircnd raportul de forţe politice se schimbă icircn esenţa sa icircn mod necesar este adoptată o nouă constituţie

Icircn acest sens actuala Constituţie a Romacircniei prevede la Dispoziţii finale şi tranzitorii icircn articolul 153 că prezenta Constituţie intră icircn vigoare la data aprobării ei prin referendum La aceeaşi dată Constituţia din 21 august 1965 este şi rămacircne icircn icircntregime abrogată

109

CAPITOLUL IV


IV1 Noţiune

O problemă mai delicată a dreptului constituţional evitată a fi abordată icircn mod direct o reprezintă fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei deoarece ea ţine de locul constituţiei icircn sistemul normativ de ierarhizarea actelor normative a sistemului de drept şi icircn orice caz de locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept

Ce este interesant icircnsă este faptul că supremaţia constituţiei apare ca un lucru ştiut firesc de necontestat şi de aici lipsa unor preocupări directe pentru motivarea justificarea acestei supremaţii Icircn general şi icircntotdeauna s-a afirmat şi se afirmă caracterul de lege supremă a constituţiei iar această afirmaţie este acceptată ca o axiomă ce nu mai trebuie demonstrată ca un lucru de certă şi incontestabilă notorietate

Toate opiniile exprimate converg către caracterul suprem al constituţiei Ce este deci această supremaţie O scurtă incursiune icircn literatura de specialitate este edificatoare Astfel unii autori explică supremaţia constituţiei prin faptul că aceasta este bdquolegea legilor legea supremărdquo Alţii consideră că supremaţia constituţiei pe plan juridic este o rezultantă a faptului că modificarea ei trebuie adoptată de către parlament cu majoritate calificată de două treimi din numărul total al deputaţilor spre deosebire de legile ordinare care pot fi adoptate modificate suspendate sau abrogate de acelaşi organ cu majoritatea de jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor care icircl alcătuiesc

110

Icircntr-o altă opinie supremaţia constituţiei se explică prin faptul că aceasta ocupă un loc principal fiind o lege fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este baza juridică a icircntregii legislaţii subliniindu-se totodată faptul că supremaţia se exprimă faţă de legile ordinare icircn deosebiri de conţinut formă şi putere juridică Icircn literatura juridică icircntacirclnim şi unele explicaţii mai nuanţate care arată că fie scrisă fie cutumiară Constituţia este legea supremă a statului pentru ca apoi să se arate că supremaţia constituţiei rezultă din conţinutul acesteia (supremaţia materială) şi uneori din forma icircn care este edictată (supremaţia formală) Alţi autori consideră că bdquosupremaţia constituţiei decurge din caracterul normelor acesteia precum şi din procedura solemnă pentru adoptarea eirdquo75

Supremaţia constituţiei este deci o noţiune complexă icircn conţinutul căreia se cuprind trăsături şi elemente (valori) politice şi juridice care exprimă poziţia supraordonată a constituţiei nu numai icircn sistemul de drept ci şi icircn icircntregul sistem social-politic al unei ţări76

Aşa cum am arătat anterior poziţia pe care o are constituţia determină numeroase efecte juridice politice şi sociale pe care le vom prezenta icircn cele ce urmează Această situaţie a determinat icircn literatura juridică apariţia unor icircntrebări referitoare la izvorul valorilor morale politice şi juridice ale constituţiei Trebuie deci să căutăm motivaţia ştiinţifică a supremaţiei constituţiei semnificaţia finalitatea şi consecinţele acesteia

IV2 Efectele juridice

Poziţia privilegiată a constituţiei icircn sistemul de drept implică firesc o multitudine de consecinţe juridice unele care privesc chiar constituţia altele care privesc restul dreptului Deocamdată vom cerceta unele dintre consecinţele ce privesc icircnsăşi constituţia consecinţe ce evidenţiază că supremaţia constituţiei este o realitate

75 C Ionescu op cit 76 I Muraru S Tănăsescu op cit p 76 şi urm

111

juridică nu o simplă teorie că practic ea este realizată printr-un sistem de reguli şi practici viabile

Icircn legătură cu icircntregul ansamblu constituţional din totdeauna s-a pus problema unor forme speciale (proceduri) de adoptare care să pună icircn valoare supremaţia acesteia şi deosebirile faţă de restul dreptului dar mai ales faţă de legile ordinare Adoptarea constituţiei trebuie văzută ca un proces complex cu profunde semnificaţii politico-juridice proces icircn care se detaşează clar aşa cum de altfel am explicat cel puţin trei elemente şi anume iniţiativa adoptării constituţiei organul competent (constituantul sau puterea constituantă) modurile de adoptare

Constituţia ca lege fundamentală a statului de drept nu poate rămacircne icircn afara sistemului social nu poate rămacircne imună la transformările ce au loc icircn societate Ea suferă icircn mod firesc unele modificări ca urmare a corelaţiei ce există şi ce trebuie să existe icircntre drept şi dinamica economică şi socială Icircn legătură cu modificarea constituţiei situaţie prezentată pe larg anterior considerăm că prevederile constituţionale trebuie să se caracterizeze printr-o stabilitate sporită dar această stabilitate trebuie să fie icircn primul racircnd rodul realismului constituţiei şi nu al unor proceduri de modificare exagerate Nu se poate pierde din vedere că viaţa economică şi socială căreia prevederile constituţionale se adresează cunoaşte o permanentă evoluţie Icircn mod firesc şi constituţia trebuie să ţină pasul cu dinamica socială şi economică Altfel prevederile constituţionale pot deveni o fracircnă icircn dezvoltarea societăţii la al cărei progres trebuie să concure

Icircn stracircnsă legătură cu adoptarea şi modificarea constituţiei se află suspendarea precum şi abrogarea constituţiei care de asemenea trebuie să pună icircn valoare supremaţia constituţiei

Strict juridic vorbind şi extrapolacircnd conceptul de lege constituţia este şi ea o lege Chiar şi aşa poziţia supraordonată a constituţiei se manifestă şi icircn ce priveşte legea faţă de care există trei mari deosebiri şi anume de conţinut de formă şi de putere juridică

112

Aceste deosebiri pot fi făcute icircnsă numai după ce vom cerceta şi legea ca act juridic al parlamentului Constituţia ca izvor principal al dreptului este deci parte integrantă a acestuia Prin conţinutul şi poziţia sa icircn sistemul de drept constituţia comandă icircnsă icircntregul sistem de drept reglementacircnd relaţiile sociale care sunt esenţiale pentru popor relaţii din toate domeniile vieţii economice politice sociale şi culturale

Toate celelalte ramuri ale dreptului icircşi găsesc punctul de plecare la nivelul celor mai icircnalte principii icircn şi numai icircn prevederile constituţiei Celelalte ramuri ale dreptului dezvoltă aceste dispoziţii de principiu dar normele lor trebuie să fie icircn perfectă concordanţă cu litera şi spiritul constituţiei Orice abatere de la această concordanţă este considerată o icircncălcare a constituţiei ea ducacircnd la nulitatea dispoziţiilor legale icircn cauză constatarea acestor abateri făcacircndu-se prin controlul de constituţionalitate Această consecinţă a supremaţiei constituţiei se va observa lesne atunci cacircnd vom analiza condiţiile de fond şi de formă ale valabilităţii actelor organelor statului

Din această regulă a conformităţii rezultă şi o a doua consecinţă Astfel icircn cazul icircn care o dispoziţie constituţională este modificată icircn mod obligatoriu trebuie să se modifice şi normele din ramurile de drept corespondente Această modificare se impune pentru că icircn permanenţă trebuie respectată concordanţa icircntregului drept cu constituţia Dacă modificările sunt obligatorii ele nu se realizează automat imediat ci aceasta depinde de faptul dacă norma constituţională nouă este de aplicaţie mijlocită sau nemijlocită problemă de mare interes practic

IV3 Garanţii juridice

Supremaţia constituţiei este o realitate incontestabilă nu reprezintă o simplă afirmaţie Ea implică o serie de consecinţe juridice dar se bucură icircn acelaşi timp şi de garanţii Desigur garanţiile supremaţiei constituţiei pot fi formulate icircn diferite feluri

113

Vom reţine icircnsă cea mai importantă constatare ce se poate face şi anume că supremaţia constituţiei beneficiază de garanţiile specifice icircntregului drept (care fac ca sistemul normativ să se aplice şi să fie respectat) dar totodată de unele garanţii juridice specifice Astfel văzute lucrurile credem că trei sunt aceste garanţii şi anume controlul general al aplicării constituţiei controlul constituţionalităţii legilor icircndatorirea funda-mentală de a respecta constituţia

Controlul general al aplicării constituţiei este rezultatul faptului că icircntreaga activitate de organizare statală este stabilită prin constituţie Constituţia fixează cadrul realizării puterii de stat categoriile de organe ale statului Totodată constituţia stabileşte şi competenţa organelor de stat Acest lucru se face avacircnd icircn vedere că puterea poporului nu exclude ci dimpotrivă implică presupune o diviziune a competenţelor şi o autonomie a organelor de stat Toate organele statului trebuie să-şi desfăşoare activitatea icircn conformitate şi icircn limitele stabilite prin constituţie Pentru ca acest lucru să nu rămacircnă o simplă cerinţă orice constituţie organizează un sistem complex şi eficient de control al aplicării constituţiei Acest control general este şi prima garanţie juridică a supremaţiei constituţiei el realizacircndu-se prin formele şi căile de control statornicite

Controlul constituţionalităţii legilor este o altă garanţie a supremaţiei constituţiei Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare procedura de urmat precum şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri Icircn general controlul constituţionalităţii legilor este considerat o garanţie a supremaţiei constituţiei folosindu-se desigur formulări diferite precum sancţiunea supremaţiei (Georges Burdeau) garanţia caracterului de supremaţie a constituţiei (Andre Hauriou) sancţiunea violărilor regulilor constituţionale (Marcel Prelot) etc Icircn ce-l priveşte pe Tudor Drăganu el arată că bdquoIcircn scopul de a consolida supremaţia

114

constituţiei s-a icircncercat apoi să se găsească un mijloc pentru a se asigura respectarea ei nu numai de administraţie şi justiţie dar şi de puterea legiuitoare Acest mijloc a fost instituirea unui organ căruia i s-a recunoscut competenţa de a face inaplicabile legile contrare unui principiu constituţionalrdquo

Icircndatorirea fundamentală de a respecta constituţia se icircnscrie icircn cadrul garanţiilor supremaţiei constituţiei reprezentacircnd a treia garanţie Ea presupune ca prevederile din constituţie să fie aplicate şi respectate de către toţi cetăţenii Izvorul acestei obligaţii fundamentale trebuie căutat icircn chiar conţinutul şi poziţia constituţiei icircn faptul că aducerea la icircndeplinire a prevederilor constituţionale icircnseamnă tocmai realizarea măsurilor pe care statul le ia icircn vederea dezvoltării materiale şi culturale a societăţii

115

CAPITOLUL V

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR V1 Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor

Reprezentacircnd una dintre instituţiile cele mai importante con-trolul constituţionalităţii legilor are o deosebită semnificaţie nu numai pentru cunoaşterea vieţii constituţionale reale ci şi icircn genere a vieţii de stat cu adacircnci implicaţii teoretice şi practice privitoare la supremaţia constituţiei atacirct icircn ţările icircn care un asemenea control este organizat şi funcţionează cacirct şi icircn ţările icircn care nu a fost şi nu este cunoscut Asigurarea supremaţiei constituţiei nu poate şi nu trebuie să rămacircnă un simplu principiu al ordinii constituţionale ci este necesară existenţa unui sistem de garanţii icircn măsură să permită ca icircntr-adevăr constituţia să se manifeste ca actul normativ cu forţă juridică supremă Icircn acest sistem de garanţii trebuie să existe şi un sistem de sancţiuni aplicabile icircn cazurile icircn care constituţia este icircncălcată77

Controlul constituţionalităţii legilor ca instituţie juridică cuprinde ansamblul dispoziţiilor normative prin care se organizează verificarea conformităţii cu constituţia atacirct a fiecărei legi icircn ansamblul ei cacirct şi a fiecărei prevederi dintr-o lege avacircnd drept consecinţă icircnlăturarea legii sau a dispoziţiei dintr-o lege a cărei neconformitate cu constituţia a fost contestată Existenţa sancţiunilor pentru icircncălcările constituţiei este de majoră importanţă căci acestea alături de alte elemente bineicircnţeles dau dispoziţiilor constituţionale


116

caracterul de norme juridice Fără a relua icircntreaga problematică a sancţiunilor icircn dreptul constituţional trebuie să observăm că unii jurişti au negat caracterul de drept dreptului constituţional pe considerentul că acesta nu ar conţine sancţiuni care să dea eficienţă normelor sale argumentacircndu-se prin exemple din practica unor state ndash deşi şefi de state au icircncălcat dispoziţii constituţionale ei nu au fost sancţionaţi Or controlul constituţionalităţii legilor este tocmai un argument icircmpotriva unei asemenea susţineri căci el este un exemplu grăitor de existenţa evidentă a sancţiunilor icircn dreptul constituţional

Problema dacă şi icircn ce măsură conducerea generală a societăţii se desfăşoară potrivit normelor icircnscrise icircn constituţie este o problemă de importanţă generală pentru cunoaşterea şi aprecierea dezvoltării oricărei ţări ea prezintă icircnsă totodată o importanţă deosebită şi pentru ştiinţa dreptului constituţional deoarece priveşte organizarea şi funcţionarea tuturor instituţiilor constituţionale şi prin aceasta a celor juridice

Prima chestiune care trebuie să reţină atenţia celui care cercetează instituţia controlului constituţionalităţii legii este noţiunea de control al constituţionalităţii legilor Icircn această ordine de idei trebuie să observăm că doctrina juridică este icircn principiu de acord cu includerea constituţionalităţii legilor icircn principiul legalităţii ca parte componentă a acestuia din urmă Fără a intra icircn analiza conţinutului legalităţii ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a sistemului organizării politice trebuie să arătăm că acesta presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de către organele competente după procedura prestabilită cu respectarea dispoziţiilor din actele normative emise de organele de stat care indiferent de categoria din care fac parte ocupă o poziţie superioară celor emise icircn sistemul organelor administrative de stat Este icircn aceeaşi măsură admis că principiul legalităţii ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a sistemului organelor statului implică respectarea tuturor actelor normative

117

Faţă de această situaţie şi legea ordinară trebuie să fie conformă situaţiei pentru a icircndeplini condiţia de legalitate Constituţionalitatea legii nu icircnseamnă icircn fond altceva decacirct cerinţa de legalitate a legii icircn sensul ca legea să se adopte cu respectarea normelor constituţionale atacirct icircn spiritul cacirct şi icircn litera lor

Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autorităţile competente a face această verificare procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri

Cercetarea formelor de control al autorităţilor competente a-l efectua precum şi a procedurii de urmat impune icircnsă clarificarea unor probleme prealabile

O primă problemă este aceea de a şti dacă acest control priveşte numai legea icircn accepţiunea sa restracircnsă adică de act juridic al parlamentului sau priveşte şi alte acte normative emise de alte organe ale statului inclusiv actele organelor administrative

Icircn principiu controlul constituţionalităţii legilor priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului sau actele normative cu forţă juridică egală cu a legii Sunt acte normative cu forţă juridică egală cu a legii acele acte care deşi sunt emise de alte organe de stat decacirct parlamentul intervin şi reglementează relaţii sociale de domeniul legii şi pot deci modifica suspenda sau abroga o lege Asemenea acte se regăsesc icircn mai toate sistemele constituţionale de regulă sub numele de lege sau ordonanţe 78

Icircn orice sistem constituţional numai actele parlamentului ridică această problemă deoarece organele administraţiei de stat fiind organe executive emit acte normative numai icircn executarea legilor Actele administrative nu pot conţine reglementări primare (reglementări cu caracter independent) iar controlul legalităţii lor (şi implicit al constituţionalităţii) se realizează prin mijloace obişnuite de control inclusiv pe calea contenciosului administrativ Cacirct


118

priveşte actele organelor judecătoreşti şi ale procurorilor aici problema nu se pune căci de principiu ele aplică legea şi nu emit norme juridice

Se spune că icircn principiu controlul constituţionalităţii priveşte numai legea sau alte acte normative cu forţă juridică egală cu cea a legii deoarece unele constituţii prevăd că şi alte acte normative cu forţă juridică mai mică decacirct a legii pot fi supuse acestui control Asemenea acte normative cu forţă juridică egală cu a legii sunt acele acte care deşi sunt emise de alte organe de stat decacirct parlamentul intervin şi reglementează raporturi sociale de domeniul legii şi ca atare pot modifica suspenda sau abroga o lege Se poate cita icircn acest sens art 53 din Constituţia Romacircniei din anul 1965 conform căruia erau supuse controlului constituţionalităţii şi hotăracircrile Consiliului de Miniştri

O a doua problemă se referă la verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi Icircn această privinţă unele constituţii prevăd controlul constituţionalităţii proiectelor de legi Urmează să observăm că acesta nu este un control veritabil căci procedura de elaborare a legilor cuprinde implicit şi obligaţia de verificare a constituţionalităţii Crearea unei instituţii specializate pentru verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi este o măsură de siguranţă icircn plus ea poate fi imaginată ca un aviz special icircn procesul elaborării legii dar aceasta nu poate duce la alte concluzii decacirct cele exprimate mai sus Un asemenea control era prevăzut şi icircn Constituţia Romacircniei din 1923 şi era exercitat de Consiliul Legislativ care icircntre atribuţiile sale avea şi pe aceea de verificare a constituţionalităţii proiectelor de legi acest control fiind dublat de unul jurisdicţional al constituţionalităţii legilor e adevărat numai pe cale de excepţie de către Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircn Secţiuni Unite

Icircn final a treia problemă se referă la cauzele care determină icircncălcarea prevederilor constituţionale de către legi ordinare Această situaţie pare imposibilă din moment ce legea şi Constituţia sunt

119

adoptate de către aceeaşi instituţie respectiv Parlamentul Cu toate acestea practica statelor a icircnvederat posibilitatea existenţei acestor neconcordanţe iar existenţa instituţiei controlului constituţionalităţii legilor este chiar dovada incontestabilă

Cauzele apariţiei unor neconcordanţe icircntre legea ordinară şi cea fundamentală trebuie căutate şi cercetate icircn raport cu interesele claselor sociale cu raporturile dintre forţele sociale ori ale unor grupuri puternice influente atacirct din momentul cacircnd s-a adoptat constituţia cacirct şi mai tacircrziu Icircn afara acestora au existat şi pot exista puternice contradicţii icircntre anumite grupuri care formează guvernanţii pot exista mai multe centre de putere

Cacircnd la putere era sau este un grup de interese opus celui care a votat constituţia s-a urmărit sau se poate urmări adoptarea unor legi care să-i aducă acestuia anumite beneficii De multe ori aceste legi contravin intereselor ndash icircnscrise icircn textele constituţionale ndash ale grupului care a fost la putere (sau mai influent) icircn momentul adoptării constituţiei

Icircn alte situaţii unele neconcordanţe icircntre constituţie şi legile ordinare se datoresc rigidităţii exagerate a unor constituţii Neputacircnd fi modificate lungi perioade de timp ele nu mai sunt icircn acord cu unele interese care apar pe parcurs ndash interesele exprimate prin legile ce se adoptă

O ultimă situaţie se poate datora icircn principiu şi neobservării regulilor de tehnică legislativă Controlul constituţionalităţii legilor se justifică de asemenea icircn statele federative prin exigenţa de a se realiza o bună armonizare a intereselor generale ale federaţiei cu interesele specifice concrete ale statelor membre

Controlul constituţionalităţii legilor este deci rezultanta unor realităţi statale şi juridice fiind totodată garanţia unor structuri şi principii constituţionale Funcţiile acestui control sunt azi incon-testabile prin ele se urmăreşte garantarea supremaţiei constituţiei

Supremaţia constituţiei implică şi garantarea separaţiei-echilibrului puterilor precum şi protecţia drepturilor omului Mai

120

mult controlul constituţionalităţii legilor apare ca o condiţie sine qua non pentru exprimarea eficientă a opoziţiei parlamentare Dacă adoptarea sau modificarea unei constituţii se poate realiza cu votul a cel puţin două treimi dintre parlamentari şi deci este dificil de realizat fără opoziţie adoptarea şi modificarea unei legi presupun un cvorum mai mic Icircn această din urmă situaţie opoziţia poate să se exprime şi prin dreptul pe care icircl are de a cere unor autorităţi constituţionale să se pronunţe Iar practica justiţiei constituţionale evidenţiază că nu de puţine ori apelul opoziţiei şi-a găsit o rezolvare favorabilă Utilitatea controlului constituţionalităţii legilor explică extinderea sa icircn lume mai ales icircn ultima jumătate de secol astăzi vorbindu-se de două modele şi anume modelul american şi modelul european Desigur mai există şi constituţii care nu prevăd un asemenea control

V2 Forme de control al constituţionalităţii legilor

şi clasificarea acestor forme Prin modalităţile de exercitare a controlului constituţionalităţii

legilor icircnţelegem toate trăsăturile esenţiale şi comune ale exercitării controlului constituţionalităţii trăsături care se regăsesc icircn exercitarea acestui control oricare ar fi ţara icircn care a fost instituit79

Apariţia situaţiilor icircn care legile ordinare contraveneau constituţiei a pus problema atacirct pentru doctrină cacirct şi pentru legiuitor a găsirii soluţiei de remediere icircn primul racircnd prin stabilirea autorităţii competente a verifica constituţionalitatea legilor Soluţiile oarecum diferite folosite azi icircn lume sunt expresia acestor căutări şi icircndeosebi expresia dilemei icircn faţa cărora s-au aflat cei ce trebuia să decidă şi anume dacă este bine ca acest control să revină tot parlamentului sau să revină unei alte autorităţi publice Icircn funcţie de organul de stat chemat a controla constituţionalitatea legilor doctrina juridică desigur a clasificat acest control


121

Icircntr-o primă opinie ar exista trei forme de control controlul prin opinia publică controlul politic şi controlul jurisdicţional Controlul prin opinia publică este controlul elementar cuprinzacircnd reacţia opiniei publice la violarea constituţiei Această formă de control şi-a găsit fundamentul icircn Constituţia franceză din 1793 care arăta că icircn caz de violare a drepturilor poporului din partea guver-nanţilor bdquoinsurecţia este pentru popor şi pentru fiecare parte din popor cel mai scump drept şi cea mai indispensabilă dintre datoriirdquo80 şi că revolta individuală şi colectivă devine sancţiunea legitimă a ile-galităţii şi a fortiori a eventualelor acte neconstituţionale Această formă de control este considerată icircn doctrină drept primitivă deoarece se apelează la violenţă

Icircntr-o a doua opinie controlul constituţionalităţii legilor ar cunoaşte trei forme şi anume controlul parlamentar controlul politic şi controlul jurisdicţional

Icircn această opinie controlul politic este exercitat de un organ cu caracter politico-statal care funcţionează independent şi icircn afara parlamentului Controlul jurisdicţional se realizează sau prin instanţele ordinare sau prin jurisdicţiile speciale

Icircntr-o a treia opinie icircn funcţie de organul competent controlul constituţionalităţii legilor cunoaşte două forme şi anume controlul politic şi controlul judecătoresc

Icircntr-o a patra opinie se consideră că cea mai potrivită clasificare a constituţionalităţii legilor icircn raport cu organele care icircl exercită este aceea care face deosebire icircntre controlul exercitat de adunările legiuitoare şi cel exercitat de organe din afara lor care ndash prin aceea că pot lipsi de efecte votul acestor adunări ndash apar ca fiindu-le subordonate iar icircn cadrul organelor supraordonate

80 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz

Paris 1963

122

adunărilor legiuitoare distinge icircntre organele politice cele judecătoreşti şi cele politico-jurisdicţionale 81

Desigur mai sunt şi alte clasificări prezentacircnd nuanţe diferite Putem astfel reţine

Controlul realizat icircn raport cu organele competente a exercita controlul constituţionalităţii legilor şi care se realizează icircn două forme şi anume

a) controlul realizat printr-un organ politic b) controlul organizat printr-un organ jurisdicţional

Controlul realizat icircn raport cu timpul icircn care el se exercită respectiv icircnainte de intrarea icircn vigoare a legilor sau după intrarea lor icircn vigoare

Controlul realizat icircn raport cu cei icircndreptăţiţi să pună icircn mişcare procedura controlului constituţionalităţii legilor

V21 Controlul realizat icircn raport cu organele competente

a exercita controlul constituţionalităţii legilor V211 Controlul constituţionalităţii legilor exercitat

printr-un organ politic

Aici vom cuprinde atacirct controlul exercitat de către organele legislative cacirct şi cel exercitat de organele de stat altele decacirct cele legislative care exercită acest control fie pe lacircngă activitatea lor de bază fie că sunt icircnfiinţate special icircn acest scop

Dreptul Parlamentului de a verifica constituţionalitatea legilor este un control autentic şi icircn acelaşi timp un autocontrol căci Parlamentul fiind acela care uneori adoptă şi constituţia este cel mai icircn măsură să aprecieze neconcordanţa dintre legea ordinară şi constituţia pe care le-a adoptat

81 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului

constituţionalităţii legilor Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 p 9 şi urm icircn care se face o prezentare critică a opiniilor privind conţinutul constituţiei exprimate de T Drăganu G Bourdeau şi alţii

123

Alţii consideră că acest control al Parlamentului nu ar prezenta niciun fel de garanţie căci deşi există sancţiunea nerealegerii parlamentarilor aceasta ar fi o sancţiune icircndepărtată greu de realizat icircn practică Trebuie adăugat că deşi Parlamentul constituie structura fundamentală a democraţiei constituţionale este exagerat să i se ceară să-şi recunoască o greşeală icircn elaborarea unei legi şi ca atare credibilitatea unui astfel de control este discutabilă Mai mult ar icircnsemna ca Parlamentul să fie judecător icircn propria cauză lucru contrar ideii de justiţie constituţională

Icircn ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor printr-un organ politic trebuie făcută precizarea că la icircnceput a existat un singur organ politic icircnsărcinat cu acest control de tipul Senatului conservator prevăzut prin Constituţia franceză din 1799 sau cel consacrat prin Constituţia Franceză din 14 ianuarie 1832 Apoi s-a prevăzut şi dreptul organelor legiuitoare

Icircn ţara noastră Statutul lui Cuza stabilea icircn art 12 că statutul şi legile constituţionale sunt puse sub ocrotirea Corpului ponderator De asemenea art 43 pct 15 al Constituţiei din anul 1965 stabilea că numai bdquoMarea Adunare Naţională hotărăşte asupra constitu-ţionalităţilor legilorrdquo

Icircn prezent icircn lume controlul constituţionalităţii legilor printr-un organ politic şi mai ales prin parlamente se realizează mai rar

Icircn Franţa controlul constituţionalităţii legilor este exercitat de către Consiliul Constituţional instituit prin Constituţia din 1958 care a icircnlocuit Comitetul Constituţional ce avea unele trăsături asemă-nătoare Acesta cuprinde pe de o parte foştii preşedinţi ai republicii icircn viaţă şi pe de altă parte membri desemnaţi pentru nouă ani şi al căror mandat nu poate fi reicircnnoit Membrii sunt desemnaţi astfel trei de către preşedintele republicii trei de către preşedintele Adunării Naţionale şi trei de către Preşedintele Senatului Preşedintele Consiliului Constituţional este numit prin decizie a Preşedintelui Republicii Există regula că funcţia de membru al Consiliului este incompatibilă cu cele de membru al Guvernului al Parlamentului

124

sau al Consiliului Economic şi Social Trebuie să subliniem că icircn competenţa Consiliului constituţional intră şi alte atribuţii icircn afara controlului constituţionalităţii legilor şi că icircn doctrina juridică franceză el este considerat o veritabilă Curte constituţională

Pot fi trimise Consiliului Constituţional spre verificarea conformităţii lor cu constituţia şi legile ordinare icircnainte de promulgarea lor Sesizarea poate fi făcută de Preşedintele Republicii Primul-ministru Preşedintele Adunării Naţionale Preşedintele Senatului sau de 60 de deputaţi ori de 6 senatori Prin urmare acest control este facultativ O dispoziţie declarată neconstituţională de către Consiliul Constituţional nu poate fi promulgată sau pusă icircn aplicare Icircmpotriva deciziilor Consiliului Constituţional nu se poate declara recurs Ele se impun autorităţilor publice şi tuturor autorităţilor administrative şi jurisdicţionale Acest gen de control este controversat deoarece organismul icircnvestit cu prerogativele de control al constituţionalităţii legilor votate de Parlament apare ca o autoritate care ar exercita o a patra putere icircn stat putacircnd să infirme voinţa parlamentarilor ei icircnşişi exponenţi ai voinţei suverane a poporului Icircn realitate controlul politic al constituţionalităţii nu icircmpietează cu nimic asupra prerogativelor Parlamentului şi se exercită icircn baza Constituţiei

Consiliul Constituţional francez are o competenţă foarte largă şi complexă

exercită controlul conformităţii cu constituţia a regulilor de drept emise de puterile publice

verifică legalitatea alegerilor parlamentare a celor preşedinţiale ca şi legalitatea referendumului

avizează icircmprejurările invocate pentru aplicarea dispoziţiilor art 16 din constituţie care instituie o dictatură temporară a Preşedintelui Republicii Consiliul trebuind să fie consultat cu privire la toate măsurile pe care pe durata exercitării acestei dictaturi temporare le-ar lua Preşedintele Republicii

125

Un asemenea tip de control a fost instituit şi icircn Principatele Romacircne prin Convenţia de la Paris din 1858 Art 37 din Convenţie prevedea icircn acest sens că bdquolegile de interes special pentru fiecare Principat nu vor fi icircntărite de hospodar decacirct după ce vor fi comunicate de dacircnsul Comisiei Centrale care va avea a preţui de sunt potrivite cu dispoziţiile constitutive ale noii organizaţiirdquo

Prerogativele Comisiei Centrale au fost preluate de Corpul Ponderator creat icircn 1864 prin Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

Caracterul politic al controlului rezultă icircn primul racircnd din conţinutul politic al Legii fundamentale Astfel controlul politic are drept scop conservarea structurilor şi mecanismelor de exercitare a puterii politice Icircn acelaşi timp caracterul politic este exprimat şi de organismul care exercită controlul Acest organism trebuie să exprime prin reprezentare voinţa suverană a poporului Nu este mai puţin adevărat că autoritatea care exercită un asemenea control se pronunţă asupra voinţei politice a parlamentarilor precum şi a Guvernului care a iniţiat legea respectivă Iată prin urmare cel puţin trei factori care imprimă caracterul de control politic acestui control82

Icircn doctrina constituţională modernă se admite că reprezentativitatea organismului de control poate să rezulte nu numai din desemnarea electorală a membrilor săi (Senat) dar şi din numirea acestora de autorităţi care la racircndul lor sunt reprezentative (Camerele legislative şi Preşedintele Republicii)

Un asemenea organism ar urma să exercite jurisdicţia constituţională fie pe cale preventivă opunacircnd veto-ul său legilor adoptate de Parlament dar nepromulgate de şeful statului fie posterior invalidacircnd o lege aflată icircn vigoare 83

82 Cristian Ionescu op cit p 184 şi urm 83 Ch Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques

Paris 1983 p 79

126

Icircmpotriva controlului politic se aduc cacircteva argumente principale

a) principiul separaţiei puterilor nu ar admite icircn afara celor trei autorităţi guvernante crearea unei a patra situată deasupra Parlamentului şi Guvernului şi icircnvestită cu dreptul de a le cenzura activitatea legislativă şi respectiv puterea regulamentară

b) organismul politic care exercită controlul ar putea fi discreţionar putacircnd să infirme voinţa suverană a reprezentanţilor poporului

c) controlul constituţionalităţii legilor trebuie să fie un control de specialitate situat deasupra oricăror argumente politice

V212 Controlul constituţionalităţii legilor exercitat

printr-un organ jurisdicţional

Acest control este exercitat sau de organe altele decacirct cele judecătoreşti care folosesc icircnsă o procedură de lucru asemănătoare cu cea judecătorească sau de către organele judecătoreşti propriu-zise

Interes deosebit a prezentat şi prezintă controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor

Controversat icircn ce priveşte fundamentarea sa ştiinţifică controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor s-a impus icircn practica multor state astăzi el exercitacircndu-se sau icircn temeiul unor dispoziţii legale clare sau pur şi simplu icircn temeiul dreptului pe care organele judecătoreşti singure şi l-au arogat

Dreptul judecătorilor de a decide asupra constituţionalităţii legilor este atacirct contestat cacirct şi admis de doctrina juridică Pentru cei care admiteau posibilitatea controlului judecătoresc al constituţionalităţii legilor două probleme trebuia rezolvate şi anume a) existenţa unei diferenţieri precise icircntre legile fundamentale şi cele ordinare şi b) o constituţie scrisă de tip rigid

Dreptul judecătorilor de verificare a conformităţii legilor cu constituţia s-a justificat plecacircndu-se la menirea judecătorilor de a

127

interpreta şi aplica legile şi de a aplica sancţiuni icircn cazuri de icircncălcare a legii Faţă de această situaţie s-a considerat că icircn mod firesc ei au dreptul de a interpreta legile şi icircn raportul acestora cu constituţia şi de a aplica sancţiuni căci lipsa sancţiunilor icircn cazul icircncălcării constituţiei ar putea duce la negarea existenţei dreptului constituţional

De asemenea dreptul judecătorilor icircn verificarea conformităţii legii cu constituţia s-a justificat prin teoria separaţiei puterilor icircn stat care implică o anumită colaborare a puterilor icircn vederea realizării aceloraşi scopuri Icircn această ordine de idei s-a considerat că cele trei puteri se echilibrează şi se controlează reciproc că ele nu se află icircntr-o stare de totală independenţă una faţă de cealaltă şi că numai această colaborare şi control reciproc asigură legala şi buna lor funcţionare Colaborarea acestor trei puteri are icircn vedere realizarea aceloraşi scopuri Astfel puterea judecătorească poate şi trebuie să controleze puterea legiuitoare şi puterea executivă iar la racircndul ei şi puterea executivă poate controla celelalte puteri Ce este esenţial icircn această susţinere este faptul că puterii judecătoreşti icirci revine importanta misiune de a fi bdquoregulatorul bunei funcţionări a principiului separaţiei puterilorrdquo

Icircn acelaşi timp un alt argument pleacă de la necesitatea verificării dacă legiuitorul a acţionat icircn limitele competenţei sale constituţionale84 Se consideră că judecătorul prin formaţia sa prin obiceiurile sale va judeca icircn mod imparţial De asemenea o bună şi echitabilă soluţie este posibilă deoarece procedura juridică implică publicitatea dezbaterilor contradictorialitatea obligaţia de motivare a sentinţelor

Argumente contrare icircn ceea ce priveşte dreptul judecătorilor de a judeca constituţionalitatea legilor nu au lipsit şi nu lipsesc din doctrina juridică

Un prim argument se bazează tot pe teoria separaţiei puterilor dar pe o interpretare oarecum rigidă Icircn această concepţie separaţia

84 G Bourdeau op cit

128

puterilor icircnseamnă o independenţă absolută a puterilor iar acordarea dreptului judecătorilor de a controla actele puterii legiuitoare ar fi o eludare a principiului separaţiei puterilor

S-a mai apreciat că există interesul ca statul să fie singurul judecător al constituţionalităţii legilor ordinare şi ar constitui un lucru delicat să se dea icircn atribuţia unei autorităţi care nu are responsabilitatea guvernării un astfel de control85

Apoi se adaugă icircn această opinie dreptul recunoscut judecătorului de a controla activitatea legiuitorului face din acesta o autoritate politică or nimic nu este mai grav decacirct existenţa autorităţilor oficioase

Organele judecătoreşti care exercită controlul constitu-ţionalităţii legilor sunt icircntr-un sistem toate instanţele judecătoreşti modalitate denumită controlul judecătoresc difuz iar icircntr-un alt sistem controlul se exercită numai de către instanţa judecătorească supremă această modalitate fiind denumită control judecătoresc concentrat

Controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor atacirct cel difuz cacirct şi cel concentrat este de regulă un control represiv care intervine după promulgarea legilor deci după intrarea lor icircn vigoare şi rezultatul este că legile sau dispoziţiile din legi declarate ca neconstituţionale nu-şi produc efectele

Controlul judecătoresc icircn ambele modalităţi diferă icircn raport cu căile prin care el se realizează principalele căi fiind

prima acţiunea icircn justiţie pentru declararea ca neconstituţională a unei legi sau a unei prevederi dintr-o lege

cea de a doua excepţia de neconstituţionalitate ridicată ca mijloc de apărare icircn cadrul unui proces

Exercitarea controlului judecătoresc pe o cale sau pe alta duce la efecte diferite controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor pe cale de acţiune avacircnd ca efect anularea legii sau a prevederilor dintr-o lege declarată ca neconstituţională şi lipsirea de efecte a legii


129

erga omnes pe cacircnd controlul judecătoresc pe cale de excepţie nu duce la anularea legii sau a dispoziţiilor dintr-o lege ci numai la neaplicarea lor icircn soluţionarea procesului icircn curs astfel că declararea de neconstituţionalitate pe cale de excepţie are efecte numai inter partes

Controlul pe cale de acţiune şi cel pe cale de excepţie sunt principalele căi de cea mai largă aplicaţie prin care se exercită controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor

Justificat sau nu din punct de vedere teoretic controlul judecătorilor asupra constituţionalităţii legilor s-a impus icircn mai multe state Un anumit interes de ordin istoric prezintă controlul judecătoresc din Statele Unite Deşi Constituţia SUA nu dă dreptul Curţii Supreme de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor totuşi Curtea exercită acest control şi nimeni nu-şi pune icircntrebarea icircn legătură cu temeiul juridic al acestui drept

Curtea Supremă a SUA şi-a arogat abuziv dreptul de a decide asupra constituţionalităţii legilor prin una din cele mai icircndrăzneţe decizii pe care le-a dat vreodată şi anume prin decizia din 1803 cacircnd preşedinte al Curţii era John Marshall icircn afacerea Marbury versus Madison86

Instaurarea controlului judecătoresc icircn SUA a fost icircnlesnită de forma federală de unele tradiţii din organizarea coloniilor (posibilitatea de a ataca icircnaintea Consiliului privat al Regelui legile coloniale depăşind limitele prevăzute prin Charte) precum şi de ideea existentă icircn mentalitatea politică a unei abordări efective a legii faţă de constituţie şi a unui control susceptibil de a fi impus legislatorului

Icircn prezent icircn multe state precum Spania Portugalia Belgia Germania Italia Austria Ungaria Polonia există un control jurisdicţional al constituţionalităţii legilor Fără a intra icircn detalii trebuie să observăm că astăzi se practică două modele de control al constituţionalităţii şi anume modelul american şi modelul european

86 M Lepădătescu op cit

130

Icircn primul sistem controlul este realizat de tribunalele obişnuite icircn timp ce icircn al doilea este realizat de către autorităţi special abilitate denumite tribunale sau curţi constituţionale Aşa cum scria Maurice Duverger sistemul unui tribunal special icircnsărcinat să controleze constituţionalitatea pare preferabil celui al controlului prin judecători ordinari căci el permite de a alege judecători mai bine adaptaţi funcţiei lor De regulă se folosesc două procedee şi anume controlul pe calea acţiunii şi controlul pe cale de excepţie Icircn ce priveşte controlul pe calea acţiunii el este considerat a fi un procedeu ofensiv care permite atacarea unei legi icircn faţa unui tribunal determinat căruia i se cere să examineze validitatea constituţională şi să pronunţe anularea Doctrina juridică apreciază icircn acelaşi timp că acest procedeu ridică dificultăţi icircn organizarea tribunalului pe care-l opune organului legislativ şi că n-a dat icircn practică rezultate prea fericite şi icircn general doctrina icircl consideră ca ineficace

Icircn Romacircnia problema controlului jurisdicţional al constituţionalităţii legilor s-a pus pentru prima dată icircn 1912 icircn faţa instanţelor judecătoreşti Deşi Constituţia din iulie 1866 icircn vigoare la acea dată nu prevedea un asemenea control la 2 februarie 1912 cu prilejul judecării unei acţiuni a Societăţii de Tramvaie din Bucureşti intentată icircmpotriva Ministerului de Interne şi Primăriei Capitalei Tribunalul Ilfov Secţia a II-a a decis că acestea au dreptul şi datoria să verifice conformitatea cu prevederile constituţionale a oricăror legi ori de cacircte ori cu prilejul judecării unui proces se invocă neconstituţionalitatea legii soluţia pronunţată determinacircnd soarta acţiunii intentate şi dacă socotesc respectiva soluţie ca fiind neconstituţională să o icircnlăture prin hotăracircre judecătorească 87

Chiar dacă iniţial s-a făcut recurs la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircmpotriva hotăracircrii Tribunalului Ilfov Secţia I a Curţii icircn urma dezbaterilor care au durat trei zile (14-16 martie 1912) a respins recursul validacircnd astfel hotăracircrea tribunalului

87 M Lepădătescu op cit p 191-194

131

Fără ca prevederile constituţionale să icircl autorizeze se instaura astfel icircn ţara noastră controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor pe cale de excepţie control ca şi icircn Statele Unite ale Americii represiv şi difuz fiind unul ce putea fi exercitat de către orice instanţă judecătorească deci chiar şi de un judecător de pace dintr-o plasă oarecare (icircn sistemul organizării judecătoreşti din acea vreme)

Ulterior potrivit Constituţiei din 1923 competenţa de a judeca constituţionalitatea legilor a revenit Curţii de Casaţie icircn secţiuni reunite Astfel art 103 alin 1 din Constituţie prevedea că bdquoNumai Curtea de Casaţie icircn Secţiuni Unite are dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi a declara neaplicabile pe acelea care sunt contrarii constituţiunii Judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul de judecatrdquo

Icircn literatura de specialitate de atunci o asemenea organizare a controlului constituţionalităţii legilor era considerată ca atingacircnd perfecţiunea Astfel se scria bdquoAşa cum este organizat acest control icircn faţa Secţiunilor Unite ale Casaţiei el a stacircrnit admiraţia străinilor şi sistemul legislaţiei noastre este recomandat pentru a fi introdus icircn legislaţia altor popoarerdquo88

Paralel s-a organizat şi un control preventiv mai exact spus o activitate avacircnd ca scop prevenirea includerii icircntr-un text de lege a unei dispoziţii neconstituţionale Organismul icircnsărcinat să desfăşoare o asemenea activitate a fost Consiliul Legislativ icircnfiinţat icircn 1925 Articolul 76 din Constituţie prevedea că bdquoSe icircnfiinţează Consiliul Legislativ a cărui menire este să ajute icircn mod consultativ la crearea şi coordonarea legilor emanacircnd fie de la puterea executivă fie din iniţiativa parlamentară cacirct şi la icircntocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi afară de cele care privesc creditele bugetare Dacă icircnsă icircntr-un termen fixat de lege Consiliul

88 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi

comparat Bucureşti 1936

132

Legislativ nu-şi dă avizul său Adunările pot proceda la discutarea şi aprobarea proiectelor O lege specială va determina organizarea şi modul de funcţionare a Consiliului Legislativrdquo

Primele două constituţii socialiste romacircneşti cea din 1948 şi respectiv din 1952 nu au prevăzut explicit un control al constituţionalităţii legilor 89 Constituţia din 1965 a reintrodus expres această procedură constituţională icircn sistemul nostru de drept stabilind icircn art 43 că numai Marea Adunare Naţională hotărăşte asupra constituţionalităţii legilor Era vorba de un control ulterior adoptării legilor Prin legea nr 11969 care a completat art 53 din Constituţie s-a introdus controlul prealabil al constituţionalităţii proiectelor de lege

Icircn prezent aşa cum am arătat icircn baza art 79 din Constituţie şi a prevederilor din Legea nr 731993 controlul constituţionalităţii proiectelor de lege control prealabil finalizat printr-un aviz este prevăzut implicit ca una dintre atribuţiile Consiliului Legislativ

Controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor are următoarele trăsături

este un control difuz putacircnd fi exercitat de către toţi judecătorii şi nu exclude posibilitatea ca o singură instanţă (cea mai icircnaltă instanţă) să deţină această competenţă

este un control concret adică se exercită icircn situaţia icircn care neconstituţionalitatea unei legi este susţinută cu ocazia unui proces aflat pe rolul unei instanţe

este un control posterior ceea ce icircnseamnă că se exercită asupra unei legi aflate icircn vigoare

Controlul exercitat de către magistraţi de profesie potrivit unei proceduri jurisdicţionale experimentate icircn practica judecătorească este considerat icircn literatura de specialitate mai eficient decacirct controlul politic exercitat de un organism ai cărui membri pot fi lipsiţi de experienţa dobacircndită icircn practica judecătorească

89 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

1977 p 18

133

Unei asemenea procedurii i se aduc icircnsă şi unele critici icircntemeiate la prima vedere un asemenea control ar presupune

a) aprecieri cu caracter politic făcute de magistraţi cu privire la conţinutul unor legi

b) ingerinţa puterii judecătoreşti icircn activitatea legislativă printr-un surplus de zel judecătoresc

c) posibilitatea de manipulare sub diferite forme a magistraţilor de către puterea executivă

d) situarea puterii judecătoreşti deasupra celei legislative e) posibilitatea unor erori judiciare imposibil de remediat 90 Avacircnd icircn vedere icircnsă vechimea icircndelungată a procedurii

jurisdicţionale a controlului constituţionalităţii legilor formularea unor critici la adresa acesteia este neicircntemeiată

Controlul politico-jurisdicţional al constituţionalităţii legilor prezintă următoarele trăsături

a) este un control concentrat icircntrucacirct este de competenţa exclusivă a unei singure autorităţi (exemplu Consiliul Constituţional icircn Franţa Curtea Constituţională icircn Italia Spania Romacircnia)

b) este un control abstract ceea ce icircnseamnă că se exercită pe cale de acţiune directă fără să existe un litigiu anterior dedus judecăţii unei instanţe

c) poate fi atacirct interior cacirct şi posterior Denumirea componenţa numerică modul de desemnare ca şi

prerogativele concrete de control exercitate de un astfel de organism diferă de la un stat la altul Au introdus un astfel de control Spania Portugalia Belgia Germania Italia Austria Ungaria Polonia şa Icircn doctrină este general acceptat că verificarea conformităţii anumitor acte normative cu textul constituţional de către un organ specializat avacircnd o jurisdicţie unică este foarte eficientă

Avantajele sale constau printre altele icircn asigurarea unui control specializat şi omogen din punct de vedere al soluţiilor

90 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo

nr 7-81991 p 24-25

134

pronunţate De asemenea deciziile privind constituţionalitatea sau după caz neconstituţionalitatea actelor normative supuse controlului au efecte erga omnes Icircn plus organismul icircnvestit cu jurisdicţia constituţională poate fi folosit şi icircn alte scopuri (verificarea constituţionalităţii partidelor politice controlul legalităţii unor operaţiuni electorale avize privind diferitele probleme de interes public major soluţionarea unor conflicte care pot apărea icircntre legislativ şi executiv icircncălcarea drepturilor cetăţeneşti)

V22 Controlul realizat icircn raport cu timpul icircn care el se exercită

Dacircndu-se un sens foarte strict controlului constituţionalităţii legilor s-ar părea că o clasificare icircn raport cu timpul cacircnd se exercită controlul nici nu ar putea fi concepută icircntrucacirct controlul asupra constituţionalităţii legilor poartă icircn mod necesar asupra legilor intrate icircn vigoare căci numai atunci se poate vorbi de legi care să poată fi verificate sub aspectul conformităţii lor cu constituţia

Cu toate acestea de controlul constituţionalităţii legilor se vorbeşte şi atunci cacircnd verificarea conformităţii lor cu Constituţia are loc icircnainte de intrarea legilor icircn vigoare deoarece prin exercitarea unui asemenea control se icircmpiedică intrarea icircn vigoare a unor legi contrare prevederilor constituţionale

Acest control este denumit prealabil sau preventiv denumiri folosite icircn raport cu momentul exercitării lui sau icircn raport cu efectele controlului prealabil deoarece este exercitat icircnainte de intrarea icircn vigoare a legilor preventiv deoarece are ca efect icircmpiedicarea icircncălcării constituţiei prin intrarea icircn vigoare a unei legi sau a unei dispoziţii dintr-o lege contrară constituţiei Evident este vorba de unul şi acelaşi control indiferent de denumirea folosită controlul prealabil este icircntotdeauna preventiv iar acesta din urmă totdeauna prealabil

Controlul care se exercită după intrarea icircn vigoare a legilor se numeşte ulterior sau represiv ulterior pentru că se exercită după intrarea icircn vigoare a legilor represiv icircntrucacirct are ca efect anularea

135

legii sau cel puţin lipsirea ei de efecte Şi icircn acest caz este vorba de unul şi acelaşi control cel ulterior fiind represiv iar cel represiv fiind totdeauna ulterior

Controlul prealabil este şi el la racircndul lui susceptibil de o subdivizare Putem vorbi de un control prealabil al proiectelor de legi ori a dispoziţiilor icircnainte de discutarea lor de către adunările legiuitoare şi de un control al legilor adoptate de către adunările legiuitoare dar icircncă nepromulgate

Constituţia Romacircniei reglementează exercitarea controlului constituţionalităţii legilor atacirct ca un control prealabil sau preventiv cacirct şi ca un control ulterior sau represiv Astfel potrivit articolului 146 litera a Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgarea lor Se instituie astfel un control prealabil sau preventiv Icircn continuare acelaşi articol la literele c şi d prevede exercitarea controlului ulterior sau represiv Astfel la litera c se prevede Curtea Constituţională bdquose pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentuluirdquo iar la litera d că bdquohotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporuluirdquo

V23 Controlul realizat icircn raport cu cei icircndreptăţiţi

să pună icircn mişcare procedura controlului constituţionalităţii legilor

Potrivit clasificării menţionate procedura controlului constituţionalităţii legilor se poate declanşa de către un număr icircn general restracircns de organe ale statului sau de către orice cetăţean care justifică un interes actual ori numai eventual această modalitate putacircnd fi exercitată şi alături de cea dintacirci

136

V3 Controlul constituţionalităţii legilor icircn Romacircnia

Curtea Constituţională Noua Constituţie a Romacircniei a preluat din practica

constituţională modernă sistemul controlului politico-jurisdicţional al conformităţii legilor cu Legea fundamentală Icircntre jurisdicţia constituţională instituită icircn sistemul de drept romacircnesc şi cea a unor state occidentale sunt atacirct asemănări cacirct şi deosebiri Astfel de pildă principala deosebire icircntre procedura contenciosului constituţional romacircnesc şi cea franceză constă icircn faptul că icircn sistemul nostru constituţional verificarea constituţionalităţii legilor organice şi a regulamentelor celor două Camere legislative icircnainte de a fi promulgate şi respectiv de a fi puse icircn aplicare nu este obligatorie ci este declanşată ca urmare a unei sesizări din partea Preşedintelui Republicii a Preşedinţilor Camerelor a Guvernului a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Avocatului Poporului sau din partea unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori pe cacircnd icircn Franţa legile organice sunt supuse obligatoriu controlului exercitat de Consiliul Constituţional

De asemenea Curtea Constituţională se pronunţă asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti O altă deosebire se referă la sfera organismelor abilitate să sesizeze Curtea Constituţională icircn legătură cu constituţionalitatea unei legi icircnainte de promulgarea acesteia Icircn sistemul de drept francez instanţa de vacircrf a ierarhiei judiciare nu este implicată icircn procedura de sesizare a Consiliului Constituţional

Icircntre cele două instituţii care controlează constituţionalitatea actelor normative ale parlamentului mai sunt o serie de alte deosebiri inclusiv icircn ceea ce priveşte modul lor de alcătuire Icircn sistemul constituţional romacircnesc spre deosebire de cel francez Curtea Constituţională este formată exclusiv din judecători numiţi nu şi din membri de drept aşa cum este alcătuit Consiliul Constituţional icircn Franţa

137

Rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie

constituţională icircn Romacircnia independentă faţă de orice altă autoritate publică La nivelul Legii fundamentale Curtea Constituţională este reglementată icircn cuprinsul celor 6 articole ale Titlului V (art 142-147 icircn numerotarea dată după revizuirea Constituţiei) dispoziţiile acestora fiind dezvoltate prin Legea nr 47199291 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată Icircn realizarea funcţiei sale de bdquogarant al supremaţiei Constituţieirdquo Curtea icircndeplineşte atribuţiile icircnscrise la art 146 din Legea fundamentală

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgarea acestora la sesizarea Preşedintelui Romacircniei a unuia dintre preşedinţii celor două Camere a Guvernului a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Avocatului Poporului a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori precum şi din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de

91 Republicată icircn temeiul art III din Legea nr 2322004 pentru modificarea

şi completarea Legii mr 471992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 502 din 3 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare Legea nr 471992 a mai fost republicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 187 din 7 august 1997 iar ulterior a fost modificată prin Legea nr 1242000 privind structura personalului Curţii Constituţionale publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 331 din 17 iulie 2000

138

arbitraj comercial excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea Preşedintelui Romacircniei a unuia dintre preşedinţii celor două Camere a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei şi confirmă rezultatele sufragiului

g) constată existenţa icircmprejurărilor care justifică interimatul icircn exercitarea funcţiei de Preşedinte al Romacircniei şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui Romacircniei

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia

j) verifică icircndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constitu-ţionalitatea unui partid politic

l) icircndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii Potrivit legii competenţa Curţii nu poate fi contestată de nicio

autoritate publică singură Curtea fiind icircn drept să hotărască asupra acesteia

Activitatea jurisdicţională O primă categorie de atribuţii icircncredinţate Curţii Constituţionale

icircn cadrul activităţii sale jurisdicţionale asigură controlul constituţio-nalităţii legilor a ordonanţelor Guvernului a tratatelor sau altor acorduri internaţionale precum şi a regulamentelor Parlamentului Icircn exercitarea controlului Curtea se pronunţă exclusiv cu privire la constituţionalitatea actelor sau dispoziţiilor icircn legătură cu care a fost sesizată fără a putea modifica sau completa prevederile legale examinate

139

Nu fac obiectul acestui control actele cu forţă juridică inferioară legii cum sunt actele administrative ale autorităţilor publice (icircntre care hotăracircrile Guvernului ordinele ministrului alte acte emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale) Icircntrucacirct Curtea Constituţională nu face parte din sistemul judiciar nici hotăracircrile judecătoreşti nu pot fi atacate icircn faţa acesteia Prin urmare autoritatea de jurisdicţie constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti Alte atribuţii jurisdicţionale ale Curţii vizează soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice precum şi a contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic Deciziile Curţii Constituţionale se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo De la data publicării ele sunt general-obligatorii şi au putere numai pentru viitor

Controlul de constituţionalitate

1 Controlul constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare (controlul abstract anterior) se exercită numai la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit a) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit a) icircnainte de revizuire] Preşedintele Romacircniei preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului Guvernul Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie Avocatul Poporului un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori Potrivit art 147 alin (2) din Constituţia republicată icircn cazul icircn care Curtea admite sesizarea de neconstituţionalitate legea se trimite Parlamentului care este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii

Aceste reglementări sunt icircnsă rezultatul recentei revizuiri a Constituţiei Pacircnă la acea dată textele constituţionale [art 145 alin (1) icircn redactarea din 1991] deschideau posibilitatea ca Parlamentul să icircnfracircngă decizia Curţii cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere Cu toate acestea icircn niciunul din cazurile de neconstituţionalitate constatate icircn urma exercitării

140

controlului preventiv anterior promulgării legii obiecţia nu a fost icircnlăturată de Parlament nefiind icircntrunită majoritatea calificată necesară Icircn cei aproape 12 ani de existenţă a Curţii sesizările de neconstituţionalitate au fost admise icircn proporţie de aproximativ 30 Atribuţiile de control din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei reglementate prin teza a doua a aceluiaşi text constituţional au fost exercitate icircn 3 cazuri icircn anii 1996 2000 şi 2003 Icircn primul caz propunerea legislativă de revizuire iniţiată de un grup de 39 de senatori a fost respinsă ca neconstituţională Icircn al doilea caz stracircngerea semnăturilor pentru susţinerea iniţiativei fiind realizată anterior intrării icircn vigoare a Legii privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni Curtea a constatat că deşi iniţiativa nu icircncalcă limitele revizuirii prevăzute de art 148 din Constituţie autenticitatea semnăturilor din listele de susţinători calitatea de cetăţeni cu drept de vot a semnatarilor şi dispersia lor teritorială nu pot fi verificate icircn lipsa unei legi care să fie icircn vigoare icircn perioada icircntocmirii semnării şi atestării acestor liste Icircn cadrul procedurii de revizuire desfăşurate icircn anul 2003 Curtea a verificat propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei iniţiată de Comisia parlamentară instituită icircn acest scop Procesul de revizuire a continuat cu dezbaterea propunerii legislative icircn Parlament şi s-a definitivat o dată cu aprobarea prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a Legii de revizuire a Constituţiei icircn forma adoptată de Parlament

2 Controlul de constituţionalitate asupra tratatelor sau a altor acorduri internaţionale la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit b) din Constituţia republicată preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori constituie una dintre recentele prerogative icircncredinţate prin revizuirea Constituţiei Dacă icircn urma controlului se constată constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional acesta nu mai poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate Icircn conformitate cu art 147 alin (3) din

141

Constituţia republicată tratatul sau acordul constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat Icircn cazul cacircnd un tratat la care Romacircnia urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei potrivit noilor dispoziţii ale art 11 alin (3) din Constituţie Fiind vorba de atribuţii recent introduse Curtea nu a fost sesizată icircn materia controlului de constituţionalitate asupra unui tratat sau acord internaţional

3 Controlul de constituţionalitate asupra regulamentelor Parlamentului se exercită la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit c) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit b) icircnainte de revizuire] Atunci cacircnd Curtea constată necons-tituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului acestea icircşi icircncetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă icircn acest interval Parlamentul sau după caz Camera respectivă nu le pune de acord cu prevederile Constituţiei Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept De la icircnfiinţare Curtea şi-a exercitat aceste atribuţii icircn 16 cazuri prin 5 din deciziile pronunţate constatacircnd neconstituţionalitatea unor prevederi din regulamentele parlamentare

4 Controlul concret posterior de constituţionalitate prevăzut de art 146 lit d) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit c) icircnainte de revizuire] reprezintă ndash din punct de vedere cantitativ ndash cea mai semnificativă componentă a activităţii jurisdicţionale (icircn medie 85 din numărul total de cauze soluţionate) Icircn cadrul acestui tip de control Curtea hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial Deşi Curtea Constituţională nu poate fi sesizată direct ci numai prin icircncheierea instanţei icircnvestite cu soluţionarea cauzei prin legea organică a Curţii a fost reglementat un spaţiu extins de acţiune excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea oricăreia dintre părţi

142

sau din oficiu de către instanţa de judecată Totodată icircn practica jurisdicţională a Curţii s-a consacrat şi posibilitatea procurorului de a ridica excepţia de neconstituţionalitate icircn cauzele la care participă Sfera largă a subiecţilor de sezină explică ponderea substanţială a excepţiilor de neconstituţionalitate icircn totalul cauzelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale Excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă doar icircn măsura icircn care satisface cerinţele imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale

ndash excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă (a Guvernului) ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă Prin urmare doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate nu şi actele administrative (acestea din urmă putacircnd fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti)

ndash legea sau ordonanţa (ori prevederea legală) este icircn vigoare iar soluţionarea cauzei depinde de aceasta

ndash legea sau ordonanţa (ori prevederea legală) nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

Icircncheierea de sesizare a Curţii Constituţionale va cuprinde punctele de vedere ale părţilor opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi icircnsoţită de dovezile depuse de părţi Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu icircncheierea instanţei trebuie motivată cuprinzacircnd şi susţinerile părţilor precum şi dovezile necesare Curtea Constituţională nu se poate autosesiza Ea poate fi icircnvestită doar prin icircncheierea instanţei de judecată sau de arbitraj comercial Judecarea cauzei se suspendă pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională

Potrivit prevederilor art 147 alin (1) din Constituţia republicată dispoziţiile din legile şi ordonanţele icircn vigoare constatate ca fiind neconstituţionale icircşi icircncetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă icircn acest interval Parlamentul sau Guvernul după caz nu le pune de acord cu

143

prevederile Constituţiei Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept

Mediator al conflictelor de natură constituţională dintre autorităţile publice

Ca urmare a revizuirii Legii fundamentale Curţii Constituţionale i-au fost atribuite prerogativele de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit e) din Constituţia republicată Preşedintele Romacircniei preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului primul-ministru sau preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Controlul constituţionalităţii partidelor politice Potrivit art 146 lit k) din Constituţia republicată

[corespunzător art 144 lit i) icircnainte de revizuire] Curtea hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic Condiţiile icircn care Curtea poate fi sesizată icircn vederea exercitării acestei atribuţii prin contestaţie formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern sunt stabilite de Legea organică a Curţii Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale icircn cazurile prevăzute de art 40 alin (2) din Constituţia republicată Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti pentru radierea partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice

144

CAPITOLUL VI


STATULUI ROMAcircN MODERN ŞI PAcircNĂ IcircN PREZENT Constituţia a apărut icircn Romacircnia mult mai tacircrziu decacirct

constituţiile din ţările Europei de Vest (Franţa Italia etc) cu toate că apariţia ei a fost determinată de aceleaşi cauze care au determinat apariţia ei icircn restul lumii92

Aceasta s-a datorat faptului că epoca modernă caracterizată prin dezvoltarea tehnică economică socială şi culturală a icircnceput icircn Romacircnia mult mai tacircrziu faţă de ţări precum Olanda Anglia Franţa Italia Dezvoltarea mai tacircrzie şi mai lentă a capitalismului icircn Romacircnia a fost cauzată la racircndul său de icircndelungata dominaţie a Imperiului Otoman

Numai icircnlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Romacircne o dezvoltare de tip capitalist dar această dezvoltare a fost mai lentă Momentul de icircnceput se situează icircn secolul al XVIII-lea icircn special icircncepacircnd cu a doua jumătate a sa cacircnd apar manufacturile apare munca salariată se construiesc furnalele şi turnătorii se dezvoltă mineritul se construiesc drumuri icircn agricultură se desfiinţează rumacircnia şi cacircnd se icircncheagă tot mai organic pe ambele versante ale Carpaţilor naţiunea romacircnă care icircşi formulează primul său program politic prin Supplex Libellus Valachorum (1791)

Scăderea influenţei otomane asupra Ţărilor Romacircne icircncepe prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774) continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817) convenţie ale cărei prevederi sunt


145

reluate şi consemnate icircn Tratatul de la Adrianopol (1829) icircncheiat icircn urma războiului ruso-turc

Icircn baza acestui tratat Ţările Romacircne obţin libertatea comer-ţului şi retrocedarea principalelor porturi de la Dunăre avacircnd astfel posibilitatea dezvoltării capitalismului şi limitacircnd pe plan extern amestecul Imperiului Otoman icircn treburile interne şi externe ale Principatelor Romacircne Aceste prevederi puse icircn aplicare prin intermediul Regulamentelor Organice au stimulat dezvoltarea elementelor capitaliste icircn economie

De asemenea icircn perioada premergătoare apariţiei Constituţiei romacircne au loc puternice frămacircntări şi mişcări sociale cu caracter revoluţionar ca forme de manifestare a luptei pentru icircnfăptuirea unităţii de stat a poporului romacircn pentru icircnlăturarea oracircnduirii feudale pentru revendicări cu caracter burghezo-democratic

Cu toate că revoluţia de la 1848 a fost icircnfracircntă ea a impulsionat aceste tendinţe ideile exprimate atunci printre altele icircn Proclamaţia de la Islaz continuacircnd să se dezvolte

Un loc deosebit icircn cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din Romacircnia icircl ocupă icircnfăptuirea icircn 1859 a statului unitar naţional prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum reforma agrară şi alte reforme politice administrative şi culturale care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor instituţii statale

Toate aceste reforme au contribuit icircntr-o măsură hotăracirctoare la progresul general politic şi social-economic al ţării

VI1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

Icircntrucacirct icircntacircmpina greutăţi icircn realizarea reformelor sale domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de stat de la 2 mai 1864 desfiinţează Adunarea Electivă şi supune plebiscitului bdquoStatutul dezvoltător al Convenţiei din 719 august 1858rdquo cunoscut

146

icircn istorie sub denumirea de bdquoStatutul lui Cuzardquo şi bdquolegea electoralărdquo Aceste două acte formează prima Constituţie a Romacircniei93

Statutul lui Cuza aşa cum arăta chiar denumirea sub care a fost supus plebiscitului era o dezvoltare a Convenţiei de la Paris din 1858 prin el se aduceau importante modificări acestei Convenţii care era un act impus din afară de către puterile străine

Icircn concordanţă cu prevederile Statutului puterile statului erau icircncredinţate domnitorului şi reprezentanţei naţionale care avea o structură bicamerală Reprezentanţa naţională este formată din Adunarea Ponderatoare şi Adunarea Electivă Sistemul bicameral al Parlamentului este o modificare faţă de Convenţia de la Paris

Puterea legiuitoare este exercitată colectiv de către Cuza şi cele două adunări iniţiativa legilor aparţinacircnd lui Cuza

Prin Statutul lui Cuza se consacră independenţa legislativă obţinută de Principatele Romacircne icircncă din 1862 icircn urma vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol Acest lucru reiese din bdquoModificaţiuni icircndeplinătoare statutului icircn preambulul statutuluirdquo atunci cacircnd se arată că Principatele Unite bdquopot icircn viitor a modifica şi schimba legile care privesc administraţia lor dinlăuntru cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite şi fără nicio intervenţiune se icircnţelege icircnsă că această facultate nu se poate icircntinde la legăturile care unesc Principatele cu Imperiul Otoman nici la tratatele icircntre Icircnalta Poartă şi celelalte puteri care sunt şi rămacircn obligaţiuni pentru aceste principaterdquo

Dispoziţiile cuprinse icircn art 18 al Statutului dau domnitorului dreptul de a emite pacircnă la convocarea reprezentanţei naţionale decrete cu putere de lege la propunerea Consiliului de Miniştri şi cu bdquoascultareardquo Consiliului de Stat

De asemenea Statutul lui Cuza mai cuprinde reguli privitoare la formarea organizarea şi funcţionarea Adunării Ponderatorii şi Adunării Elective reguli privind elaborarea legilor unele reguli


147

privind guvernul obligaţia funcţionarilor publici de a presta jurămacircntul de credinţă Constituţiei legilor şi domnitorului

Icircn ceea ce priveşte Legea electorală anexată Statutului aceasta stabilea drepturile electorale condiţiile pentru a alege şi a fi ales regulile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor

Din punct de vedere teoretic se pune problema de a şti dacă Statutul este sau nu constituţie Aşa cum am arătat chiar la icircnceput Statutul icircmpreună cu legea electorală sunt o constituţie deoarece cuprind reglementări ale unor relaţii sociale fundamentale esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Icircn acest sens au opinat şi C Dissescu P Negulescu I Muraru şi alţi autori de drept constituţional Statutul lui Cuza stabileşte regulile fundamentale de organizare a puterii iar legea electorală cuprinde unele drepturi fundamentale şi anume drepturile politice

Statutul lui Cuza stabileşte regulile fundamentale de organizare a puterii icircn stat iar Legea electorală prevede unele drepturi fundamentale respectiv drepturile politice Pe baza Statutului au fost adoptate celelalte legi icircn timpul lui Alexandru Ioan Cuza el constituind deci baza constituţională a icircntregii legislaţii următoare De altfel chiar Statutul se defineşte a fi o constituţie prin art 17 care stabileşte obligaţia funcţionarilor publici bdquode a jura supunere Constituţiei şi legilor ţăriirdquo

Icircntr-o altă opinie contrară celei enunţate se susţine că Statutul lui Cuza nu este o constituţie ci numai un act cu caracter constituţional icircn această opinie Statutul bdquonu stabileşte ansamblul principiilor organizării sociale şi de stat şi nu prevede drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor ci stabileşte numai modul de organizare şi funcţionare a puterii legiuitoare şi a puterii executiverdquo94

Nu icircmpărtăşim acest punct de vedere deoarece faţă de conceptul de constituţie aşa cum l-am formulat la explicaţiile

94 N Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1977

148

generale nu considerăm că lipsa unei instituţii din Constituţie ar putea duce la transformarea acesteia icircntr-un simplu act constituţional

Se ştie de exemplu că prima Constituţie scrisă din lume Constituţia americană din 1787 nu conţinea icircn textul iniţial dispoziţii privitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti acestea fiind introduse prin amendamente aduse constituţiei icircncepacircnd cu anul 1791 Nimeni nu a pus la icircndoială icircnsă că aceasta a fost o constituţie Acelaşi lucru se poate spune despre Constituţia fostei Uniuni Sovietice adoptată icircn anul 1924 care avacircnd ca principal scop organizarea federaţiei sovietice nu prevedea nimic cu privire la drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi la sistemul electoral deoarece acestea erau stabilite prin constituţiile republicilor unionale şi nu sufereau nicio schimbare Mai recent Constituţia franceză adoptată icircn 1958 face trimitere icircn ce priveşte drepturile cetăţenilor la Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată icircn 1789 arătacircnd icircn preambul că poporul francez proclamă solemn ataşamentul său la drepturile omului şi principiile suveranităţii naţionale aşa cum au fost ele definite prin Declaraţia din 1789 confirmate şi completate prin preambulul Constituţiei din 1964 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 194895

VI2 Constituţia Romacircniei din 29 iunie 1866

Premisele istorice Caracterizacircnd Statutul ca o constituţie am arătat că icircn baza

Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de legi menite a realiza importante reforme icircn ţară Vom menţiona icircn primul racircnd legea agrară din 14 august 1864 Reforma agrară realizată de Cuza cu toate scăderile şi limitele ei reprezintă unul din evenimentele importante ale istoriei Romacircniei transformacircnd proprietatea feudală

95 Gh Uglean op cit p 77 şi urm

149

asupra pămacircntului icircn proprietate de tip capitalist burghez Au urmat şi alte legi adoptate de Cuza legi care priveau instrucţiunea publică administraţia justiţia Se adoptă de asemenea codurile penal civil şi comercial şi se organizează armata

Toate aceste reforme icircnfăptuite icircn timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea unor instituţii statale moderne la modernizarea statului romacircn

Icircn condiţiile istorice concrete ale anilor 1865-1866 Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice la 10-11 februarie 1866 şi să instituie o locotenenţă domnească Apoi pe tronul ţării este adus un principe străin

Icircn anul 1866 se adoptă după modelul Constituţiei belgiene considerată atunci a fi cea mai liberală constituţie Constituţia Romacircniei

Conţinutul Constituţiei şi modificările ce i s-au adus Constituţia icircn cele 133 articole ale sale reglementează cele

mai importante relaţii sociale sistematizarea normelor realizacircndu-se pe opt titluri şi anume Despre teritoriul Romacircniei (titlul I) Despre drepturile romacircnilor (titlul II) Despre puterile statului (titlul III) Despre finanţe (titlul IV) Despre puterea armată (titlul V) Dispoziţiuni generale (titlul VI) Despre revizuirea constituţiei (titlul VII) Dispoziţii tranzitorii şi suplimentare (titlul VIII)

Constituţia consacră icircn chiar primul articol bdquoPrincipatele Unite Romacircne constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de Romacircniardquo Consacracircndu-se caracterul unitar şi indivizibil al statului romacircn se reglementează apoi drepturile fundamentale ale cetăţenilor constituţia declaracircnd că icircn stat nu există nicio deosebire de clasă şi că toţi sunt egali icircn faţa legilor Icircntrucacirct icircnsă drepturile electorale se acordă icircn raport cu averea egalitatea icircn drepturi este evident contrazisă

O grijă deosebită este acordată proprietăţii declarată sacră şi neviolabilă (art 19) iar ca o puternică garanţie se stabileşte că bdquonici o lege nu poate icircnfiinţa pedeapsa confiscării averilorrdquo (art 17)

150

Reglementacircnd puterile statului Constituţia proclamă că toate puterile emană de la naţiune Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională formată din două camere şi anume Senatul şi Adunarea deputaţilor Cacirct priveşte Adunarea deputaţilor ea era aleasă pe baza sistemului colegiilor de avere De menţionat că alegătorii din colegiul patru care era cel mai numeros colegiu icircn care intrau toţi cei care bdquoplătesc o dare către stat oricacirct de micărdquo alegeau indirect şi cel mai mic număr de deputaţi

Senatul era ales de două colegii icircmpărţite tot după avere Pentru a fi ales icircn Senat se cereau printre altele două condiţii şi anume un venit bdquode orice natură de 800 galbenirdquo(o adevărată avere pe vremea aceea) şi vacircrsta de 40 de ani

Puterea executivă aparţinea domnitorului Constituţia stabilind regula monarhiei străine

Un anumit interes de ordin istoric prezintă şi dispoziţiile generale icircndeosebi art 128 care interzicea posibilitatea suspendării Constituţiei cele privind revizuirea Constituţiei (art 129) precum şi dispoziţiile tranzitorii şi suplimentare care stabileau un anumit program legislativ

De asemenea trebuie menţionate dispoziţiile articolelor 101 şi 102 care stabileau că o lege va preciza responsabilitatea şi pedepsele aplicabile miniştrilor pentru crime şi delicte Prin aceste dispoziţii ndash legea a fost adoptată abia după 13 ani ndash s-au dat atribuţii legislative organelor judecătoreşti Astfel art 102 stabilea că pacircnă la adoptarea legii cerute de art 102 bdquoIcircnalta curte de casaţiune şi justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsardquo

Constituţia adoptată la 1866 deşi o constituţie rigidă a suferit o serie de modificări precum icircn 1879 dispoziţiile referitoare la drepturile politice icircn 1884 cele privitoare la domn presă sistemul electoral şi la pămacircnturile rurale icircn 1917 dispoziţiile privitoare la garantarea dreptului de proprietate şi cele privitoare la dreptul de vot icircn 1918 ca urmare a desăvacircrşirii statului naţional unitar romacircn etc

151

Constituţia din 1866 a organizat statul romacircn avacircnd la bază principiul separaţiei puterilor icircn stat a consacrat proprietatea privată ca pe un drept sacru şi inviolabil a proclamat anumite drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi politice reprezentacircnd prin aceste prevederi un progres

De asemenea Constituţia din 1866 a instituit principiul monarhiei străine ereditare

VI3 Constituţia Romacircniei din 29 martie 1923

Premisele istorice Constituţia de la 1866 a rămas icircn vigoare mai mult de o

jumătate de secol perioadă de timp icircn care icircn societatea romacircnească s-au produs o serie de transformări importante A doua jumătate a secolului al XIX-lea se caracterizează prin dezvoltarea industriei Economia romacircnească cunoaşte un ritm mai viu de dezvoltare

Icircn această perioadă a sporit producţia industrială şi agrară s-a desfiinţat sistemul breslelor (1873) se icircnfiinţează sistemul monetar naţional şi apar instituţiile bancare de credit (1867) Tot icircn această perioadă s-a adoptat icircnsă şi legea icircnvoielilor agricole (1866) cu grave repercusiuni asupra ţărănimii icircntrucacirct permitea scoaterea ţăranilor cu forţa la lucru pe moşii 96

Cucerirea independenţei de stat (1877) a dat un nou impuls puternic dezvoltării agriculturii sistemului bancar comerţului intern şi extern căilor de transport şi comunicaţii De asemenea spre sfacircrşitul secolului al XIX-lea icircn economia romacircnească pătrundea capitalul străin

Icircn 1921 se realizează reforma agrară care a contribuit la dezvoltarea capitalistă icircn agricultură Cu toate acestea Romacircnia continua să rămacircnă dependentă din punct de vedere economic icircn mare măsură de marile puteri apusene


152

Icircn lunga perioadă de timp (1866-1923) dintre cele două constituţii transformările din economie au fost icircnsoţite de transformări icircn ce priveşte forţele sociale raporturile dintre ele rolul lor icircn viaţa politică Apare proletariatul modern legat de fabrică acesta creşte numeric şi o dată cu el şi mişcarea muncitorească socialistă se icircnfiinţează Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romacircnia (1893)

Un eveniment de seamă icircn această perioadă a fost războiul de independenţă din 1877 care a dus la recunoaşterea independenţei de stat a Romacircniei

Un mare eveniment istoric l-a constituit unirea Basarabiei Bucovinei şi Transilvaniei cu Romacircnia (1918) care a dus la desăvacircr-şirea statului naţional romacircn unitar

Icircn fine trebuie menţionată reforma electorală (1918) care a introdus votul universal egal direct secret şi obligatoriu

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 1923 este de altfel proiectul Partidului liberal

votat de Camera Deputaţilor la 26 martie 1923 şi de Senat la 27 martie 1923 promulgată la 28 martie şi publicată la 29 martie 1923 Adoptarea acestei Constituţii a fost considerată nelegală deoarece nu s-au respectat icircntru totul regulile de revizuire a Constituţiei stabilite prin art 12 al Constituţiei din 1866

Ca şi Constituţia precedentă Constituţia din 1923 este sistematizată icircn 8 titluri şi anume Titlul I ndash Despre teritoriul Romacircniei Titlul II ndash Despre drepturile romacircnilor Titlul III ndash Despre puterile statului Titlul IV ndash Despre finanţe Titlul V ndash Despre puterea armată Titlul VI ndash Dispoziţii generale Titlul VII ndash Despre revizuirea constituţiei Titlul VIII ndash Dispoziţii tranzitorii şi suplimentare

Constituţia proclamă drepturi şi libertăţi egale pentru toţi Cacirct priveşte egalitatea icircn drepturi a femeii cu bărbatul prin art 6 alin 2 se prevedea că legi speciale bdquovor determina condiţiile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politicerdquo

153

Sunt de reţinut de asemenea dispoziţiile din art 17 care garantează proprietatea privată şi din art 15 care interzic icircnfiinţarea pedepsei confiscării averilor Cacirct priveşte puterile statului şi Constituţia din 1923 pornind de la faptul că toate puterile emană de la naţiune stabileşte că puterea legislativă se exercită colectiv de Rege şi Reprezentanţa naţională aceasta este formată din două camere Adunarea Deputaţilor şi Senatul alese de această dată prin vot universal egal direct obligator şi secret

Sistemul electoral introdus prin Constituţia din 1923 era un mare pas icircnainte faţă de sistemul colegiilor de avere instituit prin Constituţia din 1866

Senatul cuprindea şi senatori de drept iar pentru a fi ales senator se cerea vacircrsta de 40 de ani icircmpliniţi

Puterea executivă aparţinea regelui care o exercita prin guvern Constituţia din 1923 icircnfiinţează Consiliul legislativ la care am făcut referire icircn capitolul anterior Icircn ce priveşte puterea judecătorească merită a fi reţinute dispoziţiile art 101 care interziceau icircnfiinţarea de tribunale extraordinare precum şi cele ale art 103 care dădeau controlul constituţionalităţii legilor Curţii de Casaţie icircn Secţiuni Unite

Sunt de menţionat şi dispoziţiile art 128 care interziceau suspendarea constituţiei precum şi ale art 131 care includeau ca parte integrantă a constituţiei unele dispoziţii din legile agrare adoptate pacircnă atunci

Cu toate că se aseamănă foarte mult nu numai icircn conţinut ci şi prin formularea textelor cu Constituţia din 1866 (au fost icircnlocuite sau au fost modificate radical un număr de 20 de articole s-au adăugat şapte articole noi a fost modificată redactarea ori au primit adaosuri un număr de 25 articole iar 76 de articole ale Constituţiei din 1866 au fost menţinute icircn icircntregime lucru pentru care adeseori era considerată o modificare a acesteia) Constituţia adoptată icircn 1923 este evident mai democratică Ea acordă drepturi şi libertăţi mai largi icircnlocuieşte sistemul electoral cenzitar cu un sistem electoral

154

democratic De altfel chiar după 23 august 1944 ea a fost repusă icircn vigoare

Icircn fine trebuie să remarcăm că şi Constituţia din 1923 era o constituţie rigidă deoarece procedura de revizuire stabilită prin art 129 şi 130 era o procedură greoaie identică aproape cu cea prevăzută de constituţia precedentă

VI4 Constituţia Romacircniei din 28 februarie 1938

Premisele istorice Explicaţiile istorice ale apariţiei acestei Constituţii trebuie

căutate icircn desfăşurarea vieţii social-economice şi politice icircn perioada de 15 ani scursă de la adoptarea constituţiei precedente 97

Pe planul vieţii economice perioada dintre cele două constituţii cunoaşte o evoluţie specifică Icircntre 1922 şi 1928 exista o stabilitate parţială şi vremelnică a capitalismului perioada 1929-1933 se caracterizează printr-o profundă criză industrială şi agrară iar perioada 1934-1938 printr-o sensibilă icircnviorare a icircntregii economii romacircneşti Icircn raport cu această evoluţie economică a evoluat şi viaţa socială şi politică a ţării Perioada de stabilizare economică a fost icircnsoţită atacirct de creşterea puterii politice a burgheziei cacirct şi de regrupări ale forţelor politice precum şi de unele frămacircntări sociale Criza economică de supraproducţie a avut efecte asupra tuturor categoriilor sociale fiind icircnsă mai puternic resimţită de masele largi de oameni ceea ce a determinat proteste din partea acestora greve şi alte manifestări de acest gen

Icircn condiţiile istorice concrete ale anului 1938 regele Carol al II-lea instaurează la 10 februarie 1938 dictatura personală

Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua constituţie Proiectul de constituţie este supus la 24 februarie plebiscitului Constituţia este promulgată la 27 februarie şi publicată la 28 februarie 1938


155

Conţinutul Constituţiei Cele o sută de articole ale Constituţiei din 1938 sunt

sistematizate icircn opt titluri şi anume Titlul I ndash Despre teritoriul Romacircniei Titlul II ndash Despre datoriile şi drepturile romacircnilor Titlul III ndash Despre puterile statului Titlul IV ndash Despre finanţe Titlul V ndash Despre oştire Titlul VI ndash Dispoziţiile generale Titlul VII ndash Revizuirea Constituţiei Titlul VIII ndash Dispoziţii tranzitorii şi finale Dispoziţiile Constituţiei consacră dictatura regală şi exprimă icircn acelaşi timp tendinţa de restracircngere a drepturilor şi libertăţilor democratice Consacracircnd dictatura regală dispoziţiile Constituţiei exprimau totodată limitarea drepturilor şi libertăţilor democratice Sub acest aspect este semnificativ că Titlul II al Constituţiei icircncepe prin a prevedea datoriile cetăţenilor şi numai pe urmă se referă la drepturi s-au interzis propovăduirea schimbării formei de guvernă-macircnt icircmpărţirea sau distribuirea averii altora scutirea de impozite şi lupta de clasă (art 7) Constituţia din 1938 apără proprietatea cuprinzacircnd dispoziţii asemănătoare cu cele existente icircn constituţiile precedente

Cacirct priveşte puterile statului stabilind că acestea emană de la naţiune Constituţia din 1938 le concentrează icircn macircinile regelui care este declarat bdquocapul statuluirdquo (art 30) Regele exercită puterea legislativă prin reprezentanţa naţională el avacircnd iniţiativa legislativă iniţiativa revizuirii Constituţiei El sancţionează şi promulgă legile sancţiunea regală fiind o condiţie de valabilitate a legii Totodată regele putea emite decrete cu putere de lege icircn orice domeniu icircn timpul cacirct adunările erau dizolvate sau nu erau icircn sesiune putea dizolva adunările putea declara războiul şi icircncheia pacea

Puterea executivă aparţinea de asemenea regelui care era inviolabil răspunderea pentru actele emise revenind miniştrilor obligaţi să contrasemneze actele de stat ale regelui

Trebuie să remarcăm că icircn locul votului universal se introduce sistemul colegiilor pe profesiuni Icircn ce priveşte vacircrsta de la care cetăţenii aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru Adunarea

156

Deputaţilor ea este foarte ridicată şi anume 30 de ani Cacirct priveşte Senatul el este format din trei categorii de senatori şi anume senatori numiţi de rege senatori de drept şi senatori aleşi

Suspendarea Constituţiei din 28 februarie 1938 Icircncepacircnd cu anul 1938 icircn timp ce pe plan extern asistăm la o

icircncordare a relaţiilor internaţionale la o ascuţire puternică a contradicţiilor dintre state şi la frecvente acte de agresiune icircn viaţa internă a Romacircniei se observă un avacircnt industrial Regele desfiinţează partidele politice iar prin Dictatul de la Viena (30 august 1940) Romacircnia este obligată să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei Icircn septembrie 1940 regele este obligat să abdice icircn favoarea fiului său Constituţia este suspendată corpurile legiuitoare sunt dizolvate se reduc prerogativele regale şi este icircnvestit cu puteri depline preşedintele Consiliului de Miniştri

VI5 Actele cu caracter constituţional din perioada 1944-1948

Premisele istorice Perioada de după ieşirea din războiul purtat de Romacircnia alături

de puterile Axei şi pacircnă icircn decembrie 1989 s-a caracterizat prin guvernarea de către un singur partid care şi-a arogat rolul de

forţă politică conducătoare icircn societate acapararea puterii de către o minoritate privilegiată

centralism excesiv icircn conducerea tuturor sectoarelor şi domeniilor de activitate anihilarea iniţiativelor de la nivelele inferioare

caracterul formal al declaraţiilor privind drepturile cetăţeneşti icircngrădirea personalităţii umane icircncălcarea demnităţii omului suprimarea libertăţii de gacircndire de exprimare şi de acţiune

icircnlocuirea proprietăţii private asupra bunurilor materiale de bază cu proprietatea de stat sau de grup

retribuţii nestimulatoare nivelarea veniturilor ceea ce a generat tendinţa de a obţine venituri pe căi ilicite

157

descurajarea adevăratelor valori ştiinţifice şi culturale icircnlocuirea competenţei cu alte criterii de promovare discriminatorii

impunerea prin constracircngere a ideologiei minorităţii dominante icircmpiedicarea cunoaşterii şi difuzării altor idei decacirct a celor convenabile statului

reprimarea oricărei icircncercări de exprimare liberă a opiniei de schimbare a guvernării totalitare şi de trecere la un regim democratic

Icircn condiţiile concrete ale anului 1944 fiind imposibilă elaborarea unei noi constituţii s-a recurs la soluţia repunerii icircn vigoare cu unele modificări a Constituţiei din 1923 şi a elaborării icircn continuare a unor acte cu caracter constituţional Actele elaborate icircn toată această perioadă şi a căror analiză o vom face aici au fost acte cu caracter constituţional deoarece ele au cuprins reglementări fundamentale ale unor relaţii privitoare la instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Prin aceste acte s-au formulat principii constituţionale principii ce se vor regăsi icircnscrise mai tacircrziu icircn constituţiile adoptate icircn anii 1948 1952 1965 De asemenea aceste acte au avut un caracter tranzitoriu

VI51 Decretul nr16261944 pentru bdquoFixarea drepturilor

Romacircnilor icircn cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923rdquo

Primul act cu caracter constituţional elaborat după ieşirea Romacircniei din alianţa cu puterile Axei şi icircncetarea războiului cu Naţiunile Unite a fost Decretul 1626 din 31 august 1944 El a fost determinat de necesitatea de a se icircnlătura legislaţia adoptată de dictatura militară icircncepacircnd cu anul 1940 şi de a se aşeza la baza icircntregii activităţi statale reguli democratice de guvernare Prin acest decret este repusă icircn vigoare Constituţia din 1923 deoarece dintre toate constituţiile din Romacircnia aceasta a fost cea mai democratică Trebuie să menţionăm că nu au fost repuse icircn vigoare toate dispoziţiile acestei constituţii lucru evident din chiar redactarea decretului 16261944 precum şi din evoluţia ulterioară a evenimentelor

158

Sunt repuse icircn vigoare icircn totalitate dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi icircndatoririle fundamentale Icircn acest sens art 1 al Decretului 1626 stabilea că bdquoDrepturile Romacircnilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866 cu modificările ce ulterior i-au fost aduse şi de Constituţia din 29 martie 1923rdquo

Puterile statului urmau a fi exercitate conform regulilor cuprinse icircn Constituţia din 1923 cu excepţia celor privitoare la puterea legislativă şi parţial la puterea judecătorească

Astfel puterea legiuitoare se exercita de către Rege la propunerea Consiliului de Miniştri

Decretul 16261944 stabileşte că un decret dat icircn urma hotăracircrii Consiliului de Miniştri va organiza Reprezentanţa Naţională Prin aceste dispoziţii (art III) s-a exprimat intenţia nu de a se convoca corpul electoral ci de a se da guvernului dreptul de a reglementa din nou structura acestui organ

Interesante sunt şi dispoziţiile din art III conform cărora pacircnă la organizarea Reprezentanţei Naţionale bdquoputerea legislativă se exercită de către rege la propunerea Consiliului de Miniştrirdquo Deşi decretul menţine monarhia prin aceste dispoziţii el transformă Consiliul de Miniştri icircntr-un organ suprem de stat care concentra icircn macircinile sale icircntreaga putere de stat

Referitor la puterea judecătorească decretul menţine desfiinţarea juriului şi stabileşte că o lege specială va statornici condiţiile icircn care magistraţii sunt inamovibili

Icircn fine prin art V al decretului sunt abrogate decretele regale din 1940 referitoare la icircnvestirea preşedintelui Consiliului de Miniştri cu depline puteri şi fixarea prerogativelor regale

VI52 Decretul nr 18491944 pentru bdquoAdăugire de alineat nou

la finele art IV din I D R nr 1626 din 31 august 1944rdquo

Aşa cum o arată titlul său acest decret a fost adoptat cu intenţia de a adăuga unele dispoziţii la Decretul nr1626 din 31 august 1944 Dispoziţiile sale statornicesc că bdquoLegi speciale vor

159

prevedea condiţiile icircn care vor putea fi urmăriţi şi sancţionaţi toţi acei care icircn orice calitate şi sub orice formă au contribuit la dezastrul ţării icircn special icircn legătură cu războiul purtat icircmpotriva Naţiunilor Unite Aceste legi vor putea prevedea şi măsuri pentru urmărirea averilor lorrdquo

Decretul nr1849 trebuia să răspundă cerinţei de judecare şi pedepsire a celor consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării pedepsire stipulată prin Convenţia de armistiţiu cu Naţiunile Unite Pentru aceasta trebuia icircnlăturate piedicile de ordin juridic (constituţional) datorate unor articole din Constituţia din 1923 care interziceau icircnfiinţarea de tribunale extraordinare instituirea pedepsei confiscării averilor aplicarea pedepsei cu moartea icircn alte cazuri decacirct cele prevăzute de codul penal militar icircn timp de război

Adoptarea acestui act normativ a fost necesară icircntrucacirct prin Convenţia de armistiţiu icircncheiată de Romacircnia cu Puterile aliate (Moscova 12 septembrie 1944) ţara noastră se obliga să judece şi să pedepsească pe cei consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării

Totodată icircn baza Decretului nr18491944 au fost emise ulterior legi speciale icircn baza cărora au fost judecaţi cei vinovaţi

VI53 Legea nr 86 din februarie 1945

pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare

Icircn toamna anului 1944 icircn temeiul Convenţiei de armistiţiu guvernul a propus mai multe reglementări juridice prin care se abroga legislaţia de discriminare rasială şi naţională adoptată anterior datei de 23 august 1944 Totuşi situaţia minorităţilor naţionale nu era pe deplin clarificată din punct de vedere juridic

Legea pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare a avut menirea de a proclama şi asigura egalitatea cetăţenilor ţării indiferent de rasă naţionalitate limbă sau religie Chiar icircn primul articol Legea nr 861945 statorniceşte că toţi cetăţenii romacircni sunt egali icircn faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă naţionalitate limbă sau religie

160

Legea interzice cercetarea originii etnice icircn vederea stabilirii situaţiei juridice acordă drepturi egale egală admitere icircn funcţiile publice icircn exercitarea oricărei profesiuni egalitate de tratament juridic Pentru realizarea deplinei egalităţi Legea nr86 admite folosirea liberă a limbii materne publicaţii icircn limba maternă icircnvăţămacircnt icircn limba maternă Prin prevederile sale privitoare la culte ea proclamă libertatea cultelor religioase bineicircnţeles a celor recunoscute de stat

Prin Legea nr861945 au fost formulate deci două importante principii constituţionale egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă şi naţionalitate şi libertatea conştiinţei

VI54 Legea nr 187 din 23 martie 1945

pentru icircnfăptuirea reformei agrare

Legea adoptată la 23 martie 1944 pentru icircnfăptuirea reformei agrare a definit reforma agrară ca o necesitate naţională economică şi socială Legea a prevăzut exproprierea şi trecerea asupra statului bdquopentru a fi icircmpărţite plugarilor icircndreptăţiţi la icircmproprietărirerdquo a bunurilor agricole cu inventarul viu şi mort afectat lor Icircn temeiul legii treceau icircn proprietatea statului imediat şi fără nicio despăgubire bunurile agricole ale celor care au colaborat cu germanii criminalilor de război şi vinovaţilor de dezastrul ţării celor fugiţi din ţară absenteiştilor etc precum şi terenurile care depăşeau 50 ha Legea stabilea de asemenea excepţiile de la exproprieri procedura exproprierii şi icircmproprietăririi icircnfiinţarea comitetelor locale de icircmproprietărire şi a comisiilor de plasă etc Interesează icircn mod deosebit dispoziţiile art 20 din lege care interziceau icircmpărţirea vinderea darea icircn arendă ipotecarea totală sau parţială a proprietăţilor create icircn baza acestei legi

Legea nr 187 din 23 martie 1945 prin dispoziţiile sale formulează unul dintre cele mai importante principii social-economice prevăzacircnd că pămacircntul aparţine celor care icircl muncesc

161

VI55 Decretul nr2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative

Un moment important icircn dezvoltarea constituţională a Romacircniei icircl constituie adoptarea Decretului nr 2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative Venise deja momentul ca să fie organizată Reprezentanţa Naţională şi deci să se pună icircn aplicare dispoziţia art III a Decretului nr1626 1944 icircn sensul că bdquoUn decret dat icircn urma hotăracircrii Consiliului de Miniştri va organiza Reprezentanţa Naţionalărdquo Prin Decretul nr 22181946 se organizează Reprezentanţa Naţională icircntr-un singur corp denumit Adunarea Deputaţilor Modificacircndu-se Constituţia din 1923 se stabileşte deci un prim principiu constituţional şi anume acela al unicameralităţii organului suprem legislativ renunţacircndu-se la sistemul bicameral prin desfiinţarea Senatului

Faptul că dispoziţiile din Decretul nr 22181946 modifică dispoziţiile Constituţiei din 1923 reiese din chiar formularea lor expresă atunci cacircnd se vorbeşte de Constituţia din 29 martie 1923 bdquorepusă icircn vigoarerdquo prin Decretul nr1626 şi bdquomodificată prin dispoziţiile prezentului decretrdquo

Icircn baza Decretului puterea legiuitoare urma a fi exercitată colectiv de către rege şi Reprezentanţa Naţională bdquoconform dispoziţiilor prevăzute icircn Constituţia din 29 martie 1923 cu privire la puterile statuluirdquo Deci raporturile dintre rege şi parlament urmau a fi guvernate de Constituţia din 1923 atunci icircn vigoare Trebuie menţionat aici şi art 18 din Decretul nr22181946 conform căruia dispoziţiile privitoare la Senat şi Adunarea Deputaţilor din Constituţia din 1923 bdquose vor considera că se referă la Adunarea Deputaţilorrdquo Din modul cum se reglementează exercitarea puterii legiuitoare reiese că Decretul nr22181946 menţine principiul separaţiei puterilor icircn stat

Dispoziţii de asemenea importante erau cuprinse icircn art 2 alin final icircn sensul că bdquoFemeile au drept de vot şi pot fi alese icircn Adunarea Deputaţilor icircn aceleaşi condiţiuni ca şi bărbaţiirdquo

162

Aceste dispoziţii stabilind egalitatea icircn drepturi politice a femeilor cu bărbaţii constituie un pas icircnainte icircn formularea principiului constituţional al egalităţii depline icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii

Un alt treilea principiu constituţional formulat prin Decretul nr 22181946 este principiul votului universal egal direct şi secret

Deşi acest decret este un decret de organizare a Reprezentanţei Naţionale el totuşi delimitează şi competenţa acesteia atunci cacircnd prin art 17 stabileşte că Adunarea Deputaţilor nu poate revizui Constituţia nici icircn total nici icircn parte Revizuirea Constituţiei se putea face numai conform regulilor de revizuire stabilite de Constituţia din 1923 şi bdquonumai de către o Adunare Legiuitoare extraordinară aleasă special icircn acest scoprdquo Aceasta explică de ce icircn februarie 1948 Adunarea Deputaţilor va trebui să se autodizolve iar sarcina adoptării noii constituţii va reveni unei adunări constituante special alese

Decretul privind exercitarea puterii legislative a fost urmat icircn aceeaşi zi de Legea nr 560 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaţilor lege care a stabilit procedura alegerilor modul de repartiţie a mandatelor pe baza reprezentării proporţionale precum şi cazurile de incapacitate incompatibilitate sau nedemnitate de a fi alegător ori de a fi ales icircn Adunarea Deputaţilor Decretul nr 2218 şi Legea nr 560 din 1946 au constituit baza juridică a alegerilor parlamentare din luna noiembrie 1946 Prin această reglementare juridică au dobacircndit drept de vot şi militarii

VI56 Legea nr 363 din 30 decembrie 1947

pentru constituirea Statului Romacircn icircn Republica Populară Romacircnă

La 30 decembrie 1947 guvernul a dat o proclamaţie prin care se justifica şi argumenta necesitatea desfiinţării formei monarhice Abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Romacircne la 30 decembrie 1947 au fost consacrate legislativ prin Legea nr 363

163

Dispoziţiile cuprinse icircn cele 9 articole ale Legii pot fi grupate icircn patru categorii dispoziţii privind forma de stat dispoziţii privind Constituţia dispoziţii privind activitatea legislativă şi executivă alte dispoziţii Aşa cum am precizat o primă categorie de dispoziţii ale Legii nr 3631947 este formată din dispoziţiile privitoare la forma de stat cuprinse icircn art 1 şi 3

Astfel se consacră desfiinţarea formei monarhice de guvernămacircnt instituindu-se ca formă de stat republica populară Denumirea statului devine Republica Populară Romacircnă

O a doua categorie de dispoziţii priveşte constituţia Prin art 2 bdquoConstituţia din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 2 septembrie 1944 şi următoarele se abrogărdquo urmacircnd ca Adunarea Constituantă să hotărască asupra noii constituţii (Art 5)

O a treia categorie de dispoziţii se referă la puterea legislativă Desfiinţacircndu-se monarhia şi abrogacircndu-se şi Constituţia din 1923 Legea nr 3631947 stabileşte că puterea legiuitoare va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor bdquopacircnă la dizolvarea ei şi pacircnă la data ce se va fixa de Adunarea Deputaţilorrdquo Pentru exercitarea puterii executive Legea nr 3631947 creează un organ de stat Prezidiul Republicii Populare Romacircne organ colegial format din cinci membri aleşi cu majoritate de Adunarea Deputaţilor dintre personalităţile vieţii publice ştiinţifice şi culturale

Icircn fine a patra categorie de dispoziţii cuprinde formulele de jurămacircnt ale membrilor Prezidiului ale funcţionarilor publici ale armatei grănicerilor şi jandarmilor

Cu privire la Legea nr 3631947 se ridică două probleme teoretice O primă problemă este aceea de a şti dacă această lege folosind expresiile de bdquoputere legislativărdquo şi de bdquoputere executivărdquo mai menţine principiul separaţiei puterilor Vom observa că răspunsul la această icircntrebare nu poate fi decacirct negativ deoarece legea foloseşte expresiile de mai sus atribuindu-le icircnţelesul de bdquoicircmputernicirerdquo (competenţă) şi nu acela de bdquoorganrdquo care i se dă icircn cadrul expresiei de bdquoseparaţie a puterilor statuluirdquo A doua problemă

164

priveşte redactarea art 4 redat mai sus Chiar la prima lectură redactarea pare deficitară deoarece stabileşte două termene care nu coincid icircn timp şi care se exclud bdquopacircnă la dizolvarea eirdquo şi bdquopacircnă la constituirea unei adunări legislative constituanterdquo Explicaţia dată icircn literatura de specialitate este că aceasta a fost o inadvertenţă limpezită prin Legea nr 321948 care stabilea că de la dizolvarea adunării şi pacircnă la alegerea adunării constituante puterea legislativă va fi exercitată de guvern

Tot la 30 decembrie 1947 Adunarea Deputaţilor a votat şi Legea nr 364 prin care a numit membrii Prezidiului Republicii Populare Romacircne Pentru stabilirea atribuţiilor organizării şi funcţionării Prezidiului s-a adoptat Decretul nr 3 din 8 ianuarie 1948 care apare ca o completare a Legii nr 3631947 Atribuţiile Prezidiului sunt atribuţii specifice funcţiei de şef al statului Unele atribuţii de natură executivă sunt exercitate prin Consiliul de Miniştri care devine organ subordonat Prezidiului Trebuie de asemenea menţionate şi dispoziţiile din Decretul nr 31948 care stabilesc stema steagul şi capitala

Ţinacircnd seama de acest specific icircn literatura de specialitate cele două acte (Legea nr 363 şi Decretul nr 3) au fost denumite bdquoActele de la 30 decembrierdquo Prin aceste acte au fost formulate importante principii constituţionale

unicitatea puterii de stat prin crearea unui singur organ suprem al puterii de stat

plenitudinea exercitării puterii de stat prin organul reprezentativ suprem care concentra toate prerogativele exercitării puterii de stat

supremaţia organului reprezentativ la scară naţională subordonarea faţă de acesta a tuturor celorlalte organe ale statului

colegialitatea organului care icircndeplineşte rolul de şef de stat

165

VI6 Constituţia Romacircniei din 13 aprilie 1948

Premise istorice Icircn temeiul Legii nr 32 din 24 februarie 1948 Adunarea

Deputaţilor se autodizolvă iar la 28 martie 1948 au loc alegeri Marea Adunare Naţională icircn calitate de Adunare Constituantă s-a icircntrunit icircn sesiune la 6 aprilie 1948 ia icircn discuţie proiectul de constituţie icircntocmit de Consiliul Frontului Democraţiei Populare şi adoptă la 13 aprilie 1948 Constituţia

Conţinutul Constituţiei Normele constituţionale cuprinse icircn cele 105 articole sunt

sistematizate icircn zece titluri şi anume Republica Populară Romacircnă (titlul I) Structura social-economică (titlul II) Drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor (titlul III) Organul suprem al puterii de stat (titlul IV) Organele administraţiei de stat Consiliul de Miniştri şi ministerele (titlul V) Organele locale ale puterii de stat (titlul VI) Organele judecătoreşti şi parchetul (titlul VII) Stema sigiliul drapelul şi capitala (titlul VIII) Modificarea Constituţiei (titlul IX) Dispoziţiuni tranzitorii (titlul X)

Constituţia consacră existenţa statului romacircn ca stat popular unitar independent şi suveran stat ce a luat fiinţă prin lupta poporului icircmpotriva fascismului reacţiunii şi imperialismului

Constituţia din 1948 stabileşte că icircntreaga putere emană de la popor şi aparţine poporului (art 3) De asemenea ea stabileşte că mijlocele de producţie aparţin sau statului ca bunuri ale icircntregului popor sau organizaţiilor cooperative sau particularilor persoane fizice sau juridice Enumeracircnd bunurile care pot forma numai proprietate de stat ca bunuri comune ale poporului (art 6 enumera următoarele bunuri bogăţii de orice natură ale subsolului zăcăminte miniere pădurile apele izvoarele de energie naturală căile de comunicaţie ferată rutiere pe apă şi pe mare poşta telegraful telefonul şi radioul) Constituţia stabileşte că aceasta constituie temelia materială a propăşirii economice şi a independenţei naţionale a ţării apărarea şi dezvoltarea lor constituind o icircndatorire a fiecărui

166

cetăţean Icircn acelaşi timp prin art 6 alin final se statorniceşte că bdquoprin lege se vor stabili modalităţile de trecere icircn proprietatea statului a bunurilor enumeraterdquo care la data adoptării Constituţiei bdquose aflau icircn macircini particularerdquo

Referitor la existenţa proprietăţii particulare Constituţia din 1948 o recunoaşte şi o garantează acordacircnd o protecţie specială proprietăţii agonisite prin muncă şi economisire

Totodată art 11 din Constituţie creează cadrul juridic al viitoarelor naţionalizări stabilind că icircn condiţiile prevăzute de lege bdquoCacircnd interesul general cere mijloacele de producţie băncile şi societăţile de asigurare care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice pot deveni proprietatea statului adică bun al poporuluirdquo

Constituţia din 1948 icircnscrie principiul că pămacircntul aparţine celor ce-l muncesc şi că statul protejează proprietatea ţărănească şi icircncurajează şi sprijină cooperaţia sătească

Trebuie reţinute de asemenea dispoziţiile constituţionale prin care se statorniceşte principiul planificării economiei naţionale precum şi cele privitoare la muncă Icircn ceea ce priveşte dreptul la muncă ţinacircndu-se seama de relaţiile social-economice din acel moment se arăta că statul asigură treptat acest drept prin organizarea şi dezvoltarea planificată a economiei naţionale

Mergacircnd pe linia reglementărilor anterioare icircn titlul privind drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este icircnscris principiul egalităţii icircn drepturi a tuturor cetăţenilor fără deosebire de sex naţionalitate rasă religie sau grad de cultură Sunt proclamate drepturi şi libertăţi icircntre care dreptul de a alege şi de a fi ales icircn toate organele statului dreptul la odihnă la icircnvăţătură libertatea conştiinţei a presei a cuvacircntului a icircntrunirilor dreptul la asociere inviolabilitatea persoanei a domiciliului sau a persoanei

Prin celelalte titluri ale Constituţiei este organizat aparatul de stat este stabilită organizarea administrativ-teritorială stabilind că teritoriul ţării este icircmpărţit icircn comune plăşi judeţe şi regiuni

167

Constituţia a prevăzut sistemul organelor locale ale puterii de stat denumite consilii populare locale precum şi organele administraţiei locale denumite comitete executive subordonate consiliilor populare O explicaţie deosebită trebuie dată cu privire la art 105 care stabilea obligaţia revizuirii tuturor codurilor şi legilor existente pentru a fi puse de acord cu Constituţia şi statornicea că de la data intrării icircn vigoare a Constituţiei bdquose desfiinţează toate dispoziţiile din legi decrete regulamente şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor Constituţieirdquo Faţă de imposibilitatea firească de a se realiza o revizuire a icircntregii legislaţii icircntr-un timp scurt acest text a pus un accent deosebit pe activitatea de interpretare a dreptului

Sistemul judecătoresc cuprindea Curtea Supremă curţile de apel tribunalele şi judecătoriile iar parchetul ca organ de supraveghere a respectării legii era compus din Procurorul General şi din procurori

Constituţia din 1948 a reflectat realităţile politice sociale economice din momentul adoptării sale stabilind totodată principalele direcţii ale dezvoltării viitoare a societăţii romacircneşti icircn sensul dorit de către guvernanţi

VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952

Premisele istorice Viaţa economică şi socială a Romacircniei a cunoscut icircn perioada

imediat următoare adoptării Constituţiei din 1948 o evoluţie icircn consens cu situaţia unei ţări forţate să se dezvolte icircn parametri impuşi prin ocupaţia militară străină rezultat trist al celui de-al doilea război mondial şi al politicii dictate de statele coaliţiei antihitleriste state care au neglijat interesele Romacircniei şi contribuţia sa militară la icircnfracircngerea Germaniei hitleriste

Ca urmare a adoptării noii Constituţii icircn anul 1948 au fost naţionalizate principalele mijloace de producţie urmacircnd apoi alte naţionalizări (ale unităţilor farmaceutice ale unei părţi din fondul de locuinţe)

168

Icircn 1950 s-a făcut o reorganizare administrativă a teritoriului prin icircnfiinţarea de noi unităţi administrativ-teritoriale raionul şi regiunea şi au fost icircnfiinţate ca organe ale puterii de stat sfaturile populare

Icircn ceea ce priveşte sistemul organelor statului icircn 1949 au fost icircnfiinţate Comisia de Stat a Planificării şi Arbitrajul de Stat cu sarcina de a soluţiona litigiile economice dintre icircntreprinderile de stat

Icircn anul 1950 a fost adoptat Codul muncii Icircn 1952 s-a efectuat reorganizarea judecătorească şi a fost creată Procuratura sistem de organe de stat distinct de justiţie

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 1952 avea un capitol introductiv şi 115 articole

sistematizate icircn zece capitole precum urmează Oracircnduirea socială (cap I) Oracircnduirea de stat (cap II) Organul suprem al puterii de stat (cap III) Organele administraţiei de stat (cap IV) Organele locale ale puterii de stat (cap V) Instanţele judecătoreşti şi procuratura (cap VI) Drepturile şi datoriile fundamentale ale cetăţenilor (cap VII) Sistemul electoral (cap VIII) Stema drapelul şi capitala (cap IX) Procedura de modificare a Constituţiei (cap X)

Consacracircnd realităţile economice sociale şi politice ale momentului istoric icircn care a fost adoptată Constituţia din 1952 menţine şi dezvoltă principiile constituţionale afirmate icircncă icircn Constituţia din 1948 Ea conţine reglementări specifice privind puterea de stat economia naţională cu cele trei formaţiuni social-economice socialistă mica producţie de mărfuri şi particular-capitalistă

Capitolele privitoare la organele de stat consacră sistemul statal la baza căruia stăteau Marea Adunare Naţională şi sfaturile populare organe alese prin vot universal egal direct şi secret Aparatul de stat este construit pe principiul centralismului Icircn capitolul privitor la drepturile fundamentale sunt proclamate drepturi şi libertăţi Icircn mod deosebit trebuie menţionat art 80 care

169

reglementează dreptul de asociere consacră desfiinţarea pluralismului politic şi statorniceşte rolul de forţă politică conducătoare al unui singur partid

VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965

Premisele istorice După adoptarea Constituţiei din 1952 procesul de transformări

din viaţa socială a continuat şi s-a caracterizat prin extinderea proprietăţii de stat şi cooperatiste desfiinţarea proprietăţii private accentuarea conducerii nu numai politice ci şi statale de către un singur partid politic partidul comunist care deţine monopolul puterii icircn stat şi societate98

Şi icircn structura aparatului de stat s-au petrecut importante schimbări cum a fost crearea Consiliului de Stat ca organ suprem al puterii de stat Toate acestea impuneau adoptarea unei noi constituţii corespunzătoare situaţiei politice economice şi sociale din acea perioadă

Icircn campania electorală din 1961 s-a lansat iniţiativa elaborării unei noi constituţii Icircnsuşindu-şi această propunere Marea Adunare Naţională a hotăracirct icircn sesiunea sa din martie 1961 constituirea unei comisii care să procedeze la redactarea proiectului de constituţie Această comisie a pregătit un anteproiect de constituţie Marea Adunare Naţională icircn martie 1965 a ales o nouă comisie pentru redactarea proiectului de constituţie comisie care a definitivat munca icircncepută

La 29 iunie 1965 proiectul este publicat şi supus discuţiei publice El a fost adoptat la 21 august 1965

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 21 august 1965 cu modificările ulterioare a avut

121 de articole sistematizate icircn nouă titluri Republica Socialistă Romacircnia (I) Drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor (II)


170

Organele supreme ale puterii de stat (III) Organele centrale ale administraţiei de stat (IV) Organele locale ale puterii şi administraţiei de stat (V) Organele judecătoreşti (VI) Organele procuraturii (VII) Icircnsemnele Romacircniei (VIII) Dispoziţii finale (IX)

Dispoziţiile constituţionale au consacrat schimbarea denumirii ţării din Republica Populară Romacircnă icircn Republica Socialistă Romacircnia forma republicană a statului suveranitatea şi indepen-denţa indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului Cacirct priveşte titularul puterii se arată că acesta este poporul Constituţia menţine principiul partidului unic ca partid de guvernămacircnt Icircn afara acestor dispoziţii titlul I al Constituţiei cuprinde prevederi referitoare la formele de proprietate funcţiile statului principiile politicii externe cetăţenie organizarea administrativă a statului

Drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor sunt reglementate icircn titlul II iar titlurile III ndashVII consacră organizarea statală a puterii

Icircn această privinţă Constituţia structurează organele de stat icircn patru mari categorii şi anume organele puterii de stat (Marea Adunare Naţională Consiliul de Stat Preşedintele Republicii Consiliile populare) organele administraţiei de stat (Consiliul de Miniştri Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare organele locale de specialitate ale administraţiei de stat) organele judecătoreşti (Tribunalul Suprem tribunalele judeţene judecătoriile şi tribunalele militare) organele procuraturii (Procurorul General Procuratura Generală procuraturile judeţene organele locale de procuratură procuraturile militare)

Titlul VIII denumit bdquoIcircnsemnele Republicii Socialiste Romacircniardquo stabileşte stema sigiliul şi drapelul ţării

Ultimul titlu IX denumit bdquoDispoziţii finalerdquo conţine reguli privind intrarea icircn vigoare a Constituţiei şi abrogarea dispoziţiilor vechi sau contrare

171

Constituţia a suferit ulterior modificări privind sistemul organelor statului organizarea administrativ-teritorială organizarea şi funcţionarea unor organe de stat Astfel icircn 1967 a fost instituită funcţia de Preşedinte al Republicii ca organ suprem al puterii de stat

Ca şi constituţiile anterioare adoptate după 23 august 1944 Constituţia din 1965 a avut un caracter icircnşelător democratic menit să ascundă un regim de dictatură lipsa de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti conducerea despotică exercitată de o minoritate privilegiată

VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate

după Revoluţia din Decembrie 1989 Revoluţia din Decembrie 1989 a icircnlăturat dictatura comunistă

din Romacircnia Vidul de putere a fost rezolvat prin instaurarea unui guvernămacircnt de fapt reprezentat de Consiliul Frontului Salvării Naţionale cu rol de organ suprem al puterii de stat

Noua conducere a statului a dizolvat structurile politice comuniste ceea ce a icircnsemnat şi abrogarea dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţia din 1965 Astfel au fost abrogate prevederile constituţionale referitoare la Marea Adunare Naţională Consiliul de Stat Preşedintele Republicii consiliile populare Consiliul de Miniştri comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare care şi-au icircncetat activitatea

Parlamentul ales icircn Romacircnia la 20 mai 1990 a avut misiunea importantă de a elabora Constituţia Romacircniei Icircn această perspectivă s-a pus deseori icircntrebarea dacă icircn Romacircnia mai exista o constituţie Răspunsul la o asemenea icircntrebare trebuie căutat printr-o analiză mai largă a icircntregii evoluţii juridico-statale

Este ştiut că normele constituţionale pot fi sistematizate fie icircntr-un act unic fundamental fie icircn mai multe acte constituţionale redactate icircn formă scrisă fie icircntr-un sistem de norme scrise şi cutumiare care icircn totalitatea lor formează constituţia statului

Icircn Romacircnia Revoluţia din Decembrie 1989 a icircnlăturat structurile de putere ale regimului dictatorial şi ndash firesc ndash şi

172

dispoziţiile constituţionale corespondente Icircn acelaşi timp noua putere a elaborat o serie de acte cu caracter constituţional

După decembrie 1989 Constituţia Romacircniei respectiv cadrul juridic constituţional erau formate din aceste acte cu caracter constituţional precum şi din dispoziţiile Constituţiei din anul 1965 care au fost abrogate expres sau tacit

Icircn această viziune Constituţia Romacircniei din 1965 a continuat să fie icircn vigoare icircn ce priveşte drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor organele judecătoreşti organele procuraturii organi-zarea administrativă a teritoriului desigur cu unele modificări

Cacirct priveşte actele adoptate după victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 unele dintre ele au formulat noi principii constituţionale principii care s-au aplicat icircn societatea romacircnească şi care au fost preluate icircn Constituţia din anul 1991

Cele mai importante principii sunt forma republicană de guvernămacircnt separaţia puterilor statul de drept pluralismul politic structura bicamerală a Parlamentului democraţia şi libertatea asigurarea demnităţii umane inviolabilitatea şi inalienabilitatea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului eligibilitatea pentru funcţii de guvernare consultarea poporului prin referendum icircn legătură cu legile şi măsurile de importanţă deosebită

Trebuie făcută precizarea că actele cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia din Decembrie 1989 au avut un caracter tranzitoriu ele rămacircnacircnd icircn vigoare pacircnă la adoptarea Constituţiei

VI91 Decret-Lege nr 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea organizarea şi funcţionarea

Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale

Decretul-Lege nr 2 din decembrie 1989 este primul act normativ emis de către guvernămacircntul de fapt instaurat icircn urma victoriei Revoluţiei din Decembrie act prin care s-a dat o organizare

173

tranzitorie structurilor de putere din Romacircnia Acest Decret-Lege a fost emis icircn realizarea Programului Consiliului Frontului Salvării Naţionale care a prevăzut printre altele abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernămacircnt organizarea de alegeri libere separarea puterilor legislativă executivă şi judecătorească icircn stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate restructurarea icircntregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată promovarea liberei iniţiative şi a competenţei icircn conducerea tuturor sectoarelor economice restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti oprirea distrugerii satelor reorganizarea icircnvăţămacircntului pe baze democratice şi umaniste promovarea unei ideologii umaniste şi democratice a adevăratelor valori ale umanităţii eliminarea minciunii şi imposturii statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie icircn toate domeniile de activitate aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale libertatea presei radioului şi televiziunii trecerea acestora icircn macircna poporului respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi icircn drepturi cu romacircnii libertatea cultelor garantarea liberei manifestări a credinţelor religioase organizarea icircntregului comerţ al ţării pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei Romacircniei salvarea echilibrului ecologic şi promovarea unor tehnologii moderne nepoluante realizarea unei politici externe de integrare icircn procesul de constituire a unei Europe unite casă comună a popoarelor continentului

Prin acest Decret-Lege s-a constituit bdquoConsiliul Frontului Salvării Naţionale ca organ suprem al puterii de statrdquo Decretul-Lege cuprinde reglementări privind denumirea ţării forma de guvernămacircnt drapelul atribuţiile şi actele componenţa structura organizatorică funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale ale biroului său executiv atribuţiile Preşedintelui Consiliului

174

Frontului Salvării Naţionale privind consiliile locale ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale alte dispoziţii Decretul ndash Lege stabileşte că numele ţării este Romacircnia că forma de guvernămacircnt este republica şi că drapelul ţării este tricolorul naţional avacircnd culorile albastru galben roşu aşezate vertical cu albastru lacircngă lance

Cele mai multe dispoziţii organizează conducerea statului deoarece prin art 9 se stabilea că bdquoSunt şi rămacircn dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorialrdquo Pentru a se depăşi bdquovidul de putererdquo creat prin revoluţie se organizează Consiliul Frontului Salvării Naţionale ca organ suprem al puterii de stat şi icircn mod corespunzător consiliile teritoriale judeţene municipale orăşeneşti şi comunale Se organizează de asemenea Biroul Executiv al Consiliului şi se stabilesc atribuţiile Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale Atribuţiile Consiliului cuprindeau cele mai importante atribuţii pe care le poate avea un parlament şi priveau emiterea de decrete cu putere de lege şi decrete numirea şi revocarea primului-ministru aprobarea componenţei guvernului numirea şi revocarea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie şi a procurorului general reglementarea sistemului electoral aprobarea bugetului de stat instituirea şi conferirea de decoraţii acordarea graţierii şi comutarea pedepsei cu moartea ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale declararea stării de război

Consiliul Frontului Salvării Naţionale era compus din 145 de membri care icircşi desfăşurau activitatea icircn sesiuni şi prin comisii de specialitate Icircn subordinea sa funcţiona Consiliul Militar Superior

Biroul Executiv al Consiliului care avea menirea de a exercita atribuţiile Consiliului icircntre sesiunile acestuia era format dintr-un preşedinte (preşedintele Consiliului) un prim vicepreşedinte doi vicepreşedinţi un secretar şi şase membri toţi aleşi dintre membrii Consiliului Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale i s-au stabilit atribuţii specifice funcţiei de şef de stat

175

Decretul-Lege a organizat şi consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale organe locale ale puterii de stat subordonate ierarhic pacircnă la Consiliul Frontului Salvării Naţionale care aveau rolul de a răspunde pe plan local de organizarea şi desfăşurarea activităţilor economice comerciale de ocrotire a sănătăţii populaţiei de icircnvăţămacircnt şi cultură edilitar-gospodăreşti precum şi de apărare a avuţiei poporului de ocrotire a drepturilor cetăţeneşti de asigurare a legalităţii şi menţinere a ordinii publice icircn unităţile administrativ-teritoriale Consiliile teritoriale puteau adopta hotăracircri lucrau icircn sesiuni icircşi alegeau birouri executive

Administraţia locală icircşi continua activitatea icircn structura pe care o avea

Prin Decretul-lege nr 2 denumirea de miliţie a fost schimbată icircn cea de poliţie iar organele poliţiei ca şi cele de pompieri au trecut direct icircn subordinea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale F S N

VI92 Decretul Lege nr 8 din 31 decembrie 1989

privind icircnregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti din Romacircnia

Aşa cum am precizat anterior prin Decretul-Lege nr 2 din 27 decembrie 1989 s-a reafirmat principiul constituţional al pluralismului politic Icircn aplicarea acestui principiu constituţional s-a emis Decretul-Lege privind icircnregistrarea şi funcţionarea partidelor politice cu excluderea oricăror icircngrădiri pe motiv de rasă religie naţionalitate grad de cultură sex sau convingeri politice

S-a prevăzut că partidele politice se pot organiza pe baze teritoriale la icircnregistrare trebuind să prezinte statutele de organizare şi funcţionare programul politic să-şi declare sediul şi mijloacele financiare de care dispun şi să facă dovada că au cel puţin 251 de membri Sunt stabilite organele de stat competente a icircnregistra (tribunalul Municipiului Bucureşti) regulile de procedură contestaţiile

176

Cacirct priveşte scopurile partidelor politice Legea prevede că acestea trebuie să se icircntemeieze pe respectul suveranităţii independenţei şi integrităţii naţionale al democraţiei icircn vederea asigurării libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor şi afirmării demnităţii naţiunii romacircne

Se interzice constituirea partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept De asemenea se stabileşte că mijloacele de realizare a scopurilor partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti trebuie să fie icircn conformitate cu ordinea de stat şi de drept

Icircn fine legea nu permite să facă parte din partidele politice cadrelor militare şi personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne judecătorilor procurorilor şi diplomaţilor precum şi personalului operativ al Radioteleviziunii Romacircne Libere

VI93 Decretul Lege nr 81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională

Icircn acest decret s-a exprimat legislativ realitatea politică din Romacircnia determinată de apariţia partidelor politice şi de nevoia participării lor la guvernarea ţării Icircn acest sens printr-un comunicat s-a arătat că bdquoReprezentanţii partidelor politice icircntrunite icircn ziua de 1 februarie 1990 icircn convorbiri cu reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale au convenit asupra constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională format prin restructurarea actualului Consiliu FSN (asiguracircnd reprezentarea participanţilor activi la Revoluţie a unor personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale a muncitorilor ţăranilor intelectualilor tinerilor studenţilor minorităţilor naţionale şi a judeţelor) precum şi prin reprezentarea egală cu cacircte 3 membri a partidelor constituite pacircnă la această dată sau prezente la reuniune (respectiv icircn proporţie de 50 din totalul membrilor) Reprezentanţii minorităţilor naţionale absenţi la această reuniune vor putea fi cuprinşi icircn Consiliul Provizoriu de Uniune

177

Naţională respectacircnd principiul parităţii cu reprezentanţii partidelor Frontul Salvării Naţionale se transformă icircn formaţie politică cu structură şi platformă de sine stătătoare participacircnd de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice la alegeri Reprezentanţii partidelor şi forţelor politice participante fac apel cu acest prilej la evitarea icircn perioada următoare a unor manifestări care să ducă la tensiuni şi confruntări violente Dorim să asigurăm un climat favorabil desfăşurării vieţii economice sociale politice şi culturale din ţară ca şi continuării dialogului constructiv dintre toate forţele politicerdquo

Decretul-Lege nr 81 din 1990 icircn cele patru articole ale sale stabileşte modificarea alcătuirii Consiliului Frontului Salvării Naţionale el urmacircnd a fi organizat pe baze paritare astfel jumătate din numărul membrilor vor fi membri ai Consiliului Frontului iar cealaltă jumătate va fi formată din reprezentanţi ai partidelor formaţiunilor politice şi organizaţiilor minorităţilor naţionale participante la icircnţelegerea din 1 februarie Fiecare partid sau formaţiune politică putea desemna cacircte cel mult 3 reprezentanţi Noul organism este denumit Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională Icircn mod similar s-au organizat şi consiliile teritoriale devenite comisiile provizorii de uniune naţională

Acest act normativ a fost urmat de Decretul-Lege nr 82 din 13 februarie 1990 prin care s-au stabilit componenţa Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională a Biroului executiv al acestuia precum şi comisiile de specialitate ale Consiliului

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională a lucrat ca un veritabil parlament adoptacircnd multe decrete-legi de interes major pentru ţară

VI94 Decretul-Lege nr 92 din 14 martie 1990

privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei

Acest decret-lege a fost unul dintre cele mai importante acte cu caracter constituţional care a organizat trecerea de la structurile provizorii de putere spre structuri clar definite prin legi Vom reţine

178

cele mai importante dispoziţii Astfel Decretul-lege stabileşte că Parlamentul Romacircniei va avea o structură bicamerală şi va fi format din Adunarea Deputaţilor şi Senat Deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Este introdus scrutinul de listă fapt ce a implicat declararea judeţelor ca circumscripţii electorale

Decretul-lege a stabilit că cele două Camere reunite vor forma Adunarea Constituantă al cărei rol de bază urma să fie elaborarea Constituţiei icircntr-un termen de 9 luni dar nu mai tacircrziu de 18 luni cacircnd adunările se dizolvă efectuacircndu-se noi alegeri

Paralel cu activitatea de elaborare a Constituţiei Parlamentul va desfăşura şi o intensă activitate legislativă ordinară

Dispoziţiile care privesc şeful statului sunt deosebit de importante Astfel el este denumit Preşedintele Romacircniei alegerea sa făcacircndu-se prin vot universal egal direct şi liber exprimat icircn două tururi de scrutin Sunt stabilite şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei Dat fiind caracterul său tranzitoriu Decretul-Lege nu a stabilit durata mandatului Parlamentului şi al Preşedintelui Romacircniei

Icircn mod firesc Decretul-Lege a cuprins toate dispoziţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor stabilirea centra-lizarea şi validarea rezultatelor votării Icircn baza acestuia s-au desfăşurat alegerile din 20 mai 1990

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991

Premisele istorice Elaborarea Constituţiei a răspuns cerinţei realizării cadrului

juridic fundamental al evoluţiei spre statul de drept democratic şi social Elaborarea Constituţiei a constituit unul din punctele formulate icircn programele şi platformele forţelor politice Guvernămacircntul de fapt instituit icircn decembrie 1989 deşi s-a legitimat ca o veritabilă putere constituantă şi a abolit vechile structuri de putere nu a elaborat şi Constituţia dar a organizat alegerea unei

179

Adunări Constituante care să facă acest lucru Odată legal constituită icircn urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990 Adunarea Constituantă a procedat la constituirea Comisiei de redactare a proiectului Constituţiei Romacircniei potrivit regulamentului său

Comisia formată a cuprins 12 deputaţi 11 senatori şi 5 specialişti desemnaţi prin termenul experţi

Prin regimul juridic ce i s-a stabilit Comisia de redactare a proiectului Constituţiei Romacircniei a fost o comisie parlamentară specială subordonată numai Adunării Constituante Această subordonare a fost numai organizatorică şi procedurală pentru că Adunarea Constituantă nu i-a stabilit niciun fel de coordonare de fond icircn legătură cu conţinutul documentului ce urma a fi elaborat şi prezentat Prin art 9 al Regulamentului Adunării Constituante s-a prevăzut că această comisie va elabora şi prezenta Adunării bdquoicircntr-o primă etapă principiile şi structura pe capitole ale viitorului proiect de constituţie După aprobarea acestora comisia va redacta textul integral al fiecărui capitol care va fi supus spre dezbatere şi aprobare Adunării Constituanterdquo

Regimul juridic stabilit a permis Comisiei o libertate totală icircn identificarea alegerea şi desigur motivarea soluţiilor constitu-ţionale icircn stabilirea de contacte cu personalităţi ale vieţii politice religioase culturale juridice etc atacirct din ţară cacirct şi din străinătate Pentru realizarea misiunii sale din prima etapă aşa cum a fost ea definită prin art 9 al Regulamentului Adunării Constituante Comisia a lucrat sub fireasca regulă a discreţiei pacircnă la predarea către Comitetul Adunării Constituante a principiilor şi structurii proiectului de constituţie icircn luna decembrie 1990 Regula discreţiei icircn elaborarea unui proiect de constituţie este o regulă clasică

Principiile şi structura Constituţiei au fost discutate pacircnă la detalii şi votate icircn Adunarea Constituantă icircn perioada 13 februarie 1991ndash 21 iunie 1991 Desigur Adunarea Constituantă a adus amendamente documentului prezentat Cacirct priveşte votarea ea s-a realizat prin vot deschis Totuşi s-a folosit sistemul votului secret cu

180

bile pentru un amendament la textul privind alegerea şefului de stat Acest amendament avea următorul conţinut bdquoPreşedintele Romacircniei va fi ales de către Parlamentrdquo Amendamentul a fost respins el icircntrunind 125 voturi pentru şi 279 icircmpotrivă

Pe baza votului Adunării Constituante a observaţiilor şi propunerilor Comisia a elaborat proiectul de constituţie care a fost difuzat parlamentarilor iar aceştia au prezentat icircn scris amendamentele lor Comisia de redactare a proiectului de constituţie primind amendamentele a icircntocmit un raport cu propuneri motivate de admitere sau de respingere a amendamentelor raport ce a fost prezentat Adunării Constituante

Raportul Comisiei cuprindea icircn cele 196 de pagini ale sale răspunsuri motivate la cele 1 019 amendamente icircnregistrate oficial Desigur la proiectul de constituţie s-au propus şi foarte multe amendamente de redactare (formulare) pe tot parcursul dezbaterilor

Dezbaterea proiectului de constituţie icircn Adunarea Constituantă a icircnceput icircn ziua de 10 septembrie 1991 textul icircn icircntregime fiind votat icircn ziua de 21 noiembrie 1991 Din numărul total de 510 membri ai Adunării Constituante au răspuns la apelul nominal 476 Un număr de 20 de deputaţi şi 13 senatori şi-au exprimat votul nominal prin corespondenţă Pentru adoptarea Constituţiei au votat 414 parlamentari iar contra adoptării sale au votat 95 de parlamentari

Deci pentru Constituţie au votat mai mult de două treimi din numărul total al membrilor Adunării Constituante Constituţia a fost supusă Referendumului naţional organizat icircn ziua de 8 decembrie 1991 şi fiind aprobată a intrat icircn vigoare

Rezultatul Referendumului naţional asupra Constituţiei Romacircniei a fost următorul numărul participanţilor ndash 10948468 numărul voturilor valabile exprimate la răspunsul DA ndash 8464324 (773 ) numărul voturilor valabile exprimate la răspunsul NU ndash 2235085 (204) numărul voturilor nule ndash 248759 (23) La

181

aceeaşi dată arată art 149 Constituţia din 21 august 1965 este şi rămacircne icircn icircntregime abrogată

Potrivit unei opinii99 Constituţia din 1991 reprezintă bdquoexpresia voinţei suverane reale a poporului romacircn de a-şi stabili noile racircnduieli economice sociale şi politicerdquo şi rezultă icircn principal din adoptarea ei pe calea referendumului De asemenea Constituţia reprezintă o soluţie de continuitate reaşezacircnd pe baza unei noi concepţii radical deosebită de cea anterioară şi opusă ei bazele statului şi ale societăţii Potrivit aceluiaşi autor o altă trăsătură importantă a Constituţiei o constituie corelarea sistemului de norme juridice fundamentale cu sistemul juridic internaţional Alte trăsături la fel de importante sunt caracterul ei de constituţie politică şi de constituţie socială specific unei perioade de tranziţie promovarea şi adoptarea tradiţiilor democratice ale statului şi societăţii romacircneşti raportate icircn principal la Constituţia din 1923 cu care prezintă numeroase similitudini

Conţinutul Constituţiei Conţinutul normativ al Constituţiei este structurat din punct de

vedere juridic icircn 152 de articole care sunt grupate icircn şapte titluri unele titluri avacircnd capitole şi secţiuni iar după revizuirea din 2003 icircn 156 de capitole şi opt titluri

Primul titlu denumit Principii generale cuprinde norme referitoare la structura unitară a statului la forma sa republicană de guvernămacircnt Statul romacircn este caracterizat ca un stat de drept democratic şi social icircn care suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin organele sale reprezentative sau prin referendum Icircn legătură cu teritoriul acesta este organizat administrativ icircn comune oraşe şi judeţe Tot icircn acest titlu există dispoziţii prin care se recunoaşte şi se garantează dreptul persoanelor

99 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura

Europa Nova Bucureşti 1996

182

aparţinacircnd minorităţilor naţionale la păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase

Icircn acelaşi timp este stabilită obligaţia statului romacircn de a sprijini icircntărirea legăturilor cu romacircnii din afara frontierelor ţării şi de a acţiona pentru păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase desigur cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt De asemenea icircn acest titlu există dispoziţii privitoare la partidele politice şi la sindicate la dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne Sub acest ultim aspect trebuie reţinută regula icircn sensul căreia cetăţenia romacircnă nu poate fi retrasă aceluia care a dobacircndit-o prin naştere

Unele dispoziţii privesc relaţiile internaţionale ale Romacircniei ndash definite ca relaţii paşnice şi de bună vecinătate ndash şi valoarea juridică a tratatelor internaţionale Icircn acest sens se stabilesc două reguli de mare importanţă şi anume Romacircnia se obligă să icircndeplinească icircntocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce icirci revin din tratatele la care este parte tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern

Tot icircn primul titlu sunt dispoziţii privitoare la simbolurile naţionale (drapel ziua naţională imnul stema şi sigiliul) la limba oficială icircn stat care este limba romacircnă şi la capitală care este municipiul Bucureşti

Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale El este structurat icircn patru capitole Icircn capitolul I purtacircnd denumirea Dispoziţii comune sunt stabilite principii constituţionate aplicabile domeniului drepturilor şi libertăţilor Icircn capitolul 2 Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt consacrate inviolabilităţile (dreptul la viaţă dreptul la integritate fizică dreptul la integritate psihică libertatea individuală dreptul la apărare dreptul la liberă circulaţie dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private inviolabilitatea domiciliului) drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale (dreptul la icircnvăţătură dreptul la ocrotirea sănătăţii dreptul la muncă şi la protecţia socială a

183

muncii dreptul la grevă dreptul la proprietate dreptul la moştenire dreptul la un nivel de trai decent dreptul la căsătorie dreptul la moştenire dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă dreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială) drepturile exclusiv politice (dreptul la vot şi dreptul de a fi ales) drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul la informaţie libertatea icircntrunirilor dreptul de asociere secretul corespondenţei) drepturile garanţii (dreptul de petiţionare şi dreptul celui vătămat de către o autoritate publică) Icircn capitolul III sunt stabilite icircndatoririle fundamentale şi anume icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile icircndatorirea de fidelitate faţă de ţară icircndatorirea de apărare a patriei icircndatorirea de a satisface serviciul militar de a contribui la cheltuielile publice icircndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi de a respecta drepturile şi libertăţile celorlalţi Capitolul IV reglementează Avocatul Poporului ca un garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Titlul III denumit Autorităţile Publice este structurat pe capitole iar unele capitole au şi secţiuni Mai icircntacirci sunt reglementările privitoare la Parlament Aceasta este organizat ca un Parlament cu structură bicamerală (Camera Deputaţilor şi Senatul) ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani Sunt apoi reglementate drepturile şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor procesul de legiferare domeniul rezervat legii organice

Icircn capitolul II al acestui titlu sunt cuprinse reglementările privind Preşedintele Romacircniei care este ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat pentru un mandat de 5 ani Sunt stabilite atribuţiile incompatibilităţile imunitatea şi răspunderea şefului de stat

Guvernul este reglementat icircn capitolul III care conţine norme privitoare la compoziţia icircnvestitura incompatibilitatea primul ministru răspunderea membrilor la icircncetarea mandatului precum şi actele acestuia Un capitol aparte (IV) este consacrat raporturilor

184

Parlamentului cu Guvernul ndash obligaţia informării Parlamentului dreptul parlamentarilor de a pune icircntrebări şi de a adresa interpelări angajarea răspunderii Guvernului şi moţiunea de cenzură delegarea legislativă

Capitolul V Administraţia publică reglementează adminis-traţia publică centrală de specialitate şi administraţia publică locală organele de specialitate forţele armate iar capitolul VI Autoritatea judecătorească icircnfăptuirea justiţiei statutul judecătorilor instanţele judecătoreşti Ministerul public şi statutul procurorilor şi Consiliul Superior al Magistraturii

Un titlu distinct IV denumit Economia şi Finanţele cuprinde norme referitoare la economia de piaţă la ocrotirea proprietăţii sistemul financiar bugetul public naţional impozite şi taxe Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social

Titlul V Curtea Constituţională reglementează structura competenţa acesteia numirea judecătorilor şi durata mandatului incompatibilităţile independenţa şi inamovibilitatea atribuţiile şi deciziile Curţii controlul constituţionalităţii

Titlul VI Integrarea Euroatlantică reglementează modul de aderare a Romacircniei la Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene şi la Tratatul Atlanticului de Nord

Titlul VII Revizuirea Constituţiei reglementează iniţiativa revizuirii acesteia procedura şi limitele sale

Icircn fine titlul VIII purtacircnd denumirea Dispoziţii finale şi tranzitorii cuprinde regulile referitoare la intrarea icircn vigoare a Constituţiei conflictul temporal de legi instituţiile existente şi cele viitoare

Trebuie precizat că pentru a ajunge la forma actuală Constituţia din 1991 a fost revizuită prin Referendumul din noiembrie 2003

185

CAPITOLUL VII

DREPTURILE LIBERTĂŢILE ŞI IcircNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMAcircNI VII1 Noţiunea de drepturi şi icircndatoriri fundamentale

ale cetăţenilor romacircni

Noţiunea de drepturi fundamentale Dreptul constituie posibilitatea recunoscută de societate sau

comportamentul impus de aceasta de a satisface necesităţile sociale ale subiectului activ şi pasiv icircn spiritul echităţii de a face sau a nu face de a da sau a nu da ori de a primi ceva asigurate prin forţa de constracircngere a statului Dreptul presupune totdeauna o obligaţie corelativă acestuia icircn sarcina unei persoane unui grup unei societăţi Obligaţia este legătura recunoscută sau impusă de societate prin intermediul statului unui subiect faţă de alt subiect prin care primul este ţinut ca icircn spiritul binelui şi echităţii să facă să nu facă să dea sau să nu dea ceva potrivit drepturilor celui de-al doilea sub sancţiunea constracircngerii statale

Prin drept societatea recunoaşte ocroteşte şi garantează bunurile interesele legitime şi alte valori ale individului colec-tivităţii şi societăţii asiguracircnd respectarea obligaţiilor necesare icircnfăptuirii acestora

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt nu numai o realitate ci şi finalitatea icircntregii activităţi umane bineicircnţeles a celei progresiste şi democratice De aceea este profundă constatarea des icircntacirclnită icircn sensul că drepturile omului nu sunt nicio nouă morală nicio religie laică ele sunt mai mult decacirct o limbă comună tuturor oamenilor Drepturile şi libertăţile omului cu multiplele lor ramificaţii şi implicaţii teoretice dar mai ales practice

186

reprezintă un domeniu important icircn preocupările fiecărui stat precum şi icircn cele ale comunităţii umane internaţionale

Cercetarea ştiinţifică a drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului este o misiune permanentă icircndeosebi a juriştilor pentru că limba icircn care drepturile omului sunt formulate este mai icircntacirci cea a dreptului şi deci juriştilor le revine icircn primul racircnd misiunea de a analiza toate aspectele şi de a realiza sinteze Ea trebuie să realizeze clarificările necesare (noţiunile vocabularul folosit) să permită evidenţierea progreselor dar şi a rămacircnerilor icircn urmă să ofere soluţii legislative care să permită o reală promovare a respectului pentru aceste drepturi şi desigur o eficientă protecţie a lor

O primă problemă teoretică este bineicircnţeles definirea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor Definirea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor (a libertăţilor cetăţeneşti sau libertăţilor publice cum mai sunt ele deseori numite) a preocupat şi preocupă intens literatura juridică

Asemenea preocupări au fost şi sunt numeroase pentru că drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au o importanţă aparte şi s-au impus icircn viaţa oamenilor şi societăţii

Formularea unei definiţii a drepturilor fundamentale presupune să stabilim anumite criterii Aceasta se impune cu atacirct mai mult cu cacirct trebuie să răspundem la unele icircntrebări Astfel una din icircntrebările cele mai importante care cere un răspuns este aceea de a şti de ce din sfera drepturilor pe care cetăţeanul le are icircn general numai anumite drepturi sunt fundamentale Răspunzacircnd va trebui apoi să stabilim de ce icircnsăşi sfera drepturilor fundamentale variază de la o etapă istorică la alta

Altfel spus ce raţiuni teoretice şi practice determină ca un anumit drept al cetăţeanului să fie drept fundamental icircntr-o anumită perioadă şi să fie drept obişnuit icircn altă perioadă istorică Problema nu este nouă ci tot atacirct de veche ca şi teoria drepturilor fundamentale Interesul teoretic pentru reluarea ei este determinat de faptul că icircn literatura juridică nu totdeauna s-a acordat atenţie suficientă unor

187

aspecte teoretice ale drepturilor constituţionale Uneori s-au definit drepturile fundamentale ca simple drepturi subiective fără a se evidenţia ceea ce este specific Pentru definirea lor trebuie să luăm icircn consideraţie că acestea

a) sunt drepturi subiective b) sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni c) datorită importanţei lor sunt icircnscrise icircn acte deosebite cum

ar fi declaraţii de drepturi legi fundamentale (constituţii) Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ele fiind icircn

ultimă instanţă facultăţi ale subiectelor raporturilor juridice de a acţiona icircntr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzătoare şi de a beneficia de protecţia şi sprijinul statului icircn realizarea pretenţiilor legitime

Drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni Aceasta este cea mai importantă trăsătură a lor Dacă drepturile fundamentale sunt drepturile subiective ceea ce le deosebeşte de acestea este tocmai această trăsătură Ea explică de ce din sfera drepturilor subiective numai un anumit număr de drepturi sunt fundamentale icircnscrise ca atare icircn constituţie

Caracterizarea drepturilor fundamentale ca drepturi esenţiale pentru cetăţean poate fi semnalată icircncă din primele lucrări marcante icircn acest domeniu Ea apare clar exprimată de JJ Rousseau icircn celebrul Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii icircntre oameni Icircn acest Discurs care este unul din cele mai frumoase texte ce s-au scris icircn secolul XVIII icircn favoarea libertăţii umane JJ Rousseau sublinia că drepturile omului sunt daruri esenţiale ale naturii de care nimeni nu se poate atinge icircn niciun fel Unii au denumit drepturile individuale ca libertăţi necesare alţii ca drepturi esenţiale

O definiţie este dată şi de profesorul Paul Negulescu care denumea drepturile fundamentale bdquodrepturi publicerdquo sau bdquolibertăţi publicerdquo ori bdquodrepturi ale omului şi cetăţeanuluirdquo Aceste bdquodrepturi publicerdquo aşa cum le denumea Paul Negulescu bdquosunt facultăţi posibilităţi recunoscute de legiuitorul constituent tuturor membrilor

188

societăţii afară de restricţiuni speciale icircn scop de a ajuta perfecţionarea şi conservarea individului icircnsuşi Aceste posibilităţi aceste facultăţi recunoscute individului om sunt garantate fiecăruia şi faţă de ceilalţi indivizi şi faţă de colectivitatea icircnsăşirdquo100

Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de constituţie şi care sunt determinante pentru statutul juridic al cetăţeanului

Problema care se pune este de a identifica un criteriu după care stabilim că anumite drepturi sunt sau nu esenţiale Icircntrebarea ne duce la lumea valorilor şi cea mai importantă problemă o reprezintă selectarea valorilor precum şi protejarea juridică deosebită a acestora

Observăm că anumite drepturi subiective datorită importanţei lor sunt selectate pe criteriul valoric şi icircnscrise ca drepturi fundamentale Deci pentru definirea drepturilor fundamentale vom reţine că ele sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni pentru viaţa libertatea personalitatea lor Caracterul de drepturi esenţiale icircl capătă icircn raport cu condiţiile concrete de existenţă ale unei societăţi date

Un drept subiectiv poate fi considerat esenţial şi deci fundamental icircntr-o societate dată dar icircşi poate pierde acest caracter icircn altă societate Mai mult decacirct atacirct chiar icircn cadrul aceleiaşi societăţi icircn diferite etape istorice acelaşi drept subiectiv poate fi sau drept fundamental sau simplu drept subiectiv potrivit condiţiilor concrete economice sociale politice şi bineicircnţeles conform voinţei guvernanţilor a cărei expresie nu este altceva decacirct legea ce stabileşte chiar catalogul acestor drepturi

Aceasta explică destul de clar de ce icircntr-o anumită perioadă istorică numărul drepturilor fundamentale este mai mare sau mai mic decacirct icircn altă perioadă istorică Altfel spus atunci cacircnd analizăm drepturile fundamentale trebuie să căutăm mai adacircnc icircn realităţile

100 Paul Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile

romacircne unite Bucureşti 1927

189

concrete ale societăţii să nu ne oprim numai la ceea ce legea proclamă

Drepturile fundamentale pot fi explicate numai icircn interdependenţa lor cu celelalte fenomene şi icircndeosebi cu realităţile economice sociale şi politice concrete din fiecare ţară

Juristul francez Georges Burdeau acordă o mare atenţie drepturilor fundamentale pe care le denumeşte libertăţi publice Exprimacircndu-şi concepţiile despre libertăţile publice autorul consideră că există două aspecte ale libertăţii Un prim aspect este acela că libertatea poate fi considerată la icircnceput ca o absenţă a constracircngerii fizică sau spirituală libertatea se traduce printr-un sentiment de independenţă Un al doilea aspect icircn concepţia lui Georges Burdeau este socializarea libertăţii Icircn dezvoltarea politică libertatea tinde a-şi pierde caracterul individual ea devine libertate colectivă 101

Icircn alte opinii prin noţiunea de drepturi fundamentale cetăţeneşti se desemnează acele drepturi ale cetăţenilor care fiind esenţiale pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului sunt garantate de icircnsăşi constituţia ţării atacirct prin măsuri de ordin juridic cacirct şi prin stabilirea condiţiilor materiale necesare pentru exercitarea lor 102

Datorită importanţei lor drepturile fundamentale sunt icircnscrise icircn acte deosebite cum ar fi declaraţii de drepturi legi fundamentale Icircnscrierea icircn constituţie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esenţiale pentru cetăţeni Odată selectate pe criteriul valoric ca fiind esenţiale icircntr-o anumită etapă istorică li se conferă o formă şi o ocrotire juridică aparte

101 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et

jurisprudence Paris 1966 102 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1974

190

Icircnscrise icircn Constituţie li se recunoaşte caracterul de drepturi fundamentale şi li se stabilesc garanţii pentru ocrotirea şi exercitarea lor

La sfacircrşitul acestor consideraţii putem spune că drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ce aparţin cetăţenilor Romacircniei prevăzute şi garantate de constituţie esenţiale pentru statutul juridic al acestora şi care asigură deplina afirmare icircn societate şi participare la viaţa politică economică socială şi culturală

Delimitări conceptuale Precizarea terminologiei utilizate icircn domeniul drepturilor

omului şi cetăţeanului este un lucru de certă importanţă mai ales cacircnd problemele se abordează icircntr-o manieră ştiinţifică

Dacă icircn mare măsură această terminologie se aseamănă cu terminologia obişnuită comună din care de altfel rezultă ele totuşi nu se confundă Deşi limbajul ndash se ştie ndash este convenţional icircn momentul icircn care s-a convenit asupra lui convenţia obligă Numai un limbaj comun acceptat permite comunicarea clară şi receptarea exactă Precizările terminologice se impun mai ales pentru că domeniul drepturilor omului ndash un domeniu complex dens icircn conţinutul social şi politic ndash este exprimat icircn cele din urmă icircn limbajul juridic care este un limbaj tehnic şi desigur obligatoriu din moment ce devine chiar limbajul legii Asemenea exigenţe sunt fireşti icircn domeniul juridicului deoarece dispoziţiile legale trebuie să se aplice la cazuri concrete produc efecte concrete Legea dă soluţii aplicabile icircn practică icircn viaţa oamenilor De aici rezultă că legea trebuie nu numai cunoscută dar şi receptată corect exact Prin exprimarea legislativă (constituţională) drepturile libertăţile şi icircndatoririle cetăţeneşti prind viaţă există 103

Vom observa că se folosesc frecvent termenii drept sau libertate Astfel Constituţia utilizează termenul drept atunci cacircnd consacră dreptul la viaţă (art 22) dreptul la apărare (art 24) dreptul la informaţie (art 31) dreptul la vot (art 36) etc Icircn schimb


191

Constituţia foloseşte termenul libertate atunci cacircnd reglementează libertatea conştiinţei (art 29) libertatea de exprimare (art 30) libertatea icircntrunirilor (art 39) Cum se explică această terminologie Există din punct de vedere juridic deosebiri icircntre drept şi libertate

Vom observa că terminologia constituţională deşi astfel nuanţată desemnează o singură categorie juridică şi anume dreptul fundamental Astfel văzute lucrurile vom observa că juridiceşte dreptul este o libertate iar libertatea este un drept Nu există deosebiri de natură juridică suntem deci icircn prezenţa unei singure noţiuni juridice Nuanţarea terminologică are cel puţin două explicaţii O explicaţie este de ordin istoric La icircnceput icircn catalogul drepturilor umane au apărut libertăţile ca exigenţe ale omului icircn opoziţie cu autorităţile publice iar aceste libertăţi nu presupuneau din partea celorlalţi decacirct o atitudine generală de abţinere Evoluţia libertăţilor icircn contextul mai larg al evoluţiei politice şi sociale a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului concept cu un conţinut şi semnificaţii juridice complexe Mai ales icircn raport cu autorităţile statale drepturile omului (libertăţile publice) au implicat şi obligaţii corelative măcar de apărare Icircn timp aceste libertăţi au trebuit să fie nu numai proclamate ci şi promovate şi mai ales protejate garantate Putem deci constata că astăzi icircntre drept şi libertate există o sinonimie din punct de vedere juridic Cea de-a doua explicaţie ţine de expresivitate şi frumuseţea limbajului juridic care valorifică icircnsă şi sensul iniţial şi desigur tradiţia

Frecvent drepturile omului şi cetăţeanului sunt denumite libertăţi publice Expresia libertăţi publice este o expresie cuprinzătoare ea evocă atacirct libertăţile cacirct şi drepturile omului (cetăţeanului) precum şi faptul că ele aparţin dreptului public şi anume Dreptului Constituţional fiind astfel supuse unui regim juridic aparte

Unele explicaţii comportă şi expresiile drepturi ale omului şi drepturi ale cetăţenilor Este vorba de exprimări ce se află icircntr-o stracircnsă corelaţie desemnează acelaşi domeniu şi care totuşi icircntr-o

192

terminologie juridică riguroasă nu se confundă Expresia drepturile omului evocă drepturile fiinţei umane care este icircnzestrată cu raţiune şi conştiinţă şi căreia icirci sunt recunoscute drepturile sale naturale ca drepturi inalienabile şi imprescriptibile Omul icircnsă icircntr-o societate organizată icircn stat se prezintă juridiceşte sub trei ipostaze distincte cetăţean străin sau apatrid Pe planul realităţilor juridice interne omul devine cetăţean altfel spus fiinţa umană se integrează icircntr-un anumit sistem social-politic comandat de reguli juridice (desigur icircn principal pentru că există şi reguli religioase morale politice) Drepturile sale naturale sunt proclamate şi asigurate prin constituţia statului al cărui cetăţean este căpătacircnd astfel viaţă şi eficienţă juridică sub denumirea de drepturi (libertăţi) cetăţeneşti

Desigur recunoscacircnd şi exprimacircnd juridiceşte drepturile naturale ale omului constituţia consacră şi alte drepturi care rezultă din acestea sau le asigură existenţa ori sunt necesare protejării şi dezvoltării sistemului social Dacă cetăţenii icircn principiu beneficiază de toate drepturile prevăzute de constituţie străinii şi apatrizii beneficiază doar de unele dintre ele şi icircn orice caz de cele ce sunt indispensabile fiinţei umane

Sintetizacircnd vom putea reţine că drepturile omului pe planul realităţilor universale devin drepturi ale cetăţenilor pe planul realităţilor interne ale fiecărui stat Aşa văzute lucrurile icircn domeniul reglementărilor juridice există reglementări internaţionale şi regle-mentări interne 104

Realizarea unei corelaţii cacirct mai reuşite icircntre aceste două categorii de reglementări implică asigurarea drepturilor cetăţenilor la nivelul standardelor impuse de reglementările internaţionale lucru dificil de realizat şi care cere timp avacircnd icircn vedere marea diversitate icircn dezvoltarea economică socială şi culturală a statelor lumii

Uneori se foloseşte şi expresia instituţia drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale Această expresie desemnează un grup de norme juridice unite prin obiectul lor comun de reglementare Ca


193

instituţie juridică ea face parte din Dreptul Constituţional Icircn aceasta se găseşte una din explicaţiile icircnscrierii icircn Constituţie a drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor

Noţiunea de icircndatoriri fundamentale Existenţa icircndatoririlor fundamentale se impune deoarece este

de neconceput ca membrii unei colectivităţi umane să nu aibă alături de drepturi şi anumite icircndatoriri anumite obligaţii faţă de societatea icircn care trăiesc Icircndatoririle fundamentale mobilizează oamenii la realizarea scopurilor societăţii constituind icircn acelaşi timp garanţia printre alte garanţii că drepturile fundamentale se pot realiza efectiv Existenţa unor icircndatoriri este stipulată icircn chiar pactele internaţionale privitoare la drepturile omului care stabilesc că omul are icircndatoriri faţă de semenii săi şi faţă de colectivitatea căreia icirci aparţine şi este dator a se strădui să promoveze şi să respecte drepturile recunoscute icircn pacte

Icircn primul racircnd icircndatorirea fundamentală a cetăţeanului este o obligaţie şi nu o icircndrituire aşa cum este dreptul fundamental Ea presupune din partea cetăţeanului icircndeplinirea unor cerinţe determinate de sarcinile şi scopurile societăţii

Icircndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii cărora societatea la un anumit moment le atribuie o valoare mai mare valoare ce se reflectă icircn regimul juridic special ce li se atribuie

Astfel spus din noianul de obligaţii pe care un cetăţean le poate avea icircn multitudinea de raporturi juridice inclusiv cele constituţionale icircn care intră numai unele au valoare de icircndatoriri fundamentale Căpătacircnd această valoare ele sunt icircnscrise ca atare icircn constituţie Stabilim astfel o altă trăsătură a icircndatoririlor fundamentale şi anume aceea că ele sunt expres formulate prin chiar textul constituţiei

Icircn fine icircndatoririle fundamentale sunt asigurate icircn realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constracircngere a statului căci ele sunt veritabile obligaţii juridice

194

Putem spune deci că icircndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii ale cetăţenilor Romacircniei icircnscrise icircn Constituţie care sunt socotite esenţiale pentru desfăşurarea vieţii icircn societate şi asigurate icircn realizarea lor prin convingere ori la nevoie prin forţa de constracircngere a statului

VII2 Natura juridică a drepturilor fundamentale

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor care nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin natura lor nici prin obiectul lor Aceste drepturi alcătuiesc icircnsă o categorie distinctă de drepturi datorită importanţei lor economice sociale şi politice pe care o au ele sunt esenţiale pentru statutul juridic al cetăţenilor şi reprezintă baza tuturor celorlalte drepturi cetăţeneşti 105

Icircn legătură cu natura juridică şi cu conceptul drepturilor fun-damentale icircn literatura de specialitate s-au formulat mai multe teorii

Cea mai răspacircndită teorie asupra drepturilor fundamentale a naturii juridice a acestora este teoria drepturilor naturale (Locke Wolf Blackstone Rousseau) Potrivit acestei teorii drepturile omului sunt anterioare statului omul avacircnd aceste drepturi de la natură iar drepturile sau libertăţile publice cum mai sunt denumite au o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului icircntrucacirct cetăţeanul le deosebeşte icircn calitatea sa de om ele sunt opozabile statului şi nu sunt deci stabilite prin legi contracte etc 106

O altă teorie icircn fapt o variantă a teoriei dreptului natural este teoria individualistă (F Bastiat A Esmein N Chenau H J Laski) conform căreia sursa oricărui drept este individul icircntrucacirct acesta este singur o fiinţă reală liberă şi responsabilă Drepturile fundamentale sunt denumite libertăţi necesare


Editura Proema Baia Mare 1996 p 153 şi urm 106 A se vedea icircn acest sens pe larg T Drăganu op cit p 21

195

Icircntr-o altă teorie aceea a drepturilor reflexe sau a autolimitării statului nu se face o deosebire de natură juridică icircntre drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective toate fiind considerate o creaţie a dreptului obiectiv Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu sunt drepturi veritabile ale cetăţenilor ci un fel de drepturi reflexe care icircşi au originea icircn autolimitarea statului 107

Icircn doctrina juridică contemporană prin negarea drepturilor subiective dreptul obiectiv norma juridică reprezintă totul Drepturile subiective potrivit acestei doctrine nu există ca atare Libertăţile publice icircn această concepţie pot fi considerate ca obligaţii icircn sarcina statului ca limitări aduse competenţei sale care lasă să subziste o sferă de autonomie individuală 108

Se ignoră icircn această ultimă teorie faptul că icircntr-un raport juridic nu pot exista numai drepturi sau numai obligaţii icircntrucacirct drepturile unui subiect al acestora constituie totodată obligaţii corelative pentru celălalt subiect Aşa fiind afirmaţia că unor obligaţii ale statului nu le-ar corespunde drepturi ale cetăţenilor nu poate fi acceptată Icircn opinia noastră drepturile fundamentale sunt drepturi subiective 109

VII3 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei drepturilor

şi icircndatoririlor fundamentale icircn Romacircnia

Icircn Ţările Romacircne dezvoltarea tehnică şi economică socială şi culturală specifică epocii moderne cacircnd se pune problema drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a fost multă vreme fracircnată de dominaţia otomană Abia icircn secolul al XVIII-lea atacirct icircn Transilvania cacirct şi icircn Moldova şi Muntenia se dezvoltă manufacturile care utilizează munca salariată se dezvoltă mineritul

107 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 p 556 108 Philippe Braud La liberteacute publique en droit franccedilais Paris 1968

p 13 109 N Prisca op cit p 217

196

se construiesc drumuri şi poduri şi totodată apar frămacircntări sociale influenţate de ideile Revoluţiei franceze 110

Un moment important icircn dezvoltarea instituţiei drepturilor fundamentale icircl constituie memoriul intelectualilor romacircni din Transilvania sub denumirea de Supplex Libellus Valachorum (1791) prin care se cerea ca naţiunea romacircnă să fie reaşezată icircn toate drepturile sale civile şi politice

Mişcările revendicative al căror program cuprindea revendicări de drepturi cetăţeneşti se desfăşurau cu mare putere şi icircn Ţările Romacircne Sub acest aspect sunt de reţinut Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi icircn special Proclamaţia de la Padeş (ianuarie 1821) icircn care se cerea redobacircndirea drepturilor pierdute dreptate şi libertate pentru toţi apoi Proiectul de constituţie al cărvunarilor (1822) icircn care erau formulate unele revendicări icircn numele drepturilor omului111

Revoluţia din 1848 constituie momentul cel mai important pentru recunoaşterea drepturilor fundamentale Proclamaţia adresată domnitorului de către revoluţionarii moldoveni a avut un caracter limitat la fel ca icircnsăşi revoluţia icircn Ţara Romacircnească revoluţia a fost mai bine organizată iar măsurile prevăzute mai democratice

bdquoProclamaţia Revoluţiunii din Ţara Romacircneascărdquo cea căreia i-a dat citire Eliade cunoscută icircn istorie sub numele de Proclamaţia de la Islaz acceptată şi semnată de domnitor cuprinzacircnd cele mai importante drepturi a fost o veritabilă declaraţie de drepturi şi libertăţi fundamentale Ea proclama egalitatea icircn ce priveşte drepturile politice şi civile votul universal libertatea presei a cuvacircntului a icircntrunirilor desfiinţarea iobăgiei şi a clăcii dreptul la icircnvăţătură icircmproprietărirea


Editura Proema Baia Mare 1996 p 160 şi urm 111 N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a

Romacircniei Institutul social romacircn Bucureşti 1922 p 20-22

197

Problema drepturilor fundamentale este prezentă şi icircn Moţiunea de la Blaj care a constituit programul revoluţiei din Transilvania

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a adus o serie de reforme icircn Principatele Unite inclusiv proclamări de drepturi fundamentale

Astfel Legea din 14 august 1866 privind reforma agrară recunoaşte libertatea individuală şi libertatea muncii

Prima Constituţie Romacircnă de la 1866 a proclamat drepturi şi libertăţi toate avacircnd ca idee centrală garantarea dreptului de proprietate a proprietăţii private

Icircn noile condiţii istorice după primul război mondial şi Marea Unire s-a adoptat Constituţia din 1923 care proclama icircn mod solemn largi drepturi tuturor cetăţenilor

Anul 1938 marchează icircnsă icircn dezvoltarea drepturilor fundamentale icircnceputul unei perioade de dictatură de icircnlăturare a unor drepturi perioadă ce a continuat pacircnă la Revoluţia din Decembrie 1989 cu toate că s-au adoptat după cel de-al doilea război mondial trei constituţii icircn care s-au proclamat drepturi şi libertăţi dar care nu erau garantate şi evident nu erau respectate

VII4 Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

De regulă drepturile fundamentale ale cetăţenilor au fost proclamate enumerate prin declaraţii de drepturi şi mai ales prin constituţii fără a se face icircnsă o clasificare a lor Icircn literatura de specialitate au existat icircnsă asemenea preocupări

Astfel cea mai cunoscută clasificare la vremea sa era considerată a fi cea făcută de Pellegrino Rossi care distingea trei categorii de drepturi private publice şi politice112

O altă clasificare des icircntacirclnită icircmparte drepturile fundamentale icircn două mari categorii egalitatea civilă şi libertăţile individuale (libertăţi de ordin moral şi libertăţi de ordin material) P Negulescu

112 M Prelot op cit p 55 şi urm

198

icircmpărţea libertăţile politice icircn două mari categorii libertăţi primordiale şi libertăţi secundare113

O altă clasificare icircmparte drepturile fundamentale icircn drepturi individuale şi drepturi colective Icircn prima categorie sunt incluse dreptul de proprietate libertatea persoanei libertatea conştiinţei iar icircn a doua categorie dreptul popoarelor la autodeterminare dreptul de asociere egalitatea naţională egalitatea icircntre sexe Această clasificare nu se bazează atacirct pe conţinutul drepturilor cacirct pe posibilitatea de realizare a lor Unele chestiuni se pot realiza icircn cadru organizat iar altele se pot realiza individual

Icircn opinia noastră pentru a clasifica drepturile fundamentale ale cetăţenilor trebuie folosit drept criteriu conţinutul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Icircn raport de acest fapt putem clasifica drepturile icircn următoarele categorii114

1 Inviolabilităţile dreptul la viaţă dreptul la integritate fizică şi psihică la libertatea individuală dreptul la apărare la libera circulaţie dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private precum şi inviolabilitatea domiciliului

2 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale drepturi referitoare la viaţa socială şi materială a persoanelor icircn stracircnsă legătură cu drepturile privind educaţia şi anume dreptul la icircnvăţătură la ocrotirea sănătăţii dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii dreptul la grevă dreptul la proprietate la moştenire la asigurarea unui nivel de trai decent dreptul la căsătorie dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă precum şi dreptul la protecţie specială al persoanelor cu handicap

3 Drepturi exclusive politice dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales

113 P Negulescu op cit p 518 535 114 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice

Editura Proema Baia Mare 1996 p 164 şi urm

199

4 Drepturi şi libertăţi social-politice libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul la informaţie libertatea icircntrunirilor dreptul la asociere secretul corespondenţei

5 Drepturi garanţii dreptul de petiţionare dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică

VII5 Principiile constituţionale aplicabile drepturilor

libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor romacircni Există anumite reguli fundamentale aplicabile tuturor

drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor Acestea rezultă din Capitolul I al titlului II al Constituţiei (art 15-21) fie din coroborarea dispoziţiilor din acest capitol cu dispoziţii din alte titluri sau capitole fie din alte articole precum art 49

1 Universalitatea drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale

Este icircndeobşte admis şi recunoscut că drepturile şi libertăţile sunt universale şi indivizibile De aceea şi Constituţia arată bdquoCetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acesteardquo (art 15 alin 1) Universalitatea drepturilor şi libertăţilor se referă atacirct la sfera propriu-zisă a drepturilor cacirct şi la titularii acestora Sub primul aspect ea exprimă vocaţia omului a cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale fiecărei ţări pentru toate drepturile şi libertăţile Sub cel de-al doilea aspect universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi şi libertăţi Desigur aceasta este o posibilitate juridică generală şi abstractă recunoscută de către Constituţie fiecărui cetăţean Valorificarea concretă şi exerciţiul efectiv al drepturilor şi libertăţilor sunt de asemenea garantate de Constituţie dar aceasta nu poate fi interpretată decacirct icircn sensul că depinde de fiecare cetăţean de capacităţile şi eforturile sale icircn condiţii conferite de către ordinea constituţională aproprierea rezultatelor exercitării acestor drepturi

200

Constituţia oferă atacirct şansele cacirct şi mijloacele şi garanţiile necesare pentru ca cetăţeanul să le poată valorifica Constituţia răspunde practic exigenţelor formulate icircn preambulurile celor două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului Icircn aceste pacte plecacircndu-se de la constatarea că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii justiţiei şi păcii icircn lume se recunoaşte că aceste drepturi decurg din demnitatea persoanei umane şi se impune statelor obligaţia de a promova respectul universal şi efectiv al drepturilor şi libertăţilor omului

Universalitatea drepturilor implică şi universalitatea icircndatoririlor Este de altfel icircn firescul vieţii ca cetăţeanul să aibă atacirct drepturi cacirct şi obligaţii faţă de semenii săi şi faţă de societate Această regulă este explicit formulată şi icircn cele două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului care arată că bdquoindividul are icircndatoriri faţă de alţii şi faţă de colectivitatea căreia icirci aparţine şi este ţinut de a depune eforturi icircn promovarea şi respectarea drepturilor recunoscute icircn pacterdquo

Acest principiu exprimă pe fond legătura indisolubilă dintre drepturi libertăţi şi icircndatoriri intercondiţionarea lor Icircntr-o viziune largă şi desigur corectă icircndatoririle devin garanţii ale drepturilor deoarece pentru a avea trebuie mai icircntacirci să creezi să produci să depui deci să faci eforturi

Universalitatea astfel cum este concepută prin art 15 din Constituţie priveşte drepturile libertăţile şi icircndatoririle fără deosebire de faptul reglementării lor prin chiar textul Constituţiei sau prin alte legi

2 Neretroactivitatea legii Constituţia consacră icircn alin 2 al art 15 un principiu de drept

de incontestabilă tradiţie actualitate şi justiţie şi anume neretroactivitatea legii Este fără icircndoială recunoscut că o lege odată adoptată produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează

201

subiectelor de drept permiţacircnd sau interzicacircnd şi bineicircnţeles sancţionacircnd atitudinile deviante Or este absurd să se pretindă unui om icircn general unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o anterior intrării icircn vigoare a unei legi care reglementează această conduită Subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară icircn cadrul ordinii de drept icircn vigoare Principiul neretroactivităţii legii este expres formulat icircn Codul Civil art 1 icircn sensul că bdquolegea dispune numai pentru viitor ea nu are putere retroactivărdquo şi icircn Codul Penal icircn art 11 icircn sensul că bdquolegea penală nu se aplică faptelor care la data cacircnd au fost săvacircrşite nu erau prevăzute ca infracţiunirdquo

Faţă de principiul potrivit căruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor s-au impus icircn practica juridică şi desigur icircn legislaţie două mari excepţii şi anume cea privind aplicarea legii penale mai blacircnde şi cea privind legile interpretative Alineatul 2 al art 15 prevede numai excepţia legii penale mai favorabile Cealaltă ipoteză rămacircne valabilă ea fiind icircnsă la dispoziţia autorităţii statale căreia icirci revine atribuţia interpretării general-obligatorii a legilor

Această ipoteză icircnsă nu este icircn fond o excepţie de la neretroactivitatea legii icircntrucacirct interpretarea general-obligatorie ca orice interpretare de altfel lămureşte icircnţelesul normei interpretate dacă nici nu adaugă şi nici nu modifică acest icircnţeles ci icircl clarifică icircn funcţie de diversitatea situaţiilor pe care norma interpretată le reglementează Deci prin interpretare se explicitează conţinutul pe care norma interpretată l-a avut ab initio Orice act de aplicare a unei norme de drept presupune interpretarea ei prealabilă spre a se stabili dacă este sau nu aplicabilă situaţiei juridice avute icircn vedere Interpretarea general-obligatorie asigură obligativitatea unei asemenea interpretări pentru a curma astfel conflictele de interpretare produse sau posibile

De regulă o asemenea interpretare este de competenţa organului care a emis norma dar acesta ndash mai ales dacă este organul

202

legiuitor ndash poate adăuga la normă tocmai icircn scop de clarificare anumite reguli subsidiare noi icircn această ipoteză este necesar icircnsă de distins icircntre ceea ce constituie interpretare ndash stricto sensu ndash şi ceea ce reprezintă reguli noi care dacă au fost consacrate cu scopul de a asigura o mai riguroasă aplicare a legii sunt aplicabile numai pentru viitor altfel icircncălcacircndu-se principiul neretroactivităţii

Observacircnd sistemul de drept icircn evoluţia şi actualitatea sa vom consemna că alin 2 al art 15 din Constituţie marchează o transformare a unui principiu legal icircntr-unul constituţional Această transformare are importante semnificaţii juridice Astfel neretroactivitatea legii ca principiu constituţional este obligatorie pentru toate ramurile de drept fără excepţie nu numai pentru acelea care icircl prevăd explicit

Apoi icircn afara excepţiei stabilite prin Constituţie nicio altă excepţie nu poate aduce limitări acestui principiu constituţional orice alte prevederi legale contrare trebuind a fi considerate neconstituţionale şi putacircnd fi atacate pe căile controlului de constituţionalitate Principiul neretroactivităţii legii se prezintă ca o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale icircndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei Valoarea şi actualitatea principiului sunt incontestabile şi de notorietate orice atenuare a sa semnificacircnd o suprimare sau o limitare a drepturilor şi libertăţilor umane

3 Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor este principiul constituţional

potrivit căruia cetăţenii romacircni fără deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă religie sex opinie sau apartenenţă politică avere sau origine socială se pot folosi icircn mod egal de toate drepturile prevăzute icircn Constituţie şi legi pot participa icircn egală măsură la viaţa politică economică socială şi culturală fără privilegii şi fără discriminări sunt trataţi icircn mod egal atacirct de către autorităţile publice cacirct şi de ceilalţi cetăţeni Acest principiu este consacrat prin art 16 (1 şi 2) precum şi prin art 4 (2) din Constituţie

203

Dacă examinăm conţinutul acestui principiu putem identifica trei aspecte şi anume egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă avere sau origine socială egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie opinie sau apartenenţă politică Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor priveşte toate drepturile pe care le au cetăţenii romacircni fără deosebire de faptul dacă ele sunt icircnscrise icircn chiar textul Constituţiei sau icircn alte acte normative Totodată egalitatea icircn drepturi se manifestă icircn toate domeniile de activitate Trebuie reţinută de asemenea regula rezultacircnd din reglementările internaţionale potrivit căreia nicio măsură luată icircn caz de pericol public care ameninţă existenţa naţiunii nu poate duce la discriminări icircntemeiate pe rasă culoare sex limbă religie sau origine socială Legea garantează ocrotirea egală a tuturor cetăţenilor şi sancţionează discriminările

Egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii exprimă realitatea că femeile reprezintă jumătate din populaţia ţării şi că icircn toate icircmplinirile materiale şi spirituale este icircncorporată şi munca lor De aceea femeile se bucură icircn mod egal cu bărbaţii de toate drepturile Ele pot ocupa icircn condiţii egale cu bărbaţii orice funcţii iar la muncă egală primesc un salariu egal cu al bărbaţilor Egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii este garantată şi prin ocrotirea deosebită ce se acordă femeii mame prin ocrotirea şi asistenţa acordate familiei

Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate sau origine etnică limbă avere sau origine socială exprimă la nivelul acestei instituţii juridice icircn principal realitatea că pe teritoriul Romacircniei icircn decursul dezvoltării istorice s-au aşezat au locuit au muncit şi au luptat cot la cot cu romacircnii şi cetăţenii de altă naţionalitate (minorităţi naţionale) precum maghiari romi germani sacircrbi turci evrei armeni etc Icircn unitate cu romacircnii aceşti cetăţeni au luptat pentru dreptate socială pentru libertate şi democraţie pentru cucerirea şi apărarea independenţei şi suveranităţii Romacircniei Toţi

204

aceşti cetăţeni se bucură icircn mod egal cu romacircnii de toate drepturile şi libertăţile şi icircşi asumă tot icircn mod egal icircndatoririle fundamentale Cetăţenilor romacircni de altă naţionalitate li se asigură folosirea limbii materne cărţi ziare reviste teatre icircn limba maternă acces egal cu romacircnii la toate categoriile de munci şi funcţii Potrivit art 6 (1) din Constituţie statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea la dezvoltarea şi la exprimarea identităţilor etnice culturale lingvistice şi religioase

Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie opinie sau apartenenţă politică este de fapt o prelungire a celorlalte două aspecte mai icircnainte explicate aici urmărindu-se ca opţiunile politice sau religioase ale oamenilor să nu fie speculate icircn sensul discriminării icircn drepturi

Funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară

Constituţia Romacircniei stabileşte prin art 16 (3) că funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenie romacircnă şi domiciliul icircn ţară Această regulă este aplicabilă nu numai pentru domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ci şi pentru autorităţile publice Constituţia utilizează termenii funcţii şi demnităţi publice Explicaţiile se găsesc icircn intenţia legiuitorului de a determina cacirct mai precis sfera de aplicabilitate a principiului La o analiză atentă se poate lesne observa că misiunea (icircnsărcinarea) de deputat senator şef de stat ministru este totuşi altceva decacirct o funcţie publică atacirct ca mod de ocupare cacirct şi ca dimensiune de atribuţii şi bineicircnţeles ca mod de icircncetare Pentru dreptul constituţional o asemenea distincţie nu este pur terminologică ea este de fond pentru că demnitarii nu sunt simpli funcţionari publici icircn sensul strict al dreptului administrativ

Demnitatea publică exprimă mai mult şi este prin excelenţă o categorie a dreptului constituţional această ramură principală a dreptului care se identifică icircn ansamblul sistemului dreptului nu numai prin obiectul său de reglementare ci şi prin specificul

205

noţiunilor şi categoriilor cu care operează Fără a proceda la delimitări rigide uneori absurde va trebui să ţinem seama că funcţiile şi demnităţile sunt icircntr-o incontestabilă legătură fără icircnsă a se confunda

Cacirct priveşte funcţiile publice este fără icircndoială că textul constituţional se referă la acelea care presupun exerciţiul autorităţii statale un statut aparte şi mai ales (o condiţie care ni se pare importantă) la acelea pentru ocuparea cărora depunerea jurămacircntului potrivit art 50 din Constituţie este obligatorie

Desigur ocuparea unei funcţii sau demnităţi publice se poate face numai de către persoanele care icircndeplinesc toate condiţiile legale cerute (vacircrstă capacitate etc) la care Constituţia adaugă două condiţii de maximă importanţă şi generalitate şi anume numai cetăţenia romacircnă şi domicilierea pe teritoriul Romacircniei

Cacirct priveşte prima condiţie de a avea numai cetăţenia romacircnă ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii romacircne care icircngăduie dubla cetăţenie Dubla cetăţenie este permisă de către lege sunt icircnsă domenii ale dreptului public unde interesul societăţii este de a permite accesul persoanelor care au numai cetăţenia romacircnă (deci o cetăţenie unică)

Aşa văzute lucrurile este clar că icircn ocuparea unor funcţii şi demnităţi publice care presupun prin excelenţă sfera guvernării a exercitării autorităţii statale interesul politic şi social nu poate admite dubla cetăţenie O altă soluţie decacirct cea avansată de către alin 3 al art 16 ar fi icircn evidentă contradicţie atacirct cu icircndeplinirea practică a unor asemenea funcţii şi demnităţi cacirct şi cu alte dispoziţii constituţionale Astfel art 50 din Constituţie stabilind că una din icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este fidelitatea faţă de ţară arată icircn alin 2 că cetăţenii cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi militarii răspund de icircndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi icircn acest scop vor depune jurămacircntul cerut de lege

Faţă de aceste prevederi constituţionale ocuparea unei funcţii şi demnităţi publice de către persoane care ar avea dublă cetăţenie

206

apare ca o imposibilitate juridică cumulul de fidelitate fiind prin natura sa o simplă ipocrizie contrară imperativului moral ce constituie esenţa de totdeauna a regulilor dreptului constituţional O persoană oricacirct de obiectivă şi imparţială ar fi ocupacircnd o funcţie sau o demnitate publică nu poate aparţine decacirct unui singur stat Icircn această calitate ea participă la luarea unor decizii icircn favoarea exclusivă a unui stat şi a comunităţii sale naţionale unele măsuri sau decizii avacircnd prin excelenţă caracter secret (icircn domeniul militar) Mai mult chiar aceeaşi persoană participă la luarea unor măsuri (hotăracircri decizii) icircn care interesele unui stat nu sunt convergente cu interesele celuilalt stat al cărui cetăţean ar fi pe baza dublei cetăţenii

Icircn fine condiţia de domiciliere pe teritoriul ţării este şi ea o condiţie firească Ea se practică icircn mai toate sistemele consti-tuţionale domiciliul fiind alături de cetăţenie o garanţie a ataşa-mentului persoanei faţă de ţara la guvernarea căreia participă ca demnitar sau ca funcţionar public Totodată trebuie subliniat că prevederile constituţionale se referă numai la funcţiile şi demnităţile civile sau militare publice de unde rezultă că ocuparea unor funcţii pri-vate nu este condiţionată de asemenea circumstanţieri ceea ce desigur nu exclude alte reguli de protecţie icircn măsura icircn care sunt necesare

4 Protecţia cetăţenilor romacircni icircn străinătate şi obligaţiile lor Acest principiu este prevăzut icircn art 17 din Constituţie El

exprimă faptul că cetăţenia romacircnă este legătura politică şi juridică dintre cetăţean şi stat care prin efectele sale determină statutul juridic al persoanei oriunde s-ar afla ea atacirct icircn interiorul cacirct şi icircn afara frontierelor Icircn temeiul acesteia cetăţenii romacircni care se află icircn străinătate au dreptul să apeleze la protecţia autorităţilor romacircne iar acestea au obligaţia constituţională de a le acorda protecţia necesară De altfel icircntre state există deja acorduri şi convenţii care permit şi reglează această colaborare juridică

207

Modalităţile concrete de acordare a protecţiei sunt desigur dependente de sistemul juridic icircn care regulile cuprinse icircn principiile şi celelalte norme general-admise ale dreptului internaţional au importanţa lor Bucuracircndu-se de protecţia statului romacircn cetăţeanul romacircn care se află icircn afara frontierelor trebuie să-şi icircndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit Constituţiei şi legilor Romacircniei

Faptul că el temporar se găseşte icircn afara frontierelor Romacircniei nu-l scuteşte de icircndeplinirea acestor obligaţii normale şi fireşti afară de cazul cacircnd acestea sunt incompatibile cu absenţa sa din ţară (ca de exemplu obligaţia de a participa la anumite lucrări impuse de necesitatea icircnlăturării efectelor unei calamităţi icircn mod firesc nu poate reveni unei persoane pe timpul absenţei sale din ţară) Important este icircnsă faptul că simpla absenţă din ţară nu-l exonerează pe cetăţeanul romacircn de exemplu de obligaţia de a satisface serviciul militar (afară de cazul icircn care s-ar icircncadra icircn excepţiile la care face trimitere art 52 (2) din Constituţie) sau de cea de plată a impozitelor pentru imobilul al cărui proprietar este sau de obligaţia de creştere icircntreţinere şi educare a copilului său minor

5 Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură icircn Romacircnia de protecţie juridică

Constituţia Romacircniei cuprinde şi unele reglementări privind străinii şi apatrizii pe teritoriul Romacircniei Astfel icircn art 18 se arată

1 Cetăţenii şi apatrizii care locuiesc icircn Romacircnia se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor garantată de constituţie şi de alte legi

2 Dreptul de azil se acordă şi se retrage icircn condiţiile legii cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte

Asemenea dispoziţii sunt necesare ştiut fiind faptul că populaţia unui stat cuprinde icircn afara cetăţenilor şi străini şi apatrizi Sistemul juridic şi desigur Constituţia nu pot să nu recepteze această realitate şi să nu reglementeze plecacircnd de la categoria generală de om (sau fiinţă umană) statutul juridic al tuturor

208

persoanelor fizice Icircn reglementarea constituţională a statutului străinilor şi apatrizilor din Romacircnia se au icircn vedere

a) străinii şi apatrizii icircn calitatea lor de oameni au anumite drepturi naturale inalienabile şi imprescriptibile (la viaţă la demnitate la libertate la conştiinţă)

b) din punct de vedere strict juridic anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor romacircni care prin cetăţenie sunt ataşaţi destinelor statului romacircn Există icircn toate sistemele constituţionale regula potrivit căreia numai cetăţenii au drepturi politice (de a alege sau de a fi ales) pentru că numai ei pot şi trebuie să participe la guvernarea statului propriu De asemenea pentru dobacircndirea şi exercitarea anumitor drepturi Constituţia sau legile cer ca o condiţie indispensabilă şi calitatea de cetăţean romacircn Este suficient să amintim că această calitate este expres cerută pentru a putea fi proprietar de terenuri icircn Romacircnia (a se vedea precizările de la p 249) sau pentru ocuparea unei funcţii de magistrat Mai mult cetăţenii proprii nu pot fi extrădaţi la cererea unui stat străin

c) icircn afara drepturilor naturale care aparţin oricărei fiinţe umane icircn calitatea sa de om există şi alte drepturi subiective a căror dobacircndire şi exercitare legea nu o condiţionează de calitatea de cetăţean

Asemenea drepturi trebuie acordate şi străinilor sau apatrizilor care domiciliază sau locuiesc icircn Romacircnia Este deci de netăgăduit că şi străinii şi apatrizii trebuie să aibă anumite drepturi şi libertăţi şi bineicircnţeles obligaţiile corespunzătoare

Formula constituţională este generoasă şi cuprinzătoare Practic şi străinii şi apatrizii din Romacircnia se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile afară de acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean romacircn

Icircn mod firesc articolul 18 din Constituţie reglementează şi dreptul de azil ştiut fiind faptul că azilul este prin excelenţă un drept care aparţine străinilor şi apatrizilor

209

Dreptul de azil cuprinde de fapt găzduirea şi protecţia statului romacircn acordate acestor persoane deoarece icircn statul lor de origine sunt urmărite sau persecutate pentru activităţi desfăşurate icircn favoarea umanităţii progresului şi păcii Azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţi politice (se mai numeşte şi azil politic) şi nu pentru fapte de drept comun Persoanele cărora li se acordă azil de către Romacircnia se bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile cu excepţia celor care aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor romacircni Icircn acelaşi timp aceste persoane nu pot fi extrădate

Potrivit documentelor internaţionale icircn materie azilul este un act paşnic şi umanitar şi nu poate fi considerat ca un act inamical faţă de un stat

De asemenea principalele documente juridice internaţionale precum şi practica statelor icircn acest domeniu consideră că orice persoană are dreptul de a cere azil şi de a obţine azilul icircntr-o altă ţară Un asemenea drept nu poate fi invocat de persoanele icircn legătură cu care există raţiuni serioase de a le considera că au comis o crimă contra păcii o crimă de război sau o crimă contra umanităţii icircn sensul instrumentelor internaţionale care au dispoziţii referitoare la asemenea crime Icircn fine aprecierea asupra motivaţiei azilului revine statului care-l acordă icircn exerciţiul suveranităţii sale

6 Cetăţenii romacircni nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din Romacircnia

Constituţia prin art 19 stabileşte că 1) cetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat sau expulzat din

Romacircnia 2) cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai pe baza

unei convenţii internaţionale sau icircn condiţii de reciprocitate 3) prin derogare de la prevederile alineatului (1) cetăţenii

romacircni pot fi extrădaţi icircn baza convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte icircn condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate

4) expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de către justiţie Extrădarea şi expulzarea sunt două măsuri foarte grave care privesc

210

prin excelenţă libertatea individuală şi dreptul la liberă circulaţie Este motivul pentru care cele mai generale reguli icircn acest domeniu sunt cuprinse icircn chiar corpul Constituţiei urmacircnd ca reglementările de detaliu să fie realizate prin lege Constituţia valorifică o regulă de tradiţie care rezultă şi din constituţiile străine precum şi din documentele juridice internaţionale şi anume că cetăţenii proprii nu pot fi nici extrădaţi nici expulzaţi Expulzarea sau extrădarea propriului cetăţean ar fi o măsură contrară legăturii de cetăţenie care implică obligaţia de protecţie pe care statul trebuie să o asigure tuturor cetăţenilor săi Icircn literatura juridică se menţionează un singur caz icircn care această regulă universală azi nu este aplicabilă şi anume icircntre Anglia şi Statele Unite ale Americii icircntre care extrădarea propriilor cetăţeni este admisă Acest caz cvasisingular este desigur explicabil prin istoria şi legăturile sociale şi politice deosebite dintre cele două state

5) pot fi extrădaţi sau expulzaţi numai cetăţenii străini şi apatrizi

Extrădarea este instituţia juridică ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul căruia s-a refugiat unul din cetăţenii săi să i-l predea Ea asigură ca autorii unor infracţiuni mai ales ai unor infracţiuni internaţionale grave să nu rămacircnă nejudecaţi şi nepedepsiţi ascunzacircndu-se pe teritoriul altor state Icircntr-o definiţie considerată mai exactă extrădarea este un act de asistenţă judiciară interstatală icircn materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat icircn domeniul celuilalt stat Articolul 19 din Constituţie nu a nominalizat situaţiile icircn care extrădarea este admisibilă sau nu un asemenea procedeu fiind dificil de realizat şi desigur ineficient Urmează ca autorităţile care vor avea de rezolvat asemenea probleme să procedeze la o interpretare şi aplicare a instrumentelor juridice internaţionale care privesc direct sau tangenţial acest domeniu şi desigur a legislaţiei romacircneşti

211

Cacircteva reguli icircnsă sunt deja de largă aplicaţie şi am putea spune universal recunoscute de sistemele şi practicile juridice Astfel nu se admite extrădarea pentru raţiuni politice sau atunci cacircnd persoana icircn cauză ar putea fi condamnată la moarte ori ar exista riscul de a fi supusă torturii şi altor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante Extrădarea se admite şi se practică icircn cazurile de piraterie maritimă şi aeriană trafic de femei şi copii trafic de arme trafic de stupefiante terorism genocid

Expulzarea este instituţia juridică ce permite autorităţilor dintr-un stat să oblige altă persoană (cetăţean străin sau apatrid) să părăsească ţara punacircnd astfel capăt icircn mod silit şederii acestei persoane pe teritoriul său Codul nostru penal reglementează expulzarea străinilor icircn cadrul măsurilor de siguranţă adică al acelor măsuri care au ca scop icircnlăturarea unei stări de pericol şi preicircntacircmpinarea săvacircrşirii faptelor prevăzute de legea penală şi care se iau faţă de persoanele ce au comis fapte prevăzute de legea penală Aşa cum se arată de altfel icircn literatura juridică măsura expulzării se ia de regulă pentru ocrotirea ordinii de drept fiind motivată de consideraţii de ordin politic economic juridic menţionacircndu-se icircn acest context tulburări ale ordinii publice acţiuni contrare legii sau acţiuni politice contra siguranţei statului ofense aduse statului de reşedinţă sau unui stat străin

Icircn dreptul internaţional s-au stabilit totuşi unele reguli privind expulzarea icircn sensul ca executarea deciziei de expulzare să nu fie inutil brutală rapidă sau vexatorie iar expulzatului să i se lase dreptul de a alege statul pe teritoriul căruia urmează să fie expulzat adică expulzarea să se facă respectacircndu-se drepturile inerente persoanei Icircn mod firesc aceste reguli icircn măsura icircn care sunt consemnate icircn pacte convenţii sau protocoale la care Romacircnia este parte fac parte din dreptul intern şi sunt aplicabile icircn domeniul expulzării

Constituţia stabileşte prin art 19 şi regula potrivit căreia extrădarea se poate decide numai icircn baza unei convenţii

212

internaţionale sau icircn condiţii de reciprocitate Sunt două condiţii care stabilesc temeiul juridic al extrădării condiţii cu vechime icircn sistemul juridic De altfel Codul penal romacircn icircn art 9 stabileşte şi că extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională pe bază de reciprocitate şi icircn lipsa acestora icircn temeiul legii Desigur norma penală se referă şi la situaţia icircn care autorităţile romacircne solicită extrădarea

Unele explicaţii sunt necesare icircn legătură cu ultimul alineat al art 19 din Constituţie care stabileşte că numai justiţia poate hotăricirc extrădarea sau expulzarea Vom observa că icircn istoria acestor două instituţii decizia a revenit autorităţilor administrative limitarea controlului judiciar fiind explicată mai ales icircn ce priveşte expulzarea prin aceea că ea răspunde icircn general unor motive de oportunitate care nu pot fi supuse aprecierii judecătorului Aşa cum am observat deja faţă de realitatea că ambele măsuri aduc atingeri grave unor libertăţi fundamentale este normal ca justiţia să decidă pentru că icircn structura şi sistemul Constituţiei Romacircniei justiţia este unul din garanţii (poate cel mai puternic şi mai eficient) ai drepturilor şi libertăţilor constituţionale

Iar potrivit art 18 din Constituţie cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc icircn Romacircnia se bucură de protecţia generală a persoanelor garantată de constituţie şi de alte legi Credem că nu este lipsită de interes menţionarea art 7 din Declaraţia privind drepturile omului aparţinacircnd persoanelor care nu posedă naţionalitatea ţării icircn care locuiesc care stabileşte că un străin care se găseşte legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decacirct icircn executarea unei decizii luate conform legii afară dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun el trebuie să aibă posibilitatea de a valorifica motivele contrare expulzării sale şi de a cere examinarea cazului său de către autoritatea competentă sau de una sau mai multe persoane special desemnate de o anumită autoritate fiind reprezentat icircn acest scop Expulzarea individuală sau colectivă a străinilor ce se găsesc icircn

213

această situaţie pentru motive de rasă culoare religie cultură de origine naţională sau etnică este interzisă

7 Prioritatea reglementărilor internaţionale Constituţia Romacircniei prin art 20 stabileşte un principiu de

incontestabilă actualitate şi care exprimă icircntr-o viziune modernă corelaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern cu aplicaţia sa specifică icircn domeniul drepturilor constituţionale

Prima regulă ce rezultă din art 20 al Constituţiei este icircn sensul interpretării şi aplicării dispoziţiilor privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti icircn concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care Romacircnia este parte Acest principiu reflectă actuala poziţie a Romacircniei icircn relaţiile juridice internaţionale icircn primul racircnd icircn relaţiile de drept constituţional Icircn Constituţie este nominalizată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948 iar icircn ce priveşte celelalte documente internaţionale se vorbeşte de pacte şi tratate deşi icircntr-o viziune largă ştiinţifică pactele sunt tratate Explicaţia acestui limbaj al art 20 din Constituţie constă icircn ataşamentul pe care Romacircnia icircl proclamă explicit mai icircntacirci faţă de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului acest document de icircnceput şi de referinţă icircn domeniu care a marcat icircnceputul unei noi ere icircn proclamarea şi protecţia drepturilor omului Icircn ideea de a se marca ataşamentul şi respectul faţă de cele două pacte şi anume Pactul Internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale şi Pactul relativ la drepturile civile şi politice (adoptate şi deschise semnării ratificării şi adeziunii la 1 decembrie 1966 ratificate de către Romacircnia icircn 1974 şi intrate icircn vigoare la 3 ianuarie 1976 şi respectiv 23 martie 1976) icircn textul articolului 20 s-a menţionat şi cuvacircntul pactele

Cea de-a doua regulă acordă prioritate reglementărilor internaţionale desigur celor cuprinse icircn tratatele ratificate de Romacircnia icircn situaţia icircn care s-ar ivi anumite nepotriviri conflicte neconcordanţe icircntre ele şi reglementările interne Trebuie menţionat

214

că această prioritate este acordată numai reglementărilor din domeniul drepturilor omului ea nu este aplicabilă altor domenii

Soluţia constituţională dată de art 20 exprimă nu numai ataşamentul faţă de reglementările internaţionale ci şi marea receptivitate faţă de dinamica lor posibilă şi previzibilă Icircn domeniul drepturilor omului sunt icircncă multe lucruri de icircnfăptuit care presupun colaborarea icircntre state şi care se vor realiza prin tratatele internaţionale

Deschiderea Romacircniei spre Europa şi spre comunitatea internaţională este astfel constituţional garantată prin art 20 Această soluţie este o soluţie modernă ea se regăseşte icircn constituţiile Franţei Spaniei care permit atribuirea de competenţe constituţionale unor organizaţii sau instituţii internaţionale icircn cazul Germaniei desigur icircn formulări specifice şi nuanţate

Dispoziţiile art 20 icircn perspectiva aplicării lor implică două consecinţe majore O primă consecinţă priveşte chiar pe legiuitor care va trebui icircntotdeauna şi obligatoriu să verifice dacă proiectele de legi pe care le discută şi le adoptă se corelează cu tratatele internaţionale la care Romacircnia este parte O a doua consecinţă priveşte autorităţile publice competente a negocia icircncheia şi ratifica tratatele internaţionale care vor trebui să manifeste o atenţie sporită icircn observarea corelaţiei dintre prevederile actului internaţional şi dreptul romacircnesc iar icircn situaţii mai dificil de depăşit să se folosească procedeul rezervelor sau declaraţiilor

Regula supremaţiei documentelor internaţionale are icircnsă şi o limită iar această limită se referă la cacirct de favorabile sunt dispoziţiile constituţionale icircn comparaţie cu cele ale tratatelor

8 Accesul liber la justiţie Art 21 din Constituţie prevede icircn primul alineat bdquoOrice

persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor a libertăţilor şi a intereselor sale legitimerdquo

Icircn sistemul Constituţiei Romacircniei justiţia a devenit una din garanţiile exercitării efective a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

215

Acest rol se motivează prin locul autorităţilor judecătoreşti icircn sistemul puterilor statale şi prin funcţiile lor Justiţia se icircnfăptuieşte icircn numele legii de către judecători care sunt independenţi şi se supun numai legii Raportarea activităţii judecătoreşti numai la lege asigură aplicarea necondiţionată a legii şi numai a legii Funcţiile justiţiei sunt de a interpreta şi aplica legile la cazurile concrete de a judeca şi a aplica sancţiuni de a face dreptate Realizarea corectă a acestor funcţii este asigurată de regulile de desfăşurare a activităţii de judecată printre care menţionăm publicitatea oralitatea şi contradictorialitatea dezbaterilor obligaţia de motivare a hotăracircrilor posibilitatea exercitării căilor de atac

Potrivit acestui principiu oricine are acces la justiţie cetăţean romacircn cetăţean străin sau apatrid Principiul menţionat permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau oricărei libertăţi şi a oricărui interes legitim fără deosebire dacă acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi (art 21 alin 1)

S-ar putea pune icircntrebarea De ce icircn Constituţie se foloseşte expresia interese legitime Nu ar fi aceasta o restracircngere a posibilităţii de a acţiona icircn justiţie şi deci nu ar fi fost suficient doar termenul interese Explicaţia e simplă Constituţia şi legile nu apără şi nu garantează orice interese ci numai pe acelea care se icircntemeiază pe drept pe cutumă icircn general pe izvoarele de drept Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite ele fiind contrare legalităţii şi statului de drept Articolul 21 din Constituţie implică o corectă delimitare icircntre dreptul la acţiune icircn justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor libertăţilor şi intereselor legitime Este subicircnţeles că accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa autorităţilor judecătoreşti 115

Posibilitatea sesizării justiţiei pentru apărarea drepturilor libertăţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe fie pe orice altă cale procedurală inclusiv pe calea

115 I Muraru S Tănăsescu op cit p 188

216

excepţiei de neconstituţionalitate menţionată de către art 144 lit c din Constituţie Trebuie să adăugăm că accesul liber la justiţie fiind garantat chiar prin Constituţie precizarea din art 21 (2) din Constituţie icircn sensul că nicio lege nu poate icircngrădi exercitarea acestui drept este firească

9 Caracterul de excepţie al restracircngerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cele două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului alte documente juridice internaţionale admit existenţa unor limitări restracircngeri icircn legătură cu exerciţiul drepturilor şi libertăţilor umane Legitimitatea unor astfel de reguli constă chiar icircn conceptul de libertate De altfel chiar Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (Franţa 1789) arăta prin art 4 că bdquoLibertatea constă icircn a face tot ce nu dăunează altuia De asemenea exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu are limite decacirct cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii să se bucure de aceleaşi drepturi Aceste limite nu pot fi determinate decacirct de legerdquo Această limitare din punctul de vedere al dreptului are chiar origini mai vechi Astfel icircn dreptul roman se spunea alterum non laedere ceea ce icircnseamnă că oricine trăind onest şi dacircnd fiecăruia ce i se cuvine icircşi putea exercita drepturile pacircnă la limita la care ar fi dăunat altuia 116

De asemenea din cele două Pacte internaţionale rezultă pentru legislaţiile interne posibilitatea limitării sau restracircngerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi Icircn Pacte asemenea prevederi nu sunt grupate icircntr-un text unic Ele se regăsesc formulate la anumite drepturi şi libertăţi icircn funcţie de conţinutul acestora Din examinarea acestor prevederi rezultă că limitările şi restricţiile sunt posibile dacă sunt expres prevăzute de lege sunt necesare icircntr-o societate democratică pentru a proteja securitatea naţională ordinea publică

116 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970

217

sănătatea sau morala publică drepturile şi libertăţile celorlalţi etc sunt proporţionale cu cauza care le-a determinat

De asemenea din Pacte rezultă că limitările trebuie să fie exclusiv icircn vederea favorizării binelui general icircntr-o societate democratică că anumite restricţii legale pot fi impuse pentru membrii forţelor armate şi poliţiei Icircn fine Pactele internaţionale stabilesc că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor comportă obligaţii şi responsabilităţi speciale

Constituţia Romacircniei receptacircnd aceste reglementări internaţionale foloseşte un procedeu simplu şi eficient şi anume exprimarea tuturor acestora icircntr-un unic articol

Astfel art 53 permite restracircngerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti dar numai ca excepţie şi desigur numai condiţionat Potrivit textului menţionat restracircngerea se poate icircnfăptui numai prin lege Chiar legea poate face acest lucru numai dacă se impune după caz pentru apărarea siguranţei naţionale a ordinii publice a sănătăţii ori a moralei publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurarea instrucţiei penale prevenirea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav

Altfel spus Constituţia limitează chiar legea de restracircngere doar la anumite situaţii clar definite şi de o incontestabilă importanţă Aceste situaţii nominalizate de către art 53 implică apărarea unor valori sociale şi umane care prin rolul lor pot legitima măsuri de natura celor menţionate Icircn fine art 53 impune icircncă două condiţii care desigur sunt cumulative şi anume ca restracircngerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii

VII6 Inviolabilităţile

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică Aceste drepturi sunt reglementate de către Constituţie icircn acelaşi

articol şi anume art 22 Deşi sunt icircntr-o legătură indisolubilă drepturile menţionate nu sunt totuşi confundabile din punct de

218

vedere juridic Dreptul la viaţă este icircnscris printre drepturile esenţiale ale fiinţei umane icircn Declaraţia Universală a Drepturilor Omului declaraţie preluată icircn constituţiile celor mai multe state (art 22 icircn Constituţia Romacircniei)

Dreptul la viaţă este cel mai natural drept al omului El şi-a făcut loc de timpuriu icircn sistemul juridic fiind consacrat icircncă din primele declaraţii de drepturi şi desigur prin constituţii Este un drept cetăţenesc cu care icircncepe acest domeniu Icircn acest sens Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte icircn art 3 că bdquoOrice om are dreptul la viaţă libertate şi la inviolabilitatea persoaneirdquo Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră icircn art 2 că bdquoDreptul oricărei persoane la viaţă este protejat prin lege Moartea nu poate fi aplicată icircn mod intenţionat decacirct icircn executarea unei sentinţe capitale pronunţate de către un tribunal icircn cazul icircn care infracţiunea este sancţionată de lege cu această pedeapsărdquo iar Pactul privitor la drepturile civile şi politice stabileşte icircn art 6 pct 1 că bdquoDreptul la viaţă este inerent persoanei umane Acest drept trebuie ocrotit prin lege Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa icircn mod arbitrarrdquo

Icircn această accepţiune largă dreptul la viaţă este asigurat prin sistemul constituţional Art 22 din Constituţie se referă la accepţiunea restracircnsă a dreptului la viaţă această soluţie fiind mai eficientă din punct de vedere juridic Avacircnd icircn vedere că acest drept fundamental implică icircn primul racircnd ca nimeni să nu poată fi privat de viaţa sa icircn mod arbitrar art 22 (3) interzice pedeapsa cu moartea ca fiind contrară drepturilor naturale ale omului Interzicerea prin Constituţie a pedepsei cu moartea exprimă tendinţa dominantă azi icircn lume prezentă icircn documentele juridice politice şi sociologice de icircnlăturare a acestei sancţiuni Pedeapsa cu moartea este nu numai o icircncălcare a drepturilor naturale ale omului dar este prin natura sa o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreaptă şi niciodată eficientă Mai mult ea produce efecte ireparabile istoria dovedind că de foarte

219

multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare şi că nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuie astfel pedepsit 117

Prin aceste dispoziţii Constituţia realizează o corelare indiscutabilă cu Protocolul facultativ la Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice vizacircnd abolirea pedepsei cu moartea protocol ratificat de către Romacircnia fără rezerve

Interdicţia prevăzută de art 22 (3) este absolută nicio excepţie nefiind posibilă

Icircntr-o manieră asemănătoare cu dreptul la viaţă dreptul la integritatea fizică este clar definit prin chiar formularea constituţională Dreptul la integritate fizică şi psihică a fost inspirat de asemenea de Declaraţia Universală care icircn art 5 proclamă că bdquonimeni nu va fi supus la tortură nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau degradanterdquo Icircn acelaşi sens a fost formulat art 7 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice Art 3 al Convenţiei Europene reia icircn esenţă art 5 din Declaraţia Universală mai puţin termenul bdquotratamente cruderdquo arătacircnd că bdquonimeni nu poate fi supus torturii şi nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradanterdquo El nu a preluat icircnsă alineatul 2 de la art 7 al Pactului icircn care se arată bdquoIcircn special este interzis ca o persoană să fie supusă fără consimţămacircntul său unei experienţe medicale sau ştiinţificerdquo

Stracircnsa sa legătură cu dreptul la viaţă a determinat reglementarea icircn acelaşi articol 22 Respectul integrităţii fizice este garantat chiar prin Constituţie rezultacircnd astfel obligaţia autorităţilor publice de a o asigura Orice atingere adusă integrităţii fizice a persoanei va trebui sancţionată de către lege iar dacă ea se impune totuşi din considerente de ordin social se poate face numai prin lege icircn condiţiile art 53 din Constituţie

Dreptul la integritate psihică este ocrotit şi considerat de valoare constituţională omul fiind conceput ndash sub aspect juridic ndash ca un complex de elemente icircn care psihicul şi fizicul nu pot fi despărţite Mutilarea uneia sau alteia dintre integrităţi este contrară


220

drepturilor umane Respectul vieţii integrităţii fizice şi integrităţii psihice explică icircn mod firesc interzicerea torturii a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante ceea ce face icircn mod expres art 22 (2) Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o icircncălcare a demnităţii şi personalităţii omului conţinacircnd obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de către lege

Potrivit Convenţiei contra torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude inumane ori degradante tortura este un act prin care se produce o durere sau o suferinţă ascuţită fizică sau mentală intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune a-l fi comis de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare indiferent care este dacă o asemenea durere sau o asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană avacircnd o icircmputernicire oficială sau la instigarea sa ori cu consimţămacircntul său expres sau tacit

Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o icircncălcare a demnităţii şi personalităţii omului amintind obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de către lege Faţă de relevanţa lor icircn garantarea drepturilor omului aceste prevederi privind interzicerea torturii a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante se regăsesc icircn Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art 5) icircn Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice (art7) şi mai ales icircn Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante (ONU 10 decembrie 1984) Această Convenţie defineşte tortura ca un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite fizice sau mentale sunt produse intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune a-l fi comis de a

221

intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare indiferent care este dacă o asemenea durere sau o asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană avacircnd o icircmputernicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimţămacircntul său expres sau tacit Acest termen nu cuprinde durerea sau suferinţele rezultacircnd unic din sancţiunile legitime inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele De asemenea Convenţia cuprinde angajamentul statelor de a lua măsurile legislative administrative judiciare şi orice alte măsuri eficiente pentru a icircmpiedica aplicarea de pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante pe teritoriul ce se află sub jurisdicţia lor118 Articolul 22 (3) din Constituţia Romacircniei realizează o corelare clară şi eficientă cu aceste instrumente juridice internaţionale

Drepturile prevăzute icircn art 22 sunt ocrotite de Constituţie faţă de toate subiectele de drept deci atacirct faţă de autorităţile publice cacirct şi faţă de cetăţeni

Formularea dispoziţiilor acestui articol nu lasă niciun dubiu icircn ce priveşte obligaţia generală a tuturor subiectelor de drept de a respecta viaţa integritatea fizică şi psihică a persoanei Este adevărat că autorităţile publice au obligaţii sporite icircn acest domeniu dar textul nu trebuie interpretat ca referindu-se numai la acestea

Libertatea individuală Constituţia Romacircniei reglementează libertatea individuală icircn

art 23 un articol cu un conţinut complex Astfel se precizează bdquoLibertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile Percheziţionarea reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai icircn cursul procesului penal Icircn cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se


222

poate prelungi cu cacircte cel mult 30 de zile fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile Icircn faza de judecată instanţa este obligată icircn condiţiile legii să verifice periodic şi nu mai tacircrziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună de icircndată punerea icircn libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au icircncetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate Icircncheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege

Celui reţinut sau arestat i se aduc de icircndată la cunoştinţă icircn limba pe care o icircnţelege motivele reţinerii sau ale arestării iar icircnvinuirea icircn cel mai scurt termen icircnvinuirea se aduce la cunoştinţă numai icircn prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu Punerea icircn libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele acestor măsuri au dispărut precum şi icircn alte situaţii prevăzute de lege

Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa icircn libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune Pacircnă la rămacircnerea definitivă a hotăracircrii judecătoreşti de condamnare persoana este considerată nevinovată Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decacirct icircn condiţiile şi icircn temeiul legii Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decacirct de natură penalărdquo

Istoria icircndelungată şi sinuoasă a libertăţii individuale permanentele conflicte ce intervin icircntre lege şi teorie pe de o parte şi practica autorităţilor publice pe de altă parte care nu rareori a icircnregistrat abuzuri şi ilegalităţi uitacircndu-se uneori (din păcate prea des) că autorităţile trebuie să fie icircn slujba cetăţeanului şi nu invers au impus formularea unor reguli constituţionale clare a căror aplicare să nu fie stacircnjenită de interpretări şi speculaţii Articolul 23 din Constituţie foloseşte două exprimări şi anume cea de libertate individuală şi cea de siguranţă a persoanei Aceste două noţiuni sunt unul şi acelaşi lucru nu formează o categorie juridică

223

unică deşi sunt şi trebuie să fie folosite şi explicate icircmpreună Exprimarea constituţională este rezultatul faptului că libertăţile aparţinacircnd persoanei trebuie reglementate nu numai icircn totalitatea lor ca fiind esenţiale pentru individ şi indivizibile ci şi fiecare icircn parte Apoi uneori este dificil de nominalizat o libertate astfel icircncacirct prin simpla nominalizare s-o identifici fără reţineri deşi practicile constituţionale icircn acest domeniu al drepturilor din prima generaţie sunt icircndelungate şi edificatoare

Libertatea individuală icircn contextul art 23 din Constituţie priveşte libertatea fizică a persoanei dreptul său de a se putea comporta şi mişca liber de a nu fi reţinut icircn sclavie sau icircn orice altă servitute de a nu fi reţinut arestat sau deţinut decacirct icircn cazurile şi după formele expres prevăzute de constituţie şi legi Libertatea individuală este expresia constituţională a stării naturale umane omul născacircndu-se liber Societatea are obligaţia de a respecta şi proteja libertatea omului

Pentru icircnţelegerea conceptului juridic (constituţional) de libertate individuală trebuie să plecăm de la o constatare de notorietate şi anume că libertatea individuală ca de altfel toate libertăţile umane nu este nu poate şi nu trebuie să fie absolută Aceasta icircnseamnă că ea urmează a se realiza icircn coordonatele impuse de către ordinea constituţională sau mai pe larg de către ordinea de drept Icircncălcarea ordinii de drept de către un individ icircndreptăţeşte autorităţile publice la intervenţie la represiune Aceasta implică dacă este cazul icircn funcţie de gravitatea icircncălcărilor unele măsuri care privesc direct libertatea persoanei precum percheziţii reţineri arestări

Acţiunile autorităţilor publice de restabilire a ordinii de drept de represiune (atunci cacircnd este cazul) sunt şi trebuie să fie la racircndul lor condiţionate şi clar delimitate astfel icircncacirct libertatea individuală să fie respectată şi nicio persoană inocentă să nu fie victima unor acţiuni abuzive sau determinate eventual de raţiuni pur politice

224

Intervine astfel noţiunea de siguranţă a persoanei care exprimă ansamblul garanţiilor ce protejează persoana icircn situaţiile icircn care autorităţile publice icircn aplicarea constituţiei şi legilor iau anumite măsuri care privesc libertatea individuală garanţii ce asigură ca aceste măsuri să nu fie ilegale Acest sistem de garanţii (de regulă) permite realizarea represiunii faptelor antisociale (nelegale infracţiunilor) dar icircn acelaşi timp asigură inocenţilor ocrotirea juridică necesară 119

Categoria libertatea individuală are o sferă de cuprindere şi o generalitate mai mari decacirct cele ale siguranţei persoanei Siguranţa persoanei poate fi văzută şi ca o garanţie a libertăţii individuale ca privind legalitatea măsurilor ce pot fi dispuse de către autorităţile publice icircn cazurile şi icircn condiţiile prevăzute de lege

Art 23 din Constituţie stabileşte condiţiile icircn care se pot realiza reţineri şi arestări şi anume că acestea pot fi dispuse numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Prin cazurile prevăzute de lege urmează să icircnţelegem situaţiile icircmprejurările icircn care autorităţile publice competente pot proceda la percheziţii reţineri arestări Prin etapele prevăzute de lege urmează să icircnţelegem regulile procedurale a căror respectare obligatorie se impune Textul constituţional obligă totodată legiuitorul să stabilească expres şi explicit atacirct cazurile cacirct şi procedurile Icircn orice caz legiuitorul icircn stabilirea cazurilor şi procedurilor va trebui să aibă icircn vedere că potrivit art 1(3) din Constituţie demnitatea omului drepturile şi libertăţile cetăţeneşti libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea reprezintă valori suplimentare şi sunt garantate

Percheziţia este o măsură reglementată icircn Codul de procedură penală icircn capitolul denumit Mijloace de probă Potrivit art 100 din acest Cod bdquoCacircnd persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun icircnscris tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora precum şi ori de cacircte ori pentru descoperirea şi stracircngerea probelor este necesar organul de urmărire penală sau instanţa de judecată


225

poate dispune efectuarea unei percheziţii Percheziţia poate fi domiciliară sau corporalărdquo

Prin ea icircnsăşi percheziţia priveşte direct libertatea individuală şi mai ales siguranţa persoanei icircn accepţiunea pe care am formulat-o mai icircnainte De aceea percheziţia se poate efectua numai icircn cazurile şi icircn condiţiile prevăzute de lege Trebuie să adăugăm că revine procedurii penale stabilirea de reguli pacircnă la detalii privind icircncuviinţarea timpul procedura de efectuare a percheziţiilor

Reţinerea este o măsură procesual-penală preventivă prin care persoana faţă de care există unele indicii că a săvacircrşit o faptă prevăzută şi pedepsită de lege este privată de libertatea sa de către autorităţile competente pe o durată strict limitată Fiind o măsură care priveşte libertatea individuală reţinerea este reglementată prin Constituţie şi icircn detaliu prin legislaţia penală Cacirct priveşte regulile ce rezultă din chiar textul Constituţiei ele se referă la faptul că reţinerea este permisă numai icircn cazurile şi cu procedura stabilite de lege nu poate depăşi 24 de ore implică obligaţia autorităţii publice de a aduce de icircndată la cunoştinţă icircn limba pe care o icircnţelege motivele reţinerii implică eliberarea obligatorie a persoanei icircn momentul icircn care motivele care au determinat luarea măsurii au icircncetat Icircn legătură cu durata maximă a reţinerii care nu poate depăşi 24 de ore ea trebuie interpretată ca o durată ce nu poate fi depăşită şi nu ca o durată practicată icircn orice caz de reţinere Aceasta icircnseamnă că reţinerea poate dura şi mai puţin şi o oră şi cinci ore icircn funcţie de motivele reţinerii şi de operativitatea icircn rezolvarea problemelor pe care le ridică fiecare caz icircn parte Nimic nu icircmpiedică juridic răspunderea autorităţii pentru o reţinere pacircnă la limita maximă dacă se dovedeşte că această reţinere a fost abuzivă şi că deci ea nu era necesară Desigur este rolul legislaţiei procedural-penale să detalieze procedurile reţinerii pacircnă la amănunte un loc important trebuind să-l ocupe evidenţele strict necesare 120


226

Arestarea este o măsură ce atinge grav libertatea individuală ea avacircnd consecinţe mari uneori nebănuite asupra reputaţiei persoanei a vieţii sale intime şi familiale a fericirii sale Persoana arestată suportă bănuiala de culpabilitate măsura putacircnd produce efecte ireparabile De aceea arestarea este supusă unor reguli constitu-ţionale clare şi ferme luarea sa revenind unor autorităţi care acţio-nează numai din ordinul legii independent şi imparţial şi anume magistraţilor

Două reguli constituţionale-cheie sunt prevăzute explicit icircn art 23 şi anume că arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare şi că această măsură o poate dispune numai magistratul Coroboracircnd alin (4) cu alin (2) rezultă că arestarea se poate face numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Apărarea intereselor legitime care au fost icircncălcate grav prin infracţiune implică intentarea unui proces penal făptuitorului proces ce poate dura şi durează mai ales icircn cauzele mai complicate De aceea printre alte probleme de interes juridic se pune şi problema duratei arestării persoanelor implicate atunci cacircnd icircn condiţiile legii o asemenea arestare s-a decis Stabilirea unei asemenea lucru este dificil şi nu este recomandabilă o soluţie rigidă care poate fi rareori practicată Din analiza dispoziţiilor din alte constituţii şi a practicii icircn materie s-a putut observa că durata de o lună de zile (30 de zile mai exact) este o durată care de principiu satisface atacirct cerinţele (măcar de icircnceput) ale procesului penal cacirct şi cerinţele respectării libertăţii individuale Ca atare alineatul (4) admite emiterea mandatul de arestare pentru o durată de cel mult 30 de zile De unde rezultă că durata poate fi şi mai scurtă

Desigur procesul penal poate impune activităţi complexe probatorii care pot dura icircn timp fiind necesară şi prelungirea stării de arest a celor implicaţi (sau a unora) De aceea Constituţia permite prelungirea arestării dar numai cu aprobarea instanţei de judecată Această dispoziţie este deosebit de importantă pentru siguranţa persoanei pentru că asupra stării sale de libertate decide o autoritate

227

judecătorească după o procedură jurisdicţională căreia icirci sunt aplicate toate regulile clasice ale justiţiei icircn care motivarea hotăracircrii nu poate lipsi De altfel ea urmează unei alte garanţii prevăzută icircn acelaşi alineat care permite arestatului să se placircngă unui judecător cu privire la legalitatea arestării Judecătorul este obligat nu numai să soluţioneze placircngerea ci şi să pronunţe o hotăracircre motivată

Prin Constituţie mai sunt stabilite şi alte reguli unele comune reţinerii şi arestării iar altele numai icircn legătură cu arestarea Deoarece atacirct reţinerea cacirct şi arestarea privesc libertatea individuală ele se pot ordona numai cacircnd există motive legale iar ideea de respect al libertăţii şi siguranţei persoanei impune ca şi aceasta să aibă dreptul să cunoască aceste motive care impun măsuri atacirct de grave şi care desigur o privesc De aceea Constituţia prevede două reguli icircn legătură cu aceste motive prima privind timpul de comunicare şi a doua privind limba icircn care se face această comunicare Astfel autoritatea care efectuează reţinerea sau arestarea are obligaţia constituţională de a comunica de icircndată persoanei reţinute sau arestate motivele măsurii luate Această prevedere este foarte importantă nu numai pentru transparenţa acţiunii autorităţilor publice ci şi pentru evitarea unor erori a unor discuţii deseori obositoare şi iritante Cacirct priveşte limba icircn care se face comunicarea aceasta este limba pe care o icircnţelege cel icircn cauză Este o prevedere firească este o garanţie a siguranţei persoanei Atunci cacircnd se conturează culpabilitatea persoanei icircnvinuirea se aduce la cunoştinţă icircn cel mai scurt termen dar ndash şi acest lucru este esenţial ndash numai icircn prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu Icircnvinuirea este deja un pas foarte mare spre formularea culpabilităţii şi răspunderii persoanei iar dreptul de apărare trebuie deja să funcţioneze Avocatul devine practic un garant al siguranţei persoanei el poate sprijini profesional clarificarea problemelor cu care clientul său este confruntat

Prezenţa avocatului icircn această secvenţă procesuală este obligatorie de aceea autoritatea publică trebuie să ia măsurile

228

eficiente pentru asigurarea unui avocat din oficiu atunci cacircnd nu se realizează prezenţa unui avocat ales Regula constituţională este atacirct de clară şi desigur imperativă icircncacirct nu admite niciun subterfugiu juridic icircncălcarea ei fiind o icircncălcare gravă a Constituţiei

Arătam că reţinerea şi arestarea unei persoane se justifică prin existenţa unor motive desigur legale Dacă aceste motive au dispărut prevede Constituţia cel reţinut sau arestat trebuie icircn mod obligatoriu eliberat Deşi textul nu stabileşte un termen icircn care eliberarea să se producă el trebuie să fie cel al constatării legale şi oficiale a dispariţiei motivelor

Regula de mai sus cuprinde obligaţia pentru autoritatea publică de a elibera persoana reţinută sau arestată Constituţia icircnsă permite şi eliberarea persoanei arestate preventiv la cererea acesteia sub control judiciar sau pe cauţiune Această regulă a libertăţii provizorii pe care am denumi-o regulă a icircncrederii icircncearcă să valorifice la maximum prezumţia de nevinovăţie dar şi să reducă la minimum riscul unei erori judiciare şi icircn general al unor acte ireparabile Trimiterea icircn judecată penală a unei persoane trebuie să se facă pe cacirct posibil icircn stare de libertate Cererea de punere icircn libertate a persoanei trebuie să fie soluţionată numai de către autorităţile judecătoreşti

Libertatea provizorie a arestatului preventiv se poate realiza sub două condiţii controlul judiciar sau cauţiunea

Controlul judiciar sau cauţiunea sunt două instituţii procesual penale care garantează că persoana pusă icircn libertate provizorie va răspunde tuturor solicitărilor autorităţilor judiciare solicitări legate desigur de procesul penal icircn care este implicată

Libertatea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se realizează potrivit unor reguli detaliate reguli ce sunt de domeniul procedurii penale

Icircn fine art 23 din Constituţie stabileşte două reguli fundamentale de mare tradiţie icircn sistemele juridice şi de incontestabilă actualitate şi spirit justiţiar şi anume cea privind prezumţia de nevinovăţie şi cea privind legalitatea pedepsei

229

Dreptul la apărare Dreptul la apărare este un drept fundamental cetăţenesc cu o

icircndelungată istorie icircn cadrul instituţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Constituţia icircl reglementează distinct pentru că deşi este icircn stracircnsă legătură icircndeosebi cu libertatea individuală şi siguranţa persoanei el prezintă un egal interes pentru icircntreaga activitate judiciară mai exact vorbind atacirct pentru procesele penale cacirct şi pentru cele civile comerciale de muncă de contencios administrativ Cele două alineate ale art 24 surprind corect conţinutul dreptului la apărare sub cele două accepţiuni ale sale

Dreptul la apărare icircntr-o accepţiune largă cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoană pentru materializarea apărării contra icircnvinuirilor şi acuzaţiilor ce i se aduc a tentativelor de icircncălcare a drepturilor precum şi posibilitatea de a-şi valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia ori nelegalitatea pretenţiilor adversarului Dreptul la asistenţă juridică este un element al dreptului la apărare Prin asistenţă juridică icircnţelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile recomandările unui avocat ori de a fi reprezentată icircn mod calificat de avocat icircn exercitarea drepturilor şi apărarea intereselor sale icircn tot cursul procesului Scopul dreptului la apărare icircl constituie garantarea realizării şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului 121

Icircn procesele civile comerciale de muncă de contencios administrativ dreptul la apărare ca totalitate de drepturi şi reguli procedurale oferă părţilor posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sau de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului Icircn această accepţie largă se include şi posibilitatea folosirii avocatului

Icircn accepţiunea sa restracircnsă dreptul la apărare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat Accepţiunea restracircnsă are icircnsă o mare utilitate iar alineatul (2) insistă asupra acestui aspect Prima

121 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura

SNSPA Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 p 227 şi urm

230

regulă constituţională este icircn sensul că icircn proces părţile au dreptul la asistenţă din partea unui avocat Suntem deci icircn prezenţa unui drept al persoanei pe care ea şi-l poate exercita sau nu pe riscul său De aceea textul vorbeşte şi de avocat ales icircn sensul că partea icircn proces icircşi alege ea apărătorul calificat Există icircnsă procese pentru care asistenţa din partea unui avocat este obligatorie adică legea obligă autoritatea publică competentă să desemneze un avocat care să apere persoana icircn cauză Asemenea situaţii pot privi procesele penale icircn care icircnvinuiţii sau inculpaţii sunt minori arestaţi sau icircn care se judecă infracţiuni grave Legile vor trebui deci să prevadă expres asemenea situaţii icircn care autorităţile competente au obligaţia să numească din oficiu un avocat pentru apărarea persoanelor icircn cauză dacă acestea din diferite motive nu-şi aleg un avocat De altfel aşa cum am explicat deja o asemenea prevedere există chiar icircn Constituţie ndash art 23(5) ndash icircn legătură cu asistenţa obligatorie din partea unui avocat icircn momentul comunicării icircnvinuirii

Dreptul la liberă circulaţie Dreptul la liberă circulaţie este un drept care asigură libertatea

de mişcare a cetăţeanului Constituţia reglementează ambele aspecte care formează conţinutul dreptului la circulaţie şi anume libera circulaţie pe teritoriul Romacircniei şi libera circulaţie icircn afara teritoriului Icircn acest sens se garantează dreptul la liberă circulaţie icircn deplinătatea elementelor sale constitutive Este firesc icircnsă că libera circulaţie nu poate fi absolută ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli cu icircndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege De regulă aceste condiţii privind exercitarea dreptului la liberă circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi sociale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale normala desfăşurare a relaţiilor cu alte state De altfel chiar Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte prin art 12 că libera circulaţie poate face obiectul unor restricţii dacă acestea sunt prevăzute de lege necesare pentru protejarea siguranţei naţionale ordinii publice sănătăţii sau moralităţii publice compatibile cu celelalte drepturi

231

recunoscute Exercitarea acestui drept poate fi astfel condiţionată prin lege dacă această condiţionare se impune pentru evitarea unui pericol grav ce ar ameninţa ordinea constituţională pentru prevenirea riscului răspacircndirii unei epidemii a consecinţelor unei calamităţi naturale Unele restricţii se pot motiva şi prin protecţia minorilor icircmpotriva abandonului sau pentru combaterea unor infracţiuni ori pentru executarea unor hotăracircri judecătoreşti

Icircn legătură cu libera circulaţie pe teritoriul Romacircniei prin art 25 din Constituţie se asigură posibilitatea pentru orice cetăţean de a circula nestacircnjenit pe teritoriul statului nostru şi de a-şi stabili reşedinţa sau domiciliul icircn orice localitate Precizarea icircn orice localitate a fost necesară pentru a evita riscul unor interpretări speculative sau abuzive care ar putea ridica multe probleme concrete de soluţionat Această subliniere a textului dă o claritate deosebită regulii constituţionale localităţi fiind cele desemnate ca atare prin legile romacircneşti icircnlăturacircndu-se astfel interpretarea (absurdă dar posibilă) că textul permite stabilirea domiciliului pe un pisc de munte singuratic sau icircntr-un punct geografic pe care persoana şi l-ar imagina şi alege icircn mod discreţionar Nu este inutil a adăuga că libera circulaţie icircn sensul pe care-l discutăm aici nu exclude respectarea legilor privind domiciliul reşedinţa proprietatea

Cacirct priveşte libera circulaţie a cetăţenilor romacircni icircn străinătate ea este de asemenea garantată prin permiterea emigrării şi revenirii icircn ţară Constituţia valorifică o regulă ce rezultă din documentele juridice internaţionale icircn materie icircn sensul că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară inclusiv propria ţară De asemenea orice om care se află icircn mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa Documentele juridice internaţionale prevăd că nimeni nu poate fi privat icircn mod arbitrar de dreptul de a intra icircn propria ţară şi că străinul aflat legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decacirct icircn executarea unei decizii luată icircn conformitate cu legea şi dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun el trebuie să aibă posibilitatea de a

232

prezenta considerentele care pledează icircmpotriva expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea competentă ori de către una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate fiind reprezentat icircn acest scop

Icircn fine trebuie să adăugăm că reglementările legale privind actele de identitate paşapoartele sau celelalte documente cele privind trecerea frontierelor şi icircn general privind starea civilă a persoanelor nu sunt şi nu pot fi considerate ca restricţii la libera circulaţie a persoanelor ci dimpotrivă ca norme ce conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept Bineicircnţeles aceste reglementări trebuie să nu suprime prin tehnici sau proceduri abuzive sau şicanatorii dreptul omului la libera circulaţie

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private Convenţiile internaţionale şi Constituţia Romacircniei impun

autorităţilor publice obligaţia de a ocroti viaţa intimă familială şi privată precum şi oricărei persoane obligaţia de a respecta dreptul la viaţa intimă familială şi privată

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private are un conţinut complex El este un aspect al respectării personalităţii omului proclamată prin art 1 din Constituţie ca valoare supremă

Conform articolului 26 bdquoAutorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă familială şi privată Persoana fizică are dreptul să dispună de ea icircnsăşi dacă nu icircncalcă drepturile şi libertăţile altora ordinea publică sau bunele moravurirdquo

Constituţia impune autorităţilor publice obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă familială şi privată recunoscacircndu-se de fapt că orice persoană fizică orice om au dreptul la propria viaţă intimă familială şi privată Constituţia utilizează trei noţiuni ndash viaţă intimă viaţă familială viaţă privată ndash pe care icircn mod firesc nu le defineşte Aceasta pentru simplul motiv că dispoziţiile constituţionale nu dau definiţii nu clasifică acestea fiind de domeniul ştiinţelor dreptului

Dar trebuie să observăm că o definire a acestor trei noţiuni este dificilă ele fiind trei noţiuni largi stabilirea concretă a dimensiunilor

233

lor rămacircnacircnd icircn sarcina autorităţilor care operează cu ele icircn cazurile concrete şi icircntr-un context determinat Apoi aceste trei noţiuni deşi sunt icircntr-o corelaţie indisolubilă deşi se explică unele prin altele icircntr-o exprimare juridică riguroasă nu se confundă totuşi fapt pentru care a trebuit să fie menţionate distinct pentru ca ocrotirea lor să fie pe cacirct posibil din punct de vedere juridic ireproşabilă Dacă prin viaţă familială se icircnţelege privitor la familie (destinat familiei aparţine familiei) viaţa intimă şi viaţa privată sunt mai dificil de diferenţiat Aceasta pentru că viaţa intimă este prin ea icircnsăşi privată iar viaţa privată poate fi prin ea icircnsăşi intimă

Constituţia obligă autorităţile publice la respectul vieţii intime familiale şi private şi la ocrotirea icircmpotriva oricăror atentate din partea oricărui subiect de drept (om sau autoritate grup)

Nimeni nu poate să se amestece icircn viaţa intimă familială sau privată a persoanei fără consimţămacircntul acesteia consimţămacircnt care desigur trebuie să fie explicit (să reiasă că a fost explicit) şi exprimat liber Autorităţile publice trebuie să ia toate măsurile posibile şi rezonabile pentru a ocroti viaţa intimă familială şi privată a persoanei

Intră de asemenea icircn dimensiunile vieţii intime familiale şi private dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine Dreptul la propria imagine şi respectul intimităţii sunt inseparabile Este de asemenea interzisă şi desigur sancţionată aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din viaţa conjugală a persoanelor

Spuneam că stabilirea unor dimensiuni stricte ale acestui drept nu este un lucru simplu Dreptul persoanei de a dispune de ea icircnsăşi este de fapt un aspect al vieţii private şi intime fiind unul din cele mai naturale inalienabile şi imprescriptibile drepturi ale omului Deşi receptat mai tacircrziu icircn vocabularul constituţional acest drept era icircncorporat de multă vreme icircn drepturile umane chiar dacă nu explicit

Astfel Declaraţia de independenţă a Statelor Unite (4 iulie 1776) arăta că toţi oamenii se nasc egali ei sunt dotaţi de Creator cu

234

anumite drepturi printre aceste drepturi se găsesc viaţa libertatea şi căutarea fericirii Libertatea şi fericirea care presupun mai mult căutări şi speranţe apar apoi formulate icircn declaraţiile de drepturi ce au urmat deşi conceptul de fericire este cel mai dificil de definit Căutarea fericirii implică şi dreptul de a dispune de tine icircnsuţi

Acest drept este cunoscut şi sub denumirea de dreptul persoanei de a dispune de corpul său sau de cea de libertate corporală Multă vreme această libertate a fost refuzată din motive religioase morale sau din motive cutumiare De aceea ea apare explicit icircn legislaţii mult mai tacircrziu decacirct alte drepturi şi libertăţi

Dreptul persoanei de a dispune de ea icircnsăşi cuprinde cel puţin două aspecte numai persoana poate dispune de fiinţa sa de integritatea sa fizică şi de libertatea sa prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie să icircncalce drepturile altora ordinea publică şi bunele moravuri Acest drept are o valoare aparte pentru viaţa şi libertatea persoanei Icircn temeiul lui omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchete investigaţiii cercetări sociologice psihologice medicale ştiinţifice de a accepta prin acte juridice transplantul de organe şi ţesuturi umane de a participa ca subiect la operaţiile de inginerie genetică Prin consacrarea acestui drept s-a creat cadrul juridic constituţional reglementărilor care au apărut deja şi care vor fi elaborate icircn acest domeniu Uneori acest drept se confundă cu dreptul la sinucidere ceea ce nu poate fi numit decacirct o amuzantă eroare pentru că sinuciderea prin ea icircnsăşi este icircn afara oricărei reglementări convenţionale sau legale

Acest drept al persoanei de a dispune de ea icircnsăşi icircşi găseşte temeiul juridic şi icircn art 7 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii şi unor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante şi care interzice icircn special ca bdquoo persoană să fie supusă fără consimţămacircntul său unei experienţe medicale sau ştiinţificerdquo

Este normal ca acest drept al persoanei de a dispune de ea icircnsăşi comportă limite determinate de protecţia celorlalţi a grupului

235

social Icircn această categorie de măsuri putem menţiona examenul sănătăţii impus pentru exerciţiul unor activităţi pentru căsătorie examenele medicale instituite icircn mediile şcolare şi studenţeşti pentru depistarea unor maladii contagioase măsurile radicale pentru combaterea bolilor venerice a toxicomaniei vaccinările obligatorii

Respectul şi ocrotirea vieţii intime familiale şi private consacrate prin art 26 din Constituţie se corelează cu dispoziţiile art 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice care arată că nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale icircn viaţa sa privată icircn familia sa icircn domiciliul sau corespondenţa sa sau al atingerilor ilegale icircn onoarea şi reputaţia sa Orice persoană prevede art 17 are dreptul la protecţia legii icircmpotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri (atentate)

Icircn acelaşi domeniu putem cita şi constituţiile unor alte state Astfel Constituţia Spaniei garantează fiecăruia bdquodreptul la onoare la intimitate personală şi familială şi la propria sa imaginerdquo Constituţia Olandei arată că orice persoană are dreptul la bdquorespectarea vieţii sale private icircn afara restricţiilor stabilite prin lege sau icircn virtutea unei legi Legea va stabili reguli icircn vederea protecţiei vieţii private cu privire la icircnregistrarea şi comunicarea de date cu caracter personal Legea va stabili reguli cuprinzacircnd drepturile persoanelor de a lua cunoştinţă de datele icircnregistrate icircn legătură cu ele şi de utilizarea lor şi de asemenea de a rectifica aceste daterdquo

Inviolabilitatea domiciliului Icircn sensul actualei Constituţii inviolabilitatea domiciliului

reprezintă dreptul cetăţeanului de a nu i se pătrunde icircn locuinţă fără icircncuviinţarea sa decacirct icircn cazurile şi icircn condiţiile expres prevăzute de lege

Inviolabilitatea domiciliului este prevăzută icircn art 27 al Constituţiei care stabileşte că bdquoDomiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile Nimeni nu poate pătrunde sau rămacircne icircn domiciliul ori icircn reşedinţa unei persoane fără icircnvoirea acesteia De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii

236

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotăracircri judecătoreşti

b) icircnlăturarea unei primejdii privind viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice d) prevenirea răspacircndirii unei epidemii Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează icircn

condiţiile şi icircn formele prevăzute de lege Percheziţiile icircn timpul nopţii sunt interzise icircn afară de cazul

infracţiunilor flagranterdquo Se constată că noţiunea de domiciliu icircntrebuinţată de

Constituţie atunci cacircnd reglementează inviolabilitatea domiciliului are o accepţiune diferită faţă de cea din dreptul civil potrivit art 13 din Decretul nr311954 domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea icircşi are locuinţa sa statornică sau principală 122

Din prevederile constituţionale rezultă că inviolabilitatea domiciliului se referă nu numai la domiciliu icircn sensul dreptului civil ci şi la reşedinţa persoanei Cu alte cuvinte inviolabilitatea domiciliului trebuie icircnţeleasă icircn sensul cel mai larg cu putinţă ea incluzacircnd ocrotirea locuinţei cetăţeanului indiferent de forma juridică pe care o icircmbracă deţinerea ei 123 Această accepţiune largă a domiciliului icircn dreptul constituţional este confirmată şi icircnsoţită de legislaţia penală care sancţionează violarea domiciliului

Trebuie precizat că textul constituţional prevede că domiciliul este inviolabil icircn faţa oricărei persoane fizice sau juridice sau icircn faţa agenţilor statului De asemenea textul constituţional se referă la situaţiile icircn care domiciliul icircşi poate pierde inviolabilitatea Astfel trebuie să distingem icircntre situaţiile icircn care Constituţia ordonă pătrunderea icircn domiciliu icircmpotriva voinţei persoanei care locuieşte

122 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1970 123 T Drăganu op cit

237

acolo şi situaţia icircn care Constituţia nu sancţionează pătrunderea icircn locuinţa unei persoane icircmpotriva voinţei acesteia

VII7 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale

Dreptul la icircnvăţătură Pentru o cacirct mai temeinică dezvoltare intelectuală cetăţenii

trebuie să beneficieze de dreptul la icircnvăţătură Dreptul la icircnvăţătură este o parte a dreptului la educaţie la care orice om are vocaţie precum şi mijlocul principal de formare şi perfecţionare a forţei de muncă De aceea el nu poate lipsi dintre drepturile fundamentale şi deci nici din Constituţie Dreptul la icircnvăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate icircn realizarea sa

Conform articolului 32 Dreptul la icircnvăţătură este asigurat prin icircnvăţămacircntul general obligatoriu prin icircnvăţămacircntul liceal şi prin cel profesional prin icircnvăţămacircntul superior precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare Icircnvăţămacircntul de toate gradele se desfăşoară icircn limba romacircnă Icircn condiţiile legii icircnvăţămacircntul se poate desfăşura şi icircntr-o limbă de circulaţie internaţională Dreptul persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale de a icircnvăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite icircn această limbă sunt garantate modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege Icircnvăţămacircntul de stat este gratuit potrivit legii Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi icircn condiţiile legii Icircnvăţămacircntul de toate gradele se desfăşoară icircn unităţi de stat particulare şi confesionale icircn condiţiile legii Autonomia universitară este garantată Statul asigură libertatea icircnvăţămacircntului religios potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult Icircn şcolile de stat icircnvăţămacircntul religios este organizat şi garantat prin lege

Icircn ce priveşte conţinutul pot fi remarcate nu numai multitudinea elementelor componente ci şi un specific juridic rezultacircnd din icircmbinarea libertăţii cu obligaţia Pentru că dreptul la

238

icircnvăţătură este icircn acelaşi timp şi o icircndatorire fapt ce explică obligativitatea unor forme de icircnvăţămacircnt (primar general) Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi bineicircnţeles legale Apoi dreptul la icircnvăţătură ca drept fundamental trebuie astfel organizat icircncacirct să asigure şanse juridice egale oamenilor ceea ce implică folosirea cu prioritate a criteriului competenţă profesională şi interzicerea discriminărilor sau privilegiilor

Exercitarea dreptului la icircnvăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei (omul cetăţeanul) pentru a deveni profesional şi civic capabilă să aibă un rol util icircn societate Prin dreptul la icircnvăţătură trebuie să se urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale icircntărirea respectului pentru drepturile şi libertăţile publice favorizarea icircnţelegerii toleranţei şi prieteniei icircntre popoare grupuri rasiale etnice sau religioase promovarea ideii de pace Iată numai cacircteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale icircn acest domeniu temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale icircn domeniu

Icircn mod firesc Constituţia prin art 32 stabileşte formele organizatorice prin care se realizează dreptul la icircnvăţătură şi anume icircnvăţămacircntul general obligatoriu icircnvăţămacircntul liceal icircnvăţămacircntul profesional icircnvăţămacircntul superior Desigur Constituţia nu enumeră toate formele de icircnvăţămacircnt posibile ci doar pe cele principale tradiţionale de altfel Dar prin formularea bdquoalte forme de instrucţie şi perfecţionarerdquo permite crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la icircnvăţătură se va putea realiza

Unele dispoziţii constituţionale privesc instituţiile de icircnvăţămacircnt Din analiza acestor dispoziţii rezultă că există două categorii de instituţii de icircnvăţămacircnt de stat şi particulare Trebuie observat că introducerea instituţiilor particulare de icircnvăţămacircnt este s-ar putea spune o noutate pentru sistemul constituţional romacircnesc Toate instituţiile de icircnvăţămacircnt ndash stabileşte Constituţia ndash se

239

icircnfiinţează şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii regulă constituţională clară şi care nu putea desigur lipsi

Dacă toate instituţiile de icircnvăţămacircnt se icircnfiinţează şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii icircn ce priveşte instituţiile de icircnvăţămacircnt superior Constituţia le garantează autonomia universitară Din acest principiu constituţional rezultă obligaţii pentru legiuitor icircn reglementarea mai ales a funcţionării instituţiilor de icircnvăţămacircnt Autonomia universitară permite icircnvăţămacircntului superior să-şi exprime marea sa forţă profesională formativă educativă şi ştiinţifică

Dreptul la icircnvăţătură implică printre altele obligaţii şi prestaţii materiale din partea statului Icircn afara obligaţiilor ce rezultă din reglementările care stabilesc asigurarea dreptului la icircnvăţătură icircn mod distinct se garantează gratuitatea icircnvăţămacircntului de stat icircn condiţiile legii

Trebuie precizat că o componentă a dreptului la educaţie şi icircnvăţămacircnt este icircnvăţămacircntul religios Icircn acest domeniu Constituţia stabileşte două reguli una privind icircnvăţămacircntul religios organizat de culte şi a doua privind icircnvăţămacircntul religios potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult Este o regulă ce transpune icircn domeniul icircnvăţămacircntului exigenţele juridice ale libertăţii conştiinţei

Icircn ce priveşte icircnvăţămacircntul religios icircn şcolile de stat textul prevede că este organizat şi garantat prin lege Deosebirea de regim juridic este evidentă Legea icircl va organiza icircl va garanta dar astfel icircncacirct să nu contravină marilor principii ce rezultă din art 29 din Constituţie Icircntr-o asemenea viziune legea va trebui să prevadă explicit că icircnvăţămacircntul religios icircn şcolile de stat este facultativ numai o asemenea prevedere dacircnd satisfacţie deplină libertăţii de conştiinţă şi mai ales dreptului părinţilor sau tutorilor de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine

Organizarea şi desfăşurarea icircnvăţămacircntului trebuie să se realizeze icircn limba oficială a statului Potrivit art 13 icircn Romacircnia

240

limba oficială este limba romacircnă Pentru a transpune acest principiu şi icircn domeniul icircnvăţămacircntului dar pentru a valorifica şi alte reguli icircn acest domeniu dispoziţiile constituţionale stabilesc cacircteva reguli

Prima regulă este o reiterare a celei din art 13 cu aplicaţie la icircnvăţămacircnt icircn sensul că limba romacircnă este cea icircn care se desfăşoară icircnvăţămacircntul de toate gradele Este o regulă constituţională firească Constituţia ia icircn considerare şi realitatea că icircn Romacircnia există şi cetăţeni romacircni de altă naţionalitate precum evrei maghiari romi germani lipoveni armeni etc Aceşti cetăţeni romacircni au potrivit art 6 dreptul la păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase

Corelacircndu-se cu aceste realităţi şi reglementări Constituţia garantează dreptul persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale de a icircnvăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite icircn această limbă

Textul constituţional are icircnsă icircn vedere şi o altă realitate mai exact o perspectivă stracircns legată de libera circulaţie nu numai a oamenilor ci şi a ideilor a informaţiilor Aceasta presupune şi o pregătire profesională aparte fapt pentru care se permite ca icircnvăţămacircntul să se poată desfăşura şi icircntr-o limbă de circulaţie internaţională desigur icircn condiţiile legii

Dreptul la ocrotirea sănătăţii Dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental

cetăţenesc receptat icircn Constituţia Romacircniei icircndeosebi din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale culturale Acest Pact icircn art 9 nominalizează dreptul persoanei la securitatea socială aici intracircnd şi asigurările sociale iar icircn art 12 nominalizează dreptul persoanei de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală Preluacircnd marile idei din Pact art 33 din Constituţie formulează icircntr-un conţinut complex şi cuprinzător acest drept sub denumirea de drept la ocrotirea sănătăţii

Icircn articolul 34 se prevede că bdquoDreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a

241

sănătăţii publice Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală accidente maternitate şi recuperare controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor para-medicale precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legiirdquo

Acest drept ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă prin conţinutul său asiguracircnd cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să icirci permită o reală şi eficientă participare la icircntreaga viaţa politică economică socială şi culturală Aşa cum rezultă din prevederile instrumentelor juridice internaţionale icircn acest domeniu realizarea acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului icircmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului icircnconjurător şi ale igienei industriale profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice endemice profesionale şi al altora precum şi lupta icircmpotriva acestor maladii crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical icircn caz de boală

Textul constituţional răspunde exigenţelor juridice şi practice icircn domeniul ocrotirii sănătăţii Garantacircnd dreptul la ocrotirea sănătăţii art 34 stabileşte obligaţii corelative clare şi ferme icircn sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice este firesc ca prin Constituţie să se impună autorităţii legislative misiunea de a reglementa princi-palele domenii şi aspecte precum asistenţa medicală asigurările sociale alte măsuri de protecţie al sănătăţii fizice şi mentale Tot legea urmează să reglementeze controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale

Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii este un drept

social-economic de tradiţie Reglementat prin Constituţie icircn art 41 dreptul la muncă este un drept cu un conţinut juridic complex Se ridică problema de a şti dacă denumirea cea mai corectă ar fi de

242

drept sau de libertate Argumente solide pot fi invocate icircn favoarea fiecărei denumiri mai ales că am spus-o deja din punct de vedere al naturii lor juridice dreptul şi libertatea nu se diferenţiază

Folosirea exprimării de drept la muncă este totuşi mai semnificativă icircn privinţa conţinutului acestui drept conţinut complex pentru că evocă ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative libertăţii persoanei De altfel chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale foloseşte expresia de drept de muncă şi acest lucru nu este icircntacircmplător pentru că acest Pact stabileşte obligaţii clare icircn sarcina statelor semnatare Mai mult numeroase constituţii consacră dreptul şi obligaţia de a munci

Prin expresia dreptul la muncă nu poate fi icircngrădit reglementarea constituţională pune icircn valoare conceptul ştiinţific de drept de muncă precum şi importanţa acestui drept atacirct pentru om cacirct şi pentru societate Acest drept fundamental nu poate fi icircngrădit pentru că icircntr-o viziune ştiinţifică icircndeobşte admisă dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi procuracircndu-şi resursele necesare vieţii prin munca sa Icircntr-o asemenea viziune dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane natural şi imprescriptibil

Conceput ca un drept cu un conţinut complex dreptul la muncă include

libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă cu alte cuvinte cetăţeanul să poată desfăşura potrivit pregătirii şi aptitu-dinilor sale o muncă liber aleasă icircn diferite domenii şi sectoare de activitate

retribuirea corespunzătoare a muncii prestate fără discrimi-nare pe criterii rasiale naţionale de sex la muncă egală retribuţie egală

asigurarea igienei şi securităţii muncii măsuri specifice de ocrotire a muncii femeilor şi tinerilor

Libertatea alegerii profesiei şi libertatea alegerii locului de muncă intră icircn conţinutul dreptului la muncă Acestea sunt libertăţi

243

fundamentale ele fiind pe un plan mai general expresii ale libertăţii persoanei ca drept natural Constituţia consacracircnd aceste libertăţi oferă fiecărui om posibilitatea de a-şi alege el profesia şi desigur de a-şi alege el locul de muncă Asemenea alegeri sunt icircn general determinate de aptitudini dorinţe anumite coordonate de ordin economic şi desigur de voinţa celor interesaţi Problema este evident mult mai complexă atacirct icircn teorie cacirct şi icircn practică toate aspectele fiind de domeniul legii Mai mult icircntr-o societate care funcţionează pe principii economice sociale şi morale sănătoase ocuparea locurilor de muncă se face pe criteriul competenţei acesta asiguracircnd eficienţă şi bunăstare Interesant de reţinut este icircnsă faptul că statul trebuie să-şi manifeste eficient caracterul social icircn realizarea acestor componente ale dreptului la muncă 124 De altfel Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale prin art 6 prevede că statele părţi recunosc dreptul la muncă şi că acesta cuprinde dreptul pe care-l are orice persoană de a obţine posibilitatea de a-şi procura cele necesare vieţii sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptată precum şi că statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept Măsurile pe care fiecare stat le va lua icircn vederea asigurării deplinului exerciţiu al acestui drept ndash arată Pactul ndash trebuie să cuprindă orientarea şi formarea tehnică şi profesională elaborarea de programe de politici şi de tehnici potrivite să asigure o dezvoltare economică socială şi culturală constantă şi o deplină icircntrebuinţare productivă a forţei de muncă icircn condiţii care garantează indivizilor exerciţiul libertăţilor politice şi economice fundamentale

Icircntrucacirct este posibil ca unele persoane să nu icircşi găsească un loc de muncă icircn legislaţia statelor au fost introduse reglementări specifice privind protecţia socială

Protecţia socială a muncii este de asemenea un domeniu complex şi de majoră importanţă Este exprimată aici corelaţia stracircnsă dintre dreptul la muncă şi asistenţa socială a muncii Dreptul


244

la protecţia socială pe care-l au salariaţii include aspecte clar formulate icircn textul constituţional şi care vor forma obiectul legilor din acest domeniu

Componentele dreptului la protecţia socială sunt securitatea şi igiena muncii regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor salariul minim pe economie repausul săptămacircnal concediul de odihnă plătit prestarea muncii icircn condiţii grele

Textul constituţional adaugă bdquoprecum şi alte situaţii specificerdquo prin aceasta exprimacircndu-se caracterul său receptiv deschis spre soluţii legislative care să asigure cacirct mai eficient protecţia socială a muncii

Durata zilei de lucru icircşi găseşte şi ea reglementare sub trei exprimări ce presupun unele explicaţii şi anume durata normală icircn medie cel mult 8 ore Icircn mod firesc prin Constituţie trebuie stabilit timpul de muncă adică acea perioadă de timp dintr-o zi icircn care salariatul are icircndatorirea să presteze munca la care s-a angajat prin contractul de muncă

Icircn stabilirea unui asemenea lucru s-au avut icircn vedere mai multe aspecte Mai icircntacirci că tradiţional legislaţiile mai multor state au consacrat o durată maximă a zilei de lucru de 8 ore Această durată este icircn firescul vieţii umane este normală pentru că permite ca celelalte 16 ore din 24 posibile să fie folosite pentru odihnă recreere alte ocupaţii-casnice culturale ştiinţifice potrivit dorinţelor şi preferinţelor fiecăruia O asemenea repartizare a orelor unei zile răspunde cerinţelor vieţii sănătăţii şi chiar eficienţei muncii Limita de 8 ore este limita peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească

Desigur că stabilirea unei durate mai reduse a zilei de muncă este legal posibilă şi ea s-a şi realizat Aceasta explică formularea cel mult 8 ore Constituţia stabileşte doar limita maximă Desfăşurarea tot normală a unor activităţi implică anumite prelungiri ale programului de lucru dintr-o zi (transporturile pe rute lungi sănătate alte asemenea activităţi) Ar fi absurd ca un salariat să oprească

245

activitatea la icircmplinirea celor 8 ore de muncă şi acest lucru explică formularea constituţională icircn medie de 8 ore Aceasta implică obligaţia pentru cel care angajează şi pentru salariat de a stabili un program de muncă icircn funcţie de natura muncii care să realizeze regula celor 8 ore fie la nivelul săptămacircnii de lucru fie la nivelul altei perioade convenite Dispoziţiile constituţionale privitoare la durata normală a zilei de muncă receptează practic obligaţiile ce rezultă din art 7 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale şi anume de a se crea condiţii de muncă juste şi favorabile printre care repausul timpul liber limitarea rezonabilă a duratei muncii concedii periodice plătite remuneraţia zilelor de sărbătoare 125

Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă icircn domeniul muncii egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii proclamată prin art 4 şi 16 din Constituţie Această dispoziţie constituţională va trebui atent observată şi desigur respectată fără abateri icircn elaborarea normelor juridice privind munca precum şi icircn icircncheierea oricăror convenţii de muncă

Aşa cum precizam anterior dreptul la muncă implică libertatea alegerii profesiei precum şi libertatea alegerii locului de muncă şi că din punct de vedere juridic el nu este o obligaţie Mai mult dreptul la muncă este sub anumit aspect o expresie a libertăţii şi personalităţii umane icircn complexitatea dimensiunilor lor juridice Aşa văzute lucrurile este firesc că o persoană are dreptul la muncă dar nu poate fi obligată să desfăşoare o muncă pe care nu şi-a ales-o sau să muncească icircntr-un loc de muncă pe care nu l-a ales sau acceptat liber

Constituţia Romacircniei a receptat dispoziţiile Pactului internaţional interzicacircnd munca forţată stabilind totodată prin art 42 ce nu constituie muncă forţată Astfel nu constituie muncă forţată serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate icircn locul acestuia de cei care potrivit legii nu prestează serviciul militar


246

obligatoriu din motive religioase Aceste prevederi constituţionale privesc libertatea de conştiinţă

De asemenea nu constituie muncă forţată prestaţiile impuse de situaţia creată de calamităţi ori de alte pericole precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege Privitor la situaţiile create de calamităţi ori alt pericol vom observa că este vorba de situaţii care pun icircn pericol viaţa securitatea sau sănătatea icircntregii populaţii sau a unei părţi din aceasta Numai o asemenea interpretare este icircn concordanţă cu prevederile art 8 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale

Dreptul la grevă Cu toate că nu este prevăzut icircn unele constituţii dreptul la

grevă este un drept fundamental al cetăţeanului Dreptul la grevă este prin natura sa atacirct un drept social-economic cacirct şi un drept social-politic deseori icircncadrarea sa icircntr-una din categoriile de drepturi ridicacircnd pentru cercetarea ştiinţifică interesante probleme

Dreptul la grevă are o istorie a sa aparte Dat fiind faptul că este un important mijloc de obţinere de către salariaţi a unor drepturi sau ameliorarea condiţiilor de muncă de salarizare şi de viaţă dreptul la grevă fie a fost reglementat prin constituţii fie a fost pur şi simplu uitat aceasta echivalacircnd cu nerecunoaşterea sau chiar cu interzicerea sa Constituţia Romacircniei reglementează icircn art 43 dreptul la grevă Astfel bdquoSalariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale economice şi sociale Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societaterdquo Este icircndeobşte admis că greva icircnseamnă icircncetarea colectivă şi voluntară a muncii de către salariaţii unei icircntreprinderi unui compartiment sector de muncă icircncetare prin care se urmăreşte obţinerea prin constracircngere (obligarea patronatului) a modificării condiţiilor de muncă şi de viaţă Dreptul la grevă se află icircntr-o stracircnsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea icircntrunirilor libertatea negocierilor colective dreptul la asociere şi mai ales cu asocierea icircn sindicate

247

De altfel este uşor de observat că potrivit art 9 din Constituţie sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale economice şi sociale Exercitarea dreptului la grevă intervine atunci cacircnd celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat fiind astfel soluţia extremă prin care patronatul trebuie convins să satisfacă revendicările salariaţilor

Examinacircnd art 43 din Constituţie putem formula cacircteva explicaţii Mai icircntacirci că dreptul la grevă aparţine numai salariaţilor Ca atare nu se icircncadrează icircn prevederile art 44 şi nu beneficiază de regimul juridic al grevelor diverse manifestări organizate de persoane care nu au calitatea de salariaţi chiar dacă aceste manifestări se autointitulează greviste Icircn ce priveşte scopul grevei el este apărarea intereselor profesionale economice şi sociale Aşa stacircnd lucrurile sunt licite numai grevele care-şi propun şi afirmă asemenea interese Icircn general sunt considerate ilicite grevele cu caracter politic sau grevele politice cum li se spune Din Constituţie nu rezultă că dreptul la grevă priveşte şi interese politice Textul constituţional permite legii să stabilească anumite condiţii şi limite icircn exercitarea dreptului la grevă Acestea au scopul de a evita greva abuzivă sau altfel spus exercitarea abuzivă a dreptului la grevă Aceste condiţii şi limite privesc icircn general concilierea conflictelor de muncă declararea desfăşurarea şi icircncetarea grevei responsabilităţile

Un aspect teoretic important priveşte greva şi serviciile publice Reglementările juridice din acest domeniu au cunoscut icircn sistemele constituţionale mari variaţii icircn timp Deseori se consideră că greva funcţionarilor publici este ilicită pentru că ea vine icircn contradicţie cu noţiunea de serviciu public şi mai ales cu principiul continuităţii serviciilor publice Icircncetarea serviciilor publice cum ar fi transporturile poşta ordinea publică sănătatea creează neajunsuri prea mari celorlalţi icircncacirct grevele icircn acest domeniu cunosc deseori un regim juridic aparte

248

Greva poate fi parţială atunci cacircnd este declarată icircn anumite secţii ale unei icircntreprinderi ori icircn cadrul unor icircntreprinderi dintr-o ramură sau icircn anumite ramuri de activitate

Greva este generală atunci cacircnd este extinsă icircn toate domeniile şi sectoarele de activitate din societate Există şi greve de solidaritate atunci cacircnd salariaţii din anumite icircntreprinderi declară grevă spre a veni icircn sprijinul salariaţilor din alte icircntreprinderi sau instituţii pentru satisfacerea revendicărilor acestora din urmă

Există şi o altă formă de grevă care nu este unanim recunoscută şi anume greva cu caracter politic Icircn opinia majorităţii doctrinarilor politologilor acest gen de grevă nu este acceptat pe motiv că greva trebuie să aibă ca obiect de activitate exclusiv revendicări cu caracter economic pentru revendicările cu caracter politic existacircnd alte forme de acţiune

Este interesant aici de observat şi reglementările internaţionale sau cele din alte state Astfel Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale prin art 8 reglementacircnd libertatea sindicală şi dreptul la grevă stabileşte că acest articol bdquonu icircmpiedică de a supune restricţiilor legale exerciţiul acestor drepturi de către membrii forţelor armate poliţiei sau funcţiei publicerdquo Constituţia Spaniei prin art 28 alineatul 2 recunoaşte lucrătorilor dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor stabilind că legea bdquoreglementacircnd exerciţiul acestui drept va stabili garanţiile necesare pentru a asigura menţinerea serviciilor esenţiale ale colectivităţiirdquo

Icircn ce priveşte Constituţia Romacircniei ea prevede obligaţia legii de a stabili garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate Sunt deci icircn competenţa legiuitorului identificarea şi nominalizarea serviciilor esenţiale care trebuie să funcţioneze icircn orice condiţii şi de a stabili măsurile ce se impun icircn acest sens

Dreptul de proprietate Dreptul la proprietate este un drept fundamental de veche

tradiţie icircn catalogul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Dreptul de proprietate este garantat fiecărui cetăţean Icircn conţinutul acestui drept

249

cuprindem dreptul persoanei fizice de a dobacircndi o proprietate de a se folosi şi de a dispune liber icircn legătură cu proprietatea sa şi de a putea transmite dreptul său altuia126 Constituţia poate stabili unele limitări icircn ce priveşte sfera proprietăţii limitări clar şi expres definite şi determinate numai de interesul constituirii unor regii sau monopoluri icircn exclusivitate statale Realizarea dreptului de proprietate presupune obligaţia statului de a garanta şi apăra proprietatea obţinută pe căi licite Constituţia Romacircniei icircn art 44 garantează dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului ocrotind icircn mod egal proprietatea privată indiferent de proprietar Exprimacircnd realitatea icircn sensul că nu există drepturi absolute Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele drepturilor reglementate prin art 41 Astfel bdquoDreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului sunt garantate Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege Proprietatea privată este garantată şi ocrotită icircn mod egal de lege indiferent de titular Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobacircndi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai icircn condiţiile rezultate din aderarea Romacircniei la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care Romacircnia este parte pe baza de reciprocitate icircn condiţiile prevăzute prin lege organică precum şi prin moştenire legală Nimeni nu poate fi expropriat decacirct pentru o cauza de utilitate publică stabilită potrivit legii cu dreapta şi prealabila despăgubire Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silita icircn proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale etnice religioase politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor Pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului plantaţiilor sau construcţiilor precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii Despăgubirile prevăzute icircn alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau icircn caz de divergenţă prin justiţie Dreptul


250

de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului Averea dobacircndită licit nu poate fi confiscată Caracterul licit al dobacircndirii se prezumă Bunurile destinate folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai icircn condiţiile legiirdquo

Garantacircnd dreptul de proprietate Constituţia conţine reglementări privitoare la exproprierea şi la folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice Exproprierea este trecerea silită icircn proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor Constituţia stabileşte două condiţii cumulative pentru ca o expropriere să fie efectuată şi anume existenţa unei cauze de utilitate publică ea icircnsăşi definită prin lege şi plata unei prealabile şi drepte despăgubiri Icircn ce priveşte folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice pentru lucrări de interes general ea creează obligaţia constituţională pentru acestea de a despăgubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile

Icircn ce priveşte despăgubirile atacirct pentru expropriere cacirct şi pentru daunele produse icircn situaţiile art 41 (4) ele se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau icircn caz de divergenţă prin justiţie

Garanţii aparte ale dreptului de proprietate se regăsesc icircn art 41 (78) care interzice confiscarea averii dobacircndite licit Mai mult Constituţia conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă icircn sensul căreia caracterul licit al dobacircndirii se prezumă Rezultă că sarcina probei caracterului ilicit al unei averi revine celui care afirmă un asemenea lucru Desigur icircn situaţia unor bunuri destinate folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii acestea pot fi confiscate icircn condiţiile legii

Icircn fine trebuie să observăm că prevederile constituţionale dau dreptului de proprietate un conţinut complex de drept şi obligaţie Aşa trebuie explicate prevederile art 41(6) icircn sensul cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

251

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului

Dreptul de moştenire Icircn mod firesc dreptul de proprietate presupune şi dreptul de

moştenire drept icircn temeiul căruia o persoană poate dobacircndi pe cale succesorală icircn condiţiile legii orice bun Acest drept este reglementat prin art 46 din Constituţie care stabileşte că bdquoDreptul la moştenire este garantatrdquo Dreptul de moştenire constituie o icircntărire a icircntregului drept de proprietate prin posibilitatea pe care o are orice persoană de a dispune icircn mod liber şi deplin de bunurile asupra cărora are drept de proprietate nu numai prin acte icircntre vii ci şi prin testament

Dreptul la un nivel de trai decent Art 43 din Constituţie consacră un drept fundamental

cetăţenesc receptat mai tacircrziu icircn catalogul drepturilor şi libertăţilor umane dreptul la un nivel de trai decent El este icircn mare măsură şi rezultatul unei noi viziuni privind asigurarea drepturilor cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat ci şi prin eforturile colective ale comunităţii internaţionale Astfel bdquoStatul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent Cetăţenii au dreptul la pensie la concediu de maternitate plătit la asistenţă medicală icircn unităţile sanitare de stat la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private prevăzute de lege Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială potrivit legiirdquo

Prin conţinutul său dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure lui şi familiei sale un trai civilizat decent Ca şi icircn cazul altor drepturi şi aici suntem icircn prezenţa unui drept complex care cuprinde icircndeosebi dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă dreptul la hrană icircmbrăcăminte şi locuinţă

252

satisfăcătoare127 Desigur traiul decent se realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale dar statul trebuie să contribuie decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a se realiza standardele civilizaţiei

Icircn acest sens Constituţia obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie socială corespunzătoare Complexitatea acestui drept dificultăţile pe care statul le icircntacircmpină fac ca efortul acestuia să nu fie suficient ceea ce implică rolul cooperării internaţionale pentru a pune fiinţele umane la adăpost de foame şi mizerie Icircn acest sens Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale consideră că statele vor trebui să adopte individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru icircmbunătăţirea metodelor de producţie de conservare şi de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice prin difuzarea principiilor de educaţie icircn ce priveşte alimentaţia şi prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare icircn aşa fel icircncacirct să se asigure cacirct mai bine punerea icircn valoare şi utilizarea resurselor naturale pentru a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale icircn raport cu nevoile ţinacircnd seama de problemele care se pun atacirct ţărilor importatoare cacirct şi ţărilor exportatoare de produse alimentare Formularea constituţională permite luarea tuturor acestor măsuri asigură receptivitatea la elementele noi ce pot apărea icircn acest domeniu permite atacirct cooperarea internaţională cacirct şi colaborarea dintre autorităţile statale şi alte asociaţii neguvernamentale

Dreptul la căsătorie Un alt drept fundamental al fiinţei umane este acela de a se

căsători şi de a-şi icircntemeia o familie De altfel aşa cum arată chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale (art 10) familia este elementul natural şi fundamental al societăţii Art 48 al Constituţiei exprimă această realitate prin


253

garantarea libertăţii căsătoriei a unei căsătorii liber consimţite Dreptul la căsătorie revine bărbatului şi femeii icircncepacircnd de la vacircrsta nubilă Constituţia stabileşte marile reguli care conturează conţinutul acestui drept Astfel Constituţia prevede bdquoFamilia se icircntemeiază pe căsătoria liber consimţită icircntre soţi pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi icircndatorirea părinţilor de a asigura creşterea educaţia şi instruirea copiilor Condiţiile de icircncheiere de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă Copiii din afara căsătoriei sunt egali icircn faţa legii cu cei din căsătorierdquo

Aşa cum am precizat deja familia trebuie să se icircntemeieze pe căsătoria liber consimţită Icircn al doilea racircnd familia trebuie să se icircntemeieze pe egalitatea femeii şi a bărbatului Egalitatea soţilor este de fapt o reconfirmare şi la nivelul familiei a marelui principiu constituţional privind egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de sex128

Icircn fine se consacră obligaţia constituţională a părinţilor de a asigura creşterea educaţia şi instruirea copiilor Iar această obligaţie constituţională priveşte toţi copiii adică atacirct cei rezultaţi din căsătorie cacirct şi cei rezultaţi din afara căsătoriei Această interpretare este firească faţă şi de dispoziţia constituţională icircn sensul căreia copiii din afara căsătoriei sunt egali icircn faţa legii cu cei din căsătorie Iar această regulă valorifică principiul egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de naştere principiu prevăzut de cele două Pacte internaţionale relative la drepturile omului

Căsătoria este supusă sub aspect juridic unor reguli privind icircncheierea desfacerea şi declararea nulităţii reguli ce au icircnsă caracter legal şi de aceea se face trimitere la lege Constituţia stabileşte o singură regulă şi anume cea privind succesiunea celebrării căsătoriei civile şi a căsătoriei religioase

Desigur celebrarea religioasă a căsătoriei este facultativă dar atunci cacircnd se desfăşoară ca un lucru firesc icircn exercitarea libertăţii


254

religioase ea trebuie să fie precedată de celebrarea căsătoriei civile De aici rezultă o regulă foarte clară care obligă autorităţile religioase să constate dacă cei care solicită căsătoria religioasă au realizat mai icircntacirci căsătoria civilă potrivit legii

Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă Art 49 din Constituţie prin conţinutul său conturează un drept

fundamental cetăţenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă O precizare este importantă Din lectura icircntregului titlu II al Constituţiei se poate lesne constata că multe drepturi şi libertăţi privesc tinerii direct uneori icircn exclusivitate129 Icircn această categorie pot fi menţionate dreptul la icircnvăţătură dreptul la muncă dreptul la căsătorie şi la icircntemeierea unei familii Deci multe articole care consacră drepturi şi libertăţi cetăţeneşti nominalizează copiii şi tinerii Art 49 icircnsă dă contur unui drept-sinteză care valorifică realitatea icircn sensul căreia copiii şi tinerii constituie marele potenţial uman de azi dar mai ales de macircine al societăţii că ei reprezintă continuitatea şi viitorul perspectiva umană Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenta icircn realizarea drepturilor lor Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru icircngrijirea copilului bolnav ori cu handicap Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege Exploatarea minorilor folosirea lor icircn activităţi care le-ar dăuna sănătăţii moralităţii sau care le-ar pune icircn primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise Minorii sub vacircrsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi Autorităţile publice au obligaţia să con-tribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică socială economică culturală şi sportivă a ţării

Acest potenţial uman are dreptul la o protecţie şi asistenţă aparte Acestui drept icirci corespunde obligaţia statului de a asigura copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice şi intelectuale


255

Examinarea prevederilor constituţionale permite formularea mai multor constatări

a) art 49 se referă numai la copii şi tineri categorie uşor de identificat vacircrsta fiind criteriul natural şi cert

b) pentru aceste categorii de persoane Constituţia garantează un regim special de protecţie şi de asistenţă Acest text comandă conţinutul chiar al unor dispoziţii constituţionale Am arătat deja că potrivit art 38 tinerii au dreptul la măsuri speciale de protecţie socială a muncii Mai mult chiar alineatul (4) din art 49 din Constituţie stabileşte interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vacircrsta de 15 ani Această interdicţie valorifică icircn planul legislaţiei interne o regulă internaţională icircn sensul căreia vacircrsta minimă de angajare icircntr-o funcţie salarizată sau icircntr-o muncă nu trebuie să fie inferioară vacircrstei pacircnă la care şcolarizarea este obligatorie şi nici icircntr-un caz sub 15 ani

c) complexitatea şi imprevizibilitatea exigenţelor şi măsurilor care privesc regimul special de protecţie şi de asistenţă explică formulările juridice constituţionale Icircn primul racircnd sunt nomi-nalizate măsurile mai importante şi certe şi icircn legătură cu care obligaţiile statului sunt clar concretizate

Icircn acest sens se stabileşte obligaţia statului de a acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru icircngrijirea copilului bolnav ori handicapat Caracterul deschis al prevederilor constituţionale spre dinamica vieţii şi exigenţelor acesteia dar şi al posibilităţilor mai ales materiale ale statului este exprimat prin posibilitatea acordată legii de a stabili şi alte forme de protecţie socială

Icircn al doilea racircnd textul constituţional interzice acţiunile care ar contraveni acestui drept Icircn acest sens se interzice exploatarea minorilor Se valorifică practic prevederile art 10 alineatul 3 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale potrivit cărora copiii şi tinerii trebuie protejaţi icircmpotriva exploatării economice şi sociale De asemenea prevederile constituţionale interzic folosirea copiilor şi minorilor icircn activităţi care le-ar dăuna sănătăţii moralităţii sau le-ar putea pune icircn primejdie viaţa ori dezvoltarea normală

256

Icircn fine trebuie să observăm că se pune icircn sarcina statului obligaţia de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică socială economică culturală şi sportivă a ţării

Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială Este un drept fundamental aparte prevăzut icircn art 50 din

Constituţie Statul are obligaţia să asigure realizarea unei politici naţionale de prevenire de tratament de readaptare de icircnvăţămacircnt de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor respectacircnd drepturile şi icircndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor Declaraţia drepturilor persoanelor handicapate130 enumeră principalele drepturi ce revin acestor persoane respectul demnităţii umane dreptul de a beneficia de aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi alte fiinţe umane măsuri speciale care să le permită cea mai largă autonomie posibilă tratamente medicale psihologice şi funcţionale ajutoare educaţie şi readaptare securitate economică şi socială şi un nivel de viaţă decent respectarea nevoilor lor icircn toate etapele planificării economice şi sociale dreptul de a trăi icircn cadrul familiei lor sau icircntr-un cămin care să o icircnlocuiască protecţia icircmpotriva oricărei exploatări a oricărui tratament discriminatoriu abuziv sau degradant asistenţă legală calificată

Acest drept priveşte o categorie de oameni care fiind defavorizaţi de soartă trebuie sprijiniţi spre a se bucura de condiţia umană De aceea Constituţia obligă statul la o politică naţională care să asigure protecţia handicapaţilor icircn toate domeniile vieţii

VII8 Drepturile exclusiv politice

Icircn această categorie se includ acele drepturi ale cetăţenilor romacircni care au ca obiect participarea cetăţenilor la conducerea statului la guvernare Aşa cum vom vedea mai sunt şi alte drepturi

130 Declaraţia a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la

9 decembrie 1975

257

ale cetăţenilor romacircni care asigură participarea acestora la conducerea de stat dar acele drepturi prin conţinutul lor pot fi folosite la alegere sau icircn acest scop sau icircn scopuri culturale artistice ştiinţifice etc Icircn această categorie a drepturilor exclusiv politice se icircncadrează drepturile electorale ale cetăţenilor

Uneori icircn literatura de specialitate alături de drepturile electorale se menţionează tot ca drept politic propriu-zis şi dreptul de asociere La o analiză atentă icircnsă se constată că dreptul de asociere poate fi exercitat fie icircn scopuri politice fie icircn vederea rezolvării unor probleme materiale sau culturale ale cetăţenilor

Drepturile electorale sunt dreptul la vot prevăzut de art 34 din Constituţie şi dreptul de a fi ales prevăzut de art 35 din Constituţie Analiza conţinutului acestor drepturi fundamentale se face la sistemul electoral

VII9 Drepturile şi libertăţile social-politice

Libertatea conştiinţei Potrivit art 29 din Constituţia Romacircniei libertatea gacircndirii şi a

opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi icircngrădite sub nicio formă Icircntr-o accepţiune largă libertatea conştiinţei este posibilitatea cetăţeanului de a avea şi de a exprima public o concepţie a sa despre lumea icircnconjurătoare Această libertate este reglementată prin art 29 din Constituţie Ea comportă unele explicaţii din care să rezulte mai ales conţinutul şi denumirea sa precum şi locul pe care icircl ocupă icircn sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi icircnscrise icircn catalogul drepturilor umane pentru că mai ales libertatea religioasă ndash ca parte a acestei libertăţi ndash a avut o istorie a sa aparte o istorie icircndelungată presărată cu intoleranţă şi ruguri cu excomunicări şi prejudecăţi cu multe suferinţe şi dureri Icircn această istorie icircndelungată s-au formulat cum era şi firesc şi teorii şi exprimări juridice rolul dreptului de factor civilizator şi pacificator fiind aici

258

incontestabil Icircn formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei şi mai ales icircn icircnţelegerea exprimărilor din art 29 nu este lipsită de interes menţionarea celor trei puncte de vedere care s-au susţinut şi se mai pot susţine icircncă Astfel dacă icircntr-o concepţie se consideră că libertatea religioasă include şi libertatea conştiinţei icircntr-o altă concepţie se consideră că libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă sunt două libertăţi distincte Icircn fine teoria mai larg acceptată astăzi este cea icircn sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzacircnd icircn ea şi libertatea religioasă Mai mult se consideră că există şi libertatea cultelor ca libertate distinctă 131

Din examinarea art 29 din Constituţie rezultă că libertatea conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima icircn particular sau icircn public o anumită concepţie despre lumea icircnconjurătoare de a icircmpărtăşi sau nu o credinţă religioasă de a aparţine sau nu unui cult religios de a icircndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă

Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentală cetăţenească are un conţinut complex ea icircncorporează mai multe aspecte mai multe libertăţi Aceste aspecte sunt şi trebuie analizate numai icircmpreună pentru că există şi se pot concretiza numai icircmpreună şi pentru că ele configurează din punct de vedere juridic un singur drept o singură libertate

Sunt semnificative icircn acest sens şi formulările din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice care icircn art 18 consacră dreptul persoanei la libertatea de gacircndire de conştiinţă şi de religie şi pe care-l defineşte ca implicacircnd libertatea persoanei de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau icircn comun icircn public sau privat prin cult şi rituri practici şi icircnvăţămacircnt

Libertatea conştiinţei este o libertate esenţială ea comandă existenţa şi conţinutul altor libertăţi precum libertatea cuvacircntului


259

libertatea presei libertatea asocierii pentru că icircn fond aceste libertăţi sunt mijloace de exprimare a gacircndurilor religiei opiniilor

Art 29 din Constituţie dă dreptul fiecărei persoane de a avea o concepţie a sa despre lumea icircnconjurătoare Icircn general concepţiile despre lume sunt religioase sau laice Conştiinţa omului nu poate fi şi nu trebuie direcţionată prin mijloace administrative ci ea trebuie să fie rezultatul libertăţii acestuia de a gacircndi şi a-şi exterioriza gacircndurile Orice constracircngere este o icircncălcare a acestui drept natural şi imprescriptibil este o schilodire a spiritului uman De aceea Constituţia stabileşte că nimeni nu poate fi constracircns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contra convingerilor sale

Libertatea conştiinţei trebuie icircnţeleasă şi ca un factor de continuitate spirituală icircn cadrul familiei părinţii avacircnd dreptul natural dar şi obligaţia de a se ocupa de creşterea şi educarea copiilor lor Icircn mod firesc creşterea şi educaţia copiilor icircn familie se fac icircn concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor filiaţia fiind prin ea icircnsăşi şi o relaţie spirituală părinţii purtacircnd răspunderea morală socială şi deseori juridică pentru faptele şi actele pentru atitudinile copiilor lor minori Icircn acelaşi mod sunt privite lucrurile şi atunci cacircnd creşterea şi educarea copiilor minori revin altor persoane decacirct părinţii fireşti Exprimacircnd aceste corelaţii libertăţi şi răspunderi morale religioase politice şi juridice Constituţia stabileşte că părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine

Mai multe prevederi din Constituţie se referă la cultele religioase Icircn ce priveşte cultele religioase trebuie să observăm că termenul de cult are două accepţii Icircntr-o accepţie prin cult se icircnţelege o asociaţie o organizaţie religioasă iar icircn cea dea doua ritualul practicat Icircn ambele accepţii icircnsă cultul religios icircnseamnă exteriorizarea unei credinţe religioase atacirct prin unirea celor de aceeaşi credinţă icircntr-o asociaţie religioasă (biserică sau cult) cacirct şi prin ritualurile cerute de acea credinţă cum ar fi procesiunile adunările religioase Organizarea cultelor religioase este liberă ea

260

concretizacircndu-se prin statutele proprii Dar mai arată Constituţia această libertate de organizare se realizează icircn condiţiile legii Urmează deci ca o lege să stabilească aceste condiţii Este fără icircndoială că o asemenea lege nu va putea afecta libertatea cultelor religioase ea va stabili unele coordonate juridice care să facă efective toate dispoziţiile constituţionale privind libertăţile cetă-ţeneşti De altfel Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice prin art 18 stabileşte că libertatea de exprimare a religiei şi convingerilor nu poate face obiectul decacirct al unor restricţii prevăzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securităţii ordinii şi sănătăţii publice moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora

Textul constituţional dă rezolvarea juridică şi raporturilor dintre stat şi culte Icircn legătură cu aceste raporturi trebuie doar să menţionăm că istoria şi dreptul comparat au practicat şi practică trei mari formule

a) statul autoritate politică se confundă cu autoritatea religioasă

b) statul se poate alia cu autoritatea religioasă c) statul adoptă o poziţie de indiferenţă cu privire la religii şi

evitacircnd a le favoriza sau a le contracara veghează ca exerciţiul cultelor să nu tulbure ordinea publică

Constituţia Romacircniei consacracircnd separarea statului de biserică garantează autonomia cultelor religioase dar obligă statul să sprijine cultele inclusiv prin icircnlesnirea asistenţei religioase icircn armată icircn spitale icircn penitenciare icircn azile şi orfelinate

O altă realitate căreia prevederile constituţionale icirci dau expresie juridică priveşte raporturile dintre religii (culte) Problemă de mare importanţă cu o istorie a sa aparte problemă delicată şi deseori arzătoare problema relaţiilor dintre religii icircşi găseşte rezolvare juridică icircn concordanţă cu prevederile marilor instrumente internaţionale icircn materie De aceea garantacircnd libertatea conştiinţei Constituţia consacră egalitatea icircntre credincioşi şi necredincioşi şi

261

impune cultivarea unui climat de toleranţă şi de respect reciproc icircntre credincioşii aparţinacircnd diferitelor culte religioase ca şi icircntre credincioşi şi necredincioşi Pentru a realiza liniştea şi pacea icircntre cultele religioase Constituţia interzice icircn relaţiile dintre culte orice forme mijloace acte sau acţiuni de icircnvrăjbire religioasă

Libertatea de exprimare Gacircndurile opiniile credinţele şi creaţiile spirituale de orice fel

pot fi cunoscute numai dacă sunt exprimate Atacirct timp cacirct nu sunt exprimate acestea nu cunosc limite aşa cum am arătat la libertatea conştiinţei Trebuie făcută o distincţie după cum libertatea de expri-mare se exercită icircn public sau icircntr-un cadru privat Exprimarea icircn cadru privat este practic nelimitată cu excepţia unor cazuri care este adevărat sunt foarte rare dar icircn mod expres prevăzute de lege132

Aceasta pentru simplul motiv că atacircta timp cacirct rămacircn icircn universul spiritual al omului ele nu pot fi cunoscute de alţii de către ceilalţi gacircndirea umană rămacircnacircnd icircncă un domeniu protejat natural de indiscreţia semenilor Maşina de citit gacircndurile este icircncă o ipoteză de lucru dar inventarea sa va trebui apreciată fără icircndoială mai mult ca inamicul cel mai crud al libertăţii de gacircndire decacirct ca o mare realizare ştiinţifică

Stracircns legată de libertatea conştiinţei libertatea de exprimare consacrată prin Constituţie icircn art 30 este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai prin imagini prin scris prin sunete sau alte mijloace de comunicare icircn public gacircndurile opiniile credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel Astfel cum este reglementată constituţional libertatea de exprimare este o libertate cu un conţinut complex Văzută icircn complexitatea conţinutului său juridic libertatea de exprimare este una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti o libertate de tradiţie cunoscută fie sub această denumire fie sub denumirile aspectelor sale libertatea cuvacircntului

132 De pildă potrivit art 202 din Codul penal actele cu caracter obscen

săvacircrşite asupra unui minor sau icircn prezenţa unui minor se pedepsesc cu icircnchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă

262

libertatea presei Expresia libertatea de exprimare este desigur mai semnificativă mai cuprinzătoare 133

Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi mijloace se poate realiza un asemenea lucru Icircn legătură cu primul aspect vom observa că pot fi exprimate liber gacircndurile opiniile credinţele şi creaţiile de orice fel Această formulare largă exprimă atacirct domeniul reglementat cacirct şi imposibilitatea nomi-nalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza fantezia umană fiind nemăsurată şi imprevizibilă De aceea prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie eficient şi cuprinzător

Icircn ce priveşte formele şi mijloacele de exprimare (cel de-al doilea aspect) formularea constituţională este de asemenea cuprinzătoare acestea fiind viu grai scrisul imaginile sunetele alte mijloace de comunicare icircn public

Libera exprimare ca libertate fundamentală cetăţenească trebuie realizată icircn public Exprimarea icircn public este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi termenul public fiind desigur cel definit prin legi

Exprimarea gacircndurilor opiniilor credinţelor posibilitatea de a crea şi a exprima creaţiile de orice fel icircn istoria lor ca drepturi umane au dus la formularea a trei mari reguli libertatea de exprimare interzicerea cenzurii responsabilitatea Aceste reguli au avut o istorie aparte forţa libertăţii de exprimare (mai ales libertatea presei) fiind din păcate deseori contracarată nu prin inteligenţă ci prin cenzură severă şi răspundere exagerată Constituţia Romacircniei interzice cenzura de orice fel Este o prevedere constituţională decisivă pentru libertatea de exprimare De asemenea este interzisă suprimarea publicaţiilor Suprimarea unei publicaţii ca sancţiune este o sancţiune exagerată ea vine prin duritatea sa icircn conflict cu ideea de respect al libertăţilor umane


263

Faţă de art 25 din Constituţia Romacircniei din anul 1923 Constituţia actuală nu interzice şi suspendarea publicaţiilor Suspendarea unei publicaţii nu este o sancţiune atacirct de severă ca suprimarea Faptul că prin Constituţie ea nu este explicit interzisă nu poate fi interpretat icircn sensul că ea va trebui să figureze icircn lege (legea presei de exemplu) Legiuitorul va aprecia dacă o asemenea sancţiune trebuie să figureze sau nu icircntre sancţiunile ce se pot aplica icircn domeniul presei

Libertatea de exprimare ridică şi probleme de ordin material fapt ce explică prezenţa unor asemenea dispoziţii icircn art 30 din Constituţie Libertatea de exprimare are aşa cum am mai arătat un conţinut complex care cuprinde pe de o parte un aspect spiritual şi pe de altă parte un aspect material Aspectul material care priveşte de fapt toate libertăţile de opinie are o importanţă aparte pentru libertatea presei ştiut fiind că aceasta nu se poate realiza icircn afara existenţei unor tipografii edituri stocuri de hacircrtie mijloace de difuzare De aceea Constituţia arată că libertatea presei implică şi libertatea de a icircnfiinţa publicaţii De aici rezultă permisiunea icircnfiinţării şi gestionării unor asemenea structuri care să asigure baza materială necesară Pentru a garanta libertatea de exprimare se permite legii să poată impune mijloacelor de comunicare icircn masă obligaţia de a face publică sursa finanţării

Această prevedere constituţională se interpretează ca o garanţie a acestei libertăţi şi mai ales a responsabilităţii atacirct de necesară icircn acest domeniu

Libertatea de exprimare permite cetăţenilor (de altfel oricui icircn general) de a participa la viaţa politică socială şi culturală manifestacircndu-şi public opiniile credinţele gacircndurile Dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută (o libertate absolută se transformă icircn contrariul său) şi ca atare este supusă unor coordonate juridice (limite) Aceste coordonate juridice trebuie să fie expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice economice sociale umane Sub acest aspect este interesant de

264

remarcat că Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice prin art 19 alineat 3 stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă icircndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că poate fi supus anumitor restricţii care trebuie expres stabilite prin lege şi sunt necesare respectul drepturilor sau reputaţiei altora salvgardarea siguranţei naţionale ordinii publice sănătăţii sau moralităţii publice Tot acest Pact prin art 20 stabileşte că legile trebuie să interzică propaganda icircn favoarea războiului apelarea la ura naţională rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare la ostilitate sau la violenţă Rezultă fără putinţă de tăgadă că existenţa unor limitări icircn acest domeniu este deja consacrată pentru a se preicircntacircmpina abuzul icircn exerciţiul libertăţii de exprimare

Icircntr-o asemenea viziune juridică dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimări care urmăresc prejudicierea demnităţii onoarei vieţii particulare a persoanei şi a dreptului său la propria imagine defăimarea ţării şi a naţiunii icircndemnul la război de agresiune la ură naţională rasială de clasă sau religioasă incitarea la discriminare la separatism teritorial sau la violenţă publică manifestări obscene contrare bunelor moravuri Din aceasta rezultă ideea de protecţie constituţională a unor importante valori umane statale publice

Existenţa unor coordonate juridice icircnlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare implică şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite altfel spus pentru abuzul icircn exercitarea acestei libertăţi atacirct de importante

De aceea art 30 stabileşte formele răspunderii şi subiectele răspunderii Astfel prin alin 8 ca forme ale răspunderii sunt stabilite explicit două şi anume răspunderea civilă şi răspunderea penală Cacirct priveşte răspunderea civilă textul constituţional stabileşte că ea revine editorului sau realizatorului autorului organizatorului manifestării artistice proprietarului mijlocului de multiplicare al postului de radio sau de televiziune icircn condiţiile legii Prin expresia

265

icircn condiţiile legii se dă legiuitorului misiunea de a stabili icircn detaliu condiţiile stabilirii răspunderii dimensiunile acesteia repartizarea răspunderii civile pe cei răspunzători

Icircn ce priveşte ordinea icircn care se răspunde ea este cea stabilită expres prin textul constituţional acesta urmărind de fapt să asigure responsabilitatea necesară icircntr-un domeniu atacirct de important Privitor la răspunderea pentru delictele de presă ea va fi cea stabilită prin lege Constituţia nu a stabilit şi nici nu putea stabili şi alte detalii răspunderea pentru săvacircrşirea unui delict avacircnd un caracter eminamente personal

Dreptul la informaţie Dreptul la informaţie este un drept receptat de Constituţia

Romacircniei din marile instrumente juridice internaţionale icircn acest domeniu El este un adevărat drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omului exercitarea libertăţilor prevăzute prin Constituţie mai ales a acelora prin care se exprimă gacircndurile opiniile credinţele religioase şi creaţiile de orice fel implică şi posibilitatea de a putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială politică economică ştiinţifică şi culturală Conţinutul dreptului la informaţie este complex dimensiunile sale fiind icircn continuă dezvoltare De aceea textul constituţional prin art 31 reuşeşte să exprime juridic un conţinut complex şi dinamic garantacircnd accesul persoanei la orice informaţie de interes public bdquoDreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi icircngrădit Autorităţile publice potrivit competenţelor ce le revin sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională Mijloacele de informare icircn masă publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă

266

Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organicărdquo

Dacă privim icircn general conţinutul dreptului la informaţie el cuprinde dreptul persoanei de a fi informată prompt corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales luate de autorităţile publice accesul liber la sursele de informaţie publică ştiinţifică şi tehnică socială culturală sportivă etc posibilitatea persoanei de a recepţiona direct şi icircn mod normal emisiunile de radio şi televiziune obligaţia autorităţilor guvernamentale de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură Dreptul la informaţie presupune şi colaborare internaţională Art 31 din Constituţie reglementacircnd dreptul la informaţie cuprinde dispoziţii privind informaţiile icircn general atunci cacircnd icircn alineatul (2) foloseşte exprimarea orice informaţie de interes public informaţiile despre evenimente sau acţiuni hotăracircte de către autorităţile publice ndash alineatul (2) informaţii cu caracter personal ndash alineatul (2)

Asiguracircnd dreptul la informaţie Constituţia stabileşte obligaţii corelative icircn sarcina autorităţilor publice de a informa corect cetăţenii asupra problemelor de ordin public dar şi de ordin personal de a asigura prin serviciile publice dreptul la antenă de a asigura protecţia tinerilor şi siguranţa naţională Trebuie să subliniem că dreptul la informaţie ndash această subliniere marcacircnd exact dimensiunile acestui drept ndash priveşte numai informaţiile de interes public De aici rezultă că acest drept nu implică nici accesul la informaţii cu caracter secret nici obligaţia autorităţilor publice de a da asemenea informaţii Anumite informaţii nu trebuie şi nu pot fi date cum ar fi de exemplu unele informaţii cu caracter judiciar sau privind anchetele parlamentare informaţii privind apărarea naţională sau siguranţa naţională

Avacircnd icircn vedere rolul aparte icircn realizarea dreptului la informaţie al mijloacelor de informare icircn masă icircn mod firesc Constituţia reglementează principalele obligaţii ale acestora Icircn primul racircnd trebuie menţionat dreptul la antenă care revine

267

principalelor grupuri sociale şi politice Garantarea exercitării acestui drept revine serviciilor publice de radio şi televiziune Este o prevedere constituţională de mare importanţă pentru că aceste servicii fiind autonome ar fi putut să refuze asigurarea unui asemenea drept

Desigur s-ar putea pune problema de a şti ce sunt sau care sunt grupurile sociale şi politice importante Constituţia ca şi icircn alte cazuri nu a mers pacircnă la detalii pacircnă la cataloage concrete Este şi imposibil printr-o Constituţie să se facă un asemenea lucru Este clar icircnsă că forţele sociale şi politice reprezentate icircn sistemul de guvernare sunt cuprinse icircn această formulare mai largă

Icircn al doilea racircnd mijloacele de informare icircn masă au obligaţia constituţională de a asigura informarea corectă a opiniei publice Această prevedere pune icircn valoare marile imperative care trebuie respectate icircn materie de informaţie şi anume exactitatea onestitatea discreţia şi desigur corectitudinea Dreptul la informaţie ca toate drepturile şi libertăţile de exprimare şi de răspacircndire a opiniilor credinţelor ideilor comportă anumite coordonate juridice anumite limite

Este şi motivul pentru care prin alineatul (3) se stabileşte că prin exercitarea acestui drept nu se poate şi nu trebuie să se prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională Cacirct priveşte serviciile publice de radio şi televiziune Constituţia impune adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor

Libertatea icircntrunirilor Libertatea icircntrunirilor a demonstraţiilor şi a mitingurilor

exprimă dreptul cetăţenilor de a-şi exterioriza public concepţiile şi opiniile adunacircndu-se icircn locuri publice sau manifestacircnd pe drumurile publice icircn limitele prevăzute de lege

Prin conţinutul său această libertate se află icircntr-o stracircnsă corelaţie cu libertatea conştiinţei precum şi cu libertatea de exprimare Este şi motivul pentru care icircn mod tradiţional şi constant

268

aceste libertăţi sunt clasificate icircn aceeaşi categorie de drepturi (social-politice sau libertăţi de opinie etc) Această libertate se poate exercita prin mai multe forme şi mijloace Dintre acestea Constituţia enumeră mitingurile demonstraţiile şi procesiunile Diversitatea formelor şi mijloacelor prin care se poate realiza această libertate şi caracterul deschis receptiv al dispoziţiilor constituţionale au determinat ca după nominalizarea celor trei forme să se adauge şi exprimarea orice alte icircntruniri134 Astfel articolul 39 nu restracircnge formele şi mijloacele de realizare a libertăţii icircntrunirii numai la cele trei forme nominalizate Cacirct priveşte icircnţelesul celor trei termeni ndash mitinguri demonstraţii procesiuni ndash el este cel din vocabularul curent obişnuit fiind şi icircn drept deseori greu de realizat o diferenţiere prea strictă icircntre ei Există anumite trăsături comune tuturor icircntrunirilor fără deosebire de formele icircn care se realizează Astfel orice icircntrunire este o grupare de persoane o grupare organizată cu caracter temporar destinată schimbului de idei concepţii opinii Orice icircntrunire icircn sensul legii presupune o legătură icircntre participanţi o intenţie comună şi totdeauna un minimum de organizare Aceste trăsături au un mare rol din punct de vedere juridic atunci cacircnd se pun probleme de autorizare prealabilă de desfăşurare sau de răspundere Aceste trăsături deosebesc icircntrunirile de grupările sau aglomerările icircntacircmplătoare de persoane

Icircn general icircn literatura juridică se discută şi deosebirile dintre libertatea icircntrunirilor şi dreptul de asociere Aceste deosebiri se realizează prin observarea diferenţierilor dintre icircntruniri şi asociaţii Astfel icircntrunirile presupun participanţi care nu au calitatea de membru permanent sau acceptat conform unei proceduri prestabilite icircn timp ce asociaţia presupune un grup de persoane unite prin calitatea de membru icircntre care există legături permanente Apoi icircntrunirile urmăresc realizarea nu a unui scop permanent ci a unuia concret (politic social cultural) declarat icircn momentul desfăşurării lor (eventual al aprobării prealabile atunci cacircnd legea prevede un


269

asemenea lucru) Asociaţia icircnsă presupune existenţa unui scop permanent precis determinat icircn momentul icircnfiinţării ei declarat prin actul de icircnfiinţare sau de organizare (statut regulament) Icircntrunirile se desfăşoară pe baza unor reguli stabilite momentan icircn timp ce asociaţia funcţionează pe baza regulilor statutare stabilite clar icircn momentul icircnfiinţării sale Icircn fine icircntrunirile se desfăşoară de regulă pe căile şi pieţele publice sau icircn localuri publice icircn timp ce asociaţiile icircşi ţin reuniunile la sediile lor La reuniunile asociaţiilor participă de regulă numai membrii acestora Desigur că aceste deosebiri nu trebuie interpretate rigid pentru că diversitatea mijloacelor prin care se realizează atacirct icircntrunirile cacirct şi activitatea asociaţiilor este atacirct de mare icircncacirct deseori se produce un amestec al trăsăturilor icircntrunirilor şi asociaţiilor De asemenea trebuie avut icircn vedere specificul reuniunilor cu caracter privat

Icircntrunirile pot fi de două categorii publice şi private Din textul constituţional nu rezultă o asemenea diferenţiere tăcerea textului urmacircnd a fi interpretată icircn sensul că regulile sale sunt aplicabile oricărui fel de icircntrunire

Articolul 39 din Constituţie stabileşte trei reguli mari icircn legătură cu icircntrunirile şi anume

a) libertatea icircntrunirilor b) caracterul paşnic al icircntrunirilor c) interzicerea la icircntruniri a oricărui fel de arme Aceste reguli au caracter constituţional Desigur deşi textul nu

o spune expres alte reguli dar nu cu un asemenea caracter pot fi stabilite prin lege

Existenţa unei legislaţii care să detalieze dispoziţiile constituţionale se impune mai ales icircn legătură cu icircntrunirile pe căile publice ştiut fiind că aceste căi aparţin tuturor şi sunt dominate de principiul liberei circulaţii

O problemă teoretică privind acest drept este aceea de a se face distincţia faţă de dreptul de asociere Este de observat că icircntrunirile mitingurile demonstraţiile nu presupun participanţi care să aibă

270

calitatea de membri permanenţi icircnscrişi sau acceptaţi conform unei proceduri şi niciun anumit fel de legătură permanentă icircn timp ce asociaţia presupune un grup de persoane unite prin calitatea de membri icircntre care există legături permanente

Icircn al doilea racircnd icircntrunirile demonstraţiile nu urmăresc realizarea unui scop permanent icircnscris sau acceptat conform unei proceduri ci un scop concret cultural politic social declarat icircn momentul desfăşurării acestor acţiuni Asociaţia presupune icircnsă existenţa unui scop permanent precis determinat icircn momentul icircnfiinţării ei

Mitingurile nu se desfăşoară pe baza unor reguli dinainte stabilite ci doar pe baza unor reguli stabilite cel mult icircn mod spontan Asociaţia funcţionează icircnsă pe baza unui statut a unui regulament dinainte stabilit

Icircntrunirile ndash cum am arătat ndash au loc icircn pieţele publice pe cacircnd asociaţiile icircşi ţin reuniunile la sediile lor

Dreptul de asociere Dreptul de asociere este un drept fundamental social-politic

clasificat de regulă icircn categoria libertăţilor de opinie alături de libertatea conştiinţei libertatea de exprimare etc cu care şi prin care este explicat conţinutul său

Acest drept cuprinde posibilitatea cetăţenilor romacircni de a se asocia icircn mod liber icircn partide sau formaţiuni politice icircn sindicate sau icircn alte forme şi tipuri de organizaţii ligi şi uniuni cu scopul de a participa la viaţa politică ştiinţifică socială şi culturală de a-şi realiza o serie de interese legitime comune

Icircnţelegerea sferei de aplicaţie a dispoziţiilor constituţionale din acest articol presupune o corectă şi clară delimitare a asociaţiilor care sunt rezultatul exercitării acestui drept şi a altor asociaţii şi societăţi care sunt rezultatul unor contracte de asociere Altfel spus articolul 37 din Constituţie se referă la asociere ca rezultat al exercitării unei libertăţi fundamentale o asociaţie deci de drept constituţional Aceste asociaţii sunt de drept public temeiul lor fiind libertatea de

271

asociere şi nu contractul care este temeiul asociaţiilor şi societăţilor de drept privat

Asociaţiile prevăzute icircn art 37 nu au scopuri lucrative nu urmăresc obţinerea sau icircmpărţirea unor beneficii ele trebuie să aibă scopuri politice religioase culturale scopuri care să exprime libertatea de gacircndire şi de exprimare a gacircndurilor opiniilor credinţelor

