Diversele Aspecte Ale Fugii de Lume

8/9/2019 Diversele Aspecte Ale Fugii de Lume

1/6

Div e r s e le a s p e c t e a le f u g ii d e lum e

Diversele aspecte ale fugii de lume

Diversele aspecte ale fugii de lume

Fuga afectiva si efectiva de lume - Se spune uneori ca Noul Testament sugereaza

numai o detasare afectiva de lume (cf. I Corinteni 7, 29 - 31). Sfantul Apostol Pavel

insa vede in contactul cu realitatile pamantesti o primejdie serioasa pentru dreptatea

launtrica, cel casatorit e "impartit" (I Corinteni 7,33-34), "cei ce strang bogatii cad in

ispita" (I Timotei 6,9).

Fireste, renuntarea inseamna inainte de toate o atitudine interioara: dezinteresarea de

lucrurile lumii. O conceptie mai activa despre fuga de lume se gaseste la Parintii

africani din secolele II si III. Dar din acest punct de vedere, invatatura lui Clement

Alexandrinul este extrem de importanta. El invata in chip magistral felul in care

intrebuintarea lucrurilor lumii acesteia si renuntarea la ele (fuga) sunt manifestari

complementare ale cumpatarii.

Precursor al fugii din lume in sens monastic poate fi considerat Origen. El crede ca

detasarea launtrica de bunurile pamantesti e indispensabila slujirii lui Dumnezeu."Trebuie, spun, sa parasim (lumea) nu spatial, ci mental". Dar progresand, urcusul spre

Dumnezeu cauta o separare din ce in ce mai intensa. Un astfel de om nu e de gasit "in

faptele lumii, in lucrurile trupesti, in convorbirile desarte".

Fuga de lume in tendinta isihasta - Prin vocatia sa, monahul e dedicat numai cautarii

unirii cu Dumnezeu prin rugaciune, ceea ce presupune detasarea totala, renuntarea la

tot ce ar putea intarzia urcusul sau duhovnicesc. Problema ce se pune e numai de a sti

pana unde anume singuratatea exterioara e necesara sau utila linistii sale launtrice.

Un glas venit din cer ii spune avvei Arsenie: "Fugi, taci, linisteste-te; si acest lucru ii va

impresiona pe isihastii din toate epocile. Esti singur atunci cand in spatiul dat pe care

obisnuiesti sa-l parcurgi nu risti sa intalnesti nici o fiinta omeneasca. Aceasta e fuga in

sensul fizic al cuvantului. Esti singur insa si atata timp cat nu intri in conversatie cu

nimeni. Aceasta e singuratatea tacerii. Esti singur, in sfarsit, atata timp cat mintea in

7/28/2010 Diversele aspecte ale fugii de lume

crestinortodox.ro//diversele-aspecte-f 1


2/6

adancul ei nu are nici un alt interlocutor, adica atunci cand gandurile (logismoi) nu mai

tulbura mintea. Aceasta e singuratatea inimii.

Din punct de vedere moral, singuratatea cea mai adanca este cea de a treia, cea a

inimii. Dar, in opinia isihastilor, ea e inseparabila de singuratatea materiala, de fuga din

societatea umana si de tacere. In limbajul monahilor rasariteni, isihia echivaleaza cu

viata in singuratate.

Elogiile vietii eremitice - Originea vietii eremitice sau pustnicesti se confunda poate cu

insesi originile filozofiei. Fuga de oameni are drept scop binele intelectului, povatuirea

sau contemplatia. Pustinicii crestini nu iubesc singuratatea decat pentru a-L gasi pe

Dumnezeu, pentru a face aici "lucrul lui Dumnezeu", rugaciunea.

Avva Ammona, ucenic al Sfantului Antonie cel Mare, reprezinta cea mai buna traditie a

anahoretilor Egiptului atunci cand scrie: "Intai de toate singuratatea; singuratatea naste

nevointa si lacrimile; lacrimile nasc frica; frica naste smerenia si darul vederii inainte;

vederea inainte naste iubirea; iubirea face sufletul nebolnav, nepatimas; atunci, dupa

toate aceste lucruri, omul intelege ca nu e departe de Dumnezeu".

Contrar criticilor adresate lor de Sfantul Vasile cel Mare, pustnicii nu credeau ca le

lipseste ceva nici in ce priveste prima, nici cea de a doua porunca a Evangheliei, sivedeau in incapatanarea de a ramane singuri cel mai bun mijloc de a-l iubi pe

aproapele in Dumnezeu.

Daca aceasta iubire pare prea negativa, chinoviile vor rectifica adeseori excesele

solitarilor. Din cand in cand, intalnirea intre partizanii celor doua tendinte va lua tonul

unor polemici. O confruntare senina si extrem de echilibrata se poate citi insa in

Convorbirea a 19-a a avvei Ioan Cassian. Concluzia ei a devenit invatatura comuna in

Rasarit: atat un mod de viata, cat si celalalt sunt partiale. Exista avantaje atat de o parte,

cat si de alta. In sine insa, viata eremitica este mai desavarsita. Dar nimeni nu este

autorizat sa o aleaga inainte de a se fi exercitat in discernamant si ascultare, inainte de

a fi in stare sa se conduca pe sine insusi fara riscul iluziilor.

