1

DIN ISTORIA TELECOMUNICAŢIILOR ÎN ROMÂNIA Acad. Mihai Drăgănescu,

Preşedintele Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române

INTRODUCERE Istoria mondială a telecomunicaţiilor se înscrie pe o linie istorică începând cu telegraful şi extinzându-se până la Internet (fig.1). În fig.1 se prezintă anii apariţiei pe plan mondial ai Telegrafiei (1832 - 1844), Telefoniei (1876), Radioului (1895), Televiziunii (1884-1923) şi Internetului (1982) care constituie cele cinci mari etape ale telecomunicaţiior. De asemenea se prezintă anii introducerii sau experimentării în România. Se poate observa diferenţa relativ mică între cele două serii de date:

Domeniul de telecomunicaţie Diferenţa în ani între România şi planul

mondial. Telegrafia 9 ani Telefonia 1 an Radioul 6 ani Televiziunea 14 ani Internetul 11 ani Tabela I. România şi telecomunicaţiile

2

Desigur, sunt multe domenii intermediare şi momente ale telecomunicaţiilor (radiodifuziunea, televiziunea prin cablu, fibrele optice, comunicaţiile prin sateliţi ş.a.) dar mai sus am reţinut etapele mari, esenţiale ale telecomunicaţiilor, constatând o anumită apropiere în timp cu marile evenimente ale telecomunicaţiilor generate în ţările cele mai avansate din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic. Încadrarea Internetului în linia de dezvoltare a telecomunicaţiilor este firească, deoarece el devine sistemul de convergenţă al comunicaţiilor în sec. XXI (pentru transmiterea vocii - telefonie Internet; pentru transmisiuni video şi televiziune; transmisiuni de date) [1] deşi are şi alte funcţiuni cum sunt transformarea Internetului într-un calculator planetar prin sistemul tehnologiilor GRID [2] şi de reţea a cunoaşterii la scară globală folosind tehnologia SEMANTIC WEB [2]. Internetul este, astfel, un loc de întâlnire şi pentru alte linii de dezvoltare tehnologică şi socială, cum ar fi cele specifice societăţii cunoaşterii. Datorită Internetului recent s-a remarcat: 'Industria comunicaţiilor se găseşte la un punct crucial în evoluţia ei [�] În mod clar, creşterea rapidă şi prezenţa generală a Internetului este o forţă majoră care conduce fenomenele de convergenţă [�] Cercetarea şi dezvoltarea în domeniul Internetului au creat oportunităţi noi pentru convergenţă şi dau contur viitorului industriei comunicaţiilor. [�] Există astăzi consensul că servicii de bază ale comunicaţiilor, precum vocea şi traficul video, vor fi transmise prin Internet şi tratate ca transmisii de date cu cerinţe speciale pentru asemenea servicii' [3].

A existat comunicaţie informaţională la distanţă şi înainte de telecomunicaţie (focuri, poştă, porumbei, semafoare) şi s-ar putea să apară în viitor şi forme de comunicaţie bazate pe alte principii fizice şi informaţionale decât cele oferite de telecomunicaţiile de până acum. Dincolo de Internet, sau în paralel cu el, s-ar putea să apară metode de telecomunicaţie pentru distanţe mari la scara universului şi metode specifice unei posibile societăţi a conştiinţei care va urma probabil societăţii cunoaşterii. Există o diferenţă între comunicare şi comunicaţie. Comunicarea înseamnă - ştire,veste; comunicare ştiinţifică;

- mod fundamental de interacţiune psiho-socială prin transmiterea de informaţie intermediată de limbaj articulat sau alte coduri. Comunicaţia reprezintă un transport fizic de obiecte, de persoane, între două puncte sau

transmiterea de semnale purtătoare de informaţie. Telecomunicaţia este evident comunicaţia de semnale la distanţă. Pentru semnificaţia acestor noţiuni important este contextul în care sunt folosite fără a ne preocupa prea mult de rigurozitatea termenilor conform unor definiţii rigide.

Telecomunicaţia a fost înţeleasă mult timp drept comunicaţie între două puncte (telegrafie, telefonie), dar şi difuziunea radio (radiodifuziunea), difuziunea video (televiziunea) şi în ultimul timp webcastingul (difuziunea prin Internet), care sunt destinate receptării publicului larg, sunt evident forme de telecomunicaţie.

Radiodifuziunea a început în anii 1920, televiziunea electronică în anii 1930, televiziunea prin cablu în anii 1950, iar webcastingul numai în urmă cu câţiva ani.

3

În istoria telecomunicaţiilor efervescenţa socială creată de telegrafie, telefonie, radio etc explică şi efervescenţa Internetului. Omul se dovedeşte a fi şi o fiinţă tehnologică şi informaţional-comunicaţională.

Pentru datele istorice privind telecomunicaţiile pe plan mondial am folosit cronologiile [4],

[5], [6] şi o serie de alte lucrări [7], [8], [9], [10], precum şi o serie de date din lucrările autorilor români citaţi în bibliografie.

Pentru datele istorice referitoare la telecomunicaţiile în România o lucrare de referinţă pentru telegrafie şi telefonie este volumul, se poate spune clasic, al lui Nicolae Perciun, Din istoria telecomunicaţiilor române (1999) [11] la care se adaugă unele lucrări premergătoare acesteia [12], [13], [14], precum şi o serie de lucrări generale care se referă şi la dezvoltarea celorlalte domenii ale telecomunicaţiilor în România [15], [16], [7]. O serie de lucrări din bibliografie se referă la realizări importante ale specialiştilor români din domeniul telecomunicaţiilor. În mod evident lucrarea de faţă nu este şi nu putea fi exhaustivă. Dar contribuţiile aduse prin comunicările la seziunea 'Istoria telecomunicaţiilor în România' , Academia Română, 15 aprilie 2003 [17], întregesc şi oferă o imagine mult mai consistentă asupra acestei istorii în ţara noastră.

TELEGRAFUL

Telegraful cu semafoare

Denumirea de telegraf a fost introdusă de Claude Chappe în anul 1794, pentru sistemul de transmitere a mesajelor cu semafoare inventat împreună cu fratele său Ignace în 1791 pe când erau elevi de şcoală. În 1793 au realizat primul sistem comercial între două locaţii în apropiere de Paris care a atras atenţia lui Napoleon, acesta din urmă apreciind sistemul ca o mare idee. El este adoptat în Franţa. Poziţia braţelor semaforului denotau literele alfabetului. Viteza era de 15 caractere/minut. Telegrafia cu semafoare a cuprins principalele oraşe ale Franţei, sistemul funcţionând 30 de ani, extinzându-se în Italia, Germania şi Rusia. În Anglia nu a avut succes din cauza ceţei şi smog-ului. Samuel Morse a văzut sistemul funcţionând în Europa, dar s-a opus la finanţarea lui în Statele Unite deoarece lucra la telegraful său electric. Ultimul sistem cu semafoare a funcţionat în Algeria până în anul 1860 [5].