Asemenea precizări urmăresc să arate că articolul 37 din Constituţie nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a unor alte asociaţii cu caracter lucrativ sau eventual a persoanelor juridice Asemenea aspecte sunt de domeniul legii ele ţinacircnd de sfera dreptului privat Dintr-o asemenea viziune juridică rezultă consecinţe diferite privind crearea şi icircnregistrarea acestor tipuri diferite de asociaţii

Garantacircnd dreptul la liberă asociere dispoziţiile constituţionale stabilesc şi formele de asociere Ca şi icircn alte situaţii dificultatea stabilirii unui inventar complet a determinat folosirea a două procedee şi anume nominalizarea partidelor şi sindicatelor enunţarea celorlalte forme organizatorice prin formularea altor forme de asociere Nominalizarea partidelor politice şi a sindicatelor era de altfel obligatorie avacircnd icircn vedere corelaţia dintre articolul 37 şi articolele 8 (2) şi 9 din Constituţie articole care privesc direct scopurile acestor forme de asociere Dreptul de asociere nu poate fi icircnsă un drept absolut De aceea icircn mod firesc se stabilesc anumite limite Aceste limite constituţionale privesc trei mari aspecte

a) scopurile şi activitatea b) membrii c) caracterul asociaţiei rezultacircnd practic din modul de comu-

nicare Icircn ce priveşte scopurile şi activitatea prin alin (2) sunt

considerate neconstituţionale partidele sau organizaţiile care militează icircmpotriva pluralismului politic a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării Din simpla lectură a textului rezultă că

272

el urmăreşte protejarea unor valori politice juridice şi statale consacrate icircncă icircn primul titlu al Constituţiei Aceste valori icircntracircnd practic icircn ordinea constituţională nu pot fi afectate nici prin exercitarea abuzivă a dreptului de asociere De aceea icircn mod firesc asociaţiile care atentează la aceste valori sunt neconstituţionale Constatarea şi declararea ca neconstituţională a unei asociaţii revin Curţii Constituţionale

Limitele privind membrii asociaţiilor privesc de fapt numai partidele politice avacircnd icircn vedere rolul lor icircn viaţa politică şi statală Icircn acest sens potrivit alineatului (3) nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică Se poate observa că este vorba practic numai de funcţionarii publici Unii sunt nominalizaţi chiar icircn text aici impedimentul fiind de ordin constituţional Dar pentru că alţi funcţionari publici nu pot să se asocieze icircn partide politice asocierea fiind un obstacol icircn buna exercitare a funcţiilor lor Constituţia permite legii organice să stabilească ea aceste categorii Nu mai suntem deci icircn prezenţa unei nominalizări constituţionale ci doar a unui temei constituţional icircn baza căruia legea organică poate face asemenea nominalizări

Explicaţia unei asemenea interdicţii privind unele categorii de funcţionari trebuie căutată icircn aceea că serviciile publice nu au voie să facă nicio diferenţiere icircntre cei cărora le furnizează prestaţii pe motive politice şi icircn general pe alte motive spirituale

Icircn sistemele constituţionale democratice se practică teoria neutralităţii serviciilor publice care implică o detaşare a funcţionarilor publici (sau unor categorii) de probleme politice Asemenea prevederi constituţionale se explică şi prin egalitatea cetăţenilor icircn faţa legii şi a autorităţilor publice fără discriminări şi fără privilegii Din acest principiu constituţional rezultă foarte clar că funcţia publică este accesibilă icircn mod egal tuturor celor care dovedesc capacitatea şi aptitudinile cerute de lege pentru ocuparea

273

unei funcţii publice De aceea o lege care ar condiţiona ocuparea unei funcţii publice de opţiunile publice ar fi categoric neconstituţională

Icircn legătură cu caracterul asociaţiei vom observa că potrivit Constituţiei sunt interzise asociaţiile cu caracter secret Această dispoziţie constituţională urmăreşte practic protejarea valorilor democraţiei constituţionale faţă de anumite forţe obscure care ar dori să atenteze la ele

Secretul corespondenţei Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice ca drept

fundamental şi-a precizat conţinutul mult mai tacircrziu decacirct celelalte drepturi şi libertăţi aceasta explicacircndu-se prin faptul că telefonul şi corespondenţa s-au dezvoltat mai tacircrziu Din această cauză secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice nici nu a format decacirct rareori obiect de cercetare icircn literatura de specialitate care a plasat şi plasează acest drept alături de inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei icircn grupa libertăţilor fizice 135 Acest principiu este rezultatul unei icircndelungate istorii din care nu au lipsit abuzurile primitivismul icircncălcările repetate Formulat simplu secretul corespondenţei ca drept fundamental cetăţenesc are totuşi un conţinut complex plin de semnificaţii şi aspecte juridice

Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice icircn sensul articolului 28 din Constituţia Romacircniei este dreptul cetăţeanului de a-şi comunica şi prin telefon ideile şi gacircndurile altei persoane fără a-i fi cenzurate sau făcute publice decacirct icircn cazurile şi icircn condiţiile expres prevăzute de lege Astfel bdquoSecretul scrisorilor al telegra-melor al altor trimiteri poştale al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabilrdquo

Prin corespondenţă textul constituţional icircnţelege scrisori telegrame trimiteri poştale de orice fel altele decacirct scrisorile şi

135 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses

Universitaires de France Paris 1966

274

telegramele convorbirile telefonice şi alte mijloace legale de comunicare Dacă inviolabilitatea corespondenţei este principiul fundamental urmează să observăm ce reguli rezultă

Mai icircntacirci trebuie reţinută sfera celor faţă de care este ocrotită corespondenţa Faţă de reglementarea constituţională concluzia unică este că sunt obligate a respecta secretul corespondenţei atacirct persoanele fizice cacirct şi autorităţile publice Practic nimeni nu are dreptul să atenteze la corespondenţa cuiva Icircn al doilea racircnd rezultă că nimeni nu poate reţine deschide citi distruge da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată avacircnd obligaţia de a o restitui destinatarului dacă din icircntacircmplare a intrat icircn posesia ei De asemenea nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau a divulga conţinutul unei convorbiri telefonice de care a luat cunoştinţă icircntacircmplător Aceleaşi reguli se aplică icircn mod corespunzător şi icircn legătură cu alte trimiteri poştale sau mijloace legale de comunicare icircntre oameni Obligaţii aparte revin funcţio-narilor din poştă şi telecomunicaţii care prin natura muncii lor şi uneori prin natura comunicării şi trimiterilor (cărţi poştale tele-grame convorbiri telefonice prin intermediul centralelor neauto-mate) iau cunoştinţă de conţinutul acestei corespondenţe Ei sunt ţinuţi a păstra secretul iar statutul acestor funcţionari trebuie să sancţioneze aspru orice abatere de la principiul constituţional

Din totdeauna s-a pus şi se pune problema dacă principiul inviolabilităţii poate cunoaşte vreo restracircngere Sub acest aspect atacirct legislaţia cacirct şi practica juridică au evidenţiat că exerciţiul acestei libertăţi comportă o restracircngere necesară icircn interesul justiţiei mai exact icircn interesul descoperirii infracţiunilor şi infractorilor Acest drept al magistraţilor de a obţine reţine citi şi folosi icircn proces corespondenţa care vine sau pleacă de la persoane icircnvinuite de săvacircrşirea unor fapte penale trebuie icircnsă să fie prevăzut de lege realizat după o procedură strictă şi numai pe bază de ordonanţe scrise cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei mai ales a dreptului la viaţa familială intimă şi privată

275

VII10 Drepturile garanţii

Dreptul de petiţionare Dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc de tradiţie icircn

sistemul juridic romacircnesc Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate Acest drept este icircncadrat icircn clasificările de drepturi icircn categoria drepturilor garanţii el fiind şi o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi Astfel bdquoCetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai icircn numele semnatarilor Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv icircn numele colectivelor pe care le reprezintă Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii icircn termenele şi icircn condiţiile stabilite potrivit legiirdquo

Icircn condiţiile articolului 51 din Constituţie dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual de către cetăţean fie de către un grup de cetăţeni fie de către organizaţii legal constituite Petiţiile adresate autorităţilor publice şi care deci se bucură de regimul juridic stabilit prin art 51 din Constituţie se fac numai icircn numele petiţionarilor sau icircn situaţia de la alineatul (2) icircn numele colectivelor pe care organizaţiile petiţionare le reprezintă De aici rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi deci trebuie să conţină datele de identificare a petiţionarului Prin formularea sa clară textul constituţional nu priveşte şi deci nici nu protejează juridic petiţiile anonime

Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv icircn numele colectivelor pe care le reprezintă Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate fiind o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi Petiţia este o cerere prin care se vizează apărarea repararea unui drept a libertăţii sau a unui interes legitim al petiţionarului Petiţia nu se confundă cu denunţul

276

care este o informare a autorităţii cu privire la anumite ilegalităţi dar prin care denunţătorul nu a fost vătămat Dreptul la petiţie poate fi exercitat individual de către cetăţean fie de către un grup de cetăţeni fie de către organizaţii legal constituite evident referitor numai la drepturile libertăţile şi interesele acestora Se admite ca o persoană să facă o petiţie pentru o altă persoană numai icircn cazurile prevăzute de lege cum ar fi părintele pentru minor tutorele pentru minor avocatul pentru client etc Aceasta dă dispoziţiei constituţionale şi un evident caracter moral

Corelativ dreptului cetăţeanului de a petiţiona articolul menţionat prevede obligaţia autorităţilor publice de a examina şi răspunde la petiţii icircn termenele şi icircn condiţiile stabilite de lege Aceasta implică obligaţia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora o lege prin care să se prevadă aceste condiţii şi termene Din modul cum este formulat articolul 51 din Constituţie rezultă că legea nu va putea diminua dreptul icircn sine ci va trebui să prevadă numai procedura şi desigur responsabilităţile ce vor reveni pentru icircncălcarea Constituţiei şi a legii Constituţia nu a stabilit explicit aceste termene şi condiţii Explicaţiile sau măcar una din ele constau icircn realitatea că din punct de vedere juridic petiţiile se pot prezenta cel puţin sub trei forme şi anume cereri reclamaţii şi propuneri Aceste forme nu sunt creaţii terminologice ci ele diferă sub aspectul conţinutului De aceea icircn practica legislativă s-au stabilit termene şi condiţii de rezolvare diferite nuanţate icircn funcţie de forma petiţiei Aceste termene de rezolvare diferite s-au corelat cu conţinutul diferit care presupune din partea autorităţilor publice acţiuni simple sau complexe Apoi legiuitorul stabileşte termene şi condiţii şi icircn funcţie de nivelul statal la care se află autoritatea publică sesizată De regulă termenele de rezolvare pentru autorităţile centrale sunt mai lungi decacirct cele pentru autorităţile locale Totodată legea va trebui să cuprindă detalii privind icircn principal organizarea primirii petiţiilor regulile examinării şi rezolvării petiţiilor controlul

277

acestei activităţi răspunderile ce revin funcţionarilor publici pentru icircncălcarea dispoziţiilor legale icircn materie

Scutirea de taxă pentru exercitarea dreptului de petiţionare este o regulă constituţională care asigură acestui drept posibilitatea realizării sale depline

Dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică Persoana vătămată icircntr-un drept al său se poate adresa potrivit

legii diferitelor instanţe după caz Astfel cel vătămat icircntr-un drept al său printr-o infracţiune se adresează organelor judiciare care icircn conformitate cu procedura penală iau măsuri de reparare despă-gubire pedepsire a celui vinovat etc De asemenea celui vătămat icircntr-un drept al său printr-un act sau fapt juridic civil i se face dreptate pe calea prevăzută de procedura civilă de către o instanţă civilă

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică este un drept fundamental icircncadrat de tradiţie icircn marea categorie a drepturilor garanţii alături de dreptul de petiţionare cu care de altfel se află icircntr-o stracircnsă corelaţie Art 52 din Constituţie este temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin icircncălcarea sau nesocotirea drepturilor şi libertăţilor acestora Astfel bdquoPersoana vătămată icircntr-un drept al sau ori icircntr-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea icircn termenul legal a unei cereri este icircndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim anularea actului şi repararea pagubei Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare Răspunderea statului este stabilită icircn condiţiile legii şi nu icircnlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţărdquo

Aceasta icircnseamnă că toate celelalte dispoziţii legale icircşi au suportul juridic icircn art 52 din Constituţie cu care trebuie corelate Răspunderea autorităţilor publice potrivit articolului 52 intervine icircn

278

situaţii clar definite şi anume cacircnd emit un act administrativ prin care vatămă o persoană cacircnd nu soluţionează icircn termenul legal o cerere a unei persoane cacircnd prin erori judiciare săvacircrşite icircn procese penale se produc prejudicii Icircn a doua situaţie se pot surprinde două aspecte practice Primul se poate datora rezolvării cererii icircn afara termenelor legale deci cu depăşirea lor Dacă acţiunea este deja primită ea urmează să fie soluţionată prin luarea icircn considerare şi a justificărilor autorităţii Dacă icircnsă acţiunea nu s-a pus icircn mişcare urmează ca primirea şi soluţionarea sa să fie apreciate icircn funcţie de faptul dacă s-a produs sau nu o vătămare Al doilea aspect priveşte tăcerea autorităţii publice atunci cacircnd a fost sesizată cu o cerere Icircn acest caz textul constituţional dă tăcerii efectele juridice ale unui act administrativ Reglementarea constituţională prezintă avantajul că nu permite autorităţilor publice ca pur şi simplu să ignore o cerere a unui cetăţean

Cacirct priveşte categoria de acte la care se referă art 48 din Constituţie ea rezultă clar din text fiind vorba de actele administrative Trebuie icircnsă să se observe că textul nu se referă la actele administrative emise numai de către autorităţile executive ci la toate actele administrative emise de autorităţile publice fără deosebire de natura lor juridică

Fiind vorba de acte cu caracter administrativ icircn această categorie nu intră desigur de exemplu legea ca act juridic al Parlamentului sau hotăracircrea unei judecătorii date icircntr-o speţă soluţionată Dar structurile interne ale Parlamentului precum şi conducătorii instanţelor judecătoreşti pot emite şi acte administrative Asemenea acte sunt cuprinse icircn sfera de aplicaţie a art 48 din Constituţie Desigur stabilirea naturii juridice admi-nistrative a unui act se va face icircn context de către autoritatea com-petentă a soluţiona cauza cu ajutorul Legii Contenciosului Administrativ

Art 52 din Constituţie nominalizează şi pretenţiile pe care le poate formula cetăţeanul acestea fiind recunoaşterea dreptului

279

pretins anularea actului repararea pagubei Este precum se observă o ordine firească Nu se poate obţine repararea pagubei fără a se recunoaşte dreptul şi a se anula actul Fără a intra icircn detalii trebuie să subliniem că icircn realizarea acestor pretenţii cetăţeanul nu are obligaţia de a proba vinovăţia (culpa) funcţionarului public sau a autorităţii publice El trebuie să justifice dreptul său şi că actul emis de către autoritatea publică i-a produs o vătămare Ca atare cetăţeanul are icircn sarcina sa doar icircnvederarea legăturii cauzale icircntre actul autorităţii publice şi paguba (vătămarea) produsă persoanei

Icircn acelaşi fel trebuie interpretate şi dispoziţiile alin (3) care stabilesc răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvacircrşite icircn procesele penale

Dacă autorităţile publice vor dori să recupereze eventualele prejudicii rezultate de la funcţionarii proprii ele vor putea face un asemenea lucru prin procedurile legale privind raporturile de muncă

Formularea generală a art 52 din Constituţie poate ridica problema de a şti care este autoritatea publică icircn măsură să rezolve cererile

Tăcerea textului trebuie interpretată icircn sensul că rezolvarea acestor pretenţii revine organului competent potrivit legii Dar acest articol trebuie coroborat cu art 21 din Constituţie Aşa stacircnd lucrurile urmează să observăm că icircn cazul icircn care legile nu dau soluţii sau proceduri sau aceste proceduri sunt considerate nesatisfăcătoare urmează a se aplica dispoziţiile art 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie

Faţă de conţinutul complex al acestui drept complexitatea semnificaţiilor şi implicaţiilor juridice art 52 din Constituţie trimite la lege pentru stabilirea condiţiilor şi limitelor exercitării sale respectiv Legea Contenciosului Administrativ

VII11 Icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

Icircn afară de drepturi fundamentale cetăţenii romacircni au şi o serie de icircndatoriri fundamentale Existenţa icircndatoririlor fundamentale este

280

o cerinţă firească icircntr-o societate democratică Icircn această ordine de idei este evidentă legătura indisolubilă ce există şi trebuie să existe icircntre drepturi şi icircndatoriri icircndatoririle asiguracircnd şi ele prin conţinutul lor dezvoltarea personalităţii umane realizarea scopurilor societăţii

Icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile Una din icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este

respectarea legilor şi a Constituţiei Această icircndatorire icircşi găseşte fundamentul icircn faptul că legile sunt expresia voinţei poporului prin ele urmărindu-se realizarea atacirct a intereselor generale cacirct şi a celor individuale Prin legile ce se adoptă se iau cele mai importante măsuri icircn toate domeniile de activitate De aceea numai prin aplicarea şi respectarea strictă a legilor se pot icircnfăptui măsurile preconizate Respectarea legilor apare deci ca o condiţie indispensabilă icircn realizarea programelor propuse Icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile revine icircn egală măsură tuturor cetăţenilor Nu se face distincţie icircntre cetăţeni sub aspectul obligaţiei de respectare a legilor toţi fiind datori a le respecta indiferent de poziţia pe care o ocupă icircn societate şi stat

Art 1 alin 5 din Constituţie care stabileşte această icircndatorire fundamentală obligă de asemenea la respectarea supremaţiei Constituţiei Ca atare supremaţia Constituţiei este afirmată prin chiar legea fundamentală

Icircndatorirea de fidelitate faţă de ţară Această icircndatorire prevăzută prin art 54 din Constituţie este

urmarea firească a cetăţeniei Ea are drept urmare obligaţia celor cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi a militarilor de a icircndeplini aceste funcţii cu credinţă şi de a depune jurămacircntul cerut de lege bdquoCetăţenii cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi militarii răspund de icircndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi icircn acest scop vor depune jurămacircntul cerut de legerdquo

281

Icircndatorirea de apărare a patriei Icircndatorirea de apărare a patriei prevăzută prin art 57 din

Constituţie impune cetăţenilor să fie icircntotdeauna pregătiţi pentru a da riposta cuvenită atacirct icircn cazul unei agresiuni armate cacirct şi icircn cazul altor acţiuni icircndreptate icircmpotriva ţării

Această icircndatorire aparţine tuturor cetăţenilor romacircni bărbaţi şi femei fără deosebire de origine naţională religie ocupaţie şi pregătire profesională

Datorie sfacircntă a fiecărui cetăţean apărarea patriei cere acestuia o conduită ireproşabilă şi fidelitate faţă de poporul romacircn Icircncălcarea acestei icircndatoriri este o faptă reprobabilă De aceea potrivit legilor călcarea jurămacircntului militar trădarea de patrie trecerea de partea inamicului aducerea de prejudicii capacităţii de apărare a statului constituie crime grave şi sunt pedepsite

Icircndatorirea de a satisface serviciul militar spre deosebire de icircndatorirea de apărare a patriei de care este organic legată fiind de altfel prevăzută tot icircn art 57 din Constituţie aparţine numai bărbaţilor cetăţenilor romacircni (20 de ani) şi pacircnă la o anumită vacircrstă (35 de ani) Sub acest aspect sfera ei de cuprindere este mai redusă Serviciul militar icircn racircndul forţelor armate este obligatoriu şi constituie o icircndatorire de onoare bdquoCetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere Romacircnia Condiţiile privind icircndeplinirea icircndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică Cetăţenii pot fi icircncorporaţi de la vacircrsta de 20 de ani şi pacircnă la vacircrsta de 35 de ani cu excepţia voluntarilor icircn condiţiile legii organicerdquo

Satisfacerea serviciului militar icircn racircndul forţelor armate are o mare importanţă icircn vederea pregătirii pentru apărarea patriei cacirct şi pentru formarea ca buni cetăţeni a tinerilor chemaţi sub arme

Există şi categorii de persoane cărora nu le poate reveni această icircndatorire De aceea art 57 din Constituţie permite legii de a stabili excepţiile

Icircndatorirea de a contribui la cheltuielile publice Art 56 din Constituţie reglementează icircndatorirea cetăţenilor de

a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice bdquoCetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile

282

publice Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale Orice alte prestaţii sunt interzise icircn afara celor stabilite prin lege icircn situaţii excepţionalerdquo Este o icircndatorire firească Pentru a stabili acestei icircndatoriri coordonate clare Constituţia impune legilor obligaţia de a aşeza just sarcinile fiscale De asemenea legile pot stabili şi alte prestaţii dar numai expres şi icircn situaţii excepţionale

Icircndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi de respectare a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi

Art 57 din Constituţie stabileşte o icircndatorire ce incumbă tuturor locuitorilor Romacircniei cetăţeni străini sau apatrizi Se observă clar că buna-credinţă principiu tradiţional de drept civil este considerată o regulă constituţională bdquoCetăţenii romacircni cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă fără să icircncalce drepturile şi libertăţile celorlalţirdquo

Această prevedere de natură juridică va avea consecinţe deosebite icircn rezolvarea problemelor ce rezultă din exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Icircn conţinutul icircndatoririi fundamentale cuprinse icircn art57 intră şi obligaţia de a nu icircncălca drepturile şi libertăţile celorlalţi obligaţie firească ce ţine chiar de conceptele de drept şi de libertate

VII12 Cetăţenia romacircnă

Cetăţenia reprezintă un subiect de interes nu numai pentru dreptul constituţional ci şi icircn egală măsură şi pentru dreptul internaţional (public şi icircn mod deosebit cel privat) dreptul familiei Constituţia şi legile conferă cetăţenilor toate drepturile (inclusiv cele politice) icircn timp ce persoanelor care nu au această calitate nu le conferă decacirct o parte din aceste drepturi Străinii şi persoanele fără cetăţenie nu se pot bucura de drepturile politice deoarece numai cetăţenii exercită puterea şi astfel numai ei pot participa la guvernarea societăţii din care fac parte şi de destinele căreia sunt legaţi

283

Icircn acelaşi timp numai cetăţenilor le incumbă anumite obligaţii cum ar fi de exemplu obligaţia de apărare a patriei cea de satisfacere a serviciului militar

Conceptul de cetăţenie poate fi utilizat atacirct icircntr-un sens juridic cacirct şi icircntr-un sens politic Icircn acest ultim caz cetăţenia este privită ca apartenenţă a unui individ la o colectivitate umană (naţiune popor) organizată icircn stat

Noţiunea de cetăţenie are icircn ştiinţa dreptului constituţional două accepţiuni Icircn primul racircnd noţiunea de cetăţenie este utilizată pentru a desemna o instituţie juridică adică o grupă de norme juridice

Icircn a doua accepţiune noţiunea de cetăţenie este folosită şi pentru a caracteriza condiţia juridică ce se creează acelor persoane care au calitatea de cetăţean Astfel cetăţenia se axează icircn jurul ideii de subiect de drept şi numai aici se vorbeşte de cetăţenia unei persoane dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei Această ultimă accepţie constituie obiectul unor controverse din literatura juridică

Icircn literatura juridică cetăţenia a fost concepută de regulă fie bdquoca o legătură icircntre individ şi statrdquo fie ca bdquoo legătură politică şi juridicărdquo ca o bdquoapartenenţă juridicărdquo sau bdquoca o calitate a persoaneirdquo

Analiza opiniilor exprimate icircn doctrina juridică chiar mai veche prezintă un anumit interes teoretic icircn stabilirea conceptului de cetăţenie

Icircntr-o opinie cetăţenia era privită ca legătura care uneşte un individ un grup sau anumite bunuri cu un stat anumit Această opinie era caracteristică unor autori care considerau că raporturile juridice se pot stabili şi icircntre persoane şi bunuri nu numai icircntre persoane Teza era principial greşită neştiinţifică icircntrucacirct raporturile juridice se pot stabili numai icircntre oameni uneori ele icircncheindu-se cu privire la bunuri Niciodată raporturile juridice nu pot lua naştere icircntre oameni şi bunuri

Icircntr-o altă opinie se pleacă icircn definirea cetăţeniei de la teza conform căreia statul ar fi suma a trei elemente teritoriu populaţie şi suveranitate

284

Icircntre părerile acestor autori nu există decacirct deosebiri de nuanţă icircn esenţă ei definind cetăţenia ca o legătură juridică specială reflectată pe plan extern păstrată şi prelungită oriunde s-ar găsi persoana icircn statul său de origine icircn alt stat pe mare icircn cer sau icircn cosmos 136

Pentru a defini cetăţenia romacircnă trebuie să pornim de la faptul că cetăţenia are un conţinut şi o finalitate care se corelează cu realităţile economice sociale şi culturale concrete dintr-o societate dată

Vom remarca astfel că titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa cetăţeanului la statul romacircn stat icircn care suveranitatea naţională aparţine poporului Cetăţenii romacircni se bucură de drepturi şi libertăţi democratice drepturi care nu sunt numai proclamate ci şi garantate icircn exercitarea lor efectivă

Beneficiari ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenii romacircni sunt icircn acelaşi timp şi titularii unor icircndatoriri Titlul de cetăţean romacircn impune devotament şi fidelitate faţă de patrie slujirea intereselor poporului precum şi icircndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor icircnscrise icircn Constituţie şi legile ţării Egali icircn drepturi şi icircndatoriri cetăţenii romacircni sunt răspunzători deopotrivă pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru apărarea suveranităţii şi independenţei naţionale

Icircn definirea cetăţeniei romacircne trebuie să plecăm de la faptul că ea reprezintă expresia relaţiilor social-economice politice şi juridice dintre persoanele fizice şi statul romacircn Astfel cetăţenia romacircnă trebuie considerată acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social-economice politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat dovedind apartenenţa sa la statul romacircn şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi icircndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile Romacircniei


285

Icircn fine pentru explicarea conceptului de cetăţenie se impun cacircteva precizări privind terminologia Astăzi cele mai multe constituţii şi legi folosesc termenul cetăţenie pentru a desemna această apartenenţă Iniţial cetăţenia a fost desemnată prin termenul naţionalitate termen pe care icircl icircntacirclnim şi astăzi de exemplu icircn Constituţia Franţei icircn art 34

Natura juridică a cetăţeniei Una din cele mai controversate probleme referitoare la

cetăţenie este natura juridică a acesteia exprimacircndu-se mai multe opinii dintre care menţionăm

1 Teoria contractuală Potrivit acestei teorii fundamentul juridic al cetăţeniei s-ar afla

icircn contractul intervenit icircntre stat şi persoana fizică prin care se manifestă voinţa persoanei de a deveni cetăţean şi a statului de a fi de acord cu aceasta 137

Icircn stabilirea naturii juridice a cetăţeniei trebuie să se plece de la categoria subiectelor raporturilor juridice Deşi plecăm de la această idee nu putem icircmpărtăşi părerea că cetăţenia este o situaţie juridică mai ales pentru că noţiunea situaţie juridică nu ni se pare suficient determinată 138

Teoria contractuală nu poate fi acceptată deoarece contractul este un acord de voinţă or icircn cazul dobacircndirii cetăţeniei prin naştere voinţa celui născut nu se poate exprima icircn niciun fel Icircn acest caz cetăţenia se dobacircndeşte ca efect al naşterii ca urmare a prevederii legii şi nu ca urmare a icircncheierii unui contract deci a manifestării de voinţă a unui acord icircntre stat şi o persoană fizică

2 Teoria voinţei unilaterale a statului Această teorie este opusă teoriei contractuale icircntrucacirct se

apreciază că statul este acela care acordă cetăţenia fiind vorba astfel de un act unilateral de voinţă a statului 139

137 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international

priveacute Paris 1907 p 8 138 I Muraru S Tănăsescu op cit p 131 şi urm 139 Paul Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75

286

Nici această teorie nu poate fi acceptată deoarece ea este inaplicabilă icircn cazul dobacircndirii cetăţeniei la cerere situaţie icircn care statul nu-şi poate impune icircn mod unilateral voinţa cu privire la dobacircndirea cetăţeniei de către o persoană fizică Numai icircn cazul icircn care aceasta icircşi manifestă dorinţa şi deci voinţa de a deveni cetăţean al unui stat ea poate deveni cetăţean al statului respectiv cu condiţia icircnsă ca şi statul să fie de acord cu cererea persoanei fizice

3 Teoria raportului juridic Potrivit acestei teorii cetăţenia este un raport juridic intervenit

icircntre stat şi o persoană fizică un raport juridic de drept constituţional al cărui conţinut cuprinde drepturile şi obligaţiile reciproce dintre stat şi persoana fizică 140

S-a apreciat pe aceeaşi linie de gacircndire că cetăţenia ar fi un raport de supuşenie a cetăţeanului faţă de stat141

Raportul de cetăţenie este o consecinţă a cetăţeniei a calităţii de cetăţean conţinutul acestui raport fiind format din drepturile şi obligaţiile reciproce dintre stat şi cetăţean dintre stat şi o persoană fizică Cu atacirct mai mult deci cetăţenia nu poate fi un raport de supuşenie

Teoria raportului juridic are icircn vedere numai icircndatoririle cetăţeanului ignoracircnd drepturile acestuia

4 Teoria capacităţii juridice142 Potrivit acestei teorii cetăţenia este o parte a capacităţii juridice

a unei persoane fizice prin care aceasta dobacircndeşte posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de constituţie şi de legi


Bucureşti 1972 p 186 şi urm 141 G Rarincescu Curs de drept constituţional Bucureşti 1940

p 404 142 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice


287

Capacitatea juridică nu este altceva decacirct posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite drepturi şi obligaţii Determinată de lege capacitatea juridică poate să se deosebească de la o ramură de drept la alta Icircn unele ramuri de drept capacitatea juridică a persoanelor fizice se divide icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu Icircn cazul dreptului constituţional nu putem vorbi de o asemenea diviziune a capacităţii

Icircn dreptul constituţional se face icircnsă distincţie icircntre capacitatea juridică deplină şi capacitatea juridică restracircnsă

Capacitate juridică deplină au numai cetăţenii deoarece numai ei sunt titularii tuturor drepturilor şi icircndatoririlor prevăzute de legislaţia unei ţări

Capacitate juridică restracircnsă au străinii şi apatrizii care nu pot avea decacirct o parte din drepturile şi icircndatoririle prevăzute de constituţie şi de celelalte legi ale statului respectiv

Icircn această ordine de idei plecacircnd după cum am stabilit de altfel mai sus de la categoria juridică subiect de drept considerăm că cetăţenia este un element o parte componentă a capacităţii juridice Cei care consideră capacitatea juridică drept o prerogativă abstractă iau ca punct de plecare capacitatea de folosinţă din dreptul civil ndash şi fie spus nici aici nu poate fi vorba de un asemenea lucru ndash fără a privi şi analiza capacitatea juridică aşa cum se prezintă ea icircn celelalte ramuri de drept

Icircn general icircn literatura juridică noţiunile de subiect de drept şi de capacitate au fost expuse ţinacircndu-se seama icircn primul racircnd de raporturile de drept civil şi nu de variatele domenii ale raporturilor juridice

Icircn acest caz vom folosi doar rezultatele acelor cercetări ştiinţifice care au cuprins icircn aria lor icircntreaga complexitate a acestor probleme De la icircnceput trebuie să stabilim că prin subiecte ale raporturilor juridice sau prin subiecte de drept se icircnţeleg participanţii la raporturile juridice care au ca atare calitatea de a fi titulari ai drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul raportului

288

juridic Subiecte ale raporturilor juridice sunt persoanele fizice şi colectivele de persoane fizice Persoanele fizice apar ca subiecte ale raporturilor juridice ca şi cetăţeni ca străini sau ca apatrizi Se remarcă icircnsă pe bună dreptate că icircn anumite raporturi juridice străinii sau apatrizii nu pot fi subiecte

Putem considera capacitatea juridică ca nefiind altceva decacirct posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite drepturi şi obligaţii Stabilită de lege capacitatea juridică după cum este bine cunoscut poate să difere de la o ramură de drept la alta Sunt ramuri de drept icircn care capacitatea juridică a persoanelor fizice se divide icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu Icircn dreptul constituţional nu putem vorbi icircnsă de o diviziune a capacităţii deoarece dacă distincţia icircntre capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu are o mare importanţă icircn dreptul civil ea este lipsită de icircnsemnătate practică şi teoretică icircn acele ramuri ale dreptului icircn care capacitatea de exerciţiu a cetăţeanului se naşte o dată cu capacitatea de folosinţă şi icircn aceleaşi condiţii cu ea 143

Deci capacitatea juridică se poate divide icircn capacitate de exerciţiu şi capacitate de folosinţă numai icircn acele ramuri de drept unde drepturile pot aparţine unui titular fără să necesite icircn acelaşi timp şi exerciţiul lor de către acelaşi titular

Icircn cazul acelor drepturi care presupun neapărat şi exercitarea lor de către titular ca de exemplu icircn cazul drepturilor politice icircmpărţirea capacităţii icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu nu mai este posibilă

Capacitatea juridică este deci condiţia necesară premisa pentru ca o persoană să poată deveni subiect al raportului juridic şi să-şi asume icircn cadrul raportului juridic drepturile subiective şi obligaţiile corespunzătoare

Capacitatea juridică este o categorie social-istorică Ea a cunoscut şi cunoaşte schimbări de conţinut icircn funcţie de oracircnduirile social-economice de transformările mai importante survenite


289

Conţinutul capacităţii juridice mai bine zis elementele care o compun determină sfera subiectelor raporturilor juridice Astfel sunt subiecte ale raporturilor juridice cei cărora legea le recunoaşte capacitatea de a fi subiecte de drepturi şi obligaţii icircn anumite domenii de raporturi juridice

Deci guvernanţii ndash căci ce este legea decacirct exprimarea voinţei acestora ndash hotărăsc icircn funcţie de mutaţiile social-politice de interesele lor elementele care formează capacitatea juridică stabilind astfel dacă un individ sau un grup de indivizi pot sau nu să fie subiecte ale unor raporturi juridice al căror conţinut icircl formează anumite drepturi şi obligaţii

Icircn sclavagism sclavii nu erau subiecte ale raporturilor juridice ci erau subiecte ale acestora (bunuri) Sclavii nu aveau capacitatea de a fi subiecte ale raporturilor juridice deoarece nu le era recunoscută calitatea de persoană (de om) care este unul din elementele capacităţii juridice Deci un prim element al capacităţii juridice este calitatea de persoană fizică (sau juridică dacă ne referim la colective) fiindcă altfel am putea ajunge la concluzia că şi bunurile ar putea fi subiecte ale raporturilor juridice

Legile au restracircns icircnsă capacitatea juridică icircn ce priveşte anumite categorii de raporturi juridice şi pentru străini sau apatrizi dacircnd o capacitate juridică deplină numai cetăţenilor Astfel apare un al doilea element al capacităţii juridice şi anume cetăţenia

Prin aceasta răspundem la una din icircntrebările puse ndash capacitatea juridică icircn dreptul constituţional este deplină icircn cazul cetăţenilor şi este restracircnsă icircn cazul străinilor şi apatrizilor Trebuie icircnsă imediat să adăugăm că icircmpărţirea icircn capacitate de exerciţiu deplină şi capacitate de exerciţiu restracircnsă este specifică unor ramuri ale dreptului precum dreptul civil Căci dacă icircn aceste situaţii icircmpărţirea se face ţinacircnd cont de faptul dacă subiectul raportului juridic are sau nu nevoie de icircncuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui cerută de lege pentru ocrotirea intereselor sale icircmpărţirea icircn capacitate juridică deplină şi capacitate juridică restracircnsă despre

290

care vorbim aici se referă la posibilitatea persoanei fizice de a fi subiect al tuturor raporturilor juridice sau numai al unora atunci cacircnd nu este cetăţean

Persoana fizică cetăţean poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice adică al acelor raporturi juridice al căror conţinut icircl formează drepturile şi icircndatoririle fundamentale şi icircn special drepturile politice

Fiecare cetăţean este icircn drept un subiect unitar dar posibilitatea sa de a fi subiect de drept poate icircmbrăca aspecte diferite icircn funcţie de caracterul raporturilor juridice icircn care poate figura ca parte Legea recunoaşte pe fiecare cetăţean al statului ca subiect de drept dar aceasta nu icircnseamnă că icirci recunoaşte capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii icircn orice domeniu al raporturilor juridice independent de caracterul acestor raporturi şi de condiţiile care trebuie icircntrunite pentru a recunoaşte cetăţeanului capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii icircntr-un anumit domeniu al raporturilor juridice

De aceea cacircnd am definit cetăţenia romacircnă ca o calitate a persoanei am plecat de la premisa că ea este o calitate a persoanei numai icircn măsura icircn care considerăm această calitate ca un element constitutiv al capacităţii juridice aşa cum este şi calitatea de persoană fizică

Icircn această ordine de idei considerăm deci că cetăţenia este un element al capacităţii juridice dar al capacităţii juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional 144

Reglementarea juridică a cetăţeniei romacircne şi principiile ce se degajă din normele juridice privitoare la cetăţenie

Ca bază a organizării puterii de stat populaţia interesează cum este şi firesc dreptul constituţional Aspectul sub care-şi găseşte reflectarea aceasta este cetăţenia Plecacircnd de aici vom remarca faptul că normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale


291

dreptului constituţional ele formacircnd o instituţie a acestei ramuri de drept

Aceasta impune ca normele care formează instituţia juridică a cetăţeniei să fie studiate icircn primul racircnd de ştiinţa dreptului constituţional Icircn această ordine de idei vom observa că norme privitoare la cetăţenie se găsesc icircn Constituţie care este izvorul principal al dreptului constituţional icircn Legea cetăţeniei romacircne ndash Legea nr21 din 6 03 1991 Desigur la aceste reglementări trebuie adăugate cele din Legea nr 3962002 privind ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 Prin această ratificare potrivit art 11 din Constituţie Convenţia face parte din dreptul intern

Legile care au reglementat cetăţenia romacircnă pleacă de la ideea fundamentală de altfel că cetăţenia este expresia relaţiilor social-economice politice şi juridice dintre persoanele fizice şi statul romacircn constituind un atribut de onoare de responsabilitate civică Aşa cum arătam şi cu ocazia explicării noţiunii de cetăţenie legea pleacă de la realitatea că cetăţenia romacircnă icircnseamnă apartenenţa persoanei fizice la patria romacircnă că ea implică pentru cetăţean atacirct drepturi cacirct şi obligaţii

Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei permite formularea unor principii ce stau la baza cetăţeniei romacircne

1 Doar cetăţenii romacircni sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi legi Trebuie să precizăm că această regulă nu este considerată un principiu icircn lucrările de specialitate dar problema ca atare prezentacircnd o deosebită importanţă teoretică şi practică este totuşi analizată deşi distinct de principiile cetăţeniei Cu toate acestea regula se impune ca o regulă de bază a cetăţeniei romacircne ea străbătacircnd icircntreaga legislaţie icircn domeniu

Referitor la exprimarea acestui principiu o considerăm a fi potrivită deoarece sugerează că persoanele care nu au calitatea de cetăţeni romacircni nu se pot bucura ndash icircn condiţiile legii ndash decacirct de o

292

parte din drepturile şi icircndatoririle prevăzute de Constituţia Romacircniei şi legile ţării noastre

Astfel trebuie să precizăm că dintre drepturile icircnscrise icircn Constituţie şi legile ţării unele pot fi exercitate numai de cetăţeni străinii sau apatrizii neavacircnd acces la ele Există deci o diferenţă icircntre sfera drepturilor pe care le pot exercita cetăţenii romacircni şi sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele ce nu au această calitate dar locuiesc pe teritoriul statului nostru Aceste drepturi care nu pot fi exercitate şi de străini sau apatrizi sunt atacirct drepturi fundamentale cacirct şi drepturi subiective obişnuite Icircn grupa acestor drepturi sunt incluse

a) dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales icircn organele reprezentative Aceste drepturi fiind prin excelenţă drepturi politice aparţin icircn exclusivitate numai cetăţenilor

b) dreptul de a domicilia pe teritoriul Romacircniei şi de a se deplasa nestacircnjenit pe acest teritoriu

c) dreptul de a fi ales icircn orice funcţie pentru care icircndeplineşte condiţiile cerute de legile ţării Trebuie arătat că pentru anumite funcţii legile cer icircn mod expres ca persoana să aibă calitatea de cetăţean romacircn De exemplu pentru ocuparea funcţiei de judecător

d) dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat din Romacircnia Cetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat la cererea unui stat străin icircn vederea urmăririi sau judecării icircntr-o cauză penală ori icircn vederea executării pedepsei De asemenea el nu poate fi expulzat din Romacircnia Ca o derogare icircn articolul 19 alineatul 2 din Constituţie se prevede că bdquoPrin derogare de la prevederile alineatului (1) cetăţenii romacircni pot fi extrădaţi icircn baza convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte icircn condiţiile legii şi pe bază de reciprocitaterdquo

e) dreptul de a fi protejat diplomatic atunci cacircnd se află icircn străinătate Cetăţenia romacircnă implică pentru statul romacircn obligaţia de a-şi proteja cetăţenii săi atunci cacircnd aceştia aflacircndu-se icircn afara graniţelor vremelnic sau domiciliind au nevoie de un asemenea ajutor icircmpotriva icircncălcării drepturilor lor

293

2 Numai cetăţenii sunt ţinuţi a icircndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării

Reţinacircnd aceleaşi remarci pe care le-am făcut icircn legătură cu primul principiu vom arăta că cetăţeanul romacircn titular de drepturi şi libertăţi este icircn acelaşi timp obligat să icircndeplinească şi icircndatoririle prevăzute de Constituţia şi legile ţării Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct cetăţenia romacircnă presupune responsabilitate civică

Icircn conformitate cu acest principiu unele obligaţii prevăzute de Constituţie şi legi le aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor romacircni căci numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor Persoanele care nu au această calitate nu sunt ţinute a icircndeplini anumite icircndatoriri ce revin numai cetăţenilor romacircni singurii răspunzători pentru dezvoltarea economică şi socială a Romacircniei pentru apărarea independenţei suveranităţii şi integrităţii sale

Aceste obligaţii sunt următoarele a) obligaţia de fidelitate faţă de ţară b) apărarea ţării c) contribuţia financiară 3 Cetăţenii romacircni sunt egali icircn drepturi şi icircndatoriri fără

deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă religie sex opinie apartenenţă politică avere sau origine socială şi indiferent de modul icircn care au dobacircndit cetăţenia

4 Cetăţenia este icircn exclusivitate o chestiune de stat Acest principiu se desprinde cu deosebită claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale conform cărora stabilirea drepturilor şi icircndatoririlor cetăţenilor romacircni a modurilor de dobacircndire şi de pierdere a cetăţeniei romacircne constituie un atribut exclusiv al statului

5 Căsătoria nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţilor Acest principiu se desprinde din dispoziţiile exprese ale Legii cetăţeniei romacircne conform cărora icircncheierea căsătoriei icircntre un cetăţean romacircn şi un străin nu produce niciun efect asupra cetăţeniei soţului care a dobacircndit cetăţenia romacircnă icircn timpul căsătoriei

294

Schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi nu produce niciun efect asupra cetăţeniei romacircne a celuilalt soţ

Dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne Legea cetăţeniei romacircne reglementează modurile de dobacircndire

cacirct şi cele de pierdere a cetăţeniei romacircne stabilind icircn acelaşi timp atacirct condiţiile cacirct şi procedura după care ele se realizează

Dobacircndirea cetăţeniei icircn general cunoaşte două sisteme şi anume sistemul care are la bază principiul jus sangvinis (dreptul sacircngelui) şi sistemul care are la bază principiul jus soli sau loci (dreptul locului adică al teritoriului pe care s-a născut o persoană) Aceste două moduri de dobacircndire a cetăţeniei denumite şi originare se regăsesc astăzi icircn lume fiind aplicate de către state sau combinat sau separat explicaţiile alegerii unuia sau altuia dintre aceste două sisteme găsindu-se icircn tradiţiile şi interesele concrete pe care le au naţiunile sau popoarele respective

Conform sistemului jus sangvinis copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care amacircndoi sau numai unul au cetăţenia statului respectiv Conform sistemului jus soli copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv Icircn ce priveşte acest sistem se consideră că ar avea serioase neajunsuri icircntrucacirct atunci cacircnd părinţii nu au cetăţenia statului unde s-a născut copilul este puţin probabil ca acesta să dorească icircntr-adevăr să rămacircnă cetăţean al statului respectiv el fiind ataşat de familia sa unui alt stat

Icircn dreptul romacircn a fost adoptat sistemul care are la bază jus sangvinis acesta fiind din toate punctele de vedere cel mai potrivit sistem el fiind expresia legăturii dintre părinţi şi copii a continuităţii neicircntrerupte pe pămacircntul strămoşesc a generaţiilor care au luptat pentru icircmplinirea idealurilor de libertate socială şi naţională

Legea cetăţeniei romacircne stabileşte patru moduri icircn care cetăţenia romacircnă poate fi dobacircndită adăugacircnd pe lacircngă modul originar (jus sangvinis) şi unele moduri derivate care să icircnlesnească persoanelor ce nu s-au născut din părinţi cetăţeni romacircni să se

295

integreze icircn societatea romacircnească dacă ele cer acest lucru şi dacă li se autorizează

Prin modificarea realizată icircn anul 1999 icircn art 4 al Legii cetăţeniei romacircne sunt nominalizate doar trei moduri Cacirct priveşte repatrierea ea este nominalizată icircn art 11 (Legea nr 192 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei romacircne nr 211991 publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 116 din 14 decembrie 1999)

1 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin naştere Făcacircnd aplicaţia sistemului jus sangvinis Legea cetăţeniei

romacircne stabileşte că este cetăţean romacircn copilul care se naşte din părinţi cetăţeni romacircni De asemenea este cetăţean romacircn copilul născut dintr-un părinte cetăţean romacircn şi un părinte străin sau fără cetăţenie Icircn toate aceste cazuri teritoriul pe care s-a născut sau unde domiciliază unul sau ambii părinţi nu influenţează icircn niciun fel cetăţenia copilului

2 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin repatriere Un alt mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne prevăzut de lege

este dobacircndirea prin repatriere Icircnscrierea icircn lege a acestui mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare situaţiilor icircn care persoanele care au fost cetăţeni romacircni dar au pierdut cetăţenia romacircnă ca urmare a stabilirii lor icircn străinătate doresc să se integreze icircn societatea romacircnească

Icircn cazul repatrierii este vorba de persoane care sunt legate de poporul romacircn şi care din diferite motive au icircntrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea romacircnească Aşa se explică de ce Legea consideră repatrierea ca un mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne

Prin acest mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne persoana care a pierdut cetăţenia romacircnă o redobacircndeşte ca efect al repatrierii

296

Icircntrucacirct repatrierea unei persoane ridică icircn mod firesc o serie de probleme privind familia acesteia legea reglementează şi situaţiile posibile

Plecacircnd de la principiul că dobacircndirea cetăţeniei romacircne de către unul din soţi nu are nicio consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ legea stabileşte că soţul cetăţean al altui stat poate cere dobacircndirea cetăţeniei romacircne icircn condiţiile legii

Cacirct priveşte copilul repatriatului legea prevede că părinţii hotărăsc pentru copiii lor minori cu privire la cetăţenie şi că minorul care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani trebuie să-şi exprime separat consimţămacircntul

Dacă părinţii nu cad de acord va decide tribunalul de la domiciliul minorului ţinacircnd cont de interesele acestuia Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justiţiei Aprobarea acestor cereri revine Guvernului la propunerea Ministerului Justiţiei

3 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin adopţie Un alt mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne este adopţia Aşa

cum stabileşte legea cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie dacă adoptatorii sunt cetăţeni romacircni sau atunci cacircnd adopţia se face de o singură persoană dacă aceasta este cetăţean romacircn iar icircn toate cazurile cel adoptat nu a icircmplinit 18 ani Icircn cazul icircn care dintre cei doi adoptatori numai unul este cetăţean romacircn cetăţenia va fi hotăracirctă de comun acord de către ei iar icircn caz de dezacord va decide instanţa de judecată icircn funcţie de interesul adoptatului Competenţa privind icircncuviinţarea adoptării unui copil străin de către cetăţeni romacircni o are tribunalul icircn a cărui rază teritorială domiciliază adoptatorii Minorul adoptat dobacircndeşte aceeaşi situaţie juridică cu cea a minorului născut din părinţi avacircnd cetăţenia romacircnă

Soluţia Legii cetăţeniei romacircne s-a impus datorită faptului că adopţia făcacircndu-se icircntotdeauna numai icircn interesul adoptatului urmăreşte integrarea deplină a acestuia icircn noua sa familie Desigur şi copilul străin adoptat de cetăţeni romacircni trebuie să se integreze icircn

297

noua sa familie Icircn cazul icircn care nu ar dobacircndi şi cetăţenia romacircnă o dată cu adopţia icircntotdeauna el ar trăi sentimentul că este icircncă tratat ca un străin ceea ce i-ar crea unele complexe de inferioritate sau de instabilitate icircn noua sa familie

Desigur copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani i se cere consimţămacircntul

Icircn situaţia icircn care s-a dispus anularea adopţiei copilul care nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean romacircn dacă domiciliază icircn străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a-şi stabili domiciliul icircn străinătate Dacă minorul rămacircne mai departe pe teritoriul statului romacircn el icircşi păstrează cetăţenia romacircnă dobacircndită prin adopţie

S-ar părea că deşi cetăţenia este incontestabil o problemă de stat ea ar icircnceta să mai aibă acest caracter icircn cazul dobacircndirii prin adopţie deoarece adopţia se face de către persoane fizice prin acordul lor de voinţă

Trebuie să adăugăm icircnsă că cetăţenia şi icircn această situaţie rămacircne o problemă de stat deoarece adopţia unui străin de către părinţi cetăţeni romacircni nu se poate face decacirct cu icircncuviinţarea unei autorităţi statale

4 Dobacircndirea (acordarea) cetăţeniei romacircne la cerere Cel de-al patrulea mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne este

acordarea la cerere Acest mod de dobacircndire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie care icircşi manifestă dorinţa de se integra icircn societatea romacircnească

Faţă de situaţia că icircn acest mod se urmăreşte integrarea icircn societatea romacircnească a unor cetăţeni străini sau a unor persoane fără cetăţenie legea reglementează pe larg cum este şi firesc condiţiile pe care trebuie să le icircndeplinească cei ce solicită cetăţenia romacircnă procedura de urmat organul competent a adopta cererea precum şi natura actului prin care se acordă cetăţenia romacircnă

Astfel persoana care solicită acordarea cetăţeniei romacircne trebuie să icircndeplinească următoarele condiţii

298

a) s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul Romacircniei ori deşi nu s-a născut pe acest teritoriu locuieşte icircn mod legal continuu şi statornic pe teritoriul statului romacircn de cel puţin 7 ani sau de cel puţin 5 ani icircn cazul icircn care este căsătorit cu un cetăţean romacircn Aceste termene pot fi reduse dacă solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional Vom remarca imediat că legea distinge aşa cum se vede icircntre persoanele care s-au născut pe teritoriul Romacircniei şi celelalte Icircn primul caz legea nu mai pune condiţia de a fi domiciliat icircn timpul cererii consideracircndu-se că legăturile acestei persoane cu societatea romacircnească sunt mult mai stracircnse decacirct icircn situaţia unei persoane născute icircn străinătate

b) dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi poporul romacircn

c) a icircmplinit vacircrsta de 18 ani d) are asigurate mijloace legale de existenţă e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat

icircn ţară sau icircn străinătate pentru o infracţiune care icircl face nedemn de a fi cetăţean romacircn

f) cunoaşte limba romacircnă şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie romacircnească icircn măsură suficientă pentru a se integra icircn viaţa socială

g) cunoaşte prevederile Constituţiei Romacircniei Legea cetăţeniei romacircne reglementează două situaţii icircn cazul

acordării cetăţeniei la cerere Astfel se poate acorda cetăţenia romacircnă persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobacircndirea ei cu păstrarea domiciliului icircn străinătate Icircn al doilea racircnd se reglementează acordarea cetăţeniei romacircne persoanei care nu a avut niciodată această cetăţenie dar o cere Existenţa acestor două categorii de persoane care cer (redobacircndirea şi dobacircndirea) cetăţenia romacircnă nu rămacircne fără efecte juridice icircn ce priveşte condiţiile ce trebuie icircndeplinite Astfel se poate dobacircndi cetăţenia romacircnă continuacircnd să domicilieze icircn străinătate numai persoana care a mai avut această cetăţenie dar a pierdut-o icircntr-un mod sau altul De

299

asemenea această persoană depune jurămacircntul de credinţă icircn faţa şefului misiunii diplomatice sau consulare a Romacircniei din ţara icircn care domiciliază Icircn situaţia persoanelor care cer adoptarea cetăţeniei romacircne şi care nu au mai avut această calitate legea impune domicilierea icircn ţară şi obligaţia depunerii jurămacircntului icircn ţară Data la care se dobacircndeşte cetăţenia romacircnă este cea la care s-a depus jurămacircntul de credinţă

Legea reglementează toate situaţiile posibile icircn cazul cererii de acordare a cetăţeniei romacircne Astfel copilul care nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie dobacircndeşte cetăţenia romacircnă o dată cu părinţii săi

Dacă icircnsă numai unul din părinţi dobacircndeşte cetăţenia romacircnă cetăţenia copilului o vor hotăricirc părinţii de comun acord iar icircn caz de dezacord tribunalul de la domiciliul minorului ţinacircnd cont de interesele acestuia

Consimţămacircntul copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani este necesar iar cetăţenia se dobacircndeşte la aceeaşi dată cu părintele său

Cererea de acordare a cetăţeniei romacircne se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi se adresează Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei de pe lacircngă Ministerul Justiţiei

Componenţa icircmputernicirile şi procedura de lucru ale Comisiei sunt detaliat prevăzute prin lege Comisia icircn urma examinării documentelor va icircntocmi un raport pe care-l va icircnainta ministrului justiţiei Dacă icircn raport se arată că nu sunt icircntrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei ministrul justiţiei va comunica aceasta petiţionarului Dacă sunt icircndeplinite condiţiile ministrul justiţiei va prezenta Guvernului proiectul de hotăracircre pentru acordarea cetăţeniei

Aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei romacircne se face prin hotăracircre a Guvernului care apreciază icircn acest sens propunerile ministrului justiţiei şi care se publică icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo

300

5 Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul Romacircniei O situaţie care poate fi icircntacirclnită icircn practică şi care şi-a găsit o

reglementare corespunzătoare icircn lege este cea a copilului găsit pe teritoriul Romacircniei Cum este şi firesc copilului găsit pe teritoriul ţării noastre şi ai cărui părinţi sunt necunoscuţi trebuie să i se stabilească o anumită stare civilă să i se dea un nume şi un prenume să i se elibereze un certificat de naştere etc Icircn acelaşi timp trebuie să i se stabilească şi apartenenţa la un stat sau altul căci cetăţenia icirci dă posibilitatea să se bucure de deplinătatea drepturilor şi obligaţiilor

Potrivit legii romacircne copilul găsit pe teritoriul romacircn este cetăţean romacircn dacă niciunul din părinţi nu este cunoscut Această soluţie se icircntemeiază pe principiul jus sangvinis prezumacircndu-se că cel puţin unul din părinţi a fost cetăţean romacircn Icircn cazul icircn care filiaţia copilului găsit pe teritoriul Romacircniei a fost stabilită icircnainte ca acesta să icircmplinească vacircrsta de 18 ani faţă de ambii părinţi iar aceştia sunt de cetăţenie străină el pierde cetăţenia romacircnă Acest lucru se icircntacircmplă şi icircn cazul icircn care filiaţia copilului găsit a fost stabilită numai faţă de un părinte cetăţean străin iar celălalt părinte a rămas necunoscut

6 Jurămacircntul de credinţă faţă de Romacircnia Efecte juridice Din examinarea Legii cetăţeniei romacircne putem observa că icircn

cazul dobacircndirii cetăţeniei romacircne la cerere sau prin repatriere se cere depunerea unui jurămacircnt de credinţă faţă de Romacircnia Prin conţinutul său jurămacircntul de credinţă este o afirmare solemnă a dorinţei persoanei respective de a fi devotată patriei şi poporului romacircn de a apăra drepturile şi interesele naţionale de a respecta Constituţia şi legile ţării

Obligaţia depunerii jurămacircntului incumbă şi persoanei care dobacircndeşte cetăţenia romacircnă ca efect al repatrierii precum şi persoanei căreia i se acordă cetăţenia romacircnă la cerere

Jurămacircntul de credinţă trebuie depus icircn termen de şase luni de la data comunicării hotăracircrii prin care s-a acordat cetăţenia romacircnă

301

Jurămacircntul se depune icircn faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume icircn acest scop După depunerea jurămacircntului ministrul justiţiei ori după caz şeful misiunii diplomatice sau consulare va elibera persoanei căreia i s-a acordat cetăţenia certificatul constatator

Jurămacircntul de credinţă are ca efect juridic faptul că cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte la data depunerii sale

El este deci o fază obligatorie icircn procedura după care cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte la cerere sau prin repatriere fază cu care de altfel această procedură se icircncheie

Modurile de pierdere a cetăţeniei romacircne Cetăţenia romacircnă se poate pierde icircn următoarele situaţii

1 Retragerea cetăţeniei romacircne Trebuie precizat icircncă de la icircnceput că retragerea cetăţeniei

romacircne apare ca o sancţiune De asemenea potrivit art 5 (2) din Constituţia Romacircniei cetăţenia romacircnă nu poate fi retrasă aceluia care a dobacircndit-o prin naştere Ca atare dispoziţiile legii cetăţeniei nu privesc această categorie

Se poate retrage cetăţenia romacircnă celui care a) aflacircndu-se icircn străinătate săvacircrşeşte fapte deosebit de grave

prin care vatămă interesele statului romacircn sau lezează prestigiul Romacircniei

b) aflacircndu-se icircn străinătate se icircnrolează icircn forţele armate ale unui stat cu care Romacircnia a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este icircn stare de război

c) a obţinut cetăţenia romacircnă icircn mod fraudulos Analiza dispoziţiilor din Legea cetăţeniei romacircne permite

formularea unor concluzii cu privire la cazurile icircn care se poate retrage cetăţenia romacircnă Icircn primul racircnd se constată că nu se poate retrage cetăţenia romacircnă decacirct persoanelor care se află icircn afara graniţelor ţării Cetăţeanului romacircn care domiciliază pe teritoriul

302

Romacircniei nu i se poate retrage cetăţenia romacircnă decacirct atunci cacircnd a obţinut-o icircn mod fraudulos

Icircn al doilea racircnd fiind vorba de o sancţiune retragerea cetăţeniei romacircne se pronunţă numai icircmpotriva persoanei vinovate aflate icircntr-una din situaţiile prevăzute de lege şi menţionate mai icircnainte şi nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţului sau copiilor

Retragerea cetăţeniei romacircne se pronunţă de către Guvern prin hotăracircre la propunerea ministrului justiţiei Cetăţenia romacircnă icircn aceste cazuri se pierde pe data publicării icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo a hotăracircrii de retragere

2 Renunţarea la cetăţenia romacircnă Renunţarea la cetăţenia romacircnă se deosebeşte evident de

retragerea cetăţeniei romacircne ea fiind un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei Renunţarea la cetăţenia romacircnă a fost icircnscrisă ca mod de pierdere a cetăţeniei deoarece se pot ivi situaţii icircn care o persoană cetăţean romacircn doreşte să se stabilească icircn străinătate şi să obţină cetăţenia statului unde se stabileşte

Legea reglementează icircn amănunt condiţiile icircn care se poate renunţa la cetăţenia romacircnă organul competent a aproba renunţarea Icircn această ordine de idei Legea stabileşte că se poate aproba renunţarea la cetăţenia romacircnă numai cetăţeanului romacircn care a icircmplinit vacircrsta de 18 ani şi numai pentru motive temeinice Poate cere renunţarea la cetăţenia romacircnă cel care

a) nu este icircnvinuit sau inculpat icircntr-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală

b) nu este urmărit pentru debite către stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţară sau avacircnd asemenea debite le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor

c) a dobacircndit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobacircndi o altă cetăţenie

303

Aprobarea cererii de renunţare la cetăţenia romacircnă ndash cerere care trebuie să fie individuală ndash revine Guvernului la propunerea ministrului justiţiei Depunerea şi rezolvarea cererii sunt supuse aceloraşi reguli ca şi cele stabilite pentru cererile de dobacircndire a cetăţeniei romacircne

Cetăţenia se pierde icircn acest caz pe data publicării icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo a hotăracircrii de aprobare a renunţării la cetăţenia romacircnă

Cererea de renunţare la cetăţenia romacircnă fiind o cerere individuală nu produce efecte decacirct faţă de cel ce o face şi nu faţă de soţ sau copii aşa cum de altfel am precizat şi icircn legătură cu principiile cetăţeniei romacircne

Cu toate acestea dovedind grijă pentru integritatea familiei legea romacircnă prevede că icircn cazul cacircnd ambii părinţi (sau unul dacă numai acesta e cunoscut sau icircn viaţă) obţin aprobarea renunţării la cetăţenia romacircnă o dată cu părinţii va pierde cetăţenia şi copilul minor sau dacă aceştia au pierdut cetăţenia romacircnă la date diferite copilul va pierde cetăţenia la ultima dintre aceste date

De asemenea copilul minor care pentru a domicilia icircn străinătate părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia romacircnă pierde cetăţenia romacircnă pe data plecării sale din ţară Legea cere şi consimţămacircntul copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani

3 Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei romacircne Icircn afara modurilor de pierdere a cetăţeniei romacircne explicate

mai icircnainte legea romacircnă mai prevede unele situaţii icircn care cetăţenia se pierde situaţii care privesc icircnsă numai copiii minori copii care de regulă urmează condiţia juridică a părinţilor Din analiza dispoziţiilor Legii cetăţeniei romacircne se desprind trei asemenea cazuri de pierdere a cetăţeniei romacircne

bull Adopţia unui copil minor cetăţean romacircn de către cetăţeni străini Din moment ce legea romacircnă a stabilit că adopţia produce efecte juridice icircn materie de cetăţenie ea fiind un mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne era firesc ca aceste efecte să fie similare şi icircn cazul pierderii cetăţeniei romacircne Astfel legea prevede că icircn cazul

304

icircn care un copil minor cetăţean romacircn este adoptat de un cetăţean străin el pierde cetăţenia romacircnă dacă adoptatorul solicită aceasta icircn mod expres şi dacă adoptatul este considerat potrivit legii străine că a dobacircndit cetăţenia străină Observăm că legea pretinde ca adoptatorul să solicite icircn mod expres pierderea cetăţeniei romacircne de către cel adoptat Icircn grija sa pentru copilul minor legea merge mai departe şi mai impune o condiţie şi anume ca potrivit legii străine (a adoptatorilor) copilul să fie considerat că a dobacircndit cetăţenia străină Această condiţie este deosebit de importantă deoarece se evită situaţia neplăcută icircn care minorul adoptat ar putea rămacircne fără nicio cetăţenie De aceea legea precizează că data pierderii cetăţeniei romacircne este data dobacircndirii de către minor a cetăţeniei adoptatorului

bull Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul Romacircniei duce de asemenea la pierderea cetăţeniei romacircne dacă părinţii sunt cetăţeni străini

bull Anularea declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor de către cetăţeni romacircni Dacă un copil străin a fost adoptat de cetăţeni romacircni iar această adopţie a fost anulată sau declarată nulă este firesc ca acesta să piardă şi cetăţenia romacircnă pe care o dobacircndise ca efect al adopţiei sale Legea prevede icircn acest sens că anularea sau declararea nulităţii adopţiei icircn cazul icircn care copilul nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani şi domiciliază icircn străinătate sau părăseşte ţara pentru a domicilia icircn străinătate duc la consecinţa că minorul e considerat că nu a fost niciodată romacircn Situaţia se prezintă icircn acelaşi mod şi icircn cazul desfacerii adopţiei singura deosebire fiind că de această dată copilul pierde cetăţenia romacircnă pe data cacircnd adopţia a fost desfăcută

305

CAPITOLUL VIII

REGIMUL CONSTITUŢIONAL AL STATULUI ROMAcircN

VIII1 Caracterele statului romacircn Trăsăturile statului romacircn rezultă din dispoziţiile constitu-

ţionale icircn vigoare Astfel icircn articolul 1 al Constituţiei Romacircniei sta-tul romacircn este caracterizat ca fiind un stat naţional suveran şi inde-pendent unitar şi indivizibil stat de drept democratic şi social orga-nizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor ndash legisla-tivă executivă şi judecătorească ndash icircn cadrul democraţiei constituţionale

Romacircnia stat suveran şi independent Redactarea articolului 1 din Constituţie poate ridica unele

semne de icircntrebare dacă se are icircn vedere faptul că după cum am arătat suveranitatea prezintă două aspecte bine cunoscute icircn dreptul public clasic independenţa şi supremaţia Supremaţia constă icircn aceea că statul suveran este icircn drept cea mai puternică dintre toate colectivităţile publice pe care le include şi dintre toate subiectele de drept existente icircn interiorul său Supremaţia desemnează deci aspectul pozitiv al suveranităţii faptul că ea este apreciată prin comparaţie cu tot ceea ce este interior şi inferior sferei statale Independenţa compară suveranitatea cu elemente superioare statului şi reprezintă aspectul definit icircn mod negativ prin faptul că statul nu depinde de nicio autoritate superioară care l-ar putea limita sau priva de puterea sa specifică Repetarea implicită icircn cadrul aceleiaşi redactări juridice a caracterului independent al statului romacircn ar putea fi considerată drept un pleonasm Numai că această formulare icircşi are explicaţiile icircn realitatea istorică şi icircn voinţa tuturor constituanţilor din istoria modernă a statului romacircn 145

Icircn zbuciumata sa istorie poporul romacircn nu a avut dreptul de a decide liber de destinele ţării căci dominaţia străină s-a manifestat


306

secole icircn şir iar cucerirea independenţei de stat icircn urma războiului romacircno-ruso-turc din 1877 deşi a permis afirmarea tot mai viguroasă a poporului nostru ca naţiune de sine stătătoare a icircnsemnat numai un pas spre cucerirea suveranităţii Romacircnia a continuat să fie aservită economic şi politic puterilor străine Evenimentele istorice printre care cele două războaie mondiale nu pot să nu fie menţionate au afectat prin desfăşurarea şi urmările lor suveranitatea Romacircniei

Din secolul al XIX-lea constituţiile romacircne au consacrat icircn formulări din ce icircn ce mai clare suveranitatea şi independenţa statului Astfel Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 79 august 1858 primul text cu valoare de lege fundamentală din istoria modernă a Romacircniei a suferit icircn 1862 unele bdquomodificări icircndeplinitoriirdquo printre care subliniată icircn chiar textul vremii este menţionarea faptului că bdquoPrincipatele Unite pot icircn viitor a modifica şi schimba legile care privesc administraţiunea lor din lăuntru cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite şi fără nicio intervenţiunerdquo Acest veritabil bdquosacircmburerdquo de independenţă a fost ulterior reluat icircn toate textele constituţionale referitoare la caracterizarea statului romacircn 146

Suveranitatea şi independenţa Romacircniei icircşi găsesc şi trebuie să icircşi găsească garanţiile icircn economia romacircnească icircn existenţa forţelor armate icircn capacitatea de apărare a ţării Totodată se constituie icircn puternice garanţii eficiente pentru suveranitatea şi independenţa statelor icircn general şi prin urmare şi pentru Romacircnia climatul internaţional de destindere cooperare icircncredere şi securitate organismele internaţionale (O N U organismele sale specializate Consiliul Europei alte organisme internaţionale) la care participă şi ţara noastră

O altă problemă ce trebuie discutată icircn legătură cu caracterizarea statului romacircn ca suveran şi independent este şi cea legată de fundamentarea suveranităţii de stat a Romacircniei pe unul din cele două concepte deja amintite suveranitatea naţională sau


307

suveranitatea populară Aceasta pentru că sensul icircn care este utilizat conceptul de suveranitate icircn articolul 1 din Constituţia Romacircniei de calitate care nu poate fi atribuită unei alte entităţi decacirct statului suveran şi care nu poate aparţine altui titular decacirct poporului trimite icircn mod evident la trăsătura puterii de stat de a fi suverană Or articolul 2 din Constituţia Romacircniei arată că suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum

A declara că suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin reprezentanţii săi şi prin referendum icircnseamnă a utiliza termenul de suveranitate icircn cel puţin două sensuri diferite Prin faptul că arată că titularul puterii supreme icircn stat este poporul Constituţia nu instituie nimic ci consacră doar existenţa printr-un act de recunoaştere a poporului de la care proced mai departe prin derivare organele constituţionale pe care textul le instituie Acest lucru nu are semnificaţia fundamentării suveranităţii puterii de stat pe conceptul de suveranitate populară Icircnsă icircn acelaşi timp articolul menţionat din Constituţie utilizează şi cel de-al doilea sens cel de identificare a suveranităţii cu puterea de stat icircnsăşi atunci cacircnd se vorbeşte despre suveranitatea naţională pe care o analizează ca un ansamblu de competenţe de atribuţii juridice al căror titular este poporul Prin urmare suveranitatea puterii de stat a Romacircniei se fundamentează pe conceptul de suveranitate naţională cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt

După acum am arătat anterior icircn principiu suveranitatea naţională se exprimă la nivelul organelor statului prin suveranitatea parlamentului astfel fundamentată a priori puterea de stat nu se poate exercita direct de către popor ci numai prin organele reprezentative Iată icircnsă că legea noastră fundamentală a icircnţeles să combine regimul juridic al suveranităţii naţionale exprimată icircn forma statală cu unele avantaje ale conceptului de suveranitate populară mai precis cu exercitarea directă a puterii de stat de către popor prin modalitatea referendumului

308

Romacircnia stat de drept democratic şi social Dacă examinăm articolul 1 din Constituţia Romacircniei vom

observa că se stabilesc următoarele caracteristici ale statului naţional suveran independent unitar şi indivizibil stat de drept democratic social Urmează să analizăm succint desigur unele din aceste trăsături

Romacircnia este un stat de drept Statul de drept ca teorie şi realitate s-a impus mult mai tacircrziu icircn istoria societăţii icircn principiu atunci cacircnd s-a considerat că şi autorităţile publice guvernanţii trebuie să se supună unor reguli juridice Este evident că statul de drept a apărut ca o replică dată statului despotic Spre sfacircrşitul secolului XVIII şi icircnceputul secolului XIX s-a formulat şi teoretizat ideea potrivit căreia scopul fundamental al statului este de a asigura realizarea dreptului şi că oamenii care deţin puterea sunt supuşi dreptului şi limitaţi prin drept

Această concepţie a fost exprimată de către doctrina germană sub numele de statul de drept O dată cu dezvoltarea acestei teorii juriştii au icircnceput să clasifice statele icircn statul de drept icircn care guvernanţii sunt supuşi regulilor juridice şi statul absolutist icircn care guvernanţii nu sunt obligaţi să respecte regulile juridice Şi astăzi sau poate astăzi mai mult ca oricacircnd sunt de actualitate cuvintele inegalabilului Leon Duguit cuvinte ce trebuie menţionate icircn integralitatea lor bdquoStatul făcacircnd legea este obligat să o respecte atacircta timp cacirct ea există El o poate modifica sau abroga dar atacircta timp cacirct ea există el nu poate face un act contrar un act admi-nistrativ sau jurisdicţional decacirct icircn limitele fixate prin această lege şi astfel statul este un stat de drept Statul icircn virtutea aceleiaşi idei este justiţiabilul propriilor sale tribunale El poate fi parte icircntr-un proces el poate fi condamnat de proprii săi judecători şi este ţinut ca simplu particular de a executa sentinţa prezentată icircmpotriva sardquo

Ca orice concept juridic şi cel de stat de drept a cunoscut modificări şi perfecţionări Făcacircndu-se cuvenitele diferenţieri icircntre statul legiuitor statul administrator şi statul judecător trebuie să

309

reţinem că statul de drept nu se confundă cu principiul legalităţii el este mai mult decacirct atacirct Statul de drept rămacircne o simplă teorie dacă nu este constituit dintr-un sistem de garanţii (inclusiv juridice) care să asigure reala icircncadrare a autorităţilor publice icircn coordonatele dreptului Statul de drept trebuie efectiv să se autolimiteze prin drept icircn toate cele trei ipostaze icircn care aşa cum am văzut poate apărea Chiar dacă se poate discuta mult icircncadrarea statului legiuitor (autorităţile legislative) icircn aceste coordonate soluţiile corecte teoretice şi practice pot fi găsite prin luarea icircn consideraţie a supremaţiei constituţiei Ca atare statul de drept are un conţinut complex şi icircn acest sens se consideră că suntem icircn prezenţa unui stat de drept acolo unde domnia dreptului este evidentă conţinutul acestui drept valorifică la dimensiunile lor reale drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează echilibrul colaborarea şi controlul reciproc al puterilor publice se realizează accesul liber la justiţie 147

Romacircnia este un stat democratic Democraţia poate fi examinată din multe unghiuri şi de aici multitudinea de definiţii explicaţii Caracterul democratic al statului trebuie să le icircnmănuncheze pe toate Caracterul democratic al statului icircnseamnă că autorităţile publice se icircntemeiază pe voinţa poporului exprimată prin alegeri libere şi corecte De asemenea implică proclamarea şi garantarea libertăţilor publice Totodată democraţia implică un sistem pluralist responsabilitatea guvernanţilor obligaţia lor de a se conforma legilor exercitarea imparţială a justiţiei de către judecători independenţi şi inamovibili Democraţia are ca fundament respectarea fiinţei umane şi a statului de drept Caracterul democratic al statului şi statul de drept se implică şi se presupun reciproc Aceste trăsături se pot regăsi acolo unde echilibrul puterilor este realizat unde supremaţia constituţiei este asigurată Pentru că icircn fond democraţia poate fi definită şi ca domnia dreptului


310

Romacircnia este un stat social Acest caracter rezultă atacirct din natura statului cacirct şi mai ales din funcţiile sale Statul modern poate şi trebuie să imprime tuturor acţiunilor economice politice culturale un conţinut social fundamentat pe valori etice şi umane care să creeze terenul fertil exprimării reale a personalităţii cetăţenilor a drepturilor şi libertăţilor lor a şanselor egale Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri un simplu observator ci un participant care trebuie să intervină trebuie să aibă iniţiativă şi mai ales să ia măsuri care să asigure realizarea binelui comun El trebuie să protejeze pe cel slab dezavantajat de destin şi şansă trebuie să sprijine sectoarele economice aflate icircn criză dar care sunt indispensabile promovării unui trai civilizat trebuie să asigure funcţionarea unor servicii publice de protecţie şi intervenţie socială Icircnţelegerea caracterului social al statului ne permite explicarea sensului şi dimensiunilor unor prevederi constituţionale precum cele privind garantarea dreptului la icircnvăţătură obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice protecţia socială a muncii obligaţia statului de a lua măsurile necesare asigurării unui nivel de trai decent cetăţenilor protecţia copiilor şi tinerilor protecţia persoanelor handicapate

VIII2 Romacircnia stat naţional unitar şi indivizibil

Sub aspectul structurii de stat Romacircnia se prezintă ca un stat unitar Icircn cadrul statului nostru vom identifica deci trăsăturile statului unitar Astfel pe teritoriul Romacircniei este organizată o singură formaţiune statală De aici drept consecinţă existenţa unui singur racircnd de autorităţi publice centrale Astfel icircn ţara noastră există un singur parlament De asemenea există un singur guvern şi un singur for judecătoresc suprem

Cetăţenii au o singură cetăţenie cetăţenia romacircnă Teritoriul ţării este organizat icircn unităţi administrativ-teritoriale (judeţe oraşe şi comune) iar autorităţile publice din aceste unităţi sunt subordonate uniform faţă de cele centrale

311

Icircntreaga organizare statală este stabilită prin Constituţie Caracterul naţional al statului unitar romacircn exprimă unul din elemente constitutive ale acestuia ştiut fiind că icircn accepţiunea largă statul este constituit din 3 elemente şi anume teritoriu populaţie (naţiunea) şi suveranitate (puterea organizată statal) Se preferă icircnsă icircn contextul explicării caracteristicilor statului termenul naţional pentru că din punct de vedere riguros ştiinţific naţiunea este elementul constitutiv al statului ea putacircnd fi definită ca populaţia de ieri de azi şi de macircine Naţiunea exprimă istoria continuitatea şi mai ales comunitatea spirituală şi materială Icircn populaţie de regulă distingem trei categorii şi anume cetăţenii străinii şi apatrizii ori aceste două categorii de la urmă nu sunt icircncorporate icircn categoria naţiune

Formarea statului romacircn ca stat naţional unitar este rodul unui proces istoric icircndelungat proces dominat de lupta poporului romacircn pentru unitate şi independenţă pentru eliberare naţională şi socială Formarea statului naţional romacircn a fost mult timp icircntacircrziată deoarece icircn această parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai tacircrziu şi mai lent decacirct icircn Apus La aceasta s-a adăugat jugul străin icircndeosebi cel otoman

Un moment important icircn formarea statului naţional unitar romacircn l-a constituit unirea Moldovei cu Ţara Romacircnească icircn 1859 Desăvacircrşirea statului naţional unitar romacircn s-a realizat icircn 1918 prin unirea Basarabiei Bucovinei şi Transilvaniei cu Romacircnia Formarea statului naţional unitar romacircn a fost opera icircntregului popor a icircntregii naţiuni Forma unitară corespunde conţinutului statului precum şi compoziţiei naţionale a poporului romacircn Icircn decursul istoriei ante-rior formării statului naţional unitar pe teritoriul ţării alături de ro-macircni s-au aşezat maghiari evrei romi şi germani precum şi icircntr-un număr mai mic oameni de alte naţionalităţi Aceştia au muncit şi luptat alături de romacircni au suferit icircmpreună cu romacircnii şi se bucură astăzi de drepturi egale cu romacircnii Cacirct priveşte caracterul indivizibil al statului romacircn caracter exprimat icircncă de Constituţia din anul

312

1866 acesta priveşte toate cele trei elemente constitutive ale statului precum şi pe fiecare dintre ele Nici unul din cele trei elemente ndash teritoriu populaţie şi suveranitate ndash nu poate fi icircmpărţit icircn sensul de a fi sub stăpacircnirea altor state

VIII3 Forma de guvernămacircnt

Icircn Dreptul constituţional prin forma de guvernămacircnt icircnţelegem icircn general modul icircn care sunt constituite şi funcţionează organele supreme Ea este raportată icircn principiu la trăsăturile defi-nitorii ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare

Realizacircnd o sinteză a formelor de guvernămacircnt vom reţine că cele mai utilizate au fost şi sunt monarhia şi republica

Monarhia Ca formă de guvernămacircnt monarhia se caracterizează prin

aceea că şeful statului este un monarh (rege domn icircmpărat prinţ emir) absolut sau nu ereditar sau desemnat după proceduri specifice icircn funcţie de tradiţiile regimului constituţional

Monarhia este cunoscută din cele mai vechi timpuri şi a fost cea mai răspacircndită formă de guvernămacircnt Icircn evoluţia monarhiei se pot identifica monarhia absolută monarhia limitată monarhia parlamentară dualistă monarhia parlamentară contemporană

Monarhia absolută cea mai veche formă de monarhie se caracterizează prin puterea discreţionară icircn stat a monarhului Această formă specifică pacircnă la Revoluţia Franceză a existat pacircnă aproape de timpurile noastre fiind de menţionat că la icircnceputul secolului al XX-lea existau icircncă două imperii absolute şi anume Imperiul Rus şi Imperiul Otoman

Monarhia limitată (constituţională) aşa cum o arată chiar denumirea se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentală a statului (constituţia) Cu toate aceste limitări monarhul are un mare rol atribuţiile parlamentului fiind reduse

313

Monarhia parlamentară dualistă este o formă a monarhiei constituţionale icircn care monarhul şi parlamentul său stau din punct de vedere legal pe o poziţie egală

Monarhia parlamentară contemporană icircntacirclnită astăzi icircn Marea Britanie Belgia Olanda ţările scandinave ca o expresie a tradiţiei şi istoriei acestor ţări are mai mult un caracter simbolic Monarhul păstrează unele prerogative precum dreptul de a dizolva parlamentul dreptul de numiri icircn funcţii superioare dreptul de a refuza semnarea unor legi

Republica Republica este acea formă de guvernămacircnt icircn care cetăţenii se

guvernează singuri desemnacircndu-şi preşedintele sau alegacircnd un şef de stat denumit de regulă preşedinte

Icircn republică guvernarea se icircnfăptuieşte prin reprezentanţi aleşi după proceduri electorale Aici şeful de stat preşedintele de republică sunt aleşi fie prin vot universal fie de către Parlament desemnare ce determină clasificări ale acestei forme de guvernămacircnt

Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului de stat de către parlament singur sau completat cu delegaţi icircn faţa căruia acesta de altfel răspunde nuanţat desigur Datorită acestui lucru poziţia legală a şefului de stat este inferioară parlamentului (Italia Austria Germania Finlanda)

Republica prezidenţială se caracterizează prin alegerea şefului de stat de către cetăţeni fie direct prin vot universal egal secret şi liber exprimat fie indirect prin intermediul colegiilor electorale (electori icircn SUA de exemplu) Acest mod de desemnare a preşedintelui de republică icircl situează din punct de vedere legal pe o poziţie egală cu parlamentul Icircn republica prezidenţială prerogativele şefului de stat sunt puternice Icircn unele republici prezidenţiale preşedintele de republică este şi şeful guvernului icircn altele există şi un şef al guvernului (Franţa de exemplu) Icircn forma de guvernămacircnt republicană funcţia de şef de

314

stat poate fi icircndeplinită fie de către o singură persoană fie de către un organ colegial (situaţie des icircntacirclnită icircn statele din Europa de Est icircn 1945-1990)

Forma de guvernămacircnt a Romacircniei Evoluţia formei de guvernămacircnt icircn Romacircnia a reflectat

icircntreaga evoluţie istorică de la formarea statului unitar romacircn (1859) pacircnă icircn prezent Icircn acest sens vom aminti că potrivit Statutului lui Cuza (1864) puterile publice erau icircncredinţate bdquoDomnului unei Adunări ponderatice şi Adunării electiverdquo domnia caracterizacircnd deci instituţia de şef de stat Constituţia din anul 1866 sub-secţiunea I bdquoDespre Domnrdquo reglementează monarhia ca formă de guvernămacircnt stabilind ereditatea icircn linie descendentă directă legitimitatea cu excluderea copiilor nelegitimi primogenitura masculinitatea cu icircnlăturarea urmaşilor de sex feminin Este interesant de reţinut că şi Constituţia din anul 1866 denumeşte şeful de stat tot domn capitolul II fiind intitulat bdquoDespre Domn şi Miniştrirdquo După proclamarea Regatului (1881) domnul bdquoia pentru sine şi moştenitorii săi titlul de Rege al Romacircnieirdquo Monarhia este menţinută şi de constituţiile din 1923 şi 1938

Forma monarhică a fost icircnlocuită cu forma republicană de guvernămacircnt prin Legea 363 din 30 decembrie 1947 Republica a fost consacrată prin constituţiile din anii 1948 1952 1965

După Revoluţia din Decembrie 1989 prin Decretul-Lege nr 2 s-a reafirmat forma de guvernămacircnt republicană iar potrivit legislaţiei s-a instituit funcţia de Preşedinte al Romacircniei Constituţia actuală a Romacircniei prin articolul 1 stabileşte că forma de guvernămacircnt a statului romacircn este republica Preşedintele Romacircniei este ales prin vot universal şi nu este subordonat Parlamentului

VIII4 Structura de stat

Noţiunea şi formele structurii de stat Prin structura de stat ca noţiune se icircnţelege organizarea de

ansamblu a puterii icircn raport cu teritoriul icircn sensul dacă statul este

315

constituit din unul sau mai multe state membre Teritoriul este una dintre bazele organizării puterii de stat ce interesează dreptul constituţional icircn primul racircnd sub aspectul structurii de stat Structura de stat nu este altceva decacirct organizarea de ansamblu a puterii icircn raport cu teritoriul ea indicacircndu-ne dacă un stat este constituit din unul sau mai multe state membre Structura de stat formează obiect de cercetare icircn egală măsură atacirct pentru dreptul internaţional public cacirct şi pentru dreptul constituţional Acest lucru se explică prin complexitatea problematicii şi bineicircnţeles prin implicaţiile sale politice juridice ştiinţifice Este dificil şi ndash am putea spune ndash puţin recomandabil din punct de vedere strict ştiinţific să se icircncerce o divizare pe ramuri de ştiinţe juridice a problematicii structurii de stat ea formacircnd o unitate Numai raţiuni de ordin strict didactic impuse prin planul de icircnvăţămacircnt justifică cercetarea icircn cadrul dreptului constituţional doar a unor anumite chestiuni teoretice privind structura de stat 148

Dreptul internaţional public este interesat icircn cercetarea structurii de stat icircndeosebi pentru identificarea subiectelor raporturilor de drept internaţional Pentru dreptul constituţional interesul ştiinţific pe care icircl prezintă structura de stat trebuie căutat icircn realitatea că teritoriul este o bază a organizării puterii că structura de stat este organizarea puterii icircn raport cu teritoriul şi că dreptul constituţional reglementează acele relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii

Forma de stat sub aspectul organizării statelor unitare şi federale sau simple şi compuse sau icircn asociaţii de state a format şi formează obiect de cercetare al unei vaste literaturi de specialitate lucru firesc datorat implicaţiilor profunde ale acestor aspecte Analizată sub titluri diferite precum structura de stat (T Drăganu N Prisca I Benditer I Umanski) formele statului (G Burdeau) diferite specii de stat (A Hauriou) instituţii integrante şi agregative (M Prelot) organizarea statelor icircn state federative şi unitare este


316

prezentă icircn literatura juridică Dacă icircn lucrările autorilor menţionaţi se regăsesc nuanţe comune de ordin tehnic juridic trebuie să observăm icircnsă şi deosebiri atacirct de conţinut cacirct şi de terminologie

Icircn explicarea formelor de organizare a puterii icircn raport cu teritoriul se ivesc multe dificultăţi de ordin teoretic şi practic datorate complexităţii implicaţiilor juridice şi politice Dificultăţile icircn studierea şi sistematizarea formelor statului se datoresc chiar evoluţiei formelor de stat determinată de evoluţia tipurilor de stat se datoresc tendinţelor de dezvoltare a proceselor interne Mai mult decacirct atacirct aşa cum deseori se subliniază icircn lucrările de specialitate indicaţiile vocabularului curent şi de asemenea oficial trebuie reţinute cu mare prudenţă căci deseori o denumire ce nu este prea justificată ştiinţific este totuşi menţinută pentru raţiuni politice Astfel de exemplu Elveţia contemporană deşi este o federaţie continuă să fie numită confederaţie

Ţinacircnd cont de dimensiunile logic determinate ale unui curs universitar cercetarea structurii de stat va cuprinde doar unele aspecte de mare generalitate icircn măsura icircn care sunt necesare explicării structurii statului romacircn Vom observa icircn primul racircnd că icircn cadrul formelor structurii statului urmează a fi cuprinse numai statele unitare şi federale deoarece icircn ce priveşte alte forme ele sunt icircncadrate icircn categoria asociaţiilor de state Vom adăuga icircnsă că nu este lipsită de substanţă ştiinţifică ideea că şi uniunile reale pot fi considerate forme ale structurii de stat urmacircnd ca la momentul potrivit să dăm explicaţiile necesare Gruparea statelor unitare şi federale distinct de asociaţiile de state se explică prin aceea că primele sunt fenomene ale vieţii statale interne sunt subiecte unitare de drept icircn timp ce asociaţiile de state sunt fenomene ale vieţii internaţionale iar statele membre ale asociaţiilor continuă să rămacircnă subiecte individualizate de drept De altfel deosebirile vor rezulta mai pregnant din analiza concretă a acestor forme de organizare a puterii de stat 149


317

Formele structurii de stat Icircn formele structurii de stat cuprindem statul unitar şi statul

federativ Statul unitar este denumit icircn literatura de specialitate şi statul simplu iar statul federativ mai este analizat şi sub denumirea de stat compus sau complex alături de asociaţiile de state

a) Statul unitar sau simplu Ca formă a structurii de stat statul unitar se caracterizează prin existenţa unor formaţiuni statale unice şi prin existenţa unui singur racircnd de organe centrale de stat (un singur organ legiuitor un singur guvern un singur organ judecătoresc suprem) Cetăţenii statului unitar au o singură cetăţenie iar organizarea administrativă a teritoriului este astfel făcută icircncacirct de principiu organele de stat din unităţile administrativ-teritoriale se subordonează uniform faţă de organele de stat centrale O consecinţă importantă a acestor trăsături o reprezintă şi faptul că icircn principiu dreptul este aplicat uniform pe icircntreg teritoriul statului unitar Sunt state unitare Romacircnia Bulgaria Suedia Italia

Unii autori merg mai departe icircn analiza statului unitar identificacircnd două categorii de state unitare şi anume statul unitar simplu şi statul unitar complex sau regional De asemenea icircn raport de modalitatea concretă icircn care se exercită puterea de stat icircn cadrul statelor unitare se poate vorbi despre state unitare centralizate sau descentralizate Icircn statele centralizate exercitarea puterii de statale se realizează prin intermediul autorităţilor centrale cele locale neavacircnd decacirct rolul de a pune icircn aplicare deciziile astfel adoptate Icircn statele descentralizate autorităţile locale pot avea unele componente decizionale proprii distincte de cele ale autorităţilor centrale

b) Statul federativ compus sau regional Spre deosebire de statul unitar statul federativ este format din două sau mai multe state membre prin unirea cărora apare un nou stat federaţia ndash ca subiect unitar de drept El se caracterizează prin existenţa a două racircnduri de organe centrale de stat şi anume organele federaţiei (Parlament Guvern organ suprem judecătoresc) şi organele statelor membre icircn sensul că fiecare stat membru are un Parlament un guvern şi un

318

organ judecătoresc suprem proprii Rezultacircnd din unirea statelor membre care-şi menţin totuşi o anumită independenţă federaţia se caracterizează şi printr-o structură aparte a organelor de stat federative Astfel parlamentul federal este un parlament bicameral aici impunacircndu-se cu necesitate existenţa unei a doua Camere care să reprezinte statele membre (Consiliul statelor icircn Elveţia Senatul icircn SUA) Desigur sunt şi state unitare icircn care parlamentul are o structură bicamerală dar aici bicameralismul este justificat de bdquooportunitatea politică şi ingeniozitatea constituţionalărdquo sau de nevoia realizării unui democratism şi a unui echilibru icircn legiferare Pentru statele federale icircnsă bicameralismul este o necesitate

Raporturile dintre statele membre ale federaţiei sunt raporturi de drept intern federaţia formacircnd o uniune de drept constituţional spre deosebire de asociaţiile de state care formează uniuni de drept internaţional şi icircn care raporturile dintre state sunt raporturi de drept internaţional De aceea dacă aceste raporturi sunt reglementate icircn primul caz prin constituţia federaţiei ele sunt reglementate icircn al doilea caz prin tratatele internaţionale Trebuie menţionată de asemenea şi o altă caracteristică a statului federal şi anume existenţa a două cetăţenii care icircnsă se implică reciproc Cetăţenii au cetăţenia statului membru precum şi cetăţenia statului federal afară de cazul icircn care statele membre ale federaţiei decid altfel Această situaţie firească trebuie deosebită de situaţia dublei cetăţenii care se poate ivi datorită conflictelor icircntre legile privitoare la cetăţenie sau icircngăduirii sale prin legislaţie

Astăzi forma de stat federală este regăsită icircn multe state Pe continentul american au structură federală Statele Unite Canada Mexicul Brazilia Argentina Venezuela Icircn Europa sunt state federative Elveţia Germania iar icircn Asia şi Oceania India Australia

Observacircnd statele cu structură federală existente astăzi icircn lume vom constata o diversitate de state determinată de diversitatea de soluţii care s-au impus icircn timp Cercetacircnd statul federativ ca formă a structurii de stat se impune identificarea subiectelor de federaţie şi a

319

formelor de autonomie Subiecte de federaţie sunt numai statele membre ale federaţiei numai statele prin unirea cărora a luat naştere federaţia Numai subiectele de federaţie păstrează o anumită independenţă sau suveranitate numai ele au de principiu dreptul de a se desprinde din federaţie

Icircn afara subiectelor de federaţie mai pot fi identificate şi unele forme de autonomie determinate de necesitatea rezolvării unor probleme naţionale locale Astfel se pot icircntacirclni ca forme de autonomie icircn federaţie republicile autonome regiunile autonome districtele naţionale provinciile autonome

O altă problemă teoretică de mare generalitate priveşte tendinţele de dezvoltare a statului federativ Statul federativ este supus icircn principiu la două tendinţe opuse tendinţe care nu sunt uşor de identificat şi care se manifestă diferit icircn funcţie de diferitele federaţii de esenţa statelor de rezolvarea problemei naţionale de ideologia ce stă la baza statului Una din aceste tendinţe este aceea de centralizare de trecere la statul unitar iar cealaltă de descentralizare de menţinere a federaţiei Aceste tendinţe sunt condiţionate de problemele economice care nu pot fi de principiu rezolvate la nivelul statelor membre de distribuirea energiei şi combustibilului de realizarea unor programe de radio şi televiziune de mişcarea forţei de muncă de necesitatea existenţei unor servicii sociale de asistenţă Complexitatea problemelor care determină sau condiţionează cele două tendinţe varietatea lor impun implicit soluţii variate corespunzătoare intereselor concrete ale statelor federative luate individual Aceste tendinţe explică transformările structurale produse icircn unele federaţii după anul 1990

Icircn fine un interes teoretic aparte prezintă Belgia ca stat federativ nou aici regulile generale pe care le-am expus aplicacircndu-se doar parţial motiv pentru care vorbim de un federalism informal Din anul 1993 Belgia este un stat federal compus din trei comunităţi (comunitatea franceză comunitatea flamandă şi comunitatea germanofonă) şi din trei regiuni (Regiunea valonă Regiunea

320

flamandă şi Regiunea Bruxelleză) De asemenea există patru regiuni lingvistice (de limbă franceză de limbă neerlandeză regiunea bilingvă Bruxelles ndash Capitală de limbă germană)

Asociaţiile de state Icircn cadrul asociaţiilor de state sunt cercetate icircn mod obişnuit

uniunea personală uniunea reală şi confederaţia Unii autori adaugă la acestea comunitatea de naţiuni (Commonwealth) şi uniunea franceză icircn timp ce alţii studiind uniunile şi confederaţia sub noţiunea mai largă de state compuse icircn care se cuprinde şi federaţia includ icircn asociaţia de state numai comunitatea de naţiuni şi uniunea franceză Asociaţiile de state nu constituie forme ale structurii de stat ele nedacircnd naştere la state noi şi deci implicit la noi subiecte de drept Ele sunt forme ale vieţii internaţionale constituite şi funcţionacircnd pe baza tratatelor internaţionale statele membre păstracircndu-şi independenţa (este adevărat formală uneori) şi intracircnd icircntre ele nu icircn raporturi de drept constituţional (drept intern) ci icircn raporturi de drept internaţional

a) Uniunea personală este o asociaţie de două sau mai multe state independente care au comun doar şeful statului Ea nu poate fi formă a structurii de stat deoarece nu este un stat nou Uniunea personală a fost consecinţa legilor de succesiune la tron sau a alegerii unui şef de stat comun Uniuni personale cunoscute icircn istorie sunt Anglia şi Regatul Hanovrei icircntre 1714 (anul icircnscăunării pe tronul Angliei a regelui George I din ramura familiei domnitoare de Hanovra) şi 1837 (anul urcării pe tronul Angliei a Reginei Victoria) Olanda şi marele ducat de Luxemburg icircntre anii 1890-1915 Belgia şi Congo icircntre anii 1885-1908 cele trei republici de pe continentul ame-rican unite sub preşedinţia lui Simon Bolivar şi anume Peru (1813) Columbia (1814) şi Venezuela (1816)

b) Uniunea reală este o asociaţie de state icircn care pe lacircngă şeful statului există şi alte organe de stat comune De obicei aceste organe de stat comune sunt icircn domeniile afacerilor externe armatei finanţelor Aşa cum se precizează icircn literatura de specialitate icircn

321

cazul uniunilor reale s-a putut vorbi icircntr-adevăr de o formă a structurii de stat nu numai pentru că icircn general li s-a recunoscut dreptul de a acţiona icircn relaţiile internaţionale ca un singur stat dar şi ca o consecinţă a faptului că ele aveau şi alte organe comune decacirct şeful statului Am adăuga la acesata şi faptul că icircn unele cazuri uniunea reală a fost o etapă spre formarea statului unitar ceea ce pune icircntr-o lumină specifică proprie raporturile dintre statele membre ale uniunii reale (de exemplu Principatele Unite) Uniuni reale cunoscute icircn istorie sunt Principatele Unite icircntre 24 ianuarie 1859 şi 24 ianuarie 1862 Austria şi Ungaria icircntre anii 1867-1918 Norvegia şi Suedia icircntre anii 1815-1905 Danemarca şi Islanda icircntre anii 1918-1944

c) Confederaţia de state este o asociaţie de state independente determinată de considerente economice şi politice atacirct de ordin intern cacirct şi de ordin extern care nu dă naştere unui stat nou ca subiect individualizat de drept Statele care formează confederaţia urmăresc realizarea unor scopuri comune economice financiare politice de apărare Icircn vederea discutării şi hotăracircrii icircn probleme comune statele confederate icircşi aleg un organism comun denumit dietă sau congres ale cărui hotăracircri sunt aprobate ulterior de către state La baza confederaţiei stă tratatul internaţional Exemple de confederaţii de state Confederaţiile statelor americane icircntre anii 1778-1787 Confederaţia germanică icircntre 1815-1871 Confederaţia elveţiană icircntre anii 1815-1848

VIII5 Organizarea administrativ-statală

Noţiunea şi importanţa organizării administrative a teritoriului Pentru dreptul constituţional teritoriul prezintă o deosebită

icircnsemnătate deoarece el constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa unui stat Teritoriul interesează dreptul constituţional sub două aspecte şi anume structura de stat şi organizarea administrativă a teritoriului Fiind vorba de un factor comun ndash teritoriul ndash apare evidentă legătura ce există icircntre noţiunea

322

de organizare administrativă a teritoriului şi cea de structură de stat precum evidentă este şi dificultatea stabilirii deosebirilor icircntre aceste două noţiuni

Pentru definirea noţiunii de organizare administrativă a teritoriului trebuie icircn prealabil efectuat un scurt examen teoretic al definiţiilor date icircn literatura juridică şi făcută precizarea că o definiţie ştiinţifică poate fi realizată dacă se porneşte de la justa identificare şi precizare a corelaţiilor ce pot exista icircntre puterea organizată icircn stat şi teritoriu Vom identifica icircn literatura de specialitate două opinii care diferă icircntre ele prin aceea că icircn timp ce unii autori consideră organizarea administrativ-teritorială o delimitare a teritoriului şi populaţiei icircn unităţi administrative alţii o consideră ca delimitarea teritoriului icircn unităţi administrative Astfel conform unei opinii (Nistor Prisca) organizarea administrativ-teritorială este bdquodelimitarea teritoriului şi populaţiei icircn unităţi administrative icircn vederea icircnfăptuirii conducerii de stat icircn mod unitar pe icircntreaga ţară potrivit cu sarcinile şi funcţiile statuluirdquo Se justifică acest punct de vedere prin aceea că Legea 21968 vorbind de organizarea teritoriului evocă ideea că bdquoeste de la sine icircnţeles că această organizare cuprinde şi populaţia icircmpreună cu mijloacele de producere a bunurilor necesare traiuluirdquo

Icircntr-o altă opinie (Ichil Benditer) organizarea administrativă a teritoriului trebuie definită ca bdquodelimitarea teritoriului icircn unităţirdquo administrative făcută icircn scopul icircndeplinirii pe teren a sarcinilor statului sau mai bine zis pentru realizarea unitară a puterii de stat

T Drăganu consideră că organizarea administrativ-teritorială icircnseamnă bdquodelimitarea teritoriului icircn unităţi administrativ-teritorialerdquo150

Acest al doilea mod de definire a organizării administrative a teritoriului este modul pe care icircl considerăm exact din punct de vedere ştiinţific aşa cum de altfel va reieşi din consideraţiunile pe care le vom expune icircn continuare

150 T Drăganu op cit p 152-154 şi urm

323

Astfel precum se subliniază icircn literatura juridică icircn organizarea administrativă a teritoriului elementul unic este teritoriul deoarece el face obiectul organizării icircn unităţi Teritoriul fiind una din bazele organizării puterii de stat definiţia trebuie să exprime relaţia dintre teritoriu şi organizarea puterii de stat Mai mult populaţia nu constituie icircn totalitatea ei o bază a organizării puterii de stat deoarece nu toată populaţia participă la conducerea de stat la aceasta participacircnd numai cetăţenii Iar cetăţenii nu pot fi reţinuţi icircn definiţie deoarece cetăţenia nu este specifică conducerii de stat icircn diferitele unităţi administrativ-teritoriale ci ea este specifică exercitării puterii de stat atacirct pe planul icircntregii ţări cacirct şi pe acela al unităţilor administrativ-teritoriale

Se mai adaugă bineicircnţeles şi alte considerente icircn sprijinul tezei că organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea teritoriului unităţii Vom aminti astfel că art 3(3) din Constituţie precum şi dispoziţiile legale icircn materie stabilesc că bdquoTeritoriul este organizat icircn unităţi administrativ-teritorialehelliprdquo Credem că definirea organizării administrative a teritoriului icircn sensul primei opinii duce la diminuarea nejustificată a rolului şi importanţei teritoriului ca bază distinctă a organizării puterii Este icircndeobşte admis că teritoriul constituie cadrul natural geografic al organizării puterii de stat el determină fizic existenţa statului şi că nu poate exista un stat dacă nu există un teritoriu pe care acest stat să fie organizat Icircn aprecierea rolului teritoriului trebuie să se plece de la aprecierea ştiinţifică exactă a corelaţiilor sale cu puterea

Consideraţiunile expuse nu pot duce icircnsă la neglijarea rolului populaţiei icircn realizarea organizării administrative a teritoriului Dacă organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea acestuia icircn unităţi populaţia constituie un criteriu ce este luat icircn seamă alături de alte criterii (economic naţional social căi de comunicaţii) Delimitarea icircnsă este teritorială geografică şi pentru că populaţia este factorul mobil iar delimitările teritoriale sunt fixe Cadru natural geografic de organizare a puterii de stat teritoriul are

324

următoarele caracteristici juridice inalienabilitatea indivizibilitatea şi egalitatea (icircn sensul că nu trebuie să existe privilegii icircn formarea unor anumite regiuni sau zone geografice)

Constituţiile Romacircniei au stabilit expres că teritoriul ţării noastre este inalienabil şi indivizibil Plecacircnd de la textul constituţional unii autori critică definiţiile mai vechi date organizării administrative a teritoriului icircn sensul de bdquoicircmpărţirea teritoriului icircn unităţi administrativ-teritorialerdquo Icircn acest sens se arată că utilizarea termenului bdquoicircmpărţire a teritoriuluirdquo nu poate fi acceptată faţă de realitatea că prevederile constituţionale stabilesc indivizibilitatea statului Icircn legătură cu această observaţie trebuie să menţionăm că ea ţine de acurateţea ştiinţifică a exprimărilor şi nu trebuie icircnţeles că cei care au definit astfel organizarea administrativă a teritoriului au evocat ideea icircmpărţirii acestuia şi nu a delimitării Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct caracterul indivizibil al teritoriului este foarte vechi şi a fost proclamat expres chiar de Constituţia romacircnă de la 1866151

O problemă teoretică necesar de asemenea a fi rezolvată priveşte chiar expresia organizare administrativă a teritoriului S-a susţinut că deoarece organizatoric puterea de stat acţionează icircn forma organelor statului şi delimitarea teritoriului se face icircn unităţi teritoriale icircn care să fie aşezate diferitele organe ale statului Se consideră că denumirea nu mai este proprie pentru organizarea de stat contemporană deoarece ea este preluată de la vechea oracircnduire icircn care puterea executivă realizată prin organele administrative era precumpănitoare şi icircn care delimitarea teritoriului icircn unităţi teritoriale servea icircn principal aşezării organelor administrative de unde şi denumirea Or icircn organizarea actuală de stat icircn care organele reprezentative cu funcţii normative şi de conducere sunt precumpănitoare ele fiind constituite nu numai la centru ci şi pe icircntreg teritoriul denumirea apare ca improprie Nu putem să nu observăm că delimitarea teritoriului este administrativă prin natura


325

sa şi că pe plan local acţionează şi alte organe de stat icircn afara organelor puterii executive şi anume organele judecătoreşti

Icircn fine o altă problemă teoretică priveşte delimitarea noţiunilor de structură de stat şi de organizare administrativă a teritoriului Dificultatea provine din existenţa factorului comun care este teritoriul S-a icircncercat să se distingă aceste două noţiuni prin stabilirea deosebirilor ce există icircntre unităţile administrativ-teritoriale şi subiectele de federaţie Astfel se arată că icircn timp ce subiectele de federaţie icircndeplinesc funcţii guvernamentale unităţile administrativ-teritoriale icircnfăptuiesc funcţii administrative De asemenea subiectele de federaţie sunt colectivităţi politice individualizate şi distincte avacircnd fiecare un sistem legislativ administrativ şi judecătoresc propriu ceea ce nu se icircntacirclneşte la unităţile administrative

Trebuie să observăm că cele două noţiuni sunt stracircns legate icircntre ele deoarece privesc două aspecte ale uneia şi aceleiaşi baze de organizare a puterii de stat şi anume teritoriul Dar nu trebuie scăpat din vedere că fiecare noţiune are un conţinut şi un sens proprii Deosebirea principală icircntre structura de stat şi organizarea administrativ-teritorială constă icircn faptul că prima se referă la organizarea puterii la nivelul statului icircn icircntregul său icircn timp ce organizarea administrativă a teritoriului are icircn vedere crearea pe teritoriul statului a unui număr de unităţi icircn scopul unei mai eficiente conduceri de stat pe plan local Denumirea de unităţi administrative este folosită pentru a le distinge de cele politice care sunt formaţii statale icircn cadrul statului federal

La sfacircrşitul acestor consideraţiuni putem spune că organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea teritoriului unui stat icircn unităţi administrativ-teritoriale delimitare făcută icircn scopul realizării unitare a puterii Vom adăuga la cele de mai sus că organizarea administrativă a teritoriului se face icircn funcţie de anumite obiective şi criterii şi că realizarea unitară a puterii se icircnfăptuieşte prin organele de stat aşezate icircn teritoriu

326

Este necesară acum explicarea succintă a importanţei organizării administrative a teritoriului Dacă icircn Evul Mediu nu se putea vorbi de o organizare administrativă a teritoriului această problemă se pune o dată cu apariţia statelor centralizate cu teritorii icircntinse

Icircn condiţiile statelor mari icircntinse ca teritoriu realizarea unitară a puterii nu mai putea fi făcută numai de organele centrale De aceea teritoriul a fost organizat icircn unităţi administrative la icircnceput determinate icircndeosebi de raţiuni fiscale militare şi poliţieneşti icircn care funcţionau organe locale de stat care asigurau astfel realizarea unitară pe teritoriu a puterii de stat De asemenea ca urmare a cererilor tot mai numeroase din partea cetăţenilor pentru prestarea unor servicii din partea statului a apărut necesitatea distribuirii icircn teritoriu a organelor de stat corespunzătoare limitele unităţilor administrative devenind limitele competenţei teritoriale a acestor organe de stat Pe măsura dezvoltării societăţii a sporirii sarcinilor şi funcţiilor statului organizarea administrativ-teritorială şi-a impus tot mai mult prezenţa şi necesitatea Organizarea administrativă a teritoriului a căpătat o importanţă sporită corespunzătoare creşterii rolului statului icircn viaţa societăţii

VIII6 Organizarea administrativă actuală

a teritoriului Romacircniei

Scurt istoric Prima organizare administrativă a teritoriului ţării noastre a

fost elaborată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza icircn 1864 iar conform acesteia teritoriul era organizat icircn judeţe plăşi şi comune comunele fiind rurale şi urbane Cu o serie de modificări succesive legea dată de Cuza a rămas icircn vigoare pacircnă la legea din anul 1925 O altă lege s-a adoptat icircn 1929 dar aceste legi nu aduc modificări substanţiale organizării administrative a teritoriului Icircn 1938 este creată o unitate administrativ-teritorială mai mare decacirct judeţul şi anume ţinutul care icircnsă s-a desfiinţat icircn 1940 O altă organizare

327

administrativ-teritorială s-a realizat prin Legea nr 5 din 8 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului ţării Astfel se stabilesc ca unităţi administrativ-teritoriale regiunile raioanele oraşele comunele Această organizare administrativă a teritoriului a fost icircn vigoare cu unele modificări pacircnă icircn anul 1968 cacircnd s-a adoptat Legea nr 21968 privind organizarea administrativă a teritoriului Teritoriul ţării a fost organizat icircn baza Constituţiei şi a noii legi icircn judeţe oraşe şi comune

Unităţile administrativ-teritoriale Constituţia actuală stabileşte prin art 3(3) că teritoriul este

organizat sub aspect administrativ icircn comune oraşe şi judeţe De asemenea adaugă acelaşi articol icircn condiţiile legii unele oraşe sunt declarate municipii

Judeţul Judeţul este unitatea administrativ-teritorială care joacă rolul de verigă intermediară icircn cadrul organizării administrative a teritoriului Faţă de această situaţie judeţul are trăsături şi funcţionalităţi proprii specifice Judeţul este o unitate administrativ-teritorială complexă din punct de vedere economic şi socio-cultural o unitate de coordonare şi control din punct de vedere politico-administrativ Organele de stat din judeţe au legături nemijlocite cu organele centrale de stat Judeţul cuprinde oraşe şi comune Icircn stabilirea numărului judeţelor s-a urmărit ca acestea să fie echilibrate ca suprafaţă număr de locuitori şi potenţial economic capabile să asigure valorificarea resurselor materiale de pe icircntreg cuprinsul ţării Există astfel icircn ţara noastră un număr de 41 de judeţe Populaţia unui judeţ este icircn medie de peste 450000 de locuitori Icircn funcţie de condiţiile naturale starea căilor de comunicaţie precum şi de legăturile dintre localităţi au fost icircnsă constituite şi judeţe cu o populaţie diferită de proporţiile medii Judeţele sunt astfel delimitate icircncacirct să cuprindă zone pedoclimatice diverse care să permită dezvoltarea agriculturii De asemenea au fost luate icircn consideraţie căile de comunicaţie astfel icircncacirct să se asigure legături directe uşoare şi rapide icircntre localităţile din

328

cuprinsul judeţului şi reşedinţa sa Judeţele cuprind icircn afara comunelor şi un număr de oraşe

Oraşele icircn care-şi au sediul autorităţile publice judeţene sunt oraşe reşedinţă Oraşul reşedinţă este stabilit icircn funcţie de importanţa sa economică socială şi politică şi eventual de perspectivele sale de dezvoltare De asemenea icircn stabilirea oraşului reşedinţă s-a urmărit ca acesta să ocupe o poziţie geografică cacirct mai centrală pentru a asigura legături rapide cu toate localităţile din cuprinsul judeţului Desigur sunt şi oraşe reşedinţă de judeţe care geografic nu se află icircn centrul judeţului stabilirea lor ca reşedinţe fiind impusă de importanţa lor economică socială şi culturală

Oraşul Oraşul este o unitate administrativ-teritorială de bază icircn cadrul organizării administrative a teritoriului El este un centru de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere economic social-cultural şi edilitar gospodăresc avacircnd multiple legături cu zona icircnconjurătoare şi asupra căreia trebuie să exercite o influenţă civilizatoare Unele oraşe sunt declarate municipii Municipiile au fost declarate acele oraşe care au un număr mai mare de locuitori o icircnsemnătate deosebită icircn viaţa economică social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării o icircndelungată tradiţie istorică sau care au condiţii de dezvoltare icircn aceste direcţii Municipiul Bucureşti faţă de importanţa sa economică politică şi cultural-ştiinţifică faţă de faptul că este capitala ţării are o organizare proprie distinctă Municipiul Bucureşti este organizat pe şase sectoare numerotate Trebuie precizat că potrivit art 126 din Legea administraţiei publice locale astfel cum a fost modificată icircn anul 1996 (bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 76 din 13 aprilie 1996) Sectorul Agricol Ilfov se va numi Judeţul Ilfov Fiecare sector are organe proprii care se subordonează organelor de stat ale Municipiului iar acestea se subordonează organelor centrale de stat Sub acest aspect Municipiul Bucureşti are un regim juridic şi politic asemănător cu cel al judeţului

329

Comuna Comuna icircn sensul Legii nr 21968 este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii alcătuită din unul sau mai multe sate icircn funcţie de condiţiile economice social-culturale geografice şi demografice Satele icircn care-şi au sediile autorităţile publice comunale sunt sate reşedinţă

Staţiunile balneo-climaterice Trebuie să subliniem icircncă de la icircnceput că staţiunile balneo-climaterice nu constituie unităţi administrativ-teritoriale distincte de cele menţionate pacircnă acum Conform Legii 21968 oraşele şi comunele care datorită condiţiilor climaterice hidrografice sau aşezării lor prezintă importanţă pentru ocrotirea sănătăţii şi asigurarea odihnei cetăţenilor sunt organizate ca staţiuni balneo-climaterice Declararea unor localităţi staţiuni balneo-climaterice prezintă importanţă icircn ce priveşte regimul de icircnzestrare a acestora cu tot ce este necesar ocrotirii sănătăţii şi odihnei oamenilor

Satele şi cătunele Legea administraţiei publice locale stabileşte posibilitatea formării comunelor din unul sau mai multe sate şi cătune

330

CAPITOLUL IX


IX1 Puterea de stat puterile publice

Categoria cea mai des icircntacirclnită icircn teoria şi practica sistemelor constituţionale este categoria de putere Ea apare icircn exprimări nuanţate precum puterea politică putere de stat puteri politice sau pur şi simplu putere Fiind şi dovedindu-se a fi categoria-cheie icircn organizarea statală a societăţii umane puterea (icircn sensul cuceririi sau aproprierii sale) a fost şi rămacircne scopul fundamental al revoluţiilor mişcărilor şi convulsiilor sociale

Uneori categoria de putere este exprimată prin cea de suveranitate Asemenea similitudini explică exprimările constitu-ţionale Astfel constituţiile stabilesc că suveranitatea (unele adaugă naţională) sau puterea (puterile) aparţine (rezidă icircn) poporului Icircn acest fel sunt redactate constituţiile Spaniei (art 1 pct 2) Franţei (art 3) Romacircniei (din anul 1948 art 3 din 1965 art 2) Suediei (art 1) Alte constituţii folosesc expresia de suveranitate care aparţine (sau emană de la) naţiunii Icircn acest fel sunt redactate constituţiile Marocului (art 2) Romacircniei (din anul 1866 art 3 1 din anul 1923 art 33 din anul 1938 art 29) Belgiei (art 25)

Constituţia actuală a Romacircniei prin art 2 stabileşte că bdquoSuveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendumrdquo

Rezultă din această simplă expunere cel puţin două constatări Prima priveşte legătura icircntre categoriile şi fenomenele popor naţiune putere de stat puteri publice Cea de a doua priveşte

331

formulările extrem de nuanţate cu care operează precum cele de putere puteri publice puteri suveranitate suveranitate naţională (care icircn fond exprimă aceeaşi categorie) sau cele de bdquorezidă icircn naţiunerdquo bdquoaparţine naţiuniirdquo bdquoaparţine poporuluirdquo

Icircn limbajul curent cuvintele stat putere puteri apar frecvent Se pune icircntrebarea de a şti dacă ele exprimă sau nu noţiuni diferite Altfel spus de a şti dacă statul icircn accepţiunea sa strict juridică este altceva decacirct putere (puterile) de stat Răspunsul este desigur negativ Vom constata că această terminologie nuanţată exprimă aceeaşi categorie şi anume organizarea statală a puterii care aparţine poporului naţiunii

Statul nu este altceva decacirct organizarea statală a puterii poporului este instituţionalizarea acestei puteri Dacă vorbim despre stat sau putere (puteri) de stat vorbim despre unul şi acelaşi lucru De aici identitatea icircntre expresiile autorităţi statale şi autorităţi ale puterii sau funcţiile statului şi funcţiile puterii

Icircn legătură cu expresiile putere politică şi putere de stat se impun de asemenea unele precizări Ele pot evoca aceleaşi noţiuni dar pot fi folosite şi pentru a evoca noţiuni ce se află icircntr-o stracircnsă legătură icircnsă neconfundabile şi care privesc fenomenul general (complex) de putere Astfel dacă termenul politic desemnează caracterul social al puterii expresia putere politică desemnează puterea poporului a naţiunii Termenul politic poate desemna caracterul puterii unor formaţiuni asociaţii al puterii partidelor Puterile statale au şi ele trăsături politice iar termenul politic la racircndul său este nuanţat explicat Pentru ca sistemul teoretic pe care-l construim să fie clar vom folosi termenul putere politică pentru a desemna puterea poporului care are un conţinut mai larg decacirct organizarea sa statală altfel spus decacirct puterea (puterile) de stat Puterea (puterile) de stat este partea instituţională a puterii politice dar nu-i epuizează sfera găsindu-ne aici icircn relaţia de la icircntreg la parte Icircntr-o asemenea viziune ştiinţifică trăsăturile puterii politice se

332

regăsesc icircn puterile statului dar trăsăturile statului nu se regăsesc icircn totalitate icircn ansamblul puterii politice

Aşa văzute lucrurile puterea statală icircntr-o explicaţie simplă este forma de organizare statală a puterii poporului Dacă această organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii autorităţi puteri) de organe de stat cu funcţii (icircmputerniciri) şi trăsături clar definite şi caracterizate prin autonomie organizatorică şi funcţională precum şi prin echilibru reciproc şi colaborare suntem icircn prezenţa separaţiei echilibrului puterilor Această stare este specifică sistemelor de guvernămacircnt democratice

Funcţia fundamentală a statului este de a exprima şi realiza ca voinţă general obligatorie (voinţa de stat) voinţa poporului Acesta este punctul de plecare icircn teoretizarea organizării statale a puterii poporului De aici trebuie să pornim pentru a identifica funcţiile puterii instituţiile şi formele organizatorice necesare realizării acestor funcţii raporturile dintre autorităţile statale şi popor raporturile dintre autorităţile statale Am arătat că (de altfel toate constituţiile exprimă explicit aceasta) puterea (suveranitatea) politică aparţine poporului Suntem deci icircn prezenţa unui titular unic poporul şi a unei puteri unice puterea politică O altă interpretare ar icircnsemna admiterea icircmpărţirii poporului şi practic autodizolvarea sa Ar icircnsemna să considerăm că există mai mulţi suverani icircn aceeaşi ţară ceea ce ar fi desigur o absurditate sau dezordine socială

IX2 Trăsăturile generale ale puterii organizate statal

Deosebirile de alte puteri

Icircnţelegem prin trăsături generale ale puterii de stat acele caractere esenţiale şi comune tuturor tipurilor de putere de stat care permit gruparea lor icircntr-o noţiune generală şi care diferenţiază icircn acelaşi timp puterea de stat de orice alt fenomen Pot fi identificate următoarele trăsături generale ale puterii de stat

1) caracterul de putere 2) putere de constracircngere

333

3) putere socială 4) puterea de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă de stat 5) caracterul organizat 6) suveranitatea

1 Caracterul de putere Acest caracter general al puterii de stat exprimacircnd genul

proxim icircn definirea puterii de stat constă icircn aceea că puterea este o putinţă efectivă de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă obligatorie pentru icircntreaga societate

2 Puterea de stat este o putere de constracircngere Fiind o putere socială puterea de stat se distinge icircn cadrul

fenomenului putere prin faptul că este o putere de constracircngere Icircn realizarea voinţei lor guvernanţii apelează la un icircntreg arsenal de mijloace folosind chiar constracircngerea de stat icircmpotriva celor care nu se supun

Elementul constracircngere este definitoriu pentru putere ca putere de stat deoarece icircn momentul icircn care dispare constracircngerea dispare chiar statul El deosebeşte puterea de stat de puterea socială existentă icircn comuna primitivă care era o putere obştească şi se baza pe convingere pe icircnţelegerea rostului şi necesităţii măsurilor luate De asemenea el deosebeşte puterea de stat de alte puteri sau autorităţi exercitate de organe şi organizaţii nestatale (partidele politice diferite organizaţii sociale organizaţii religioase) Ca atare orice putere de stat este o putere de constracircngere constracircngerea de stat bdquofiind trăsătura esenţială oricărei puteri de statrdquo Constracircngerea de stat este folosită doar icircn ultimă instanţă atunci cacircnd voinţa de stat exprimată prin lege nu este respectată de bunăvoie 152

3 Puterea de stat are evident un caracter social Acest caracter explică apariţia sa apartenenţa conţinutul şi

funcţiile sale Puterea organizată statal a apărut ca puterea unor forţe


334

sociale (grupuri clase) şi a fost folosită la consacrarea şi protejarea intereselor acestora Drumul parcurs icircn organizarea statală a puterii de la despotism pacircnă la statul de drept şi democratic se analizează şi se explică icircn raport tocmai cu caracterul social al puterii

4 Puterea de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă de stat Această trăsătură exprimă raţiunea de a fi a puterii organizate

statal Trebuie subliniat că voinţa indivizilor grupurilor sociale poporului naţiunii exprimată prin lege nu este suma aritmetică a voinţelor membrilor grupurilor sau claselor sociale Icircn lege se exprimă interesele fundamentale ale categoriei guvernanţilor Raportul lege-voinţă este icircn directă legătură cu caracterul democratic al statului Sub acest aspect icircşi păstrează actualitatea cuvintele lui Jean Jacques Rousseau din Contractul social icircn sensul că bdquoadesea se icircntacircmplă să fie o mare deosebire icircntre voinţa tuturor şi voinţa generală una nu priveşte decacirct interesul comun cealaltă priveşte interesul privat şi nu e decacirct o sumă de voinţe particulare dar dacă scoatem din aceste voinţe cele care se anulează icircntre ele cel mai mult şi cel mai puţin ca sumă a diferenţelor rămacircne voinţa generalărdquo

5 Caracterul organizat Puterea de stat este şi există numai ca o putere organizată sub

forma unui aparat mecanism autorităţi bdquoputerirdquo Puterea de stat nu poate exista decacirct organizată Organizarea puterii statale pe principiul echilibrului şi al conlucrării prezintă incontestabile avantaje icircn exerciţiul democratic al funcţiilor icircncredinţate

6 Suveranitatea Suveranitatea este o altă trăsătură a puterii organizate statal ea

fiind supremaţia şi independenţa puterii icircn exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă de stat Această trăsătură se analizează sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebită de suveranitatea poporului şi suveranitatea naţională 153

153 I Muraru S Tănăsescu op cit p 256-257

335

IX3 Separaţia puterilor echilibrul puterilor colaborarea puterilor

Teoria separaţiei puterilor este o teorie celebră de largă audienţă şi frecvent invocată Sub numele de teorie a separaţiei puterilor icircn stat se ascund icircn realitate mai multe teorii referitoare la puterea de stat care analizează diverse modalităţi de exercitare a acesteia

Cunoaşterea acestei teorii icircnlesneşte explicarea sistemelor constituţionale contemporane deşi a pierdut mult din semnificaţia şi din importanţa ei şi nu mai are importanţă icircn amenajarea actuală a puterii (Pierre Pactet) Apărută icircn Secolul Luminilor alături de alte teorii la fel de tulburătoare şi penetrante ea a fost icircndreptată icircmpotriva obscurantismului feudal şi a icircnchistării medievale icircmpotriva abuzului de putere Teoria separaţiei puterilor a fost o reacţie icircmpotriva monarhiei absolute considerată de drept divin forma de guvernămacircnt icircn care regele concentra icircn macircinile sale puterea supremă consideracircndu-se ca o personificare a statului de unde şi celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea bdquostatul sunt eurdquo (LrsquoEacutetat crsquoest moi)

Teoria separaţiei puterilor a avut un rol aparte poate decisiv icircn promovarea sistemului reprezentativ adică icircn valorificarea democratică a relaţiei dintre deţinătorul suveran al puterii (poporul naţiunea) şi organizarea statală a puterii politice icircn căutarea icircn chiar organizarea statală şi funcţionarea puterii a garanţiilor exercitării drepturilor omului şi cetăţeanului Este o teorie care a stat la baza elaborării constituţiilor afirmaţiile din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (1789) Franţa stacircnd mărturie icircn acest sens Astfel potrivit Declaraţiei menţionate o societate icircn care garanţia drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor nu este determinată nu are o constituţie

Enunţată de către John Locke (Traiteacute du gouvernement civil 1690) teoria separaţiei puterilor este definitivată şi explicată pe larg de către Montesquieu (Charles-Louis de Secondat baron de la Brede

336

et de Montesquieu născut icircn 1689) icircn celebra lucrare Despre spiritul legilor (1784) Montesquieu a făcut din separaţia puterilor un eficient instrument al siguranţei cetăţenilor De aceea se impune să observăm mai icircntacirci principalele idei ce se desprind din această lucrare care l-a consacrat pe autor ca părintele teoriei clasice a separaţiei puterilor icircn stat

bdquoRezultă ndash arăta Montesquieu ndash că experienţa de totdeauna ne icircnvaţă că orice om care deţine o putere este icircnclinat să abuzeze de ea şi că el merge mai departe aşa pacircnă ce dă de graniţe Icircnsăşi virtutea are nevoie de icircngrădiri Deci puterea trebuie divizată pentru a nu degenera icircn arbitrarrdquo Obiectul separării puterilor este simplu definit de Montesquieu bdquoPentru ca să nu existe posibilitatea de a se abuza de putere trebuie ca prin racircnduiala statornicită puterea să fie icircnfracircnată de putererdquo Icircn fiecare stat există trei feluri de puteri puterea legislativă puterea executivă privitoare la chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele care ţin de dreptul civil154 Icircn virtutea celei dintacirci ndash spunea Montesquieu ndash principele sau autoritatea face legi le icircndreaptă sau le abrogă pe cele existente icircn virtutea celei de a doua declară război sau icircncheie pace trimite sau primeşte solii ia măsuri de securitate preicircntacircmpină năvălirile icircn virtutea celei de a treia pedepseşte infracţiunile sau judecă litigiile dintre particulari bdquoPe aceasta din urmă o vom numi putere judecătorească iar pe cealaltă pur şi simplu putere executivă a statuluirdquo Această demarcare implică icircn mod evident o anumită ierarhizare icircntre cele trei funcţii cea legislativă deţinacircnd primordialitatea icircntrucacirct ea cuprinde procesul decizional Funcţia executivă este icircn mod evident subordonată creării dreptului realizată de funcţia legislativă Icircn ceea ce priveşte cea de a treia funcţie cea judecătorească ea nu este nici măcar considerată drept o funcţie distinctă ci mai degrabă drept o formă diferită de realizare a funcţiei executive icircntr-un domeniu foarte precis delimitat icircnsă cel al pedepsirii crimelor şi al apărării particularilor


337

Atunci cacircnd icircn macircinile aceleiaşi persoane sau ale aceluiaşi corp de aleşi se află icircntrunite puterea legiuitoare şi puterea executivă nu există libertate deoarece se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să icircntocmească legi tiranice pe care să le aplice icircn mod tiranic Subliniind că nu există libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă Montesquieu arăta că dacă bdquoea ar fi icircmbinată cu puterea legislativă puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară căci judecătorul ar fi şi legiuitor Dacă ar fi icircmbinată cu puterea executivă judecătorul ar avea forţa unui opresorrdquo

Părintele teoriei clasice a separaţiei puterilor a stabilit şi anumite reguli privind relaţiile dintre puteri Astfel icircn ce priveşte puterea executivă deoarece cere totdeauna acţiuni prompte ea este mai bine exercitată de unul decacirct de mai mulţi Dacă ea ar fi icircncredinţată unei persoane luate din corpul legislativ atunci nu ar mai exista libertate pentru că cele două puteri ar fi contopite aceleaşi persoane participacircnd mereu şi la una şi la cealaltă

Puterea executivă trebuie să fixeze momentul convocării corpului legiuitor şi durata sesiunilor sale Puterea legislativă nu trebuie să aibă dreptul de a ţine icircn loc puterea executivă căci activitatea executivă fiind limitată prin natura ei este inutil a o icircngrădi apoi ea se referă mereu la chestiuni care cer o rezolvare promptă Puterea legislativă poate ancheta şi pedepsi pe miniştri dar nu poate face acest lucru icircn ce-l priveşte pe monarh Apoi spune Montesquieu puterea legislativă nu poate să judece

Puterea executivă trebuie să ia parte la legiferare prin dreptul ei de veto Tot icircn teoria lui Montesquieu corpul legislativ fiind format din două părţi una va icircncătuşa pe cealaltă prin dreptul lor specific de veto iar amacircndouă (Camerele desigur) vor fi icircnfracircnate de puterea executivă care va fi fracircnată ea icircnsăşi de către cea legislativă bdquoAceste trei puteri ar trebui să ajungă la un punct mort adică la inacţiune Dar icircntrucacirct datorită mersului necesar al lucrurilor ele sunt silite să funcţioneze icircmpreună vor fi nevoite să funcţioneze de comun acordrdquo

338

Rezultă din celebra lucrare Despre spiritul legilor că totul ar fi pierdut bdquodacă acelaşi om sau acelaşi corp de fruntaşi fie al nobililor fie al poporului ar exercita aceste trei puteri pe cea de a face legi pe cea de a aduce la icircndeplinire hotăracircrile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particularirdquo

Teoria clasică a separaţiei puterilor icircn stat Sintetizacircnd teoria clasică a separaţiei puterilor vom putea

reţine mai multe idei Icircn orice societate organizată icircn stat există trei funcţii de edictare de reguli juridice sau funcţia legislativă de executare a acestor reguli sau funcţia executivă de judecare a litigiilor sau funcţia jurisdicţională Fiecare funcţie este conferită unor organe distincte puterea legislativă adunărilor reprezentative puterea executivă şefului statului eventual şefului de guvern şi miniştrilor puterea judecătorească organelor judiciare

La icircnceput teoria separaţiei puterilor icircn stat interzicea doar ca cele trei funcţii să fie exercitate de acelaşi organ Pentru a icircnlătura pericolul despotismului trebuia ca cele trei funcţii statale să fie divizate şi distribuite icircntre mai multe autorităţi indiferent cum ar fi fost realizată această separaţie Aceeaşi funcţie putea fi exercitată de mai multe organe important era icircnsă ca acelaşi organ să nu poată exercita mai multe funcţii Astfel se poate explica de exemplu de ce icircn exprimarea Constituţiei Romacircniei din 1923 funcţia legislativă era exercitată de cele trei autorităţi regele Camera Deputaţilor şi Senatul

Specializarea cacircte unui organ pentru exercitarea doar a uneia din funcţiile statale nu a intervenit decacirct mai tacircrziu şi reprezintă doar una din posibilităţile de exercitare a puterii de stat

Icircn conformitate cu teoria separaţiei puterilor icircn stat independenţa funcţiilor nu trebuie neapărat conjugată cu specializarea organelor Totuşi aceasta din urmă creacircnd o relaţie de corespondenţă icircntre un anumit organ şi o anumită funcţie ilustrează mai pregnant spiritul separaţiei puterilor icircn stat 155


339

Toate organizările statale cunosc o diviziune icircntre multele organe prin care icircşi realizează scopurile fiecare fiind mai mult sau mai puţin specializat icircntr-o funcţie Specializarea presupune exercitarea de către un organ al statului a unei singure funcţii şi numai a aceleia icircn icircntregime fără a lăsa atribuţii proprii acelei funcţii icircn competenţa altor organe de stat Icircn acest context independenţa icircn exercitarea funcţiilor adică exercitarea lor complet separat fără nicio influenţă din exterior ar conduce la imposibilitatea funcţionării statului De altfel aici se regăseşte şi una din principalele limite practice ale conceptului teoretic şi abstract al separaţiei puterilor icircn stat icircntrucacirct icircn această viziune nu ar fi posibile nici răspunderea Guvernului icircn faţa parlamentului nici dizolvarea uneia din Camere de către puterea executivă şi nici numirea vreunuia din membrii unui organ de către autorităţi sau organe ale statului exercitacircnd alte funcţii Or toate aceste lucruri se icircntacircmplă azi icircn mod frecvent icircn state icircn care aplicarea teoriei separaţiei puterilor icircn stat nu poate fi pusă la icircndoială

Teoria separaţiei puterilor este icircn realitate o justificare ideologică a unui scop politic foarte concret slăbirea puterii guvernanţilor icircn ansamblu limitacircndu-i pe unii prin alţii Se consideră că separaţia puterilor comportă două aspecte bine conturate

a) separaţia parlamentului vizavi de guvern b) separaţia jurisdicţiilor icircn raport cu guvernanţii fapt ce

permite controlul acestora prin judecători independenţi

IX4 Organizarea statală contemporană a puterii politice

Cacircteva consideraţii privind organizarea statală contemporană a puterii politice sunt importante Două constatări rezultă azi din teoria şi practica statală şi anume continuitatea unor structuri tradiţionale şi transformarea funcţiilor acestora

Cacirct priveşte menţinerea unor structuri tradiţionale este simplu de observat că şi astăzi distincţia icircntre legislativ şi executiv rămacircne o trăsătură fundamentală a regimurilor politice Aceste structuri

340

tradiţionale au cunoscut şi cunosc o permanentă transformare Aceste transformări s-au datorat tendinţei de a se da executivului grija marilor decizii politice Parlamentului rezervacircndu-i-se rolul de reflecţie şi de control al Guvernului De asemenea transformările se explică prin aceea că icircn fapt este vorba de un echilibru al puterilor şi nu de o separaţie care din start consideră potenţial antagoniste parlamentul şi Guvernul Or un guvern care dispune de o majoritate Parlamentară va lucra icircn stracircnsă asociere cu parlamentul fapt ce este considerat icircntr-un stat modern condiţia eficienţei lor Astăzi se vorbeşte tot mai mult de un declin al puterii legislative icircn favoarea executivului lucru pe care icircl vom explica pe larg la analiza puterii executive şi a raporturilor sale cu celelalte puteri De altfel separaţia şi echilibrul icircşi schimbă treptat parametrii aceştia devenind majoritatea şi opoziţia Iar această schimbare va avea mari efecte icircn configurarea sistemelor constituţionale

IX5 Consacrarea separaţiei puterilor icircn stat

icircn Constituţia Romacircniei Examinacircnd dispoziţiile Constituţiei Romacircniei putem constata

că ea consacră echilibrul puterilor icircn stat icircn conţinutul şi semnificaţia sa ştiinţifică şi desigur modernă Mai multe argumente sunt pertinente şi desigur convingătoare

a) Articolul 1 alineatul 4 prevede o separaţie clară a puterii bdquoStatul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor ndash legislativă executivă şi judecătorească ndash icircn cadrul democraţiei constituţionalerdquo

b) Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate icircn Constituţie legislativul icircn normele privitoare la Parlament (art 61şi urm) executivul icircn normele privitoare la Preşedintele Romacircniei şi Guvern (art 80 şi respectiv 102) justiţia icircn normele privitoare la autoritatea judecătorească (art 124 şi urm)

341

c) Ordinea reglementării icircn Constituţie a puterilor este ordinea clasică firească Constituţia dă expresie juridică realităţilor şi activităţilor politice statale icircn succesiunea lor firească

d) Avacircnd icircn vedere legitimitatea icircmputernicirilor Parlamentului compoziţia sa numeroasă şi larg reprezentativă Constituţia asigură acestuia o anumită preeminenţă icircn raport cu celelalte autorităţi statale Astfel Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării (art 61) el are funcţii de formare alegere numire icircnvestire a altor autorităţi statale şi desigur funcţii de control Fireşte se poate adăuga caracterizarea dată de art 58 potrivit căreia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romacircn deşi utilizarea termenului suprem poate fi privită cu multe rezerve de ordin ştiinţific icircn contextul teoriei separaţieiechilibrului puterilor icircn stat Trebuie să observăm că echilibrul puterilor icircşi găseşte semnificaţii şi icircn organizarea şi funcţionarea autorităţii legiuitoare Chiar structura bicamerală a Parlamentului exprimă echilibrul icircn exercitarea puterii legislative De altfel acesta este şi singurul argument solid al bicameralismului Parlamentului faţă de faptul că Romacircnia este un stat naţional unitar

e) Raporturile constituţionale dintre autorităţile publice se caracterizează prin implicări reciproce ale unora icircn sfera de activitate a celorlalte implicări ce semnifică echilibru prin colaborare şi control

Teoria separaţiei puterilor s-a impus prin largul său ecou şi aplicaţie factori ce acoperă imperfecţiunile sale de ordin teoretic Deşi deseori se afirmă clar că este vorba de funcţii icircmputerniciri autorităţi se discută numărul puterilor Este adevărat că uneori terminologia este corectată prin folosirea cuvacircntului echilibru

Trebuie de asemenea constatat că mesajul transmis receptivitatea icircn popor fac ca separaţia puterilor să fie mereu pronunţată şi aclamată Ea explică icircntr-un limbaj simplu uşor de receptat şi de icircnţeles lupta contra totalitarismului şi ideea de conducere democratică Ea este simbolul puterii poporului Este

342

important de reţinut că toate teoriile şi practicile politice privind crearea şi organizarea statului indiferent dacă s-au fundamentat pe contractul social pe lupta dintre grupuri sau clase sociale recunosc unei singure entităţi ndash poporul naţiunea ndash calitatea de titular absolut al puterii (suveranităţii) Toate celelalte instituţii sau autorităţi puteri publice primesc exerciţiul puterii sau al unor funcţii ale puterii numai prin delegaţiune şi niciodată nu pot deveni bdquoproprietarulrdquo puterii politice ndash unică indivizibilă şi inalienabilă ndash pe care poporul o deţine

Dacă poporul delegă altora exerciţiul puterii sau al unor funcţii prerogative de bunăvoie sau sub violenţă conştient sau nu aceasta este o chestiune complexă şi nu rareori delicată atacirct icircn teorie cacirct şi icircn practică El icircşi păstrează icircnsă dreptul sacru şi natural ca atunci cacircnd constată icircndepărtarea de mandat sau icircnşelăciunea să-şi valorifice prin revendicare dreptul său de unic titular suveran al puterii şi de unic legiuitor putacircnd icircn mod legitim să icircnlăture prin revoluţie (dreptul la insurecţie) cacircrmuirile nedemocratice şi abuzive

Acesta este prin excelenţă cel mai incontestabil drept natural care se impune ca primă realitate politică icircntr-o societate De aceea este bine ca din cacircnd icircn cacircnd poporul să verifice modul icircn care autorităţile icircndeplinesc mandatul primit Un asemenea drept s-a verificat magnific prin Revoluţia Franceză (1789) prin revoluţiile anului 1848 prin Revoluţia romacircnă din Decembrie 1989

Ca o concluzie la cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam icircn prezenţa unei conlucrări a structurilor statale icircn realizarea voinţei poporului Această conlucrare presupune competenţe clar delimitate prin Constituţie autonomie organizatorică şi funcţională control reciproc fără imixtiune garanţii constituţionale ale icircndeplinirii mandatului şi ale respectării drepturilor cetăţenilor

343

BIBLIOGRAFIE G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor Bucureşti 1930 JF Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et Calendes

Neuchatel JF Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970 Philippe Braud La liberteacute publique en droit francais Paris 1968 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et jurisprudence Paris

1966 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969 p10 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I LGDJ Paris 1979 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I Cujas Paris 1973 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura SNSPA Facultatea

de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques Paris 1993 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo nr7-81991 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura Europa Nova

Bucureşti 1996 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I Universitatea Ecologică

bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 M Duverger Constitutions et documents politiques PUF Paris 1992 p42 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses Universitaires de

France Paris 1966 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981 A Esmein Eleacutemeacutents de droits constitutionnel franccedilais et compareacute vol I Paris 1921 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p73 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif Paris LGDJ A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II UF Paris 1963 HLA Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963 Hegel Principiile filosofiei dreptului Editura Academiei Bucureşti 1969 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p208

C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura ALL Beck Bucureşti

N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a Romacircniei Institutul social romacircn Bucureşti 1922

H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris 1977 V Lenin Opere complete vol17 Editura Politică Bucureşti 1963 p356 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului constituţionalităţii legilor Editura

Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 Malinovski Crime and Custon in Sovage Society London 1954 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice Editura Lumina Lex

Bucureşti 2002 P Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile romacircne unite

Bucureşti 1927 P Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75 C Noica Jurnal de idei Humanitas Bucureşti 1990 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck Bucureşti 2002 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz Paris 1963 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică 1927 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1977 JM Shafritz Dictionary of America Government and Politics Dorsey Press

Chicago 1988 p131 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1970 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis Constanţa 1996 G Ţugui G Matei DIonescu Dezvoltarea constituţională a statului romacircn Editura

Ştiinţifică Bucureşti 1957 p366 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice Editura Proema

Baia Mare 1996 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi comparat

Bucureşti 1936 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international priveacute Paris 1907

344

GHEORGHE UGLEAN


II


11




ISBN 978-973-725-812-0 general 978-973-725-814-4 vol II 342(498)(0758)



2




II



3

4

5

CUPRINS

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI

I1 Apariţia şi evoluţia instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphellip 9 I2 Avocatul Poporului icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 18 I3 Numirea şi icircncetarea din funcţie a Avocatului Poporului helliphellip 23 I4 Adjuncţii Avocatului Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 26 I5 Atribuţiile Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi 29 I6 Structura instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 36

CAPITOLUL II

SISTEMUL ELECTORAL II1 Consideraţii generale helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 41 II2 Drepturile electorale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 43 II3 Dreptul la vot helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 46 II4 Dreptul de a fi ales helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 55 II5 Scrutinul helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 58 II6 Organizarea şi desfăşurarea alegerilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 63 II7 Stabilirea rezultatelor votării Atribuirea mandatelor helliphelliphelliphellip 103 II8 Influenţa sistemelor electorale asupra modului de ordonare a vieţii politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

113

6

CAPITOLUL III

PARTIDELE POLITICE

III1 Noţiunea de partid politic helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 115 III2 Partidele politice şi libertatea de asociere helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 122 III3 Reguli specifice partidelor politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 123 III4 Scopul asocierii cetăţenilor icircn partide politice Funcţiile partidelor politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

124

III5 Categorii şi variante de partide politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 127 III6 Sisteme de partide politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 134 III7 Partidele politice icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 140 III8 Exigenţe juridice privind partidele politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 144

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL

IV1 Generalităţi Caracterizarea parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 150 IV2 Funcţiile parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 152 IV3 Structura parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 165 IV4 Organizarea internă a parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 169 IV5 Opoziţia parlamentară helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 174 IV6 Birourile şi comitetele helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 175 IV7 Comisiile parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 179 IV8 Funcţionarea parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 189 IV9 Sistemul de vot helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 196 IV10 Deputaţii şi senatorii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 198 IV11 Actele parlamentului Consideraţii generale Clasificare hellip 204 IV12 Supremaţia legii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 215 IV13 Regulamentele parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 232 IV14 Hotăracircrea ca act juridic al parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 235 IV15 Moţiunile helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 236 IV16 Actele structurilor parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 237

7

CAPITOLUL V

PREŞEDINTELE ROMAcircNIEI

V1 Evoluţia instituţiei şefului de stat icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphellip 239 V2 Rolul şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 241 V3 Atribuţiile Preşedintelui Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 243 V4 Desemnarea şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 246 V5 Alegerea şefului de stat icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 248 V6 Durata mandatului şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 249 V7 Răspunderea şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 250 V8 Actele şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 252

CAPITOLUL VI

GUVERNUL

VI1 Precizări terminologice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 254 VI2 Rolul şi structura Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 255 VI3 Componenţa Guvernului Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 257 VI4 Primul-ministru helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 259 VI5 Organizarea aparatului de lucru al Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphellip 260 VI6 Funcţionarea Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 261 VI7 Actele Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 262 VI8 Raporturile legislativ-executiv helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 264 VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive hellip 266 VI10 Creşterea rolului executivului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 268

CAPITOLUL VII AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

VII1 Consideraţii generale helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 269 VII2 Activitatea jurisdicţională helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 271 VII3 Principiile fundamentale de realizare a justiţiei helliphelliphelliphelliphellip 272 VII4 Statutul magistraţilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 278 VII5 Instanţele judecătoreşti helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 280 VII6 Ministerul Public helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 285 VII7 Consiliul Superior al Magistraturii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 286 VII8 Raporturile cu legislativul şi executivul helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 299

CAPITOLUL VIII INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI IMPLICAŢII

CONSTITUŢIONALE ROMAcircNEŞTI

VIII1 Implicaţiile adoptării acquis-ului comunitar asupra prevederilor constituţionale romacircneşti helliphelliphelliphelliphelliphellip

300

VIII2 Constituţia Europeană de la vis la realitate helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 335 VIII3 Prevederi instituţionale ale Constituţiei Europene helliphelliphelliphelliphellip 345


8

9

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI I1 Apariţia şi evoluţia instituţiei Avocatul Poporului

Avocatul Poporului este termenul romacircnesc utilizat pentru a desemna a defini instituţia Ombudsmanului

Cuvacircntul Ombudsman provine din limba suedeză şi icircnseamnă bdquoreprezentantrdquo bdquoavocatrdquo bdquopurtător de cuvacircntrdquo şi poate mai exact bdquocel care vorbeşte pentru un altulrdquo Acest termen bdquoombudsmanrdquo a fost preluat din vocabularul triburilor medievale germanice care icircl foloseau pentru a desemna pe acei oameni care aveau sarcina de a percepe amenzi de la familiile vinovate pentru a le oferi familiilor victimelor

Aşa cum termenul de ombudsman provine din limba suedeză şi instituţia ca atare a apărut pentru prima oară icircn Suedia icircn anul 1809 Unii autori arată că originile acestei instituţii icircşi au izvorul icircn antichitate fără a contesta icircnsă rolul pe care l-a avut Suedia icircn formularea şi consacrarea ei modernă1

Astfel instituţii asemănătoare ombudmanului modern au existat icircn Egiptul antic icircn Grecia precum şi icircn Roma antică De asemenea instituţii similare au fost cunoscute icircn China şi icircn India icircn perioada antichităţii iar ulterior icircn lumea musulmană Icircn Egiptul Antic faraonii aveau la curţile lor funcţionari care primeau placircngerile oamenilor sarcină pe care o icircndeplineau şi funcţionarii lui Moise la evrei

1 Virgiliu Pop Avocatul Poporului ndash instituţie fundamentală a statului

de drept Editura Perenia Timişoara 1995 p 10

10

Icircn Grecia antică exista un protector al celor slabi numit bdquoArhontele Eponymrdquo Roma antică a cunoscut o multitudine de instituţii asemănătoare ombudsmanului icircncepacircnd cu perioada republicii icircn care doi cenzori primeau placircngerile icircmpotriva abuzurilor administrative Ulterior la Roma s-a creat instituţia bdquoDefensor Plebisrdquo aproape identică cu ombudsmanul modern şi anume icircn perioada Dominatului icircn anul 364 en de către Valentin icircmpărat roman considerat de istorici ca avacircnd o mare contribuţie la icircmbunătăţirea legislaţiei şi administraţiei

Instituţia bdquoDefensor Plebisrdquo a fost creată pentru a apăra cetăţenii icircmpotriva necinstei funcţionarilor La nivel naţional exista un bdquoDefensor Plebisrdquo icircn oraşe bdquoDefensor Civitatisrdquo ca şi bdquoDefensor Eclesiaerdquo bdquoDefensorulrdquo era ales dintre cei mai onorabili de către concetăţenii săi pe un termen de 5 ani şi confirmat icircn funcţie de către Prefectorul Pretorian sau de către Icircmpărat El avea rolul de a semnala autorităţilor superioare abuzurile fiscale abuzuri de putere (dări sau taxe mai mari decacirct cele legale) putacircnd interveni icircn procesele icircn care erau judecaţi cei umili icircmpiedicacircnd ca aceştia să fie supuşi torturii nimeni nemaiputacircnd fi icircncarcerat fără permisiunea sa Icircn esenţă avea sarcina de a lupta icircmpotriva potentaţilor şi de a proteja economic şi material pe cei săraci

De regulă bdquoDefensorulrdquo era ales un episcop care icircn acest fel icircndeplinea mai mult sarcini administrative icircn detrimentul celor religioase Icircntrucacirct această instituţie devenise prea jenantă prin puterea pe care o dobacircndise pentru cei puternici şi influenţi o jumătate de secol după crearea sa icircncepacircnd cu anul 425 icircn funcţie este numit un potentat Icircn Imperiul Bizantin icircn perioada domniei lui Justinian locul bdquoDefensoruluirdquo decăzut este luat de bdquoVindexrdquo care devine conducător al oraşului fiind ales pe o perioadă de doi ani dintre notabili

Icircn evoluţia instituţiei ombudsmanului un rol decisiv l-a jucat influenţa musulmană profetul Mahomed obişnuia să asculte placircngerile oamenilor iar un funcţionar numit bdquoMohtasibrdquo se

11

deplasa zilnic prin oraşe pentru a observa cum icircşi icircndeplinesc funcţionarii atribuţiile avacircnd puterea de a anula ordinele care contraveneau moralei religioase

De asemenea icircn perioada medievală este cunoscută icircn Imperiul otoman instituţia bdquoQadial Qudatrdquo avacircnd sarcina de a asigura ca legea islamică să fie respectată de către demnitari inclusiv de Sultan icircn afacerile lor cu poporul şi icircn relaţiile dintre ei

Icircn Spania evului mediu această instituţie a avut o dezvoltare deosebită cunoscută fiind sub denumirile de bdquoEl Sindico Procuradorrdquo bdquoEl Personero del Pueblordquo bdquoEl Consul del Marrdquo iar icircn Spania musulmană instituţia numită bdquoSahib-Al-Mazaimrdquo De asemenea icircn Aragon apărea sub denumirea de bdquoJusticia Mayor de Aragonrdquo instituţii similare existacircnd şi icircn Catalunia iar icircn Ţara Bască sub denumirea de bdquoAbogado de los Poloresrdquo adică avocat al săracilor

Chiar dacă au existat instituţii asemănătoare ombudsmanului icircncă din antichitate răspacircndite aproape icircn toate zonele geografice aşa cum s-a arătat instituţia ombudsmanului s-a cristalizat icircntr-o instituţie icircnchegată şi modernă icircn Suedia ţară icircn care de altfel icircntregul sistem constituţional ar fi imposibil de imaginat fără aceasta

La 18 martie 1809 regele Gustav Adolf al Suediei a fost acuzat de către un grup de ofiţeri conduşi de către generalul Adlerkreutz că a adus ţara pe marginea prăpastiei datorită politicii sale externe2 obligacircndu-l să abdice S-a proclamat o nouă Constituţie şi s-a restabilit puterea parlamentară creacircndu-se instituţia bdquoRiksens staumlnders Justiţie Ombudsmanrdquo ndash Ombdusmanul Parlamentar ca mandatar al stărilor Riksdagului3

2 Weerts Mar Lous van der Wolf Willem Jan The Sweedish

Ombudsman A Unique Institution icircn bdquoTilburg Foreign Law Reviewrdquo vol2 (2) 1996 p 166

3 Icircn Suedia icircn jurul anului 1550 s-au creat Corpurile reprezentative pentru nobilime cler burghezie şi ţărănime care icircmpreună formau Riksdagul

12

Ombudmanul Parlamentar trebuia să fie o persoană de o recunoscută abilitate legală şi integritate remarcabilă şi avea datoria de a supraveghea respectarea legilor şi ordonanţelor de către judecători funcţionari civili şi ofiţeri militari4 Totodată se prevedea numirea icircn continuare de către Rege a Cancelarului justiţiei instituţie care există şi icircn prezent

Icircntacirciul Ombudsman Parlamentar a fost ales icircn anul 1810 icircn persoana Baronului Lars August Mannerheim care ca şi cei care i-au urmat avea sarcina să supravegheze atacirct autorităţile civile cacirct şi cele militare

Icircn anul 1915 se creează Militieombudsmanul (Ombudsmanul Militar) pentru supravegherea unităţilor militare

Sunt astfel create icircn Suedia 3 instituţii ale Ombudsmanului Ombudsman Executiv icircn persoana bdquoCelui mai Icircnalt Ombudsman al Regeluirdquo Ombudsman Parlamentar icircn persoana Justiţiebudsmanului şi Ombudsman Militar icircn persoana Militieombudsmanului

După cel de-al doilea război mondial activitatea Ombudsmanului Militar s-a diminuat astfel icircncacirct icircn anul 1968 a fost icircncorporat icircn Ombudsmanul Parlamentar icircnsă numărul Ombudsmanilor cuprinşi icircn această instituţie a crescut la trei şi apoi icircncepacircnd cu anul 1974 la patru De asemenea icircn Suedia tot după cel de-al doilea război mondial s-au icircnfiinţat ombudsmani specializaţi numiţi de către Guvern

Astfel icircn anul 1964 a fost icircnfiinţat Ombudsmanul pentru concurenţă iar de curacircnd icircn anul 1994 Ombudsmanul pentru persoane handicapate Icircn prezent Ombudsmanul Parlamentar Suedez se prezintă icircn felul următor Riksdagensombudsmanul sau Justiţieombudsmanul este o instituţie pluripersonală formată din patru ombudsmani aleşi pe o perioadă de 4 ani unul dintre ei este responsabil pentru administraţia instituţiei şi hotărăşte asupra orientării principale a activităţii acesteia

4 Werts Mar Lous van der Wolf Willem Jan op cit p 166-167

13

Activitatea Ombudsmanului Parlamentar Suedez (prescurtat JO din Justiţieombudsmanul) acoperă toate administraţiile statului şi ale colectivităţilor locale ca şi personalul acestora JO poate participa chiar la pronunţarea hotăracircrilor judecătoreşti5 Există şi unele excepţii cum sunt miniştrii icircn exerciţiu membrii Riksdagului membrii Consiliilor Municipale care nu sunt supravegheaţi de JO

Fiecare JO are o sferă separată de supraveghere Icircn sistemul suedez al ombudsmanului orice cetăţean care se consideră că a fost victima unei injustiţii se poate adresa JO cu o placircngere scrisă

Icircn fiecare an se primesc de către JO 3500-4000 de placircngeri din care circa o treime după o procedură sumară se constată a fi nefondate

JO a fost icircnzestrat de Riksdag cu puteri depline pentru a determina care cazuri să fie investigate De asemenea JO poate să trimită altor organisme ale Guvernului anumite cazuri pentru a fi investigate

Icircn ultima vreme JO a făcut inspecţii frecvente la birourile guvernamentale administraţiile regionale tribunale icircnchisori autorităţi militare JO are o independenţă totală faţă de Riksadgul care l-a numit Cu toate acestea JO icircntocmeşte un raport anual ce se examinează de o comisie parlamentară care după o verificare prin sondaj icircşi prezintă concluziile Riksdagului

Se poate aprecia că şi mass-media exercită un control asupra JO icircntrucacirct multe cazuri mai ales cele controversate se transformă icircn dezbateri publice

Icircn literatura juridică s-au cristalizat cacircteva caracteristici ale instituţiei Ombudsmanului Suedez care se referă la independenţa funcţională competenţă şi eficienţă obiectivitate şi corectitudine autoritatea de a primi placircngeri de la persoanele nedreptăţite putere

5 O asemenea prerogativă este prevăzută icircn Constituţie icircnsă nu a fost

niciodată utilizată (Această afirmaţie a fost făcută de JO cu ocazia vizitei autorului cursului la sediul instituţiei)

14

de investigare acces la arhivele guvernului puterea de a ordona sau impune sancţiuni puterea de a emite rapoarte şi altele

Timp de peste un secol (1810-1919) Ombudsmanul a rămas o instituţie exclusiv suedeză şi apoi pacircnă icircn anul 1959 exclusiv scandinavă după care icircncepacircnd cu anul 1960 s-a răspacircndit pe toate meridianele globului icircn ultimul deceniu şi icircn ţările Europei de Est Ce a determinat această expansiune a instituţiei ombudsmanului

Creşterea deosebită a sarcinilor puterii legislative şi implicit ale administraţiei publice ca urmare a complexităţii din ce icircn ce mai mari a vieţii economice şi sociale la nivelul tuturor statelor lumii determină cetăţenii ca icircn fiecare moment să intre icircn contact cu autorităţile publice şi structurile administrative Aceste contacte permanente şi de cele mai multe ori complexe nu se desfăşoară icircntotdeauna icircn cele mai bune condiţii mai ales nu icircn favoarea cetăţenilor

Prin urmare unii cetăţeni icircşi pierd icircncrederea icircn aceste autorităţi şi structuri administrative alţii manifestă dezinteres ori se resemnează mai ales atunci cacircnd trebuie să parcurgă unele proceduri deosebit de greoaie care de fapt icircmpiedică stabilirea unor relaţii normale cu acestea Icircn atare situaţii pot apărea conflicte care nu lasă indiferente autorităţile şi le determină să găsească soluţii pentru rezolvarea disfuncţionalităţilor icircn planul relaţiilor cetăţean-autoritate Ca urmare numeroase ţări au recunoscut că instituţiile tradiţionale de protecţie juridică a cetăţenilor şi de control al autorităţilor publice nu mai erau icircn stare să rezolve aceste conflicte

Icircn acest context după primul şi mai ales după cel de-al doilea război mondial icircn multe ţări din aproape toate zonele geografice ale lumii s-a consacrat instituţia Ombudsmanului sau a mediatorului cum s-a mai numit (atacirct la nivel naţional cacirct şi regional şi local) care s-a inspirat după modelul suedez instituţionalizat constituţional după cum s-a arătat icircn anul 1809

Modelul suedez a constituit o sursă de inspiraţie pentru ţările care au consacrat această instituţie fără a-l copia pur şi simplu ci

15

adaptacircndu-l potrivit ordinii constituţionale tradiţiei şi specificului lor

Icircn Europa instituţia ombudsmanului ia amploare rapid şi se diversifică chiar sub aspectul denumirii6

Icircn ţările din celelalte continente această instituţie a ombudsmanului s-a icircncetăţenit de asemenea rapid fiind icircnzestrată cu largi competenţe atacirct la nivel statal cacirct şi la nivel regional şi local7

Instituţia s-a impus icircn ţări cu forme de stat şi de guvernămacircnt dintre cele mai diferite icircn monarhii şi icircn sisteme prezidenţiale icircn statele unitare şi icircn cele federale icircn state industrializate ca şi icircn cele icircn curs de dezvoltare precum şi icircn statele care au trecut de la regimuri totalitare comuniste spre căi democratice de guvernare

Asemenea situaţii au survenit după anii rsquo90 cacircnd icircntr-o serie de ţări din Estul Europei mai multe state au consacrat constituţional instituţia ombudsmanului8

Tot icircn această perioadă prin Tratatul European de la Maastricht şi prin alte acte comunitare s-a prevăzut numirea primului Ombudsman al Uniunii Europene9

6 Finlanda (1919-mediator) Norvegia (1952 ndash Comitet naţional pentru

apărarea naţională) Danemarca (1954 ndash ombudsman pentru administraţie civilă şi armată) Norvegia (1962 ndash mediator pentru administraţie civilă) Marea Britanie (1917- procuror de interes public mediator) Elveţia (1967 ndash mediator al oraşului Zuumlrich) Irlanda de Nord (1967 ndash mediator) Italia (1974 ndash apărător civil icircn provincia Liguria şi Toscana) Marea Britanie (1974 ndash Comisionar pentru administraţia locală icircn Anglia Ţara Galilor şi Scoţia) RF Germania (1974 ndash Burgerbeauftragter icircn Landul Renania- Westfalia) Portugalia (1975 ndash Provedor de Justitia) Austria (1977 ndash triumvirat de mediator) Irlanda (1980 ndash Ombudsman) Spania (1981 ndash apărător public Defensor del Pueblo) Olanda (1982 ndash Ombudsman naţional) Polonia (1987 ndash comisionar pentru protecţia drepturilor civile) Romacircnia (1991 ndash Avocatul Poporului)

7 Australia Noua Zeelandă India Canada SUA Porto Rico Trinidad-Tobagu Guyana Fidji Tanzania Zambia Mauritius Sudan

8 Ungaria Slovenia Romacircnia Rusia 9 La 12 iulie 1975 Parlamentul European alege primul Ombudsman al

Uniunii Europene Rolul său constă icircn a pune la dispoziţia cetăţenilor ale căror drepturi au fost refuzate sau icircncălcate de către instituţiile europene mijloace concrete de apărare

16

Instituţia Ombudsmanului din oricare din aceste ţări deşi de origine suedeză are o structură fundamentală uniformă dar şi o organizare de detaliu diferită potrivit specificului şi tradiţiei fiecăreia dintre ţările icircn care s-a instituţionalizat ceea ce permite icircncorporarea icircn sistemele naţionale respective

Este adevărat că icircn literatura juridică există şi opinia potrivit căreia ceea ce de fapt s-a extins la scară internaţională nu este instituţia clasică originală a Ombudsmanului suedez ci copii neconforme ale acesteia ea suferind cu ocazia operaţiei de transplantare adaptări mai mult sau mai puţin icircntinse ceea ce icircnseamnă că icircn realitate ne aflăm icircn situaţia unui simplu icircmprumut de idei nu al unei instituţii10

Pe coordonatele evocate mai sus instituţia Ombudsmanului poate fi clasificată icircn Ombudsman Parlamentar şi Ombudsman subordonat Guvernului sau puterii executive11 Aceste instituţii se regăsesc atacirct icircn statele unitare cacirct şi icircn statele federale12

După sistemul de desemnare a acestei instituţii sunt Ombudsmani numiţi exclusiv de către legislativ dar la propunerea

10 Vasile Pătulea Studiu comparativ icircn legătură cu instituţia

constituţională a Avocatului Poporului icircn bdquoDreptulrdquo nr7 1992 11 Corneliu Manda Ovidiu Predescu Ioan Popescu Slăniceanu Cezar

Corneliu Manda Ombudsmanul - justiţie fundamentală a statului de drept Editura Lumina Lex Bucureşti 1997 p 14

12 Ombudsman Parlamentar există icircn RF Germania (1982 ndash icircntr-unul din statele sale) Australia (1976 ndash Parlamentary Commissioner şi la nivel local icircn 7 state din 1973) Africa de Sud (1981 ndash Bophuthastswana) Canada (1967 numai pe plan local icircn 9 provincii) Suedia (1809) Noua Zeelandă (1962) Finlanda (1919) Israel (1971) Ombudsman Subordonat Guvernului sau puterii executive există icircn Franţa (1973 şi unul analog icircn oraşul Paris din 1977) SUA (1967 icircn mai multe oraşe şi state) Ghana (1979) Filipine (1973) State unitare funcţionează icircn Suedia Finlanda Danemarca Norvegia Noua Zeealandă Marea Britanie Israel Franţa Italia Portugalia Spania Tanzania State federale există icircn Canada RF Germania India SUA Australia

17

executivului de către executiv după consultarea prealabilă a legislativului şi exclusiv de către executiv sau Guvern13

Icircn afară de instituţia Ombudsmanului cu competenţă generală icircn multe ţări există şi Ombudsman specializat cu o competenţă specifică cum ar fi pentru protecţia consumatorilor ocrotirea libertăţii presei şi a informaţiei protecţia intimităţii controlul forţelor armate şi de securitate sfere educative sfere impresariale Ombudsman universitar Ombudsman de icircntreprindere14

După prezentarea succintă a instituţiei Ombudsmanului a apariţiei şi evoluţiei sale icircn lume credem că putem icircncerca definirea sa Trebuie mai icircntacirci să precizăm că icircn literatura juridică s-au formulat multe şi diverse definiţii ale Ombudsmanului15

13 Exclusiv de către legislativ funcţionează icircn Suedia Finlanda

Danemarca RF Germania Spania SUA Exclusiv de către legislativ la propunerea executivului ori a

Guvernului există icircn Canada (Quebec) Executiv sau Guvern la propunerea legislativului Noua Zeelandă

Israel Canada (Alberta Manitoba) Executiv după consultarea prealabilă a membrilor legislativului icircn

Guyana Insulele Fidji Insulele Mauricius Exclusiv de către executiv sau de către Guvern icircn Australia Occidentală Ghana Franţa Filipine

14 Protecţia consumatorilor (Suedia Norvegia Danemarca SUA) Ocrotirea libertăţii şi informaţiei (Suedia Marea Britanie Olanda) Protecţia intimităţii (RF Germania Australia Canada) Controlul forţelor armate şi de securitate (RF Germania Israel Canada Marea Britanie Norvegia) Sferele educative (Canada SUA Mexic) Sferele impresariale (SUA Brazilia) Ombudsman Universitar (SUA icircn unele state ca Ohio California Mexic) Ombudsman de icircntreprindere (SUA International Technology Group of Xerox Corp General Motors Ford Motors Company et Brazilia)

15 bdquoO instituţie unică stabilită icircn forme variate icircntr-un număr de ţări pentru a proteja indivizii icircmpotriva actelor injuste din partea oficialilor guvernamentali sau agenţilorrdquo (Enciclopedia of Human Rights Eduard Lawson ndash Taylor amp Francisc Inc ndash Ny ndash Philadelphia ndash Washington ndash London 1991 p 1158) bdquoO instituţie stabilită prin Constituţie sau lege avacircnd o relaţie specială cu Parlamentul ocupacircndu-se icircn mod independent şi imparţial de placircngeri ale cetăţenilor privind comportamentul administraţiei avacircnd autoritatea de a investiga validitatea acestor placircngeri pronunţacircndu-se

18

Ţinacircnd seama şi de aceste opinii putem spune că Ombudsmanul este o instituţie consacrată de Constituţie sau de lege desemnată după procedurile prevăzute de acestea a cărei icircndatorire este de a primi placircngeri de la cetăţeni icircmpotriva nedreptăţilor cauzate acestora de către administraţie sau de a combate administraţia defectuoasă din proprie iniţiativă prin recomandări ori sugestii şi informări publice anuale

I2 Avocatul Poporului icircn Romacircnia

Scurte consideraţii Pentru prima dată icircn istoria ţării Constituţia Romacircniei din 8

decembrie 1991 prevede instituţia Avocatul Poporului cu rolul de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircn raporturile acestora cu autorităţile publice

asupra acestora ndash icircn rapoarte publice ndash şi dacă este nevoie făcacircnd recomandări icircn plus avacircnd autoritatea de a investiga la propria sa iniţiativă comportamentul administraţieirdquo (E Helder Ombudsman en administratiere rechtsbeseming profichrift Enschede 1989 p 139 citat de Weerts Marhous van der Wolf Willem Jan op cit p 165) bdquoO instituţie specială sau funcţionar la care oamenii pot merge cu placircngerile lor icircn legătură cu modul icircn care afacerile lor cu numeroasa şi anonima birocraţie au fost tratate Ombudsmanul primeşte numeroase placircngeri publice le investighează şi raportează constatările reclamanţiilor şi organizaţiilor investigaterdquo (Picki Victor The Protection of Human Rights by the Office of the Austrian Ombudsman icircn bdquoAustrian-Soviet round table on the protection of Human Rightsrdquo ndash Matscher F Wolfram K Kenl Engel Verlag 1992 p 156) bdquoUn funcţionar independent şi non-partizan (sau un grup ca atare de funcţionari) deseori prevăzut icircn Constituţie care supraveghează administraţia El se ocupă cu placircngeri specifice din partea publicului icircmpotriva injustiţiei administrative şi maladministraţiei El are puterea de a investiga raporta şi a face recomandări icircn cazuri individuale şi proceduri administrative El caută soluţii pentru probleme icircntr-un proces de investigaţie şi conciliererdquo (Mac Dermont Niall The Ombudsman Institution icircn International Comission of Jurists bdquothe Reviewrdquo nr211978 p 30 citat din Virgiliu Pop op cit p 2-3)

19

Cu toate că a fost instituţionalizată icircn ţara noastră aşa cum s-a arătat prin Constituţia Romacircniei din 1991 icircnsuşi actul de naştere al Ombudsmanului suedez s-a semnat pe teritoriul romacircnesc16

16 Icircn anul 1709 Regele Carol al XII-lea al Suediei icircnfracircnt icircn bătălia de

la Poltava s-a văzut nevoit să se refugieze icircntr-un autoexil care pe atunci era Imperiul Otoman unde avea să stea mai mulţi ani Una din localităţile care l-au adăpostit a fost Tighina (Bender) icircn Basarabia acest fapt istoric a fost consemnat şi de Dimitrie Cantemir icircn Descriptio Moldaviae Bender se află pe Nistru De la Bender (după alţi autori de la Timurtach) Carol al XII-lea avea să emită un ordin potrivit căruia icircn Suedia bacircntuită pe atunci de tulburări şi dezordini va fi creat un serviciu condus de către cel mai icircnalt Ombudsman al Regelui ndash Koumlnungens Houmlgsta Ombudsman cu misiunea fundamentală de a asigura ca legile şi statutele să fie respectate iar funcţionarii civili să icircşi icircndeplinească icircndatoririle bdquoKansliordoringulrdquo din 1713 icirci atribuie acestuia funcţia de control al administraţiei Un posibil izvor de inspiraţie pentru regele suedez a putut fi instituţia otomană a bdquo Qrsquoadi al Qudatrdquo-ului parte esenţială a sistemului islamic de drept din acele timpuri Acest Koumlnungens Houmlgsta Ombudsmanen nu avea autoritate politică dar avea facultatea de a dicta ordine icircn numele Majestăţii Sale şi de a-i urmări icircn justiţie pe funcţionarii care nu-şi icircndeplineau obligaţiile atacirct direct cacirct şi prin intermediul acuzatorilor ordinari Icircn anul 1719 denumirea instituţiei create de Carol al XII-lea se schimbă icircn Justitiekansler ndash Cancelar al justiţiei După moartea lui Carol al XII-lea icircn 1719 icircncepe o perioadă de declin al Coroanei şi de supremaţie a Parlamentului o nouă Constituţie este adoptată icircn anul 1719 marcacircnd icircnceputul perioadei iluminismului icircn Suedia Frihetstidul avea să dureze icircn Suedia pacircnă icircn anul 1772 an icircn care guvernarea parlamentară ia sfacircrşit iar puterea se concentrează icircn macircinile regelui Gustav al II-lea Icircn timpul Frihetstidului Parlamentul reuşeşte să stabilească o primă legătură cu instituţia Cancelarului Justiţiei cacircnd icircl determină pe acesta să icirci prezinte rapoarte iar icircncepacircnd cu anul 1766 pacircnă la sfacircrşitul iluminismului suedez Parlamentul este acela care icircl numeşte pe Cancelarul Justiţiei Astfel icircn anul 1766 Parlamentul suedez trimite regelui o scrisoare icircn care anunţă decizia potrivit căreia bdquoStările Generale au socotit ca fiind drept ca funcţia de Justitiekansler să fie de acum icircnainte stabilită de către Parlament după alegerea sa de către electorii tuturor stărilor Alegerea nu va avea o valabilitate mai mare decacirct perioada care se icircntinde pacircnă la următoarea reuniune a Riksdagului Stările Regatului vor purcede atunci după ce Cancelarul Justiţiei le va da socoteală de misiunea sa la o nouă persoană

20

Consacrarea acestor noi instituţii prin legea fundamentală răspunde cerinţelor democratice actuale necesităţilor reale prezente şi mai ales celor viitoare

Instituţia Avocatul Poporului prin caracterul ei profund democratic permite accesul cetăţenilor la o nouă modalitate legală pentru exercitarea fără nicio icircngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale Constituţia Romacircniei prevede icircn art55 că organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică fără să prevadă un termen pentru elaborarea şi adoptarea acesteia

Credem că lipsa unui termen pentru elaborarea şi adoptarea legii Avocatului Poporului a constituit o omisiune a Constituţiei cu consecinţe nefavorabile icircn aducerea la icircndeplinire a prevederilor referitoare la icircnfiinţarea şi organizarea statului de drept

Icircn aceste condiţii au trecut mai mult de 5 ani de la intrarea icircn vigoare a Constituţiei pacircnă la adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului17 Apreciem că a fost o scăpare a Constituţiei deoarece atunci cacircnd s-a prevăzut icircnfiinţarea altor noi instituţii ale statului de drept cum sunt Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi s-a stabilit şi un termen precis icircn acest sens

pentru această funcţie de asemenea pacircnă la Riksadgul următor Icircn 1739 avea să se facă un al doilea pas extrem de important din acel moment particularii putacircnd să se adreseze cu placircngeri acestuia Cel de-al treilea pas s-a făcut icircn anul 1766 prin numirea de către Parlament a Cancelarului Justiţiei Icircn anul 1772 o lovitură de stat restaurează monarhia absolută prerogativele regale incluzacircnd din nou şi pe acela al numirii Cancelarului Justiţiei La 18 martie 1809 ofiţerii suedezi sub conducerea generalului Adlerkrentz l-au obligat pe regele Gustav Adolf să abdice proclamacircnd o nouă constituţie restabilind puterea parlamentară creacircnd instituţia Ombudsmanului Parlamentarrdquo (Citat din Virgiliu Pop op cit p 11-13)

17 Această lege ndash Legea nr351997 ndash a fost adoptată icircn şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 21 februarie 1997 şi publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo la 13 martie 1997

21

Pe de altă parte nici Guvernul care are iniţiativă legislativă nu s-a grăbit să aducă la icircndeplinire prevederile constituţionale referitoare la icircnfiinţarea instituţiei Avocatul Poporului şi să depună la Parlament un asemenea proiect de lege după cum nici Parlamentul nu a manifestat celeritate icircn adoptarea legii după depunerea proiectului astfel icircncacirct proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptat mai icircntacirci de Camera Deputaţilor la 19 martie 1996 şi apoi de Senat la 3 octombrie 1996

Icircntrucacirct icircntre proiectul de lege adoptat de Cameră şi proiectul de lege adoptat de Senat au existat divergenţe cu privire la unele prevederi şi cum prin procedura de mediere nu s-a ajuns la un acord textele aflate icircn divergenţă s-au supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună care au adoptat textul definitiv al Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului abia la 21 februarie 1997

Legea cuprinde o serie de prevederi deosebit de importante referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi din acest punct de vedere icircn chiar primul articol se prevede că scopul instituţiei Avocatul Poporului este de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircn raporturile acestora cu autorităţile publice De asemenea importante sunt reglementările cuprinse icircn art2 care icircn alin1 prevede că Avocatul Poporului icircn activitatea sa este independent de orice autoritate publică

Prin această prevedere se conferă instituţiei Avocatul Poporului garanţia majoră că nu va fi icircmpiedicată de nicio autoritate să-şi exercite mandatul conform scopului şi atribuţiilor pe care i le-a conferit legea nimeni neputacircnd-o obliga să se supună unor instituţii sau dispoziţii ale acestora Icircn acelaşi timp icircnsă nici Avocatul Poporului icircn exercitarea atribuţiilor sale nu are dreptul să se substituie autorităţilor publice

Toate aceste prevederi sporesc icircncrederea cetăţeanului lezat icircntr-un drept fundamental al său de a se adresa Avocatului Poporului

22

pentru a-i fi apărat acest drept icircn raport cu autoritatea care l-a icircncălcat

Aşa cum am arătat Avocatul Poporului nu este o instituţie care să se substituie altora ci o instituţie care alături de altele ocroteşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti Nu este avocat al unora sau al altora ci protector al tuturor Mai mult autorităţile publice sunt obligate potrivit art4 din lege să comunice sau după caz să pună la dispoziţia Avocatului Poporului icircn condiţiile legii informaţiile documentele sau actele pe care le deţin icircn legătură cu cererile care au fost adresate acestuia acordacircndu-i sprijin pentru exercitarea atribuţiilor sale

De altfel icircn majoritatea ţărilor lumii arma principală a Ombudsmanului o constituie autoritatea lui puterea de a admonesta şi critica suportul major al opiniei publice receptivitatea şi sprijinul tuturor autorităţilor publice18

Icircn sfacircrşit Avocatul Poporului prezintă rapoarte anuale celor două Camere ale Parlamentului sau la cererea acestora Aceste rapoarte pot să cuprindă informaţii despre activitatea Avocatului Poporului precum şi recomandări şi propuneri de modificare a legislaţiei de lege ferenda sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

Fără icircndoială această obligaţie a Avocatului Poporului de a prezenta rapoarte anuale Parlamentului nu constituie o restracircngere a independenţei acestuia ci dimpotrivă icirci sporeşte şi icircntăreşte autoritatea şi creează posibilitatea de a se adopta la timp şi icircn mod eficient măsurile legale sau de altă natură menite să asigure şi să ocrotească libertăţile fundamentale ale omului

18 Instituţia Ombudsmanului ndash s-a subliniat la Conferinţa Internaţională

de la Camberra din 1988 ndash este o instituţie democratică concepută să coopereze icircntr-un spirit democratic bdquocu un guvern cooperant şi oficialităţi amabilerdquo care icircn general funcţionează eficient şi sunt dispuse să icircnlăture orice greşeală sau nedreptate Este deci o instituţie a cărei implementare cere timp ambianţă democratică cultură politică şi juridică amabilitate şi solicitudine

23

I3 Numirea şi icircncetarea din funcţie a Avocatului Poporului

I31 Numirea Avocatului Poporului

Referitor la numirea Avocatului Poporului Constituţia prevede icircn art58 alin 1 că acesta este numit pe o perioadă de 5 ani iar icircn art 65 alin 2 se precizează că numirea se face de către Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună19

Este de observat că icircn majoritatea ţărilor unde este organizat şi funcţionează Ombudsmanul acesta este numit de legislativ sau de executiv cu confirmarea legislativului sau a unei anumite proporţii a acestuia

Icircn anul 1971 Asociaţia Americană a Avocaturii a adoptat o rezoluţie care recomandă ca Ombudsmanul să fie numit de către corpul legislativ sau de către executiv cu confirmarea unei proporţii desemnate a corpului legislativ preferabil cu o majoritate de două treimi

Chiar şi titulatura multor ombudsmani este aceea de bdquoOmbudsman Parlamentarrdquo sau bdquoComisar Parlamentarrdquo Atunci cacircnd Ombudsmanul este numit de către executiv el se numeşte bdquoOmbudsman Executivrdquo

Literatura juridică face distincţie icircntre bdquoOmbusdmani legislativirdquo şi bdquoOmbudsmani executivirdquo după ponderea pe care o au respectivele puteri la numirea icircn funcţie a ombudsmanului Sistemul Ombudsmanului Parlamentar este cunoscut sub denumirea de bdquoOmbudsman clasicrdquo

Ombudsmanii Parlamentari sunt consideraţi ca fiind bdquoicircmputerniciţi reprezentanţi ai Parlamentuluirdquo acţionacircnd deseori ca

19 Anterior modificării Constituţiei numirea Avocatului Poporului se

făcea de către Senat pe o perioadă de 5 ani dispoziţie reluată apoi de legea organică icircn art 6 alin1 Icircn acest sens trebuie precizat că este necesară o modificare a acestei legi organice icircn concordanţă cu noile prevederi constituţionale

24

organ auxiliar al puterii legislative Modelul clasic de Ombudsman legislativ este Riksdagensombudsmanul suedezrdquo20

Constituţia Romacircniei nu prevede ce condiţii concrete trebuie să fie icircndeplinite de candidaţii la această funcţie Legea organică icircn art6 alin2 arată că poate fi numit Avocat al poporului orice cetăţean romacircn care icircndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională Astfel potrivit art 143 din Constituţie judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară icircnaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani icircn activitatea juridică sau icircn icircnvăţămacircntul juridic superior

Icircn variantele iniţiale ale proiectului legii se cerea pe lacircngă condiţiile enumerate mai sus şi aceea de a nu fi făcut parte dintr-un partid politic icircn ultimii 5 ani

Icircn opinia noastră condiţiile prevăzute de Constituţia Romacircniei precum şi cele prevăzute de Legea pentru numirea judecătorilor Curţii Constituţionale sunt suficiente pentru realizarea scopului avut icircn vedere de legiuitor la icircnfiinţarea instituţiei Avocatul Poporului

Propunerile de candidaţi sunt făcute de Biroul Permanent al Senatului la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului

20 Potrivit Constituţiei suedeze bdquoOmbudsmanul Parlamentuluirdquo este

ales de către Riksdag Icircn Finlanda art49 al Actului constituţional prevede icircntre altele că Ombudsmanul Parlamentar este ales de către Parlament urmacircnd acelaşi procedeu ca pentru alegerea Preşedintelui Parlamentului Icircn Danemarca art55 din Constituţie conferă Folketingului privilegiul de a numi Ombudsmanul La fel icircn Norvegia Storingul alege Ombudsmanul Icircn Polonia Ombudsmanul este numit de către Dietă cu acordul Senatului la propunerea Preşedintelui Dietei sau a unui grup de 35 de deputaţi Icircn Portugalia Provedor de Justicia este numit de către Parlamentul Portugaliei Icircn Spania Defensor del Pueblo este numit de către Parlament

Icircn Austria Avocaţii Poporului care formează instituţia Volksanwaltschaft sunt aleşi de Nationalrat (Parlament) Icircn Olanda Ombudsmanul Naţional este numit de către Camera Inferioară a Parlamentului

25

Candidaţii trebuie să depună la Comisia Juridică de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului actele prin care dovedesc că icircndeplinesc condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege pentru a icircndeplini funcţia de Avocat al Poporului

După depunerea actelor şi verificarea acestora candidaţii sunt audiaţi de Comisia Juridică de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului

Numirea Avocatului Poporului se face potrivit art7 alin3 din lege cu votul majorităţii parlamentarilor (senatori şi deputaţi) Dacă la primul tur de scrutin nu se obţine această majoritate se vor organiza noi tururi de scrutin la care vor participa numai candidaţii situaţi pe primele două locuri la turul de scrutin anterior21

Potrivit dispoziţiilor art8 alin1 din lege mandatul de Avocat al Poporului icircncepe pe data numirii sale de către Senat şi durează pacircnă la instalarea noului Avocat al Poporului

Avocatul Poporului icircnainte de icircnceperea exercitării mandatului va depune icircn faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului următorul jurămacircnt bdquoJur să respect Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircndepli- nindu-mi cu bună credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului Aşa să-mi ajute Dumnezeurdquo

Textul de lege prevede icircn alin 4 că jurămacircntul poate fi depus şi fără formulă religioasă Refuzul depunerii jurămacircntului icircnsă are ca efect icircmpiedicarea intrării icircn funcţie a Avocatului Poporului şi pe cale de consecinţă deschide procedura pentru o altă numire icircn funcţie

21 Proiectul de lege icircn varianta adoptată de Camera deputaţilor la art7

alin3 prevedea că numirea Avocatului Poporului se face cu votul a două treimi din numărul senatorilor icircn timp ce la acelaşi articol icircn varianta adoptată de Senat se stipula că numirea Avocatului Poporului se face cu votul majorităţii senatorilor

26

I32 Icircncetarea funcţiei de Avocat al Poporului

Icircn art9 din lege sunt menţionate expres cazurile icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează icircnainte de termen şi anume demisia revocarea din funcţie incompatibilitatea de a-şi icircndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile constatată prin examen medical de specialitate ori icircn caz de deces

Referitor la cazurile icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează este de precizat că numai icircn caz de revocare din funcţie se pune problema unor fapte ce pot fi imputate acestuia Astfel chiar legea menţionează icircn art9 alin2 că Avocatul Poporului se revocă din funcţie ca urmare a icircncălcării Constituţiei şi a legilor Textul de lege precizează şi modul icircn care urmează a se face revocarea şi anume la propunerea Biroului Permanent al Senatului pe baza raportului Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări cu votul majorităţii senatorilor

Cu privire la celelalte cazuri icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează şi anume demisia incompatibilitatea imposibilitatea de icircndeplinire a funcţiei şi decesul acestea se constată de către Biroul Permanent al Senatului icircn cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină icircncetarea mandatului

I4 Adjuncţii Avocatului Poporului

Icircn coordonarea exercitării atribuţiilor instituţiei pe domenii de activitate stabilite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare Avocatul Poporului este asistat de doi adjuncţi

Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate Ei sunt numiţi de către acesta pe durata mandatului cu avizul Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului Deosebit de icircndeplinirea atribuţiilor Avocatului Poporului icircn ordinea stabilită de acesta icircn caz de imposibilitate temporară a

27

exercitării funcţiei adjuncţii Avocatului Poporului au atribuţii proprii stabilite de Regulamentul de organizare şi funcţionare22

Soluţia legislativă adoptată icircn ţara noastră aceea a Avocatului Poporului unic ajutat de adjuncţi nu este singulară Instituţia clasică a Ombudsmanului este unipersonală aşa cum a fost concepută iniţial icircn Suedia şi adoptată şi icircn alte state Fie că legea icirci oferă Ombudsmanului unic ajutorul unuia sau mai multor adjuncţi colaboratori sau delegaţi fie că nu instituţia Ombudsamnului sub

22 Atribuţiile adjunctului Avocatului Poporului sunt următoarele Coordonează şi controlează activitatea departamentelor aflate sub

autoritatea sa pe domenii de activitate potrivit prevederilor legii ale regulamentului şi dispoziţiilor Avocatului Poporului

Ia măsuri pentru aducerea la icircndeplinire a dispoziţiilor primite din partea Avocatului Poporului

Informează operativ pe Avocatul Poporului asupra desfăşurării lucrărilor semnalacircnd aspectele mai importante din activitatea departamentelor pe care le coordonează

Stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor aflate sub autoritatea sa efectuează potrivit nevoilor acestor departamente redistribuirea unor sarcini şi atribuţii ale personalului icircn vederea realizării unei repartiţii echitabile a volumului de muncă

Verifică şi icircşi dă acordul asupra referatelor şi formei finale a proiectelor de raport ce se prezintă spre icircnsuşire Avocatului Poporului

Icircntocmeşte la sfacircrşitul fiecărui an sau la cererea Avocatului Poporului o informare privind activitatea departamentelor aflate sub autoritatea sa evidenţiind aspecte semnificative legate de fenomenele sociale care fac necesară modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

28

această formă este unipersonală23 Icircn legea noastră privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatului Poporului nu s-a prevăzut şi icircnfiinţarea unor birouri teritoriale care să fie conduse de un Avocat delegat numit de Avocatul Poporului cu toate că icircn opinia noastră cel puţin la icircnceputul activităţii sale Avocatului Poporului icirci vor fi adresate un foarte mare număr de sesizări privind icircncălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi ca atare o organizare teritorială a acestei instituţii cel puţin icircn oraşele de reşedinţă a celor 15 curţi de apel ar fi binevenită Fără icircndoială şi această lege este perfectibilă ca de altfel orice altă lege astfel icircncacirct dacă va fi necesar ea va putea fi modificată şi icircmbunătăţită Ca urmare a revizuirii Constituţiei aşa cum s-a arătat Legea privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului Legea nr 351997 va trebui modificată icircn sensul punerii de acord cu noile dispoziţii constituţionale ce reglementează această instituţie

23 Astfel icircn Franţa mediatorul Republicii este ajutat icircntre alţii de un

Delegat General şi mai mulţi Delegaţi Departamentali Icircn Portugalia Ombudsmanul are dreptul potrivit legii nr911991 să numească şi să demită doi adjuncţi iar icircn exercitarea funcţiilor sale va fi asistat de coordonatori şi asesori Icircn Finlanda Actul Constituţional icircn art49 prevede icircntre altele că va bdquofi ales şi un Ombudsman Asistent care icircl va asista pe Ombudsman şi cacircnd va fi necesar icircl va icircnlocui şi un adjunct care cacircnd va fi necesar va icircndeplini icircndatoririle Ombudsmanului Asistent cacircnd acesta din urmă este icircmpiedicat să le icircndeplineascărdquo Icircn Spania Defensor del Pueblo este asistat de un Prim adjunct şi de un Adjunct Secund cărora le va putea delega funcţiile sale şi care icircl vor putea substitui icircn ordine ierarhică icircn icircndeplinirea funcţiilor icircn eventualitatea incapacităţii sale temporare sau a demisiei Icircn Polonia la cererea Ombudsmanului Preşedintele Dietei poate numi pacircnă la trei adjuncţi ai Ombudsmanului incluzacircnd un adjunct pentru militari Icircn Senegal Mediatorul Republicii numeşte mai mulţi colaboratori Icircn lege se prevede că bdquoMediatorul Republicii poate fi asistat icircn executarea icircndatoririlor sale de cinci colaboratori imediaţi pe care icirci alege el icircnsuşi icircntre care un Secretar General şi patru reprezentanţi oficialirdquo

29

I5 Atribuţiile Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi

Avocatul Poporului potrivit art59 din Constituţie icircşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate icircn drepturile şi libertăţile lor icircn limitele stabilite de lege24

24 Atribuţiile Avocatului Poporului sunt următoarele Asigură conducerea şi coordonarea icircntregii activităţi a instituţiei

Avocatul Poporului Primeşte şi repartizează departamentelor de specialitate cererile făcute

de persoanele care i se adresează cu privire la lezarea drepturilor sau libertăţilor lor de către autorităţile publice şi decide asupra acestor cereri icircn baza referatului icircntocmit de şeful de departament căruia i-a fost repartizată cererea

Urmăreşte executarea corespunzătoare a lucrărilor şi dispune după caz efectuarea unor anchete audieri sau solicită informaţiile pe care le socoteşte necesare

Cere autorităţii publice şi funcţionarului public icircn cauză icircn situaţiile icircn care se constată icircncălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti să ia măsuri icircn vederea icircnlăturării inegalităţilor reparării pagubelor şi repunerii persoanei lezate icircn drepturile sale potrivit legii

Urmăreşte soluţionarea legală a cererilor icircn baza recomandărilor sale şi sesizează icircn caz de nerespectare a acestora autoritatea administraţiei ierarhic superioare respectiv prefectul Guvernul sau Parlamentul potrivit competenţelor stabilite de lege

Aduce la cunoştinţa petiţionarului rezultatele cererii sale Reprezintă instituţia Avocatului Poporului icircn faţa Camerei Deputaţilor

a Senatului şi celorlalte autorităţi publice icircn relaţiile cu persoanele fizice şi juridice precum şi icircn relaţiile internaţionale

Prezintă Parlamentului anual sau la cererea celor două Camere raportul asupra activităţii instituţiei Raportul va cuprinde constatările Avocatului Poporului cu privire la cercetările icircntreprinse o descriere a principalelor probleme legate de cazurile de nerespectare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor care i s-au adresat situaţia statistică a cererilor primite admise luate icircn lucru şi soluţionate situaţii frecvente de icircncălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte administrative ilegale precum şi dare de seamă cu privire la celelalte activităţi ale instituţiei Avocatul Poporului De asemenea raportul poate conţine recomandări privind icircmbunătăţirea sau modificarea legislaţiei precum şi orice alte măsuri necesare ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului

30

Conform art14 alin2 din Legea nr351997 cererile pot fi adresate de orice persoană fizică fără niciun fel de discriminare de cetăţenie vacircrstă sex apartenenţă politică sau convingere religioasă De acelaşi drept credem beneficiază şi persoanele juridice romacircne sau străine de drept privat chiar dacă art 14 alin 2 din lege se referă numai la persoane fizice deoarece art13 lit b prevede icircn mod expres că Avocatul Poporului bdquoprimeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele (fizice sau juridice) lezate prin icircncălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cererirdquo

Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să se facă icircn scris şi să cuprindă numele şi domiciliul persoanei lezate icircn drepturile şi libertăţile cetăţeneşti drepturile şi libertăţile icircncălcate precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public icircn cauză Petiţionarul trebuie să dovedească icircntacircrzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea

Avocatul Poporului nu poate lua icircn considerare placircngerile anonime sau cele icircndreptate icircmpotriva unor icircncălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an de la data la care persoana icircn cauză a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul placircngerii

Această prevedere expresă a legii presupune pe de o parte seriozitatea şi temeinicia placircngerilor cu care urmează a fi sesizat

Prezintă Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau după

caz primului ministru rapoarte asupra lacunelor din legislaţie sau cazurilor grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării constatate cu prilejul cercetărilor efectuate

Semnează rapoartele recomandările şi celelalte acte ale instituţiei Avocatului Poporului care se pot emite numai cu acordul său

Aprobă numirea promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului acordă gradaţii salarii de merit şi alte drepturi potrivit dispoziţiilor legale

Exercită autoritatea disciplinară asupra personalului icircn condiţiile prevăzute de lege şi regulament

Aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă Exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite Exercită orice alte atribuţii care icirci revin potrivit legii

31

Avocatul Poporului iar pe de altă parte icircl degrevează pe acesta de efectuarea unor activităţi care nu ar corespunde scopului misiunii sale

Potrivit unor opinii exprimate icircn literatura de specialitate25 termenul de un an prevăzut icircn art15 alin2 din lege ar constitui o limitare a dreptului de petiţionare menţionat icircn art51 din Constituţie Nu icircmpărtăşim acest punct de vedere deoarece textul constituţional invocat se referă numai la drepturile cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii fără a fixa un termen pentru aceasta Avocatul Poporului nu face parte din această categorie

Referitor la cererile privind actele emise de Camera Deputaţilor de Senat sau de Parlament actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor ale Preşedintelui Romacircniei şi Guvernului precum şi ale Curţii Constituţionale ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti acestea nu pot face obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului

Cu privire la persoanele care se pot adresa Avocatului Poporului acestea pot fi şi persoanele arestate şi reţinute icircn penitenciare instituţii de reeducare ori resocializare sau icircn arest preventiv ale căror conduceri au obligaţia de a le permite fără nicio restricţie să se adreseze Avocatului Poporului cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor cu excepţia restracircngerilor legale

De asemenea această obligaţie revine şi comandanţilor unităţilor militare icircn privinţa persoanelor care icircşi satisfac serviciul militar obligatoriu sau serviciul militar alternativ cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor cu excepţia restracircngerilor legale

Icircn ipoteza icircn care icircnsă Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public se află pe rolul instanţelor judecătoreşti sau are ca obiect erori judiciare el icircl va sesiza pe procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

25 Constantin Bracircnzan Consideraţii privind legea organică a

Avocatului Poporului icircn revista bdquoDrepturile Omuluirdquo nr41993 p 19

32

Consiliul Superior al Magistraturii potrivit competenţei acestora care sunt obligaţi să-i comunice concluziile la care s-a ajuns şi măsurile luate

Icircn măsura icircn care Avocatul Poporului le consideră necesare pentru soluţionarea placircngerilor ce i s-au adresat el are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice icircnsă are obligaţia de a nu face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces Această obligaţie se menţine şi după icircncetarea activităţii sale ca Avocat al Poporului şi se extinde asupra adjuncţilor săi precum şi asupra personalului aflat icircn serviciile sale sub sancţiunea prevăzută de legea penală

Icircn exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului emite recomandări care nu pot fi supuse nici controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc Prin aceste acte el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii actelor sau faptelor administrative inclusiv asupra situaţiilor cacircnd autorităţile publice nu răspund ori a situaţiilor de emitere tardivă a actelor

Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii să pretindă autorităţilor publice orice informaţii sau documente necesare anchetei sau orice alte probe să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor publice şi de la orice funcţionar pentru soluţionarea placircngerilor Icircn lege nu se precizează icircnsă ce posibilităţi are Avocatul Poporului icircn situaţia icircn care nu icirci sunt comunicate sau puse la dispoziţie datele ori documentele solicitate ori icirci este interzis accesul la ele sau icirci sunt comunicate cu icircntacircrziere

Credem că legea organică trebuia să prevadă şi unele sancţiuni pentru cei care refuză să colaboreze ori colaborează cu icircntacircrziere sau nu sprijină Avocatul Poporului icircn icircndeplinirea atribuţiilor sale

Icircn situaţiile icircn care Avocatul Poporului constată violări ale drepturilor omului el va cere icircn scris autorităţii administraţiei publice care a icircncălcat aceste drepturi să reformuleze sau să revoce actul administrativ şi să repare pagubele produse precum şi să repună persoana lezată icircn situaţia anterioară

33

Autorităţile publice icircn cauză trebuie să ia icircndată măsurile necesare pentru icircnlăturarea ilegalităţilor constatate repararea pagubelor şi icircnlăturarea acuzelor care au generat sau favorizat icircncălcarea drepturilor persoanei lezate informacircnd despre aceasta Avocatul Poporului

Icircn situaţia icircn care icircn termen de 30 de zile de la data sesizării autoritatea publică sau funcţionarul public nu icircnlătură ilegalităţile comise Avocatul Poporului se adresează autorităţilor administraţiei ierarhic superioare care sunt obligate să icirci comunice icircn termen de cel mult 45 de zile măsurile luate

Icircn ipoteza icircn care autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale Avocatul Poporului se adresează prefectului judeţului dată de la care curge termenul de 45 de zile

De asemenea Avocatul Poporului este icircndreptăţit potrivit art24 alin1 din lege să sesizeze Guvernul Romacircniei cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal

Referitor la autoritatea administraţiei publice care a emis actul respectiv a săvacircrşit faptul administrativ ilegal credem că este vorba atacirct de autorităţile administraţiei publice centrale cacirct şi de autorităţile publice locale deci şi de prefecţi

Conform art 1 alin 3 din Legea contenciosului administrativ26 Avocatul poporului ca urmare a controlului realizat potrivit legii sale organice icircn baza unei sesizări a unei persoane fizice dacă apreciază că ilegalitatea sau excesul de putere al autorităţii administrative nu poate fi icircnlăturat decacirct prin justiţie poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului

26 Legea 5542004 legea contenciosului administrativ publicata icircn

M Of 1154 din 07122004

34

Totodată art26 alin1 din lege27 prevede că Avocatul Poporului are obligaţia să aducă la cunoştinţa persoanei care i-a adresat cererea rezultatele verificării şi măsurile luate Apreciem că şi icircn acest caz legea organică ar fi trebuit să stabilească un termen icircn care Avocatul Poporului să comunice persoanei interesate măsurile luate icircn urma sesizării făcute de aceasta

Rezultatele cererilor verificate pot fi făcute publice de către Avocatul Poporului prin mijloace de informare icircn masă cu consimţămacircntul persoanelor interesate şi cu respectarea prevederilor ce se referă la informaţiile şi documentele secrete

Icircn cazul icircn care Avocatul Poporului constată cu prilejul cercetărilor efectuate lacune icircn legislaţie sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării va prezenta un raport cu aspectele constatate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau după caz primului-ministru

Ca urmare a revizuirii Constituţiei Avocatului poporului i se permite să se prezinte icircn faţa Curţii Constituţionale cu o cerere referitoare la neconstituţionalitatea unor legi icircnainte de promulgare

Răspunderea Avocatului Poporului Incompatibilităţi

şi imunităţi Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru

opiniile exprimate sau pentru actele pe care le icircndeplinesc cu respectarea legii icircn exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege

Pe icircntreaga durată a exercitării mandatului Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi percheziţionaţi arestaţi cu excepţia

27 Legea 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatul Poporului republicată icircn temeiul dispoziţiilor art II din Legea nr 2332004 pentru modificarea şi completarea Legii nr 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 553 din 22 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare

35

infracţiunilor flagrante sau trimişi icircn judecată penală sau contravenţională fără icircncuviinţarea Senatului

Icircn cazul infracţiunilor flagrante săvacircrşite de Avocatul Poporului ori de adjuncţii săi aceştia aşa cum s-a arătat pot fi percheziţionaţi reţinuţi arestaţi icircnsă Ministrul Justiţiei are obligaţia de a informa neicircntacircrziat pe preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării Senatul apoi poate icircncuviinţa sau nu măsura luată Hotăracircrea Senatului cu privire la icircncuviinţarea arestării şi trimiterea icircn judecată se adoptă cu votul majorităţii senatorilor

Icircn situaţia icircn care Avocatul Poporului sau adjuncţii săi sunt arestaţi şi trimişi icircn judecată penală Senatul icirci va suspenda din funcţii pacircnă la rămacircnerea definitivă a hotăracircrii judecătoreşti Se constată că sub aspectul răspunderii şi al imunităţilor Avocatul Poporului şi adjuncţii săi au un statut cu cel al icircnalţilor demnitari (parlamentari Icircnaltul cler judecători ai Curţii Constituţionale judecători ai Icircnaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie membrii Guvernului)

Cu privire la incompatibilităţi trebuie să remarcăm că icircn aproape toate ţările s-au icircnscris icircn Constituţii şi icircn legi interdicţii ale ombudsmanului de a exercita şi alte funcţii pentru ca acesta să nu acorde unor sarcini o importanţă majoră icircn detrimentul altora Din acest punct de vedere incompatibilităţile au o contribuţie vădită la asigurarea independenţei şi imparţialităţii instituţiei

Conform articolului 58 alin 2 bdquoAvocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot icircndeplini nicio altă funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superiorrdquo

Cea mai mare parte a legilor reglementacircnd instituţia Ombudsmanului se referă la incompatibilităţi icircn primul racircnd icircn lumina independenţei şi imparţialităţii Aceste incompatibilităţi privesc şi personalul cu funcţii de execuţie de specialitate fiind exceptate numai funcţiile didactice din icircnvăţămacircntul superior

36

Gradul incompatibilităţilor este diferit de la ţară la ţară de la absolut cum este cazul Romacircniei pacircnă la sisteme mai liberale28

I5 Structura instituţiei Avocatul Poporului

Instituţia Avocatul Poporului s-a organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr35199729 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare Icircn temeiul prevederilor legii Regula-mentul a stabilit structura organizatorică (vezi Anexa 1) procedura de desfăşurare a activităţilor instituţiei atribuţiile şi statutul personalului de specialitate şi administrativ din serviciile generale ale instituţiei precum şi răspunderea icircn caz de abateri disciplinare

Icircn organizarea şi stabilirea structurii instituţiei prin Regulament s-a avut icircn vedere că aceasta trebuie să asigure realizarea competenţelor instituţiei icircn conformitate cu prevederile Legii nr35199730

28 Icircn Portugalia Ombudsmanul este supus aceloraşi reguli de

incompatibilitate prevăzute pentru magistraţii icircn exerciţiu Ombudsmanul nu poate să exercite nici o funcţie icircn organele partidelor politice şi nu se poate angaja icircn activităţi partizane de natură publică Icircn Spania sunt prevăzute condiţii foarte restrictive tocmai pentru a se asigura independenţa şi imparţialitatea Apărătorului Poporului Astfel funcţia de Apărător al Poporului este incompatibilă cu orice mandat reprezentativ cu orice poziţie politică sau activităţi implicacircnd propaganda politică cu rămacircnerea icircn serviciul activ al oricărei administraţii publice cu afilierea la un partid politic sau cu icircndeplinirea de funcţii directive icircn vreun partid politic sau sindicat asociaţie sau fundaţie sau cu angajarea icircn serviciul acestora cu practicarea profesiilor de judecător sau procuror şi cu orice profesie liberală sau mercantilă

29 Legea 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului republicată icircn temeiul dispoziţiilor art II din Legea nr 2332004 pentru modificarea şi completarea Legii nr 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 553 din 22 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare

30 Idem

37

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare instituţia Avocatul Poporului este alcătuită din departamente de specialitate şi secretariatul general

Icircn structura instituţiei sunt incluse consilierii Avocatului Poporului Departamentele de specialitate Direcţia pentru relaţiile cu instituţiile statului cu societatea civilă şi relaţii externe precum şi Biroul de presă şi protocol

Structura serviciilor şi numărul de personal se aprobă de către Biroul Permanent al Senatului icircn funcţie de necesităţile realizării atribuţiilor ce le revin şi icircn limitele bugetului aprobat

Consilierii Avocatului Poporului sunt potrivit Regulamentului icircn număr de doi se subordonează direct Avocatului Poporului şi exercită atribuţii importante privind organizarea şi funcţionarea instituţiei31

Fiecare departament este condus de un şef Din structura departamentului fac parte consilieri experţi consultanţi şi referenţi

31 Consilierii Avocatului Poporului exercită următoarele atribuţii Examinează şi propun soluţii icircn probleme privind organizarea şi

funcţionarea instituţiei Efectuează sau participă la efectuarea unor studii evaluări lucrări de

sinteză legate de specificul activităţii Avocatul Poporului independent sau icircn cadrul unor colective ale instituţiei ori organizate de alte autorităţi publice sau organizaţii neguvernamentale

Urmăresc şi coordonează activitatea de redactare la termenele prestabilite a recomandărilor şi rapoartelor pe care le prezintă spre icircnsuşire Avocatului Poporului

Asigură informarea Avocatului Poporului asupra posibilităţilor de rezolvare a problemelor ridicate de persoanele primite icircn audienţă sau prin cererile adresate instituţiei colaboracircnd după caz cu departamentele de specialitate şi celelalte servicii ale instituţiei

Sesizează cu operativitate şi participă la activitatea de redactare a răspunsurilor la icircntrebările şi problemele ridicate de şi icircn mass-media cu privire la activitatea instituţiei

Icircndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul activităţii instituţiei la cererea Avocatului Poporului

38

Icircn funcţie de ponderea şi volumul lucrărilor la propunerea adjuncţilor săi icircnaintată icircn baza referatelor icircntocmite de şefii de departament Avocatul Poporului poate adapta structura departamentelor potrivit necesităţilor activităţilor curente

Din structura instituţiei face parte şi Secretariatul General care cuprinde Direcţia relaţii cu publicul şi informatică Direcţia economică şi Serviciul organizare resurse umane şi contencios

Secretariatul general asigură condiţiile organizatorice informa-ţionale şi materiale pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei Avocatul Poporului El este condus de secretarul general care este numit şi eliberat din funcţie de Avocatul Poporului

Direcţia relaţii cu publicul şi informatică are icircn structura sa două servicii Serviciul de relaţii cu publicul registratură arhivă şi secretariat şi Serviciul de informatică documentare şi bibliotecă Icircntreaga activitate a acestor servicii este subordonată realizării unor servicii auxiliare necesare rezolvării cererilor adresate Avocatului Poporului

Direcţia economică prin serviciul financiar-contabilitate şi con-trol preventiv şi serviciul aprovizionare transport şi administrativ asigură elaborarea fundamentarea şi executarea bugetului instituţiei şi a celorlalte lucrări financiar-contabile exercitarea de către Avocatul Poporului a atribuţiilor sale de ordonator de credite precum şi admi-nistrarea bunurilor din patrimoniul instituţiei activitatea de investiţii şi de aprovizionare cu materiale transportul realizarea altor prestaţii administrative necesare funcţionării instituţiei Avocatului Poporului

Serviciul organizare resurse umane şi contencios execută lucrările privind angajarea şi salarizarea personalului asigură asistenţa juridică şi reprezentarea icircn faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie a instituţiei Avocatul Poporului

De asemenea icircn structura instituţiei este cuprinsă şi Direcţia pentru relaţii cu instituţiile statului cu societatea civilă şi relaţii externe precum şi Biroul de presă şi protocol

39

Direcţia este condusă de un director şi asigură a) realizarea unor contacte directe şi permanente cu instituţiile

statului şi un schimb informaţional continuu icircn vederea realizării competenţelor instituţiei Avocatul Poporului potrivit legii

b) realizarea unor contacte şi schimburi informaţionale per-manente cu organizaţiile neguvernamentale care promovează valorile societăţii civile icircn mod special cu organizaţiile care activează icircn domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

c) participarea Avocatului Poporului sau a reprezentanţilor acestuia la diverse conferinţe simpozioane seminarii la care se dezbat probleme sociale de interes pentru activitatea specifică instituţiei

d) organizarea de manifestări similare la care să fie invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile

e) icircndeplinirea lucrărilor ce revin instituţiei Avocatul Poporului icircn cadrul relaţiilor internaţionale

f) traducerea icircntocmirea şi expedierea corespondenţei cu străinătatea

Icircn sfacircrşit Biroul de presă şi protocol trebuie să asigure monitorizarea presei efectuarea de sinteze tematice icircntocmirea şi difuzarea de comunicate oficiale privind activitatea instituţiei redactarea răspunsurilor la articole apărute icircn presă referitoare la instituţia Avocatul Poporului organizarea contactelor acestuia cu reprezentanţii presei şi altele

Anexa 1

40

41

CAPITOLUL II

SISTEMUL ELECTORAL

II1 Consideraţii generale

Organele reprezentative ale puterii cacirct şi organele centrale se constituie pe calea alegerii prin vot a deputaţilor senatorilor şefului de stat precum şi a autorităţilor locale după anumite proceduri diferite de la stat la stat dar care prezintă şi elemente comune

Relaţiile sociale care privesc alegerile sunt reglementate de dreptul constituţional deoarece prin conţinutul lor ele sunt relaţii constituţionale adică apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii

Normele juridice care reglementează aceste relaţii sociale sunt icircnscrise atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircn legea electorală ele formacircnd o instituţie distinctă a dreptului constituţional Aceste norme juridice denumite şi norme electorale sunt amănunţit cercetate icircn literatura juridică urmare firească a importanţei lor icircn sistemul de drept şi a faptului că exprimă cel mai direct şi eficient caracterul democratic sau nedemocratic al unui sistem constituţional Aceste norme sunt cercetate fie sub denumirea de sistem electoral fie sub cea de drept electoral fie sub alte denumiri

Normele electorale stabilesc care sunt drepturile electorale condiţiile ce trebuie icircndeplinite de o persoană pentru a fi beneficiarul acestora precum şi garanţiile ce fac efectivă exercitarea lor De asemenea normele juridice electorale stabilesc obligaţiile organelor de stat icircn legătură cu alegerile regulile de organizare şi desfăşurare a alegerilor precum şi cele de stabilire centralizare şi comunicare a rezultatelor votării

42

Icircn literatura de specialitate noţiunii de sistem electoral i s-au dat accepţiuni diferite

Astfel icircntr-o primă accepţiune prin sistem electoral se desemnează mecanismul modalitatea de alegere a deputaţilor32

Icircntr-o altă opinie promovată de autori din ţara noastră prin sistem electoral se desemnează un ansamblu de norme juridice care constituie o instituţie de drept constituţional Aceste norme juridice care formează sistemul electoral stabilesc

bull drepturile electorale care fac parte din categoria drepturilor fundamentale ale cetăţenilor condiţiile pe care trebuie să le aibă şi să le icircndeplinească persoanele fizice pentru a avea şi a exercita aceste drepturi

bull modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor precum şi modurile de stabilire de centralizare şi de comunicare a rezultatelor votării

Sintetizacircnd putem spune că sistemul electoral reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce privesc exercitarea drepturilor electorale icircn scopul constituirii organelor reprezentative33

Sistemul electoral al Romacircniei aşa cum este reglementat de Constituţie şi legile electorale are la bază următoarele principii

bull participarea cetăţenilor la conducerea societăţii bull egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de sex rasă

naţionalitate grad de cultură religie profesie etc

32 M Duverger Institutions politiques et Droit constitutionnel Paris

1971 33 bdquoPrin sistem electoral desemnăm ansamblul normelor juridice

articulate şi ierarhizate avacircnd ca obiect de reglementare dreptul de a alege deputaţi şi senatori icircn organele reprezentative ale puterii dreptul de a fi ales icircn aceste organe şi ndash acolo unde o asemenea posibilitate este prevăzută ndash dreptul de a revoca pe cei aleşi precum şi principiile sufragiului modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor şi de stabilire a rezultatelor votăriirdquo (I Deleanu op cit)

43

bull pluralismul politic dreptul de a prezenta candidaţi din partea mai multor partide şi alianţe politice

bull exprimarea liberă a opţiunilor electorale

II2 Drepturile electorale ale cetăţenilor romacircni

Unele consideraţii generale privind drepturile exclusiv politice

Icircntr-un stat de drept poporul are puterea de decizie are ultimul cuvacircnt Acest fapt este reliefat de art 2 din Constituţia Romacircniei care stabileşte că bdquoSuveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere periodice şi corecte precum şi prin referendum Nici un grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea icircn nume propriurdquo

Analizarea drepturilor electorale ale cetăţenilor romacircni impune cacircteva determinări conceptuale Icircn esenţa lor drepturile electorale sunt prin excelenţă drepturi cetăţeneşti fundamentale Icircn diferitele clasificări date drepturilor fundamentale drepturile electorale sunt reunite de regulă icircntr-o categorie distinctă sub denumirea de drepturi exclusiv politice Această alegere se motivează prin aceea că aceste drepturi pot fi exercitate numai de către cetăţeni prin participare la guvernare Considerarea drepturilor electorale ca drepturi exclusiv politice permite delimitarea lor de drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul de asociere) dar şi explicarea altor consecinţe juridice Astfel drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor pentru că este pretutindeni recunoscut şi admis că la guvernarea unei societăţi participă numai cetăţenii deoarece ei sunt legaţi de destinele acelei societăţi

Sfera drepturilor electorale Trebuie ştiute icircn primul racircnd drepturile electorale ale cetăţenilor deci stabilită sfera lor Problema este importantă atacirct pentru ştiinţa dreptului cacirct şi pentru legiuitor Dacă examinăm sediul juridic al materiei vom constata lesne că

44

unele drepturi electorale sunt prevăzute chiar icircn textul Constituţiei iar unele icircn legea electorală Dacă luăm de exemplu legea electorală vom identifica mai multe drepturi electorale precum dreptul cetăţenilor de a verifica icircnscrierea icircn listele electorale şi de a face icircntacircmpinări icircmpotriva omisiunilor icircnscrierilor greşite şi a oricăror erori dreptul de a contesta candidaturile

Rezultă că nu toate drepturile electorale ale cetăţenilor sunt prevăzute icircn Constituţie Explicaţia constă icircn faptul că icircn Constituţie sunt prevăzute numai drepturile fundamentale ale cetăţenilor celelalte drepturi fiind prevăzute icircn lege De aceea atunci cacircnd analizăm drepturile electorale ale cetăţenilor romacircni trebuie să avem icircn vedere că sfera lor este mai cuprinzătoare decacirct cea rezultată din Constituţie aceasta impune o delimitare icircntre drepturile electorale fundamentale (adică cele nominalizate prin Constituţie) şi celelalte drepturi electorale34

Icircn mod tradiţional sunt exprimate constituţional şi desigur analizate icircn lucrările ştiinţifice două drepturi şi anume dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales Icircn stracircnsă corelaţie cu aceste drepturi unele constituţii au prevăzut sau prevăd şi un alt drept electoral fundamental şi anume dreptul la revocare Acest drept există icircn China (art77 din Constituţie) icircn Indonezia unde partidele politice au dreptul de a revoca pe membrii lor icircn Parlament icircn Liechtenstein unde numărul restracircns al populaţiei permite contacte familiale şi un parlamentar poate fi revocat de către grupul său electoral

Privitor la dreptul de a alege putem sublinia că el apare icircn unele constituţii chiar astfel nominalizat Icircn alte constituţii el este exprimat prin denumirea de drept de vot Această din urmă denumire o utilizează şi art36 din Constituţia Romacircniei Fără a intra icircn prea multe detalii şi explicaţii privind terminologia juridică şi sursele doctrinare sau legislative ale unuia sau altuia dintre textele constituţionale trebuie totuşi să remarcăm că icircntr-un limbaj riguros ştiinţific există deosebiri icircntre alegere şi votare

34 I Muraru op cit p 361 şi urm

45

Astfel se foloseşte termenul de alegere (deci dreptul de a alege) atunci cacircnd cetăţenii aleg membrii unei autorităţi publice Se spune că cetăţenii votează atunci cacircnd se pronunţă pentru sau contra unei reguli sau hotăracircri existacircnd sinonimie icircntre votare şi referendum Desigur limbajul Constituţiei poate fi uneori mai puţin riguros pentru a fi icircnţeles şi receptat de toţi cetăţenii Constituţia Romacircniei reglementează prin art36 dreptul la vot acesta fiind primul drept electoral al cetăţenilor romacircni O asemenea reglementare face posibilă şi o altă explicaţie sau interpretare

Icircn legătură cu dreptul de a fi ales existenţa sa ca drept cetăţenesc fundamental este de netăgăduit cele două drepturi (de vot şi de a fi ales) implicacircndu-se necondiţionat unul pe celălalt De aceea şi acest drept se icircnscrie icircn cadrul drepturilor electorale ale cetăţenilor romacircni35

Referitor la dreptul de revocare mai multe explicaţii sunt necesare Dreptul de revocare trebuie privit icircn stracircnsă legătură cu două teorii semnificative şi anume teoria mandatului imperativ şi teoria mandatului reprezentativ Potrivit primei teorii parlamentarul acţionează numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date de alegătorii săi el nu va putea acţiona nici icircn afara nici icircmpotriva acestora depunacircnd toate eforturile necesare icircndeplinirii lor Alegătorii din circumscripţia electorală pot retrage parlamentarului icircmputernicirile fără vreo motivare Conform teoriei mandatului reprezentativ parlamentarul primeşte un mandat colectiv dat de icircntreaga naţiune adunării reprezentative Alegătorii nu stabilesc dinainte sarcinile parlamentarului acesta fiind autorizat de către naţiune să o exprime şi să o reprezinte Fiind considerat alesul şi reprezentantul naţiunii parlamentarul nu răspunde faţă de aceştia şi nu poate fi revocat decacirct de icircntreaga naţiune lucru practic imposibil

Mandatul imperativ este caracteristic scrutinului uninominal şi numai icircntr-un asemenea sistem revocarea pare a fi discutabilă şi eventual posibilă Icircn Romacircnia privind mandatul de deputat sau de


46

senator dispoziţiile art 69 din Constituţie dau o soluţie clară Icircn exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt icircn serviciul poporului Orice mandat imperativ este nul

Cacirct priveşte mandatul şefului de stat Constituţia nu prevede un lucru similar lucru firesc faţă de faptul că el este ales de către cetăţeni la nivelul icircntregii ţări circumscripţia electorală fiind toată ţara Art 95(3) prevede icircnsă că bdquoDacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată icircn cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedinteluirdquo

Rezultă clar astfel că revocarea din funcţia de Preşedinte al republicii o pot face numai alegătorii prin intermediul referen-dumului Această posibilitate este consecinţa juridică a raportului constituţional de reprezentare stabilit icircntre cetăţenii romacircni (alegători) şi şeful statului Aici dreptul de demitere este rezultanta exercitării numai de către popor a suveranităţii naţionale care-i aparţine

Este adevărat că Preşedintele Romacircniei este ales de către toţi cetăţenii ţării cu drept de vot iar jurămacircntul prevăzut de art82 din Constituţie este icircntr-o asemenea viziune sinteza constituţională a obligaţiilor ce revin şefului de stat icircn acest raport de reprezentare Icircntr-o asemenea structură a explicaţiilor ştiinţifice şi a exegezei textelor se pare că nu există o incompatibilitate absolută icircntre mandat şi revocare desigur cu aplicare la sistemul elveţian s-a arătat că introdusă icircn constituţiile cantoanelor icircn cursul anilor 1850-1880 revocarea nu a fost utilizată din cauza referendumului care era un mijloc eficient şi a căzut icircn desuetudine nepătrunzacircnd icircn dreptul federal

II3 Dreptul la vot

Prevăzut de art36 din Constituţie dreptul la vot ne indică cine şi icircn ce condiţii poate alege Examinarea dreptului de vot icircn sistemul constituţional romacircnesc a condiţiilor de exercitare trebuie făcută prin considerarea trăsăturilor sale tradiţionale aşa cum sunt ele de altfel menţionate icircn Constituţie

47

Potrivit art62 (1) şi 81 (1) din Constituţie votul este universal egal direct secret şi liber exprimat

II31Universalitatea votului

Această caracteristică presupune că cetăţenii romacircni au dreptul de a vota Există o distincţie referitoare la votul universal şi votul restracircns pe care-l putem denumi vot selectiv Votul restracircns este prezentat sub două aspecte şi anume votul censitar36 şi votul capacitar

Votul censitar se referă la condiţia de avere impusă cetăţeanului pentru a putea vota fapt pentru care deseori era denumit votul contribuabililor37

36 Cuvacircntul cens provine de la cuvacircntul latin census care icircnseamnă

impozit Iniţial dreptul de vot a fost acordat numai celor care plăteau un anumit impozit deci era condiţionat de avere Ulterior noţiunea s-a schimbat şi desemnează orice restricţie impusă dreptului de vot

37 Icircn Anglia pacircnă icircn 1918 votul universal era necunoscut Dreptul de vot era condiţionat de avere Icircn 1918 Legea din 6 februarie a stabilit un fel de drept universal acordacircndu-se drept de vot şi femeilor Icircn realitate era vorba icircnsă de un vot lărgit iar nu universal icircntrucacirct el era legat la bărbaţi de un termen de reşedinţă de 6 luni sau de ocuparea de localuri comerciale iar la femei de vacircrsta de 30 de ani şi de calitatea de alegător local sau de soţie de alegător local Pentru a fi alegător local cetăţeanul trebuia să fie proprietar sau arendaş de pămacircnt sau deţinător de local de icircnchiriat nemobilat De-abia icircn 1928 femeilor li s-au acordat dreptul de vot de la 21 de ani (I Barthelmy et P Duez Traiteacute de droit constitutionnel Dalloz Paris 1933) Icircn Romacircnia censul de avere a fost cunoscut pacircnă icircn 1917 iar icircn SUA icircn cele 7 din cele 50 de state era cunoscut sistemul impozitului electoral dreptul de vot fiind condiţionat de plata unui impozit electoral de 1-2 USD (poll-tax) pacircnă la adoptarea celui de-al XXIV-lea amendament la Constituţie (1964) prin care era interzisă condiţionarea dreptului de vot de plata vreunui impozit sau vreunei taxe

48

Censul de avere a fost completat şi prin alte censuri precum censul de domiciliu censul de sex censul rasial-naţional censul de profesie censul de vacircrstă38

Dar censul de avere a fost cel mai răspacircndit cens electoral Cetăţeanul trebuia să aibă o anumită avere pentru a avea drept de vot Icircn conformitate cu Constituţia romacircnă din 1866 corpul electoral era icircmpărţit icircn patru colegii pe avere pacircnă şi icircn colegiul IV intracircnd cei care plăteau şi ei o dare cacirct de mică către stat Deci puteau vota numai cei care posedau avere Potrivit Constituţiei franceze din 1791 cetăţenii erau icircmpărţiţi icircn cetăţeni activi şi cetăţeni pasivi drept de vot avacircnd numai cetăţenii activi Icircn SUA votul restracircns a fost utilizat sub o formă atenuată fie prin taxe electorale fie prin censul de avere fie prin icircnlăturarea negrilor de la vot Icircn această ţară taxele electorale au fost icircnlăturate icircn 1964 prin amendamentul 24 la Constituţie care are următoarea redactare bdquoDreptul cetăţenilor Statelor Unite de a vota icircn oricare alegeri preliminare sau alt fel pentru Preşedinte sau vicepreşedinte pentru electori pentru Preşedinte sau vicepreşedinte sau pentru senatori sau reprezentanţi icircn Congres nu poate fi refuzat sau redus de către Statele Unite sau de către vreunul dintre state din motiv de neplată a unei taxe pe cap de locuitor sau a oricărui impozitrdquo

Censul de domiciliu impunea domicilierea cetăţeanului o anumită perioadă de timp icircn localitatea respectivă pentru a putea vota

Censul de sex a făcut imposibil votul femeilor care au căpătat drept de vot mult mai tacircrziu decacirct bărbaţii Astfel femeile au căpătat drept de vot icircn Norvegia (1913) Anglia (1918) Rusia (1918) Germania (1919) Statele Unite (1920) Suedia (1921) Spania

38 Pentru a avea drept de vot icircn unele ţări era necesar ca cetăţeanul să fi

locuit icircntr-o localitate un anumit timp determinat de lege Icircn realitate acest cens de domiciliu nu reprezenta altceva decacirct un cens de avere mascat deoarece el lovea icircn cei lipsiţi de proprietate care erau obligaţi să meargă acolo unde găseau de lucru Astfel legea franceză din 31 mai 1850 prevedea obligativitatea locuirii timp de trei ani icircn localitatea respectivă iar icircn ceea ce icirci priveşte pe muncitori ei puteau proba aceasta numai prin certificat eliberat de patroni Durata domicilierii putea varia icircntre 6 luni ca icircn Australia şi 5 ani ca icircn Islanda

49

(1931) Franţa (1944) Elveţia (1971) Icircn Romacircnia femeile nu au avut drept de vot sub imperiul constituţiilor din 1866 şi 1923

Censul de vacircrstă reprezintă o barieră icircn exercitarea dreptului de vot De exemplu Constituţia romacircnă din 1938 dădea drept de vot pentru Adunarea Deputaţilor cetăţenilor de la 30 de ani icircn sus iar pentru Senat de la 40 de ani

Icircn dreptul şi practica electorală s-au icircntacirclnit şi se mai icircntacirclnesc şi alte censuri precum censul rasial-naţional sau censul pe profesii acestea icircmpiedicacircnd participarea unor cetăţeni la alegeri

Pe de altă parte votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie din partea alegătorului Astfel au existat state icircn care dreptul de vot era acordat celor care puteau citi şi explica Constituţia procedeu folosit şi icircn unele state din sudul Statelor Unite ale Americii icircn ideea de a exclude de la vot pe negri Aici abia icircn 1965 acest procedeu a fost icircnlăturat

Limitările dreptului de a alege au fost icircnlăturate icircn timp iar votul universal s-a impus este adevărat de aproximativ un secol Votul universal este o necesitate pentru că icircntr-un stat de drept şi democratic icircntreaga populaţie trebuie chemată la urne

Universalitatea ca trăsătură a dreptului de vot a cunoscut o evoluţie specifică sistematizată pe trei etape şi anume

a) votul universal masculin b) accesul femeilor la electorat c) scăderea vacircrstei minime Evoluţia şi extinderea votului universal rolul său icircn

caracterizarea unui regim politic ca democratic sau nu explică de ce orice susţinere de renunţare la votul universal sau de restracircngere a dreptului de vot trebuie considerată ca anacronică desuetă şi mai ales invalidată de istoria democraţiei constituţionale39

Dacă examinăm art 3 din Constituţia Romacircniei vom constata că dispoziţiile sale valorifică optim aspectele democratice ale dreptului de vot Astfel icircn Romacircnia o persoană poate vota dacă


50

bull este cetăţean romacircn bull are vacircrsta de 18 ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv bull este icircn deplinătatea facultăţilor mintale bull are aptitudinea morală de a vota Calitatea de cetăţean romacircn exprimă constituţional faptul că

dreptul de vot este un drept politic şi că drepturile politice aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor

Vacircrsta minimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor ea fiind vacircrsta la care o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului de vot

La această vacircrstă persoana capătă capacitatea electorală care este un aspect al capacităţii de drept constituţional Deplinătatea facultăţilor mintale este o condiţie firească elementară şi de aceea Constituţia nu acordă drept de vot debililor ori alienaţilor mintal puşi sub interdicţie Cacirct priveşte aptitudinea morală de a vota Constituţia stabileşte că nu o au persoanele condamnate prin hotăracircre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale Putem observa că icircn Romacircnia dreptul este cu adevărat universal condiţiile cerute de lege fiind fireşti minime şi rezonabile

II32 Egalitatea votului

Un alt principiu electoral se referă la egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate ori origine etnică limbă religie sex opinie sau apartenenţă politică avere sau origine socială Egalitatea votului reprezintă o manifestare a deplinei egalităţi icircn drepturi a tuturor cetăţenilor

Votul egal se traduce icircn realitate dacă fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat circumscripţiile electorale pentru alegerea aceluiaşi organ sunt egale ca număr de locuitori Egalitatea votului presupune icircnlăturarea unor tehnici şi procedee electorale ndash care s-au practicat icircn sistemele constituţionale ndash precum geografia electorală colegiile electorale votul plural sau votul simplu

51

Geografia electorală este procedeul stabilirii de circumscripţii electorale inegale ca număr de locuitori pentru alegerea aceluiaşi organ de stat Acest procedeu este folosit pentru a dezavantaja localităţile sau cartierele unde locuiesc adversari ai partidelor de guvernămacircnt Icircn aceste zone se formează circumscripţii electorale foarte mari iar icircn zonele locuite de adepţi ai partidelor de guvernămacircnt se formează circumscripţii electorale cu un număr mai mic de alegători Stabilindu-se aceleaşi număr de mandate pentru toate circumscripţiile electorale apare evidentă inegalitatea votului deoarece un număr mare de alegători alege acelaşi număr de deputaţi ca şi alegătorii din circumscripţiile electorale mai mici40

Colegiile electorale au ca efect şi ele inegalitatea votului Colegiile electorale inegale ca număr de alegători fie aleg acelaşi număr de deputaţi fie aleg un număr diferit de deputaţi Icircn această din urmă situaţie de regulă primele colegii care au cel mai mic număr de alegători aleg un număr mai mare de deputaţi decacirct restul colegiilor Acest sistem a fost utilizat sub regimul Constituţiei romacircne din 186641

Votul plural este un procedeu potrivit căruia unii alegători icircn aceeaşi circumscripţie electorală dispun de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat Astfel unii alegători icircn afară de votul pe care icircl

40 Potrivit legii electorale din 1926 icircn Romacircnia circumscripţiile

electorale coincideau cu judeţele iar numărul deputaţilor varia dar nu icircn conformitate cu numărul locuitorilor ci cu diferite interese ale guvernanţilor Spre exemplu un judeţ ca Doljul cu o populaţie mică alegea 10 deputaţi iar un judeţ ca Ilfovul icircn care era cuprins şi Bucureştiul alegea 20 Doljul alegea 4 senatori iar Ilfovul 7 Icircn Anglia circumscripţiile electorale pentru alegerile din Camera Comunelor variază ca mărime icircntre 39000 şi 79000 de locuitori fiecare circumscripţie electorala alegacircnd un deputat pe cacircnd icircn SUA icircntre 250000 şi 500000 de locuitori Icircn Michigan există circumscripţii de 170000 şi de 800000 de locuitori icircn Texas de 216000 şi 950000 de locuitori iar icircn Canada variază icircntre 5600 şi 16500

41I Muraru op cit p 367 şi urm

52

au ca toţi ceilalţi dispun şi de alte voturi dacă icircndeplinesc anumite condiţii precum averea numărul de copii titluri icircn icircnvăţămacircnt

Votul multiplu asemănător cu votul plural presupune ca alegătorul să dispună de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat doar icircn circumscripţii electorale diferite Votul multiplu a fost icircntrebuinţat şi icircn ţara noastră sub imperiul Constituţiei din 1923 Astfel icircn alegerile pentru Senat un profesor universitar putea avea pacircnă la patru voturi unul icircn circumscripţia sa electorală unul pentru alegerea senatorului universităţii şi două voturi dacă era icircn acelaşi timp membru ales icircntr-un consiliu comunal şi membru al unei Camere de industrie agricultură

Prima electorală este un sistem utilizat de regulă icircntr-o perioadă de criză politică atunci cacircnd partidul de guvernămacircnt nu reuşeşte să obţină majoritatea icircn alegeri Prima electorală este un plus de mandate ce se atribuie partidului politic care obţine icircn alegeri un anumit procent de valori Astfel de exemplu potrivit legii electorale din 1926 partidul care obţinea 40 din totalul voturilor pe ţară primea 50 din totalul mandatelor după ce se scădeau bineicircnţeles mandatele atribuite proporţional cu voturile lor grupărilor care deşi minoritare pe ţară aveau majoritatea absolută icircntr-o circumscripţie

Celelalte 50 din mandate se icircmpărţeau proporţional cu voturile obţinute icircntre partidele participante la alegeri Astfel gruparea politică ce obţinea 40 din voturi putea obţine peste 70 din mandate Inegalitatea votului era evidentă deoarece mai puţin de jumătate din alegători desemnau mai mult de 70 din deputaţi iar majoritatea alegătorilor desemnau un număr redus de deputaţi

II33 Votul direct

Votul direct presupune posibilitatea pe care o au alegătorii de a-şi exprima direct personal acordul sau dezacordul privind candidaţii propuşi Alegătorii votează direct şi nu prin reprezentanţi sau delegaţi S-a icircntacirclnit şi se icircntacirclneşte icircncă şi votul indirect Astfel

53

potrivit Constituţiei romacircne din 1866 icircn alegerile pentru Adunarea Deputaţilor alegătorii din Colegiul IV alegeau indirect

Votul indirect se foloseşte icircn alegerea preşedintelui Statelor Unite ale Americii icircn alegerea Senatului icircn Franţa Potrivit Constituţiei americane icircntacirci se aleg electori iar electorii aleg preşedintele Votul indirect a fost prevăzut şi icircn Romacircnia prin Legea nr701991 la alegerea consiliilor judeţene Acestea erau alese de către un corp de electori format din totalitatea membrilor consiliilor locale din judeţul respectiv Modificările aduse legii icircn anul 1996 au introdus şi pentru aceste consilii votul direct urmacircnd ca doar viceprimarii să fie aleşi indirect Icircn legătură cu votul indirect se spune că acesta este cert mai puţin democratic decacirct votul universal direct

IV34 Secretul votului

Secretul votului este de asemenea un caracter al dreptului de vot şi exprimă acea posibilitate a cetăţenilor de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi fără ca această manifestare să poată fi cunoscută de către alţii Legea electorală prevede o serie de garanţii care asigură secretul votului Astfel buletinele de vot sunt uniforme fără semne distinctive imprimarea lor fiind asigurată de către birourile electorale care se ocupă de alegerea icircn icircntregime a unui organ de stat după modelul legal stabilit

Pe buletinele de vot sunt imprimate numai menţiunile strict necesare Ultima pagină a buletinului de vot rămacircne nescrisă fiind rezervată pentru aplicarea ştampilei de control a biroului electoral al secţiei de votare ştampilă executată după modelul legal stabilit

Buletinele de vot sunt predate birourilor electorale ale secţiilor de votare de către birourile electorale de circumscripţie cu cel puţin două zile icircnainte de data alegerilor

De asemenea sediile secţiilor de votare sunt prevăzute cu cabine sau camere de votare unde alegătorul intră singur şi votează după propria voinţă şi convingere Legea electorală interzice

54

prezenţa oricărei persoane ndash icircn afara celei care votează ndash icircn Camera de votare sau icircn cabinele de vot

După ce votează alegătorul icircndoaie buletinul de vot şi personal icircl introduce icircn urna de vot Alegătorul trebuie să fie atent ca la introducerea icircn urnă buletinul de vot să nu se deschidă dacă acesta se deschide din eroare el se anulează dar numai o singură dată dacircndu-i-se alegătorului un nou buletin de vot icircn legătură cu aceasta se face menţiune icircn procesul-verbal al operaţiunilor de votare

O excepţie de la regula care dispune că bdquoalegătorul intră singur şi voteazărdquo este aceea care priveşte situaţia icircn care alegătorul din motive temeinice constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare nu poate să voteze singur icircn această situaţie el are dreptul să cheme icircn scopul de a-l ajuta icircn cabina de votare un icircnsoţitor ales de el

Esenţial de menţionat este şi faptul că icircn situaţia icircn care există alegători netransportabili se dispune organizarea pentru aceştia a unor urne mobile icircn scopul exercitării opţiunilor electorale asiguracircndu-se secretul votului

II35Votul liber exprimat

Libertatea de exprimare a votului se concretizează icircn posibilitatea cetăţeanului de a lua parte sau de a nu lua parte la alegeri astfel icircn cazul icircn care cetăţeanul ia hotăracircrea de a se prezenta la alegeri el va putea icircn deplină libertate să-şi manifeste liber opţiunea pentru o anumită listă de candidaţi sau pentru un anumit candidat Acest tip de vot este alternativa votului obligatoriu care a existat icircn Romacircnia icircn temeiul Constituţiei din 1923 şi care icircncă mai este utilizat icircn ţări precum Italia şi Belgia

Libertatea de exprimare a votului icircmpreună cu celelalte caracteristici ale votului subliniază una din esenţialele trăsături ale regimurilor care sunt considerate cu adevărat democratice

55

II4 Dreptul de a fi ales

Dreptul de a fi ales este reglementat prin intermediul dispoziţiilor art 37 din Constituţie Conform dispoziţiilor constituţionale o persoană poate fi aleasă ca deputat senator şef de stat sau icircn alte organe reprezentative dacă are drept de vot şi dacă icircndeplineşte şi celelalte condiţii stabilite prin art37 Adăugarea şi a altor condiţii decacirct cele privind dreptul de vot se motivează prin importanţa acestor demnităţi publice prin rolul organelor reprezentative icircn exercitarea puterii suverane a poporului prin ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente care presupune un grad de sporit de maturitate politică şi civică o onorabilitate mai strictă

Pentru a fi aleasă o persoană trebuie mai icircntacirci să aibă drept de vot adică să icircndeplinească toate condiţiile cerute de art 36 din Constituţie şi pe care le-am arătat deja Icircn afară de aceasta art 37 (1) cere icircndeplinirea cumulativă şi a condiţiilor cerute de art16 (3)

Icircn alineatul (3) al acestui articol se stipulează că funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară de asemenea reglementacircndu-se şi garantarea egalităţii de şanse icircntre femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi Cacirct priveşte condiţia de a avea numai cetăţenia romacircnă ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii romacircne care icircngăduie dubla cetăţenie Există totuşi şi domenii ale dreptului public unde interesul societăţii este de a permite accesul persoanelor care au numai cetăţenia romacircnă

Pentru a fi ales o altă condiţie constituţională este aceea ca unei persoane să nu-i fie interzisă asocierea icircn partide politice potrivit art 40 (3)Conform art 40 (3) nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite de lege

Această interdicţie funcţionează numai atacirct timp cacirct persoana ocupă una din funcţiile nominalizate de acest articol 40 (3) Dacă una din aceste persoane doreşte să candideze icircn alegeri ea o poate

56

UA etc

face dacă icircn prealabil demisionează din funcţia pe care o are iar demisia trebuie să fie dovedită cu ocazia icircnregistrării candidaturii 42 43 Interzicerea dreptului de a candida din cauza profesiei este practicată şi icircn alte ţări magistraţii icircn Anglia şi Canada funcţionarii publici icircn Anglia Australia Noua Zeelandă S

Dispoziţiile constituţionale fixează şi anumite limite minime de vacircrstă Dacă pentru dreptul de vot limita minimă este de 18 ani pentru dreptul de a fi ales pretutindeni icircn lume această limită este substanţial mai ridicată Explicaţia se regăseşte icircn considerarea unei anumite experienţe profesionale de viaţă şi chiar icircn domeniul public precum şi icircn importanţa acestor demnităţi publice icircn marea responsabilitate ce revine celor desemnaţi să guverneze responsabilitate care-şi găseşte suport tocmai icircn credibilitatea icircn maturitatea şi experienţa practică a candidaţilor De aceea art37 din Constituţie stabileşte două limite minime de vacircrstă pentru cei care candidează şi deci pot fi aleşi şi anume 23 de ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru Camera Deputaţilor sau organele locale 33 de ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru Senat 35 de ani pentru funcţia de Preşedinte al Romacircniei icircn Franţa limita pentru a fi ales senator este de 35 de ani

42 Icircn art 30 din Legea electorală din 1926 se dispunea ca bdquotoţi cei care

ocupă o funcţie de orice natură retribuită de stat judeţ sau comună sau aşezăminte de natură publică ale căror bugete se votează de Adunarea Deputaţilor nu pot fi aleşi decacirct dacă demisionează din funcţie cel mai tacircrziu 5 zile libere după convocarea corpului electoral al adunării pentru care voieşte a candida ()Demisia dată icircn acest scop se consideră de drept primită şi demisionarul nu va putea redobacircndi numirea sa din nou icircn funcţie decacirct icircn conformitate cu legea de organizare a statutului funcţionarilor şi legile speciale de organizarerdquo

43 Pentru alegerile parlamentare din 1996 Antonie Iorgovan judecător al Curţii Constituţionale şi-a dat demisia din această funcţie şi s-a icircnscris icircn Partidul Mişcarea Ecologistă din Romacircnia pe listele căruia a candidat pentru Camera Deputaţilor

57

Icircndeplinirea acestor condiţii trebuie verificată cu mare atenţie fiind vorba de condiţii constituţionale de eligibilitate icircncă de la propunerea şi icircnregistrarea candidaturilor icircn alegeri Orice icircndepărtare de la aceste condiţii atrage nulitatea alegerii de aceea icircnregistrarea candidaturilor trebuie făcută numai cu verificarea atentă a icircndeplinirii condiţiilor legale

Icircn legătură cu dreptul de a fi ales deseori se discută dacă aleşii trebuie să fie desemnaţi din bdquoeliterdquo sau nu Fără a intra icircntr-o asemenea discuţie cu acest prilej vom menţiona totuşi părerea unui constituţionalist consacrat deja şi care spunea bdquoTrebuie aleşi deputaţii cei mai talentaţi sau cei mai reprezentativi Adunarea aleasă trebuie să fie un tablou ideal sau o fotografie fidelă Un cenaclu din spiritele cele mai remarcabile ale timpului lor sau o reproducere icircn mic a poporului Democraţia modernă a dat preferinţă celui de-al doilea termen Poporul nu are ce face cu o elită icircn care el nu se recunoaşte şi care oricacirct de inteligentă ar fi nu o icircnţelege Lui icirci trebuie mai mult un purtător de cuvacircntrdquo (Jean Franccedilois Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse vol I)

Trebuie de asemenea să reţinem că alegerea unor personalităţi a unor elite ar presupune renunţarea la scrutinul de listă şi practicarea largă a candidaturii platformelor politice a orientării candidaţilor Candidaţii propuşi de partidele politice reprezintă pentru alegători mai multe garanţii şi opţiuni clare Apoi partidele politice sunt de fapt motorul democraţiei parlamentare şi desigur constituţionale

Icircn alte sisteme constituţionale au fost prevăzute şi alte condiţii restrictive icircn ceea ce priveşte posibilitatea de a fi ales Spre exemplu icircn Turcia alegerea icircn funcţii superioare este condiţionată de existenţa unei diplome universitare Un alt exemplu este Belgia unde există condiţia plăţii unui impozit direct de 3000 de franci Icircn Anglia s-a dispus ca sub motivaţia seriozităţii candidaturii cetăţeanul care candidează trebuie să depună drept garanţie o cauţiune de 150 de lire sterline care nu i se restituie dacă nu a obţinut cel puţin o optime

58

din numărul voturilor exprimate icircn circumscripţia icircn care a candidat Icircn Romacircnia Legea Electorală din 1926 stabilea că fiecare listă de candidaţi trebuie să depună o sumă de bani reprezentacircnd costul imprimării buletinelor

Campania electorală icircn majoritatea statelor este deosebit de costisitoare putacircndu-se icircnscrie numai candidaţii care dispun de mari resurse financiare

Dreptul de a fi ales icircn Parlamentul European Constituţia Romacircniei prevede icircn art 38 bdquoIcircn condiţiile aderării

Romacircniei la Uniunea Europeană cetăţenii romacircni au dreptul de a alege şi de a fi aleşi icircn Parlamentul Europeanrdquo

Această prevedere este un rezultat al importantelor evoluţii po-litice din ultimii 15 ani Integrarea europeană obiectiv de a cărui icircnde-plinire ne apropiem cu paşi repezi a determinat nu numai schimbări de natură economică socială politică ci şi constituţională Un rezultat al acestor schimbări este articolul 38 din Constituţia revizuită

I5 Scrutinul

II51Concept

Termenul de bdquoscrutinrdquo provine din latinescul scrutinium care reprezintă bdquomodalitatea icircn care alegătorii desemnează pe deputaţi şi senatori etcrdquo

Icircn orice sistem electoral se pune problema repartizării mandatelor icircn Parlament ţinacircnd cont de voturile obţinute Alegerea modalităţii de distribuire a mandatelor aparent o problemă pur tehnică este plină de semnificaţii politice cu consecinţe foarte diferite şi nuanţate mai ales icircn ce priveşte partidele politice Icircn explicarea acestora noţiunea de scrutin este deosebit de utilă

Discutarea aici a scrutinului mai exact a unora din aspectele sale se impune fiindcă icircntreaga organizare şi desfăşurare a alegerilor trebuie corelată cu felul scrutinului

59

Icircn cadrul sistemelor constituţionale din ziua de azi s-au consacrat două tipuri de atribuire a mandatelor sistemul majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale

Sistemul icircn care sunt aleşi candidaţii ce au obţinut cel mai mare număr de voturi este sistemul majoritar Acesta cunoaşte două variante şi anume uninominal şi de listă ambele forme putacircndu-se realiza icircn unul sau două tururi

Sistemul care asigură şi reprezentarea minorităţilor politice icircn fiecare circumscripţie icircn proporţie cu voturile obţinute este sistemul reprezentării proporţionale Reprezentarea proporţională presu-pune deci scrutin de listă şi un singur tur de scrutin care permite atribuirea mandatelor atacirct majorităţii cacirct şi minorităţii

Unele regimuri constituţionale practică sisteme electorale mixte Acestea rezultă din combinarea sistemului majoritar şi a celui de reprezentare proporţională după tehnici variabile

a) Sistemul icircnrudirilor Subliniază expresia posibilităţii alian-ţei partidelor sau formaţiunilor politice care se pot prezenta la alegeri cu liste icircnrudite Dacă listele icircnrudite obţin majoritatea absolută a voturilor ele cacircştigă toate locurile Dacă nu locurile vor fi repartizate icircntre liste potrivit principiului reprezentării proporţionale Acest tip de sistem a fost utilizat icircn Franţa icircn anii 1951-1958

b) Sistemul german al buletinului dublu Scrutinul majoritar şi reprezentarea proporţională se cumulează prin intermediul votului dublu aceasta presupunacircnd dispunerea de către alegător de către două buletine Cu primul el desemnează prin scrutin uninominal un deputat pentru circumscripţia sa cu al doilea el se pronunţă pentru un partid prin sistemul reprezentării proporţionale Există deci două categorii de deputaţi aleşi icircn fiecare circumscripţie aleşi pe liste naţionale prezentate de fiecare partid

II52 Categorii de scrutin

Categoriile de scrutin sunt scrutinul uninominal scrutinul de listă şi scrutinul cu unul sau două tururi ele urmacircnd să fie analizate icircn ceea ce urmează

60

Scrutinul uninominal Icircn cadrul acestui scrutin se presupune votarea din partea

alegătorului a unui singur candidat icircntr-o singură circumscripţie electorală Este practicat icircn Romacircnia icircn situaţia alegerii primarilor comunelor şi oraşelor

Aceasta are importante consecinţe icircn ce priveşte circumscripţiile electorale şi raporturile dintre electori şi cel ales Teritoriul Romacircniei se organizează icircn atacirctea circumscripţii electorale cacircte mandate sunt Icircn mod firesc circumscripţiile electorale sunt mai mici decacirct unităţile administrativ-teritoriale iar alegătorul votează un candidat raportul de reprezentare fiind foarte bine definit sub toate elementele sale de conţinut

Scrutinul de listă Acest tip de scrutin presupune alegerea mai multor candidaţi

alegătorul votacircnd deci pentru o listă de candidaţi Icircn cazul scrutinului de listă circumscripţiile electorale sunt

foarte icircntinse teritorial de regulă ele identificacircndu-se cu unităţile administrative Este sistemul adoptat şi de legislaţia electorală a ţării noastre iar circumscripţiile electorale se identifică cu judeţele

Icircn acest sistem partidele politice joacă un rol mai important şi scrutinul este mai mult o opţiune politică decacirct alegerea unui om alegătorul votacircnd o listă şi nu un candidat

Există şi scrutinul de listă naţional folosit icircn unele ţări africane Acesta este un scrutin de listă majoritar icircntr-unul sau două tururi Fiecare partid icircntocmeşte o listă naţională cuprinzacircnd atacirctea candidaturi cacircte mandate sunt puse icircn joc Lista care obţine majoritatea voturilor exprimate cacircştigă toate mandatele Este apreciat ca bdquoun sistem de o brutalitate extremărdquo deoarece permite unui partid ce are o majoritate lipsită de consistenţă să aibă monopolul locurilor din parlament

Scrutinul de listă poate fi complicat prin acordarea posibilităţii modificării listei de către alegător prin sistemul panaşajului şi cel al votului preferenţial Panaşajul este posibilitatea alegătorului de a

61

icircntocmi chiar el lista candidaţilor luacircnd candidaţi de pe mai multe liste prezentate Votul preferenţial dă alegătorului posibilitatea de a modifica ordinea de pe lista de candidaţi Atunci cacircnd nu se admit nici panaşajul nici votul preferenţial se spune că suntem icircn prezenţa unei liste blocate icircn sensul că alegătorul este obligat să voteze lista icircn icircntregime fără a-i putea face nici cea mai mică modificare

Scrutinul cu unul sau două tururi Caracteristic scrutinului cu un singur tur de scrutin este

stabilirea de către lege a atribuirii imediate a mandatului candidatului care se află icircn frunte fiind suficientă majoritatea simplă sau relativă Al doilea tur de scrutin dacă este prevăzut de lege se realizează atunci cacircnd icircn primul tur de scrutin sunt aleşi numai candidaţii care au obţinut majoritatea absolută adică jumătate plus unul din voturile celor icircnscrişi icircn liste Pentru mandatele nedistribuite icircn primul tur deoarece niciun candidat nu a icircntrunit majoritatea absolută a voturilor se organizează al doilea tur de scrutin icircn acest caz majo-ritatea simplă (relativă) putacircnd fi suficientă pentru acordarea mandatului

Astfel potrivit Constituţiei noastre este declarat Preşedintele Romacircniei candidatul care a icircntrunit icircn primul tur de scrutin majoritatea de voturi ale alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale icircn intenţia asigurării unei legitimităţi superioare alegerii preşedintelui icircn primul tur de scrutin faţă de cel de-al doilea tur de scrutin care este un scrutin de balotaj Icircn cazul icircn care nici unul dintre candidaţi nu a icircntrunit această majoritate se organizează un al doilea tur de scrutin icircntre cei doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi icircn primul tur de scrutin Este declarat ales candidatul care la al doilea tur de scrutin a obţinut cel mai mare număr de voturi

Este oferită icircn al doilea tur de scrutin posibilitatea formaţiunilor politice de a forma noi alianţe concentrate icircn mod evident icircn jurul celor două candidaturi rezultate din primul tur de scrutin

62

II53 Avantajele şi dezavantajele scrutinului de listă

Scrutinul de listă prezintă atacirct o serie de avantaje cacirct şi dezavantaje cum ar fi

a) Scrutinul de listă presupune ca propunerile de candidaţi să fie făcute numai de partide şi formaţiuni politice Este adevărat că şi candidaţii independenţi se pot asocia pe liste dar efectul este altul

b) Scrutinul de listă presupune anumite condiţionări legate de realizarea unui procent minim (pragul electoral) ce trebuie icircntrunit la nivel naţional legea din 1992 cerea 3 iar după modificare 5 Aceasta icircnseamnă că partidele şi formaţiunile politice cu un număr mai mic de voturi decacirct procentul minim nu vor primi niciun mandat deşi s-ar putea ca ele să aibă personalităţi de prestigiu avantajacircndu-se icircnsă partidele ale căror platforme sunt mai larg receptate de către electorat

c) Scrutinul de listă presupune ruperea legăturii dintre ales şi alegătorii săi aceştia din urmă votacircnd o listă cu numeroase persoane şi deci icircn final programul unui partid şi nu un candidat

d) Variantele scrutinului de listă reprezintă numeroase dificultăţi procedurale presupunacircnd o serie de calcule şi operaţiuni la nivel local şi naţional uneori greu de asimilat de către electorat care pot favoriza numeroase contestaţii şi icircntacircmpinări din partea formaţiunilor politice ce s-ar considera nedreptăţite

II54 Avantajele şi dezavantajele scrutinului uninominal

De asemenea şi scrutinul uninominal poate prezenta atacirct avantaje cacirct şi dezavantaje după cum urmează

bull scrutinul uninominal prin faptul că fiecare circumscripţie electorală desemnează un singur reprezentant se caracterizează prin simplitate Aşa cum se arată icircn doctrină aceasta măreşte gradul de icircnţelegere a procesului electoral de către alegători posibilitatea de control social al alegerii toate operaţiunile icircncepacircnd şi terminacircndu-se la nivelul circumscripţiei electorale

63

bull creează măcar aparent posibilitatea unei legături stracircnse icircntre ales şi alegători Desigur această legătură devine şi ea discutabilă icircn sistemele fondate pe mandatul reprezentativ

bull scrutinul uninominal conduce la o majoritate parlamentară stabilă situaţie profitabilă tehnicilor de guvernare

bull datorită numărului mare de circumscripţii electorale scrutinul uninominal implică mari cheltuieli cu operaţiunile electorale şi cu structurile care organizează şi conduc aceste operaţiuni

bull scrutinul uninominal implică cheltuieli mari pentru candidaţi icircn scopul susţinerii campaniei electorale astfel icircncacirct icircn mod cert favorizează pe cei care le pot suporta

bull parlamentul rezultat prin scrutinul uninominal este mai mult un corp de elită micşoracircndu-se evident caracterul său politic

bull scrutinul uninominal nu este procedeul optim pentru exprimarea pluralismului politic El poate genera o stare conflictuală extrem de periculoasă prin faptul că asigură ca partidul ce are o majoritate relativă a opţiunilor să deţină o majoritate absolută a mandatelor

bull scrutinul uninominal sprijină tendinţa de centralizare

II6 Organizarea şi desfăşurarea alegerilor

II61 Stabilirea datei alegerilor

Operaţiunea cu care debutează organizarea şi desfăşurarea alegerilor este reprezentată de către stabilirea datei alegerilor

Conform art 9 din Legea nr 672004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice se dispune că data alegerilor se stabileşte prin Hotăracircre a Guvernului cu cel puţin 50 de zile icircnaintea votării Dar icircn alin (2) al aceluiaşi art 9 se reglementează că icircn cazul unor alegeri parţiale organizate icircn situaţiile prevăzute de Legea administraţiei publice locale nr 2152001 data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 30 de zile icircnaintea votării icircn acest caz

64

termenele prevăzute de lege cu excepţia celor de 24 de ore se reduc la jumătate Dacă din operaţiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracţiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore rotunjirile se fac icircn plus Fracţiunile mai mici de 12 ore nu se iau icircn calcul Importanţă deosebită are şi alin 3 care stipulează că alegerile au loc icircntr-o singură zi care poate fi numai duminică

Conform art 7 al Legii 3732004 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţa publică de către Guvern cu cel puţin 45 de zile icircnaintea votării şi pacircnă la icircmplinirea a 5 zile de la data la care icircncepe să curgă termenul prevăzut la art 63 alin (2) din Constituţie potrivit căruia alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară icircn cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului

Icircn general durata de timp dintre actul de stabilire a datei şi ziua alegerilor se face ţinacircnd cont de conţinutul şi succesiunea operaţiilor electorale Cele două luni sunt atacirct suficiente cacirct şi necesare pentru realizarea acestor operaţii Bineicircnţeles regulile icircn această privinţă diferă de la un sistem constituţional la altul Data alegerilor poate fi stabilită prin lege sau printr-un act al Guvernului Icircn general data alegerilor este stabilită icircntr-o zi nelucrătoare (duminica) Acest proce-deu rămacircne totuşi discutabil pentru că el este una din cauzele absenteismului

II62 Stabilirea numărului delimitarea şi numerotarea

circumscripţiilor electorale Cadrul organizatoric teritorial icircn care se desfăşoară operaţiunile

de alegere il constituie circumscripţiile electorale Legea privind alegerile locale (nr672004) stabileşte că pentru

alegerea consiliilor locale şi a primarilor fiecare comună şi oraş respectiv municipiu constituie o circumscripţie electorală de asemenea mai este stipulat că pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti fiecare judeţ

65

respectiv Municipiul Bucureşti constituie o circumscripţie electorala

Numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a Municipiului Bucureşti se face prin hotăracircre a Guvernului Numerotarea circumscripţiilor electorale din fiecare judeţ precum şi a circumscripţiilor electorale de sector al Municipiului Bucureşti se face de către prefect prin ordin icircn termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor ea fiind deosebit de utilă icircn efectuarea şi icircnregistrarea operaţiunilor electorale

Numerotarea se face icircncepacircnd cu municipiul reşedinţă de judeţ şi continuă cu celelalte municipii oraşe şi comune icircn ordinea alfabetică a fiecărei categorii de unităţi administrativ-teritoriale Numărul circumscripţiei electorale se aduce la cunoştinţa alegă-torilor de către primar o dată cu aducerea la cunoştinţă a delimitării şi numerotării secţiilor de votare potrivit prevederilor art15 care stabileşte că bdquodelimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa alegătorilor icircn termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilorrdquo

Dacă alegerea şefului de stat prin ea icircnsăşi determină ca icircntreaga ţară să fie o circumscripţie electorală alegerea deputaţilor a senatorilor şi consilierilor presupune o anumită divizare administrativă a teritoriului şi populaţiei cei aleşi reprezentacircnd grupe de cetăţeni sau colectivităţi umane grupate pe anumite criterii Există o stracircnsă corelaţie icircntre numărul circumscripţiilor electorale şi numărul celor ce vor fi aleşi Apoi numărul circumscripţiilor electorale depinde de scrutinul practicat Scrutinul uninominal presupune un număr mai mare de circumscripţii adică un număr egal cu acela al celor ce urmează a fi aleşi icircn ideea că o circumscripţie electorală desemnează un deputat sau după caz un senator sau un consilier Scrutinul de listă potrivit căruia fiecare circumscripţie electorală desemnează mai mulţi deputaţi sau după caz senatori ori consilieri presupune un număr mai mic de circumscripţii Icircntr-o

66

asemenea situaţie circumscripţia electorală se identifică sub aspectul icircntinderii teritoriale cu unitatea administrativă44

Icircn explicarea stabilirii şi delimitării circumscripţiilor electorale trebuie să ţinem cont de realitatea că legislaţia electorală a cunoscut şi cunoaşte o dinamică aparte De aici schimbări frecvente icircn tehnicile electorale folosite Numărul circumscripţiilor electorale poate fi stabilit prin constituţii sau legi poate fi stabilit icircn temeiul legii de anumite autorităţi publice după criterii legale Astfel de exemplu legea electorală romacircnă din anul 1990 adoptacircnd scrutinul de listă a stabilit că fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti constituiau o circumscripţie electorală delimitarea lor fiind cea administrativ-teritorială a judeţelor şi municipiului Bucureşti Este interesant de reţinut că şi icircn Franţa pentru alegerile icircn Senat departamentul este o circumscripţie electorală

Stabilirea numărului celor ce urmează a fi aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală revine autorităţilor stabilite de lege şi după criteriile legale

Potrivit legii electorale din 1990 Adunarea Deputaţilor cuprindea 387 de deputaţi Mai icircntacirci Guvernul a stabilit norma de reprezentare adică numărul de cetăţeni ce urmau a fi reprezentaţi de către un deputat Aceasta a rezultat din icircmpărţirea numărului de locuitori ai ţării la numărul total de deputaţi Pentru alegerile din 20 mai 1990 norma de reprezentare rezultată a fost de 60000 de locuitori pentru un deputat Pentru a afla cacircţi deputaţi urmau a fi aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală s-a icircmpărţit populaţia judeţului la norma de reprezentare admiţacircndu-se o abatere de pacircnă la 15

Legea electorală din 1990 a prevăzut obligaţia Guvernului de a numerota circumscripţiile electorale de a stabili numărul deputaţilor şi senatorilor şi de a aduce aceste operaţiuni la cunoştinţă publică prin bdquoMonitorul Oficialrdquo şi presă icircn termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor Legea nr681992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilea chiar ea atacirct norma de reprezentare


67

(un deputat la 70000 locuitori şi un senator la 160000 locuitori) numerotarea circumscripţiilor electorale cacirct şi numărul de deputaţi şi de senatori ce urmează să fie aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală

Conform Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului 3732004 se aleg icircn circumscripţii electorale deputaţii şi senatorii pe bază de scrutin de listă potrivit principiului reprezentării propor-ţionale precum şi pe bază de candidaturi independente Icircn ceea ce priveşte norma de reprezentare aceasta este la deputaţi de 1 la 70000 de locuitori iar la senatori de 1 la 160000 de locuitori de altfel se mai dispune că la numărul deputaţilor şi senatorilor aleşi se adaugă un loc de deputat sau senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de patru iar cel al senatorilor mai mic de doi

Este important de subliniat faptul că numărul locuitorilor care se ia icircn calcul este cel de la 1 iulie anul precedent desfăşurării alegerilor publicat icircn bdquoAnuarul Statistic al Romacircnieirdquo Excepţie face situaţia icircn care cu 5 luni icircnainte de data alegerilor s-a realizat un recensămacircnt general al populaţiei cacircnd se ia icircn calcul numărul locuitorilor rezultat icircn urma recensămacircntului publicat de către Institutul Naţional de Statistică Conform legii 3732004 la nivelul ţării sunt organizate următoarele circumscripţii electorale (vezi Anexa 2)

68

Anexa 2

Numerotarea delimitarea teritorială şi numărul mandatelor de deputat şi de senator pentru fiecare circumscripţie electorală

Nr circumscripţiei electorale

Delimitarea teritorială a circumscripţiei

electorale

Nr mandate

de deputat

Nr mandate

de senator

Circumscripţia electorală nr 1 judeţul Alba 6 2 Circumscripţia electorală nr 2 judeţul Arad 7 3 Circumscripţia electorală nr 3 judeţul Argeş 9 4 Circumscripţia electorală nr 4 judeţul Bacău 10 5 Circumscripţia electorală nr 5 judeţul Bihor 9 4 Circumscripţia electorală nr 6 judeţul Bistriţa Năsăud 5 2 Circumscripţia electorală nr 7 judeţul Botoşani 7 3 Circumscripţia electorală nr 8 judeţul Braşov 9 4 Circumscripţia electorală nr 9 judeţul Brăila 5 2 Circumscripţia electorală nr 10 judeţul Buzău 7 3 Circumscripţia electorală nr 11 judeţul Caraş-Severin 5 2 Circumscripţia electorală nr 12 judeţul Călăraşi 5 2 Circumscripţia electorală nr 13 judeţul Cluj 10 4 Circumscripţia electorală nr 14 judeţul Constanţa 10 4 Circumscripţia electorală nr 15 judeţul Covasna 4 2 Circumscripţia electorală nr 16 judeţul Dacircmboviţa 8 3 Circumscripţia electorală nr 17 judeţul Dolj 10 5 Circumscripţia electorală nr 18 judeţul Galaţi 9 4 Circumscripţia electorală nr 19 judeţul Giurgiu 4 2 Circumscripţia electorală nr 20 judeţul Gorj 6 2 Circumscripţia electorală nr 21 judeţul Harghita 5 2 Circumscripţia electorală nr 22 judeţul Hunedoara 7 3 Circumscripţia electorală nr 23 judeţul Ialomiţa 4 2 Circumscripţia electorală nr 24 judeţul Iaşi 12 5 Circumscripţia electorală nr 25 judeţul Ilfov 4 2 Circumscripţia electorală nr 26 judeţul Maramureş 7 3 Circumscripţia electorală nr 27 judeţul Mehedinţi 4 2

69



electorale

Nr mandate

de deputat

Nr mandate

de senator

Circumscripţia electorală nr 28 judeţul Mureş 8 4 Circumscripţia electorală nr 29 judeţul Neamţ 8 4 Circumscripţia electorală nr 30 judeţul Olt 7 3 Circumscripţia electorală nr 31 judeţul Prahova 12 5 Circumscripţia electorală nr 32 judeţul Satu-Mare 5 2 Circumscripţia electorală nr 33 judeţul Sălaj 4 2 Circumscripţia electorală nr 34 judeţul Sibiu 6 3 Circumscripţia electorală nr 35 judeţul Suceava 10 4 Circumscripţia electorală nr 36 judeţul Teleorman 6 3 Circumscripţia electorală nr 37 judeţul Timiş 9 4 Circumscripţia electorală nr 38 judeţul Tulcea 4 2 Circumscripţia electorală nr 39 judeţul Vaslui 7 3 Circumscripţia electorală nr 40 judeţul Vacirclcea 6 3 Circumscripţia electorală nr 41 judeţul Vrancea 6 2 Circumscripţia electorală nr 42 Municipiul Bucureşti 28 12 TOTAL 314 137

La acest număr se adaugă cel mult 18 deputaţi din partea organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care nu au icircntrunit icircn alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate icircn Parlament [potrivit art 4 alin (2)]

II63 Listele electorale Cărţile de alegător

II631 Listele electorale Icircn organizarea alegerilor sunt importante stabilirea numărului

alegătorilor (electoratul) şi mai ales identificarea şi evidenţa acestora Din examinarea dispoziţiilor art36 din Constituţie rezultă că electoratul cuprinde cetăţenii cu drept de vot Identificarea şi nominalizarea alegătorilor (cetăţenilor cu drept de vot) se icircnfăptuiesc prin icircntocmirea listelor electorale Această operaţie se derulează icircn considerarea a două reguli legale şi anume fiecare alegător este icircnscris icircntr-o singură listă electorală permanentă obligativitatea icircnscrierii icircn listele electorale permanente Cu alte cuvinte listele

70

electorale reprezintă documente oficiale prin care se stabilesc persoanele cu drept de vot şi numărul total al alegătorilor iar pe de altă parte care servesc la calcularea rezultatelor alegerilor

Listele electorale permanente sunt de două categorii şi anume permanente sau icircntocmite cu prilejul fiecărei alegeri Legislaţia electorală romacircnească elaborată icircn baza Constituţiei din anul 1991 a introdus listele electorale permanente Acestea prezintă reale avantaje faţă de listele electorale icircntocmite pentru fiecare alegere şi anume realizează o evidenţă clară şi exactă (domiciliul fiind criteriul clar şi inconfundabil) realizează o evidenţă permanentă lesne controlabilă dificil de falsificat evită icircnscrierea icircn mai multe liste electorale permit urmărirea dinamicii numărului alegătorilor45

Autorităţile publice competente a icircntocmi listele electorale permanente sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor prin formaţiunile de evidenţă a populaţiei şi primarii comunelor oraşelor municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor Listele electorale permanente cuprind şi cetăţenii care domiciliază icircn străinătate aceştia pot fi icircnscrişi la cererea lor icircn listele electorale permanente ale localităţii icircn care s-au născut sau icircn care au avut ultimul domiciliu icircn ţară Cererile icircn acest sens se depun la misiunea diplomatică a Romacircniei din statul icircn care domiciliază sau direct la primărie

Listele electorale permanente se icircntocmesc la comune pe sate iar la oraşe municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale pe străzi şi cuprind alegătorii icircn ordinea numărului imobilelor icircn care locuiesc Icircn ele se menţionează numele şi prenumele codul numeric personal numărul şi seria actului de identitate domiciliul şi numărul circumscripţiei electorale Listele se icircntocmesc icircn două exemplare oficiale se semnează de reprezentantul MAI şi de primar şi se păstrează icircn două registre speciale cu file detaşabile unul de primărie şi celălalt de judecătoria icircn a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care au fost icircntocmite


71

Pentru corectitudinea listelor electorale permanente legea permite verificarea icircnscrierii icircn liste a cetăţenilor Dacă alegătorul verificacircnd lista electorală permanentă constată omisiuni icircnscrieri greşite sau orice alte erori poate adresa o icircntacircmpinare autorităţii publice care a icircntocmit lista Aceasta are obligaţia legală de a se pronunţa asupra icircntacircmpinării icircn termen de 3 zile de la icircnregistrare printr-o dispoziţie Dacă soluţia dată icircl nemulţumeşte alegătorul poate contesta dispoziţia la judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral central al secţiei de votare care a icircntocmit lista Judecătoria are obligaţia legală de a soluţiona contestaţia icircn termen de cel mult 3 zile de la icircnregistrare hotăracircrea sa fiind definitivă şi executorie Icircmpotriva hotăracircrii date se poate face recurs icircn termen de 48 de ore de la pronunţare aceasta soluţionacircndu-se icircn termen de 3 zile de la icircnregistrare Icircntacircmpinările cu listele speciale din străinătate se soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau icircnlocuitorul acestuia iar contestaţiile de către Judecătoria sectorului 1 al Municipiului Bucureşti

Actualizarea listelor electorale permanente este o operaţiune strict necesară avacircnd icircn vedere modificările fireşti determinate de dinamica demografică de schimbările de domiciliu icircn acest sens legea electorală stabileşte mai multe reguli MAI are obligaţia de a actualiza listele electorale icircn termen de cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării

Cu această ocazie sunt radiate din listele electorale permanente persoanele decedate cele care au pierdut cetăţenia romacircnă cele care au pierdut drepturile electorale cele care-şi schimbă domiciliul

Dacă intervine schimbarea domiciliului autoritatea competentă să efectueze schimbarea este obligată ca din oficiu să comunice primarului datele necesare icircnscrierii cetăţeanului icircn lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea sa din lista electorală a localităţii fostului domiciliu

72

Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare icircn listele electorale pentru ca registrele speciale icircn care se păstrează listele permanente să concorde

Alte reguli referitoare la listele electorale permanente privesc obligaţia primarilor de a icircnainta o copie de pe liste cuprinzacircnd alegătorii din fiecare secţie de votare birourilor electorale ale secţiilor de votare icircn termen de 24 de ore de la constituirea acestora obligaţia comunicării modificărilor intervenite judecătoriei

Listele electorale speciale Listele electorale permanente ar putea satisface toate operaţiile de votare sub condiţia ca toţi alegătorii să voteze icircn localitatea de domiciliu ceea ce ar fi o absurditate teoretică şi o imposibilitate practică Realităţile implică circulaţia multor cetăţeni deplasări icircn alte localităţi fenomene ce se produc şi icircn ziua votării Aceşti cetăţeni nu pot fi privaţi de dreptul de vot pentru motivul că icircn ziua alegerilor nu se află icircn localitatea de domiciliu Bineicircnţeles că din punct de vedere juridic cetăţenii nu pot fi obligaţi ca icircn ziua alegerilor să nu părăsească localitatea de domiciliu Aşa stacircnd lucrurile legea electorală permite cetăţeanului să voteze icircn localitatea unde se află pe data votării Evidenţa cetăţenilor icircn cazul icircn care icircşi exercită dreptul de vot icircn alte localităţi decacirct cele de domiciliu sau icircn oraşele mari la alte secţii de votare se realizează prin listele electorale speciale Acestea se icircntocmesc de către biroul electoral al secţiei de votare şi cuprind numele prenumele domiciliul data naşterii numărul şi seria actului de identitate al alegătorului Regulile privind listele electorale speciale se regăsesc şi se explică prin cele privind secţiile de votare desfăşurarea votării

II632 Cărţile de alegător

Icircntr-o explicaţie simplă cărţile de alegător sunt legitimaţii electorale personale şi permanente Ele sunt valabile pentru toate consultările electorale cu caracter naţional potrivit numărului de scrutine prevăzute icircn cuprinsul lor

73

Cărţile de alegător se eliberează alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale permanente ale localităţii icircn care domiciliază Această modalitate legală exclude posibilitatea eliberării mai multor cărţi de alegător aceleiaşi persoane

Icircntocmirea cărţilor de alegător revine icircn sarcina Ministerului Administraţiei şi Internelor eliberarea acestora făcacircndu-se numai titularilor pe baza actului de identitate şi sub semnătură

Legea electorală prevede mai multe posibilităţi prin care titularii intră icircn posesia acestor legitimaţii avacircnd icircn vedere circulaţia frecventă a persoanelor circulaţie care implică schimbări de reşedinţă sau imposibilitatea ridicării cărţilor de alegător

Icircn cazul icircn care alegătorul pierde cartea de alegător sau aceasta este distrusă el poate primi un duplicat făcacircndu-se menţiune icircn lista electorală permanentă originalul pierdut sau distrus fiind nul de drept

Ca orice operaţiune electorală şi icircn privinţa cărţilor de alegător se pot formula icircntacircmpinări şi contestaţii procedura examinării şi soluţionării lor fiind aceeaşi cu cea explicată la listele electorale

II633 Birourile şi oficiile electorale

Activitatea de organizare şi desfăşurare a alegerilor se desfăşoară sub conducerea şi sub controlul cetăţenilor partidelor şi formaţiunilor politice guvernului prefecţii sau primarii avacircnd obligaţii icircndeosebi icircn asigurarea bazei materiale a ordinii publice Legea electorală instituie formele organizatorice care să exprime această realitate iar printre acestea trebuie menţionate şi desigur explicate birourile electorale Sunt trei categorii de birouri electorale şi anume Biroul Electoral Central birourile electorale de circumscripţie şi birourile electorale de secţii de votare La nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti se constituie oficii electorale Trebuie observat icircncă de la icircnceput că membrii acestor birouri sunt de regulă judecători sau jurişti şi desigur reprezentanţi ai partidelor

74

şi formaţiunilor politice46 Desemnarea membrilor acestor birouri este prevăzută de lege ea realizacircndu-se icircn două etape şi anume desemnarea judecătorilor şi a preşedinţilor birourilor desemnarea reprezentanţilor partidelor politice Mai trebuie menţionat că prin intermediul legii 3732004 a fost instituită Autoritatea electorală Permanentă

Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi 11 reprezentanţi ai partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale Desemnarea judecătorilor se face icircn şedinţă publică icircn termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor prin tragere la sorţi de către preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre judecătorii icircn exerciţiu ai Curţii Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează icircntr-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de consultantul şef al icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care constituie actul de icircnvestire Data şedinţei pentru tragerea la sorţi se aduce la cunoştinţa publică prin presa scrisă şi audiovizuală de către preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cel puţin 24 de ore icircnainte Icircn termen de 24 de ore de la icircnvestire cei 7 judecători aleg din racircndul lor prin vot secret pe preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorul acestuia Icircn termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central Biroul se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu cacircte un reprezentant al partidelor politice parlamentare Icircn termen de 48 de ore de la rămacircnerea definitivă a candidaturilor partidele politice neparlamentare alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora

46 Icircn sistemul Legii Electorale din 1926 din Romacircnia spre exemplu

biroul electoral judeţean era format din preşedintele tribunalului ajutat de un judecător şi de funcţionari aleşi de el de la tribunalul respectiv La secţiile de votare preşedintele biroului era un judecător ajutat de un grefier Biroul se completa cu doi asistenţi desemnaţi de partidele care participau la alegeri şi care erau prezenţi icircn sală icircn caz de lipsă a acestora biroul funcţiona numai cu judecătorul-preşedinte asistat de un grefier

75

care au depus liste complete pentru consiliile judeţene icircn cel puţin 18 judeţe pot propune cacircte un reprezentant icircn Biroul Electoral Central pacircnă la completarea numărului de 11 membri Completarea se face icircn funcţie de numărul candidaturilor depuse pentru consiliile judeţene de către partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale iar icircn caz de egalitate prin tragere la sorţi

Atribuţiile Biroului Electoral Central sunt numeroase şi importante printre acestea fiind şi următoarele

bull urmăreşte icircntocmirea de către primari a copiilor de pe listele electorale permanente

bull asigură publicarea icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I a denumirii şi a semnelor electorale ale partidelor politice alianţelor politice alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale legal constituite care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi comunică lista tuturor birourilor electorale de circumscripţie imediat după constituirea acestora

bull urmăreşte şi asigură respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe icircntreg teritoriul tarii asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora

bull rezolvă icircntacircmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti

bull primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale altele decacirct cele care prin lege sunt date icircn competenţa birourilor electorale de circumscripţie sau a instanţelor judecătoreşti

bull centralizează pe baza comunicărilor primite de la birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti numărul de liste complete depuse de către partidele politice alianţele politice alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd

76

minorităţilor naţionale şi comunică Societăţii Romacircne de Televiziune şi Societăţii Romacircne de Radiodifuziune situaţia centralizată icircn 24 de ore de la icircntocmire

bull primeşte procesele-verbale icircntocmite de birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti icircmpreună cu procesele-verbale conţinacircnd rezultatul alegerilor icircntocmite de birourile electorale ale circumscripţiilor comunale orăşeneşti municipale şi de sector al Municipiului Bucureşti totalizează rezultatele la nivel naţional pe partide politice alianţe politice alianţe electorale şi candidaţi independenţi separat pentru consiliile locale consiliile judeţene şi primari şi asigură publicarea lor icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I şi icircn presă

bull soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală putacircnd dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală icircn cazul icircn care constată pe baza probelor administrate că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor icircn circumscripţia electorală respectivă icircn astfel de cazuri dispune repetarea scrutinului care are loc icircn termen de cel mult două săptămacircni de la constatarea fraudei Noile alegeri au loc icircn aceleaşi condiţii folosindu-se aceleaşi liste electorale şi aceleaşi liste de candidaţi şi candidaturi independente cu excepţia cazurilor icircn care s-a dispus de către Birou anularea unei liste de candidaţi sau a unor propuneri de candidaturi independente icircn sarcina cărora s-a reţinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor Existenţa fraudei electorale se stabileşte de Biroul Electoral Central de la caz la caz pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o

bull icircndeplineşte orice alte atribuţii ce-i sunt stabilite prin lege Biroul Electoral Central acreditează la propunerea Ministerului Afacerilor Externe observatorii străini precum şi delegaţii mass-media străini şi soluţionează contestaţiile cu privire la acreditarea sau refuzul acreditării de către biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau al Municipiului Bucureşti a observatorilor interni

77

bull icircn cazul unei fraude electorale cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate face numai de către partidele politice alianţele politice alianţele electorale sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri şi numai icircn termen de 48 de ore de la icircnchiderea votării sub sancţiunea decăderii Cererea trebuie motivată şi icircnsoţită de dovezile pe care se icircntemeiază Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat icircn producerea acesteia Cererea trebuie soluţionată pacircnă la data publicării rezultatului alegerilor icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircniei Partea I

bull icircn exercitarea atribuţiilor ce-i revin Biroul Electoral Central emite hotăracircri care se aduc la cunoştinţă icircn şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate Hotăracircrile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din ţară precum şi pentru toate organismele cu atribuţii icircn materie electorală de la data aducerii la cunoştinţă icircn şedinţă publică

bull hotăracircrile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretări unor prevederi ale prezentei legi se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I

Biroul electoral de circumscripţie conduce operaţiunile de alegere a deputaţilor şi senatorilor dintr-o circumscripţie electorală şi este alcătuit din 3 judecători şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice care participă la alegeri icircn judeţ desemnaţi icircn ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi pe care i-au propus icircn numărul total al candidaţilor din comunicările primite Judecătorii sunt desemnaţi prin tragere la sorţi dintre judecătorii judeţului de către preşedintele tribunalului judeţean Odată desemnaţi aceştia icircşi aleg un preşedinte care devine preşedintele biroului electoral Cacirct priveşte reprezentanţii partidelor sau formaţiunilor politice aceştia vor fi comunicaţi oficial birourilor electorale de circumscripţie icircn două zile de la expirarea termenului de depunere a candidaturilor Biroul electoral de circumscripţie se va completa icircn limita celor 8 locuri iar dacă mai

78

multe partide sau formaţiuni politice au depus acelaşi număr de candidaturi desemnarea reprezentanţilor se face prin tragere la sorţi prin grija preşedintelui biroului electoral icircn prezenţa reprezentanţilor sau formaţiunilor politice icircn cauză

Legea prevede atribuţiile birourilor electorale de circumscrip-ţie acestea fiind

a) urmărirea aplicării dispoziţiilor legale privitoare la alegeri supravegherea organizării secţiilor de votare

b) icircnregistrarea candidaturilor depuse şi constatarea celor rămase definitive

c) realizarea publicaţiilor şi afişărilor necesare d) rezolvarea icircntacircmpinărilor referitoare la propria lor activitate

şi a contestaţiilor cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare

e) distribuirea către birourile electorale ale secţiilor de votare a buletinelor de vot ştampilelor de control şi ştampilelor cu menţiunea bdquoVotatrdquo

f) totalizarea rezultatelor alegerilor de la secţiile de votare şi comunicarea către Biroul Electoral Central a procesului-verbal cuprinzacircnd numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi

g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce icircntrunesc pragul electoral constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor şi senatorilor certificatul doveditor al alegerii

h) icircnaintarea către Biroul Electoral Central a proceselor-verbale cuprinzacircnd rezultatul alegerilor precum şi a icircntacircmpinărilor contestaţiilor şi proceselor verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare

Biroul electoral al secţiei de votare conduce operaţiunile de alegere ce se desfăşoară icircn cadrul secţiilor de votare Biroul electoral al secţiei de votare este alcătuit dintr-un preşedinte un locţiitor al

79

acestuia şi cel mult 7 membri Preşedintele şi locţiitorul sunt de regulă magistraţi sau alţi jurişti care nu fac parte din niciun partid sau formaţiune politică desemnaţi de preşedintele tribunalului judeţean prin tragere la sorţi dintre magistraţii şi ceilalţi jurişti din judeţ

Din motive practice legea prevede că dacă numărul juriştilor este insuficient preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia vor fi stabiliţi prin tragere la sorţi dintre alte persoane ce au o reputaţie neştirbită care nu fac parte din niciun partid sau formaţiune politică Lista altor jurişti decacirct judecătorii precum şi a celorlalte persoane va fi icircntocmită de prefect şi va fi trimisă preşedintelui tribunalului judeţean

Cacirct priveşte membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare aceştia se desemnează din cacircte un reprezentant al partidelor formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri icircn ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi icircn circumscripţia electorală respectivă Dacă mai multe partide sau formaţiuni politice au depus acelaşi număr de candidaţi desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la sorţi prin grija preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare

Legea prevede următoarele atribuţii ale birourilor electorale ale secţiilor de votare

a) primesc copia listelor electorale de la autorităţile care le-au icircntocmit şi cărţile de alegător neridicate iar de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secţia de votare ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea bdquovotatrdquo

b) conduc operaţiunile de votare iau toate măsurile de ordine icircn localul secţiei de votare şi icircn jurul acesteia

c) fac numărătoarea voturilor şi consemnează rezultatul votului

d) rezolvă icircntacircmpinările referitoare la propria lor activitate

80

e) icircnaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzacircnd rezultatul votării icircmpreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă

f) predau cu proces-verbal judecătoriei din raza lor teritorială buletinele de vot icircntrebuinţate şi necontestate precum şi cele anulate ştampilate şi celelalte materiale necesare votării listele electorale speciale de la secţiile de votare constituite pe lacircngă unităţile militare se transmit sub pază militară acestor unităţi şi se păstrează de către comandantul unităţii

Alte reguli privind birourile electorale Două mari reguli trebuie de asemenea reţinute una privind

membrii birourilor electorale şi alta privind procedura de lucru a acestor birouri Cacirct priveşte prima regulă ea constă icircn aceea că nu pot fi membri ai birourilor electorale cei care candidează icircn alegerile respective ndash interdicţie firească faţă de rolul acestor birouri ndash precum şi cei care nu au drept de vot

A doua regulă de procedură stabileşte că birourile electorale lucrează icircn prezenţa a jumătate plus unu din numărul total al membrilor şi iau hotăracircri cu majoritatea membrilor prezenţi

Autoritatea Electorală Permanentă Icircn scopul asigurării condiţiilor logistice necesare aplicării icircntocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot precum şi a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale s-a icircnfiinţat Autoritatea Electorală Permanentă

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu competenţă generală care asigură la nivel naţional aplicarea unitară icircn intervalul dintre două perioade electorale a dispoziţiilor legale privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor urmăreşte şi sprijină dotarea cu logistica necesară acestora precum şi realizarea operaţiunilor specifice icircn intervalul dintre două perioade electorale Aceasta este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat numit prin hotăracircre

81

comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă icircn domeniul juridic sau administrativ

Preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat unul numit de Preşedintele Romacircniei iar celalalt de primul-ministru Preşedintele şi vicepreşedinţii nu pot fi membri ai unui partid politic Mandatul preşedintelui şi mandatele vicepreşedinţilor Autorităţii Electorale Permanente sunt de cacircte 8 ani şi pot fi reicircnnoite Mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor icircncetează icircn următoarele situaţii a) expirarea mandatului b) demisie c) revocare d) deces

Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie pentru motive temeinice de către autorităţile care i-au numit

Autoritatea Electorală Permanentă are un aparat propriu de specialitate Organizarea şi funcţionarea aparatului propriu numărul de posturi statutul personalului atribuţiile acestuia şi structura organizatorică se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin hotăracircre a Guvernului Personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului La organizarea şi funcţionarea aparatului propriu nu se aplică prevederile art XVI din titlul III al cărţii a II-a din Legea nr 1612003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei icircn exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi icircn mediul de afaceri prevenirea şi sancţionarea corupţiei Autoritatea Electorală Permanentă poate avea filiale de lucru icircn fiecare dintre regiunile de dezvoltare Icircnfiinţarea filialelor de lucru numărul de posturi atribuţiile şi raporturile acestora cu Autoritatea Electorală Permanentă se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia Autoritatea prezintă Parlamentului anual un raport asupra activităţii sale

Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii icircn intervalul dintre două perioade electorale

82

a) elaborează propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfăşurării alegerilor şi urmăreşte modul de icircndeplinire a propunerilor

b) urmăreşte modul de identificare a localurilor secţiilor de votare şi a sediilor birourilor electorale

c) urmăreşte şi asigură realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare urne şi cabine tipizate ştampile tuşiere recipiente pentru transportul buletinelor de vot şi altele asemenea

d) urmăreşte modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate din timp a logisticii necesare

e) elaborează sisteme de protecţie a secţiilor de votare a buletinelor de vot şi a celorlalte documente specifice procesului electoral

f) monitorizează şi controlează modul de icircntocmire actualizare şi păstrare a registrelor cuprinzacircnd listele electorale permanente precum şi modul de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege

g) urmăreşte icircntocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător icircn concordanţă cu listele electorale

h) urmăreşte şi controlează modul de asigurare a concordanţei dintre conţinutul listelor electorale permanente păstrate la consiliile locale şi exemplarul existent la judecătorii

i) asigură icircn limita competenţelor sale aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea alegerilor

j) elaborează studii şi propuneri vizacircnd icircmbunătăţirea sistemului electoral pe care le dă publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice partidelor politice precum şi organizaţiilor neguvernamentale interesate

k) publică icircn maximum 3 luni de la icircncheierea după caz a alegerilor parlamentare prezidenţiale sau locale o Carte Albă care va cuprinde o analiză a alegerilor vizacircnd participarea la scrutin modul de desfăşurare a alegerilor abaterile constatate şi rezultatul alegerilor

83

l) elaborează programe de informare şi instruire a alegătorilor asupra sistemului electoral romacircnesc şi asupra respectării deontologiei electorale şi asigură popularizarea acestora

m) elaborează programe specifice de instruire pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale urmăreşte şi organizează desfăşurarea acestor programe

n) elaborează programe şi stabileşte reguli unitare privind exercitarea votului de către persoanele neştiutoare de carte sau cu handicap şi asigură popularizarea acestora

o) elaborează proiectul bugetului propriu care va fi aprobat prin Legea bugetului de stat

p) icircntocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistică care va participa la centralizarea prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor

q) organizează şi asigură baza materială pentru sistemul informaţional la nivel naţional icircn vederea stabilirii rezultatelor alegerilor

r) organizează licitaţii icircn vederea selecţionării programelor de calculator ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării

s) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale

ş) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare proiectele de hotăracircri specifice bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor

t) elaborează propuneri de icircmbunătăţire şi perfecţionare a sistemului electoral romacircnesc pe care le supune Guvernului spre icircnsuşire şi exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă

ţ) prezintă Guvernului spre aprobare bugetul perioadei electorale bugetul va fi aprobat icircn termen de cel mult 5 zile de la aducerea la cunoştinţa publică a zilei alegerilor

u) certifică spre neschimbare cu 10 zile icircnainte de data alegerilor programele de calculator selecţionate icircn urma licitaţiei organizate potrivit prevederilor legale icircn vigoare şi le pune la

84

dispoziţie partidelor icircnscrise icircn competiţia electorală la cererea acestora

Aparatul de lucru al Autorităţii Electorale Permanente va sprijini Biroul Electoral Central icircn realizarea atribuţiilor ce icirci revin şi a activităţilor pe care le desfăşoară icircn perioada electorală Icircn icircndeplinirea atribuţiilor sale Autoritatea Electorală Permanentă adoptă hotăracircri şi instrucţiuni care se semnează de preşedinte şi se contrasemnează de vicepreşedinţi

Hotăracircrile Autorităţii Electorale Permanente se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo partea I şi sunt obligatorii pentru toate organismele şi autorităţile cu atribuţii electorale

II635 Secţiile de votare

Pentru a se asigura icircn bune condiţii exercitarea dreptului de vot se organizează secţii de votare icircn comune oraşe şi municipii Secţiile de votare sunt delimitări teritoriale astfel organizate icircncacirct toţi alegătorii să poată vota icircntr-o singură zi De aceea potrivit legii se organizează secţii de votare pentru minimum 1000 şi maximum 2000 de locuitori Icircn comunele cu o populaţie sub 2000 de locuitori se formează o singură secţie de votare

Astfel icircn cazul satelor sau grupelor de sate cu o populaţie de pacircnă la 500 de locuitori se pot organiza secţii de votare dacă distanţa dintre aceste sate şi locul secţiei de votare este mai mare de 5 km De asemenea se mai formează secţii de votare icircn sau pe lacircngă unităţi militare spitale maternităţi sanatorii case de invalizi şi cămine de bătracircni unde se află cel puţin 25 de cetăţeni cu drept de vot misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Romacircniei ndash aici votează alegătorii membri ai acestor reprezentanţe ai familiilor lor precum şi cetăţenii romacircni aflaţi icircn ţările respective icircn ziua alegerilor staţii de cale ferată autogări porturi şi aeroporturi pentru alegătorii aflaţi icircn călătorie icircn ziua alegerilor De asemenea se formează secţii de votare şi pe navele sub pavilion romacircnesc aflate icircn navigaţie icircn ziua alegerilor Pentru studenţii de la cursurile de zi şi

85

pentru elevii cu drept de vot care nu-şi au domiciliul icircn localitatea icircn care urmează studiile se formează cacircte o secţie de votare pe lacircngă căminele studenţeşti sau elevi pentru 500-1000 de alegători

Alegătorul votează pentru toţi deputaţii şi senatorii din circumscripţia electorală icircn care are dreptul să voteze precum şi pentru Preşedintele Romacircniei dacă alegerile au loc simultan la aceeaşi secţie de votare

Operaţiunile de delimitare numerotare şi stabilire a sediilor secţiilor de votare precum şi de aducere a lor la cunoştinţa cetăţenilor cad icircn sarcina consiliilor locale primarilor şi prefecţilor şi se realizează icircn 10 zile de la stabilirea datei alegerilor

De menţionat că secţiile de votare formate pe lacircngă misiunile diplomatice sau consulare aparţin de circumscripţia electorală a Municipiului Bucureşti iar cele formate pe navele aflate icircn navigaţie aparţin de circumscripţia electorală a locului unde este icircnregistrată nava

II636 Propunerea candidaturilor

Un moment important icircn organizarea şi desfăşurarea alegerilor icircl constituie propunerile de candidaţi Prealabil explicării procedurii de propunere a candidaturilor se impune prezentarea cacirctorva reguli Mai icircntacirci trebuie observate nuanţările fireşti legate de faptul dacă propunerile de candidaţi se fac pentru Preşedintele Romacircniei pentru Camerele Parlamentului sau pentru primari şi consilierii locali

Apoi trebuie avută icircn vedere şi ipoteza candidaţilor independenţi Propunerile de candidaţi pentru Preşedintele Romacircniei se depun la Biroul Electoral Central iar cele pentru Parlament primari consilierii locali la birourile electorale de circumscripţii Icircn mod firesc pentru Preşedintele Romacircniei se poate propune doar o singură candidatură fiind admise şi candidaturile independente

Propunerile de candidaţi pentru Parlament se pot face pe liste de candidaţi icircn situaţia icircn care aparţin partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor de partide sau individual icircn cazul candidaţilor independenţi

86

O a doua regulă priveşte termenul pacircnă la care se pot propune candidaturile Icircn acest sens legea prevede că acestea pot fi propuse bdquocel mai tacircrziu cu 30 de zile icircnainte de data alegerilorrdquo

Icircn fine o a treia regulă este aceea că pentru Parlament se poate candida numai icircntr-o singură circumscripţie electorală De aici rezultă că acelaşi candidat nu poate candida concomitent icircn două sau mai multe circumscripţii pentru una din Camerele Parlamentului sau icircn acelaşi timp atacirct pentru Camera Deputaţilor cacirct şi pentru Senat Deci candidatul trebuie să opteze pentru o singură circumscripţie electorală şi pentru o singură Cameră a Parlamentului

Legea tace icircn ce priveşte posibilitatea candidaturii concomitente pentru Parlament şi Preşedintele Romacircniei Tăcerea legii trebuie interpretată icircn sensul că este admis ca aceeaşi persoană să candideze atacirct pentru un loc icircn Parlament cacirct şi pentru funcţia de Preşedinte O asemenea interpretare este nu numai corectă dar şi solid argumentată prin raţiuni practice Potrivit Legii 3702004 pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei icircn cazul icircn care este o persoană aleasă senator sau deputat ea este obligată pacircnă la data validării să opteze icircntre calitatea de parlamentar şi cea de preşedinte

Dreptul de a propune candidaturi aparţine partidelor sau formaţiunilor politice (singure sau icircn coaliţii) Trebuie menţionat că Legea electorală echivalează juridic organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale cu partidele politice De asemenea se pot propune şi candidaturi individuale

Cacirct priveşte coaliţiile de partide legea electorală prevede cacircteva reguli şi anume se pot realiza numai la nivel naţional partidele şi formaţiunile politice dintr-o coaliţie electorală pot participa la alegeri numai pe lista coaliţiei un partid sau o formaţiune politică poate face parte doar dintr-o singură coaliţie electorală

Desigur listele de candidaţi nu se aplică icircn cazul candidaturilor independente şi nici icircn cazul candidaturilor pentru Preşedintele Romacircniei

87

Cel care doreşte să candideze independent o poate face cu condiţia să fie susţinut de cel puţin 05 din numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn listele permanente ale localităţilor situate icircn circumscripţia electorală icircn care candidează pentru Parlament şi de cel puţin 20000 de persoane cu drept de vot pentru funcţia de Preşedinte

Candidaţii icircn alegeri trebuie să icircndeplinească condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege pentru dreptul de a fi ales să fie propuşi icircn condiţiile legii să facă dovada că sunt susţinuţi de cel puţin 200000 de persoane cu drept de vot pentru funcţia de Preşedinte al ţării Propunerile de candidaţi se fac icircn scris icircn patru exemplare sub semnătura conducerii partidului sau formaţiunii politice sau icircn cazul candidaţilor independenţi pe baza listei susţinătorilor

Cacirct priveşte lista susţinătorilor ea este un act de drept public şi trebuie să conţină data alegerilor prenumele şi numele candidatului data naşterii adresa seria numărul actului de identitate semnătura susţinătorilor persoanele care au icircntocmit-o Pot figura ca susţinători numai cetăţenii cu drept de vot iar un susţinător poate subscrie numai pentru un singur candidat pentru Camera Deputaţilor sau pentru Senat

De asemenea candidatul va depune o declaraţie de acceptare a candidaturii o dată cu propunerea de candidatură care cuprinde icircn afara datelor de identificare consimţămacircntul expres al acestuia de a candida precum şi precizarea că icircntruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida Această prevedere legală valorifică ideea icircn sensul căreia mandatul nu poate fi impus cuiva şi că acela care acceptă mandatul icircşi asumă şi obligaţiile specifice acestuia Prin aceasta candidatul acceptă să reprezinte cetăţenii Deşi legea nu o spune se subicircnţelege că icircn situaţia icircn care candidatul nu predă personal biroului electoral declaraţia de acceptare aceasta trebuie autentificată de către notariat

88

Biroul electoral primind propunerea de candidatură verifică legalitatea acesteia şi a documentelor prezentate icircnregistracircnd candidaturile care icircndeplinesc condiţiile legale

După icircnregistrare două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la Biroul Electoral Central un altul se icircnregistrează la tribunalul din raza sa teritorială icircn cazul propunerilor pentru Parlament sau la Curtea Constituţională icircn cazul propunerilor pentru Preşedintele Romacircniei iar al patrulea se restituie depunătorului

Icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrarea candidaturilor biroul electoral de circumscripţie sau după caz Biroul Electoral Central face publice candidaturile Această publicitate se realizează prin presă precum şi prin afişarea candidaturilor la sediul biroului electoral Publicitatea candidaturilor permite cetăţenilor să ia cunoştinţă de candidaţii pe care urmează să icirci voteze

Icircmpotriva icircnregistrării sau neicircnregistrării candidaturilor se pot depune contestaţii atacirct de către cetăţeni cacirct şi de către partide sau formaţiunile politice Aceste contestaţii pot fi introduse pacircnă la icircmplinirea a 20 de zile icircnainte de data alegerilor

Contestaţiile care privesc candidaturile parlamentare se soluţionează de către tribunale icircn cel mult 2 zile de la primire iar recursurile de către instanţele ierarhic superioare tot icircn termen de 2 zile de la icircnregistrare Contestaţiile care privesc candidaturile pentru şeful de stat se depun la Biroul Electoral Central care le icircnaintează icircmpreună cu dosarele candidaturilor icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrare spre soluţionare Curţii Constituţionale care trebuie să soluţioneze contestaţiile icircn termen de 48 de ore de la icircnregistrare Hotăracircrile sunt definitive şi se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo

La expirarea termenelor de depunere şi rezolvare a contestaţiilor şi recursurilor prevăzute de legile electorale birourile electorale competente constată pe bază de proces-verbal rămacircnerea

89

definitivă a candidaturilor le afişează la sediul lor şi dispun imprimarea buletinelor de vot

II637 Buletinele de vot Semnele electorale

Ştampilele electorale

Cum este şi firesc legea electorală cuprinde toate dispoziţiile de ordin tehnic privind buletinele de vot avacircnd icircn vedere importanţa acestora icircn ziua votării ele fiind documentele icircn care se concretizează grafic opţiunile alegătorilor

Buletinele de vot sunt acele documente electorale prin care se concretizează opţiunile electorale ale alegătorilor Stabilirea unui model al buletinelor de vot este necesară pentru a asigura o uniformitate a acestor buletine dar şi o măsură menită să asigure secretul votului

Icircn mod firesc legea stabileşte cacircte un model pentru fiecare categorie de organ de stat ce se va alege respectiv unul pentru Camera Deputaţilor unul pentru Senat şi unul pentru Preşedintele Romacircniei Reglementacircnd buletinul de vot legea merge pacircnă la detalii aceste reglementări avacircnd rolul de a stabili ordinea icircn care sunt icircnscrise toate menţiunile din buletinul de vot de a permite alegătorilor să identifice uşor listele de candidaţi sau candidaţii pentru care vor vota de a asigura secretul votului

Icircn acest sens potrivit legii electorale pentru alegerile parla-mentare dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral de circumscripţie ţinacircnd seama de numărul listelor de candidaţi şi al candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor Hacircrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat

Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere icircn număr suficient pentru a cuprinde toate candidaturile icircn afară de ultima pagină care va rămacircne albă pentru ştampila de control paginile se numerotează

