După cucerirea romană din 106, Dacia ”fostă a lui Decebal”1 devine provincie romană sub

supravegherea lui Traian și a trupelor militare aduse de acesta pe teritoriul nou cucerit. Odata

cu aducerea trupelor militare începe și procesul de colonizare a populațiilor băștinașe, proces

efectuat lent, de-a lungul zecilor de ani și care a dus în final la romanizarea populației geto-

dace. La acest aspect au contribuit, pe lângă alți mulți factori, și veteranii care ”la lăsarea la

vatră”2 s-au așezat in zone din Dacia întemeindu-și familii și contribuind la dezvoltarea unei

noi ierarhizari sociale. Despre veterani și diferite aspecte ale vieții militare, dar și sociale sau

culturale romane, aflăm din descoperirile arheologice ale diplomelor militare dacice care

reprezintă copiile autentificate ale decretelor imperiale (tabulae honestae missionis), acte de

eliberare din serviciul militar activ și primirea cetățeniei de către ostașii din trupele auxiliare

(alae,numeri,cohorte). Odata cu primirea acestui decret, veteranii aveau și dreptul de

”conubinum”, și anume legalizarea căsătoriei, împreuna cu cetățenia romană pentru soția și

urmașii săi.

Dintre cei care după ce erau lăsați la vatră primeau aceste livrete militare, împreună cu

cetățenia romană, erau soldații din auxilia care în timpul exercitarii serviciului militar aveau

statutul de peregrini și făceau parte din alae (regimente de calareți), cohortes (regimente de

pedestrași) și numeri (formații militare mixte de cavalerie și infanterie). Așadar, diplomele

militare nu numai că oferă informații în legatură cu viața militară, dar sunt și o sursa de

lămuriri despre organizarea provinciilor, consuli, comandanți, dar și forme de limbă,

terminologie și scriere.

Diplomele militare erau alcătuite din două tăblițe de bronz care se suprapuneau, având

formă dreptunghiulară cu dimensiuni de aproximativ 14-16 centimetrii lungime, 10-12

centimetrii lățime și 0,5-1,5 milimetrii grosime. Majoritatea diplomelor erau legate în chip de

diptic (de forma unei cărți actuale sau a unui carnet) cu verigi ori cu sârmă, iar pe mijlocul lor

existau două găuri folosite pentru închiderea documentului, cu ajutorul unui fir subțire din

sârmă de bronz. Pe exteriorul diplomei, peste închiderea sârmei de bronz se turna un strat de

ceară pe care erau aplicate sigiliile ( acestea confereau validitate copiei-livret, înmânată mai

apoi ostașilor cu ocazia ceremoniei de lăsare la vatră). Pe fața din exterior a primei tăblițe era

reprodus și incizat textul din legea-decret care-l interesa pe ostașul veteran care urma să

primească livretul. Această primă pagină, ca de altfel și cea de-a patra pagină, ultima, era

1 Inscripțiile Daciei Romane, volumul I, București, 1975

2 Ion, Iosif, Russu, Dacia și Pannonia Inferior în lumina diplomei militare din anul 123, Editura Academiei, București, 1973

1

scrisă intr-o manieră ordonată, clară, foarte ușor de descifrat, spre deosebire de paginile din

interiorul decretului care conținea abrevieri, unele omisiuni sau erori de scriere din simplul

motiv că partea interioară nu se citea decât în cazuri extreme sau pentru un eventual control.

Pe ultima pagină erau notați cei șapte martori, cetățeni romani. Sigiliile de ceară erau

acoperite cu o apărătoare de bronz, lipită și sudată după legarea documentului.