Telegraful electric La 24 mai 1844 Samuel Morse demonstrează public telegraful său electric (înregistrator

electromagnetic) pe o linie între Washington şi Baltimore. Mai înainte de el, în Europa, în 1816 Francis Ronalds la Londra dezvoltă un telegraf electric utilizând 'electricitate statică de înaltă tensiune', transmiţând cu succes mesaje pe o distanţă de 8 mile. Acest telegraf nu a trezit interes. În anul 1833, profesorii Gauss şi Weber au instalat un telegraf practic la Göttingen, Germania. Au mai fost în Europa şi alte linii telegrafice experimentale în anii 1837-1838. După anul 1844 are loc o adevărată explozie a extinderii telegrafului în întreaga lume. În tabela II sunt prezentate principalele evenimente din istoria telegrafului pe plan mondial.

4

1832-1844 Samuel Morse lucrează la telegraful electric (între anii 1832-1835 a elaborat un prim model de telegraf; Morse deţinea un patent încă din anul 1837, iar în 1838 a introdusul 'codul Morse') pe care îl demonstrează public în 1844 pe o linie între Washington şi Baltimore. 1842 Morse instalează primul conductor subacvatic izolat în cauciuc în portul NewYork 1844 Este pusă în funcţiune prima linie telegrafică publică în lungul căii ferate Londra-Gosport.

1844-1846 Sunt instalate linii telegrafice pentru căile ferate în Belgia, Franţa, Olanda şi Germania. 1845, 1850-1851 Siemens şi Halske montează primul cablu telegrafic submarin între Dover (Anglia) şi Calais (Franţa).

1852 Danemarca instalează primele linii telegrafice.În India este instalată prima linie telegrafică de la Calcutta la Diamond Harbour.

1853 Sunt montate trei cabluri sub Mississipi. 1853 Montarea primelor linii telegrafice în Transilvania. În 1854 este deschisă linia telegrafică Bucureşti-Viena. 1854 Sunt montate trei cabluri sub Mediterana. 1857, 1858, 1865 trei incercari de montare a unui cablu subatlantic; spre exemplu, cablul din 1858 deşi a fost complet montat a ieşit din funcţiune după 26 de zile datorită unei tensiuni electrice prea ridicate. 1861 Începe comunicarea telegrafică între coasta de răsărit şi coasta de apus a Statelor Unite. 1865 Primul cablu telegrafic submarin între Suedia şi Germania. 1866-1867 Comunicaţie telegrafică permanentă între Statele Unite şi Europa prin cablul atlantic promovat de Cyrus Field. 1869 Det Store Nordiske Telegraf-Selskap (Great Nordic Telegraph Company) este constituită la Copenhaga. Instalează cabluri telegrafice submarine între Marea Britanie şi ţările nordice şi Rusia. În Asia se instalează primul cablu submarin telegrafic între Singapore şi Hong Kong de către compania, numită mai târziu, Cable and Wireless.

1870 Indo-European Telegraph Company completează o linie telegrafică din Anglia, prin Germania şi sudul Rusiei la Teheran care face joncţiunea cu liniile telegrafice ale guvernului indian.

1871 Prima linie telegrafică trans-siberiană face legătura dintre Europa, China şi Japonia (instalată de Det Store Nordiske Telegraf-Selskap).

Tabela II. Introducerea telegrafiei în comunicaţiile mondiale.

În România liniile telegrafice au fost instalate, cu contribuţie austriacă, dinspre Austria în Transilvania, apoi în Ţara Românească şi Moldova, iar cu o contribuţie franceză în zonele de Sud ale Principatelor Române.

5

În anul 1853 au intrat în funcţiune [11] liniile Voiena-Timişoara-Sibiu-Alba Iulia-Cluj. În 1854 se construiesc liniile Sibiu- Braşov şi Timişoara-Lugoj-Orşova. În 1854 se realizează linia Braşov-Bucureşti şi prin aceasta comunicaţia telegrafică Bucureşti-Viena. În anii 1854-1855 se construieşte linia Bucureşti Giurgiu (de către francezi), linie continuată prin cablu subfluvial la Rusciuc (Ruse). In 1854 - 1855 se montează linia Suceava- Iaşi, iar legătura Bucureşti-Iaşi funcţiona la început prin Viena. Se extind apoi reţelele din Ţara Românească şi Moldova, iar cuplarea directă a acestora este realizată prin linia Ploieşti-Focşani tot în 1855. Momentul a avut şi o deosebită importanţă naţională. Nicolae Perciun observa: "Telegraful oferea dovada identităţii limbii vorbite în Principate şi a contribuit la afirmarea conştiinţei unităţii naţţionale" [11, p.37]. După unirea celor două principate, Alexandru I. Cuza acordă o mare atenţie telegrafului, extinderii liniilor. La fel, M. Kogălniceanu [11, p.50-51]. Cu liniile şi staţiile telegrafice harta ţării arăta altfel. "După alegerea lui Alex. I. Cuza ca domn, telegraful devenea de cea mai mare importanţă pentru guvernarea ţării, pentru apărarea şi desăvârşirea Unirii" [11, p. 46]..

În anul 1905 a fost pozat cablul submarin Constanţa-Constantinopol, realizându-se comunicaţia directă Berlin-Constanţa-Constantinopol [11, p.146], [7]. Un rol deosebit pentru dezvoltarea telegrafiei în România l-a avut Dimitrie Brătescu (1845-1930) [18]. Lucrând la început ca telegrafist pe lângă cabinetul lui Mihail Kogălniceanu, a avut apoi, după anul 1880 un rol deosebit pentru sistemul telegrafic şi starea tehnică a acestuia, la profesionalizarea tuturor activităţilor, la introducerea de aparatură nouă, perfecţionată, înfiinţează un atelier mecanic pentru confecţii de aparate noi, a condus şcoala telegrafo-poştală, a condus înlocuirea liniilor aeriene pe stâlpi cu cabluri îngropate în Bucureşti. În 1892 devine şeful Diviziei Tehnice a D.G.T.P. şi este un însufleţit susţinător al construcţiei Palatului Telegrafelor şi Poştelor, participând la proiectul construcţiei cu talent şi pasiune. În 1900 "toate serviciile şi instalaţiile telegrafice au fost montate în noul palat" [18]. Tot aici se montează în 1901 şi o centrală telefonică cu baterie centrală, o noutate tehnică din 1898 a firmei Western Electric din SUA. În ultima parte a activităţii sale se ocupă de extinderea serviciilor de telefonie urbană şi interurbană. Este poate interesant de remarcat faptul că Aurel Avramescu, devenit mai târziu primul academician român în domeniul electrotehnicii curenţilor slabi, a avut un rol în domeniul telegrafiei în ţara noastră: "Inginer diplomat la Dresda în anul 1928, [�] îşi începe activitatea de inginer în domeniul telecomunicaţiilor, funcţionând ca şef al serviciului telegrafic din Direcţia Generală P.T.T. între anii 1931-1938. În această calitate a introdus primele aparate telex în ţară, [�] a înzestrat oficiile telegrafice cu aparate de măsură de precizie pentru supravegherea reţelei telegrafice, pentru descoperirea şi localizarea defectelor; [�] a elaborat un plan de reorganizare a reţelei telegrafice a ţării, rămasă complet neeconomică după concesionarea telefoanelor"[19].