90

Patrulaterele se vor imprima paralele icircntre ele cacircte două coloane pe aceeaşi pagină Icircn unghiul din partea stacircngă de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului formaţiunii politice care participă la alegeri sau după caz menţiunea bdquocandidat independentrdquo iar icircn unghiul din partea dreaptă de sus semnul electoral Icircn patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi icircn ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată de către biroul electoral de circumscripţie Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct icircn partea finală a buletinului icircn ordinea icircnregistrării propunerilor

Pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei dimensiunile buletinelor de vot se stabilesc de către Biroul Electoral Central şi se transmit birourilor electorale de circumscripţie Legea reglementează de asemenea unele aspecte importante privind buletinele de vot precum uniformitatea grafică a buletinelor de vot din aceeaşi circumscripţie electorală desigur pentru alegerea aceluiaşi organ de stat ce urmează a fi ales prevedere menită să garanteze corectitudinea operaţiunilor electorale numărul buletinelor de vot care trebuie să acopere evident numărul alegătorilor admiţacircndu-se un supliment de 10 organele cărora le revine obligaţia imprimării buletinelor de vot acestea fiind birourile electorale de circumscripţie şi prefecţii termenul de icircndeplinire a acestei obligaţii şi anume 10 zile icircnaintea alegerilor

Legea mai reglementează şi administrarea buletinelor de vot imprimate acestea parcurgacircnd drumul de la biroul electoral de circumscripţie la birourile electorale ale secţiilor de votare unde de fapt vor fi folosite efectiv Importanţa operaţiunii justifică icircncheierea obligatorie a procesului-verbal de predare şi distribuire

Pentru ca alegătorii să se obişnuiască cu buletinele de vot legea prevede obligaţia afişării unor exemplare vizate şi anulate de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie la sediile secţiilor de votare şi judecătoriilor Este firesc şi un mijloc de publicitate a documentelor electorale şi o garanţie a corectitudinii alegerilor Conform anexei din lege (3732004) buletinele electorale trebuie să arate astfel (vezi Anexa 3)

Anexa 3

I Modelul buletinului de vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor

ROMAcircNIA D

BULETIN DE VOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR )

Circumscripţia electorală nr

) Se trece data alegerilor NOTĂ 1) Se scrie denumirea completă a partidului politic alianţei politice sau

alianţei electorale 2) Se reproduce semnul electoral icircntre denumirea partidului politic alianţei

politice sau alianţei electorale şi semnul electoral se păstrează o distanţă de 3 litere Semnul electoral se imprimă icircntr-un spaţiu grafic de 25 cm x 25 cm

3) Se trec numele şi prenumele candidaţilor icircn ordinea din lista de candidaţi depusă iar icircn cazul alianţelor apartenenţa politică abreviată (iniţialele partidului politic alianţei politice sau alianţei electorale) după care patrulaterul se icircnchide

4) Se trece menţiunea bdquoCandidat independentrdquo pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct icircn partea finală a buletinului icircn ordinea icircnregistrării candidaturilor

5) Se trece semnul electoral 6) Se trec numele şi prenumele candidatului independent ndash Numele şi prenumele precum şi cuvintele ce se icircnscriu icircn interiorul

patrulaterelor se tipăresc cu litere corp 10 verzal drepte

91

ndash Pe o pagină se pot imprima mai multe patrulatere icircn funcţie de numărul candidaţilor icircnscrişi icircn listă

II Modelul buletinului de vot pentru alegerea Senatului

ROMAcircNIA

S

BULETIN DE VOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI| )


___________ ) Se trece data alegerilor NOTĂ 1) Se scrie denumirea completă a partidului politic alianţei politice sau







92


93

Semnele electorale sunt deseori folosite icircn alegeri fiind utile icircn desfăşurarea campaniei electorale De asemenea aceste semne electorale cu care alegătorii sunt obişnuiţi icircncă din timpul campaniei electorale icirci ajută pe aceştia icircn ziua votării să identifice mai uşor lista de candidaţi pe care o preferă sau eventual candidatul independent Aceasta pentru că semnul electoral se imprimă icircn unghiul din partea dreaptă a patrulaterului de pe buletinul de vot

Legea cuprinde reguli privind conţinutul procedura şi publicitatea semnelor electorale Conţinutul şi grafica semnului electoral sunt stabilite de către partidul formaţiunea politică sau candidatul independent iar acestea nu trebuie să fie contrare ordinii de drept Semnul electoral ales trebuie declarat Biroului Electoral Central icircn 3 zile de la constituirea acestuia iar icircn caz de concurenţă pentru acelaşi semn electoral prioritatea icircnregistrării sau tragerea la sorţi vor rezolva problema Icircn fine trebuie menţionată obligaţia Biroului Electoral Central de a face publicitatea semnelor electorale

Ştampilele electorale sunt accesorii necesare bunei desfăşurări a operaţiunilor de votare Legea stabileşte două categorii de ştampile şi anume ştampila de control a secţiei de votare şi ştampila cu menţiunea bdquoVotatrdquo

Ştampila de control a secţiei de votare identifică o anumită secţie de votare Ea se aplică de către preşedintele biroului secţiei de votare pe pagina albă a buletinului de vot buletinele care nu au aplicată această ştampilă devenind nule

Tot cu ea se sigilează urnele de vot şi desigur se bdquooficializeazărdquo icircnscrisurile provenind de la secţia de votare Ştampila cu menţiunea bdquoVotatrdquo se foloseşte icircn ziua votării aplicarea ei de către alegător pe o listă de candidaţi icircnsemnacircnd vot pentru Această ştampilă este astfel dimensionată icircncacirct să fie mai mică decacirct patrulaterul pe care se aplică

Modelul ştampilelor electorale este stabilit prin lege Dotarea secţiilor de votare cu ştampilele electorale necesare revine icircn sarcina birourilor electorale de circumscripţie

94

II638 Campania electorală

Odată cu stabilirea datei alegerilor partidele formaţiunile politice coaliţiile şi candidaţii independenţi icircncep campania electorală Perioada electorală se caracterizează printr-o susţinută activitate icircn cadrul căreia partidele şi formaţiunile politice candidaţii simpatizanţii acestora popularizează prin mitinguri presă radio televiziune sau alte asemenea mijloace platformele lor politice icircn scopul de a orienta opţiunea electoratului

Importanţa aparte a campaniei electorale determină ca legea să reglementeze amănunţit condiţiile de desfăşurare garanţiile

Campania electorala icircncepe cu 30 de zile icircnainte de data desfăşurării alegerilor şi se icircncheie icircn ziua de sacircmbătă care precede data alegerilor la orele 700

Icircn campania electorală candidaţii partidele politice alianţele politice alianţele electorale precum şi cetăţenii au dreptul să icircşi exprime opiniile icircn mod liber şi fără nicio discriminare prin mitinguri adunări utilizarea televiziunii radioului presei şi a celorlalte mijloace de informare icircn masă Icircn timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor icircn mod nediscriminatoriu spaţii corespunzătoare pentru a se icircntacirclni cu alegătorii Spaţiile pot fi amplasate la sediul primăriei icircn şcoli universităţi case de cultură cămine culturale şi cinematografe şi se asigură pe bază de icircnţelegere cu privire la cheltuielile de icircntreţinere Mijloacele folosite icircn campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală icircn unităţile militare precum şi icircn spaţiile din şcoli şi universităţi icircn perioada de desfăşurare a cursurilor

Campania electorală prin serviciile de programe audiovizuale publice şi private trebuie să servească următoarelor interese generale

a) ale electoratului de a primi informaţii corecte astfel icircncacirct să poată vota icircn cunoştinţă de cauză

95

b) ale partidelor politice alianţelor politice alianţelor electo-rale organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale şi candidaţilor de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta platformele programele politice şi ofertele electorale

c) ale radiodifuziunilor de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile care decurg din profesiunea de jurnalist

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure icircn cadrul serviciilor de programe audiovizuale desfăşurarea unei campanii electorale echitabile echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice alianţele politice alianţele electorale organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale precum şi pentru toţi candidaţii Icircn timpul campaniei electorale informaţiile privind sistemul electoral tehnica votării calendarul campaniei electorale programele politice opiniile şi mesajele cu conţinut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv icircn următoarele tipuri de emisiuni

a) emisiuni informative ndash icircn care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor icircn acest scop durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute

b) emisiuni electorale ndash icircn care candidaţii icircşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală

c) dezbateri electorale ndash icircn care candidaţii jurnaliştii analiştii şi alţi invitaţi pun icircn discuţie programele electorale şi temele de interes public electoral Este interzisă cumpărarea de spaţii de emisie icircn vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale Accesul partidelor parlamentare alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora precum şi al candidaţilor independenţi la serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora este gratuit Partidele neparlamentare alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora au acces gratuit la serviciile publice teritoriale de radiodifuziune şi de televiziune numai icircn măsura icircn care depun liste de candidaţi icircn minimum 50 din circumscripţiile electorale de pe cuprinsul unui judeţ ce intră icircn

96

raza de acoperire a studiourilor teritoriale respective Timpul de antenă acordat icircn aceste situaţii trebuie să fie proporţional cu numărul listelor complete de candidaţi depuse icircn teritoriul respectiv şi se calculează de către Societatea Romacircnă de Televiziune şi Societatea Romacircnă de Radiodifuziune icircn 24 de ore de la primirea comunicării datelor transmise de Biroul Electoral Central Organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale au acces la serviciile publice teritoriale şi naţionale de radiodifuziune şi de televiziune dacă participă icircn alegeri cu liste de candidaţi icircn circumscripţiile electorale din judeţe şi icircn mod proporţional cu ponderea lor icircn totalul populaţiei judeţului respectiv a Romacircniei

Accesul partidelor politice alianţelor politice alianţelor electorale precum şi al candidaţilor independenţi şi al organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale la posturile private de radiodifuziune şi de televiziune inclusiv televiziune prin cablu se face gratuit numai icircn cadrul emisiunilor care au caracter electoral Este interzisă contractarea de timpi de antenă icircn scopuri publicitare pentru şi icircn favoarea participanţilor la campania electorală sau cedarea timpilor de antenă candidaţilor de către societăţile comerciale cu capital public sau privat instituţiile publice organizaţiile neguvernamentale sau persoanele fizice Partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale candidaţii independenţi precum şi organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale au obligaţia să solicite icircn termen de 20 de zile de la aducerea la cunoştinţa publică a datei alegerilor conducerii posturilor de radiodifuziune şi de televiziune publice şi private după caz studiourilor teritoriale ale acestora acordarea timpilor de antenă Solicitările făcute după acest termen nu se iau icircn considerare Timpii de antenă la radiodifuziunile şi televiziunile publice şi private inclusiv cele prin cablu se acordă partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale icircn fiecare din zilele de luni marţi miercuri joi şi vineri Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă la studiourile teritoriale de cel mult 5 minute

97

icircnsumate pe icircntreaga durată a desfăşurării campaniei electorale Candidaţii independenţi din circumscripţiile electorale din Municipiul Bucureşti şi cei din municipiile reşedinţa de judeţ care nu sunt pe raza de acoperire a unui studio au acces la serviciile publice naţionale de radiodifuziune şi de televiziune icircn acelaşi interval de timp de cel mult 5 minute icircnsumate pe icircntreaga durată a desfăşurării campaniei electorale Emisiunile transmise icircn cadrul timpului de emisie acordat fiecărui partid politic fiecărei alianţe politice şi alianţe electorale candidaţilor independenţi şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale se realizează icircn direct sau se icircnregistrează icircn proporţiile stabilite de aceştia Icircn cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale Romacircniei sau ale altui stat Icircn perioada campaniei electorale candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice aflate icircn competiţie nu pot fi producători realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi

Radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura prin măsuri tehnice şi redacţionale reflectarea campaniei electorale icircn mod echitabil echilibrat şi imparţial

Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate echitate şi de informare corectă a publicului Candidaţii care au deja funcţii publice pot apărea icircn emisiunile informative strict icircn probleme legate de exercitarea funcţiei lor Icircn cazul icircn care icircn emisiunile informative se prezintă fapte sau evenimente speciale de interes public pe lacircngă punctul de vedere al autorităţilor trebuie prezentat şi un punct de vedere opus

Emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale icircn ceea ce priveşte libertatea de exprimare pluralismul opiniilor şi echidistanţa Icircn cadrul emisiunilor electorale candidaţii au următoarele obligaţii

a) să nu pună icircn pericol ordinea constituţională ordinea publică siguranţa persoanelor şi a bunurilor

98

b) să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice

c) să probeze eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat

d) să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă religie naţionalitate sex orientare sexuală sau etnie

Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii

a) să fie imparţiali b) să asigure un echilibru necesar desfăşurării emisiunii

oferind fiecărui candidat participant la discuţii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale

c) să formuleze clar icircntrebările care nu trebuie să fie tendenţioase sau părtinitoare

d) să asigure menţinerea dezbaterii icircn sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite

e) să intervină atunci cacircnd prin comportamente sau exprimări invitaţii icircncalcă dispoziţiile legale icircn vigoare icircn cazul icircn care invitaţii nu se conformează solicitărilor moderatorul poate decide icircntreru-perea microfonului acestora sau oprirea emisiunii după caz

Icircn cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral acestea trebuie icircnsoţite de următoarele informaţii

a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul b) data sau intervalul de timp icircn care a fost efectuat sondajul şi

metodologia utilizată c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului Televotul sau anchetele făcute pe stradă icircn racircndul

electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic

Cu 48 de ore icircnainte de ziua votării sunt interzise a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de

publicitate electorală

99

b) comentarii privind campania electorală Icircn ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la

ieşirea de la urne icircnainte de icircnchiderea votării Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea icircn cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea icircn cadrul unui program electoral a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la rectificare

Primarii sunt obligaţi ca pacircnă la icircnceperea campaniei electorale să stabilească prin dispoziţie locuri speciale pentru afişaj electoral ţinacircnd seama de numărul partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi candidaturi pentru funcţia de primar cacirct şi de candidaţii independenţi Aceste locuri trebuie să fie situate icircn zone frecventate de cetăţeni fără stacircnjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri şi candidaţilor independenţi

Este interzisă utilizarea de către un partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral astfel icircncacirct să icircmpiedice folosirea acestora de către un alt partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent Pe un panou electoral fiecare partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice astfel icircncacirct să evoce simbolurile naţionale ale Romacircniei sau ale altui stat Organele de ordine publică sunt obligate să asigure integritatea panourilor şi afişelor electorale

Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale icircn circumscripţia icircn care funcţionează soluţionacircnd placircngerile care le sunt adresate cu privire

100

la icircmpiedicarea unui partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală icircn condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră cu ocazia soluţionării placircngerii că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale sesizează autorităţile competente Icircmpotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie comunală orăşenească municipală sau de sector al Municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la biroul electoral de circumscripţie judeţeană respectiv la biroul electoral de circumscripţie a Municipiului Bucureşti iar icircmpotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau de biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central soluţia data asupra contestaţiei este definitivă

Soluţionarea placircngerilor şi a contestaţiilor se face icircn termen de 3 zile de la icircnregistrarea lor iar hotăracircrile date se publică icircn presă şi se afişează icircn mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis

II639 Desfăşurarea votării

Operaţiunile de votare se realizează la secţiile de votare La o secţie de votare icircşi exercită dreptul la vot cetăţenii arondaţi pe criteriul domiciliului potrivit listelor electorale permanente cetăţenii din alte localităţi dar care se află icircn localitatea secţiei de votare şi doresc să voteze aici cetăţenii Romacircniei cu domiciliul icircn străinătate care icircn ziua votării se află icircn ţară şi deci se prezintă la această secţie precum şi preşedintele membrii biroului electoral şi persoanele icircnsărcinate cu menţinerea ordinii

Icircnainte de a prezenta filmul votării este necesar să explicăm cacircteva aspecte de ordin organizatoric

Astfel localurile secţiilor de votare vor fi dotate cu cabine de vot precum şi cu urnele şi ştampilele necesare de către primari şi prefecţi Răspunderea pentru desfăşurarea icircn bune condiţii a

101

alegerilor pentru menţinerea ordinii icircnăuntrul şi icircn jurul localului de vot revine preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare care este icircnvestit cu dreptul de a da dispoziţii obligatorii icircn tot cursul alegerilor De aceea el trebuie să fie prezent la secţia de votare icircn ajunul alegerilor la ora 1800 pentru a lua toate măsurile necesare şi pentru fixarea posturilor de pază icircn jurul localului de vot

Pentru asigurarea ordinii puterile preşedintelui biroului electoral se icircntind şi icircn afara localului de votare icircn curtea acestuia icircn intrările icircn curte icircn jurul localului de vot precum şi pe străzi şi pieţe publice pacircnă la o distanţă de 500 m Pentru aceasta el va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare prin grija prefecţilor icircmpreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor Icircn fine trebuie amintită regula potrivit căreia nimeni nu poate staţiona icircn localul de vot sau icircn locurile publice din zona de votare decacirct timpul necesar pentru votare Fac excepţie candidaţii membrii biroului electoral delegaţii acreditaţi icircn condiţiile legii

Votarea se desfăşoară icircntr-o singură zi care poate fi numai duminica icircntre orele 700 şi 2100 Icircn ziua votării la ora şase dimineaţa preşedintele biroului electoral al secţiei de votare icircn prezenţa membrilor biroului verifică urnele existenţa listelor electorale a buletinelor de vot şi a ştampilelor după care icircnchide şi sigilează urnele şi aplică ştampila de control a secţiei de votare Această ştampilă se aplică şi pe buletinele de vot pe ultima pagină albă Apoi la ora 700 declară votarea deschisă şi invită pe alegători să voteze

Icircn vederea evitării aglomeraţiei icircn sala de vot alegătorii sunt invitaţi icircn serii corespunzătoare numărului cabinelor Alegătorul va prezenta actul de identitate Se verifică identitatea alegătorului şi icircnscrierea sa icircn listele de alegători făcacircndu-se menţiune pe listă

Dacă la secţia de votare se prezintă alegători din alte localităţi sau cetăţeni romacircni cu domiciliul icircn străinătate aceştia sunt icircnscrişi icircn lista electorală specială Apoi alegătorului i se icircnmacircnează

102

buletinele de vot precum şi ştampila pentru votare pe baza semnăturii icircn lista electorală

Alegătorul intră singur icircn cabina de votare şi personal votează icircn cabina icircnchisă Nimeni nu are voie să pătrundă icircn cabina de votare atacircta timp cacirct alegătorul icircşi exercită dreptul de vot Dacă un alegător datorită unor deficienţe fizice sau motive temeinice constatate de către preşedintele biroului electoral solicită să fie icircnsoţit de o altă persoană acest lucru este permis dar numai cu icircncuviinţarea preşedintelui sau a altui membru al biroului electoral

Alegătorul votează pentru o listă de candidaţi sau pentru un candidat independent aplicacircnd ştampila care poartă menţiunea bdquovotatrdquo pe patrulaterul icircn care este icircnscrisă candidatura

După ce-şi exercită dreptul de vot alegătorul icircndoaie buletinul de vot (sau buletinele) icircn aşa fel icircncacirct ştampila de control să rămacircnă icircn afară introduce personal buletinul icircn urnă restituie ştampila ce i s-a icircncredinţat i se aplică această ştampilă pe cartea de alegător şi părăseşte localul secţiei de votare Votacircnd alegătorul trebuie să manifeste grija ca buletinul să nu se deschidă icircnainte de introducerea sa icircn urnă

Legea electorală reglementează şi situaţiile alegătorilor netransportabili din cauză de boală sau invaliditate Astfel la cererea acestora sau a organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale icircn care cei netransportabili se află internaţi preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru a efectua votarea

Trebuie reţinute şi alte reguli privind desfăşurarea alegerilor Astfel pentru motive temeinice votarea poate fi suspendată fără ca această suspendare să poată depăşi o oră Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligaţia de a anunţa suspendarea prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o oră icircnainte Durata suspendărilor nu poate depăşi două ore Pe timpul suspendării toate

103

documentele şi urnele vor rămacircne sub pază permanentă iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi icircn acelaşi timp Cei care potrivit legii pot asista la votare nu pot fi obligaţi să părăsească sala de vot pe timpul suspendării De asemenea trebuie amintite prevederile legale icircn sensul cărora oricine poate contesta identitatea unui alegător iar preşedintele poate icircmpiedica pe alegător să voteze atunci cacircnd constată temeinicia contestaţiei consemnacircnd faptul icircn procesul-verbal şi sesizacircnd situaţia autorităţilor poliţieneşti Votarea este declarată icircnchisă la orele 2100 de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare

II7 Stabilirea rezultatelor votării Atribuirea mandatelor

II71 Stabilirea rezultatelor votării

După ce preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea icircnchisă icircn prezenţa membrilor biroului şi a persoanelor ce au dreptul să asiste se procedează la inventarierea şi sigilarea ştampilelor cu menţiunea bdquovotatrdquo la numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neicircntrebuinţate precum şi la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare

Apoi se deschid urnele şi se face numărătoarea voturilor pentru fiecare organ de stat pentru care s-a votat la secţia respectivă Se confruntă de asemenea numărul buletinelor din urne cu listele de alegători spre a se constata proporţia prezentării la alegeri faţă de listele electorale

Pentru a stabili toate aceste lucruri preşedintele va citi cu voce tare la deschiderea fiecărui buletin lista de candidaţi care a fost votată sau după caz numele şi prenumele candidatului independent votat arătacircnd buletinul de vot celor prezenţi De asemenea dacă buletinul este nul se va prezenta şi acest lucru Potrivit legii sunt nule şi nu intră icircn calculul voturilor valabil exprimate buletinele care nu poartă pe ele ştampila de control a secţiei de votare cele de alt model decacirct cel legal aprobat cele care nu au ştampila bdquovotatrdquo sau la care această ştampilă este aplicată pe mai multe patrulatere

104

Buletinele de vot deschise se vor aşeza pe grupe icircn funcţie de partidul sau formaţiunea politică coaliţie sau candidat independent şi se vor număra şi lega separat

Icircn timp ce preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prezintă buletinele de vot rezultatul se consemnează icircn cacircte două tabele pentru fiecare autoritate publică de către un membru al biroului electoral Dacă sunt prezenţi şi candidaţi aceştia au dreptul să icircntocmească şi ei un tabel

Aceste tabele completate simultan cuprind numărul voturilor nule listele de candidaţi sau numele şi prenumele candidaţilor independenţi şi numărul voturilor valabil exprimate icircntrunite de fiecare Rolul acestor tabele este de a realiza o evidenţă corectă a rezultatelor votării la secţia de votare o evidenţă la icircntocmirea căreia participă atacirct membrii biroului electoral cacirct şi candidaţii evitacircndu-se suspiciunile

Aceste tabele vor folosi la icircntocmirea proceselor-verbale O dată aceste operaţiuni terminate se icircncheie cacircte un proces-verbal potrivit indicaţiilor din lege icircn dublu exemplar pentru Camera Deputaţilor Senat şi Preşedintele Romacircniei icircn care se consemnează rezultatele votării

Conform art 86 din Legea 3732004 bdquo(1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor preşedintele biroului electoral al secţiei de votare icircncheie separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat cacircte un proces-verbal icircn 3 exemplare care cuprinde

a) numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn copia de pe lista Electorală Permanentă şi icircn listele electorale speciale din care

ndash numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn copia de pe lista Electorală Permanentă

ndash numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale speciale

b) numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale existente la secţia de votare care s-au prezentat la urne din care

105



c) numărul total al voturilor valabil exprimate d) numărul voturilor nule e) numărul voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare listă

de candidaţi sau de fiecare candidat independent f) expunerea pe scurt a icircntacircmpinărilor formulate şi a modului

de soluţionare a acestora precum şi a contestaţiilor icircnaintate biroului electoral de circumscripţie

g) starea sigiliilor de pe urne la icircncheierea votării h) numărul buletinelor de vot primite i) numărul buletinelor de vot neicircntrebuinţate şi anulaterdquo Procesul-verbal se semnează de către preşedintele şi membrii

biroului lipsa semnăturilor unor membri ai biroului neinfluenţacircnd asupra valabilităţii acestuia Biroul electoral al secţiei de votare va icircntocmi cacircte un dosar sigilat şi ştampilat pentru fiecare categorie de organe de stat alese icircn care se introduc procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale secţiei precum şi buletinele nule şi cele contestate Aceste dosare vor fi predate biroului electoral de circumscripţie icircn cel mult 24 de ore transportul şi predarea făcacircndu-se cu pază militară

Biroul electoral de circumscripţie primind dosarele va avea grijă să trimită unul din exemplarele acestui proces-verbal la tribunalul judeţean Exemplarul trimis tribunalului judeţean va icircndeplini rolul de document probatoriu icircn cazul icircn care vor fi placircngeri sau contestaţii ulterioare

Trebuie să observăm că pe tot parcursul operaţiunilor ce se desfăşoară la secţia de votare se pot formula icircntacircmpinări şi contestaţii Contestaţiile trebuie formulate icircn scris se prezintă preşedintelui biroului electoral care va elibera o dovadă de primire Contestaţiile a căror rezolvare nu suferă amacircnare vor fi rezolvate de

106

icircndată Icircn procesul-verbal de care am vorbit mai icircnainte trebuie să se menţioneze şi modul de soluţionare a icircntacircmpinărilor şi contestaţiilor sau după caz a celor trimise spre soluţionare biroului electoral de circumscripţie

Biroul Electoral Central după ce rezolvă icircntacircmpinările şi contestaţiile depuse deciziile sale fiind definitive icircncheie un proces-verbal care cuprinde

bull numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale ale localităţilor unde icircşi au domiciliu alegătorii

bull numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne bull numărul total al voturilor nule bull numărul total al voturilor valabil exprimate bull centralizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin bull modul de soluţionare a contestaţiilor

II72 Atribuirea mandatelor

Sisteme de atribuire a mandatelor parlamentare Modul de atribuire a mandatelor este determinat de tipul de

scrutin adoptat icircn diverse sisteme electorale Icircn sistemul majoritar mandatele sunt atribuite listelor sau

candidaţilor care obţin majoritatea absolută sau simplă icircn raport cu faptul dacă se practică un tur sau două tururi de scrutin

Uneori sistemul majoritar se referă şi la scrutinul de listă De regulă el priveşte scrutinul uninominal Trebuie observat că deşi sistemul majoritar icircntr-un singur tur are multe dezavantaje el este preferat icircn sistemul anglo-saxon pentru că se consideră că alegerile nu trebuie să servească recrutării unei academii reflectacircnd fidel nuanţările de opinii ci trebuie să degajeze o majoritate parlamentară omogenă care să susţină un guvern decis să acţioneze Eficacitatea parlamentului este preferată justiţiei electorale47

47 I Muraru op cit

107

Icircn sistemul reprezentării proporţionale atribuirea man-datelor se realizează diferit faţă de sistemul majoritar existacircnd bineicircnţeles şi aici numeroase modalităţi şi nuanţe Acest sistem tinde spre justiţia electorală dacircnd o reprezentare pe cacirct posibil mai exactă a stării opiniilor alegătorilor

Atribuirea mandatelor icircn sistemul reprezentării proporţionale icircncepe icircn mod necesar prin determinarea coeficientului electoral icircntr-o circumscripţie dată Coeficientul electoral se obţine prin icircmpărţirea numărului voturilor exprimate la numărul mandatelor atribuite unei circumscripţii electorale Apoi se procedează la repartizarea acestor mandate icircntre listele icircn competiţie icircmpărţind la coeficientul electoral numărul voturilor mandatelor pentru că după prima icircmpărţire rămacircn totdeauna resturi electorale altfel spus voturi neutilizate şi mandate nedistribuite Se impune o nouă repartiţie şi de fapt aici intervin dificultăţile şi nuanţările Potrivit metodelor practicate se disting reprezentarea proporţională apropiată şi reprezentarea proporţională integrală care se aseamănă sau se pot asemăna icircn ce priveşte procedeele matematice aplicabile

Reprezentarea proporţională apropiată Se numeşte astfel atunci cacircnd repartizarea resturilor se face icircn interiorul circumscripţiei electorale şi nu pe plan naţional Sunt utilizate două sisteme de repartizare şi anume sistemul celor mai mari resturi şi sistemul celei mai mari medii

Reprezentarea proporţională integrală Pentru a se realiza o reprezentare cacirct mai fidelă a opiniilor calculele electorale sunt transferate la nivel naţional Se folosesc şi aici două metode O metodă constă icircn calcularea tuturor rezultatelor la nivelul icircntregii ţări ca unică circumscripţie electorală Este clar că un asemenea sistem care presupune ca fiecare partid să prezinte liste de mai multe sute de candidaţi este foarte incomod şi duce la desemnarea parlamentarilor de către partide şi nu de către electorat Este un sistem puţin democratic şi de aceea rar aplicat S-ar putea practica icircn statele mici

108

A doua metodă constă icircn a repartiza resturile nu icircn circumscripţiile electorale ci la nivel naţional Voturile neutilizate de fiecare listă la circumscripţiile electorale sunt adiţionate şi se face repartizarea mandatelor neatribuite la nivelul circumscripţiilor fie pe criteriul coeficientului electoral fie pe alte criterii Acest sistem este mai rar icircntacirclnit dar se icircntacirclneşte icircn unele ţări ca de exemplu icircn Italia şi Romacircnia48

Pragurile electorale Icircn sistemul scrutinului de listă şi reprezentării proporţionale atribuirea mandatelor parlamentare este uneori condiţionată de obţinerea unui număr minim de voturi exprimate a unui procent stabilit de regulă la nivel de ţară Mărimea acestui procent denumit prag electoral poate fi de 2 3 4 hellip 78 Mai exact pentru ca un partid participant cu liste de candidaţi icircn alegeri să poată participa la distribuirea mandatelor el trebuie să obţină icircn alegeri procentul minim de voturi Dacă nu obţine acest procent nu este admis la icircmpărţeală

Pragurile electorale se practică şi icircn legătură cu subvenţiile electorale sau cauţiunile electorale Ele se motivează icircn principiu pe ideea că la guvernare trebuie să aibă acces partidele politice care se bucură de o anumită credibilitate icircn masa electoratului sau pe ideea seriozităţii candidaturilor precum şi pe alte cauze ce ţin de contextul socio-politic concret Astfel la repartizarea mandatelor parlamentare pot participa numai partidele formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care icircntrunesc pragul electoral

Cacirct priveşte coaliţiile de partide pentru alegerile din septembrie 1992 la pragul de 3 s-a adăugat cacircte un singur procent din totalul voturilor valabil exprimate pe icircntreaga ţară pentru fiecare membru al coaliţiei icircncepacircnd cu al doilea partid sau formaţiune politică fără a se depăşi 8 procente din aceste voturi

De asemenea pentru ca o organizaţie a cetăţenilor aparţinacircnd unei minorităţi naţionale să obţină un mandat de deputat dacă nu l-a obţinut direct din alegeri ea trebuie să obţină un număr de voturi


109

egal cu cel puţin 5 din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat

La alegerile din 2004 s-au practicat următoarele praguri electorale (art 90 Legea 3732004)

a) 5 din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară pentru toate partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale

b) icircn cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale la pragul de 5 prevăzut la lit a) se adaugă pentru al doilea membru al alianţei 3 din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară şi pentru fiecare membru al alianţei icircncepacircnd cu al treilea cacircte un singur procent din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară fără a se putea depăşi 10 din aceste voturi

II73 Atribuirea mandatului de Preşedinte al Romacircniei

Atribuirea mandatului de Preşedinte al Romacircniei este rezultatul unor operaţii electorale succesive care icircncep la secţiile de votare Astfel birourile electorale de circumscripţie adună rezultatele obţinute la secţiile de votare din raza lor teritorială şi le comunică Biroului Electoral Central Acesta primind toate documentele prevăzute de lege după ce rezolvă icircntacircmpinările şi contestaţiile depuse prin decizii definitive icircncheie un proces-verbal icircn care sunt consemnate datele privind numărul alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale al celor prezenţi la urne numărul voturilor valabil exprimate şi al celor nule repartizarea voturilor pe fiecare candidat prenumele şi numele candidatului a cărui alegere a fost constatată Acest proces-verbal icircmpreună cu dosarele birourilor electorale de circumscripţie se icircnaintează cu pază militară la Curtea Constituţională icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrarea ultimului dosar trimis de birourile electorale de circumscripţie

Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor icircn presă şi icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales Un exemplar al actului

110

de validare se icircnaintează Parlamentului icircn vederea depunerii jurămacircntului prevăzut de art 82 (2) din Constituţie

Trebuie menţionat că dacă la primul tur de scrutin nici unul dintre candidaţi nu icircntruneşte numărul de voturi pentru a fi ales preşedinte respectiv peste 50 din numărul de voturi valabil exprimat se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă doar primii doi candidaţi icircn ordinea numărului de voturi obţinute la primul tur

II74 Atribuirea mandatelor pentru Camera Deputaţilor şi Senat

După votare icircn mod firesc urmează atribuirea mandatelor de deputaţi şi senatori aceasta făcacircndu-se icircn mai multe etape Icircn ce priveşte mandatele de deputaţi trebuie să reamintim că icircn temeiul Constituţiei ele sunt de două categorii şi anume unele rezultacircnd direct din scrutin şi altele indirect din scrutin pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale

Icircn ce priveşte mandatele rezultate direct din scrutin după ce primeşte rezultatele votării de la toate secţiile de votare din raza sa biroul electoral de circumscripţie va icircntocmi separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat cacircte un proces-verbal privind voturile valabil exprimate pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora pe care le va icircnainta Biroului Electoral Central icircn termen de 24 de ore Biroul Electoral Central centralizacircnd rezultatele pe icircntreaga ţară va stabili care sunt partidele formaţiunile politice sau coaliţiile care icircndeplinesc pragul electoral şi care au deci dreptul de a participa la distribuirea mandatelor El va comunica birourilor electorale de circumscripţie această situaţie

Biroul electoral de circumscripţie primind aceste constatări va proceda la atribuirea mandatelor numai partidelor formaţiunilor şi coaliţiilor care au trecut pragul electoral separat pentru fiecare Cameră a Parlamentului prin icircmpărţirea numărului total al voturilor valabil exprimate la numărul mandatelor

111

Listele de candidaţi vor primi atacirctea mandate de cacircte ori coeficientul electoral se cuprinde icircn numărul voturilor valabil exprimate pentru ele Candidatul independent va obţine mandatul dacă a obţinut un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral Icircn această primă etapă icircn mod obişnuit nu se distribuie toate mandatele rămacircnacircnd pentru etapa a doua atacirct mandate nedistribuite cacirct şi voturi neutilizate

Prin voturi neutilizate legea electorală icircnţelege acele voturi exprimate pentru o listă care au rămas după atribuirea mandatelor precum şi cele inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora Prin metoda Hondt se atribuie mandatele nedistribuite partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora

Urmează apoi repartizarea mandatelor pe circumscripţii elec-torale care se realizează potrivit legii electorale icircn felul următor

a) Pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora cărora le-au revenit mandate se icircmparte numărul voturilor neutilizate sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din fiecare circumscripţie electorală la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid acea formaţiune politică sau coaliţie avute icircn vedere la repartizarea mandatelor pe ţară Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se icircnmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului formaţiunii politice sau coaliţiei acestora Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător icircn cadrul fiecărei circumscripţii Pentru fiecare circumscripţie electorală se iau icircn calcul primele partide formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora icircn limita mandatelor ce au rămas de repartizat icircn circumscripţia respectivă Ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartizarea mandatelor pe circumscripţii icircn ordinea partidelor formaţiunilor politice coaliţiilor acestora precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară astfel primul număr din

112

lista ordonată pe ţară se icircmparte la repartitorul circumscripţiei de la care provine Icircn continuare se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată pe ţară Icircn situaţia icircn care s-a epuizat numărul de mandate cuvenit unui partid unei formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală operaţiunea se continuă fără acestea Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decacirct repartitorul de circumscripţie se acordă un mandat

b) Icircn cazul icircn care nu este posibilă acordarea mandatelor icircn ordinea ce rezultă din prevederile de la lit a) Biroul Electoral Central va avea icircn vedere circumscripţia electorală icircn care partidul formaţiunea politică ori coaliţia acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat cărora nu li s-au atribuit mandate iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe circumscripţii circumscripţia electorală icircn care partidul formaţiunea politică sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie

c) Dacă după aplicarea prevederilor de la lit a) şi lit b) au mai rămas mandate repartizate pe circumscripţii Biroul Electoral Central le va stabili pe baza acordului partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li se cuvin aceste mandate iar icircn lipsa unui acord prin tragere la sorţi icircn termen de 24 de ore de la icircncheierea operaţiunilor anterioare

Deputaţii şi senatorii aleşi vor primi un certificat doveditor al alegerii Acest certificat se eliberează de către biroul electoral de circumscripţie pe baza repartizării mandatelor din prima etapă sau pe baza comunicării făcute de către Biroul Electoral Central icircn termen de 24 de ore după repartizarea mandatelor la nivel naţional

Desigur unii candidaţi icircnscrişi icircn liste nu vor fi aleşi pentru că numărul mandatelor de deputat şi senator este limitat Aceşti candidaţi sunt declaraţi supleanţi aleşi pe baza listelor depuse de partide şi formaţiuni politice ei vor ocupa locurile devenite vacante icircn ordinea icircn care sunt icircnscrişi icircn liste

113

Cacirct priveşte deputaţii cacircteva explicaţii se impun Reprezentarea populaţiei icircn Parlament trebuie să asigure pe cacirct posibil reprezentarea tuturor categoriilor de oameni Această reprezentare este expres prevăzută de lege ea rezultacircnd din scrutin alegătorii fiind cei care practic decid acest lucru Legea electorală cuprinde dispoziţii care valorifică această calitate şi care asigură reprezentarea şi a cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale

Dar scrutinul de listă este bdquoimprevizibilrdquo icircn situaţia mino-rităţilor naţionale care au o pondere foarte mică icircn ansamblul populaţiei de unde poate rezulta o nereprezentare a lor icircn Parlament Pentru a asigura reprezentarea şi a acestor cetăţeni organizaţiile legal constituite care icirci reprezintă care nu icircntrunesc numărul de voturi necesar pentru a avea un mandat icircn Parlament au dreptul la cacircte un mandat de deputat Aceste mandate rezultă totuşi din alegeri pentru că organizaţiile respective trebuie să participe cu candidaţi icircn alegeri şi trebuie să obţină pe icircntreaga ţară un număr de voturi egal cu cel puţin 5 din numărul mediu de voturi exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat

Aceste dispoziţii electorale sunt o garanţie a egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor romacircni fără deosebire de naţionalitate Icircn fine trebuie adăugat că validarea tuturor mandatelor revine după caz Camerei Deputaţilor sau Senatului

II8 Influenţa sistemelor electorale asupra modului

de ordonare a vieţii politice

Tipul de sistem electoral adoptat poate influenţa atacirct sistemul de partide cacirct şi participarea politică dar mai ales ordonarea instituţională politică a statului Funcţionarea unui regim democratic nu depinde doar de instituţiile prin care se realizează diviziunea muncii icircntre executiv şi legislativ ci şi de un număr de reguli formale şi de asemenea de proceduri informale prin care actorii politici influenţează funcţionarea regimului

114

Depăşirea viziunii centrate exclusiv pe confruntarea pentru cucerirea şi menţinerea poziţiilor de decizie presupune trecerea spre o abordare strategică profesionalizarea clasei politice reforma instituţiilor şi transformarea comportamentelor instituţionale consecinţe ale politicilor de partid cacirctă vreme acestora le revine sarcina de a exercita puterea şi de a indica direcţia de dezvoltare Considerat ca o tehnică de realizare a reprezentării politice sistemul electoral este un factor important icircn reforma politică influenţacircnd modul de recrutare a clasei politice şi prin aceasta sistemul de partide şi implicit stabilitatea şi eficienţa guvernamentală

Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei politice stă icircn capacitatea partidelor de a se transforma de a-şi reorganiza structura şi implicit de a icircnţelege corect şi responsabil rolul dominant pe care icircl au Funcţionalitatea unui sistem de partide depinde de modul icircn care constracircngerile electorale creează un anumit spaţiu politic atacirct pentru organizarea sistemului concurenţial cacirct şi din perspectivă strategică

Eficientizarea politicii şi stabilitatea guvernării efecte vizate de partide nu sunt scopuri icircn sine ci mijloace ce se cer dublate de democratizarea raporturilor dintre guvernaţi şi guvernanţi

Departe de a fi doar o simplă tehnică sistemul electoral se raportează la cultura sau culturile politice existente

115

CAPITOLUL III

PARTIDELE POLITICE

III1 Noţiunea de partid politic

Activitatea politică icircn societate se realizează nu numai prin intermediul statului al instituţiilor şi organismelor ce ţin de acesta ci şi printr-o vastă şi complexă reţea de organizaţii şi instituţii extrastatale Dintre acestea cele mai vechi şi importante sunt partidele politice Existenţa partidelor politice a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element esenţial al vieţi democratice Democraţia icircncepe şi există numai o dată cu apariţia şi dezvoltarea partidismului Noţiunea de partid are o vechime milenară ea derivă icircn majoritatea societăţilor moderne din latinescul pars-partis şi desemnează icircntr-o accepţiune semantică o grupare de oameni constituită icircn mod voluntar animaţi de aceleaşi idei concepţii interese scopuri care acţionează icircn comun icircn baza unui program icircn vederea realizării acestuia

Dacă ar fi să facem o istorie a partidelor politice putem spune că forme incipiente nepurtacircnd această denumire au existat icircncă din Antichitate icircnsă partidele apar icircn secolele XVIII-XIX Referitor la Antichitate trebuie să ne amintim ce spunea icircn Grecia antică Tucidide referitor la partide bdquoPartidele nu se alcătuiesc icircn armonie cu legile pentru binele general ci pentru foloase personalerdquo Icircn acest sens ne este adus ca exemplu războiul peloponeziac icircn care partidele erau icircmpărţite icircn funcţie de interese astfel partidul democrat care chema la luptă pe atenieni partidul aristocraţiei care chema la luptă pe spartani

116

Totuşi chiar dacă partidele icircn acea vreme reprezentau anumite interese de grup ele au asigurat icircn Grecia antică trecerea de la barbarie la civilizaţie Totodată ele au favorizat scindarea oamenilor icircn liberi şi sclavi bogaţi şi săraci exploatatori şi exploataţi

La icircnceput au existat două alternative de regim politic oligarhia (reprezentată icircn Grecia de eupatrizi ndash mari proprietari funciari) şi democraţia (guvernarea poporului ndash formată din agricultori păstori navigatori negustori etc) Icircn baza acestei icircmpărţiri apar trei partide politice pedeenii (oamenii de la cacircmpie ndash proprietarii funciari) paralienii (oamenii de la ţărmul mării ndash negustorii) diacrienii (oamenii de la munte ndash agricultorii păstorii) fiecare partid optacircnd pentru un anumit tip de regim şi anume oligarhic moderat şi democratic

Am amintit tipurile de partide şi regimuri existente icircn Grecia antică deoarece se poate observa icircncă din acea vreme că democraţia icircnseamnă guvernarea poporului (guvernarea după voinţa poporului aşa cum semnifică şi astăzi) din raportul celor trei tipuri de partide născacircndu-se democraţia ateniană Mai este interesant de observat că cei care susţineau democraţia erau majoritari şi oameni obişnuiţi nu mari proprietari de pămacircnturi

Partidele politice apar icircn interiorul parlamentului şi sunt nişte forme de organizare contestate icircn numele unităţii politice Icircn societatea modernă partidele politice s-au impus ca realităţi incontestabile

Partidele politice nu au avut aceeaşi pondere semnificaţie şi valoare icircn toate oracircnduirile sociale Trebuie făcută o delimitare netă icircntre aşa-zisele partide ce au existat icircn sclavagism şi feudalism şi partidele din societatea modernă capitalistă

Primele asocieri mai mult sau mai puţin organizate şi stabile apar icircn sclavagism şi apoi icircn feudalism ele asemănacircndu-se foarte mult cu societăţile secrete oculte congregaţiile corporaţiile ordinele existente icircn aceste societăţi Asemenea bdquopartiderdquo apar icircn statele greceşti Sparta Atena icircn Imperiul Roman La racircndul lor

117

oameni politici de vază ca Cicero Catilina Fraţii Grachus Pompei Cezar icircşi constituie şi ei propriile bdquopartiderdquo

Icircn feudalism ca urmare a predominării formei monarhiei absolute icircn organizarea şi conducerea societăţii chiar şi icircn această formă partidele decad La nivelul social icircn feudalism societatea se structurează icircn partida nobilimii a clerului a ţărănimii iar către sfacircrşitul feudalismului icircn starea a III-a ce grupa elementele antifeudale Icircn acelaşi timp icircn feudalism cacircnd civilizaţia este dominată de religie popoarele ţările lumii sunt grupate icircn funcţie de doctrină teologică icircn creştinism islamism budism hinduism etc

De regulă icircn societatea medievală aşa-zisele partide apar icircn interiorul nobilimii icircntre forma sa laică şi ecleziastică iar către sfacircrşitul acestei societăţi icircntre nobilime şi starea a III-a ce grupa elementele viitoarei burghezii şi masele populare

Referitor la partidismul specific sclavagismului şi feudalismului se pot face următoarele aprecieri

bull icircn aceste societăţi bdquopartidelerdquo nu au constituit entităţi politice de sine stătătoare instituţii ale structurii şi funcţionalităţii vieţii politice Drept urmare ele nu aveau niciun rol icircn definirea şi caracterizarea regimurilor politice din aceste societăţi

bull bdquopartidele politicerdquo din aceste societăţi nu desfăşurau o activitate permanentă ci una sporadică efemeră care nu era bazată pe un program politic coerent şi clar De regulă ele urmăreau realizarea unor interese personale sau oculte şi după atingerea obiectivului propus sau după icircnfracircngere icircşi icircncetau activitatea şi se destrămau

bull aceste grupuri nu au reuşit să atragă icircn circuitul vieţii politice toate clasele şi categoriile vieţii sociale ci dimpotrivă importante segmente sociale cum era cazul sclavilor icircn antichitate al ţăranilor maselor populare icircn feudalism al tinerilor femeilor au rămas icircn afara perimetrului acţiunii lor

bull nefiind componente structurale instituţionale şi funcţionale ale vieţii politice acest gen de partide nu a putut avea un rol sau o

118

funcţie deosebită icircn societate icircn organizarea şi conducerea acesteia Ele nu au contat icircn viaţa politică a acestor societăţi

Icircn accepţiunea modernă a termenului ca instituţii politice bine conturate cu statute şi programe clar fundamentate cu activitate organizată şi permanentă icircn care au acces toate clasele şi categoriile sociale cu rol major icircn organizarea şi conducerea societăţii partidele politice apar o dată cu societatea modernă cu capitalismul

Geneza partidelor politice moderne trebuie căutată icircn perioada trecerii de la feudalism la capitalism icircn timpul luptei antifeudale purtate de burghezie Revoluţiile burgheze dar şi opoziţia vechii clase feudale vor da naştere la fundamentele doctrinar-politice şi o dată cu acestea şi la instrumentele aplicării lor ndash partidele politice

La apariţia şi impunerea partidelor politice au contribuit următorii factori

ndash lupta antifeudală icircn cadrul acestei lupte burghezia avea nevoie de sprijinul maselor populare care icircnsă trebuia conştientizate organizate şi conduse Partidele politice au constituit tocmai acele instrumente prin care burghezia a organizat şi condus lupta generală antifeudală La racircndul ei vechea clasă feudală pentru a-şi apăra privilegiile şi interesele icircn lupta cu burghezia şi-a creat şi ea propriile partide politice

ndash noul sistem de constituire şi exercitare a puterii impus de burghezie bazat pe noi valori şi principii precum cel al reprezentativităţii al eligibilităţii al democratismului a impus necesitatea constituirii partidelor politice moderne Partidele politice se interpun icircntre marea masă a alegătorilor şi organismele şi instituţiile reprezentative democratice Tot partidele sunt cele care creează prin reprezentanţii lor aleşi instituţiile politice (parlamentul guvernul instituţia şefului statului) şi tot ele prin aceiaşi reprezentanţi le asigura funcţionalitatea

ndash icircn multe ţări partidele politice s-au născut din cerinţa realizării unor sarcini şi obiective ale luptei de eliberare naţională de constituire sau desăvacircrşire a statului naţional Icircn aceste situaţii

119

partidele politice au fost singurele care au reuşit să unească icircntr-o singură forţă social-politică pe cei interesaţi icircn lupta naţională să asigure acesteia un program coerent şi clar precum şi strategia şi tactica necesare realizării sale

Problema definirii partidului politic a constituit şi constituie şi astăzi un subiect de dispută atacirct icircn literatura politologică icircn stasiologie cacirct şi icircn sociologia politică

Icircn legătură cu această temă apar o mare diversitate de opinii păreri unele pun accentul pe latura instituţională organizatorică ndash program funcţii sau rol social altele reduc partidul politic la putere la obţinerea şi menţinerea acesteia Max Weber considera partidul politic bdquoo asociaţie de oameni liberi voluntar constituită necesară societăţii cu un anumit program cu obiective ideale sau materialerdquo49 După cum se observă icircn definiţia sa M Weber pune accentul pe aspectul instituţional organizatoric şi pe program şi mai puţin pe dimensiunea culturală socială O definiţie apropiată de cea a lui Weber o dă partidului politic şi D Hum cu deosebirea că centrul aprecierii sale cade pe program icircn faza iniţială programul joacă un rol esenţial icircn definirea partidului organizarea trecacircnd apoi pe primul plan

Definiţia partidelor politice diferă icircn funcţie de criteriul ales doctrina sau organizaţia şi scopul Icircn 1815 Benjamin Constant definea partidele politice ca reuniuni de oameni care profesează aceeaşi doctrină Această definiţie corespunde unei societăţi icircn care participarea politică este redusă organizaţia de partide este cvasiexistentă iar conflictul este de tipul aristocraţie ndash burghezie După 1832 sistemul electoral icircn Marea Britanie se reformează organizaţia icircncepe să devină elementul important al partidului politic Hans Kelsen definea partidele politice ca bdquoformaţiuni ce grupează indivizi cu aceleaşi orientări politice pentru a le asigura o influenţă reală asupra gestionării treburilor publicerdquo Această

49 Apud Virgil Măgureanu Studii de sociologie politică Editura

Albatros Bucureşti 1997 p 243

120

definiţie este caracteristică statului liberal de la sfacircrşitul secolului XIX un stat neintervenţionist ce exercita doar funcţii esenţiale şi icircn care partidele politice concurau la definitivarea spaţiului politic

Icircn secolul XX icircn literatura politologică se propune o schimbare a definirii partidelor politice accentuacircnd-se scopul acestora care ar trebui să fie cucerirea sau influenţarea puterii George Burdeau icircn Tratat de ştiinţă politică (vol 8) susţinea că partidele politice sunt un grup de indivizi care profesacircnd aceleaşi opinii politice fac eforturi de a impune un punct de vedere care să atragă un număr cacirct mai mare de cetăţeni şi caută să cucerească puterea sau cel puţin să o influenţeze Aceste definiţii accentuează finalitatea partidelor politice icircnsă neglijează latura guvernamentală a acestora nu explică ce fac partidele după cucerirea puterii

Giovani Sartori definea partidele politice icircn cartea cu acelaşi nume publicată icircn 1866 ca acele organizaţii care icircşi propun să impună icircn poziţiile-cheie ale societăţii oameni ce pot influenţa mersul lucrurilor icircn raport cu principiile asumate

Icircn perioada de după cel de-al doilea război mondial accentul icircn definirea partidului politic se pune atacirct pe ideea de organizare cacirct şi mai ales pe rolul şi funcţiile exercitate de acesta şi cu precădere pe aspectul puterii Icircn acest sens se remarcă M Duverger O definiţie cuprinzătoare a partidului politic o dă Sigmund Neumann bdquoPartidul politic este organizaţia icircnchegată a forţelor politice active ale societăţii preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale el reprezintă acea verigă mare care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile guvernamentale oficiale şi le angajează icircn activitatea politică icircntr-un cadru mai larg al comunităţii politicerdquo50

Şi icircn cadrul gacircndirii politice romacircneşti interbelice şi postbelice au existat preocupări icircn ce priveşte definirea partidului politic ca la P Negulescu Dimitrie Gusti M Manoilescu sau mai recent la Ovidiu Trăsnea şi Virgil Măgureanu P Negulescu considera

50 Sigmund Neumann Toward a Comparative Study of Political

Parties icircn Modern Political Parties 1966

121

partidele politice bdquocurente mai mult sau mai puţin puternice ale opiniei publicerdquo51 Un partid politic trebuie să fie o parte a naţiunii şi să se caracterizeze printr-o comunitate de idei Dimitrie Gusti considera partidul politic bdquoo asociaţie liberă de cetăţeni uniţi icircn mod permanent prin interese şi idei comune de caracter general asociaţie ce urmăreşte icircn plină lumină publică a ajunge la putere de o guvernare pentru realizarea unui ideal etic şi socialrdquo52

Sintetizacircnd putem aprecia ca partidul politic este o bdquopersonalitate colectivărdquo caracterizată printr-o reunire voluntară cu o gacircndire şi acţiune proprie cu o unitate de scopuri interese şi idei toate grupate pe un fundament politico-ideologic acceptat şi icircnsuşit de membrii săi

Icircn societatea modernă partidele politice s-au impus ca realităţi incontestabile Procesul apariţiei lor trebuie privit icircn stracircnsă corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului deci cu ideea de reprezentare icircn viaţa publică Icircn ansamblul instituţiilor unei societăţi cele mai apropiate pot fi considerate statul şi partidele politice care desigur nu trebuie confundate

Evoluţia partidelor politice de la apariţia lor şi pacircnă icircn prezent poate fi considerată spectaculoasă Avacircnd ca punct de plecare consi-derarea partidelor ca reprezentacircnd grupuri clase ideologii s-a ajuns uneori pacircnă la aprecierea că partidele icircntruchipează statul naţiunea

Astăzi mai mult ca oricacircnd partidele politice icircşi merită caracterizările de bdquomotor al vieţii politicerdquo bdquomotiv al icircmbătracircnirii clasicei teorii a separaţiei puterilorrdquo bdquoun rău necesarrdquo etc Iar legislaţiile contemporane referitoare la structurile constituţional-politice merg cu reglementările privind partidele pacircnă la detalii Astăzi partidele politice au pătruns icircn constituţii O constituţie nouă

51 PP Negulescu Partidele politice Editura Cultura Naţională

Bucureşti 1926 p 33 52 Dimitrie Gusti Partidul politic Sociologia unui sistem al partidului

politic icircn bdquoDoctrine politice contemporanerdquo Editura Cultura Naţională Bucureşti 1926 p 4

122

care nu ar cuprinde reglementări privind partidele politice ar putea fi lesne pusă sub semnul icircntrebării

III2 Partidele politice şi libertatea de asociere

Icircn explicarea partidelor politice se impune mai icircntacirci clarificarea locului şi rolului lor icircn cadrul asociaţiilor Firesc icircn catalogul libertăţilor publice este prezentă libertatea de asociere Dar asociaţii se pot icircnfiinţa numai icircn exerciţiul acestei libertăţi Putem constata cel puţin două mari categorii de asociaţii

a) cele create icircn baza dreptului de asociere ca drept fundamental cetăţenesc

b) cele create pe temeiuri contractuale (societăţi fundaţii regii asociaţii economice) sau icircn exercitarea libertăţii comerţului (art135 alin2 litera a) din Constituţie) Aşa văzute lucrurile vom observa că partidele politice se icircncadrează icircn prima categorie de asociaţii iar acest lucru nu este lipsit de semnificaţii juridice lor aplicacircndu-li-se prioritar regimul juridic constituţional Cacirct priveşte icircncadrarea partidelor icircn cadrul asociaţiilor ea rezultă evident din definiţiile formulate

Stabilirea conceptului de partid politic este necesară pentru explicarea interpretarea şi desigur aplicarea unor prevederi constituţionale şi legale

Constituţia actuală a Romacircniei utilizează noţiunile de partide politice icircn art8 (2) art 40 icircn art146 litera bdquokrdquo partide icircn art 40 icircn art 84 (1) sindicate icircn art9 icircn art73 alte forme de asociere icircn art37 (1) organizaţii icircn art 40 art 62 asociaţii icircn art 40 configuraţie politică icircn art64 Asemenea noţiuni sunt icircntacirclnite şi icircn legi iar legile electorale au resimţit nevoia de a arăta uneori că bdquoorganizaţiile minorităţilor naţionalehellipse consideră similar formaţiunilor politice dacă propun liste de candidaţi din partea minorităţilor respectiverdquo sau că bdquoorganizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care participă la alegeri sunt echivalente juridic icircn ce priveşte operaţiunile electorale cu partidele politicerdquo Se pune firesc

123

icircntrebarea dacă aceste exprimări constituţionale şi legale privesc noţiuni diferite sau nu Fără icircndoială că ele exprimă categorii tipuri de asociaţii

Explicarea asemănărilor şi mai ales identificarea trăsăturilor proprii partidelor politice implică stabilirea conceptului de partid politic permiţacircnd astfel explicarea consecinţelor teoretice şi legislative care decurg de aici

III3 Reguli specifice partidelor politice

Analizarea textelor constituţionale şi legale permite observarea faptului că numai partidele politice au anumite drepturi Astfel partidul politic care are majoritatea absolută icircn Parlament sau icircn lipsa acestei majorităţi partidele politice reprezentate icircn Parlament sunt consultate de către Preşedintele Romacircniei atunci cacircnd acesta desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru candidaturile pentru alegerile parlamentare se propun pe liste de candidaţi numai de partide şi formaţiuni politice partidele politice pot face coaliţii electorale numai partidele şi formaţiunile politice desemnează reprezentanţi icircn birourile electorale numai partidele şi formaţiunile politice care participă la campania electorală pot primi prin lege specială o subvenţie de la bugetul de stat (legislaţie electorală)

Totodată Constituţia stabileşte pentru partidele politice anumite reguli Aceste reguli cuprind precizări ale scopului partidelor (art8) sau cauzele care pot duce la declararea lor ca neconstituţionale (art40) Mai mult Constituţia stabileşte că unele categorii de persoane nu se pot asocia icircn partide politice şi anume judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică

Icircn şirul prevederilor constituţionale şi legale trebuie menţionate cele care privesc icircnregistrarea partidelor politice cele care condiţionează crearea unui partid de un număr minim de membri

124

cele care nu admit alegerea icircn autorităţile reprezentative a persoanelor cărora le este interzisă asocierea icircn partide politice

III4 Scopul asocierii cetăţenilor icircn partide politice

Funcţiile partidelor politice Nu poţi icircncerca o definire a partidului politic fără a avea icircn

vedere motivaţia asocierii şi rolul ce revine unei asemenea societăţi Anumite sublinieri se impun totuşi

PP Negulescu arătacircnd că asocierea icircn partide este un fenomen social sublinia că icircnţelegem mai bine formarea partidelor dacă cercetăm bdquomotivele care pot să determine hotăracircrea cetăţenilor de a-şi icircndrepta activitatea politică pe un drum sau altulrdquo Aceste motive spunea autorul sunt numeroase dar ele pot fi reduse la două categorii una de ordin logic alta de ordin psihologic Prima categorie priveşte valoarea generală a ideilor icircn jurul cărora se formează grupările politice iar a doua folosul personal pe care membrii lor pot să-l tragă direct sau indirect individual sau ca unităţi ale unei categorii sociale

Printre motivele şi scopurile organizării de partide politice icircn general ar fi şi următoarele asigurarea binelui general asigurarea fericirii tuturor contribuţia la dezvoltarea corpului social uşuracircndu-i şi grăbindu-i progresul datoria de a conserva existenţa politică a poporului medierea icircntre poporul suveran altfel spus corpul electoral şi poporul guvernant altfel spus Parlamentul voinţa de a exercita puterea53

Rezultă din cele expuse mai icircnainte că scopurile partidelor sunt eminamente politice iar evidenţa caracterului acestor scopuri face ca astăzi să se vorbească tot mai insistent de statutul partidelor Desigur aceste scopuri exprimă ideologii filosofii interese Dar toate icircn icircncercarea de a fi realizate prin cucerirea şi exerciţiul puterii


125

Rolul partidelor politice se exprimă se manifestă prin funcţiile exercitate de acestea

bull funcţia politică Rolul atributele prerogativele acestei funcţii nu sunt la fel icircn cazul tuturor partidelor politice Partidele politice aflate la putere au rol major icircn constituirea şi funcţionarea principalelor instituţii statale (parlament guvern) icircn luarea deciziilor şi aplicarea acestora icircn organizarea şi conducerea vieţii social-politice Icircn schimb pentru partidele aflate icircn opoziţie rolul acestei funcţii este acela de a monitoriza de a influenţa puterea de a prezenta opiniei publice electoratului eventualele disfuncţionalităţi şi neicircmpliniri ale acesteia care constituie rezultatul unor măsuri decizii neconstituţionale Revenirea la putere recucerirea acesteia reprezintă obiectivul oricărui partid aflat icircn opoziţie

bull funcţia de organizare şi conducere a activităţii partidului de menţinere a unei permanente legături comunicări cu propriile organizaţii membrii şi simpatizanţi Alături de icircmbunătăţirea activităţii organizatorice şi de conducere această funcţie urmăreşte atragerea unor noi membri şi simpatizanţi politici Formarea şi pregătirea propriilor cadre pentru activitatea de partid şi de stat icircn condiţiile aflării sau revenirii la putere constituie de asemenea o importantă atribuţie a acestei funcţii

bull funcţia teoretico-ideologică vizează mai multe obiective ndash dezvoltarea şi adaptarea propriei paradigme doctrinare la

condiţiile social-istorice la obiectivele şi sarcinile urmărite de partid ndash elaborarea programului politic a strategiei şi tacticii politice

a partidului ndash organizarea susţinerea şi desfăşurarea luptei ideologice

icircmpotriva altor partide şi formaţiuni politice Această funcţie devine deosebit de activă icircn perioada luptei

electorale ea asiguracircnd organizarea orientarea şi conducerea luptei politice a partidului

bull funcţia civică formativ-educativă şi patriotică atacirct a propriilor membri de partid cacirct şi a simpatizanţilor

126

Orice partid are şi trebuie să aibă vocaţia şi aptitudinea guvernării Pentru aceasta se afirmă icircn doctrină partidele servesc drept intermediari icircntre popor şi putere şi icircşi asumă de asemenea atunci cacircnd reuşesc să cucerească puterea direcţia politicii naţionale Partidele politice nu sunt icircnsă doar simple mecanisme electorale instrumente prin care se captează şi se controlează energia populară ele pot fi de asemenea şi revelatori şisau acceleratori ai fenomenelor sociopolitice sau fracircne icircn calea proceselor de schimbare De aceea partidele politice trebuie analizate nu doar din perspectiva rolului lor electoral parlamentar sau guvernamental ci şi ca forţe sociale capabile să pună icircn mişcare masele populare Ele nu sunt singurii factori ai vieţii sociale colective dintr-un stat dar sunt cele care joacă un important rol politic tradus icircn termenii jocului puterii Cel mai adesea deci scopurile partidelor sunt de a exprima defini determina sufragiul politica naţională voinţa politică a cetăţenilor voinţa populară

Funcţiile partidelor politice sunt tot mai des icircnscrise chiar icircn constituţii Sub acest aspect este important de subliniat că ar fi o interpretare restrictivă a constituţiei dacă am considera că partidele au numai acele funcţii prevăzute expres icircn textul constituţional Este icircn spiritul unei interpretări corecte a constituţiei ideea potrivit căreia icircntr-o constituţie se consacră numai ceea ce este esenţial pentru partidele politice Aceasta nu icircnseamnă că partidele politice nu au şi alte funcţii care icircnsă sunt dominate dacă putem spune astfel de nişte scopuri constituţionale Aşa văzute lucrurile interpretarea dată de către RG Schwartzemberg articolului 4 din Constituţia franceză icircn sensul că este foarte restrictiv deoarece a defini partidele ca avacircnd rolul de a concura la exprimarea sufragiului icircnseamnă a limita rolul lor la cristalizarea voinţei populare la singurul moment al alegerilor trebuie totuşi amendată

Exigenţele reglementărilor constituţionale lasă deci mari zone reglementărilor legale Icircn legătură cu funcţiile propriu-zise

127

RG Schwartzemberg 54 consideră că acestea ar fi următoarele formarea opiniilor selectarea candidaţilor coordonarea aleşilor Desigur aceasta pune accentul pe aspectul electoral şi parlamentar Acelaşi autor consideră bdquomai avantajoasărdquo teoria potrivit căreia un partid icircndeplineşte trei funcţii principale funcţia electorală funcţia de control şi de orientare a organelor politice funcţia de definire şi exprimare a poziţiilor politice Icircn ce-l priveşte pe Pierre Pactet55 acesta consideră că două ar fi funcţiile partidelor politice şi anume de a fi intermediari icircntre popor şi putere şi de a-şi asuma atunci cacircnd sunt la putere direcţionarea politicii naţionale De altfel se pare că un partid politic actual este şi trebuie să fie multifuncţional Aşa cum am arătat deja icircn Romacircnia art8 din Constituţie stabileşte că partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor Această funcţie esenţială se dimensionează icircn raport cu valorile democraţiei constituţionale aşa cum sunt ele definite icircn Constituţiei

III5 Categorii şi variante de partide politice

Orice icircncercare de a clasifica partidele politice şi mai ales de a icircncadra un caz concret icircntr-o categorie sau alta implică un mare risc teoretic şi rămacircne permanent discutabilă Aceasta pentru cel puţin două motive Primul este rezultatul diversităţii fenomenului Al doilea motiv rezultă din evoluţia partidelor politice atacirct icircn general cacirct şi icircn concret Icircn această evoluţie nuanţele politice şi denumirile acestora au cunoscut şi cunosc o firească schimbare pentru că lupta pentru putere ea icircnsăşi are specificul ei icircn fiecare etapă şi icircn fiecare ţară De aceea transformări chiar spectaculoase produse icircn viaţa unor partide politice fac dificilă icircncadrarea lor icircntr-o anumită categorie şi impun celui ce o face o anumită prudenţă Ca

54 RG Schwartzemberg Sociologie Politique Editions Montchretien Paris 1971 p 331- 333 336 ndash 341 353

55 Pierre Pactet Institutions politiques Droit constitutionnel Masson Paris 1992 p 130-131

128

atare prezentarea categoriilor şi variantelor de partide politice trebuie privită şi reţinută cu o anumită doză de relativitate

Printre curiozităţile privind denumirile partidelor politice interesante sunt cele referitoare la partidele engleze Astfel gruparea Tory care a fost icircnvinsă icircn 1688 icircşi trage numele de la o injurie de origine irlandeză Un tory este un hoţ la drumul mare un fel de gangster Grupul Whig care a triumfat icircn 1688 este de asemenea un cuvacircnt derivat din scoţiană şi care icircnseamnă conducător de cai sau vite Tot icircn legătură cu denumirile trebuie reţinut că nu icircntotdeauna ele reuşesc să evoce specificul platformei politice a partidului respectiv şi că nu rareori realizarea de unificări sau retuşarea platformelor duc la denumiri care icircngreunează evident orice clasificare

1 Partidele confesionale partidele regionale partidele naţionale partidele de clasă partidele etnice

O asemenea diferenţiere a partidelor se poate face pe criteriul apartenenţei şi orientării membrilor ce compun partidele respective şi a platformelor lor Icircn mare măsură această clasificare este specifică perioadei apariţiei partidelor fiind corelată cu marile probleme ale fiecărei ţări Nu pot fi departajate aceste partide de formarea naţiunilor şi a statului modern

a) Partidele confesionale Aceste partide au drept criteriu de constituire credinţele

religioase Icircn mod deosebit sunt nominalizate icircn această categorie partidele formate de protestanţi şi catolici icircn a doua jumătate a secolului XVI Partidul Catolic din Belgia (1830) Partidul Popular Italian (constituit după primul război mondial) Icircn concepţia lui PP Negulescu partidele confesionale nu icircntrunesc condiţiile esenţiale pe care trebuie să le icircndeplinească neapărat partidele politice

b) Partidele regionale sunt expresia unui bdquoegoism local rău icircnţelesrdquo reprezentacircnd interesele locale ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sau ale diferitelor părţi ale unui teritoriu naţional neajuns

129

la unificare Icircn această categorie se găsesc partidele din SUA de la sfacircrşitul secolului XVIII grupul parlamentar islandez din Marea Britanie pe baza programului căruia s-a constituit Partidul Islandez (1879) fracţiunea liberă şi independentă de la Iaşi după unirea Principatelor Romacircne

c) Partidele naţionale au apărut icircn secolul XIX o dată cu confirmarea principiului naţionalităţilor Icircn această categorie icircntacirclnim partidele din Imperiul austro-ungar Partidul Naţional-Liberal din Prusia (1866-1870) Partidul bdquoPopularrdquo Slovac al lui Andrej Hlinka PP Negulescu sublinia că partidele naţionale nu sunt partide politice propriu-zise ci organe de protest contra structurii statelor icircn care iau naştere cu tendinţa manifestă de a ajunge prin luptă la independenţa naţiunilor pe care le reprezintă

d) Partidele de clasă o arată chiar denumirea exprimă interesele unei clase sociale Au apărut icircn secolul XIX iar icircn această categorie găsim reprezentate partidele socialiste partidele agrariene partidele ţărăneşti Aici se include şi clasificarea ce a dominat aproape un secol icircn partide burgheze şi partide muncitoreşti

e) Partidele etnice sunt specifice continentului african avacircnd icircn vedere că aici formarea naţiunilor nu a precedat formarea statelor independente ci formarea statelor a fost considerată de către conducătorii africani ca fiind cel mai bun mijloc pentru crearea naţiunilor Cele mai multe partide politice congoleze de pildă au avut o bază etnică printre acestea fiind nominalizate Alianţa Bakongo (Abako) Confederaţia Asociaţiilor din Katanga (1958) Mişcarea Naţională Congoleză (1958)

2 Partidele democratice partidele liberale partidele conservatoare partidele social-democrate partidele de stacircnga partidele de centru partidele de dreapta

Enumerarea este evident exemplificativă şi incompletă Integrarea icircntr-o categorie sau alta este dificilă dar criteriul unei asemenea clasificări poate fi cel al căilor folosite pentru rezolvarea marilor probleme precum raporturile dintre individ şi societate

130

raporturile dintre stat şi compartimentele sale raporturile dintre stat şi biserică Potrivit lui Francois Borella56 distincţia politică icircntre dreapta şi stacircnga s-a născut icircn Franţa icircn 1789 icircn legătură cu discuţia privind puterea politică a regelui icircn viitoarea Constituţie bdquoBineicircnţeles este vorba de o structură altfel spus de un sistem de relaţii Dreapta şi stacircnga nu au sens şi existenţă decacirct icircn relaţia de la una la alta şi reciproc Nu valori veşnice nu esenţă imuabilă ci dualismul inevitabil al ideilor comportamentelor intereselor icircn faţa problemelor pe care le pune viaţa icircn societaterdquo

3 Partidele de masă partidele de cadre partidul cadru Distincţia dintre partidele de masă şi partidele de cadre a fost

trasată de M Duverger icircntr-un mod magistral Noi o vom relua doar şi vom icircncerca să atragem atenţia asupra unui singur aspect Partidul tinde să evolueze spre depăşirea acestei polarităţi şi să devină un partid cadru un partid structurat autonom pentru care nu mai are importanţă masa umană nici ideologia ci forma o formă lipsită de conţinut concret icircn universalitatea sa şi care este capabilă să se umple cu orice conţinut bdquoDistincţia dintre partidele de cadre şi partidele de masă nu se bazează pe dimensiunea lor pe numărul membrilor lor nu este vorba de o diferenţă de talie ci de structurărdquo57

Partidul de masă se bazează şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere ideologic pe aderenţii săi El icircşi finanţează campania electorală icircn principal din cotizaţii El este după părerea lui Duverger o eliberare faţă de finanţarea capitalistă

Un partid de masă structurat şi organizat care se coagulează icircn jurul unei multitudini de organizaţii sindicale ale tinerilor etc constituie o structură foarte tentantă pentru muncitorii dezrădăcinaţi din mediul rural care nu se pot acomoda decacirct cu mari dificultăţi icircn

56 Francois Borella Les partis politiques dans LrsquoEurope de neuf

Editions du Seuil Paris 1979 p 9 32-33 105-106 57 M Duverger op cit p 119-120

131

mediul urban Acest tip de partid constituie pentru categoriile rezultate dintr-un exod al trecerii către oraşe provocat de o industrializare rapidă un icircnlocuitor al satului al familiei al valorilor unei comunităţi restracircnse şi bine structurate

Partidul de masă este un partid ideologic chiar un partid de clasa El are rolul de a afirma o categorie care se simte marginalizată Astfel de partide au fost partidele comuniste icircn Europa occidentală Ele au avut o funcţie de tribun avacircnd la bază un aspect de sindicat Funcţiunea manifestă a unui astfel de partid este de a face revoluţia proletara posibilă funcţiunea reala este de a menţine burghezia pe poziţii58

Partidul de cadre dimpotrivă icircşi bazează campania pe donaţii neregulate El nu are decacirct un număr foarte restracircns de membri El se bazează pe o categorie de notabili care-i asigură propaganda şi finanţele sau pe o categorie de tehnicieni specializaţi icircn probleme electorale care nu sunt neapărat membri ai partidului ci experţi plătiţi să facă acest lucru

Duverger tinde să asimileze partidul de cadre sufragiului restracircns şi partidul de masă sufragiului universal El acordă celui de-al doilea preferinţă consideracircndu-l un progres Dar această optică este greşită Autorului i s-a reproşat deja acest fapt59 Icircmpărţirea icircnsăşi icircn două categorii a fost contestată şi completată

Un prim exemplu de tentativă de restructurare a dihotomiei clasice partide de masăpartide de cadre este cea făcută de Jean Chariot care introduce alte trei categorii de partide partide de notabili partide de alegători şi partide de militanţi După el există partide de comitete federalizacircnd reţele de notabili dar alături de ele există partide care recrutează membri şi beneficiază de un real sprijin militant fără a fi partide de masă membrii şi militanţii nu joacă decacirct un rol secundar căci aceste partide sunt pe

58 G Lavau A quoi sert le PCF Fayard Paris 1981 59 Jean Chariot Les partis politiques A Colin Paris 1971 Daniel

Louis Seiler Partis et families politiques PUF Paris 1980

132

de-a-ntregul orientate către electorat Această caracteristică icircl face pe Chariot să le numească partide de electori De altfel partidele de masă pot să aibă mai puţini aderenţi decacirct anumite partide de electori dar ele se disting total de acestea pentru că sunt orientate spre proprii militanţi De aceea Chariot propune ca ele să fie numite partide de militanţi Mai rămacircn partidele de cadre pe care din grija simetriei el le numeşte partide de notabili60

O altă demarcaţie de teoria clasică a lui Duverger este propusă de Otto Kircheimer care introduce conceptul de partide attrape-tout61 Acest tip de partid nu se mai bazează pe un program ideologic ci pe un program mobil suplu capabil să mobilizeze alegători din diferite clase de diferite profesii etc El nu se mai bazează pe aderenţi ci pe tehnicieni

Acest fenomen este demonstrat de statistici care arată că cetăţenilor din Europa de vest le repugnă să adere la partide icircntr-o proporţie foarte mare că militantismul este icircn scădere vertiginoasă că icircn 1983 icircn Franţa alegătorii comunişti erau singurii care estimau că ar fi grav dacă s-ar suprima partidele politice dacă pe de altă parte adăugăm neicircncrederea manifestată icircn lumea postcomunistă faţă de partide şi mai ales faţă de icircnscrierea oficială icircn acestea dacă relevăm şi proporţia mare a absenteiştilor la alegerile generale icircn ţările occidentale ca şi icircn Europa de est atunci am putea trage con-cluzia că evoluţia nu este spre partidul de masă ci dimpotrivă Dar această evoluţie nu se face spre un partid de notabili specific cum bine arăta Duverger sufragiului restracircns ci spre un partid cadru

Partidul-cadru are cea mai mare aderenţă icircn racircndul electoratului tocmai pentru că el nu are o bază reală icircn vreo grupare de indivizi nici icircn vreo ideologie El este o ordine icircntr-un sens similar celui icircn care societatea icircnsăşi sau statul este o ordine Partidul

60 Pentru explicarea noţiunii de partid de alegători vezi Jean Chariot

Le pheacutenomegravene gaueliste Fayard Paris 1970 p 63-65 61 J la Polombra Political Parties and Political Development

Princeton University Press 1966

133

tinde ca şi acestea spre conştiinţa de sine De aceea pentru el ordinea este totul ea este o formă lipsită de conţinut concret formă ce dobacircndeşte un conţinut doar pentru alegător fiind de aceea capabilă să răspundă unei foarte largi palete de cerinţe ale electoratului

Icircn felul acesta este depăşită şi distincţia bdquopartid-aparatrdquo ndash bdquopartid-electoratrdquo potrivit căreia partidul-aparat ţine de o elită cuprinzacircnd profesioniştii icircn comunicaţie care monopolizează cuvacircntul şi controlează oferta politică pe cacircnd partidul-electorat se bazează pe o masă de alegători62 distincţie ce porneşte de la o concepţie prea sumară asupra societăţii icircmpărţită icircn mase şi elite care nu ţine cont de direcţia generală de evoluţie a socialului spre dobacircndirea conştiinţei de sine

Acest tip de partid-cadru asupra căruia atrăgeam atenţia mai sus prezintă o instabilitate firească dar dacă reuşeşte să se menţină icircn această formă să nu se bazeze efectiv pe nicio ideologie şi pe nicio masă atunci are cele mai mari şanse electorale

4 Partidele suple şi partidele rigide

Este o clasificare explicată de RG Schwartzemberg realizată pe criteriul disciplinei votului Partidul este suplu dacă permite parlamentarilor săi să voteze cum vor şi este rigid dacă le impune acestora să voteze numai icircntr-un anumit sens

5 Partidele unice partidele unificate partidele dominante

Distincţia se face mai ales de către cei care au examinat partidele politice Africa neagră a crezut că a găsit propria sa cale icircn partidul unic sau unificat Din anul 1962 s-a manifestat tendinţa de unificare a partidelor Africanii au prezentat partidul unic drept consecinţa problemelor lor particulare susţinacircnd că este vorba de ceva original Lavroff distinge icircntre partidul unic şi partidul unificat Partidul unificat este o uniune de partide care regrupate icircntr-un cadru nou acceptă un program comun adesea puţin elaborat Este o

62 Yves Meny Politique compareacutee Montchretien Paris 1991 p 79-81

134

soluţie ce se situează icircntre uniunea naţională şi partidul unic care constituie un ansamblu omogen supus unei direcţii unice

Partidul dominant poate exista acolo unde unui partid i se recunoaşte (sau i se stabileşte) poziţia dominantă Desigur ies din discuţie sistemele cu partide unice şi rămacircn numai sistemele pluraliste cu desigur limitările inerente datorate unei dominări politice

Un interes teoretic aparte poate prezenta sistemul politic chinez unde icircn afara Partidului Comunist Chinez există icircncă opt partide democratice şi anume Comitetul revoluţionar al Guomindangului din China (creat icircn ianuarie 1948) Liga democratică a Chinei (creată icircn octombrie 1941) Asociaţia pentru construcţia democratică a Chinei (creată icircn decembrie 1945) Asociaţia chineză pentru democraţie (creată icircn decembrie 1945) Partidul democratic ţărănesc şi muncitoresc (creat icircn 1930) Zhi Gong Dang chinez (creat icircn 1925 din chinezii rezidenţi icircn America şi membri ai societăţii Hong Men Zhi Gong Dang format icircndeosebi din chinezii din străinătate reicircntorşi icircn ţară) Societatea Jiu Son En 1944 (creată icircn septembrie 1945 de către intelectuali pentru a aniversa victoria asupra fascismului) Liga pentru autonomia democratică a Taiwanului (fondată icircn noiembrie 1947)

III6 Sisteme de partide politice

Prin sistem de partide se icircnţelege bdquoansamblul partidelor icircn interacţiune dintr-un sistem politic datrdquo potrivit expresiei utilizate de Monica şi Jean Chariot63 sau se icircnţelege bdquoicircn cadrul unui regim politic dat configuraţia formată dintr-un ansamblu de elemente interdependente rezultacircnd din numărul şi din dimensiunea partidelor politice existenterdquo64 potrivit afirmaţiei lui Quermonne

63 Monica et Jean Chariot Traiteacute de science politique p 340 64 J-L Quermonne Les reacutegimes politiques occidentaux Paris Seuil

1986 p 214

135

Clasificarea clasică a sistemelor de partide porneşte de la numărul partidelor utilizacircnd doar acest criteriu şi constă icircn icircmpărţirea sistemelor icircn sisteme multipartide bipartide şi monopartide Monopartidismul a fost specific statelor bdquosocialisterdquo Lumea democrată presupune mai multe partide exclusă fiind ipoteza monopolului politic absolut Icircn funcţie de numărul partidelor s-a vorbit astfel de bipartidism şi multipartidism

Diferenţa dintre cele două sisteme este fundamentată pe analiza influenţei tipurilor de scrutin asupra partidelor politice pe care noi o vom face studiind guvernămacircntul reprezentativ Ea are la bază cele trei legi arătate de Duverger

bull reprezentarea proporţională tinde să instaureze un sistem multipartizan cu partide rigide şi interdependente unele de altele

bull scrutinul majoritar la două tururi tinde spre multiplicarea partidelor dar ele sunt suple şi dependente unele de altele

bull scrutinul majoritar la un tur tinde să instaureze un dualism la nivel partizan65

Acest tip de clasificare se bazează doar pe relaţia partide-instituţii politice Privite lucrurile doar din acest punct de vedere clasificarea este justă dar dacă le privim şi icircn raport cu electoratul atunci datele se schimbă radical Sistemul de partide cuprinde totalitatea relaţiilor interpartizane indiferent dacă partidele au sau nu acces toate icircn Parlament Astfel vom vedea că sistemele clasificate ca bipartide din primul punct de vedere au icircn realitate trei sau chiar cinci-şase partide

Meritul de a fi sistematizat un asemenea punct de vedere revine lui Stein Rokkan care pornind de la conflictele sociale a arătat care sunt cauzele reale de substanţă ale constituirii partidelor şi siste-melor de partide66 Aceste conflicte sociale decurg din Revoluţia naţională icircn timpul Reformei (ruptura bisericăstat şi cen-

65 M Duverger op cit p 293 -350 66 S Lipset and S Rokkan Party Systems and Alignments Free Press

New York 1967

136

truperiferie) şi din Revoluţia industrială (urbanrural şi posesorimuncitori)

Numărul şi forţa partidelor dintr-un sistem sunt date icircn primul racircnd de modul cum aceste conflicte se repercutează icircn societate şi nu de sistemele electorale icircn continuă schimbare

Luacircnd icircn considerare apoi dimensiunea partidelor ne vom lăsa conduşi către icircmpărţirea sistemelor de partide icircn

bull sisteme bazate pe existenţa partidelor cu vocaţie majoritară bull sisteme caracterizate prin existenţa unui partid dominant bull sisteme de partide bazate pe coalizarea partidelor minoritare Trebuie analizată aici şi noţiunea de subsistem de partide Ea

face mult mai simplă perceperea corectă a problemei Trebuie avut icircn vedere faptul că partidele se raportează atacirct la sistemul global cacirct şi la aceste subsisteme şi că relaţiile lor icircn subsisteme sunt determinante pentru poziţia lor faţă de sistemul global de exemplu subsistemul partidelor de stacircnga şi subsistemul partidelor de dreapta icircn Franţa

Bipartidism sau doi poli Atrăgeam deja atenţia că bipartidism icircn sensul autentic al

termenului adică un sistem cu doar două partide nu există de fapt nicăieri Aceasta este doar o ipoteză abstractă Icircn fapt sistemele calificate drept bipartite sunt sisteme icircn care există mai mult de două partide Aceste sisteme sunt bipolare ceea ce nu arată numărul partidelor ci faptul că aceste două partide care polarizează sistemul deţin puterea pe o perioadă mai mult sau mai puţin lungă icircn alternanţă fără amestecul sau sprijinul unui al treilea partid

Două sisteme sunt calificate astfel icircn racircndul celor occidentale cele din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii dar aceste sisteme sunt foarte diferite De aceea Duverger arată că bdquoicircn interiorul bipartidismului anglo-saxon trebuie net distinsă America de Imperiul britanicrdquo67 Ambele funcţionează pe fondul unui sistem

67 M Duverger op cit p 297

137

de scrutin majoritar la un tur Dar dacă icircn Marea Britanie a fost şi mai este icircncă de o mare importanţă fundamentul de masă şi doctrinar al partidelor icircn Statele Unite bdquopare probabil cu titlul de ipoteză că factori cum sunt consensul absenţa diferenţierilor economice sau de clasă profunde şi durabile au legătură cu persistenţa unui sistem bipartit ca normărdquo68 Partidele britanice au un număr mare de aderenţi chiar dacă numărul oficial este umflat icircn timp ce partidele americane nu au propriu-zis membri

Icircn Marea Britanie au fost cazuri icircn care un al treilea partid a jucat un rol esenţial cum a fost cazul alegerilor din februarie 1974 cacircnd nici unui dintre partidele mari nu a reuşit să obţină majoritatea Icircn schimb icircn Statele Unite bipartidismul nu a fost niciodată icircnfracircnt Dar acest fapt comportă o nuanţare Icircn Statele Unite indisciplina de partid faptul că aşa cum s-a susţinut suntem icircn prezenţa nu a două ci a 102 partide două pe plan naţional şi cacircte două la nivelul fiecărui stat naţional fac ca problema să fie de o cu totul altă natură Aşa cum arată VO Key icircn SUA bdquofiecare partid este constituit dintr-o coaliţie de organizaţii statale şi localerdquo69 Datorită acestui fapt cu greu se poate vorbi icircn Statele Unite de bipartidism Coerenţa acestui sistem este dată tocmai de această indisciplină de partid bazată pe structura extraordinar de suplă a partidelor

Bipartidism cu două partide şi jumătate Acest tip de sistem a fost descris pentru prima data de Jean

Blondel70 El este situat icircntre bipartidismul perfect şi multipartidism Sistemul presupune apariţia unui al treilea partid icircn cadrul unui

68 WN Chambers Party Development and the American Mainstream

icircn Chambers and WD Burnham The American Party System Stage of Political Development Oxford University Press New York London 1975 p 31

69 VO Key Parties and Pressure Groups The Crowel and Co New York 1964 p 163

70 J Blondel Party Systems and Pattern of Government icircn Western Democracies bdquoRevue Canadienne de Science Politiquerdquo I 2 juin 1968 p 183-190

138

bipartidism partid care dereglează sistemul Acest al treilea partid este capabil să determine formarea de coaliţii pentru susţinerea guvernului Suntem icircntr-o astfel de situaţie icircn Marea Britanie atunci cacircnd cele două partide ce polarizează scena politică nu pot să totalizeze icircntre 80 şi 90 din voturi şi unul dintre ele să formeze astfel guvernul fără să fie necesară o coaliţie deci fără intervenţia unui al treilea partid care să denatureze sensul alternanţei la putere şi sensul guvernămacircntului de legislatură şi chiar al celui de cabinet Tendinţa a fost prezentă de asemenea icircn RFG icircn anii rsquo60-rsquo70 ai secolului XX dar infirmată ulterior

Multipartidismul Aşa cum am văzut cacircnd am analizat bipartidismul nu numărul

partidelor trebuie să stea la baza distingerii acestuia de multipartidism ci poziţia dominantă a două partide care polarizează scena politică Distincţia este deci greu de făcut căci linia de demarcaţie este icircn continuă mişcare

Dacă pentru M Duverger nu are importanţă cu adevărat distingerea de variante icircn cadrul sistemului multipartid mulţi autori au icircncercat ulterior să facă asemenea distincţii Pentru Duverger din momentul existenţei celui de-al treilea partid important lucrurile se desfăşoară la fel indiferent că ulterior apar sau nu şi alte partide semnificative Important este că icircntr-un astfel de sistem niciun partid nu mai are propriu-zis posibilitatea să guverneze singur fiind obligat să formeze coaliţii

Cu toate acestea trebuie ţinut cont de faptul că aşa cum arătam sunt partide care au voluntar vocaţie doar pentru opoziţie Pentru aceste partide situate cum spun italienii la limita arcului constituţional şi a fortiori pentru partidele antisistem esenţialul este de a susţine revendicările clasei sau categoriei sociale cu care se identifică Astfel G Sartori ia icircn considerare şi distanţa ideologică dintre partide distingacircnd sistemele pluraliste centripete de sistemele pluraliste polarizate

139

Sistemele centripete sunt definite prin bull distanţă redusă din punct de vedere ideologic icircntre partidele

din sistem bull tendinţa de coalizare chiar cacircnd programele propuse sunt

diferite bull competiţie politică esenţial centripetă Sistemul centripet ia naştere icircn statele unde eterogenitatea şi

slăbiciunea temperamentelor de dreapta şi de asemenea de stacircnga favorizează centrul71

Sistemele polarizate se caracterizează prin bull distanţa mare icircntre partide din punct de vedere ideologic bull existenţa partidelor antisistem bull competiţie de tip centrifug Cum arătam mai sus sistemul britanic nu este de fapt un

bipartidism ci o bipolarizare El este un sistem fondat pe existenţa partidelor cu vocaţie majoritară icircn cazul arătat două Dar există şi cazuri de multipartidism combinat cu existenţa unui singur partid cu vocaţie majoritară Acest model a fost icircntacirclnit icircn ţările scandinave şi a permis datorită marii stabilităţi la putere a social-democraţilor să fie elaborat aşa-numitul model suedez

Alte sisteme multipartide sunt caracterizate prin prezenţa unui partid dominant Pentru ca un partid să fie icircn această situaţie nu-i este icircnsă suficientă dimensiunea net superioară icircn raport cu celelalte partide ci trebuie ca el să fie şi elementul-cheie al constituirii alianţelor

Icircn sfacircrşit sunt sisteme multipartide care se caracterizează doar prin prezenţa partidelor mici şi mijlocii Coerenţa acestor sisteme este dată de alianţele ce se fac cu necesitate icircntre partide şi de mişcările acestor alianţe Alianţele care sunt icircn general post-electorale sunt puţin stabile generacircnd o incoerenţă a guvernării dată de prea deasa reaşezare a forţelor unor partide de importanţă apropiată

71 P Farneti The Italian Party System Frances Pinter London 1985 p 184

140

Partidul unic Acest sistem presupune existenţa unui singur partid care

monopolizează viaţa politică Icircn fond nu suntem icircnsă icircn prezenţa unui autentic partid căci această noţiune presupune cu necesitate concurenţa Partidul unic specific societăţilor zise bdquocomunisterdquo nu aparţine societăţii civile El este o formă de putere publică ce se suprapune statului de cele mai multe ori sufocacircndu-l Partidul devine adevăratul centru de putere prezentacircnd pentru casta conducătoare avantajul nenormării exerciţiului acestei puteri Suntem icircn prezenţa unei scurgeri de autoritate spre organismul partizan datorită faptului că liderii politici pot exercita puterea prin intermediul acestuia fără constracircngerile pe care le impun procedurile statale Se creează o formă aparte de putere publică prin constituirea unor organe mixte de partid şi de stat icircn care partidul este cel care domină72

III7 Partidele politice icircn Romacircnia

Scurt istoric al evoluţiei partidelor politice icircn Romacircnia

Romacircnia se caracterizează astăzi prin existenţa unui număr mare de partide O analiză a acestui fenomen desigur excede preocupările noastre Totuşi nu putem să nu observăm că deocamdată nimic nu ar fi mai dificil şi mai hazardant decacirct icircncercarea de a da caracterizări ştiinţifice Este am putea spune prea devreme Fenomenul partide politice la noi este icircncă icircn curs de cristalizare Suntem icircncă şi probabil vom fi şi icircn viitor icircntr-o perioadă de căutări de soluţii de definiri politice de prospectare deşi se pare că ştim ce vrem

Partidele politice din Romacircnia au o istorie a lor icircncepută icircnaintea primului război mondial continuată apreciabil icircntre cele două războaie mondiale pacircnă cacircnd prin Decretul-lege din 1938 pentru dizolvarea tuturor asociaţiilor grupărilor sau partidelor

72 Pentru aprofundarea acestui capitol a se vedea mai pe larg Dan

Claudiu Dănişor Actorii vieţii politice Sitech Craiova 2003 p 297 şi urm

141

actualmente icircn fiinţă şi care s-au constituit icircn vederea propagării ideilor politice sau a realizării lor s-a hotăracirct că acestea sunt şi rămacircn dizolvate nicio nouă organizaţie politică neputacircnd activa decacirct icircn condiţiile şi cu formele prevăzute printr-o lege specială ce se va icircntocmi icircn acest scop Icircn motivarea acestui act se arăta printre altele că bdquoEste nevoie aşadar de o perioadă de linişte de pacificarea spiritelor Este nevoie de o epocă de revizuire a conştiinţelor şi de adaptare la noua stare de lucrurirdquo Au urmat apoi suspendarea Constituţiei războiul armistiţiul cu Naţiunile Unite Decretul nr16261944 a repus icircn vigoare Constituţia din 1923 dar rezerva privind puterea legiuitoare (care s-a organizat abia icircn 1946) a lipsit partidele politice de scopul esenţial Icircncercările de reconsiderare şi refacere a partidele politice au fost icircnfracircnte brutal sfacircrşitul anului 1947 anunţacircnd desfiinţarea pluralismului şi perspectiva partidului politic unic Iar partidul politic unic muncitoresc apoi comunist icircn timp a dominat nu numai viaţa politică ci şi statul şi icircntreaga societate Revoluţia din Decembrie 1989 a descătuşat viaţa politică iar legile adoptate au reafirmat pluralismul politic

Icircn baza Decretului-Lege nr81989 s-a organizat un număr foarte mare de partide politice din care ulterior icircn timp puţine au mai rezistat pe scena politică Prin Legea partidelor politice nr271996 s-au stabilit condiţii juridice mai riguroase icircntre altele şi cu privire la icircnfiinţarea partidelor politice fapt ce a condus la o sensibilă diminuare a numărului acestora Totuşi pluralismul politic exprimat icircn special prin existenţa a numeroase partide şi formaţiuni politice asimilate acestora continuă să fie trăsătura caracteristică a vieţii politice romacircneşti

Ulterior datorită evoluţiei vieţii politice a fost adoptată Legea nr 14 din 09012003 lege care stabileşte un cadru modern pentru desfăşurarea activităţii partidelor politice

1 Pluripartidismul icircn Romacircnia după Revoluţia din Decembrie 1989 Icircn linii generale viaţa partidelor politice existente la noi este

explicabilă dar nu şi lăudabilă Multe partide au programe şi

142

platforme politice asemănătoare multe se declară social-democrate Aceste platforme şi programe par icircnsă neputincioase icircn a oferi soluţii eficiente şi viabile pentru gravele probleme economice şi sociale cu care se confruntă ţara Dacă toate partidele prin definiţie icircncearcă să-şi valorifice vocaţia puterii cele mai multe imprimă vieţii politice mai ales un aspect de război decacirct de competiţie exprimacircnd prin acţiunile lor mai mult intoleranţa dintre liderii lor decacirct dintre programe şi platforme Desigur fenomenul poate fi privit ca normal icircntr-o perioadă de tranziţie Dar nu trebuie exclus riscul permanentizării acestei stări de intoleranţă şi şicană determinată de cel puţin 50 de ani de lipsă a unei vieţi politice democratice

Pentru găsirea de soluţii ni se pare interesantă constatarea lui Pierre Pactet Discutacircnd ideologia partidelor autorul consideră că acestea trebuie să dea expresie unei concepţii despre om şi societate şi să lupte pentru cucerirea puterii cu spijinul electoratului Icircn legătură cu aceasta Pierre Pactet face trei observaţii

1) icircn aceeaşi ţară pot coexista mai multe partide dintre care unele sunt icircn dezacord cu altele nu numai asupra exercitării guvernării ci şi icircn mod egal asupra formei regimului ceea ce pune icircntotdeauna probleme diferite

2) toate partidele pot fi de acord asupra datelor fundamentale ale regimului icircnsă icircn dezacord asupra exerciţiului guvernării (exemplu partidul conservator şi partidul laburist icircn Marea Britanie) lucrurile sunt atunci mai simple şi viaţa politică mai paşnică

3) se poate ajunge ca partidele să fie de acord nu numai asupra regimului dar şi asupra exerciţiului puterii cu cacircteva mici diferenţieri caz icircn care programele lor nu prezintă nicio deosebire ideologică sensibilă unul faţă de celălalt fiind vorba nu de partide de opinie ci de partide de gestiune (partidele democrat şi republican icircn Statele Unite)

Icircn Romacircnia sunt icircnregistrate şi funcţionează legal un număr mare de partide politice Desigur din 1990 pacircnă icircn prezent s-au realizat şi multe unificări de partide schimbări de denumiri Fără a

143

intra icircn detalii cacircteva aspecte de suprafaţă pot fi subliniate Dacă majoritatea se denumesc partide unele au şi alte denumiri precum uniuni fronturi ligi forumuri mişcări alianţe etc Majoritatea denumirilor includ şi cuvacircntul democrat Foarte multe se declară de orientare social-democrată

Chiar dacă majoritatea parlamentară este formată din anumite partide este riscant să se afirme cu certitudine că un anumit partid este cel mai puternic şi că influenţează decisiv viaţa politică Marile dificultăţi economice şi sociale lipsa de experienţă politică dau competiţiei politice accente lipsite de fair-play chiar cu nuanţe de violenţă şi primitivism73 De aceea ni se par icircncă actuale cuvintele lui PP Negulescu bdquoDar mai presus de toate am dat străinătăţii o impresie penibilă de nesiguranţă de instabilitate de nepricepere a gravităţii situaţiilor dacă nu chiar de lipsă de patriotism prin violenţa luptelor noastre politice şi mai ales prin protagoniştii lorrdquo Este dificil de apreciat dacă platforma şi mai ales acţiunea practică a unui partid reprezintă soluţia măcar rezonabilă dacă nu perfectă de realizare a pasului hotăracirctor spre statul social democratic şi de drept

Dacă numărul mare de partide este explicabil el nu este eficient şi viabil fiind uneori greu de apreciat dacă partidul se identifică prin platforma proprie sau mai mult prin liderul său

Faţă de rolul partidelor politice icircn mod firesc se impun anumite exigenţe constituţionale şi legale icircn materie Cel puţin două asemenea exigenţe ni se par că trebuie precizate

1 Sporirea rolului partidelor politice marea lor forţă de influenţare a electoratului şi de aici (sau pe această cale) determinarea conţinutului şi trăsăturilor guvernării nu pot rămacircne fără importante semnificaţii de ordin juridic şi statal De aceea icircntr-un stat de drept şi democratic consacrarea prin Constituţie a unor reguli privind partidele politice devine obligatorie Este o exigenţă a timpurilor noastre ştiut fiind că icircn concepţia clasică partidele reprezentau un fenomen exterior Constituţiei Astăzi icircnsă


144

recunoaşterea lor constituţională devine o regulă de bază Constituţia trebuie să exprime juridic scopurile partidelor politice şi coordonatele icircn care ele se pot organiza şi funcţiona

2 Aceste dispoziţii constituţionale trebuie să fie detaliate printr-o lege a partidelor politice care trebuie să conţină icircntre altele şi obligaţia stabilită pentru orice partid ca prin statutul pe care icircl prezintă cu prilejul icircnregistrării să se specifice explicit calitatea sa de partid politic Astfel spus să existe obligaţia legală ca la icircnregistrare asociaţiile sau organizaţiile ce vor să se organizeze ca partide politice să declare oficial şi expres acest lucru Este cunoscut că nu rareori unele partide nu au icircn denumirea lor termenul bdquopartidrdquo De aceea o dispoziţie legală icircn sensul celei propuse ar sprijini stabilirea fără echivoc a naturii unor asociaţii organizaţii formaţiuni ligi sau uniuni

III8 Exigenţe juridice privind partidele politice

Reglementarea constituţională a partidelor politice Constituţia Romacircniei intrată icircn vigoare icircn anul 1991 şi

revizuită icircn 2003 reglementează partidele politice aşa cum am menţionat deja icircn mai multe articole Textele de bază rămacircn cele din art8 potrivit căruia bdquo1) Pluralismul icircn societatea romacircnească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale 2) Partidele politice se constituie şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor respectacircnd suveranitatea naţională integritatea teritorială ordinea de drept şi principiile democraţieirdquo precum şi din art40 potrivit căruia (1) Cetăţenii se pot asocia liber icircn partide politice icircn sindicate icircn patronate şi icircn alte forme de asociere (2) Partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori prin activitatea lor militează icircmpotriva pluralismului politic a principiilor statului de drept ori a suveranităţii a integrităţii sau a independentei Romacircniei sunt neconstituţionale (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organica (4) Asociaţiile cu caracter secret

145

sunt interziserdquo Sintetizacircnd putem spune că prin Constituţie s-a consacrat principiul liberei creări şi activităţi a partidelor icircntr-un sistem pluralist

Reglementarea legală a partidelor politice Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale

cetăţenilor romacircni cu drept de vot care participă icircn mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice icircndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie Legea care reglementează activitatea partidelor politice icircn Romacircnia este Legea nr 14 2003 Partidele politice sunt persoane juridice de drept public Prin activitatea lor partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale pluralismul politic contribuie la formarea opiniei publice participă cu candidaţi icircn alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri potrivit legii Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic constituite potrivit legii şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale a independentei şi a unităţii statului a integrităţii teritoriale a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale Sunt interzise partidele politice care prin statutul programele propaganda de idei ori prin alte activităţi pe care le organizează icircncalcă prevederile din Constituţie Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege Partidele politice se organizează şi funcţionează după criteriul administrativ-teritorial Sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă precum şi desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice Desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice este permisă cu acordul acestora numai icircn campania electorală icircn condiţiile legii Fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală denumire prescurtată şi semn permanent proprii Denumirea integrală denumirea prescurtată şi semnul permanent trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior

146

icircnregistrate fiind interzisă utilizarea aceloraşi simboluri grafice oricare ar fi figura geometrică icircn care sunt icircncadrate

Membrii partidelor politice Pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii care potrivit

Constituţiei au drept de vot Din partidele politice nu pot face parte persoanele cărora le este interzisă prin lege asocierea politică Membrii organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care icircnscriu candidaţi icircn alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic avacircnd dreptul de a candida icircn condiţiile legii Nici o persoană nu poate fi constracircnsă să facă parte sau să nu facă parte dintr-un partid politic Dobacircndirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic nu creează privilegii sau restracircngeri icircn exercitarea drepturilor cetăţeneşti

Organizarea partidelor politice Fiecare partid politic trebuie să aibă statut şi program politic

proprii Statutul partidului politic cuprinde icircn mod obligatoriu a) denumirea integrală şi denumirea prescurtată b) descrierea semnului permanent c) semnul permanent sub forma grafica alb-negru şi color icircn

anexă d) sediul central e) menţiunea expresă că urmăreşte numai obiective politice f) drepturile şi icircndatoririle membrilor g) sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi

aplicate membrilor h) procedura de alegere a organelor executive şi competenţele

acestora i) competenţa adunării generale a membrilor sau a delegaţilor

acestora j) organele icircmputernicite să prezinte candidaturi icircn alegerile

locale parlamentare şi prezidenţiale

147

k) organul competent să propună reorganizarea partidului sau să decidă asocierea icircntr-o alianţă politică ori icircn alte forme de asociere

l) condiţiile icircn care icircşi icircncetează activitatea m) modul de administrare a patrimoniului şi sursele de

finanţare stabilite icircn condiţiile legii n) organul care reprezintă partidul icircn relaţiile cu autorităţile

publice şi terţi o) alte menţiuni prevăzute ca obligatorii icircn lege Statutul şi programul politic ale partidului trebuie să fie

prezentate icircn formă scrisă şi aprobate de organele icircmputernicite prin statut Adunarea generală a membrilor şi organul executiv indiferent de denumirea pe care o au icircn statutul fiecărui partid sunt foruri obligatorii de conducere a partidului politic şi a organizaţiilor sale teritoriale

Adunarea generală a membrilor partidului politic sau a delegaţilor acestora la nivel naţional este organul suprem de decizie al partidului Icircntrunirea acestuia are loc cel puţin o dată la 4 ani Membrii au dreptul de a demisiona din partid icircn orice moment cu efect imediat Dobacircndirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv potrivit statutului partidului Statutul trebuie să prevadă dreptul fiecărui membru la iniţiativă politică şi posibilitatea examinării acesteia icircntr-un cadru organizat

Icircnregistrarea partidelor politice Pentru icircnregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul

Bucureşti următoarele documente a) cererea de icircnregistrare semnată de conducătorul organului

executiv al partidului politic şi de cel puţin 3 membri fondatori care vor fi citaţi icircn instanţă

b) statutul partidului icircntocmit conform prevederilor art 10 c) programul partidului

148

d) actul de constituire icircmpreună cu lista semnaturilor de susţi-nere a membrilor fondatori

e) o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul partidului f) dovada deschiderii contului bancar Cererea de icircnregistrare se afişează la sediul Tribunalului

Bucureşti timp de 15 zile Icircn termen de 3 zile de la data depunerii cererii de icircnregistrare anunţul cu privire la aceasta se publică de către solicitant icircntr-un ziar central de mare tiraj Tribunalul Bucureşti examinează cererea de icircnregistrare a partidului politic icircn şedinţă publică cu participarea reprezentantului Ministerului Public Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni icircn proces dacă depun o cerere de intervenţie icircn interes propriu potrivit Codului de procedură civilă Cererea de intervenţie se comunică din oficiu persoanelor care au semnat cererea de icircnregistrare Tribunalul Bucureşti se pronunţă asupra cererii de icircnregistrare a partidului politic icircn cel mult 15 zile Icircmpotriva deciziei Tribunalului Bucureşti se poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti icircn termen de 5 zile de la comunicare Partidele politice ale căror cereri de icircnregistrare au fost admise se icircnscriu icircn Registrul partidelor politice Partidele politice au obligaţia să depună la Tribunalul Bucureşti

a) documentele atestacircnd desfăşurarea adunărilor generale icircn termen de 30 de zile de la data acestora

b) documentele provenind de la autorităţile electorale com-petente privind desemnarea candidaţilor icircn alegeri icircn termen de 30 de zile de la data alegerilor Depunerea documentelor prevăzute la Tribunalul Bucureşti se consemnează icircn Registrul partidelor politice

Icircncetarea activităţii partidelor politice Un partid politic icircşi icircncetează activitatea prin a) dizolvare prin hotăracircre pronunţată de Curtea Constituţională

pentru icircncălcarea prevederilor constituţionale b) dizolvare prin hotăracircre pronunţată de Tribunalul Bucureşti c) autodizolvare hotăracirctă de organele competente prevăzute icircn

statut d) reorganizare

149

Curtea Constituţională hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească icircn următoarele condiţii

a) cacircnd se constată icircncălcarea prevederilor constituţionale de către Curtea Constituţională

b) cacircnd scopul sau activitatea partidului politic au devenit ilicite ori contrare ordinii publice

c) cacircnd realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice

d) cacircnd partidul urmăreşte alt scop decacirct cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia

e) ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti Inactivitatea unui partid politic se poate constata icircn următoarele

situaţii a) nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani b) nu a desemnat candidaţi singur sau icircn alianţă icircn două

campanii electorale parlamentare succesive icircn cel puţin 18 circumscripţii electorale Pentru partidul politic aflat icircn oricare dintre situaţiile prezentate anterior Tribunalul Bucureşti la cererea Ministerului Public va constata icircncetarea existenţei sale Neicircndeplinirea obiectivelor stabilite pentru un partid politic conform art 1 şi 2 se poate constata cacircnd un partid politic nu obţine la două alegeri generale succesive un număr minim de voturi Numărul minim necesar icircndeplinirii condiţiilor prevăzute la art 1 şi 2 este de cel puţin 50000 de voturi la nivel naţional pentru candidaturile depuse icircn oricare dintre următoarele scrutinuri consilii judeţene consilii locale Camera Deputaţilor Senat

Documentele privitoare la autodizolvarea partidului politic se depun icircn termen de cel mult 10 zile la Tribunalul Bucureşti icircn vederea radierii din Registrul partidelor politice După primirea documentelor privitoare la partidele politice Tribunalul Bucureşti va proceda imediat la radierea acestora din Registrul partidelor politice

150

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL

IV1 Generalităţi Caracterizarea parlamentului

Alături de instituţia şefului statului şi guvern parlamentul constituie icircn cadrul oricărei societăţi democratice instituţia politică cu rol major icircn structurarea şi funcţionarea acesteia Această instituţie este creaţia politică a burgheziei a aplicării icircn practică a principiilor separaţiei puterii şi reprezentativităţii promovate de această clasă Apărută icircncă din perioada modernă de-a lungul vremii această instituţie a cunoscut numeroase transformări atacirct icircn ce priveşte modul de constituire structurare funcţionare atribuţiile şi funcţiile cacirct şi icircn privinţa rolului şi locului icircn societate a relaţiilor cu celelalte instituţii ale statului

Icircn istoria constituţională a lumii istorie icircndelungată şi tumul-toasă s-a impus ca o realitate teoretică şi practică parlamentul Cacirct priveşte apariţia parlamentului icircn unele lucrări se arată că este istoriceşte inexact să se spună că bdquoMarea Britanie este mama parlamentului Islanda are drepturi de anterioritate şi Polonia pretenţii de simultaneitate Dar este adevărat că ea a servit de model şi că anglomania observatorilor continentali nu este fără fundamentrdquo Fără a stabili acum şi aici certificatul său de naştere putem constata că apariţia parlamentului ca instituţie politico-juridică fundamentală icircntr-o societate organizată icircn stat a fost de fapt o reacţie firească icircmpotriva despotismului şi a tiraniei specifice absolutismului feudal

Apariţia parlamentului trebuie considerată ca exprimacircnd cerinţa umană de participare la bdquofacereardquo legilor participare care este

151

de fapt prima dintre legile democraţiei Dintotdeauna s-a afirmat că puterea suveranitatea aparţin poporului naţiunii ndash realitate speculată deseori demagogic şi icircnşelător ndash şi numai acesta poporul are dreptul de a legifera legea fiind expresia voinţei sale suverane Faţă de realitatea că icircn statele cu teritorii icircntinse şi cu populaţii numeroase este practic imposibil ca icircntreg poporul să se constituie icircntr-o adunare care să decidă să legifereze s-a pus problema de a şti cum se poate valorifica această stracircnsă corelaţie dintre voinţa suverană şi lege

Soluţia găsită de minţile luminate ale filosofilor juriştilor politologilor s-a verificat a fi bună practică şi eficientă Aceasta a fost ca poporul să delege exerciţiul dreptului său natural şi inalienabil de a legifera unor reprezentanţi ai săi (delegaţi mandatari) astfel desemnaţi icircncacirct să poată exprima juridiceşte voinţa acestuia Astfel au apărut sistemele electorale deputaţii şi senatorii parlamentul

Este semnificativ că astăzi aproape toate constituţiile lumii consacracircnd puterea (suveranitatea) poporului (naţiunii) stabilesc că aceasta se exercită prin reprezentare şi prin referendum

S-au căutat desigur şi garanţii privind exercitarea acestui mandat de către parlament mai ales pentru ca parlamentul să nu se icircndepărteze de la icircmputernicirile date Printre cele mai importante garanţii este referendumul consultarea populară modalitate larg folosită astăzi icircn sistemele constituţionale

Parlamentul apare deci ca o instituţie politică şi juridică formată din unul sau mai multe corpuri adunări sau bdquocamererdquo fiecare alcătuit dintr-un număr de membri (deputaţi senatori) dispunacircnd icircntr-o măsură mai mare sau mai mică de putere de decizie Parlamentul nu trebuie confundat cu comitetele sau comisiile care de regulă sunt create de către Camerele parlamentare şi cuprind un număr mai mic de membri şi nici cu adunările consultative care nu au putere de decizie

152

IV2 Funcţiile parlamentului

1 Generalităţi privind funcţiile parlamentului Clasificarea funcţiilor

Parlamentul are şi trebuie să aibă un loc şi un rol deosebit icircn sistemul statal De aceea şi competenţa sa trebuie să răspundă necesităţii de a se crea condiţiile exprimării voinţei poporului care l-a ales şi pe care-l reprezintă direct nemijlocit

Atribuţiile parlamentului sunt specifice icircnfăptuirii la cel mai icircnalt nivel a conducerii statale (exerciţiul suveranităţii naţionale) Ca atare funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere sunt funcţii deliberative Fiind ales direct de către cetăţeni prin vot parlamentul reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante drepturi ale acestuia să exercite puterea poporului De regulă cacircnd vorbim de parlament spunem că el este puterea legislativă unicul organ legiuitor sau pur şi simplu organ legiuitor Asemenea caracterizări rezultă fie din dispoziţii constituţionale exprese fie din principii de drept universal statornicite şi recunoscute Desigur aceste formulări cunosc nuanţări iar unele dispoziţii constituţionale nu pot rămacircne icircn afara discuţiei

Astfel constituţiile romacircne din anul 1866 şi anul 1923 stabileau un sistem tripartit icircn exercitarea puterii legislative arătacircnd expres că bdquoputerea legislativă se exercită colectiv de rege de Cameră şi Senatrdquo Era deci necesar acordul celor trei organe de stat icircn adoptarea legilor Mai mult regele prin sancţionarea legii realiza o condiţie de valabilitate a legii sancţionarea avacircnd ca efect transformarea proiectului de lege icircn lege

Icircn legătură cu desemnarea parlamentului prin expresia putere legislativă icircn doctrina juridică se formulează unele rezerve

Se susţine că prin această desemnare se confundă partea cu icircntregul se neglijează paradoxal ceea ce caracterizează regimul parlamentar altfel spus controlul asupra executivului Apoi parlamentul nu este singurul care bdquofacerdquo legile el icircmparte exerciţiul funcţiei legislative cu guvernul şi chiar cu şeful de stat mai ales cacircnd

153

promulgarea legii este o condiţie de valabilitate a acesteia Plecacircndu-se de la astfel de constatări se consideră că ceea ce determină unicitatea şi specificitatea parlamentului este faptul că icircn exercitarea variatelor sale funcţii el procedează prin aceeaşi operaţiune de voinţă care este deliberarea Se adaugă că avantajul definirii unei puteri publice prin modul său de operare este faptul că puterea rămacircne deasupra funcţiilor pe care le icircndeplineşte şi că icircn speţă puterea deliberativă nu este absorbită de funcţia de a face legi nici de altfel de cea de control al guvernului Aşa stacircnd lucrurile se pune deci problema de a şti care denumire este mai expresivă pentru funcţia parlamentului ndash funcţia (puterea) legislativă sau funcţia deliberativă Suntem icircn prezenţa unei alegeri icircntre tradiţie şi realitate Se pare icircnsă că desemnarea prin putere deliberativă răspunde mai bine funcţiilor parlamentului pe care le vom analiza mai departe

Funcţiile parlamentului sunt multiple şi importante Este icircn afara oricărei icircndoieli că parlamentul are şi trebuie să aibă funcţii legislative precum şi funcţii de control 74

Studierea funcţiilor parlamentului presupune o clasificare a lor pe criteriul conţinutului acestora (mai exact al atribuţiilor

74 Icircntr-o altă opinie Parlamentul are patru funcţii 1) funcţia de

reprezentare a icircntregii populaţii de reflectare a aspiraţiilor colectivităţii şi de mediere a acestora icircn raport cu autoritatea executivă 2) funcţia de recrutare a personalului guvernamental fie prin faptul că toţi miniştrii trebuie să aparţină uneia din cele două Camere (cum este cazul Guvernului britanic) fie că odată desemnat premierul guvernului trebuie să supună aprobării parlamentului lista icircntregului guvern (de exemplu icircn Irlanda Israel) fie pentru că icircn anumite circumstanţe una din Camere de regulă Senatul desemnează pe şeful executivului şi totodată trebuie să-şi dea acordul la numirea unora dintre funcţionarii publici (de exemplu icircn SUA) 3) funcţia de control asupra executivului atacirct prin instituţionalizarea responsabilităţii ministeriale cacirct şi prin alte mijloace precum votul de neicircncredere sau moţiunea de cenzură la programul guvernului sau la o iniţiativă a acestuia constituirea unor comisii de anchetă interpelarea membrilor cabinetului şa 4) funcţia deliberativă constacircnd icircn adoptarea unor măsuri inclusiv legislative icircn cele mai importante domenii ale vieţii economice şi sociale

154

parlamentului) Potrivit acestui criteriu ştiinţific vom distinge următoarele funcţii

a) legislativă (adoptarea legilor) b) stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-

economice culturale statale şi juridice c) alegerea formarea avizarea formării numirea sau

revocarea unor autorităţi statale d) controlul parlamentar e) conducerea icircn politica externă f) organizarea şi funcţionarea proprie Funcţia legislativă a parlamentului Am explicat cum icircn viziunea separaţieiechilibrului puterilor

de stat activitatea statală este repartizată pe cele trei domenii esenţiale funcţia legislativă funcţia executivă şi funcţia judiciară

Reţinacircnd şi explicaţiile privind funcţia deliberativă constatăm că legiferarea rămacircne icircmputernicirea primordială a parlamentului ea fiind cea mai importantă funcţie icircn cadrul celor trei Icircntr-o viziune simplă funcţia legislativă icircnseamnă edictarea de norme juridice obligatorii pentru executiv iar icircn caz de litigii şi pentru puterea jurisdicţională Vom observa icircnsă că legea are două accepţiuni deopotrivă corecte şi des utilizate una largă de act juridic normativ şi una restracircnsă de act juridic al parlamentului Pentru icircnţelegerea corectă a funcţiei legislative trebuie să precizăm că ne referim la sensul restracircns al conceptului de lege adică la sensul de act juridic normativ al parlamentului Icircn această accepţie adoptarea legilor aparţine numai parlamentului Ca atare icircntr-o asemenea viziune trebuie interpretată şi prevederea din Constituţia Romacircniei potrivit căreia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării Exercitarea funcţiei legislative aparţine teoretic numai parlamentului care o exercită singur Icircn practică icircnsă el bdquoicircmparterdquo această funcţie sau unele aspecte ale acestei funcţii cu executivul cu electoratul (referendum) cu comisiile proprii

155

Executivul se implică icircn funcţia legislativă icircndeosebi prin iniţiativa legislativă legislaţia delegată promulgarea legilor dreptul de veto De aceea pe bună dreptate se vorbeşte uneori de limitele puterii legislative a parlamentului limite ce rezultă din icircnsăşi noţiunea de lege din principiul democraţiei semidirecte din teoria aşa-zisă a stării de necesitate

Aceste limitări rezultă uneori şi din determinarea domeniului rezervat legii Constituţiile stabilesc liste de materii care prin natura lor trebuie reglementate numai prin lege rămacircnacircnd ca restul materiilor (grupe de relaţii sociale) să fie reglementate prin actele altor organe de stat Este admis că o listă rigidă poate icircmpiedica parlamentul să se ocupe de o problemă gravă sau importantă din punct de vedere politic numai pe considerentul că ea nu este inclusă icircn domeniul legii Aceasta desigur poate afecta prerogativele reprezentării naţionale Pentru ca parlamentul să se poată ocupa de toate problemele de interes naţional domeniul legii nu trebuie determinat rigid Astfel icircn Elveţia actele legislative pentru durată nedeterminată care conţin reguli de drept trebuie edictate sub formă de lege Cele de durată limitată trebuie edictate sub formă de hotăracircri cu caracter general Actele legislative pentru care nu este prevăzută nicio formă trebuie să icircmbrace forma hotăracircrii federale simple

Examinacircnd dispoziţiile Constituţiei actuale a Romacircniei se poate reţine că stabilirea domeniului rezervat legii este icircn principal realizată prin art73 care stabileşte că Parlamentul poate adopta trei categorii de legi şi anume legi constituţionale legi organice şi legi ordinare

Potrivit art73 legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei iar legile organice se adoptă pentru sistemul electoral organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă infracţiunile pedepsele şi regimul executării acestora acordarea amnistiei sau a graţierii colective organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii a instanţelor judecătoreşti a

156

Ministerului Public şi a Curţii de Conturi statutul funcţionarilor publici contenciosul administrativ regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii regimul general privind raporturile de muncă sindicatele şi protecţia socială organizarea generală a icircnvăţămacircntului regimul general al cultelor organizarea administraţiei locale a teritoriului precum şi regimul general privind autonomia locală modul de stabilire a zonele economice exclusive reglementarea celorlalte domenii pentru care icircn Constituţie se prevede adoptarea de legi organice Rămacircn icircn sfera legilor ordinare celelalte relaţii sociale asupra cărora legislativul poate hotăricirc

Stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-eco-nomice culturale statale şi juridice

Exercitacircnd icircmputernicirile de conducere statală ce-i sunt delegate de către popor parlamentul poate decide icircn problemele cele mai importante Aceste icircmputerniciri sunt prevăzute icircn Constituţie şi se realizează prin lege Vom icircncerca o determinare a acestor domenii social-economice culturale statale şi juridice icircn care parlamentul decide Vom preciza că aceste icircmputerniciri pot fi exercitate fie de către parlament icircn icircntregul său fie de una din adunările (Camerele) parlamentului icircn cazul structurii bicamerale desigur Icircn acest sens trebuie să constatăm că revin icircn general parlamentului următoarele atribuţii adoptarea bugetului aprobarea programului guvernului declararea mobilizării generale sau parţiale reglementarea alegerilor reglementarea organizării şi desfăşurării referendumului organizarea şi funcţionarea organelor de stat precum şi a partidelor politice organizarea forţelor armate şi a apărării naţionale stabilirea regimului juridic al stării de asediu şi de urgenţă stabilirea infracţiunilor şi pedepselor acordarea amnistiei reglementarea cetăţeniei stabilirea regulilor privind statutul şi capacitatea persoanelor fizice şi juridice stabilirea sistemului general al impozitelor şi taxelor emisiunea de monedă stabilirea regimului proprietăţii şi al moştenirii stabilirea regulilor generale privind raporturile de muncă sindicatele şi securitatea socială organizarea

157

icircnvăţămacircntului organizarea administrativă a teritoriului stabilirea statutului funcţionarilor publici stabilirea procedurilor jurisdicţionale etc Desigur cele mai multe dintre acestea se hotărăsc prin legi dar aici avem icircn vedere conţinutul funcţiei şi nu forma sa de realizare Atribuţiile Parlamentului Romacircniei de această natură sunt prevăzute icircn mai multe articole ale Constituţiei

Alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi statale

Aceste atribuţii reprezintă o funcţie complexă iar exercitarea lor diferă de la un sistem constituţional la altul Această funcţie exprimă o anumită preeminenţă a parlamentului faţă de alte puteri publice un anumit drept icircn legătură cu instituţionalizarea celorlalte autorităţi statale Observacircnd constituţiile vom constata că parlamentele aleg şi revocă şefi de state (republica parlamentară) şefi de guverne aprobă componenţa guvernelor sau revocă guverne (moţiuni de neicircncredere moţiuni de cenzură) numesc icircn funcţii icircnalţii funcţionari aleg şi revocă judecători etc Aceste atribuţii le vom regăsi la analiza celorlalte autorităţi statale

Parlamentul Romacircniei potrivit Constituţiei (art 93) poate suspenda din funcţie Preşedintele Romacircniei acordă votul de icircncredere Programului şi icircntregii liste a Guvernului poate retrage icircncrederea acordată Guvernului Senatul şi Camera Deputaţilor numesc Avocatul Poporului Senatul numeşte trei judecători la Curtea Constituţională iar Camera Deputaţilor numeşte trei judecători

Controlul parlamentar Rolul deosebit al parlamentului icircn conducerea statală

presupune nu numai elaborarea de legi stabilirea direcţiilor de activitate formarea de organe de stat aspecte pe care le-am explicat deja ci şi controlul Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanţă Acest control este necesar şi deplin El este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat căruia poporul icirci deleagă funcţia deliberativă trebuie să constate direct cum sunt

158

respectate şi aplicate Constituţia şi legile cum autorităţile statale icircşi realizează rolul pe care icircl au icircn mecanismul statal Controlul exercitat de către Parlament este un control deplin

De principiu controlul se icircntinde asupra icircntregii activităţi desfăşurate potrivit Constituţiei şi legilor Parlamentul avacircnd dreptul de a anula acte ilegale de a revoca organe de stat sau icircnalţi funcţionari a căror activitate este nesatisfăcătoare Icircn acelaşi timp acest control este diferenţiat atacirct icircn funcţie de natura activităţii controlate cacirct şi de poziţia icircn sistemul statal a autorităţii controlate Aceasta explică nuanţările din dispoziţiile constituţionale precum şi diversitatea formelor şi mijloacelor de control

Controlul parlamentar cuprinde activităţi organe de stat acte normative El se exercită fie direct de către icircntregul Parlament fie de către una din Camerele sale ( icircn sistemul bicameral) fie prin alte mijloace şi forme de control Constituţia Romacircniei conţine multe dispoziţii icircn acest sens printre care menţionăm obligaţia Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte răspunderea politică a Guvernului obligaţia Guvernului de a prezenta icircn cadrul controlului parlamentar informaţiile şi documentele cerute

O problemă importantă priveşte icircntinderea dreptului de control al parlamentului icircn sistemul separaţieiechilibrului puterilor şi mai ales icircn legătură cu puterea jurisdicţională Răspunsul la o asemenea problemă va rezulta desigur mult mai clar atunci cacircnd vom prezenta raporturile executivului şi justiţiei cu parlamentul Este necesar de reţinut icircnsă chiar aici că dreptul de control al parlamentului asupra executivului este o posibilitate de manifestare a opoziţiei icircn legătură cu guvernul care de regulă reprezintă majoritatea parlamentară

Cacirct priveşte formele şi mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel

a) controlul exercitat prin dări de seamă mesaje rapoarte programe prezentate parlamentului

159

b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare c) controlul exercitat prin icircntrebări şi interpelări d) dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine

informaţiile necesare e) controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor f)controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)

a) Controlul exercitat prin dări de seamă mesaje rapoarte programe prezentate Parlamentului

Acesta este un mijloc de control direct asupra activităţii autorităţilor statale Potrivit Constituţiei unele organe de stat au obligaţia de a prezenta Parlamentului sau uneia din Camerele sale mesaje rapoarte dări de seamă programe

Au asemenea obligaţii constituţionale şefii de state şefii de guverne Astfel Parlamentul Romacircniei ascultă anual mesajul Preşedintelui Romacircniei cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii ascultă şi aprobă programul Guvernului ascultă anual raportul Curţii de Conturi ascultă rapoartele Avocatului Poporului

Desigur icircn această privinţă concluziile nu trebuie să fie rigide mai ales icircn ce priveşte raporturile constituţionale dintre parlamente şi şefii de state Aici folosirea termenului control este mai mult convenţională marcacircnd exigenţa unor raporturi icircntre aceste icircnalte autorităţi publice

b) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare Acesta este un control eficient practicat destul de des Icircn sens

larg toate comisiile parlamentare pot efectua control dar aceste funcţii sunt de regulă icircncredinţate unor comisii de anchetă sau comisii speciale Aceste comisii au deseori puteri judiciare citează martori care au obligaţia legală să compară icircn faţa comisiei şi să răspundă

Constituţia Romacircniei consacră şi ea comisiile de anchetă prin articolul 64 alin 4

160

c) Controlul exercitat prin icircntrebări şi interpelări Acesta este un important mijloc de control reglementat

detaliat Icircntrebările sunt cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de stat (icircndeosebi Guvernului sau miniştrilor) icircn legătură cu activitatea analizată icircn Parlament sau cu orice alte probleme sociale economice culturale juridice Prin icircntrebări se cer anumite informaţii precizări

Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte că icircntrebarea constă icircntr-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat dacă o informaţie este exactă dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice icircnţeleg să comunice Camerei informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor sau de comisiile permanente ori dacă guvernul are intenţia de a lua o hotăracircre icircntr-o problemă determinată

Regulamentul Camerei Deputaţilor arată că interpelarea este o cerere formulată de un grup parlamentar de unul sau mai mulţi deputaţi adresată Guvernului prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului icircn probleme importante ale activităţii sale interne şi externe Regulamentul Senatului prin art134 reţine corect sensul constituţional al interpelării definind-o ca o cerere adresată de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia

Ca icircn orice sistem parlamentar şi la noi cele mai numeroase reguli privind organizarea şi funcţionarea Camerelor parlamentare sunt stabilite prin Constituţie şi prin regulamentele lor Icircn legătură cu aceste regulamente trebuie arătat că preşedinţii celor două Camere au sesizat Curtea Constituţională icircn temeiul art146 din Constituţie ceracircndu-i să se pronunţe asupra constituţionalităţii lor Prin două decizii (nr451994 şi 461994) Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale mai multe prevederi regulamentare

Potrivit Constituţiei Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la icircntrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori Dispoziţiile regulamentare privesc timpul icircn care acestea se pot adresa procedurile ce sunt urmate

161

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc reguli detaliate privind icircntrebările lucru firesc faţă de frecvenţa acestora icircn viaţa parlamentară şi de rolul lor icircn exercitarea funcţiei de control

Icircntrebările pot fi adresate Guvernului sau miniştrilor sau altor conducători ai administraţiei publice (potrivit regulamentelor parlamentare)

Icircn legătură cu icircntrebările regulamentele parlamentare stabilesc reguli privind forma sub care pot fi formulate conţinutul timpul icircn care pot fi formulate (ziua orele) conţinutul şi durata timpului de răspuns timpul pentru replică anumite efecte juridice Cacirct priveşte conţinutul nu sunt admise icircntrebările privind probleme de interes personal sau particular cele care urmăresc icircn exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice cale care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pot afecta soluţionarea unor cauze aflate icircn curs de judecată cele care privesc activitatea unor persoane care nu icircndeplinesc funcţii publice (art155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor) De asemenea primului-ministru i se pot adresa numai icircntrebări privind politica generală a Guvernului

Icircn legătură cu timpul icircn care pot fi formulate atacirct Regulamentul Camerei Deputaţilor cacirct şi Regulamentul Senatului conţin prevederi detaliate Durata icircn timp a icircntrebării răspunsului şi replicii este stabilită pe minute De asemenea sunt stabilite reguli privind răspunsul la icircntrebările scrise care poate fi scris sau oral Miniştrii nu răspund la icircntrebări dacă cel care a adresat icircntrebarea nu se află icircn sala de şedinţă Pentru a se evita abuzul de icircntrebări se prevede că niciun parlamentar nu poate adresa mai mult de două icircntrebări la aceeaşi şedinţă

Desigur regulamentele celor două Camere conţin şi regle-mentări diferenţiate dar principalele reguli privind icircntrebările sunt asemănătoare icircn multe privinţe

Interpelările se deosebesc de icircntrebări şi prin procedura ce li se aplică Interpelările pot fi formulate de unul sau mai mulţi

162

parlamentari precum şi de către un grup parlamentar Interpelarea se face icircn scris cu indicarea obiectului ei fără nicio dezvoltare (la Camera Deputaţilor) sau cu motivare (la Senat) Ea se citeşte de către preşedintele grupului parlamentar respectiv de către parlamentar icircn şedinţă publică şi se transmite preşedintelui Camerei Preşedintele Camerei transmite interpelarea primului-ministru sau ministrului interpelat

Interpelările se icircnscriu icircn ordinea prezentării lor icircntr-un registru special şi se afişează la sediul Camerei Dezvoltarea inter-pelării are loc icircn şedinţă Icircn şedinţa consacrată dezvoltării interpelării se dă cuvacircntul interpelatorului şi apoi primului-ministru sau repre-zentantului său sau ministrului Aceştia pot după dezvoltarea interpelării să răspundă imediat sau să ceară o amacircnare pentru a răspunde

d) Dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine informaţiile necesare

Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere informaţii autorităţilor publice şi desigur obligaţia acestora de a le furniza Este şi motivul pentru care Constituţia stabileşte că Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice icircn cadrul controlului parlamentar al activităţii lor sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor de Senat sau de comisiile parlamentare prin intermediul preşedinţilor acestora Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului Romacircniei prevăd icircn detaliu modul de solicitare a unor asemenea informaţii cu anumite nuanţări Astfel deputaţii pot cere de la organele administraţiei publice informaţii sau documente icircn copie certificată utile pentru activitatea lor Icircn acest sens ei adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor sau preşedintelui Comisiei parlamentare o cerere Documentele primite se restituie organului respectiv după ce au fost consultate

Se poate refuza satisfacerea cererii icircn cazul icircn care aceasta priveşte secrete de stat de importanţă deosebită Icircn acest din urmă

163

caz refuzul poate fi adus la cunoştinţă Camerei Deputaţilor care va decide icircn şedinţă secretă Cacirct priveşte informarea senatorilor icircn principiu se aplică aceleaşi reguli

e) Controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor Se consideră că Parlamentul exercită şi o funcţie de reclamaţie

şi de contestaţie că adunările (Camerele) parlamentare sunt un birou de primire a reclamaţiilor cetăţenilor grupurilor de interese opoziţiei un loc de dezbatere permanentă icircntre cetăţeni şi guvern icircntre opoziţie şi majoritate

Parlamentul este o tribună publică unde se pot exprima revendicările şi dezacordurile Cetăţenii se pot adresa cu petiţii deputaţilor senatorilor sau Camerelor Parlamentului ştiut fiind că deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţii cetăţenilor şi ca atare pot fi intermediari icircntre cetăţeni şi guvern Deputaţii şi senatorii trebuie să se preocupe de rezolvarea petiţiilor cetăţenilor să acţioneze şi să intervină pentru ei la administraţie la miniştri Este un mijloc prin care miniştrii şi guvernul pot cunoaşte doleanţele cetăţenilor este deci un aspect al apărării intereselor particulare Rezolvarea petiţiilor de către Camerele Parlamentului discutarea icircn şedinţele acestora a unor probleme rezultacircnd din petiţii au o mare eficienţă date fiind publicitatea dezbaterilor parlamentare faptul că guvernul trebuie să se explice icircn public publicarea dezbaterilor icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo difuzarea lor prin presă radio televiziune

f) Controlul exercitat prin Avocatul Poporului (ombudsman) Controlul efectuat pe această cale a fost prezentat icircntr-un

capitol anterior şi nu vom mai insista asupra lui

Conducerea icircn politica externă Parlamentului icirci revin importante atribuţii icircn sfera relaţiilor

externe atribuţii ce ţin de domeniul conducerii Cele mai importante atribuţii icircn acest domeniu sunt ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale declararea stării de război decizia de suspendare sau icircncetare a ostilităţilor militare

164

Atribuţiile parlamentului privind organizarea internă şi funcţionarea sa

Icircn cadrul acestor atribuţii menţionăm icircndeosebi validarea sau anularea alegerii parlamentarilor adoptarea regulamentului de funcţionare alegerea organelor interne de lucru aprobarea bugetului propriu unele atribuţii privind statutul parlamentarilor

a) Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor Atunci cacircnd se icircntrunesc icircn prima şedinţă după alegeri

separat Camera Deputaţilor şi Senatul procedează la verificarea legalităţii alegerii fiecărui membru hotăracircnd validarea alegerii sau după caz anularea alegerii Icircn acest sens fiecare Cameră icircşi alege o comisie de validare care să reflecte configuraţia sa politică aşa cum rezultă ea din constituirea grupurilor parlamentare Comisia verificacircnd legalitatea alegerii icircntocmeşte un raport decizia privind validarea sau invalidarea aparţinacircnd Camerei Camera Deputaţilor sau după caz Senatul sunt legal constituite numai după validare Potrivit Regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului acestea sunt legal constituite după validarea a două treimi din mandate

b) Adoptarea regulamentului de funcţionare Adoptarea regulamentului exprimă autonomia regulamentară a

Parlamentului şi desigur a Camerelor acestuia icircn sistemul bicameral Icircn acest sens atacirct Camera Deputaţilor cacirct şi Senatul icircşi stabilesc organizarea şi funcţionarea prin regulamente proprii Icircn sistemul bicameral se poate adopta şi un regulament al icircntregului parlament mai ales cacircnd Camerele reunite funcţionează ca Adunare Constituantă sau prin Constituţie se prevede realizarea unor atribuţii numai icircn această formulă organizatorică (validarea alegerii şefului de stat ascultarea mesajului anual al şefului de stat exercitarea altor atribuţii)

Astfel Parlamentul Romacircniei a adoptat Hotăracircrea nr1 din 11 iulie 1990 privind Regulamentul Adunării Constituante De asemenea potrivit Constituţiei lucrările şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se desfăşoară conform unui

165

regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor De aceea Parlamentul Romacircniei a stabilit Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului hotăracircrea fiind publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr34 din 4 martie 1992

c) Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului Icircn cadrul atribuţiilor Parlamentului sunt incluse alegerea

birourilor Camerelor a comitetului parlamentului pentru situaţia icircn care Camerele lucrează reunite (Adunarea Constituantă icircn Romacircnia) formarea comisiilor parlamentare

d) Stabilirea bugetului propriu Această atribuţie exprimă autonomia bugetară a Camerelor a

Parlamentului Astfel potrivit art61 (1) din Constituţie resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute icircn bugetele aprobate de acestea

e) Unele atribuţii privind statutul deputaţilor sau senatorilor Icircntre acestea menţionăm de exemplu ridicarea imunităţii

parlamentare

IV3 Structura parlamentului

Parlamentele existente astăzi icircn sistemele constituţionale sunt formate fie dintr-o singură adunare (cameră) fie din două sau mai multe adunări Parlamentele formate dintr-o singură adunare sunt parlamente cu structură unicamerală iar cele formate din două sau mai multe adunări sunt parlamente cu structură bicamerală sau multicamerală

Structura parlamentului este icircn stracircnsă legătură cu structura de stat Structura unitară a statului este icircn general o motivaţie a structurii unicamerale a parlamentului Structura de stat federală presupune icircnsă obligatoriu existenţa icircn cadrul parlamentului a unei a doua camere care să reprezinte interesele statelor membre De aici regula structurii bicamerale a parlamentelor icircn statele federative

166

Această stracircnsă legătură nu duce icircnsă la soluţii rigide pentru că icircn multe state unitare parlamentele au o structură bicamerală De aceea mai multe explicaţii sunt pertinente

După apariţia parlamentului una din problemele viu discutate a privit structura parlamentului Parlamentul trebuie să fie format dintr-una sau din mai multe camere Dezbaterea pe această temă este icircncă icircn actualitate Trebuie observat că această dispută se consideră a fi elementul esenţial al eşecului referendumului din 27 aprilie 1969 din Franţa şi al plecării de la putere a generalului De Gaulle

Aceste discuţii au produs rezultate practice diferite Icircn unele sisteme constituţionale consideracircndu-se inutilă şi fără importanţă o a doua Cameră a parlamentului aceasta a fost suprimată (Danemarca 1953 Suedia 1969)

Icircntr-un sistem bicameral Camerele pot avea aceeaşi legitimitate precum şi aceeaşi competenţă sau competenţe diferite Analizacircndu-se sistemele bicamerale se consideră că cea de a doua Cameră se poate prezenta sub trei ipostaze

bull Camera aristocratică bull Camera federală bull Camera democratică

a) Camera aristocratică Această Cameră corespunde originilor istorice ale parla-

mentului fiind o fază tranzitorie icircntre regimurile vechi aristocratice şi regimurile democratice moderne Camerele aristocratice erau reuniuni feudale ale vasalilor regilor seniorilor Astfel a apărut Camera Lorzilor icircn Anglia Cacircnd mai tacircrziu oraşele şi comitatele şi-au desemnat deputaţii s-a format Camera Comunelor Evoluţia sistemelor constituţionale spre democraţie a influenţat firesc şi evoluţia Camerei aristocrate această evoluţie ducacircnd fie la restracircngerea puterilor sale (Anglia) fie la transformarea ei icircn Cameră democratică (Franţa) fie la dispariţia sa

167

b) Camera federală Această Cameră corespunde structurii federale a statului

reflectacircnd dublul caracter al acestuia de subiect unitar de drept dar compus din mai multe formaţiuni statale De aceea icircn statul federativ (compus unional) parlamentul are două camere o cameră care reprezintă interesele federaţiei şi o a doua Cameră care reprezintă interesele statelor membre popoarelor naţiunilor

Astfel icircn SUA Congresul este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat icircn Elveţia parlamentul este format din Consiliul Naţional şi Consiliul Statelor icircn Germania există Bundestagul şi Bundersratul

O asemenea reprezentare se justifică atunci cacircnd regiunile sunt cu adevărat prea mici şi prea numeroase pentru a pretinde reprezentări politice colective Icircn realitate aparenţa federalistă serveşte la mascarea caracterului conservator al celei de a doua Camere şi justifică inegalitatea reprezentării

c) Camera democratică Este icircn general astfel denumită cea de a doua Cameră din

parlamentele bicamerale din statele unitare A doua Cameră poate fi aleasă prin vot universal şi direct poate fi aleasă indirect uneori este considerată aparent democratică alteori conservatoare Important de reţinut este că şi icircn statele unitare a doua Cameră s-a impus ca utilă pentru echilibrul puterilor pentru că un sistem unicameral care prezintă riscul de a conduce la un bdquoregim de adunarerdquo nu este totdeauna o garanţie pentru democraţie şi pluralism

Trebuie să semnalăm apariţia şi existenţa unei Camere economice ca un nou tip de Cameră Această Cameră icircn general este aleasă prin sufragiu corporativ sau social electorii fiind grupaţi pe profesii sau pe categorii sociale Aceste Camere sau consilii economice sunt icircnsă adunări consultative

Icircn legătură cu structura parlamentului mai multe explicaţii se impun mai ales icircn ce priveşte statele unitare Aceste explicaţii trebuie să pornească de la căutările ce s-au realizat icircn timp pentru a

168

asigura parlamentului eficienţa scontată Aceste căutări de soluţii de tehnici şi procedee au privit atacirct formarea parlamentului şi stabilirea răspunderilor şi funcţiilor sale cacirct şi structura sa Ca atare structura parlamentului se motivează se explică prin cerinţa unei fidele reprezentări a voinţei populare şi a unei eficienţe sporite75

Sunt şi alte justificări alte argumente Urmează deci să arătăm care este soluţia icircn statele unitare (Romacircnia Italia) ce argumente motivează existenţa unei structuri bicamerale a parlamentului Uneori se aduce un argument mai puţin juridic şi anume ingenio-zitatea constituţională Un argument puternic constă icircn aceea că o a doua Cameră (Camera icircnaltă cum este obişnuit denumită Camera aristocratică acolo unde mai există) aduce pondere icircn activitatea legislativă temperează avacircntul Camerei joase (prima cameră aleasă prin vot universal şi direct) este contrapondere balanţă chiar fracircnă Aşa cum spunea Boissy drsquoAnglas Camera joasă va fi imaginea statului Camera icircnaltă raţiunea

Se justifică apoi bicameralismul prin faptul că icircnlătură despotismul parlamentului Se consideră că o singură Cameră reprezintă naţiunea icircnsăşi şi poate merge pacircnă acolo icircncacirct să se confunde cu naţiunea Or aşa se ajunge la despotism iar despotismul parlamentului este mai rău ca al unui individ pentru că fiind o instituţie colectivă nu poate fi tras la răspundere Sistemul bicameral asigură mai multă chibzuinţă icircn alcătuirea legii discuţiile sunt mai lungi mai profunde se evită surpriza votarea pripită se asigură timpul pentru ca opinia publică să ia cunoştinţă şi să reacţioneze Sistemul bicameral reduce conflictele dintre parlament şi guvern

Desigur s-au exprimat şi se exprimă rezerve critici icircn legătură cu sistemul bicameral Se arată astfel că structura bicamerală este ilogică faţă de unitatea naţiunii faţă de faptul că voinţa naţională este una indivizibilă icircn esenţa sa şi nu poate fi divizată icircn reprezentarea sa Apoi se consideră că bicameralismul poate icircnmulţi conflictele


169

constituţionale Astfel dacă ambele Camere sunt de acord este inutilă existenţa celei de a doua adunări Dacă cele două Camere sunt icircn dezacord mersul normal al vieţii statului este paralizat şi ne găsim icircn faţa unui conflict constituţional

De asemenea sistemul bicameral este criticat pentru că ar aduce icircncetineală icircn opera legislativă

Parlamentul Romacircniei este format din două camere Camera Deputaţilor şi Senatul ambele alese prin vot universal egal direct şi liber exprimat Suntem deci icircn prezenţa unui bicameralism nedife-renţiat

STRUCTURA PARLAMENTELOR IcircN LUME

Structura statului Structura parlamentului Total Unitare Federale Unicamerale 55 54 1 Bicamerale 28 12 16 TOTAL 83 66 17

Cf Les parlements dans le monde

IV4 Organizarea internă a parlamentului

Camerele Parlamentului (Camera Deputaţilor şi Senatul la noi) precum şi parlamentul icircn icircntregul său (mai ales că uneori icircn sistemul bicameral se lucrează şi icircn şedinţe comune) sunt organisme colegiale cu o compoziţie numeroasă care lucrează şi decid numai icircn plenul lor icircn sesiuni Pentru ca munca parlamentară să se desfăşoare icircn bune condiţii pentru ca proiectele de legi de decizii de hotăracircri să fie pregătite se organizează şi formaţiuni restracircnse de lucru care sunt parţiale şi icircnchise Astfel s-a realizat o organizare internă a deputaţilor sau senatorilor organizarea cuprinzacircnd birouri comitete comisii grupuri Aceste structuri interne de lucru sunt organizate şi icircşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului fiecărei Camere Ele sunt alese numite formate de către fiecare

170

cameră fără amestecul executivului (guvernului) Deci această organizare internă este prin excelenţă opera parlamentului

Se ştie că un parlament este format din majoritatea parlamentară şi din minoritatea parlamentară denumită deseori opoziţie De aceea se pune problema de a găsi noi tehnici procedee reguli care să icircmpiedice dominaţia majorităţii şi să protejeze minoritatea parlamentară să-i permită să se manifeste eficient Icircn acelaşi timp posibilitatea de exprimare a opoziţiei nu trebuie să desfiinţeze posibilitatea majorităţii de a hotăricirc Altfel spus se pune problema ca pluralismul politic să-şi găsească şi aici exprimarea Cum se reflectă aceasta icircn organizarea internă a parlamentului Aceasta impune ca toate structurile interne parlamentare să exprime proporţional configuraţia politică a Parlamentului (Camerelor) Partidelor politice care prin alegeri au cacircştigat mandate li se dă astfel o organizare parlamentară prin constituirea grupurilor politice parlamentare care au un statut oficial sau oficios icircn cele mai multe sisteme constituţionale democratice actuale Ca atare organizarea internă a parlamentului cuprinde grupuri politice parlamentare birouri comitete comisii

Grupurile politice parlamentare Icircn aprecierea rolului grupurilor parlamentare trebuie să avem icircn

vedere că partidele sunt resortul esenţial şi principal al regimului parlamentar şi că fără partide nu există regim parlamentar (Joseph Barthelemy) Partidele politice ca instrumente ale expresiei voinţei populare urmăresc icircn lupta electorală trimiterea cacirct mai multor reprezentanţi icircn parlament

Constituirea grupurilor parlamentare este icircn general o facultate nu o obligaţie şi este la alegerea deputatului sau senatorului de a se icircnscrie sau nu icircntr-un grup parlamentar Aceasta pentru că deputaţii şi senatorii sunt independenţi ei rezultă din alegeri şi răspund cu precădere icircn faţa alegătorilor potrivit mandatului reprezentativ sau mandatului imperativ De altfel mandatul reprezentativ se opune ideii de grup parlamentar de aceea şi rolul

171

partidelor politice este mai mult electoral decacirct parlamentar De aici rezultă şi unele consecinţe privind grupurile parlamentare Astfel statutul unui partid poate cere ca membrii săi să adere la grupul partidului iar membrii pot realiza această obligaţie dar ca persoane particulare nu ca senatori sau deputaţi pentru aceştia producacircnd efecte mandatul parlamentar şi nulitatea mandatului imperativ De asemenea un partid poate exclude un deputat sau un senator pentru indisciplină dar această sancţiune se referă icircn exclusivitate la apartenenţa la un partid ea fiind fără efect asupra situaţiei parlamentare Excluderea din grupul parlamentar poate fi decisă numai de către membrii acestuia

Cacirct priveşte numărul minim al membrilor unui grup parlamentar acesta diferă de la ţară la ţară (1 icircn Norvegia 2 icircn Japonia 3 icircn Argentina şi Israel 10 icircn Italia 30 icircn Franţa şi Suedia 5 sau 10 icircn Romacircnia)

Recunoaşterea grupurilor politice parlamentare implică şi acordarea de drepturi sau icircnlesniri pentru membrii acestora precum de a participa la lucrările celor mai importante organisme parlamentare dreptul la o durată mai mare a luărilor de cuvacircnt pentru preşedinţii grupurilor punerea la dispoziţia lor de birouri şi de personal administrativ icircn palatul parlamentului

Icircn ce priveşte rolul grupurilor parlamentare legislaţia unor state nu le recunoaşte oficial (Australia Finlanda) icircn timp ce legislaţia altor state face aluzii la prezenţa lor fără a le recunoaşte direct existenţa icircn Parlament

Grupurile parlamentare funcţionează pe baza unor reguli care pot fi cutumiare stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare Deşi denumirea constituţională este de grupuri parlamentare aceste grupuri le denumim politice pentru că reprezintă partide spre a le deosebi de celelalte grupuri ca de exemplu grupurile lingvistice (Belgia) grupurile de prietenie cu alte parlamente sau Grupul Romacircn al Uniunii Interparlamentare (Romacircnia) care are un comitet director

172

Icircn Parlamentul Romacircniei deputaţii şi senatorii se pot organiza icircn grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere Grupurile parlamentare se organizează separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat Ele se formează imediat după ce deputaţii şi senatorii s-au icircntrunit icircn prima lor şedinţă Potrivit regulamentelor celor două Camere icircn vederea formării organelor de lucru şi desfăşurării activităţii deputaţii sau senatorii se constituie icircn grupuri parlamentare alcătuite din cel puţin 10 membri (la Camera Deputaţilor) şi 7 membri (la Senat) care au figurat icircn alegeri pe listele aceloraşi partide sau formaţiuni politice Dacă deputaţii unui partid sunt mai mulţi de 10 icircn vederea formării grupurilor parlamentare fie se pot reuni icircntre ei (deci membri ai diferitelor partide) fie se pot afilia la grupurile parlamentare constituite potrivit regulii de bază După constituire grupul parlamentar icircşi alege un lider (preşedinte) şi după caz unul sau mai mulţi locţiitori (vicepreşedinţi)

Liderul grupului comunică Camerei Deputaţilor sau după caz Senatului numărul membrilor şi componenţa nominală a grupului său parlamentar Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Regulamentul Senatului dau o importanţă sporită grupurilor politice parlamentare

Aceste grupuri bull fac propuneri pentru componenţa comisiei de validare icircn

limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare grup de altfel comisia de validare trebuie să reflecte icircn mod proporţional configuraţia politică a Camerei sau Senatului aşa cum rezultă ea din constituirea grupurilor parlamentare

bull propun candidaţi pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere

bull propun candidaţi pentru alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor birourilor permanente icircn limita locurilor rezervate

bull prin preşedinţii lor icircşi dau acordul pentru desemnarea membrilor comisiilor parlamentare cu respectarea reprezentării proporţionale

173

bull pot propune icircncetarea calităţii de membru al unei comisii parlamentare sau icircnlocuirea unui membru

bull pot propune membri icircn Comisia de mediere bull pot cere modificarea ordinii de zi bull pot prezenta amendamente bull pot cere preşedintelui Camerei prin preşedinţii lor

verificarea icircndeplinirii cvorumului bull pot cere icircncheierea dezbaterii unei probleme puse icircn discuţia

Camerei Deputaţilor Icircn afara acestor atribuţii pot fi identificate şi altele cu

nuanţările fireşti icircntre Camera Deputaţilor şi Senat Astfel la Camera Deputaţilor preşedintele icircmpreună cu liderii grupurilor repartizează locurile icircn sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar liderii negociază alcătuirea Biroului Permanent delegaţii grupurilor parlamentare nereprezentate icircn Biroul Permanent pot fi invitaţi la şedinţele acestuia icircn care se dezbate ordinea de zi grupurile parlamentare au iniţiativă legislativă Grupurile parlamentare de la Camera Deputaţilor au la dispoziţie sală de icircntruniri şi alte spaţii pentru desfăşurarea activităţii precum şi dotările de birou necesare un număr de experţi mijloace de transport o secretară dactilografă Totul se asigură din bugetul Camerei La Senat pe lacircngă grupurile parlamentare pot fi angajaţi 1-5 experţi precum şi un şef de cabinet

După alegerile din 2004 s-a creat următoarea structură a Parlamentului Romacircniei

Senatul

Nr crt

Grupul parlamentar număr senatori

1 Dreptate şi Adevăr PNL-PD 49 2 Partidul Social Democrat 46 3 Partidul Romacircnia Mare 21 4 Partidul Umanist Romacircn 11 5 Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romacircnia 10

174

Camera Deputaţilor

Nr crt

Grupul parlamentar număr deputaţi

1 Partidul Social Democrat 112 2 Partidul Naţional Liberal 64 3 Partidul Democrat 45 4 Partidul Romacircnia Mare 43 5 Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romacircnia 22 6 Partidul Umanist din Romacircnia (social-liberal) 20 7 Minorităţi Naţionale (altele decacirct cea maghiară) 18 8 Deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar 8

IV5 Opoziţia parlamentară

Explicarea organizării şi funcţionării Camerelor parlamentare implică icircnţelegerea efectelor participării partidelor politice la alegeri şi la viaţa parlamentară

Desigur icircn sistemele democratice icircn multe ţări (Australia Brazilia Italia şa) se identifică majoritatea parlamentară (care susţine guvernul) şi opoziţia sau minoritatea parlamentară Această schemă parlamentară obligă toate tendinţele parlamentare şi partidele politice să se alinieze pe două fronturi Icircn mod firesc majoritatea are un rol deosebit deseori decisiv icircn funcţia deliberativă a parlamentului Un sistem democratic şi elastic permite icircnsă reflectarea icircn deciziile parlamentare şi a tendinţelor care nu sunt majoritare dar care pot avea o asemenea perspectivă

De aceea opoziţia care poate fi majoritatea de macircine ocupă un loc oficial icircn cadrul instituţiilor politice şi deci şi al parlamentului Unele sisteme constituţionale merg pacircnă acolo icircncacirct asigură şefului opoziţiei o veritabilă funcţie Acesta este considerat omologul primului-ministru poate fi consultat atunci cacircnd guvernul pregăteşte programul are adesea acelaşi drept la cuvacircnt ca şi primul-ministru sau alţi membri ai guvernului primeşte ca şi primul-ministru o indemnizaţie oficială

175

Această schemă majoritate-opoziţie identificată icircn organizarea şi activitatea parlamentului implică icircn sistemele parlamentare democratice reguli prin care minoritatea parlamentară să fie protejată iar intervenţiile sale să fie exprimate icircn conţinutul deciziilor luate de către parlament Ea apare şi icircn ce priveşte organele interne de lucru prin regula potrivit căreia acestea trebuie să exprime proporţional configuraţia politică a parlamentului

IV6 Birourile şi comitetele

Icircn funcţie de structura concretă a parlamentelor fiecare Cameră sau parlamentul icircn icircntregul său icircşi aleg birouri denumite uneori permanente Aceste birouri sunt organe interne ale Camerelor parlamentare sau ale parlamentului cu structură unicamerală a căror organizare atribuţii şi funcţionare sunt stabilite prin Constituţie şi regulamentele Camerelor

Biroul Permanent este format din deputaţi respectiv senatori se alege pe durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni şi cuprinde de regulă un preşedinte vicepreşedinţi secretari şi chestori Biroul Permanent are o serie de atribuţii care privesc buna organizare şi desfăşurare a lucrărilor Camerei sprijinirea activităţii deputaţilor sau senatorilor Unele atribuţii aparţin de regulă preşedintelui Biroului Permanent sau vicepreşedintelui care-l icircnlocuieşte precum prezidarea lucrărilor măsurile de ordine supunerea la vot anunţarea votului Unele constituţii stabilesc că preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de şef de stat Constituţia Romacircniei stabileşte că interimatul funcţiei de Preşedinte al Romacircniei se asigură icircn ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor

Icircn Romacircnia fiecare Cameră a parlamentului icircşi alege cacircte un birou permanent Constituţia stabileşte principalele reguli icircn acest domeniu prin art 64 Astfel potrivit Constituţiei preşedinţii birourilor permanente se aleg pe durata mandatului Camerelor icircn timp ce ceilalţi membri ai birourilor permanente se aleg pe durata

176

sesiunii De asemenea Constituţia permite revocarea membrilor birourilor permanente icircnainte de expirarea mandatului Regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilesc icircn detaliu organizarea şi atribuţiile birourilor permanente Aceste regulamente disting icircntre preşedintele Camerei şi restul Biroului Permanent icircn ce priveşte alegerea şi atribuţiile

Atacirct preşedintele Camerei cacirct şi Biroul Permanent al acesteia se aleg după constituirea legală a Camerei Preşedintele Camerei este şi preşedintele Biroului Permanent din care mai fac parte 4 vicepreşedinţi 4 secretari şi 4 chestori La Senat sunt 2 chestori Icircn constituirea Biroului Permanent se are icircn vedere ca el să reflecte pe cacirct posibil configuraţia politică a Camerei aşa cum rezultă aceasta din constituirea grupurilor parlamentare

Alegerea preşedintelui Camerei se realizează prin vot secret cu buletine de vot pe care sunt icircnscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare Există regula icircn sensul căreia fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere Este declarat ales preşedinte al Camerei candidatul care obţine la primul tur de scrutin votul a cel puţin jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor Camerei Dacă niciun candidat nu a icircntrunit numărul de voturi necesar se organizează noi tururi de scrutin icircn cadrul cărora va fi declarat preşedinte candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate

Pentru alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor propunerile se fac de către grupurile parlamentare icircn cadrul numărului de locuri din Biroul Permanent stabilit de către Cameră pentru fiecare grup parlamentar Preşedintele Camerei supune propunerile votului acesteia

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii

a) Propune Camerei data icircnceperii şi data icircncheierii sesiunilor parlamentare

177

b) Solicită preşedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare

c) Supune aprobării Regulamentul Camerei precum şi propunerile de modificare a acestuia

d) Prezintă Camerei Deputaţilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de icircnchidere a exerciţiului financiar

e) Pregăteşte şi asigură desfăşurarea icircn bune condiţii a lucrărilor Camerei

f) Primeşte şi distribuie proiectele şi propunerile de legi precum şi rapoartele comisiilor parlamentare

g) Icircntocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor şi programului de lucru

h) Organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare pe baza consultării icircn funcţie de natura acţiunilor avute icircn vedere a Comitetului Director al Grupului Romacircn al Uniunii Interparlamentare a grupurilor parlamentare a Comisiei de politică externă şi a altor comisii parlamentare informacircnd Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor

i) Supune spre aprobare Camerei Deputaţilor componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale sau regionale pe baza consultării grupurilor parlamentare şi cu respectarea configuraţiei politice a Camerei

j) Aprobă statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei Deputaţilor supune aprobării Camerei structura serviciilor acesteia

k) Conduce şi controlează serviciile Camerei l) Aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor icircn

sediul Camerei Deputaţilor m) Icircndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de regulament de

legi sau icircnsărcinări date de Cameră Enumerarea acestor atribuţii evidenţiază clar rolul şi funcţiile

Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Cacirct priveşte Senatul

178

Regulamentul acestuia prevede icircn principiu aceleaşi atribuţii cu nuanţări desigur

Anumite atribuţii stabilite pentru preşedintele Camerei pot fi exercitate icircn condiţiile regulamentului şi de către vicepreşedinţii Biroului Permanent Aceste atribuţii sunt

a) Convocarea icircn sesiuni b) Conducerea lucrărilor Camerei asistat de 2 secretari c) Conducerea lucrărilor Biroului Permanent d) Asigurarea ordinii icircn timpul dezbaterilor şi a respectării

regulamentului e) Anunţarea rezultatului votării şi a hotăracircrilor adoptate f) Reprezentarea Camerei icircn relaţiile externe şi interne g) Asigurarea legăturii cu celelalte autorităţi publice Aşa cum am văzut deja preşedinţii Camerelor au unele

atribuţii privind controlul constituţionalităţii realizat de către Curtea Constituţională

Secretarii Biroului Permanent au ca atribuţii icircntocmirea listei icircnscrierilor la cuvacircnt prezentarea propunerilor amendamentelor şi oricăror alte comunicări adresate adunării efectuarea apelului nominal notarea rezultatului votului ţinerea evidenţei hotăracircrilor adoptate supravegherea icircntocmirii stenogramelor şi proceselor-verbale asistarea preşedintelui icircn realizarea atribuţiilor ce-i revin

Chestorii au ca atribuţii verificarea modului de gestionare a patrimoniului Camerei exercitarea controlului financiar asupra cheltuielilor efectuate prezentarea icircn Cameră a bugetului acesteia şi icircncheierea exerciţiului bugetar anual asigurarea menţinerii ordinii icircn localul Camerei etc

Icircn cazul parlamentelor cu structură bicamerală uneori cele două Camere lucrează icircn şedinţe comune Icircn asemenea situaţii se constituie comitetul parlamentului existacircnd şi un regulament propriu de funcţionare Asemenea situaţii se pot produce atunci cacircnd parlamentul icircndeplineşte şi funcţia constituantă sau cacircnd unele atribuţii revin parlamentului icircn icircntregul său ca de exemplu

179

ascultarea mesajului şefului de stat ratificarea unor tratate internaţionale

Astfel potrivit Decretului-lege nr921990 privind alegerea Parlamentului şi Preşedintelui Romacircniei Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună se constituiau de drept icircn Adunare Constituantă pentru adoptarea Constituţiei Romacircniei Adunarea Constituantă şi-a adoptat un Regulament de organizare şi funcţionare şi şi-a format Comitetul Adunării Constituante compus din preşedinţii vicepreşedinţii şi secretarii celor două Camere Şedinţele Adunării Constituante erau prezidate prin rotaţie de către preşedintele Senatului şi preşedintele Adunării Deputaţilor

Constituţia actuală a Romacircniei obligă cele două Camere să lucreze icircn şedinţă comună pentru rezolvarea problemelor stabilite prin art65 precum şi prin alte articole ale sale

Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului identifică prin primul articol 27 de situaţii icircn care cele două Camere se icircntrunesc icircn şedinţe comune Organizatoric pentru aceste şedinţe nu se creează structuri noi ci organismele de lucru ale celor două Camere funcţionează icircn comun pe baza Regulamentului şedinţelor comune Lucrările şedinţelor comune sunt conduse alternativ de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului asistaţi de doi secretari cacircte unul la fiecare Cameră

Pentru realizarea unei activităţi eficiente şi mai ales a operativităţii icircn viaţa parlamentară este organizat Comitetul preşedinţilor care cuprinde preşedintele Camerei şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare (exemplu Spania Belgia) Aceste comitete ale preşedinţilor au atribuţii icircn stabilirea ordinii de zi evitacircndu-se discuţiile uneori interminabile din plenul Camerei

IV7 Comisiile parlamentare

Comisiile parlamentare sunt ca şi birourile permanente ale adunărilor organisme interne de lucru Ele au un rol deosebit icircn pregătirea lucrărilor precum şi icircn exercitarea funcţiilor parlamentare

180

cu deosebire a celor legislative şi a celor de control Crearea comisiilor parlamentare este determinată de faptul că adunările parlamentare (Camerele) sunt prea numeroase pentru a delibera util dacă nu dispun de analize şi studii prealabile Acestea se realizează prin organisme mai restracircnse prin comisii care au devenit organisme esenţiale ale muncii parlamentare

Trebuie precizate foarte clar raporturile dintre comisiile parlamentare şi Camerele parlamentului Icircn acest sens subliniind rolul deosebit al comisiilor ajutorul pe care-l dau icircn munca parlamentară trebuie să arătăm că decizia aparţine numai Camerei sau Parlamentului care nu pot fi icircnlocuite de nimeni

Comisiile parlamentare sunt de diferite categorii După criteriul timpului pentru care sunt alese comisiile parlamentare sunt permanente şi atemporale

Comisiile permanente cele mai importante de altfel sunt alese pe durata mandatului parlamentar icircn timp ce comisiile temporare (ad hoc) sunt alese pe o durată mai scurtă de timp durată determinată mai ales de problema ce li se repartizează spre studiu avizare sau control

Această clasificare a comisiilor parlamentare este cea mai răspacircndită cu observaţia că icircn ţările care se inspiră din sistemul britanic cele două categorii nu sunt atacirct de nete şi distincţia se face mai mult pe competenţă şi nu pe durată

Există apoi comisii parlamentare comune pentru ambele Camere proprii fiecărei Camere comisii speciale comisii de anchetă comisii de mediere

Cacirct priveşte desemnarea membrilor comisiilor parlamentare sunt practicate trei modalităţi

a) desemnarea lor de către organul director al parlamentului (Brazilia Italia Suedia)

b) desemnarea lor de către o comisie anume constituită (Cipru Irlanda Norvegia)

c) desemnarea lor de către o Cameră (Franţa Romacircnia)

181

Icircn desemnarea membrilor unei comisii parlamentare se au icircn vedere calificarea cunoştinţele competenţa preferinţele

Cacirct priveşte posibilitatea parlamentarilor de a fi desemnaţi icircntr-o comisie se poate constata că icircn unele ţări este prevăzută obligaţia de a face parte dintr-o comisie icircn alte ţări parlamentarii pot face parte numai dintr-o comisie iar icircntr-o altă categorie de ţări parlamentarii pot face parte cel mult din două comisii De asemenea icircn unele sisteme parlamentare există şi membri supleanţi

Icircn sistemul parlamentar romacircnesc potrivit Constituţiei Camerele icircşi pot constitui comisii permanente comisii de anchetă comisii speciale De asemenea se pot constitui comisii comune pentru Camera Deputaţilor şi Senat

a) Comisiile permanente Icircn activitatea parlamentară comisiile permanente au un rol

deosebit fiind alese pe durata mandatului Camerei (Parlamentului) sau a sesiunii Pentru ca activitatea acestor comisii să fie utilă şi eficientă ele sunt icircn general specializate pe domenii de activitate precum economie şi finanţe afaceri externe ştiinţă şi icircnvăţămacircnt apărare sănătate

Icircn legătură cu specializarea comisiilor se consideră că cea mai bună soluţie este asigurarea unei corespondenţe icircntre competenţa comisiilor parlamentare şi cea a diferitelor departamente ministeriale

Acest sistem este practicat icircn multe ţări (Canada Japonia SUA Spania) Icircn alte ţări nu se practică o corespondenţă strictă

Comisiile parlamentare sunt organisme interne ale parlamen-tului de studiere şi avizare precum şi de control Numărul comisiilor permanente denumirea lor gradul de specializare diferă de la un sistem constituţional la altul

Icircn mod firesc comisiile parlamentare sunt organizate şi icircn cele două Camere ale Parlamentului Romacircniei Astfel Adunarea Deputaţilor aleasă icircn 1990 şi-a organizat următoarele comisii permanente

182

1 Comisia economică 2 Comisia pentru buget şi finanţe 3 Comisia pentru industrie şi servicii 4 Comisia pentru agricultură silvicultură industrie

alimentară şi servicii pentru agricultură 5 Comisia pentru drepturile omului culte şi problemele

minorităţilor naţionale 6 Comisia pentru echilibrul ecologic şi protecţia mediului 7 Comisia pentru administraţia centrală şi locală amenajarea

teritoriului şi urbanism 8 Comisia pentru muncă sănătate protecţie socială şi statutul

femeii icircn societate 9 Comisia pentru icircnvăţămacircnt ştiinţă tineret sport 10 Comisia pentru cultură artă mijloace de informare icircn

masă 11 Comisia juridică de disciplină şi imunităţi 12 Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii 13 Comisia de validare Trebuie menţionat că regulamentul votat de Adunarea

Deputaţilor aleasă icircn luna mai 1990 nominaliza comisiile permanente Cacirct priveşte Regulamentul Senatului din anul 1990 acesta nu nominaliza comisiile permanente ci prevedea că numărul denumirea şi competenţa fiecărei comisii permanente se vor hotăricirc de Senat la propunerea Biroului Permanent icircn prima şedinţă ce urmează adoptării regulamentului său

Trebuie adăugat că icircn ce priveşte numărul şi denumirea comisiilor permanente Regulamentul Camerei Deputaţilor le stabileşte chiar el iar Regulamentul Senatului trimite la hotăracircrea Senatului luată la propunerea Biroului Permanent

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc competenţa comisiilor permanente plecacircnd de la faptul că acestea sunt organe de lucru ale parlamentarilor icircnfiinţate cu scopul de a icircndeplini icircnsărcinările ce le sunt icircncredinţate icircn vederea pregătirii

183

lucrărilor Camerelor Astfel comisiile permanente avizează proiectele de legi şi propunerile legislative precum şi amendamentele efectuează anchete parlamentare dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de Biroul Permanent

Cacirct priveşte organizarea comisiilor permanente ea rezultă icircn detaliu din regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului Membrii comisiilor permanente sunt aleşi de către fiecare Cameră pe principiul reprezentării proporţionale a grupurilor parlamentare sau prin negocieri icircntre reprezentanţii acestora Candidaturile se propun de grupurile parlamentare icircn limita locurilor ce rezultă din proporţionalitatea rezultată mai sus iar membrii comisiilor sunt desemnaţi prin acordul preşedinţilor grupurilor parlamentare cu respectarea principiului reprezentării proporţionale a acestora Trebuie adăugată aici şi regula potrivit căreia un deputat sau un senator trebuie să facă parte din cel puţin o comisie permanentă

După desemnarea lor comisiile icircn prima şedinţă icircşi aleg birourile cu respectarea şi aici a configuraţiei politice a Camerelor

Biroul comisiei este format din preşedinte vicepreşedinţi şi secretari icircn numărul prevăzut de regulamentele parlamentare Biroul comisiei permanente organizează activitatea comisiei Unele atribuţii revin preşedintelui biroului şi anume reprezentarea comisiei conducerea şedinţelor propunerea de participare şi a altor persoane la şedinţele acesteia menţinerea legăturilor cu alte comisii eventual prin participarea la activitatea acestora Cacirct priveşte vicepreşedinţii biroului aceştia icircndeplinesc pe racircnd atribuţiile preşedintelui icircn lipsa acestuia La racircndul lor secretarii biroului asigură redactarea actelor comisiei şi efectuează numărătoarea voturilor ţin evidenţele necesare

b) Comisiile temporare (ad-hoc) Aceste comisii pot fi alese pentru orice probleme sau domenii

de activitate pentru o problemă (afacere) determinată Atribuţiile lor se limitează la scopul icircnfiinţării De regulă sunt alese comisii temporare pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentru

184

exercitarea unui control aprofundat icircn anumite domenii de activitate (ele se regăsesc aici sub denumiri ca bdquode anchetărdquo bdquospecialerdquo) Atunci cacircnd sunt icircnfiinţate trebuie să li se stabilească atacirct icircmputernicirile cacirct şi modul de lucru Icircntotdeauna icircn lipsa unor dispoziţii exprese icircn această privinţă comisiilor temporare li se aplică aceleaşi reguli ca şi comisiilor permanente Icircntre comisiile temporare şi cele permanente nu există deosebiri afară doar de perioada de timp pentru care sunt constituite Comisiile temporare există pacircnă cacircnd ele şi-au icircndeplinit misiunea pentru care au fost alese icircn timp ce durata comisiilor permanente nu este dată de sarcinile lor ci de durata mandatului Camerei parlamentului

c) Comisia icircntregii Camere O asemenea comisie se găseşte icircn sistemul parlamentar britanic

şi sub o formă sau alta icircn multe ţări al căror regim parlamentar este de inspiraţie britanică Comisia icircntregii Camere este un organ de lucru care cuprinde pe toţi membrii Camerei Lucrările sale sunt prezidate de către un preşedinte care-l icircnlocuieşte pe speaker Comisia icircntregii Camere lucrează după reguli mai simple şi intervine numai icircn anumite cazuri precum proiecte cu caracter constituţional sau icircn probleme fiscale

d) Comisii speciale Comisiile speciale sunt acele comisii alese (desemnate) pentru

a examina o problemă aparte specială şi pentru a face recomandări Camerei parlamentare Ele examinează foarte rar proiectele de legi Sunt alese pentru o durată de timp necesară rezolvării problemei fiind deci comisii temporare Icircn anumite cazuri pot fi alese pe icircntreaga durată a sesiunii parlamentare uneori fiind denumite comisii speciale ale sesiunii

Comisii speciale select commitee se icircntacirclnesc icircn Parlamentul britanic precum şi icircn ţările care imită sistemul parlamentar britanic

e) Comisiile comune (mixte) Parlamentele cu structuri bicamerale icircşi aleg şi unele comisii

comune (mixte) pentru probleme (domenii) de interes comun

185

Comisiile mixte pot fi permanente sau temporare Parlamentul Romacircniei ales icircn 1990 şi-a ales asemenea comisii comune şi anume Comisia pentru apărarea şi asigurarea ordinii publice Comisia de politică externă

Posibilitatea organizării de comisii comune este prevăzută atacirct icircn Constituţie icircn regulamentele celor două Camere precum şi icircn Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Tot o comisie comună a fost şi Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a Romacircniei icircnfiinţată de către Parlament ca Adunare Constituantă prin Hotăracircrea nr2 din 11 iulie 1990 Această comisie era formată din senatori deputaţi şi specialişti icircn domeniul dreptului constituţional şi al altor ştiinţe socio-umane

Prin Regulamentul Adunării Constituante s-a stabilit că această comisie icircşi va alege un preşedinte doi vicepreşedinţi şi doi secretari şi icircşi va adopta un regulament de funcţionare Icircn cadrul comisiei hotăracircrile se luau cu votul majorităţii membrilor cu precizarea că specialiştii membri ai comisiei nu au avut vot deliberativ Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a funcţionat pe baza unui regulament propriu care se completa cu regulamentele celor două Camere privind comisiile parlamentare

Prin hotăracircrea nr26 din 13 mai 1993 Camera Deputaţilor şi Senatul au instituit o comisie specială pentru elaborarea propunerii legislative privind statutul deputatului şi senatorului formată din 16 deputaţi şi 16 senatori Este un exemplu clasic de comisie specială şi comună

f) Comisiile de anchetă Sunt o altă categorie de comisii ce pot fi create de către

adunările parlamentare Denumirea acestor comisii evocă exact scopul creării lor De regulă aceste comisii sunt comisii temporare şi desigur speciale Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor (art72) şi Regulamentului Senatului (art71) fiecare Cameră poate icircnfiinţa o comisie de anchetă la cererea unei treimi din membrii săi

186

Potrivit regulamentelor Camerelor cu unele nuanţări desigur comisia de anchetă poate cita ca martor orice persoană care poate avea cunoştinţă de vreo faptă sau icircmprejurare de natură să servească la aflarea adevărului icircn cauza care formează obiectul activităţii comisiei

Regulamentul Senatului prevede că nu pot fi chemaţi icircn faţa comisiei Preşedintele Romacircniei preşedinţii celor două Camere Avocatul Poporului membrii Curţii Constituţionale şi ai Curţii de Conturi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie procurorul general

La cererea comisiei orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le icircnfăţişeze Este de asemenea prevăzută obligaţia instituţiilor şi organizaţiilor de a da concursul la solicitările comisiei de anchetă desigur icircn condiţiile legii Regulamentul Senatului interzice punerea de icircntrebări privind viaţa personală a celui audiat sau a familiei acestuia

Icircn vederea aflării adevărului comisiile au dreptul de a solicita experţi şi expertize Pentru ca activitatea comisiei să se poată realiza icircn bune condiţii regulamentele stabilesc că dispoziţiile legale privind citarea prezentarea şi ascultarea martorilor precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor sau icircnscrisurilor ori efectuarea expertizelor se aplică icircn mod corespunzător De asemenea mărturia mincinoasă se sancţionează Mai trebuie adăugat că potrivit Regulamentului Senatului dacă dezbaterile asupra raportului Comisiei relevă existenţa unor abateri grave icircn activitatea unui membru al Guvernului Senatul icircnştiinţează Preşedintele Romacircniei şi după caz pe primul-ministru pentru a se lua măsuri potrivit Constituţiei şi legii privind responsabilitatea ministerială iar dacă dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi icircn activitatea Guvernului de natură să justifice retragerea icircncrederii acordate acestuia se poate iniţia o moţiune de cenzură

187

g) Comisiile de mediere Comisiile de mediere se formează icircn parlamentele cu structură

bicamerală atunci cacircnd icircn procedura de legiferare intervin soluţii legislative diferite icircn cele două Camere Icircn asemenea situaţii se icircncearcă medierea icircntre cele două Camere şi unul din mijloacele prevăzute de către lege este tocmai comisia de mediere

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc cum se organizează şi cum funcţionează Comisia de mediere Comisia de mediere este formată din 7 deputaţi şi 7 senatori desemnaţi de birourile permanente la propunerea grupurilor parla-mentare Comisia se icircntruneşte la convocarea preşedintelui comisiei sesizate icircn fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul Comisia icircşi stabileşte regulile de lucru şi termenul pacircnă la care va prezenta raportul său Prezidarea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un senator şi un deputat icircn ordinea stabilită de comisie

Hotăracircrile se iau cu majoritatea membrilor iar icircn caz de paritate votul preşedintelui este hotăracirctor Potrivit Constituţiei comisia de mediere este creată şi intervine atunci cacircnd una din Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă icircntr-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră Atunci cacircnd comisia nu ajunge la un acord sau cacircnd una din Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere textele aflate icircn divergenţă se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună care vor adopta textul definitiv cu votul majorităţii membrilor lor (pentru legile organice) sau cu votul majorităţii membrilor prezenţi (pentru legile ordinare)

h) Reguli privind funcţionarea comisiilor parlamentare Funcţionarea comisiilor parlamentare este supusă unor reguli

detaliate icircnscrise de obicei icircn regulamentele parlamentare Icircn legătură cu aceste reguli se observă că ele privesc comisiile permanente pentru că acestea au rolul cel mai important Sunt icircnsă prevăzute şi reguli proprii comisiilor speciale sau de anchetă dar numai icircn măsura icircn care ele derogă sau completează pe cele privind

188

comisiile permanente Vom explica aceste reguli astfel cum rezultă ele din regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei

Trebuie subliniat icircnsă că asemenea reguli sunt larg folosite icircn parlamentele lumii şi ca atare nuanţările acestor regulamente nu pot schimba substanţial regulile icircncetăţenite

Şedinţele comisiei parlamentare sunt convocate de către preşedintele sau vicepreşedintele acesteia cu trei zile icircnainte Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să participe la aceste şedinţe Regula este că şedinţele nu sunt publice dar participarea şi a altor persoane fiind necesară desigur că există şi destul de multe excepţii Astfel au acces la lucrările comisiilor miniştrii specialiştii şi alte persoane invitate deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri icircn problema discutată specialiştii din Consiliul Legislativ delegaţi ai presei radioului televiziunii icircn condiţiile prevăzute de regulamente

Comisia poate lucra icircn acelaşi timp cu şedinţele plenului dacă există icircncuviinţarea acestuia şi hotărăşte cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi la vot participacircnd numai membrii comisiei Votul este ca regulă vot deschis dar comisia poate hotăricirc şi vot secret

Avacircnd icircn vedere rolul deosebit al comisiilor parlamentare regulamentele Camerelor prevăd că acestea vor stabili zilele rezervate activităţii de comisie

Avizele şi rapoartele comisiilor sunt prezentate de către raportorii acestora Ele vor cuprinde obligatoriu pe lacircngă opinia majorităţii membrilor comisiei şi părerea contrară motivată a celorlalţi parlamentari din comisie

Sesizarea comisiilor cu materialele respective se face de către Biroul Permanent al Camerei Dacă o comisie se consideră competentă icircn avizarea unui proiect ce se află icircn studiul altei comisii ea poate cere Biroului să facă acest lucru precum şi dacă apreciază că proiectul ce este icircn studiul său este de competenţa altei comisii ea poate cere Biroului Permanent să i-l trimită Comisia sesizată de fond va putea stabili un termen icircn care celelalte comisii să-şi prezinte

189

avizele va putea icircncuviinţa ca la lucrările ei să participe cu vot consultativ raportorul sau raportorii comisiilor sesizate pentru avize Icircn raportul său comisia sesizată de fond va trebui să motiveze fie respingerea acestuia fie admiterea lui cu modificări

Comisiile pot ţine şi şedinţe comune Trebuie adăugat că şi alte reguli de detaliu sunt prevăzute icircn regulamente reguli care să permită o bună funcţionare şi o eficienţă sporită a acestor comisii parlamentare

IV8 Funcţionarea parlamentului

IV81 Mandatul sau legislatura

Reguli privitoare la funcţionarea adunărilor parlamentare se găsesc icircnscrise atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircndeosebi icircn regulamentele de funcţionare Icircnţelegerea funcţionării parlamentului implică explicarea noţiunilor de mandat sesiune şi şedinţă parlamentară precum şi a corelaţiilor ce există icircntre acestea

Prin mandat sau legislatură se icircnţelege perioada de timp pentru care parlamentul (sau Camerele) este ales şi icircşi exercită icircmputer-nicirile sale Parlamentele sunt alese icircn general pentru un mandat de 4 sau 5 ani Unele Camere ale parlamentului se pot reicircnnoi la 2 sau 3 ani cacircte o treime regulă ce se icircntacirclneşte de exemplu la Senatul SUA Mandatul parlamentar se icircncheie la expirarea termenului afară de cazul cacircnd parlamentele sunt dizolvate sunt dizolvate mai icircnainte sau se autodizolvă

Icircn general mandatul parlamentului icircncepe cu data cacircnd au loc alegerile de deputaţi şi senatori şi icircncetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament Unele constituţii prevăd că mandatul parlamentului nu poate icircnceta icircnainte de icircncheierea legislaturii Alte constituţii precum şi cea a Romacircniei prevăd şi posibilitatea dizolvării parlamentului act ce are ca efect icircncetarea mandatului icircnainte de expirarea termenului

De asemenea unele constituţii prevăd posibilitatea prelungirii mandatului icircn cazul icircn care se constată existenţa unor icircmprejurări care fac imposibilă efectuarea alegerilor (starea de război starea de

190

asediu calamităţi naturale) Prelungirea mandatului icircn asemenea situaţii se stabileşte numai de către parlament pe durata icircmpre-jurărilor ce au determinat-o

Cacirct priveşte Parlamentul Romacircniei Constituţia prevede icircn art 63 că mandatul Camerei Deputaţilor şi Senatului este de 4 ani şi că acest mandat poate fi prelungit prin lege organică icircn caz de război sau de catastrofă Alegerile pentru noile Camere vor avea loc icircn termen de cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului Parlamentul nou ales se icircntruneşte la convocarea Preşedintelui Romacircniei icircn cel mult 20 de zile de la alegeri Pentru a atenua influenţa parlamentarilor icircn funcţie icircn alegerile ce urmează expirării mandatului sau dizolvării acestuia şi desigur pentru a găsi o soluţie de asigurare a continuităţii conducerii la acest icircnalt nivel statal Constituţia stabileşte că mandatul Camerelor se prelungeşte pacircnă la icircntrunirea legală a noului Parlament Această prelungire nu dă icircnsă Parlamentului totalitatea icircmputernicirilor din timpul mandatului normal Astfel pe perioada prelungirii mandatului Parlamentul nu poate revizui Constituţia şi nu poate adopta modifica sau abroga legi organice

IV82 Sesiunea

Camerele parlamentare icircşi desfăşoară activitatea periodic forma principală de lucru fiind sesiunea

a) Categoriile de sesiuni Sesiunile parlamentare sunt sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare Sesiunile ordinare sunt acele sesiuni icircn care Camera (adunarea parlamentul) este obligată a se icircntruni numărul lor fiind expres prevăzut prin lege Icircn Elveţia Camerele se icircntrunesc icircn sesiuni ordinare de patru ori pe an şi anume primăvara (martie) vara (iunie) toamna (septembrie-octombrie) şi iarna (noiembrie-decembrie) Sesiunile ordinare durează trei săptămacircni Sesiunile extraordinare sunt acele sesiuni care se pot ţine ori de cacircte ori este nevoie icircn afara sesiunilor ordinare Desigur sesiunile extraordinare se realizează acolo unde

191

durata icircn timp a sesiunilor este limitată Potrivit art66 din Constituţia Romacircniei Camera Deputaţilor şi Senatul se icircntrunesc şi icircn sesiuni extraordinare

b) Convocarea sesiunilor parlamentare şi durata lor Trebuie să subliniem că evoluţia sistemelor constituţionale a implicat şi cacircştigarea dreptului Parlamentului de a-şi hotăricirc independent funcţio-narea Regulile privind funcţionarea Parlamentului au constituit obiect de dispută mai ales icircn secolul al XIX-lea icircn Europa guvernele depunacircnd eforturi pentru a fracircna dezvoltarea Camerelor parlamentare La icircnceput dreptul de a convoca aceste sesiuni a aparţinut Guvernului (executivului icircn general) care putea să influenţeze viaţa parlamentară convocacircndu-le cacirct mai rar Pe parcurs icircnsă Parlamentul şi-a consolidat poziţia sa de putere deliberativă avacircnd dreptul de a decide singur cacircnd să se reunească icircn sesiune Dacă verificăm dispoziţiile constituţionale actuale vom observa că adunările pot fi convocate icircn sesiune fie de către şefii de state fie de către preşedinţii Camerelor fie de către alte organisme (birouri comitete)

Cacirct priveşte iniţiativa convocării icircn sesiuni ea este diferită după cum este vorba de sesiuni ordinare sau extraordinare Există de asemenea reguli exprese privind perioada de timp icircn care se pot desfăşura sesiunile precum şi termenul icircn care trebuie convocate Sunt şi reguli privind convocarea primei sesiuni sesiunea de constituire

Durata sesiunilor este fie stabilită prin lege fie de regulă sesiunile durează pacircnă la epuizarea problemelor icircnscrise pe ordinea de zi icircn afara situaţiilor cacircnd se hotărăşte icircnchiderea sau suspendarea lor Dispoziţiile Constituţiei Romacircniei icircn acest domeniu valorifică procedee eficiente şi practice

Icircn ce priveşte sesiunile ordinare Constituţia stabileşte că acestea sunt două pe an menţionacircnd şi perioada calendaristică icircn care se desfăşoară Astfel prima sesiune ordinară icircncepe icircn luna februarie şi nu poate depăşi sfacircrşitul lunii iunie Cea de-a doua

192

sesiune ordinară icircncepe icircn luna septembrie şi nu poate depăşi sfacircrşitul lunii decembrie

Cacirct priveşte sesiunile extraordinare acestea pot fi convocate la iniţiativa Preşedintelui Romacircniei a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori cel puţin a unei treimi din numărul deputaţilor sau al senatorilor

Convocarea icircn sesiune revine icircn toate cazurile preşedinţilor Camerelor şi se realizează prin decizie Icircn legătură cu acest aspect trebuie reţinute icircnsă şi dispoziţiile art 63 potrivit cărora Parlamentul nou ales se icircntruneşte la convocarea Preşedintelui Romacircniei icircn cel mult 20 de zile de la alegeri

Trebuie menţionată şi ipoteza convocării de drept a Parlamentului ipoteză ce rezultă din Constituţie Astfel Parlamentul se convoacă de drept icircn 24 de ore icircn cazul declanşării unei agresiuni armate icircmpotriva Romacircniei de asemenea convocarea de drept se realizează icircn cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă De asemenea Parlamentul se convoacă obligatoriu icircn sesiune icircn situaţia adoptării ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art114 (4) din Constituţie

IV83 Şedinţele

Icircn cadrul sesiunilor Camerele parlamentului lucrează icircn şedinţe care se desfăşoară potrivit regulamentelor de funcţionare Cacirct priveşte şedinţele trebuie avut icircn vedere că potrivit Constituţiei Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează icircn şedinţe separate şi icircn şedinţe comune Constituţia nominalizează situaţiile icircn care Camerele lucrează icircn şedinţe comune menţionacircnd că desfăşurarea acestora este stabilită prin regulament Aceste şedinţe sunt publice cu excepţia situaţiilor cacircnd se hotărăşte şedinţă secretă

Prezidarea şedinţelor aparţine de regulă preşedintelui Camerei ajutat de membri ai biroului toţi sau numai unii prin rotaţie Potrivit regulamentelor Camerelor Parlamentului Romacircniei conducerea lucrărilor aparţine Preşedintelui Camerei sau icircn lipsa acestuia unuia

193

din vicepreşedinţi ajutat de doi secretari Lucrările şedinţelor comune sunt conduse alternativ de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului asistaţi de doi secretari cacircte unul de la fiecare Cameră

Lucrările primelor şedinţe după alegeri pacircnă la alegerea preşedinţilor Camerelor şi birourilor permanente sunt prezidate de către cel mai icircn vacircrstă deputat sau senator asistat de secretari

Şedinţele se ţin la sediul Camerei icircn zilele şi orele stabilite prin programul de lucru adoptat de către Cameră Astfel potrivit regulamentului Camera Deputaţilor icircşi desfăşoară activitatea icircn plen icircn comisii şi icircn grupurile parlamentare pe parcursul a patru-cinci zile consecutive din săptămacircnă potrivit programului stabilit de ea la propunerea Biroului Permanent A cincea zi din săptămacircnă de regulă potrivit programului este rezervată activităţii icircn circum-scripţiile electorale icircn care deputaţii au fost aleşi La propunerea Biroului Permanent se vor putea ţine şedinţe şi după un alt program

Cacirct priveşte Senatul acesta icircşi desfăşoară activitatea icircn plen şi pe comisii de regulă icircn zilele de luni marţi miercuri şi joi La propunerea Biroului Permanent se vor putea ţine şedinţe sau efectua deplasări ale senatorilor icircn judeţe şi după un alt program La şedinţe au dreptul să participe icircn afara deputaţilor sau senatorilor membrii sau reprezentanţii Guvernului diplomaţi reprezentanţi ai presei radioului şi televiziunii precum şi cetăţeni pe baza autorizaţiei sau invitaţiei emise de secretarul general al aparatului Camerei icircn condiţiile stabilite de Biroul Permanent

Camera Parlamentului lucrează valabil dacă icircn sala de şedinţă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor săi De aceea deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei şi să se icircnscrie pe lista de prezenţă ţinută de unul din secretari Deputatul sau senatorul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa va trebui să anunţe din timp Biroul Permanent menţionacircnd cauzele care icircl icircmpiedică să participe Trebuie observat că deoarece Regulamentul

194

Camerei Deputaţilor icircn redactarea actuală prevede că aceasta poate lucra concomitent atacirct icircn plen cacirct şi icircn comisii regulile de mai sus se vor aplica icircn mod corespunzător

De regulă programul fiecărei şedinţe cuprinde icircn ordine comunicări icircntrebări anunţuri de interpelări propuneri de modificare a ordinii de zi discutarea problemelor de pe ordinea de zi Pentru a discuta problemele icircnscrise pe ordinea de zi deputaţii şi senatorii iau cuvacircntul dacă-l cer şi icircl primesc de la preşedintele Camerei icircn ordinea icircnscrierii la cuvacircnt

Pot lua cuvacircntul dacă cer indiferent dacă s-au icircnscris sau nu la cuvacircnt şi indiferent de ordinea icircnscrierii membrii Guvernului Luările de cuvacircnt trebuie să poarte numai asupra problemelor icircnscrise pe ordinea de zi De aceea dacă vorbitorul se icircndepărtează de la chestiunea pentru care i s-a dat cuvacircntul preşedintele icirci atrage atenţia şi dacă nu se conformează icirci poate retrage cuvacircntul

Este interzis dialogul icircntre vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate icircn sală De asemenea există regula de a se vorbi numai de la tribună De regulă o serie de probleme au prioritate icircn discuţie şi pot fi ridicate oricacircnd şi anume aplicarea regulamentului prelungirea suspendarea sau amacircnarea şedinţei amacircnarea sau icircnchi-derea dezbaterii asupra problemelor icircn discuţie icircnchiderea şedinţei

Dezbaterile parlamentare se icircnregistrează pe bandă magnetică se stenografiază şi se publică icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo cu excepţia celor din şedinţele secrete De asemenea se icircntocmesc şi procese-verbale pentru fiecare şedinţă

Sunt de reţinut şi alte reguli privind desfăşurarea şedinţelor parlamentare precum cel care conduce şedinţa are obligaţia de a veghea la respectarea regulamentului şi menţinerea ordinii icircn sala de şedinţe este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atacirct de la tribună cacirct şi din sala de şedinţe invitaţii la şedinţe trebuie să păstreze liniştea şi ordinea reguli pentru presă radio şi televiziune

Cacircteva explicaţii sunt pertinente şi icircn ce priveşte ordinea de zi a şedinţelor parlamentare Faţă de rolul şi locul parlamentului icircn

195

sistemul constituţional apare cu prisosinţă cerinţa ca numai acesta să examineze şi să hotărască asupra problemelor pe care trebuie să le discute

Nici Constituţia şi nici legile nu stabilesc un inventar al problemelor ce ar putea figura pe ordinea de zi a Camerelor Stabilirea ordinii de zi de către Cameră este una din prerogativele independenţei parlamentului singurul care are şi trebuie să aibă dreptul de iniţiativă şi de amendare Stabilirea problemelor de pe ordinea de zi nu poate fi icircncredinţată altui organism guvernului de exemplu pentru că acesta ar evita problemele care-l jenează sau nu-i plac Icircn sistemul francez actual se practică bdquoordinea de zi prioritarărdquo care permite guvernului să plaseze icircn fruntea ordinii de zi chestiunile şi problemele pe care vrea să le discute la icircnceput

Desigur icircn stabilirea ordinii de zi majoritatea parlamentară are un rol aparte dar sistemele democratice asigură garanţii şi pentru exprima-rea minorităţii parlamentare prin dreptul de iniţiativă legislativă care aparţine şi parlamentarilor prin dreptul de amendare a ordinii de zi

Arătam că nu se practică sistemul unui catalog cuprins explicit icircn lege Cu toate acestea prin interpretarea Constituţiei şi a regulamentelor Camerelor rezultă unele probleme care obligatoriu trebuie să figureze pe ordinea de zi a primei şedinţe a Camerei unui parlament Astfel ordinea de zi trebuie să cuprindă obligatoriu verificarea legalităţii alegerii deputaţilor şi senatorilor icircn care scop se aleg comisii de validare De asemenea pe ordinea de zi a primei şedinţe trebuie să figureze alegerea preşedintelui Camerei a Biroului Permanent desemnarea membrilor icircn comisiile permanente eventual chiar adoptarea regulamentului de funcţionare icircn cazul icircn care se consideră că cel existent trebuie icircnlocuit

Proiectul ordinii de zi este icircntocmit de către Biroul Permanent al Senatului iar adoptarea sa revine numai Senatului

Cacirct priveşte Camera Deputaţilor ordinea de zi şi programul de lucru se aprobă de Comitetul ordinii de zi pacircnă la sfacircrşitul fiecărei săptămacircni de lucru a Camerei

196

IV9 Sistemul de vot

Asupra problemelor discutate Camerele parlamentului hotă-răsc prin vot care poate fi deschis sau secret stabilind pentru fiecare problemă icircn parte şi felul votului afară de cazul icircn care chiar prin regulamentele de organizare şi funcţionare se stabileşte şi caracterul votului Astfel de exemplu art34 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede votul secret cu bile pentru acordarea votului de icircncredere Guvernului sau adoptarea moţiunii de cenzură Votul deschis se exprimă prin ridicarea de macircini apel nominal ridicare icircn picioare sau vot electronic

Votarea prin apel nominal se face icircn modul următor preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor pentru şi contra unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor fiecare deputat sau senator răspunde pentru sau contra După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor respectiv ale senatorilor care nu au răspuns

Votul secret se exprimă prin buletine prin bile sau electronic Regulamentele de funcţionare stabilesc ca fiind obligatoriu votul cu buletine (desigur cacircnd s-a hotăracirct vot secret) atunci cacircnd sunt alese persoane icircn funcţii iar votul prin bile icircn cazul votării legilor sau a unor hotăracircri

Votul pentru cazul buletinelor presupune ca deputatul sau senatorul să lase neatins numele persoanei icircnscrise pe buletin iar votul contra presupune ştergerea lui

Pentru votul secret cu bile icircn faţa preşedintelui Camerei se aşază o urnă albă şi o urnă neagră Se icircnmacircnează fiecărui deputat sau senator o bilă albă şi una neagră Depunerea bilei albe icircn urma albă şi a celei negre icircn urna neagră icircnseamnă vot pentru iar depunerea bilei albe icircn urna neagră şi a bilei negre icircn urna albă icircnseamnă vot contra

Constituţia cuprinde chiar unele dispoziţii privind sistemul de vot icircn Camerele parlamentului Astfel proiectul sau propunerea de revizuire a Constituţiei trebuie adoptată de către Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul

197

membrilor fiecărei Camere iar dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord cele două Camere icircn şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor

Tot cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor Camerele Parlamentului icircn şedinţă comună hotărăsc punerea sub acuzare a Preşedintelui Romacircniei pentru icircnaltă trădare Legile organice şi regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii fiecărei Camere Votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor se cere şi pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui Romacircniei pentru icircnvestitura Guvernului pentru adoptarea moţiunii de cenzură Cacirct priveşte legile ordinare şi hotăracircrile ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră

Sistemul de vot icircn parlament a cunoscut o anumită evoluţie el exprimacircnd desigur autonomia parlamentului Mai icircntacirci guvernanţii au preferat votul secret pentru că acesta permite parlamentarilor să susţină guvernul fără ca electoratul să observe Această viziune se justifică prin teoria mandatului reprezentativ şi suveranitatea parlamentară

Pe parcurs s-a impus şi votul deschis sub presiunea cetăţenilor votul secret subzistacircnd icircn cazul alegerilor icircn funcţii Concomitent cu dezvoltarea partidelor politice tendinţa este de a se prefera votul deschis care permite un control clar asupra opţiunilor iar guvernului un control deschis asupra majorităţii parlamentare care trebuie să-l susţină

VOT PUBLIC (DESCHIS) SAU VOT SECRET

Ţări Public (afară dacă se decide altfel) 20 Public 23 Public afară de numiri şi alegeri 28 De obicei secret 1 Potrivit deciziei Prezidiului (biroului) 1 TOTAL 83

Cf Les parlements dans le monde p 535

198

IV10 Deputaţii şi senatorii

Membrii Parlamentului poartă de regulă denumirea de deputaţi sau senatori Aceste denumiri consacrate de sistemele constituţionale sunt corelate cu chiar denumirea Camerelor parlamentului (icircn sistemul bicameral) sau a parlamentului

De regulă icircn structura bicamerală o Cameră este denumită Adunarea sau Camera Deputaţilor Camera Reprezentanţilor şi cealaltă Senat De asemenea deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat existacircnd şi alte reguli de desemnare Sunt sisteme constituţionale icircn care există şi deputaţi numiţi iar unii deputaţi pot fi rezultatul unor dispoziţii legale care să permită reprezentarea unor categorii sociale minoritare Cacirct priveşte senatorii ei pot fi aleşi de drept şi numiţi Senatorii de drept se găsesc icircn acele ţări icircn care constituţiile stabilesc că anumite persoane (de regulă foştii prim-miniştri şefii cultelor religioase preşedinţii academiilor de profil strict ştiinţific) fac parte de drept din Senat icircn temeiul calităţii lor

Senatorii de drept au fost prevăzuţi icircn constituţiile romacircne din 1866 1923 şi 1938 Constituţia Italiei prin art 59 stabileşte că este senator de drept şi pe viaţă afară de cazul cacircnd renunţă orice fost preşedinte al Republicii Senatorii numiţi au fost consacraţi prin Constituţia romacircnă din anul 1938 ei fiind numiţi de rege Constituţia Italiei icircn art59 stabileşte că Preşedintele Republicii poate numi senatori pe viaţă cetăţeni cu realizări excepţionale icircn domeniile social ştiinţific artistic sau literar Alegerea parlamentarilor este icircnsă regula şi ea se justifică prin aceea că parlamentul a apărut nu pentru a fi o contrapondere faţă de executiv ci mai ales pentru a reprezenta cetăţenii Parlamentul este aşa cum am văzut un organism esenţial al echilibrului puterilor şi al reprezentării Alegerea parlamentarilor le conferă acestora o mai mare independenţă faţă de executiv ei nu depind de executiv şi nici de icircnvestitura sa ci de electorat De asemenea alegerea parlamentarilor le conferă acestora un prestigiu aparte icircntr-un sistem politic bazat pe suveranitatea naţiunii a

199

poporului Prin alegere parlamentarii sunt mai aproape de sursa puterii decacirct miniştrii au o importanţă mai mare decacirct aceştia De aceea se consideră că icircntr-un parlament bicameral dacă una din Camere este aleasă prin vot direct iar cealaltă prin vot indirect prima are mai mult prestigiu şi mai multă influenţă

Aceasta explică şi de ce icircn asemenea situaţii prima Cameră are atribuţii mai importante icircn guvernare (adoptă bugetul confirmă guvernul şi programul său)

Deputaţii şi senatorii sunt aleşi pe durata mandatului Icircn unele sisteme constituţionale se prevede regula reicircnnoirii membrilor unei Camere parlamentare dar durata mandatului rămacircne aceeaşi doar că mandatul fiecăruia icircncepe la date diferite

De regulă deputaţii şi senatorii intră icircn deplinătatea drepturilor şi icircndatoririlor de la data alegerii conform prevederilor constituţionale Constituţia Romacircniei stabileşte că parlamentarii icircntră icircn exerciţiul mandatului la data icircntrunirii legale a Camerei din care fac parte sub condiţia validării Calitatea de deputat sau de senator icircncetează la data icircntrunirii legale a Camerelor nou alese sau icircn caz de demisie de pierdere a drepturilor electorale de incompatibilitate ori de deces

Drepturi şi obligaţii Icircn realizarea mandatului lor deputaţii şi senatorii au o serie de

drepturi şi de icircndatoriri stabilite atacirct prin Constituţie cacirct şi prin regulamentele Camerelor Acestea creează condiţiile pentru ca deputaţii şi senatorii să-şi desfăşoare activitatea

Drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor ar putea fi clasificate icircn funcţie de conţinutul lor de timpul icircn care pot sau trebuie să fie exercitate de actul normativ icircn care sunt prevăzute Astfel icircn raport de conţinutul lor drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor pot fi grupate icircn drepturi şi obligaţii care privesc organizarea internă a adunărilor şi cele care le revin icircn cadrul raportului de reprezentare şi al responsabilităţilor faţă de alegători

200

Icircn funcţie de timpul icircn care pot fi exercitate drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor pot fi clasificate icircn drepturi şi icircndatoriri pe care deputaţii le exercită icircn timpul şedinţelor şi cele pe care le exercită icircntre şedinţe

Cacirct priveşte actul normativ icircn care sunt cuprinse am putea distinge icircntre drepturile şi icircndatoririle prevăzute icircn Constituţie şi cele prevăzute icircn legi

Vom proceda icircnsă la expunerea acestora icircn ordinea importanţei lor pentru că unele drepturi şi icircndatoriri sunt greu de clasificat icircn exclusivitate icircntr-o anumită grupă

Drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor sunt icircn principal următoarele

a) De a participa la icircntreaga activitate a Camerei parlamentare şi a Parlamentului icircn toate formele icircn care această activitate se desfăşoară Ei au dreptul şi obligaţia de a participa la şedinţele Camerelor precum şi la activitatea grupurilor parlamentare a comisiilor parlamentare de a iniţia propuneri legislative

b) De a urmări aplicarea legilor şi a celorlalte măsuri hotăracircte de către Parlament Dacă icircn timpul şedinţelor parlamentarii participă la votarea legilor şi a hotăracircrilor icircntre şedinţele parlamentare ei trebuie să urmărească dacă şi cum aceste acte sunt aduse la icircndeplinire Aceasta se poate realiza printr-o varietate de forme şi mijloace cum ar fi participarea lor la şedinţele unor autorităţi publice sesizări şi propuneri

c) De a pune icircntrebări şi adresa interpelări d) De a cere informaţiile necesare de la autorităţile publice icircn

condiţiile legii icircn vederea pregătirii dezbaterilor ori a interpelărilor e) De a păstra o stracircnsă legătură cu alegătorii din

circumscripţia electorală icircn care au fost aleşi Icircn acest mod se vor cunoaşte problemele reale iar alegătorii pot fi eficient sprijiniţi icircn cererile lor

f) De a fi indemnizaţi de a primi diurne de a li se asigura cazarea şi gratuitatea călătoriei pe tren avion vapor autobuz De

201

g) De a li se acorda concedii pentru motive de boală sau interese personale icircn condiţiile Regulamentului Camerei

Incompatibilităţi şi imunităţi Unele sisteme constituţionale stabilesc incompatibilităţi icircntre

mandatul de deputat sau senator şi alte funcţii de regulă publice Aceste incompatibilităţi au multe explicaţii precum imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcţii parlamentarul trebuie să se concentreze numai asupra activităţii parlamentare evită corupţia prin acordarea de posturi avantajoase de către executiv icircn vederea influenţării parlamentului etc Potrivit Constituţiei calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate cu excepţia celei de membru al Guvernului Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică

Desigur nimeni nu poate fi icircn acelaşi timp deputat şi senator Cacirct priveşte imunitatea parlamentarului ea urmăreşte punerea

acestuia la adăpost icircmpotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii Există două categorii de imunităţi parlamentare primele sunt caracterizate prin inexistenţa răspunderii punacircnd parlamentarul la adăpost pentru tot ce priveşte activitatea legată de exercitarea mandatului său (discursuri opinii vot) Imunităţile din a doua categorie denumite şi inviolabilităţi cuprind reguli speciale privind reţinerea arestarea sau trimiterea icircn judecată penală icircn cazul icircn care deputaţii sau senatorii sunt icircnvinuiţi de crime sau delicte Aceste reguli ocrotesc parlamentarii icircmpotriva unor abuzuri unor urmăriri judiciare nejustificate arbitrare declanşate de către executiv sau adversari Icircn acest sens vom explica regulile cuprinse icircn Constituţia Romacircniei

Aceste reguli asigură imunitatea parlamentară icircn sensul protecţiei deputaţilor şi senatorilor icircmpotriva urmăririlor judiciare abuzive şi a garantării libertăţii de gacircndire şi acţiune a acestora De aceea niciun deputat sau senator nu poate fi tras la răspundere

202

juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate icircn exercitarea mandatului De asemenea niciun deputat sau senator nu poate fi reţinut arestat percheziţionat sau trimis icircn judecată penală ori contravenţională fără icircncuviinţarea Camerei Deputaţilor sau Senatului după ascultarea sa Competenţa de judecată aparţine Icircnaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie

Potrivit Regulamentelor Camerelor cererea de reţinere arestare percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii icircn judecată penală ori contravenţională se adresează preşedintelui Camerei de către ministrul justiţiei Preşedintele Camerei o aduce la cunoştinţa deputaţilor sau senatorilor icircn şedinţă publică după care o trimite de icircndată Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi (Camera Deputaţilor) sau Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări (Senat) spre examinare Comisia va stabili dacă sunt motive temeinice pentru aprobarea cererii Hotăracircrea comisiei se adoptă prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii săi Comisia poate solicita ministrului justiţiei documentele necesare acesta avacircnd obligaţia de a le pune la dispoziţie Icircn caz de refuz comisia se adresează Camerei Comisia icircntocmeşte un raport la Camera Deputaţilor icircn cel mult 30 de zile Cererea de ridicare a imunităţii icircmpreună cu raportul se va icircnainta grupului parlamentar din care deputatul face parte iar acesta icircşi va exprima punctul de vedere icircn termen de 30 de zile de la sesizare Camera Deputaţilor hotărăşte asupra cererii icircn cel mult 3 luni de la sesizare

La Senat procedura este asemănătoare dar Comisia nu are un termen de soluţionare Doar Biroul Permanent al Senatului este obligat să supună spre dezbatere şi aprobare plenului raportul comisiei icircn termen de 15 zile de la data depunerii lui Asupra cererii Camera hotărăşte prin vot secret cu majoritatea membrilor săi

Icircn caz de infracţiune fragrantă deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei fără icircncuviinţarea prealabilă a Camerei Dar icircn această situaţie ministrul justiţiei are obligaţia de a informa neicircntacircrziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii sau percheziţiei

203

Icircn cazul icircn care constată că nu există temei pentru reţinere Camera Deputaţilor sau după caz Senatul dispune imediat revocarea acestei măsuri Icircn fine trebuie adăugată regula potrivit căreia cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se icircnscriu cu prioritate pe ordinea de zi

Imunitatea parlamentară este o garanţie juridică a exercitării nestacircnjenite de către deputaţi şi senatori a activităţii lor Ea nu trebuie interpretată ca o icircnlăturare a răspunderii deputatului sau senatorului pentru icircncălcarea legilor ci ca o protecţie icircmpotriva eventualelor abuzuri sau presiuni Camera parlamentară printr-o obiectivă şi matură dezbatere şi chibzuinţă are dreptul să aprecieze dacă faptele imputate deputatului sau senatorului se icircntind pe icircntreaga durată a mandatului

Icircn alte sisteme constituţionale sunt desigur şi reguli specifice Astfel icircn unele ţări imunitatea parlamentară priveşte numai cauzele penale icircn altele (de inspiraţie britanică) priveşte numai cauzele civile

Răspundere şi sancţiuni Deputaţii şi senatorii au o serie de drepturi dar şi o serie de

obligaţii De asemenea ei au obligaţia de a respecta normele regulamentare Icircn cazul icircncălcării acestor norme ei pot fi sancţionaţi Sancţiunile ce li se pot aplica sunt

a) avertismentul b) chemarea la ordine c) retragerea cuvacircntului d) eliminarea din sala de şedinţe e) interzicerea de a participa la lucrările adunării pe timp de

maximum 15 zile f) excluderea temporară Regulamentul Senatului prevede doar primele patru sancţiuni

iar la sancţiunea de la litera e) durata este de 30 de zile Sancţiunile pot fi aplicate de către preşedintele Camerei sau de către Cameră icircn condiţiile prevăzute de regulament şi desigur icircn raport cu gravitatea abaterii

204

IV11 Actele parlamentului Consideraţii generale Clasificare

Dacă parlamentul icircn chiar raţiunea sa de a fi adoptă legi icircn practica acestuia s-au impus şi alte acte sub denumiri specifice precum regulamente hotăracircri declaraţii moţiuni mesaje apeluri Trebuie precizat că unele acte sunt adoptate numai de o Cameră parlamentară Pentru simplificare folosim termenul parlament din context rezultacircnd autoritatea emitentă

Icircntre actele parlamentului există deosebiri nu numai de denumire unele dintre ele rezultă din practica parlamentului Discuţii ştiinţifice s-au purtat şi pot să se poarte atunci cacircnd prin constituţii se nominalizează numai legile şi hotăracircrile lucru de altfel frecvent

Icircn acest sens trebuie să subliniem că enumerarea icircn constituţie a actelor parlamentului nu este şi o clasificare a actelor icircn acte normative şi individuale icircn sensul că legile ar avea un caracter normativ iar hotăracircrile icircntotdeauna un caracter individual

S-a exprimat icircn literatura juridică şi opinia că prin modul cum constituţia stabileşte actele prin care organele statului icircşi icircndeplinesc atribuţiile s-ar preciza icircn acelaşi timp şi caracterul normativ sau nenormativ al acestora O asemenea opinie nu este icircn primul racircnd confirmată icircn practica normativă a organelor statului Astfel organele de stat inclusiv parlamentul au emis şi hotăracircri cu caracter normativ O asemenea opinie nu-şi găseşte fundamentarea icircn constituţie deoarece aceasta stabileşte doar actele prin care organele statului icircşi exercită atribuţiile nu şi caracterul acestor acte lăsacircnd sub acest aspect deplină libertate de decizie organelor de stat

Icircnainte de a proceda la analiza detaliată a actelor juridice ale parlamentului se impune explicarea unor chestiuni prealabile Icircn practica parlamentelor se icircntacirclnesc unele manifestări de voinţă care cuprind numai afirmaţii de principiu sau luări de atitudine lipsite de efecte juridice Asemenea acte nu se icircncadrează icircn categoria actelor juridice De aceea ele au fost grupate şi analizate ca o categorie de acte aparte denumite acte cu un caracter exclusiv politic Pe bună

205

dreptate se susţine icircn doctrină că actele exclusiv politice deşi cuprind numai afirmaţii de principiu sau luări de atitudine lipsite de un efect juridic imediat prin faptul că emană de la organe situate pe cele mai icircnalte trepte ale aparatului de stat se bucură de un prestigiu deosebit şi de o largă influenţă icircn viaţa socială şi politică Sunt acte cu caracter exclusiv politic declaraţia mesajul apelul

Prin asemenea acte parlamentul stabileşte anumite principii icircn politica externă ia atitudine icircn anumite probleme internaţionale aduce la cunoştinţă altor parlamente poziţia icircn diverse probleme internaţionale

Gruparea declaraţiei mesajului şi apelului icircn categoria actelor exclusiv politice prezintă avantaje de ordin ştiinţific Sunt evidenţiate astfel aspecte specifice ale activităţii parlamentare icircn domeniul politicii externe şi se realizează o diferenţiere a acestor manifestări de voinţă de actele juridice Actele juridice sunt şi ele exprimări politice dar mesajul declaraţia şi apelul au cu precădere şi icircn totalitate numai un caracter politic

O a doua problemă prealabilă priveşte precizarea naturii juridice a regulamentului Camerei parlamentare sau a Parlamentului icircn icircntregul său

Pentru analizarea acestei probleme urmează să observăm că parlamentul sau desigur fiecare cameră adoptă regulamentul său de funcţionare icircn virtutea autonomiei sale parlamentare Icircncadrarea regulamentului icircntr-una din categoriile de acte juridice ale parlamentului a format şi formează icircncă obiectul unei interesante dispute ştiinţifice

Opiniile icircn mare parte diferite au fost formulate succesiv Practica a confirmat unele puncte de vedere şi le-a icircnlăturat pe altele Mai mult legislaţia a evoluat sub aspectul cerinţelor atacirct de conţinut cacirct şi de formă Aceasta face ca unele opinii care puteau fi susţinute şi prin argumente practice sau de lege să nu mai aibă astăzi asemenea suport

206

Analiza detaliată a tuturor opiniilor exprimate excede icircnsă cerinţele unei prelegeri universitare Constituţia Romacircniei dă regulamentelor Camerelor o poziţie distinctă icircn cadrul actelor Parlamentului icircndeosebi prin art61(1) care le nominalizează şi prin art144-145 privind controlul constituţionalităţii lor De aceea ele vor trebui examinate aparte

O altă problemă priveşte clasificarea generală a actelor parla-mentului Pentru aceasta vom observa că prin constituţii sunt nomi-nalizate următoarele acte juridice legile regulamentele Camerelor hotăracircririle şi moţiunile Icircn funcţie de faptul dacă conţin sau nu norme juridice actele pot fi clasificate icircn două categorii şi anume acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual (nenormativ)

Icircn prima categorie intră legile şi regulamentele Camerelor fără excepţie precum şi unele hotăracircri Icircn cea de-a doua categorie sunt cuprinse numai hotăracircri şi anume acelea care cuprind manifestări de voinţă icircn scopul stabilirii de drepturi şi obligaţii icircn sarcina unor subiecte de drept dinainte determinate precum şi moţiunile

IV111 Legea ca act juridic al parlamentului

Două realităţi fac mereu actuală discutarea conceptului de lege Mai icircntacirci faptul că icircn mod obişnuit curent termenul de lege este folosit icircn două accepţiuni o accepţie largă (lato sensu) care exprimă orice act normativ şi o accepţie restracircnsă (stricto sensu) prin care se desemnează actul juridic al parlamentului (autoritate legiuitoare) Ambele accepţiuni sunt corect curent utilizate Distincţia ştiinţifică se impune icircnsă atunci cacircnd urmărim să stabilim ierarhia izvoarelor de drept să facem cuvenitele delimitări icircntre actele autorităţilor publice şi deci şi icircntre cele ale parlamentului sau cacircnd vrem să explicăm supremaţia juridică a legii Aceasta deoarece supremaţia legii priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului

Deşi distincţia icircntre cele două accepţiuni ale noţiunii de lege se face corect continuă icircncă să se manifeste multe nuanţări cacircnd se defineşte legea ca act juridic al parlamentului nuanţări care uneori

207

nu permit identificarea legii nu numai icircn sistemul de drept ci nici icircn cadrul actelor parlamentului

Or o asemenea distincţie (şi de identificare) apare utilă din moment ce parlamentul adoptă atacirct legi cacirct şi alte acte De regulă icircn definirea legii se au icircn vedere două aspecte şi anume conţinutul actului normativ (criteriul material) şi procedura sa de adoptare (criteriul formal) Dacă icircn ce priveşte criteriul formal definiţiile formulate reuşesc icircn unanimitate (sau aproape) o soluţie riguros exactă ştiinţificeşte nu acelaşi lucru reuşesc ele icircn ce priveşte criteriul material

De aceea un examen critic succint desigur al definiţiilor formulate se impune Astfel Andreacute Hauriou definea legea ca fiind o regulă generală scrisă stabilită de către puterile publice după deliberare şi comportacircnd accepţiunea directă sau indirectă a guvernanţilor iar Benoit Jeanneau ca fiind bdquoregulile stabilite de către Parlament icircn materiile legislativerdquo altfel spus icircn materiile enumerate de art34 al Constituţiei (franceze desigur) Icircn literatura juridică romacircnească legea este definită de către Tudor Drăganu ca fiind actul care bdquoexprimacircnd voinţa icircntregului popor este votat de organul suprem al puterii de stat icircn conformitate cu regulile procedurale stabilite de Constituţie şi cuprinde forme generale de conduită obligatorii şi susceptibile de a fi aplicate atunci cacircnd metoda convingerii nu dă rezultate prin forţa de constracircngere a statuluirdquo La racircndul său Ion Deleanu defineşte legea ca fiind actul ce bdquocuprinde reguli generale şi obligatorii sancţionate prin forţa de constracircngere a statului atunci cacircnd aplicarea ei nu se realizează din convingere şi este susceptibilă de aplicare ori de cacircte ori se ivesc condiţiile prevăzute icircn ipoteza eirdquo pentru a adăuga că din punct de vedere formal bdquopentru ca un act juridic să aibă valoare de lege el trebuie să fie adoptat de către parlament cu respectarea unor norme de tehnică legislativă icircn sensul restracircns al acestei noţiuniirdquo iar Gheorghe Boboş ca fiind bdquonumai acel act normativ care este

208

elaborat de către organul suprem al puterii de stat după o procedură specialărdquo76

Privitor la acest grup de definiţii pe care le-am reprodus aici se impun mai multe constatări Icircn mod corect legea icircn accepţiunea sa restracircnsă este considerată a fi o regulă generală un act avacircnd forma scrisă adoptată de către parlament şi după o procedură anu-mită prestabilită (procedură specială norme de tehnică legislativă)

Este de asemenea utilă adăugirea ce apare icircn unele definiţii icircn sensul că acest act comportă accepţiunea directă sau indirectă a guvernanţilor icircn măsura icircn care acest lucru s-ar referi la adoptarea legilor prin referendum

Dar acest mod de definire este numai parţial complet icircn sensul că surprinde doar aspectul formal al legii

Cacirct priveşte cel de-al doilea aspect aspectul material (conţinutul reglementărilor) definiţiile menţionate nu reuşesc să-l surprindă Mai exact spus trăsăturile privind aspectul material al conceptului de lege nu sunt suficiente pentru identificarea legii ca act al parlamentului Dacă este adevărat că legea conţine norme generale de conduită obligatorii (reguli generale şi obligatorii) susceptibile de a fi aplicate icircn caz de nevoie prin forţa de constracircngere a statului este icircnsă fără icircndoială că o asemenea trăsătură priveşte toate actele normative fără excepţie De asemenea precizarea că legea intervine icircn materiile legislative stabilite de către Constituţie nu este nici ea satisfăcătoare deşi poate fi avută icircn vedere mai ales pentru sistemele constituţionale icircn care domeniul rezervat legii este precis determinat chiar prin dispoziţii constituţionale

Există icircnsă şi alte definiţii ale legii care trebuie luate icircn considerare Astfel Georges Burdeau plecacircnd de la constatarea că icircn definirea legii există multe controverse arată că dacă se ia icircn considerare conţinutul se poate spune că sunt legi toate reglementările generale şi permanente Dimpotrivă dacă se consideră forma icircn care este edictată se poate spune că legea este


209

actul juridic votat de cele două Camere Icircntr-o asemenea concepţie adaugă Georges Burdeau nu ar exista materii care să fie rezervate domeniului legii legislatorul imprimacircnd reglementărilor caracterul de lege77

Mircea Lepădătescu defineşte legea ca fiind actul juridic adoptat de parlament prin care sunt reglementate raporturile sociale cele mai generale şi mai importante Ioan Ceterchi şi Momcilo Luburici definesc legea ca bdquoactul normativ cu forţă juridică superioară tuturor celorlalte acte normative care emană de la organul suprem al puterii de stat şi care reglementează cele mai importante relaţii socialerdquo78

Valorificacircnd definiţiile invocate pacircnă aici putem considera că legea icircn accepţiunea sa restracircnsă este actul juridic al Parlamentului elaborat icircn conformitate cu Constituţia potrivit unei proceduri prestabilite şi care reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante Un asemenea mod de definire a legii prezintă credem noi reale avantaje de ordin ştiinţific El surprinde atacirct aspectul formal cacirct şi cel material Desprindem din această definiţie faptul că legea este actul juridic al Parlamentului identificacircndu-se astfel organul emitent De aici rezultă că legea este icircn exclusivitate actul Parlamentului definiţia punacircnd icircn valoare dispoziţiile din multe constituţii potrivit cărora parlamentul este unicul organ legiuitor Această prevedere constituţională şi realitate statală este rezultatul faptului că parlamentul constituie de regulă singurul organ de stat ales de către toţi cetăţenii ţării direct prin vot universal egal şi secret

Definiţia evocă faptul că niciun alt organ de stat nu poate adopta legi că deci numai parlamentul icircmbracă icircn forma legii voinţa poporului dacircndu-i astfel caracterul de voinţă de stat Legea icircnsă se află icircntr-un raport de conformitate cu constituţia ea trebuind să fie perfect armonizată cu litera şi spiritul acesteia Această precizare

77 I Muraru op cit p 474 şi urm 78 I Muraru op cit p 474 şi urm

210

pune icircn lumină poziţia legii icircn raport cu constituţia delimitacircnd-o şi implicit evocă ideea că restul izvoarelor dreptului trebuie să fie conforme legii Transformarea voinţei poporului icircn lege (deci icircn voinţă de stat) nu se poate realiza oricum ci numai pe calea unei proceduri anumite procedură la racircndul ei prestabilită chiar prin constituţie şi lege

Această procedură trebuie să permită poporului posibilitatea unui control direct asupra modului cum parlamentul icircşi exercită mandatul icircncredinţat şi icircndeosebi funcţia legislativă Icircn anumite situaţii aşa cum vom explica de altfel poporul are dreptul de a valida prin referendum deci cel mai direct posibil exercitarea acestei funcţii

Definiţia legii ca act juridic al parlamentului trebuie să realizeze nu numai identificarea formei ci şi a conţinutului ceea ce conduce la identificarea domeniului rezervat legii Iată de ce spunem că legea reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale

Această parte a definiţiei evocă faptul că prin lege sunt reglementate numai anumite relaţii sociale şi anume acelea pe care legiuitorul icircn baza unei selecţii valorice determinate de factori economici sociali politici juridici le consideră a fi cele mai importante şi cele mai generale

Aceasta exprimă realitatea că nu toate relaţiile sociale prezintă aceeaşi importanţă pentru legiuitor ci numai unele iar celelalte relaţii sociale care deci nu prezintă această importanţă deosebită urmează a se desfăşura icircn spiritul reglementărilor date prin lege Ele vor fi deci reglementate prin acte de mai mică importanţă ca legea Este evocată aici şi ideea că practic legea nu poate reglementa totalitatea relaţiilor sociale deşi ideal ar fi ca toate reglementările juridice să fie opera parlamentului lucru ce nu poate fi considerat o imposibilitate icircn perspectiva dezvoltării tehnicilor de lucru Imposibilitatea practic ca legea să reglementeze totalitatea relaţiilor sociale este determinată atacirct de volumul imens (aproape de

211

nemăsurat) al relaţiilor sociale cacirct şi de realitatea că parlamentul icircşi desfăşoară activitatea icircn sesiuni S-a impus deci o selecţie valorică a relaţiilor ce revin spre reglementare legii sau numai legii selecţie ce a dus icircn timp la categoria de domeniu rezervat legii

Stabilirea sferei relaţiilor sociale ce formează domeniul rezervat reglementării prin lege prezintă un real interes teoretic şi practic mărturii icircn acest sens fiind atacirct preocupările ştiinţifice cacirct şi reglementările constituţionale

Examinacircnd această problemă icircn realitatea sa constituţională vom putea observa că unele constituţii deşi conţin anumite elemente de identificare nu stabilesc expres icircn integralitatea lor relaţiile a căror reglementare se face icircn exclusivitate prin lege Alte constituţii enumeră icircnsă aceste relaţii un asemenea procedeu avacircnd desigur avantaje

Faptul că unele constituţii icircncearcă o delimitare a categoriilor de relaţii sociale ce revin icircn exclusivitate reglementării prin lege ca act al parlamentului este considerat o inovaţie avacircnd icircn vedere că icircn mod tradiţional domeniul legii este nelimitat şi că parlamentul este considerat suveran şi poate legifera icircn orice domeniu

Această inovaţie a fost introdusă de Constituţia franceză din anul 1958 care a circumscris legii un anumit număr de materii limitativ enumerate Astfel art35 din această Constituţie distinge două sectoare icircn interiorul domeniului legislativ

a) materii pe care parlamentul le poate reglementa pacircnă la detaliu şi anume drepturile civile şi garanţiile fundamentale acordate cetăţenilor pentru exercitarea libertăţilor publice cetăţenia statutul şi capacitatea persoanelor determinarea crimelor şi delic-telor veniturile taxele şi modalităţile de percepere a impozitelor regimul electoral naţionalizarea icircntreprinderilor

b) materii icircmpărţite adică sectoare icircn care parlamentul este autorizat să stabilească principiile fundamentale şi să lase icircn consecinţă guvernului sarcina de a elabora modalităţile de aplicare precum organizarea apărării naţionale icircnvăţămacircntul regimul proprietăţii dreptul la muncă dreptul sindical şi al securităţii sociale

212

Se consideră astfel că icircn sistemul constituţional francez legea dispune de un domeniu rezervat limitat şi supravegheat Această limitare se realizează prin enumerarea din art35 al Constituţiei franceze

Constituţia Romacircniei stabileşte domeniile rezervate reglementării prin legi constituţionale acestea fiind cele ce privesc revizuirea Constituţiei

Domeniile rezervate legii organice sunt a) Sistemul electoral b) Organizarea şi funcţionarea partidelor politice c) Organizarea şi desfăşurarea referendumului d) Organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare

a Ţării e) Regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă f) Infracţiunile pedepsele şi regimul executării acestora g) Acordarea amnistiei sau a graţierii colective h) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al

Magistraturii a instanţelor judecătoreşti a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi

i) Statutul funcţionarilor publici j) Contenciosul administrativ k) Regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii l) Regimul general privind raporturile de muncă sindicatele şi

protecţia socială m) Organizarea generală a icircnvăţămacircntului n) Regimul general al cultelor o) Organizarea administraţiei locale a teritoriului precum şi

regimul general privind autonomia locală p) Modul de stabilire a zonei economice exclusive q) Celelalte domenii pentru care icircn Constituţie se prevede

adoptarea de legi organice Cacirct priveşte legile ordinare Constituţia nu nominalizează

anumite domenii lăsacircnd Parlamentului aprecierea acestora

213

IV112 Clasificarea legilor

Tradiţional legile sunt clasificate icircn legi constituţionale şi legi obişnuite ordinare Această clasificare exprimă corect ideea că şi Constituţia este o lege căreia icirci sunt caracteristice icircn general aceleaşi trăsături

Faţă de prevederile exprese ale Constituţiei Romacircniei se impune clasificarea legilor icircn legi constituţionale legi organice şi legi ordinare Această clasificare se realizează pe criteriul conţinutului reglementărilor dar şi pe cel al procedurii de adoptare

Legile constituţionale sunt cele prin care se revizuieşte Constituţia Sub aspectul conţinutului ele conţin reglementări ale relaţiilor sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea statală a puterii Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum organizat icircn cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire

Legile organice sub aspectul conţinutului sunt acelea care intervin icircn domeniile rezervate prin Constituţie Sub aspect proce-dural ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere

Legile ordinare reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă iar procedural sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră

Este important de subliniat că pentru sistemul nostru de drept icircn ultimele decenii pacircnă la Constituţia actuală menţionarea legilor organice era pur teoretică fără icircnsemnătate practică deoarece legile organice cunoşteau aceeaşi procedură de elaborare ca toate legile iar din punctul de vedere al dreptului constituţional tocmai această procedură devine criteriu de clasificare

Categoria legilor organice era păstrată icircn limbajul nostru juridic prin tradiţie dar practic ea nu exprima o grupă distinctă de legi Observaţia este interesantă deoarece şi icircn alte sisteme

214

constituţionale se fac clasificări ale legilor dar aceste clasificări se fundamentează pe dispoziţiile exprese ale constituţiilor

Astfel icircn dreptul francez prin expresia lege organică erau desemnate normele privind organizarea puterilor publice şi care adesea erau măsuri de aplicare a Constituţiei Ele icircnsă erau adoptate potrivit aceleiaşi proceduri ca şi legile ordinare Constituţia franceză din anul 1958 a prevăzut icircnsă că anumite materii vor face obligatoriu obiectul legilor organice şi că procedura de elaborare a legii organice va fi diferită de cea a legii ordinare

Procedura diferită de elaborare face ca icircn dreptul francez să se distingă trei mari categorii de legi şi anume legi constituţionale legi organice legi ordinare legile ordinare putacircnd la racircndul lor să fie clasificate icircn mai multe categorii

Cacirct priveşte legile organice ele diferă icircn dreptul francez de legile ordinare atacirct prin domeniile icircn care intervin cacirct şi prin procedura de elaborare

Potrivit Constituţiei Spaniei legile organice sunt cele care se referă la dezvoltarea drepturilor fundamentale şi libertăţilor publice cele care aprobă statutele de autonomie şi regimul electoral general ca şi alte legi prevăzuta icircn Constituţie Adoptarea legilor organice modificarea sau abrogarea lor se fac cu majoritatea absolută a Congresului prin vot final asupra ansamblului proiectului Iar potrivit Constituţiei Suediei art3 Constituţia Regulamentul Rikstagului Legea Succesiunii la tron şi Legea presei constituie legile organice ale Regatului

Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi icircnseamnă includerea icircn chiar procedura de elaborare a legii a consultării directe prin vot a poporului

Icircn lumina acestor realităţi constituţionale se impune completarea clasificării legilor sau mai exact o icircmbunătăţire a celei existente Putem observa astfel că există patru mari categorii de legi şi anume

a) legi constituţionale b) legi referendum (aprobate prin referendum)

215

c) legi organice d) legi obişnuite ordinare Distincţia icircntre aceste categorii de legi se poate face atacirct pe

criteriul conţinutului reglementărilor cacirct şi pe criteriul procedurii de elaborare

IV12 Supremaţia legii

IV121 Conceptul de supremaţie a legii

Desigur se impune să precizăm ce este supremaţia legii Icircn literatura juridică se constată că noţiunea de supremaţie juridică a legii este de obicei definită pornindu-se de la faptul că norma stabilită de aceasta nu trebuie să corespundă nici unei alte norme icircn afară de normele cuprinse icircn Constituţie iar toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge să o modifice sau să deroge de la ea Plecacircnd de la această constatare şi făcacircndu-se anumite precizări se defineşte supremaţia legii ca bdquoacea caracteristică a ei care-şi găseşte expresia icircn faptul că normele pe care le stabileşte nu trebuie să corespundă nici unor alte norme icircn afară de cele constituţionale iar celelalte acte juridice emise de organele statului icirci sunt subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridicerdquo(Tudor Drăganu)

Icircn general supremaţia legii este la fel definită deşi unii o denumesc bdquoforţa juridică supremă a legiirdquo alţii bdquosupremaţia juridicărdquo iar alţii pur şi simplu bdquosupremaţia legiirdquo Valorificacircnd şi cele exprimate pacircnă icircn prezent icircn literatura juridică putem conchide că supremaţia legii este un principiu constituţional ce exprimă acea calitate a legii (trăsătură a legii) icircn virtutea căreia legea elaborată icircn conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei este superioară juridic tuturor actelor normative existente icircntr-un sistem constituţional

Astfel văzute lucrurile apare corectă constatarea icircn sensul căreia consacrarea şi realizarea supremaţiei legii icircn ansamblul sistemului de acte normative reprezintă o condiţie a unităţii icircntregului sistem de izvoare ale dreptului precum şi singura

216

modalitate de armonizare a cerinţelor democraţiei cu cerinţele de rapiditate tehnicitate specializare şi supleţe a activităţii normative

IV122 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii a fost făcută icircndeosebi prin raportarea la categoriile juridico-statale Sintetizacircnd punctele de vedere exprimate icircn literatura juridică putem observa că supremaţia legii s-a fundamentat ştiinţific icircn mod diferit De aceea unele consideraţii se impun

a) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele puterii Se poate observa că deseori supremaţia legii se fundamentează prin caracterele generale ale puterii şi icircndeosebi prin deplinătatea şi suveranitatea puterii

Icircn mod discutabil unii denumesc aceste caractere generale principii ale organizării şi funcţionării organelor statului Fără a intra icircn detalii trebuie să precizăm că deplinătatea (cu unele rezerve) şi suveranitatea sunt caractere generale ale puterii şi deşi se regăsesc (icircn sensul că le determină) icircn principiile fundamentale de organizare statală ele nu se confundă cu acestea Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii pe caracterele generale ale puterii este corectă dar nu şi completă

b) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia icircn sistemul statal a autorităţii emitente De cele mai multe ori se consideră că poziţia parlamentului icircn sistemul statal justifică şi supremaţia legii Se consideră astfel că ierarhia organelor statale duce icircn mod obligatoriu şi la o ierarhie a actelor lor juridice Astfel stacircnd lucrurile din moment ce parlamentul ocupă poziţia cea mai icircnaltă icircn sistemul statal icircnseamnă că şi legea ocupă poziţia cea mai icircnaltă icircn sistemul normativ (sistemul de drept al unei ţări) Desigur şi un asemenea mod de fundamentare a supremaţiei legii este exact dar incomplet

c) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei O asemenea fundamentare este desigur

217

exactă dar nu este icircn general şi motivată plecacircndu-se de la ideea că supremaţia Constituţiei este un lucru icircndeobşte admis şi cunoscut

Este foarte adevărat că şi Constituţia este o lege dar cu toate acestea dintotdeauna icircntre Constituţie şi lege s-au făcut deosebiri (de conţinut de formă şi de putere juridică) de unde rezultă şi necesitatea discutării nuanţate a supremaţiei

Procedacircnd identic ca la fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei Constituţiei trebuie să găsim cauzele care determină şi explică supremaţia legii

Mai exact trebuie să identificăm cauzele care determină conţinutul şi forma legii precum şi poziţia sa supraordonată icircn sistemul normativ Astfel văzute lucrurile identificacircnd şi aici relaţiile dintre lege şi putere dintre stat drept şi economie icircn fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii trebuie să ajungem mai departe de caracterele generale ale puterii chiar la puterea şi icircn ultimă instanţă la sursele acestei puteri şi anume la condiţiile economice şi sociale Este icircndeobşte admis că legea reprezintă actul juridic al Parlamentului elaborat icircn conformitate cu Constituţia şi potrivit unei proceduri prestabilite şi care exprimacircnd voinţa şi interesele poporului reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante

Supremaţia legii se explică deci prin (sau şi prin) funcţiile sale icircn exprimarea şi realizarea voinţei poporului ca voinţă general obligatorie (de stat) Aşa cum am precizat şi la supremaţia Constituţiei trebuie să observăm şi aici că icircn fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii nu trebuie să privim izolaţi aceşti factori

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii se regăseşte icircn totalitatea acestor factori economici sociali politici şi juridici factori ce se află icircntr-o stracircnsă legătură şi interacţiune şi care trebuie priviţi icircn raport cu legea icircn indivizibilitatea lor

218

IV123 Explicarea supremaţiei legii icircn raport cu supremaţia constituţiei

Studierea supremaţiei legii este icircn general făcută avacircndu-se icircn vedere că icircn conceptul de lege sunt de fapt incluse şi constituţia precum şi legile de modificare a constituţiei

Icircn definirea constituţiei am evidenţiat că şi ea este o lege dar o lege fundamentală trăsătură rezultacircnd atacirct din conţinutul reglementărilor cacirct şi din procedura de elaborare Pentru raţiunile pe larg expuse icircn capitolul privitor la Constituţie supremaţia constituţiei exprimă poziţia sa cea mai icircnaltă icircn sistemul normativ al unei ţări Aşa văzute lucrurile supremaţia legii nu priveşte raportul acesteia cu constituţia (poziţia sa faţă de constituţie) ci poziţia faţă de restul dreptului

Desigur s-ar putea pune icircntrebarea dacă este corect să vorbim de supremaţia legii din moment ce această supremaţie aparţine constituţiei Vom observa că este nu numai corect dar şi de mare utilitate teoretică şi practică icircn vasta activitate de creare şi aplicare a dreptului

a) Nu icircntotdeauna şi pretutindeni s-a făcut distincţie (cacirct priveşte supremaţia) icircntre constituţie şi lege Cea mai convingătoare dovadă o găsim icircn clasificarea (tradiţională) a constituţiilor icircn constituţii rigide şi constituţii suple Această clasificare prin categoria constituţiilor flexibile (suple) exprimă realitatea că icircn unele sisteme constituţionale supremaţia constituţiei este icircncorporată icircn supremaţia legii

b) Constituţia este documentul politic şi juridic fundamental care cuprinde la cel mai icircnalt nivel şi icircntr-o desăvacircrşită sinteză principiile icircntregii vieţi economice politice sociale culturale şi juridice Legea ordinară avacircnd ca punct de plecare principiile constituţionale dă reglementări unor relaţii sociale din anumite compartimente ale vieţii aceste reglementări fiind de aplicaţie nemijlocită la cazurile concrete

219

c) Vasta reţea de norme juridice se elaborează icircn baza legii icircn aplicarea şi executarea acesteia Această reţea de norme juridice se raportează direct mai icircntacirci la lege urmărindu-se permanent conformitatea şi consideracircndu-se (o prezumţie juris et de iure) că legea este totdeauna constituţională (conformă cu constituţia)

d) Icircn practică dar şi icircn teorie icircn ideea simplificării şi operativităţii referirile se fac numai la lege deşi lucrurile aici sunt discutabile

Sintetizacircnd putem reţine din poziţia supraordonată a constituţiei icircn raport cu legea ordinară supremaţia constituţiei La racircndul său legea este elaborată icircn conformitate cu constituţia şi este supremă faţă de restul dreptului Icircn această viziune supremaţia legii exprimă poziţia sa juridică superioară faţă de celelalte acte normative existente icircn sistemul nostru juridic

Consecinţele juridice ale supremaţiei legii Din supremaţia legii icircn sistemul normativ rezultă o serie de

consecinţe juridice privind fie legea ca atare (situaţii icircn care aceste consecinţe sunt şi garanţii ale supremaţiei legii) fie normele juridice existente icircn sistemul constituţional Icircn cadrul acestor consecinţe vom explica cele privind elaborarea legii cele privind modificarea suspendarea şi abrogarea legii cele privind conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele statului

IV124 Elaborarea legii

Din moment ce legea exprimă voinţa poporului şi este edictată de către parlament este firesc ca elaborarea să se facă potrivit unei proceduri deosebite procedură la racircndul său prestabilită prin constituţie şi lege Acest lucru ndash s-a văzut ndash rezultă din chiar definiţia legii Icircn procedura de elaborare a legii intervin cu titluri diferite organisme politice sociale şi statale precum şi cetăţenii Determinantă este icircnsă sub aspect strict juridic participarea parlamentului care constituie de fapt autoritatea legiuitoare Icircn

220

explicarea procedurii de elaborare a legii unele consideraţii se impun

a) Procedura de elaborare a legilor este icircn directă legătură cu chiar clasificarea legilor Astfel icircn dreptul francez există substanţiale diferenţieri icircntre procedurile de elaborare a diferitelor categorii de legi Desigur şi icircn acest domeniu se resimt puternic efectele separaţiei echilibrului puterilor

Cacirct priveşte sistemul constituţional romacircn procedura de elaborare cunoaşte deosebiri (nuanţări) icircn funcţie de faptul dacă legile sunt constituţionale organice sau ordinare

b) Determinarea etapelor şi succesiunea lor icircn procedura de elaborare a legilor interesează de asemenea mai ales că icircn literatura juridică sunt exprimate puncte de vedere diferite Astfel unii autori consideră că această procedură ar cuprinde trei etape şi anume anterioară adoptării legii (iniţiativa legislativă avizarea proiectului de lege de către organele prevăzute de lege examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile competente ale parlamentului dezbaterea proiectului de lege icircn parlament) concomitentă adoptării legilor (votarea legii) posterioară adoptării legilor (subscrierea legii semnarea legii de către şeful statului publicarea legii) Apoi elaborarea unei legi cuprinde operaţiuni care se situează cu mult icircnainte de operaţiunea pe care constituţionaliştii o denumesc iniţiativa legislativă Astfel elaborarea unui proiect de lege icircncepe (firesc de altfel) cu documentarea prealabilă şi fundamentarea proiectului Va trebui să observăm icircnsă că icircn procedura de elaborare a legii ca atare constituţională sunt cuprinse numai acele etape care implică sesizarea participarea sau relaţii juridice directe cu autoritatea legiuitoare (sau cu structurile sale interne) Operaţiunile anterioare numeroase de altfel şi de reală importanţă şi utilitate nu pot fi icircncadrate distinct şi explicit icircn categoria constituţională procedura de elaborare a legii ele neimplicacircnd vreun efect juridic icircn raport cu parlamentul Icircn mod

221

firesc icircn procedura de elaborare a legilor trebuie nominalizate numai operaţiunile de care parlamentul ia cunoştinţă direct urmacircnd a se pronunţa prin votul său altfel spus numai cele prevăzute de Constituţie şi regulamentele Camerelor Parlamentului Astfel văzute lucrurile credem că procedura de elaborare a legilor cuprinde următoarele etape

1 Iniţiativa legislativă 2 Examinarea şi avizarea proiectului de lege de către

comisiile parlamentare 3 Includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor

Camerelor 4 Dezbaterea proiectului de lege icircn plenul fiecărei Camere 5 Votarea proiectului de lege icircn fiecare Cameră 6 Medierea 7 Semnarea legii de către preşedinţii Camerelor 8 Promulgarea şi publicarea legii 9 Aprobarea legii prin referendum Cacirct priveşte legile referendum ele urmează aceeaşi procedură

la care se adaugă aprobarea lor de către popor cu prilejul consultării acestuia prin referendum O observaţie prealabilă priveşte avizarea proiectelor de legi Din multitudinea de avize numai avizarea de către comisiile parlamentare formează o etapă distinctă icircn procedura de elaborare a legii Toate celelalte avize sunt incluse de fapt icircn iniţiativa legislativă deoarece ele sunt anterioare sesizării parlamentului

IV125 Iniţiativa legislativă sau dreptul de iniţiativă legislativă

Iniţiativa legislativă cuprinde icircn conţinut posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi corelate cu obligaţia parlamentului de a examina dezbate şi a se pronunţa asupra acestora Iniţiativa legislativă nu trebuie confundată cu posibilitatea generală a oricărui subiect de drept de a face propuneri parlamentului Este adevărat că unele constituţii folosesc icircn ce priveşte iniţiativa legislativă exprimarea de proiect de lege de

222

regulă pentru actul ce provine de la guvern şi pe cea de propunere legislativă pentru actul ce provine de la deputaţi senatori sau chiar cetăţeni dar contextul reglementării este edificator pentru stabilirea iniţiativei legislative Asemenea prevederi cuprinde şi Constituţia Romacircniei icircn art73

Dreptul la iniţiativă legislativă este acordat numai anumitor organisme statale sau politice şi anume acelora care prin poziţia şi competenţa lor au icircn cea mai mare măsură posibilitatea cunoaşterii realităţilor economice sociale culturale Sfera subiectelor iniţiativei legislative are un mare rol icircn caracterizarea unui sistem constituţional ca democratic sau nedemocratic

Vom observa că icircn general au iniţiativă legislativă Camerele parlamentelor (diferite fracţiuni din parlamente comisiile parlamentare deputaţii senatorii) organele de stat cu activitate permanentă (inclusiv şefii de stat) guvernul organul suprem judecătoresc organizaţiile politice sau cetăţeneşti cetăţenii Icircn acordarea dreptului de iniţiativă legislativă trebuie asigurate atacirct cerinţele de tehnicitate cacirct şi cele democratice

Icircn Romacircnia potrivit Constituţiei au dreptul de iniţiativă Guvernul deputaţii senatorii şi cetăţenii

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor iniţiativa populară cum i se spune frecvent este clar delimitată şi definită icircn Constituţie Astfel ea trebuie să provină de la cel puţin 250000 de cetăţeni cu drept de vot Apoi cetăţenii care icircşi manifestă dreptul de iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării iar icircn fiecare din aceste judeţe sau icircn Municipiul Bucureşti trebuie să fie icircnregistrate cel puţin 10000 de semnături icircn spijinul acestei iniţiative Icircn fine Constituţia nu permite ca probleme fiscale cele cu caracter internaţional amnistia şi graţierea să formeze obiectul iniţiativei cetăţeneşti

Iniţiativa legislativă a Guvernului se exprimă prin prezentarea de proiecte de legi icircn timp ce deputaţii senatorii şi cetăţenii prezintă propuneri legislative

223

Exercitarea iniţiativei legislative este o activitate complexă deoarece un proiect de lege pentru a putea fi depus aceasta icircnsemnacircnd sesizarea parlamentului trebuie să icircndeplinească o serie de condiţii de conţinut şi de formă Un proiect de lege trebuie să răspundă unei multitudini de cerinţe şi comenzi economice sociale politice şi bineicircnţeles juridice Elaborarea unui proiect de lege este o muncă migăloasă şi de mare răspundere De altfel icircn literatura juridică s-a subliniat că mecanismul activităţii legislative trebuie configurat icircntr-un mod care să poată asigura receptarea şi justa traducere icircn norme de către legiuitori a impulsurilor semnalelor emanacircnd din sfera existenţei sociale a unei perioade istorice a unei formaţii social-economice şi politice determinate De aceea există preocuparea pentru a asigura legiuitorului posibilitatea elaborării unui drept cu conţinut ştiinţific şi care să asigure posibilitatea de a cunoaşte voinţa reală a poporului de a ţine cont de ea şi a-i da o expresie adecvată la nivelul reglementărilor juridice limitacircnd pe cacirct posibil şi chiar eliminacircnd o eventuală deformare a acestei voinţe icircn procesul bdquooficializării eirdquo

Pentru ca proiectul de lege sau propunerea legislativă să ajungă pe agenda de lucru a parlamentului (pentru a se putea realiza deci iniţiativa legislativă) ele trebuie verificate atacirct sub aspectul conţinutului reglementărilor cacirct şi al tehnicii juridice şi desigur al armonizării cu icircntregul sistem de drept

De aceea legea prevede obligaţia unor organisme statale de a examina dezbate aviza proiectele de legi icircnaintea sesizării parlamentului deci icircn faza de conturare a iniţiativei legislative Această activitate complexă de examinare şi avizare dă certitudine că proiectul de lege reprezintă un text bine alcătuit şi util Faţă de accepţiunea pe care am dat-o iniţiativei legislative urmează să considerăm că avizele acestor organisme interesează organul legiuitor Altfel spus proiectul de lege sau propunerea legislativă nu pot fi depuse preşedintelui Camerei parlamentului decacirct dacă ele cuprind

224

aceste avize şi bineicircnţeles expunerea de motive Numai astfel dreptul de iniţiativă legislativă se poate considera legal exercitat

Solicitarea avizelor este o obligaţie legală dar iniţiatorul nu are obligaţia de a se conforma observaţiilor şi propunerilor din avize cu unele excepţii dar şi acestea prevăzute de lege Aceasta pentru faptul că iniţiativa legislativă este un raport icircntre iniţiator şi legislator Examinarea şi avizele menţionate pacircnă aici sunt incluse icircn iniţiativa legislativă

Iniţiatorul depune proiectul de lege sau propunerea legislativă icircnsoţite de o expunere de motive preşedintelui Camerei parlamentului Constituţia Romacircniei conţine reguli şi cu privire la depunerea proiectului de lege sau a propunerii legislative Astfel Guvernul icircşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una din Camere Propunerile legislative se supun icircntacirci adoptării icircn Camera icircn care au fost prezentate Guvernul icircşi poate retrage proiectul de lege sau propunerea oricacircnd pacircnă la icircnceperea votării icircn icircntregime a acestuia Din momentul depunerii proiectului sau propunerii Camera Parlamentului se consideră sesizată şi supusă obligaţiei constituţionale de a examina şi a se pronunţa asupra proiectului de lege

IV126 Examinarea şi avizarea proiectului de lege

de către comisiile parlamentare

Examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile parlamentare este o activitate complexă de mare utilitate aceasta permiţacircnd o verificare la acest nivel statal a conţinutului şi formei proiectelor de legi

Constituţia şi regulamentele nu nuanţează rolul comisiilor permanente icircn funcţie de proiectele de legi pentru că asemenea nuanţări nu sunt utile

Comisiile parlamentare examinacircnd un proiect de lege pot propune adoptarea sa eventual cu amendamente sau respingerea

225

proiectului Ele nu pot icircnsă propune un alt text decacirct cel prezentat de către iniţiatori

Trebuie să subliniem că punctul de vedere al comisiilor parlamentare nu obligă nici pe iniţiator şi nici parlamentul Asupra proiectului hotărăşte numai parlamentul afară de cazul icircn care iniţiatorul icircşi retrage proiectul icircn condiţiile prevăzute de lege

IV1261 Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative

pe ordinea de zi a şedinţei Camerei parlamentare

Iniţiativa legislativă implică obligaţia corelativă a Camerei sesizate de a examina şi a se pronunţa asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative De aceea includerea lor pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei capătă o semnificaţie deosebită La icircntocmirea proiectului ordinii de zi Biroul Camerei sau după caz Comitetul ordinii de zi trebuie să aibă icircn vedere proiectele de legi şi propunerile legislative icircnregistrate Orice proiect de lege depus trebuie deci supus atenţiei Camerei Numai Camera parlamentului hotărăşte cu privire la includerea lui pe ordinea de zi Icircn cazul icircn care ordinea de zi este aglomerată cu prea multe proiecte de legi ea trebuie să se pronunţe asupra ordinii icircn care proiectele de legi vor fi examinate icircn sesiunile sale

IV1262 Dezbaterea proiectului de lege icircn plenul Camerelor parlamentului

Prin Constituţie s-a stabilit regula că proiectul sau propunerea legislativă se discută şi deci se adoptă mai icircntacirci icircn Camera icircn care au fost prezentate După votare proiectul sau propunerea se trimit celeilalte Camere a Parlamentului

Fiecărui deputat sau senator i se icircnmacircnează icircn timp util cacircte un exemplar tipărit din proiectul de lege şi din expunerea de motive făcută de către iniţiatorul proiectului de lege Este ascultat apoi raportul comisiei parlamentare competente Proiectul este supus icircn continuare discuţiei generale şi apoi discuţiei pe articole

226

Icircnainte sau cu ocazia dezbaterilor icircn plen deputaţii pot propune amendamente iar dacă se discută textele convenţiilor internaţionale (pentru ratificarea lor) pot propune rezerve sau declaraţii Cu privire la amendamente există regula de a se cere icircntotdeauna avizul comisiei parlamentare (sau icircn orice caz al raportorului acesteia atunci cacircnd parlamentul le dezbate fără a-i cere avizul comisiei) precum şi de a se asculta iniţiatorul proiectului de lege Cel care a propus amendamentul poate să-l retragă pacircnă cacircnd este supus votului

Dacă se aduc mai multe amendamente la acelaşi articol de lege acestea sunt supuse votului icircn ordinea propunerii lor iar dacă adoptarea unui amendament implică icircn mod necesar respingerea altuia acesta din urmă nu mai este supus la vot

IV1263 Votarea proiectului de lege

Votarea intervine icircn fiecare Cameră după discuţia pe articole a proiectului Pentru că icircn sistemul bicameral proiectul de lege (propunerea) trebuie votat de către ambele Camere el se trimite după ce a fost votat de către una din Camere celeilalte Camere Dacă aceasta din urmă respinge proiectul de lege sau propunerea legislativă ele se trimit pentru o nouă dezbatere Camerei care le-a adoptat O nouă respingere este definitivă

IV1264 Medierea şi concilierea

Sistemul parlamentar bicameral implică votarea unei legi de către ambele Camere Icircn mod firesc autonomia Camerelor conduce la situaţii icircn care o Cameră poate vota un proiect de lege cu modificări faţă de prima Cameră

Cum o lege trebuie votată icircn acelaşi conţinut şi aceeaşi formă de către ambele Camere realizarea acordului se face prin medieri şi concilieri Potrivit regulamentelor Camerelor din 1990 icircn situaţiile de dezacord cu privire la dispoziţiile dintr-o lege Camerele alegeau o comisie de mediere pe criterii paritare Această comisie media neicircnţelegerile propunacircnd soluţii şi deci un text acceptabil

227

Dacă soluţia propusă de comisie era acceptată de către ambele Camere litigiul era depăşit Dacă icircnsă nu se accepta această soluţie birourile permanente ale celor două Camere iniţiau procedura de conciliere Concilierea o făceau cele două birouri permanente icircn şedinţă comună prin redactarea unui text convenabil votat de cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor celor două birouri Textul propus era examinat separat de către fiecare adunare şi legea era considerată adoptată dacă membrii fiecărei adunări o votau cu jumătate plus unu din membrii săi Dacă una din toate aceste proceduri eşua proiectul de lege se considera respins Icircn unele sisteme constituţionale pentru a se evita situaţiile de blocaj legislativ sau de respingere a legii deoarece nu s-au putut concilia poziţiile ultimul cuvacircnt icircl are prima Cameră

Constituţia Romacircniei (1991) menţine numai medierea dar icircntr-o formulă eficientă şi practică Astfel potrivit art76 din Constituţie dacă una din Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă icircntr-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră preşedinţii Camerelor vor iniţia prin intermediul unei comisii paritare procedura de mediere Icircn cazul icircn care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere textele aflate icircn divergenţă se supun dezbaterii icircn şedinţă comună Camerei Deputaţilor şi Senatului care vor aproba textul definitiv

IV1265 Semnarea legilor de către preşedintele Camerei

Odată votată legea trebuie semnată de către preşedintele Camerei sau icircn cazul icircn care şedinţa a fost condusă de către un vicepreşedinte de către acesta din urmă Prin această semnătură se atestă respectarea procedurii de elaborare a legilor

IV1266 Promulgarea legilor de către şeful de stat Publicarea legilor

După votarea sa legea este icircnaintată şefului de stat pentru promulgare Icircn legătură cu această fază trebuie făcute mai multe

228

precizări Sistemul promulgării legii cunoaşte anumite trăsături Promulgarea este actul prin care şeful de stat autentifică textul legii altfel spus constată şi atestă regularitatea adoptării sale Promulgarea nu este o măsură discreţionară şeful statului fiind obligat să promulge legea dacă ea a fost adoptată regulamentar Icircn Franţa Preşedintele Republicii are la dispoziţie 15 zile pentru promulgare icircncepacircnd din momentul icircn care legea adoptată a fost transmisă executivului Totuşi sunt două situaţii cacircnd promulgarea poate fi icircntacircrziată şi anume dacă preşedintele cere o nouă deliberare dacă legea este atacată icircn faţa Consiliului Constituţional pe motiv de neconstituţionalitate Promulgarea diferă de sancţionare prin care icircn anumite regimuri monarhice regele se poate opune aplicării legii

Icircn sistemul nostru constituţional promulgarea unei legi este de competenţa Preşedintelui Romacircniei care trebuie să o facă icircn cel mult 20 de zile de la primire Cum este şi firesc şeful de stat trebuie să aibă posibilitatea de a examina legea şi de a-şi exercita rolul său de garant al respectării Constituţiei şi al bunei funcţionări a autorităţilor publice De aceea Constituţia permite Preşedintelui Romacircniei ca icircnainte de promulgare să ceară o singură dată reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei promulgarea legii se face icircn cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după examinare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea

Publicarea legilor prezintă o mare importanţă deoarece reprezintă operaţiunea de care este legată intrarea lor icircn vigoare De principiu legile intră icircn vigoare la data publicării lor oficiale Dar legea poate să prevadă o dată la care intră icircn vigoare dată ce poate fi anterioară sau posterioară datei publicării

Unele legi intră icircn vigoare chiar din momentul adoptării lor dacă prevăd expres acest lucru Trebuie făcută observaţia că legile pot intra icircn vigoare o dată cu adoptarea lor dacă aceasta este o posibilitate constituţională dar numai pentru organul emitent şi pentru subiectele de drept care icircn mod oficial au luat cunoştinţă de

229

prevederile legii Legea se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo şi intră icircn vigoare la data publicării sau la data prevăzută icircn textul ei Datorită faptului că legea dispune numai pentru viitor această dată poate fi numai după data publicării

IV1267 Aprobarea legii prin referendum

Icircn activitatea de legiferare icircn unele sisteme constituţionale a fost instituţionalizat referendumul

Icircn viziune constituţionalistă referendumul este aprobarea legii El este deci icircn sistemele unde este prevăzut o condiţie de valabilitate a legii Aceste consecinţe juridice trebuie apreciate prin prisma raporturilor juridice dintre popor şi parlament raporturi statornicite prin constituţie Icircn acest sens vom observa că deţinător al suveranităţii naţionale poporul o exercită prin reprezentare sau referendum Icircn temeiul dispoziţiilor constituţionale parlamentul exercitacircnd puterea suverană a poporului are desigur dreptul de a legifera

Legiferarea se exercită icircnsă permanent sub controlul poporului pentru că parlamentul exercită puterea (şi legiferează) icircn numele poporului care ca titular al puterii icircşi păstrează dreptul de a se pro-nunţa asupra modului icircn care parlamentul exercită prerogativele icircncredinţate Astfel văzute lucrurile reglementările constituţionale sunt corecte din punct de vedere ştiinţific icircn cazul cacircnd consultarea poporului intervine după ce s-a derulat icircntreaga procedură de legiferare

Icircn aceste situaţii poporul prin referendum nu realizează doar o dezbatere publică ci decide hotărăşte icircn virtutea puterii sale suverane Icircn situaţiile icircn care referendumul este prevăzut de constituţie legea devine valabilă şi deci obligatorie numai dacă poporul s-a pronunţat pentru această lege

Referendumul este deci o condiţie de valabilitate a legii ultima etapă icircn elaborarea legilor prin referendum Icircn cazul cacircnd cu prilejul referendumului pentru lege votează mai puţini decacirct majoritatea

230

celor prezenţi la vot legea nu este considerată aprobată şi deci nu poate intra icircn vigoare

Referendumul este prevăzut de Constituţia Romacircniei prin art 147 icircn cadrul proiectelor sau propunerilor de legi de revizuire a Constituţiei el trebuie organizat icircn cel mult 30 de zile de la data adoptării de către cele două Camere a proiectului sau propunerii de revizuire

Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii Din Constituţie rezultă unele situaţii icircn care procedura de elaborare a legii aşa cum am prezentat-o cunoaşte anumite nuanţări acesta este cazul adoptării proiectelor de legi sau propunerilor legislative cu procedură de urgenţă Astfel Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă din proprie iniţiativă sau la cererea Guvernului Cacirct priveşte procedura de urgenţă ea este stabilită prin regulamentele Camerelor Se poate constata că urgenţa priveşte numai dezbaterea şi votarea legii icircn Camerele Parlamentului ea nu pune icircn discuţie succesiunea şi obligativitatea constituţională a etapelor de elaborare a legilor

Angajarea răspunderii Guvernului Potrivit dispoziţiilor din Constituţie dacă Guvernul icircşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege şi nu este demis printr-o moţiune de cenzură proiectul de lege se consideră adoptat Această procedură se derulează numai icircn şedinţa comună a celor două Camere Tot icircn şedinţă comună se hotărăşte şi asupra eventualei cereri de reexaminare a legii

Legile adoptate icircn şedinţe comune Potrivit art62 din Constituţie icircn anumite probleme Camera Deputaţilor şi Senatul pot hotăricirc numai icircn şedinţe comune Dacă icircn realizarea unora din atribuţiile stabilite prin art62 (2) se procedează prin elaborarea de legi (aprobarea bugetului de stat de exemplu) este clar că apar nuanţări icircn procedura de elaborare a legilor cum ar fi de pildă inutilitatea procedurii de mediere

231

IV1268 Modificarea suspendarea şi abrogarea legii

Am văzut că procedura de elaborare a legii valorifică realitatea icircn sensul căreia legea exprimă voinţa poporului suveran valorifică poziţia supremă a legii icircn sistemul de drept

Icircn mod firesc şi procedurile de modificare suspendare şi abrogare a legii trebuie să pună icircn valoare supremaţia acesteia Modificarea suspendarea şi abrogarea legii se realizează tot printr-o lege adoptată la racircndul său cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Icircn aceasta icircşi găseşte aplicaţie marele principiu al simetriei icircn drept

IV1269 Deosebirile dintre constituţie şi legi

Legile se clasifică icircn legi constituţionale legi organice şi legi ordinare obişnuite Icircn cadrul legilor constituţionale sunt incluse constituţia şi legile de modificare a acesteia Deşi acestea sunt adoptate uneori de către parlament şi reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii icircntre Constituţie şi legi există deosebiri de conţinut de formă şi de putere juridică Sub aspectul conţinutului constituţia se deosebeşte de legi din două puncte de vedere

Icircn primul racircnd şi ea reglementează relaţiile sociale care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii dar reglementează acele raporturi care sunt esenţiale pentru popor Icircn al doilea racircnd Constituţia reglementează relaţiile sociale din toate domeniile de activitate icircn timp ce legile reglementează relaţiile sociale din anumite domenii

Astfel de exemplu legea electorală reglementează numai relaţiile sociale care privesc drepturile electorale şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor Deosebirile de formă constau icircn aceea că icircn timp ce Constituţia este adoptată sau poate fi modificată de adunări constituante sau uneori şi de parlamente şi de regulă numai prin

232

votul a două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor legea este adoptată sau modificată cu o majoritate inferioară

De asemenea icircn timp ce Constituţia nu poate fi modificată prin norme cu putere de lege legile pot fi modificate şi chiar abrogate prin asemenea norme Icircn fine cacirct priveşte deosebirea de putere juridică urmează să observăm că şi atunci cacircnd este adoptată tot de Parlament Constituţia are o forţă juridică superioară legilor ordinare Aceasta este de fapt consecinţa deosebirilor de conţinut şi de formă semnalate mai sus

IV12610 Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise

de către organele statului

Supremaţia legii icircnsemnacircnd superioritatea juridică a legii icircn sistemul de drept fundamentează conformitatea tuturor actelor juridice cu legea Ea fundamentează chiar principiul legalităţii ştiut fiind faptul că icircntr-o accepţiune restracircnsă dar corectă şi des utilizată legalitatea icircnseamnă respectarea legii ca act juridic al parlamentului

Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice fiind o consecinţă a supremaţiei legii se aplică oricărui act ce emană de la alte organe de stat decacirct parlamentul Cacirct priveşte actele administrative acestea fiind acte de executare a legii condiţia de conformitate este indiscutabilă

Actele organelor judecătoreşti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete au icircn principiu un caracter individual şi trebuie emise numai icircn condiţiile legii Conformitatea tuturor actelor juridice cu legea este asigurată printr-o serie de garanţii icircntre care menţionăm icircndatorirea constituţională de respectare a legii precum şi controlul legalităţii

IV13 Regulamentele parlamentare

Potrivit principiului autonomiei regulamentare fiecare Cameră a Parlamentului icircşi adoptă un regulament propriu de organizare şi funcţionare aşa cum prevede Constituţia De asemenea potrivit

233

Constituţiei Camera Deputaţilor şi Senatul cu votul majorităţii membrilor lor adoptă un regulament al şedinţelor comune

Regulamentul este un act normativ supus obligaţiei de publicare icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo dar sub semnătura preşedintelui Camerei sau a ambilor preşedinţi icircn cazul celui al şedinţelor comune Icircn fine regulamentul poate face obiectul controlului de constituţionalitate

Privitor la regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei am arătat deja că ele sunt supuse icircn integralitate controlului de consti-tuţionalitate la sesizarea preşedinţilor celor două Camere Curtea Constituţională prin două decizii distincte s-a pronunţat cu privire la această problemă Soluţiile date prin aceste decizii s-au fundamentat ştiinţific pe cacircteva consideraţii teoretice făcute de Curtea Constitu-ţională Reţinerea acestor consideraţii aici este de reală utilitate pentru icircnţelegerea naturii juridice a regulamentelor parlamentare şi pentru dimensionarea ştiinţifică a autonomiei regulamentare a Parlamentului

Pentru a examina concordanţa prevederilor regulamentare cu cele constituţionale Curtea a trebuit să stabilească icircn care categorie de acte juridice nominalizate prin Constituţie (legi organice legi hotăracircri moţiuni) se icircncadrează regulamentul parlamentar Deşi este fără icircndoială că toate aceste acte juridice se diferenţiază icircntre ele prin domeniile rezervate reglementării conţinut proceduri şi desigur forţa juridică De aici rezultă o anumită dificultate icircn confruntarea lor cu prevederile constituţionale şi desigur un anumit specific pentru fiecare act

Stabilirea naturii juridice a regulamentului parlamentar s-a impus deoarece specificul reglementărilor constituţionale romacircneşti ar putea crea aparenţa şi a altor interpretări

Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că regulamentul parlamentar nu este o lege deoarece legea are un domeniu rezervat este rezultatul votului succesiv sau concomitent al ambelor Camere este supusă promulgării de către Preşedintele Romacircniei Asemenea trăsături nu le regăsim la regulamentul parlamentar care este icircn temeiul Constituţiei o hotăracircre chiar dacă este explicit nominalizat

234

şi chiar dacă spre deosebire de alte hotăracircri adoptarea sa se realizează ca şi legile organice cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere Această majoritate nu transformă regulamentul unei Camere icircn lege ci urmăreşte asigurarea reprezentării cacirct mai largi a voinţei parlamentarilor icircn adoptarea actului normativ ce concretizează autonomia regulamentară a Parlamentului

Ca atare regulamentul parlamentar este o hotăracircre prin conţinut proceduri şi desigur locul icircn piramida normativă

Cacirct priveşte sfera de reglementare s-a arătat că prin Constituţie se stabilesc reguli clare privind domeniul rezervat reglementării actelor juridice icircn stracircnsă corelare cu locul şi rolul autorităţilor emitente Icircn legătură cu regulamentele parlamentare din art61 al Constituţiei rezultă că fiecare Cameră icircşi stabileşte prin regulament propriu organizarea şi funcţionarea

Mai mult din interpretarea icircntregului capitol constituţional privind Parlamentul rezultă că problemele privind statutul parlamentarilor sunt de domeniul legii şi nu al regulamentului

Icircn această viziune au fost declarate ca neconstituţionale prevederile parlamentare care stabileau drepturi şi obligaţii ce ţin de statutul parlamentarului Este adevărat că icircn general icircn practică regulamentul unei autorităţi cuprinde şi probleme de statut (drepturi obligaţii) dar atunci cacircnd Constituţia sau o lege nu permit un asemenea lucru asemenea interdicţii nu pot fi depăşite

Tot icircn legătură cu sfera de reglementare Curtea Constituţională a considerat că prevederile regulamentare sunt constituţionale doar dacă stabilesc drepturi şi mai ales obligaţii numai icircn sarcina unor subiecte de drept care se află icircn raporturi constituţionale cu Parlamentul Ca atare se spune icircn deciziile Curţii prin Regulament nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii icircn sarcina unor subiecte de drept care nu se icircncadrează icircn cele circumstanţiate mai icircnainte Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile icircn accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului

Deciziile Curţii au abordat problema simetriei reglementărilor Constituţia a creat un sistem parlamentar bicameral nediferenţiat

235

Camera Deputaţilor şi Senatul rezultă din vot universal şi direct au la bază mandatul reprezentativ au icircmputerniciri identice deosebirile dintre ele fiind nesemnificative mandatul lor are aceeaşi durată ele participă egal la elaborarea legilor

Similitudinea de trăsături implică simetria reglementărilor motiv pentru care Constituţia obligă recurgerea pentru stabilirea statutului parlamentarilor şi a altor probleme de organizare şi funcţionare la lege ca act ce exprimă voinţa concordantă a celor două adunări parlamentare

Icircn fine Curtea Constituţională prin deciziile menţionate a precizat că regulamentele parlamentare fiind acte juridice inferioare Constituţiei şi legilor nu pot cuprinde reguli de fond ce sunt de domeniul acestora dar pot cuprinde reguli de procedură pentru realizarea acestor reglementări Aceste reguli trebuie să permită doar valorificarea dispoziţiilor constituţionale şi legale neputacircndu-le afecta cacirct priveşte domeniul de reglementare şi conţinutul

IV14 Hotăracircrea ca act juridic al Parlamentului

Cel de-al doilea act juridic al Parlamentului sau Camerelor sale este hotăracircrea Aşa cum am arătat deja hotăracircrile pot avea atacirct caracter normativ cacirct şi caracter nenormativ Problema care se pune este aceea de a stabili criteriile de delimitare icircntre legi şi hotăracircri criterii care să ne poată conduce la identificarea hotăracircrilor icircn ansamblul actelor juridice ale parlamentului Aceste criterii sunt conţinutul şi procedura de adoptare Pe criteriul conţinutului vom observa că hotăracircrile se deosebesc de legi din două puncte de vedere

Icircn primul racircnd icircn timp ce toate legile au caracter normativ hotăracircrile pot fi atacirct cu caracter normativ cacirct şi cu caracter nenormativ Icircn al doilea racircnd normele cuprinse icircn hotăracircrile cu caracter normativ au o forţă juridică inferioară legilor

Sub aspectul procedurii vom constata că pentru adoptarea hotăracircrilor nu sunt aplicabile regulile privitoare la iniţiativa legisla-tivă nu există obligaţia examinării şi avizării lor de alte organisme ele se semnează de către preşedintele Camerei

De asemenea icircn sistemul parlamentar bicameral precum şi icircn cel din Romacircnia hotăracircrile pot fi emise şi de către o singură Cameră lucru nepermis pentru legi

Camerele parlamentare au adoptat hotăracircri privind componenţa grupurilor parlamentare modificarea regulamentelor alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor modificarea structurii

236

organizatorice a aparatului funcţionăresc demisia parlamentarilor validarea mandatelor ridicarea imunităţii parlamentare Parlamentul a adoptat şi el hotăracircri privind aprobarea statutului Grupului Romacircn al Uniunii Interparlamentare constituirea grupurilor parlamentare de prietenie cu alte ţări aprobarea unor delegaţii ale parlamentului

IV15 Moţiunile

Termenul moţiune este icircn general utilizat la denumirea unor hotăracircri ale parlamentului prin care se exprimă atitudinea acestuia icircntr-o problemă discutată Cacircnd sunt acte juridice moţiunile privesc icircn cele mai multe cazuri poziţia faţă de guvern icircn cadrul raporturilor parlament-guvern şi al dreptului parlamentului de a controla activitatea guvernului Constituţia Romacircniei prevede şi ea moţiunea de cenzură Moţiunea de cenzură se dezbate icircn şedinţa comună a celor două Camere De asemenea arată Constituţia dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia icircn aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură cu excepţia cazului icircn care Guvernul icircşi angajează răspunderea Potrivit Constituţiei Guvernul icircşi angajează răspunderea icircn faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună asupra unui program a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură depusă icircn termen de 3 zile de la prezentarea programului a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege a fost votată Icircn cazul icircn care Guvernul nu a fost demis proiectul de lege prezentat se consideră adoptat iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii pentru Guvern

Două aspecte mai importante trebuie reţinute Mai icircntacirci că moţiunea de cenzură priveşte raporturile dintre Parlament şi Guvern adoptarea sau respingerea sa semnificacircnd retragerea sau menţinerea icircncrederii icircn Guvern Apoi că moţiunea de cenzură poate interveni din iniţiativa parlamentarilor dar poate fi bdquoprovocatărdquo şi de către procedura angajării răspunderii de către Guvern

Privitor la moţiuni sunt cacircteva reguli importante ce rezultă din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Astfel moţiunile se depun preşedinţilor Camerelor După primire preşedintele Camerei Deputaţilor comunică moţiunea de icircndată (icircn ziua icircn care a fost depusă) Guvernului Icircn cel mult 5 zile de

237

la depunere moţiunea de cenzură se prezintă icircn şedinţă comună a celor două Camere dezbaterea sa avacircnd loc după 3 zile de la data cacircnd a fost prezentată icircn şedinţă comună Data şi locul şedinţei comune icircmpreună cu invitaţia de participare se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore icircnainte ca aceasta să aibă loc Tot moţiune se numeşte şi actul prin care Camera Deputaţilor sau Senatul icircşi exprimă atitudinea cu privire la problema ce a făcut obiectul unei interpelări

Evident această moţiune nu se confundă cu moţiunea de cenzură nici icircn ce priveşte conţinutul nici icircn ce priveşte efectele juridice şi nici icircn ce priveşte procedura Aşa cum rezultă clar din Constituţie care o reglementează această moţiune este rezultatul voinţei unei singure Camere (Camera Deputaţilor sau Senatul) icircn timp ce moţiunea de cenzură exprimă voinţa Parlamentului icircn icircntregul său

IV16 Actele structurilor parlamentare

Icircn mod firesc şi structurile interne ale Camerelor emit acte juridice icircn realizarea atribuţiilor ce le revin Astfel preşedinţii Camerelor emit decizii pentru convocarea icircn sesiune a Camerelor (Decizia privind Convocarea Camerelor Deputaţilor icircn sesiune extraordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr99 vineri 20 august 1991 Decizia privind convocarea Senatului icircn primă sesiune ordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr10 din 22 ianuarie 1993 Decizia privind convocarea Senatului icircn sesiune extraordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr199 vineri 20 august 1993) sau pentru asigurarea conducerii Camerei pe perioada lipsei preşedintelui acesteia

Cacirct priveşte comisiile permanente aşa cum am mai arătat ele emit avize sau rapoarte

238

CAPITOLUL V

PREŞEDINTELE ROMAcircNIEI Instituţia şefului statului constituie una dintre cele mai vechi

autorităţi politice ea apăracircnd o dată cu statul cunoscacircnd o evoluţie continuă atacirct icircn ceea ce priveşte forma structura cacirct şi prerogativele şi atribuţiile Orice colectivitate indiferent de mărimea ei de nivelul său de organizare şi dezvoltare a avut icircn fruntea sa un şef fie ales fie impus Astăzi această instituţie sub diferite forme structuri atribute şi prerogative este prezentă icircn societate

Instituţia şefului de stat icircşi are originea chiar icircn istoria lumii a sistemelor statale Din totdeauna colectivităţile umane organizate au avut un şef recunoscut sau impus icircn contextul icircmprejurărilor istorice

Această instituţie a cunoscut o evidentă evoluţie icircn ce priveşte formele structurile icircmputernicirile protocoalele De asemenea şeful de stat a cunoscut şi cunoaşte fie organizări unipersonale fie organizări colegiale Cei care au ocupat această icircnaltă demnitate statală s-au numit sau se numesc regi principi regenţi emiri icircmpăraţi preşedinţi

Trebuie subliniat că fundamentarea edificiului statal pe unicitatea puterii a icircnsemnat crearea organelor puterii de stat categorie necunoscută icircn sistemul separaţiei puterilor Cacirct priveşte şeful de stat el a fost şi este constant icircncadrat icircn această categorie alături de parlament Icircn statele organizate pe baza teoriei separaţiei puterilor sistemul statal este construit pe cele trei mari puteri ramuri şi anume puterea legiuitoare puterea executivă şi puterea judecătorească şeful statului fiind icircncadrat de regulă icircn puterea

239

executivă de unde şi exprimările frecvent utilizate de bdquoşeful puterii executiverdquo sau bdquoşeful executivuluirdquo

Există state unde executivul este format dintr-un organ statal unic deseori un preşedinte care-şi legitimează icircmputernicirile prin votul universal Icircn mod evident acesta este cazul regimurilor prezidenţiale pure icircn care preşedintele dispune de o echipă care-l ajută icircn atribuţiile sale de guvernare dar membrii acestei echipe sunt de fapt funcţionari şi nu guvernanţi

O altă situaţie este aceea icircn care puterea executivă este realizată de două organe de stat ndash şef de stat şi guvern Acest sistem este legat de dezvoltarea regimului parlamentar icircn Anglia El a rezultat din slăbirea progresivă a Coroanei şi din creşterea corelativă a puterii miniştrilor care nu erau la origini decacirct simpli auxiliari ai monarhului

Alături de şeful de stat care personifică naţiunea a apărut cabinetul mai exact spus un grup de funcţionari cu misiunea de a asigura concret gestiunea afacerilor publice

Această structură a puterii executive devenită deseori dualistă se regăseşte icircn multe ţări considerate a avea bdquoun regim de cabinetrdquo Evoluţia cabinetului este definitivă acolo şi atunci cacircnd unul din membrii acestuia ocupă o poziţie juridică superioară şi cacircnd alături de şeful de stat există şi un şef de guvern (prim-ministru preşedinte)

Icircn unele ţări funcţia de şef de stat a fost icircndeplinită de organe colegiale denumite prezidii consilii de stat consilii prezidenţiale Asemenea organisme au existat icircn Romacircnia (1947-1974) icircn alte ţări foste socialiste (Bulgaria Ungaria Polonia) Icircn fine un exemplu de regim colegial considerat unic este regimul elveţian

V1 Evoluţia instituţiei şefului de stat icircn Romacircnia

Instituţia şefului de stat icircn ţara noastră o vom aborda prin prisma dispoziţiilor constituţionale icircncepacircnd cu prima noastră Constituţie Astfel potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau icircncredinţate domnului unei Adunări ponderatrice şi unei Adunări elective

240

Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din anul 1866 (art82) domnul avacircnd puteri constituţionale ereditare iar puterea legislativă exercitacircndu-se colectiv de către domn şi reprezentanţa naţională (art32) La 8 iunie 1884 icircn urma proclamării regatului icircn anul 1881 textele constituţionale sunt puse de acord cu această realitate Constituţia din anul 1923 vorbeşte de rege (art77) arătacircnd că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională (art34) că puterea executivă este icircncredinţată regelui (art39) Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia din 1938 (art34) care-l declară capul statului (art30) şi desigur cuprinde dispoziţii similare cu cele din art 34 şi 39 ale Constituţiei din 1923

Icircn perioada 1940-1944 prerogativele regale au fost substanţial restracircnse dar regele rămacircne ca şef al statului pacircnă icircn decembrie 1947 icircn baza Constituţiei din 1923 repusă icircn vigoare prin Decretul nr1626 din 1944

Prin Legea nr3631947 atribuţiile de şef de stat sunt icircncredinţate Prezidiului Republicii ca şef colegial al statului s-a realizat icircn privinţa naturii juridice sub influenţa trăsăturilor Constituţiei din 1923 Acesta a fost organizat ca un organ al administraţiei de stat ca organ suprem executiv dacă folosim exprimarea Decretului nr31948

Constatarea este importantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituţionale adoptate icircn această perioadă (ne referim icircndeosebi la Decretul nr16261944 şi Decretul nr22181946) au menţinut separaţia puterilor Legea nr3631947 a icircnlocuit acest principiu cu unicitatea puterii Natura administrativă a Prezidiului Republicii rezultă chiar din exprimarea actului normativ

Constituţia din anul 1948 icircncredinţează funcţia de şef de stat Prezidiului Marii Adunări Naţionale organ central caracterizat ca organ suprem al puterii de stat menţinut şi de Constituţia din 1952 pacircnă icircn anul 1961 cacircnd a fost icircnlocuit prin Consiliul de Stat Consiliul de Stat organ colegial este menţinut şi de Constituţia din anul 1965 Icircn anul 1974 Constituţia a fost modificată creacircndu-se

241

funcţia de preşedinte de republică icircndeplinită de o singură persoană După Revoluţia din Decembrie 1989 prin Decretul-Lege nr2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de Preşedinte al Consiliului Decretul-Lege icircncredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat Preşedintelui Consiliului

Decretul-Lege nr921990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei icircncredinţează funcţia de şef de stat Preşedintelui Romacircniei ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Această soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a Romacircniei

V2 Rolul şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei

Preşedintele Romacircniei reprezintă statul romacircn şi este garantul independenţei naţionale al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării Preşedintele Romacircniei veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice Icircn acest scop Preşedintele exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului precum şi icircntre stat şi societate79

Aceste dispoziţii constituţionale sunt de natură să genereze opinii diverse chiar o confruntare de idei mai ales dacă le raportăm la alte prevederi ale Constituţiei80 Astfel icircn art 61 se arată că bdquoParlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romacircnrdquo fiind ales prin vot universal şi direct Pe de altă parte icircn art 80 se consacră faptul că bdquoPreşedintele Romacircniei reprezintă statul romacircnrdquo alegerea sa efectuacircndu-se tot prin vot universal şi direct

Aşadar reprezentacircnd statul romacircn şi fiind ales la fel ca şi Camera Deputaţilor şi Senatul prin vot universal şi direct Preşedintele Romacircniei este şi el un organ reprezentativ suprem dar

79 Constituţia Romacircniei art80 80 Brezoianu Dumitru Drept administrativ romacircn Editura Lucreţius

Bucureşti 1997

242

dependent icircntr-o oarecare măsură de Parlament icircn sensul că Senatul şi Camera Deputaţilor icircntr-o şedinţă comună pot pune sub acuzare pe Preşedintele Romacircniei pentru icircnaltă trădare sau pot chiar să-l suspende din funcţie pentru icircncălcarea gravă a Constituţiei Pe de altă parte Preşedintele Romacircniei poate icircn anumite condiţii să dispună dizolvarea Parlamentului (art 89 din Constituţie) Este o dependenţă reciprocă icircntre două organe reprezentative supreme ambele ocupacircnd cea mai icircnaltă poziţie icircn stat

O primă problemă se referă la locul Preşedintelui Romacircniei icircn cadrul sistemului autorităţilor statului

Icircn art 80 al2 al Constituţiei Romacircniei se arată că Preşedintele Romacircniei exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului Astfel s-ar putea spune că Preşedintele nu face parte din nici una dintre cele trei puteri (puterea legislativă puterea executivă şi puterea judecătorească) deoarece dacă ar face parte dintr-una din ele n-ar mai putea să fie mediator icircntre puterea publică din care face parte şi o altă putere

Prin urmare se pune problema locului pe care icircl ocupă Preşedintele icircn sistemul autorităţilor statului dacă ţinem seama şi de prevederile art 80 alin1 din Constituţie potrivit cărora Preşedintele Romacircniei este garantul independenţei naţionale al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării81 Or ca să poată fi icircn mod real acest garant Preşedintele Romacircniei trebuie să exercite autoritatea statală la cel mai icircnalt nivel cum de altfel şi rezultă din atribuţiile pe care Constituţia i le conferă

O altă problemă priveşte raporturile dintre Preşedintele Romacircniei şi primul-ministru al Guvernului

Potrivit art 99 pct 2 din Constituţia Romacircniei unele decrete ale Preşedintelui şi dintre cele mai importante trebuie să fie contrasemnate de către primul-ministru Ce se icircntacircmplă icircn cazul icircn care primul-ministru refuză să contrasemneze decretul icircn cauză Constituţia nu dă niciun răspuns la această problemă dar

81 I Vida op cit p 38-40

243

interpretacircnd dispoziţiile constituţionale se ajunge la concluzia că decretul respectiv nu se va putea pune icircn aplicare deoarece icirci lipseşte un element de validitate şi anume contrasemnătura primului-ministru

Aceste prevederi ale Constituţiei credem ştirbesc mult din autoritatea Preşedintelui Romacircniei făcacircndu-l dependent de bunăvoinţa primului-ministru pe care icircnsuşi Preşedintele icircl propune icircn această funcţie

Pe de altă parte aceste dispoziţii ale Constituţiei vin icircn contradicţie cu alte prevederi constituţionale

Astfel conform art 92 pct1 din Constituţia Romacircniei Preşedintele Romacircniei este comandantul forţelor armate şi icircndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării Icircn această calitate Preşedintele Romacircniei poate declara mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate şi lua măsuri icircn caz de agresiune armată icircmpotriva Romacircniei pentru respingerea agresiunii Or icircn ambele situaţii potrivit Constituţiei decretele Preşedintelui trebuie să fie contrasemnate de către primul-ministru Icircn aceste condiţii prerogativele Preşedintelui Romacircniei icircn calitate de comandant al forţelor armate se dovedesc a fi pur formale din moment ce icircn exercitarea prerogativelor respective Preşedintele are nevoie de consimţămacircntul primului-ministru care icircn ierarhia organizării statale ocupă o poziţie inferioară Preşedintelui Romacircniei

V3 Atribuţiile Preşedintelui Romacircniei

Pentru icircndeplinirea rolului şi a funcţiilor Preşedintelui Constituţia stabileşte atribuţiile sale

Icircn literatura de specialitate atribuţiile preşedintelui au fost clasificate potrivit unor criterii diferite Icircntr-o opinie clasificarea atribuţiilor prezidenţiale se face după criteriul regimului lor juridic (I Deleanu) Icircntr-o altă opinie se face distincţia icircntre atribuţiile reglementate icircn Constituţie şi atribuţiile prevăzute de legi elaborate pe baza ei atribuţii prevăzute de legi şi cele ce s-au creat pe calea

244

practicii politice82 Icircntr-o a treia opinie la care ne raliem atribuţiile preşedintelui sunt grupate după criteriul conţinutului (I Muraru)

După criteriul conţinutului putem identifica următoarele atribuţii atribuţii privind legiferarea atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice atribuţii privind alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi publice atribuţii icircn domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice atribuţii icircn domeniul politicii externe atribuţii icircn raport cu Parlamentul

a) Atribuţii privind legiferarea Am arătat deja că la exercitarea funcţiei legislative de către

parlament concură şi alte autorităţi şi mai ales executivul De aceea şeful de stat are importante atribuţii icircn acest domeniu Astfel Preşedintele Romacircniei promulgă legile (art77) avacircnd dreptul de a cere o singură dată reexaminarea legii semnează legile icircn vederea publicării lor icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo poate sesiza Curtea Constituţională icircn legătură cu neconstituţionalitatea legilor

b) Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice

Din caracterizarea instituţiei şefului de stat aşa cum stabilesc dispoziţiile art80 (2) din Constituţie rezultă că Preşedintele Romacircniei exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului precum şi icircntre stat şi societate Ca atare şeful de stat se află icircn raporturi constituţionale clar definite cu autorităţile publice multe din atribuţiile sale privind organizarea şi funcţionarea acestora Aceste atribuţii sunt prezentarea de mesaje Parlamentului cu privire la

82 Icircn ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui Romacircniei am putea face

mai icircntacirci distincţie icircntre atribuţii reglementate de constituţie şi atribuţii prevăzute de legi elaborate pe baza lor Icircn al doilea racircnd putem identifica atribuţii prevăzute de legi şi cele create pe baza practicii politice Un al treilea criteriu ar fi acela care ne permite să detaşăm atribuţiile realizate de Preşedintele Romacircniei icircn colaborare cu alte autorităţi de cele pe care le realizează singuri (Genoveva Vrabie Organizarea politico-etică a Romacircniei Editura Virginia Iaşi 1995)

245

principalele probleme politice ale naţiunii (art88) consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită (art86) participarea la şedinţele Guvernului şi prezidarea acestor şedinţe icircn condiţiile (art87) organizarea referendumului icircn probleme de interes naţional după aprobarea prealabilă a Parlamentului (art90)

c) Atribuţii privind alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi publice

Atribuţiile ce revin Preşedintelui Romacircniei icircn acest domeniu sunt dizolvarea Parlamentului icircn condiţiile art89 desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru numirea Guvernului pe baza votului de icircncredere acordat de Parlament revocarea şi numirea unor miniştri icircn caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă a postului la propunerea primului ministru (art85 din Constituţie) numirea a trei judecători la Curtea Constituţională potrivit art142 (3) din Constituţie numirea icircn funcţie a magistraţilor icircn condiţiile art125 şi 134 din Constituţie numiri icircn funcţii publice potrivit art94 din Constituţie acordarea gradelor de mareşal de general şi de amiral

d) Atribuţii icircn domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice

Icircn cadrul acestor atribuţii includem declararea cu aprobarea prealabilă a Parlamentului a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate Icircn situaţii excepţionale Preşedintele Romacircniei poate lua această măsură hotăracircrea fiind supusă aprobării prealabile a Parlamentului icircn cel mult 5 zile de la adoptare luarea de măsuri pentru respingerea oricărei agresiuni armate icircndreptate icircmpotriva Romacircniei ndash printr-un mesaj el aduce neicircntacircrziat la cunoştinţă Parlamentului această situaţie instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă parţiale sau totale Preşedintele va solicita Parlamentului icircncuviinţarea măsurii instituirii stării de urgenţă totale Preşedintele va solicita Parlamentului icircncuviinţarea măsurilor adoptate icircn cel mult 5 zile de la luarea acestor măsuri

246

e) Atribuţii icircn domeniul politicii externe Icircn această categorie cuprindem icircncheierea icircn numele Romacircniei

a tratatelor negociate de Guvern şi supunerea lor spre ratificare Parlamentului icircn termen de 60 de zile acreditarea şi rechemarea la propunerea Guvernului a reprezentanţilor diplomatici ai Romacircniei aprobarea icircnfiinţării sau desfiinţării rangului misiunilor diplomatice acreditarea icircn Romacircnia a reprezentanţilor diplomatici ai altor state

f) Atribuţii icircn raport cu Parlamentul bull După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor

grupurilor parlamentare Preşedintele Romacircniei poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de icircncredere pentru formarea Guvernului icircn termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de icircnvestitură

Icircn cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată Parlamentul nu poate fi dizolvat icircn ultimele 6 luni ale manda-tului Preşedintelui icircn timpul stării de asediu icircn timpul stării de urgenţă

bull Preşedintele Romacircniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii

g) Alte atribuţii Icircn această categorie se includ conferirea decoraţiilor şi

titlurilor de onoare acordarea graţierii individuale

V4 Desemnarea şefului de stat

Desemnarea sau alegerea şefului statului atribuţiile şi prerogativele acestei instituţii ţin de o serie de factori natura sistemului politic sistemul constituţional şi forma de guvernămacircnt anumite tradiţii istorice şi naţionale

Nu icircn toate cazurile şi icircn mod automat modul de desemnare a şefului statului determină locul şi rolul acestuia icircn societate icircn stat Natura şi extensiunea acestei funcţii sunt icircn raport cu celelalte puteri icircn principiu cu executivul şi legislativul dar şi icircn funcţie de categoria puterii icircn care este icircncadrată

247

Desemnarea şefului de stat este una din problemele direct legate de forma de guvernămacircnt Ea prezintă un mare interes icircn precizarea atacirct a funcţiilor (prerogativelor icircmputernicirilor) şefului de stat cacirct şi a raporturilor acestuia cu celelalte bdquoputerirdquo din stat icircndeosebi cu legislativul şi executivul Putem observa că icircn prezent s-au conturat patru moduri de desemnare a şefului de stat şi anume pe cale ereditară alegere de către parlament alegere de către un colegiu electoral alegere prin vot universal

Desemnarea şefului de stat pe cale ereditară este prima şi cea mai veche modalitate de desemnare a şefului statului Ea a fost şi este caracteristică regimurilor monarhice constituţionale După anumite reguli constituţionale monarhul accede la funcţia de şef al statului pe cale ereditară ca icircn Anglia Olanda Suedia sau el icircnsuşi icircşi poate desemna un succesor din cadrul Casei regale ca icircn Spania Belgia Maroc Iordania Prin această modalitate de desemnare a şefului statului parlamentul sau altă instituţie nu au niciun rol sau au unul minor cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitu-ţionale de desemnare a acestuia sau icircn caz de stingere a dinastiei la numirea unui succesor la tron sau participă la alegerea acestuia

Alegerea şefului de stat de către parlament pune desigur parlamentul icircntr-o poziţie supraodonată executivului Această modalitate de desemnare a şefului statului este o consecinţă un rezultat al revoluţiei burgheze al luptei acesteia icircmpotriva absolutismului fiind icircn acelaşi timp şi un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei instituţii Icircn practica politică această modalitate cunoaşte două forme

a) parlamentul desemnează direct prin votul membrilor săi pe şeful statului de regulă pe preşedinte aşa cum este situaţia icircn Grecia Israel Republica Sud Africană Icircn acest caz instituţia şefului statului icircmbracă forma unipersonală

b) parlamentul alege organe colegiale ca şefi de stat situaţii icircntacirclnite icircn fostele ţări socialiste dar şi icircn state ca Elveţia Preşedintele Confederaţiei83 Elveţiene icircndeplineşte funcţia de şef de stat icircnsă nu dispune de nicio autoritate asupra colegilor săi din Consiliu El este doar primus inter pares icircntr-un guvernămacircnt colegial

83 Icircn realitate federaţie dar se foloseşte titulatura tradiţională este ales

pe o perioadă de 4 ani de către Consiliul Federal

248

Desemnarea şefului de stat prin intermediul unui colegiu electoral este şi ea folosită Astfel icircn Germania preşedintele federal este ales de către Convenţia federală compusă din membrii Bundestagului şi dintr-un număr egal de membri aleşi pentru aceasta de către adunările reprezentative ale landurilor Icircn India preşedintele este ales de către un colegiu electoral compus din membri aleşi de către parlament şi de către adunările legislative ale statelor federale Icircn Italia colegiul electoral este compus din membri ai parlamentului şi din reprezentanţi ai consiliilor regionale Icircn SUA Coreea de Sud preşedintele este ales de către un colegiu electoral el icircnsuşi ales prin vot universal Icircn SUA electorii se aleg marţea următoare primei zile de luni din noiembrie iar preşedintele se alege luni după a doua miercuri din decembrie84

Alegerea şefului de stat prin vot universal este folosită icircn republicile prezidenţiale dar nu numai aici Ea este practicată icircn ţările unde executivul are o structură dualistă care permite conser-varea unor aspecte de regim parlamentar şi mai ales respon-sabilitatea guvernului icircn faţa uneia din Camerele parlamentului sau a amacircndurora (exemplu Finlanda Franţa Irlanda ţări care au un şef de stat ales prin vot universal şi un şef de guvern)

V5 Alegerea şefului de stat icircn Romacircnia

Preşedintele Romacircniei este ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Alegerea se desfăşoară icircn două tururi de scrutin

Icircn primul tur de scrutin este declarat ales candidatul care obţine cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale Dacă nici unul dintre candidaţi nu icircntruneşte această majoritate se organizează al doilea tur de scrutin icircntre primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi icircn primul


249

tur de scrutin Icircn al doilea tur de scrutin este declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi

Aceeaşi persoană nu poate ocupa funcţia de Preşedinte al Romacircniei decacirct cel mult pentru două mandate

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Romacircniei este validat de Curtea Constituţională

Candidatul a cărui alegere a fost validată depune icircn faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului icircn şedinţă comună următorul jurămacircnt bdquoJur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului romacircn să respect Constituţia şi legile ţării să apăr democraţia drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor suveranitatea independenţa unitatea şi integritatea teritorială a Romacircniei Aşa să-mi ajute Dumnezeurdquo

V6 Durata mandatului şefului de stat

Dacă avem icircn vedere desemnarea şefului de stat vom constata că icircn ce priveşte sistemele monarhice aici mandatul este pe viaţă Icircn celelalte sisteme icircn care şeful de stat este ales mandatul şefului de stat este limitat De exemplu mandatul cel mai scurt este icircn Elveţia de un an iar cel mai lung este de 7 ani (Franţa pacircnă icircn anul 2002 Gabon Irlanda Italia Somalia etc)

Vom adăuga că guvernatorii generali din Bahamas Fidji Mauritius Saint Vincent şi Grenadinele sunt numiţi pentru o perioadă nedeterminată icircn timp ce guvernatorii generali din Australia Canada şi Noua Zeelandă sunt desemnaţi pentru 5 ani

Privitor la mandatul şefului de stat o altă problemă este cea a numărului mandatelor Este vorba desigur de sistemele icircn care şeful de stat este ales De regulă aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de şef de stat pentru cel mult două mandate Această regulă s-a impus icircn timp Astfel Constituţia americană din 1787 nu a prevăzut numărul mandatelor dar George Washington care a fost primul preşedinte al Statelor Unite (1789-1797) a refuzat un al treilea mandat creacircnd o cutumă internaţională Cu toate acestea Franklin Rooslvelt a obţinut

250

patru mandate consecutive (1933-1945) Un amendament la Constituţia americană (nr23 din anul 1947 aplicabil din anul 1951) a restabilit regula impusă de Washington interzicacircnd pe viitor ca un preşedinte să poată obţine mai mult de două mandate Regula a maximum două mandate se aplică şi icircn alte state

Icircn Romacircnia durata mandatului şefului de stat este de cinci ani85 şi se exercită de la data depunerii jurămacircntului icircn faţa Parlamentului pacircnă la depunerea jurămacircntului de către Preşedintele nou ales Icircn caz de război sau de catastrofă mandatul poate fi prelungit dar numai prin lege organică Aceeaşi persoană poate icircndeplini funcţia de Preşedinte al Romacircniei cel mult două mandate care pot fi şi succesive Icircn caz de deces demisie demiterea din funcţie sau imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor precum şi icircn cazul suspendării din funcţie sau al imposibilităţii temporare de exercitare a atribuţiilor interimatul este asigurat icircn ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor Trebuie observat că icircn perioada interimatului nu pot fi exercitate atribuţiile prevăzute la art88-90 din Constituţie adică adresarea de mesaje dizolvarea Parlamentului şi organizarea referendumului Icircn fine trebuie adăugat că mandatul prezidenţial este incompatibil cu calitatea de membru al unui partid politic precum şi cu orice altă funcţie publică sau privată

V7 Răspunderea şefului de stat

Răspunderea şefului de stat pentru activitatea pe care o desfăşoară icircn această calitate este o problemă mult mai complexă şi mai delicată decacirct pare la prima vedere Ideea ce a dominat sistemele constituţionale este icircn sensul că şeful de stat nu răspunde pentru actele săvacircrşite icircn această calitate Pe această idee se fundamentează multe prevederi constituţionale precum cele privind contrasemnarea actelor şefului de stat

