Dosare de securitate, ușoare dar periculoase, ușoare dar falsificate Autor TEODORESCU CRISTIAN

Deși tatăl meu făcuse cerere in 1999 la CNSAS pentru a-și studia cele două dosare de securitate, deși a cerut repetat în scris la SRI și lui Onișor șeful CNSAS pentru a primi accesul la dosare, SRI răspundea că dosarele sunt la CNSAS, iar Onișor răspundea că sunt la SRI. Tata a murit in sept. 2002 în condiții obscure, fără să cunoscă conținul dosarelor, iar eu am primit imediat în nov. 2002, o prelucrare cu pagini lipsă, cu renumerotare, fără documente cu privire la control corespondenței și supravegherea telefonului. O prelucrare a dosarelor a fost făcută la SRI, de fostul șef al securității Brăila pensionat din 1985, Ion Bălan, cel care se ocupase de al 2-lea dosar, cel care era direct interesat să apară in acest dosar ca om onorabil, cel care după 1989 deși pensionar ne supraveghea video, filiala UMRL de deasupra unde el avea un birou, dar și apartamentul. Atunci nu cunoșteam rolul său în aceste dosare. In 2002 am primit un singur dosar cu 2 volume extrem de subțiri. Acesta pentru două dosare unul cu nr 2991 deschis in anul 1963 și al-2-lea cu nr.13120 pe care scrie vol.2 deschis în anul 1977. Conform procesului verbal de mai jos, al CNSAS, am primit copia unui singur dosar cu un alt număr i 2514/ vol 1 și 2, cu număr mai mic de file, pentru că filele compromițătoare pentru securitate au fost eliminate. Materialul falsificat, prezintă însă securitatea ca pe o instituție umanitară. Dar tata nu a fost arestat din umanism, ci pentru că era nevinovat.

Primul dosar a fost deschis pentru un fleac, și se datora faptului că tata făcuse aprecieri pertinente la adresa regimului care mărise prețurile la alimente sub pretextul calității, făcuse aprecierea că sunt niște hoți, afirmații susținute în fața unor colegi de serviciu.

Denunțul la Securitate fusese făcut in numele păcii și se încheie cu “ Trăiască lupta pentru pace”. Efectul său este controlul corespondenței, supravegherea “din umbră” dovedită surprinzător numai cu note pozitive ale unor turnători numiți sursă, și ulterior, pentru mulți ani, supravegherea tatălui meu este la vedere pentru a creia anxietate ca formă de prevenție. Prevenția era o formă sumbră de manifestare a securității, dar e pretinsă astăzi ca o activitate umanitară, care însă se făcea pentru a creia frică și teroare. Prevenția e descrisă ca formă umanitară, de col. Ion Bălan în cartea „Securist pe lista mortii”, cel care avea o prezență activă în dosarele acelor vremuri. Fragmente ale denunțului:

Urmare acestui denunț, apare hotărârea prin care se deschide în 1963 dosarul nr.2991, hotărâre din care prezint mai jos fragmentele care urmează.

Conform copiilor pe care le-am primit rezultă și o hotărâre de clasare a dosarului. Totuși trebuie să mă întreb, securitatea avea curaj să închidă dosare? Teama era a celor care le instrumentau. Și anume tema de a fi grav sancționați dacă apăreau elemente care să confirme repetarea acțiunilor care nu au fost prevenite. Din acest motiv, este un lucru sigur, făceau în continuare pentru mulți ani, muncă preventivă prin terorizarea persoanelor care erau ulterior supravegheate, chiar la vedere, la locul de muncă dar și în oraș, așa cum s-au întâmplat lucrurile pentru tatăl meu chiar

după așa zisa clasare în cazul primului dosar, dar mai cu seamă in cazul celui de al doilea dosar pentru care am dovezi incontestabile care vin, incredibil, și din perioada de după 1989, chiar cu causticitate și mai mare.

Partea de Securitate care se ocupa de populație nu a fost o instituție umanitară, a fost o instituție de forță, de teroare, și de pedepsire împotriva oamenilor, de aceea dosarele au fost periate astfel încât, pentru cei care nu sunt în cunoștință de cauză, dar le studiază, să pară o instituție onorabilă.

