5.4 Doctrine politice privind partitismul Avnd n vedere importanta partitismului n cadrul unei vieti democratice, au existat diverse doctrine politice care, din unghiuri diferite, se refera la acest fenomen. Primele doctrine politice referitoare la partitism se ntlnesc n perioada de ascensiune a capitalismului si au glorificat fenomenul partitist, considernd ca acesta constituie sumumul unei vieti democratice reale dintr-o tara. Aceste doctrine si aveau geneza n avntul economic din acea etapa a capitalismului, cnd se considera ca libera concurenta n economie este dublata, n mod fericit, prin libera concurenta n domeniul politic prin intermediul pluripartitismului. La nceputul si n cursul secolului al XX-lea au aparut nsa si teorii, doctrine ale unor politologi care criticau partitismul, considerndu-l, n cele mai multe cazuri, ca fiind sursa unor fenomene de criza din viata unor state.De pilda, n perioada interbelica, faptul ca unele tari cu traditii democratice n-au putut sa se opuna unor curente si grupari extremiste s-ar fi datorat partidismului, care era, n concept ia politologilor, nsotit de demagogie, manipulare, politicianism, lupta factionala etc. Astfel de conceptii au existat si dupa al doilea razboi mondial, cnd marea fluctuatie de guvernare si o anumita instabilitate politica erau puse pe seama fenomenelor negativeprovocate de partitism. Asemenea conceptii au existat si n Romnia spre sfrsitul deceniului patru al secolului al XX-lea, cnd regele Carol al II-lea a pregatitPartidele politice si apoi a instaurat regimul de dictatura, declarnd inoportunitatea partidelor politice si a recurs la formatiunea politica proprie, ca mijloc desustinere adictaturii personale. n mare masura, si Ion Antonescu a mpartasit o asemenea conceptie, considernd ca nepregatirea tarii n fata situatiei grave cu care se confrunta poporul romn n jurul anilor '40 se datora politicii negative a partidelor, care, mpinse de interese nguste de grup, avide de putere politica, au ignorat interesele fundamentale ale tarii. Blamnd politica partidelor politice din acea perioada, ca fiind principala cauza a marilor dificultati cu care se confrunta tara, generalul Ion Antonescu, instaurnd un regim dictatorial, si-aasociat la putere gruparea legionara, nlaturata n urma rebeli unii din ianuarie 1941. Dupa aceasta data, regimul antonesciann-a acceptat sprijinirea politicii sale de nici o formatiune sau partid politic. Se poate deci aprecia ca doctrinele politice care tagaduiau rolul pozitiv al partitismului sub forma sa evoluata -pluripartitismul -au devenit, n unele situatii, chestiuni de practica politica, prin instaurarea unor regimuri totalitare. Geneza doctrinelor politice care criticau sau chiar tagaduiau pluripartitismul se afla ntr-o anumita masura si n fenomenele negative care nsotesc activitatea si viata partidelor politice precum: demagogia, manipularea, politicianismul, interese nguste de grup, egoism, sete de putere etc. Aceste fenomene negative au existat si n trecut si se manifesta si n prezent n viata si activitatea partidelor politice, dar ele nu sunt de naturasa eclipseze laturile pozitive ale pluripartitismului, care au o importanta mult mai mare dect laturile negative. Problema care se pune este ca printr-o confruntare deschisa de pareri, pe baza unui dialog principial si civilizat, purtat cu argumente si respect reciproc, fara denigrari si etichetari, laturilenegative sa fie ct mai mult diminuate, iar cele pozitive, reliefate si puse ct mai mult n valoare. Politicianismul este un comportament politic bazat pe practici imorale, pe nselatorii, pe masinatiuni politice. Anumiti lideri politici folosesc abuziv pozitia lor n sistemul puterii pentru realizarea unor interese personale. Uneori, abilitatea, viclenia, manipularea sunt utilizate de unii oameni politici, chiar n drumul