Drept Comercial Roman - Vasile Nemes

8/20/2019 Drept Comercial Roman - Vasile Nemes

1/87

Stanciu D. Cărpenaru

Vasile Nemeş

Dan-Alexandru Sitaru

Drept comercial român- suport de curs -

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI

2014


2/87

Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului /autorilor; designul, machetareaşi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă alUniversităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea saudifuzarea conţinutului sub orice formă.

Acest manual a fost actualizat şi aprobat în sedinta Departamentului de Drept privat din

data de 8 septembrie 2014.


3/87

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

Stanciu D. Cărpenaru, Vasile Nemeş,

Dan-Alexandru Sitaru

Drept comercial român


4/87

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606

Email: [email protected]

ISBN: 978-606-751-013-3


5/87

5

Unitatea de învăţare nr. 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

Cuprins1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial2. Izvoarele dreptului comercial

Unitatea de învăţare nr. 2 ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ –

forma juridică de desfășurare a activității comerciale

Cuprins1. Concepțiile, noțiunea și formele întreprinderii2. Întreprinderea comercială3. Întreprinderea civilă

Unitatea de învăţare nr. 3 COMERCIANŢII – Profesioniști, titulari ai întreprinderilor

comerciale

Cuprins1. Noţiunea și concepțiile privind comerciantul2. Categoriile de comercianţi3. Calitatea de comerciant4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale4.1. Principiul libertăţii comerţului 4.2. Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant4.3. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale 5. Obligaţiile comercianţilor 5.1. Publicitatea prin registrul comerţului 5.2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale 5.3. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite6. Fondul de comerţ 6.1. Definiţie şi natură juridică6.2. Elementele fondului de comerţ

6.3. Actele juridice privind fondul de comerţ 7. Auxiliarii comercianţilor 7.1. Noțiuni generale 7.2. Principalele categorii de auxiliari ai comercianților

Unitatea de învăţare nr. 4 SOCIETĂŢILE COMERCIALE

CuprinsI. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România

II. Regulile comune aplicabile oricărei societăţi comerciale1. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comer ciale


6/87

6

1.1. Definiţie 1.2. Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza societăţii comerciale 1.3. Formele societăţii comerciale 2. Constituirea societăţilor comerciale 2.1. Actele constitutive ale societăţii comerciale 2.2. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale

2.3. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale 2.4. Consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii comerciale 2.5. Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale 2.6. Personalitatea juridică a societăţii comerciale 3. Funcţionarea societăţilor comerciale 3.1. Adunarea generală 3.2. Administratorii societăţii 3.3. Controlul gestiunii societăţii comerciale 4. Modificarea societăţilor comerciale4.1. Condiţiile generale ale modificării actului constitutiv 4.2. Mărirea capitalului social 4.3. Reducerea capitalului social4.4. Prelungirea duratei societăţii

4.5. Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale 4.6. Schimbarea formei societăţii comerciale 5. Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale 5.1. Dizolvarea societăţilor comerciale 5.2. Lichidarea societăţilor comerciale

III. Regulile speciale privind anumite forme ale societăţii comerciale 1. Societatea pe acţiuni 1.1. Noţiunea societăţii pe acţiuni 1.2. Constituirea societăţii pe acţiuni 1.3. Funcţionarea societăţii pe acţiuni 1.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni 2. Societatea cu răspundere limitată

2.1. Noţiunea societăţii cu răspundere limitată 2.3. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată 2.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată

Unitatea de învăţare nr. 5 OBLIGAŢIILE COMERCIALE

CuprinsI. Regulile speciale formării și executării contractelor privind activitatea comercială 1. Regulile formării contractelor privind activitatea comercială

1.1. Principiul libertăţii contractuale 1.2. Regulile generale ale încheierii contractelor privind activitatea comercială 2. Regulile executării contractelor privind activitatea comercială 2.1. Principiile executării obligațiilor contractuale 2.2. Plata3. Consecințele neexecutării obligațiilor din contractele privind activitatea comercială 3.1. Punerea în întârziere a debitorului3.2. Executarea silită a obligațiilor 3.3. Rezoluțiunea și rezilierea contractului3.4. Răspunderea debitorului pentru nerespectarea obligațiilor contractuale 4. Probele în materie comercială 4.1. Probele dreptului comun4.2. Probele specifice dreptului comercial

4.3. Mijloacele moderne de comunicare şi valoarea lor probatorie


7/87

7

II. Contractele speciale folosite în activitatea comercială 1. Unele particularități ale contractului de vânzare-cumpărare în activitatea comercială 1.1. Scopul contractului de vânzare-cumpărare 1.2. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare în activitatea comercială 1.3. Răspunderea pentru vicii 1.4. Obligația de garanție pentru buna funcționare

2. Contractul de furnizare2.1. Noțiunea contractului de furnizare 2.2. Condițiile de validitate ale contractului de furnizare 2.3. Efectele contractului de furnizare3. Contractul de mandat în activitatea comercială 3.1. Reprezentarea în actele juridice3.2. Noţiunea şi felurile mandatului3.3. Contractul de mandat cu reprezentare3.4. Contractul de mandat fără reprezentare 4. Contractul de agentie4.1. Noţiunea, caracterele și natura juridica ale contractului de agenție 4.2. Cuprinsul si forma contractului de agenție 4.3. Efectele contractului de agenție

4.4. Încetarea contractului de agenție

Unitatea de învăţare nr. 6. TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

Cuprins1. Cambia1.1. Noţiunea şi mecanismul juridic al cambiei 1.2. Condiţiile cerute pentru valabilitatea cambiei 1.3. Transmiterea cambiei (girul)

1.4. Acceptarea cambiei1.5. Avalul1.6. Plata cambiei1.7. Consecinţele neplăţii cambiei 2. Biletul la ordin2.1. Noţiunea biletului la ordin 2.2. Condiţiile formă ale biletului la ordin 2.3. Plata biletului la ordin3. Cecul3.1. Noţiunea cecului 3.2. Premisele emiterii cecului3.3. Condiţiile de valabilitate a cecului 3.4. Plata cecului

Unitatea de învăţare nr. 7. PROCEDURA INSOLVENŢEI

Cuprins1. Activitatea comercială şi dificultăţile sale 2. Scopul procedurii insolvenţei 3. Condiţiile aplicării procedurii insolvenţei 3.1. Categoriile de persoane cărora li se aplică procedura3.2. Insolvenţa debitorului 4. Participanţii la procedura insolvenţei 4.1. Instanţele judecătoreşti


8/87

8

4.3. Administratorul judiciar4.4. Lichidatorul5. Alţi participanţi la procedura insolvenţei 5.1. Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor5.2. Administratorul special6. Cererile introductive

6.1. Cererea debitorului6.2. Cererea creditorilor7. Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii procedurii 7.1. Hotărârea judecătorului-sindic privind deschiderea procedurii7.2. Efectele deschiderii procedurii8. Primele măsuri 8.1. Notificarea deschiderii procedurii şi a primelor măsuri 8.2. Declararea creanţelor creditorilor . 8.3. Întocmirea şi prezentarea raportului privind situaţia debitorului 8.3. Întocmirea şi prezentarea raportului privind situaţia debitorului 8.4. Şedinţa adunării creditorilor 9. Planul de reorganizare9.1. Elaborarea şi conţinutul planului de reorganizare

9.2. Formalităţile privind aprobarea planului de reorganizare 10. Procedura reorganizării 11. Procedura falimentului11.1. Cazurile de aplicare a procedurii falimentului11.2. Încheierea judecătorului-sindic privind intrarea în procedura falimentului11.3. Măsurile premergătoare lichidării 11.4. Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului 11.5. Distribuirea sumelor de bani realizate î n urma lichidării 12. Închiderea procedurii insolvenţei 12.1. Cazurile de închidere a procedurii12.2. Hotărârea privind închiderea procedurii 12.3. Consecinţele închiderii procedurii 13. Răspunderea pentru aplicarea procedurii insolvenţei

13.1. Răspunderea civilă 13.2. Răspunderea penală


9/87

9

Obiectivele cursului şi criteriile de evaluare a cunoştinţelor

A. OBIECTIVELE CURSULUIPrezentul suport de curs se adresează studenţilor din învăţământul universitar la distanţă,

având ca finalitate explicarea principalelor instituţii ale dreptului comercial. Lucrarea tratează aspectele fundamentale ale dreptului comercial, astfel încât studenţii să -şi

însuşească noţiunile şi termenii din domeniul comercial. La elaborarea cursului, s-au avut î n vedere actele normative în vigoare până la data de 31decembrie 2012.

