DISTRUGEREA

Art. 217 Distrugerea(1)

Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun

apartinand altuia sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda. (2) (3) In cazul in care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unei arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este inchisoarea de la unu la 10 ani. conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune, a echipamentelor si instalatiilor de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apa si a conductelor magistrale de alimentare cu apa, se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 10 ani. (4) Daca distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare se savarseste prin incediere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc si daca rezulta pericol public, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani. (5) (6) Dispozitiile prevazute in alin. (2), (3) si (4) se aplica chiar daca bunul Daca bunul este proprietate private, cu exceptia cazului cand acesta este in apartine faptuitorului. intregime sau in parte al statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin. (1) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Legislatie: Legea 18/1991 legea fondului funciar, republicata, art. 107 Legea 351/2004 legea gazelor, art. 102-108 Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil Legea 311/2003 a muzeelor si colectiilor publice Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale Legea 407/2006 a vanatorii si a protectiei fondului cinegetic

-

Legea 13/2007 legea energiei electrice

Decizii ale Curtii Constitutionale1.

Neconstitutionalitate (art.217 alin 6 C. pen.) Art. 41 alin (2) din

Constitutie. Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstituionalitate a art. 217 alin (6) C. pen. In raport cu dispozitiile art. 41 alin (2) din Constitutia Romaniei si a constatat ca dispozitia cu exceptai cazului cand acesta este in intregime sau in parte al statului este neconstitutionala. Curtea a retinut ca dispozitiile constitutionale ale art. 41 alin. (2) trebuie intrepretate in sensul ca se refera la ocrotirea in mod egal atat a proprietatii apartinand persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cat si a proprietatii private a statului. Prin urmare, statul nu poate beneficia de o ocrotire juridical diferita de aceea a personalelor de drept privat in ceea ce priveste bunurile ce constituie obiectul proprietatii sale private. Totusi, prin art. 217 alin 6 C.pen., s-a prevazut un regim juridic diferentiat sub aspectul institutiei plangerii prealabile. Astfel, daca bunul face parte din sfera proprietatii private a altor subiecte de drept decat statul, actiunea penala impotriva autorului infractiunii de distrugere poate fi pusa in miscare numai in baza plangerii prealabile a persoanei vatamate. Daca insa bunul face obiectul proprietatii private a statului, actiunea penala poate fi pusa in miscare din oficiu, aceasta masura nemaifiind conditionata de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate. Punerea in miscare din oficiu a actiunii penale, astfel cum prevede in present art. 217 alin 6 C. pen., asigura o mai energica aparare juridica, indiferent de vointa persoanei vatamate. Este de ajuns ca organele de urmarire penala sa fie sesizate despre savarsirea faptei sau chiar sa se sesizeze din oficiu pentru ca procesul penal sa fie pornit. Acest process, astfel declansat, parcurge si faza urmaririi penale, in cadrul careia organele de urmarire penala strang probele necesare solutionarii cauzei, urmand ca sesizarea instantei sa se faca prin rechizitoriul procurorului. Dimpotriva, daca persoana vatamata este o persoana vatamata este o persoana fizica sau juridica de drept privat, ea trebuie, in plus, sa se adreseze instantei cu plangerea sa, in termen de doua luni, conform art. 294 alin 1 C. proc.pen., in caz contrar raspunderea penala fiind inlaturata, in conformitate cu dispozitiile art. 131 alin 1 C. pen. In sfarsit, tot ea trebuie sa produca sis a

prezinte probele necesare in sprijinul plangerii sale. Din toate acestea rezulta ca deosebirea de reglementare este evidenta. Intrucat dispozitiile art. 41 alin 2 din Constitutie asigura o egala ocrotire proprietatii private, indifferent de titular, acestea interzic, implicit, ca legea penala sa cuprinda reglementari differentiate cu privire la ocrotirea proprietatii private. Or, prin art. 217 alin 6 C.pen. se face o diferentiere , pe care Constitutia o interzice, intre proprietatea private a statului si proprietatea private a altor subiecte de drept. De altfel, acest principiu constitutional al apararii nedifeentiate a proprietatii private a mai fost examinta cu prilejul solutionarii unor exceptii privitoare la punerea in miscare a actiunii penale in cazul unor infractiuni impotriva patrimoniului. In consecinta, punerea in miscare a actiunii penale, in temeiul art. 217 alin 6 C. pen., se poate face doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate nu numai atunci cand bunul apartine persoanelor fizice sau juridice de drept privat, ci si atunci cand este in intregime sau in parte in propritatea private a statului. (D.C.C. nr. 150/1999, M.Of. nr. 605 din 10 decembrie 1999).2.

Constitutionalitate (art. 217 alin 1 C.pen). Art. 22, 23, 41 si 135 din

Constitutie. Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstituionalitate a art. 217 alin (1) C. pen. in raport de dispozitiile art. 22 alin (2), art. 23 alin. (9), art. 41 alin. (1) si (2) si art. 135 alin (6) din Constitutie, motivand, in esenta, ca incadrarea juridica a faptei in functie de latura subiectiva a infractiunii este o chestiune de aplicare a legii, care exceed controlul de constitutionalitate (D.C.C. nr. 218/2002, M.Of. nr. 720 din 3 octombrie 2002).3.

Constitutionalitate (art. 217 alin. 1 C. pen.) Art. 16 si 44 din Constituie.

Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstituionalitate a art. 217 alin (1) in raport cu dispozitiile art. 16 alin. 1 si art. 44 alin 2 din Constituie, motivand ca legiuitorul a optat pentru regula generala de urmarire, judecare si sanctionare din oficiu a infractiunilor, fiind totodat dreptul constitutional al legiuitorului de a stabili si anumite exceptii.Generalizaera acestei conditionari ar impiedica insa in mod evident protectia eficienta a societatii, a intereselor generale fata de faptele care prezinta pericol social, prevazute de legea penala (D.C.C. nr. 368/2005, M.Of. nr. 739 din 15 august 2005). 1. Impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare. Inculpatul a incendiat, din neglijenta, fiind in stare de ebrietate, o capita de paie din curtea sa, focul extinzandu-se si asupra unor bunuri ale vecinului sau, caruia I s-a cauzat o paguba de

2.500.000 lei. Fiind de fata in momentul declansarii incediului inculpatul a luat nicio masura pentru limitarea efectelor acestuia si, datorita relatiilor de dusmanie ce existau intre el si vecin, i-a impiedicat pe locuitorii care au incercat sa intervina pentru stingerea incediului. Impiedicand mai mlte personae sa intervina pentru ca incediul sa nu se extinda la gospodaria vecina, inculpatul a savarsit, in aceasta modalitate, infractiunea de distrugere prevazuta de art. 217 alin. 1 si 4 C. pen. (C.S.J., sectia penala, decizia nr. 1222/ 1998, in Probleme de drept. 1990-2000, p. 367). 2. Distrugerea prin incendiere. Pericol public. Tentativa. Inculpatul a dat foc unui stog cu fan situate langa gardul de scandura al locuintei partii vatamate; inainte ca focul sa se extinda, el a fost stins, prin interventia altor personae, care l-au imobilizat pe inculpat. Inculpatul a fost condamnat de primele instante pentru tentative la infractiunea de distrugere prevazuta de art. 20 raportat la art. 217 alin 4 C. pen. Pentru existenta infractiunii in forma agravata prevazuta in art. 217 C. pen. se cer a fi indeplinite, cumulative, doua conditii: distrugerea sa se realizeze prin incendiere, explozie sau alt asemenea mijloc sis a rezulte pericol public. In speta, prin fapta sa inculpatul nu a produs un astfel de pericol public, intrucat in apropiere nu se aflau alte gospodarii care sa fi fost in pericol de a fi incediate. Langa stogul incediat se mai afla un alt stog, la o distanta de 0,5 m de gardul de scandura, iar la 20-25 m o bucatarie si casa de locuit a partii vatamate. In aceste conditii, nu se poate sustine ca inculpatul a creat acea stare de pericol care sa justifice incadrarea faptei in dispozitiile alin 4. In consecinta, incadrarea juridica a faptei a fost schimbata de instanta de recurs in art. 20 raportat la art. 217 alin 1 C.pen. (C.A. Iasi, sectia penala, decizia nr. 288/1999, in R.D.P. nr. 1/1999, p. 150). 3. Subiectul pasiv neproprietar al bunului distrus. Dreptul la despagubiri. Bunul distrus (o usa) este incorporate in apartamentul propritatea unei persoane juridice, aflat in folosinta unei persoane fizice, in baza unui contract de inchiriere. Subiectul pasiv al infractiunii este persoana al carei bun a fost distrus (proprietarul) si persoana care are un drept asupra acelui bun (locatar, in cazul de fata). De aceea, instanta de control a inlaturat dispozitiile civile din hotarare privind obligarea inculpatului la despagubiri catre persoana juridica proprietara apartamentului, obligandu-l la despagubiri catre pesoana fizica, locatar,

