Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

21
Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711; Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40031.4252.949 e:mail: [email protected] CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK Sucursala Plazza 1 Către: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru Guvernul României, Piaţa Victoriei nr. 1, sector 1 , Bucureşti Către: Dl. Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii Ministerul Sănătăţii, Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, 010024, Bucureşti De la: Patronatul PALMED Subscris de: Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor din România, Alianţa pentru Sănătate din România, Uniunea Generală a Industriaşilor din România Calea Griviţei 200, Bl. A Sc. C Ap.64, Sector1, Bucureşti Ref: Memoriu asupra Proiectului Ministerului Sănătăţii privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat Data: 26 ianuarie 2013 Stimate Domnule Prim-Ministru, Stimate Domnule Ministru, Sub egida Patronatului PALMED - entitate juridică privată având drept scop realizarea de activităţi de reprezentare, susţinere şi apărare a intereselor membrilor săi, activă în promovarea de politici constructive în domeniul medical, Având în vedere recentele declaraţii şi dezbateri publice pe marginea Proiectului Ministerului Sănătăţii având ca obiect înlăturarea, de principiu, a decontării din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a serviciilor medicale (altele decât cele de ambulatoriu) furnizate de spitalele private („Proiectul”) astfel cum este detaliat în Comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii „Finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat1 („Comunicatul MS”), Membrii PALMED, anume 41 de reputabili prestatori privaţi de servicii medicale, dintre care 18 sunt deja proprietari de spitale private şi 2 au demarat lucrări aferente dezvoltării de noi spitale (anexat se află lista completă a membrilor), Vă supunem atenţiei Memoriul anexat, considerând necesar ca, anterior luării oricărei decizii cu privire la implementarea Proiectului, să aveţi în vedere şi argumentele din cadrul acestuia. Astfel, aşa cum rezultă cu claritate din cele ce urmează, Proiectul va avea un impact negativ major la nivel sistemic şi macroeconomic şi va conduce la încălcarea Constituției, a cadrului legal comunitar, a tratatelor bilaterale la care România este parte şi a principiilor fundamentale din domeniul sănătăţii. 1 Comunicatul de presă este disponibil publicului la adresa: http://www.ms.gov.ro/?pag=62&id=12329&pg=1

Transcript of Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Page 1: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

1

Către: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru

Guvernul României, Piaţa Victoriei nr. 1, sector 1 , Bucureşti

Către: Dl. Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii, Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, 010024, Bucureşti

De la: Patronatul PALMED

Subscris de: Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor din România, Alianţa pentru Sănătate din

România, Uniunea Generală a Industriaşilor din România

Calea Griviţei 200, Bl. A Sc. C Ap.64, Sector1, Bucureşti

Ref: Memoriu asupra Proiectului Ministerului Sănătăţii privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat

Data: 26 ianuarie 2013

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Stimate Domnule Ministru,

Sub egida Patronatului PALMED - entitate juridică privată având drept scop realizarea de activităţi de

reprezentare, susţinere şi apărare a intereselor membrilor săi, activă în promovarea de politici constructive în

domeniul medical,

Având în vedere recentele declaraţii şi dezbateri publice pe marginea Proiectului Ministerului Sănătăţii având ca

obiect înlăturarea, de principiu, a decontării din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a serviciilor

medicale (altele decât cele de ambulatoriu) furnizate de spitalele private („Proiectul”) astfel cum este detaliat în

Comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii „Finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de

Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat”1 („Comunicatul MS”),

Membrii PALMED, anume 41 de reputabili prestatori privaţi de servicii medicale, dintre care 18 sunt deja

proprietari de spitale private şi 2 au demarat lucrări aferente dezvoltării de noi spitale (anexat se află lista

completă a membrilor),

Vă supunem atenţiei Memoriul anexat, considerând necesar ca, anterior luării oricărei decizii cu privire la

implementarea Proiectului, să aveţi în vedere şi argumentele din cadrul acestuia. Astfel, aşa cum rezultă cu

claritate din cele ce urmează, Proiectul va avea un impact negativ major la nivel sistemic şi macroeconomic şi va

conduce la încălcarea Constituției, a cadrului legal comunitar, a tratatelor bilaterale la care România este parte şi a

principiilor fundamentale din domeniul sănătăţii.

1 Comunicatul de presă este disponibil publicului la adresa: http://www.ms.gov.ro/?pag=62&id=12329&pg=1

Page 2: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

2

SCURTA PREZENTARE A SITUAȚIEI ACTUALE DE FAPT

În prezent, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate („FNUASS”) se decontează

contravaloarea serviciilor medicale (inclusiv spitalicești) furnizate asiguraților din sistemul public de sănătate atât

de entitățile publice cât și de cele private.

Pentru același tip de serviciu medical, fie că este furnizat de un prestator privat, fie că este furnizat de unul public,

din FNUASS se decontează acceași contravaloare. Elementele necesare pentru calculul contravalorii decontabile

per serviciu medical se stabilesc anual în cadrul Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale

în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, contravaloarea respectivă putând fi (i) o sumă fxă, tarifară,

prestabilită per serviciu medical în lista inclusă în Normele Metodologice anexate la Contractul-cadru sau (ii)

pentru anumite proceduri, o sumă determinată prin alocarea (în mod automat, de către un sistem electronic) a

unui indice de complexitate (prestabilit de Norme în funcție de diverse particularități ale procedurii), după

introducerea de către prerstator a detaliilor procedurii efectuate. Ca atare, cadrul legal existent nu permite în

niciun mod favorizarea la decontarea din FNUASS (din punct de vedere valoric sau în orice alt mod) a serviciilor

prestate de unitățile private în detrimentul celor publice și viceversa.

Ca principiu general, la bugetul FNUASS contribuie, cu 5,5% din venit, toti cetățenii români cu domiciliul în țară, în

calitate de asigurați. Ca atare, în baza principiului solidarității, cu toate că valoarea efectiv contributită de

persoanele cu venituri mari este mai mare decât cea contribuită de persoanele cu venituri mici (având în vedere că

respectiva cotă de 5,5% se aplică la o sumă totală mai mare), ambele categorii de cetățeni beneficiază, pentru

același tip de serviciu medical, de decontarea unei sume egale din FNUASS.

În cazul în care contravaloarea decontabila din FNUASS pentru un serviciu medical nu acoperă costurile reale

aferente prestării în mod efcient a serviciului în cadrul spitalelor private, pacientul care a optat pentru astfel de

unități (ex: din considerente de igienă, acces la anumiți medici specialiști, atenție sporită față de pacient,

aparatură modernă etc), achită o diferență de preț conform listei de prețuri aplicate de prestator. În cazul

pacienților aflați în spitalele publice, fără vreo diferență în funcție de valoarea decontabilă integral sau nu din

FNUASS a procedurii, este de notorietate că aceștia achită sume neoficiale către personalul medical și auxiliar

(sume stabilite în mod arbitrar și sustrase sistemului național de impozitare) și, în multe cazuri, își achiziționază

singuri consumabilele și medicamentele necesare tratamentului în cadrul spitalului public.

Prin măsura vizată de Proiect se are în vedere excluderea de la decontările din FNUASS a serviciilor prestate de

spitalele private, pacientul urmând a avea astfel de ales între (i) a se trata exclusiv în spitale publice – în cazul în

care dorește să beneficieze de cota plătită lunar către FNUASS, sau (ii) a se trata în spitale private, cu obligația

plății integrale, “din buzunar”, a contravalorii serviciilor medicale și cu excluderea totală a beneficiului

contribuțiilor sale lunare în sistemul public de asigurări de sănătate.

Page 3: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

3

SUMAR AL PRINCIPALELOR PUNCTE DIN MEMORIU

Pe lângă faptul că este fundamentat pe date și raționamente profund eronate, Proiectul avut în vedere de

Ministerul Sănătății lezează grav principii fundamentale din domeniul protecției sănătății, economiei de piață,

bunei funcționări a statului de drept și angajamentelor internaționale ale României, cauzând un impact negativ

major la nivel social, bugetar, al sistemului de sănătate, mediului de afaceri și asupra imaginii României.

I. Proiectul nu doar lezează principiul fundamental, recunoscut universal, al libertății pacientului de a-şi

alege furnizorul de servicii medicale (expunând România pe plan internațional), dar afectează

posibilitatea românilor cu venituri mici de a beneficia de servicii medicale de calitate

Sub impresia beneficierii de un serviciu medical “gratuit” (în fapt acoperit prin contribuția lunară la

FNUASS), pacienții cu venituri mici vor opta exclusiv pentru sistemul public, urmând astfel să se

confunte cu igiena de precaritate notorie, lipsa unui număr suficient de paturi, lipsa aparaturii și a

celor mai elementare consumabile și medicamente (și deci cu necesitatea achiziționării lor din

fonduri proprii), lipsa anumitor specialiști de renume și, în plus, cu obligația împământenită de plată a

“compensației” neimpozabile către personalul spitalicesc, pentru servicii deja acoperite de asigurare.