Cursul de faţă îşi propune: 1. să analizeze instituţiile fundamentale ale dreptului comercial şi conexiunile existente între ele; 2. să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legiicomerciale;3. să transmită studenţilor cunoştinţele de drept comercial, necesare înţelegerii dreptului comerţuluiinternaţional şi a altor discipline înrudite, în vederea formării unor buni specialişti în domeniu.

Potrivit programei analitice, competenţele specifice acesteia sunt: 1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor

comerciale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora; înţelegerea instituţiilorspecifice Dreptului comercial cuprinse în Codul Civil şi legile speciale comerciale; înţelegerea

corelaţiilor existente între normele dreptului comercial cu normele din dreptul privat, in special cu celedin dreptul civil şi cele din Dreptul comerţului internaţional); 2. Explicare şi interpretare (explicarea instituţiilor şi normelor cuprinse în Codul comercial;

explicarea şi interpretarea normelor comerciale cuprinse în reglementări speciale; explicareacorelaţiilor între normele Dreptului comercial cu cele din dreptul civil şi corelaţia lor cu normeleDreptului comerţului internaţional; explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute înpractică; interpretarea corectă a normelor comerciale cuprinse în legi comerciale specia le);

3. Instrumental-aplicative (analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie, inclusiv a jurisprudenţei, Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţilor internaţionale dearbitraj comercial; aspecte de drept comparat; soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţeloracumulate);

4. Atitudinale (formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului comercial; dezvoltareaabilităţilor de gândire juridică din perspectivă comercială; incitarea pentru o abordare multidisciplinară

a instituţiilor Dreptului comercial; obişnuinţa de a interpreta corect normele comerciale şi aplicareasistematică a acestora).

Însuşirea temeinică a disciplinei Drept comercial presupune, pe lângă activităţile didacticeprogramate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe bazabibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.

De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unui referat, care să aibă ca obiect tratareaunei instituţii sau teme din cadrul disciplinei. Referatul nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici maimult de 25 de pagini şi trebuie să aibă elemente de originalitate. Pentru a nu exista încălcări alelegislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprierăspundere că nu au adus atingere dreptului de autor.

B. EVALUAREA Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor, se realizează astfel:

1. evaluarea parţială, prin intermediul lucrărilor de control programate conform calendaruluidisciplinei;2. evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul este scris, iar notarea seface de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul următor: a) răspunsurile la examen – 80%;b) activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale (referate, participări la dezbateri, etc.) – 10%;c) teste pe parcursul semestrului – 10%.

Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în care săaibă o pondere de cel puţin 50% nota de la examenul propriu-zis. Studenţii care nu au obţinut celpuţin nota 5 (50%) la examenul propriu-zis, nu pot promova examenul pe baza notării făcute laevaluarea parţială.

C. GRILA DE EVALUARE

Grila de evaluare pentru examen, cuprinde:1. 2-3 subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;


10/87

10

Unitatea de învăţare nr. 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

Cuprins

1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial 2. Izvoarele dreptului comercial

Obiectivele unităţii de învăţare După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să: a) Înţelegeţi şi explicaţi noţiunea dreptului comercial; b) Înţelegeţi şi explicaţi obiectul dreptului comercial; c) Să definiţi dreptul comercial

1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial

Denumirea drept comercial sugerează ideea că dreptul comercial constituie un ansamblu denorme juridice care reglementează comerţul.

Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri: etimologic, economic şi juridic. În sens etimologic , expresia de comerţ provine din cuvântul latinesc commercium, care la rându-i

reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx ”, ceea ce înseamnă „cu marfă”. Deci, comerţul arconsta în operaţiuni cu mărfuri.

În sens economic , comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţiamărfurilor de la producători la consumatori.

În sens juridic , noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în senseconomic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a mărfurilor, pe care lerealizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii,precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii, pe care le realizează antreprenor ii, respectivprestatorii de servicii sau, în general, întreprinzătorii.

Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, care trebuie reţinută, dreptul comercialare o sferă mai cuprinzătoare; el reglementează activităţile de producere şi circulaţie (distribuţie) amărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia (distribuţia)mărfurilor, executarea de lucrări şi prestar ea de servicii.

Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei sale de aplicare, este legată de opţiunealegiuitorului pentru un anumit sistem.

Noul Cod Civil al României consacra sistemul subiectiv al dreptului comercial. Conform art. 3C.Civ. dispozițiile Codului Civil se aplică si raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre

profeșioniști și alte subiecte de drept civil. Prin profesioniști, Codul înțelege orice persoană fizică sau juridică care exploatează o

întreprindere.Prof esioniștii activității comerciale au calitatea de comerciant.

Cu titlu retrospectiv amintim că vechea reglementare, Codul comercial român avea la bază, caprincipiu, sistemul obiectiv. Art.3 C.com. stabilea că actele juridice, faptele şi operaţiunile suntconsiderate fapte de comerţ, cărora li se aplica Codul comercial, indiferent dacă persoana care lesăvârşeşte avea sau nu calitatea de comerciant.

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabileraporturilor juridi cela care participă comercianții, în calitate de profesioniști ai activității comerciale.

2. Izvoarele dreptului comercial

Constituţia. Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de organizare aactivităţii economice.

Potrivit ar t.135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul trebuie săasigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentruvalorificarea tuturor factorilor de producţie.


11/87

11

Având în vedere că raporturile juridice, în general, şi raporturile comerciale, în special, sebazează pe raporturile de proprietate, Constituţia prevede că statul ocroteşte proprietatea în celedouă forme ale sale, proprietatea publică şi proprietatea privată (art.136). Totodată, dre ptul deproprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, în condiţiile legii [art.4 alin.(1)].

Codul Civil. Noul Cod Civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Acesta reglrmentează relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane fizice și juridice, ca

subiecte de drept civil.Conform art. 2 C.civ. acesta reprezintă dreptul comun pentru toate domeniile la care se referălitera și spiritul dispozițiilor sale.

Art. 3 C.civ. stabilește că dispozițiile C.civ. se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum șiraporturilor dintre aceștia și oricare alte subiecte de drept civil.

Pentru raporturile comerciale prezintă interes, in special, dispozițiile Codului Civil privind statutul juridic al persoanelor (Cartea I despre persoane), cele privitoare la obligații (Cartea a V -a Despreobligații) respectiv cele referitoare la prescripție (Cartea a VI -a Despre prescripția extinctivă, decădereși calculul termenelor).

De arătat este și art. 5 C.civ. care dispune că în materiile reglementate de Codul Civil normeleDreptului Uniunii Europene se aplica în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.

Legile speciale. Anumite aspecte ale activității comerciale sunt reglementate prin legi speciale.Sunt de menșionat, cu titlu de exemplu: Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; Legea nr.

26/1990 privind registrul comerțului; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Uzanțele. În sensul Codului Civil, prin uzanțe, se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurileprofesionale.

Obiceiul (cutuma) este o regulă de conduită născută din practica socială, folosită vreme îndelungată și respectată ca o normă juridică obligatorie.

Uzurile profesionale reprezintă rguli de conduită statornicite în exercitarea unei anumite profesii,care sunt respectate ca și când ar fi stabilite prin norme legale.

Ca regulă, uzanțele au un caracter subsidiar, se aplică numia atunci cănd legea nu prevedealtceva.


12/87

12

Unitatea de învăţare nr. 2 ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ –

forma juridică de desfășurare a activității comerciale

Cuprins1. Concepțiile, noțiunea și formele întreprinderii 2. Întreprinderea comercială 3. Întreprinderea civilă

Obiectivele unităţii de învăţare În urma studiul unităţii de învăţare veţi reuşi să: a) înţelegeţi semnificaţia juridică a noţiunii de întreprindere; b) înţelegeţi regimul juridic al întreprinderii comerciale; c) înţelegeţi regimul juridic al întreprinderii civile;

1. Concepțiile privind întreprinderea Noul Cod Civil a schimbat radical concepția privind întreprinderea.

Art. 3 alin. 3 C.civ. stabilește ca exploatarea unei întreprinderi reprezintă forma juridică universalăde desfășurare a oricărei activități cu caracter profesional.

