Download (PDF, 1.47MB)

`

”Socialismul înseamnă acea forţă capabilă să restabilească societatea în condiţiile unui organism perfect ordonat, să asigure bunăstarea fiecăruia transformând proprietatea privată în avuţia obştească.” Oscar Wilde Este indicat ca cineva care nu este expert în ceea ce priveşte chestiunile economice şi sociale să emită păreri despre socialism? Cred, din mai multe motive, că este. Să cercetăm întîi chestiunea din punct de vedere al cunoaşterii ştiinţifice. Poate părea că nu există diferenţe metodologice majore între astronomie şi economie: oamenii de ştiinţă din ambele domenii încearcă să descopere legi care pot fi acceptate general pentru un grup circumscris de fenomene, astfel încît să interconecteze aceste fenomene pe cît de uşor de înţeles posibil. Dar, în realitate, asemenea diferenţe metodologice există. Descoperirea legilor generale în domeniul economiei este îngreunată de faptul că observarea fenomenelor economice este adesea afectată de mulţi factori care sînt foarte greu de evaluat separat. În plus, experienţa care s-a acumulat de la începutul aşa-zisei perioade civilizate a istoriei umane a fost influenţată şi limitată, cum bine se ştie, de cauze care subnicio formă nu sunt exclusiv economice ca natură. De exemplu, majoritatea statelor mari din istorie şi-au datorat existenţa cuceririlor. Cuceritorii s-au stabilit, legal şi economic, drept clasă privilegiată în ţara cucerită. Şi-au însuşit drepturile de proprietate şi au desemnat preoţimea din rîndurile lor. Preoţii, controlînd educaţia, au creat din separarea pe clase sociale o instituţie permanentă şi au creat un sistem de valori prin care oamenilor le era ghidat, în mare parte inconştient, comportamentul social.

De ce socialism?

Dar tradiţia istorică este, putem zice, destul de actuală;Dar tradiţia istorică este, putem zice, destul de actuală; niciunde nu s-a reuşit să se treacă peste ceea ce Thorstein Veblen numea “faza prădătoare” a dezvoltării umane. Faptele economice observabile aparţin acelei faze şi chiar şi asemenea legi care ar putea deriva de aici nu pot fi aplicabile altor faze. Dat fiind că scopul real al socialismului este tocmai să înfrîngă faza prădătoare a dezvoltării umane şi să avanseze dincolo de ea, ştiinţa economiei în starea ei actuală poate arunca puţină lumină asupra societăţii socialiste din viitor. În al doilea rînd, socialismul este îndreptat către un final etic din punct de vedere social. Ştiinţa, totuşi, nu poate crea sfîrşituri, ba mai mult, nu le poate inocula în fiinţele umane. Dar sfîrşiturile însele sînt concepute de personalităţi cu idei înalte şi, dacă aceste sfîrşituri nu sînt abandonate din faşă, ci pline de viaţă şi viguroase, sînt adoptate şi purtate înainte de acele multe fiinţe umane care, pe jumătate inconştiente, determină evoluţia lentă a societăţii.

(continuare în pag. 2)

1.De ce socialism pag 1-3 2.109 ani de la Marea Răscoală Țărănească de la 1907 pag.4-5 3.160 de ani de la eliberarea

romilor din robie pag.5-6 4.Criza apei la nivel pag.6-7

mundial, Seceta poate fi învinsă cu Soluția Coandă

5.Ce spun românii despre epoca socialista pag.7

6.Haina militară şi Capitalismul pag.87.Întrebări legitime pag.88.România va aparține din

nou poporului român pag.99.Sa nu ne pierdem simtul

umorului pag.1010.Stiri externe pag.11 11.SĂ NE AMINTIM pag. 12

Supliment ÎMPREUNĂSumar pag. 11-1201. Primul Congres al Partidului Comunitar Din România02. Cuvîntarea tovarășului Petre Ignatencu la Congresul I al PCDR

Nr. 02 (49) Februarie 2016 -Publicație lunară de atitudine pro-comunistă -Exemplar gratuit. ISSN 2359-7798 ISSN-L 2359-7798

(continuare din pag. 1) Din aceste motive, ar trebui să avem grijă să nu supraestimăm ştiinţa şi problemele ştiinţifice atunci cînd se discută probleme umane; şi nu ar trebui să ne imaginăm că experţii sînt singurii care au dreptul să emită păreri în ceea ce priveşte chestiunile de organizare socială. Nenumărate voci au susţinut, de ceva vreme încoace, că societatea umană trece printr-o criză, că stabilitatea i-a fost scuturată serios. Este caracteristic unei asemenea situaţii ca indivizii să se simtă indiferenţi sau chiar ostili grupului, mic sau mare, din care fac parte. Ca să mă explic, am să descriu aici o experienţă personală. Am discutat recent cu un om inteligent şi bine intenţionat despre ameninţarea unui alt război care, în opinia mea, ar pune serios în pericol existenţa umanităţii, şi am menţionat că numai o organizaţie supra-naţională ar oferi protecţie împotriva acestui pericol. Atunci, vizitatorul meu, foarte calm şi liniştit, mi-a spus: “De ce te opui atât de profund dispariţiei rasei umane?” Sînt sigur că acum un secol, nu mai mult, nimeni nu ar fi făcut o asemenea afirmaţie cu atîta uşurinţă. Este afirmaţia unui om care s-a chinuit în zadar să atingă un echilibru şi care, mai mult sau mai puţin, a pierdut speranţa de a reuşi. Este expresia unei singurătăţi dureroase şi a unei izolări, de care atîţia oameni suferă astăzi. Care este cauza? Există vreo scăpare?Este uşor să punem asemenea întrebări, dar este greu să răspundem la ele neavînd niciun dubiu. Trebuie să încerc, totuşi, pe cît de bine pot, deşi sînt conştient de faptul că sentimentele şi aspiraţiile noastre sînt frecvent contradictorii şi obscure şi că nu pot fi exprimate în formule uşoare şi simple. Omul este, în acelaşi timp, o fiinţă solitară şi una socială. Ca fiinţă solitară, el încearcă să-şi protejeze existenţa sa şi pe aceea a celor care îi sînt apropiaţi, să-şi satisfacă dorinţele personale şi să-şi dezvolte abilităţile înnăscute. Ca fiinţă socială, el încearcă să cîştige recunoaşterea şi afecţiunea oamenilor, să îi placă aceleaşi lucruri ca şi lor, să îi mîngîie cînd au necazuri şi să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă. Doar existenţa acestor năzuinţe variate, adesea conflictuale, stau la baza caracterului special al omului şi combinarea lor specifică determină gradul în care un individ poate obţine echilibrul interior şi poate contribui la bunăstarea societăţii Este destul de posibil ca puterea relativă a acestor două porniri să fie, în mare, fixată genetic. Dar personalitatea care erupe în cele din urmă este formată în mare parte de mediul în care individul se întîmplă să se afle atunci cînd se formează, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia acelei societăţi şi de felul în care priveşte el însuşi diferite tipuri de comportament. Conceptul abstract de “societate” înseamnă pentru fiinţa umană individuală suma relaţiilor sale directe şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să muncească individual, dar depinde atât de mult de societate – în existenţa sa fizică, intelectuală şi emoţională – că ne

este imposibil să ni-l imaginăm sau să-l înţelegem în afara cadrului societăţii. “Societatea” îi dă omului mîncare, haine, o casă, uneltele de lucru, limba, modul de gîndire şi majoritatea gîndurilor în sine; viaţa lui este posibilă datorită muncii şi reuşitelor multor milioane de oameni din trecut şi din prezent, care sînt cu toţii ascunşi în spatele micului cuvînt “societate”. Este evident, în consecinţă, că dependenţa individului de societate este un fapt natural care nu poate fi abolit – la fel ca în cazul furnicilor şi al albinelor. În orice caz, în timp ce întreg procesul de existenţă al furnicilor şi albinelor este fixat în detaliu de instincte rigide, moştenite, modelul social şi interrelaţionarea fiinţelor umane sînt foarte variabile şi se pot schimba. Memoria, capacitatea de a face noi combinaţii, darul comunicării orale au făcut posibilă dezvoltarea fiinţelor umane în direcţii care nu sînt dictate de necesităţile biologice. Această dezvoltare se manifestă în tradiţie, instituţii şi organizaţii; în literatură; în descoperiri ştiinţifice şi inginereşti; în lucrările de artă. Aşa se explică cum se întîmplă că, într-un anumit sens, omul îşi poate influenţa viaţa prin propriul comportament şi că, în acest proces, gîndirea conştientă şi dorinţele pot juca un rol. Omul moşteneşte la naştere, ereditar, o constituţie biologică pe care trebuie să o considerăm fixă şi nealterabilă, incluzînd dorinţele naturale caracteristice speciei umane. În plus, de-a lungul vieţii, obţine o constituţie culturală pe care o adoptă de la societate prin comunicare şi prin multe alte tipuri de influenţe. Această constituţie culturală este cea care, cu trecerea timpului, se poate schimba, şi determină în mare măsură relaţia dintre individ şi societate. Antropologia modernă ne-a învăţat, prin investigare comparativă a aşa-ziselor culturi primitive, că modul în care se comportă social fiinţele umane poate varia foarte mult, în funcţie de modelele culturale şi de tipurile de organizare care predomină în societate. Pe acest lucru îşi pot baza munca cei care încearcă să îmbunătăţească omul: fiinţele umane nu sînt condamnate, din cauza constituţiei lor biologice, să se anihileze unele pe altele sau să fie la cheremul unei sorţi crude, auto-impuse. Dacă ne întrebăm cum ar trebui schimbate structura societăţii şi atitudinea culturală a omului, pentru a face viaţa umană pe cît de satisfăcătoare posibil, ar trebui să ne amintim constant că există anumite condiţii pe care nu le putem modifica. Aşa cum am menţionat înainte, natura biologică a omului nu este modificabilă sub nicio formă. Mai mult, dezvoltarea tehnologică tehnologică şi demografică a ultimelor câteva secole a creat condiţii persistente. În societăţi relativ dense, care beneficiază de bunuri indispensabile existenţei lor continue, este absolut necesară o divizare extremă a muncii şi o centralizare la nivel înalt a aparatului productiv. Timpul în care indivizii sau grupurile relativ mici puteau fi complet auto-suficienţi – deşi, uitându-ne înapoi, pare idilic – a apus pentru totdeauna (continuare în pag. 3).