care a fost si cea care, in fapt, a suportat cheltuielile privind reparatiile si inlocuirea usii (Trib. Bucuresti, sectia a II-a penala, decizia nr. 282/1996, in C.P.J.P. 1994-1997, p. 52) 4. Raportul cu infractiunea complexa de furt calificat savarsit prin efractie. Absortie in infractiunea de furt in forma consumata. Efractia incuietorilor sau usilor presupunea o violenta care in mod firesc produce o degradare a acestora. O asemenea activitate, inclusiv rezultatul produs, este absorbita in infractiunea de furt calificat, constituind tocmai elemental de agravare cerut de lege, asa incat nu poate fi retinuta si sanctionata ca o infractiune distincta, in concurs cu furtul (Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 2086/1971, in C. Sima, Codul penal adnotat, p. 633). 5. Raportul cu infractiunea complexa de furt calificat savarsit prin efractie. Concurs cu infractiunea de furt ramasa in stadiul de tentative nepedepsibila. Fapta aceluia care, patruzand intr-o incapere prin spargerea geamurilor si deteriorarea usilor, scoate dintrun dulap mai multe lucruri cu intentia de a si le insusi, dar apoi, din proprie initiative, paraseste incaperea fara sa-si insuseasca ceva, constituie tentative infractiunii de furt calificat (prin efractie), care inas nu se pedepseste, dat fiind ca inculpatul, s-a desistat. In sarcian inculpatului trebuie retinuta insa infractiunea de distrugere, savarsita prin spargerea geamurilor si deteriorarea usilor in scopul de a patrunde in incapere ( Trib. Suprem, sectia penala, decizia nr. 2950/1970, in C. Sima, Codul penal adnotat, p. 633). Reglementarea distrugerii in Noul Cod Civil Fapta in varianta sa simpla pastreaza identic continutul infractiunii din reglementarea anterioara. A fost introdusa ca varianta agravanta distrugerea ce are ca obiect material un inscris sub semnatura privata. Pentru existenta infractiunii este necesar ca inscrisul sub semnatura private ce face obiectul infractiunii sa indeplineasca, cumulative, urmatoarele conditii: sa apartinta in tot sau in parte unei alte persoane; sa serveasca la dovedirea unui drept de natura patrimoniala.

Din continutul textului rezulta ca fapta nu constituie infractiune atata vreme cat inscrisul apartine numai faptuitorului.

Pot servi la dovedirea unor drepturi de natura patrimoniala conventiile civile, chitantele, facturile fiscale. In varianta simpla a infractiunii, precum si in varianta referitoare la distrugerea de inscrisuri sub semnatura privata, subiectul active poate fi orice persoana, cu exceptia proprietarului sau detinatorului acestuia. Tentativa la infractiunea de distrugere in varianta tip si varianta in care obiect material este un inscris sub semnatura private nu se pedepseste. Actiunea penala se pune in miscare, in ambele situatii, la plangerea prealabila a persoanei vatamate. A fost mentinuta agravanta referitoare la bunuri cu valoare culturala deosebita, insa din punctual de vedere al terminologiei, acestea nu au mai fost enumerate, ci s-a preferat sintagma bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural. Aceasta presupune ca bunul respective sa aiba un anumit statut juridic, dovedit cu inscrisuri emise de autoritati, din care rezulta ca face parte din patrimonial cultural (textul nu specifica, poate fi vorba despre bunuri din patrimonial cultural national sau mondial). S-a renuntat la agravanta referitoare la anumite bunuri de utilitate publica ( conducte, cabluri, retele etc.), insa a fost mentinuta varianta agravanta privind comiterea faptei prin anumite mijloace, care trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: - mijloacele sa constea in incendiere, explozie ori orice alt asemenea mijloc; -miljlocul utilizat sa fie de natura sa puna in pericol alte persoane sau bunuri. Scopul reglementarii a ramas acelasi, respective acela de a sanctiona comiterea faptei prin metode ce creeaza pericol nu numai pentru bunul distrus ci si pentru alte persoane sau bunuri. Spre deosebire de reglementarea anterioara, care prevedea ca si conditie necesara sa se produca pericolul public, in reglementarea actuala nu este necesar ca acest pericol pentru alte persoane sau bunuri sa se produca, ci este sufficient ca mijloacele folosite sa fie de natura a produce un asemenea pericol. Subiectul active al infractiunii in cele doua variante agravante poate fi orice persoana, inclusive proprietatrul sau detinatorul bunului. Tentativa in cazul celor doua variante agravante se pedepseste, iar actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

Impiedicarea stingerii unui incediu. Incadrare juridica1 Art. 217, art. 219 C.p Potrivit art. 217 alin 1 C.p , infractiunea de distrugere consta in distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia, sau impiedicarea luarii masurii de conservare ori de salvare a unui astfel de bun precum si inlaturarea masurilor luate. Impiedicarea stingerii unui incediu in propria gospodarie, cu consecinta extinderii acestuia asupra bunurilor altor persoane, constituie infractiunea de distrugere prevazut de art. 217 alin 1 si alin 4. CSJ, Sectia penala, decizia nr. 1222 din 8 mai 1998, in BJ Prin sentinta penal nr. 177 din 25 martie 1995 a Judecatoriei Alexandria, inculpatul TF, a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de distrugere din culpa prevazuta in art. 219 C. p. S-a retinut ca, in ziua de 26 martie 1995, fiind in stare de ebrietate, inculpatul a incendiat, din neglijenta, o capita de paie din curtea sa, focul extinzandu-se, datorita conditiilor atmosferice, si asupra unor bunuri ale vecinului sau, caruia I s-a produs o paguba de 2.500.000 de lei prin distrugerea acelor bunuri. Fiind de fata in momentul declansarii incendiului, inculpatul nu a luat nici o masura pentru limitarea efectelor acestuia si, datorita relatiilor de dusmanie ce existau intre el si vecinul sau, i-a impiedicat pe locuitorii ce au incercat sa intervina pentru stingerea incediului. Tribunalul Teleorman, prin decizia penala nr. 265 din 8 mai 1996, a respins apelul inculpatului. Prin decizia penala nr. 457 din 30 septembrie 1996, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul declarat de inculpate si casand ambele hotarari, a dispus achitarea inculpatului in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin 1 lit c C.p.p. Declarandu-se recurs in anulare, s-a sustinut ca atat solutia de achitare, cat si incadrarea juridica sunt gresite. Recursul in anulare este fondat.1

Infractiuni contra patrimoniului, Andreea Stoica, practica judiciara

Potrivit art. 217 alin 1 C.p. , infractiunea de distrugerea consta in distrugerea, degradarea ori aducea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia, sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun precum si inlaturarea masurilor luate. Or, impiedicand mai multe persoane sa intervina pentru ca incediul sa nu se extinda la gospodaria vecina, inculpatul a savarsit, in aceasta modalitate, infractiunea de distrugere prevazute de art. 217 alin 1 si 4 C.p. In consecinta, recursul in anulare a fost admis si, casandu-se gotarariel atacate, inculpatul a fost condamnat, prin schimbarea incadrarii juridice, pentru savarsirea infractiunii de distrugere prevazuta de art. 217 alin 1 si 4 C.p.