1.1. Definiție: (Art. 3 alin. 3 C.civ.) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitareasistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă înproducerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă aresau nu un scop lucrativ.

1.2. Caracteristicile intreprinderii comerciale. a) noțiunea de întreprindere desemnează o activ sistematic organizată; b) organizarea activității are un caracter autonom;

c) activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor. Aceste persoane aucalitatea de profesioniști;

d) obiectul activității profesioniștilor îl reprezintă: producerea de bunuri, executarea de lucrări,prestarea de servicii;

e) scopul activității profesioniștilor poate fi obținerea unui profit (lucrativ) sau realizarea uni scopnon-profit (nonlucrativ).

1.3. Formele întreprinderii. În funcție de obiectul de activitate (economic sau non economic) și de scopul acesteia (lucrativ sau

nonlucrativ) întreprinderile pot fi pot fi economice (comerciale), daca se urmarește un profit sau civile,dacă are un scop non-profit.

2. Întreprinderea comercială

2.1. Definiția întreprinderii comerciale. Întreprinderea, ca si instituție generală, este definită în cadrul art. 2 lit. f) O.U.G. nr. 44/2008 privind

desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Din acest text se poate extrage și definiția întreprinderii economice(comerciale).

Întreprinderea comercială este o activitate economică desfăşurată în mod organizat, permanent şisistematic, realizată de una sau mai multe persoane (comercianți) pe riscul lor, constând înproducerea și circulația mărfurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.

2.2. Caractere întreprinderii comerciale.a) activitatea întreprinderii comerciale este o activ economică. Potrivit: art. 2 lit.a) din O.U.G. nr.

44/2008: activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pepieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.


13/87

13

b) activitatea este este realizată permanent, sistematic și organizat (îmbină factori de producție); c) activitatea este realizată de una sau mai multe persoane; d) activitatea este realizată pe riscul profesionistului (pers fizică sau juridică); e) obiect activității economice constă în producerea, comerțul, prestarea de servicii (art. 8 al. 2 Lg.

71/2011);f) scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit (lucrativ).

2.3. Actele juridice comerciale – aferente exploatării unei întreprinderi. Pot fi definite ca acte, fapte și operațiuni juridice pe care le întreprind profesioniști în exercitarea

activității lor în exercițiul activității unei întreprinderii comerciale. Părțile acestor acte juridice sunt numia profesioniștii.

În ce privește obiectul acestor acte comerciale, constă în producerea și circulația mărfurilor,executarea de lucrări precum și prestarea de servicii.

Scop actelor comerciale este numai obținerea de profit. În final, regimul juridic al actelor comerciale este același cu cel al actelor și faptelor civile, conform

noului Cod Civil. Acesta cuprinde totuși și anumite derogări de la principiul unității de reglementare araporturilor juridice civile și comerciale, cum ar fi: dispozițiile privind reprezentarea (art. 1297 C.civ.),solidaritatea codebitorilor (art. 1446 C.civ.), punerea în întârziere a debitorului (art. 1523 C.civ.) etc.

3. Întreprinderea civilă. 3.1. Definiția întreprinderii civile. În scopul unei corecte definiri a noțiunii trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3 alin 3 C.civ. Întreprinderea civilă reprezintă o activitate sistematic organizată, executată de una sau mai multe

persoane, pe riscul lor, având ca obiect acte sau fapte juridice civile, fără a avea ca scop obținerea deprofit.

3.2. Caracteristicile întreprinderii civile.a) activitățile care formează obiectul întreprinderii civile sunt activități desf în cadrul profesiilor

liberale;b) persoanele care desfășoară aceste activități sunt profesioniști iar aceștia își desfășoară

activitatea conform legii organice care reglementează activitatea lor și se înscriu într -un registruspecial pentru fiecare categorie;

c) profesioniștii civili pun la dispoziție cunoștințele și competențele lor profesionale; d) scopul întreprinderii civile consta în obținerea de venituri (onorarii) niciodată profit.

Actele juridice încheiate în cadrul întreprinderii civile sunt acte juridice cu caracter civil.

Exemple de subiecte de sinteză 1. Concepțiile, definiția și formele întreprinderii; 2. Întreprinderea comercială; 3. Întreprinderea civilă

Exemplu de test de tip gr ilă

Daca o faptă este comercială numai pentru una din părţi, se aplică: a. legea civilă pentru necomerciant şi legea comercială pentru comerciant; b. Codul Civil;c. legea comercială cea mai apropiată de natura raportului juridic

Bibliografie

Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; Vasile Nemeș, Drept comercial, Edit. Hamangiu, București, 2012.


14/87

14

Unitatea de învăţare nr. 3 COMERCIANŢII – Profesioniști, titulari ai întreprinderilor

comerciale

Cuprins1. Noţiunea și concepțiile privind comerciantul 2. Categoriile de comercianţi 3. Calitatea de comerciant4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale 4.1. Principiul libertăţii comerţului 4.2. Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant4.3. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale 5. Obligaţiile comercianţilor 5.1. Publicitatea prin registrul comerţului 5.2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale 5.3. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite6. Fondul de comerţ

6.1. Definiţie şi natură juridică6.2. Elementele fondului de comerţ 6.3. Actele juridice privind fondul de comerţ 7. Auxiliarii comercianţilor 7.1. Noțiuni generale 7.2. Principalele categorii de auxiliari ai comercianților

Obiectivele unităţii de învăţare În urma studiului unităţii de învăţare veţi reuşi să: a) înţelegeţi semnificaţia juridică a noţiunii de comerciant; b) cunoaşteţi diferitele categorii de comercianţi ce acţionează pe piaţa românească; c) vă însuşiţi aspectele legate de dobândirea, dovada şi încetarea calităţii de comerciant;

d) cunoaşteţi condiţiile de exercitare a activităţii de comerciant; e) reţineţi principalele obligaţii ale comercianţilor; f) înţelegeţi noţiunea şi particularităţile fondului de comerţ; g) cunoaşteţi principalele elemente ale fondului de comerţ; h) să reţineţi aspectele legate de auxiliarii comerciantului;

1. Noţiunea și concepțiile privind comerciantul Codul Civil, deși consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice patrimoniale, totuși, în

privința participanților la aceste raporturi juridice distinge între simpli particulari și profesioniști. Pentru a defini conceptul de profesionist, Codul Civil apelează la noțiunea de întreprindere,

așadar profesionistul este orice persoană care exploatează o întreprindere (art. 3). Profesionistul care exploatează o întreprindere economică are calitatea de comerciant.

Așadar, este comerciant profesionistul, persoană fizică sau juridică, care exploatează, în condițiilelegii, o întrepr indere economică (comercială).

Această definiție prezintă un interes practic incontestabil, deoarece statutul profesionistulcomerciant este complet diferit de cel al necomerciantului. Comerciantul are o serie de obligațiispecifice, astfel cum vom arăta, apoi, actele sale sunt supuse unor dispoziții derogatorii de la dreptulcomun, iar din punct de vedere fiscal este supus unui regim separat față de simplii particulari.

2. Categoriile de comercianţi 2.1. Comercianții persoane fizice Temeiul juridic în baza căruia persoanele fizice pot realiza activități economice este O.U.G. nr.

44/2008 privind desfăşurarea activităţii economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Potrivit Ordonanței, pot desfăşura activităţi economice în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sauprofesiile pe care legea nu le interzice expres pt liberă iniţiativă, prevăzute în CAEN, orice persoană


15/87

15

fizică, cetăţean român, al unui stat membru al U.E. sau al Spaţiului Economic Euro pean (SEE =Norvegia, Liechtenstein, Islanda).

Ca excepție, nu pot fi comercianți, persoanele care întreprind activități specifice profesiilorliberale.

Prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşuratăpentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt

destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi orideterminabili, în scopul obţinerii unui profit. Așa cum rezultă din Ordonanță, formele în care persoanele fizice pot desfășura activitatea

comercială sunt: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială. A. Persoana fizică autorizată (P.F.A.) Persoana fizică poate desfășura activități economice, îndividual și independent, folosind, în

principiu, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale. Pentru desfășurarea activității își poate constitui un patrimoniu de afectațiune, destinat realizării

activității autorizate.Pentru obligațiile asumate, persoana fizică răspunde cu patrimoniul de afectațiune, și, în

completare, cu întreg patrimoniul său. B. Întreprinderea individuală Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător, adică prin

organizarea unei întreprinderi individuale. Întreprinderea este lipsită de personalitate juridică, iar întreprinzătorul are calitatea de comerciantpersoană fizică.

Întreprinzătorul îți poate constitui un patrimoniu de afectațiune și va răspunde pentru obligațiileasumate în același mod ca și persoana fizică autorizată.

C. Întreprinderea familială Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un întreprinzător persoană

fizică împreună cu familia sa. Întreprinderea familială trebuie să cuprindă minimum 2 membrii ai uneifamilii.

Prin noțiunea de familie, Ordonanța înțelege soțul, soția, copiii acestora care au împlinit vârsta de16 ani, precum și rudele și afinii până la gradul IV inclusiv.

Întreprinderea familială se constituie printr -un acord de constituire, în formă scrisă, cu respectareacondițiilor Ordonanței. Nu beneficiază de personalitate juridică, iar membrii acesteia sunt comercianți

persoane fizice. Interesele acesteia respectiv actele juridice ce emană sunt gestionate de unreprezentant, numit de către membrii.

Toți membrii întreprinderii familiale, afară de stipulație contrară, răspund solidar și indivizibil, întâicu patrimoniul de afectațiune și apoi cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participarestabilite în acordul de constituire.

2.2. Comercianții persoane juridice Societăţile comerciale. Sunt forme asociative în care se desfășoară activitate comercială, fiind

subiecte de drept distincte.Pprin societăţi comerciale trebuie să înţelegem atât societăţile comerciale constituite în condiţiile

Legii nr.31/1990, cât şi societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate în temeiul Legii nr.15/1990.Regiile autonome. Aceste entităţi au luat fiinţă prin reorganizarea unităţilor economice de stat în

temeiul Legii nr.15/1990, în ramurile strategice ale economiei naţionale.

Regiile autonome desfăşoară o activitate comparabilă cu cea a societăţilor comerciale. Ele suntpersoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Societățile cooperative și Organizaţiile cooperatiste. Sunt forme asociative prin care serealizează cooperația. Potrivit legilor lor organice, ambele desfăşoară o activitate de producere şidesfacere de mărfuri şi prestări de servicii. De asemenea, îşi desfăşoară activitatea pe bazapr incipiilor gestiunii economice şi beneficiază de personalitate juridică.

Grupurile de interes economic (GIE). Sunt entităţi juridice reglementate prin Legeanr.161/2003. Operează și la nivel european, cu participarea unor membrii din țările U.E.

Societăți le europene (SE). Sunt forme asociative cu participare internațională.

3. Calitatea de comerciantCondiţiile legale necesare pentru dobândirea calității de comerciant și pentru desfăşurarea

activităţilor economice de către persoanele fizice sunt următoarele (art. 8):

a) să aibă vârsta de 18 ani; iar în cazul unor membrii ai întreprinderii familiale pe cea de 16 ani; b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare;


16/87

16

c) să deţină sediu social pe teritoriul României; d) să parcurgă procedurile de înregistrare şi autorizare în cadrul Registrul Comerțului; e) să îndeplinească condițiile de pregătire profesională și/sau atestare a pregătirii profesionale,

pentru una sau multe dintre activitățile economice pe care doresc a le întreprinde. f) să țină contabilitatea și registrul contabil în partidă simplă (art. 15).

În condițiile O.U.G. nr. 44/2008 meseriașii și agricultorii pot desfășura activități economice în

condițiile stabilite pentru persoana fizică. Profesiile liberale sunt exceptate de la prevederile Ordonanței și supuși reglementărilor din legilespeciale.

Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. În consecinţă, pentrua dobândi calitatea de comerciant, societatea comercială trebuie să se constituie cu respectareacondiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

Prin urmare, persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant prin exercitarea activităților cucaracter profesional, pe când societatea comercială dobândeşte această calitate ab origine, prin

însăşi constituirea ei.Cu toate că nu are calitatea de profesionist, statul poate săvârşi anumite activități economice şi,

ca urmare, raporturile juridice care iau naştere sunt supuse legilor comerciale. Concluzia estedeopotrivă valabilă şi pentru unităţile administrativ – teritoriale.

Potrivit Legii nr.15/1990, regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice

ale economiei naţionale: industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelornaturale, poştă şi transporturi feroviare (art.2). Ele sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază degestiune economică şi autonomie financiară (art.3). Prin activitatea desfăşurată, regiile autonometrebuie să-şi acopere cheltuielile din veniturile realizate şi să obţină profit (art.6).

Având în vedere aceste caracteristici, concluzia care se impune este aceea că regiile autonomeau calitatea de comerciant.

Potrivit legii, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi desfacere demărfuri, de prestări de servicii, etc. Întrucât prin desfăşurarea acestei activităţi se urmăreşte obţinereade profit, ea are un caracter comercial. În consecinţă, organizaţiile cooperatiste au calitatea decomerciant.

Potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei activităţidezinteresate (activitate culturală, sportivă, caritabilă, etc.), iar nu obţinerea unui profit. Deci,asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comercianţi.

Cu toate că nu au calitatea de comerciant, asociaţiile şi fundaţiile pot săvârşi anumite activitățieconomice. Mai mult, art. 47 din O.G. nr. 26/2000 recunoaşte asociaţiilor dreptul de a înfiinţa societăţicomerciale; de exemplu, o asociaţie organizează un restaurant pentru membrii săi, sau participă laconstituirea unei societăţi comerciale.

4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale 4.1. Principiul libertăţii comerţului Constituţia stabileşte că economia României este o economie de piaţă. Deci, economia ţării se

bazează pe proprietatea privată şi se dezvoltă prin acţiunea legii cererii şi a ofertei. În aceste condiţiide organizare a economiei, statul este obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţeiloiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (art.135).

Statornicind că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, Constituţia dispune că alegerea profesieieste liberă (art.41), iar exerciţiul acestei libertăţi poate fi restrâns "numai prin lege şi numai dacă se

impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii, ori a moralei publice, adrepturilor şi libertăţilor cetăţenilor…" (art.53).

Dacă alegerea profesiei este liberă, înseamnă că orice persoană are libertatea să exercite oprofesie comercială, în funcţie de dorinţele şi interesele sale.

Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte anumite limite, stabilite de lege, care au unfundament diferit.

Astfel, legea stabileşte anumite condiţii speciale privind capacitatea persoanei fizice de adesfăşura o activitate comercială. Prin lege sunt instituite unele incapacităţi, care sunt menite săprotejeze anumite persoane, punându-le la adăpost de consecinţele grave ale unei profesiunicomerciale.

Apoi, legea stabileşte anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii din dreptul de a face comerţ,precum şi anumite autorizaţii, pentru a putea desfăşura o activitate comercială. Ele au ca scopprotecţia interesului general, adică respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.


17/87

17

4.2. Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant Potrivit Codului Civil, o persoană fizică are capacitatea de a fi profesionist dacă are capacitate

deplină de exerciţiu. Având o asemenea capacitate, persoana fizică poate să-şi exercite drepturile şisă-şi asume obligaţii săvârşind acte juridice în execițiul unei activități economice.

Având în vedere aceleaşi dispoziţii ale Codului Civil, nu au capacitatea de a fi comerciant: minorulşi persoana pusă sub curatelă.

Întrucât aceste persoane sunt lovite de incapacitate, ele nu pot dobândi calitatea de comerciant,chiar dacă săvârşesc activități economice, cu unele nuanțări. a) Minorul. Nu are capacitatea de a fi profesionist (comerciant) persoana care are condiţia juridică

de minor.Incapacitatea de a fi comerciant priveşte pe orice minor.

În condițiile Codului Civil, pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minoruluicare a împlinit vârsta de 16 ani capacitate deplină de exercițiu (art. 40 C.civ.). De asemenea, minorul,de 16 ani, dobândește capacitate deplină de exercițiu în cazul în care se căsătorește.

Prin raportare la normele Codului Civil privind capacitatea persoanelor, precum și exigențeledesfășurării activităților economice, dar mai ales prin interpretarea dispozițiilor imperative ale O.U.G.nr. 44/2008, persoana dobândește calitatea de a fi comerciant numai după împlinirea vârstei de 18ani.

În concepţia Codului Civil, incapacitatea minorului priveşte începerea unui comerţ. Minorul nu are

capacitatea de a începe o activitate economică. Legea permite însă continuarea comerţului în numeleminorului. Se au în vedere acele cazuri în care s-ar afla minorul de a fi titularul unui fond de comerţdobândit pe cale succesorală.

b) Persoana pusă sub curatelă. O persoană fizică poate fi pusă sub curatelă în condițiile art.178C.civ. Prin raportare la art. 181 C.civ., instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacităţii celui pecare curatorul îl reprezintă. Se poate desprinde de aici ideea că instituirea curatelei nu aduce atingerecalității de comerciant.

4.3. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale a) Incompatibilităţile. Activitatea comercială are, prin definiţie, un caracter speculativ, în sensul

că ea urmăreşte obţinerea unui profit. Acest caracter face ca activitatea comercială să nu poată fiexercitată de persoanele care au anumite funcţii sau profesii legate de interesele generale alesocietăţii. Existând o incompatibilitate de interese, legea interzice persoanelor care au asemenea

funcţii sau profesii să exercite comerţul cu caracter profesional. Scopul urmărit pri n instituirea acestorincompatibilităţi este să asigure demnitatea şi prestigiul funcţiei sau profesiei în cauză.

Prin Constituţia României se prevede că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altăfuncţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior (art.125). Oprevedere identică există şi în privinţa procurorilor (art.132) şi judecătorilor Curţii Constituţionale(art.144). Din generalitatea dispoziţiilor constituţionale rezultă că persoanele care au funcţiile de

judecător, procuror sau judecător al Curţii Constituţionale nu pot exercita profesiunea de comerciant. Prin Legea nr.188/1999 sunt stabilite anumite incompatibilităţi pentru funcţionarii publici, iar prin

Legea nr.161/2003 incompatibilităţii în exercitarea demnităţii publice. Persoana care nu respectă dispoziţiile legale privind incompatibilitatea şi exercită o profesiune

comercială, urmează să fie destituită din funcţia ce deţine ori, după caz, să fie exclusă din organizaţiaprofesională din care face parte.

b) Decăderile. Desfăşurarea activităţii comerciale impune respectarea de către comercianţi a

dispoziţiilor legale care privesc ordinea publică şi bunele moravuri. În cazurile încălcării acestordispoziţii legale, comercianţii trebuie să suporte rigor ile legii.

Prin Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite s -auprevăzut faptele care constituie activităţi comerciale ilicite, precum şi sancţiunile contravenţionale saupenale care se aplică pentru săvârşirea acestor fapte.

c) Interdicţiile. În anumite cazuri, exercitarea activităţii comerciale este supusă unor interdicţii.Prin H.G. nr.1323/1990 au fost stabilite, în temeiul art.287 din Legea nr.31/1990, activităţile care nu

pot face obiectul unei societăţ i comerciale: activităţile care, potrivit legii penale, constituie infracţiunisau sunt contrare unor alte dispoziţii legale cu caracter imperativ; activităţile care constituie, încondiţiile stabilite de lege, monopol de stat; fabricarea sau comercializar ea de droguri sau narcotice înalt scop decât de medicament; imprimarea hărţilor cu caracter militar etc.

Încălcarea dispoziţiilor legale menţionate atrage după sine nulitatea contractului de societate. d) Autorizaţiile. Desfăşurarea de către persoanele fizice, în mod independent ori în cadrul unei

întreprinderi familiale, a unor activităţi comerciale, este condiţionată de existenţa unei autorizaţiiadministrative.


18/87

18

Autorizaţia se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv aisectoarelor municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială solicitanţii îşi au domiciliul (reşedinţa) sauvor desfăşura activitatea, în condiţiile OUG nr.44/2008.

5. Obligaţiile comercianţilor 5.1. Publicitatea prin registrul comerţului

Publicitatea pr in registrul comerţului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 privind registrulcomerţului. Registrul comerţului se ţine de Oficiul Registrului Comerţului, care este organizat la nivel central,

în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti. Registrul central al registrului comerţului este ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,

care este instituţie publică, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei. La nivel teritorial, registrul comerţului este ţinut de oficiile registrului comerţului, organizate în

subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi care funcţionează pe lângă tribunale. Fiecare oficiu teritorial este condus administrativ de un director general care asigură controlul de

legalitate a înregistrărilor în registrul comerţului. Registrul comerţului este public. Deci, orice persoană interesată poate lua cunoştinţă de

înregistrările cuprinse în registrul comerţului. În acest sens, legea prevede că oficiul registruluicomerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii certificate de pe înregistrările

efectuate în registrul comerţului, ca şi de pe actele prezentate la efectuarea înregistrărilor. Deasemenea, oficiul registrului comerţului are obligaţia să elibereze certificate care să ateste că unanumit act sau fapt este sau nu înregistrat.

Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară înmatricularea în registrulcomerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru amenţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Aceste obligaţii revinşi persoanelor fizice şi juridice prevăzute de lege (de ex., grupurile de interes economic).

Înmatricularea în registrul comerţului se realizează în baza unei cereri tip adresate Biroului unicdin cadrul oficiului registrului comerţului, însoţită de actele prevăzute de lege.

Odată cu cererea se depune şi declaraţia-tip pe proprie răspundere, care, în cazul persoanei juridice, trebuie semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte că persoana fizică sau juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege (prevenirea şi stingerea incendiilor,protecţia mediului, sanitar, sanitar -veterinar etc.).

Înmatricularea se dispune prin încheiere, de către directorul general al oficiul registruluicomerţului.

La înmatriculare se eliberează solicitantului certificatul de înregistrare conţinând numărul deordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare, precum şi certificatul constatator al

înregistrării declaraţiei-tip pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare. Eleatestă îndeplinirea condiţiilor legale privind luarea în evidenţă şi începerea activităţii.

Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului priveşte modificările intervenite după înmatricularea în registrul comerţului. Se înscriu în registrul comerţului menţiuni numai în legătură cuactele şi faptele prevăzute de lege (modificarea actului constitutiv al societăţii c omerciale,deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, etc.).

Înmatricularea şi înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului au rol de publicitate, pentru a leface opozabile terţilor.

Cei păgubiţi prin înregistrările efectuate pot cere radierea lor, în condiţiile art.25 din Legea

nr.26/1990.

5.2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de contabilitate, în care să

consemneze operaţiunile cu caracter patrimonial efectuate în cursul exercitării comerţului şi să facărecapitularea lor periodică prin întocmirea inventarului şi a situaţiei financiare anuale. Obligaţia esteprevăzută de Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Potrivit legii, registrele de contabilitate obligatorii sunt:a) Registrul - jurnal . În acest registru, comerciantul este obligat să înregistreze zilnic toate

operaţiunile comerţului său, adică "ce are să ia şi ce are să dea… şi în general tot ce primeşte şiplăteşte sub orice titlu".

Prin înregistrările pe care le cuprinde, registrul – jurnal constituie o oglindă a actelor juridice pecare comerciantul le-a săvârşit în activitatea sa, în ordinea succesiunii lor.


19/87

19

b) Registrul – inventar. În acest registru, comerciantul copiază inventarul patrimoniului său.Comerciantul este obligat să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la termenele stabilite delege. Inventarul priveşte averea sa mobilă şi imobilă, datoriile şi creanţele comerciantului.

c) Registrul cartea mare. Un asemenea registru se ţine de comercianţii care au o activitate cuvolum mare şi cu o complexitate ridicată. Cartea mare este un registru de conturi personificate, iarcontabilitatea se face în partidă dublă, în sensul că fiecare operaţiune comercială dă naştere unei

duble înregistrări. Pentru a putea stabili rezultatele activităţii desfăşurate, comerciantul este obligat ca, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească situaţia financiară anuală.

Situaţia financiară anuală se compune din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificăriicapitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.