,,Scânteia AS'' Nr.2 (49) Februarie 2016 pagina 2

(continuare din pag. 2) Este doar o mică exagerare să afirmăm că omenirea constituie chiar şi acum o comunitate planetară de producţie şi consum. Am atins punctul în care poate că voi indica pe scurt ceea ce, în opinia mea, constituie esenţa crizei timpului nostru. Aceasta priveşte relaţia dintre individ şi societate. Individul a devenit mai conştient ca niciodată de dependenţa lui de societate. Dar el nu consideră această dependenţă ca pe ceva pozitiv, ca pe o legătură organică, ca pe o forţă protectoare, ci, dimpotrivă, ca pe o ameninţare la adresa drepturilor sale naturale, sau chiar la adresa existenţei sale economice. Mai mult, poziţia sa în societate îi accentuează pornirile egoiste de schimbare, pe cînd pornirile sociale, care sînt, natural, mai slabe, se deteriorează progresiv. Toate fiinţele umane, indiferent de poziţia în societate, suferă de acest proces de deteriorare. Prizonieri inconştienţi ai propriului egoism, se simt nesiguri, singuri şi privaţi de plăcerea naivă, simplă şi nesofisticată de a trăi. Omul poate găsi un scop în viaţă, cît de scurtă şi efemeră ar fi, doar dacă este devotat societăţii. Anarhia economică a societăţii capitaliste aşa cum există ea astăzi este, în opinia mea, adevărata sursă a răului. Vedem în faţa noastră o uriaşă comunitate de producători ai cărei membri încearcă neîncetat să se priveze unii pe alţii de roadele muncii lor colective – nu prin forţă, ci în conformitate cu regulile stabilite legal. Este deci important să realizăm că mijloacele de producţie – adică întreaga capacitate productivă necesară pentru producerea bunurilor de consum, precum şi a unor bunuri-capital în plus – pot fi legal, şi, în mare parte, sînt, proprietatea privată a unor indivizi. De dragul simplificării, în ceea ce urmează îi voi numi “muncitori” pe toţi cei care nu au în proprietate care nu au în proprietate nicio parte din mijloacele de producţie – deşi asta nu corespunde în totalitate înţelesului obişnuit al termenului. Proprietarul mijloacelor de producţie este în poziţia de a cumpăra forţă de muncă de la muncitor. Folosind mijloacele de producţie, muncitorul produce noi bunuri care devin proprietatea capitalistului. Punctul esenţial al acestui proces este relaţia dintre ceea ce produce muncitorul şi ceea ce primeşte în schimb, amîndouă fiind măsurate în termenii valorii reale. Până acum, în contextul în care contractul muncii este “liber”, ceea ce primeşte muncitorul nu este determinat de valoarea reală a bunului pe care îl produce, ci de nevoile sale minime şi de cererea capitalistului de forţă de muncă în relaţie cu numărul de muncitori care concurează pe acelaşi post. Este important să înţelegem că şi numai în teorie plata muncitorului nu este determinată de valoarea produsului său. Capitalul privat tinde să fie concentrat în câteva mîini, lucru cauzat parţial de concurenţa dintre capitalişti, şi parţial din cauză că evoluţia tehnologică şi diviziunea crescîndă a muncii încurajează formarea de unităţi de producţie mari în defavoarea celor mici. Rezultatul acestor dezvoltări este o oligarhie de capital

privat, o enormă putere care nu poate fi înlăturată eficientnici de o societate democratică organizată politic. Acest lucru este adevărat, dat fiind că membrii corpurilor legislative sînt selectaţi de partidele politice, finanţate în mare parte, sau influenţate în alt fel, de capitaliştii privaţi, care separă electoratul de clasa politică. Consecinţa este că reprezentanţii populaţiei nu protejează de fapt interesele secţiunilor defavorizate ale societăţii. Mai mult, în condiţiile actuale, capitaliştii privaţi controlează inevitabil, direct sau indirect, principalele surse de informare (presa, radioul, educaţia). Este deci extrem de greu şi, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul imposibil, pentru cetăţeanul-individ să ajungă la o concluzie obiectivă şi să profite inteligent de drepturile sale politice. Situaţia care predomină într-o economie bazată pe proprietatea privată a capitalului este caracterizată de două principii importante:primul, mijloacele de producţie (capitalul) sînt deţinute privat şi proprietarii dispun de ele aşa cum consideră de cuviinţă; al doilea, contractarea muncii este liberă. Desigur, nu există o societate pur capitalistă din acest punct de vedere. Ar trebui luat în calcul şi faptul că unii dintre muncitori au reuşit să îşi asigure o formă oarecum îmbunătăţită a “contractului liber de muncă”, prin lungi şi amare lupte politice. Dar, pe ansamblu, economia actuală nu diferă cu mult de capitalismul “pur”. Producţia este generată pentru profit, nu pentru consum. Nu predomină principiul că toţi cei capabili şi dornici de muncă vor găsi un loc de muncă; există aproape întotdeauna o “armată de şomeri”. Muncitorul trăieşte cu teama constantă că îşi va pierde locul de muncă. Dat fiind că muncitorii neangajaţi şi cei prost plătiţi nu oferă un mediu de piaţă profitabil, producţia de bunuri de consum este restricţionată şi consecinţa este constituită de o mare suferinţă. Progresul tehnologic rezultă frecvent într-o rată şi mai mare de şomeri, şi nu în uşurarea poverii muncii pentru noi toţi. Motivul profitului, alături de competiţia dintre capitalişti, este responsabil pentru o instabilitate în acumularea şi utilizarea capitalului, lucru care duce la depresiuni grave şi crescînde. Competiţia nelimitată duce la o imensă risipă de muncă şi la ciuntirea conştiinţei sociale a indivizilor pe care i-am menţionat mai înainte. Lucrul pe care îl consider cel mai rău la capitalism este această ciuntire a indivizilor. Întregul nostru sistem educaţional suferă de acest rău. I se inoculează studentului o atitudine competitivă exagerată, şi este antrenat să venereze ahtierea după succes, acest lucru făcînd parte din pregătirea pentru viitoarea lui carieră. Sînt convins că nu există decât un singur mod de a elimina aceste rele grave, şi anume stabilirea unei economii socialiste, împreună cu un sistem educaţional orientat spre ţeluri sociale. Într-o astfel de economie, mijloacele de producţie sînt în proprietatea societăţii înseşi şi sînt utilizate planificat. (continuare în pag. 4).


La 22-23 februarie 1907 au avut loc primele mișcări de revoltă țărănești din România, istoria a consemnat localitatea Fierbinți ca fiind prima dintre aceste localități și unde a izbucnit ”Marea Răscoală din 1907”, așa cum este cunoscută în istorie. Răscoala a luat amploare în principal în localitățile din județele Dorohoi și Iași. La începutul secolului XX, țărănimea constituia peste 80% din populația țării. Majoritatea aveau foarte puțin pământ, iar 10% dintre ei chiar deloc, așadar erau la mîna arendașilor de pe marile moșii boierești, care erau de obicei greci sau evrei. Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelşugate (între 1902 şi 1905), moşierii au crescut arenzile foarte mult astfel încât nemulţumirea ţăranilor a crescut şi ea ducând în cele din urmă în martie 1907 la răscoală. El arată că tulburările au început “în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendaşii erau puternici”, şi spune că numai trustul fraţilor Fischer, care deţinea moşii şi păduri totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafaţa unui judeţ întreg. Răscoala s-a extins în mod treptat în toata

Moldova, în luna Martie. Țăranii răsculați au atacat conacele arendașilor, dar arendații nu mai erau acolo, mulți refugiindu-se în Bucovina Austriacă, la Cernăuți. Orășelul Podu Iloaiei a fost ocupat de țărani la 14 Martie. Dar nu a fost singurul. Administrația locală nu putea face față, după ce inițial tratase răscoala cu nepăsare, considerînd că singurele victime ar fi arendașii. La 20 Martie, răscoala s-a extins în Muntenia și Oltenia, unde răsculații au fost mult mai violenți. La 25 Martie, Partidul Liberal, condus de prințul D.A. Sturdza, a fost chemat să formeze guvernul. Ca ministru de război a fost numit generalul Alexandru Averescu, decis sa înăbușe răscoala. Represalii armate au avut loc în diferite orașe în care au pătruns țăranii răsculați. Au urmat procese, fiind înaintate acte de acuzare împotriva a mii de țărani dar și a unor preoți, învățători care au pactizat cu răsculații precum si a “altor colaboratori prezumptivi”. Ulterior, unii arestați au fost eliberați printr-un decret de amnistiere emis de regele Carol I dar mulți au rămas în închisori încă foarte mulți ani, ultimii au fost eliberați în anul 1948 cînd la conducerea statului au venit comuniștii. Istoricii postdecembriști, favorabili burgheziei și capitalismului, încearcă să mai”îndulcească” din amploarea represiunii asupra răscoalei, contestînd cifra de 11.000 de morți, așa cum a fost statuată de istorici. Se aduc ca argumente datele consemnate de rapoartele înaintate în epocă primului ministru, D.A. Sturdza, care a condus represiunea, și care indicau ca rezultate ale represiunii pentru perioada 28 Martie – 5 Aprilie 1907: 421 de morți, aproximativ 112 răniți și 1.751 de arestați. (continuare în pag. 5).

