Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada.docx

3
Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada, Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara! Cu o zale argintie se imbraca mandra tara; Soarele rotund si palid se prevede printre nori Ca un vis de tinerete printre anii trecatori. Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare, Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare, Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum, Se vad satele pierdute sub clabuci albii de fum. Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare Straluceste si dezmiarda oceanul de ninsoare. Iata-o sanie usoara care trece peste vai In vazduh voios rasuna clinchete de zurgala NINGE,NINGE PESTE SAT Fulgii cad încet, încet. Albi sunt picii de pe stradă Parcă-s oameni de omăt. Aeru-i a sărbătoare, Porţile sunt larg deschise. Peste tot miros de pâine, Peste tot lumini aprinse. Câinii tac în noaptea asta. Gospodarii, stând în prag, Întâlnesc colindătorii Şi le zic aşa cu drag: - Picilor, da-ţi traista-ncoace, Să vă pună moşu-n ea, Un colac mare cât roata, Na, măi ţică, şi-o para. V-aş ruga ca şi la anul

Transcript of Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada.docx

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;Soarele rotund si palid se prevede printre noriCa un vis de tinerete printre anii trecatori.Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare,Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,Se vad satele pierdute sub clabuci albii de fum.Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soareStraluceste si dezmiarda oceanul de ninsoare.Iata-o sanie usoara care trece peste vaiIn vazduh voios rasuna clinchete de zurgala

NINGE,NINGE PESTE SATFulgii cad ncet, ncet.Albi sunt picii de pe stradParc-s oameni de omt.Aeru-i a srbtoare,Porile sunt larg deschise.Peste tot miros de pine,Peste tot lumini aprinse.Cinii tac n noaptea asta.Gospodarii, stnd n prag,ntlnesc colindtoriii le zic aa cu drag:- Picilor, da-i traista-ncoace,S v pun mou-n ea,Un colac mare ct roata,Na, mi ic, i-o para.V-a ruga ca i la anulS mai trecei pe aici,Doar aa vei ine minteC ai fost odat miciAnul vechi de-acu se duce,Anul Nou, iat-l pe drum,De mnu l aduceBunul nostru Mo Crciun!

Cu colinda la bunicade Emilia PlugaruO cciul uguiati-o broboad cafenie,S-o colinde pe bunica,Au pornit de la chindie.Merg cu greu cci drumul estePrea nzpezit i ninge,Iar broboada cafenieUna, dou-ncepe a plnge:- Vai, troianul e ct mine,Ia-m-n brae, bade Nic.Ce nvalnic neaua vine,Iar eu sunt aa de micNic nu-i cu mult mai mare,Doar cu-n an i jumtate.O ridic n spinare,Vrea s-o duc dar nu poatePicii plng, cci vor la buna.Nici nu vd cnd nspre eiSe ndreapt-un mo cu plete:-ncotro, mi voinicei?V-ai pornit cu colindatul?Hai, luai-m cu voi.Da-i mnuele ncoace.S pornim la pas vioi.Ca s vezi, minune mare,Le-a ieit n cale-acum,Nu un mo ca oriicare,Ci chiar moul Mo Crciun!La glas seamn cu bunul,Moul, ns-i negreit,Mai btrn, e alb ca neauai-i cu mult mai grbovit.mbrcat n hain lung,Cu stelue argintii,Moul i ridic-n braei-i srut pe copii.- Iei afar, bunicuo,Strig picii chiar din drum,Cnd ajung la poarta bunei -L-am adus pe Mo Crciun!