Dosarul următor a fost deschis tatălui meu în 1977 pentru că a trimis ostentativ, pe calea obișnuită, prin poștă, o scrisoare nevinovată către postul de radio Europa Liberă, scrisoare care nu avea nimic politic, scrisoare prin care solicita ca cei de la Europa Libera să-i înlesnească un schimb valutar din lei în mărci germane, pentru cumpărarea unui radiocasetofon în valoare de 245 DM, pentru că în acele vremuri un cetățean nu putea face schimb valutar la nici o bancă românească.

Lucrătorii de securitate sub acoperire care lucrau la Poșta Română, și ca ei alții prezenți în toate instituțiile (unde existau și de turnători), au oprit scrisoarea, și la odinul Unității Speciale “S” București, au trimis-o securității din Brăila, care se ocupa cu măsurile de represalii in cazul corespondenței trimise, primite în și din străinătate.

Securitatea prin șeful ei din Brăila, tov colonel Ion Bălan, emite un ordin rezolutiv pentru aplicarea legii cu privire la corespondența cu Europa Liberă care insemna o amendă de 1000 de lei (salariul pe o lună de muncă) amendă pe care a plătit-o tata, dar și plasarea tatălui meu in stare de urmărit permanent. A urmat controlul total al corespondenței interne și externe a familiei, supravegherea convorbirilor telefonice, și după o perioadă, chiar o percheziție a întregului

apartament, cu o situație dea dreptul jenantă, de control prin rufele murdare. În copiile pe care le-am primit de la CNSAS nu există documente cu privire la activitățile de controlul al corespondenței, de supraveghere a convorbirilor telefonice, de percheziție. Aceste activități erau totuși primordiale, iar primele două erau chiar permanente, pentru că dosarul se deschisese ca urmare a corespondenței poștale, iar noi scrieam des în străinătate, dar numai la firme renumite de electronică, pentru a primi documentație tehnică și prospecte de specialitate. Totuși in dosar nu există urme cu privire la aceste activități. Dosarul a devenit maculatură, conținând in general note ale unor agenți sursă, care aduc elogii tatălui meu, și în special copii după note elogioase ale surselor din primul dosar care fusese închis, astfel că cei care au instrumentat dosarul împreună cu șeful lor Bălan Ion, par cel puțin naivi dacă nu tâmpiți. Măsurile la care a fost supusă din păcate și mama mea, nu au incetat niciodată pâna in 1989, dar nici după 1989. Pentru activitățile care dovedesc adevărata față a securității, probele au fost sustrase din dosarul cosmetizat în perioada 1999-2002, chiar de col.pensionar Bălan Ion, cel care lucrase la dosar și era direct interesat.

Probabil dosarul nu a fost închis până la apariția legii de studiere a dosarelor și a CNSAS-ului în 1999 pentru că Familia a rămas in continuare sub supraveghere. Din 1999 a fost necesară o perioadă de 3 ani pentru a transforma dosarul, care a așteptat la rând, în maculatură. Chiar de fostul șef al securității Bălan Ion care a încercat ca prezența sa in dosar să fie cât mai puțin vizibilă, cât mai puțin încriminatorie, oferind ca imagine, unui necunoscător care citește, o aparență că serviciul respectiv al securității a fost onorabil. Tocmai când dosarele fuseseră trimise la CNSAS, tatăl meu a murit în condiții obscure, fără să aibă acces la dosare. Se miza pe faptul că eu nu cunoșteam în profunzime problemele, necunoscând în fapt amănunte.