109 ani de la Marea Răscoală Țărănească de la 1907. Controverse asupra cifrei reale a celor ucişi.


(continuare din pag. 3) O economie planificată, care ajustează producţia în funcţie de nevoile comunităţii, ar distribui toată munca tuturor celor capabili să muncească şi ar garanta existenţa fiecărui bărbat, a fiecărei femei şi a fiecărui copil. Educarea individului, în plus faţă de promovarea abilităţilor sale înnăscute, ar încerca să-l transforme în spiritul responsabilităţii faţă de ceilalţi oameni, în loc de a-l învăţa să glorifice puterea şi succesul din societatea noastră actuală. Cu toate acestea, este necesar să ne amintim că o economie planificată nu este echivalentă cu socialismul. O economie planificată ar putea să fie însoţită de completa încătuşare a individului. Atingerea socialismului presupune soluţionarea unor foarte grele probleme socio-politice: cum este posibil, în ceea ce priveşte centralizarea majoră a puterii politice şi economice, să prevenim ca birocraţia să devină atotputernică? Cum se pot proteja drepturile individului pentru a asigura o contragreutate pentru puterea birocraţiei? Se cere, în vremea noastră de tranziţie, o clarificare a scopurilor şi a problemelor socialismului. Dat fiind că, în condiţiile actuale, discuţiile libere şi neinhibate asupra acestor probleme au devenit un puternic tabu, consider fondarea acestei reviste ca pe un serviciu public important.

Textul este scris în anul 1949 și publicat în numărul de debut al publicației Monthly Review (mai 1949)

De-a lungul timpului, numărul ţăranilor ucişi în 1907 a cunoscut şi alte estimări. De exemplu, Nicolae Iorga scria în „Neamul Românesc” din 29 Aprilie 1909 că în Martie 1907 s-au înregistrat „mii de ţărani împuşcaţi”. Iar Alexandru Averescu afirma, într-un memoriu adresat patriarhului Miron Cristea: „Cu toate ororile din Oltenia, au pierit în acele răscoale numai 2.500 în toată ţara, cuprinzând şi militarii asasinaţi”. Indiferent care ar fi fost numărul exact al morților din rîndul țăranilor răsculați, un lucru este clar, este vorba de o represiune uriașă de care se face vinovat Regele Carol I și Guvernul Liberal D.A. Sturdza, ai căror urmași fac astăzi paradă de democrație și dragoste de țară și popor, de cît au fost înaintașii lor ”iubitori de țară și popor” și susțin fără rușine că numai comuniștii sînt ”răii” istoriei naționale.

Petre Ignat

160 de ani de la eliberarea romilor din robie

În februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi din Ţara Românească, cea a ţiganilor aflaţi în proprietatea particularilor, prin ”Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti”. Cu doar câteva luni înainte de această dată o lege similară se dăduse şi în Moldova. Era sfârşitul unui proces care începuse cu aproape 15 ani înainte.Tiganii au fost robi în Tarile Române mai bine de 500 de ani. Circa cinci veacuri de istorie au fost marcaţi de robia ţiganilor pe aceste meleaguri. La 20 februarie elibera ultima categorie de robi, cei ai particularilor, acordându-se despăgubiri proprietarilor prin „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Românesti”. La 22 decembrie 1855, Divanul Obştesc al Moldovei adoptase pentru desfiinţarea sclaviei”, pe baza unui proiect de lege elaborat de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu. Proprietarii ai caror robi erau eliberaţi prin această lege erau despăgubiţi de către stat sau beneficiau de o serie de înlesniri fiscale. În anul 1856, proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan, iar legea stabilea

obligativitatea tuturor ţiganilor de a avea locuinţe statornice, lucru care nu a putut fi reaspectat mulţi ani.

Un început dificil La 22 martie 1843 se adopta decretul 233 pentru desfiinţarea robiei ţiganilor statului. În justificarea acelui act dat în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu se spunea: ”Prin legiuirea din anul 1843 Martie 22 toţi dajnicii de subt administraţia Vorniciei Temniţilor(ţiganii Statului) 1856 se s-au trecut sub d-a dreptu administraţie a cârmuitorilor de judeţe, cu care această măsură s-au desrobit puindu-se în rândul birnicilor rumâni”. Această decizie era la rândul ei o continuare a unui proces început în 1831. Adunarea din 1831, votând Regulamentul Organic, pusese un articol (articolul 95) privitor la ţigani, la împărţirea lor în categorii, la darea ce fiecare categorie avea de plătit. În Ţara Românească erau trei feluri de robi ţigani: 1. Ţiganii nomazi, cunoscuţi sub denumirile de lingurari, rudari, aurari sau căutători de aur, care-şi plăteau darea cu aurul ce scoteau mai ales din Olt; 2. Ţiganii aflaţi sub stăpânirea Mitropoliei, a mânăstirilor, a bisericilor, a tuturor stabilimentelor publice; 3. Ţiganii particularilor. Existau cinci articole din Secţiunea I-a, care se ocupau de ţiganii aurari. Astfel, se hotăra taxa ce urma să fie plătită pe viitor, adică 55 de lei pe an, din care 50 pentru Vistierie şi cinci pentru oraşul în care se găsesc. De asemenea, erau cuprinse condiţiile impuse ţiganilor ce ar cere să intre în această categorie. Articolul 6 prevedea că familiile de ţigani ai


`

(continuare din pag. 5) Statului să plătească un impozit de 30 de lei pe an, la care se adăuga zeciuiala, 33 de lei, care o plăteau toţi birnicii. În urma achitării acestor obligaţii, ţiganii aveau dreptul de a se îndeletnici cu orice profesie cu excepţia celei de aurar, reglementată special. Secţiunea a II-a se ocupa la articolele 12 şi 13 de cumpărarea pe viitor de ţigani, în folosul Statului: Art. 12: ”Ori-câţi alţi bani vor mai prisosi peste această cheltuială a vătaşilor(însărcinaţi de a primi dăjdiile-N.R.) adică din numărul aurarilor câte lei patru pe an de un aurar, şi din numărul celorlalte numiri de ţigani câte lei doi iarăşi pe an, nu se vor cheltui subt nici un fel de cuvânt, de cât numai în cumpărături de ţigani , spre a înmulţi numărul acestora în folosul Statului printr-o adăugire treptelnică;”Art. 13: ”Spre acest sfârşit, Vornicul temniţelor este îndatorat unde va auzi sau va simţi vânzare de ţigani ori de vatră sau de lae să stăruiască prin toate chipurile a-i cumpăra şi a-i număra numai de cât între dajnicii ţigani ai Statului. Asemenea sunt chemate şi toate tribunalurile de întîia cercetare ca pentru oricâţi ţigani se vor pune la vânzare de mezat numai de cât să înştiinţeze pe vornicul temniţelor”. Respectivul proiect de lege a fost semnat de generalul Pavel Kiseleff la 3 ianuarie 1833. Trebuie să reţinem că după această legiuire ţiganul, rob al Statului, avea o libertate de mişcare mai mare decât cel al particularilor dar tot rob era. Din această trecere în revistă a situaţiei ţăranilor reţinem legea din 18 martie 1840 care îmbunătăţea soarta ţiganilor mănăstireşti, ”ajunşi a se impila după discresia fiecărui arendaş”, prelungind asupra lor măsura impozitului de 33 de lei pe an ce plăteau ţiganii statului. În 1846 acest impozit a fost dus la 40 de lei, din care 4 lăsaţi ca plată strângătorilor de dijmă. În domnia lui Gheorghe Bibescu se preschimbă legile fiscale privitoare la ţigani. Începe prin a dezrobi pe ţiganii statului, prin a lărgi foarte mult cadrul dezrobirii ţiganilor robi ai particularilor şi continuă în 1847 cu dezrobirea

ţiganilor Mitropoliei, episcopiilor, tuturor mânăstirilor, metohurilor, bisericilor şi tuturor stabilimentelor publice ce funcţionau în Ţara Românească. Anii eliberării În perioada 1843-1856, în Principatele Române sunt adoptate legi ce eliberează din robie romii aparţinând bisericilor şi mănăstirilor. Acest lucru se petrece mai intâi în Moldova, în anul 1844, la iniţiativa domnitorului Mihail Sturdza, în acelasi an toti robii statului fiind declaraţi oficial liberi, beneficiind de aceleaşi drepturi cu ceilalţi locuitori ai ţării. Mai mult, sumele adunate din impozitele plătite de romii eliberaţi vor fi utlizate pentru răscumpărarea de către stat a robilor aflaţi în proprietate privată. În Ţara Românească eliberarea robilor bisericii şi mănăstirilor începe în anul 1847, după cum am amintit, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta făcându-se fără nicio despăgubire. “Desrobirea tiganilor” figura ca un punct important în programul revendicărilor revoluţionarilor paşoptişti. În Ţara Românească,printr-un decret al guvernului provizoriu instituit în timpul revoluţiei, ia fiinţă o “Comisie pentru liberarea robilor”, toti romii fiind declaraţi liberi. Cei trei membri ai comisiei, Iosif Znagoveanu, Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, au început punerea în practică a prevederilor decretului. Robilor eliberaţi le erau oferite “bilete de slobozenie” proprietarii urmând să primească despăgubiri. Şi programul revoluţionarilor din Moldova, publicat de Mihail Kogalniceanu sub titlul “Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova”, face referire la eliminarea robiei. Toate aceste idei nu au fost însă puse în aplicare datorită evenimentelor ce au urmat Revoluţiei de la 1848. Abia domnitorul Ţării Românesti, Barbu Ştirbei interzice vânzarea robilor între particulari şi despărţirea familiilor prin donaţie sau vânzare. Acesta pregăteste de asemenea eliminarea completă a robiei. Măsuri similare sunt adoptate şi în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova..