TELEFONIA

Între apariţia telegrafului şi a telefoniei au trecut peste 40 de ani. În tabela III sunt prezentate principalele date istorice ale începuturilor telefoniei pe plan mondial.

6

1875 Gardiner Hubbard şi Thomas Sanders finanţează lucrările lui Alexander Graham Bell pentru inventarea unui telegraf vorbitor. 1876 - Alexander Graham Bell inventează telefonul. Elisha Gray înaintează o cerere de patent pentru telefon la 3 ore după Bell. Prioritatea îi este acordată legal lui Bell. În următorii 11 ani au fost depuse peste 600 de patente. Bell oferă patentul său companiei Telegraph Company, viitoarea Western Union, pentru 100.000 dolari. Compania, ca urmare a raportului unui comitet, refuză propunerea deoarece nu vedea, tehnic vorbind, că un asemenea dispozitiv ar fi capabil să transmită voce recognoscibilă la o distanţă de câteva mile. Ideea de a instala telefoane în fiecare oraş li se pare stupidă când telegraful este un mijloc mult mai sigur de comunicaţie şi a fost mult perfecţionat. Suma cerută pentru patent este considerată nerezonabilă deoarece dispozitivul nu este de nici un folos companiei. 1877 - Western Union pune în funcţiune prima linie telefonică între Somerville, MA and Boston, în SUA. Alexander Graham Bell şi finanţatorii lui Gardiner Hubbard and Thomas Sanders înfiinţează Bell Telephone Company. La Stockholm sunt instalate primele linii telefonice private.

Telefonia este experimentată şi în România, la Bucureşti.

1878 Thomas Alva Edison inventează microfonul cu cărbune. În ianuarie 1878 se instalează prima centrală telefonică în New Haven Connecticut, SUA, sub licenţa companiei Bell Telephone. Era o centrală manuală cu zece abonaţi şi care utiliza baterii locale (la fiecare abonat).

1879 Se introduc cabluri telefonice pe stâlpi în reţelele americane de telefonie, dar mult timp vor domina sârmele neizolate montate pe izolatori de porţelan pe stâlpi. La Londra se instalează primul sistem telefonic cu o centrală Bell Telephone.

1880 În Elveţia la Zurich este lansată prima reţea telefonică locală.

1882 În India la Calcutta se instalează o centrală telefonică manuală cu 50 de linii. 1900 Bell Telephone System are 856.000 de telefoane în serviciu. 1910 Se ajunge la 5.883.000 de telefoane conectate la Bell System. 1915 - Compan ia Bell introduce amplificatoare cu tuburi electronice pentru telecomunicaţiile dintre cele două coaste ale SUA. La 25 ianuarie au loc ceremoniile oficiale de deschidere a liniei transcontinentale New York - San Francisco. E.T. Whitaker elaborează teorema eşentionării care va sta la baza tehnologiilor de modulaţie în impulsuri. 1925 - Bell Telephone are 12.000.000 de telefoane în serviciu, din care 1,5 milioane cu formarea numărului de la domiciliu (dial telephones). Tabela III. Introducerea telefoniei în comunicaţiile mondiale Spre sfârşitul anului 1877, telefonul este introdus şi în România [11, p. 79.] experimental (telegraful vorbitor sau telephon, de către firma Teirich &Leopolder -fabrică de aparate telegrafice- la Bucureşti . O convorbire la 100 m este raportată pentru început in 1877-78. În 1878 Titu Maiorescu a vorbit telefonic pe o linie telegrafică de la Dorohoi la Mihăileni (20 km), Mihăileni fiind la frontiera cu Austria.Treptat numărul legăturilor telefonice se măreşte, pentru calea ferată şi autorităţi. Serviciul public urban este introdus în anii 1893-94 la Brăila, Galaţi, Bucureşti, cu staţii centrale de 50-100 linii. În 1893 se deschide serviciul interurban prin linia telefonică Bucureşti-Sinaia. Până în 1900 sunt introduse servicii publice la Ploieşti, Iaşi, Craiova

7

(1896), Botoşani (1897), Târgovişte (1898) ş.a.. N. Perciun arată;"În noul Palat telegrafo-poştal din Calea Victoriei, dat în exploatare în 1900, a fost instalat un multiplu telefonic cu baterie centrală sistem Western cu capacitatea de 1200 linii urbane şi 20 interurbane, cu posibilitatea sporirii până la 3000 de linii. Intrat în serviciu la 1 februarie 1901, a preluat toţi abonaţii din capitală prin cabluri subterane instalate atunci. Era în acea vreme cel mai perfecţionat multiplu telefonic din Europa. Mulţi specialişti de la administraţii străine îşi făceau drum prin Bucureşti pentru a-l putea cerceta." [4, p.85).

Dimitrie Brătescu, conducătorul Diviziei Tehnice a DGTP a fost cel care a reuşit să convingă, nu uşor, despre avantajele sistemului Western cu baterie centrală. Succesul a fost deplin. De altfel, acest sistem a fost primul instalat în partea continentală a Europei [11]. Primele comunicaţii telefonice internaţionale au fost stabilite cu Bulgaria (1903), Ungaria (1905) şi direct cu Austria (1913) prin Cernăuţi-Lemberg-Cracovia [11, p. 92-93]. În jurul anului 1910 întreg teritoriul ţării era cuprins de reţele telefonice.

Telefonia multiplă Multiplexarea comunicaţiilor pe o singură linie fizică a apărut încă în etapa telegrafiei, dar a cunoscut maturitatea în etapa telefoniei, devenind apoi un principiu fundamental pentru telecomunicaţii. În tabela IV se arată principalele momente ale introducerii multiplexării comunicaţiilor. Telegrafie multiplă 1870 - Thomas Edison inventează telegrafia multiplă (multiplex telegraphy).

1874 - Baudot inventează un telegraf practic cu multiplexare în timp (Time Division Multiplexing telegraph). Sistemul telegrafic Baudot este utilizat de Western Union, perfecţionat de Donald Murraz din Anglia în 1903, utilizat appoi şi de alte companii, fiin adoptat în SUA în 1912.