Comentariu2 (cod adnotat si comentat) 1. Obiectul juridic a). Dispozitiile art. 217 C.p, ocrotind relatiile sociale patrimoniale privind avutul personal sau particular, infractiunea de distrugere are deci acelasi obiect generic ca si celelate infractiuni cuprinse in titlul III din C.p. Spre deosebire de celelalte infractiuni impotriva patrimoniului, aceea de distrugere nu are ca rezultat realizarea unui profit material de catre autorul ei, rezultatul (consecinta) faptei constand, pur si simplu, din nimicirea sau deteriorarea ori scoaterea din uz a bunului apartinand altei persoane. O asemenea fapta, cand ea este comisa cu intentie, poate fi inspirata si purtata din sentimente negative- de ura, de razbunare, de ruinare a unui concurrent in afaceri, de pedepsire a unui rival de orice tip. Distrugerea de bunuri poate aparea insa si ca rezultat eventual nedorit, dar acceptat de faptuitor -, intr-o actine conexa cu o alta actinea ce constituie infractiune distincta, savarsita in concurs (furt si distrugere3), vatamare corporala

2 3

Codul penal comentat si adnotat partea speciala, volumul I, 1975, Teordor Vasiliu Fapta inculpatilor care, pentru a sustrage diferite piese electronice, in scopul folosirii lor la confectionarea unor aparate de radio si amplificatoare, le-a smuls din ansamblele electronice in care erau montate, aducand in stare de nefunctionare acele instalatii, constituie- pe langa infractiunea de furt in paguba patrimoniului public- infractiunea de distrugere calificata in paguba patrimoniului public, prevazuta in art. 231 alin (3) din Codul penal- T.S, dec nr. 56/1981, R. III, p. 94

si distrugerea, ultraj contra bunelor moravuri si distrugere4. In sfarsit, distrugerea poate fi si rezultatul unei atitudini culpoase. b) Obiectul juridic special al acestei infractiuni este constituit din relatiile sociale de ordin patrimonial a caror formare si dezvoltare depind de apararea starii de fapt existente in ce priveste integritarea si insusirile necesare pentru a putea fi utilizate - a bunurilor apartinand patrimoniului personal sau particular. 2. Obiectul material Orice bun mobil sau imobil, avand o valoare economica, apartinand avutului personal sau particular, poate constitui obictul material al infractiunii de distrugere prevazute in art. 217 c.p. Un lucru care nu face parte din patrimonial unei persoane (res nullius si res derelictae) nu paote forma obiectul material al infractiunii de distrugere, intrucat nu intruneste atributele unui bun in intelesul dispozitiilor cuprinse, in textul la care ne-am referit. Obiectul material al actestei infractiuni poate fi si un bun apartinand avutului obstesc dar numai in cazurile in care bunul aflandu-se in posesia sau detentia unei persoane particulare, faptuitorul n-a cunoscut apartenenta acestui bun. 2. Subiectii infractiuniia)

Calitatea de autor al infractiunii de distrugere nu este conditionata de

intrunirea unor anumite cerinte, asa ca orice persoana poate fi subiectul activ al acestei infractiuni. Mentionam insa ca in cazul distrugerii aggravate prevaute in art. 217 alin. 2, 3 si 4 c. pen., subiectul active poate fi chiar cel caruia apartine bunul distrus, degradat sau adus in stare de neintrebuintare. Infractiunea de distrugere putand fi savarsita de mai multe persoane, participaratia este susceptibila de a fi realizata in toate formele ei; participantii pot avea deci calitatea de autori, instigatori sau complici.

4

Fapta inculpatei care a savarsit acte si gesture prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, distrugand cu aceeasi ocazie si bunuri (obiecte de vesela) apartinand restaurantului, constituie atat infracitunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prevazuta in art. 321 din Codul Penal, cat si infractiunea de distrugere in paguba patrimoniului public, prevazuta in art. 231 din Codul Penal. Intrucat insa fapta, in totalitatea ei , constituie o singura activitate cu mai multe urmari relevante sub aspect penal, urmeaza a se retine ca este vorba de o pluralitate de infractiuni sub forma concursului ideal, prevazut in art. 33 lit. b) din codul penal- T.S., dec nr. 1760/1970, R.I, p. 430.

b)

Subiectul pasiv al acestei infractiuni este persoana careia apartine bunul

distrus, degradat sau adus in stare de neintrebuintare prin actiunea faptuitorului. Intrucat si alte persoane- cum ar fi uzufructuarul , creditorul ipotecar, creditorul gagist, locatarul, - pot avea un drept asupra bunului cu privire la care s-a exercitat actiunea faptuitorului, drept care a fost lezat, si aceste persoane pot fi subiecti pasivi ai aceste infractiuni. In cazul in care infractiunea de distrugere este savarsita in una din variantele agravate prevazute in art. 217 alin. 2, 3, 4 c.pen, iar bunul care fomeaza obiectul material al infractiunii apartine faptuitorului, subiectul pasiv al acestei infractiuni este persoana care avea un drept asupra acestui bun (de exemplu, creditorul ipotecar, uzufructuantul). Legea penala pedepseste actiunea de distrugere a bunurilor la care se refera dispozitiile din alin. 2, 3 si 4, chiar in situatia in care ele apartin faptuitorului, pentru ca prin savarsirea unor asfel de fapte sunt lezate interesele colectivitatii. Astfel, bunurile aratate in alin 2 intereseaza prin valoarea si semnificatia lor cauzeaza un grav prejudiciu; distrugerea bunurilor aratate in alin. 3, precum si distrugerea oricaror alte bunuri, dar savarsita prin mijloacele aratate in alin 4 si care genereaza pericol public, produce o perturbare in desfasurarea normala a vietii, a activitatii membrilor colectivitatii. Asa fiind, credem ca in cazul savarsirii distrugerii prevazute in art. 217 alin. 2, 3, si 4, subiect pasiv este si statul ca exponent al colectivitatii ale catei interese au fost lezate. In cazul in care, prin aceeasi actiune, faptuitorul distruge mai multe bunuri apartinand unor persoane diferite, infractiunea savarsita in aceste conditii va avea o pluraritate cand bunul distrus apartinea in indiviziune mai multor persoane. Desi infractiunea de distrugere prevazuta in art. 217 c. p face parte din categoria infractiunilor contra avutului personal sau particular, subiectul pasiv al acestei infractiuni poate fi si o unitate obsteasca atunci cand infractorul nu a stiut ca bunul apartine unei astfel de unitati, ci a crezut ca este al unei persoane particulare. 4. Latura obiectivaa)

Elementul material al infractiunii de distrugere in forma tipica

(simpla) prevazuta in art. 217 alin 1 c.p se realizeaza prin una din urmatoarele actiuni ale faptuitorului: distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun, impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun, sau inlaturarea unor astfel de masuri care au fost luate. Elementul material al infractiunii se exprima, de regula,

printr-o actiune si, mai rar, printr-o inactiune, in urma caroara se adduce atingere integritatii materiale a unui bun. Prin distrugere se intelege desfiintarea completa, nimicirea unui bun (de exemplu, sfaramarea unor aparate construite din sticla, ori a unor obiecte din portelan, arderea unei carti sau a unui inscris, daramarea unei case, uciderea unui animal). Degradarea unui bun inseamna deteriorarea acestuia, stricarea lui partiala, ceea ce are drept consecinta pierderea totala sau numai in parte a capacitatii sale de folosinta cu sau fara posibilitatea redobandirii acestei capacitate, prin reparatiile ce i s-ar face. Astfel pot fi deteriorate (stricate partial) zidul unei case, caroseria unui autovehicul, obiectele de imbracaminte. Un bun este adus in stare de neintrebuintare cand, fara a fi distrus sau degradat in sensul aratat mai sus, este pus in situatia de a nu mai putea fi folosit, de a nu putea fi utilizat deloc sau numai in parte, pentru totdeauna sau numai un interval de timp. Asa, de exemplu, printr-o manevra contraindicata a unui dispozitiv se blocheaza intregul mechanism al unei masini astfel ca pentru repunerea in functiune este necesara demontarea ei, sau in urma loviturilor aplicate unui animal de tractiune acesta devine inapt de a mai putea fi folosit. Uneori pentru conservarea unui bun ori pentru salvarea lui de la distrugere (de exemplu, de la incendiu sau de la o inundatie) este necesar a se lua unele masuri. Prin impierdicarea de catre faptuitor a luarii unor astfel de masuri, acesta savarseste, de asemenea, infractiunea prevazuta in art. 217 alin. 1 c.p. Infractiunea de distrugere este savarsita si atunci cand, fiind luate masurile de conservare, ori de salvare a unui bun, ele sunt inlaturate de catre faptuitor. In aceste doua situatii din urma, infractiunea de distrugerea exista numai daca impiedicarea luarii masurilor luate a avut ca urmare distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a bunului. Desi textul la care ne referim nu conditioneaza in mod expres existenta infractiunii de distrugere de producerea acestor urmari, socotim totusi ca numai in aceste conditii ea poate fi savarsita, intrucat ceea ce s-a voit a se pedepsi prin incriminarea unei astfel de fapte a fost desigur distrugerea indirecta a unui bun, iar nu crearea unei stari de pericol.

Bunul are o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica. Bunurile mobile, de asemenea valori, sunt cele cuprinse in patrimonial cultural mobil5, iar bunurile immobile, cu valori identice, sunt cele cuprinse in patrimonial cultural national6. In legatura cu dispozitiile art. 217 alin 1 cp este de observat ca infractiunea de distrugere , in forma simpla, prevazuta de acest text poate fi savarsita numai in cazul in care bunul apartine unei alte personae decat faptuitorul. In cazul in care actiunea de distrugere este savarsita asupra vreunui bun din cele aratate in art. 217 alin 2 si 3 c.p., precum si atunci cand este savarsita prin vreunul dintre mijlocele prevazute in alin. 3 (incediere, explozie ori alt asemena mijloc) si rezulta pericol public infractiunea de distrugere exista chiar daca bunul apartine faptuitorului (art. 217 alin 5). Faptele de distrugere prevazute in art. 217 alin. 2, 3 si 4 constituie variante agravante ale acestei infractiuni. Infractiunea de distrugere in oricare dintre variantele prevazute poate fi savarsita atat prin comisiune, cat si prin omisiune. B) Rezultatul actiunii faptuitorului consta in schimbarea starii de fapt a bunului, a structurii lui fizice, care se poate concretize, asa cum s-a aratat, in distrugerea sau degradarea lui sau aducerea acestuia in stare de neintrebuintare. c) Legatura de cazualitate. Pentru ca actiunea faptuitorului sa poata constitui elemental material al infractiunii de distrugere este necesar ca intre aceasta actiune si rezulat sa existe legatura de la cauza la effect asadar, rezultatul sa fi fost generat, sa fi avut drept cauza actiunea faptuitorului. 5. Latura subiectiva. Dispozitiile art. 217 incrimineaza fapta de distrugere contra avutului personal sau particular numai cand este savarsita cu intentie, care poate fi directa sau indirecta (art. 19 pct. 1 lit a si b c.p.). Distrugerea din culpa este incriminate de prevederile art. 219 c.p. De cele mai multe ori, cand distrugerea se comite cu intentie indirecta ea este in concurs cu alte infractiuni. De exemplu: faptuitorul pentru a-si insusi bunul fixat pe un imobil, adduce degradari acestuia din urma pentru a demonta obiectul pe care voieste sa si-l5

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil (M.Of. nr. 530 din 27.10.2000)

6

O.G. nr. 68/1994, privind protejarea patrimoniului cultural national, completata si aprobata prin Legea nr. 41/1995 (M.Of. nr. 105 din 30.05.1995)

insuseasca, infractiunea de distrugere savarsita cu intentie indirecta este in concurs cu infractiunea de furt savarsita cu intentie directa, sau : faptuitorul voind sa loveasca persoana care se afla in dreptul unui geam sau a rafturilor dintr-un restaurant, in care sunt expuse sticle cu diferite bauturi, arunca spre ea cu un scaun, obiectul aruncat loveste victima dar totodata sparge si geamul sau alte obiecte aflate pe traiectoria sa. In acest caz, infractiunea de lovire sau vatamare corporala (savarsitaa cu intentie indirecta, intrucat faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale pe care nu l-a urarit dar a acceptat posibilitatea producerii lui. 6.Modalitati si forme ale infractiunii de distrugere a) Pe langa modalitatea simpla (tipica) prevazuta de art. 217 alin 1 cp dispozitiile cuprinse in alineatele 2,3 si 4 ale aceluiasi articol incrimineaza variantele agravate ale acestei infractiuni. Aceste variante prezinta un pericol social sporit, data de distrugerea simpla datorata fie obiectului material al infractiunii savarsite, fie mijloacelor folosite pentru comiterea ei. O prima varianta agravata este aceea prevazuta in dispozitiile alin 2 al art. 217 c.p. Potrivit acestor dispozitii infractiunea de distrugere este agravata in cazul in care bunul are o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o a alta valoarea sociala.Tinand seama tocmai de acest atribut al unor astfel de bunuri, dispozitiile cuprinse in art 217 alin 5 c.p prevad ca infractiunea de distrugere este savarsita chiar in situatia in care bunul apartine faptuitorului. Pentru delimitarea sferei de aplicare a dispozitiilor din art. 217 alin 2 c.p trebuie sa se aiba in vedere criteriul indicat chiar de textul legii, si anume, deosebita valoare social ape care trebuie sa o prezinte bunul respectiv. Un bun are o astfel de valoare, cand existenta lui intereseaza intreaga colectivitate sau un cerc larg al colectivitatii. In ceea ce priveste bunurile care alcatuiesc patrimonial cultural national al tarii noastre, in preambulul legii nr. 63 din 2.11.1974 (legea ocrotirii patrimoniului cultural national al Republice Socialiste Romania) se arata ca aceste bunuri, prin valoarea si semnificatia lor social-culturala, apartin intregului popor. Deosebit de utile pentru aplicare dispozitiilor art. 217 alin 2 c.p. sunt precizarile din cuprinsul art. 2 al legii nr. 63/1974 in care se arata bunurile care, avand o valoarea

artistica, istorica sau documentara deosebita ori o valoare stiintifica de document al naturii de importanta deosebita, constituie patrimoniu cultural national. Actiunea faptuitorului, pentru savarsirea infractiunii de distrugere in aceasta modalitate agravata, poate fi realizata in oricare dintre modurile prevazute in art. 217 alin 1 c. p. (distrugerea, degradarea, aducerea in stare in neintrebuintare a bunului, impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a acestuia, sau inlaturarea unor astfel de masuri care ar fi fost luate). O a doua varianta agravanta este aceea prevazuta de textul alin 3 al aceluiasi art.Potrivit acestei dispozitii, infractiunea de distrugerea este agravata cand obiectul material al actiunii faptuitorului este un cablu telegraphic, telephonic sau de inalta tensiune ori o conducta petroliera. Desi in tara noastra bunurile care formeaza obiectul material al infractiunii in aceasta vaiatna apartin avutului obstesc, totusi o astfel de infractiune poate fi savarsita si in contra avutului particular. In adevar, potrivit prevederilor art 4 c.p., dispozitiile acestuia se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii (in marea libera sau pe teritoriul unei alte tari) daca faptuitorul este cetatean raman sau daca, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in tara. Potrivit prevederilor art. 6 c.p., legea penala ramana se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, chiar de un cetatea strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza in tara noastra, daca fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita, iar faptuitorul se afla pe teritoriul tarii noastre. Intrucat bunurile la care se refera dispozitiile din art. 217 alin 3 c.p. aflate in afara teritoriului tarii noastre pot apartine avutului particular, prevederile acestui text sunt aplicabile in cazurile prevazute de art. 5 si 6 c.p. Prin includerea aceste dispozitii in codul penal, statul nsotru isi indeplineste totodata si indatoririle ce si le-a sumat cu privire la ocrotirea prin norme de drept penal a unor astfel de bunuri ca urmare a aderarii sale al Convetia asupra marii libere adoptata de Conferinta Natiunilor Unite in aprilie 1958 si ratificata prin decretul art. 253/1961 (publicat in B.Of nr. 25 din 14 octombrie 1961). Din chiar cuprinsul art. 217 alin. 3 c.p. rezulta ca infractiunea in aceasta varianta poate fi savarsita numai prin distrugere, degradare sau aducere in stare de neintrebuintare a

bunului, iar nu si prin actiunea de impiedicare a luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun si nici prin aceea de inlaturare a masurilor luate. O ultima modalitate este aceea prevazuta in art. 217 alin 4 c.p. Existenta acestei variante agravante este conditionata de intrunirea urmatoarelor doua cerinte: distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun sa fie savarsita prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc si totodata sa rezulte pericol public. Exista pericol public, in cazul in care prin folosirea unui astfel de mijloc (incendiere, explozie etc.) se pericliteaza viata, sanatatea, integritatea corporala ori avutul unui numar indeterminate de persoane. O astfel de stare de pericol poate rezulta nu numai ca urmare a provocarii unui incediu dau explozii, ci asa cum prevede textul, si prin folosirea unui alt asemenea mijloc (de exemplu raspandirea unor substante asfixiante, toxice, deschiderea unui stavilar care ar avea ca urmare inundarea unui teren pe care sunt locuinte etc.). In aceasta varianta, infractiunea poate fi savarsiata ca si aceea prevazuta in alin. 3 al art. 217 c.p. numai prin distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun, apartinand avutului personal sau particular, chiar daca bunul apartine faptuitorului. b) Tentativa, forma imperfecta a infractiunii de distrugere, este incriminate prin dispozitiile art. 222 c.p. Va fi savarsita tentative acestei infractiuni cand, de exemplu, faptuitorul voind sa distruga prin incendiere niste bunuri mobile apartinand unei alte persoane sip e care aceasta le depozitase in curte, este surprins de proprietarul lor cand tocmai turna peste bunuri o substanta inflamabila, faptuitorul nemaiputandu-si continua activitatea infractionala (sa declanseze incendiul). Daca prin turnarea substantei inflamabille peste aceste bunuri ele au suferit o degradare, fapta va constitui infractiunea consumata prevazuta de art. 217 alin. 1 c.p., intrucat actiunea faptuitorului a produs unul dintre rezultatele necesare pentru existenta acestei infractiuni, si anume degradarea acelor bunuri. 7. Comparatie cu prevederile codului penal anterior. Dispozitiile inserate in art. 217 din actualul cod penal prezinta fata de prevederile art. 559-560 din codul penal anterior unele deosebiri.