Diverse forme ale vietii eremitice - Pustnicii se numesc si anahoreti; adeseori ei

practica fuga de lume intr-un mod destul de bizar. Astfel, istoricul bisericesc Evagrie




3/6

Scolasticul ne vorbeste despre eremitii pastori sau "pascatori" care nu aveau domiciliu

fix. Dendritii locuiau in arbori, stationarii ramaneau in picioare in aer liber. Un mod

deopotriva de aspru de aparare a singuratatii era acela al stilitilor sau stalpnicilor. Cand,

o data cu trecerea veacurilor, locurile propice vietii eremitice devin din ce in ce mai

rare, atunci zavoratii se incuie intr-o chilie. Instrainarea e viata in strainatate la care se

condamna individul ce se duce sa traiasca singur intr-o tara in care nu are nimic al

sau.

Colonii de eremiti in jurul unei biserici, lavrele atenuau inconvenientele unei vieti izolate.

La Muntele Athos schiturile formau un ansamblu de colibe izolate. In colibele ascetice

traieste fie un mic grup de anahoreti, fie in sihastrii un singur eremit. In chilii, case

rustice, traiesc monahi sub ocarmuirea unui "batran". Asezamintele sunt sihastrii

incredintate unui monah care poate fi uneori si un episcop demisionar. Pe langa

acestia mai exista si girovagii sau ratacitorii, vagabonzii, care nu tin de nici un

asezamant monastic. In fine, ascetilor din toate epocile li se va impune, asemenea unui

verset al Scripturii, cuvantul: "Stai in chilia ta si ea te va invata totul!" Numai in chilie

monahul e in elementul sau, ca pestele in apa.

Fuga de lume in chinovialism

Viata comuna dar separata de lume - Prin neinduplecata sa critica la adresaeremitilor, Sfantul Vasile cel Mare reda fugii din lume sensul ei moral. Renuntarea la

lume ramane un principiu ascetic pentru fiecare, chiar si pentru cei ce traiesc, dupa

cum spuneam, "in lume". Impunand forma comunitara a "fugii din lume", el a ajuns sa

asigure ascetismului crestin un loc deosebit in comunitatea Bisericii.

Pe de alta parte, fratii au inceput sa dobandeasca constiinta singularitatii lor si, de

aceea, o data cu trecerea anilor, ii auzim vorbind despre "oamenii din afara", despre

"cei din lume", despre "laici". In Asceticon-ul vasilian apare astfel o ostilitate crescanda

fata de viata publica, perceputa ca "viata comuna" ce indeparteaza de aducerea-aminte

a lui Dumnezeu.

Monahul vasilian rupe deci legaturile sale cu lumea si prieteniile omenesti. El va purta o

haina speciala, o marca distinctiva, o uniforma, marcand separarea sa de lume.

Calatoriile sale vor fi rare, iar egumenii nu le vor autoriza decat cu precautie. Comertul

si mestesugurile care tulbura reculegerea vor fi excluse din manastire. Faptele de




4/6

ajutorare si de binefacere il apropie pe monah de lume, dar, bineinteles, fara a-l mai

contamina de veacul acesta.

Oaspetii straini - Ospitalitatea este o veche virtute monastica. Avva Isaia vrea ca

iubirea pentru oaspeti sa fie delicata, dar adauga: "Salutul pe care il vei face (unui frate

venit de departe) sa pastreze masura ceruta de frica de Dumnezeu... Fereste-te de-al

intreba despre lucruri nefolositoare pentru tine; fa-l sa se roage..." Avva Varsanufie

sfatuieste ca in discutii cuvintele sa se limiteze la minimum posibil: "Primeste pe

oaspete si dupa salutare intreaba-l: Cum iti merge? Apoi ramai sezand impreuna cu el

in tacere".

Manastirile primeau totusi oaspetii straini. Principiul general in aceste cazuri se poate

citi in cea de a 32-a Regula Mare a Sfantului Vasile cel Mare: "In general insa, sa nu se

incuviinteze ca (cineva), fie ruda fie strain, sa vorbeasca cu fratii, daca nu avem

despre ei incredintarea ca discutiile vor fi spre zidirea si desavarsirea sufletelor. Daca

e totusi nevoie sa se vorbeasca cu vizitatorii, aceasta sa se faca de catre cei carora li

s-a incredintat darul vorbirii..." Monahii insarcinati cu primirea oaspetilor exercitau deci

un gen de apostolat.