II. Proiectul va afecta în mod negativ spitalele publice

Având în vedere nivelul actual de dotare (paturi, echipamente etc) al spitalelor publice, cert că

acestea nu pot absorbi o creștere imediată a număului de pacienți și a costurilor aferente. Afluxul de

pacienți va destabliza complet sistemul (care oricum nu face față corespunzător cererilor existente) și

va determina grave probleme financiare în condițiile în care creșterea numărului de pacienți va

implica și o creștere a cheltuielilor spitalelor publice care, în lipsa unui management performant, nu

vor putea fi acoperite doar din decontările FNUASS (ce au la bază valori de decontare foarte mici).

III. Proiectul nu va conduce la dezvoltarea și modernizarea spitalelor publice. Astfel de deziderate se pot

obține doar prin programe coerente de finanțare, absorbția corespunzătoare de fonduri europene,

implementarea de partaneriate cu sistemul privat și aplicarea unui management eficient

În mod obiectiv, nevoile financiare necesare bunei funcționări și modernizării spitalelor publice nu

pot fi satisfăcute, nici măcar la nivel modic, de sume precum cele vizate de Proiect (i.e. valoarea

totală a decontărilor către spitale private de anul trecut, care prin Proiect ar fi direcționate către

sistemul public, este de cca 47 mil. Euro – sumă din care trebuie însă deduse cheltuielile aferente cu

furnizarea respectivelor servicii medicale de către spitale). Având în vedere anvergura nevoilor de

finanțare din cadrul sistemului public de spitale, rezultate se pot obține doar prin implementarea de

programe de finanțare coerente și introducerea unor noi principii de management.

IV. Proiectul va coduce la ieșirea de pe piață a numeroși prestatori privați de servicii medicale (cu întreaga

afacere, nu doar cu cea spitalicească) precum și (cel puțin) a unei părți a furnizorilor acestora, cu impact

direct asupra contribuțiilor la buget, ratei șomajului și retenției de specialiști în România

Page 4: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

4

Având în vedere că entitățile private ce dețin spitale activează și pe alte piețe de servicii medicale

(ambulatoriu, servicii de laborator etc), beneficiind de o afacere integrată și interdependentă

financiar, prin eșecul unei investiții precum cea implicată de construirea unui spital acestea se vor

confunta cu imposibilitatea subzistenței financiare pe piață; această situație va avea un efect “în

lanț”, ducând și la destabilizarea/falimentul furnizorilor acestora. Consecințe directe pentru statul

român: (i) pierderea de contribuiții directe la buget de peste 175 mil. Euro din partea acestor funizori

privați de servicii medicale (sumă achitată în 2012); la pierdere trebuie adăugate însă și taxele care ar

fi fost plătite de furnizorii aferenți ce vor ieși de pe piață/își vor reduce activitatea; (ii) pierderea de

investiţii private existente de peste 280 mil. Euro destinate deservirii populației României; (iii)

creșterea ratei șomajului, pierderea taxelor și impozitelor achitate de cadrele medicale/salariații

furnizorilor (în ultimii 4 ani, membrii PALMED au angajat în sistemul spitalicesc cca 19.500 de cadre

medicale pentru care s-au plătit taxe de peste 9 mil. Euro) și facilitarea “migrării” cadrelor medicale

(care au beneficiat gratuit de școlarizare costisitoare din partea statului român) către alte state.

V. Proiectul va determina o scădere drastică a noilor investiții în domeniul medical (fiind un semnal clar al

intenției de a orienta trepatat către entitățile de stat toate decontările din FNUASS) și va descuraja

investițiile străine, prin creșterea riscului de țară (având în vedere instabilitatea cadrului legal în

domenii cheie, care presupun investiții mari și responsabilitate politică maximă –domeniul sănătății)

VI. Proiectul va încălca principiul esenţial al liberei circulaţii a serviciilor din Tratatul privind funcţionarea

Uniunii Europene. Aceasta poate atrage măsuri din partea Comisiei Europene, inclusiv demararea unei

proceduri în faţa CJUE. Procedurile în faţa curţii pot fi demarate şi de alte state membre.

VII. Proiectul este neconstituţional încălcând cel puţin principiul economiei de piaţă (art. 135) şi egalitatea în

drepturi în ceea ce priveşte asiguraţii cu venituri mici (art. 16). Decizia Curţii Constituţionale ce a respins

o excepţie de neconstituţionalitate într-o cauză similară cu referire la un alt articol din Constituţie (art.

45 ) nu pune la adăpost măsura vizată stabilirea unei incompatibilitatăți cu alte principii constituționale.

VIII. Proiectul va încălca normele de concurenţăpPrin barierele ridicate în calea liberei concurenţe între

spitalele publice şi cele private şi a stabilirii de condiţii discriminatorii între cele două categorii ceea ce

va permite intervenţia Consiliului Concurenţei pentru înlăturarea măsurii vizate

IX. Proiectul va cauza litigii împotriva statului român/autorităţilor publice din partea investitorilor străini

din domeniu (la ICSID) şi a pacienţilor (la CJUE și CEDO), cu impact major pe buget şi imaginea României

X. Proiect contravine flagrant precizărilor din Programul de Guvernare 2013-2016 şi din proiectul pentru

legea bugetului pentru 2013, ce susţin investiţiile private în domeniul sănătăţii şi încurajarea dezvoltării

spitalelor private şi a parteneriatelor dintre acestea şi spitalele publice

XI. Proiectul va transforma sistemul românesc de sănătate într-unul eminamente public, cu pierderea a 22

de ani de reformă spre dezvoltarea mediului privat în domeniu și cu alinierea Româniaei la ţări precum

Vietnam sau Coreea de Nord.

Page 5: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

5

MEMORIU

1. PROIECTUL AFECTEAZĂ UN PRICIPIU FUNDAMENTAL DIN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII: LIBERTATEA

PACIENTULUI DE A-ŞI ALEGE FURNIZORUL DE SERVICII MEDICALE, CU IMPACT MAI ALES ASUPRA

PERSOANELOR CU VENITURI MICI

Dreptul pacienţilor la protecţia sănătăţii la standarde înalte, ceea ce include şi dreptul de acces la servicii medicale

şi dreptul de a alege în mod liber furnizorul de servicii medicale sunt reglementate în mod expres atât la nivel

naţional, cât şi la nivel european, astfel:

Conform art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene2 „Orice persoană are dreptul de

acces la asistenţa medicală preventivă şi de a beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de

legislaţiile şi practicile naţionale. În definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se

asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane”. Prevederea nu consacră doar dreptul pacientului

de acces la servicii medicale, ci stabileşte şi un standard pentru guvernele naţionale de a nu se limita doar la

un plafon rezonabil, ci de a ţinti către cele mai bune metode menite să asigure protecţia sănătăţii umane,

ceea ce implică excluderea unei discriminări între furnizorii de astfel de servicii, respectiv de natură publică

sau privată. Afectarea sistemului de servicii spitaliceşti private prin Proiect (astfel cum vom detalia în

continuare) încalcă principiul european şi standardele indicate de acesta.

Organizaţia Internaţională a Sănătăţii susţine dezvoltarea de servicii de sănătate de înaltă calitate pentru

pacienţi şi identificarea de fonduri în acest scop, fără însă a încuraja limitarea fondurilor pentru sectorul

privat. Conform Declaraţiei de la Jakarta cu privire la promovarea sănătăţii pentru secolul 213, pentru a

asigura o infrastructură necesară promovării sănătăţii, trebuie identificate noi mecanisme de finanţare la

nivel local, naţional şi mondial. În acest sens, trebuie dezvoltate modalităţi de stimulare a guvernelor,

asociaţiilor non-guvernamentale, a instituţiilor de învăţământ şi sectorului privat pentru a asigura

maximizarea promovării sănătăţii. De asemenea, declaraţia reţine că toate statele trebuie să dezvolte

măsuri adecvate la nivel politic, legal, educaţional, social şi economic pentru promovarea sănătăţii. Acest

principiu presupune optimizarea resurselor, iniţierea de programe de prevenţie, iar nu excluderea

prestatorilor privaţi de servicii medicale acreditaţi din lista instituţiilor medicale în care pacienţii asiguraţi

pot beneficia de compensarea serviciilor medicale prestate.

De asemenea, prin Declaraţia privind promovarea drepturilor pacienţilor în Europa semnată la Amsterdam

în anul 1994, Organizaţia Mondială a Sănătăţii reţine ca drept fundamental al pacientului dreptul de a alege

prestatorul de servicii medicale (atât medicul, cât şi stabilimentul de tratament).

