Dragi Copii

1
Dragi copii, se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte. Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere: - Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi. Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat! Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat! De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat! De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

description

drafi copii

Transcript of Dragi Copii

Dragi copii, se spune c n vremea cnd Iisus era rstignit pe cruce, i suferea pentru pcatele noastre, n Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un co plin cu ou. Trecnd ea prin acel ora a auzit c Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte i a fost dus s fie rstignit pe dealul Golgota.Cnd femeia a auzit vestea aceea cutremurtoare, inima ei a fost cuprins de o mare durere. Ea era cu att mai suprat pentru c Iisus l-a vindecat odat pe fiul ei, care era bolnav de moarte.Aa cum era, cu coul plin de ou, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era btut n cuie pe cruce i nite soldai l pzeau. Din minile i picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de snge.Femeia i-a aezat coul ei cu ou acolo jos, lng crucea Domnului, i a nceput s se roage plngnd de durere:- Doamne Sfinte, Tu, care ai fcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai nviat morii i ne-ai nvat s credem n Dumnezeu, acum eti rstignit pe cruce ca cel mai mare duman. Te rugm, iart-ne pe noi, pctoii, i las-ne un semn, s ne aducem aminte de suferina pe care ai ndurat-o pentru noi.Cnd s-a ridicat femeia de jos, oule din coul ei erau toate roii de la sngele care picurase pe ele din rnile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acas, ci a rmas n oraul Ierusalim. Dup trei zile de la rstignire, acea femeie mpreun cu alte femei au mers la mormntul Domnului, dar acesta era gol i atunci s-au bucurat mult, spunnd: Hristos a nviat!Plin de bucurie, femeia spunea tuturor despre oule roii din coul ei, care erau semnul suferinelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strlucind de bucurie mprea tuturor cte un ou rou, spunndu-le: Hristos a nviat!De atunci, n fiecare an, n Vinerea Mare, femeia aceea credincioas i pregtea cte un co cu ou roii n amintirea Rstignirii i nvierii Domnului. Le mprea copiilor i sracilor, povestindu-le despre suferinele lui Iisus pentru mntuirea noastr, a oamenilor. Apoi i punea s ciocneasc n amintirea nvierii Domnului, spunndu-le: Hristos a nviat!, i primind rspunsul: Adevrat a nviat!De la femeia aceea a rmas obiceiul s fie vopsite ou roii de Pati i s fie druite n amintirea Patimilor i nvierii Domnului.