Cornel Şomâcu


Criza apei la nivel mondial

Este tot mai necesară intarirea efortului comun international pentru a face fata crizei apei. Statisticile ONU spun ca circa 780 de milioane de oameni nu au acces la apă curată in lume in momentul 2016, in timp ce alte 3,4 milioane mor anual din cauza unor boli cauzate de calitatea precara a apei!

Experții prezic că această criză a apei se va înrăutăți în viitor și 3,5 miliarde de oameni vor suferi de deficit de apă până în 2025. Multiple proiecte au fost realizate în multe țări și regiuni pentru o utilizare eficientă a apei, pentru a preveni poluarea apei și pentru a găsi noi resurse de apă într-o încercare de a lupta impotriva acestei stringente provocari globale.

Ciprian POP


Seceta poate fi învinsă cu Soluția Coandă

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator (inventator al motorului cu reacție) și descoperitor al efectului care îi poartă numele. Pe 10 ianuarie 1954 se oficializa invenția marelui nostru savant care constă într-o instalație pentru desalinizarea apei marine,

transformând-o în apă potabilă cu ajutorul unui sistem complex alimentat și cu energie solară. Sistemul ocupa o suprafaţă de opt metri pătraţi şi putea genera aproximativ 1600 de litri (de apă potabilă) în 12 ore. De reţinut este faptul că: cu astfel de instalaţi se poate transformă în cantităţi industriale apă de mare în apă de irigat, iar acest lucru ar putea fi de un mare folos pentru zonele deşertice. In concluzie cât avem apă în mare și soarele pe cer, teoretic nu ar trebui să ne fie teamă de secetă sau de lipsa apei dulci.

Tiron Octavian Iulian

Henri Marie Coandă n. 7 iun 1886 d. 25 noi 1972

Spuneti-le tinerilor că înainte de PCR cca 80 % din populație era analfabetă sau semianalfabetă. Apoi că înainte de PCR nu era curent electric în nici-un sat din țară si că cel mai vîndut produs chimic în România era praful DTT contra purecilor. Spuneți apoi că PCR a ridicat orașele mici și mari din praful unor tîrguri ponosite și a făcut fiecărei localități încă o localitate, mai mare ca cea de bază numită îndeobște ORAȘUL NOU. În cele mai înaintate sate din țară abia prin anii 50 au apărut cîte un aparat de radio dar nu mai mult de unul sau două în cîte un sat. Între localități pe distanța de 100 km exista un singur autobuz pe zi. Și înca multe alte asemenea "realizari" de dinainte de PCR. Dar si PCR, la randul lui a făcut multe alte greseli, care de fapt l-au și dus la pierire și a făcut posibil să revină cei de dinaintea lor.

Iuga Nicola localitatea Avram Iancu Brad

Ce spun românii despre epoca socialistă

Cercetările făcute în SUA arata că numărul morților este mai mare în timp de pace decît în timp de război. Astfel în războaiele, și anume războiul civil, războiul SUA-Spania, două războaie mondiale și războaiele din Coreea și Vietnam numărul morților a fost de 1,2 milioane în toate, dar numărul de persoane ucise cu arme de foc în timp de pace a fost 1,4 milioane. Cifrele arată că deținerea de către cetățeni a armelor de foc, Constituția SUA prevede că fiecare cetățean are dreptul de a poseda sau purta arme, constituie o problemă socială gravă în SUA. Americanii au tendința de a folosi arme de foc, la cea mai mică provocare. Numai anul trecut, 13 286 de americani au fost uciși prin impușcare iar crimele de acest fel sînt încă ceva obișnuit, deși președintele și guvernul vorbesc oficial despre contra-măsuri ori de cîte ori are loc un astfel de incident.

Chae Hyang Ok preluat din ziarul Pyongyang

Numarul morților in SUA este mai mare în timp de pace decît în timp de război

VREAU SOCIALISMUL ÎNAPOI-Întrebări legitime

Am vîrsta de 30 de ani, deci nu am trăit vremurile Epocii de Aur- ceaușiste, dar cu toate acestea trebuie să recunosc că profit de beneficile realizărilor acelei Epoci. Recunosc că m-am întrebat cum o societate poate să supine după dictatura unui om condamnat de catre o instanță la moarte pentru ''destabilizarea economiei naționale'', adică suspină după un Pușcăriaș, ba chiar mai rău, după un Criminal. Pentru că nu a fost făcută publică, informația cu o reală evaluare a performanțelor societății socialiste românești, pentru ca noi, tînăra generație postdecembristă, să o putem judeca obiectiv am decis, pentru aflarea adevărului, să aduc în atenție publică următoarele întrebări:1. Care a fost numărul maxim de cetățeni înregistrat pe teritoriul României în anul 1989 dar în anul 2015 ?

2. Câți cetățeni de pe teritoriul României figurau cu pensie în anul 1989 și cîți la sfărșitul anului 2015 ? 3. Cîți cetățeni de pe teritoriul României figurau cu salariu în anul 1989 și cîți la sfîrșitul anului 2015 ?4. Cu ce preț, minim și maxim, oferea, spre vînzare, Statul Român un metru pătrat de suprafață construită, tip locuință, în anul 1989

5. Cu ce preț, minim și maxim, oferea, spre închiriere, Statul Român un metru pătrat de suprafață construită tip imobil locuință în anul 1989?6. Cît costa un litru de motorină dar și de benzină în anul 1989 în România ?

7. Cît costa un KW de energie electrică în anul 1989, în România?8. Cît costa un metru cub de apă caldă dar și de apă rece în anul 1989 în România ?9. Cît costa un metru cub de gaz în anul 1989 în România ?10. Care era salariul minim pe economie în anul 1989 în România?11. Care era datoria publică a României în anul 1989 și care era la sfîrșitul anului 2015.12. Care erau sumele pe care România trebuia să le recupereze de la alte state în anul 1989 și care erau în anul 2015?13. Cîte persoane sau îmbolnăvit de cancer în perioada 1985-1989 si cîte în perioada 2010-2015? Pentru că în anul 1989 un tînăr ca mine putea ca din 66 de salarii minime pe economie să achiziționeze un apartament cu 3 camere iar acum mie îmi trebuiesc peste 330 de salari minime pe economi, Eu tînărul de azi vreau socialismul de atunci ÎNAPOI! Mai multe întrebări legitime în ediţia următoare. Tiron Octavian Iulian


În Septembrie 2011 au fost disponibiliziaţi din M.A.I (Ministerul Administraţie şi Internelor) un număr de aproximativ 2.210 de cadre militare cărora nu li sa oferit reconversie profesională şi cu care statul a cheltuit pentru şcolarizarea şi perfecţionarea acestora suma de aproximativ 6,6 milioane de euro, aprox 3000 euro/cadru militar. Cu toate acestea Ministerul Administraţiei şi Internelor actual Ministerul Afacerilor Interne a făcut 2.037 angajări/reîncadrări din scoliile militare din 2011 până în prezent, în loc să reîncadreze /angajeze din rândul cadrelor militare disponibilizate, eficientizând astfel şi cheltuielile cu şcolarizarea cadrelor militare dar şi pentru eficientizarea siguranţei naţionale. Este extrem de evident că este un abuz şi o reală discriminare din partea M.A.I, deoarece cadrele militare disponibilizate în 2011 nu mai au posibilitatea de a reveni în sistemul militar nici măcar prin reefectuarea şcoliilor militare, iar reefectuarea şcolii militare este nepermisă de lege. Iar toate acestea sunt contrare Constituţiei României dar şi legiilor în vigoare, nu este corect să disponibilizezi 2.210 cadre militare în 2011 şi să angajezi 2.037 cadre militare din 2011-prezent fără a oferi posibilitatea celor disponibilizaţi să revină in sistemul militar, de reţinut este faptul că sa produs şi destabilizarea siguranţei naţionale dar şi demoralizarea cadrelor militare în cea ce priveşte ''modul cum este împărţită pâinea pe timp de pace'', oare viaţă pe timp de război cum s-o împărţi ? Putem concluziona ironic că meseria de de militar este una de unică folosinţă. Sa dovedit că: în M.A.I cu puţină dibăcie se pot face bani din orice (vezi cazul DIPI privind vinderea de informaţii de către ofiţeri de informaţii ai M.A.I),posibil că se încearcă a se face bani şi prin crearea de situaţii nereale din care să rezulte disponibilizări pentru a permite ulterior efectuarea de noi angajări, noii angajați fiind de multe ori purtători de diferite”ciubucuri” pentru ofițerii examinatori și angajatori, în capitalism(democrație, după jargonul de azi) totul este posibil! In ediţia următoare vom vorbi despre modul cum s-au facut disponibilizariile in cadrul Jandarmeriei Capitalei dar şi despre nivelul de corupţie din cadrul S.I.E şi S.R.I, deoarece se pare ca informaţiile au devenit de vânzare in schimbul unui mic ciubuc. Plt (r) Tiron Octavian Iulian

