“Dincolo de Bine si de Rau” e una dintre capodoperele lui Friedrich Nietzsche. Problemele filosofice au in cazul lui o motivatie foarte personala, raportandu-se la propria persoana. Pentru a-i intelege opera, se cere inainte de toate o lipsa de prejudecati. Nietzsche cere lectorului sa se identifice cu starea lui filosofica morala, sa simta dispret sau entuziasm pentru ceea ce simte si el. Fondul temperamentului sau ni se reveleaza in primul rand prin adancul dispret ce-l simte fata de cultura contemporana lui. O religie care ne indeamna a avea mila de toti neputinciosii, o stiinta croita pentru toate capetele, constituie in viziunea lui Nietzsche o cultura nedemna de adevaratul om.

In partea intai, despre prejudecatile filosofilor, Nietzsche arata ca stradania filosofiei de a descoperi adevarul trebuie inlocuita cu un POATE de care se va ocupa un nou val de filosofi pentru ca, de exemplu, Nedeterminatul poate fi superior Determinatului. Admiterea neconditionatului, a neadevarului ne situeaza dincolo de bine si de rau. Nietzsche considera ca toate conceptiile filosofice sunt rezultatul intuitiilor determinate de o dorinta pe care o apara. El critica toti filosofii pentru ca vad dincoace de ceea ce este, se intorc indarat in timp ce el spune sa aspiram dincolo.Fizica nu e o adaptare a universului ci o explicatie a acestuia, din pacate nu se face deosebirea dintre a descoperi si a inventa. Nu oricarei afirmatii trebuie sa i se gaseasca o explicatie general valabila; farmecul fiecarei teorii consta in contestabilul ei, nu ne trebuie adevarul neaparat deoarece asta ar presupune moartea filosofiei. Filosofii nu fac decat sa preia prejudecatile anterioare.

Legat de ceea ce este autentic, tratat in partea a doua, Nietzsche pledeaza pentru indoiala, pentru semne de intrebare, decat pentru apararea adevarului, pentru ca niciun filosof nu va avea ultimul cuvant niciodata. El apreciaza individual care-si paraseste locul natal din cauza incompatibilitatii, apreciaza gandirea liber-cugetatoare, spiritul liber.

Independenta este privilegiul celor puternici, iar cel ce si-o asuma fara a fi constrans s-o faca este nu numai puternic ci si indraznet pana la exuberanta. Secretul omului puternic e de a sti sa se pastreze, de a nu se atasa de nicio persoana, stiinta, patrie, nici macar propriul adevar.

Filosofii viitorului nu doresc sa convinga pe nimeni de adevarul lor si nici sa-l impartaseasca, pentru ca ar deveni un bun comun, ei nu sunt dogmatici, deci sunt spirite libere. Libertatea spiritului nu are sensul democratic, “cu totii”, a caror tel e fericirea turmei.

In  partea despre fenomenul religios, Nietzsche trateaza credinta crestina fiind definita ca automutilare, autobatjocorire si subjugare. Pentru cei puternici religia e mijlocul pentru biruirea piedicilor cu scopul de a putea stapani; pentru cei alesi, religia serveste drept mijloc de aparare impotriva zarvei pe care o presupune o dominatie mai grosolana; pentru cei obisnuiti, religia reprezinta comoditate; pentru suferinzi, religia ii conserva (ratati, bolnavi) in timp ce omul superior e cel suferind, religia conservand pe cei care trebuiau sa piara. Religia le-a infectat sperantele celor puternici prin bariere.In partea despre contributia la istoria naturala a moralei, ganditorul considera ca tipologia moralei e sarcina filosofului si fiecare din ei au conchis ca morala e ceva dat; ei n-au descris intr-un mod simplu morala. Problemele morale pornesc de la comparatiile intre diverse feluri de morala. Ei nu si-au pus intrebarea ca morala ar avea ceva problematic. Pentru Nietzsche morala e o indelungata constrangere; pentru Socrate raul se datoreaza ignorantei. Spiritul de turma al supunerii se dobandeste mai lesne in dauna artei de a porunci.

Nu se poate vorbi despre o moralitate a dragostei de semeni atat timp cat utilitarismul de turma domneste in evaluarile morale. Tot ce provoaca spaime semenului e rau, iar egalitatea, supunerea sunt onoruri morale, care pentru Nietzsche produc mediocritatea, iar o astfel de atitudine de inalta noblete, de dura responsabilitate de sine ofenseaza si devine fapta condamnabila.