Astfel, potrivit prevederilor actulului cond, constituie infractiunea de distrugere nu numai fapta autorului de a strica (art. 559 c.p. anterior) un bun apartinand in total sau in parte altei persoane, ci si aducerea lui in stare de neintrebuintare, precum si impiedicare luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau inlaturare a unor astfel de masuri care au fost luate. Dispozitiile din art. 217 alin 2 c.p actual cuprind numai o parte dintre imprejurarile agravante prevazute in art. 560 c.p. anterior, celelalte, in raport de situatia de fapt concreta, putand fi retinute ca atare potrivit regulilor din partea generala referitoare la circumstantele agravante generale. Practica judiciara 1. Insusirea unui bun detasat dintr-un imobil constituie infractiunea de furt. In cazul in care, prin detasare si insusirea unui astfel de bun, s-a provocat si degradarea imobilului respective, alaturi de infractiunea de furt subzista si aceea de degradare, ambele fapte urmand a fi considerare infractiuni concurente. (Plenul Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 18/1961, C.D. 1961, p.74, L.P nr. 9/1961, p.60)2.

Fapta aceluia care, patruzand intr-o incapere prin spargerea geamurilor si

deteriorarea usilor, scoate dintr-un dulap mai multe lucruri cu intentia de a si le insisi, dar apoi din proprie initiative paraseste incaperea fata sa-si insuseasca ceva, constituie intetativa infractiunii de furt calificat ( prin efractie), insa nu se pedepseste, dat fiind ca inculpatul s-a desistat. In sarcina acestuia trebuie insa retinuta infractiunea de distrugere, savarsita prin spargerea geamurilor si deteriorarea usilor, in scopul de a patrunde in incapere. (Trib. Suprem, Sect. pen., dec. nr. 2956/1970, R.R.D. nr. 3/1971, p.133). 3. Inculpatul GV a fost condamnat pentru infractiunea de instigare la distrugere prin incendiere, intrucat fiind cu oile la pascut in padure, a indemnatt pe inculpatul minor T.V. sa dea foc unor gramezi de crengi ce apartineau locuitorilor din comuna. La insitentele primului inculpate, T.V. a dat foc unei gramezi de crengi, iar focul extinzandu-se au fost distrusi si lastarii plantati de pe o suprafata de cateva hectare, cauzandu-se astfel o paguba partii civile. Instanta a constatat in concordanta cu probele efectuate ca inculpatul G.V. a savarsit fapta cu intentia ceruta pentru infractiunea retinta in sarcina sa. Desi, este adevarat ca a urmarit numai sa aprinda gramezile de crengi, totusi in

conditiile in care ele au fost aprinse de inculpatul minor, la indemnul sau, el a avut reprezentarea posibilitatii ca incediul sa se extinda si la lastarii din apropiere si deci a acceptat in mod constient aceste urmari. Pentru existenta instigarii la aceasta infractiune, este sufficient sa se retina vinovatia instigatorului sub forma intentiei indirecte. (Trib. Superm, Sect. pen., dec.nr 213/1970, C.D. 1970, p. 382)4.

Pomii sunt bunuri immobile prin destinatie; in masura in care sunt desprinsi

din pamant si fac obiectul unei sustrageri devin bunuri mobile, astfel ca insusirea lor constituie infractiunea de furt, iar nu aceea de degradare de bunuri. (Trib. Suprem, Col. Pen., dec nr. 1862/1968, p. 317). 5. Daca faptuitorul a luat lucrul din posesia partii vatamate nu cu intentia insusirii pe nedrept, ci din razbunare, sper a-l distruge si abandona- ceea ce a si realizat fapta nu constituie furt, ci infractiunea de degradare a lucrului altuia ( Trib.Supem , Col. Pen, dec nr. 1345/1965 J.N., nr. 1/1966, p. 161) 6. Fapta aceluia care rupe un inscris apartinand altei persoane, in care sunt consemnate raporturile patrimoniale dintre el si acea persoana, constituie infractiunea prevazuta de art. 217 c.p. in vigoare (respectiv art. 562 c. p anterior), chiar daca actul nu a fost in intregime distrus, ci a putut fi refacut partial, si chiar daca dreptul de creanta incorporate in actul rupt a fost prescris. (Trib. Jud. Valcea, dec. pen. nr. 44/1969, R.R.D. nr. 5/1969, p. 161.) Distrugerea sau degradare a culturilor agricole (art. 86 din Legea 18/1991). Participatie improprie (art. 31 alin 2 C.p). Distrugerea (art. 217 alin. 1 c.p., anterior modificarii prin legea 140/1996). Concurs de texte. Principiul specialitatii legii penale (art. 362 C.p). Ocupare fara aprobarea legala a terenurilor (art. 87 din legea 18/1991). Concurs real de infractiuni (art. 33 lit a C.p). Schimbarea incadrarii juridice a faptei (art. 334 C.pr.pen). Latura civila (art. 14 si art. 346 C.pr.pen): restabilirea situatiei anterioare (art. 170 si art. 348 C.pr.p); daune materiale (art. 998 C.civ.); modalitati de stabilire a cuantumului despagubirilor; mijloace de proba; expertiza tehnica pentru evaluarea pagubelor (art. 116 si urm C.pr.p). Recurs: neagravarea situatiei in propria cale de atac (art. 385 8 C.pr.p).

Prin sentinta penala nr. 2481 din 14 iunie 1996 a J. Bacau a fost condamnat inculpatul DI la 80.000 lei amenda pentru savarsirea infractiunii de distrugerea prevazuta de art. 217 alin 1 C.p si a fost obligat la plata sumei de 664.758lei cu titlu de despagubiri civile catre partea vatamata si civila PL. Pentru a prinunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in fapt, ca in anul 1995 Comisia pentru aplicarea legii 18/1991 din comuna Blagesti, judetul Bacau a pus in posesie pe numita CM cu suprafata de 0,58 ha teren arabil situate in comuna Blagesti la punctual numit Lunca lui Moaca, incheindu-se, in acest sens, procesul-verbal nr. 175/1995. Este de metionat ca CM a stapanit (folosit) suprafata respectiva de teren din 1991, iar in 1995 la arendat (inchiriat) numitului PL care, in primavera anului 1995, l-a arat, l-a insamantat cu porumb, iar pana la inceputul lunii iunie 1995 a efectuat si doua prasile. Dupa a doua prasila, inculpatul DI a solicitat mecanizatorlui MD sa are terenul repsectiv, sa discuiasca si sa-l reinsamanteze cu porumb, spunandu-i ca-i apartine, ceea ce MD a facut, fara a cunoaste ca terenul nu apartine inculpatului. In acest fel, inculpatul a distrus lucrarile agricole (recolta aflata in crestere), producandu-I o paguba partii civile PL in valoare de 664.758 lei stabilita printr-o expertiza tehnica efectuata in cauza. Impotriva acestei sentinte a declarat apelul, in termen legal, inculpate, ivocand nelegalitatea hotararii de condamnare, deoarece el este proprietarul terenului astfel ca nu a distrus recolta altuia. Prin decizia penala nr. 83 din 28 ianuarie 1997 a T. Bacau a fost respins ca nefondat apelul declarat, constatandu-se ca din titlul de proprietate nr. 153568 din 28 iunie 1995, emis potrivit legii 18/1991 si depus la dosar, rezulta ca inculpatul I s-a reconstituit dreptul de proprietate pe o alta suprafata de teren, situate in sola 4 , parcela 40/32, alaturi de terenul de pe care a distrus cultura de porumb. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, inculpatul, fara a-l motive, nici in scris si nici oral in fata instantei de recurs, unde nu s-a prezentat desi a fost legal citat la doua termene consecutive. Examinadn cauza, in ansamblu, din oficiu, in virtutea principiului rolului active al instantei de judecata, instanta de recurs considera ca recursul este intemeiat numai sub aspectul incadrarii juridice a faptei.

