Dorință

Iar m-am rătăcit

între două respirații hoinare,

de drumul către tăcere

unde rugăciunile

nu au cuvinte,

nici cereri.

Iubitule, vrei să mă porți într-acolo

pe calul tău,

ori pe o aripă a ta,

ori mai bine

undeva în stânga, la piept,

să pot respira desăvârșirea

prin inima ta?

Poartă-mă

ca vântul,

ca gândul,

pe drumul către tăcere

unde rugăciunile

nu au cuvinte,

nici cereri.

Coboară-mă lin

ca într-o mică poiană

și-n liniștea sfântă care ne-mbracă

vreau să te ating cu privirea

cum aș privi o icoană,

să-ți mângâi trupul și inima cu iubirea

ce îmi țâșnește din suflet,

prin piele,

să mă minunez cum fericirea

se naște, se sparge

în valuri

curgându-mi prin ochi

și prin vene.

*

Daniela Dumitru