Independenţa României: 9 sau 10 mai 1877?

Când vorbim despre independenţa de stat a României, cu toţii ştim că ea a fost obţinută, prin luptă, în anul 1877. Aşadar, în privinţa anului nu există dubii. La fel, cu toţii cădem de acord că luna în care s-a declarat independenţa a fost luna mai. Probleme apar doar în privinţa zilei: a fost oare ziua de 9 mai, când declaraţia de independenţă a fost citită în Parlament, sau a fost 10 mai, ziua în care domnitorul Carol I a proclamat independenţa statului? Vă propun, acum, să vedem dacă şi ce enigmă se ascunde aici.

În cursul secolului al XIX-lea, între Imperiul Turciei Otomane şi Imperiul Rusiei Ţariste au avut loc mai multe războaie. Ele toate au afectat din plin viaţa din Moldova şi Ţara Românească – aceasta, pentru că teritoriul românesc se afla exact în aria de intersecţie dintre interesele Rusiei şi ale Turciei pe harta Europei.

La fel s-a întâmplat şi în primăvara anului 1877. Rusia – doritoare să-şi extindă influenţa în Peninsula Balcanică – căuta un prilej pentru a declara război Turciei. Tânărul stat român de atunci şi-a dat seama că poate profita de acest război.

Profitând cu abilitate de conflictul ce plutea în aer, pe 4 aprilie 1877 Guvernul României a semnat o convenţie militară cu Rusia, prin care trupele ţarului puteau trece pe teritoriul nostru pentru a ataca Turcia pe linia Dunării. Totodată, Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a României – ceea ce nu va face, dar aceasta deja este o altă istorie.

Războiul ruso-turc a început pe 12 aprilie 1877. Supărată că Bucureştiul dăduse drept de trecere trupelor ruse, Turcia a bombardat malul românesc al Dunării. Începând din ultimele zile ale lui aprilie, artileria noastră de la Calafat a deschis şi ea foc peste Dunăre, asupra oraşului turcesc (atunci) Vidin. Legenda spune că, la auzul primelor focuri ale tunurilor româneşti, domnitorul Carol I a spus faimoasele cuvinte: „Asta-i muzica ce-mi place!”

Aşadar, de la sfârşitul lui aprilie 1877, România s-a aflat în stare de război cu Turcia Otomană. Pe 9 mai 1 877, ministrul de externe al ţării, Mihail Kogălniceanu, a mers în Parlamentul de la Bucureşti şi a citit Declaraţia de independenţă a ţării. Iar a doua zi, pe 10 mai, domnitorul Carol I proclama solemn independenţa de stat a României. Aşadar, care din cele două date este ziua Independenţei noastre?

Adevărul se află ascuns chiar în Constitutia României din acel moment. Potrivit legii, domnitorul numea şi revoca miniştrii şi orice act al suveranului trebuia validat apoi de ministrul de resort. Cu alte cuvinte, pe 9 mai 1877 a avut loc citirea declaraţiei de independenţă de către ministrul Kogălniceanu şi mai apoi discutarea ei în Parlament. Dar

România mică fusese unită în 1859 sub domnitorul Cuza şi era condusă din 1866 de domnitorul Carol I. Dar, cu toată conducerea reformatoare a lui Carol I, România avea totuşi o problemă de reglat cu Imperiul Otoman. Mai precis, România nu era un stat suveran, de sine stătător – ci era într-o stare de dependenţă faţă de Turcia.

intrarea în vigoare a acestei declaraţii s-a produs după ce, a doua zi, pe 10 mai, domnitorul Carol I a proclamat starea de independenţă ca stare de fapt. Aşadar, din punct de vedere legal, ziua independenţei a fost în mod voit legată de ziua de 10 mai. Altfel spus, Kogălniceanu însuşi a citit declaraţia în ziua de 9 mai pentru a-i da ocazia lui Carol I să proclame a doua zi Indepedenţa, pe 10 mai – de ziua dinastiei.

Polemica dintre susţinătorii zilei de 9 mai şi cei ai zilei de 10 mai nu este o dispută istorică, ci una politică. Începând cu anul 1 948, regimul comunist a insistat voit pe declaraţia lui Kogălniceanu din 9 mai, tocmai pentru a-l scoate din istorie pe Regele Carol I şi pentru a trece sub tăcere ziua de 10 mai, care era ziua României regale. La drept vorbind, Kogălniceanu însuşi ar fi fost supărat de maniera ostentativ-politică în care a fost folosită declaraţia lui – cu atât mai mult cu cât Kogălniceanu n-a fost niciodată republican!