În urma săpăturilor arheologice din zona județului Cluj s-a descoperit diploma militară

din 2 iulie 133, copie autentificată a decretului emis de Aelius Hadrianus pentru cele opt

unitați auxiliare staționate in provincia Dacia Porolissensis. Tot în zona Gherlei, din județul

Cluj s-a mai descoperit o diplomă militară cu un deceniu mai veche decât antecedenta, cu data

de 10 august 123, pentru trei unități din Dacia Porolissensis și una în Pannonia Inferior, trupe

din care unele contingente erau lăsate la vatră. Acestă diplomă a fost descoperită în octombrie

1971 și prezintă pe fața externă 20 de rânduri de text, iar pe interior s-au păstrat 12 rânduri de

text. Împăratul care a emis acest decret este după toate datele Traianus Hadrianus, după care

s-a putut data și anul emiterii decretului, al șaptelea an al domniei sale care este 123

(TRIBVNIC POTESTAT VII). Se pare, însă că există o neconcordanță la această datare,

explicabilă totuși prin faptul că legea-constitutio imperială ”era dată după completa liniștire a

stărilor de lucru în Dacia Carpatică și la Dunărea Pannonică”3, adică un interval de

aproximativ 4 ani. Drept urmare lăsarea la vatră a decretului din 123 avusese loc cel mai

probabil înainte de 120.

Guvernatorul general care a dispus acest decret de lăsare la vatră a fost Quintus Marcius

Turbo în timpul căruia în Dacia și Pannonia s-au semnalat răscoale care au survenit în urma

morții împaratului Ulpius Traianus în anul 117. Aceste răscoale ale sarmaților și implicit ale

geto-dacilor au dus la numirea lui Quintus Marcius Turbo la conducerea trupelor Daciei și

Pannoniei Inferior. După potolirea răscoalelor sarmato-dacice, noul împarat roman, Hadrianus

l-a numit pe Marcius Turbo guvernator al acestor provincii unificate.

Din diploma descoperită la Gherla se arată faptul că Dacia Porolissensis exista și înainte

de 157/150 precum arată și ideea care circula în lumea științifică contemporană, în urma

descoperirilor unor diplome militare din acei ani, arătând totodată faptul că împarțirea Daciei

in trei s-ar fi făcut tot în acea perioadă. Descoperirile diplomei din 123 a infirmat această

ipoteză din simplul motiv că în cadrul acesteia era mentionată și Dacia Porolissensis . Deși nu

se poate momentan dovedi faptul că Marcius Turbo ar fi contribuit la organizarea districtului

3 Ion, Iosif, Russu, Dacia și Pannonia Inferior în lumina diplomei militare din anul 123, Editura Academiei, București, 1973

2

provincial Porolissensis este totuși o ”masură militar-politică”4 a lui Hadrianus și a

guvernatorului Daciei Superior, Iulius Severus. Această măsură este o dovadă a întaririi

controlului roman și a apărării Daciei, pe care Hadrianus a văzut-o sub forma unui corp de

armată auxiliară sub comanda unui procurator augusti cum iure gladii. Numele acestui

procurator nu reiese din diploma din 123, textul fiind aproape în totalitate distrus de negura

timpului. Situația de provincie a Daciei Porolissensisa durat până către anii 166/167 când la

Potaissa a fost adusă legiunea V Macedonica. Este de menționat faptul că diploma din 123 a

fost acordată ostașului veteran Glavus Novati, exgregale din Ala Brittonum civium

Romanorum care era, se pare, de origine iliră. Soția sa, Iubena Bellagenti filia Eravisca a fost

de origine celtică, cu atât mai mult cu cât pannoni iliri și celți erau într-un număr destul de

mare în zona Gherlei de azi, aflându-se în legătură cu cele două unitați Ala Brittonum, II

Panoniorum, efective în majoritate ilire si celtice.

Diplomele , militare reprezintă un bogat izvor arheologic, care ofera informații de ordin

militar, social, lingvistic și fără de care reconstituirea vieții și organizării militar-politice ar

suferi numeroase lipsuri și dileme.

4 Ion, Iosif, Russu, Dacia și Pannonia Inferior în lumina diplomei militare din anul 123, Editura Academiei, București, 1973

3