Adevaratele temeiuri e ca spiritele originale, oamenii viitorului s-ar putea sa nu apara. Nietzsche este impotriva a tot ce s-a stabilit, toate adevarurile “stabilite” si anuleaza toata filosofia de pana la el.

In Dincolo de bine si de rau, Nietzsche spune ca a descoperit dou tipuri fundamentale de morala, morala de stapan si morala se sclavi. In toate civilizatiile superioare ele sunt combinate si elemente din amandoua pot si gasite chiar in acelasi om. Dar este important sa le distingem. In morala de stapan sau morala aristocrata bine si rau sunt echivalente cu nobil si vrednic de dispret, iar epitetele sunt atribuite oamenilor si nu actiunilor. In morala de sclav standardul este ceea ce este folositor si benefic societatii celor slabi si fara de putere. Calitati de mila, bunatate, umilinta sunt preamarite ca virtuti, iar indivizii puternici si independenti sunt priviti ca periculosi si, prin urmare, ca rai. Conform standardelor moralei scalvilor omul bun al moralei stapanilor tinde sa fie considerat rau. Morala de sclav este astfel morala de turma Evaluarile ei  morale sunt expresia nevoilor turmei.Acest punct d evedere este mult mai bine definit in lucrarea Genealogia moralei unde Nietzsche se foloseste de conceptul resentiment. Omul superior isi creeaza propriile valori in

conformitate cu abundenta vietii si a valorilor sale. Pe de alta parte, cel umil si slab se teme de cei tari si puternici, si incearca sa ii infraneze si sa ii supuna declarand valorile turmei ca absolute. Revolta sclavilor in morala incepe cu resentimentul devenit creator si dand nastere valorilor( genealogia moralei vol II p. 782). Acest resentiment nu este, desigur, recunoscut fatis de catre turma si poate lucra pe cai ocolite si indirecte.prin urmare, ceea ce vedem in istoria moralei este conflictul a doua atitudini sau viziuni morale. din punctul de vedere al omului superior e posibil, intr-un sens, ca cele doua sa coexiste. Adica, ar putea coexista daca turma, incapabila de ceva superior, s-ar multumi sa isi pastreze valorile pentru ea insasi. dar, fireste, nu se multumeste cu asta. Ea nazuieste sa-si impuna propriiile valori ca valori universale. Si conform lui Nietzsche acest lucru s-a realizat mai ales prin Vest, prin crestinism. Totusi el nu neaga importanta crestinismului in desavarsirea omului dar, in acelasi timp el vede in crestinism  o expresie a resentimentului care este caracteristic instinctului de turma si a moralei de sclav. Nietzsche nu sustine sistemul moral uniform si universal , in locul acestuia trb sa se impuna conceptul gradarii intre diferitele tipuri de morala. Turma este binevenita sa aiba propriul ei set de valori cu conditia sa fie privata de puterea de a le impune omului superior a carei chemare este s ainstituie propriul set de valori care vor permite omului sa isi depaseasca conditia actuala.In consecinta cand Nietzsche vb despre a fi dincolo de bone si de rau, ceea ce el are in vedere este ridicarea dincolo de asa zisa morala de turma, care in opinia lui, ii aduce pe toti la un numitor comun, favorizeaza mediocritatea si impiedica dezvoltarea omului superior. El nu vrea sa sugereze ca trb renuntat la respectul fata de valori si ca orice urma de cumpatare trb inlaturata. Numai omul superior poate trece dincolo de bine si de rau in sensul pe care il poarta acesti doi termeni in morala resentinentului.

citate reprezentative

Viaţa e tare greu de suportat: dar să n-aveţi chipul aşa de gingaş. Suntem cu toţii măgari şi măgăriţe de poveri.

Friedrich Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra

Omul este un egoist mediocru: până şi cel mai înţelept om acordă obişnuinţelor sale mai multă importanţă decât avantajelor lui.

Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori

În lume se nasc prea mulţi oameni: statul a fost născocit să fie pus în slujba celor de prisos. Uitaţi-vă cum îi atrage pe toţi aceştia! Cum îi înghite, cum îi mestecă şi cum îi rumegă!

Friedrich Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra