Dragos Stefanica Cunoasterea Lui Dumnezeu CA Baza a Religiei Crestine

7/21/2019 Dragos Stefanica Cunoasterea Lui Dumnezeu CA Baza a Religiei Crestine

http://slidepdf.com/reader/full/dragos-stefanica-cunoasterea-lui-dumnezeu-ca-baza-a-religiei-crestine 1/7

„ȘI VIAȚA VEȘNICĂ ESTE ACEASTA…” CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU

CA BAZĂ A RELIGIEI CREȘTINE, CONFORM EVANGHELIEI DUPĂ IOAN 17:31

drd. Dragoș Ștefănică

Introducere

Religia creștină are la bază credința în Dumnezeul triunic, care a creat lumea , șicare s-a descoperit pe sine însuși în actul creației, în istorie, în viața și credințele

poporului Israel și, în cele din urmă, într -un mod cu totul special, în persoana și

lucrarea lui Isus Hristos, Dumnezeul întrupat venit să mântuiască omenireacoruptă de păcat (Grudem 2004, 145-147; Bavink 2011, 163-167). Aceastăcredință vizează, în cele din urmă, mântuirea omului, salvarea lui de la moarteaveșnică. Însă tânjirea după nemurire nu-i caracterizează numai pe creștini, saunumai pe cei dedicați unei anumite religii. Un studiu sociologic realizat înStatele Unite arată că, de fapt „credința în viața de după moarte constituie un

principiu fundamental al multor persoane, atât al celor care sunt active din punctde vedere religios, cât și al celor care nu sunt [active religios]”

(VandeCreek&Nye 1994, 273). În studiul de față ne vom limita, totuși, la oanalizare a credinței creștine privind mântuirea, salvarea de la viața eternă.Plecând de la textul biblic din Evanghelia după Ioan 17:3, vom urmări felul încare cunoașter ea lui Dumnezeu poate constitui temeiul mântuirii noastre eterne.

Cunoașterea ca bază a mântuirii omului

După cum observă J.M. Boice, în comentariul său la Evanghelia după Ioan,

creștinii au folosit, de-a lungul timpului, numeroase concepte și metafore pentrua descrie mântuirea, salvarea de la moartea eternă. De cele mai multe ori,limbajul lor a fost presărat de cuvinte precum „păcat”, „ispășire”, „naștere din

nou” sau „credința în Isus Hristos” (Boice 2005, 1257). Toate aceste conceptesunt biblice și, deci, corecte din punct de vedere teologic. Este adevărat că nuam putea concepe mântuirea în afara jertfei ispășitoare a lui Hristos, în afaraharului Său sau în afara unei schimbări radicale a vieții, pe care creștinii o

1 Eseul a fost publicat în volumul Puterea de a fi altfel , Patricia Runcan și RemusRuncan (coordonatori), București, Editura Didactică și Pedagogică, 2014, pp. 195‒200.



Dragoș Ștefănică 2

numesc „naștere din nou”, prin Duhul Sfânt. Însă toate acestea nu epuizează paleta largă de imagini pe care Sfânta Scriptură le utilizează pentru a descriemiracolul mântuirii. De fapt, tocmai datorită măreției acestei taine, limbajul

trebuie să fie cât mai complex, metaforele trebuie să abunde, iar învățăturatrebuie să fie una bogată. În acest lung șir de imagini ale mânturii se înscrie șiafirmația Mântuitorului, din Evanghelia după Ioan 17:3: „Și viața veșnică esteaceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe IsusHristos, pe care L-ai trimis Tu”. Unii cercetători au numit acest verset „măreațadefiniție pe care Noul Testament o dă vieții veșnice” (Barclay 2000, 207). Însăcu siguranță, afirmația lui Hristos nu are statutul de „unică definiție” a viețiivețnice; Sfânta Scriptură conține multe alte pasaje care vorbesc despre această

realitate (Matei 19:29; Luca 10:28; Ioan 3:16; 6:40; Romani 2:7 etc.). toateaceste texte subliniază condiții ale primirii vieții veșnice, printre acesteanumărându-se credința în Hristos, respectarea preceptelor biblice, acceptareaharului mântuitor , stăruirea în facerea binelui etc. Totuși, „definiția” din Ioan17:3 subliniază un aspect demn de luat în seamă în ceea ce privește religiacreștină: nevoia unei cunoașteri reale, adevărate a lui Dumnezeu, o cunoaștere

bazată pe o relație, care constituie o condiție sine qua non a moștenirii viețiiveșnice.

Există cercetători care au observat, pe bună dreptate, că religia creștină nu estesingura care stabilește o legătură strânsă între câștigarea vieții eterne și ocunoaștere specială a unui anumit zeu; de fapt, „multe religii leagă viața veșnicăde cunoașterea lui Dumnezeu sau a unor dumnezei” (Carson 1991, 556).Condiția fragilă a omului îl făcea pe acesta să caute salvarea în altă parte, într-olume transcendentă, o lume net diferită de cea în care el însuși viețuia. Acestaeste motivul pentru care religiile bazate pe gnoză au avut un uriaș succes în

rândurile popoarelor antice și, după câte se pare, și în rândurile oamenilormoderni (Shoedel 1962, 389). Rezultată din „declinul religiilor antice” (Scaer1875, 334), de care s-a atașat ca un „parazit”, gnoza, cunoașterea tainică a luiunui dumnezeu, disponibilă doar unor inițiați, a folosit filozofia greacă ca pe unvehicul de expresie, atingând, în cele din urmă, și religia creștină (Schoedel1962, 392).

Este deja bine cunoscut faptul că atât gândirea greacă, cât și cea ebraică,

susțineau cu fermitate ideea că, pentru a se mântui, omul avea nevoie de unanumit tip de cunoaștere ( Newman&Nida 1993, 527). Trebuie să remarcăm,



Altruistic living in a consumerist culture 3

totuși, că în iudaism accentul cădea pe cunoașterea Dumnezeului adevărat, carese revela pe Sine, și care chema poporul la credință și ascultare (Newman&Nida1993, 527). Câteva dintre trăsăturile acestui tip de cunoaștere a lui Dumnezeu se

regăsesc, cu siguranță, și în Evanghelia după Ioan.

În această lucrare ne delimităm clar de cunoașterea lui Dumnezeu propusă deînvățătura eretică a gnosticismului. Cu siguranță, în afirmația Sa, Hristos nu sereferea la o inițiere tainică în cunoașterea lui Dumnezeu, care să fei la dispozițiacâtorva „aleși”. În rugăciunea pe care i-o adresează Tatălui, El dorește caucenicii Săi și, odată cu ei, toți cei ce vor crede propovăduirea lor, să ajungă la ocunoaștere reală a lui Dumnezeu Tatăl și a Sa, unicul Mântuitor al lumii. În cele

ce urmează vom observa că, potrivit învățăturii lui Hristos din Ioan 17:3, laadevărata viață veșnică se poate ajunge printr-o adevărată cunoaștere a

singurului Dumnezeu adevărat .

Adevărata viață veșnică

În scrierile apostolului Ioan, „viață” este „un cuvânt teologic favorit, care aparede șaizeci și șase de ori” (Davis 1984, 161). La rândul său, conceptul de „viață

veșnică” apare douăzeci și trei de ori. În concepția evanghelistului, această viațăveșnică nu ține de natura omului, ci constituie ceva pe care numai Dumnezeu îl

poate da. Însă lucrul cel mai important îl constituie faptul că această viațăveșnică nu este ceva care ține strict de viitor. Ea nu înseamnă doar „viața-fără-de-moarte”, existența nesfârșită. Cei mai mulți comentatori biblici cad de-acordasupra faptului că viața veșnică este „o realitate prezentă” (Davis 1984, 162), decare cel credincios are parte încă de pe acum. Dar cum ar putea fi posibil acestlucru? Răspunsul stă tocmai în relația personală cu Dumnezeu, asupra căreia ne-

am aplecat în prezentul studiu. „Asocierea” cu Dumnezeul care are viața în Elînsuși înseamnă garantarea adevăratei vieți. Cunoașterea Lui, o cunoaștere în

relație, este cea care-l pune pe om în fața Vieții și îl ajută să se împărtășeascădin această viață divină.

Așadar, atunci când vorbim despre viața veșnică promisă de Hristos ar trebui sătrecem dincolo de granițele unei realități strict viitoare, eschatologice. Aceastăviață începe de acum, întrucât ea se bazează pe o cunoaștere reală a alui

Dumnezeu, cunoaștere pe care El ne-o propune tot pentru acum.