Haina militară şi Capitalismul

Partidul Comunitar din România este un partid nou înfiinţat dar cu o doctrină veche, din anul 1921, adică doctrina comunistă aplicată cu unele adaptări la nivelul anului 2016. Congresul partidului are loc în condiţiile în care în ţara noastră toate partidele parlamentare din ultimii 26 de ani sînt compromise, sînt corupte şi nu mai prezintă încredere pentrucei care i-au ales. Avem acum în parlament peste 100 de parlamentari urmăriţi penal, ţara se află în haos general, haos politic, haos economic. Statul român a abandonat economia naţională, industruia românească a fost distrusă deliberat, criminal, pas cu pas aşspune. În aceaste condiţi au dispărut milioane de locuri de muncă, sînt peste 3 milioane de români plecaţi din ţară din disperare, datorită lipsei unui loc de muncă. Institutul Naţional de Statistică a comunicat în anul 2015 că: din cele 8.000 de privatizări, reformări, vînzări, mai funcţionează doar 2000, adică 6000 de obiective industriale au fost falimentate și vîndute la fier vechi. În agricultură la această oră avem peste 1 milion de hectare teren arabil nelucrat, de 26 ani cresc buruieni, au fost desfiinţate Staţiunile de cercetări agricole , nu mai avem nici o baza de seminţe agricole româneşti, Întreprinderile Agricole de Stat au fost desfiinţate sau vîndute(privatizate) şi importăm 80% din necesarul de legume şi fructe puternic chimizate reprezentând un pericol la siguranţă alimentară a României, preţurile sînt la nivel european dar salariile şi pensiile sînt la nivel românesc, adică 1050 lei pe lună, puțin peste 200 euro. Pădurile au fost tăiate în mod sălbatic, fără să intereseze pe nimeni de acest jaf. S-a vîndut teren arabil străinilor- ce alte ţări europene au permis acest lucru? Sistemele de irigaţii de pe aproape 4 milioane de hectare au fost distruse. Românii au luptat în războaie pentru a fi împropietăriţi iar statul român postdecembrist, iresponsabil, îi lasă pradă străinilor. Agricultura trebuie organizată şi condusă nu lăsată în haos, în aceste condiţii de unde salarii mari pentru medici, profesori şi alte categori sociale? Statul român actual este un stat profund corupt, un stat neputincios financiar, un stat eşuat, trăieşte din vînzarea economiei create în perioada socialistă, din împrumuturi la băncile străine şi din taxe şi impozite mărite pentru cei săraci și mai mici pentru cei bogaţi și străini. Au fost retrocedate cu acte false foarte multe trenuri agricole, păduri şi clădiri la toţi mafioţii din această ţară şi de peste hotare, chiar un sat întreg, satul Nadeș, a fost retrocedat. Îmi permit să întreb:- unde sînt cele 160 de nave româneşti ?- unde sînt cele peste 1000 de vagoane de cale ferată lipsă? - unde sînt cele peste 6000 de inteprinderi industriale distruse ?

- cine sînt vinovaţi de jaful din acești 26 de ani din România ? Organismele statului nu dau nici un răspuns, sîntem oare o colonie economică și noi nu știm? Bogăţiile ţării noastre nu mai aparţine poporului român? Vă rog să-mi permiteţi să dau un singur exemplu de reformă capitalistă,” democratică și liberară”. Fiecare dintre noi foloseşte curentul electric, vă prezint o factură din data de 05 ian. 1977 în care preţul unui kilowat energie electrică era de 0.30 lei şi o factură din dată 29 mai 2015 în care preţul unui kw de energie electrică este de 1.50 lei ( 0.6 lei/echivalent cu leul de atunci), deci a crescut de 2 ori faţă de anul 1977. Acesta este capitalismul în care ne-au scufundat iar noi nu am luat nici o atitudine, am ales răul cel mai mic. Socialismul era uman, capitalismul calcă pe cadavre pentru profit, pentru bani, capitalismul te aruncă în stradă. Pe cine a aruncat în stradă socialismul ? Pe nimeni!.

Aş întreba retoric: cîte spitale, şcoli, grădiniţe şi facultăţi de stat au construit

social-democarații şi liberalii de astăzi? Cîte hidrocentrale şi locuinţe gratuite au construit ei?. Vă spun eu: nici una! Au distrus şi au vîndut tot ce s-a creat în cei 44 de ani de socialism! Asistenţa medicală în România este în totalitate cu plată, în realitate, sau acolo unde eşti asigurat asistenţa medicală este sub dominația mitei, cine nu are bani moare cu zile,” scapă cine poate”! Deci, acesta este capitalismul! În socialism asistenţa medicală era cu adevărat gratuită faţă de situaţia dramatică în care s-a ajuns acum. Tovarăși, Partidul Comunitar din România trebuie să condamne cu toată tăria jefuirea economiei româneşti şi să lupte cu toate puterile pentru reconstrucţia economiei ţării noastre, el trebuie să fie un partid puternic, fără corupţi, fără compromisuri, fără trădători. Un partid curat e un partid exigent, care se prezintă în fața oamenilor din comunitatea românească cu ”O nouă atitudine, O nouă gândire, Un nou început”, cum spune și deviza noastră ce se află în spatele prezidiului, el trebuie să colaboreze cu toate partidele care au aceeaşi doctrină politică cu a noastră. După 26 de ani actuala clasă politică parlamentară nu mai este credibilă, au avut destul timp de reformă, luminiţa de la capătul tunelului şi alte dorinţe utopice nu au devenit realități concrete. Spun doar atît: ajunge, gata cu demagogia, aţi minţit destul, aţi distrus destul! În încheiere îmi exprim speranţa că la alegerile locale şi parlamentare alegătorii vor arunca la gunoi partidele parlamentare şi partidele demagogice care nu reprezintă interesul poporului român ci interesele altor stăpîni internaţionali şi interesele personale sau de grup și că vom reuşi să oprim jefuirea ”democratică şi liberară” a României iar România va aparține din nou poporului român. Vă mulţumesc pentru atenţie!Cuvîntare rostită de la Congresul I al PCDR din 24 ianuarie 2016 Coman Voicu

România va aparține din nou poporului român.


Tov Coman Voicu

Sosesc regii şi-mpăraţiiCu vecinii şi toţi fraţiiSă ne scoată din impas!Să fure ce-a mai rămas...C-au venit în gaşcă mareLa ”marea privatizare”Și falsa retrocedare!Cu baroni şi baroneseCu amanţi şi cu metresePuşi cu toţii pe trai bunȘi la dat ”tun după tun”!Vai de voi, biete licheleCă v-aşteaptă zile grele...Fiindcă vezi, se întoarce roataȘi spre voi, se-ndreaptă gloata!Cea de mult batjocorităȘi atât de umilită...De neisprăviţi ca voiCare trebuie s-ajungăDrept la ghenă de gunoi!

În una din serile trecute, la o televiziune de succes, cu patru invitaţi de seamă, parlamentari cu nume sonore, am descoperit adevărata realitate a democraţiei noastre ”originale”, după cum o numea cineva mai de demult. Aveam în faţă o gaşcă de mincinoşi şi de ipocriţi care compătimea, scuturîndu-se de plîns, şomerii şi pensionarii, ei fiind în realitate putred de bogaţi, din furtul avuției ţării şi din afaceri oneroase. În ultimul timp se remarcaseră prin lupte vitejeşti pentru obţinerea pensiilor speciale luînd fără milă bani de la gura săracilor! Astfel, în platou, doi pensionari aveau pensii indecente de câte 300-400 de lei plîngîndu-se că nu au ce să mănînce, că nu au bani de medicamente şi de facturile lunare, unul din ei propunea ca punctul de pensie să fie de 45 % din venitul mediu pe economie ( adică salariul minim net pe economie) altul explică faptul că mult trîmbiţata indexare de 5% este de fapt o mare batjocură deoarece la o pensie de 1.000 de lei este total neînsemnată. Este de fapt, cruda realitate. Asistenţa părea parcă în transă, parlamentari noştri își suflau nasul cu putere măturînd hîrtiile de pe masă şi se frecau la ochi de credeai că le ies din orbită, atît erau pătrunşi de durere, iar moderatoarea le oferea şerveţele pentru stocarea secreţiilor nazale într-un singur loc. Cîtă sensibilitate... Unul dintre aleşii noştri, bogat peste măsură, cu milioane de euro în conturi şi case în toate colţurile lumii, îşi împreunase mîinile în semn de rugăciune, smerit ca sfînta fecioară, se smiorcăia uşor sprijininduse de moderatoare apoape de leşin. Of! Of! Of! ce amărăciune! murmură ticălosul... doamne dar ce să faci?... apoi a sărit ca ars:- Nu sînt bani! Sîntem jefuiţi de conspiraţiile internatioanale! SÎntem îngropaţi de vii! În sărăcie!- Trebuie să ieşim în stradă! Să ducem hoţii la DNA!

Pensionarii plîngeau de foame şi de mizerie, plîngeau şi bogaţii de la masă, cu lacrimi mari... de crocodil... Pentru toată această masă de nemernici am o singură întrebare: Dacă acum sîntem atacaţi de oculta internaţională, de o conspiraţie împotriva ţării noastre, cea ce pare o realitate, pînă acum timp de 26 de ani cine a atacat? - Nu voi aţi fost la putere?- Păi voi din ce conspiraţie faceţi parte? M-am întrebat în mod firesc, cum or fi

ieşit lacrimile acelea în cascadă din ochii îngheţaţi ai acestor neruşinaţi, de care nu mai putem scăpa?

Secretul mi-a fost dezvăluit, mai tîrziu, cînd am văzut femeile de serviciu cărînd din greu gălețile cu ceapă şi arbagic, de parcă veneau din grădină... Iată şi răspunsul: plînseseră bieţii parlamentari şi cu ce era să se frece la ochi?

Pe linia tramvaiului 41e întotdeauna lume multă, mişiuna hoţi de buzunare şi abundă dialogurile picante dintre concetăţenii noştri fără bilet şi controlori înfoiaţi ca nişte curcani astfel că în timp ce urmăream discuţia dintre două femei vulcanice, pe un subiect legat de un amor, un tip de lîngă mine m-a prevenit să nu intervin că iau bătaie, că le cunoaşte şi că sînt două nimfomane răzbunătoare. - Sile Găluşcă va deranjează stimată doamna sunt preşedintele partidului PUBSLULU adică Pace Unitate Bani Succes Luptător Lujerului mi se adresează marele conducător..... - Găluşcă Sile din Militari de la Lujerului, ştiţi aşa mă cheamă. E un partid nou stimată doamnă, e prosper, e proaspăt, e verde, e primăvara acestei ţări, sîntem patrioţi puternici şi vînjoşi.... Doamnă, ştiţi cît de mult vom schimba noi România? - De tot! Dar noi avem nevoie de noi membri, una ca matale, puternică şi hotorîtă! - Știi matale, cît sînt eu de patriot? Că-n mine ”fierbe toate oaseli” că mă gîndesc la această ţară... şi la acest sentiment. - Trebuie să dăm cu hoţii de pămînt, să-i scuturăm din toate încheieturile, ca să nu mai ”puie” mâna! Și Sile mă scutură din toate puterile... - Să-i zgîlțăim ca să-şi aducă aminte că e hoţi! Sile mă zgâlţâia că la cutremur , - Iertaţi-mă doamnă, sînt entuziasmat, urlă adrelina în mine, doamne să mă văd eu primar, ”că candidez”, păi ştii ce fac cu ăștia? Le sparg geamurili la toţi, dau cu pumnul pînă le fac zob... dau cu cuţitul, cu săbii ninja, va scap ţara de hoţi bre... zău aşa... Apoi, uitîndu-se pe fereastră, ca şi cum ar căuta o staţie anume, încheie rapid: - Bre eu cobor aici că am şedinţă la sediu, ”văz” că nu vrei să te înscri, ”cred”că eşti în alt partid! Să fii sănătoasă cucoană! ... şi dispăru în mulţime... Acasă mi-am dat seama de ce mă scuturase Sile şi mă zgîlţîise cu atâta foc: - Nu mai aveam nici telefonul nici portofelul!.. - Îi sponsorizasem campania electorală!!