La nivel naţional, art. 208 alin. (3) din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006 („Legea

sănătăţii”) prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar

obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...] alegerea liberă de către

2 Publicată în Jurnalul Oficial, seria C nr. 303 din data de 14.12.2007.

3 Sursa: http://www.who.int/healthpromotion/conferences/previous/jakarta/declaration/en/index.html

Page 6: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

6

asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale. De asemenea,

conform art. 218 alin. (2) din Legea sănătăţii, asiguraţii [în sistemul public de sănătate şi contribuabili la

bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate („FNUASS”) subl. ns.] au următoarele

drepturi: să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură,

în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru. Libertatea de a alege nu se referă exclusiv la alegerea

dintre unităţile medicale publice indiferent de localizarea acestora la nivel naţional, ci la o reală libertate de

a alege (aşadar cu beneficiul decontării aferente) prestatorul de servicii medicale indiferent dacă acesta este

organizat ca entitate publică sau privată.

Prevederi similare privind dreptul de a alege al pacientului se regăsesc în legislaţia altor state membre ale

Uniunii Europene cu sisteme de sănătate private dezvoltate, solide şi cu istorie. Astfel, în state precum

Suedia, Luxemburg, Franţa, Slovenia sau Belgia (ca să enumerăm doar o parte) pacienţii beneficiază de

decontarea serviciilor medicale indiferent dacă acestea au fost aplicate într-o instituţie publică sau privată.

Desigur, este necesar ca instituţiile private să fie acreditate în sensul îndeplinirii unor condiţii de calitate şi

siguranţă pentru contractarea cu statul. Alte state impun cel mult anumite restricţii regionale, fapt generat

în special de împărţirea administrativă/ federativă specifică anumitor state - dar nu şi României.

Astfel, dreptul pacientului de a alege prestatorul serviciilor medicale, în vederea beneficierii de cele mai înalte

standarde de protecţie a sănătății şi exercitării dreptului individual la liberă determinare, reprezintă un drept

fundamental şi incontestabil în sistemul social actual. Respectarea acestui principiu nu poate implica o politică

discriminatorie între serviciile medicale furnizate de entităţi publice şi cele furnizate de entităţi private.

Măsura vizată prin Proiect, va restricţiona libertatea pacienţilor de a alege între spitalele publice şi cele private şi,

mai mult, va afecta în mod negativ pacienţii (în special pe cei cu venituri mici) întrucât ridică o barieră evidentă

în alegerea serviciilor medicale spitaliceşti furnizate de entităţi private. În acest sens, trebuie reţinut că:

O parte importantă din FNUASS este finanţat, printre altele, din contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice.

Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote din venit şi se colectează de

angajator prin ANAF.

Fiecare persoană ce contribuie la FNUASS are dreptul de a i se deconta, conform legii, o parte sau toată

valoarea serviciilor de sănătate spitaliceşti de care beneficiază în calitate de pacient. În acest context, se

poate concluziona în mod rezonabil, fără necesitatea unor analize suplimentare, că o dată cu

implementarea Proiectului cea mai mare parte din pacienţii asiguraţi nu se vor mai adresa sistemului

spitalicesc privat, ci exclusiv celui public. În fapt, Proiectul va reprezenta o barieră semnificativă în calea

dreptului pacientului de a alege prestatorul de servicii întrucât pacientul va dori să beneficieze de cel puţin

o parte din fondurile contribuite prin resursele proprii la FNUASS. Or, având în vedere contribuţia pacienţilor

la FNUASS cu o parte importantă din venitul acestora, pacienţilor trebuie să li se recunoască dreptul de a

alege unitatea spitalicească în care vor fi trataţi.

În România, cea mai mare parte a populaţiei este formată din persoane cu venituri mici şi medii. Chiar dacă

am accepta că persoanele cu venituri mari (foarte puţine la număr) nu ar fi afectate de măsură având oricum

suficiente resurse pentru a se adresa oricărui furnizor de servicii medicale spitaliceşti (tendinţa acestei pături

Page 7: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

7

sociale fiind de a apela în special la serviciile disponibile în afara României), persoanele cu venituri mici şi

medii care, până la implementarea Proiectului, se puteau adresa şi sistemului privat de spitale ca urmare a

acoperirii cel puţin a unei părţi din valoarea serviciilor de la FNUASS vor renunţa la aceste servicii în lipsa

menţinerii compensării diferenţei dintre costul total al serviciilor furnizate de spitalul privat şi suma

decontată de FNUASS. Aceste persoane se vor îndrepta exclusiv către spitalele publice, urmând a beneficia,

“fără drept de apel” de orice standarde de igienă şi calitate care ar fi disponibile la un anumit moment în

astfel de spitale. O astfel de (re)orientare către unităţile medicale publice va veni în contra tendinţei de

selecţie voluntară realizate în ultima perioadă de pacienţi; astfel, conform unui sondaj IMAS realizat în anul

2010, 52% dintre bucureşteni preferau să se trateze în sectorul privat; de asemenea, la nivel naţional 44%

dintre persoane preferau acest sistem;.4 aceste procente au crescut o dată cu dezvoltarea sistemului privat.

De asemenea, persoanele cu venituri mici (care înţelegem că fac obiectul îngrijorărilor din Comunicatul MS)

vor fi afectate ca urmare a supra-aglomerării spitalelor publice (deja aglomerate), cu impact direct nu doar

asupra calităţii actului medical furnizat “pe bandă”, dar si asupra posibilității efective de a beneficia de

tratament spitalicesc în anumite zone cu număr redus de spitale publice/paturi sau cu puţini specialişti pe

anumite domenii în cadrul spitalelor publice (sunt de notorietate cazurile în care în spitalele publice nu

există suficiente locuri/medici pentru toţi pacienţii). Astfel, spitalele publice, în numărul şi stadiul de dotare

de la acest moment, nu vor putea face faţă imediat creşterii cererii de servicii medicale avute în vedere de

Proiect; mai mult, posibilitatea de remediere ulterioară a situaţiei în cadrul sistemului public este limitată în

contextul angajamentelor faţă de FMI şi la nivel bugetar de limitare a numărului total de paturi.

Pe lângă problema beneficierii de tratament necorespunzător în condițiile supra-aglomerării spitalelor

publice, pacienţii cu venituri mici vor fi constrânşi în a accepta tratament medical (exclusiv) în condițiile

improprii oferite de multe din spitalele publice, fiind de notorietate stadiul precar al igienei şi dotării

acestora, multe dintre aceste spitale funcţionând inclusiv în lipsa autorizaţiilor sanitare necesare.

Având în vedere că un număr semnificativ de medici specialişti de reputaţie naţională activează doar în

mediul privat, prin implementarea Proiectului, se va restricţiona accesul persoanelor cu venituri mici şi

medii la astfel de specialişti şi, ca atare, astfel de pacienţi vor fi lipsiţi de posibilitatea de a beneficia de

profesionişti de top ai României.

Mai mult, este de notorietate faptul că din cauza nivelului de salarizare deosebit de redus al personalului

medical din sistemul public, pacienţii simt necesitatea compensării separate a personalului medical sau fac

obiectul unei solicitări explicite în acest sens. Practica este atât de împământenită încât, nu de puţin ori, lipsa

acestor compensaţii atrage un tratament deficitar din partea personalului medical. Astfel, pentru ca

pacientul să poată beneficia de un act medical corespunzător (sau pentru a avea confortul psihic că o va face)

este pus în situaţia achitării unei sume suplimentare stabilite în mod arbitrar de pacient sau de personalul

medical care eventual o solicită. Mai mult, aceste sume “extra” plătite ca regulă în sistemul public de

sănătate, de valori substanţiale, se sustrag sistemului naţional de impozite şi taxe; astfel, un studiu al

4 Sursa: http://www.ghidcabinet.ro/2010/10/sondaj-imas-peste-40-dintre-romani-prefera-serviciile-medicale-private/ şi

https://www.medlife.ro/pentru-presa/studiu-imas-44-dintre-romani-prefera-clinicile-particulare/541/

Page 8: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

8

Băncii Mondiale5arată că, în România, valoarea „compensaţiilor” date de pacienţi în sistemul medical public

depăşeşte 500 milioane USD anual – sume neimpozabile. Astfel, această deficienţă majoră a sistemului

public de sănătate (i) prejudiciază semnificativ bugetul de stat şi (ii) afectează grav pacientul din punct de

vedere financiar şi psihologic, conducând finalmente la asumarea de către pacienţii cu venituri mici de

cheltuieli chiar mai mari faţă de cele care ar fi suportate în sectorul privat. Prin opoziţie, în sistemul privat,

practica “compensaţiilor informale” nu există; pacientul plăteşte o suma clară, fixă, cunoscută de la început,

stabilită pe baze obiective şi care face obiectul sistemului de impozitare şi taxare din România. Mai mult, ca

urmare a posibilităţii de plată în rate şi a discount-urilor ce pot fi aplicate, chiar şi persoanele cu venituri mici

se pot adresa spitalelor private pentru intervenţii dintre cele mai complexe.

