Divina comedie de Dante Alighieri (călătoria în infern și paradis/ iad și rai)

Cercul al nouălea: trădătorii de patrie sau de partid

Voievodul negru-al tristelor destine ieșea din gheață pînă jos spre mațe…Rămas-am mut de spaimă şi mirare cînd ţeasta lui văzui c-adăposteşte un chip la mijloc, roşu-nchis, îmi pare, şi alte două ce rînjeau drăceşte de peste umeri, drept în sus, egale şi-ngemănate se-ntîlneau în creştet. Cel drept bătea în alb-gălbui spre poale, iar cel de-a stînga sevădea atare precum pălmaşii de pe Nil de vale. Şi-un rînd de-aripi purta sub fiecare, croite-anume pentru el, uriaşe, cum n-am văzut pînze mai mari pe mare. De pene smulse, se-nchirceau golaşe ca de lilieci şi cînd zbătea din vele trei vânturi reci suflau prin hău vrăjmaşe, de-ntreg Cocitul îngheţa de ele; din ochi plîngea şi bale, spumegînd, pe trei bărbii scurgea dintre măsele. Ca meliţa bătea din dinţi rupînd cu fice gură piept, grumaz, picioare, şi trei deodată canonea muşcînd. Dar cel din faţă, înşfăcat şi-n gheare, colţoşii dinţi nici că-i simţea-n făptură, căci zece piei îi jupuia-n spinare.

sau

Cîntecul IX 75

Văzui pe toți dracii în pielea goală, Cu coarne în frunte, cu nas de cîine, Păstă tot mîngiți cu neagră smoală, Brînci de urs avînd și coade spîne, Ochi dă buhă, dă capră picioare Ș-arepi de liliac în spinare.

79

Tiranii crunți și făr de omenire Șed legați pe tronuri înfocate, Bînd sînge fierbinte din potire; Iar din mațele lor spintecate Fac dracii cîrnați și sîngereți Ș-alte mîncări pentru drăculeți.

Iliada de Homer (lupta lui Hector și Ahile) Cum pe la munte un şoim, la zbor fără seamăn de iute,După sfiosul porumb s-avîntă uşor şi porumbulScapă din gheară-i cotind, dar ţiuie şoimul de-aproape,Zboară mereu după el şi-i gata din zbor să-l înhaţe;Zboară tot astfel Ahile de-a dreptul asupra-i, iar HectorFuge sub zidul troian şi grabnic îl poartă genunchii. dar…Cum rîul de munte primăvara,Cînd în pripă neaua se topește,Dintru nălțime urnind povaraApelor, se varsă și bujdește,Toate îneacă, surpă și prăvaleȘi nu-i ce să-l oprească în cale,

Așa Vlad neînvinsul să răpedeȘi cu șireaguri nespăimîntateFrînge, taie ce nainte vede,

Surpă, răstoarnă, calcă, străbateȘi nu-i vîrtute, nice tărieSă-l contenească sau drum să-i ție.

In lupta cu turcii Vlad Țepeș se aseamănă cu Ahile în luptă cu Hector. Pentru a reda puterea lui Ahile, Homer îl compară cu un șoim, în timp ce Hector, adversar demn, nu e decît un porumbel pe lîngă cel cu care luptă și de spada căruia va pieri. Ioan Budai-Deleanu îi atribuie lui Vlad puteri de stihie, asemenea apelor ce se revarsă primăvara, cînd se topește neaua, făcînd din el un erou legendar asemenea lui Ahile. În Prolog, I. Budai-Deleanu menționează că au existat în Europa mulți eroi, chiar și la români - Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, dar nu au devenit legendari și cunoscuți de o lume-ntregă, pentru că nu au mai fost așa scriitori talentați ca Homer și Vergiliu

Don Quijote de Cervantes (partea II, cap. XLII: despre povețele pe care i le-a dat don Quijote lui Sancho Panza)Mai înainte de toate trebuie să te temi de Dumnezeu, fiule, pentru că-n teama de el stă înţelepciunea; şi dacă eşti înţelept, nu poţi greşi niciodată, în al doilea rînd, să te veghezi pe tine însuţi şi să te străduieşti a te cunoaşte, fiindcă aceasta este cea mai anevoioasă cunoaştere din cîte se pot închipui. Din faptul de a te cunoaşte va ieşi acela de a nu te umfla asemeni broaştei care a vrut să fie pe potriva boului…

dar…Apoi zică cine cîte știe;Eu cu mîndru Solomon oi zice:Toate-s deșerte și nebunie!Căci numa de acel este fericeCare pe sine a cunoaște începeȘi firea lucrurilor precepe.

Utilitatea filozofiei în susținerea omului căzut și slab, în scopul întregirii naturii lui adevărate este unul dinter principiile iluministe ce e vădit în textul lui Cervantes, iar Ion Budai-Deleanu conturează idea de întărire a conștiinței de sine și a trezirii conștiinței naționale a poporului.

Călătoriile lui Guliver de Jonathan Swift

Călătoria lui Gulliver în ţara piticilor, numită Lilliput, îi prilejuiește să învaţe limba şi obiceiurile lilliputanilor, să însușească organizarea lor statală şi politică, să afle că partidele politice se deosebesc doar prin înălţimea tocurilor de la pantofi, unii purtînd tocuri înalte, alţii tocuri joase – Tramecksan și Slamecksan, iar monarhul, poartă un pantof cu toc înalt și altul cu toc jos, șchiopătînd. Din cauza acestor controverse interne, pot fi cotropiți de împărăția Blefuscu. Conflictele cu insula vecină Blefuscu îşi au rădăcinile într-o dispută mai veche asupra felului cum trebuie spart un ou: de la capătul lat sau de la cel ascuţit. S-a făcut socoteala că, în total, unsprezece mii de oameni au preferat să moară decît să se supună şi să spargă ouăle la capătul ascuţit. Multe sute de tomuri groase au fost publicate în legătură cu această controversă…. dar…

Eliberîndu-i de robie, Vlad Țepeș le oferă țiganilor satul Spăteni, situat între Bărbătești și Inimoasa, ca ei să-și creeze statul său, cu orînduirea sa. Dar ș-altă nevoie le stă în cale, Căci pe nemîncat nu putea merge,Zîcînd cî l-e greață cu rînze goaleSă trapede atîta și s-alerge!...Cînd erau sătui, puneau pricină

Că le-ar fi rău și făceau hodină.Altfel spus, foamea și lenea îi împiedica pe țigani ca să-și dobîndească libertatea și să se debaraseze de sclavie. Swift prezintă un tablou satiric al politicii din timpul său, ironizînd pe seama politicienilor care din mofturi personale duc țara spre pierderi, mizerie; Ion Budai-Deleanu accentuează că țiganii s-au pornit greu din loc, dar așa și n-au ajuns unde trebuia, finalul poemului fiind deschis: nu se știe va fi monarhie, republică sau anarhie în statul lor și nici nu se știe dacă îl vor fonda, cauza nereușitei lor fiind absurdă – mai ușor e să rabzi lanțul și biciul sclaviei decît să acționezi de sine stătător, căci sclavul, rău de tot, dar este hrănit, iar omul liber trebuie să-și dobîndească hrana.