1875 Bell propune telegrafia cu multiplexare în frecvenţă (suprapunerea mai multor semnale telegrafice pe o singură linie de transmisie), dar apariţia unor sisteme practice a trebuit să aştepte dezvoltarea circuitelor cu tuburi electronice şi filtrele separatoare de bandă. Tehnicile de telefonie şi telegrafie cu frecvenţe purtătoare au fost perfectate în acelaşi timp, în anul 1918 [40]. 1893 Telegrafia multiplă este prezentată de E. Mercadier la o expoziţie la Chicago. Telefonie multiplă 1867-1880 Elisha Gray propune utilizarea unor frecvenţe diferite drept suport al semnalelor ce trebuie transmise, separarea făcându-se la recepţie prin rezonanţă mecanică. 1886 În 'La lumière éléctrique' din 17 aprilie, M. Leblanc prezintă idei elaborate de Elisha Gray. 1907 Augustin Maior a fost primul care a realizat experimental comunicaţii simultane pe un număr de 5 căi pe o singură linie de transmisie (15 km , la Budapesta). 1908 Ernest Ruhmer realizează comunicaţia telefonică prin curenţi purtători între laboratorul şi locuinţa sa. 1910-1911 G.O.Squier în SUA realizează o instalaţier experimentală operaţională, pe o linie telefonică reală (ca şi Augustin Maior). 1918-1919 După trecerea la utilizarea tuburilor electronice şi a filtrelor electrice, primele echipamente de telefonie multiplă comerciale apar în anul 1918 în SUA şi în anul 1919 în Germania [20]. Tabela IV Introducerea comunicaţiei multiple.

8

După cum se poate observa din tabela IV, Augustin Maior (1882-1963) are prioritate în

realizarea telefoniei multiple. Acest lucru a fost demonstrat de el însuşi şi de analizele făcute de mulţi specialişti români [20]- [25].

După cum remarcam în altă parte [16, p.111], dintre oamenii de ştiinţă români care se înscriu în etapa de pionierat a electronicii şi telecomunicaţiilor, una dintre cele mai importante personalităţi este Augustin Maior.

În anul 1976 scriam [23]: "Augustin Maior este primul care a fundamentat teoretic şi realizat experimental telefonia multiplă, fapt pentru care trebuie aşezat printre marii pioneri ai telecomunicaţiilor moderne şi cei mai de seamă creatori din istoria tehnicii româneşti" În mai 1982, arătam: "Augustin Maior este primul care a realizat în lume telefonia multiplă, ceea ce astăzi se numeşte multiplexajul în frecvenţă, a contribuit la dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii în Transilvania şi înfiinţează în anul 1919 prima şcoală de telegraf şi telefon în această regiune a ţării. La această şcoală el a predat cursul de "Aparate de transmisie telegrafică şi telefonică". În lucrările sale din anii 1905-1907, pe lângă realizarea experimentală a telefoniei multiple, fundamentează teoretic noul procedeu de telecomunicaţii şi preconizează utilizarea tuburilor electronice la asemenea transmisiuni. Din anul 1920 Augustin Maior funcţionează ca profesor de fizică şi va preda fizica teoretică la universitatea din Cluj. Avea totuşi să urmărească timp de peste 20 de ani dezvoltarea telecomunicaţiilor în ţara noastră, aducându-şi contribuţia în cadrul Comitetului tehnic de pe lângă Direcţia Generală P.T.T., comitet condus de N. Vasilescu-Karpen" [16, p.4].

În volumul [24], unde sunt republicate şi lucrările lui Augustin Maior din domeniul telefoniei multiple, împreună cu o cronologie a vieţii sale, prof. Adelaida Mateescu analizează [25] opera lui Augustin Maior şi desprinde priorităţile sale: Maior a fost primul care a realizat experimental comunicaţii simultane pe un număr de 5 căi pe o singură linie de transmisie (15 km în 1907, la Budapesta); lucrările sale sunt prezentate la un înalt nivel teoretic, cu demonstraţii privind distorsiunile semnalelor telefonice, transmiterea impulsurilor pe linii lungi, transmiterea cu energie maximă la rezonanţă ş.a.

Augustin Maior a început lucrările sale în anul 1905 la laboratorul Direcţiei generale P.T.T. din Budapesta. După rezultate experimentale concludente el publică în 1907 prima sa lucrare despre telefonia multiplă, în limba germnană, în anul 1907. În [24, p.6-7] se arată:

"Ideea transmiterii mai multor comunicaţii pe o singură linie fizică de transmisie a apărut în lumea specialiştilor aproape odată cu apariţia telefoniei. Într-un articol publicat în 'La lumière éléctrique' din 17 aprilie 1886, M. Leblanc prezintă idei elaborate de Elisha Gray în perioada 1867-1880 şi care se bazează pe utilizarea unor frecvenţe diferite drept suport al semnalelor ce trebuie transmise, separarea făcându-se la recepţie prin rezonanţă mecanică. Acest lucru permite telegrafia multiplă prezentată de E. Mercadier la o expoziţie la Chicago în anul 1893.Apoi eforturile trec în domeniul telefoniei multiple, realizându-se experimente de laborator, bazate pe selectarea prin rezonanţă electrică a semnalelor, în locul celei mecanice, pe modularea frecvenţelor purtătoare cu ajutorul microfonului şi prin demodularea acestora la recepţie. Hutin şi Leblanc în Franţa şi J. Stone Stone în SUA sunt cei care fac să progreseze cercetările în acest domeniu. Primii care realizează însă o instalaţie experimentală operaţională, pe o linie telefonică reală, sunt Augustin Maior în anii 1906-1908 şi G.O.Squier în SUA (în anii 1910-1911). Augustin Maior fundamentează teoretic, la cel mai înalt nivel ştiinţific din vremea sa, telefonia multiplă cu curenţi purtători de înaltă frecvenţă printr-o serie de articole de înaltă ţinută ştiinţifică, publicate între anii 1907-1917 în Elektrotechnische Zeitscrift, revistă editată la Berlin,

9

precum şi prin articole şi note publicate la Londra în revista The Electrician. Într-o notă trimisă acestei reviste şi publicată la 21 aprilie 1911 el scrie: <<Am arătat�.matematic că se poate realiza telefonia multiplă cu curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, astfel încât fiecare curent să transporte o convorbire�am menţionat că am reuşit să transmit simultan cinci mesaje. Am prezentate experimentele mele la prima conferinţă europeană a poştelor şi telegrafului (1908, n.n.) şi am comunicat conferinţei că am reuşit să transmit mesaje pe o linie de 15 km>>. Augustin Maior depăşeşte astfel faza de laborator, trecând la prima instalaţie experimentală pe o linie reală, aducând contribuţii majore la înţelegerea proceselor comunicaţiei multiple, precum şi în privinţa soluţiilor tehnice. O lucrare de sinteză publicată într-o revistă americană în anul 1921 (Transactions AIEE) de către E.H. Colpitts (nume bine cunoscut în istoria radiotehnicii) şi O.B Blackwell [26]citează şase din lucrările lui Augustin Maior, dar nu analizează contribuţia sa. Se scoate în evidenţă faptul că G.O.Squier, în anii 1910-1911, a reuşit telefonia multiplă pe un scurt cablu telefonic. Se arată că experimentul lui Squier a provocat discuţii şi a popularizat imediat ideea telefoniei multiple. Augustin Maior în scrisoarea amintită publicată în revista 'The Electrician' subliniază că Squier a reuşit într-adevăr să dea sistemul telefoniei multiple utilizării publice, dar că sistemul acestuia este o formă mai simplă a sistemului său, realizat experimental şi publicat cu câţiva ani mai înainte.