Drept urmare, Proiectul încalcă drepturi fundamentale ale pacienţilor, implică o creştere a cheltuielilor directe

efectuate de pacienţi (spre împovărarea celor cu venituri mici) şi nu aduce beneficii sau vreo compensare pentru

restrângerea drepturilor pacienţilor.

2. PROIECTUL VA AFECTA ATÂT SPITALELE PUBLICE CÂT ŞI PACIENŢII ASIGURAŢI

a. ÎNLĂTURAREA DECONTĂRILOR CĂTRE SPITALELE PRIVATE NU VA ATRAGE BENEFICII PENTRU SPITALELE PUBLICE.

FINANŢAREA ŞI MODERNIZAREA SPITALELOR PUBLICE TREBUIE REALIZATĂ PRIN METODE ECONOMICE MODERNE

PRECUM ATRAGEREA DE FINANŢĂRI DIN FONDURI EUROPENE SAU PARTENERIATE CU ENTITĂŢI PRIVATE

Comunicatul MS susţine că măsura vizată prin Proiect va conduce la asigurarea de servicii de calitate pentru

pacienţi în cadrul spitalelor publice şi revitalizarea sistemului public, insinuând că finanţarea prin FNUASS ar ajuta

investiţiile realizate de spitalele private în detrimentul celor publice. Nimic mai fals.

Conform art. 263 din Legea sănătăţii, veniturile FNUASS nu pot fi utilizate în mod direct pentru: a) investiţii pentru

construirea şi consolidarea de unităţi sanitare; b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile

stabilite prin hotărâre a Guvernului; c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme legale,

altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Drept urmare, cu excepţia cazului în care (i) nu se are în vedere o restructurare fundamentală a sistemului public

de asigurări sănătate prin schimbarea destinației FNUASS sau (ii) nu se implementează, la nivel sistemic, măsuri

moderne de eficientizare a activităţii spitalelor şi a modului de alocare a resurselor suplimentare eventual

generate de o creştere a volumului decontărilor din FNUASS, simpla înlăturarea accesului spitalelor private la

decontarea de servicii medicale din FNUASS nu poate şi nu va conduce la modernizarea spitalelor publice sau

revitalizarea sistemului public de servicii medicale.

Calitatea serviciilor medicale oferite de spitalele publice şi eficienţa economică a acestora nu poate creşte decât

prin reforme structurale care, prin amploarea cheltuielilor pe care le necesită, nu pot avea la bază decât programe

naţionale coerente, finanţări solide din fonduri europene şi/sau realizarea de parteneriate cu entităţi private şi

implementarea de programe de management modern şi selecţie adecvată a personalului de conducere.

5Sursa: http://www.worldbank.org/projects/P078971/health-sector-reform-2-project-apl-2?lang=en

Page 9: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

9

Importanţa absorbţiei de fonduri europene este recunoscută chiar prin Programul de Guvernare 2013-2016 ce

reţine că îmbunătăţirea semnificativă şi imediată a gradului de absorbţie a fondurilor structurale reprezintă o

condiţie esenţială pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi limitarea datoriei externe, precum şi faptul

că îmbunătăţirea substanţială a ratei de absorbţie a fondurilor structurale, cea mai ieftină sursă de finanţare

externă şi un instrument de protejare a nivelului cheltuielilor publice în condiţiile creşterii efectului de antrenare al

acestora.

Cu titlu de exemplu, menţionăm că ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este în prezent în lucrări de

reamenajare ce sunt finanţate din fonduri europene. Totodată, majoritatea secţiilor Spitalului Judeţean de

Urgenţă Buzău au fost reamenajate în ultimii 10 ani în urma finanţării printr-un parteneriat cu Guvernul Flandrei

de Est. Similar, ambulatoriul Spitalului Municipal Râmnicu-Sărat a fost reamenajat şi dotat prin accesarea de

fonduri europene. Astfel, absorbţia de fonduri europene reprezintă un element cheie pentru dezvoltarea şi

modernizarea spitalelor publice şi a aparaturii folosite de acestea.

De asemenea, există precedente de succes ce au la bază parteneriate ale unor spitale publice cu entităţi private

pentru crearea unor centre de excelenţă ce presupune modernizarea aparaturii spitalelor şi renovarea acestora.

Un prim astfel de succes evident este reprezentat de Spitalul Colţea din Bucureşti.

Drept urmare, este evident că, în cazul în care intenţia reală a Proiectului este aceea de a revitaliza şi stimula

sistemul public de spitale, calea de urmat nu poate fi reprezentată de restricţionarea accesului spitalelor private

la FNUASS (cu toate dezavantajele de ordin practic si juridic prezentate in acest Memoriu), ci de o reformă

structurală având la bază atragerea de fonduri solide cu destinaţia precisă de modernizare a spitalelor publice.

b. PROIECTUL VA CONDUCE LA CREŞTEREA CHELTUIELILOR SPITALELOR PUBLICE. ÎN REALITATE, DEŞI O PARTE DIN

FNUASS ESTE ALOCAT SPITALELOR PRIVATE, ACESTEA ACOPERĂ CHELTUIELILE OPERAŢIONALE PROPRII,

DEGREVÂND BUGETUL SPITALELOR

Conform Comunicatului MS în cadrul sistemului actual de compensare a serviciilor medicale spitaliceşti numărul

pacienţilor spitalizaţi în spitalele publice a crescut deşi pacienţii puteau alege şi furnizori privaţi de astfel de

servicii, ceea ce arată, în opinia Ministerului, că sistemul actual este ineficient în cazul decontării serviciilor

spitaliceşti prestate de spitale private. Această concluzie este falsă şi nu ţine cont de realităţile sociale.

O asemenea concluzie nu poate rezulta în mod artificial din nişte date puse pe hârtie, ci trebuie avute in vedere

motivele reale ce stau la baza problemei precum (i) creşterea incidenţei îmbolnăvirii pacienţilor, în special în cazul

anumitor boli, (ii) creşterea mediei de vârstă, (iii) conştientizarea pacienţilor asupra necesităţii de tratament.

Astfel de factori influenţează sistemul medical la nivel european şi mondial, nu doar în România, fiind recunoscute

printre altele şi în Carta Albă – împreună pentru sănătate – o abordare strategică pentru UE 2008-2013 emisă de

Comisia Europeană. La aceste elemente am adăuga şi o concentrare a pacienţilor în centrele urbane importante

Bucureşti, Cluj, Iaşi ca urmare a unei încrederi sporite în serviciile oferite de spitalele publice din aceste centre ce

beneficiază de dotări superioare celor din tară.

Un alt aspect neluat în calcul de către Ministerul Sănătăţii în analiza rambursărilor din FNUASS către spitale îl

reprezintă diversificarea serviciilor medicale şi creşterea numărului de operaţiuni realizate cu privire la un pacient

în linie cu dezvoltarea științei medicale.

Page 10: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

10

Mai mult, PALMED a identificat declaraţii de presă ale Ministerului Sănătăţii în care se compară în mod eronat

valoarea decontărilor pentru cazuri acute în sistemul spitalicesc public cu valoarea decontărilor pentru cazurile

cronice şi paliative pentru sistemul spitalicesc privat.6 O astfel de comparaţie nu poate decât să conducă la un

rezultat eronat întrucât serviciile sunt diferite.

În plus, în mod contrar, din datele disponibile PALMED, în ultimii 4 ani, numărul de pacienţi ce beneficiază de

servicii medicale spitaliceşti în sistemul public este în continuă scădere, numărul de pacienţi scăzând în mod

constant pentru spitalele publice o dată cu extinderea reţelelor de spitale private.

Astfel, este evident că motivația faptică ce stă la baza Proiectului nu se bazează pe o analiză aprofundată a

situaţiei de fapt, ci pe o intenţie artificială de eliminare din sistem a prestatorilor privaţi de servicii spitaliceşti în

speranţa, nefundamentată, de a atrage cumva beneficii pentru spitalele publice.