5.3. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite O componentă intrinsecă a economiei de piaţă o constituie libera competiţie, concurenţa dintre

agenţii economici. Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurenţă, precum

şi consecinţele pe care le au încălcările acestor limite legale. Concurenţa este protejată de lege sub dublu aspect. Pe de o parte, legea reprimă înţelegerile şi practicile anticoncurenţiale, monopoliste, care

periclitează existenţa concurenţei. Această protecţie este asigurată prin Legea nr. 21/1996 asupraconcurenţei. Pe de altă parte, legea are în vedere sancţionarea folosirii unor mijloace nelicite de atragere a

clientelei (concurenţa neloială). Această protecţie face obiectul Legii nr. 11/1991 privind combatereaconcurenţei neloiale.

6. Fondul de comerţ

Desfăşurarea unei activităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor instrumente de lucruadecvate. Acestea pot fi, în funcţie de obiectul comerţului, bunuri precum: local, mobilier, mărfuri,instalaţii, brevete de invenţii etc. Toate aceste bunuri destinate realizării activităţii comercialeformează fondul de comerţ.

6.1. Definiţie şi natură juridică Fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi

incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopulatragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.

Noţiunea de fond de comerţ este distinctă faţă de noţiunea de patrimoniu. Spre deosebire defondul de comerţ, care este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale sau incor porale,afectate de comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale, patrimoniul reprezintă totalitateadrepturilor şi obligaţiilor comerciantului, care au o valoare economică. Aceasta înseamnă că fondul decomerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniulacestuia.

Întrucât în ansamblul elementelor cuprinse în fondul de comerţ prevalează bunurile mobile,corporale sau incorporale, fondul de comerţ este un bun mobil. Fiind un bun care îngemăneazăelementele care îl compun, iar în cadrul acestora preponderente ca valoare sunt bunurile incorporale,

fondul de comerţ este un bun mobil incorporal căruia i se aplică regulile privind bunurile mobileincorporale.

Codul Civil a adoptat o concepție nouă privind patrimoniul persoanelor fizice și juridice. Potrivitacesteia, patrimoniul unei persoane nu mai este un tot unitar ci poate face obiectul unei diviziuni sauunei afectațiuni. Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale, printre altele, cele afectateexercitării unei profesii autorizate (art. 31 C.civ.).

O.U.G. nr. 44/2008 permite persoanei fizice care desfășoară o activitate economică să rezerve oparte din patrimoniul său, pentru realizarea unei activități economice. Această parte din patrimoniudestinată desfășurării activității economice constituie patrimoniul de afectațiune. Acesta include fondulde comerț al persoanei fizice sau juridice dar și drepturile și obligațiile corelative acestuia.

6.2. Elementele fondului de comerţFondul de comerţ cuprinde acele bunuri pe care le reclamă desfăşurarea activităţii comerciale

avute în vedere de către comerciant. Deci, fondul de comerţ nu are o compoziţie unitară, ci unavariată, în funcţie de specificul activităţii comerciantului.


20/87

20

Totodată, compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele fondului de comerţse pot modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă fondul de comerţ continuă să subziste.

Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde două categorii debunuri: incorporale şi corporale.

6.2.1. Elementele incorporale ale fondului de comerţ Firma. Firma sau firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în câmpul

activităţii comerciale. Ea constă în numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art.30 din Legeanr.26/1990).

În cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele comerciantului, scris în întregime, adică numele şi prenumele, sau din numele şi iniţiala prenumelui. Deci, firmacomerciantului persoană fizică coincide, în principiu, cu numele civil al comerciantului.

În cazul unei societăţi comerciale, firma are un conţinut diferit, în funcţie de forma juridică asocietăţii comerciale.

Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr -o denumire proprie,de natură a o deosebi de firma altei societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime"societate pe acţiuni", sau prescurtat "S.A.", ori, după caz, "societate în comandită pe acţiuni".

Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr -o denumire proprie, la care se poateadăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea scrisă în întregim e "societate cu

răspundere limitată" sau prescurtat "S.R.L.". Fiind un atribut de individualizare a unui comerciant în activitatea comercială, firma trebuie să secaracterizeze prin noutate.

Prin înregistrarea unei firme, care se realizează prin înmatricularea comerciantului în registrulcomerţului, comerciantul dobândeşte dreptul de folosinţă exclusivă asupra ei [art.30 alin.(4) din Legeanr.26/1990].

Emblema. Ca şi firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea comercială.Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen. Emblema îşi justifică recunoaşterea ca element de identificare în măsura în care asigură un

supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, între comercianţii care exercităactivitatea comercială în acelaşi domeniu.

Spre deosebire de firmă care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului,emblema are caracter facultativ. Conţinutul emblemei poate fi un semn sau o denumire.

Pentru a fi recunoscută şi ocrotită ca atare, emblema trebuie să aibă caracter de noutate, însensul că trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentruacelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşidesfăşoară activitatea.

Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant. Aceasta este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit laacelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia, pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.

Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o valoare economică,datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste persoane care îşi procurămărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv.

Clientela se află într -o strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine afondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a fondului de comerţ este rezultatulunor factori multipli care se particularizează în activitatea fiecărui comerciant. Asemenea factori sunt:

locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite clienţilor, preţurilepracticate de comerciant, comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea

în realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc. Drepturile de proprietate intelectuală. Fondul de comerţ poate cuprinde şi anumite drepturi de

proprietate intelectuală (invenţii, mărci etc.). Drepturile de proprietate intelectuală sunt recunoscute şi ocrotite în condiţiile stabilite de lege. În

scopul asigurării protecţiei prevăzute de lege, comercianţii au obligaţia să ceară înscrierea în registrulcomerţului a menţiunilor privind brevetele de invenţii, mărcile şi indicaţiile de provenienţă.

Fondul de comerţ poate să cuprindă şi anumite drepturi de autor rezultate din creaţia ştiinţifică,literară şi artistică.

Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul decomerţ, dar sunt incluse în patrimoniul de afectațiune. Concluzia se bazează pe faptul că fondul decomerţ, deşi cuprinde un ansamblu de elemente corporale şi incorporale, totuşi, el nu constituie o

universalitate juridică, un patrimoniu în sens juridic.


21/87

21

Întrucât creanţele şi datoriile nu sunt cuprinse în fondul de comerţ, ele nu se transmitdobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Se admite, totuşi, ca anumite drepturi şiobligaţii izvorâte din contractele de muncă, contractele de furnitură (apă, gaz, electricitate, telefonetc.) se transmit dobânditorului în condiţiile codului civil.

Creanțele și datoriile fac însă parte din patrimoniul de afectațiune, care include drepturile șiobligațiile corelative fondului de comerț și activității întreprinse de persoane fizice sau juridice.

Regimul juridic al transferului datoriilor este reglementat de art. 1599 C.civ.6.2.2. Elementele corporale ale fondului de comerţ. Din categoria elementelor corporale saumateriale fac parte bunurile imobile şi bunurile mobile corporale.

Bunurile imobile. În activitatea sa, comerciantul se serveşte şi de anumite bunuri imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în care se desfăşoară comerţul) sauimobile prin destinaţie (de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini etc.).

În prezent, actele juridice privind bunurile imobile au același regim juridic, reglementat de CodulCivil, indiferent dacă fac parte sau nu din fondul de comerț. Transmiterea dreptului de proprietate,executarea silită, grevarea și orice altă operațiune juridică asupra bunurilor imobile urmează numaidreptul comun.

Bunurile mobile corporale. Fondul de comerţ cuprinde şi bunurile mobile corporale cum sunt:materiile prime, materialele, etc., destinate a fi prelucrate, precum şi produsele (mărfurile) rezultatedin activitatea comercială.

6.3. Actele juridice privind fondul de comerţ Vânzarea – cumpărarea fondului de comerţ. Contractul de vânzare – cumpărare poate avea ca

obiect fondul de comerţ, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia.Contractul este supus regulilor generale privind contractul de vânzare – cumpărare. Vânzarea fondului de comerţ dă naştere unei obligaţii speciale în sarcina vânzătorului. Este vorba

de obligaţia de a nu face concurenţă cumpărătorului. Vânzarea fondului de comerţ constituie un act care trebuie înregistrat în registrul comerţului

(art.21 lit.a din Legea 26/1990).Locaţiunea fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face obiectul unui contract de

locaţiune, în condiţiile Codului civil. În temeiul contractului de locaţiune, în schimbul unui preţ, proprietarul fondului, în calitate de

locator, transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ.

