Dionisie Areopagitul  

‐ Prăznuit la 3 octombrie şi 29 iulie 

‐ Literatura de specialitate îl prezintă într‐un mod foarte divers ‐ Există problema perioadei  în  care  a  trăit; ba  era  considerat ucenic  al Sf. 

Ap.  Pavel,  ba  s‐a  considerat  că  e  un  autor  târziu  din  sec. V‐VI,  că  e  o 

persoană din spațiul extrem oriental ‐ O vreme  s‐a  crezut  că  este vorba de ucenicul  Sf. Ap. Pavel  convertit  în 

Areopag.  Începând din sec. XVI  în Apus, s‐a considerat că este un autor 

târziu,  o  persoană  provenită  din  spațiul  extrem  oriental.  De  aceea, 

lucrările  lui  au  fost  puse  sub  numele  Pseudo‐Dionisie  Areopagitul. 

Această concluzie se bazează pe asemănările dintre teologia sa şi filosofia 

neoplatonică. ‐ Curentele  filosofice  (care  erau  în  decădere)  împrumută  elemente  din 

creştinism. Partidele religioase şi‐au zidit biserici, şi‐au organizat ierarhie 

şi  au  scris  evanghelii după model  creştin. Biserica  creştină  ave  aca unic 

scop în această perioadă păstrarea duhului apostolic şi a unității  ‐ D.A. este socotit între Părinții apostolici  ‐ Tema  centrală  a  corpusului  areopagitic :  afirmarea  unirii  intime  dintre 

Dumnezeu  şi  suflet  şi  îndumnezeirea  progresivă  a  omului  printr‐un 

proces apofatic ‐ Scrierile  areopagitice  primesc  autoritate  maximă  prin  comentariile  Sf. 

Maxim Mărturisitorul ‐ Teologia lui :

a) nu e puternic dezvoltată hristologic (hristologia cunoaşte o amplă dezvoltare abia după Sinodul de la Calcedon) 

b) e influențată de limbajul filosofic c) textul  fiind  vechi,  a  suferit  foarte  multe  interpolări ; 

copiile  au  fost  influențate  de  credința  şi  neputința 

copistului ‐ A descris lămurit cetele îngerilor ‐ A fost pus ierarh al Atenei ‐ Este  numit  « înțelept  întru  cele  dumnezeieşti »,  « ierarhul  cel 

îndumnezeit » (cântare de la vecernie) şi « ucenic al Sf. Ap. Pavel, ierarh al 

Atenei » (luminânda) ‐ Există o ediție critică a operei lui, în Germania, făcută de prof. Ritter ‐ Contribuția teologică

‐  face  diferența  între  ființa  lui Dumnezeu  şi  ființa  celor 

create,  fapt  care  plasează  scrierea  la  începuturile 

1

creştinismului  (nu  poate  fi  bănuit  de  panteism).  Ființa  lui 

Dumnezeu e necreată (« cel mai presus de  ființă ») ;  ființă = 

existență. Dumnezeu este dincolo de ființă şi depăşeşte orice 

înțelegere 

‐ Dumnezeu este dincolo de ființă pentru că nu are o cauză, 

este  necauzat,  dar  este  cauzator  al  tuturor  lucrurilor ;  face 

deosebire de ființă între Dumnezeu şi lume 

‐  dezvoltă  idea  platonică  a  identității  dintre  existență  şi 

bine  (între  persoană  şi  bine).  Spre  deosebire  de  Platon,  la 

Dionisie, cea mai  înaltă existență este cel mai mare bine, de 

la  o persoană  la  alta. Dumnezeu  e  bunătate necauzată dar 

cauzatoare a  toată bunătatea ; bunătatea  lui Dumnezeu este 

din ea însăşi 

‐  există  o  ierarhie,  mai  multe  trepte  ale  existenței, 

dependente între ele, cele superioare obligate să le ridice pe 

cele  inferioare,  care  la  rândul  lor  sunt  atrase  de  primele. 

Ierarhia  existențială  reprezintă  temeiul  ierarhiei  cereşti  şi 

pământeşti  şi  a  legăturii  dintre  ele.  Ierarhia  întregii  creații 

este făcută ca o unire între cele două ierarhii 

‐  iluminările dumnezeieşti :  treptele de  jos  le primesc prin 

treptele  de  mai  sus  care  au  obligația  de  a  le  comunica. 