De asemenea, Proiectul va conduce la împovărarea bugetelor spitalelor publice. În elaborarea Proiectului,

Ministerul sănătăţii nu ţine seama că pentru fiecare pacient tratat, spitalul antamează costuri directe şi indirecte

ce nu sunt acoperite din FNUASS, ci din bugetul spitalului (de la cheltuieli cu personalul angajat la cheltuieli cu

medicamentele, materialele sanitare, utilităţile, uzul echipamentelor, sterilizarea instrumentelor, hrana

pacienţilor, etc.). Sumele decontate din FNUASS nu sunt donații către spitale ci, în marea (dacă nu în întreaga) lor

parte, acoperă doar costurile suportate de spitale cu ocazia prestării serviciilor decontate, de cele mai multe ori,

din cauza tarifelor foarte mici per serviciu/procedură stabilite de Minister, fără posibilitatea existenței vreunei

marje de profit (care să poată acoperi cheltuieli de modernizare sau reparații determinate de uzura ocazionată

inclusiv cu ocazia prestării serviciilor respective). Or, în prezent, prin posibilitatea pacienţilor de a se adresa şi

spitalelor private, bugetul spitalelor publice este degrevat de astfel de costuri. O dată cu implementarea

Proiectului costurile ce sunt în prezent suportate de spitalele private vor fi suportate de spitalele publice (în special

în contextul declaraţiilor Ministerului Sănătăţii conform cărora România nu este pregătită pentru co-plată). Acest

fapt va afecta bugetul deja limitat şi împovărat al spitalelor publice. Totodată, prin creşterea numărului de

pacienţi, măsura va accelera gradul de uzură al echipamentelor și va împovăra şi mai mult personalul medical din

sistemul public plătit insuficient.

O dovadă evidentă în sensul ineficienţei unor măsuri de tipul celor vizate prin Proiect o reprezintă eşecul măsurii

similare luate cu privire la accesul serviciilor de ambulanţă private la decontarea serviciilor medicale prestate.

Astfel, deşi iniţial s-a estimat că măsura va susţine serviciul public de ambulanţă, în realitate, nu a făcut decât să

împovăreze excesiv cheltuielile operaționale pentru această activitate prin creşterea cu 29.192% a cheltuielilor

pentru "uniforme si echipament", creşterea cu 1.566% a cheltuielile pentru carburanţi si lubrifianţi, iar a celor

pentru piese de schimb cu 2.798%7.

6

Sursa: m.romanialibera.ro/stire-198970.html

7 Sursa: Cercetare realizată de Hotnews.ro (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14048303-preluarea-ambulantelor-ministerul-sanatatii-

creste-bugetul-alocat-uniformelor-29192.htm).

Page 11: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

11

c. CONFLICT DE INTERESE LA NIVELUL ORGANELOR STATULUI ÎNTRE PROTEJAREA SĂNĂTĂŢII VERSUS ORIENTAREA

RESURSELOR CĂTRE SPITALELE PUBLICE CU OCAZIA EVALUĂRII UNITĂŢILOR CE POT CONTRACTA CU CASA; IMPACT

DIRECT ASUPRA PACIENTULUI

Implementarea Proiectului va conduce la existenţa unui conflict de interese la nivelul autorităţilor statului în

procesul de avizare/autorizare şi contractare cu Casele de Asigurări. Deşi art. 245 din Legea sănătăţii prevedere în

mod clar că furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care sunt în relaţii

contractuale cu casele de asigurări, sunt unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor

legale în vigoare, autorizate şi evaluate în condiţiile legii, implementarea Proiectului ar atrage riscul (pentru

pacient în primul rând) ca procesul de autorizare şi evaluare să se realizeze în mod subiectiv, cu favorizarea

unităților publice chiar neconforme, pentru a asigura dezideratele Proiectului.

3. PROIECTUL POATE DETERMINA IEŞIREA DE PE PIAŢĂ A FURNIZORILOR PRIVAŢI DE SERVICII MEDICALE

CARE AU REALIZAT/DEMARAT INVESTIŢII ÎN SPITALE, PRIN IMPACTUL FINANCIAR NEGATIV ASUPRA

ÎNTREGII AFACERI (INCLUSIV DE AMBULATORIU).

PROIECTUL VA LIMITA INVESTIŢIILE PRIVATE STRĂINE ŞI LOCALE ÎN ÎNTREGUL DOMENIU MEDICAL.

PROIECTUL VA GENERA NEÎNCREDERE GENERALĂ DIN PARTEA INVESTITORILOR ÎN STABILITATEA

CADRULUI LEGAL DIN ROMÂNIA PENTRU DERULAREA DE AFACERI.

IMPACT DIRECT ASUPRA CALITĂŢII SERVICIILOR MEDICALE, VENITURILOR LA BUGETUL DE STAT (TAXE ŞI

IMPOZITE), PIEŢEI LOCURILOR DE MUNCĂ ŞI DEZVOLTĂRII MEDIULUI PRIVAT DIN ROMÂNIA.

Deşi Comunicatul MS prezintă spitalele private drept o „oaie neagră” ce afectează sistemul de sănătate din

România. În realitate, acestea sunt entităţi private ce au dezvoltat activităţi medicale de calitate (altfel nu ar fi

primit din partea autorităților de resort autorizațiile și avizele necesare conform legislaţiei în vigoare), plătitoare

de taxe şi impozite la bugetul de stat şi generatoare de locuri de muncă în România mai bine plătite decât în

sistemul public.

La realizarea investiţiilor din domeniul sanitar din România, aceste entităţi private s-au bazat planuri de afaceri ce

au luat în calcul, printre altele, (i) oportunitățile de funcționare și dezvoltare oferite legislaţia existentă, (ii) o

estimare rezonabilă asupra stabilităţii cadrului legal aplicabil, având în vedere inclusiv principiile de funcționare ale

unui stat de drept modern, membru al U.E. și având ca deziderat de bază al ultimilor 22 de ani trecerea la o

economie de piață funcțională și liberalizarea serviciilor, (iii) posibilităţile de plată ale pacienţilor (orice activitate

economică, ce presupune realizarea de costuri, necesită și o sursă de venit pe măsură – nu este nimic ilegal sau

imoral sub acest aspect), (iv) perioada de amortizare a investiţiei.

Or, în situaţia în care Ministerul Sănătăţii promovează măsuri ce afectează radical orice plan de afaceri din

domeniul spitalelor private ce are la bază prezumțiile rezonabile de mai sus, investitorii afectați nu au altă

alternativă decât să închidă afacerea și, pe cât posibil, să minimizeze pierderile suferite. Mai mult, având în

vedere că entitățile private ce dețin spitale activează și pe alte piețe de servicii medicale (e.g. ambulatoriu, servicii

paraclinice/de laborator etc), având așadar o afacere integrată și, din punct de vedere financiar, interdependentă,

Page 12: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

12

eșecul unei investiții majore precum cea implicată de construirea/achiziționarea unui spital (care necesită inclusiv

atragerea de finanțări, constituirea de garanții etc) va avea un impact imediat și direct asupra posibilității de a

mai putea furniza în continuare orice alte servicii medicale, având în vedere că investitorii respectivi vor fi supuși

unei scăderi radicale a veniturilor totale, în condițiile existenței unor mari investiții neamortizate și ale unor debite

semnificative, cu termene de rambursare către finanțatori; ca atare, opțiunile pentru marea majoritate a unor

astfel de prestatori privați de servicii medicale se vor reduce la (i) închiderea voluntară a întregii afaceri din

România în speranța minimizării pierderilor sau – și cel mai probabil - (ii) la faliment.

De asemenea, instabilitatea de care dă dovadă sistemul de sănătate din România, precum şi retragerile/ieșirile

forțate de pe piaţă ale investitorilor prezenţi vor determina:

- o scădere dramatică a noilor investiții private în domeniul spitalelor private (din lipsa fezabilității

economice a majorității unor astfel de proiecte, prin eliminarea unei importante surse de venit);

- o scădere dramatică a noilor investiții private în domeniul larg al sănătății (Proiectul, care ar fi deja al

treilea de această natură – după măsurile cu finalitate similară luate în legătură cu serviciile de ambulanță

și programele naționale de sănătate – fiind un semnal clar al intenției Ministerului Sănătății de a orienta de

fapt către entitățile de stat toate decontările din FNUASS);

- o creștere a riscului de țară, cu consecința scăderii generale a investițiilor străine în România (având în

vedere instabilitatea cadrului legal în domenii cheie, care presupun investiții mari și responsabilitate

politică maximă – precum domeniul sănătății).

Astfel, implementarea Proiectului va atrage efecte negative importante la nivel bugetar, social și al mediului de

afaceri, precum:

Pierderea unor sume importante atrase în prezent la bugetul de stat din plata taxelor şi impozitelor.

Astfel, din estimările PALMED în ultimii 4 ani spitalele private au contribuit direct la bugetul de stat cu

peste 175 de milioane de Euro. La acestă sumă trebuie adăugate taxele și impozitele plătite de furnizorii și

colaboratorii spitalelor private, ale căror venituri (și, ca atare, și cuantumul impozitelor plătite la stat de

aceștia) sunt direct influențate de situația financiară/existența spitalelor private, efectul negativ al

Proiectului fiind unul “în lanț”.