85 Anterior modificării Constituţiei durata mandatului şefului statului

era de 4 ani

251

Icircn acest sens Constituţia romacircnă din 1923 icircn art87 stabilea că bdquopersoana regelui este inviolabilă miniştrii lui sunt răspunzători Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru care prin aceasta devine răspunzător de acel actrdquo

O asemenea situaţie este icircntacirclnită mai ales icircn sistemele monarhice spre deosebire de sistemele republicane icircn care răspunderea şefului de stat este mult mai accentuată icircnsă modalităţile de realizare sunt diferite şi depind de modul icircn care este desemnat şeful statului Astfel atunci cacircnd şeful de stat este ales de parlament şeful de stat răspunde măcar aparent icircn faţa acestuia Parlamentul poate chiar controla activitatea şefului de stat şi icircl poate revoca

Dacă icircnsă şeful de stat este ales direct prin sufragiu universal atunci parlamentul are un rol foarte scăzut sau inexistent icircn antrenarea răspunderii şefului de stat Constituţia Romacircniei conţine mai multe dispoziţii icircn legătură cu răspunderea şefului de stat aceste dispoziţii privind imunitatea răspunderea politică şi răspunderea penală

Imunitatea Ca şi deputaţii şi senatorii Preşedintele Romacircniei se bucură de imunitate Deşi textul constituţional nu este la fel de explicit ca şi cel privind imunitatea parlamentarilor printr-o interpretare sistematică a Constituţiei vom reţine că sunt aplicabile corespunzător regulile pe care le-am analizat deja privind lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate icircn exercitarea mandatului precum şi cele privind inviolabilitatea persoanei Preşedintelui coroborate cu dispoziţiile art84 Desigur ca persoană fizică preşedintele se bucură de anumite inviolabilităţi ca orice persoană fizică

Răspunderea politică Denumim astfel această răspundere pentru a o deosebi de răspunderea penală pentru că urmările acestei răspunderi sunt de fapt politico-juridice Această răspundere icircşi are temeiul juridic icircn art95 din Constituţie Ea intervine atunci cacircnd Preşedintele Romacircniei săvacircrşeşte fapte grave prin care icircncalcă prevederile Constituţiei Icircntr-o asemenea situaţie se poate propune suspendarea sa din funcţie de către cel puţin o treime din numărul

252

deputaţilor şi senatorilor Această iniţiativă se comunică neicircntacircrziat şi Preşedintelui Romacircniei Discutacircnd propunerea Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor după consultarea Curţii Constituţionale pot hotăricirc suspendarea din funcţie a Preşedintelui Romacircniei Constituţia acordă Preşedintelui dreptul să dea Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută

Icircn cazul icircn care propunerea de suspendare din funcţie este aprobată demiterea Preşedintelui Romacircniei se poate decide numai prin referendum care se organizează icircn cel mult 30 de zile

Răspunderea penală Această răspundere intervine icircn situaţia icircn care şeful statului ar comite crima de icircnaltă trădare Icircn acest caz punerea sub acuzare poate fi hotăracirctă de Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor Competenţa de judecată aparţine Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dacă s-a pronunţat o hotăracircre definitivă de condamnare Preşedintele este demis de drept Icircn legătură cu răspunderea şefului de stat trebuie să menţionăm că potrivit art98 din Constituţie şi preşedintelui interimar i se aplică dispoziţiile privind răspunderea politică

V8 Actele şefului de stat

Actele prin care şeful statului icircşi exercită atribuţiile sale sunt de regulă denumite decrete Ele pot fi cu caracter normativ sau cu caracter individual Decretele trebuie contrasemnate de către primul-ministru Contrasemnarea actelor şefului de stat s-a practicat şi se practică icircn sistemele constituţionale Prin aceasta se dă actului respectiv o motivaţie mai solidă şi se antrenează de regulă răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul Contra-semnarea este şi o măsură icircmpotriva depăşirii de către şeful de stat a icircmputernicirilor conferite de Constituţie şi legi contrasemnarea fiind o condiţie de valabilitate a actului Constituţia Romacircniei prevede şi ea asemenea reguli cu precizarea că obligaţia contrasemnării

253

decretelor de către primul-ministru nu priveşte toate aceste decrete ci numai cele expres menţionate icircn Constituţie Decretele Preşedintelui Romacircniei se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo nepublicarea atrăgacircnd inexistenţa decretului

Trebuie să fie contrasemnate de primul-ministru decretele icircn legătură cu

bull icircncheierea de tratate internaţionale bull acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai

Romacircniei bull icircnfiinţarea desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor

diplomatice ale Romacircniei bull mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate bull măsuri icircn caz de agresiune armată bull măsuri privind declararea stării de asediu sau a stării de urgenţă bull conferirea de decoraţii şi titluri bull acordarea gradului de mareşal general şi amiral bull acordarea graţierii individuale Astfel decretele prezintă următoarele trăsături distincte86 bull reprezintă manifestări unilaterale de voinţă icircn vederea

producerii de efecte juridice bull apar ca urmare a exercitării atribuţiilor reglementate icircn

Constituţie şi legi bull unele din ele se contrasemnează de primul-ministru bull se publică obligatoriu icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo bull au caracter executoriu

86 M Nedelcu Drept administrativ Fundaţia Europeană Nicolae

Titulescu Craiova 2000

254

CAPITOLUL VI

GUVERNUL

VI1 Precizări terminologice

Prin conţinutul trăsăturile şi atributele sale guvernul reprezintă una dintre cele mai importante şi distincte instituţii ale statului Importanţa acestei instituţii decurge din faptul că guvernul este cel care organizează şi conduce efectiv societatea Drept urmare el se află cel mai mult şi cel mai direct icircn legătura cu cetăţeanul Din această cauză guvernul sau executivul icirci interesează icircn cea mai mare măsură pe cetăţeni icircntrucacirct de activitatea şi eficienţa acestuia se leagă icircn mare măsură realizarea aspiraţiilor şi intereselor lor Icircn teoria şi practica politică această instituţie este cunoscută sub denumirea de executiv fapt aflat icircn legătură directă cu separarea puterilor icircn stat sau mai nou de bdquoadministraţie de statrdquo bdquoautoritate administrativărdquo bdquoadministraţie politicărdquo etc Icircn conştiinţa şi practica politică curentă această instituţie este cunoscută sub numele de guvern icircn cele mai multe cazuri consiliu de miniştri cabinet etc Denumirea este icircn mare măsură determinată de sistemul constituţional de structura sa sau de anumite tradiţii istorice

Constituţia Romacircniei sub titlul III intitulat Autorităţile publice reglementează icircn ordine Parlamentul (cap I) Preşedintele Romacircniei (cap II) Guvernul (cap III) Raporturile Parlamentului cu Guvernul (cap IV) Administraţia publică (cap V) Practic sunt numite direct autorităţile Terminologia folosită exprimă corelarea cu teoria separaţiei echilibrului puterilor icircn stat

Icircn fond toate aceste denumiri exprimă unul şi acelaşi lucru şi anume funcţia şi organele de stat (autorităţile) care implică executarea legilor icircn ordinea firească a activităţilor statale

255

Autorităţile administrative desfăşoară acea activitate statală care constă icircn organizarea executării şi executarea icircn concret a legilor Autorităţile administrative (executive) au icircn sarcină conducerea politicii naţionale şi dispun pentru aceasta de un aparat administrativ

VI2 Rolul şi structura Guvernului

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care funcţionează icircn baza votului de icircncredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice87

Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial icircn condiţiile promovării intereselor naţionale

Guvernul se organizează şi funcţionează icircn conformitate cu prevederile constituţionale avacircnd la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament

Numirea Guvernului se face de către Preşedintele Romacircniei pe baza votului de icircncredere acordat de Parlament şi exprimat prin Hotăracircrea Parlamentului

Identificarea structurilor executivului nu ridică probleme teoretice deosebite afară de cea privind aparatul administrativ Icircn legătură cu aparatul administrativ care este numeros şi necesar executivului se consideră că el nu trebuie privit icircn afara puterii executive Chiar dacă acest aparat administrativ numeros nu decide icircn principiu el face parte din mecanismul administraţiei fiind nu rareori mai util sau mai inutil decacirct structurile de bdquoputere administrativărdquo El interesează precumpănitor icircn relaţia administraţie ndash cetăţean Deci nu poate fi considerat icircn afara administraţiei pentru că astfel l-am lipsi nu numai de eficienţă dar şi de răspundere

87 Legea nr 902001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului

Romacircniei şi a ministerelor publicată icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo nr 164 din 402200

256

Pentru Dreptul Constituţional prezintă interes următoarele structuri executive

a) Şeful de stat b) Guvernul c) Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei

publice d) Organele locale ale administraţiei publice Vom menţiona desigur şi acel aparat administrativ

considerabil icircnsărcinat să pregătească şi să execute decizii aparat distribuit la nivelul fiecărei structuri executive

Şeful de stat deseori denumit şeful executivului purtacircnd de regulă denumirea de monarh sau preşedinte prezintă trăsături diferite icircn funcţie de forma de guvernămacircnt

Denumirile diferite precum cele de Cabinet Guvern Consiliu de Miniştri sub care guvernul este consacrat icircn Constituţie depind de sistemul constituţional de faptul dacă executivul este format din una sau două structuri Guvernul are două componente şi anume şeful guvernului (acolo unde există) şi miniştri şi secretari de stat Potrivit art101 (3) al Constituţiei Romacircniei Guvernul este alcătuit din prim-ministru miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică

Cacirct priveşte şeful guvernului el se prezintă sub denumiri diferite precum prim-ministru preşedinte pentru că şi guvernul are denumiri diferite

Sunt sisteme constituţionale icircn care nu există un şef al guvernului icircn care şeful de stat ca şef al puterii executive cumulează şi funcţia de şef de guvern Aici miniştrii se subordonează direct şefului de stat

Icircn sistemele constituţionale icircn care există o distincţie icircntre şeful de stat şi şeful de guvern (sistem executiv dualist) şeful guvernului are un rol important icircn formarea guvernului (el icircntocmeşte şi prezintă lista acestuia) şi icircn formularea programului acestuia Deoarece icircn ce priveşte şeful de stat implicarea sa icircn exercitarea suveranităţii naţionale depăşeşte deseori sfera executivului el icircncadracircndu-se icircn

257

autorităţile reprezentative guvernul este structura de referinţă icircn studiul raportului dintre puteri pentru că el conduce executivul

Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice execută legile icircn domeniile lor de activitate De aceea ele mai sunt denumite de domeniu sau de resort şi se subordonează guvernului

Organele administraţiei publice locale icircşi desfăşoară activitatea icircn unităţile administrativ-teritoriale Ele cunosc o subordonare ierarhică (pe verticală) faţă de organele executive superioare dar şi uneori o subordonare pe orizontală faţă de organele locale alese prin vot de către cetăţeni

VI3 Componenţa Guvernului Romacircniei

Potrivit art 2 al Legii nr 902001 pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară se bucură de exerciţiul drepturilor electorale nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc icircntr-unul dintre cazurile de incompatibilitate

Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi cu icircnsărcinări speciale pe lacircngă primul-ministru prevăzuţi icircn lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru votul de icircncredere

Preşedintele Romacircniei desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru icircn urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută icircn Parlament ori dacă nu există o asemenea majoritate a partidelor reprezentate icircn Parlament

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere icircn termen de 10 zile de la desemnare votul de icircncredere al Parlamentului asupra programului şi a icircntregii liste a Guvernului

Programul şi lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună Parlamentul acordă icircncredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor

Pe baza votului de icircncredere acordat de către Parlament Preşedintele Romacircniei numeşte Guvernul Primul-ministru şi ceilalţi

258

membri al Guvernului depun individual icircn faţa Preşedintelui Romacircniei jurămacircntul de credinţă faţă de ţară şi popor

Guvernul icircn icircntregul său şi fiecare membru icircn parte icircşi exercită mandatul icircncepacircnd de la data depunerii jurămacircntului

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate cu excepţia

celei de deputat sau de senator b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională

salarizată icircn cadrul organizaţiilor cu scop comercial c) exercitarea de acte de comerţ cu excepţia vacircnzării sau

cumpărării de acţiuni ori alte titluri de valoare d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la

societăţile comerciale sau de reprezentant al statului icircn adunările generale ale unor asemenea societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome companiilor naţionale şi societăţilor naţionale

e) exercitarea unei funcţii publice icircn serviciul unei organizaţii străine cu excepţia acelor funcţii prevăzute icircn acordurile şi convenţiile la care Romacircnia este parte

Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru care va dispune măsurile necesare pentru icircncetarea acesteia

Funcţia de membru al Guvernului icircncetează icircn urma bull demisiei bull revocării bull pierderii drepturilor electorale bull stării de incompatibilitate bull decesului bull demiterii Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă

public se prezintă icircn scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul icircn care s-a luat act de depunerea ei dar nu mai tacircrziu de 15 zile de la data depunerii

259

Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele Romacircniei prin decret la propunerea primului-ministru Revocarea are loc icircn caz de remaniere guvernamentală

Icircn cazul icircn care icircncetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei a pierderii drepturilor electorale a incompatibilităţii a decesului şi icircn alte situaţii prevăzute de lege Preşedintele Romacircniei la propunerea primului-ministru ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului

Icircn cazul icircn care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotăracircre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată icircn tot sau icircn parte ca fiind dobacircndită icircn mod ilicit printr-o hotăracircre judecătorească irevocabilă el este demis de Preşedintele Romacircniei la propunerea primului-ministru

VI4 Primul-ministru

Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia cu respectarea atribuţiilor legale care le revin

Primul-ministru reprezintă Guvernul icircn relaţiile acestuia cu Parlamentul Preşedintele Romacircniei Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curtea Constituţională Curtea de Conturi Consiliul Legislativ Ministerul Public celelalte autorităţi şi instituţii publice partidele şi alianţele politice sindicatele cu alte organizaţii neguvernamentale precum şi icircn relaţiile internaţionale

Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate

Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea

Guvernului cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului

b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului icircn cazul utilizării acestor funcţii

260

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru

d) secretarii de stat e) alte persoane care icircndeplinesc funcţii publice icircn cazurile

prevăzute de lege Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului

rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la icircntrebările ori interpelările care icirci sunt adresate de către deputaţi sau senatori

Primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la icircntrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori icircn funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării

Primul-ministru contrasemnează decretele emise de Preşedintele Romacircniei icircn cazul icircn care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora

Icircn scopul rezolvării unor probleme operative primul-ministru poate constitui prin decizie consilii comisii şi comitete inter-ministeriale

VI5 Organizarea aparatului de lucru al Guvernului

Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru Secretariatul General al Guvernului departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotăracircre a Guvernului

Aparatul de lucru al primului-ministru este alcătuit din a) corpul de consilieri ai primului-ministru b) corpul de control al primului-ministru c) aparatul tehnic al corpului de consilieri d) cabinetul primului-ministru e) cancelaria primului-ministru f) compartimentul cu probleme speciale g) compartimentul documente secrete

261

h) compartimentul care asigură protocolul primului-ministru Guvernul are un Secretariat General88 condus de secretarul

general al Guvernului care poate avea rang de ministru ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi care pot avea rang de secretar de stat numiţi prin decizie a primului-ministru

Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare rezolvarea problemelor organizatorice juridice economice şi tehnice ale activităţii Guvernului precum şi reprezentarea Guvernului icircn faţa instanţelor judecătoreşti

Secretariatul general al Guvernului asigură prin aparatul propriu continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare constituind elementul de legătură şi stabilitate al guvernării

Departamentul este o structură organizatorică fără perso-nalitate juridică şi fără unităţi icircn subordine subordonat primului-ministru avacircnd rolul de coordonare şi sinteză icircn domenii de interes general icircn conformitate cu atribuţiile Guvernului

Departamentul este condus de un demnitar Icircn exercitarea atribuţiilor ce icirci revin conducătorul departamentului emite ordine cu caracter individual

VI6 Funcţionarea Guvernului

Guvernul se icircntacirclneşte de regulă săptămacircnal sau ori de cacircte ori este nevoie la convocarea primului-ministru

Preşedintele Romacircniei poate participa la şedinţele Guvernului care au ca obiect probleme de interes naţional privind politica externă a Guvernului apărarea ţării asigurarea ordinii publice la cererea primului-ministru icircn alte situaţii (art87)

Icircn cazul icircn care este prezent Preşedintele Romacircniei prezidează şedinţa Guvernului Deşi prezidează şedinţa prin aceasta

88 Legea 2552001publicată icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo nr 266 din

23052001 privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului

262

Preşedintele Romacircniei nu devine icircn acea situaţie şi membru al Guvernului Preşedintele Romacircniei chiar dacă prezidează şedinţa nu participă la adoptarea hotăracircrilor Guvernului cacircnd acestea sunt supuse votului membrilor Guvernului ci doar icircşi exprimă opinia cu privire la acele măsuri

La şedinţele Guvernului pot participa ca invitaţi şefi de departamente secretari de stat ce nu sunt membri ai Guvernului precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă potrivit deciziei primului-ministru

Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotăracircri privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund

VI7 Actele Guvernului

Guvernul emite două categorii de acte hotăracircri ordonanţe Actele specifice activităţii Guvernului sunt hotăracircrile prin care

acesta pune icircn executare legile adoptate de către Parlament Hotăracircrile se emit pentru organizarea executării legilor ceea ce

icircnseamnă că ele nu pot cuprinde reglementări primare ale relaţiilor sociale hotăracircrile avacircnd un caracter secundum legem

Constituţia Romacircniei din 1991 a introdus o categorie de acte care pacircnă icircn acel moment nu au existat şi anume ordonanţele Icircn crearea acestei categorii de acte s-a pornit de la ideea că Parlamentul icircşi desfăşoară activitatea icircn două sesiuni parlamentare anuale fiecare avacircnd o durată determinată de timp Icircntre aceste sesiuni există o perioadă de vacanţă parlamentară icircn intervalul căreia cele două Camere ale Parlamentului icircşi icircncetează activitatea

S-a considerat că icircn această perioadă cacircnd Parlamentul nu funcţionează ar putea să apară necesitatea de a se adopta acte normative cu o forţă juridică egală cu aceea a legilor prin care să se reglementeze relaţiile sociale care de regulă sunt de competenţa Parlamentului

263

Hotăracircrile Guvernului ca şi ordonanţele de altfel se semnează de către primul-ministru şi se contrasemnează de către miniştrii care au obligaţia punerii lor icircn executare

Atacirct hotăracircrile cacirct şi ordonanţele sunt supuse obligaţiei de publicare icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo cu excepţia celor cu caracter militar care se comunică numai instituţiilor interesate Sancţiunea icircncălcării obligaţiei de publicare este inexistenţa actului Prin urmare publicarea constituie o condiţie de validitate a actului icircn sensul că hotăracircrea sau ordonanţa chiar legal adoptate sunt valabile şi pot fi aplicate numai după icircndeplinirea procedurii publicării

Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe icircn domenii care nu fac obiectul legilor organice procedacircnd la ceea ce se numeşte delegarea legislativă (art115 din Constituţie)

Legea de abilitare trebuie să stabilească icircn mod obligatoriu domeniul şi data pacircnă la care se pot emite ordonanţe Dacă legea de abilitare o cere ordonanţele se supun aprobării Parlamentului potrivit procedurii legislative pacircnă la icircmplinirea termenului de abilitare Nerespectarea termenului atrage caducitatea şi icircncetarea efectelor ordonanţei

Hotăracircrea Guvernului şi ordonanţa reprezintă acte administrative care pot face obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ Icircn cazul ordonanţei acest lucru este posibil numai pe perioada de abilitare a Guvernului deoarece după aceea intră icircn sfera actelor care privesc raporturile dintre Parlament şi Guvern fiind exceptate potrivit art2 lit a din Legea nr291990 de la competenţa instanţelor de contencios administrativ

Alături de delegarea legislativă de ordin legal Constituţia Romacircniei reglementează icircn art115 şi delegarea de ordin constituţional care operează icircn cazul unor situaţii excepţionale icircn care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă

Acestea intră icircn vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament Dacă Parlamentul nu se află icircn sesiune el se

264

convoacă icircn mod obligatoriu Dacă icircn termen de cel mult 30 de zile de la depunerea ordonanţei la una din Camere aceasta nu se pronunţă ordonanţa este considerată adoptată şi se va remite celeilalte Camere care va decide de asemenea icircn procedură de urgenţă Ordonanţele de urgenţă cuprind norme de natura legii organice şi se aprobă cu majoritatea prevăzută de art 76 alin 1 din Constituţie Ordonanţele Guvernului reglementacircnd relaţiile sociale ce ţin de domeniul legii fac obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională

Condiţia publicităţii prevăzută de art108 din Constituţie se aplică şi icircn cazul ordonanţelor de urgenţă

Icircn afara actelor adoptate de către Guvern primul-ministru personal poate adopta acte denumite decizii ca de exemplu Decizia nr441991 privind constituirea Comitetului interministerial pentru probleme de emigraţie Est-Vest

VI8 Raporturile legislativ-executiv

Abordarea acestor raporturi trebuie făcută icircn cadrul mai larg al raporturilor dintre executiv şi legislativ (puterea legislativă şi puterea executivă) care presupune un anumit rol al legislativului icircn formarea şi activitatea executivului89

Rolul acestuia este diferit de la un sistem constituţional la altul este icircn directă legătură cu forma de guvernămacircnt şi cu structura executivului şi se manifestă icircn desemnarea şefului executivului denumit şef de stat (monarh preşedinte) desemnarea şefului guvernului şi a membrilor acestuia

Desemnarea şefului executivului Icircn această desemnare rolul Parlamentului este diferit icircn raport

cu forma de guvernămacircnt Icircn forma de guvernămacircnt monarhică unde monarhia este ereditară rolul Parlamentului este doar


vol II Editura Sitech Craiova 2004 p 258 şi urm

265

decorativ ca şi icircn republica prezidenţială unde Preşedintele este ales prin sufragiu universal Numai icircn republica parlamentară şeful statului este ales de Parlament acesta din urmă avacircnd deci rol hotăracirctor

Desemnarea şefului de guvern şi a membrilor acestuia Rolul Parlamentului icircn desemnarea şefului de guvern şi a

membrilor acestuia este de asemenea diferit icircn sistemele constituţionale90 de regulă icircnsă şeful guvernului este figura centrală el prezintă lista guvernului

Desemnarea şefului de stat cacirct şi a şefului guvernului icircn Romacircnia este reglementată de Constituţie Astfel Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului care se dezbat cu prioritate

Totodată Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor de Senat sau de către comisiile parlamentare prin intermediul preşedinţilor acestora

Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului Dacă li se solicită prezenţa participarea lor este obligatorie

Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la icircntrebările şi interpelările formulate de deputaţi sau de senatori

Camera Deputaţilor sau Senatul pot adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării

Guvernul răspunde politic icircn faţa Parlamentului pentru icircntreaga sa activitate Fiecare membru al Guvernului răspunde politic

90 Icircn regimurile prezidenţiale (exemplu Brazilia SUA Mexic)

funcţiile de şef de stat şi şef al guvernului sunt icircndeplinite de aceeaşi persoană şeful de stat Numirea miniştrilor icircn unele regimuri prezidenţiale (Finlanda Costa Rica) revine şefului de stat fără intervenţia Parlamentului icircn timp ce icircn altele (SUA) ea este realizată de către şeful de stat cu avizul şi consimţămacircntul Senatului

266

solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia

Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună pot retrage icircncrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi al senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cacircnd a fost prezentată icircn şedinţă comună a celor două Camere

Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Icircn cazul cacircnd moţiunea de cenzură a fost respinsă deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia icircn aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură cu excepţia cazului cacircnd Guvernul icircşi angajează răspunderea

Guvernul icircşi poate angaja răspunderea icircn faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului icircn şedinţă comună asupra unui program a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege Dacă acestea sunt respinse printr-o moţiune de cenzură depusă icircn termen de 3 zile de la prezentarea programului a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege Guvernul se consideră demis urmacircnd să fie desemnat un nou prim-ministru şi să fie ales un nou Guvern

Dacă moţiunea de cenzură este respinsă proiectul de lege prezentat este socotit ca fiind adoptat iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii pentru Guvern

Icircn situaţia icircn care Preşedintele Romacircniei cere reexaminarea legii adoptate dezbaterea acesteia se face icircn şedinţă comună a celor două Camere

VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive

Problema compatibilităţii icircntre funcţia parlamentară şi cea ministerială este mereu actuală mereu discutabilă şi de o reală importanţă teoretică şi practică Practica constituţională a statelor evidenţiază cel puţin trei soluţii distincte

267

Sunt sisteme constituţionale icircn care exerciţiul unei funcţii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exerciţiul unui mandat icircn parlament O asemenea situaţie este remarcată icircn aproximativ 25 de state (din circa 83 supuse analizei) printre care SUA Franţa De aceea aici dacă doreşte să accepte ocuparea unui post de ministru un parlamentar trebuie să demisioneze din parlament Acest sistem este privit cu rezerve şi chiar criticat pentru motivul că ar putea crea o prăpastie icircntre cele două puteri fiind deci un obstacol icircn colaborarea puterilor

Un al doilea sistem practicat caută să valorifice cacirct mai mult echilibrul şi colaborarea puterilor permiţacircnd cumularea celor două funcţii (mandate) Icircn acest sistem nu se reacţionează pozitiv la rezervele şi criticile mai icircnainte expuse Astfel icircn ţările care sunt inspirate de sistemul britanic miniştrii sau majoritatea lor dacă nu sunt parlamentari icircn momentul desemnării trebuie să devină parlamentari icircntr-un anumit termen după instalarea lor icircn funcţie Icircntr-un asemenea sistem se icircncadrează aproximativ 24 de ţări (exemple Australia Japonia Zambia)

Există şi un al treilea sistem de mijloc icircn ţările icircn care miniştrii nu-s obligaţi să fie şi parlamentari dar cu toate acestea icircn Liechtenstein de exemplu ei trebuie să icircndeplinească condiţiile de eli-gibilitate Icircn unele ţări (Belgia Germania Anglia) miniştrii sunt icircn ge-neral parlamentari chiar dacă nicio dispoziţie constituţională nu le-o cere

Icircn Romacircnia potrivit Constituţiei funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de parlamentar

Examinacircnd compatibilitatea mandatului parlamentar şi funcţiei ministeriale vom observa că suntem icircntr-un anumit domeniu al căutărilor de soluţii eficiente şi desigur practice Icircn aceste căutări pot fi avute icircn vedere atacirct argumente pro cacirct şi argumente contra

Icircn prima categorie de argumente trebuie să observăm că jocul politic icircn sistemul desemnării conduce la o identitate de atitudini ale majorităţii parlamentare şi guvernului

Teoretic şi practic atacirct majoritatea parlamentară cacirct şi guvernul au aceeaşi sursă a legitimităţii şi afinităţii şi anume majoritatea

268

electoratului care s-a pronunţat pentru platforma politică a aceluiaşi partid Compatibilitatea funcţiei ministeriale şi mandatului parlamentar icircnlătură conflictele constituţionale icircntre puteri permite cunoaşterea directă a problemelor legislative şi executive şi o unitate de scop şi acţiune Iar acestea permit operativitate şi eficienţă

Pot fi icircnsă formulate şi argumente contra Astfel icircndeplinirea simultană a funcţiei ministeriale şi a mandatului de parlamentar este contrară separaţiei puterilor icircn stat chiar icircn interpretarea sa suplă Apoi aceasta ar fi o cale de concentrare a puterii icircn macircna executivului Icircn fine o asemenea soluţie ar face icircn practică ineficient controlul parlamentar asupra guvernului S-ar ajunge icircntr-o interpretare puţin exagerată dar nu şi absurdă ca guvernul să se autocontroleze atacircta timp cacirct este format numai din parlamentari91

VI10 Creşterea rolului executivului

Icircn sistemele constituţionale actuale raporturile dintre Parlament şi Guvern dau tot mai mult bdquocacircştig de cauzărdquo Guvernului Cu alte cuvinte icircn activitatea statală asistăm la o preeminenţă a executivului icircn raport cu legislativul icircn luarea celor mai importante decizii politice care se concretizează prin legi sau prin măsuri executive92 Aceasta se justifică şi icircşi găseşte explicaţia icircn faptul că la putere este adus acel Guvern care reprezintă partidul cacircştigător icircn alegeri şi a cărui platformă electorală el trebuie să o traducă icircn programul de guvernare pentru a satisface electoratul său

De altfel icircn multe state şeful de stat se află pe picior de egalitate cu legislativul deoarece este ales prin sufragiu universal icircn acelaşi mod cu Parlamentul avacircnd deci aceeaşi poziţie statală primind icircmputerniciri direct de la popor (Romacircnia Franţa SUA) Icircntr-un asemenea sistem constituţional nu se poate vorbi de o subordonare a şefului de stat faţă de Parlament

Creşterea rolului executivului este accentuată mai ales prin dobacircndirea unor atribuţii legislative ndash legislaţia delegată (Romacircnia Franţa)

91 I Muraru S Tănăsescu op cit p 512 şi urm 92 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice


269

CAPITOLUL VII

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

VII1 Consideraţii generale

Icircn teoria clasică a separaţiei puterilor una dintre puteri alături de puterea executivă şi de cea legislativă este puterea judecătorească

Evoluţia teoriei clasice a separaţiei puterilor a implicat şi evoluţia explicaţiilor şi practicilor privind puterea judecătorească Aceasta explică icircnsăşi terminologia diferită sub care această putere este exprimată icircn constituţii şi doctrină şi anume putere judecătorească putere jurisdicţională Denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia ca funcţie distinctă şi ca sistem distinct

Termenul justiţie reflectă două sensuri Icircntr-un prim sens prin justiţie se icircnţelege sistemul organelor judecătoreşti iar icircntr-un al doilea sens se icircnţelege activitatea de soluţionare a proceselor civile administrative comerciale penale de muncă de aplicare de sancţiuni de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime icircncălcate

Justiţia şi-a icircmbogăţit conţinutul ea privind direct chiar exerciţiul puterii politice icircn sensul efectuării controlului asupra modului cum guvernanţii acţionează icircn limitele Constituţiei şi dreptului adică icircn realizarea principiului legalităţii

Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fără justiţie lipsa justiţiei veritabile icircnsemnacircnd arbitrariu şi nedreptate Dacă viaţa socială trebuie să se desfăşoare potrivit Constituţiei şi legilor icircn mod firesc trebuie să existe o funcţie(putere o autoritate) care să le cunoască şi să le poată interpreta şi aplica icircn mod concret atunci cacircnd

270

sunt icircncălcate cacircnd drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt periclitate neglijate

Justiţia concepută ca o funcţie realizată independent şi imparţial s-a impus ca o idee şi realitate despre care oamenii cred că-i poate apăra atunci cacircnd drepturile şi interesele lor legitime sunt icircncălcate ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare Fiat justitia pereat mundus (justiţia să-şi urmeze cursul ei chiar dacă lumea ar fi să piară) a devenit dictonul preferat icircn legătură cu justiţia 93

Semnificaţia acestui dicton este aceea că precum veşnica dreptate a Dumnezeirii e neclintită icircn fermitatea ei dezvăluindu-se icircn orice condiţii chiar ale prăbuşirii icircntregii lumi tot aşa judecătorul care se ocupă de un anume caz trebuie să-l ducă la bun sfacircrşit şi să-l rezolve după cum icircl icircndeamnă ştiinţa şi conştiinţa chiar dacă icircntre timp ar veni sfacircrşitul lumii cu toate grozăviile sale

Icircn spiritul ideii de justiţie s-au dezvoltat icircnsă şi activităţi icircnfăptuite de alte organisme decacirct instanţele judecătoreşti care presupun ndash mai accentuat sau nu ndash folosirea aceloraşi reguli judecătoreşti Icircn scopul articulării lor cu justiţia se vorbeşte de activităţi jurisdicţionale de unde şi denumirea de putere jurisdic-ţională Cuvacircntul jurisdicţional a devenit preferabil cuvacircntului judiciar care se aplică numai unei categorii de jurisdicţii

Icircn acest sens sunt relevante dispoziţiile art112 din Constituţia Olandei potrivit cărora bdquoIncumbă puterii judiciare de a judeca litigiile privind drepturile civile şi cele de creanţă Legea poate conferi fie puterii judiciare fie unor jurisdicţii care nu fac parte din puterea judiciară sarcina de a judeca litigiile care nu rezultă din rapoartele juridic civile Legea reglementează procedura de urmat şi consecinţele deciziilorrdquo

Exprimarea autoritate (putere) jurisdicţională nu diminuează rolul justiţiei ci evidenţiază similitudinea de conţinut şi principii icircntre mai multe activităţi care se impun atunci cacircnd legile nu sunt executate Justiţia rămacircne partea substanţială a activităţii


271

jurisdicţionale De aici şi preocuparea firească pentru teoretizarea justiţiei pentru că restul activităţii jurisdicţionale icircmprumută trăsăturile şi principiile acesteia membrii jurisdicţiilor pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt deduse spre rezolvare mai icircntacirci interpretează Constituţia legile contractele convenţiile sau cutumele ce sunt invocate le stabilesc sensul lor oficial Ansamblul judecăţilor lor formează jurisprudenţa care limpezeşte textele obscure cu mai multe sensuri sau lacune şi uneori le completează Desigur este important de ştiut pacircnă unde pot merge jurisdicţiile icircn completarea lacunelor legii Problema se pune pentru că rolul justiţiei este de a aplica dreptul şi nu de a crea drept Pot fi citate şi cazuri icircn care justiţiei i s-au conferit şi icircmputerniciri de reglementare juridică Icircn acest sens sunt explicate dispoziţiile art101-102 din Constituţia romacircnă din anul 1866 potrivit cărora o lege urma să determine cazurile de responsabilitate pedepsele aplicabile miniştrilor şi modul de urmărire icircn contra lor iar pacircnă la adoptarea legii bdquoIcircnalta Curte de Casaţiune şi Justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsardquo

Icircn urma judecăţii se dau hotăracircri icircn care se stabilesc drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept participanţi icircn proces se aplică sancţiuni se stabilesc despăgubiri se dau ordine de executare atacirct părţilor icircn proces cacirct şi autorităţilor publice Hotăracircrile judecătoreşti trebuie să fie respectate şi executate de către cetăţeni şi autorităţile publice

VII2 Activitatea jurisdicţională

Am icircnvederat că noţiunea de justiţie este icircnţeleasă şi ca activitate de soluţionare a litigiilor penale civile şi de altă natură activitate icircncredinţată icircn principal instanţelor judecătoreşti

Icircn realizarea justiţiei s-au dezvoltat icircnsă şi alte activităţi icircnfăptuite de alte organisme decacirct instanţele judecătoreşti folosind aceleaşi reguli specifice regulilor judecătoreşti icircn acest fel se

272

vorbeşte de activităţi jurisdicţionale de unde şi denumirea de putere jurisdicţională precum şi de organe jurisdicţionale94

Activitatea jurisdicţională are un conţinut şi principii care o diferenţiază de legislativ şi executiv dar şi o integrează icircntr-o viziune sistematică icircn ansamblul activităţilor statale Aceasta pentru simplul motiv că puterea jurisdicţională este o parte a organizării statale a puterii politice Statul de drept implică obligativitatea respectării şi aplicării constituţiilor şi legilor Judecătorul interpretează legea şi o aplică dar nu creează drept

Justiţia (icircn general activitatea jurisdicţională) este o activitate de rezolvare a litigiilor icircn litera şi spiritul constituţiei legilor obiceiului convenţiilor şi contractelor Judecătorul care icircnfăptuieşte justiţia caută să afle adevărul icircn procesul respectiv pentru a identifica exact icircncălcarea legii victimele cauzalitatea răspunderea şi responsabilii

Pentru ca justiţia să-şi poată icircnfăptui misiunea ea cunoaşte o anumită organizare şi anumite principii Organizarea justiţiei se face pe grade de jurisdicţie Aceste grade de jurisdicţie permit o evaluare icircn fond dar şi posibilitatea de recurs şi apel ca posibilitate de icircndreptare a erorilor de reevaluare a situaţiilor şi probelor Se consideră că cea mai eficientă este organizarea a două grade de jurisdicţie fond apel sau recurs

VII3 Principiile fundamentale de realizare a justiţiei

Justiţia are la bază principii potrivit cărora ea este organizată şi funcţionează principii prin care se icircnţeleg acele reguli esenţiale prevăzute de Constituţie şi de legi organice icircn vederea realizării funcţiei acesteia ndash soluţionarea litigiilor icircn scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii



273

Justiţia trebuie să răspundă unor exigenţe fundamentale Icircn cadrul acestor exigenţe se enumeră icircn general următoarele legalitatea buna administrare a justiţiei accesul la un tribunal garanţia unui proces echitabil soluţionat icircntr-un termen rezonabil publicitatea procesului imparţialitatea judecătorului proporţiona-litatea icircn stabilirea sancţiunilor

Din aceste exigenţe rezultă principiile potrivit cărora este organizată şi funcţionează justiţia Icircn legătură cu aceste principii anumite precizări se impun Astfel există principii aplicabile icircntregului sistem statal ndash juridic şi care firesc sunt aplicabile şi justiţiei Există apoi unele principii proprii justiţiei (jurisdicţiilor) ca activitate şi sistem de autorităţi De altfel aceste principii interesează aici Există de asemenea principii specifice diferitelor categorii de jurisdicţii sau procese sens icircn care se discută de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal

Toate aceste principii sunt importante Uneori icircn activitatea de judecată icircn lipsă de text expres sau apropiat judecătorul recurge la analogia dreptului adică la aplicarea principiilor fundamentale iar icircncălcarea principiilor poate atrage nulitatea hotăracircrii judecătoreşti sau a altor acte de procedură Unele principii privesc organizarea judecătorească altele activitatea sau poziţia justiţiei şi a judecătorului Urmează să observăm care asemenea principii sunt constituţionale icircn sensul că unele reguli esenţiale sunt explicite sau rezultă din dispoziţiile constituţionale

a) Principiul legalităţii Este un principiu care icircn mod firesc excede justiţiei fiind de

esenţa statului de drept Are icircnsă o evidentă aplicabilitate icircn domeniul justiţiei şi anume sub două mari aspecte legalitatea instanţelor judecătoreşti legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor

Cacirct priveşte primul aspect vom reţine că pot icircndeplini funcţii jurisdicţionale numai acele autorităţi statale cărora constituţia şi legile le recunosc asemenea calităţi De asemenea instanţele

274

judecătoreşti (jurisdicţionale) pot rezolva procese numai icircn limita competenţei conferite de lege Icircn fine procedura de rezolvare a litigiilor este numai cea prevăzută de lege

Sub cel de-al doilea aspect vom observa că nu există infracţiune decacirct dacă este prevăzută de lege şi că nu există pedeapsă decacirct dacă este prevăzută de lege

Principiul legalităţii cu aplicaţiunea sa specifică la justiţie este consacrat prin art126 din Constituţia Romacircniei

b) Justiţia este unică şi egală pentru toţi Este un principiu fundamental care valorifică şi icircn acest

domeniu marele principiu al egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor Icircn sinteză aceasta presupune ca pentru toţi cetăţenii să existe o singură justiţie ca aceştia să fie judecaţi de aceleaşi instanţe icircn procese similare Acest principiu refuză existenţa unor tribunale extraordinare existenţa unor privilegii De aceea Constituţia Romacircniei prin art126 (2) stabileşte că bdquo Este interzisă icircnfiinţarea de instanţe extraordinarerdquo Desigur acest principiu nu este icircncălcat prin crearea unor secţii speciale (comerciale de muncă de contencios administrativ pentru minori) potrivit specificului proceselor aceasta ţinacircnd de buna administrare a justiţiei De asemenea acest principiu presupune folosirea icircn speţe similare a aceloraşi reguli procedurale şi acordarea drepturilor procesuale icircn mod egal tuturor participanţilor

c) Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne Procedura judiciară se desfăşoară icircn limba oficială a statului

Persoanelor care nu icircnţeleg limba oficială trebuie să li se asigure comunicarea pieselor dosarului şi a tuturor actelor procedurale icircn limba pe care o cunosc De aceea li se asigură traducerea printr-un interpret Constituţia Romacircniei conţine mai multe dispoziţii icircn acest sens După ce prin art 128(1) stabileşte că procedura judiciară se desfăşoară icircn limba romacircnă prin art 128(2) arată că cetăţenii aparţinacircnd minorităţilor naţionale precum şi persoanele care nu icircnţeleg sau nu vorbesc limba romacircnă au dreptul de a lua cunoştinţă

275

de toate actele şi lucrările dosarului de a vorbi icircn instanţă şi de a pune concluzii prin interpret Icircn procesele penale prevede de asemenea Constituţia acest drept este asigurat icircn mod gratuit

d) Dreptul la apărare Este de asemenea un drept fundamental dar şi un principiu

fundamental al justiţiei prevăzut icircn art 24 din Constituţie potrivit căruia bdquoDreptul la apărare este garantat Icircn tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiurdquo 95

e) Prezumţia de nevinovăţie Este un principiu constituţional potrivit căruia o persoană este

considerată nevinovată atacircta timp cacirct nu s-a pronunţat o hotăracircre judecătorească definitivă de condamnare Este una din cele mai puternice garanţii ale demnităţii şi libertăţii umane Este principiul căruia i se subordonează icircntreaga activitate jurisdicţională Este prevăzut explicit icircn art23 (11) din Constituţia Romacircniei

f) Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii Este unul din principiile constituţionale ale justiţiei Potrivit

acestui principiu icircn activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale Ca atare icircn rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi niciun fel de ordine instrucţiuni indicaţii sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea

Independenţa judecătorului de altfel independenţa justiţiei ţine de chiar separaţiaechilibrul puterilor icircn stat vorbindu-se de independenţa autorităţii jurisdicţionale Ea exprimă posibilitatea de protecţie a guvernanţilor fiind icircn fond o garanţie icircn faţa abuzurilor puterilor (autorităţilor) Desigur independenţa judecătorului este substanţial tributară caracterului moravurilor şi tradiţiilor specifice fiecărei ţări ea nu poate fi garantată absolut prin lege



276

Judecătorul el icircnsuşi dă icircn ultimă instanţă strălucire independenţei sale prin profesionalism moralitate caracter deontologie Regulile constituţionale cuprind garanţii ale independenţei judecătorilor printre care condiţiile de recrutare inamovibilitatea avansarea şi controlul prezintă un interes aparte Constituţia Romacircniei prin art124 (3) stabileşte că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii Aşa cum se apreciază clar icircn doctrină independenţa este o noţiune indivizibilă fiind indispensabil pentru o bună justiţie ca magistratul să fie independent atacirct faţă de celelalte puteri cacirct şi faţă de colegii săi şi de justiţiabili

Recrutarea judecătorilor este o garanţie a independenţei acestora Icircn unele state judecătorii sunt aleşi prin vot popular (exemplu icircn SUA la nivelul statelor) la fel ca deputaţii Sistemul alegerii nu este icircnsă considerat eficient pentru motivul că nu dă garanţii autorităţii judiciare Icircn sistemul alegerii judecătorii trebuie să se alinieze platformelor şi partidelor politice cu toate dezavantajele ce rezultă de aici96

Recrutarea judecătorilor prin concurs icircn care numirea se face icircn ordinea rezultatelor (deci a competenţei profesionale) este considerată cea mai potrivită Comisiile de concurs trebuie să cuprindă universitari jurişti profesionişti magistraţi recunoscuţi fapt ce asigură din start independenţa Icircn multe state judecătorii sunt numiţi de regulă de către executiv

Icircn ţara noastră potrivit Constituţiei judecătorii sunt numiţi de Preşedintele Romacircniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii Este important de menţionat că prin art151 (2) din Constituţia Romacircniei s-a stabilit că bdquoNoua Curte Supremă de Justiţie va fi numită icircn condiţiile legii de Camera Deputaţilor şi de Senat icircn şedinţă comună la propunerea Preşedintelui Romacircniei icircn termen de şase luni de la intrarea icircn vigoare a Constituţieirdquo Desigur aceasta este o dispoziţie tranzitorie


277

Inamovibilitatea este o puternică garanţie a independenţei judecătorului fiind o măsură de protecţie a acestuia Potrivit acestui principiu judecătorul nu poate fi nici revocat nici retrogradat nici transferat pe un post echivalent nici avansat fără consimţămacircntul său Inamovibilitatea pune magistraţii la adăpost de orice revocare şi transferare impusă icircn afară de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională

Astfel de exemplu icircn Suedia icircn principiu inamovibili judecătorii titulari nu pot fi demişi din funcţiile lor decacirct dacă prin infracţiune penală sau prin necunoaştere gravă şi repetată a obligaţiilor ei se manifestă evident inapţi de a-şi icircndeplini sarcinile sau se pensionează Iar legea romacircnă de organizare judecătorească stabileşte că dacă icircn cursul activităţii sale magistratul manifestă o vădită incapacitate profesională Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune eliberarea sa din funcţie la sesizarea ministrului justiţiei

Constituţia Romacircniei cuprinde dispoziţii privitoare la inamovibilitatea judecătorilor Din examinarea acestor dispoziţii rezultă că judecătorii sunt inamovibili dar icircn condiţiile legii Inamovibilitatea nu priveşte icircnsă firesc de altfel judecătorii stagiari ci numai pe cei numiţi de Preşedintele Romacircniei Or judecătorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiţi de către Preşedintele Romacircniei Dar icircn legătură cu aceştia legea de organizare judecătorească arată că ei se bucură de stabilitate ca şi procurorii Prin art124 Constituţia stabileşte că mandatul judecătorilor Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de 6 ani (cu posibilitatea revenirii icircn funcţie) de unde rezultă că pentru aceştia inamovibilitatea este asigurată numai pentru durata respectivă O precizare este de asemenea pertinentă şi anume că inamovibilitatea priveşte numai calitatea de judecător nu şi funcţiile de conducere judecătorească

Cacirct priveşte avansarea magistraţilor pentru a nu depinde de executiv trebuie avute icircn vedere două reguli şi anume ea să revină numai corpului magistraţilor (de exemplu Consiliului Superior al Magistraturii) limitarea treptelor (gradelor) şi consecinţelor

278

avansării icircn sensul de a se face cacirct mai puţine diferenţieri icircn carieră Icircn acest sens Constituţia Romacircniei prevede că promovarea transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii icircn condiţiile legii Pentru a nu crea prin avansare situaţii nedorite se practică şi avansarea pe loc Astfel Legea de organizare judecătorească prin art78 după ce stabileşte că avansarea sau transferarea magistraţilor se poate face numai cu consimţămacircntul acestora adaugă că magistraţii care icircndeplinesc condiţiile pentru a fi avansaţi dar care nu doresc să schimbe funcţia şi instanţa ori parchetul pot fi avansaţi pe loc

Desigur un rol important icircn asigurarea independenţei judecătorilor icircl are controlul hotăracircrilor judecătoreşti Acest control trebuie efectuat numai de instanţe judecătoreşti şi numai după proceduri jurisdicţionale Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenţa justiţiei icircn faţa legislativului şi a executivului

VII4 Statutul magistraţilor

Justiţia se icircnfăptuieşte de judecători icircn numele legii şi are ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor Judecătorii sunt independenţi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali Orice persoană organizaţie autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor Au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii procurorii şi magistraţii-asistenţi ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Icircn condiţiile legii privind statutul magistraţilor judecătorii numiţi de Preşedintele Romacircniei sunt inamovibili Aceştia pot fi mutaţi prin transfer delegare detaşare sau promovare numai cu acordul lor şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie icircn condiţiile prevăzute de lege Pe de altă parte procurorii numiţi de Preşedintele Romacircniei se bucură de stabilitate icircn condiţiile legii anterior menţionate şi ale Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii

279

Magistraţii sunt obligaţi ca prin icircntreaga lor activitate să asigure supremaţia legii să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor precum şi egalitatea lor icircn faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare indiferent de calitatea acestora să respecte normele deontologice ale profesiei de magistrat şi să participe la formarea profesională continuă Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede este neclară sau incompletă

Incompatibilităţi şi interdicţii Conform Legii statutului magistraţilor funcţiile de judecător

procuror magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superior icircn condiţiile legii

Magistraţilor le este interzis a) să desfăşoare activităţi comerciale direct sau prin persoane

interpuse b) să desfăşoare activităţi de arbitraj icircn litigii civile comerciale

sau de altă natură c) să aibă calitatea de asociat sau de membru icircn organele de

conducere administrare sau control la societăţi civile societăţi comerciale inclusiv bănci sau alte instituţii de credit societăţi de asigurare ori financiare companii naţionale societăţi naţionale sau regii autonome

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic

Magistraţii nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice Magistraţii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare activităţi cu caracter politic Ei sunt obligaţi ca icircn exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea icircn orice mod a convingerilor lor politice

O altă interdicţie importantă prevăzută de lege se referă la obligaţia magistraţilor de a nu icircşi exprima public opinia cu privire la procese aflate icircn curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a

280

fost sesizat Parchetul De asemenea nu le este permis să comenteze sau să justifice icircn presă ori icircn emisiuni audiovizuale hotăracircrile sau soluţiile date icircn dosarele rezolvate de ei

Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale icircn probleme litigioase chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decacirct acelea icircn cadrul cărora icircşi exercită funcţia şi nu pot icircndeplini orice altă activitate care potrivit legii se realizează de avocat

Recrutarea Recrutarea magistraţilor se face prin concurs pe baza compe-

tenţei profesionale a aptitudinilor şi a bunei reputaţii Recrutarea şi formarea profesională iniţială icircn vederea ocupării funcţiei de magistrat se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face cu res-pectarea principiilor transparenţei şi egalităţii exclusiv pe bază de concurs

Numirea magistraţilor Numirea judecătorilor inamovibili şi a procurorilor care se

bucură de stabilitate se face de către Preşedintele Romacircniei la pro-punerea Consiliului Superior al Magistraturii Icircnainte de a icircncepe să-şi exercite funcţia judecătorii şi procurorii depun următorul jurămacircnt bdquoJur să respect Constituţia şi legile ţării să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei să-mi icircndeplinesc atribuţiile cu onoare conştiinţă şi fără părtinirerdquo Refuzul depunerii jurămacircntului atrage de drept nulitatea numirii icircn funcţie Jurămacircntul se depune icircn şedinţă solemnă icircn faţa magistraţilor instanţei sau după caz ai Parchetului la care a fost numit magistratul după citirea actului de numire

VII5 Instanţele judecătoreşti

Justiţia este icircnfăptuită de către organele judecătoreşti denumite şi instanţe judecătoreşti Sistemul organelor judecătoreşti

281

este format icircn general din judecătorii tribunale curţi de apel şi curţi supreme Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti sunt stabilite prin lege

Constituţia Romacircniei sub titlul VI denumit Autoritatea Judecătorească reglementează icircn ordine instanţele judecătoreşti Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii Nu trebuie icircnţeles că toate aceste organisme se integrează icircn puterea judecă-torească Icircn această putere intră numai instanţele judecătoreşti

Instanţele judecătoreşti sunt potrivit art 126 din Constituţie Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege Constituţia lasă pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdicţie şi a instanţelor judecătoreşti corespunză-toare Aşa cum am mai precizat este interzisă icircnfiinţarea de instanţe extrordinare Iar legea de organizare judecătorească stabileşte următoarele instanţe judecătoreşti judecătoriile tribunalele curţile de apel Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Judecătoriile judecă toate procesele şi cererile icircn afară de cele date prin lege icircn competenţa altor instanţe Judecătoriile sunt instanţe de fond şi au competenţă generală Numărul şi sediul lor sunt stabilite prin lege funcţionează icircn fiecare judeţ şi icircn Municipiul Bucureşti (Icircn fiecare judeţ funcţionează icircntre 2 şi 5 judecătorii icircn raport cu populaţia judeţului şi cu aria geografică avacircnd sediile icircn cele mai mari localităţi)

Tribunalele judecă icircn primă instanţă procesele şi cererile date prin lege icircn competenţa lor

Tribunalele judecă icircn apel apelurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de judecătorii icircn primă instanţă

Tribunalele judecă icircn recurs recursurile icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de judecătorii care potrivit legii nu sunt supuse apelului

Icircn fiecare judeţ funcţionează un tribunal care icircşi are sediul icircn localitatea reşedinţă de judeţ la care se adaugă tribunalul Municipiului Bucureşti

282

Curţile de apel judecă icircn primă instanţă cauzele date icircn competenţa lor prin lege Curţile de apel judecă apelurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate icircn primă instanţă de tribunale

Curţile de apel judecă icircn recurs recursurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de tribunale icircn apel

Icircn ţară există potrivit legii 15 curţi de apel avacircnd sediul icircn oraşe reşedinţă de judeţ fiecare curte de apel are icircn raza sa de activitate icircntre 2 şi 5 tribunale

Pentru o cacirct mai bună realizare a actului de justiţie la tribunale curţi de apel şi la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit legii se pot icircnfiinţa şi funcţionează secţii specializate icircn materie civilă penală comercială şi de contencios administrativ Desigur asemenea secţii se pot icircnfiinţa prin lege şi funcţionează şi icircn alte domenii de activitate cum ar fi icircn domeniul muncii pentru minori etc icircntrucacirct textul constituţional aşa cum am arătat permite acest lucru

Icircn fruntea sistemului organelor judecătoreşti se află Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie avacircnd icircn competenţa sa două mari categorii de atribuţii icircncă de la icircnfiinţare (15 martie 1862 prin Legea pentru icircnfiinţarea Curţii de Casaţiune şi de Justiţie cu sediul icircn Bucureşti promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 12 ianuarie 1861) şi pacircnă icircn prezent şi anume de a fi suprema instanţă de casare şi de a asigura o practică judiciară unitară a tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară

Astfel Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmăreşte aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a soluţiona recursurile introduse icircmpotriva hotăracircrilor curţilor de apel de a judeca recursurile icircn interesul legii declarate icircmpotriva hotăracircrilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile icircn condiţiile legii avacircnd o competenţă specială de a judeca icircn fond icircn cazul unor infracţiuni săvacircrşite de icircnalţii demnitari senatori deputaţi mareşali amirali generali Icircnaltul Cler De asemenea

283

sesizează Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare

Se constată deci că instanţa supremă are cea mai largă com-petenţă de judecată ea judecă icircn primă instanţă icircn recurs şi recurs icircn interesul legii icircn complete formate din 3 judecători icircn prima instanţă şi icircn recurs icircn complete formate din 9 judecători cacircnd icircn prima instanţă cauza se judecă la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircn complet format din 3 judecători şi icircn Secţii Unite icircn plenul Curţii Cacircnd Curtea judecă recursul icircn interesul legii

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune dintr-un preşedinte patru preşedinţi de secţie şi judecători Ea este organizată icircn patru secţii civilă penală comercială şi de contencios administrativ fiecare avacircnd competenţă proprie icircn principal de judecată icircn casare aşa cum s-a arătat

Competenţă de primă instanţă are Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie după calitatea persoanei

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie icircn Secţii Unite şi pentru soluţionarea sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Curţii precum şi icircn vederea sesizării Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare

Conducerea administrativă a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedintele Curţii ajutat de vicepreşedinte Preşedintele vicepreşedintele ajutat de preşedinţii de secţii alcă-tuiesc colegiul permanent al Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care are anumite atribuţii Preşedintele reprezintă Curtea icircn relaţiile interne şi externe

Icircn cadrul Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de studii documentare informatică economică şi admi-nistrativă Cancelaria Icircnaltei Curţi Biroul de relaţii externe fiecare avacircnd atribuţii ce revin unor magistraţi asistenţi şi altui personal prevăzut de lege

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie situacircndu-se icircn fruntea sistemului de organe judecătoreşti ce icircndeplinesc activitatea

284

jurisdicţională are şi alte atribuţii icircndeosebi de interpretare a legii icircn vederea aplicării ei corecte şi unitare pe tot teritoriul ţării de către toate instanţele judecătoreşti Asemenea atribuţii se realizează prin judecarea recursurilor icircn interesul legii atunci cacircnd se constată că icircn legătură cu aceeaşi problemă de drept instanţele judecătoreşti se pronunţă icircn mod diferit

Ministerul Public cuprinde procurorii constituiţi icircn parchete care icircn mod generic intră icircn categoria magistraţilor Ei lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei Rolul Ministerului Public este de a reprezenta icircn activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor Principiile constituţionale de organizare şi funcţionare a Ministerului Public sunt legalitatea imparţialitatea controlul ierarhic Iar potrivit art30 din Legea pentru organizarea judecăto-rească Ministerul Public este independent icircn relaţiile cu celelalte autorităţi

Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea prevăzută şi reglementată icircn cadrul autorităţii judecătoreşti alcătuită din magistraţi aleşi pe o perioadă de 4 ani Are două mari atribuţii

1) Propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie a judecătorilor şi a procurorilor cu excepţia celor stagiari

2) Este colegiul de disciplină al judecătorilor Această instituţie a autorităţii judecătoreşti este nouă icircn

dreptul romacircnesc ea fundamentează juridic independenţa jude-cătorilor şi imparţialitatea procurorilor

Organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magis-traturii se stabilesc prin lege organică aceasta trebuind să reflecte elementele generale cuprinse icircn Constituţie

Deşi nu este nominalizat prin Constituţie nu poate fi icircn afara explicaţiilor Ministerul Justiţiei care are un rol aparte icircn administrarea justiţiei Potrivit dispoziţiilor legale de organizare a sa el este organul administraţiei publice de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege icircn domeniul administraţiei

285

justiţiei al executării pedepselor penale precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public asiguracircnd condiţiile necesare funcţionării icircntregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicări a legii corespunzător principiilor democratice ale statului de drept

VII6 Ministerul Public

Icircn activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor aşa cum se prevede icircn art 131 din Constituţie Ministerul Public icircşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi icircn parchete pe lacircngă fiecare instanţă judecătorească de la judecătorii pacircnă la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorii icircşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii al imparţialităţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea ministerului justiţiei (art 132 alin 1)

Se constată că prin Constituţie rolul Ministerului Public este redus la activitatea judiciară inclusiv icircn ce priveşte urmărirea penală Acţionacircnd numai icircn sfera activităţii judiciare Ministerul Public are ca suport reprezentarea intereselor generale ale societăţii apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi exercită atribuţii privind urmărirea penală sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale exercitarea căilor de atac icircmpotriva hotăracircrilor judecătoreşti supravegherea respectării legii icircn activitatea de punere icircn executare a hotăracircrilor judecătoreşti verificarea respectării legii la locurile de deţinere preventivă de executare a pedepselor

Icircn activitatea pe care o desfăşoară procurorii trebuie să se subordoneze legii principiul legalităţii fiind de altfel fundamental pentru activitatea tuturor magistraţilor

O altă regulă se referă la imparţialitate ndash procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea numai icircn icircnfăptuirea justiţiei icircn cadrul statului de drept

286

Ministerul Public este independent icircn relaţiile cu celelalte autorităţi dar este integrat icircn sistemul organelor judecătoreşti ministrul justiţiei exercită autoritatea sa asupra tuturor membrilor Ministerului Public putacircnd să dea dispoziţii scrise icircn condiţiile prevăzute de lege

Funcţia de procuror este incompatibilă cu exercitarea altor funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superior astfel că statutul lor este identic cu cel al judecătorilor

Procurorii se supun icircnsă unor reguli diferite faţă de cele aplicabile judecătorilor cu toate că şi ei sunt magistraţi Astfel principiul independenţei judecătorilor nu este specific statutului procurorilor Icircn timp ce judecătorii se bucură de independenţă icircn virtutea principiului inamovibilităţii procurorii se bucură numai de stabilitate icircn funcţie atacirct timp cacirct nu au icircncălcat principiile legalităţii şi imparţialităţii

Cu toate că datorită principiului constituţional al controlului ierarhic icircn exercitarea lui se pot da dispoziţii obligatorii de către ministrul justiţiei procurorul icircn soluţia pe care o adoptă este supus ca şi judecătorul numai legii

VII7 Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei reprezentant al autorităţii judecătoreşti97 Consiliul este independent şi se supune icircn activitatea sa numai legii Prin exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii asigură funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii icircn desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor

Consiliul este alcătuit din 19 membri din care a) 9 judecători şi 5 procurori aleşi icircn adunările generale ale

magistraţilor care compun cele două secţii ale Consiliului una pentru judecători şi una pentru procurori

97 Articolul 133 (1) din Constituţie

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile specialişti icircn domeniul dreptului care se bucură de icircnaltă reputaţie profesională şi morală aleşi de Senat

c) ministrul justiţiei preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie care sunt membri de drept ai Consiliului

Consiliul Superior al Magistraturii (19 membri)

287

288

Nr crt

Numele şi Prenumele

Statutul icircn cadrul CSM

Instituţia unde icircşi desfăşoară

activitatea

Funcţia

1 Pandrea Anton

Membru ales Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Preşedinte

2 Chiujdea Nicolae Dan

Membru ales Consiliul Superior al

Magistraturii

Vicepreşedinte

3 Andreieş Virgil ndashViorel

Membru ales Curtea de Apel Cluj

Preşedinte

4 Bărbulescu Lidia


Vicepreşedinte

5 Bejinaru Florica

Membru ales Tribunalul Mehedinţi

Judecător

6 Deliorga Cristian

Membru ales Parchetul de pe lacircngă Tribunalul

Constanţa

Prim procuror

7 Dăscălescu Liviu


Magistraturii

Membru cu activitate

permanentă 8 Gicirclcă Iulian Membru ales Curtea de Apel

Alba Iulia Preşedinte

9 Hărăstăşanu Angela

Membru ales Curtea de Apel Braşov

Judecător doctor

10 Isac Graţiana Daniela Petronela

Membru ales Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte

de Casaţie şi Justiţie

Procuror

11 Lăbuş Ana Cristina


Magistraturii


permanentă

289

Nr crt




activitatea

Funcţia

12 Licu Dimitrie Bogdan


Magistraturii


permanentă 13 Lupaşcu Dan Membru ales Curtea de Apel

Bucureşti Preşedinte

14 Rădulescu Alexandrina Ioana


Magistraturii


permanentă 15 Zlătescu Irina Reprezentant al

societăţii civile Universitatea

Ecologică Bucureşti

Institutul Romacircn pentru Drepturile

Omului

Prof univ dr Director

16 Popa Nicolae Membru de drept

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Preşedinte

17 Tudor Alexandru Chiuariu

Membru de drept

Ministerul Justiţiei

Ministrul justiţiei

18 Koumlvesi Laura Codruţa

Membru de drept

Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte


Procuror general

Cel de-al 19-lea membru al CSM nu a fost ales

290

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din

a) 2 judecători de la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie b) 4 judecători de la curţile de apel c) 2 judecători de la tribunale d) un judecător de la judecătorii Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

este alcătuită din a) un procuror de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de

Casaţie şi Justiţie b) un procuror de la Parchetul Naţional Anticorupţie c) un procuror de la parchetele de pe lacircngă curţile de apel d) un procuror de la parchetele de pe lacircngă tribunale e) un procuror de la parchetele de pe lacircngă judecătorii

Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Magistraţii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

sunt aleşi icircn adunările generale ale judecătorilor sau după caz ale procurorilor ei se aleg din racircndul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele Romacircniei Judecătorii Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aleg icircn adunarea generală prin vot secret direct şi personal 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecătorii care şi-au depus candidatura Procurorii de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie aleg icircn adunările generale ale procurorilor din aceste parchete prin vot secret direct şi personal cacircte un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care şi-au depus candidatura Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie un procuror de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un procuror de la Direcţia Naţională Anticorupţie care au obţinut numărul cel mai mare de voturi icircn adunările generale Icircn cazul icircn care 2 sau mai mulţi candidaţi au

291

obţinut un număr egal de voturi este declarat ales magistratul cu cea mai mare vechime efectivă icircn magistratură

Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii a) 4 judecători de la curţile de apel care au obţinut numărul cel

mai mare de voturi la nivel naţional b) 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate care au

obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional c) un judecător de la judecătorii care a obţinut numărul cel mai

mare de voturi la nivel naţional d) un procuror de la parchetele de pe lacircngă curţile de apel care

a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional e) un procuror de la parchetele de pe lacircngă tribunale şi

tribunalele specializate şi un procuror de la parchetele de pe lacircngă judecătorii care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional

Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzacircnd magistraţii aleşi şi o transmite Biroului Permanent al Senatului Biroul Permanent al Senatului icircnaintează lista Comisiei juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări pentru a examina dacă au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Senatul icircn prezenţa majorităţii membrilor săi pe baza raportului Comisiei juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări validează lista cuprinzacircnd magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii Refuzul validării nu poate interveni decacirct icircn cazul icircncălcării legii icircn procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi numai dacă această icircncălcare a legii are drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor

Icircn vederea alegerii celor doi reprezentanţi ai societăţii civile icircn Consiliul Superior al Magistraturii organizaţiile profesionale ale juriştilor asociaţiile şi fundaţiile de utilitate publică confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional pot propune

292

Biroului Permanent al Senatului cacircte un candidat Pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile care icircndeplinesc următoarele condiţii

a) sunt specialişti icircn domeniul dreptului b) se bucură de icircnaltă reputaţie profesională şi morală c) nu au calitatea de membru al unui partid politic Candidaţii propuşi vor prezenta Senatului un curriculum vitae

declaraţia de avere şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au apartenenţă politică Senatul alege dintre candidaţi doi reprezentanţi ai societăţii civile potrivit procedurii prevăzute icircn Regulamentul acestei Camere Hotăracircrile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I

Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii Icircn termen de 15 zile de la publicarea Hotăracircrilor Senatului

privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii icircn şedinţa de constituire Icircn şedinţa de constituire prezidată de preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi se stabilesc responsabilităţile membrilor acestuia pe domenii de activitate

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă Hotăracircrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau icircn plen sau icircn secţii potrivit atribuţiilor care revin acestora Icircn perioada mandatului magistraţii aleşi icircn Consiliul Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror Consiliul este condus de preşedinte ajutat de un vicepreşedinte aleşi pentru un mandat de un an ce nu poate fi reicircnnoit

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi de plen icircn prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului cu votul majorităţii membrilor acestuia

293

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale

a) reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii icircn relaţiile interne şi internaţionale

b) coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi repartizează lucrările pentru plen şi secţii

c) prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu excepţia cazului icircn care la lucrări participă Preşedintele Romacircniei

d) propune Plenului măsurile necesare pentru icircnceperea procedurilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi de ocupare a locurilor devenite vacante

e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

f) sesizează Curtea Constituţională icircn vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice

g) numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea icircn Institutul Naţional al Magistraturii icircn condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere icircn Institutul Naţional al Magistraturii

h) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce pot fi consultaţi pentru elaborarea unor proiecte de acte normative

i) prezintă icircn şedinţă publică a Plenului raportul anual asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii icircndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege de Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii şi de Plen

Icircn lipsa preşedintelui atribuţiile se exercită de vicepreşedinte Icircn caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte Plenul Consiliului icircn

294

termen de o lună de la constatarea vacanţei va proceda la alegerea noului preşedinte al cărui mandat se exercită icircn perioada rămasă

Preşedintele Romacircniei prezidează fără drept de vot lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă Consiliul Superior al Magistraturii se icircntruneşte icircn plen şi icircn secţii ori de cacircte ori este necesar la convocarea preşedintelui a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor Plenului ori după caz ai secţiilor

Preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei pentru judecători procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie la lucrările secţiei pentru procurori iar ministrul justiţiei la lucrările ambelor secţii Ministrul justiţiei preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot icircn situaţiile icircn care secţiile icircndeplinesc rolul de instanţă de judecată icircn domeniul răspunderii disciplinare Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Lucrările Plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt de regulă publice Membrii Plenului sau ai secţiilor hotărăsc cu majoritate situaţiile icircn care şedinţele acestora nu sunt publice

Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor şi

pe membrii acestuia icircmpotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii magistratului icircn icircnfăptuirea justiţiei ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea De asemenea Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a magistraţilor Magistratul care consideră că independenţa imparţialitatea sau reputaţia profesională icirci sunt afectate icircn orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care după caz poate dispune verificarea aspectelor semnalate publicarea rezultatelor acesteia poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură

295

corespunzătoare potrivit legii Consiliul asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională icircn desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor Icircn exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita Ministerului Justiţiei instanţelor judecătoreşti şi parchetelor Institutului Naţional al Magistraturii altor autorităţi şi instituţii publice precum şi persoanelor fizice sau juridice informaţiile sau actele pe care le consideră necesare Consiliul Superior al Magistraturii icircntocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor icircnfiinţează o bază de date referitoare la activitatea lor şi asigură actualizarea acesteia

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera magistraţilor

a) propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor cu excepţia celor stagiari Icircn cazul judecătorilor icircn funcţie ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Plenul examinează şi recomandările primite de la Colegiul de conducere al acestei Curţi

b) propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui vicepreşedintelui şi preşe-dinţilor de secţii ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a procurorului general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie precum şi a adjuncţilor acestora

c) dispune promovarea magistraţilor icircn funcţiile de execuţie d) dispune promovarea magistraţilor icircn funcţiile de conducere

din cadrul instanţelor şi al parchetelor icircn urma consultării magistraţilor din cadrul instanţelor şi parchetelor respective

e) numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire al Institutului Naţional al Magistraturii

f) eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari

g) aprobă transferul magistraţilor

296

h) dispune suspendarea din funcţie a magistraţilor i) numeşte pe perioade determinate icircn posturi vacante

magistraţi de carieră pensionari j) propune Preşedintelui Romacircniei conferirea de distincţii

pentru magistraţi icircn condiţiile legii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele

atribuţii referitoare la recrutarea evaluarea formarea şi examenele magistraţilor

a) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii stabileşte tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiţie

b) organizează şi validează potrivit legii examenul de capacitate al magistraţilor şi aprobă programul de formare profesională continuă a magistraţilor la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lacircngă acestea

c) dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor d) numeşte comisiile pentru evaluarea anuală a activităţii

profesionale a magistraţilor icircn condiţiile legii e) numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai

Institutului Naţional al Magistraturii la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii

f) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii aprobă structura organizatorică statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii

297

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor

a) aprobă icircnfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel ale instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe lacircngă acestea precum şi icircnfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiile acestora icircn condiţiile legii

b) avizează proiectul de hotăracircre a Guvernului privind lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor

c) stabileşte categoriile de procese sau cereri care se soluţionează icircn Municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege

d) la propunerea preşedinţilor curţilor de apel stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte

e) la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lacircngă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lacircngă tribunale precum şi parchetele de pe lacircngă judecătorii unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi

f) convoacă adunările generale ale magistraţilor icircn condiţiile legii

g) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe şi parchete

h) emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al magistraţilor Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

298

judecătoreşti şi parchetelor precum şi alte regulamente şi hotăracircri prevăzute icircn Legea privind statutul magistraţilor şi icircn Legea privind organizarea judiciară De asemenea el avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti Poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative icircn domeniul justiţiei Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte secretarul general şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii

Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele

atribuţii referitoare la cariera magistraţilor a) dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor icircn condiţiile

legii b) analizează icircndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii

stagiari care au promovat examenul de capacitate de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare icircn magistratură de către magistraţii icircnscrişi la concursul de promovare icircn funcţii de execuţie şi de către cei care şi-au depus candidatura pentru promovarea icircn funcţii de conducere

c) soluţionează contestaţiile icircmpotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor constituite icircn condiţiile legii

d) emit avizul conform pentru menţinerea icircn funcţie a magistraţilor sau după caz pentru reicircncadrarea icircn funcţie a magistraţilor pensionaţi pacircnă la icircmplinirea vacircrstei de 68 de ani

e) iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespun-zătoare a magistraţilor

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii icircncuviinţează percheziţia reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor asistenţi

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii icircncuviinţează percheziţia reţinerea sau arestarea preventivă a

299

procurorilor Dispoziţiile anterioare nu se aplică icircn caz de infracţiune flagrantă

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numeşte şi promovează magistraţii asistenţi ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie icircn condiţiile legii

VII8 Raporturile cu legislativul şi executivul

Raporturile sistemului judecătoresc cu Parlamentul rezultă mai icircntacirci din faptul că organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit legii Ca atare Parlamentul este cel care stabileşte prin lege organele judecătoreşti competenţa şi procedura potrivit căreia icircşi desfăşoară activitatea Este o consecinţă firească a statului de drept Apoi marele principiu al independenţei judecătorului presupune supunerea sa numai legii Legea este cea care stabileşte infracţiunile şi pedepsele Iată deci aspecte care conturează raporturile justiţie-legislativ Dar este evident şi uşor de observat că acestea nu afectează icircn niciun fel dreptul judecătorului de a decide independent icircn cauza ce-i este supusă judecăţii Legea elaborată de Parlament creează condiţiile unei reale independenţe La racircndul său justiţia poate interveni icircn activitatea legislativă prin controlul constituţionalităţii legilor atunci cacircnd acest control este icircncredinţat judecătorilor

Raporturile justiţiei cu executivul sub aspect constituţional desigur sunt mai simple Ele pot apărea icircn situaţia icircn care numirea şi avansarea magistraţilor aparţin executivului (şefului de stat ministrului justiţiei) Icircn asemenea situaţii s-ar putea crea o stare de docilitate a magistraţilor faţă de executiv De aceea trebuie ca posibilitatea de numire de avansare sau de revocare să se realizeze prin proceduri care să pună icircn evidenţă numai competenţa profesională a celor icircn cauză Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct judecătorii sunt deseori puşi icircn situaţia de a exercita controlul legalităţii actelor de guvernămacircnt şi administrative

300

CAPITOLUL VIII

INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI IMPLICAŢII CONSTITUŢIONALE ROMAcircNEŞTI

VIII1 Implicaţiile adoptării acquis-ului comunitar asupra prevederilor constituţionale romacircneşti98

Calitatea de membru al UE conduce la un proces de adaptări constituţionale care este specific nu doar Romacircniei ci şi tuturor ţărilor angajate icircn acest proces Icircn această privinţă Tratatul de la Maastricht a fost un moment important icircn bdquoconfruntareardquo dintre dreptul constituţional (naţional) şi construcţia europeană Icircn mai multe ţări aceasta a dus la modificări ale constituţiilor legate icircntre altele de suveranitate şi drepturile politice (de exemplu Belgia Franţa Germania Spania)

Unele din statele candidate icircn prezent membre ale UE au operat deja modificări constituţionale sau au proiecte icircn acest sens Cehia a adoptat legea constituţională nr 395 din 18 octombrie 2001 care modifică o serie de dispoziţii din Constituţia adoptată icircn 1993 (rangul de prioritate pentru tratatele internaţionale transferul de puteri către organizaţiile internaţionale noi relaţii icircntre Guvern şi Parlament permiţacircnd participarea efectivă la Comunităţi) Icircn Romacircnia un grup de lucru desemnat pentru a studia compatibilitatea prevederilor constituţionale cu acquis-ul comunitar a fost icircnfiinţat prin HG 1367 din decembrie 2000

Raportul Anual al Comisiei Europene din 2001 oferă cacircteva indicaţii ce trebuie luate icircn considerare O reformă structurală

98 Acest studiu are la bază o cercetare realizată şi publicată de Institutul

European din Romacircnia

301

fundamentală a administraţiei publice ar trebui să constituie una din priorităţile cele mai urgente ale Guvernului Reforme adiţionale sunt icircn continuare necesare şi ar trebui să includă măsuri suplimentare de garantare a independenţei justiţiei icircn special faţă de executive Icircncorporarea efectivă a legislaţiei comunitare icircn legislaţia naţională şi corecta aplicare a acesteia prin intermediul unor structuri administrative şi judiciare adecvate reprezintă o precondiţie esenţială pentru crearea icircncrederii reciproce indispensabile viitoarei calităţi de membru Romacircnia trebuie icircn continuare să adopte sau să amendeze legislaţia existentă icircn mai multe domenii importante (de exemplu statutul străinilor frontiera de stat) Icircn termeni generali capacitatea administraţiei publice de a aplica şi gestiona acquis-ul este foarte limitată şi reprezintă o constracircngere majoră icircn cadrul pregătirilor pentru aderare Nici una din priorităţile Parteneriatului de Aderare nu a fost icircncă icircndeplinită complet (de exemplu justiţie şi afaceri interne piaţa internă consolidarea capacităţii administrative şi judiciare) Ar trebui să se asigure ca la momentul aderării să nu fie prevederi icircn legislaţia Romacircniei care să contrazică reglementări comunitare icircn special icircn privinţa cerinţelor de cetăţenie reşedinţă ori limbă Evoluţii recente au dus la icircntărirea legilor romacircne care discriminează pe cetăţenii UE icircn privinţa dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

PARTEA I

IMPLICAŢIILE ADERĂRII ASUPRA CONSTITUŢIEI ŞI TEXTELOR STRAcircNS LEGATE DE ACEASTA

Problematica abordată are icircn principal icircn vedere următoarele minus prevederile referitoare la suveranitate minus prevederile referitoare la integrarea dreptului comunitar icircn

dreptul naţional minus prevederile relative la cetăţenia europeană

302

minus icircn fine prevederile referitoare la accesul la funcţii publice pentru cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene

Suveranitatea Este necesar să se verifice dacă transferurile de competenţe

implicate de tratatele asupra Uniunii Europene şi asupra Comunităţilor sunt compatibile cu Constituţia naţională

Problema suveranităţii este reglementată de articolul 2 din Constituţia Romacircniei care prevede bdquo(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum (2) Nici un grup şi nicio persoană nu poate exercita suveranitatea icircn nume propriurdquo Problema suveranităţii naţionale icircn raport cu adoptarea acquis-ului comunitar se prezintă sub două unghiuri problema generală a exerciţiului suveranităţii şi o serie de probleme particulare

Problema exerciţiului general al suveranităţii naţionale Conceptul de suveranitate definit icircn mod diferit prin

instrumentele de drept intern sau internaţional este prezent icircn orice constituţie modernă Sensul folosit pentru nevoile prezentului studiu este acela de sumă a puterilor exercitate de un stat mai exact autoritatea supremă asupra teritoriului său icircn privinţa relaţiilor sale interne şi internaţionale ca şi absenţa oricărei puteri superioare autorităţii statale Majoritatea constituţiilor din democraţiile moderne prevăd icircn spiritul unei tradiţii icircndelungate icircncepute icircn secolul al XVIII-lea că suveranitatea aparţine poporului ori naţiunii care o exercită prin reprezentanţii lor Constituţia Romacircniei nu este o excepţie icircn acest sens

Aderarea la UE implică pentru un stat cesiunea unei părţi din puterile sale incluzacircnd o serie de atribuţii considerate icircn mod tradiţional ca fiind intim legate de exerciţiul suveranităţii naţionale Participarea la Uniune presupune exercitarea unor astfel de puteri de către instituţiile supranaţionale instituite prin tratatele constitutive Statele membre s-au confruntat cu această problemă icircn decursul

303

evoluţiei Comunităţilor Europene mergacircnd de la domenii stricte şi specifice la icircnceput spre arii de competenţă tot mai largi printr-o integrare sectorială icircn continuă extindere Noua entitate sui generis a dobacircndit icircn decursul timpului tot mai multe valenţe politice icircn plus faţă de cele economice

Această situaţie nu este icircn prezent recunoscută de Constituţia Romacircniei Textul articolului 2 care rezervă exerciţiul suveranităţii poporului romacircn şi organelor sale reprezentative nu este icircn acord cu situaţia care rezultă din aderarea la Comunităţile Europene De aceea este de dorit să se revizuiască aceste dispoziţii

Statele membre nu au abordat icircn mod uniform problema transmiterii acestor puteri către Comunitate Este suficient să notăm că icircn mai multe state membre constituţiile au fost revizuite pentru a fi puse icircn acord cu realitatea reprezentată de participarea la Comunitate După cum se poate observa din experienţa statelor membre mai multe soluţii sunt posibile Icircn fapt două abordări pot fi concepute

Prima constă icircn modificarea tuturor prevederilor constituţionale referitoare la prerogativele care sunt total ori parţial transferate Această abordare prezintă inconvenientul că implică noi revizuiri la fiecare moment viitor din evoluţia Uniunii cacircnd vor avea loc transferuri adiţionale semnificative ceea ce ar putea crea dificultăţi pe plan politic şi juridic

A doua abordare posibilă este introducerea icircn Constituţie a unei clauze generale autorizacircnd transferurile Opţiunea clauzei generale de autorizare a fost pusă icircn practică de pildă de Belgia Germania Italia Luxemburg Olanda Spania

Trebuie notat faptul că deşi sunt similare ca efect formulările textelor constituţionale sunt diferite Constituţia Belgiei prevede icircn articolul 33 bdquoToate puterile emană de la Naţiune Această putere este exercitată icircn maniera stabilită prin Constituţierdquo iar icircn articolul 34 bdquoExerciţiul unor puteri determinate poate fi atribuit prin tratat ori prin lege unor instituţii publice internaţionalerdquo Constituţia Germaniei icircn articolul 24(1) indică expres bdquoFederaţia poate prin

304

lege să transfere puteri suverane către organizaţii internaţionalerdquo Constituţia Greciei prevede icircn articolul 1 bdquo(2) Suveranitatea populară este fundamentul guvernării (3) Toate puterile emană de la Popor şi există pentru Popor şi Naţiune ele vor fi exercitate după cum este prevăzut prin Constituţierdquo iar icircn articolul 28(2) bdquoPrerogativele prevăzute de Constituţie pot fi prin tratat ori icircnţelegere exercitate de agenţii ale organizaţiilor internaţionale atunci cacircnd aceasta serveşte unui interes naţional important şi promovează cooperarea cu alte state O majoritate de trei cincimi din numărul total al membrilor Parlamentului va fi necesară pentru a vota legea de ratificare a tratatului ori icircnţelegeriirdquo Articolul 92 din Constituţia Olandei dispune bdquoPuterile legislative executive şi judiciare pot fi conferite unor organizaţii internaţionale prin ori icircn urma unui tratat (hellip)rdquo

Romacircnia poate alege de asemenea mai multe soluţii pentru a modifica articolul 2 printre posibilele abordări ale problemei Aceste abordări pot fi folosite icircn mod cumulativ ceea ce pare a fi soluţia cea mai adecvată pentru cazul Romacircniei

O clauză generală de autorizare a transferului de puteri (către UE) poate fi concepută clauză care ar deveni probabil un nou paragraf al articolului 2 O astfel de alegere prezintă atacirct avantaje cacirct şi dezavantaje Pe de o parte ea permite evitarea unui număr de revizuiri ulterioare subsecvente pe măsură ce construcţia europeană continuă să progreseze (implicacircnd nu doar o procedură greoaie ci şi o perioadă de time out de incertitudine) s-ar putea evita de asemenea omisiuni şi obstacole neprevăzute de text Totuşi icircn unele opinii o astfel de clauză ar deschide calea spre pierderi de suveranitate ce ar părea inacceptabile aducacircnd atingere esenţei statului Această temere este nejustificată şi trebuie respinsă deoarece statul rămacircne icircn totalitate titularul posibilităţii de a accepta ori refuza ratificarea unui tratat Este de notat că modificarea recentă a Constituţiei Cehiei a urmat o soluţie de acelaşi tip Icircn noul articol 10a(1) se prevede bdquoUn tratat internaţional poate transmite anumite

305

puteri ale instituţiilor Republicii Cehe către o organizaţie ori instituţie internaţionalărdquo

Aspecte particulare privind competenţele stracircns legate de exerciţiul suveranităţii

Introducerea unei clauze generale de autorizare nu elimină toate dificultăţile Ar fi aşadar icircn continuare necesar să fie modificate ori eliminate anumite dispoziţii particulare care sunt icircn contradicţie cu acquis-ul comunitar Aceasta pare a fi situaţia icircn ce priveşte moneda naţională extrădarea propriilor cetăţeni libera circulaţie a persoanelor ori statutul forţelor armate

Uniunea Economică şi Monetară ridică de asemenea cacircteva probleme la nivel constituţional Aceasta a fost situaţia de altfel pentru mai multe state membre Moneda este o problemă intim legată de conceptul de stat şi o parte esenţială a suveranităţii acestuia Ţările candidate nu vor deveni după toate probabilităţile parte la sistemul EURO chiar din momentul aderării lor ci la o dată ulterioară Totuşi statele candidate vor deveni la momentul aderării parte la Uniunea Economică şi Monetară Icircn Constituţia Romacircniei există o menţiune expresă a leului ca monedă naţională cu subdiviziunea sa banul articolul 136(2) prevede bdquoMoneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia banulrdquo Modificarea Constituţiei sub acest aspect este necesară Mai mult se poate observa faptul că o asemenea prevedere este cu totul neobişnuită icircn constituţii (icircn cadrul Uniunii sau icircn afara ei)

O altă problemă priveşte extrădarea propriilor cetăţeni expres prohibită de articolul 19(1) din Constituţie Articolul 19(1) din Constituţia Romacircniei prevede că bdquoCetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat sau expulzat din Romacircniardquo Această interdicţie vine icircn contradicţie cu evoluţia acquis-ului comunitar Convenţia privind extrădarea simplificată icircntre statele membre (semnată pe 10 martie 1995) şi propunerea de decizie-cadru instituind mandatul de arestare european (adoptată la 6 decembrie 2001 şi aplicată icircncepacircnd cu 2005)

306

Convenţia privind extrădarea simplificată icircntre statele membre ale Uniunii Europene şi spaţiul de libertate securitate şi justiţie creat prin Tratatul de la Amsterdam fac posibilă extrădarea propriilor cetăţeni Aceasta nu poate fi supusă nici unei discriminări icircn raport cu extrădarea oricărui alt cetăţean UE ce se află pe teritoriul unui stat membru Icircn această privinţă textul articolului 19 trebuie completat

Propunerea de decizie-cadru prevede posibilitatea ca oricare judecător al unui stat membru să emită un mandat de arestare ale cărui efecte să fie recunoscute de către autorităţile tuturor statelor membre Conform Memorandumului Explicativ al deciziei-cadru mecanismul mandatului de arestare european are următoarele caracteristici scopul mandatului de arestare european este transferul forţat al unei persoane dintr-un stat membru icircntr-altul este un sistem orizontal care icircnlocuieşte sub toate aspectele actualul sistem de extrădare mecanismul este bazat pe recunoaşterea reciprocă a hotăracircrilor judecătoreşti procedura de executare a mandatului de arestare european este icircn principal judiciară faza politică inerentă extrădării este abolită mandatul de arestare european va lua icircn calcul principiul cetăţeniei Uniunii Excepţia făcută icircn profitul propriilor cetăţeni nu-şi va mai găsi aplicare Criteriul principal nu este naţionalitatea ci domiciliul persoanei

Mecanismul mandatului de arestare european este destinat să icircnlocuiască icircn relaţiile dintre statele membre Convenţia din 1957 cu cele două protocoale ale sale din 1975 şi 1978 cu prevederile referitoare la extrădare din Convenţia privind terorismul şi cele două Convenţii ale Uniunii din 1995 şi 1996

Un alt subiect icircl constituie reglementările constituţionale existente icircn privinţa misiunii forţelor armate Nu este necesar să se propună o modificare a articolului 117(1) dar este necesar să se arate că acesta trebuie interpretat icircn lumina obligaţiilor Romacircniei derivacircnd din Politica Europeană de Securitate Comună ori subscrise icircn cadrul Uniunii Europei Occidentale Articolul 5(1) din Legea 451994 a apărării naţionale a Romacircniei modificată prin Ordonanţa

307

de Urgenţă a Guvernului 132002 pare să susţină o asemenea interpretare alături de practica participării la operaţiunile de menţinere a păcii bdquoIcircn interesul securităţii şi apărării colective potrivit obligaţiilor asumate de Romacircnia prin tratate acorduri şi alte icircnţelegeri internaţionale participarea forţelor armate la acţiuni militare acţiuni icircn sprijinul păcii sau icircn scopuri umanitare se aprobă de Parlament la propunerea Preşedintelui Romacircnieirdquo

O altă problemă care trebuie avută icircn vedere la acest capitol este aceea a ratificării unui viitor tratat european şi a controlului compatibilităţii sale cu Constituţia Ar putea fi adecvat ca un nou tratat al Uniunii să fie supus unei proceduri de ratificare specifice prezentacircnd o siguranţă deosebită din moment ce un asemenea tratat ar putea opera un transfer de atribuţii către instituţiile europene Constituţia Romacircniei nu pare să prevadă o procedură specifică pentru controlul constituţionalităţii unui tratat Tratatele internaţionale ar putea fi controlate doar icircnainte de intrarea lor icircn vigoare icircn ordinea juridică romacircnă prin controlul legii care autorizează ratificarea Această procedură nu este obligatorie şi poate fi iniţiată de Preşedintele Romacircniei 25 de senatori sau 50 de deputaţi de Preşedintele unei Camere a Parlamentului Dacă prin decizia sa Curtea Constituţională afirmă că legea de ratificare este contrară Constituţiei ori incompatibilă cu aceasta tratatul nu poate intra icircn vigoare Pentru un asemenea caz textul Constituţiei nu prevede nicio soluţie particulară cu excepţia unei revizuiri constituţionale extrem de greoaie implicacircnd icircn mod necesar un referendum (nu există ca icircn cazul altor ţări o posibilitate de revizuire a Constituţiei prin acţiunea concertată a legislativului şi executivului) Ar fi de aceea oportun şi judicios să se insiste asupra utilităţii de a introduce o procedură specială de ratificare pentru aceste tratate (aşa cum există icircn Franţa ori icircn Cehia)

308

Icircncorporarea dreptului comunitar icircn dreptul intern Dreptul comunitar constituie o ordine juridică specifică ce

necesită pentru a fi eficientă o aplicare uniformă icircn statele membre oferind garanţia egalităţii drepturilor şi obligaţiilor icircntre statele membre Principiile aplicării dreptului comunitar implică două efecte specifice efectul direct şi supremaţia dreptului comunitar Aceste efecte trebuie să fie recunoscute dreptului comunitar şi de către ordinea juridică romacircnă icircn condiţiile aderării la UE la 1 ianuarie 2007 Aceasta se poate realiza prin mai multe tehnici implicacircnd icircn mod necesar eliminarea obstacolelor existente la nivel constituţional

Supremaţia dreptului comunitar Supremaţia dreptului comunitar icircnseamnă că dreptul comunitar

este caracterizat printr-o situaţie de superioritate icircn raport cu icircntreaga ordine juridică internă Atributul supremaţiei implică faptul că dreptul comunitar icircnlătură de la aplicare orice prevederi naţionale contrare Icircn decizia fundamentală Costa vs Enel din 1964 Curtea de la Luxemburg arată că bdquoPrin contrast faţă de tratatele internaţionale ordinare Tratatul CEE a creat propria sa ordine juridică şi aceasta a devenit la intrarea icircn vigoare a Tratatului o parte integrantă a ordinilor juridice ale statelor membre pe care jurisdicţiile lor naţionale sunt ţinute să o aplice Prin crearea unei Comunităţi de durată nelimitată avacircnd propriile sale instituţii propria sa personalitate propria sa capacitate de reprezentare pe plan internaţional şi mai ales puteri reale decurgacircnd dintr-o limitare a suveranităţii ori un transfer de puteri dinspre state spre Comunitate statele membre şi-au limitat drepturile lor suverane deşi icircn domenii determinate şi au creat astfel un corp de norme ce leagă deopotrivă statele şi pe cetăţenii lor Icircncorporarea icircn legile fiecărui stat membru a dispoziţiilor care provin de la Comunitate şi icircn general litera şi spiritul Tratatului fac imposibil pentru state ca o consecinţă să acorde prioritate unei măsuri unilaterale subsecvente icircn detrimentul unei ordini juridice acceptate de ele pe bază de reciprocitate O astfel de măsură nu poate fi aşadar contrară acestei ordini juridice Forţa

309

executorie a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul icircn raport cu legile interne subsecvente fără a pune icircn pericol atingerea obiectivelor Tratatuluirdquo

Supremaţia trebuie icircnţeleasă ca o obligaţie pentru judecătorul naţional (decizia Simmenthal a Curţii 1978 a se vedea de asemenea decizia Internationale Handelsgeselchaft 1970) Toate statele membre au recunoscut efectul supremaţiei Icircn Marea Britanie European Communities Act din 1972 reglementează această problemă bdquoToate aceste drepturi puteri responsabilităţi obligaţii şi restricţii create sau născute din sau icircn virtutea Tratatelor şi orice astfel de căi de atac şi proceduri conferite prin sau icircn virtutea Tratatelor au fără a necesita alte formalităţi forţa juridică legală şi pot fi invocate icircn Marea Britanie ele vor fi recunoscute ca drept icircn vigoare şi vor fi executate icircndeplinite şi urmate icircntocmai iar expresia laquodrept comunitar icircn vigoareraquo şi expresiile similare vor fi icircnţelese ca referindu-se la dreptul căruia icirci este aplicabilă această subsecţiunerdquo Icircn Franţa de pildă Curţile supreme au decis icircn favoarea acceptării supremaţiei icircn decizia sa din 1975 Cafes Jacques Vabre Curtea de Casaţie afirma că bdquoTratatul din 25 martie 1957 care icircn virtutea articolului 55 din Constituţie are o autoritate superioară celei a legilor instituie o ordine juridică proprie integrată celei a statelor membre graţie acestei specificităţi ordinea juridică pe care a creat-o este direct aplicabilă resortisanţilor acestor state şi se impune jurisdicţiilor lor Pentru aceste motive Curtea de Apel a decis pe drept cuvacircnt că articolul 95 din Tratat trebuia aplicat prin icircnlăturarea articolului 265 din Codul vămilor chiar dacă acest din urmă text era posteriorrdquo icircn timp ce Consiliul de Stat prin decizia sa Nicolo s-a alăturat acestei poziţii Subzistă icircncă numai cacircteva dificultăţi privind efectele ce trebuie date actelor instituţiilor europene

Este obligatoriu ca Romacircnia să aplice dreptul comunitar icircn termenii şi condiţiile stabilite de Curtea Europeană şi acceptate de statele membre Este prin urmare necesar să se examineze locul şi

310

statutul tratatelor internaţionale icircn ordinea juridică internă Icircn privinţa articolului 11 trebuie notat că acesta nu face decacirct să introducă tratatele internaţionale icircn ordinea juridică internă fără a determina icircn niciun mod locul şi forţa lor juridică icircn cadrul sistemului legal intern Doar pe căi deductive doctrina a ajuns la concluzia că tratatele au icircn Romacircnia forţa juridică a actului de ratificare (iar acesta poate fi o lege ori un act al Guvernului) Această prevedere este aşadar insuficientă pentru a asigura respectul şi recunoaşterea supremaţiei dreptului comunitar Formularea bdquoconform legiirdquo din text face referire la procedură Constituţia Romacircniei nu determină prin ea icircnsăşi ierarhia reglementărilor interne şi internaţionale Soluţia opusă este adoptată de Constituţia Franţei (articolul 55) bdquoTratatele sau convenţiile legal ratificate ori aprobate au după publicarea lor o autoritate superioară celei a legilor sub rezervă pentru fiecare tratat ori convenţie a aplicării sale de către cealaltă parterdquo Constituţia Irlandei (articolul 29 (7)) prevede de asemenea foarte clar bdquoNici o prevedere din această Constituţie nu invalidează legile emise actele efectuate sau măsurile adoptate de către stat care sunt cerute de obligaţiile de membru al Uniunii Europene sau al Comunităţilor şi nici nu icircmpiedică legile emise actele efectuate sau măsurile adoptate de către Uniunea Europeană sau de către Comunităţi ori de către instituţiile acestora ori de către organisme competente icircn temeiul tratatelor constitutive ale Comunităţilor să aibă forţă de lege icircn statrdquo Modificarea pe care Cehia a adus-o icircn acest punct Constituţiei sale icircn vederea aderării poate fi de asemenea citată bdquoTratatele internaţionale a căror ratificare a fost aprobată de Parlament şi care au fost promulgate devin parte din ordinea juridică dacă un tratat internaţional conţine dispoziţii care sunt diferite de acelea ale unei legi dispoziţiile tratatului internaţional vor fi aplicaterdquo (articolul 10 din Legea 3952001)

Efectul direct al dreptului comunitar Icircn privinţa recunoaşterii efectului direct al dreptului comunitar

structurile şi sistemele deja stabilite de actuala Constituţie pot fi

311

utilizate Astfel articolul 11(2) care recunoaşte caracterul direct executoriu (self-executing) al tratatelor internaţionale ratificate de Parlament acordă expres beneficiul efectului de self-executing doar tratatelor ratificate de Parlament el ar trebui icircnsă interpretat de o asemenea manieră icircncacirct efectul de self-executing să fie recunoscut şi celor introduse icircn ordinea juridică naţională prin acte ale Guvernului Mai mult icircncă trebuie notat că articolul 11 plasează icircn dreptul intern tratatele (şi numai tratatele) la care Romacircnia este parte Or un mare număr de reglementări comunitare se bucură de beneficiul efectului direct fără a face parte din tratate ci din dreptul derivat ndash sunt acte emise de instituţii toate Regulamentele icircn mod expres pe baza articolului 249 (fost 189) TCE şi multe prevederi din Directive etc

Criteriile constant impuse de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene pentru a recunoaşte unei reguli comunitare beneficiul efectului direct icircn ordinea juridică a unui stat membru sunt legate de caracteristicile regulii care trebuie să fie clară precisă necondiţionată şi să creeze un drept pentru particulari (a se vedea speţa ECJ 2662 Van Gend amp Loos anexa 4) Cacircnd icircndeplineşte aceste condiţii o regulă emisă de instituţii ca şi o regulă din tratate creează drepturi pentru persoane pe care acestea sunt icircndreptăţite să le invoce icircn faţa instanţelor naţionale (a se vedea anexa 5 pentru principalele decizii ale Curţii Europene de Justiţie asupra efectului direct al dreptului comunitar) Efectul direct al acestor acte este o obligaţie ce derivă din tratate şi ca atare se aplică şi pentru Romacircnia Toate statele membre recunosc efectul direct al dreptului comunitar icircn majoritatea cazurilor prin decizii interpretative ale jurisdicţiilor supreme sau direct pe calea unei dispoziţii constituţionale permisive

Recunoaşterea cetăţeniei europene Cetăţenia europeană este o inovaţie conceptuală a Tratatului de

la Maastricht Instituind icircn articolul 2 (fost B) obiectivul de a bdquoconsolida protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin introducerea unei cetăţenii a Uniuniirdquo Tratatul Uniunii

312

Europene acordă o importanţă specială acestui domeniu Astfel cum se stipulează icircn Tratatul de la Maastricht orice cetăţean al unui stat membru este cetăţean al Uniunii Icircn comparaţie cu cetăţenia unui stat cetăţenia Uniunii este caracterizată prin drepturi şi icircndatoriri precum şi prin implicarea icircn viaţa politică Ea este concepută pentru a consolida legăturile icircntre cetăţeni şi Europa prin promovarea dezvoltării unei opinii publice europene şi a unei identităţi politice europene Această concepţie se integrează icircn primul pilier al Tratatului Uniunii Europene Tratatul de la Amsterdam clarifică legătura icircntre cetăţenia europeană şi cea naţională Se prevede fără echivoc că bdquocetăţenia Uniunii va fi complementară şi nu va icircnlocui cetăţenia naţionalărdquo Din această prevedere decurg două concluzii practice este mai icircntacirci necesar ca o persoană să aibă cetăţenia unui stat membru pentru a putea să beneficieze de cetăţenia Uniunii cetăţenia europeană va completa şi va adăuga la drepturile conferite de cetăţenia statală

O Declaraţie anexată Tratatului de la Maastricht subliniază că bdquoproblema dacă o persoană posedă cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a statului membru respectivrdquo Aşadar icircn ultimă instanţă icirci aparţine fiecărui stat membru să indice care persoane sunt cetăţenii săi

Graţie pieţei unice cetăţenii se bucură de o serie de drepturi generale icircn diferite domenii dar există patru categorii de prevederi specifice şi de drepturi ataşate cetăţeniei Uniunii Europene

1 Libertatea de circulaţie şi de şedere icircn tot spaţiul Uniunii [art 18 al TCE (fost articol 8A)]

2 Dreptul de a alege şi de a fi ales candidat icircn alegerile locale şi icircn alegerile pentru Parlamentul European icircn statul unde o persoană locuieşte icircn aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv [art 19 al TCE (fost articol 8B)]

3 Protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru icircn cazul icircn care statul al cărui cetăţean este o persoană nu este reprezentat icircntr-o ţară care nu este membră a

313

Uniunii [art 20 al TCE (fost articol 8C)] pacircnă icircn prezent Comisia Europeană a prezentat 3 rapoarte asupra cetăţeniei Uniunii icircn 1993 1997 şi 2001 COM (93) 702 COM (97) 230 COM (2001) 506

4 Dreptul de petiţionare la Parlamentul European şi de a sesiza Ombudsmanul [art 21 al TCE (fost articol 8D)]

Nicio dispoziţie din Constituţia Romacircniei nu se opune aplicării acestor prevederi privind dreptul la protecţie diplomatică şi consulară dreptul de petiţionare la Parlamentul European şi de a sesiza Ombudsmanul Unele remarci sunt totuşi necesare

Icircn primul racircnd icircn ceea ce priveşte protecţia diplomatică şi consulară Constituţia neavacircnd nicio dispoziţie expresă trebuie subliniat că Romacircnia trebuie să adopte norme de aplicare Astfel trebuie menţionat că TCE stabileşte că regulile de aplicare urmează să fie adoptate de statele membre Icircn mai 1993 a fost adoptat un prim set de linii directoare pentru protecţia cetăţenilor statelor membre care nu au reprezentanţe diplomaticeconsulare icircntr-un stat terţ Cadrul legislativ a continuat să se dezvolte şi un alt pas important a fost făcut icircn decembrie 1995 cacircnd Consiliul European a adoptat două decizii prima referitoare la protecţia cetăţenilor Uniunii prin intermediul reprezentanţelor diplomatice şi consulare şi a doua referitoare la măsurile ce urmează a fi aplicate de funcţionarii consulari Statele membre au adoptat de asemenea icircn iunie 1996 regulile pentru eliberarea unor documente de călătorie icircn regim de urgenţă pentru cetăţenii UE dintr-un stat terţ

Icircn al doilea racircnd cacirct priveşte dreptul de petiţionare trebuie observat că icircn Constituţie icircn articolul 47 este recunoscut acest drept icircn faţa autorităţilor romacircne Dreptul de petiţionare la nivelul autorităţilor romacircne este acordat conform formulării din acest articol bdquocetăţenilorrdquo şi bdquoorganizaţiilor legal constituiterdquo Ar fi indicat icircn spiritul nediscriminării ce inspiră tratatele europene ca acest articol să fie interpretat icircn sensul de a permite oricărei persoane fizice sau juridice din statele membre ale UE cu reşedinţa sau sediul pe teritoriul Romacircniei să beneficieze de acest drept

314

Icircn mod similar Constituţia dedică trei articole (55-57) instituţiei Avocatul Poporului (Ombudsman) Dreptul de a sesiza Avocatul Poporului este consacrat icircn articolul 56 (1) Icircn acest articol prin bdquopersoane lezate icircn drepturile şi libertăţile lorrdquo trebuie să se icircnţeleagă nu numai cetăţenii romacircni dar şi cetăţenii din statele membre ale UE care rezidenţiază pe teritoriul Romacircniei

Principiul libertăţii de circulaţie a persoanelor străbate tratatele europene de la subparagraful 10 al preambulului din Tratatul UE trecacircnd prin articolul 3 literele c) şi d) ale TCE articolele 15 (fost 7A) şi 18 (fost 8A) ale aceluiaşi tratat pacircnă la prevederi specifice ale articolelor reunite icircn titlul III dedicate bdquoliberei circulaţii a persoanelorrdquo icircn special art 39 (fost 48) referitor la libera circulaţie a lucrătorilor art 43 (fost 52) referitor la libertatea de stabilire şi art 49 (fost 59) referitor la libertatea de a presta servicii Acest principiu trebuie clarificat sub aspectul consecinţelor sale Icircn conformitate cu dispoziţiile de mai sus dreptul la libera circulaţie include cumulativ accesul pe teritoriul statelor membre şi dreptul de şedere icircn scopurile stabilite Acordarea legitimaţiei de şedere trebuie văzută ca un act al statului membru prin care se ia act de regimul pe care cetăţenii unui alt stat membru icircl au de drept icircn virtutea dreptului comunitar Cu alte cuvinte legitimaţia de şedere are potrivit Curţii de Justiţie o valoare pur declarativă şi nu constitutivă de drepturi (icircn acest caz dreptul de şedere al cetăţenilor UE)

Icircn ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor este de dorit să fie examinată formularea din articolul din Constituţie care prevede că bdquoFiecărui cetăţean icirci este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa icircn orice localitate din ţara de a emigra precum şi de a reveni icircn ţarărdquo

Referirea la bdquofiecare cetăţeanrdquo implică numai pe cetăţeanul romacircn Cu toate acestea nu apare necesară modificarea acestui articol dar autorităţile competente trebuie să acorde atenţie interpretării sale icircn sensul ca prevederea menţionată să nu fie interpretată icircn niciun fel care să se opună sau să limiteze libera

315

circulaţie a persoanelor sau dreptul de şedere al cetăţenilor UE Această interpretare decurge logic din transferul de puteri către UE abordat icircn acest studiu icircn capitolul referitor la exercitarea suveranităţii

Este evident că punerea icircn aplicare a acestor drepturi conduce la modificări legislative cum ar fi Legea 1232001 privind regimul străinilor icircn Romacircnia şi Legea 2031999 privind permisele de muncă ambele conţinacircnd prevederi prohibitive referitoare la cetăţenii din statele UE care nu mai pot fi menţinute după aderarea Romacircniei la Uniunea Europeană Dacă la nivel constituţional nu apare necesară vreo modificare icircn schimb la nivelul legislaţiei subsecvente este de dorit să fie operate modificări deoarece legile sunt suficient de detaliate ca să creeze probleme de interpretare pentru autorităţile chemate să aplice legile icircn ceea ce priveşte drepturile speciale de care se bucură cetăţenii UE

Drepturile electorale Printre cele patru drepturi ataşate cetăţeniei Uniunii prevăzute

icircn TCE drepturile electorale ridică probleme specifice Articolele relevante din Constituţie sunt 34 (1) şi 35 (1) ale căror texte sunt următoarele Articolul 34 (1) bdquoCetăţenii au drept de vot de la vacircrsta de 18 ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusivrdquo

Articolul 35 (1) bdquoAu dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care icircndeplinesc condiţiile prevăzute de articolul 16 alineatul (3) dacă nu le este interzisă asocierea icircn partide politice potrivit articolului 37 alineatul (3)rdquo

Cuvacircntul bdquocetăţenirdquo folosit icircn ambele articole se referă la cetăţenii romacircni fiind icircnţeles icircn sensul că dreptul de vot şi dreptul de a fi ales sunt rezervate numai romacircnilor Acelaşi lucru este valabil şi pentru Legea 701991 privind alegerile locale care prevede că numai romacircnii se bucură de drepturile electorale

Tratatul CE recunoaşte cetăţenilor rezidenţi icircntr-un alt stat membru şi care nu au cetăţenia acelui stat dreptul de a participa icircn statul membru de reşedinţă ca alegători sau candidaţi icircn alegerile

316

pentru Parlamentul European şi icircn alegerile locale Există două categorii de situaţii din punct de vedere juridic şi politic alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile locale

Dacă alegerile pentru Parlamentul European nu par să ridice pe fond probleme speciale la nivel constituţional deoarece suntem icircn prezenţa unei adunări internaţionale ndash care este reglementată prin tratatele comunitare şi nu se supune prevederilor constituţiilor naţionale ndash alegerile locale pot icircn schimb ridica juridic şi politic astfel de probleme

Pentru exerciţiul acestor drepturi Consiliul a adoptat două Directive conţinacircnd prevederi detaliate ce urmează a fi aplicate de statele membre Directiva 93109 privind alegerile pentru Parlamentul European şi Directiva 9480EC pentru alegerile locale

Alegerile locale Articolele 34 şi 35 din Constituţia Romacircniei sunt deplin

aplicabile alegerilor locale acestea din urmă fiind de domeniul Constituţiei şi al legislaţiei subsecvente Este prin urmare indicat ca icircn primul racircnd să fie eliminate obstacolele constituţionale prin modificarea acestor articole astfel icircncacirct să se permită cetăţenilor celorlalte state membre ale UE care locuiesc icircn Romacircnia să voteze şi să fie aleşi icircn alegerile locale

Icircn al doilea racircnd este de dorit ca legislaţia romacircnă să fie adaptată icircn conformitate cu Directiva 9480CE Icircn 1994 Consiliul European a adoptat Directiva 9480CE privind stabilirea detaliată a modalităţilor de exercitare a dreptului de vot şi de a fi ales icircn alegerile locale pentru cetăţenii Uniunii locuind icircntr-un stat membru a cărui cetăţenie nu o au (modificată prin Directiva Consiliului 9630CE) Această Directivă a fost esenţialmente concepută pentru a elimina cerinţa referitoare la cetăţenie care icircn mod uzual era aplicată icircn majoritatea statelor membre pentru alegerile locale Ea nu afectează icircnsă reglementările din statele membre care guvernează aceste drepturi pentru proprii cetăţeni sau pentru rezidenţii cetăţeni ai unor state terţe Directiva defineşte cerinţele pentru ca o persoană să

317

poată exercita dreptul de vot şi de a fi ales icircn statul membru de reşedinţă

minus este cetăţean al Uniunii (are cetăţenia unui stat membru) minus trebuie să locuiască icircn statul membru icircn care doreşte să-şi

exercite drepturile minus trebuie să respecte regulile ce guvernează dreptul de vot şi de

a fi ales al cetăţenilor din ţara de reşedinţă (principiile de egalitate şi de nediscriminare icircntre alegătorii şi candidaţii naţionali şi comunitari) Cetăţenii Uniunii care icircndeplinesc aceste condiţii pot vota icircn alegerile locale icircn statul membru de reşedinţă dacă şi-au exprimat dorinţa icircn acest sens Nu există niciun fel de interdicţie pentru a icircmpiedica o persoană să voteze sau să fie aleasă atacirct icircn statul membru de reşedinţă cacirct şi icircn statul membru de provenienţă

Statele membre pot prevedea icircnsă ca o funcţie electivă la nivel local icircn statul membru de reşedinţă să fie incompatibilă cu deţinerea unei funcţii similare icircn alte state membre Cacircnd sunt reglementări diferite privind incompatibilităţile icircn statul membru de provenienţă şi icircn statul membru de reşedinţă statele membre pot alege să aplice reglementările mai stricte icircn acest caz statul membru de reşedinţă poate solicita unei persoane care vrea sa-şi exercite dreptul de a fi aleasă să facă dovada ndash emisă de autorităţile administrative competente ndash prin care să se certifice că nu a fost decăzută din dreptul de a alege icircn ţara de provenienţă sau că o asemenea decădere nu este cunoscută de autorităţile respective

Alegerile pentru Parlamentul European Condiţiile privind alegerile pentru Parlamentul European ndash

privit ca o adunare internaţională ndash nu ţin de domeniul reglementărilor constituţionale acestea din urmă fiind aplicabile numai puterilor publice naţionale Cu toate acestea apare necesitatea adaptării legislaţiei naţionale pentru a permite o participare efectivă a cetăţenilor UE care rezideazălocuiesc icircn Romacircnia la alegerile pentru Parlamentul European

318

Icircn 1993 Consiliul European a adoptat Directiva 93109 privind stabilirea detaliată a modalităţilor de exercitare a dreptului de vot şi de a fi ales icircn alegerile pentru Parlamentul European pentru cetăţenii Uniunii locuind icircntr-un stat membru a cărui cetăţenie nu o au Scopul acestei Directive nu este acela de a armoniza reglementările electorale din statele membre şi ea nu afectează drepturile cetăţenilor statelor membre icircn ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European indiferent dacă aceştia locuiesc sau nu pe teritoriul statului de provenienţă

Directiva defineşte cerinţele pe care trebuie să le icircndeplinească un cetăţean al unui stat membru care doreşte să voteze sau să fie ales icircn statul membru de reşedinţă Nimeni nu poate vota mai mult de o singură dată sau să fie ales icircn mai mult de un stat membru Un alegător comunitar trebuie să fie icircnscris pe listele electorale ale statului membru de reşedinţă numai dacă el cere acest lucru icircnainte de alegeri Un alegător care optează pentru dreptul de a vota icircn statul membru de reşedinţă se angajează să nu voteze şi icircn statul membru de origine Icircn principiu un candidat trebuie să icircndeplinească cerinţele prevăzute atacirct de legislaţia statului membru de reşedinţă cacirct şi de cea a statului membru de origine atunci cacircnd icircşi depune candidatura un cetăţean comunitar trebuie să facă dovada ndash eliberată de statul membru de origine ndash că are dreptul de a candida icircn acel stat Statul membru de reşedinţă poate refuza dacă doreşte să icircnscrie alegători care sunt decăzuţi din drepturile electorale icircn statul membru de origine Un sistem de schimb de informaţii icircntre statele membre a fost creat pentru a icircmpiedica cetăţenii să voteze mai mult de o singură dată sau să fie aleşi icircn mai mult de un singur stat membru

319

PARTEA a II-a

IMPLICAŢIILE ADERĂRII IcircN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

Această a doua parte se ocupă icircn primul racircnd de o problematică ndash protecţia drepturilor omului ndash care are propria sa logică icircmprejurare ce conduce la necesitatea de a reuni icircntr-o examinare distinctă diversele aspecte ale acestei problematici Icircn al doilea racircnd această parte a fost scrisă luacircnd icircn considerare ipoteza că Adunarea Constituantă va icircnţelege să caute o deplină conformitate icircntre textele europene existente şi Constituţia romacircnă

Ca atare această parte a fost scrisă icircntr-o viziune caracterizată printr-o deosebită exigenţă Autorităţile romacircne ar putea credem găsi un avantaj de natură politică icircn a adopta această viziune cu atacirct mai mult cu cacirct respectarea drepturilor fundamentale este parte a criteriilor de la Copenhaga Dacă icircnsă vor alege să nu se angajeze pe acest drum deşi respectarea textelor europene icircn materie este obligatorie ele ar trebui icircn opinia noastră cel puţin să rămacircnă vigilente icircn ceea ce priveşte aplicarea efectivă a prevederilor articolului 20 (2) din Constituţie care acum are următoarea formulare bdquoDacă există neconcordanţe icircntre pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Romacircnia este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionalerdquo

Afirmarea şi protecţia drepturilor fundamentale ocupă icircn prezent un loc major icircn tratatele europene Articolul 6 (1) al Tratatului UE statuează că bdquoUniunea este fondată pe principiile libertăţii democraţiei respectului drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale precum şi pe ale statului de drept principii care sunt comune statelor membrerdquo Icircn decembrie 2000 la Nisa Parlamentul European Consiliul European şi Comisia Europeană au proclamat solemn Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene fără a-i da forţa unui text obligatoriu Curtea de Justiţie a Comunităţilor

320

Europene a menţionat forţa juridică a Cartei deja ca un element de inspiraţie a jurisprudenţei sale

Importanţa drepturilor fundamentale ale omului icircn mod special a celor enumerate icircn Convenţia Drepturilor Omului a Consiliului Europei a fost constant afirmată de Uniunea Europeană Aceste drepturi stau la baza Uniunii şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a afirmat ca ele fac parte din principiile generale ale dreptului comunitar

Icircn acest context articolul 6 (2) al Tratatului UE se referă icircn mod explicit la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Mai recent articolul 52 (3) al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE care conţine drepturile pe care instituţiile Uniunii Europene se angajează să le respecte statuează că icircnţelesul şi icircntinderea drepturilor din Cartă trebuie să fie aceleaşi cu cele ale drepturilor corespondente din Convenţia Europeană Mai mult referiri la respectarea drepturilor omului se fac şi icircn articolul 6 al Acordului European cu Romacircnia Icircn consecinţă avacircnd icircn vedere aderarea sa la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană Romacircnia trebuie să se asigure că prevederile sale constituţionale permit indivizilor să se bucure de drepturile omului icircn măsura stabilită de standardele europene icircn mod special cele formulate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Articolul 20 al Constituţiei este formulat astfel bdquo(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate icircn concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care Romacircnia este parte (2) Dacă există neconcordanţe icircntre pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Romacircnia este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionalerdquo

Această prevedere stabileşte un principiu a cărui eficacitate trebuie asigurată Cu toate acestea datorită existenţei unor importante diferenţe ndash icircn formulare şi conţinut ndash icircntre prevederile constituţionale (icircn special cele din Titlul II) şi prevederile tratatelor internaţionale judecătorii sunt icircn permanenţă confruntaţi cu

321

probleme de interpretare Această situaţie este generatoare de instabilitate juridică pentru deţinătorii drepturilor Ar fi de dorit aşadar ca anumite prevederi constituţionale să fie completate clarificate sau icircmbunătăţite astfel icircncacirct să fie eliminate ambiguităţile icircn semnificaţia lor şi să fie asigurată conformitatea cu textele comunitare existente şi cu Convenţia Europeană la care Curtea de Justiţie face trimitere constant

O astfel de abordare este adevărat conduce la sugerarea a numeroase modificări de text Această operaţiune ar prezenta avantajul de a pune Romacircnia la adăpost de litigii icircn faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Icircn acelaşi timp ar exprima voinţa de aliniere promptă la standardele europene

Icircn acest spirit s-a procedat la o analiză minuţioasă ale cărei rezultate sunt prezentate sub trei aspecte după cum urmează

bull Semnificaţia principiului nediscriminării bull Actualizarea prevederilor referitoare la restricţiile care pot

fi aduse exerciţiului drepturilor şi libertăţilor bull Completarea şi clarificarea unor drepturi garantate de

Constituţie Semnificaţia principiului nediscriminării Constituţia prevede bdquoRomacircnia este patria comună şi

indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi fără deosebire de rasă de naţionalitate de origine etnică de limbă de religie de sex de opinie de apartenenţă politică de avere sau de origine socialărdquo

Egalitatea icircn faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor icircmpotriva discriminării constituie un drept fundamental care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social şi a unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă prin icircntărirea coeziunii economice şi sociale Icircn iunie 1997 la Amsterdam şefii de stat şi de guvern au recunoscut că era mai important ca niciodată să fie subliniate aceste principii Ei au convenit să consolideze capacitatea Uniunii Europene de a acţiona icircn acest domeniu prin

322

introducerea articolului 13 icircn Tratatul CE care acordă Comunităţii puteri specifice să acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex origine etnică sau rasială religie sau convingere handicap vacircrstă sau orientare sexuală

Noul articol 13 introdus de Tratatul de la Amsterdam completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice icircn particular articolul 141 (fost 119) (discriminarea pe criteriu de sex) articolul 137 (fost 118A) (măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii) şi articolul 12 (fost 6) (discriminarea pe motiv de naţionali-tatecetăţenie)

Carta UE a Drepturilor Fundamentale statuează icircn articolul 20 că bdquoToţi sunt egali icircn faţa legiirdquo şi dedică nediscriminării articolul 21 extinzacircnd motivele inserate icircn TCE Mai mult ea accentuează icircncă o dată totala interdicţie a discriminării pe criteriul cetăţeniei Convenţia Europeană interzice de asemenea orice formă de discriminare icircn exercitarea drepturilor pe care le garantează Curtea Europeană de la Strasbourg a indicat principiul general de interpretare a articolului 14 al Convenţiei Europene după cum urmează bdquoPentru scopurile articolului 14 o diferenţă de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă icircn sensul că nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate icircntre mijloacele folosite şi scopul urmărit Mai mult statele contractante se bucură de o marjă de apreciere dacă şi icircn ce măsură diferenţele icircntre situaţii similare justifică o diferenţă de tratamentrdquo (a se vedea Camp şi Bourimi v Olanda no 2836995 sect 37 ECHR 2000-X)

Icircn iunie 2000 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul 12 al Convenţiei Europene privind interzicerea generală a discriminării Textul este icircncă deschis semnării (Romacircnia l-a semnat) dar intrarea sa icircn vigoare este o certitudine De asemenea jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg a indicat constant că principiul general al egalităţii face parte din principiile

323

fundamentale ale dreptului comunitar şi presupune ca situaţii comparabile să fie tratate egal atacirct timp cacirct tratamentul diferit nu este justificat icircn mod obiectiv [a se vedea de exemplu cazurile Uumlberschaumlr (81079) sau Wuidart (C-26788)]

Există o diversitate considerabilă icircn constituţiile şi legile statelor membre icircn ceea ce priveşte dreptul la egalitate şi interzicerea discriminării Formulările acestor prevederi constituţionale variază de la stat la stat Icircn unele state se indică explicit o listă limitativă a motivelor de discriminare care sunt interzise Icircn alte state constituţiile stabilesc o listă deschisă enumerativă cu dispoziţii finale care interzic icircn termeni generali discriminarea cum ar fi bdquoorice altă situaţie sau circumstanţă personală ori socialărdquo sau bdquoorice alt motivrdquo Constituţiile majorităţii statelor membre interzic explicit discriminarea bazată pe rasă sau origine etnică religie sau convingere şi din ce icircn ce mai mult interzic discriminarea bazată pe handicap Handicapul este evident o chestiune majoră de politică icircn domeniu Unul din zece cetăţeni ai Uniunii Europene are un handicap Handicapul afectează icircn mod disproporţionat populaţia vacircrstnică minorităţile etnice şi categoriile socio-profesionale modeste Deşi multe state membre au adoptat o legislaţie interzicacircnd discriminarea pe criteriu de vacircrstă numai un singur stat se referă la aceasta icircn Constituţie icircn timp ce Curtea Constituţională a altui stat a declarat acest motiv ca fiind subicircnţeles icircn textul Constituţiei (Spania) Instanţele judecătoreşti din trei state membre (Spania Olanda şi Finlanda) au interpretat constituţiile respective ca interzicacircnd discriminarea bazată pe orientarea sexuală

Actuala formulare a Constituţiei romacircne pare pe de o parte să limiteze motivele de discriminare la cele enumerate icircn cadrul articolului 4 (2) şi pe de altă parte să furnizeze o clauză de nediscriminare mai largă icircn articolul 16 (1) Aceasta poate conduce la mai multe disfuncţionalităţi

324

Modificarea prevederilor referitoare la restricţiile care pot fi aduse exerciţiului drepturilor şi libertăţilor

Icircn acest sens Convenţia Europeană prevede mai multe feluri de posibile restricţii asupra exerciţiului drepturilor Unul este de a indica circumstanţele care permit restracircngerea exerciţiului drepturilor de exemplu articolul 22 paragrafele (a) ndash (c) privind dreptul la viaţă sau articolul 51 paragraful (2)-(f) privind dreptul la libertate O altă metodă folosită de Convenţia Europeană este de a stabili un model general pentru aprecierea legitimităţii oricărei inter-ferenţe cu exerciţiul liber al drepturilor de exemplu paragrafele (2) ale articolelor 8-11 statuează că orice restricţie adusă exerciţiului acestor drepturi trebuie să fie prevăzuta de lege să urmărească unul din scopurile legitime enumerate icircn paragrafele respective şi să fie necesară icircntr-o societate democratică pentru atingerea acelor scopuri Icircn plus jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a definit mecanismul de aplicare a limitărilor acceptabile aduse exerciţiului altor drepturi prevăzute icircn Convenţie de exemplu dreptul la acces la justiţie garantat de articolul 61 din Convenţia Europeană poate fi limitat numai dacă restricţia urmăreşte un scop legitim şi există o legătură rezonabilă de proporţionalitate icircntre mijloacele folosite şi scopul urmărit (cazul Waite şi Kennedy v Germany decizia din 18 februarie 1999) Icircn mod similar articolul 52 (1) al Cartei UE a Drepturilor Fundamentale arată bdquoOrice limitare a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Cartă trebuie să fie prevăzută de lege şi să respecte conţinutul esenţial al acelor drepturi şi libertăţi Cu respectarea principiului proporţionalităţii nu pot fi aduse limitări decacirct dacă sunt necesare şi dacă răspund efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune sau nevoii de protecţie a drepturilor şi libertăţilor altorardquo

325

Icircn consecinţă limitări mai largi ar putea să fie contrare principiilor de bază privind protecţia drepturilor fundamentale aşa cum au fost ele stabilite la nivel european Constituţia romacircnă prevede o clauză generală privind restricţiile şi limitările drepturilor individuale Icircn conformitate cu textul articolului respectiv bdquo(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restracircns numai prin lege şi numai dacă se impune după caz pentru apărarea siguranţei naţionale a ordinii a sănătăţii ori a moralei publice a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor desfăşurarea instrucţiei penale prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restracircngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţiirdquo

Pe lacircngă clauza generală privind restricţiile şi limitările din articolul 49 mai multe alte articole din Constituţie ce garantează drepturi fundamentale prevăd limitări adiţionale

Această lipsă de coerenţă la nivelul tehnicii de redactare a avut consecinţe negative asupra icircntinderii drepturilor garantate Icircntr-adevăr acest lucru a implicat icircn practică o icircngustare a cacircmpului de protecţie a drepturilor fundamentale ceea ce constituie restricţii de conţinut interzise de standardele europene Mai mult astfel de restricţii apar icircnainte să se pună icircn balanţă dreptul individual şi necesitatea de a-l restracircnge

326

PARTEA a III-a

IMPLICAŢIILE ADERĂRII ASUPRA ORGANIZĂRII PUTERILOR PUBLICE

Aderarea la UE nu pune icircn discuţie echilibrele instituţionale

consacrate de Constituţie şi nici relaţiile icircntre puterile publice icircn privinţa cărora statul romacircn este pe deplin suveran Aderarea implică totuşi anumite adaptări icircn organizarea internă şi funcţionarea puterilor publice Adaptările sugerate icircn continuare icircn ce priveşte puterea executivă şi cea legislativă sunt menite să permită Romacircniei o participare eficace la elaborarea politicilor comunitare şi o mai bună apărare a intereselor sale icircn cadrul Uniunii Aşadar organizarea jude-cătorească Parlamentul şi Guvernul vor fi abordate icircn mod succesiv

Organizarea judecătorească Raportul anual menţionat deja al Comisiei Europene (a se

vedea paragraful 4) indică faptul că bdquoreforme adiţionale sunt icircn continuare necesare şi ar trebui să includă măsuri suplimentare de garantare a independenţei justiţiei icircn special faţă de executivrdquo Astfel nevoia de a garanta mai bine independenţa justiţiei a fost identificată drept o problemă de interes deosebit icircn spiritul criteriilor de la Copenhaga Această preocupare este exprimată de o manieră ce impune analizarea ei

Icircn general aplicarea dreptului comunitar este o misiune a jurisdicţiilor naţionale care sunt ţinute să respecte principiile supremaţiei şi efectului direct Judecătorii nu se pot sustrage de la această datorie deoarece tratatele le conferă o misiune comunitară Ei trebuie să ajungă la decizii icircn caz de conflict icircntre dreptul naţional şi dreptul comunitar şi trebuie să icircl icircnlăture de la aplicare pe cel dintacirci Ei pot ajunge chiar şi să condamne statul pentru violare a dreptului comunitar Curtea de la Luxemburg icircn deciziile sale de principiu Francovich (c-690) şi Brasserie des Pechecircurs (c-4693) arată că bdquoDeplina eficienţă a dreptului comunitar ar fi ştirbită dacă indivizii nu

327

ar putea obţine reparaţie atunci cacircnd drepturile lor ar fi atinse printr-o nerespectare a dreptului comunitar Aplicarea principiului conform căruia statele membre sunt obligate să repare prejudiciile provocate indivizilor prin nerespectarea dreptului comunitar imputabilă statelor nu poate fi icircnlăturată atunci cacircnd icircncălcarea se referă la o prevedere direct aplicabilă a dreptului comunitarrdquo

Judecătorii pot sau trebuie icircn funcţie de cazurile de speţă să folosească procedura chestiunilor prejudiciale către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ori de cacircte ori este ridicată o problemă de interpretare a dreptului comunitar sau cacircnd judecătorii au vreo icircndoială cu privire la validitatea unei anumite reglementări naţionale Icircn această privinţă există articolul 234 (fost 177) din TCE15

Este important mai icircntacirci ca judecătorii şi procurorii să fie bine instruiţi şi informaţi cu privire la dreptul comunitar pe care trebuie să icircl aplice ca şi asupra dreptului european al drepturilor omului Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Magistraturii au icircndeplinit pacircnă icircn prezent activităţi de formare cu un oarecare succes dar acestea vor trebui să continue recomandabil cu sprijinul financiar al Comunităţii

bdquo(15) Curtea de Justiţie este competentă pentru chestiunile prejudiciale privind

a) Interpretarea acestui Tratat b) Validitatea şi interpretarea actelor instituţiilor Comunităţii şi

ale TCE c) Interpretarea statutelor organismelor icircnfiinţate prin act al

Consiliului atunci cacircnd aceste statute o prevăd Cacircnd o astfel de problemă se ridică icircn faţa oricărei jurisdicţii a unui stat membru acea jurisdicţie poate dacă ea consideră că o decizie asupra problemei este necesară pentru a-i permite să judece cauza să ceară Curţii de Justiţie să hotărască asupra chestiunii Cacircnd o astfel de problemă se ridică icircntr-o cauză pendinte icircn faţa unei jurisdicţii a unui stat membru icircmpotriva deciziei căruia nu există cale de atac potrivit dreptului

328

naţional acea jurisdicţie va trebui să sesizeze Curtea de Justiţie cu privire la această chestiunerdquo

Este evident că icircndeplinirea unei asemenea misiuni presupune ca judecătorii să fie independenţi Principiul statului de drept necesită o putere judecătorească independentă Această independenţă trebuie asigurată icircn acord cu standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg Importanţa independentei justiţiei se icircntinde dincolo de sfera politicului economiştii au observat importanţa unei justiţii independente şi imparţiale pentru o economie stabilă şi prosperă Indivizii şi instituţiile trebuie să se poată bizui pe o justiţie previzibilă liberă de capriciile interferenţei politice ori influenţei economice a oricăreia dintre părţi Icircn societăţile ce se luptă să-şi reformeze economiile independenţa justiţiei contribuie la icircncrederea securitatea şi previzibilitatea tranzacţiilor economice

Constituţia Romacircniei plasează sub numele de bdquoautoritate judecătoreascărdquo atacirct procurorii cacirct şi judecătorii Totuşi icircn articolul 131 Constituţia prevede că procurorii icircşi exercită activităţile icircn acord cu principiul controlului ierarhic şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei Icircn consecinţă fiecare procuror este mai icircntacirci subordonat Procurorului General şi apoi Ministrului Justiţiei Analizacircnd dreptul romacircn Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat ndash icircn Vasilescu c Romacircniei ndash că procurorii romacircni nu icircndeplinesc cerinţele pentru a fi consideraţi independenţi

Pentru a reflecta principiul separaţiei puterilor şi a asigura independenţa justiţiei alăturarea constituţională icircntre procurori şi judecători trebuie eliminată Icircn interpretarea cerinţelor de independenţă stabilite prin articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Curtea de la Strasbourg a afirmat că bdquopentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat ca laquoindependentraquo trebuie luate icircn considerare icircntre altele modul de numire a membrilor săi şi durata mandatului lor existenţa de garanţii icircmpotriva presiunilor exterioare şi aparenţa de independenţărdquo (cazul Morris c UK

329

hotăracircrea din 26022002 sect 58) O importantă garanţie a inde-pendenţei judecătorilor este durata mandatului lor Constituţia limitează mandatul pentru judecătorii Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 ani Acest mandat relativ scurt trezeşte icircngrijorări serioase cu privire la independenţa lor

Icircn fine principiul conform căruia civilii nu ar trebui să fie judecaţi de tribunale militare afirmat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea de pildă decizia Incal c Turcia 9061998 sect 72) ar trebui prevăzut expres icircn Constituţie ori luat icircn calcul la modificarea sistemului de competenţă stabilit de Codul de procedură penală Totodată judecătorii şi procurorii militari nu ar mai trebui să fie competenţi cu privire la cazurile ce implică abuzuri ale poliţiei Icircn această privinţă trebuie subliniat că icircn Raportul său anual din 2001 Comisia Europeană a ajuns la concluzia că cercetările desfăşurate de sistemul jurisdicţiilor militare privind placircn-gerile icircmpotriva abuzurilor poliţieneşti sunt de regulă icircndelungate şi adesea neconcludente

Structurile parlamentare Este un fapt binecunoscut că după aderarea la UE nu doar

legislaţia romacircnă este icircn vigoare icircn Romacircnia ci şi actele comunitare sunt de asemenea direct aplicabile Parlamentele sunt menite să joace un rol esenţial icircn preluarea dreptului comunitar icircn special icircn transpunerea directivelor căci icircn majoritatea cazurilor transpunerea se face prin adoptarea de legi

Parlamentele naţionale au icircnceput să revendice puternic o implicare sub aspectul informării şi controlului Ele au dobacircndit un grad de control asupra activităţii comunitare a guvernelor lor ca rezultat al reformelor constituţionale al demersurilor guvernamen-tale ori al amendării propriilor metode de lucru

Comitetele lor specializate icircn afaceri europene au jucat un rol major icircn această evoluţie icircn cooperare cu Parlamentul European Această adaptare permite o compensare parţială a pierderii influenţei

330

parlamentelor naţionale implicată de transferul anumitor competenţe către Comisie ori Uniune

Tratatul de la Maastricht a ajutat icircn această direcţie prin includerea a două declaraţii (nr 13 şi 14) asupra acestui subiect care prevăd icircndeosebi

ndash respectarea implicării parlamentelor naţionale icircn activităţile Uniunii Europene (guvernele lor respective trebuie să le informeze bdquoicircn timp utilrdquo icircn legătură cu propunerile legislative comunitare şi conferinţe comune trebuie ţinute cacircnd este necesar)

ndash cooperarea dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale prin intensificarea contactelor ţinerea de icircntruniri regulate şi acordarea de facilităţi reciproce

Protocolul asupra rolului parlamentelor naţionale anexat la Tratatul de la Amsterdam icircncurajează o mai mare implicare a parlamentelor naţionale icircn activităţile UE şi solicită ca documentele consultative şi propunerile să fie trimise de icircndată pentru ca parlamentele naţionale să le poată examina icircnainte de luarea deciziei de către Consiliu European

Declaraţia nr 23 asupra viitorului Uniunii ataşată la Tratatul de la Nisa subliniază printre subiectele de luat icircn considerare bdquorolul parlamentelor naţionale icircn arhitectura europeanărdquo Convenţia asupra viitorului Europei icircnfiinţată de către Consiliul European de la Laeken cu scopul de a lucra asupra proiectului de Constituţie europeană s-a sesizat prin urmare cu privire la această problemă

Instrumentele de cooperare sunt Conferinţele preşedinţilor adunărilor parlamentare ale Uniunii Europene Conferinţele parlamentelor Comunităţii Conferinţa organismelor specializate icircn afaceri europene (COSAC) consultări icircntre majoritatea comitetelor permanente ale Parlamentului European şi organismele corespondente la nivel naţional prin icircntacirclniri bi- şi multilaterale vizite ale preşedinţilor şi raportorilor contacte icircntre grupările politice din cadrul Parlamentului European şi echivalentele lor din parlamentele naţionale Printre cele enumerate COSAC este cel mai

331

cunoscut instrument Propusă de Preşedintele Adunării Naţionale franceze Conferinţa s-a reunit la fiecare 6 luni din 1989 aducacircnd laolaltă organismele specializate icircn afaceri europene ale parlamentelor naţionale şi şase membri ai Parlamentului European conduşi de cei doi vicepreşedinţi icircnsărcinaţi cu relaţiile cu parlamentele naţionale Convocată de parlamentul ţării ce deţine preşedinţia Comunităţii şi pregătită icircn comun de Parlamentul European şi parlamentele ţărilor din bdquotroikardquo prezidenţiala fiecare conferinţă discută subiectele majore ale integrării europene Protocolul la tratatul de la Amsterdam asupra rolului parlamentelor naţionale prevede că COSAC poate aduce orice contribuţie pe care o consideră oportună icircn atenţia instituţiilor Uniunii Europene Totuşi contribuţiile aduse de COSAC nu leagă icircn niciun fel parlamentele naţionale şi nu limitează libertatea acestora

La nivel naţional icircn majoritatea statelor membre au fost adoptate dispoziţii cu acordul guvernelor Astfel de dispoziţii apar uneori icircnscrise icircn Constituţie De pildă Constituţia Danemarcei dispune icircn articolul 19(3) că guvernul trebuie să consulte comitetul de afaceri externe al Folketingului icircnaintea oricărei decizii majore icircn domeniul politicii externe

Constituţia Franţei icircn articolul 88-4 prevede că Guvernul este obligat să supună atenţiei Parlamentului orice propunere de document emisă de instituţiile europene şi care implică consecinţe legislative bdquoGuvernul supune Adunării Naţionale şi Senatului de icircndată după transmiterea lor la Consiliul Uniunii Europene proiectele sau propunerile de acte ale Comunităţilor Europene şi ale Uniunii Europene ce comportă dispoziţii de natură legislativă De asemenea el poate supune atenţiei lor celelalte proiecte ori propuneri de acte ca şi orice alt document ce emană de la o instituţie a Uniunii Europene Conform modalităţilor fixate prin regulamentul fiecărei Camere pot fi votate rezoluţii dacă este cazul icircn afara sesiunilor asupra proiectelor propunerilor şi documentelor menţionate la alineatul precedentrdquo

332

Cehia a inserat articolul 10b icircn legea sa constituţională nr 3952001 pentru a crea obligaţia Guvernului de a informa regulat şi anticipat Parlamentul cu privire la orice probleme legate de participarea ţării icircn organizaţii internaţionale implicacircnd un transfer de puteri bdquo(1) Guvernul informează Parlamentul regulat şi anticipat cu privire la aspectele legate de obligaţiile rezultate din calitatea Cehiei de membru al unei organizaţii sau instituţii internaţionale cum este menţionat icircn articolul 10a (2) Camerele Parlamentului icircşi prezintă opiniile asupra deciziei ce urmează să fie luată de o asemenea organizaţie ori instituţie internaţională icircn modurile prevăzute de regulamentele lor interioare (3) Legea asupra principiilor de deliberare şi relaţiilor icircntre cele două Camere şi cu parteneri externi poate icircncredinţa exerciţiul acestei atribuţii a celor două Camere icircn conformitate cu paragraful (2) unui organism comun al celor două Camererdquo

Majoritatea parlamentelor naţionale au stabilit comisii specializate pentru a putea asigura informaţia şi controlul asupra politicii şi acţiunii comune a guvernelor Icircn acest sens Parlamentul Romacircniei va trebui de asemenea să creeze structuri specializate luacircnd icircn considerare contextul constituţional şi legislativ specific icircn particular relaţiile icircntre puterea executivă şi cea legislativă Două aspecte importante şi distincte vor trebui luate icircn considerare angajamentul Guvernului faţă de Parlament cu privire la informarea celui din urmă şi posibilitatea Parlamentului de a se pronunţa asupra politicii Guvernului

Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor icircn Parlamentul European prin sufragiu direct (anexat la decizia Consiliului 76787ECSC EEC Euratom) prevede că mandatul de reprezentant icircn Parlamentul European este compatibil cu calitatea de membru icircn Parlamentul naţional al unui stat membru dar este incom-patibil cu o serie de calităţi de membru (lista apare icircn articolul 6) printre care icircn primul racircnd este menţionată cea de bdquomembru al Guvernului unui stat membrurdquo Icircn conformitate cu Actul din 1976 icircn

333

plus fiecare stat membru poate reglementa incompatibilităţi suplimentare la nivel naţional

Structurile guvernamentale Guvernul trebuie de asemenea să se adapteze la un rol nou şi

să facă faţă unor noi funcţii şi atribuţii şi anume pe de o parte negocierea şi participarea delegaţieidelegaţiilor naţionale la pregătirea actelor comunitare şi pe de altă parte aplicarea normelor comunitare

Participarea la pregătirea documentelor reprezintă icircn fapt un proces de negociere continuă care este foarte diferit de negocierile bdquoclasicerdquo şi astfel nu poate fi concentrat numai la nivelul Ministerului Afacerilor Externe chiar dacă acesta din urmă trebuie evident să joace un rol important Pregătirea negocierilor este o fază decisivă care constă icircn discuţii pe baza unui proiect de text deja transmis la COREPER icircn transmiterea proiectului către guvernele naţionale ndash icircn general către o structură guvernamentală la nivel central care să-l difuzeze diverselor administraţii interesate acestea din urmă fiind mai bine plasate pentru a stabili o legătură cu mediile economice şi sociale şi a aduce la un numitor comun poziţiile lor

Structura guvernamentală centrală va trebui să adune opiniile administraţiilor relevante să armonizeze poziţiile acestora eventual să tranşeze cacircnd aceste poziţii sunt contradictorii sau să determine autoritatea care să arbitreze icircn ultimă instanţă Evident tot acest proces va trebui să se icircncadreze icircn calendar ceea ce icircnseamnă că este necesar să fie icircnfiinţat un organism ori o structură care să monitorizeze urmările să colecteze toate opiniile şi poziţiile la nivel naţional să ceară arbitrajul cacircnd este necesar şi să definească poziţia oficială naţională icircnainte de negociere Experienţa statelor membre a demonstrat că este de cea mai mare importanţă ca o poziţie naţională să fie bine pregătită şi apărată mai icircntacirci icircn cadrul COREPER şi apoi icircn negocierile din cadrul Consiliului

Acestea sunt funcţii noi care necesită stabilirea de noi proceduri şi icircnfiinţarea respectiv implementarea de organisme şi

334

compartimente specializate Icircn această privinţă mai multe sisteme pot fi puse icircn practică Coordonarea ar putea fi lăsată Ministerului Afacerilor Externe unui Minister al Afacerilor Europene ori primului-ministru

O analiză comparativă a experienţelor statelor membre ale Uniunii Europene arată că ţările s-au organizat mai mult sau mai puţin eficient icircn vederea acestor noi atribuţii dar unele suferă de o slabă organizare Acelaşi lucru este valabil pentru aplicarea normelor şi textelor comunitare Este cunoscut că odată aceste norme adoptate ele trebuie să fie implementate la nivel naţional Directivele comunitare necesită acte normative de transpunere care sunt icircn general legi dar pot fi şi acte ale executivului la diferite niveluri cu respectarea competenţelor stabilite prin lege Icircn toate cazurile administraţiile naţionale sunt chemate să adopte acte individuale impuse de implementarea textelor comunitare Dacă sunt necesare acte normative (la un nivel infralegislativ) guvernul şi diversele ministere vor trebui să le emită şi neicircndeplinirea acestei obligaţii este sancţionată cu o acţiune pentru neicircndeplinirea obligaţiilor introdusă de Comisia Europeană icircn faţa Curţii

Neicircndeplinirea obligaţiei de a implementa dreptul comunitar este o icircncălcare care icircn cazurile cacircnd aduce prejudicii persoanelor fizice şi juridice poate atrage obligaţia de reparaţie icircn sarcina statului

Un alt aspect care solicită atenţie este participarea oficialilor icircn diferitele (aproximativ 300) comitete specializate icircnfiinţate prin reglementări ale Consiliului European ceea ce evident nu este o sarcină uşoară Concluzia este din nou că icircn noile condiţii de după aderarea la UE Guvernul trebuie să facă un efort important pentru a organiza participarea eficace a Romacircniei la nivel european

Astfel participarea la Comunităţi şi la Uniune implică o adaptare a structurilor administrative ceea ce nu icircnseamnă a priori o nevoie de modificare a Constituţiei dar icircnseamnă totuşi că o organizare metodică a Guvernului şi a ministerelor este obligatorie

335

Aceste adaptări administrative se bazează pe structurile şi conceptele icircn vigoare privind organizarea ministerială Fiecare stat membru le-a dus la icircndeplinire ţinacircnd cont de particularităţile sale icircn această privinţă Aşadar nu există un model universal

Icircn plus aderarea Romacircniei la UE implică participarea la toate instituţiile şi structurile UE Autorităţile romacircne trebuie să aibă icircn vedere necesitatea şi modul de organizare a participării ţării la mai multe organe subsidiare Romacircnia trebuie să desemneze repre-zentanţi nu doar icircn Parlamentul European prin alegeri ci şi icircn Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social (Tratatul de la Nisa prevede icircn anexa sa că Romacircnia va dispune de un număr de 15 reprezentanţi icircn fiecare dintre aceste două instituţii) Deşi procedura folosită pentru desemnarea acestor reprezentanţi este icircn icircntregime de competenţă naţională autorităţile trebuie să aibă icircn vedere scopul instituţiilor susmenţionate Ar fi ca atare preferabil să fie desemnaţi cei ce pot reprezenta cel mai bine regiunile geografice specifice şi necesităţile acestora respectiv principalii actori economici şi sociali Pentru Comitetul Regiunilor este important să se aleagă cu grijă modul de definire a comunităţilor locale care vor fi reprezentative din punct de vedere geografic Maniera de desemnare a membrilor acestor comitete ţine atacirct de dreptul naţional cacirct şi de dreptul comunitar autorităţile naţionale vor trebui să ia anumite decizii pentru care ar trebui să fie pregătite ca de pildă a şti care circumscripţii locale vor fi reprezentate icircn Comitetul Regiunilor (icircn Franţa de exemplu există o reprezentare simultană a regiunilor departamentelor şi comunelor)

VIII2 Constituţia Europeană de la vis la realitate

Este un fapt cunoscut că Uniunea Europeană icircn forma actuală nu a luat naştere dintr-o dată ci icircn mai multe etape istorice fiecare ocupacircnd un loc aparte şi binemeritat icircn definitivarea acestei puteri economice şi politice mondiale Mai mult este important de amintit că originea ideii de Europa Unită se pierde icircn umbra istoriei

336

expresii de acest gen existacircnd icircn operele unor mari filosofi scriitori istorici jurişti politicieni şi oameni de ştiinţă de pe bătracircnul continent icircncepacircnd chiar din antichitate Cu titlu de exemplu amintim aici pe Dante Aligheri care icircn 1306 icircn opera să De Monarchia solicita crearea unei monarhii europene universale sub un icircmpărat romano-german un an mai tacircrziu icircn 1307 juristul francez Pierre Dubois icircn opera sa De recuperatione Terra Sancte propunea crearea unei Europe unite din punct de vedere politic ca o condiţie pentru păstrarea păcii pe continentul european Astfel de propuneri au devenit mult mai numeroase icircncepacircnd cu secolele XVI-XVII Icircn 1693 spre exemplu icircn lucrarea Eseu pentru pacea actuală şi viitoare a Europei William Penn face o propunere modernă pentru epoca sa reunirea reprezentanţilor europeni icircntr-o Dietă O propunere asemănătoare este făcută icircn anul 1712 de către Abatele de Saint-Pierre care icircn faimosul Proiect de pace eternă a schiţat imaginea unui Senat european ce ar dispune de competenţe legislative şi chiar judiciare Ce să mai spunem de scrierile celebrului Victor Hugo care icircn secolul al XIX-lea arăta că bdquo(hellip) Va veni ziua aceea cacircnd vom trăi ca cele două grupări imense Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei să-şi dea macircna peste oceanul care le desparte (hellip)rdquo

Cu toate cele arătate pentru ca să bdquogacircndeascărdquo icircn a pune icircn practică un proiect de unificare Europa a trebuit să treacă peste cele două războaie mondiale icircn care a pierdut nu numai vieţi omeneşti ci a suferit şi uriaşe pagube materiale ajungacircnd icircn final la spusele lui Aristide Briand care icircntr-un discurs din 1929 afirma bdquoCred că icircntre popoarele situate icircn acelaşi spaţiu geografic precum cele din Europa trebuie să existe un fel de legătură (hellip) Aceste popoare trebuie să aibă permanent posibilitatea de a intra icircn contact de a discuta de a lua decizii comune de a stabili relaţii de solidaritate care să le permită să facă faţă icircn orice moment pericolelor care ar putea interveni oricacircndrdquo

337

După al doilea război mondial primul pas concret pe calea unificării a fost făcut de Robert Schuman ministrul francez al Afacerilor Externe care icircn Declaraţia din 9 mai 1950 propunea bdquoplasarea ansamblului producţiei franco-germane a cărbunelui şi oţelului sub o Icircnaltă Autoritate comună icircntr-o Organizaţie deschisă participării altor ţări din Europardquo Icircn acest fel declara el bdquova fi realizată simplu şi rapid fuziunea intereselor indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi va fi administrat fermentul unei comunităţi mai largi şi mai profunde icircntre ţări multă vreme dezbinate de icircnvrăjbiri sacircngeroaserdquo Totodată se aprecia că bdquoprin punerea icircn comun a producţiilor de bază şi instituirea unei noi Icircnalte Autorităţi ale cărei decizii vor lega Franţa Germania şi celelalte ţări care vor adera la ea această propunere va avea ca rezultat primele fundamente concrete ale unei Federaţii Europene indispensabilă pentru menţinerea păciirdquo Declaraţia Schuman a stat la baza negocierilor ce au luat startul la 10 iunie 1950 icircn capitala Franţei şi icircn final la baza semnării icircn anul 1951 a Tratatului de la Paris (intrat icircn vigoare icircn 1952) tratat care a pus bazele primei Comunităţi europene ndash Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) Următorul pas este făcut icircn 1957 prin constituirea altor două Comunităţi prin Tratatele de la Roma (intrate icircn vigoare icircn 1958) Este vorba de Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) Cele trei Comunităţi europene au coexistat pacircnă icircn vara anului 2002 (23 iulie) dată la care a ieşit din vigoare primul tratat comunitar ndash Tratatul de la Paris instituind CECO icircncheiat pentru o perioadă de 50 de ani Potrivit Protocolului asupra consecinţelor financiare ale icircncetării Tratatului instituind CECO şi a Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel anexat Tratatului de constituire a Comunităţii Europene bdquotoate bunurile şi obligaţiile CECO aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002 sunt transferate Comunităţii Europene icircncepacircnd cu data de 24 iulie 2002rdquo

338

PRIMII PAŞI SPRE CONSTITUŢIE Lungul proces de constituire a unei Europe unite a fost destul

de anevoios cunoscacircnd chiar şi unele perioade de stagnare mai ales din punct de vedere politic De la cele 6 state semnatare ale celor trei tratate institutive ndash Franţa Germania Italia Belgia Olanda Luxemburg ndash Comunităţile europene au ajuns treptat la 9 12 15 25 de state membre icircncepacircnd cu 1 mai 2004 iar din 2007 cacircnd Romacircnia şi Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene la 27 Aderarea noilor state şi atingerea obiectivelor ndash mai icircntacirci de natură economică şi apoi politică ndash au impus icircnsă şi revizuirea Tratatelor comunitare şi mai ales reformarea sistemului instituţional Icircn aceste condiţii au fost adoptate pe racircnd Actul Unic European (AUE) intrat icircn vigoare icircn 1987 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene intrat icircn vigoare icircn 1993 Tratatul de la Amsterdam intrat icircn vigoare icircn 1999 şi icircn sfacircrşit Tratatul de la Nisa semnat la 26 februarie 2001 şi intrat icircn vigoare după circa 2 ani de dezbateri din 1 februarie 2003

Acest ultim tratat a avut menirea de a pregăti Uniunea Europeană atacirct din punct de vedere instituţional cacirct şi legislativ pentru a face faţă unui număr aproape dublu de state membre Totodată la finalul Tratatului de la Nisa a fost anexat un document care putem spune a marcat primul pas spre o viitoare Constituţie Europeană Nu este vorba de altceva decacirct de celebra Declaraţie de la Nisa privind viitorul Uniunii Europene care stabilea convocarea icircn 2004 a unei noi Conferinţe care să pună icircn discuţie alte probleme importante precum stabilirea şi menţinerea unei mai precise delimitări a competenţelor icircntre Uniunea Europeană şi statele membre reflectacircnd principiul subsidiarităţii statutul Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene proclamată la Nisa icircn acord cu Concluziile Consiliului European de la Koumlln o simplificare a Tratatelor cu intenţia de a le face mai clare şi mai uşor de icircnţeles rolul parlamentelor naţionale icircn arhitectura europeană Reţinacircndu-se cele amintite se recunoştea icircn acelaşi timp nevoia de a icircmbunătăţi şi asigura icircn permanenţă legitimitatea democratică şi

339

transparenţa Uniunii şi a instituţiilor sale pentru a le apropia de cetăţenii statelor membre

Declaraţia privind viitorul Uniunii Europene exprimă intenţia unei noi reforme de proporţii Dacă avem icircn vedere şi declaraţiile liderilor Uniunii din perioada analizată (2000-2001) atunci gacircndul ne zboară la ideea că reforma despre care vorbim ar putea include şi dotarea Uniunii Europene cu o Constituţie Icircn acest sens Preşedintele Parlamentului European Nicole Fontaine declara cu ocazia summitului de la Feira (Portugalia) icircn iunie 2000 că Uniunea Europeană trebuie să se doteze cu o Constituţie şi să adopte o Cartă a drepturilor cetăţenilor Astfel adresacircndu-se şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE Nicole Fontaine şi-a exprimat speranţa icircn privinţa dotării Europei cu o Constituţie a cărei elaborare ar putea fi precedată de o restructurare şi o simplificare a tratatelor adoptate pacircnă atunci Premierul francez Lionel Jospin a fost şi mai concis bdquoConstituţia ar determina organizarea şi funcţionarea instituţiilor europene Nu ar fi suficient cu siguranţă să botezăm un nou tratat cu numele de laquoConstituţieraquo Un asemenea text nu ar avea sens decacirct dacă ar reprezenta punctul final al unor reforme profunde şi nu produsul unei simple rescrieri a tratatelor actuale Este important de asemenea ca acest demers constituţional să exprime un act politic fundamental afirmarea unui proiect comun expresia unei ambiţii colective Demersul va fi condus icircn primul racircnd de către guvernele statelor membre ale Uniunii dar va reprezenta şi contribuţia cetăţenilor Carta drepturilor fundamentale va constitui miezul Constituţiei După modelul metodei de elaborare a Cartei pregătirea Constituţiei ar putea fi icircncredinţată la nivel european unei Convenţii reunind reprezentanţii diferiţilor actori ai UE statele membre Parlamentele naţionale Parlamentul European societatea civilă Deciziile finale ar reveni statelor şi ar fi ratificate de către popoarerdquo

Icircn ceea ce priveşte o Constituţie a Europei (a unei Europe care să cuprindă treptat toate statele europene inclusiv pe cele mai puţin

340

dezvoltate din Europa Centrală şi de Est) unii specialişti jurişti sau politologi s-au pronunţat chiar şi icircn sensul a ceea ce ar trebui să cuprindă un asemenea document Icircn acest sens putem exemplifica şi opiniile cunoscuţilor specialişti romacircni icircn domeniu Adrian Severin şi Gabriel Andreescu S-a precizat icircn această ordine de idei că proiectul Constituţiei Europene va trebui să definească icircn prima parte setul de valori comune menit să constituie reperele unei Europe sociale juste şi solidare cultivacircnd respectul diversităţii şi egalitatea şanselor la nivel individual şi de grup

Această parte a Constituţiei Europene ar trebui să aibă ca nucleu principal Carta Drepturilor Fundamentale completată icircn domeniul drepturilor politice şi dezvoltată icircn privinţa drepturilor sociale economice şi culturale Totodată s-a arătat că o a doua parte a Constituţiei va trebui să definească principalele instituţii europene

ndash Un legislativ bicameral ndash un Parlament European ales direct şi un Senat European

Parlamentul European va acoperi principala activitate legislativă la nivel federal Senatul European va lua decizii icircn legătură cu acele subiecte extrem de sensibile şi cu caracter vital pentru statele federate care se adoptă prin consens Utilizarea consensului trebuie să fie transparentă Atunci cacircnd consensul a fost blocat de un singur stat Senatul European poate decide cu majoritate calificată depăşirea impasului prin recurgere la referendum icircn statul federal care şi-a exercitat dreptul de veto Avacircnd icircn vedere acest fel de competenţe excepţionale ar urma ca membrii Senatului să fie şefii statelor federale aleşi prin vot universal şi direct

ndash Un executiv cu puteri certe dar limitate ca domenii de intervenţie controlat de legislativ

ndash Sistemul judiciar ar urma să se compună dintr-o Curte Federală Supremă şi Curţi federale locale (funcţionacircnd la nivelul subiecţilor federaţiei) precum şi dintr-un sistem judiciar naţional cu mai multe trepte de jurisdicţie Pentru anumite cauze cele doua

341

sisteme s-ar icircntrepătrunde urmacircnd a se deschide astfel un drept individual de recurs pacircnă la Curtea Federală Supremă

ndash Un preşedinte al Europei icircn ale cărui atribuţii să intre reprezentarea Uniunii

Avacircnd icircn vedere toate aceste opinii sau mai bine zis propuneri dar mai ales avacircnd icircn vedere faptul că pornind tot de la nişte propuneri s-a finalizat icircn decembrie 2000 Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale exista aproape o certitudine icircn ceea ce priveşte concretizarea icircn curacircnd şi a ideii unei Constituţii Europene atacirct de necesară pentru buna organizare a Uniunii dar şi pentru a uni icircntr-un document reglementările existente icircn acest moment la nivelul Uniunii Europene Şi iată că la numai 3 ani de la primele idei despre o Constituţie europeană proiectul a devenit realitate

IcircNCEPUTUL LUCRĂRILOR Uniunea Europeană a intrat icircntr-o nouă etapă a evoluţiei sale pe

data de 28 februarie 2002 cacircnd s-au deschis la Bruxelles lucrările Convenţiei privind viitorul Europei După cum se stabilise icircncă din 2002 concluziile Convenţiei a cărei activitate urma să se icircncheie icircn iunie 2003 bdquovor fi prezentate Conferinţei Interguvernamentale din 2004 şi vor servi la redactarea unui nou tratat al Uniunii sau poate chiar a unei Constituţii Europenerdquo Decizia finală icircn acest sens trebuia să fie luată la nivel de şefi de stat Creată conform hotăracircrilor Consiliului European de la Laeken din decembrie 2001 Convenţia a fost alcătuită din 105 membri Fiecare dintre cele 15 state membre ale UE icircn acea perioadă şi cele 13 ţări candidate la aderare au desemnat cacircte un reprezentant din partea guvernelor şi respectiv cacircte doi din partea parlamentelor naţionale Parlamentul European a fost reprezentat de 16 eurodeputaţi iar Comisia Europeană prin francezul Michel Barnier comisar pentru probleme regionale şi portughezul Antonio Vitorino comisar pentru afaceri interne Forumul avacircnd un prezidiu alcătuit din 12 membri ndash provenind icircn exclusivitate din statele Uniunii ndash a fost condus de fostul şef de stat francez Valery Giscard dEstaing şi de doi vicepreşedinţi ndash belgianul

342

Jean-Luc Dehaene şi italianul Giuliano Amato ambii foşti prim-miniştri Franţa a fost cel mai bine reprezentată icircn Convenţie cu 12 membri icircn timp ce Suedia Grecia Luxemburgul şi fiecare dintre cele 13 state candidate avea doar cacircte şase membri (cifrele includ şi supleanţii)

Principalele trei provocări cărora ndash potrivit documentului de la Laeken ndash va trebui să le facă faţă Europa de macircine sunt legate de apropierea mai mare dintre organismele comunitare şi cetăţeni de asigurarea eficienţei structurilor instituţionale şi de asemenea de impunerea Europei ca actor principal pe scena politică şi economică internaţională Lucrările Convenţiei ndash care s-au bazat pe un amplu dialog cu societatea civilă ndash s-au axat pe identificarea de soluţii pentru o mai bună repartizare şi definire a competenţelor Uniunii Europene pentru simplificarea instrumentelor comunitare (directive decizii avize recomandări etc) pentru sporirea transparenţei instituţionale şi a democraţiei la nivel european Icircn contextul amintit dezideratul a devenit realitate icircn a doua jumătate a anului 2003 cacircnd proiectul Constituţiei Europene a ajuns icircn forma finală

DEFINITIVAREA PROIECTULUI Membrii Convenţiei Europene au definitivat icircn prima jumătate

a anului 2003 Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa Astfel Proiectul a fost adoptat prin consens de Convenţie la 13 iunie şi 10 iulie 2003 iar la 18 iulie 2003 a fost prezentat Preşedintelui Consiliului European de la Roma după ce icircn urmă cu circa o lună primele două părţi ale Proiectului fuseseră prezentate icircn cadrul Consiliului European de la Salonic din 20 iunie 2003

Preşedintele Convenţiei Valery Giscard drsquoEstaing a solicitat şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene să se străduiască să menţină bdquointactă pe cacirct posibilrdquo această formă finală bdquoSă nu revenim icircnapoi la arbitraje căutate şi găsiterdquo ndash a spus el atrăgacircnd atenţia că orice schimbare ulterioară va necesita noi negocieri care vor prelungi procesul de adoptare a celui mai important document al Uniunii Europene ndash Constituţia bdquoA schimba

343

această Constituţie ndash a menţionat el ndash a modifica echilibrele sale comportă riscul deformării ei şi implicit al dislocării muncii noastre de pacircnă acum () iar opinia publică şi poate chiar şi istoricii vor spune că o formidabilă ocazie a fost ratatărdquo

APROBAREA CONSTITUŢIEI După o perioadă de stagnare discuţiile aprinse icircn ceea ce

priveşte Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa s-au reluat energic icircn cursul anului 2004 icircndeosebi după 1 mai 2004 cacircnd alte 10 state au devenit membre ale UE De asemenea un rol deosebit de important l-a avut şi unda de şoc provocată de atacurile teroriste de la Madrid (Spania) din martie 2004 evenimente care au determinat miniştrii de externe ai statelor membre ale UE să finalizeze icircn cadrul summitului de la Bruxelles din 25-26 martie 2004 un Proiect de Declaraţie ce conţine zece măsuri pentru combaterea flagelului terorist printre care numirea unui coordonator al luptei antiteroriste şi adoptarea anticipată a Clauzei de solidaritate icircnscrisă icircn Proiectul de Constituţie icircn baza căreia statele UE icircşi vor oferi reciproc asistenţă inclusiv prin mijloace militare icircn caz de atac terorist

Tot icircn cursul anului 2004 liderii Uniunii Europene au ajuns icircn sfacircrşit la un acord icircn ceea ce priveşte Constituţia şi astfel aceasta a fost aprobată icircn cadrul Conferinţei Interguvernamentale din 18 iunie 2004

29 OCTOMBRIE 2004 ndash UN MOMENT ISTORIC SEMNAREA CONSTITUŢIEI EUROPENE

La data de 29 octombrie 2004 unul dintre cele mai importante evenimente ale ultimelor decenii a avut loc la Roma prin semnarea Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa Liderii statelor membre UE şi-au pus semnătura pe acest act icircntr-o ceremonie ce a avut loc icircn acelaşi loc unde icircn urmă cu circa o jumătate de secol fuseseră semnate celebrele Tratate de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom)

344

Icircn 1957 icircn faţa clădirii Palazzo dei Conservatori doar şase steaguri erau icircnălţate faţă de cele 28 de acum ndash cele 25 ale actualelor state membre şi cele ale Romacircniei Bulgariei şi Turciei ai căror lideri au semnat şi ei documentul european99 Liderii croaţi au fost la racircndul lor prezenţi la ceremonie dar nu şi-au adăugat semnătura la şirul celorlalte

Cu ocazia semnării primul-ministru olandez Jan Peter Balkenende a cărui ţară deţinea preşedinţia Consiliului UE a făcut o afirmaţie care probabil va rămacircne icircn istorie bdquoSemnăturile noastre nu reprezintă o icircncheiere ci un nou icircnceputrdquo Cuvintele liderului olandez sunt cacirct se poate de adevărate procesul de ratificare a Constituţiei anunţacircndu-se greu şi destul de problematic cel puţin 11 state membre avacircnd programat un referendum pe această temă icircn următorii doi ani Toate statele membre ale UE trebuie să-şi dea acordul asupra acestui document pentru ca el să poată intra icircn vigoare Fostul şef al Comisiei Europene Romano Prodi a subliniat icircn luarea sa de cuvacircnt că textul constituţional european merge mai departe decacirct actualele tratate europene bdquoConţinutul inovator al drepturilor sociale care acum sunt recunoscute drept legislaţie primară şi noile clauze sociale introduse icircn Constituţie reprezintă paşi clari făcuţi icircnainterdquo La racircndul său primul-ministru italian Silvio Berlusconi care a sperat că evenimentul din 29 octombrie 2004 va fi şi un triumf personal a spus bdquoConstituţia nu putea fi semnată nicăieri altundeva decacirct icircn Romardquo iar preşedintele italian Carlo Azeglio Ciampi a salutat actul semnat ca pe bdquoun moment de cotitură al istoriei umanităţiirdquo

99 La momentul respectiv Romacircnia şi Bulgaria aveau doar statutul de

ţări candidate la aderare

345

VIII3 Prevederi instituţionale ale Constituţiei Europene

Parlamentul European Parlamentul European este unul din organele Comunităţilor

Europene Icircncepacircnd cu anul 1979 este ales direct o dată la 5 ani prin alegeri generale libere şi secrete Icircn perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre Parlamentul European este reprezentantul demo-cratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene Parlamentul European are trei sedii la Strasbourg Bruxelles şi Luxemburg Structurile politice existente icircn ţările membre se oglindesc icircn racircndul fracţiunilor politice de la nivelul Parlamentului European Icircn acest parlament există şapte fracţiuni şi o serie de deputaţi independenţi Deputaţii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite icircn care aceştia sunt membri icircn ţările lor de origine La data de 20 iulie 2004 a avut loc şedinţa constitutivă a celei de-a şasea legislaturi a Parlamentului European care numără acum 732 de deputaţi

Parlamentul European este aşa-numita cameră a reprezen-tanţilor cetăţenilor din UE icircn timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE

Regulamentul de funcţionare al Parlamentului European conţine şi alte reglementări privind modul său de organizare

O lege sau o lege-cadru europeană a Consiliului de Miniştri stabileşte măsurile necesare pentru a permite alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct conform unei proceduri uniforme icircn toate statele membre sau conform principiilor comune tuturor statelor membre

Legea europeană a Parlamentului European stabileşte statutul şi condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor săi Parlamentul European hotărăşte din proprie iniţiativă după avizul Comisiei Europene şi cu aprobarea Consiliului de Miniştri Consiliul hotărăşte icircn unanimitate asupra oricărei reguli sau condiţii privind regimul fiscal al membrilor sau al foştilor membri

346

Legea europeană stabileşte statutul partidelor politice la nivel european prevăzut icircn articolul I-46 alineatul (4) şi icircn special normele privind finanţarea lor

Parlamentul European poate să ceară Comisiei Europene cu majoritatea membrilor săi icircnaintarea oricărei propuneri corespun-zătoare privind problemele despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea icircn aplicare a Constituţiei Icircn cazul icircn care nu icircnaintează propuneri Comisia comunică Parlamentului European motivele sale

Icircn cadrul icircndeplinirii misiunilor sale Parlamentul European poate să constituie la cererea unui sfert din membrii săi o comisie temporară de anchetă pentru a examina fără a aduce atingere atribuţiilor conferite prin Constituţie altor instituţii sau organisme acuzaţiile de infracţiune sau de administrare defectuoasă icircn aplicarea dreptului Uniunii cu excepţia cazului icircn care faptele se află pe rolul unei instanţe şi atacirct timp cacirct procedura jurisdicţională nu este icircncheiată

Existenţa comisiei temporare de anchetă ia sfacircrşit o dată cu prezentarea raportului său Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc printr-o lege europeană a Parlamentului European Parlamentul European hotărăşte din proprie iniţiativă după aprobarea Consiliului de Miniştri şi a Comisiei Europene

Conform articolului I-10 alineatul (2) litera (d) orice cetăţean al Uniunii precum şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul social icircntr-un stat membru are dreptul de a icircnainta cu titlu individual sau icircn asociere cu alte persoane o petiţie Parlamentului European referitoare la un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi care icircl privesc icircn mod direct

Parlamentul European alege Ombudsmanul European Conform articolului I-10 alineatul (2) litera (d) şi articolului I-49 acesta este abilitat să primească placircngeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice care are reşedinţa sau sediul social icircntr-un stat membru precum şi

347

placircngerile referitoare la cazurile de administrare defectuoasă icircn acţiunile instituţiilor organelor sau organismelor Uniunii cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icircn exercitarea funcţiilor sale jurisdicţionale

Conform misiunii sale Ombudsmanul European procedează la anchetele pe care le consideră necesare din proprie iniţiativă sau icircn baza placircngerilor care i-au fost icircnaintate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European cu excepţia faptelor care fac sau au făcut obiectul unei proceduri jurisdicţionale Icircn cazul icircn care constată un caz de administrare defectuoasă Ombudsmanul European sesizează instituţia organul sau organismul icircn cauză care are la dispoziţie un termen de trei luni pentru a-şi comunica opinia

Ombudsmanul European transmite apoi un raport Parla-mentului European şi instituţiei organului sau organismului icircn cauză Persoana care a icircnaintat placircngerea este informată cu privire la rezultatul anchetelor Icircn fiecare an Ombudsmanul European prezintă un raport Parlamentului European cu privire la rezultatele anchetelor

Ombudsmanul European este numit după fiecare alegere a Parlamentului European pe durata mandatului Parlamentului Mandatul Ombudsmanului European poate fi reicircnnoit

Ombudsmanul European poate fi destituit de către Curtea de Justiţie la cererea Parlamentului European dacă nu mai icircndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă a comis o faptă gravă Ombudsmanul European icircşi exercită funcţiile icircn deplină independenţă Pentru icircndeplinirea sarcinilor sale acesta nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei instituţii organ sau organism Pe durata exercitării funcţiilor sale Ombudsmanul European nu poate desfăşura nicio altă activitate profesională remunerată sau nu Printr-o lege europeană a Parlamentului European se stabilesc statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului European Parlamentul

348

European hotărăşte din proprie iniţiativă după avizul Comisiei Europene şi aprobarea Consiliului de Miniştri

Parlamentul European organizează o sesiune anuală Parlamentul se icircntruneşte de plin drept icircn a doua marţi a lunii martie Parlamentul European poate să se icircntrunească icircn perioadă de sesiune extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi a Consiliului de Miniştri sau a Comisiei Europene

Consiliul European şi Consiliul de Miniştri sunt audiate de către Parlamentul European icircn condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului European şi al Consiliului de Miniştri Comisia Europeană poate asista la toate şedinţele Parlamentului European şi este audiată la cererea sa Comisia Europeană răspunde oral sau icircn scris la icircntrebările pe care i le adresează Parlamentul European sau membrii acestuia

Parlamentul European dezbate icircn şedinţă publică raportul general anual care icirci este prezentat de Comisie Dacă icircn Constituţie nu se prevede altfel Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură

Parlamentul European icircşi adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor membrilor săi Actele Parlamentului European se publică icircn condiţiile prevăzute de Constituţie şi de regulamentul de procedură al acestuia

Parlamentul European sesizat printr-o moţiune de cenzură privind activitatea Comisiei Europene nu se poate pronunţa asupra acestei moţiuni decacirct după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot public Dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor Parlamentului European membrii Comisiei Europene trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor iar ministrul afacerilor externe trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită icircn cadrul Comisiei Europene Aceştia rămacircn icircn funcţie şi continuă să rezolve problemele curente pacircnă la

349

icircnlocuire icircn conformitate cu articolele I-26 şi I-27 Icircn acest caz mandatul membrilor Comisiei Europene numiţi pentru a-i icircnlocui expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei Europene obligaţi să demisioneze colectiv din funcţiile lor

Consiliul European Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii

Europene Icircn cadrul UE acesta este instituţia care a promovat icircn mod decisiv procesul de integrare europeană

Consiliul European este alcătuit din şefii de stat şi de guvern preşedintele şi un alt membru al Comisiei Europene şi miniştrii de externe Miniştrii de externe şi membrul Comisiei Europene nu au icircnsă decacirct un rol consultativ Consiliul European este o instituţie interguvernamentală Activitatea Consiliului European este reglementată icircn art 4 din Tratatul UE Consiliul stabileşte liniile şi obiectivele politice fundamentale avacircnd deci competenţe directoare Icircn cazuri excepţionale soluţionează problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii Europene) Icircn cea mai mare parte icircnsă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul şi perspectivele generale de evoluţie ale Uniunii Europene O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă şi de securitate comună coordonată de şefii de stat şi de guvern la icircntacirclnirile la nivel icircnalt

Icircn cazul icircn care se votează un membru al Consiliului European nu poate reprezenta decacirct un singur alt membru Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu icircmpiedică adoptarea hotăracircrilor Consiliului European pentru care este necesară unanimitatea Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat de către Consiliul European pentru a fi audiat Consiliul European hotărăşte cu majoritate simplă icircn privinţa problemelor de procedură precum şi pentru adoptarea regulamentului de procedură Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului

350

Consiliul de Miniştri Consiliul de Miniştri este instituţia Uniunii Europene care

reprezintă direct statele membre şi icircn care fiecare stat participă prin reprezentanţi la şedinţele care se ţin de obicei la Bruxelles Conform Tratatului Comunităţii Europene Consiliul a fost creat pentru a asigura coordonarea politicilor economice generale pentru a acţiona ca organ de luare a deciziilor şi pentru a defini operaţiile de management general ale Comisiei Aceste atribuţii icirci conferă Consiliului rolul de principal organism de luare a deciziilor

Consiliul de Miniştri se icircntruneşte la convocarea preşedintelui său la iniţiativa acestuia a unuia dintre membrii săi sau a Comisiei Europene Icircn cazul icircn care se votează un membru al Consiliului nu poate reprezenta decacirct un singur alt membru Pentru hotăracircrile care necesită majoritate simplă Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritatea membrilor săi Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu icircmpiedică adoptarea hotăracircrilor Consiliului pentru care este necesară unanimitatea

Un comitet format din reprezentanţi permanenţi ai guvernelor statelor membre are ca sarcină pregătirea lucrărilor Consiliului de Miniştri şi executarea mandatelor care icirci sunt icircncredinţate de către acesta Comitetul poate adopta deciziile de procedură icircn cazurile prevăzute prin regulamentul de procedură al Consiliului Consiliul este asistat de un secretariat general aflat icircn responsabilitatea unui secretar general numit de Consiliu Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritate simplă icircn privinţa organizării secretariatului general

Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritate simplă icircn chestiunile de procedură precum şi icircn privinţa adoptării regulamentului său de procedură Cu majoritate simplă Consiliul poate solicita Comisiei Europene să efectueze toate studiile pe care le consideră necesare pentru realizarea obiectivelor comune şi să icirci prezinte orice propuneri corespunzătoare Icircn cazul icircn care Comisia

351

Europeană nu prezintă nicio propunere trebuie să icirci comunice motivele sale Consiliului

Consiliul de Miniştri adoptă decizii europene de stabilire a statutului comitetelor prevăzute prin Constituţie Consiliul ho-tărăşte cu majoritate simplă după consultarea Comisiei Europene

Comisia Europeană Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii

Europene avacircnd rolul de a icircntocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora Comisia este un organ al Comunităţilor Europene independent de statele membre avacircnd deci un caracter cu adevărat supranaţional Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine

Membrii Comisiei Europene se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor Statele membre icircşi respectă independenţa şi nu icircncearcă să icirci influenţeze pe comisari icircn executarea sarcinilor lor Membrii Comisiei Europene nu pot desfăşura nicio altă activitate profesională remunerată sau nu pe durata mandatului La preluarea funcţiei aceştia se angajează solemn să respecte pe durata mandatului şi după icircncetarea acestuia obligaţiile care decurg din sarcina lor icircn special obligaţia de onestitate şi de prudenţă icircn a accepta după icircncetarea mandatului anumite funcţii sau avantaje Icircn cazul nerespectării acestor obligaţii Curtea de Justiţie sesizată de Consiliul de Miniştri care hotărăşte cu majoritate simplă sau de Comisie poate să pronunţe după caz demiterea din oficiu icircn condiţiile articolului III-349 sau decăderea din dreptul la pensie sau din alte avantaje care icircnlocuiesc pensia persoanei respective

Icircn afară de reicircnnoire periodică şi deces funcţiile membrilor Comisiei Europene icircncetează individual prin demisie voluntară sau prin demisie din oficiu Membrul Comisiei Europene care a demisionat sau a decedat este icircnlocuit pe perioada rămasă pacircnă la icircncetarea mandatului cu un nou membru avacircnd aceeaşi cetăţenie numit de către Consiliu de comun acord cu preşedintele Comisiei

352

Europene după consultarea Parlamentului European şi conform criteriilor prevăzute icircn articolul I-26 alineatul (4)

Consiliul de Miniştri hotăracircnd icircn unanimitate la propunerea preşedintelui Comisiei Europene poate decide că nu este necesară o icircnlocuire icircn special atunci cacircnd este scurtă durata mandatului membrului Comisiei Europene care rămacircne de efectuat Icircn caz de demisie voluntară de demisie din oficiu sau de deces preşedintele este icircnlocuit pe perioada rămasă pacircnă la icircncetarea mandatului conform dispoziţiilor articolului I-27 alineatul (1) Icircn caz de demisie voluntară de demisie din oficiu sau de deces ministrul afacerilor externe al Uniunii este icircnlocuit pe perioada mandatului care rămacircne de efectuat icircn conformitate cu articolul I-28 alineatul (1) Icircn caz de demisie voluntară a tuturor membrilor Comisiei Europene aceştia rămacircn icircn funcţie şi continuă să rezolve problemele curente pacircnă la icircnlocuirea lor pe perioada mandatului care rămacircne de efectuat conform dispoziţiilor articolelor I-26 şi I-27

Orice membru al Comisiei Europene icircn cazul icircn care nu mai icircndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă a comis o faptă gravă poate fi destituit de către Curtea de Justiţie la cererea Consiliului care hotărăşte cu majoritate simplă sau a Comisiei Europene

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului I-28 alineatul (4) responsabilităţile care icirci revin Comisiei Europene sunt structurate şi repartizate icircntre membrii săi de către preşedinte icircn conformitate cu dispoziţiile articolului I-27 alineatul (3) Preşedintele poate reorganiza repartizarea acestor responsabilităţi pe parcursul manda-tului Membrii Comisiei Europene icircşi exercită funcţiile care le sunt icircncredinţate de către preşedinte sub autoritatea acestuia

Comisia Europeană hotărăşte cu majoritatea membrilor săi Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură

Comisia Europeană icircşi adoptă regulamentul de procedură pentru asigurarea funcţionării sale şi a serviciilor sale Comisia Europeană asigură publicarea acestui regulament Comisia

353

Europeană publică icircn fiecare an cu cel puţin o lună icircnainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European un raport general privind activitatea Uniunii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene numită pe

scurt şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) icircşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene Icircn sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice Tribunalul de Primă Instanţă a fost icircnfiinţat icircn 1989 cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare permiţacircnd astfel Curţii de Justiţie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază interpre-tarea uniformă a legislaţiei comunitare TPI nu este o nouă instituţie ci mai degrabă o componentă a Curţii de Justiţie Cu toate acestea este un organism autonom separat de Curtea de Justiţie din punct de vedere organizatoric TPI are propriul grefier şi propriile reguli de procedură

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din 25 judecători numiţi prin acord comun de către guvernele statelor membre pentru un mandat de şase ani cu posibilitatea de reicircnnoire Membrii Tribunalului de Primă Instanţă aleg din racircndul lor un Preşedinte Tribunalul de Primă Instanţă nu are icircn componenţa sa avocaţi generali Atribuţiile acestora sunt icircndeplinite icircntr-un număr limitat de cazuri de către unul dintre judecători

Curtea de Justiţie deliberează icircn camere icircn marea cameră sau icircn plen icircn conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie este asistată de opt avocaţi generali La cererea Curţii de Justiţie Consiliul de Miniştri hotăracircnd icircn unanimitate poate adopta o decizie europeană pentru a mări numărul de avocaţi generali Avocatul general are rolul de a prezenta public cu deplină imparţialitate şi independenţă

354

concluziile motivate icircn cauzele care icircn conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene necesită intervenţia sa

Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie aleşi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute de exercitarea celor mai icircnalte funcţii jurisdicţionale icircn ţările din care provin sau care sunt jurisconsulţi cu competenţă recunoscută sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre după consultarea comitetului prevăzut icircn articolul III-357

Din trei icircn trei ani are loc o reicircnnoire parţială a judecătorilor şi a avocaţilor generali icircn condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Judecătorii desemnează din racircndul lor pe preşedintele Curţii de Justiţie pe o perioadă de trei ani Mandatul acestuia poate fi reicircnnoit Curtea de Justiţie icircşi adoptă regulamentul de procedură Acest regulament este supus aprobării Consiliului

Numărul de judecători ai Tribunalului este stabilit prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoanele care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea unor icircnalte funcţii jurisdicţionale Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre după consultarea comitetului prevăzut icircn articolul III-357 Din trei icircn trei ani are loc o reicircnnoire parţială a Tribunalului Judecătorii desemnează din racircndul lor pe preşedintele Tribunalului pe o perioadă de trei ani Mandatul său poate fi reicircnnoit Tribunalul icircşi adoptă regulamentul de procedură icircn acord cu Curtea de Justiţie Acest regulament este supus aprobării Consiliului de Miniştri

Dacă statutul nu prevede altfel dispoziţiile Constituţiei referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile Tribunalului

Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi

355

avocat general icircn cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului icircnainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările icircn conformitate cu dispoziţiile articolelor III-355 şi III-356

Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti cu competenţe recu-noscute dintre care unul este propus de către Parlamentul European Consiliul de Miniştri adoptă o decizie europeană care stabileşte regulile de funcţionare a acestui comitet precum şi o decizie europeană prin care sunt desemnaţi membrii comitetului Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii Europene de Justiţie

Tribunalul este competent să judece icircn primă instanţă acţiunile prevăzute icircn articolele III-365 III-367 III-370 III-372 şi III-374 cu excepţia celor care revin unui tribunal specializat icircnfiinţat prin aplicarea dispoziţiilor articolului III-359 şi a celor pe care statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene le rezervă acesteia Statutul poate prevedea că Tribunalul este competent pentru alte categorii de acţiuni Hotăracircrile pronunţate de Tribunal icircn temeiul dispoziţiilor alineatului respectiv pot fi atacate cu recurs icircnaintea Curţii Europene de Justiţie privind numai motive de drept icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin statut Tribunalul este competent să judece acţiunile formulate icircmpotriva hotăracircrilor tribunalelor specializate Hotăracircrile pronunţate de Tribunal icircn temeiul acestui alineat pot fi icircn mod excepţional reexaminate de Curtea de Justiţie icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icircn cazul unui risc serios de a se aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii Tribunalul este competent să judece chestiunile preliminare formulate icircn conformitate cu dispoziţiile articolului III-369 icircn materii specifice stabilite prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

356

Icircn cazul icircn care consideră că o cauză necesită o soluţie de

principiu care poate afecta unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii Tribunalul poate trimite cauza icircn faţa Curţii de Justiţie pentru ca aceasta să hotărască Deciziile pronunţate de Tribunal asupra chestiunilor preliminare pot fi icircn mod excepţional reexaminate de către Curtea de Justiţie icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin statut icircn cazul icircn care există un risc serios de a se aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii

Pe lacircngă Tribunal se pot icircnfiinţa prin legi europene tribunale specializate care să aibă competenţa de a judeca icircn primă instanţă anumite categorii de acţiuni icircn materii specifice Legile europene sunt adoptate fie la propunerea Comisiei Europene şi după consultarea Curţii de Justiţie fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei Europene Legea europeană privind icircnfiinţarea unui tribunal specializat stabileşte regulile referitoare la organizarea acestui tribunal şi precizează icircntinderea competenţelor care icirci sunt conferite Icircn faţa Tribunalului deciziile tribunalelor specializate pot fi atacate cu recurs limitat la motive de drept sau dacă se prevede astfel prin legea europeană de icircnfiinţare a unui tribunal specializat cu apel formulat pentru motive de fapt Membrii tribunalelor specializate sunt aleşi dintre persoanele care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea funcţiilor jurisdicţionale Aceştia sunt numiţi de către Consiliu care hotărăşte icircn unanimitate Tribunalele specializate icircşi adoptă regulamentul de procedură icircn acord cu Curtea de Justiţie Acest regulament este supus aprobării Consiliului Dispoziţiile Constituţiei referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică tribunalelor specializate dacă legea europeană privind crearea unui tribunal specializat nu dispune altfel Titlul I şi articolul 64 din statut se aplică icircn orice situaţie tribunalelor specializate

357

Icircn cazul icircn care consideră că un stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei Comisia Europeană emite un aviz motivat după ce i-a acordat statului respectiv posibilitatea să icircşi prezinte observaţiile Icircn cazul icircn care statul icircn cauză nu se conformează icircn termenul stabilit de Comisie aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Orice stat membru poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene icircn cazul icircn care consideră că un alt stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei Icircnainte ca un stat membru să introducă icircmpotriva altui stat membru o acţiune icircntemeiată pe o pretinsă icircncălcare a obligaţiilor care icirci revin icircn temeiul Constituţiei acesta trebuie să sesizeze Comisia Europeană Comisia emite un aviz motivat după ce a dat posibilitatea statelor interesate să icircşi prezinte icircn contradictoriu observaţiile scrise şi orale Icircn cazul icircn care Comisia nu a emis avizul icircn termen de trei luni de la introducerea cererii absenţa avizului nu icircmpiedică sesizarea Curţii

Icircn cazul icircn care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei acest stat trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii de Justiţie

Icircn cazul icircn care consideră că statul membru icircn cauză nu a luat măsurile impuse de executarea hotăracircrii prevăzute icircn alineatul (1) Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene după ce a dat posibilitatea statului respectiv să icircşi prezinte observaţiile Comisia indică valoarea sumei forfetare sau a penalităţii pe care statul membru icircn cauză trebuie să o plătească şi pe care o consideră adecvată situaţiei Icircn cazul icircn care constată că statul membru respectiv nu s-a conformat hotăracircrii sale Curtea poate să icirci impună plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi Această procedură nu aduce atingere dispoziţiilor articolului III-361

358

Icircn cazul icircn care sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene printr-o acţiune icircn temeiul articolului III-360 consideracircnd că statul respectiv nu şi-a icircndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei legi-cadru europene Comisia poate indica icircn cazul icircn care consideră necesar valoarea sumei forfetare sau a penalităţilor care urmează a fi plătite de către statul respectiv şi pe care o consideră adecvată situaţiei Icircn cazul icircn care constată neicircndeplinirea obligaţiei Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi icircn limita valorii indicate de Comisie Obligaţia de plată intră icircn vigoare la data stabilită de Curte prin hotăracircrea sa

Legile sau regulamentele europene ale Consiliului pot să atribuie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o competenţă de fond icircn ceea ce priveşte sancţiunile pe care le prevăd

Fără a se aduce atingere celorlalte dispoziţii ale Constituţiei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icirci poate fi atribuită printr-o lege europeană icircn măsura pe care o stabileşte competenţa de a judeca litigii izvoracircte din aplicarea actelor adoptate icircn temeiul Constituţiei care instituie titlurile europene de proprietate intelectuală

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea legilor şi a legilor-cadru europene a actelor Consiliului ale Comisiei Europene şi ale Băncii Centrale Europene altele decacirct recomandările şi avizele şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului European destinate să producă efecte juridice faţă de terţi Curtea de Justiţie controlează de asemenea legalitatea actelor organelor sau organismelor Uniunii destinate să producă efecte juridice pentru terţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra acţiunilor privind necompetenţa icircncălcarea formelor procedurale icircncălcarea Constituţiei sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acesteia sau privind

359

abuzul de putere formulate de către un stat membru de Parlamentul European de Consiliu sau de Comisie

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra acţiunilor formulate de către Curtea de Conturi Banca Centrală Europeană şi Comitetul Regiunilor icircn scopul protejării prerogativelor acestora Orice persoană fizică sau juridică poate formula o acţiune icircmpotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual precum şi icircmpotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare Actele de constituire a organelor şi organismelor Uniunii pot prevedea condiţii şi modalităţi speciale privind acţiunile formulate de către persoanele fizice sau juridice icircmpotriva actelor acestor organe sau organisme care sunt destinate să producă efecte juridice faţă de ele

Icircn cazul icircn care acţiunea este icircntemeiată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară actul contestat nul şi neavenit Cu toate acestea Curtea de Justiţie indică icircn cazul cacircnd consideră că este necesar care sunt efectele actului anulat ce trebuie considerate ca fiind consumate

Icircn cazul icircn care prin icircncălcarea Constituţiei Parlamentul European Consiliul European Consiliul de Miniştri Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană se abţin să hotărască statele membre şi celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata această icircncălcare Respectivul articol se aplică icircn aceleaşi condiţii organelor şi organismelor Uniunii care se abţin să hotărască Această acţiune este admisibilă numai icircn cazul icircn care instituţia organul sau orga-nismul icircn cauză a fost solicitat icircn prealabil să acţioneze Icircn cazul icircn care la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări instituţia organul sau organismul nu a luat poziţie acţiunea poate fi formulată icircntr-un nou termen de două luni

360

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea cu o

placircngere icircmpotriva uneia dintre instituţii unuia dintre organele sau organismele Uniunii care a omis să-i adreseze un act altul decacirct o recomandare sau un aviz Instituţia organul sau organismul de la care emană actul anulat sau a cărui abţinere a fost declarată contrară Constituţiei trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Această obligaţie nu aduce atingere vreunei obligaţii care poate rezulta din aplicarea celui de-al doilea paragraf al articolului III Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască cu titlu preliminar cu privire la

(a) interpretarea Constituţiei (b) valabilitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile

organele şi organismele Uniunii Icircn cazul icircn care o asemenea chestiune se ridică icircntr-o cauză

pendinte icircn faţa unei instanţe dintr-un stat membru ale cărei hotăracircri nu sunt supuse recursului icircn dreptul intern această instanţă este obligată să sesizeze Curtea Icircn cazul icircn care o asemenea chestiune se ridică icircntr-o cauză pendinte icircn faţa unei instanţe dintr-un stat membru privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate Curtea hotărăşte icircn termenul cel mai scurt

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor prevăzute icircn articolul III-431 al doilea şi al treilea paragraf

Curtea de Justiţie nu este competentă să se pronunţe icircn privinţa legalităţii unui act adoptat de către Consiliul European sau de către Consiliul Uniunii Europene icircn temeiul articolului I-59 decacirct la cererea statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului Uniunii Europene şi numai icircn privinţa respectării dispoziţiilor de procedură prevăzute icircn respectivul articol Această cerere trebuie prezentată icircn termen de o lună de la data

361

respectivei constatări Curtea hotărăşte icircn termen de o lună de la data cererii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu dintre Uniune şi agenţii săi icircn limitele şi condiţiile stabilite prin statutul funcţionarilor Uniunii şi prin regimul care se aplică celorlalţi agenţi ai Uniunii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă icircn limitele menţionate mai jos să judece litigiile referitoare la

(a) executarea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de Investiţii Consiliul de administraţie al Băncii dispune icircn acest sens de atribuţiile recunoscute Comisiei Europene icircn articolul III-360

(b) deliberările Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii Orice stat membru Comisia Europeană şi Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune icircn acest domeniu icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-365

(c) deliberările Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii Acţiunile icircmpotriva acestor deliberări nu pot fi formulate icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-365 decacirct de către statele membre sau de Comisie şi numai pentru icircncălcarea procedurilor prevăzute icircn articolul 19 alineatele (2) (5) (6) şi (7) din statutul Băncii

(d) icircndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din Constituţie şi din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene dispune icircn acest scop faţă de băncile centrale naţionale de competenţele recunoscute Comisiei Europene icircn temeiul articolului III-360 faţă de statele membre Icircn cazul icircn care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară că o bancă centrală naţională nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci reveneau icircn temeiul Constituţiei banca respectivă trebuie să adopte măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii

362

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască icircn temeiul unei clauze compromisorii dintr-un contract de drept public sau privat icircncheiat de Uniune sau icircn numele acesteia

Sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin Constituţie litigiile la care Uniunea este parte nu sunt pentru acest motiv sustrase competenţei instanţelor judecătoreşti naţionale Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea Constituţiei unui alt mod de soluţionare decacirct cele prevăzute de aceasta Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra oricărui diferend dintre statele membre privind obiectul Constituţiei icircn cazul icircn care acest diferend icirci este prezentat icircn temeiul unui compromis

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă icircn privinţa articolelor I-40 şi I-41 a dispoziţiilor din titlul V capitolul II privind politica externă şi de securitate comună şi a articolului III-293 icircn măsura icircn care se referă la politica externă şi de securitate comună Cu toate acestea Curtea este competentă să controleze respectarea dis-poziţiilor articolului III-308 şi să se pronunţe icircn ceea ce priveşte acţiu-nile formulate icircn condiţiile prevăzute de articolul III-365 alineatul (4) privind controlul legalităţii măsurilor restrictive icircmpotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de către Consiliu icircn temeiul titlului V capitolul II

Icircn exercitarea atribuţiilor sale privind spaţiul de libertate securitate şi justiţie Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să verifice valabilitatea sau proporţionalitatea operaţiu-nilor efectuate de poliţie sau de alte servicii cu funcţii icircn aplicarea legii icircntr-un stat membru şi nici să hotărască asupra exercitării răspunderilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi a apărării securităţii interne

Fără a fi afectată de expirarea termenului prevăzut icircn articolul III-365 alineatul (6) oricare din părţi se poate prevala cu ocazia unui litigiu care pune icircn discuţie un act cu caracter general adoptat de către o instituţie un organ sau un organism al Uniunii de mijloacele

363

prevăzute icircn articolul III-365 alineatul (2) pentru a invoca icircnaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act

Acţiunile introduse icircnaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv Cu toate acestea Curtea icircn cazul icircn care consideră că circumstanţele impun acest lucru poate ordona suspendarea executării actului atacat Icircn cauzele cu care este sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate lua măsurile provizorii necesare Hotăracircrile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţă executorie icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-401 Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este stabilit printr-un protocol Printr-o lege europeană pot fi modificate dispoziţiile statutului cu excepţia titlului I şi a articolului 64 Aceasta se adoptă la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei Europene sau la propunerea Comisiei Europene şi după consultarea Curţii de Justiţie

364

365

BIBLIOGRAFIE G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor Bucureşti

1930 JF Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et Calendes

Neuchatel JF Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970 Philippe Braud La liberteacute publique en droit francais Paris 1968 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et

jurisprudence Paris 1966 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969 p10 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I LGDJ Paris

1979 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I Cujas Paris

1973 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura SNSPA

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques Paris 1993 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo nr7-81991 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura Europa

Nova Bucureşti 1996 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I Universitatea

Ecologică bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993

366

T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974

M Duverger Constitutions et documents politiques PUF Paris 1992 p42 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses

Universitaires de France Paris 1966 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981 A Esmein Eleacutemeacutents de droits constitutionnel franccedilais et compareacute vol I

Paris 1921 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p73 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif Paris

LGDJ A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II UF Paris

1963 HLA Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963 Hegel Principiile filosofiei dreptului Editura Academiei Bucureşti 1969 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p208 C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura ALL Beck

Bucureşti N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a Romacircniei

Institutul social romacircn Bucureşti 1922 H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris

1977 V Lenin Opere complete vol17 Editura Politică Bucureşti 1963 p356 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului constituţionalităţii

legilor Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 Malinovski Crime and Custon in Sovage Society London 1954 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice Editura

Lumina Lex Bucureşti 2002

367

P Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile romacircne unite Bucureşti 1927

P Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75 C Noica Jurnal de idei Humanitas Bucureşti 1990 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck Bucureşti

2002 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz Paris

1963 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică 1927 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1977 JM Shafritz Dictionary of America Government and Politics Dorsey Press

Chicago 1988 p131 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1970 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis Constanţa

1996 G Ţugui G Matei DIonescu Dezvoltarea constituţională a statului romacircn

Editura Ştiinţifică Bucureşti 1957 p366 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice Editura

Proema Baia Mare 1996 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi

comparat Bucureşti 1936 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international priveacute Paris

1907

Redactor Constantin FLOREA Tehnoredactor Marcela OLARU

Coperta Cornelia PRODAN

Bun de tipar 20052007 Coli tipar 23 Format 1661times86

Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine

Bulevardul Timişoara nr 58 Bucureşti Sector 6

368


coperta

DREPT CONSTITUŢIONAL

ŞI INSTITUŢII POLITICE


CUPRINS

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I6 Noţiunile de drept public şi drept privat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

38

CAPITOLUL II


CAPITOLUL IV



VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

167

VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

169

VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia

din Decembrie 1989 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

179

CAPITOLUL VII

CAPITOLUL VIII

p1prima parte BUNnoubun

CONCEPTUL DE DREPT


CAPITOLUL II


b) Legea ca act juridic al Parlamentului

c) Regulamentele Parlamentului

e) Tratatul internaţional










a exercita controlul constituţionalităţii legilor



CONSTITUŢIILE ROMAcircNIEI ŞI REGLEMENTĂRI

Premisele istorice

Premisele istorice

Conţinutul Constituţiei

Suspendarea Constituţiei din 28 februarie 1938





CAPITOLUL VII

4 Protecţia cetăţenilor romacircni icircn străinătate şi obligaţiile lor



7 Prioritatea reglementărilor internaţionale

8 Accesul liber la justiţie

Libertatea individuală

Dreptul la apărare

Dreptul la liberă circulaţie

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private

Natura juridică a cetăţeniei

Dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne

CAPITOLUL VIII




Noţiunea şi importanţa organizării administrative a teritoriului




Teoria clasică a separaţiei puterilor icircn stat

COp2




CUPRINS

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI

I6 Structura instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

36

CAPITOLUL II

PARTIDELE POLITICE

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL


VI7 Actele Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

262

VI8 Raporturile legislativ-executiv helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

264

VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive hellip

VI10 Creşterea rolului executivului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

268

CAPITOLUL VII

CAPITOLUL VIII

CARTE1

Răspunderea Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi


SISTEMUL ELECTORAL



II51Concept



Controlul parlamentar

CARTE2




VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare

şi funcţiei executive




IcircNCEPUTUL LUCRĂRILOR




ISBN 978-973-725-812-0 general 978-973-725-813-7 vol I 342(498)(0758)



Redactor Constantin FLOREA

Tehnoredactor Marcela OLARU Coperta Cornelia PRODAN

Bun de tipar 20052007 Coli tipar

Format 1661times86

Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine Bulevardul Timişoara nr58 Bucureşti Sector 6

2





I Ediţia a IV-a

revăzută şi adăugită


3

4

5

CUPRINS

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I1 Noţiunea de drept helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 9 I2 Apariţia şi evoluţia dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 14 I3 Dimensiunea socială a dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 23 I4 Esenţa conţinutul şi forma dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 27 I5 Definiţia dreptului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 36 I6 Noţiunile de drept public şi drept privat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 38

CAPITOLUL II


II1 Noţiunea de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 43 II2 Locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept helliphelliphelliphelliphelliphellip 47 II3 Izvoarele dreptului constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 50 II4 Raportul de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 56 II5 Subiectele raportului de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 63 II6 Normele de drept constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 67

CAPITOLUL III


III1 Noţiunea de constituţie helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 73 III2 Noţiunea de regim constituţional helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 90 III3 Apariţia constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 92 III4 Adoptarea constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 94 III5 Suspendarea revizuirea şi abrogarea constituţiei helliphelliphelliphelliphelliphellip 100

6

CAPITOLUL IV


IV1 Noţiune helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 109 IV2 Efectele juridice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 110 IV3 Garanţii juridice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 112

CAPITOLUL V


V1 Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 115 V2 Forme de control al constituţionalităţii legilor şi clasificarea acestor forme helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 120 V3 Controlul constituţionalităţii legilor icircn Romacircnia Curtea Constituţională helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

136

CAPITOLUL VI


STATULUI ROMAcircN MODERN ŞI PAcircNĂ IcircN PREZENT

VI1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 145 VI2 Constituţia Romacircniei din 29 iunie 1866 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 148 VI3 Constituţia Romacircniei din 29 martie 1923 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 151 VI4 Constituţia Romacircniei din 28 februarie 1938 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 154 VI5 Actele cu caracter constituţional din perioada 1944-1948 helliphelliphellip 156 VI6 Constituţia Romacircniei din 13 aprilie 1948 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 165 VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 167 VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 169 VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia din Decembrie 1989 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

171

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 179

7

CAPITOLUL VII DREPTURILE LIBERTĂŢILE ŞI IcircNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMAcircNI

VII1 Noţiunea de drepturi şi icircndatoriri fundamentale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 185 VII2 Natura juridică a drepturilor fundamentale helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 194 VII3 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei drepturilor şi icircndatoririlor fundamentale icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 195 VII4 Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale helliphelliphelliphellip 197 VII5 Principiile constituţionale aplicabile drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphellip

199

VII6 Inviolabilităţile helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 217 VII7 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale helliphelliphelliphellip 237 VII8 Drepturile exclusiv politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 256 VII9 Drepturile şi libertăţile social-politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 257 VII10 Drepturile garanţii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 275 VII11 Icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 279 VII 12 Cetăţenia romacircnă helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 282

CAPITOLUL VIII REGIMUL CONSTITUŢIONAL AL STATULUI ROMAcircN

VIII1 Caracterele statului romacircn helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 305 VIII2 Romacircnia stat naţional unitar şi indivizibil helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 310 VIII3 Forma de guvernămacircnt helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 312 VIII4 Structura de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 314 VIII5 Organizarea administrativ-statală helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 321 VIII6 Organizarea administrativă actuală a teritoriului Romacircniei hellip

326

CAPITOLUL IX


IX1 Puterea de stat puterile publice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 330 IX2 Trăsăturile generale ale puterii organizate statal Deosebirile de alte puteri helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

332

IX3 Separaţia puterilor echilibrul puterilor colaborarea puterilor hellip 335 IX4 Organizarea statală contemporană a puterii politice helliphelliphelliphelliphellip 339 IX5 Consacrarea separaţiei puterilor icircn stat icircn Constituţia Romacircniei 340


8 8

9

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I1 Noţiunea de drept

Cuvacircntul bdquodreptrdquo este folosit icircn mai multe accepţiuni El derivă de la latinescul directus luat icircn sens metaforic (directus de la dirigo dirigere care icircnsemna drept ndash orizontal sau vertical ndash de-a dreptul direct direcţie linie dreaptă) Icircn limba latină icircnsă cuvacircntul care corespundea substantivului drept era jus (drept dreptate legi) Cuvacircntul este icircntacirclnit şi icircn alte limbi cu aceeaşi semnificaţie ndash droit la francezi diritto la italieni derecho la spanioli recht la germani right la englezi

Icircntr-un prim sens cuvacircntul drept semnifică ştiinţa dreptului ndash ansamblu de idei noţiuni concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul cărora dreptul poate fi gacircndit

Dreptul este o ştiinţă socio-umanistă care analizează feno-menul juridic icircn toate formele sale de manifestare ca dimensiune inalienabilă a existenţei umane icircn condiţii social-istorice determinate Dreptul este un fenomen normativ care are ca obiectiv disciplinarea şi ordonarea relaţiilor sociale icircn scopul promovării unor valori receptate de societate omul proprietatea ansamblul libertăţilor individuale statul umanitatea etc

Dreptul constă icircn ansamblul regulilor de conduită generale şi obligatorii asigurate şi garantate de stat reguli al căror scop icircl constituie organizarea şi disciplinarea comportamentului uman icircn cadrul relaţional uman precum şi icircnfăptuirea acestui comportament

10

icircntr-un climat specific manifestării coexistenţei drepturilor esenţiale ale omului şi libertăţilor lui cu justiţia socială 1

Dar dreptul nu este numai ştiinţă el este icircn egală măsură tehnică şi artă Dreptul ca ansamblu de norme care organizează viaţa icircn comun este o tehnică a convieţuirii umane destinată să disci-plineze comportamentul uman şi să apere societatea de excese2

Regulile juridice impun obligaţii organizează funcţionarea ge-nerală a statului şi a organismelor nestatale oferă posibilitatea valo-rificării unor interese recunoscacircnd capacitatea participării indi-viduale icircn diferite relaţii atribuie roluri şi statute (de producător de cumpărător de vacircnzător de locatar de locator de părinte de fiu-fiică)

Icircn acest sens dreptul icircmbină necesitatea şi libertatea Nece-sitatea ca un domeniu specific dreptului rezultă din chiar scopurile generale ale vieţii sociale scopuri prefigurate icircn ansamblul normelor legale Acest ansamblu alcătuieşte dreptul obiectiv El priveşte acea coordonare imperativă prin norme (despre care vorbea Max Weber)3 fiind premisa necesară a coexistenţei libertăţilor Regulile stabilite prin norme trebuie să-şi găsească un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi condiţia existenţei posibile a comu-nităţii Dreptul este principiul de direcţie de coeziune socială el dă societăţii caracterul de definit de coerenţă

Icircn afară acestei accepţiuni cuvacircntul drept mai semnifică şi facultatea unui subiect de a-şi valorifica sau de a-şi apăra icircmpotriva terţilor un anumit interes legalmente protejat Icircn diverse declaraţii asupra drepturilor omului se are icircn vedere o asemenea accepţiune a drepturilor individuale Acesta este dreptul subiectiv şi el presupune


de curs (mss) 2 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck

Bucureşti 2002 3 Ibidem p 38 şi urm

11

categoria de libertate Romanii făceau distincţie icircntre norma agendi şi facultas agendi

Ca trăsături ale dreptului subiectiv putem menţiona următoarele

bull drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice

bull conţinutul acestor prerogative constă icircn a pretinde ceva de la altcineva

bull drepturile subiective sunt stracircns legate de persoana omului (de titularul lor)

bull fiind legate de titularul lor drepturile subiective sunt icircntotdeauna prerogative concrete

bull drepturile subiective sunt infinite la număr bull drepturile subiective pot avea natură juridică diferită icircn raport

de ramura de drept ale cărei norme le reglementează bull icircn privinţa conţinutului lor drepturile subiective sunt limitate

totuşi de lege şi de bunele moravuri icircn sensul că ele există şi pot fi exercitate numai icircn măsura limitelor date de acestea

bull drepturile subiective constituie o categorie juridică prin mijlocirea căreia titularii lor pot participa la schimburile de valori care cad sub incidenţa reglementării juridice

bull din definiţie şi din exemple rezultă că unui drept subiectiv aparţinacircnd unui subiect de drept de regulă icirci corespunde o obligaţie a altui subiect de drept (a celui de la care se pretinde să săvacircrşească ceva) 4

Icircn unele limbi există cuvinte deosebite pentru cele două accepţiuni ale noţiunii de drept Spre exemplu icircn engleză Law desemnează dreptul obiectiv iar Right dreptul subiectiv icircn germană deşi de largă utilizare este termenul Recht uneori pentru dreptul subiectiv se foloseşte termenul Berechtigung Icircn franceză de obicei dreptul obiectiv este redat notacircndu-se cuvacircntul cu literă mare


de curs (mss)

12

(Droit) iar dreptul subiectiv cu literă mică (droit) sau la plural (droits) Icircn vorbirea curentă nespecializată oamenii au icircn vedere icircn special sensul de drept ca un drept subiectiv (dreptul de vot dreptul la concediu)

Ceea ce este drept icircn sine ndash preciza Hegel ndash este pus icircn existenţa sa obiectivă adică este determinat de gacircnd pentru conştiinţă şi el este cunoscut ca fiind ceea ce este drept şi valabil legea icircn virtutea acestei determinări dreptul este pozitiv icircn genere 5

Totalitatea normelor juridice icircn vigoare (active) dintr-un stat poartă denumirea de drept pozitiv un drept aplicabil imediat şi continuu obligatoriu şi susceptibil a fi adus la icircndeplinire printr-o forţă exterioară (coerciţiune statală) ca o icircndreptăţire legitimă a unor instanţe sociale special abilitate Dreptul pozitiv scria Mircea Djuvara este bdquodreptul care se aplică icircntr-o societate dată la un moment dat sub auspiciile statului respectiv sau mai pe scurt este dreptul care se aplică

Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprimă faptul că ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret iar drepturile subiectelor decurg din dreptul obiectiv icircn care sunt ele consfinţite Dreptul obiectiv este deci menit să reglementeze viaţa indivizilor grupaţi icircn societate şi poate fi privit sub dublu aspect

1) ansamblu de izvoare de drept ndash acte normative obiceiuri care reprezintă aspectul static al dreptului

2) formele prin care se realizează dreptul şi autorităţile statale competente să utilizeze aceste forme şi care reprezintă aspectul dinamic al dreptului

Dreptul este icircnsă şi o artă adică un ansamblu de mijloace pe care le icircntrebuinţează organele care creează dreptul sau care aplică dreptul Legiuitorul trebuie să ştie să selecteze din ansamblul trebuinţelor sociale pe cele care răspund unor nevoi reale


1969 p 239

13

judecătorul trebuie să posede arta de a aplica legea icircn conformitate cu litera şi spiritul său şi potrivit cu multitudinea condiţiilor de timp spaţiu şi persoane icircn care se derulează aspectele de viaţă la fel procurorul avocatul sau organul administrativ Icircn orice caz acest bdquomontajrdquo artistic al dreptului nu poate fi icircn niciun moment despărţit de ştiinţa dreptului care rămacircne marele regizor al icircntregii montări al fascinantului proces care icircl constituie crearea şi realizarea dreptului 6

Cuvacircntul bdquodreptrdquo mai este asociat ca adjectiv icircn aprecierile de natură morală (exemplu om drept acţiune dreaptă pedeapsă dreaptă etc) Icircn afara termenului de drept se icircntrebuinţează şi termenul de juridic Acesta este utilizat atacirct ca adjectiv (normă juridică raport juridic etc) cacirct şi icircntr-o accepţiune ce excede noţiunii de drept (obiectiv sau subiectiv) Juridicul este un fenomen complex care funcţionează obiectiv pe un fundal social constituind unul din modurile de reflectare pe plan social a existenţei umane Juridicul are ndash sistematic vorbind ndash un caracter unitar deşi are o compunere complexă (psihologică instituţională relaţională) Unicitatea fenomenului juridic determină unicitatea ştiinţei dreptului (ştiinţe juridice) care este aşa cum am văzut o ştiinţă explicativ normativă ce nu se limitează la descrierea şi explicarea funcţionării unor elemente de tehnicitate şi construcţii logice ci se referă şi la caracterul operaţional al conceptelor prin intermediul cărora se fundamentează ontologia gnoseologia axiologia şi metodologia juridică Juridicul defineşte o parte componentă a realităţii sociale alături de politic etic economic Icircn sociologie se vorbeşte despre fenomenul juridic şi despre juridicitate ca un criteriu de distincţie a fenomenelor sociale Icircn acest sens toate fenomenele juridice pot fi privite ca fenomene sociale fiindcă un drept robinsonian nu poate fi conceput Dar nu toate fenomenele sociale sunt şi juridice ceea ce pune icircn discuţie criteriul pe baza căruia pot fi distinse din ansamblul fenomenelor sociale cele juridice Acest criteriu este tocmai juridicitatea criteriu reflectat icircndeosebi pe plan normativ Pentru că


14

am amintit anterior de fenomenul juridic şi de juridicitate nu este lipsită de importanţă nici definiţia ştiinţei dreptului Prin ştiinţa dreptului icircnţelegem ansamblul de idei noţiuni concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul căruia dreptul poate fi gacircndit şi explicat

I2 Apariţia şi evoluţia dreptului

Studiul conceptului de drept implică icircn mod necesar viziunea istorică legată de descifrarea originilor (teoria originilor) dreptului Ca instituţie ce derivă de la societate şi icircşi găseşte suportul icircn relaţiile reciproce dintre oameni dreptul este indisolubil legat de evoluţia generală a societăţii de particularităţile societăţii pe diferitele sale trepte de dezvoltare istorică7

Chiar şi H Kelsen recunoaşte că dreptul este un fenomen condiţionat de timp şi spaţiu 8 Icircntrebarea care se pune este aceea de a şti dacă dreptul este indisolubil legat de societate de la primele sale forme primitive de organizare sau dimpotrivă dacă dreptul apare ca şi statul doar la un anumit moment al evoluţiei istorice a omului Răspunsul la icircntrebare este legat de modul icircn care este conceput dreptul este el doar apanajul statului sau icircn general orice grup social este capabil să formuleze reguli juridice Există pe de altă parte un drept natural ideal anterior fiecărei reguli pozitive şi care este neschimbat icircn esenţa sa Ca instituţie ce derivă de la societate şi icircşi găseşte suportul icircn relaţiile reciproce dintre oameni dreptul este indisolubil legat de evoluţia generală a societăţii

Latinii credeau icircn eternitatea dreptului Acolo unde este societate există şi drept ndash Ubi societas ibi jus Ei nu puteau concepe existenţa societăţii fără drept Din punctul lor de vedere şi viceversa era exactă ubi jus ibi societas Credinţa lor icircn eternitatea dreptului

7 Nicolae Popa op cit p 38 8 H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 p 57

15

corespundea celei icircn eternitatea societăţii şi anume a societăţii romane şi bineicircnţeles a dreptului roman

Adepţii Şcolii Dreptului Natural consideră că icircn conformitate cu concepţia aristotelică omul este un animal social ndash zoon politikon Din nevoia instinctivă de a trăi icircn societate apare şi nevoia de a se stabili norme juridice (la baza acestora stacircnd acel appetitus societatis)

Unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Dreptului Natural Hugo Grotius (1583-1645) consideră dreptul natural ca totalitatea principiilor pe care raţiunea le dictează pentru satisfacerea necesităţii naturale a omului pentru viaţa socială Deci nu este suficient apetitul social al omului este nevoie şi de raţiune care dictează principii anumite precepte fundamentale Aceste precepte priveau

1) aliendi abstinentia (respectarea a tot ce e al altuia) 2) promissorul impledorum obligatio (respectarea angaja-

mentelor) 3) damni culpa dati reparatio (repararea pagubelor pricinuite

altora) 4) poenae inter hominis meritum (pedeapsa echitabilă) Acest sistem de jus-duplex este apoi conceput şi pe alte baze de

către Pufendorf (1632-1694) Jean Domat (1625-1696) şi alţii Legiuitorii Revoluţiei franceze sunt puternic conduşi de ideile Dreptului Natural Icircn proiectul de Cod Civil al comisiunii din anul VIII ei notau bdquoExistă un drept universal imuabil izvor al tuturor legilor pozitive el nu este decacirct raţiunea naturală icircntrucacirct aceasta guvernează pe toţi oameniirdquo

Icircn concepţia curentului jusnaturalismului drepturile oamenilor decurg din calitatea lor raţională Esenţa omului stă icircn individualitatea lui Fiinţa umană atinge destinaţia ei icircntrucacirct se comportă ca purtătoare a raţiunii

Ideile acestea revin ori de cacircte ori emanciparea individului posibilităţile sale de afirmare a demnităţii şi a personalităţii sunt icircn pericol S-a afirmat icircn acest context (şi nu fără icircndreptăţire) că

16

bdquoSecolul al XX-lea are nostalgia dreptului naturalrdquo un drept disimulat sub forma bdquoprincipiilor generalerdquo ale dreptului sau a bdquoprincipiilor de echitaterdquo

Din această perspectivă icircntrebarea pusă mai sus (cacircnd apare dreptul ) rămacircne icircn relaţie chiar cu modul icircn care concepem dreptul Este el echivalent oricărei reguli de conduită din momentul apariţiei primelor forme de organizare socială Dacă avem icircn vedere faptul că dreptul nu poate exprima decacirct nevoile sociale ale unei colectivităţi constituite icircn formă politică atunci dreptul apare icircn condiţii social-politice determinate caracterizate prin diferenţieri specifice societăţii politice9

Icircn evoluţia sa omul pleacă de la o stare de dependenţă totală faţă de natură ndash omul icircn situaţia de culegător folosind tot ceea ce natura icirci pune la dispoziţie icircn stare brută fără a prelucra (şi fără să aibă posibilitatea să o facă) obiectele icircnconjurătoare

La scara devenirii sale istorice determinate de mari mutaţii economice (descoperirea focului domesticirea animalelor prelucrarea pămacircntului a unor metale) prima formă de organizare socială a fost Ginta Constituirea Gintei se făcea icircn temeiul unui criteriu ndash comunitatea de sacircnge (şi icircn subsidiar comunitatea preocupărilor economice) Cercetările istoriografice precum şi cele sociologice au scos la iveală anumite trăsături ale acestei etape

Ginta a fost o formă universală de organizare a societăţii primitive Ea s-a caracterizat printr-o diviziune naturală a muncii (după sex şi vacircrstă) şi prin domnia obiceiului Democraţia gentilică icircnsemna proprietatea comună asupra pămacircntului lipsa unei forţe exterioare de constracircngere (ca prerogativă social-organizată a unei părţi a societăţii) o putere ce aparţinea icircntregii colectivităţi

La greci de exemplu Ginta purta denumirea de genos Conducătorul era ales de membrii gintei denumit arhonte

Mai multe ginţi formau Fratrii şi Triburi Icircn fruntea Tribului se afla Sfatul (bule) alcătuit din conducătorii ginţilor Agora era


17

adunarea obştească Icircn timp de război tribul avea conducător militar care era ndash după spusele lui Aristotel ndash şef peste oamenii liberi

S-a susţinut că iniţial Ginta a fost matriarhală fapt datorat poziţiei proeminente a femeii icircn gospodărie ea asiguracircnd mijloacele de subzistenţă statornice icircn comunitate (icircntoarcerea bărbaţilor ocupaţi cu expediţiile de vacircnătoare a animalelor sălbatice fiind icircn permanenţă sub semnul icircntrebării) Căsătoria (icircn sensul raporturilor dintre sexe) era exogamă bărbatul fiind din afara gintei-mamă la moartea sa copiii rămacircneau icircn această gintă iar legăturile de sacircnge se stabileau icircn legătură cu un strămoş feminin Raporturile sexuale fiind libere era exclusă orice paternitate descendenţa stabilindu-se pe linie feminină

Trecerea de la ginta matriarhală la cea patriarhală a fost uneori interpretată ca un efect al dezvoltării ideilor religioase al introducerii unor zeităţi noi Icircn realitate trecerea la patriarhat icircşi are cauzele sale sociale şi economice determinate de schimbările importante pro-duse dezvoltarea agriculturii a păstoritului a meşteşugurilor a schimbului etc

Hegel consideră că adevărata istorie icircncepe abia o dată cu apariţia Statului şi a Dreptului care icircntruchipează punctul cel mai icircnalt al culturii unui popor 10 Icircnceputul adevărat şi prima fundaţie a statului ndash notează Hegel ndash constă icircn introducerea agriculturii alături de introducerea căsătoriei icircntrucacirct primul din aceste principii aduce cu sine prelucrarea solului şi o dată cu aceasta proprietatea privată exclusivă reducacircnd viaţa rătăcitoare a sălbaticului care icircşi caută icircn peregrinări subzistenţa la stabilirea dreptului privat şi la siguranţa satisfacerii trebuinţelor de aceasta se leagă limitarea raporturilor sexuale la căsătorie şi prin urmare transformarea acestei legături


18

icircntr-o alianţă durabilă universală icircn sine tot astfel a nevoii subiective icircn grija de familie şi a posesiei icircn averea familiei 11

Cercetările efectuate de sociologi istorici antropologi ai culturii icircn comunităţi aflate pe treapta primitivă de dezvoltare au scos la iveală faptul că icircn aceste comunităţi raporturile membrilor erau conduse pe baza unor comandamente care exprimau nevoile elementare ale vieţii icircn comun şi care erau cuprinse icircntr-un sistem de norme sociale Icircndelungata practică a acestor comunităţi determină apariţia unor tabu-uri corespunzătoare aşa-numitului sistem al totemismului de clan 12

La icircnceput totetismul a constituit o expresie a diviziunii naturale a muncii dintre comunităţi contribuind la circulaţia fondului de alimente şi reglementarea legăturilor dintre sexe (membrii unor ginţi aparţinacircnd aceluiaşi totem nu se puteau căsători icircntre ei) După credinţele totemice cei din aceleaşi clanuri sau fratrii se considerau icircnrudiţi direct cu totemul lor (plantă animal) 13

Acest sistem al totemismului de clan se apăra printr-un set de reguli ndash oprelişti (tabu-uri) care vizau cele mai diverse domenii ale vieţii comunităţii Spre exemplu se icircntacirclnesc reguli privind ocrotirea căminului a conducătorilor a bătracircnilor a copiilor a armelor a mijloacelor de muncă mai importante Existau oprelişti cu privire la atingerea anumitor animale sau plante Bolnavii cadavrele femeia icircn timpul menstruaţiei constituiau de asemenea tabu Unele reguli ndash oprelişti prezintă uimitoare similitudini cu normele cuprinse icircn coduri juridice Este uimitoare asemănarea existentă icircntre aceste reguli restrictive şi normele penale de mai tacircrziu Asemenea cercetări


1969 p 232 233 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981

12 Totem ndash icircn limba dialectală algonkiană (a pieilor roşii nord-americane) icircnsemna ruda fratelui sau a surorii Tabu ndash cuvacircntul are ca sens iniţial izolat separat

13 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 p 359

19

confirmă faptul că regulile sociale sunt indispensabile oricărei forme de organizare socială ele sunt determinate icircn mod necesar de evoluţia socială şi alcătuiesc bdquoun prim deziderat al oricărei ordinirdquo 14

La fel ca şi icircn cazul sistemului totemismului de clan şi aceste seturi normative se dezvoltă treptat o dată cu schimbările sociale Regulile simple de comportare care icircnainte erau icircmpletite direct cu activitatea materială a comunităţii şi exprimau nemijlocit interesele acesteia se icircmbină cu elementele de magie Anumite mecanisme ale unei false conştiinţe fac adesea ca un tabu să se rupă cu desăvacircrşire de icircmprejurările care i-au dat naştere şi să treacă la o existenţă de sine stătătoare avacircnd la icircnceput elemente raţionale unele oprelişti se pot transforma icircn contrariul lor şi icircn loc să apere grupul icirci pot fi dăunătoare Totemismul de asemenea se icircndepărtează treptat de originea lui devenind un sistem coerent de credinţe şi practici Icircn mod paradoxal tocmai animalul sau planta devenită totem sunt mai tacircrziu interzise a fi omoracircte sau consumate

O seamă de cercetători (Thurnwald Malinowski Hoebel etc) consideră că aceste seturi de norme sociale alcătuiesc dreptul societăţilor primitive

Aşa spre exemplu Thurnwald construieşte o icircntreagă ordine dogmatică de drept al societăţii primitive care alcătuieşte o formă incipientă a dreptului Malinovski consideră că studiul dreptului primitiv poate conduce la concluzia posibilităţii de clarificare a normelor acestuia existacircnd suficiente semne distinctive bdquocare separă icircn mod clar dreptul primitiv de15 alte forme de obiceiurirdquo16

Hoebel desprinde din obiceiurile primitive dreptul primitiv consideracircnd că simpla asigurare prin mijloace a traducerii icircn viaţă a normelor de conduită transformă icircn drept o normă de comportare bdquoO normă socială ndash scrie Hoebel ndash devine normă de drept din

14 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 p 46 15 Nicolae Popa op cit p 43 16 Malinovski Crime and Custom icircn Sovage Society London 1954

p 208

20

momentul icircn care neglijarea sau icircncălcarea ei este urmată de ameninţare sau icircn mod real de aplicarea unei forţe fizice exercitată de un individ sau de un grup ca privilegiu socialmente recunoscut al acestuiardquo 17

La fel consideră şi Gurvitch care apreciază că bdquoacolo unde există chiar un simplu Noi activ sunt şanse de a te găsi icircn prezenţa dreptuluirdquo 18

Alţi specialişti cum ar fi polonezul Podgorecki vorbesc despre aceste norme ca despre un drept tradiţional 19

Analiza este plasată pe terenul metodei etnologice de studiere a fenomenului juridic Problema dreptului societăţilor aflate pe treapta primitivă de dezvoltare (a societăţilor prestatale) duce ulterior la punerea unei chestiuni fundamentale pentru teoria dreptului şi anume găsirea tipului de cadre sociale (globale grupale microsociale) mai favorabile sau mai puţin favorabile generării dreptului S-a recunoscut mergacircndu-se pe linia de gacircndire corespunzătoare pluralismului juridic că dreptul urmează a fi privit nu numai icircn relaţie cu statul şi cu structurile social-politice constituite ci şi icircn afara oricărei structuri trebuind a fi căutat şi icircn fenomenele sociale de genul manifestărilor de sociabilitate care dau naştere normei de solidaritate Această normă corespunde unei totalităţi de diferite sentimente umane reciproce determinate de anumite influenţe psihice de o anumită intimitate a legăturilor sau de contacte nemijlocite Apare deci posibil icircn această lumină ca numeroase grupuri sociale construite şi legate psihologic să poată elabora norme juridice ceea ce ar transforma dreptul icircntr-un fenomen prin excelenţă pluralist

17 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p 208 18 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II

PUF Paris 1963 p 173 19 A Podgorecki Schiţă a Sociologiei Dreptului Moscova 1974

p 80

21

Pentru a putea să dăm răspuns ideii pluralismului juridic este nevoie credem să reluăm prezentarea procesului apariţiei dreptului

Pacircnă acum am stabilit faptul că este de esenţa oricărei comunităţi stabilirea pe cale normativă a unor criterii de comportament a unor exigenţe pe care comunitatea icircnţelege să le formuleze legat de conduita oamenilor icircn aşa fel icircncacirct comunitatea să le prezerve să nu fie pusă sub semnul icircntrebării chiar existenţa sa icircn condiţiile unui comportament arbitrar Rămacircne de demonstrat caracterul juridic sau nejuridic al acestor norme Suntem de părere că aceste norme sunt de natură obştească sau obişnuielnică religioasă sau morală neexistacircnd icircn această fază de dezvoltare istorică un aparat special care să le asigure din afară sau de deasupra icircntregii colectivităţii obligativitatea Ele erau respectate ca deprinderi forţa lor obligatorie fiind rezultatul unei reflectări icircn planul conştiinţei individuale a convingerii utilităţii lor Nu există icircncă nici acea bdquoierarhie jurisdicţionalărdquo de care vorbeşte Traian Herseni 20

Ierarhia jurisdicţională este icircn esenţă un fenomen juridico-administrativ fenomen neconturat icircncă icircn aceste momente ale dezvoltării social-istorice Aşa cum menţionează Hart bdquoEste desigur posibil să ne imaginăm o societate fără legislaţie curţi oficiale şi altele Icircntr-adevăr sunt multe studii despre comuna primitivă icircn care nu numai revendicarea acestei posibilităţi se realiza dar descrierea icircn detaliu a vieţii societăţi relevă că icircnţelegerea controlului social este dată de atitudinea generală a grupului faţă de standarde de comportament obligatoriurdquo 21

Sancţiunile icircn cazul nerespectării opreliştilor stabilite icircn conţinutul normelor erau aplicate de comunitate putacircnd să se

20 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

Bucureşti 1982 p 397 21 H L A Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963

p 89

22

dispună chiar alungarea din trib Se practica răzbunarea sacircngelui (dinte pentru dinte ochi pentru ochi)

Icircn condiţiile schimbărilor sociale ce au avut loc icircn societatea gentilico-tribală se produc modificări icircn structura şi modul de funcţionare a puterii sociale şi a normelor ce asigurau eficienţa acestei puteri Astfel ndash spre a ne menţine la exemplul Greciei ndash icircn epoca descrisă de Homer (aceea a democraţiei militare) se constată o treptată desprindere a organelor conducătoare de restul populaţiei Conducătorii militari dată fiind icircnmulţirea războaielor cresc considerabil icircn importanţă ei hotărăsc fără a mai consulta adunările obşteşti După ce legendarul rege Teseu a dat conducerea unică a Atenei prin unirea triburilor Solon icircmparte populaţia ateniană icircn patru clase după avere Icircn timpul lui Clistene ultimele resturi gentilice sunt nimicite iar cetăţenii sunt icircmpărţiţi pe baza criteriului strict teritorial Apare astfel statul organism de conducere ce stabileşte legături de altă natură (teritorială şi nu de sacircnge) cu cetăţenii

Icircncă pe treapta icircnaltă a dezvoltării societăţilor gentilice paralel cu trecerea la agricultură şi creşterea vitelor avusese loc o diferenţiere a intereselor sociale diferenţiere ce s-a reflectat şi icircn plan normativ Astfel o serie de norme obişnuielnice sunt preluate şi adaptate noilor interese (privind situaţia prizonierilor de război transformaţi icircn sclavi situaţia datornicilor transmiterea prin moştenire a bunurilor)

Icircnsă o dată cu evoluţia socială vechile obiceiuri se transformă icircn formă scrisă Astfel printre primele legi scrise amintim

CODUL LUI HAMMURABI edictat cu 2000 ani Icirc H care afirma că legile trebuie să aducă binele poporului şi să-l oprească pe cel tare de a-l vătăma pe cel slab

LEGILE LUI MANU care cuprind 5370 versuri fiind edictate de brahmani icircn India Prin acestea se considera că legile conţin pedepse iar pedeapsa este instrumentul cel mai important de icircndeplinire a misiunii regelui care este dreptatea

23

Icircn Europa primele legiuiri consemnate documentar sunt ndash legiuirile lui Licurg ndash secolele Xndash IX Icirc H ndash legile lui Dracon şi Solon (Atena) ndash secolele VI-V Icirc H ndash legea celor XII Table ndash la romani secolul V Icirc H Hegel făcea următoarea afirmaţie bdquoSoarele ca şi planetele au

şi ele legile lor dar ele nu le cunosc Barbarii sunt cacircrmuiţi de instincte moravuri şi sentimente dar ei nu au conştiinţa acestora Prin faptul că dreptul se instituie şi este cunoscut se icircnlătură opinia subiectivă şi egoismul iar dreptul icircşi dobacircndeşte determinarea sa adevărată şi ajunge la cinstea ce i se cuvine

Icircn concluzie normele vechilor comunităţi gentilice aveau la bază obiceiuri şi tradiţii făceau parte fără echivoc din viaţa ginţii şi icircn ciuda faptului că uneori icircmbrăcau forme mistice ele se impuneau

I3 Dimensiunea socială a dreptului

Dreptul este un rezultat al activităţii umane al socializării normele sale intervin icircn procesul productiv stabilind reguli generale pentru actul zilnic repetat al producerii al repartiţiei şi al schimbului de produse şi activităţi Libertatea omului este deplină numai icircn măsura icircn care nu stacircnjeneşte libertatea celorlalţi Drepturile omului nu pot prinde contur nu pot deveni realităţi decacirct icircn cadrul unei interacţiuni bazată pe coexistenţa libertăţilor şi nu pe afirmarea brutală şi păgubitoare pentru semeni a unor drepturi şi a unor interese personale Superioritatea reflectării icircn drept a corelaţiei necesare icircntre drepturi şi icircndatoriri precum şi nobleţea actului de justiţie (ca o activitate independentă icircntr-o societate democratică) alcătuiesc coordonatele care marchează decisiv dimensiunea socială a dreptului 22

bdquoLegile sunt matca şi mama noastrărdquo ndash afirma D Cantemir subliniind prin aceasta poziţia dreptului icircn societatea civilizată ca un


24

nucleu al ordinii sociale şi ca o condiţie a bunei derulări a raporturilor umane

Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implică analiza locului dreptului şi a realităţii juridice icircn societate a sistemului legăturilor sale cu celelalte elemente (realităţi) ale societăţii

Icircn general ştiinţele sociale privesc societatea ca un sistem dinamic evolutiv (capabil să parcurgă stări diverse) şi icircnzestrat cu capacitatea autoreproducerii lărgite şi optimizate Aceste ştiinţe (sociologia politologia economia politică) cercetează diversele componente ale societăţii pun icircn lumină structura şi legitatea structurală a vieţii sociale rolul elementelor societăţii şi influenţele complexe icircntre aceste părţi (economice politice juridice culturale)

Realitatea juridică (juridicul) este o dimensiune inalienabilă a realităţii sociale icircn condiţii istorice determinate Existenţa ei nu poate fi desprinsă de existenţa celorlalte părţi ale unei societăţi suportacircnd influenţa acestora şi exercitacircnd la racircndu-i influenţă asupra lor La icircnceput totemismul a constituit o expresie a diviziunii naturale a muncii dintre comunităţi contribuind la circulaţia fondului de alimente şi la reglementarea legăturilor dintre sexe (membrii unor ginţi aparţinacircnd aceluiaşi totem nu se puteau căsători icircntre ei) După credinţele totemice cei din aceleaşi clanuri sau fratrii se considerau icircnrudiţi direct cu totemul lor (plantă animal)

Realitatea juridică sau juridicul este uneori denumită şi sistem juridic sau suprastructură juridică Realitatea juridică (juridicul) are un conţinut bogat icircn care este cuprins dreptul ndash ca fenomen normativ (dreptul pozitiv) ndash dar care nu se reduce la el Astfel componentele juridicului sunt conştiinţa juridică dreptul şi relaţiile juridice (ordinea de drept) Icircnainte de a fi o realitate normativă dreptul este o stare de conştiinţă icircn sensul că nevoile schimbătoare ale societăţii care-şi reclamă reflectare icircntr-un sistem de norme nu se transpun tale quale icircn limbajul şi icircn conţinutul dreptului ele trec prin conştiinţa legiuitorului (sau a poporului dacă este vorba de obicei) urmacircnd un proces de evaluare valorizare şi valorificare finală prin

25

normele de drept Din punct de vedere epistemologic conştiinţa icircnseamnă conştientizarea scopurilor şi alegerea mijloacelor icircn consens cu o tablă superioară de valori

Conştiinţa juridică (specializată ndash a legiuitorului sau comună ndash a poporului) joacă rolul unui receptor şi al unui tampon Receptor icircn sensul că primeşte stimulii pe care icirci emite societatea icirci ordonează şi-i supune unui examen axiologic şi tampon pentru că se interpune icircntre aceşti stimuli (care se icircnfăţişează de cele mai multe ori ca adevărate comandamente presiuni din partea forţelor sociologice creatoare ale dreptului) şi realitatea normativă (care are regularităţile sale ritmul său o dinamică proprie ce nu-i permit să urmeze bdquoorbeşterdquo aceste presiuni) Conştiinţa juridică apare ca o premisă a dreptului (ca fenomen normativ) funcţia sa normativă fiind mijlocită de ipostazele conştiinţei prin care omul devine propriu-zis subiect cea cognitivă cea acţională şi cea cultural-axiologică Icircntr-o societate pluralistă icircn care structurile sale sunt profund interesate de schimbările esenţiale funcţia normativă a conştiinţei este organic corelată funcţiei creatoare anticipative

Căutarea şi inovarea soluţiilor juridice (celor mai bune) nu pot fi decacirct rodul unei mature chibzuinţe icircntrucacirct centrul referenţial al ontologiei conştiinţei icircl constituie fiinţa conştientă iar exerciţiul funcţiilor conştiinţei juridice echivalează cu o organizare dinamică a vieţii psihice şi spirituale Conştiinţa juridică se structurează pe două paliere primul este o componentă raţională ndash ideologia juridică (ansamblul trăirilor emoţionale sentimente voliţiuni) O bună politică juridică rezultat al traducerii icircn planul normelor dreptului a cerinţelor reale ale dezvoltării sociale constituie o adevărată formulă educativă contribuind hotăracirctor la formarea unei atitudini culturale a individului faţă de exigenţele de comportament conţinute icircn normele de drept

A doua componentă a realităţii juridice (a juridicului) o constituie partea instituţională ndash dreptul ca sistem de reglementări şi instituţii Această parte alcătuieşte miezul juridicului conţinutul

26

său cadrul său substanţial de referinţă Dreptul ca fenomen normativ dă expresie cerinţelor structurilor sociale ndash conducătoare sau conduse ndash de mai bună organizare a raporturilor umane icircn vederea obţinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului icircn care liberului arbitru şi voinţei subiective să i se poată opune eficient anumite standarde oficiale de comportament şi icircn care să poată fi icircnlăturată tensiunea icircntre cei care acceptă standardele şi cei care se abat de la ele

Norma juridică la racircndul ei ca reflectare conştientă a conţinutului raporturilor sociale nu este decacirct o sinteză icircntre ceea ce este (sein) şi ceea ce trebuie să fie (sollen) icircntre necesitate şi libertate icircntre real şi ireal

Icircn sfacircrşit cea de-a treia componentă a juridicului este alcătuită din elemente relaţionale sociologice Sunt cuprinse aici raporturile juridice şi situaţiile juridice cele care probează eficienţa dreptului Icircn cadrul acestor raporturi oamenii (individual sau colectiv) participă icircn calitate de subiecte de drept valorificacircndu-şi sau apăracircndu-şi pe cale legală interese şi drepturi Desfăşurarea lor icircn conformitate cu dispoziţiile legale duce la crearea ordinii de drept Din această perspectivă dreptul poate fi considerat ca un mod de existenţă a ordinii publice un real factor de calmare a conflictelor şi de menţinere icircn limite de ordine a ciocnirilor de interese

Omul acţionează icircntr-o ambianţă socială el intră icircn numeroase raporturi cu semenii săi iar aceste raporturi alcătuiesc adevăratul fundament ontologic al dreptului

Rezultă că dreptul ca sistem de norme şi instituţii are o sferă mai restracircnsă decacirct juridicul ca parte componentă a realităţii sociale La racircndul său icircnsă dreptul aparţine şi el acestei realităţi are determinări calitative ce ţin de esenţa socialului El suportă influenţe din partea componentelor cadrului fizic icircnconjurător şi din partea componentelor sistemului social (economia politica morala) Icircn ansamblu aceste elemente de influenţă poartă denumirea de factori de configurare a dreptului

27


Dreptul ca orice fenomen este unitatea unor aspecte de ordin calitativ şi cantitativ Stabilirea conceptului de drept prin intermediul conceptelor filosofice de esenţă conţinut şi formă implică efortul de decelare a trăsăturilor şi a determinărilor calitative fundamentale ale dreptului precum şi efortul de sesizare a modalităţilor specifice de organizare internă şi externă a conţinutului

Icircn general esenţa unui fenomen reflectă unitatea laturilor a trăsăturilor şi a raporturilor interne necesare relativ stabile care constituie natura lăuntrică a fenomenului şi-l fixează icircntr-o clasă de fenomene adiacente A cerceta esenţa dreptului presupune pătrunderea icircnăuntrul său sesizarea legăturilor intime care-i conferă relativa stabilitate identificarea calităţilor interne 23

Observaţiile cele mai vechi asupra icircnsuşirii lucrurilor asupra naturii acestora şi a substanţei lor au conturat ideea de calitate pe care Aristotel o definea ca fiind bdquodeosebirea substanţeirdquo adică ceea ce deosebeşte corpurile icircntre ele O notă specifică icircn definirea calităţii o constituie icircnsuşirea sa de a fi o determinare internă proprie obiectului graniţa care delimitează un obiect de altul un fenomen de altul Icircn lumina structuralismului modern calitatea a icircnceput a fi privită icircn corelaţia sa cu structura putacircnd fi concepută ca unitatea dintre elemente şi structură unitate ce conferă determinare specificitate integritate şi stabilitate obiectului dat

Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principală care exprimă calitatea icircntregului determinarea lui internă aceasta este calitatea juridică a voinţei şi a interesului care conduce la apariţia normelor dreptului şi care asigură un anumit echilibru icircn desfăşurarea raporturilor interumane Oricacircte modificări va suferi un sistem juridic prin orice stări ar trece ndash ca urmare a modificărilor intervenite icircn elementele sale ndash această


28

calitate principală va rămacircne neschimbată Icircntr-adevăr atunci cacircnd avem icircn vedere un anumit sistem juridic vom constata că icircntr-o anumită perioadă a existenţei sale pot fi icircnregistrate schimbări ale calităţilor acestui fenomen schimbări care nu implică ideea de negare a esenţei sale dar care sunt implicate icircn procesul evoluţiei al transformării respectivului sistem evoluţie determinată la racircndul ei de un complex de cauze obiective şi subiective

Icircn drept rolul voinţei are o dublă semnificaţie este vorba mai icircntacirci de rolul voinţei generale (a grupurilor sociale sau a icircntregii societăţi) determinată de anumite interese şi care tinde să se oficializeze prin intermediul activităţii statale (creacircnd dreptul etatic) şi apoi de voinţa individuală manifestată icircn procesul aplicării dreptului

Voinţa este o categorie psihologică ea reprezintă acel proces psihic prin care se icircnfracircng anumite obstacole prin acţiuni orientate către realizarea unui anumit scop propus icircn mod conştient Este vorba despre un efort voluntar icircn care se confruntă posibilităţile omului cu condiţiile obiective şi subiective Atunci cacircnd se abordează esenţa dreptului nu se are icircn vedere acest sens al voinţei individuale voinţa ca o expresie a tendinţei individului de a-şi confrunta posibilităţile cu condiţiile obiective (efortul voluntar al individului) Se are icircn vedere voinţa generală ce se exprimă icircn cutume sau legi care tinde să-şi subordoneze voinţele individuale avacircnd la origine conştiinţa generalizată

Cuprinderea icircn drept a acestei voinţe şi exprimarea ei icircn formă oficială se realizează icircn baza considerării intereselor fundamentale ale grupului sau ale societăţii icircn ansamblul său Ideea existenţei unei asemenea voinţe generale o icircntacirclnim icircn concepţia contractualismului Elaboracircnd teza că icircnainte de starea socială oamenii au trăit icircn starea naturală (cea mai fericită după Rousseau icircn care omul era pentru om zeu ndash homo homini deus ndash sau dimpotrivă cea mai nenorocită după Hobbes icircn care omul era pentru om lup ndash homo homini lupus) contractualismul consideră că

29

vine o vreme cacircnd forţele individuale ale fiecăruia nu mai sunt suficiente fiind necesare depăşirea stării de natură şi intrarea icircn starea de societate impunacircndu-se o nouă organizare a forţelor existente Neputacircnd crea forţe noi oamenilor le rămacircne doar posibilitatea formării prin agregaţie a unei sume de forţe concentrice care să asigure rezistenţa necesară conservării indi-vidului Pentru ca asocierea să fie eficace trebuia ndash exact ca icircntr-un contract ndash să se menţină şi forţa şi libertatea fiecăruia dintre asociaţi O asemenea formă de asociere avea ca scop apărarea şi protejarea cu toată forţa comună a persoanei şi a avutului fiecărui asociat Icircnăuntrul asociaţiei fiecare unit cu celălalt ascultă doar de el icircnsuşi şi rămacircne tot atacirct de liber ca şi mai icircnainte bdquoFiecare din noi pune icircn comun persoana sa şi toate puterile sale sub conducerea supremă a voinţei generale şi mai privim pe fiecare membru ca parte indivizibilă a totuluirdquo Rousseau face o diferenţă icircntre voinţa colectivă (a tuturor) şi voinţa generală Este adeseori ndash scrie el ndash o mare diferenţă icircntre voinţa tuturor şi voinţa generală aceasta nu priveşte decacirct interesul comun cealaltă are icircn vedere interesul privat şi nu este decacirct suma voinţelor particulare scădeţi din acestea năzuinţele opuse care se compensează şi va rămacircne ca rezultat voinţa generală

Voinţa generală icircn concepţia lui Rousseau nu este suma tuturor voinţelor ci numai a celor care concordă icircn vederea asociaţiei Baza construcţiei sale rămacircne voinţa particulară Dreptul şi statul apar icircn această concepţie ca produse ale voinţei ca forme necesare ale vieţii icircn comun Eliminacircnd unele exagerări datorate subiectivismului social (Tonnies Richard Ratzenhofer Duprat etc care considerau societatea ca un produs arbitrar al voinţei şi al inteligenţei umane iar legislaţia ca operă arbitrară a oamenilor) icircnţelegerea voinţei generale care caută să se difuzeze prin oficializare icircşi găseşte un real suport icircn concepţia clasică contractualistă Icircn drept se exprimă o atare voinţă iar această voinţă nu este o simplă sumă aritmetică a voinţelor individuale ci un tot

30

organic care depăşeşte simpla icircnsumare a voinţelor individuale şi exprimă poziţia şi interesele generale ale grupurilor şi ale structurilor sociale Interesele grupurilor sociale fac ca acestea să dorească să se stabilească icircn avalanşa de interese sociale de multe ori opuse o armonie icircn virtutea ideii de valoare Nu este vorba de valoare ca entitate abstractă ci de valoarea ce funcţionează dependent de sistemele morale şi evoluează icircn cadrul acestor sisteme Pentru a-şi conserva fiinţa societatea are nevoie de coordonarea activităţii individuale icircn cadrul unei cooperări şi al unei ordini privite ca şi condiţii minime de consens icircn promovarea unui scop colectiv De aceea are icircntru totul dreptate Del Vecchio cacircnd consideră legea ca fiind icircn acelaşi timp gacircndire şi voinţă fiindcă icircnglobează o hotăracircre logică şi un act de autoritate Hegel consideră că voinţa generală ca voinţă a statului este superioară voinţei individuale şi mai puternică decacirct ea fiind ndash pentru aceasta ndash o formă mai icircnaltă a libertăţii şi o treaptă superioară a spiritului

Constituind esenţa dreptului această voinţă generală oficializată (devenită voinţă juridică) exprimată icircn legi şi apărată de stat trebuie privită ca o unitate de momente sociale şi psihologice Voinţa juridică se numără printre elementele componente ale conştiinţei juridice24 Neidentificacircndu-se cu conştiinţa juridică voinţa reprezintă o parte activă a acesteia După cum am mai subliniat omul acţionează icircntr-un mediu social şi natural determinant iar icircn acest mediu dreptul bdquoprogrameazărdquo libertatea sa de acţiune fixacircnd icircn reguli stabile pe cale oficială sau desprinse dintr-o icircndelungată convieţuire etaloane de conduită

Presiunea normelor sociale determină o reducere a libertăţii bdquoabsoluterdquo de manifestare a omului stabilindu-i anumite limite un anumit tip de comportament

Aceste caracteristici determină substanţa dreptului calitatea sa esenţială care este icircntacirclnită invariabil icircn orice sistem juridic Totodată această calitate principală califică dreptul icirci fixează un loc


31

specific icircn clasa de fenomene cu care se icircnvecinează Şi icircn alte sisteme normative (etice religioase regulile elementare de convieţuire) se exprimă o anumită voinţă

Kant concepe dreptul icircn dependenţă cu ideile morale ca o totalitate a condiţiilor icircn care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturor potrivit unei legi universale de libertate Potrivit lui Kant conceptul fundamental pe care se icircntemeiază dreptul este obligativitatea care-şi are bazele icircn principiul posibilităţii unei constracircngeri exterioare icircn măsură să poată coexista cu libertatea tuturor

Icircn această lumină justul (ca o categorie juridică-morală) este acea acţiune care se află icircn conformitate cu voinţa liberă a fiecăruia Neokantianul Rudolf Stammler consideră că dreptul este voinţă o voinţă inviolabilă autonomă coezivă el este o voinţă inviolabilă icircn sensul că normele sale sunt imperative şi coercitive Autonomia voinţei defineşte scopul dreptului ndash armonia acţiunilor omeneşti prin care se realizează şi coeziunea voinţei sociale ca o condiţie a vieţii sociale Ceea ce deosebeşte ndash sub acest aspect ndash dreptul ca sistem normativ de alte sisteme sociale normative este tocmai această calitate juridică a voinţei ce se exprimă icircn integralitatea normelor cu toate consecinţele ce decurg din această icircmprejurare

Dreptul nu poate rămacircne doar icircn stare de voinţă Raţiunea sa practică legăturile sale ndash istoriceşte constituite ndash cu interesele fundamentale ale oamenilor şi ale structurilor sociale de bază imprimă dreptului trăsături de eficienţă mult mai pronunţate icircn comparaţie cu alte seturi normative (morale obişnuielnice) Preceptele dreptului icircşi găsesc concretizarea icircn elementele de conţinut ale acestuia

Conţinutul dreptului icircl constituie ansamblul elementelor al laturilor şi al conexiunilor care dau expresie concretă (contur) voinţei şi intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe cale etatică Din această perspectivă conţinutul dreptului implică esenţa sa dar nu se reduce la ea Conţinutul este mai stufos deşi nu este atacirct

32

de profund ca esenţa Fiind mai apropiat de realităţile sociale icircn care dreptul icircşi duce existenţa conţinutul este icircn acelaşi timp mai mobil icircşi are dinamica sa

Mircea Djuvara sesiza faptul că icircn conţinutul lor legislaţiile sunt mereu altele deşi ndash icircn esenţă şi icircn formă ndash există ceva care planează deasupra lor şi le serveşte de cadru permanent ndash ideea de obligaţie tendinţa ideală spre sancţiunea juridică subiectele şi obiectul relaţiei juridice Acestea fac să se distingă ceea ce este element juridic ele determină icircn mod constant realitatea juridică icircn esenţa ei

Icircn conţinutul lor normele şi reglementările diferă icircn timp şi loc bdquoNici un jurist ndash scria Georges Ripert ndash nu ar icircndrăzni să susţină icircn zilele noastre că dreptul nu evolueazărdquo

Dinamica dreptului determină aprofundarea cunoaşterii conţinutului dreptului icircn toată complexitatea sa şi icircn considerarea conexiunilor a legăturilor interne şi externe multiple ale elementelor sale componente

Conţinutul dreptului are ca latură componentă dominantă sistemul normelor juridice (ceea ce-i determină pe unii autori să vorbească despre conţinutul normativ al dreptului) Icircntr-adevăr orice sistem de drept icircşi realizează funcţiile prin acţiunea normei de drept iar mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor sociale este esenţial legat de modul icircn care etalonul de conduită pe care-l cuprinde norma pătrunde icircn ţesătura raporturilor interumane Ca elemente de conţinut ale dreptului normele juridice se află icircntr-o permanentă relaţie cu conştiinţa juridică (pe care Djuvara o consideră izvorul material al dreptului pozitiv) şi prin aceasta cu ansamblul condiţiilor vieţii materiale şi spirituale ale societăţii (fapt de natură a-i icircndreptăţi pe unii cercetători să vorbească despre conţinutul social-politic ideologic sociologic etc al dreptului) Raportat la societate dreptul apare ca un factor ce organizează relaţiile sociale le dă o finalitate icircn conformitate cu un interes public Normele de drept ndash laturi alcătuitoare ale conţinutului dreptului ndash se icircnfăţişează icircn calitate de

33

premise şi condiţii sine qua non ale ordinii precum şi ca instrumente de control social

Icircnţelegacircnd complexitatea conţinutului dreptului considerăm că este inexact a se vorbi despre mai multe conţinuturi (normativ voliţional societal politic etc) ci eventual despre laturi elemente conexiuni diverse ale conţinutului său Conţinutul dreptului trebuie privit icircn multitudinea elementelor sale alcătuitoare a proceselor care-i dau fiinţă specifică a conexiunilor multiple pe care le stabileşte Este icircn afara discuţiei faptul că latura normativă reprezintă elementul cel mai pregnant al conţinutului dreptului iar această latură conferă dreptului pozitivitate Pe de altă parte nu se poate absolutiza elementul de pozitivitate al dreptului prin ignorarea sau excluderea altor elemente şi corelaţii

Icircn această lumină a fost criticată concepţia normativă reprezentată de Hans Kelsen şeful şcolii vieneze a dreptului Kelsen refuză orice speculaţie filosofică icircn drept Abordacircnd de pe poziţiile kantiene distincţia dintre sein (ceea ce este) şi sollen (ceea ce trebuie să fie) Kelsen identifică rolul normelor de drept icircn spaţiul lui sollen Studiul dreptului trebuie să fie o bdquoteorie purărdquo care trebuie să considere ca irelevantă orice legătură a sa cu elementele extranormative Dreptul fiind numai un sistem de norme studiul său trebuie să fie pur normativ icircntrucacirct valabilitatea normelor juridice nu se sprijină pe relaţii exterioare ci icircşi găseşte garanţii icircn interiorul sistemului Icircn concepţia lui Kelsen dreptul se formează icircn trepte fiecare normă aflacircndu-şi suportul icircntr-o normă superioară iar toate icircntr-o aşa-numită normă fundamentală Sancţiunile mijloacele de constracircngere fiind garanţiile esenţiale ale dreptului Kelsen admite o singură relaţie a dreptului relaţia cu statul Concepţiile Şcolii normativiste au generat reacţii critice din partea orientărilor sociologice icircn domeniul dreptului fie că a fost vorba de bdquolibera cercetare a dreptuluirdquo (Geny) fie că a fost vorba de bdquoliberul dreptrdquo (Kantorowich Erlich) Astfel icircn Franţa Francois Geny (decanul de la Nancy) făcacircnd distincţie icircntre bdquodatrdquo şi bdquoconstruitrdquo consideră că

34

icircntre elementele dat-ului dreptului trebuie luate icircn consideraţie condiţiile reale (climă sol producţie) condiţiile istorice condiţiile raţionale (preceptele pe care raţiunea ni le arată ca fiind icircn mod imperios postulate de către natura noastră) şi condiţiile ideale (atitudinile de ordin ideologic) Icircn concepţia lui datele raţionale alcătuiesc un fel de bdquodrept transpozitivrdquo (drept natural) care intră şi el alături de bdquolegea pozitivărdquo icircn compunerea dreptului

Cercetarea actuală a conţinutului dreptului (icircn lucrări de teoria filosofia şi sociologia dreptului) este puternic marcată de tendinţa explicării şi a conceperii dreptului icircn sensul cuprinderii factorilor complecşi normativi şi sociali care poate oferi răspunsuri modului activ icircn care nevoile schimbătoare ale societăţii icircşi găsesc exprimare icircn drept 25

Cacirct priveşte forma dreptului cercetările ştiinţifice scot la iveală faptul că studiul dreptului nu poate fi desprins de cel al formei sale

Forma dreptului semnifică exprimarea organizării interioare a structurii conţinutului ea desemnează aspectul exterior al conţinutului modul său de exteriorizare Forma dreptului are icircntotdeauna greutatea sensului acestuia ea aparţine unui conţinut forma goală este o absurditate 26

Dacă analizăm dreptul de sine stătător el ne va apărea icircntr-o unitate a conţinutului şi formei sale o unitate dialectică (deci contradictorie) Dacă-l vom privi ca parte componentă a realităţii sociale va apărea ca element de conţinut al acesteia

Corespunzacircnd conţinutului forma dă un spaţiu de extensie cuprinzător acestuia icirci identifică elementele de specialitate icircntr-un perimetru social-istoric dat Icircn această lumină forma este chiar alcătuirea modul icircn care se leagă elementele ce compun conţinutul dreptului

Icircn perspectivă structuralist-sistemică dreptul este o structură un organism integrator funcţionacircnd pe baza relaţiei tot-parte Din

25 Sofia Popescu Curente contemporane despre drept 26 C Noica Jurnal de idei Editura Humanitas Bucureşti 1990 p 239

35

această perspectivă se poate vorbi despre o formă internă şi una externă Forma internă a dreptului o constituie chiar interacţiunea ramurilor dreptului (sistemul dreptului) gruparea normelor juridice pe instituţii şi ramuri (ramuri de drept privat sau de drept public)

Forma exterioară (externă) poate fi analizată din mai multe puncte de vedere

a) din punctul de vedere al modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului ndash izvoarele dreptului

b) din punctul de vedere al modalităţilor de sistematizare a legislaţiei ndash codificări icircncorporări etc

c) din punctul de vedere al modalităţilor de exprimare a normelor de drept icircn felurite acte ale organelor de stat ndash legi decrete hotăracircri etc

Icircn forma dreptului sunt conţinute şi procedeele specifice tehnicii juridice cum ar fi conceptele procedeele de conceptualizare clasificările tiparele logice ale normei juridice (substanţa intelectuală a acesteia)etc Forma dreptului apare ca elementul său extrinsec (considerat uneori ca elementul empiric al dreptului) Fr Geny defineşte formele pozitive ale dreptului bdquorevelaţiuni empirice destinate numai să dirijeze judecăţile umane icircn mod mai precis dar icircn sine icircntotdeauna incomplete şi imperfecterdquo27

Spaţiul tot mai mare acordat icircn ultimul timp icircn literatura juridică problematicii formei dreptului nuanţarea aspectelor multiple ale acesteia icircn relaţia cu conţinutul denotă recunoaşterea importanţei acestui aspect al dreptului pentru icircnţelegerea corectă a modului icircn care dreptul pătrunde icircn ţesătura raporturilor sociale influenţacircnd conduita oamenilor şi ocrotind valorile sociale majore Totodată păstrarea icircn forma dreptului a unor reziduuri tradiţionale permite abordarea ştiinţifică a chestiunii existenţei peste timp a unor permanenţe juridice (bdquoconstantele dreptuluirdquo) elemente indispensabile oricărei legislaţii

27 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif

Paris L G D J p 183

36

I 5 Definiţia dreptului

Dacă omul nu poate trăi decacirct icircn societate dacă prin icircnsăşi natura făpturii lui el este sortit să-şi icircmpletească puterile de viaţă cu cele ale tovarăşului său societatea pretinde omului ca o lege imanentă a existenţei respectarea anumitor reguli considerate normale reguli sine qua non pentru societate fără de care nu se poate

Icircn existenţa sa milenară dreptul a primit numeroase definiţii (redăm doar cacircteva)

Romanii au definit dreptul prin referirea la morala JUS EST ARS AEQUI ET BONI ndash bdquoDreptul este arta binelui şi a echităţiirdquo Definiţia a fost dată de Celsius

Icircn această accepţiune dreptul nu se emancipează faţă de latura moralei iar scopul său este realizarea binelui moral

Realizarea echităţii implică respectarea principiilor HONESTE VIVERE NEMINEM LEDERE SUM CUIQUE TRIBUERE

Definirea dreptului a pus icircn discuţie chiar natura dreptului Este dreptul o realitate transcendentală care se impune raţiunii sau dimpotrivă este un ansamblu de fenomene sociale perceptibile prin experienţă Răspunsul la aceste icircntrebări a frămacircntat şi a marcat icircntreaga evoluţie a filosofiei juridice La prima parte a icircntrebării a dat răspuns şcoala dreptului natural chiar prin juriştii romani care concepeau dreptul ca pe o realitate transcendentală

Cicero spunea bdquoEste o lege adevărată dreaptă raţională conformă cu natura răspacircndită icircn toţi eternă Această lege nu este permis să fie abrogată şi nici nu se poate deroga de la ea Nici nu este alta la Roma alta la Atena alta acuma alta mai tacircrziu Ci o singură lege şi eternă neschimbătoare va cacircrmui pe toţi oamenii şi icircn toate timpurilerdquo

Concepţia dreptului natural a constituit pilonul gacircndirii juridice pacircnă la sfacircrşitul secolului al XVIII-lea Această concepţie a fost dezvoltată icircn operele lui Grotius ndash sfacircrşitul secolului al XVI-lea ndash icircnceputul secolului al XVII-lea ndash este prezentă şi la alcătuirea

37

Codului Civil Francez bdquoDreptul natural este un drept universal şi imuabil izvor al tuturor legilor pozitiverdquo Concepţia care a prezidat elaborarea Codului Civil Francez (1804) a fost de factură jus ndash naturalistă

Şcoala istorică germană a dreptului ndash prima jumătate a secolului al XIX-lea ndash reprezentată de Savigni şi Pushta a adus un punct de vedere nou care a zdruncinat credinţa icircn existenţa unui drept natural susţinacircnd că dreptul este un produs istoric altfel nu s-ar putea explica diversitatea concepţiilor juridice şi formelor de drept diferite de la popor la popor şi de la o epocă la alta Problemele dreptului icircncep acum să fie tratate din perspectivă istorică Savigni spune că bdquodacă se cercetează care este obiectul icircn sacircnul căruia dreptul pozitiv icircşi are realitatea se găseşte că acest obiect este poporulrdquo

Baza dreptului pozitiv icircşi găseşte realitatea icircn conştiinţa generală a poporului El este produsul conştiinţei colective al spiritului poporului Volks geist

Istoria dreptului este legată de istoria poporului bdquoprecum viaţa poporului se schimbă de-a lungul veacurilor ndash spune Pushta ndash tot astfel dreptul ramură a acestei vieţi se schimbă şi el cu vremea se dezvoltă o dată cu poporul căruia icirci aparţine şi se adaptează diferitelor sale faze de dezvoltarerdquo

Totuşi şcoala istorică n-a putut anihila complet ideea dreptului natural conceput mai tacircrziu ca drept raţional alcătuit din ideile conducătoare generale desprinse din raţiunile impuse de justiţie echitate şi bunul simţ 28 Faţă de modul de gacircndire jus ndash naturalist (sau de explicaţia şi definirea acestui drept) reacţionează pozitiviştii icircn frunte cu Leon Duguit care spunea bdquoSistemul juridic al Declaraţiei Drepturilor Omului şi al Codului Napoleonian era bazat pe concepţia metafizică asupra dreptului subiectivrdquo

28 Cristian Ionescu Drept constituţional comparat Editura All Beck

Bucureşti 2005 p 20 şi urm

38

Sistemul juridic al popoarelor moderne tinde a se stabili pe constatarea faptului de funcţie socială impunacircndu-se indivizilor şi grupurilor Se elabora astfel un sistem nou de ordin realist care se opunea celui metafizic Icircn această direcţie realistă se icircnscrie şi concepţia lui Shering (jurist german din secolul al XIX-lea) care pune la baza dreptului interesul legal ocrotitor bdquoDreptul ndash scrie Schering ndash este forma icircn care statul icircşi organizează prin constracircngere asigurarea condiţiilor de viaţă ale societăţiirdquo

Profesorul american Berman arată că bdquodreptul este unul din cele mai profunde concepte ale civilizaţiei pentru că el oferă protecţia contra tiraniei şi anarhiei unul din instrumentele principale ale societăţii pentru conservarea vieţii şi ordinii icircmpotriva amestecului arbitrar icircn interesele individualerdquo

Profesorul Popa dă următoarea definiţie a dreptului bdquoDreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman icircn principalele relaţii din societate icircntr-un climat specific manifestării coexistentei libertăţilor apărarea drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei socialerdquo

I 6 Noţiunile de drept public şi drept privat

Separarea celor două tipuri de drept apare icircncă de la icircnceputurile dreptului şi cum era şi normal romanii au fost primii icircn a defini cele două tipuri de drept publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad singulorum utilitate pertinent care icircn traducere aproximativă ar fi dreptul public este atunci cacircnd el este icircn slujba imperiului roman privat atunci cacircnd serveşte interesele individului icircn parte Această definiţie este şi astăzi actuală deoarece face cea mai clară distincţie icircntre cele două ramuri icircn funcţie de interesele cui le apără şi la cine se aplică individul ca entitate de sine stătătoare respectiv societatea ansamblu de indivizi

Icircn decursul timpului unii teoreticieni ai dreptului au icircncercat să găsească alte criterii de delimitare a celor două tipuri dar fără a avea

39

rezultate satisfăcătoare Astfel diverse icircncercări au tins să delimiteze cele două tipuri de drept icircn funcţie de subiectul la care se aplică o normă juridică acest criteriu nu permite o delimitare precisă şi fără confuzii deoarece de cele mai multe ori subiectul poate să se intercaleze iar cel mai bun exemplu este proprietatea ndash personală de stat sau a societăţii (bun comun) Şcoala engleză a icircncercat delimitarea celor două tipuri pe baza unei delimitări a drepturilor de care se poate bucura individul drepturi absolute sau drepturi relative Nici această idee nu are fundamente solide şi nu este utilizată

Cu toate că definiţia romană este icircncă actuală ea nu mai poate să-şi păstreze rigiditatea deoarece la ora actuală statul nu mai acţionează exclusiv ca persoană juridică de drept public ci şi ca persoană juridică de drept privat

Unul din cei mai mari teoreticieni romacircni icircn domeniu Paul Negulescu icircn Tratatul său de drept administrativ preciza că icircmpărţirea romană este important să fie menţinută deoarece

1 Normele dreptului privat sunt mult mai stabile decacirct cele ale dreptului public P Negulescu icircşi bazează afirmaţia pe faptul că icircn decursul timpului noţiunile de drept privat nu au cunoscut mari modificări de la romani pacircnă icircn prezent

2 Calitatea de subiect de drept public diferă de cea reglementată de dreptul privat Această afirmaţie face referire la faptul că pentru a putea fi icircn postura de subiect al dreptului public persoana icircn cauză trebuie să aibă capacitate de exerciţiu cu alte cuvinte icircn ţara noastră să aibă vacircrsta majoratului Unele drepturi ce decurg din noţiunea de drept public necesită şi alte condiţii supli-mentare pentru a fi exercitate dreptul la vot necesită şi cetăţenie etc

3 Raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea că icircntotdeauna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publică iar părţile nu se află icircn poziţie de titulare egale de drepturi şi obligaţii Prin această afirmaţie se face distincţia şi icircntre forma de manifestare a actului de drept public care bucuracircndu-se de prezumţia de legalitate are caracter obligatoriu şi executoriu fiind icircn

40

general unilateral şi cea a dreptului privat icircn care părţile se află icircn poziţie de titulare egale de drepturi şi obligaţii pe baza principiului egalităţii părţilor icircn raporturile civile iar forma de manifestare este cea a consensualismului părţile implicate căutacircnd să ajungă la un consens icircn ce priveşte obligaţiile şi drepturile ce decurg dintr-un raport juridic ceea ce presupune bilateralitate

4 Sub aspectul tehnicii juridice adică al modului de redactare a conţinutului normelor juridice se icircnregistrează importante distincţii după cum norma aparţine dreptului public sau privat Icircn cele două sfere publică respectiv privată normele diferă radical Pentru dreptul public ele sunt imperative rigide impunacircnd o anumită conduită pe cacircnd pentru dreptul privat ele sunt permisive flexibile şi permit ca părţile să negocieze de comun acord finalitatea acestora

La racircndul lor dreptul public respectiv cel privat cuprind Dreptul public minus Dreptul constituţional minus Dreptul administrativ minus Dreptul financiar minus Dreptul penal minus Dreptul internaţional public Dreptul privat minus Dreptul civil minus Dreptul comercial minus Dreptul familiei minus Dreptul muncii minus Dreptul procesual civil minus Dreptul internaţional privat Icircn cadrul dreptului public o importanţă deosebită are dreptul

constituţional Acesta reglementează forma icircn care este organizat un stat modalitatea şi tipul guvernării şi toate aspectele legate de Constituţia unui stat Aşa cum era şi normal Constituţia are două sensuri generale unul politic şi unul juridic

41

Conotaţiile politice sunt legate de aspecte cum ar fi evoluţia icircn decursul timpului icircntr-o societate a unei constituţii reglementarea anumitor valori spirituale şi politice aspecte legate de statutul cetăţeanului

Conotaţiile juridice prezintă două aspecte bull aspectul material care defineşte ansamblul normelor ce

reglementează forma de guvernămacircnt a unui stat raporturile existente icircntre partidele politice şi icircntre stat şi cetăţeni şi cuprinde ansamblul de legi organice şi unele legi ordinare

bull aspectul formal care se referă la posibilitatea adoptării icircn condiţii speciale a unor reguli juridice

O constituţie se poate găsi sub formă scrisă sau poate fi cutumiară La racircndul lor constituţiile scrise pot fi rigide sau flexibile Diferenţa icircntre constituţiile rigide şi cele flexibile este că acestea din urmă pot fi modificate ca orice lege obişnuită

De fapt dreptul constituţional este factorul structurant al icircntregului sistem de drept care guvernează şi orientează reglementarea juridică din celelalte ramuri ale dreptului imprimacircnd un anume conţinut şi o anumită direcţie Aceasta este urmarea faptului că dreptul constituţional izvorăşte din actul juridic şi politic fundamental al ţării ndash Constituţia care icircntr-un stat democratic exprimă cel mai fidel şi concis voinţa poporului suveran Toate normele cuprinse icircn Constituţie abrogă instituie ori modifică direct sau implicit normele cuprinse icircn celelalte acte normative care includ normele juridice din celelalte ramuri de drept

Dreptul constituţional conţine totalitatea normelor juridice (prevăzute de constituţie) după care se organizează şi se guvernează un stat precum şi reglementarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Dreptul constituţional este acea ramură a dreptului unitar formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii De aceea aceste norme sunt esenţiale

42

pentru societate icircn ele se regăsesc principiile dreptului şi tot ele constituie izvor pentru celelalte ramuri de drept Prin urmare obiectul dreptului constituţional icircl constituie relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii exercitării şi predării puterii statale ca expresie a puterii poporului care evident includ recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Prin normele constituţionale se instituie ordinea constituţională care vizează structura statului relaţiile dintre organele statului autorităţile publice dintre acestea şi oamenii obişnuiţi partidele politice alte organizaţii forma de guvernămacircnt şi orice altă relaţie fundamentală pentru stat şi drept icircn general Din ordinea constituţională izvorăşte ordinea de drept icircn sensul că ordinea de drept este acea ordine instituită prin totalitatea normelor juridice emise icircn baza şi conform Constituţiei

Ordinea constituţională este ordinea stabilită de constituţie pe cacircnd ordinea de drept este ordinea stabilită de toate celelalte legi emise icircn baza şi conform constituţiei Sfera ordinii de drept este mult mai mare decacirct sfera ordinii constituţionale

43

CAPITOLUL II



Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat reguli ce exprimă voinţa poporului ridicată la rang de lege a căror aplicare este realizată de bunăvoie şi icircn ultimă instanţă prin forţa coercitivă a statului

Dreptul romacircnesc se prezintă ca un ansamblu sistematizat de norme juridice cuprinzacircnd mai multe ramuri de drept precum dreptul constituţional dreptul administrativ dreptul civil dreptul penal etc

Ramura principală a dreptului romacircnesc este dreptul constituţional care prin normele sale consacră şi ocroteşte cele mai importante valori economice sociale şi politice

Icircn procesul apariţiei şi dezvoltării dreptului ca unul din principalele mijloace de realizare a intereselor şi voinţei guvernanţilor ramura dreptului constituţional se cristalizează mult mai tacircrziu şi anume o dată cu apariţia primelor constituţii scrise din lume o dată cu apariţia constituţiei icircn sensul modern al termenului Este ştiut că icircnaintea sfacircrşitului secolului al XVIII-lea nu existau constituţii iar guvernanţii se supuneau foarte rar unor reguli de drept Dreptul constituţional este deci o prezenţă mult mai tacircrzie icircn sistemul de drept neavacircnd vechimea dreptului civil penal etc

44

De aceea şi conceptul clasic de drept constituţional se formează mult mai tacircrziu el fiind de origine italiană dar format sub impulsul ideilor franceze

Prima catedră expres denumită bdquodrept constituţionalrdquo s-a creat la Ferrara Italia icircn 1797 fiind icircncredinţată lui Giuseppe Campagnoni di Luzo Icircn Franţa prima catedră de drept constituţional s-a creat icircn 1834 la Paris iar cel care preda dreptul constituţional era Pellegrino Rossi tot un italian Noţiunea de drept constituţional se răspacircndeşte cu timpul şi icircn alte ţări Icircn unele state precum Austria Germania şi Rusia această disciplină (şi implicit ramura de drept) este răspacircndită şi cunoscută sub denumirea de drept de stat

Literatura de specialitate inclusiv de la noi conţine interpretări diferite asupra momentului naşterii acestei ramuri de drept implicit asupra disciplinei didactice fiind formulată şi teza existenţei unor reglementări juridice cu caracter fundamental deci de ordin constituţional şi icircn vechiul drept romacircnesc (Niculae Ionescu) Dacă ne referim la autori consacraţi de manuale universitare vom reţine că cele mai optimiste opinii cu privire la apariţia constituţiei icircn spaţiul romacircnesc mai precis icircntr-o parte a acestuia sunt legate de icircnceputul secolului al XIX-lea Astfel conform lui Constantin Stere prima constituţie scrisă icircn sensul strict al termenului din spaţiul romacircnesc este Constituţia Basarabiei din 1812 după alţi autori (Paul Negulescu) acest bdquostatutrdquo nu poate fi recunoscut decacirct Regulamentelor Organice dar icircn doctrina din ultimul timp prima constituţie este considerată ca regulă Statutul Dezvoltător adoptat de Alexandru Ioan Cuza precizacircnd că icircn opinia unui autor ca Nistor Prisca numai Constituţia din 1866 este o veritabilă constituţie

Icircn ţara noastră dreptul constituţional s-a predat iniţial icircmpreună cu dreptul administrativ sub denumirea de drept public dar la 1864 A Codrescu icircşi intitulează cursul publicat bdquoDrept constituţionalrdquo iar la 1881 la Brăila apare bdquoElemente de drept constituţionalrdquo de Christ I Suliotis Conceptul de drept constituţional se consideră icircncetăţenit

45

prin predarea şi publicarea la Facultatea de Drept din Iaşi a cursului de Drept Constituţional al profesorului Constantin Stere (1910) şi la Facultatea de Drept din Bucureşti a cursului de Drept Constituţional al profesorului Constantin Dissescu (1915)29

Denumirea de Drept Constituţional dată atacirct ramurii de drept cacirct şi disciplinei ştiinţifice care o cercetează s-a menţinut cu excepţia unei scurte perioade şi se menţine şi astăzi icircn ţara noastră

Astăzi icircn lume icircn afara denumirii de drept constituţional există şi denumirea de drept de stat ca de exemplu icircn Germania

Icircn definirea dreptului constituţional ca ramură a dreptului unitar existent icircntr-un stat va trebui să observăm că există o diversitate de păreri Este foarte greu dacă nu imposibil de surprins multitudinea de păreri exprimate De aceea vom sublinia doar unele puncte de vedere şi numai icircn măsura icircn care prezintă un interes ştiinţific deosebit

Din examinarea diferitelor definiţii ale dreptului constituţional se poate trage concluzia că normele pe care acesta le cuprinde reglementează organizarea politică a statului structura funcţionarea şi raporturile dintre puterile publice drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţeanului Definiţiile date au elemente comune dar şi unele nuanţe specifice Icircn acest sens trebuie să observăm că unele definiţii includ drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului altele nu Apoi asemenea nuanţări rezultă din icircnţelesul diferit ce se dă unor noţiuni aceasta avacircnd ca efect restracircngerea sau dimpotrivă extinderea sferei dreptului constituţional Reţinem icircn acest sens că unii consideră că dreptul constituţional reglementează relaţiile sociale ce apar icircn procesul organizării şi exercitări puterii alţii că organizarea puterii se cuprinde icircn exercitarea puterii icircn timp ce alţi autori susţin că relaţiile sociale reglementate de dreptul constituţional sunt cele care apar icircn icircnfăptuirea puterii Dacă unele definiţii se mărginesc la prezentarea


Editura Proema Baia Mare 1996 p 6

46

elementelor definitorii generale altele cuprind şi enumerări de instituţii ale dreptului constituţional De asemenea unele definiţii exprimă ideea că anumite norme ale dreptului constituţional nu ar fi veritabile norme juridice deoarece nu ar cuprinde sancţiuni pentru icircncălcare lor30

Dintre autorii romacircni de după cel de-al doilea război mondial unii afirmă că normele dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale care apar icircn procesul de icircnfăptuire a acelei activităţi fundamentale a statului care este activitatea de exercitare a puterii de stat31 icircn timp ce alţii consideră că relaţiile reglementate de normele dreptului constituţional iau naştere icircn procesul organizării şi exercitării puterii de stat32 şi icircn fine icircntr-o a treia opinie se susţine că normele dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale fundamentale care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii33

Icircn explicarea noţiunii dreptului constituţional trebuie să plecăm de la necesitatea de a identifica ndash pe baza unui criteriu ştiinţific ndash icircn totalitatea normelor dreptului acele norme care formează ramura dreptului constituţional

Vom observa astfel că dacă toate normele dreptului reglementează relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii normele dreptului constituţional reglementează relaţiile fundamentale ce apar icircn acest proces

Ţinacircnd seama de aceste valenţe ale dreptului constituţional putem spune că dreptul constituţional este ramura principală a a sistemului de drept alcătuită din totalitatea normelor juridice care

30 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice

Editura Lumina Lex Bucureşti 2002 p 21 şi urm 31 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I

Universitatea Ecologică bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993 32 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1977 33 I Muraru S Tănăsescu op cit p 21 şi urm

47

reglementează relaţiile sociale fundamentale ce iau naştere icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii icircn stat

Sunt identificate şi exprimate aici atacirct genul proxim cacirct şi diferenţa specifică precum şi obiectul de reglementare

Trebuie să adăugăm că noţiunea dreptului constituţional nu trebuie confundată cu noţiunea de constituţie Constituţia este o parte a dreptului constituţional e drept cea mai importantă dar drept constituţional există chiar şi acolo unde nu există constituţie sfera sa normativă fiind firesc mult mai largă decacirct cea a constituţiei

Dreptul constituţional romacircn este o noţiune utilizată pentru a desemna un ansamblu de norme juridice care se deosebesc de cele care aparţin altor ramuri ale dreptului cum sunt dreptul civil dreptul administrativ etc prin obiectul lor specific Noţiunea de drept administrativ desemnează icircnsă şi o anumită disciplină ştiinţifică

Ştiinţa dreptului constituţional sistematizează cunoştinţele despre puterile icircn stat cercetate icircn complexitatea cauzelor condiţiilor modalităţilor de manifestare finalităţii şi legăturilor sale cu alte fenomene Dreptul constituţional ca ştiinţă nu este altceva icircn fond decacirct un ansamblu de cunoştinţe despre normele juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterilor icircn stat

La baza ştiinţei dreptului constituţional se află teoria ştiinţifică verificată icircn practică a separaţiei puterilor icircn stat puterea legislativă puterea judecătorească şi puterea executivă egale ca importanţă

II2 Locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept

Sistemul dreptului romacircn deşi unitar cunoaşte o grupare a normelor sale pe ramuri de drept Totodată deoarece orice sistem presupune o ierarhizare a elementelor sale componente şi sistemul de drept cunoaşte o asemenea ierarhizare a ramurilor pe care le cuprinde

Să precizăm că icircn cadrul sistemului dreptului constituţional normele sunt grupate pe instituţii juridice gruparea fiind dată chiar

48

de Constituţia Romacircniei iar ordinea icircn care normele sunt aşezate răspunde importanţei valorilor ocrotite prin dreptul constituţional precum şi exigenţelor de tehnică legislativă

Sistemul dreptului constituţional romacircnesc cuprinde următoarele categorii de norme care stabilesc esenţa tipul şi forma statului titularul puterilor bazele puterilor şi bazele organizării puterilor icircn stat drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale formarea organizarea funcţionarea competenţa şi actele organelor statului icircnsemnele Romacircniei intrarea icircn vigoare şi modificarea Constituţiei

Plecacircnd de la ideea că dreptul constituţional ca ramură a dreptului icircndeplineşte trăsăturile privind esenţa mijloacele de realizare şi finalitatea comune icircntregului sistem de drept ndash ceea ce de altfel asigură integrarea sa icircn acest sistem ndash se impune să stabilim ce loc ocupă el icircn sistemul dreptului romacircnesc Pentru realizarea acestui lucru este necesar a fi cercetate cel puţin două aspecte şi anume importanţa relaţiilor sociale reglementate prin dreptul constituţional precum şi valoarea formelor juridice prin care voinţa guvernanţilor de apărare a acestor relaţii sociale devine drept (izvoare de drept)

Cacirct priveşte cel dintacirci aspect normele de drept constituţional reglementează cele mai importante raporturi sociale adică acele relaţii fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Este incontestabil că relaţiile sociale privind instaurarea şi menţinerea puterii prezintă cea mai mare importanţă pentru popor căci cucerirea puterii este scopul oricărei revoluţii

Ceea ce face ca icircntre diferitele norme juridice aplicabile pe teritoriul ţării noastre ndash şi aici trecem la cel de-al doilea aspect cercetat ndash să existe o ierarhie icircn raport cu forţa juridică este faptul că potrivit Constituţiei noastre anumite norme juridice trebuie să fie conforme cu alte norme juridice Este firesc deci să se considere că acele norme juridice care trebuie să fie conforme cu altele au o forţă juridică inferioară acestora din urmă

49

Cercetarea acestor două aspecte duce la concluzia că dreptul constituţional este ramura principală icircn sistemul de drept Această trăsătură a dreptului constituţional duce la două consecinţe icircn ce priveşte icircntregul drept

O primă consecinţă este urmarea faptului că dreptul consti-tuţional conţine norme elaborate icircn cadrul activităţii de realizare a puterii de stat care este o activitate de conducere dar de conducere la nivel superior a tuturor activităţilor de conducere Constituţia ca izvorul principal al dreptului constituţional este icircn acelaşi timp şi izvor principal pentru icircntregul drept cuprinzacircnd reglementări de cea mai mare generalitate care privesc activitatea de instaurare menţinere şi exercitare statală a puterii icircn toată complexitatea ei

Constituţia conţine printre altele reglementări privind proprietatea organele executive şi organele judecătoreşti Relaţiile sociale din aceste domenii sunt apoi detaliat reglementate prin normele dreptului civil dreptului comercial organizării judecă-toreşti La o analiză profundă a corelaţiei dintre constituţie şi ramurile dreptului vom constata că orice ramură de drept icircşi găseşte fundamentul juridic icircn normele din constituţie De aici reiese regula conformităţii normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementările de mare generalitate cuprinse icircn Constituţie 34

Această regulă are drept consecinţă edificatoare pentru stabilirea locului dreptului constituţional faptul că o modificare intervenită icircn dreptul constituţional impune modificări corespunzătoare ale normelor din celelalte ramuri de drept care conţin reglementări ale aceloraşi relaţii sociale

Dacă modificările ce se impun icircn celelalte ramuri de drept ca urmare a modificărilor normelor constituţionale corespondente se fac direct icircn virtutea textului constituţional sau prin intermediul altor norme juridice aceasta depinde de faptul dacă normele constituţionale sunt de aplicaţie mijlocită sau nemijocită Icircn orice caz icircnsă modificarea normelor din ramurile de drept este obligatorie


50

atunci cacircnd principiile constituţionale ce constituie fundamentul lor juridic se modifică

Pe o treaptă inferioară care icircn ierarhia normelor juridice urmează imediat după Constituţie se găsesc legile ordinare normele acestora din urmă avacircnd o forţă juridică inferioară Constituţiei şi apoi alte acte cu caracter normativ cum ar fi hotăracircrile Guvernului ale consiliilor judeţene instrucţiuni ale miniştrilor etc

Icircn orice caz repetăm modificarea normelor din ramurile de drept este obligatorie atunci cacircnd principiile constituţionale ce constituie fundamentul lor juridic se modifică

II3 Izvoarele dreptului constituţional

Folosind o definiţie simplă icircn sensul căreia prin izvor de drept se icircnţelege acea formă specifică particulară de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de modul de edictare sau de sancţionarea lor de către stat urmează să identificăm icircn ansamblul izvoarelor dreptului izvoarele formale (juridice) ale dreptului constituţional

Pentru acest lucru vom observa icircncă de la icircnceput că nu toate izvoarele dreptului explicate ca atare de teoria generală a dreptului sunt izvoare de drept constituţional Cel puţin două criterii sunt icircn măsură să ajute la identificarea izvoarelor formale ale dreptului constituţional romacircn şi acestea sunt autoritatea publică emitentă şi conţinutul normativ al actului Vom observa că icircn principiu sunt izvoare ale dreptului constituţional romacircn numai actele normative care sunt adoptate de autorităţile publice reprezentative Icircn al doilea racircnd aceste acte normative trebuie să icircndeplinească icircn mod cumulativ şi condiţia de a conţine norme juridice care să reglementeze relaţii sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii

Icircnainte de a face o analiză a izvoarelor dreptului constituţional se impun cacircteva precizări icircn legătură cu unele izvoare ale dreptului şi anume privind obiceiul hotăracircrile guvernului Regulamentul de

51

funcţionare a Camerei Deputaţilor şi Regulamentul de funcţionare a Senatului (icircn general regulamentele parlamentare) pentru a vedea icircn ce măsură acestea ar putea fi considerate izvoare ale dreptului constituţional

Prin obicei (cutumă) se icircnţelege o regulă de comportare urmată de cercuri mai largi sau mai restracircnse din societate icircn virtutea deprinderii fără să fie impusă prin constracircngere

Obiceiul dobacircndeşte caracter juridic regulile sale devin norme juridice numai atunci cacircnd i se acordă ocrotire juridică de către stat

Cacirct priveşte obiceiul (cutuma) trebuie să arătăm că el a fost şi este unul din izvoarele principale ale dreptului şi implicit deci este considerat icircn unele sisteme constituţionale ca fiind şi izvor al dreptului constituţional Icircn justificarea acestui punct de vedere doctrina consideră că deseori constituţia scrisă este opera teoreticienilor preocupaţi mai mult de avantajul eleganţei şi de echilibrul juridic al mecanismului pe care-l construiesc decacirct de eficacitatea sa practică Datorită acestui lucru viaţa politică scoate icircn evidenţă ceea ce are artificial constituţia şi introduce uzanţe şi practici care o completează şi adesea o deformează sau o contrazic Fără a confunda obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară deoarece primul se naşte icircn interiorul unui stat organizat printr-o constituţie scrisă o mare parte a doctrinei consideră că obiceiul poate fi aşezat printre izvoarele dreptului pozitiv şi că obiceiul poate interveni contra legem putacircnd modifica sau abroga dispoziţii cuprinse icircntr-o lege constituţională

Cutuma constituţională este lăudată deoarece supleţea sa permite corijarea rigidităţii textelor scrise şi adaptarea sa la circumstanţele momentului deoarece modul său de formare garantează oportunitatea sa icircntr-un domeniu icircn care experienţa este adesea mai fecundă decacirct dogmatismul deoarece ea este actuală icircn timp ce textul contrazis este vechi Deşi doctrina consideră că ceea ce trebuie să intereseze este expresia cea mai recentă a sentimentului juridic se subliniază totuşi că această soluţie este pur teoretică ea

52

fiind mai complicată icircn practică La icircntrebarea dacă obiceiul (cutuma) poate fi izvor al dreptului constituţional romacircn răspunsul nu poate fi simplu

Icircn evoluţia constituţională a Romacircniei obiceiul a fost recunoscut ca izvor al dreptului sub regimul constituţiilor din 1866 1923 1938 şi al legislaţiilor adoptate icircn baza acestora Sub regimul constituţiilor din 1948 1952 1965 obiceiul era icircngăduit ca izvor de drept icircn mod cu totul excepţional numai icircn anumite ramuri de drept atunci cacircnd legea o spunea expres (de exemplu la art 600 Cod Civil potrivit căruia icircnălţimea icircngrădirii se va hotăricirc după regulamentele particulare sau după obiceiul obştesc şi icircn lipsă de regulamente şi de obicei icircnălţimea zidului)

Constituţia actuală a Romacircniei repune obiceiul icircn racircndul izvoarelor dreptului valorificacircnd rolul şi importanţa sa aparte icircn reglementarea relaţiilor sociale Aceasta rezultă din nominalizarea obiceiului icircn art 41 (protecţia proprietăţii private) atunci cacircnd se arată că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului Desigur dispoziţiile constituţionale interesează dreptul privat Cacirct priveşte dreptul public nimic nu se opune ca anumite reguli să se impună (icircn viaţa parlamentară de exemplu) dar aceasta necesită un anumit timp (o practică mai icircndelungată) şi desigur necesită permanentă corelare cu rigorile statului de drept

Se poate conchide că obiceiul icircn dreptul nostru este admis ca izvor de drept dar numai icircn mod cu totul excepţional şi anume numai atunci cacircnd legea o spune icircn mod expres Aceasta datorită faptului că un sistem de drept guvernat de reguli ştiinţifice admite reglementarea conduitei umane numai prin reguli scrise clare precise şi nu prin uzanţe şi practici

Icircn atare condiţii obiceiul nu-şi poate găsi loc icircn racircndul izvoarelor dreptului constituţional romacircn cu atacirct mai puţin cu cacirct icircn

53

acest domeniu există o exigenţă deosebită a reglementării numai prin norme scrise clare precise şi nu prin uzanţe şi practici

Evident icircn practica dezvoltării constituţionale pot exista la un moment dat unele carenţe ale dreptului icircn procesul perfecţionării activităţii statale putacircndu-se impune soluţii diferite de cele din dreptul constituţional dar aceste soluţii nu trebuie să fie consacrate icircn norme juridice edictate de organele competente ale statului

De aceea Hans Kelsen scria că pentru a putea considera că tribunalele sunt abilitate a aplica de asemenea dreptul cutumiar trebuie icircn mod necesar admis că ele sunt abilitate de către Constituţie ndash mai exact icircn aceeaşi manieră icircn care sunt abilitate să aplice legile ndash altfel spus că icircn mod necesar trebuie admis că prin Constituţie se instituie cutuma care rezultă din conduita obişnuită a indivizilor supuşi de stat ca fapt creator de drept (Theacuteorie pure du droit p 301)

Icircn ce priveşte hotăracircrile guvernului icircn aprecierea lor ca izvoare de drept trebuie să se plece de la poziţia guvernului icircn sistemul autorităţilor publice Guvernul este organul suprem al puterii executive care are menirea de a executa sau de a organiza executarea legilor adoptate de parlament Faţă de cerinţa ca relaţiile sociale importante să fie reglementate prin lege nu se poate admite că guvernul ar putea adopta acte normative care să fie izvoare ale dreptului constituţional O altă soluţie ar fi de natură să ducă la concluzia că prin actele sale guvernul ar putea adăuga la lege ceea ce desigur nu intră icircn activitatea de executare a legii Ar icircnsemna de asemenea ca guvernul să-şi depăşească atribuţiile sale prevăzute expres prin Constituţie

Cacirct priveşte regulamentul de funcţionare al Parlamentului sau al Camerelor acestuia trebuie să observăm că natura sa juridică a fost viu discutată icircn literatura de specialitate şi ea a determinat plasarea sa diferită icircn sistemul actelor normative Pentru considerente pe care le vom explica mai tacircrziu mult timp s-a susţinut opinia că aceste regulamente sunt legi şi ca atare ele erau cuprinse implicit icircn lege ca izvor al dreptului constituţional

54

Dispoziţiile constituţionale actuale duc la concluzia că regulamentele parlamentului sunt acte distincte cu natură juridică proprie şi ca atare trebuie nominalizate distinct icircn ierarhia izvoarelor dreptului constituţional

Vom adăuga că frecvent apar ca izvoare de drept constituţional şi actele cu putere de lege (legislaţia delegată) icircn statele icircn care asemenea acte se edictează Pentru sistemul nostru constituţional asemenea acte sunt ordonanţele Guvernului care icircn măsura icircn care ar reglementa relaţii constituţionale evident trebuie considerate izvoare ale dreptului constituţional

Viaţa constituţională poate oferi icircn perspectivă aspecte noi privind izvoarele dreptului constituţional Vor trebui urmărite icircn acest sens chiar şi deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale

Nu se poate refuza de plano calitatea de izvor de drept constituţional niciunor acte juridice inferioare legilor sau ordonanţelor dacă ele intervin icircn domeniul constituţional Este adevărat că acestea intervin icircn situaţii mărunte de regulă detaliază reguli din alte izvoare sau sunt pur procedurale Ar putea fi avute icircn vedere şi convenţiile colective reglementate prin art 38 din Constituţie convenţii ce au un caracter obligatoriu şi sunt garantate Icircn structura Constituţiei ele sunt aşezate icircn contextul dreptului la muncă şi astfel pot fi văzute ca parte integrantă a garanţiilor constituţionale

Vom cerceta aici cele mai importante izvoare formale ale dreptului constituţional romacircn Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei legea ca act juridic al Parlamentului Regulamentele Parlamentului ordonanţele Guvernului tratatele instituţionale

a) Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei Constituţia este principalul izvor al dreptului constituţional

deoarece aşa cum am mai precizat toate normele cuprinse icircn Constituţie sunt norme de drept constituţional Constituţia este icircn totalitate izvor al dreptului constituţional Acelaşi caracter icircl au şi legile de modificare a Constituţiei

55

b) Legea ca act juridic al Parlamentului Imediat după Constituţie izvor al dreptului constituţional este

legea icircnţeleasă icircn accepţiunea sa restracircnsă de act juridic al Parlamentului Vom observa că nu toate legile sunt izvoare ale dreptului constituţional ci numai unele dintre ele icircn timp ce celelalte sunt izvoare ale altor ramuri de drept Astfel de exemplu Codul Civil este izvor de drept pentru dreptul civil Codul Muncii pentru dreptul muncii Legile ordinare sunt izvoare ale dreptului constituţional cu condiţia să reglementeze relaţii sociale funda-mentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Sunt izvoare ale dreptului constituţional printre altele legea privind cetăţenia romacircnă legile electorale

c) Regulamentele Parlamentului Regulamentele Parlamentului constituie izvoare ale dreptului

constituţional pentru că reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Icircn sistemul nostru parlamentar există trei categorii de regulamente şi anume Regulamentul Camerei Deputaţilor Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

d) Ordonanţele Guvernului Aceste ordonanţe se emit icircn baza art 114 din Constituţie Ele

pot fi izvoare ale dreptului constituţional dacă icircndeplinesc condiţia de a reglementa relaţii sociale fundamentale privind instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Cacirct priveşte cealaltă condiţie ea se consideră icircndeplinită ca urmare a delegării legislative date de Parlament

e) Tratatul internaţional Un alt izvor de drept constituţional este tratatul internaţional

Pentru ca un tratat de drept internaţional să fie izvor al dreptului constituţional el trebuie să fie ratificat conform dispoziţiilor constituţionale şi să cuprindă reglementări ale relaţiilor specifice

56

dreptului constituţional De asemenea tratatul să fie licit căci numai tratatele licite sunt izvoare de drept Ca exemple sunt convenţiile icircncheiate cu alte state privind reglementarea cetăţeniei precum şi tratatele icircn domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (pactele şi convenţiile privitoare la drepturile omului)

Constituţia actuală a Romacircniei acordă tratatelor internaţionale o atenţie sporită Din examinarea dispoziţiilor constituţionale urmează a fi reţinute patru reguli mari şi anume

a) obligaţia statului de a le respecta icircntocmai şi cu bună- cre-dinţă

b) tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern c) interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind

libertăţile publice icircn concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi celelalte tratate

d) prioritatea reglementărilor internaţionale icircn cazul unor neconcordanţe icircntre acestea şi reglementările interne Desigur este vorba de pactele şi tratatele internaţionale la care Romacircnia este parte


Se impune icircncă de la icircnceput identificarea icircn ansamblul relaţiilor sociale reglementate de drept a acelora care prin conţinutul lor specific sunt raporturi de drept constituţional Aceste relaţii sociale sunt acelea care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii Ceea ce este deci comun relaţiilor sociale care formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional este faptul că ele apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii

Icircn literatura de specialitate deşi s-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la obiectul dreptului constituţional icircn general s-a apreciat că obiectul dreptului constituţional icircl constituie organizarea puterii de stat poziţia guvernanţilor icircn raport cu drepturile şi libertăţile cetăţenilor

57

Concret icircntr-o opinie se susţine că obiectul reglementării normelor dreptului constituţional icircl constituie forma statului organele de guvernare şi limitele prerogativelor statului 35

Potrivit profesorului C Dissescu obiectul dreptului constituţional se referă la organizarea politică a statului constituirea suveranităţii şi a puterilor publice 36

După un alt autor obiectul dreptului constituţional icircl constituie organizarea statului modul cum se exercită suveranitatea icircmpărţirea atribuţiilor suveranităţii icircntre organele sau puterile statului ndash stabilirea raporturilor dintre aceste puteri precum şi autolimitarea statului prin garantarea dreptului individului 37

Dacă achiesăm la teza potrivit căreia normele de drept constituţional reglementează relaţii sociale ce iau naştere icircn procesul instaurării şi exercitării puterii icircn stat atunci este firesc să apreciem că aceste categorii de relaţii formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional 38

Bineicircnţeles că stabilirea obiectului dreptului constituţional trebuie corelată cu fenomenul putere de stat cu categoriile conţinut şi formă a statului privite icircn complexitatea lor juridică şi politică Sub acest aspect apare edificatoare icircntrebarea pusă deja icircn literatura juridică dacă nu cumva dreptul constituţional (dreptul de stat) este prin esenţa lui o bdquoteorie despre puterea de stat care este organizată şi funcţionează pe baza dreptuluirdquo39

Puterea determinată icircn conţinutul şi organizarea sa de anumiţi factori este instaurată iar cei care o deţin au interesul de a o menţine şi a o exercita icircn interesul lor Se impun deci anumite reguli a căror menire este de a consolida factorii care determină conţinutul puterii

35 A Esmein Elements de droits constitutionnel franccedilais et compareacute

vol I Paris 1921 36 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 37 P Negulescu op cit 38 I Muraru S Tănăsescu op cit 39 I Muraru S Tănăsescu op cit

58

de a reglementa exerciţiul acestei puteri icircn aşa fel icircncacirct ea să poată realiza icircn cele mai bune condiţii voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat Icircntreaga această activitate de instaurare menţinere şi exercitare statală a puterii cuprinde relaţii sociale iar regulile de care vorbeam nu sunt altceva decacirct normele de drept constituţional

Expresia bdquoinstaurarea menţinerea şi exercitarea puteriirdquo este mult mai cuprinzătoare şi mai exactă decacirct expresia bdquoexercitarea puteriirdquo care nu evocă decacirct o parte a relaţiilor sociale reglementate de dreptul constituţional Ea evocă icircn acelaşi timp şi elementul bdquoorganizare a puteriirdquo căci instauracircndu-şi puterea poporul o instaurează sub forma sa organizată (puterea de stat neputacircnd exista ndash prin definiţie ndash neorganizată) organizare ce se perfecţionează pe parcursul menţinerii şi exercitării puterii Expresia bdquoorganizarea şi exercitarea puteriirdquo este şi mai puţin evocatoare deoarece elemente de organizare se regăsesc şi icircn exercitarea puterii de stat chiar dacă exercitarea puterii nu cuprinde icircntreaga organizare Cacirct priveşte expresia bdquoicircnfăptuire a puteriirdquo ea este sinonimă cu expresia bdquorealizare a puteriirdquo care desemnează icircntreaga activitate statală

O altă problemă icircn stabilirea obiectului dreptului constituţional este ridicată de icircntrebarea dacă toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional sau nu

S-a exprimat opinia potrivit căreia Constituţia ar cuprinde icircn afara normelor de drept constituţional şi norme de drept civil drept administrativ etc Icircn această opinie folosindu-se criteriul obiectului pentru delimitarea ramurilor de drept se consideră că normele din Constituţie privitoare la proprietate sunt norme de drept civil că acelea privitoare la administraţia de stat sunt norme de drept admi-nistrativ etc deoarece relaţiile reglementate sunt relaţii specifice ramurilor de drept indicate

Majoritatea juriştilor ndash icircndeosebi specialişti icircn dreptul constituţional ndash consideră şi pe bună dreptate că toate normele cuprinse icircn Constituţie sunt norme de drept constituţional

59

Această concluzie pe care o icircmpărtăşim şi noi este icircnsă rodul unor argumentări diferite Putem distinge cacircteva moduri diferite prin care se fundamentează ştiinţific teza că toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional menţionacircnd că explicaţiile pe această temă existente icircn literatura de specialitate sunt mult mai numeroase

Astfel s-a considerat că normele din Constituţie care privesc sistemul economic relaţiile de proprietate sistemul social nu reglementează relaţii sociale ci ele consfinţesc esenţa statului bazele acestuia (economică şi socială) că relaţiile de proprietate de repartiţie etc sunt reglementate de alte ramuri ale dreptului Constituţia nefăcacircnd altceva decacirct să definească baza economică scoţacircnd icircn evidenţă ceea ce este principal din acest punct de vedere pentru icircnsăşi existenţa puterii de stat