În lipsa unei stipulaţii contrare, dreptul de folosinţă priveşte, ca şi în cazul vânzării, toateelementele fondului de comerţ.

Ca şi în cazul vânzării, locatorul are obligaţia să nu facă locatarului concurenţă, prin desfăşurareaunui comerţ de acelaşi gen, la mică distanţă de locatar.

Locaţiunea fondului de comerţ constituie un act despre care comerciantul are obligaţia să facămenţiune în registrul comerţului [art.21 lit.a) din Legea nr.26/1990].

O aplicaţie actuală a locaţiunii fondului de comerţ o reprezintă locaţia gestiunii, reglementată prinacte normative speciale.

Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face şi el obiectulunei garanţii reale mobiliare, în condiţiile Codului Civil.

Garanţia se constituie pe baza unui contract de garanţie. Ea se poate constitui cu sau fărădeposedarea de bunul care face obiectul garanţiei.

Pentru protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor, legea cere îndeplinirea unei

formalităţi de publicitate. Această condiţie este îndeplinită din momentul înscrierii avizului de garanţiereală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Legea nr.26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în registrul comerţului amenţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ [art.21 lit .a) din lege].

Această menţiune este opozabilă terţilor de la data efectuării ei în registrul comerţului.

6. Auxiliarii comercianţilor

În realizarea activităţii lor, comercianţii cooperează cu anumite persoane care, fie le reprezintăinteresele, fie le f acilitează efectuarea unor operaţiuni comerciale. Aceste persoane sunt denumiteauxiliari ai comercianţilor și sunt două categorii, clasificați în funcție de de raportul juridic pe care îl aucu principalul:

a) auxiliari dependenţi – pers care depind direct sau se află în raport de muncă cu

comercianţii şi care sunt retribuite de aceştia. Întra în această categorie, de regulă, salariații unuicomerciant.


22/87

22

b) auxiliarii autonomi – sunt comercianţi independenţi, care numai ajută pe alți comercianţi înactivitatea lor. Intră în acestă categorie: mijlocitorii, care nu au calit de reprezentanţi ai principalului, şiagenţii comerciali, care pot fi reprezentanţi sau nu ai principalului.

Auxiliarii comercianților sunt persoane care acționează în calitate de inter mediari. Au un statut juridic distinct de cel al comerciantului cu care colaborează și acționează în cadrul unor raporturi juridice reglementate de Codul Civil.

a) Mandatarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un comerciant încheieacte juridice în numele și pe seama comerciantului (art. 2009 C.civ). Separat, raporturile de mandat cu reprezentare se pot grefa pe contractele individuale de muncă

(vânzătoare, muncitor, șofer etc). b) Comisionarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un comerciant

încheie acte juridice în nume propriu și pe seama comerciantului (art. 2039 C.civ.) În cadrul rap de mandat fără reprez putem avea:Consignatarul care este persoana care, în baza împuterniciriii comerciantului, încheie acte

juridice de vânzare a unor bunuri mobile ale comerciantului, în nume propriu, dar pe seamacomerciantului (art. 2054 C.civ.), sau

Expeditorul care este persoana care se obligă față de comerciant să încheie în nume propriu, darpe seama comerciantului contracte de transport și să îndeplinească operațiunile accesorii (art.2064C.civ.).

c) Agenții comerciali. Sunt persoane împuternicite de un comerciant, în mod statornic, fie sănegocieze, fie să negocieze și să încheie contracte, în numele și pe seama co merciantului, înschimbul unei remunerații, în una sau mai multe regiuni determinate (art. 2072 C.civ.).

d) Agenții speciali care acț pe piețele reglementate: - în cadrul piaței de capital operează societățile de servicii de investiții financiare

autorizate de C.N.V.M. și instituțiile de credit autoriz de B.N.R.; separat, operează și traderi (Lg297/2004 privind piața de capital).

- în cadrul piaței burselor de mărfuri operează societățile de brokeraj și brokeri (Lg.357/2005);

- în cadrul piaței asigurărilor și reasigurărilor operează agenții de asigurare și brokeriide asigurare (Lg. 32/2000)

e) intermediarii ocazionali. Sunt persoanele care pun în legătură un comerciant cu altul învederea încheierii unui act juridic (art. 2096 C.civ.).

Exemple de subiecte de sinteză 1. Dobândirea calităţii de comerciant. 2. Dovada calităţii de comerciant. 3. Încetarea calităţii de comerciant. 4. Definiţia şi natura juridică a fondului de comerţ. 5. Firma.6. Emblema.7. Clientela şi vadul comercial. 8. Actele juridice privind fondul de comerţ. 9. Condiţiile reprezentării. 10. Prepuşii comercianţilor.

Exemplu de test de tip grilă Calitatea de comerciant persoană fizică se dobândeşte prin: a) săvârşirea de fapte de comerţ obiective, cu titlu de profesie şi în nume propriu; b) înregistrarea în registrul comerţului; c) obţinerea autorizaţieid) administrative de exercitare a activităţii comerciale.

Bibliografie:

Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; Vasile Nemeș, Drept comercial, Edit. Hamangiu, București, 2012.


23/87

23

Unitatea de învăţare nr. 4 SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Cuprins

I. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România

II. Regulile comune aplicabile oricărei societăţi comerciale 1. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comerciale 1.1. Definiţie 1.2. Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza societăţii comerciale 1.3. Formele societăţii comerciale 2. Constituirea societăţilor comerciale 2.1. Actele constitutive ale societăţii comerciale2.2. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale 2.3. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale 2.4. Consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii comerciale 2.5. Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale

2.6. Personalitatea juridică a societăţii comerciale 3. Funcţionarea societăţilor comerciale 3.1. Adunarea generală 3.2. Administratorii societăţii 3.3. Controlul gestiunii societăţii comerciale 4. Modificarea societăţilor comerciale 4.1. Condiţiile generale ale modificării actului constitutiv 4.2. Mărirea capitalului social 4.3. Reducerea capitalului social4.4. Prelungirea duratei societăţii 4.5. Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale 4.6. Schimbarea formei societăţii comerciale 5. Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale

5.1. Dizolvarea societăţilor comerciale 5.2. Lichidarea societăţilor comerciale

III. Regulile speciale privind anumite forme ale societăţii comerciale 1. Societatea pe acţiuni 1.1. Noţiunea societăţii pe acţiuni 1.2. Constituirea societăţii pe acţiuni 1.3. Funcţionarea societăţii pe acţiuni 1.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni 2. Societatea cu răspundere limitată 2.1. Noţiunea societăţii cu răspundere limitată 2.3. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată 2.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată

Obiectivele unităţii de învăţare În urma studiului unităţii de învăţare veţi reuşi să: a) înţelegeţi semnificaţia noţiunii de societate comercială; b) va însuşiţi aspectele ce privesc constituirea, organizarea, funcţionarea societăţilor

comerciale;c) cunoaşteţi cazurile şi condiţiile modificării societăţilor comerciale; d) înţelegeţi dizolvarea ţi lichidarea societăţilor comerciale;e) surprindeţi particularităţile societăţiilor pe acţiuni; f) constataţi principiile organizăţii şi funcţionării societăţilor cu răspundere limitată.


24/87

24

I. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România Reglementarea generală, dreptul comun, în materia societăţilor comerciale este cuprinsă în

Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în forma republicată în 2004, modificată prin Legeanr. 441/2006, prin O. U. G. nr. 82/2007 şi prin OUG nr. 52/2008.

Legea nr.31/1990 cuprinde reguli generale aplicabile oricărei societăţi comerciale, precum şireguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială.

Unele societăţi comerciale sunt guvernate de reglementări speciale (societăţile bancare,societăţile de asigurări).

II. Regulile comune aplicabile oricărei societăţi comerciale

1. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comerciale 1.1. Definiţie Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui

contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună încomun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.

1.2. Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza societăţii

comercialeElementele specifice contractului de societate care stă la baza societăţii comerciale: aporturileasociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială, precum şi împărţirea profitului.

a) Aporturile asociaţilor Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un

anumit bun, o valoare patrimonială. Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează bunul adus în societate de către asociat. Aportul în numerar. Acest aport are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o

transmită societăţii. Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale, aporturile în numerar

sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale, indiferent de forma ei (art.16 din Legea 31/1990). Aportul în natură. Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi: bunuri imobile (clădiri,

instalaţii, etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, etc.) sau incorporale (creanţe, fond de

comerţ, etc.). Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste aporturi se

realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor cătresocietate (art.16 alin.2 din Legea 31/1990).

Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului oria dreptului de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin proprietatea societăţii (art.65din Legea 31/1990).

Bunul care face obiectul aportului î n natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea stabilivaloarea părţilor de interes, părţilor sociale sau a acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului.

Această evaluare se face de către asociaţi sau, când este necesar, de către experţi. Aportul în industrie. În terminologia legii, aportul în industrie constă în munca sau activitatea pe

care asociatul promite să o efectueze în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Aportul în prestaţii în muncă este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi

asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită. În actul constitutiv, trebuie să se arate aportul fiecărui asociat. Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi

nici ca aportul unui asociat să aibă un obiect unitar. Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se naşte prin

semnarea contractului de societate sau, după caz, prin participarea la subscripţia publică. Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ). Asociaţii sunt

obligaţi să efectueze aporturile potrivit stipulaţiilor din contractul de societate şi cu respectareadispoziţiilor legii.

Dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi, prin aceasta, a cauzatsocietăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile dreptului comun.

Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul "este obligat şi laplata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul".


25/87

25

Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în totalitatea acestora. Aceste aporturi reunite formează capitalul social al societăţii şi, totodată, ele constituie elemente alepatrimoniului societăţii.

Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele, dar nu trebuieconfundate.

Capitalul social. Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege expresia valorică a

totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii.Capitalul social mai este denumit şi capital nominal .Capitalul social are o semnificaţie contabilă; el nu are o existenţă reală, concretă, ci reprezintă o

cifră convenită de asociaţi. În bilanţul societăţii, capitalul social apare evidenţiat la pasiv, deoarece el reprezintă aporturile

asociaţilor, care, la dizolvarea societăţii, trebuie restituite. În schimb, bunurile efective care constituieaportur ile asociaţilor figurează în activul bilanţului, întrucât ele aparţin societăţii.

Capitalul social are însă şi o semnificaţie juridică; el constituie limita gajului general al creditorilorsocietăţii, în sensul că în patrimoniul societăţii trebuie să existe bunuri a căror valoare să fie cel puţin în limita capitalului social.

În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de societate, legeastabileşte un plafon minim al capitalului social: 90.000. lei, în cazul societăţii pe acţiuni sau comandităpe acţiuni; 200 lei, în cazul societăţii cu răspundere limitată.

În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul vărsat. Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au obligat să

contribuie la constituirea societăţii. Capitalul subscris coincide cu capitalul social.Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în patrimoniul

societăţii. Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după forma juridică a

societăţii: părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă; părţisociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată; acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau încomandită pe acţiuni.

Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale sau acţiunicorespunzător valorii aportului fiecăruia.

Patrimoniul societăţii. Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cuvaloare economică aparţinând societăţii.

Patrimoniul social cuprinde: activul social şi pasivul social, care se evidenţiază în bilanţulsocietăţii cu respectarea dispoziţiilor legale contabile.

Între capitalul social şi patrimoniul societăţii există unele deosebiri. Astfel, în timp ce capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor, patrimoniul

societăţii este o universalitate juridică, în care sunt cuprinse toate drepturile şi obligaţiile, precum şibunurile societăţii.

Apoi, spre deosebire de capitalul social care nu are o existenţă reală, patrimoniul cuprindeelemente concrete, adică totalitatea bunurilor societăţii.

În sfârşit, pe când capitalul social este fix, patrimoniul societăţii are o compoziţie şi o valoare carevariază, în funcţie de rezultatele activităţii societăţii.

b) Intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale (affectiosocietatis)

Un alt element esenţial al contractului de societate îl reprezintă elementul psihologic, adică

intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis). Affectio societatis presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun,

suportând toate riscurile activităţii comerciale.Elementul psihologic affectio societatis constituie un criteriu de distincţie între societatea

comercială şi anumite grupări economice sau contracte. c) Împărţirea profitului Scopul societăţii este acela de a realiza profit din activitatea comercială desfăşurată şi de a-l

împărţi între asociaţi. Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecăruia dintre asociaţi poartă denumirea de dividend.

Întrucât activitatea comercială ar putea să înregistreze pierderi în loc de profit, datorită legăturiisociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi.

Deci, desfăşurând activitatea comercială în comun, asociaţii participă împreună, atât la profit, câtşi la pierderile societăţii.

Prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani.


26/87

26

Realizarea ori nerealizarea de profit poate fi stabilită numai la sfârşitul exerciţiului financiar, prin întocmirea situaţiei financiare anuale.

Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să fie real . Aceasta înseamnă că trebuie să se firealizat un excedent, adică o sumă care să fie mai mare decât capitalul social.

Totodată, profitul trebuie să fie util , adică să reprezinte profitul rămas după întregirea capitaluluisocial, când acesta s-a micşorat în cursul exerciţiului financiar şi după constituirea rezervelor.

Dacă potrivit situaţiei financiare anuale, nu există profit, nu pot fi distribuite dividende asociaţilor. În caz contrar, dividendele sunt fictive; ele sunt luate din activul patrimoniului în limita capitaluluisocial, cu prejudicierea drepturilor creditorilor.

Distribuirea de dividende, în absenţa unor beneficii reale şi utile, reprezintă o faptă ilicită, careare consecinţe sub aspect civil şi penal.

În privinţa împărţirii profitului între asociaţi, legea consacră libertatea asociaţilor de a decide prinactul constitutiv al societăţii.

În cazul în care în actul constitutiv, asociaţii nu au stabilit modul de împărţire a profitului şi desuportare a pierderilor, îşi găsesc aplicarea dispoziţiile legale: "dividendele se vor plăti asociaţilor înproporţie cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s -a prevăzutaltfel" (art.67 alin.2 din Legea nr.31/1990).

În cazul în care societatea a realizat profit, acesta va fi repartizat de către adunarea asociaţilorpe destinaţiile legale: reîntregirea capitalului social, formarea fondului de rezervă, reinvestire prin

majorarea capitalului social, distribuire de dividende către asociaţi etc. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai târziu de 8 luni de ladata aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar.

Dacă societatea nu îşi execută obligaţia de plată a dividendelor, ea va plăti o penalitate aferentăperioadei de întârziere la nivelul dobânzii legale.

1.3. Formele societăţii comer ciale Potrivit art.2 din Legea nr.31/1990, societatea comercială îmbracă una din următoarele forme

juridice: societatea în nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în comandită pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată.

Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii comerciale au drept criteriu întinderea răspunderiiasociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii (art.3 din Legea nr.31/1990)

a) Societatea în nume colectiv este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu

patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. b) Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu

patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţiicomanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.

c) Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iarobligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în limita aportului lor.

d) Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit înacţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şisolidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportuluilor.

e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cupatrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.

Enumerarea formelor juridice ale societăţii comerciale are un caracter limitativ.

Persoanele care doresc să constituie o societate comercială sunt libere să aleagă oricare formăde societate prevăzută de lege.

În mod excepţional, forma de societate este impusă de lege (societăţile din domeniul bancar şi alasigurărilor).

2. Constituirea societăţilor comerciale

Societatea comercială este, în esenţă, un contract şi, totodată, o persoană juridică. Fundamentulsocietăţii comerciale îl reprezintă actul constitutiv sau, în anumite cazuri, actele constitutive.

Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalităţi cerutede lege. Aceste formalităţi se întemeiază pe actul constitutiv sau, după caz, pe actele constitutive.


27/87

27

2.1. Actele constitutive ale societăţii comerciale Potrivit art.5 din Legea nr.31/1990, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se

constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituieprin contract de societate şi statut.

În cazul societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată, legea permite cacele două acte – contractul de societate şi statutul – să se încheie sub forma unui înscris unic,

denumit act constitutiv.Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singurepersoane (societatea cu răspundere limitată cu asociat unic). În acest caz se întocmeşte numaistatutul.

Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, deasemenea, act constitutiv.

a) Contractul de societate Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele: consimţământul valabil al

părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat şi o cauză l

Drept Comercial Roman - Vasile Nemes

Documents

Transcript of Drept Comercial Roman - Vasile Nemes