Subiectul romanuluiAlonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani („hidalgo”, în spaniolă,

provine de la hijo de algo — fiul cuiva care a fost cineva, de spiță nobilă) locuiește împreună cu nepoata sa

într-o porțiune necunoscută a ținutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don Quijote ajunge

să se considere un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinanta, înarmat cu

arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el își alege o

domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele

adevărat de Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.

Prima aventură

În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, și confundând hangiul cu un

castellan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie sfântă care va avea loc în grajd.Întâlnește

apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasa doamnita din

lume, dar aceștia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este găsit

și ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo.

A doua aventură

După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură. Între timp, nepoata sa, slujnica,

preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un

magician a venit călare pe un nor și însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept ,,scutier

un țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face guvernatorul unei insule,

și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriași, și își imaginează

că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut.

De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori, soldați, preoți,

condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Don Quijote intervine violent în povești

care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-și plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață

al ,,cavalerilor rătăcitori duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie să le îndure.

Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate două povești de dragoste (Grisostomo și Marcela;

Cardenio și Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă. Autorul sugerează

existența unei a treia aventuri, dar susține că s-au pierdut documentele.

A doua parte a romanului

Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original. Don Quijote și Sancho

Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima parte a romanului. Acum se tratează mai

în profunzime tema deziluzionării. Don Quijote ajunge batjocura mai multora, iar până și Sancho își înșală

stăpânul. Nevoit fiind să o găsească pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quinjote trei țărance sărace, pe care le

dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o nobilă doamnă, Sancho

pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea ,,adevărul. În cele din urmă Sancho este numit

guvernator al insulei Barratoria, și, deși se dovedește capabil, renunță. Don Quijote se întoarce acasă, unde

cade într-un somn greu, iar când se trezește, este vindecat de nebunie. Starea sa de sănătate se înrăutățește

însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor aventură.

Relația cu Sancho PanzaRelația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca ilustrând „relația antagonică

realitate-irealitate”, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat, iar Sancho — platitudinea și trivialitatea.

Însă cei doi se completează reciproc în asemenea măsură încât la sfârșitul romanului vom observa o inversare

de roluri: are loc o mutare de ascendent spre descendent în cazul lui Don Quijote, care își recapătă luciditatea

puțin câte puțin (...) și de la descendent spre ascendent, în cazul lui Sancho,[1] care la sfârșitul romanului

deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-și să reînnoiască aventura.

Răzvan Codrescu compară nebunia lui Don Quijote cu cea a Prințului Mîșkin din romanul Idiotul al

lui Dostoievski, susținând că „Don Quijote și Prințul Mîșkin reprezintă nebunia «exemplară» a două spiritualități

specifice, dar complementare”, Don Quijote întruchipând „activismul constituțional al spiritului apusean”, pe

când prințul Mîșkin ilustrează „contemplativismul tradițional al lumii răsăritene, fără cal și fără arme, resemnat

și încrezător în perspectiva veșniciei”.[1] Această nebunie va reuși în cele din urmă să-l atingă și pe Sancho,

căci are loc un transfer. Treptat, Don Quijote revine la starea sa inițială (care însă nu este prezentată nicăieri în

roman), iar „bunul-simț ce-l caracterizează pe scutier se pierde treptat «în marea de fantezie în care îl obligă

stăpânul său să se înece”,[1] pentru el insula reprezentând o iluzie concretă, așa cum pentru Don Quijote

reinstaurarea instituției cavalerilor rătăcitori reprezenta o iluzie abstractă.

Elemente impliciteDeși nu le relevă explicit, romanul Don Quixote se sprijină pe șapte idei principale:[2]

1. Modul în care Sancho Panza devine un bun guvernator, prin intermediul unei serii de glume care se

transformă în lucruri serioase;

2. Modul în care Cervantes satirizează extremismul religios, punându-l pe Don Quixote să ia în vizor

Biserica Romano-Catolică;

3. Modul în care Don Quixote și Sancho Panza își controlează și echilibrează reciproc excesele, rezultate

din identitățile lor contrare;

4. Modul în care Cervantes stilează țărăncile spaniole, transformând-o pe Aldonza Lorenzo în Dulcinea;

5. Modul în care, și de ce, proscriși precum Roque Guinart și Gines Pasamonte pot evita criminalitatea;

6. Modul în care se poate stabili o unitate interreligii, prin aceea că Don Quixote are un translator creștin

și un povestitor musulman, care lucrează împreună, ca unul singur;

7. Modul în care Cervantes înlocuiește viziunea medievală asupra iubirii și căsătoriei - în care femeia era

doar gospodină, menită să satisfacă poftele trupești ale bărbatului și să-I zămislească urmași - cu o

viziune nouă, de egalitate în cadrul căsătoriei, manifestată prin îmbinarea dorințelor și fuziunea

personalităților.

 

Don Quijote

Miguel de Cervantes Saavedra

Don Quijote este opera de capatai a lui Cervantes.In 1604, pe cand se a fla la Valladolid,incepe sa lucreze la roman.prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie un eveniment literar,cunoscand un puternic success.Continuarea romanului apare abia mai tarziu , in 1615.

Don Quijote este un hidago sarac din La Mancha,om cu mintea ratacita din pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de carti:romanele cavaleresti;intre care Amadis de Gaula ocupa un loc de cinste.Astfel sub influenta de lecture,Don Quijote porneste la drum ca un adevarat cavaler,incalecand pe Rosinanta,o martoaga,alegandu-si niste arme din carton si consacrandu-si faptele alesei inimii sale,Dulcineea din Toboso,de fapt o simpla taranca nu prea frumoasa.In drumul sau se opreste mai intai la un han unde il ia pe hangiu drept castellan.Intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac,il oblige pe acestasa-l dezlege si sa-I plateasca simbria.Intalneste apoi niste negustori carora le cere sa proclame pe Dulcineea drept cea mai frumoasa doamna din lume.este insa grav batut si astfel trebuie sa se intoarca acasa,imbolnavidu-se.prietenii lui stiu ca responsabile pentru dementa lui sunt cartile de aventuri,pe care hotarasc sa le arda,crutand doar doua:Dina de Montemayor si Amadis de Gaula.