Rudele - Vechii monahi cereau ruptura totala de rude, reamintind cuvintele Evangheliei:

"Daca vine cineva la mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama sa..., nu poate fiucenicul meu" (Luca 14,26). Simeon Studitul, parintele duhovnicesc al Sfantului Simeon

Noul Teolog, rezuma intreaga aceasta traditie monastica zicand: "Dupa ce ai intrat in

chinovie, sadeste-ti in minte incredintarea ca toate rudele si toti prietenii tai au murit".

Sfantul Vasile cel Mare distinge insa trei atitudini diferite de adoptat fata de rude, dupa

starea duhovniceasca in care se gasesc acestea. Daca traiesc si ele in comunitate,

atunci sunt unite prin legaturi egale cu toti fratii. Egumenul va prelua grija de ele. Daca

au ramas in lume, aducerea-aminte de ele nu ne pricinuieste decat imprastieri

nefolositoare. In ce priveste virtutea, noi nu le mai putem fi de folos cu nimic. In fine,

daca ele dispretuiesc poruncile lui Dumnezeu, atunci nu sunt pentru noi decat niste

vamesi, si de aceea trebuie sa le inchidem usa atunci cand ni se infatiseaza ca sa ne

viziteze. Monahul vasilian nu se va putea nici macar ruga in chip deosebit pentru rudele

sale, mai mult decat pentru oricine altcineva, credincios sau necredincios.




5/6

Urmand acestui principiu, Sfantul Iosif Volokolamski a purtat de grija de tatal sau care

intrase si el in manastire. Dar a primit o singura data vizita mamei sale, spunandu-i

cuvintele pe care le citim in Pateric. "Nu ma vei mai vedea in aceasta viata!"

Tacerea - Fuga de oameni nu va putea fi niciodata totala, chiar daca am dori aceasta.

Singuratatea trebuie completata sau intensificata prin tacere. Tacerea e chilia portativa

din care omul rugaciunii nu va iesi usor. "Daca taci, in orice loc te vei afla, vei gasi

odihna", zice avva Pimen.

In antichitate, mai ales Pitagora trecea drept cel ce a inteles cel mai bine valoarea

tacerii. Modul de vietuire pitagoreic s-a bucurat de mare reputatie la crestini. Una din

maximele cele mai faimoase pe care Patericul o pune in gura avvei Arsenie : "Adeseori

m-am cait pentru ca am vorbit, niciodata pentru ca am tacut", urca pana la Simonide (+

467 i. Hr.). Printre monahii rasariteni existau si "tacuti", ca de exemplu Sfantul Sava cel

Tanar (+1349) care in timpul celor douazeci de ani ai peregrinarilor sale a pastrat o

tacere totala.

Pentru toti insa, era valabila de obicei regula data de Sfantul Vasile cel Mare: "In

general, orice cuvant care nu duce la implinirea nevoii pe care o avem in Domnul este

desert. Dar primejdia vorbirii desarte este mult mai mare, fiindca si atunci cand ceea ce

s-a spus este un lucru bun, daca nu duce la intarirea credintei, cel ce a vorbit nu numaica nu este scutit de primejdie din pricina cuvantului bun, dar si intristeaza pe Duhul

Sfant al lui Dumnezeu, fiindca cuvantul n-a fost ziditor".

Fuga de dezbinari, unanimitatea - Avva Arsenie explica cu o simplitate desavarsita

motivul asprei intransigente a anahoretilor: "Zis-a avva Marcu catre avva Arsenie:

Pentru ce fugi de noi? Zis-a lui batranul: Dumnezeu stie ca va iubesc pe voi, dar nu pot

sa fiu si cu oamenii si cu Dumnezeu. Cei de sus, Mii si Milioane, au numai o voie, dar

oamenii au multe voi. Deci nu pot sa las pe Dumnezeu si sa vin intru petrecerea cu

oamenii".

Ceea ce anahoretii considerau incompatibil, Sfantul Vasile cel Mare vrea sa concilieze

cu hotarare: respectiv convietuirea cu oamenii, ascultarea de oameni, pe de o parte, si

ramanerea cu Dumnezeu singur, pe de alta parte. In Biserica de la inceput din

Ierusalim "multimea credinciosilor nu avea decat o singura inima si un singur suflet"




6/6

(Fapte 4,32). Sfantul Vasile comenteaza: "Este deci limpede ca in aceasta multime nu

era dezbinare". De aceea, legiuitorul chinovialismului repeta adeseori cu insistenta:

"trebuie sa traim impreuna cu fratii de un suflet cu noi. Fuga de lume este, pentru cei

ce traiesc impreuna, fuga de tot ceea ce ii divizeaza: fuga de invidii, de cuvintele ce

ranesc, de discutii, de erezii, de schisme, toate acestea nascandu-se dintr-o singura

pricina, si anume atunci cand "ne lipseste iubirea fata de Dumnezeu si fata de ceilalti".

Tomas Spidlik

mi place Fii primul dintre prietenii ti cruia s-i plac asta.



Diversele Aspecte Ale Fugii de Lume

Documents

Transcript of Diversele Aspecte Ale Fugii de Lume