Astfel, situatia de fapt si vinovatia inculpatului au fost correct stabilite de prima instanta, pe baza unor probe concludente, legal administrate si temeinic apreciate. Prima instanta a facut, insa o gresita incadrare juridica a faptei in art. 217 alin 1 C.pen din moment ce nu inculpatul personal a savarsit fapta, ci l-a determint pe numitul MD sa o savarseasca, acesta din urma actionand fata vinovatie, astfel ca nu raspunde penal. Or, potrivit art. 31 alin 2 C.pen. determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, constituind pariticipatia improprie, astfel ca in mod nelegal inculpatul a fost considerat drept autor al faptei comise. Punandu-se in discutia partilor si procurorului schimbarea incadrarii juridice, potrivit art. 334 C. pr. Pen., care nu agraveaza situatia inculpatului in propriul recurs, urmeaza a se admite recursul sub acest aspect, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d si art. 3859 alin 1 pct. 17 Cpr pen si alin 3 C.pr.pen., a se casa in intregime decizia instantei de apel si in parte sentinta primei instante, a retine cauza pentru rejudecare, iar in fond urmeaza a schimba incadrarea juridica a faptei, in sensul celor aratate mai sus, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei, care sunt legale si temeinice. (CA. Bacau, s.p., d nr. 203/ R din 6 mai 1997). Comentariu Considerand legala decizia partilor instantei de recurs in ce priveste schimbarea incadrarii juridice a faptei inculpatul din autorat in particiatie improprie la savarsirea infractiunii aveam serioase reserve in ce priveste infracitunea sau, mai bine zis, infractiunile ce trebuiau retinute in sarcina inculpatului. 1. Astfel, in primul rand, consideram ca instantele erau obligate sa observe ca fapte de distrugere sau degradare a culturilor agricole a fost incriminta, ca infractiune speciala de distrugere, in art. 86 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, anterior modificarii prin legea 169/1997, in care sunt reglementate si alte infractiuni la regimul fondului funciar din Romania, numai pedeapsa pentru aceasta infractiune speciala fiind imprumutata din Codul penal, textul respective prevazand, intre altele, ca distrugerea sau degradarea culturilor agricole constituie infractiune de distrugere si se pedepseste potrivit prevederilor Codului penal.

In consecinta, chiar daca pedeapsa pentru aceasta infractiune speciala este imprumutata din prevederile corespunzatoare ale Codului penal, incadrarea juridica corecta si completa nu putea fi prevazuta de art. 217 alin 1. C.p, deoarecere, potrivit principiului specialitatii legii penale, inscris in art. 362 C.p., dispozitiile penale speciale au prioritate de aplicare fata de dispozitiile penale de drept comun.7 Aceasta incadrare juridica trebuia facuta nu doar din ratiuni de acurarete juridica, ci si din ratiuni care tin de consecintele juridice care pot surveni, imprevizibil, in raport de incadrarea juridica a unei fapte intr-o infractiune speciala sau intr-o infractiune de drept comun. Astfel, este sufficient sa mentionam ca este posibil ca printr-un act normative de clementa sa fie gratiata pedeapsa ori sa fie aministiata infractiunea de drept comun de distrugere, dar nu si distrugerea speciala prevazuta de art. 86 din legea 18/1991. Schimbarea incadrarii juridice in infractiunea speciala de distrugere nu constituie o agravare a situatiei inculpatului in propria cale de atac, deoarece pedepsirea are loc tot potrivit prevederilor Codului penal, asa incat era posibil si necesar a fi facuta fie de instanta de apel, fie de instanta de recurs. 2. In al doilea rand, consideram ca prima instanta ar fi trebui sa examineza si existenta infractiunii speciale prevazute de art. 87 din Legea 18/1991, anterior modificarii acestuia prin Legea 169/1997, potrivit caruia Ocuparea in intregime sau in parte a terenurilor d eorice fel, infiintarea sau mutarea semnelor de hotar si a reperelor de marcare, fara aprobarea primita in conditiile legii, constituie infractiunea de tulburare de posesie si se pedepseste potrivit prevederilor Codului penal, respective cu pedeapsa prevazuta de art. 220 C.pen, anterior modificarii prin legea 140/1996. Consideram ca aceasta infractiune se afla, in concurs real, prevazut de art. 33 lit a C.pen, cu infractiunea speciala de participatie improprie la distrugere sau degradare a culturilor agricole, deoarece faptuitorul, dupa ce a distrus cultura de porumb de pe suprafata respective de teren , a procedat la reinsamantarea suprafetei respective si, in continuare, a impiedicat partea vatamata sa foloseasca terenul respective, ceea ce constituie manifestari clare de ocupare a terenului.7

Pentru caracterizarea continutului infractiunii speciale, savarsita anterior datei de 4 noiembrie 1997, a se vedea, A. Ungureanu, A. Ciopraga Regimul juridic al fondului funciar.Legea fondului funciar nr. 18/1991. Comentariu. Infractiunea de distrugere sau degadare a culturilor agricole, in DPLSR. 4 p. 122-124

Aceasta din urma fapta nu a mai fost savarsita de catre inculpate in participatie improprie, ci ca autor, deoarece dupa consumarea distrugerii culturii existente si reinsamantarea terenului respectiv, a ocupat efectiv suprafata respective de teren, impiedicand partea vatamata sa foloseasca terenul respective, arendat (inchiriat) de la adevatatul proprietar, nemaiputand sa se bucure de recolta aferenta culturii agircole insamantata si intretinuta pana la prasila a doua inclusive. In consecinta, consideram ca prima instanta trebuia sa schimbe incadrarea juridica a faptelor retinute expres in rechizitoriul prin care a fsot sesizata si cu aceata fapta nefiind incidente prevederile art/ 317 C.pr.pen. privitoare la obiectul judecatii in prima intanta din art 217 alin. 1 C.p in art.86 teza II din L 18/1991, anterior modificarii prin Legea 169/1997, cu aplicarea art. 217 alin 1 C.pen., anterior modificarii prin L. 140/1996 si art. 87 din L 18/1991, anterior modificarii prin Legea 169/1997, cu aplicarea art. 220 C.pen., anterior modificarii prin Legea 140/1996, in concurs real prevazut de art. 33 lit. a C. pen. Evident, in caile ordinare de atac exercitate exclusive de catre inculpate, instantele de apel si de recurs nu puteau proceda la aceasta schimbare a incadrarii juridice, deoarece ar fi agravat situatia inculpatului in propriile cai de atac, ceea ce ar fi fost inadmisibil, potrivit art. 372 alin 1 si respctiv, art. 385 5 alin 1 C.pr.pen. 3. Sub aspectul laturii civile, in raport cu savarsirea celei de-a doua infractiuni, consideram ca in afara obligarii, legale si temeinice, a inculpatului la despagubiri reprezentand valoarea recoltei distruse, ca urmare a primei infractiuni- instanta trebuie sa-l oblige pe inculpate la restabilirea situatiei anterioare, in sensul de a lasa partea vatamata si civila in posesia linistita asupra terenului respective, urmand ca, pe baza acestei dispozitii, partea vatamata si civila sa poate cere punerea in executare a horararii, numai astfel putand redobandi posesia asupra terenului respectiv. Acest aspect (civil) al cauzei releva, odata in plus, ratiunea incadrarii juridice corecte a faptelor incrimintate prin legea speciala, chiar daca faptele savarsite sunt incriminate si in dreptul comun, iar in legea speciala se face trimitere la pedepesele inscrise in Codul penal. De altfel, este de observat si faptul ca prin Legea 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, intre altele, a fost modificat si art. 87 din Legea 18/1991, aceasta infractiune speciala fiind reglementata distinct, intr-o modalitate de