Codițiile în care am trăit după 1989, dar și citirea copiilor dosarului, primite în 2002, mă facă să cred că dosarul nu a fost inchis in 04.08.1988 prin microfilmare. Ca o persoană în deplină cunoștință cu activitatea de falsificare a dosarelor, Bălan Ion avea să declare ulterior despre securiști: Acum se consideră că au făcut poliţie politică, dar vă spun că nimeni nu o să le dea vreodată de cap arhivelor fostei Securităţi 1. Și ce este mai rău, activitățile împotriva familiei mele au continuat într-o formă agravantă după 1989, prin zelul pensionarului securist Bălan Ion care regreta că nu putuse legal să-l bage în pușcărie pe tata în 1977, activități la care au participat și alții asemeni lui. Ca urmare am primit și o scrisoare teroristă trimisă de la o căsuță poștală din SUA, concepută în laboratoarele securității lui Iliescu, cu amenințări terifiante, cu limbaj obscen de joasă speță, unde eram numiți huliganii lui Rațiu.

1 adevarul.ro/locale/braila/dezvaluiri-exclusivitate-cum-devenit-securist-desfiintat-reteaua-kgb-uluib-saracie-1_50ad31387c42d5a66390769c/index.html

Celelalte acțiuni teroriste au fost primite de tata care fusese amenințat cu moartea de 3 ori de persone necunoscute de pe stradă, chiar înainte de a muri în condiții suspecte in anul 2002. Totuși tata a fost scutul meu până când a murit. Apoi eu am fost victimă până în anul 2012. Am avut curajul să deschid mai multe procese instituției numită poliție, instituție care a fost pusă în mișcare împotriva mea, de o forță care a rămas total invizibilă. Procese pe care le-am pierdut datorită procurorului Gâlcă Dinu și judecătoarei Mariana Ghena (cu nume predestinat) de la CA Galați, ambii avansați apoi, unul făcut procurer general la CA Galați, cealaltă avansată la București la ICCJ. Procese pe care le-am pierdut și la ICCJ, unul pe mâna Lidiei Bărbulescu. Totuși în anul 2012, cu hotărârea din dosarul nr. 22883/05, Cristian Teodorescu vs. Romania2, am cîștigat procesul de la CEDO. Procesele din România au avut ca subiect tratamentele degradante la care am fost supus prin intermediul poliției și a unui dr. de la Spitalul de psihiatrie unde cu ordinul poliției am fost reținut 24 de ore, perioadă în care apartamentul meu care fusese și sediul UMRL, mi-a fost violat pentru a se scoate echipamentul de supraveghere video încastrat în plafon deasupra farfuriei lustrei. În timpul unuia din procese am fost amenințat, că voi fi dat afară din învățământ pentru că am fost reținut 24 de ore într-un spital de Psihiatrie, apoi am fost supus la tot felul de presiuni care au încetat în anul 2012, odată cu emiterea Hotărârii de la CEDO, de condamnare a României.

Scurt istoric despre colonelul de securitate Bălan Ion, pensiunat in 1985, care își continua activitatea și după 1989

In 1985 tov. col. Bălan se declara pensionar. Acest lucru era pe hârtie, dar îi asigura incasarea unei pensii frumoase de securest. Totuși continuă să muncească ca securist acoperit, sub masca unui așa zis om de cultură. Omul cu o clasă de gimnaziu lipsă, fără liceu, cu Facultate Muncitorească și mai târziu cu facultate de drept făcută de mai toți milițienii șI securiștii la fără frecvență3, dar in fapt o persoană cu un grad de inteligență câștigat la școala vieții, este numit de primul secretar al PCR

2 https://www.scribd.com/doc/275556213/CEDO-Cazul-Cristian-Teodorescu-vs-Romania 3 „Securist pe lista mortii” de Ion Balan , casa editoriala Sorida Press Călărași, 2010 (se găsește la Biblioteca Județeană Braila nu la toate bibliotecile mari din țară)