Din examinarea lucrărilor şi schemelor lui AugustinMaior rezultă fără îndoială locul său deosebit în realizarea comunicaţiei multiple, prioritatea sa în realizarea pasului hotărâtor în acest domeniu, trecerea la experimentarea practică a procedeului, contribuţia sa la dezvoltarea comunicaţiilor moderne. România are prin Augustin Maior un pionier de frunte în domeniul comunicaţiilor şi electronicii, ale cărui rezultate se înscriu ca valoare alături de cele ale lui Vlaicu şi Vuia în domeniul aviaţiei." După cum se poate observa din tabela IV, Ernest Ruhmer în 1908 realizează comunicaţia telefonică prin curenţi purtători între laboratorul şi locuinţa sa. Sistemul său, fără a prezenta elemente noi faţă de cel al lui Augustin Maior a fost prezentat la expoziţia universală de la Bruxelles în 1909 şi brevetat în Belgia în 1910. În 1911 Ruhmer publică un articol despre lucrările sale. Nicolae Perciun [22, p.107] apreciază în mod corect valoarea lucrărilor lui E. Ruhmer şi G.O.Squier, dar aceştia au reluat de fapt experimentările lui A.Maior, elucidând şi multe alte probleme ale unui asemenea sistem de transmisie. Vasilescu Karpen în 1909 expune într-o comunicare la Academia de Ştiinţe Paris consideraţiile şi propunerile sale sale privind introducerea telefoniei multiple pe linii de telecomunicaţii pornind de la experienţa existentă în domeniul telegrafiei fără fir, "c'est-à dire d'employer pour la transmission, des ondes régulièrement entretenues, de frequence bien déterminée et unique, produite soit par l'arc chantant, soit par des alternateurs de haute fréquence" [27]. Ion (Iancu) Constantinescu (1884-1963) [15], [16], [23] . Profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti, unde în anul 1924 înfiinţează subsecţia de electrocomuniucaţii (telegrafie şi telefonie), organizând primul laborator de telecomunicaţii din învăţământul superior românesc. Contribuie la perfecţionarea reţelei telefonice a ţării iar în anul 1934 publică un studiu privind dezvoltarea

10

reţelei de telecomunicaţii din ţara noastră. A predat cursuri de electrocomunicaţii (1925), construcţii de liniii aeriene (1935), unde electromagnetice (1941), cursuri publicate în mai multe ediţii. În anul 1948 publică volumul Transmisiuni electromagnetice, lucrarea sa ştiinţifică cea mai importantă. În anul 1945 elaborează un studiu privind dezvoltarea reţelei telefonice în România şi a participat la elaborarea primelor planuri de dezvoltare a telecomunicaţiilor pentru perioada 1948-1961. Sergiu Condrea, timp de mulţi ani şeful catedrei de telefonie-telegrafie a UPB, a avut de asemenea o contribuţie importantă la dezvoltarea telecomunicaţiilor şi a învăţământului în acest domeniu. Este autorul unui brevet privind bazele multiplexării cu diviziune în timp (Paris,1928) şi altul referitor la un sistem de televiziune (Bucureşti, 1935). Contribuţii de valoare la dezvoltarea comunicaţiilor în ţara noastră au adus Paul Postelnicu, Adelaida Mateescu, Andrei Chirică, Sofronie Ştefănescu ş.a.

RADIOUL Marconi, Popov şi Tesla sunt fără îndoială marii pioneri ai radioului. Dacă notorietatea primilor doi, şi în special a lui Marconi, a fost recunoscută de la bun început, abia în anul 1943 Curtea supremă de justiţie din SUA infirmă patentul No. 7777 acordat lui Marconi în anul 1900 pentru "îmbunătăţirea aparaturii de telegrafie fără fir" recunoscând, în principal, lui Nikola Tesla (1856-1943) prioritatea pentru circuitele de acord ale staţiilor de emisie şi recepţie, fapt esenţial pentru dezvoltarea radioului. Şi totuşi, marele însufleţitor al radioului şi principalul lui inventator a fost Gugliemo Marconi. În tabela V se prezintă o cronologie a momentelor esenţiale ale începuturilor radioului pe plan mondial. 1894 Marconi începe experimentele sale la Bologna în Italia, la distanţe foarte mici între emisie şi recepţie.

1895 Guglielmo Marconi (n.1874 la Bologna-Italia, d. 1937, Roma, Italia) utilizează generatorul lui Hertz pentru comunicaţie cu o antenă verticală şi o conexiune la pământ, cu un coeror perfecţionat şi reuşeşte să transmită semnale la 2,4 km distanţă ( în acelaşi an, Popov, în mod independent, a utilizat o antenă şi coerorul pentru a înregistra furtuni electrice la distanţă şi a realizat apoi transmisiuni radiotelegrafice).

1896 Marconi se duce în Anglia. În septembrie, Marconi demonstrează radio transmisiune pe o distanţă de 6,4 km la Three Mile Hill on Salisbury Plain (distanţa peste 15,5 km peste Bristol Channel), în prezenţa oficialităţilor de la General Post Office, autorităţilor navale şi ale armatei. Lui Marconi i se acordă patentul britanic 12039 pentru inventarea radiotransmisiunii (telegrafia fără fir).

1897 În Italia, la La Spezia, Marconi stabileşte comunicaţii cu nave de război italiene la distanţe de 19 km. 1899 Guglielmo Marconi stabileşte prima legătură radio întreAnglia şi Franţa transmiţând salutări omului de ştiinţă francez Edouard Branley (distanţa 50 km). În acelaşi an, nave de război britanice schimbă mesaje la distanţe de 120 km.