2. Lacrimi de ..... crocodil!


3. Un nou partid

Să nu ne pierdem simțul umorului

Cu Mariana Pleşa

1 Final

Tov Pleşa Mariana


Conform Stratfor, previziunile rezultate din analizele occidentale, conform cărora criza economică ar trebui să ducă la răsturnarea puterii în Rusia se bazează pe ipoteze eronate.

În închipuirile Occidentului, Rusia este în pragul colapsului: căderea preţului petrolului, precum şi

sancţiunile impuse de Occident apasă greu asupra ţării şi asupra populaţiei, fapt care riscă provocarea de probleme economice şi sociale, care ar putea provoca răsturnarea lui Vladimir Putin. Totuşi, această imagine este foarte departe de adevăr.

Fără nici o îndoială, este „dorit şi agreat” analiştii occidentali să prezică „ debutul sfîrşitului lui Putin”. Cu titlu de argument, ei citează recentele proteste ale şoferilor de camioane din Rusia care se opun creşterii taxelor, sau retorica anti-Putin a bloggerilor din opoziţie. Dar în ciuda acestor fapte, experţii uită că este imposibilă aplicarea ipotezelor occidentale în Rusia. Înainte de toate, în ciuda tuturor „speranţelor” Occidentului, puterea lui Vladimir Putin este foarte stabilă, arată Stratfor, un think-tank calificat uneori drept „CIA din umbră”. Vladimir Putin este încarnarea Rusiei în ochii unei mari majorităţi a ruşilor. Reinstalat la preşedinţia Rusiei în martie 2012 cu 63% din voturi, încă din primul tur, Vladimir Putin se bucură în ultimii doi ani de o popularitate a cărei cotă nu a fost niciodată mai jos de 84%. În ultima perioadă, preşedintele Putin cunoaşte un nivel de susţinere record (87-88%) conform sondajului realizat de Centrul de Studiu al Opiniei Publice Ruse (VtsIOM). Apoi, nu trebuie uitat caracterul rusesc, extraordinar şi inexplicabil pentru Occident, înainte de a face pronosticuri asupra viitorului Rusiei. Dacă experţii speră că ruşii se vor revolta împotriva guvernului pe fondul agravării condiţiilor economice din ţară, se înşeală: „Ruşii sînt mîndri să suporte suferinţe” raportează centrul de naliză american, precizînd că dificultăţile economice dau din contră „un motiv de mîndrie naţională”. Conform analiştilor Stratfor, Rusia este mai stabilă decât pare, şi problemele de mare anvergură sînt puţin probabile. Înainte de a vorbi de orice destabilizare, centrul de cercetări american sfătuieşte a se înlătura prejudecăţile occidentale şi de a privi Rusia prin înşişi ochii ruşilor.

Preluat după http://acs-rss.ro/index.php/arhiva-glasul

Venezuela va propune UNESCO declararea cântecelor Pastorale de câmpie drept patrimoniu cultural

Caracas, 22 februarie 2016 (Agenţia Venezueleană de Ştiri).– După doi ani de activitate, Centrul de Diversitate Culturală va prezenta în luna martie a acestui an o solicitare către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) învederea declarării cântecelor pastorale de câmpie drept Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanităţii. În acest scop, experţi în domeniul culturii din ţară au susţinut o întâlnire la Şcoala de Arte Cristóbal Rojas, din statul Barinas, în zilele de 18 şi 19 februarie, pentru a definitiva detaliile acesteisolicitări ce se află deja în faza finală de elaborare. „În acest caz este vorba de cântecele de muncă de la câmpie, nu doar din câmpia venezueleană, ci şi din cea columbiană”, s-a exprimat Benito Irady, preşedintele Centrului de Diversitate Culturală, conform unei note informative publicată pe pagina web www.albaciudad.org. El a mai indicat, în plus, că în contextul traiectoriei urmate de această importantă activitate, care de-a lungul anilor a marcat dezvoltarea muncilor cîmpului, solicitarea către UNESCO va presupune adoptarea de măsuri de conservare urgente.

Rusia lui Putin, mai stabilă decât crede Occidentul

Stiri externe


14 Februarie 1821 – A murit Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene (n.1761).14 Februarie 1851 – S-a înfiinţat, la Paris, „Junimea română”, societate politică şi culturală a „tinerilor” studenţi români din Paris, îndrumaţi de Nicolae Bălcescu şi C.A.Rosetti.14 Februarie 1888 – A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 şi 1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A.Galleron, pe bază de subscripţie publică, sub lozinca „Daţi un leu pentru Ateneu”.14 Februarie 1929 – Înfiinţarea Camerelor de comerţ şi industrie din România.14 Februarie 1941 – Prin decretul nr.314, a fost abrogată denumirea de „stat naţional-legionar”.14 Februarie 1946 – A început să funcţioneze primul calculator electronic, ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.14 Februarie 1948 – Conferinţa de constituire a organizaţiei unice de femei, Uniunea Femeilor Democrate din România, ce se înscria în procesul constituirii de organizaţii obşteşti unice, parte integrantă a edificării sistemului socialist.14 Februarie 1996 – Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.15 Februarie 1564 – S–a născut Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” ştiinţei moderne (m.08.01.1642)15 Februarie 1930 – Se constituie, la Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal. 15 Februarie 1933 –Încep grevele de la Atelierele „Griviţa” din Bucureşti.

15 Februarie 1969 – Inaugurarea liniei ferate electrificate Bucureşti-Braşov 1.1980 – Este lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.16 Februarie 1699 – Prima diplomă leopoldină recunoaşte clerului greco-catolic aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii catolici.16 Februarie 1933 – Sînt reprimate cu duritate grevele de la Atelierele „Griviţa” din Bucureşti. 7 morti, 16 răniți și peste 2000 arestați.16 Februarie 1968 – România renunţă la organizarea administrativă structurată pe regiuni şi raioane, şi reînfiinţează unitatea administrativ-teritorială tradiţională: judeţul.16 Februarie 1985 – Se publică Hotărîrea privind aniversarea a 40 de ani de la victoria asupra fascismului şi sărbatorirea „Zilei Independenţei României” pe 9 mai.21 Februarie 1907 – Intră în vigoare Legea pentru organizarea Marinei Comerciale Române21 Februarie 1948 – Congresul de unificare a PCR şi PSD. Se formează Partidul Muncitoresc Român. Prim-secretar este ales Gheorghe Gheorghiu-Dej.21 Februarie 1972 – Are loc lansarea romanului „Marele singuratic” de Marin Preda.21 Februarie 2006 – A murit Angelica Rozeanu, prima campioană mondială la simplu din istoria tenisului de masă românesc (n.15.10.1921).

22 Februarie 1708 – Antim Ivireanul este ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, după moartea predecesorului său, Teodosie, la recomandarea şi cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu.22 Februarie 1814 – S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu (m.25.11.1885).22 Februarie 1906 – S-a înfiinţat Institutul Geologic al României şi s-a creat Corpul geologilor.22 Februarie 1907 – Începe Marea Răscoală țărănească în judeţele Dorohoi şi Iaşi.22 Februarie 1979 – Decorarea drapelului de luptă al Diviziei „Mărăşeşti”, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare.

SĂ NE AMINTIM

Adresa redacţiei:

Strada Episcop Radu, Nr. 31, Bucureşti, sector 2, cod poştal 020752

Colectivul redacţional:

Petre Ignat: Redactor Şef (tel: 0766746682)Tiron Octavian Iulian: Secretar General de redacţie (tel:0762.358.920 [email protected])Sergiu Fendrihan: Redactor + corecturaMariana Aurelia Pleşa: RedactorContact redacţie: [email protected]

Duminică, 24 ianuarie 2016, a avut loc în Bucureşti primul Congres al Partidului Comunitar Din România. Lucrările Congresului au avut ca obiective principale: aprobarea Statutului PCDR şi a Programului său politic, precum şi alegerea organelor de conducere colectivă şi executive ale partidului nou înfiinţat. Scopul imediat al PCDR este: ”edificareaunei societăţi unite, democratice, libere şiprospere în Româniabazată pe solidaritatea cetățenilor săi”, iar scopul său final este: ”construirea unei societaţi bazată pe o înaltă conştiinţă a oamenilor, fraternitate, libertate conștient asumată în cadrul comunității şi egalitate Social”. Partidul Comunitar Din România (PCDR) se pronunţă împotriva : - concentrării bogăţiei în mîinile unui grup restrîns de oameni şi state; - sărăciei în care sunt împinşi marea majoritate a celor ce muncesc cu braţele şi mintea în timp ce roadele muncii lor sporesc averea bogaţilor;

Primul Congres al Partidului Comunitar Din Românial PCDR

Partidul Comunitar din România

-TRĂIM! -MUNCIM! -BENEFICIEM!