Braila, tov. Anton Lungu, ca director al teatrului Braila, operație forțată printr-un artificiu. Prin inscrierea anterioară a lui Bălan in organizația de partid a teatrului. Se pune intrebarea: de ce securistul a devenit “mare om de cultură”? Explicația este că se considera că in teatru era promovată o atmosferă „nesănătoasă” prin prezența directorului Constantin Codrescu bănuit în oraș că ar fi homosexual, de altfel un mare actor, o puternică personalitate în lumea teatrului. Codrescu a fost indepărtat și în locul lui a fost numit un securist experimentat, cunoscut de toată lumea ca pensionar, pentru a “curăța” atmosfera din teatru. Numirea a făcut-o primul secretar Anton Lungu. Ion Bălan impreună cu Anton Lungu sunt exemplul unei ramuri a rețelei funcționabile cu success, la nivelul intregii țări și după 1989. Unul dintre cei doi fiind la origine laminorist in industria sârmei, celalalt cazangiu la uzina Progresul, unul ajuns șef de securitate la Brăila, celalalt prim secretar la Brăila, iar după 1989 unul din ei renumit director de teatru de celălalt devenit primar. În perioada marile mișcări populare din decembrie 1989, tov. Balan a fost pătruns de un sentiment uman de frică. A supraviețuit totuși fără probleme in funcție sau probleme de altă natură, până in 1991, fără pericolul de a fi omorât așa cum afirma în cartea sa. Deși in teatru era un actor Geoge Șofrag prezent la vârf in mișcarea de revoltă care nu i-a pus nici un moment viața în pericol. Adevarul este că nu a murit nici un securist la revolta din 1989, dar numai unii dintre ei au fost cuprinși de frica trecutului lor, frică produsă de munca de securitate împotriva cetățenilor țării. Toți au supraviețuit apoi în SRI-ul lui Iliescu care era exact fosta securitate, dar numai cu serviciul ei care lucra împotriva cetățenilor țării, mai puțin însă oamenii și serviciul de apărare impotriva pericolelor care veneau din estul Europei.

La inceputul anului 1990, când lucrurile se mai liniștiseră, tov. colonel Bălan, director de teatru, și-a făcut și un birou in Piața Traian nr. 1 unde era sediul inspectoratului de cultură, vecin cu teatrul, la etajul 2, exact deasupra sediului filialei Braila a Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Filiala o conducea tatăl meu, cel cu dosar de securitate deschis in 1977 și lucrat chiar de tov. col. Bălan.

Bălan prin munca specifică a securității îl cunoștea bine pe tata, cunoștea bine toată familia. In anul 1990 tata și cu mine habar nu aveam că tov. col.Bălan participase activ, in mod direct, la terorizarea familiei prin instrumentul numit securitate. Scopul lui Bălan in anul 1990, a fost directa supraveghere de deasupra, a activităților tatălui meu din cadrul sediului UMRL, pentru că:

- În 1977 a scris o scrisoare la postul de radio Europa Libera, post interzis, motiv pentru care i s-a aplicat legea, dar a scăpat necondamnat un element considerat și după 1989 periculos pentru comuniști.

- În decembrie 1989 a fost cofondator al filialei PNȚ Braila, partid condus de Corneliu Coposu.

- În ianuarie 1990 a inființat filiala UMRL Brăila, organizație fondată incă din 1984, la Geneva, de către regretatul Ion Rațiu. Acesta din urmă era un adversar redutabil pentru cel care prin securitate îi trimetea, în scrisori expediate de la o căsuță poștală din America, amenințări teribile cu sfaturi de a părăsi țara. Personajul sumbru, dacă nu ați înțeles, era Ion Iliescu. Tot prin grija securității, Rațiu a avut prădată și vandalizată locuița de pe strada Armindenului, chiar de securiști, a avut tipografia sa de la subsolul teatrului national defectată.

Tov. Bălan știa că noi nu îi cunoaștem activitatea din dosarul Europa Liberă, de aceea nici nu-și ascundea prezența în clădirea unde era sediul filialei UMRL, întâlnindu-ne uneori cu el atunci când

venea sau pleca din biroul de deasupra. Supravegherea din incăperea de deasupra UMRL-ului s-a produs până când s-a perfectat o supraveghere sigură a apartamentului nostru, cum altfel decât folosind apartamentul de deasupra. Practic atunci am fost evacuați printr-o inginerie, sediul UMRL-ului devenind apartamentul nostru. Printr-o adresă a teatrului ni s-a impus să plătim o sumă foarte mare, pentru căldura pe care o primisem de la centrala care alimenta și teatrul. Era știut că noi personal nu puteam plăti atât de mult. In acest mod au aflat că nici Rațiu nu a fost dispus să o facă. Pentru că Rațiu a fost furat sau a pierdut prin ilegalități, prea mulți bani in Romania. Și amintesc că securitatea prin interpuși civili l-a prăduit de nenumarate ori de sume de bani foarte mari, prin diverse metode. De aceea Rațiu considera că trebuie să ne descurcăm financiar singuri.