„Singurul Dumnezeu adevărat”

Este demn de remaracat faptul că, în rugăciune Sa, Hristos ține să accentueze

faptul că, pentru a ajunge la viața veșnică, omul trebuie să-L cunoască pe singurul și adevăratul Dumnezeu. Aceste sublinieri scot în evidență ideea că nucunoașterea în sine este mântuitoare; efortul uman de a afla multe lucruri, fie eleși transcendente, nu-i asigură individului slavarea de la moartea eternă.Important este ca ținta căutărilor lui stăruitoare să fie Dumnezeul adevărat ,Dumnezeul unic.

Însă cum putem ajunge la cunoașterea corectă despre Dumnezeu? Răspunsul pe

care ni-l oferă Sfânta Scriptură este: revelația divină. Dumnezeu S-a descoperit pe sine omului, iar Cuvântul sfânt stă mărturie despre El și faptele Sale mărețe.Cercetătorul J.M. Boice este de părere că imaginea noastră despre Dumnezeu artrebui să conțină cel puțin trei aspecte: sfințenia, atotcunoașterea șisuveranitatea (Boice 2005, 1260). Sfințenia divină ne conduce la sfințirea

propriei noastre vieți; omnisciența divine are ca efect atât responsabilizareanoastră – știind că Dumnezeu cunoaște totul vom fi atenți la conduita proprie – ,cât și întărirea încrederii în Dumnzeul înțelept, care știe foarte bine cum se vor

încheia situațiile dificile prin care trecem. În fine, suveranitatea divină ne dăasigurarea că Dumnezeu nu doar știe ce se întâmplă, dar El are și puterea de aîndrepta lucrurile astfel încât „toate să lucreze spre binele celor ce-l iubesc peEl”.

Pericolul care îi pândește pe toți oamenii, creștini sau nu, este pericolulidolatriei. Omul este tentat să-și creeze un dumnezeu care să răspundă cel mai

bine nevoilor lui. Astfel, el își va făuri un dumnezeu care doar ajută, oferă,

aprobă, iartă. Cunoașterea unui astfel de dumnezeu și credința în el nu ajută lanimic. Iar pericolul ca și creștinii să și-L închipuie în acest fel pe DumnezeulScripturilor este la fel de mare. Tocmai de aceea Hristos spune că numaicunoașterea adevărtului și singurului Dumnezeu este salvifică.

O piedică majoră în calea cunoașterii acestui Dumnezeu o constituie, în opinialui J. Boice, refuzul categoric al oamenilor de a intra în relație cu un astfel deDumnezeu. La baza acestui refuz stă frica:




Problema este că noi nu vrem asta [să-L cunoaștem pe Dumnezeu],iar motivul pentru care nu vrem este acela că noi Îl vedem peadevăratul Dumnezeu, care trebuie cunoscut, amenințător.

Sfințenia lui este amenințătoare. Cunoașterea lui e amenințătoare.Suveranitatea lui e amenințătoare. Tot ce poate fi cunoscut despreDumnezeu este amenințător, ba chiar profund amenințător atuncicând suntem, încă, în păcatele noastre, dar uneori chiar și după ceDumnezeu ne-a adus la credința în Sine prin Isus Hristos. (Boice2005, 1262).

Imaginea lui Dumnezeu construită de Boice pare, ce-i drept, de-a deptul

înfricoșătoare. Totuși, individul trebuie să fie conștient că Dumnezeul dragostei jertfitoare este, în același timp, un Dumnezeu al dreptății. Iar dacă acest fapt ne-ar putea împiedica să ne dorim să-L cunoaștem, ar trebui să ne reamintim mereuși mereu că în afara cunoașterii personale, intime, a acestui Dumnezeu și aTrimisului Său nu există viață veșnică.

Adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu

După ce am văzut că Hristos propune o adevărată viață veșnică, a cărei originese află în adevăratul Dumnezeu, vom vedea acum ce presupune adevărata

cunoaștere a acestui Dumnezeu.