spre obtinerea unor functii politice. Demagogia este o actiune de flatare a sentimentelor si starilor despirit ale oamenilor prin promisiuni false, prin inducerea lor n eroare, cu scopul de a obtine avantaje politice. Sunt oameni politici care propun anumite programe politice, de a caror ireali zare sunt ei nsisi convinsi,dar o fac n speranta obtinerii sprijinului poporului pentru nfaptuirea obiectivelor lor. Prin metode demagogice se urmareste obtinerea atasamentului emotional al indivizilor fata de un conducator sau un partidpolitic, astfel nct acestia sa gaseasca sustinatori pentru realizarea scopurilor lor. Desi este o metoda folosita frecvent de partidele de extrema dreapta sau extrema stnga, si alte partide recurg la demagogie, mai ales, n campaniile electorale. Diversiunea politica presupune distragerea atentiei oamenilor de la anumite probleme dificile ale vietii sociale si deturnarea acesteia spre alte probleme, mai putin spinoase. Diversiunile folosite n perioada crizelor economice sau politice se bazeaza pe supralicitarea fricii nedeslusite cauzatede eventualitatea unui pericol. Raspndirea unor zvonuri nefavorabile adversarilor politici, urmarindu-se ndepartarea simpatizantilor acestora, nvrajbirea unor grupuri etnice, recurgerea la anumite promisiuni sunt modalitati diversioniste folosite de unele partide. Oportunismul este un comportament schimbator, oscilant, care se modeleaza n functie de circumstante. I se reproseaza oportunismului lipsa rigorii logice n nlantuirea ideilor, iar pe plan moral, absenta sinceritatii. Oportunistii sunt dispusi la tranzactii, acomodari, manevrari, replieri strategice impuse de mprejurari. Manipularea politica este o actiune de inducere n eroare care, prin diferite procedee, contribuie la dirijarea comportamentului indivizilor n asa fel nct le lasa impresia ca actioneaza conform propriilor vointe si interese,ca si formeaza ei nsisi modalitatea de a gndi si actiona. Manipularea prin persuasiune urmareste ncorporarea n mentalitatea si comportamentul oamenilor a principiilor, valorilor si normelor corespunzatoare intereselor partidului respectiv, precum si manevrarea gndirii si actiunii n sensul dorit de acesta. Prin astfel de metode, unele partide dezorienteaza si nseala masele, le influenteaza si le folosesc pentru realizarea scopurilor lor, care nu sunt ntotdeauna nobile. Cauza principala care a dat nastere doctrinelor ce neaga rolul benefic al partidelor o constituie aparitia gruparilor extremiste cu tendinte evidente de monopolizare a puterii politice precum: gruparile de extrema dreapta sau de extrema stnga. Politica primejdioasa a acestor partide extremiste, cu grave consecinte negative, a determinat pe multi politologi sa tagaduiascafenomenul partitist ca atare. n prezent, doctrinele politice care se ridica mpotriva partitismului si-au pierdut din importanta n fata experientei istorice ce a dovedit, fara putinta de tagada, ca partitismul este un fenomen pozitiv, o conditie sine-qua-non a unei vieti democratice. Trebuie mentionat nsa ca exista nca doctrine si, din pacate, practici politice care accepta partitismul, sub forma unipartitismului, doctrine care se sprijina pe conceptia marxista a conducerii societatii de catre un singur partid. Asemenea doctrine si practici politice, n urma evenimentelor care au avut loc n ultima vreme, s-au dovedit falimentare. Acolo unde se mai mentin regimuri bazate pe monopartitism (China, Coreea de Nord, unele tari n curs de dezvoltare din Asia si Africa), se constata actiuni evidente de a nlatura aceasta situatie devenita anacronica si de a trece la o viata democratica bazata pe pluralism democratic, sub forma sa superioara - pluripartitism. Se poate concluziona ca partitismul constituie un element de baza, fara de care nu se poate concepe si asigura viata democratica a unei tari.