Normele constituţionale icircn discuţie stabilesc veritabile obli-gaţii juridice pentru subiectele de drept Pentru explicarea acestei probleme trebuie corect icircnţeles procesul de constituţionalizare a dreptului ca proces icircnceput mai demult şi care motivează şi natura juridică a normelor constituţionale

Acelaşi punct de vedere este susţinut icircnsă şi apelacircnd la o altă argumentaţie Astfel folosind criteriul obiectului de reglementare pentru separarea dreptului icircn ramuri este incontestabil că unele norme din Constituţie nu fac parte din alte ramuri de drept Ar fi dificil de afirmat că aceste norme sunt norme de drept constituţional atacircta timp cacirct reglementează relaţii sociale specifice dreptului civil administrativ etc Potrivit acestui punct de vedere problema raporturilor de drept constituţional se pune icircn termeni oarecum diferiţi icircn comparaţie cu alte ramuri ale dreptului datorită faptului că dreptul constituţional are un rol conducător faţă de celelalte ramuri de drept stabilind principiile generale care le stau la bază Ar fi deci imposibil să se facă o demarcaţie propriu-zisă icircntre dreptul constituţional şi alte ramuri de drept pornind de la specificul relaţiilor sociale reglementate de el Icircn această situaţie ceea ce trebuie să se

60

urmărească nu este atacirct stabilirea unui asemenea criteriu cacirct precizarea locului dreptului constituţional icircn ansamblul sistemului juridic Pe această linie de gacircndire şi ţinacircnd seama de faptul că dreptul constituţional cuprinde principii privitoare nu numai la organizarea şi funcţionarea administraţiei de stat justiţiei şi procuraturii se sugerează o definiţie potrivit căreia obiectul dreptului constituţional icircl formează relaţiile sociale care exprimacircnd suveranitatea poporului determină trăsăturile fundamentale ale sistemului social-economic şi ale organizării politice a societăţii

Acest punct de vedere este criticat datorită faptului că nu ţine seama de existenţa unui domeniu de relaţii sociale pe care dreptul constituţional icircl reglementează icircn exclusivitate şi că nu se poate susţine că aceste relaţii sunt private de un element specific icircn măsură să le deosebească de raporturile sociale reglementate de alte ramuri de drept De asemenea nu se poate afirma că aceste relaţii sociale interesează dreptul constituţional numai icircn măsura icircn care au un caracter fundamental odată ce icircn domeniul respectiv chiar raporturile sociale de icircnsemnătate redusă sunt reglementate prin norme de drept constituţional iar nu prin dispoziţii aparţinacircnd altor ramuri de drept

Apărut mai tacircrziu dreptul constituţional conţine norme care au un caracter deosebit indispensabile pentru consolidarea poziţiei guvernanţilor pentru menţinerea şi exercitarea puterii Icircn sistemul dreptului ar exista deci două mari categorii de norme juridice şi anume norme (fundamentale) care privesc esenţa statornicirii dominaţiei unor grupuri sociale clase şi toate celelalte norme diferenţiate prin obiectul de reglementare Ar fi necesare deci două criterii pentru clasificarea normelor juridice icircn ramuri de drept şi anume criteriul forţei juridice a normelor care ar diferenţia dreptul constituţional de restul dreptului şi criteriul obiectului de reglementare care ar diviza icircn ramuri restul dreptului 40


61

Deşi acest punct de vedere argumentează de ce toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional şi de ce dreptul constituţional ocupă un loc dominant icircn sistemul de drept el nu poate fi acceptat ndash icircn afara motivelor arătate deja ndash şi pentru faptul că este posibilă demonstrarea acestor adevăruri prin metoda clasică anume aceea a obiectului reglementării juridice

Un alt mod de justificare a tezei că toate normele din Constituţie sunt norme de drept constituţional pleacă de la ideea că legea fundamentală constituţia reglementează şi alte relaţii care sunt specifice altor ramuri de drept precum dreptul civil dreptul administrativ dreptul muncii etc

Reglementarea lor şi de către Constituţie nu rămacircne fără consecinţe cacirct priveşte natura lor juridică ele dobacircndind icircn acelaşi timp şi caracterul de raporturi de drept constituţional

Ceea ce atribuie acestor raporturi şi caracterul de raporturi de drept constituţional este faptul că principiile stabilite de Constituţie trebuie respectate de către Parlament atunci cacircnd procedează la elaborarea legilor ordinare Aceasta reprezintă o veritabilă obligaţie juridică garantată prin mijloace specifice dreptului constituţional ca de exemplu revocarea deputaţilor sau controlul constituţionalităţii legilor obligaţie ce a luat naştere icircn activitatea de exercitare a puterii de stat deosebindu-se astfel de obligaţiile specifice raporturilor civile administrative de muncă

Un asemenea raţionament determină icircn mod incontestabil multiple avantaje de ordin ştiinţific Folosindu-se criteriul clasic de grupare a normelor juridice icircn ramurile de drept se face icircn acelaşi timp o aplicaţie practică a regulii că ramurile de drept nu sunt despărţite de ziduri rigide lipsind orice zone de influenţe de interacţiuni Icircn interpretarea şi explicarea fenomenului juridico-statal nu se poate pleca decacirct de la teza că fenomenele sunt icircntr-o stracircnsă legătură şi puternică interacţiune Acest lucru se manifestă intens şi icircn ceea ce priveşte relaţiile sociale reglementate de drept şi fără a icircmpărtăşi complet opinia exprimată deja icircn literatura de specialitate

62

icircn sensul că bdquonu pot exista sau icircn orice caz sunt puţin frecvente raporturi de drept constituţional icircn formă purărdquo nu putem să nu constatăm adevărul că există raporturi cu dublă natură juridică

Mai trebuie adăugat la cele spuse că numai privind astfel lucrurile se pot fundamenta ştiinţific şi alte teze şi anume teza că izvorul principal şi pentru alte ramuri de drept este tot Constituţia şi că bineicircnţeles toate celelalte ramuri de drept icircşi au sursa icircn Constituţie

Icircmpărtăşind acest punct de vedere ajungem la concluzia că icircn obiectul dreptului constituţional sunt cuprinse două categorii de relaţii şi anume

a) relaţii cu o dublă natură juridică adică acele relaţii care fiind reglementate şi de alte ramuri de drept sunt reglementate icircn acelaşi timp şi de către Constituţie devenind implicit şi raporturi de drept constituţional

b) relaţii specifice de drept constituţional care formează obiectul de reglementare numai pentru normele de drept cons-tituţional Ceea ce este comun tuturor acestor relaţii este faptul că se nasc icircn procesul complex de instaurare menţinere şi exercitare a puterii

Formează deci obiectul dreptului constituţional relaţiile sociale care se nasc icircn activitatea de instaurare şi menţinere a puterii de stat şi care privesc bazele puterii şi bazele organizării puterii Sunt de asemenea relaţii de drept constituţional cele care apar icircn activitatea de exercitare a puterii Icircnţelegerea exactă a obiectului dreptului constituţional presupune icircnsă icircnţelegerea exactă a noţiunilor folosite

Referitor la bazele puterii ele sunt elemente exterioare statului care generează şi determină puterea de stat icircn conţinutul său Aceste baze sunt factorii economici şi sociali Ele impun icircn stat existenţa unor reguli care să stabilească astfel de drepturi şi obligaţii icircn sarcina subiectelor de drept care să asigure atingerea scopurilor societăţii

Icircn ceea ce priveşte bazele organizării puterii ele sunt tot elemente exterioare statului dar care nu generează puterea se stat ci

63

numai condiţionează organizarea ei Aceste baze ale organizării puterii sunt teritoriul şi populaţia iar dreptul constituţional este chemat să reglementeze icircn ce priveşte teritoriul relaţiile privind structura de stat şi organizarea administrativ-teritorială iar icircn ce priveşte populaţia relaţiile privind cetăţenia şi drepturile şi icircndatoririle fundamentale

Relaţiile sociale care se nasc icircn legătură cu bazele puterii şi bazele organizării puterii de stat privesc conţinutul şi organizarea puterii statale

Icircn concluzie icircn sfera de reglementare a dreptului constituţional icircntacirclnim raporturi sociale reglementate exclusiv de dreptul consti-tuţional şi raporturi sociale reglementate de dreptul constituţional icircmpreună cu alte ramuri de drept dreptul constituţional icircn speţă Constituţia avacircnd un rol preponderent

Toate aceste raporturi sociale au icircnsă o trăsătură comună ele sunt născute icircn cadrul activităţii de instaurare de menţinere şi de exercitare a puterii politice ca putere statală

Putem spune aşadar că raporturile de drept constituţional sunt acele raporturi reglementate şi sancţionate de o normă juridică ce se nasc icircn cadrul activităţii de instaurare menţinere şi exercitare a puterii politice ca putere statală

II 5 Subiectele raportului de drept constituţional

Raporturile juridice se leagă icircntre subiectele acestora care raportate la ramurile dreptului au anumite aspecte specifice

Icircn materia de care ne ocupăm subiectele sunt persoanele oamenii luaţi individual sau constituiţi icircn colective 41 Cu privire la subiectele raporturilor de drept constituţional trebuie să subliniem faptul că unul dintre subiecte este totdeauna fie deţinătorul puterii fie statul fie un organ reprezentativ (legiuitor) şi că aceste subiecte


64

acţionează icircn mod necesar icircntr-un raport juridic apărut icircn activitatea de instaurare menţinere şi exercitare a puterii

Icircnainte de prezentarea subiectelor raporturilor de drept constituţional se impune elucidarea unei interesante dispute teoretice icircn jurul icircntrebării de a şti dacă unităţile administrativ-teritoriale sunt sau nu subiecte ale acestor raporturi

Icircntr-o opinie se consideră că unităţile administrativ ndash teritoriale sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional Susţinacircndu-se că şi părţi componente ale statului sunt subiecte de drept constituţional se arată că şi bdquoicircn cadrul statului unitar părţi ale teritoriului pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţionalrdquo şi că bdquounităţile administrativ-teritoriale apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţionalrdquo cu ocazia organizării administrativ-teritoriale Se pare că autorul consideră unităţile administrativ-teritoriale ca părţi de teritoriu De aceea icircn replică se consideră concluzia total neicircntemeiată deoarece icircn niciun raport juridic nu apare ca participant teritoriul sau unitatea administrativ-teritoriale

Icircntr-o altă opinie se ajunge la concluzia că unităţile administrativ-teritoriale bdquopot apărea ca subiecte şi icircn raporturile de drept constituţional dacă prin noţiunea de unităţi administrativ-teritoriale se icircnţelege colectivul de oameni care populează o anumită porţiune a teritoriului ţării cu condiţia de a li se recunoaşte o anumită porţiune a teritoriului ţării cu condiţia de a li se recunoaşte prin lege anumite drepturi şi obligaţii icircn cadrul unor raporturi de drept constituţionalrdquo Autorul acestei opinii se referă şi la dispoziţiile legale care vorbesc de personalitatea juridică a unităţilor administrativ-teritoriale Icircn ce ne priveşte credem că unităţile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional dar nu icircnţelese ca părţi de teritoriu ci ca grupuri de populaţie organizate pe teritoriu 42

Aceasta este de altfel concepţia care se desprinde din anumite dispoziţii legale deşi personalitatea juridică nu prezintă importanţă


65

pentru calitatea de subiect de drept icircn dreptul constituţional Credem că s-ar putea discuta dacă unităţile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional atunci cacircnd prin legea electorală ele ar fi declarate circumscripţii electorale Un asemenea lucru s-a realizat prin Decretul Lege privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei (1990) precum şi prin legislaţia electorală din anul 1992 Ne-am afla deci icircn faţa unor raporturi ce se nasc icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii iar unitatea administrativ-teritorială ar fi subiect al acestor raporturi dar ca circumscripţie electorală

1 Poporul Icircn ce priveşte acest subiect se exprimă icircn literatura juridică cel

puţin trei puncte de vedere Există autori care contestă poporului calitatea de subiect de drept Unii admit că poporul poate fi subiect de drept numai icircn relaţiile internaţionale şi icircn sfacircrşit alţii consideră că poporul poate fi subiect şi al raporturilor juridice de drept constituţional deci al raporturilor juridice interne

Unii autori consideră că icircn numele şi interesul poporului apar ca subiecte ale diverselor raporturi juridice diverse organizaţii şi nu poporul icircnsuşi căci icircn raporturile din interiorul statului poporul apare nu icircn calitate de subiect nemijlocit de drept ci icircn calitate de creator al raporturilor sociale Pe această linie de gacircndire se arată de asemenea că ar fi incorect ca poporul să fie considerat ca subiect de drept paralel cu statul deoarece drepturile poporului organizat icircn stat sunt inseparabile de drepturile statului

Icircmpărtăşind opinia că poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional vom observa că ea icircşi găseşte funda-mentul icircn chiar dispoziţiile Constituţiei potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care icircncredinţează exerciţiul ei unor organe alese prin vot universal egal secret şi liber exprimat

Este deci evident că poporul romacircn concentrează icircn macircinile sale icircntreaga putere şi singur are dreptul să decidă asupra sorţii sale lucru pe care icircl face cu prisosinţă icircn procesul de instaurare menţinere

66

şi exercitare a puterii Poporul icircşi exprimă icircn multe probleme voinţa sa icircn mod direct nu prin intermediul altor organe El poate apărea mai direct ca subiect al raporturilor de drept constituţional cu ocazia stabilirii formei de guvernămacircnt a structurilor de stat cu ocazia referendumului Unitatea de interese ale poporului şi statului nu exclude ca poporul şi statul să fie subiecte de sine stătătoare icircn raporturile de drept constituţional cu atacirct mai mult cu cacirct poporul este deţinătorul puterii politice iar statul capătă plenitudinea icircmputernicirilor sale conform voinţei poporului

2 Statul Un alt subiect al raporturilor de drept constituţional este statul

El poate apărea ca subiect fie direct fie reprezentat prin organele sale Statul ca icircntreg apare direct ca subiect al raporturilor juridice privitoare la cetăţenie şi icircn raporturile privind federaţia

3 Organele statului (autorităţile publice) Aceste organe pot fi subiecte ale raporturilor de drept

constituţional cu icircndeplinirea condiţiilor cerute subiectelor rapor-turilor de drept constituţional Organele legiuitoare apar icircntotdeauna ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional cu condiţia ca raportul juridic la care participă să fie de drept constituţional Celelalte autorităţi ale statului (executive judecătoreşti) pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional numai dacă participă la un raport juridic icircn care celălalt subiect este poporul statul sau organele legiuitoare şi dacă raportul se naşte icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Organele interne ale organelor legiuitoare pot fi şi ele subiecte ale raporturilor de drept constituţional Asemenea organe interne sunt comisiile parlamentare care deşi nu pot emite acte de conducere obligatorii icircndeplinesc unele atribuţii de propunere avizare şi control Tot aici pot fi menţionate birourile parlamentare şi grupurile parlamentare

67

4 Partidele formaţiunile politice alte organizaţii Ca forme organizatorice prin care cetăţenii participă la

guvernare partidele politice şi organizaţiile pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituţional De altfel Constituţia şi unele legi (izvoare de drept constituţional) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fi participante la raporturile ce privesc instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Astfel partidele şi formaţiunile politice au dreptul de a propune candidaţi icircn alegeri

Totodată pentru conducerea alegerilor de deputaţi şi senatori se constituie birourile electorale care sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional

5 Cetăţenii Cetăţenii pot apărea ca subiecte ale unora dintre raporturile de

drept constituţional Ei pot apărea distinct ca persoane fizice ca persoane icircnvestite cu anume demnităţi sau funcţii icircntr-un organ de stat (deputat senator) sau organizaţi pe circumscripţii electorale Icircn primul caz ei intră ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional pentru realizarea drepturilor lor fundamentale icircn al doilea apar ca subiecte ale raportului de reprezentare care este un raport de drept constituţional iar icircn ultima situaţie apar ca subiect cu ocazia alegerilor de deputaţi senatori sau a alegerii şefului de stat

6 Străinii şi apatrizii Icircn diferite situaţii ce ţin de acordarea cetăţeniei se consideră că

străinii şi apatrizii pot deveni subiecte ale raporturilor de drept constituţional etc

II 6 Normele de drept constituţional

Identificacircnd raporturile de drept constituţional sub aspectul conţinutului lor şi al subiectelor de drept am determinat obiectul reglementării juridice adică am indicat fenomenul asupra căruia icircşi icircndreaptă acţiunea normele de drept constituţional Cacirct priveşte normele ca atare se observă că sunt norme de drept constituţional

68

acele norme care reglementează conduita oamenilor icircn relaţiile sociale fundamentale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii Aceste norme sunt cuprinse atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircn alte acte normative care sunt izvoare de drept constituţional

Fiind o parte din ansamblul normelor juridice care alcătuiesc dreptul unitar romacircn este firesc ca şi aici să regăsim trăsăturile generale ale normei juridice De aceea este inutilă reluarea tuturor explicaţiilor care privesc normele juridice icircn schimb se impune elucidarea unor probleme teoretice legate de specificul normelor de drept constituţional

Vom observa astfel că icircn literatura juridică este respinsă teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional teorie susţinută cu mai mulţi ani icircn urmă şi conform căreia lato sensu dreptul constituţional ar cuprinde şi alte ramuri de drept cum sunt dreptul administrativ dreptul penal dreptul procesual penal dreptul civil etc iar stricto sensu ar cuprinde numai normele care ar avea un obiect de reglementare mai limitat un obiect propriu-zis

De asemenea nu se poate admite nici ideea existenţei mai multor drepturi constituţionale şi anume a unui drept constituţional politic a unui drept constituţional administrativ a unui drept constituţional jurisdicţional şi a unui drept constituţional bdquodemoticrdquo idee avansată de Marcel Prelot deoarece ea contravine semnificaţiei pe care am dat-o dreptului constituţional

Icircn fine considerăm şi noi că este necesară evitarea icircngustării sferei acestei principale ramuri a dreptului icircn sensul că el ar cuprinde numai normele care reglementează organizarea şi funcţionarea organelor reprezentative ale statului şi raporturile dintre aceste organe şi cetăţeni apărute icircn procesul realizării de către ei a drepturilor şi icircndatoririlor ce le sunt stabilite de constituţie Dreptul constituţional are o icircntindere normativă determinată de sfera relaţiilor pe care le reglementează

Unii autori de drept constituţional discutacircnd dispoziţiile constituţionale care reglementează relaţiile sociale ce privesc aspecte

69

sociale şi economice consideră că acestea au caracter de consacrare Se merge chiar mai departe arătacircndu-se că normele de drept constituţional nu s-ar conforma structurii logico ndash formale a normei juridice icircn sensul că unora dintre ele le-ar lipsi sancţiunea O asemenea susţinere este de natură să ducă la concluzia că dreptul constituţional nu este un veritabil drept din moment ce normele sale fiind lipsite de sancţiuni nu pot fi aduse la icircndeplinire şi pot fi deci ignorate Făcacircnd precizarea că problema normelor juridice de drept constituţional este o problemă atacirct de complexă şi de vastă icircncacirct ar putea forma obiectul unei monografii vom icircncerca să expunem extrem de succint punctul nostru de vedere cu privire la specificul acestor norme cacirct priveşte structura lor logico-formală

Icircn explicarea specificului normelor dreptului constituţional trebuie să se plece de la teoria normei juridice urmacircnd ca apoi să regăsim elementele generale icircn norma de drept constituţional şi totodată să observăm ce anume trăsături proprii are aceasta din urmă Norma juridică este definită icircn teoria dreptului ca fiind o regulă socială de conduită generală şi obligatorie instituită sau sancţionată de puterea de stat icircn diferite forme menită să asigure consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor sociale icircn conformitate cu interesele şi voinţa guvernanţilor determinată icircn ultimă instanţă de condiţiile materiale din societate şi a cărei respectare este impusă la nevoie prin forţa coercitivă a statului

Orice normă juridică este icircn ultimă instanţă un comandament impus de puterea publică formulat uneori chiar sub formă supletivă sau de recomandare Normele constituţionale pe lacircngă prevederi care reglementează nemijlocit unele relaţii sociale au şi prevederi care conţin formularea unor principii consfinţesc bazele puterii definesc unele instituţii Prevederile care conţin formularea unor principii sau definiţii nu pot fi excluse din sfera noţiunii normei juridice deoarece şi ele au un caracter normativ

Icircn această privinţă icircn lucrările ştiinţifice de teoria dreptului făcacircndu-se cuvenitele deosebiri icircntre aplicarea şi realizarea dreptului

70

icircntre structura logică a normei juridice şi formularea ei tehni- co-juridică se ajunge la concluzia că structura normei juridice este complexă şi că fără icircndoială toate normele juridice există şi acţionează icircn anumite condiţii prevăzacircnd o comportare a cărei nerespectare atrage după sine aplicarea unor sancţiuni

De asemenea se consideră că toate normele juridice trebuie să conţină o dispoziţie adică să prevadă o regulă de urmat ndash conţinutul dispoziţiei constacircnd icircntr-o icircndrituire sau o obligaţie că norma juridică icircşi asigură caracterul general obligatoriu prin faptul că specificacircnd comportarea necesară prevede totodată şi măsurile de asigurare a acestei comportări măsuri al căror specific constă icircn aceea că la nevoie sunt impuse cu ajutorul puterii de stat că sancţiunea nu e un element indispensabil al fiecărei norme juridice dar aceasta nu icircnseamnă nicidecum că ar exista norme juridice dotate cu sancţiune care sunt astfel garantate icircn aplicarea lor şi norme juridice fără sancţiune a căror aplicare ar fi lăsată la aprecierea fiecăruia

Cu toate acestea chiar icircn teoria dreptului se afirmă că unele norme icircn care se cuprind şi normele constituţionale cum ar fi normele juridice principii normele juridice care stabilesc direcţii economice normele referitoare la organizarea unei autorităţi nu sunt alcătuite icircn general după schema ipoteză dispoziţie sancţiune Făcacircndu-se distincţia icircntre noţiunea garantării de către stat a realizării şi aplicării dreptului şi sancţiunea ca element al normei juridice se ajunge la concluzia că numeroase norme constituţionale nu conţin nicio prevedere concretă care să stabilească sancţiunea icircn cazul nerespectării ei

Cu toate explicaţiile date considerăm că nu aceasta este soluţia problemei icircn discuţie Ceea ce distinge o normă juridică de o normă morală politică sau de altă natură este faptul că icircn ultimă instanţă respectarea ei este asigurată de forţa de constracircngere statală Ce este deci sancţiunea normei juridice icircn procesul de realizare şi aplicare a

71

ei altceva decacirct măsura ce se aplică icircn ultimă instanţă atunci cacircnd norma nu este realizată de bună voie

Dacă icircn unele ramuri de drept sancţiunea este evidentă icircn dreptul constituţional ea nu este atacirct de făţişă de evidentă dar există A afirma că nu există icircnseamnă credem noi a pune sub semnul icircntrebării icircnsăşi existenţa normei de drept constituţional ca normă juridică

Icircn dreptul constituţional pot fi identificate mai multe trăsături specifice ale sancţiunilor Icircn primul racircnd pentru mai multe dispoziţii este prevăzută o singură sancţiune Apoi sancţiunile icircn dreptul constituţional sunt sancţiuni specifice precum revocarea mandatului parlamentar revocarea unui organ de stat declararea ca neconstituţional a unui act normativ etc Credem că pot fi regăsite sancţiuni chiar icircn normele constituţionale pentru icircncălcarea oricărei dispoziţii cu condiţia de a fi identificată exact obligaţia sau icircndrituirea cu alte cuvinte conduita subiectelor de drept Icircn fine credem că aprecierea structurii logico-formale a unor norme din Constituţie trebuie făcută prin raportarea lor la icircntregul sistem de drept

Aceasta duce la concluzia că pentru reglementările de principiu de largă generalitate cuprinse icircn Constituţie unele sancţiuni se regăsesc icircn alte ramuri de drept cum ar fi dreptul civil dreptul penal dreptul administrativ

Această interpretare este posibilă şi icircn acelaşi timp are un suport ştiinţific din moment ce unele norme constituţionale reglementează relaţii specifice şi altor ramuri de drept (raporturi cu dublă natură juridică) iar Constituţia este icircn acelaşi timp şi izvor al dreptului constituţional dar şi izvorul principal al celorlalte ramuri de drept Interpretarea este posibilă numai pentru normele constituţionale şi se justifică totodată prin locul pe care-l ocupă dreptul constituţional icircn sistemul de drept

Icircn final vom mai observa că normele constituţionale pot fi clasificate icircn norme cu aplicaţie mijlocită şi norme cu aplicaţie

72

nemijlocită Icircn categoria normelor cu aplicaţie nemijlocită urmează a fi cuprinse acele norme care dau reglementări de principiu şi care pentru a fi puse icircn aplicare la cazuri concrete sunt urmate de reglementări suplimentare prin alte ramuri de drept

De exemplu norma cuprinsă icircn Constituţie icircn sensul că statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei şi copilului este urmată de reglementările date de Codul familiei Icircn categoria normelor cu aplicaţie directă nemijlocită urmează a fi cuprinse normele care reglementează direct nemijlocit relaţiile sociale şi nu mai au nevoie a fi precizate printr-o lege ordinară Ca exemplu este dată norma cuprinsă icircn Constituţie privind egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor Această distincţie prezintă o importanţă deosebită icircn explicarea locului dreptului constituţional icircn sistemul de drept precum şi icircn aplicarea Constituţiei

73

CAPITOLUL III


III1 Noţiunea de constituţie

De-a lungul istoriei recente a lumii mai exact icircncepacircnd cu secolul al XVIII-lea s-a impus icircmpreună cu alte mari instituţii de bază create icircn scopul de a exprima prefacerile structurale politice economice sau juridice şi constituţia ca lege fundamentală a oricărui stat Adoptarea constituţiei a devenit astfel un eveniment capital icircn cadrul societăţii omeneşti ea reprezentacircnd icircmplinirea unor dorinţe şi trăiri sociale şi morale

Icircn perioada contemporană adoptarea Constituţiei este un important eveniment politic social şi juridic icircn viaţa unui stat Acest fapt se datorează principiilor fundamentale ale icircntregii vieţi economice politice sociale şi juridice cuprinse icircn Constituţie principii aflate icircn conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără Hegel afirma că poporul trebuie să aibă faţă de Constituţia lui sentimentul dreptului său şi al stării de fapt altfel ea poate exista e drept icircn chip exterior dar nu are nicio semnificaţie şi nicio valoare subliniind că bdquofiecare popor icircşi are Constituţia care i se potriveşte şi care i se cuvinerdquo43

Pentru stabilirea conceptului de constituţie este necesar a se face două precizări prealabile icircn primul racircnd că icircntre constituţie şi lege nu se pune semnul egalităţii deşi este simplu de observat că sub aspect juridic constituţia este şi ea o lege adică un act normativ icircn al doilea racircnd precizarea că o constituţie este o categorie istorică


74

ea apăracircnd pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii umane A fost creată pentru a exprima o nouă abordare politică şi juridică abordare determinată desigur de transformările economice şi sociale ce s-au conturat puternic icircncepacircnd icircndeosebi cu secolul al XVIII-lea

Trebuie observat că denumirea de constituţie icircn accepţiunea modernă a cuvacircntului a fost folosită de burghezia revoluţionară care a desemnat prin această noţiune numai acele reguli care icirci limitau puterile monarhului şi garantau anumite drepturi şi libertăţi fundamentale ale burgheziei44

Dacă termenul de constituţie este foarte vechi el fiind deseori folosit icircn accepţiunea de lege accepţiunea sa actuală s-a conturat tacircrziu Etimologic cuvacircntul constituţie provine de la latinescul constitutio care icircnsemna bdquoaşezarea cu temeirdquo bdquostarea de lucrurdquo45 Icircn sistemul de drept roman Constituţia icircnsemna edictul semnat de icircmpărat şi a cărui forţă juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale imperiului (Constitutio principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula constituit) Icircn cadrul polisurilor greceşti se făcea distincţie clară icircntre Thesmoi adică legile care reglementau raporturi sociale de importanţă deosebită pentru statul-cetate (exemplu legi cu un conţinut sacru) care puteau fi modificate doar printr-o procedură solemnă şi specială şi legile obişnuite denumite Nomoi care puteau fi revizuite cu uşurinţă Icircn Grecia antică era aplicată pedeapsa cu moartea celor care propuneau o lege contrară bdquoconstituţieirdquo adică principiilor fundamentale ale organizării polisului46 Pe baza acestei distincţii şi astăzi parlamentele pot fi icircmpărţite icircn două categorii parlamente

44 Gh Uglean op cit p 27 45 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1972 p 45 Icircn limba latină constitutum icircnseamnă bdquoconvenţierdquo bdquoicircnţelegererdquo bdquoregulărdquo

46 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris 1977 p 82

75

icircnvestite cu putere constituantă (originară sau derivată) şi parlamente care exercită doar o putere legislativă obişnuită47 Unele state feudale au icircnscris icircn documente anumite reguli fundamentale privind raporturile icircntre guvernanţi şi guvernaţi care urmăreau să prevaleze cu valoare de principiu de conduită politică şi juridică faţă de cutumele existente precum şi faţă de comportamentul monarhilor ulterior semnării acestora Ne referim icircn acest sens la Magna Charta engleză din 1215 la Bula de Aur emisă de regele maghiar Andrei al II-lea icircn 1222 Bill of Rights din 1629 şa

Icircntocmirea şi emiterea unor astfel de documente cu valoare constituţională numai icircn unele state feudale pot fi explicate prin faptul că icircn statele respective s-au produs schimbări profunde icircn procesul de guvernare prin cucerirea lor de către alte regate ceea ce a antrenat schimbarea vechii dinastii cu o nouă dinastie care a dorit sau a fost nevoită să recunoască păturii conducătoare autohtone unele privilegii de care aceasta se bucurase anterior cuceririi De asemenea icircn situaţia formării unor state noi (cazul Ungariei) regalitatea a intenţionat icircncă de la icircnceput să instituie anumite reguli de guvernare icircntr-o formă scrisă Icircn Franţa de pildă unde icircn primele secole ale mileniului doi nu s-au produs cuceriri statale de către populaţii cu trăsături etnice diferite de cele ale autohtonilor şi unde exista o cutumă constituţională formată dintr-un proces istoric icircndelungat nu s-a simţit nevoia elaborării unor charte de genul celei emise icircn Anglia (unde populaţia saxonă a fost cucerită de normanzi) icircn 1215 Cu alte cuvinte icircn Anglia la icircnceputul mileniului doi se puneau bazele unui nou regim constituţional icircn timp ce icircn Franţa Spania Portugalia precum şi icircn alte state cu monarhii consolidate cutuma constituţională era bine cunoscută icircn anumite limite Aceeaşi situaţie se poate constata şi icircn Imperiul Bizantin ale cărui practici (cutume) de guvernare evoluaseră icircntr-un proces ascendent timp de

47 C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura

ALL Beck Bucureşti p 136

76

mai multe secole fără a se resimţi nevoia unei modificări a obi-ceiurilor constituţionale

Icircn aceeaşi epocă icircnsă icircncep să se formeze noi relaţii sociale să se producă schimbări la nivelul vieţii economice care antrenează cerinţa unor modificări ale vechii cutume constituţionale Apare astfel ideea de act cu valoare politică şi juridică superioară cutumelor existente icircn diferite state Pot fi menţionate icircn acest sens Aşezămintele de la Ierusalim (bdquoAssies de Jerusalemrdquo) icircntocmite de cruciaţi icircn jurul anului 1099 şi depuse icircn Biserica Sfacircntului Mormacircnt de la Ierusalim Icircn 1204 ele sunt menţionate icircn capitala Imperiului Bizantin Considerate premergătoare ale prescripţiilor cuprinse icircn Magna Charta engleză Aşezămintele de la Ierusalim erau legi scrise asigurătoare contra abuzurilor icircn mult mai mare măsură decacirct actul englez icircmpotriva unor abuzuri speciale şi prin icircntindere şi prin formă şi prin armonia elementelor pe care le cuprinde bdquoChartardquo emisă icircn 1215 48

Icircn Evul Mediu prin Charte sau Bule monarhii recunosc privilegii pentru nobili şi sunt siliţi de aceştia să-şi limiteze puterea icircn favoarea lor reuniţi icircn Adunări de stări De asemenea printr-un astfel de act Bula de Aur din 1356 se instituie regulile pentru alegerea icircmpăratului Sacrului Imperiu Roman de Naţiune Germană de către şapte electori (arhiepiscopii de Mainz Koumlln Trier regele Boemiei markgraful de Brandenburg ducele de Saxonia şi contele palatin de Rihn) Această Bulă de Aur a fost icircn vigoare pacircnă icircn anul 1806 49

48 N Iorga Dezvoltarea aşezămintelor politice şi sociale ale Europei

Bucureşti Aşezămintele de la Ierusalim erau de fapt o culegere de norme juridice prin care se stipulau drepturile clasei feudale şi obligaţiile şerbilor icircn efemerele state latine creştine constituite icircn Orientul Mijlociu la sfacircrşitul primei cruciade (a se vedea N A Sidorova (coord) Istoria universală vol III Editura Ştiinţifică Bucureşti 1960 p 321)

49 Sistemul Chartelor era răspacircndit icircn icircntreaga lume catolică Enumerăm cu titlu de exemplu Charta de la Kosice prin care Ludovic de Anjou acordă privilegii politice icircnsemnate aristocraţiei constacircnd din scutiri de prestaţii cu excepţia serviciului militar şi pentru plata unui impozit funciar Nobilii recunosc icircn schimb dreptul se succesiune la tron al fiicei Regelui Ludovic de Anjou (17 septembrie 1374)

77

Icircn Evul Mediu se făcea distincţia icircntre pactum societatis prin care se forma comunitatea socială şi pactum subjectionis adică pactul de guvernămacircnt prin care se limita puterea absolută a monarhului şi se extindeau puterile Adunărilor de Stări 50

De asemenea icircn aceeaşi perioadă cuvacircntul bdquoconstituţierdquo se folosea şi icircn terminologia ecleziastică pentru a desemna regulile monahale 51 Cuvacircntul constituţie a fost folosit şi pentru denumirea unor principii fundamentale de organizare a Bisericii creştine Astfel icircn timpul pontificatului papei Symmachus (498-514) se instituie principiul ndash valabil şi icircn prezent ndash potrivit căruia papa nu poate fi judecat de niciun tribunal civil (Constitutum Silvestri)

Cuvacircntul bdquoconstituţierdquo era folosit aşadar icircn unele state pentru a delimita unele acte politice sau juridice de simple legi sau statute Icircn acest sens este cunoscut icircntre alte asemenea icircnscrisuri fundamentale Statua constitutiones privilegia regni Polonie Magni Ducatus Lithavanie Omnium Provinciarum Annexarum a Comittis Vifliciale adoptat de Adunarea generală a Seimului Coroanei Poloniei icircn 1347 Termenul de constituţie a fost folosit icircn Polonia de la sfacircrşitul secolului al XV-lea pentru a denumi hotăracircri adoptate de Seim

Icircn lucrările politice sau juridice inspirate de principiile dreptului natural termenului de constituţie icirci era preferat cel de bdquolege fundamentalărdquo folosit cu predilecţie icircn Evul Mediu pentru a desemna acte ale puterii statale icircnzestrate cu o forţă juridică superioară

Icircn dreptul imperial termenul constituţie este sinonim cu cel de lege Icircn această accepţie legile date de icircmpărat erau denumite constituţii imperiale Termenul constituţie continuă a avea

50 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis

Constanţa 1996 p 83 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 p 47

51 J F Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 p 16

78

accepţiunea de lege pacircnă icircn secolul al XVIII-lea cacircnd i se dă un sens nou acela de lege fundamentală Această accepţiune este astăzi icircncetăţenită icircn toate statele Mai mult chiar unele acte normative de organizare (statute) a unor organisme internaţionale (FAO UNESCO OIM) se numesc tot constituţii marcacircnd importanţa deosebită ce se vrea a se acorda acestora52 Fenomenul constituţie a cunoscut şi cunoaşte nu numai o dinamică a sa proprie ci şi influenţele puternice ale intereselor economice şi sociale ale celor care sub diferite denumiri (guvernanţi cercuri conducătoare clase politice clase dominante) instituie reguli constituţionale Iată de ce permanent se pot aduce adaosuri conceptului de constituţie adaosuri care alături de elementele tradiţionale consacrate vin să pună icircn evidenţă realităţi şi perspective ideologii şi tendinţe Sintetizacircnd preocupările icircn definirea constituţiei cacircteva observaţii se impun

Iniţial conceptul de constituţie s-a referit la ansamblul normelor juridice ce au drept scop limitarea puterilor guvernanţilor şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului Concepţia iniţială a fost dezvoltată icircn sensul că normele constituţionale trebuie să fie cuprinse icircntr-o lege sistematică şi să se bucure de o eficienţă juridică superioară tuturor celorlalte legi Sfacircrşitul secolului al XX-lea aduce cu sine şi renunţarea la concepţia iniţială despre constituţie S-a considerat astfel că limitarea puterii guvernanţilor şi garantarea drepturilor fundamentale nu mai sunt elemente indispensabile ale oricărei constituţii ci icircntr-un sens material se desemnează prin această noţiune orice lege care reglementează organizarea politică a statului

Formarea noţiunii moderne de constituţie a parcurs etape istorice icircndelungate diverşi autori fiind preocupaţi să găsească explicaţii privind natura juridică a acesteia şi totodată să-i fundamenteze conţinutul Dintre teoriile care au icircncercat să explice chiar formarea ideii de constituţie cea care s-a remarcat cel mai mult este teoria contractualistă susţinută iniţial de scriitori creştini


79

Potrivit acestei teorii constituţia este un contract icircntre guvernanţi şi guvernaţi prin care guvernanţii icircşi legitimează dreptul de a comanda supuşilor prin acceptul liber al acestora (pactum subjectionis sau contractul de guvernămacircnt) Pe măsură ce se conturează ideea suveranităţii poporului teoria contractualităţii exprimată prin pactum subjectionis se nuanţează icircn sensul că monarhul nu poate guverna despotic icircntrucacirct suveranitatea aparţine poporului şi ca atare acesta are chiar drept de rezistenţă faţă de opresiune

Prin ample mişcări sociale burghezia şi-a asumat cu deosebire icircn secolul al XVI-lea doctrina contractualistă privind modul de organizare a societăţii susţinacircnd cu tărie limitarea puterii monarhului şi accesul ei chiar indirect prin sistemul cumpărării funcţiilor publice la procesul de guvernare

Icircntărirea poziţiilor burgheziei icircn viaţa social-economică a unor state occidentale icircndeosebi icircn Anglia a dus la afirmarea politică a acesteia prin mişcări revoluţionare finalizate cu adevărate proiecte de constituţii care limitau puterea coroanei şi reconfirmau anumite drepturi şi libertăţi ale individului

Spre deosebire de aristocraţie care prin spiritul ei de castă era o clasă socială icircnchisă şi izolată icircn sensul că nu admitea interferenţe sociale şi politice cu alte pături sociale burghezia s-a manifestat de la icircnceputurile apariţiei sale ca o clasă absorbantă a tuturor categoriilor sociale nemulţumite de nobilime Icircn final burghezia a pretins că este reprezentanta icircntregului popor şi a anunţat că luptă icircn numele acestuia pentru cucerirea puterii politice Formată din meşteşugari tacircrgoveţi comercianţi bancheri etc burghezia constituia o clasă socială extrem de eterogenă unită icircnsă pe criterii politice şi ideologice ca o forţă socială omogenă 53

La racircndul lor coloniştii englezi icircn America de Nord s-au angajat reciproc prin adevărate pacte (Plantation Convenants) să formeze autorităţi guvernante cărora să li se supună dar care să nu guverneze despotic

53 A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 p 193

80

Conturarea sensului modern de constituţie şi icircnlocuirea cutumei constituţionale icircn multe privinţe vagă şi incapabilă să cuprindă diversitatea raporturilor constituţionale cu un document (un act scris) sunt cunoscute sub denumirea de constituţionalism Noţiunea de constituţie este analizată nu numai din perspectivă juridică ci şi din perspectivă politologică şi sociologică Aceste denumiri analitice sunt necesare icircntrucacirct pe de o parte constituţia stabileşte principalele mecanisme de guvernare (domeniu predilect al politologiei) iar pe de altă parte constituţia deţine normele şi principiile juridice care reglementează relaţiile sociale (domeniul predilect al sociologiei) asiguracircnd legitimitatea relaţiilor şi acţiunilor umane şi ale altor factori sociali icircn procesul de exercitare a puterii politice

Din punct de vedere al politologiei constituţia a fost definită de pildă ca fiind ansamblul normelor politice şi legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare 54

Icircn opinia unuia dintre fondatorii constituţionalismului american James Madison bdquoscopul oricărei constituţii politice este ori trebuie să fie icircn primul racircnd să obţină pentru guvernanţii care posedă cea mai mare icircnţelepciune de a discerne şi cea mai icircnaltă icircnsuşire de a conduce binele comun al societăţii iar icircn al doilea racircnd să ia cele mai eficiente măsuri de prevedere pentru a-i păstra pe aceştia virtuoşi cacirct timp exercită conducereardquo

Din punct de vedere sociologic constituţia reprezintă icircn esenţă un pact social (acord raţional icircncheiat icircntre oameni) intervenit icircntre guvernant şi guvernaţi prin care acestora din urmă li se garantează un summum de drepturi icircn schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă şi a dominaţiei la care sunt supuşi de guvernant fără icircnsă ca acesta să devină tiranic Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură instituţională (instituţiile politice sau autorităţile publice) organizată pe principiul separaţiei puterilor şi al

54 J M Shafritz Dictionary of America Government and Politics

Dorsey Press Chicago 1988 p 131

81

verificării lor reciproce (checks and balances) ndash prevăzute de asemenea icircn constituţie Caracterul obiectiv al constituţiei constă icircn faptul că dispoziţiile sale nu se referă la raporturi de putere abstracte sau ideale ci se raportează la o realitate specifică concret-istorică la un tip determinat de cultură politică la un anumit tip de moralitate şi de percepţie de către guvernanţi ca şi de către cei guvernaţi a rolului şi funcţiilor statului precum şi a raporturilor concrete icircntre stat şi societatea civilă

Caracterul pactului social poate să difere după cum ne situăm pe poziţiile unei guvernări absolutiste (de tipul celei preconizate de Thomas Hobbes icircn Leviathan) sau dimpotrivă ale unei guvernări democratice (de tipul celei preconizate de J J Rousseau icircn Contractul social)

Orice instituţie trebuie analizată şi din perspectivă istorică icircntrucacirct prin dispoziţiile sale reflectă jocul politic raportul icircntre forţele politice influente icircn momentul adoptării sale Icircn fond constituţia rămacircne un document care va fi evaluat nu numai prin conţinutul său juridic ci şi prin capacitatea de a crea un cadru legal de guvernare pentru perioade cacirct mai icircndelungate ştiindu-se faptul că viaţa politică a unui stat are o dinamică aparte faţă de dinamica fenomenului juridic55

Icircn sociologia marxistă sau influenţată de teoria marxistă privind raporturile de putere constituţia a fost definită ca bdquoexpresie a raporturilor de forţă icircntre clasele socialerdquo (Ferdinand Lassalle) Esenţa acestei concepţii constă icircn faptul că sistemul de drept sau constituţia conferă fiecărei clase sociale atacirctea drepturi cacirctă putere reală are icircn societate

Din punct de vedere istoric definiţia constituţiei formulată de Lassalle este parţial exactă Avem icircn vedere icircn acest sens naşterea constituţionalismului modern icircn lupta dintre burghezie şi nobilimea grupată icircn jurul monarhului Referindu-se la acest proces şi luacircnd ca punct de sprijin Magna Charta Declaration of Rights şi celelalte

55 C Ionescu op cit p 143 şi urm

82

documente de bază ale Constituţiei Marii Britanii sociologul romacircn Ştefan Zeletin scria icircn 1927 că bdquoicircn dezvoltarea istorică Constituţia s-a născut ca rezultat şi icircncheiere a luptei icircntre două forţe sociale pe de o parte puterea de stat reprezentată prin regalitate pe de altă parte poporul reprezentat prin burghezie Această luptă a fost icircndelungată şi s-a icircncheiat icircn Anglia cu revoluţia de la 1688 icircn Franţa cu revoluţia de la 1789rdquo

Este de remarcat că o asemenea abordare a esenţei constituţiei o icircntacirclnim şi icircn cazul constituţiilor socialiste care au consfinţit preluarea puterii de către statul totalitar şi partidul unic icircn numele clasei muncitoare şi al ţărănimii56

Definiţiile şi analiza constituţiilor icircn doctrina constituţională marxistă au fost marcate icircntre altele de caracterizarea acestora de către Lenin bdquoEsenţa constituţiei ndash spunea acesta ndash constă icircn aceea că legile fundamentale ale statului icircn general şi legile referitoare la dreptul de a alege deputaţi icircn instituţiile reprezentative şi la componenţa lor exprimă raportul real de forţe icircn lupta de clasărdquo57

Este de observat icircnsă că spre deosebire de concepţia lui Lassalle care surprinde doar esenţa constituţiei ca rezultat al raporturilor de forţe icircntre două clase posibil de tranşat ulterior pe baze democratice prin lupta politică icircntre partide icircn cadrul unei societăţi pluraliste concepţia autentic marxist-leninistă pune accentul pe lupta de clasă ceea ce presupune icircntre altele icircnlăturarea adversarilor din viaţa politică ndash practic instituirea unui regim politic totalitar privilegii sociale represiune socială

Icircn zilele noastre asistăm icircnsă la o revigorare a conceptului de constituţie şi la o icircmbinare a sensului formal şi a celui material

56 G Ţugui G Matei D Ionescu Dezvoltarea constituţională a

statului romacircn Editura Ştiinţifică Bucureşti 1957 p 366 57 V Lenin Opere complete vol 17 Editura Politică Bucureşti 1963

p 356

83

Analiza unora din definiţiile formulate icircn literatura juridică prezintă desigur interes 58

Astfel Constantin Dissescu cel care prin predarea şi publicarea cursului său icircn anul 1915 a icircncetăţenit Dreptul Constituţional la Facultatea de Drept din Bucureşti plecacircnd de la ideea că obiectul dreptului constituţional este format din organizarea suveranităţii defineşte constituţia ca fiind bdquoorganizarea exerciţiului suveranităţiirdquo Pentru ca apoi să adauge bdquoŞi fiindcă exerciţiul suveranităţii se numeşte guvern luat acest cuvacircnt icircn sensul cel mai generic putem zice că Constituţia e organizarea formei de guvern pe care poporul suveran şi-o dă Obiectul dreptului constituţional e crearea şi reglarea atribuţiunilor puterilor publice precum şi stabilirea garanţiilor individuale şi drepturilor recunoscute cetăţenilor pentru conservarea libertăţii lorrdquo

Iar Paul Negulescu a definit Constituţia ca fiind bdquoo normă care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului şi la raporturile de echilibru icircntre diferitele puteri ale statuluirdquo precum şi drepturile omului (drepturile publice) Icircn definiţiile mai recente se consideră că scopul constituţiei este de a organiza bdquoexerciţiul puteriirdquo Dezvoltacircndu-se noţiunea de constituţie se arată că aceasta determină statutul guvernanţilor şi paralel precizează natura şi finalităţile activităţii lor Scopul constituţiei ndash se spune ndash este deci dublu pe de o parte ea desemnează personalităţile sau colegiile care vor decide şi fixează competenţa şi modalităţile de exercitare pe de altă parte ea indică ce doctrină de organizare socială şi politică reprezintă guvernanţii ei şi prin aceasta ea identifică ideea de drept care va fi ideea instituţiei statale

Icircn concepţia lui Andreacute Hauriou icircntr-un sens foarte general prin constituţie se icircnţelege ansamblul regulilor care administrează organizarea şi funcţionarea statului Icircn acest sens orice stat prin faptul că există are o constituţie un număr de dispoziţii care reglementează organizarea şi raporturile dintre puterile publice şi


84

fixează printre altele relaţiile de principiu icircntre stat şi cetăţean Acesta spune Andreacute Hauriou este sensul material al constituţiei pentru că icircn sens formal constituţia este un ansamblu de reguli edictate de regulă cu o anumită solemnitate şi formacircnd icircn general o categorie specială printre regulile juridice

Un alt constituţionalist Benoit Jeanneau defineşte constituţia icircn sens material ca ansamblul regulilor relative la organizarea şi activitatea statului iar icircn sens formal ca documentul care reglementează instituţiile şi care nu poate fi elaborat sau modificat decacirct după o procedură diferită de cea folosită pentru alte reguli de drept Desigur s-ar putea cita icircncă mulţi autori şi multe definiţii pentru că literatura juridică este destul de bogată icircn acest sens dar icircn general definiţiile se aseamănă Acest lucru este icircntrucacirctva firesc faţă de realitatea că după două secole de existenţă a constituţiei (luacircnd ca punct de plecare adoptarea primei constituţii scrise din lume) lucrurile icircn mare măsură s-au conturat şi definitivat Din cele expuse vom observa că unii constituţionalişti pun accent pe conţinutul normativ al constituţiei alţii mai mult pe forma constituţiei

Examinacircnd definiţiile prezentate vom constata că elementul comun surprins icircn toate definiţiile este elementul stat sau putere (puteri) de stat Acest element este definitoriu icircn ce priveşte valoarea juridică a normelor ce-l consfinţesc şi reglementează relaţiile sociale care se nasc icircn acest domeniu Alături de elementul putere se mai adaugă şi alte elemente de formă cum ar fi faptul că este un text scris adoptat icircn forme solemne etc

Conform profesorului Cristian Ionescu legea supremă a oricărui stat ndash constituţia ndash este un act politico-juridic fundamental inspirat de o anumită filosofie politică şi socială şi adoptat de naţiune sau icircn numele ei pentru a stabili forma de stat modul de organizare şi modul de funcţionare ale puterilor statului şi raporturile dintre acestea principiile generale ale ordinii publice a societăţii precum şi

85

drepturile şi icircndatoririle cetăţenilor act care este adoptat şi modificat potrivit unei proceduri speciale

Această definiţie este valabilă icircn principal pentru tipul de constituţie-convenţie adică pentru constituţia adoptată de Adunarea Constituantă ndash organism constituit din reprezentanţi ai naţiunii aleşi prin vot universal Succint constituţia mai este caracterizată ca ansamblu de reguli juridice privind statul59

Icircn cazul constituţiilor ocrotite şi al statutelor şi chiar icircn cazul pactelor constituţionale factorul decisiv icircn adoptarea constituţiei nu este naţiunea Prin raportare la aceste tipuri de constituţie definiţia menţionată mai sus urmează a fi modificată icircn partea referitoare la factorul care deţine puterea constituantă şi icircn această calitate adoptă legea fundamentală Dintre definiţiile formulate icircn literatura juridică romacircnească mai nouă vom reţine pe cele formulate icircn manualele universitare Astfel Tudor Drăganu precum şi Ioan Deleanu definesc Constituţia ca fiind acea lege care avacircnd forţă juridică superioară celorlalte legi reglementează icircn mod sistematic atacirct principiile structurării social-economice cacirct şi cele ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta garantează material drepturile fundamentale cetăţeneşti şi stabileşte datoriile corespunzătoare acestor drepturi

Pornind de la caracterul deopotrivă politic şi juridic al legii fundamentale prof Ion Deleanu distinge alături de unii autori francezi două concepţii privind constituţia concepţia politică şi concepţia juridică 60

Icircn concepţia juridică constituţia este actul prin care se determină statutul puterii icircn stat ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalităţile de icircncredinţare a puterii şi de exercitare a ei 61

59 J F Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et

Calendes Neuchatel 1967 p 101 60 Ion Deleanu op cit p 260 61 Idem p 261

86

Potrivit aceleiaşi distincţii icircn doctrina constituţională franceză se susţine că din punct de vedere politic constituţia ar fi rezultatul transpunerii icircn norme de drept a unui ansamblu mai mult sau mai puţin amplu de revendicări politice sau care exprimă starea unei societăţi icircntr-un moment istoric determinat Conceptul juridic al constituţiei se raportează la un subansamblu precis determinat al sistemului de drept 62

Tot icircn doctrina constituţională franceză se face o distincţie clară icircntre bdquoconstituţia politicărdquo şi bdquoconstituţia socialărdquo Icircn această concepţie constituţia politică ar reglementa strict statutul puterii cadrul juridic de obţinere prin proceduri electorale democratice la care se recurge periodic a puterii şi de exercitare a acesteia63

Constituţia socială ar defini obiectivele statului proiectele dezvoltării sociale viitoare ale unei anumite naţiuni Icircn timp ce constituţia politică (dispoziţiile constituţionale care reglementează cadrul de exercitare a puterii) trebuie să fie explicită constituţia socială poate rezulta implicit din conţinutul constituţiei politice

Aşa cum nota prof Georges Burdeau constituţia socială cuprinde tradiţiile morale sociale economice ale unei naţiuni 64 Acelaşi autor afirmă că icircn plan istoric constituţia socială preexistă constituţiei politice 65

Constituţia politică se grefează pe constituţia socială icircnţelegacircnd prin aceasta din urmă condiţiile materiale de existenţă ale unei naţiuni tradiţiile mentalităţile politice şi psiho-sociale gradul de cultură ale acesteia precum şi aspiraţiile sale de viaţă democratică şi progres reciproc Nu poţi construi o constituţie politică dacă nu ţii seama de felul de a fi al unui popor de aşteptările sale de resursele dezvoltării sale politice economice şi sociale

62 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p 73 63 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969

p 10 64 G Burdeau op cit p 10 65 Idem p 9

87

Din acest punct de vedere se poate afirma că dinamica evoluţiei constituţiei sociale este mai icircnceată decacirct dinamica unei constituţii politice Astfel o naţiune icircşi poate schimba sau revizui constituţia politică fără ca cea socială să sufere schimbări notabile

Rezultă că fără a stabili o ordine de ierarhie icircntre constituţia socială şi constituţia politică aceasta din urmă nu o poate neglija pe prima

O dată cu evoluţia sistemului juridic dar mai ales social o serie de aspecte s-au impus icircn ceea ce priveşte constituţia Icircn primul racircnd este vorba de caracterul de lege al constituţiei deoarece constituţia este o lege şi acest element deşi surprins prin denumiri diferite sau chiar implicit este prezent icircn toate definiţiile formulate Fiind o lege constituţia conţine norme juridice reguli de conduită iar aceste norme exprimă de fapt voinţa celor care deţin puterea Dar constituţia este legea fundamentală trăsătură ce o identifică icircn ansamblul legilor Caracterul de lege fundamentală rezultă din conţinutul şi calitatea reglementărilor

Conţinutul constituţiei este unul de natură complexă el cuprinzacircnd principiile fundamentale pentru toate domeniile vieţii politice economice sociale culturale juridice Datorită acestui fapt adeseori constituţia este caracterizată ca fiind legea fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este baza juridică a icircntregii legislaţii

Totodată reglementările constituţionale privesc cu precădere puterea (puterile de stat) adică fenomenul şi realitatea-cheie icircn orice organizare social-statală Este şi motivul pentru care puterea de stat apare ca un element indispensabil icircn orice definiţie a constituţiei Conţinutul reglementărilor constituţionale dă constituţiei caracterul de lege fundamentală pentru că relaţiile sociale ce formează obiectul acestor reglementări sunt relaţii sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii statale Această subliniere este icircn opinia noastră decisivă icircn definirea constituţiei şi ea permite identificarea constituţiei nu numai icircn

88

sistemul de drept ci chiar şi icircn dreptul constituţional fiind ştiut că dreptul constituţional cuprinde mai mult decacirct constituţia deşi aceasta este principala sa parte Această trăsătură de conţinut este de mare utilitate icircn stabilirea conceptului de constituţie Este icircndeobşte admis că icircn fond icircntregul drept reglementează relaţii sociale care privesc instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii de stat Spre deosebire de icircntregul drept dreptul constituţional ca ramură principală a dreptului reglementează relaţii sociale fundamentale privind instaurarea menţinerea şi exercitarea statală a puterii Constituţia ca izvor principal al dreptului constituţional reglementează relaţiile sociale fundamentale dar care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Realizăm astfel distincţii clare ştiinţifice icircntre drept drept constituţional şi constituţie deci icircntre aceste mari categorii juridice care se explică unele prin altele dar nu se confundă

Ceea ce este specific şi definitoriu pentru constituţie este forţa sa juridică Icircn acest sens se constată că ea are o forţă juridică supremă ceea ce o situează icircn topul ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii icircntregului drept cu dispoziţiile din constituţie Tot o trăsătură care s-a impus fără a fi totuşi de valoarea celorlalte este forma scrisă a constituţiei Constituţia scrisă s-a impus icircncă din secolul al XVIII-lea ea fiind preferată constituţiei cutumiare din foarte multe motive Totuşi această trăsătură nu figurează icircn definiţii pentru că astăzi există ţări care nu au o constituţie scrisă precum Anglia Noua Zeelandă şi Israel Multe definiţii ale constituţiei reţin ca o trăsătură solemnitatea adoptării iar altele forma sistematică plecacircndu-se de la ceea ce afirma Thomas Paine (1737-1808) bdquoNu există Constituţie dacă ea nu poate fi pusă icircn buzunarrdquo Icircn fine nu lipseşte din unele definiţii ideea stabilităţii constituţiei ca trăsătură care o distinge de alte legi şi care justifică icircntreaga clasificare a constituţiilor icircn constituţii rigide şi constituţii suple sau flexibile

89

Conform acestor concepţii noţiunea de constituţie dobacircndeşte o nouă semnificaţie potrivit căreia nu orice norme care limitează puterile guvernanţilor şi garantează drepturile fundamentale ale cetăţenilor constituie o adevărată constituţie ci numai cele care sunt cuprinse icircntr-o lege sistematică şi se bucură de eficacitate juridică superioară celorlalte legi

Nu sunt lipsite de interes ştiinţific nici alte elemente care apar icircn definiţiile date constituţiilor Astfel adeseori se face distincţie icircntre constituţia icircn sens material şi constituţia icircn sens formal Fără a lua aici icircn discuţie justificările unei asemenea distincţii şi nici criticile formulate vom observa că definiţia constituţiei trebuie să icircnmănuncheze ambele sensuri Definiţia trebuie să cuprindă şi conţinutul (sensul material) şi forma pentru că numai văzute icircmpreună icircntr-o unitate juridică acestea formează constituţia Reglementările care au valoare constituţională prin conţinutul lor (obiectul reglementărilor) devin constituţii numai dacă sunt adoptate prin procedurile specifice constituţiei proceduri care le dau valoare juridică constituţională De asemenea unele definiţii folosesc metoda enumerării principalelor domenii pe care le reglementează constituţia Această metodă este eficientă icircn stabilirea conţinutului normativ al constituţiei dar ridică unele semne de icircntrebare atunci cacircnd unor constituţii concrete le lipsesc unele elemente calitative care să fie aplicabile tuturor tipurilor de constituţie să evidenţieze clar locul său icircn sistemul de drept şi icircn subsistemul dreptului constituţional

Icircn acest sens constituţia trebuie considerată a fi legea fundamentală a unui stat alcătuită din norme juridice icircnvestite cu o forţă juridică supremă şi care reglementează acele raporturi sociale fundamentale ce sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterilor icircn stat pentru asigurarea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor

90

III2 Noţiunea de regim constituţional

Evoluţia istorică stă mărturie faptului că fiecare stat icircşi enunţă modul de organizare şi exercitare a puterii prin intermediul constituţiei atacirct guvernanţii cacirct şi cei guvernaţi văzacircnd icircn acest act politico-juridic Legea fundamentală a ţării Legea supremă Pactul fundamental Icircn concordanţă cu teoria clasică a dreptului constituţional orice stat are icircn mod necesar o constituţie 66

Dar tradiţia constituţională are o vechime mult mai mare decacirct constituţia scrisă Dintr-o perspectivă istorică se poate spune astfel că fiecare stat a avut o constituţie icircn sens material cu alte cuvinte un ansamblu de cutume constituţionale care stabileau printre altele modul de exercitare a puterii Icircntr-adevăr chiar şi statele antice icircşi icircntemeiau raporturile icircntre vacircrful piramidei puterii şi populaţie icircnvesteau anumite persoane sau organisme cu prerogativele exercitării puterii cu autoritatea publică potrivit unor obiceiuri şi tradiţii pe care le-am numi astăzi cutume constituţionale 67

Aristotel a icircntocmit icircmpreună cu discipolii săi o colecţie de constituţii ale polisurilor greceşti şi ale unor state barbare de fapt un set de tradiţii privind tipul de guvernare al formaţiunilor politice respective

Precizările făcute icircn legătură cu tradiţia cutumiară constitu-ţională şi raporturile ei cu normele constituţionale cuprinse icircntr-un document se circumscriu problematicii conceptului de regim consti-tuţional Acest concept poate fi definit dintr-o dublă perspectivă a) o perspectivă materială b) o perspectivă formală

Din punct de vedere material regimul constituţional exprimă ansamblul de reguli care reglementează organizarea şi conducerea unui stat icircntr-o anumită etapă de dezvoltare a sa Din acest punct de vedere aşa cum s-a subliniat icircn literatura noastră mai veche orice

66 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I

Cujas Paris 1973 p 179 67 C Ionescu op cit p 133 şi urm

91

stat numai prin faptul existenţei sale are o organizare o constituţie68 Expresia instituţională a regimului constituţional din perspectivă materială s-ar concretiza icircn existenţa organismelor de guvernare indiferent care ar fi conţinutul şi amploarea activităţii desfăşurate de acestea (rege consiliu privat guvern divan stări generale parlament adunare obştească) O asemenea perspectivă a conceptului de regim constituţional corespunde icircn special unei epoci istorice icircn care statele nu erau guvernate potrivit constituţiilor scrise

Din punct de vedere formal regimul constituţional exprimă exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care regle-mentează organizarea şi conducerea unui stat icircntr-un document politico-juridic (constituţie) Regimul constituţional icircn sens formal corespunde statelor moderne care sunt guvernate pe baza constituţiilor scrise

Au fost voci care au afirmat icircn mod greşit icircnsă că au un regim constituţional numai statele icircn care s-au adoptat constituţii scrise Potrivit unei asemenea concepţii eronate data inaugurării regimului constituţional al unui astfel de stat ar coincide cu data la care acesta ar adopta prima sa constituţie scrisă Icircn realitate aşa cum preciza prof George Alexianu icircn urmă cu peste şase decenii toate statele au o constituţie adică anumite reguli de organizare Exteriorizarea icircn formule juridice a acestor reguli alcătuieşte normele de drept constituţional care pot fi cutumiare sau scrise 69 Cutumele chiar dacă nu au reglementat integral organizarea puterii au creat cadrul legal recunoscut ca atare pentru funcţionarea instituţiilor de guvernare

De aici se poate trage concluzia că regulile de organizare şi de conducere a statului indiferent care ar fi forma lor cutumiară sau scrisă conferă substanţă regimului constituţional Complexitatea regimului constituţional diferă icircn funcţie de realităţile şi condiţiile

68 G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor

Bucureşti 1930 p 215 69 Idem

92

social-istorice la care icircl raportăm de complexitatea vieţii politice a statului respectiv O problemă care s-a pus deseori se referă la necesitatea apariţiei constituţiei Răspunsul stă icircn puterea pe care o exercită guvernanţii icircn virtutea unor prerogative stabilite icircntr-un act prin care sunt icircnvestiţi cu anumite atribuţii (cu anumite funcţii) O asemenea icircnvestire se face prin intermediul constituţiei Cu alte cuvinte guvernanţii (organismele care exercită cele trei puteri ndash legislativă executivă şi judecătorească) deţin prerogativele icircn baza constituţiei sau a unui act normativ cu valoare constituţională şi nu a unei legi ordinare sau chiar organice Este adevărat că uneori atribuţiile lor concrete pot fi (şi sunt) stabilite prin lege dar icircn prealabil este necesar ca locul rolul şi funcţiile acestora icircn sistemul de guvernare să fie stabilite icircn constituţie De asemenea constituţia conţine principiile generale de drept aflate la baza icircntregului sistem juridic şi nu icircn ultimul racircnd drepturile şi libertăţile publice Cu alte cuvinte icircntr-un stat se legiferează se administrează şi se judecă potrivit constituţiei

Constituţia este deci sursa sistemului politic precum şi a cadrului sau sistemului juridic naţional (a dreptului pozitiv) Celelalte norme de drept se schimbă cu mai multă rapiditate decacirct constituţia al cărei rol conservator (caracteristica acesteia de a adopta principii şi norme constituţionale de o icircndelungată aplicabilitate şi a căror revizuire se face cu multă dificultate) apare evident faţă de dinamismul legilor organice sau ordinare care pot fi modificate sau abrogate prin proceduri legislative obişnuite

Potrivit acestui considerent constituţia este plasată icircn fruntea ierarhiei actelor politice şi normative cărora ea le conferă legitimitatea politică şi respectiv juridică icircn măsură icircn care acestea sunt normele şi principiile pe care ea le consacră


Momentul apariţiei constituţiei este unul de natură controversată doctrina juridică fiind icircmpărţită icircn ceea ce priveşte

93

stabilirea acestui moment Dificultatea se datorează faptului că uneori nu se iau icircn consideraţie constituţia cutumiară şi constituţia mixtă (scrisă şi cutumiară) ci numai cea scrisă şi bineicircnţeles faptul că nu se apreciază fenomenul constituţie icircn toată complexitatea lui Astfel există voci care afirmă că prima constituţie a apărut icircn Anglia alte voci afirmă că primele constituţii au apărut o dată cu ajungerea la putere a burgheziei icircn timp ce alţi autori subliniază că din punct de vedere cronologic constituţia americană a apărut icircnaintea celei franceze

Trebuie remarcată exagerarea afirmaţiei potrivit căreia o dată cu instaurarea burgheziei la putere apare şi constituţia Deşi icircn mare parte exact un asemenea punct de vedere nu ia icircn considerare procesul icircndelungat de formare a constituţiei Un asemenea punct de vedere face trimitere numai la constituţia scrisă rămacircnacircnd icircn afara cercetării constituţia cutumiară precum şi constituţia mixtă (reguli cutumiare) Icircn fine un asemenea punct de vedere ar avea neajunsul de a face să se creadă că pacircnă la instaurarea puterii burgheziei statele nu au avut reguli constituţionale care să le organizeze

Crearea constituţiei trebuie privită ca un proces icircndelungat proces icircnceput cu mult icircnainte de revoluţia burgheză şi icircn care burghezia a jucat un rol hotăracirctor desăvacircrşit prin adoptarea constituţiei scrise Dacă secolul al XVIII-lea este hotăracirctor icircn definirea conceptului actual de constituţie nu credem că lui i se datorează şi inventarea constituţiei ca ansamblu de norme fundamentale de organizare a statului Normele constituţionale ndash indiferent dacă au fost numite aşa ndash au existat de la apariţia statelor suverane căci icircn orice stat au existat anumite reguli fundamentale de organizare şi funcţionare a guvernării Meritul burgheziei venite la putere constă icircn sistematizarea acestor reguli ndash desigur completate şi adaptate ordinii şi intereselor instaurate ndash icircntr-o lege scrisă adoptată cu forme şi proceduri solemne şi icircnvestite cu cea mai icircnaltă forţă juridică

94

Apariţia constituţiei este legată de necesitatea afirmării şi protejării printr-un ansamblu de norme cu putere juridică supremă adoptate icircn forme solemne a puterii instaurate Practic apariţia statului de drept depinde de apariţia constituţiei prin intermediul ei guvernanţii fiind puşi sub incidenţa regulilor juridice Prima constituţie apărută icircn lume este constituţia engleză deşi procesul de formare a acestei constituţii icircnceput o dată cu adoptarea icircn 1215 a Magnei Charta Libertatum a continuat şi după adoptarea primelor constituţii scrise Prima Constituţie scrisă este constituţia americană din anul 1787 (Constituţia de la Philadelphia) Trebuie observat icircnsă că icircnaintea acesteia unele state americane eliberate de sub dominaţia engleză icircşi adoptaseră deja constituţii scrise rigide ca de exemplu Virginia (1776) New Jersey (1777) etc

Icircn ceea ce priveşte Europa de regulă se afirmă că prima constituţie scrisă este cea adoptată icircn Franţa icircn anul 1791 Desigur pot fi avute icircn vedere alte afirmaţii precum cea potrivit căreia Suedia posedă o constituţie scrisă icircncă de la mijlocul secolului XIV iar prima constituţie suedeză bdquopropriu-zisărdquo a fost elaborată icircn 1634 sau cea potrivit căreia icircntacircietate ar avea Constituţia Poloniei din 1791 După victoria revoluţiei franceze şi alte state europene şi-au elaborat constituţii precum Suedia (8 iunie 1809) Norvegia (17 mai 1814) Olanda (24 august 1815) etc Astfel statele şi-au adoptat treptat constituţii iar constituţia a devenit nu numai legea fundamentală a unui stat ci şi documentul politic şi juridic care marchează un moment important icircn dezvoltarea economico-socială şi politico-juridică a statelor

III4 Adoptarea constituţiei

Aşa cum am văzut icircn capitolele anterioare constituţia se află icircn vacircrful ierarhiei normelor juridice dintr-un stat Tocmai datorită acestei situaţii icircncă de la icircnceput s-a ridicat problema unor modalităţi specifice de adoptare Adoptarea constituţiei trebuie văzută ca un proces complex cu profunde semnificaţii politico-

95

juridice proces icircn care se detaşează clar cel puţin (constituantul sau puterea constituantă) modurile de adoptare

III41 Iniţiativa adoptării constituţiei

Iniţiativa adoptării constituţiei constituie prima etapă icircn adoptarea unei constituţii Din acest punct de vedere se pune problema de a şti ce organism sau forţă politică socială sau statală poate avea această iniţiativă Icircn principiu se consideră că iniţiativa constituţională trebuie să aparţină acelui organism statal politic sau social care ocupacircnd icircn sistemul politic al unei societăţi locul cel mai icircnalt (organ suprem) este cel mai icircn măsură să cunoască evoluţia societăţii date perspectivele sale De asemenea un rol aparte poate avea iniţiativa populară Studiind constituţiile actuale putem observa două situaţii Unele constituţii prevăd cine poate avea iniţiativa adoptării constituţiei Alte constituţii nu prevăd un asemenea lucru el rezultacircnd din sistemul normativ privind elaborarea legilor Uneori ştiinţa şi practica constituţională (trecute şi actuale) subordonează iniţiativa şi adoptarea constituţiei regulilor privitoare la puterea constituantă

III42 Moduri de adoptare a constituţiilor

Odată stabilită problema iniţiativei privind adoptarea constituţiei mai rămacircne de lămurit problema adoptării propriu-zise Icircn această privinţă teoria şi practica constituţională a statelor cunosc multe nuanţări La icircntrebarea de a şti cine trebuie să aibă dreptul de a adopta o constituţie deseori s-a răspuns şi se răspunde prin teoria puterii constituante Prin putere constituantă se icircnţelege de fapt organul care beneficiind de o autoritate politică specială are dreptul de a adopta constituţia Puterea constituantă apare sub două forme şi anume puterea constituantă originară ce intervine atunci cacircnd nu există sau nu mai există constituţie icircn vigoare (state noi revoluţii) şi puterea constituantă instituită prevăzută de constituţia icircn vigoare (sau anterioară) atacirct icircn ce priveşte organizarea cacirct şi funcţionarea ei

96

Ea poate modifica (se mai numeşte şi putere de revizuire) sau adopta o constituţie Icircn literatura juridică se arată că puterea constituantă originară ridică o serie de probleme precum a şti cui aparţine puterea constituantă originară a justifica legitimitatea operei sale constituţionale etc Explicacircndu-se cine este titularul puterii constituante originare se arată că acesta este individul sau grupul care icircncarnează la un moment dat ideea de drept sau poporul (atunci cacircnd icircn absenţa oricărui şef recunoscut sau consimţit este purtătorul direct al ideii de drept) sau guvernămacircntul de fapt (icircn revoluţii)70

Icircn legătură cu teoria puterii constituante se impun unele constatări Este corectă şi verificată icircn practică afirmaţia potrivit căreia organismul chemat să adopte o constituţie se bucură şi trebuie să se bucure de o autoritate politică şi juridică aparte deosebită tocmai pentru că el adoptă legea fundamentală a unui stat La fel se prezintă şi distincţia icircntre puterea constituantă originară şi puterea constituantă instituită O asemenea distincţie este utilă şi actuală pentru că lumea este icircn continuă evoluţie şi icircn mod firesc icircn societăţile unde se produc transformări fundamentale ale realităţilor politice economice şi sociale se impune elaborarea unei noi constituţii expresie a ideii de drept a noilor forţe sociale de guvernămacircnt iar această Constituţie creează noi structuri organizatorice care nu puteau fi prevăzute de constituţiile anterioare Ea este edictată icircn forme şi proceduri noi

Privite lucrurile icircn realitatea lor social-politică trebuie adăugat că cel care adoptă constituţia (individ grup de indivizi organisme sociale politice statale) nu este purtătorul unei idei abstracte generale de drept ci al ideilor de drept şi justiţie ca valori sociale fundamentale ale unor categorii (grupuri) sociale date Este icircn ultimă instanţă exponentul intereselor celor care icircnvingacircnd icircn revoluţii preiau puterea Adoptarea constituţiei a cunoscut şi cunoaşte diferite moduri Ca şi icircn alte domenii ale vieţii politice şi juridice modul de


97

adoptare a unei constituţii este specific fiecărei ţări şi este determinat de stadiul de dezvoltare economică socială şi politică de ideologia dominantă icircn momentul adoptării constituţiei de raporturile sociale Unele din modurile de adoptare a Constituţiei au fost criticate şi abandonate ca fiind total nedemocratice (de exemplu constituţia acordată) altele sunt privite cu serioase rezerve alte moduri tind icircnsă spre o aplicaţiune largă şi constantă icircn această din urmă categorie fiind cuprinse constituţiile adoptate de către adunări parlamentare prin proceduri democratice sau prin referendum Adoptarea constituţiilor a cunoscut ndash după cum se ştie ndash icircn general următoarele moduri constituţia acordată statutul (constituţia plebiscitară) pactul constituţia convenţie (cu varianta constituţia referendară) Trebuie adăugată desigur şi constituţia parlamentară Aceste moduri de adoptare a constituţiei cărora li se pot adăuga şi altele au fost pe larg studiate icircn literatura juridică realizacircndu-se clasificări justificări sau rezerve şi critici

Fără a analiza icircn acest loc clasificările modurilor de adoptare a constituţiilor vom reaminti totuşi că dacă unii autori divid aceste moduri icircn procedee monarhiste şi procedee democratice alţii le icircmpart icircn forme democratice (convenţie referendum) forme monocratice (constituţia octroitală) şi forme mixte (plebiscitul şi pactul) Icircn această din urmă concepţie formele mixte sunt o combinaţie icircntre monocraţie şi democraţia directă sau monarhia cu reprezentare

Importantă este icircnsă nu analiza clasificărilor ci expunerea modurilor (procedeelor) de adoptare a constituţiilor observacircndu-se că aceste moduri explică icircn mare măsură şi evoluţia constituţiilor icircn ce priveşte forma şi conţinutul lor

a) Constituţia acordată Constituţiile acordate (octroyeacutees denumite astfel icircn literatura

juridică franceză) cunoscute şi sub numele de charte concedate sunt constituţiile adoptate de către monarh ca stăpacircn absolut care-şi exercită puterea Această constituţie este considerată a fi cea mai

98

rudimentară Exemple de constituţii acordate sunt Constituţia dată icircn Franţa de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814 Constituţia Piemontului şi Sardiniei din 4 martie 1848 Constituţia japoneză din 11 februarie 1889 etc

b) Statutul Statutul sau constituţia plebiscitară reprezintă de fapt o variantă

a constituţiei acordate este drept una mai dezvoltată Statutul este iniţiat tot de către şeful statului (monarhul) dar este ratificat prin plebiscit Trebuie să observăm că această ratificare prin plebiscit nu este de natură a transforma constituţia icircntr-o constituţie democratică aşa cum s-ar crede De altfel apreciază unii constituţionalişti plebiscitul este o bdquoalterare icircn sensul cezarismuluirdquo a referen-dumului prin acest procedeu bdquosuveranitatea populară nu este activă ci este pasivărdquo ea nu decide ea acceptă icircn condiţiile icircn care este dificil de a face altfel

Plebiscitul a fost icircn practica constituţională modul bdquonormalrdquo de adoptare a constituţiilor autoritare Cu ocazia plebiscitului corpul electoral poate spune da sau nu textului constituţional icircn icircntregime neputacircndu-se propune amendamente Dacă la plebiscit adăugăm gama largă a presiunilor folosite de cei care au redactat constituţia apare evident caracterul nedemocratic al statului Icircn categoria statutelor sunt incluse Statutul Albertin (4 martie 1848) care devine Constituţia Italiei prin acceptare pe cale de plebiscit Constituţia regală din Romacircnia din 1938 supusă plebiscitului la 24 februarie 1938 şi promulgată la 27 februarie 1938

c) Pactul sau constituţia pact Pactul sau Constituţia pact reprezintă un contract icircntre rege şi

popor Poporul este reprezentat prin parlament Pactul este considerat mai potrivit pentru apărarea intereselor grupurilor conducătoare (guvernanţilor) deoarece monarhul trebuie să ţină seama de pretenţiile acestora El poate fi urmarea unei mişcări revendicative sau de asemenea putea fi folosit şi a fost folosit ca mod de acces al unui principe străin pe tronul unui stat ceea ce s-a

99

produs icircn Belgia şi icircn ţările din Balcani Exemple de constituţii pact Constituţia romacircnă de la 1866 a fost un pact atacirct prin modul său de adoptare cacirct şi prin prevederile sale privitoare la modificare (art 128 alin 3) prevederi care arătau că modificarea se face de către parlament de acord cu regele De asemenea Constituţia romacircnă adoptată la 1923 a fost un pact Ea se aseamănă foarte mult sub acest aspect cu Constituţia din 1866

Constituţia engleză nu este altceva decacirct un şir de pacte intervenite icircn decursul secolelor icircntre monarh pe de o parte şi nobilime şi cler pe de altă parte

d) Constituţia convenţie Este rezultatul activităţii unei adunări ce poartă numele de

Convenţie Această adunare era special aleasă pentru a adopta constituţia ea exprima convenţia intervenită icircntre toţi membrii societăţii era considerată deasupra parlamentului avea dreptul de a stabili puterile delegate icircn stat şi competenţa puterii constituante Terminologia este de origine americană constituţiile care s-au dat icircn statele Uniunii icircncepacircnd cu 1776 şi Constituţia Statelor Unite au fost opera Convenţiilor Franţa a cunoscut acest procedeu pentru stabilirea constituţiilor din 1791 1848 şi 1873 cu deosebirea că termenul de convenţie a fost icircnlocuit cu cel de adunare constituantă

De remarcat este că acest tip de constituţie a fost considerat un mijloc potrivit pentru manifestarea suveranităţii naţionale aşa cum era ea icircnţeleasă icircn secolele XVIII şi XIX Faţă de situaţia că poporul singur poate decide şi că el este deasupra Parlamentului procedura convenţiei a fost apoi criticată pe motivul că Adunarea Constituantă poate hotăricirc după voinţa sa şi poate fi deci icircn dezacord cu cel care a ales-o Icircndreptarea acestei situaţii s-a icircncercat prin adoptarea sistemului referendumului icircn sensul că juridiceşte constituţia a fost supusă ratificării populare Exemple de constituţii adoptate astfel constituţiile franceze din 1793 a anului III (1795) şi din 1946 Constituţia Romacircniei adoptată icircn anul 1991 poate fi fără rezerve considerată o constituţie referendară Redactată de către o comisie

100

ea a fost adoptată de către Adunarea Constituantă şi apoi aprobată prin referendum

e) Constituţia parlamentară Ulterior celui de-al doilea război mondial adoptarea

constituţiilor s-a realizat de regulă de către parlamente (mai ales icircn ţările din estul Europei) folosindu-se următoarea procedură iniţiativa elaborarea proiectului discutarea publică a proiectului adoptarea proiectului de către parlament cu o majoritate calificată (cel puţin 23 din numărul total al membrilor parlamentului) Icircn acest mod au fost adoptate constituţiile ţării noastre din anii 1948 1952 şi 1965 Votarea constituţiei făcacircndu-se de către un parlament nou ales s-a creat aparenţa aplicării regulilor puterii constituante Extinderea referendumului ca modalitate de participare directă a cetăţenilor la guvernare a determinat folosirea sa icircn adoptarea constituţiilor şi icircn orice caz considerarea sa ca mijlocul cel mai democratic de adoptare a unei constituţii sau a unei legi


Dreptul fiind icircn general un fenomen social dinamic este supus schimbărilor care se produc icircn societate Normele şi principiile constituţionale nu fac nicio excepţie de la această regulă Icircn favoarea ideii de revizuire a constituţiei pot fi invocaţi atacirct factori de natură politică cacirct şi factori de natură juridică71 Din punct de vedere politic este cunoscut că orice constituţie exprimă realităţile politice interne existente icircn momentul adoptării sale (vezi exemplul Constituţiei Romacircniei adoptate icircn 1991 revizuită icircn 2003) sau chiar realităţi politice externe (posibila modificare a Constituţiei datorită integrării icircn 2007 icircn UE) Icircn cazul schimbării profunde a acestor realităţi este firesc să se modifice şi constituţia Din punct de vedere juridic constituţia fiind icircn esenţa sa o lege aceasta este supusă icircn

71 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques

Economia Paris 1993 p 88 şi urm

101

mod firesc modificării Icircn art 28 din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului ce figurează ca preambul al Constituţiei din 1793 se arată de altfel bdquocă un popor are icircntotdeauna dreptul de a reexamina corecta şi de a schimba propria constituţie O generaţie nu poate subjuga cu legile sale generaţiile viitoarerdquo 72

O constituţie odată adoptată icircşi produce efecte pe o perioadă de timp Datorită importanţei politice şi juridice majore a constituţiei faţă de locul pe care ea icircl ocupă icircn sistemul dreptului prezintă interes a cunoaşte cine are dreptul să intervină asupra conţinutului unei constituţii şi icircn ce mod se poate realiza această intervenţie Icircncă o problemă asupra căreia este necesar a ne apleca este aceea referitoare la suspendarea constituţiei Prin urmare orice constituţie este supusă modificării indiferent care ar fi forma (reformularea ori abrogarea unui articol sau introducerea unei dispoziţii constituţionale noi) De obicei posibilitatea ca şi procedura de revizuire sunt expres prevăzute chiar icircn textul legii fundamentale Absenţa din textul constituţiei a unor proceduri referitoare la revizuirea acesteia poate genera grave tensiuni icircntre diferitele forţe politice existente icircn societate (icircndeosebi partidele politice) care fiind interesate să iniţieze sau să propună anumite modificări icircn legea fundamentală nu ar putea să facă acest lucru datorită lipsei unei proceduri corespunzătoare

Icircnainte de a trece la cercetarea detaliată a acestei probleme trei precizări sunt necesare Mai icircntacirci că icircn principiu dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină aceluiaşi organism care a adoptat-o Icircn al doilea racircnd că autoritatea competentă a revizui constituţia diferă după felul constituţiei Icircn al treilea racircnd că procedura de revizuire a constituţiei este icircn principiu asemănătoare celei de adoptare potrivit

72 Principiul revizuirii Constituţiei fusese deja enunţat icircn art 1 din

Titlul VII al Constituţiei din 1791 (bdquoAdunarea Naţională Constituantă declară că Naţiunea are dreptul imprescriptibil de a schimba Constituţia sardquo) (M Duverger Constitutions et documents politiques P U F Paris 1992 p 42)

102

marelui principiu al simetriei juridice Modificarea (revizuirea) constituţiei se poate face după aceeaşi procedură după care se modifică legile Icircn acest caz suntem icircn prezenţa unei constituţii suple sau flexibile Dacă modificarea constituţiei se face după alte reguli decacirct cele obişnuite după care se modifică legile ordinare ne aflăm icircn faţa unei constituţii rigide

Divizarea constituţiilor icircn constituţii suple şi rigide este cercetată icircn doctrina juridică sub toate aspectele sale lucru firesc datorat importanţei politice şi juridice a constituţiei

C Dissescu icircn lucrarea sa de drept constituţional sublinia că bdquoamericanul Bryce a stabilit cel dintacirci icircmpărţirea constituţiilor icircn rigide şi flexibile Sunt constituţii rigide constituţiile scrise care conţin o reţea de principii limitacircnd puterile fiecăruia din organele sale Constituţiile flexibile sunt constituţii nescrise cutumiare care se remarcă prin elasticitatea lorrdquo Această precizare trebuie reţinută căci aşa cum se va observa ea exprimă o anumită concepţie cu privire la clasificarea constituţiilor icircn suple şi rigide Cei care au adoptat constituţia scrisă au avut grijă să icirci asigure acesteia o stabilitate icircn timp Pentru aceasta au imprimat constituţiei o anumită rigiditate Icircn realizarea rigidităţii constituţiei s-au folosit mai multe metode

S-au exprimat opinii icircn sensul că odată stabilită o constituţie nu mai poate fi modificată Aceasta s-a materializat prin Legea constituţională din 14 august 1884 din Franţa care decidea că forma republicană nu va putea forma obiectul vreunei dorinţe de modificare Asemenea interdicţie cuprind şi Constituţia franceză din 5 octombrie 1958 Constituţia italiană din 1948 Se consideră totuşi de către doctrina juridică că valoarea juridică a unor asemenea prevederi este nulă căci puterea constituantă de azi nu are nicio putere de a limita puterea constituantă ce va veni

Asemenea prevederi nu urmăresc altceva decacirct să realizeze stabilitatea constituţiei Această măsură icircşi găseşte originile chiar icircn constituţie pentru că ea este prin sine icircnsăşi o reformă profundă iar

103

rezultatele sale se produc icircn timp şi ca atare trebuie să se asigure o asemenea posibilitate De aceea Constituţia Romacircniei stabileşte unele domenii icircn care nicio iniţiativă de revizuire nu poate fi acceptată Astfel potrivit art 152 nu pot forma obiectul revizuirii caracterul naţional independent unitar şi indivizibil al statului forma republicană de guvernămacircnt integritatea teritorială independenţa justiţiei pluralismul politic şi limba oficială Nu pot de asemenea să fie acceptate iniţiativele de revizuire care urmăresc suprimarea drepturilor şi libertăţilor publice sau a garanţiilor lor

Icircn al doilea racircnd s-a stabilit că nicio modificare a constituţiei nu poate fi făcută pe o perioadă de timp prestabilită Această metodă s-a realizat sau prin stabilirea unui termen precis (de exemplu Constituţia americană din 1787 prevedea că nicio modificare nu poată fi adusă anumitor prevederi decacirct după 21 de ani) sau prin stabilirea unei proceduri care să nu se poate realiza decacirct după trecerea unei perioade de timp Astfel Constituţia franceză din 1787 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor două legislaturi astfel spus pe o perioadă de 4 ani Propunerea de modificare prezentată trebuia să fie reicircnnoită icircn trei legislaturi consecutive A patra legislatură sporită cu 250 de membri devenea constituantă şi putea proceda la modificare Faţă de situaţia că primul proiect de modificare nu putea fi depus decacirct la capătul a 4 ani şi că durata legislaturii era de 2 ani Constituţia din 1791 putea fi modificată numai icircn 1801 Un asemenea procedeu s-a dovedit ineficient icircn practică ştiut fiind că icircn SUA Constituţiei i s-au adăugat după cacircţiva ani cele 10 amendamente dar icircn Franţa au fost adoptate mai multe constituţii şi anume cea din 1793 care nu s-a aplicat cea a anului III (1795) cea a anului VIII (1799)73

O altă metodă folosită a fost cea a stabilirii unei proceduri extrem de greoaie de modificare Icircn acest sens trebuie menţionată Constituţia romacircnă de la 1866 Astfel puterea legiuitoare trebuia să declare necesitatea revizuirii constituţiei Declaraţia era citită şi


104

aprobată de ambele Camere de trei ori din 15 icircn 15 zile Dacă se realiza acest lucru adunările erau dizolvate de drept şi erau convocate noile adunări Noile adunări trebuia să voteze şi ele propunerile de revizuire propuneri ce trebuia aprobate şi de domnitor (art 128) Numai astfel Constituţia putea fi legal revizuită O asemenea procedură a stabilit şi Constituţia romacircnă din 1923 prin art 129 şi 130

Unele constituţii prevăd şi alte reguli cu privire la revizuirea lor Astfel Constituţia franceză din 1946 (art 94) precum şi cea din 1958 (art 89) au stabilit că nicio procedură de revizuire nu poate fi folosită sau urmată icircn caz de ocupaţie parţială sau totală a ţării de către forţele străine Explicaţiile date de doctrina juridică franceză justifică această prevedere prin necesitatea de a se evita ceea ce s-a petrecut la Vichy la 10 iunie 1940 Se consideră că valoarea juridică a acestei dispoziţii este incontestabilă căci paralizacircnd exerciţiul suveranităţii naţionale invazia face imposibilă exercitarea puterii constituante şi orice modificare operată icircn asemenea condiţii este deci nelegală

Este motivul pentru care şi art 152 din Constituţia Romacircniei interzice revizuirea Constituţiei pe durata stării de asediu stării de urgenţă sau icircn timp de război Icircn fine trebuie menţionat art 90 al Constituţiei din anul 1866 potrivit căruia nicio modificare nu i se putea aduce icircn timpul regenţei

Spre deosebire de constituţiile rigide constituţiile flexibile se modifică după aceeaşi procedură care este folosită pentru modificarea legilor ordinare

Cu privire la clasificarea constituţiilor icircn rigide şi suple trebuie să observăm că nu este justificată afirmaţia că numai constituţiile scrise ar fi constituţii rigide Pot fi constituţii rigide şi constituţiile nescrise căci şi aici putem icircntacirclni reguli de modificare care să difere de regulile folosite pentru modificarea legilor De asemenea putem observa că această clasificare se aplică tuturor constituţiilor ea punacircnd icircn valoare supremaţia acestora icircn sistemele de drept Icircnainte de icircncheierea explicaţiilor privitoare la modificarea constituţiei

105

urmează să cercetăm cine poate avea iniţiativa modificării Problema prezintă aceeaşi importanţă teoretic şi practic ca şi iniţiativa adoptării Vom observa că unele constituţii prevăd expres explicit cine are dreptul de a iniţia modificarea constituţiei Astfel menţionăm Constituţiile romacircne din 1866 şi 1923 care acordau dreptul de iniţiativă regelui şi Parlamentului Constituţia romacircnă din 1938 care acorda dreptul de iniţiativă numai regelui Constituţia franceză din 1958 care acordă acest drept preşedintelui republicii şi membrilor Parlamentului Constituţia romacircnă din 1948 care prevedea icircn art 103 că poate fi modificată parţial sau total la propunerea guvernului sau a unei treimi din membrii Parlamentului

Icircn fine Constituţia actuală a Romacircniei stabileşte că pot iniţia revizuirea Preşedintele Romacircniei la propunerea Guvernului cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor precum şi cel puţin 500 000 de cetăţeni cu drept de vot

Alte constituţii nu conţin prevederi icircn acest sens Practic urmează să conchidem că icircn aceste sisteme constituţionale modi-ficarea se ghidează după aceleaşi reguli privitoare la iniţiativa adoptării constituţiei

Fără a se renunţa la ideea necesităţii obiective a perfecţionării cadrului constituţional corespunzător schimbărilor ce au avut loc icircn societate şi voinţei poporului cerinţelor politice conjuncturale icircn vederea revizuirii facile şi repetate a Legii fundamentale icircntre cele două tendinţe şi alegerea corectă a momentului revizuirii precum şi stabilirea clară a conţinutului acesteia icircn orice situaţie trebuie să primeze voinţa clară şi expres formulată a poporului sau a repre-zentanţilor săi

Tot atacirct de periculoasă prin efectele sale destabilizatoare este şi practica de a modifica oricacircnd o constituţie O asemenea practică este posibilă icircn special icircn regimuri nedemocratice fiind iniţiată fie de un partid politic avacircnd o largă majoritate parlamentară fie de un lider susţinut de anumite cercuri sau forţe politice icircn scopul de a-şi realiza anumite interese de natură politică şi economică sau particulare

106

Revizuirea implicită şi falsa revizuire Orice constituţie fixează printre altele coordonatele generale

ale icircntregului sistem de drept principiile sale fundamentale Astfel normele dreptului civil penal administrativ financiar al muncii familiei şa concretizează principiile şi normele constituţionale Desigur sunt şi norme juridice de drept civil penal şa care nu asimilează reglementări ce alcătuiesc ordinea constituţională De pildă art 969 din Codul civil potrivit căruia bdquoconvenţiile legal făcute au putere de lege icircntre părţile contractante Ele se pot revoca prin consimţămacircnt mutual sau din cauze autorizate de legerdquo nu are nicio legătură cu vreuna dintre dispoziţiile constituţionale

Revizuirea implicită a constituţiei poate să rezulte din adoptarea unei norme juridice al cărei conţinut derogă de la prevederile constituţionale Icircn acest caz se cere ca adoptarea unei asemenea norme să nu se fi făcut printr-o lege de modificare a constituţiei ci printr-o simplă lege ordinară sau chiar printr-o lege organică O revizuire implicită a constituţiei poate consta de asemenea icircn neaplicarea repetată a unei dispoziţii constituţionale care potrivit legii fundamentale ar urma să se aplice cu o anumită periodicitate (neprezentarea de către preşedintele ţării a unui mesaj pe durata mandatului privind problemele ţării)

Revizuirea sau modificarea implicită a constituţiei se poate produce şi icircn situaţia icircn care Parlamentul ar adopta o lege ordinară care derogă icircn mod vădit de la litera constituţiei forul legislativ consideracircnd icircnsă că legea respectivă păstrează nealterat bdquospiritul constituantuluirdquo Dacă icircntr-o asemenea situaţie ipotetică Curtea Constituţională sesizată cu privire la neconstituţionalitatea legii ar aprecia că legea icircn cauză este totuşi constituţională aceasta urmacircnd a fi promulgată icircnseamnă că Legea fundamentală a fost modificată implicit

Icircn cazul evocat ipotetic modificarea adusă constituţiei ar consta icircn schimbarea prin intermediul unei legi organice sau ordinare a

107

conţinutului unei norme constituţionale justificacircndu-se că norma prin care s-a făcut derogarea corespunde bdquospiritului constituţieirdquo

Icircn condiţiile icircn care s-ar acorda unui organism competenţa să aprecieze constituţionalitatea unei legi exclusiv icircn spiritul constituţiei dar nu şi icircn litera acesteia se poate icircnsă deschide calea unor perma-nente modificări implicite ale Legii fundamentale ndash acţiune cu grave consecinţe pe plan nu numai juridic ci şi politic economic şi social

Icircn concluzie se poate reţine că modificarea implicită a constituţiei constă icircn schimbarea unor dispoziţii ale acesteia fără a se recurge la procedura de revizuire prevăzută icircn icircnsăşi Legea fundamentală ci la altă procedură Practic revizuirea implicită indiferent care ar fi motivele şi procedeul utilizat are ca rezultat icircncălcarea constituţiei

O formă mult mai gravă a revizuirii este falsa revizuire sau frauda constituţională Ea constă de pildă icircn schimbarea printr-o modificare legală a constituţiei a regimului politic consacrat icircn textul iniţial al constituţiei fără a se schimba icircn mod corespunzător şi cadrul constituţional Astfel dacă printr-o revizuire a constituţiei care iniţial ar prevedea un regim parlamentar clasic s-ar introduce icircn sistemul constituţional respectiv elemente ale sistemului politic prezidenţial (exemplu schimbarea răspunderii Guvernului faţă de Parlament cu o răspundere a acestuia faţă de preşedinte) preşedintele nemaifiind astfel subordonat Parlamentului Constituţia respectivă ar fi revizuită prin fraudă

Revizuirea Constituţiei rezultată din adoptarea prin referendum a proiectului de lege prezidenţial a fost apreciată icircn literatura de specialitate franceză ca o abatere de la spiritul şi legea Constituţiei Faptul că revizuirea a fost aprobată de electorat care şi-a manifestat astfel voinţa suverană nu schimbă icircn opinia unor autori bdquoesenţa neconstituţionalărdquo a reformei Obiectivul urmărit icircn speţă ar fi trebuit să fie realizat prin metode constituţionale 74

74 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I

LGDJ Paris 1979 p 145

108

Suspendarea constituţiei Icircn practicile constituţionale ale statelor au fost cazuri icircn care

constituţiile au fost total sau parţial pe anumite perioade de timp suspendate normele constituţionale fiind scoase din vigoare

Este adevărat icircnsă că unele constituţii interzic posibilitatea suspendării lor Spre exemplu Constituţia romacircnă din 1866 icircn art 127 prevedea bdquoConstituţiunea de faţă nu poate fi suspendată nici icircn tot nici icircn parterdquo

Alte constituţii nu prevăd dispoziţii cu privire la suspendare Cu toate acestea icircn practica burgheză constituţiile au fost

suspendate icircn perioadele de criză politică cacircnd guvernanţii renunţau la forma democratică de conducere

Icircn general icircn asemenea situaţii constituţia se suspendă prin proclamarea stării de asediu prin guvernarea prin decrete-legi prin lovituri de stat Cu privire la suspendarea constituţiei doctrina juridică s-a exprimat icircn sensul că o asemenea măsură este ilegală icircn practică ea a fost pusă icircn aplicare

Fără icircndoială oricacircte justificări s-ar aduce suspendarea totală a constituţiei constituie o abatere de la idea de constituţionalitate şi de legalitate de fapt o icircnlăturare a acestora

Abrogarea constituţiei Icircn ceea ce priveşte abrogarea constituţiei chiar dacă ea nu este

stipulată sigur că atunci cacircnd raportul de forţe politice se schimbă icircn esenţa sa icircn mod necesar este adoptată o nouă constituţie

Icircn acest sens actuala Constituţie a Romacircniei prevede la Dispoziţii finale şi tranzitorii icircn articolul 153 că prezenta Constituţie intră icircn vigoare la data aprobării ei prin referendum La aceeaşi dată Constituţia din 21 august 1965 este şi rămacircne icircn icircntregime abrogată

109

CAPITOLUL IV


IV1 Noţiune

O problemă mai delicată a dreptului constituţional evitată a fi abordată icircn mod direct o reprezintă fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei deoarece ea ţine de locul constituţiei icircn sistemul normativ de ierarhizarea actelor normative a sistemului de drept şi icircn orice caz de locul dreptului constituţional icircn sistemul de drept

Ce este interesant icircnsă este faptul că supremaţia constituţiei apare ca un lucru ştiut firesc de necontestat şi de aici lipsa unor preocupări directe pentru motivarea justificarea acestei supremaţii Icircn general şi icircntotdeauna s-a afirmat şi se afirmă caracterul de lege supremă a constituţiei iar această afirmaţie este acceptată ca o axiomă ce nu mai trebuie demonstrată ca un lucru de certă şi incontestabilă notorietate

Toate opiniile exprimate converg către caracterul suprem al constituţiei Ce este deci această supremaţie O scurtă incursiune icircn literatura de specialitate este edificatoare Astfel unii autori explică supremaţia constituţiei prin faptul că aceasta este bdquolegea legilor legea supremărdquo Alţii consideră că supremaţia constituţiei pe plan juridic este o rezultantă a faptului că modificarea ei trebuie adoptată de către parlament cu majoritate calificată de două treimi din numărul total al deputaţilor spre deosebire de legile ordinare care pot fi adoptate modificate suspendate sau abrogate de acelaşi organ cu majoritatea de jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor care icircl alcătuiesc

110

Icircntr-o altă opinie supremaţia constituţiei se explică prin faptul că aceasta ocupă un loc principal fiind o lege fundamentală care stă la temelia organizării statale şi este baza juridică a icircntregii legislaţii subliniindu-se totodată faptul că supremaţia se exprimă faţă de legile ordinare icircn deosebiri de conţinut formă şi putere juridică Icircn literatura juridică icircntacirclnim şi unele explicaţii mai nuanţate care arată că fie scrisă fie cutumiară Constituţia este legea supremă a statului pentru ca apoi să se arate că supremaţia constituţiei rezultă din conţinutul acesteia (supremaţia materială) şi uneori din forma icircn care este edictată (supremaţia formală) Alţi autori consideră că bdquosupremaţia constituţiei decurge din caracterul normelor acesteia precum şi din procedura solemnă pentru adoptarea eirdquo75

Supremaţia constituţiei este deci o noţiune complexă icircn conţinutul căreia se cuprind trăsături şi elemente (valori) politice şi juridice care exprimă poziţia supraordonată a constituţiei nu numai icircn sistemul de drept ci şi icircn icircntregul sistem social-politic al unei ţări76

Aşa cum am arătat anterior poziţia pe care o are constituţia determină numeroase efecte juridice politice şi sociale pe care le vom prezenta icircn cele ce urmează Această situaţie a determinat icircn literatura juridică apariţia unor icircntrebări referitoare la izvorul valorilor morale politice şi juridice ale constituţiei Trebuie deci să căutăm motivaţia ştiinţifică a supremaţiei constituţiei semnificaţia finalitatea şi consecinţele acesteia

IV2 Efectele juridice

Poziţia privilegiată a constituţiei icircn sistemul de drept implică firesc o multitudine de consecinţe juridice unele care privesc chiar constituţia altele care privesc restul dreptului Deocamdată vom cerceta unele dintre consecinţele ce privesc icircnsăşi constituţia consecinţe ce evidenţiază că supremaţia constituţiei este o realitate

75 C Ionescu op cit 76 I Muraru S Tănăsescu op cit p 76 şi urm

111

juridică nu o simplă teorie că practic ea este realizată printr-un sistem de reguli şi practici viabile

Icircn legătură cu icircntregul ansamblu constituţional din totdeauna s-a pus problema unor forme speciale (proceduri) de adoptare care să pună icircn valoare supremaţia acesteia şi deosebirile faţă de restul dreptului dar mai ales faţă de legile ordinare Adoptarea constituţiei trebuie văzută ca un proces complex cu profunde semnificaţii politico-juridice proces icircn care se detaşează clar aşa cum de altfel am explicat cel puţin trei elemente şi anume iniţiativa adoptării constituţiei organul competent (constituantul sau puterea constituantă) modurile de adoptare

Constituţia ca lege fundamentală a statului de drept nu poate rămacircne icircn afara sistemului social nu poate rămacircne imună la transformările ce au loc icircn societate Ea suferă icircn mod firesc unele modificări ca urmare a corelaţiei ce există şi ce trebuie să existe icircntre drept şi dinamica economică şi socială Icircn legătură cu modificarea constituţiei situaţie prezentată pe larg anterior considerăm că prevederile constituţionale trebuie să se caracterizeze printr-o stabilitate sporită dar această stabilitate trebuie să fie icircn primul racircnd rodul realismului constituţiei şi nu al unor proceduri de modificare exagerate Nu se poate pierde din vedere că viaţa economică şi socială căreia prevederile constituţionale se adresează cunoaşte o permanentă evoluţie Icircn mod firesc şi constituţia trebuie să ţină pasul cu dinamica socială şi economică Altfel prevederile constituţionale pot deveni o fracircnă icircn dezvoltarea societăţii la al cărei progres trebuie să concure

Icircn stracircnsă legătură cu adoptarea şi modificarea constituţiei se află suspendarea precum şi abrogarea constituţiei care de asemenea trebuie să pună icircn valoare supremaţia constituţiei

Strict juridic vorbind şi extrapolacircnd conceptul de lege constituţia este şi ea o lege Chiar şi aşa poziţia supraordonată a constituţiei se manifestă şi icircn ce priveşte legea faţă de care există trei mari deosebiri şi anume de conţinut de formă şi de putere juridică

112

Aceste deosebiri pot fi făcute icircnsă numai după ce vom cerceta şi legea ca act juridic al parlamentului Constituţia ca izvor principal al dreptului este deci parte integrantă a acestuia Prin conţinutul şi poziţia sa icircn sistemul de drept constituţia comandă icircnsă icircntregul sistem de drept reglementacircnd relaţiile sociale care sunt esenţiale pentru popor relaţii din toate domeniile vieţii economice politice sociale şi culturale

Toate celelalte ramuri ale dreptului icircşi găsesc punctul de plecare la nivelul celor mai icircnalte principii icircn şi numai icircn prevederile constituţiei Celelalte ramuri ale dreptului dezvoltă aceste dispoziţii de principiu dar normele lor trebuie să fie icircn perfectă concordanţă cu litera şi spiritul constituţiei Orice abatere de la această concordanţă este considerată o icircncălcare a constituţiei ea ducacircnd la nulitatea dispoziţiilor legale icircn cauză constatarea acestor abateri făcacircndu-se prin controlul de constituţionalitate Această consecinţă a supremaţiei constituţiei se va observa lesne atunci cacircnd vom analiza condiţiile de fond şi de formă ale valabilităţii actelor organelor statului

Din această regulă a conformităţii rezultă şi o a doua consecinţă Astfel icircn cazul icircn care o dispoziţie constituţională este modificată icircn mod obligatoriu trebuie să se modifice şi normele din ramurile de drept corespondente Această modificare se impune pentru că icircn permanenţă trebuie respectată concordanţa icircntregului drept cu constituţia Dacă modificările sunt obligatorii ele nu se realizează automat imediat ci aceasta depinde de faptul dacă norma constituţională nouă este de aplicaţie mijlocită sau nemijlocită problemă de mare interes practic

IV3 Garanţii juridice

Supremaţia constituţiei este o realitate incontestabilă nu reprezintă o simplă afirmaţie Ea implică o serie de consecinţe juridice dar se bucură icircn acelaşi timp şi de garanţii Desigur garanţiile supremaţiei constituţiei pot fi formulate icircn diferite feluri

113

Vom reţine icircnsă cea mai importantă constatare ce se poate face şi anume că supremaţia constituţiei beneficiază de garanţiile specifice icircntregului drept (care fac ca sistemul normativ să se aplice şi să fie respectat) dar totodată de unele garanţii juridice specifice Astfel văzute lucrurile credem că trei sunt aceste garanţii şi anume controlul general al aplicării constituţiei controlul constituţionalităţii legilor icircndatorirea funda-mentală de a respecta constituţia

Controlul general al aplicării constituţiei este rezultatul faptului că icircntreaga activitate de organizare statală este stabilită prin constituţie Constituţia fixează cadrul realizării puterii de stat categoriile de organe ale statului Totodată constituţia stabileşte şi competenţa organelor de stat Acest lucru se face avacircnd icircn vedere că puterea poporului nu exclude ci dimpotrivă implică presupune o diviziune a competenţelor şi o autonomie a organelor de stat Toate organele statului trebuie să-şi desfăşoare activitatea icircn conformitate şi icircn limitele stabilite prin constituţie Pentru ca acest lucru să nu rămacircnă o simplă cerinţă orice constituţie organizează un sistem complex şi eficient de control al aplicării constituţiei Acest control general este şi prima garanţie juridică a supremaţiei constituţiei el realizacircndu-se prin formele şi căile de control statornicite

Controlul constituţionalităţii legilor este o altă garanţie a supremaţiei constituţiei Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare procedura de urmat precum şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri Icircn general controlul constituţionalităţii legilor este considerat o garanţie a supremaţiei constituţiei folosindu-se desigur formulări diferite precum sancţiunea supremaţiei (Georges Burdeau) garanţia caracterului de supremaţie a constituţiei (Andre Hauriou) sancţiunea violărilor regulilor constituţionale (Marcel Prelot) etc Icircn ce-l priveşte pe Tudor Drăganu el arată că bdquoIcircn scopul de a consolida supremaţia

114

constituţiei s-a icircncercat apoi să se găsească un mijloc pentru a se asigura respectarea ei nu numai de administraţie şi justiţie dar şi de puterea legiuitoare Acest mijloc a fost instituirea unui organ căruia i s-a recunoscut competenţa de a face inaplicabile legile contrare unui principiu constituţionalrdquo


115

CAPITOLUL V

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR V1 Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor

Reprezentacircnd una dintre instituţiile cele mai importante con-trolul constituţionalităţii legilor are o deosebită semnificaţie nu numai pentru cunoaşterea vieţii constituţionale reale ci şi icircn genere a vieţii de stat cu adacircnci implicaţii teoretice şi practice privitoare la supremaţia constituţiei atacirct icircn ţările icircn care un asemenea control este organizat şi funcţionează cacirct şi icircn ţările icircn care nu a fost şi nu este cunoscut Asigurarea supremaţiei constituţiei nu poate şi nu trebuie să rămacircnă un simplu principiu al ordinii constituţionale ci este necesară existenţa unui sistem de garanţii icircn măsură să permită ca icircntr-adevăr constituţia să se manifeste ca actul normativ cu forţă juridică supremă Icircn acest sistem de garanţii trebuie să existe şi un sistem de sancţiuni aplicabile icircn cazurile icircn care constituţia este icircncălcată77

Controlul constituţionalităţii legilor ca instituţie juridică cuprinde ansamblul dispoziţiilor normative prin care se organizează verificarea conformităţii cu constituţia atacirct a fiecărei legi icircn ansamblul ei cacirct şi a fiecărei prevederi dintr-o lege avacircnd drept consecinţă icircnlăturarea legii sau a dispoziţiei dintr-o lege a cărei neconformitate cu constituţia a fost contestată Existenţa sancţiunilor pentru icircncălcările constituţiei este de majoră importanţă căci acestea alături de alte elemente bineicircnţeles dau dispoziţiilor constituţionale


116

caracterul de norme juridice Fără a relua icircntreaga problematică a sancţiunilor icircn dreptul constituţional trebuie să observăm că unii jurişti au negat caracterul de drept dreptului constituţional pe considerentul că acesta nu ar conţine sancţiuni care să dea eficienţă normelor sale argumentacircndu-se prin exemple din practica unor state ndash deşi şefi de state au icircncălcat dispoziţii constituţionale ei nu au fost sancţionaţi Or controlul constituţionalităţii legilor este tocmai un argument icircmpotriva unei asemenea susţineri căci el este un exemplu grăitor de existenţa evidentă a sancţiunilor icircn dreptul constituţional

Problema dacă şi icircn ce măsură conducerea generală a societăţii se desfăşoară potrivit normelor icircnscrise icircn constituţie este o problemă de importanţă generală pentru cunoaşterea şi aprecierea dezvoltării oricărei ţări ea prezintă icircnsă totodată o importanţă deosebită şi pentru ştiinţa dreptului constituţional deoarece priveşte organizarea şi funcţionarea tuturor instituţiilor constituţionale şi prin aceasta a celor juridice

Prima chestiune care trebuie să reţină atenţia celui care cercetează instituţia controlului constituţionalităţii legii este noţiunea de control al constituţionalităţii legilor Icircn această ordine de idei trebuie să observăm că doctrina juridică este icircn principiu de acord cu includerea constituţionalităţii legilor icircn principiul legalităţii ca parte componentă a acestuia din urmă Fără a intra icircn analiza conţinutului legalităţii ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a sistemului organizării politice trebuie să arătăm că acesta presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de către organele competente după procedura prestabilită cu respectarea dispoziţiilor din actele normative emise de organele de stat care indiferent de categoria din care fac parte ocupă o poziţie superioară celor emise icircn sistemul organelor administrative de stat Este icircn aceeaşi măsură admis că principiul legalităţii ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a sistemului organelor statului implică respectarea tuturor actelor normative

117

Faţă de această situaţie şi legea ordinară trebuie să fie conformă situaţiei pentru a icircndeplini condiţia de legalitate Constituţionalitatea legii nu icircnseamnă icircn fond altceva decacirct cerinţa de legalitate a legii icircn sensul ca legea să se adopte cu respectarea normelor constituţionale atacirct icircn spiritul cacirct şi icircn litera lor

Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autorităţile competente a face această verificare procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri

Cercetarea formelor de control al autorităţilor competente a-l efectua precum şi a procedurii de urmat impune icircnsă clarificarea unor probleme prealabile

O primă problemă este aceea de a şti dacă acest control priveşte numai legea icircn accepţiunea sa restracircnsă adică de act juridic al parlamentului sau priveşte şi alte acte normative emise de alte organe ale statului inclusiv actele organelor administrative

Icircn principiu controlul constituţionalităţii legilor priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului sau actele normative cu forţă juridică egală cu a legii Sunt acte normative cu forţă juridică egală cu a legii acele acte care deşi sunt emise de alte organe de stat decacirct parlamentul intervin şi reglementează relaţii sociale de domeniul legii şi pot deci modifica suspenda sau abroga o lege Asemenea acte se regăsesc icircn mai toate sistemele constituţionale de regulă sub numele de lege sau ordonanţe 78

Icircn orice sistem constituţional numai actele parlamentului ridică această problemă deoarece organele administraţiei de stat fiind organe executive emit acte normative numai icircn executarea legilor Actele administrative nu pot conţine reglementări primare (reglementări cu caracter independent) iar controlul legalităţii lor (şi implicit al constituţionalităţii) se realizează prin mijloace obişnuite de control inclusiv pe calea contenciosului administrativ Cacirct


118

priveşte actele organelor judecătoreşti şi ale procurorilor aici problema nu se pune căci de principiu ele aplică legea şi nu emit norme juridice

Se spune că icircn principiu controlul constituţionalităţii priveşte numai legea sau alte acte normative cu forţă juridică egală cu cea a legii deoarece unele constituţii prevăd că şi alte acte normative cu forţă juridică mai mică decacirct a legii pot fi supuse acestui control Asemenea acte normative cu forţă juridică egală cu a legii sunt acele acte care deşi sunt emise de alte organe de stat decacirct parlamentul intervin şi reglementează raporturi sociale de domeniul legii şi ca atare pot modifica suspenda sau abroga o lege Se poate cita icircn acest sens art 53 din Constituţia Romacircniei din anul 1965 conform căruia erau supuse controlului constituţionalităţii şi hotăracircrile Consiliului de Miniştri

O a doua problemă se referă la verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi Icircn această privinţă unele constituţii prevăd controlul constituţionalităţii proiectelor de legi Urmează să observăm că acesta nu este un control veritabil căci procedura de elaborare a legilor cuprinde implicit şi obligaţia de verificare a constituţionalităţii Crearea unei instituţii specializate pentru verificarea constituţionalităţii proiectelor de legi este o măsură de siguranţă icircn plus ea poate fi imaginată ca un aviz special icircn procesul elaborării legii dar aceasta nu poate duce la alte concluzii decacirct cele exprimate mai sus Un asemenea control era prevăzut şi icircn Constituţia Romacircniei din 1923 şi era exercitat de Consiliul Legislativ care icircntre atribuţiile sale avea şi pe aceea de verificare a constituţionalităţii proiectelor de legi acest control fiind dublat de unul jurisdicţional al constituţionalităţii legilor e adevărat numai pe cale de excepţie de către Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircn Secţiuni Unite

Icircn final a treia problemă se referă la cauzele care determină icircncălcarea prevederilor constituţionale de către legi ordinare Această situaţie pare imposibilă din moment ce legea şi Constituţia sunt

119

adoptate de către aceeaşi instituţie respectiv Parlamentul Cu toate acestea practica statelor a icircnvederat posibilitatea existenţei acestor neconcordanţe iar existenţa instituţiei controlului constituţionalităţii legilor este chiar dovada incontestabilă

Cauzele apariţiei unor neconcordanţe icircntre legea ordinară şi cea fundamentală trebuie căutate şi cercetate icircn raport cu interesele claselor sociale cu raporturile dintre forţele sociale ori ale unor grupuri puternice influente atacirct din momentul cacircnd s-a adoptat constituţia cacirct şi mai tacircrziu Icircn afara acestora au existat şi pot exista puternice contradicţii icircntre anumite grupuri care formează guvernanţii pot exista mai multe centre de putere

Cacircnd la putere era sau este un grup de interese opus celui care a votat constituţia s-a urmărit sau se poate urmări adoptarea unor legi care să-i aducă acestuia anumite beneficii De multe ori aceste legi contravin intereselor ndash icircnscrise icircn textele constituţionale ndash ale grupului care a fost la putere (sau mai influent) icircn momentul adoptării constituţiei

Icircn alte situaţii unele neconcordanţe icircntre constituţie şi legile ordinare se datoresc rigidităţii exagerate a unor constituţii Neputacircnd fi modificate lungi perioade de timp ele nu mai sunt icircn acord cu unele interese care apar pe parcurs ndash interesele exprimate prin legile ce se adoptă

O ultimă situaţie se poate datora icircn principiu şi neobservării regulilor de tehnică legislativă Controlul constituţionalităţii legilor se justifică de asemenea icircn statele federative prin exigenţa de a se realiza o bună armonizare a intereselor generale ale federaţiei cu interesele specifice concrete ale statelor membre

Controlul constituţionalităţii legilor este deci rezultanta unor realităţi statale şi juridice fiind totodată garanţia unor structuri şi principii constituţionale Funcţiile acestui control sunt azi incon-testabile prin ele se urmăreşte garantarea supremaţiei constituţiei

Supremaţia constituţiei implică şi garantarea separaţiei-echilibrului puterilor precum şi protecţia drepturilor omului Mai

120

mult controlul constituţionalităţii legilor apare ca o condiţie sine qua non pentru exprimarea eficientă a opoziţiei parlamentare Dacă adoptarea sau modificarea unei constituţii se poate realiza cu votul a cel puţin două treimi dintre parlamentari şi deci este dificil de realizat fără opoziţie adoptarea şi modificarea unei legi presupun un cvorum mai mic Icircn această din urmă situaţie opoziţia poate să se exprime şi prin dreptul pe care icircl are de a cere unor autorităţi constituţionale să se pronunţe Iar practica justiţiei constituţionale evidenţiază că nu de puţine ori apelul opoziţiei şi-a găsit o rezolvare favorabilă Utilitatea controlului constituţionalităţii legilor explică extinderea sa icircn lume mai ales icircn ultima jumătate de secol astăzi vorbindu-se de două modele şi anume modelul american şi modelul european Desigur mai există şi constituţii care nu prevăd un asemenea control


şi clasificarea acestor forme Prin modalităţile de exercitare a controlului constituţionalităţii

legilor icircnţelegem toate trăsăturile esenţiale şi comune ale exercitării controlului constituţionalităţii trăsături care se regăsesc icircn exercitarea acestui control oricare ar fi ţara icircn care a fost instituit79

Apariţia situaţiilor icircn care legile ordinare contraveneau constituţiei a pus problema atacirct pentru doctrină cacirct şi pentru legiuitor a găsirii soluţiei de remediere icircn primul racircnd prin stabilirea autorităţii competente a verifica constituţionalitatea legilor Soluţiile oarecum diferite folosite azi icircn lume sunt expresia acestor căutări şi icircndeosebi expresia dilemei icircn faţa cărora s-au aflat cei ce trebuia să decidă şi anume dacă este bine ca acest control să revină tot parlamentului sau să revină unei alte autorităţi publice Icircn funcţie de organul de stat chemat a controla constituţionalitatea legilor doctrina juridică desigur a clasificat acest control


121

Icircntr-o primă opinie ar exista trei forme de control controlul prin opinia publică controlul politic şi controlul jurisdicţional Controlul prin opinia publică este controlul elementar cuprinzacircnd reacţia opiniei publice la violarea constituţiei Această formă de control şi-a găsit fundamentul icircn Constituţia franceză din 1793 care arăta că icircn caz de violare a drepturilor poporului din partea guver-nanţilor bdquoinsurecţia este pentru popor şi pentru fiecare parte din popor cel mai scump drept şi cea mai indispensabilă dintre datoriirdquo80 şi că revolta individuală şi colectivă devine sancţiunea legitimă a ile-galităţii şi a fortiori a eventualelor acte neconstituţionale Această formă de control este considerată icircn doctrină drept primitivă deoarece se apelează la violenţă

Icircntr-o a doua opinie controlul constituţionalităţii legilor ar cunoaşte trei forme şi anume controlul parlamentar controlul politic şi controlul jurisdicţional

Icircn această opinie controlul politic este exercitat de un organ cu caracter politico-statal care funcţionează independent şi icircn afara parlamentului Controlul jurisdicţional se realizează sau prin instanţele ordinare sau prin jurisdicţiile speciale

Icircntr-o a treia opinie icircn funcţie de organul competent controlul constituţionalităţii legilor cunoaşte două forme şi anume controlul politic şi controlul judecătoresc

Icircntr-o a patra opinie se consideră că cea mai potrivită clasificare a constituţionalităţii legilor icircn raport cu organele care icircl exercită este aceea care face deosebire icircntre controlul exercitat de adunările legiuitoare şi cel exercitat de organe din afara lor care ndash prin aceea că pot lipsi de efecte votul acestor adunări ndash apar ca fiindu-le subordonate iar icircn cadrul organelor supraordonate

80 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz

Paris 1963

122

adunărilor legiuitoare distinge icircntre organele politice cele judecătoreşti şi cele politico-jurisdicţionale 81

Desigur mai sunt şi alte clasificări prezentacircnd nuanţe diferite Putem astfel reţine

Controlul realizat icircn raport cu organele competente a exercita controlul constituţionalităţii legilor şi care se realizează icircn două forme şi anume

a) controlul realizat printr-un organ politic b) controlul organizat printr-un organ jurisdicţional

Controlul realizat icircn raport cu timpul icircn care el se exercită respectiv icircnainte de intrarea icircn vigoare a legilor sau după intrarea lor icircn vigoare

Controlul realizat icircn raport cu cei icircndreptăţiţi să pună icircn mişcare procedura controlului constituţionalităţii legilor


a exercita controlul constituţionalităţii legilor V211 Controlul constituţionalităţii legilor exercitat


Aici vom cuprinde atacirct controlul exercitat de către organele legislative cacirct şi cel exercitat de organele de stat altele decacirct cele legislative care exercită acest control fie pe lacircngă activitatea lor de bază fie că sunt icircnfiinţate special icircn acest scop

Dreptul Parlamentului de a verifica constituţionalitatea legilor este un control autentic şi icircn acelaşi timp un autocontrol căci Parlamentul fiind acela care uneori adoptă şi constituţia este cel mai icircn măsură să aprecieze neconcordanţa dintre legea ordinară şi constituţia pe care le-a adoptat

81 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului

constituţionalităţii legilor Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 p 9 şi urm icircn care se face o prezentare critică a opiniilor privind conţinutul constituţiei exprimate de T Drăganu G Bourdeau şi alţii

123

Alţii consideră că acest control al Parlamentului nu ar prezenta niciun fel de garanţie căci deşi există sancţiunea nerealegerii parlamentarilor aceasta ar fi o sancţiune icircndepărtată greu de realizat icircn practică Trebuie adăugat că deşi Parlamentul constituie structura fundamentală a democraţiei constituţionale este exagerat să i se ceară să-şi recunoască o greşeală icircn elaborarea unei legi şi ca atare credibilitatea unui astfel de control este discutabilă Mai mult ar icircnsemna ca Parlamentul să fie judecător icircn propria cauză lucru contrar ideii de justiţie constituţională

Icircn ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor printr-un organ politic trebuie făcută precizarea că la icircnceput a existat un singur organ politic icircnsărcinat cu acest control de tipul Senatului conservator prevăzut prin Constituţia franceză din 1799 sau cel consacrat prin Constituţia Franceză din 14 ianuarie 1832 Apoi s-a prevăzut şi dreptul organelor legiuitoare

Icircn ţara noastră Statutul lui Cuza stabilea icircn art 12 că statutul şi legile constituţionale sunt puse sub ocrotirea Corpului ponderator De asemenea art 43 pct 15 al Constituţiei din anul 1965 stabilea că numai bdquoMarea Adunare Naţională hotărăşte asupra constitu-ţionalităţilor legilorrdquo

Icircn prezent icircn lume controlul constituţionalităţii legilor printr-un organ politic şi mai ales prin parlamente se realizează mai rar

Icircn Franţa controlul constituţionalităţii legilor este exercitat de către Consiliul Constituţional instituit prin Constituţia din 1958 care a icircnlocuit Comitetul Constituţional ce avea unele trăsături asemă-nătoare Acesta cuprinde pe de o parte foştii preşedinţi ai republicii icircn viaţă şi pe de altă parte membri desemnaţi pentru nouă ani şi al căror mandat nu poate fi reicircnnoit Membrii sunt desemnaţi astfel trei de către preşedintele republicii trei de către preşedintele Adunării Naţionale şi trei de către Preşedintele Senatului Preşedintele Consiliului Constituţional este numit prin decizie a Preşedintelui Republicii Există regula că funcţia de membru al Consiliului este incompatibilă cu cele de membru al Guvernului al Parlamentului

124

sau al Consiliului Economic şi Social Trebuie să subliniem că icircn competenţa Consiliului constituţional intră şi alte atribuţii icircn afara controlului constituţionalităţii legilor şi că icircn doctrina juridică franceză el este considerat o veritabilă Curte constituţională

Pot fi trimise Consiliului Constituţional spre verificarea conformităţii lor cu constituţia şi legile ordinare icircnainte de promulgarea lor Sesizarea poate fi făcută de Preşedintele Republicii Primul-ministru Preşedintele Adunării Naţionale Preşedintele Senatului sau de 60 de deputaţi ori de 6 senatori Prin urmare acest control este facultativ O dispoziţie declarată neconstituţională de către Consiliul Constituţional nu poate fi promulgată sau pusă icircn aplicare Icircmpotriva deciziilor Consiliului Constituţional nu se poate declara recurs Ele se impun autorităţilor publice şi tuturor autorităţilor administrative şi jurisdicţionale Acest gen de control este controversat deoarece organismul icircnvestit cu prerogativele de control al constituţionalităţii legilor votate de Parlament apare ca o autoritate care ar exercita o a patra putere icircn stat putacircnd să infirme voinţa parlamentarilor ei icircnşişi exponenţi ai voinţei suverane a poporului Icircn realitate controlul politic al constituţionalităţii nu icircmpietează cu nimic asupra prerogativelor Parlamentului şi se exercită icircn baza Constituţiei

Consiliul Constituţional francez are o competenţă foarte largă şi complexă

exercită controlul conformităţii cu constituţia a regulilor de drept emise de puterile publice

verifică legalitatea alegerilor parlamentare a celor preşedinţiale ca şi legalitatea referendumului

avizează icircmprejurările invocate pentru aplicarea dispoziţiilor art 16 din constituţie care instituie o dictatură temporară a Preşedintelui Republicii Consiliul trebuind să fie consultat cu privire la toate măsurile pe care pe durata exercitării acestei dictaturi temporare le-ar lua Preşedintele Republicii

125

Un asemenea tip de control a fost instituit şi icircn Principatele Romacircne prin Convenţia de la Paris din 1858 Art 37 din Convenţie prevedea icircn acest sens că bdquolegile de interes special pentru fiecare Principat nu vor fi icircntărite de hospodar decacirct după ce vor fi comunicate de dacircnsul Comisiei Centrale care va avea a preţui de sunt potrivite cu dispoziţiile constitutive ale noii organizaţiirdquo

Prerogativele Comisiei Centrale au fost preluate de Corpul Ponderator creat icircn 1864 prin Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

Caracterul politic al controlului rezultă icircn primul racircnd din conţinutul politic al Legii fundamentale Astfel controlul politic are drept scop conservarea structurilor şi mecanismelor de exercitare a puterii politice Icircn acelaşi timp caracterul politic este exprimat şi de organismul care exercită controlul Acest organism trebuie să exprime prin reprezentare voinţa suverană a poporului Nu este mai puţin adevărat că autoritatea care exercită un asemenea control se pronunţă asupra voinţei politice a parlamentarilor precum şi a Guvernului care a iniţiat legea respectivă Iată prin urmare cel puţin trei factori care imprimă caracterul de control politic acestui control82

Icircn doctrina constituţională modernă se admite că reprezentativitatea organismului de control poate să rezulte nu numai din desemnarea electorală a membrilor săi (Senat) dar şi din numirea acestora de autorităţi care la racircndul lor sunt reprezentative (Camerele legislative şi Preşedintele Republicii)

Un asemenea organism ar urma să exercite jurisdicţia constituţională fie pe cale preventivă opunacircnd veto-ul său legilor adoptate de Parlament dar nepromulgate de şeful statului fie posterior invalidacircnd o lege aflată icircn vigoare 83

82 Cristian Ionescu op cit p 184 şi urm 83 Ch Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques

Paris 1983 p 79

126

Icircmpotriva controlului politic se aduc cacircteva argumente principale

a) principiul separaţiei puterilor nu ar admite icircn afara celor trei autorităţi guvernante crearea unei a patra situată deasupra Parlamentului şi Guvernului şi icircnvestită cu dreptul de a le cenzura activitatea legislativă şi respectiv puterea regulamentară

b) organismul politic care exercită controlul ar putea fi discreţionar putacircnd să infirme voinţa suverană a reprezentanţilor poporului

c) controlul constituţionalităţii legilor trebuie să fie un control de specialitate situat deasupra oricăror argumente politice


printr-un organ jurisdicţional

Acest control este exercitat sau de organe altele decacirct cele judecătoreşti care folosesc icircnsă o procedură de lucru asemănătoare cu cea judecătorească sau de către organele judecătoreşti propriu-zise

Interes deosebit a prezentat şi prezintă controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor

Controversat icircn ce priveşte fundamentarea sa ştiinţifică controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor s-a impus icircn practica multor state astăzi el exercitacircndu-se sau icircn temeiul unor dispoziţii legale clare sau pur şi simplu icircn temeiul dreptului pe care organele judecătoreşti singure şi l-au arogat

Dreptul judecătorilor de a decide asupra constituţionalităţii legilor este atacirct contestat cacirct şi admis de doctrina juridică Pentru cei care admiteau posibilitatea controlului judecătoresc al constituţionalităţii legilor două probleme trebuia rezolvate şi anume a) existenţa unei diferenţieri precise icircntre legile fundamentale şi cele ordinare şi b) o constituţie scrisă de tip rigid

Dreptul judecătorilor de verificare a conformităţii legilor cu constituţia s-a justificat plecacircndu-se la menirea judecătorilor de a

127

interpreta şi aplica legile şi de a aplica sancţiuni icircn cazuri de icircncălcare a legii Faţă de această situaţie s-a considerat că icircn mod firesc ei au dreptul de a interpreta legile şi icircn raportul acestora cu constituţia şi de a aplica sancţiuni căci lipsa sancţiunilor icircn cazul icircncălcării constituţiei ar putea duce la negarea existenţei dreptului constituţional

De asemenea dreptul judecătorilor icircn verificarea conformităţii legii cu constituţia s-a justificat prin teoria separaţiei puterilor icircn stat care implică o anumită colaborare a puterilor icircn vederea realizării aceloraşi scopuri Icircn această ordine de idei s-a considerat că cele trei puteri se echilibrează şi se controlează reciproc că ele nu se află icircntr-o stare de totală independenţă una faţă de cealaltă şi că numai această colaborare şi control reciproc asigură legala şi buna lor funcţionare Colaborarea acestor trei puteri are icircn vedere realizarea aceloraşi scopuri Astfel puterea judecătorească poate şi trebuie să controleze puterea legiuitoare şi puterea executivă iar la racircndul ei şi puterea executivă poate controla celelalte puteri Ce este esenţial icircn această susţinere este faptul că puterii judecătoreşti icirci revine importanta misiune de a fi bdquoregulatorul bunei funcţionări a principiului separaţiei puterilorrdquo

Icircn acelaşi timp un alt argument pleacă de la necesitatea verificării dacă legiuitorul a acţionat icircn limitele competenţei sale constituţionale84 Se consideră că judecătorul prin formaţia sa prin obiceiurile sale va judeca icircn mod imparţial De asemenea o bună şi echitabilă soluţie este posibilă deoarece procedura juridică implică publicitatea dezbaterilor contradictorialitatea obligaţia de motivare a sentinţelor

Argumente contrare icircn ceea ce priveşte dreptul judecătorilor de a judeca constituţionalitatea legilor nu au lipsit şi nu lipsesc din doctrina juridică

Un prim argument se bazează tot pe teoria separaţiei puterilor dar pe o interpretare oarecum rigidă Icircn această concepţie separaţia


128

puterilor icircnseamnă o independenţă absolută a puterilor iar acordarea dreptului judecătorilor de a controla actele puterii legiuitoare ar fi o eludare a principiului separaţiei puterilor

S-a mai apreciat că există interesul ca statul să fie singurul judecător al constituţionalităţii legilor ordinare şi ar constitui un lucru delicat să se dea icircn atribuţia unei autorităţi care nu are responsabilitatea guvernării un astfel de control85

Apoi se adaugă icircn această opinie dreptul recunoscut judecătorului de a controla activitatea legiuitorului face din acesta o autoritate politică or nimic nu este mai grav decacirct existenţa autorităţilor oficioase

Organele judecătoreşti care exercită controlul constitu-ţionalităţii legilor sunt icircntr-un sistem toate instanţele judecătoreşti modalitate denumită controlul judecătoresc difuz iar icircntr-un alt sistem controlul se exercită numai de către instanţa judecătorească supremă această modalitate fiind denumită control judecătoresc concentrat

Controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor atacirct cel difuz cacirct şi cel concentrat este de regulă un control represiv care intervine după promulgarea legilor deci după intrarea lor icircn vigoare şi rezultatul este că legile sau dispoziţiile din legi declarate ca neconstituţionale nu-şi produc efectele

Controlul judecătoresc icircn ambele modalităţi diferă icircn raport cu căile prin care el se realizează principalele căi fiind

prima acţiunea icircn justiţie pentru declararea ca neconstituţională a unei legi sau a unei prevederi dintr-o lege

cea de a doua excepţia de neconstituţionalitate ridicată ca mijloc de apărare icircn cadrul unui proces

Exercitarea controlului judecătoresc pe o cale sau pe alta duce la efecte diferite controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor pe cale de acţiune avacircnd ca efect anularea legii sau a prevederilor dintr-o lege declarată ca neconstituţională şi lipsirea de efecte a legii


129

erga omnes pe cacircnd controlul judecătoresc pe cale de excepţie nu duce la anularea legii sau a dispoziţiilor dintr-o lege ci numai la neaplicarea lor icircn soluţionarea procesului icircn curs astfel că declararea de neconstituţionalitate pe cale de excepţie are efecte numai inter partes

Controlul pe cale de acţiune şi cel pe cale de excepţie sunt principalele căi de cea mai largă aplicaţie prin care se exercită controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor

Justificat sau nu din punct de vedere teoretic controlul judecătorilor asupra constituţionalităţii legilor s-a impus icircn mai multe state Un anumit interes de ordin istoric prezintă controlul judecătoresc din Statele Unite Deşi Constituţia SUA nu dă dreptul Curţii Supreme de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor totuşi Curtea exercită acest control şi nimeni nu-şi pune icircntrebarea icircn legătură cu temeiul juridic al acestui drept

Curtea Supremă a SUA şi-a arogat abuziv dreptul de a decide asupra constituţionalităţii legilor prin una din cele mai icircndrăzneţe decizii pe care le-a dat vreodată şi anume prin decizia din 1803 cacircnd preşedinte al Curţii era John Marshall icircn afacerea Marbury versus Madison86

Instaurarea controlului judecătoresc icircn SUA a fost icircnlesnită de forma federală de unele tradiţii din organizarea coloniilor (posibilitatea de a ataca icircnaintea Consiliului privat al Regelui legile coloniale depăşind limitele prevăzute prin Charte) precum şi de ideea existentă icircn mentalitatea politică a unei abordări efective a legii faţă de constituţie şi a unui control susceptibil de a fi impus legislatorului

Icircn prezent icircn multe state precum Spania Portugalia Belgia Germania Italia Austria Ungaria Polonia există un control jurisdicţional al constituţionalităţii legilor Fără a intra icircn detalii trebuie să observăm că astăzi se practică două modele de control al constituţionalităţii şi anume modelul american şi modelul european

86 M Lepădătescu op cit

130

Icircn primul sistem controlul este realizat de tribunalele obişnuite icircn timp ce icircn al doilea este realizat de către autorităţi special abilitate denumite tribunale sau curţi constituţionale Aşa cum scria Maurice Duverger sistemul unui tribunal special icircnsărcinat să controleze constituţionalitatea pare preferabil celui al controlului prin judecători ordinari căci el permite de a alege judecători mai bine adaptaţi funcţiei lor De regulă se folosesc două procedee şi anume controlul pe calea acţiunii şi controlul pe cale de excepţie Icircn ce priveşte controlul pe calea acţiunii el este considerat a fi un procedeu ofensiv care permite atacarea unei legi icircn faţa unui tribunal determinat căruia i se cere să examineze validitatea constituţională şi să pronunţe anularea Doctrina juridică apreciază icircn acelaşi timp că acest procedeu ridică dificultăţi icircn organizarea tribunalului pe care-l opune organului legislativ şi că n-a dat icircn practică rezultate prea fericite şi icircn general doctrina icircl consideră ca ineficace

Icircn Romacircnia problema controlului jurisdicţional al constituţionalităţii legilor s-a pus pentru prima dată icircn 1912 icircn faţa instanţelor judecătoreşti Deşi Constituţia din iulie 1866 icircn vigoare la acea dată nu prevedea un asemenea control la 2 februarie 1912 cu prilejul judecării unei acţiuni a Societăţii de Tramvaie din Bucureşti intentată icircmpotriva Ministerului de Interne şi Primăriei Capitalei Tribunalul Ilfov Secţia a II-a a decis că acestea au dreptul şi datoria să verifice conformitatea cu prevederile constituţionale a oricăror legi ori de cacircte ori cu prilejul judecării unui proces se invocă neconstituţionalitatea legii soluţia pronunţată determinacircnd soarta acţiunii intentate şi dacă socotesc respectiva soluţie ca fiind neconstituţională să o icircnlăture prin hotăracircre judecătorească 87

Chiar dacă iniţial s-a făcut recurs la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircmpotriva hotăracircrii Tribunalului Ilfov Secţia I a Curţii icircn urma dezbaterilor care au durat trei zile (14-16 martie 1912) a respins recursul validacircnd astfel hotăracircrea tribunalului

87 M Lepădătescu op cit p 191-194

131

Fără ca prevederile constituţionale să icircl autorizeze se instaura astfel icircn ţara noastră controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor pe cale de excepţie control ca şi icircn Statele Unite ale Americii represiv şi difuz fiind unul ce putea fi exercitat de către orice instanţă judecătorească deci chiar şi de un judecător de pace dintr-o plasă oarecare (icircn sistemul organizării judecătoreşti din acea vreme)

Ulterior potrivit Constituţiei din 1923 competenţa de a judeca constituţionalitatea legilor a revenit Curţii de Casaţie icircn secţiuni reunite Astfel art 103 alin 1 din Constituţie prevedea că bdquoNumai Curtea de Casaţie icircn Secţiuni Unite are dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi a declara neaplicabile pe acelea care sunt contrarii constituţiunii Judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul de judecatrdquo

Icircn literatura de specialitate de atunci o asemenea organizare a controlului constituţionalităţii legilor era considerată ca atingacircnd perfecţiunea Astfel se scria bdquoAşa cum este organizat acest control icircn faţa Secţiunilor Unite ale Casaţiei el a stacircrnit admiraţia străinilor şi sistemul legislaţiei noastre este recomandat pentru a fi introdus icircn legislaţia altor popoarerdquo88

Paralel s-a organizat şi un control preventiv mai exact spus o activitate avacircnd ca scop prevenirea includerii icircntr-un text de lege a unei dispoziţii neconstituţionale Organismul icircnsărcinat să desfăşoare o asemenea activitate a fost Consiliul Legislativ icircnfiinţat icircn 1925 Articolul 76 din Constituţie prevedea că bdquoSe icircnfiinţează Consiliul Legislativ a cărui menire este să ajute icircn mod consultativ la crearea şi coordonarea legilor emanacircnd fie de la puterea executivă fie din iniţiativa parlamentară cacirct şi la icircntocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi afară de cele care privesc creditele bugetare Dacă icircnsă icircntr-un termen fixat de lege Consiliul

88 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi

comparat Bucureşti 1936

132

Legislativ nu-şi dă avizul său Adunările pot proceda la discutarea şi aprobarea proiectelor O lege specială va determina organizarea şi modul de funcţionare a Consiliului Legislativrdquo

Primele două constituţii socialiste romacircneşti cea din 1948 şi respectiv din 1952 nu au prevăzut explicit un control al constituţionalităţii legilor 89 Constituţia din 1965 a reintrodus expres această procedură constituţională icircn sistemul nostru de drept stabilind icircn art 43 că numai Marea Adunare Naţională hotărăşte asupra constituţionalităţii legilor Era vorba de un control ulterior adoptării legilor Prin legea nr 11969 care a completat art 53 din Constituţie s-a introdus controlul prealabil al constituţionalităţii proiectelor de lege

Icircn prezent aşa cum am arătat icircn baza art 79 din Constituţie şi a prevederilor din Legea nr 731993 controlul constituţionalităţii proiectelor de lege control prealabil finalizat printr-un aviz este prevăzut implicit ca una dintre atribuţiile Consiliului Legislativ

Controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor are următoarele trăsături

este un control difuz putacircnd fi exercitat de către toţi judecătorii şi nu exclude posibilitatea ca o singură instanţă (cea mai icircnaltă instanţă) să deţină această competenţă

este un control concret adică se exercită icircn situaţia icircn care neconstituţionalitatea unei legi este susţinută cu ocazia unui proces aflat pe rolul unei instanţe

este un control posterior ceea ce icircnseamnă că se exercită asupra unei legi aflate icircn vigoare

Controlul exercitat de către magistraţi de profesie potrivit unei proceduri jurisdicţionale experimentate icircn practica judecătorească este considerat icircn literatura de specialitate mai eficient decacirct controlul politic exercitat de un organism ai cărui membri pot fi lipsiţi de experienţa dobacircndită icircn practica judecătorească

89 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

1977 p 18

133

Unei asemenea procedurii i se aduc icircnsă şi unele critici icircntemeiate la prima vedere un asemenea control ar presupune

a) aprecieri cu caracter politic făcute de magistraţi cu privire la conţinutul unor legi

b) ingerinţa puterii judecătoreşti icircn activitatea legislativă printr-un surplus de zel judecătoresc

c) posibilitatea de manipulare sub diferite forme a magistraţilor de către puterea executivă

d) situarea puterii judecătoreşti deasupra celei legislative e) posibilitatea unor erori judiciare imposibil de remediat 90 Avacircnd icircn vedere icircnsă vechimea icircndelungată a procedurii

jurisdicţionale a controlului constituţionalităţii legilor formularea unor critici la adresa acesteia este neicircntemeiată

Controlul politico-jurisdicţional al constituţionalităţii legilor prezintă următoarele trăsături

a) este un control concentrat icircntrucacirct este de competenţa exclusivă a unei singure autorităţi (exemplu Consiliul Constituţional icircn Franţa Curtea Constituţională icircn Italia Spania Romacircnia)

b) este un control abstract ceea ce icircnseamnă că se exercită pe cale de acţiune directă fără să existe un litigiu anterior dedus judecăţii unei instanţe

c) poate fi atacirct interior cacirct şi posterior Denumirea componenţa numerică modul de desemnare ca şi

prerogativele concrete de control exercitate de un astfel de organism diferă de la un stat la altul Au introdus un astfel de control Spania Portugalia Belgia Germania Italia Austria Ungaria Polonia şa Icircn doctrină este general acceptat că verificarea conformităţii anumitor acte normative cu textul constituţional de către un organ specializat avacircnd o jurisdicţie unică este foarte eficientă

Avantajele sale constau printre altele icircn asigurarea unui control specializat şi omogen din punct de vedere al soluţiilor

90 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo

nr 7-81991 p 24-25

134

pronunţate De asemenea deciziile privind constituţionalitatea sau după caz neconstituţionalitatea actelor normative supuse controlului au efecte erga omnes Icircn plus organismul icircnvestit cu jurisdicţia constituţională poate fi folosit şi icircn alte scopuri (verificarea constituţionalităţii partidelor politice controlul legalităţii unor operaţiuni electorale avize privind diferitele probleme de interes public major soluţionarea unor conflicte care pot apărea icircntre legislativ şi executiv icircncălcarea drepturilor cetăţeneşti)

V22 Controlul realizat icircn raport cu timpul icircn care el se exercită

Dacircndu-se un sens foarte strict controlului constituţionalităţii legilor s-ar părea că o clasificare icircn raport cu timpul cacircnd se exercită controlul nici nu ar putea fi concepută icircntrucacirct controlul asupra constituţionalităţii legilor poartă icircn mod necesar asupra legilor intrate icircn vigoare căci numai atunci se poate vorbi de legi care să poată fi verificate sub aspectul conformităţii lor cu constituţia

Cu toate acestea de controlul constituţionalităţii legilor se vorbeşte şi atunci cacircnd verificarea conformităţii lor cu Constituţia are loc icircnainte de intrarea legilor icircn vigoare deoarece prin exercitarea unui asemenea control se icircmpiedică intrarea icircn vigoare a unor legi contrare prevederilor constituţionale

Acest control este denumit prealabil sau preventiv denumiri folosite icircn raport cu momentul exercitării lui sau icircn raport cu efectele controlului prealabil deoarece este exercitat icircnainte de intrarea icircn vigoare a legilor preventiv deoarece are ca efect icircmpiedicarea icircncălcării constituţiei prin intrarea icircn vigoare a unei legi sau a unei dispoziţii dintr-o lege contrară constituţiei Evident este vorba de unul şi acelaşi control indiferent de denumirea folosită controlul prealabil este icircntotdeauna preventiv iar acesta din urmă totdeauna prealabil

Controlul care se exercită după intrarea icircn vigoare a legilor se numeşte ulterior sau represiv ulterior pentru că se exercită după intrarea icircn vigoare a legilor represiv icircntrucacirct are ca efect anularea

135

legii sau cel puţin lipsirea ei de efecte Şi icircn acest caz este vorba de unul şi acelaşi control cel ulterior fiind represiv iar cel represiv fiind totdeauna ulterior

Controlul prealabil este şi el la racircndul lui susceptibil de o subdivizare Putem vorbi de un control prealabil al proiectelor de legi ori a dispoziţiilor icircnainte de discutarea lor de către adunările legiuitoare şi de un control al legilor adoptate de către adunările legiuitoare dar icircncă nepromulgate

Constituţia Romacircniei reglementează exercitarea controlului constituţionalităţii legilor atacirct ca un control prealabil sau preventiv cacirct şi ca un control ulterior sau represiv Astfel potrivit articolului 146 litera a Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgarea lor Se instituie astfel un control prealabil sau preventiv Icircn continuare acelaşi articol la literele c şi d prevede exercitarea controlului ulterior sau represiv Astfel la litera c se prevede Curtea Constituţională bdquose pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentuluirdquo iar la litera d că bdquohotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporuluirdquo

V23 Controlul realizat icircn raport cu cei icircndreptăţiţi

să pună icircn mişcare procedura controlului constituţionalităţii legilor

Potrivit clasificării menţionate procedura controlului constituţionalităţii legilor se poate declanşa de către un număr icircn general restracircns de organe ale statului sau de către orice cetăţean care justifică un interes actual ori numai eventual această modalitate putacircnd fi exercitată şi alături de cea dintacirci

136

V3 Controlul constituţionalităţii legilor icircn Romacircnia

Curtea Constituţională Noua Constituţie a Romacircniei a preluat din practica

constituţională modernă sistemul controlului politico-jurisdicţional al conformităţii legilor cu Legea fundamentală Icircntre jurisdicţia constituţională instituită icircn sistemul de drept romacircnesc şi cea a unor state occidentale sunt atacirct asemănări cacirct şi deosebiri Astfel de pildă principala deosebire icircntre procedura contenciosului constituţional romacircnesc şi cea franceză constă icircn faptul că icircn sistemul nostru constituţional verificarea constituţionalităţii legilor organice şi a regulamentelor celor două Camere legislative icircnainte de a fi promulgate şi respectiv de a fi puse icircn aplicare nu este obligatorie ci este declanşată ca urmare a unei sesizări din partea Preşedintelui Republicii a Preşedinţilor Camerelor a Guvernului a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Avocatului Poporului sau din partea unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori pe cacircnd icircn Franţa legile organice sunt supuse obligatoriu controlului exercitat de Consiliul Constituţional

De asemenea Curtea Constituţională se pronunţă asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti O altă deosebire se referă la sfera organismelor abilitate să sesizeze Curtea Constituţională icircn legătură cu constituţionalitatea unei legi icircnainte de promulgarea acesteia Icircn sistemul de drept francez instanţa de vacircrf a ierarhiei judiciare nu este implicată icircn procedura de sesizare a Consiliului Constituţional

Icircntre cele două instituţii care controlează constituţionalitatea actelor normative ale parlamentului mai sunt o serie de alte deosebiri inclusiv icircn ceea ce priveşte modul lor de alcătuire Icircn sistemul constituţional romacircnesc spre deosebire de cel francez Curtea Constituţională este formată exclusiv din judecători numiţi nu şi din membri de drept aşa cum este alcătuit Consiliul Constituţional icircn Franţa

137

Rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie

constituţională icircn Romacircnia independentă faţă de orice altă autoritate publică La nivelul Legii fundamentale Curtea Constituţională este reglementată icircn cuprinsul celor 6 articole ale Titlului V (art 142-147 icircn numerotarea dată după revizuirea Constituţiei) dispoziţiile acestora fiind dezvoltate prin Legea nr 47199291 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată Icircn realizarea funcţiei sale de bdquogarant al supremaţiei Constituţieirdquo Curtea icircndeplineşte atribuţiile icircnscrise la art 146 din Legea fundamentală

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgarea acestora la sesizarea Preşedintelui Romacircniei a unuia dintre preşedinţii celor două Camere a Guvernului a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Avocatului Poporului a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori precum şi din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de

91 Republicată icircn temeiul art III din Legea nr 2322004 pentru modificarea

şi completarea Legii mr 471992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 502 din 3 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare Legea nr 471992 a mai fost republicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 187 din 7 august 1997 iar ulterior a fost modificată prin Legea nr 1242000 privind structura personalului Curţii Constituţionale publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 331 din 17 iulie 2000

138

arbitraj comercial excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea Preşedintelui Romacircniei a unuia dintre preşedinţii celor două Camere a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei şi confirmă rezultatele sufragiului

g) constată existenţa icircmprejurărilor care justifică interimatul icircn exercitarea funcţiei de Preşedinte al Romacircniei şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui Romacircniei

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia

j) verifică icircndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constitu-ţionalitatea unui partid politic

l) icircndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii Potrivit legii competenţa Curţii nu poate fi contestată de nicio

autoritate publică singură Curtea fiind icircn drept să hotărască asupra acesteia

Activitatea jurisdicţională O primă categorie de atribuţii icircncredinţate Curţii Constituţionale

icircn cadrul activităţii sale jurisdicţionale asigură controlul constituţio-nalităţii legilor a ordonanţelor Guvernului a tratatelor sau altor acorduri internaţionale precum şi a regulamentelor Parlamentului Icircn exercitarea controlului Curtea se pronunţă exclusiv cu privire la constituţionalitatea actelor sau dispoziţiilor icircn legătură cu care a fost sesizată fără a putea modifica sau completa prevederile legale examinate

139

Nu fac obiectul acestui control actele cu forţă juridică inferioară legii cum sunt actele administrative ale autorităţilor publice (icircntre care hotăracircrile Guvernului ordinele ministrului alte acte emise de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale) Icircntrucacirct Curtea Constituţională nu face parte din sistemul judiciar nici hotăracircrile judecătoreşti nu pot fi atacate icircn faţa acesteia Prin urmare autoritatea de jurisdicţie constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti Alte atribuţii jurisdicţionale ale Curţii vizează soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice precum şi a contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic Deciziile Curţii Constituţionale se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo De la data publicării ele sunt general-obligatorii şi au putere numai pentru viitor

Controlul de constituţionalitate

1 Controlul constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare (controlul abstract anterior) se exercită numai la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit a) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit a) icircnainte de revizuire] Preşedintele Romacircniei preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului Guvernul Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie Avocatul Poporului un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori Potrivit art 147 alin (2) din Constituţia republicată icircn cazul icircn care Curtea admite sesizarea de neconstituţionalitate legea se trimite Parlamentului care este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii

Aceste reglementări sunt icircnsă rezultatul recentei revizuiri a Constituţiei Pacircnă la acea dată textele constituţionale [art 145 alin (1) icircn redactarea din 1991] deschideau posibilitatea ca Parlamentul să icircnfracircngă decizia Curţii cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere Cu toate acestea icircn niciunul din cazurile de neconstituţionalitate constatate icircn urma exercitării

140

controlului preventiv anterior promulgării legii obiecţia nu a fost icircnlăturată de Parlament nefiind icircntrunită majoritatea calificată necesară Icircn cei aproape 12 ani de existenţă a Curţii sesizările de neconstituţionalitate au fost admise icircn proporţie de aproximativ 30 Atribuţiile de control din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei reglementate prin teza a doua a aceluiaşi text constituţional au fost exercitate icircn 3 cazuri icircn anii 1996 2000 şi 2003 Icircn primul caz propunerea legislativă de revizuire iniţiată de un grup de 39 de senatori a fost respinsă ca neconstituţională Icircn al doilea caz stracircngerea semnăturilor pentru susţinerea iniţiativei fiind realizată anterior intrării icircn vigoare a Legii privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni Curtea a constatat că deşi iniţiativa nu icircncalcă limitele revizuirii prevăzute de art 148 din Constituţie autenticitatea semnăturilor din listele de susţinători calitatea de cetăţeni cu drept de vot a semnatarilor şi dispersia lor teritorială nu pot fi verificate icircn lipsa unei legi care să fie icircn vigoare icircn perioada icircntocmirii semnării şi atestării acestor liste Icircn cadrul procedurii de revizuire desfăşurate icircn anul 2003 Curtea a verificat propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei iniţiată de Comisia parlamentară instituită icircn acest scop Procesul de revizuire a continuat cu dezbaterea propunerii legislative icircn Parlament şi s-a definitivat o dată cu aprobarea prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a Legii de revizuire a Constituţiei icircn forma adoptată de Parlament

2 Controlul de constituţionalitate asupra tratatelor sau a altor acorduri internaţionale la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit b) din Constituţia republicată preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori constituie una dintre recentele prerogative icircncredinţate prin revizuirea Constituţiei Dacă icircn urma controlului se constată constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional acesta nu mai poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate Icircn conformitate cu art 147 alin (3) din

141

Constituţia republicată tratatul sau acordul constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat Icircn cazul cacircnd un tratat la care Romacircnia urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei potrivit noilor dispoziţii ale art 11 alin (3) din Constituţie Fiind vorba de atribuţii recent introduse Curtea nu a fost sesizată icircn materia controlului de constituţionalitate asupra unui tratat sau acord internaţional

3 Controlul de constituţionalitate asupra regulamentelor Parlamentului se exercită la sesizarea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit c) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit b) icircnainte de revizuire] Atunci cacircnd Curtea constată necons-tituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului acestea icircşi icircncetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă icircn acest interval Parlamentul sau după caz Camera respectivă nu le pune de acord cu prevederile Constituţiei Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept De la icircnfiinţare Curtea şi-a exercitat aceste atribuţii icircn 16 cazuri prin 5 din deciziile pronunţate constatacircnd neconstituţionalitatea unor prevederi din regulamentele parlamentare

4 Controlul concret posterior de constituţionalitate prevăzut de art 146 lit d) din Constituţia republicată [corespunzător art 144 lit c) icircnainte de revizuire] reprezintă ndash din punct de vedere cantitativ ndash cea mai semnificativă componentă a activităţii jurisdicţionale (icircn medie 85 din numărul total de cauze soluţionate) Icircn cadrul acestui tip de control Curtea hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate icircn faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial Deşi Curtea Constituţională nu poate fi sesizată direct ci numai prin icircncheierea instanţei icircnvestite cu soluţionarea cauzei prin legea organică a Curţii a fost reglementat un spaţiu extins de acţiune excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea oricăreia dintre părţi

142

sau din oficiu de către instanţa de judecată Totodată icircn practica jurisdicţională a Curţii s-a consacrat şi posibilitatea procurorului de a ridica excepţia de neconstituţionalitate icircn cauzele la care participă Sfera largă a subiecţilor de sezină explică ponderea substanţială a excepţiilor de neconstituţionalitate icircn totalul cauzelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale Excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă doar icircn măsura icircn care satisface cerinţele imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale

ndash excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă (a Guvernului) ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă Prin urmare doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate nu şi actele administrative (acestea din urmă putacircnd fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti)

ndash legea sau ordonanţa (ori prevederea legală) este icircn vigoare iar soluţionarea cauzei depinde de aceasta

ndash legea sau ordonanţa (ori prevederea legală) nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

Icircncheierea de sesizare a Curţii Constituţionale va cuprinde punctele de vedere ale părţilor opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi icircnsoţită de dovezile depuse de părţi Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu icircncheierea instanţei trebuie motivată cuprinzacircnd şi susţinerile părţilor precum şi dovezile necesare Curtea Constituţională nu se poate autosesiza Ea poate fi icircnvestită doar prin icircncheierea instanţei de judecată sau de arbitraj comercial Judecarea cauzei se suspendă pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională

Potrivit prevederilor art 147 alin (1) din Constituţia republicată dispoziţiile din legile şi ordonanţele icircn vigoare constatate ca fiind neconstituţionale icircşi icircncetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă icircn acest interval Parlamentul sau Guvernul după caz nu le pune de acord cu

143

prevederile Constituţiei Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept

Mediator al conflictelor de natură constituţională dintre autorităţile publice

Ca urmare a revizuirii Legii fundamentale Curţii Constituţionale i-au fost atribuite prerogativele de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea subiecţilor prevăzuţi de art 146 lit e) din Constituţia republicată Preşedintele Romacircniei preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului primul-ministru sau preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Controlul constituţionalităţii partidelor politice Potrivit art 146 lit k) din Constituţia republicată

[corespunzător art 144 lit i) icircnainte de revizuire] Curtea hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic Condiţiile icircn care Curtea poate fi sesizată icircn vederea exercitării acestei atribuţii prin contestaţie formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern sunt stabilite de Legea organică a Curţii Partidele politice pot fi declarate neconstituţionale icircn cazurile prevăzute de art 40 alin (2) din Constituţia republicată Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti pentru radierea partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice

144

CAPITOLUL VI


STATULUI ROMAcircN MODERN ŞI PAcircNĂ IcircN PREZENT Constituţia a apărut icircn Romacircnia mult mai tacircrziu decacirct

constituţiile din ţările Europei de Vest (Franţa Italia etc) cu toate că apariţia ei a fost determinată de aceleaşi cauze care au determinat apariţia ei icircn restul lumii92

Aceasta s-a datorat faptului că epoca modernă caracterizată prin dezvoltarea tehnică economică socială şi culturală a icircnceput icircn Romacircnia mult mai tacircrziu faţă de ţări precum Olanda Anglia Franţa Italia Dezvoltarea mai tacircrzie şi mai lentă a capitalismului icircn Romacircnia a fost cauzată la racircndul său de icircndelungata dominaţie a Imperiului Otoman

Numai icircnlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Romacircne o dezvoltare de tip capitalist dar această dezvoltare a fost mai lentă Momentul de icircnceput se situează icircn secolul al XVIII-lea icircn special icircncepacircnd cu a doua jumătate a sa cacircnd apar manufacturile apare munca salariată se construiesc furnalele şi turnătorii se dezvoltă mineritul se construiesc drumuri icircn agricultură se desfiinţează rumacircnia şi cacircnd se icircncheagă tot mai organic pe ambele versante ale Carpaţilor naţiunea romacircnă care icircşi formulează primul său program politic prin Supplex Libellus Valachorum (1791)

Scăderea influenţei otomane asupra Ţărilor Romacircne icircncepe prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774) continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817) convenţie ale cărei prevederi sunt


145

reluate şi consemnate icircn Tratatul de la Adrianopol (1829) icircncheiat icircn urma războiului ruso-turc

Icircn baza acestui tratat Ţările Romacircne obţin libertatea comer-ţului şi retrocedarea principalelor porturi de la Dunăre avacircnd astfel posibilitatea dezvoltării capitalismului şi limitacircnd pe plan extern amestecul Imperiului Otoman icircn treburile interne şi externe ale Principatelor Romacircne Aceste prevederi puse icircn aplicare prin intermediul Regulamentelor Organice au stimulat dezvoltarea elementelor capitaliste icircn economie

De asemenea icircn perioada premergătoare apariţiei Constituţiei romacircne au loc puternice frămacircntări şi mişcări sociale cu caracter revoluţionar ca forme de manifestare a luptei pentru icircnfăptuirea unităţii de stat a poporului romacircn pentru icircnlăturarea oracircnduirii feudale pentru revendicări cu caracter burghezo-democratic

Cu toate că revoluţia de la 1848 a fost icircnfracircntă ea a impulsionat aceste tendinţe ideile exprimate atunci printre altele icircn Proclamaţia de la Islaz continuacircnd să se dezvolte

Un loc deosebit icircn cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din Romacircnia icircl ocupă icircnfăptuirea icircn 1859 a statului unitar naţional prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum reforma agrară şi alte reforme politice administrative şi culturale care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor instituţii statale

Toate aceste reforme au contribuit icircntr-o măsură hotăracirctoare la progresul general politic şi social-economic al ţării

VI1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

Icircntrucacirct icircntacircmpina greutăţi icircn realizarea reformelor sale domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de stat de la 2 mai 1864 desfiinţează Adunarea Electivă şi supune plebiscitului bdquoStatutul dezvoltător al Convenţiei din 719 august 1858rdquo cunoscut

146

icircn istorie sub denumirea de bdquoStatutul lui Cuzardquo şi bdquolegea electoralărdquo Aceste două acte formează prima Constituţie a Romacircniei93

Statutul lui Cuza aşa cum arăta chiar denumirea sub care a fost supus plebiscitului era o dezvoltare a Convenţiei de la Paris din 1858 prin el se aduceau importante modificări acestei Convenţii care era un act impus din afară de către puterile străine

Icircn concordanţă cu prevederile Statutului puterile statului erau icircncredinţate domnitorului şi reprezentanţei naţionale care avea o structură bicamerală Reprezentanţa naţională este formată din Adunarea Ponderatoare şi Adunarea Electivă Sistemul bicameral al Parlamentului este o modificare faţă de Convenţia de la Paris

Puterea legiuitoare este exercitată colectiv de către Cuza şi cele două adunări iniţiativa legilor aparţinacircnd lui Cuza

Prin Statutul lui Cuza se consacră independenţa legislativă obţinută de Principatele Romacircne icircncă din 1862 icircn urma vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol Acest lucru reiese din bdquoModificaţiuni icircndeplinătoare statutului icircn preambulul statutuluirdquo atunci cacircnd se arată că Principatele Unite bdquopot icircn viitor a modifica şi schimba legile care privesc administraţia lor dinlăuntru cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite şi fără nicio intervenţiune se icircnţelege icircnsă că această facultate nu se poate icircntinde la legăturile care unesc Principatele cu Imperiul Otoman nici la tratatele icircntre Icircnalta Poartă şi celelalte puteri care sunt şi rămacircn obligaţiuni pentru aceste principaterdquo

Dispoziţiile cuprinse icircn art 18 al Statutului dau domnitorului dreptul de a emite pacircnă la convocarea reprezentanţei naţionale decrete cu putere de lege la propunerea Consiliului de Miniştri şi cu bdquoascultareardquo Consiliului de Stat

De asemenea Statutul lui Cuza mai cuprinde reguli privitoare la formarea organizarea şi funcţionarea Adunării Ponderatorii şi Adunării Elective reguli privind elaborarea legilor unele reguli


147

privind guvernul obligaţia funcţionarilor publici de a presta jurămacircntul de credinţă Constituţiei legilor şi domnitorului

Icircn ceea ce priveşte Legea electorală anexată Statutului aceasta stabilea drepturile electorale condiţiile pentru a alege şi a fi ales regulile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor

Din punct de vedere teoretic se pune problema de a şti dacă Statutul este sau nu constituţie Aşa cum am arătat chiar la icircnceput Statutul icircmpreună cu legea electorală sunt o constituţie deoarece cuprind reglementări ale unor relaţii sociale fundamentale esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Icircn acest sens au opinat şi C Dissescu P Negulescu I Muraru şi alţi autori de drept constituţional Statutul lui Cuza stabileşte regulile fundamentale de organizare a puterii iar legea electorală cuprinde unele drepturi fundamentale şi anume drepturile politice

Statutul lui Cuza stabileşte regulile fundamentale de organizare a puterii icircn stat iar Legea electorală prevede unele drepturi fundamentale respectiv drepturile politice Pe baza Statutului au fost adoptate celelalte legi icircn timpul lui Alexandru Ioan Cuza el constituind deci baza constituţională a icircntregii legislaţii următoare De altfel chiar Statutul se defineşte a fi o constituţie prin art 17 care stabileşte obligaţia funcţionarilor publici bdquode a jura supunere Constituţiei şi legilor ţăriirdquo

Icircntr-o altă opinie contrară celei enunţate se susţine că Statutul lui Cuza nu este o constituţie ci numai un act cu caracter constituţional icircn această opinie Statutul bdquonu stabileşte ansamblul principiilor organizării sociale şi de stat şi nu prevede drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor ci stabileşte numai modul de organizare şi funcţionare a puterii legiuitoare şi a puterii executiverdquo94

Nu icircmpărtăşim acest punct de vedere deoarece faţă de conceptul de constituţie aşa cum l-am formulat la explicaţiile


Bucureşti 1977

148

generale nu considerăm că lipsa unei instituţii din Constituţie ar putea duce la transformarea acesteia icircntr-un simplu act constituţional

Se ştie de exemplu că prima Constituţie scrisă din lume Constituţia americană din 1787 nu conţinea icircn textul iniţial dispoziţii privitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti acestea fiind introduse prin amendamente aduse constituţiei icircncepacircnd cu anul 1791 Nimeni nu a pus la icircndoială icircnsă că aceasta a fost o constituţie Acelaşi lucru se poate spune despre Constituţia fostei Uniuni Sovietice adoptată icircn anul 1924 care avacircnd ca principal scop organizarea federaţiei sovietice nu prevedea nimic cu privire la drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi la sistemul electoral deoarece acestea erau stabilite prin constituţiile republicilor unionale şi nu sufereau nicio schimbare Mai recent Constituţia franceză adoptată icircn 1958 face trimitere icircn ce priveşte drepturile cetăţenilor la Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată icircn 1789 arătacircnd icircn preambul că poporul francez proclamă solemn ataşamentul său la drepturile omului şi principiile suveranităţii naţionale aşa cum au fost ele definite prin Declaraţia din 1789 confirmate şi completate prin preambulul Constituţiei din 1964 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 194895

VI2 Constituţia Romacircniei din 29 iunie 1866

Premisele istorice Caracterizacircnd Statutul ca o constituţie am arătat că icircn baza

Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de legi menite a realiza importante reforme icircn ţară Vom menţiona icircn primul racircnd legea agrară din 14 august 1864 Reforma agrară realizată de Cuza cu toate scăderile şi limitele ei reprezintă unul din evenimentele importante ale istoriei Romacircniei transformacircnd proprietatea feudală


149

asupra pămacircntului icircn proprietate de tip capitalist burghez Au urmat şi alte legi adoptate de Cuza legi care priveau instrucţiunea publică administraţia justiţia Se adoptă de asemenea codurile penal civil şi comercial şi se organizează armata

Toate aceste reforme icircnfăptuite icircn timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea unor instituţii statale moderne la modernizarea statului romacircn

Icircn condiţiile istorice concrete ale anilor 1865-1866 Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice la 10-11 februarie 1866 şi să instituie o locotenenţă domnească Apoi pe tronul ţării este adus un principe străin

Icircn anul 1866 se adoptă după modelul Constituţiei belgiene considerată atunci a fi cea mai liberală constituţie Constituţia Romacircniei

Conţinutul Constituţiei şi modificările ce i s-au adus Constituţia icircn cele 133 articole ale sale reglementează cele

mai importante relaţii sociale sistematizarea normelor realizacircndu-se pe opt titluri şi anume Despre teritoriul Romacircniei (titlul I) Despre drepturile romacircnilor (titlul II) Despre puterile statului (titlul III) Despre finanţe (titlul IV) Despre puterea armată (titlul V) Dispoziţiuni generale (titlul VI) Despre revizuirea constituţiei (titlul VII) Dispoziţii tranzitorii şi suplimentare (titlul VIII)

Constituţia consacră icircn chiar primul articol bdquoPrincipatele Unite Romacircne constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de Romacircniardquo Consacracircndu-se caracterul unitar şi indivizibil al statului romacircn se reglementează apoi drepturile fundamentale ale cetăţenilor constituţia declaracircnd că icircn stat nu există nicio deosebire de clasă şi că toţi sunt egali icircn faţa legilor Icircntrucacirct icircnsă drepturile electorale se acordă icircn raport cu averea egalitatea icircn drepturi este evident contrazisă

O grijă deosebită este acordată proprietăţii declarată sacră şi neviolabilă (art 19) iar ca o puternică garanţie se stabileşte că bdquonici o lege nu poate icircnfiinţa pedeapsa confiscării averilorrdquo (art 17)

150

Reglementacircnd puterile statului Constituţia proclamă că toate puterile emană de la naţiune Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională formată din două camere şi anume Senatul şi Adunarea deputaţilor Cacirct priveşte Adunarea deputaţilor ea era aleasă pe baza sistemului colegiilor de avere De menţionat că alegătorii din colegiul patru care era cel mai numeros colegiu icircn care intrau toţi cei care bdquoplătesc o dare către stat oricacirct de micărdquo alegeau indirect şi cel mai mic număr de deputaţi

Senatul era ales de două colegii icircmpărţite tot după avere Pentru a fi ales icircn Senat se cereau printre altele două condiţii şi anume un venit bdquode orice natură de 800 galbenirdquo(o adevărată avere pe vremea aceea) şi vacircrsta de 40 de ani

Puterea executivă aparţinea domnitorului Constituţia stabilind regula monarhiei străine

Un anumit interes de ordin istoric prezintă şi dispoziţiile generale icircndeosebi art 128 care interzicea posibilitatea suspendării Constituţiei cele privind revizuirea Constituţiei (art 129) precum şi dispoziţiile tranzitorii şi suplimentare care stabileau un anumit program legislativ

De asemenea trebuie menţionate dispoziţiile articolelor 101 şi 102 care stabileau că o lege va preciza responsabilitatea şi pedepsele aplicabile miniştrilor pentru crime şi delicte Prin aceste dispoziţii ndash legea a fost adoptată abia după 13 ani ndash s-au dat atribuţii legislative organelor judecătoreşti Astfel art 102 stabilea că pacircnă la adoptarea legii cerute de art 102 bdquoIcircnalta curte de casaţiune şi justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsardquo

Constituţia adoptată la 1866 deşi o constituţie rigidă a suferit o serie de modificări precum icircn 1879 dispoziţiile referitoare la drepturile politice icircn 1884 cele privitoare la domn presă sistemul electoral şi la pămacircnturile rurale icircn 1917 dispoziţiile privitoare la garantarea dreptului de proprietate şi cele privitoare la dreptul de vot icircn 1918 ca urmare a desăvacircrşirii statului naţional unitar romacircn etc

151

Constituţia din 1866 a organizat statul romacircn avacircnd la bază principiul separaţiei puterilor icircn stat a consacrat proprietatea privată ca pe un drept sacru şi inviolabil a proclamat anumite drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi politice reprezentacircnd prin aceste prevederi un progres

De asemenea Constituţia din 1866 a instituit principiul monarhiei străine ereditare

VI3 Constituţia Romacircniei din 29 martie 1923

Premisele istorice Constituţia de la 1866 a rămas icircn vigoare mai mult de o

jumătate de secol perioadă de timp icircn care icircn societatea romacircnească s-au produs o serie de transformări importante A doua jumătate a secolului al XIX-lea se caracterizează prin dezvoltarea industriei Economia romacircnească cunoaşte un ritm mai viu de dezvoltare

Icircn această perioadă a sporit producţia industrială şi agrară s-a desfiinţat sistemul breslelor (1873) se icircnfiinţează sistemul monetar naţional şi apar instituţiile bancare de credit (1867) Tot icircn această perioadă s-a adoptat icircnsă şi legea icircnvoielilor agricole (1866) cu grave repercusiuni asupra ţărănimii icircntrucacirct permitea scoaterea ţăranilor cu forţa la lucru pe moşii 96

Cucerirea independenţei de stat (1877) a dat un nou impuls puternic dezvoltării agriculturii sistemului bancar comerţului intern şi extern căilor de transport şi comunicaţii De asemenea spre sfacircrşitul secolului al XIX-lea icircn economia romacircnească pătrundea capitalul străin

Icircn 1921 se realizează reforma agrară care a contribuit la dezvoltarea capitalistă icircn agricultură Cu toate acestea Romacircnia continua să rămacircnă dependentă din punct de vedere economic icircn mare măsură de marile puteri apusene


152

Icircn lunga perioadă de timp (1866-1923) dintre cele două constituţii transformările din economie au fost icircnsoţite de transformări icircn ce priveşte forţele sociale raporturile dintre ele rolul lor icircn viaţa politică Apare proletariatul modern legat de fabrică acesta creşte numeric şi o dată cu el şi mişcarea muncitorească socialistă se icircnfiinţează Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romacircnia (1893)

Un eveniment de seamă icircn această perioadă a fost războiul de independenţă din 1877 care a dus la recunoaşterea independenţei de stat a Romacircniei

Un mare eveniment istoric l-a constituit unirea Basarabiei Bucovinei şi Transilvaniei cu Romacircnia (1918) care a dus la desăvacircr-şirea statului naţional romacircn unitar

Icircn fine trebuie menţionată reforma electorală (1918) care a introdus votul universal egal direct secret şi obligatoriu

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 1923 este de altfel proiectul Partidului liberal

votat de Camera Deputaţilor la 26 martie 1923 şi de Senat la 27 martie 1923 promulgată la 28 martie şi publicată la 29 martie 1923 Adoptarea acestei Constituţii a fost considerată nelegală deoarece nu s-au respectat icircntru totul regulile de revizuire a Constituţiei stabilite prin art 12 al Constituţiei din 1866

Ca şi Constituţia precedentă Constituţia din 1923 este sistematizată icircn 8 titluri şi anume Titlul I ndash Despre teritoriul Romacircniei Titlul II ndash Despre drepturile romacircnilor Titlul III ndash Despre puterile statului Titlul IV ndash Despre finanţe Titlul V ndash Despre puterea armată Titlul VI ndash Dispoziţii generale Titlul VII ndash Despre revizuirea constituţiei Titlul VIII ndash Dispoziţii tranzitorii şi suplimentare

Constituţia proclamă drepturi şi libertăţi egale pentru toţi Cacirct priveşte egalitatea icircn drepturi a femeii cu bărbatul prin art 6 alin 2 se prevedea că legi speciale bdquovor determina condiţiile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politicerdquo

153

Sunt de reţinut de asemenea dispoziţiile din art 17 care garantează proprietatea privată şi din art 15 care interzic icircnfiinţarea pedepsei confiscării averilor Cacirct priveşte puterile statului şi Constituţia din 1923 pornind de la faptul că toate puterile emană de la naţiune stabileşte că puterea legislativă se exercită colectiv de Rege şi Reprezentanţa naţională aceasta este formată din două camere Adunarea Deputaţilor şi Senatul alese de această dată prin vot universal egal direct obligator şi secret

Sistemul electoral introdus prin Constituţia din 1923 era un mare pas icircnainte faţă de sistemul colegiilor de avere instituit prin Constituţia din 1866

Senatul cuprindea şi senatori de drept iar pentru a fi ales senator se cerea vacircrsta de 40 de ani icircmpliniţi

Puterea executivă aparţinea regelui care o exercita prin guvern Constituţia din 1923 icircnfiinţează Consiliul legislativ la care am făcut referire icircn capitolul anterior Icircn ce priveşte puterea judecătorească merită a fi reţinute dispoziţiile art 101 care interziceau icircnfiinţarea de tribunale extraordinare precum şi cele ale art 103 care dădeau controlul constituţionalităţii legilor Curţii de Casaţie icircn Secţiuni Unite

Sunt de menţionat şi dispoziţiile art 128 care interziceau suspendarea constituţiei precum şi ale art 131 care includeau ca parte integrantă a constituţiei unele dispoziţii din legile agrare adoptate pacircnă atunci

Cu toate că se aseamănă foarte mult nu numai icircn conţinut ci şi prin formularea textelor cu Constituţia din 1866 (au fost icircnlocuite sau au fost modificate radical un număr de 20 de articole s-au adăugat şapte articole noi a fost modificată redactarea ori au primit adaosuri un număr de 25 articole iar 76 de articole ale Constituţiei din 1866 au fost menţinute icircn icircntregime lucru pentru care adeseori era considerată o modificare a acesteia) Constituţia adoptată icircn 1923 este evident mai democratică Ea acordă drepturi şi libertăţi mai largi icircnlocuieşte sistemul electoral cenzitar cu un sistem electoral

154

democratic De altfel chiar după 23 august 1944 ea a fost repusă icircn vigoare

Icircn fine trebuie să remarcăm că şi Constituţia din 1923 era o constituţie rigidă deoarece procedura de revizuire stabilită prin art 129 şi 130 era o procedură greoaie identică aproape cu cea prevăzută de constituţia precedentă

VI4 Constituţia Romacircniei din 28 februarie 1938

Premisele istorice Explicaţiile istorice ale apariţiei acestei Constituţii trebuie

căutate icircn desfăşurarea vieţii social-economice şi politice icircn perioada de 15 ani scursă de la adoptarea constituţiei precedente 97

Pe planul vieţii economice perioada dintre cele două constituţii cunoaşte o evoluţie specifică Icircntre 1922 şi 1928 exista o stabilitate parţială şi vremelnică a capitalismului perioada 1929-1933 se caracterizează printr-o profundă criză industrială şi agrară iar perioada 1934-1938 printr-o sensibilă icircnviorare a icircntregii economii romacircneşti Icircn raport cu această evoluţie economică a evoluat şi viaţa socială şi politică a ţării Perioada de stabilizare economică a fost icircnsoţită atacirct de creşterea puterii politice a burgheziei cacirct şi de regrupări ale forţelor politice precum şi de unele frămacircntări sociale Criza economică de supraproducţie a avut efecte asupra tuturor categoriilor sociale fiind icircnsă mai puternic resimţită de masele largi de oameni ceea ce a determinat proteste din partea acestora greve şi alte manifestări de acest gen

Icircn condiţiile istorice concrete ale anului 1938 regele Carol al II-lea instaurează la 10 februarie 1938 dictatura personală

Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua constituţie Proiectul de constituţie este supus la 24 februarie plebiscitului Constituţia este promulgată la 27 februarie şi publicată la 28 februarie 1938


155

Conţinutul Constituţiei Cele o sută de articole ale Constituţiei din 1938 sunt

sistematizate icircn opt titluri şi anume Titlul I ndash Despre teritoriul Romacircniei Titlul II ndash Despre datoriile şi drepturile romacircnilor Titlul III ndash Despre puterile statului Titlul IV ndash Despre finanţe Titlul V ndash Despre oştire Titlul VI ndash Dispoziţiile generale Titlul VII ndash Revizuirea Constituţiei Titlul VIII ndash Dispoziţii tranzitorii şi finale Dispoziţiile Constituţiei consacră dictatura regală şi exprimă icircn acelaşi timp tendinţa de restracircngere a drepturilor şi libertăţilor democratice Consacracircnd dictatura regală dispoziţiile Constituţiei exprimau totodată limitarea drepturilor şi libertăţilor democratice Sub acest aspect este semnificativ că Titlul II al Constituţiei icircncepe prin a prevedea datoriile cetăţenilor şi numai pe urmă se referă la drepturi s-au interzis propovăduirea schimbării formei de guvernă-macircnt icircmpărţirea sau distribuirea averii altora scutirea de impozite şi lupta de clasă (art 7) Constituţia din 1938 apără proprietatea cuprinzacircnd dispoziţii asemănătoare cu cele existente icircn constituţiile precedente

Cacirct priveşte puterile statului stabilind că acestea emană de la naţiune Constituţia din 1938 le concentrează icircn macircinile regelui care este declarat bdquocapul statuluirdquo (art 30) Regele exercită puterea legislativă prin reprezentanţa naţională el avacircnd iniţiativa legislativă iniţiativa revizuirii Constituţiei El sancţionează şi promulgă legile sancţiunea regală fiind o condiţie de valabilitate a legii Totodată regele putea emite decrete cu putere de lege icircn orice domeniu icircn timpul cacirct adunările erau dizolvate sau nu erau icircn sesiune putea dizolva adunările putea declara războiul şi icircncheia pacea

Puterea executivă aparţinea de asemenea regelui care era inviolabil răspunderea pentru actele emise revenind miniştrilor obligaţi să contrasemneze actele de stat ale regelui

Trebuie să remarcăm că icircn locul votului universal se introduce sistemul colegiilor pe profesiuni Icircn ce priveşte vacircrsta de la care cetăţenii aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru Adunarea

156

Deputaţilor ea este foarte ridicată şi anume 30 de ani Cacirct priveşte Senatul el este format din trei categorii de senatori şi anume senatori numiţi de rege senatori de drept şi senatori aleşi

Suspendarea Constituţiei din 28 februarie 1938 Icircncepacircnd cu anul 1938 icircn timp ce pe plan extern asistăm la o

icircncordare a relaţiilor internaţionale la o ascuţire puternică a contradicţiilor dintre state şi la frecvente acte de agresiune icircn viaţa internă a Romacircniei se observă un avacircnt industrial Regele desfiinţează partidele politice iar prin Dictatul de la Viena (30 august 1940) Romacircnia este obligată să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei Icircn septembrie 1940 regele este obligat să abdice icircn favoarea fiului său Constituţia este suspendată corpurile legiuitoare sunt dizolvate se reduc prerogativele regale şi este icircnvestit cu puteri depline preşedintele Consiliului de Miniştri

VI5 Actele cu caracter constituţional din perioada 1944-1948

Premisele istorice Perioada de după ieşirea din războiul purtat de Romacircnia alături

de puterile Axei şi pacircnă icircn decembrie 1989 s-a caracterizat prin guvernarea de către un singur partid care şi-a arogat rolul de

forţă politică conducătoare icircn societate acapararea puterii de către o minoritate privilegiată

centralism excesiv icircn conducerea tuturor sectoarelor şi domeniilor de activitate anihilarea iniţiativelor de la nivelele inferioare

caracterul formal al declaraţiilor privind drepturile cetăţeneşti icircngrădirea personalităţii umane icircncălcarea demnităţii omului suprimarea libertăţii de gacircndire de exprimare şi de acţiune

icircnlocuirea proprietăţii private asupra bunurilor materiale de bază cu proprietatea de stat sau de grup

retribuţii nestimulatoare nivelarea veniturilor ceea ce a generat tendinţa de a obţine venituri pe căi ilicite

157

descurajarea adevăratelor valori ştiinţifice şi culturale icircnlocuirea competenţei cu alte criterii de promovare discriminatorii

impunerea prin constracircngere a ideologiei minorităţii dominante icircmpiedicarea cunoaşterii şi difuzării altor idei decacirct a celor convenabile statului

reprimarea oricărei icircncercări de exprimare liberă a opiniei de schimbare a guvernării totalitare şi de trecere la un regim democratic

Icircn condiţiile concrete ale anului 1944 fiind imposibilă elaborarea unei noi constituţii s-a recurs la soluţia repunerii icircn vigoare cu unele modificări a Constituţiei din 1923 şi a elaborării icircn continuare a unor acte cu caracter constituţional Actele elaborate icircn toată această perioadă şi a căror analiză o vom face aici au fost acte cu caracter constituţional deoarece ele au cuprins reglementări fundamentale ale unor relaţii privitoare la instaurarea menţinerea şi exercitarea puterii Prin aceste acte s-au formulat principii constituţionale principii ce se vor regăsi icircnscrise mai tacircrziu icircn constituţiile adoptate icircn anii 1948 1952 1965 De asemenea aceste acte au avut un caracter tranzitoriu

VI51 Decretul nr16261944 pentru bdquoFixarea drepturilor

Romacircnilor icircn cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923rdquo

Primul act cu caracter constituţional elaborat după ieşirea Romacircniei din alianţa cu puterile Axei şi icircncetarea războiului cu Naţiunile Unite a fost Decretul 1626 din 31 august 1944 El a fost determinat de necesitatea de a se icircnlătura legislaţia adoptată de dictatura militară icircncepacircnd cu anul 1940 şi de a se aşeza la baza icircntregii activităţi statale reguli democratice de guvernare Prin acest decret este repusă icircn vigoare Constituţia din 1923 deoarece dintre toate constituţiile din Romacircnia aceasta a fost cea mai democratică Trebuie să menţionăm că nu au fost repuse icircn vigoare toate dispoziţiile acestei constituţii lucru evident din chiar redactarea decretului 16261944 precum şi din evoluţia ulterioară a evenimentelor

158

Sunt repuse icircn vigoare icircn totalitate dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi icircndatoririle fundamentale Icircn acest sens art 1 al Decretului 1626 stabilea că bdquoDrepturile Romacircnilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866 cu modificările ce ulterior i-au fost aduse şi de Constituţia din 29 martie 1923rdquo

Puterile statului urmau a fi exercitate conform regulilor cuprinse icircn Constituţia din 1923 cu excepţia celor privitoare la puterea legislativă şi parţial la puterea judecătorească

Astfel puterea legiuitoare se exercita de către Rege la propunerea Consiliului de Miniştri

Decretul 16261944 stabileşte că un decret dat icircn urma hotăracircrii Consiliului de Miniştri va organiza Reprezentanţa Naţională Prin aceste dispoziţii (art III) s-a exprimat intenţia nu de a se convoca corpul electoral ci de a se da guvernului dreptul de a reglementa din nou structura acestui organ

Interesante sunt şi dispoziţiile din art III conform cărora pacircnă la organizarea Reprezentanţei Naţionale bdquoputerea legislativă se exercită de către rege la propunerea Consiliului de Miniştrirdquo Deşi decretul menţine monarhia prin aceste dispoziţii el transformă Consiliul de Miniştri icircntr-un organ suprem de stat care concentra icircn macircinile sale icircntreaga putere de stat

Referitor la puterea judecătorească decretul menţine desfiinţarea juriului şi stabileşte că o lege specială va statornici condiţiile icircn care magistraţii sunt inamovibili

Icircn fine prin art V al decretului sunt abrogate decretele regale din 1940 referitoare la icircnvestirea preşedintelui Consiliului de Miniştri cu depline puteri şi fixarea prerogativelor regale

VI52 Decretul nr 18491944 pentru bdquoAdăugire de alineat nou

la finele art IV din I D R nr 1626 din 31 august 1944rdquo

Aşa cum o arată titlul său acest decret a fost adoptat cu intenţia de a adăuga unele dispoziţii la Decretul nr1626 din 31 august 1944 Dispoziţiile sale statornicesc că bdquoLegi speciale vor

159

prevedea condiţiile icircn care vor putea fi urmăriţi şi sancţionaţi toţi acei care icircn orice calitate şi sub orice formă au contribuit la dezastrul ţării icircn special icircn legătură cu războiul purtat icircmpotriva Naţiunilor Unite Aceste legi vor putea prevedea şi măsuri pentru urmărirea averilor lorrdquo

Decretul nr1849 trebuia să răspundă cerinţei de judecare şi pedepsire a celor consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării pedepsire stipulată prin Convenţia de armistiţiu cu Naţiunile Unite Pentru aceasta trebuia icircnlăturate piedicile de ordin juridic (constituţional) datorate unor articole din Constituţia din 1923 care interziceau icircnfiinţarea de tribunale extraordinare instituirea pedepsei confiscării averilor aplicarea pedepsei cu moartea icircn alte cazuri decacirct cele prevăzute de codul penal militar icircn timp de război

Adoptarea acestui act normativ a fost necesară icircntrucacirct prin Convenţia de armistiţiu icircncheiată de Romacircnia cu Puterile aliate (Moscova 12 septembrie 1944) ţara noastră se obliga să judece şi să pedepsească pe cei consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării

Totodată icircn baza Decretului nr18491944 au fost emise ulterior legi speciale icircn baza cărora au fost judecaţi cei vinovaţi

VI53 Legea nr 86 din februarie 1945

pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare

Icircn toamna anului 1944 icircn temeiul Convenţiei de armistiţiu guvernul a propus mai multe reglementări juridice prin care se abroga legislaţia de discriminare rasială şi naţională adoptată anterior datei de 23 august 1944 Totuşi situaţia minorităţilor naţionale nu era pe deplin clarificată din punct de vedere juridic

Legea pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare a avut menirea de a proclama şi asigura egalitatea cetăţenilor ţării indiferent de rasă naţionalitate limbă sau religie Chiar icircn primul articol Legea nr 861945 statorniceşte că toţi cetăţenii romacircni sunt egali icircn faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă naţionalitate limbă sau religie

160

Legea interzice cercetarea originii etnice icircn vederea stabilirii situaţiei juridice acordă drepturi egale egală admitere icircn funcţiile publice icircn exercitarea oricărei profesiuni egalitate de tratament juridic Pentru realizarea deplinei egalităţi Legea nr86 admite folosirea liberă a limbii materne publicaţii icircn limba maternă icircnvăţămacircnt icircn limba maternă Prin prevederile sale privitoare la culte ea proclamă libertatea cultelor religioase bineicircnţeles a celor recunoscute de stat

Prin Legea nr861945 au fost formulate deci două importante principii constituţionale egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă şi naţionalitate şi libertatea conştiinţei

VI54 Legea nr 187 din 23 martie 1945

pentru icircnfăptuirea reformei agrare

Legea adoptată la 23 martie 1944 pentru icircnfăptuirea reformei agrare a definit reforma agrară ca o necesitate naţională economică şi socială Legea a prevăzut exproprierea şi trecerea asupra statului bdquopentru a fi icircmpărţite plugarilor icircndreptăţiţi la icircmproprietărirerdquo a bunurilor agricole cu inventarul viu şi mort afectat lor Icircn temeiul legii treceau icircn proprietatea statului imediat şi fără nicio despăgubire bunurile agricole ale celor care au colaborat cu germanii criminalilor de război şi vinovaţilor de dezastrul ţării celor fugiţi din ţară absenteiştilor etc precum şi terenurile care depăşeau 50 ha Legea stabilea de asemenea excepţiile de la exproprieri procedura exproprierii şi icircmproprietăririi icircnfiinţarea comitetelor locale de icircmproprietărire şi a comisiilor de plasă etc Interesează icircn mod deosebit dispoziţiile art 20 din lege care interziceau icircmpărţirea vinderea darea icircn arendă ipotecarea totală sau parţială a proprietăţilor create icircn baza acestei legi

Legea nr 187 din 23 martie 1945 prin dispoziţiile sale formulează unul dintre cele mai importante principii social-economice prevăzacircnd că pămacircntul aparţine celor care icircl muncesc

161

VI55 Decretul nr2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative

Un moment important icircn dezvoltarea constituţională a Romacircniei icircl constituie adoptarea Decretului nr 2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative Venise deja momentul ca să fie organizată Reprezentanţa Naţională şi deci să se pună icircn aplicare dispoziţia art III a Decretului nr1626 1944 icircn sensul că bdquoUn decret dat icircn urma hotăracircrii Consiliului de Miniştri va organiza Reprezentanţa Naţionalărdquo Prin Decretul nr 22181946 se organizează Reprezentanţa Naţională icircntr-un singur corp denumit Adunarea Deputaţilor Modificacircndu-se Constituţia din 1923 se stabileşte deci un prim principiu constituţional şi anume acela al unicameralităţii organului suprem legislativ renunţacircndu-se la sistemul bicameral prin desfiinţarea Senatului

Faptul că dispoziţiile din Decretul nr 22181946 modifică dispoziţiile Constituţiei din 1923 reiese din chiar formularea lor expresă atunci cacircnd se vorbeşte de Constituţia din 29 martie 1923 bdquorepusă icircn vigoarerdquo prin Decretul nr1626 şi bdquomodificată prin dispoziţiile prezentului decretrdquo

Icircn baza Decretului puterea legiuitoare urma a fi exercitată colectiv de către rege şi Reprezentanţa Naţională bdquoconform dispoziţiilor prevăzute icircn Constituţia din 29 martie 1923 cu privire la puterile statuluirdquo Deci raporturile dintre rege şi parlament urmau a fi guvernate de Constituţia din 1923 atunci icircn vigoare Trebuie menţionat aici şi art 18 din Decretul nr22181946 conform căruia dispoziţiile privitoare la Senat şi Adunarea Deputaţilor din Constituţia din 1923 bdquose vor considera că se referă la Adunarea Deputaţilorrdquo Din modul cum se reglementează exercitarea puterii legiuitoare reiese că Decretul nr22181946 menţine principiul separaţiei puterilor icircn stat

Dispoziţii de asemenea importante erau cuprinse icircn art 2 alin final icircn sensul că bdquoFemeile au drept de vot şi pot fi alese icircn Adunarea Deputaţilor icircn aceleaşi condiţiuni ca şi bărbaţiirdquo

162

Aceste dispoziţii stabilind egalitatea icircn drepturi politice a femeilor cu bărbaţii constituie un pas icircnainte icircn formularea principiului constituţional al egalităţii depline icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii

Un alt treilea principiu constituţional formulat prin Decretul nr 22181946 este principiul votului universal egal direct şi secret

Deşi acest decret este un decret de organizare a Reprezentanţei Naţionale el totuşi delimitează şi competenţa acesteia atunci cacircnd prin art 17 stabileşte că Adunarea Deputaţilor nu poate revizui Constituţia nici icircn total nici icircn parte Revizuirea Constituţiei se putea face numai conform regulilor de revizuire stabilite de Constituţia din 1923 şi bdquonumai de către o Adunare Legiuitoare extraordinară aleasă special icircn acest scoprdquo Aceasta explică de ce icircn februarie 1948 Adunarea Deputaţilor va trebui să se autodizolve iar sarcina adoptării noii constituţii va reveni unei adunări constituante special alese

Decretul privind exercitarea puterii legislative a fost urmat icircn aceeaşi zi de Legea nr 560 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaţilor lege care a stabilit procedura alegerilor modul de repartiţie a mandatelor pe baza reprezentării proporţionale precum şi cazurile de incapacitate incompatibilitate sau nedemnitate de a fi alegător ori de a fi ales icircn Adunarea Deputaţilor Decretul nr 2218 şi Legea nr 560 din 1946 au constituit baza juridică a alegerilor parlamentare din luna noiembrie 1946 Prin această reglementare juridică au dobacircndit drept de vot şi militarii

VI56 Legea nr 363 din 30 decembrie 1947

pentru constituirea Statului Romacircn icircn Republica Populară Romacircnă

La 30 decembrie 1947 guvernul a dat o proclamaţie prin care se justifica şi argumenta necesitatea desfiinţării formei monarhice Abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Romacircne la 30 decembrie 1947 au fost consacrate legislativ prin Legea nr 363

163

Dispoziţiile cuprinse icircn cele 9 articole ale Legii pot fi grupate icircn patru categorii dispoziţii privind forma de stat dispoziţii privind Constituţia dispoziţii privind activitatea legislativă şi executivă alte dispoziţii Aşa cum am precizat o primă categorie de dispoziţii ale Legii nr 3631947 este formată din dispoziţiile privitoare la forma de stat cuprinse icircn art 1 şi 3

Astfel se consacră desfiinţarea formei monarhice de guvernămacircnt instituindu-se ca formă de stat republica populară Denumirea statului devine Republica Populară Romacircnă

O a doua categorie de dispoziţii priveşte constituţia Prin art 2 bdquoConstituţia din 1866 cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 2 septembrie 1944 şi următoarele se abrogărdquo urmacircnd ca Adunarea Constituantă să hotărască asupra noii constituţii (Art 5)

O a treia categorie de dispoziţii se referă la puterea legislativă Desfiinţacircndu-se monarhia şi abrogacircndu-se şi Constituţia din 1923 Legea nr 3631947 stabileşte că puterea legiuitoare va fi exercitată de Adunarea Deputaţilor bdquopacircnă la dizolvarea ei şi pacircnă la data ce se va fixa de Adunarea Deputaţilorrdquo Pentru exercitarea puterii executive Legea nr 3631947 creează un organ de stat Prezidiul Republicii Populare Romacircne organ colegial format din cinci membri aleşi cu majoritate de Adunarea Deputaţilor dintre personalităţile vieţii publice ştiinţifice şi culturale

Icircn fine a patra categorie de dispoziţii cuprinde formulele de jurămacircnt ale membrilor Prezidiului ale funcţionarilor publici ale armatei grănicerilor şi jandarmilor

Cu privire la Legea nr 3631947 se ridică două probleme teoretice O primă problemă este aceea de a şti dacă această lege folosind expresiile de bdquoputere legislativărdquo şi de bdquoputere executivărdquo mai menţine principiul separaţiei puterilor Vom observa că răspunsul la această icircntrebare nu poate fi decacirct negativ deoarece legea foloseşte expresiile de mai sus atribuindu-le icircnţelesul de bdquoicircmputernicirerdquo (competenţă) şi nu acela de bdquoorganrdquo care i se dă icircn cadrul expresiei de bdquoseparaţie a puterilor statuluirdquo A doua problemă

164

priveşte redactarea art 4 redat mai sus Chiar la prima lectură redactarea pare deficitară deoarece stabileşte două termene care nu coincid icircn timp şi care se exclud bdquopacircnă la dizolvarea eirdquo şi bdquopacircnă la constituirea unei adunări legislative constituanterdquo Explicaţia dată icircn literatura de specialitate este că aceasta a fost o inadvertenţă limpezită prin Legea nr 321948 care stabilea că de la dizolvarea adunării şi pacircnă la alegerea adunării constituante puterea legislativă va fi exercitată de guvern

Tot la 30 decembrie 1947 Adunarea Deputaţilor a votat şi Legea nr 364 prin care a numit membrii Prezidiului Republicii Populare Romacircne Pentru stabilirea atribuţiilor organizării şi funcţionării Prezidiului s-a adoptat Decretul nr 3 din 8 ianuarie 1948 care apare ca o completare a Legii nr 3631947 Atribuţiile Prezidiului sunt atribuţii specifice funcţiei de şef al statului Unele atribuţii de natură executivă sunt exercitate prin Consiliul de Miniştri care devine organ subordonat Prezidiului Trebuie de asemenea menţionate şi dispoziţiile din Decretul nr 31948 care stabilesc stema steagul şi capitala

Ţinacircnd seama de acest specific icircn literatura de specialitate cele două acte (Legea nr 363 şi Decretul nr 3) au fost denumite bdquoActele de la 30 decembrierdquo Prin aceste acte au fost formulate importante principii constituţionale

unicitatea puterii de stat prin crearea unui singur organ suprem al puterii de stat

plenitudinea exercitării puterii de stat prin organul reprezentativ suprem care concentra toate prerogativele exercitării puterii de stat

supremaţia organului reprezentativ la scară naţională subordonarea faţă de acesta a tuturor celorlalte organe ale statului

colegialitatea organului care icircndeplineşte rolul de şef de stat

165

VI6 Constituţia Romacircniei din 13 aprilie 1948

Premise istorice Icircn temeiul Legii nr 32 din 24 februarie 1948 Adunarea

Deputaţilor se autodizolvă iar la 28 martie 1948 au loc alegeri Marea Adunare Naţională icircn calitate de Adunare Constituantă s-a icircntrunit icircn sesiune la 6 aprilie 1948 ia icircn discuţie proiectul de constituţie icircntocmit de Consiliul Frontului Democraţiei Populare şi adoptă la 13 aprilie 1948 Constituţia

Conţinutul Constituţiei Normele constituţionale cuprinse icircn cele 105 articole sunt

sistematizate icircn zece titluri şi anume Republica Populară Romacircnă (titlul I) Structura social-economică (titlul II) Drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor (titlul III) Organul suprem al puterii de stat (titlul IV) Organele administraţiei de stat Consiliul de Miniştri şi ministerele (titlul V) Organele locale ale puterii de stat (titlul VI) Organele judecătoreşti şi parchetul (titlul VII) Stema sigiliul drapelul şi capitala (titlul VIII) Modificarea Constituţiei (titlul IX) Dispoziţiuni tranzitorii (titlul X)

Constituţia consacră existenţa statului romacircn ca stat popular unitar independent şi suveran stat ce a luat fiinţă prin lupta poporului icircmpotriva fascismului reacţiunii şi imperialismului

Constituţia din 1948 stabileşte că icircntreaga putere emană de la popor şi aparţine poporului (art 3) De asemenea ea stabileşte că mijlocele de producţie aparţin sau statului ca bunuri ale icircntregului popor sau organizaţiilor cooperative sau particularilor persoane fizice sau juridice Enumeracircnd bunurile care pot forma numai proprietate de stat ca bunuri comune ale poporului (art 6 enumera următoarele bunuri bogăţii de orice natură ale subsolului zăcăminte miniere pădurile apele izvoarele de energie naturală căile de comunicaţie ferată rutiere pe apă şi pe mare poşta telegraful telefonul şi radioul) Constituţia stabileşte că aceasta constituie temelia materială a propăşirii economice şi a independenţei naţionale a ţării apărarea şi dezvoltarea lor constituind o icircndatorire a fiecărui

166

cetăţean Icircn acelaşi timp prin art 6 alin final se statorniceşte că bdquoprin lege se vor stabili modalităţile de trecere icircn proprietatea statului a bunurilor enumeraterdquo care la data adoptării Constituţiei bdquose aflau icircn macircini particularerdquo

Referitor la existenţa proprietăţii particulare Constituţia din 1948 o recunoaşte şi o garantează acordacircnd o protecţie specială proprietăţii agonisite prin muncă şi economisire

Totodată art 11 din Constituţie creează cadrul juridic al viitoarelor naţionalizări stabilind că icircn condiţiile prevăzute de lege bdquoCacircnd interesul general cere mijloacele de producţie băncile şi societăţile de asigurare care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice pot deveni proprietatea statului adică bun al poporuluirdquo

Constituţia din 1948 icircnscrie principiul că pămacircntul aparţine celor ce-l muncesc şi că statul protejează proprietatea ţărănească şi icircncurajează şi sprijină cooperaţia sătească

Trebuie reţinute de asemenea dispoziţiile constituţionale prin care se statorniceşte principiul planificării economiei naţionale precum şi cele privitoare la muncă Icircn ceea ce priveşte dreptul la muncă ţinacircndu-se seama de relaţiile social-economice din acel moment se arăta că statul asigură treptat acest drept prin organizarea şi dezvoltarea planificată a economiei naţionale

Mergacircnd pe linia reglementărilor anterioare icircn titlul privind drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este icircnscris principiul egalităţii icircn drepturi a tuturor cetăţenilor fără deosebire de sex naţionalitate rasă religie sau grad de cultură Sunt proclamate drepturi şi libertăţi icircntre care dreptul de a alege şi de a fi ales icircn toate organele statului dreptul la odihnă la icircnvăţătură libertatea conştiinţei a presei a cuvacircntului a icircntrunirilor dreptul la asociere inviolabilitatea persoanei a domiciliului sau a persoanei

Prin celelalte titluri ale Constituţiei este organizat aparatul de stat este stabilită organizarea administrativ-teritorială stabilind că teritoriul ţării este icircmpărţit icircn comune plăşi judeţe şi regiuni

167

Constituţia a prevăzut sistemul organelor locale ale puterii de stat denumite consilii populare locale precum şi organele administraţiei locale denumite comitete executive subordonate consiliilor populare O explicaţie deosebită trebuie dată cu privire la art 105 care stabilea obligaţia revizuirii tuturor codurilor şi legilor existente pentru a fi puse de acord cu Constituţia şi statornicea că de la data intrării icircn vigoare a Constituţiei bdquose desfiinţează toate dispoziţiile din legi decrete regulamente şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor Constituţieirdquo Faţă de imposibilitatea firească de a se realiza o revizuire a icircntregii legislaţii icircntr-un timp scurt acest text a pus un accent deosebit pe activitatea de interpretare a dreptului

Sistemul judecătoresc cuprindea Curtea Supremă curţile de apel tribunalele şi judecătoriile iar parchetul ca organ de supraveghere a respectării legii era compus din Procurorul General şi din procurori

Constituţia din 1948 a reflectat realităţile politice sociale economice din momentul adoptării sale stabilind totodată principalele direcţii ale dezvoltării viitoare a societăţii romacircneşti icircn sensul dorit de către guvernanţi

VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952

Premisele istorice Viaţa economică şi socială a Romacircniei a cunoscut icircn perioada

imediat următoare adoptării Constituţiei din 1948 o evoluţie icircn consens cu situaţia unei ţări forţate să se dezvolte icircn parametri impuşi prin ocupaţia militară străină rezultat trist al celui de-al doilea război mondial şi al politicii dictate de statele coaliţiei antihitleriste state care au neglijat interesele Romacircniei şi contribuţia sa militară la icircnfracircngerea Germaniei hitleriste

Ca urmare a adoptării noii Constituţii icircn anul 1948 au fost naţionalizate principalele mijloace de producţie urmacircnd apoi alte naţionalizări (ale unităţilor farmaceutice ale unei părţi din fondul de locuinţe)

168

Icircn 1950 s-a făcut o reorganizare administrativă a teritoriului prin icircnfiinţarea de noi unităţi administrativ-teritoriale raionul şi regiunea şi au fost icircnfiinţate ca organe ale puterii de stat sfaturile populare

Icircn ceea ce priveşte sistemul organelor statului icircn 1949 au fost icircnfiinţate Comisia de Stat a Planificării şi Arbitrajul de Stat cu sarcina de a soluţiona litigiile economice dintre icircntreprinderile de stat

Icircn anul 1950 a fost adoptat Codul muncii Icircn 1952 s-a efectuat reorganizarea judecătorească şi a fost creată Procuratura sistem de organe de stat distinct de justiţie

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 1952 avea un capitol introductiv şi 115 articole

sistematizate icircn zece capitole precum urmează Oracircnduirea socială (cap I) Oracircnduirea de stat (cap II) Organul suprem al puterii de stat (cap III) Organele administraţiei de stat (cap IV) Organele locale ale puterii de stat (cap V) Instanţele judecătoreşti şi procuratura (cap VI) Drepturile şi datoriile fundamentale ale cetăţenilor (cap VII) Sistemul electoral (cap VIII) Stema drapelul şi capitala (cap IX) Procedura de modificare a Constituţiei (cap X)

Consacracircnd realităţile economice sociale şi politice ale momentului istoric icircn care a fost adoptată Constituţia din 1952 menţine şi dezvoltă principiile constituţionale afirmate icircncă icircn Constituţia din 1948 Ea conţine reglementări specifice privind puterea de stat economia naţională cu cele trei formaţiuni social-economice socialistă mica producţie de mărfuri şi particular-capitalistă

Capitolele privitoare la organele de stat consacră sistemul statal la baza căruia stăteau Marea Adunare Naţională şi sfaturile populare organe alese prin vot universal egal direct şi secret Aparatul de stat este construit pe principiul centralismului Icircn capitolul privitor la drepturile fundamentale sunt proclamate drepturi şi libertăţi Icircn mod deosebit trebuie menţionat art 80 care

169

reglementează dreptul de asociere consacră desfiinţarea pluralismului politic şi statorniceşte rolul de forţă politică conducătoare al unui singur partid

VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965

Premisele istorice După adoptarea Constituţiei din 1952 procesul de transformări

din viaţa socială a continuat şi s-a caracterizat prin extinderea proprietăţii de stat şi cooperatiste desfiinţarea proprietăţii private accentuarea conducerii nu numai politice ci şi statale de către un singur partid politic partidul comunist care deţine monopolul puterii icircn stat şi societate98

Şi icircn structura aparatului de stat s-au petrecut importante schimbări cum a fost crearea Consiliului de Stat ca organ suprem al puterii de stat Toate acestea impuneau adoptarea unei noi constituţii corespunzătoare situaţiei politice economice şi sociale din acea perioadă

Icircn campania electorală din 1961 s-a lansat iniţiativa elaborării unei noi constituţii Icircnsuşindu-şi această propunere Marea Adunare Naţională a hotăracirct icircn sesiunea sa din martie 1961 constituirea unei comisii care să procedeze la redactarea proiectului de constituţie Această comisie a pregătit un anteproiect de constituţie Marea Adunare Naţională icircn martie 1965 a ales o nouă comisie pentru redactarea proiectului de constituţie comisie care a definitivat munca icircncepută

La 29 iunie 1965 proiectul este publicat şi supus discuţiei publice El a fost adoptat la 21 august 1965

Conţinutul Constituţiei Constituţia din 21 august 1965 cu modificările ulterioare a avut

121 de articole sistematizate icircn nouă titluri Republica Socialistă Romacircnia (I) Drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor (II)


170

Organele supreme ale puterii de stat (III) Organele centrale ale administraţiei de stat (IV) Organele locale ale puterii şi administraţiei de stat (V) Organele judecătoreşti (VI) Organele procuraturii (VII) Icircnsemnele Romacircniei (VIII) Dispoziţii finale (IX)

Dispoziţiile constituţionale au consacrat schimbarea denumirii ţării din Republica Populară Romacircnă icircn Republica Socialistă Romacircnia forma republicană a statului suveranitatea şi indepen-denţa indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului Cacirct priveşte titularul puterii se arată că acesta este poporul Constituţia menţine principiul partidului unic ca partid de guvernămacircnt Icircn afara acestor dispoziţii titlul I al Constituţiei cuprinde prevederi referitoare la formele de proprietate funcţiile statului principiile politicii externe cetăţenie organizarea administrativă a statului

Drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor sunt reglementate icircn titlul II iar titlurile III ndashVII consacră organizarea statală a puterii

Icircn această privinţă Constituţia structurează organele de stat icircn patru mari categorii şi anume organele puterii de stat (Marea Adunare Naţională Consiliul de Stat Preşedintele Republicii Consiliile populare) organele administraţiei de stat (Consiliul de Miniştri Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare organele locale de specialitate ale administraţiei de stat) organele judecătoreşti (Tribunalul Suprem tribunalele judeţene judecătoriile şi tribunalele militare) organele procuraturii (Procurorul General Procuratura Generală procuraturile judeţene organele locale de procuratură procuraturile militare)

Titlul VIII denumit bdquoIcircnsemnele Republicii Socialiste Romacircniardquo stabileşte stema sigiliul şi drapelul ţării

Ultimul titlu IX denumit bdquoDispoziţii finalerdquo conţine reguli privind intrarea icircn vigoare a Constituţiei şi abrogarea dispoziţiilor vechi sau contrare

171

Constituţia a suferit ulterior modificări privind sistemul organelor statului organizarea administrativ-teritorială organizarea şi funcţionarea unor organe de stat Astfel icircn 1967 a fost instituită funcţia de Preşedinte al Republicii ca organ suprem al puterii de stat

Ca şi constituţiile anterioare adoptate după 23 august 1944 Constituţia din 1965 a avut un caracter icircnşelător democratic menit să ascundă un regim de dictatură lipsa de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti conducerea despotică exercitată de o minoritate privilegiată

VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate

după Revoluţia din Decembrie 1989 Revoluţia din Decembrie 1989 a icircnlăturat dictatura comunistă

din Romacircnia Vidul de putere a fost rezolvat prin instaurarea unui guvernămacircnt de fapt reprezentat de Consiliul Frontului Salvării Naţionale cu rol de organ suprem al puterii de stat

Noua conducere a statului a dizolvat structurile politice comuniste ceea ce a icircnsemnat şi abrogarea dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţia din 1965 Astfel au fost abrogate prevederile constituţionale referitoare la Marea Adunare Naţională Consiliul de Stat Preşedintele Republicii consiliile populare Consiliul de Miniştri comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare care şi-au icircncetat activitatea

Parlamentul ales icircn Romacircnia la 20 mai 1990 a avut misiunea importantă de a elabora Constituţia Romacircniei Icircn această perspectivă s-a pus deseori icircntrebarea dacă icircn Romacircnia mai exista o constituţie Răspunsul la o asemenea icircntrebare trebuie căutat printr-o analiză mai largă a icircntregii evoluţii juridico-statale

Este ştiut că normele constituţionale pot fi sistematizate fie icircntr-un act unic fundamental fie icircn mai multe acte constituţionale redactate icircn formă scrisă fie icircntr-un sistem de norme scrise şi cutumiare care icircn totalitatea lor formează constituţia statului

Icircn Romacircnia Revoluţia din Decembrie 1989 a icircnlăturat structurile de putere ale regimului dictatorial şi ndash firesc ndash şi

172

dispoziţiile constituţionale corespondente Icircn acelaşi timp noua putere a elaborat o serie de acte cu caracter constituţional

După decembrie 1989 Constituţia Romacircniei respectiv cadrul juridic constituţional erau formate din aceste acte cu caracter constituţional precum şi din dispoziţiile Constituţiei din anul 1965 care au fost abrogate expres sau tacit

Icircn această viziune Constituţia Romacircniei din 1965 a continuat să fie icircn vigoare icircn ce priveşte drepturile şi icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor organele judecătoreşti organele procuraturii organi-zarea administrativă a teritoriului desigur cu unele modificări

Cacirct priveşte actele adoptate după victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 unele dintre ele au formulat noi principii constituţionale principii care s-au aplicat icircn societatea romacircnească şi care au fost preluate icircn Constituţia din anul 1991

Cele mai importante principii sunt forma republicană de guvernămacircnt separaţia puterilor statul de drept pluralismul politic structura bicamerală a Parlamentului democraţia şi libertatea asigurarea demnităţii umane inviolabilitatea şi inalienabilitatea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului eligibilitatea pentru funcţii de guvernare consultarea poporului prin referendum icircn legătură cu legile şi măsurile de importanţă deosebită

Trebuie făcută precizarea că actele cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia din Decembrie 1989 au avut un caracter tranzitoriu ele rămacircnacircnd icircn vigoare pacircnă la adoptarea Constituţiei

VI91 Decret-Lege nr 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea organizarea şi funcţionarea

Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale

Decretul-Lege nr 2 din decembrie 1989 este primul act normativ emis de către guvernămacircntul de fapt instaurat icircn urma victoriei Revoluţiei din Decembrie act prin care s-a dat o organizare

173

tranzitorie structurilor de putere din Romacircnia Acest Decret-Lege a fost emis icircn realizarea Programului Consiliului Frontului Salvării Naţionale care a prevăzut printre altele abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernămacircnt organizarea de alegeri libere separarea puterilor legislativă executivă şi judecătorească icircn stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate restructurarea icircntregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată promovarea liberei iniţiative şi a competenţei icircn conducerea tuturor sectoarelor economice restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti oprirea distrugerii satelor reorganizarea icircnvăţămacircntului pe baze democratice şi umaniste promovarea unei ideologii umaniste şi democratice a adevăratelor valori ale umanităţii eliminarea minciunii şi imposturii statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie icircn toate domeniile de activitate aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale libertatea presei radioului şi televiziunii trecerea acestora icircn macircna poporului respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi icircn drepturi cu romacircnii libertatea cultelor garantarea liberei manifestări a credinţelor religioase organizarea icircntregului comerţ al ţării pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei Romacircniei salvarea echilibrului ecologic şi promovarea unor tehnologii moderne nepoluante realizarea unei politici externe de integrare icircn procesul de constituire a unei Europe unite casă comună a popoarelor continentului

Prin acest Decret-Lege s-a constituit bdquoConsiliul Frontului Salvării Naţionale ca organ suprem al puterii de statrdquo Decretul-Lege cuprinde reglementări privind denumirea ţării forma de guvernămacircnt drapelul atribuţiile şi actele componenţa structura organizatorică funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale ale biroului său executiv atribuţiile Preşedintelui Consiliului

174

Frontului Salvării Naţionale privind consiliile locale ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale alte dispoziţii Decretul ndash Lege stabileşte că numele ţării este Romacircnia că forma de guvernămacircnt este republica şi că drapelul ţării este tricolorul naţional avacircnd culorile albastru galben roşu aşezate vertical cu albastru lacircngă lance

Cele mai multe dispoziţii organizează conducerea statului deoarece prin art 9 se stabilea că bdquoSunt şi rămacircn dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorialrdquo Pentru a se depăşi bdquovidul de putererdquo creat prin revoluţie se organizează Consiliul Frontului Salvării Naţionale ca organ suprem al puterii de stat şi icircn mod corespunzător consiliile teritoriale judeţene municipale orăşeneşti şi comunale Se organizează de asemenea Biroul Executiv al Consiliului şi se stabilesc atribuţiile Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale Atribuţiile Consiliului cuprindeau cele mai importante atribuţii pe care le poate avea un parlament şi priveau emiterea de decrete cu putere de lege şi decrete numirea şi revocarea primului-ministru aprobarea componenţei guvernului numirea şi revocarea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie şi a procurorului general reglementarea sistemului electoral aprobarea bugetului de stat instituirea şi conferirea de decoraţii acordarea graţierii şi comutarea pedepsei cu moartea ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale declararea stării de război

Consiliul Frontului Salvării Naţionale era compus din 145 de membri care icircşi desfăşurau activitatea icircn sesiuni şi prin comisii de specialitate Icircn subordinea sa funcţiona Consiliul Militar Superior

Biroul Executiv al Consiliului care avea menirea de a exercita atribuţiile Consiliului icircntre sesiunile acestuia era format dintr-un preşedinte (preşedintele Consiliului) un prim vicepreşedinte doi vicepreşedinţi un secretar şi şase membri toţi aleşi dintre membrii Consiliului Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale i s-au stabilit atribuţii specifice funcţiei de şef de stat

175

Decretul-Lege a organizat şi consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale organe locale ale puterii de stat subordonate ierarhic pacircnă la Consiliul Frontului Salvării Naţionale care aveau rolul de a răspunde pe plan local de organizarea şi desfăşurarea activităţilor economice comerciale de ocrotire a sănătăţii populaţiei de icircnvăţămacircnt şi cultură edilitar-gospodăreşti precum şi de apărare a avuţiei poporului de ocrotire a drepturilor cetăţeneşti de asigurare a legalităţii şi menţinere a ordinii publice icircn unităţile administrativ-teritoriale Consiliile teritoriale puteau adopta hotăracircri lucrau icircn sesiuni icircşi alegeau birouri executive

Administraţia locală icircşi continua activitatea icircn structura pe care o avea

Prin Decretul-lege nr 2 denumirea de miliţie a fost schimbată icircn cea de poliţie iar organele poliţiei ca şi cele de pompieri au trecut direct icircn subordinea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale F S N

VI92 Decretul Lege nr 8 din 31 decembrie 1989

privind icircnregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti din Romacircnia

Aşa cum am precizat anterior prin Decretul-Lege nr 2 din 27 decembrie 1989 s-a reafirmat principiul constituţional al pluralismului politic Icircn aplicarea acestui principiu constituţional s-a emis Decretul-Lege privind icircnregistrarea şi funcţionarea partidelor politice cu excluderea oricăror icircngrădiri pe motiv de rasă religie naţionalitate grad de cultură sex sau convingeri politice

S-a prevăzut că partidele politice se pot organiza pe baze teritoriale la icircnregistrare trebuind să prezinte statutele de organizare şi funcţionare programul politic să-şi declare sediul şi mijloacele financiare de care dispun şi să facă dovada că au cel puţin 251 de membri Sunt stabilite organele de stat competente a icircnregistra (tribunalul Municipiului Bucureşti) regulile de procedură contestaţiile

176

Cacirct priveşte scopurile partidelor politice Legea prevede că acestea trebuie să se icircntemeieze pe respectul suveranităţii independenţei şi integrităţii naţionale al democraţiei icircn vederea asigurării libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor şi afirmării demnităţii naţiunii romacircne

Se interzice constituirea partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept De asemenea se stabileşte că mijloacele de realizare a scopurilor partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti trebuie să fie icircn conformitate cu ordinea de stat şi de drept

Icircn fine legea nu permite să facă parte din partidele politice cadrelor militare şi personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne judecătorilor procurorilor şi diplomaţilor precum şi personalului operativ al Radioteleviziunii Romacircne Libere

VI93 Decretul Lege nr 81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională

Icircn acest decret s-a exprimat legislativ realitatea politică din Romacircnia determinată de apariţia partidelor politice şi de nevoia participării lor la guvernarea ţării Icircn acest sens printr-un comunicat s-a arătat că bdquoReprezentanţii partidelor politice icircntrunite icircn ziua de 1 februarie 1990 icircn convorbiri cu reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale au convenit asupra constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională format prin restructurarea actualului Consiliu FSN (asiguracircnd reprezentarea participanţilor activi la Revoluţie a unor personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale a muncitorilor ţăranilor intelectualilor tinerilor studenţilor minorităţilor naţionale şi a judeţelor) precum şi prin reprezentarea egală cu cacircte 3 membri a partidelor constituite pacircnă la această dată sau prezente la reuniune (respectiv icircn proporţie de 50 din totalul membrilor) Reprezentanţii minorităţilor naţionale absenţi la această reuniune vor putea fi cuprinşi icircn Consiliul Provizoriu de Uniune

177

Naţională respectacircnd principiul parităţii cu reprezentanţii partidelor Frontul Salvării Naţionale se transformă icircn formaţie politică cu structură şi platformă de sine stătătoare participacircnd de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice la alegeri Reprezentanţii partidelor şi forţelor politice participante fac apel cu acest prilej la evitarea icircn perioada următoare a unor manifestări care să ducă la tensiuni şi confruntări violente Dorim să asigurăm un climat favorabil desfăşurării vieţii economice sociale politice şi culturale din ţară ca şi continuării dialogului constructiv dintre toate forţele politicerdquo

Decretul-Lege nr 81 din 1990 icircn cele patru articole ale sale stabileşte modificarea alcătuirii Consiliului Frontului Salvării Naţionale el urmacircnd a fi organizat pe baze paritare astfel jumătate din numărul membrilor vor fi membri ai Consiliului Frontului iar cealaltă jumătate va fi formată din reprezentanţi ai partidelor formaţiunilor politice şi organizaţiilor minorităţilor naţionale participante la icircnţelegerea din 1 februarie Fiecare partid sau formaţiune politică putea desemna cacircte cel mult 3 reprezentanţi Noul organism este denumit Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională Icircn mod similar s-au organizat şi consiliile teritoriale devenite comisiile provizorii de uniune naţională

Acest act normativ a fost urmat de Decretul-Lege nr 82 din 13 februarie 1990 prin care s-au stabilit componenţa Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională a Biroului executiv al acestuia precum şi comisiile de specialitate ale Consiliului

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională a lucrat ca un veritabil parlament adoptacircnd multe decrete-legi de interes major pentru ţară

VI94 Decretul-Lege nr 92 din 14 martie 1990

privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei

Acest decret-lege a fost unul dintre cele mai importante acte cu caracter constituţional care a organizat trecerea de la structurile provizorii de putere spre structuri clar definite prin legi Vom reţine

178

cele mai importante dispoziţii Astfel Decretul-lege stabileşte că Parlamentul Romacircniei va avea o structură bicamerală şi va fi format din Adunarea Deputaţilor şi Senat Deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Este introdus scrutinul de listă fapt ce a implicat declararea judeţelor ca circumscripţii electorale

Decretul-lege a stabilit că cele două Camere reunite vor forma Adunarea Constituantă al cărei rol de bază urma să fie elaborarea Constituţiei icircntr-un termen de 9 luni dar nu mai tacircrziu de 18 luni cacircnd adunările se dizolvă efectuacircndu-se noi alegeri

Paralel cu activitatea de elaborare a Constituţiei Parlamentul va desfăşura şi o intensă activitate legislativă ordinară

Dispoziţiile care privesc şeful statului sunt deosebit de importante Astfel el este denumit Preşedintele Romacircniei alegerea sa făcacircndu-se prin vot universal egal direct şi liber exprimat icircn două tururi de scrutin Sunt stabilite şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei Dat fiind caracterul său tranzitoriu Decretul-Lege nu a stabilit durata mandatului Parlamentului şi al Preşedintelui Romacircniei

Icircn mod firesc Decretul-Lege a cuprins toate dispoziţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor stabilirea centra-lizarea şi validarea rezultatelor votării Icircn baza acestuia s-au desfăşurat alegerile din 20 mai 1990

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991

Premisele istorice Elaborarea Constituţiei a răspuns cerinţei realizării cadrului

juridic fundamental al evoluţiei spre statul de drept democratic şi social Elaborarea Constituţiei a constituit unul din punctele formulate icircn programele şi platformele forţelor politice Guvernămacircntul de fapt instituit icircn decembrie 1989 deşi s-a legitimat ca o veritabilă putere constituantă şi a abolit vechile structuri de putere nu a elaborat şi Constituţia dar a organizat alegerea unei

179

Adunări Constituante care să facă acest lucru Odată legal constituită icircn urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990 Adunarea Constituantă a procedat la constituirea Comisiei de redactare a proiectului Constituţiei Romacircniei potrivit regulamentului său

Comisia formată a cuprins 12 deputaţi 11 senatori şi 5 specialişti desemnaţi prin termenul experţi

Prin regimul juridic ce i s-a stabilit Comisia de redactare a proiectului Constituţiei Romacircniei a fost o comisie parlamentară specială subordonată numai Adunării Constituante Această subordonare a fost numai organizatorică şi procedurală pentru că Adunarea Constituantă nu i-a stabilit niciun fel de coordonare de fond icircn legătură cu conţinutul documentului ce urma a fi elaborat şi prezentat Prin art 9 al Regulamentului Adunării Constituante s-a prevăzut că această comisie va elabora şi prezenta Adunării bdquoicircntr-o primă etapă principiile şi structura pe capitole ale viitorului proiect de constituţie După aprobarea acestora comisia va redacta textul integral al fiecărui capitol care va fi supus spre dezbatere şi aprobare Adunării Constituanterdquo

Regimul juridic stabilit a permis Comisiei o libertate totală icircn identificarea alegerea şi desigur motivarea soluţiilor constitu-ţionale icircn stabilirea de contacte cu personalităţi ale vieţii politice religioase culturale juridice etc atacirct din ţară cacirct şi din străinătate Pentru realizarea misiunii sale din prima etapă aşa cum a fost ea definită prin art 9 al Regulamentului Adunării Constituante Comisia a lucrat sub fireasca regulă a discreţiei pacircnă la predarea către Comitetul Adunării Constituante a principiilor şi structurii proiectului de constituţie icircn luna decembrie 1990 Regula discreţiei icircn elaborarea unui proiect de constituţie este o regulă clasică

Principiile şi structura Constituţiei au fost discutate pacircnă la detalii şi votate icircn Adunarea Constituantă icircn perioada 13 februarie 1991ndash 21 iunie 1991 Desigur Adunarea Constituantă a adus amendamente documentului prezentat Cacirct priveşte votarea ea s-a realizat prin vot deschis Totuşi s-a folosit sistemul votului secret cu

180

bile pentru un amendament la textul privind alegerea şefului de stat Acest amendament avea următorul conţinut bdquoPreşedintele Romacircniei va fi ales de către Parlamentrdquo Amendamentul a fost respins el icircntrunind 125 voturi pentru şi 279 icircmpotrivă

Pe baza votului Adunării Constituante a observaţiilor şi propunerilor Comisia a elaborat proiectul de constituţie care a fost difuzat parlamentarilor iar aceştia au prezentat icircn scris amendamentele lor Comisia de redactare a proiectului de constituţie primind amendamentele a icircntocmit un raport cu propuneri motivate de admitere sau de respingere a amendamentelor raport ce a fost prezentat Adunării Constituante

Raportul Comisiei cuprindea icircn cele 196 de pagini ale sale răspunsuri motivate la cele 1 019 amendamente icircnregistrate oficial Desigur la proiectul de constituţie s-au propus şi foarte multe amendamente de redactare (formulare) pe tot parcursul dezbaterilor

Dezbaterea proiectului de constituţie icircn Adunarea Constituantă a icircnceput icircn ziua de 10 septembrie 1991 textul icircn icircntregime fiind votat icircn ziua de 21 noiembrie 1991 Din numărul total de 510 membri ai Adunării Constituante au răspuns la apelul nominal 476 Un număr de 20 de deputaţi şi 13 senatori şi-au exprimat votul nominal prin corespondenţă Pentru adoptarea Constituţiei au votat 414 parlamentari iar contra adoptării sale au votat 95 de parlamentari

Deci pentru Constituţie au votat mai mult de două treimi din numărul total al membrilor Adunării Constituante Constituţia a fost supusă Referendumului naţional organizat icircn ziua de 8 decembrie 1991 şi fiind aprobată a intrat icircn vigoare

Rezultatul Referendumului naţional asupra Constituţiei Romacircniei a fost următorul numărul participanţilor ndash 10948468 numărul voturilor valabile exprimate la răspunsul DA ndash 8464324 (773 ) numărul voturilor valabile exprimate la răspunsul NU ndash 2235085 (204) numărul voturilor nule ndash 248759 (23) La

181

aceeaşi dată arată art 149 Constituţia din 21 august 1965 este şi rămacircne icircn icircntregime abrogată

Potrivit unei opinii99 Constituţia din 1991 reprezintă bdquoexpresia voinţei suverane reale a poporului romacircn de a-şi stabili noile racircnduieli economice sociale şi politicerdquo şi rezultă icircn principal din adoptarea ei pe calea referendumului De asemenea Constituţia reprezintă o soluţie de continuitate reaşezacircnd pe baza unei noi concepţii radical deosebită de cea anterioară şi opusă ei bazele statului şi ale societăţii Potrivit aceluiaşi autor o altă trăsătură importantă a Constituţiei o constituie corelarea sistemului de norme juridice fundamentale cu sistemul juridic internaţional Alte trăsături la fel de importante sunt caracterul ei de constituţie politică şi de constituţie socială specific unei perioade de tranziţie promovarea şi adoptarea tradiţiilor democratice ale statului şi societăţii romacircneşti raportate icircn principal la Constituţia din 1923 cu care prezintă numeroase similitudini

Conţinutul Constituţiei Conţinutul normativ al Constituţiei este structurat din punct de

vedere juridic icircn 152 de articole care sunt grupate icircn şapte titluri unele titluri avacircnd capitole şi secţiuni iar după revizuirea din 2003 icircn 156 de capitole şi opt titluri

Primul titlu denumit Principii generale cuprinde norme referitoare la structura unitară a statului la forma sa republicană de guvernămacircnt Statul romacircn este caracterizat ca un stat de drept democratic şi social icircn care suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin organele sale reprezentative sau prin referendum Icircn legătură cu teritoriul acesta este organizat administrativ icircn comune oraşe şi judeţe Tot icircn acest titlu există dispoziţii prin care se recunoaşte şi se garantează dreptul persoanelor

99 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura

Europa Nova Bucureşti 1996

182

aparţinacircnd minorităţilor naţionale la păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase

Icircn acelaşi timp este stabilită obligaţia statului romacircn de a sprijini icircntărirea legăturilor cu romacircnii din afara frontierelor ţării şi de a acţiona pentru păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase desigur cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt De asemenea icircn acest titlu există dispoziţii privitoare la partidele politice şi la sindicate la dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne Sub acest ultim aspect trebuie reţinută regula icircn sensul căreia cetăţenia romacircnă nu poate fi retrasă aceluia care a dobacircndit-o prin naştere

Unele dispoziţii privesc relaţiile internaţionale ale Romacircniei ndash definite ca relaţii paşnice şi de bună vecinătate ndash şi valoarea juridică a tratatelor internaţionale Icircn acest sens se stabilesc două reguli de mare importanţă şi anume Romacircnia se obligă să icircndeplinească icircntocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce icirci revin din tratatele la care este parte tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern

Tot icircn primul titlu sunt dispoziţii privitoare la simbolurile naţionale (drapel ziua naţională imnul stema şi sigiliul) la limba oficială icircn stat care este limba romacircnă şi la capitală care este municipiul Bucureşti

Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile libertăţile şi icircndatoririle fundamentale El este structurat icircn patru capitole Icircn capitolul I purtacircnd denumirea Dispoziţii comune sunt stabilite principii constituţionate aplicabile domeniului drepturilor şi libertăţilor Icircn capitolul 2 Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt consacrate inviolabilităţile (dreptul la viaţă dreptul la integritate fizică dreptul la integritate psihică libertatea individuală dreptul la apărare dreptul la liberă circulaţie dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private inviolabilitatea domiciliului) drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale (dreptul la icircnvăţătură dreptul la ocrotirea sănătăţii dreptul la muncă şi la protecţia socială a

183

muncii dreptul la grevă dreptul la proprietate dreptul la moştenire dreptul la un nivel de trai decent dreptul la căsătorie dreptul la moştenire dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă dreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială) drepturile exclusiv politice (dreptul la vot şi dreptul de a fi ales) drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul la informaţie libertatea icircntrunirilor dreptul de asociere secretul corespondenţei) drepturile garanţii (dreptul de petiţionare şi dreptul celui vătămat de către o autoritate publică) Icircn capitolul III sunt stabilite icircndatoririle fundamentale şi anume icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile icircndatorirea de fidelitate faţă de ţară icircndatorirea de apărare a patriei icircndatorirea de a satisface serviciul militar de a contribui la cheltuielile publice icircndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi de a respecta drepturile şi libertăţile celorlalţi Capitolul IV reglementează Avocatul Poporului ca un garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Titlul III denumit Autorităţile Publice este structurat pe capitole iar unele capitole au şi secţiuni Mai icircntacirci sunt reglementările privitoare la Parlament Aceasta este organizat ca un Parlament cu structură bicamerală (Camera Deputaţilor şi Senatul) ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani Sunt apoi reglementate drepturile şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor procesul de legiferare domeniul rezervat legii organice

Icircn capitolul II al acestui titlu sunt cuprinse reglementările privind Preşedintele Romacircniei care este ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat pentru un mandat de 5 ani Sunt stabilite atribuţiile incompatibilităţile imunitatea şi răspunderea şefului de stat

Guvernul este reglementat icircn capitolul III care conţine norme privitoare la compoziţia icircnvestitura incompatibilitatea primul ministru răspunderea membrilor la icircncetarea mandatului precum şi actele acestuia Un capitol aparte (IV) este consacrat raporturilor

184

Parlamentului cu Guvernul ndash obligaţia informării Parlamentului dreptul parlamentarilor de a pune icircntrebări şi de a adresa interpelări angajarea răspunderii Guvernului şi moţiunea de cenzură delegarea legislativă

Capitolul V Administraţia publică reglementează adminis-traţia publică centrală de specialitate şi administraţia publică locală organele de specialitate forţele armate iar capitolul VI Autoritatea judecătorească icircnfăptuirea justiţiei statutul judecătorilor instanţele judecătoreşti Ministerul public şi statutul procurorilor şi Consiliul Superior al Magistraturii

Un titlu distinct IV denumit Economia şi Finanţele cuprinde norme referitoare la economia de piaţă la ocrotirea proprietăţii sistemul financiar bugetul public naţional impozite şi taxe Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social

Titlul V Curtea Constituţională reglementează structura competenţa acesteia numirea judecătorilor şi durata mandatului incompatibilităţile independenţa şi inamovibilitatea atribuţiile şi deciziile Curţii controlul constituţionalităţii

Titlul VI Integrarea Euroatlantică reglementează modul de aderare a Romacircniei la Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene şi la Tratatul Atlanticului de Nord

Titlul VII Revizuirea Constituţiei reglementează iniţiativa revizuirii acesteia procedura şi limitele sale

Icircn fine titlul VIII purtacircnd denumirea Dispoziţii finale şi tranzitorii cuprinde regulile referitoare la intrarea icircn vigoare a Constituţiei conflictul temporal de legi instituţiile existente şi cele viitoare

Trebuie precizat că pentru a ajunge la forma actuală Constituţia din 1991 a fost revizuită prin Referendumul din noiembrie 2003

185

CAPITOLUL VII

DREPTURILE LIBERTĂŢILE ŞI IcircNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMAcircNI VII1 Noţiunea de drepturi şi icircndatoriri fundamentale

ale cetăţenilor romacircni

Noţiunea de drepturi fundamentale Dreptul constituie posibilitatea recunoscută de societate sau

comportamentul impus de aceasta de a satisface necesităţile sociale ale subiectului activ şi pasiv icircn spiritul echităţii de a face sau a nu face de a da sau a nu da ori de a primi ceva asigurate prin forţa de constracircngere a statului Dreptul presupune totdeauna o obligaţie corelativă acestuia icircn sarcina unei persoane unui grup unei societăţi Obligaţia este legătura recunoscută sau impusă de societate prin intermediul statului unui subiect faţă de alt subiect prin care primul este ţinut ca icircn spiritul binelui şi echităţii să facă să nu facă să dea sau să nu dea ceva potrivit drepturilor celui de-al doilea sub sancţiunea constracircngerii statale

Prin drept societatea recunoaşte ocroteşte şi garantează bunurile interesele legitime şi alte valori ale individului colec-tivităţii şi societăţii asiguracircnd respectarea obligaţiilor necesare icircnfăptuirii acestora

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt nu numai o realitate ci şi finalitatea icircntregii activităţi umane bineicircnţeles a celei progresiste şi democratice De aceea este profundă constatarea des icircntacirclnită icircn sensul că drepturile omului nu sunt nicio nouă morală nicio religie laică ele sunt mai mult decacirct o limbă comună tuturor oamenilor Drepturile şi libertăţile omului cu multiplele lor ramificaţii şi implicaţii teoretice dar mai ales practice

186

reprezintă un domeniu important icircn preocupările fiecărui stat precum şi icircn cele ale comunităţii umane internaţionale

Cercetarea ştiinţifică a drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului este o misiune permanentă icircndeosebi a juriştilor pentru că limba icircn care drepturile omului sunt formulate este mai icircntacirci cea a dreptului şi deci juriştilor le revine icircn primul racircnd misiunea de a analiza toate aspectele şi de a realiza sinteze Ea trebuie să realizeze clarificările necesare (noţiunile vocabularul folosit) să permită evidenţierea progreselor dar şi a rămacircnerilor icircn urmă să ofere soluţii legislative care să permită o reală promovare a respectului pentru aceste drepturi şi desigur o eficientă protecţie a lor

O primă problemă teoretică este bineicircnţeles definirea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor Definirea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor (a libertăţilor cetăţeneşti sau libertăţilor publice cum mai sunt ele deseori numite) a preocupat şi preocupă intens literatura juridică

Asemenea preocupări au fost şi sunt numeroase pentru că drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au o importanţă aparte şi s-au impus icircn viaţa oamenilor şi societăţii

Formularea unei definiţii a drepturilor fundamentale presupune să stabilim anumite criterii Aceasta se impune cu atacirct mai mult cu cacirct trebuie să răspundem la unele icircntrebări Astfel una din icircntrebările cele mai importante care cere un răspuns este aceea de a şti de ce din sfera drepturilor pe care cetăţeanul le are icircn general numai anumite drepturi sunt fundamentale Răspunzacircnd va trebui apoi să stabilim de ce icircnsăşi sfera drepturilor fundamentale variază de la o etapă istorică la alta

Altfel spus ce raţiuni teoretice şi practice determină ca un anumit drept al cetăţeanului să fie drept fundamental icircntr-o anumită perioadă şi să fie drept obişnuit icircn altă perioadă istorică Problema nu este nouă ci tot atacirct de veche ca şi teoria drepturilor fundamentale Interesul teoretic pentru reluarea ei este determinat de faptul că icircn literatura juridică nu totdeauna s-a acordat atenţie suficientă unor

187

aspecte teoretice ale drepturilor constituţionale Uneori s-au definit drepturile fundamentale ca simple drepturi subiective fără a se evidenţia ceea ce este specific Pentru definirea lor trebuie să luăm icircn consideraţie că acestea

a) sunt drepturi subiective b) sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni c) datorită importanţei lor sunt icircnscrise icircn acte deosebite cum

ar fi declaraţii de drepturi legi fundamentale (constituţii) Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ele fiind icircn

ultimă instanţă facultăţi ale subiectelor raporturilor juridice de a acţiona icircntr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzătoare şi de a beneficia de protecţia şi sprijinul statului icircn realizarea pretenţiilor legitime

Drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni Aceasta este cea mai importantă trăsătură a lor Dacă drepturile fundamentale sunt drepturile subiective ceea ce le deosebeşte de acestea este tocmai această trăsătură Ea explică de ce din sfera drepturilor subiective numai un anumit număr de drepturi sunt fundamentale icircnscrise ca atare icircn constituţie

Caracterizarea drepturilor fundamentale ca drepturi esenţiale pentru cetăţean poate fi semnalată icircncă din primele lucrări marcante icircn acest domeniu Ea apare clar exprimată de JJ Rousseau icircn celebrul Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii icircntre oameni Icircn acest Discurs care este unul din cele mai frumoase texte ce s-au scris icircn secolul XVIII icircn favoarea libertăţii umane JJ Rousseau sublinia că drepturile omului sunt daruri esenţiale ale naturii de care nimeni nu se poate atinge icircn niciun fel Unii au denumit drepturile individuale ca libertăţi necesare alţii ca drepturi esenţiale

O definiţie este dată şi de profesorul Paul Negulescu care denumea drepturile fundamentale bdquodrepturi publicerdquo sau bdquolibertăţi publicerdquo ori bdquodrepturi ale omului şi cetăţeanuluirdquo Aceste bdquodrepturi publicerdquo aşa cum le denumea Paul Negulescu bdquosunt facultăţi posibilităţi recunoscute de legiuitorul constituent tuturor membrilor

188

societăţii afară de restricţiuni speciale icircn scop de a ajuta perfecţionarea şi conservarea individului icircnsuşi Aceste posibilităţi aceste facultăţi recunoscute individului om sunt garantate fiecăruia şi faţă de ceilalţi indivizi şi faţă de colectivitatea icircnsăşirdquo100

Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de constituţie şi care sunt determinante pentru statutul juridic al cetăţeanului

Problema care se pune este de a identifica un criteriu după care stabilim că anumite drepturi sunt sau nu esenţiale Icircntrebarea ne duce la lumea valorilor şi cea mai importantă problemă o reprezintă selectarea valorilor precum şi protejarea juridică deosebită a acestora

Observăm că anumite drepturi subiective datorită importanţei lor sunt selectate pe criteriul valoric şi icircnscrise ca drepturi fundamentale Deci pentru definirea drepturilor fundamentale vom reţine că ele sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni pentru viaţa libertatea personalitatea lor Caracterul de drepturi esenţiale icircl capătă icircn raport cu condiţiile concrete de existenţă ale unei societăţi date

Un drept subiectiv poate fi considerat esenţial şi deci fundamental icircntr-o societate dată dar icircşi poate pierde acest caracter icircn altă societate Mai mult decacirct atacirct chiar icircn cadrul aceleiaşi societăţi icircn diferite etape istorice acelaşi drept subiectiv poate fi sau drept fundamental sau simplu drept subiectiv potrivit condiţiilor concrete economice sociale politice şi bineicircnţeles conform voinţei guvernanţilor a cărei expresie nu este altceva decacirct legea ce stabileşte chiar catalogul acestor drepturi

Aceasta explică destul de clar de ce icircntr-o anumită perioadă istorică numărul drepturilor fundamentale este mai mare sau mai mic decacirct icircn altă perioadă istorică Altfel spus atunci cacircnd analizăm drepturile fundamentale trebuie să căutăm mai adacircnc icircn realităţile

100 Paul Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile

romacircne unite Bucureşti 1927

189

concrete ale societăţii să nu ne oprim numai la ceea ce legea proclamă

Drepturile fundamentale pot fi explicate numai icircn interdependenţa lor cu celelalte fenomene şi icircndeosebi cu realităţile economice sociale şi politice concrete din fiecare ţară

Juristul francez Georges Burdeau acordă o mare atenţie drepturilor fundamentale pe care le denumeşte libertăţi publice Exprimacircndu-şi concepţiile despre libertăţile publice autorul consideră că există două aspecte ale libertăţii Un prim aspect este acela că libertatea poate fi considerată la icircnceput ca o absenţă a constracircngerii fizică sau spirituală libertatea se traduce printr-un sentiment de independenţă Un al doilea aspect icircn concepţia lui Georges Burdeau este socializarea libertăţii Icircn dezvoltarea politică libertatea tinde a-şi pierde caracterul individual ea devine libertate colectivă 101

Icircn alte opinii prin noţiunea de drepturi fundamentale cetăţeneşti se desemnează acele drepturi ale cetăţenilor care fiind esenţiale pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului sunt garantate de icircnsăşi constituţia ţării atacirct prin măsuri de ordin juridic cacirct şi prin stabilirea condiţiilor materiale necesare pentru exercitarea lor 102

Datorită importanţei lor drepturile fundamentale sunt icircnscrise icircn acte deosebite cum ar fi declaraţii de drepturi legi fundamentale Icircnscrierea icircn constituţie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esenţiale pentru cetăţeni Odată selectate pe criteriul valoric ca fiind esenţiale icircntr-o anumită etapă istorică li se conferă o formă şi o ocrotire juridică aparte

101 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et

jurisprudence Paris 1966 102 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1974

190

Icircnscrise icircn Constituţie li se recunoaşte caracterul de drepturi fundamentale şi li se stabilesc garanţii pentru ocrotirea şi exercitarea lor

La sfacircrşitul acestor consideraţii putem spune că drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ce aparţin cetăţenilor Romacircniei prevăzute şi garantate de constituţie esenţiale pentru statutul juridic al acestora şi care asigură deplina afirmare icircn societate şi participare la viaţa politică economică socială şi culturală

Delimitări conceptuale Precizarea terminologiei utilizate icircn domeniul drepturilor

omului şi cetăţeanului este un lucru de certă importanţă mai ales cacircnd problemele se abordează icircntr-o manieră ştiinţifică

Dacă icircn mare măsură această terminologie se aseamănă cu terminologia obişnuită comună din care de altfel rezultă ele totuşi nu se confundă Deşi limbajul ndash se ştie ndash este convenţional icircn momentul icircn care s-a convenit asupra lui convenţia obligă Numai un limbaj comun acceptat permite comunicarea clară şi receptarea exactă Precizările terminologice se impun mai ales pentru că domeniul drepturilor omului ndash un domeniu complex dens icircn conţinutul social şi politic ndash este exprimat icircn cele din urmă icircn limbajul juridic care este un limbaj tehnic şi desigur obligatoriu din moment ce devine chiar limbajul legii Asemenea exigenţe sunt fireşti icircn domeniul juridicului deoarece dispoziţiile legale trebuie să se aplice la cazuri concrete produc efecte concrete Legea dă soluţii aplicabile icircn practică icircn viaţa oamenilor De aici rezultă că legea trebuie nu numai cunoscută dar şi receptată corect exact Prin exprimarea legislativă (constituţională) drepturile libertăţile şi icircndatoririle cetăţeneşti prind viaţă există 103

Vom observa că se folosesc frecvent termenii drept sau libertate Astfel Constituţia utilizează termenul drept atunci cacircnd consacră dreptul la viaţă (art 22) dreptul la apărare (art 24) dreptul la informaţie (art 31) dreptul la vot (art 36) etc Icircn schimb


191

Constituţia foloseşte termenul libertate atunci cacircnd reglementează libertatea conştiinţei (art 29) libertatea de exprimare (art 30) libertatea icircntrunirilor (art 39) Cum se explică această terminologie Există din punct de vedere juridic deosebiri icircntre drept şi libertate

Vom observa că terminologia constituţională deşi astfel nuanţată desemnează o singură categorie juridică şi anume dreptul fundamental Astfel văzute lucrurile vom observa că juridiceşte dreptul este o libertate iar libertatea este un drept Nu există deosebiri de natură juridică suntem deci icircn prezenţa unei singure noţiuni juridice Nuanţarea terminologică are cel puţin două explicaţii O explicaţie este de ordin istoric La icircnceput icircn catalogul drepturilor umane au apărut libertăţile ca exigenţe ale omului icircn opoziţie cu autorităţile publice iar aceste libertăţi nu presupuneau din partea celorlalţi decacirct o atitudine generală de abţinere Evoluţia libertăţilor icircn contextul mai larg al evoluţiei politice şi sociale a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului concept cu un conţinut şi semnificaţii juridice complexe Mai ales icircn raport cu autorităţile statale drepturile omului (libertăţile publice) au implicat şi obligaţii corelative măcar de apărare Icircn timp aceste libertăţi au trebuit să fie nu numai proclamate ci şi promovate şi mai ales protejate garantate Putem deci constata că astăzi icircntre drept şi libertate există o sinonimie din punct de vedere juridic Cea de-a doua explicaţie ţine de expresivitate şi frumuseţea limbajului juridic care valorifică icircnsă şi sensul iniţial şi desigur tradiţia

Frecvent drepturile omului şi cetăţeanului sunt denumite libertăţi publice Expresia libertăţi publice este o expresie cuprinzătoare ea evocă atacirct libertăţile cacirct şi drepturile omului (cetăţeanului) precum şi faptul că ele aparţin dreptului public şi anume Dreptului Constituţional fiind astfel supuse unui regim juridic aparte

Unele explicaţii comportă şi expresiile drepturi ale omului şi drepturi ale cetăţenilor Este vorba de exprimări ce se află icircntr-o stracircnsă corelaţie desemnează acelaşi domeniu şi care totuşi icircntr-o

192

terminologie juridică riguroasă nu se confundă Expresia drepturile omului evocă drepturile fiinţei umane care este icircnzestrată cu raţiune şi conştiinţă şi căreia icirci sunt recunoscute drepturile sale naturale ca drepturi inalienabile şi imprescriptibile Omul icircnsă icircntr-o societate organizată icircn stat se prezintă juridiceşte sub trei ipostaze distincte cetăţean străin sau apatrid Pe planul realităţilor juridice interne omul devine cetăţean altfel spus fiinţa umană se integrează icircntr-un anumit sistem social-politic comandat de reguli juridice (desigur icircn principal pentru că există şi reguli religioase morale politice) Drepturile sale naturale sunt proclamate şi asigurate prin constituţia statului al cărui cetăţean este căpătacircnd astfel viaţă şi eficienţă juridică sub denumirea de drepturi (libertăţi) cetăţeneşti

Desigur recunoscacircnd şi exprimacircnd juridiceşte drepturile naturale ale omului constituţia consacră şi alte drepturi care rezultă din acestea sau le asigură existenţa ori sunt necesare protejării şi dezvoltării sistemului social Dacă cetăţenii icircn principiu beneficiază de toate drepturile prevăzute de constituţie străinii şi apatrizii beneficiază doar de unele dintre ele şi icircn orice caz de cele ce sunt indispensabile fiinţei umane

Sintetizacircnd vom putea reţine că drepturile omului pe planul realităţilor universale devin drepturi ale cetăţenilor pe planul realităţilor interne ale fiecărui stat Aşa văzute lucrurile icircn domeniul reglementărilor juridice există reglementări internaţionale şi regle-mentări interne 104

Realizarea unei corelaţii cacirct mai reuşite icircntre aceste două categorii de reglementări implică asigurarea drepturilor cetăţenilor la nivelul standardelor impuse de reglementările internaţionale lucru dificil de realizat şi care cere timp avacircnd icircn vedere marea diversitate icircn dezvoltarea economică socială şi culturală a statelor lumii

Uneori se foloseşte şi expresia instituţia drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale Această expresie desemnează un grup de norme juridice unite prin obiectul lor comun de reglementare Ca


193

instituţie juridică ea face parte din Dreptul Constituţional Icircn aceasta se găseşte una din explicaţiile icircnscrierii icircn Constituţie a drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor

Noţiunea de icircndatoriri fundamentale Existenţa icircndatoririlor fundamentale se impune deoarece este

de neconceput ca membrii unei colectivităţi umane să nu aibă alături de drepturi şi anumite icircndatoriri anumite obligaţii faţă de societatea icircn care trăiesc Icircndatoririle fundamentale mobilizează oamenii la realizarea scopurilor societăţii constituind icircn acelaşi timp garanţia printre alte garanţii că drepturile fundamentale se pot realiza efectiv Existenţa unor icircndatoriri este stipulată icircn chiar pactele internaţionale privitoare la drepturile omului care stabilesc că omul are icircndatoriri faţă de semenii săi şi faţă de colectivitatea căreia icirci aparţine şi este dator a se strădui să promoveze şi să respecte drepturile recunoscute icircn pacte

Icircn primul racircnd icircndatorirea fundamentală a cetăţeanului este o obligaţie şi nu o icircndrituire aşa cum este dreptul fundamental Ea presupune din partea cetăţeanului icircndeplinirea unor cerinţe determinate de sarcinile şi scopurile societăţii

Icircndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii cărora societatea la un anumit moment le atribuie o valoare mai mare valoare ce se reflectă icircn regimul juridic special ce li se atribuie

Astfel spus din noianul de obligaţii pe care un cetăţean le poate avea icircn multitudinea de raporturi juridice inclusiv cele constituţionale icircn care intră numai unele au valoare de icircndatoriri fundamentale Căpătacircnd această valoare ele sunt icircnscrise ca atare icircn constituţie Stabilim astfel o altă trăsătură a icircndatoririlor fundamentale şi anume aceea că ele sunt expres formulate prin chiar textul constituţiei

Icircn fine icircndatoririle fundamentale sunt asigurate icircn realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constracircngere a statului căci ele sunt veritabile obligaţii juridice

194

Putem spune deci că icircndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii ale cetăţenilor Romacircniei icircnscrise icircn Constituţie care sunt socotite esenţiale pentru desfăşurarea vieţii icircn societate şi asigurate icircn realizarea lor prin convingere ori la nevoie prin forţa de constracircngere a statului

VII2 Natura juridică a drepturilor fundamentale

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor care nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin natura lor nici prin obiectul lor Aceste drepturi alcătuiesc icircnsă o categorie distinctă de drepturi datorită importanţei lor economice sociale şi politice pe care o au ele sunt esenţiale pentru statutul juridic al cetăţenilor şi reprezintă baza tuturor celorlalte drepturi cetăţeneşti 105

Icircn legătură cu natura juridică şi cu conceptul drepturilor fun-damentale icircn literatura de specialitate s-au formulat mai multe teorii

Cea mai răspacircndită teorie asupra drepturilor fundamentale a naturii juridice a acestora este teoria drepturilor naturale (Locke Wolf Blackstone Rousseau) Potrivit acestei teorii drepturile omului sunt anterioare statului omul avacircnd aceste drepturi de la natură iar drepturile sau libertăţile publice cum mai sunt denumite au o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului icircntrucacirct cetăţeanul le deosebeşte icircn calitatea sa de om ele sunt opozabile statului şi nu sunt deci stabilite prin legi contracte etc 106

O altă teorie icircn fapt o variantă a teoriei dreptului natural este teoria individualistă (F Bastiat A Esmein N Chenau H J Laski) conform căreia sursa oricărui drept este individul icircntrucacirct acesta este singur o fiinţă reală liberă şi responsabilă Drepturile fundamentale sunt denumite libertăţi necesare


Editura Proema Baia Mare 1996 p 153 şi urm 106 A se vedea icircn acest sens pe larg T Drăganu op cit p 21

195

Icircntr-o altă teorie aceea a drepturilor reflexe sau a autolimitării statului nu se face o deosebire de natură juridică icircntre drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective toate fiind considerate o creaţie a dreptului obiectiv Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu sunt drepturi veritabile ale cetăţenilor ci un fel de drepturi reflexe care icircşi au originea icircn autolimitarea statului 107

Icircn doctrina juridică contemporană prin negarea drepturilor subiective dreptul obiectiv norma juridică reprezintă totul Drepturile subiective potrivit acestei doctrine nu există ca atare Libertăţile publice icircn această concepţie pot fi considerate ca obligaţii icircn sarcina statului ca limitări aduse competenţei sale care lasă să subziste o sferă de autonomie individuală 108

Se ignoră icircn această ultimă teorie faptul că icircntr-un raport juridic nu pot exista numai drepturi sau numai obligaţii icircntrucacirct drepturile unui subiect al acestora constituie totodată obligaţii corelative pentru celălalt subiect Aşa fiind afirmaţia că unor obligaţii ale statului nu le-ar corespunde drepturi ale cetăţenilor nu poate fi acceptată Icircn opinia noastră drepturile fundamentale sunt drepturi subiective 109

VII3 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei drepturilor

şi icircndatoririlor fundamentale icircn Romacircnia

Icircn Ţările Romacircne dezvoltarea tehnică şi economică socială şi culturală specifică epocii moderne cacircnd se pune problema drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a fost multă vreme fracircnată de dominaţia otomană Abia icircn secolul al XVIII-lea atacirct icircn Transilvania cacirct şi icircn Moldova şi Muntenia se dezvoltă manufacturile care utilizează munca salariată se dezvoltă mineritul

107 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 p 556 108 Philippe Braud La liberteacute publique en droit franccedilais Paris 1968

p 13 109 N Prisca op cit p 217

196

se construiesc drumuri şi poduri şi totodată apar frămacircntări sociale influenţate de ideile Revoluţiei franceze 110

Un moment important icircn dezvoltarea instituţiei drepturilor fundamentale icircl constituie memoriul intelectualilor romacircni din Transilvania sub denumirea de Supplex Libellus Valachorum (1791) prin care se cerea ca naţiunea romacircnă să fie reaşezată icircn toate drepturile sale civile şi politice

Mişcările revendicative al căror program cuprindea revendicări de drepturi cetăţeneşti se desfăşurau cu mare putere şi icircn Ţările Romacircne Sub acest aspect sunt de reţinut Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi icircn special Proclamaţia de la Padeş (ianuarie 1821) icircn care se cerea redobacircndirea drepturilor pierdute dreptate şi libertate pentru toţi apoi Proiectul de constituţie al cărvunarilor (1822) icircn care erau formulate unele revendicări icircn numele drepturilor omului111

Revoluţia din 1848 constituie momentul cel mai important pentru recunoaşterea drepturilor fundamentale Proclamaţia adresată domnitorului de către revoluţionarii moldoveni a avut un caracter limitat la fel ca icircnsăşi revoluţia icircn Ţara Romacircnească revoluţia a fost mai bine organizată iar măsurile prevăzute mai democratice

bdquoProclamaţia Revoluţiunii din Ţara Romacircneascărdquo cea căreia i-a dat citire Eliade cunoscută icircn istorie sub numele de Proclamaţia de la Islaz acceptată şi semnată de domnitor cuprinzacircnd cele mai importante drepturi a fost o veritabilă declaraţie de drepturi şi libertăţi fundamentale Ea proclama egalitatea icircn ce priveşte drepturile politice şi civile votul universal libertatea presei a cuvacircntului a icircntrunirilor desfiinţarea iobăgiei şi a clăcii dreptul la icircnvăţătură icircmproprietărirea


Editura Proema Baia Mare 1996 p 160 şi urm 111 N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a

Romacircniei Institutul social romacircn Bucureşti 1922 p 20-22

197

Problema drepturilor fundamentale este prezentă şi icircn Moţiunea de la Blaj care a constituit programul revoluţiei din Transilvania

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a adus o serie de reforme icircn Principatele Unite inclusiv proclamări de drepturi fundamentale

Astfel Legea din 14 august 1866 privind reforma agrară recunoaşte libertatea individuală şi libertatea muncii

Prima Constituţie Romacircnă de la 1866 a proclamat drepturi şi libertăţi toate avacircnd ca idee centrală garantarea dreptului de proprietate a proprietăţii private

Icircn noile condiţii istorice după primul război mondial şi Marea Unire s-a adoptat Constituţia din 1923 care proclama icircn mod solemn largi drepturi tuturor cetăţenilor

Anul 1938 marchează icircnsă icircn dezvoltarea drepturilor fundamentale icircnceputul unei perioade de dictatură de icircnlăturare a unor drepturi perioadă ce a continuat pacircnă la Revoluţia din Decembrie 1989 cu toate că s-au adoptat după cel de-al doilea război mondial trei constituţii icircn care s-au proclamat drepturi şi libertăţi dar care nu erau garantate şi evident nu erau respectate

VII4 Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

De regulă drepturile fundamentale ale cetăţenilor au fost proclamate enumerate prin declaraţii de drepturi şi mai ales prin constituţii fără a se face icircnsă o clasificare a lor Icircn literatura de specialitate au existat icircnsă asemenea preocupări

Astfel cea mai cunoscută clasificare la vremea sa era considerată a fi cea făcută de Pellegrino Rossi care distingea trei categorii de drepturi private publice şi politice112

O altă clasificare des icircntacirclnită icircmparte drepturile fundamentale icircn două mari categorii egalitatea civilă şi libertăţile individuale (libertăţi de ordin moral şi libertăţi de ordin material) P Negulescu

112 M Prelot op cit p 55 şi urm

198

icircmpărţea libertăţile politice icircn două mari categorii libertăţi primordiale şi libertăţi secundare113

O altă clasificare icircmparte drepturile fundamentale icircn drepturi individuale şi drepturi colective Icircn prima categorie sunt incluse dreptul de proprietate libertatea persoanei libertatea conştiinţei iar icircn a doua categorie dreptul popoarelor la autodeterminare dreptul de asociere egalitatea naţională egalitatea icircntre sexe Această clasificare nu se bazează atacirct pe conţinutul drepturilor cacirct pe posibilitatea de realizare a lor Unele chestiuni se pot realiza icircn cadru organizat iar altele se pot realiza individual

Icircn opinia noastră pentru a clasifica drepturile fundamentale ale cetăţenilor trebuie folosit drept criteriu conţinutul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Icircn raport de acest fapt putem clasifica drepturile icircn următoarele categorii114

1 Inviolabilităţile dreptul la viaţă dreptul la integritate fizică şi psihică la libertatea individuală dreptul la apărare la libera circulaţie dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private precum şi inviolabilitatea domiciliului

2 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale drepturi referitoare la viaţa socială şi materială a persoanelor icircn stracircnsă legătură cu drepturile privind educaţia şi anume dreptul la icircnvăţătură la ocrotirea sănătăţii dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii dreptul la grevă dreptul la proprietate la moştenire la asigurarea unui nivel de trai decent dreptul la căsătorie dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă precum şi dreptul la protecţie specială al persoanelor cu handicap

3 Drepturi exclusive politice dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales

113 P Negulescu op cit p 518 535 114 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice


199

4 Drepturi şi libertăţi social-politice libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul la informaţie libertatea icircntrunirilor dreptul la asociere secretul corespondenţei

5 Drepturi garanţii dreptul de petiţionare dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică

VII5 Principiile constituţionale aplicabile drepturilor

libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor romacircni Există anumite reguli fundamentale aplicabile tuturor

drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor Acestea rezultă din Capitolul I al titlului II al Constituţiei (art 15-21) fie din coroborarea dispoziţiilor din acest capitol cu dispoziţii din alte titluri sau capitole fie din alte articole precum art 49

1 Universalitatea drepturilor libertăţilor şi icircndatoririlor fundamentale

Este icircndeobşte admis şi recunoscut că drepturile şi libertăţile sunt universale şi indivizibile De aceea şi Constituţia arată bdquoCetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acesteardquo (art 15 alin 1) Universalitatea drepturilor şi libertăţilor se referă atacirct la sfera propriu-zisă a drepturilor cacirct şi la titularii acestora Sub primul aspect ea exprimă vocaţia omului a cetăţeanului pe planul realităţilor juridice interne ale fiecărei ţări pentru toate drepturile şi libertăţile Sub cel de-al doilea aspect universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi şi libertăţi Desigur aceasta este o posibilitate juridică generală şi abstractă recunoscută de către Constituţie fiecărui cetăţean Valorificarea concretă şi exerciţiul efectiv al drepturilor şi libertăţilor sunt de asemenea garantate de Constituţie dar aceasta nu poate fi interpretată decacirct icircn sensul că depinde de fiecare cetăţean de capacităţile şi eforturile sale icircn condiţii conferite de către ordinea constituţională aproprierea rezultatelor exercitării acestor drepturi

200

Constituţia oferă atacirct şansele cacirct şi mijloacele şi garanţiile necesare pentru ca cetăţeanul să le poată valorifica Constituţia răspunde practic exigenţelor formulate icircn preambulurile celor două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului Icircn aceste pacte plecacircndu-se de la constatarea că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii justiţiei şi păcii icircn lume se recunoaşte că aceste drepturi decurg din demnitatea persoanei umane şi se impune statelor obligaţia de a promova respectul universal şi efectiv al drepturilor şi libertăţilor omului

Universalitatea drepturilor implică şi universalitatea icircndatoririlor Este de altfel icircn firescul vieţii ca cetăţeanul să aibă atacirct drepturi cacirct şi obligaţii faţă de semenii săi şi faţă de societate Această regulă este explicit formulată şi icircn cele două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului care arată că bdquoindividul are icircndatoriri faţă de alţii şi faţă de colectivitatea căreia icirci aparţine şi este ţinut de a depune eforturi icircn promovarea şi respectarea drepturilor recunoscute icircn pacterdquo

Acest principiu exprimă pe fond legătura indisolubilă dintre drepturi libertăţi şi icircndatoriri intercondiţionarea lor Icircntr-o viziune largă şi desigur corectă icircndatoririle devin garanţii ale drepturilor deoarece pentru a avea trebuie mai icircntacirci să creezi să produci să depui deci să faci eforturi

Universalitatea astfel cum este concepută prin art 15 din Constituţie priveşte drepturile libertăţile şi icircndatoririle fără deosebire de faptul reglementării lor prin chiar textul Constituţiei sau prin alte legi

2 Neretroactivitatea legii Constituţia consacră icircn alin 2 al art 15 un principiu de drept

de incontestabilă tradiţie actualitate şi justiţie şi anume neretroactivitatea legii Este fără icircndoială recunoscut că o lege odată adoptată produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează

201

subiectelor de drept permiţacircnd sau interzicacircnd şi bineicircnţeles sancţionacircnd atitudinile deviante Or este absurd să se pretindă unui om icircn general unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o anterior intrării icircn vigoare a unei legi care reglementează această conduită Subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară icircn cadrul ordinii de drept icircn vigoare Principiul neretroactivităţii legii este expres formulat icircn Codul Civil art 1 icircn sensul că bdquolegea dispune numai pentru viitor ea nu are putere retroactivărdquo şi icircn Codul Penal icircn art 11 icircn sensul că bdquolegea penală nu se aplică faptelor care la data cacircnd au fost săvacircrşite nu erau prevăzute ca infracţiunirdquo

Faţă de principiul potrivit căruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor s-au impus icircn practica juridică şi desigur icircn legislaţie două mari excepţii şi anume cea privind aplicarea legii penale mai blacircnde şi cea privind legile interpretative Alineatul 2 al art 15 prevede numai excepţia legii penale mai favorabile Cealaltă ipoteză rămacircne valabilă ea fiind icircnsă la dispoziţia autorităţii statale căreia icirci revine atribuţia interpretării general-obligatorii a legilor

Această ipoteză icircnsă nu este icircn fond o excepţie de la neretroactivitatea legii icircntrucacirct interpretarea general-obligatorie ca orice interpretare de altfel lămureşte icircnţelesul normei interpretate dacă nici nu adaugă şi nici nu modifică acest icircnţeles ci icircl clarifică icircn funcţie de diversitatea situaţiilor pe care norma interpretată le reglementează Deci prin interpretare se explicitează conţinutul pe care norma interpretată l-a avut ab initio Orice act de aplicare a unei norme de drept presupune interpretarea ei prealabilă spre a se stabili dacă este sau nu aplicabilă situaţiei juridice avute icircn vedere Interpretarea general-obligatorie asigură obligativitatea unei asemenea interpretări pentru a curma astfel conflictele de interpretare produse sau posibile

De regulă o asemenea interpretare este de competenţa organului care a emis norma dar acesta ndash mai ales dacă este organul

202

legiuitor ndash poate adăuga la normă tocmai icircn scop de clarificare anumite reguli subsidiare noi icircn această ipoteză este necesar icircnsă de distins icircntre ceea ce constituie interpretare ndash stricto sensu ndash şi ceea ce reprezintă reguli noi care dacă au fost consacrate cu scopul de a asigura o mai riguroasă aplicare a legii sunt aplicabile numai pentru viitor altfel icircncălcacircndu-se principiul neretroactivităţii

Observacircnd sistemul de drept icircn evoluţia şi actualitatea sa vom consemna că alin 2 al art 15 din Constituţie marchează o transformare a unui principiu legal icircntr-unul constituţional Această transformare are importante semnificaţii juridice Astfel neretroactivitatea legii ca principiu constituţional este obligatorie pentru toate ramurile de drept fără excepţie nu numai pentru acelea care icircl prevăd explicit

Apoi icircn afara excepţiei stabilite prin Constituţie nicio altă excepţie nu poate aduce limitări acestui principiu constituţional orice alte prevederi legale contrare trebuind a fi considerate neconstituţionale şi putacircnd fi atacate pe căile controlului de constituţionalitate Principiul neretroactivităţii legii se prezintă ca o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale icircndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei Valoarea şi actualitatea principiului sunt incontestabile şi de notorietate orice atenuare a sa semnificacircnd o suprimare sau o limitare a drepturilor şi libertăţilor umane

3 Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor este principiul constituţional

potrivit căruia cetăţenii romacircni fără deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă religie sex opinie sau apartenenţă politică avere sau origine socială se pot folosi icircn mod egal de toate drepturile prevăzute icircn Constituţie şi legi pot participa icircn egală măsură la viaţa politică economică socială şi culturală fără privilegii şi fără discriminări sunt trataţi icircn mod egal atacirct de către autorităţile publice cacirct şi de ceilalţi cetăţeni Acest principiu este consacrat prin art 16 (1 şi 2) precum şi prin art 4 (2) din Constituţie

203

Dacă examinăm conţinutul acestui principiu putem identifica trei aspecte şi anume egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă avere sau origine socială egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie opinie sau apartenenţă politică Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor priveşte toate drepturile pe care le au cetăţenii romacircni fără deosebire de faptul dacă ele sunt icircnscrise icircn chiar textul Constituţiei sau icircn alte acte normative Totodată egalitatea icircn drepturi se manifestă icircn toate domeniile de activitate Trebuie reţinută de asemenea regula rezultacircnd din reglementările internaţionale potrivit căreia nicio măsură luată icircn caz de pericol public care ameninţă existenţa naţiunii nu poate duce la discriminări icircntemeiate pe rasă culoare sex limbă religie sau origine socială Legea garantează ocrotirea egală a tuturor cetăţenilor şi sancţionează discriminările

Egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii exprimă realitatea că femeile reprezintă jumătate din populaţia ţării şi că icircn toate icircmplinirile materiale şi spirituale este icircncorporată şi munca lor De aceea femeile se bucură icircn mod egal cu bărbaţii de toate drepturile Ele pot ocupa icircn condiţii egale cu bărbaţii orice funcţii iar la muncă egală primesc un salariu egal cu al bărbaţilor Egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii este garantată şi prin ocrotirea deosebită ce se acordă femeii mame prin ocrotirea şi asistenţa acordate familiei

Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate sau origine etnică limbă avere sau origine socială exprimă la nivelul acestei instituţii juridice icircn principal realitatea că pe teritoriul Romacircniei icircn decursul dezvoltării istorice s-au aşezat au locuit au muncit şi au luptat cot la cot cu romacircnii şi cetăţenii de altă naţionalitate (minorităţi naţionale) precum maghiari romi germani sacircrbi turci evrei armeni etc Icircn unitate cu romacircnii aceşti cetăţeni au luptat pentru dreptate socială pentru libertate şi democraţie pentru cucerirea şi apărarea independenţei şi suveranităţii Romacircniei Toţi

204

aceşti cetăţeni se bucură icircn mod egal cu romacircnii de toate drepturile şi libertăţile şi icircşi asumă tot icircn mod egal icircndatoririle fundamentale Cetăţenilor romacircni de altă naţionalitate li se asigură folosirea limbii materne cărţi ziare reviste teatre icircn limba maternă acces egal cu romacircnii la toate categoriile de munci şi funcţii Potrivit art 6 (1) din Constituţie statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea la dezvoltarea şi la exprimarea identităţilor etnice culturale lingvistice şi religioase

Egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie opinie sau apartenenţă politică este de fapt o prelungire a celorlalte două aspecte mai icircnainte explicate aici urmărindu-se ca opţiunile politice sau religioase ale oamenilor să nu fie speculate icircn sensul discriminării icircn drepturi

Funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară

Constituţia Romacircniei stabileşte prin art 16 (3) că funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenie romacircnă şi domiciliul icircn ţară Această regulă este aplicabilă nu numai pentru domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ci şi pentru autorităţile publice Constituţia utilizează termenii funcţii şi demnităţi publice Explicaţiile se găsesc icircn intenţia legiuitorului de a determina cacirct mai precis sfera de aplicabilitate a principiului La o analiză atentă se poate lesne observa că misiunea (icircnsărcinarea) de deputat senator şef de stat ministru este totuşi altceva decacirct o funcţie publică atacirct ca mod de ocupare cacirct şi ca dimensiune de atribuţii şi bineicircnţeles ca mod de icircncetare Pentru dreptul constituţional o asemenea distincţie nu este pur terminologică ea este de fond pentru că demnitarii nu sunt simpli funcţionari publici icircn sensul strict al dreptului administrativ

Demnitatea publică exprimă mai mult şi este prin excelenţă o categorie a dreptului constituţional această ramură principală a dreptului care se identifică icircn ansamblul sistemului dreptului nu numai prin obiectul său de reglementare ci şi prin specificul

205

noţiunilor şi categoriilor cu care operează Fără a proceda la delimitări rigide uneori absurde va trebui să ţinem seama că funcţiile şi demnităţile sunt icircntr-o incontestabilă legătură fără icircnsă a se confunda

Cacirct priveşte funcţiile publice este fără icircndoială că textul constituţional se referă la acelea care presupun exerciţiul autorităţii statale un statut aparte şi mai ales (o condiţie care ni se pare importantă) la acelea pentru ocuparea cărora depunerea jurămacircntului potrivit art 50 din Constituţie este obligatorie

Desigur ocuparea unei funcţii sau demnităţi publice se poate face numai de către persoanele care icircndeplinesc toate condiţiile legale cerute (vacircrstă capacitate etc) la care Constituţia adaugă două condiţii de maximă importanţă şi generalitate şi anume numai cetăţenia romacircnă şi domicilierea pe teritoriul Romacircniei

Cacirct priveşte prima condiţie de a avea numai cetăţenia romacircnă ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii romacircne care icircngăduie dubla cetăţenie Dubla cetăţenie este permisă de către lege sunt icircnsă domenii ale dreptului public unde interesul societăţii este de a permite accesul persoanelor care au numai cetăţenia romacircnă (deci o cetăţenie unică)

Aşa văzute lucrurile este clar că icircn ocuparea unor funcţii şi demnităţi publice care presupun prin excelenţă sfera guvernării a exercitării autorităţii statale interesul politic şi social nu poate admite dubla cetăţenie O altă soluţie decacirct cea avansată de către alin 3 al art 16 ar fi icircn evidentă contradicţie atacirct cu icircndeplinirea practică a unor asemenea funcţii şi demnităţi cacirct şi cu alte dispoziţii constituţionale Astfel art 50 din Constituţie stabilind că una din icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este fidelitatea faţă de ţară arată icircn alin 2 că cetăţenii cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi militarii răspund de icircndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi icircn acest scop vor depune jurămacircntul cerut de lege

Faţă de aceste prevederi constituţionale ocuparea unei funcţii şi demnităţi publice de către persoane care ar avea dublă cetăţenie

206

apare ca o imposibilitate juridică cumulul de fidelitate fiind prin natura sa o simplă ipocrizie contrară imperativului moral ce constituie esenţa de totdeauna a regulilor dreptului constituţional O persoană oricacirct de obiectivă şi imparţială ar fi ocupacircnd o funcţie sau o demnitate publică nu poate aparţine decacirct unui singur stat Icircn această calitate ea participă la luarea unor decizii icircn favoarea exclusivă a unui stat şi a comunităţii sale naţionale unele măsuri sau decizii avacircnd prin excelenţă caracter secret (icircn domeniul militar) Mai mult chiar aceeaşi persoană participă la luarea unor măsuri (hotăracircri decizii) icircn care interesele unui stat nu sunt convergente cu interesele celuilalt stat al cărui cetăţean ar fi pe baza dublei cetăţenii

Icircn fine condiţia de domiciliere pe teritoriul ţării este şi ea o condiţie firească Ea se practică icircn mai toate sistemele consti-tuţionale domiciliul fiind alături de cetăţenie o garanţie a ataşa-mentului persoanei faţă de ţara la guvernarea căreia participă ca demnitar sau ca funcţionar public Totodată trebuie subliniat că prevederile constituţionale se referă numai la funcţiile şi demnităţile civile sau militare publice de unde rezultă că ocuparea unor funcţii pri-vate nu este condiţionată de asemenea circumstanţieri ceea ce desigur nu exclude alte reguli de protecţie icircn măsura icircn care sunt necesare

4 Protecţia cetăţenilor romacircni icircn străinătate şi obligaţiile lor Acest principiu este prevăzut icircn art 17 din Constituţie El

exprimă faptul că cetăţenia romacircnă este legătura politică şi juridică dintre cetăţean şi stat care prin efectele sale determină statutul juridic al persoanei oriunde s-ar afla ea atacirct icircn interiorul cacirct şi icircn afara frontierelor Icircn temeiul acesteia cetăţenii romacircni care se află icircn străinătate au dreptul să apeleze la protecţia autorităţilor romacircne iar acestea au obligaţia constituţională de a le acorda protecţia necesară De altfel icircntre state există deja acorduri şi convenţii care permit şi reglează această colaborare juridică

207

Modalităţile concrete de acordare a protecţiei sunt desigur dependente de sistemul juridic icircn care regulile cuprinse icircn principiile şi celelalte norme general-admise ale dreptului internaţional au importanţa lor Bucuracircndu-se de protecţia statului romacircn cetăţeanul romacircn care se află icircn afara frontierelor trebuie să-şi icircndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit Constituţiei şi legilor Romacircniei

Faptul că el temporar se găseşte icircn afara frontierelor Romacircniei nu-l scuteşte de icircndeplinirea acestor obligaţii normale şi fireşti afară de cazul cacircnd acestea sunt incompatibile cu absenţa sa din ţară (ca de exemplu obligaţia de a participa la anumite lucrări impuse de necesitatea icircnlăturării efectelor unei calamităţi icircn mod firesc nu poate reveni unei persoane pe timpul absenţei sale din ţară) Important este icircnsă faptul că simpla absenţă din ţară nu-l exonerează pe cetăţeanul romacircn de exemplu de obligaţia de a satisface serviciul militar (afară de cazul icircn care s-ar icircncadra icircn excepţiile la care face trimitere art 52 (2) din Constituţie) sau de cea de plată a impozitelor pentru imobilul al cărui proprietar este sau de obligaţia de creştere icircntreţinere şi educare a copilului său minor


Constituţia Romacircniei cuprinde şi unele reglementări privind străinii şi apatrizii pe teritoriul Romacircniei Astfel icircn art 18 se arată

1 Cetăţenii şi apatrizii care locuiesc icircn Romacircnia se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor garantată de constituţie şi de alte legi

2 Dreptul de azil se acordă şi se retrage icircn condiţiile legii cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte

Asemenea dispoziţii sunt necesare ştiut fiind faptul că populaţia unui stat cuprinde icircn afara cetăţenilor şi străini şi apatrizi Sistemul juridic şi desigur Constituţia nu pot să nu recepteze această realitate şi să nu reglementeze plecacircnd de la categoria generală de om (sau fiinţă umană) statutul juridic al tuturor

208

persoanelor fizice Icircn reglementarea constituţională a statutului străinilor şi apatrizilor din Romacircnia se au icircn vedere

a) străinii şi apatrizii icircn calitatea lor de oameni au anumite drepturi naturale inalienabile şi imprescriptibile (la viaţă la demnitate la libertate la conştiinţă)

b) din punct de vedere strict juridic anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor romacircni care prin cetăţenie sunt ataşaţi destinelor statului romacircn Există icircn toate sistemele constituţionale regula potrivit căreia numai cetăţenii au drepturi politice (de a alege sau de a fi ales) pentru că numai ei pot şi trebuie să participe la guvernarea statului propriu De asemenea pentru dobacircndirea şi exercitarea anumitor drepturi Constituţia sau legile cer ca o condiţie indispensabilă şi calitatea de cetăţean romacircn Este suficient să amintim că această calitate este expres cerută pentru a putea fi proprietar de terenuri icircn Romacircnia (a se vedea precizările de la p 249) sau pentru ocuparea unei funcţii de magistrat Mai mult cetăţenii proprii nu pot fi extrădaţi la cererea unui stat străin

c) icircn afara drepturilor naturale care aparţin oricărei fiinţe umane icircn calitatea sa de om există şi alte drepturi subiective a căror dobacircndire şi exercitare legea nu o condiţionează de calitatea de cetăţean

Asemenea drepturi trebuie acordate şi străinilor sau apatrizilor care domiciliază sau locuiesc icircn Romacircnia Este deci de netăgăduit că şi străinii şi apatrizii trebuie să aibă anumite drepturi şi libertăţi şi bineicircnţeles obligaţiile corespunzătoare

Formula constituţională este generoasă şi cuprinzătoare Practic şi străinii şi apatrizii din Romacircnia se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile afară de acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean romacircn

Icircn mod firesc articolul 18 din Constituţie reglementează şi dreptul de azil ştiut fiind faptul că azilul este prin excelenţă un drept care aparţine străinilor şi apatrizilor

209

Dreptul de azil cuprinde de fapt găzduirea şi protecţia statului romacircn acordate acestor persoane deoarece icircn statul lor de origine sunt urmărite sau persecutate pentru activităţi desfăşurate icircn favoarea umanităţii progresului şi păcii Azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţi politice (se mai numeşte şi azil politic) şi nu pentru fapte de drept comun Persoanele cărora li se acordă azil de către Romacircnia se bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile cu excepţia celor care aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor romacircni Icircn acelaşi timp aceste persoane nu pot fi extrădate

Potrivit documentelor internaţionale icircn materie azilul este un act paşnic şi umanitar şi nu poate fi considerat ca un act inamical faţă de un stat

De asemenea principalele documente juridice internaţionale precum şi practica statelor icircn acest domeniu consideră că orice persoană are dreptul de a cere azil şi de a obţine azilul icircntr-o altă ţară Un asemenea drept nu poate fi invocat de persoanele icircn legătură cu care există raţiuni serioase de a le considera că au comis o crimă contra păcii o crimă de război sau o crimă contra umanităţii icircn sensul instrumentelor internaţionale care au dispoziţii referitoare la asemenea crime Icircn fine aprecierea asupra motivaţiei azilului revine statului care-l acordă icircn exerciţiul suveranităţii sale


Constituţia prin art 19 stabileşte că 1) cetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat sau expulzat din

Romacircnia 2) cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai pe baza

unei convenţii internaţionale sau icircn condiţii de reciprocitate 3) prin derogare de la prevederile alineatului (1) cetăţenii

romacircni pot fi extrădaţi icircn baza convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte icircn condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate

4) expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de către justiţie Extrădarea şi expulzarea sunt două măsuri foarte grave care privesc

210

prin excelenţă libertatea individuală şi dreptul la liberă circulaţie Este motivul pentru care cele mai generale reguli icircn acest domeniu sunt cuprinse icircn chiar corpul Constituţiei urmacircnd ca reglementările de detaliu să fie realizate prin lege Constituţia valorifică o regulă de tradiţie care rezultă şi din constituţiile străine precum şi din documentele juridice internaţionale şi anume că cetăţenii proprii nu pot fi nici extrădaţi nici expulzaţi Expulzarea sau extrădarea propriului cetăţean ar fi o măsură contrară legăturii de cetăţenie care implică obligaţia de protecţie pe care statul trebuie să o asigure tuturor cetăţenilor săi Icircn literatura juridică se menţionează un singur caz icircn care această regulă universală azi nu este aplicabilă şi anume icircntre Anglia şi Statele Unite ale Americii icircntre care extrădarea propriilor cetăţeni este admisă Acest caz cvasisingular este desigur explicabil prin istoria şi legăturile sociale şi politice deosebite dintre cele două state

5) pot fi extrădaţi sau expulzaţi numai cetăţenii străini şi apatrizi

Extrădarea este instituţia juridică ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul căruia s-a refugiat unul din cetăţenii săi să i-l predea Ea asigură ca autorii unor infracţiuni mai ales ai unor infracţiuni internaţionale grave să nu rămacircnă nejudecaţi şi nepedepsiţi ascunzacircndu-se pe teritoriul altor state Icircntr-o definiţie considerată mai exactă extrădarea este un act de asistenţă judiciară interstatală icircn materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat icircn domeniul celuilalt stat Articolul 19 din Constituţie nu a nominalizat situaţiile icircn care extrădarea este admisibilă sau nu un asemenea procedeu fiind dificil de realizat şi desigur ineficient Urmează ca autorităţile care vor avea de rezolvat asemenea probleme să procedeze la o interpretare şi aplicare a instrumentelor juridice internaţionale care privesc direct sau tangenţial acest domeniu şi desigur a legislaţiei romacircneşti

211

Cacircteva reguli icircnsă sunt deja de largă aplicaţie şi am putea spune universal recunoscute de sistemele şi practicile juridice Astfel nu se admite extrădarea pentru raţiuni politice sau atunci cacircnd persoana icircn cauză ar putea fi condamnată la moarte ori ar exista riscul de a fi supusă torturii şi altor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante Extrădarea se admite şi se practică icircn cazurile de piraterie maritimă şi aeriană trafic de femei şi copii trafic de arme trafic de stupefiante terorism genocid

Expulzarea este instituţia juridică ce permite autorităţilor dintr-un stat să oblige altă persoană (cetăţean străin sau apatrid) să părăsească ţara punacircnd astfel capăt icircn mod silit şederii acestei persoane pe teritoriul său Codul nostru penal reglementează expulzarea străinilor icircn cadrul măsurilor de siguranţă adică al acelor măsuri care au ca scop icircnlăturarea unei stări de pericol şi preicircntacircmpinarea săvacircrşirii faptelor prevăzute de legea penală şi care se iau faţă de persoanele ce au comis fapte prevăzute de legea penală Aşa cum se arată de altfel icircn literatura juridică măsura expulzării se ia de regulă pentru ocrotirea ordinii de drept fiind motivată de consideraţii de ordin politic economic juridic menţionacircndu-se icircn acest context tulburări ale ordinii publice acţiuni contrare legii sau acţiuni politice contra siguranţei statului ofense aduse statului de reşedinţă sau unui stat străin

Icircn dreptul internaţional s-au stabilit totuşi unele reguli privind expulzarea icircn sensul ca executarea deciziei de expulzare să nu fie inutil brutală rapidă sau vexatorie iar expulzatului să i se lase dreptul de a alege statul pe teritoriul căruia urmează să fie expulzat adică expulzarea să se facă respectacircndu-se drepturile inerente persoanei Icircn mod firesc aceste reguli icircn măsura icircn care sunt consemnate icircn pacte convenţii sau protocoale la care Romacircnia este parte fac parte din dreptul intern şi sunt aplicabile icircn domeniul expulzării

Constituţia stabileşte prin art 19 şi regula potrivit căreia extrădarea se poate decide numai icircn baza unei convenţii

212

internaţionale sau icircn condiţii de reciprocitate Sunt două condiţii care stabilesc temeiul juridic al extrădării condiţii cu vechime icircn sistemul juridic De altfel Codul penal romacircn icircn art 9 stabileşte şi că extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională pe bază de reciprocitate şi icircn lipsa acestora icircn temeiul legii Desigur norma penală se referă şi la situaţia icircn care autorităţile romacircne solicită extrădarea

Unele explicaţii sunt necesare icircn legătură cu ultimul alineat al art 19 din Constituţie care stabileşte că numai justiţia poate hotăricirc extrădarea sau expulzarea Vom observa că icircn istoria acestor două instituţii decizia a revenit autorităţilor administrative limitarea controlului judiciar fiind explicată mai ales icircn ce priveşte expulzarea prin aceea că ea răspunde icircn general unor motive de oportunitate care nu pot fi supuse aprecierii judecătorului Aşa cum am observat deja faţă de realitatea că ambele măsuri aduc atingeri grave unor libertăţi fundamentale este normal ca justiţia să decidă pentru că icircn structura şi sistemul Constituţiei Romacircniei justiţia este unul din garanţii (poate cel mai puternic şi mai eficient) ai drepturilor şi libertăţilor constituţionale

Iar potrivit art 18 din Constituţie cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc icircn Romacircnia se bucură de protecţia generală a persoanelor garantată de constituţie şi de alte legi Credem că nu este lipsită de interes menţionarea art 7 din Declaraţia privind drepturile omului aparţinacircnd persoanelor care nu posedă naţionalitatea ţării icircn care locuiesc care stabileşte că un străin care se găseşte legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decacirct icircn executarea unei decizii luate conform legii afară dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun el trebuie să aibă posibilitatea de a valorifica motivele contrare expulzării sale şi de a cere examinarea cazului său de către autoritatea competentă sau de una sau mai multe persoane special desemnate de o anumită autoritate fiind reprezentat icircn acest scop Expulzarea individuală sau colectivă a străinilor ce se găsesc icircn

213

această situaţie pentru motive de rasă culoare religie cultură de origine naţională sau etnică este interzisă

7 Prioritatea reglementărilor internaţionale Constituţia Romacircniei prin art 20 stabileşte un principiu de

incontestabilă actualitate şi care exprimă icircntr-o viziune modernă corelaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern cu aplicaţia sa specifică icircn domeniul drepturilor constituţionale

Prima regulă ce rezultă din art 20 al Constituţiei este icircn sensul interpretării şi aplicării dispoziţiilor privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti icircn concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care Romacircnia este parte Acest principiu reflectă actuala poziţie a Romacircniei icircn relaţiile juridice internaţionale icircn primul racircnd icircn relaţiile de drept constituţional Icircn Constituţie este nominalizată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948 iar icircn ce priveşte celelalte documente internaţionale se vorbeşte de pacte şi tratate deşi icircntr-o viziune largă ştiinţifică pactele sunt tratate Explicaţia acestui limbaj al art 20 din Constituţie constă icircn ataşamentul pe care Romacircnia icircl proclamă explicit mai icircntacirci faţă de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului acest document de icircnceput şi de referinţă icircn domeniu care a marcat icircnceputul unei noi ere icircn proclamarea şi protecţia drepturilor omului Icircn ideea de a se marca ataşamentul şi respectul faţă de cele două pacte şi anume Pactul Internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale şi Pactul relativ la drepturile civile şi politice (adoptate şi deschise semnării ratificării şi adeziunii la 1 decembrie 1966 ratificate de către Romacircnia icircn 1974 şi intrate icircn vigoare la 3 ianuarie 1976 şi respectiv 23 martie 1976) icircn textul articolului 20 s-a menţionat şi cuvacircntul pactele

Cea de-a doua regulă acordă prioritate reglementărilor internaţionale desigur celor cuprinse icircn tratatele ratificate de Romacircnia icircn situaţia icircn care s-ar ivi anumite nepotriviri conflicte neconcordanţe icircntre ele şi reglementările interne Trebuie menţionat

214

că această prioritate este acordată numai reglementărilor din domeniul drepturilor omului ea nu este aplicabilă altor domenii

Soluţia constituţională dată de art 20 exprimă nu numai ataşamentul faţă de reglementările internaţionale ci şi marea receptivitate faţă de dinamica lor posibilă şi previzibilă Icircn domeniul drepturilor omului sunt icircncă multe lucruri de icircnfăptuit care presupun colaborarea icircntre state şi care se vor realiza prin tratatele internaţionale

Deschiderea Romacircniei spre Europa şi spre comunitatea internaţională este astfel constituţional garantată prin art 20 Această soluţie este o soluţie modernă ea se regăseşte icircn constituţiile Franţei Spaniei care permit atribuirea de competenţe constituţionale unor organizaţii sau instituţii internaţionale icircn cazul Germaniei desigur icircn formulări specifice şi nuanţate

Dispoziţiile art 20 icircn perspectiva aplicării lor implică două consecinţe majore O primă consecinţă priveşte chiar pe legiuitor care va trebui icircntotdeauna şi obligatoriu să verifice dacă proiectele de legi pe care le discută şi le adoptă se corelează cu tratatele internaţionale la care Romacircnia este parte O a doua consecinţă priveşte autorităţile publice competente a negocia icircncheia şi ratifica tratatele internaţionale care vor trebui să manifeste o atenţie sporită icircn observarea corelaţiei dintre prevederile actului internaţional şi dreptul romacircnesc iar icircn situaţii mai dificil de depăşit să se folosească procedeul rezervelor sau declaraţiilor

Regula supremaţiei documentelor internaţionale are icircnsă şi o limită iar această limită se referă la cacirct de favorabile sunt dispoziţiile constituţionale icircn comparaţie cu cele ale tratatelor

8 Accesul liber la justiţie Art 21 din Constituţie prevede icircn primul alineat bdquoOrice

persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor a libertăţilor şi a intereselor sale legitimerdquo

Icircn sistemul Constituţiei Romacircniei justiţia a devenit una din garanţiile exercitării efective a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

215

Acest rol se motivează prin locul autorităţilor judecătoreşti icircn sistemul puterilor statale şi prin funcţiile lor Justiţia se icircnfăptuieşte icircn numele legii de către judecători care sunt independenţi şi se supun numai legii Raportarea activităţii judecătoreşti numai la lege asigură aplicarea necondiţionată a legii şi numai a legii Funcţiile justiţiei sunt de a interpreta şi aplica legile la cazurile concrete de a judeca şi a aplica sancţiuni de a face dreptate Realizarea corectă a acestor funcţii este asigurată de regulile de desfăşurare a activităţii de judecată printre care menţionăm publicitatea oralitatea şi contradictorialitatea dezbaterilor obligaţia de motivare a hotăracircrilor posibilitatea exercitării căilor de atac

Potrivit acestui principiu oricine are acces la justiţie cetăţean romacircn cetăţean străin sau apatrid Principiul menţionat permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau oricărei libertăţi şi a oricărui interes legitim fără deosebire dacă acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi (art 21 alin 1)

S-ar putea pune icircntrebarea De ce icircn Constituţie se foloseşte expresia interese legitime Nu ar fi aceasta o restracircngere a posibilităţii de a acţiona icircn justiţie şi deci nu ar fi fost suficient doar termenul interese Explicaţia e simplă Constituţia şi legile nu apără şi nu garantează orice interese ci numai pe acelea care se icircntemeiază pe drept pe cutumă icircn general pe izvoarele de drept Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite ele fiind contrare legalităţii şi statului de drept Articolul 21 din Constituţie implică o corectă delimitare icircntre dreptul la acţiune icircn justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor libertăţilor şi intereselor legitime Este subicircnţeles că accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa autorităţilor judecătoreşti 115

Posibilitatea sesizării justiţiei pentru apărarea drepturilor libertăţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe fie pe orice altă cale procedurală inclusiv pe calea

115 I Muraru S Tănăsescu op cit p 188

216

excepţiei de neconstituţionalitate menţionată de către art 144 lit c din Constituţie Trebuie să adăugăm că accesul liber la justiţie fiind garantat chiar prin Constituţie precizarea din art 21 (2) din Constituţie icircn sensul că nicio lege nu poate icircngrădi exercitarea acestui drept este firească

9 Caracterul de excepţie al restracircngerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cele două Pacte internaţionale privitoare la drepturile omului alte documente juridice internaţionale admit existenţa unor limitări restracircngeri icircn legătură cu exerciţiul drepturilor şi libertăţilor umane Legitimitatea unor astfel de reguli constă chiar icircn conceptul de libertate De altfel chiar Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (Franţa 1789) arăta prin art 4 că bdquoLibertatea constă icircn a face tot ce nu dăunează altuia De asemenea exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu are limite decacirct cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii să se bucure de aceleaşi drepturi Aceste limite nu pot fi determinate decacirct de legerdquo Această limitare din punctul de vedere al dreptului are chiar origini mai vechi Astfel icircn dreptul roman se spunea alterum non laedere ceea ce icircnseamnă că oricine trăind onest şi dacircnd fiecăruia ce i se cuvine icircşi putea exercita drepturile pacircnă la limita la care ar fi dăunat altuia 116

De asemenea din cele două Pacte internaţionale rezultă pentru legislaţiile interne posibilitatea limitării sau restracircngerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi Icircn Pacte asemenea prevederi nu sunt grupate icircntr-un text unic Ele se regăsesc formulate la anumite drepturi şi libertăţi icircn funcţie de conţinutul acestora Din examinarea acestor prevederi rezultă că limitările şi restricţiile sunt posibile dacă sunt expres prevăzute de lege sunt necesare icircntr-o societate democratică pentru a proteja securitatea naţională ordinea publică

116 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970

217

sănătatea sau morala publică drepturile şi libertăţile celorlalţi etc sunt proporţionale cu cauza care le-a determinat

De asemenea din Pacte rezultă că limitările trebuie să fie exclusiv icircn vederea favorizării binelui general icircntr-o societate democratică că anumite restricţii legale pot fi impuse pentru membrii forţelor armate şi poliţiei Icircn fine Pactele internaţionale stabilesc că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor comportă obligaţii şi responsabilităţi speciale

Constituţia Romacircniei receptacircnd aceste reglementări internaţionale foloseşte un procedeu simplu şi eficient şi anume exprimarea tuturor acestora icircntr-un unic articol

Astfel art 53 permite restracircngerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti dar numai ca excepţie şi desigur numai condiţionat Potrivit textului menţionat restracircngerea se poate icircnfăptui numai prin lege Chiar legea poate face acest lucru numai dacă se impune după caz pentru apărarea siguranţei naţionale a ordinii publice a sănătăţii ori a moralei publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurarea instrucţiei penale prevenirea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav

Altfel spus Constituţia limitează chiar legea de restracircngere doar la anumite situaţii clar definite şi de o incontestabilă importanţă Aceste situaţii nominalizate de către art 53 implică apărarea unor valori sociale şi umane care prin rolul lor pot legitima măsuri de natura celor menţionate Icircn fine art 53 impune icircncă două condiţii care desigur sunt cumulative şi anume ca restracircngerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii

VII6 Inviolabilităţile

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică Aceste drepturi sunt reglementate de către Constituţie icircn acelaşi

articol şi anume art 22 Deşi sunt icircntr-o legătură indisolubilă drepturile menţionate nu sunt totuşi confundabile din punct de

218

vedere juridic Dreptul la viaţă este icircnscris printre drepturile esenţiale ale fiinţei umane icircn Declaraţia Universală a Drepturilor Omului declaraţie preluată icircn constituţiile celor mai multe state (art 22 icircn Constituţia Romacircniei)

Dreptul la viaţă este cel mai natural drept al omului El şi-a făcut loc de timpuriu icircn sistemul juridic fiind consacrat icircncă din primele declaraţii de drepturi şi desigur prin constituţii Este un drept cetăţenesc cu care icircncepe acest domeniu Icircn acest sens Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte icircn art 3 că bdquoOrice om are dreptul la viaţă libertate şi la inviolabilitatea persoaneirdquo Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră icircn art 2 că bdquoDreptul oricărei persoane la viaţă este protejat prin lege Moartea nu poate fi aplicată icircn mod intenţionat decacirct icircn executarea unei sentinţe capitale pronunţate de către un tribunal icircn cazul icircn care infracţiunea este sancţionată de lege cu această pedeapsărdquo iar Pactul privitor la drepturile civile şi politice stabileşte icircn art 6 pct 1 că bdquoDreptul la viaţă este inerent persoanei umane Acest drept trebuie ocrotit prin lege Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa icircn mod arbitrarrdquo