Pierderea de investiţii mari destinate deservirii populației României; conform datelor PALMED, în perioada

2010-2012 în sistemul spitalicesc privat s-au realizat investiţii de peste 280 de milioane de Euro, depăşind

130 milioane euro numai anul trecut, în timp ce cele 74 de spitale private aflate în contract cu casele de

sănătate au primit în medie 635.135 euro/an pentru serviciile medicale prestate, inclusiv servicii efectuate

în ambulatoriu (ce reprezintă cea mai mare parte din sumă).

Ieșirea de pe piață a unui număr mare de prestatori privați de servicii medicale (care dețin și spitale) și a

unei părți a furnizorilor acestora – ca urmare a efectului “în lanț”.

Creșterea șomajului în rândul personalului medical și auxiliar, precum și în rândul salariaților furnizorilor

de spitale. Pierderea de specialiști care au beneficiat gratuit de școlarizare costisitoare și de durată din

partea statului român în favoarea altor state. În ultimii 4 ani, membrii PALMED au angajat în sistemul

Page 13: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

13

spitalicesc privat aproximativ 19.500 de cadre medicale pentru care s-au plătit taxe de peste 9 milioane

de euro. De asemenea, în majoritatea spitalelor private personalul medical funcţionează exclusiv în cadrul

spitalului privat fără a avea colaborări şi în sistemul public. Acest fapt va conduce, printre altele, la

creşterea numărului personalului medical ce pleacă în străinătate (în condiţiile în care nivelul salarizării în

sistemul public este foarte redus), precum şi la creșterea ratei șomajului.

Scăderea dramatică anoilor investiții private în domeniul sănătății și creşterea neîncrederii investitorilor

străini în România şi stabilitatea cadrului legal.

Afectarea calității vieții românilor, prin eliminarea surselor alternative de servicii medicale și

transformarea sistemului de sănătate într-unul eminamente public, cu pierderea a 22 de ani de reformă

spre dezvoltarea mediului privat în domeniu și cu alinierea Româniaei la ţări precum Vietnam sau

Coreea de Nord.

Această situaţie contravine nu doar principiilor generale de funcționare a economiei de piață și de asigurare a unor

standarde adecvate de protecție a sănătății, ci și prevederilor exprese din Programul de Guvernare 2013-2016

prin care se arată, printre altele, intenţia: (i) sprijinirii investiţiilor private în construcţia şi dotarea de spitale noi,

prin garantarea creditelor de către statul român şi subvenţionarea parţială a dobânzilor; (ii) sprijinirii libertăţii

economice, a iniţiativei private, precum şi a competiţiei corecte, căi eficiente de combatere a sărăciei; (iii)

promovării de politici sociale sustenabile care să ofere accesul liber şi egal la educaţie şi la sănătate şi care să

asigure cetăţenilor români o viaţă demnă; (iv) promovării de reforme structurale care sa favorizeze procesul

investiţional ca factor determinant al creşterii economice (sunt menţionate drept prioritare: reformele in

administrarea companiilor de stat, în colectarea veniturilor fiscale, în managementul cheltuielilor publice, în

educaţie şi sănătate); (v) continuării procesului de consolidare fiscal-bugetară inclusiv prin creşterea gradului de

colectare a taxelor şi impozitelor; (vi) creşterii ocupării prin masuri active de creare de noi locuri de munca şi de

stimulare a dezvoltării mediului de afaceri.

Mai mult, măsura propusă de Ministerul Sănătăţii contravine şi Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2013 ce

are în vedere susţinerea realizării de investiţii private în infrastructura de sănătate întrucât acestea pot avea ca

efect: retenţia personalului medical prin oferirea de condiţii de muncă civilizate; creşterea calităţii serviciilor şi a

actului medical; atragerea de pacienţi din alte ţări ale Uniunii Europene pentru acordarea de servicii medicale în

România.

Ca atare, Proiectul va decredibiliza actuala guvernare la nivel local şi internaţional, prin existenţa unor

contradicţii evidente și grave între principiile de guvernare şi cheltuire a sumelor bugetare declarate şi măsurile

efectiv implementate.

Page 14: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

14

4. PROIECTUL VA ATRAGE O SERIE DE LITIGII ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN/ AUTORITĂŢILOR PUBLICE DE

RESORT DIN PARTEA INVESTITORILOR STRĂINI ŞI A PACIENŢILOR (INCLUSIV ÎN FAŢA ICSID, CEDO, CJUE)

În plus faţă de toate efectele negative sus-menţionate, o dată cu implementarea Proiectului, Ministerul Sănătăţii şi

Guvernul României trebuie să se aştepte şi la o serie de litigii îndreptate împotriva Statului Român, respectiv a

autorităţilor publice. Toate aceste acţiuni vor împovăra bugetul de stat şi vor afecta imaginea României.

Ne referim în primul rând la acţiuni ale pacienţilor şi/sau ale investitorilor şi ale asociaţiilor acestora în faţa

instanţelor naţionale. Aceste proceduri pot ajunge inclusiv pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului („CEDO”)

ce poate obliga Statul Român la plata de despăgubiri. Mai mult, existenţa unui număr ridicat de cazuri în faţa CEDO

afectează deja în mod negativ imaginea României. Astfel, printre altele, măsura propusă prin Proiect afectează

drepturile deja câştigate de pacienţii asiguraţi în sistemul public de sănătate de a se adresa pentru servicii

medicale spitaliceşti atât furnizorilor publici, cât şi celor privaţi; or, prin Proiect, se va încălca şi unul din drepturile

statuate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană privind drepturile omului conform căruia “orice

persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa

decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului

internaţional”. Deşi articolul indicat se referă la dreptul de proprietate, în practica sa, CEDO a extins interpretarea

textului art. 1 din protocolul nr. 1 şi la alte tipuri de drepturi8. Conform Constituţiei, principiile din Convenţia

europeană privind drepturile omului au prioritate în faţa legislaţiei naţionale.

De asemenea, Statul Român se poate aştepta la demararea de proceduri în faţa ICSID (International Centre for

Settlement of Investment Disputes – din cadrul Băncii Modiale) de către investitorii străini afectaţi de măsura

propusă prin proiect. Astfel, numeroasele tratate bilaterale de protejare a investițiilor semnate de România cu

alte state prevăd posibilitatea investitorilor din statele co-contractante de a atrage răspunderea României în fața

ICSID în cazul în care investițiile acestora ar fi lezate de măsuri luate la nivelul statului/autorităților române,

schimbările legislative cu impact negativ semnificativ fiind un exemplu clasic în acest sens. Subliniem că acest tip

de proceduri sunt deosebit de costisitoare și, chiar şi în ipoteza în care Statul Român ar câştiga procesul,

recuperarea totală sau parţială a cheltuielilor mari de judecată se acordă foarte rar.

În plus, având în vedere că implementarea Proiectlului constituie o încălcare a unui principiu fundamental din

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („Tratatul”) (argumente sub acest aspect sunt prezentate în

cadrul Secţiunii 6 de mai jos) în temeiul art. 258 din Tratat Comisia poate solicita încetarea încălcării. În cazul în

care statul nu se conformează, Comisia poate demara o acţiune în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

(„CJUE”). Deşi competenţa de a sesiza CJUE aparţine Comisiei, aceasta poate decide să acţioneze şi în cazul primirii

de sesizări de la persoane fizice sau juridice. Capacitatea procesuală activă în faţa CJUE aparţine şi altor state

membre în condiţiile art. 259 din Tratat.

Nu în ultimul rând, astfel cum vom arăta în cadrul Secţiunii 5 de mai jos Proiectul contravine prevederilor înscrise

în Constituţia României.

8 Cu titlu de exemplu menţionăm cauza Buchen v. Cehia.

Page 15: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

15

5. PROIECTUL ESTE NECONSTITUŢIONAL ÎNCĂLCÂND PRINCIPIUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ (ART. 135) ŞI

EGALITATEA ÎN DREPTURI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ASIGURAŢII CU VENITURI MICI (ART. 16)

Proiectul propus de Ministerul Sănătăţii încălcă cel puţin 2 principii fundamentale din Constituţia României.