1901 Guglielmo Marconi transmite semnale radio telegrafice (litera 'S') peste Oceanul Atlantic, între Poldhu în Cornwall, Anglia şi Signal Hill, St. John's, Newfoundland, America. Un an mai târziu a transmis primul mesaj întreg. Marconi a utilizat o lungime de undă de 100m. A fost considerată o conexiune datorită şansei şi apreciată o curiozitate. Dar de fapt a fost o descoperire privind reflectarea undelor scurte de către straturile ionizate ale atmosferei şi realizarea cu ajutorrul acestor unde a unor comunicaţii la mare distanţă: "Această realizare a creat o mare senzaţie oriunde în lumea civilizată şi cu toate că rămânea mult de clarificat privind propagarea undelor radio

11

în jurul pământului şi prin atmosferă, a fost punctul de plecare al unei vaste dezvoltări a radiocomunicaţiilor, a radiodifuziunii şi a serviciilor de navigaţie care a avut loc în următorii 50 de ani, în mare parte la toate acestea Marconi însuşi continuînd să joace un rol important" [28].

1901 Reginald A. Fessenden (1866 - 1932) inventează modulaţia de amplitudine pentru comunicaţii telefonice radio (US Patent No. 706,747). Karl Ferdinand Braun inventeaza detectorul cu cristal de galena (sulfură de Pb şi un vîrf metalic fin)

1902 Are loc prima transmisiune radio a vocii umane. Pentru detecţia semnalelor radio, coerorul este înlocuit cu cristal detector şi cască telefonică. Radio receptoarelor utilizau numai componente pasive, fără amplificare.Radioemiţătoarele foloseau un generator rotativ, o cheie telegrafică, un transformator de înaltă tensiune, un dispozitiv pentru descărcari electrice, şi o antenă.

1903 La iniţiativa lui Marconi se stabilesc legături permanente de telegrafie fără fir între Europa şi America.

1904 Marconi descoperă proprietăţile directive ale antenelor orizontale. Începe să utilizeze dioda cu vid descoperită de Fleming în acelaşi an.

1906 Lee DeForest descoperă trioda cu vid, dispozitiv activ amplificator (the "audion" amplifier for radio receivers). Greenleaf Pickard inventează detectorul cu siliciu. Fessenden radiodifuzează primul radioprogram cunoscut prin staţia sa experimentală de la Bramnt Rock, Massachusetrts, în ajunul Crăciunului (selecţii muzicale, un poem, o expunere). Recepţia programului a fost făcută de amatori care şi-au construit singuri radioreceptoare. Distanţa de recepţie: câteva mile.

1909 Marconi primeşte premiul Nobel pentru fizică pentru telegrafia fără fir împreună cu Karl Ferdinand Braun din Germania.

1913 Meissner şi Edwin H. Armstrong introduc triodele cu vid pentru generarea undelor de înaltă frecvenţă, amplificare şi detecţie în emiţătoare şi receptoare de radio. 1914 Marconi instalează staţii de radiotelegrafie în diferite puncte ale Imperiului Britanic, incluzând şi Singapore. 1915 AT&T transmite experimental prin radio vocea umană peste Oceanul Atlantic. Prima conversaţie transatlantică radiotelefonoică are loc între Arlington, VA, SUA şi Turnul Eiffel , Paris. , Franţa.

1916 David Sarnoff, unul din vizionarii şi pionierii radiodifuziunii, prezintă obiectivul ca în fiecare casă să existe un radioreceptor. 1917 Datorită războiului mondial, compania Bell demonstrează comunicaţie radiotelefonică avion-sol şi apoi sol-avion şi între avioane.

1918 Armstrong crează radioreceptorul superheterodină.

1919 La Haga, în Olanda, încep transmisii regulate de radiodifuziune. Din Irlanda se radiodifuzează peste Atlantic două ore de program (vorba si muzica,artista lirică Nellie Melba). 1920 Prima staţie comercială de radiodifuziune în SUA, la Pittsburgh. În SUA în anul urmator erau opt staţii. 1921 Marconi oferă legături radiotelefonice pe 3 MHz între Anglia şi Norvegia.

1922 Constituirea British Broadcasting Company, care mai târziu va deveni British Broadcasting Corporation (BBC). În Elveţia este transmis primul concert prin radio de la emiţătorul aeroportului din Lausanne-Champ-de-l'Air.

Anii 1920 Radiodifuziunea în Canada (1920), Australia (1921), Noua Zeelanda (1921) Danemarca 1921, Franta 1922 -(Tour Eiffel)/1925, Moscova 1922, Belgia, Cehoslovacia, Germania şi Spania1923; Finlanda si Italia1924; Norvegia, Polonia, Mexic şi Japonia1925; SUA National Broadcasting Company1926; Bombay şi Calcutta- India 1927. 1924 Marconi realizeaza prima legatură între Londra si Sidney pe unde scurte. 1933 Edwin H. Armstrong inventează sistemul de modulaţie în frecvenţă, primele experimente în 1935. Tabela V Începuturile radioului.

12

O situaţie oarecum aparte o prezintă radioul digital [29], [30], [31]. Acesta a rămas în

urma televiziunii digitale. Pentru comunicaţii terestre, Uniunea Europeană a adoptat un standard în anul 1995 [31] numit Eureka-147, la care s-a lucrat încă din anii 1980. În anul 2002 au început în Europa în câteva ţări emisiuni audio digitale, în general prin cablu, funcţionând în banda L (1500 Mhz). Sistemul european Eureka-147 este apreciat drept un concept radical nou utilizând o tehnică de modulaţie cu frecvenţe purtătoare multiple, ceea ce conduce la o bandă totală largă, cu mult peste posibilităţile benzilor ocupate de MA (20 kHz) sau MF (200 kHz). Sistemul european nu a putut fi preluat în SUA datorită marelui număr de staţii locale comerciale şi din cauza dificultăţilor de a aloca spectrul necesar de frecvenţă. De aceea în SUA s-a propus un alt sistem pentru difuzia audio digitală terestră, IBOC (in band/on channel), utilizând benzile existenete MA şi MF, la care s-a lucrat între anii 1994-2002 [29] şi se apropie de finalizare pentru exploatare curentă. În SUA, datorită specificulului ţării, s-a introdus în 2001 sistemul SDARS (satellite audio radio services) care acoperă suprafaţa întregii ţări pentru fiecare post de emisiune adudio digital care lucrează cu acest sistem. Viitorul radioului mai depinde însă şi de rolul pe care îl va avea Internetul în acest domeniu. Apariţia radioului Internet (sau webcasting) face accesibile posturi de radio de oriunde prin Internet. În anul 2000 peste 300 de radiostaţiuni emiteau numai prin Internet, iar 3000 foloseau şi webcastingul. Au apărut şi posturi Internet de recepţie radio care nu includ neapărat un PC, astfel încât industria tradiţională radio se găseşte într-adevăr în transformare [30]. Iniţiatorul introducerii radioului în România a fost Dragomir Hurmuzescu (1865-1954). El repetă şi realizează la Iaşi în anul 1901 experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Marconi, Popov şi ale altora din perioada 1895-1901 [32]. Într-o conferinţă publică (4 noiembrie 1901) a prezentat o staţie transmiţătoare şi o staţie receptoare spunând "Cu ajutorul aparatelor instalate aici în faţa d-voastră putem să vă demonstrăm diferitele experienţe de telegrafie herziană". Fiind conştient de marile deficienţe ale instalaţiilor receptoare datorită sistemului de detecţie bazat pe coeror, îşi afirmă totuşi optimismul: "Mai trebuiesc încă câteva perfecţionări dibace pentru ca omul să pue stăpânire şi pe această miraculoasă aplicaţiune a electricităţii" [32].În anul 1902 a prezentat la Primul Congres de Ştiinţe din România, care a avut loc la Iaşi, o comunicare despre coerori [33], [8] propunând un dispozitiv propriu de detecţie cu coeror. A avut apoi un rol esenţial pentru promovarea radiodifuziunii în România [7].