Dupa insanotasire,eroul hotaraste sa plece din nou,de aceasta data luandu-si un insotitor,Sancho Panza,pe care il convinge sa-I fie scutier.Ia niste mori de vant drept uriasi,cu care vrea sa se bata,iar in trasura pe care o isotesc niste calugari benedictiniisi inchipuie ca se afla o printesa rapita.Pornind la atac impotriva convoiului,este din nou lovit.

Unor pastori care il adapostesc le tine niste discursuri despre varsta de aur a omenirii,cand “miscarile iubitoare ale sufletului se aratau cu naivitate,fara ca cineva sa caute a le pune intr-o lumina mai buna,prin ocolul mestesugit al cuvintelor.Nu exista inselaciune miciuna si rautate,care sa se amestece cu inima deschisa si cu buna credinta”.De la pastori afla Don Quijote de povestea lui Grisostomo,care isi daduse viata pentru a obtine iubirea frumoasei pastorate Marcela.Dupa ce pleaca de la pastori,cei doi sunt atacati de pazitorii unor iepe,din pricina Rosinantei,care fusse atrasa de nechezatul acestora.O turm de oi capata in ochii celor doi aspectul unei armate de dusmani,si o ataca.Ciobanii ii bat din nou.Elibereaza un convoi de condamnati in lanturi,convins ca a reparat o nedreptate.Puscariasii,in schimb,ii ataca cu pietre,iar unul ii fura magarul lui Sancho.Intalnind pe barbierul unui sat,ii iau lighenasul,pe care il cred

coiful unui vrednic cavaler,coif pe care Don Quijote hotaraste sa-l poarte ca pe un trofeu de cinste.In Sierra Morena afla pe nefericitul Cardenio,nebun din pricina unei iubiri neimpartasite.Pe malul unei ape o descopera pe Dorothea,iubita lui Fernando.Dorothea ii povesteste lui Don Quijote de Lucinda,iubita rapita a lui Cardenio.Ajunsi la un han,Don Quijote si Sancho Panza iau butoaiele cu vin drept uriasi si le spinteca,spre marea suparare a hangiului.La han apar calatori mascati.Sunt Don Fernando si Lucinda,pe care Don Quijote o reda lui Cardenio,iar Fernando o regaseste pe Dorothea.Dupa alte intamplari,Don Quijote este dus acasa ,in La Mancha intr-o colivie.Ajunge intr-o duminica dupa-amiaza,mai mult mort decat viu.

Dupa o luna ,el inca nu este vindecatde nebunie si incearca sa-l convinga pe Sancho sa porneasca din nou spre El Dorado.Palatul Dulcineei nu se vede nicaieri si cand,spre al consola Sancho ii arata lui Don Quijote o taranca oarecare,acesta considera ca ceva necurat s-a intamplat si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna sufletului sau.Dupa un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco,un compatriot,invingatorul Quijote ataca un transport de lei care obositi,nu reactioneaza.Don Quijote “cavalerul tristei figure”se va autointitula de acum “cavalerul leilor”.

Quijote ii fagaduise de multa vreme lui Sancho guvernamantul unei insule,ca rasplata pentru osteneala si loialitatea lui.Ajunsi la castelul unui duce,acesta ildetermina pe Quijote sa-si tina promisiunea.El il numeste pe Sancho drept guvernator al insulei Barratoria.Sancho se dovedeste insa incapabil si renunta la la inalta insarcinare ce-i fusese oferita.

Dupa o multime de alte peripetii,Quijote se intoarce in casa sasi cade intr-un somn greu.Cand se trezeste este vindecat de nebunie,intelege tot ceea ce facuse inainte si simte ca i se apropie sfarsitul.Sancho Panza il plange,pentru pentru ca-I placuse jocul nebunesc al stapanului sau,desi de nmulte ori el fusese cel care increase sa-i arate absurditatea si inutilitatea tuturor actelor sale,in care,de altfel,se va complace el insusi.Don Quijote moare cu mintea vindecata complet,ca prin minune.

Intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha,se remarca faptul ca romanul Don Quijote al lui Cervantes urmareste cu exactiate scenariul initiatic de sursa medievala,multutmita caruia Don Quijote trece prin diverse experientecautand sa ajunga la “starea reprezentata de varsta de aur” a omenirii.este Don Quijote victima unei false perceptii a realitatii,sau nu?El nu vede sau nu vrea sa vada realitatea?

Romanele cavaleresti si pastorale,filozofia neoplatoniciana sunt cand atacate,cand-paradoxal-folosite ca termeni de comparatie si elemente de constructie fundamentale.Astfel,prin romanul Don Quijote apare unul din primele romane moderne.Personajul Don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta intertextualitate.

Tocmai pentru ca acest apare in momentul perimarii unui nou model si al afirmarii altuia,eroul lui Cervantes este unul cu o personalitate duala,fisurata,un erou tragic care lupta “nebuneste” sa pastreze inca in fiinta vechea lume.in cele din urma planul realitatii si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si se intrepatrund:realitatea se literaturizeaza iar lumea reala isi pierde din calitatile ei immediate,eroul –de tip modern,de altfel-suferind o atractie irezistibila,victimizanta spre un model.