Un ultim aspect cu referire la fostul colonelul de securitate Bălan Ion. Urmașii unei familii reflectă în bună măsură caracterul părinților, mai précis a părintelui dominant din familie. Ne putem da seama de calitățile tov. Bălan nu numai din activitatea sa, ci și dacă privim spre familia sa. Dacă privim la fiul său Sorin Ovidiu Bălan un manipulator slab, chemat la anumite televiziuni, dar și la nepotul său. În societatea creeată de Iliescu după chipul și asemănarea sa, astfel de oameni au fost încurajați și susținuți la activități de îmbogățire in afara legii, pe spinarea statului, în schimbul sprijinului politic. Această afirmație o fac în baza unor informații apărute în presă care spun că și nepotul colonelului de securitate Ion Bălan, prin intreprinderea sa de pază și protecție pe care o deținea, a fost acuzat că a înșelat statul cu 1 milion de €, sub forma neplății imozitelor pentru circa 1500 de persoane angajate4.

Col. Bălan, era cel care hotăra măsuri in dosarul de securitate a tatalui meu, cel care după 1989 a participat la falsificarea tuturor dosarelor de securitate, transformate în maculatură, dosare in a căror rezolvare era implicat. Aceste măsluiri de dosare rezultă și din spusele colonelului, cu ocazia unui interviu despre securiști, când a scăpat următoarea afirmație: „Acum se consideră că au făcut poliţie politică, dar vă spun că nimeni nu o să le dea vreodată de cap arhivelor fostei Securităţi”. In fapt falsificarea dosarelor s-a produs ulterior anului 1989, atunci când a apărut posibilitatea oamenilor de ași consulta dosarele. Nu trebuie să ne inchipuim că securistul colonel era foarte prost sau sub efectul lui Bachus, când făcuse afirmația de mai sus. El a vrut să deturneze adevărul falsificării dosarelor de securitate făcute de indivizi competenți în domeniu, către un așa zis adevăr care devine mai puțin compromițător dacă se raportează la așa ziși indivizi incompetenți din serviciul securității. Și exemplu grăitor este expresia citată mai sus, dar completată de tov.col.Balan5.

4 http://www.mediafax.ro/social/fiul-lui-sorin-ovidiu-balan-judecat-pentru-evaziune-fiscala-de-un-milion-de-euro-12187707 5 adevarul.ro/locale/braila/dezvaluiri-exclusivitate-cum-devenit-securist-desfiintat-reteaua-kgb-uluib-saracie-1_50ad31387c42d5a66390769c/index.html

Acesta este o porțiune foarte scurtă din istoria cu privire la securistul Bălan Ion. Porțiune de istorie cunoscută de un om a cărui familie onorabilă, a avut, pentru timp îndelungat, de suferit datorită activităților efectuate după legi scrise și nescrise ale securiății, de acest personaj, activități desfășurate înainte de 1989, dar ce este mai trist, activități desvășurate și după 1989 în așa zisa democrație a lui Iliescu. Dacă veți citi cu atenție cartea „Securist pe lista mortii” de Ion Balan , editată la casa editorială Sorida Press Călărași, 2010, vă veți da seama și mai bine de caracterul acestui personaj care manipula din securitate, conștiințe și vieți, apoi după 1989 folosind mass media îmbină adevărul cu minciuna cu unic scop: MANIPULAREA, prezentînd securitatea în totalitate, ca o instituție onorabilă, ascunzându-se in spatele acelei părți a securității care apăra țara de pericole externe din est.