Icircn această accepţiune largă dreptul la viaţă este asigurat prin sistemul constituţional Art 22 din Constituţie se referă la accepţiunea restracircnsă a dreptului la viaţă această soluţie fiind mai eficientă din punct de vedere juridic Avacircnd icircn vedere că acest drept fundamental implică icircn primul racircnd ca nimeni să nu poată fi privat de viaţa sa icircn mod arbitrar art 22 (3) interzice pedeapsa cu moartea ca fiind contrară drepturilor naturale ale omului Interzicerea prin Constituţie a pedepsei cu moartea exprimă tendinţa dominantă azi icircn lume prezentă icircn documentele juridice politice şi sociologice de icircnlăturare a acestei sancţiuni Pedeapsa cu moartea este nu numai o icircncălcare a drepturilor naturale ale omului dar este prin natura sa o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreaptă şi niciodată eficientă Mai mult ea produce efecte ireparabile istoria dovedind că de foarte

219

multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare şi că nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuie astfel pedepsit 117

Prin aceste dispoziţii Constituţia realizează o corelare indiscutabilă cu Protocolul facultativ la Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice vizacircnd abolirea pedepsei cu moartea protocol ratificat de către Romacircnia fără rezerve

Interdicţia prevăzută de art 22 (3) este absolută nicio excepţie nefiind posibilă

Icircntr-o manieră asemănătoare cu dreptul la viaţă dreptul la integritatea fizică este clar definit prin chiar formularea constituţională Dreptul la integritate fizică şi psihică a fost inspirat de asemenea de Declaraţia Universală care icircn art 5 proclamă că bdquonimeni nu va fi supus la tortură nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau degradanterdquo Icircn acelaşi sens a fost formulat art 7 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice Art 3 al Convenţiei Europene reia icircn esenţă art 5 din Declaraţia Universală mai puţin termenul bdquotratamente cruderdquo arătacircnd că bdquonimeni nu poate fi supus torturii şi nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradanterdquo El nu a preluat icircnsă alineatul 2 de la art 7 al Pactului icircn care se arată bdquoIcircn special este interzis ca o persoană să fie supusă fără consimţămacircntul său unei experienţe medicale sau ştiinţificerdquo

Stracircnsa sa legătură cu dreptul la viaţă a determinat reglementarea icircn acelaşi articol 22 Respectul integrităţii fizice este garantat chiar prin Constituţie rezultacircnd astfel obligaţia autorităţilor publice de a o asigura Orice atingere adusă integrităţii fizice a persoanei va trebui sancţionată de către lege iar dacă ea se impune totuşi din considerente de ordin social se poate face numai prin lege icircn condiţiile art 53 din Constituţie

Dreptul la integritate psihică este ocrotit şi considerat de valoare constituţională omul fiind conceput ndash sub aspect juridic ndash ca un complex de elemente icircn care psihicul şi fizicul nu pot fi despărţite Mutilarea uneia sau alteia dintre integrităţi este contrară


220

drepturilor umane Respectul vieţii integrităţii fizice şi integrităţii psihice explică icircn mod firesc interzicerea torturii a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante ceea ce face icircn mod expres art 22 (2) Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o icircncălcare a demnităţii şi personalităţii omului conţinacircnd obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de către lege

Potrivit Convenţiei contra torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude inumane ori degradante tortura este un act prin care se produce o durere sau o suferinţă ascuţită fizică sau mentală intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune a-l fi comis de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare indiferent care este dacă o asemenea durere sau o asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană avacircnd o icircmputernicire oficială sau la instigarea sa ori cu consimţămacircntul său expres sau tacit

Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o icircncălcare a demnităţii şi personalităţii omului amintind obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de către lege Faţă de relevanţa lor icircn garantarea drepturilor omului aceste prevederi privind interzicerea torturii a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante se regăsesc icircn Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art 5) icircn Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice (art7) şi mai ales icircn Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante (ONU 10 decembrie 1984) Această Convenţie defineşte tortura ca un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite fizice sau mentale sunt produse intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune a-l fi comis de a

221

intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare indiferent care este dacă o asemenea durere sau o asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană avacircnd o icircmputernicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimţămacircntul său expres sau tacit Acest termen nu cuprinde durerea sau suferinţele rezultacircnd unic din sancţiunile legitime inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele De asemenea Convenţia cuprinde angajamentul statelor de a lua măsurile legislative administrative judiciare şi orice alte măsuri eficiente pentru a icircmpiedica aplicarea de pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante pe teritoriul ce se află sub jurisdicţia lor118 Articolul 22 (3) din Constituţia Romacircniei realizează o corelare clară şi eficientă cu aceste instrumente juridice internaţionale

Drepturile prevăzute icircn art 22 sunt ocrotite de Constituţie faţă de toate subiectele de drept deci atacirct faţă de autorităţile publice cacirct şi faţă de cetăţeni

Formularea dispoziţiilor acestui articol nu lasă niciun dubiu icircn ce priveşte obligaţia generală a tuturor subiectelor de drept de a respecta viaţa integritatea fizică şi psihică a persoanei Este adevărat că autorităţile publice au obligaţii sporite icircn acest domeniu dar textul nu trebuie interpretat ca referindu-se numai la acestea

Libertatea individuală Constituţia Romacircniei reglementează libertatea individuală icircn

art 23 un articol cu un conţinut complex Astfel se precizează bdquoLibertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile Percheziţionarea reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai icircn cursul procesului penal Icircn cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se


222

poate prelungi cu cacircte cel mult 30 de zile fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile Icircn faza de judecată instanţa este obligată icircn condiţiile legii să verifice periodic şi nu mai tacircrziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună de icircndată punerea icircn libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au icircncetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate Icircncheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege

Celui reţinut sau arestat i se aduc de icircndată la cunoştinţă icircn limba pe care o icircnţelege motivele reţinerii sau ale arestării iar icircnvinuirea icircn cel mai scurt termen icircnvinuirea se aduce la cunoştinţă numai icircn prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu Punerea icircn libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele acestor măsuri au dispărut precum şi icircn alte situaţii prevăzute de lege

Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa icircn libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune Pacircnă la rămacircnerea definitivă a hotăracircrii judecătoreşti de condamnare persoana este considerată nevinovată Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decacirct icircn condiţiile şi icircn temeiul legii Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decacirct de natură penalărdquo

Istoria icircndelungată şi sinuoasă a libertăţii individuale permanentele conflicte ce intervin icircntre lege şi teorie pe de o parte şi practica autorităţilor publice pe de altă parte care nu rareori a icircnregistrat abuzuri şi ilegalităţi uitacircndu-se uneori (din păcate prea des) că autorităţile trebuie să fie icircn slujba cetăţeanului şi nu invers au impus formularea unor reguli constituţionale clare a căror aplicare să nu fie stacircnjenită de interpretări şi speculaţii Articolul 23 din Constituţie foloseşte două exprimări şi anume cea de libertate individuală şi cea de siguranţă a persoanei Aceste două noţiuni sunt unul şi acelaşi lucru nu formează o categorie juridică

223

unică deşi sunt şi trebuie să fie folosite şi explicate icircmpreună Exprimarea constituţională este rezultatul faptului că libertăţile aparţinacircnd persoanei trebuie reglementate nu numai icircn totalitatea lor ca fiind esenţiale pentru individ şi indivizibile ci şi fiecare icircn parte Apoi uneori este dificil de nominalizat o libertate astfel icircncacirct prin simpla nominalizare s-o identifici fără reţineri deşi practicile constituţionale icircn acest domeniu al drepturilor din prima generaţie sunt icircndelungate şi edificatoare

Libertatea individuală icircn contextul art 23 din Constituţie priveşte libertatea fizică a persoanei dreptul său de a se putea comporta şi mişca liber de a nu fi reţinut icircn sclavie sau icircn orice altă servitute de a nu fi reţinut arestat sau deţinut decacirct icircn cazurile şi după formele expres prevăzute de constituţie şi legi Libertatea individuală este expresia constituţională a stării naturale umane omul născacircndu-se liber Societatea are obligaţia de a respecta şi proteja libertatea omului

Pentru icircnţelegerea conceptului juridic (constituţional) de libertate individuală trebuie să plecăm de la o constatare de notorietate şi anume că libertatea individuală ca de altfel toate libertăţile umane nu este nu poate şi nu trebuie să fie absolută Aceasta icircnseamnă că ea urmează a se realiza icircn coordonatele impuse de către ordinea constituţională sau mai pe larg de către ordinea de drept Icircncălcarea ordinii de drept de către un individ icircndreptăţeşte autorităţile publice la intervenţie la represiune Aceasta implică dacă este cazul icircn funcţie de gravitatea icircncălcărilor unele măsuri care privesc direct libertatea persoanei precum percheziţii reţineri arestări

Acţiunile autorităţilor publice de restabilire a ordinii de drept de represiune (atunci cacircnd este cazul) sunt şi trebuie să fie la racircndul lor condiţionate şi clar delimitate astfel icircncacirct libertatea individuală să fie respectată şi nicio persoană inocentă să nu fie victima unor acţiuni abuzive sau determinate eventual de raţiuni pur politice

224

Intervine astfel noţiunea de siguranţă a persoanei care exprimă ansamblul garanţiilor ce protejează persoana icircn situaţiile icircn care autorităţile publice icircn aplicarea constituţiei şi legilor iau anumite măsuri care privesc libertatea individuală garanţii ce asigură ca aceste măsuri să nu fie ilegale Acest sistem de garanţii (de regulă) permite realizarea represiunii faptelor antisociale (nelegale infracţiunilor) dar icircn acelaşi timp asigură inocenţilor ocrotirea juridică necesară 119

Categoria libertatea individuală are o sferă de cuprindere şi o generalitate mai mari decacirct cele ale siguranţei persoanei Siguranţa persoanei poate fi văzută şi ca o garanţie a libertăţii individuale ca privind legalitatea măsurilor ce pot fi dispuse de către autorităţile publice icircn cazurile şi icircn condiţiile prevăzute de lege

Art 23 din Constituţie stabileşte condiţiile icircn care se pot realiza reţineri şi arestări şi anume că acestea pot fi dispuse numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Prin cazurile prevăzute de lege urmează să icircnţelegem situaţiile icircmprejurările icircn care autorităţile publice competente pot proceda la percheziţii reţineri arestări Prin etapele prevăzute de lege urmează să icircnţelegem regulile procedurale a căror respectare obligatorie se impune Textul constituţional obligă totodată legiuitorul să stabilească expres şi explicit atacirct cazurile cacirct şi procedurile Icircn orice caz legiuitorul icircn stabilirea cazurilor şi procedurilor va trebui să aibă icircn vedere că potrivit art 1(3) din Constituţie demnitatea omului drepturile şi libertăţile cetăţeneşti libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea reprezintă valori suplimentare şi sunt garantate

Percheziţia este o măsură reglementată icircn Codul de procedură penală icircn capitolul denumit Mijloace de probă Potrivit art 100 din acest Cod bdquoCacircnd persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun icircnscris tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora precum şi ori de cacircte ori pentru descoperirea şi stracircngerea probelor este necesar organul de urmărire penală sau instanţa de judecată


225

poate dispune efectuarea unei percheziţii Percheziţia poate fi domiciliară sau corporalărdquo

Prin ea icircnsăşi percheziţia priveşte direct libertatea individuală şi mai ales siguranţa persoanei icircn accepţiunea pe care am formulat-o mai icircnainte De aceea percheziţia se poate efectua numai icircn cazurile şi icircn condiţiile prevăzute de lege Trebuie să adăugăm că revine procedurii penale stabilirea de reguli pacircnă la detalii privind icircncuviinţarea timpul procedura de efectuare a percheziţiilor

Reţinerea este o măsură procesual-penală preventivă prin care persoana faţă de care există unele indicii că a săvacircrşit o faptă prevăzută şi pedepsită de lege este privată de libertatea sa de către autorităţile competente pe o durată strict limitată Fiind o măsură care priveşte libertatea individuală reţinerea este reglementată prin Constituţie şi icircn detaliu prin legislaţia penală Cacirct priveşte regulile ce rezultă din chiar textul Constituţiei ele se referă la faptul că reţinerea este permisă numai icircn cazurile şi cu procedura stabilite de lege nu poate depăşi 24 de ore implică obligaţia autorităţii publice de a aduce de icircndată la cunoştinţă icircn limba pe care o icircnţelege motivele reţinerii implică eliberarea obligatorie a persoanei icircn momentul icircn care motivele care au determinat luarea măsurii au icircncetat Icircn legătură cu durata maximă a reţinerii care nu poate depăşi 24 de ore ea trebuie interpretată ca o durată ce nu poate fi depăşită şi nu ca o durată practicată icircn orice caz de reţinere Aceasta icircnseamnă că reţinerea poate dura şi mai puţin şi o oră şi cinci ore icircn funcţie de motivele reţinerii şi de operativitatea icircn rezolvarea problemelor pe care le ridică fiecare caz icircn parte Nimic nu icircmpiedică juridic răspunderea autorităţii pentru o reţinere pacircnă la limita maximă dacă se dovedeşte că această reţinere a fost abuzivă şi că deci ea nu era necesară Desigur este rolul legislaţiei procedural-penale să detalieze procedurile reţinerii pacircnă la amănunte un loc important trebuind să-l ocupe evidenţele strict necesare 120


226

Arestarea este o măsură ce atinge grav libertatea individuală ea avacircnd consecinţe mari uneori nebănuite asupra reputaţiei persoanei a vieţii sale intime şi familiale a fericirii sale Persoana arestată suportă bănuiala de culpabilitate măsura putacircnd produce efecte ireparabile De aceea arestarea este supusă unor reguli constitu-ţionale clare şi ferme luarea sa revenind unor autorităţi care acţio-nează numai din ordinul legii independent şi imparţial şi anume magistraţilor

Două reguli constituţionale-cheie sunt prevăzute explicit icircn art 23 şi anume că arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare şi că această măsură o poate dispune numai magistratul Coroboracircnd alin (4) cu alin (2) rezultă că arestarea se poate face numai icircn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege Apărarea intereselor legitime care au fost icircncălcate grav prin infracţiune implică intentarea unui proces penal făptuitorului proces ce poate dura şi durează mai ales icircn cauzele mai complicate De aceea printre alte probleme de interes juridic se pune şi problema duratei arestării persoanelor implicate atunci cacircnd icircn condiţiile legii o asemenea arestare s-a decis Stabilirea unei asemenea lucru este dificil şi nu este recomandabilă o soluţie rigidă care poate fi rareori practicată Din analiza dispoziţiilor din alte constituţii şi a practicii icircn materie s-a putut observa că durata de o lună de zile (30 de zile mai exact) este o durată care de principiu satisface atacirct cerinţele (măcar de icircnceput) ale procesului penal cacirct şi cerinţele respectării libertăţii individuale Ca atare alineatul (4) admite emiterea mandatul de arestare pentru o durată de cel mult 30 de zile De unde rezultă că durata poate fi şi mai scurtă

Desigur procesul penal poate impune activităţi complexe probatorii care pot dura icircn timp fiind necesară şi prelungirea stării de arest a celor implicaţi (sau a unora) De aceea Constituţia permite prelungirea arestării dar numai cu aprobarea instanţei de judecată Această dispoziţie este deosebit de importantă pentru siguranţa persoanei pentru că asupra stării sale de libertate decide o autoritate

227

judecătorească după o procedură jurisdicţională căreia icirci sunt aplicate toate regulile clasice ale justiţiei icircn care motivarea hotăracircrii nu poate lipsi De altfel ea urmează unei alte garanţii prevăzută icircn acelaşi alineat care permite arestatului să se placircngă unui judecător cu privire la legalitatea arestării Judecătorul este obligat nu numai să soluţioneze placircngerea ci şi să pronunţe o hotăracircre motivată

Prin Constituţie mai sunt stabilite şi alte reguli unele comune reţinerii şi arestării iar altele numai icircn legătură cu arestarea Deoarece atacirct reţinerea cacirct şi arestarea privesc libertatea individuală ele se pot ordona numai cacircnd există motive legale iar ideea de respect al libertăţii şi siguranţei persoanei impune ca şi aceasta să aibă dreptul să cunoască aceste motive care impun măsuri atacirct de grave şi care desigur o privesc De aceea Constituţia prevede două reguli icircn legătură cu aceste motive prima privind timpul de comunicare şi a doua privind limba icircn care se face această comunicare Astfel autoritatea care efectuează reţinerea sau arestarea are obligaţia constituţională de a comunica de icircndată persoanei reţinute sau arestate motivele măsurii luate Această prevedere este foarte importantă nu numai pentru transparenţa acţiunii autorităţilor publice ci şi pentru evitarea unor erori a unor discuţii deseori obositoare şi iritante Cacirct priveşte limba icircn care se face comunicarea aceasta este limba pe care o icircnţelege cel icircn cauză Este o prevedere firească este o garanţie a siguranţei persoanei Atunci cacircnd se conturează culpabilitatea persoanei icircnvinuirea se aduce la cunoştinţă icircn cel mai scurt termen dar ndash şi acest lucru este esenţial ndash numai icircn prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu Icircnvinuirea este deja un pas foarte mare spre formularea culpabilităţii şi răspunderii persoanei iar dreptul de apărare trebuie deja să funcţioneze Avocatul devine practic un garant al siguranţei persoanei el poate sprijini profesional clarificarea problemelor cu care clientul său este confruntat

Prezenţa avocatului icircn această secvenţă procesuală este obligatorie de aceea autoritatea publică trebuie să ia măsurile

228

eficiente pentru asigurarea unui avocat din oficiu atunci cacircnd nu se realizează prezenţa unui avocat ales Regula constituţională este atacirct de clară şi desigur imperativă icircncacirct nu admite niciun subterfugiu juridic icircncălcarea ei fiind o icircncălcare gravă a Constituţiei

Arătam că reţinerea şi arestarea unei persoane se justifică prin existenţa unor motive desigur legale Dacă aceste motive au dispărut prevede Constituţia cel reţinut sau arestat trebuie icircn mod obligatoriu eliberat Deşi textul nu stabileşte un termen icircn care eliberarea să se producă el trebuie să fie cel al constatării legale şi oficiale a dispariţiei motivelor

Regula de mai sus cuprinde obligaţia pentru autoritatea publică de a elibera persoana reţinută sau arestată Constituţia icircnsă permite şi eliberarea persoanei arestate preventiv la cererea acesteia sub control judiciar sau pe cauţiune Această regulă a libertăţii provizorii pe care am denumi-o regulă a icircncrederii icircncearcă să valorifice la maximum prezumţia de nevinovăţie dar şi să reducă la minimum riscul unei erori judiciare şi icircn general al unor acte ireparabile Trimiterea icircn judecată penală a unei persoane trebuie să se facă pe cacirct posibil icircn stare de libertate Cererea de punere icircn libertate a persoanei trebuie să fie soluţionată numai de către autorităţile judecătoreşti

Libertatea provizorie a arestatului preventiv se poate realiza sub două condiţii controlul judiciar sau cauţiunea

Controlul judiciar sau cauţiunea sunt două instituţii procesual penale care garantează că persoana pusă icircn libertate provizorie va răspunde tuturor solicitărilor autorităţilor judiciare solicitări legate desigur de procesul penal icircn care este implicată

Libertatea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se realizează potrivit unor reguli detaliate reguli ce sunt de domeniul procedurii penale

Icircn fine art 23 din Constituţie stabileşte două reguli fundamentale de mare tradiţie icircn sistemele juridice şi de incontestabilă actualitate şi spirit justiţiar şi anume cea privind prezumţia de nevinovăţie şi cea privind legalitatea pedepsei

229

Dreptul la apărare Dreptul la apărare este un drept fundamental cetăţenesc cu o

icircndelungată istorie icircn cadrul instituţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Constituţia icircl reglementează distinct pentru că deşi este icircn stracircnsă legătură icircndeosebi cu libertatea individuală şi siguranţa persoanei el prezintă un egal interes pentru icircntreaga activitate judiciară mai exact vorbind atacirct pentru procesele penale cacirct şi pentru cele civile comerciale de muncă de contencios administrativ Cele două alineate ale art 24 surprind corect conţinutul dreptului la apărare sub cele două accepţiuni ale sale

Dreptul la apărare icircntr-o accepţiune largă cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoană pentru materializarea apărării contra icircnvinuirilor şi acuzaţiilor ce i se aduc a tentativelor de icircncălcare a drepturilor precum şi posibilitatea de a-şi valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia ori nelegalitatea pretenţiilor adversarului Dreptul la asistenţă juridică este un element al dreptului la apărare Prin asistenţă juridică icircnţelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile recomandările unui avocat ori de a fi reprezentată icircn mod calificat de avocat icircn exercitarea drepturilor şi apărarea intereselor sale icircn tot cursul procesului Scopul dreptului la apărare icircl constituie garantarea realizării şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului 121

Icircn procesele civile comerciale de muncă de contencios administrativ dreptul la apărare ca totalitate de drepturi şi reguli procedurale oferă părţilor posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sau de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului Icircn această accepţie largă se include şi posibilitatea folosirii avocatului

Icircn accepţiunea sa restracircnsă dreptul la apărare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat Accepţiunea restracircnsă are icircnsă o mare utilitate iar alineatul (2) insistă asupra acestui aspect Prima

121 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura

SNSPA Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 p 227 şi urm

230

regulă constituţională este icircn sensul că icircn proces părţile au dreptul la asistenţă din partea unui avocat Suntem deci icircn prezenţa unui drept al persoanei pe care ea şi-l poate exercita sau nu pe riscul său De aceea textul vorbeşte şi de avocat ales icircn sensul că partea icircn proces icircşi alege ea apărătorul calificat Există icircnsă procese pentru care asistenţa din partea unui avocat este obligatorie adică legea obligă autoritatea publică competentă să desemneze un avocat care să apere persoana icircn cauză Asemenea situaţii pot privi procesele penale icircn care icircnvinuiţii sau inculpaţii sunt minori arestaţi sau icircn care se judecă infracţiuni grave Legile vor trebui deci să prevadă expres asemenea situaţii icircn care autorităţile competente au obligaţia să numească din oficiu un avocat pentru apărarea persoanelor icircn cauză dacă acestea din diferite motive nu-şi aleg un avocat De altfel aşa cum am explicat deja o asemenea prevedere există chiar icircn Constituţie ndash art 23(5) ndash icircn legătură cu asistenţa obligatorie din partea unui avocat icircn momentul comunicării icircnvinuirii

Dreptul la liberă circulaţie Dreptul la liberă circulaţie este un drept care asigură libertatea

de mişcare a cetăţeanului Constituţia reglementează ambele aspecte care formează conţinutul dreptului la circulaţie şi anume libera circulaţie pe teritoriul Romacircniei şi libera circulaţie icircn afara teritoriului Icircn acest sens se garantează dreptul la liberă circulaţie icircn deplinătatea elementelor sale constitutive Este firesc icircnsă că libera circulaţie nu poate fi absolută ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli cu icircndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege De regulă aceste condiţii privind exercitarea dreptului la liberă circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi sociale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale normala desfăşurare a relaţiilor cu alte state De altfel chiar Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte prin art 12 că libera circulaţie poate face obiectul unor restricţii dacă acestea sunt prevăzute de lege necesare pentru protejarea siguranţei naţionale ordinii publice sănătăţii sau moralităţii publice compatibile cu celelalte drepturi

231

recunoscute Exercitarea acestui drept poate fi astfel condiţionată prin lege dacă această condiţionare se impune pentru evitarea unui pericol grav ce ar ameninţa ordinea constituţională pentru prevenirea riscului răspacircndirii unei epidemii a consecinţelor unei calamităţi naturale Unele restricţii se pot motiva şi prin protecţia minorilor icircmpotriva abandonului sau pentru combaterea unor infracţiuni ori pentru executarea unor hotăracircri judecătoreşti

Icircn legătură cu libera circulaţie pe teritoriul Romacircniei prin art 25 din Constituţie se asigură posibilitatea pentru orice cetăţean de a circula nestacircnjenit pe teritoriul statului nostru şi de a-şi stabili reşedinţa sau domiciliul icircn orice localitate Precizarea icircn orice localitate a fost necesară pentru a evita riscul unor interpretări speculative sau abuzive care ar putea ridica multe probleme concrete de soluţionat Această subliniere a textului dă o claritate deosebită regulii constituţionale localităţi fiind cele desemnate ca atare prin legile romacircneşti icircnlăturacircndu-se astfel interpretarea (absurdă dar posibilă) că textul permite stabilirea domiciliului pe un pisc de munte singuratic sau icircntr-un punct geografic pe care persoana şi l-ar imagina şi alege icircn mod discreţionar Nu este inutil a adăuga că libera circulaţie icircn sensul pe care-l discutăm aici nu exclude respectarea legilor privind domiciliul reşedinţa proprietatea

Cacirct priveşte libera circulaţie a cetăţenilor romacircni icircn străinătate ea este de asemenea garantată prin permiterea emigrării şi revenirii icircn ţară Constituţia valorifică o regulă ce rezultă din documentele juridice internaţionale icircn materie icircn sensul că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară inclusiv propria ţară De asemenea orice om care se află icircn mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa Documentele juridice internaţionale prevăd că nimeni nu poate fi privat icircn mod arbitrar de dreptul de a intra icircn propria ţară şi că străinul aflat legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decacirct icircn executarea unei decizii luată icircn conformitate cu legea şi dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun el trebuie să aibă posibilitatea de a

232

prezenta considerentele care pledează icircmpotriva expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea competentă ori de către una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate fiind reprezentat icircn acest scop

Icircn fine trebuie să adăugăm că reglementările legale privind actele de identitate paşapoartele sau celelalte documente cele privind trecerea frontierelor şi icircn general privind starea civilă a persoanelor nu sunt şi nu pot fi considerate ca restricţii la libera circulaţie a persoanelor ci dimpotrivă ca norme ce conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept Bineicircnţeles aceste reglementări trebuie să nu suprime prin tehnici sau proceduri abuzive sau şicanatorii dreptul omului la libera circulaţie

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private Convenţiile internaţionale şi Constituţia Romacircniei impun

autorităţilor publice obligaţia de a ocroti viaţa intimă familială şi privată precum şi oricărei persoane obligaţia de a respecta dreptul la viaţa intimă familială şi privată

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private are un conţinut complex El este un aspect al respectării personalităţii omului proclamată prin art 1 din Constituţie ca valoare supremă

Conform articolului 26 bdquoAutorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă familială şi privată Persoana fizică are dreptul să dispună de ea icircnsăşi dacă nu icircncalcă drepturile şi libertăţile altora ordinea publică sau bunele moravurirdquo

Constituţia impune autorităţilor publice obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă familială şi privată recunoscacircndu-se de fapt că orice persoană fizică orice om au dreptul la propria viaţă intimă familială şi privată Constituţia utilizează trei noţiuni ndash viaţă intimă viaţă familială viaţă privată ndash pe care icircn mod firesc nu le defineşte Aceasta pentru simplul motiv că dispoziţiile constituţionale nu dau definiţii nu clasifică acestea fiind de domeniul ştiinţelor dreptului

Dar trebuie să observăm că o definire a acestor trei noţiuni este dificilă ele fiind trei noţiuni largi stabilirea concretă a dimensiunilor

233

lor rămacircnacircnd icircn sarcina autorităţilor care operează cu ele icircn cazurile concrete şi icircntr-un context determinat Apoi aceste trei noţiuni deşi sunt icircntr-o corelaţie indisolubilă deşi se explică unele prin altele icircntr-o exprimare juridică riguroasă nu se confundă totuşi fapt pentru care a trebuit să fie menţionate distinct pentru ca ocrotirea lor să fie pe cacirct posibil din punct de vedere juridic ireproşabilă Dacă prin viaţă familială se icircnţelege privitor la familie (destinat familiei aparţine familiei) viaţa intimă şi viaţa privată sunt mai dificil de diferenţiat Aceasta pentru că viaţa intimă este prin ea icircnsăşi privată iar viaţa privată poate fi prin ea icircnsăşi intimă

Constituţia obligă autorităţile publice la respectul vieţii intime familiale şi private şi la ocrotirea icircmpotriva oricăror atentate din partea oricărui subiect de drept (om sau autoritate grup)

Nimeni nu poate să se amestece icircn viaţa intimă familială sau privată a persoanei fără consimţămacircntul acesteia consimţămacircnt care desigur trebuie să fie explicit (să reiasă că a fost explicit) şi exprimat liber Autorităţile publice trebuie să ia toate măsurile posibile şi rezonabile pentru a ocroti viaţa intimă familială şi privată a persoanei

Intră de asemenea icircn dimensiunile vieţii intime familiale şi private dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine Dreptul la propria imagine şi respectul intimităţii sunt inseparabile Este de asemenea interzisă şi desigur sancţionată aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din viaţa conjugală a persoanelor

Spuneam că stabilirea unor dimensiuni stricte ale acestui drept nu este un lucru simplu Dreptul persoanei de a dispune de ea icircnsăşi este de fapt un aspect al vieţii private şi intime fiind unul din cele mai naturale inalienabile şi imprescriptibile drepturi ale omului Deşi receptat mai tacircrziu icircn vocabularul constituţional acest drept era icircncorporat de multă vreme icircn drepturile umane chiar dacă nu explicit

Astfel Declaraţia de independenţă a Statelor Unite (4 iulie 1776) arăta că toţi oamenii se nasc egali ei sunt dotaţi de Creator cu

234

anumite drepturi printre aceste drepturi se găsesc viaţa libertatea şi căutarea fericirii Libertatea şi fericirea care presupun mai mult căutări şi speranţe apar apoi formulate icircn declaraţiile de drepturi ce au urmat deşi conceptul de fericire este cel mai dificil de definit Căutarea fericirii implică şi dreptul de a dispune de tine icircnsuţi

Acest drept este cunoscut şi sub denumirea de dreptul persoanei de a dispune de corpul său sau de cea de libertate corporală Multă vreme această libertate a fost refuzată din motive religioase morale sau din motive cutumiare De aceea ea apare explicit icircn legislaţii mult mai tacircrziu decacirct alte drepturi şi libertăţi

Dreptul persoanei de a dispune de ea icircnsăşi cuprinde cel puţin două aspecte numai persoana poate dispune de fiinţa sa de integritatea sa fizică şi de libertatea sa prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie să icircncalce drepturile altora ordinea publică şi bunele moravuri Acest drept are o valoare aparte pentru viaţa şi libertatea persoanei Icircn temeiul lui omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchete investigaţiii cercetări sociologice psihologice medicale ştiinţifice de a accepta prin acte juridice transplantul de organe şi ţesuturi umane de a participa ca subiect la operaţiile de inginerie genetică Prin consacrarea acestui drept s-a creat cadrul juridic constituţional reglementărilor care au apărut deja şi care vor fi elaborate icircn acest domeniu Uneori acest drept se confundă cu dreptul la sinucidere ceea ce nu poate fi numit decacirct o amuzantă eroare pentru că sinuciderea prin ea icircnsăşi este icircn afara oricărei reglementări convenţionale sau legale

Acest drept al persoanei de a dispune de ea icircnsăşi icircşi găseşte temeiul juridic şi icircn art 7 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii şi unor pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante şi care interzice icircn special ca bdquoo persoană să fie supusă fără consimţămacircntul său unei experienţe medicale sau ştiinţificerdquo

Este normal ca acest drept al persoanei de a dispune de ea icircnsăşi comportă limite determinate de protecţia celorlalţi a grupului

235

social Icircn această categorie de măsuri putem menţiona examenul sănătăţii impus pentru exerciţiul unor activităţi pentru căsătorie examenele medicale instituite icircn mediile şcolare şi studenţeşti pentru depistarea unor maladii contagioase măsurile radicale pentru combaterea bolilor venerice a toxicomaniei vaccinările obligatorii

Respectul şi ocrotirea vieţii intime familiale şi private consacrate prin art 26 din Constituţie se corelează cu dispoziţiile art 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice care arată că nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale icircn viaţa sa privată icircn familia sa icircn domiciliul sau corespondenţa sa sau al atingerilor ilegale icircn onoarea şi reputaţia sa Orice persoană prevede art 17 are dreptul la protecţia legii icircmpotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri (atentate)

Icircn acelaşi domeniu putem cita şi constituţiile unor alte state Astfel Constituţia Spaniei garantează fiecăruia bdquodreptul la onoare la intimitate personală şi familială şi la propria sa imaginerdquo Constituţia Olandei arată că orice persoană are dreptul la bdquorespectarea vieţii sale private icircn afara restricţiilor stabilite prin lege sau icircn virtutea unei legi Legea va stabili reguli icircn vederea protecţiei vieţii private cu privire la icircnregistrarea şi comunicarea de date cu caracter personal Legea va stabili reguli cuprinzacircnd drepturile persoanelor de a lua cunoştinţă de datele icircnregistrate icircn legătură cu ele şi de utilizarea lor şi de asemenea de a rectifica aceste daterdquo

Inviolabilitatea domiciliului Icircn sensul actualei Constituţii inviolabilitatea domiciliului

reprezintă dreptul cetăţeanului de a nu i se pătrunde icircn locuinţă fără icircncuviinţarea sa decacirct icircn cazurile şi icircn condiţiile expres prevăzute de lege

Inviolabilitatea domiciliului este prevăzută icircn art 27 al Constituţiei care stabileşte că bdquoDomiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile Nimeni nu poate pătrunde sau rămacircne icircn domiciliul ori icircn reşedinţa unei persoane fără icircnvoirea acesteia De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii

236

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotăracircri judecătoreşti

b) icircnlăturarea unei primejdii privind viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice d) prevenirea răspacircndirii unei epidemii Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează icircn

condiţiile şi icircn formele prevăzute de lege Percheziţiile icircn timpul nopţii sunt interzise icircn afară de cazul

infracţiunilor flagranterdquo Se constată că noţiunea de domiciliu icircntrebuinţată de

Constituţie atunci cacircnd reglementează inviolabilitatea domiciliului are o accepţiune diferită faţă de cea din dreptul civil potrivit art 13 din Decretul nr311954 domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea icircşi are locuinţa sa statornică sau principală 122

Din prevederile constituţionale rezultă că inviolabilitatea domiciliului se referă nu numai la domiciliu icircn sensul dreptului civil ci şi la reşedinţa persoanei Cu alte cuvinte inviolabilitatea domiciliului trebuie icircnţeleasă icircn sensul cel mai larg cu putinţă ea incluzacircnd ocrotirea locuinţei cetăţeanului indiferent de forma juridică pe care o icircmbracă deţinerea ei 123 Această accepţiune largă a domiciliului icircn dreptul constituţional este confirmată şi icircnsoţită de legislaţia penală care sancţionează violarea domiciliului

Trebuie precizat că textul constituţional prevede că domiciliul este inviolabil icircn faţa oricărei persoane fizice sau juridice sau icircn faţa agenţilor statului De asemenea textul constituţional se referă la situaţiile icircn care domiciliul icircşi poate pierde inviolabilitatea Astfel trebuie să distingem icircntre situaţiile icircn care Constituţia ordonă pătrunderea icircn domiciliu icircmpotriva voinţei persoanei care locuieşte

122 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1970 123 T Drăganu op cit

237

acolo şi situaţia icircn care Constituţia nu sancţionează pătrunderea icircn locuinţa unei persoane icircmpotriva voinţei acesteia

VII7 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale

Dreptul la icircnvăţătură Pentru o cacirct mai temeinică dezvoltare intelectuală cetăţenii

trebuie să beneficieze de dreptul la icircnvăţătură Dreptul la icircnvăţătură este o parte a dreptului la educaţie la care orice om are vocaţie precum şi mijlocul principal de formare şi perfecţionare a forţei de muncă De aceea el nu poate lipsi dintre drepturile fundamentale şi deci nici din Constituţie Dreptul la icircnvăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate icircn realizarea sa

Conform articolului 32 Dreptul la icircnvăţătură este asigurat prin icircnvăţămacircntul general obligatoriu prin icircnvăţămacircntul liceal şi prin cel profesional prin icircnvăţămacircntul superior precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare Icircnvăţămacircntul de toate gradele se desfăşoară icircn limba romacircnă Icircn condiţiile legii icircnvăţămacircntul se poate desfăşura şi icircntr-o limbă de circulaţie internaţională Dreptul persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale de a icircnvăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite icircn această limbă sunt garantate modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege Icircnvăţămacircntul de stat este gratuit potrivit legii Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi icircn condiţiile legii Icircnvăţămacircntul de toate gradele se desfăşoară icircn unităţi de stat particulare şi confesionale icircn condiţiile legii Autonomia universitară este garantată Statul asigură libertatea icircnvăţămacircntului religios potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult Icircn şcolile de stat icircnvăţămacircntul religios este organizat şi garantat prin lege

Icircn ce priveşte conţinutul pot fi remarcate nu numai multitudinea elementelor componente ci şi un specific juridic rezultacircnd din icircmbinarea libertăţii cu obligaţia Pentru că dreptul la

238

icircnvăţătură este icircn acelaşi timp şi o icircndatorire fapt ce explică obligativitatea unor forme de icircnvăţămacircnt (primar general) Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi bineicircnţeles legale Apoi dreptul la icircnvăţătură ca drept fundamental trebuie astfel organizat icircncacirct să asigure şanse juridice egale oamenilor ceea ce implică folosirea cu prioritate a criteriului competenţă profesională şi interzicerea discriminărilor sau privilegiilor

Exercitarea dreptului la icircnvăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei (omul cetăţeanul) pentru a deveni profesional şi civic capabilă să aibă un rol util icircn societate Prin dreptul la icircnvăţătură trebuie să se urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale icircntărirea respectului pentru drepturile şi libertăţile publice favorizarea icircnţelegerii toleranţei şi prieteniei icircntre popoare grupuri rasiale etnice sau religioase promovarea ideii de pace Iată numai cacircteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale icircn acest domeniu temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale icircn domeniu

Icircn mod firesc Constituţia prin art 32 stabileşte formele organizatorice prin care se realizează dreptul la icircnvăţătură şi anume icircnvăţămacircntul general obligatoriu icircnvăţămacircntul liceal icircnvăţămacircntul profesional icircnvăţămacircntul superior Desigur Constituţia nu enumeră toate formele de icircnvăţămacircnt posibile ci doar pe cele principale tradiţionale de altfel Dar prin formularea bdquoalte forme de instrucţie şi perfecţionarerdquo permite crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la icircnvăţătură se va putea realiza

Unele dispoziţii constituţionale privesc instituţiile de icircnvăţămacircnt Din analiza acestor dispoziţii rezultă că există două categorii de instituţii de icircnvăţămacircnt de stat şi particulare Trebuie observat că introducerea instituţiilor particulare de icircnvăţămacircnt este s-ar putea spune o noutate pentru sistemul constituţional romacircnesc Toate instituţiile de icircnvăţămacircnt ndash stabileşte Constituţia ndash se

239

icircnfiinţează şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii regulă constituţională clară şi care nu putea desigur lipsi

Dacă toate instituţiile de icircnvăţămacircnt se icircnfiinţează şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii icircn ce priveşte instituţiile de icircnvăţămacircnt superior Constituţia le garantează autonomia universitară Din acest principiu constituţional rezultă obligaţii pentru legiuitor icircn reglementarea mai ales a funcţionării instituţiilor de icircnvăţămacircnt Autonomia universitară permite icircnvăţămacircntului superior să-şi exprime marea sa forţă profesională formativă educativă şi ştiinţifică

Dreptul la icircnvăţătură implică printre altele obligaţii şi prestaţii materiale din partea statului Icircn afara obligaţiilor ce rezultă din reglementările care stabilesc asigurarea dreptului la icircnvăţătură icircn mod distinct se garantează gratuitatea icircnvăţămacircntului de stat icircn condiţiile legii

Trebuie precizat că o componentă a dreptului la educaţie şi icircnvăţămacircnt este icircnvăţămacircntul religios Icircn acest domeniu Constituţia stabileşte două reguli una privind icircnvăţămacircntul religios organizat de culte şi a doua privind icircnvăţămacircntul religios potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult Este o regulă ce transpune icircn domeniul icircnvăţămacircntului exigenţele juridice ale libertăţii conştiinţei

Icircn ce priveşte icircnvăţămacircntul religios icircn şcolile de stat textul prevede că este organizat şi garantat prin lege Deosebirea de regim juridic este evidentă Legea icircl va organiza icircl va garanta dar astfel icircncacirct să nu contravină marilor principii ce rezultă din art 29 din Constituţie Icircntr-o asemenea viziune legea va trebui să prevadă explicit că icircnvăţămacircntul religios icircn şcolile de stat este facultativ numai o asemenea prevedere dacircnd satisfacţie deplină libertăţii de conştiinţă şi mai ales dreptului părinţilor sau tutorilor de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine

Organizarea şi desfăşurarea icircnvăţămacircntului trebuie să se realizeze icircn limba oficială a statului Potrivit art 13 icircn Romacircnia

240

limba oficială este limba romacircnă Pentru a transpune acest principiu şi icircn domeniul icircnvăţămacircntului dar pentru a valorifica şi alte reguli icircn acest domeniu dispoziţiile constituţionale stabilesc cacircteva reguli

Prima regulă este o reiterare a celei din art 13 cu aplicaţie la icircnvăţămacircnt icircn sensul că limba romacircnă este cea icircn care se desfăşoară icircnvăţămacircntul de toate gradele Este o regulă constituţională firească Constituţia ia icircn considerare şi realitatea că icircn Romacircnia există şi cetăţeni romacircni de altă naţionalitate precum evrei maghiari romi germani lipoveni armeni etc Aceşti cetăţeni romacircni au potrivit art 6 dreptul la păstrarea dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice culturale lingvistice şi religioase

Corelacircndu-se cu aceste realităţi şi reglementări Constituţia garantează dreptul persoanelor aparţinacircnd minorităţilor naţionale de a icircnvăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite icircn această limbă

Textul constituţional are icircnsă icircn vedere şi o altă realitate mai exact o perspectivă stracircns legată de libera circulaţie nu numai a oamenilor ci şi a ideilor a informaţiilor Aceasta presupune şi o pregătire profesională aparte fapt pentru care se permite ca icircnvăţămacircntul să se poată desfăşura şi icircntr-o limbă de circulaţie internaţională desigur icircn condiţiile legii

Dreptul la ocrotirea sănătăţii Dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental

cetăţenesc receptat icircn Constituţia Romacircniei icircndeosebi din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale culturale Acest Pact icircn art 9 nominalizează dreptul persoanei la securitatea socială aici intracircnd şi asigurările sociale iar icircn art 12 nominalizează dreptul persoanei de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală Preluacircnd marile idei din Pact art 33 din Constituţie formulează icircntr-un conţinut complex şi cuprinzător acest drept sub denumirea de drept la ocrotirea sănătăţii

Icircn articolul 34 se prevede că bdquoDreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a

241

sănătăţii publice Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală accidente maternitate şi recuperare controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor para-medicale precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legiirdquo

Acest drept ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă prin conţinutul său asiguracircnd cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să icirci permită o reală şi eficientă participare la icircntreaga viaţa politică economică socială şi culturală Aşa cum rezultă din prevederile instrumentelor juridice internaţionale icircn acest domeniu realizarea acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului icircmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului icircnconjurător şi ale igienei industriale profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice endemice profesionale şi al altora precum şi lupta icircmpotriva acestor maladii crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical icircn caz de boală

Textul constituţional răspunde exigenţelor juridice şi practice icircn domeniul ocrotirii sănătăţii Garantacircnd dreptul la ocrotirea sănătăţii art 34 stabileşte obligaţii corelative clare şi ferme icircn sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice este firesc ca prin Constituţie să se impună autorităţii legislative misiunea de a reglementa princi-palele domenii şi aspecte precum asistenţa medicală asigurările sociale alte măsuri de protecţie al sănătăţii fizice şi mentale Tot legea urmează să reglementeze controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale

Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii este un drept

social-economic de tradiţie Reglementat prin Constituţie icircn art 41 dreptul la muncă este un drept cu un conţinut juridic complex Se ridică problema de a şti dacă denumirea cea mai corectă ar fi de

242

drept sau de libertate Argumente solide pot fi invocate icircn favoarea fiecărei denumiri mai ales că am spus-o deja din punct de vedere al naturii lor juridice dreptul şi libertatea nu se diferenţiază

Folosirea exprimării de drept la muncă este totuşi mai semnificativă icircn privinţa conţinutului acestui drept conţinut complex pentru că evocă ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative libertăţii persoanei De altfel chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale foloseşte expresia de drept de muncă şi acest lucru nu este icircntacircmplător pentru că acest Pact stabileşte obligaţii clare icircn sarcina statelor semnatare Mai mult numeroase constituţii consacră dreptul şi obligaţia de a munci

Prin expresia dreptul la muncă nu poate fi icircngrădit reglementarea constituţională pune icircn valoare conceptul ştiinţific de drept de muncă precum şi importanţa acestui drept atacirct pentru om cacirct şi pentru societate Acest drept fundamental nu poate fi icircngrădit pentru că icircntr-o viziune ştiinţifică icircndeobşte admisă dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi procuracircndu-şi resursele necesare vieţii prin munca sa Icircntr-o asemenea viziune dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane natural şi imprescriptibil

Conceput ca un drept cu un conţinut complex dreptul la muncă include

libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă cu alte cuvinte cetăţeanul să poată desfăşura potrivit pregătirii şi aptitu-dinilor sale o muncă liber aleasă icircn diferite domenii şi sectoare de activitate

retribuirea corespunzătoare a muncii prestate fără discrimi-nare pe criterii rasiale naţionale de sex la muncă egală retribuţie egală

asigurarea igienei şi securităţii muncii măsuri specifice de ocrotire a muncii femeilor şi tinerilor

Libertatea alegerii profesiei şi libertatea alegerii locului de muncă intră icircn conţinutul dreptului la muncă Acestea sunt libertăţi

243

fundamentale ele fiind pe un plan mai general expresii ale libertăţii persoanei ca drept natural Constituţia consacracircnd aceste libertăţi oferă fiecărui om posibilitatea de a-şi alege el profesia şi desigur de a-şi alege el locul de muncă Asemenea alegeri sunt icircn general determinate de aptitudini dorinţe anumite coordonate de ordin economic şi desigur de voinţa celor interesaţi Problema este evident mult mai complexă atacirct icircn teorie cacirct şi icircn practică toate aspectele fiind de domeniul legii Mai mult icircntr-o societate care funcţionează pe principii economice sociale şi morale sănătoase ocuparea locurilor de muncă se face pe criteriul competenţei acesta asiguracircnd eficienţă şi bunăstare Interesant de reţinut este icircnsă faptul că statul trebuie să-şi manifeste eficient caracterul social icircn realizarea acestor componente ale dreptului la muncă 124 De altfel Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale prin art 6 prevede că statele părţi recunosc dreptul la muncă şi că acesta cuprinde dreptul pe care-l are orice persoană de a obţine posibilitatea de a-şi procura cele necesare vieţii sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptată precum şi că statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept Măsurile pe care fiecare stat le va lua icircn vederea asigurării deplinului exerciţiu al acestui drept ndash arată Pactul ndash trebuie să cuprindă orientarea şi formarea tehnică şi profesională elaborarea de programe de politici şi de tehnici potrivite să asigure o dezvoltare economică socială şi culturală constantă şi o deplină icircntrebuinţare productivă a forţei de muncă icircn condiţii care garantează indivizilor exerciţiul libertăţilor politice şi economice fundamentale

Icircntrucacirct este posibil ca unele persoane să nu icircşi găsească un loc de muncă icircn legislaţia statelor au fost introduse reglementări specifice privind protecţia socială

Protecţia socială a muncii este de asemenea un domeniu complex şi de majoră importanţă Este exprimată aici corelaţia stracircnsă dintre dreptul la muncă şi asistenţa socială a muncii Dreptul


244

la protecţia socială pe care-l au salariaţii include aspecte clar formulate icircn textul constituţional şi care vor forma obiectul legilor din acest domeniu

Componentele dreptului la protecţia socială sunt securitatea şi igiena muncii regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor salariul minim pe economie repausul săptămacircnal concediul de odihnă plătit prestarea muncii icircn condiţii grele

Textul constituţional adaugă bdquoprecum şi alte situaţii specificerdquo prin aceasta exprimacircndu-se caracterul său receptiv deschis spre soluţii legislative care să asigure cacirct mai eficient protecţia socială a muncii

Durata zilei de lucru icircşi găseşte şi ea reglementare sub trei exprimări ce presupun unele explicaţii şi anume durata normală icircn medie cel mult 8 ore Icircn mod firesc prin Constituţie trebuie stabilit timpul de muncă adică acea perioadă de timp dintr-o zi icircn care salariatul are icircndatorirea să presteze munca la care s-a angajat prin contractul de muncă

Icircn stabilirea unui asemenea lucru s-au avut icircn vedere mai multe aspecte Mai icircntacirci că tradiţional legislaţiile mai multor state au consacrat o durată maximă a zilei de lucru de 8 ore Această durată este icircn firescul vieţii umane este normală pentru că permite ca celelalte 16 ore din 24 posibile să fie folosite pentru odihnă recreere alte ocupaţii-casnice culturale ştiinţifice potrivit dorinţelor şi preferinţelor fiecăruia O asemenea repartizare a orelor unei zile răspunde cerinţelor vieţii sănătăţii şi chiar eficienţei muncii Limita de 8 ore este limita peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească

Desigur că stabilirea unei durate mai reduse a zilei de muncă este legal posibilă şi ea s-a şi realizat Aceasta explică formularea cel mult 8 ore Constituţia stabileşte doar limita maximă Desfăşurarea tot normală a unor activităţi implică anumite prelungiri ale programului de lucru dintr-o zi (transporturile pe rute lungi sănătate alte asemenea activităţi) Ar fi absurd ca un salariat să oprească

245

activitatea la icircmplinirea celor 8 ore de muncă şi acest lucru explică formularea constituţională icircn medie de 8 ore Aceasta implică obligaţia pentru cel care angajează şi pentru salariat de a stabili un program de muncă icircn funcţie de natura muncii care să realizeze regula celor 8 ore fie la nivelul săptămacircnii de lucru fie la nivelul altei perioade convenite Dispoziţiile constituţionale privitoare la durata normală a zilei de muncă receptează practic obligaţiile ce rezultă din art 7 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale şi anume de a se crea condiţii de muncă juste şi favorabile printre care repausul timpul liber limitarea rezonabilă a duratei muncii concedii periodice plătite remuneraţia zilelor de sărbătoare 125

Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă icircn domeniul muncii egalitatea icircn drepturi a femeilor cu bărbaţii proclamată prin art 4 şi 16 din Constituţie Această dispoziţie constituţională va trebui atent observată şi desigur respectată fără abateri icircn elaborarea normelor juridice privind munca precum şi icircn icircncheierea oricăror convenţii de muncă

Aşa cum precizam anterior dreptul la muncă implică libertatea alegerii profesiei precum şi libertatea alegerii locului de muncă şi că din punct de vedere juridic el nu este o obligaţie Mai mult dreptul la muncă este sub anumit aspect o expresie a libertăţii şi personalităţii umane icircn complexitatea dimensiunilor lor juridice Aşa văzute lucrurile este firesc că o persoană are dreptul la muncă dar nu poate fi obligată să desfăşoare o muncă pe care nu şi-a ales-o sau să muncească icircntr-un loc de muncă pe care nu l-a ales sau acceptat liber

Constituţia Romacircniei a receptat dispoziţiile Pactului internaţional interzicacircnd munca forţată stabilind totodată prin art 42 ce nu constituie muncă forţată Astfel nu constituie muncă forţată serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate icircn locul acestuia de cei care potrivit legii nu prestează serviciul militar


246

obligatoriu din motive religioase Aceste prevederi constituţionale privesc libertatea de conştiinţă

De asemenea nu constituie muncă forţată prestaţiile impuse de situaţia creată de calamităţi ori de alte pericole precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege Privitor la situaţiile create de calamităţi ori alt pericol vom observa că este vorba de situaţii care pun icircn pericol viaţa securitatea sau sănătatea icircntregii populaţii sau a unei părţi din aceasta Numai o asemenea interpretare este icircn concordanţă cu prevederile art 8 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale

Dreptul la grevă Cu toate că nu este prevăzut icircn unele constituţii dreptul la

grevă este un drept fundamental al cetăţeanului Dreptul la grevă este prin natura sa atacirct un drept social-economic cacirct şi un drept social-politic deseori icircncadrarea sa icircntr-una din categoriile de drepturi ridicacircnd pentru cercetarea ştiinţifică interesante probleme

Dreptul la grevă are o istorie a sa aparte Dat fiind faptul că este un important mijloc de obţinere de către salariaţi a unor drepturi sau ameliorarea condiţiilor de muncă de salarizare şi de viaţă dreptul la grevă fie a fost reglementat prin constituţii fie a fost pur şi simplu uitat aceasta echivalacircnd cu nerecunoaşterea sau chiar cu interzicerea sa Constituţia Romacircniei reglementează icircn art 43 dreptul la grevă Astfel bdquoSalariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale economice şi sociale Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societaterdquo Este icircndeobşte admis că greva icircnseamnă icircncetarea colectivă şi voluntară a muncii de către salariaţii unei icircntreprinderi unui compartiment sector de muncă icircncetare prin care se urmăreşte obţinerea prin constracircngere (obligarea patronatului) a modificării condiţiilor de muncă şi de viaţă Dreptul la grevă se află icircntr-o stracircnsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea icircntrunirilor libertatea negocierilor colective dreptul la asociere şi mai ales cu asocierea icircn sindicate

247

De altfel este uşor de observat că potrivit art 9 din Constituţie sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale economice şi sociale Exercitarea dreptului la grevă intervine atunci cacircnd celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat fiind astfel soluţia extremă prin care patronatul trebuie convins să satisfacă revendicările salariaţilor

Examinacircnd art 43 din Constituţie putem formula cacircteva explicaţii Mai icircntacirci că dreptul la grevă aparţine numai salariaţilor Ca atare nu se icircncadrează icircn prevederile art 44 şi nu beneficiază de regimul juridic al grevelor diverse manifestări organizate de persoane care nu au calitatea de salariaţi chiar dacă aceste manifestări se autointitulează greviste Icircn ce priveşte scopul grevei el este apărarea intereselor profesionale economice şi sociale Aşa stacircnd lucrurile sunt licite numai grevele care-şi propun şi afirmă asemenea interese Icircn general sunt considerate ilicite grevele cu caracter politic sau grevele politice cum li se spune Din Constituţie nu rezultă că dreptul la grevă priveşte şi interese politice Textul constituţional permite legii să stabilească anumite condiţii şi limite icircn exercitarea dreptului la grevă Acestea au scopul de a evita greva abuzivă sau altfel spus exercitarea abuzivă a dreptului la grevă Aceste condiţii şi limite privesc icircn general concilierea conflictelor de muncă declararea desfăşurarea şi icircncetarea grevei responsabilităţile

Un aspect teoretic important priveşte greva şi serviciile publice Reglementările juridice din acest domeniu au cunoscut icircn sistemele constituţionale mari variaţii icircn timp Deseori se consideră că greva funcţionarilor publici este ilicită pentru că ea vine icircn contradicţie cu noţiunea de serviciu public şi mai ales cu principiul continuităţii serviciilor publice Icircncetarea serviciilor publice cum ar fi transporturile poşta ordinea publică sănătatea creează neajunsuri prea mari celorlalţi icircncacirct grevele icircn acest domeniu cunosc deseori un regim juridic aparte

248

Greva poate fi parţială atunci cacircnd este declarată icircn anumite secţii ale unei icircntreprinderi ori icircn cadrul unor icircntreprinderi dintr-o ramură sau icircn anumite ramuri de activitate

Greva este generală atunci cacircnd este extinsă icircn toate domeniile şi sectoarele de activitate din societate Există şi greve de solidaritate atunci cacircnd salariaţii din anumite icircntreprinderi declară grevă spre a veni icircn sprijinul salariaţilor din alte icircntreprinderi sau instituţii pentru satisfacerea revendicărilor acestora din urmă

Există şi o altă formă de grevă care nu este unanim recunoscută şi anume greva cu caracter politic Icircn opinia majorităţii doctrinarilor politologilor acest gen de grevă nu este acceptat pe motiv că greva trebuie să aibă ca obiect de activitate exclusiv revendicări cu caracter economic pentru revendicările cu caracter politic existacircnd alte forme de acţiune

Este interesant aici de observat şi reglementările internaţionale sau cele din alte state Astfel Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale prin art 8 reglementacircnd libertatea sindicală şi dreptul la grevă stabileşte că acest articol bdquonu icircmpiedică de a supune restricţiilor legale exerciţiul acestor drepturi de către membrii forţelor armate poliţiei sau funcţiei publicerdquo Constituţia Spaniei prin art 28 alineatul 2 recunoaşte lucrătorilor dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor stabilind că legea bdquoreglementacircnd exerciţiul acestui drept va stabili garanţiile necesare pentru a asigura menţinerea serviciilor esenţiale ale colectivităţiirdquo

Icircn ce priveşte Constituţia Romacircniei ea prevede obligaţia legii de a stabili garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate Sunt deci icircn competenţa legiuitorului identificarea şi nominalizarea serviciilor esenţiale care trebuie să funcţioneze icircn orice condiţii şi de a stabili măsurile ce se impun icircn acest sens

Dreptul de proprietate Dreptul la proprietate este un drept fundamental de veche

tradiţie icircn catalogul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Dreptul de proprietate este garantat fiecărui cetăţean Icircn conţinutul acestui drept

249

cuprindem dreptul persoanei fizice de a dobacircndi o proprietate de a se folosi şi de a dispune liber icircn legătură cu proprietatea sa şi de a putea transmite dreptul său altuia126 Constituţia poate stabili unele limitări icircn ce priveşte sfera proprietăţii limitări clar şi expres definite şi determinate numai de interesul constituirii unor regii sau monopoluri icircn exclusivitate statale Realizarea dreptului de proprietate presupune obligaţia statului de a garanta şi apăra proprietatea obţinută pe căi licite Constituţia Romacircniei icircn art 44 garantează dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului ocrotind icircn mod egal proprietatea privată indiferent de proprietar Exprimacircnd realitatea icircn sensul că nu există drepturi absolute Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele drepturilor reglementate prin art 41 Astfel bdquoDreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului sunt garantate Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege Proprietatea privată este garantată şi ocrotită icircn mod egal de lege indiferent de titular Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobacircndi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai icircn condiţiile rezultate din aderarea Romacircniei la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care Romacircnia este parte pe baza de reciprocitate icircn condiţiile prevăzute prin lege organică precum şi prin moştenire legală Nimeni nu poate fi expropriat decacirct pentru o cauza de utilitate publică stabilită potrivit legii cu dreapta şi prealabila despăgubire Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silita icircn proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale etnice religioase politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor Pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului plantaţiilor sau construcţiilor precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii Despăgubirile prevăzute icircn alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau icircn caz de divergenţă prin justiţie Dreptul


250

de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului Averea dobacircndită licit nu poate fi confiscată Caracterul licit al dobacircndirii se prezumă Bunurile destinate folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai icircn condiţiile legiirdquo

Garantacircnd dreptul de proprietate Constituţia conţine reglementări privitoare la exproprierea şi la folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice Exproprierea este trecerea silită icircn proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor Constituţia stabileşte două condiţii cumulative pentru ca o expropriere să fie efectuată şi anume existenţa unei cauze de utilitate publică ea icircnsăşi definită prin lege şi plata unei prealabile şi drepte despăgubiri Icircn ce priveşte folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice pentru lucrări de interes general ea creează obligaţia constituţională pentru acestea de a despăgubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile

Icircn ce priveşte despăgubirile atacirct pentru expropriere cacirct şi pentru daunele produse icircn situaţiile art 41 (4) ele se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau icircn caz de divergenţă prin justiţie

Garanţii aparte ale dreptului de proprietate se regăsesc icircn art 41 (78) care interzice confiscarea averii dobacircndite licit Mai mult Constituţia conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă icircn sensul căreia caracterul licit al dobacircndirii se prezumă Rezultă că sarcina probei caracterului ilicit al unei averi revine celui care afirmă un asemenea lucru Desigur icircn situaţia unor bunuri destinate folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii acestea pot fi confiscate icircn condiţiile legii

Icircn fine trebuie să observăm că prevederile constituţionale dau dreptului de proprietate un conţinut complex de drept şi obligaţie Aşa trebuie explicate prevederile art 41(6) icircn sensul cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

251

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului

Dreptul de moştenire Icircn mod firesc dreptul de proprietate presupune şi dreptul de

moştenire drept icircn temeiul căruia o persoană poate dobacircndi pe cale succesorală icircn condiţiile legii orice bun Acest drept este reglementat prin art 46 din Constituţie care stabileşte că bdquoDreptul la moştenire este garantatrdquo Dreptul de moştenire constituie o icircntărire a icircntregului drept de proprietate prin posibilitatea pe care o are orice persoană de a dispune icircn mod liber şi deplin de bunurile asupra cărora are drept de proprietate nu numai prin acte icircntre vii ci şi prin testament

Dreptul la un nivel de trai decent Art 43 din Constituţie consacră un drept fundamental

cetăţenesc receptat mai tacircrziu icircn catalogul drepturilor şi libertăţilor umane dreptul la un nivel de trai decent El este icircn mare măsură şi rezultatul unei noi viziuni privind asigurarea drepturilor cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat ci şi prin eforturile colective ale comunităţii internaţionale Astfel bdquoStatul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent Cetăţenii au dreptul la pensie la concediu de maternitate plătit la asistenţă medicală icircn unităţile sanitare de stat la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private prevăzute de lege Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială potrivit legiirdquo

Prin conţinutul său dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure lui şi familiei sale un trai civilizat decent Ca şi icircn cazul altor drepturi şi aici suntem icircn prezenţa unui drept complex care cuprinde icircndeosebi dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă dreptul la hrană icircmbrăcăminte şi locuinţă

252

satisfăcătoare127 Desigur traiul decent se realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale dar statul trebuie să contribuie decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a se realiza standardele civilizaţiei

Icircn acest sens Constituţia obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie socială corespunzătoare Complexitatea acestui drept dificultăţile pe care statul le icircntacircmpină fac ca efortul acestuia să nu fie suficient ceea ce implică rolul cooperării internaţionale pentru a pune fiinţele umane la adăpost de foame şi mizerie Icircn acest sens Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale consideră că statele vor trebui să adopte individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru icircmbunătăţirea metodelor de producţie de conservare şi de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice prin difuzarea principiilor de educaţie icircn ce priveşte alimentaţia şi prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare icircn aşa fel icircncacirct să se asigure cacirct mai bine punerea icircn valoare şi utilizarea resurselor naturale pentru a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale icircn raport cu nevoile ţinacircnd seama de problemele care se pun atacirct ţărilor importatoare cacirct şi ţărilor exportatoare de produse alimentare Formularea constituţională permite luarea tuturor acestor măsuri asigură receptivitatea la elementele noi ce pot apărea icircn acest domeniu permite atacirct cooperarea internaţională cacirct şi colaborarea dintre autorităţile statale şi alte asociaţii neguvernamentale

Dreptul la căsătorie Un alt drept fundamental al fiinţei umane este acela de a se

căsători şi de a-şi icircntemeia o familie De altfel aşa cum arată chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale (art 10) familia este elementul natural şi fundamental al societăţii Art 48 al Constituţiei exprimă această realitate prin


253

garantarea libertăţii căsătoriei a unei căsătorii liber consimţite Dreptul la căsătorie revine bărbatului şi femeii icircncepacircnd de la vacircrsta nubilă Constituţia stabileşte marile reguli care conturează conţinutul acestui drept Astfel Constituţia prevede bdquoFamilia se icircntemeiază pe căsătoria liber consimţită icircntre soţi pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi icircndatorirea părinţilor de a asigura creşterea educaţia şi instruirea copiilor Condiţiile de icircncheiere de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă Copiii din afara căsătoriei sunt egali icircn faţa legii cu cei din căsătorierdquo

Aşa cum am precizat deja familia trebuie să se icircntemeieze pe căsătoria liber consimţită Icircn al doilea racircnd familia trebuie să se icircntemeieze pe egalitatea femeii şi a bărbatului Egalitatea soţilor este de fapt o reconfirmare şi la nivelul familiei a marelui principiu constituţional privind egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de sex128

Icircn fine se consacră obligaţia constituţională a părinţilor de a asigura creşterea educaţia şi instruirea copiilor Iar această obligaţie constituţională priveşte toţi copiii adică atacirct cei rezultaţi din căsătorie cacirct şi cei rezultaţi din afara căsătoriei Această interpretare este firească faţă şi de dispoziţia constituţională icircn sensul căreia copiii din afara căsătoriei sunt egali icircn faţa legii cu cei din căsătorie Iar această regulă valorifică principiul egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de naştere principiu prevăzut de cele două Pacte internaţionale relative la drepturile omului

Căsătoria este supusă sub aspect juridic unor reguli privind icircncheierea desfacerea şi declararea nulităţii reguli ce au icircnsă caracter legal şi de aceea se face trimitere la lege Constituţia stabileşte o singură regulă şi anume cea privind succesiunea celebrării căsătoriei civile şi a căsătoriei religioase

Desigur celebrarea religioasă a căsătoriei este facultativă dar atunci cacircnd se desfăşoară ca un lucru firesc icircn exercitarea libertăţii


254

religioase ea trebuie să fie precedată de celebrarea căsătoriei civile De aici rezultă o regulă foarte clară care obligă autorităţile religioase să constate dacă cei care solicită căsătoria religioasă au realizat mai icircntacirci căsătoria civilă potrivit legii

Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă Art 49 din Constituţie prin conţinutul său conturează un drept

fundamental cetăţenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă O precizare este importantă Din lectura icircntregului titlu II al Constituţiei se poate lesne constata că multe drepturi şi libertăţi privesc tinerii direct uneori icircn exclusivitate129 Icircn această categorie pot fi menţionate dreptul la icircnvăţătură dreptul la muncă dreptul la căsătorie şi la icircntemeierea unei familii Deci multe articole care consacră drepturi şi libertăţi cetăţeneşti nominalizează copiii şi tinerii Art 49 icircnsă dă contur unui drept-sinteză care valorifică realitatea icircn sensul căreia copiii şi tinerii constituie marele potenţial uman de azi dar mai ales de macircine al societăţii că ei reprezintă continuitatea şi viitorul perspectiva umană Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenta icircn realizarea drepturilor lor Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru icircngrijirea copilului bolnav ori cu handicap Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege Exploatarea minorilor folosirea lor icircn activităţi care le-ar dăuna sănătăţii moralităţii sau care le-ar pune icircn primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise Minorii sub vacircrsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi Autorităţile publice au obligaţia să con-tribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică socială economică culturală şi sportivă a ţării

Acest potenţial uman are dreptul la o protecţie şi asistenţă aparte Acestui drept icirci corespunde obligaţia statului de a asigura copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice şi intelectuale


255

Examinarea prevederilor constituţionale permite formularea mai multor constatări

a) art 49 se referă numai la copii şi tineri categorie uşor de identificat vacircrsta fiind criteriul natural şi cert

b) pentru aceste categorii de persoane Constituţia garantează un regim special de protecţie şi de asistenţă Acest text comandă conţinutul chiar al unor dispoziţii constituţionale Am arătat deja că potrivit art 38 tinerii au dreptul la măsuri speciale de protecţie socială a muncii Mai mult chiar alineatul (4) din art 49 din Constituţie stabileşte interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vacircrsta de 15 ani Această interdicţie valorifică icircn planul legislaţiei interne o regulă internaţională icircn sensul căreia vacircrsta minimă de angajare icircntr-o funcţie salarizată sau icircntr-o muncă nu trebuie să fie inferioară vacircrstei pacircnă la care şcolarizarea este obligatorie şi nici icircntr-un caz sub 15 ani

c) complexitatea şi imprevizibilitatea exigenţelor şi măsurilor care privesc regimul special de protecţie şi de asistenţă explică formulările juridice constituţionale Icircn primul racircnd sunt nomi-nalizate măsurile mai importante şi certe şi icircn legătură cu care obligaţiile statului sunt clar concretizate

Icircn acest sens se stabileşte obligaţia statului de a acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru icircngrijirea copilului bolnav ori handicapat Caracterul deschis al prevederilor constituţionale spre dinamica vieţii şi exigenţelor acesteia dar şi al posibilităţilor mai ales materiale ale statului este exprimat prin posibilitatea acordată legii de a stabili şi alte forme de protecţie socială

Icircn al doilea racircnd textul constituţional interzice acţiunile care ar contraveni acestui drept Icircn acest sens se interzice exploatarea minorilor Se valorifică practic prevederile art 10 alineatul 3 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale potrivit cărora copiii şi tinerii trebuie protejaţi icircmpotriva exploatării economice şi sociale De asemenea prevederile constituţionale interzic folosirea copiilor şi minorilor icircn activităţi care le-ar dăuna sănătăţii moralităţii sau le-ar putea pune icircn primejdie viaţa ori dezvoltarea normală

256

Icircn fine trebuie să observăm că se pune icircn sarcina statului obligaţia de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică socială economică culturală şi sportivă a ţării

Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială Este un drept fundamental aparte prevăzut icircn art 50 din

Constituţie Statul are obligaţia să asigure realizarea unei politici naţionale de prevenire de tratament de readaptare de icircnvăţămacircnt de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor respectacircnd drepturile şi icircndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor Declaraţia drepturilor persoanelor handicapate130 enumeră principalele drepturi ce revin acestor persoane respectul demnităţii umane dreptul de a beneficia de aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi alte fiinţe umane măsuri speciale care să le permită cea mai largă autonomie posibilă tratamente medicale psihologice şi funcţionale ajutoare educaţie şi readaptare securitate economică şi socială şi un nivel de viaţă decent respectarea nevoilor lor icircn toate etapele planificării economice şi sociale dreptul de a trăi icircn cadrul familiei lor sau icircntr-un cămin care să o icircnlocuiască protecţia icircmpotriva oricărei exploatări a oricărui tratament discriminatoriu abuziv sau degradant asistenţă legală calificată

Acest drept priveşte o categorie de oameni care fiind defavorizaţi de soartă trebuie sprijiniţi spre a se bucura de condiţia umană De aceea Constituţia obligă statul la o politică naţională care să asigure protecţia handicapaţilor icircn toate domeniile vieţii

VII8 Drepturile exclusiv politice

Icircn această categorie se includ acele drepturi ale cetăţenilor romacircni care au ca obiect participarea cetăţenilor la conducerea statului la guvernare Aşa cum vom vedea mai sunt şi alte drepturi

130 Declaraţia a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la

9 decembrie 1975

257

ale cetăţenilor romacircni care asigură participarea acestora la conducerea de stat dar acele drepturi prin conţinutul lor pot fi folosite la alegere sau icircn acest scop sau icircn scopuri culturale artistice ştiinţifice etc Icircn această categorie a drepturilor exclusiv politice se icircncadrează drepturile electorale ale cetăţenilor

Uneori icircn literatura de specialitate alături de drepturile electorale se menţionează tot ca drept politic propriu-zis şi dreptul de asociere La o analiză atentă icircnsă se constată că dreptul de asociere poate fi exercitat fie icircn scopuri politice fie icircn vederea rezolvării unor probleme materiale sau culturale ale cetăţenilor

Drepturile electorale sunt dreptul la vot prevăzut de art 34 din Constituţie şi dreptul de a fi ales prevăzut de art 35 din Constituţie Analiza conţinutului acestor drepturi fundamentale se face la sistemul electoral

VII9 Drepturile şi libertăţile social-politice

Libertatea conştiinţei Potrivit art 29 din Constituţia Romacircniei libertatea gacircndirii şi a

opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi icircngrădite sub nicio formă Icircntr-o accepţiune largă libertatea conştiinţei este posibilitatea cetăţeanului de a avea şi de a exprima public o concepţie a sa despre lumea icircnconjurătoare Această libertate este reglementată prin art 29 din Constituţie Ea comportă unele explicaţii din care să rezulte mai ales conţinutul şi denumirea sa precum şi locul pe care icircl ocupă icircn sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi icircnscrise icircn catalogul drepturilor umane pentru că mai ales libertatea religioasă ndash ca parte a acestei libertăţi ndash a avut o istorie a sa aparte o istorie icircndelungată presărată cu intoleranţă şi ruguri cu excomunicări şi prejudecăţi cu multe suferinţe şi dureri Icircn această istorie icircndelungată s-au formulat cum era şi firesc şi teorii şi exprimări juridice rolul dreptului de factor civilizator şi pacificator fiind aici

258

incontestabil Icircn formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei şi mai ales icircn icircnţelegerea exprimărilor din art 29 nu este lipsită de interes menţionarea celor trei puncte de vedere care s-au susţinut şi se mai pot susţine icircncă Astfel dacă icircntr-o concepţie se consideră că libertatea religioasă include şi libertatea conştiinţei icircntr-o altă concepţie se consideră că libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă sunt două libertăţi distincte Icircn fine teoria mai larg acceptată astăzi este cea icircn sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzacircnd icircn ea şi libertatea religioasă Mai mult se consideră că există şi libertatea cultelor ca libertate distinctă 131

Din examinarea art 29 din Constituţie rezultă că libertatea conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima icircn particular sau icircn public o anumită concepţie despre lumea icircnconjurătoare de a icircmpărtăşi sau nu o credinţă religioasă de a aparţine sau nu unui cult religios de a icircndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă

Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentală cetăţenească are un conţinut complex ea icircncorporează mai multe aspecte mai multe libertăţi Aceste aspecte sunt şi trebuie analizate numai icircmpreună pentru că există şi se pot concretiza numai icircmpreună şi pentru că ele configurează din punct de vedere juridic un singur drept o singură libertate

Sunt semnificative icircn acest sens şi formulările din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice care icircn art 18 consacră dreptul persoanei la libertatea de gacircndire de conştiinţă şi de religie şi pe care-l defineşte ca implicacircnd libertatea persoanei de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau icircn comun icircn public sau privat prin cult şi rituri practici şi icircnvăţămacircnt

Libertatea conştiinţei este o libertate esenţială ea comandă existenţa şi conţinutul altor libertăţi precum libertatea cuvacircntului


259

libertatea presei libertatea asocierii pentru că icircn fond aceste libertăţi sunt mijloace de exprimare a gacircndurilor religiei opiniilor

Art 29 din Constituţie dă dreptul fiecărei persoane de a avea o concepţie a sa despre lumea icircnconjurătoare Icircn general concepţiile despre lume sunt religioase sau laice Conştiinţa omului nu poate fi şi nu trebuie direcţionată prin mijloace administrative ci ea trebuie să fie rezultatul libertăţii acestuia de a gacircndi şi a-şi exterioriza gacircndurile Orice constracircngere este o icircncălcare a acestui drept natural şi imprescriptibil este o schilodire a spiritului uman De aceea Constituţia stabileşte că nimeni nu poate fi constracircns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contra convingerilor sale

Libertatea conştiinţei trebuie icircnţeleasă şi ca un factor de continuitate spirituală icircn cadrul familiei părinţii avacircnd dreptul natural dar şi obligaţia de a se ocupa de creşterea şi educarea copiilor lor Icircn mod firesc creşterea şi educaţia copiilor icircn familie se fac icircn concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor filiaţia fiind prin ea icircnsăşi şi o relaţie spirituală părinţii purtacircnd răspunderea morală socială şi deseori juridică pentru faptele şi actele pentru atitudinile copiilor lor minori Icircn acelaşi mod sunt privite lucrurile şi atunci cacircnd creşterea şi educarea copiilor minori revin altor persoane decacirct părinţii fireşti Exprimacircnd aceste corelaţii libertăţi şi răspunderi morale religioase politice şi juridice Constituţia stabileşte că părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine

Mai multe prevederi din Constituţie se referă la cultele religioase Icircn ce priveşte cultele religioase trebuie să observăm că termenul de cult are două accepţii Icircntr-o accepţie prin cult se icircnţelege o asociaţie o organizaţie religioasă iar icircn cea dea doua ritualul practicat Icircn ambele accepţii icircnsă cultul religios icircnseamnă exteriorizarea unei credinţe religioase atacirct prin unirea celor de aceeaşi credinţă icircntr-o asociaţie religioasă (biserică sau cult) cacirct şi prin ritualurile cerute de acea credinţă cum ar fi procesiunile adunările religioase Organizarea cultelor religioase este liberă ea

260

concretizacircndu-se prin statutele proprii Dar mai arată Constituţia această libertate de organizare se realizează icircn condiţiile legii Urmează deci ca o lege să stabilească aceste condiţii Este fără icircndoială că o asemenea lege nu va putea afecta libertatea cultelor religioase ea va stabili unele coordonate juridice care să facă efective toate dispoziţiile constituţionale privind libertăţile cetă-ţeneşti De altfel Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice prin art 18 stabileşte că libertatea de exprimare a religiei şi convingerilor nu poate face obiectul decacirct al unor restricţii prevăzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securităţii ordinii şi sănătăţii publice moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora

Textul constituţional dă rezolvarea juridică şi raporturilor dintre stat şi culte Icircn legătură cu aceste raporturi trebuie doar să menţionăm că istoria şi dreptul comparat au practicat şi practică trei mari formule

a) statul autoritate politică se confundă cu autoritatea religioasă

b) statul se poate alia cu autoritatea religioasă c) statul adoptă o poziţie de indiferenţă cu privire la religii şi

evitacircnd a le favoriza sau a le contracara veghează ca exerciţiul cultelor să nu tulbure ordinea publică

Constituţia Romacircniei consacracircnd separarea statului de biserică garantează autonomia cultelor religioase dar obligă statul să sprijine cultele inclusiv prin icircnlesnirea asistenţei religioase icircn armată icircn spitale icircn penitenciare icircn azile şi orfelinate

O altă realitate căreia prevederile constituţionale icirci dau expresie juridică priveşte raporturile dintre religii (culte) Problemă de mare importanţă cu o istorie a sa aparte problemă delicată şi deseori arzătoare problema relaţiilor dintre religii icircşi găseşte rezolvare juridică icircn concordanţă cu prevederile marilor instrumente internaţionale icircn materie De aceea garantacircnd libertatea conştiinţei Constituţia consacră egalitatea icircntre credincioşi şi necredincioşi şi

261

impune cultivarea unui climat de toleranţă şi de respect reciproc icircntre credincioşii aparţinacircnd diferitelor culte religioase ca şi icircntre credincioşi şi necredincioşi Pentru a realiza liniştea şi pacea icircntre cultele religioase Constituţia interzice icircn relaţiile dintre culte orice forme mijloace acte sau acţiuni de icircnvrăjbire religioasă

Libertatea de exprimare Gacircndurile opiniile credinţele şi creaţiile spirituale de orice fel

pot fi cunoscute numai dacă sunt exprimate Atacirct timp cacirct nu sunt exprimate acestea nu cunosc limite aşa cum am arătat la libertatea conştiinţei Trebuie făcută o distincţie după cum libertatea de expri-mare se exercită icircn public sau icircntr-un cadru privat Exprimarea icircn cadru privat este practic nelimitată cu excepţia unor cazuri care este adevărat sunt foarte rare dar icircn mod expres prevăzute de lege132

Aceasta pentru simplul motiv că atacircta timp cacirct rămacircn icircn universul spiritual al omului ele nu pot fi cunoscute de alţii de către ceilalţi gacircndirea umană rămacircnacircnd icircncă un domeniu protejat natural de indiscreţia semenilor Maşina de citit gacircndurile este icircncă o ipoteză de lucru dar inventarea sa va trebui apreciată fără icircndoială mai mult ca inamicul cel mai crud al libertăţii de gacircndire decacirct ca o mare realizare ştiinţifică

Stracircns legată de libertatea conştiinţei libertatea de exprimare consacrată prin Constituţie icircn art 30 este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai prin imagini prin scris prin sunete sau alte mijloace de comunicare icircn public gacircndurile opiniile credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel Astfel cum este reglementată constituţional libertatea de exprimare este o libertate cu un conţinut complex Văzută icircn complexitatea conţinutului său juridic libertatea de exprimare este una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti o libertate de tradiţie cunoscută fie sub această denumire fie sub denumirile aspectelor sale libertatea cuvacircntului

132 De pildă potrivit art 202 din Codul penal actele cu caracter obscen

săvacircrşite asupra unui minor sau icircn prezenţa unui minor se pedepsesc cu icircnchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă

262

libertatea presei Expresia libertatea de exprimare este desigur mai semnificativă mai cuprinzătoare 133

Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi mijloace se poate realiza un asemenea lucru Icircn legătură cu primul aspect vom observa că pot fi exprimate liber gacircndurile opiniile credinţele şi creaţiile de orice fel Această formulare largă exprimă atacirct domeniul reglementat cacirct şi imposibilitatea nomi-nalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza fantezia umană fiind nemăsurată şi imprevizibilă De aceea prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie eficient şi cuprinzător

Icircn ce priveşte formele şi mijloacele de exprimare (cel de-al doilea aspect) formularea constituţională este de asemenea cuprinzătoare acestea fiind viu grai scrisul imaginile sunetele alte mijloace de comunicare icircn public

Libera exprimare ca libertate fundamentală cetăţenească trebuie realizată icircn public Exprimarea icircn public este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi termenul public fiind desigur cel definit prin legi

Exprimarea gacircndurilor opiniilor credinţelor posibilitatea de a crea şi a exprima creaţiile de orice fel icircn istoria lor ca drepturi umane au dus la formularea a trei mari reguli libertatea de exprimare interzicerea cenzurii responsabilitatea Aceste reguli au avut o istorie aparte forţa libertăţii de exprimare (mai ales libertatea presei) fiind din păcate deseori contracarată nu prin inteligenţă ci prin cenzură severă şi răspundere exagerată Constituţia Romacircniei interzice cenzura de orice fel Este o prevedere constituţională decisivă pentru libertatea de exprimare De asemenea este interzisă suprimarea publicaţiilor Suprimarea unei publicaţii ca sancţiune este o sancţiune exagerată ea vine prin duritatea sa icircn conflict cu ideea de respect al libertăţilor umane


263

Faţă de art 25 din Constituţia Romacircniei din anul 1923 Constituţia actuală nu interzice şi suspendarea publicaţiilor Suspendarea unei publicaţii nu este o sancţiune atacirct de severă ca suprimarea Faptul că prin Constituţie ea nu este explicit interzisă nu poate fi interpretat icircn sensul că ea va trebui să figureze icircn lege (legea presei de exemplu) Legiuitorul va aprecia dacă o asemenea sancţiune trebuie să figureze sau nu icircntre sancţiunile ce se pot aplica icircn domeniul presei

Libertatea de exprimare ridică şi probleme de ordin material fapt ce explică prezenţa unor asemenea dispoziţii icircn art 30 din Constituţie Libertatea de exprimare are aşa cum am mai arătat un conţinut complex care cuprinde pe de o parte un aspect spiritual şi pe de altă parte un aspect material Aspectul material care priveşte de fapt toate libertăţile de opinie are o importanţă aparte pentru libertatea presei ştiut fiind că aceasta nu se poate realiza icircn afara existenţei unor tipografii edituri stocuri de hacircrtie mijloace de difuzare De aceea Constituţia arată că libertatea presei implică şi libertatea de a icircnfiinţa publicaţii De aici rezultă permisiunea icircnfiinţării şi gestionării unor asemenea structuri care să asigure baza materială necesară Pentru a garanta libertatea de exprimare se permite legii să poată impune mijloacelor de comunicare icircn masă obligaţia de a face publică sursa finanţării

Această prevedere constituţională se interpretează ca o garanţie a acestei libertăţi şi mai ales a responsabilităţii atacirct de necesară icircn acest domeniu

Libertatea de exprimare permite cetăţenilor (de altfel oricui icircn general) de a participa la viaţa politică socială şi culturală manifestacircndu-şi public opiniile credinţele gacircndurile Dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută (o libertate absolută se transformă icircn contrariul său) şi ca atare este supusă unor coordonate juridice (limite) Aceste coordonate juridice trebuie să fie expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice economice sociale umane Sub acest aspect este interesant de

264

remarcat că Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice prin art 19 alineat 3 stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă icircndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că poate fi supus anumitor restricţii care trebuie expres stabilite prin lege şi sunt necesare respectul drepturilor sau reputaţiei altora salvgardarea siguranţei naţionale ordinii publice sănătăţii sau moralităţii publice Tot acest Pact prin art 20 stabileşte că legile trebuie să interzică propaganda icircn favoarea războiului apelarea la ura naţională rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare la ostilitate sau la violenţă Rezultă fără putinţă de tăgadă că existenţa unor limitări icircn acest domeniu este deja consacrată pentru a se preicircntacircmpina abuzul icircn exerciţiul libertăţii de exprimare

Icircntr-o asemenea viziune juridică dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimări care urmăresc prejudicierea demnităţii onoarei vieţii particulare a persoanei şi a dreptului său la propria imagine defăimarea ţării şi a naţiunii icircndemnul la război de agresiune la ură naţională rasială de clasă sau religioasă incitarea la discriminare la separatism teritorial sau la violenţă publică manifestări obscene contrare bunelor moravuri Din aceasta rezultă ideea de protecţie constituţională a unor importante valori umane statale publice

Existenţa unor coordonate juridice icircnlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare implică şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite altfel spus pentru abuzul icircn exercitarea acestei libertăţi atacirct de importante

De aceea art 30 stabileşte formele răspunderii şi subiectele răspunderii Astfel prin alin 8 ca forme ale răspunderii sunt stabilite explicit două şi anume răspunderea civilă şi răspunderea penală Cacirct priveşte răspunderea civilă textul constituţional stabileşte că ea revine editorului sau realizatorului autorului organizatorului manifestării artistice proprietarului mijlocului de multiplicare al postului de radio sau de televiziune icircn condiţiile legii Prin expresia

265

icircn condiţiile legii se dă legiuitorului misiunea de a stabili icircn detaliu condiţiile stabilirii răspunderii dimensiunile acesteia repartizarea răspunderii civile pe cei răspunzători

Icircn ce priveşte ordinea icircn care se răspunde ea este cea stabilită expres prin textul constituţional acesta urmărind de fapt să asigure responsabilitatea necesară icircntr-un domeniu atacirct de important Privitor la răspunderea pentru delictele de presă ea va fi cea stabilită prin lege Constituţia nu a stabilit şi nici nu putea stabili şi alte detalii răspunderea pentru săvacircrşirea unui delict avacircnd un caracter eminamente personal

Dreptul la informaţie Dreptul la informaţie este un drept receptat de Constituţia

Romacircniei din marile instrumente juridice internaţionale icircn acest domeniu El este un adevărat drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omului exercitarea libertăţilor prevăzute prin Constituţie mai ales a acelora prin care se exprimă gacircndurile opiniile credinţele religioase şi creaţiile de orice fel implică şi posibilitatea de a putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială politică economică ştiinţifică şi culturală Conţinutul dreptului la informaţie este complex dimensiunile sale fiind icircn continuă dezvoltare De aceea textul constituţional prin art 31 reuşeşte să exprime juridic un conţinut complex şi dinamic garantacircnd accesul persoanei la orice informaţie de interes public bdquoDreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi icircngrădit Autorităţile publice potrivit competenţelor ce le revin sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională Mijloacele de informare icircn masă publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă

266

Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organicărdquo

Dacă privim icircn general conţinutul dreptului la informaţie el cuprinde dreptul persoanei de a fi informată prompt corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales luate de autorităţile publice accesul liber la sursele de informaţie publică ştiinţifică şi tehnică socială culturală sportivă etc posibilitatea persoanei de a recepţiona direct şi icircn mod normal emisiunile de radio şi televiziune obligaţia autorităţilor guvernamentale de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură Dreptul la informaţie presupune şi colaborare internaţională Art 31 din Constituţie reglementacircnd dreptul la informaţie cuprinde dispoziţii privind informaţiile icircn general atunci cacircnd icircn alineatul (2) foloseşte exprimarea orice informaţie de interes public informaţiile despre evenimente sau acţiuni hotăracircte de către autorităţile publice ndash alineatul (2) informaţii cu caracter personal ndash alineatul (2)

Asiguracircnd dreptul la informaţie Constituţia stabileşte obligaţii corelative icircn sarcina autorităţilor publice de a informa corect cetăţenii asupra problemelor de ordin public dar şi de ordin personal de a asigura prin serviciile publice dreptul la antenă de a asigura protecţia tinerilor şi siguranţa naţională Trebuie să subliniem că dreptul la informaţie ndash această subliniere marcacircnd exact dimensiunile acestui drept ndash priveşte numai informaţiile de interes public De aici rezultă că acest drept nu implică nici accesul la informaţii cu caracter secret nici obligaţia autorităţilor publice de a da asemenea informaţii Anumite informaţii nu trebuie şi nu pot fi date cum ar fi de exemplu unele informaţii cu caracter judiciar sau privind anchetele parlamentare informaţii privind apărarea naţională sau siguranţa naţională

Avacircnd icircn vedere rolul aparte icircn realizarea dreptului la informaţie al mijloacelor de informare icircn masă icircn mod firesc Constituţia reglementează principalele obligaţii ale acestora Icircn primul racircnd trebuie menţionat dreptul la antenă care revine

267

principalelor grupuri sociale şi politice Garantarea exercitării acestui drept revine serviciilor publice de radio şi televiziune Este o prevedere constituţională de mare importanţă pentru că aceste servicii fiind autonome ar fi putut să refuze asigurarea unui asemenea drept

Desigur s-ar putea pune problema de a şti ce sunt sau care sunt grupurile sociale şi politice importante Constituţia ca şi icircn alte cazuri nu a mers pacircnă la detalii pacircnă la cataloage concrete Este şi imposibil printr-o Constituţie să se facă un asemenea lucru Este clar icircnsă că forţele sociale şi politice reprezentate icircn sistemul de guvernare sunt cuprinse icircn această formulare mai largă

Icircn al doilea racircnd mijloacele de informare icircn masă au obligaţia constituţională de a asigura informarea corectă a opiniei publice Această prevedere pune icircn valoare marile imperative care trebuie respectate icircn materie de informaţie şi anume exactitatea onestitatea discreţia şi desigur corectitudinea Dreptul la informaţie ca toate drepturile şi libertăţile de exprimare şi de răspacircndire a opiniilor credinţelor ideilor comportă anumite coordonate juridice anumite limite

Este şi motivul pentru care prin alineatul (3) se stabileşte că prin exercitarea acestui drept nu se poate şi nu trebuie să se prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională Cacirct priveşte serviciile publice de radio şi televiziune Constituţia impune adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor

Libertatea icircntrunirilor Libertatea icircntrunirilor a demonstraţiilor şi a mitingurilor

exprimă dreptul cetăţenilor de a-şi exterioriza public concepţiile şi opiniile adunacircndu-se icircn locuri publice sau manifestacircnd pe drumurile publice icircn limitele prevăzute de lege

Prin conţinutul său această libertate se află icircntr-o stracircnsă corelaţie cu libertatea conştiinţei precum şi cu libertatea de exprimare Este şi motivul pentru care icircn mod tradiţional şi constant

268

aceste libertăţi sunt clasificate icircn aceeaşi categorie de drepturi (social-politice sau libertăţi de opinie etc) Această libertate se poate exercita prin mai multe forme şi mijloace Dintre acestea Constituţia enumeră mitingurile demonstraţiile şi procesiunile Diversitatea formelor şi mijloacelor prin care se poate realiza această libertate şi caracterul deschis receptiv al dispoziţiilor constituţionale au determinat ca după nominalizarea celor trei forme să se adauge şi exprimarea orice alte icircntruniri134 Astfel articolul 39 nu restracircnge formele şi mijloacele de realizare a libertăţii icircntrunirii numai la cele trei forme nominalizate Cacirct priveşte icircnţelesul celor trei termeni ndash mitinguri demonstraţii procesiuni ndash el este cel din vocabularul curent obişnuit fiind şi icircn drept deseori greu de realizat o diferenţiere prea strictă icircntre ei Există anumite trăsături comune tuturor icircntrunirilor fără deosebire de formele icircn care se realizează Astfel orice icircntrunire este o grupare de persoane o grupare organizată cu caracter temporar destinată schimbului de idei concepţii opinii Orice icircntrunire icircn sensul legii presupune o legătură icircntre participanţi o intenţie comună şi totdeauna un minimum de organizare Aceste trăsături au un mare rol din punct de vedere juridic atunci cacircnd se pun probleme de autorizare prealabilă de desfăşurare sau de răspundere Aceste trăsături deosebesc icircntrunirile de grupările sau aglomerările icircntacircmplătoare de persoane

Icircn general icircn literatura juridică se discută şi deosebirile dintre libertatea icircntrunirilor şi dreptul de asociere Aceste deosebiri se realizează prin observarea diferenţierilor dintre icircntruniri şi asociaţii Astfel icircntrunirile presupun participanţi care nu au calitatea de membru permanent sau acceptat conform unei proceduri prestabilite icircn timp ce asociaţia presupune un grup de persoane unite prin calitatea de membru icircntre care există legături permanente Apoi icircntrunirile urmăresc realizarea nu a unui scop permanent ci a unuia concret (politic social cultural) declarat icircn momentul desfăşurării lor (eventual al aprobării prealabile atunci cacircnd legea prevede un


269

asemenea lucru) Asociaţia icircnsă presupune existenţa unui scop permanent precis determinat icircn momentul icircnfiinţării ei declarat prin actul de icircnfiinţare sau de organizare (statut regulament) Icircntrunirile se desfăşoară pe baza unor reguli stabilite momentan icircn timp ce asociaţia funcţionează pe baza regulilor statutare stabilite clar icircn momentul icircnfiinţării sale Icircn fine icircntrunirile se desfăşoară de regulă pe căile şi pieţele publice sau icircn localuri publice icircn timp ce asociaţiile icircşi ţin reuniunile la sediile lor La reuniunile asociaţiilor participă de regulă numai membrii acestora Desigur că aceste deosebiri nu trebuie interpretate rigid pentru că diversitatea mijloacelor prin care se realizează atacirct icircntrunirile cacirct şi activitatea asociaţiilor este atacirct de mare icircncacirct deseori se produce un amestec al trăsăturilor icircntrunirilor şi asociaţiilor De asemenea trebuie avut icircn vedere specificul reuniunilor cu caracter privat

Icircntrunirile pot fi de două categorii publice şi private Din textul constituţional nu rezultă o asemenea diferenţiere tăcerea textului urmacircnd a fi interpretată icircn sensul că regulile sale sunt aplicabile oricărui fel de icircntrunire

Articolul 39 din Constituţie stabileşte trei reguli mari icircn legătură cu icircntrunirile şi anume

a) libertatea icircntrunirilor b) caracterul paşnic al icircntrunirilor c) interzicerea la icircntruniri a oricărui fel de arme Aceste reguli au caracter constituţional Desigur deşi textul nu

o spune expres alte reguli dar nu cu un asemenea caracter pot fi stabilite prin lege

Existenţa unei legislaţii care să detalieze dispoziţiile constituţionale se impune mai ales icircn legătură cu icircntrunirile pe căile publice ştiut fiind că aceste căi aparţin tuturor şi sunt dominate de principiul liberei circulaţii

O problemă teoretică privind acest drept este aceea de a se face distincţia faţă de dreptul de asociere Este de observat că icircntrunirile mitingurile demonstraţiile nu presupun participanţi care să aibă

270

calitatea de membri permanenţi icircnscrişi sau acceptaţi conform unei proceduri şi niciun anumit fel de legătură permanentă icircn timp ce asociaţia presupune un grup de persoane unite prin calitatea de membri icircntre care există legături permanente

Icircn al doilea racircnd icircntrunirile demonstraţiile nu urmăresc realizarea unui scop permanent icircnscris sau acceptat conform unei proceduri ci un scop concret cultural politic social declarat icircn momentul desfăşurării acestor acţiuni Asociaţia presupune icircnsă existenţa unui scop permanent precis determinat icircn momentul icircnfiinţării ei

Mitingurile nu se desfăşoară pe baza unor reguli dinainte stabilite ci doar pe baza unor reguli stabilite cel mult icircn mod spontan Asociaţia funcţionează icircnsă pe baza unui statut a unui regulament dinainte stabilit

Icircntrunirile ndash cum am arătat ndash au loc icircn pieţele publice pe cacircnd asociaţiile icircşi ţin reuniunile la sediile lor

Dreptul de asociere Dreptul de asociere este un drept fundamental social-politic

clasificat de regulă icircn categoria libertăţilor de opinie alături de libertatea conştiinţei libertatea de exprimare etc cu care şi prin care este explicat conţinutul său

Acest drept cuprinde posibilitatea cetăţenilor romacircni de a se asocia icircn mod liber icircn partide sau formaţiuni politice icircn sindicate sau icircn alte forme şi tipuri de organizaţii ligi şi uniuni cu scopul de a participa la viaţa politică ştiinţifică socială şi culturală de a-şi realiza o serie de interese legitime comune

Icircnţelegerea sferei de aplicaţie a dispoziţiilor constituţionale din acest articol presupune o corectă şi clară delimitare a asociaţiilor care sunt rezultatul exercitării acestui drept şi a altor asociaţii şi societăţi care sunt rezultatul unor contracte de asociere Altfel spus articolul 37 din Constituţie se referă la asociere ca rezultat al exercitării unei libertăţi fundamentale o asociaţie deci de drept constituţional Aceste asociaţii sunt de drept public temeiul lor fiind libertatea de

271

asociere şi nu contractul care este temeiul asociaţiilor şi societăţilor de drept privat

Asociaţiile prevăzute icircn art 37 nu au scopuri lucrative nu urmăresc obţinerea sau icircmpărţirea unor beneficii ele trebuie să aibă scopuri politice religioase culturale scopuri care să exprime libertatea de gacircndire şi de exprimare a gacircndurilor opiniilor credinţelor

Asemenea precizări urmăresc să arate că articolul 37 din Constituţie nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a unor alte asociaţii cu caracter lucrativ sau eventual a persoanelor juridice Asemenea aspecte sunt de domeniul legii ele ţinacircnd de sfera dreptului privat Dintr-o asemenea viziune juridică rezultă consecinţe diferite privind crearea şi icircnregistrarea acestor tipuri diferite de asociaţii

Garantacircnd dreptul la liberă asociere dispoziţiile constituţionale stabilesc şi formele de asociere Ca şi icircn alte situaţii dificultatea stabilirii unui inventar complet a determinat folosirea a două procedee şi anume nominalizarea partidelor şi sindicatelor enunţarea celorlalte forme organizatorice prin formularea altor forme de asociere Nominalizarea partidelor politice şi a sindicatelor era de altfel obligatorie avacircnd icircn vedere corelaţia dintre articolul 37 şi articolele 8 (2) şi 9 din Constituţie articole care privesc direct scopurile acestor forme de asociere Dreptul de asociere nu poate fi icircnsă un drept absolut De aceea icircn mod firesc se stabilesc anumite limite Aceste limite constituţionale privesc trei mari aspecte

a) scopurile şi activitatea b) membrii c) caracterul asociaţiei rezultacircnd practic din modul de comu-

nicare Icircn ce priveşte scopurile şi activitatea prin alin (2) sunt

considerate neconstituţionale partidele sau organizaţiile care militează icircmpotriva pluralismului politic a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării Din simpla lectură a textului rezultă că

272

el urmăreşte protejarea unor valori politice juridice şi statale consacrate icircncă icircn primul titlu al Constituţiei Aceste valori icircntracircnd practic icircn ordinea constituţională nu pot fi afectate nici prin exercitarea abuzivă a dreptului de asociere De aceea icircn mod firesc asociaţiile care atentează la aceste valori sunt neconstituţionale Constatarea şi declararea ca neconstituţională a unei asociaţii revin Curţii Constituţionale

Limitele privind membrii asociaţiilor privesc de fapt numai partidele politice avacircnd icircn vedere rolul lor icircn viaţa politică şi statală Icircn acest sens potrivit alineatului (3) nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică Se poate observa că este vorba practic numai de funcţionarii publici Unii sunt nominalizaţi chiar icircn text aici impedimentul fiind de ordin constituţional Dar pentru că alţi funcţionari publici nu pot să se asocieze icircn partide politice asocierea fiind un obstacol icircn buna exercitare a funcţiilor lor Constituţia permite legii organice să stabilească ea aceste categorii Nu mai suntem deci icircn prezenţa unei nominalizări constituţionale ci doar a unui temei constituţional icircn baza căruia legea organică poate face asemenea nominalizări

Explicaţia unei asemenea interdicţii privind unele categorii de funcţionari trebuie căutată icircn aceea că serviciile publice nu au voie să facă nicio diferenţiere icircntre cei cărora le furnizează prestaţii pe motive politice şi icircn general pe alte motive spirituale

Icircn sistemele constituţionale democratice se practică teoria neutralităţii serviciilor publice care implică o detaşare a funcţionarilor publici (sau unor categorii) de probleme politice Asemenea prevederi constituţionale se explică şi prin egalitatea cetăţenilor icircn faţa legii şi a autorităţilor publice fără discriminări şi fără privilegii Din acest principiu constituţional rezultă foarte clar că funcţia publică este accesibilă icircn mod egal tuturor celor care dovedesc capacitatea şi aptitudinile cerute de lege pentru ocuparea

273

unei funcţii publice De aceea o lege care ar condiţiona ocuparea unei funcţii publice de opţiunile publice ar fi categoric neconstituţională

Icircn legătură cu caracterul asociaţiei vom observa că potrivit Constituţiei sunt interzise asociaţiile cu caracter secret Această dispoziţie constituţională urmăreşte practic protejarea valorilor democraţiei constituţionale faţă de anumite forţe obscure care ar dori să atenteze la ele

Secretul corespondenţei Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice ca drept

fundamental şi-a precizat conţinutul mult mai tacircrziu decacirct celelalte drepturi şi libertăţi aceasta explicacircndu-se prin faptul că telefonul şi corespondenţa s-au dezvoltat mai tacircrziu Din această cauză secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice nici nu a format decacirct rareori obiect de cercetare icircn literatura de specialitate care a plasat şi plasează acest drept alături de inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei icircn grupa libertăţilor fizice 135 Acest principiu este rezultatul unei icircndelungate istorii din care nu au lipsit abuzurile primitivismul icircncălcările repetate Formulat simplu secretul corespondenţei ca drept fundamental cetăţenesc are totuşi un conţinut complex plin de semnificaţii şi aspecte juridice

Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice icircn sensul articolului 28 din Constituţia Romacircniei este dreptul cetăţeanului de a-şi comunica şi prin telefon ideile şi gacircndurile altei persoane fără a-i fi cenzurate sau făcute publice decacirct icircn cazurile şi icircn condiţiile expres prevăzute de lege Astfel bdquoSecretul scrisorilor al telegra-melor al altor trimiteri poştale al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabilrdquo

Prin corespondenţă textul constituţional icircnţelege scrisori telegrame trimiteri poştale de orice fel altele decacirct scrisorile şi

135 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses

Universitaires de France Paris 1966

274

telegramele convorbirile telefonice şi alte mijloace legale de comunicare Dacă inviolabilitatea corespondenţei este principiul fundamental urmează să observăm ce reguli rezultă

Mai icircntacirci trebuie reţinută sfera celor faţă de care este ocrotită corespondenţa Faţă de reglementarea constituţională concluzia unică este că sunt obligate a respecta secretul corespondenţei atacirct persoanele fizice cacirct şi autorităţile publice Practic nimeni nu are dreptul să atenteze la corespondenţa cuiva Icircn al doilea racircnd rezultă că nimeni nu poate reţine deschide citi distruge da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată avacircnd obligaţia de a o restitui destinatarului dacă din icircntacircmplare a intrat icircn posesia ei De asemenea nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau a divulga conţinutul unei convorbiri telefonice de care a luat cunoştinţă icircntacircmplător Aceleaşi reguli se aplică icircn mod corespunzător şi icircn legătură cu alte trimiteri poştale sau mijloace legale de comunicare icircntre oameni Obligaţii aparte revin funcţio-narilor din poştă şi telecomunicaţii care prin natura muncii lor şi uneori prin natura comunicării şi trimiterilor (cărţi poştale tele-grame convorbiri telefonice prin intermediul centralelor neauto-mate) iau cunoştinţă de conţinutul acestei corespondenţe Ei sunt ţinuţi a păstra secretul iar statutul acestor funcţionari trebuie să sancţioneze aspru orice abatere de la principiul constituţional

Din totdeauna s-a pus şi se pune problema dacă principiul inviolabilităţii poate cunoaşte vreo restracircngere Sub acest aspect atacirct legislaţia cacirct şi practica juridică au evidenţiat că exerciţiul acestei libertăţi comportă o restracircngere necesară icircn interesul justiţiei mai exact icircn interesul descoperirii infracţiunilor şi infractorilor Acest drept al magistraţilor de a obţine reţine citi şi folosi icircn proces corespondenţa care vine sau pleacă de la persoane icircnvinuite de săvacircrşirea unor fapte penale trebuie icircnsă să fie prevăzut de lege realizat după o procedură strictă şi numai pe bază de ordonanţe scrise cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei mai ales a dreptului la viaţa familială intimă şi privată

275

VII10 Drepturile garanţii

Dreptul de petiţionare Dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc de tradiţie icircn

sistemul juridic romacircnesc Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate Acest drept este icircncadrat icircn clasificările de drepturi icircn categoria drepturilor garanţii el fiind şi o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi Astfel bdquoCetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai icircn numele semnatarilor Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv icircn numele colectivelor pe care le reprezintă Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii icircn termenele şi icircn condiţiile stabilite potrivit legiirdquo

Icircn condiţiile articolului 51 din Constituţie dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual de către cetăţean fie de către un grup de cetăţeni fie de către organizaţii legal constituite Petiţiile adresate autorităţilor publice şi care deci se bucură de regimul juridic stabilit prin art 51 din Constituţie se fac numai icircn numele petiţionarilor sau icircn situaţia de la alineatul (2) icircn numele colectivelor pe care organizaţiile petiţionare le reprezintă De aici rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi deci trebuie să conţină datele de identificare a petiţionarului Prin formularea sa clară textul constituţional nu priveşte şi deci nici nu protejează juridic petiţiile anonime

Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv icircn numele colectivelor pe care le reprezintă Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate fiind o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi Petiţia este o cerere prin care se vizează apărarea repararea unui drept a libertăţii sau a unui interes legitim al petiţionarului Petiţia nu se confundă cu denunţul

276

care este o informare a autorităţii cu privire la anumite ilegalităţi dar prin care denunţătorul nu a fost vătămat Dreptul la petiţie poate fi exercitat individual de către cetăţean fie de către un grup de cetăţeni fie de către organizaţii legal constituite evident referitor numai la drepturile libertăţile şi interesele acestora Se admite ca o persoană să facă o petiţie pentru o altă persoană numai icircn cazurile prevăzute de lege cum ar fi părintele pentru minor tutorele pentru minor avocatul pentru client etc Aceasta dă dispoziţiei constituţionale şi un evident caracter moral

Corelativ dreptului cetăţeanului de a petiţiona articolul menţionat prevede obligaţia autorităţilor publice de a examina şi răspunde la petiţii icircn termenele şi icircn condiţiile stabilite de lege Aceasta implică obligaţia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora o lege prin care să se prevadă aceste condiţii şi termene Din modul cum este formulat articolul 51 din Constituţie rezultă că legea nu va putea diminua dreptul icircn sine ci va trebui să prevadă numai procedura şi desigur responsabilităţile ce vor reveni pentru icircncălcarea Constituţiei şi a legii Constituţia nu a stabilit explicit aceste termene şi condiţii Explicaţiile sau măcar una din ele constau icircn realitatea că din punct de vedere juridic petiţiile se pot prezenta cel puţin sub trei forme şi anume cereri reclamaţii şi propuneri Aceste forme nu sunt creaţii terminologice ci ele diferă sub aspectul conţinutului De aceea icircn practica legislativă s-au stabilit termene şi condiţii de rezolvare diferite nuanţate icircn funcţie de forma petiţiei Aceste termene de rezolvare diferite s-au corelat cu conţinutul diferit care presupune din partea autorităţilor publice acţiuni simple sau complexe Apoi legiuitorul stabileşte termene şi condiţii şi icircn funcţie de nivelul statal la care se află autoritatea publică sesizată De regulă termenele de rezolvare pentru autorităţile centrale sunt mai lungi decacirct cele pentru autorităţile locale Totodată legea va trebui să cuprindă detalii privind icircn principal organizarea primirii petiţiilor regulile examinării şi rezolvării petiţiilor controlul

277

acestei activităţi răspunderile ce revin funcţionarilor publici pentru icircncălcarea dispoziţiilor legale icircn materie

Scutirea de taxă pentru exercitarea dreptului de petiţionare este o regulă constituţională care asigură acestui drept posibilitatea realizării sale depline

Dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică Persoana vătămată icircntr-un drept al său se poate adresa potrivit

legii diferitelor instanţe după caz Astfel cel vătămat icircntr-un drept al său printr-o infracţiune se adresează organelor judiciare care icircn conformitate cu procedura penală iau măsuri de reparare despă-gubire pedepsire a celui vinovat etc De asemenea celui vătămat icircntr-un drept al său printr-un act sau fapt juridic civil i se face dreptate pe calea prevăzută de procedura civilă de către o instanţă civilă

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică este un drept fundamental icircncadrat de tradiţie icircn marea categorie a drepturilor garanţii alături de dreptul de petiţionare cu care de altfel se află icircntr-o stracircnsă corelaţie Art 52 din Constituţie este temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin icircncălcarea sau nesocotirea drepturilor şi libertăţilor acestora Astfel bdquoPersoana vătămată icircntr-un drept al sau ori icircntr-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea icircn termenul legal a unei cereri este icircndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim anularea actului şi repararea pagubei Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare Răspunderea statului este stabilită icircn condiţiile legii şi nu icircnlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţărdquo

Aceasta icircnseamnă că toate celelalte dispoziţii legale icircşi au suportul juridic icircn art 52 din Constituţie cu care trebuie corelate Răspunderea autorităţilor publice potrivit articolului 52 intervine icircn

278

situaţii clar definite şi anume cacircnd emit un act administrativ prin care vatămă o persoană cacircnd nu soluţionează icircn termenul legal o cerere a unei persoane cacircnd prin erori judiciare săvacircrşite icircn procese penale se produc prejudicii Icircn a doua situaţie se pot surprinde două aspecte practice Primul se poate datora rezolvării cererii icircn afara termenelor legale deci cu depăşirea lor Dacă acţiunea este deja primită ea urmează să fie soluţionată prin luarea icircn considerare şi a justificărilor autorităţii Dacă icircnsă acţiunea nu s-a pus icircn mişcare urmează ca primirea şi soluţionarea sa să fie apreciate icircn funcţie de faptul dacă s-a produs sau nu o vătămare Al doilea aspect priveşte tăcerea autorităţii publice atunci cacircnd a fost sesizată cu o cerere Icircn acest caz textul constituţional dă tăcerii efectele juridice ale unui act administrativ Reglementarea constituţională prezintă avantajul că nu permite autorităţilor publice ca pur şi simplu să ignore o cerere a unui cetăţean

Cacirct priveşte categoria de acte la care se referă art 48 din Constituţie ea rezultă clar din text fiind vorba de actele administrative Trebuie icircnsă să se observe că textul nu se referă la actele administrative emise numai de către autorităţile executive ci la toate actele administrative emise de autorităţile publice fără deosebire de natura lor juridică

Fiind vorba de acte cu caracter administrativ icircn această categorie nu intră desigur de exemplu legea ca act juridic al Parlamentului sau hotăracircrea unei judecătorii date icircntr-o speţă soluţionată Dar structurile interne ale Parlamentului precum şi conducătorii instanţelor judecătoreşti pot emite şi acte administrative Asemenea acte sunt cuprinse icircn sfera de aplicaţie a art 48 din Constituţie Desigur stabilirea naturii juridice admi-nistrative a unui act se va face icircn context de către autoritatea com-petentă a soluţiona cauza cu ajutorul Legii Contenciosului Administrativ

Art 52 din Constituţie nominalizează şi pretenţiile pe care le poate formula cetăţeanul acestea fiind recunoaşterea dreptului

279

pretins anularea actului repararea pagubei Este precum se observă o ordine firească Nu se poate obţine repararea pagubei fără a se recunoaşte dreptul şi a se anula actul Fără a intra icircn detalii trebuie să subliniem că icircn realizarea acestor pretenţii cetăţeanul nu are obligaţia de a proba vinovăţia (culpa) funcţionarului public sau a autorităţii publice El trebuie să justifice dreptul său şi că actul emis de către autoritatea publică i-a produs o vătămare Ca atare cetăţeanul are icircn sarcina sa doar icircnvederarea legăturii cauzale icircntre actul autorităţii publice şi paguba (vătămarea) produsă persoanei

Icircn acelaşi fel trebuie interpretate şi dispoziţiile alin (3) care stabilesc răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvacircrşite icircn procesele penale

Dacă autorităţile publice vor dori să recupereze eventualele prejudicii rezultate de la funcţionarii proprii ele vor putea face un asemenea lucru prin procedurile legale privind raporturile de muncă

Formularea generală a art 52 din Constituţie poate ridica problema de a şti care este autoritatea publică icircn măsură să rezolve cererile

Tăcerea textului trebuie interpretată icircn sensul că rezolvarea acestor pretenţii revine organului competent potrivit legii Dar acest articol trebuie coroborat cu art 21 din Constituţie Aşa stacircnd lucrurile urmează să observăm că icircn cazul icircn care legile nu dau soluţii sau proceduri sau aceste proceduri sunt considerate nesatisfăcătoare urmează a se aplica dispoziţiile art 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie

Faţă de conţinutul complex al acestui drept complexitatea semnificaţiilor şi implicaţiilor juridice art 52 din Constituţie trimite la lege pentru stabilirea condiţiilor şi limitelor exercitării sale respectiv Legea Contenciosului Administrativ

VII11 Icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

Icircn afară de drepturi fundamentale cetăţenii romacircni au şi o serie de icircndatoriri fundamentale Existenţa icircndatoririlor fundamentale este

280

o cerinţă firească icircntr-o societate democratică Icircn această ordine de idei este evidentă legătura indisolubilă ce există şi trebuie să existe icircntre drepturi şi icircndatoriri icircndatoririle asiguracircnd şi ele prin conţinutul lor dezvoltarea personalităţii umane realizarea scopurilor societăţii

Icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile Una din icircndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este

respectarea legilor şi a Constituţiei Această icircndatorire icircşi găseşte fundamentul icircn faptul că legile sunt expresia voinţei poporului prin ele urmărindu-se realizarea atacirct a intereselor generale cacirct şi a celor individuale Prin legile ce se adoptă se iau cele mai importante măsuri icircn toate domeniile de activitate De aceea numai prin aplicarea şi respectarea strictă a legilor se pot icircnfăptui măsurile preconizate Respectarea legilor apare deci ca o condiţie indispensabilă icircn realizarea programelor propuse Icircndatorirea de a respecta Constituţia şi legile revine icircn egală măsură tuturor cetăţenilor Nu se face distincţie icircntre cetăţeni sub aspectul obligaţiei de respectare a legilor toţi fiind datori a le respecta indiferent de poziţia pe care o ocupă icircn societate şi stat

Art 1 alin 5 din Constituţie care stabileşte această icircndatorire fundamentală obligă de asemenea la respectarea supremaţiei Constituţiei Ca atare supremaţia Constituţiei este afirmată prin chiar legea fundamentală

Icircndatorirea de fidelitate faţă de ţară Această icircndatorire prevăzută prin art 54 din Constituţie este

urmarea firească a cetăţeniei Ea are drept urmare obligaţia celor cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi a militarilor de a icircndeplini aceste funcţii cu credinţă şi de a depune jurămacircntul cerut de lege bdquoCetăţenii cărora le sunt icircncredinţate funcţii publice precum şi militarii răspund de icircndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi icircn acest scop vor depune jurămacircntul cerut de legerdquo

281

Icircndatorirea de apărare a patriei Icircndatorirea de apărare a patriei prevăzută prin art 57 din

Constituţie impune cetăţenilor să fie icircntotdeauna pregătiţi pentru a da riposta cuvenită atacirct icircn cazul unei agresiuni armate cacirct şi icircn cazul altor acţiuni icircndreptate icircmpotriva ţării

Această icircndatorire aparţine tuturor cetăţenilor romacircni bărbaţi şi femei fără deosebire de origine naţională religie ocupaţie şi pregătire profesională

Datorie sfacircntă a fiecărui cetăţean apărarea patriei cere acestuia o conduită ireproşabilă şi fidelitate faţă de poporul romacircn Icircncălcarea acestei icircndatoriri este o faptă reprobabilă De aceea potrivit legilor călcarea jurămacircntului militar trădarea de patrie trecerea de partea inamicului aducerea de prejudicii capacităţii de apărare a statului constituie crime grave şi sunt pedepsite

Icircndatorirea de a satisface serviciul militar spre deosebire de icircndatorirea de apărare a patriei de care este organic legată fiind de altfel prevăzută tot icircn art 57 din Constituţie aparţine numai bărbaţilor cetăţenilor romacircni (20 de ani) şi pacircnă la o anumită vacircrstă (35 de ani) Sub acest aspect sfera ei de cuprindere este mai redusă Serviciul militar icircn racircndul forţelor armate este obligatoriu şi constituie o icircndatorire de onoare bdquoCetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere Romacircnia Condiţiile privind icircndeplinirea icircndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică Cetăţenii pot fi icircncorporaţi de la vacircrsta de 20 de ani şi pacircnă la vacircrsta de 35 de ani cu excepţia voluntarilor icircn condiţiile legii organicerdquo

Satisfacerea serviciului militar icircn racircndul forţelor armate are o mare importanţă icircn vederea pregătirii pentru apărarea patriei cacirct şi pentru formarea ca buni cetăţeni a tinerilor chemaţi sub arme

Există şi categorii de persoane cărora nu le poate reveni această icircndatorire De aceea art 57 din Constituţie permite legii de a stabili excepţiile

Icircndatorirea de a contribui la cheltuielile publice Art 56 din Constituţie reglementează icircndatorirea cetăţenilor de

a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice bdquoCetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile

282

publice Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale Orice alte prestaţii sunt interzise icircn afara celor stabilite prin lege icircn situaţii excepţionalerdquo Este o icircndatorire firească Pentru a stabili acestei icircndatoriri coordonate clare Constituţia impune legilor obligaţia de a aşeza just sarcinile fiscale De asemenea legile pot stabili şi alte prestaţii dar numai expres şi icircn situaţii excepţionale

Icircndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi de respectare a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi

Art 57 din Constituţie stabileşte o icircndatorire ce incumbă tuturor locuitorilor Romacircniei cetăţeni străini sau apatrizi Se observă clar că buna-credinţă principiu tradiţional de drept civil este considerată o regulă constituţională bdquoCetăţenii romacircni cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă fără să icircncalce drepturile şi libertăţile celorlalţirdquo

Această prevedere de natură juridică va avea consecinţe deosebite icircn rezolvarea problemelor ce rezultă din exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Icircn conţinutul icircndatoririi fundamentale cuprinse icircn art57 intră şi obligaţia de a nu icircncălca drepturile şi libertăţile celorlalţi obligaţie firească ce ţine chiar de conceptele de drept şi de libertate

VII12 Cetăţenia romacircnă

Cetăţenia reprezintă un subiect de interes nu numai pentru dreptul constituţional ci şi icircn egală măsură şi pentru dreptul internaţional (public şi icircn mod deosebit cel privat) dreptul familiei Constituţia şi legile conferă cetăţenilor toate drepturile (inclusiv cele politice) icircn timp ce persoanelor care nu au această calitate nu le conferă decacirct o parte din aceste drepturi Străinii şi persoanele fără cetăţenie nu se pot bucura de drepturile politice deoarece numai cetăţenii exercită puterea şi astfel numai ei pot participa la guvernarea societăţii din care fac parte şi de destinele căreia sunt legaţi

283

Icircn acelaşi timp numai cetăţenilor le incumbă anumite obligaţii cum ar fi de exemplu obligaţia de apărare a patriei cea de satisfacere a serviciului militar

Conceptul de cetăţenie poate fi utilizat atacirct icircntr-un sens juridic cacirct şi icircntr-un sens politic Icircn acest ultim caz cetăţenia este privită ca apartenenţă a unui individ la o colectivitate umană (naţiune popor) organizată icircn stat

Noţiunea de cetăţenie are icircn ştiinţa dreptului constituţional două accepţiuni Icircn primul racircnd noţiunea de cetăţenie este utilizată pentru a desemna o instituţie juridică adică o grupă de norme juridice

Icircn a doua accepţiune noţiunea de cetăţenie este folosită şi pentru a caracteriza condiţia juridică ce se creează acelor persoane care au calitatea de cetăţean Astfel cetăţenia se axează icircn jurul ideii de subiect de drept şi numai aici se vorbeşte de cetăţenia unei persoane dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei Această ultimă accepţie constituie obiectul unor controverse din literatura juridică

Icircn literatura juridică cetăţenia a fost concepută de regulă fie bdquoca o legătură icircntre individ şi statrdquo fie ca bdquoo legătură politică şi juridicărdquo ca o bdquoapartenenţă juridicărdquo sau bdquoca o calitate a persoaneirdquo

Analiza opiniilor exprimate icircn doctrina juridică chiar mai veche prezintă un anumit interes teoretic icircn stabilirea conceptului de cetăţenie

Icircntr-o opinie cetăţenia era privită ca legătura care uneşte un individ un grup sau anumite bunuri cu un stat anumit Această opinie era caracteristică unor autori care considerau că raporturile juridice se pot stabili şi icircntre persoane şi bunuri nu numai icircntre persoane Teza era principial greşită neştiinţifică icircntrucacirct raporturile juridice se pot stabili numai icircntre oameni uneori ele icircncheindu-se cu privire la bunuri Niciodată raporturile juridice nu pot lua naştere icircntre oameni şi bunuri

Icircntr-o altă opinie se pleacă icircn definirea cetăţeniei de la teza conform căreia statul ar fi suma a trei elemente teritoriu populaţie şi suveranitate

284

Icircntre părerile acestor autori nu există decacirct deosebiri de nuanţă icircn esenţă ei definind cetăţenia ca o legătură juridică specială reflectată pe plan extern păstrată şi prelungită oriunde s-ar găsi persoana icircn statul său de origine icircn alt stat pe mare icircn cer sau icircn cosmos 136

Pentru a defini cetăţenia romacircnă trebuie să pornim de la faptul că cetăţenia are un conţinut şi o finalitate care se corelează cu realităţile economice sociale şi culturale concrete dintr-o societate dată

Vom remarca astfel că titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa cetăţeanului la statul romacircn stat icircn care suveranitatea naţională aparţine poporului Cetăţenii romacircni se bucură de drepturi şi libertăţi democratice drepturi care nu sunt numai proclamate ci şi garantate icircn exercitarea lor efectivă

Beneficiari ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenii romacircni sunt icircn acelaşi timp şi titularii unor icircndatoriri Titlul de cetăţean romacircn impune devotament şi fidelitate faţă de patrie slujirea intereselor poporului precum şi icircndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor icircnscrise icircn Constituţie şi legile ţării Egali icircn drepturi şi icircndatoriri cetăţenii romacircni sunt răspunzători deopotrivă pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru apărarea suveranităţii şi independenţei naţionale

Icircn definirea cetăţeniei romacircne trebuie să plecăm de la faptul că ea reprezintă expresia relaţiilor social-economice politice şi juridice dintre persoanele fizice şi statul romacircn Astfel cetăţenia romacircnă trebuie considerată acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social-economice politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat dovedind apartenenţa sa la statul romacircn şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi icircndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile Romacircniei


285

Icircn fine pentru explicarea conceptului de cetăţenie se impun cacircteva precizări privind terminologia Astăzi cele mai multe constituţii şi legi folosesc termenul cetăţenie pentru a desemna această apartenenţă Iniţial cetăţenia a fost desemnată prin termenul naţionalitate termen pe care icircl icircntacirclnim şi astăzi de exemplu icircn Constituţia Franţei icircn art 34

Natura juridică a cetăţeniei Una din cele mai controversate probleme referitoare la

cetăţenie este natura juridică a acesteia exprimacircndu-se mai multe opinii dintre care menţionăm

1 Teoria contractuală Potrivit acestei teorii fundamentul juridic al cetăţeniei s-ar afla

icircn contractul intervenit icircntre stat şi persoana fizică prin care se manifestă voinţa persoanei de a deveni cetăţean şi a statului de a fi de acord cu aceasta 137

Icircn stabilirea naturii juridice a cetăţeniei trebuie să se plece de la categoria subiectelor raporturilor juridice Deşi plecăm de la această idee nu putem icircmpărtăşi părerea că cetăţenia este o situaţie juridică mai ales pentru că noţiunea situaţie juridică nu ni se pare suficient determinată 138

Teoria contractuală nu poate fi acceptată deoarece contractul este un acord de voinţă or icircn cazul dobacircndirii cetăţeniei prin naştere voinţa celui născut nu se poate exprima icircn niciun fel Icircn acest caz cetăţenia se dobacircndeşte ca efect al naşterii ca urmare a prevederii legii şi nu ca urmare a icircncheierii unui contract deci a manifestării de voinţă a unui acord icircntre stat şi o persoană fizică

2 Teoria voinţei unilaterale a statului Această teorie este opusă teoriei contractuale icircntrucacirct se

apreciază că statul este acela care acordă cetăţenia fiind vorba astfel de un act unilateral de voinţă a statului 139

137 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international

priveacute Paris 1907 p 8 138 I Muraru S Tănăsescu op cit p 131 şi urm 139 Paul Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75

286

Nici această teorie nu poate fi acceptată deoarece ea este inaplicabilă icircn cazul dobacircndirii cetăţeniei la cerere situaţie icircn care statul nu-şi poate impune icircn mod unilateral voinţa cu privire la dobacircndirea cetăţeniei de către o persoană fizică Numai icircn cazul icircn care aceasta icircşi manifestă dorinţa şi deci voinţa de a deveni cetăţean al unui stat ea poate deveni cetăţean al statului respectiv cu condiţia icircnsă ca şi statul să fie de acord cu cererea persoanei fizice

3 Teoria raportului juridic Potrivit acestei teorii cetăţenia este un raport juridic intervenit

icircntre stat şi o persoană fizică un raport juridic de drept constituţional al cărui conţinut cuprinde drepturile şi obligaţiile reciproce dintre stat şi persoana fizică 140

S-a apreciat pe aceeaşi linie de gacircndire că cetăţenia ar fi un raport de supuşenie a cetăţeanului faţă de stat141

Raportul de cetăţenie este o consecinţă a cetăţeniei a calităţii de cetăţean conţinutul acestui raport fiind format din drepturile şi obligaţiile reciproce dintre stat şi cetăţean dintre stat şi o persoană fizică Cu atacirct mai mult deci cetăţenia nu poate fi un raport de supuşenie

Teoria raportului juridic are icircn vedere numai icircndatoririle cetăţeanului ignoracircnd drepturile acestuia

4 Teoria capacităţii juridice142 Potrivit acestei teorii cetăţenia este o parte a capacităţii juridice

a unei persoane fizice prin care aceasta dobacircndeşte posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de constituţie şi de legi


Bucureşti 1972 p 186 şi urm 141 G Rarincescu Curs de drept constituţional Bucureşti 1940

p 404 142 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice


287

Capacitatea juridică nu este altceva decacirct posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite drepturi şi obligaţii Determinată de lege capacitatea juridică poate să se deosebească de la o ramură de drept la alta Icircn unele ramuri de drept capacitatea juridică a persoanelor fizice se divide icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu Icircn cazul dreptului constituţional nu putem vorbi de o asemenea diviziune a capacităţii

Icircn dreptul constituţional se face icircnsă distincţie icircntre capacitatea juridică deplină şi capacitatea juridică restracircnsă

Capacitate juridică deplină au numai cetăţenii deoarece numai ei sunt titularii tuturor drepturilor şi icircndatoririlor prevăzute de legislaţia unei ţări

Capacitate juridică restracircnsă au străinii şi apatrizii care nu pot avea decacirct o parte din drepturile şi icircndatoririle prevăzute de constituţie şi de celelalte legi ale statului respectiv

Icircn această ordine de idei plecacircnd după cum am stabilit de altfel mai sus de la categoria juridică subiect de drept considerăm că cetăţenia este un element o parte componentă a capacităţii juridice Cei care consideră capacitatea juridică drept o prerogativă abstractă iau ca punct de plecare capacitatea de folosinţă din dreptul civil ndash şi fie spus nici aici nu poate fi vorba de un asemenea lucru ndash fără a privi şi analiza capacitatea juridică aşa cum se prezintă ea icircn celelalte ramuri de drept

Icircn general icircn literatura juridică noţiunile de subiect de drept şi de capacitate au fost expuse ţinacircndu-se seama icircn primul racircnd de raporturile de drept civil şi nu de variatele domenii ale raporturilor juridice

Icircn acest caz vom folosi doar rezultatele acelor cercetări ştiinţifice care au cuprins icircn aria lor icircntreaga complexitate a acestor probleme De la icircnceput trebuie să stabilim că prin subiecte ale raporturilor juridice sau prin subiecte de drept se icircnţeleg participanţii la raporturile juridice care au ca atare calitatea de a fi titulari ai drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul raportului

288

juridic Subiecte ale raporturilor juridice sunt persoanele fizice şi colectivele de persoane fizice Persoanele fizice apar ca subiecte ale raporturilor juridice ca şi cetăţeni ca străini sau ca apatrizi Se remarcă icircnsă pe bună dreptate că icircn anumite raporturi juridice străinii sau apatrizii nu pot fi subiecte

Putem considera capacitatea juridică ca nefiind altceva decacirct posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite drepturi şi obligaţii Stabilită de lege capacitatea juridică după cum este bine cunoscut poate să difere de la o ramură de drept la alta Sunt ramuri de drept icircn care capacitatea juridică a persoanelor fizice se divide icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu Icircn dreptul constituţional nu putem vorbi icircnsă de o diviziune a capacităţii deoarece dacă distincţia icircntre capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu are o mare importanţă icircn dreptul civil ea este lipsită de icircnsemnătate practică şi teoretică icircn acele ramuri ale dreptului icircn care capacitatea de exerciţiu a cetăţeanului se naşte o dată cu capacitatea de folosinţă şi icircn aceleaşi condiţii cu ea 143

Deci capacitatea juridică se poate divide icircn capacitate de exerciţiu şi capacitate de folosinţă numai icircn acele ramuri de drept unde drepturile pot aparţine unui titular fără să necesite icircn acelaşi timp şi exerciţiul lor de către acelaşi titular

Icircn cazul acelor drepturi care presupun neapărat şi exercitarea lor de către titular ca de exemplu icircn cazul drepturilor politice icircmpărţirea capacităţii icircn capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu nu mai este posibilă

Capacitatea juridică este deci condiţia necesară premisa pentru ca o persoană să poată deveni subiect al raportului juridic şi să-şi asume icircn cadrul raportului juridic drepturile subiective şi obligaţiile corespunzătoare

Capacitatea juridică este o categorie social-istorică Ea a cunoscut şi cunoaşte schimbări de conţinut icircn funcţie de oracircnduirile social-economice de transformările mai importante survenite


289

Conţinutul capacităţii juridice mai bine zis elementele care o compun determină sfera subiectelor raporturilor juridice Astfel sunt subiecte ale raporturilor juridice cei cărora legea le recunoaşte capacitatea de a fi subiecte de drepturi şi obligaţii icircn anumite domenii de raporturi juridice

Deci guvernanţii ndash căci ce este legea decacirct exprimarea voinţei acestora ndash hotărăsc icircn funcţie de mutaţiile social-politice de interesele lor elementele care formează capacitatea juridică stabilind astfel dacă un individ sau un grup de indivizi pot sau nu să fie subiecte ale unor raporturi juridice al căror conţinut icircl formează anumite drepturi şi obligaţii

Icircn sclavagism sclavii nu erau subiecte ale raporturilor juridice ci erau subiecte ale acestora (bunuri) Sclavii nu aveau capacitatea de a fi subiecte ale raporturilor juridice deoarece nu le era recunoscută calitatea de persoană (de om) care este unul din elementele capacităţii juridice Deci un prim element al capacităţii juridice este calitatea de persoană fizică (sau juridică dacă ne referim la colective) fiindcă altfel am putea ajunge la concluzia că şi bunurile ar putea fi subiecte ale raporturilor juridice

Legile au restracircns icircnsă capacitatea juridică icircn ce priveşte anumite categorii de raporturi juridice şi pentru străini sau apatrizi dacircnd o capacitate juridică deplină numai cetăţenilor Astfel apare un al doilea element al capacităţii juridice şi anume cetăţenia

Prin aceasta răspundem la una din icircntrebările puse ndash capacitatea juridică icircn dreptul constituţional este deplină icircn cazul cetăţenilor şi este restracircnsă icircn cazul străinilor şi apatrizilor Trebuie icircnsă imediat să adăugăm că icircmpărţirea icircn capacitate de exerciţiu deplină şi capacitate de exerciţiu restracircnsă este specifică unor ramuri ale dreptului precum dreptul civil Căci dacă icircn aceste situaţii icircmpărţirea se face ţinacircnd cont de faptul dacă subiectul raportului juridic are sau nu nevoie de icircncuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui cerută de lege pentru ocrotirea intereselor sale icircmpărţirea icircn capacitate juridică deplină şi capacitate juridică restracircnsă despre

290

care vorbim aici se referă la posibilitatea persoanei fizice de a fi subiect al tuturor raporturilor juridice sau numai al unora atunci cacircnd nu este cetăţean

Persoana fizică cetăţean poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice adică al acelor raporturi juridice al căror conţinut icircl formează drepturile şi icircndatoririle fundamentale şi icircn special drepturile politice

Fiecare cetăţean este icircn drept un subiect unitar dar posibilitatea sa de a fi subiect de drept poate icircmbrăca aspecte diferite icircn funcţie de caracterul raporturilor juridice icircn care poate figura ca parte Legea recunoaşte pe fiecare cetăţean al statului ca subiect de drept dar aceasta nu icircnseamnă că icirci recunoaşte capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii icircn orice domeniu al raporturilor juridice independent de caracterul acestor raporturi şi de condiţiile care trebuie icircntrunite pentru a recunoaşte cetăţeanului capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii icircntr-un anumit domeniu al raporturilor juridice

De aceea cacircnd am definit cetăţenia romacircnă ca o calitate a persoanei am plecat de la premisa că ea este o calitate a persoanei numai icircn măsura icircn care considerăm această calitate ca un element constitutiv al capacităţii juridice aşa cum este şi calitatea de persoană fizică

Icircn această ordine de idei considerăm deci că cetăţenia este un element al capacităţii juridice dar al capacităţii juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional 144

Reglementarea juridică a cetăţeniei romacircne şi principiile ce se degajă din normele juridice privitoare la cetăţenie

Ca bază a organizării puterii de stat populaţia interesează cum este şi firesc dreptul constituţional Aspectul sub care-şi găseşte reflectarea aceasta este cetăţenia Plecacircnd de aici vom remarca faptul că normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale


291

dreptului constituţional ele formacircnd o instituţie a acestei ramuri de drept

Aceasta impune ca normele care formează instituţia juridică a cetăţeniei să fie studiate icircn primul racircnd de ştiinţa dreptului constituţional Icircn această ordine de idei vom observa că norme privitoare la cetăţenie se găsesc icircn Constituţie care este izvorul principal al dreptului constituţional icircn Legea cetăţeniei romacircne ndash Legea nr21 din 6 03 1991 Desigur la aceste reglementări trebuie adăugate cele din Legea nr 3962002 privind ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 Prin această ratificare potrivit art 11 din Constituţie Convenţia face parte din dreptul intern

Legile care au reglementat cetăţenia romacircnă pleacă de la ideea fundamentală de altfel că cetăţenia este expresia relaţiilor social-economice politice şi juridice dintre persoanele fizice şi statul romacircn constituind un atribut de onoare de responsabilitate civică Aşa cum arătam şi cu ocazia explicării noţiunii de cetăţenie legea pleacă de la realitatea că cetăţenia romacircnă icircnseamnă apartenenţa persoanei fizice la patria romacircnă că ea implică pentru cetăţean atacirct drepturi cacirct şi obligaţii

Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei permite formularea unor principii ce stau la baza cetăţeniei romacircne

1 Doar cetăţenii romacircni sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi legi Trebuie să precizăm că această regulă nu este considerată un principiu icircn lucrările de specialitate dar problema ca atare prezentacircnd o deosebită importanţă teoretică şi practică este totuşi analizată deşi distinct de principiile cetăţeniei Cu toate acestea regula se impune ca o regulă de bază a cetăţeniei romacircne ea străbătacircnd icircntreaga legislaţie icircn domeniu

Referitor la exprimarea acestui principiu o considerăm a fi potrivită deoarece sugerează că persoanele care nu au calitatea de cetăţeni romacircni nu se pot bucura ndash icircn condiţiile legii ndash decacirct de o

292

parte din drepturile şi icircndatoririle prevăzute de Constituţia Romacircniei şi legile ţării noastre

Astfel trebuie să precizăm că dintre drepturile icircnscrise icircn Constituţie şi legile ţării unele pot fi exercitate numai de cetăţeni străinii sau apatrizii neavacircnd acces la ele Există deci o diferenţă icircntre sfera drepturilor pe care le pot exercita cetăţenii romacircni şi sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele ce nu au această calitate dar locuiesc pe teritoriul statului nostru Aceste drepturi care nu pot fi exercitate şi de străini sau apatrizi sunt atacirct drepturi fundamentale cacirct şi drepturi subiective obişnuite Icircn grupa acestor drepturi sunt incluse

a) dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales icircn organele reprezentative Aceste drepturi fiind prin excelenţă drepturi politice aparţin icircn exclusivitate numai cetăţenilor

b) dreptul de a domicilia pe teritoriul Romacircniei şi de a se deplasa nestacircnjenit pe acest teritoriu

c) dreptul de a fi ales icircn orice funcţie pentru care icircndeplineşte condiţiile cerute de legile ţării Trebuie arătat că pentru anumite funcţii legile cer icircn mod expres ca persoana să aibă calitatea de cetăţean romacircn De exemplu pentru ocuparea funcţiei de judecător

d) dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat din Romacircnia Cetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat la cererea unui stat străin icircn vederea urmăririi sau judecării icircntr-o cauză penală ori icircn vederea executării pedepsei De asemenea el nu poate fi expulzat din Romacircnia Ca o derogare icircn articolul 19 alineatul 2 din Constituţie se prevede că bdquoPrin derogare de la prevederile alineatului (1) cetăţenii romacircni pot fi extrădaţi icircn baza convenţiilor internaţionale la care Romacircnia este parte icircn condiţiile legii şi pe bază de reciprocitaterdquo

e) dreptul de a fi protejat diplomatic atunci cacircnd se află icircn străinătate Cetăţenia romacircnă implică pentru statul romacircn obligaţia de a-şi proteja cetăţenii săi atunci cacircnd aceştia aflacircndu-se icircn afara graniţelor vremelnic sau domiciliind au nevoie de un asemenea ajutor icircmpotriva icircncălcării drepturilor lor

293

2 Numai cetăţenii sunt ţinuţi a icircndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării

Reţinacircnd aceleaşi remarci pe care le-am făcut icircn legătură cu primul principiu vom arăta că cetăţeanul romacircn titular de drepturi şi libertăţi este icircn acelaşi timp obligat să icircndeplinească şi icircndatoririle prevăzute de Constituţia şi legile ţării Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct cetăţenia romacircnă presupune responsabilitate civică

Icircn conformitate cu acest principiu unele obligaţii prevăzute de Constituţie şi legi le aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor romacircni căci numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor Persoanele care nu au această calitate nu sunt ţinute a icircndeplini anumite icircndatoriri ce revin numai cetăţenilor romacircni singurii răspunzători pentru dezvoltarea economică şi socială a Romacircniei pentru apărarea independenţei suveranităţii şi integrităţii sale

Aceste obligaţii sunt următoarele a) obligaţia de fidelitate faţă de ţară b) apărarea ţării c) contribuţia financiară 3 Cetăţenii romacircni sunt egali icircn drepturi şi icircndatoriri fără

deosebire de rasă naţionalitate origine etnică limbă religie sex opinie apartenenţă politică avere sau origine socială şi indiferent de modul icircn care au dobacircndit cetăţenia

4 Cetăţenia este icircn exclusivitate o chestiune de stat Acest principiu se desprinde cu deosebită claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale conform cărora stabilirea drepturilor şi icircndatoririlor cetăţenilor romacircni a modurilor de dobacircndire şi de pierdere a cetăţeniei romacircne constituie un atribut exclusiv al statului

5 Căsătoria nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţilor Acest principiu se desprinde din dispoziţiile exprese ale Legii cetăţeniei romacircne conform cărora icircncheierea căsătoriei icircntre un cetăţean romacircn şi un străin nu produce niciun efect asupra cetăţeniei soţului care a dobacircndit cetăţenia romacircnă icircn timpul căsătoriei

294

Schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi nu produce niciun efect asupra cetăţeniei romacircne a celuilalt soţ

Dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne Legea cetăţeniei romacircne reglementează modurile de dobacircndire

cacirct şi cele de pierdere a cetăţeniei romacircne stabilind icircn acelaşi timp atacirct condiţiile cacirct şi procedura după care ele se realizează

Dobacircndirea cetăţeniei icircn general cunoaşte două sisteme şi anume sistemul care are la bază principiul jus sangvinis (dreptul sacircngelui) şi sistemul care are la bază principiul jus soli sau loci (dreptul locului adică al teritoriului pe care s-a născut o persoană) Aceste două moduri de dobacircndire a cetăţeniei denumite şi originare se regăsesc astăzi icircn lume fiind aplicate de către state sau combinat sau separat explicaţiile alegerii unuia sau altuia dintre aceste două sisteme găsindu-se icircn tradiţiile şi interesele concrete pe care le au naţiunile sau popoarele respective

Conform sistemului jus sangvinis copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care amacircndoi sau numai unul au cetăţenia statului respectiv Conform sistemului jus soli copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv Icircn ce priveşte acest sistem se consideră că ar avea serioase neajunsuri icircntrucacirct atunci cacircnd părinţii nu au cetăţenia statului unde s-a născut copilul este puţin probabil ca acesta să dorească icircntr-adevăr să rămacircnă cetăţean al statului respectiv el fiind ataşat de familia sa unui alt stat

Icircn dreptul romacircn a fost adoptat sistemul care are la bază jus sangvinis acesta fiind din toate punctele de vedere cel mai potrivit sistem el fiind expresia legăturii dintre părinţi şi copii a continuităţii neicircntrerupte pe pămacircntul strămoşesc a generaţiilor care au luptat pentru icircmplinirea idealurilor de libertate socială şi naţională

Legea cetăţeniei romacircne stabileşte patru moduri icircn care cetăţenia romacircnă poate fi dobacircndită adăugacircnd pe lacircngă modul originar (jus sangvinis) şi unele moduri derivate care să icircnlesnească persoanelor ce nu s-au născut din părinţi cetăţeni romacircni să se

295

integreze icircn societatea romacircnească dacă ele cer acest lucru şi dacă li se autorizează

Prin modificarea realizată icircn anul 1999 icircn art 4 al Legii cetăţeniei romacircne sunt nominalizate doar trei moduri Cacirct priveşte repatrierea ea este nominalizată icircn art 11 (Legea nr 192 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei romacircne nr 211991 publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 116 din 14 decembrie 1999)

1 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin naştere Făcacircnd aplicaţia sistemului jus sangvinis Legea cetăţeniei

romacircne stabileşte că este cetăţean romacircn copilul care se naşte din părinţi cetăţeni romacircni De asemenea este cetăţean romacircn copilul născut dintr-un părinte cetăţean romacircn şi un părinte străin sau fără cetăţenie Icircn toate aceste cazuri teritoriul pe care s-a născut sau unde domiciliază unul sau ambii părinţi nu influenţează icircn niciun fel cetăţenia copilului

2 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin repatriere Un alt mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne prevăzut de lege

este dobacircndirea prin repatriere Icircnscrierea icircn lege a acestui mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare situaţiilor icircn care persoanele care au fost cetăţeni romacircni dar au pierdut cetăţenia romacircnă ca urmare a stabilirii lor icircn străinătate doresc să se integreze icircn societatea romacircnească

Icircn cazul repatrierii este vorba de persoane care sunt legate de poporul romacircn şi care din diferite motive au icircntrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea romacircnească Aşa se explică de ce Legea consideră repatrierea ca un mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne

Prin acest mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne persoana care a pierdut cetăţenia romacircnă o redobacircndeşte ca efect al repatrierii

296

Icircntrucacirct repatrierea unei persoane ridică icircn mod firesc o serie de probleme privind familia acesteia legea reglementează şi situaţiile posibile

Plecacircnd de la principiul că dobacircndirea cetăţeniei romacircne de către unul din soţi nu are nicio consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ legea stabileşte că soţul cetăţean al altui stat poate cere dobacircndirea cetăţeniei romacircne icircn condiţiile legii

Cacirct priveşte copilul repatriatului legea prevede că părinţii hotărăsc pentru copiii lor minori cu privire la cetăţenie şi că minorul care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani trebuie să-şi exprime separat consimţămacircntul

Dacă părinţii nu cad de acord va decide tribunalul de la domiciliul minorului ţinacircnd cont de interesele acestuia Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justiţiei Aprobarea acestor cereri revine Guvernului la propunerea Ministerului Justiţiei

3 Dobacircndirea cetăţeniei romacircne prin adopţie Un alt mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne este adopţia Aşa

cum stabileşte legea cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie dacă adoptatorii sunt cetăţeni romacircni sau atunci cacircnd adopţia se face de o singură persoană dacă aceasta este cetăţean romacircn iar icircn toate cazurile cel adoptat nu a icircmplinit 18 ani Icircn cazul icircn care dintre cei doi adoptatori numai unul este cetăţean romacircn cetăţenia va fi hotăracirctă de comun acord de către ei iar icircn caz de dezacord va decide instanţa de judecată icircn funcţie de interesul adoptatului Competenţa privind icircncuviinţarea adoptării unui copil străin de către cetăţeni romacircni o are tribunalul icircn a cărui rază teritorială domiciliază adoptatorii Minorul adoptat dobacircndeşte aceeaşi situaţie juridică cu cea a minorului născut din părinţi avacircnd cetăţenia romacircnă

Soluţia Legii cetăţeniei romacircne s-a impus datorită faptului că adopţia făcacircndu-se icircntotdeauna numai icircn interesul adoptatului urmăreşte integrarea deplină a acestuia icircn noua sa familie Desigur şi copilul străin adoptat de cetăţeni romacircni trebuie să se integreze icircn

297

noua sa familie Icircn cazul icircn care nu ar dobacircndi şi cetăţenia romacircnă o dată cu adopţia icircntotdeauna el ar trăi sentimentul că este icircncă tratat ca un străin ceea ce i-ar crea unele complexe de inferioritate sau de instabilitate icircn noua sa familie

Desigur copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani i se cere consimţămacircntul

Icircn situaţia icircn care s-a dispus anularea adopţiei copilul care nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean romacircn dacă domiciliază icircn străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a-şi stabili domiciliul icircn străinătate Dacă minorul rămacircne mai departe pe teritoriul statului romacircn el icircşi păstrează cetăţenia romacircnă dobacircndită prin adopţie

S-ar părea că deşi cetăţenia este incontestabil o problemă de stat ea ar icircnceta să mai aibă acest caracter icircn cazul dobacircndirii prin adopţie deoarece adopţia se face de către persoane fizice prin acordul lor de voinţă

Trebuie să adăugăm icircnsă că cetăţenia şi icircn această situaţie rămacircne o problemă de stat deoarece adopţia unui străin de către părinţi cetăţeni romacircni nu se poate face decacirct cu icircncuviinţarea unei autorităţi statale

4 Dobacircndirea (acordarea) cetăţeniei romacircne la cerere Cel de-al patrulea mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne este

acordarea la cerere Acest mod de dobacircndire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie care icircşi manifestă dorinţa de se integra icircn societatea romacircnească

Faţă de situaţia că icircn acest mod se urmăreşte integrarea icircn societatea romacircnească a unor cetăţeni străini sau a unor persoane fără cetăţenie legea reglementează pe larg cum este şi firesc condiţiile pe care trebuie să le icircndeplinească cei ce solicită cetăţenia romacircnă procedura de urmat organul competent a adopta cererea precum şi natura actului prin care se acordă cetăţenia romacircnă

Astfel persoana care solicită acordarea cetăţeniei romacircne trebuie să icircndeplinească următoarele condiţii

298

a) s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul Romacircniei ori deşi nu s-a născut pe acest teritoriu locuieşte icircn mod legal continuu şi statornic pe teritoriul statului romacircn de cel puţin 7 ani sau de cel puţin 5 ani icircn cazul icircn care este căsătorit cu un cetăţean romacircn Aceste termene pot fi reduse dacă solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional Vom remarca imediat că legea distinge aşa cum se vede icircntre persoanele care s-au născut pe teritoriul Romacircniei şi celelalte Icircn primul caz legea nu mai pune condiţia de a fi domiciliat icircn timpul cererii consideracircndu-se că legăturile acestei persoane cu societatea romacircnească sunt mult mai stracircnse decacirct icircn situaţia unei persoane născute icircn străinătate

b) dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi poporul romacircn

c) a icircmplinit vacircrsta de 18 ani d) are asigurate mijloace legale de existenţă e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat

icircn ţară sau icircn străinătate pentru o infracţiune care icircl face nedemn de a fi cetăţean romacircn

f) cunoaşte limba romacircnă şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie romacircnească icircn măsură suficientă pentru a se integra icircn viaţa socială

g) cunoaşte prevederile Constituţiei Romacircniei Legea cetăţeniei romacircne reglementează două situaţii icircn cazul

acordării cetăţeniei la cerere Astfel se poate acorda cetăţenia romacircnă persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobacircndirea ei cu păstrarea domiciliului icircn străinătate Icircn al doilea racircnd se reglementează acordarea cetăţeniei romacircne persoanei care nu a avut niciodată această cetăţenie dar o cere Existenţa acestor două categorii de persoane care cer (redobacircndirea şi dobacircndirea) cetăţenia romacircnă nu rămacircne fără efecte juridice icircn ce priveşte condiţiile ce trebuie icircndeplinite Astfel se poate dobacircndi cetăţenia romacircnă continuacircnd să domicilieze icircn străinătate numai persoana care a mai avut această cetăţenie dar a pierdut-o icircntr-un mod sau altul De

299

asemenea această persoană depune jurămacircntul de credinţă icircn faţa şefului misiunii diplomatice sau consulare a Romacircniei din ţara icircn care domiciliază Icircn situaţia persoanelor care cer adoptarea cetăţeniei romacircne şi care nu au mai avut această calitate legea impune domicilierea icircn ţară şi obligaţia depunerii jurămacircntului icircn ţară Data la care se dobacircndeşte cetăţenia romacircnă este cea la care s-a depus jurămacircntul de credinţă

Legea reglementează toate situaţiile posibile icircn cazul cererii de acordare a cetăţeniei romacircne Astfel copilul care nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie dobacircndeşte cetăţenia romacircnă o dată cu părinţii săi

Dacă icircnsă numai unul din părinţi dobacircndeşte cetăţenia romacircnă cetăţenia copilului o vor hotăricirc părinţii de comun acord iar icircn caz de dezacord tribunalul de la domiciliul minorului ţinacircnd cont de interesele acestuia

Consimţămacircntul copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani este necesar iar cetăţenia se dobacircndeşte la aceeaşi dată cu părintele său

Cererea de acordare a cetăţeniei romacircne se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi se adresează Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei de pe lacircngă Ministerul Justiţiei

Componenţa icircmputernicirile şi procedura de lucru ale Comisiei sunt detaliat prevăzute prin lege Comisia icircn urma examinării documentelor va icircntocmi un raport pe care-l va icircnainta ministrului justiţiei Dacă icircn raport se arată că nu sunt icircntrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei ministrul justiţiei va comunica aceasta petiţionarului Dacă sunt icircndeplinite condiţiile ministrul justiţiei va prezenta Guvernului proiectul de hotăracircre pentru acordarea cetăţeniei

Aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei romacircne se face prin hotăracircre a Guvernului care apreciază icircn acest sens propunerile ministrului justiţiei şi care se publică icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo

300

5 Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul Romacircniei O situaţie care poate fi icircntacirclnită icircn practică şi care şi-a găsit o

reglementare corespunzătoare icircn lege este cea a copilului găsit pe teritoriul Romacircniei Cum este şi firesc copilului găsit pe teritoriul ţării noastre şi ai cărui părinţi sunt necunoscuţi trebuie să i se stabilească o anumită stare civilă să i se dea un nume şi un prenume să i se elibereze un certificat de naştere etc Icircn acelaşi timp trebuie să i se stabilească şi apartenenţa la un stat sau altul căci cetăţenia icirci dă posibilitatea să se bucure de deplinătatea drepturilor şi obligaţiilor

Potrivit legii romacircne copilul găsit pe teritoriul romacircn este cetăţean romacircn dacă niciunul din părinţi nu este cunoscut Această soluţie se icircntemeiază pe principiul jus sangvinis prezumacircndu-se că cel puţin unul din părinţi a fost cetăţean romacircn Icircn cazul icircn care filiaţia copilului găsit pe teritoriul Romacircniei a fost stabilită icircnainte ca acesta să icircmplinească vacircrsta de 18 ani faţă de ambii părinţi iar aceştia sunt de cetăţenie străină el pierde cetăţenia romacircnă Acest lucru se icircntacircmplă şi icircn cazul icircn care filiaţia copilului găsit a fost stabilită numai faţă de un părinte cetăţean străin iar celălalt părinte a rămas necunoscut

6 Jurămacircntul de credinţă faţă de Romacircnia Efecte juridice Din examinarea Legii cetăţeniei romacircne putem observa că icircn

cazul dobacircndirii cetăţeniei romacircne la cerere sau prin repatriere se cere depunerea unui jurămacircnt de credinţă faţă de Romacircnia Prin conţinutul său jurămacircntul de credinţă este o afirmare solemnă a dorinţei persoanei respective de a fi devotată patriei şi poporului romacircn de a apăra drepturile şi interesele naţionale de a respecta Constituţia şi legile ţării

Obligaţia depunerii jurămacircntului incumbă şi persoanei care dobacircndeşte cetăţenia romacircnă ca efect al repatrierii precum şi persoanei căreia i se acordă cetăţenia romacircnă la cerere

Jurămacircntul de credinţă trebuie depus icircn termen de şase luni de la data comunicării hotăracircrii prin care s-a acordat cetăţenia romacircnă

301

Jurămacircntul se depune icircn faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume icircn acest scop După depunerea jurămacircntului ministrul justiţiei ori după caz şeful misiunii diplomatice sau consulare va elibera persoanei căreia i s-a acordat cetăţenia certificatul constatator

Jurămacircntul de credinţă are ca efect juridic faptul că cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte la data depunerii sale

El este deci o fază obligatorie icircn procedura după care cetăţenia romacircnă se dobacircndeşte la cerere sau prin repatriere fază cu care de altfel această procedură se icircncheie

Modurile de pierdere a cetăţeniei romacircne Cetăţenia romacircnă se poate pierde icircn următoarele situaţii

1 Retragerea cetăţeniei romacircne Trebuie precizat icircncă de la icircnceput că retragerea cetăţeniei

romacircne apare ca o sancţiune De asemenea potrivit art 5 (2) din Constituţia Romacircniei cetăţenia romacircnă nu poate fi retrasă aceluia care a dobacircndit-o prin naştere Ca atare dispoziţiile legii cetăţeniei nu privesc această categorie

Se poate retrage cetăţenia romacircnă celui care a) aflacircndu-se icircn străinătate săvacircrşeşte fapte deosebit de grave

prin care vatămă interesele statului romacircn sau lezează prestigiul Romacircniei

b) aflacircndu-se icircn străinătate se icircnrolează icircn forţele armate ale unui stat cu care Romacircnia a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este icircn stare de război

c) a obţinut cetăţenia romacircnă icircn mod fraudulos Analiza dispoziţiilor din Legea cetăţeniei romacircne permite

formularea unor concluzii cu privire la cazurile icircn care se poate retrage cetăţenia romacircnă Icircn primul racircnd se constată că nu se poate retrage cetăţenia romacircnă decacirct persoanelor care se află icircn afara graniţelor ţării Cetăţeanului romacircn care domiciliază pe teritoriul

302

Romacircniei nu i se poate retrage cetăţenia romacircnă decacirct atunci cacircnd a obţinut-o icircn mod fraudulos

Icircn al doilea racircnd fiind vorba de o sancţiune retragerea cetăţeniei romacircne se pronunţă numai icircmpotriva persoanei vinovate aflate icircntr-una din situaţiile prevăzute de lege şi menţionate mai icircnainte şi nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţului sau copiilor

Retragerea cetăţeniei romacircne se pronunţă de către Guvern prin hotăracircre la propunerea ministrului justiţiei Cetăţenia romacircnă icircn aceste cazuri se pierde pe data publicării icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo a hotăracircrii de retragere

2 Renunţarea la cetăţenia romacircnă Renunţarea la cetăţenia romacircnă se deosebeşte evident de

retragerea cetăţeniei romacircne ea fiind un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei Renunţarea la cetăţenia romacircnă a fost icircnscrisă ca mod de pierdere a cetăţeniei deoarece se pot ivi situaţii icircn care o persoană cetăţean romacircn doreşte să se stabilească icircn străinătate şi să obţină cetăţenia statului unde se stabileşte

Legea reglementează icircn amănunt condiţiile icircn care se poate renunţa la cetăţenia romacircnă organul competent a aproba renunţarea Icircn această ordine de idei Legea stabileşte că se poate aproba renunţarea la cetăţenia romacircnă numai cetăţeanului romacircn care a icircmplinit vacircrsta de 18 ani şi numai pentru motive temeinice Poate cere renunţarea la cetăţenia romacircnă cel care

a) nu este icircnvinuit sau inculpat icircntr-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală

b) nu este urmărit pentru debite către stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţară sau avacircnd asemenea debite le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor

c) a dobacircndit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobacircndi o altă cetăţenie

303

Aprobarea cererii de renunţare la cetăţenia romacircnă ndash cerere care trebuie să fie individuală ndash revine Guvernului la propunerea ministrului justiţiei Depunerea şi rezolvarea cererii sunt supuse aceloraşi reguli ca şi cele stabilite pentru cererile de dobacircndire a cetăţeniei romacircne

Cetăţenia se pierde icircn acest caz pe data publicării icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo a hotăracircrii de aprobare a renunţării la cetăţenia romacircnă

Cererea de renunţare la cetăţenia romacircnă fiind o cerere individuală nu produce efecte decacirct faţă de cel ce o face şi nu faţă de soţ sau copii aşa cum de altfel am precizat şi icircn legătură cu principiile cetăţeniei romacircne

Cu toate acestea dovedind grijă pentru integritatea familiei legea romacircnă prevede că icircn cazul cacircnd ambii părinţi (sau unul dacă numai acesta e cunoscut sau icircn viaţă) obţin aprobarea renunţării la cetăţenia romacircnă o dată cu părinţii va pierde cetăţenia şi copilul minor sau dacă aceştia au pierdut cetăţenia romacircnă la date diferite copilul va pierde cetăţenia la ultima dintre aceste date

De asemenea copilul minor care pentru a domicilia icircn străinătate părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia romacircnă pierde cetăţenia romacircnă pe data plecării sale din ţară Legea cere şi consimţămacircntul copilului care a icircmplinit vacircrsta de 14 ani

3 Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei romacircne Icircn afara modurilor de pierdere a cetăţeniei romacircne explicate

mai icircnainte legea romacircnă mai prevede unele situaţii icircn care cetăţenia se pierde situaţii care privesc icircnsă numai copiii minori copii care de regulă urmează condiţia juridică a părinţilor Din analiza dispoziţiilor Legii cetăţeniei romacircne se desprind trei asemenea cazuri de pierdere a cetăţeniei romacircne

bull Adopţia unui copil minor cetăţean romacircn de către cetăţeni străini Din moment ce legea romacircnă a stabilit că adopţia produce efecte juridice icircn materie de cetăţenie ea fiind un mod de dobacircndire a cetăţeniei romacircne era firesc ca aceste efecte să fie similare şi icircn cazul pierderii cetăţeniei romacircne Astfel legea prevede că icircn cazul

304

icircn care un copil minor cetăţean romacircn este adoptat de un cetăţean străin el pierde cetăţenia romacircnă dacă adoptatorul solicită aceasta icircn mod expres şi dacă adoptatul este considerat potrivit legii străine că a dobacircndit cetăţenia străină Observăm că legea pretinde ca adoptatorul să solicite icircn mod expres pierderea cetăţeniei romacircne de către cel adoptat Icircn grija sa pentru copilul minor legea merge mai departe şi mai impune o condiţie şi anume ca potrivit legii străine (a adoptatorilor) copilul să fie considerat că a dobacircndit cetăţenia străină Această condiţie este deosebit de importantă deoarece se evită situaţia neplăcută icircn care minorul adoptat ar putea rămacircne fără nicio cetăţenie De aceea legea precizează că data pierderii cetăţeniei romacircne este data dobacircndirii de către minor a cetăţeniei adoptatorului

bull Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul Romacircniei duce de asemenea la pierderea cetăţeniei romacircne dacă părinţii sunt cetăţeni străini

bull Anularea declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor de către cetăţeni romacircni Dacă un copil străin a fost adoptat de cetăţeni romacircni iar această adopţie a fost anulată sau declarată nulă este firesc ca acesta să piardă şi cetăţenia romacircnă pe care o dobacircndise ca efect al adopţiei sale Legea prevede icircn acest sens că anularea sau declararea nulităţii adopţiei icircn cazul icircn care copilul nu a icircmplinit vacircrsta de 18 ani şi domiciliază icircn străinătate sau părăseşte ţara pentru a domicilia icircn străinătate duc la consecinţa că minorul e considerat că nu a fost niciodată romacircn Situaţia se prezintă icircn acelaşi mod şi icircn cazul desfacerii adopţiei singura deosebire fiind că de această dată copilul pierde cetăţenia romacircnă pe data cacircnd adopţia a fost desfăcută

305

CAPITOLUL VIII


VIII1 Caracterele statului romacircn Trăsăturile statului romacircn rezultă din dispoziţiile constitu-

ţionale icircn vigoare Astfel icircn articolul 1 al Constituţiei Romacircniei sta-tul romacircn este caracterizat ca fiind un stat naţional suveran şi inde-pendent unitar şi indivizibil stat de drept democratic şi social orga-nizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor ndash legisla-tivă executivă şi judecătorească ndash icircn cadrul democraţiei constituţionale

Romacircnia stat suveran şi independent Redactarea articolului 1 din Constituţie poate ridica unele

semne de icircntrebare dacă se are icircn vedere faptul că după cum am arătat suveranitatea prezintă două aspecte bine cunoscute icircn dreptul public clasic independenţa şi supremaţia Supremaţia constă icircn aceea că statul suveran este icircn drept cea mai puternică dintre toate colectivităţile publice pe care le include şi dintre toate subiectele de drept existente icircn interiorul său Supremaţia desemnează deci aspectul pozitiv al suveranităţii faptul că ea este apreciată prin comparaţie cu tot ceea ce este interior şi inferior sferei statale Independenţa compară suveranitatea cu elemente superioare statului şi reprezintă aspectul definit icircn mod negativ prin faptul că statul nu depinde de nicio autoritate superioară care l-ar putea limita sau priva de puterea sa specifică Repetarea implicită icircn cadrul aceleiaşi redactări juridice a caracterului independent al statului romacircn ar putea fi considerată drept un pleonasm Numai că această formulare icircşi are explicaţiile icircn realitatea istorică şi icircn voinţa tuturor constituanţilor din istoria modernă a statului romacircn 145

Icircn zbuciumata sa istorie poporul romacircn nu a avut dreptul de a decide liber de destinele ţării căci dominaţia străină s-a manifestat


306

secole icircn şir iar cucerirea independenţei de stat icircn urma războiului romacircno-ruso-turc din 1877 deşi a permis afirmarea tot mai viguroasă a poporului nostru ca naţiune de sine stătătoare a icircnsemnat numai un pas spre cucerirea suveranităţii Romacircnia a continuat să fie aservită economic şi politic puterilor străine Evenimentele istorice printre care cele două războaie mondiale nu pot să nu fie menţionate au afectat prin desfăşurarea şi urmările lor suveranitatea Romacircniei

Din secolul al XIX-lea constituţiile romacircne au consacrat icircn formulări din ce icircn ce mai clare suveranitatea şi independenţa statului Astfel Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 79 august 1858 primul text cu valoare de lege fundamentală din istoria modernă a Romacircniei a suferit icircn 1862 unele bdquomodificări icircndeplinitoriirdquo printre care subliniată icircn chiar textul vremii este menţionarea faptului că bdquoPrincipatele Unite pot icircn viitor a modifica şi schimba legile care privesc administraţiunea lor din lăuntru cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite şi fără nicio intervenţiunerdquo Acest veritabil bdquosacircmburerdquo de independenţă a fost ulterior reluat icircn toate textele constituţionale referitoare la caracterizarea statului romacircn 146

Suveranitatea şi independenţa Romacircniei icircşi găsesc şi trebuie să icircşi găsească garanţiile icircn economia romacircnească icircn existenţa forţelor armate icircn capacitatea de apărare a ţării Totodată se constituie icircn puternice garanţii eficiente pentru suveranitatea şi independenţa statelor icircn general şi prin urmare şi pentru Romacircnia climatul internaţional de destindere cooperare icircncredere şi securitate organismele internaţionale (O N U organismele sale specializate Consiliul Europei alte organisme internaţionale) la care participă şi ţara noastră

O altă problemă ce trebuie discutată icircn legătură cu caracterizarea statului romacircn ca suveran şi independent este şi cea legată de fundamentarea suveranităţii de stat a Romacircniei pe unul din cele două concepte deja amintite suveranitatea naţională sau


307

suveranitatea populară Aceasta pentru că sensul icircn care este utilizat conceptul de suveranitate icircn articolul 1 din Constituţia Romacircniei de calitate care nu poate fi atribuită unei alte entităţi decacirct statului suveran şi care nu poate aparţine altui titular decacirct poporului trimite icircn mod evident la trăsătura puterii de stat de a fi suverană Or articolul 2 din Constituţia Romacircniei arată că suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum

A declara că suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin reprezentanţii săi şi prin referendum icircnseamnă a utiliza termenul de suveranitate icircn cel puţin două sensuri diferite Prin faptul că arată că titularul puterii supreme icircn stat este poporul Constituţia nu instituie nimic ci consacră doar existenţa printr-un act de recunoaştere a poporului de la care proced mai departe prin derivare organele constituţionale pe care textul le instituie Acest lucru nu are semnificaţia fundamentării suveranităţii puterii de stat pe conceptul de suveranitate populară Icircnsă icircn acelaşi timp articolul menţionat din Constituţie utilizează şi cel de-al doilea sens cel de identificare a suveranităţii cu puterea de stat icircnsăşi atunci cacircnd se vorbeşte despre suveranitatea naţională pe care o analizează ca un ansamblu de competenţe de atribuţii juridice al căror titular este poporul Prin urmare suveranitatea puterii de stat a Romacircniei se fundamentează pe conceptul de suveranitate naţională cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt

După acum am arătat anterior icircn principiu suveranitatea naţională se exprimă la nivelul organelor statului prin suveranitatea parlamentului astfel fundamentată a priori puterea de stat nu se poate exercita direct de către popor ci numai prin organele reprezentative Iată icircnsă că legea noastră fundamentală a icircnţeles să combine regimul juridic al suveranităţii naţionale exprimată icircn forma statală cu unele avantaje ale conceptului de suveranitate populară mai precis cu exercitarea directă a puterii de stat de către popor prin modalitatea referendumului

308

Romacircnia stat de drept democratic şi social Dacă examinăm articolul 1 din Constituţia Romacircniei vom

observa că se stabilesc următoarele caracteristici ale statului naţional suveran independent unitar şi indivizibil stat de drept democratic social Urmează să analizăm succint desigur unele din aceste trăsături

Romacircnia este un stat de drept Statul de drept ca teorie şi realitate s-a impus mult mai tacircrziu icircn istoria societăţii icircn principiu atunci cacircnd s-a considerat că şi autorităţile publice guvernanţii trebuie să se supună unor reguli juridice Este evident că statul de drept a apărut ca o replică dată statului despotic Spre sfacircrşitul secolului XVIII şi icircnceputul secolului XIX s-a formulat şi teoretizat ideea potrivit căreia scopul fundamental al statului este de a asigura realizarea dreptului şi că oamenii care deţin puterea sunt supuşi dreptului şi limitaţi prin drept

Această concepţie a fost exprimată de către doctrina germană sub numele de statul de drept O dată cu dezvoltarea acestei teorii juriştii au icircnceput să clasifice statele icircn statul de drept icircn care guvernanţii sunt supuşi regulilor juridice şi statul absolutist icircn care guvernanţii nu sunt obligaţi să respecte regulile juridice Şi astăzi sau poate astăzi mai mult ca oricacircnd sunt de actualitate cuvintele inegalabilului Leon Duguit cuvinte ce trebuie menţionate icircn integralitatea lor bdquoStatul făcacircnd legea este obligat să o respecte atacircta timp cacirct ea există El o poate modifica sau abroga dar atacircta timp cacirct ea există el nu poate face un act contrar un act admi-nistrativ sau jurisdicţional decacirct icircn limitele fixate prin această lege şi astfel statul este un stat de drept Statul icircn virtutea aceleiaşi idei este justiţiabilul propriilor sale tribunale El poate fi parte icircntr-un proces el poate fi condamnat de proprii săi judecători şi este ţinut ca simplu particular de a executa sentinţa prezentată icircmpotriva sardquo

Ca orice concept juridic şi cel de stat de drept a cunoscut modificări şi perfecţionări Făcacircndu-se cuvenitele diferenţieri icircntre statul legiuitor statul administrator şi statul judecător trebuie să

309

reţinem că statul de drept nu se confundă cu principiul legalităţii el este mai mult decacirct atacirct Statul de drept rămacircne o simplă teorie dacă nu este constituit dintr-un sistem de garanţii (inclusiv juridice) care să asigure reala icircncadrare a autorităţilor publice icircn coordonatele dreptului Statul de drept trebuie efectiv să se autolimiteze prin drept icircn toate cele trei ipostaze icircn care aşa cum am văzut poate apărea Chiar dacă se poate discuta mult icircncadrarea statului legiuitor (autorităţile legislative) icircn aceste coordonate soluţiile corecte teoretice şi practice pot fi găsite prin luarea icircn consideraţie a supremaţiei constituţiei Ca atare statul de drept are un conţinut complex şi icircn acest sens se consideră că suntem icircn prezenţa unui stat de drept acolo unde domnia dreptului este evidentă conţinutul acestui drept valorifică la dimensiunile lor reale drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează echilibrul colaborarea şi controlul reciproc al puterilor publice se realizează accesul liber la justiţie 147

Romacircnia este un stat democratic Democraţia poate fi examinată din multe unghiuri şi de aici multitudinea de definiţii explicaţii Caracterul democratic al statului trebuie să le icircnmănuncheze pe toate Caracterul democratic al statului icircnseamnă că autorităţile publice se icircntemeiază pe voinţa poporului exprimată prin alegeri libere şi corecte De asemenea implică proclamarea şi garantarea libertăţilor publice Totodată democraţia implică un sistem pluralist responsabilitatea guvernanţilor obligaţia lor de a se conforma legilor exercitarea imparţială a justiţiei de către judecători independenţi şi inamovibili Democraţia are ca fundament respectarea fiinţei umane şi a statului de drept Caracterul democratic al statului şi statul de drept se implică şi se presupun reciproc Aceste trăsături se pot regăsi acolo unde echilibrul puterilor este realizat unde supremaţia constituţiei este asigurată Pentru că icircn fond democraţia poate fi definită şi ca domnia dreptului


310

Romacircnia este un stat social Acest caracter rezultă atacirct din natura statului cacirct şi mai ales din funcţiile sale Statul modern poate şi trebuie să imprime tuturor acţiunilor economice politice culturale un conţinut social fundamentat pe valori etice şi umane care să creeze terenul fertil exprimării reale a personalităţii cetăţenilor a drepturilor şi libertăţilor lor a şanselor egale Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri un simplu observator ci un participant care trebuie să intervină trebuie să aibă iniţiativă şi mai ales să ia măsuri care să asigure realizarea binelui comun El trebuie să protejeze pe cel slab dezavantajat de destin şi şansă trebuie să sprijine sectoarele economice aflate icircn criză dar care sunt indispensabile promovării unui trai civilizat trebuie să asigure funcţionarea unor servicii publice de protecţie şi intervenţie socială Icircnţelegerea caracterului social al statului ne permite explicarea sensului şi dimensiunilor unor prevederi constituţionale precum cele privind garantarea dreptului la icircnvăţătură obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice protecţia socială a muncii obligaţia statului de a lua măsurile necesare asigurării unui nivel de trai decent cetăţenilor protecţia copiilor şi tinerilor protecţia persoanelor handicapate

VIII2 Romacircnia stat naţional unitar şi indivizibil

Sub aspectul structurii de stat Romacircnia se prezintă ca un stat unitar Icircn cadrul statului nostru vom identifica deci trăsăturile statului unitar Astfel pe teritoriul Romacircniei este organizată o singură formaţiune statală De aici drept consecinţă existenţa unui singur racircnd de autorităţi publice centrale Astfel icircn ţara noastră există un singur parlament De asemenea există un singur guvern şi un singur for judecătoresc suprem

Cetăţenii au o singură cetăţenie cetăţenia romacircnă Teritoriul ţării este organizat icircn unităţi administrativ-teritoriale (judeţe oraşe şi comune) iar autorităţile publice din aceste unităţi sunt subordonate uniform faţă de cele centrale

311

Icircntreaga organizare statală este stabilită prin Constituţie Caracterul naţional al statului unitar romacircn exprimă unul din elemente constitutive ale acestuia ştiut fiind că icircn accepţiunea largă statul este constituit din 3 elemente şi anume teritoriu populaţie (naţiunea) şi suveranitate (puterea organizată statal) Se preferă icircnsă icircn contextul explicării caracteristicilor statului termenul naţional pentru că din punct de vedere riguros ştiinţific naţiunea este elementul constitutiv al statului ea putacircnd fi definită ca populaţia de ieri de azi şi de macircine Naţiunea exprimă istoria continuitatea şi mai ales comunitatea spirituală şi materială Icircn populaţie de regulă distingem trei categorii şi anume cetăţenii străinii şi apatrizii ori aceste două categorii de la urmă nu sunt icircncorporate icircn categoria naţiune

Formarea statului romacircn ca stat naţional unitar este rodul unui proces istoric icircndelungat proces dominat de lupta poporului romacircn pentru unitate şi independenţă pentru eliberare naţională şi socială Formarea statului naţional romacircn a fost mult timp icircntacircrziată deoarece icircn această parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai tacircrziu şi mai lent decacirct icircn Apus La aceasta s-a adăugat jugul străin icircndeosebi cel otoman

Un moment important icircn formarea statului naţional unitar romacircn l-a constituit unirea Moldovei cu Ţara Romacircnească icircn 1859 Desăvacircrşirea statului naţional unitar romacircn s-a realizat icircn 1918 prin unirea Basarabiei Bucovinei şi Transilvaniei cu Romacircnia Formarea statului naţional unitar romacircn a fost opera icircntregului popor a icircntregii naţiuni Forma unitară corespunde conţinutului statului precum şi compoziţiei naţionale a poporului romacircn Icircn decursul istoriei ante-rior formării statului naţional unitar pe teritoriul ţării alături de ro-macircni s-au aşezat maghiari evrei romi şi germani precum şi icircntr-un număr mai mic oameni de alte naţionalităţi Aceştia au muncit şi luptat alături de romacircni au suferit icircmpreună cu romacircnii şi se bucură astăzi de drepturi egale cu romacircnii Cacirct priveşte caracterul indivizibil al statului romacircn caracter exprimat icircncă de Constituţia din anul

312

1866 acesta priveşte toate cele trei elemente constitutive ale statului precum şi pe fiecare dintre ele Nici unul din cele trei elemente ndash teritoriu populaţie şi suveranitate ndash nu poate fi icircmpărţit icircn sensul de a fi sub stăpacircnirea altor state

VIII3 Forma de guvernămacircnt

Icircn Dreptul constituţional prin forma de guvernămacircnt icircnţelegem icircn general modul icircn care sunt constituite şi funcţionează organele supreme Ea este raportată icircn principiu la trăsăturile defi-nitorii ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare

Realizacircnd o sinteză a formelor de guvernămacircnt vom reţine că cele mai utilizate au fost şi sunt monarhia şi republica

Monarhia Ca formă de guvernămacircnt monarhia se caracterizează prin

aceea că şeful statului este un monarh (rege domn icircmpărat prinţ emir) absolut sau nu ereditar sau desemnat după proceduri specifice icircn funcţie de tradiţiile regimului constituţional

Monarhia este cunoscută din cele mai vechi timpuri şi a fost cea mai răspacircndită formă de guvernămacircnt Icircn evoluţia monarhiei se pot identifica monarhia absolută monarhia limitată monarhia parlamentară dualistă monarhia parlamentară contemporană

Monarhia absolută cea mai veche formă de monarhie se caracterizează prin puterea discreţionară icircn stat a monarhului Această formă specifică pacircnă la Revoluţia Franceză a existat pacircnă aproape de timpurile noastre fiind de menţionat că la icircnceputul secolului al XX-lea existau icircncă două imperii absolute şi anume Imperiul Rus şi Imperiul Otoman

Monarhia limitată (constituţională) aşa cum o arată chiar denumirea se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentală a statului (constituţia) Cu toate aceste limitări monarhul are un mare rol atribuţiile parlamentului fiind reduse

313

Monarhia parlamentară dualistă este o formă a monarhiei constituţionale icircn care monarhul şi parlamentul său stau din punct de vedere legal pe o poziţie egală

Monarhia parlamentară contemporană icircntacirclnită astăzi icircn Marea Britanie Belgia Olanda ţările scandinave ca o expresie a tradiţiei şi istoriei acestor ţări are mai mult un caracter simbolic Monarhul păstrează unele prerogative precum dreptul de a dizolva parlamentul dreptul de numiri icircn funcţii superioare dreptul de a refuza semnarea unor legi

Republica Republica este acea formă de guvernămacircnt icircn care cetăţenii se

guvernează singuri desemnacircndu-şi preşedintele sau alegacircnd un şef de stat denumit de regulă preşedinte

Icircn republică guvernarea se icircnfăptuieşte prin reprezentanţi aleşi după proceduri electorale Aici şeful de stat preşedintele de republică sunt aleşi fie prin vot universal fie de către Parlament desemnare ce determină clasificări ale acestei forme de guvernămacircnt

Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului de stat de către parlament singur sau completat cu delegaţi icircn faţa căruia acesta de altfel răspunde nuanţat desigur Datorită acestui lucru poziţia legală a şefului de stat este inferioară parlamentului (Italia Austria Germania Finlanda)

Republica prezidenţială se caracterizează prin alegerea şefului de stat de către cetăţeni fie direct prin vot universal egal secret şi liber exprimat fie indirect prin intermediul colegiilor electorale (electori icircn SUA de exemplu) Acest mod de desemnare a preşedintelui de republică icircl situează din punct de vedere legal pe o poziţie egală cu parlamentul Icircn republica prezidenţială prerogativele şefului de stat sunt puternice Icircn unele republici prezidenţiale preşedintele de republică este şi şeful guvernului icircn altele există şi un şef al guvernului (Franţa de exemplu) Icircn forma de guvernămacircnt republicană funcţia de şef de

314

stat poate fi icircndeplinită fie de către o singură persoană fie de către un organ colegial (situaţie des icircntacirclnită icircn statele din Europa de Est icircn 1945-1990)

Forma de guvernămacircnt a Romacircniei Evoluţia formei de guvernămacircnt icircn Romacircnia a reflectat

icircntreaga evoluţie istorică de la formarea statului unitar romacircn (1859) pacircnă icircn prezent Icircn acest sens vom aminti că potrivit Statutului lui Cuza (1864) puterile publice erau icircncredinţate bdquoDomnului unei Adunări ponderatice şi Adunării electiverdquo domnia caracterizacircnd deci instituţia de şef de stat Constituţia din anul 1866 sub-secţiunea I bdquoDespre Domnrdquo reglementează monarhia ca formă de guvernămacircnt stabilind ereditatea icircn linie descendentă directă legitimitatea cu excluderea copiilor nelegitimi primogenitura masculinitatea cu icircnlăturarea urmaşilor de sex feminin Este interesant de reţinut că şi Constituţia din anul 1866 denumeşte şeful de stat tot domn capitolul II fiind intitulat bdquoDespre Domn şi Miniştrirdquo După proclamarea Regatului (1881) domnul bdquoia pentru sine şi moştenitorii săi titlul de Rege al Romacircnieirdquo Monarhia este menţinută şi de constituţiile din 1923 şi 1938

Forma monarhică a fost icircnlocuită cu forma republicană de guvernămacircnt prin Legea 363 din 30 decembrie 1947 Republica a fost consacrată prin constituţiile din anii 1948 1952 1965

După Revoluţia din Decembrie 1989 prin Decretul-Lege nr 2 s-a reafirmat forma de guvernămacircnt republicană iar potrivit legislaţiei s-a instituit funcţia de Preşedinte al Romacircniei Constituţia actuală a Romacircniei prin articolul 1 stabileşte că forma de guvernămacircnt a statului romacircn este republica Preşedintele Romacircniei este ales prin vot universal şi nu este subordonat Parlamentului


Noţiunea şi formele structurii de stat Prin structura de stat ca noţiune se icircnţelege organizarea de

ansamblu a puterii icircn raport cu teritoriul icircn sensul dacă statul este

315

constituit din unul sau mai multe state membre Teritoriul este una dintre bazele organizării puterii de stat ce interesează dreptul constituţional icircn primul racircnd sub aspectul structurii de stat Structura de stat nu este altceva decacirct organizarea de ansamblu a puterii icircn raport cu teritoriul ea indicacircndu-ne dacă un stat este constituit din unul sau mai multe state membre Structura de stat formează obiect de cercetare icircn egală măsură atacirct pentru dreptul internaţional public cacirct şi pentru dreptul constituţional Acest lucru se explică prin complexitatea problematicii şi bineicircnţeles prin implicaţiile sale politice juridice ştiinţifice Este dificil şi ndash am putea spune ndash puţin recomandabil din punct de vedere strict ştiinţific să se icircncerce o divizare pe ramuri de ştiinţe juridice a problematicii structurii de stat ea formacircnd o unitate Numai raţiuni de ordin strict didactic impuse prin planul de icircnvăţămacircnt justifică cercetarea icircn cadrul dreptului constituţional doar a unor anumite chestiuni teoretice privind structura de stat 148

Dreptul internaţional public este interesat icircn cercetarea structurii de stat icircndeosebi pentru identificarea subiectelor raporturilor de drept internaţional Pentru dreptul constituţional interesul ştiinţific pe care icircl prezintă structura de stat trebuie căutat icircn realitatea că teritoriul este o bază a organizării puterii că structura de stat este organizarea puterii icircn raport cu teritoriul şi că dreptul constituţional reglementează acele relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii

Forma de stat sub aspectul organizării statelor unitare şi federale sau simple şi compuse sau icircn asociaţii de state a format şi formează obiect de cercetare al unei vaste literaturi de specialitate lucru firesc datorat implicaţiilor profunde ale acestor aspecte Analizată sub titluri diferite precum structura de stat (T Drăganu N Prisca I Benditer I Umanski) formele statului (G Burdeau) diferite specii de stat (A Hauriou) instituţii integrante şi agregative (M Prelot) organizarea statelor icircn state federative şi unitare este


316

prezentă icircn literatura juridică Dacă icircn lucrările autorilor menţionaţi se regăsesc nuanţe comune de ordin tehnic juridic trebuie să observăm icircnsă şi deosebiri atacirct de conţinut cacirct şi de terminologie

Icircn explicarea formelor de organizare a puterii icircn raport cu teritoriul se ivesc multe dificultăţi de ordin teoretic şi practic datorate complexităţii implicaţiilor juridice şi politice Dificultăţile icircn studierea şi sistematizarea formelor statului se datoresc chiar evoluţiei formelor de stat determinată de evoluţia tipurilor de stat se datoresc tendinţelor de dezvoltare a proceselor interne Mai mult decacirct atacirct aşa cum deseori se subliniază icircn lucrările de specialitate indicaţiile vocabularului curent şi de asemenea oficial trebuie reţinute cu mare prudenţă căci deseori o denumire ce nu este prea justificată ştiinţific este totuşi menţinută pentru raţiuni politice Astfel de exemplu Elveţia contemporană deşi este o federaţie continuă să fie numită confederaţie

Ţinacircnd cont de dimensiunile logic determinate ale unui curs universitar cercetarea structurii de stat va cuprinde doar unele aspecte de mare generalitate icircn măsura icircn care sunt necesare explicării structurii statului romacircn Vom observa icircn primul racircnd că icircn cadrul formelor structurii statului urmează a fi cuprinse numai statele unitare şi federale deoarece icircn ce priveşte alte forme ele sunt icircncadrate icircn categoria asociaţiilor de state Vom adăuga icircnsă că nu este lipsită de substanţă ştiinţifică ideea că şi uniunile reale pot fi considerate forme ale structurii de stat urmacircnd ca la momentul potrivit să dăm explicaţiile necesare Gruparea statelor unitare şi federale distinct de asociaţiile de state se explică prin aceea că primele sunt fenomene ale vieţii statale interne sunt subiecte unitare de drept icircn timp ce asociaţiile de state sunt fenomene ale vieţii internaţionale iar statele membre ale asociaţiilor continuă să rămacircnă subiecte individualizate de drept De altfel deosebirile vor rezulta mai pregnant din analiza concretă a acestor forme de organizare a puterii de stat 149


317

Formele structurii de stat Icircn formele structurii de stat cuprindem statul unitar şi statul

federativ Statul unitar este denumit icircn literatura de specialitate şi statul simplu iar statul federativ mai este analizat şi sub denumirea de stat compus sau complex alături de asociaţiile de state

a) Statul unitar sau simplu Ca formă a structurii de stat statul unitar se caracterizează prin existenţa unor formaţiuni statale unice şi prin existenţa unui singur racircnd de organe centrale de stat (un singur organ legiuitor un singur guvern un singur organ judecătoresc suprem) Cetăţenii statului unitar au o singură cetăţenie iar organizarea administrativă a teritoriului este astfel făcută icircncacirct de principiu organele de stat din unităţile administrativ-teritoriale se subordonează uniform faţă de organele de stat centrale O consecinţă importantă a acestor trăsături o reprezintă şi faptul că icircn principiu dreptul este aplicat uniform pe icircntreg teritoriul statului unitar Sunt state unitare Romacircnia Bulgaria Suedia Italia

Unii autori merg mai departe icircn analiza statului unitar identificacircnd două categorii de state unitare şi anume statul unitar simplu şi statul unitar complex sau regional De asemenea icircn raport de modalitatea concretă icircn care se exercită puterea de stat icircn cadrul statelor unitare se poate vorbi despre state unitare centralizate sau descentralizate Icircn statele centralizate exercitarea puterii de statale se realizează prin intermediul autorităţilor centrale cele locale neavacircnd decacirct rolul de a pune icircn aplicare deciziile astfel adoptate Icircn statele descentralizate autorităţile locale pot avea unele componente decizionale proprii distincte de cele ale autorităţilor centrale

b) Statul federativ compus sau regional Spre deosebire de statul unitar statul federativ este format din două sau mai multe state membre prin unirea cărora apare un nou stat federaţia ndash ca subiect unitar de drept El se caracterizează prin existenţa a două racircnduri de organe centrale de stat şi anume organele federaţiei (Parlament Guvern organ suprem judecătoresc) şi organele statelor membre icircn sensul că fiecare stat membru are un Parlament un guvern şi un

318

organ judecătoresc suprem proprii Rezultacircnd din unirea statelor membre care-şi menţin totuşi o anumită independenţă federaţia se caracterizează şi printr-o structură aparte a organelor de stat federative Astfel parlamentul federal este un parlament bicameral aici impunacircndu-se cu necesitate existenţa unei a doua Camere care să reprezinte statele membre (Consiliul statelor icircn Elveţia Senatul icircn SUA) Desigur sunt şi state unitare icircn care parlamentul are o structură bicamerală dar aici bicameralismul este justificat de bdquooportunitatea politică şi ingeniozitatea constituţionalărdquo sau de nevoia realizării unui democratism şi a unui echilibru icircn legiferare Pentru statele federale icircnsă bicameralismul este o necesitate

Raporturile dintre statele membre ale federaţiei sunt raporturi de drept intern federaţia formacircnd o uniune de drept constituţional spre deosebire de asociaţiile de state care formează uniuni de drept internaţional şi icircn care raporturile dintre state sunt raporturi de drept internaţional De aceea dacă aceste raporturi sunt reglementate icircn primul caz prin constituţia federaţiei ele sunt reglementate icircn al doilea caz prin tratatele internaţionale Trebuie menţionată de asemenea şi o altă caracteristică a statului federal şi anume existenţa a două cetăţenii care icircnsă se implică reciproc Cetăţenii au cetăţenia statului membru precum şi cetăţenia statului federal afară de cazul icircn care statele membre ale federaţiei decid altfel Această situaţie firească trebuie deosebită de situaţia dublei cetăţenii care se poate ivi datorită conflictelor icircntre legile privitoare la cetăţenie sau icircngăduirii sale prin legislaţie

Astăzi forma de stat federală este regăsită icircn multe state Pe continentul american au structură federală Statele Unite Canada Mexicul Brazilia Argentina Venezuela Icircn Europa sunt state federative Elveţia Germania iar icircn Asia şi Oceania India Australia

Observacircnd statele cu structură federală existente astăzi icircn lume vom constata o diversitate de state determinată de diversitatea de soluţii care s-au impus icircn timp Cercetacircnd statul federativ ca formă a structurii de stat se impune identificarea subiectelor de federaţie şi a

319

formelor de autonomie Subiecte de federaţie sunt numai statele membre ale federaţiei numai statele prin unirea cărora a luat naştere federaţia Numai subiectele de federaţie păstrează o anumită independenţă sau suveranitate numai ele au de principiu dreptul de a se desprinde din federaţie

Icircn afara subiectelor de federaţie mai pot fi identificate şi unele forme de autonomie determinate de necesitatea rezolvării unor probleme naţionale locale Astfel se pot icircntacirclni ca forme de autonomie icircn federaţie republicile autonome regiunile autonome districtele naţionale provinciile autonome

O altă problemă teoretică de mare generalitate priveşte tendinţele de dezvoltare a statului federativ Statul federativ este supus icircn principiu la două tendinţe opuse tendinţe care nu sunt uşor de identificat şi care se manifestă diferit icircn funcţie de diferitele federaţii de esenţa statelor de rezolvarea problemei naţionale de ideologia ce stă la baza statului Una din aceste tendinţe este aceea de centralizare de trecere la statul unitar iar cealaltă de descentralizare de menţinere a federaţiei Aceste tendinţe sunt condiţionate de problemele economice care nu pot fi de principiu rezolvate la nivelul statelor membre de distribuirea energiei şi combustibilului de realizarea unor programe de radio şi televiziune de mişcarea forţei de muncă de necesitatea existenţei unor servicii sociale de asistenţă Complexitatea problemelor care determină sau condiţionează cele două tendinţe varietatea lor impun implicit soluţii variate corespunzătoare intereselor concrete ale statelor federative luate individual Aceste tendinţe explică transformările structurale produse icircn unele federaţii după anul 1990

Icircn fine un interes teoretic aparte prezintă Belgia ca stat federativ nou aici regulile generale pe care le-am expus aplicacircndu-se doar parţial motiv pentru care vorbim de un federalism informal Din anul 1993 Belgia este un stat federal compus din trei comunităţi (comunitatea franceză comunitatea flamandă şi comunitatea germanofonă) şi din trei regiuni (Regiunea valonă Regiunea

320

flamandă şi Regiunea Bruxelleză) De asemenea există patru regiuni lingvistice (de limbă franceză de limbă neerlandeză regiunea bilingvă Bruxelles ndash Capitală de limbă germană)

Asociaţiile de state Icircn cadrul asociaţiilor de state sunt cercetate icircn mod obişnuit

uniunea personală uniunea reală şi confederaţia Unii autori adaugă la acestea comunitatea de naţiuni (Commonwealth) şi uniunea franceză icircn timp ce alţii studiind uniunile şi confederaţia sub noţiunea mai largă de state compuse icircn care se cuprinde şi federaţia includ icircn asociaţia de state numai comunitatea de naţiuni şi uniunea franceză Asociaţiile de state nu constituie forme ale structurii de stat ele nedacircnd naştere la state noi şi deci implicit la noi subiecte de drept Ele sunt forme ale vieţii internaţionale constituite şi funcţionacircnd pe baza tratatelor internaţionale statele membre păstracircndu-şi independenţa (este adevărat formală uneori) şi intracircnd icircntre ele nu icircn raporturi de drept constituţional (drept intern) ci icircn raporturi de drept internaţional

a) Uniunea personală este o asociaţie de două sau mai multe state independente care au comun doar şeful statului Ea nu poate fi formă a structurii de stat deoarece nu este un stat nou Uniunea personală a fost consecinţa legilor de succesiune la tron sau a alegerii unui şef de stat comun Uniuni personale cunoscute icircn istorie sunt Anglia şi Regatul Hanovrei icircntre 1714 (anul icircnscăunării pe tronul Angliei a regelui George I din ramura familiei domnitoare de Hanovra) şi 1837 (anul urcării pe tronul Angliei a Reginei Victoria) Olanda şi marele ducat de Luxemburg icircntre anii 1890-1915 Belgia şi Congo icircntre anii 1885-1908 cele trei republici de pe continentul ame-rican unite sub preşedinţia lui Simon Bolivar şi anume Peru (1813) Columbia (1814) şi Venezuela (1816)

b) Uniunea reală este o asociaţie de state icircn care pe lacircngă şeful statului există şi alte organe de stat comune De obicei aceste organe de stat comune sunt icircn domeniile afacerilor externe armatei finanţelor Aşa cum se precizează icircn literatura de specialitate icircn

321

cazul uniunilor reale s-a putut vorbi icircntr-adevăr de o formă a structurii de stat nu numai pentru că icircn general li s-a recunoscut dreptul de a acţiona icircn relaţiile internaţionale ca un singur stat dar şi ca o consecinţă a faptului că ele aveau şi alte organe comune decacirct şeful statului Am adăuga la acesata şi faptul că icircn unele cazuri uniunea reală a fost o etapă spre formarea statului unitar ceea ce pune icircntr-o lumină specifică proprie raporturile dintre statele membre ale uniunii reale (de exemplu Principatele Unite) Uniuni reale cunoscute icircn istorie sunt Principatele Unite icircntre 24 ianuarie 1859 şi 24 ianuarie 1862 Austria şi Ungaria icircntre anii 1867-1918 Norvegia şi Suedia icircntre anii 1815-1905 Danemarca şi Islanda icircntre anii 1918-1944

c) Confederaţia de state este o asociaţie de state independente determinată de considerente economice şi politice atacirct de ordin intern cacirct şi de ordin extern care nu dă naştere unui stat nou ca subiect individualizat de drept Statele care formează confederaţia urmăresc realizarea unor scopuri comune economice financiare politice de apărare Icircn vederea discutării şi hotăracircrii icircn probleme comune statele confederate icircşi aleg un organism comun denumit dietă sau congres ale cărui hotăracircri sunt aprobate ulterior de către state La baza confederaţiei stă tratatul internaţional Exemple de confederaţii de state Confederaţiile statelor americane icircntre anii 1778-1787 Confederaţia germanică icircntre 1815-1871 Confederaţia elveţiană icircntre anii 1815-1848


Noţiunea şi importanţa organizării administrative a teritoriului Pentru dreptul constituţional teritoriul prezintă o deosebită

icircnsemnătate deoarece el constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa unui stat Teritoriul interesează dreptul constituţional sub două aspecte şi anume structura de stat şi organizarea administrativă a teritoriului Fiind vorba de un factor comun ndash teritoriul ndash apare evidentă legătura ce există icircntre noţiunea

322

de organizare administrativă a teritoriului şi cea de structură de stat precum evidentă este şi dificultatea stabilirii deosebirilor icircntre aceste două noţiuni

Pentru definirea noţiunii de organizare administrativă a teritoriului trebuie icircn prealabil efectuat un scurt examen teoretic al definiţiilor date icircn literatura juridică şi făcută precizarea că o definiţie ştiinţifică poate fi realizată dacă se porneşte de la justa identificare şi precizare a corelaţiilor ce pot exista icircntre puterea organizată icircn stat şi teritoriu Vom identifica icircn literatura de specialitate două opinii care diferă icircntre ele prin aceea că icircn timp ce unii autori consideră organizarea administrativ-teritorială o delimitare a teritoriului şi populaţiei icircn unităţi administrative alţii o consideră ca delimitarea teritoriului icircn unităţi administrative Astfel conform unei opinii (Nistor Prisca) organizarea administrativ-teritorială este bdquodelimitarea teritoriului şi populaţiei icircn unităţi administrative icircn vederea icircnfăptuirii conducerii de stat icircn mod unitar pe icircntreaga ţară potrivit cu sarcinile şi funcţiile statuluirdquo Se justifică acest punct de vedere prin aceea că Legea 21968 vorbind de organizarea teritoriului evocă ideea că bdquoeste de la sine icircnţeles că această organizare cuprinde şi populaţia icircmpreună cu mijloacele de producere a bunurilor necesare traiuluirdquo

Icircntr-o altă opinie (Ichil Benditer) organizarea administrativă a teritoriului trebuie definită ca bdquodelimitarea teritoriului icircn unităţirdquo administrative făcută icircn scopul icircndeplinirii pe teren a sarcinilor statului sau mai bine zis pentru realizarea unitară a puterii de stat

T Drăganu consideră că organizarea administrativ-teritorială icircnseamnă bdquodelimitarea teritoriului icircn unităţi administrativ-teritorialerdquo150

Acest al doilea mod de definire a organizării administrative a teritoriului este modul pe care icircl considerăm exact din punct de vedere ştiinţific aşa cum de altfel va reieşi din consideraţiunile pe care le vom expune icircn continuare

150 T Drăganu op cit p 152-154 şi urm

323

Astfel precum se subliniază icircn literatura juridică icircn organizarea administrativă a teritoriului elementul unic este teritoriul deoarece el face obiectul organizării icircn unităţi Teritoriul fiind una din bazele organizării puterii de stat definiţia trebuie să exprime relaţia dintre teritoriu şi organizarea puterii de stat Mai mult populaţia nu constituie icircn totalitatea ei o bază a organizării puterii de stat deoarece nu toată populaţia participă la conducerea de stat la aceasta participacircnd numai cetăţenii Iar cetăţenii nu pot fi reţinuţi icircn definiţie deoarece cetăţenia nu este specifică conducerii de stat icircn diferitele unităţi administrativ-teritoriale ci ea este specifică exercitării puterii de stat atacirct pe planul icircntregii ţări cacirct şi pe acela al unităţilor administrativ-teritoriale

Se mai adaugă bineicircnţeles şi alte considerente icircn sprijinul tezei că organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea teritoriului unităţii Vom aminti astfel că art 3(3) din Constituţie precum şi dispoziţiile legale icircn materie stabilesc că bdquoTeritoriul este organizat icircn unităţi administrativ-teritorialehelliprdquo Credem că definirea organizării administrative a teritoriului icircn sensul primei opinii duce la diminuarea nejustificată a rolului şi importanţei teritoriului ca bază distinctă a organizării puterii Este icircndeobşte admis că teritoriul constituie cadrul natural geografic al organizării puterii de stat el determină fizic existenţa statului şi că nu poate exista un stat dacă nu există un teritoriu pe care acest stat să fie organizat Icircn aprecierea rolului teritoriului trebuie să se plece de la aprecierea ştiinţifică exactă a corelaţiilor sale cu puterea

Consideraţiunile expuse nu pot duce icircnsă la neglijarea rolului populaţiei icircn realizarea organizării administrative a teritoriului Dacă organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea acestuia icircn unităţi populaţia constituie un criteriu ce este luat icircn seamă alături de alte criterii (economic naţional social căi de comunicaţii) Delimitarea icircnsă este teritorială geografică şi pentru că populaţia este factorul mobil iar delimitările teritoriale sunt fixe Cadru natural geografic de organizare a puterii de stat teritoriul are

324

următoarele caracteristici juridice inalienabilitatea indivizibilitatea şi egalitatea (icircn sensul că nu trebuie să existe privilegii icircn formarea unor anumite regiuni sau zone geografice)

Constituţiile Romacircniei au stabilit expres că teritoriul ţării noastre este inalienabil şi indivizibil Plecacircnd de la textul constituţional unii autori critică definiţiile mai vechi date organizării administrative a teritoriului icircn sensul de bdquoicircmpărţirea teritoriului icircn unităţi administrativ-teritorialerdquo Icircn acest sens se arată că utilizarea termenului bdquoicircmpărţire a teritoriuluirdquo nu poate fi acceptată faţă de realitatea că prevederile constituţionale stabilesc indivizibilitatea statului Icircn legătură cu această observaţie trebuie să menţionăm că ea ţine de acurateţea ştiinţifică a exprimărilor şi nu trebuie icircnţeles că cei care au definit astfel organizarea administrativă a teritoriului au evocat ideea icircmpărţirii acestuia şi nu a delimitării Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct caracterul indivizibil al teritoriului este foarte vechi şi a fost proclamat expres chiar de Constituţia romacircnă de la 1866151

O problemă teoretică necesar de asemenea a fi rezolvată priveşte chiar expresia organizare administrativă a teritoriului S-a susţinut că deoarece organizatoric puterea de stat acţionează icircn forma organelor statului şi delimitarea teritoriului se face icircn unităţi teritoriale icircn care să fie aşezate diferitele organe ale statului Se consideră că denumirea nu mai este proprie pentru organizarea de stat contemporană deoarece ea este preluată de la vechea oracircnduire icircn care puterea executivă realizată prin organele administrative era precumpănitoare şi icircn care delimitarea teritoriului icircn unităţi teritoriale servea icircn principal aşezării organelor administrative de unde şi denumirea Or icircn organizarea actuală de stat icircn care organele reprezentative cu funcţii normative şi de conducere sunt precumpănitoare ele fiind constituite nu numai la centru ci şi pe icircntreg teritoriul denumirea apare ca improprie Nu putem să nu observăm că delimitarea teritoriului este administrativă prin natura


325

sa şi că pe plan local acţionează şi alte organe de stat icircn afara organelor puterii executive şi anume organele judecătoreşti

Icircn fine o altă problemă teoretică priveşte delimitarea noţiunilor de structură de stat şi de organizare administrativă a teritoriului Dificultatea provine din existenţa factorului comun care este teritoriul S-a icircncercat să se distingă aceste două noţiuni prin stabilirea deosebirilor ce există icircntre unităţile administrativ-teritoriale şi subiectele de federaţie Astfel se arată că icircn timp ce subiectele de federaţie icircndeplinesc funcţii guvernamentale unităţile administrativ-teritoriale icircnfăptuiesc funcţii administrative De asemenea subiectele de federaţie sunt colectivităţi politice individualizate şi distincte avacircnd fiecare un sistem legislativ administrativ şi judecătoresc propriu ceea ce nu se icircntacirclneşte la unităţile administrative

Trebuie să observăm că cele două noţiuni sunt stracircns legate icircntre ele deoarece privesc două aspecte ale uneia şi aceleiaşi baze de organizare a puterii de stat şi anume teritoriul Dar nu trebuie scăpat din vedere că fiecare noţiune are un conţinut şi un sens proprii Deosebirea principală icircntre structura de stat şi organizarea administrativ-teritorială constă icircn faptul că prima se referă la organizarea puterii la nivelul statului icircn icircntregul său icircn timp ce organizarea administrativă a teritoriului are icircn vedere crearea pe teritoriul statului a unui număr de unităţi icircn scopul unei mai eficiente conduceri de stat pe plan local Denumirea de unităţi administrative este folosită pentru a le distinge de cele politice care sunt formaţii statale icircn cadrul statului federal

La sfacircrşitul acestor consideraţiuni putem spune că organizarea administrativă a teritoriului este delimitarea teritoriului unui stat icircn unităţi administrativ-teritoriale delimitare făcută icircn scopul realizării unitare a puterii Vom adăuga la cele de mai sus că organizarea administrativă a teritoriului se face icircn funcţie de anumite obiective şi criterii şi că realizarea unitară a puterii se icircnfăptuieşte prin organele de stat aşezate icircn teritoriu

326

Este necesară acum explicarea succintă a importanţei organizării administrative a teritoriului Dacă icircn Evul Mediu nu se putea vorbi de o organizare administrativă a teritoriului această problemă se pune o dată cu apariţia statelor centralizate cu teritorii icircntinse

Icircn condiţiile statelor mari icircntinse ca teritoriu realizarea unitară a puterii nu mai putea fi făcută numai de organele centrale De aceea teritoriul a fost organizat icircn unităţi administrative la icircnceput determinate icircndeosebi de raţiuni fiscale militare şi poliţieneşti icircn care funcţionau organe locale de stat care asigurau astfel realizarea unitară pe teritoriu a puterii de stat De asemenea ca urmare a cererilor tot mai numeroase din partea cetăţenilor pentru prestarea unor servicii din partea statului a apărut necesitatea distribuirii icircn teritoriu a organelor de stat corespunzătoare limitele unităţilor administrative devenind limitele competenţei teritoriale a acestor organe de stat Pe măsura dezvoltării societăţii a sporirii sarcinilor şi funcţiilor statului organizarea administrativ-teritorială şi-a impus tot mai mult prezenţa şi necesitatea Organizarea administrativă a teritoriului a căpătat o importanţă sporită corespunzătoare creşterii rolului statului icircn viaţa societăţii

VIII6 Organizarea administrativă actuală

a teritoriului Romacircniei

Scurt istoric Prima organizare administrativă a teritoriului ţării noastre a

fost elaborată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza icircn 1864 iar conform acesteia teritoriul era organizat icircn judeţe plăşi şi comune comunele fiind rurale şi urbane Cu o serie de modificări succesive legea dată de Cuza a rămas icircn vigoare pacircnă la legea din anul 1925 O altă lege s-a adoptat icircn 1929 dar aceste legi nu aduc modificări substanţiale organizării administrative a teritoriului Icircn 1938 este creată o unitate administrativ-teritorială mai mare decacirct judeţul şi anume ţinutul care icircnsă s-a desfiinţat icircn 1940 O altă organizare

327

administrativ-teritorială s-a realizat prin Legea nr 5 din 8 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului ţării Astfel se stabilesc ca unităţi administrativ-teritoriale regiunile raioanele oraşele comunele Această organizare administrativă a teritoriului a fost icircn vigoare cu unele modificări pacircnă icircn anul 1968 cacircnd s-a adoptat Legea nr 21968 privind organizarea administrativă a teritoriului Teritoriul ţării a fost organizat icircn baza Constituţiei şi a noii legi icircn judeţe oraşe şi comune

Unităţile administrativ-teritoriale Constituţia actuală stabileşte prin art 3(3) că teritoriul este

organizat sub aspect administrativ icircn comune oraşe şi judeţe De asemenea adaugă acelaşi articol icircn condiţiile legii unele oraşe sunt declarate municipii

Judeţul Judeţul este unitatea administrativ-teritorială care joacă rolul de verigă intermediară icircn cadrul organizării administrative a teritoriului Faţă de această situaţie judeţul are trăsături şi funcţionalităţi proprii specifice Judeţul este o unitate administrativ-teritorială complexă din punct de vedere economic şi socio-cultural o unitate de coordonare şi control din punct de vedere politico-administrativ Organele de stat din judeţe au legături nemijlocite cu organele centrale de stat Judeţul cuprinde oraşe şi comune Icircn stabilirea numărului judeţelor s-a urmărit ca acestea să fie echilibrate ca suprafaţă număr de locuitori şi potenţial economic capabile să asigure valorificarea resurselor materiale de pe icircntreg cuprinsul ţării Există astfel icircn ţara noastră un număr de 41 de judeţe Populaţia unui judeţ este icircn medie de peste 450000 de locuitori Icircn funcţie de condiţiile naturale starea căilor de comunicaţie precum şi de legăturile dintre localităţi au fost icircnsă constituite şi judeţe cu o populaţie diferită de proporţiile medii Judeţele sunt astfel delimitate icircncacirct să cuprindă zone pedoclimatice diverse care să permită dezvoltarea agriculturii De asemenea au fost luate icircn consideraţie căile de comunicaţie astfel icircncacirct să se asigure legături directe uşoare şi rapide icircntre localităţile din

328

cuprinsul judeţului şi reşedinţa sa Judeţele cuprind icircn afara comunelor şi un număr de oraşe

Oraşele icircn care-şi au sediul autorităţile publice judeţene sunt oraşe reşedinţă Oraşul reşedinţă este stabilit icircn funcţie de importanţa sa economică socială şi politică şi eventual de perspectivele sale de dezvoltare De asemenea icircn stabilirea oraşului reşedinţă s-a urmărit ca acesta să ocupe o poziţie geografică cacirct mai centrală pentru a asigura legături rapide cu toate localităţile din cuprinsul judeţului Desigur sunt şi oraşe reşedinţă de judeţe care geografic nu se află icircn centrul judeţului stabilirea lor ca reşedinţe fiind impusă de importanţa lor economică socială şi culturală

Oraşul Oraşul este o unitate administrativ-teritorială de bază icircn cadrul organizării administrative a teritoriului El este un centru de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere economic social-cultural şi edilitar gospodăresc avacircnd multiple legături cu zona icircnconjurătoare şi asupra căreia trebuie să exercite o influenţă civilizatoare Unele oraşe sunt declarate municipii Municipiile au fost declarate acele oraşe care au un număr mai mare de locuitori o icircnsemnătate deosebită icircn viaţa economică social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării o icircndelungată tradiţie istorică sau care au condiţii de dezvoltare icircn aceste direcţii Municipiul Bucureşti faţă de importanţa sa economică politică şi cultural-ştiinţifică faţă de faptul că este capitala ţării are o organizare proprie distinctă Municipiul Bucureşti este organizat pe şase sectoare numerotate Trebuie precizat că potrivit art 126 din Legea administraţiei publice locale astfel cum a fost modificată icircn anul 1996 (bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 76 din 13 aprilie 1996) Sectorul Agricol Ilfov se va numi Judeţul Ilfov Fiecare sector are organe proprii care se subordonează organelor de stat ale Municipiului iar acestea se subordonează organelor centrale de stat Sub acest aspect Municipiul Bucureşti are un regim juridic şi politic asemănător cu cel al judeţului

329

Comuna Comuna icircn sensul Legii nr 21968 este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii alcătuită din unul sau mai multe sate icircn funcţie de condiţiile economice social-culturale geografice şi demografice Satele icircn care-şi au sediile autorităţile publice comunale sunt sate reşedinţă

Staţiunile balneo-climaterice Trebuie să subliniem icircncă de la icircnceput că staţiunile balneo-climaterice nu constituie unităţi administrativ-teritoriale distincte de cele menţionate pacircnă acum Conform Legii 21968 oraşele şi comunele care datorită condiţiilor climaterice hidrografice sau aşezării lor prezintă importanţă pentru ocrotirea sănătăţii şi asigurarea odihnei cetăţenilor sunt organizate ca staţiuni balneo-climaterice Declararea unor localităţi staţiuni balneo-climaterice prezintă importanţă icircn ce priveşte regimul de icircnzestrare a acestora cu tot ce este necesar ocrotirii sănătăţii şi odihnei oamenilor

Satele şi cătunele Legea administraţiei publice locale stabileşte posibilitatea formării comunelor din unul sau mai multe sate şi cătune

330

CAPITOLUL IX



Categoria cea mai des icircntacirclnită icircn teoria şi practica sistemelor constituţionale este categoria de putere Ea apare icircn exprimări nuanţate precum puterea politică putere de stat puteri politice sau pur şi simplu putere Fiind şi dovedindu-se a fi categoria-cheie icircn organizarea statală a societăţii umane puterea (icircn sensul cuceririi sau aproprierii sale) a fost şi rămacircne scopul fundamental al revoluţiilor mişcărilor şi convulsiilor sociale

Uneori categoria de putere este exprimată prin cea de suveranitate Asemenea similitudini explică exprimările constitu-ţionale Astfel constituţiile stabilesc că suveranitatea (unele adaugă naţională) sau puterea (puterile) aparţine (rezidă icircn) poporului Icircn acest fel sunt redactate constituţiile Spaniei (art 1 pct 2) Franţei (art 3) Romacircniei (din anul 1948 art 3 din 1965 art 2) Suediei (art 1) Alte constituţii folosesc expresia de suveranitate care aparţine (sau emană de la) naţiunii Icircn acest fel sunt redactate constituţiile Marocului (art 2) Romacircniei (din anul 1866 art 3 1 din anul 1923 art 33 din anul 1938 art 29) Belgiei (art 25)

Constituţia actuală a Romacircniei prin art 2 stabileşte că bdquoSuveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendumrdquo

Rezultă din această simplă expunere cel puţin două constatări Prima priveşte legătura icircntre categoriile şi fenomenele popor naţiune putere de stat puteri publice Cea de a doua priveşte

331

formulările extrem de nuanţate cu care operează precum cele de putere puteri publice puteri suveranitate suveranitate naţională (care icircn fond exprimă aceeaşi categorie) sau cele de bdquorezidă icircn naţiunerdquo bdquoaparţine naţiuniirdquo bdquoaparţine poporuluirdquo

Icircn limbajul curent cuvintele stat putere puteri apar frecvent Se pune icircntrebarea de a şti dacă ele exprimă sau nu noţiuni diferite Altfel spus de a şti dacă statul icircn accepţiunea sa strict juridică este altceva decacirct putere (puterile) de stat Răspunsul este desigur negativ Vom constata că această terminologie nuanţată exprimă aceeaşi categorie şi anume organizarea statală a puterii care aparţine poporului naţiunii

Statul nu este altceva decacirct organizarea statală a puterii poporului este instituţionalizarea acestei puteri Dacă vorbim despre stat sau putere (puteri) de stat vorbim despre unul şi acelaşi lucru De aici identitatea icircntre expresiile autorităţi statale şi autorităţi ale puterii sau funcţiile statului şi funcţiile puterii

Icircn legătură cu expresiile putere politică şi putere de stat se impun de asemenea unele precizări Ele pot evoca aceleaşi noţiuni dar pot fi folosite şi pentru a evoca noţiuni ce se află icircntr-o stracircnsă legătură icircnsă neconfundabile şi care privesc fenomenul general (complex) de putere Astfel dacă termenul politic desemnează caracterul social al puterii expresia putere politică desemnează puterea poporului a naţiunii Termenul politic poate desemna caracterul puterii unor formaţiuni asociaţii al puterii partidelor Puterile statale au şi ele trăsături politice iar termenul politic la racircndul său este nuanţat explicat Pentru ca sistemul teoretic pe care-l construim să fie clar vom folosi termenul putere politică pentru a desemna puterea poporului care are un conţinut mai larg decacirct organizarea sa statală altfel spus decacirct puterea (puterile) de stat Puterea (puterile) de stat este partea instituţională a puterii politice dar nu-i epuizează sfera găsindu-ne aici icircn relaţia de la icircntreg la parte Icircntr-o asemenea viziune ştiinţifică trăsăturile puterii politice se

332

regăsesc icircn puterile statului dar trăsăturile statului nu se regăsesc icircn totalitate icircn ansamblul puterii politice

Aşa văzute lucrurile puterea statală icircntr-o explicaţie simplă este forma de organizare statală a puterii poporului Dacă această organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii autorităţi puteri) de organe de stat cu funcţii (icircmputerniciri) şi trăsături clar definite şi caracterizate prin autonomie organizatorică şi funcţională precum şi prin echilibru reciproc şi colaborare suntem icircn prezenţa separaţiei echilibrului puterilor Această stare este specifică sistemelor de guvernămacircnt democratice

Funcţia fundamentală a statului este de a exprima şi realiza ca voinţă general obligatorie (voinţa de stat) voinţa poporului Acesta este punctul de plecare icircn teoretizarea organizării statale a puterii poporului De aici trebuie să pornim pentru a identifica funcţiile puterii instituţiile şi formele organizatorice necesare realizării acestor funcţii raporturile dintre autorităţile statale şi popor raporturile dintre autorităţile statale Am arătat că (de altfel toate constituţiile exprimă explicit aceasta) puterea (suveranitatea) politică aparţine poporului Suntem deci icircn prezenţa unui titular unic poporul şi a unei puteri unice puterea politică O altă interpretare ar icircnsemna admiterea icircmpărţirii poporului şi practic autodizolvarea sa Ar icircnsemna să considerăm că există mai mulţi suverani icircn aceeaşi ţară ceea ce ar fi desigur o absurditate sau dezordine socială

IX2 Trăsăturile generale ale puterii organizate statal


Icircnţelegem prin trăsături generale ale puterii de stat acele caractere esenţiale şi comune tuturor tipurilor de putere de stat care permit gruparea lor icircntr-o noţiune generală şi care diferenţiază icircn acelaşi timp puterea de stat de orice alt fenomen Pot fi identificate următoarele trăsături generale ale puterii de stat

1) caracterul de putere 2) putere de constracircngere

333

3) putere socială 4) puterea de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă de stat 5) caracterul organizat 6) suveranitatea

1 Caracterul de putere Acest caracter general al puterii de stat exprimacircnd genul

proxim icircn definirea puterii de stat constă icircn aceea că puterea este o putinţă efectivă de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă obligatorie pentru icircntreaga societate

2 Puterea de stat este o putere de constracircngere Fiind o putere socială puterea de stat se distinge icircn cadrul

fenomenului putere prin faptul că este o putere de constracircngere Icircn realizarea voinţei lor guvernanţii apelează la un icircntreg arsenal de mijloace folosind chiar constracircngerea de stat icircmpotriva celor care nu se supun

Elementul constracircngere este definitoriu pentru putere ca putere de stat deoarece icircn momentul icircn care dispare constracircngerea dispare chiar statul El deosebeşte puterea de stat de puterea socială existentă icircn comuna primitivă care era o putere obştească şi se baza pe convingere pe icircnţelegerea rostului şi necesităţii măsurilor luate De asemenea el deosebeşte puterea de stat de alte puteri sau autorităţi exercitate de organe şi organizaţii nestatale (partidele politice diferite organizaţii sociale organizaţii religioase) Ca atare orice putere de stat este o putere de constracircngere constracircngerea de stat bdquofiind trăsătura esenţială oricărei puteri de statrdquo Constracircngerea de stat este folosită doar icircn ultimă instanţă atunci cacircnd voinţa de stat exprimată prin lege nu este respectată de bunăvoie 152

3 Puterea de stat are evident un caracter social Acest caracter explică apariţia sa apartenenţa conţinutul şi

funcţiile sale Puterea organizată statal a apărut ca puterea unor forţe


334

sociale (grupuri clase) şi a fost folosită la consacrarea şi protejarea intereselor acestora Drumul parcurs icircn organizarea statală a puterii de la despotism pacircnă la statul de drept şi democratic se analizează şi se explică icircn raport tocmai cu caracterul social al puterii

4 Puterea de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă de stat Această trăsătură exprimă raţiunea de a fi a puterii organizate

statal Trebuie subliniat că voinţa indivizilor grupurilor sociale poporului naţiunii exprimată prin lege nu este suma aritmetică a voinţelor membrilor grupurilor sau claselor sociale Icircn lege se exprimă interesele fundamentale ale categoriei guvernanţilor Raportul lege-voinţă este icircn directă legătură cu caracterul democratic al statului Sub acest aspect icircşi păstrează actualitatea cuvintele lui Jean Jacques Rousseau din Contractul social icircn sensul că bdquoadesea se icircntacircmplă să fie o mare deosebire icircntre voinţa tuturor şi voinţa generală una nu priveşte decacirct interesul comun cealaltă priveşte interesul privat şi nu e decacirct o sumă de voinţe particulare dar dacă scoatem din aceste voinţe cele care se anulează icircntre ele cel mai mult şi cel mai puţin ca sumă a diferenţelor rămacircne voinţa generalărdquo

5 Caracterul organizat Puterea de stat este şi există numai ca o putere organizată sub

forma unui aparat mecanism autorităţi bdquoputerirdquo Puterea de stat nu poate exista decacirct organizată Organizarea puterii statale pe principiul echilibrului şi al conlucrării prezintă incontestabile avantaje icircn exerciţiul democratic al funcţiilor icircncredinţate

6 Suveranitatea Suveranitatea este o altă trăsătură a puterii organizate statal ea

fiind supremaţia şi independenţa puterii icircn exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă de stat Această trăsătură se analizează sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebită de suveranitatea poporului şi suveranitatea naţională 153

153 I Muraru S Tănăsescu op cit p 256-257

335

IX3 Separaţia puterilor echilibrul puterilor colaborarea puterilor

Teoria separaţiei puterilor este o teorie celebră de largă audienţă şi frecvent invocată Sub numele de teorie a separaţiei puterilor icircn stat se ascund icircn realitate mai multe teorii referitoare la puterea de stat care analizează diverse modalităţi de exercitare a acesteia

Cunoaşterea acestei teorii icircnlesneşte explicarea sistemelor constituţionale contemporane deşi a pierdut mult din semnificaţia şi din importanţa ei şi nu mai are importanţă icircn amenajarea actuală a puterii (Pierre Pactet) Apărută icircn Secolul Luminilor alături de alte teorii la fel de tulburătoare şi penetrante ea a fost icircndreptată icircmpotriva obscurantismului feudal şi a icircnchistării medievale icircmpotriva abuzului de putere Teoria separaţiei puterilor a fost o reacţie icircmpotriva monarhiei absolute considerată de drept divin forma de guvernămacircnt icircn care regele concentra icircn macircinile sale puterea supremă consideracircndu-se ca o personificare a statului de unde şi celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea bdquostatul sunt eurdquo (LrsquoEacutetat crsquoest moi)

Teoria separaţiei puterilor a avut un rol aparte poate decisiv icircn promovarea sistemului reprezentativ adică icircn valorificarea democratică a relaţiei dintre deţinătorul suveran al puterii (poporul naţiunea) şi organizarea statală a puterii politice icircn căutarea icircn chiar organizarea statală şi funcţionarea puterii a garanţiilor exercitării drepturilor omului şi cetăţeanului Este o teorie care a stat la baza elaborării constituţiilor afirmaţiile din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (1789) Franţa stacircnd mărturie icircn acest sens Astfel potrivit Declaraţiei menţionate o societate icircn care garanţia drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor nu este determinată nu are o constituţie

Enunţată de către John Locke (Traiteacute du gouvernement civil 1690) teoria separaţiei puterilor este definitivată şi explicată pe larg de către Montesquieu (Charles-Louis de Secondat baron de la Brede

336

et de Montesquieu născut icircn 1689) icircn celebra lucrare Despre spiritul legilor (1784) Montesquieu a făcut din separaţia puterilor un eficient instrument al siguranţei cetăţenilor De aceea se impune să observăm mai icircntacirci principalele idei ce se desprind din această lucrare care l-a consacrat pe autor ca părintele teoriei clasice a separaţiei puterilor icircn stat

bdquoRezultă ndash arăta Montesquieu ndash că experienţa de totdeauna ne icircnvaţă că orice om care deţine o putere este icircnclinat să abuzeze de ea şi că el merge mai departe aşa pacircnă ce dă de graniţe Icircnsăşi virtutea are nevoie de icircngrădiri Deci puterea trebuie divizată pentru a nu degenera icircn arbitrarrdquo Obiectul separării puterilor este simplu definit de Montesquieu bdquoPentru ca să nu existe posibilitatea de a se abuza de putere trebuie ca prin racircnduiala statornicită puterea să fie icircnfracircnată de putererdquo Icircn fiecare stat există trei feluri de puteri puterea legislativă puterea executivă privitoare la chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele care ţin de dreptul civil154 Icircn virtutea celei dintacirci ndash spunea Montesquieu ndash principele sau autoritatea face legi le icircndreaptă sau le abrogă pe cele existente icircn virtutea celei de a doua declară război sau icircncheie pace trimite sau primeşte solii ia măsuri de securitate preicircntacircmpină năvălirile icircn virtutea celei de a treia pedepseşte infracţiunile sau judecă litigiile dintre particulari bdquoPe aceasta din urmă o vom numi putere judecătorească iar pe cealaltă pur şi simplu putere executivă a statuluirdquo Această demarcare implică icircn mod evident o anumită ierarhizare icircntre cele trei funcţii cea legislativă deţinacircnd primordialitatea icircntrucacirct ea cuprinde procesul decizional Funcţia executivă este icircn mod evident subordonată creării dreptului realizată de funcţia legislativă Icircn ceea ce priveşte cea de a treia funcţie cea judecătorească ea nu este nici măcar considerată drept o funcţie distinctă ci mai degrabă drept o formă diferită de realizare a funcţiei executive icircntr-un domeniu foarte precis delimitat icircnsă cel al pedepsirii crimelor şi al apărării particularilor


337

Atunci cacircnd icircn macircinile aceleiaşi persoane sau ale aceluiaşi corp de aleşi se află icircntrunite puterea legiuitoare şi puterea executivă nu există libertate deoarece se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să icircntocmească legi tiranice pe care să le aplice icircn mod tiranic Subliniind că nu există libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă Montesquieu arăta că dacă bdquoea ar fi icircmbinată cu puterea legislativă puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară căci judecătorul ar fi şi legiuitor Dacă ar fi icircmbinată cu puterea executivă judecătorul ar avea forţa unui opresorrdquo

Părintele teoriei clasice a separaţiei puterilor a stabilit şi anumite reguli privind relaţiile dintre puteri Astfel icircn ce priveşte puterea executivă deoarece cere totdeauna acţiuni prompte ea este mai bine exercitată de unul decacirct de mai mulţi Dacă ea ar fi icircncredinţată unei persoane luate din corpul legislativ atunci nu ar mai exista libertate pentru că cele două puteri ar fi contopite aceleaşi persoane participacircnd mereu şi la una şi la cealaltă

Puterea executivă trebuie să fixeze momentul convocării corpului legiuitor şi durata sesiunilor sale Puterea legislativă nu trebuie să aibă dreptul de a ţine icircn loc puterea executivă căci activitatea executivă fiind limitată prin natura ei este inutil a o icircngrădi apoi ea se referă mereu la chestiuni care cer o rezolvare promptă Puterea legislativă poate ancheta şi pedepsi pe miniştri dar nu poate face acest lucru icircn ce-l priveşte pe monarh Apoi spune Montesquieu puterea legislativă nu poate să judece

Puterea executivă trebuie să ia parte la legiferare prin dreptul ei de veto Tot icircn teoria lui Montesquieu corpul legislativ fiind format din două părţi una va icircncătuşa pe cealaltă prin dreptul lor specific de veto iar amacircndouă (Camerele desigur) vor fi icircnfracircnate de puterea executivă care va fi fracircnată ea icircnsăşi de către cea legislativă bdquoAceste trei puteri ar trebui să ajungă la un punct mort adică la inacţiune Dar icircntrucacirct datorită mersului necesar al lucrurilor ele sunt silite să funcţioneze icircmpreună vor fi nevoite să funcţioneze de comun acordrdquo

338

Rezultă din celebra lucrare Despre spiritul legilor că totul ar fi pierdut bdquodacă acelaşi om sau acelaşi corp de fruntaşi fie al nobililor fie al poporului ar exercita aceste trei puteri pe cea de a face legi pe cea de a aduce la icircndeplinire hotăracircrile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particularirdquo

Teoria clasică a separaţiei puterilor icircn stat Sintetizacircnd teoria clasică a separaţiei puterilor vom putea

reţine mai multe idei Icircn orice societate organizată icircn stat există trei funcţii de edictare de reguli juridice sau funcţia legislativă de executare a acestor reguli sau funcţia executivă de judecare a litigiilor sau funcţia jurisdicţională Fiecare funcţie este conferită unor organe distincte puterea legislativă adunărilor reprezentative puterea executivă şefului statului eventual şefului de guvern şi miniştrilor puterea judecătorească organelor judiciare

La icircnceput teoria separaţiei puterilor icircn stat interzicea doar ca cele trei funcţii să fie exercitate de acelaşi organ Pentru a icircnlătura pericolul despotismului trebuia ca cele trei funcţii statale să fie divizate şi distribuite icircntre mai multe autorităţi indiferent cum ar fi fost realizată această separaţie Aceeaşi funcţie putea fi exercitată de mai multe organe important era icircnsă ca acelaşi organ să nu poată exercita mai multe funcţii Astfel se poate explica de exemplu de ce icircn exprimarea Constituţiei Romacircniei din 1923 funcţia legislativă era exercitată de cele trei autorităţi regele Camera Deputaţilor şi Senatul

Specializarea cacircte unui organ pentru exercitarea doar a uneia din funcţiile statale nu a intervenit decacirct mai tacircrziu şi reprezintă doar una din posibilităţile de exercitare a puterii de stat

Icircn conformitate cu teoria separaţiei puterilor icircn stat independenţa funcţiilor nu trebuie neapărat conjugată cu specializarea organelor Totuşi aceasta din urmă creacircnd o relaţie de corespondenţă icircntre un anumit organ şi o anumită funcţie ilustrează mai pregnant spiritul separaţiei puterilor icircn stat 155


339

Toate organizările statale cunosc o diviziune icircntre multele organe prin care icircşi realizează scopurile fiecare fiind mai mult sau mai puţin specializat icircntr-o funcţie Specializarea presupune exercitarea de către un organ al statului a unei singure funcţii şi numai a aceleia icircn icircntregime fără a lăsa atribuţii proprii acelei funcţii icircn competenţa altor organe de stat Icircn acest context independenţa icircn exercitarea funcţiilor adică exercitarea lor complet separat fără nicio influenţă din exterior ar conduce la imposibilitatea funcţionării statului De altfel aici se regăseşte şi una din principalele limite practice ale conceptului teoretic şi abstract al separaţiei puterilor icircn stat icircntrucacirct icircn această viziune nu ar fi posibile nici răspunderea Guvernului icircn faţa parlamentului nici dizolvarea uneia din Camere de către puterea executivă şi nici numirea vreunuia din membrii unui organ de către autorităţi sau organe ale statului exercitacircnd alte funcţii Or toate aceste lucruri se icircntacircmplă azi icircn mod frecvent icircn state icircn care aplicarea teoriei separaţiei puterilor icircn stat nu poate fi pusă la icircndoială

Teoria separaţiei puterilor este icircn realitate o justificare ideologică a unui scop politic foarte concret slăbirea puterii guvernanţilor icircn ansamblu limitacircndu-i pe unii prin alţii Se consideră că separaţia puterilor comportă două aspecte bine conturate

a) separaţia parlamentului vizavi de guvern b) separaţia jurisdicţiilor icircn raport cu guvernanţii fapt ce

permite controlul acestora prin judecători independenţi

IX4 Organizarea statală contemporană a puterii politice

Cacircteva consideraţii privind organizarea statală contemporană a puterii politice sunt importante Două constatări rezultă azi din teoria şi practica statală şi anume continuitatea unor structuri tradiţionale şi transformarea funcţiilor acestora

Cacirct priveşte menţinerea unor structuri tradiţionale este simplu de observat că şi astăzi distincţia icircntre legislativ şi executiv rămacircne o trăsătură fundamentală a regimurilor politice Aceste structuri

340

tradiţionale au cunoscut şi cunosc o permanentă transformare Aceste transformări s-au datorat tendinţei de a se da executivului grija marilor decizii politice Parlamentului rezervacircndu-i-se rolul de reflecţie şi de control al Guvernului De asemenea transformările se explică prin aceea că icircn fapt este vorba de un echilibru al puterilor şi nu de o separaţie care din start consideră potenţial antagoniste parlamentul şi Guvernul Or un guvern care dispune de o majoritate Parlamentară va lucra icircn stracircnsă asociere cu parlamentul fapt ce este considerat icircntr-un stat modern condiţia eficienţei lor Astăzi se vorbeşte tot mai mult de un declin al puterii legislative icircn favoarea executivului lucru pe care icircl vom explica pe larg la analiza puterii executive şi a raporturilor sale cu celelalte puteri De altfel separaţia şi echilibrul icircşi schimbă treptat parametrii aceştia devenind majoritatea şi opoziţia Iar această schimbare va avea mari efecte icircn configurarea sistemelor constituţionale

IX5 Consacrarea separaţiei puterilor icircn stat

icircn Constituţia Romacircniei Examinacircnd dispoziţiile Constituţiei Romacircniei putem constata

că ea consacră echilibrul puterilor icircn stat icircn conţinutul şi semnificaţia sa ştiinţifică şi desigur modernă Mai multe argumente sunt pertinente şi desigur convingătoare

a) Articolul 1 alineatul 4 prevede o separaţie clară a puterii bdquoStatul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor ndash legislativă executivă şi judecătorească ndash icircn cadrul democraţiei constituţionalerdquo

b) Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate icircn Constituţie legislativul icircn normele privitoare la Parlament (art 61şi urm) executivul icircn normele privitoare la Preşedintele Romacircniei şi Guvern (art 80 şi respectiv 102) justiţia icircn normele privitoare la autoritatea judecătorească (art 124 şi urm)

341

c) Ordinea reglementării icircn Constituţie a puterilor este ordinea clasică firească Constituţia dă expresie juridică realităţilor şi activităţilor politice statale icircn succesiunea lor firească

d) Avacircnd icircn vedere legitimitatea icircmputernicirilor Parlamentului compoziţia sa numeroasă şi larg reprezentativă Constituţia asigură acestuia o anumită preeminenţă icircn raport cu celelalte autorităţi statale Astfel Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării (art 61) el are funcţii de formare alegere numire icircnvestire a altor autorităţi statale şi desigur funcţii de control Fireşte se poate adăuga caracterizarea dată de art 58 potrivit căreia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romacircn deşi utilizarea termenului suprem poate fi privită cu multe rezerve de ordin ştiinţific icircn contextul teoriei separaţieiechilibrului puterilor icircn stat Trebuie să observăm că echilibrul puterilor icircşi găseşte semnificaţii şi icircn organizarea şi funcţionarea autorităţii legiuitoare Chiar structura bicamerală a Parlamentului exprimă echilibrul icircn exercitarea puterii legislative De altfel acesta este şi singurul argument solid al bicameralismului Parlamentului faţă de faptul că Romacircnia este un stat naţional unitar

e) Raporturile constituţionale dintre autorităţile publice se caracterizează prin implicări reciproce ale unora icircn sfera de activitate a celorlalte implicări ce semnifică echilibru prin colaborare şi control

Teoria separaţiei puterilor s-a impus prin largul său ecou şi aplicaţie factori ce acoperă imperfecţiunile sale de ordin teoretic Deşi deseori se afirmă clar că este vorba de funcţii icircmputerniciri autorităţi se discută numărul puterilor Este adevărat că uneori terminologia este corectată prin folosirea cuvacircntului echilibru

Trebuie de asemenea constatat că mesajul transmis receptivitatea icircn popor fac ca separaţia puterilor să fie mereu pronunţată şi aclamată Ea explică icircntr-un limbaj simplu uşor de receptat şi de icircnţeles lupta contra totalitarismului şi ideea de conducere democratică Ea este simbolul puterii poporului Este

342

important de reţinut că toate teoriile şi practicile politice privind crearea şi organizarea statului indiferent dacă s-au fundamentat pe contractul social pe lupta dintre grupuri sau clase sociale recunosc unei singure entităţi ndash poporul naţiunea ndash calitatea de titular absolut al puterii (suveranităţii) Toate celelalte instituţii sau autorităţi puteri publice primesc exerciţiul puterii sau al unor funcţii ale puterii numai prin delegaţiune şi niciodată nu pot deveni bdquoproprietarulrdquo puterii politice ndash unică indivizibilă şi inalienabilă ndash pe care poporul o deţine

Dacă poporul delegă altora exerciţiul puterii sau al unor funcţii prerogative de bunăvoie sau sub violenţă conştient sau nu aceasta este o chestiune complexă şi nu rareori delicată atacirct icircn teorie cacirct şi icircn practică El icircşi păstrează icircnsă dreptul sacru şi natural ca atunci cacircnd constată icircndepărtarea de mandat sau icircnşelăciunea să-şi valorifice prin revendicare dreptul său de unic titular suveran al puterii şi de unic legiuitor putacircnd icircn mod legitim să icircnlăture prin revoluţie (dreptul la insurecţie) cacircrmuirile nedemocratice şi abuzive

Acesta este prin excelenţă cel mai incontestabil drept natural care se impune ca primă realitate politică icircntr-o societate De aceea este bine ca din cacircnd icircn cacircnd poporul să verifice modul icircn care autorităţile icircndeplinesc mandatul primit Un asemenea drept s-a verificat magnific prin Revoluţia Franceză (1789) prin revoluţiile anului 1848 prin Revoluţia romacircnă din Decembrie 1989

Ca o concluzie la cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam icircn prezenţa unei conlucrări a structurilor statale icircn realizarea voinţei poporului Această conlucrare presupune competenţe clar delimitate prin Constituţie autonomie organizatorică şi funcţională control reciproc fără imixtiune garanţii constituţionale ale icircndeplinirii mandatului şi ale respectării drepturilor cetăţenilor

343

BIBLIOGRAFIE G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor Bucureşti 1930 JF Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et Calendes

Neuchatel JF Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970 Philippe Braud La liberteacute publique en droit francais Paris 1968 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et jurisprudence Paris

1966 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969 p10 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I LGDJ Paris 1979 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I Cujas Paris 1973 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura SNSPA Facultatea

de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques Paris 1993 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo nr7-81991 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura Europa Nova

Bucureşti 1996 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I Universitatea Ecologică

bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993 T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 M Duverger Constitutions et documents politiques PUF Paris 1992 p42 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses Universitaires de

France Paris 1966 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981 A Esmein Eleacutemeacutents de droits constitutionnel franccedilais et compareacute vol I Paris 1921 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p73 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif Paris LGDJ A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II UF Paris 1963 HLA Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963 Hegel Principiile filosofiei dreptului Editura Academiei Bucureşti 1969 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p208

C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura ALL Beck Bucureşti

N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a Romacircniei Institutul social romacircn Bucureşti 1922

H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris 1977 V Lenin Opere complete vol17 Editura Politică Bucureşti 1963 p356 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului constituţionalităţii legilor Editura

Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 Malinovski Crime and Custon in Sovage Society London 1954 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice Editura Lumina Lex

Bucureşti 2002 P Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile romacircne unite

Bucureşti 1927 P Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75 C Noica Jurnal de idei Humanitas Bucureşti 1990 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck Bucureşti 2002 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz Paris 1963 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică 1927 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1977 JM Shafritz Dictionary of America Government and Politics Dorsey Press

Chicago 1988 p131 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1970 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis Constanţa 1996 G Ţugui G Matei DIonescu Dezvoltarea constituţională a statului romacircn Editura

Ştiinţifică Bucureşti 1957 p366 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice Editura Proema

Baia Mare 1996 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi comparat

Bucureşti 1936 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international priveacute Paris 1907

344

GHEORGHE UGLEAN


II


11




ISBN 978-973-725-812-0 general 978-973-725-814-4 vol II 342(498)(0758)



2




II



3

4

5

CUPRINS

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI

I1 Apariţia şi evoluţia instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphellip 9 I2 Avocatul Poporului icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 18 I3 Numirea şi icircncetarea din funcţie a Avocatului Poporului helliphellip 23 I4 Adjuncţii Avocatului Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 26 I5 Atribuţiile Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi 29 I6 Structura instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 36

CAPITOLUL II

SISTEMUL ELECTORAL II1 Consideraţii generale helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 41 II2 Drepturile electorale ale cetăţenilor romacircni helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 43 II3 Dreptul la vot helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 46 II4 Dreptul de a fi ales helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 55 II5 Scrutinul helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 58 II6 Organizarea şi desfăşurarea alegerilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 63 II7 Stabilirea rezultatelor votării Atribuirea mandatelor helliphelliphelliphellip 103 II8 Influenţa sistemelor electorale asupra modului de ordonare a vieţii politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

113

6

CAPITOLUL III

PARTIDELE POLITICE

III1 Noţiunea de partid politic helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 115 III2 Partidele politice şi libertatea de asociere helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 122 III3 Reguli specifice partidelor politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 123 III4 Scopul asocierii cetăţenilor icircn partide politice Funcţiile partidelor politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

124

III5 Categorii şi variante de partide politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 127 III6 Sisteme de partide politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 134 III7 Partidele politice icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 140 III8 Exigenţe juridice privind partidele politice helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 144

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL

IV1 Generalităţi Caracterizarea parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 150 IV2 Funcţiile parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 152 IV3 Structura parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 165 IV4 Organizarea internă a parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 169 IV5 Opoziţia parlamentară helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 174 IV6 Birourile şi comitetele helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 175 IV7 Comisiile parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 179 IV8 Funcţionarea parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 189 IV9 Sistemul de vot helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 196 IV10 Deputaţii şi senatorii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 198 IV11 Actele parlamentului Consideraţii generale Clasificare hellip 204 IV12 Supremaţia legii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 215 IV13 Regulamentele parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 232 IV14 Hotăracircrea ca act juridic al parlamentului helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 235 IV15 Moţiunile helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 236 IV16 Actele structurilor parlamentare helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 237

7

CAPITOLUL V


V1 Evoluţia instituţiei şefului de stat icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphellip 239 V2 Rolul şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 241 V3 Atribuţiile Preşedintelui Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 243 V4 Desemnarea şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 246 V5 Alegerea şefului de stat icircn Romacircnia helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 248 V6 Durata mandatului şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 249 V7 Răspunderea şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 250 V8 Actele şefului de stat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 252

CAPITOLUL VI

GUVERNUL

VI1 Precizări terminologice helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 254 VI2 Rolul şi structura Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 255 VI3 Componenţa Guvernului Romacircniei helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 257 VI4 Primul-ministru helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 259 VI5 Organizarea aparatului de lucru al Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphellip 260 VI6 Funcţionarea Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 261 VI7 Actele Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 262 VI8 Raporturile legislativ-executiv helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 264 VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive hellip 266 VI10 Creşterea rolului executivului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 268

CAPITOLUL VII AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

VII1 Consideraţii generale helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 269 VII2 Activitatea jurisdicţională helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 271 VII3 Principiile fundamentale de realizare a justiţiei helliphelliphelliphelliphellip 272 VII4 Statutul magistraţilor helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 278 VII5 Instanţele judecătoreşti helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 280 VII6 Ministerul Public helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 285 VII7 Consiliul Superior al Magistraturii helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 286 VII8 Raporturile cu legislativul şi executivul helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 299

CAPITOLUL VIII INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI IMPLICAŢII

CONSTITUŢIONALE ROMAcircNEŞTI

VIII1 Implicaţiile adoptării acquis-ului comunitar asupra prevederilor constituţionale romacircneşti helliphelliphelliphelliphelliphellip

300

VIII2 Constituţia Europeană de la vis la realitate helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip 335 VIII3 Prevederi instituţionale ale Constituţiei Europene helliphelliphelliphelliphellip 345


8

9

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI I1 Apariţia şi evoluţia instituţiei Avocatul Poporului

Avocatul Poporului este termenul romacircnesc utilizat pentru a desemna a defini instituţia Ombudsmanului

Cuvacircntul Ombudsman provine din limba suedeză şi icircnseamnă bdquoreprezentantrdquo bdquoavocatrdquo bdquopurtător de cuvacircntrdquo şi poate mai exact bdquocel care vorbeşte pentru un altulrdquo Acest termen bdquoombudsmanrdquo a fost preluat din vocabularul triburilor medievale germanice care icircl foloseau pentru a desemna pe acei oameni care aveau sarcina de a percepe amenzi de la familiile vinovate pentru a le oferi familiilor victimelor

Aşa cum termenul de ombudsman provine din limba suedeză şi instituţia ca atare a apărut pentru prima oară icircn Suedia icircn anul 1809 Unii autori arată că originile acestei instituţii icircşi au izvorul icircn antichitate fără a contesta icircnsă rolul pe care l-a avut Suedia icircn formularea şi consacrarea ei modernă1

Astfel instituţii asemănătoare ombudmanului modern au existat icircn Egiptul antic icircn Grecia precum şi icircn Roma antică De asemenea instituţii similare au fost cunoscute icircn China şi icircn India icircn perioada antichităţii iar ulterior icircn lumea musulmană Icircn Egiptul Antic faraonii aveau la curţile lor funcţionari care primeau placircngerile oamenilor sarcină pe care o icircndeplineau şi funcţionarii lui Moise la evrei

1 Virgiliu Pop Avocatul Poporului ndash instituţie fundamentală a statului

de drept Editura Perenia Timişoara 1995 p 10

10

Icircn Grecia antică exista un protector al celor slabi numit bdquoArhontele Eponymrdquo Roma antică a cunoscut o multitudine de instituţii asemănătoare ombudsmanului icircncepacircnd cu perioada republicii icircn care doi cenzori primeau placircngerile icircmpotriva abuzurilor administrative Ulterior la Roma s-a creat instituţia bdquoDefensor Plebisrdquo aproape identică cu ombudsmanul modern şi anume icircn perioada Dominatului icircn anul 364 en de către Valentin icircmpărat roman considerat de istorici ca avacircnd o mare contribuţie la icircmbunătăţirea legislaţiei şi administraţiei

Instituţia bdquoDefensor Plebisrdquo a fost creată pentru a apăra cetăţenii icircmpotriva necinstei funcţionarilor La nivel naţional exista un bdquoDefensor Plebisrdquo icircn oraşe bdquoDefensor Civitatisrdquo ca şi bdquoDefensor Eclesiaerdquo bdquoDefensorulrdquo era ales dintre cei mai onorabili de către concetăţenii săi pe un termen de 5 ani şi confirmat icircn funcţie de către Prefectorul Pretorian sau de către Icircmpărat El avea rolul de a semnala autorităţilor superioare abuzurile fiscale abuzuri de putere (dări sau taxe mai mari decacirct cele legale) putacircnd interveni icircn procesele icircn care erau judecaţi cei umili icircmpiedicacircnd ca aceştia să fie supuşi torturii nimeni nemaiputacircnd fi icircncarcerat fără permisiunea sa Icircn esenţă avea sarcina de a lupta icircmpotriva potentaţilor şi de a proteja economic şi material pe cei săraci

De regulă bdquoDefensorulrdquo era ales un episcop care icircn acest fel icircndeplinea mai mult sarcini administrative icircn detrimentul celor religioase Icircntrucacirct această instituţie devenise prea jenantă prin puterea pe care o dobacircndise pentru cei puternici şi influenţi o jumătate de secol după crearea sa icircncepacircnd cu anul 425 icircn funcţie este numit un potentat Icircn Imperiul Bizantin icircn perioada domniei lui Justinian locul bdquoDefensoruluirdquo decăzut este luat de bdquoVindexrdquo care devine conducător al oraşului fiind ales pe o perioadă de doi ani dintre notabili

Icircn evoluţia instituţiei ombudsmanului un rol decisiv l-a jucat influenţa musulmană profetul Mahomed obişnuia să asculte placircngerile oamenilor iar un funcţionar numit bdquoMohtasibrdquo se

11

deplasa zilnic prin oraşe pentru a observa cum icircşi icircndeplinesc funcţionarii atribuţiile avacircnd puterea de a anula ordinele care contraveneau moralei religioase

De asemenea icircn perioada medievală este cunoscută icircn Imperiul otoman instituţia bdquoQadial Qudatrdquo avacircnd sarcina de a asigura ca legea islamică să fie respectată de către demnitari inclusiv de Sultan icircn afacerile lor cu poporul şi icircn relaţiile dintre ei

Icircn Spania evului mediu această instituţie a avut o dezvoltare deosebită cunoscută fiind sub denumirile de bdquoEl Sindico Procuradorrdquo bdquoEl Personero del Pueblordquo bdquoEl Consul del Marrdquo iar icircn Spania musulmană instituţia numită bdquoSahib-Al-Mazaimrdquo De asemenea icircn Aragon apărea sub denumirea de bdquoJusticia Mayor de Aragonrdquo instituţii similare existacircnd şi icircn Catalunia iar icircn Ţara Bască sub denumirea de bdquoAbogado de los Poloresrdquo adică avocat al săracilor

Chiar dacă au existat instituţii asemănătoare ombudsmanului icircncă din antichitate răspacircndite aproape icircn toate zonele geografice aşa cum s-a arătat instituţia ombudsmanului s-a cristalizat icircntr-o instituţie icircnchegată şi modernă icircn Suedia ţară icircn care de altfel icircntregul sistem constituţional ar fi imposibil de imaginat fără aceasta

La 18 martie 1809 regele Gustav Adolf al Suediei a fost acuzat de către un grup de ofiţeri conduşi de către generalul Adlerkreutz că a adus ţara pe marginea prăpastiei datorită politicii sale externe2 obligacircndu-l să abdice S-a proclamat o nouă Constituţie şi s-a restabilit puterea parlamentară creacircndu-se instituţia bdquoRiksens staumlnders Justiţie Ombudsmanrdquo ndash Ombdusmanul Parlamentar ca mandatar al stărilor Riksdagului3

2 Weerts Mar Lous van der Wolf Willem Jan The Sweedish

Ombudsman A Unique Institution icircn bdquoTilburg Foreign Law Reviewrdquo vol2 (2) 1996 p 166

3 Icircn Suedia icircn jurul anului 1550 s-au creat Corpurile reprezentative pentru nobilime cler burghezie şi ţărănime care icircmpreună formau Riksdagul

12

Ombudmanul Parlamentar trebuia să fie o persoană de o recunoscută abilitate legală şi integritate remarcabilă şi avea datoria de a supraveghea respectarea legilor şi ordonanţelor de către judecători funcţionari civili şi ofiţeri militari4 Totodată se prevedea numirea icircn continuare de către Rege a Cancelarului justiţiei instituţie care există şi icircn prezent

Icircntacirciul Ombudsman Parlamentar a fost ales icircn anul 1810 icircn persoana Baronului Lars August Mannerheim care ca şi cei care i-au urmat avea sarcina să supravegheze atacirct autorităţile civile cacirct şi cele militare

Icircn anul 1915 se creează Militieombudsmanul (Ombudsmanul Militar) pentru supravegherea unităţilor militare

Sunt astfel create icircn Suedia 3 instituţii ale Ombudsmanului Ombudsman Executiv icircn persoana bdquoCelui mai Icircnalt Ombudsman al Regeluirdquo Ombudsman Parlamentar icircn persoana Justiţiebudsmanului şi Ombudsman Militar icircn persoana Militieombudsmanului

După cel de-al doilea război mondial activitatea Ombudsmanului Militar s-a diminuat astfel icircncacirct icircn anul 1968 a fost icircncorporat icircn Ombudsmanul Parlamentar icircnsă numărul Ombudsmanilor cuprinşi icircn această instituţie a crescut la trei şi apoi icircncepacircnd cu anul 1974 la patru De asemenea icircn Suedia tot după cel de-al doilea război mondial s-au icircnfiinţat ombudsmani specializaţi numiţi de către Guvern

Astfel icircn anul 1964 a fost icircnfiinţat Ombudsmanul pentru concurenţă iar de curacircnd icircn anul 1994 Ombudsmanul pentru persoane handicapate Icircn prezent Ombudsmanul Parlamentar Suedez se prezintă icircn felul următor Riksdagensombudsmanul sau Justiţieombudsmanul este o instituţie pluripersonală formată din patru ombudsmani aleşi pe o perioadă de 4 ani unul dintre ei este responsabil pentru administraţia instituţiei şi hotărăşte asupra orientării principale a activităţii acesteia

4 Werts Mar Lous van der Wolf Willem Jan op cit p 166-167

13

Activitatea Ombudsmanului Parlamentar Suedez (prescurtat JO din Justiţieombudsmanul) acoperă toate administraţiile statului şi ale colectivităţilor locale ca şi personalul acestora JO poate participa chiar la pronunţarea hotăracircrilor judecătoreşti5 Există şi unele excepţii cum sunt miniştrii icircn exerciţiu membrii Riksdagului membrii Consiliilor Municipale care nu sunt supravegheaţi de JO

Fiecare JO are o sferă separată de supraveghere Icircn sistemul suedez al ombudsmanului orice cetăţean care se consideră că a fost victima unei injustiţii se poate adresa JO cu o placircngere scrisă

Icircn fiecare an se primesc de către JO 3500-4000 de placircngeri din care circa o treime după o procedură sumară se constată a fi nefondate

JO a fost icircnzestrat de Riksdag cu puteri depline pentru a determina care cazuri să fie investigate De asemenea JO poate să trimită altor organisme ale Guvernului anumite cazuri pentru a fi investigate

Icircn ultima vreme JO a făcut inspecţii frecvente la birourile guvernamentale administraţiile regionale tribunale icircnchisori autorităţi militare JO are o independenţă totală faţă de Riksadgul care l-a numit Cu toate acestea JO icircntocmeşte un raport anual ce se examinează de o comisie parlamentară care după o verificare prin sondaj icircşi prezintă concluziile Riksdagului

Se poate aprecia că şi mass-media exercită un control asupra JO icircntrucacirct multe cazuri mai ales cele controversate se transformă icircn dezbateri publice

Icircn literatura juridică s-au cristalizat cacircteva caracteristici ale instituţiei Ombudsmanului Suedez care se referă la independenţa funcţională competenţă şi eficienţă obiectivitate şi corectitudine autoritatea de a primi placircngeri de la persoanele nedreptăţite putere

5 O asemenea prerogativă este prevăzută icircn Constituţie icircnsă nu a fost

niciodată utilizată (Această afirmaţie a fost făcută de JO cu ocazia vizitei autorului cursului la sediul instituţiei)

14

de investigare acces la arhivele guvernului puterea de a ordona sau impune sancţiuni puterea de a emite rapoarte şi altele

Timp de peste un secol (1810-1919) Ombudsmanul a rămas o instituţie exclusiv suedeză şi apoi pacircnă icircn anul 1959 exclusiv scandinavă după care icircncepacircnd cu anul 1960 s-a răspacircndit pe toate meridianele globului icircn ultimul deceniu şi icircn ţările Europei de Est Ce a determinat această expansiune a instituţiei ombudsmanului

Creşterea deosebită a sarcinilor puterii legislative şi implicit ale administraţiei publice ca urmare a complexităţii din ce icircn ce mai mari a vieţii economice şi sociale la nivelul tuturor statelor lumii determină cetăţenii ca icircn fiecare moment să intre icircn contact cu autorităţile publice şi structurile administrative Aceste contacte permanente şi de cele mai multe ori complexe nu se desfăşoară icircntotdeauna icircn cele mai bune condiţii mai ales nu icircn favoarea cetăţenilor

Prin urmare unii cetăţeni icircşi pierd icircncrederea icircn aceste autorităţi şi structuri administrative alţii manifestă dezinteres ori se resemnează mai ales atunci cacircnd trebuie să parcurgă unele proceduri deosebit de greoaie care de fapt icircmpiedică stabilirea unor relaţii normale cu acestea Icircn atare situaţii pot apărea conflicte care nu lasă indiferente autorităţile şi le determină să găsească soluţii pentru rezolvarea disfuncţionalităţilor icircn planul relaţiilor cetăţean-autoritate Ca urmare numeroase ţări au recunoscut că instituţiile tradiţionale de protecţie juridică a cetăţenilor şi de control al autorităţilor publice nu mai erau icircn stare să rezolve aceste conflicte

Icircn acest context după primul şi mai ales după cel de-al doilea război mondial icircn multe ţări din aproape toate zonele geografice ale lumii s-a consacrat instituţia Ombudsmanului sau a mediatorului cum s-a mai numit (atacirct la nivel naţional cacirct şi regional şi local) care s-a inspirat după modelul suedez instituţionalizat constituţional după cum s-a arătat icircn anul 1809

Modelul suedez a constituit o sursă de inspiraţie pentru ţările care au consacrat această instituţie fără a-l copia pur şi simplu ci

15

adaptacircndu-l potrivit ordinii constituţionale tradiţiei şi specificului lor

Icircn Europa instituţia ombudsmanului ia amploare rapid şi se diversifică chiar sub aspectul denumirii6

Icircn ţările din celelalte continente această instituţie a ombudsmanului s-a icircncetăţenit de asemenea rapid fiind icircnzestrată cu largi competenţe atacirct la nivel statal cacirct şi la nivel regional şi local7

Instituţia s-a impus icircn ţări cu forme de stat şi de guvernămacircnt dintre cele mai diferite icircn monarhii şi icircn sisteme prezidenţiale icircn statele unitare şi icircn cele federale icircn state industrializate ca şi icircn cele icircn curs de dezvoltare precum şi icircn statele care au trecut de la regimuri totalitare comuniste spre căi democratice de guvernare

Asemenea situaţii au survenit după anii rsquo90 cacircnd icircntr-o serie de ţări din Estul Europei mai multe state au consacrat constituţional instituţia ombudsmanului8

Tot icircn această perioadă prin Tratatul European de la Maastricht şi prin alte acte comunitare s-a prevăzut numirea primului Ombudsman al Uniunii Europene9

6 Finlanda (1919-mediator) Norvegia (1952 ndash Comitet naţional pentru

apărarea naţională) Danemarca (1954 ndash ombudsman pentru administraţie civilă şi armată) Norvegia (1962 ndash mediator pentru administraţie civilă) Marea Britanie (1917- procuror de interes public mediator) Elveţia (1967 ndash mediator al oraşului Zuumlrich) Irlanda de Nord (1967 ndash mediator) Italia (1974 ndash apărător civil icircn provincia Liguria şi Toscana) Marea Britanie (1974 ndash Comisionar pentru administraţia locală icircn Anglia Ţara Galilor şi Scoţia) RF Germania (1974 ndash Burgerbeauftragter icircn Landul Renania- Westfalia) Portugalia (1975 ndash Provedor de Justitia) Austria (1977 ndash triumvirat de mediator) Irlanda (1980 ndash Ombudsman) Spania (1981 ndash apărător public Defensor del Pueblo) Olanda (1982 ndash Ombudsman naţional) Polonia (1987 ndash comisionar pentru protecţia drepturilor civile) Romacircnia (1991 ndash Avocatul Poporului)

7 Australia Noua Zeelandă India Canada SUA Porto Rico Trinidad-Tobagu Guyana Fidji Tanzania Zambia Mauritius Sudan

8 Ungaria Slovenia Romacircnia Rusia 9 La 12 iulie 1975 Parlamentul European alege primul Ombudsman al

Uniunii Europene Rolul său constă icircn a pune la dispoziţia cetăţenilor ale căror drepturi au fost refuzate sau icircncălcate de către instituţiile europene mijloace concrete de apărare

16

Instituţia Ombudsmanului din oricare din aceste ţări deşi de origine suedeză are o structură fundamentală uniformă dar şi o organizare de detaliu diferită potrivit specificului şi tradiţiei fiecăreia dintre ţările icircn care s-a instituţionalizat ceea ce permite icircncorporarea icircn sistemele naţionale respective

Este adevărat că icircn literatura juridică există şi opinia potrivit căreia ceea ce de fapt s-a extins la scară internaţională nu este instituţia clasică originală a Ombudsmanului suedez ci copii neconforme ale acesteia ea suferind cu ocazia operaţiei de transplantare adaptări mai mult sau mai puţin icircntinse ceea ce icircnseamnă că icircn realitate ne aflăm icircn situaţia unui simplu icircmprumut de idei nu al unei instituţii10

Pe coordonatele evocate mai sus instituţia Ombudsmanului poate fi clasificată icircn Ombudsman Parlamentar şi Ombudsman subordonat Guvernului sau puterii executive11 Aceste instituţii se regăsesc atacirct icircn statele unitare cacirct şi icircn statele federale12

După sistemul de desemnare a acestei instituţii sunt Ombudsmani numiţi exclusiv de către legislativ dar la propunerea

10 Vasile Pătulea Studiu comparativ icircn legătură cu instituţia

constituţională a Avocatului Poporului icircn bdquoDreptulrdquo nr7 1992 11 Corneliu Manda Ovidiu Predescu Ioan Popescu Slăniceanu Cezar

Corneliu Manda Ombudsmanul - justiţie fundamentală a statului de drept Editura Lumina Lex Bucureşti 1997 p 14

12 Ombudsman Parlamentar există icircn RF Germania (1982 ndash icircntr-unul din statele sale) Australia (1976 ndash Parlamentary Commissioner şi la nivel local icircn 7 state din 1973) Africa de Sud (1981 ndash Bophuthastswana) Canada (1967 numai pe plan local icircn 9 provincii) Suedia (1809) Noua Zeelandă (1962) Finlanda (1919) Israel (1971) Ombudsman Subordonat Guvernului sau puterii executive există icircn Franţa (1973 şi unul analog icircn oraşul Paris din 1977) SUA (1967 icircn mai multe oraşe şi state) Ghana (1979) Filipine (1973) State unitare funcţionează icircn Suedia Finlanda Danemarca Norvegia Noua Zeealandă Marea Britanie Israel Franţa Italia Portugalia Spania Tanzania State federale există icircn Canada RF Germania India SUA Australia

17

executivului de către executiv după consultarea prealabilă a legislativului şi exclusiv de către executiv sau Guvern13

Icircn afară de instituţia Ombudsmanului cu competenţă generală icircn multe ţări există şi Ombudsman specializat cu o competenţă specifică cum ar fi pentru protecţia consumatorilor ocrotirea libertăţii presei şi a informaţiei protecţia intimităţii controlul forţelor armate şi de securitate sfere educative sfere impresariale Ombudsman universitar Ombudsman de icircntreprindere14

După prezentarea succintă a instituţiei Ombudsmanului a apariţiei şi evoluţiei sale icircn lume credem că putem icircncerca definirea sa Trebuie mai icircntacirci să precizăm că icircn literatura juridică s-au formulat multe şi diverse definiţii ale Ombudsmanului15

13 Exclusiv de către legislativ funcţionează icircn Suedia Finlanda

Danemarca RF Germania Spania SUA Exclusiv de către legislativ la propunerea executivului ori a

Guvernului există icircn Canada (Quebec) Executiv sau Guvern la propunerea legislativului Noua Zeelandă

Israel Canada (Alberta Manitoba) Executiv după consultarea prealabilă a membrilor legislativului icircn

Guyana Insulele Fidji Insulele Mauricius Exclusiv de către executiv sau de către Guvern icircn Australia Occidentală Ghana Franţa Filipine

14 Protecţia consumatorilor (Suedia Norvegia Danemarca SUA) Ocrotirea libertăţii şi informaţiei (Suedia Marea Britanie Olanda) Protecţia intimităţii (RF Germania Australia Canada) Controlul forţelor armate şi de securitate (RF Germania Israel Canada Marea Britanie Norvegia) Sferele educative (Canada SUA Mexic) Sferele impresariale (SUA Brazilia) Ombudsman Universitar (SUA icircn unele state ca Ohio California Mexic) Ombudsman de icircntreprindere (SUA International Technology Group of Xerox Corp General Motors Ford Motors Company et Brazilia)

15 bdquoO instituţie unică stabilită icircn forme variate icircntr-un număr de ţări pentru a proteja indivizii icircmpotriva actelor injuste din partea oficialilor guvernamentali sau agenţilorrdquo (Enciclopedia of Human Rights Eduard Lawson ndash Taylor amp Francisc Inc ndash Ny ndash Philadelphia ndash Washington ndash London 1991 p 1158) bdquoO instituţie stabilită prin Constituţie sau lege avacircnd o relaţie specială cu Parlamentul ocupacircndu-se icircn mod independent şi imparţial de placircngeri ale cetăţenilor privind comportamentul administraţiei avacircnd autoritatea de a investiga validitatea acestor placircngeri pronunţacircndu-se

18

Ţinacircnd seama şi de aceste opinii putem spune că Ombudsmanul este o instituţie consacrată de Constituţie sau de lege desemnată după procedurile prevăzute de acestea a cărei icircndatorire este de a primi placircngeri de la cetăţeni icircmpotriva nedreptăţilor cauzate acestora de către administraţie sau de a combate administraţia defectuoasă din proprie iniţiativă prin recomandări ori sugestii şi informări publice anuale

I2 Avocatul Poporului icircn Romacircnia

Scurte consideraţii Pentru prima dată icircn istoria ţării Constituţia Romacircniei din 8

decembrie 1991 prevede instituţia Avocatul Poporului cu rolul de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircn raporturile acestora cu autorităţile publice

asupra acestora ndash icircn rapoarte publice ndash şi dacă este nevoie făcacircnd recomandări icircn plus avacircnd autoritatea de a investiga la propria sa iniţiativă comportamentul administraţieirdquo (E Helder Ombudsman en administratiere rechtsbeseming profichrift Enschede 1989 p 139 citat de Weerts Marhous van der Wolf Willem Jan op cit p 165) bdquoO instituţie specială sau funcţionar la care oamenii pot merge cu placircngerile lor icircn legătură cu modul icircn care afacerile lor cu numeroasa şi anonima birocraţie au fost tratate Ombudsmanul primeşte numeroase placircngeri publice le investighează şi raportează constatările reclamanţiilor şi organizaţiilor investigaterdquo (Picki Victor The Protection of Human Rights by the Office of the Austrian Ombudsman icircn bdquoAustrian-Soviet round table on the protection of Human Rightsrdquo ndash Matscher F Wolfram K Kenl Engel Verlag 1992 p 156) bdquoUn funcţionar independent şi non-partizan (sau un grup ca atare de funcţionari) deseori prevăzut icircn Constituţie care supraveghează administraţia El se ocupă cu placircngeri specifice din partea publicului icircmpotriva injustiţiei administrative şi maladministraţiei El are puterea de a investiga raporta şi a face recomandări icircn cazuri individuale şi proceduri administrative El caută soluţii pentru probleme icircntr-un proces de investigaţie şi conciliererdquo (Mac Dermont Niall The Ombudsman Institution icircn International Comission of Jurists bdquothe Reviewrdquo nr211978 p 30 citat din Virgiliu Pop op cit p 2-3)

19

Cu toate că a fost instituţionalizată icircn ţara noastră aşa cum s-a arătat prin Constituţia Romacircniei din 1991 icircnsuşi actul de naştere al Ombudsmanului suedez s-a semnat pe teritoriul romacircnesc16

16 Icircn anul 1709 Regele Carol al XII-lea al Suediei icircnfracircnt icircn bătălia de

la Poltava s-a văzut nevoit să se refugieze icircntr-un autoexil care pe atunci era Imperiul Otoman unde avea să stea mai mulţi ani Una din localităţile care l-au adăpostit a fost Tighina (Bender) icircn Basarabia acest fapt istoric a fost consemnat şi de Dimitrie Cantemir icircn Descriptio Moldaviae Bender se află pe Nistru De la Bender (după alţi autori de la Timurtach) Carol al XII-lea avea să emită un ordin potrivit căruia icircn Suedia bacircntuită pe atunci de tulburări şi dezordini va fi creat un serviciu condus de către cel mai icircnalt Ombudsman al Regelui ndash Koumlnungens Houmlgsta Ombudsman cu misiunea fundamentală de a asigura ca legile şi statutele să fie respectate iar funcţionarii civili să icircşi icircndeplinească icircndatoririle bdquoKansliordoringulrdquo din 1713 icirci atribuie acestuia funcţia de control al administraţiei Un posibil izvor de inspiraţie pentru regele suedez a putut fi instituţia otomană a bdquo Qrsquoadi al Qudatrdquo-ului parte esenţială a sistemului islamic de drept din acele timpuri Acest Koumlnungens Houmlgsta Ombudsmanen nu avea autoritate politică dar avea facultatea de a dicta ordine icircn numele Majestăţii Sale şi de a-i urmări icircn justiţie pe funcţionarii care nu-şi icircndeplineau obligaţiile atacirct direct cacirct şi prin intermediul acuzatorilor ordinari Icircn anul 1719 denumirea instituţiei create de Carol al XII-lea se schimbă icircn Justitiekansler ndash Cancelar al justiţiei După moartea lui Carol al XII-lea icircn 1719 icircncepe o perioadă de declin al Coroanei şi de supremaţie a Parlamentului o nouă Constituţie este adoptată icircn anul 1719 marcacircnd icircnceputul perioadei iluminismului icircn Suedia Frihetstidul avea să dureze icircn Suedia pacircnă icircn anul 1772 an icircn care guvernarea parlamentară ia sfacircrşit iar puterea se concentrează icircn macircinile regelui Gustav al II-lea Icircn timpul Frihetstidului Parlamentul reuşeşte să stabilească o primă legătură cu instituţia Cancelarului Justiţiei cacircnd icircl determină pe acesta să icirci prezinte rapoarte iar icircncepacircnd cu anul 1766 pacircnă la sfacircrşitul iluminismului suedez Parlamentul este acela care icircl numeşte pe Cancelarul Justiţiei Astfel icircn anul 1766 Parlamentul suedez trimite regelui o scrisoare icircn care anunţă decizia potrivit căreia bdquoStările Generale au socotit ca fiind drept ca funcţia de Justitiekansler să fie de acum icircnainte stabilită de către Parlament după alegerea sa de către electorii tuturor stărilor Alegerea nu va avea o valabilitate mai mare decacirct perioada care se icircntinde pacircnă la următoarea reuniune a Riksdagului Stările Regatului vor purcede atunci după ce Cancelarul Justiţiei le va da socoteală de misiunea sa la o nouă persoană

20

Consacrarea acestor noi instituţii prin legea fundamentală răspunde cerinţelor democratice actuale necesităţilor reale prezente şi mai ales celor viitoare

Instituţia Avocatul Poporului prin caracterul ei profund democratic permite accesul cetăţenilor la o nouă modalitate legală pentru exercitarea fără nicio icircngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale Constituţia Romacircniei prevede icircn art55 că organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică fără să prevadă un termen pentru elaborarea şi adoptarea acesteia

Credem că lipsa unui termen pentru elaborarea şi adoptarea legii Avocatului Poporului a constituit o omisiune a Constituţiei cu consecinţe nefavorabile icircn aducerea la icircndeplinire a prevederilor referitoare la icircnfiinţarea şi organizarea statului de drept

Icircn aceste condiţii au trecut mai mult de 5 ani de la intrarea icircn vigoare a Constituţiei pacircnă la adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului17 Apreciem că a fost o scăpare a Constituţiei deoarece atunci cacircnd s-a prevăzut icircnfiinţarea altor noi instituţii ale statului de drept cum sunt Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi s-a stabilit şi un termen precis icircn acest sens

pentru această funcţie de asemenea pacircnă la Riksadgul următor Icircn 1739 avea să se facă un al doilea pas extrem de important din acel moment particularii putacircnd să se adreseze cu placircngeri acestuia Cel de-al treilea pas s-a făcut icircn anul 1766 prin numirea de către Parlament a Cancelarului Justiţiei Icircn anul 1772 o lovitură de stat restaurează monarhia absolută prerogativele regale incluzacircnd din nou şi pe acela al numirii Cancelarului Justiţiei La 18 martie 1809 ofiţerii suedezi sub conducerea generalului Adlerkrentz l-au obligat pe regele Gustav Adolf să abdice proclamacircnd o nouă constituţie restabilind puterea parlamentară creacircnd instituţia Ombudsmanului Parlamentarrdquo (Citat din Virgiliu Pop op cit p 11-13)

17 Această lege ndash Legea nr351997 ndash a fost adoptată icircn şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 21 februarie 1997 şi publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo la 13 martie 1997

21

Pe de altă parte nici Guvernul care are iniţiativă legislativă nu s-a grăbit să aducă la icircndeplinire prevederile constituţionale referitoare la icircnfiinţarea instituţiei Avocatul Poporului şi să depună la Parlament un asemenea proiect de lege după cum nici Parlamentul nu a manifestat celeritate icircn adoptarea legii după depunerea proiectului astfel icircncacirct proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptat mai icircntacirci de Camera Deputaţilor la 19 martie 1996 şi apoi de Senat la 3 octombrie 1996

Icircntrucacirct icircntre proiectul de lege adoptat de Cameră şi proiectul de lege adoptat de Senat au existat divergenţe cu privire la unele prevederi şi cum prin procedura de mediere nu s-a ajuns la un acord textele aflate icircn divergenţă s-au supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună care au adoptat textul definitiv al Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului abia la 21 februarie 1997

Legea cuprinde o serie de prevederi deosebit de importante referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi din acest punct de vedere icircn chiar primul articol se prevede că scopul instituţiei Avocatul Poporului este de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircn raporturile acestora cu autorităţile publice De asemenea importante sunt reglementările cuprinse icircn art2 care icircn alin1 prevede că Avocatul Poporului icircn activitatea sa este independent de orice autoritate publică

Prin această prevedere se conferă instituţiei Avocatul Poporului garanţia majoră că nu va fi icircmpiedicată de nicio autoritate să-şi exercite mandatul conform scopului şi atribuţiilor pe care i le-a conferit legea nimeni neputacircnd-o obliga să se supună unor instituţii sau dispoziţii ale acestora Icircn acelaşi timp icircnsă nici Avocatul Poporului icircn exercitarea atribuţiilor sale nu are dreptul să se substituie autorităţilor publice

Toate aceste prevederi sporesc icircncrederea cetăţeanului lezat icircntr-un drept fundamental al său de a se adresa Avocatului Poporului

22

pentru a-i fi apărat acest drept icircn raport cu autoritatea care l-a icircncălcat

Aşa cum am arătat Avocatul Poporului nu este o instituţie care să se substituie altora ci o instituţie care alături de altele ocroteşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti Nu este avocat al unora sau al altora ci protector al tuturor Mai mult autorităţile publice sunt obligate potrivit art4 din lege să comunice sau după caz să pună la dispoziţia Avocatului Poporului icircn condiţiile legii informaţiile documentele sau actele pe care le deţin icircn legătură cu cererile care au fost adresate acestuia acordacircndu-i sprijin pentru exercitarea atribuţiilor sale

De altfel icircn majoritatea ţărilor lumii arma principală a Ombudsmanului o constituie autoritatea lui puterea de a admonesta şi critica suportul major al opiniei publice receptivitatea şi sprijinul tuturor autorităţilor publice18

Icircn sfacircrşit Avocatul Poporului prezintă rapoarte anuale celor două Camere ale Parlamentului sau la cererea acestora Aceste rapoarte pot să cuprindă informaţii despre activitatea Avocatului Poporului precum şi recomandări şi propuneri de modificare a legislaţiei de lege ferenda sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

Fără icircndoială această obligaţie a Avocatului Poporului de a prezenta rapoarte anuale Parlamentului nu constituie o restracircngere a independenţei acestuia ci dimpotrivă icirci sporeşte şi icircntăreşte autoritatea şi creează posibilitatea de a se adopta la timp şi icircn mod eficient măsurile legale sau de altă natură menite să asigure şi să ocrotească libertăţile fundamentale ale omului

18 Instituţia Ombudsmanului ndash s-a subliniat la Conferinţa Internaţională

de la Camberra din 1988 ndash este o instituţie democratică concepută să coopereze icircntr-un spirit democratic bdquocu un guvern cooperant şi oficialităţi amabilerdquo care icircn general funcţionează eficient şi sunt dispuse să icircnlăture orice greşeală sau nedreptate Este deci o instituţie a cărei implementare cere timp ambianţă democratică cultură politică şi juridică amabilitate şi solicitudine

23

I3 Numirea şi icircncetarea din funcţie a Avocatului Poporului

I31 Numirea Avocatului Poporului

Referitor la numirea Avocatului Poporului Constituţia prevede icircn art58 alin 1 că acesta este numit pe o perioadă de 5 ani iar icircn art 65 alin 2 se precizează că numirea se face de către Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună19

Este de observat că icircn majoritatea ţărilor unde este organizat şi funcţionează Ombudsmanul acesta este numit de legislativ sau de executiv cu confirmarea legislativului sau a unei anumite proporţii a acestuia

Icircn anul 1971 Asociaţia Americană a Avocaturii a adoptat o rezoluţie care recomandă ca Ombudsmanul să fie numit de către corpul legislativ sau de către executiv cu confirmarea unei proporţii desemnate a corpului legislativ preferabil cu o majoritate de două treimi

Chiar şi titulatura multor ombudsmani este aceea de bdquoOmbudsman Parlamentarrdquo sau bdquoComisar Parlamentarrdquo Atunci cacircnd Ombudsmanul este numit de către executiv el se numeşte bdquoOmbudsman Executivrdquo

Literatura juridică face distincţie icircntre bdquoOmbusdmani legislativirdquo şi bdquoOmbudsmani executivirdquo după ponderea pe care o au respectivele puteri la numirea icircn funcţie a ombudsmanului Sistemul Ombudsmanului Parlamentar este cunoscut sub denumirea de bdquoOmbudsman clasicrdquo

Ombudsmanii Parlamentari sunt consideraţi ca fiind bdquoicircmputerniciţi reprezentanţi ai Parlamentuluirdquo acţionacircnd deseori ca

19 Anterior modificării Constituţiei numirea Avocatului Poporului se

făcea de către Senat pe o perioadă de 5 ani dispoziţie reluată apoi de legea organică icircn art 6 alin1 Icircn acest sens trebuie precizat că este necesară o modificare a acestei legi organice icircn concordanţă cu noile prevederi constituţionale

24

organ auxiliar al puterii legislative Modelul clasic de Ombudsman legislativ este Riksdagensombudsmanul suedezrdquo20

Constituţia Romacircniei nu prevede ce condiţii concrete trebuie să fie icircndeplinite de candidaţii la această funcţie Legea organică icircn art6 alin2 arată că poate fi numit Avocat al poporului orice cetăţean romacircn care icircndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională Astfel potrivit art 143 din Constituţie judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară icircnaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani icircn activitatea juridică sau icircn icircnvăţămacircntul juridic superior

Icircn variantele iniţiale ale proiectului legii se cerea pe lacircngă condiţiile enumerate mai sus şi aceea de a nu fi făcut parte dintr-un partid politic icircn ultimii 5 ani

Icircn opinia noastră condiţiile prevăzute de Constituţia Romacircniei precum şi cele prevăzute de Legea pentru numirea judecătorilor Curţii Constituţionale sunt suficiente pentru realizarea scopului avut icircn vedere de legiuitor la icircnfiinţarea instituţiei Avocatul Poporului

Propunerile de candidaţi sunt făcute de Biroul Permanent al Senatului la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului

20 Potrivit Constituţiei suedeze bdquoOmbudsmanul Parlamentuluirdquo este

ales de către Riksdag Icircn Finlanda art49 al Actului constituţional prevede icircntre altele că Ombudsmanul Parlamentar este ales de către Parlament urmacircnd acelaşi procedeu ca pentru alegerea Preşedintelui Parlamentului Icircn Danemarca art55 din Constituţie conferă Folketingului privilegiul de a numi Ombudsmanul La fel icircn Norvegia Storingul alege Ombudsmanul Icircn Polonia Ombudsmanul este numit de către Dietă cu acordul Senatului la propunerea Preşedintelui Dietei sau a unui grup de 35 de deputaţi Icircn Portugalia Provedor de Justicia este numit de către Parlamentul Portugaliei Icircn Spania Defensor del Pueblo este numit de către Parlament

Icircn Austria Avocaţii Poporului care formează instituţia Volksanwaltschaft sunt aleşi de Nationalrat (Parlament) Icircn Olanda Ombudsmanul Naţional este numit de către Camera Inferioară a Parlamentului

25

Candidaţii trebuie să depună la Comisia Juridică de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului actele prin care dovedesc că icircndeplinesc condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege pentru a icircndeplini funcţia de Avocat al Poporului

După depunerea actelor şi verificarea acestora candidaţii sunt audiaţi de Comisia Juridică de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului

Numirea Avocatului Poporului se face potrivit art7 alin3 din lege cu votul majorităţii parlamentarilor (senatori şi deputaţi) Dacă la primul tur de scrutin nu se obţine această majoritate se vor organiza noi tururi de scrutin la care vor participa numai candidaţii situaţi pe primele două locuri la turul de scrutin anterior21

Potrivit dispoziţiilor art8 alin1 din lege mandatul de Avocat al Poporului icircncepe pe data numirii sale de către Senat şi durează pacircnă la instalarea noului Avocat al Poporului

Avocatul Poporului icircnainte de icircnceperea exercitării mandatului va depune icircn faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului următorul jurămacircnt bdquoJur să respect Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor icircndepli- nindu-mi cu bună credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului Aşa să-mi ajute Dumnezeurdquo

Textul de lege prevede icircn alin 4 că jurămacircntul poate fi depus şi fără formulă religioasă Refuzul depunerii jurămacircntului icircnsă are ca efect icircmpiedicarea intrării icircn funcţie a Avocatului Poporului şi pe cale de consecinţă deschide procedura pentru o altă numire icircn funcţie

21 Proiectul de lege icircn varianta adoptată de Camera deputaţilor la art7

alin3 prevedea că numirea Avocatului Poporului se face cu votul a două treimi din numărul senatorilor icircn timp ce la acelaşi articol icircn varianta adoptată de Senat se stipula că numirea Avocatului Poporului se face cu votul majorităţii senatorilor

26

I32 Icircncetarea funcţiei de Avocat al Poporului

Icircn art9 din lege sunt menţionate expres cazurile icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează icircnainte de termen şi anume demisia revocarea din funcţie incompatibilitatea de a-şi icircndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile constatată prin examen medical de specialitate ori icircn caz de deces

Referitor la cazurile icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează este de precizat că numai icircn caz de revocare din funcţie se pune problema unor fapte ce pot fi imputate acestuia Astfel chiar legea menţionează icircn art9 alin2 că Avocatul Poporului se revocă din funcţie ca urmare a icircncălcării Constituţiei şi a legilor Textul de lege precizează şi modul icircn care urmează a se face revocarea şi anume la propunerea Biroului Permanent al Senatului pe baza raportului Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări cu votul majorităţii senatorilor

Cu privire la celelalte cazuri icircn care mandatul Avocatului Poporului icircncetează şi anume demisia incompatibilitatea imposibilitatea de icircndeplinire a funcţiei şi decesul acestea se constată de către Biroul Permanent al Senatului icircn cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină icircncetarea mandatului

I4 Adjuncţii Avocatului Poporului

Icircn coordonarea exercitării atribuţiilor instituţiei pe domenii de activitate stabilite potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare Avocatul Poporului este asistat de doi adjuncţi

Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate Ei sunt numiţi de către acesta pe durata mandatului cu avizul Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări a Senatului Deosebit de icircndeplinirea atribuţiilor Avocatului Poporului icircn ordinea stabilită de acesta icircn caz de imposibilitate temporară a

27

exercitării funcţiei adjuncţii Avocatului Poporului au atribuţii proprii stabilite de Regulamentul de organizare şi funcţionare22

Soluţia legislativă adoptată icircn ţara noastră aceea a Avocatului Poporului unic ajutat de adjuncţi nu este singulară Instituţia clasică a Ombudsmanului este unipersonală aşa cum a fost concepută iniţial icircn Suedia şi adoptată şi icircn alte state Fie că legea icirci oferă Ombudsmanului unic ajutorul unuia sau mai multor adjuncţi colaboratori sau delegaţi fie că nu instituţia Ombudsamnului sub

22 Atribuţiile adjunctului Avocatului Poporului sunt următoarele Coordonează şi controlează activitatea departamentelor aflate sub

autoritatea sa pe domenii de activitate potrivit prevederilor legii ale regulamentului şi dispoziţiilor Avocatului Poporului

Ia măsuri pentru aducerea la icircndeplinire a dispoziţiilor primite din partea Avocatului Poporului

Informează operativ pe Avocatul Poporului asupra desfăşurării lucrărilor semnalacircnd aspectele mai importante din activitatea departamentelor pe care le coordonează

Stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor aflate sub autoritatea sa efectuează potrivit nevoilor acestor departamente redistribuirea unor sarcini şi atribuţii ale personalului icircn vederea realizării unei repartiţii echitabile a volumului de muncă

Verifică şi icircşi dă acordul asupra referatelor şi formei finale a proiectelor de raport ce se prezintă spre icircnsuşire Avocatului Poporului

Icircntocmeşte la sfacircrşitul fiecărui an sau la cererea Avocatului Poporului o informare privind activitatea departamentelor aflate sub autoritatea sa evidenţiind aspecte semnificative legate de fenomenele sociale care fac necesară modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

28

această formă este unipersonală23 Icircn legea noastră privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatului Poporului nu s-a prevăzut şi icircnfiinţarea unor birouri teritoriale care să fie conduse de un Avocat delegat numit de Avocatul Poporului cu toate că icircn opinia noastră cel puţin la icircnceputul activităţii sale Avocatului Poporului icirci vor fi adresate un foarte mare număr de sesizări privind icircncălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi ca atare o organizare teritorială a acestei instituţii cel puţin icircn oraşele de reşedinţă a celor 15 curţi de apel ar fi binevenită Fără icircndoială şi această lege este perfectibilă ca de altfel orice altă lege astfel icircncacirct dacă va fi necesar ea va putea fi modificată şi icircmbunătăţită Ca urmare a revizuirii Constituţiei aşa cum s-a arătat Legea privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului Legea nr 351997 va trebui modificată icircn sensul punerii de acord cu noile dispoziţii constituţionale ce reglementează această instituţie

23 Astfel icircn Franţa mediatorul Republicii este ajutat icircntre alţii de un

Delegat General şi mai mulţi Delegaţi Departamentali Icircn Portugalia Ombudsmanul are dreptul potrivit legii nr911991 să numească şi să demită doi adjuncţi iar icircn exercitarea funcţiilor sale va fi asistat de coordonatori şi asesori Icircn Finlanda Actul Constituţional icircn art49 prevede icircntre altele că va bdquofi ales şi un Ombudsman Asistent care icircl va asista pe Ombudsman şi cacircnd va fi necesar icircl va icircnlocui şi un adjunct care cacircnd va fi necesar va icircndeplini icircndatoririle Ombudsmanului Asistent cacircnd acesta din urmă este icircmpiedicat să le icircndeplineascărdquo Icircn Spania Defensor del Pueblo este asistat de un Prim adjunct şi de un Adjunct Secund cărora le va putea delega funcţiile sale şi care icircl vor putea substitui icircn ordine ierarhică icircn icircndeplinirea funcţiilor icircn eventualitatea incapacităţii sale temporare sau a demisiei Icircn Polonia la cererea Ombudsmanului Preşedintele Dietei poate numi pacircnă la trei adjuncţi ai Ombudsmanului incluzacircnd un adjunct pentru militari Icircn Senegal Mediatorul Republicii numeşte mai mulţi colaboratori Icircn lege se prevede că bdquoMediatorul Republicii poate fi asistat icircn executarea icircndatoririlor sale de cinci colaboratori imediaţi pe care icirci alege el icircnsuşi icircntre care un Secretar General şi patru reprezentanţi oficialirdquo

29

I5 Atribuţiile Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi

Avocatul Poporului potrivit art59 din Constituţie icircşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate icircn drepturile şi libertăţile lor icircn limitele stabilite de lege24

24 Atribuţiile Avocatului Poporului sunt următoarele Asigură conducerea şi coordonarea icircntregii activităţi a instituţiei

Avocatul Poporului Primeşte şi repartizează departamentelor de specialitate cererile făcute

de persoanele care i se adresează cu privire la lezarea drepturilor sau libertăţilor lor de către autorităţile publice şi decide asupra acestor cereri icircn baza referatului icircntocmit de şeful de departament căruia i-a fost repartizată cererea

Urmăreşte executarea corespunzătoare a lucrărilor şi dispune după caz efectuarea unor anchete audieri sau solicită informaţiile pe care le socoteşte necesare

Cere autorităţii publice şi funcţionarului public icircn cauză icircn situaţiile icircn care se constată icircncălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti să ia măsuri icircn vederea icircnlăturării inegalităţilor reparării pagubelor şi repunerii persoanei lezate icircn drepturile sale potrivit legii

Urmăreşte soluţionarea legală a cererilor icircn baza recomandărilor sale şi sesizează icircn caz de nerespectare a acestora autoritatea administraţiei ierarhic superioare respectiv prefectul Guvernul sau Parlamentul potrivit competenţelor stabilite de lege

Aduce la cunoştinţa petiţionarului rezultatele cererii sale Reprezintă instituţia Avocatului Poporului icircn faţa Camerei Deputaţilor

a Senatului şi celorlalte autorităţi publice icircn relaţiile cu persoanele fizice şi juridice precum şi icircn relaţiile internaţionale

Prezintă Parlamentului anual sau la cererea celor două Camere raportul asupra activităţii instituţiei Raportul va cuprinde constatările Avocatului Poporului cu privire la cercetările icircntreprinse o descriere a principalelor probleme legate de cazurile de nerespectare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor care i s-au adresat situaţia statistică a cererilor primite admise luate icircn lucru şi soluţionate situaţii frecvente de icircncălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte administrative ilegale precum şi dare de seamă cu privire la celelalte activităţi ale instituţiei Avocatul Poporului De asemenea raportul poate conţine recomandări privind icircmbunătăţirea sau modificarea legislaţiei precum şi orice alte măsuri necesare ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului

30

Conform art14 alin2 din Legea nr351997 cererile pot fi adresate de orice persoană fizică fără niciun fel de discriminare de cetăţenie vacircrstă sex apartenenţă politică sau convingere religioasă De acelaşi drept credem beneficiază şi persoanele juridice romacircne sau străine de drept privat chiar dacă art 14 alin 2 din lege se referă numai la persoane fizice deoarece art13 lit b prevede icircn mod expres că Avocatul Poporului bdquoprimeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele (fizice sau juridice) lezate prin icircncălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cererirdquo

Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să se facă icircn scris şi să cuprindă numele şi domiciliul persoanei lezate icircn drepturile şi libertăţile cetăţeneşti drepturile şi libertăţile icircncălcate precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public icircn cauză Petiţionarul trebuie să dovedească icircntacircrzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea

Avocatul Poporului nu poate lua icircn considerare placircngerile anonime sau cele icircndreptate icircmpotriva unor icircncălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an de la data la care persoana icircn cauză a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul placircngerii

Această prevedere expresă a legii presupune pe de o parte seriozitatea şi temeinicia placircngerilor cu care urmează a fi sesizat

Prezintă Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau după

caz primului ministru rapoarte asupra lacunelor din legislaţie sau cazurilor grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării constatate cu prilejul cercetărilor efectuate

Semnează rapoartele recomandările şi celelalte acte ale instituţiei Avocatului Poporului care se pot emite numai cu acordul său

Aprobă numirea promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului acordă gradaţii salarii de merit şi alte drepturi potrivit dispoziţiilor legale

Exercită autoritatea disciplinară asupra personalului icircn condiţiile prevăzute de lege şi regulament

Aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă Exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite Exercită orice alte atribuţii care icirci revin potrivit legii

31

Avocatul Poporului iar pe de altă parte icircl degrevează pe acesta de efectuarea unor activităţi care nu ar corespunde scopului misiunii sale

Potrivit unor opinii exprimate icircn literatura de specialitate25 termenul de un an prevăzut icircn art15 alin2 din lege ar constitui o limitare a dreptului de petiţionare menţionat icircn art51 din Constituţie Nu icircmpărtăşim acest punct de vedere deoarece textul constituţional invocat se referă numai la drepturile cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii fără a fixa un termen pentru aceasta Avocatul Poporului nu face parte din această categorie

Referitor la cererile privind actele emise de Camera Deputaţilor de Senat sau de Parlament actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor ale Preşedintelui Romacircniei şi Guvernului precum şi ale Curţii Constituţionale ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti acestea nu pot face obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului

Cu privire la persoanele care se pot adresa Avocatului Poporului acestea pot fi şi persoanele arestate şi reţinute icircn penitenciare instituţii de reeducare ori resocializare sau icircn arest preventiv ale căror conduceri au obligaţia de a le permite fără nicio restricţie să se adreseze Avocatului Poporului cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor cu excepţia restracircngerilor legale

De asemenea această obligaţie revine şi comandanţilor unităţilor militare icircn privinţa persoanelor care icircşi satisfac serviciul militar obligatoriu sau serviciul militar alternativ cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor cu excepţia restracircngerilor legale

Icircn ipoteza icircn care icircnsă Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public se află pe rolul instanţelor judecătoreşti sau are ca obiect erori judiciare el icircl va sesiza pe procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

25 Constantin Bracircnzan Consideraţii privind legea organică a

Avocatului Poporului icircn revista bdquoDrepturile Omuluirdquo nr41993 p 19

32

Consiliul Superior al Magistraturii potrivit competenţei acestora care sunt obligaţi să-i comunice concluziile la care s-a ajuns şi măsurile luate

Icircn măsura icircn care Avocatul Poporului le consideră necesare pentru soluţionarea placircngerilor ce i s-au adresat el are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice icircnsă are obligaţia de a nu face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces Această obligaţie se menţine şi după icircncetarea activităţii sale ca Avocat al Poporului şi se extinde asupra adjuncţilor săi precum şi asupra personalului aflat icircn serviciile sale sub sancţiunea prevăzută de legea penală

Icircn exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului emite recomandări care nu pot fi supuse nici controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc Prin aceste acte el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii actelor sau faptelor administrative inclusiv asupra situaţiilor cacircnd autorităţile publice nu răspund ori a situaţiilor de emitere tardivă a actelor

Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii să pretindă autorităţilor publice orice informaţii sau documente necesare anchetei sau orice alte probe să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor publice şi de la orice funcţionar pentru soluţionarea placircngerilor Icircn lege nu se precizează icircnsă ce posibilităţi are Avocatul Poporului icircn situaţia icircn care nu icirci sunt comunicate sau puse la dispoziţie datele ori documentele solicitate ori icirci este interzis accesul la ele sau icirci sunt comunicate cu icircntacircrziere

Credem că legea organică trebuia să prevadă şi unele sancţiuni pentru cei care refuză să colaboreze ori colaborează cu icircntacircrziere sau nu sprijină Avocatul Poporului icircn icircndeplinirea atribuţiilor sale

Icircn situaţiile icircn care Avocatul Poporului constată violări ale drepturilor omului el va cere icircn scris autorităţii administraţiei publice care a icircncălcat aceste drepturi să reformuleze sau să revoce actul administrativ şi să repare pagubele produse precum şi să repună persoana lezată icircn situaţia anterioară

33

Autorităţile publice icircn cauză trebuie să ia icircndată măsurile necesare pentru icircnlăturarea ilegalităţilor constatate repararea pagubelor şi icircnlăturarea acuzelor care au generat sau favorizat icircncălcarea drepturilor persoanei lezate informacircnd despre aceasta Avocatul Poporului

Icircn situaţia icircn care icircn termen de 30 de zile de la data sesizării autoritatea publică sau funcţionarul public nu icircnlătură ilegalităţile comise Avocatul Poporului se adresează autorităţilor administraţiei ierarhic superioare care sunt obligate să icirci comunice icircn termen de cel mult 45 de zile măsurile luate

Icircn ipoteza icircn care autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale Avocatul Poporului se adresează prefectului judeţului dată de la care curge termenul de 45 de zile

De asemenea Avocatul Poporului este icircndreptăţit potrivit art24 alin1 din lege să sesizeze Guvernul Romacircniei cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal

Referitor la autoritatea administraţiei publice care a emis actul respectiv a săvacircrşit faptul administrativ ilegal credem că este vorba atacirct de autorităţile administraţiei publice centrale cacirct şi de autorităţile publice locale deci şi de prefecţi

Conform art 1 alin 3 din Legea contenciosului administrativ26 Avocatul poporului ca urmare a controlului realizat potrivit legii sale organice icircn baza unei sesizări a unei persoane fizice dacă apreciază că ilegalitatea sau excesul de putere al autorităţii administrative nu poate fi icircnlăturat decacirct prin justiţie poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului

26 Legea 5542004 legea contenciosului administrativ publicata icircn

M Of 1154 din 07122004

34

Totodată art26 alin1 din lege27 prevede că Avocatul Poporului are obligaţia să aducă la cunoştinţa persoanei care i-a adresat cererea rezultatele verificării şi măsurile luate Apreciem că şi icircn acest caz legea organică ar fi trebuit să stabilească un termen icircn care Avocatul Poporului să comunice persoanei interesate măsurile luate icircn urma sesizării făcute de aceasta

Rezultatele cererilor verificate pot fi făcute publice de către Avocatul Poporului prin mijloace de informare icircn masă cu consimţămacircntul persoanelor interesate şi cu respectarea prevederilor ce se referă la informaţiile şi documentele secrete

Icircn cazul icircn care Avocatul Poporului constată cu prilejul cercetărilor efectuate lacune icircn legislaţie sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor ţării va prezenta un raport cu aspectele constatate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sau după caz primului-ministru

Ca urmare a revizuirii Constituţiei Avocatului poporului i se permite să se prezinte icircn faţa Curţii Constituţionale cu o cerere referitoare la neconstituţionalitatea unor legi icircnainte de promulgare

Răspunderea Avocatului Poporului Incompatibilităţi

şi imunităţi Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru

opiniile exprimate sau pentru actele pe care le icircndeplinesc cu respectarea legii icircn exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege

Pe icircntreaga durată a exercitării mandatului Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi percheziţionaţi arestaţi cu excepţia

27 Legea 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatul Poporului republicată icircn temeiul dispoziţiilor art II din Legea nr 2332004 pentru modificarea şi completarea Legii nr 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 553 din 22 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare

35

infracţiunilor flagrante sau trimişi icircn judecată penală sau contravenţională fără icircncuviinţarea Senatului

Icircn cazul infracţiunilor flagrante săvacircrşite de Avocatul Poporului ori de adjuncţii săi aceştia aşa cum s-a arătat pot fi percheziţionaţi reţinuţi arestaţi icircnsă Ministrul Justiţiei are obligaţia de a informa neicircntacircrziat pe preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării Senatul apoi poate icircncuviinţa sau nu măsura luată Hotăracircrea Senatului cu privire la icircncuviinţarea arestării şi trimiterea icircn judecată se adoptă cu votul majorităţii senatorilor

Icircn situaţia icircn care Avocatul Poporului sau adjuncţii săi sunt arestaţi şi trimişi icircn judecată penală Senatul icirci va suspenda din funcţii pacircnă la rămacircnerea definitivă a hotăracircrii judecătoreşti Se constată că sub aspectul răspunderii şi al imunităţilor Avocatul Poporului şi adjuncţii săi au un statut cu cel al icircnalţilor demnitari (parlamentari Icircnaltul cler judecători ai Curţii Constituţionale judecători ai Icircnaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie membrii Guvernului)

Cu privire la incompatibilităţi trebuie să remarcăm că icircn aproape toate ţările s-au icircnscris icircn Constituţii şi icircn legi interdicţii ale ombudsmanului de a exercita şi alte funcţii pentru ca acesta să nu acorde unor sarcini o importanţă majoră icircn detrimentul altora Din acest punct de vedere incompatibilităţile au o contribuţie vădită la asigurarea independenţei şi imparţialităţii instituţiei

Conform articolului 58 alin 2 bdquoAvocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot icircndeplini nicio altă funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superiorrdquo

Cea mai mare parte a legilor reglementacircnd instituţia Ombudsmanului se referă la incompatibilităţi icircn primul racircnd icircn lumina independenţei şi imparţialităţii Aceste incompatibilităţi privesc şi personalul cu funcţii de execuţie de specialitate fiind exceptate numai funcţiile didactice din icircnvăţămacircntul superior

36

Gradul incompatibilităţilor este diferit de la ţară la ţară de la absolut cum este cazul Romacircniei pacircnă la sisteme mai liberale28


Instituţia Avocatul Poporului s-a organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr35199729 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare Icircn temeiul prevederilor legii Regula-mentul a stabilit structura organizatorică (vezi Anexa 1) procedura de desfăşurare a activităţilor instituţiei atribuţiile şi statutul personalului de specialitate şi administrativ din serviciile generale ale instituţiei precum şi răspunderea icircn caz de abateri disciplinare