Treapta cea mai de sus  le primeşte direct de  la Dumnezeu, 

deşi Dumneze nu este despărțit de  celelalte :  creându‐le pe 

primele  le‐a  făcut  apte  să  comunice  între  ele.  Nimeni  nu 

poate ține legătura cu Dumnezeu fără o legătură cu oamenii 

şi cu îngerii 

‐  toate  cele  din  lume  sunt  unități.  Există  grade  de  unitate 

între  ele  şi  o unitate  între  toate. Unitățile  sunt  compuse  şi 

dependente  între ele  şi de Dumnezeu, Care este necompus, 

desăvârşit şi independent 

‐  dezvoltă  teologia  apofatică :  nu  neagă  calitățile  lui 

Dumnezeu, ci neagă prin depăşire orice calitate, aşa cum o 

înțelegem noi despre Dumnezeu 

‐  face  paralelism  între  Creator  (nepasiv,  nepătimitor)  şi 

creație care este pasivă 

‐  Creatorul  se  află  în  strânsă  legătură  şi  comunicare  cu 

creația 

‐ toate cele aduse la existență de către Dumnezeu servesc ca 

simboluri prin  care Dumnezeu Se  arată  lucrător. De  aceea, 

2

creația  are  capacitatea  de  a  primi  şi  transmite  lucrările 

dumnezeieşti 

‐ teologia sa are un profund caracter liturgic ‐ În Faptele Apostolilor este prezentată convertirea lui Dionisie ‐ In  180,  D.  este  menționat  într‐o  epistolă  a  episcopului  Dionisie  al 

Corintului ‐ 532‐533  –  scrieriile  sale  apar menționate  la  un  sinod  la  Constantinopol 

pentru prima oară în cadrul disputei monofizite ‐ Există şi alți autori care‐l citează : Sever al Antiohiei, 

 

Opera 

 

‐ Despre  numirile  dumnezeieşti:  numirile  nu  exprimă  ființa,  ci  doar 

atributele.  Rugăciunea  este  necesară  cunoaşterii  lui  Dumnezeu. 

Dumnezeu  este  bunătate,  frumusețe,  lumină,  dragoste,  ființă,  viață, 

înțelepciune, adevăr, putere, pace, sfânt, rege, Unul 

‐ Despre teologia mistică : despre cunoaşterea superioară a lui Dumnezeu, 

prin rugăciune, tăcere, negația prin depăşire a cunoştințelor lumeşti ‐ Despre  ierarhia  cerească :  curățire,  iluminare, desăvârşire. Acestea  sunt 

cele  trei  trepte  ale unirii  sufletului  cu Dumnezeu.  Ierarhia  cerească  este 

alcătuită din trei trepte a câte trei cete (triade) a) Tronuri (cele mai înalte ființe, care sunt tronul lui 

Dumnezeu), Heruvimi, Serafimi 

b) Stăpânii, Domnii, Puteri c) Îngeri, Arhangheli, Începătorii

‐ Despre  ierarhia  bisericească :  lumea  este  o  copie  a  lumii  spirituale  şi 

urmăreşte acelaşi scop. Şi ierarhia bisericească are trei trepte şi urmăreşte 

unirea  cu  Dumnezeu  prin  trei  taine  (ale  inițierii :  Botez, Mirungere  şi 

Euharistie) ‐ Există 3 trepte superioare în Biserică (episcop, preoţi, diaconi) şi trei inferioare

(monahi, credincioşi, catehumeni) Epistole Dionisie Areopagitul a scris 10 epistole. Printre destinatarii scrisorilor lui amintim pe Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Policarp al Smirnei, Sf. Ap. Tit În Epistole întâlnim următoarele teme, corespunzând fiecare câte unei scrieri :

1. Pe Dumnnezeu Îl cunoaştem când ne dăm seama că e mai presus de toate, început (obârşie) al tuturor

2. Dumnezeu este începutu al tuturor

3

4

3. Dumnezeu, prin întrupare, Se face mai cunoscut, fără a-şi epuiza tainele 4. Lucrările teandrice ale lui Dumnezeu 5. O mai mare apropiere de Dumnezeu = o totală neînţelegere a lui Dumnezeu 6. Nu trebuie combătute părerile altora, ci trebuie întărită învăţătura proprie 7. Despre relaţia lui Dumnezeu cu natura 8. Probleme legate de ierarhie : datoria omului de a-i ierta pe semeni şi în primul

rând pe preoţi. Datoria preotului de a-i ierta pe cei ce se pocăiesc 9. Simplitatea infinit de bogată a lui Dumnezeu 10. Dumnezeu nu este cauză a despărţirii păcătoşilor de El

Ar mai fi scris şi următoarele lucrări : ‐ Formulări teologice ‐ Despre proprietăţile cetelor îngereşti ‐ Despre suflet ‐ Despre dreapta judecată a lui Dumnezeu ‐ Despre teologia simbolică ‐ Imnurile dumnezeieşti ‐ Despre cele inteligibile şi sensibile

Toate aceste titluri au făcut pe unii teologi să le prezinte ca pe un proiect teologic total.