În 1905 au intrat în funcţiune comunicaţii de telegrafie fără fir pentru legătura între portul Constanţa şi navele Serviciului maritim român [11].

Vasilescu Karpen a fost preocupat de calitatea nesatisfacatoare a coerorilor şi a recepto-rilor magnetici pentru recepţia semnalelor telegrafiei fără fir şi a căutat să construiască un nou tip de receptor, care "să măsoare energia transmisă" cu ajutorul unui circuit rezonant montat între antenă şi pământ a cărui capacitate cuprinde un condensator cilindric în interiorul căruia se amplasează un ac metalic mobil ataşat unui fir de torsiune. În prezenţa unei unde electromagne- tice acul îşi schimbă poziţia şi revine la poziţia de echilibru în absenţa undei. Dispozitivul a fost experimentat. Era anul 1904 [34].

Vasilescu Karpen a construit o staţiune de telegrafie fără fir în anul 1915 La Băneasa (Bucureşti). Descrierea ei impresionează şi astăzi [35]. Emil Giurgea a avut un rol deosebit în dezvoltarea radiotelegrafiei în România, a efectuat cercetări în domeniul telegrafiei fără fir şi a contribuit la introducerea şi dezvoltarea radiotelegrafiei în ţara noastră [36], [37], [38]. În anul 1914 a 'improvizat' construcţia unui post

13

de radiotelegrafie de 8 kW înlocuit în 1915 de un post de 150 kW cu antenă orizontală suportată de 8 piloni a 100 m înălţime. Acest post, provenind din import, cu alternator de frecvenţă în gama audio, servea pentru legături telegrafice cu străinătatea, ulterior construindu-se posturi pentru legături telegrafice interne, cu tuburi electronice. Emil Giurgea este unul din întemeietorii radiocomunicaţiilor în România.

Sub conducerea lui Dragomir Hurmuzescu se realizează în anul 1925 la Institutul Electrotehnic, înfiinţat de el, pe lângă Universitatea din Bucureşti, un radioreceptor. Tot aici, sub conducerea sa se realizează primele posturi experimentale de radiodifuziune pe unde medii (1927) şi scurte (1928). După aceea se construiesc posturile naţionale de radiodifuziune de la Băneasa şi Bod. Este primul preşedinte al 'Societăţii de difuziune radiotelefonică din România (anul 1928), astăzi 'Societatea Română de Radiodifuziune'. În anul 1925 apare prima revistă românească de radio 'Radio-Român', înfiinţată de ing. Nicolae Lupaş, specialist în radiocomunicaţii [7]. În anul 1926 ing. Paul Popescu Mălăieşti publică în 1926 broşura No.1 a colecţiei 'Biblioteca radio-amatorului' cu scheme şi indicaţii practice pentru construirea unui receptor cu neutrodinare cu tuburi electronice. Un alt pionier al radiocomunicaţiilor, dar şi al electronicii, în ţara noastră a fost profesorul Emil Petraşcu [39]. În anii 1920 a predat şi a editat un curs de telegrafie fără fir. În anul 1925 ţine o conferinţă despre Radiotelefonie [40] şi participă la realizarea primului post de radiodifuziune din ţara noastră (1926). A fost timp de mulţi ani profesor la Universitatea din Bucureşti predând cursul de Tuburi şi Circuite electronice. Tudor Tănăsescu (1901-1961), fondatorul şcolii româneşti de electronică [39], [41], ]19], [16, p.114-115] şi-a dedicat o mare parte din viaţa sa domeniului telecomunicaţiilor şi al radiocomunicaţiilor. Pe lângă activitatea sa ştiinţifică şi didactică strălucită, a ocupat posturi de conducere în serviciiile naţionale de telecomunicaţii [42]: Şef al Serviciului Radio în Direcţia generală P.T.T. (1929), subdirector de studii (1934) şi Director tehnic la aceiaşi direcţie (1938) până în 1940.

Între anii 1930-1940 "principalul efort al prof. Tudor Tănăsescu în acea perioadă a fost acela de a aşeza tehnica radiocomunicaţiilor pe baze profesionale riguroase. În primul rând prin utilizarea tuburilor şi circuitelor electronice. [�] Studiile sale privind dezvoltarea radiocomunicaţiilor în România din anii 1930-1940 (Proiect de dezvoltare tehnică a radiodifuziunii din România, Armonizarea radiocomunicaţiilor în România, Asupra soluţionării tehnice a problemei Radiodifuziunii în România) urmăreau, în primul rând, extinderea radiodifuziunii pe întreg teritoriul ţării, ceea ce era departe de realitate în acei ani, aducând argumente ştiinţifice şi soluţii cât mai eficiente din punct de vedere tehnic şi economic.Deasemeneea, aducea în prim plan argumente pentru caliatatea acestor emisiuni, prin necesitatea asigurării unei intensităţi corespunzătoare a câmpului electromagnetic al emisiunilor radio pentrudiferite zone ale teritoriului ţării.A depus eforturi pentru construirea de aparatură radio în ţară, în anii 1940 reuşind să întemeieze o mică întreprindere pentru fabricarea de aparatură profesională de radiocomunicaţii" [36].

Între anii 1923-1929 a fost asistent universitar la Politehnica din Bucureşti, în anul 1929 devine conferenţiar universitar predând cursul de Radiocomunicaţii, precursorul cursului său de Tuburi şi circuite electronice. Din aceiaşi perioadă datează şi primele sale lucrări ştiinţifice cum sunt On the theory of the flat projector (Experimental Wireless, London, 1927), Sur la radiation des systèmes d'antennes (1931), Radiocomunicaţii dirijate pe unde scurte (1930) care sunt primele lucrări ştiinţifice din ţara noastră din domeniul antenelor direcţionale. În perioada 1940-

14

1951 publică lucrările sale originale despre amplificatorul clasă C pentru etajele finale de putere ale radioemiţătorilor.