Nr.1 Februarie 2016 Publicaţie de atitudine comunitaristă Apare periodic

ÎMPREUNĂ ÎMPREUNĂ O NOUĂ GÎNDIRE! O NOUĂ ATITUDINE! UN NOU ÎNCEPUT!

Exemplar gratuit

Supliment al ziarului

- elitismului politic şi economic, care conduce la ignorarea nevoilor majorităţii poporului; - războaielor permanente şi încălcării suveranităţii altor state naţionale;- distribuţiei profund inegale a bogăției materiale pe plan intern cît şi internaţional;

- distrugerii mediului înconjurător.

Totodată, Partidul Comunitar Din România se opune oricăror forme de

manifestare totalitară, exclusivistă sau de

discriminare: etnică, politică, socială, culturală

sau de orice altă natură. Se pronunţă pentru o

societate democratică în care drepturile și libertăţile cetăţeneşti sunt garantate de lege şi respectate în

fapt, iar poporul este suveran.Partidul Comunitar Din România, prin întreaga sa activitate, urmăreşte numai obiective politice, în conformitate cu prevederile legale, ale Programului şi Statutului său. De asemenea, PCDR susţine: - schimbarea numelui țării în DACIA, prin referendum; - forma republicană de organizare statală; - un parlament unicameral.

Tov Lungu Liviu

În funcția de președinte a fost ales tovarășul LIVIU LUNGU 55 ani, de profesie inginer.

A fost ales un Comitet Național format din 37 de membri.COMITETUL NAȚIONALNume: Jud1.Acatincăi Aurel 2.Bătrânu Tănase 3.Beta Gabriela 4.Buliga Laurențiu 5.Ciocoiu Florin 6.Coman Voicu 7.Cuciumita Ioan

8.Dincă Dumitru 9.Filimon Daniel 10.Fotopoulou Diana 11.Florea Marin 12.Gheorghe I. Costică 13.Georgian Constantin Niculae 14.Hotînceanu Ion 15.Lazăr Georgian 16.Lungu Liviu 17.Lupu Ionel 18.Lupu Marian 19.Mandache Vasile 20.Marinescu Irinel 21.Marin Tudor Marian 22.Mazilu Ion 23.Miloș C.Ion 24.Netcu Florin-Cristi

BCBNTGLDJBCT B

AGSBTRMHIFBGLBBDBBTRBBIFB

A fost ales organul de conducere executivă a PCDR, COMITETUL EXECUTIV NAȚIONAL format din 13 membri și trei supleanți după cum urmează: 1.Lungu Liviu Președinte2.Mandache Vasile Prim-Vicepreședinte 3.Filimon Daniel Vicepreședinte 4.Voicu Alexandru Vicepreședinte 5.Netcu Florin-Cristi Vicepreședinte 6.Pop Ciprian-Dorel Vicepreședinte 7.Georgian Constantin Secretar general8.Tiron Octavian Iulian Secretar 9.Pleșa-Mateescu Mariana Membru 10.Gheorghe I. Costică Membru

25.Niță Laurențiu DB 26.Paraico Elena IF 27.Pleșa-Mateescu Mariana B28.Tiron Octavian Iulian B 29.Tomulescu Iulian BR30.Voicu Alexandru DB31.Zamfir Ioniță AG32.Fluieraș Petrică B33.Pop Ciprian-Dorel B 34.Popescu Marin CT35.Rădulescu Cristian B36.Russo Marian IS37.Șerban Eugen MM


Nr.1 Februarie 2016 ÎMPREUNĂ Supliment al ziarului ScânteiaAS pag.2

Partidul Comunitar din România apreciază că lucrările primului său congres național a stabilit hotărîri importante pentru dezvoltarea societății românești şi impunerea unei noi linii politice, formatoare pentru prezent şi viitor. Acesta a reunit categorii socialprofesionale diverse din toate generațiile, demonstrînd astfel caracterul profund democratic şi coerența doctrinei politice, a mesajului cu care conducerea partidului se adresează unor pături sociale la fel de largi şi reprezentative. Delegații la Congres au exprimat opinii în favoarea unei schimbări politice reale, a dezvoltării Partidului Comunitar din România pe linia participării şi implicării sale nemijlocite īn viața socială şi politică a țării și de stabilire a mijloacelor concrete de atingere a obiectivelor programatice pentru a face față responsabilităților civice pe care societatea le cerede la noi. Partidul Comunitar din România reprezintă expresia unei cerințe naționaleşi răspunde unei tendințe europene de implementare a comunitarismului adică de refacere a comunității sociale, economice, politico-naționale care să le reunească pe celelalte, respectiv familia şi statul, chintesență a dezvoltării organice a națiunii. Conștienți de rolul asumat PCDR este chemat să răspundă unui curent social destul de larg care are ca revendicare principală instaurarea unui stat nou, stat al justiției şi bunăstării sociale, bazat pe redistribuirea avuției naționale în folosul comunității social-naționale respectiv al comunităților umane ce o compun. De aceea este nevoie de soluții şi Partidul Comunitar din România reprezintă în acest sens, alternativa reală la clasa politică coruptă şi incompetentă formată după lovitura de stat din decembrie 1989 dar şi la starea social economică specifică feudalismului modern care a creat mutații axiologice profunde în societatea românească īnstrăinînd valoarea ei cea mai de preț, cea a capitalului uman, componentă a avuției naționale. Din acest punct de vedere insecuritatea socială şi economică a țării, riscurile demografice şi problemele generale de dezvoltare pun o stavilă majoră în calea progresului societății românești, iar solidaritatea nu poate izvorî decât dintr-o conștiință politică nouă care să pornească de la imperativele prezentului şi viitorului, ale echității şi

11.Niță Laurențiu Membru 12.Acatincăi Aurel Membru 13.Buligă Laurențiu Membru

Supleanti14.Tomulescu Iulian15.Lungu Ionel 16.Mazilu Ion

REZOLUȚIA CONGRESULUI I AL PARTIDULUI COMUNITAR DIN ROMÂNIA (PCDR)

umanismului autentic. Politica internă de dezvoltare trebuie să corespundă realităților interne şi nevoii de a depăşi stadiul intereselor particulare de tip clientelar, sau ocult, care s-au manifestat ca forțe de reacțiune în viața societății, favorizînd mita, capitalismul de cumetrie, specula, lenea, devalorizarea educației, descompunerea ordinii sociale şi nu īn ultimul rînd subminarea puterii de stat și a procesului legislativ. Pornind de la aceste baze PCDR propune propriul proiect de țară care este inclus în programul politic, viziune şi strategie prin care aceste realități să devină o filă uitată de istorie. Pe plan internațional PCDR militează pentru drepturi egale între națiuni pentru instaurarea unui climat de pace şi

securitate în care să

nu existe un dublu

standard şi limbaj

ci o reală cooperare, să se

respecte principiile

neamestecului în treburile interne ale altor țări și a avantajului reciproc în relațiile economice și politice. Ne exprimăm îngrijorarea față de unele tendințe imperialiste care se manifestă pe plan internațional incompatibile cu idealurile umanitariste ale comunismului pe care fostul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, le-a apărat și promovat cu curaj și înțelepciune, proprie unui conducător iubitor de țară, demers pe care PCDR își propune să le continue! Partidul Comunitar din România consideră că noile amenințări internaționale derivă din renaşterea tendințelor imperialiste de tip revanşard care instigă la fragmentarea și lichidarea națiunilor prin politicile așa zis de globalizare īn scopuri care violează dreptul internațional şi normele politice raționale şi democratice. Congresul I al Partidului Comunitar din România și-a ales organele de conducere, Statutul și Programul Politic în mod democratic și suveran avînd la baza deviza:O nouă gîndire! O nouă atitudine!Un nou început!



Stimați tovarășiStimați invitați

În calitate de Președinte al Comisiei pentru înregistrarea Partidului Comunitar din România vă prezint un scurt raport al activității acestei comisii a cărei activitate se încheie astăzi. Comisia pentru înregistrarea Partidului Comunitar din România s-a constituit ca urmare a hotărîrii Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 28 martie 2015 la propunerea tovarășului președinte Petre Ignatencu. Din aceasta au făcut parte, în afara de mine, tovarășii: Voicu Alexandru, Netcu Florin și Filimon Daniel. Am depus cererea de înregistrare pe data de 25 mai 2015 la Tribunalul București și am obținut Decizia de admitere a cererii noastre pe data de 04 noiembrie 2015, după mai multe amănări datorită cererilor repetate ale parchetului de a modifica prevederi din statut inclusiv modificarea insemnelor partidului: steag și siglă. Am fost astfel obligați, ca sa nu riscăm respingerea cererii, să schimbăm complet steagul și sigla propuse inițial cu cele aflate acum in sală. Nu pot să nu prezint în fața Congresului adevărul că în misiunea noastră am beneficiat de sprijinul total și permanent, atît din punct de vedere juridic cît și părintesc aș îndrăzni să spun, al tovarășului Petre Ignatencu. Fără acest ajutor sansele ca astăzi să ținem acest Congres ar fi fost sigur incerte. Ca o concluzie pot spune că, noi membrii comisiei, ne-am îndeplinit misiunea primită, dovadă este că ne aflăm aici, la acest Congres. Urmează să apreciați și dumneavoastră, dragi tovarăși munca noastră. În contiunare aș dori să mă refer la contextual în care a apărut necesitatea naturală de a se înființa acest partid comunitarist și cîteva principii călăuzitoare pe care ar trebui să le urmeze.Înființarea Partidului Comunitar din România reprezintă o consecință firească a evoluției scenei politice naționale a României secolului XXI. Lipsa de consistență a programelor partidelor politice actuale, dezamăgirile postelectorale față de promisiunile guvernărilor trecute și prezente și nu în ultimul rînd nostalgia după perioada comunistă, au condus la necesitatea înființării unui partid cu o viziune nouă asupra societății, în general, și asupra modului de a face politică, în special. Ideea folosirii denumirii de ”comunitar” a pornit de la revelația pe care am avut-o după îndelungate acțiuni de autovindecare a propriului meu organism, cînd, într-un final am înțeles că cele 75 de mii de miliarde de celule care compun ființa umană stau în comuniune unele cu altele, contribuind la bunăstarea întregului organism. La fel ca și în propriile noastre corpuri, societatea românească are nevoie, pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a indivizilor și sănătatea social, de aplicarea principiului comunitarist. Acest principiu înseamnă înseamnă colaborare și nu competiție, întrajutorare nu egoism. Aceste principia nu sînt neapărat noi, ele au fost promovate de-a lungul istoriei de doctrinele umaniste, socialiste și comuniste, nealterate de egocentrism și dictatură. Doctrina comunitaristă se adresează românilor care și-au pierdut încrederea în statul postdecembrist, stat care își fundamentează mecanismele pe încurajarea competiției, în cel mai nefast sens al cuvîntului, un stat condus de indivizi puși pe îmbogățire prin orice mijloace și metode, chiar dintre cele mai necinstite. PCDR propune o nouă gîndire care înseamnă asimilarea societății cu un uriaș organism care, pentru ca să fie sănătos și

