Cuplul este definit ca o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe

interdeterminism mutual – partenerii, bărbat și femeie, se susțin, se dezvoltă, se

stimulează, se satisfac, se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul

prin intermediul celuilalt (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).

Cuplul poate fi armonic, satisfăcător, stabilizator, avînd mari șanse de a se transforma

într-o căsătorie, sau, din contră, dizarmonic, nesatisfăcător, distorsionant, tinzând la

disociere/dizolvare.

Odata cu trecerea timpului, observăm la nivelul cuplului modificări majore în ceea ce

privește interacțiunea dintre parteneri. Relațiile de cuplu se leagă mai ușor, dar și divorțul

apare cu o frecvență mai mare. In multe căsnicii, unul sau chiar ambii parteneri au trecut

deja printr-un divorț și în majoritatea cazurilor sunt implicați și copii ai acestora.

În ceea ce privește frecvența fenomenului, Birch (2000) susține că din 3 căsătorii una

ajunge la divorț.

După opinia lui Reiss, cele mai frecvente divorțuri survin în primii 7 ani de la încheierea

căsătoriei. În plus, cuplurile care s-au căsătorit înainte de 20 de ani sunt mai expuse la

divorț. (Munteanu, Anca; 2004)

Motivele ce pot conduce la desfacerea căsătoriei prin divorţ, sunt:

infidelitatea unuia dintre soţi; 

actele de violenţă exercitate de către unul din soţi împotriva celuilalt;

despărţirea în fapt în baza culpei unuia dintre ei.

P. Hauck (1995, Apud Munteanu A) menționează câteva cauze ce pot genera un divorț:

obiceiul unui partener de a da prea mult și a celuilalt de a primi în exces; incompabilitatea

esențială (de exemplu, unul e foarte religios, celălalt ateu); ignorarea diferențelor subtile,

dar profunde dintre bărbat și femeie; incapacitatea de a te cenzura la mânie; tendință de

aservire a partenerului; ignorarea schimbării ce afectează fiecare membru al cuplului ( cu

o periodicitate de 5-10 ani) și inaptitudinea de a te mula flexibil la aceste transformări.

Există în dreptul modern două forme de încetare a căsătoriei prin divorţ :

divorţul prin consinţământ mutual;

divorţul pentru motive temeinice.

Infidelitatea, disfunțiile sexual-afective, alcoolismul, conflictualitatea patogenă nu

sunt cauze prime ale divorțialității, ci sunt consecințe ale unui frecvent proces de

inadaptare maritală. Cauzele acestui proces trebuie căutate în miezul formării

personalității în dificultățile ei de maturizare afectivă, socială și moral-spirituală; în

ignoranța sa relațională; în absența unei minimale culturi a relațiilor satisfăcătore și

civilizate între sexe. Adesea, precaritatea condiției soio-economice sub nivelul satisfacerii

nevoilor bazale de siguranță și sănătate biologică și psihologică, corelate cu un sistem

instrucțional-educativ incomplet sau deficitar, sunt de natură să accentueze, să întrețină și

să agraveze deficitele adaptative socio-familiale de azi și de mîine. Nu putem ignora

faptul că o familie “bolnavă” din punct de vedere interpersonal generează în perspectivă o

societate fragilă din punct de vedere psihosocial. (Mitrofan)

Consecințele divorțului

În trecut se considera că cuplurile cu căsătorii nefericite trebuie să ramînă împreună

de dragul copiilor, în vreme ce în prezent multă lume crede că este mai bine pentru copii

dacă părinţii se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie.

O consecință gravă în ceea ce privește divorțul este faptul că mereu copii vor avea de

suferit. De multe ori cînd vine vorba de divorț copii trăiesc cu impresia că ei sunt cei care

au cauzat problema, că din cauza lor părinții s-au despărțit. Această gândire poate fi

bazată pe faptul că în trecut copiii au surprins o cearta intre părinți, iar copii erau

subiectul de ceartă. În aceste cazuri copilul se confruntă cu sentimente cum ar fi vinovăția

și frica de abandonat.

În funcție de vârstă și nivelul lor de dezvoltare copiii, își exprimă sau nu trăirile

interioare verbal. Atunci când aceștia nu o fac, se pot confrunta cu o stare depresivă sau o

stare de furie și ostilitate.

Copii care au trecut printr-un divorț, dar și printr-un proces de custodie prezintă o

varietate de probleme psihologice cum ar fi: negare, furie, șoc, sentimente de vinovăție,

depresie, probleme fizice, comportament antisocial și o stimă de sine scăzută. La mulți

dintre copii aceste efecte se manifestă pe termen lung.

De multe ori separarea şi divorţul părinţilor nu sunt acceptate de către copii, deoarece ei

contiunuă să spere la reîntregirea familiei, la refacerea cuplului parental şi la restabilirea

echilibrului familial, chiar dacă cei doi părinţi s-au recăsătorit. De multe ori aceștia,

conștient sau inconștient încearcă să-și reunească din nou părinții, chiar dacă sunt

conștienți că vor suferi.

Mulţi copii şi tineri, care s-au adaptat situaţiei de divorţ, nu vor să repete experienţa

părinţilor lor.

Atunci când un copil pierde contactul cu unul dintre părinți se întâmplă să piardă sau să

se înrăutățească legătura cu diferite rudenii cum ar fi bunici sau unchi.

De cate ori este posibil, e bine să oferim o perspectivă pozitivă a copilului asupra

ambilor părinți. Este foarte important pentru copil să creadă în ambii părinți! Numai în

acest mod va putea să aibă încredere în sine și în forțele proprii