baza si alta calificata, prevazandu-se pedepse proprii, mult sporite, fara trimitere la dispozitiile Codului Penal, astfel incat, pentru faptele de natura celor care au facut obiectul spetei rezumate mai sus, savarsite incepand cu data de 4 noiembrie 1997, nu se mai pune problema aplicarii art. 220 C.p. Distrugere (art. 217 alin 4 c.p, anterior modificarii prin legea 140 /1996). Pericol public: incendiere din care a rezultat pericolul public. Violare de domiciliu (art. 192 alin 1 C.pen., anterior modificarii prin Legea 140/1996. Concurs real de infractiuni (art. 33 lit a C.pen). Latura civila (art. 14 si art. 346 C.pr.p): daune materiale (art. 998 C.civ); modalitatile de stabilirea a despagubirilor; mijoace de proba; expertiza tehnica pentru evaluarea daunelor materiale (art. 116 si urm. C.pr.pen); aprecierea probelor (art. 63 C.pr.pen). Prin sentinta penala nr. 62 din 10 ianuarie 1997 a J Bacau a fost condamnta inculpate M.R. la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de violare de domiciliu prevazuta de art. 192 alin 1 C.pen. si la 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de distrugerea prevazuta de art. 217 alin 4 C.pen, iar in baza art. 33 lit a si 34 lit a C.pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare. Inculpata a fost obligate la plata sumei de 920.000 lei catre partea civila GM cu titlu de despagubiri civile, constantandu-se ca Renel Bacau nu s-a constituit parte civila. In fapt, s-a retinut ca intre parti exista de mai multa vreme o stare conflictuala, generate de o suprafata de teren pe care fiecare o revendica in favoarea sa. Pe fondul acestei stari conflictuale, in ziua de 31 ianuarie 1995 inculpata a consumat bauturi alcoolice dupa care s-a deplasat la locuinta partii civile, a patruns in curtea acesteia pe o poarta care nu era incuiata si, cu ajutorul unui chibrit, a fat foc la fan, cat si un gard, fiind, de asemenea, avariata si o linie electrica de joasa tensiune, pentru are RENEL Bacau nu s-a constituit parte civila, considerand paguba ca fiind infima. Persoana vatamata GM s-a constituit parte civila cu suma de 2.000.000 lei la urmarirea penala si cu 4.000.000 lei in fata instantei, dar din expertiza tehnica efectuata in cauza pentru evaluarea pagubei rezulta ca valoarea pagubei cauzate prin fapta inculpatei este de 920.000 lei.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel, in termen legal, atat inculpate, fara nici o motivare, cat si partea civila pe motivul ca nu I s-au acordat toate despagubirile civile solicitate. Prin decizia penala nr. 771/A din 26 august 1997 a T.Bacau a fost respins apelul partii civile, cu motivarea ca prima instanta a stabilit correct cuantumul despagubirilor civile, si a fost admis apelul inculpatei, numai sub aspectul executarii pedepselor, constatandu-se ca ambele pedepse stabilite pentru cele doua infractiuni au fost total gratiate total conditionat prin art. 1 lit a din L 137/1997. Impotriv acestei decizii a declarat recurs, in termenul legal, numai partea care a reiterate motivul de apel. Recursul este nefondat si urmeaza a fi respins ca atare, deoarece cuantumul pagubei cauzate prin fapta inculpatului a fost correct stabilit pe baza unei expertise tehnice, care a stabilit ca a ars cantitatea de 3.861 kg fan in valoare de 772.200 lei si o portiune de 10, 4 m gard in valoare de 102.000 lei, iar la un cotet pentru porci i s-au produs degradari in valoare de 41.300 lei, situatie confirmata si de martorii audiati la cererea partilor. Or, pagubele aratate insumeaza 915.500 lei, deci mai putin decat prima instanta a obligat-o pe inculpata. (C.A Bacau, s.p., d. nr. 659/R din 11 decembrie 19977) Comentariu Consideram ca hotararile adoptate in speta sunt criticabile sub un singur aspect, si anume potrivit art. 217 alin 4 C. pen, anterior modificarii prin Legea 140/1996 (text omis a prevazut in hotararile instantelor), potrivit art. 13 C.pen, daca fapta de distrugere se savarseste, intre altele, prin incendiere si daca rezulta pericol public, pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani; or, nici una dintre instante nu s-a preocupat de stabilirea conditiei producerii pericolului public, ca un element constitutive al acestei modalitati agravante a infractiunii de distrugere. In raport de catimea bunurilor distruse si de afectarea, fie si minora, a liniei electrice de joasa tensiune, consideram sa se poate deduce ca prin fapta sa inculpate a produs pericol public.

Fara indoiala ca, patrunzand, fara drept, in curtea partii vatamate inculpate a savarsit si infractiunea de violare de domiciliu, in concurs real cu infractiunea de distrugere, deoarece actiunea de violare de domiciul nu se absoarbe in cea de distrugere. In ce priveste latura civila a cauzei, consideram ca instantele au dat o rezolvare legala si temeinica. Infractiune silvica (art. 30 si art. 31 din Legea 2/1987). Distrugerea (art. 217 C.pen, anterior modificarii prin Legea 140/1996).Concurs de texte. Prin sentinta penala nr. 529 din 26 iunie 1996 a J. Roman s-a dispus condamnarea inculpatului M.N. la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii silvice prevazuta de art. 31 din Legea 2/1987, prin schimbarea incadrarii juridice din art. 217 alin 1 C.pen cu aplicarea art. 30 din Legea 2/1987. In baza art. 83 C.pen s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 546 din 31 noiembrie 1993 a aceleasi instante, pentru infractiunea de furt calificat, dispunandu-se executarea acesteia alaturi de pedeapsa aplicata pentru noua infractiune. Inculpatul a fost obligat sa plateasca partii civile RAP ROMSILVA- suma de 1.471.416 lei cu titlu de despagubiricivile. In fapt, s-a retinut ca in primavera anului 1995 inculpatul a organizat o stana la punctual numit Zavoi situate pe raza teritoriala a Cantonului silvic nr. 11 Codrul de jos, Districtul II Valenii apartinand de Ocolul silvic Roman. Pentru pasunatul animalelor, inculpatul a obtinut de la Ocolul silvic Roman anumite parcele de teren, situate in raza de competenta a padurarului L.M. Cu toate ca padurarul LM a indicat, atat inculpatul, cat si ciobanilor angajati la stana de catre inculpate, parcelele care pot fi pasunate cu vitele de la stana respective, inculpatul a patruns, in mai multe randuri, cu oile, pe alte parcele, care erau interzise la pasunat, intrucat constituiau zone de regenerare naturala a padurii, provocand o paguba in valoare de 1.4171.416 lei prin distrugerea unor puieti. Apelul declarat de inculpate, in termen legal, impotriva acestei sentinte, prin care a solicitat achitarea in temeiul art. 181 C. pen., deoarece fapta este lipsita de pericol social al

unei infractiuni, a fost respins ca nefondat prin decizia penala nr. 206/A din 25 aprilie 1997 a T. Neamt, cu motivarea ca prima instanta a retinut correct situatia de fapt, a facut o legala incadrare juridica a faptei si o corespunzatoare individualizare a pedepsei aplicate, neputandu-se considera ca fapta inculpatului este lipsita de pericol social al unei infractiuni in raport de valoarea mare a pagubei cauzate si de antecedentele penale ale inculpatului. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, inculpatul, invocand ca nu se face vinovat de savarsirea faptei si ca organele silvice si de politie au constatat fapta in luna decembrie, pe zapada, astfel incat nu exista certitudine cu privire la constatarile facute. Recursul este intemeiat, darn u pentru motivele invocate. Astfel, este neintemeiat motivul de recurs in ce priveste realitatea constatarilor facute, deoarece: prin procesul-verbal incheiat la data de 2 octombrie 1995 de catre padurarul LM s-a constatat ca inculpatul a pasunat abuziv cu oile de la stana, in ziua de 5 septembrie 1995, fara a avea autorizatie, distrugand un numar de 6.600 lastari, la constatare participand si inculpatul care a semnat procesul-verbal fara nicio obiectiune; ulterior , in timpul cercetarilor penale, s-a incheiat un nou proces-verbal la data de 4 decembrie 1995 de catre organul de politie, in care s-a consemnat ca inculpatul a indicat correct locul in care a pasunat oile si s-au produs distrugerile de lastari naturali, cu aceasta ocazie gasindu-se tarusii cu care au fost confirmate de martorul AV care a fost de fata cand inculpatul a fost gasit cu oile in plantatie, ca si de inculpate care a recunoscut savarsirea faptei in faza urmaririi penale. In consecinta, fapta s-a constata in septembrie, cand nu existata zapada, iar nu in decembrie, cand s-au completat doar primele constatari. Fapta savarsita de inculpate nu poate fi considerate ca fiind lipsita de pericolul social al unei infractiuni, potrivit art. 181 C.pen., in raport cu numarul mare de lastari naturali distrusi (6.600 bucati), de valoarea acestora (1.471.416 lei ) si de antecedentele penale ale inculpatului care, desi a mai fost condamnat pentru o infractine de furt calificat si a beneficiar de suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu a inteles sa nu mai comita infractiuni. Recursul este, insa, intemeiat sub aspectul aplicarii dispozitiilor legii 137/1997 privint gratierea unor pedepse la pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata de catre prima instanta in baza art. 31 din Legea 2/1987, deoarece: fapta a fost savarsita anterior datei de

26 mai 1997 prevazuta de art. 11 din Legea 137/1997; cuantumul pedepsei aplicate nu este mai mare de 2 nai inchisoare asa cum prevere art. 1 lit. a din aceeasi lege; noua infractiune intentionata nu a fost savarsita in starea de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit a C.pen., deoarece pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta noua infractiune nu este mai mare de 1 an inchisoare (fiind de maximum 6 luni inchisoare, potrivit art. 31 din Legea 2/1987, modificata prin Legea 42/1992); noua infractiune nu este exceptata de la gratiere prin art. 5 alin 1 teza II lit. b din Legea 137/1997. In schimb, pedeapsa de 1 an inchisoare penru care s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii este exceptata de la gratiere potrivit art. 5 alin. 1 teza II lit. A din Legea 137/1997 care mentioneaza expres furtul calificat inscris in art. 209 c.p. In consecinta, urmeaza a se admite recursul inculpatului potrivit art. 38515 pct. 2 lit d si art. 3859 alin. 1 pct. 16 si alin. 3 C.pr.pen., a se casa in intregime decizia recurata si in parte sentinta primei instante, a se constanta ca pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii silvice prevazuta de art. 31 din Legea 2/1987 este gratiata integral conditionat prin art. 1 lit a din legea 137/1997, atragandu-se atentia inculpatului asupra consecintelor prevazute in art. 10 din aceeasi lege si metinand celelalte dispozitii ale sentintei primei instante. (CA Bacau, s.p., d, nr. 507/R din 30 septembrie 1997). Comentariu 1. In primul rand, consideram ca prima instanta a schimbat, in mod legal, incadrarea juridica, a faptei din art. 217 alin 1 C.pen cu referire la art. 30 din Legea 2/1987 in art. 31 din aceeasi lege, deoarece in acest ultimo text este inscrisa infractiunea speciala de distrugere sau vatamare a puietilor sau lastarilor prin pasunare in zone sau paduri in care pasunatul nu este permis, aceasta dispozitie penala speciala avand prioritaet de aplicare fata de incriminarea de drept comun inscrisa in art. 217 c.p., potrivit principiului specialitatii legii penale, inscris in art. 362 c.pen. Este adevatat ca si prin fapta inscrisa in art. 30 alin 1 din Legea 2/1987 (de taiera sau scoatere din radacini, fara drept, de arbori, puieti ori lastari) se produce o distrugere a arborilor, puietilor ori lastarilor, dar, din moment ce in art. 31 din Legea 2/1987 a fost incriminate distinct distrugerea sau vatamarea arborilor, puietilor sau lastarilor prin pasunare in zone sau paduri in care pasunatul nu este permis, consideram ca este

obligatory aceasta din urma incadrare juridica a faptei, retinuta in speta, deoarece dispozitiile art. 31 din Legea 2/1987 au un caracte special nu numai in raport cu dispozitiile art. 217 C.p, ci si in raport cu dispozitiile art. 30 din Legea 2/1987. Acestea din urma dispozitii penale vizeaza o distrugere a arborilor, puietilor si/sau lastarilor prin anumite modalitati (prin taiere ori prin scoatere din radacini), in timp ce dispozitiile art. 31 din Legea 2/1987 vizeaza o alta modaltitate speciala de distrugere sau vatamare a arborilor, puietilor si/sau lastarilor, (prin pasunat in zone sau paduri in care pasunatul nu este permis). Cu alte cuvinte, in context exista doar un concurs de texte, cu prioriteate de aplicare a textului care contine dispozitia legala cu caracter special, iar nu un concurs (ideal sau real) de infractiuni. 2.Observam, insa ca art. 31 din Legea 2/1987 modificat succesiv prin Legea 42/1992, Legea 81/1993, Legea 12/1994 si Legea 15/1995, toate intrate in vigoare anterior datei de 5 septembrie 1995 cand a fost savarsita fapta din speta reglementeaza o infractiune cu doua modalitati de savarsire, si anume: - modalitatea simpla (de baza), inscrisa in art. 31 alin.1 din Legea 2/1987, modificat succesiv prin legile mentionate mai sus, potrivit caruia Distrugerea sau vatamarean arborilor, puietilor sau lastarilor prin pasunare in zone sau paduri in care pasunatul nu este permis, daca valoarea pagubei, calculate pe baza de tarif, este de peste 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, constituie infractiunie si se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la 6 luni sau cu amenda de la 1.500.000 lei la 5.000.000 lei. - modalitatea califiacata (agravata), inscrisa in art 31 alin 2 din legea 2/1987nemodificat prin legile mentionate mai sus, prin care a fost modificat exclusive art. 31 alin 1- potrivit caruia Faptele prevazute la alin 1 se pedepsesc cu inchisoarea de la 6 luni la 2 ani daca valoare pagubei, calculate pe baza de tarif, este mai mare de 10.000 lei. Intr-o prima opinie s-ar puea sustine ca, fiind vorba de o eroare omisiva evidenta a legiutorului, se subintelege ca si textul art. 31 alin 2 din Legea 2/1987 trebuie considerat ca modificat implicit, in sensul majorarii de 10 ori a plafonului pagubei in raport cu cel inscris in art 31 alin 1, pastrand proportia de 1/10 intre suma de 1.000 lei care era prevazuta initial in art. 31 alin 1 si suma de 10.000 lei care era prevazuta, tot iniatial in art. 31 alin 2.

In raport cu aceasta opinie, atat solutia adoptata de prima instanta, cat si cea adoptata de instanta de recurs apra ca fiind nelegale, deoarece:-

prima instanta ar fi trebuiet sa incadreze fapta in art. 31 alin 2 din Legea 2/1987, cu aplicare art. 37 lit a cp, valoarea pagubei in functie de care trebuie retinuta modalitea calificata ( de peste 50 de ori mai mare decat pretul mediu al unui metro cub de masa lemnoasa pe picior) fiind de 325.000 lei, iar valoarea pagubei, calculta pe baza de tariff, cauzata prin fapta savarsita de inculpate a fost de superioasa acesteia (fiind de 1.471.416 lei), iar, in raport de limita maxima speciala a pedepsei inscrisa in art. 31 alin. 2 (2 ani inchisoare) era intrunite toate conditiile cerute de art. 37 lit a c.p., cu privire la ambii termei ai recidivei; observam ca, chiar daca se retinea aceasta incadrarea juridica, pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata era in limitele speciale prevazute de lege.

-

Instanta de recurs, constantand ca prima instanta, in mod gresit, nu a retinut starea de recidiva prevazuta de art. 37 lit a c.p., desi se impunea in raport de calificarea ce trebuia data faptei (in art, 31 alin 2 din Legea 2/1987, iar nu in art. 31 alin 1) si de maximul special al pedepsei inchisorii prevazut in art. 31 alin 2 din Legea 2/1987, trebuia sa respinga recursul inculpatului, cu motivarea ca, potrivit art. 5 alin 1 teza I din Legea 137/1997, pedeapsa aplicata este exceptata de la gratiere, infracitunea fiind savarsita in stare de recidiva.

In sensul solutiei aratate mai sus- privind neaplicarea gratierii (numai) la infractinile savarsite in stare de recidiva- este si o parte a jurisprudentei si doctrinei, cu mentiunea ca aceleasi procedeu trebuie aplicat si atunci cand actul normative de gratiere a intervenit dupa condamnerea definitiva, fiind aplicat pe cale administrativa, ori in cadrul unor contestatii la executare pe temeiul art. 461 lit. d. C.pr.pen. Intr-o a doua opinie, omisiunea legiuitorului de a actualize, in mod corespunzator, nu doar prevederile art. 31 alin. 1, ci si cele ale art. 31 alin 2 din Legea 2/1987, in ce priveste criteriul cuantumului pagubei, ceea ce a facut, practic, inaplicabile prevederile art. 31 alin 2 , pentru care conditia de incriminare a cuantumului paguei este inferioara aceleiasi conditii cerute pentru existenta modalitatii simple inscrisa in art. 31 alin 1, nu poate conduce decat la concluzia ca textul art. 31 slin 2 din Legea 2/1987 a fost abrogate implicit. De altfel, este de observat ca in art, 102 din noul Cod silvic aprobat prin legea 26/1996, care

reglementeaza aceeasi infractiune, nu a mai fsot pastrata modalitatea calificata pe temeiul unui anume cuantum al pagubei cauzate. In spiritual acestei a doua opinii consideram ca: -solutia primei instante este legala, dar se impunea precizare ca fapta se incadreaza in art. 31 alin 1 din legea 2/1987, deoarece art. 31 alin 2 din aceeasi lege este abrogate implicit, nemaifiind aplicabil in lipsa unei modificari corespunzatoare celor adduce dispozitiilor art. 31 alin. 1. - solutia intantei de recurs este, de asemenea, legala, deoarece, incadrand fapta in art. 31 alin 1 din Legea 2/1998, care prevedere un maxim special al pedepsei inchisorii de 6 luni, nu se putea retine starea de recidiva, prevazute de art. 37 lit a C.p., care sa conduca la exceptarea inculpatului de la gratiere, potrivit art. 5 alin 1 teza I din Legea 137/1997.