Raportul Comisiei pentru înregistrarea Partidului Comunitar din România

să funcționeze în favoarea tuturor, trebuie să promoveze colaborarea, întrajutorarea și echitatea. PCDR propune o nouă atitudine a fiecăruia dintre noi, raportat la ceilalți, la noi înșine și la societate în general, atitudine bazată pe principiul conviețuirii armonioase. PCDR reprezintă un nou început pentru că își propune să fie o continuare a doctrinelor comuniste, actualizate la stadiul de evoluție al societății românești și la conjuncture politică internațională. Ca orice partid politic, PCDR își propune să fie o prezență activă pe scena politică românească atît prin înscrierea în cursa electorală, singur sau în alianțe cu alte partide cu doctrine socialiste/umaniste, dar și prin promovarea, prin intermediul instrumentelor legale pe care le are la dispoziție, a conceptului de comunitarism. În calitate de Președinte al Comitetului de înregistrare al PCDR dar și de candidat pentru funcția de Presedinte al partidului, consider că una din direcțiile principale de acțiune ale partidului trebuie îndreptată spre redobîndirea identității naționale a românilor de azi, dacii de ieri. În acest sens consider că ar trebui urmărite cel puțin următoarele obiective: 1.Modificarea numelui țării din România în DACIA; 2.Restaurarea limbii române, pornind de la caracteristica acesteia de limbă monofonetică, înlăturarea neologismelor inutile pentru care există corespondent în limba română, stabilirea regulilor gramaticale simple și eficiente( de ex. modul de construire al pluralului, etc); 3.Reconsiderarea valorilor autentice românești, pornind de la promovarea personalităților culturale, sociale și științifice, a tradițiilor strămoșești în detrimentul „personalităților” internaționale cu istorii controversate, a sărbătorilor de import, de cele mai multe ori doar cu scopui pur comerciale; 4.Recunoașterea realizărilor sociale de sub orînduirile anterioare, în special de sub comunism, pentru schimbarea atitudinii generale „anticomuniste” nejustificate pe care societatea postdecembristă a promovat-o; 5.Încurajarea și protejarea investițiilor din economie cu capital autohton, a conducătorilor români în detrimentul capitalului străin și a managerilor internaționali, prin aplicarea de măsuri economite protecționiste și organizarea de licitații cinstite; 6.Stoparea vînzării către investitorii străini dubioși, cu interese contrare intereselor naționale, a resurselor naturale și a terenurilor, prin modificarea corespunzătoare a legilor și implicarea responsabilă a decidenților din domeniul economic. Pentru atingerea acestor obiective nu este nevoie neapărat de o majoritate parlamentară ci mai degrabă de acțiuni concertate și implicarea fiecăruia dintre noi, membrii noului PCDR, în promovarea doctrinei comunitare în viața de zi cu zi. Urez success lucrărilor primului Congres al PCDR în speranța că politica promovată de noi să fie de bun augur pentru viitorul sănătos al fiecăruia dintre noi, daco-românii.

Să fie într-un ceas bun, tovarăși!prezentat de tovarășul Liviu LunguPreședinte al Comisiei pentru înregistrarea Partidului Comunitar din România



Stimați participanți, invitați și delegați

Participăm la această întrunire, care prin Statut se cheamă Congres, ca să creem condițiile ca acest ”copil” al Partidului Comunist Român, respectiv Partidul Comunitar din România, să capete o formă concretă prin aprobarea documentelor de bază care o vor defini atît ca structură organizatorică și funcțională dar și programatică, anume Statutul și Programul Politic. Statutul reprezintă ”Constituția” partidului iar Programul politic , propunerile pe care PCDR o face membrilor societății din care facem parte, țara cetățenilor români, România de azi, Dacia de ieri și Dacia viitoare, în ceeace priveșteorganizarea sa, principiile și felul relațiilor sociale care ar trebui săexiste pentru a ne fi bine tuturor, camembri ai acesteia dar și comunitățiistatale ca entitate cu o identitate binedefinită, cu nume de țară glorios, cuinsemne reprezentative recunoscute pe plan internațional, precum Steag și Stemă, avînd ca punct de plecare realitatea că: Trăim împreună!- așane este dat ; Muncim împreună! Este o necesitate obiectivă pentru ca mecanismul colectivității, a familiei, să funcționeze și să asigure necesitățile de trai optime, să se dezvolte și să prospere, și în final să Beneficiem tot împreună! În mod echitabil după principiul ”fiecăruia după nevoi”! Se cunoaște mai puțin, și se vorbește și mai puțin, de faptul că actualul steag este neomologat pe plan internațional și din care cauză statul român a plătit o consistentă amendă, sute de milioane de dolari, iar stema este de uz intern dovadă că nu se află pe steag. Această anomalie scoate în evidență grija guvernanților de după 22 decembrie 1989, majoritatea dintre ei fiind trădători ai Partidului Comunist Român și al idealurilor acestuia, față de apărarea, promovarea și reprezentarea identității noastre ca popor cu o istorie cel puțin bimilenară pe aceste meleaguri. Faptul că materia istorie este aproape eliminată din manualele școlare este un exemplu grăitor. De aceea Partidul Comunitar propune un nou început pentru țara noastră și în ceeace privește identitatea sa, propune pentru țară numele de DACIA pentru simplul motiv că așa este cunoscut acest teritoriu în istoria Europei și a lumii, și cu numele acesta trebuie să meargă mai departe. Cînd am elaborat Programul politic al partidului am crezut că formularea ”PCDR propune înlocuirea principiului Concurenței cu principiul Colaborare” este original, este ideea noastră, dar am constatat că nu este așa, ca nu sîntem singuri, că și alții gîndesc ca noi , și-l dau ca exemplu pe prof.univ. Ioan Adumitrăcesei de la Iași a cărei părere este publicată în revista Scânteia pe care ați primit-o , cu titlul ”Imperativul trecerii de la Concurență la Cooperare”. Propunerea pe care o face Partidul Comunitar în proiectul său de țară este: Înlocuirea pricipiului Concurenței cu principiul Colaborare ca model al relațiilor ce trebuiesc să fie stabilite în societate ca motor al progresului și dezvoltării sale, premisă fundamentală a prosperității pentru toți, deziderat al tuturor oamenilor pe această planetă. Cum s-a ajuns la ideea de constituire a acestui partid? Cred că

Cuvîntarea tovarășului Petre Ignatencu președintele Consiliului de Onoare la Congresul I al PCDR

este necesar să spun cîteva cuvinte despre acest aspect, vă interesează? După cum bine cunoașteți, la 27 martie 2010 s-a constituit Comitetul de Reorganizare a Partidului Comunist Român cu misiunea de a obține din partea justiției înregistrarea acestuia în Registrul Partidelor Politice și deci de a obține, astfel, statutul de persoană juridică. Instanțele judecătorești interne au respins, pe considerente politice, fără să invoce prevederi legale care să susțină această sentință. În această situație ne-am adresat, printr-o contestație, Curții Europene a Drepturilor Omului, în care am acuzat statul

român de încălcarea a 6 articole ale Convenției

Europene a Drepturilor Omului prin respingerea cererii de înregistrare a PCR. Întrucît timpul estimat că vom primi un răspuns de la CEDO va fi lung,

deja au trecu 2 ani de la înregistrarea cererii noastre, s-a

hotărît la Plenara CC al PCR din 27 martie 2015 să

înregistrăm un ”pui” al acestuia, un partid cu altă denumire care să țină locul

PCR pe scena politică românească pînă ce se va primi o decizie de la CEDO, sperăm să fie favorabilă. Dintr-o serie de propuneri făcute la Plenară privind denumirea acestui nou partid a fost ales Partidul Comunitar din România iar misiunea de a face demersurile necesare înscrierii acestuia a revenit unui grup de patru tovarăși: Liviu Lungu( ideea numelui a fost a lui), Alexandru Voicu, Filimon Daniel și Florin Netcu. Președinte al acestui grup și deci și președinte al PCDR a fost îndeplinit de tovarășul Liviu Lungu. Consider că și-au îndeplinit bine misiunea, dovadă fiind acest Congres la care participăm. Să-i felicităm pentru aceasta! Urez viață lungă acestui copil al PCR , să strîngă în jurul său mulți membri și susținători, să se facă util comunității pe care o formează neamul daco-românesc. Un mare ideolog comunist spunea: ”Dacă o idee cuprinde masele este de neînfrînt” Comunitarismul este azi o IDEE, urez ca ea să cuprindă masele! Să facem totul ca acest lucru să se întîmple! Să fie într-un ceas bun!

Download (PDF, 1.47MB)

Documents

Transcript of Download (PDF, 1.47MB)