Icircn organizarea şi stabilirea structurii instituţiei prin Regulament s-a avut icircn vedere că aceasta trebuie să asigure realizarea competenţelor instituţiei icircn conformitate cu prevederile Legii nr35199730

28 Icircn Portugalia Ombudsmanul este supus aceloraşi reguli de

incompatibilitate prevăzute pentru magistraţii icircn exerciţiu Ombudsmanul nu poate să exercite nici o funcţie icircn organele partidelor politice şi nu se poate angaja icircn activităţi partizane de natură publică Icircn Spania sunt prevăzute condiţii foarte restrictive tocmai pentru a se asigura independenţa şi imparţialitatea Apărătorului Poporului Astfel funcţia de Apărător al Poporului este incompatibilă cu orice mandat reprezentativ cu orice poziţie politică sau activităţi implicacircnd propaganda politică cu rămacircnerea icircn serviciul activ al oricărei administraţii publice cu afilierea la un partid politic sau cu icircndeplinirea de funcţii directive icircn vreun partid politic sau sindicat asociaţie sau fundaţie sau cu angajarea icircn serviciul acestora cu practicarea profesiilor de judecător sau procuror şi cu orice profesie liberală sau mercantilă

29 Legea 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului republicată icircn temeiul dispoziţiilor art II din Legea nr 2332004 pentru modificarea şi completarea Legii nr 351997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr 553 din 22 iunie 2004 dacircndu-se textelor o nouă numerotare

30 Idem

37

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare instituţia Avocatul Poporului este alcătuită din departamente de specialitate şi secretariatul general

Icircn structura instituţiei sunt incluse consilierii Avocatului Poporului Departamentele de specialitate Direcţia pentru relaţiile cu instituţiile statului cu societatea civilă şi relaţii externe precum şi Biroul de presă şi protocol

Structura serviciilor şi numărul de personal se aprobă de către Biroul Permanent al Senatului icircn funcţie de necesităţile realizării atribuţiilor ce le revin şi icircn limitele bugetului aprobat

Consilierii Avocatului Poporului sunt potrivit Regulamentului icircn număr de doi se subordonează direct Avocatului Poporului şi exercită atribuţii importante privind organizarea şi funcţionarea instituţiei31

Fiecare departament este condus de un şef Din structura departamentului fac parte consilieri experţi consultanţi şi referenţi

31 Consilierii Avocatului Poporului exercită următoarele atribuţii Examinează şi propun soluţii icircn probleme privind organizarea şi

funcţionarea instituţiei Efectuează sau participă la efectuarea unor studii evaluări lucrări de

sinteză legate de specificul activităţii Avocatul Poporului independent sau icircn cadrul unor colective ale instituţiei ori organizate de alte autorităţi publice sau organizaţii neguvernamentale

Urmăresc şi coordonează activitatea de redactare la termenele prestabilite a recomandărilor şi rapoartelor pe care le prezintă spre icircnsuşire Avocatului Poporului

Asigură informarea Avocatului Poporului asupra posibilităţilor de rezolvare a problemelor ridicate de persoanele primite icircn audienţă sau prin cererile adresate instituţiei colaboracircnd după caz cu departamentele de specialitate şi celelalte servicii ale instituţiei

Sesizează cu operativitate şi participă la activitatea de redactare a răspunsurilor la icircntrebările şi problemele ridicate de şi icircn mass-media cu privire la activitatea instituţiei

Icircndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul activităţii instituţiei la cererea Avocatului Poporului

38

Icircn funcţie de ponderea şi volumul lucrărilor la propunerea adjuncţilor săi icircnaintată icircn baza referatelor icircntocmite de şefii de departament Avocatul Poporului poate adapta structura departamentelor potrivit necesităţilor activităţilor curente

Din structura instituţiei face parte şi Secretariatul General care cuprinde Direcţia relaţii cu publicul şi informatică Direcţia economică şi Serviciul organizare resurse umane şi contencios

Secretariatul general asigură condiţiile organizatorice informa-ţionale şi materiale pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei Avocatul Poporului El este condus de secretarul general care este numit şi eliberat din funcţie de Avocatul Poporului

Direcţia relaţii cu publicul şi informatică are icircn structura sa două servicii Serviciul de relaţii cu publicul registratură arhivă şi secretariat şi Serviciul de informatică documentare şi bibliotecă Icircntreaga activitate a acestor servicii este subordonată realizării unor servicii auxiliare necesare rezolvării cererilor adresate Avocatului Poporului

Direcţia economică prin serviciul financiar-contabilitate şi con-trol preventiv şi serviciul aprovizionare transport şi administrativ asigură elaborarea fundamentarea şi executarea bugetului instituţiei şi a celorlalte lucrări financiar-contabile exercitarea de către Avocatul Poporului a atribuţiilor sale de ordonator de credite precum şi admi-nistrarea bunurilor din patrimoniul instituţiei activitatea de investiţii şi de aprovizionare cu materiale transportul realizarea altor prestaţii administrative necesare funcţionării instituţiei Avocatului Poporului

Serviciul organizare resurse umane şi contencios execută lucrările privind angajarea şi salarizarea personalului asigură asistenţa juridică şi reprezentarea icircn faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie a instituţiei Avocatul Poporului

De asemenea icircn structura instituţiei este cuprinsă şi Direcţia pentru relaţii cu instituţiile statului cu societatea civilă şi relaţii externe precum şi Biroul de presă şi protocol

39

Direcţia este condusă de un director şi asigură a) realizarea unor contacte directe şi permanente cu instituţiile

statului şi un schimb informaţional continuu icircn vederea realizării competenţelor instituţiei Avocatul Poporului potrivit legii

b) realizarea unor contacte şi schimburi informaţionale per-manente cu organizaţiile neguvernamentale care promovează valorile societăţii civile icircn mod special cu organizaţiile care activează icircn domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

c) participarea Avocatului Poporului sau a reprezentanţilor acestuia la diverse conferinţe simpozioane seminarii la care se dezbat probleme sociale de interes pentru activitatea specifică instituţiei

d) organizarea de manifestări similare la care să fie invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile

e) icircndeplinirea lucrărilor ce revin instituţiei Avocatul Poporului icircn cadrul relaţiilor internaţionale

f) traducerea icircntocmirea şi expedierea corespondenţei cu străinătatea

Icircn sfacircrşit Biroul de presă şi protocol trebuie să asigure monitorizarea presei efectuarea de sinteze tematice icircntocmirea şi difuzarea de comunicate oficiale privind activitatea instituţiei redactarea răspunsurilor la articole apărute icircn presă referitoare la instituţia Avocatul Poporului organizarea contactelor acestuia cu reprezentanţii presei şi altele

Anexa 1

40

41

CAPITOLUL II

SISTEMUL ELECTORAL


Organele reprezentative ale puterii cacirct şi organele centrale se constituie pe calea alegerii prin vot a deputaţilor senatorilor şefului de stat precum şi a autorităţilor locale după anumite proceduri diferite de la stat la stat dar care prezintă şi elemente comune

Relaţiile sociale care privesc alegerile sunt reglementate de dreptul constituţional deoarece prin conţinutul lor ele sunt relaţii constituţionale adică apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării puterii

Normele juridice care reglementează aceste relaţii sociale sunt icircnscrise atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircn legea electorală ele formacircnd o instituţie distinctă a dreptului constituţional Aceste norme juridice denumite şi norme electorale sunt amănunţit cercetate icircn literatura juridică urmare firească a importanţei lor icircn sistemul de drept şi a faptului că exprimă cel mai direct şi eficient caracterul democratic sau nedemocratic al unui sistem constituţional Aceste norme sunt cercetate fie sub denumirea de sistem electoral fie sub cea de drept electoral fie sub alte denumiri

Normele electorale stabilesc care sunt drepturile electorale condiţiile ce trebuie icircndeplinite de o persoană pentru a fi beneficiarul acestora precum şi garanţiile ce fac efectivă exercitarea lor De asemenea normele juridice electorale stabilesc obligaţiile organelor de stat icircn legătură cu alegerile regulile de organizare şi desfăşurare a alegerilor precum şi cele de stabilire centralizare şi comunicare a rezultatelor votării

42

Icircn literatura de specialitate noţiunii de sistem electoral i s-au dat accepţiuni diferite

Astfel icircntr-o primă accepţiune prin sistem electoral se desemnează mecanismul modalitatea de alegere a deputaţilor32

Icircntr-o altă opinie promovată de autori din ţara noastră prin sistem electoral se desemnează un ansamblu de norme juridice care constituie o instituţie de drept constituţional Aceste norme juridice care formează sistemul electoral stabilesc

bull drepturile electorale care fac parte din categoria drepturilor fundamentale ale cetăţenilor condiţiile pe care trebuie să le aibă şi să le icircndeplinească persoanele fizice pentru a avea şi a exercita aceste drepturi

bull modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor precum şi modurile de stabilire de centralizare şi de comunicare a rezultatelor votării

Sintetizacircnd putem spune că sistemul electoral reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce privesc exercitarea drepturilor electorale icircn scopul constituirii organelor reprezentative33

Sistemul electoral al Romacircniei aşa cum este reglementat de Constituţie şi legile electorale are la bază următoarele principii

bull participarea cetăţenilor la conducerea societăţii bull egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de sex rasă

naţionalitate grad de cultură religie profesie etc

32 M Duverger Institutions politiques et Droit constitutionnel Paris

1971 33 bdquoPrin sistem electoral desemnăm ansamblul normelor juridice

articulate şi ierarhizate avacircnd ca obiect de reglementare dreptul de a alege deputaţi şi senatori icircn organele reprezentative ale puterii dreptul de a fi ales icircn aceste organe şi ndash acolo unde o asemenea posibilitate este prevăzută ndash dreptul de a revoca pe cei aleşi precum şi principiile sufragiului modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor şi de stabilire a rezultatelor votăriirdquo (I Deleanu op cit)

43

bull pluralismul politic dreptul de a prezenta candidaţi din partea mai multor partide şi alianţe politice

bull exprimarea liberă a opţiunilor electorale


Unele consideraţii generale privind drepturile exclusiv politice

Icircntr-un stat de drept poporul are puterea de decizie are ultimul cuvacircnt Acest fapt este reliefat de art 2 din Constituţia Romacircniei care stabileşte că bdquoSuveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere periodice şi corecte precum şi prin referendum Nici un grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea icircn nume propriurdquo

Analizarea drepturilor electorale ale cetăţenilor romacircni impune cacircteva determinări conceptuale Icircn esenţa lor drepturile electorale sunt prin excelenţă drepturi cetăţeneşti fundamentale Icircn diferitele clasificări date drepturilor fundamentale drepturile electorale sunt reunite de regulă icircntr-o categorie distinctă sub denumirea de drepturi exclusiv politice Această alegere se motivează prin aceea că aceste drepturi pot fi exercitate numai de către cetăţeni prin participare la guvernare Considerarea drepturilor electorale ca drepturi exclusiv politice permite delimitarea lor de drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei libertatea de exprimare dreptul de asociere) dar şi explicarea altor consecinţe juridice Astfel drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor pentru că este pretutindeni recunoscut şi admis că la guvernarea unei societăţi participă numai cetăţenii deoarece ei sunt legaţi de destinele acelei societăţi

Sfera drepturilor electorale Trebuie ştiute icircn primul racircnd drepturile electorale ale cetăţenilor deci stabilită sfera lor Problema este importantă atacirct pentru ştiinţa dreptului cacirct şi pentru legiuitor Dacă examinăm sediul juridic al materiei vom constata lesne că

44

unele drepturi electorale sunt prevăzute chiar icircn textul Constituţiei iar unele icircn legea electorală Dacă luăm de exemplu legea electorală vom identifica mai multe drepturi electorale precum dreptul cetăţenilor de a verifica icircnscrierea icircn listele electorale şi de a face icircntacircmpinări icircmpotriva omisiunilor icircnscrierilor greşite şi a oricăror erori dreptul de a contesta candidaturile

Rezultă că nu toate drepturile electorale ale cetăţenilor sunt prevăzute icircn Constituţie Explicaţia constă icircn faptul că icircn Constituţie sunt prevăzute numai drepturile fundamentale ale cetăţenilor celelalte drepturi fiind prevăzute icircn lege De aceea atunci cacircnd analizăm drepturile electorale ale cetăţenilor romacircni trebuie să avem icircn vedere că sfera lor este mai cuprinzătoare decacirct cea rezultată din Constituţie aceasta impune o delimitare icircntre drepturile electorale fundamentale (adică cele nominalizate prin Constituţie) şi celelalte drepturi electorale34

Icircn mod tradiţional sunt exprimate constituţional şi desigur analizate icircn lucrările ştiinţifice două drepturi şi anume dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales Icircn stracircnsă corelaţie cu aceste drepturi unele constituţii au prevăzut sau prevăd şi un alt drept electoral fundamental şi anume dreptul la revocare Acest drept există icircn China (art77 din Constituţie) icircn Indonezia unde partidele politice au dreptul de a revoca pe membrii lor icircn Parlament icircn Liechtenstein unde numărul restracircns al populaţiei permite contacte familiale şi un parlamentar poate fi revocat de către grupul său electoral

Privitor la dreptul de a alege putem sublinia că el apare icircn unele constituţii chiar astfel nominalizat Icircn alte constituţii el este exprimat prin denumirea de drept de vot Această din urmă denumire o utilizează şi art36 din Constituţia Romacircniei Fără a intra icircn prea multe detalii şi explicaţii privind terminologia juridică şi sursele doctrinare sau legislative ale unuia sau altuia dintre textele constituţionale trebuie totuşi să remarcăm că icircntr-un limbaj riguros ştiinţific există deosebiri icircntre alegere şi votare


45

Astfel se foloseşte termenul de alegere (deci dreptul de a alege) atunci cacircnd cetăţenii aleg membrii unei autorităţi publice Se spune că cetăţenii votează atunci cacircnd se pronunţă pentru sau contra unei reguli sau hotăracircri existacircnd sinonimie icircntre votare şi referendum Desigur limbajul Constituţiei poate fi uneori mai puţin riguros pentru a fi icircnţeles şi receptat de toţi cetăţenii Constituţia Romacircniei reglementează prin art36 dreptul la vot acesta fiind primul drept electoral al cetăţenilor romacircni O asemenea reglementare face posibilă şi o altă explicaţie sau interpretare

Icircn legătură cu dreptul de a fi ales existenţa sa ca drept cetăţenesc fundamental este de netăgăduit cele două drepturi (de vot şi de a fi ales) implicacircndu-se necondiţionat unul pe celălalt De aceea şi acest drept se icircnscrie icircn cadrul drepturilor electorale ale cetăţenilor romacircni35

Referitor la dreptul de revocare mai multe explicaţii sunt necesare Dreptul de revocare trebuie privit icircn stracircnsă legătură cu două teorii semnificative şi anume teoria mandatului imperativ şi teoria mandatului reprezentativ Potrivit primei teorii parlamentarul acţionează numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date de alegătorii săi el nu va putea acţiona nici icircn afara nici icircmpotriva acestora depunacircnd toate eforturile necesare icircndeplinirii lor Alegătorii din circumscripţia electorală pot retrage parlamentarului icircmputernicirile fără vreo motivare Conform teoriei mandatului reprezentativ parlamentarul primeşte un mandat colectiv dat de icircntreaga naţiune adunării reprezentative Alegătorii nu stabilesc dinainte sarcinile parlamentarului acesta fiind autorizat de către naţiune să o exprime şi să o reprezinte Fiind considerat alesul şi reprezentantul naţiunii parlamentarul nu răspunde faţă de aceştia şi nu poate fi revocat decacirct de icircntreaga naţiune lucru practic imposibil

Mandatul imperativ este caracteristic scrutinului uninominal şi numai icircntr-un asemenea sistem revocarea pare a fi discutabilă şi eventual posibilă Icircn Romacircnia privind mandatul de deputat sau de


46

senator dispoziţiile art 69 din Constituţie dau o soluţie clară Icircn exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt icircn serviciul poporului Orice mandat imperativ este nul

Cacirct priveşte mandatul şefului de stat Constituţia nu prevede un lucru similar lucru firesc faţă de faptul că el este ales de către cetăţeni la nivelul icircntregii ţări circumscripţia electorală fiind toată ţara Art 95(3) prevede icircnsă că bdquoDacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată icircn cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedinteluirdquo

Rezultă clar astfel că revocarea din funcţia de Preşedinte al republicii o pot face numai alegătorii prin intermediul referen-dumului Această posibilitate este consecinţa juridică a raportului constituţional de reprezentare stabilit icircntre cetăţenii romacircni (alegători) şi şeful statului Aici dreptul de demitere este rezultanta exercitării numai de către popor a suveranităţii naţionale care-i aparţine

Este adevărat că Preşedintele Romacircniei este ales de către toţi cetăţenii ţării cu drept de vot iar jurămacircntul prevăzut de art82 din Constituţie este icircntr-o asemenea viziune sinteza constituţională a obligaţiilor ce revin şefului de stat icircn acest raport de reprezentare Icircntr-o asemenea structură a explicaţiilor ştiinţifice şi a exegezei textelor se pare că nu există o incompatibilitate absolută icircntre mandat şi revocare desigur cu aplicare la sistemul elveţian s-a arătat că introdusă icircn constituţiile cantoanelor icircn cursul anilor 1850-1880 revocarea nu a fost utilizată din cauza referendumului care era un mijloc eficient şi a căzut icircn desuetudine nepătrunzacircnd icircn dreptul federal

II3 Dreptul la vot

Prevăzut de art36 din Constituţie dreptul la vot ne indică cine şi icircn ce condiţii poate alege Examinarea dreptului de vot icircn sistemul constituţional romacircnesc a condiţiilor de exercitare trebuie făcută prin considerarea trăsăturilor sale tradiţionale aşa cum sunt ele de altfel menţionate icircn Constituţie

47

Potrivit art62 (1) şi 81 (1) din Constituţie votul este universal egal direct secret şi liber exprimat

II31Universalitatea votului

Această caracteristică presupune că cetăţenii romacircni au dreptul de a vota Există o distincţie referitoare la votul universal şi votul restracircns pe care-l putem denumi vot selectiv Votul restracircns este prezentat sub două aspecte şi anume votul censitar36 şi votul capacitar

Votul censitar se referă la condiţia de avere impusă cetăţeanului pentru a putea vota fapt pentru care deseori era denumit votul contribuabililor37

36 Cuvacircntul cens provine de la cuvacircntul latin census care icircnseamnă

impozit Iniţial dreptul de vot a fost acordat numai celor care plăteau un anumit impozit deci era condiţionat de avere Ulterior noţiunea s-a schimbat şi desemnează orice restricţie impusă dreptului de vot

37 Icircn Anglia pacircnă icircn 1918 votul universal era necunoscut Dreptul de vot era condiţionat de avere Icircn 1918 Legea din 6 februarie a stabilit un fel de drept universal acordacircndu-se drept de vot şi femeilor Icircn realitate era vorba icircnsă de un vot lărgit iar nu universal icircntrucacirct el era legat la bărbaţi de un termen de reşedinţă de 6 luni sau de ocuparea de localuri comerciale iar la femei de vacircrsta de 30 de ani şi de calitatea de alegător local sau de soţie de alegător local Pentru a fi alegător local cetăţeanul trebuia să fie proprietar sau arendaş de pămacircnt sau deţinător de local de icircnchiriat nemobilat De-abia icircn 1928 femeilor li s-au acordat dreptul de vot de la 21 de ani (I Barthelmy et P Duez Traiteacute de droit constitutionnel Dalloz Paris 1933) Icircn Romacircnia censul de avere a fost cunoscut pacircnă icircn 1917 iar icircn SUA icircn cele 7 din cele 50 de state era cunoscut sistemul impozitului electoral dreptul de vot fiind condiţionat de plata unui impozit electoral de 1-2 USD (poll-tax) pacircnă la adoptarea celui de-al XXIV-lea amendament la Constituţie (1964) prin care era interzisă condiţionarea dreptului de vot de plata vreunui impozit sau vreunei taxe

48

Censul de avere a fost completat şi prin alte censuri precum censul de domiciliu censul de sex censul rasial-naţional censul de profesie censul de vacircrstă38

Dar censul de avere a fost cel mai răspacircndit cens electoral Cetăţeanul trebuia să aibă o anumită avere pentru a avea drept de vot Icircn conformitate cu Constituţia romacircnă din 1866 corpul electoral era icircmpărţit icircn patru colegii pe avere pacircnă şi icircn colegiul IV intracircnd cei care plăteau şi ei o dare cacirct de mică către stat Deci puteau vota numai cei care posedau avere Potrivit Constituţiei franceze din 1791 cetăţenii erau icircmpărţiţi icircn cetăţeni activi şi cetăţeni pasivi drept de vot avacircnd numai cetăţenii activi Icircn SUA votul restracircns a fost utilizat sub o formă atenuată fie prin taxe electorale fie prin censul de avere fie prin icircnlăturarea negrilor de la vot Icircn această ţară taxele electorale au fost icircnlăturate icircn 1964 prin amendamentul 24 la Constituţie care are următoarea redactare bdquoDreptul cetăţenilor Statelor Unite de a vota icircn oricare alegeri preliminare sau alt fel pentru Preşedinte sau vicepreşedinte pentru electori pentru Preşedinte sau vicepreşedinte sau pentru senatori sau reprezentanţi icircn Congres nu poate fi refuzat sau redus de către Statele Unite sau de către vreunul dintre state din motiv de neplată a unei taxe pe cap de locuitor sau a oricărui impozitrdquo

Censul de domiciliu impunea domicilierea cetăţeanului o anumită perioadă de timp icircn localitatea respectivă pentru a putea vota

Censul de sex a făcut imposibil votul femeilor care au căpătat drept de vot mult mai tacircrziu decacirct bărbaţii Astfel femeile au căpătat drept de vot icircn Norvegia (1913) Anglia (1918) Rusia (1918) Germania (1919) Statele Unite (1920) Suedia (1921) Spania

38 Pentru a avea drept de vot icircn unele ţări era necesar ca cetăţeanul să fi

locuit icircntr-o localitate un anumit timp determinat de lege Icircn realitate acest cens de domiciliu nu reprezenta altceva decacirct un cens de avere mascat deoarece el lovea icircn cei lipsiţi de proprietate care erau obligaţi să meargă acolo unde găseau de lucru Astfel legea franceză din 31 mai 1850 prevedea obligativitatea locuirii timp de trei ani icircn localitatea respectivă iar icircn ceea ce icirci priveşte pe muncitori ei puteau proba aceasta numai prin certificat eliberat de patroni Durata domicilierii putea varia icircntre 6 luni ca icircn Australia şi 5 ani ca icircn Islanda

49

(1931) Franţa (1944) Elveţia (1971) Icircn Romacircnia femeile nu au avut drept de vot sub imperiul constituţiilor din 1866 şi 1923

Censul de vacircrstă reprezintă o barieră icircn exercitarea dreptului de vot De exemplu Constituţia romacircnă din 1938 dădea drept de vot pentru Adunarea Deputaţilor cetăţenilor de la 30 de ani icircn sus iar pentru Senat de la 40 de ani

Icircn dreptul şi practica electorală s-au icircntacirclnit şi se mai icircntacirclnesc şi alte censuri precum censul rasial-naţional sau censul pe profesii acestea icircmpiedicacircnd participarea unor cetăţeni la alegeri

Pe de altă parte votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie din partea alegătorului Astfel au existat state icircn care dreptul de vot era acordat celor care puteau citi şi explica Constituţia procedeu folosit şi icircn unele state din sudul Statelor Unite ale Americii icircn ideea de a exclude de la vot pe negri Aici abia icircn 1965 acest procedeu a fost icircnlăturat

Limitările dreptului de a alege au fost icircnlăturate icircn timp iar votul universal s-a impus este adevărat de aproximativ un secol Votul universal este o necesitate pentru că icircntr-un stat de drept şi democratic icircntreaga populaţie trebuie chemată la urne

Universalitatea ca trăsătură a dreptului de vot a cunoscut o evoluţie specifică sistematizată pe trei etape şi anume

a) votul universal masculin b) accesul femeilor la electorat c) scăderea vacircrstei minime Evoluţia şi extinderea votului universal rolul său icircn

caracterizarea unui regim politic ca democratic sau nu explică de ce orice susţinere de renunţare la votul universal sau de restracircngere a dreptului de vot trebuie considerată ca anacronică desuetă şi mai ales invalidată de istoria democraţiei constituţionale39

Dacă examinăm art 3 din Constituţia Romacircniei vom constata că dispoziţiile sale valorifică optim aspectele democratice ale dreptului de vot Astfel icircn Romacircnia o persoană poate vota dacă


50

bull este cetăţean romacircn bull are vacircrsta de 18 ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv bull este icircn deplinătatea facultăţilor mintale bull are aptitudinea morală de a vota Calitatea de cetăţean romacircn exprimă constituţional faptul că

dreptul de vot este un drept politic şi că drepturile politice aparţin icircn exclusivitate cetăţenilor

Vacircrsta minimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor ea fiind vacircrsta la care o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului de vot

La această vacircrstă persoana capătă capacitatea electorală care este un aspect al capacităţii de drept constituţional Deplinătatea facultăţilor mintale este o condiţie firească elementară şi de aceea Constituţia nu acordă drept de vot debililor ori alienaţilor mintal puşi sub interdicţie Cacirct priveşte aptitudinea morală de a vota Constituţia stabileşte că nu o au persoanele condamnate prin hotăracircre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale Putem observa că icircn Romacircnia dreptul este cu adevărat universal condiţiile cerute de lege fiind fireşti minime şi rezonabile

II32 Egalitatea votului

Un alt principiu electoral se referă la egalitatea icircn drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă naţionalitate ori origine etnică limbă religie sex opinie sau apartenenţă politică avere sau origine socială Egalitatea votului reprezintă o manifestare a deplinei egalităţi icircn drepturi a tuturor cetăţenilor

Votul egal se traduce icircn realitate dacă fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat circumscripţiile electorale pentru alegerea aceluiaşi organ sunt egale ca număr de locuitori Egalitatea votului presupune icircnlăturarea unor tehnici şi procedee electorale ndash care s-au practicat icircn sistemele constituţionale ndash precum geografia electorală colegiile electorale votul plural sau votul simplu

51

Geografia electorală este procedeul stabilirii de circumscripţii electorale inegale ca număr de locuitori pentru alegerea aceluiaşi organ de stat Acest procedeu este folosit pentru a dezavantaja localităţile sau cartierele unde locuiesc adversari ai partidelor de guvernămacircnt Icircn aceste zone se formează circumscripţii electorale foarte mari iar icircn zonele locuite de adepţi ai partidelor de guvernămacircnt se formează circumscripţii electorale cu un număr mai mic de alegători Stabilindu-se aceleaşi număr de mandate pentru toate circumscripţiile electorale apare evidentă inegalitatea votului deoarece un număr mare de alegători alege acelaşi număr de deputaţi ca şi alegătorii din circumscripţiile electorale mai mici40

Colegiile electorale au ca efect şi ele inegalitatea votului Colegiile electorale inegale ca număr de alegători fie aleg acelaşi număr de deputaţi fie aleg un număr diferit de deputaţi Icircn această din urmă situaţie de regulă primele colegii care au cel mai mic număr de alegători aleg un număr mai mare de deputaţi decacirct restul colegiilor Acest sistem a fost utilizat sub regimul Constituţiei romacircne din 186641

Votul plural este un procedeu potrivit căruia unii alegători icircn aceeaşi circumscripţie electorală dispun de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat Astfel unii alegători icircn afară de votul pe care icircl

40 Potrivit legii electorale din 1926 icircn Romacircnia circumscripţiile

electorale coincideau cu judeţele iar numărul deputaţilor varia dar nu icircn conformitate cu numărul locuitorilor ci cu diferite interese ale guvernanţilor Spre exemplu un judeţ ca Doljul cu o populaţie mică alegea 10 deputaţi iar un judeţ ca Ilfovul icircn care era cuprins şi Bucureştiul alegea 20 Doljul alegea 4 senatori iar Ilfovul 7 Icircn Anglia circumscripţiile electorale pentru alegerile din Camera Comunelor variază ca mărime icircntre 39000 şi 79000 de locuitori fiecare circumscripţie electorala alegacircnd un deputat pe cacircnd icircn SUA icircntre 250000 şi 500000 de locuitori Icircn Michigan există circumscripţii de 170000 şi de 800000 de locuitori icircn Texas de 216000 şi 950000 de locuitori iar icircn Canada variază icircntre 5600 şi 16500

41I Muraru op cit p 367 şi urm

52

au ca toţi ceilalţi dispun şi de alte voturi dacă icircndeplinesc anumite condiţii precum averea numărul de copii titluri icircn icircnvăţămacircnt

Votul multiplu asemănător cu votul plural presupune ca alegătorul să dispună de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat doar icircn circumscripţii electorale diferite Votul multiplu a fost icircntrebuinţat şi icircn ţara noastră sub imperiul Constituţiei din 1923 Astfel icircn alegerile pentru Senat un profesor universitar putea avea pacircnă la patru voturi unul icircn circumscripţia sa electorală unul pentru alegerea senatorului universităţii şi două voturi dacă era icircn acelaşi timp membru ales icircntr-un consiliu comunal şi membru al unei Camere de industrie agricultură

Prima electorală este un sistem utilizat de regulă icircntr-o perioadă de criză politică atunci cacircnd partidul de guvernămacircnt nu reuşeşte să obţină majoritatea icircn alegeri Prima electorală este un plus de mandate ce se atribuie partidului politic care obţine icircn alegeri un anumit procent de valori Astfel de exemplu potrivit legii electorale din 1926 partidul care obţinea 40 din totalul voturilor pe ţară primea 50 din totalul mandatelor după ce se scădeau bineicircnţeles mandatele atribuite proporţional cu voturile lor grupărilor care deşi minoritare pe ţară aveau majoritatea absolută icircntr-o circumscripţie

Celelalte 50 din mandate se icircmpărţeau proporţional cu voturile obţinute icircntre partidele participante la alegeri Astfel gruparea politică ce obţinea 40 din voturi putea obţine peste 70 din mandate Inegalitatea votului era evidentă deoarece mai puţin de jumătate din alegători desemnau mai mult de 70 din deputaţi iar majoritatea alegătorilor desemnau un număr redus de deputaţi

II33 Votul direct

Votul direct presupune posibilitatea pe care o au alegătorii de a-şi exprima direct personal acordul sau dezacordul privind candidaţii propuşi Alegătorii votează direct şi nu prin reprezentanţi sau delegaţi S-a icircntacirclnit şi se icircntacirclneşte icircncă şi votul indirect Astfel

53

potrivit Constituţiei romacircne din 1866 icircn alegerile pentru Adunarea Deputaţilor alegătorii din Colegiul IV alegeau indirect

Votul indirect se foloseşte icircn alegerea preşedintelui Statelor Unite ale Americii icircn alegerea Senatului icircn Franţa Potrivit Constituţiei americane icircntacirci se aleg electori iar electorii aleg preşedintele Votul indirect a fost prevăzut şi icircn Romacircnia prin Legea nr701991 la alegerea consiliilor judeţene Acestea erau alese de către un corp de electori format din totalitatea membrilor consiliilor locale din judeţul respectiv Modificările aduse legii icircn anul 1996 au introdus şi pentru aceste consilii votul direct urmacircnd ca doar viceprimarii să fie aleşi indirect Icircn legătură cu votul indirect se spune că acesta este cert mai puţin democratic decacirct votul universal direct

IV34 Secretul votului

Secretul votului este de asemenea un caracter al dreptului de vot şi exprimă acea posibilitate a cetăţenilor de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi fără ca această manifestare să poată fi cunoscută de către alţii Legea electorală prevede o serie de garanţii care asigură secretul votului Astfel buletinele de vot sunt uniforme fără semne distinctive imprimarea lor fiind asigurată de către birourile electorale care se ocupă de alegerea icircn icircntregime a unui organ de stat după modelul legal stabilit

Pe buletinele de vot sunt imprimate numai menţiunile strict necesare Ultima pagină a buletinului de vot rămacircne nescrisă fiind rezervată pentru aplicarea ştampilei de control a biroului electoral al secţiei de votare ştampilă executată după modelul legal stabilit

Buletinele de vot sunt predate birourilor electorale ale secţiilor de votare de către birourile electorale de circumscripţie cu cel puţin două zile icircnainte de data alegerilor

De asemenea sediile secţiilor de votare sunt prevăzute cu cabine sau camere de votare unde alegătorul intră singur şi votează după propria voinţă şi convingere Legea electorală interzice

54

prezenţa oricărei persoane ndash icircn afara celei care votează ndash icircn Camera de votare sau icircn cabinele de vot

După ce votează alegătorul icircndoaie buletinul de vot şi personal icircl introduce icircn urna de vot Alegătorul trebuie să fie atent ca la introducerea icircn urnă buletinul de vot să nu se deschidă dacă acesta se deschide din eroare el se anulează dar numai o singură dată dacircndu-i-se alegătorului un nou buletin de vot icircn legătură cu aceasta se face menţiune icircn procesul-verbal al operaţiunilor de votare

O excepţie de la regula care dispune că bdquoalegătorul intră singur şi voteazărdquo este aceea care priveşte situaţia icircn care alegătorul din motive temeinice constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare nu poate să voteze singur icircn această situaţie el are dreptul să cheme icircn scopul de a-l ajuta icircn cabina de votare un icircnsoţitor ales de el

Esenţial de menţionat este şi faptul că icircn situaţia icircn care există alegători netransportabili se dispune organizarea pentru aceştia a unor urne mobile icircn scopul exercitării opţiunilor electorale asiguracircndu-se secretul votului

II35Votul liber exprimat

Libertatea de exprimare a votului se concretizează icircn posibilitatea cetăţeanului de a lua parte sau de a nu lua parte la alegeri astfel icircn cazul icircn care cetăţeanul ia hotăracircrea de a se prezenta la alegeri el va putea icircn deplină libertate să-şi manifeste liber opţiunea pentru o anumită listă de candidaţi sau pentru un anumit candidat Acest tip de vot este alternativa votului obligatoriu care a existat icircn Romacircnia icircn temeiul Constituţiei din 1923 şi care icircncă mai este utilizat icircn ţări precum Italia şi Belgia

Libertatea de exprimare a votului icircmpreună cu celelalte caracteristici ale votului subliniază una din esenţialele trăsături ale regimurilor care sunt considerate cu adevărat democratice

55

II4 Dreptul de a fi ales

Dreptul de a fi ales este reglementat prin intermediul dispoziţiilor art 37 din Constituţie Conform dispoziţiilor constituţionale o persoană poate fi aleasă ca deputat senator şef de stat sau icircn alte organe reprezentative dacă are drept de vot şi dacă icircndeplineşte şi celelalte condiţii stabilite prin art37 Adăugarea şi a altor condiţii decacirct cele privind dreptul de vot se motivează prin importanţa acestor demnităţi publice prin rolul organelor reprezentative icircn exercitarea puterii suverane a poporului prin ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente care presupune un grad de sporit de maturitate politică şi civică o onorabilitate mai strictă

Pentru a fi aleasă o persoană trebuie mai icircntacirci să aibă drept de vot adică să icircndeplinească toate condiţiile cerute de art 36 din Constituţie şi pe care le-am arătat deja Icircn afară de aceasta art 37 (1) cere icircndeplinirea cumulativă şi a condiţiilor cerute de art16 (3)

Icircn alineatul (3) al acestui articol se stipulează că funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară de asemenea reglementacircndu-se şi garantarea egalităţii de şanse icircntre femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi Cacirct priveşte condiţia de a avea numai cetăţenia romacircnă ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii romacircne care icircngăduie dubla cetăţenie Există totuşi şi domenii ale dreptului public unde interesul societăţii este de a permite accesul persoanelor care au numai cetăţenia romacircnă

Pentru a fi ales o altă condiţie constituţională este aceea ca unei persoane să nu-i fie interzisă asocierea icircn partide politice potrivit art 40 (3)Conform art 40 (3) nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite de lege

Această interdicţie funcţionează numai atacirct timp cacirct persoana ocupă una din funcţiile nominalizate de acest articol 40 (3) Dacă una din aceste persoane doreşte să candideze icircn alegeri ea o poate

56

UA etc

face dacă icircn prealabil demisionează din funcţia pe care o are iar demisia trebuie să fie dovedită cu ocazia icircnregistrării candidaturii 42 43 Interzicerea dreptului de a candida din cauza profesiei este practicată şi icircn alte ţări magistraţii icircn Anglia şi Canada funcţionarii publici icircn Anglia Australia Noua Zeelandă S

Dispoziţiile constituţionale fixează şi anumite limite minime de vacircrstă Dacă pentru dreptul de vot limita minimă este de 18 ani pentru dreptul de a fi ales pretutindeni icircn lume această limită este substanţial mai ridicată Explicaţia se regăseşte icircn considerarea unei anumite experienţe profesionale de viaţă şi chiar icircn domeniul public precum şi icircn importanţa acestor demnităţi publice icircn marea responsabilitate ce revine celor desemnaţi să guverneze responsabilitate care-şi găseşte suport tocmai icircn credibilitatea icircn maturitatea şi experienţa practică a candidaţilor De aceea art37 din Constituţie stabileşte două limite minime de vacircrstă pentru cei care candidează şi deci pot fi aleşi şi anume 23 de ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru Camera Deputaţilor sau organele locale 33 de ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru Senat 35 de ani pentru funcţia de Preşedinte al Romacircniei icircn Franţa limita pentru a fi ales senator este de 35 de ani

42 Icircn art 30 din Legea electorală din 1926 se dispunea ca bdquotoţi cei care

ocupă o funcţie de orice natură retribuită de stat judeţ sau comună sau aşezăminte de natură publică ale căror bugete se votează de Adunarea Deputaţilor nu pot fi aleşi decacirct dacă demisionează din funcţie cel mai tacircrziu 5 zile libere după convocarea corpului electoral al adunării pentru care voieşte a candida ()Demisia dată icircn acest scop se consideră de drept primită şi demisionarul nu va putea redobacircndi numirea sa din nou icircn funcţie decacirct icircn conformitate cu legea de organizare a statutului funcţionarilor şi legile speciale de organizarerdquo

43 Pentru alegerile parlamentare din 1996 Antonie Iorgovan judecător al Curţii Constituţionale şi-a dat demisia din această funcţie şi s-a icircnscris icircn Partidul Mişcarea Ecologistă din Romacircnia pe listele căruia a candidat pentru Camera Deputaţilor

57

Icircndeplinirea acestor condiţii trebuie verificată cu mare atenţie fiind vorba de condiţii constituţionale de eligibilitate icircncă de la propunerea şi icircnregistrarea candidaturilor icircn alegeri Orice icircndepărtare de la aceste condiţii atrage nulitatea alegerii de aceea icircnregistrarea candidaturilor trebuie făcută numai cu verificarea atentă a icircndeplinirii condiţiilor legale

Icircn legătură cu dreptul de a fi ales deseori se discută dacă aleşii trebuie să fie desemnaţi din bdquoeliterdquo sau nu Fără a intra icircntr-o asemenea discuţie cu acest prilej vom menţiona totuşi părerea unui constituţionalist consacrat deja şi care spunea bdquoTrebuie aleşi deputaţii cei mai talentaţi sau cei mai reprezentativi Adunarea aleasă trebuie să fie un tablou ideal sau o fotografie fidelă Un cenaclu din spiritele cele mai remarcabile ale timpului lor sau o reproducere icircn mic a poporului Democraţia modernă a dat preferinţă celui de-al doilea termen Poporul nu are ce face cu o elită icircn care el nu se recunoaşte şi care oricacirct de inteligentă ar fi nu o icircnţelege Lui icirci trebuie mai mult un purtător de cuvacircntrdquo (Jean Franccedilois Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse vol I)

Trebuie de asemenea să reţinem că alegerea unor personalităţi a unor elite ar presupune renunţarea la scrutinul de listă şi practicarea largă a candidaturii platformelor politice a orientării candidaţilor Candidaţii propuşi de partidele politice reprezintă pentru alegători mai multe garanţii şi opţiuni clare Apoi partidele politice sunt de fapt motorul democraţiei parlamentare şi desigur constituţionale

Icircn alte sisteme constituţionale au fost prevăzute şi alte condiţii restrictive icircn ceea ce priveşte posibilitatea de a fi ales Spre exemplu icircn Turcia alegerea icircn funcţii superioare este condiţionată de existenţa unei diplome universitare Un alt exemplu este Belgia unde există condiţia plăţii unui impozit direct de 3000 de franci Icircn Anglia s-a dispus ca sub motivaţia seriozităţii candidaturii cetăţeanul care candidează trebuie să depună drept garanţie o cauţiune de 150 de lire sterline care nu i se restituie dacă nu a obţinut cel puţin o optime

58

din numărul voturilor exprimate icircn circumscripţia icircn care a candidat Icircn Romacircnia Legea Electorală din 1926 stabilea că fiecare listă de candidaţi trebuie să depună o sumă de bani reprezentacircnd costul imprimării buletinelor

Campania electorală icircn majoritatea statelor este deosebit de costisitoare putacircndu-se icircnscrie numai candidaţii care dispun de mari resurse financiare

Dreptul de a fi ales icircn Parlamentul European Constituţia Romacircniei prevede icircn art 38 bdquoIcircn condiţiile aderării

Romacircniei la Uniunea Europeană cetăţenii romacircni au dreptul de a alege şi de a fi aleşi icircn Parlamentul Europeanrdquo

Această prevedere este un rezultat al importantelor evoluţii po-litice din ultimii 15 ani Integrarea europeană obiectiv de a cărui icircnde-plinire ne apropiem cu paşi repezi a determinat nu numai schimbări de natură economică socială politică ci şi constituţională Un rezultat al acestor schimbări este articolul 38 din Constituţia revizuită

I5 Scrutinul

II51Concept

Termenul de bdquoscrutinrdquo provine din latinescul scrutinium care reprezintă bdquomodalitatea icircn care alegătorii desemnează pe deputaţi şi senatori etcrdquo

Icircn orice sistem electoral se pune problema repartizării mandatelor icircn Parlament ţinacircnd cont de voturile obţinute Alegerea modalităţii de distribuire a mandatelor aparent o problemă pur tehnică este plină de semnificaţii politice cu consecinţe foarte diferite şi nuanţate mai ales icircn ce priveşte partidele politice Icircn explicarea acestora noţiunea de scrutin este deosebit de utilă

Discutarea aici a scrutinului mai exact a unora din aspectele sale se impune fiindcă icircntreaga organizare şi desfăşurare a alegerilor trebuie corelată cu felul scrutinului

59

Icircn cadrul sistemelor constituţionale din ziua de azi s-au consacrat două tipuri de atribuire a mandatelor sistemul majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale

Sistemul icircn care sunt aleşi candidaţii ce au obţinut cel mai mare număr de voturi este sistemul majoritar Acesta cunoaşte două variante şi anume uninominal şi de listă ambele forme putacircndu-se realiza icircn unul sau două tururi

Sistemul care asigură şi reprezentarea minorităţilor politice icircn fiecare circumscripţie icircn proporţie cu voturile obţinute este sistemul reprezentării proporţionale Reprezentarea proporţională presu-pune deci scrutin de listă şi un singur tur de scrutin care permite atribuirea mandatelor atacirct majorităţii cacirct şi minorităţii

Unele regimuri constituţionale practică sisteme electorale mixte Acestea rezultă din combinarea sistemului majoritar şi a celui de reprezentare proporţională după tehnici variabile

a) Sistemul icircnrudirilor Subliniază expresia posibilităţii alian-ţei partidelor sau formaţiunilor politice care se pot prezenta la alegeri cu liste icircnrudite Dacă listele icircnrudite obţin majoritatea absolută a voturilor ele cacircştigă toate locurile Dacă nu locurile vor fi repartizate icircntre liste potrivit principiului reprezentării proporţionale Acest tip de sistem a fost utilizat icircn Franţa icircn anii 1951-1958

b) Sistemul german al buletinului dublu Scrutinul majoritar şi reprezentarea proporţională se cumulează prin intermediul votului dublu aceasta presupunacircnd dispunerea de către alegător de către două buletine Cu primul el desemnează prin scrutin uninominal un deputat pentru circumscripţia sa cu al doilea el se pronunţă pentru un partid prin sistemul reprezentării proporţionale Există deci două categorii de deputaţi aleşi icircn fiecare circumscripţie aleşi pe liste naţionale prezentate de fiecare partid

II52 Categorii de scrutin

Categoriile de scrutin sunt scrutinul uninominal scrutinul de listă şi scrutinul cu unul sau două tururi ele urmacircnd să fie analizate icircn ceea ce urmează

60

Scrutinul uninominal Icircn cadrul acestui scrutin se presupune votarea din partea

alegătorului a unui singur candidat icircntr-o singură circumscripţie electorală Este practicat icircn Romacircnia icircn situaţia alegerii primarilor comunelor şi oraşelor

Aceasta are importante consecinţe icircn ce priveşte circumscripţiile electorale şi raporturile dintre electori şi cel ales Teritoriul Romacircniei se organizează icircn atacirctea circumscripţii electorale cacircte mandate sunt Icircn mod firesc circumscripţiile electorale sunt mai mici decacirct unităţile administrativ-teritoriale iar alegătorul votează un candidat raportul de reprezentare fiind foarte bine definit sub toate elementele sale de conţinut

Scrutinul de listă Acest tip de scrutin presupune alegerea mai multor candidaţi

alegătorul votacircnd deci pentru o listă de candidaţi Icircn cazul scrutinului de listă circumscripţiile electorale sunt

foarte icircntinse teritorial de regulă ele identificacircndu-se cu unităţile administrative Este sistemul adoptat şi de legislaţia electorală a ţării noastre iar circumscripţiile electorale se identifică cu judeţele

Icircn acest sistem partidele politice joacă un rol mai important şi scrutinul este mai mult o opţiune politică decacirct alegerea unui om alegătorul votacircnd o listă şi nu un candidat

Există şi scrutinul de listă naţional folosit icircn unele ţări africane Acesta este un scrutin de listă majoritar icircntr-unul sau două tururi Fiecare partid icircntocmeşte o listă naţională cuprinzacircnd atacirctea candidaturi cacircte mandate sunt puse icircn joc Lista care obţine majoritatea voturilor exprimate cacircştigă toate mandatele Este apreciat ca bdquoun sistem de o brutalitate extremărdquo deoarece permite unui partid ce are o majoritate lipsită de consistenţă să aibă monopolul locurilor din parlament

Scrutinul de listă poate fi complicat prin acordarea posibilităţii modificării listei de către alegător prin sistemul panaşajului şi cel al votului preferenţial Panaşajul este posibilitatea alegătorului de a

61

icircntocmi chiar el lista candidaţilor luacircnd candidaţi de pe mai multe liste prezentate Votul preferenţial dă alegătorului posibilitatea de a modifica ordinea de pe lista de candidaţi Atunci cacircnd nu se admit nici panaşajul nici votul preferenţial se spune că suntem icircn prezenţa unei liste blocate icircn sensul că alegătorul este obligat să voteze lista icircn icircntregime fără a-i putea face nici cea mai mică modificare

Scrutinul cu unul sau două tururi Caracteristic scrutinului cu un singur tur de scrutin este

stabilirea de către lege a atribuirii imediate a mandatului candidatului care se află icircn frunte fiind suficientă majoritatea simplă sau relativă Al doilea tur de scrutin dacă este prevăzut de lege se realizează atunci cacircnd icircn primul tur de scrutin sunt aleşi numai candidaţii care au obţinut majoritatea absolută adică jumătate plus unul din voturile celor icircnscrişi icircn liste Pentru mandatele nedistribuite icircn primul tur deoarece niciun candidat nu a icircntrunit majoritatea absolută a voturilor se organizează al doilea tur de scrutin icircn acest caz majo-ritatea simplă (relativă) putacircnd fi suficientă pentru acordarea mandatului

Astfel potrivit Constituţiei noastre este declarat Preşedintele Romacircniei candidatul care a icircntrunit icircn primul tur de scrutin majoritatea de voturi ale alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale icircn intenţia asigurării unei legitimităţi superioare alegerii preşedintelui icircn primul tur de scrutin faţă de cel de-al doilea tur de scrutin care este un scrutin de balotaj Icircn cazul icircn care nici unul dintre candidaţi nu a icircntrunit această majoritate se organizează un al doilea tur de scrutin icircntre cei doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi icircn primul tur de scrutin Este declarat ales candidatul care la al doilea tur de scrutin a obţinut cel mai mare număr de voturi

Este oferită icircn al doilea tur de scrutin posibilitatea formaţiunilor politice de a forma noi alianţe concentrate icircn mod evident icircn jurul celor două candidaturi rezultate din primul tur de scrutin

62

II53 Avantajele şi dezavantajele scrutinului de listă

Scrutinul de listă prezintă atacirct o serie de avantaje cacirct şi dezavantaje cum ar fi

a) Scrutinul de listă presupune ca propunerile de candidaţi să fie făcute numai de partide şi formaţiuni politice Este adevărat că şi candidaţii independenţi se pot asocia pe liste dar efectul este altul

b) Scrutinul de listă presupune anumite condiţionări legate de realizarea unui procent minim (pragul electoral) ce trebuie icircntrunit la nivel naţional legea din 1992 cerea 3 iar după modificare 5 Aceasta icircnseamnă că partidele şi formaţiunile politice cu un număr mai mic de voturi decacirct procentul minim nu vor primi niciun mandat deşi s-ar putea ca ele să aibă personalităţi de prestigiu avantajacircndu-se icircnsă partidele ale căror platforme sunt mai larg receptate de către electorat

c) Scrutinul de listă presupune ruperea legăturii dintre ales şi alegătorii săi aceştia din urmă votacircnd o listă cu numeroase persoane şi deci icircn final programul unui partid şi nu un candidat

d) Variantele scrutinului de listă reprezintă numeroase dificultăţi procedurale presupunacircnd o serie de calcule şi operaţiuni la nivel local şi naţional uneori greu de asimilat de către electorat care pot favoriza numeroase contestaţii şi icircntacircmpinări din partea formaţiunilor politice ce s-ar considera nedreptăţite

II54 Avantajele şi dezavantajele scrutinului uninominal

De asemenea şi scrutinul uninominal poate prezenta atacirct avantaje cacirct şi dezavantaje după cum urmează

bull scrutinul uninominal prin faptul că fiecare circumscripţie electorală desemnează un singur reprezentant se caracterizează prin simplitate Aşa cum se arată icircn doctrină aceasta măreşte gradul de icircnţelegere a procesului electoral de către alegători posibilitatea de control social al alegerii toate operaţiunile icircncepacircnd şi terminacircndu-se la nivelul circumscripţiei electorale

63

bull creează măcar aparent posibilitatea unei legături stracircnse icircntre ales şi alegători Desigur această legătură devine şi ea discutabilă icircn sistemele fondate pe mandatul reprezentativ

bull scrutinul uninominal conduce la o majoritate parlamentară stabilă situaţie profitabilă tehnicilor de guvernare

bull datorită numărului mare de circumscripţii electorale scrutinul uninominal implică mari cheltuieli cu operaţiunile electorale şi cu structurile care organizează şi conduc aceste operaţiuni

bull scrutinul uninominal implică cheltuieli mari pentru candidaţi icircn scopul susţinerii campaniei electorale astfel icircncacirct icircn mod cert favorizează pe cei care le pot suporta

bull parlamentul rezultat prin scrutinul uninominal este mai mult un corp de elită micşoracircndu-se evident caracterul său politic

bull scrutinul uninominal nu este procedeul optim pentru exprimarea pluralismului politic El poate genera o stare conflictuală extrem de periculoasă prin faptul că asigură ca partidul ce are o majoritate relativă a opţiunilor să deţină o majoritate absolută a mandatelor

bull scrutinul uninominal sprijină tendinţa de centralizare

II6 Organizarea şi desfăşurarea alegerilor

II61 Stabilirea datei alegerilor

Operaţiunea cu care debutează organizarea şi desfăşurarea alegerilor este reprezentată de către stabilirea datei alegerilor

Conform art 9 din Legea nr 672004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice se dispune că data alegerilor se stabileşte prin Hotăracircre a Guvernului cu cel puţin 50 de zile icircnaintea votării Dar icircn alin (2) al aceluiaşi art 9 se reglementează că icircn cazul unor alegeri parţiale organizate icircn situaţiile prevăzute de Legea administraţiei publice locale nr 2152001 data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 30 de zile icircnaintea votării icircn acest caz

64

termenele prevăzute de lege cu excepţia celor de 24 de ore se reduc la jumătate Dacă din operaţiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracţiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore rotunjirile se fac icircn plus Fracţiunile mai mici de 12 ore nu se iau icircn calcul Importanţă deosebită are şi alin 3 care stipulează că alegerile au loc icircntr-o singură zi care poate fi numai duminică

Conform art 7 al Legii 3732004 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţa publică de către Guvern cu cel puţin 45 de zile icircnaintea votării şi pacircnă la icircmplinirea a 5 zile de la data la care icircncepe să curgă termenul prevăzut la art 63 alin (2) din Constituţie potrivit căruia alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară icircn cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului

Icircn general durata de timp dintre actul de stabilire a datei şi ziua alegerilor se face ţinacircnd cont de conţinutul şi succesiunea operaţiilor electorale Cele două luni sunt atacirct suficiente cacirct şi necesare pentru realizarea acestor operaţii Bineicircnţeles regulile icircn această privinţă diferă de la un sistem constituţional la altul Data alegerilor poate fi stabilită prin lege sau printr-un act al Guvernului Icircn general data alegerilor este stabilită icircntr-o zi nelucrătoare (duminica) Acest proce-deu rămacircne totuşi discutabil pentru că el este una din cauzele absenteismului

II62 Stabilirea numărului delimitarea şi numerotarea

circumscripţiilor electorale Cadrul organizatoric teritorial icircn care se desfăşoară operaţiunile

de alegere il constituie circumscripţiile electorale Legea privind alegerile locale (nr672004) stabileşte că pentru

alegerea consiliilor locale şi a primarilor fiecare comună şi oraş respectiv municipiu constituie o circumscripţie electorală de asemenea mai este stipulat că pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti fiecare judeţ

65

respectiv Municipiul Bucureşti constituie o circumscripţie electorala

Numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a Municipiului Bucureşti se face prin hotăracircre a Guvernului Numerotarea circumscripţiilor electorale din fiecare judeţ precum şi a circumscripţiilor electorale de sector al Municipiului Bucureşti se face de către prefect prin ordin icircn termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor ea fiind deosebit de utilă icircn efectuarea şi icircnregistrarea operaţiunilor electorale

Numerotarea se face icircncepacircnd cu municipiul reşedinţă de judeţ şi continuă cu celelalte municipii oraşe şi comune icircn ordinea alfabetică a fiecărei categorii de unităţi administrativ-teritoriale Numărul circumscripţiei electorale se aduce la cunoştinţa alegă-torilor de către primar o dată cu aducerea la cunoştinţă a delimitării şi numerotării secţiilor de votare potrivit prevederilor art15 care stabileşte că bdquodelimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa alegătorilor icircn termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilorrdquo

Dacă alegerea şefului de stat prin ea icircnsăşi determină ca icircntreaga ţară să fie o circumscripţie electorală alegerea deputaţilor a senatorilor şi consilierilor presupune o anumită divizare administrativă a teritoriului şi populaţiei cei aleşi reprezentacircnd grupe de cetăţeni sau colectivităţi umane grupate pe anumite criterii Există o stracircnsă corelaţie icircntre numărul circumscripţiilor electorale şi numărul celor ce vor fi aleşi Apoi numărul circumscripţiilor electorale depinde de scrutinul practicat Scrutinul uninominal presupune un număr mai mare de circumscripţii adică un număr egal cu acela al celor ce urmează a fi aleşi icircn ideea că o circumscripţie electorală desemnează un deputat sau după caz un senator sau un consilier Scrutinul de listă potrivit căruia fiecare circumscripţie electorală desemnează mai mulţi deputaţi sau după caz senatori ori consilieri presupune un număr mai mic de circumscripţii Icircntr-o

66

asemenea situaţie circumscripţia electorală se identifică sub aspectul icircntinderii teritoriale cu unitatea administrativă44

Icircn explicarea stabilirii şi delimitării circumscripţiilor electorale trebuie să ţinem cont de realitatea că legislaţia electorală a cunoscut şi cunoaşte o dinamică aparte De aici schimbări frecvente icircn tehnicile electorale folosite Numărul circumscripţiilor electorale poate fi stabilit prin constituţii sau legi poate fi stabilit icircn temeiul legii de anumite autorităţi publice după criterii legale Astfel de exemplu legea electorală romacircnă din anul 1990 adoptacircnd scrutinul de listă a stabilit că fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti constituiau o circumscripţie electorală delimitarea lor fiind cea administrativ-teritorială a judeţelor şi municipiului Bucureşti Este interesant de reţinut că şi icircn Franţa pentru alegerile icircn Senat departamentul este o circumscripţie electorală

Stabilirea numărului celor ce urmează a fi aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală revine autorităţilor stabilite de lege şi după criteriile legale

Potrivit legii electorale din 1990 Adunarea Deputaţilor cuprindea 387 de deputaţi Mai icircntacirci Guvernul a stabilit norma de reprezentare adică numărul de cetăţeni ce urmau a fi reprezentaţi de către un deputat Aceasta a rezultat din icircmpărţirea numărului de locuitori ai ţării la numărul total de deputaţi Pentru alegerile din 20 mai 1990 norma de reprezentare rezultată a fost de 60000 de locuitori pentru un deputat Pentru a afla cacircţi deputaţi urmau a fi aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală s-a icircmpărţit populaţia judeţului la norma de reprezentare admiţacircndu-se o abatere de pacircnă la 15

Legea electorală din 1990 a prevăzut obligaţia Guvernului de a numerota circumscripţiile electorale de a stabili numărul deputaţilor şi senatorilor şi de a aduce aceste operaţiuni la cunoştinţă publică prin bdquoMonitorul Oficialrdquo şi presă icircn termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor Legea nr681992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilea chiar ea atacirct norma de reprezentare


67

(un deputat la 70000 locuitori şi un senator la 160000 locuitori) numerotarea circumscripţiilor electorale cacirct şi numărul de deputaţi şi de senatori ce urmează să fie aleşi icircn fiecare circumscripţie electorală

Conform Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului 3732004 se aleg icircn circumscripţii electorale deputaţii şi senatorii pe bază de scrutin de listă potrivit principiului reprezentării propor-ţionale precum şi pe bază de candidaturi independente Icircn ceea ce priveşte norma de reprezentare aceasta este la deputaţi de 1 la 70000 de locuitori iar la senatori de 1 la 160000 de locuitori de altfel se mai dispune că la numărul deputaţilor şi senatorilor aleşi se adaugă un loc de deputat sau senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de patru iar cel al senatorilor mai mic de doi

Este important de subliniat faptul că numărul locuitorilor care se ia icircn calcul este cel de la 1 iulie anul precedent desfăşurării alegerilor publicat icircn bdquoAnuarul Statistic al Romacircnieirdquo Excepţie face situaţia icircn care cu 5 luni icircnainte de data alegerilor s-a realizat un recensămacircnt general al populaţiei cacircnd se ia icircn calcul numărul locuitorilor rezultat icircn urma recensămacircntului publicat de către Institutul Naţional de Statistică Conform legii 3732004 la nivelul ţării sunt organizate următoarele circumscripţii electorale (vezi Anexa 2)

68

Anexa 2

Numerotarea delimitarea teritorială şi numărul mandatelor de deputat şi de senator pentru fiecare circumscripţie electorală



electorale

Nr mandate

de deputat

Nr mandate

de senator

Circumscripţia electorală nr 1 judeţul Alba 6 2 Circumscripţia electorală nr 2 judeţul Arad 7 3 Circumscripţia electorală nr 3 judeţul Argeş 9 4 Circumscripţia electorală nr 4 judeţul Bacău 10 5 Circumscripţia electorală nr 5 judeţul Bihor 9 4 Circumscripţia electorală nr 6 judeţul Bistriţa Năsăud 5 2 Circumscripţia electorală nr 7 judeţul Botoşani 7 3 Circumscripţia electorală nr 8 judeţul Braşov 9 4 Circumscripţia electorală nr 9 judeţul Brăila 5 2 Circumscripţia electorală nr 10 judeţul Buzău 7 3 Circumscripţia electorală nr 11 judeţul Caraş-Severin 5 2 Circumscripţia electorală nr 12 judeţul Călăraşi 5 2 Circumscripţia electorală nr 13 judeţul Cluj 10 4 Circumscripţia electorală nr 14 judeţul Constanţa 10 4 Circumscripţia electorală nr 15 judeţul Covasna 4 2 Circumscripţia electorală nr 16 judeţul Dacircmboviţa 8 3 Circumscripţia electorală nr 17 judeţul Dolj 10 5 Circumscripţia electorală nr 18 judeţul Galaţi 9 4 Circumscripţia electorală nr 19 judeţul Giurgiu 4 2 Circumscripţia electorală nr 20 judeţul Gorj 6 2 Circumscripţia electorală nr 21 judeţul Harghita 5 2 Circumscripţia electorală nr 22 judeţul Hunedoara 7 3 Circumscripţia electorală nr 23 judeţul Ialomiţa 4 2 Circumscripţia electorală nr 24 judeţul Iaşi 12 5 Circumscripţia electorală nr 25 judeţul Ilfov 4 2 Circumscripţia electorală nr 26 judeţul Maramureş 7 3 Circumscripţia electorală nr 27 judeţul Mehedinţi 4 2

69



electorale

Nr mandate

de deputat

Nr mandate

de senator

Circumscripţia electorală nr 28 judeţul Mureş 8 4 Circumscripţia electorală nr 29 judeţul Neamţ 8 4 Circumscripţia electorală nr 30 judeţul Olt 7 3 Circumscripţia electorală nr 31 judeţul Prahova 12 5 Circumscripţia electorală nr 32 judeţul Satu-Mare 5 2 Circumscripţia electorală nr 33 judeţul Sălaj 4 2 Circumscripţia electorală nr 34 judeţul Sibiu 6 3 Circumscripţia electorală nr 35 judeţul Suceava 10 4 Circumscripţia electorală nr 36 judeţul Teleorman 6 3 Circumscripţia electorală nr 37 judeţul Timiş 9 4 Circumscripţia electorală nr 38 judeţul Tulcea 4 2 Circumscripţia electorală nr 39 judeţul Vaslui 7 3 Circumscripţia electorală nr 40 judeţul Vacirclcea 6 3 Circumscripţia electorală nr 41 judeţul Vrancea 6 2 Circumscripţia electorală nr 42 Municipiul Bucureşti 28 12 TOTAL 314 137

La acest număr se adaugă cel mult 18 deputaţi din partea organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care nu au icircntrunit icircn alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate icircn Parlament [potrivit art 4 alin (2)]

II63 Listele electorale Cărţile de alegător

II631 Listele electorale Icircn organizarea alegerilor sunt importante stabilirea numărului

alegătorilor (electoratul) şi mai ales identificarea şi evidenţa acestora Din examinarea dispoziţiilor art36 din Constituţie rezultă că electoratul cuprinde cetăţenii cu drept de vot Identificarea şi nominalizarea alegătorilor (cetăţenilor cu drept de vot) se icircnfăptuiesc prin icircntocmirea listelor electorale Această operaţie se derulează icircn considerarea a două reguli legale şi anume fiecare alegător este icircnscris icircntr-o singură listă electorală permanentă obligativitatea icircnscrierii icircn listele electorale permanente Cu alte cuvinte listele

70

electorale reprezintă documente oficiale prin care se stabilesc persoanele cu drept de vot şi numărul total al alegătorilor iar pe de altă parte care servesc la calcularea rezultatelor alegerilor

Listele electorale permanente sunt de două categorii şi anume permanente sau icircntocmite cu prilejul fiecărei alegeri Legislaţia electorală romacircnească elaborată icircn baza Constituţiei din anul 1991 a introdus listele electorale permanente Acestea prezintă reale avantaje faţă de listele electorale icircntocmite pentru fiecare alegere şi anume realizează o evidenţă clară şi exactă (domiciliul fiind criteriul clar şi inconfundabil) realizează o evidenţă permanentă lesne controlabilă dificil de falsificat evită icircnscrierea icircn mai multe liste electorale permit urmărirea dinamicii numărului alegătorilor45

Autorităţile publice competente a icircntocmi listele electorale permanente sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor prin formaţiunile de evidenţă a populaţiei şi primarii comunelor oraşelor municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor Listele electorale permanente cuprind şi cetăţenii care domiciliază icircn străinătate aceştia pot fi icircnscrişi la cererea lor icircn listele electorale permanente ale localităţii icircn care s-au născut sau icircn care au avut ultimul domiciliu icircn ţară Cererile icircn acest sens se depun la misiunea diplomatică a Romacircniei din statul icircn care domiciliază sau direct la primărie

Listele electorale permanente se icircntocmesc la comune pe sate iar la oraşe municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale pe străzi şi cuprind alegătorii icircn ordinea numărului imobilelor icircn care locuiesc Icircn ele se menţionează numele şi prenumele codul numeric personal numărul şi seria actului de identitate domiciliul şi numărul circumscripţiei electorale Listele se icircntocmesc icircn două exemplare oficiale se semnează de reprezentantul MAI şi de primar şi se păstrează icircn două registre speciale cu file detaşabile unul de primărie şi celălalt de judecătoria icircn a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care au fost icircntocmite


71

Pentru corectitudinea listelor electorale permanente legea permite verificarea icircnscrierii icircn liste a cetăţenilor Dacă alegătorul verificacircnd lista electorală permanentă constată omisiuni icircnscrieri greşite sau orice alte erori poate adresa o icircntacircmpinare autorităţii publice care a icircntocmit lista Aceasta are obligaţia legală de a se pronunţa asupra icircntacircmpinării icircn termen de 3 zile de la icircnregistrare printr-o dispoziţie Dacă soluţia dată icircl nemulţumeşte alegătorul poate contesta dispoziţia la judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral central al secţiei de votare care a icircntocmit lista Judecătoria are obligaţia legală de a soluţiona contestaţia icircn termen de cel mult 3 zile de la icircnregistrare hotăracircrea sa fiind definitivă şi executorie Icircmpotriva hotăracircrii date se poate face recurs icircn termen de 48 de ore de la pronunţare aceasta soluţionacircndu-se icircn termen de 3 zile de la icircnregistrare Icircntacircmpinările cu listele speciale din străinătate se soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau icircnlocuitorul acestuia iar contestaţiile de către Judecătoria sectorului 1 al Municipiului Bucureşti

Actualizarea listelor electorale permanente este o operaţiune strict necesară avacircnd icircn vedere modificările fireşti determinate de dinamica demografică de schimbările de domiciliu icircn acest sens legea electorală stabileşte mai multe reguli MAI are obligaţia de a actualiza listele electorale icircn termen de cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării

Cu această ocazie sunt radiate din listele electorale permanente persoanele decedate cele care au pierdut cetăţenia romacircnă cele care au pierdut drepturile electorale cele care-şi schimbă domiciliul

Dacă intervine schimbarea domiciliului autoritatea competentă să efectueze schimbarea este obligată ca din oficiu să comunice primarului datele necesare icircnscrierii cetăţeanului icircn lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea sa din lista electorală a localităţii fostului domiciliu

72

Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare icircn listele electorale pentru ca registrele speciale icircn care se păstrează listele permanente să concorde

Alte reguli referitoare la listele electorale permanente privesc obligaţia primarilor de a icircnainta o copie de pe liste cuprinzacircnd alegătorii din fiecare secţie de votare birourilor electorale ale secţiilor de votare icircn termen de 24 de ore de la constituirea acestora obligaţia comunicării modificărilor intervenite judecătoriei

Listele electorale speciale Listele electorale permanente ar putea satisface toate operaţiile de votare sub condiţia ca toţi alegătorii să voteze icircn localitatea de domiciliu ceea ce ar fi o absurditate teoretică şi o imposibilitate practică Realităţile implică circulaţia multor cetăţeni deplasări icircn alte localităţi fenomene ce se produc şi icircn ziua votării Aceşti cetăţeni nu pot fi privaţi de dreptul de vot pentru motivul că icircn ziua alegerilor nu se află icircn localitatea de domiciliu Bineicircnţeles că din punct de vedere juridic cetăţenii nu pot fi obligaţi ca icircn ziua alegerilor să nu părăsească localitatea de domiciliu Aşa stacircnd lucrurile legea electorală permite cetăţeanului să voteze icircn localitatea unde se află pe data votării Evidenţa cetăţenilor icircn cazul icircn care icircşi exercită dreptul de vot icircn alte localităţi decacirct cele de domiciliu sau icircn oraşele mari la alte secţii de votare se realizează prin listele electorale speciale Acestea se icircntocmesc de către biroul electoral al secţiei de votare şi cuprind numele prenumele domiciliul data naşterii numărul şi seria actului de identitate al alegătorului Regulile privind listele electorale speciale se regăsesc şi se explică prin cele privind secţiile de votare desfăşurarea votării

II632 Cărţile de alegător

Icircntr-o explicaţie simplă cărţile de alegător sunt legitimaţii electorale personale şi permanente Ele sunt valabile pentru toate consultările electorale cu caracter naţional potrivit numărului de scrutine prevăzute icircn cuprinsul lor

73

Cărţile de alegător se eliberează alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale permanente ale localităţii icircn care domiciliază Această modalitate legală exclude posibilitatea eliberării mai multor cărţi de alegător aceleiaşi persoane

Icircntocmirea cărţilor de alegător revine icircn sarcina Ministerului Administraţiei şi Internelor eliberarea acestora făcacircndu-se numai titularilor pe baza actului de identitate şi sub semnătură

Legea electorală prevede mai multe posibilităţi prin care titularii intră icircn posesia acestor legitimaţii avacircnd icircn vedere circulaţia frecventă a persoanelor circulaţie care implică schimbări de reşedinţă sau imposibilitatea ridicării cărţilor de alegător

Icircn cazul icircn care alegătorul pierde cartea de alegător sau aceasta este distrusă el poate primi un duplicat făcacircndu-se menţiune icircn lista electorală permanentă originalul pierdut sau distrus fiind nul de drept

Ca orice operaţiune electorală şi icircn privinţa cărţilor de alegător se pot formula icircntacircmpinări şi contestaţii procedura examinării şi soluţionării lor fiind aceeaşi cu cea explicată la listele electorale

II633 Birourile şi oficiile electorale

Activitatea de organizare şi desfăşurare a alegerilor se desfăşoară sub conducerea şi sub controlul cetăţenilor partidelor şi formaţiunilor politice guvernului prefecţii sau primarii avacircnd obligaţii icircndeosebi icircn asigurarea bazei materiale a ordinii publice Legea electorală instituie formele organizatorice care să exprime această realitate iar printre acestea trebuie menţionate şi desigur explicate birourile electorale Sunt trei categorii de birouri electorale şi anume Biroul Electoral Central birourile electorale de circumscripţie şi birourile electorale de secţii de votare La nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti se constituie oficii electorale Trebuie observat icircncă de la icircnceput că membrii acestor birouri sunt de regulă judecători sau jurişti şi desigur reprezentanţi ai partidelor

74

şi formaţiunilor politice46 Desemnarea membrilor acestor birouri este prevăzută de lege ea realizacircndu-se icircn două etape şi anume desemnarea judecătorilor şi a preşedinţilor birourilor desemnarea reprezentanţilor partidelor politice Mai trebuie menţionat că prin intermediul legii 3732004 a fost instituită Autoritatea electorală Permanentă

Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi 11 reprezentanţi ai partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale Desemnarea judecătorilor se face icircn şedinţă publică icircn termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor prin tragere la sorţi de către preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre judecătorii icircn exerciţiu ai Curţii Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează icircntr-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de consultantul şef al icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care constituie actul de icircnvestire Data şedinţei pentru tragerea la sorţi se aduce la cunoştinţa publică prin presa scrisă şi audiovizuală de către preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cel puţin 24 de ore icircnainte Icircn termen de 24 de ore de la icircnvestire cei 7 judecători aleg din racircndul lor prin vot secret pe preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorul acestuia Icircn termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central Biroul se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu cacircte un reprezentant al partidelor politice parlamentare Icircn termen de 48 de ore de la rămacircnerea definitivă a candidaturilor partidele politice neparlamentare alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora

46 Icircn sistemul Legii Electorale din 1926 din Romacircnia spre exemplu

biroul electoral judeţean era format din preşedintele tribunalului ajutat de un judecător şi de funcţionari aleşi de el de la tribunalul respectiv La secţiile de votare preşedintele biroului era un judecător ajutat de un grefier Biroul se completa cu doi asistenţi desemnaţi de partidele care participau la alegeri şi care erau prezenţi icircn sală icircn caz de lipsă a acestora biroul funcţiona numai cu judecătorul-preşedinte asistat de un grefier

75

care au depus liste complete pentru consiliile judeţene icircn cel puţin 18 judeţe pot propune cacircte un reprezentant icircn Biroul Electoral Central pacircnă la completarea numărului de 11 membri Completarea se face icircn funcţie de numărul candidaturilor depuse pentru consiliile judeţene de către partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale iar icircn caz de egalitate prin tragere la sorţi

Atribuţiile Biroului Electoral Central sunt numeroase şi importante printre acestea fiind şi următoarele

bull urmăreşte icircntocmirea de către primari a copiilor de pe listele electorale permanente

bull asigură publicarea icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I a denumirii şi a semnelor electorale ale partidelor politice alianţelor politice alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale legal constituite care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi comunică lista tuturor birourilor electorale de circumscripţie imediat după constituirea acestora

bull urmăreşte şi asigură respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe icircntreg teritoriul tarii asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora

bull rezolvă icircntacircmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti

bull primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale altele decacirct cele care prin lege sunt date icircn competenţa birourilor electorale de circumscripţie sau a instanţelor judecătoreşti

bull centralizează pe baza comunicărilor primite de la birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti numărul de liste complete depuse de către partidele politice alianţele politice alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd

76

minorităţilor naţionale şi comunică Societăţii Romacircne de Televiziune şi Societăţii Romacircne de Radiodifuziune situaţia centralizată icircn 24 de ore de la icircntocmire

bull primeşte procesele-verbale icircntocmite de birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a Municipiului Bucureşti icircmpreună cu procesele-verbale conţinacircnd rezultatul alegerilor icircntocmite de birourile electorale ale circumscripţiilor comunale orăşeneşti municipale şi de sector al Municipiului Bucureşti totalizează rezultatele la nivel naţional pe partide politice alianţe politice alianţe electorale şi candidaţi independenţi separat pentru consiliile locale consiliile judeţene şi primari şi asigură publicarea lor icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I şi icircn presă

bull soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală putacircnd dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală icircn cazul icircn care constată pe baza probelor administrate că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor icircn circumscripţia electorală respectivă icircn astfel de cazuri dispune repetarea scrutinului care are loc icircn termen de cel mult două săptămacircni de la constatarea fraudei Noile alegeri au loc icircn aceleaşi condiţii folosindu-se aceleaşi liste electorale şi aceleaşi liste de candidaţi şi candidaturi independente cu excepţia cazurilor icircn care s-a dispus de către Birou anularea unei liste de candidaţi sau a unor propuneri de candidaturi independente icircn sarcina cărora s-a reţinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor Existenţa fraudei electorale se stabileşte de Biroul Electoral Central de la caz la caz pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o

bull icircndeplineşte orice alte atribuţii ce-i sunt stabilite prin lege Biroul Electoral Central acreditează la propunerea Ministerului Afacerilor Externe observatorii străini precum şi delegaţii mass-media străini şi soluţionează contestaţiile cu privire la acreditarea sau refuzul acreditării de către biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau al Municipiului Bucureşti a observatorilor interni

77

bull icircn cazul unei fraude electorale cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate face numai de către partidele politice alianţele politice alianţele electorale sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri şi numai icircn termen de 48 de ore de la icircnchiderea votării sub sancţiunea decăderii Cererea trebuie motivată şi icircnsoţită de dovezile pe care se icircntemeiază Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat icircn producerea acesteia Cererea trebuie soluţionată pacircnă la data publicării rezultatului alegerilor icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircniei Partea I

bull icircn exercitarea atribuţiilor ce-i revin Biroul Electoral Central emite hotăracircri care se aduc la cunoştinţă icircn şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate Hotăracircrile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din ţară precum şi pentru toate organismele cu atribuţii icircn materie electorală de la data aducerii la cunoştinţă icircn şedinţă publică

bull hotăracircrile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretări unor prevederi ale prezentei legi se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I

Biroul electoral de circumscripţie conduce operaţiunile de alegere a deputaţilor şi senatorilor dintr-o circumscripţie electorală şi este alcătuit din 3 judecători şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice care participă la alegeri icircn judeţ desemnaţi icircn ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi pe care i-au propus icircn numărul total al candidaţilor din comunicările primite Judecătorii sunt desemnaţi prin tragere la sorţi dintre judecătorii judeţului de către preşedintele tribunalului judeţean Odată desemnaţi aceştia icircşi aleg un preşedinte care devine preşedintele biroului electoral Cacirct priveşte reprezentanţii partidelor sau formaţiunilor politice aceştia vor fi comunicaţi oficial birourilor electorale de circumscripţie icircn două zile de la expirarea termenului de depunere a candidaturilor Biroul electoral de circumscripţie se va completa icircn limita celor 8 locuri iar dacă mai

78

multe partide sau formaţiuni politice au depus acelaşi număr de candidaturi desemnarea reprezentanţilor se face prin tragere la sorţi prin grija preşedintelui biroului electoral icircn prezenţa reprezentanţilor sau formaţiunilor politice icircn cauză

Legea prevede atribuţiile birourilor electorale de circumscrip-ţie acestea fiind

a) urmărirea aplicării dispoziţiilor legale privitoare la alegeri supravegherea organizării secţiilor de votare

b) icircnregistrarea candidaturilor depuse şi constatarea celor rămase definitive

c) realizarea publicaţiilor şi afişărilor necesare d) rezolvarea icircntacircmpinărilor referitoare la propria lor activitate

şi a contestaţiilor cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare

e) distribuirea către birourile electorale ale secţiilor de votare a buletinelor de vot ştampilelor de control şi ştampilelor cu menţiunea bdquoVotatrdquo

f) totalizarea rezultatelor alegerilor de la secţiile de votare şi comunicarea către Biroul Electoral Central a procesului-verbal cuprinzacircnd numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi

g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce icircntrunesc pragul electoral constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor şi senatorilor certificatul doveditor al alegerii

h) icircnaintarea către Biroul Electoral Central a proceselor-verbale cuprinzacircnd rezultatul alegerilor precum şi a icircntacircmpinărilor contestaţiilor şi proceselor verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare

Biroul electoral al secţiei de votare conduce operaţiunile de alegere ce se desfăşoară icircn cadrul secţiilor de votare Biroul electoral al secţiei de votare este alcătuit dintr-un preşedinte un locţiitor al

79

acestuia şi cel mult 7 membri Preşedintele şi locţiitorul sunt de regulă magistraţi sau alţi jurişti care nu fac parte din niciun partid sau formaţiune politică desemnaţi de preşedintele tribunalului judeţean prin tragere la sorţi dintre magistraţii şi ceilalţi jurişti din judeţ

Din motive practice legea prevede că dacă numărul juriştilor este insuficient preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia vor fi stabiliţi prin tragere la sorţi dintre alte persoane ce au o reputaţie neştirbită care nu fac parte din niciun partid sau formaţiune politică Lista altor jurişti decacirct judecătorii precum şi a celorlalte persoane va fi icircntocmită de prefect şi va fi trimisă preşedintelui tribunalului judeţean

Cacirct priveşte membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare aceştia se desemnează din cacircte un reprezentant al partidelor formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri icircn ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi icircn circumscripţia electorală respectivă Dacă mai multe partide sau formaţiuni politice au depus acelaşi număr de candidaţi desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la sorţi prin grija preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare

Legea prevede următoarele atribuţii ale birourilor electorale ale secţiilor de votare

a) primesc copia listelor electorale de la autorităţile care le-au icircntocmit şi cărţile de alegător neridicate iar de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secţia de votare ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea bdquovotatrdquo

b) conduc operaţiunile de votare iau toate măsurile de ordine icircn localul secţiei de votare şi icircn jurul acesteia

c) fac numărătoarea voturilor şi consemnează rezultatul votului

d) rezolvă icircntacircmpinările referitoare la propria lor activitate

80

e) icircnaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzacircnd rezultatul votării icircmpreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă

f) predau cu proces-verbal judecătoriei din raza lor teritorială buletinele de vot icircntrebuinţate şi necontestate precum şi cele anulate ştampilate şi celelalte materiale necesare votării listele electorale speciale de la secţiile de votare constituite pe lacircngă unităţile militare se transmit sub pază militară acestor unităţi şi se păstrează de către comandantul unităţii

Alte reguli privind birourile electorale Două mari reguli trebuie de asemenea reţinute una privind

membrii birourilor electorale şi alta privind procedura de lucru a acestor birouri Cacirct priveşte prima regulă ea constă icircn aceea că nu pot fi membri ai birourilor electorale cei care candidează icircn alegerile respective ndash interdicţie firească faţă de rolul acestor birouri ndash precum şi cei care nu au drept de vot

A doua regulă de procedură stabileşte că birourile electorale lucrează icircn prezenţa a jumătate plus unu din numărul total al membrilor şi iau hotăracircri cu majoritatea membrilor prezenţi

Autoritatea Electorală Permanentă Icircn scopul asigurării condiţiilor logistice necesare aplicării icircntocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot precum şi a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale s-a icircnfiinţat Autoritatea Electorală Permanentă

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu competenţă generală care asigură la nivel naţional aplicarea unitară icircn intervalul dintre două perioade electorale a dispoziţiilor legale privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor urmăreşte şi sprijină dotarea cu logistica necesară acestora precum şi realizarea operaţiunilor specifice icircn intervalul dintre două perioade electorale Aceasta este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat numit prin hotăracircre

81

comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă icircn domeniul juridic sau administrativ

Preşedintele este ajutat de 2 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat unul numit de Preşedintele Romacircniei iar celalalt de primul-ministru Preşedintele şi vicepreşedinţii nu pot fi membri ai unui partid politic Mandatul preşedintelui şi mandatele vicepreşedinţilor Autorităţii Electorale Permanente sunt de cacircte 8 ani şi pot fi reicircnnoite Mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor icircncetează icircn următoarele situaţii a) expirarea mandatului b) demisie c) revocare d) deces

Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie pentru motive temeinice de către autorităţile care i-au numit

Autoritatea Electorală Permanentă are un aparat propriu de specialitate Organizarea şi funcţionarea aparatului propriu numărul de posturi statutul personalului atribuţiile acestuia şi structura organizatorică se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin hotăracircre a Guvernului Personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului La organizarea şi funcţionarea aparatului propriu nu se aplică prevederile art XVI din titlul III al cărţii a II-a din Legea nr 1612003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei icircn exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi icircn mediul de afaceri prevenirea şi sancţionarea corupţiei Autoritatea Electorală Permanentă poate avea filiale de lucru icircn fiecare dintre regiunile de dezvoltare Icircnfiinţarea filialelor de lucru numărul de posturi atribuţiile şi raporturile acestora cu Autoritatea Electorală Permanentă se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia Autoritatea prezintă Parlamentului anual un raport asupra activităţii sale

Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii icircn intervalul dintre două perioade electorale

82

a) elaborează propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfăşurării alegerilor şi urmăreşte modul de icircndeplinire a propunerilor

b) urmăreşte modul de identificare a localurilor secţiilor de votare şi a sediilor birourilor electorale

c) urmăreşte şi asigură realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare urne şi cabine tipizate ştampile tuşiere recipiente pentru transportul buletinelor de vot şi altele asemenea

d) urmăreşte modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate din timp a logisticii necesare

e) elaborează sisteme de protecţie a secţiilor de votare a buletinelor de vot şi a celorlalte documente specifice procesului electoral

f) monitorizează şi controlează modul de icircntocmire actualizare şi păstrare a registrelor cuprinzacircnd listele electorale permanente precum şi modul de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege

g) urmăreşte icircntocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător icircn concordanţă cu listele electorale

h) urmăreşte şi controlează modul de asigurare a concordanţei dintre conţinutul listelor electorale permanente păstrate la consiliile locale şi exemplarul existent la judecătorii

i) asigură icircn limita competenţelor sale aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea alegerilor

j) elaborează studii şi propuneri vizacircnd icircmbunătăţirea sistemului electoral pe care le dă publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice partidelor politice precum şi organizaţiilor neguvernamentale interesate

k) publică icircn maximum 3 luni de la icircncheierea după caz a alegerilor parlamentare prezidenţiale sau locale o Carte Albă care va cuprinde o analiză a alegerilor vizacircnd participarea la scrutin modul de desfăşurare a alegerilor abaterile constatate şi rezultatul alegerilor

83

l) elaborează programe de informare şi instruire a alegătorilor asupra sistemului electoral romacircnesc şi asupra respectării deontologiei electorale şi asigură popularizarea acestora

m) elaborează programe specifice de instruire pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale urmăreşte şi organizează desfăşurarea acestor programe

n) elaborează programe şi stabileşte reguli unitare privind exercitarea votului de către persoanele neştiutoare de carte sau cu handicap şi asigură popularizarea acestora

o) elaborează proiectul bugetului propriu care va fi aprobat prin Legea bugetului de stat

p) icircntocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistică care va participa la centralizarea prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor

q) organizează şi asigură baza materială pentru sistemul informaţional la nivel naţional icircn vederea stabilirii rezultatelor alegerilor

r) organizează licitaţii icircn vederea selecţionării programelor de calculator ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării

s) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale

ş) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare proiectele de hotăracircri specifice bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor

t) elaborează propuneri de icircmbunătăţire şi perfecţionare a sistemului electoral romacircnesc pe care le supune Guvernului spre icircnsuşire şi exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă

ţ) prezintă Guvernului spre aprobare bugetul perioadei electorale bugetul va fi aprobat icircn termen de cel mult 5 zile de la aducerea la cunoştinţa publică a zilei alegerilor

u) certifică spre neschimbare cu 10 zile icircnainte de data alegerilor programele de calculator selecţionate icircn urma licitaţiei organizate potrivit prevederilor legale icircn vigoare şi le pune la

84

dispoziţie partidelor icircnscrise icircn competiţia electorală la cererea acestora

Aparatul de lucru al Autorităţii Electorale Permanente va sprijini Biroul Electoral Central icircn realizarea atribuţiilor ce icirci revin şi a activităţilor pe care le desfăşoară icircn perioada electorală Icircn icircndeplinirea atribuţiilor sale Autoritatea Electorală Permanentă adoptă hotăracircri şi instrucţiuni care se semnează de preşedinte şi se contrasemnează de vicepreşedinţi

Hotăracircrile Autorităţii Electorale Permanente se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo partea I şi sunt obligatorii pentru toate organismele şi autorităţile cu atribuţii electorale

II635 Secţiile de votare

Pentru a se asigura icircn bune condiţii exercitarea dreptului de vot se organizează secţii de votare icircn comune oraşe şi municipii Secţiile de votare sunt delimitări teritoriale astfel organizate icircncacirct toţi alegătorii să poată vota icircntr-o singură zi De aceea potrivit legii se organizează secţii de votare pentru minimum 1000 şi maximum 2000 de locuitori Icircn comunele cu o populaţie sub 2000 de locuitori se formează o singură secţie de votare

Astfel icircn cazul satelor sau grupelor de sate cu o populaţie de pacircnă la 500 de locuitori se pot organiza secţii de votare dacă distanţa dintre aceste sate şi locul secţiei de votare este mai mare de 5 km De asemenea se mai formează secţii de votare icircn sau pe lacircngă unităţi militare spitale maternităţi sanatorii case de invalizi şi cămine de bătracircni unde se află cel puţin 25 de cetăţeni cu drept de vot misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Romacircniei ndash aici votează alegătorii membri ai acestor reprezentanţe ai familiilor lor precum şi cetăţenii romacircni aflaţi icircn ţările respective icircn ziua alegerilor staţii de cale ferată autogări porturi şi aeroporturi pentru alegătorii aflaţi icircn călătorie icircn ziua alegerilor De asemenea se formează secţii de votare şi pe navele sub pavilion romacircnesc aflate icircn navigaţie icircn ziua alegerilor Pentru studenţii de la cursurile de zi şi

85

pentru elevii cu drept de vot care nu-şi au domiciliul icircn localitatea icircn care urmează studiile se formează cacircte o secţie de votare pe lacircngă căminele studenţeşti sau elevi pentru 500-1000 de alegători

Alegătorul votează pentru toţi deputaţii şi senatorii din circumscripţia electorală icircn care are dreptul să voteze precum şi pentru Preşedintele Romacircniei dacă alegerile au loc simultan la aceeaşi secţie de votare

Operaţiunile de delimitare numerotare şi stabilire a sediilor secţiilor de votare precum şi de aducere a lor la cunoştinţa cetăţenilor cad icircn sarcina consiliilor locale primarilor şi prefecţilor şi se realizează icircn 10 zile de la stabilirea datei alegerilor

De menţionat că secţiile de votare formate pe lacircngă misiunile diplomatice sau consulare aparţin de circumscripţia electorală a Municipiului Bucureşti iar cele formate pe navele aflate icircn navigaţie aparţin de circumscripţia electorală a locului unde este icircnregistrată nava

II636 Propunerea candidaturilor

Un moment important icircn organizarea şi desfăşurarea alegerilor icircl constituie propunerile de candidaţi Prealabil explicării procedurii de propunere a candidaturilor se impune prezentarea cacirctorva reguli Mai icircntacirci trebuie observate nuanţările fireşti legate de faptul dacă propunerile de candidaţi se fac pentru Preşedintele Romacircniei pentru Camerele Parlamentului sau pentru primari şi consilierii locali

Apoi trebuie avută icircn vedere şi ipoteza candidaţilor independenţi Propunerile de candidaţi pentru Preşedintele Romacircniei se depun la Biroul Electoral Central iar cele pentru Parlament primari consilierii locali la birourile electorale de circumscripţii Icircn mod firesc pentru Preşedintele Romacircniei se poate propune doar o singură candidatură fiind admise şi candidaturile independente

Propunerile de candidaţi pentru Parlament se pot face pe liste de candidaţi icircn situaţia icircn care aparţin partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor de partide sau individual icircn cazul candidaţilor independenţi

86

O a doua regulă priveşte termenul pacircnă la care se pot propune candidaturile Icircn acest sens legea prevede că acestea pot fi propuse bdquocel mai tacircrziu cu 30 de zile icircnainte de data alegerilorrdquo

Icircn fine o a treia regulă este aceea că pentru Parlament se poate candida numai icircntr-o singură circumscripţie electorală De aici rezultă că acelaşi candidat nu poate candida concomitent icircn două sau mai multe circumscripţii pentru una din Camerele Parlamentului sau icircn acelaşi timp atacirct pentru Camera Deputaţilor cacirct şi pentru Senat Deci candidatul trebuie să opteze pentru o singură circumscripţie electorală şi pentru o singură Cameră a Parlamentului

Legea tace icircn ce priveşte posibilitatea candidaturii concomitente pentru Parlament şi Preşedintele Romacircniei Tăcerea legii trebuie interpretată icircn sensul că este admis ca aceeaşi persoană să candideze atacirct pentru un loc icircn Parlament cacirct şi pentru funcţia de Preşedinte O asemenea interpretare este nu numai corectă dar şi solid argumentată prin raţiuni practice Potrivit Legii 3702004 pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei icircn cazul icircn care este o persoană aleasă senator sau deputat ea este obligată pacircnă la data validării să opteze icircntre calitatea de parlamentar şi cea de preşedinte

Dreptul de a propune candidaturi aparţine partidelor sau formaţiunilor politice (singure sau icircn coaliţii) Trebuie menţionat că Legea electorală echivalează juridic organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale cu partidele politice De asemenea se pot propune şi candidaturi individuale

Cacirct priveşte coaliţiile de partide legea electorală prevede cacircteva reguli şi anume se pot realiza numai la nivel naţional partidele şi formaţiunile politice dintr-o coaliţie electorală pot participa la alegeri numai pe lista coaliţiei un partid sau o formaţiune politică poate face parte doar dintr-o singură coaliţie electorală

Desigur listele de candidaţi nu se aplică icircn cazul candidaturilor independente şi nici icircn cazul candidaturilor pentru Preşedintele Romacircniei

87

Cel care doreşte să candideze independent o poate face cu condiţia să fie susţinut de cel puţin 05 din numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn listele permanente ale localităţilor situate icircn circumscripţia electorală icircn care candidează pentru Parlament şi de cel puţin 20000 de persoane cu drept de vot pentru funcţia de Preşedinte

Candidaţii icircn alegeri trebuie să icircndeplinească condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege pentru dreptul de a fi ales să fie propuşi icircn condiţiile legii să facă dovada că sunt susţinuţi de cel puţin 200000 de persoane cu drept de vot pentru funcţia de Preşedinte al ţării Propunerile de candidaţi se fac icircn scris icircn patru exemplare sub semnătura conducerii partidului sau formaţiunii politice sau icircn cazul candidaţilor independenţi pe baza listei susţinătorilor

Cacirct priveşte lista susţinătorilor ea este un act de drept public şi trebuie să conţină data alegerilor prenumele şi numele candidatului data naşterii adresa seria numărul actului de identitate semnătura susţinătorilor persoanele care au icircntocmit-o Pot figura ca susţinători numai cetăţenii cu drept de vot iar un susţinător poate subscrie numai pentru un singur candidat pentru Camera Deputaţilor sau pentru Senat

De asemenea candidatul va depune o declaraţie de acceptare a candidaturii o dată cu propunerea de candidatură care cuprinde icircn afara datelor de identificare consimţămacircntul expres al acestuia de a candida precum şi precizarea că icircntruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida Această prevedere legală valorifică ideea icircn sensul căreia mandatul nu poate fi impus cuiva şi că acela care acceptă mandatul icircşi asumă şi obligaţiile specifice acestuia Prin aceasta candidatul acceptă să reprezinte cetăţenii Deşi legea nu o spune se subicircnţelege că icircn situaţia icircn care candidatul nu predă personal biroului electoral declaraţia de acceptare aceasta trebuie autentificată de către notariat

88

Biroul electoral primind propunerea de candidatură verifică legalitatea acesteia şi a documentelor prezentate icircnregistracircnd candidaturile care icircndeplinesc condiţiile legale

După icircnregistrare două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la Biroul Electoral Central un altul se icircnregistrează la tribunalul din raza sa teritorială icircn cazul propunerilor pentru Parlament sau la Curtea Constituţională icircn cazul propunerilor pentru Preşedintele Romacircniei iar al patrulea se restituie depunătorului

Icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrarea candidaturilor biroul electoral de circumscripţie sau după caz Biroul Electoral Central face publice candidaturile Această publicitate se realizează prin presă precum şi prin afişarea candidaturilor la sediul biroului electoral Publicitatea candidaturilor permite cetăţenilor să ia cunoştinţă de candidaţii pe care urmează să icirci voteze

Icircmpotriva icircnregistrării sau neicircnregistrării candidaturilor se pot depune contestaţii atacirct de către cetăţeni cacirct şi de către partide sau formaţiunile politice Aceste contestaţii pot fi introduse pacircnă la icircmplinirea a 20 de zile icircnainte de data alegerilor

Contestaţiile care privesc candidaturile parlamentare se soluţionează de către tribunale icircn cel mult 2 zile de la primire iar recursurile de către instanţele ierarhic superioare tot icircn termen de 2 zile de la icircnregistrare Contestaţiile care privesc candidaturile pentru şeful de stat se depun la Biroul Electoral Central care le icircnaintează icircmpreună cu dosarele candidaturilor icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrare spre soluţionare Curţii Constituţionale care trebuie să soluţioneze contestaţiile icircn termen de 48 de ore de la icircnregistrare Hotăracircrile sunt definitive şi se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo

La expirarea termenelor de depunere şi rezolvare a contestaţiilor şi recursurilor prevăzute de legile electorale birourile electorale competente constată pe bază de proces-verbal rămacircnerea

89

definitivă a candidaturilor le afişează la sediul lor şi dispun imprimarea buletinelor de vot

II637 Buletinele de vot Semnele electorale

Ştampilele electorale

Cum este şi firesc legea electorală cuprinde toate dispoziţiile de ordin tehnic privind buletinele de vot avacircnd icircn vedere importanţa acestora icircn ziua votării ele fiind documentele icircn care se concretizează grafic opţiunile alegătorilor

Buletinele de vot sunt acele documente electorale prin care se concretizează opţiunile electorale ale alegătorilor Stabilirea unui model al buletinelor de vot este necesară pentru a asigura o uniformitate a acestor buletine dar şi o măsură menită să asigure secretul votului

Icircn mod firesc legea stabileşte cacircte un model pentru fiecare categorie de organ de stat ce se va alege respectiv unul pentru Camera Deputaţilor unul pentru Senat şi unul pentru Preşedintele Romacircniei Reglementacircnd buletinul de vot legea merge pacircnă la detalii aceste reglementări avacircnd rolul de a stabili ordinea icircn care sunt icircnscrise toate menţiunile din buletinul de vot de a permite alegătorilor să identifice uşor listele de candidaţi sau candidaţii pentru care vor vota de a asigura secretul votului

Icircn acest sens potrivit legii electorale pentru alegerile parla-mentare dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral de circumscripţie ţinacircnd seama de numărul listelor de candidaţi şi al candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor Hacircrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat

Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere icircn număr suficient pentru a cuprinde toate candidaturile icircn afară de ultima pagină care va rămacircne albă pentru ştampila de control paginile se numerotează

90

Patrulaterele se vor imprima paralele icircntre ele cacircte două coloane pe aceeaşi pagină Icircn unghiul din partea stacircngă de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului formaţiunii politice care participă la alegeri sau după caz menţiunea bdquocandidat independentrdquo iar icircn unghiul din partea dreaptă de sus semnul electoral Icircn patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi icircn ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată de către biroul electoral de circumscripţie Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct icircn partea finală a buletinului icircn ordinea icircnregistrării propunerilor

Pentru alegerea Preşedintelui Romacircniei dimensiunile buletinelor de vot se stabilesc de către Biroul Electoral Central şi se transmit birourilor electorale de circumscripţie Legea reglementează de asemenea unele aspecte importante privind buletinele de vot precum uniformitatea grafică a buletinelor de vot din aceeaşi circumscripţie electorală desigur pentru alegerea aceluiaşi organ de stat ce urmează a fi ales prevedere menită să garanteze corectitudinea operaţiunilor electorale numărul buletinelor de vot care trebuie să acopere evident numărul alegătorilor admiţacircndu-se un supliment de 10 organele cărora le revine obligaţia imprimării buletinelor de vot acestea fiind birourile electorale de circumscripţie şi prefecţii termenul de icircndeplinire a acestei obligaţii şi anume 10 zile icircnaintea alegerilor

Legea mai reglementează şi administrarea buletinelor de vot imprimate acestea parcurgacircnd drumul de la biroul electoral de circumscripţie la birourile electorale ale secţiilor de votare unde de fapt vor fi folosite efectiv Importanţa operaţiunii justifică icircncheierea obligatorie a procesului-verbal de predare şi distribuire

Pentru ca alegătorii să se obişnuiască cu buletinele de vot legea prevede obligaţia afişării unor exemplare vizate şi anulate de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie la sediile secţiilor de votare şi judecătoriilor Este firesc şi un mijloc de publicitate a documentelor electorale şi o garanţie a corectitudinii alegerilor Conform anexei din lege (3732004) buletinele electorale trebuie să arate astfel (vezi Anexa 3)

Anexa 3

I Modelul buletinului de vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor

ROMAcircNIA D

BULETIN DE VOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR )


) Se trece data alegerilor NOTĂ 1) Se scrie denumirea completă a partidului politic alianţei politice sau







91


II Modelul buletinului de vot pentru alegerea Senatului

ROMAcircNIA

S

BULETIN DE VOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI| )


___________ ) Se trece data alegerilor NOTĂ 1) Se scrie denumirea completă a partidului politic alianţei politice sau







92


93

Semnele electorale sunt deseori folosite icircn alegeri fiind utile icircn desfăşurarea campaniei electorale De asemenea aceste semne electorale cu care alegătorii sunt obişnuiţi icircncă din timpul campaniei electorale icirci ajută pe aceştia icircn ziua votării să identifice mai uşor lista de candidaţi pe care o preferă sau eventual candidatul independent Aceasta pentru că semnul electoral se imprimă icircn unghiul din partea dreaptă a patrulaterului de pe buletinul de vot

Legea cuprinde reguli privind conţinutul procedura şi publicitatea semnelor electorale Conţinutul şi grafica semnului electoral sunt stabilite de către partidul formaţiunea politică sau candidatul independent iar acestea nu trebuie să fie contrare ordinii de drept Semnul electoral ales trebuie declarat Biroului Electoral Central icircn 3 zile de la constituirea acestuia iar icircn caz de concurenţă pentru acelaşi semn electoral prioritatea icircnregistrării sau tragerea la sorţi vor rezolva problema Icircn fine trebuie menţionată obligaţia Biroului Electoral Central de a face publicitatea semnelor electorale

Ştampilele electorale sunt accesorii necesare bunei desfăşurări a operaţiunilor de votare Legea stabileşte două categorii de ştampile şi anume ştampila de control a secţiei de votare şi ştampila cu menţiunea bdquoVotatrdquo

Ştampila de control a secţiei de votare identifică o anumită secţie de votare Ea se aplică de către preşedintele biroului secţiei de votare pe pagina albă a buletinului de vot buletinele care nu au aplicată această ştampilă devenind nule

Tot cu ea se sigilează urnele de vot şi desigur se bdquooficializeazărdquo icircnscrisurile provenind de la secţia de votare Ştampila cu menţiunea bdquoVotatrdquo se foloseşte icircn ziua votării aplicarea ei de către alegător pe o listă de candidaţi icircnsemnacircnd vot pentru Această ştampilă este astfel dimensionată icircncacirct să fie mai mică decacirct patrulaterul pe care se aplică

Modelul ştampilelor electorale este stabilit prin lege Dotarea secţiilor de votare cu ştampilele electorale necesare revine icircn sarcina birourilor electorale de circumscripţie

94

II638 Campania electorală

Odată cu stabilirea datei alegerilor partidele formaţiunile politice coaliţiile şi candidaţii independenţi icircncep campania electorală Perioada electorală se caracterizează printr-o susţinută activitate icircn cadrul căreia partidele şi formaţiunile politice candidaţii simpatizanţii acestora popularizează prin mitinguri presă radio televiziune sau alte asemenea mijloace platformele lor politice icircn scopul de a orienta opţiunea electoratului

Importanţa aparte a campaniei electorale determină ca legea să reglementeze amănunţit condiţiile de desfăşurare garanţiile

Campania electorala icircncepe cu 30 de zile icircnainte de data desfăşurării alegerilor şi se icircncheie icircn ziua de sacircmbătă care precede data alegerilor la orele 700

Icircn campania electorală candidaţii partidele politice alianţele politice alianţele electorale precum şi cetăţenii au dreptul să icircşi exprime opiniile icircn mod liber şi fără nicio discriminare prin mitinguri adunări utilizarea televiziunii radioului presei şi a celorlalte mijloace de informare icircn masă Icircn timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor icircn mod nediscriminatoriu spaţii corespunzătoare pentru a se icircntacirclni cu alegătorii Spaţiile pot fi amplasate la sediul primăriei icircn şcoli universităţi case de cultură cămine culturale şi cinematografe şi se asigură pe bază de icircnţelegere cu privire la cheltuielile de icircntreţinere Mijloacele folosite icircn campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală icircn unităţile militare precum şi icircn spaţiile din şcoli şi universităţi icircn perioada de desfăşurare a cursurilor

Campania electorală prin serviciile de programe audiovizuale publice şi private trebuie să servească următoarelor interese generale

a) ale electoratului de a primi informaţii corecte astfel icircncacirct să poată vota icircn cunoştinţă de cauză

95

b) ale partidelor politice alianţelor politice alianţelor electo-rale organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale şi candidaţilor de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta platformele programele politice şi ofertele electorale

c) ale radiodifuziunilor de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile care decurg din profesiunea de jurnalist

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure icircn cadrul serviciilor de programe audiovizuale desfăşurarea unei campanii electorale echitabile echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice alianţele politice alianţele electorale organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale precum şi pentru toţi candidaţii Icircn timpul campaniei electorale informaţiile privind sistemul electoral tehnica votării calendarul campaniei electorale programele politice opiniile şi mesajele cu conţinut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv icircn următoarele tipuri de emisiuni

a) emisiuni informative ndash icircn care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral tehnica votării şi activităţile de campanie ale candidaţilor icircn acest scop durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute

b) emisiuni electorale ndash icircn care candidaţii icircşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală

c) dezbateri electorale ndash icircn care candidaţii jurnaliştii analiştii şi alţi invitaţi pun icircn discuţie programele electorale şi temele de interes public electoral Este interzisă cumpărarea de spaţii de emisie icircn vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale Accesul partidelor parlamentare alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora precum şi al candidaţilor independenţi la serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora este gratuit Partidele neparlamentare alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora au acces gratuit la serviciile publice teritoriale de radiodifuziune şi de televiziune numai icircn măsura icircn care depun liste de candidaţi icircn minimum 50 din circumscripţiile electorale de pe cuprinsul unui judeţ ce intră icircn

96

raza de acoperire a studiourilor teritoriale respective Timpul de antenă acordat icircn aceste situaţii trebuie să fie proporţional cu numărul listelor complete de candidaţi depuse icircn teritoriul respectiv şi se calculează de către Societatea Romacircnă de Televiziune şi Societatea Romacircnă de Radiodifuziune icircn 24 de ore de la primirea comunicării datelor transmise de Biroul Electoral Central Organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale au acces la serviciile publice teritoriale şi naţionale de radiodifuziune şi de televiziune dacă participă icircn alegeri cu liste de candidaţi icircn circumscripţiile electorale din judeţe şi icircn mod proporţional cu ponderea lor icircn totalul populaţiei judeţului respectiv a Romacircniei

Accesul partidelor politice alianţelor politice alianţelor electorale precum şi al candidaţilor independenţi şi al organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale la posturile private de radiodifuziune şi de televiziune inclusiv televiziune prin cablu se face gratuit numai icircn cadrul emisiunilor care au caracter electoral Este interzisă contractarea de timpi de antenă icircn scopuri publicitare pentru şi icircn favoarea participanţilor la campania electorală sau cedarea timpilor de antenă candidaţilor de către societăţile comerciale cu capital public sau privat instituţiile publice organizaţiile neguvernamentale sau persoanele fizice Partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale candidaţii independenţi precum şi organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale au obligaţia să solicite icircn termen de 20 de zile de la aducerea la cunoştinţa publică a datei alegerilor conducerii posturilor de radiodifuziune şi de televiziune publice şi private după caz studiourilor teritoriale ale acestora acordarea timpilor de antenă Solicitările făcute după acest termen nu se iau icircn considerare Timpii de antenă la radiodifuziunile şi televiziunile publice şi private inclusiv cele prin cablu se acordă partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale icircn fiecare din zilele de luni marţi miercuri joi şi vineri Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă la studiourile teritoriale de cel mult 5 minute

97

icircnsumate pe icircntreaga durată a desfăşurării campaniei electorale Candidaţii independenţi din circumscripţiile electorale din Municipiul Bucureşti şi cei din municipiile reşedinţa de judeţ care nu sunt pe raza de acoperire a unui studio au acces la serviciile publice naţionale de radiodifuziune şi de televiziune icircn acelaşi interval de timp de cel mult 5 minute icircnsumate pe icircntreaga durată a desfăşurării campaniei electorale Emisiunile transmise icircn cadrul timpului de emisie acordat fiecărui partid politic fiecărei alianţe politice şi alianţe electorale candidaţilor independenţi şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale se realizează icircn direct sau se icircnregistrează icircn proporţiile stabilite de aceştia Icircn cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale Romacircniei sau ale altui stat Icircn perioada campaniei electorale candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice aflate icircn competiţie nu pot fi producători realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi

Radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura prin măsuri tehnice şi redacţionale reflectarea campaniei electorale icircn mod echitabil echilibrat şi imparţial

Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate echitate şi de informare corectă a publicului Candidaţii care au deja funcţii publice pot apărea icircn emisiunile informative strict icircn probleme legate de exercitarea funcţiei lor Icircn cazul icircn care icircn emisiunile informative se prezintă fapte sau evenimente speciale de interes public pe lacircngă punctul de vedere al autorităţilor trebuie prezentat şi un punct de vedere opus

Emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale icircn ceea ce priveşte libertatea de exprimare pluralismul opiniilor şi echidistanţa Icircn cadrul emisiunilor electorale candidaţii au următoarele obligaţii

a) să nu pună icircn pericol ordinea constituţională ordinea publică siguranţa persoanelor şi a bunurilor

98

b) să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice

c) să probeze eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat

d) să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă religie naţionalitate sex orientare sexuală sau etnie

Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii

a) să fie imparţiali b) să asigure un echilibru necesar desfăşurării emisiunii

oferind fiecărui candidat participant la discuţii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale

c) să formuleze clar icircntrebările care nu trebuie să fie tendenţioase sau părtinitoare

d) să asigure menţinerea dezbaterii icircn sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite

e) să intervină atunci cacircnd prin comportamente sau exprimări invitaţii icircncalcă dispoziţiile legale icircn vigoare icircn cazul icircn care invitaţii nu se conformează solicitărilor moderatorul poate decide icircntreru-perea microfonului acestora sau oprirea emisiunii după caz

Icircn cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral acestea trebuie icircnsoţite de următoarele informaţii

a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul b) data sau intervalul de timp icircn care a fost efectuat sondajul şi

metodologia utilizată c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului Televotul sau anchetele făcute pe stradă icircn racircndul

electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic

Cu 48 de ore icircnainte de ziua votării sunt interzise a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de

publicitate electorală

99

b) comentarii privind campania electorală Icircn ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la

ieşirea de la urne icircnainte de icircnchiderea votării Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea icircn cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea icircn cadrul unui program electoral a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la rectificare

Primarii sunt obligaţi ca pacircnă la icircnceperea campaniei electorale să stabilească prin dispoziţie locuri speciale pentru afişaj electoral ţinacircnd seama de numărul partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi candidaturi pentru funcţia de primar cacirct şi de candidaţii independenţi Aceste locuri trebuie să fie situate icircn zone frecventate de cetăţeni fără stacircnjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă partidelor politice alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri şi candidaţilor independenţi

Este interzisă utilizarea de către un partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral astfel icircncacirct să icircmpiedice folosirea acestora de către un alt partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent Pe un panou electoral fiecare partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice astfel icircncacirct să evoce simbolurile naţionale ale Romacircniei sau ale altui stat Organele de ordine publică sunt obligate să asigure integritatea panourilor şi afişelor electorale

Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale icircn circumscripţia icircn care funcţionează soluţionacircnd placircngerile care le sunt adresate cu privire

100

la icircmpiedicarea unui partid politic alianţă politică alianţă electorală ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală icircn condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră cu ocazia soluţionării placircngerii că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale sesizează autorităţile competente Icircmpotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie comunală orăşenească municipală sau de sector al Municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la biroul electoral de circumscripţie judeţeană respectiv la biroul electoral de circumscripţie a Municipiului Bucureşti iar icircmpotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau de biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central soluţia data asupra contestaţiei este definitivă

Soluţionarea placircngerilor şi a contestaţiilor se face icircn termen de 3 zile de la icircnregistrarea lor iar hotăracircrile date se publică icircn presă şi se afişează icircn mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis

II639 Desfăşurarea votării

Operaţiunile de votare se realizează la secţiile de votare La o secţie de votare icircşi exercită dreptul la vot cetăţenii arondaţi pe criteriul domiciliului potrivit listelor electorale permanente cetăţenii din alte localităţi dar care se află icircn localitatea secţiei de votare şi doresc să voteze aici cetăţenii Romacircniei cu domiciliul icircn străinătate care icircn ziua votării se află icircn ţară şi deci se prezintă la această secţie precum şi preşedintele membrii biroului electoral şi persoanele icircnsărcinate cu menţinerea ordinii

Icircnainte de a prezenta filmul votării este necesar să explicăm cacircteva aspecte de ordin organizatoric

Astfel localurile secţiilor de votare vor fi dotate cu cabine de vot precum şi cu urnele şi ştampilele necesare de către primari şi prefecţi Răspunderea pentru desfăşurarea icircn bune condiţii a

101

alegerilor pentru menţinerea ordinii icircnăuntrul şi icircn jurul localului de vot revine preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare care este icircnvestit cu dreptul de a da dispoziţii obligatorii icircn tot cursul alegerilor De aceea el trebuie să fie prezent la secţia de votare icircn ajunul alegerilor la ora 1800 pentru a lua toate măsurile necesare şi pentru fixarea posturilor de pază icircn jurul localului de vot

Pentru asigurarea ordinii puterile preşedintelui biroului electoral se icircntind şi icircn afara localului de votare icircn curtea acestuia icircn intrările icircn curte icircn jurul localului de vot precum şi pe străzi şi pieţe publice pacircnă la o distanţă de 500 m Pentru aceasta el va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare prin grija prefecţilor icircmpreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor Icircn fine trebuie amintită regula potrivit căreia nimeni nu poate staţiona icircn localul de vot sau icircn locurile publice din zona de votare decacirct timpul necesar pentru votare Fac excepţie candidaţii membrii biroului electoral delegaţii acreditaţi icircn condiţiile legii

Votarea se desfăşoară icircntr-o singură zi care poate fi numai duminica icircntre orele 700 şi 2100 Icircn ziua votării la ora şase dimineaţa preşedintele biroului electoral al secţiei de votare icircn prezenţa membrilor biroului verifică urnele existenţa listelor electorale a buletinelor de vot şi a ştampilelor după care icircnchide şi sigilează urnele şi aplică ştampila de control a secţiei de votare Această ştampilă se aplică şi pe buletinele de vot pe ultima pagină albă Apoi la ora 700 declară votarea deschisă şi invită pe alegători să voteze

Icircn vederea evitării aglomeraţiei icircn sala de vot alegătorii sunt invitaţi icircn serii corespunzătoare numărului cabinelor Alegătorul va prezenta actul de identitate Se verifică identitatea alegătorului şi icircnscrierea sa icircn listele de alegători făcacircndu-se menţiune pe listă

Dacă la secţia de votare se prezintă alegători din alte localităţi sau cetăţeni romacircni cu domiciliul icircn străinătate aceştia sunt icircnscrişi icircn lista electorală specială Apoi alegătorului i se icircnmacircnează

102

buletinele de vot precum şi ştampila pentru votare pe baza semnăturii icircn lista electorală

Alegătorul intră singur icircn cabina de votare şi personal votează icircn cabina icircnchisă Nimeni nu are voie să pătrundă icircn cabina de votare atacircta timp cacirct alegătorul icircşi exercită dreptul de vot Dacă un alegător datorită unor deficienţe fizice sau motive temeinice constatate de către preşedintele biroului electoral solicită să fie icircnsoţit de o altă persoană acest lucru este permis dar numai cu icircncuviinţarea preşedintelui sau a altui membru al biroului electoral

Alegătorul votează pentru o listă de candidaţi sau pentru un candidat independent aplicacircnd ştampila care poartă menţiunea bdquovotatrdquo pe patrulaterul icircn care este icircnscrisă candidatura

După ce-şi exercită dreptul de vot alegătorul icircndoaie buletinul de vot (sau buletinele) icircn aşa fel icircncacirct ştampila de control să rămacircnă icircn afară introduce personal buletinul icircn urnă restituie ştampila ce i s-a icircncredinţat i se aplică această ştampilă pe cartea de alegător şi părăseşte localul secţiei de votare Votacircnd alegătorul trebuie să manifeste grija ca buletinul să nu se deschidă icircnainte de introducerea sa icircn urnă

Legea electorală reglementează şi situaţiile alegătorilor netransportabili din cauză de boală sau invaliditate Astfel la cererea acestora sau a organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale icircn care cei netransportabili se află internaţi preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru a efectua votarea

Trebuie reţinute şi alte reguli privind desfăşurarea alegerilor Astfel pentru motive temeinice votarea poate fi suspendată fără ca această suspendare să poată depăşi o oră Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligaţia de a anunţa suspendarea prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o oră icircnainte Durata suspendărilor nu poate depăşi două ore Pe timpul suspendării toate

103

documentele şi urnele vor rămacircne sub pază permanentă iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi icircn acelaşi timp Cei care potrivit legii pot asista la votare nu pot fi obligaţi să părăsească sala de vot pe timpul suspendării De asemenea trebuie amintite prevederile legale icircn sensul cărora oricine poate contesta identitatea unui alegător iar preşedintele poate icircmpiedica pe alegător să voteze atunci cacircnd constată temeinicia contestaţiei consemnacircnd faptul icircn procesul-verbal şi sesizacircnd situaţia autorităţilor poliţieneşti Votarea este declarată icircnchisă la orele 2100 de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare

II7 Stabilirea rezultatelor votării Atribuirea mandatelor

II71 Stabilirea rezultatelor votării

După ce preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea icircnchisă icircn prezenţa membrilor biroului şi a persoanelor ce au dreptul să asiste se procedează la inventarierea şi sigilarea ştampilelor cu menţiunea bdquovotatrdquo la numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neicircntrebuinţate precum şi la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare

Apoi se deschid urnele şi se face numărătoarea voturilor pentru fiecare organ de stat pentru care s-a votat la secţia respectivă Se confruntă de asemenea numărul buletinelor din urne cu listele de alegători spre a se constata proporţia prezentării la alegeri faţă de listele electorale

Pentru a stabili toate aceste lucruri preşedintele va citi cu voce tare la deschiderea fiecărui buletin lista de candidaţi care a fost votată sau după caz numele şi prenumele candidatului independent votat arătacircnd buletinul de vot celor prezenţi De asemenea dacă buletinul este nul se va prezenta şi acest lucru Potrivit legii sunt nule şi nu intră icircn calculul voturilor valabil exprimate buletinele care nu poartă pe ele ştampila de control a secţiei de votare cele de alt model decacirct cel legal aprobat cele care nu au ştampila bdquovotatrdquo sau la care această ştampilă este aplicată pe mai multe patrulatere

104

Buletinele de vot deschise se vor aşeza pe grupe icircn funcţie de partidul sau formaţiunea politică coaliţie sau candidat independent şi se vor număra şi lega separat

Icircn timp ce preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prezintă buletinele de vot rezultatul se consemnează icircn cacircte două tabele pentru fiecare autoritate publică de către un membru al biroului electoral Dacă sunt prezenţi şi candidaţi aceştia au dreptul să icircntocmească şi ei un tabel

Aceste tabele completate simultan cuprind numărul voturilor nule listele de candidaţi sau numele şi prenumele candidaţilor independenţi şi numărul voturilor valabil exprimate icircntrunite de fiecare Rolul acestor tabele este de a realiza o evidenţă corectă a rezultatelor votării la secţia de votare o evidenţă la icircntocmirea căreia participă atacirct membrii biroului electoral cacirct şi candidaţii evitacircndu-se suspiciunile

Aceste tabele vor folosi la icircntocmirea proceselor-verbale O dată aceste operaţiuni terminate se icircncheie cacircte un proces-verbal potrivit indicaţiilor din lege icircn dublu exemplar pentru Camera Deputaţilor Senat şi Preşedintele Romacircniei icircn care se consemnează rezultatele votării

Conform art 86 din Legea 3732004 bdquo(1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor preşedintele biroului electoral al secţiei de votare icircncheie separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat cacircte un proces-verbal icircn 3 exemplare care cuprinde

a) numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn copia de pe lista Electorală Permanentă şi icircn listele electorale speciale din care



b) numărul total al alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale existente la secţia de votare care s-au prezentat la urne din care

105



c) numărul total al voturilor valabil exprimate d) numărul voturilor nule e) numărul voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare listă

de candidaţi sau de fiecare candidat independent f) expunerea pe scurt a icircntacircmpinărilor formulate şi a modului

de soluţionare a acestora precum şi a contestaţiilor icircnaintate biroului electoral de circumscripţie

g) starea sigiliilor de pe urne la icircncheierea votării h) numărul buletinelor de vot primite i) numărul buletinelor de vot neicircntrebuinţate şi anulaterdquo Procesul-verbal se semnează de către preşedintele şi membrii

biroului lipsa semnăturilor unor membri ai biroului neinfluenţacircnd asupra valabilităţii acestuia Biroul electoral al secţiei de votare va icircntocmi cacircte un dosar sigilat şi ştampilat pentru fiecare categorie de organe de stat alese icircn care se introduc procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale secţiei precum şi buletinele nule şi cele contestate Aceste dosare vor fi predate biroului electoral de circumscripţie icircn cel mult 24 de ore transportul şi predarea făcacircndu-se cu pază militară

Biroul electoral de circumscripţie primind dosarele va avea grijă să trimită unul din exemplarele acestui proces-verbal la tribunalul judeţean Exemplarul trimis tribunalului judeţean va icircndeplini rolul de document probatoriu icircn cazul icircn care vor fi placircngeri sau contestaţii ulterioare

Trebuie să observăm că pe tot parcursul operaţiunilor ce se desfăşoară la secţia de votare se pot formula icircntacircmpinări şi contestaţii Contestaţiile trebuie formulate icircn scris se prezintă preşedintelui biroului electoral care va elibera o dovadă de primire Contestaţiile a căror rezolvare nu suferă amacircnare vor fi rezolvate de

106

icircndată Icircn procesul-verbal de care am vorbit mai icircnainte trebuie să se menţioneze şi modul de soluţionare a icircntacircmpinărilor şi contestaţiilor sau după caz a celor trimise spre soluţionare biroului electoral de circumscripţie

Biroul Electoral Central după ce rezolvă icircntacircmpinările şi contestaţiile depuse deciziile sale fiind definitive icircncheie un proces-verbal care cuprinde

bull numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale ale localităţilor unde icircşi au domiciliu alegătorii

bull numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne bull numărul total al voturilor nule bull numărul total al voturilor valabil exprimate bull centralizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin bull modul de soluţionare a contestaţiilor

II72 Atribuirea mandatelor

Sisteme de atribuire a mandatelor parlamentare Modul de atribuire a mandatelor este determinat de tipul de

scrutin adoptat icircn diverse sisteme electorale Icircn sistemul majoritar mandatele sunt atribuite listelor sau

candidaţilor care obţin majoritatea absolută sau simplă icircn raport cu faptul dacă se practică un tur sau două tururi de scrutin

Uneori sistemul majoritar se referă şi la scrutinul de listă De regulă el priveşte scrutinul uninominal Trebuie observat că deşi sistemul majoritar icircntr-un singur tur are multe dezavantaje el este preferat icircn sistemul anglo-saxon pentru că se consideră că alegerile nu trebuie să servească recrutării unei academii reflectacircnd fidel nuanţările de opinii ci trebuie să degajeze o majoritate parlamentară omogenă care să susţină un guvern decis să acţioneze Eficacitatea parlamentului este preferată justiţiei electorale47

47 I Muraru op cit

107

Icircn sistemul reprezentării proporţionale atribuirea man-datelor se realizează diferit faţă de sistemul majoritar existacircnd bineicircnţeles şi aici numeroase modalităţi şi nuanţe Acest sistem tinde spre justiţia electorală dacircnd o reprezentare pe cacirct posibil mai exactă a stării opiniilor alegătorilor

Atribuirea mandatelor icircn sistemul reprezentării proporţionale icircncepe icircn mod necesar prin determinarea coeficientului electoral icircntr-o circumscripţie dată Coeficientul electoral se obţine prin icircmpărţirea numărului voturilor exprimate la numărul mandatelor atribuite unei circumscripţii electorale Apoi se procedează la repartizarea acestor mandate icircntre listele icircn competiţie icircmpărţind la coeficientul electoral numărul voturilor mandatelor pentru că după prima icircmpărţire rămacircn totdeauna resturi electorale altfel spus voturi neutilizate şi mandate nedistribuite Se impune o nouă repartiţie şi de fapt aici intervin dificultăţile şi nuanţările Potrivit metodelor practicate se disting reprezentarea proporţională apropiată şi reprezentarea proporţională integrală care se aseamănă sau se pot asemăna icircn ce priveşte procedeele matematice aplicabile

Reprezentarea proporţională apropiată Se numeşte astfel atunci cacircnd repartizarea resturilor se face icircn interiorul circumscripţiei electorale şi nu pe plan naţional Sunt utilizate două sisteme de repartizare şi anume sistemul celor mai mari resturi şi sistemul celei mai mari medii

Reprezentarea proporţională integrală Pentru a se realiza o reprezentare cacirct mai fidelă a opiniilor calculele electorale sunt transferate la nivel naţional Se folosesc şi aici două metode O metodă constă icircn calcularea tuturor rezultatelor la nivelul icircntregii ţări ca unică circumscripţie electorală Este clar că un asemenea sistem care presupune ca fiecare partid să prezinte liste de mai multe sute de candidaţi este foarte incomod şi duce la desemnarea parlamentarilor de către partide şi nu de către electorat Este un sistem puţin democratic şi de aceea rar aplicat S-ar putea practica icircn statele mici

108

A doua metodă constă icircn a repartiza resturile nu icircn circumscripţiile electorale ci la nivel naţional Voturile neutilizate de fiecare listă la circumscripţiile electorale sunt adiţionate şi se face repartizarea mandatelor neatribuite la nivelul circumscripţiilor fie pe criteriul coeficientului electoral fie pe alte criterii Acest sistem este mai rar icircntacirclnit dar se icircntacirclneşte icircn unele ţări ca de exemplu icircn Italia şi Romacircnia48

Pragurile electorale Icircn sistemul scrutinului de listă şi reprezentării proporţionale atribuirea mandatelor parlamentare este uneori condiţionată de obţinerea unui număr minim de voturi exprimate a unui procent stabilit de regulă la nivel de ţară Mărimea acestui procent denumit prag electoral poate fi de 2 3 4 hellip 78 Mai exact pentru ca un partid participant cu liste de candidaţi icircn alegeri să poată participa la distribuirea mandatelor el trebuie să obţină icircn alegeri procentul minim de voturi Dacă nu obţine acest procent nu este admis la icircmpărţeală

Pragurile electorale se practică şi icircn legătură cu subvenţiile electorale sau cauţiunile electorale Ele se motivează icircn principiu pe ideea că la guvernare trebuie să aibă acces partidele politice care se bucură de o anumită credibilitate icircn masa electoratului sau pe ideea seriozităţii candidaturilor precum şi pe alte cauze ce ţin de contextul socio-politic concret Astfel la repartizarea mandatelor parlamentare pot participa numai partidele formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care icircntrunesc pragul electoral

Cacirct priveşte coaliţiile de partide pentru alegerile din septembrie 1992 la pragul de 3 s-a adăugat cacircte un singur procent din totalul voturilor valabil exprimate pe icircntreaga ţară pentru fiecare membru al coaliţiei icircncepacircnd cu al doilea partid sau formaţiune politică fără a se depăşi 8 procente din aceste voturi

De asemenea pentru ca o organizaţie a cetăţenilor aparţinacircnd unei minorităţi naţionale să obţină un mandat de deputat dacă nu l-a obţinut direct din alegeri ea trebuie să obţină un număr de voturi


109

egal cu cel puţin 5 din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat

La alegerile din 2004 s-au practicat următoarele praguri electorale (art 90 Legea 3732004)

a) 5 din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară pentru toate partidele politice alianţele politice şi alianţele electorale

b) icircn cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale la pragul de 5 prevăzut la lit a) se adaugă pentru al doilea membru al alianţei 3 din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară şi pentru fiecare membru al alianţei icircncepacircnd cu al treilea cacircte un singur procent din voturile valabil exprimate pe icircntreaga ţară fără a se putea depăşi 10 din aceste voturi

II73 Atribuirea mandatului de Preşedinte al Romacircniei

Atribuirea mandatului de Preşedinte al Romacircniei este rezultatul unor operaţii electorale succesive care icircncep la secţiile de votare Astfel birourile electorale de circumscripţie adună rezultatele obţinute la secţiile de votare din raza lor teritorială şi le comunică Biroului Electoral Central Acesta primind toate documentele prevăzute de lege după ce rezolvă icircntacircmpinările şi contestaţiile depuse prin decizii definitive icircncheie un proces-verbal icircn care sunt consemnate datele privind numărul alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale al celor prezenţi la urne numărul voturilor valabil exprimate şi al celor nule repartizarea voturilor pe fiecare candidat prenumele şi numele candidatului a cărui alegere a fost constatată Acest proces-verbal icircmpreună cu dosarele birourilor electorale de circumscripţie se icircnaintează cu pază militară la Curtea Constituţională icircn termen de 24 de ore de la icircnregistrarea ultimului dosar trimis de birourile electorale de circumscripţie

Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor icircn presă şi icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales Un exemplar al actului

110

de validare se icircnaintează Parlamentului icircn vederea depunerii jurămacircntului prevăzut de art 82 (2) din Constituţie

Trebuie menţionat că dacă la primul tur de scrutin nici unul dintre candidaţi nu icircntruneşte numărul de voturi pentru a fi ales preşedinte respectiv peste 50 din numărul de voturi valabil exprimat se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă doar primii doi candidaţi icircn ordinea numărului de voturi obţinute la primul tur

II74 Atribuirea mandatelor pentru Camera Deputaţilor şi Senat

După votare icircn mod firesc urmează atribuirea mandatelor de deputaţi şi senatori aceasta făcacircndu-se icircn mai multe etape Icircn ce priveşte mandatele de deputaţi trebuie să reamintim că icircn temeiul Constituţiei ele sunt de două categorii şi anume unele rezultacircnd direct din scrutin şi altele indirect din scrutin pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale

Icircn ce priveşte mandatele rezultate direct din scrutin după ce primeşte rezultatele votării de la toate secţiile de votare din raza sa biroul electoral de circumscripţie va icircntocmi separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat cacircte un proces-verbal privind voturile valabil exprimate pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora pe care le va icircnainta Biroului Electoral Central icircn termen de 24 de ore Biroul Electoral Central centralizacircnd rezultatele pe icircntreaga ţară va stabili care sunt partidele formaţiunile politice sau coaliţiile care icircndeplinesc pragul electoral şi care au deci dreptul de a participa la distribuirea mandatelor El va comunica birourilor electorale de circumscripţie această situaţie

Biroul electoral de circumscripţie primind aceste constatări va proceda la atribuirea mandatelor numai partidelor formaţiunilor şi coaliţiilor care au trecut pragul electoral separat pentru fiecare Cameră a Parlamentului prin icircmpărţirea numărului total al voturilor valabil exprimate la numărul mandatelor

111

Listele de candidaţi vor primi atacirctea mandate de cacircte ori coeficientul electoral se cuprinde icircn numărul voturilor valabil exprimate pentru ele Candidatul independent va obţine mandatul dacă a obţinut un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral Icircn această primă etapă icircn mod obişnuit nu se distribuie toate mandatele rămacircnacircnd pentru etapa a doua atacirct mandate nedistribuite cacirct şi voturi neutilizate

Prin voturi neutilizate legea electorală icircnţelege acele voturi exprimate pentru o listă care au rămas după atribuirea mandatelor precum şi cele inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora Prin metoda Hondt se atribuie mandatele nedistribuite partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora

Urmează apoi repartizarea mandatelor pe circumscripţii elec-torale care se realizează potrivit legii electorale icircn felul următor

a) Pentru fiecare partid formaţiune politică sau coaliţie a acestora cărora le-au revenit mandate se icircmparte numărul voturilor neutilizate sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din fiecare circumscripţie electorală la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid acea formaţiune politică sau coaliţie avute icircn vedere la repartizarea mandatelor pe ţară Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se icircnmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului formaţiunii politice sau coaliţiei acestora Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător icircn cadrul fiecărei circumscripţii Pentru fiecare circumscripţie electorală se iau icircn calcul primele partide formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora icircn limita mandatelor ce au rămas de repartizat icircn circumscripţia respectivă Ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartizarea mandatelor pe circumscripţii icircn ordinea partidelor formaţiunilor politice coaliţiilor acestora precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară astfel primul număr din

112

lista ordonată pe ţară se icircmparte la repartitorul circumscripţiei de la care provine Icircn continuare se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată pe ţară Icircn situaţia icircn care s-a epuizat numărul de mandate cuvenit unui partid unei formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală operaţiunea se continuă fără acestea Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decacirct repartitorul de circumscripţie se acordă un mandat

b) Icircn cazul icircn care nu este posibilă acordarea mandatelor icircn ordinea ce rezultă din prevederile de la lit a) Biroul Electoral Central va avea icircn vedere circumscripţia electorală icircn care partidul formaţiunea politică ori coaliţia acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat cărora nu li s-au atribuit mandate iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe circumscripţii circumscripţia electorală icircn care partidul formaţiunea politică sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie

c) Dacă după aplicarea prevederilor de la lit a) şi lit b) au mai rămas mandate repartizate pe circumscripţii Biroul Electoral Central le va stabili pe baza acordului partidelor formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li se cuvin aceste mandate iar icircn lipsa unui acord prin tragere la sorţi icircn termen de 24 de ore de la icircncheierea operaţiunilor anterioare

Deputaţii şi senatorii aleşi vor primi un certificat doveditor al alegerii Acest certificat se eliberează de către biroul electoral de circumscripţie pe baza repartizării mandatelor din prima etapă sau pe baza comunicării făcute de către Biroul Electoral Central icircn termen de 24 de ore după repartizarea mandatelor la nivel naţional

Desigur unii candidaţi icircnscrişi icircn liste nu vor fi aleşi pentru că numărul mandatelor de deputat şi senator este limitat Aceşti candidaţi sunt declaraţi supleanţi aleşi pe baza listelor depuse de partide şi formaţiuni politice ei vor ocupa locurile devenite vacante icircn ordinea icircn care sunt icircnscrişi icircn liste

113

Cacirct priveşte deputaţii cacircteva explicaţii se impun Reprezentarea populaţiei icircn Parlament trebuie să asigure pe cacirct posibil reprezentarea tuturor categoriilor de oameni Această reprezentare este expres prevăzută de lege ea rezultacircnd din scrutin alegătorii fiind cei care practic decid acest lucru Legea electorală cuprinde dispoziţii care valorifică această calitate şi care asigură reprezentarea şi a cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale

Dar scrutinul de listă este bdquoimprevizibilrdquo icircn situaţia mino-rităţilor naţionale care au o pondere foarte mică icircn ansamblul populaţiei de unde poate rezulta o nereprezentare a lor icircn Parlament Pentru a asigura reprezentarea şi a acestor cetăţeni organizaţiile legal constituite care icirci reprezintă care nu icircntrunesc numărul de voturi necesar pentru a avea un mandat icircn Parlament au dreptul la cacircte un mandat de deputat Aceste mandate rezultă totuşi din alegeri pentru că organizaţiile respective trebuie să participe cu candidaţi icircn alegeri şi trebuie să obţină pe icircntreaga ţară un număr de voturi egal cu cel puţin 5 din numărul mediu de voturi exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat

Aceste dispoziţii electorale sunt o garanţie a egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor romacircni fără deosebire de naţionalitate Icircn fine trebuie adăugat că validarea tuturor mandatelor revine după caz Camerei Deputaţilor sau Senatului

II8 Influenţa sistemelor electorale asupra modului

de ordonare a vieţii politice

Tipul de sistem electoral adoptat poate influenţa atacirct sistemul de partide cacirct şi participarea politică dar mai ales ordonarea instituţională politică a statului Funcţionarea unui regim democratic nu depinde doar de instituţiile prin care se realizează diviziunea muncii icircntre executiv şi legislativ ci şi de un număr de reguli formale şi de asemenea de proceduri informale prin care actorii politici influenţează funcţionarea regimului

114

Depăşirea viziunii centrate exclusiv pe confruntarea pentru cucerirea şi menţinerea poziţiilor de decizie presupune trecerea spre o abordare strategică profesionalizarea clasei politice reforma instituţiilor şi transformarea comportamentelor instituţionale consecinţe ale politicilor de partid cacirctă vreme acestora le revine sarcina de a exercita puterea şi de a indica direcţia de dezvoltare Considerat ca o tehnică de realizare a reprezentării politice sistemul electoral este un factor important icircn reforma politică influenţacircnd modul de recrutare a clasei politice şi prin aceasta sistemul de partide şi implicit stabilitatea şi eficienţa guvernamentală

Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei politice stă icircn capacitatea partidelor de a se transforma de a-şi reorganiza structura şi implicit de a icircnţelege corect şi responsabil rolul dominant pe care icircl au Funcţionalitatea unui sistem de partide depinde de modul icircn care constracircngerile electorale creează un anumit spaţiu politic atacirct pentru organizarea sistemului concurenţial cacirct şi din perspectivă strategică

Eficientizarea politicii şi stabilitatea guvernării efecte vizate de partide nu sunt scopuri icircn sine ci mijloace ce se cer dublate de democratizarea raporturilor dintre guvernaţi şi guvernanţi

Departe de a fi doar o simplă tehnică sistemul electoral se raportează la cultura sau culturile politice existente

115

CAPITOLUL III

PARTIDELE POLITICE

III1 Noţiunea de partid politic

Activitatea politică icircn societate se realizează nu numai prin intermediul statului al instituţiilor şi organismelor ce ţin de acesta ci şi printr-o vastă şi complexă reţea de organizaţii şi instituţii extrastatale Dintre acestea cele mai vechi şi importante sunt partidele politice Existenţa partidelor politice a partidismului ca fenomen politic reprezintă un element esenţial al vieţi democratice Democraţia icircncepe şi există numai o dată cu apariţia şi dezvoltarea partidismului Noţiunea de partid are o vechime milenară ea derivă icircn majoritatea societăţilor moderne din latinescul pars-partis şi desemnează icircntr-o accepţiune semantică o grupare de oameni constituită icircn mod voluntar animaţi de aceleaşi idei concepţii interese scopuri care acţionează icircn comun icircn baza unui program icircn vederea realizării acestuia

Dacă ar fi să facem o istorie a partidelor politice putem spune că forme incipiente nepurtacircnd această denumire au existat icircncă din Antichitate icircnsă partidele apar icircn secolele XVIII-XIX Referitor la Antichitate trebuie să ne amintim ce spunea icircn Grecia antică Tucidide referitor la partide bdquoPartidele nu se alcătuiesc icircn armonie cu legile pentru binele general ci pentru foloase personalerdquo Icircn acest sens ne este adus ca exemplu războiul peloponeziac icircn care partidele erau icircmpărţite icircn funcţie de interese astfel partidul democrat care chema la luptă pe atenieni partidul aristocraţiei care chema la luptă pe spartani

116

Totuşi chiar dacă partidele icircn acea vreme reprezentau anumite interese de grup ele au asigurat icircn Grecia antică trecerea de la barbarie la civilizaţie Totodată ele au favorizat scindarea oamenilor icircn liberi şi sclavi bogaţi şi săraci exploatatori şi exploataţi

La icircnceput au existat două alternative de regim politic oligarhia (reprezentată icircn Grecia de eupatrizi ndash mari proprietari funciari) şi democraţia (guvernarea poporului ndash formată din agricultori păstori navigatori negustori etc) Icircn baza acestei icircmpărţiri apar trei partide politice pedeenii (oamenii de la cacircmpie ndash proprietarii funciari) paralienii (oamenii de la ţărmul mării ndash negustorii) diacrienii (oamenii de la munte ndash agricultorii păstorii) fiecare partid optacircnd pentru un anumit tip de regim şi anume oligarhic moderat şi democratic

Am amintit tipurile de partide şi regimuri existente icircn Grecia antică deoarece se poate observa icircncă din acea vreme că democraţia icircnseamnă guvernarea poporului (guvernarea după voinţa poporului aşa cum semnifică şi astăzi) din raportul celor trei tipuri de partide născacircndu-se democraţia ateniană Mai este interesant de observat că cei care susţineau democraţia erau majoritari şi oameni obişnuiţi nu mari proprietari de pămacircnturi

Partidele politice apar icircn interiorul parlamentului şi sunt nişte forme de organizare contestate icircn numele unităţii politice Icircn societatea modernă partidele politice s-au impus ca realităţi incontestabile

Partidele politice nu au avut aceeaşi pondere semnificaţie şi valoare icircn toate oracircnduirile sociale Trebuie făcută o delimitare netă icircntre aşa-zisele partide ce au existat icircn sclavagism şi feudalism şi partidele din societatea modernă capitalistă

Primele asocieri mai mult sau mai puţin organizate şi stabile apar icircn sclavagism şi apoi icircn feudalism ele asemănacircndu-se foarte mult cu societăţile secrete oculte congregaţiile corporaţiile ordinele existente icircn aceste societăţi Asemenea bdquopartiderdquo apar icircn statele greceşti Sparta Atena icircn Imperiul Roman La racircndul lor

117

oameni politici de vază ca Cicero Catilina Fraţii Grachus Pompei Cezar icircşi constituie şi ei propriile bdquopartiderdquo

Icircn feudalism ca urmare a predominării formei monarhiei absolute icircn organizarea şi conducerea societăţii chiar şi icircn această formă partidele decad La nivelul social icircn feudalism societatea se structurează icircn partida nobilimii a clerului a ţărănimii iar către sfacircrşitul feudalismului icircn starea a III-a ce grupa elementele antifeudale Icircn acelaşi timp icircn feudalism cacircnd civilizaţia este dominată de religie popoarele ţările lumii sunt grupate icircn funcţie de doctrină teologică icircn creştinism islamism budism hinduism etc

De regulă icircn societatea medievală aşa-zisele partide apar icircn interiorul nobilimii icircntre forma sa laică şi ecleziastică iar către sfacircrşitul acestei societăţi icircntre nobilime şi starea a III-a ce grupa elementele viitoarei burghezii şi masele populare

Referitor la partidismul specific sclavagismului şi feudalismului se pot face următoarele aprecieri

bull icircn aceste societăţi bdquopartidelerdquo nu au constituit entităţi politice de sine stătătoare instituţii ale structurii şi funcţionalităţii vieţii politice Drept urmare ele nu aveau niciun rol icircn definirea şi caracterizarea regimurilor politice din aceste societăţi

bull bdquopartidele politicerdquo din aceste societăţi nu desfăşurau o activitate permanentă ci una sporadică efemeră care nu era bazată pe un program politic coerent şi clar De regulă ele urmăreau realizarea unor interese personale sau oculte şi după atingerea obiectivului propus sau după icircnfracircngere icircşi icircncetau activitatea şi se destrămau

bull aceste grupuri nu au reuşit să atragă icircn circuitul vieţii politice toate clasele şi categoriile vieţii sociale ci dimpotrivă importante segmente sociale cum era cazul sclavilor icircn antichitate al ţăranilor maselor populare icircn feudalism al tinerilor femeilor au rămas icircn afara perimetrului acţiunii lor

bull nefiind componente structurale instituţionale şi funcţionale ale vieţii politice acest gen de partide nu a putut avea un rol sau o

118

funcţie deosebită icircn societate icircn organizarea şi conducerea acesteia Ele nu au contat icircn viaţa politică a acestor societăţi

Icircn accepţiunea modernă a termenului ca instituţii politice bine conturate cu statute şi programe clar fundamentate cu activitate organizată şi permanentă icircn care au acces toate clasele şi categoriile sociale cu rol major icircn organizarea şi conducerea societăţii partidele politice apar o dată cu societatea modernă cu capitalismul

Geneza partidelor politice moderne trebuie căutată icircn perioada trecerii de la feudalism la capitalism icircn timpul luptei antifeudale purtate de burghezie Revoluţiile burgheze dar şi opoziţia vechii clase feudale vor da naştere la fundamentele doctrinar-politice şi o dată cu acestea şi la instrumentele aplicării lor ndash partidele politice

La apariţia şi impunerea partidelor politice au contribuit următorii factori

ndash lupta antifeudală icircn cadrul acestei lupte burghezia avea nevoie de sprijinul maselor populare care icircnsă trebuia conştientizate organizate şi conduse Partidele politice au constituit tocmai acele instrumente prin care burghezia a organizat şi condus lupta generală antifeudală La racircndul ei vechea clasă feudală pentru a-şi apăra privilegiile şi interesele icircn lupta cu burghezia şi-a creat şi ea propriile partide politice

ndash noul sistem de constituire şi exercitare a puterii impus de burghezie bazat pe noi valori şi principii precum cel al reprezentativităţii al eligibilităţii al democratismului a impus necesitatea constituirii partidelor politice moderne Partidele politice se interpun icircntre marea masă a alegătorilor şi organismele şi instituţiile reprezentative democratice Tot partidele sunt cele care creează prin reprezentanţii lor aleşi instituţiile politice (parlamentul guvernul instituţia şefului statului) şi tot ele prin aceiaşi reprezentanţi le asigura funcţionalitatea

ndash icircn multe ţări partidele politice s-au născut din cerinţa realizării unor sarcini şi obiective ale luptei de eliberare naţională de constituire sau desăvacircrşire a statului naţional Icircn aceste situaţii

119

partidele politice au fost singurele care au reuşit să unească icircntr-o singură forţă social-politică pe cei interesaţi icircn lupta naţională să asigure acesteia un program coerent şi clar precum şi strategia şi tactica necesare realizării sale

Problema definirii partidului politic a constituit şi constituie şi astăzi un subiect de dispută atacirct icircn literatura politologică icircn stasiologie cacirct şi icircn sociologia politică

Icircn legătură cu această temă apar o mare diversitate de opinii păreri unele pun accentul pe latura instituţională organizatorică ndash program funcţii sau rol social altele reduc partidul politic la putere la obţinerea şi menţinerea acesteia Max Weber considera partidul politic bdquoo asociaţie de oameni liberi voluntar constituită necesară societăţii cu un anumit program cu obiective ideale sau materialerdquo49 După cum se observă icircn definiţia sa M Weber pune accentul pe aspectul instituţional organizatoric şi pe program şi mai puţin pe dimensiunea culturală socială O definiţie apropiată de cea a lui Weber o dă partidului politic şi D Hum cu deosebirea că centrul aprecierii sale cade pe program icircn faza iniţială programul joacă un rol esenţial icircn definirea partidului organizarea trecacircnd apoi pe primul plan

Definiţia partidelor politice diferă icircn funcţie de criteriul ales doctrina sau organizaţia şi scopul Icircn 1815 Benjamin Constant definea partidele politice ca reuniuni de oameni care profesează aceeaşi doctrină Această definiţie corespunde unei societăţi icircn care participarea politică este redusă organizaţia de partide este cvasiexistentă iar conflictul este de tipul aristocraţie ndash burghezie După 1832 sistemul electoral icircn Marea Britanie se reformează organizaţia icircncepe să devină elementul important al partidului politic Hans Kelsen definea partidele politice ca bdquoformaţiuni ce grupează indivizi cu aceleaşi orientări politice pentru a le asigura o influenţă reală asupra gestionării treburilor publicerdquo Această

49 Apud Virgil Măgureanu Studii de sociologie politică Editura

Albatros Bucureşti 1997 p 243

120

definiţie este caracteristică statului liberal de la sfacircrşitul secolului XIX un stat neintervenţionist ce exercita doar funcţii esenţiale şi icircn care partidele politice concurau la definitivarea spaţiului politic

Icircn secolul XX icircn literatura politologică se propune o schimbare a definirii partidelor politice accentuacircnd-se scopul acestora care ar trebui să fie cucerirea sau influenţarea puterii George Burdeau icircn Tratat de ştiinţă politică (vol 8) susţinea că partidele politice sunt un grup de indivizi care profesacircnd aceleaşi opinii politice fac eforturi de a impune un punct de vedere care să atragă un număr cacirct mai mare de cetăţeni şi caută să cucerească puterea sau cel puţin să o influenţeze Aceste definiţii accentuează finalitatea partidelor politice icircnsă neglijează latura guvernamentală a acestora nu explică ce fac partidele după cucerirea puterii

Giovani Sartori definea partidele politice icircn cartea cu acelaşi nume publicată icircn 1866 ca acele organizaţii care icircşi propun să impună icircn poziţiile-cheie ale societăţii oameni ce pot influenţa mersul lucrurilor icircn raport cu principiile asumate

Icircn perioada de după cel de-al doilea război mondial accentul icircn definirea partidului politic se pune atacirct pe ideea de organizare cacirct şi mai ales pe rolul şi funcţiile exercitate de acesta şi cu precădere pe aspectul puterii Icircn acest sens se remarcă M Duverger O definiţie cuprinzătoare a partidului politic o dă Sigmund Neumann bdquoPartidul politic este organizaţia icircnchegată a forţelor politice active ale societăţii preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale el reprezintă acea verigă mare care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile guvernamentale oficiale şi le angajează icircn activitatea politică icircntr-un cadru mai larg al comunităţii politicerdquo50

Şi icircn cadrul gacircndirii politice romacircneşti interbelice şi postbelice au existat preocupări icircn ce priveşte definirea partidului politic ca la P Negulescu Dimitrie Gusti M Manoilescu sau mai recent la Ovidiu Trăsnea şi Virgil Măgureanu P Negulescu considera

50 Sigmund Neumann Toward a Comparative Study of Political

Parties icircn Modern Political Parties 1966

121

partidele politice bdquocurente mai mult sau mai puţin puternice ale opiniei publicerdquo51 Un partid politic trebuie să fie o parte a naţiunii şi să se caracterizeze printr-o comunitate de idei Dimitrie Gusti considera partidul politic bdquoo asociaţie liberă de cetăţeni uniţi icircn mod permanent prin interese şi idei comune de caracter general asociaţie ce urmăreşte icircn plină lumină publică a ajunge la putere de o guvernare pentru realizarea unui ideal etic şi socialrdquo52

Sintetizacircnd putem aprecia ca partidul politic este o bdquopersonalitate colectivărdquo caracterizată printr-o reunire voluntară cu o gacircndire şi acţiune proprie cu o unitate de scopuri interese şi idei toate grupate pe un fundament politico-ideologic acceptat şi icircnsuşit de membrii săi

Icircn societatea modernă partidele politice s-au impus ca realităţi incontestabile Procesul apariţiei lor trebuie privit icircn stracircnsă corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului deci cu ideea de reprezentare icircn viaţa publică Icircn ansamblul instituţiilor unei societăţi cele mai apropiate pot fi considerate statul şi partidele politice care desigur nu trebuie confundate

Evoluţia partidelor politice de la apariţia lor şi pacircnă icircn prezent poate fi considerată spectaculoasă Avacircnd ca punct de plecare consi-derarea partidelor ca reprezentacircnd grupuri clase ideologii s-a ajuns uneori pacircnă la aprecierea că partidele icircntruchipează statul naţiunea

Astăzi mai mult ca oricacircnd partidele politice icircşi merită caracterizările de bdquomotor al vieţii politicerdquo bdquomotiv al icircmbătracircnirii clasicei teorii a separaţiei puterilorrdquo bdquoun rău necesarrdquo etc Iar legislaţiile contemporane referitoare la structurile constituţional-politice merg cu reglementările privind partidele pacircnă la detalii Astăzi partidele politice au pătruns icircn constituţii O constituţie nouă

51 PP Negulescu Partidele politice Editura Cultura Naţională

Bucureşti 1926 p 33 52 Dimitrie Gusti Partidul politic Sociologia unui sistem al partidului

politic icircn bdquoDoctrine politice contemporanerdquo Editura Cultura Naţională Bucureşti 1926 p 4

122

care nu ar cuprinde reglementări privind partidele politice ar putea fi lesne pusă sub semnul icircntrebării

III2 Partidele politice şi libertatea de asociere

Icircn explicarea partidelor politice se impune mai icircntacirci clarificarea locului şi rolului lor icircn cadrul asociaţiilor Firesc icircn catalogul libertăţilor publice este prezentă libertatea de asociere Dar asociaţii se pot icircnfiinţa numai icircn exerciţiul acestei libertăţi Putem constata cel puţin două mari categorii de asociaţii

a) cele create icircn baza dreptului de asociere ca drept fundamental cetăţenesc

b) cele create pe temeiuri contractuale (societăţi fundaţii regii asociaţii economice) sau icircn exercitarea libertăţii comerţului (art135 alin2 litera a) din Constituţie) Aşa văzute lucrurile vom observa că partidele politice se icircncadrează icircn prima categorie de asociaţii iar acest lucru nu este lipsit de semnificaţii juridice lor aplicacircndu-li-se prioritar regimul juridic constituţional Cacirct priveşte icircncadrarea partidelor icircn cadrul asociaţiilor ea rezultă evident din definiţiile formulate

Stabilirea conceptului de partid politic este necesară pentru explicarea interpretarea şi desigur aplicarea unor prevederi constituţionale şi legale

Constituţia actuală a Romacircniei utilizează noţiunile de partide politice icircn art8 (2) art 40 icircn art146 litera bdquokrdquo partide icircn art 40 icircn art 84 (1) sindicate icircn art9 icircn art73 alte forme de asociere icircn art37 (1) organizaţii icircn art 40 art 62 asociaţii icircn art 40 configuraţie politică icircn art64 Asemenea noţiuni sunt icircntacirclnite şi icircn legi iar legile electorale au resimţit nevoia de a arăta uneori că bdquoorganizaţiile minorităţilor naţionalehellipse consideră similar formaţiunilor politice dacă propun liste de candidaţi din partea minorităţilor respectiverdquo sau că bdquoorganizaţiile cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care participă la alegeri sunt echivalente juridic icircn ce priveşte operaţiunile electorale cu partidele politicerdquo Se pune firesc

123

icircntrebarea dacă aceste exprimări constituţionale şi legale privesc noţiuni diferite sau nu Fără icircndoială că ele exprimă categorii tipuri de asociaţii

Explicarea asemănărilor şi mai ales identificarea trăsăturilor proprii partidelor politice implică stabilirea conceptului de partid politic permiţacircnd astfel explicarea consecinţelor teoretice şi legislative care decurg de aici


Analizarea textelor constituţionale şi legale permite observarea faptului că numai partidele politice au anumite drepturi Astfel partidul politic care are majoritatea absolută icircn Parlament sau icircn lipsa acestei majorităţi partidele politice reprezentate icircn Parlament sunt consultate de către Preşedintele Romacircniei atunci cacircnd acesta desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru candidaturile pentru alegerile parlamentare se propun pe liste de candidaţi numai de partide şi formaţiuni politice partidele politice pot face coaliţii electorale numai partidele şi formaţiunile politice desemnează reprezentanţi icircn birourile electorale numai partidele şi formaţiunile politice care participă la campania electorală pot primi prin lege specială o subvenţie de la bugetul de stat (legislaţie electorală)

Totodată Constituţia stabileşte pentru partidele politice anumite reguli Aceste reguli cuprind precizări ale scopului partidelor (art8) sau cauzele care pot duce la declararea lor ca neconstituţionale (art40) Mai mult Constituţia stabileşte că unele categorii de persoane nu se pot asocia icircn partide politice şi anume judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică

Icircn şirul prevederilor constituţionale şi legale trebuie menţionate cele care privesc icircnregistrarea partidelor politice cele care condiţionează crearea unui partid de un număr minim de membri

124

cele care nu admit alegerea icircn autorităţile reprezentative a persoanelor cărora le este interzisă asocierea icircn partide politice

III4 Scopul asocierii cetăţenilor icircn partide politice

Funcţiile partidelor politice Nu poţi icircncerca o definire a partidului politic fără a avea icircn

vedere motivaţia asocierii şi rolul ce revine unei asemenea societăţi Anumite sublinieri se impun totuşi

PP Negulescu arătacircnd că asocierea icircn partide este un fenomen social sublinia că icircnţelegem mai bine formarea partidelor dacă cercetăm bdquomotivele care pot să determine hotăracircrea cetăţenilor de a-şi icircndrepta activitatea politică pe un drum sau altulrdquo Aceste motive spunea autorul sunt numeroase dar ele pot fi reduse la două categorii una de ordin logic alta de ordin psihologic Prima categorie priveşte valoarea generală a ideilor icircn jurul cărora se formează grupările politice iar a doua folosul personal pe care membrii lor pot să-l tragă direct sau indirect individual sau ca unităţi ale unei categorii sociale

Printre motivele şi scopurile organizării de partide politice icircn general ar fi şi următoarele asigurarea binelui general asigurarea fericirii tuturor contribuţia la dezvoltarea corpului social uşuracircndu-i şi grăbindu-i progresul datoria de a conserva existenţa politică a poporului medierea icircntre poporul suveran altfel spus corpul electoral şi poporul guvernant altfel spus Parlamentul voinţa de a exercita puterea53

Rezultă din cele expuse mai icircnainte că scopurile partidelor sunt eminamente politice iar evidenţa caracterului acestor scopuri face ca astăzi să se vorbească tot mai insistent de statutul partidelor Desigur aceste scopuri exprimă ideologii filosofii interese Dar toate icircn icircncercarea de a fi realizate prin cucerirea şi exerciţiul puterii


125

Rolul partidelor politice se exprimă se manifestă prin funcţiile exercitate de acestea

bull funcţia politică Rolul atributele prerogativele acestei funcţii nu sunt la fel icircn cazul tuturor partidelor politice Partidele politice aflate la putere au rol major icircn constituirea şi funcţionarea principalelor instituţii statale (parlament guvern) icircn luarea deciziilor şi aplicarea acestora icircn organizarea şi conducerea vieţii social-politice Icircn schimb pentru partidele aflate icircn opoziţie rolul acestei funcţii este acela de a monitoriza de a influenţa puterea de a prezenta opiniei publice electoratului eventualele disfuncţionalităţi şi neicircmpliniri ale acesteia care constituie rezultatul unor măsuri decizii neconstituţionale Revenirea la putere recucerirea acesteia reprezintă obiectivul oricărui partid aflat icircn opoziţie

bull funcţia de organizare şi conducere a activităţii partidului de menţinere a unei permanente legături comunicări cu propriile organizaţii membrii şi simpatizanţi Alături de icircmbunătăţirea activităţii organizatorice şi de conducere această funcţie urmăreşte atragerea unor noi membri şi simpatizanţi politici Formarea şi pregătirea propriilor cadre pentru activitatea de partid şi de stat icircn condiţiile aflării sau revenirii la putere constituie de asemenea o importantă atribuţie a acestei funcţii

bull funcţia teoretico-ideologică vizează mai multe obiective ndash dezvoltarea şi adaptarea propriei paradigme doctrinare la

condiţiile social-istorice la obiectivele şi sarcinile urmărite de partid ndash elaborarea programului politic a strategiei şi tacticii politice

a partidului ndash organizarea susţinerea şi desfăşurarea luptei ideologice

icircmpotriva altor partide şi formaţiuni politice Această funcţie devine deosebit de activă icircn perioada luptei

electorale ea asiguracircnd organizarea orientarea şi conducerea luptei politice a partidului

bull funcţia civică formativ-educativă şi patriotică atacirct a propriilor membri de partid cacirct şi a simpatizanţilor

126

Orice partid are şi trebuie să aibă vocaţia şi aptitudinea guvernării Pentru aceasta se afirmă icircn doctrină partidele servesc drept intermediari icircntre popor şi putere şi icircşi asumă de asemenea atunci cacircnd reuşesc să cucerească puterea direcţia politicii naţionale Partidele politice nu sunt icircnsă doar simple mecanisme electorale instrumente prin care se captează şi se controlează energia populară ele pot fi de asemenea şi revelatori şisau acceleratori ai fenomenelor sociopolitice sau fracircne icircn calea proceselor de schimbare De aceea partidele politice trebuie analizate nu doar din perspectiva rolului lor electoral parlamentar sau guvernamental ci şi ca forţe sociale capabile să pună icircn mişcare masele populare Ele nu sunt singurii factori ai vieţii sociale colective dintr-un stat dar sunt cele care joacă un important rol politic tradus icircn termenii jocului puterii Cel mai adesea deci scopurile partidelor sunt de a exprima defini determina sufragiul politica naţională voinţa politică a cetăţenilor voinţa populară

Funcţiile partidelor politice sunt tot mai des icircnscrise chiar icircn constituţii Sub acest aspect este important de subliniat că ar fi o interpretare restrictivă a constituţiei dacă am considera că partidele au numai acele funcţii prevăzute expres icircn textul constituţional Este icircn spiritul unei interpretări corecte a constituţiei ideea potrivit căreia icircntr-o constituţie se consacră numai ceea ce este esenţial pentru partidele politice Aceasta nu icircnseamnă că partidele politice nu au şi alte funcţii care icircnsă sunt dominate dacă putem spune astfel de nişte scopuri constituţionale Aşa văzute lucrurile interpretarea dată de către RG Schwartzemberg articolului 4 din Constituţia franceză icircn sensul că este foarte restrictiv deoarece a defini partidele ca avacircnd rolul de a concura la exprimarea sufragiului icircnseamnă a limita rolul lor la cristalizarea voinţei populare la singurul moment al alegerilor trebuie totuşi amendată

Exigenţele reglementărilor constituţionale lasă deci mari zone reglementărilor legale Icircn legătură cu funcţiile propriu-zise

127

RG Schwartzemberg 54 consideră că acestea ar fi următoarele formarea opiniilor selectarea candidaţilor coordonarea aleşilor Desigur aceasta pune accentul pe aspectul electoral şi parlamentar Acelaşi autor consideră bdquomai avantajoasărdquo teoria potrivit căreia un partid icircndeplineşte trei funcţii principale funcţia electorală funcţia de control şi de orientare a organelor politice funcţia de definire şi exprimare a poziţiilor politice Icircn ce-l priveşte pe Pierre Pactet55 acesta consideră că două ar fi funcţiile partidelor politice şi anume de a fi intermediari icircntre popor şi putere şi de a-şi asuma atunci cacircnd sunt la putere direcţionarea politicii naţionale De altfel se pare că un partid politic actual este şi trebuie să fie multifuncţional Aşa cum am arătat deja icircn Romacircnia art8 din Constituţie stabileşte că partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor Această funcţie esenţială se dimensionează icircn raport cu valorile democraţiei constituţionale aşa cum sunt ele definite icircn Constituţiei

III5 Categorii şi variante de partide politice

Orice icircncercare de a clasifica partidele politice şi mai ales de a icircncadra un caz concret icircntr-o categorie sau alta implică un mare risc teoretic şi rămacircne permanent discutabilă Aceasta pentru cel puţin două motive Primul este rezultatul diversităţii fenomenului Al doilea motiv rezultă din evoluţia partidelor politice atacirct icircn general cacirct şi icircn concret Icircn această evoluţie nuanţele politice şi denumirile acestora au cunoscut şi cunosc o firească schimbare pentru că lupta pentru putere ea icircnsăşi are specificul ei icircn fiecare etapă şi icircn fiecare ţară De aceea transformări chiar spectaculoase produse icircn viaţa unor partide politice fac dificilă icircncadrarea lor icircntr-o anumită categorie şi impun celui ce o face o anumită prudenţă Ca

54 RG Schwartzemberg Sociologie Politique Editions Montchretien Paris 1971 p 331- 333 336 ndash 341 353

55 Pierre Pactet Institutions politiques Droit constitutionnel Masson Paris 1992 p 130-131

128

atare prezentarea categoriilor şi variantelor de partide politice trebuie privită şi reţinută cu o anumită doză de relativitate

Printre curiozităţile privind denumirile partidelor politice interesante sunt cele referitoare la partidele engleze Astfel gruparea Tory care a fost icircnvinsă icircn 1688 icircşi trage numele de la o injurie de origine irlandeză Un tory este un hoţ la drumul mare un fel de gangster Grupul Whig care a triumfat icircn 1688 este de asemenea un cuvacircnt derivat din scoţiană şi care icircnseamnă conducător de cai sau vite Tot icircn legătură cu denumirile trebuie reţinut că nu icircntotdeauna ele reuşesc să evoce specificul platformei politice a partidului respectiv şi că nu rareori realizarea de unificări sau retuşarea platformelor duc la denumiri care icircngreunează evident orice clasificare

1 Partidele confesionale partidele regionale partidele naţionale partidele de clasă partidele etnice

O asemenea diferenţiere a partidelor se poate face pe criteriul apartenenţei şi orientării membrilor ce compun partidele respective şi a platformelor lor Icircn mare măsură această clasificare este specifică perioadei apariţiei partidelor fiind corelată cu marile probleme ale fiecărei ţări Nu pot fi departajate aceste partide de formarea naţiunilor şi a statului modern

a) Partidele confesionale Aceste partide au drept criteriu de constituire credinţele

religioase Icircn mod deosebit sunt nominalizate icircn această categorie partidele formate de protestanţi şi catolici icircn a doua jumătate a secolului XVI Partidul Catolic din Belgia (1830) Partidul Popular Italian (constituit după primul război mondial) Icircn concepţia lui PP Negulescu partidele confesionale nu icircntrunesc condiţiile esenţiale pe care trebuie să le icircndeplinească neapărat partidele politice

b) Partidele regionale sunt expresia unui bdquoegoism local rău icircnţelesrdquo reprezentacircnd interesele locale ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sau ale diferitelor părţi ale unui teritoriu naţional neajuns

129

la unificare Icircn această categorie se găsesc partidele din SUA de la sfacircrşitul secolului XVIII grupul parlamentar islandez din Marea Britanie pe baza programului căruia s-a constituit Partidul Islandez (1879) fracţiunea liberă şi independentă de la Iaşi după unirea Principatelor Romacircne

c) Partidele naţionale au apărut icircn secolul XIX o dată cu confirmarea principiului naţionalităţilor Icircn această categorie icircntacirclnim partidele din Imperiul austro-ungar Partidul Naţional-Liberal din Prusia (1866-1870) Partidul bdquoPopularrdquo Slovac al lui Andrej Hlinka PP Negulescu sublinia că partidele naţionale nu sunt partide politice propriu-zise ci organe de protest contra structurii statelor icircn care iau naştere cu tendinţa manifestă de a ajunge prin luptă la independenţa naţiunilor pe care le reprezintă

d) Partidele de clasă o arată chiar denumirea exprimă interesele unei clase sociale Au apărut icircn secolul XIX iar icircn această categorie găsim reprezentate partidele socialiste partidele agrariene partidele ţărăneşti Aici se include şi clasificarea ce a dominat aproape un secol icircn partide burgheze şi partide muncitoreşti

e) Partidele etnice sunt specifice continentului african avacircnd icircn vedere că aici formarea naţiunilor nu a precedat formarea statelor independente ci formarea statelor a fost considerată de către conducătorii africani ca fiind cel mai bun mijloc pentru crearea naţiunilor Cele mai multe partide politice congoleze de pildă au avut o bază etnică printre acestea fiind nominalizate Alianţa Bakongo (Abako) Confederaţia Asociaţiilor din Katanga (1958) Mişcarea Naţională Congoleză (1958)

2 Partidele democratice partidele liberale partidele conservatoare partidele social-democrate partidele de stacircnga partidele de centru partidele de dreapta

Enumerarea este evident exemplificativă şi incompletă Integrarea icircntr-o categorie sau alta este dificilă dar criteriul unei asemenea clasificări poate fi cel al căilor folosite pentru rezolvarea marilor probleme precum raporturile dintre individ şi societate

130

raporturile dintre stat şi compartimentele sale raporturile dintre stat şi biserică Potrivit lui Francois Borella56 distincţia politică icircntre dreapta şi stacircnga s-a născut icircn Franţa icircn 1789 icircn legătură cu discuţia privind puterea politică a regelui icircn viitoarea Constituţie bdquoBineicircnţeles este vorba de o structură altfel spus de un sistem de relaţii Dreapta şi stacircnga nu au sens şi existenţă decacirct icircn relaţia de la una la alta şi reciproc Nu valori veşnice nu esenţă imuabilă ci dualismul inevitabil al ideilor comportamentelor intereselor icircn faţa problemelor pe care le pune viaţa icircn societaterdquo

3 Partidele de masă partidele de cadre partidul cadru Distincţia dintre partidele de masă şi partidele de cadre a fost

trasată de M Duverger icircntr-un mod magistral Noi o vom relua doar şi vom icircncerca să atragem atenţia asupra unui singur aspect Partidul tinde să evolueze spre depăşirea acestei polarităţi şi să devină un partid cadru un partid structurat autonom pentru care nu mai are importanţă masa umană nici ideologia ci forma o formă lipsită de conţinut concret icircn universalitatea sa şi care este capabilă să se umple cu orice conţinut bdquoDistincţia dintre partidele de cadre şi partidele de masă nu se bazează pe dimensiunea lor pe numărul membrilor lor nu este vorba de o diferenţă de talie ci de structurărdquo57

Partidul de masă se bazează şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere ideologic pe aderenţii săi El icircşi finanţează campania electorală icircn principal din cotizaţii El este după părerea lui Duverger o eliberare faţă de finanţarea capitalistă

Un partid de masă structurat şi organizat care se coagulează icircn jurul unei multitudini de organizaţii sindicale ale tinerilor etc constituie o structură foarte tentantă pentru muncitorii dezrădăcinaţi din mediul rural care nu se pot acomoda decacirct cu mari dificultăţi icircn

56 Francois Borella Les partis politiques dans LrsquoEurope de neuf

Editions du Seuil Paris 1979 p 9 32-33 105-106 57 M Duverger op cit p 119-120

131

mediul urban Acest tip de partid constituie pentru categoriile rezultate dintr-un exod al trecerii către oraşe provocat de o industrializare rapidă un icircnlocuitor al satului al familiei al valorilor unei comunităţi restracircnse şi bine structurate

Partidul de masă este un partid ideologic chiar un partid de clasa El are rolul de a afirma o categorie care se simte marginalizată Astfel de partide au fost partidele comuniste icircn Europa occidentală Ele au avut o funcţie de tribun avacircnd la bază un aspect de sindicat Funcţiunea manifestă a unui astfel de partid este de a face revoluţia proletara posibilă funcţiunea reala este de a menţine burghezia pe poziţii58

Partidul de cadre dimpotrivă icircşi bazează campania pe donaţii neregulate El nu are decacirct un număr foarte restracircns de membri El se bazează pe o categorie de notabili care-i asigură propaganda şi finanţele sau pe o categorie de tehnicieni specializaţi icircn probleme electorale care nu sunt neapărat membri ai partidului ci experţi plătiţi să facă acest lucru

Duverger tinde să asimileze partidul de cadre sufragiului restracircns şi partidul de masă sufragiului universal El acordă celui de-al doilea preferinţă consideracircndu-l un progres Dar această optică este greşită Autorului i s-a reproşat deja acest fapt59 Icircmpărţirea icircnsăşi icircn două categorii a fost contestată şi completată

Un prim exemplu de tentativă de restructurare a dihotomiei clasice partide de masăpartide de cadre este cea făcută de Jean Chariot care introduce alte trei categorii de partide partide de notabili partide de alegători şi partide de militanţi După el există partide de comitete federalizacircnd reţele de notabili dar alături de ele există partide care recrutează membri şi beneficiază de un real sprijin militant fără a fi partide de masă membrii şi militanţii nu joacă decacirct un rol secundar căci aceste partide sunt pe

58 G Lavau A quoi sert le PCF Fayard Paris 1981 59 Jean Chariot Les partis politiques A Colin Paris 1971 Daniel

Louis Seiler Partis et families politiques PUF Paris 1980

132

de-a-ntregul orientate către electorat Această caracteristică icircl face pe Chariot să le numească partide de electori De altfel partidele de masă pot să aibă mai puţini aderenţi decacirct anumite partide de electori dar ele se disting total de acestea pentru că sunt orientate spre proprii militanţi De aceea Chariot propune ca ele să fie numite partide de militanţi Mai rămacircn partidele de cadre pe care din grija simetriei el le numeşte partide de notabili60

O altă demarcaţie de teoria clasică a lui Duverger este propusă de Otto Kircheimer care introduce conceptul de partide attrape-tout61 Acest tip de partid nu se mai bazează pe un program ideologic ci pe un program mobil suplu capabil să mobilizeze alegători din diferite clase de diferite profesii etc El nu se mai bazează pe aderenţi ci pe tehnicieni

Acest fenomen este demonstrat de statistici care arată că cetăţenilor din Europa de vest le repugnă să adere la partide icircntr-o proporţie foarte mare că militantismul este icircn scădere vertiginoasă că icircn 1983 icircn Franţa alegătorii comunişti erau singurii care estimau că ar fi grav dacă s-ar suprima partidele politice dacă pe de altă parte adăugăm neicircncrederea manifestată icircn lumea postcomunistă faţă de partide şi mai ales faţă de icircnscrierea oficială icircn acestea dacă relevăm şi proporţia mare a absenteiştilor la alegerile generale icircn ţările occidentale ca şi icircn Europa de est atunci am putea trage con-cluzia că evoluţia nu este spre partidul de masă ci dimpotrivă Dar această evoluţie nu se face spre un partid de notabili specific cum bine arăta Duverger sufragiului restracircns ci spre un partid cadru

Partidul-cadru are cea mai mare aderenţă icircn racircndul electoratului tocmai pentru că el nu are o bază reală icircn vreo grupare de indivizi nici icircn vreo ideologie El este o ordine icircntr-un sens similar celui icircn care societatea icircnsăşi sau statul este o ordine Partidul

60 Pentru explicarea noţiunii de partid de alegători vezi Jean Chariot

Le pheacutenomegravene gaueliste Fayard Paris 1970 p 63-65 61 J la Polombra Political Parties and Political Development

Princeton University Press 1966

133

tinde ca şi acestea spre conştiinţa de sine De aceea pentru el ordinea este totul ea este o formă lipsită de conţinut concret formă ce dobacircndeşte un conţinut doar pentru alegător fiind de aceea capabilă să răspundă unei foarte largi palete de cerinţe ale electoratului

Icircn felul acesta este depăşită şi distincţia bdquopartid-aparatrdquo ndash bdquopartid-electoratrdquo potrivit căreia partidul-aparat ţine de o elită cuprinzacircnd profesioniştii icircn comunicaţie care monopolizează cuvacircntul şi controlează oferta politică pe cacircnd partidul-electorat se bazează pe o masă de alegători62 distincţie ce porneşte de la o concepţie prea sumară asupra societăţii icircmpărţită icircn mase şi elite care nu ţine cont de direcţia generală de evoluţie a socialului spre dobacircndirea conştiinţei de sine

Acest tip de partid-cadru asupra căruia atrăgeam atenţia mai sus prezintă o instabilitate firească dar dacă reuşeşte să se menţină icircn această formă să nu se bazeze efectiv pe nicio ideologie şi pe nicio masă atunci are cele mai mari şanse electorale

4 Partidele suple şi partidele rigide

Este o clasificare explicată de RG Schwartzemberg realizată pe criteriul disciplinei votului Partidul este suplu dacă permite parlamentarilor săi să voteze cum vor şi este rigid dacă le impune acestora să voteze numai icircntr-un anumit sens

5 Partidele unice partidele unificate partidele dominante

Distincţia se face mai ales de către cei care au examinat partidele politice Africa neagră a crezut că a găsit propria sa cale icircn partidul unic sau unificat Din anul 1962 s-a manifestat tendinţa de unificare a partidelor Africanii au prezentat partidul unic drept consecinţa problemelor lor particulare susţinacircnd că este vorba de ceva original Lavroff distinge icircntre partidul unic şi partidul unificat Partidul unificat este o uniune de partide care regrupate icircntr-un cadru nou acceptă un program comun adesea puţin elaborat Este o

62 Yves Meny Politique compareacutee Montchretien Paris 1991 p 79-81

134

soluţie ce se situează icircntre uniunea naţională şi partidul unic care constituie un ansamblu omogen supus unei direcţii unice

Partidul dominant poate exista acolo unde unui partid i se recunoaşte (sau i se stabileşte) poziţia dominantă Desigur ies din discuţie sistemele cu partide unice şi rămacircn numai sistemele pluraliste cu desigur limitările inerente datorate unei dominări politice

Un interes teoretic aparte poate prezenta sistemul politic chinez unde icircn afara Partidului Comunist Chinez există icircncă opt partide democratice şi anume Comitetul revoluţionar al Guomindangului din China (creat icircn ianuarie 1948) Liga democratică a Chinei (creată icircn octombrie 1941) Asociaţia pentru construcţia democratică a Chinei (creată icircn decembrie 1945) Asociaţia chineză pentru democraţie (creată icircn decembrie 1945) Partidul democratic ţărănesc şi muncitoresc (creat icircn 1930) Zhi Gong Dang chinez (creat icircn 1925 din chinezii rezidenţi icircn America şi membri ai societăţii Hong Men Zhi Gong Dang format icircndeosebi din chinezii din străinătate reicircntorşi icircn ţară) Societatea Jiu Son En 1944 (creată icircn septembrie 1945 de către intelectuali pentru a aniversa victoria asupra fascismului) Liga pentru autonomia democratică a Taiwanului (fondată icircn noiembrie 1947)

III6 Sisteme de partide politice

Prin sistem de partide se icircnţelege bdquoansamblul partidelor icircn interacţiune dintr-un sistem politic datrdquo potrivit expresiei utilizate de Monica şi Jean Chariot63 sau se icircnţelege bdquoicircn cadrul unui regim politic dat configuraţia formată dintr-un ansamblu de elemente interdependente rezultacircnd din numărul şi din dimensiunea partidelor politice existenterdquo64 potrivit afirmaţiei lui Quermonne

63 Monica et Jean Chariot Traiteacute de science politique p 340 64 J-L Quermonne Les reacutegimes politiques occidentaux Paris Seuil

1986 p 214

135

Clasificarea clasică a sistemelor de partide porneşte de la numărul partidelor utilizacircnd doar acest criteriu şi constă icircn icircmpărţirea sistemelor icircn sisteme multipartide bipartide şi monopartide Monopartidismul a fost specific statelor bdquosocialisterdquo Lumea democrată presupune mai multe partide exclusă fiind ipoteza monopolului politic absolut Icircn funcţie de numărul partidelor s-a vorbit astfel de bipartidism şi multipartidism

Diferenţa dintre cele două sisteme este fundamentată pe analiza influenţei tipurilor de scrutin asupra partidelor politice pe care noi o vom face studiind guvernămacircntul reprezentativ Ea are la bază cele trei legi arătate de Duverger

bull reprezentarea proporţională tinde să instaureze un sistem multipartizan cu partide rigide şi interdependente unele de altele

bull scrutinul majoritar la două tururi tinde spre multiplicarea partidelor dar ele sunt suple şi dependente unele de altele

bull scrutinul majoritar la un tur tinde să instaureze un dualism la nivel partizan65

Acest tip de clasificare se bazează doar pe relaţia partide-instituţii politice Privite lucrurile doar din acest punct de vedere clasificarea este justă dar dacă le privim şi icircn raport cu electoratul atunci datele se schimbă radical Sistemul de partide cuprinde totalitatea relaţiilor interpartizane indiferent dacă partidele au sau nu acces toate icircn Parlament Astfel vom vedea că sistemele clasificate ca bipartide din primul punct de vedere au icircn realitate trei sau chiar cinci-şase partide

Meritul de a fi sistematizat un asemenea punct de vedere revine lui Stein Rokkan care pornind de la conflictele sociale a arătat care sunt cauzele reale de substanţă ale constituirii partidelor şi siste-melor de partide66 Aceste conflicte sociale decurg din Revoluţia naţională icircn timpul Reformei (ruptura bisericăstat şi cen-

65 M Duverger op cit p 293 -350 66 S Lipset and S Rokkan Party Systems and Alignments Free Press

New York 1967

136

truperiferie) şi din Revoluţia industrială (urbanrural şi posesorimuncitori)

Numărul şi forţa partidelor dintr-un sistem sunt date icircn primul racircnd de modul cum aceste conflicte se repercutează icircn societate şi nu de sistemele electorale icircn continuă schimbare

Luacircnd icircn considerare apoi dimensiunea partidelor ne vom lăsa conduşi către icircmpărţirea sistemelor de partide icircn

bull sisteme bazate pe existenţa partidelor cu vocaţie majoritară bull sisteme caracterizate prin existenţa unui partid dominant bull sisteme de partide bazate pe coalizarea partidelor minoritare Trebuie analizată aici şi noţiunea de subsistem de partide Ea

face mult mai simplă perceperea corectă a problemei Trebuie avut icircn vedere faptul că partidele se raportează atacirct la sistemul global cacirct şi la aceste subsisteme şi că relaţiile lor icircn subsisteme sunt determinante pentru poziţia lor faţă de sistemul global de exemplu subsistemul partidelor de stacircnga şi subsistemul partidelor de dreapta icircn Franţa

Bipartidism sau doi poli Atrăgeam deja atenţia că bipartidism icircn sensul autentic al

termenului adică un sistem cu doar două partide nu există de fapt nicăieri Aceasta este doar o ipoteză abstractă Icircn fapt sistemele calificate drept bipartite sunt sisteme icircn care există mai mult de două partide Aceste sisteme sunt bipolare ceea ce nu arată numărul partidelor ci faptul că aceste două partide care polarizează sistemul deţin puterea pe o perioadă mai mult sau mai puţin lungă icircn alternanţă fără amestecul sau sprijinul unui al treilea partid

Două sisteme sunt calificate astfel icircn racircndul celor occidentale cele din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii dar aceste sisteme sunt foarte diferite De aceea Duverger arată că bdquoicircn interiorul bipartidismului anglo-saxon trebuie net distinsă America de Imperiul britanicrdquo67 Ambele funcţionează pe fondul unui sistem

67 M Duverger op cit p 297

137

de scrutin majoritar la un tur Dar dacă icircn Marea Britanie a fost şi mai este icircncă de o mare importanţă fundamentul de masă şi doctrinar al partidelor icircn Statele Unite bdquopare probabil cu titlul de ipoteză că factori cum sunt consensul absenţa diferenţierilor economice sau de clasă profunde şi durabile au legătură cu persistenţa unui sistem bipartit ca normărdquo68 Partidele britanice au un număr mare de aderenţi chiar dacă numărul oficial este umflat icircn timp ce partidele americane nu au propriu-zis membri

Icircn Marea Britanie au fost cazuri icircn care un al treilea partid a jucat un rol esenţial cum a fost cazul alegerilor din februarie 1974 cacircnd nici unui dintre partidele mari nu a reuşit să obţină majoritatea Icircn schimb icircn Statele Unite bipartidismul nu a fost niciodată icircnfracircnt Dar acest fapt comportă o nuanţare Icircn Statele Unite indisciplina de partid faptul că aşa cum s-a susţinut suntem icircn prezenţa nu a două ci a 102 partide două pe plan naţional şi cacircte două la nivelul fiecărui stat naţional fac ca problema să fie de o cu totul altă natură Aşa cum arată VO Key icircn SUA bdquofiecare partid este constituit dintr-o coaliţie de organizaţii statale şi localerdquo69 Datorită acestui fapt cu greu se poate vorbi icircn Statele Unite de bipartidism Coerenţa acestui sistem este dată tocmai de această indisciplină de partid bazată pe structura extraordinar de suplă a partidelor

Bipartidism cu două partide şi jumătate Acest tip de sistem a fost descris pentru prima data de Jean

Blondel70 El este situat icircntre bipartidismul perfect şi multipartidism Sistemul presupune apariţia unui al treilea partid icircn cadrul unui

68 WN Chambers Party Development and the American Mainstream

icircn Chambers and WD Burnham The American Party System Stage of Political Development Oxford University Press New York London 1975 p 31

69 VO Key Parties and Pressure Groups The Crowel and Co New York 1964 p 163

70 J Blondel Party Systems and Pattern of Government icircn Western Democracies bdquoRevue Canadienne de Science Politiquerdquo I 2 juin 1968 p 183-190

138

bipartidism partid care dereglează sistemul Acest al treilea partid este capabil să determine formarea de coaliţii pentru susţinerea guvernului Suntem icircntr-o astfel de situaţie icircn Marea Britanie atunci cacircnd cele două partide ce polarizează scena politică nu pot să totalizeze icircntre 80 şi 90 din voturi şi unul dintre ele să formeze astfel guvernul fără să fie necesară o coaliţie deci fără intervenţia unui al treilea partid care să denatureze sensul alternanţei la putere şi sensul guvernămacircntului de legislatură şi chiar al celui de cabinet Tendinţa a fost prezentă de asemenea icircn RFG icircn anii rsquo60-rsquo70 ai secolului XX dar infirmată ulterior

Multipartidismul Aşa cum am văzut cacircnd am analizat bipartidismul nu numărul

partidelor trebuie să stea la baza distingerii acestuia de multipartidism ci poziţia dominantă a două partide care polarizează scena politică Distincţia este deci greu de făcut căci linia de demarcaţie este icircn continuă mişcare

Dacă pentru M Duverger nu are importanţă cu adevărat distingerea de variante icircn cadrul sistemului multipartid mulţi autori au icircncercat ulterior să facă asemenea distincţii Pentru Duverger din momentul existenţei celui de-al treilea partid important lucrurile se desfăşoară la fel indiferent că ulterior apar sau nu şi alte partide semnificative Important este că icircntr-un astfel de sistem niciun partid nu mai are propriu-zis posibilitatea să guverneze singur fiind obligat să formeze coaliţii

Cu toate acestea trebuie ţinut cont de faptul că aşa cum arătam sunt partide care au voluntar vocaţie doar pentru opoziţie Pentru aceste partide situate cum spun italienii la limita arcului constituţional şi a fortiori pentru partidele antisistem esenţialul este de a susţine revendicările clasei sau categoriei sociale cu care se identifică Astfel G Sartori ia icircn considerare şi distanţa ideologică dintre partide distingacircnd sistemele pluraliste centripete de sistemele pluraliste polarizate

139

Sistemele centripete sunt definite prin bull distanţă redusă din punct de vedere ideologic icircntre partidele

din sistem bull tendinţa de coalizare chiar cacircnd programele propuse sunt

diferite bull competiţie politică esenţial centripetă Sistemul centripet ia naştere icircn statele unde eterogenitatea şi

slăbiciunea temperamentelor de dreapta şi de asemenea de stacircnga favorizează centrul71

Sistemele polarizate se caracterizează prin bull distanţa mare icircntre partide din punct de vedere ideologic bull existenţa partidelor antisistem bull competiţie de tip centrifug Cum arătam mai sus sistemul britanic nu este de fapt un

bipartidism ci o bipolarizare El este un sistem fondat pe existenţa partidelor cu vocaţie majoritară icircn cazul arătat două Dar există şi cazuri de multipartidism combinat cu existenţa unui singur partid cu vocaţie majoritară Acest model a fost icircntacirclnit icircn ţările scandinave şi a permis datorită marii stabilităţi la putere a social-democraţilor să fie elaborat aşa-numitul model suedez

Alte sisteme multipartide sunt caracterizate prin prezenţa unui partid dominant Pentru ca un partid să fie icircn această situaţie nu-i este icircnsă suficientă dimensiunea net superioară icircn raport cu celelalte partide ci trebuie ca el să fie şi elementul-cheie al constituirii alianţelor

Icircn sfacircrşit sunt sisteme multipartide care se caracterizează doar prin prezenţa partidelor mici şi mijlocii Coerenţa acestor sisteme este dată de alianţele ce se fac cu necesitate icircntre partide şi de mişcările acestor alianţe Alianţele care sunt icircn general post-electorale sunt puţin stabile generacircnd o incoerenţă a guvernării dată de prea deasa reaşezare a forţelor unor partide de importanţă apropiată

71 P Farneti The Italian Party System Frances Pinter London 1985 p 184

140

Partidul unic Acest sistem presupune existenţa unui singur partid care

monopolizează viaţa politică Icircn fond nu suntem icircnsă icircn prezenţa unui autentic partid căci această noţiune presupune cu necesitate concurenţa Partidul unic specific societăţilor zise bdquocomunisterdquo nu aparţine societăţii civile El este o formă de putere publică ce se suprapune statului de cele mai multe ori sufocacircndu-l Partidul devine adevăratul centru de putere prezentacircnd pentru casta conducătoare avantajul nenormării exerciţiului acestei puteri Suntem icircn prezenţa unei scurgeri de autoritate spre organismul partizan datorită faptului că liderii politici pot exercita puterea prin intermediul acestuia fără constracircngerile pe care le impun procedurile statale Se creează o formă aparte de putere publică prin constituirea unor organe mixte de partid şi de stat icircn care partidul este cel care domină72

III7 Partidele politice icircn Romacircnia

Scurt istoric al evoluţiei partidelor politice icircn Romacircnia

Romacircnia se caracterizează astăzi prin existenţa unui număr mare de partide O analiză a acestui fenomen desigur excede preocupările noastre Totuşi nu putem să nu observăm că deocamdată nimic nu ar fi mai dificil şi mai hazardant decacirct icircncercarea de a da caracterizări ştiinţifice Este am putea spune prea devreme Fenomenul partide politice la noi este icircncă icircn curs de cristalizare Suntem icircncă şi probabil vom fi şi icircn viitor icircntr-o perioadă de căutări de soluţii de definiri politice de prospectare deşi se pare că ştim ce vrem

Partidele politice din Romacircnia au o istorie a lor icircncepută icircnaintea primului război mondial continuată apreciabil icircntre cele două războaie mondiale pacircnă cacircnd prin Decretul-lege din 1938 pentru dizolvarea tuturor asociaţiilor grupărilor sau partidelor

72 Pentru aprofundarea acestui capitol a se vedea mai pe larg Dan

Claudiu Dănişor Actorii vieţii politice Sitech Craiova 2003 p 297 şi urm

141

actualmente icircn fiinţă şi care s-au constituit icircn vederea propagării ideilor politice sau a realizării lor s-a hotăracirct că acestea sunt şi rămacircn dizolvate nicio nouă organizaţie politică neputacircnd activa decacirct icircn condiţiile şi cu formele prevăzute printr-o lege specială ce se va icircntocmi icircn acest scop Icircn motivarea acestui act se arăta printre altele că bdquoEste nevoie aşadar de o perioadă de linişte de pacificarea spiritelor Este nevoie de o epocă de revizuire a conştiinţelor şi de adaptare la noua stare de lucrurirdquo Au urmat apoi suspendarea Constituţiei războiul armistiţiul cu Naţiunile Unite Decretul nr16261944 a repus icircn vigoare Constituţia din 1923 dar rezerva privind puterea legiuitoare (care s-a organizat abia icircn 1946) a lipsit partidele politice de scopul esenţial Icircncercările de reconsiderare şi refacere a partidele politice au fost icircnfracircnte brutal sfacircrşitul anului 1947 anunţacircnd desfiinţarea pluralismului şi perspectiva partidului politic unic Iar partidul politic unic muncitoresc apoi comunist icircn timp a dominat nu numai viaţa politică ci şi statul şi icircntreaga societate Revoluţia din Decembrie 1989 a descătuşat viaţa politică iar legile adoptate au reafirmat pluralismul politic

Icircn baza Decretului-Lege nr81989 s-a organizat un număr foarte mare de partide politice din care ulterior icircn timp puţine au mai rezistat pe scena politică Prin Legea partidelor politice nr271996 s-au stabilit condiţii juridice mai riguroase icircntre altele şi cu privire la icircnfiinţarea partidelor politice fapt ce a condus la o sensibilă diminuare a numărului acestora Totuşi pluralismul politic exprimat icircn special prin existenţa a numeroase partide şi formaţiuni politice asimilate acestora continuă să fie trăsătura caracteristică a vieţii politice romacircneşti

Ulterior datorită evoluţiei vieţii politice a fost adoptată Legea nr 14 din 09012003 lege care stabileşte un cadru modern pentru desfăşurarea activităţii partidelor politice

1 Pluripartidismul icircn Romacircnia după Revoluţia din Decembrie 1989 Icircn linii generale viaţa partidelor politice existente la noi este

explicabilă dar nu şi lăudabilă Multe partide au programe şi

142

platforme politice asemănătoare multe se declară social-democrate Aceste platforme şi programe par icircnsă neputincioase icircn a oferi soluţii eficiente şi viabile pentru gravele probleme economice şi sociale cu care se confruntă ţara Dacă toate partidele prin definiţie icircncearcă să-şi valorifice vocaţia puterii cele mai multe imprimă vieţii politice mai ales un aspect de război decacirct de competiţie exprimacircnd prin acţiunile lor mai mult intoleranţa dintre liderii lor decacirct dintre programe şi platforme Desigur fenomenul poate fi privit ca normal icircntr-o perioadă de tranziţie Dar nu trebuie exclus riscul permanentizării acestei stări de intoleranţă şi şicană determinată de cel puţin 50 de ani de lipsă a unei vieţi politice democratice

Pentru găsirea de soluţii ni se pare interesantă constatarea lui Pierre Pactet Discutacircnd ideologia partidelor autorul consideră că acestea trebuie să dea expresie unei concepţii despre om şi societate şi să lupte pentru cucerirea puterii cu spijinul electoratului Icircn legătură cu aceasta Pierre Pactet face trei observaţii

1) icircn aceeaşi ţară pot coexista mai multe partide dintre care unele sunt icircn dezacord cu altele nu numai asupra exercitării guvernării ci şi icircn mod egal asupra formei regimului ceea ce pune icircntotdeauna probleme diferite

2) toate partidele pot fi de acord asupra datelor fundamentale ale regimului icircnsă icircn dezacord asupra exerciţiului guvernării (exemplu partidul conservator şi partidul laburist icircn Marea Britanie) lucrurile sunt atunci mai simple şi viaţa politică mai paşnică

3) se poate ajunge ca partidele să fie de acord nu numai asupra regimului dar şi asupra exerciţiului puterii cu cacircteva mici diferenţieri caz icircn care programele lor nu prezintă nicio deosebire ideologică sensibilă unul faţă de celălalt fiind vorba nu de partide de opinie ci de partide de gestiune (partidele democrat şi republican icircn Statele Unite)

Icircn Romacircnia sunt icircnregistrate şi funcţionează legal un număr mare de partide politice Desigur din 1990 pacircnă icircn prezent s-au realizat şi multe unificări de partide schimbări de denumiri Fără a

143

intra icircn detalii cacircteva aspecte de suprafaţă pot fi subliniate Dacă majoritatea se denumesc partide unele au şi alte denumiri precum uniuni fronturi ligi forumuri mişcări alianţe etc Majoritatea denumirilor includ şi cuvacircntul democrat Foarte multe se declară de orientare social-democrată

Chiar dacă majoritatea parlamentară este formată din anumite partide este riscant să se afirme cu certitudine că un anumit partid este cel mai puternic şi că influenţează decisiv viaţa politică Marile dificultăţi economice şi sociale lipsa de experienţă politică dau competiţiei politice accente lipsite de fair-play chiar cu nuanţe de violenţă şi primitivism73 De aceea ni se par icircncă actuale cuvintele lui PP Negulescu bdquoDar mai presus de toate am dat străinătăţii o impresie penibilă de nesiguranţă de instabilitate de nepricepere a gravităţii situaţiilor dacă nu chiar de lipsă de patriotism prin violenţa luptelor noastre politice şi mai ales prin protagoniştii lorrdquo Este dificil de apreciat dacă platforma şi mai ales acţiunea practică a unui partid reprezintă soluţia măcar rezonabilă dacă nu perfectă de realizare a pasului hotăracirctor spre statul social democratic şi de drept

Dacă numărul mare de partide este explicabil el nu este eficient şi viabil fiind uneori greu de apreciat dacă partidul se identifică prin platforma proprie sau mai mult prin liderul său

Faţă de rolul partidelor politice icircn mod firesc se impun anumite exigenţe constituţionale şi legale icircn materie Cel puţin două asemenea exigenţe ni se par că trebuie precizate

1 Sporirea rolului partidelor politice marea lor forţă de influenţare a electoratului şi de aici (sau pe această cale) determinarea conţinutului şi trăsăturilor guvernării nu pot rămacircne fără importante semnificaţii de ordin juridic şi statal De aceea icircntr-un stat de drept şi democratic consacrarea prin Constituţie a unor reguli privind partidele politice devine obligatorie Este o exigenţă a timpurilor noastre ştiut fiind că icircn concepţia clasică partidele reprezentau un fenomen exterior Constituţiei Astăzi icircnsă


144

recunoaşterea lor constituţională devine o regulă de bază Constituţia trebuie să exprime juridic scopurile partidelor politice şi coordonatele icircn care ele se pot organiza şi funcţiona

2 Aceste dispoziţii constituţionale trebuie să fie detaliate printr-o lege a partidelor politice care trebuie să conţină icircntre altele şi obligaţia stabilită pentru orice partid ca prin statutul pe care icircl prezintă cu prilejul icircnregistrării să se specifice explicit calitatea sa de partid politic Astfel spus să existe obligaţia legală ca la icircnregistrare asociaţiile sau organizaţiile ce vor să se organizeze ca partide politice să declare oficial şi expres acest lucru Este cunoscut că nu rareori unele partide nu au icircn denumirea lor termenul bdquopartidrdquo De aceea o dispoziţie legală icircn sensul celei propuse ar sprijini stabilirea fără echivoc a naturii unor asociaţii organizaţii formaţiuni ligi sau uniuni

III8 Exigenţe juridice privind partidele politice

Reglementarea constituţională a partidelor politice Constituţia Romacircniei intrată icircn vigoare icircn anul 1991 şi

revizuită icircn 2003 reglementează partidele politice aşa cum am menţionat deja icircn mai multe articole Textele de bază rămacircn cele din art8 potrivit căruia bdquo1) Pluralismul icircn societatea romacircnească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale 2) Partidele politice se constituie şi icircşi desfăşoară activitatea icircn condiţiile legii Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor respectacircnd suveranitatea naţională integritatea teritorială ordinea de drept şi principiile democraţieirdquo precum şi din art40 potrivit căruia (1) Cetăţenii se pot asocia liber icircn partide politice icircn sindicate icircn patronate şi icircn alte forme de asociere (2) Partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori prin activitatea lor militează icircmpotriva pluralismului politic a principiilor statului de drept ori a suveranităţii a integrităţii sau a independentei Romacircniei sunt neconstituţionale (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale avocaţii poporului magistraţii membrii activi ai armatei poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organica (4) Asociaţiile cu caracter secret

145

sunt interziserdquo Sintetizacircnd putem spune că prin Constituţie s-a consacrat principiul liberei creări şi activităţi a partidelor icircntr-un sistem pluralist

Reglementarea legală a partidelor politice Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale

cetăţenilor romacircni cu drept de vot care participă icircn mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice icircndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie Legea care reglementează activitatea partidelor politice icircn Romacircnia este Legea nr 14 2003 Partidele politice sunt persoane juridice de drept public Prin activitatea lor partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale pluralismul politic contribuie la formarea opiniei publice participă cu candidaţi icircn alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri potrivit legii Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic constituite potrivit legii şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale a independentei şi a unităţii statului a integrităţii teritoriale a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale Sunt interzise partidele politice care prin statutul programele propaganda de idei ori prin alte activităţi pe care le organizează icircncalcă prevederile din Constituţie Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege Partidele politice se organizează şi funcţionează după criteriul administrativ-teritorial Sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă precum şi desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice Desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice este permisă cu acordul acestora numai icircn campania electorală icircn condiţiile legii Fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală denumire prescurtată şi semn permanent proprii Denumirea integrală denumirea prescurtată şi semnul permanent trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior

146

icircnregistrate fiind interzisă utilizarea aceloraşi simboluri grafice oricare ar fi figura geometrică icircn care sunt icircncadrate

Membrii partidelor politice Pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii care potrivit

Constituţiei au drept de vot Din partidele politice nu pot face parte persoanele cărora le este interzisă prin lege asocierea politică Membrii organizaţiilor cetăţenilor aparţinacircnd minorităţilor naţionale care icircnscriu candidaţi icircn alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic avacircnd dreptul de a candida icircn condiţiile legii Nici o persoană nu poate fi constracircnsă să facă parte sau să nu facă parte dintr-un partid politic Dobacircndirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic nu creează privilegii sau restracircngeri icircn exercitarea drepturilor cetăţeneşti

Organizarea partidelor politice Fiecare partid politic trebuie să aibă statut şi program politic

proprii Statutul partidului politic cuprinde icircn mod obligatoriu a) denumirea integrală şi denumirea prescurtată b) descrierea semnului permanent c) semnul permanent sub forma grafica alb-negru şi color icircn

anexă d) sediul central e) menţiunea expresă că urmăreşte numai obiective politice f) drepturile şi icircndatoririle membrilor g) sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi

aplicate membrilor h) procedura de alegere a organelor executive şi competenţele

acestora i) competenţa adunării generale a membrilor sau a delegaţilor

acestora j) organele icircmputernicite să prezinte candidaturi icircn alegerile

locale parlamentare şi prezidenţiale

147

k) organul competent să propună reorganizarea partidului sau să decidă asocierea icircntr-o alianţă politică ori icircn alte forme de asociere

l) condiţiile icircn care icircşi icircncetează activitatea m) modul de administrare a patrimoniului şi sursele de

finanţare stabilite icircn condiţiile legii n) organul care reprezintă partidul icircn relaţiile cu autorităţile

publice şi terţi o) alte menţiuni prevăzute ca obligatorii icircn lege Statutul şi programul politic ale partidului trebuie să fie

prezentate icircn formă scrisă şi aprobate de organele icircmputernicite prin statut Adunarea generală a membrilor şi organul executiv indiferent de denumirea pe care o au icircn statutul fiecărui partid sunt foruri obligatorii de conducere a partidului politic şi a organizaţiilor sale teritoriale

Adunarea generală a membrilor partidului politic sau a delegaţilor acestora la nivel naţional este organul suprem de decizie al partidului Icircntrunirea acestuia are loc cel puţin o dată la 4 ani Membrii au dreptul de a demisiona din partid icircn orice moment cu efect imediat Dobacircndirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv potrivit statutului partidului Statutul trebuie să prevadă dreptul fiecărui membru la iniţiativă politică şi posibilitatea examinării acesteia icircntr-un cadru organizat

Icircnregistrarea partidelor politice Pentru icircnregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul

Bucureşti următoarele documente a) cererea de icircnregistrare semnată de conducătorul organului

executiv al partidului politic şi de cel puţin 3 membri fondatori care vor fi citaţi icircn instanţă

b) statutul partidului icircntocmit conform prevederilor art 10 c) programul partidului

148

d) actul de constituire icircmpreună cu lista semnaturilor de susţi-nere a membrilor fondatori

e) o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul partidului f) dovada deschiderii contului bancar Cererea de icircnregistrare se afişează la sediul Tribunalului

Bucureşti timp de 15 zile Icircn termen de 3 zile de la data depunerii cererii de icircnregistrare anunţul cu privire la aceasta se publică de către solicitant icircntr-un ziar central de mare tiraj Tribunalul Bucureşti examinează cererea de icircnregistrare a partidului politic icircn şedinţă publică cu participarea reprezentantului Ministerului Public Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni icircn proces dacă depun o cerere de intervenţie icircn interes propriu potrivit Codului de procedură civilă Cererea de intervenţie se comunică din oficiu persoanelor care au semnat cererea de icircnregistrare Tribunalul Bucureşti se pronunţă asupra cererii de icircnregistrare a partidului politic icircn cel mult 15 zile Icircmpotriva deciziei Tribunalului Bucureşti se poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti icircn termen de 5 zile de la comunicare Partidele politice ale căror cereri de icircnregistrare au fost admise se icircnscriu icircn Registrul partidelor politice Partidele politice au obligaţia să depună la Tribunalul Bucureşti

a) documentele atestacircnd desfăşurarea adunărilor generale icircn termen de 30 de zile de la data acestora

b) documentele provenind de la autorităţile electorale com-petente privind desemnarea candidaţilor icircn alegeri icircn termen de 30 de zile de la data alegerilor Depunerea documentelor prevăzute la Tribunalul Bucureşti se consemnează icircn Registrul partidelor politice

Icircncetarea activităţii partidelor politice Un partid politic icircşi icircncetează activitatea prin a) dizolvare prin hotăracircre pronunţată de Curtea Constituţională

pentru icircncălcarea prevederilor constituţionale b) dizolvare prin hotăracircre pronunţată de Tribunalul Bucureşti c) autodizolvare hotăracirctă de organele competente prevăzute icircn

statut d) reorganizare

149

Curtea Constituţională hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească icircn următoarele condiţii

a) cacircnd se constată icircncălcarea prevederilor constituţionale de către Curtea Constituţională

b) cacircnd scopul sau activitatea partidului politic au devenit ilicite ori contrare ordinii publice

c) cacircnd realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice

d) cacircnd partidul urmăreşte alt scop decacirct cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia

e) ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti Inactivitatea unui partid politic se poate constata icircn următoarele

situaţii a) nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani b) nu a desemnat candidaţi singur sau icircn alianţă icircn două

campanii electorale parlamentare succesive icircn cel puţin 18 circumscripţii electorale Pentru partidul politic aflat icircn oricare dintre situaţiile prezentate anterior Tribunalul Bucureşti la cererea Ministerului Public va constata icircncetarea existenţei sale Neicircndeplinirea obiectivelor stabilite pentru un partid politic conform art 1 şi 2 se poate constata cacircnd un partid politic nu obţine la două alegeri generale succesive un număr minim de voturi Numărul minim necesar icircndeplinirii condiţiilor prevăzute la art 1 şi 2 este de cel puţin 50000 de voturi la nivel naţional pentru candidaturile depuse icircn oricare dintre următoarele scrutinuri consilii judeţene consilii locale Camera Deputaţilor Senat

Documentele privitoare la autodizolvarea partidului politic se depun icircn termen de cel mult 10 zile la Tribunalul Bucureşti icircn vederea radierii din Registrul partidelor politice După primirea documentelor privitoare la partidele politice Tribunalul Bucureşti va proceda imediat la radierea acestora din Registrul partidelor politice

150

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL


Alături de instituţia şefului statului şi guvern parlamentul constituie icircn cadrul oricărei societăţi democratice instituţia politică cu rol major icircn structurarea şi funcţionarea acesteia Această instituţie este creaţia politică a burgheziei a aplicării icircn practică a principiilor separaţiei puterii şi reprezentativităţii promovate de această clasă Apărută icircncă din perioada modernă de-a lungul vremii această instituţie a cunoscut numeroase transformări atacirct icircn ce priveşte modul de constituire structurare funcţionare atribuţiile şi funcţiile cacirct şi icircn privinţa rolului şi locului icircn societate a relaţiilor cu celelalte instituţii ale statului

Icircn istoria constituţională a lumii istorie icircndelungată şi tumul-toasă s-a impus ca o realitate teoretică şi practică parlamentul Cacirct priveşte apariţia parlamentului icircn unele lucrări se arată că este istoriceşte inexact să se spună că bdquoMarea Britanie este mama parlamentului Islanda are drepturi de anterioritate şi Polonia pretenţii de simultaneitate Dar este adevărat că ea a servit de model şi că anglomania observatorilor continentali nu este fără fundamentrdquo Fără a stabili acum şi aici certificatul său de naştere putem constata că apariţia parlamentului ca instituţie politico-juridică fundamentală icircntr-o societate organizată icircn stat a fost de fapt o reacţie firească icircmpotriva despotismului şi a tiraniei specifice absolutismului feudal

Apariţia parlamentului trebuie considerată ca exprimacircnd cerinţa umană de participare la bdquofacereardquo legilor participare care este

151

de fapt prima dintre legile democraţiei Dintotdeauna s-a afirmat că puterea suveranitatea aparţin poporului naţiunii ndash realitate speculată deseori demagogic şi icircnşelător ndash şi numai acesta poporul are dreptul de a legifera legea fiind expresia voinţei sale suverane Faţă de realitatea că icircn statele cu teritorii icircntinse şi cu populaţii numeroase este practic imposibil ca icircntreg poporul să se constituie icircntr-o adunare care să decidă să legifereze s-a pus problema de a şti cum se poate valorifica această stracircnsă corelaţie dintre voinţa suverană şi lege

Soluţia găsită de minţile luminate ale filosofilor juriştilor politologilor s-a verificat a fi bună practică şi eficientă Aceasta a fost ca poporul să delege exerciţiul dreptului său natural şi inalienabil de a legifera unor reprezentanţi ai săi (delegaţi mandatari) astfel desemnaţi icircncacirct să poată exprima juridiceşte voinţa acestuia Astfel au apărut sistemele electorale deputaţii şi senatorii parlamentul

Este semnificativ că astăzi aproape toate constituţiile lumii consacracircnd puterea (suveranitatea) poporului (naţiunii) stabilesc că aceasta se exercită prin reprezentare şi prin referendum

S-au căutat desigur şi garanţii privind exercitarea acestui mandat de către parlament mai ales pentru ca parlamentul să nu se icircndepărteze de la icircmputernicirile date Printre cele mai importante garanţii este referendumul consultarea populară modalitate larg folosită astăzi icircn sistemele constituţionale

Parlamentul apare deci ca o instituţie politică şi juridică formată din unul sau mai multe corpuri adunări sau bdquocamererdquo fiecare alcătuit dintr-un număr de membri (deputaţi senatori) dispunacircnd icircntr-o măsură mai mare sau mai mică de putere de decizie Parlamentul nu trebuie confundat cu comitetele sau comisiile care de regulă sunt create de către Camerele parlamentare şi cuprind un număr mai mic de membri şi nici cu adunările consultative care nu au putere de decizie

152

IV2 Funcţiile parlamentului

1 Generalităţi privind funcţiile parlamentului Clasificarea funcţiilor

Parlamentul are şi trebuie să aibă un loc şi un rol deosebit icircn sistemul statal De aceea şi competenţa sa trebuie să răspundă necesităţii de a se crea condiţiile exprimării voinţei poporului care l-a ales şi pe care-l reprezintă direct nemijlocit

Atribuţiile parlamentului sunt specifice icircnfăptuirii la cel mai icircnalt nivel a conducerii statale (exerciţiul suveranităţii naţionale) Ca atare funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere sunt funcţii deliberative Fiind ales direct de către cetăţeni prin vot parlamentul reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante drepturi ale acestuia să exercite puterea poporului De regulă cacircnd vorbim de parlament spunem că el este puterea legislativă unicul organ legiuitor sau pur şi simplu organ legiuitor Asemenea caracterizări rezultă fie din dispoziţii constituţionale exprese fie din principii de drept universal statornicite şi recunoscute Desigur aceste formulări cunosc nuanţări iar unele dispoziţii constituţionale nu pot rămacircne icircn afara discuţiei

Astfel constituţiile romacircne din anul 1866 şi anul 1923 stabileau un sistem tripartit icircn exercitarea puterii legislative arătacircnd expres că bdquoputerea legislativă se exercită colectiv de rege de Cameră şi Senatrdquo Era deci necesar acordul celor trei organe de stat icircn adoptarea legilor Mai mult regele prin sancţionarea legii realiza o condiţie de valabilitate a legii sancţionarea avacircnd ca efect transformarea proiectului de lege icircn lege

Icircn legătură cu desemnarea parlamentului prin expresia putere legislativă icircn doctrina juridică se formulează unele rezerve

Se susţine că prin această desemnare se confundă partea cu icircntregul se neglijează paradoxal ceea ce caracterizează regimul parlamentar altfel spus controlul asupra executivului Apoi parlamentul nu este singurul care bdquofacerdquo legile el icircmparte exerciţiul funcţiei legislative cu guvernul şi chiar cu şeful de stat mai ales cacircnd

153

promulgarea legii este o condiţie de valabilitate a acesteia Plecacircndu-se de la astfel de constatări se consideră că ceea ce determină unicitatea şi specificitatea parlamentului este faptul că icircn exercitarea variatelor sale funcţii el procedează prin aceeaşi operaţiune de voinţă care este deliberarea Se adaugă că avantajul definirii unei puteri publice prin modul său de operare este faptul că puterea rămacircne deasupra funcţiilor pe care le icircndeplineşte şi că icircn speţă puterea deliberativă nu este absorbită de funcţia de a face legi nici de altfel de cea de control al guvernului Aşa stacircnd lucrurile se pune deci problema de a şti care denumire este mai expresivă pentru funcţia parlamentului ndash funcţia (puterea) legislativă sau funcţia deliberativă Suntem icircn prezenţa unei alegeri icircntre tradiţie şi realitate Se pare icircnsă că desemnarea prin putere deliberativă răspunde mai bine funcţiilor parlamentului pe care le vom analiza mai departe

Funcţiile parlamentului sunt multiple şi importante Este icircn afara oricărei icircndoieli că parlamentul are şi trebuie să aibă funcţii legislative precum şi funcţii de control 74

Studierea funcţiilor parlamentului presupune o clasificare a lor pe criteriul conţinutului acestora (mai exact al atribuţiilor

74 Icircntr-o altă opinie Parlamentul are patru funcţii 1) funcţia de

reprezentare a icircntregii populaţii de reflectare a aspiraţiilor colectivităţii şi de mediere a acestora icircn raport cu autoritatea executivă 2) funcţia de recrutare a personalului guvernamental fie prin faptul că toţi miniştrii trebuie să aparţină uneia din cele două Camere (cum este cazul Guvernului britanic) fie că odată desemnat premierul guvernului trebuie să supună aprobării parlamentului lista icircntregului guvern (de exemplu icircn Irlanda Israel) fie pentru că icircn anumite circumstanţe una din Camere de regulă Senatul desemnează pe şeful executivului şi totodată trebuie să-şi dea acordul la numirea unora dintre funcţionarii publici (de exemplu icircn SUA) 3) funcţia de control asupra executivului atacirct prin instituţionalizarea responsabilităţii ministeriale cacirct şi prin alte mijloace precum votul de neicircncredere sau moţiunea de cenzură la programul guvernului sau la o iniţiativă a acestuia constituirea unor comisii de anchetă interpelarea membrilor cabinetului şa 4) funcţia deliberativă constacircnd icircn adoptarea unor măsuri inclusiv legislative icircn cele mai importante domenii ale vieţii economice şi sociale

154

parlamentului) Potrivit acestui criteriu ştiinţific vom distinge următoarele funcţii

a) legislativă (adoptarea legilor) b) stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-

economice culturale statale şi juridice c) alegerea formarea avizarea formării numirea sau

revocarea unor autorităţi statale d) controlul parlamentar e) conducerea icircn politica externă f) organizarea şi funcţionarea proprie Funcţia legislativă a parlamentului Am explicat cum icircn viziunea separaţieiechilibrului puterilor

de stat activitatea statală este repartizată pe cele trei domenii esenţiale funcţia legislativă funcţia executivă şi funcţia judiciară

Reţinacircnd şi explicaţiile privind funcţia deliberativă constatăm că legiferarea rămacircne icircmputernicirea primordială a parlamentului ea fiind cea mai importantă funcţie icircn cadrul celor trei Icircntr-o viziune simplă funcţia legislativă icircnseamnă edictarea de norme juridice obligatorii pentru executiv iar icircn caz de litigii şi pentru puterea jurisdicţională Vom observa icircnsă că legea are două accepţiuni deopotrivă corecte şi des utilizate una largă de act juridic normativ şi una restracircnsă de act juridic al parlamentului Pentru icircnţelegerea corectă a funcţiei legislative trebuie să precizăm că ne referim la sensul restracircns al conceptului de lege adică la sensul de act juridic normativ al parlamentului Icircn această accepţie adoptarea legilor aparţine numai parlamentului Ca atare icircntr-o asemenea viziune trebuie interpretată şi prevederea din Constituţia Romacircniei potrivit căreia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării Exercitarea funcţiei legislative aparţine teoretic numai parlamentului care o exercită singur Icircn practică icircnsă el bdquoicircmparterdquo această funcţie sau unele aspecte ale acestei funcţii cu executivul cu electoratul (referendum) cu comisiile proprii

155

Executivul se implică icircn funcţia legislativă icircndeosebi prin iniţiativa legislativă legislaţia delegată promulgarea legilor dreptul de veto De aceea pe bună dreptate se vorbeşte uneori de limitele puterii legislative a parlamentului limite ce rezultă din icircnsăşi noţiunea de lege din principiul democraţiei semidirecte din teoria aşa-zisă a stării de necesitate

Aceste limitări rezultă uneori şi din determinarea domeniului rezervat legii Constituţiile stabilesc liste de materii care prin natura lor trebuie reglementate numai prin lege rămacircnacircnd ca restul materiilor (grupe de relaţii sociale) să fie reglementate prin actele altor organe de stat Este admis că o listă rigidă poate icircmpiedica parlamentul să se ocupe de o problemă gravă sau importantă din punct de vedere politic numai pe considerentul că ea nu este inclusă icircn domeniul legii Aceasta desigur poate afecta prerogativele reprezentării naţionale Pentru ca parlamentul să se poată ocupa de toate problemele de interes naţional domeniul legii nu trebuie determinat rigid Astfel icircn Elveţia actele legislative pentru durată nedeterminată care conţin reguli de drept trebuie edictate sub formă de lege Cele de durată limitată trebuie edictate sub formă de hotăracircri cu caracter general Actele legislative pentru care nu este prevăzută nicio formă trebuie să icircmbrace forma hotăracircrii federale simple

Examinacircnd dispoziţiile Constituţiei actuale a Romacircniei se poate reţine că stabilirea domeniului rezervat legii este icircn principal realizată prin art73 care stabileşte că Parlamentul poate adopta trei categorii de legi şi anume legi constituţionale legi organice şi legi ordinare

Potrivit art73 legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei iar legile organice se adoptă pentru sistemul electoral organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă infracţiunile pedepsele şi regimul executării acestora acordarea amnistiei sau a graţierii colective organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii a instanţelor judecătoreşti a

156

Ministerului Public şi a Curţii de Conturi statutul funcţionarilor publici contenciosul administrativ regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii regimul general privind raporturile de muncă sindicatele şi protecţia socială organizarea generală a icircnvăţămacircntului regimul general al cultelor organizarea administraţiei locale a teritoriului precum şi regimul general privind autonomia locală modul de stabilire a zonele economice exclusive reglementarea celorlalte domenii pentru care icircn Constituţie se prevede adoptarea de legi organice Rămacircn icircn sfera legilor ordinare celelalte relaţii sociale asupra cărora legislativul poate hotăricirc

Stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-eco-nomice culturale statale şi juridice

Exercitacircnd icircmputernicirile de conducere statală ce-i sunt delegate de către popor parlamentul poate decide icircn problemele cele mai importante Aceste icircmputerniciri sunt prevăzute icircn Constituţie şi se realizează prin lege Vom icircncerca o determinare a acestor domenii social-economice culturale statale şi juridice icircn care parlamentul decide Vom preciza că aceste icircmputerniciri pot fi exercitate fie de către parlament icircn icircntregul său fie de una din adunările (Camerele) parlamentului icircn cazul structurii bicamerale desigur Icircn acest sens trebuie să constatăm că revin icircn general parlamentului următoarele atribuţii adoptarea bugetului aprobarea programului guvernului declararea mobilizării generale sau parţiale reglementarea alegerilor reglementarea organizării şi desfăşurării referendumului organizarea şi funcţionarea organelor de stat precum şi a partidelor politice organizarea forţelor armate şi a apărării naţionale stabilirea regimului juridic al stării de asediu şi de urgenţă stabilirea infracţiunilor şi pedepselor acordarea amnistiei reglementarea cetăţeniei stabilirea regulilor privind statutul şi capacitatea persoanelor fizice şi juridice stabilirea sistemului general al impozitelor şi taxelor emisiunea de monedă stabilirea regimului proprietăţii şi al moştenirii stabilirea regulilor generale privind raporturile de muncă sindicatele şi securitatea socială organizarea

157

icircnvăţămacircntului organizarea administrativă a teritoriului stabilirea statutului funcţionarilor publici stabilirea procedurilor jurisdicţionale etc Desigur cele mai multe dintre acestea se hotărăsc prin legi dar aici avem icircn vedere conţinutul funcţiei şi nu forma sa de realizare Atribuţiile Parlamentului Romacircniei de această natură sunt prevăzute icircn mai multe articole ale Constituţiei

Alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi statale

Aceste atribuţii reprezintă o funcţie complexă iar exercitarea lor diferă de la un sistem constituţional la altul Această funcţie exprimă o anumită preeminenţă a parlamentului faţă de alte puteri publice un anumit drept icircn legătură cu instituţionalizarea celorlalte autorităţi statale Observacircnd constituţiile vom constata că parlamentele aleg şi revocă şefi de state (republica parlamentară) şefi de guverne aprobă componenţa guvernelor sau revocă guverne (moţiuni de neicircncredere moţiuni de cenzură) numesc icircn funcţii icircnalţii funcţionari aleg şi revocă judecători etc Aceste atribuţii le vom regăsi la analiza celorlalte autorităţi statale

Parlamentul Romacircniei potrivit Constituţiei (art 93) poate suspenda din funcţie Preşedintele Romacircniei acordă votul de icircncredere Programului şi icircntregii liste a Guvernului poate retrage icircncrederea acordată Guvernului Senatul şi Camera Deputaţilor numesc Avocatul Poporului Senatul numeşte trei judecători la Curtea Constituţională iar Camera Deputaţilor numeşte trei judecători

Controlul parlamentar Rolul deosebit al parlamentului icircn conducerea statală

presupune nu numai elaborarea de legi stabilirea direcţiilor de activitate formarea de organe de stat aspecte pe care le-am explicat deja ci şi controlul Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanţă Acest control este necesar şi deplin El este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat căruia poporul icirci deleagă funcţia deliberativă trebuie să constate direct cum sunt

158

respectate şi aplicate Constituţia şi legile cum autorităţile statale icircşi realizează rolul pe care icircl au icircn mecanismul statal Controlul exercitat de către Parlament este un control deplin

De principiu controlul se icircntinde asupra icircntregii activităţi desfăşurate potrivit Constituţiei şi legilor Parlamentul avacircnd dreptul de a anula acte ilegale de a revoca organe de stat sau icircnalţi funcţionari a căror activitate este nesatisfăcătoare Icircn acelaşi timp acest control este diferenţiat atacirct icircn funcţie de natura activităţii controlate cacirct şi de poziţia icircn sistemul statal a autorităţii controlate Aceasta explică nuanţările din dispoziţiile constituţionale precum şi diversitatea formelor şi mijloacelor de control

Controlul parlamentar cuprinde activităţi organe de stat acte normative El se exercită fie direct de către icircntregul Parlament fie de către una din Camerele sale ( icircn sistemul bicameral) fie prin alte mijloace şi forme de control Constituţia Romacircniei conţine multe dispoziţii icircn acest sens printre care menţionăm obligaţia Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte răspunderea politică a Guvernului obligaţia Guvernului de a prezenta icircn cadrul controlului parlamentar informaţiile şi documentele cerute

O problemă importantă priveşte icircntinderea dreptului de control al parlamentului icircn sistemul separaţieiechilibrului puterilor şi mai ales icircn legătură cu puterea jurisdicţională Răspunsul la o asemenea problemă va rezulta desigur mult mai clar atunci cacircnd vom prezenta raporturile executivului şi justiţiei cu parlamentul Este necesar de reţinut icircnsă chiar aici că dreptul de control al parlamentului asupra executivului este o posibilitate de manifestare a opoziţiei icircn legătură cu guvernul care de regulă reprezintă majoritatea parlamentară

Cacirct priveşte formele şi mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel

a) controlul exercitat prin dări de seamă mesaje rapoarte programe prezentate parlamentului

159

b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare c) controlul exercitat prin icircntrebări şi interpelări d) dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine

informaţiile necesare e) controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor f)controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)

a) Controlul exercitat prin dări de seamă mesaje rapoarte programe prezentate Parlamentului

Acesta este un mijloc de control direct asupra activităţii autorităţilor statale Potrivit Constituţiei unele organe de stat au obligaţia de a prezenta Parlamentului sau uneia din Camerele sale mesaje rapoarte dări de seamă programe

Au asemenea obligaţii constituţionale şefii de state şefii de guverne Astfel Parlamentul Romacircniei ascultă anual mesajul Preşedintelui Romacircniei cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii ascultă şi aprobă programul Guvernului ascultă anual raportul Curţii de Conturi ascultă rapoartele Avocatului Poporului

Desigur icircn această privinţă concluziile nu trebuie să fie rigide mai ales icircn ce priveşte raporturile constituţionale dintre parlamente şi şefii de state Aici folosirea termenului control este mai mult convenţională marcacircnd exigenţa unor raporturi icircntre aceste icircnalte autorităţi publice

b) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare Acesta este un control eficient practicat destul de des Icircn sens

larg toate comisiile parlamentare pot efectua control dar aceste funcţii sunt de regulă icircncredinţate unor comisii de anchetă sau comisii speciale Aceste comisii au deseori puteri judiciare citează martori care au obligaţia legală să compară icircn faţa comisiei şi să răspundă

Constituţia Romacircniei consacră şi ea comisiile de anchetă prin articolul 64 alin 4

160

c) Controlul exercitat prin icircntrebări şi interpelări Acesta este un important mijloc de control reglementat

detaliat Icircntrebările sunt cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de stat (icircndeosebi Guvernului sau miniştrilor) icircn legătură cu activitatea analizată icircn Parlament sau cu orice alte probleme sociale economice culturale juridice Prin icircntrebări se cer anumite informaţii precizări

Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte că icircntrebarea constă icircntr-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat dacă o informaţie este exactă dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice icircnţeleg să comunice Camerei informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor sau de comisiile permanente ori dacă guvernul are intenţia de a lua o hotăracircre icircntr-o problemă determinată

Regulamentul Camerei Deputaţilor arată că interpelarea este o cerere formulată de un grup parlamentar de unul sau mai mulţi deputaţi adresată Guvernului prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului icircn probleme importante ale activităţii sale interne şi externe Regulamentul Senatului prin art134 reţine corect sensul constituţional al interpelării definind-o ca o cerere adresată de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia

Ca icircn orice sistem parlamentar şi la noi cele mai numeroase reguli privind organizarea şi funcţionarea Camerelor parlamentare sunt stabilite prin Constituţie şi prin regulamentele lor Icircn legătură cu aceste regulamente trebuie arătat că preşedinţii celor două Camere au sesizat Curtea Constituţională icircn temeiul art146 din Constituţie ceracircndu-i să se pronunţe asupra constituţionalităţii lor Prin două decizii (nr451994 şi 461994) Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale mai multe prevederi regulamentare

Potrivit Constituţiei Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la icircntrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau senatori Dispoziţiile regulamentare privesc timpul icircn care acestea se pot adresa procedurile ce sunt urmate

161

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc reguli detaliate privind icircntrebările lucru firesc faţă de frecvenţa acestora icircn viaţa parlamentară şi de rolul lor icircn exercitarea funcţiei de control

Icircntrebările pot fi adresate Guvernului sau miniştrilor sau altor conducători ai administraţiei publice (potrivit regulamentelor parlamentare)

Icircn legătură cu icircntrebările regulamentele parlamentare stabilesc reguli privind forma sub care pot fi formulate conţinutul timpul icircn care pot fi formulate (ziua orele) conţinutul şi durata timpului de răspuns timpul pentru replică anumite efecte juridice Cacirct priveşte conţinutul nu sunt admise icircntrebările privind probleme de interes personal sau particular cele care urmăresc icircn exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice cale care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pot afecta soluţionarea unor cauze aflate icircn curs de judecată cele care privesc activitatea unor persoane care nu icircndeplinesc funcţii publice (art155 din Regulamentul Camerei Deputaţilor) De asemenea primului-ministru i se pot adresa numai icircntrebări privind politica generală a Guvernului

Icircn legătură cu timpul icircn care pot fi formulate atacirct Regulamentul Camerei Deputaţilor cacirct şi Regulamentul Senatului conţin prevederi detaliate Durata icircn timp a icircntrebării răspunsului şi replicii este stabilită pe minute De asemenea sunt stabilite reguli privind răspunsul la icircntrebările scrise care poate fi scris sau oral Miniştrii nu răspund la icircntrebări dacă cel care a adresat icircntrebarea nu se află icircn sala de şedinţă Pentru a se evita abuzul de icircntrebări se prevede că niciun parlamentar nu poate adresa mai mult de două icircntrebări la aceeaşi şedinţă

Desigur regulamentele celor două Camere conţin şi regle-mentări diferenţiate dar principalele reguli privind icircntrebările sunt asemănătoare icircn multe privinţe

Interpelările se deosebesc de icircntrebări şi prin procedura ce li se aplică Interpelările pot fi formulate de unul sau mai mulţi

162

parlamentari precum şi de către un grup parlamentar Interpelarea se face icircn scris cu indicarea obiectului ei fără nicio dezvoltare (la Camera Deputaţilor) sau cu motivare (la Senat) Ea se citeşte de către preşedintele grupului parlamentar respectiv de către parlamentar icircn şedinţă publică şi se transmite preşedintelui Camerei Preşedintele Camerei transmite interpelarea primului-ministru sau ministrului interpelat

Interpelările se icircnscriu icircn ordinea prezentării lor icircntr-un registru special şi se afişează la sediul Camerei Dezvoltarea inter-pelării are loc icircn şedinţă Icircn şedinţa consacrată dezvoltării interpelării se dă cuvacircntul interpelatorului şi apoi primului-ministru sau repre-zentantului său sau ministrului Aceştia pot după dezvoltarea interpelării să răspundă imediat sau să ceară o amacircnare pentru a răspunde

d) Dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine informaţiile necesare

Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere informaţii autorităţilor publice şi desigur obligaţia acestora de a le furniza Este şi motivul pentru care Constituţia stabileşte că Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice icircn cadrul controlului parlamentar al activităţii lor sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor de Senat sau de comisiile parlamentare prin intermediul preşedinţilor acestora Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului Romacircniei prevăd icircn detaliu modul de solicitare a unor asemenea informaţii cu anumite nuanţări Astfel deputaţii pot cere de la organele administraţiei publice informaţii sau documente icircn copie certificată utile pentru activitatea lor Icircn acest sens ei adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor sau preşedintelui Comisiei parlamentare o cerere Documentele primite se restituie organului respectiv după ce au fost consultate

Se poate refuza satisfacerea cererii icircn cazul icircn care aceasta priveşte secrete de stat de importanţă deosebită Icircn acest din urmă

163

caz refuzul poate fi adus la cunoştinţă Camerei Deputaţilor care va decide icircn şedinţă secretă Cacirct priveşte informarea senatorilor icircn principiu se aplică aceleaşi reguli

e) Controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor Se consideră că Parlamentul exercită şi o funcţie de reclamaţie

şi de contestaţie că adunările (Camerele) parlamentare sunt un birou de primire a reclamaţiilor cetăţenilor grupurilor de interese opoziţiei un loc de dezbatere permanentă icircntre cetăţeni şi guvern icircntre opoziţie şi majoritate

Parlamentul este o tribună publică unde se pot exprima revendicările şi dezacordurile Cetăţenii se pot adresa cu petiţii deputaţilor senatorilor sau Camerelor Parlamentului ştiut fiind că deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţii cetăţenilor şi ca atare pot fi intermediari icircntre cetăţeni şi guvern Deputaţii şi senatorii trebuie să se preocupe de rezolvarea petiţiilor cetăţenilor să acţioneze şi să intervină pentru ei la administraţie la miniştri Este un mijloc prin care miniştrii şi guvernul pot cunoaşte doleanţele cetăţenilor este deci un aspect al apărării intereselor particulare Rezolvarea petiţiilor de către Camerele Parlamentului discutarea icircn şedinţele acestora a unor probleme rezultacircnd din petiţii au o mare eficienţă date fiind publicitatea dezbaterilor parlamentare faptul că guvernul trebuie să se explice icircn public publicarea dezbaterilor icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo difuzarea lor prin presă radio televiziune

f) Controlul exercitat prin Avocatul Poporului (ombudsman) Controlul efectuat pe această cale a fost prezentat icircntr-un

capitol anterior şi nu vom mai insista asupra lui

Conducerea icircn politica externă Parlamentului icirci revin importante atribuţii icircn sfera relaţiilor

externe atribuţii ce ţin de domeniul conducerii Cele mai importante atribuţii icircn acest domeniu sunt ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale declararea stării de război decizia de suspendare sau icircncetare a ostilităţilor militare

164

Atribuţiile parlamentului privind organizarea internă şi funcţionarea sa

Icircn cadrul acestor atribuţii menţionăm icircndeosebi validarea sau anularea alegerii parlamentarilor adoptarea regulamentului de funcţionare alegerea organelor interne de lucru aprobarea bugetului propriu unele atribuţii privind statutul parlamentarilor

a) Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor Atunci cacircnd se icircntrunesc icircn prima şedinţă după alegeri

separat Camera Deputaţilor şi Senatul procedează la verificarea legalităţii alegerii fiecărui membru hotăracircnd validarea alegerii sau după caz anularea alegerii Icircn acest sens fiecare Cameră icircşi alege o comisie de validare care să reflecte configuraţia sa politică aşa cum rezultă ea din constituirea grupurilor parlamentare Comisia verificacircnd legalitatea alegerii icircntocmeşte un raport decizia privind validarea sau invalidarea aparţinacircnd Camerei Camera Deputaţilor sau după caz Senatul sunt legal constituite numai după validare Potrivit Regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului acestea sunt legal constituite după validarea a două treimi din mandate

b) Adoptarea regulamentului de funcţionare Adoptarea regulamentului exprimă autonomia regulamentară a

Parlamentului şi desigur a Camerelor acestuia icircn sistemul bicameral Icircn acest sens atacirct Camera Deputaţilor cacirct şi Senatul icircşi stabilesc organizarea şi funcţionarea prin regulamente proprii Icircn sistemul bicameral se poate adopta şi un regulament al icircntregului parlament mai ales cacircnd Camerele reunite funcţionează ca Adunare Constituantă sau prin Constituţie se prevede realizarea unor atribuţii numai icircn această formulă organizatorică (validarea alegerii şefului de stat ascultarea mesajului anual al şefului de stat exercitarea altor atribuţii)

Astfel Parlamentul Romacircniei a adoptat Hotăracircrea nr1 din 11 iulie 1990 privind Regulamentul Adunării Constituante De asemenea potrivit Constituţiei lucrările şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se desfăşoară conform unui

165

regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor De aceea Parlamentul Romacircniei a stabilit Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului hotăracircrea fiind publicată icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I nr34 din 4 martie 1992

c) Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului Icircn cadrul atribuţiilor Parlamentului sunt incluse alegerea

birourilor Camerelor a comitetului parlamentului pentru situaţia icircn care Camerele lucrează reunite (Adunarea Constituantă icircn Romacircnia) formarea comisiilor parlamentare

d) Stabilirea bugetului propriu Această atribuţie exprimă autonomia bugetară a Camerelor a

Parlamentului Astfel potrivit art61 (1) din Constituţie resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute icircn bugetele aprobate de acestea

e) Unele atribuţii privind statutul deputaţilor sau senatorilor Icircntre acestea menţionăm de exemplu ridicarea imunităţii

parlamentare

IV3 Structura parlamentului

Parlamentele existente astăzi icircn sistemele constituţionale sunt formate fie dintr-o singură adunare (cameră) fie din două sau mai multe adunări Parlamentele formate dintr-o singură adunare sunt parlamente cu structură unicamerală iar cele formate din două sau mai multe adunări sunt parlamente cu structură bicamerală sau multicamerală

Structura parlamentului este icircn stracircnsă legătură cu structura de stat Structura unitară a statului este icircn general o motivaţie a structurii unicamerale a parlamentului Structura de stat federală presupune icircnsă obligatoriu existenţa icircn cadrul parlamentului a unei a doua camere care să reprezinte interesele statelor membre De aici regula structurii bicamerale a parlamentelor icircn statele federative

166

Această stracircnsă legătură nu duce icircnsă la soluţii rigide pentru că icircn multe state unitare parlamentele au o structură bicamerală De aceea mai multe explicaţii sunt pertinente

După apariţia parlamentului una din problemele viu discutate a privit structura parlamentului Parlamentul trebuie să fie format dintr-una sau din mai multe camere Dezbaterea pe această temă este icircncă icircn actualitate Trebuie observat că această dispută se consideră a fi elementul esenţial al eşecului referendumului din 27 aprilie 1969 din Franţa şi al plecării de la putere a generalului De Gaulle

Aceste discuţii au produs rezultate practice diferite Icircn unele sisteme constituţionale consideracircndu-se inutilă şi fără importanţă o a doua Cameră a parlamentului aceasta a fost suprimată (Danemarca 1953 Suedia 1969)

Icircntr-un sistem bicameral Camerele pot avea aceeaşi legitimitate precum şi aceeaşi competenţă sau competenţe diferite Analizacircndu-se sistemele bicamerale se consideră că cea de a doua Cameră se poate prezenta sub trei ipostaze

bull Camera aristocratică bull Camera federală bull Camera democratică

a) Camera aristocratică Această Cameră corespunde originilor istorice ale parla-

mentului fiind o fază tranzitorie icircntre regimurile vechi aristocratice şi regimurile democratice moderne Camerele aristocratice erau reuniuni feudale ale vasalilor regilor seniorilor Astfel a apărut Camera Lorzilor icircn Anglia Cacircnd mai tacircrziu oraşele şi comitatele şi-au desemnat deputaţii s-a format Camera Comunelor Evoluţia sistemelor constituţionale spre democraţie a influenţat firesc şi evoluţia Camerei aristocrate această evoluţie ducacircnd fie la restracircngerea puterilor sale (Anglia) fie la transformarea ei icircn Cameră democratică (Franţa) fie la dispariţia sa

167

b) Camera federală Această Cameră corespunde structurii federale a statului

reflectacircnd dublul caracter al acestuia de subiect unitar de drept dar compus din mai multe formaţiuni statale De aceea icircn statul federativ (compus unional) parlamentul are două camere o cameră care reprezintă interesele federaţiei şi o a doua Cameră care reprezintă interesele statelor membre popoarelor naţiunilor

Astfel icircn SUA Congresul este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat icircn Elveţia parlamentul este format din Consiliul Naţional şi Consiliul Statelor icircn Germania există Bundestagul şi Bundersratul

O asemenea reprezentare se justifică atunci cacircnd regiunile sunt cu adevărat prea mici şi prea numeroase pentru a pretinde reprezentări politice colective Icircn realitate aparenţa federalistă serveşte la mascarea caracterului conservator al celei de a doua Camere şi justifică inegalitatea reprezentării

c) Camera democratică Este icircn general astfel denumită cea de a doua Cameră din

parlamentele bicamerale din statele unitare A doua Cameră poate fi aleasă prin vot universal şi direct poate fi aleasă indirect uneori este considerată aparent democratică alteori conservatoare Important de reţinut este că şi icircn statele unitare a doua Cameră s-a impus ca utilă pentru echilibrul puterilor pentru că un sistem unicameral care prezintă riscul de a conduce la un bdquoregim de adunarerdquo nu este totdeauna o garanţie pentru democraţie şi pluralism

Trebuie să semnalăm apariţia şi existenţa unei Camere economice ca un nou tip de Cameră Această Cameră icircn general este aleasă prin sufragiu corporativ sau social electorii fiind grupaţi pe profesii sau pe categorii sociale Aceste Camere sau consilii economice sunt icircnsă adunări consultative

Icircn legătură cu structura parlamentului mai multe explicaţii se impun mai ales icircn ce priveşte statele unitare Aceste explicaţii trebuie să pornească de la căutările ce s-au realizat icircn timp pentru a

168

asigura parlamentului eficienţa scontată Aceste căutări de soluţii de tehnici şi procedee au privit atacirct formarea parlamentului şi stabilirea răspunderilor şi funcţiilor sale cacirct şi structura sa Ca atare structura parlamentului se motivează se explică prin cerinţa unei fidele reprezentări a voinţei populare şi a unei eficienţe sporite75

Sunt şi alte justificări alte argumente Urmează deci să arătăm care este soluţia icircn statele unitare (Romacircnia Italia) ce argumente motivează existenţa unei structuri bicamerale a parlamentului Uneori se aduce un argument mai puţin juridic şi anume ingenio-zitatea constituţională Un argument puternic constă icircn aceea că o a doua Cameră (Camera icircnaltă cum este obişnuit denumită Camera aristocratică acolo unde mai există) aduce pondere icircn activitatea legislativă temperează avacircntul Camerei joase (prima cameră aleasă prin vot universal şi direct) este contrapondere balanţă chiar fracircnă Aşa cum spunea Boissy drsquoAnglas Camera joasă va fi imaginea statului Camera icircnaltă raţiunea

Se justifică apoi bicameralismul prin faptul că icircnlătură despotismul parlamentului Se consideră că o singură Cameră reprezintă naţiunea icircnsăşi şi poate merge pacircnă acolo icircncacirct să se confunde cu naţiunea Or aşa se ajunge la despotism iar despotismul parlamentului este mai rău ca al unui individ pentru că fiind o instituţie colectivă nu poate fi tras la răspundere Sistemul bicameral asigură mai multă chibzuinţă icircn alcătuirea legii discuţiile sunt mai lungi mai profunde se evită surpriza votarea pripită se asigură timpul pentru ca opinia publică să ia cunoştinţă şi să reacţioneze Sistemul bicameral reduce conflictele dintre parlament şi guvern

Desigur s-au exprimat şi se exprimă rezerve critici icircn legătură cu sistemul bicameral Se arată astfel că structura bicamerală este ilogică faţă de unitatea naţiunii faţă de faptul că voinţa naţională este una indivizibilă icircn esenţa sa şi nu poate fi divizată icircn reprezentarea sa Apoi se consideră că bicameralismul poate icircnmulţi conflictele


169

constituţionale Astfel dacă ambele Camere sunt de acord este inutilă existenţa celei de a doua adunări Dacă cele două Camere sunt icircn dezacord mersul normal al vieţii statului este paralizat şi ne găsim icircn faţa unui conflict constituţional

De asemenea sistemul bicameral este criticat pentru că ar aduce icircncetineală icircn opera legislativă

Parlamentul Romacircniei este format din două camere Camera Deputaţilor şi Senatul ambele alese prin vot universal egal direct şi liber exprimat Suntem deci icircn prezenţa unui bicameralism nedife-renţiat

STRUCTURA PARLAMENTELOR IcircN LUME

Structura statului Structura parlamentului Total Unitare Federale Unicamerale 55 54 1 Bicamerale 28 12 16 TOTAL 83 66 17

Cf Les parlements dans le monde

IV4 Organizarea internă a parlamentului

Camerele Parlamentului (Camera Deputaţilor şi Senatul la noi) precum şi parlamentul icircn icircntregul său (mai ales că uneori icircn sistemul bicameral se lucrează şi icircn şedinţe comune) sunt organisme colegiale cu o compoziţie numeroasă care lucrează şi decid numai icircn plenul lor icircn sesiuni Pentru ca munca parlamentară să se desfăşoare icircn bune condiţii pentru ca proiectele de legi de decizii de hotăracircri să fie pregătite se organizează şi formaţiuni restracircnse de lucru care sunt parţiale şi icircnchise Astfel s-a realizat o organizare internă a deputaţilor sau senatorilor organizarea cuprinzacircnd birouri comitete comisii grupuri Aceste structuri interne de lucru sunt organizate şi icircşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului fiecărei Camere Ele sunt alese numite formate de către fiecare

170

cameră fără amestecul executivului (guvernului) Deci această organizare internă este prin excelenţă opera parlamentului

Se ştie că un parlament este format din majoritatea parlamentară şi din minoritatea parlamentară denumită deseori opoziţie De aceea se pune problema de a găsi noi tehnici procedee reguli care să icircmpiedice dominaţia majorităţii şi să protejeze minoritatea parlamentară să-i permită să se manifeste eficient Icircn acelaşi timp posibilitatea de exprimare a opoziţiei nu trebuie să desfiinţeze posibilitatea majorităţii de a hotăricirc Altfel spus se pune problema ca pluralismul politic să-şi găsească şi aici exprimarea Cum se reflectă aceasta icircn organizarea internă a parlamentului Aceasta impune ca toate structurile interne parlamentare să exprime proporţional configuraţia politică a Parlamentului (Camerelor) Partidelor politice care prin alegeri au cacircştigat mandate li se dă astfel o organizare parlamentară prin constituirea grupurilor politice parlamentare care au un statut oficial sau oficios icircn cele mai multe sisteme constituţionale democratice actuale Ca atare organizarea internă a parlamentului cuprinde grupuri politice parlamentare birouri comitete comisii

Grupurile politice parlamentare Icircn aprecierea rolului grupurilor parlamentare trebuie să avem icircn

vedere că partidele sunt resortul esenţial şi principal al regimului parlamentar şi că fără partide nu există regim parlamentar (Joseph Barthelemy) Partidele politice ca instrumente ale expresiei voinţei populare urmăresc icircn lupta electorală trimiterea cacirct mai multor reprezentanţi icircn parlament

Constituirea grupurilor parlamentare este icircn general o facultate nu o obligaţie şi este la alegerea deputatului sau senatorului de a se icircnscrie sau nu icircntr-un grup parlamentar Aceasta pentru că deputaţii şi senatorii sunt independenţi ei rezultă din alegeri şi răspund cu precădere icircn faţa alegătorilor potrivit mandatului reprezentativ sau mandatului imperativ De altfel mandatul reprezentativ se opune ideii de grup parlamentar de aceea şi rolul

171

partidelor politice este mai mult electoral decacirct parlamentar De aici rezultă şi unele consecinţe privind grupurile parlamentare Astfel statutul unui partid poate cere ca membrii săi să adere la grupul partidului iar membrii pot realiza această obligaţie dar ca persoane particulare nu ca senatori sau deputaţi pentru aceştia producacircnd efecte mandatul parlamentar şi nulitatea mandatului imperativ De asemenea un partid poate exclude un deputat sau un senator pentru indisciplină dar această sancţiune se referă icircn exclusivitate la apartenenţa la un partid ea fiind fără efect asupra situaţiei parlamentare Excluderea din grupul parlamentar poate fi decisă numai de către membrii acestuia

Cacirct priveşte numărul minim al membrilor unui grup parlamentar acesta diferă de la ţară la ţară (1 icircn Norvegia 2 icircn Japonia 3 icircn Argentina şi Israel 10 icircn Italia 30 icircn Franţa şi Suedia 5 sau 10 icircn Romacircnia)

Recunoaşterea grupurilor politice parlamentare implică şi acordarea de drepturi sau icircnlesniri pentru membrii acestora precum de a participa la lucrările celor mai importante organisme parlamentare dreptul la o durată mai mare a luărilor de cuvacircnt pentru preşedinţii grupurilor punerea la dispoziţia lor de birouri şi de personal administrativ icircn palatul parlamentului

Icircn ce priveşte rolul grupurilor parlamentare legislaţia unor state nu le recunoaşte oficial (Australia Finlanda) icircn timp ce legislaţia altor state face aluzii la prezenţa lor fără a le recunoaşte direct existenţa icircn Parlament

Grupurile parlamentare funcţionează pe baza unor reguli care pot fi cutumiare stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare Deşi denumirea constituţională este de grupuri parlamentare aceste grupuri le denumim politice pentru că reprezintă partide spre a le deosebi de celelalte grupuri ca de exemplu grupurile lingvistice (Belgia) grupurile de prietenie cu alte parlamente sau Grupul Romacircn al Uniunii Interparlamentare (Romacircnia) care are un comitet director

172

Icircn Parlamentul Romacircniei deputaţii şi senatorii se pot organiza icircn grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere Grupurile parlamentare se organizează separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat Ele se formează imediat după ce deputaţii şi senatorii s-au icircntrunit icircn prima lor şedinţă Potrivit regulamentelor celor două Camere icircn vederea formării organelor de lucru şi desfăşurării activităţii deputaţii sau senatorii se constituie icircn grupuri parlamentare alcătuite din cel puţin 10 membri (la Camera Deputaţilor) şi 7 membri (la Senat) care au figurat icircn alegeri pe listele aceloraşi partide sau formaţiuni politice Dacă deputaţii unui partid sunt mai mulţi de 10 icircn vederea formării grupurilor parlamentare fie se pot reuni icircntre ei (deci membri ai diferitelor partide) fie se pot afilia la grupurile parlamentare constituite potrivit regulii de bază După constituire grupul parlamentar icircşi alege un lider (preşedinte) şi după caz unul sau mai mulţi locţiitori (vicepreşedinţi)

Liderul grupului comunică Camerei Deputaţilor sau după caz Senatului numărul membrilor şi componenţa nominală a grupului său parlamentar Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Regulamentul Senatului dau o importanţă sporită grupurilor politice parlamentare

Aceste grupuri bull fac propuneri pentru componenţa comisiei de validare icircn

limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare grup de altfel comisia de validare trebuie să reflecte icircn mod proporţional configuraţia politică a Camerei sau Senatului aşa cum rezultă ea din constituirea grupurilor parlamentare

bull propun candidaţi pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere

bull propun candidaţi pentru alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor birourilor permanente icircn limita locurilor rezervate

bull prin preşedinţii lor icircşi dau acordul pentru desemnarea membrilor comisiilor parlamentare cu respectarea reprezentării proporţionale

173

bull pot propune icircncetarea calităţii de membru al unei comisii parlamentare sau icircnlocuirea unui membru

bull pot propune membri icircn Comisia de mediere bull pot cere modificarea ordinii de zi bull pot prezenta amendamente bull pot cere preşedintelui Camerei prin preşedinţii lor

verificarea icircndeplinirii cvorumului bull pot cere icircncheierea dezbaterii unei probleme puse icircn discuţia

Camerei Deputaţilor Icircn afara acestor atribuţii pot fi identificate şi altele cu

nuanţările fireşti icircntre Camera Deputaţilor şi Senat Astfel la Camera Deputaţilor preşedintele icircmpreună cu liderii grupurilor repartizează locurile icircn sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar liderii negociază alcătuirea Biroului Permanent delegaţii grupurilor parlamentare nereprezentate icircn Biroul Permanent pot fi invitaţi la şedinţele acestuia icircn care se dezbate ordinea de zi grupurile parlamentare au iniţiativă legislativă Grupurile parlamentare de la Camera Deputaţilor au la dispoziţie sală de icircntruniri şi alte spaţii pentru desfăşurarea activităţii precum şi dotările de birou necesare un număr de experţi mijloace de transport o secretară dactilografă Totul se asigură din bugetul Camerei La Senat pe lacircngă grupurile parlamentare pot fi angajaţi 1-5 experţi precum şi un şef de cabinet

După alegerile din 2004 s-a creat următoarea structură a Parlamentului Romacircniei

Senatul

Nr crt

Grupul parlamentar număr senatori

1 Dreptate şi Adevăr PNL-PD 49 2 Partidul Social Democrat 46 3 Partidul Romacircnia Mare 21 4 Partidul Umanist Romacircn 11 5 Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romacircnia 10

174

Camera Deputaţilor

Nr crt

Grupul parlamentar număr deputaţi

1 Partidul Social Democrat 112 2 Partidul Naţional Liberal 64 3 Partidul Democrat 45 4 Partidul Romacircnia Mare 43 5 Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romacircnia 22 6 Partidul Umanist din Romacircnia (social-liberal) 20 7 Minorităţi Naţionale (altele decacirct cea maghiară) 18 8 Deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar 8

IV5 Opoziţia parlamentară

Explicarea organizării şi funcţionării Camerelor parlamentare implică icircnţelegerea efectelor participării partidelor politice la alegeri şi la viaţa parlamentară

Desigur icircn sistemele democratice icircn multe ţări (Australia Brazilia Italia şa) se identifică majoritatea parlamentară (care susţine guvernul) şi opoziţia sau minoritatea parlamentară Această schemă parlamentară obligă toate tendinţele parlamentare şi partidele politice să se alinieze pe două fronturi Icircn mod firesc majoritatea are un rol deosebit deseori decisiv icircn funcţia deliberativă a parlamentului Un sistem democratic şi elastic permite icircnsă reflectarea icircn deciziile parlamentare şi a tendinţelor care nu sunt majoritare dar care pot avea o asemenea perspectivă

De aceea opoziţia care poate fi majoritatea de macircine ocupă un loc oficial icircn cadrul instituţiilor politice şi deci şi al parlamentului Unele sisteme constituţionale merg pacircnă acolo icircncacirct asigură şefului opoziţiei o veritabilă funcţie Acesta este considerat omologul primului-ministru poate fi consultat atunci cacircnd guvernul pregăteşte programul are adesea acelaşi drept la cuvacircnt ca şi primul-ministru sau alţi membri ai guvernului primeşte ca şi primul-ministru o indemnizaţie oficială

175

Această schemă majoritate-opoziţie identificată icircn organizarea şi activitatea parlamentului implică icircn sistemele parlamentare democratice reguli prin care minoritatea parlamentară să fie protejată iar intervenţiile sale să fie exprimate icircn conţinutul deciziilor luate de către parlament Ea apare şi icircn ce priveşte organele interne de lucru prin regula potrivit căreia acestea trebuie să exprime proporţional configuraţia politică a parlamentului

IV6 Birourile şi comitetele

Icircn funcţie de structura concretă a parlamentelor fiecare Cameră sau parlamentul icircn icircntregul său icircşi aleg birouri denumite uneori permanente Aceste birouri sunt organe interne ale Camerelor parlamentare sau ale parlamentului cu structură unicamerală a căror organizare atribuţii şi funcţionare sunt stabilite prin Constituţie şi regulamentele Camerelor

Biroul Permanent este format din deputaţi respectiv senatori se alege pe durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni şi cuprinde de regulă un preşedinte vicepreşedinţi secretari şi chestori Biroul Permanent are o serie de atribuţii care privesc buna organizare şi desfăşurare a lucrărilor Camerei sprijinirea activităţii deputaţilor sau senatorilor Unele atribuţii aparţin de regulă preşedintelui Biroului Permanent sau vicepreşedintelui care-l icircnlocuieşte precum prezidarea lucrărilor măsurile de ordine supunerea la vot anunţarea votului Unele constituţii stabilesc că preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de şef de stat Constituţia Romacircniei stabileşte că interimatul funcţiei de Preşedinte al Romacircniei se asigură icircn ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor

Icircn Romacircnia fiecare Cameră a parlamentului icircşi alege cacircte un birou permanent Constituţia stabileşte principalele reguli icircn acest domeniu prin art 64 Astfel potrivit Constituţiei preşedinţii birourilor permanente se aleg pe durata mandatului Camerelor icircn timp ce ceilalţi membri ai birourilor permanente se aleg pe durata

176

sesiunii De asemenea Constituţia permite revocarea membrilor birourilor permanente icircnainte de expirarea mandatului Regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilesc icircn detaliu organizarea şi atribuţiile birourilor permanente Aceste regulamente disting icircntre preşedintele Camerei şi restul Biroului Permanent icircn ce priveşte alegerea şi atribuţiile

Atacirct preşedintele Camerei cacirct şi Biroul Permanent al acesteia se aleg după constituirea legală a Camerei Preşedintele Camerei este şi preşedintele Biroului Permanent din care mai fac parte 4 vicepreşedinţi 4 secretari şi 4 chestori La Senat sunt 2 chestori Icircn constituirea Biroului Permanent se are icircn vedere ca el să reflecte pe cacirct posibil configuraţia politică a Camerei aşa cum rezultă aceasta din constituirea grupurilor parlamentare

Alegerea preşedintelui Camerei se realizează prin vot secret cu buletine de vot pe care sunt icircnscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare Există regula icircn sensul căreia fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere Este declarat ales preşedinte al Camerei candidatul care obţine la primul tur de scrutin votul a cel puţin jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor Camerei Dacă niciun candidat nu a icircntrunit numărul de voturi necesar se organizează noi tururi de scrutin icircn cadrul cărora va fi declarat preşedinte candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate

Pentru alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor propunerile se fac de către grupurile parlamentare icircn cadrul numărului de locuri din Biroul Permanent stabilit de către Cameră pentru fiecare grup parlamentar Preşedintele Camerei supune propunerile votului acesteia

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii

a) Propune Camerei data icircnceperii şi data icircncheierii sesiunilor parlamentare

177

b) Solicită preşedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare

c) Supune aprobării Regulamentul Camerei precum şi propunerile de modificare a acestuia

d) Prezintă Camerei Deputaţilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de icircnchidere a exerciţiului financiar

e) Pregăteşte şi asigură desfăşurarea icircn bune condiţii a lucrărilor Camerei

f) Primeşte şi distribuie proiectele şi propunerile de legi precum şi rapoartele comisiilor parlamentare

g) Icircntocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor şi programului de lucru

h) Organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare pe baza consultării icircn funcţie de natura acţiunilor avute icircn vedere a Comitetului Director al Grupului Romacircn al Uniunii Interparlamentare a grupurilor parlamentare a Comisiei de politică externă şi a altor comisii parlamentare informacircnd Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor

i) Supune spre aprobare Camerei Deputaţilor componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale sau regionale pe baza consultării grupurilor parlamentare şi cu respectarea configuraţiei politice a Camerei

j) Aprobă statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei Deputaţilor supune aprobării Camerei structura serviciilor acesteia

k) Conduce şi controlează serviciile Camerei l) Aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor icircn

sediul Camerei Deputaţilor m) Icircndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de regulament de

legi sau icircnsărcinări date de Cameră Enumerarea acestor atribuţii evidenţiază clar rolul şi funcţiile

Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Cacirct priveşte Senatul

178

Regulamentul acestuia prevede icircn principiu aceleaşi atribuţii cu nuanţări desigur

Anumite atribuţii stabilite pentru preşedintele Camerei pot fi exercitate icircn condiţiile regulamentului şi de către vicepreşedinţii Biroului Permanent Aceste atribuţii sunt

a) Convocarea icircn sesiuni b) Conducerea lucrărilor Camerei asistat de 2 secretari c) Conducerea lucrărilor Biroului Permanent d) Asigurarea ordinii icircn timpul dezbaterilor şi a respectării

regulamentului e) Anunţarea rezultatului votării şi a hotăracircrilor adoptate f) Reprezentarea Camerei icircn relaţiile externe şi interne g) Asigurarea legăturii cu celelalte autorităţi publice Aşa cum am văzut deja preşedinţii Camerelor au unele

atribuţii privind controlul constituţionalităţii realizat de către Curtea Constituţională

Secretarii Biroului Permanent au ca atribuţii icircntocmirea listei icircnscrierilor la cuvacircnt prezentarea propunerilor amendamentelor şi oricăror alte comunicări adresate adunării efectuarea apelului nominal notarea rezultatului votului ţinerea evidenţei hotăracircrilor adoptate supravegherea icircntocmirii stenogramelor şi proceselor-verbale asistarea preşedintelui icircn realizarea atribuţiilor ce-i revin

Chestorii au ca atribuţii verificarea modului de gestionare a patrimoniului Camerei exercitarea controlului financiar asupra cheltuielilor efectuate prezentarea icircn Cameră a bugetului acesteia şi icircncheierea exerciţiului bugetar anual asigurarea menţinerii ordinii icircn localul Camerei etc

Icircn cazul parlamentelor cu structură bicamerală uneori cele două Camere lucrează icircn şedinţe comune Icircn asemenea situaţii se constituie comitetul parlamentului existacircnd şi un regulament propriu de funcţionare Asemenea situaţii se pot produce atunci cacircnd parlamentul icircndeplineşte şi funcţia constituantă sau cacircnd unele atribuţii revin parlamentului icircn icircntregul său ca de exemplu

179

ascultarea mesajului şefului de stat ratificarea unor tratate internaţionale

Astfel potrivit Decretului-lege nr921990 privind alegerea Parlamentului şi Preşedintelui Romacircniei Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună se constituiau de drept icircn Adunare Constituantă pentru adoptarea Constituţiei Romacircniei Adunarea Constituantă şi-a adoptat un Regulament de organizare şi funcţionare şi şi-a format Comitetul Adunării Constituante compus din preşedinţii vicepreşedinţii şi secretarii celor două Camere Şedinţele Adunării Constituante erau prezidate prin rotaţie de către preşedintele Senatului şi preşedintele Adunării Deputaţilor

Constituţia actuală a Romacircniei obligă cele două Camere să lucreze icircn şedinţă comună pentru rezolvarea problemelor stabilite prin art65 precum şi prin alte articole ale sale

Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului identifică prin primul articol 27 de situaţii icircn care cele două Camere se icircntrunesc icircn şedinţe comune Organizatoric pentru aceste şedinţe nu se creează structuri noi ci organismele de lucru ale celor două Camere funcţionează icircn comun pe baza Regulamentului şedinţelor comune Lucrările şedinţelor comune sunt conduse alternativ de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului asistaţi de doi secretari cacircte unul la fiecare Cameră

Pentru realizarea unei activităţi eficiente şi mai ales a operativităţii icircn viaţa parlamentară este organizat Comitetul preşedinţilor care cuprinde preşedintele Camerei şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare (exemplu Spania Belgia) Aceste comitete ale preşedinţilor au atribuţii icircn stabilirea ordinii de zi evitacircndu-se discuţiile uneori interminabile din plenul Camerei

IV7 Comisiile parlamentare

Comisiile parlamentare sunt ca şi birourile permanente ale adunărilor organisme interne de lucru Ele au un rol deosebit icircn pregătirea lucrărilor precum şi icircn exercitarea funcţiilor parlamentare

180

cu deosebire a celor legislative şi a celor de control Crearea comisiilor parlamentare este determinată de faptul că adunările parlamentare (Camerele) sunt prea numeroase pentru a delibera util dacă nu dispun de analize şi studii prealabile Acestea se realizează prin organisme mai restracircnse prin comisii care au devenit organisme esenţiale ale muncii parlamentare

Trebuie precizate foarte clar raporturile dintre comisiile parlamentare şi Camerele parlamentului Icircn acest sens subliniind rolul deosebit al comisiilor ajutorul pe care-l dau icircn munca parlamentară trebuie să arătăm că decizia aparţine numai Camerei sau Parlamentului care nu pot fi icircnlocuite de nimeni

Comisiile parlamentare sunt de diferite categorii După criteriul timpului pentru care sunt alese comisiile parlamentare sunt permanente şi atemporale

Comisiile permanente cele mai importante de altfel sunt alese pe durata mandatului parlamentar icircn timp ce comisiile temporare (ad hoc) sunt alese pe o durată mai scurtă de timp durată determinată mai ales de problema ce li se repartizează spre studiu avizare sau control

Această clasificare a comisiilor parlamentare este cea mai răspacircndită cu observaţia că icircn ţările care se inspiră din sistemul britanic cele două categorii nu sunt atacirct de nete şi distincţia se face mai mult pe competenţă şi nu pe durată

Există apoi comisii parlamentare comune pentru ambele Camere proprii fiecărei Camere comisii speciale comisii de anchetă comisii de mediere

Cacirct priveşte desemnarea membrilor comisiilor parlamentare sunt practicate trei modalităţi

a) desemnarea lor de către organul director al parlamentului (Brazilia Italia Suedia)

b) desemnarea lor de către o comisie anume constituită (Cipru Irlanda Norvegia)

c) desemnarea lor de către o Cameră (Franţa Romacircnia)

181

Icircn desemnarea membrilor unei comisii parlamentare se au icircn vedere calificarea cunoştinţele competenţa preferinţele

Cacirct priveşte posibilitatea parlamentarilor de a fi desemnaţi icircntr-o comisie se poate constata că icircn unele ţări este prevăzută obligaţia de a face parte dintr-o comisie icircn alte ţări parlamentarii pot face parte numai dintr-o comisie iar icircntr-o altă categorie de ţări parlamentarii pot face parte cel mult din două comisii De asemenea icircn unele sisteme parlamentare există şi membri supleanţi

Icircn sistemul parlamentar romacircnesc potrivit Constituţiei Camerele icircşi pot constitui comisii permanente comisii de anchetă comisii speciale De asemenea se pot constitui comisii comune pentru Camera Deputaţilor şi Senat

a) Comisiile permanente Icircn activitatea parlamentară comisiile permanente au un rol

deosebit fiind alese pe durata mandatului Camerei (Parlamentului) sau a sesiunii Pentru ca activitatea acestor comisii să fie utilă şi eficientă ele sunt icircn general specializate pe domenii de activitate precum economie şi finanţe afaceri externe ştiinţă şi icircnvăţămacircnt apărare sănătate

Icircn legătură cu specializarea comisiilor se consideră că cea mai bună soluţie este asigurarea unei corespondenţe icircntre competenţa comisiilor parlamentare şi cea a diferitelor departamente ministeriale

Acest sistem este practicat icircn multe ţări (Canada Japonia SUA Spania) Icircn alte ţări nu se practică o corespondenţă strictă

Comisiile parlamentare sunt organisme interne ale parlamen-tului de studiere şi avizare precum şi de control Numărul comisiilor permanente denumirea lor gradul de specializare diferă de la un sistem constituţional la altul

Icircn mod firesc comisiile parlamentare sunt organizate şi icircn cele două Camere ale Parlamentului Romacircniei Astfel Adunarea Deputaţilor aleasă icircn 1990 şi-a organizat următoarele comisii permanente

182

1 Comisia economică 2 Comisia pentru buget şi finanţe 3 Comisia pentru industrie şi servicii 4 Comisia pentru agricultură silvicultură industrie

alimentară şi servicii pentru agricultură 5 Comisia pentru drepturile omului culte şi problemele

minorităţilor naţionale 6 Comisia pentru echilibrul ecologic şi protecţia mediului 7 Comisia pentru administraţia centrală şi locală amenajarea

teritoriului şi urbanism 8 Comisia pentru muncă sănătate protecţie socială şi statutul

femeii icircn societate 9 Comisia pentru icircnvăţămacircnt ştiinţă tineret sport 10 Comisia pentru cultură artă mijloace de informare icircn

masă 11 Comisia juridică de disciplină şi imunităţi 12 Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii 13 Comisia de validare Trebuie menţionat că regulamentul votat de Adunarea

Deputaţilor aleasă icircn luna mai 1990 nominaliza comisiile permanente Cacirct priveşte Regulamentul Senatului din anul 1990 acesta nu nominaliza comisiile permanente ci prevedea că numărul denumirea şi competenţa fiecărei comisii permanente se vor hotăricirc de Senat la propunerea Biroului Permanent icircn prima şedinţă ce urmează adoptării regulamentului său

Trebuie adăugat că icircn ce priveşte numărul şi denumirea comisiilor permanente Regulamentul Camerei Deputaţilor le stabileşte chiar el iar Regulamentul Senatului trimite la hotăracircrea Senatului luată la propunerea Biroului Permanent

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc competenţa comisiilor permanente plecacircnd de la faptul că acestea sunt organe de lucru ale parlamentarilor icircnfiinţate cu scopul de a icircndeplini icircnsărcinările ce le sunt icircncredinţate icircn vederea pregătirii

183

lucrărilor Camerelor Astfel comisiile permanente avizează proiectele de legi şi propunerile legislative precum şi amendamentele efectuează anchete parlamentare dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de Biroul Permanent

Cacirct priveşte organizarea comisiilor permanente ea rezultă icircn detaliu din regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului Membrii comisiilor permanente sunt aleşi de către fiecare Cameră pe principiul reprezentării proporţionale a grupurilor parlamentare sau prin negocieri icircntre reprezentanţii acestora Candidaturile se propun de grupurile parlamentare icircn limita locurilor ce rezultă din proporţionalitatea rezultată mai sus iar membrii comisiilor sunt desemnaţi prin acordul preşedinţilor grupurilor parlamentare cu respectarea principiului reprezentării proporţionale a acestora Trebuie adăugată aici şi regula potrivit căreia un deputat sau un senator trebuie să facă parte din cel puţin o comisie permanentă

După desemnarea lor comisiile icircn prima şedinţă icircşi aleg birourile cu respectarea şi aici a configuraţiei politice a Camerelor

Biroul comisiei este format din preşedinte vicepreşedinţi şi secretari icircn numărul prevăzut de regulamentele parlamentare Biroul comisiei permanente organizează activitatea comisiei Unele atribuţii revin preşedintelui biroului şi anume reprezentarea comisiei conducerea şedinţelor propunerea de participare şi a altor persoane la şedinţele acesteia menţinerea legăturilor cu alte comisii eventual prin participarea la activitatea acestora Cacirct priveşte vicepreşedinţii biroului aceştia icircndeplinesc pe racircnd atribuţiile preşedintelui icircn lipsa acestuia La racircndul lor secretarii biroului asigură redactarea actelor comisiei şi efectuează numărătoarea voturilor ţin evidenţele necesare

b) Comisiile temporare (ad-hoc) Aceste comisii pot fi alese pentru orice probleme sau domenii

de activitate pentru o problemă (afacere) determinată Atribuţiile lor se limitează la scopul icircnfiinţării De regulă sunt alese comisii temporare pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentru

184

exercitarea unui control aprofundat icircn anumite domenii de activitate (ele se regăsesc aici sub denumiri ca bdquode anchetărdquo bdquospecialerdquo) Atunci cacircnd sunt icircnfiinţate trebuie să li se stabilească atacirct icircmputernicirile cacirct şi modul de lucru Icircntotdeauna icircn lipsa unor dispoziţii exprese icircn această privinţă comisiilor temporare li se aplică aceleaşi reguli ca şi comisiilor permanente Icircntre comisiile temporare şi cele permanente nu există deosebiri afară doar de perioada de timp pentru care sunt constituite Comisiile temporare există pacircnă cacircnd ele şi-au icircndeplinit misiunea pentru care au fost alese icircn timp ce durata comisiilor permanente nu este dată de sarcinile lor ci de durata mandatului Camerei parlamentului

c) Comisia icircntregii Camere O asemenea comisie se găseşte icircn sistemul parlamentar britanic

şi sub o formă sau alta icircn multe ţări al căror regim parlamentar este de inspiraţie britanică Comisia icircntregii Camere este un organ de lucru care cuprinde pe toţi membrii Camerei Lucrările sale sunt prezidate de către un preşedinte care-l icircnlocuieşte pe speaker Comisia icircntregii Camere lucrează după reguli mai simple şi intervine numai icircn anumite cazuri precum proiecte cu caracter constituţional sau icircn probleme fiscale

d) Comisii speciale Comisiile speciale sunt acele comisii alese (desemnate) pentru

a examina o problemă aparte specială şi pentru a face recomandări Camerei parlamentare Ele examinează foarte rar proiectele de legi Sunt alese pentru o durată de timp necesară rezolvării problemei fiind deci comisii temporare Icircn anumite cazuri pot fi alese pe icircntreaga durată a sesiunii parlamentare uneori fiind denumite comisii speciale ale sesiunii

Comisii speciale select commitee se icircntacirclnesc icircn Parlamentul britanic precum şi icircn ţările care imită sistemul parlamentar britanic

e) Comisiile comune (mixte) Parlamentele cu structuri bicamerale icircşi aleg şi unele comisii

comune (mixte) pentru probleme (domenii) de interes comun

185

Comisiile mixte pot fi permanente sau temporare Parlamentul Romacircniei ales icircn 1990 şi-a ales asemenea comisii comune şi anume Comisia pentru apărarea şi asigurarea ordinii publice Comisia de politică externă

Posibilitatea organizării de comisii comune este prevăzută atacirct icircn Constituţie icircn regulamentele celor două Camere precum şi icircn Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Tot o comisie comună a fost şi Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a Romacircniei icircnfiinţată de către Parlament ca Adunare Constituantă prin Hotăracircrea nr2 din 11 iulie 1990 Această comisie era formată din senatori deputaţi şi specialişti icircn domeniul dreptului constituţional şi al altor ştiinţe socio-umane

Prin Regulamentul Adunării Constituante s-a stabilit că această comisie icircşi va alege un preşedinte doi vicepreşedinţi şi doi secretari şi icircşi va adopta un regulament de funcţionare Icircn cadrul comisiei hotăracircrile se luau cu votul majorităţii membrilor cu precizarea că specialiştii membri ai comisiei nu au avut vot deliberativ Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a funcţionat pe baza unui regulament propriu care se completa cu regulamentele celor două Camere privind comisiile parlamentare

Prin hotăracircrea nr26 din 13 mai 1993 Camera Deputaţilor şi Senatul au instituit o comisie specială pentru elaborarea propunerii legislative privind statutul deputatului şi senatorului formată din 16 deputaţi şi 16 senatori Este un exemplu clasic de comisie specială şi comună

f) Comisiile de anchetă Sunt o altă categorie de comisii ce pot fi create de către

adunările parlamentare Denumirea acestor comisii evocă exact scopul creării lor De regulă aceste comisii sunt comisii temporare şi desigur speciale Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor (art72) şi Regulamentului Senatului (art71) fiecare Cameră poate icircnfiinţa o comisie de anchetă la cererea unei treimi din membrii săi

186

Potrivit regulamentelor Camerelor cu unele nuanţări desigur comisia de anchetă poate cita ca martor orice persoană care poate avea cunoştinţă de vreo faptă sau icircmprejurare de natură să servească la aflarea adevărului icircn cauza care formează obiectul activităţii comisiei

Regulamentul Senatului prevede că nu pot fi chemaţi icircn faţa comisiei Preşedintele Romacircniei preşedinţii celor două Camere Avocatul Poporului membrii Curţii Constituţionale şi ai Curţii de Conturi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie procurorul general

La cererea comisiei orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le icircnfăţişeze Este de asemenea prevăzută obligaţia instituţiilor şi organizaţiilor de a da concursul la solicitările comisiei de anchetă desigur icircn condiţiile legii Regulamentul Senatului interzice punerea de icircntrebări privind viaţa personală a celui audiat sau a familiei acestuia

Icircn vederea aflării adevărului comisiile au dreptul de a solicita experţi şi expertize Pentru ca activitatea comisiei să se poată realiza icircn bune condiţii regulamentele stabilesc că dispoziţiile legale privind citarea prezentarea şi ascultarea martorilor precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor sau icircnscrisurilor ori efectuarea expertizelor se aplică icircn mod corespunzător De asemenea mărturia mincinoasă se sancţionează Mai trebuie adăugat că potrivit Regulamentului Senatului dacă dezbaterile asupra raportului Comisiei relevă existenţa unor abateri grave icircn activitatea unui membru al Guvernului Senatul icircnştiinţează Preşedintele Romacircniei şi după caz pe primul-ministru pentru a se lua măsuri potrivit Constituţiei şi legii privind responsabilitatea ministerială iar dacă dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi icircn activitatea Guvernului de natură să justifice retragerea icircncrederii acordate acestuia se poate iniţia o moţiune de cenzură

187

g) Comisiile de mediere Comisiile de mediere se formează icircn parlamentele cu structură

bicamerală atunci cacircnd icircn procedura de legiferare intervin soluţii legislative diferite icircn cele două Camere Icircn asemenea situaţii se icircncearcă medierea icircntre cele două Camere şi unul din mijloacele prevăzute de către lege este tocmai comisia de mediere

Regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei stabilesc cum se organizează şi cum funcţionează Comisia de mediere Comisia de mediere este formată din 7 deputaţi şi 7 senatori desemnaţi de birourile permanente la propunerea grupurilor parla-mentare Comisia se icircntruneşte la convocarea preşedintelui comisiei sesizate icircn fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul Comisia icircşi stabileşte regulile de lucru şi termenul pacircnă la care va prezenta raportul său Prezidarea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un senator şi un deputat icircn ordinea stabilită de comisie

Hotăracircrile se iau cu majoritatea membrilor iar icircn caz de paritate votul preşedintelui este hotăracirctor Potrivit Constituţiei comisia de mediere este creată şi intervine atunci cacircnd una din Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă icircntr-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră Atunci cacircnd comisia nu ajunge la un acord sau cacircnd una din Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere textele aflate icircn divergenţă se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună care vor adopta textul definitiv cu votul majorităţii membrilor lor (pentru legile organice) sau cu votul majorităţii membrilor prezenţi (pentru legile ordinare)

h) Reguli privind funcţionarea comisiilor parlamentare Funcţionarea comisiilor parlamentare este supusă unor reguli

detaliate icircnscrise de obicei icircn regulamentele parlamentare Icircn legătură cu aceste reguli se observă că ele privesc comisiile permanente pentru că acestea au rolul cel mai important Sunt icircnsă prevăzute şi reguli proprii comisiilor speciale sau de anchetă dar numai icircn măsura icircn care ele derogă sau completează pe cele privind

188

comisiile permanente Vom explica aceste reguli astfel cum rezultă ele din regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei

Trebuie subliniat icircnsă că asemenea reguli sunt larg folosite icircn parlamentele lumii şi ca atare nuanţările acestor regulamente nu pot schimba substanţial regulile icircncetăţenite

Şedinţele comisiei parlamentare sunt convocate de către preşedintele sau vicepreşedintele acesteia cu trei zile icircnainte Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să participe la aceste şedinţe Regula este că şedinţele nu sunt publice dar participarea şi a altor persoane fiind necesară desigur că există şi destul de multe excepţii Astfel au acces la lucrările comisiilor miniştrii specialiştii şi alte persoane invitate deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri icircn problema discutată specialiştii din Consiliul Legislativ delegaţi ai presei radioului televiziunii icircn condiţiile prevăzute de regulamente

Comisia poate lucra icircn acelaşi timp cu şedinţele plenului dacă există icircncuviinţarea acestuia şi hotărăşte cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi la vot participacircnd numai membrii comisiei Votul este ca regulă vot deschis dar comisia poate hotăricirc şi vot secret

Avacircnd icircn vedere rolul deosebit al comisiilor parlamentare regulamentele Camerelor prevăd că acestea vor stabili zilele rezervate activităţii de comisie

Avizele şi rapoartele comisiilor sunt prezentate de către raportorii acestora Ele vor cuprinde obligatoriu pe lacircngă opinia majorităţii membrilor comisiei şi părerea contrară motivată a celorlalţi parlamentari din comisie

Sesizarea comisiilor cu materialele respective se face de către Biroul Permanent al Camerei Dacă o comisie se consideră competentă icircn avizarea unui proiect ce se află icircn studiul altei comisii ea poate cere Biroului să facă acest lucru precum şi dacă apreciază că proiectul ce este icircn studiul său este de competenţa altei comisii ea poate cere Biroului Permanent să i-l trimită Comisia sesizată de fond va putea stabili un termen icircn care celelalte comisii să-şi prezinte

189

avizele va putea icircncuviinţa ca la lucrările ei să participe cu vot consultativ raportorul sau raportorii comisiilor sesizate pentru avize Icircn raportul său comisia sesizată de fond va trebui să motiveze fie respingerea acestuia fie admiterea lui cu modificări

Comisiile pot ţine şi şedinţe comune Trebuie adăugat că şi alte reguli de detaliu sunt prevăzute icircn regulamente reguli care să permită o bună funcţionare şi o eficienţă sporită a acestor comisii parlamentare

IV8 Funcţionarea parlamentului

IV81 Mandatul sau legislatura

Reguli privitoare la funcţionarea adunărilor parlamentare se găsesc icircnscrise atacirct icircn Constituţie cacirct şi icircndeosebi icircn regulamentele de funcţionare Icircnţelegerea funcţionării parlamentului implică explicarea noţiunilor de mandat sesiune şi şedinţă parlamentară precum şi a corelaţiilor ce există icircntre acestea

Prin mandat sau legislatură se icircnţelege perioada de timp pentru care parlamentul (sau Camerele) este ales şi icircşi exercită icircmputer-nicirile sale Parlamentele sunt alese icircn general pentru un mandat de 4 sau 5 ani Unele Camere ale parlamentului se pot reicircnnoi la 2 sau 3 ani cacircte o treime regulă ce se icircntacirclneşte de exemplu la Senatul SUA Mandatul parlamentar se icircncheie la expirarea termenului afară de cazul cacircnd parlamentele sunt dizolvate sunt dizolvate mai icircnainte sau se autodizolvă

Icircn general mandatul parlamentului icircncepe cu data cacircnd au loc alegerile de deputaţi şi senatori şi icircncetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament Unele constituţii prevăd că mandatul parlamentului nu poate icircnceta icircnainte de icircncheierea legislaturii Alte constituţii precum şi cea a Romacircniei prevăd şi posibilitatea dizolvării parlamentului act ce are ca efect icircncetarea mandatului icircnainte de expirarea termenului

De asemenea unele constituţii prevăd posibilitatea prelungirii mandatului icircn cazul icircn care se constată existenţa unor icircmprejurări care fac imposibilă efectuarea alegerilor (starea de război starea de

190

asediu calamităţi naturale) Prelungirea mandatului icircn asemenea situaţii se stabileşte numai de către parlament pe durata icircmpre-jurărilor ce au determinat-o

Cacirct priveşte Parlamentul Romacircniei Constituţia prevede icircn art 63 că mandatul Camerei Deputaţilor şi Senatului este de 4 ani şi că acest mandat poate fi prelungit prin lege organică icircn caz de război sau de catastrofă Alegerile pentru noile Camere vor avea loc icircn termen de cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului Parlamentul nou ales se icircntruneşte la convocarea Preşedintelui Romacircniei icircn cel mult 20 de zile de la alegeri Pentru a atenua influenţa parlamentarilor icircn funcţie icircn alegerile ce urmează expirării mandatului sau dizolvării acestuia şi desigur pentru a găsi o soluţie de asigurare a continuităţii conducerii la acest icircnalt nivel statal Constituţia stabileşte că mandatul Camerelor se prelungeşte pacircnă la icircntrunirea legală a noului Parlament Această prelungire nu dă icircnsă Parlamentului totalitatea icircmputernicirilor din timpul mandatului normal Astfel pe perioada prelungirii mandatului Parlamentul nu poate revizui Constituţia şi nu poate adopta modifica sau abroga legi organice

IV82 Sesiunea

Camerele parlamentare icircşi desfăşoară activitatea periodic forma principală de lucru fiind sesiunea

a) Categoriile de sesiuni Sesiunile parlamentare sunt sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare Sesiunile ordinare sunt acele sesiuni icircn care Camera (adunarea parlamentul) este obligată a se icircntruni numărul lor fiind expres prevăzut prin lege Icircn Elveţia Camerele se icircntrunesc icircn sesiuni ordinare de patru ori pe an şi anume primăvara (martie) vara (iunie) toamna (septembrie-octombrie) şi iarna (noiembrie-decembrie) Sesiunile ordinare durează trei săptămacircni Sesiunile extraordinare sunt acele sesiuni care se pot ţine ori de cacircte ori este nevoie icircn afara sesiunilor ordinare Desigur sesiunile extraordinare se realizează acolo unde

191

durata icircn timp a sesiunilor este limitată Potrivit art66 din Constituţia Romacircniei Camera Deputaţilor şi Senatul se icircntrunesc şi icircn sesiuni extraordinare

b) Convocarea sesiunilor parlamentare şi durata lor Trebuie să subliniem că evoluţia sistemelor constituţionale a implicat şi cacircştigarea dreptului Parlamentului de a-şi hotăricirc independent funcţio-narea Regulile privind funcţionarea Parlamentului au constituit obiect de dispută mai ales icircn secolul al XIX-lea icircn Europa guvernele depunacircnd eforturi pentru a fracircna dezvoltarea Camerelor parlamentare La icircnceput dreptul de a convoca aceste sesiuni a aparţinut Guvernului (executivului icircn general) care putea să influenţeze viaţa parlamentară convocacircndu-le cacirct mai rar Pe parcurs icircnsă Parlamentul şi-a consolidat poziţia sa de putere deliberativă avacircnd dreptul de a decide singur cacircnd să se reunească icircn sesiune Dacă verificăm dispoziţiile constituţionale actuale vom observa că adunările pot fi convocate icircn sesiune fie de către şefii de state fie de către preşedinţii Camerelor fie de către alte organisme (birouri comitete)

Cacirct priveşte iniţiativa convocării icircn sesiuni ea este diferită după cum este vorba de sesiuni ordinare sau extraordinare Există de asemenea reguli exprese privind perioada de timp icircn care se pot desfăşura sesiunile precum şi termenul icircn care trebuie convocate Sunt şi reguli privind convocarea primei sesiuni sesiunea de constituire

Durata sesiunilor este fie stabilită prin lege fie de regulă sesiunile durează pacircnă la epuizarea problemelor icircnscrise pe ordinea de zi icircn afara situaţiilor cacircnd se hotărăşte icircnchiderea sau suspendarea lor Dispoziţiile Constituţiei Romacircniei icircn acest domeniu valorifică procedee eficiente şi practice

Icircn ce priveşte sesiunile ordinare Constituţia stabileşte că acestea sunt două pe an menţionacircnd şi perioada calendaristică icircn care se desfăşoară Astfel prima sesiune ordinară icircncepe icircn luna februarie şi nu poate depăşi sfacircrşitul lunii iunie Cea de-a doua

192

sesiune ordinară icircncepe icircn luna septembrie şi nu poate depăşi sfacircrşitul lunii decembrie

Cacirct priveşte sesiunile extraordinare acestea pot fi convocate la iniţiativa Preşedintelui Romacircniei a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori cel puţin a unei treimi din numărul deputaţilor sau al senatorilor

Convocarea icircn sesiune revine icircn toate cazurile preşedinţilor Camerelor şi se realizează prin decizie Icircn legătură cu acest aspect trebuie reţinute icircnsă şi dispoziţiile art 63 potrivit cărora Parlamentul nou ales se icircntruneşte la convocarea Preşedintelui Romacircniei icircn cel mult 20 de zile de la alegeri

Trebuie menţionată şi ipoteza convocării de drept a Parlamentului ipoteză ce rezultă din Constituţie Astfel Parlamentul se convoacă de drept icircn 24 de ore icircn cazul declanşării unei agresiuni armate icircmpotriva Romacircniei de asemenea convocarea de drept se realizează icircn cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă De asemenea Parlamentul se convoacă obligatoriu icircn sesiune icircn situaţia adoptării ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art114 (4) din Constituţie

IV83 Şedinţele

Icircn cadrul sesiunilor Camerele parlamentului lucrează icircn şedinţe care se desfăşoară potrivit regulamentelor de funcţionare Cacirct priveşte şedinţele trebuie avut icircn vedere că potrivit Constituţiei Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează icircn şedinţe separate şi icircn şedinţe comune Constituţia nominalizează situaţiile icircn care Camerele lucrează icircn şedinţe comune menţionacircnd că desfăşurarea acestora este stabilită prin regulament Aceste şedinţe sunt publice cu excepţia situaţiilor cacircnd se hotărăşte şedinţă secretă

Prezidarea şedinţelor aparţine de regulă preşedintelui Camerei ajutat de membri ai biroului toţi sau numai unii prin rotaţie Potrivit regulamentelor Camerelor Parlamentului Romacircniei conducerea lucrărilor aparţine Preşedintelui Camerei sau icircn lipsa acestuia unuia

193

din vicepreşedinţi ajutat de doi secretari Lucrările şedinţelor comune sunt conduse alternativ de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului asistaţi de doi secretari cacircte unul de la fiecare Cameră

Lucrările primelor şedinţe după alegeri pacircnă la alegerea preşedinţilor Camerelor şi birourilor permanente sunt prezidate de către cel mai icircn vacircrstă deputat sau senator asistat de secretari

Şedinţele se ţin la sediul Camerei icircn zilele şi orele stabilite prin programul de lucru adoptat de către Cameră Astfel potrivit regulamentului Camera Deputaţilor icircşi desfăşoară activitatea icircn plen icircn comisii şi icircn grupurile parlamentare pe parcursul a patru-cinci zile consecutive din săptămacircnă potrivit programului stabilit de ea la propunerea Biroului Permanent A cincea zi din săptămacircnă de regulă potrivit programului este rezervată activităţii icircn circum-scripţiile electorale icircn care deputaţii au fost aleşi La propunerea Biroului Permanent se vor putea ţine şedinţe şi după un alt program

Cacirct priveşte Senatul acesta icircşi desfăşoară activitatea icircn plen şi pe comisii de regulă icircn zilele de luni marţi miercuri şi joi La propunerea Biroului Permanent se vor putea ţine şedinţe sau efectua deplasări ale senatorilor icircn judeţe şi după un alt program La şedinţe au dreptul să participe icircn afara deputaţilor sau senatorilor membrii sau reprezentanţii Guvernului diplomaţi reprezentanţi ai presei radioului şi televiziunii precum şi cetăţeni pe baza autorizaţiei sau invitaţiei emise de secretarul general al aparatului Camerei icircn condiţiile stabilite de Biroul Permanent

Camera Parlamentului lucrează valabil dacă icircn sala de şedinţă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor săi De aceea deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei şi să se icircnscrie pe lista de prezenţă ţinută de unul din secretari Deputatul sau senatorul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa va trebui să anunţe din timp Biroul Permanent menţionacircnd cauzele care icircl icircmpiedică să participe Trebuie observat că deoarece Regulamentul

194

Camerei Deputaţilor icircn redactarea actuală prevede că aceasta poate lucra concomitent atacirct icircn plen cacirct şi icircn comisii regulile de mai sus se vor aplica icircn mod corespunzător

De regulă programul fiecărei şedinţe cuprinde icircn ordine comunicări icircntrebări anunţuri de interpelări propuneri de modificare a ordinii de zi discutarea problemelor de pe ordinea de zi Pentru a discuta problemele icircnscrise pe ordinea de zi deputaţii şi senatorii iau cuvacircntul dacă-l cer şi icircl primesc de la preşedintele Camerei icircn ordinea icircnscrierii la cuvacircnt

Pot lua cuvacircntul dacă cer indiferent dacă s-au icircnscris sau nu la cuvacircnt şi indiferent de ordinea icircnscrierii membrii Guvernului Luările de cuvacircnt trebuie să poarte numai asupra problemelor icircnscrise pe ordinea de zi De aceea dacă vorbitorul se icircndepărtează de la chestiunea pentru care i s-a dat cuvacircntul preşedintele icirci atrage atenţia şi dacă nu se conformează icirci poate retrage cuvacircntul

Este interzis dialogul icircntre vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate icircn sală De asemenea există regula de a se vorbi numai de la tribună De regulă o serie de probleme au prioritate icircn discuţie şi pot fi ridicate oricacircnd şi anume aplicarea regulamentului prelungirea suspendarea sau amacircnarea şedinţei amacircnarea sau icircnchi-derea dezbaterii asupra problemelor icircn discuţie icircnchiderea şedinţei

Dezbaterile parlamentare se icircnregistrează pe bandă magnetică se stenografiază şi se publică icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo cu excepţia celor din şedinţele secrete De asemenea se icircntocmesc şi procese-verbale pentru fiecare şedinţă

Sunt de reţinut şi alte reguli privind desfăşurarea şedinţelor parlamentare precum cel care conduce şedinţa are obligaţia de a veghea la respectarea regulamentului şi menţinerea ordinii icircn sala de şedinţe este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atacirct de la tribună cacirct şi din sala de şedinţe invitaţii la şedinţe trebuie să păstreze liniştea şi ordinea reguli pentru presă radio şi televiziune

Cacircteva explicaţii sunt pertinente şi icircn ce priveşte ordinea de zi a şedinţelor parlamentare Faţă de rolul şi locul parlamentului icircn

195

sistemul constituţional apare cu prisosinţă cerinţa ca numai acesta să examineze şi să hotărască asupra problemelor pe care trebuie să le discute

Nici Constituţia şi nici legile nu stabilesc un inventar al problemelor ce ar putea figura pe ordinea de zi a Camerelor Stabilirea ordinii de zi de către Cameră este una din prerogativele independenţei parlamentului singurul care are şi trebuie să aibă dreptul de iniţiativă şi de amendare Stabilirea problemelor de pe ordinea de zi nu poate fi icircncredinţată altui organism guvernului de exemplu pentru că acesta ar evita problemele care-l jenează sau nu-i plac Icircn sistemul francez actual se practică bdquoordinea de zi prioritarărdquo care permite guvernului să plaseze icircn fruntea ordinii de zi chestiunile şi problemele pe care vrea să le discute la icircnceput

Desigur icircn stabilirea ordinii de zi majoritatea parlamentară are un rol aparte dar sistemele democratice asigură garanţii şi pentru exprima-rea minorităţii parlamentare prin dreptul de iniţiativă legislativă care aparţine şi parlamentarilor prin dreptul de amendare a ordinii de zi

Arătam că nu se practică sistemul unui catalog cuprins explicit icircn lege Cu toate acestea prin interpretarea Constituţiei şi a regulamentelor Camerelor rezultă unele probleme care obligatoriu trebuie să figureze pe ordinea de zi a primei şedinţe a Camerei unui parlament Astfel ordinea de zi trebuie să cuprindă obligatoriu verificarea legalităţii alegerii deputaţilor şi senatorilor icircn care scop se aleg comisii de validare De asemenea pe ordinea de zi a primei şedinţe trebuie să figureze alegerea preşedintelui Camerei a Biroului Permanent desemnarea membrilor icircn comisiile permanente eventual chiar adoptarea regulamentului de funcţionare icircn cazul icircn care se consideră că cel existent trebuie icircnlocuit

Proiectul ordinii de zi este icircntocmit de către Biroul Permanent al Senatului iar adoptarea sa revine numai Senatului

Cacirct priveşte Camera Deputaţilor ordinea de zi şi programul de lucru se aprobă de Comitetul ordinii de zi pacircnă la sfacircrşitul fiecărei săptămacircni de lucru a Camerei

196

IV9 Sistemul de vot

Asupra problemelor discutate Camerele parlamentului hotă-răsc prin vot care poate fi deschis sau secret stabilind pentru fiecare problemă icircn parte şi felul votului afară de cazul icircn care chiar prin regulamentele de organizare şi funcţionare se stabileşte şi caracterul votului Astfel de exemplu art34 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede votul secret cu bile pentru acordarea votului de icircncredere Guvernului sau adoptarea moţiunii de cenzură Votul deschis se exprimă prin ridicarea de macircini apel nominal ridicare icircn picioare sau vot electronic

Votarea prin apel nominal se face icircn modul următor preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor pentru şi contra unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor fiecare deputat sau senator răspunde pentru sau contra După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor respectiv ale senatorilor care nu au răspuns

Votul secret se exprimă prin buletine prin bile sau electronic Regulamentele de funcţionare stabilesc ca fiind obligatoriu votul cu buletine (desigur cacircnd s-a hotăracirct vot secret) atunci cacircnd sunt alese persoane icircn funcţii iar votul prin bile icircn cazul votării legilor sau a unor hotăracircri

Votul pentru cazul buletinelor presupune ca deputatul sau senatorul să lase neatins numele persoanei icircnscrise pe buletin iar votul contra presupune ştergerea lui

Pentru votul secret cu bile icircn faţa preşedintelui Camerei se aşază o urnă albă şi o urnă neagră Se icircnmacircnează fiecărui deputat sau senator o bilă albă şi una neagră Depunerea bilei albe icircn urma albă şi a celei negre icircn urna neagră icircnseamnă vot pentru iar depunerea bilei albe icircn urna neagră şi a bilei negre icircn urna albă icircnseamnă vot contra

Constituţia cuprinde chiar unele dispoziţii privind sistemul de vot icircn Camerele parlamentului Astfel proiectul sau propunerea de revizuire a Constituţiei trebuie adoptată de către Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul

197

membrilor fiecărei Camere iar dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord cele două Camere icircn şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor

Tot cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor Camerele Parlamentului icircn şedinţă comună hotărăsc punerea sub acuzare a Preşedintelui Romacircniei pentru icircnaltă trădare Legile organice şi regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii fiecărei Camere Votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor se cere şi pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui Romacircniei pentru icircnvestitura Guvernului pentru adoptarea moţiunii de cenzură Cacirct priveşte legile ordinare şi hotăracircrile ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră

Sistemul de vot icircn parlament a cunoscut o anumită evoluţie el exprimacircnd desigur autonomia parlamentului Mai icircntacirci guvernanţii au preferat votul secret pentru că acesta permite parlamentarilor să susţină guvernul fără ca electoratul să observe Această viziune se justifică prin teoria mandatului reprezentativ şi suveranitatea parlamentară

Pe parcurs s-a impus şi votul deschis sub presiunea cetăţenilor votul secret subzistacircnd icircn cazul alegerilor icircn funcţii Concomitent cu dezvoltarea partidelor politice tendinţa este de a se prefera votul deschis care permite un control clar asupra opţiunilor iar guvernului un control deschis asupra majorităţii parlamentare care trebuie să-l susţină

VOT PUBLIC (DESCHIS) SAU VOT SECRET

Ţări Public (afară dacă se decide altfel) 20 Public 23 Public afară de numiri şi alegeri 28 De obicei secret 1 Potrivit deciziei Prezidiului (biroului) 1 TOTAL 83

Cf Les parlements dans le monde p 535

198

IV10 Deputaţii şi senatorii

Membrii Parlamentului poartă de regulă denumirea de deputaţi sau senatori Aceste denumiri consacrate de sistemele constituţionale sunt corelate cu chiar denumirea Camerelor parlamentului (icircn sistemul bicameral) sau a parlamentului

De regulă icircn structura bicamerală o Cameră este denumită Adunarea sau Camera Deputaţilor Camera Reprezentanţilor şi cealaltă Senat De asemenea deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat existacircnd şi alte reguli de desemnare Sunt sisteme constituţionale icircn care există şi deputaţi numiţi iar unii deputaţi pot fi rezultatul unor dispoziţii legale care să permită reprezentarea unor categorii sociale minoritare Cacirct priveşte senatorii ei pot fi aleşi de drept şi numiţi Senatorii de drept se găsesc icircn acele ţări icircn care constituţiile stabilesc că anumite persoane (de regulă foştii prim-miniştri şefii cultelor religioase preşedinţii academiilor de profil strict ştiinţific) fac parte de drept din Senat icircn temeiul calităţii lor

Senatorii de drept au fost prevăzuţi icircn constituţiile romacircne din 1866 1923 şi 1938 Constituţia Italiei prin art 59 stabileşte că este senator de drept şi pe viaţă afară de cazul cacircnd renunţă orice fost preşedinte al Republicii Senatorii numiţi au fost consacraţi prin Constituţia romacircnă din anul 1938 ei fiind numiţi de rege Constituţia Italiei icircn art59 stabileşte că Preşedintele Republicii poate numi senatori pe viaţă cetăţeni cu realizări excepţionale icircn domeniile social ştiinţific artistic sau literar Alegerea parlamentarilor este icircnsă regula şi ea se justifică prin aceea că parlamentul a apărut nu pentru a fi o contrapondere faţă de executiv ci mai ales pentru a reprezenta cetăţenii Parlamentul este aşa cum am văzut un organism esenţial al echilibrului puterilor şi al reprezentării Alegerea parlamentarilor le conferă acestora o mai mare independenţă faţă de executiv ei nu depind de executiv şi nici de icircnvestitura sa ci de electorat De asemenea alegerea parlamentarilor le conferă acestora un prestigiu aparte icircntr-un sistem politic bazat pe suveranitatea naţiunii a

199

poporului Prin alegere parlamentarii sunt mai aproape de sursa puterii decacirct miniştrii au o importanţă mai mare decacirct aceştia De aceea se consideră că icircntr-un parlament bicameral dacă una din Camere este aleasă prin vot direct iar cealaltă prin vot indirect prima are mai mult prestigiu şi mai multă influenţă

Aceasta explică şi de ce icircn asemenea situaţii prima Cameră are atribuţii mai importante icircn guvernare (adoptă bugetul confirmă guvernul şi programul său)

Deputaţii şi senatorii sunt aleşi pe durata mandatului Icircn unele sisteme constituţionale se prevede regula reicircnnoirii membrilor unei Camere parlamentare dar durata mandatului rămacircne aceeaşi doar că mandatul fiecăruia icircncepe la date diferite

De regulă deputaţii şi senatorii intră icircn deplinătatea drepturilor şi icircndatoririlor de la data alegerii conform prevederilor constituţionale Constituţia Romacircniei stabileşte că parlamentarii icircntră icircn exerciţiul mandatului la data icircntrunirii legale a Camerei din care fac parte sub condiţia validării Calitatea de deputat sau de senator icircncetează la data icircntrunirii legale a Camerelor nou alese sau icircn caz de demisie de pierdere a drepturilor electorale de incompatibilitate ori de deces

Drepturi şi obligaţii Icircn realizarea mandatului lor deputaţii şi senatorii au o serie de

drepturi şi de icircndatoriri stabilite atacirct prin Constituţie cacirct şi prin regulamentele Camerelor Acestea creează condiţiile pentru ca deputaţii şi senatorii să-şi desfăşoare activitatea

Drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor ar putea fi clasificate icircn funcţie de conţinutul lor de timpul icircn care pot sau trebuie să fie exercitate de actul normativ icircn care sunt prevăzute Astfel icircn raport de conţinutul lor drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor pot fi grupate icircn drepturi şi obligaţii care privesc organizarea internă a adunărilor şi cele care le revin icircn cadrul raportului de reprezentare şi al responsabilităţilor faţă de alegători

200

Icircn funcţie de timpul icircn care pot fi exercitate drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor pot fi clasificate icircn drepturi şi icircndatoriri pe care deputaţii le exercită icircn timpul şedinţelor şi cele pe care le exercită icircntre şedinţe

Cacirct priveşte actul normativ icircn care sunt cuprinse am putea distinge icircntre drepturile şi icircndatoririle prevăzute icircn Constituţie şi cele prevăzute icircn legi

Vom proceda icircnsă la expunerea acestora icircn ordinea importanţei lor pentru că unele drepturi şi icircndatoriri sunt greu de clasificat icircn exclusivitate icircntr-o anumită grupă

Drepturile şi icircndatoririle deputaţilor şi senatorilor sunt icircn principal următoarele

a) De a participa la icircntreaga activitate a Camerei parlamentare şi a Parlamentului icircn toate formele icircn care această activitate se desfăşoară Ei au dreptul şi obligaţia de a participa la şedinţele Camerelor precum şi la activitatea grupurilor parlamentare a comisiilor parlamentare de a iniţia propuneri legislative

b) De a urmări aplicarea legilor şi a celorlalte măsuri hotăracircte de către Parlament Dacă icircn timpul şedinţelor parlamentarii participă la votarea legilor şi a hotăracircrilor icircntre şedinţele parlamentare ei trebuie să urmărească dacă şi cum aceste acte sunt aduse la icircndeplinire Aceasta se poate realiza printr-o varietate de forme şi mijloace cum ar fi participarea lor la şedinţele unor autorităţi publice sesizări şi propuneri

c) De a pune icircntrebări şi adresa interpelări d) De a cere informaţiile necesare de la autorităţile publice icircn

condiţiile legii icircn vederea pregătirii dezbaterilor ori a interpelărilor e) De a păstra o stracircnsă legătură cu alegătorii din

circumscripţia electorală icircn care au fost aleşi Icircn acest mod se vor cunoaşte problemele reale iar alegătorii pot fi eficient sprijiniţi icircn cererile lor

f) De a fi indemnizaţi de a primi diurne de a li se asigura cazarea şi gratuitatea călătoriei pe tren avion vapor autobuz De

201

g) De a li se acorda concedii pentru motive de boală sau interese personale icircn condiţiile Regulamentului Camerei

Incompatibilităţi şi imunităţi Unele sisteme constituţionale stabilesc incompatibilităţi icircntre

mandatul de deputat sau senator şi alte funcţii de regulă publice Aceste incompatibilităţi au multe explicaţii precum imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcţii parlamentarul trebuie să se concentreze numai asupra activităţii parlamentare evită corupţia prin acordarea de posturi avantajoase de către executiv icircn vederea influenţării parlamentului etc Potrivit Constituţiei calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate cu excepţia celei de membru al Guvernului Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică

Desigur nimeni nu poate fi icircn acelaşi timp deputat şi senator Cacirct priveşte imunitatea parlamentarului ea urmăreşte punerea

acestuia la adăpost icircmpotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii Există două categorii de imunităţi parlamentare primele sunt caracterizate prin inexistenţa răspunderii punacircnd parlamentarul la adăpost pentru tot ce priveşte activitatea legată de exercitarea mandatului său (discursuri opinii vot) Imunităţile din a doua categorie denumite şi inviolabilităţi cuprind reguli speciale privind reţinerea arestarea sau trimiterea icircn judecată penală icircn cazul icircn care deputaţii sau senatorii sunt icircnvinuiţi de crime sau delicte Aceste reguli ocrotesc parlamentarii icircmpotriva unor abuzuri unor urmăriri judiciare nejustificate arbitrare declanşate de către executiv sau adversari Icircn acest sens vom explica regulile cuprinse icircn Constituţia Romacircniei

Aceste reguli asigură imunitatea parlamentară icircn sensul protecţiei deputaţilor şi senatorilor icircmpotriva urmăririlor judiciare abuzive şi a garantării libertăţii de gacircndire şi acţiune a acestora De aceea niciun deputat sau senator nu poate fi tras la răspundere

202

juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate icircn exercitarea mandatului De asemenea niciun deputat sau senator nu poate fi reţinut arestat percheziţionat sau trimis icircn judecată penală ori contravenţională fără icircncuviinţarea Camerei Deputaţilor sau Senatului după ascultarea sa Competenţa de judecată aparţine Icircnaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie

Potrivit Regulamentelor Camerelor cererea de reţinere arestare percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii icircn judecată penală ori contravenţională se adresează preşedintelui Camerei de către ministrul justiţiei Preşedintele Camerei o aduce la cunoştinţa deputaţilor sau senatorilor icircn şedinţă publică după care o trimite de icircndată Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi (Camera Deputaţilor) sau Comisiei Juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări (Senat) spre examinare Comisia va stabili dacă sunt motive temeinice pentru aprobarea cererii Hotăracircrea comisiei se adoptă prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii săi Comisia poate solicita ministrului justiţiei documentele necesare acesta avacircnd obligaţia de a le pune la dispoziţie Icircn caz de refuz comisia se adresează Camerei Comisia icircntocmeşte un raport la Camera Deputaţilor icircn cel mult 30 de zile Cererea de ridicare a imunităţii icircmpreună cu raportul se va icircnainta grupului parlamentar din care deputatul face parte iar acesta icircşi va exprima punctul de vedere icircn termen de 30 de zile de la sesizare Camera Deputaţilor hotărăşte asupra cererii icircn cel mult 3 luni de la sesizare

La Senat procedura este asemănătoare dar Comisia nu are un termen de soluţionare Doar Biroul Permanent al Senatului este obligat să supună spre dezbatere şi aprobare plenului raportul comisiei icircn termen de 15 zile de la data depunerii lui Asupra cererii Camera hotărăşte prin vot secret cu majoritatea membrilor săi

Icircn caz de infracţiune fragrantă deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei fără icircncuviinţarea prealabilă a Camerei Dar icircn această situaţie ministrul justiţiei are obligaţia de a informa neicircntacircrziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii sau percheziţiei

203

Icircn cazul icircn care constată că nu există temei pentru reţinere Camera Deputaţilor sau după caz Senatul dispune imediat revocarea acestei măsuri Icircn fine trebuie adăugată regula potrivit căreia cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se icircnscriu cu prioritate pe ordinea de zi

Imunitatea parlamentară este o garanţie juridică a exercitării nestacircnjenite de către deputaţi şi senatori a activităţii lor Ea nu trebuie interpretată ca o icircnlăturare a răspunderii deputatului sau senatorului pentru icircncălcarea legilor ci ca o protecţie icircmpotriva eventualelor abuzuri sau presiuni Camera parlamentară printr-o obiectivă şi matură dezbatere şi chibzuinţă are dreptul să aprecieze dacă faptele imputate deputatului sau senatorului se icircntind pe icircntreaga durată a mandatului

Icircn alte sisteme constituţionale sunt desigur şi reguli specifice Astfel icircn unele ţări imunitatea parlamentară priveşte numai cauzele penale icircn altele (de inspiraţie britanică) priveşte numai cauzele civile

Răspundere şi sancţiuni Deputaţii şi senatorii au o serie de drepturi dar şi o serie de

obligaţii De asemenea ei au obligaţia de a respecta normele regulamentare Icircn cazul icircncălcării acestor norme ei pot fi sancţionaţi Sancţiunile ce li se pot aplica sunt

a) avertismentul b) chemarea la ordine c) retragerea cuvacircntului d) eliminarea din sala de şedinţe e) interzicerea de a participa la lucrările adunării pe timp de

maximum 15 zile f) excluderea temporară Regulamentul Senatului prevede doar primele patru sancţiuni

iar la sancţiunea de la litera e) durata este de 30 de zile Sancţiunile pot fi aplicate de către preşedintele Camerei sau de către Cameră icircn condiţiile prevăzute de regulament şi desigur icircn raport cu gravitatea abaterii

204

IV11 Actele parlamentului Consideraţii generale Clasificare

Dacă parlamentul icircn chiar raţiunea sa de a fi adoptă legi icircn practica acestuia s-au impus şi alte acte sub denumiri specifice precum regulamente hotăracircri declaraţii moţiuni mesaje apeluri Trebuie precizat că unele acte sunt adoptate numai de o Cameră parlamentară Pentru simplificare folosim termenul parlament din context rezultacircnd autoritatea emitentă

Icircntre actele parlamentului există deosebiri nu numai de denumire unele dintre ele rezultă din practica parlamentului Discuţii ştiinţifice s-au purtat şi pot să se poarte atunci cacircnd prin constituţii se nominalizează numai legile şi hotăracircrile lucru de altfel frecvent

Icircn acest sens trebuie să subliniem că enumerarea icircn constituţie a actelor parlamentului nu este şi o clasificare a actelor icircn acte normative şi individuale icircn sensul că legile ar avea un caracter normativ iar hotăracircrile icircntotdeauna un caracter individual

S-a exprimat icircn literatura juridică şi opinia că prin modul cum constituţia stabileşte actele prin care organele statului icircşi icircndeplinesc atribuţiile s-ar preciza icircn acelaşi timp şi caracterul normativ sau nenormativ al acestora O asemenea opinie nu este icircn primul racircnd confirmată icircn practica normativă a organelor statului Astfel organele de stat inclusiv parlamentul au emis şi hotăracircri cu caracter normativ O asemenea opinie nu-şi găseşte fundamentarea icircn constituţie deoarece aceasta stabileşte doar actele prin care organele statului icircşi exercită atribuţiile nu şi caracterul acestor acte lăsacircnd sub acest aspect deplină libertate de decizie organelor de stat

Icircnainte de a proceda la analiza detaliată a actelor juridice ale parlamentului se impune explicarea unor chestiuni prealabile Icircn practica parlamentelor se icircntacirclnesc unele manifestări de voinţă care cuprind numai afirmaţii de principiu sau luări de atitudine lipsite de efecte juridice Asemenea acte nu se icircncadrează icircn categoria actelor juridice De aceea ele au fost grupate şi analizate ca o categorie de acte aparte denumite acte cu un caracter exclusiv politic Pe bună

205

dreptate se susţine icircn doctrină că actele exclusiv politice deşi cuprind numai afirmaţii de principiu sau luări de atitudine lipsite de un efect juridic imediat prin faptul că emană de la organe situate pe cele mai icircnalte trepte ale aparatului de stat se bucură de un prestigiu deosebit şi de o largă influenţă icircn viaţa socială şi politică Sunt acte cu caracter exclusiv politic declaraţia mesajul apelul

Prin asemenea acte parlamentul stabileşte anumite principii icircn politica externă ia atitudine icircn anumite probleme internaţionale aduce la cunoştinţă altor parlamente poziţia icircn diverse probleme internaţionale

Gruparea declaraţiei mesajului şi apelului icircn categoria actelor exclusiv politice prezintă avantaje de ordin ştiinţific Sunt evidenţiate astfel aspecte specifice ale activităţii parlamentare icircn domeniul politicii externe şi se realizează o diferenţiere a acestor manifestări de voinţă de actele juridice Actele juridice sunt şi ele exprimări politice dar mesajul declaraţia şi apelul au cu precădere şi icircn totalitate numai un caracter politic

O a doua problemă prealabilă priveşte precizarea naturii juridice a regulamentului Camerei parlamentare sau a Parlamentului icircn icircntregul său

Pentru analizarea acestei probleme urmează să observăm că parlamentul sau desigur fiecare cameră adoptă regulamentul său de funcţionare icircn virtutea autonomiei sale parlamentare Icircncadrarea regulamentului icircntr-una din categoriile de acte juridice ale parlamentului a format şi formează icircncă obiectul unei interesante dispute ştiinţifice

Opiniile icircn mare parte diferite au fost formulate succesiv Practica a confirmat unele puncte de vedere şi le-a icircnlăturat pe altele Mai mult legislaţia a evoluat sub aspectul cerinţelor atacirct de conţinut cacirct şi de formă Aceasta face ca unele opinii care puteau fi susţinute şi prin argumente practice sau de lege să nu mai aibă astăzi asemenea suport

206

Analiza detaliată a tuturor opiniilor exprimate excede icircnsă cerinţele unei prelegeri universitare Constituţia Romacircniei dă regulamentelor Camerelor o poziţie distinctă icircn cadrul actelor Parlamentului icircndeosebi prin art61(1) care le nominalizează şi prin art144-145 privind controlul constituţionalităţii lor De aceea ele vor trebui examinate aparte

O altă problemă priveşte clasificarea generală a actelor parla-mentului Pentru aceasta vom observa că prin constituţii sunt nomi-nalizate următoarele acte juridice legile regulamentele Camerelor hotăracircririle şi moţiunile Icircn funcţie de faptul dacă conţin sau nu norme juridice actele pot fi clasificate icircn două categorii şi anume acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual (nenormativ)

Icircn prima categorie intră legile şi regulamentele Camerelor fără excepţie precum şi unele hotăracircri Icircn cea de-a doua categorie sunt cuprinse numai hotăracircri şi anume acelea care cuprind manifestări de voinţă icircn scopul stabilirii de drepturi şi obligaţii icircn sarcina unor subiecte de drept dinainte determinate precum şi moţiunile

IV111 Legea ca act juridic al parlamentului

Două realităţi fac mereu actuală discutarea conceptului de lege Mai icircntacirci faptul că icircn mod obişnuit curent termenul de lege este folosit icircn două accepţiuni o accepţie largă (lato sensu) care exprimă orice act normativ şi o accepţie restracircnsă (stricto sensu) prin care se desemnează actul juridic al parlamentului (autoritate legiuitoare) Ambele accepţiuni sunt corect curent utilizate Distincţia ştiinţifică se impune icircnsă atunci cacircnd urmărim să stabilim ierarhia izvoarelor de drept să facem cuvenitele delimitări icircntre actele autorităţilor publice şi deci şi icircntre cele ale parlamentului sau cacircnd vrem să explicăm supremaţia juridică a legii Aceasta deoarece supremaţia legii priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului

Deşi distincţia icircntre cele două accepţiuni ale noţiunii de lege se face corect continuă icircncă să se manifeste multe nuanţări cacircnd se defineşte legea ca act juridic al parlamentului nuanţări care uneori

207

nu permit identificarea legii nu numai icircn sistemul de drept ci nici icircn cadrul actelor parlamentului

Or o asemenea distincţie (şi de identificare) apare utilă din moment ce parlamentul adoptă atacirct legi cacirct şi alte acte De regulă icircn definirea legii se au icircn vedere două aspecte şi anume conţinutul actului normativ (criteriul material) şi procedura sa de adoptare (criteriul formal) Dacă icircn ce priveşte criteriul formal definiţiile formulate reuşesc icircn unanimitate (sau aproape) o soluţie riguros exactă ştiinţificeşte nu acelaşi lucru reuşesc ele icircn ce priveşte criteriul material

De aceea un examen critic succint desigur al definiţiilor formulate se impune Astfel Andreacute Hauriou definea legea ca fiind o regulă generală scrisă stabilită de către puterile publice după deliberare şi comportacircnd accepţiunea directă sau indirectă a guvernanţilor iar Benoit Jeanneau ca fiind bdquoregulile stabilite de către Parlament icircn materiile legislativerdquo altfel spus icircn materiile enumerate de art34 al Constituţiei (franceze desigur) Icircn literatura juridică romacircnească legea este definită de către Tudor Drăganu ca fiind actul care bdquoexprimacircnd voinţa icircntregului popor este votat de organul suprem al puterii de stat icircn conformitate cu regulile procedurale stabilite de Constituţie şi cuprinde forme generale de conduită obligatorii şi susceptibile de a fi aplicate atunci cacircnd metoda convingerii nu dă rezultate prin forţa de constracircngere a statuluirdquo La racircndul său Ion Deleanu defineşte legea ca fiind actul ce bdquocuprinde reguli generale şi obligatorii sancţionate prin forţa de constracircngere a statului atunci cacircnd aplicarea ei nu se realizează din convingere şi este susceptibilă de aplicare ori de cacircte ori se ivesc condiţiile prevăzute icircn ipoteza eirdquo pentru a adăuga că din punct de vedere formal bdquopentru ca un act juridic să aibă valoare de lege el trebuie să fie adoptat de către parlament cu respectarea unor norme de tehnică legislativă icircn sensul restracircns al acestei noţiuniirdquo iar Gheorghe Boboş ca fiind bdquonumai acel act normativ care este

208

elaborat de către organul suprem al puterii de stat după o procedură specialărdquo76

Privitor la acest grup de definiţii pe care le-am reprodus aici se impun mai multe constatări Icircn mod corect legea icircn accepţiunea sa restracircnsă este considerată a fi o regulă generală un act avacircnd forma scrisă adoptată de către parlament şi după o procedură anu-mită prestabilită (procedură specială norme de tehnică legislativă)

Este de asemenea utilă adăugirea ce apare icircn unele definiţii icircn sensul că acest act comportă accepţiunea directă sau indirectă a guvernanţilor icircn măsura icircn care acest lucru s-ar referi la adoptarea legilor prin referendum

Dar acest mod de definire este numai parţial complet icircn sensul că surprinde doar aspectul formal al legii

Cacirct priveşte cel de-al doilea aspect aspectul material (conţinutul reglementărilor) definiţiile menţionate nu reuşesc să-l surprindă Mai exact spus trăsăturile privind aspectul material al conceptului de lege nu sunt suficiente pentru identificarea legii ca act al parlamentului Dacă este adevărat că legea conţine norme generale de conduită obligatorii (reguli generale şi obligatorii) susceptibile de a fi aplicate icircn caz de nevoie prin forţa de constracircngere a statului este icircnsă fără icircndoială că o asemenea trăsătură priveşte toate actele normative fără excepţie De asemenea precizarea că legea intervine icircn materiile legislative stabilite de către Constituţie nu este nici ea satisfăcătoare deşi poate fi avută icircn vedere mai ales pentru sistemele constituţionale icircn care domeniul rezervat legii este precis determinat chiar prin dispoziţii constituţionale

Există icircnsă şi alte definiţii ale legii care trebuie luate icircn considerare Astfel Georges Burdeau plecacircnd de la constatarea că icircn definirea legii există multe controverse arată că dacă se ia icircn considerare conţinutul se poate spune că sunt legi toate reglementările generale şi permanente Dimpotrivă dacă se consideră forma icircn care este edictată se poate spune că legea este


209

actul juridic votat de cele două Camere Icircntr-o asemenea concepţie adaugă Georges Burdeau nu ar exista materii care să fie rezervate domeniului legii legislatorul imprimacircnd reglementărilor caracterul de lege77

Mircea Lepădătescu defineşte legea ca fiind actul juridic adoptat de parlament prin care sunt reglementate raporturile sociale cele mai generale şi mai importante Ioan Ceterchi şi Momcilo Luburici definesc legea ca bdquoactul normativ cu forţă juridică superioară tuturor celorlalte acte normative care emană de la organul suprem al puterii de stat şi care reglementează cele mai importante relaţii socialerdquo78

Valorificacircnd definiţiile invocate pacircnă aici putem considera că legea icircn accepţiunea sa restracircnsă este actul juridic al Parlamentului elaborat icircn conformitate cu Constituţia potrivit unei proceduri prestabilite şi care reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante Un asemenea mod de definire a legii prezintă credem noi reale avantaje de ordin ştiinţific El surprinde atacirct aspectul formal cacirct şi cel material Desprindem din această definiţie faptul că legea este actul juridic al Parlamentului identificacircndu-se astfel organul emitent De aici rezultă că legea este icircn exclusivitate actul Parlamentului definiţia punacircnd icircn valoare dispoziţiile din multe constituţii potrivit cărora parlamentul este unicul organ legiuitor Această prevedere constituţională şi realitate statală este rezultatul faptului că parlamentul constituie de regulă singurul organ de stat ales de către toţi cetăţenii ţării direct prin vot universal egal şi secret

Definiţia evocă faptul că niciun alt organ de stat nu poate adopta legi că deci numai parlamentul icircmbracă icircn forma legii voinţa poporului dacircndu-i astfel caracterul de voinţă de stat Legea icircnsă se află icircntr-un raport de conformitate cu constituţia ea trebuind să fie perfect armonizată cu litera şi spiritul acesteia Această precizare

77 I Muraru op cit p 474 şi urm 78 I Muraru op cit p 474 şi urm

210

pune icircn lumină poziţia legii icircn raport cu constituţia delimitacircnd-o şi implicit evocă ideea că restul izvoarelor dreptului trebuie să fie conforme legii Transformarea voinţei poporului icircn lege (deci icircn voinţă de stat) nu se poate realiza oricum ci numai pe calea unei proceduri anumite procedură la racircndul ei prestabilită chiar prin constituţie şi lege

Această procedură trebuie să permită poporului posibilitatea unui control direct asupra modului cum parlamentul icircşi exercită mandatul icircncredinţat şi icircndeosebi funcţia legislativă Icircn anumite situaţii aşa cum vom explica de altfel poporul are dreptul de a valida prin referendum deci cel mai direct posibil exercitarea acestei funcţii

Definiţia legii ca act juridic al parlamentului trebuie să realizeze nu numai identificarea formei ci şi a conţinutului ceea ce conduce la identificarea domeniului rezervat legii Iată de ce spunem că legea reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale

Această parte a definiţiei evocă faptul că prin lege sunt reglementate numai anumite relaţii sociale şi anume acelea pe care legiuitorul icircn baza unei selecţii valorice determinate de factori economici sociali politici juridici le consideră a fi cele mai importante şi cele mai generale

Aceasta exprimă realitatea că nu toate relaţiile sociale prezintă aceeaşi importanţă pentru legiuitor ci numai unele iar celelalte relaţii sociale care deci nu prezintă această importanţă deosebită urmează a se desfăşura icircn spiritul reglementărilor date prin lege Ele vor fi deci reglementate prin acte de mai mică importanţă ca legea Este evocată aici şi ideea că practic legea nu poate reglementa totalitatea relaţiilor sociale deşi ideal ar fi ca toate reglementările juridice să fie opera parlamentului lucru ce nu poate fi considerat o imposibilitate icircn perspectiva dezvoltării tehnicilor de lucru Imposibilitatea practic ca legea să reglementeze totalitatea relaţiilor sociale este determinată atacirct de volumul imens (aproape de

211

nemăsurat) al relaţiilor sociale cacirct şi de realitatea că parlamentul icircşi desfăşoară activitatea icircn sesiuni S-a impus deci o selecţie valorică a relaţiilor ce revin spre reglementare legii sau numai legii selecţie ce a dus icircn timp la categoria de domeniu rezervat legii

Stabilirea sferei relaţiilor sociale ce formează domeniul rezervat reglementării prin lege prezintă un real interes teoretic şi practic mărturii icircn acest sens fiind atacirct preocupările ştiinţifice cacirct şi reglementările constituţionale

Examinacircnd această problemă icircn realitatea sa constituţională vom putea observa că unele constituţii deşi conţin anumite elemente de identificare nu stabilesc expres icircn integralitatea lor relaţiile a căror reglementare se face icircn exclusivitate prin lege Alte constituţii enumeră icircnsă aceste relaţii un asemenea procedeu avacircnd desigur avantaje

Faptul că unele constituţii icircncearcă o delimitare a categoriilor de relaţii sociale ce revin icircn exclusivitate reglementării prin lege ca act al parlamentului este considerat o inovaţie avacircnd icircn vedere că icircn mod tradiţional domeniul legii este nelimitat şi că parlamentul este considerat suveran şi poate legifera icircn orice domeniu

Această inovaţie a fost introdusă de Constituţia franceză din anul 1958 care a circumscris legii un anumit număr de materii limitativ enumerate Astfel art35 din această Constituţie distinge două sectoare icircn interiorul domeniului legislativ

a) materii pe care parlamentul le poate reglementa pacircnă la detaliu şi anume drepturile civile şi garanţiile fundamentale acordate cetăţenilor pentru exercitarea libertăţilor publice cetăţenia statutul şi capacitatea persoanelor determinarea crimelor şi delic-telor veniturile taxele şi modalităţile de percepere a impozitelor regimul electoral naţionalizarea icircntreprinderilor

b) materii icircmpărţite adică sectoare icircn care parlamentul este autorizat să stabilească principiile fundamentale şi să lase icircn consecinţă guvernului sarcina de a elabora modalităţile de aplicare precum organizarea apărării naţionale icircnvăţămacircntul regimul proprietăţii dreptul la muncă dreptul sindical şi al securităţii sociale

212

Se consideră astfel că icircn sistemul constituţional francez legea dispune de un domeniu rezervat limitat şi supravegheat Această limitare se realizează prin enumerarea din art35 al Constituţiei franceze

Constituţia Romacircniei stabileşte domeniile rezervate reglementării prin legi constituţionale acestea fiind cele ce privesc revizuirea Constituţiei

Domeniile rezervate legii organice sunt a) Sistemul electoral b) Organizarea şi funcţionarea partidelor politice c) Organizarea şi desfăşurarea referendumului d) Organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare

a Ţării e) Regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă f) Infracţiunile pedepsele şi regimul executării acestora g) Acordarea amnistiei sau a graţierii colective h) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al

Magistraturii a instanţelor judecătoreşti a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi

i) Statutul funcţionarilor publici j) Contenciosul administrativ k) Regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii l) Regimul general privind raporturile de muncă sindicatele şi

protecţia socială m) Organizarea generală a icircnvăţămacircntului n) Regimul general al cultelor o) Organizarea administraţiei locale a teritoriului precum şi

regimul general privind autonomia locală p) Modul de stabilire a zonei economice exclusive q) Celelalte domenii pentru care icircn Constituţie se prevede

adoptarea de legi organice Cacirct priveşte legile ordinare Constituţia nu nominalizează

anumite domenii lăsacircnd Parlamentului aprecierea acestora

213

IV112 Clasificarea legilor

Tradiţional legile sunt clasificate icircn legi constituţionale şi legi obişnuite ordinare Această clasificare exprimă corect ideea că şi Constituţia este o lege căreia icirci sunt caracteristice icircn general aceleaşi trăsături

Faţă de prevederile exprese ale Constituţiei Romacircniei se impune clasificarea legilor icircn legi constituţionale legi organice şi legi ordinare Această clasificare se realizează pe criteriul conţinutului reglementărilor dar şi pe cel al procedurii de adoptare

Legile constituţionale sunt cele prin care se revizuieşte Constituţia Sub aspectul conţinutului ele conţin reglementări ale relaţiilor sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea menţinerea şi exercitarea statală a puterii Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum organizat icircn cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire

Legile organice sub aspectul conţinutului sunt acelea care intervin icircn domeniile rezervate prin Constituţie Sub aspect proce-dural ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere

Legile ordinare reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă iar procedural sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră

Este important de subliniat că pentru sistemul nostru de drept icircn ultimele decenii pacircnă la Constituţia actuală menţionarea legilor organice era pur teoretică fără icircnsemnătate practică deoarece legile organice cunoşteau aceeaşi procedură de elaborare ca toate legile iar din punctul de vedere al dreptului constituţional tocmai această procedură devine criteriu de clasificare

Categoria legilor organice era păstrată icircn limbajul nostru juridic prin tradiţie dar practic ea nu exprima o grupă distinctă de legi Observaţia este interesantă deoarece şi icircn alte sisteme

214

constituţionale se fac clasificări ale legilor dar aceste clasificări se fundamentează pe dispoziţiile exprese ale constituţiilor

Astfel icircn dreptul francez prin expresia lege organică erau desemnate normele privind organizarea puterilor publice şi care adesea erau măsuri de aplicare a Constituţiei Ele icircnsă erau adoptate potrivit aceleiaşi proceduri ca şi legile ordinare Constituţia franceză din anul 1958 a prevăzut icircnsă că anumite materii vor face obligatoriu obiectul legilor organice şi că procedura de elaborare a legii organice va fi diferită de cea a legii ordinare

Procedura diferită de elaborare face ca icircn dreptul francez să se distingă trei mari categorii de legi şi anume legi constituţionale legi organice legi ordinare legile ordinare putacircnd la racircndul lor să fie clasificate icircn mai multe categorii

Cacirct priveşte legile organice ele diferă icircn dreptul francez de legile ordinare atacirct prin domeniile icircn care intervin cacirct şi prin procedura de elaborare

Potrivit Constituţiei Spaniei legile organice sunt cele care se referă la dezvoltarea drepturilor fundamentale şi libertăţilor publice cele care aprobă statutele de autonomie şi regimul electoral general ca şi alte legi prevăzuta icircn Constituţie Adoptarea legilor organice modificarea sau abrogarea lor se fac cu majoritatea absolută a Congresului prin vot final asupra ansamblului proiectului Iar potrivit Constituţiei Suediei art3 Constituţia Regulamentul Rikstagului Legea Succesiunii la tron şi Legea presei constituie legile organice ale Regatului

Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi icircnseamnă includerea icircn chiar procedura de elaborare a legii a consultării directe prin vot a poporului

Icircn lumina acestor realităţi constituţionale se impune completarea clasificării legilor sau mai exact o icircmbunătăţire a celei existente Putem observa astfel că există patru mari categorii de legi şi anume

a) legi constituţionale b) legi referendum (aprobate prin referendum)

215

c) legi organice d) legi obişnuite ordinare Distincţia icircntre aceste categorii de legi se poate face atacirct pe

criteriul conţinutului reglementărilor cacirct şi pe criteriul procedurii de elaborare

IV12 Supremaţia legii

IV121 Conceptul de supremaţie a legii

Desigur se impune să precizăm ce este supremaţia legii Icircn literatura juridică se constată că noţiunea de supremaţie juridică a legii este de obicei definită pornindu-se de la faptul că norma stabilită de aceasta nu trebuie să corespundă nici unei alte norme icircn afară de normele cuprinse icircn Constituţie iar toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge să o modifice sau să deroge de la ea Plecacircnd de la această constatare şi făcacircndu-se anumite precizări se defineşte supremaţia legii ca bdquoacea caracteristică a ei care-şi găseşte expresia icircn faptul că normele pe care le stabileşte nu trebuie să corespundă nici unor alte norme icircn afară de cele constituţionale iar celelalte acte juridice emise de organele statului icirci sunt subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridicerdquo(Tudor Drăganu)

Icircn general supremaţia legii este la fel definită deşi unii o denumesc bdquoforţa juridică supremă a legiirdquo alţii bdquosupremaţia juridicărdquo iar alţii pur şi simplu bdquosupremaţia legiirdquo Valorificacircnd şi cele exprimate pacircnă icircn prezent icircn literatura juridică putem conchide că supremaţia legii este un principiu constituţional ce exprimă acea calitate a legii (trăsătură a legii) icircn virtutea căreia legea elaborată icircn conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei este superioară juridic tuturor actelor normative existente icircntr-un sistem constituţional

Astfel văzute lucrurile apare corectă constatarea icircn sensul căreia consacrarea şi realizarea supremaţiei legii icircn ansamblul sistemului de acte normative reprezintă o condiţie a unităţii icircntregului sistem de izvoare ale dreptului precum şi singura

216

modalitate de armonizare a cerinţelor democraţiei cu cerinţele de rapiditate tehnicitate specializare şi supleţe a activităţii normative

IV122 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii a fost făcută icircndeosebi prin raportarea la categoriile juridico-statale Sintetizacircnd punctele de vedere exprimate icircn literatura juridică putem observa că supremaţia legii s-a fundamentat ştiinţific icircn mod diferit De aceea unele consideraţii se impun

a) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele puterii Se poate observa că deseori supremaţia legii se fundamentează prin caracterele generale ale puterii şi icircndeosebi prin deplinătatea şi suveranitatea puterii

Icircn mod discutabil unii denumesc aceste caractere generale principii ale organizării şi funcţionării organelor statului Fără a intra icircn detalii trebuie să precizăm că deplinătatea (cu unele rezerve) şi suveranitatea sunt caractere generale ale puterii şi deşi se regăsesc (icircn sensul că le determină) icircn principiile fundamentale de organizare statală ele nu se confundă cu acestea Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii pe caracterele generale ale puterii este corectă dar nu şi completă

b) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia icircn sistemul statal a autorităţii emitente De cele mai multe ori se consideră că poziţia parlamentului icircn sistemul statal justifică şi supremaţia legii Se consideră astfel că ierarhia organelor statale duce icircn mod obligatoriu şi la o ierarhie a actelor lor juridice Astfel stacircnd lucrurile din moment ce parlamentul ocupă poziţia cea mai icircnaltă icircn sistemul statal icircnseamnă că şi legea ocupă poziţia cea mai icircnaltă icircn sistemul normativ (sistemul de drept al unei ţări) Desigur şi un asemenea mod de fundamentare a supremaţiei legii este exact dar incomplet

c) Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei O asemenea fundamentare este desigur

217

exactă dar nu este icircn general şi motivată plecacircndu-se de la ideea că supremaţia Constituţiei este un lucru icircndeobşte admis şi cunoscut

Este foarte adevărat că şi Constituţia este o lege dar cu toate acestea dintotdeauna icircntre Constituţie şi lege s-au făcut deosebiri (de conţinut de formă şi de putere juridică) de unde rezultă şi necesitatea discutării nuanţate a supremaţiei

Procedacircnd identic ca la fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei Constituţiei trebuie să găsim cauzele care determină şi explică supremaţia legii

Mai exact trebuie să identificăm cauzele care determină conţinutul şi forma legii precum şi poziţia sa supraordonată icircn sistemul normativ Astfel văzute lucrurile identificacircnd şi aici relaţiile dintre lege şi putere dintre stat drept şi economie icircn fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii trebuie să ajungem mai departe de caracterele generale ale puterii chiar la puterea şi icircn ultimă instanţă la sursele acestei puteri şi anume la condiţiile economice şi sociale Este icircndeobşte admis că legea reprezintă actul juridic al Parlamentului elaborat icircn conformitate cu Constituţia şi potrivit unei proceduri prestabilite şi care exprimacircnd voinţa şi interesele poporului reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante

Supremaţia legii se explică deci prin (sau şi prin) funcţiile sale icircn exprimarea şi realizarea voinţei poporului ca voinţă general obligatorie (de stat) Aşa cum am precizat şi la supremaţia Constituţiei trebuie să observăm şi aici că icircn fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii nu trebuie să privim izolaţi aceşti factori

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii se regăseşte icircn totalitatea acestor factori economici sociali politici şi juridici factori ce se află icircntr-o stracircnsă legătură şi interacţiune şi care trebuie priviţi icircn raport cu legea icircn indivizibilitatea lor

218

IV123 Explicarea supremaţiei legii icircn raport cu supremaţia constituţiei

Studierea supremaţiei legii este icircn general făcută avacircndu-se icircn vedere că icircn conceptul de lege sunt de fapt incluse şi constituţia precum şi legile de modificare a constituţiei

Icircn definirea constituţiei am evidenţiat că şi ea este o lege dar o lege fundamentală trăsătură rezultacircnd atacirct din conţinutul reglementărilor cacirct şi din procedura de elaborare Pentru raţiunile pe larg expuse icircn capitolul privitor la Constituţie supremaţia constituţiei exprimă poziţia sa cea mai icircnaltă icircn sistemul normativ al unei ţări Aşa văzute lucrurile supremaţia legii nu priveşte raportul acesteia cu constituţia (poziţia sa faţă de constituţie) ci poziţia faţă de restul dreptului

Desigur s-ar putea pune icircntrebarea dacă este corect să vorbim de supremaţia legii din moment ce această supremaţie aparţine constituţiei Vom observa că este nu numai corect dar şi de mare utilitate teoretică şi practică icircn vasta activitate de creare şi aplicare a dreptului

a) Nu icircntotdeauna şi pretutindeni s-a făcut distincţie (cacirct priveşte supremaţia) icircntre constituţie şi lege Cea mai convingătoare dovadă o găsim icircn clasificarea (tradiţională) a constituţiilor icircn constituţii rigide şi constituţii suple Această clasificare prin categoria constituţiilor flexibile (suple) exprimă realitatea că icircn unele sisteme constituţionale supremaţia constituţiei este icircncorporată icircn supremaţia legii

b) Constituţia este documentul politic şi juridic fundamental care cuprinde la cel mai icircnalt nivel şi icircntr-o desăvacircrşită sinteză principiile icircntregii vieţi economice politice sociale culturale şi juridice Legea ordinară avacircnd ca punct de plecare principiile constituţionale dă reglementări unor relaţii sociale din anumite compartimente ale vieţii aceste reglementări fiind de aplicaţie nemijlocită la cazurile concrete

219

c) Vasta reţea de norme juridice se elaborează icircn baza legii icircn aplicarea şi executarea acesteia Această reţea de norme juridice se raportează direct mai icircntacirci la lege urmărindu-se permanent conformitatea şi consideracircndu-se (o prezumţie juris et de iure) că legea este totdeauna constituţională (conformă cu constituţia)

d) Icircn practică dar şi icircn teorie icircn ideea simplificării şi operativităţii referirile se fac numai la lege deşi lucrurile aici sunt discutabile

Sintetizacircnd putem reţine din poziţia supraordonată a constituţiei icircn raport cu legea ordinară supremaţia constituţiei La racircndul său legea este elaborată icircn conformitate cu constituţia şi este supremă faţă de restul dreptului Icircn această viziune supremaţia legii exprimă poziţia sa juridică superioară faţă de celelalte acte normative existente icircn sistemul nostru juridic

Consecinţele juridice ale supremaţiei legii Din supremaţia legii icircn sistemul normativ rezultă o serie de

consecinţe juridice privind fie legea ca atare (situaţii icircn care aceste consecinţe sunt şi garanţii ale supremaţiei legii) fie normele juridice existente icircn sistemul constituţional Icircn cadrul acestor consecinţe vom explica cele privind elaborarea legii cele privind modificarea suspendarea şi abrogarea legii cele privind conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele statului

IV124 Elaborarea legii

Din moment ce legea exprimă voinţa poporului şi este edictată de către parlament este firesc ca elaborarea să se facă potrivit unei proceduri deosebite procedură la racircndul său prestabilită prin constituţie şi lege Acest lucru ndash s-a văzut ndash rezultă din chiar definiţia legii Icircn procedura de elaborare a legii intervin cu titluri diferite organisme politice sociale şi statale precum şi cetăţenii Determinantă este icircnsă sub aspect strict juridic participarea parlamentului care constituie de fapt autoritatea legiuitoare Icircn

220

explicarea procedurii de elaborare a legii unele consideraţii se impun

a) Procedura de elaborare a legilor este icircn directă legătură cu chiar clasificarea legilor Astfel icircn dreptul francez există substanţiale diferenţieri icircntre procedurile de elaborare a diferitelor categorii de legi Desigur şi icircn acest domeniu se resimt puternic efectele separaţiei echilibrului puterilor

Cacirct priveşte sistemul constituţional romacircn procedura de elaborare cunoaşte deosebiri (nuanţări) icircn funcţie de faptul dacă legile sunt constituţionale organice sau ordinare

b) Determinarea etapelor şi succesiunea lor icircn procedura de elaborare a legilor interesează de asemenea mai ales că icircn literatura juridică sunt exprimate puncte de vedere diferite Astfel unii autori consideră că această procedură ar cuprinde trei etape şi anume anterioară adoptării legii (iniţiativa legislativă avizarea proiectului de lege de către organele prevăzute de lege examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile competente ale parlamentului dezbaterea proiectului de lege icircn parlament) concomitentă adoptării legilor (votarea legii) posterioară adoptării legilor (subscrierea legii semnarea legii de către şeful statului publicarea legii) Apoi elaborarea unei legi cuprinde operaţiuni care se situează cu mult icircnainte de operaţiunea pe care constituţionaliştii o denumesc iniţiativa legislativă Astfel elaborarea unui proiect de lege icircncepe (firesc de altfel) cu documentarea prealabilă şi fundamentarea proiectului Va trebui să observăm icircnsă că icircn procedura de elaborare a legii ca atare constituţională sunt cuprinse numai acele etape care implică sesizarea participarea sau relaţii juridice directe cu autoritatea legiuitoare (sau cu structurile sale interne) Operaţiunile anterioare numeroase de altfel şi de reală importanţă şi utilitate nu pot fi icircncadrate distinct şi explicit icircn categoria constituţională procedura de elaborare a legii ele neimplicacircnd vreun efect juridic icircn raport cu parlamentul Icircn mod

221

firesc icircn procedura de elaborare a legilor trebuie nominalizate numai operaţiunile de care parlamentul ia cunoştinţă direct urmacircnd a se pronunţa prin votul său altfel spus numai cele prevăzute de Constituţie şi regulamentele Camerelor Parlamentului Astfel văzute lucrurile credem că procedura de elaborare a legilor cuprinde următoarele etape

1 Iniţiativa legislativă 2 Examinarea şi avizarea proiectului de lege de către

comisiile parlamentare 3 Includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor

Camerelor 4 Dezbaterea proiectului de lege icircn plenul fiecărei Camere 5 Votarea proiectului de lege icircn fiecare Cameră 6 Medierea 7 Semnarea legii de către preşedinţii Camerelor 8 Promulgarea şi publicarea legii 9 Aprobarea legii prin referendum Cacirct priveşte legile referendum ele urmează aceeaşi procedură

la care se adaugă aprobarea lor de către popor cu prilejul consultării acestuia prin referendum O observaţie prealabilă priveşte avizarea proiectelor de legi Din multitudinea de avize numai avizarea de către comisiile parlamentare formează o etapă distinctă icircn procedura de elaborare a legii Toate celelalte avize sunt incluse de fapt icircn iniţiativa legislativă deoarece ele sunt anterioare sesizării parlamentului

IV125 Iniţiativa legislativă sau dreptul de iniţiativă legislativă

Iniţiativa legislativă cuprinde icircn conţinut posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi corelate cu obligaţia parlamentului de a examina dezbate şi a se pronunţa asupra acestora Iniţiativa legislativă nu trebuie confundată cu posibilitatea generală a oricărui subiect de drept de a face propuneri parlamentului Este adevărat că unele constituţii folosesc icircn ce priveşte iniţiativa legislativă exprimarea de proiect de lege de

222

regulă pentru actul ce provine de la guvern şi pe cea de propunere legislativă pentru actul ce provine de la deputaţi senatori sau chiar cetăţeni dar contextul reglementării este edificator pentru stabilirea iniţiativei legislative Asemenea prevederi cuprinde şi Constituţia Romacircniei icircn art73

Dreptul la iniţiativă legislativă este acordat numai anumitor organisme statale sau politice şi anume acelora care prin poziţia şi competenţa lor au icircn cea mai mare măsură posibilitatea cunoaşterii realităţilor economice sociale culturale Sfera subiectelor iniţiativei legislative are un mare rol icircn caracterizarea unui sistem constituţional ca democratic sau nedemocratic

Vom observa că icircn general au iniţiativă legislativă Camerele parlamentelor (diferite fracţiuni din parlamente comisiile parlamentare deputaţii senatorii) organele de stat cu activitate permanentă (inclusiv şefii de stat) guvernul organul suprem judecătoresc organizaţiile politice sau cetăţeneşti cetăţenii Icircn acordarea dreptului de iniţiativă legislativă trebuie asigurate atacirct cerinţele de tehnicitate cacirct şi cele democratice

Icircn Romacircnia potrivit Constituţiei au dreptul de iniţiativă Guvernul deputaţii senatorii şi cetăţenii

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor iniţiativa populară cum i se spune frecvent este clar delimitată şi definită icircn Constituţie Astfel ea trebuie să provină de la cel puţin 250000 de cetăţeni cu drept de vot Apoi cetăţenii care icircşi manifestă dreptul de iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării iar icircn fiecare din aceste judeţe sau icircn Municipiul Bucureşti trebuie să fie icircnregistrate cel puţin 10000 de semnături icircn spijinul acestei iniţiative Icircn fine Constituţia nu permite ca probleme fiscale cele cu caracter internaţional amnistia şi graţierea să formeze obiectul iniţiativei cetăţeneşti

Iniţiativa legislativă a Guvernului se exprimă prin prezentarea de proiecte de legi icircn timp ce deputaţii senatorii şi cetăţenii prezintă propuneri legislative

223

Exercitarea iniţiativei legislative este o activitate complexă deoarece un proiect de lege pentru a putea fi depus aceasta icircnsemnacircnd sesizarea parlamentului trebuie să icircndeplinească o serie de condiţii de conţinut şi de formă Un proiect de lege trebuie să răspundă unei multitudini de cerinţe şi comenzi economice sociale politice şi bineicircnţeles juridice Elaborarea unui proiect de lege este o muncă migăloasă şi de mare răspundere De altfel icircn literatura juridică s-a subliniat că mecanismul activităţii legislative trebuie configurat icircntr-un mod care să poată asigura receptarea şi justa traducere icircn norme de către legiuitori a impulsurilor semnalelor emanacircnd din sfera existenţei sociale a unei perioade istorice a unei formaţii social-economice şi politice determinate De aceea există preocuparea pentru a asigura legiuitorului posibilitatea elaborării unui drept cu conţinut ştiinţific şi care să asigure posibilitatea de a cunoaşte voinţa reală a poporului de a ţine cont de ea şi a-i da o expresie adecvată la nivelul reglementărilor juridice limitacircnd pe cacirct posibil şi chiar eliminacircnd o eventuală deformare a acestei voinţe icircn procesul bdquooficializării eirdquo

Pentru ca proiectul de lege sau propunerea legislativă să ajungă pe agenda de lucru a parlamentului (pentru a se putea realiza deci iniţiativa legislativă) ele trebuie verificate atacirct sub aspectul conţinutului reglementărilor cacirct şi al tehnicii juridice şi desigur al armonizării cu icircntregul sistem de drept

De aceea legea prevede obligaţia unor organisme statale de a examina dezbate aviza proiectele de legi icircnaintea sesizării parlamentului deci icircn faza de conturare a iniţiativei legislative Această activitate complexă de examinare şi avizare dă certitudine că proiectul de lege reprezintă un text bine alcătuit şi util Faţă de accepţiunea pe care am dat-o iniţiativei legislative urmează să considerăm că avizele acestor organisme interesează organul legiuitor Altfel spus proiectul de lege sau propunerea legislativă nu pot fi depuse preşedintelui Camerei parlamentului decacirct dacă ele cuprind

224

aceste avize şi bineicircnţeles expunerea de motive Numai astfel dreptul de iniţiativă legislativă se poate considera legal exercitat

Solicitarea avizelor este o obligaţie legală dar iniţiatorul nu are obligaţia de a se conforma observaţiilor şi propunerilor din avize cu unele excepţii dar şi acestea prevăzute de lege Aceasta pentru faptul că iniţiativa legislativă este un raport icircntre iniţiator şi legislator Examinarea şi avizele menţionate pacircnă aici sunt incluse icircn iniţiativa legislativă

Iniţiatorul depune proiectul de lege sau propunerea legislativă icircnsoţite de o expunere de motive preşedintelui Camerei parlamentului Constituţia Romacircniei conţine reguli şi cu privire la depunerea proiectului de lege sau a propunerii legislative Astfel Guvernul icircşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una din Camere Propunerile legislative se supun icircntacirci adoptării icircn Camera icircn care au fost prezentate Guvernul icircşi poate retrage proiectul de lege sau propunerea oricacircnd pacircnă la icircnceperea votării icircn icircntregime a acestuia Din momentul depunerii proiectului sau propunerii Camera Parlamentului se consideră sesizată şi supusă obligaţiei constituţionale de a examina şi a se pronunţa asupra proiectului de lege

IV126 Examinarea şi avizarea proiectului de lege

de către comisiile parlamentare

Examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile parlamentare este o activitate complexă de mare utilitate aceasta permiţacircnd o verificare la acest nivel statal a conţinutului şi formei proiectelor de legi

Constituţia şi regulamentele nu nuanţează rolul comisiilor permanente icircn funcţie de proiectele de legi pentru că asemenea nuanţări nu sunt utile

Comisiile parlamentare examinacircnd un proiect de lege pot propune adoptarea sa eventual cu amendamente sau respingerea

225

proiectului Ele nu pot icircnsă propune un alt text decacirct cel prezentat de către iniţiatori

Trebuie să subliniem că punctul de vedere al comisiilor parlamentare nu obligă nici pe iniţiator şi nici parlamentul Asupra proiectului hotărăşte numai parlamentul afară de cazul icircn care iniţiatorul icircşi retrage proiectul icircn condiţiile prevăzute de lege

IV1261 Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative

pe ordinea de zi a şedinţei Camerei parlamentare

Iniţiativa legislativă implică obligaţia corelativă a Camerei sesizate de a examina şi a se pronunţa asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative De aceea includerea lor pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei capătă o semnificaţie deosebită La icircntocmirea proiectului ordinii de zi Biroul Camerei sau după caz Comitetul ordinii de zi trebuie să aibă icircn vedere proiectele de legi şi propunerile legislative icircnregistrate Orice proiect de lege depus trebuie deci supus atenţiei Camerei Numai Camera parlamentului hotărăşte cu privire la includerea lui pe ordinea de zi Icircn cazul icircn care ordinea de zi este aglomerată cu prea multe proiecte de legi ea trebuie să se pronunţe asupra ordinii icircn care proiectele de legi vor fi examinate icircn sesiunile sale

IV1262 Dezbaterea proiectului de lege icircn plenul Camerelor parlamentului

Prin Constituţie s-a stabilit regula că proiectul sau propunerea legislativă se discută şi deci se adoptă mai icircntacirci icircn Camera icircn care au fost prezentate După votare proiectul sau propunerea se trimit celeilalte Camere a Parlamentului

Fiecărui deputat sau senator i se icircnmacircnează icircn timp util cacircte un exemplar tipărit din proiectul de lege şi din expunerea de motive făcută de către iniţiatorul proiectului de lege Este ascultat apoi raportul comisiei parlamentare competente Proiectul este supus icircn continuare discuţiei generale şi apoi discuţiei pe articole

226

Icircnainte sau cu ocazia dezbaterilor icircn plen deputaţii pot propune amendamente iar dacă se discută textele convenţiilor internaţionale (pentru ratificarea lor) pot propune rezerve sau declaraţii Cu privire la amendamente există regula de a se cere icircntotdeauna avizul comisiei parlamentare (sau icircn orice caz al raportorului acesteia atunci cacircnd parlamentul le dezbate fără a-i cere avizul comisiei) precum şi de a se asculta iniţiatorul proiectului de lege Cel care a propus amendamentul poate să-l retragă pacircnă cacircnd este supus votului

Dacă se aduc mai multe amendamente la acelaşi articol de lege acestea sunt supuse votului icircn ordinea propunerii lor iar dacă adoptarea unui amendament implică icircn mod necesar respingerea altuia acesta din urmă nu mai este supus la vot

IV1263 Votarea proiectului de lege

Votarea intervine icircn fiecare Cameră după discuţia pe articole a proiectului Pentru că icircn sistemul bicameral proiectul de lege (propunerea) trebuie votat de către ambele Camere el se trimite după ce a fost votat de către una din Camere celeilalte Camere Dacă aceasta din urmă respinge proiectul de lege sau propunerea legislativă ele se trimit pentru o nouă dezbatere Camerei care le-a adoptat O nouă respingere este definitivă

IV1264 Medierea şi concilierea

Sistemul parlamentar bicameral implică votarea unei legi de către ambele Camere Icircn mod firesc autonomia Camerelor conduce la situaţii icircn care o Cameră poate vota un proiect de lege cu modificări faţă de prima Cameră

Cum o lege trebuie votată icircn acelaşi conţinut şi aceeaşi formă de către ambele Camere realizarea acordului se face prin medieri şi concilieri Potrivit regulamentelor Camerelor din 1990 icircn situaţiile de dezacord cu privire la dispoziţiile dintr-o lege Camerele alegeau o comisie de mediere pe criterii paritare Această comisie media neicircnţelegerile propunacircnd soluţii şi deci un text acceptabil

227

Dacă soluţia propusă de comisie era acceptată de către ambele Camere litigiul era depăşit Dacă icircnsă nu se accepta această soluţie birourile permanente ale celor două Camere iniţiau procedura de conciliere Concilierea o făceau cele două birouri permanente icircn şedinţă comună prin redactarea unui text convenabil votat de cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor celor două birouri Textul propus era examinat separat de către fiecare adunare şi legea era considerată adoptată dacă membrii fiecărei adunări o votau cu jumătate plus unu din membrii săi Dacă una din toate aceste proceduri eşua proiectul de lege se considera respins Icircn unele sisteme constituţionale pentru a se evita situaţiile de blocaj legislativ sau de respingere a legii deoarece nu s-au putut concilia poziţiile ultimul cuvacircnt icircl are prima Cameră

Constituţia Romacircniei (1991) menţine numai medierea dar icircntr-o formulă eficientă şi practică Astfel potrivit art76 din Constituţie dacă una din Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă icircntr-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră preşedinţii Camerelor vor iniţia prin intermediul unei comisii paritare procedura de mediere Icircn cazul icircn care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere textele aflate icircn divergenţă se supun dezbaterii icircn şedinţă comună Camerei Deputaţilor şi Senatului care vor aproba textul definitiv

IV1265 Semnarea legilor de către preşedintele Camerei

Odată votată legea trebuie semnată de către preşedintele Camerei sau icircn cazul icircn care şedinţa a fost condusă de către un vicepreşedinte de către acesta din urmă Prin această semnătură se atestă respectarea procedurii de elaborare a legilor

IV1266 Promulgarea legilor de către şeful de stat Publicarea legilor

După votarea sa legea este icircnaintată şefului de stat pentru promulgare Icircn legătură cu această fază trebuie făcute mai multe

228

precizări Sistemul promulgării legii cunoaşte anumite trăsături Promulgarea este actul prin care şeful de stat autentifică textul legii altfel spus constată şi atestă regularitatea adoptării sale Promulgarea nu este o măsură discreţionară şeful statului fiind obligat să promulge legea dacă ea a fost adoptată regulamentar Icircn Franţa Preşedintele Republicii are la dispoziţie 15 zile pentru promulgare icircncepacircnd din momentul icircn care legea adoptată a fost transmisă executivului Totuşi sunt două situaţii cacircnd promulgarea poate fi icircntacircrziată şi anume dacă preşedintele cere o nouă deliberare dacă legea este atacată icircn faţa Consiliului Constituţional pe motiv de neconstituţionalitate Promulgarea diferă de sancţionare prin care icircn anumite regimuri monarhice regele se poate opune aplicării legii

Icircn sistemul nostru constituţional promulgarea unei legi este de competenţa Preşedintelui Romacircniei care trebuie să o facă icircn cel mult 20 de zile de la primire Cum este şi firesc şeful de stat trebuie să aibă posibilitatea de a examina legea şi de a-şi exercita rolul său de garant al respectării Constituţiei şi al bunei funcţionări a autorităţilor publice De aceea Constituţia permite Preşedintelui Romacircniei ca icircnainte de promulgare să ceară o singură dată reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei promulgarea legii se face icircn cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după examinare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea

Publicarea legilor prezintă o mare importanţă deoarece reprezintă operaţiunea de care este legată intrarea lor icircn vigoare De principiu legile intră icircn vigoare la data publicării lor oficiale Dar legea poate să prevadă o dată la care intră icircn vigoare dată ce poate fi anterioară sau posterioară datei publicării

Unele legi intră icircn vigoare chiar din momentul adoptării lor dacă prevăd expres acest lucru Trebuie făcută observaţia că legile pot intra icircn vigoare o dată cu adoptarea lor dacă aceasta este o posibilitate constituţională dar numai pentru organul emitent şi pentru subiectele de drept care icircn mod oficial au luat cunoştinţă de

229

prevederile legii Legea se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo şi intră icircn vigoare la data publicării sau la data prevăzută icircn textul ei Datorită faptului că legea dispune numai pentru viitor această dată poate fi numai după data publicării

IV1267 Aprobarea legii prin referendum

Icircn activitatea de legiferare icircn unele sisteme constituţionale a fost instituţionalizat referendumul

Icircn viziune constituţionalistă referendumul este aprobarea legii El este deci icircn sistemele unde este prevăzut o condiţie de valabilitate a legii Aceste consecinţe juridice trebuie apreciate prin prisma raporturilor juridice dintre popor şi parlament raporturi statornicite prin constituţie Icircn acest sens vom observa că deţinător al suveranităţii naţionale poporul o exercită prin reprezentare sau referendum Icircn temeiul dispoziţiilor constituţionale parlamentul exercitacircnd puterea suverană a poporului are desigur dreptul de a legifera

Legiferarea se exercită icircnsă permanent sub controlul poporului pentru că parlamentul exercită puterea (şi legiferează) icircn numele poporului care ca titular al puterii icircşi păstrează dreptul de a se pro-nunţa asupra modului icircn care parlamentul exercită prerogativele icircncredinţate Astfel văzute lucrurile reglementările constituţionale sunt corecte din punct de vedere ştiinţific icircn cazul cacircnd consultarea poporului intervine după ce s-a derulat icircntreaga procedură de legiferare

Icircn aceste situaţii poporul prin referendum nu realizează doar o dezbatere publică ci decide hotărăşte icircn virtutea puterii sale suverane Icircn situaţiile icircn care referendumul este prevăzut de constituţie legea devine valabilă şi deci obligatorie numai dacă poporul s-a pronunţat pentru această lege

Referendumul este deci o condiţie de valabilitate a legii ultima etapă icircn elaborarea legilor prin referendum Icircn cazul cacircnd cu prilejul referendumului pentru lege votează mai puţini decacirct majoritatea

230

celor prezenţi la vot legea nu este considerată aprobată şi deci nu poate intra icircn vigoare

Referendumul este prevăzut de Constituţia Romacircniei prin art 147 icircn cadrul proiectelor sau propunerilor de legi de revizuire a Constituţiei el trebuie organizat icircn cel mult 30 de zile de la data adoptării de către cele două Camere a proiectului sau propunerii de revizuire

Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii Din Constituţie rezultă unele situaţii icircn care procedura de elaborare a legii aşa cum am prezentat-o cunoaşte anumite nuanţări acesta este cazul adoptării proiectelor de legi sau propunerilor legislative cu procedură de urgenţă Astfel Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă din proprie iniţiativă sau la cererea Guvernului Cacirct priveşte procedura de urgenţă ea este stabilită prin regulamentele Camerelor Se poate constata că urgenţa priveşte numai dezbaterea şi votarea legii icircn Camerele Parlamentului ea nu pune icircn discuţie succesiunea şi obligativitatea constituţională a etapelor de elaborare a legilor

Angajarea răspunderii Guvernului Potrivit dispoziţiilor din Constituţie dacă Guvernul icircşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege şi nu este demis printr-o moţiune de cenzură proiectul de lege se consideră adoptat Această procedură se derulează numai icircn şedinţa comună a celor două Camere Tot icircn şedinţă comună se hotărăşte şi asupra eventualei cereri de reexaminare a legii

Legile adoptate icircn şedinţe comune Potrivit art62 din Constituţie icircn anumite probleme Camera Deputaţilor şi Senatul pot hotăricirc numai icircn şedinţe comune Dacă icircn realizarea unora din atribuţiile stabilite prin art62 (2) se procedează prin elaborarea de legi (aprobarea bugetului de stat de exemplu) este clar că apar nuanţări icircn procedura de elaborare a legilor cum ar fi de pildă inutilitatea procedurii de mediere

231

IV1268 Modificarea suspendarea şi abrogarea legii

Am văzut că procedura de elaborare a legii valorifică realitatea icircn sensul căreia legea exprimă voinţa poporului suveran valorifică poziţia supremă a legii icircn sistemul de drept

Icircn mod firesc şi procedurile de modificare suspendare şi abrogare a legii trebuie să pună icircn valoare supremaţia acesteia Modificarea suspendarea şi abrogarea legii se realizează tot printr-o lege adoptată la racircndul său cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Icircn aceasta icircşi găseşte aplicaţie marele principiu al simetriei icircn drept

IV1269 Deosebirile dintre constituţie şi legi

Legile se clasifică icircn legi constituţionale legi organice şi legi ordinare obişnuite Icircn cadrul legilor constituţionale sunt incluse constituţia şi legile de modificare a acesteia Deşi acestea sunt adoptate uneori de către parlament şi reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale ce apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii icircntre Constituţie şi legi există deosebiri de conţinut de formă şi de putere juridică Sub aspectul conţinutului constituţia se deosebeşte de legi din două puncte de vedere

Icircn primul racircnd şi ea reglementează relaţiile sociale care apar icircn procesul instaurării menţinerii şi exercitării statale a puterii dar reglementează acele raporturi care sunt esenţiale pentru popor Icircn al doilea racircnd Constituţia reglementează relaţiile sociale din toate domeniile de activitate icircn timp ce legile reglementează relaţiile sociale din anumite domenii

Astfel de exemplu legea electorală reglementează numai relaţiile sociale care privesc drepturile electorale şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor Deosebirile de formă constau icircn aceea că icircn timp ce Constituţia este adoptată sau poate fi modificată de adunări constituante sau uneori şi de parlamente şi de regulă numai prin

232

votul a două treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor legea este adoptată sau modificată cu o majoritate inferioară

De asemenea icircn timp ce Constituţia nu poate fi modificată prin norme cu putere de lege legile pot fi modificate şi chiar abrogate prin asemenea norme Icircn fine cacirct priveşte deosebirea de putere juridică urmează să observăm că şi atunci cacircnd este adoptată tot de Parlament Constituţia are o forţă juridică superioară legilor ordinare Aceasta este de fapt consecinţa deosebirilor de conţinut şi de formă semnalate mai sus

IV12610 Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise

de către organele statului

Supremaţia legii icircnsemnacircnd superioritatea juridică a legii icircn sistemul de drept fundamentează conformitatea tuturor actelor juridice cu legea Ea fundamentează chiar principiul legalităţii ştiut fiind faptul că icircntr-o accepţiune restracircnsă dar corectă şi des utilizată legalitatea icircnseamnă respectarea legii ca act juridic al parlamentului

Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice fiind o consecinţă a supremaţiei legii se aplică oricărui act ce emană de la alte organe de stat decacirct parlamentul Cacirct priveşte actele administrative acestea fiind acte de executare a legii condiţia de conformitate este indiscutabilă

Actele organelor judecătoreşti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete au icircn principiu un caracter individual şi trebuie emise numai icircn condiţiile legii Conformitatea tuturor actelor juridice cu legea este asigurată printr-o serie de garanţii icircntre care menţionăm icircndatorirea constituţională de respectare a legii precum şi controlul legalităţii

IV13 Regulamentele parlamentare

Potrivit principiului autonomiei regulamentare fiecare Cameră a Parlamentului icircşi adoptă un regulament propriu de organizare şi funcţionare aşa cum prevede Constituţia De asemenea potrivit

233

Constituţiei Camera Deputaţilor şi Senatul cu votul majorităţii membrilor lor adoptă un regulament al şedinţelor comune

Regulamentul este un act normativ supus obligaţiei de publicare icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo dar sub semnătura preşedintelui Camerei sau a ambilor preşedinţi icircn cazul celui al şedinţelor comune Icircn fine regulamentul poate face obiectul controlului de constituţionalitate

Privitor la regulamentele Camerelor Parlamentului Romacircniei am arătat deja că ele sunt supuse icircn integralitate controlului de consti-tuţionalitate la sesizarea preşedinţilor celor două Camere Curtea Constituţională prin două decizii distincte s-a pronunţat cu privire la această problemă Soluţiile date prin aceste decizii s-au fundamentat ştiinţific pe cacircteva consideraţii teoretice făcute de Curtea Constitu-ţională Reţinerea acestor consideraţii aici este de reală utilitate pentru icircnţelegerea naturii juridice a regulamentelor parlamentare şi pentru dimensionarea ştiinţifică a autonomiei regulamentare a Parlamentului

Pentru a examina concordanţa prevederilor regulamentare cu cele constituţionale Curtea a trebuit să stabilească icircn care categorie de acte juridice nominalizate prin Constituţie (legi organice legi hotăracircri moţiuni) se icircncadrează regulamentul parlamentar Deşi este fără icircndoială că toate aceste acte juridice se diferenţiază icircntre ele prin domeniile rezervate reglementării conţinut proceduri şi desigur forţa juridică De aici rezultă o anumită dificultate icircn confruntarea lor cu prevederile constituţionale şi desigur un anumit specific pentru fiecare act

Stabilirea naturii juridice a regulamentului parlamentar s-a impus deoarece specificul reglementărilor constituţionale romacircneşti ar putea crea aparenţa şi a altor interpretări

Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că regulamentul parlamentar nu este o lege deoarece legea are un domeniu rezervat este rezultatul votului succesiv sau concomitent al ambelor Camere este supusă promulgării de către Preşedintele Romacircniei Asemenea trăsături nu le regăsim la regulamentul parlamentar care este icircn temeiul Constituţiei o hotăracircre chiar dacă este explicit nominalizat

234

şi chiar dacă spre deosebire de alte hotăracircri adoptarea sa se realizează ca şi legile organice cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere Această majoritate nu transformă regulamentul unei Camere icircn lege ci urmăreşte asigurarea reprezentării cacirct mai largi a voinţei parlamentarilor icircn adoptarea actului normativ ce concretizează autonomia regulamentară a Parlamentului

Ca atare regulamentul parlamentar este o hotăracircre prin conţinut proceduri şi desigur locul icircn piramida normativă

Cacirct priveşte sfera de reglementare s-a arătat că prin Constituţie se stabilesc reguli clare privind domeniul rezervat reglementării actelor juridice icircn stracircnsă corelare cu locul şi rolul autorităţilor emitente Icircn legătură cu regulamentele parlamentare din art61 al Constituţiei rezultă că fiecare Cameră icircşi stabileşte prin regulament propriu organizarea şi funcţionarea

Mai mult din interpretarea icircntregului capitol constituţional privind Parlamentul rezultă că problemele privind statutul parlamentarilor sunt de domeniul legii şi nu al regulamentului

Icircn această viziune au fost declarate ca neconstituţionale prevederile parlamentare care stabileau drepturi şi obligaţii ce ţin de statutul parlamentarului Este adevărat că icircn general icircn practică regulamentul unei autorităţi cuprinde şi probleme de statut (drepturi obligaţii) dar atunci cacircnd Constituţia sau o lege nu permit un asemenea lucru asemenea interdicţii nu pot fi depăşite

Tot icircn legătură cu sfera de reglementare Curtea Constituţională a considerat că prevederile regulamentare sunt constituţionale doar dacă stabilesc drepturi şi mai ales obligaţii numai icircn sarcina unor subiecte de drept care se află icircn raporturi constituţionale cu Parlamentul Ca atare se spune icircn deciziile Curţii prin Regulament nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii icircn sarcina unor subiecte de drept care nu se icircncadrează icircn cele circumstanţiate mai icircnainte Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile icircn accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului

Deciziile Curţii au abordat problema simetriei reglementărilor Constituţia a creat un sistem parlamentar bicameral nediferenţiat

235

Camera Deputaţilor şi Senatul rezultă din vot universal şi direct au la bază mandatul reprezentativ au icircmputerniciri identice deosebirile dintre ele fiind nesemnificative mandatul lor are aceeaşi durată ele participă egal la elaborarea legilor

Similitudinea de trăsături implică simetria reglementărilor motiv pentru care Constituţia obligă recurgerea pentru stabilirea statutului parlamentarilor şi a altor probleme de organizare şi funcţionare la lege ca act ce exprimă voinţa concordantă a celor două adunări parlamentare

Icircn fine Curtea Constituţională prin deciziile menţionate a precizat că regulamentele parlamentare fiind acte juridice inferioare Constituţiei şi legilor nu pot cuprinde reguli de fond ce sunt de domeniul acestora dar pot cuprinde reguli de procedură pentru realizarea acestor reglementări Aceste reguli trebuie să permită doar valorificarea dispoziţiilor constituţionale şi legale neputacircndu-le afecta cacirct priveşte domeniul de reglementare şi conţinutul

IV14 Hotăracircrea ca act juridic al Parlamentului

Cel de-al doilea act juridic al Parlamentului sau Camerelor sale este hotăracircrea Aşa cum am arătat deja hotăracircrile pot avea atacirct caracter normativ cacirct şi caracter nenormativ Problema care se pune este aceea de a stabili criteriile de delimitare icircntre legi şi hotăracircri criterii care să ne poată conduce la identificarea hotăracircrilor icircn ansamblul actelor juridice ale parlamentului Aceste criterii sunt conţinutul şi procedura de adoptare Pe criteriul conţinutului vom observa că hotăracircrile se deosebesc de legi din două puncte de vedere

Icircn primul racircnd icircn timp ce toate legile au caracter normativ hotăracircrile pot fi atacirct cu caracter normativ cacirct şi cu caracter nenormativ Icircn al doilea racircnd normele cuprinse icircn hotăracircrile cu caracter normativ au o forţă juridică inferioară legilor

Sub aspectul procedurii vom constata că pentru adoptarea hotăracircrilor nu sunt aplicabile regulile privitoare la iniţiativa legisla-tivă nu există obligaţia examinării şi avizării lor de alte organisme ele se semnează de către preşedintele Camerei

De asemenea icircn sistemul parlamentar bicameral precum şi icircn cel din Romacircnia hotăracircrile pot fi emise şi de către o singură Cameră lucru nepermis pentru legi

Camerele parlamentare au adoptat hotăracircri privind componenţa grupurilor parlamentare modificarea regulamentelor alegerea vicepreşedinţilor secretarilor şi chestorilor modificarea structurii

236

organizatorice a aparatului funcţionăresc demisia parlamentarilor validarea mandatelor ridicarea imunităţii parlamentare Parlamentul a adoptat şi el hotăracircri privind aprobarea statutului Grupului Romacircn al Uniunii Interparlamentare constituirea grupurilor parlamentare de prietenie cu alte ţări aprobarea unor delegaţii ale parlamentului

IV15 Moţiunile

Termenul moţiune este icircn general utilizat la denumirea unor hotăracircri ale parlamentului prin care se exprimă atitudinea acestuia icircntr-o problemă discutată Cacircnd sunt acte juridice moţiunile privesc icircn cele mai multe cazuri poziţia faţă de guvern icircn cadrul raporturilor parlament-guvern şi al dreptului parlamentului de a controla activitatea guvernului Constituţia Romacircniei prevede şi ea moţiunea de cenzură Moţiunea de cenzură se dezbate icircn şedinţa comună a celor două Camere De asemenea arată Constituţia dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia icircn aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură cu excepţia cazului icircn care Guvernul icircşi angajează răspunderea Potrivit Constituţiei Guvernul icircşi angajează răspunderea icircn faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului icircn şedinţă comună asupra unui program a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură depusă icircn termen de 3 zile de la prezentarea programului a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege a fost votată Icircn cazul icircn care Guvernul nu a fost demis proiectul de lege prezentat se consideră adoptat iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii pentru Guvern

Două aspecte mai importante trebuie reţinute Mai icircntacirci că moţiunea de cenzură priveşte raporturile dintre Parlament şi Guvern adoptarea sau respingerea sa semnificacircnd retragerea sau menţinerea icircncrederii icircn Guvern Apoi că moţiunea de cenzură poate interveni din iniţiativa parlamentarilor dar poate fi bdquoprovocatărdquo şi de către procedura angajării răspunderii de către Guvern

Privitor la moţiuni sunt cacircteva reguli importante ce rezultă din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Astfel moţiunile se depun preşedinţilor Camerelor După primire preşedintele Camerei Deputaţilor comunică moţiunea de icircndată (icircn ziua icircn care a fost depusă) Guvernului Icircn cel mult 5 zile de

237

la depunere moţiunea de cenzură se prezintă icircn şedinţă comună a celor două Camere dezbaterea sa avacircnd loc după 3 zile de la data cacircnd a fost prezentată icircn şedinţă comună Data şi locul şedinţei comune icircmpreună cu invitaţia de participare se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore icircnainte ca aceasta să aibă loc Tot moţiune se numeşte şi actul prin care Camera Deputaţilor sau Senatul icircşi exprimă atitudinea cu privire la problema ce a făcut obiectul unei interpelări

Evident această moţiune nu se confundă cu moţiunea de cenzură nici icircn ce priveşte conţinutul nici icircn ce priveşte efectele juridice şi nici icircn ce priveşte procedura Aşa cum rezultă clar din Constituţie care o reglementează această moţiune este rezultatul voinţei unei singure Camere (Camera Deputaţilor sau Senatul) icircn timp ce moţiunea de cenzură exprimă voinţa Parlamentului icircn icircntregul său

IV16 Actele structurilor parlamentare

Icircn mod firesc şi structurile interne ale Camerelor emit acte juridice icircn realizarea atribuţiilor ce le revin Astfel preşedinţii Camerelor emit decizii pentru convocarea icircn sesiune a Camerelor (Decizia privind Convocarea Camerelor Deputaţilor icircn sesiune extraordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr99 vineri 20 august 1991 Decizia privind convocarea Senatului icircn primă sesiune ordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr10 din 22 ianuarie 1993 Decizia privind convocarea Senatului icircn sesiune extraordinară bdquoMonitorul Oficialrdquo nr199 vineri 20 august 1993) sau pentru asigurarea conducerii Camerei pe perioada lipsei preşedintelui acesteia

Cacirct priveşte comisiile permanente aşa cum am mai arătat ele emit avize sau rapoarte

238

CAPITOLUL V

PREŞEDINTELE ROMAcircNIEI Instituţia şefului statului constituie una dintre cele mai vechi

autorităţi politice ea apăracircnd o dată cu statul cunoscacircnd o evoluţie continuă atacirct icircn ceea ce priveşte forma structura cacirct şi prerogativele şi atribuţiile Orice colectivitate indiferent de mărimea ei de nivelul său de organizare şi dezvoltare a avut icircn fruntea sa un şef fie ales fie impus Astăzi această instituţie sub diferite forme structuri atribute şi prerogative este prezentă icircn societate

Instituţia şefului de stat icircşi are originea chiar icircn istoria lumii a sistemelor statale Din totdeauna colectivităţile umane organizate au avut un şef recunoscut sau impus icircn contextul icircmprejurărilor istorice

Această instituţie a cunoscut o evidentă evoluţie icircn ce priveşte formele structurile icircmputernicirile protocoalele De asemenea şeful de stat a cunoscut şi cunoaşte fie organizări unipersonale fie organizări colegiale Cei care au ocupat această icircnaltă demnitate statală s-au numit sau se numesc regi principi regenţi emiri icircmpăraţi preşedinţi

Trebuie subliniat că fundamentarea edificiului statal pe unicitatea puterii a icircnsemnat crearea organelor puterii de stat categorie necunoscută icircn sistemul separaţiei puterilor Cacirct priveşte şeful de stat el a fost şi este constant icircncadrat icircn această categorie alături de parlament Icircn statele organizate pe baza teoriei separaţiei puterilor sistemul statal este construit pe cele trei mari puteri ramuri şi anume puterea legiuitoare puterea executivă şi puterea judecătorească şeful statului fiind icircncadrat de regulă icircn puterea

239

executivă de unde şi exprimările frecvent utilizate de bdquoşeful puterii executiverdquo sau bdquoşeful executivuluirdquo

Există state unde executivul este format dintr-un organ statal unic deseori un preşedinte care-şi legitimează icircmputernicirile prin votul universal Icircn mod evident acesta este cazul regimurilor prezidenţiale pure icircn care preşedintele dispune de o echipă care-l ajută icircn atribuţiile sale de guvernare dar membrii acestei echipe sunt de fapt funcţionari şi nu guvernanţi

O altă situaţie este aceea icircn care puterea executivă este realizată de două organe de stat ndash şef de stat şi guvern Acest sistem este legat de dezvoltarea regimului parlamentar icircn Anglia El a rezultat din slăbirea progresivă a Coroanei şi din creşterea corelativă a puterii miniştrilor care nu erau la origini decacirct simpli auxiliari ai monarhului

Alături de şeful de stat care personifică naţiunea a apărut cabinetul mai exact spus un grup de funcţionari cu misiunea de a asigura concret gestiunea afacerilor publice

Această structură a puterii executive devenită deseori dualistă se regăseşte icircn multe ţări considerate a avea bdquoun regim de cabinetrdquo Evoluţia cabinetului este definitivă acolo şi atunci cacircnd unul din membrii acestuia ocupă o poziţie juridică superioară şi cacircnd alături de şeful de stat există şi un şef de guvern (prim-ministru preşedinte)

Icircn unele ţări funcţia de şef de stat a fost icircndeplinită de organe colegiale denumite prezidii consilii de stat consilii prezidenţiale Asemenea organisme au existat icircn Romacircnia (1947-1974) icircn alte ţări foste socialiste (Bulgaria Ungaria Polonia) Icircn fine un exemplu de regim colegial considerat unic este regimul elveţian

V1 Evoluţia instituţiei şefului de stat icircn Romacircnia

Instituţia şefului de stat icircn ţara noastră o vom aborda prin prisma dispoziţiilor constituţionale icircncepacircnd cu prima noastră Constituţie Astfel potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau icircncredinţate domnului unei Adunări ponderatrice şi unei Adunări elective

240

Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din anul 1866 (art82) domnul avacircnd puteri constituţionale ereditare iar puterea legislativă exercitacircndu-se colectiv de către domn şi reprezentanţa naţională (art32) La 8 iunie 1884 icircn urma proclamării regatului icircn anul 1881 textele constituţionale sunt puse de acord cu această realitate Constituţia din anul 1923 vorbeşte de rege (art77) arătacircnd că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională (art34) că puterea executivă este icircncredinţată regelui (art39) Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia din 1938 (art34) care-l declară capul statului (art30) şi desigur cuprinde dispoziţii similare cu cele din art 34 şi 39 ale Constituţiei din 1923

Icircn perioada 1940-1944 prerogativele regale au fost substanţial restracircnse dar regele rămacircne ca şef al statului pacircnă icircn decembrie 1947 icircn baza Constituţiei din 1923 repusă icircn vigoare prin Decretul nr1626 din 1944

Prin Legea nr3631947 atribuţiile de şef de stat sunt icircncredinţate Prezidiului Republicii ca şef colegial al statului s-a realizat icircn privinţa naturii juridice sub influenţa trăsăturilor Constituţiei din 1923 Acesta a fost organizat ca un organ al administraţiei de stat ca organ suprem executiv dacă folosim exprimarea Decretului nr31948

Constatarea este importantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituţionale adoptate icircn această perioadă (ne referim icircndeosebi la Decretul nr16261944 şi Decretul nr22181946) au menţinut separaţia puterilor Legea nr3631947 a icircnlocuit acest principiu cu unicitatea puterii Natura administrativă a Prezidiului Republicii rezultă chiar din exprimarea actului normativ

Constituţia din anul 1948 icircncredinţează funcţia de şef de stat Prezidiului Marii Adunări Naţionale organ central caracterizat ca organ suprem al puterii de stat menţinut şi de Constituţia din 1952 pacircnă icircn anul 1961 cacircnd a fost icircnlocuit prin Consiliul de Stat Consiliul de Stat organ colegial este menţinut şi de Constituţia din anul 1965 Icircn anul 1974 Constituţia a fost modificată creacircndu-se

241

funcţia de preşedinte de republică icircndeplinită de o singură persoană După Revoluţia din Decembrie 1989 prin Decretul-Lege nr2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de Preşedinte al Consiliului Decretul-Lege icircncredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat Preşedintelui Consiliului

Decretul-Lege nr921990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui Romacircniei icircncredinţează funcţia de şef de stat Preşedintelui Romacircniei ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Această soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a Romacircniei

V2 Rolul şi atribuţiile Preşedintelui Romacircniei

Preşedintele Romacircniei reprezintă statul romacircn şi este garantul independenţei naţionale al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării Preşedintele Romacircniei veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice Icircn acest scop Preşedintele exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului precum şi icircntre stat şi societate79

Aceste dispoziţii constituţionale sunt de natură să genereze opinii diverse chiar o confruntare de idei mai ales dacă le raportăm la alte prevederi ale Constituţiei80 Astfel icircn art 61 se arată că bdquoParlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romacircnrdquo fiind ales prin vot universal şi direct Pe de altă parte icircn art 80 se consacră faptul că bdquoPreşedintele Romacircniei reprezintă statul romacircnrdquo alegerea sa efectuacircndu-se tot prin vot universal şi direct

Aşadar reprezentacircnd statul romacircn şi fiind ales la fel ca şi Camera Deputaţilor şi Senatul prin vot universal şi direct Preşedintele Romacircniei este şi el un organ reprezentativ suprem dar

79 Constituţia Romacircniei art80 80 Brezoianu Dumitru Drept administrativ romacircn Editura Lucreţius

Bucureşti 1997

242

dependent icircntr-o oarecare măsură de Parlament icircn sensul că Senatul şi Camera Deputaţilor icircntr-o şedinţă comună pot pune sub acuzare pe Preşedintele Romacircniei pentru icircnaltă trădare sau pot chiar să-l suspende din funcţie pentru icircncălcarea gravă a Constituţiei Pe de altă parte Preşedintele Romacircniei poate icircn anumite condiţii să dispună dizolvarea Parlamentului (art 89 din Constituţie) Este o dependenţă reciprocă icircntre două organe reprezentative supreme ambele ocupacircnd cea mai icircnaltă poziţie icircn stat

O primă problemă se referă la locul Preşedintelui Romacircniei icircn cadrul sistemului autorităţilor statului

Icircn art 80 al2 al Constituţiei Romacircniei se arată că Preşedintele Romacircniei exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului Astfel s-ar putea spune că Preşedintele nu face parte din nici una dintre cele trei puteri (puterea legislativă puterea executivă şi puterea judecătorească) deoarece dacă ar face parte dintr-una din ele n-ar mai putea să fie mediator icircntre puterea publică din care face parte şi o altă putere

Prin urmare se pune problema locului pe care icircl ocupă Preşedintele icircn sistemul autorităţilor statului dacă ţinem seama şi de prevederile art 80 alin1 din Constituţie potrivit cărora Preşedintele Romacircniei este garantul independenţei naţionale al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării81 Or ca să poată fi icircn mod real acest garant Preşedintele Romacircniei trebuie să exercite autoritatea statală la cel mai icircnalt nivel cum de altfel şi rezultă din atribuţiile pe care Constituţia i le conferă

O altă problemă priveşte raporturile dintre Preşedintele Romacircniei şi primul-ministru al Guvernului

Potrivit art 99 pct 2 din Constituţia Romacircniei unele decrete ale Preşedintelui şi dintre cele mai importante trebuie să fie contrasemnate de către primul-ministru Ce se icircntacircmplă icircn cazul icircn care primul-ministru refuză să contrasemneze decretul icircn cauză Constituţia nu dă niciun răspuns la această problemă dar

81 I Vida op cit p 38-40

243

interpretacircnd dispoziţiile constituţionale se ajunge la concluzia că decretul respectiv nu se va putea pune icircn aplicare deoarece icirci lipseşte un element de validitate şi anume contrasemnătura primului-ministru

Aceste prevederi ale Constituţiei credem ştirbesc mult din autoritatea Preşedintelui Romacircniei făcacircndu-l dependent de bunăvoinţa primului-ministru pe care icircnsuşi Preşedintele icircl propune icircn această funcţie

Pe de altă parte aceste dispoziţii ale Constituţiei vin icircn contradicţie cu alte prevederi constituţionale

Astfel conform art 92 pct1 din Constituţia Romacircniei Preşedintele Romacircniei este comandantul forţelor armate şi icircndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării Icircn această calitate Preşedintele Romacircniei poate declara mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate şi lua măsuri icircn caz de agresiune armată icircmpotriva Romacircniei pentru respingerea agresiunii Or icircn ambele situaţii potrivit Constituţiei decretele Preşedintelui trebuie să fie contrasemnate de către primul-ministru Icircn aceste condiţii prerogativele Preşedintelui Romacircniei icircn calitate de comandant al forţelor armate se dovedesc a fi pur formale din moment ce icircn exercitarea prerogativelor respective Preşedintele are nevoie de consimţămacircntul primului-ministru care icircn ierarhia organizării statale ocupă o poziţie inferioară Preşedintelui Romacircniei

V3 Atribuţiile Preşedintelui Romacircniei

Pentru icircndeplinirea rolului şi a funcţiilor Preşedintelui Constituţia stabileşte atribuţiile sale

Icircn literatura de specialitate atribuţiile preşedintelui au fost clasificate potrivit unor criterii diferite Icircntr-o opinie clasificarea atribuţiilor prezidenţiale se face după criteriul regimului lor juridic (I Deleanu) Icircntr-o altă opinie se face distincţia icircntre atribuţiile reglementate icircn Constituţie şi atribuţiile prevăzute de legi elaborate pe baza ei atribuţii prevăzute de legi şi cele ce s-au creat pe calea

244

practicii politice82 Icircntr-o a treia opinie la care ne raliem atribuţiile preşedintelui sunt grupate după criteriul conţinutului (I Muraru)

După criteriul conţinutului putem identifica următoarele atribuţii atribuţii privind legiferarea atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice atribuţii privind alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi publice atribuţii icircn domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice atribuţii icircn domeniul politicii externe atribuţii icircn raport cu Parlamentul

a) Atribuţii privind legiferarea Am arătat deja că la exercitarea funcţiei legislative de către

parlament concură şi alte autorităţi şi mai ales executivul De aceea şeful de stat are importante atribuţii icircn acest domeniu Astfel Preşedintele Romacircniei promulgă legile (art77) avacircnd dreptul de a cere o singură dată reexaminarea legii semnează legile icircn vederea publicării lor icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo poate sesiza Curtea Constituţională icircn legătură cu neconstituţionalitatea legilor

b) Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice

Din caracterizarea instituţiei şefului de stat aşa cum stabilesc dispoziţiile art80 (2) din Constituţie rezultă că Preşedintele Romacircniei exercită funcţia de mediere icircntre puterile statului precum şi icircntre stat şi societate Ca atare şeful de stat se află icircn raporturi constituţionale clar definite cu autorităţile publice multe din atribuţiile sale privind organizarea şi funcţionarea acestora Aceste atribuţii sunt prezentarea de mesaje Parlamentului cu privire la

82 Icircn ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui Romacircniei am putea face

mai icircntacirci distincţie icircntre atribuţii reglementate de constituţie şi atribuţii prevăzute de legi elaborate pe baza lor Icircn al doilea racircnd putem identifica atribuţii prevăzute de legi şi cele create pe baza practicii politice Un al treilea criteriu ar fi acela care ne permite să detaşăm atribuţiile realizate de Preşedintele Romacircniei icircn colaborare cu alte autorităţi de cele pe care le realizează singuri (Genoveva Vrabie Organizarea politico-etică a Romacircniei Editura Virginia Iaşi 1995)

245

principalele probleme politice ale naţiunii (art88) consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită (art86) participarea la şedinţele Guvernului şi prezidarea acestor şedinţe icircn condiţiile (art87) organizarea referendumului icircn probleme de interes naţional după aprobarea prealabilă a Parlamentului (art90)

c) Atribuţii privind alegerea formarea avizarea formării numirea sau revocarea unor autorităţi publice

Atribuţiile ce revin Preşedintelui Romacircniei icircn acest domeniu sunt dizolvarea Parlamentului icircn condiţiile art89 desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru numirea Guvernului pe baza votului de icircncredere acordat de Parlament revocarea şi numirea unor miniştri icircn caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă a postului la propunerea primului ministru (art85 din Constituţie) numirea a trei judecători la Curtea Constituţională potrivit art142 (3) din Constituţie numirea icircn funcţie a magistraţilor icircn condiţiile art125 şi 134 din Constituţie numiri icircn funcţii publice potrivit art94 din Constituţie acordarea gradelor de mareşal de general şi de amiral

d) Atribuţii icircn domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice

Icircn cadrul acestor atribuţii includem declararea cu aprobarea prealabilă a Parlamentului a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate Icircn situaţii excepţionale Preşedintele Romacircniei poate lua această măsură hotăracircrea fiind supusă aprobării prealabile a Parlamentului icircn cel mult 5 zile de la adoptare luarea de măsuri pentru respingerea oricărei agresiuni armate icircndreptate icircmpotriva Romacircniei ndash printr-un mesaj el aduce neicircntacircrziat la cunoştinţă Parlamentului această situaţie instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă parţiale sau totale Preşedintele va solicita Parlamentului icircncuviinţarea măsurii instituirii stării de urgenţă totale Preşedintele va solicita Parlamentului icircncuviinţarea măsurilor adoptate icircn cel mult 5 zile de la luarea acestor măsuri

246

e) Atribuţii icircn domeniul politicii externe Icircn această categorie cuprindem icircncheierea icircn numele Romacircniei

a tratatelor negociate de Guvern şi supunerea lor spre ratificare Parlamentului icircn termen de 60 de zile acreditarea şi rechemarea la propunerea Guvernului a reprezentanţilor diplomatici ai Romacircniei aprobarea icircnfiinţării sau desfiinţării rangului misiunilor diplomatice acreditarea icircn Romacircnia a reprezentanţilor diplomatici ai altor state

f) Atribuţii icircn raport cu Parlamentul bull După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor

grupurilor parlamentare Preşedintele Romacircniei poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de icircncredere pentru formarea Guvernului icircn termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de icircnvestitură

Icircn cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată Parlamentul nu poate fi dizolvat icircn ultimele 6 luni ale manda-tului Preşedintelui icircn timpul stării de asediu icircn timpul stării de urgenţă

bull Preşedintele Romacircniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii

g) Alte atribuţii Icircn această categorie se includ conferirea decoraţiilor şi

titlurilor de onoare acordarea graţierii individuale

V4 Desemnarea şefului de stat

Desemnarea sau alegerea şefului statului atribuţiile şi prerogativele acestei instituţii ţin de o serie de factori natura sistemului politic sistemul constituţional şi forma de guvernămacircnt anumite tradiţii istorice şi naţionale

Nu icircn toate cazurile şi icircn mod automat modul de desemnare a şefului statului determină locul şi rolul acestuia icircn societate icircn stat Natura şi extensiunea acestei funcţii sunt icircn raport cu celelalte puteri icircn principiu cu executivul şi legislativul dar şi icircn funcţie de categoria puterii icircn care este icircncadrată

247

Desemnarea şefului de stat este una din problemele direct legate de forma de guvernămacircnt Ea prezintă un mare interes icircn precizarea atacirct a funcţiilor (prerogativelor icircmputernicirilor) şefului de stat cacirct şi a raporturilor acestuia cu celelalte bdquoputerirdquo din stat icircndeosebi cu legislativul şi executivul Putem observa că icircn prezent s-au conturat patru moduri de desemnare a şefului de stat şi anume pe cale ereditară alegere de către parlament alegere de către un colegiu electoral alegere prin vot universal

Desemnarea şefului de stat pe cale ereditară este prima şi cea mai veche modalitate de desemnare a şefului statului Ea a fost şi este caracteristică regimurilor monarhice constituţionale După anumite reguli constituţionale monarhul accede la funcţia de şef al statului pe cale ereditară ca icircn Anglia Olanda Suedia sau el icircnsuşi icircşi poate desemna un succesor din cadrul Casei regale ca icircn Spania Belgia Maroc Iordania Prin această modalitate de desemnare a şefului statului parlamentul sau altă instituţie nu au niciun rol sau au unul minor cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitu-ţionale de desemnare a acestuia sau icircn caz de stingere a dinastiei la numirea unui succesor la tron sau participă la alegerea acestuia

Alegerea şefului de stat de către parlament pune desigur parlamentul icircntr-o poziţie supraodonată executivului Această modalitate de desemnare a şefului statului este o consecinţă un rezultat al revoluţiei burgheze al luptei acesteia icircmpotriva absolutismului fiind icircn acelaşi timp şi un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei instituţii Icircn practica politică această modalitate cunoaşte două forme

a) parlamentul desemnează direct prin votul membrilor săi pe şeful statului de regulă pe preşedinte aşa cum este situaţia icircn Grecia Israel Republica Sud Africană Icircn acest caz instituţia şefului statului icircmbracă forma unipersonală

b) parlamentul alege organe colegiale ca şefi de stat situaţii icircntacirclnite icircn fostele ţări socialiste dar şi icircn state ca Elveţia Preşedintele Confederaţiei83 Elveţiene icircndeplineşte funcţia de şef de stat icircnsă nu dispune de nicio autoritate asupra colegilor săi din Consiliu El este doar primus inter pares icircntr-un guvernămacircnt colegial

83 Icircn realitate federaţie dar se foloseşte titulatura tradiţională este ales

pe o perioadă de 4 ani de către Consiliul Federal

248

Desemnarea şefului de stat prin intermediul unui colegiu electoral este şi ea folosită Astfel icircn Germania preşedintele federal este ales de către Convenţia federală compusă din membrii Bundestagului şi dintr-un număr egal de membri aleşi pentru aceasta de către adunările reprezentative ale landurilor Icircn India preşedintele este ales de către un colegiu electoral compus din membri aleşi de către parlament şi de către adunările legislative ale statelor federale Icircn Italia colegiul electoral este compus din membri ai parlamentului şi din reprezentanţi ai consiliilor regionale Icircn SUA Coreea de Sud preşedintele este ales de către un colegiu electoral el icircnsuşi ales prin vot universal Icircn SUA electorii se aleg marţea următoare primei zile de luni din noiembrie iar preşedintele se alege luni după a doua miercuri din decembrie84

Alegerea şefului de stat prin vot universal este folosită icircn republicile prezidenţiale dar nu numai aici Ea este practicată icircn ţările unde executivul are o structură dualistă care permite conser-varea unor aspecte de regim parlamentar şi mai ales respon-sabilitatea guvernului icircn faţa uneia din Camerele parlamentului sau a amacircndurora (exemplu Finlanda Franţa Irlanda ţări care au un şef de stat ales prin vot universal şi un şef de guvern)

V5 Alegerea şefului de stat icircn Romacircnia

Preşedintele Romacircniei este ales prin vot universal egal direct secret şi liber exprimat Alegerea se desfăşoară icircn două tururi de scrutin

Icircn primul tur de scrutin este declarat ales candidatul care obţine cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor alegătorilor icircnscrişi icircn listele electorale Dacă nici unul dintre candidaţi nu icircntruneşte această majoritate se organizează al doilea tur de scrutin icircntre primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi icircn primul


249

tur de scrutin Icircn al doilea tur de scrutin este declarat ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi

Aceeaşi persoană nu poate ocupa funcţia de Preşedinte al Romacircniei decacirct cel mult pentru două mandate

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Romacircniei este validat de Curtea Constituţională

Candidatul a cărui alegere a fost validată depune icircn faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului icircn şedinţă comună următorul jurămacircnt bdquoJur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului romacircn să respect Constituţia şi legile ţării să apăr democraţia drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor suveranitatea independenţa unitatea şi integritatea teritorială a Romacircniei Aşa să-mi ajute Dumnezeurdquo

V6 Durata mandatului şefului de stat

Dacă avem icircn vedere desemnarea şefului de stat vom constata că icircn ce priveşte sistemele monarhice aici mandatul este pe viaţă Icircn celelalte sisteme icircn care şeful de stat este ales mandatul şefului de stat este limitat De exemplu mandatul cel mai scurt este icircn Elveţia de un an iar cel mai lung este de 7 ani (Franţa pacircnă icircn anul 2002 Gabon Irlanda Italia Somalia etc)

Vom adăuga că guvernatorii generali din Bahamas Fidji Mauritius Saint Vincent şi Grenadinele sunt numiţi pentru o perioadă nedeterminată icircn timp ce guvernatorii generali din Australia Canada şi Noua Zeelandă sunt desemnaţi pentru 5 ani

Privitor la mandatul şefului de stat o altă problemă este cea a numărului mandatelor Este vorba desigur de sistemele icircn care şeful de stat este ales De regulă aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de şef de stat pentru cel mult două mandate Această regulă s-a impus icircn timp Astfel Constituţia americană din 1787 nu a prevăzut numărul mandatelor dar George Washington care a fost primul preşedinte al Statelor Unite (1789-1797) a refuzat un al treilea mandat creacircnd o cutumă internaţională Cu toate acestea Franklin Rooslvelt a obţinut

250

patru mandate consecutive (1933-1945) Un amendament la Constituţia americană (nr23 din anul 1947 aplicabil din anul 1951) a restabilit regula impusă de Washington interzicacircnd pe viitor ca un preşedinte să poată obţine mai mult de două mandate Regula a maximum două mandate se aplică şi icircn alte state

Icircn Romacircnia durata mandatului şefului de stat este de cinci ani85 şi se exercită de la data depunerii jurămacircntului icircn faţa Parlamentului pacircnă la depunerea jurămacircntului de către Preşedintele nou ales Icircn caz de război sau de catastrofă mandatul poate fi prelungit dar numai prin lege organică Aceeaşi persoană poate icircndeplini funcţia de Preşedinte al Romacircniei cel mult două mandate care pot fi şi succesive Icircn caz de deces demisie demiterea din funcţie sau imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor precum şi icircn cazul suspendării din funcţie sau al imposibilităţii temporare de exercitare a atribuţiilor interimatul este asigurat icircn ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor Trebuie observat că icircn perioada interimatului nu pot fi exercitate atribuţiile prevăzute la art88-90 din Constituţie adică adresarea de mesaje dizolvarea Parlamentului şi organizarea referendumului Icircn fine trebuie adăugat că mandatul prezidenţial este incompatibil cu calitatea de membru al unui partid politic precum şi cu orice altă funcţie publică sau privată

V7 Răspunderea şefului de stat

Răspunderea şefului de stat pentru activitatea pe care o desfăşoară icircn această calitate este o problemă mult mai complexă şi mai delicată decacirct pare la prima vedere Ideea ce a dominat sistemele constituţionale este icircn sensul că şeful de stat nu răspunde pentru actele săvacircrşite icircn această calitate Pe această idee se fundamentează multe prevederi constituţionale precum cele privind contrasemnarea actelor şefului de stat

85 Anterior modificării Constituţiei durata mandatului şefului statului

era de 4 ani

251

Icircn acest sens Constituţia romacircnă din 1923 icircn art87 stabilea că bdquopersoana regelui este inviolabilă miniştrii lui sunt răspunzători Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru care prin aceasta devine răspunzător de acel actrdquo

O asemenea situaţie este icircntacirclnită mai ales icircn sistemele monarhice spre deosebire de sistemele republicane icircn care răspunderea şefului de stat este mult mai accentuată icircnsă modalităţile de realizare sunt diferite şi depind de modul icircn care este desemnat şeful statului Astfel atunci cacircnd şeful de stat este ales de parlament şeful de stat răspunde măcar aparent icircn faţa acestuia Parlamentul poate chiar controla activitatea şefului de stat şi icircl poate revoca

Dacă icircnsă şeful de stat este ales direct prin sufragiu universal atunci parlamentul are un rol foarte scăzut sau inexistent icircn antrenarea răspunderii şefului de stat Constituţia Romacircniei conţine mai multe dispoziţii icircn legătură cu răspunderea şefului de stat aceste dispoziţii privind imunitatea răspunderea politică şi răspunderea penală

Imunitatea Ca şi deputaţii şi senatorii Preşedintele Romacircniei se bucură de imunitate Deşi textul constituţional nu este la fel de explicit ca şi cel privind imunitatea parlamentarilor printr-o interpretare sistematică a Constituţiei vom reţine că sunt aplicabile corespunzător regulile pe care le-am analizat deja privind lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate icircn exercitarea mandatului precum şi cele privind inviolabilitatea persoanei Preşedintelui coroborate cu dispoziţiile art84 Desigur ca persoană fizică preşedintele se bucură de anumite inviolabilităţi ca orice persoană fizică

Răspunderea politică Denumim astfel această răspundere pentru a o deosebi de răspunderea penală pentru că urmările acestei răspunderi sunt de fapt politico-juridice Această răspundere icircşi are temeiul juridic icircn art95 din Constituţie Ea intervine atunci cacircnd Preşedintele Romacircniei săvacircrşeşte fapte grave prin care icircncalcă prevederile Constituţiei Icircntr-o asemenea situaţie se poate propune suspendarea sa din funcţie de către cel puţin o treime din numărul

252

deputaţilor şi senatorilor Această iniţiativă se comunică neicircntacircrziat şi Preşedintelui Romacircniei Discutacircnd propunerea Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor după consultarea Curţii Constituţionale pot hotăricirc suspendarea din funcţie a Preşedintelui Romacircniei Constituţia acordă Preşedintelui dreptul să dea Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută

Icircn cazul icircn care propunerea de suspendare din funcţie este aprobată demiterea Preşedintelui Romacircniei se poate decide numai prin referendum care se organizează icircn cel mult 30 de zile

Răspunderea penală Această răspundere intervine icircn situaţia icircn care şeful statului ar comite crima de icircnaltă trădare Icircn acest caz punerea sub acuzare poate fi hotăracirctă de Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor Competenţa de judecată aparţine Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dacă s-a pronunţat o hotăracircre definitivă de condamnare Preşedintele este demis de drept Icircn legătură cu răspunderea şefului de stat trebuie să menţionăm că potrivit art98 din Constituţie şi preşedintelui interimar i se aplică dispoziţiile privind răspunderea politică

V8 Actele şefului de stat

Actele prin care şeful statului icircşi exercită atribuţiile sale sunt de regulă denumite decrete Ele pot fi cu caracter normativ sau cu caracter individual Decretele trebuie contrasemnate de către primul-ministru Contrasemnarea actelor şefului de stat s-a practicat şi se practică icircn sistemele constituţionale Prin aceasta se dă actului respectiv o motivaţie mai solidă şi se antrenează de regulă răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul Contra-semnarea este şi o măsură icircmpotriva depăşirii de către şeful de stat a icircmputernicirilor conferite de Constituţie şi legi contrasemnarea fiind o condiţie de valabilitate a actului Constituţia Romacircniei prevede şi ea asemenea reguli cu precizarea că obligaţia contrasemnării

253

decretelor de către primul-ministru nu priveşte toate aceste decrete ci numai cele expres menţionate icircn Constituţie Decretele Preşedintelui Romacircniei se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo nepublicarea atrăgacircnd inexistenţa decretului

Trebuie să fie contrasemnate de primul-ministru decretele icircn legătură cu

bull icircncheierea de tratate internaţionale bull acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai

Romacircniei bull icircnfiinţarea desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor

diplomatice ale Romacircniei bull mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate bull măsuri icircn caz de agresiune armată bull măsuri privind declararea stării de asediu sau a stării de urgenţă bull conferirea de decoraţii şi titluri bull acordarea gradului de mareşal general şi amiral bull acordarea graţierii individuale Astfel decretele prezintă următoarele trăsături distincte86 bull reprezintă manifestări unilaterale de voinţă icircn vederea

producerii de efecte juridice bull apar ca urmare a exercitării atribuţiilor reglementate icircn

Constituţie şi legi bull unele din ele se contrasemnează de primul-ministru bull se publică obligatoriu icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo bull au caracter executoriu

86 M Nedelcu Drept administrativ Fundaţia Europeană Nicolae

Titulescu Craiova 2000

254

CAPITOLUL VI

GUVERNUL


Prin conţinutul trăsăturile şi atributele sale guvernul reprezintă una dintre cele mai importante şi distincte instituţii ale statului Importanţa acestei instituţii decurge din faptul că guvernul este cel care organizează şi conduce efectiv societatea Drept urmare el se află cel mai mult şi cel mai direct icircn legătura cu cetăţeanul Din această cauză guvernul sau executivul icirci interesează icircn cea mai mare măsură pe cetăţeni icircntrucacirct de activitatea şi eficienţa acestuia se leagă icircn mare măsură realizarea aspiraţiilor şi intereselor lor Icircn teoria şi practica politică această instituţie este cunoscută sub denumirea de executiv fapt aflat icircn legătură directă cu separarea puterilor icircn stat sau mai nou de bdquoadministraţie de statrdquo bdquoautoritate administrativărdquo bdquoadministraţie politicărdquo etc Icircn conştiinţa şi practica politică curentă această instituţie este cunoscută sub numele de guvern icircn cele mai multe cazuri consiliu de miniştri cabinet etc Denumirea este icircn mare măsură determinată de sistemul constituţional de structura sa sau de anumite tradiţii istorice

Constituţia Romacircniei sub titlul III intitulat Autorităţile publice reglementează icircn ordine Parlamentul (cap I) Preşedintele Romacircniei (cap II) Guvernul (cap III) Raporturile Parlamentului cu Guvernul (cap IV) Administraţia publică (cap V) Practic sunt numite direct autorităţile Terminologia folosită exprimă corelarea cu teoria separaţiei echilibrului puterilor icircn stat

Icircn fond toate aceste denumiri exprimă unul şi acelaşi lucru şi anume funcţia şi organele de stat (autorităţile) care implică executarea legilor icircn ordinea firească a activităţilor statale

255

Autorităţile administrative desfăşoară acea activitate statală care constă icircn organizarea executării şi executarea icircn concret a legilor Autorităţile administrative (executive) au icircn sarcină conducerea politicii naţionale şi dispun pentru aceasta de un aparat administrativ

VI2 Rolul şi structura Guvernului

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care funcţionează icircn baza votului de icircncredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice87

Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial icircn condiţiile promovării intereselor naţionale

Guvernul se organizează şi funcţionează icircn conformitate cu prevederile constituţionale avacircnd la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament

Numirea Guvernului se face de către Preşedintele Romacircniei pe baza votului de icircncredere acordat de Parlament şi exprimat prin Hotăracircrea Parlamentului

Identificarea structurilor executivului nu ridică probleme teoretice deosebite afară de cea privind aparatul administrativ Icircn legătură cu aparatul administrativ care este numeros şi necesar executivului se consideră că el nu trebuie privit icircn afara puterii executive Chiar dacă acest aparat administrativ numeros nu decide icircn principiu el face parte din mecanismul administraţiei fiind nu rareori mai util sau mai inutil decacirct structurile de bdquoputere administrativărdquo El interesează precumpănitor icircn relaţia administraţie ndash cetăţean Deci nu poate fi considerat icircn afara administraţiei pentru că astfel l-am lipsi nu numai de eficienţă dar şi de răspundere

87 Legea nr 902001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului

Romacircniei şi a ministerelor publicată icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo nr 164 din 402200

256

Pentru Dreptul Constituţional prezintă interes următoarele structuri executive

a) Şeful de stat b) Guvernul c) Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei

publice d) Organele locale ale administraţiei publice Vom menţiona desigur şi acel aparat administrativ

considerabil icircnsărcinat să pregătească şi să execute decizii aparat distribuit la nivelul fiecărei structuri executive

Şeful de stat deseori denumit şeful executivului purtacircnd de regulă denumirea de monarh sau preşedinte prezintă trăsături diferite icircn funcţie de forma de guvernămacircnt

Denumirile diferite precum cele de Cabinet Guvern Consiliu de Miniştri sub care guvernul este consacrat icircn Constituţie depind de sistemul constituţional de faptul dacă executivul este format din una sau două structuri Guvernul are două componente şi anume şeful guvernului (acolo unde există) şi miniştri şi secretari de stat Potrivit art101 (3) al Constituţiei Romacircniei Guvernul este alcătuit din prim-ministru miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică

Cacirct priveşte şeful guvernului el se prezintă sub denumiri diferite precum prim-ministru preşedinte pentru că şi guvernul are denumiri diferite

Sunt sisteme constituţionale icircn care nu există un şef al guvernului icircn care şeful de stat ca şef al puterii executive cumulează şi funcţia de şef de guvern Aici miniştrii se subordonează direct şefului de stat

Icircn sistemele constituţionale icircn care există o distincţie icircntre şeful de stat şi şeful de guvern (sistem executiv dualist) şeful guvernului are un rol important icircn formarea guvernului (el icircntocmeşte şi prezintă lista acestuia) şi icircn formularea programului acestuia Deoarece icircn ce priveşte şeful de stat implicarea sa icircn exercitarea suveranităţii naţionale depăşeşte deseori sfera executivului el icircncadracircndu-se icircn

257

autorităţile reprezentative guvernul este structura de referinţă icircn studiul raportului dintre puteri pentru că el conduce executivul

Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice execută legile icircn domeniile lor de activitate De aceea ele mai sunt denumite de domeniu sau de resort şi se subordonează guvernului

Organele administraţiei publice locale icircşi desfăşoară activitatea icircn unităţile administrativ-teritoriale Ele cunosc o subordonare ierarhică (pe verticală) faţă de organele executive superioare dar şi uneori o subordonare pe orizontală faţă de organele locale alese prin vot de către cetăţeni


Potrivit art 2 al Legii nr 902001 pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia romacircnă şi domiciliul icircn ţară se bucură de exerciţiul drepturilor electorale nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc icircntr-unul dintre cazurile de incompatibilitate

Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi cu icircnsărcinări speciale pe lacircngă primul-ministru prevăzuţi icircn lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru votul de icircncredere

Preşedintele Romacircniei desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru icircn urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută icircn Parlament ori dacă nu există o asemenea majoritate a partidelor reprezentate icircn Parlament

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere icircn termen de 10 zile de la desemnare votul de icircncredere al Parlamentului asupra programului şi a icircntregii liste a Guvernului

Programul şi lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor şi Senat icircn şedinţă comună Parlamentul acordă icircncredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor

Pe baza votului de icircncredere acordat de către Parlament Preşedintele Romacircniei numeşte Guvernul Primul-ministru şi ceilalţi

258

membri al Guvernului depun individual icircn faţa Preşedintelui Romacircniei jurămacircntul de credinţă faţă de ţară şi popor

Guvernul icircn icircntregul său şi fiecare membru icircn parte icircşi exercită mandatul icircncepacircnd de la data depunerii jurămacircntului

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate cu excepţia

celei de deputat sau de senator b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională

salarizată icircn cadrul organizaţiilor cu scop comercial c) exercitarea de acte de comerţ cu excepţia vacircnzării sau

cumpărării de acţiuni ori alte titluri de valoare d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la

societăţile comerciale sau de reprezentant al statului icircn adunările generale ale unor asemenea societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome companiilor naţionale şi societăţilor naţionale

e) exercitarea unei funcţii publice icircn serviciul unei organizaţii străine cu excepţia acelor funcţii prevăzute icircn acordurile şi convenţiile la care Romacircnia este parte

Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru care va dispune măsurile necesare pentru icircncetarea acesteia

Funcţia de membru al Guvernului icircncetează icircn urma bull demisiei bull revocării bull pierderii drepturilor electorale bull stării de incompatibilitate bull decesului bull demiterii Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă

public se prezintă icircn scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul icircn care s-a luat act de depunerea ei dar nu mai tacircrziu de 15 zile de la data depunerii

259

Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele Romacircniei prin decret la propunerea primului-ministru Revocarea are loc icircn caz de remaniere guvernamentală

Icircn cazul icircn care icircncetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei a pierderii drepturilor electorale a incompatibilităţii a decesului şi icircn alte situaţii prevăzute de lege Preşedintele Romacircniei la propunerea primului-ministru ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului

Icircn cazul icircn care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotăracircre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată icircn tot sau icircn parte ca fiind dobacircndită icircn mod ilicit printr-o hotăracircre judecătorească irevocabilă el este demis de Preşedintele Romacircniei la propunerea primului-ministru

VI4 Primul-ministru

Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia cu respectarea atribuţiilor legale care le revin

Primul-ministru reprezintă Guvernul icircn relaţiile acestuia cu Parlamentul Preşedintele Romacircniei Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curtea Constituţională Curtea de Conturi Consiliul Legislativ Ministerul Public celelalte autorităţi şi instituţii publice partidele şi alianţele politice sindicatele cu alte organizaţii neguvernamentale precum şi icircn relaţiile internaţionale

Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate

Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea

Guvernului cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului

b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului icircn cazul utilizării acestor funcţii

260

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru

d) secretarii de stat e) alte persoane care icircndeplinesc funcţii publice icircn cazurile

prevăzute de lege Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului

rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la icircntrebările ori interpelările care icirci sunt adresate de către deputaţi sau senatori

Primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la icircntrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori icircn funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării

Primul-ministru contrasemnează decretele emise de Preşedintele Romacircniei icircn cazul icircn care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora

Icircn scopul rezolvării unor probleme operative primul-ministru poate constitui prin decizie consilii comisii şi comitete inter-ministeriale

VI5 Organizarea aparatului de lucru al Guvernului

Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru Secretariatul General al Guvernului departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotăracircre a Guvernului

Aparatul de lucru al primului-ministru este alcătuit din a) corpul de consilieri ai primului-ministru b) corpul de control al primului-ministru c) aparatul tehnic al corpului de consilieri d) cabinetul primului-ministru e) cancelaria primului-ministru f) compartimentul cu probleme speciale g) compartimentul documente secrete

261

h) compartimentul care asigură protocolul primului-ministru Guvernul are un Secretariat General88 condus de secretarul

general al Guvernului care poate avea rang de ministru ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi care pot avea rang de secretar de stat numiţi prin decizie a primului-ministru

Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare rezolvarea problemelor organizatorice juridice economice şi tehnice ale activităţii Guvernului precum şi reprezentarea Guvernului icircn faţa instanţelor judecătoreşti

Secretariatul general al Guvernului asigură prin aparatul propriu continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare constituind elementul de legătură şi stabilitate al guvernării

Departamentul este o structură organizatorică fără perso-nalitate juridică şi fără unităţi icircn subordine subordonat primului-ministru avacircnd rolul de coordonare şi sinteză icircn domenii de interes general icircn conformitate cu atribuţiile Guvernului

Departamentul este condus de un demnitar Icircn exercitarea atribuţiilor ce icirci revin conducătorul departamentului emite ordine cu caracter individual

VI6 Funcţionarea Guvernului

Guvernul se icircntacirclneşte de regulă săptămacircnal sau ori de cacircte ori este nevoie la convocarea primului-ministru

Preşedintele Romacircniei poate participa la şedinţele Guvernului care au ca obiect probleme de interes naţional privind politica externă a Guvernului apărarea ţării asigurarea ordinii publice la cererea primului-ministru icircn alte situaţii (art87)

Icircn cazul icircn care este prezent Preşedintele Romacircniei prezidează şedinţa Guvernului Deşi prezidează şedinţa prin aceasta

88 Legea 2552001publicată icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo nr 266 din

23052001 privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului

262

Preşedintele Romacircniei nu devine icircn acea situaţie şi membru al Guvernului Preşedintele Romacircniei chiar dacă prezidează şedinţa nu participă la adoptarea hotăracircrilor Guvernului cacircnd acestea sunt supuse votului membrilor Guvernului ci doar icircşi exprimă opinia cu privire la acele măsuri

La şedinţele Guvernului pot participa ca invitaţi şefi de departamente secretari de stat ce nu sunt membri ai Guvernului precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă potrivit deciziei primului-ministru

Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotăracircri privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund

VI7 Actele Guvernului

Guvernul emite două categorii de acte hotăracircri ordonanţe Actele specifice activităţii Guvernului sunt hotăracircrile prin care

acesta pune icircn executare legile adoptate de către Parlament Hotăracircrile se emit pentru organizarea executării legilor ceea ce

icircnseamnă că ele nu pot cuprinde reglementări primare ale relaţiilor sociale hotăracircrile avacircnd un caracter secundum legem

Constituţia Romacircniei din 1991 a introdus o categorie de acte care pacircnă icircn acel moment nu au existat şi anume ordonanţele Icircn crearea acestei categorii de acte s-a pornit de la ideea că Parlamentul icircşi desfăşoară activitatea icircn două sesiuni parlamentare anuale fiecare avacircnd o durată determinată de timp Icircntre aceste sesiuni există o perioadă de vacanţă parlamentară icircn intervalul căreia cele două Camere ale Parlamentului icircşi icircncetează activitatea

S-a considerat că icircn această perioadă cacircnd Parlamentul nu funcţionează ar putea să apară necesitatea de a se adopta acte normative cu o forţă juridică egală cu aceea a legilor prin care să se reglementeze relaţiile sociale care de regulă sunt de competenţa Parlamentului

263

Hotăracircrile Guvernului ca şi ordonanţele de altfel se semnează de către primul-ministru şi se contrasemnează de către miniştrii care au obligaţia punerii lor icircn executare

Atacirct hotăracircrile cacirct şi ordonanţele sunt supuse obligaţiei de publicare icircn bdquoMonitorul Oficialrdquo cu excepţia celor cu caracter militar care se comunică numai instituţiilor interesate Sancţiunea icircncălcării obligaţiei de publicare este inexistenţa actului Prin urmare publicarea constituie o condiţie de validitate a actului icircn sensul că hotăracircrea sau ordonanţa chiar legal adoptate sunt valabile şi pot fi aplicate numai după icircndeplinirea procedurii publicării

Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe icircn domenii care nu fac obiectul legilor organice procedacircnd la ceea ce se numeşte delegarea legislativă (art115 din Constituţie)

Legea de abilitare trebuie să stabilească icircn mod obligatoriu domeniul şi data pacircnă la care se pot emite ordonanţe Dacă legea de abilitare o cere ordonanţele se supun aprobării Parlamentului potrivit procedurii legislative pacircnă la icircmplinirea termenului de abilitare Nerespectarea termenului atrage caducitatea şi icircncetarea efectelor ordonanţei

Hotăracircrea Guvernului şi ordonanţa reprezintă acte administrative care pot face obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ Icircn cazul ordonanţei acest lucru este posibil numai pe perioada de abilitare a Guvernului deoarece după aceea intră icircn sfera actelor care privesc raporturile dintre Parlament şi Guvern fiind exceptate potrivit art2 lit a din Legea nr291990 de la competenţa instanţelor de contencios administrativ

Alături de delegarea legislativă de ordin legal Constituţia Romacircniei reglementează icircn art115 şi delegarea de ordin constituţional care operează icircn cazul unor situaţii excepţionale icircn care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă

Acestea intră icircn vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament Dacă Parlamentul nu se află icircn sesiune el se

264

convoacă icircn mod obligatoriu Dacă icircn termen de cel mult 30 de zile de la depunerea ordonanţei la una din Camere aceasta nu se pronunţă ordonanţa este considerată adoptată şi se va remite celeilalte Camere care va decide de asemenea icircn procedură de urgenţă Ordonanţele de urgenţă cuprind norme de natura legii organice şi se aprobă cu majoritatea prevăzută de art 76 alin 1 din Constituţie Ordonanţele Guvernului reglementacircnd relaţiile sociale ce ţin de domeniul legii fac obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională

Condiţia publicităţii prevăzută de art108 din Constituţie se aplică şi icircn cazul ordonanţelor de urgenţă

Icircn afara actelor adoptate de către Guvern primul-ministru personal poate adopta acte denumite decizii ca de exemplu Decizia nr441991 privind constituirea Comitetului interministerial pentru probleme de emigraţie Est-Vest


Abordarea acestor raporturi trebuie făcută icircn cadrul mai larg al raporturilor dintre executiv şi legislativ (puterea legislativă şi puterea executivă) care presupune un anumit rol al legislativului icircn formarea şi activitatea executivului89

Rolul acestuia este diferit de la un sistem constituţional la altul este icircn directă legătură cu forma de guvernămacircnt şi cu structura executivului şi se manifestă icircn desemnarea şefului executivului denumit şef de stat (monarh preşedinte) desemnarea şefului guvernului şi a membrilor acestuia

Desemnarea şefului executivului Icircn această desemnare rolul Parlamentului este diferit icircn raport

cu forma de guvernămacircnt Icircn forma de guvernămacircnt monarhică unde monarhia este ereditară rolul Parlamentului este doar



265

decorativ ca şi icircn republica prezidenţială unde Preşedintele este ales prin sufragiu universal Numai icircn republica parlamentară şeful statului este ales de Parlament acesta din urmă avacircnd deci rol hotăracirctor

Desemnarea şefului de guvern şi a membrilor acestuia Rolul Parlamentului icircn desemnarea şefului de guvern şi a

membrilor acestuia este de asemenea diferit icircn sistemele constituţionale90 de regulă icircnsă şeful guvernului este figura centrală el prezintă lista guvernului

Desemnarea şefului de stat cacirct şi a şefului guvernului icircn Romacircnia este reglementată de Constituţie Astfel Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului care se dezbat cu prioritate

Totodată Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor de Senat sau de către comisiile parlamentare prin intermediul preşedinţilor acestora

Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului Dacă li se solicită prezenţa participarea lor este obligatorie

Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la icircntrebările şi interpelările formulate de deputaţi sau de senatori

Camera Deputaţilor sau Senatul pot adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării

Guvernul răspunde politic icircn faţa Parlamentului pentru icircntreaga sa activitate Fiecare membru al Guvernului răspunde politic

90 Icircn regimurile prezidenţiale (exemplu Brazilia SUA Mexic)

funcţiile de şef de stat şi şef al guvernului sunt icircndeplinite de aceeaşi persoană şeful de stat Numirea miniştrilor icircn unele regimuri prezidenţiale (Finlanda Costa Rica) revine şefului de stat fără intervenţia Parlamentului icircn timp ce icircn altele (SUA) ea este realizată de către şeful de stat cu avizul şi consimţămacircntul Senatului

266

solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia

Camera Deputaţilor şi Senatul icircn şedinţă comună pot retrage icircncrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi al senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cacircnd a fost prezentată icircn şedinţă comună a celor două Camere

Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Icircn cazul cacircnd moţiunea de cenzură a fost respinsă deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia icircn aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură cu excepţia cazului cacircnd Guvernul icircşi angajează răspunderea

Guvernul icircşi poate angaja răspunderea icircn faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului icircn şedinţă comună asupra unui program a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege Dacă acestea sunt respinse printr-o moţiune de cenzură depusă icircn termen de 3 zile de la prezentarea programului a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege Guvernul se consideră demis urmacircnd să fie desemnat un nou prim-ministru şi să fie ales un nou Guvern

Dacă moţiunea de cenzură este respinsă proiectul de lege prezentat este socotit ca fiind adoptat iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii pentru Guvern

Icircn situaţia icircn care Preşedintele Romacircniei cere reexaminarea legii adoptate dezbaterea acesteia se face icircn şedinţă comună a celor două Camere

VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive

Problema compatibilităţii icircntre funcţia parlamentară şi cea ministerială este mereu actuală mereu discutabilă şi de o reală importanţă teoretică şi practică Practica constituţională a statelor evidenţiază cel puţin trei soluţii distincte

267

Sunt sisteme constituţionale icircn care exerciţiul unei funcţii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exerciţiul unui mandat icircn parlament O asemenea situaţie este remarcată icircn aproximativ 25 de state (din circa 83 supuse analizei) printre care SUA Franţa De aceea aici dacă doreşte să accepte ocuparea unui post de ministru un parlamentar trebuie să demisioneze din parlament Acest sistem este privit cu rezerve şi chiar criticat pentru motivul că ar putea crea o prăpastie icircntre cele două puteri fiind deci un obstacol icircn colaborarea puterilor

Un al doilea sistem practicat caută să valorifice cacirct mai mult echilibrul şi colaborarea puterilor permiţacircnd cumularea celor două funcţii (mandate) Icircn acest sistem nu se reacţionează pozitiv la rezervele şi criticile mai icircnainte expuse Astfel icircn ţările care sunt inspirate de sistemul britanic miniştrii sau majoritatea lor dacă nu sunt parlamentari icircn momentul desemnării trebuie să devină parlamentari icircntr-un anumit termen după instalarea lor icircn funcţie Icircntr-un asemenea sistem se icircncadrează aproximativ 24 de ţări (exemple Australia Japonia Zambia)

Există şi un al treilea sistem de mijloc icircn ţările icircn care miniştrii nu-s obligaţi să fie şi parlamentari dar cu toate acestea icircn Liechtenstein de exemplu ei trebuie să icircndeplinească condiţiile de eli-gibilitate Icircn unele ţări (Belgia Germania Anglia) miniştrii sunt icircn ge-neral parlamentari chiar dacă nicio dispoziţie constituţională nu le-o cere

Icircn Romacircnia potrivit Constituţiei funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de parlamentar

Examinacircnd compatibilitatea mandatului parlamentar şi funcţiei ministeriale vom observa că suntem icircntr-un anumit domeniu al căutărilor de soluţii eficiente şi desigur practice Icircn aceste căutări pot fi avute icircn vedere atacirct argumente pro cacirct şi argumente contra

Icircn prima categorie de argumente trebuie să observăm că jocul politic icircn sistemul desemnării conduce la o identitate de atitudini ale majorităţii parlamentare şi guvernului

Teoretic şi practic atacirct majoritatea parlamentară cacirct şi guvernul au aceeaşi sursă a legitimităţii şi afinităţii şi anume majoritatea

268

electoratului care s-a pronunţat pentru platforma politică a aceluiaşi partid Compatibilitatea funcţiei ministeriale şi mandatului parlamentar icircnlătură conflictele constituţionale icircntre puteri permite cunoaşterea directă a problemelor legislative şi executive şi o unitate de scop şi acţiune Iar acestea permit operativitate şi eficienţă

Pot fi icircnsă formulate şi argumente contra Astfel icircndeplinirea simultană a funcţiei ministeriale şi a mandatului de parlamentar este contrară separaţiei puterilor icircn stat chiar icircn interpretarea sa suplă Apoi aceasta ar fi o cale de concentrare a puterii icircn macircna executivului Icircn fine o asemenea soluţie ar face icircn practică ineficient controlul parlamentar asupra guvernului S-ar ajunge icircntr-o interpretare puţin exagerată dar nu şi absurdă ca guvernul să se autocontroleze atacircta timp cacirct este format numai din parlamentari91

VI10 Creşterea rolului executivului

Icircn sistemele constituţionale actuale raporturile dintre Parlament şi Guvern dau tot mai mult bdquocacircştig de cauzărdquo Guvernului Cu alte cuvinte icircn activitatea statală asistăm la o preeminenţă a executivului icircn raport cu legislativul icircn luarea celor mai importante decizii politice care se concretizează prin legi sau prin măsuri executive92 Aceasta se justifică şi icircşi găseşte explicaţia icircn faptul că la putere este adus acel Guvern care reprezintă partidul cacircştigător icircn alegeri şi a cărui platformă electorală el trebuie să o traducă icircn programul de guvernare pentru a satisface electoratul său

De altfel icircn multe state şeful de stat se află pe picior de egalitate cu legislativul deoarece este ales prin sufragiu universal icircn acelaşi mod cu Parlamentul avacircnd deci aceeaşi poziţie statală primind icircmputerniciri direct de la popor (Romacircnia Franţa SUA) Icircntr-un asemenea sistem constituţional nu se poate vorbi de o subordonare a şefului de stat faţă de Parlament

Creşterea rolului executivului este accentuată mai ales prin dobacircndirea unor atribuţii legislative ndash legislaţia delegată (Romacircnia Franţa)

91 I Muraru S Tănăsescu op cit p 512 şi urm 92 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice


269

CAPITOLUL VII

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

VII1 Consideraţii generale

Icircn teoria clasică a separaţiei puterilor una dintre puteri alături de puterea executivă şi de cea legislativă este puterea judecătorească

Evoluţia teoriei clasice a separaţiei puterilor a implicat şi evoluţia explicaţiilor şi practicilor privind puterea judecătorească Aceasta explică icircnsăşi terminologia diferită sub care această putere este exprimată icircn constituţii şi doctrină şi anume putere judecătorească putere jurisdicţională Denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia ca funcţie distinctă şi ca sistem distinct

Termenul justiţie reflectă două sensuri Icircntr-un prim sens prin justiţie se icircnţelege sistemul organelor judecătoreşti iar icircntr-un al doilea sens se icircnţelege activitatea de soluţionare a proceselor civile administrative comerciale penale de muncă de aplicare de sancţiuni de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime icircncălcate

Justiţia şi-a icircmbogăţit conţinutul ea privind direct chiar exerciţiul puterii politice icircn sensul efectuării controlului asupra modului cum guvernanţii acţionează icircn limitele Constituţiei şi dreptului adică icircn realizarea principiului legalităţii

Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fără justiţie lipsa justiţiei veritabile icircnsemnacircnd arbitrariu şi nedreptate Dacă viaţa socială trebuie să se desfăşoare potrivit Constituţiei şi legilor icircn mod firesc trebuie să existe o funcţie(putere o autoritate) care să le cunoască şi să le poată interpreta şi aplica icircn mod concret atunci cacircnd

270

sunt icircncălcate cacircnd drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt periclitate neglijate

Justiţia concepută ca o funcţie realizată independent şi imparţial s-a impus ca o idee şi realitate despre care oamenii cred că-i poate apăra atunci cacircnd drepturile şi interesele lor legitime sunt icircncălcate ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare Fiat justitia pereat mundus (justiţia să-şi urmeze cursul ei chiar dacă lumea ar fi să piară) a devenit dictonul preferat icircn legătură cu justiţia 93

Semnificaţia acestui dicton este aceea că precum veşnica dreptate a Dumnezeirii e neclintită icircn fermitatea ei dezvăluindu-se icircn orice condiţii chiar ale prăbuşirii icircntregii lumi tot aşa judecătorul care se ocupă de un anume caz trebuie să-l ducă la bun sfacircrşit şi să-l rezolve după cum icircl icircndeamnă ştiinţa şi conştiinţa chiar dacă icircntre timp ar veni sfacircrşitul lumii cu toate grozăviile sale

Icircn spiritul ideii de justiţie s-au dezvoltat icircnsă şi activităţi icircnfăptuite de alte organisme decacirct instanţele judecătoreşti care presupun ndash mai accentuat sau nu ndash folosirea aceloraşi reguli judecătoreşti Icircn scopul articulării lor cu justiţia se vorbeşte de activităţi jurisdicţionale de unde şi denumirea de putere jurisdic-ţională Cuvacircntul jurisdicţional a devenit preferabil cuvacircntului judiciar care se aplică numai unei categorii de jurisdicţii

Icircn acest sens sunt relevante dispoziţiile art112 din Constituţia Olandei potrivit cărora bdquoIncumbă puterii judiciare de a judeca litigiile privind drepturile civile şi cele de creanţă Legea poate conferi fie puterii judiciare fie unor jurisdicţii care nu fac parte din puterea judiciară sarcina de a judeca litigiile care nu rezultă din rapoartele juridic civile Legea reglementează procedura de urmat şi consecinţele deciziilorrdquo

Exprimarea autoritate (putere) jurisdicţională nu diminuează rolul justiţiei ci evidenţiază similitudinea de conţinut şi principii icircntre mai multe activităţi care se impun atunci cacircnd legile nu sunt executate Justiţia rămacircne partea substanţială a activităţii


271

jurisdicţionale De aici şi preocuparea firească pentru teoretizarea justiţiei pentru că restul activităţii jurisdicţionale icircmprumută trăsăturile şi principiile acesteia membrii jurisdicţiilor pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt deduse spre rezolvare mai icircntacirci interpretează Constituţia legile contractele convenţiile sau cutumele ce sunt invocate le stabilesc sensul lor oficial Ansamblul judecăţilor lor formează jurisprudenţa care limpezeşte textele obscure cu mai multe sensuri sau lacune şi uneori le completează Desigur este important de ştiut pacircnă unde pot merge jurisdicţiile icircn completarea lacunelor legii Problema se pune pentru că rolul justiţiei este de a aplica dreptul şi nu de a crea drept Pot fi citate şi cazuri icircn care justiţiei i s-au conferit şi icircmputerniciri de reglementare juridică Icircn acest sens sunt explicate dispoziţiile art101-102 din Constituţia romacircnă din anul 1866 potrivit cărora o lege urma să determine cazurile de responsabilitate pedepsele aplicabile miniştrilor şi modul de urmărire icircn contra lor iar pacircnă la adoptarea legii bdquoIcircnalta Curte de Casaţiune şi Justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsardquo

Icircn urma judecăţii se dau hotăracircri icircn care se stabilesc drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept participanţi icircn proces se aplică sancţiuni se stabilesc despăgubiri se dau ordine de executare atacirct părţilor icircn proces cacirct şi autorităţilor publice Hotăracircrile judecătoreşti trebuie să fie respectate şi executate de către cetăţeni şi autorităţile publice


Am icircnvederat că noţiunea de justiţie este icircnţeleasă şi ca activitate de soluţionare a litigiilor penale civile şi de altă natură activitate icircncredinţată icircn principal instanţelor judecătoreşti

Icircn realizarea justiţiei s-au dezvoltat icircnsă şi alte activităţi icircnfăptuite de alte organisme decacirct instanţele judecătoreşti folosind aceleaşi reguli specifice regulilor judecătoreşti icircn acest fel se

272

vorbeşte de activităţi jurisdicţionale de unde şi denumirea de putere jurisdicţională precum şi de organe jurisdicţionale94

Activitatea jurisdicţională are un conţinut şi principii care o diferenţiază de legislativ şi executiv dar şi o integrează icircntr-o viziune sistematică icircn ansamblul activităţilor statale Aceasta pentru simplul motiv că puterea jurisdicţională este o parte a organizării statale a puterii politice Statul de drept implică obligativitatea respectării şi aplicării constituţiilor şi legilor Judecătorul interpretează legea şi o aplică dar nu creează drept

Justiţia (icircn general activitatea jurisdicţională) este o activitate de rezolvare a litigiilor icircn litera şi spiritul constituţiei legilor obiceiului convenţiilor şi contractelor Judecătorul care icircnfăptuieşte justiţia caută să afle adevărul icircn procesul respectiv pentru a identifica exact icircncălcarea legii victimele cauzalitatea răspunderea şi responsabilii

Pentru ca justiţia să-şi poată icircnfăptui misiunea ea cunoaşte o anumită organizare şi anumite principii Organizarea justiţiei se face pe grade de jurisdicţie Aceste grade de jurisdicţie permit o evaluare icircn fond dar şi posibilitatea de recurs şi apel ca posibilitate de icircndreptare a erorilor de reevaluare a situaţiilor şi probelor Se consideră că cea mai eficientă este organizarea a două grade de jurisdicţie fond apel sau recurs


Justiţia are la bază principii potrivit cărora ea este organizată şi funcţionează principii prin care se icircnţeleg acele reguli esenţiale prevăzute de Constituţie şi de legi organice icircn vederea realizării funcţiei acesteia ndash soluţionarea litigiilor icircn scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii



273

Justiţia trebuie să răspundă unor exigenţe fundamentale Icircn cadrul acestor exigenţe se enumeră icircn general următoarele legalitatea buna administrare a justiţiei accesul la un tribunal garanţia unui proces echitabil soluţionat icircntr-un termen rezonabil publicitatea procesului imparţialitatea judecătorului proporţiona-litatea icircn stabilirea sancţiunilor

Din aceste exigenţe rezultă principiile potrivit cărora este organizată şi funcţionează justiţia Icircn legătură cu aceste principii anumite precizări se impun Astfel există principii aplicabile icircntregului sistem statal ndash juridic şi care firesc sunt aplicabile şi justiţiei Există apoi unele principii proprii justiţiei (jurisdicţiilor) ca activitate şi sistem de autorităţi De altfel aceste principii interesează aici Există de asemenea principii specifice diferitelor categorii de jurisdicţii sau procese sens icircn care se discută de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal

Toate aceste principii sunt importante Uneori icircn activitatea de judecată icircn lipsă de text expres sau apropiat judecătorul recurge la analogia dreptului adică la aplicarea principiilor fundamentale iar icircncălcarea principiilor poate atrage nulitatea hotăracircrii judecătoreşti sau a altor acte de procedură Unele principii privesc organizarea judecătorească altele activitatea sau poziţia justiţiei şi a judecătorului Urmează să observăm care asemenea principii sunt constituţionale icircn sensul că unele reguli esenţiale sunt explicite sau rezultă din dispoziţiile constituţionale

a) Principiul legalităţii Este un principiu care icircn mod firesc excede justiţiei fiind de

esenţa statului de drept Are icircnsă o evidentă aplicabilitate icircn domeniul justiţiei şi anume sub două mari aspecte legalitatea instanţelor judecătoreşti legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor

Cacirct priveşte primul aspect vom reţine că pot icircndeplini funcţii jurisdicţionale numai acele autorităţi statale cărora constituţia şi legile le recunosc asemenea calităţi De asemenea instanţele

274

judecătoreşti (jurisdicţionale) pot rezolva procese numai icircn limita competenţei conferite de lege Icircn fine procedura de rezolvare a litigiilor este numai cea prevăzută de lege

Sub cel de-al doilea aspect vom observa că nu există infracţiune decacirct dacă este prevăzută de lege şi că nu există pedeapsă decacirct dacă este prevăzută de lege

Principiul legalităţii cu aplicaţiunea sa specifică la justiţie este consacrat prin art126 din Constituţia Romacircniei

b) Justiţia este unică şi egală pentru toţi Este un principiu fundamental care valorifică şi icircn acest

domeniu marele principiu al egalităţii icircn drepturi a cetăţenilor Icircn sinteză aceasta presupune ca pentru toţi cetăţenii să existe o singură justiţie ca aceştia să fie judecaţi de aceleaşi instanţe icircn procese similare Acest principiu refuză existenţa unor tribunale extraordinare existenţa unor privilegii De aceea Constituţia Romacircniei prin art126 (2) stabileşte că bdquo Este interzisă icircnfiinţarea de instanţe extraordinarerdquo Desigur acest principiu nu este icircncălcat prin crearea unor secţii speciale (comerciale de muncă de contencios administrativ pentru minori) potrivit specificului proceselor aceasta ţinacircnd de buna administrare a justiţiei De asemenea acest principiu presupune folosirea icircn speţe similare a aceloraşi reguli procedurale şi acordarea drepturilor procesuale icircn mod egal tuturor participanţilor

c) Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne Procedura judiciară se desfăşoară icircn limba oficială a statului

Persoanelor care nu icircnţeleg limba oficială trebuie să li se asigure comunicarea pieselor dosarului şi a tuturor actelor procedurale icircn limba pe care o cunosc De aceea li se asigură traducerea printr-un interpret Constituţia Romacircniei conţine mai multe dispoziţii icircn acest sens După ce prin art 128(1) stabileşte că procedura judiciară se desfăşoară icircn limba romacircnă prin art 128(2) arată că cetăţenii aparţinacircnd minorităţilor naţionale precum şi persoanele care nu icircnţeleg sau nu vorbesc limba romacircnă au dreptul de a lua cunoştinţă

275

de toate actele şi lucrările dosarului de a vorbi icircn instanţă şi de a pune concluzii prin interpret Icircn procesele penale prevede de asemenea Constituţia acest drept este asigurat icircn mod gratuit

d) Dreptul la apărare Este de asemenea un drept fundamental dar şi un principiu

fundamental al justiţiei prevăzut icircn art 24 din Constituţie potrivit căruia bdquoDreptul la apărare este garantat Icircn tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiurdquo 95

e) Prezumţia de nevinovăţie Este un principiu constituţional potrivit căruia o persoană este

considerată nevinovată atacircta timp cacirct nu s-a pronunţat o hotăracircre judecătorească definitivă de condamnare Este una din cele mai puternice garanţii ale demnităţii şi libertăţii umane Este principiul căruia i se subordonează icircntreaga activitate jurisdicţională Este prevăzut explicit icircn art23 (11) din Constituţia Romacircniei

f) Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii Este unul din principiile constituţionale ale justiţiei Potrivit

acestui principiu icircn activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale Ca atare icircn rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi niciun fel de ordine instrucţiuni indicaţii sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea

Independenţa judecătorului de altfel independenţa justiţiei ţine de chiar separaţiaechilibrul puterilor icircn stat vorbindu-se de independenţa autorităţii jurisdicţionale Ea exprimă posibilitatea de protecţie a guvernanţilor fiind icircn fond o garanţie icircn faţa abuzurilor puterilor (autorităţilor) Desigur independenţa judecătorului este substanţial tributară caracterului moravurilor şi tradiţiilor specifice fiecărei ţări ea nu poate fi garantată absolut prin lege



276

Judecătorul el icircnsuşi dă icircn ultimă instanţă strălucire independenţei sale prin profesionalism moralitate caracter deontologie Regulile constituţionale cuprind garanţii ale independenţei judecătorilor printre care condiţiile de recrutare inamovibilitatea avansarea şi controlul prezintă un interes aparte Constituţia Romacircniei prin art124 (3) stabileşte că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii Aşa cum se apreciază clar icircn doctrină independenţa este o noţiune indivizibilă fiind indispensabil pentru o bună justiţie ca magistratul să fie independent atacirct faţă de celelalte puteri cacirct şi faţă de colegii săi şi de justiţiabili

Recrutarea judecătorilor este o garanţie a independenţei acestora Icircn unele state judecătorii sunt aleşi prin vot popular (exemplu icircn SUA la nivelul statelor) la fel ca deputaţii Sistemul alegerii nu este icircnsă considerat eficient pentru motivul că nu dă garanţii autorităţii judiciare Icircn sistemul alegerii judecătorii trebuie să se alinieze platformelor şi partidelor politice cu toate dezavantajele ce rezultă de aici96

Recrutarea judecătorilor prin concurs icircn care numirea se face icircn ordinea rezultatelor (deci a competenţei profesionale) este considerată cea mai potrivită Comisiile de concurs trebuie să cuprindă universitari jurişti profesionişti magistraţi recunoscuţi fapt ce asigură din start independenţa Icircn multe state judecătorii sunt numiţi de regulă de către executiv

Icircn ţara noastră potrivit Constituţiei judecătorii sunt numiţi de Preşedintele Romacircniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii Este important de menţionat că prin art151 (2) din Constituţia Romacircniei s-a stabilit că bdquoNoua Curte Supremă de Justiţie va fi numită icircn condiţiile legii de Camera Deputaţilor şi de Senat icircn şedinţă comună la propunerea Preşedintelui Romacircniei icircn termen de şase luni de la intrarea icircn vigoare a Constituţieirdquo Desigur aceasta este o dispoziţie tranzitorie


277

Inamovibilitatea este o puternică garanţie a independenţei judecătorului fiind o măsură de protecţie a acestuia Potrivit acestui principiu judecătorul nu poate fi nici revocat nici retrogradat nici transferat pe un post echivalent nici avansat fără consimţămacircntul său Inamovibilitatea pune magistraţii la adăpost de orice revocare şi transferare impusă icircn afară de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională

Astfel de exemplu icircn Suedia icircn principiu inamovibili judecătorii titulari nu pot fi demişi din funcţiile lor decacirct dacă prin infracţiune penală sau prin necunoaştere gravă şi repetată a obligaţiilor ei se manifestă evident inapţi de a-şi icircndeplini sarcinile sau se pensionează Iar legea romacircnă de organizare judecătorească stabileşte că dacă icircn cursul activităţii sale magistratul manifestă o vădită incapacitate profesională Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune eliberarea sa din funcţie la sesizarea ministrului justiţiei

Constituţia Romacircniei cuprinde dispoziţii privitoare la inamovibilitatea judecătorilor Din examinarea acestor dispoziţii rezultă că judecătorii sunt inamovibili dar icircn condiţiile legii Inamovibilitatea nu priveşte icircnsă firesc de altfel judecătorii stagiari ci numai pe cei numiţi de Preşedintele Romacircniei Or judecătorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiţi de către Preşedintele Romacircniei Dar icircn legătură cu aceştia legea de organizare judecătorească arată că ei se bucură de stabilitate ca şi procurorii Prin art124 Constituţia stabileşte că mandatul judecătorilor Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de 6 ani (cu posibilitatea revenirii icircn funcţie) de unde rezultă că pentru aceştia inamovibilitatea este asigurată numai pentru durata respectivă O precizare este de asemenea pertinentă şi anume că inamovibilitatea priveşte numai calitatea de judecător nu şi funcţiile de conducere judecătorească

Cacirct priveşte avansarea magistraţilor pentru a nu depinde de executiv trebuie avute icircn vedere două reguli şi anume ea să revină numai corpului magistraţilor (de exemplu Consiliului Superior al Magistraturii) limitarea treptelor (gradelor) şi consecinţelor

278

avansării icircn sensul de a se face cacirct mai puţine diferenţieri icircn carieră Icircn acest sens Constituţia Romacircniei prevede că promovarea transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii icircn condiţiile legii Pentru a nu crea prin avansare situaţii nedorite se practică şi avansarea pe loc Astfel Legea de organizare judecătorească prin art78 după ce stabileşte că avansarea sau transferarea magistraţilor se poate face numai cu consimţămacircntul acestora adaugă că magistraţii care icircndeplinesc condiţiile pentru a fi avansaţi dar care nu doresc să schimbe funcţia şi instanţa ori parchetul pot fi avansaţi pe loc

Desigur un rol important icircn asigurarea independenţei judecătorilor icircl are controlul hotăracircrilor judecătoreşti Acest control trebuie efectuat numai de instanţe judecătoreşti şi numai după proceduri jurisdicţionale Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenţa justiţiei icircn faţa legislativului şi a executivului

VII4 Statutul magistraţilor

Justiţia se icircnfăptuieşte de judecători icircn numele legii şi are ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor Judecătorii sunt independenţi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali Orice persoană organizaţie autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor Au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii procurorii şi magistraţii-asistenţi ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Icircn condiţiile legii privind statutul magistraţilor judecătorii numiţi de Preşedintele Romacircniei sunt inamovibili Aceştia pot fi mutaţi prin transfer delegare detaşare sau promovare numai cu acordul lor şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie icircn condiţiile prevăzute de lege Pe de altă parte procurorii numiţi de Preşedintele Romacircniei se bucură de stabilitate icircn condiţiile legii anterior menţionate şi ale Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii

279

Magistraţii sunt obligaţi ca prin icircntreaga lor activitate să asigure supremaţia legii să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor precum şi egalitatea lor icircn faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare indiferent de calitatea acestora să respecte normele deontologice ale profesiei de magistrat şi să participe la formarea profesională continuă Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede este neclară sau incompletă

Incompatibilităţi şi interdicţii Conform Legii statutului magistraţilor funcţiile de judecător

procuror magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superior icircn condiţiile legii

Magistraţilor le este interzis a) să desfăşoare activităţi comerciale direct sau prin persoane

interpuse b) să desfăşoare activităţi de arbitraj icircn litigii civile comerciale

sau de altă natură c) să aibă calitatea de asociat sau de membru icircn organele de

conducere administrare sau control la societăţi civile societăţi comerciale inclusiv bănci sau alte instituţii de credit societăţi de asigurare ori financiare companii naţionale societăţi naţionale sau regii autonome

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic

Magistraţii nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice Magistraţii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare activităţi cu caracter politic Ei sunt obligaţi ca icircn exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea icircn orice mod a convingerilor lor politice

O altă interdicţie importantă prevăzută de lege se referă la obligaţia magistraţilor de a nu icircşi exprima public opinia cu privire la procese aflate icircn curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a

280

fost sesizat Parchetul De asemenea nu le este permis să comenteze sau să justifice icircn presă ori icircn emisiuni audiovizuale hotăracircrile sau soluţiile date icircn dosarele rezolvate de ei

Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale icircn probleme litigioase chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decacirct acelea icircn cadrul cărora icircşi exercită funcţia şi nu pot icircndeplini orice altă activitate care potrivit legii se realizează de avocat

Recrutarea Recrutarea magistraţilor se face prin concurs pe baza compe-

tenţei profesionale a aptitudinilor şi a bunei reputaţii Recrutarea şi formarea profesională iniţială icircn vederea ocupării funcţiei de magistrat se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face cu res-pectarea principiilor transparenţei şi egalităţii exclusiv pe bază de concurs

Numirea magistraţilor Numirea judecătorilor inamovibili şi a procurorilor care se

bucură de stabilitate se face de către Preşedintele Romacircniei la pro-punerea Consiliului Superior al Magistraturii Icircnainte de a icircncepe să-şi exercite funcţia judecătorii şi procurorii depun următorul jurămacircnt bdquoJur să respect Constituţia şi legile ţării să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei să-mi icircndeplinesc atribuţiile cu onoare conştiinţă şi fără părtinirerdquo Refuzul depunerii jurămacircntului atrage de drept nulitatea numirii icircn funcţie Jurămacircntul se depune icircn şedinţă solemnă icircn faţa magistraţilor instanţei sau după caz ai Parchetului la care a fost numit magistratul după citirea actului de numire

VII5 Instanţele judecătoreşti

Justiţia este icircnfăptuită de către organele judecătoreşti denumite şi instanţe judecătoreşti Sistemul organelor judecătoreşti

281

este format icircn general din judecătorii tribunale curţi de apel şi curţi supreme Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti sunt stabilite prin lege

Constituţia Romacircniei sub titlul VI denumit Autoritatea Judecătorească reglementează icircn ordine instanţele judecătoreşti Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii Nu trebuie icircnţeles că toate aceste organisme se integrează icircn puterea judecă-torească Icircn această putere intră numai instanţele judecătoreşti

Instanţele judecătoreşti sunt potrivit art 126 din Constituţie Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege Constituţia lasă pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdicţie şi a instanţelor judecătoreşti corespunză-toare Aşa cum am mai precizat este interzisă icircnfiinţarea de instanţe extrordinare Iar legea de organizare judecătorească stabileşte următoarele instanţe judecătoreşti judecătoriile tribunalele curţile de apel Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Judecătoriile judecă toate procesele şi cererile icircn afară de cele date prin lege icircn competenţa altor instanţe Judecătoriile sunt instanţe de fond şi au competenţă generală Numărul şi sediul lor sunt stabilite prin lege funcţionează icircn fiecare judeţ şi icircn Municipiul Bucureşti (Icircn fiecare judeţ funcţionează icircntre 2 şi 5 judecătorii icircn raport cu populaţia judeţului şi cu aria geografică avacircnd sediile icircn cele mai mari localităţi)

Tribunalele judecă icircn primă instanţă procesele şi cererile date prin lege icircn competenţa lor

Tribunalele judecă icircn apel apelurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de judecătorii icircn primă instanţă

Tribunalele judecă icircn recurs recursurile icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de judecătorii care potrivit legii nu sunt supuse apelului

Icircn fiecare judeţ funcţionează un tribunal care icircşi are sediul icircn localitatea reşedinţă de judeţ la care se adaugă tribunalul Municipiului Bucureşti

282

Curţile de apel judecă icircn primă instanţă cauzele date icircn competenţa lor prin lege Curţile de apel judecă apelurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate icircn primă instanţă de tribunale

Curţile de apel judecă icircn recurs recursurile declarate icircmpotriva hotăracircrilor pronunţate de tribunale icircn apel

Icircn ţară există potrivit legii 15 curţi de apel avacircnd sediul icircn oraşe reşedinţă de judeţ fiecare curte de apel are icircn raza sa de activitate icircntre 2 şi 5 tribunale

Pentru o cacirct mai bună realizare a actului de justiţie la tribunale curţi de apel şi la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit legii se pot icircnfiinţa şi funcţionează secţii specializate icircn materie civilă penală comercială şi de contencios administrativ Desigur asemenea secţii se pot icircnfiinţa prin lege şi funcţionează şi icircn alte domenii de activitate cum ar fi icircn domeniul muncii pentru minori etc icircntrucacirct textul constituţional aşa cum am arătat permite acest lucru

Icircn fruntea sistemului organelor judecătoreşti se află Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie avacircnd icircn competenţa sa două mari categorii de atribuţii icircncă de la icircnfiinţare (15 martie 1862 prin Legea pentru icircnfiinţarea Curţii de Casaţiune şi de Justiţie cu sediul icircn Bucureşti promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 12 ianuarie 1861) şi pacircnă icircn prezent şi anume de a fi suprema instanţă de casare şi de a asigura o practică judiciară unitară a tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară

Astfel Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmăreşte aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a soluţiona recursurile introduse icircmpotriva hotăracircrilor curţilor de apel de a judeca recursurile icircn interesul legii declarate icircmpotriva hotăracircrilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile icircn condiţiile legii avacircnd o competenţă specială de a judeca icircn fond icircn cazul unor infracţiuni săvacircrşite de icircnalţii demnitari senatori deputaţi mareşali amirali generali Icircnaltul Cler De asemenea

283

sesizează Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare

Se constată deci că instanţa supremă are cea mai largă com-petenţă de judecată ea judecă icircn primă instanţă icircn recurs şi recurs icircn interesul legii icircn complete formate din 3 judecători icircn prima instanţă şi icircn recurs icircn complete formate din 9 judecători cacircnd icircn prima instanţă cauza se judecă la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie icircn complet format din 3 judecători şi icircn Secţii Unite icircn plenul Curţii Cacircnd Curtea judecă recursul icircn interesul legii

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune dintr-un preşedinte patru preşedinţi de secţie şi judecători Ea este organizată icircn patru secţii civilă penală comercială şi de contencios administrativ fiecare avacircnd competenţă proprie icircn principal de judecată icircn casare aşa cum s-a arătat

Competenţă de primă instanţă are Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie după calitatea persoanei

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie icircn Secţii Unite şi pentru soluţionarea sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Curţii precum şi icircn vederea sesizării Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor icircnainte de promulgare

Conducerea administrativă a Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedintele Curţii ajutat de vicepreşedinte Preşedintele vicepreşedintele ajutat de preşedinţii de secţii alcă-tuiesc colegiul permanent al Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care are anumite atribuţii Preşedintele reprezintă Curtea icircn relaţiile interne şi externe

Icircn cadrul Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de studii documentare informatică economică şi admi-nistrativă Cancelaria Icircnaltei Curţi Biroul de relaţii externe fiecare avacircnd atribuţii ce revin unor magistraţi asistenţi şi altui personal prevăzut de lege

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie situacircndu-se icircn fruntea sistemului de organe judecătoreşti ce icircndeplinesc activitatea

284

jurisdicţională are şi alte atribuţii icircndeosebi de interpretare a legii icircn vederea aplicării ei corecte şi unitare pe tot teritoriul ţării de către toate instanţele judecătoreşti Asemenea atribuţii se realizează prin judecarea recursurilor icircn interesul legii atunci cacircnd se constată că icircn legătură cu aceeaşi problemă de drept instanţele judecătoreşti se pronunţă icircn mod diferit

Ministerul Public cuprinde procurorii constituiţi icircn parchete care icircn mod generic intră icircn categoria magistraţilor Ei lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei Rolul Ministerului Public este de a reprezenta icircn activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor Principiile constituţionale de organizare şi funcţionare a Ministerului Public sunt legalitatea imparţialitatea controlul ierarhic Iar potrivit art30 din Legea pentru organizarea judecăto-rească Ministerul Public este independent icircn relaţiile cu celelalte autorităţi

Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea prevăzută şi reglementată icircn cadrul autorităţii judecătoreşti alcătuită din magistraţi aleşi pe o perioadă de 4 ani Are două mari atribuţii

1) Propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie a judecătorilor şi a procurorilor cu excepţia celor stagiari

2) Este colegiul de disciplină al judecătorilor Această instituţie a autorităţii judecătoreşti este nouă icircn

dreptul romacircnesc ea fundamentează juridic independenţa jude-cătorilor şi imparţialitatea procurorilor

Organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magis-traturii se stabilesc prin lege organică aceasta trebuind să reflecte elementele generale cuprinse icircn Constituţie

Deşi nu este nominalizat prin Constituţie nu poate fi icircn afara explicaţiilor Ministerul Justiţiei care are un rol aparte icircn administrarea justiţiei Potrivit dispoziţiilor legale de organizare a sa el este organul administraţiei publice de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege icircn domeniul administraţiei

285

justiţiei al executării pedepselor penale precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public asiguracircnd condiţiile necesare funcţionării icircntregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicări a legii corespunzător principiilor democratice ale statului de drept

VII6 Ministerul Public

Icircn activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor aşa cum se prevede icircn art 131 din Constituţie Ministerul Public icircşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi icircn parchete pe lacircngă fiecare instanţă judecătorească de la judecătorii pacircnă la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorii icircşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii al imparţialităţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea ministerului justiţiei (art 132 alin 1)

Se constată că prin Constituţie rolul Ministerului Public este redus la activitatea judiciară inclusiv icircn ce priveşte urmărirea penală Acţionacircnd numai icircn sfera activităţii judiciare Ministerul Public are ca suport reprezentarea intereselor generale ale societăţii apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi exercită atribuţii privind urmărirea penală sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale exercitarea căilor de atac icircmpotriva hotăracircrilor judecătoreşti supravegherea respectării legii icircn activitatea de punere icircn executare a hotăracircrilor judecătoreşti verificarea respectării legii la locurile de deţinere preventivă de executare a pedepselor

Icircn activitatea pe care o desfăşoară procurorii trebuie să se subordoneze legii principiul legalităţii fiind de altfel fundamental pentru activitatea tuturor magistraţilor

O altă regulă se referă la imparţialitate ndash procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea numai icircn icircnfăptuirea justiţiei icircn cadrul statului de drept

286

Ministerul Public este independent icircn relaţiile cu celelalte autorităţi dar este integrat icircn sistemul organelor judecătoreşti ministrul justiţiei exercită autoritatea sa asupra tuturor membrilor Ministerului Public putacircnd să dea dispoziţii scrise icircn condiţiile prevăzute de lege

Funcţia de procuror este incompatibilă cu exercitarea altor funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor didactice din icircnvăţămacircntul superior astfel că statutul lor este identic cu cel al judecătorilor

Procurorii se supun icircnsă unor reguli diferite faţă de cele aplicabile judecătorilor cu toate că şi ei sunt magistraţi Astfel principiul independenţei judecătorilor nu este specific statutului procurorilor Icircn timp ce judecătorii se bucură de independenţă icircn virtutea principiului inamovibilităţii procurorii se bucură numai de stabilitate icircn funcţie atacirct timp cacirct nu au icircncălcat principiile legalităţii şi imparţialităţii

Cu toate că datorită principiului constituţional al controlului ierarhic icircn exercitarea lui se pot da dispoziţii obligatorii de către ministrul justiţiei procurorul icircn soluţia pe care o adoptă este supus ca şi judecătorul numai legii

VII7 Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei reprezentant al autorităţii judecătoreşti97 Consiliul este independent şi se supune icircn activitatea sa numai legii Prin exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii asigură funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii icircn desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor

Consiliul este alcătuit din 19 membri din care a) 9 judecători şi 5 procurori aleşi icircn adunările generale ale

magistraţilor care compun cele două secţii ale Consiliului una pentru judecători şi una pentru procurori

97 Articolul 133 (1) din Constituţie

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile specialişti icircn domeniul dreptului care se bucură de icircnaltă reputaţie profesională şi morală aleşi de Senat

c) ministrul justiţiei preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie care sunt membri de drept ai Consiliului

Consiliul Superior al Magistraturii (19 membri)

287

288

Nr crt




activitatea

Funcţia

1 Pandrea Anton


Preşedinte

2 Chiujdea Nicolae Dan


Magistraturii

Vicepreşedinte

3 Andreieş Virgil ndashViorel

Membru ales Curtea de Apel Cluj

Preşedinte

4 Bărbulescu Lidia


Vicepreşedinte

5 Bejinaru Florica

Membru ales Tribunalul Mehedinţi

Judecător

6 Deliorga Cristian

Membru ales Parchetul de pe lacircngă Tribunalul

Constanţa

Prim procuror

7 Dăscălescu Liviu


Magistraturii


permanentă 8 Gicirclcă Iulian Membru ales Curtea de Apel

Alba Iulia Preşedinte

9 Hărăstăşanu Angela

Membru ales Curtea de Apel Braşov

Judecător doctor

10 Isac Graţiana Daniela Petronela

Membru ales Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte


Procuror

11 Lăbuş Ana Cristina


Magistraturii


permanentă

289

Nr crt




activitatea

Funcţia

12 Licu Dimitrie Bogdan


Magistraturii


permanentă 13 Lupaşcu Dan Membru ales Curtea de Apel

Bucureşti Preşedinte

14 Rădulescu Alexandrina Ioana


Magistraturii


permanentă 15 Zlătescu Irina Reprezentant al

societăţii civile Universitatea

Ecologică Bucureşti

Institutul Romacircn pentru Drepturile

Omului

Prof univ dr Director

16 Popa Nicolae Membru de drept

Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Preşedinte

17 Tudor Alexandru Chiuariu

Membru de drept

Ministerul Justiţiei

Ministrul justiţiei

18 Koumlvesi Laura Codruţa

Membru de drept

Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte


Procuror general

Cel de-al 19-lea membru al CSM nu a fost ales

290

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din

a) 2 judecători de la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie b) 4 judecători de la curţile de apel c) 2 judecători de la tribunale d) un judecător de la judecătorii Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

este alcătuită din a) un procuror de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de

Casaţie şi Justiţie b) un procuror de la Parchetul Naţional Anticorupţie c) un procuror de la parchetele de pe lacircngă curţile de apel d) un procuror de la parchetele de pe lacircngă tribunale e) un procuror de la parchetele de pe lacircngă judecătorii

Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Magistraţii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

sunt aleşi icircn adunările generale ale judecătorilor sau după caz ale procurorilor ei se aleg din racircndul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele Romacircniei Judecătorii Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aleg icircn adunarea generală prin vot secret direct şi personal 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecătorii care şi-au depus candidatura Procurorii de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie aleg icircn adunările generale ale procurorilor din aceste parchete prin vot secret direct şi personal cacircte un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care şi-au depus candidatura Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie un procuror de la Parchetul de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un procuror de la Direcţia Naţională Anticorupţie care au obţinut numărul cel mai mare de voturi icircn adunările generale Icircn cazul icircn care 2 sau mai mulţi candidaţi au

291

obţinut un număr egal de voturi este declarat ales magistratul cu cea mai mare vechime efectivă icircn magistratură

Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii a) 4 judecători de la curţile de apel care au obţinut numărul cel

mai mare de voturi la nivel naţional b) 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate care au

obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional c) un judecător de la judecătorii care a obţinut numărul cel mai

mare de voturi la nivel naţional d) un procuror de la parchetele de pe lacircngă curţile de apel care

a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional e) un procuror de la parchetele de pe lacircngă tribunale şi

tribunalele specializate şi un procuror de la parchetele de pe lacircngă judecătorii care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional

Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzacircnd magistraţii aleşi şi o transmite Biroului Permanent al Senatului Biroul Permanent al Senatului icircnaintează lista Comisiei juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări pentru a examina dacă au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Senatul icircn prezenţa majorităţii membrilor săi pe baza raportului Comisiei juridice de numiri disciplină imunităţi şi validări validează lista cuprinzacircnd magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii Refuzul validării nu poate interveni decacirct icircn cazul icircncălcării legii icircn procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi numai dacă această icircncălcare a legii are drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor

Icircn vederea alegerii celor doi reprezentanţi ai societăţii civile icircn Consiliul Superior al Magistraturii organizaţiile profesionale ale juriştilor asociaţiile şi fundaţiile de utilitate publică confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional pot propune

292

Biroului Permanent al Senatului cacircte un candidat Pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile care icircndeplinesc următoarele condiţii

a) sunt specialişti icircn domeniul dreptului b) se bucură de icircnaltă reputaţie profesională şi morală c) nu au calitatea de membru al unui partid politic Candidaţii propuşi vor prezenta Senatului un curriculum vitae

declaraţia de avere şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au apartenenţă politică Senatul alege dintre candidaţi doi reprezentanţi ai societăţii civile potrivit procedurii prevăzute icircn Regulamentul acestei Camere Hotăracircrile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se publică icircn bdquoMonitorul Oficial al Romacircnieirdquo Partea I

Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii Icircn termen de 15 zile de la publicarea Hotăracircrilor Senatului

privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii icircn şedinţa de constituire Icircn şedinţa de constituire prezidată de preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi se stabilesc responsabilităţile membrilor acestuia pe domenii de activitate

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă Hotăracircrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau icircn plen sau icircn secţii potrivit atribuţiilor care revin acestora Icircn perioada mandatului magistraţii aleşi icircn Consiliul Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror Consiliul este condus de preşedinte ajutat de un vicepreşedinte aleşi pentru un mandat de un an ce nu poate fi reicircnnoit

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi de plen icircn prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului cu votul majorităţii membrilor acestuia

293

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale

a) reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii icircn relaţiile interne şi internaţionale

b) coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi repartizează lucrările pentru plen şi secţii

c) prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu excepţia cazului icircn care la lucrări participă Preşedintele Romacircniei

d) propune Plenului măsurile necesare pentru icircnceperea procedurilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi de ocupare a locurilor devenite vacante

e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

f) sesizează Curtea Constituţională icircn vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice

g) numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea icircn Institutul Naţional al Magistraturii icircn condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere icircn Institutul Naţional al Magistraturii

h) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce pot fi consultaţi pentru elaborarea unor proiecte de acte normative

i) prezintă icircn şedinţă publică a Plenului raportul anual asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii icircndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege de Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii şi de Plen

Icircn lipsa preşedintelui atribuţiile se exercită de vicepreşedinte Icircn caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte Plenul Consiliului icircn

294

termen de o lună de la constatarea vacanţei va proceda la alegerea noului preşedinte al cărui mandat se exercită icircn perioada rămasă

Preşedintele Romacircniei prezidează fără drept de vot lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă Consiliul Superior al Magistraturii se icircntruneşte icircn plen şi icircn secţii ori de cacircte ori este necesar la convocarea preşedintelui a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor Plenului ori după caz ai secţiilor

Preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei pentru judecători procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie la lucrările secţiei pentru procurori iar ministrul justiţiei la lucrările ambelor secţii Ministrul justiţiei preşedintele Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot icircn situaţiile icircn care secţiile icircndeplinesc rolul de instanţă de judecată icircn domeniul răspunderii disciplinare Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Lucrările Plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt de regulă publice Membrii Plenului sau ai secţiilor hotărăsc cu majoritate situaţiile icircn care şedinţele acestora nu sunt publice

Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor şi

pe membrii acestuia icircmpotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii magistratului icircn icircnfăptuirea justiţiei ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea De asemenea Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a magistraţilor Magistratul care consideră că independenţa imparţialitatea sau reputaţia profesională icirci sunt afectate icircn orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care după caz poate dispune verificarea aspectelor semnalate publicarea rezultatelor acesteia poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură

295

corespunzătoare potrivit legii Consiliul asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională icircn desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor Icircn exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita Ministerului Justiţiei instanţelor judecătoreşti şi parchetelor Institutului Naţional al Magistraturii altor autorităţi şi instituţii publice precum şi persoanelor fizice sau juridice informaţiile sau actele pe care le consideră necesare Consiliul Superior al Magistraturii icircntocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor icircnfiinţează o bază de date referitoare la activitatea lor şi asigură actualizarea acesteia

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera magistraţilor

a) propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor cu excepţia celor stagiari Icircn cazul judecătorilor icircn funcţie ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Plenul examinează şi recomandările primite de la Colegiul de conducere al acestei Curţi

b) propune Preşedintelui Romacircniei numirea icircn funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui vicepreşedintelui şi preşe-dinţilor de secţii ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a procurorului general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie precum şi a adjuncţilor acestora

c) dispune promovarea magistraţilor icircn funcţiile de execuţie d) dispune promovarea magistraţilor icircn funcţiile de conducere

din cadrul instanţelor şi al parchetelor icircn urma consultării magistraţilor din cadrul instanţelor şi parchetelor respective

e) numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire al Institutului Naţional al Magistraturii

f) eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari

g) aprobă transferul magistraţilor

296

h) dispune suspendarea din funcţie a magistraţilor i) numeşte pe perioade determinate icircn posturi vacante

magistraţi de carieră pensionari j) propune Preşedintelui Romacircniei conferirea de distincţii

pentru magistraţi icircn condiţiile legii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele

atribuţii referitoare la recrutarea evaluarea formarea şi examenele magistraţilor

a) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii stabileşte tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiţie

b) organizează şi validează potrivit legii examenul de capacitate al magistraţilor şi aprobă programul de formare profesională continuă a magistraţilor la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lacircngă acestea

c) dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor d) numeşte comisiile pentru evaluarea anuală a activităţii

profesionale a magistraţilor icircn condiţiile legii e) numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai

Institutului Naţional al Magistraturii la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii

f) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii aprobă structura organizatorică statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii

297

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor

a) aprobă icircnfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel ale instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe lacircngă acestea precum şi icircnfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiile acestora icircn condiţiile legii

b) avizează proiectul de hotăracircre a Guvernului privind lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor

c) stabileşte categoriile de procese sau cereri care se soluţionează icircn Municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege

d) la propunerea preşedinţilor curţilor de apel stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte

e) la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lacircngă Icircnalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lacircngă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lacircngă tribunale precum şi parchetele de pe lacircngă judecătorii unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi

f) convoacă adunările generale ale magistraţilor icircn condiţiile legii

g) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe şi parchete

h) emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al magistraţilor Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

298

judecătoreşti şi parchetelor precum şi alte regulamente şi hotăracircri prevăzute icircn Legea privind statutul magistraţilor şi icircn Legea privind organizarea judiciară De asemenea el avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti Poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative icircn domeniul justiţiei Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numeşte secretarul general şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii

Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele

atribuţii referitoare la cariera magistraţilor a) dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor icircn condiţiile

legii b) analizează icircndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii

stagiari care au promovat examenul de capacitate de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare icircn magistratură de către magistraţii icircnscrişi la concursul de promovare icircn funcţii de execuţie şi de către cei care şi-au depus candidatura pentru promovarea icircn funcţii de conducere

c) soluţionează contestaţiile icircmpotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor constituite icircn condiţiile legii

d) emit avizul conform pentru menţinerea icircn funcţie a magistraţilor sau după caz pentru reicircncadrarea icircn funcţie a magistraţilor pensionaţi pacircnă la icircmplinirea vacircrstei de 68 de ani

e) iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespun-zătoare a magistraţilor

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii icircncuviinţează percheziţia reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor asistenţi

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii icircncuviinţează percheziţia reţinerea sau arestarea preventivă a

299

procurorilor Dispoziţiile anterioare nu se aplică icircn caz de infracţiune flagrantă

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numeşte şi promovează magistraţii asistenţi ai Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie icircn condiţiile legii


Raporturile sistemului judecătoresc cu Parlamentul rezultă mai icircntacirci din faptul că organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit legii Ca atare Parlamentul este cel care stabileşte prin lege organele judecătoreşti competenţa şi procedura potrivit căreia icircşi desfăşoară activitatea Este o consecinţă firească a statului de drept Apoi marele principiu al independenţei judecătorului presupune supunerea sa numai legii Legea este cea care stabileşte infracţiunile şi pedepsele Iată deci aspecte care conturează raporturile justiţie-legislativ Dar este evident şi uşor de observat că acestea nu afectează icircn niciun fel dreptul judecătorului de a decide independent icircn cauza ce-i este supusă judecăţii Legea elaborată de Parlament creează condiţiile unei reale independenţe La racircndul său justiţia poate interveni icircn activitatea legislativă prin controlul constituţionalităţii legilor atunci cacircnd acest control este icircncredinţat judecătorilor

Raporturile justiţiei cu executivul sub aspect constituţional desigur sunt mai simple Ele pot apărea icircn situaţia icircn care numirea şi avansarea magistraţilor aparţin executivului (şefului de stat ministrului justiţiei) Icircn asemenea situaţii s-ar putea crea o stare de docilitate a magistraţilor faţă de executiv De aceea trebuie ca posibilitatea de numire de avansare sau de revocare să se realizeze prin proceduri care să pună icircn evidenţă numai competenţa profesională a celor icircn cauză Aceasta cu atacirct mai mult cu cacirct judecătorii sunt deseori puşi icircn situaţia de a exercita controlul legalităţii actelor de guvernămacircnt şi administrative

300

CAPITOLUL VIII

INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI IMPLICAŢII CONSTITUŢIONALE ROMAcircNEŞTI

VIII1 Implicaţiile adoptării acquis-ului comunitar asupra prevederilor constituţionale romacircneşti98

Calitatea de membru al UE conduce la un proces de adaptări constituţionale care este specific nu doar Romacircniei ci şi tuturor ţărilor angajate icircn acest proces Icircn această privinţă Tratatul de la Maastricht a fost un moment important icircn bdquoconfruntareardquo dintre dreptul constituţional (naţional) şi construcţia europeană Icircn mai multe ţări aceasta a dus la modificări ale constituţiilor legate icircntre altele de suveranitate şi drepturile politice (de exemplu Belgia Franţa Germania Spania)

Unele din statele candidate icircn prezent membre ale UE au operat deja modificări constituţionale sau au proiecte icircn acest sens Cehia a adoptat legea constituţională nr 395 din 18 octombrie 2001 care modifică o serie de dispoziţii din Constituţia adoptată icircn 1993 (rangul de prioritate pentru tratatele internaţionale transferul de puteri către organizaţiile internaţionale noi relaţii icircntre Guvern şi Parlament permiţacircnd participarea efectivă la Comunităţi) Icircn Romacircnia un grup de lucru desemnat pentru a studia compatibilitatea prevederilor constituţionale cu acquis-ul comunitar a fost icircnfiinţat prin HG 1367 din decembrie 2000

Raportul Anual al Comisiei Europene din 2001 oferă cacircteva indicaţii ce trebuie luate icircn considerare O reformă structurală

98 Acest studiu are la bază o cercetare realizată şi publicată de Institutul

European din Romacircnia

301

fundamentală a administraţiei publice ar trebui să constituie una din priorităţile cele mai urgente ale Guvernului Reforme adiţionale sunt icircn continuare necesare şi ar trebui să includă măsuri suplimentare de garantare a independenţei justiţiei icircn special faţă de executive Icircncorporarea efectivă a legislaţiei comunitare icircn legislaţia naţională şi corecta aplicare a acesteia prin intermediul unor structuri administrative şi judiciare adecvate reprezintă o precondiţie esenţială pentru crearea icircncrederii reciproce indispensabile viitoarei calităţi de membru Romacircnia trebuie icircn continuare să adopte sau să amendeze legislaţia existentă icircn mai multe domenii importante (de exemplu statutul străinilor frontiera de stat) Icircn termeni generali capacitatea administraţiei publice de a aplica şi gestiona acquis-ul este foarte limitată şi reprezintă o constracircngere majoră icircn cadrul pregătirilor pentru aderare Nici una din priorităţile Parteneriatului de Aderare nu a fost icircncă icircndeplinită complet (de exemplu justiţie şi afaceri interne piaţa internă consolidarea capacităţii administrative şi judiciare) Ar trebui să se asigure ca la momentul aderării să nu fie prevederi icircn legislaţia Romacircniei care să contrazică reglementări comunitare icircn special icircn privinţa cerinţelor de cetăţenie reşedinţă ori limbă Evoluţii recente au dus la icircntărirea legilor romacircne care discriminează pe cetăţenii UE icircn privinţa dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

PARTEA I

IMPLICAŢIILE ADERĂRII ASUPRA CONSTITUŢIEI ŞI TEXTELOR STRAcircNS LEGATE DE ACEASTA

Problematica abordată are icircn principal icircn vedere următoarele minus prevederile referitoare la suveranitate minus prevederile referitoare la integrarea dreptului comunitar icircn

dreptul naţional minus prevederile relative la cetăţenia europeană

302

minus icircn fine prevederile referitoare la accesul la funcţii publice pentru cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene

Suveranitatea Este necesar să se verifice dacă transferurile de competenţe

implicate de tratatele asupra Uniunii Europene şi asupra Comunităţilor sunt compatibile cu Constituţia naţională

Problema suveranităţii este reglementată de articolul 2 din Constituţia Romacircniei care prevede bdquo(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului romacircn care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum (2) Nici un grup şi nicio persoană nu poate exercita suveranitatea icircn nume propriurdquo Problema suveranităţii naţionale icircn raport cu adoptarea acquis-ului comunitar se prezintă sub două unghiuri problema generală a exerciţiului suveranităţii şi o serie de probleme particulare

Problema exerciţiului general al suveranităţii naţionale Conceptul de suveranitate definit icircn mod diferit prin

instrumentele de drept intern sau internaţional este prezent icircn orice constituţie modernă Sensul folosit pentru nevoile prezentului studiu este acela de sumă a puterilor exercitate de un stat mai exact autoritatea supremă asupra teritoriului său icircn privinţa relaţiilor sale interne şi internaţionale ca şi absenţa oricărei puteri superioare autorităţii statale Majoritatea constituţiilor din democraţiile moderne prevăd icircn spiritul unei tradiţii icircndelungate icircncepute icircn secolul al XVIII-lea că suveranitatea aparţine poporului ori naţiunii care o exercită prin reprezentanţii lor Constituţia Romacircniei nu este o excepţie icircn acest sens

Aderarea la UE implică pentru un stat cesiunea unei părţi din puterile sale incluzacircnd o serie de atribuţii considerate icircn mod tradiţional ca fiind intim legate de exerciţiul suveranităţii naţionale Participarea la Uniune presupune exercitarea unor astfel de puteri de către instituţiile supranaţionale instituite prin tratatele constitutive Statele membre s-au confruntat cu această problemă icircn decursul

303

evoluţiei Comunităţilor Europene mergacircnd de la domenii stricte şi specifice la icircnceput spre arii de competenţă tot mai largi printr-o integrare sectorială icircn continuă extindere Noua entitate sui generis a dobacircndit icircn decursul timpului tot mai multe valenţe politice icircn plus faţă de cele economice

Această situaţie nu este icircn prezent recunoscută de Constituţia Romacircniei Textul articolului 2 care rezervă exerciţiul suveranităţii poporului romacircn şi organelor sale reprezentative nu este icircn acord cu situaţia care rezultă din aderarea la Comunităţile Europene De aceea este de dorit să se revizuiască aceste dispoziţii

Statele membre nu au abordat icircn mod uniform problema transmiterii acestor puteri către Comunitate Este suficient să notăm că icircn mai multe state membre constituţiile au fost revizuite pentru a fi puse icircn acord cu realitatea reprezentată de participarea la Comunitate După cum se poate observa din experienţa statelor membre mai multe soluţii sunt posibile Icircn fapt două abordări pot fi concepute

Prima constă icircn modificarea tuturor prevederilor constituţionale referitoare la prerogativele care sunt total ori parţial transferate Această abordare prezintă inconvenientul că implică noi revizuiri la fiecare moment viitor din evoluţia Uniunii cacircnd vor avea loc transferuri adiţionale semnificative ceea ce ar putea crea dificultăţi pe plan politic şi juridic

A doua abordare posibilă este introducerea icircn Constituţie a unei clauze generale autorizacircnd transferurile Opţiunea clauzei generale de autorizare a fost pusă icircn practică de pildă de Belgia Germania Italia Luxemburg Olanda Spania

Trebuie notat faptul că deşi sunt similare ca efect formulările textelor constituţionale sunt diferite Constituţia Belgiei prevede icircn articolul 33 bdquoToate puterile emană de la Naţiune Această putere este exercitată icircn maniera stabilită prin Constituţierdquo iar icircn articolul 34 bdquoExerciţiul unor puteri determinate poate fi atribuit prin tratat ori prin lege unor instituţii publice internaţionalerdquo Constituţia Germaniei icircn articolul 24(1) indică expres bdquoFederaţia poate prin

304

lege să transfere puteri suverane către organizaţii internaţionalerdquo Constituţia Greciei prevede icircn articolul 1 bdquo(2) Suveranitatea populară este fundamentul guvernării (3) Toate puterile emană de la Popor şi există pentru Popor şi Naţiune ele vor fi exercitate după cum este prevăzut prin Constituţierdquo iar icircn articolul 28(2) bdquoPrerogativele prevăzute de Constituţie pot fi prin tratat ori icircnţelegere exercitate de agenţii ale organizaţiilor internaţionale atunci cacircnd aceasta serveşte unui interes naţional important şi promovează cooperarea cu alte state O majoritate de trei cincimi din numărul total al membrilor Parlamentului va fi necesară pentru a vota legea de ratificare a tratatului ori icircnţelegeriirdquo Articolul 92 din Constituţia Olandei dispune bdquoPuterile legislative executive şi judiciare pot fi conferite unor organizaţii internaţionale prin ori icircn urma unui tratat (hellip)rdquo

Romacircnia poate alege de asemenea mai multe soluţii pentru a modifica articolul 2 printre posibilele abordări ale problemei Aceste abordări pot fi folosite icircn mod cumulativ ceea ce pare a fi soluţia cea mai adecvată pentru cazul Romacircniei

O clauză generală de autorizare a transferului de puteri (către UE) poate fi concepută clauză care ar deveni probabil un nou paragraf al articolului 2 O astfel de alegere prezintă atacirct avantaje cacirct şi dezavantaje Pe de o parte ea permite evitarea unui număr de revizuiri ulterioare subsecvente pe măsură ce construcţia europeană continuă să progreseze (implicacircnd nu doar o procedură greoaie ci şi o perioadă de time out de incertitudine) s-ar putea evita de asemenea omisiuni şi obstacole neprevăzute de text Totuşi icircn unele opinii o astfel de clauză ar deschide calea spre pierderi de suveranitate ce ar părea inacceptabile aducacircnd atingere esenţei statului Această temere este nejustificată şi trebuie respinsă deoarece statul rămacircne icircn totalitate titularul posibilităţii de a accepta ori refuza ratificarea unui tratat Este de notat că modificarea recentă a Constituţiei Cehiei a urmat o soluţie de acelaşi tip Icircn noul articol 10a(1) se prevede bdquoUn tratat internaţional poate transmite anumite

305

puteri ale instituţiilor Republicii Cehe către o organizaţie ori instituţie internaţionalărdquo

Aspecte particulare privind competenţele stracircns legate de exerciţiul suveranităţii

Introducerea unei clauze generale de autorizare nu elimină toate dificultăţile Ar fi aşadar icircn continuare necesar să fie modificate ori eliminate anumite dispoziţii particulare care sunt icircn contradicţie cu acquis-ul comunitar Aceasta pare a fi situaţia icircn ce priveşte moneda naţională extrădarea propriilor cetăţeni libera circulaţie a persoanelor ori statutul forţelor armate

Uniunea Economică şi Monetară ridică de asemenea cacircteva probleme la nivel constituţional Aceasta a fost situaţia de altfel pentru mai multe state membre Moneda este o problemă intim legată de conceptul de stat şi o parte esenţială a suveranităţii acestuia Ţările candidate nu vor deveni după toate probabilităţile parte la sistemul EURO chiar din momentul aderării lor ci la o dată ulterioară Totuşi statele candidate vor deveni la momentul aderării parte la Uniunea Economică şi Monetară Icircn Constituţia Romacircniei există o menţiune expresă a leului ca monedă naţională cu subdiviziunea sa banul articolul 136(2) prevede bdquoMoneda naţională este leul iar subdiviziunea acestuia banulrdquo Modificarea Constituţiei sub acest aspect este necesară Mai mult se poate observa faptul că o asemenea prevedere este cu totul neobişnuită icircn constituţii (icircn cadrul Uniunii sau icircn afara ei)

O altă problemă priveşte extrădarea propriilor cetăţeni expres prohibită de articolul 19(1) din Constituţie Articolul 19(1) din Constituţia Romacircniei prevede că bdquoCetăţeanul romacircn nu poate fi extrădat sau expulzat din Romacircniardquo Această interdicţie vine icircn contradicţie cu evoluţia acquis-ului comunitar Convenţia privind extrădarea simplificată icircntre statele membre (semnată pe 10 martie 1995) şi propunerea de decizie-cadru instituind mandatul de arestare european (adoptată la 6 decembrie 2001 şi aplicată icircncepacircnd cu 2005)

306

Convenţia privind extrădarea simplificată icircntre statele membre ale Uniunii Europene şi spaţiul de libertate securitate şi justiţie creat prin Tratatul de la Amsterdam fac posibilă extrădarea propriilor cetăţeni Aceasta nu poate fi supusă nici unei discriminări icircn raport cu extrădarea oricărui alt cetăţean UE ce se află pe teritoriul unui stat membru Icircn această privinţă textul articolului 19 trebuie completat

Propunerea de decizie-cadru prevede posibilitatea ca oricare judecător al unui stat membru să emită un mandat de arestare ale cărui efecte să fie recunoscute de către autorităţile tuturor statelor membre Conform Memorandumului Explicativ al deciziei-cadru mecanismul mandatului de arestare european are următoarele caracteristici scopul mandatului de arestare european este transferul forţat al unei persoane dintr-un stat membru icircntr-altul este un sistem orizontal care icircnlocuieşte sub toate aspectele actualul sistem de extrădare mecanismul este bazat pe recunoaşterea reciprocă a hotăracircrilor judecătoreşti procedura de executare a mandatului de arestare european este icircn principal judiciară faza politică inerentă extrădării este abolită mandatul de arestare european va lua icircn calcul principiul cetăţeniei Uniunii Excepţia făcută icircn profitul propriilor cetăţeni nu-şi va mai găsi aplicare Criteriul principal nu este naţionalitatea ci domiciliul persoanei

Mecanismul mandatului de arestare european este destinat să icircnlocuiască icircn relaţiile dintre statele membre Convenţia din 1957 cu cele două protocoale ale sale din 1975 şi 1978 cu prevederile referitoare la extrădare din Convenţia privind terorismul şi cele două Convenţii ale Uniunii din 1995 şi 1996

Un alt subiect icircl constituie reglementările constituţionale existente icircn privinţa misiunii forţelor armate Nu este necesar să se propună o modificare a articolului 117(1) dar este necesar să se arate că acesta trebuie interpretat icircn lumina obligaţiilor Romacircniei derivacircnd din Politica Europeană de Securitate Comună ori subscrise icircn cadrul Uniunii Europei Occidentale Articolul 5(1) din Legea 451994 a apărării naţionale a Romacircniei modificată prin Ordonanţa

307

de Urgenţă a Guvernului 132002 pare să susţină o asemenea interpretare alături de practica participării la operaţiunile de menţinere a păcii bdquoIcircn interesul securităţii şi apărării colective potrivit obligaţiilor asumate de Romacircnia prin tratate acorduri şi alte icircnţelegeri internaţionale participarea forţelor armate la acţiuni militare acţiuni icircn sprijinul păcii sau icircn scopuri umanitare se aprobă de Parlament la propunerea Preşedintelui Romacircnieirdquo

O altă problemă care trebuie avută icircn vedere la acest capitol este aceea a ratificării unui viitor tratat european şi a controlului compatibilităţii sale cu Constituţia Ar putea fi adecvat ca un nou tratat al Uniunii să fie supus unei proceduri de ratificare specifice prezentacircnd o siguranţă deosebită din moment ce un asemenea tratat ar putea opera un transfer de atribuţii către instituţiile europene Constituţia Romacircniei nu pare să prevadă o procedură specifică pentru controlul constituţionalităţii unui tratat Tratatele internaţionale ar putea fi controlate doar icircnainte de intrarea lor icircn vigoare icircn ordinea juridică romacircnă prin controlul legii care autorizează ratificarea Această procedură nu este obligatorie şi poate fi iniţiată de Preşedintele Romacircniei 25 de senatori sau 50 de deputaţi de Preşedintele unei Camere a Parlamentului Dacă prin decizia sa Curtea Constituţională afirmă că legea de ratificare este contrară Constituţiei ori incompatibilă cu aceasta tratatul nu poate intra icircn vigoare Pentru un asemenea caz textul Constituţiei nu prevede nicio soluţie particulară cu excepţia unei revizuiri constituţionale extrem de greoaie implicacircnd icircn mod necesar un referendum (nu există ca icircn cazul altor ţări o posibilitate de revizuire a Constituţiei prin acţiunea concertată a legislativului şi executivului) Ar fi de aceea oportun şi judicios să se insiste asupra utilităţii de a introduce o procedură specială de ratificare pentru aceste tratate (aşa cum există icircn Franţa ori icircn Cehia)

308

Icircncorporarea dreptului comunitar icircn dreptul intern Dreptul comunitar constituie o ordine juridică specifică ce

necesită pentru a fi eficientă o aplicare uniformă icircn statele membre oferind garanţia egalităţii drepturilor şi obligaţiilor icircntre statele membre Principiile aplicării dreptului comunitar implică două efecte specifice efectul direct şi supremaţia dreptului comunitar Aceste efecte trebuie să fie recunoscute dreptului comunitar şi de către ordinea juridică romacircnă icircn condiţiile aderării la UE la 1 ianuarie 2007 Aceasta se poate realiza prin mai multe tehnici implicacircnd icircn mod necesar eliminarea obstacolelor existente la nivel constituţional

Supremaţia dreptului comunitar Supremaţia dreptului comunitar icircnseamnă că dreptul comunitar

este caracterizat printr-o situaţie de superioritate icircn raport cu icircntreaga ordine juridică internă Atributul supremaţiei implică faptul că dreptul comunitar icircnlătură de la aplicare orice prevederi naţionale contrare Icircn decizia fundamentală Costa vs Enel din 1964 Curtea de la Luxemburg arată că bdquoPrin contrast faţă de tratatele internaţionale ordinare Tratatul CEE a creat propria sa ordine juridică şi aceasta a devenit la intrarea icircn vigoare a Tratatului o parte integrantă a ordinilor juridice ale statelor membre pe care jurisdicţiile lor naţionale sunt ţinute să o aplice Prin crearea unei Comunităţi de durată nelimitată avacircnd propriile sale instituţii propria sa personalitate propria sa capacitate de reprezentare pe plan internaţional şi mai ales puteri reale decurgacircnd dintr-o limitare a suveranităţii ori un transfer de puteri dinspre state spre Comunitate statele membre şi-au limitat drepturile lor suverane deşi icircn domenii determinate şi au creat astfel un corp de norme ce leagă deopotrivă statele şi pe cetăţenii lor Icircncorporarea icircn legile fiecărui stat membru a dispoziţiilor care provin de la Comunitate şi icircn general litera şi spiritul Tratatului fac imposibil pentru state ca o consecinţă să acorde prioritate unei măsuri unilaterale subsecvente icircn detrimentul unei ordini juridice acceptate de ele pe bază de reciprocitate O astfel de măsură nu poate fi aşadar contrară acestei ordini juridice Forţa

309

executorie a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul icircn raport cu legile interne subsecvente fără a pune icircn pericol atingerea obiectivelor Tratatuluirdquo

Supremaţia trebuie icircnţeleasă ca o obligaţie pentru judecătorul naţional (decizia Simmenthal a Curţii 1978 a se vedea de asemenea decizia Internationale Handelsgeselchaft 1970) Toate statele membre au recunoscut efectul supremaţiei Icircn Marea Britanie European Communities Act din 1972 reglementează această problemă bdquoToate aceste drepturi puteri responsabilităţi obligaţii şi restricţii create sau născute din sau icircn virtutea Tratatelor şi orice astfel de căi de atac şi proceduri conferite prin sau icircn virtutea Tratatelor au fără a necesita alte formalităţi forţa juridică legală şi pot fi invocate icircn Marea Britanie ele vor fi recunoscute ca drept icircn vigoare şi vor fi executate icircndeplinite şi urmate icircntocmai iar expresia laquodrept comunitar icircn vigoareraquo şi expresiile similare vor fi icircnţelese ca referindu-se la dreptul căruia icirci este aplicabilă această subsecţiunerdquo Icircn Franţa de pildă Curţile supreme au decis icircn favoarea acceptării supremaţiei icircn decizia sa din 1975 Cafes Jacques Vabre Curtea de Casaţie afirma că bdquoTratatul din 25 martie 1957 care icircn virtutea articolului 55 din Constituţie are o autoritate superioară celei a legilor instituie o ordine juridică proprie integrată celei a statelor membre graţie acestei specificităţi ordinea juridică pe care a creat-o este direct aplicabilă resortisanţilor acestor state şi se impune jurisdicţiilor lor Pentru aceste motive Curtea de Apel a decis pe drept cuvacircnt că articolul 95 din Tratat trebuia aplicat prin icircnlăturarea articolului 265 din Codul vămilor chiar dacă acest din urmă text era posteriorrdquo icircn timp ce Consiliul de Stat prin decizia sa Nicolo s-a alăturat acestei poziţii Subzistă icircncă numai cacircteva dificultăţi privind efectele ce trebuie date actelor instituţiilor europene

Este obligatoriu ca Romacircnia să aplice dreptul comunitar icircn termenii şi condiţiile stabilite de Curtea Europeană şi acceptate de statele membre Este prin urmare necesar să se examineze locul şi

310

statutul tratatelor internaţionale icircn ordinea juridică internă Icircn privinţa articolului 11 trebuie notat că acesta nu face decacirct să introducă tratatele internaţionale icircn ordinea juridică internă fără a determina icircn niciun mod locul şi forţa lor juridică icircn cadrul sistemului legal intern Doar pe căi deductive doctrina a ajuns la concluzia că tratatele au icircn Romacircnia forţa juridică a actului de ratificare (iar acesta poate fi o lege ori un act al Guvernului) Această prevedere este aşadar insuficientă pentru a asigura respectul şi recunoaşterea supremaţiei dreptului comunitar Formularea bdquoconform legiirdquo din text face referire la procedură Constituţia Romacircniei nu determină prin ea icircnsăşi ierarhia reglementărilor interne şi internaţionale Soluţia opusă este adoptată de Constituţia Franţei (articolul 55) bdquoTratatele sau convenţiile legal ratificate ori aprobate au după publicarea lor o autoritate superioară celei a legilor sub rezervă pentru fiecare tratat ori convenţie a aplicării sale de către cealaltă parterdquo Constituţia Irlandei (articolul 29 (7)) prevede de asemenea foarte clar bdquoNici o prevedere din această Constituţie nu invalidează legile emise actele efectuate sau măsurile adoptate de către stat care sunt cerute de obligaţiile de membru al Uniunii Europene sau al Comunităţilor şi nici nu icircmpiedică legile emise actele efectuate sau măsurile adoptate de către Uniunea Europeană sau de către Comunităţi ori de către instituţiile acestora ori de către organisme competente icircn temeiul tratatelor constitutive ale Comunităţilor să aibă forţă de lege icircn statrdquo Modificarea pe care Cehia a adus-o icircn acest punct Constituţiei sale icircn vederea aderării poate fi de asemenea citată bdquoTratatele internaţionale a căror ratificare a fost aprobată de Parlament şi care au fost promulgate devin parte din ordinea juridică dacă un tratat internaţional conţine dispoziţii care sunt diferite de acelea ale unei legi dispoziţiile tratatului internaţional vor fi aplicaterdquo (articolul 10 din Legea 3952001)

Efectul direct al dreptului comunitar Icircn privinţa recunoaşterii efectului direct al dreptului comunitar

structurile şi sistemele deja stabilite de actuala Constituţie pot fi

311

utilizate Astfel articolul 11(2) care recunoaşte caracterul direct executoriu (self-executing) al tratatelor internaţionale ratificate de Parlament acordă expres beneficiul efectului de self-executing doar tratatelor ratificate de Parlament el ar trebui icircnsă interpretat de o asemenea manieră icircncacirct efectul de self-executing să fie recunoscut şi celor introduse icircn ordinea juridică naţională prin acte ale Guvernului Mai mult icircncă trebuie notat că articolul 11 plasează icircn dreptul intern tratatele (şi numai tratatele) la care Romacircnia este parte Or un mare număr de reglementări comunitare se bucură de beneficiul efectului direct fără a face parte din tratate ci din dreptul derivat ndash sunt acte emise de instituţii toate Regulamentele icircn mod expres pe baza articolului 249 (fost 189) TCE şi multe prevederi din Directive etc

Criteriile constant impuse de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene pentru a recunoaşte unei reguli comunitare beneficiul efectului direct icircn ordinea juridică a unui stat membru sunt legate de caracteristicile regulii care trebuie să fie clară precisă necondiţionată şi să creeze un drept pentru particulari (a se vedea speţa ECJ 2662 Van Gend amp Loos anexa 4) Cacircnd icircndeplineşte aceste condiţii o regulă emisă de instituţii ca şi o regulă din tratate creează drepturi pentru persoane pe care acestea sunt icircndreptăţite să le invoce icircn faţa instanţelor naţionale (a se vedea anexa 5 pentru principalele decizii ale Curţii Europene de Justiţie asupra efectului direct al dreptului comunitar) Efectul direct al acestor acte este o obligaţie ce derivă din tratate şi ca atare se aplică şi pentru Romacircnia Toate statele membre recunosc efectul direct al dreptului comunitar icircn majoritatea cazurilor prin decizii interpretative ale jurisdicţiilor supreme sau direct pe calea unei dispoziţii constituţionale permisive

Recunoaşterea cetăţeniei europene Cetăţenia europeană este o inovaţie conceptuală a Tratatului de

la Maastricht Instituind icircn articolul 2 (fost B) obiectivul de a bdquoconsolida protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin introducerea unei cetăţenii a Uniuniirdquo Tratatul Uniunii

312

Europene acordă o importanţă specială acestui domeniu Astfel cum se stipulează icircn Tratatul de la Maastricht orice cetăţean al unui stat membru este cetăţean al Uniunii Icircn comparaţie cu cetăţenia unui stat cetăţenia Uniunii este caracterizată prin drepturi şi icircndatoriri precum şi prin implicarea icircn viaţa politică Ea este concepută pentru a consolida legăturile icircntre cetăţeni şi Europa prin promovarea dezvoltării unei opinii publice europene şi a unei identităţi politice europene Această concepţie se integrează icircn primul pilier al Tratatului Uniunii Europene Tratatul de la Amsterdam clarifică legătura icircntre cetăţenia europeană şi cea naţională Se prevede fără echivoc că bdquocetăţenia Uniunii va fi complementară şi nu va icircnlocui cetăţenia naţionalărdquo Din această prevedere decurg două concluzii practice este mai icircntacirci necesar ca o persoană să aibă cetăţenia unui stat membru pentru a putea să beneficieze de cetăţenia Uniunii cetăţenia europeană va completa şi va adăuga la drepturile conferite de cetăţenia statală

O Declaraţie anexată Tratatului de la Maastricht subliniază că bdquoproblema dacă o persoană posedă cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a statului membru respectivrdquo Aşadar icircn ultimă instanţă icirci aparţine fiecărui stat membru să indice care persoane sunt cetăţenii săi

Graţie pieţei unice cetăţenii se bucură de o serie de drepturi generale icircn diferite domenii dar există patru categorii de prevederi specifice şi de drepturi ataşate cetăţeniei Uniunii Europene

1 Libertatea de circulaţie şi de şedere icircn tot spaţiul Uniunii [art 18 al TCE (fost articol 8A)]

2 Dreptul de a alege şi de a fi ales candidat icircn alegerile locale şi icircn alegerile pentru Parlamentul European icircn statul unde o persoană locuieşte icircn aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv [art 19 al TCE (fost articol 8B)]

3 Protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru icircn cazul icircn care statul al cărui cetăţean este o persoană nu este reprezentat icircntr-o ţară care nu este membră a

313

Uniunii [art 20 al TCE (fost articol 8C)] pacircnă icircn prezent Comisia Europeană a prezentat 3 rapoarte asupra cetăţeniei Uniunii icircn 1993 1997 şi 2001 COM (93) 702 COM (97) 230 COM (2001) 506

4 Dreptul de petiţionare la Parlamentul European şi de a sesiza Ombudsmanul [art 21 al TCE (fost articol 8D)]

Nicio dispoziţie din Constituţia Romacircniei nu se opune aplicării acestor prevederi privind dreptul la protecţie diplomatică şi consulară dreptul de petiţionare la Parlamentul European şi de a sesiza Ombudsmanul Unele remarci sunt totuşi necesare

Icircn primul racircnd icircn ceea ce priveşte protecţia diplomatică şi consulară Constituţia neavacircnd nicio dispoziţie expresă trebuie subliniat că Romacircnia trebuie să adopte norme de aplicare Astfel trebuie menţionat că TCE stabileşte că regulile de aplicare urmează să fie adoptate de statele membre Icircn mai 1993 a fost adoptat un prim set de linii directoare pentru protecţia cetăţenilor statelor membre care nu au reprezentanţe diplomaticeconsulare icircntr-un stat terţ Cadrul legislativ a continuat să se dezvolte şi un alt pas important a fost făcut icircn decembrie 1995 cacircnd Consiliul European a adoptat două decizii prima referitoare la protecţia cetăţenilor Uniunii prin intermediul reprezentanţelor diplomatice şi consulare şi a doua referitoare la măsurile ce urmează a fi aplicate de funcţionarii consulari Statele membre au adoptat de asemenea icircn iunie 1996 regulile pentru eliberarea unor documente de călătorie icircn regim de urgenţă pentru cetăţenii UE dintr-un stat terţ

Icircn al doilea racircnd cacirct priveşte dreptul de petiţionare trebuie observat că icircn Constituţie icircn articolul 47 este recunoscut acest drept icircn faţa autorităţilor romacircne Dreptul de petiţionare la nivelul autorităţilor romacircne este acordat conform formulării din acest articol bdquocetăţenilorrdquo şi bdquoorganizaţiilor legal constituiterdquo Ar fi indicat icircn spiritul nediscriminării ce inspiră tratatele europene ca acest articol să fie interpretat icircn sensul de a permite oricărei persoane fizice sau juridice din statele membre ale UE cu reşedinţa sau sediul pe teritoriul Romacircniei să beneficieze de acest drept

314

Icircn mod similar Constituţia dedică trei articole (55-57) instituţiei Avocatul Poporului (Ombudsman) Dreptul de a sesiza Avocatul Poporului este consacrat icircn articolul 56 (1) Icircn acest articol prin bdquopersoane lezate icircn drepturile şi libertăţile lorrdquo trebuie să se icircnţeleagă nu numai cetăţenii romacircni dar şi cetăţenii din statele membre ale UE care rezidenţiază pe teritoriul Romacircniei

Principiul libertăţii de circulaţie a persoanelor străbate tratatele europene de la subparagraful 10 al preambulului din Tratatul UE trecacircnd prin articolul 3 literele c) şi d) ale TCE articolele 15 (fost 7A) şi 18 (fost 8A) ale aceluiaşi tratat pacircnă la prevederi specifice ale articolelor reunite icircn titlul III dedicate bdquoliberei circulaţii a persoanelorrdquo icircn special art 39 (fost 48) referitor la libera circulaţie a lucrătorilor art 43 (fost 52) referitor la libertatea de stabilire şi art 49 (fost 59) referitor la libertatea de a presta servicii Acest principiu trebuie clarificat sub aspectul consecinţelor sale Icircn conformitate cu dispoziţiile de mai sus dreptul la libera circulaţie include cumulativ accesul pe teritoriul statelor membre şi dreptul de şedere icircn scopurile stabilite Acordarea legitimaţiei de şedere trebuie văzută ca un act al statului membru prin care se ia act de regimul pe care cetăţenii unui alt stat membru icircl au de drept icircn virtutea dreptului comunitar Cu alte cuvinte legitimaţia de şedere are potrivit Curţii de Justiţie o valoare pur declarativă şi nu constitutivă de drepturi (icircn acest caz dreptul de şedere al cetăţenilor UE)

Icircn ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor este de dorit să fie examinată formularea din articolul din Constituţie care prevede că bdquoFiecărui cetăţean icirci este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa icircn orice localitate din ţara de a emigra precum şi de a reveni icircn ţarărdquo

Referirea la bdquofiecare cetăţeanrdquo implică numai pe cetăţeanul romacircn Cu toate acestea nu apare necesară modificarea acestui articol dar autorităţile competente trebuie să acorde atenţie interpretării sale icircn sensul ca prevederea menţionată să nu fie interpretată icircn niciun fel care să se opună sau să limiteze libera

315

circulaţie a persoanelor sau dreptul de şedere al cetăţenilor UE Această interpretare decurge logic din transferul de puteri către UE abordat icircn acest studiu icircn capitolul referitor la exercitarea suveranităţii

Este evident că punerea icircn aplicare a acestor drepturi conduce la modificări legislative cum ar fi Legea 1232001 privind regimul străinilor icircn Romacircnia şi Legea 2031999 privind permisele de muncă ambele conţinacircnd prevederi prohibitive referitoare la cetăţenii din statele UE care nu mai pot fi menţinute după aderarea Romacircniei la Uniunea Europeană Dacă la nivel constituţional nu apare necesară vreo modificare icircn schimb la nivelul legislaţiei subsecvente este de dorit să fie operate modificări deoarece legile sunt suficient de detaliate ca să creeze probleme de interpretare pentru autorităţile chemate să aplice legile icircn ceea ce priveşte drepturile speciale de care se bucură cetăţenii UE

Drepturile electorale Printre cele patru drepturi ataşate cetăţeniei Uniunii prevăzute

icircn TCE drepturile electorale ridică probleme specifice Articolele relevante din Constituţie sunt 34 (1) şi 35 (1) ale căror texte sunt următoarele Articolul 34 (1) bdquoCetăţenii au drept de vot de la vacircrsta de 18 ani icircmpliniţi pacircnă icircn ziua alegerilor inclusivrdquo

Articolul 35 (1) bdquoAu dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care icircndeplinesc condiţiile prevăzute de articolul 16 alineatul (3) dacă nu le este interzisă asocierea icircn partide politice potrivit articolului 37 alineatul (3)rdquo

Cuvacircntul bdquocetăţenirdquo folosit icircn ambele articole se referă la cetăţenii romacircni fiind icircnţeles icircn sensul că dreptul de vot şi dreptul de a fi ales sunt rezervate numai romacircnilor Acelaşi lucru este valabil şi pentru Legea 701991 privind alegerile locale care prevede că numai romacircnii se bucură de drepturile electorale

Tratatul CE recunoaşte cetăţenilor rezidenţi icircntr-un alt stat membru şi care nu au cetăţenia acelui stat dreptul de a participa icircn statul membru de reşedinţă ca alegători sau candidaţi icircn alegerile

316

pentru Parlamentul European şi icircn alegerile locale Există două categorii de situaţii din punct de vedere juridic şi politic alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile locale

Dacă alegerile pentru Parlamentul European nu par să ridice pe fond probleme speciale la nivel constituţional deoarece suntem icircn prezenţa unei adunări internaţionale ndash care este reglementată prin tratatele comunitare şi nu se supune prevederilor constituţiilor naţionale ndash alegerile locale pot icircn schimb ridica juridic şi politic astfel de probleme

Pentru exerciţiul acestor drepturi Consiliul a adoptat două Directive conţinacircnd prevederi detaliate ce urmează a fi aplicate de statele membre Directiva 93109 privind alegerile pentru Parlamentul European şi Directiva 9480EC pentru alegerile locale

Alegerile locale Articolele 34 şi 35 din Constituţia Romacircniei sunt deplin

aplicabile alegerilor locale acestea din urmă fiind de domeniul Constituţiei şi al legislaţiei subsecvente Este prin urmare indicat ca icircn primul racircnd să fie eliminate obstacolele constituţionale prin modificarea acestor articole astfel icircncacirct să se permită cetăţenilor celorlalte state membre ale UE care locuiesc icircn Romacircnia să voteze şi să fie aleşi icircn alegerile locale

Icircn al doilea racircnd este de dorit ca legislaţia romacircnă să fie adaptată icircn conformitate cu Directiva 9480CE Icircn 1994 Consiliul European a adoptat Directiva 9480CE privind stabilirea detaliată a modalităţilor de exercitare a dreptului de vot şi de a fi ales icircn alegerile locale pentru cetăţenii Uniunii locuind icircntr-un stat membru a cărui cetăţenie nu o au (modificată prin Directiva Consiliului 9630CE) Această Directivă a fost esenţialmente concepută pentru a elimina cerinţa referitoare la cetăţenie care icircn mod uzual era aplicată icircn majoritatea statelor membre pentru alegerile locale Ea nu afectează icircnsă reglementările din statele membre care guvernează aceste drepturi pentru proprii cetăţeni sau pentru rezidenţii cetăţeni ai unor state terţe Directiva defineşte cerinţele pentru ca o persoană să

317

poată exercita dreptul de vot şi de a fi ales icircn statul membru de reşedinţă

minus este cetăţean al Uniunii (are cetăţenia unui stat membru) minus trebuie să locuiască icircn statul membru icircn care doreşte să-şi

exercite drepturile minus trebuie să respecte regulile ce guvernează dreptul de vot şi de

a fi ales al cetăţenilor din ţara de reşedinţă (principiile de egalitate şi de nediscriminare icircntre alegătorii şi candidaţii naţionali şi comunitari) Cetăţenii Uniunii care icircndeplinesc aceste condiţii pot vota icircn alegerile locale icircn statul membru de reşedinţă dacă şi-au exprimat dorinţa icircn acest sens Nu există niciun fel de interdicţie pentru a icircmpiedica o persoană să voteze sau să fie aleasă atacirct icircn statul membru de reşedinţă cacirct şi icircn statul membru de provenienţă

Statele membre pot prevedea icircnsă ca o funcţie electivă la nivel local icircn statul membru de reşedinţă să fie incompatibilă cu deţinerea unei funcţii similare icircn alte state membre Cacircnd sunt reglementări diferite privind incompatibilităţile icircn statul membru de provenienţă şi icircn statul membru de reşedinţă statele membre pot alege să aplice reglementările mai stricte icircn acest caz statul membru de reşedinţă poate solicita unei persoane care vrea sa-şi exercite dreptul de a fi aleasă să facă dovada ndash emisă de autorităţile administrative competente ndash prin care să se certifice că nu a fost decăzută din dreptul de a alege icircn ţara de provenienţă sau că o asemenea decădere nu este cunoscută de autorităţile respective

Alegerile pentru Parlamentul European Condiţiile privind alegerile pentru Parlamentul European ndash

privit ca o adunare internaţională ndash nu ţin de domeniul reglementărilor constituţionale acestea din urmă fiind aplicabile numai puterilor publice naţionale Cu toate acestea apare necesitatea adaptării legislaţiei naţionale pentru a permite o participare efectivă a cetăţenilor UE care rezideazălocuiesc icircn Romacircnia la alegerile pentru Parlamentul European

318

Icircn 1993 Consiliul European a adoptat Directiva 93109 privind stabilirea detaliată a modalităţilor de exercitare a dreptului de vot şi de a fi ales icircn alegerile pentru Parlamentul European pentru cetăţenii Uniunii locuind icircntr-un stat membru a cărui cetăţenie nu o au Scopul acestei Directive nu este acela de a armoniza reglementările electorale din statele membre şi ea nu afectează drepturile cetăţenilor statelor membre icircn ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European indiferent dacă aceştia locuiesc sau nu pe teritoriul statului de provenienţă

Directiva defineşte cerinţele pe care trebuie să le icircndeplinească un cetăţean al unui stat membru care doreşte să voteze sau să fie ales icircn statul membru de reşedinţă Nimeni nu poate vota mai mult de o singură dată sau să fie ales icircn mai mult de un stat membru Un alegător comunitar trebuie să fie icircnscris pe listele electorale ale statului membru de reşedinţă numai dacă el cere acest lucru icircnainte de alegeri Un alegător care optează pentru dreptul de a vota icircn statul membru de reşedinţă se angajează să nu voteze şi icircn statul membru de origine Icircn principiu un candidat trebuie să icircndeplinească cerinţele prevăzute atacirct de legislaţia statului membru de reşedinţă cacirct şi de cea a statului membru de origine atunci cacircnd icircşi depune candidatura un cetăţean comunitar trebuie să facă dovada ndash eliberată de statul membru de origine ndash că are dreptul de a candida icircn acel stat Statul membru de reşedinţă poate refuza dacă doreşte să icircnscrie alegători care sunt decăzuţi din drepturile electorale icircn statul membru de origine Un sistem de schimb de informaţii icircntre statele membre a fost creat pentru a icircmpiedica cetăţenii să voteze mai mult de o singură dată sau să fie aleşi icircn mai mult de un singur stat membru

319

PARTEA a II-a

IMPLICAŢIILE ADERĂRII IcircN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

Această a doua parte se ocupă icircn primul racircnd de o problematică ndash protecţia drepturilor omului ndash care are propria sa logică icircmprejurare ce conduce la necesitatea de a reuni icircntr-o examinare distinctă diversele aspecte ale acestei problematici Icircn al doilea racircnd această parte a fost scrisă luacircnd icircn considerare ipoteza că Adunarea Constituantă va icircnţelege să caute o deplină conformitate icircntre textele europene existente şi Constituţia romacircnă

Ca atare această parte a fost scrisă icircntr-o viziune caracterizată printr-o deosebită exigenţă Autorităţile romacircne ar putea credem găsi un avantaj de natură politică icircn a adopta această viziune cu atacirct mai mult cu cacirct respectarea drepturilor fundamentale este parte a criteriilor de la Copenhaga Dacă icircnsă vor alege să nu se angajeze pe acest drum deşi respectarea textelor europene icircn materie este obligatorie ele ar trebui icircn opinia noastră cel puţin să rămacircnă vigilente icircn ceea ce priveşte aplicarea efectivă a prevederilor articolului 20 (2) din Constituţie care acum are următoarea formulare bdquoDacă există neconcordanţe icircntre pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Romacircnia este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionalerdquo

Afirmarea şi protecţia drepturilor fundamentale ocupă icircn prezent un loc major icircn tratatele europene Articolul 6 (1) al Tratatului UE statuează că bdquoUniunea este fondată pe principiile libertăţii democraţiei respectului drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale precum şi pe ale statului de drept principii care sunt comune statelor membrerdquo Icircn decembrie 2000 la Nisa Parlamentul European Consiliul European şi Comisia Europeană au proclamat solemn Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene fără a-i da forţa unui text obligatoriu Curtea de Justiţie a Comunităţilor

320

Europene a menţionat forţa juridică a Cartei deja ca un element de inspiraţie a jurisprudenţei sale

Importanţa drepturilor fundamentale ale omului icircn mod special a celor enumerate icircn Convenţia Drepturilor Omului a Consiliului Europei a fost constant afirmată de Uniunea Europeană Aceste drepturi stau la baza Uniunii şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a afirmat ca ele fac parte din principiile generale ale dreptului comunitar

Icircn acest context articolul 6 (2) al Tratatului UE se referă icircn mod explicit la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Mai recent articolul 52 (3) al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE care conţine drepturile pe care instituţiile Uniunii Europene se angajează să le respecte statuează că icircnţelesul şi icircntinderea drepturilor din Cartă trebuie să fie aceleaşi cu cele ale drepturilor corespondente din Convenţia Europeană Mai mult referiri la respectarea drepturilor omului se fac şi icircn articolul 6 al Acordului European cu Romacircnia Icircn consecinţă avacircnd icircn vedere aderarea sa la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană Romacircnia trebuie să se asigure că prevederile sale constituţionale permit indivizilor să se bucure de drepturile omului icircn măsura stabilită de standardele europene icircn mod special cele formulate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Articolul 20 al Constituţiei este formulat astfel bdquo(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate icircn concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care Romacircnia este parte (2) Dacă există neconcordanţe icircntre pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care Romacircnia este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionalerdquo

Această prevedere stabileşte un principiu a cărui eficacitate trebuie asigurată Cu toate acestea datorită existenţei unor importante diferenţe ndash icircn formulare şi conţinut ndash icircntre prevederile constituţionale (icircn special cele din Titlul II) şi prevederile tratatelor internaţionale judecătorii sunt icircn permanenţă confruntaţi cu

321

probleme de interpretare Această situaţie este generatoare de instabilitate juridică pentru deţinătorii drepturilor Ar fi de dorit aşadar ca anumite prevederi constituţionale să fie completate clarificate sau icircmbunătăţite astfel icircncacirct să fie eliminate ambiguităţile icircn semnificaţia lor şi să fie asigurată conformitatea cu textele comunitare existente şi cu Convenţia Europeană la care Curtea de Justiţie face trimitere constant

O astfel de abordare este adevărat conduce la sugerarea a numeroase modificări de text Această operaţiune ar prezenta avantajul de a pune Romacircnia la adăpost de litigii icircn faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Icircn acelaşi timp ar exprima voinţa de aliniere promptă la standardele europene

Icircn acest spirit s-a procedat la o analiză minuţioasă ale cărei rezultate sunt prezentate sub trei aspecte după cum urmează

bull Semnificaţia principiului nediscriminării bull Actualizarea prevederilor referitoare la restricţiile care pot

fi aduse exerciţiului drepturilor şi libertăţilor bull Completarea şi clarificarea unor drepturi garantate de

Constituţie Semnificaţia principiului nediscriminării Constituţia prevede bdquoRomacircnia este patria comună şi

indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi fără deosebire de rasă de naţionalitate de origine etnică de limbă de religie de sex de opinie de apartenenţă politică de avere sau de origine socialărdquo

Egalitatea icircn faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor icircmpotriva discriminării constituie un drept fundamental care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social şi a unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă prin icircntărirea coeziunii economice şi sociale Icircn iunie 1997 la Amsterdam şefii de stat şi de guvern au recunoscut că era mai important ca niciodată să fie subliniate aceste principii Ei au convenit să consolideze capacitatea Uniunii Europene de a acţiona icircn acest domeniu prin

322

introducerea articolului 13 icircn Tratatul CE care acordă Comunităţii puteri specifice să acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex origine etnică sau rasială religie sau convingere handicap vacircrstă sau orientare sexuală

Noul articol 13 introdus de Tratatul de la Amsterdam completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice icircn particular articolul 141 (fost 119) (discriminarea pe criteriu de sex) articolul 137 (fost 118A) (măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii) şi articolul 12 (fost 6) (discriminarea pe motiv de naţionali-tatecetăţenie)

Carta UE a Drepturilor Fundamentale statuează icircn articolul 20 că bdquoToţi sunt egali icircn faţa legiirdquo şi dedică nediscriminării articolul 21 extinzacircnd motivele inserate icircn TCE Mai mult ea accentuează icircncă o dată totala interdicţie a discriminării pe criteriul cetăţeniei Convenţia Europeană interzice de asemenea orice formă de discriminare icircn exercitarea drepturilor pe care le garantează Curtea Europeană de la Strasbourg a indicat principiul general de interpretare a articolului 14 al Convenţiei Europene după cum urmează bdquoPentru scopurile articolului 14 o diferenţă de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă icircn sensul că nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate icircntre mijloacele folosite şi scopul urmărit Mai mult statele contractante se bucură de o marjă de apreciere dacă şi icircn ce măsură diferenţele icircntre situaţii similare justifică o diferenţă de tratamentrdquo (a se vedea Camp şi Bourimi v Olanda no 2836995 sect 37 ECHR 2000-X)

Icircn iunie 2000 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul 12 al Convenţiei Europene privind interzicerea generală a discriminării Textul este icircncă deschis semnării (Romacircnia l-a semnat) dar intrarea sa icircn vigoare este o certitudine De asemenea jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg a indicat constant că principiul general al egalităţii face parte din principiile

323

fundamentale ale dreptului comunitar şi presupune ca situaţii comparabile să fie tratate egal atacirct timp cacirct tratamentul diferit nu este justificat icircn mod obiectiv [a se vedea de exemplu cazurile Uumlberschaumlr (81079) sau Wuidart (C-26788)]

Există o diversitate considerabilă icircn constituţiile şi legile statelor membre icircn ceea ce priveşte dreptul la egalitate şi interzicerea discriminării Formulările acestor prevederi constituţionale variază de la stat la stat Icircn unele state se indică explicit o listă limitativă a motivelor de discriminare care sunt interzise Icircn alte state constituţiile stabilesc o listă deschisă enumerativă cu dispoziţii finale care interzic icircn termeni generali discriminarea cum ar fi bdquoorice altă situaţie sau circumstanţă personală ori socialărdquo sau bdquoorice alt motivrdquo Constituţiile majorităţii statelor membre interzic explicit discriminarea bazată pe rasă sau origine etnică religie sau convingere şi din ce icircn ce mai mult interzic discriminarea bazată pe handicap Handicapul este evident o chestiune majoră de politică icircn domeniu Unul din zece cetăţeni ai Uniunii Europene are un handicap Handicapul afectează icircn mod disproporţionat populaţia vacircrstnică minorităţile etnice şi categoriile socio-profesionale modeste Deşi multe state membre au adoptat o legislaţie interzicacircnd discriminarea pe criteriu de vacircrstă numai un singur stat se referă la aceasta icircn Constituţie icircn timp ce Curtea Constituţională a altui stat a declarat acest motiv ca fiind subicircnţeles icircn textul Constituţiei (Spania) Instanţele judecătoreşti din trei state membre (Spania Olanda şi Finlanda) au interpretat constituţiile respective ca interzicacircnd discriminarea bazată pe orientarea sexuală

Actuala formulare a Constituţiei romacircne pare pe de o parte să limiteze motivele de discriminare la cele enumerate icircn cadrul articolului 4 (2) şi pe de altă parte să furnizeze o clauză de nediscriminare mai largă icircn articolul 16 (1) Aceasta poate conduce la mai multe disfuncţionalităţi

324

Modificarea prevederilor referitoare la restricţiile care pot fi aduse exerciţiului drepturilor şi libertăţilor

Icircn acest sens Convenţia Europeană prevede mai multe feluri de posibile restricţii asupra exerciţiului drepturilor Unul este de a indica circumstanţele care permit restracircngerea exerciţiului drepturilor de exemplu articolul 22 paragrafele (a) ndash (c) privind dreptul la viaţă sau articolul 51 paragraful (2)-(f) privind dreptul la libertate O altă metodă folosită de Convenţia Europeană este de a stabili un model general pentru aprecierea legitimităţii oricărei inter-ferenţe cu exerciţiul liber al drepturilor de exemplu paragrafele (2) ale articolelor 8-11 statuează că orice restricţie adusă exerciţiului acestor drepturi trebuie să fie prevăzuta de lege să urmărească unul din scopurile legitime enumerate icircn paragrafele respective şi să fie necesară icircntr-o societate democratică pentru atingerea acelor scopuri Icircn plus jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a definit mecanismul de aplicare a limitărilor acceptabile aduse exerciţiului altor drepturi prevăzute icircn Convenţie de exemplu dreptul la acces la justiţie garantat de articolul 61 din Convenţia Europeană poate fi limitat numai dacă restricţia urmăreşte un scop legitim şi există o legătură rezonabilă de proporţionalitate icircntre mijloacele folosite şi scopul urmărit (cazul Waite şi Kennedy v Germany decizia din 18 februarie 1999) Icircn mod similar articolul 52 (1) al Cartei UE a Drepturilor Fundamentale arată bdquoOrice limitare a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Cartă trebuie să fie prevăzută de lege şi să respecte conţinutul esenţial al acelor drepturi şi libertăţi Cu respectarea principiului proporţionalităţii nu pot fi aduse limitări decacirct dacă sunt necesare şi dacă răspund efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune sau nevoii de protecţie a drepturilor şi libertăţilor altorardquo

325

Icircn consecinţă limitări mai largi ar putea să fie contrare principiilor de bază privind protecţia drepturilor fundamentale aşa cum au fost ele stabilite la nivel european Constituţia romacircnă prevede o clauză generală privind restricţiile şi limitările drepturilor individuale Icircn conformitate cu textul articolului respectiv bdquo(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restracircns numai prin lege şi numai dacă se impune după caz pentru apărarea siguranţei naţionale a ordinii a sănătăţii ori a moralei publice a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor desfăşurarea instrucţiei penale prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restracircngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţiirdquo

Pe lacircngă clauza generală privind restricţiile şi limitările din articolul 49 mai multe alte articole din Constituţie ce garantează drepturi fundamentale prevăd limitări adiţionale

Această lipsă de coerenţă la nivelul tehnicii de redactare a avut consecinţe negative asupra icircntinderii drepturilor garantate Icircntr-adevăr acest lucru a implicat icircn practică o icircngustare a cacircmpului de protecţie a drepturilor fundamentale ceea ce constituie restricţii de conţinut interzise de standardele europene Mai mult astfel de restricţii apar icircnainte să se pună icircn balanţă dreptul individual şi necesitatea de a-l restracircnge

326

PARTEA a III-a

IMPLICAŢIILE ADERĂRII ASUPRA ORGANIZĂRII PUTERILOR PUBLICE

Aderarea la UE nu pune icircn discuţie echilibrele instituţionale

consacrate de Constituţie şi nici relaţiile icircntre puterile publice icircn privinţa cărora statul romacircn este pe deplin suveran Aderarea implică totuşi anumite adaptări icircn organizarea internă şi funcţionarea puterilor publice Adaptările sugerate icircn continuare icircn ce priveşte puterea executivă şi cea legislativă sunt menite să permită Romacircniei o participare eficace la elaborarea politicilor comunitare şi o mai bună apărare a intereselor sale icircn cadrul Uniunii Aşadar organizarea jude-cătorească Parlamentul şi Guvernul vor fi abordate icircn mod succesiv

Organizarea judecătorească Raportul anual menţionat deja al Comisiei Europene (a se

vedea paragraful 4) indică faptul că bdquoreforme adiţionale sunt icircn continuare necesare şi ar trebui să includă măsuri suplimentare de garantare a independenţei justiţiei icircn special faţă de executivrdquo Astfel nevoia de a garanta mai bine independenţa justiţiei a fost identificată drept o problemă de interes deosebit icircn spiritul criteriilor de la Copenhaga Această preocupare este exprimată de o manieră ce impune analizarea ei

Icircn general aplicarea dreptului comunitar este o misiune a jurisdicţiilor naţionale care sunt ţinute să respecte principiile supremaţiei şi efectului direct Judecătorii nu se pot sustrage de la această datorie deoarece tratatele le conferă o misiune comunitară Ei trebuie să ajungă la decizii icircn caz de conflict icircntre dreptul naţional şi dreptul comunitar şi trebuie să icircl icircnlăture de la aplicare pe cel dintacirci Ei pot ajunge chiar şi să condamne statul pentru violare a dreptului comunitar Curtea de la Luxemburg icircn deciziile sale de principiu Francovich (c-690) şi Brasserie des Pechecircurs (c-4693) arată că bdquoDeplina eficienţă a dreptului comunitar ar fi ştirbită dacă indivizii nu

327

ar putea obţine reparaţie atunci cacircnd drepturile lor ar fi atinse printr-o nerespectare a dreptului comunitar Aplicarea principiului conform căruia statele membre sunt obligate să repare prejudiciile provocate indivizilor prin nerespectarea dreptului comunitar imputabilă statelor nu poate fi icircnlăturată atunci cacircnd icircncălcarea se referă la o prevedere direct aplicabilă a dreptului comunitarrdquo

Judecătorii pot sau trebuie icircn funcţie de cazurile de speţă să folosească procedura chestiunilor prejudiciale către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ori de cacircte ori este ridicată o problemă de interpretare a dreptului comunitar sau cacircnd judecătorii au vreo icircndoială cu privire la validitatea unei anumite reglementări naţionale Icircn această privinţă există articolul 234 (fost 177) din TCE15

Este important mai icircntacirci ca judecătorii şi procurorii să fie bine instruiţi şi informaţi cu privire la dreptul comunitar pe care trebuie să icircl aplice ca şi asupra dreptului european al drepturilor omului Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Magistraturii au icircndeplinit pacircnă icircn prezent activităţi de formare cu un oarecare succes dar acestea vor trebui să continue recomandabil cu sprijinul financiar al Comunităţii

bdquo(15) Curtea de Justiţie este competentă pentru chestiunile prejudiciale privind

a) Interpretarea acestui Tratat b) Validitatea şi interpretarea actelor instituţiilor Comunităţii şi

ale TCE c) Interpretarea statutelor organismelor icircnfiinţate prin act al

Consiliului atunci cacircnd aceste statute o prevăd Cacircnd o astfel de problemă se ridică icircn faţa oricărei jurisdicţii a unui stat membru acea jurisdicţie poate dacă ea consideră că o decizie asupra problemei este necesară pentru a-i permite să judece cauza să ceară Curţii de Justiţie să hotărască asupra chestiunii Cacircnd o astfel de problemă se ridică icircntr-o cauză pendinte icircn faţa unei jurisdicţii a unui stat membru icircmpotriva deciziei căruia nu există cale de atac potrivit dreptului

328

naţional acea jurisdicţie va trebui să sesizeze Curtea de Justiţie cu privire la această chestiunerdquo

Este evident că icircndeplinirea unei asemenea misiuni presupune ca judecătorii să fie independenţi Principiul statului de drept necesită o putere judecătorească independentă Această independenţă trebuie asigurată icircn acord cu standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg Importanţa independentei justiţiei se icircntinde dincolo de sfera politicului economiştii au observat importanţa unei justiţii independente şi imparţiale pentru o economie stabilă şi prosperă Indivizii şi instituţiile trebuie să se poată bizui pe o justiţie previzibilă liberă de capriciile interferenţei politice ori influenţei economice a oricăreia dintre părţi Icircn societăţile ce se luptă să-şi reformeze economiile independenţa justiţiei contribuie la icircncrederea securitatea şi previzibilitatea tranzacţiilor economice

Constituţia Romacircniei plasează sub numele de bdquoautoritate judecătoreascărdquo atacirct procurorii cacirct şi judecătorii Totuşi icircn articolul 131 Constituţia prevede că procurorii icircşi exercită activităţile icircn acord cu principiul controlului ierarhic şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei Icircn consecinţă fiecare procuror este mai icircntacirci subordonat Procurorului General şi apoi Ministrului Justiţiei Analizacircnd dreptul romacircn Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat ndash icircn Vasilescu c Romacircniei ndash că procurorii romacircni nu icircndeplinesc cerinţele pentru a fi consideraţi independenţi

Pentru a reflecta principiul separaţiei puterilor şi a asigura independenţa justiţiei alăturarea constituţională icircntre procurori şi judecători trebuie eliminată Icircn interpretarea cerinţelor de independenţă stabilite prin articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Curtea de la Strasbourg a afirmat că bdquopentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat ca laquoindependentraquo trebuie luate icircn considerare icircntre altele modul de numire a membrilor săi şi durata mandatului lor existenţa de garanţii icircmpotriva presiunilor exterioare şi aparenţa de independenţărdquo (cazul Morris c UK

329

hotăracircrea din 26022002 sect 58) O importantă garanţie a inde-pendenţei judecătorilor este durata mandatului lor Constituţia limitează mandatul pentru judecătorii Icircnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 ani Acest mandat relativ scurt trezeşte icircngrijorări serioase cu privire la independenţa lor

Icircn fine principiul conform căruia civilii nu ar trebui să fie judecaţi de tribunale militare afirmat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea de pildă decizia Incal c Turcia 9061998 sect 72) ar trebui prevăzut expres icircn Constituţie ori luat icircn calcul la modificarea sistemului de competenţă stabilit de Codul de procedură penală Totodată judecătorii şi procurorii militari nu ar mai trebui să fie competenţi cu privire la cazurile ce implică abuzuri ale poliţiei Icircn această privinţă trebuie subliniat că icircn Raportul său anual din 2001 Comisia Europeană a ajuns la concluzia că cercetările desfăşurate de sistemul jurisdicţiilor militare privind placircn-gerile icircmpotriva abuzurilor poliţieneşti sunt de regulă icircndelungate şi adesea neconcludente

Structurile parlamentare Este un fapt binecunoscut că după aderarea la UE nu doar

legislaţia romacircnă este icircn vigoare icircn Romacircnia ci şi actele comunitare sunt de asemenea direct aplicabile Parlamentele sunt menite să joace un rol esenţial icircn preluarea dreptului comunitar icircn special icircn transpunerea directivelor căci icircn majoritatea cazurilor transpunerea se face prin adoptarea de legi

Parlamentele naţionale au icircnceput să revendice puternic o implicare sub aspectul informării şi controlului Ele au dobacircndit un grad de control asupra activităţii comunitare a guvernelor lor ca rezultat al reformelor constituţionale al demersurilor guvernamen-tale ori al amendării propriilor metode de lucru

Comitetele lor specializate icircn afaceri europene au jucat un rol major icircn această evoluţie icircn cooperare cu Parlamentul European Această adaptare permite o compensare parţială a pierderii influenţei

330

parlamentelor naţionale implicată de transferul anumitor competenţe către Comisie ori Uniune

Tratatul de la Maastricht a ajutat icircn această direcţie prin includerea a două declaraţii (nr 13 şi 14) asupra acestui subiect care prevăd icircndeosebi

ndash respectarea implicării parlamentelor naţionale icircn activităţile Uniunii Europene (guvernele lor respective trebuie să le informeze bdquoicircn timp utilrdquo icircn legătură cu propunerile legislative comunitare şi conferinţe comune trebuie ţinute cacircnd este necesar)

ndash cooperarea dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale prin intensificarea contactelor ţinerea de icircntruniri regulate şi acordarea de facilităţi reciproce

Protocolul asupra rolului parlamentelor naţionale anexat la Tratatul de la Amsterdam icircncurajează o mai mare implicare a parlamentelor naţionale icircn activităţile UE şi solicită ca documentele consultative şi propunerile să fie trimise de icircndată pentru ca parlamentele naţionale să le poată examina icircnainte de luarea deciziei de către Consiliu European

Declaraţia nr 23 asupra viitorului Uniunii ataşată la Tratatul de la Nisa subliniază printre subiectele de luat icircn considerare bdquorolul parlamentelor naţionale icircn arhitectura europeanărdquo Convenţia asupra viitorului Europei icircnfiinţată de către Consiliul European de la Laeken cu scopul de a lucra asupra proiectului de Constituţie europeană s-a sesizat prin urmare cu privire la această problemă

Instrumentele de cooperare sunt Conferinţele preşedinţilor adunărilor parlamentare ale Uniunii Europene Conferinţele parlamentelor Comunităţii Conferinţa organismelor specializate icircn afaceri europene (COSAC) consultări icircntre majoritatea comitetelor permanente ale Parlamentului European şi organismele corespondente la nivel naţional prin icircntacirclniri bi- şi multilaterale vizite ale preşedinţilor şi raportorilor contacte icircntre grupările politice din cadrul Parlamentului European şi echivalentele lor din parlamentele naţionale Printre cele enumerate COSAC este cel mai

331

cunoscut instrument Propusă de Preşedintele Adunării Naţionale franceze Conferinţa s-a reunit la fiecare 6 luni din 1989 aducacircnd laolaltă organismele specializate icircn afaceri europene ale parlamentelor naţionale şi şase membri ai Parlamentului European conduşi de cei doi vicepreşedinţi icircnsărcinaţi cu relaţiile cu parlamentele naţionale Convocată de parlamentul ţării ce deţine preşedinţia Comunităţii şi pregătită icircn comun de Parlamentul European şi parlamentele ţărilor din bdquotroikardquo prezidenţiala fiecare conferinţă discută subiectele majore ale integrării europene Protocolul la tratatul de la Amsterdam asupra rolului parlamentelor naţionale prevede că COSAC poate aduce orice contribuţie pe care o consideră oportună icircn atenţia instituţiilor Uniunii Europene Totuşi contribuţiile aduse de COSAC nu leagă icircn niciun fel parlamentele naţionale şi nu limitează libertatea acestora

La nivel naţional icircn majoritatea statelor membre au fost adoptate dispoziţii cu acordul guvernelor Astfel de dispoziţii apar uneori icircnscrise icircn Constituţie De pildă Constituţia Danemarcei dispune icircn articolul 19(3) că guvernul trebuie să consulte comitetul de afaceri externe al Folketingului icircnaintea oricărei decizii majore icircn domeniul politicii externe

Constituţia Franţei icircn articolul 88-4 prevede că Guvernul este obligat să supună atenţiei Parlamentului orice propunere de document emisă de instituţiile europene şi care implică consecinţe legislative bdquoGuvernul supune Adunării Naţionale şi Senatului de icircndată după transmiterea lor la Consiliul Uniunii Europene proiectele sau propunerile de acte ale Comunităţilor Europene şi ale Uniunii Europene ce comportă dispoziţii de natură legislativă De asemenea el poate supune atenţiei lor celelalte proiecte ori propuneri de acte ca şi orice alt document ce emană de la o instituţie a Uniunii Europene Conform modalităţilor fixate prin regulamentul fiecărei Camere pot fi votate rezoluţii dacă este cazul icircn afara sesiunilor asupra proiectelor propunerilor şi documentelor menţionate la alineatul precedentrdquo

332

Cehia a inserat articolul 10b icircn legea sa constituţională nr 3952001 pentru a crea obligaţia Guvernului de a informa regulat şi anticipat Parlamentul cu privire la orice probleme legate de participarea ţării icircn organizaţii internaţionale implicacircnd un transfer de puteri bdquo(1) Guvernul informează Parlamentul regulat şi anticipat cu privire la aspectele legate de obligaţiile rezultate din calitatea Cehiei de membru al unei organizaţii sau instituţii internaţionale cum este menţionat icircn articolul 10a (2) Camerele Parlamentului icircşi prezintă opiniile asupra deciziei ce urmează să fie luată de o asemenea organizaţie ori instituţie internaţională icircn modurile prevăzute de regulamentele lor interioare (3) Legea asupra principiilor de deliberare şi relaţiilor icircntre cele două Camere şi cu parteneri externi poate icircncredinţa exerciţiul acestei atribuţii a celor două Camere icircn conformitate cu paragraful (2) unui organism comun al celor două Camererdquo

Majoritatea parlamentelor naţionale au stabilit comisii specializate pentru a putea asigura informaţia şi controlul asupra politicii şi acţiunii comune a guvernelor Icircn acest sens Parlamentul Romacircniei va trebui de asemenea să creeze structuri specializate luacircnd icircn considerare contextul constituţional şi legislativ specific icircn particular relaţiile icircntre puterea executivă şi cea legislativă Două aspecte importante şi distincte vor trebui luate icircn considerare angajamentul Guvernului faţă de Parlament cu privire la informarea celui din urmă şi posibilitatea Parlamentului de a se pronunţa asupra politicii Guvernului

Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor icircn Parlamentul European prin sufragiu direct (anexat la decizia Consiliului 76787ECSC EEC Euratom) prevede că mandatul de reprezentant icircn Parlamentul European este compatibil cu calitatea de membru icircn Parlamentul naţional al unui stat membru dar este incom-patibil cu o serie de calităţi de membru (lista apare icircn articolul 6) printre care icircn primul racircnd este menţionată cea de bdquomembru al Guvernului unui stat membrurdquo Icircn conformitate cu Actul din 1976 icircn

333

plus fiecare stat membru poate reglementa incompatibilităţi suplimentare la nivel naţional

Structurile guvernamentale Guvernul trebuie de asemenea să se adapteze la un rol nou şi

să facă faţă unor noi funcţii şi atribuţii şi anume pe de o parte negocierea şi participarea delegaţieidelegaţiilor naţionale la pregătirea actelor comunitare şi pe de altă parte aplicarea normelor comunitare

Participarea la pregătirea documentelor reprezintă icircn fapt un proces de negociere continuă care este foarte diferit de negocierile bdquoclasicerdquo şi astfel nu poate fi concentrat numai la nivelul Ministerului Afacerilor Externe chiar dacă acesta din urmă trebuie evident să joace un rol important Pregătirea negocierilor este o fază decisivă care constă icircn discuţii pe baza unui proiect de text deja transmis la COREPER icircn transmiterea proiectului către guvernele naţionale ndash icircn general către o structură guvernamentală la nivel central care să-l difuzeze diverselor administraţii interesate acestea din urmă fiind mai bine plasate pentru a stabili o legătură cu mediile economice şi sociale şi a aduce la un numitor comun poziţiile lor

Structura guvernamentală centrală va trebui să adune opiniile administraţiilor relevante să armonizeze poziţiile acestora eventual să tranşeze cacircnd aceste poziţii sunt contradictorii sau să determine autoritatea care să arbitreze icircn ultimă instanţă Evident tot acest proces va trebui să se icircncadreze icircn calendar ceea ce icircnseamnă că este necesar să fie icircnfiinţat un organism ori o structură care să monitorizeze urmările să colecteze toate opiniile şi poziţiile la nivel naţional să ceară arbitrajul cacircnd este necesar şi să definească poziţia oficială naţională icircnainte de negociere Experienţa statelor membre a demonstrat că este de cea mai mare importanţă ca o poziţie naţională să fie bine pregătită şi apărată mai icircntacirci icircn cadrul COREPER şi apoi icircn negocierile din cadrul Consiliului

Acestea sunt funcţii noi care necesită stabilirea de noi proceduri şi icircnfiinţarea respectiv implementarea de organisme şi

334

compartimente specializate Icircn această privinţă mai multe sisteme pot fi puse icircn practică Coordonarea ar putea fi lăsată Ministerului Afacerilor Externe unui Minister al Afacerilor Europene ori primului-ministru

O analiză comparativă a experienţelor statelor membre ale Uniunii Europene arată că ţările s-au organizat mai mult sau mai puţin eficient icircn vederea acestor noi atribuţii dar unele suferă de o slabă organizare Acelaşi lucru este valabil pentru aplicarea normelor şi textelor comunitare Este cunoscut că odată aceste norme adoptate ele trebuie să fie implementate la nivel naţional Directivele comunitare necesită acte normative de transpunere care sunt icircn general legi dar pot fi şi acte ale executivului la diferite niveluri cu respectarea competenţelor stabilite prin lege Icircn toate cazurile administraţiile naţionale sunt chemate să adopte acte individuale impuse de implementarea textelor comunitare Dacă sunt necesare acte normative (la un nivel infralegislativ) guvernul şi diversele ministere vor trebui să le emită şi neicircndeplinirea acestei obligaţii este sancţionată cu o acţiune pentru neicircndeplinirea obligaţiilor introdusă de Comisia Europeană icircn faţa Curţii

Neicircndeplinirea obligaţiei de a implementa dreptul comunitar este o icircncălcare care icircn cazurile cacircnd aduce prejudicii persoanelor fizice şi juridice poate atrage obligaţia de reparaţie icircn sarcina statului

Un alt aspect care solicită atenţie este participarea oficialilor icircn diferitele (aproximativ 300) comitete specializate icircnfiinţate prin reglementări ale Consiliului European ceea ce evident nu este o sarcină uşoară Concluzia este din nou că icircn noile condiţii de după aderarea la UE Guvernul trebuie să facă un efort important pentru a organiza participarea eficace a Romacircniei la nivel european

Astfel participarea la Comunităţi şi la Uniune implică o adaptare a structurilor administrative ceea ce nu icircnseamnă a priori o nevoie de modificare a Constituţiei dar icircnseamnă totuşi că o organizare metodică a Guvernului şi a ministerelor este obligatorie

335

Aceste adaptări administrative se bazează pe structurile şi conceptele icircn vigoare privind organizarea ministerială Fiecare stat membru le-a dus la icircndeplinire ţinacircnd cont de particularităţile sale icircn această privinţă Aşadar nu există un model universal

Icircn plus aderarea Romacircniei la UE implică participarea la toate instituţiile şi structurile UE Autorităţile romacircne trebuie să aibă icircn vedere necesitatea şi modul de organizare a participării ţării la mai multe organe subsidiare Romacircnia trebuie să desemneze repre-zentanţi nu doar icircn Parlamentul European prin alegeri ci şi icircn Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social (Tratatul de la Nisa prevede icircn anexa sa că Romacircnia va dispune de un număr de 15 reprezentanţi icircn fiecare dintre aceste două instituţii) Deşi procedura folosită pentru desemnarea acestor reprezentanţi este icircn icircntregime de competenţă naţională autorităţile trebuie să aibă icircn vedere scopul instituţiilor susmenţionate Ar fi ca atare preferabil să fie desemnaţi cei ce pot reprezenta cel mai bine regiunile geografice specifice şi necesităţile acestora respectiv principalii actori economici şi sociali Pentru Comitetul Regiunilor este important să se aleagă cu grijă modul de definire a comunităţilor locale care vor fi reprezentative din punct de vedere geografic Maniera de desemnare a membrilor acestor comitete ţine atacirct de dreptul naţional cacirct şi de dreptul comunitar autorităţile naţionale vor trebui să ia anumite decizii pentru care ar trebui să fie pregătite ca de pildă a şti care circumscripţii locale vor fi reprezentate icircn Comitetul Regiunilor (icircn Franţa de exemplu există o reprezentare simultană a regiunilor departamentelor şi comunelor)

VIII2 Constituţia Europeană de la vis la realitate

Este un fapt cunoscut că Uniunea Europeană icircn forma actuală nu a luat naştere dintr-o dată ci icircn mai multe etape istorice fiecare ocupacircnd un loc aparte şi binemeritat icircn definitivarea acestei puteri economice şi politice mondiale Mai mult este important de amintit că originea ideii de Europa Unită se pierde icircn umbra istoriei

336

expresii de acest gen existacircnd icircn operele unor mari filosofi scriitori istorici jurişti politicieni şi oameni de ştiinţă de pe bătracircnul continent icircncepacircnd chiar din antichitate Cu titlu de exemplu amintim aici pe Dante Aligheri care icircn 1306 icircn opera să De Monarchia solicita crearea unei monarhii europene universale sub un icircmpărat romano-german un an mai tacircrziu icircn 1307 juristul francez Pierre Dubois icircn opera sa De recuperatione Terra Sancte propunea crearea unei Europe unite din punct de vedere politic ca o condiţie pentru păstrarea păcii pe continentul european Astfel de propuneri au devenit mult mai numeroase icircncepacircnd cu secolele XVI-XVII Icircn 1693 spre exemplu icircn lucrarea Eseu pentru pacea actuală şi viitoare a Europei William Penn face o propunere modernă pentru epoca sa reunirea reprezentanţilor europeni icircntr-o Dietă O propunere asemănătoare este făcută icircn anul 1712 de către Abatele de Saint-Pierre care icircn faimosul Proiect de pace eternă a schiţat imaginea unui Senat european ce ar dispune de competenţe legislative şi chiar judiciare Ce să mai spunem de scrierile celebrului Victor Hugo care icircn secolul al XIX-lea arăta că bdquo(hellip) Va veni ziua aceea cacircnd vom trăi ca cele două grupări imense Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei să-şi dea macircna peste oceanul care le desparte (hellip)rdquo

Cu toate cele arătate pentru ca să bdquogacircndeascărdquo icircn a pune icircn practică un proiect de unificare Europa a trebuit să treacă peste cele două războaie mondiale icircn care a pierdut nu numai vieţi omeneşti ci a suferit şi uriaşe pagube materiale ajungacircnd icircn final la spusele lui Aristide Briand care icircntr-un discurs din 1929 afirma bdquoCred că icircntre popoarele situate icircn acelaşi spaţiu geografic precum cele din Europa trebuie să existe un fel de legătură (hellip) Aceste popoare trebuie să aibă permanent posibilitatea de a intra icircn contact de a discuta de a lua decizii comune de a stabili relaţii de solidaritate care să le permită să facă faţă icircn orice moment pericolelor care ar putea interveni oricacircndrdquo

337

După al doilea război mondial primul pas concret pe calea unificării a fost făcut de Robert Schuman ministrul francez al Afacerilor Externe care icircn Declaraţia din 9 mai 1950 propunea bdquoplasarea ansamblului producţiei franco-germane a cărbunelui şi oţelului sub o Icircnaltă Autoritate comună icircntr-o Organizaţie deschisă participării altor ţări din Europardquo Icircn acest fel declara el bdquova fi realizată simplu şi rapid fuziunea intereselor indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi va fi administrat fermentul unei comunităţi mai largi şi mai profunde icircntre ţări multă vreme dezbinate de icircnvrăjbiri sacircngeroaserdquo Totodată se aprecia că bdquoprin punerea icircn comun a producţiilor de bază şi instituirea unei noi Icircnalte Autorităţi ale cărei decizii vor lega Franţa Germania şi celelalte ţări care vor adera la ea această propunere va avea ca rezultat primele fundamente concrete ale unei Federaţii Europene indispensabilă pentru menţinerea păciirdquo Declaraţia Schuman a stat la baza negocierilor ce au luat startul la 10 iunie 1950 icircn capitala Franţei şi icircn final la baza semnării icircn anul 1951 a Tratatului de la Paris (intrat icircn vigoare icircn 1952) tratat care a pus bazele primei Comunităţi europene ndash Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) Următorul pas este făcut icircn 1957 prin constituirea altor două Comunităţi prin Tratatele de la Roma (intrate icircn vigoare icircn 1958) Este vorba de Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) Cele trei Comunităţi europene au coexistat pacircnă icircn vara anului 2002 (23 iulie) dată la care a ieşit din vigoare primul tratat comunitar ndash Tratatul de la Paris instituind CECO icircncheiat pentru o perioadă de 50 de ani Potrivit Protocolului asupra consecinţelor financiare ale icircncetării Tratatului instituind CECO şi a Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel anexat Tratatului de constituire a Comunităţii Europene bdquotoate bunurile şi obligaţiile CECO aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002 sunt transferate Comunităţii Europene icircncepacircnd cu data de 24 iulie 2002rdquo

338

PRIMII PAŞI SPRE CONSTITUŢIE Lungul proces de constituire a unei Europe unite a fost destul

de anevoios cunoscacircnd chiar şi unele perioade de stagnare mai ales din punct de vedere politic De la cele 6 state semnatare ale celor trei tratate institutive ndash Franţa Germania Italia Belgia Olanda Luxemburg ndash Comunităţile europene au ajuns treptat la 9 12 15 25 de state membre icircncepacircnd cu 1 mai 2004 iar din 2007 cacircnd Romacircnia şi Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene la 27 Aderarea noilor state şi atingerea obiectivelor ndash mai icircntacirci de natură economică şi apoi politică ndash au impus icircnsă şi revizuirea Tratatelor comunitare şi mai ales reformarea sistemului instituţional Icircn aceste condiţii au fost adoptate pe racircnd Actul Unic European (AUE) intrat icircn vigoare icircn 1987 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene intrat icircn vigoare icircn 1993 Tratatul de la Amsterdam intrat icircn vigoare icircn 1999 şi icircn sfacircrşit Tratatul de la Nisa semnat la 26 februarie 2001 şi intrat icircn vigoare după circa 2 ani de dezbateri din 1 februarie 2003

Acest ultim tratat a avut menirea de a pregăti Uniunea Europeană atacirct din punct de vedere instituţional cacirct şi legislativ pentru a face faţă unui număr aproape dublu de state membre Totodată la finalul Tratatului de la Nisa a fost anexat un document care putem spune a marcat primul pas spre o viitoare Constituţie Europeană Nu este vorba de altceva decacirct de celebra Declaraţie de la Nisa privind viitorul Uniunii Europene care stabilea convocarea icircn 2004 a unei noi Conferinţe care să pună icircn discuţie alte probleme importante precum stabilirea şi menţinerea unei mai precise delimitări a competenţelor icircntre Uniunea Europeană şi statele membre reflectacircnd principiul subsidiarităţii statutul Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene proclamată la Nisa icircn acord cu Concluziile Consiliului European de la Koumlln o simplificare a Tratatelor cu intenţia de a le face mai clare şi mai uşor de icircnţeles rolul parlamentelor naţionale icircn arhitectura europeană Reţinacircndu-se cele amintite se recunoştea icircn acelaşi timp nevoia de a icircmbunătăţi şi asigura icircn permanenţă legitimitatea democratică şi

339

transparenţa Uniunii şi a instituţiilor sale pentru a le apropia de cetăţenii statelor membre

Declaraţia privind viitorul Uniunii Europene exprimă intenţia unei noi reforme de proporţii Dacă avem icircn vedere şi declaraţiile liderilor Uniunii din perioada analizată (2000-2001) atunci gacircndul ne zboară la ideea că reforma despre care vorbim ar putea include şi dotarea Uniunii Europene cu o Constituţie Icircn acest sens Preşedintele Parlamentului European Nicole Fontaine declara cu ocazia summitului de la Feira (Portugalia) icircn iunie 2000 că Uniunea Europeană trebuie să se doteze cu o Constituţie şi să adopte o Cartă a drepturilor cetăţenilor Astfel adresacircndu-se şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE Nicole Fontaine şi-a exprimat speranţa icircn privinţa dotării Europei cu o Constituţie a cărei elaborare ar putea fi precedată de o restructurare şi o simplificare a tratatelor adoptate pacircnă atunci Premierul francez Lionel Jospin a fost şi mai concis bdquoConstituţia ar determina organizarea şi funcţionarea instituţiilor europene Nu ar fi suficient cu siguranţă să botezăm un nou tratat cu numele de laquoConstituţieraquo Un asemenea text nu ar avea sens decacirct dacă ar reprezenta punctul final al unor reforme profunde şi nu produsul unei simple rescrieri a tratatelor actuale Este important de asemenea ca acest demers constituţional să exprime un act politic fundamental afirmarea unui proiect comun expresia unei ambiţii colective Demersul va fi condus icircn primul racircnd de către guvernele statelor membre ale Uniunii dar va reprezenta şi contribuţia cetăţenilor Carta drepturilor fundamentale va constitui miezul Constituţiei După modelul metodei de elaborare a Cartei pregătirea Constituţiei ar putea fi icircncredinţată la nivel european unei Convenţii reunind reprezentanţii diferiţilor actori ai UE statele membre Parlamentele naţionale Parlamentul European societatea civilă Deciziile finale ar reveni statelor şi ar fi ratificate de către popoarerdquo

Icircn ceea ce priveşte o Constituţie a Europei (a unei Europe care să cuprindă treptat toate statele europene inclusiv pe cele mai puţin

340

dezvoltate din Europa Centrală şi de Est) unii specialişti jurişti sau politologi s-au pronunţat chiar şi icircn sensul a ceea ce ar trebui să cuprindă un asemenea document Icircn acest sens putem exemplifica şi opiniile cunoscuţilor specialişti romacircni icircn domeniu Adrian Severin şi Gabriel Andreescu S-a precizat icircn această ordine de idei că proiectul Constituţiei Europene va trebui să definească icircn prima parte setul de valori comune menit să constituie reperele unei Europe sociale juste şi solidare cultivacircnd respectul diversităţii şi egalitatea şanselor la nivel individual şi de grup

Această parte a Constituţiei Europene ar trebui să aibă ca nucleu principal Carta Drepturilor Fundamentale completată icircn domeniul drepturilor politice şi dezvoltată icircn privinţa drepturilor sociale economice şi culturale Totodată s-a arătat că o a doua parte a Constituţiei va trebui să definească principalele instituţii europene

ndash Un legislativ bicameral ndash un Parlament European ales direct şi un Senat European

Parlamentul European va acoperi principala activitate legislativă la nivel federal Senatul European va lua decizii icircn legătură cu acele subiecte extrem de sensibile şi cu caracter vital pentru statele federate care se adoptă prin consens Utilizarea consensului trebuie să fie transparentă Atunci cacircnd consensul a fost blocat de un singur stat Senatul European poate decide cu majoritate calificată depăşirea impasului prin recurgere la referendum icircn statul federal care şi-a exercitat dreptul de veto Avacircnd icircn vedere acest fel de competenţe excepţionale ar urma ca membrii Senatului să fie şefii statelor federale aleşi prin vot universal şi direct

ndash Un executiv cu puteri certe dar limitate ca domenii de intervenţie controlat de legislativ

ndash Sistemul judiciar ar urma să se compună dintr-o Curte Federală Supremă şi Curţi federale locale (funcţionacircnd la nivelul subiecţilor federaţiei) precum şi dintr-un sistem judiciar naţional cu mai multe trepte de jurisdicţie Pentru anumite cauze cele doua

341

sisteme s-ar icircntrepătrunde urmacircnd a se deschide astfel un drept individual de recurs pacircnă la Curtea Federală Supremă

ndash Un preşedinte al Europei icircn ale cărui atribuţii să intre reprezentarea Uniunii

Avacircnd icircn vedere toate aceste opinii sau mai bine zis propuneri dar mai ales avacircnd icircn vedere faptul că pornind tot de la nişte propuneri s-a finalizat icircn decembrie 2000 Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale exista aproape o certitudine icircn ceea ce priveşte concretizarea icircn curacircnd şi a ideii unei Constituţii Europene atacirct de necesară pentru buna organizare a Uniunii dar şi pentru a uni icircntr-un document reglementările existente icircn acest moment la nivelul Uniunii Europene Şi iată că la numai 3 ani de la primele idei despre o Constituţie europeană proiectul a devenit realitate

IcircNCEPUTUL LUCRĂRILOR Uniunea Europeană a intrat icircntr-o nouă etapă a evoluţiei sale pe

data de 28 februarie 2002 cacircnd s-au deschis la Bruxelles lucrările Convenţiei privind viitorul Europei După cum se stabilise icircncă din 2002 concluziile Convenţiei a cărei activitate urma să se icircncheie icircn iunie 2003 bdquovor fi prezentate Conferinţei Interguvernamentale din 2004 şi vor servi la redactarea unui nou tratat al Uniunii sau poate chiar a unei Constituţii Europenerdquo Decizia finală icircn acest sens trebuia să fie luată la nivel de şefi de stat Creată conform hotăracircrilor Consiliului European de la Laeken din decembrie 2001 Convenţia a fost alcătuită din 105 membri Fiecare dintre cele 15 state membre ale UE icircn acea perioadă şi cele 13 ţări candidate la aderare au desemnat cacircte un reprezentant din partea guvernelor şi respectiv cacircte doi din partea parlamentelor naţionale Parlamentul European a fost reprezentat de 16 eurodeputaţi iar Comisia Europeană prin francezul Michel Barnier comisar pentru probleme regionale şi portughezul Antonio Vitorino comisar pentru afaceri interne Forumul avacircnd un prezidiu alcătuit din 12 membri ndash provenind icircn exclusivitate din statele Uniunii ndash a fost condus de fostul şef de stat francez Valery Giscard dEstaing şi de doi vicepreşedinţi ndash belgianul

342

Jean-Luc Dehaene şi italianul Giuliano Amato ambii foşti prim-miniştri Franţa a fost cel mai bine reprezentată icircn Convenţie cu 12 membri icircn timp ce Suedia Grecia Luxemburgul şi fiecare dintre cele 13 state candidate avea doar cacircte şase membri (cifrele includ şi supleanţii)

Principalele trei provocări cărora ndash potrivit documentului de la Laeken ndash va trebui să le facă faţă Europa de macircine sunt legate de apropierea mai mare dintre organismele comunitare şi cetăţeni de asigurarea eficienţei structurilor instituţionale şi de asemenea de impunerea Europei ca actor principal pe scena politică şi economică internaţională Lucrările Convenţiei ndash care s-au bazat pe un amplu dialog cu societatea civilă ndash s-au axat pe identificarea de soluţii pentru o mai bună repartizare şi definire a competenţelor Uniunii Europene pentru simplificarea instrumentelor comunitare (directive decizii avize recomandări etc) pentru sporirea transparenţei instituţionale şi a democraţiei la nivel european Icircn contextul amintit dezideratul a devenit realitate icircn a doua jumătate a anului 2003 cacircnd proiectul Constituţiei Europene a ajuns icircn forma finală

DEFINITIVAREA PROIECTULUI Membrii Convenţiei Europene au definitivat icircn prima jumătate

a anului 2003 Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa Astfel Proiectul a fost adoptat prin consens de Convenţie la 13 iunie şi 10 iulie 2003 iar la 18 iulie 2003 a fost prezentat Preşedintelui Consiliului European de la Roma după ce icircn urmă cu circa o lună primele două părţi ale Proiectului fuseseră prezentate icircn cadrul Consiliului European de la Salonic din 20 iunie 2003

Preşedintele Convenţiei Valery Giscard drsquoEstaing a solicitat şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene să se străduiască să menţină bdquointactă pe cacirct posibilrdquo această formă finală bdquoSă nu revenim icircnapoi la arbitraje căutate şi găsiterdquo ndash a spus el atrăgacircnd atenţia că orice schimbare ulterioară va necesita noi negocieri care vor prelungi procesul de adoptare a celui mai important document al Uniunii Europene ndash Constituţia bdquoA schimba

343

această Constituţie ndash a menţionat el ndash a modifica echilibrele sale comportă riscul deformării ei şi implicit al dislocării muncii noastre de pacircnă acum () iar opinia publică şi poate chiar şi istoricii vor spune că o formidabilă ocazie a fost ratatărdquo

APROBAREA CONSTITUŢIEI După o perioadă de stagnare discuţiile aprinse icircn ceea ce

priveşte Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa s-au reluat energic icircn cursul anului 2004 icircndeosebi după 1 mai 2004 cacircnd alte 10 state au devenit membre ale UE De asemenea un rol deosebit de important l-a avut şi unda de şoc provocată de atacurile teroriste de la Madrid (Spania) din martie 2004 evenimente care au determinat miniştrii de externe ai statelor membre ale UE să finalizeze icircn cadrul summitului de la Bruxelles din 25-26 martie 2004 un Proiect de Declaraţie ce conţine zece măsuri pentru combaterea flagelului terorist printre care numirea unui coordonator al luptei antiteroriste şi adoptarea anticipată a Clauzei de solidaritate icircnscrisă icircn Proiectul de Constituţie icircn baza căreia statele UE icircşi vor oferi reciproc asistenţă inclusiv prin mijloace militare icircn caz de atac terorist

Tot icircn cursul anului 2004 liderii Uniunii Europene au ajuns icircn sfacircrşit la un acord icircn ceea ce priveşte Constituţia şi astfel aceasta a fost aprobată icircn cadrul Conferinţei Interguvernamentale din 18 iunie 2004

29 OCTOMBRIE 2004 ndash UN MOMENT ISTORIC SEMNAREA CONSTITUŢIEI EUROPENE

La data de 29 octombrie 2004 unul dintre cele mai importante evenimente ale ultimelor decenii a avut loc la Roma prin semnarea Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa Liderii statelor membre UE şi-au pus semnătura pe acest act icircntr-o ceremonie ce a avut loc icircn acelaşi loc unde icircn urmă cu circa o jumătate de secol fuseseră semnate celebrele Tratate de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom)

344

Icircn 1957 icircn faţa clădirii Palazzo dei Conservatori doar şase steaguri erau icircnălţate faţă de cele 28 de acum ndash cele 25 ale actualelor state membre şi cele ale Romacircniei Bulgariei şi Turciei ai căror lideri au semnat şi ei documentul european99 Liderii croaţi au fost la racircndul lor prezenţi la ceremonie dar nu şi-au adăugat semnătura la şirul celorlalte

Cu ocazia semnării primul-ministru olandez Jan Peter Balkenende a cărui ţară deţinea preşedinţia Consiliului UE a făcut o afirmaţie care probabil va rămacircne icircn istorie bdquoSemnăturile noastre nu reprezintă o icircncheiere ci un nou icircnceputrdquo Cuvintele liderului olandez sunt cacirct se poate de adevărate procesul de ratificare a Constituţiei anunţacircndu-se greu şi destul de problematic cel puţin 11 state membre avacircnd programat un referendum pe această temă icircn următorii doi ani Toate statele membre ale UE trebuie să-şi dea acordul asupra acestui document pentru ca el să poată intra icircn vigoare Fostul şef al Comisiei Europene Romano Prodi a subliniat icircn luarea sa de cuvacircnt că textul constituţional european merge mai departe decacirct actualele tratate europene bdquoConţinutul inovator al drepturilor sociale care acum sunt recunoscute drept legislaţie primară şi noile clauze sociale introduse icircn Constituţie reprezintă paşi clari făcuţi icircnainterdquo La racircndul său primul-ministru italian Silvio Berlusconi care a sperat că evenimentul din 29 octombrie 2004 va fi şi un triumf personal a spus bdquoConstituţia nu putea fi semnată nicăieri altundeva decacirct icircn Romardquo iar preşedintele italian Carlo Azeglio Ciampi a salutat actul semnat ca pe bdquoun moment de cotitură al istoriei umanităţiirdquo

99 La momentul respectiv Romacircnia şi Bulgaria aveau doar statutul de

ţări candidate la aderare

345

VIII3 Prevederi instituţionale ale Constituţiei Europene

Parlamentul European Parlamentul European este unul din organele Comunităţilor

Europene Icircncepacircnd cu anul 1979 este ales direct o dată la 5 ani prin alegeri generale libere şi secrete Icircn perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre Parlamentul European este reprezentantul demo-cratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene Parlamentul European are trei sedii la Strasbourg Bruxelles şi Luxemburg Structurile politice existente icircn ţările membre se oglindesc icircn racircndul fracţiunilor politice de la nivelul Parlamentului European Icircn acest parlament există şapte fracţiuni şi o serie de deputaţi independenţi Deputaţii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite icircn care aceştia sunt membri icircn ţările lor de origine La data de 20 iulie 2004 a avut loc şedinţa constitutivă a celei de-a şasea legislaturi a Parlamentului European care numără acum 732 de deputaţi

Parlamentul European este aşa-numita cameră a reprezen-tanţilor cetăţenilor din UE icircn timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE

Regulamentul de funcţionare al Parlamentului European conţine şi alte reglementări privind modul său de organizare

O lege sau o lege-cadru europeană a Consiliului de Miniştri stabileşte măsurile necesare pentru a permite alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct conform unei proceduri uniforme icircn toate statele membre sau conform principiilor comune tuturor statelor membre

Legea europeană a Parlamentului European stabileşte statutul şi condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor săi Parlamentul European hotărăşte din proprie iniţiativă după avizul Comisiei Europene şi cu aprobarea Consiliului de Miniştri Consiliul hotărăşte icircn unanimitate asupra oricărei reguli sau condiţii privind regimul fiscal al membrilor sau al foştilor membri

346

Legea europeană stabileşte statutul partidelor politice la nivel european prevăzut icircn articolul I-46 alineatul (4) şi icircn special normele privind finanţarea lor

Parlamentul European poate să ceară Comisiei Europene cu majoritatea membrilor săi icircnaintarea oricărei propuneri corespun-zătoare privind problemele despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea icircn aplicare a Constituţiei Icircn cazul icircn care nu icircnaintează propuneri Comisia comunică Parlamentului European motivele sale

Icircn cadrul icircndeplinirii misiunilor sale Parlamentul European poate să constituie la cererea unui sfert din membrii săi o comisie temporară de anchetă pentru a examina fără a aduce atingere atribuţiilor conferite prin Constituţie altor instituţii sau organisme acuzaţiile de infracţiune sau de administrare defectuoasă icircn aplicarea dreptului Uniunii cu excepţia cazului icircn care faptele se află pe rolul unei instanţe şi atacirct timp cacirct procedura jurisdicţională nu este icircncheiată

Existenţa comisiei temporare de anchetă ia sfacircrşit o dată cu prezentarea raportului său Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc printr-o lege europeană a Parlamentului European Parlamentul European hotărăşte din proprie iniţiativă după aprobarea Consiliului de Miniştri şi a Comisiei Europene

Conform articolului I-10 alineatul (2) litera (d) orice cetăţean al Uniunii precum şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul social icircntr-un stat membru are dreptul de a icircnainta cu titlu individual sau icircn asociere cu alte persoane o petiţie Parlamentului European referitoare la un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi care icircl privesc icircn mod direct

Parlamentul European alege Ombudsmanul European Conform articolului I-10 alineatul (2) litera (d) şi articolului I-49 acesta este abilitat să primească placircngeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice care are reşedinţa sau sediul social icircntr-un stat membru precum şi

347

placircngerile referitoare la cazurile de administrare defectuoasă icircn acţiunile instituţiilor organelor sau organismelor Uniunii cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icircn exercitarea funcţiilor sale jurisdicţionale

Conform misiunii sale Ombudsmanul European procedează la anchetele pe care le consideră necesare din proprie iniţiativă sau icircn baza placircngerilor care i-au fost icircnaintate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European cu excepţia faptelor care fac sau au făcut obiectul unei proceduri jurisdicţionale Icircn cazul icircn care constată un caz de administrare defectuoasă Ombudsmanul European sesizează instituţia organul sau organismul icircn cauză care are la dispoziţie un termen de trei luni pentru a-şi comunica opinia

Ombudsmanul European transmite apoi un raport Parla-mentului European şi instituţiei organului sau organismului icircn cauză Persoana care a icircnaintat placircngerea este informată cu privire la rezultatul anchetelor Icircn fiecare an Ombudsmanul European prezintă un raport Parlamentului European cu privire la rezultatele anchetelor

Ombudsmanul European este numit după fiecare alegere a Parlamentului European pe durata mandatului Parlamentului Mandatul Ombudsmanului European poate fi reicircnnoit

Ombudsmanul European poate fi destituit de către Curtea de Justiţie la cererea Parlamentului European dacă nu mai icircndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă a comis o faptă gravă Ombudsmanul European icircşi exercită funcţiile icircn deplină independenţă Pentru icircndeplinirea sarcinilor sale acesta nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei instituţii organ sau organism Pe durata exercitării funcţiilor sale Ombudsmanul European nu poate desfăşura nicio altă activitate profesională remunerată sau nu Printr-o lege europeană a Parlamentului European se stabilesc statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului European Parlamentul

348

European hotărăşte din proprie iniţiativă după avizul Comisiei Europene şi aprobarea Consiliului de Miniştri

Parlamentul European organizează o sesiune anuală Parlamentul se icircntruneşte de plin drept icircn a doua marţi a lunii martie Parlamentul European poate să se icircntrunească icircn perioadă de sesiune extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi a Consiliului de Miniştri sau a Comisiei Europene

Consiliul European şi Consiliul de Miniştri sunt audiate de către Parlamentul European icircn condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului European şi al Consiliului de Miniştri Comisia Europeană poate asista la toate şedinţele Parlamentului European şi este audiată la cererea sa Comisia Europeană răspunde oral sau icircn scris la icircntrebările pe care i le adresează Parlamentul European sau membrii acestuia

Parlamentul European dezbate icircn şedinţă publică raportul general anual care icirci este prezentat de Comisie Dacă icircn Constituţie nu se prevede altfel Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură

Parlamentul European icircşi adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor membrilor săi Actele Parlamentului European se publică icircn condiţiile prevăzute de Constituţie şi de regulamentul de procedură al acestuia

Parlamentul European sesizat printr-o moţiune de cenzură privind activitatea Comisiei Europene nu se poate pronunţa asupra acestei moţiuni decacirct după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot public Dacă moţiunea de cenzură este adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor Parlamentului European membrii Comisiei Europene trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor iar ministrul afacerilor externe trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită icircn cadrul Comisiei Europene Aceştia rămacircn icircn funcţie şi continuă să rezolve problemele curente pacircnă la

349

icircnlocuire icircn conformitate cu articolele I-26 şi I-27 Icircn acest caz mandatul membrilor Comisiei Europene numiţi pentru a-i icircnlocui expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei Europene obligaţi să demisioneze colectiv din funcţiile lor

Consiliul European Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii

Europene Icircn cadrul UE acesta este instituţia care a promovat icircn mod decisiv procesul de integrare europeană

Consiliul European este alcătuit din şefii de stat şi de guvern preşedintele şi un alt membru al Comisiei Europene şi miniştrii de externe Miniştrii de externe şi membrul Comisiei Europene nu au icircnsă decacirct un rol consultativ Consiliul European este o instituţie interguvernamentală Activitatea Consiliului European este reglementată icircn art 4 din Tratatul UE Consiliul stabileşte liniile şi obiectivele politice fundamentale avacircnd deci competenţe directoare Icircn cazuri excepţionale soluţionează problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii Europene) Icircn cea mai mare parte icircnsă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul şi perspectivele generale de evoluţie ale Uniunii Europene O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă şi de securitate comună coordonată de şefii de stat şi de guvern la icircntacirclnirile la nivel icircnalt

Icircn cazul icircn care se votează un membru al Consiliului European nu poate reprezenta decacirct un singur alt membru Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu icircmpiedică adoptarea hotăracircrilor Consiliului European pentru care este necesară unanimitatea Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat de către Consiliul European pentru a fi audiat Consiliul European hotărăşte cu majoritate simplă icircn privinţa problemelor de procedură precum şi pentru adoptarea regulamentului de procedură Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului

350

Consiliul de Miniştri Consiliul de Miniştri este instituţia Uniunii Europene care

reprezintă direct statele membre şi icircn care fiecare stat participă prin reprezentanţi la şedinţele care se ţin de obicei la Bruxelles Conform Tratatului Comunităţii Europene Consiliul a fost creat pentru a asigura coordonarea politicilor economice generale pentru a acţiona ca organ de luare a deciziilor şi pentru a defini operaţiile de management general ale Comisiei Aceste atribuţii icirci conferă Consiliului rolul de principal organism de luare a deciziilor

Consiliul de Miniştri se icircntruneşte la convocarea preşedintelui său la iniţiativa acestuia a unuia dintre membrii săi sau a Comisiei Europene Icircn cazul icircn care se votează un membru al Consiliului nu poate reprezenta decacirct un singur alt membru Pentru hotăracircrile care necesită majoritate simplă Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritatea membrilor săi Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu icircmpiedică adoptarea hotăracircrilor Consiliului pentru care este necesară unanimitatea

Un comitet format din reprezentanţi permanenţi ai guvernelor statelor membre are ca sarcină pregătirea lucrărilor Consiliului de Miniştri şi executarea mandatelor care icirci sunt icircncredinţate de către acesta Comitetul poate adopta deciziile de procedură icircn cazurile prevăzute prin regulamentul de procedură al Consiliului Consiliul este asistat de un secretariat general aflat icircn responsabilitatea unui secretar general numit de Consiliu Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritate simplă icircn privinţa organizării secretariatului general

Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritate simplă icircn chestiunile de procedură precum şi icircn privinţa adoptării regulamentului său de procedură Cu majoritate simplă Consiliul poate solicita Comisiei Europene să efectueze toate studiile pe care le consideră necesare pentru realizarea obiectivelor comune şi să icirci prezinte orice propuneri corespunzătoare Icircn cazul icircn care Comisia

351

Europeană nu prezintă nicio propunere trebuie să icirci comunice motivele sale Consiliului

Consiliul de Miniştri adoptă decizii europene de stabilire a statutului comitetelor prevăzute prin Constituţie Consiliul ho-tărăşte cu majoritate simplă după consultarea Comisiei Europene

Comisia Europeană Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii

Europene avacircnd rolul de a icircntocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora Comisia este un organ al Comunităţilor Europene independent de statele membre avacircnd deci un caracter cu adevărat supranaţional Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine

Membrii Comisiei Europene se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor Statele membre icircşi respectă independenţa şi nu icircncearcă să icirci influenţeze pe comisari icircn executarea sarcinilor lor Membrii Comisiei Europene nu pot desfăşura nicio altă activitate profesională remunerată sau nu pe durata mandatului La preluarea funcţiei aceştia se angajează solemn să respecte pe durata mandatului şi după icircncetarea acestuia obligaţiile care decurg din sarcina lor icircn special obligaţia de onestitate şi de prudenţă icircn a accepta după icircncetarea mandatului anumite funcţii sau avantaje Icircn cazul nerespectării acestor obligaţii Curtea de Justiţie sesizată de Consiliul de Miniştri care hotărăşte cu majoritate simplă sau de Comisie poate să pronunţe după caz demiterea din oficiu icircn condiţiile articolului III-349 sau decăderea din dreptul la pensie sau din alte avantaje care icircnlocuiesc pensia persoanei respective

Icircn afară de reicircnnoire periodică şi deces funcţiile membrilor Comisiei Europene icircncetează individual prin demisie voluntară sau prin demisie din oficiu Membrul Comisiei Europene care a demisionat sau a decedat este icircnlocuit pe perioada rămasă pacircnă la icircncetarea mandatului cu un nou membru avacircnd aceeaşi cetăţenie numit de către Consiliu de comun acord cu preşedintele Comisiei

352

Europene după consultarea Parlamentului European şi conform criteriilor prevăzute icircn articolul I-26 alineatul (4)

Consiliul de Miniştri hotăracircnd icircn unanimitate la propunerea preşedintelui Comisiei Europene poate decide că nu este necesară o icircnlocuire icircn special atunci cacircnd este scurtă durata mandatului membrului Comisiei Europene care rămacircne de efectuat Icircn caz de demisie voluntară de demisie din oficiu sau de deces preşedintele este icircnlocuit pe perioada rămasă pacircnă la icircncetarea mandatului conform dispoziţiilor articolului I-27 alineatul (1) Icircn caz de demisie voluntară de demisie din oficiu sau de deces ministrul afacerilor externe al Uniunii este icircnlocuit pe perioada mandatului care rămacircne de efectuat icircn conformitate cu articolul I-28 alineatul (1) Icircn caz de demisie voluntară a tuturor membrilor Comisiei Europene aceştia rămacircn icircn funcţie şi continuă să rezolve problemele curente pacircnă la icircnlocuirea lor pe perioada mandatului care rămacircne de efectuat conform dispoziţiilor articolelor I-26 şi I-27

Orice membru al Comisiei Europene icircn cazul icircn care nu mai icircndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă a comis o faptă gravă poate fi destituit de către Curtea de Justiţie la cererea Consiliului care hotărăşte cu majoritate simplă sau a Comisiei Europene

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului I-28 alineatul (4) responsabilităţile care icirci revin Comisiei Europene sunt structurate şi repartizate icircntre membrii săi de către preşedinte icircn conformitate cu dispoziţiile articolului I-27 alineatul (3) Preşedintele poate reorganiza repartizarea acestor responsabilităţi pe parcursul manda-tului Membrii Comisiei Europene icircşi exercită funcţiile care le sunt icircncredinţate de către preşedinte sub autoritatea acestuia

Comisia Europeană hotărăşte cu majoritatea membrilor săi Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură

Comisia Europeană icircşi adoptă regulamentul de procedură pentru asigurarea funcţionării sale şi a serviciilor sale Comisia Europeană asigură publicarea acestui regulament Comisia

353

Europeană publică icircn fiecare an cu cel puţin o lună icircnainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European un raport general privind activitatea Uniunii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene numită pe

scurt şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) icircşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene Icircn sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice Tribunalul de Primă Instanţă a fost icircnfiinţat icircn 1989 cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare permiţacircnd astfel Curţii de Justiţie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază interpre-tarea uniformă a legislaţiei comunitare TPI nu este o nouă instituţie ci mai degrabă o componentă a Curţii de Justiţie Cu toate acestea este un organism autonom separat de Curtea de Justiţie din punct de vedere organizatoric TPI are propriul grefier şi propriile reguli de procedură

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din 25 judecători numiţi prin acord comun de către guvernele statelor membre pentru un mandat de şase ani cu posibilitatea de reicircnnoire Membrii Tribunalului de Primă Instanţă aleg din racircndul lor un Preşedinte Tribunalul de Primă Instanţă nu are icircn componenţa sa avocaţi generali Atribuţiile acestora sunt icircndeplinite icircntr-un număr limitat de cazuri de către unul dintre judecători

Curtea de Justiţie deliberează icircn camere icircn marea cameră sau icircn plen icircn conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie este asistată de opt avocaţi generali La cererea Curţii de Justiţie Consiliul de Miniştri hotăracircnd icircn unanimitate poate adopta o decizie europeană pentru a mări numărul de avocaţi generali Avocatul general are rolul de a prezenta public cu deplină imparţialitate şi independenţă

354

concluziile motivate icircn cauzele care icircn conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene necesită intervenţia sa

Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie aleşi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute de exercitarea celor mai icircnalte funcţii jurisdicţionale icircn ţările din care provin sau care sunt jurisconsulţi cu competenţă recunoscută sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre după consultarea comitetului prevăzut icircn articolul III-357

Din trei icircn trei ani are loc o reicircnnoire parţială a judecătorilor şi a avocaţilor generali icircn condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Judecătorii desemnează din racircndul lor pe preşedintele Curţii de Justiţie pe o perioadă de trei ani Mandatul acestuia poate fi reicircnnoit Curtea de Justiţie icircşi adoptă regulamentul de procedură Acest regulament este supus aprobării Consiliului

Numărul de judecători ai Tribunalului este stabilit prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoanele care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea unor icircnalte funcţii jurisdicţionale Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre după consultarea comitetului prevăzut icircn articolul III-357 Din trei icircn trei ani are loc o reicircnnoire parţială a Tribunalului Judecătorii desemnează din racircndul lor pe preşedintele Tribunalului pe o perioadă de trei ani Mandatul său poate fi reicircnnoit Tribunalul icircşi adoptă regulamentul de procedură icircn acord cu Curtea de Justiţie Acest regulament este supus aprobării Consiliului de Miniştri

Dacă statutul nu prevede altfel dispoziţiile Constituţiei referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile Tribunalului

Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi

355

avocat general icircn cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului icircnainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările icircn conformitate cu dispoziţiile articolelor III-355 şi III-356

Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti cu competenţe recu-noscute dintre care unul este propus de către Parlamentul European Consiliul de Miniştri adoptă o decizie europeană care stabileşte regulile de funcţionare a acestui comitet precum şi o decizie europeană prin care sunt desemnaţi membrii comitetului Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii Europene de Justiţie

Tribunalul este competent să judece icircn primă instanţă acţiunile prevăzute icircn articolele III-365 III-367 III-370 III-372 şi III-374 cu excepţia celor care revin unui tribunal specializat icircnfiinţat prin aplicarea dispoziţiilor articolului III-359 şi a celor pe care statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene le rezervă acesteia Statutul poate prevedea că Tribunalul este competent pentru alte categorii de acţiuni Hotăracircrile pronunţate de Tribunal icircn temeiul dispoziţiilor alineatului respectiv pot fi atacate cu recurs icircnaintea Curţii Europene de Justiţie privind numai motive de drept icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin statut Tribunalul este competent să judece acţiunile formulate icircmpotriva hotăracircrilor tribunalelor specializate Hotăracircrile pronunţate de Tribunal icircn temeiul acestui alineat pot fi icircn mod excepţional reexaminate de Curtea de Justiţie icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icircn cazul unui risc serios de a se aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii Tribunalul este competent să judece chestiunile preliminare formulate icircn conformitate cu dispoziţiile articolului III-369 icircn materii specifice stabilite prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

356

Icircn cazul icircn care consideră că o cauză necesită o soluţie de

principiu care poate afecta unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii Tribunalul poate trimite cauza icircn faţa Curţii de Justiţie pentru ca aceasta să hotărască Deciziile pronunţate de Tribunal asupra chestiunilor preliminare pot fi icircn mod excepţional reexaminate de către Curtea de Justiţie icircn condiţiile şi limitele prevăzute prin statut icircn cazul icircn care există un risc serios de a se aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii

Pe lacircngă Tribunal se pot icircnfiinţa prin legi europene tribunale specializate care să aibă competenţa de a judeca icircn primă instanţă anumite categorii de acţiuni icircn materii specifice Legile europene sunt adoptate fie la propunerea Comisiei Europene şi după consultarea Curţii de Justiţie fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei Europene Legea europeană privind icircnfiinţarea unui tribunal specializat stabileşte regulile referitoare la organizarea acestui tribunal şi precizează icircntinderea competenţelor care icirci sunt conferite Icircn faţa Tribunalului deciziile tribunalelor specializate pot fi atacate cu recurs limitat la motive de drept sau dacă se prevede astfel prin legea europeană de icircnfiinţare a unui tribunal specializat cu apel formulat pentru motive de fapt Membrii tribunalelor specializate sunt aleşi dintre persoanele care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care icircntrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea funcţiilor jurisdicţionale Aceştia sunt numiţi de către Consiliu care hotărăşte icircn unanimitate Tribunalele specializate icircşi adoptă regulamentul de procedură icircn acord cu Curtea de Justiţie Acest regulament este supus aprobării Consiliului Dispoziţiile Constituţiei referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică tribunalelor specializate dacă legea europeană privind crearea unui tribunal specializat nu dispune altfel Titlul I şi articolul 64 din statut se aplică icircn orice situaţie tribunalelor specializate

357

Icircn cazul icircn care consideră că un stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei Comisia Europeană emite un aviz motivat după ce i-a acordat statului respectiv posibilitatea să icircşi prezinte observaţiile Icircn cazul icircn care statul icircn cauză nu se conformează icircn termenul stabilit de Comisie aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Orice stat membru poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene icircn cazul icircn care consideră că un alt stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei Icircnainte ca un stat membru să introducă icircmpotriva altui stat membru o acţiune icircntemeiată pe o pretinsă icircncălcare a obligaţiilor care icirci revin icircn temeiul Constituţiei acesta trebuie să sesizeze Comisia Europeană Comisia emite un aviz motivat după ce a dat posibilitatea statelor interesate să icircşi prezinte icircn contradictoriu observaţiile scrise şi orale Icircn cazul icircn care Comisia nu a emis avizul icircn termen de trei luni de la introducerea cererii absenţa avizului nu icircmpiedică sesizarea Curţii

Icircn cazul icircn care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci revin icircn temeiul Constituţiei acest stat trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii de Justiţie

Icircn cazul icircn care consideră că statul membru icircn cauză nu a luat măsurile impuse de executarea hotăracircrii prevăzute icircn alineatul (1) Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene după ce a dat posibilitatea statului respectiv să icircşi prezinte observaţiile Comisia indică valoarea sumei forfetare sau a penalităţii pe care statul membru icircn cauză trebuie să o plătească şi pe care o consideră adecvată situaţiei Icircn cazul icircn care constată că statul membru respectiv nu s-a conformat hotăracircrii sale Curtea poate să icirci impună plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi Această procedură nu aduce atingere dispoziţiilor articolului III-361

358

Icircn cazul icircn care sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene printr-o acţiune icircn temeiul articolului III-360 consideracircnd că statul respectiv nu şi-a icircndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei legi-cadru europene Comisia poate indica icircn cazul icircn care consideră necesar valoarea sumei forfetare sau a penalităţilor care urmează a fi plătite de către statul respectiv şi pe care o consideră adecvată situaţiei Icircn cazul icircn care constată neicircndeplinirea obligaţiei Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi icircn limita valorii indicate de Comisie Obligaţia de plată intră icircn vigoare la data stabilită de Curte prin hotăracircrea sa

Legile sau regulamentele europene ale Consiliului pot să atribuie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o competenţă de fond icircn ceea ce priveşte sancţiunile pe care le prevăd

Fără a se aduce atingere celorlalte dispoziţii ale Constituţiei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene icirci poate fi atribuită printr-o lege europeană icircn măsura pe care o stabileşte competenţa de a judeca litigii izvoracircte din aplicarea actelor adoptate icircn temeiul Constituţiei care instituie titlurile europene de proprietate intelectuală

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea legilor şi a legilor-cadru europene a actelor Consiliului ale Comisiei Europene şi ale Băncii Centrale Europene altele decacirct recomandările şi avizele şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului European destinate să producă efecte juridice faţă de terţi Curtea de Justiţie controlează de asemenea legalitatea actelor organelor sau organismelor Uniunii destinate să producă efecte juridice pentru terţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra acţiunilor privind necompetenţa icircncălcarea formelor procedurale icircncălcarea Constituţiei sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acesteia sau privind

359

abuzul de putere formulate de către un stat membru de Parlamentul European de Consiliu sau de Comisie

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra acţiunilor formulate de către Curtea de Conturi Banca Centrală Europeană şi Comitetul Regiunilor icircn scopul protejării prerogativelor acestora Orice persoană fizică sau juridică poate formula o acţiune icircmpotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual precum şi icircmpotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare Actele de constituire a organelor şi organismelor Uniunii pot prevedea condiţii şi modalităţi speciale privind acţiunile formulate de către persoanele fizice sau juridice icircmpotriva actelor acestor organe sau organisme care sunt destinate să producă efecte juridice faţă de ele

Icircn cazul icircn care acţiunea este icircntemeiată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară actul contestat nul şi neavenit Cu toate acestea Curtea de Justiţie indică icircn cazul cacircnd consideră că este necesar care sunt efectele actului anulat ce trebuie considerate ca fiind consumate

Icircn cazul icircn care prin icircncălcarea Constituţiei Parlamentul European Consiliul European Consiliul de Miniştri Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană se abţin să hotărască statele membre şi celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata această icircncălcare Respectivul articol se aplică icircn aceleaşi condiţii organelor şi organismelor Uniunii care se abţin să hotărască Această acţiune este admisibilă numai icircn cazul icircn care instituţia organul sau orga-nismul icircn cauză a fost solicitat icircn prealabil să acţioneze Icircn cazul icircn care la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări instituţia organul sau organismul nu a luat poziţie acţiunea poate fi formulată icircntr-un nou termen de două luni

360

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea cu o

placircngere icircmpotriva uneia dintre instituţii unuia dintre organele sau organismele Uniunii care a omis să-i adreseze un act altul decacirct o recomandare sau un aviz Instituţia organul sau organismul de la care emană actul anulat sau a cărui abţinere a fost declarată contrară Constituţiei trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Această obligaţie nu aduce atingere vreunei obligaţii care poate rezulta din aplicarea celui de-al doilea paragraf al articolului III Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască cu titlu preliminar cu privire la

(a) interpretarea Constituţiei (b) valabilitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile

organele şi organismele Uniunii Icircn cazul icircn care o asemenea chestiune se ridică icircntr-o cauză

pendinte icircn faţa unei instanţe dintr-un stat membru ale cărei hotăracircri nu sunt supuse recursului icircn dreptul intern această instanţă este obligată să sesizeze Curtea Icircn cazul icircn care o asemenea chestiune se ridică icircntr-o cauză pendinte icircn faţa unei instanţe dintr-un stat membru privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate Curtea hotărăşte icircn termenul cel mai scurt

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor prevăzute icircn articolul III-431 al doilea şi al treilea paragraf

Curtea de Justiţie nu este competentă să se pronunţe icircn privinţa legalităţii unui act adoptat de către Consiliul European sau de către Consiliul Uniunii Europene icircn temeiul articolului I-59 decacirct la cererea statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului Uniunii Europene şi numai icircn privinţa respectării dispoziţiilor de procedură prevăzute icircn respectivul articol Această cerere trebuie prezentată icircn termen de o lună de la data

361

respectivei constatări Curtea hotărăşte icircn termen de o lună de la data cererii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu dintre Uniune şi agenţii săi icircn limitele şi condiţiile stabilite prin statutul funcţionarilor Uniunii şi prin regimul care se aplică celorlalţi agenţi ai Uniunii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă icircn limitele menţionate mai jos să judece litigiile referitoare la

(a) executarea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de Investiţii Consiliul de administraţie al Băncii dispune icircn acest sens de atribuţiile recunoscute Comisiei Europene icircn articolul III-360

(b) deliberările Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii Orice stat membru Comisia Europeană şi Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune icircn acest domeniu icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-365

(c) deliberările Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii Acţiunile icircmpotriva acestor deliberări nu pot fi formulate icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-365 decacirct de către statele membre sau de Comisie şi numai pentru icircncălcarea procedurilor prevăzute icircn articolul 19 alineatele (2) (5) (6) şi (7) din statutul Băncii

(d) icircndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din Constituţie şi din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene dispune icircn acest scop faţă de băncile centrale naţionale de competenţele recunoscute Comisiei Europene icircn temeiul articolului III-360 faţă de statele membre Icircn cazul icircn care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară că o bancă centrală naţională nu şi-a icircndeplinit una din obligaţiile care icirci reveneau icircn temeiul Constituţiei banca respectivă trebuie să adopte măsurile impuse de executarea hotăracircrii Curţii

362

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască icircn temeiul unei clauze compromisorii dintr-un contract de drept public sau privat icircncheiat de Uniune sau icircn numele acesteia

Sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin Constituţie litigiile la care Uniunea este parte nu sunt pentru acest motiv sustrase competenţei instanţelor judecătoreşti naţionale Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea Constituţiei unui alt mod de soluţionare decacirct cele prevăzute de aceasta Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra oricărui diferend dintre statele membre privind obiectul Constituţiei icircn cazul icircn care acest diferend icirci este prezentat icircn temeiul unui compromis

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă icircn privinţa articolelor I-40 şi I-41 a dispoziţiilor din titlul V capitolul II privind politica externă şi de securitate comună şi a articolului III-293 icircn măsura icircn care se referă la politica externă şi de securitate comună Cu toate acestea Curtea este competentă să controleze respectarea dis-poziţiilor articolului III-308 şi să se pronunţe icircn ceea ce priveşte acţiu-nile formulate icircn condiţiile prevăzute de articolul III-365 alineatul (4) privind controlul legalităţii măsurilor restrictive icircmpotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de către Consiliu icircn temeiul titlului V capitolul II

Icircn exercitarea atribuţiilor sale privind spaţiul de libertate securitate şi justiţie Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să verifice valabilitatea sau proporţionalitatea operaţiu-nilor efectuate de poliţie sau de alte servicii cu funcţii icircn aplicarea legii icircntr-un stat membru şi nici să hotărască asupra exercitării răspunderilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi a apărării securităţii interne

Fără a fi afectată de expirarea termenului prevăzut icircn articolul III-365 alineatul (6) oricare din părţi se poate prevala cu ocazia unui litigiu care pune icircn discuţie un act cu caracter general adoptat de către o instituţie un organ sau un organism al Uniunii de mijloacele

363

prevăzute icircn articolul III-365 alineatul (2) pentru a invoca icircnaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act

Acţiunile introduse icircnaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv Cu toate acestea Curtea icircn cazul icircn care consideră că circumstanţele impun acest lucru poate ordona suspendarea executării actului atacat Icircn cauzele cu care este sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate lua măsurile provizorii necesare Hotăracircrile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţă executorie icircn condiţiile prevăzute icircn articolul III-401 Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este stabilit printr-un protocol Printr-o lege europeană pot fi modificate dispoziţiile statutului cu excepţia titlului I şi a articolului 64 Aceasta se adoptă la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei Europene sau la propunerea Comisiei Europene şi după consultarea Curţii de Justiţie

364

365

BIBLIOGRAFIE G Alexianu Curs de drept constituţional vol I Casa Şcoalelor Bucureşti

1930 JF Aubert Traiteacute de droit constitutionnel suisse Eacuteditions Ides et Calendes

Neuchatel JF Badia (coord) Regimes politicos actuales Tecnos Madrid 1994 I Berg Dicţionar Editura Ştiinţifică Bucureşti 1970 Philippe Braud La liberteacute publique en droit francais Paris 1968 G Burdeau Les liberteacutes publiques Librairie generale de droit et

jurisprudence Paris 1966 G Burdeau Traiteacute de science politique vol IV FDGJ Paris 1969 G Burdeau Traiteacute de science politique volIV LGDJ Paris 1969 p10 J Cadart Institutions politiques et droit constitutionnel vol I LGDJ Paris

1979 C Cadoux Droit constitutionnel et institutions politiques vol I Cujas Paris

1973 Valerică Dabu Drept constituţional şi instituţii politice Editura SNSPA

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti 2003 C Debbasch şa Droit constitutionnel et institutions politiques Paris 1993 I Deleanu Sancţiunea supremaţiei constituţiei icircn bdquoDreptulrdquo nr7-81991 Ion Deleanu Drept constituţional şi instituţii politice vol II Editura Europa

Nova Bucureşti 1996 Constantin Dissescu Drept constituţional Bucureşti 1915 T Drăganu Drept constituţional şi instituţii politice vol I Universitatea

Ecologică bdquoDimitrie Cantemirrdquo Tacircrgu Mureş 1993

366

T Drăganu Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974

M Duverger Constitutions et documents politiques PUF Paris 1992 p42 Maurice Duverger Constitutions et documents politiques Presses

Universitaires de France Paris 1966 Mircea Eliade Istoria credinţelor şi a ideilor religioase Bucureşti 1981 A Esmein Eleacutemeacutents de droits constitutionnel franccedilais et compareacute vol I

Paris 1921 L Favoreu Droit constitutionnel Dalloz Paris 1999 p73 L Fuller The Morality of Law Yale University Press 1964 F Geny Meacutethode drsquointerpretation et sources en droit priveacute positif Paris

LGDJ A Gramsci Opere alese Editura Politică Bucureşti 1969 G Gurvitch Sociologie du Droit Traiteacute de Sociologie Tome II UF Paris

1963 HLA Hart The Concept of Law Oxford University Press 1963 Hegel Principiile filosofiei dreptului Editura Academiei Bucureşti 1969 T Herseni Sociologia Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1982 Hoebel The Law of the Primitive Man Cambridge 1954 p208 C Ionescu Tratat de drept constituţional contemporan Editura ALL Beck

Bucureşti N Iorga Istoricul constituţiei romacircneşti icircn Noua Constituţie a Romacircniei

Institutul social romacircn Bucureşti 1922 H Kelsen Theacuteorie pure du droit 1953 A Lapradelle Cours de droit constitutionnel Paris 1912 D G Lavroff Le droit constitutionnel de la Vegraveme Reacutepublique Dalloz Paris

1977 V Lenin Opere complete vol17 Editura Politică Bucureşti 1963 p356 Mircea Lepădătescu Teoria generală a controlului constituţionalităţii

legilor Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1974 Malinovski Crime and Custon in Sovage Society London 1954 I Muraru S Tănăsescu Drept constituţional şi instituţii politice Editura

Lumina Lex Bucureşti 2002

367

P Negulescu Curs de drept constituţional romacircn Tipografiile romacircne unite Bucureşti 1927

P Negulescu Tratat de drept public tom I Bucureşti 1942 p 75 C Noica Jurnal de idei Humanitas Bucureşti 1990 Nicolae Popa Teoria generală a dreptului Editura All Beck Bucureşti

2002 Marcel Prelot Institutions politiques et droit constitutionnel Dalloz Paris

1963 N Prisca Drept Constituţional Editura Didactică şi Pedagogică 1927 Nistor Prisca Drept constituţional Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1977 JM Shafritz Dictionary of America Government and Politics Dorsey Press

Chicago 1988 p131 C Stătescu Dreptul Civil Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1970 G Şerban Introducere icircn teoria contractului social Europolis Constanţa

1996 G Ţugui G Matei DIonescu Dezvoltarea constituţională a statului romacircn

Editura Ştiinţifică Bucureşti 1957 p366 Gheorghe Uglean Curs de drept constituţional şi instituţii politice Editura

Proema Baia Mare 1996 Al Văleanu Controlul constituţionalităţii legilor icircn dreptul romacircn şi

comparat Bucureşti 1936 A Weiss Traiteacute theacuteoretique et pratique de droit international priveacute Paris

1907

Redactor Constantin FLOREA Tehnoredactor Marcela OLARU

Coperta Cornelia PRODAN

Bun de tipar 20052007 Coli tipar 23 Format 1661times86

Editura Fundaţiei Romacircnia de Macircine

Bulevardul Timişoara nr 58 Bucureşti Sector 6

368


coperta




CUPRINS

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE DREPT

I6 Noţiunile de drept public şi drept privat helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

38

CAPITOLUL II


CAPITOLUL IV



VI7 Constituţia Romacircniei din 24 septembrie 1952 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

167

VI8 Constituţia Romacircniei din 21 august 1965 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

169

VI9 Acte cu caracter constituţional adoptate după Revoluţia

din Decembrie 1989 helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

VI10 Constituţia Romacircniei din 8 decembrie 1991 helliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

179

CAPITOLUL VII

CAPITOLUL VIII

p1prima parte BUNnoubun

CONCEPTUL DE DREPT


CAPITOLUL II


b) Legea ca act juridic al Parlamentului

c) Regulamentele Parlamentului

e) Tratatul internaţional










a exercita controlul constituţionalităţii legilor



CONSTITUŢIILE ROMAcircNIEI ŞI REGLEMENTĂRI

Premisele istorice

Premisele istorice


Suspendarea Constituţiei din 28 februarie 1938





CAPITOLUL VII

4 Protecţia cetăţenilor romacircni icircn străinătate şi obligaţiile lor



7 Prioritatea reglementărilor internaţionale

8 Accesul liber la justiţie

Libertatea individuală

Dreptul la apărare

Dreptul la liberă circulaţie

Dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private

Natura juridică a cetăţeniei

Dobacircndirea şi pierderea cetăţeniei romacircne

CAPITOLUL VIII




Noţiunea şi importanţa organizării administrative a teritoriului




Teoria clasică a separaţiei puterilor icircn stat

COp2




CUPRINS

CAPITOLUL I

AVOCATUL POPORULUI

I6 Structura instituţiei Avocatul Poporului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

36

CAPITOLUL II

PARTIDELE POLITICE

CAPITOLUL IV

PARLAMENTUL


VI7 Actele Guvernului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

262

VI8 Raporturile legislativ-executiv helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

264

VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare şi funcţiei executive hellip

VI10 Creşterea rolului executivului helliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphelliphellip

268

CAPITOLUL VII

CAPITOLUL VIII

CARTE1

Răspunderea Avocatului Poporului Incompatibilităţi şi imunităţi


SISTEMUL ELECTORAL



II51Concept



Controlul parlamentar

CARTE2




VI9 Compatibilitatea funcţiei parlamentare

şi funcţiei executive




IcircNCEPUTUL LUCRĂRILOR

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE · 2010. 1. 30. · de curs (mss.). 2. Nicolae Popa,...

Documents

Transcript of DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE · 2010. 1. 30. · de curs (mss.). 2. Nicolae Popa,...