Pe de o parte, potrivit art. 135 alin. al Constituţiei, „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe

libera iniţiativă şi concurenţă. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale,

crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. Or, iniţiativa Ministerului Sănătăţii

aduce o atingere vădită atât liberei iniţiative în domeniul medical, cât şi concurenţei în acelaşi areal, prin

impunerea unui măsuri destinate a oferi un avantaj vădit entităților publice în faţa agenţilor economici privaţi. O

astfel de măsură “centralizatoare” înfrânge direct principiul protecţiei concurenţei loiale, vătămând orice formă de

concurenţă a sistemului de sănătate public. O dispoziţie care impune ca serviciile de asistenţă spitalicească oferite

de un furnizor public să fie decontate, iar aceleaşi servicii oferite de un furnizor privat să nu fie decontate,

constituie un act de avantajare a aparatului central în dauna mediului concurenţial privat, în încălcarea textului

constituţional sus citat.

Pe de altă parte, aceeaşi măsură evocă o situaţie de discriminare între 2 scenarii în care un cetăţean al României ar

apela la servicii medicale de aceeaşi natură. Astfel, o persoană care ar alege să se trateze în sistemul public ar

beneficia de decontarea cheltuielilor sale, în vreme ce, pentru aceleaşi servicii, o persoană tratată în mediul privat

ar fi lipsită de decontare. O astfel de inegalitate între două situaţii de furnizare a unor servicii identice, avantajând

un furnizor etatic asupra unuia privat, reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16

alin. (1) al Constituţiei României („Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără

discriminări.”). Şi sub acest aspect, Proiectul propus încalcă prevederile Constituţiei României.

Drept urmare, există argumente de neconstituţionalitate împotriva măsurii vizate prin Proiect.

Simplul fapt al existenţei unei decizii a Curţii Constituţionale ce a respins o excepţie de neconstituţionalitate într-o

cauză similară (ne referim la Decizia nr. 1300/13.10.2009 indicată în Comunicatul MS) nu pune la adăpost Proiectul

de critici privind compatibilitatea cu toate prevederile Constituţiei întrucât respectiva decizie nu analizează decât

un singur articol din Constituţie, respectiv art. 45 – libertatea economică şi nu articolele menţionate mai sus.

În plus, prevederea art. 47. alin. (2) din Constituţie conform căreia „cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de

maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, [...]” nu poate fi sub nicio formă interpretat în

sensul excluderii posibilităţii acestora de a se adresa unor unităţi sanitare private sau în sensul în care în România

ar trebui să existe doar unităţi sanitare de stat.

6. PROIECTUL ÎNCALCĂ TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ŞI NORMELE EUROPENE

ADIACENTE

Libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului reprezintă principii fundamentale pentru

funcţionarea Uniunii Europene şi a pieţei unice, fiind consfinţite de Tratat.

Page 16: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

16

Conform art. 49 din Tratat sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru

pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau

filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru. Libertatea de stabilire

presupune accesul la activităţi independente şi exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea

întreprinderilor şi, în special, a societăţilor în înţelesul art. 54 alin. (2), în condiţiile definite pentru resortisanţii

proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.

De asemenea, art. 56 alin. (1) din Tratat interzice restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu

privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.

Deşi anumite excepţii pot fi permise pentru motive de sănătate publică, Proiectul nu îndeplineşte condiţiile

exceptării, astfel cum acestea au fost interpretate de CJUE.

Astfel cum am arătat în cadrul prezentului Memoriu, Proiectul ridică bariere pentru prestarea de servicii medicale

spitaliceşti, precum şi în faţa realizării de noi investiţii în domeniu în România, inclusiv în ceea ce priveşte

contractarea cu casele de sănătate ce contravin principiilor sus-menţionate din Tratat.

Prevederile din Tratat nu permit statelor membre să aplice norme ce permit exclusiv prestatorilor publici de

anumite servicii medicale contractarea cu casele de sănătate pentru beneficiul decontării serviciilor prestate

pacienţilor asiguraţi întrucât aceste bariere contravin principiilor pieţei unice europene.

Conform CJUE9, pentru ca anumite limitări impuse de statele membre să fie compatibile cu prevederile Tratatului,

acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: (i) fie aplicate în mod nediscriminatoriu; (ii) să fie absolut

necesare pentru interesul general, precum sănătatea publică şi supravieţuirea populaţiei; (iii) şi să nu depăşească

ceea ce este obiectiv necesar pentru a atinge scopul propus (principiul proporţionalităţii). Un scop de natură pur

economică (cum este cel în cauză – prestarea anumitor servicii spitaliceşti exclusiv de spitale private în scopul

manifest al „finanţării revitalizării” sistemului public) nu poate justifica stabilirea de bariere faţă de principiile de

funcţionare a pieţei unice.

Astfel, măsura vizată prin Proiect încalcă prevederile Tratatului şi poate genera măsuri corective din partea

Comisiei, inclusiv un caz în faţa CJUE.

7. PROIECTUL CONTRAVINE LIBEREI CONCURENŢE ŞI NORMELOR DE CONCURENŢĂ AFERENTE

Conform art. 9 din Legea Concurenţei nr. 21/199610 („Legea concurenţei”) sunt interzise orice acţiuni sau

inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care

acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum: a) limitarea

libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; b)

stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

9 Cu titlu de exemplu, menţionăm Cazul C-55/94 Gebhard, Cazul C-385/99 Müller-Fauré.

10 Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 742 din data de 16.08.2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Page 17: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

17

În cazul în care autorităţile sau instituţiile administraţiei publice centrale ori locale sau entităţile către care acestea

şi-au delegat atribuţiile nu se conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul

Concurenţei în scopul restabilirii mediului concurenţial, acesta poate introduce acţiune în contencios administrativ,

la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la

restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un

act administrativ ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Consiliul Concurenţei se poate adresa instanţei în termen de 6 luni de la data expirării perioadei prevăzute în

decizie, perioada în care autoritatea sau instituţia administraţiei publice centrale sau locale avea obligaţia să se

conformeze măsurilor necesare restabilirii mediului concurenţial normal.

Prin măsura propusă, Proiectul conduce la distorsionarea activităţii pe piaţa furnizării de servicii medicale

spitaliceşti, discriminând în favoarea spitalelor publice şi fără a aduce beneficii pentru pacienţi. Intenţia vădită a

Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte implementarea unui atitudini discriminatorii rezultă în mod evident chiar

din Comunicatul MS. Astfel, în cazul implementării Proiectului, Ministerul Sănătăţii va încălca art. 9 din Legea

concurenţei ceea ce va justifica intervenţia imediată a Consiliului Concurenţei în sensul înlăturării măsurii.

În practica autorităţii de concurenţă din România, au existat decizii (spre exemplu, Decizia Consiliului Concurenţei

nr. 62/30.10.201211) emise împotriva autorităţilor administrative centrale (Ministerul Economiei) pentru

încălcarea art. 9 din Legea concurenţei ca urmare a implementării unor măsuri ce restrâng, împiedică sau

denaturează concurenţa pe piaţa din România.

Faţă de cele de mai sus, în cazul în care Proiectul va fi implementat, PALMED se va adresa Consiliului Concurenţei

cu o plângere având ca obiect încălcarea prevederilor art. 9 din Legea concurenţei de către Ministerul Sănătăţii,

solicitând totodată aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea denaturării liberei concurenţe.

8. PROIECTUL VA NECESITA MODIFICĂRI LA NIVEL LEGISLATIV – CU IMPACT ASUPRA STABILITĂŢII

SISTEMULUI LEGISLATIV ŞI ÎNCREDEREA POPULAŢIEI ÎN FUNCŢIONALITATEA ACESTUIA

Implementarea Proiectului va necesita nu doar o modificare la nivelul Contractului-cadru privind condiţiile

acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate ci și realizarea de modificări

legislative cel puţin la nivelul Legii sănătăţii (și actelor normative adiacente ce fac referire la posibilitatea

decontărilor din FNUASS a serviciilor medicale prestate de spitalele private), deja supusă unui număr excesiv de

modificări.

Această circumstanţă afectează în mod grav stabilitatea legislativă la nivel naţional, încrederea populaţiei în

procesul legislativ, precum şi încrederea potenţialilor noi investitori interesaţi de investiţii în România în

11

Decizia Consiliului Concurenţei nr. 62/30.10.2012 privind investigaţiile declanşate prin Ordinele Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 541/23.05.2011 şi nr. 580/17.06.2011, conexate prin Ordinul nr.581/20.06.2011 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 9 alin.1 din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat.

Page 18: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

18

stabilitatea procesului normativ în România şi al principiilor aplicabile. Totodată, instabilitatea legislativă va fi

privită în mod negativ de Comisia Europeană.