După cum anticipam deja, mai sus, originea cunoașterii propuse de creștinism o constituie scrierile Vechiului Testament. W. Barclay observă că „a- L cunoaște

pe Dumnezeu este o învățătură specifică a Vechiului Testament.” (Barclay 2000,208). Cercetătorul citează numeroase texte veterotestamentare care vorbesc

despre înțelepciune și despre cunoaștere. Unul dintre cele mai grăitoare verseteeste cel din habacuc 2:14: „Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa salveiDomnului, ca fundul mării de apele car e-l acopăr.” Afirmația profetului pare săvizeze o „epocă de aur”, în care cunoașterea lui Dumnezeu nu va mai fi un„lux”, ci va fi o realitate care va caracteriza întreg poporul ales. Un alt textsemnificativ pentru discuția noastră este cel din Osea 4:6: „Poporul Meu pieredin lipsă de cunoştinţă.” Necunoașterea lui Dumnezeu și a preceptelor Sale ducela neîmpinirea voii Lui și, în cele din urmă, la moarte.




Însă cum ar trebui să arate cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu, prezentată înIoan 17:3? Este ea pur informație doctrinară? Se rezumă ea la o cunoaștere

bazată pe experiență? Un răsuns potrivit ar trebui să le îmbine pe cele două. Pe

de o parte, nu putem vorbi despre o cunoaștere în relație fără să admitemnecesitatea unei cunoașteri intelectuale (Barclay 2000, 208). Atunci cândîmpărtășim evanghelia, mai ale oamenilor care nu au o cultură creștină, trebuiesă-L descriem pe Dumnezeul care-i cheamă pe oameni la o relație personală cuEl. Însă nu putem reduce totul la cunoașterea informațională. Hristos ne cheamăla o cunoaștere intimă a Tatălui și a Sa. De fapt, în Vechiul Testament estefolosit deseori verbul „a cunoaște” pentru a se face trimitere la relația intimădintre soți (Barclay 2000, 209). Acest fapt trebuie să ne ducă cu gândul la tipul

de cunoaștere pe care și-L dorește Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm faptul că, după învățătura lui Hristos,„cunoașterea lui Dumnezeu nu este o precondiție, și nici nu conduce la viațaveșnică; mai degrabă, cunoașterea lui Dumnezeu este viața veșnică.” (Thompson 1989, 40) Acest lucru este adevărat întrucât, după cum am observat,trăirea în armonie cu Dumnezeu înseamnă împărtășirea vieții divine, adicăîmpărtășirea din viața adevărată.

Concluzii

Am observat, în studiul de față, că una dintre imaginile cele mai grăitoaredespre mântuire este cea a cunoașterii lui Dumnezeu. Această cunoaștere poatefi dobândită numai într -o relație personală cu Dumnezeul adevărat. Informațiiledespre Dumnezeu sunt necesare, însă ele nu înseamnă totul. Cunoașterea înrelație duce la schimbarea radicală a vieții și înseamnă, ea însăși, viața veșnică,

împărtășirea cu viața celui care are este Dătătorul vieții.

Bibliografie

Boice, J.M. (2005). The Gospel of John: An Expositional Commentary, GrandRapids: Baker Books.

VandeCreek, Larry; Nye, Christina (1994). Trying to Live Forever : Correlatesto the Belief in Life After Death. Journal of Pastoral Care 48 no 3

1994: 273-280.Grudem, W. (2004). Teologie sistematică. Oradea: Făclia.




Bavink, H. (2011). Reformed Dogmatics. Grand Rapids, Mich.: BakerAcademic.

Carson, D. A. (1991). The Gospel according to John. Leicester, England; Grand

Rapids, Mich.: Inter-Varsity Press; W.B. Eerdmans.Schoedel, W.R. (1962). The Rediscovery of Gnosis. A Study of the Background

to the New Testament. Source Interpretation 16 no 4: 387-401.Scaer, D.P. (1975). Gnosis in the Church Today. Source Springfielder 38 no 4:

334-344. Newman, B. M. & Nida, E. A. (1993). A handbook on the Gospel of John. New

York: United Bible Societies.David, J.C. (1984). The Johannine Concept of Eternal Life as a Present

Possession. Source Restoration Quarterly 27 no 3:161-169.Barclay, W. (2000). The Gospel of John : Volume 2. Philadelphia: The

Westminster Press.Thompson, M.M. (1989). Eternal Life in the Gospel of John. Source Ex auditu

5: 35-55.

Dragos Stefanica Cunoasterea Lui Dumnezeu CA Baza a Religiei Crestine

Documents

Transcript of Dragos Stefanica Cunoasterea Lui Dumnezeu CA Baza a Religiei Crestine