9. CONSULTAREA OPINIEI PUBLICE, MEDIULUI DE AFACERI ŞI A ALTOR ENTITĂŢI DE STAT ESTE ABSOLUT

NECESARĂ ANTERIOR IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI SUB ORICE FORMĂ

Astfel cum am arătat mai sus (în special în cadrul Secţiunii 1), măsura vizată de Proiect va afecta în mod grav atât

situația prestatorilor privați de servicii medicale, cât și drepturile pacienţilor. În acest context, considerăm un pas

esenţial şi indispensabil consultarea cu bună-credință atât a operatorilor/proprietarilor de spitale private, cât și

a asociaţiilor de pacienţi avem convingerea că vocea pacienţilor va indica dezacordul acestora faţă de măsura

vizată, acest fapt fiind evidenţiat şi prin subscrierea prezentului Memoriu de către Asociaţia Națională pentru

Protecția Pacienţilor din România.

Mai mult, necesitatea consultării vocii pacientului reprezintă şi un principiu stabilit la nivel internaţional prin

Carta Organizaţiei Internaţionale a sănătăţii semnată la Ljubljana la data de 18 June 1996 având ca obiect

reformarea domeniului sănătăţii12.

De asemenea, normele naţionale în vigoare presupun în cadrul oricărui demers legislativ coerent obţinerea de

avize şi puncte de vedere din partea anumitor autorităţi administrative independente anterior emiterii de acte

normative având impact în domeniul de activitate al acestor autorităţi. Astfel:

Conform art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei, Consiliul Concurenţei emite avize pentru proiectele de acte

normative care pot avea impact anticoncurenţial, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi

locale fiind obligate să solicite acest aviz, şi poate recomanda modificarea actelor normative care au un

asemenea efect. Or, astfel cum am indicat în cadrul Secţiunii 7 de mai sus, Proiectul are un impact

anticoncurenţial grav.

De asemenea, conform Hotărârii Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de

politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea

adoptării/aprobării, proiectele de acte normative trebuie să primească avizul Curţii de Conturi a României,

al Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Consiliului Economic şi Social şi/sau al

Consiliului Superior al Magistraturii, după cum este aplicabil. În speţă, este necesar cel puţin avizul

Consiliului Concurenţei.

Drept urmare, Proiectul nu poate fi implementat în mod conform doar ca urmare a unui raport/memoriu transmis

de Ministerul Sănătăţii către Guvern, prezentând poziţia unilaterală a Ministerului, ci exclusiv ulterior realizării

unei analize profunde şi adecvate asupra consecinţelor măsurii vizate implicând consultarea entităţilor menţionate

mai sus, precum şi obţinerea avizelor necesare.

12

Sursa: http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0010/113302/E55363.pdf

Page 19: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

19

***

Faţă de cele de mai sus, considerăm că Ministerul Sănătăţii, respectiv Guvernul ar trebui să reconsidere total

propunerea vizată, în sensul eliminării oricărei tentative privind implementarea acestuia.

PALMED susţine orice proiect ce are ca scop îmbunătăţirea continuă a sistemului medical existent, inclusiv

menţinerea şi dezvoltarea sistemului de spitale publice. Suntem convinşi că, la nivelul de dezvoltare a sistemului

social actual și într-o economie de piață, un astfel de deziderat nu poate fi atins decât ca urmare a unui efort

comun între mediul public și cel privat, PALMED fiind disponibil să sprijine iniţiativele constructive ale Ministerului

Sănătăţii şi a Guvernului prin participarea la proceduri de consultare şi discuţii cu privire la sistemul de sănătate

sau alte măsuri de suport în măsura în care acestea sunt cu adevărat utile sistemului de sănătate în general

(inclusiv celui public) şi pacientului.

Cu deosebită consideraţie,

PALMED

Prin Cristian Hotoboc, Preşedinte

Subscriem la Memoriu:

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor din România

Prin Vasile Barbu, Preşedinte

Alianţa pentru Sănătate din România

Prin Cristian Hotoboc, Preşedinte

Uniunea Generală a Industriaşilor din România

Prin George Constantin Păunescu, Preşedinte

Page 20: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

20

Lista membrilor PALMED

1 SC RTC RADIOLOGY THERAPEUTIC CENTER SRL 2 SC ARCADIA HOSPITAL SRL 3 SC ATHENA HOSPITAL SA 4 SC CHE COSMETICA SRL 5 SC DELTA HEALTH CARE SRL 6 SC EUROMATERNA SA 7 SC EUROMEDICA HOSPITAL SA 8 SC EURO EYE SRL 9 GRAL MEDICAL

10 SC CLINICILE ICCO SRL 11 SC CENTRUL MEDICAL LASER SYSTEM SRL 12 SC MED LIFE SA 13 SC ONCO CARD SRL 14 SC PELICAN IMPEX SRL 15 SC SANADOR SRL 16 SC TEO HEALTH SA - SPITALUL SF.CONSTANTIN 17 SC SPITALUL SF.SAVA SRL 18 SC TERAPEUTICA SA 19 SC BABEL MODEL SRL 20 SC BIOCLINICA SA 21 SC BIODEV MEDICAL CENTER SRL 22 SC CLINIC INVEST SRL 23 SC CMI DR.STOICA FLORISANDA 24 SC CENTRUL MEDICAL SANATATE UMANA SRL 25 SC DORNA MEDICAL SRL 26 SC ECOMED SRL 27 SC HIPERDIA SA 28 SC LABONERV SRL 29 SC LABORATOARELE BIOCLINICA SA 30 SC MEDCENTER SRL 31 SC MEDICAL COMPANY SRL 32 SC MEDICALTEST SRL 33 SC MEDICLIM A&M SRL 34 NEUROMED 35 SC NPA - LABORATOR ANALIZE MEDICALE SRL 36 SC OPTIMUS MEDICA SRL 37 SC PRODIA SRL 38 PRO LIFE CLINICS 39 SC SAMA SRL 40 SC CLINICA SANTE SRL 41 SC SCANDIA IMAGISTICA SRL

Page 21: Dl. Victor-Viorel Ponta, Prim-ministru ti Ref: Memo

Adresa Corespondenta: Bucuresti, Calea Grivitei nr. 200, Bl.A Sc.C Ap.64, sector 1, cod postal 010711;

Telefon:+40-031.4252.948; Fax:+40–031.4252.949 e:mail: [email protected]

CIF 22435650 CONT IBAN RO38FNNB004402534802RO02 CREDIT EUROPE BANK – Sucursala Plazza

21

Lista membrilor Alianţei pentru Sănătate din România

1. ASOCIAŢIA MEDICALĂ ROMÂNĂ

2. SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE MEDICINA A FAMILIEI

3. ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ A MEDICILOR DE AMBULATOR

4. SOCIETATEA ROMÂNĂ DE MEDICINĂ DE LABORATOR

5. SOCIETATEA ROMÂNĂ DE NEURO OFTALMOLOGIE

6. ASOCIAȚIA MEDICILOR REZIDENȚI DIN ROMÂNIA

7. SOCIETATEA ROMÂNĂ ALZHEIMER

8. ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA PACIENŢILOR

9. FUNDAŢIA CRUCEA ALB GALBENĂ DIN ROMÂNIA

10. ASOCIAȚIA DE NURSING DIN ROMÂNIA

11. ASOCIAŢIA P.A.V.E.L.

12. ASOCIAŢIA UMANITARĂ EQUILIBRE

13. ASOCIAŢIA DE AJUTOR MUTUAL ADAM BUCUREŞTI

14. ASOCIAŢIA MAME PENTRU MAME

15. ASOCIAŢIA M.A.M.E.

16. ASOCIAŢIA THE LITTLE PEOPLE ROMÂNIA

17. ASOCIAŢIA S.O.S. INFERTILITATEA

18. FUNDAŢIA PENTRU PROTECŢIA ADULŢILOR CU BOLI CARDIACE – PROTCARD

19. ASOCIAȚIA SANO-HEP ROMÂNIA

20. FUNDAŢIA FIII GORJULUI

21. ASOCIAȚIA CHILDREN’S JOY

22. ASOCIAȚIA HANDS ACROSS ROMÂNIA

23. ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE ȘI SĂNĂTATE MURIEL VASLUI

24. ASOCIATIA COPIILOR CU BOLI CARDIACE CONGENITALE

25. ASOCIATIA OSTEORE

26. ASOCIAŢIA SPITALELOR DIN ROMÂNIA

27. PATRONATUL FURNIZORILOR DE SERVICII MEDICALE PARACLINICE–PALMED

28. PATRONATUL FARMACIȘTILOR DIN ROMÂNIA

29. ASOCIAŢIA DISTRIBUITORILOR DE MEDICAMENTE DIN ROMÂNIA

30. ASOCIAŢIA FURNIZORILOR DE PRODUSE MEDICALE

31. ASOCIAŢIA SERVICIILOR PRIVATE DE AMBULANȚĂ DIN ROMÂNIA

32. FEDERAȚIA PATRONATELOR FARMACEUTICE DIN ROMÂNIA