În perioada interbelică, mai multi specialişti români au obtinut brevete in domeniul electrocomunicaţiilor, de exemplu: 'Emil Geleş (1891-1976) este autorul a două brevete de invenţii, achiziţionate de firma engleză Marconi: "Aparat receptor pentru eliminarea perturbaţiilor atmosferice" şi "Ameliorări asupra antenelor de transmisie şi recepţie a undelor electromagnetice" (1921)' [15]; Mihail Konteschweller (1897-1947), inginer şi inventator, a fost unul din pionierii telemecanicii, realizând primele experimentări de telecomandă a unui vaporaş, in 1911, la Berlin. 'Aceste experimente au fost repetate in primăvara anului 1934 cu un minimodel de vaporaş teleghidat pe lacul din Parcul Libertăţii din Bucureşti. In anul 1937 publică lucrarea "Telemecanica", una din primele lucrări ale domeniului pe plan mondial, care 1-a consacrat pe Konteschweller ca promotorul unei ştiinţe de avangardă in ţara noastră [�]. Lucrarea a primit premiul Academiei Române pe anul 1937' [15]. Gheorghe Cartianu (1907- 1982), profesor la UPB, m.c. al Academiei Române, a realizat primele instalaţii româneşti de emisie cu modulaţie de frecvenţă, de concepţie proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale MF, pe unde metrice, în România. Autor al numeroase cercetări şi lucrări în domeniul modulaţiei de frecvenţă şi autorul volumului Modulaţia de frecvenţă-1958- tradusă în mai multe limbi. A avut un rol deosebit la dezvoltarea învăţământului românesc de radiocomunicaţii, publicând o serie de volume, cursuri, tratate, monografii, precum Bazele radiotehnicii (1962), Analiza şi sinteza circuitelor electrice (1972), Sinteza în domeniul frecvenţă (1974) ş.a. [28]. Au adus de asemenea contribuţiiimportante, Matei Marinescu (electrocomunicaţii, electroacustică), Anton Necşulea (electroacustică) m.on Acad. Rom., Edmond Nicolau (antene şi propagarea undelor electromagnetice), Vasile Cătuneanu (antene, aparatură radio), Adelaida Mateescu, Dumitru Stanomir, George Rulea ş.a.

TELEVIZIUNEA Ideea televiziunii [37] [28] a apărut încă din secolul XIX, în anul 1884, la numai opt ani de la apariţia telefoniei (1876), înainte chiar de apariţia radioului, evident pentru transmiterea de imagini pe linii telefonice. În tabela VI se arată principalele momente istorice ale dezvoltării televiziunii pe plan mondial. 1884 Paul Nipkow în Germania elaborează un patent pentru un sistem complet de televiziune bazat pe scanarea mecanică a imaginii, cu un disc rotativ prevăzut cu găuri aşezate pe o traiectorie în spirală. Semnalele luminoase sunt receptate de o celulă fotoelectrică şi transmise pe un singur circuit. La recepţie, impulsurile electrice sunt transformate în lumină de o lampă cu descărcări în gaze care reproduce variaţiile de intensitate a semnalului, lumină proiectată pe suprafaţa unui disc similar cu cel de la emisie şi care se roteşte în sincronism perfect cu acesta, restaurând imaginea originală.

1897 K.F. Brown în Germania realizează tubul catodic cu ecran fluorescent. 1907 Boris Rosing în Rusia propune utilizarea tubului catodic la recepţia televiziunii, efectuând o serie de experimente simple pentru care este considerat un pionier important al televiziunii [37, p.232].

15

1908 Scoţianul A.A. Campbell Swinton 'elaborează o metodă care, esenţialmente, stă la baza televiziunii moderne. Din cauza lipsei amplificatoarelor şi altor dificultăţi, propunerea lui a fost considerată ceea ce el numea "numai o idee", dar el a clarificat şi elaborat idei pe care le-a prezentat într-o comunicare la Roentgen Society din Londra în 1911. El a propus, în esenţă, utilizarea tuburilor catodice cu deflecţiune magnetică atât pentru camera de captare , cât şi la recepţie. [�] Ideile strălucite ale lui Swinton au fost prea avansate pentru o aplicare imediată şi a rămas ca alţii să le pună în practică mulţi ani mai târziu' [37, p.232]. 1923 V. K. Zworykin inventează televiziunea electronică prin patentarea iconoscopului şi utilizarea unui tub catodic la recepţie.

1926 J.L. Baird, în Anglia, realizează prima demonstraţie publică de televiziune mecanică monocromă (cu disc Nipkow), care a servit la câteva emisiuni experimentale în Anglia în perioada 1929-1935.

1927 - - Are loc o demonstraţie publică de televiziune pe o linie de telecomunicaţie între Washington, D.C. şi Bell Telephone Laboratories în New York City. Se transmit primele fotografii color de la San Francisco la New York, pentru New York World. 1928 - Zworykin elaborează patentul pentru scanarea electronică a iconoscopului. 1932 RCA în SUA demonstrează un sistem complet electronic de televiziune după Zworykin şi Campbell. 1935-6 Televiziunea electronică se dezvoltă şi în Anglia, Germania (1935 Televiziune publică în Germania care transmite în direct olimpiada); 1936 BBC lansează primul post public de televiziune din Marea Britanie. Anii 1950 Se dezvoltă televiziunea color. În 1953 în SUA încep emisiunilie publice de televiziune în culori (sistem NTSC) . 1967 Primele emisiuni de televiziune în culori în Germania şi Anglia (sistemul PAL), Franţa şi URSS (sistemul SECAM). Anii 1970 Se digitalizează semnalul video. 1981 Joseph Flaherty iniţiază cercetarea televiziunii digitale în SUA. 1997 Organismul central de reglementare a comunicaţiilor (FCC) din SUA stabileşte ca în anul 2006 toate emisiuinile de televiziune să fie digitale. 1998 Încep emisiuni de televiziune digitală în SUA. La sfârşitul anului 1998 funcţionează în SUA 26 staţii TV digitale în marile oraşe. În 1999 numărul emiţătoarelor creşte la 40 şi în 2000 la 120. 1998- 2001 Televiziunea digitală [29] este introdusă în Japonia şi SUA apoi în Marea Britanie, Suedia, Spania, Irlanda, Finlanda, Norvegia, urmând Franţa, Italia, Germania [29]. Tabelul VI Momente ale istoriei televiziunii.

În ţara noastră, George D. Cristescu (n.1902), fizician, publică prima lucrare de televiziune în România ('Problema televiziunii', Bucureşti, 1928, în care propune un sistem nou de explorare mecanică ) [7]. În 1928 el face şi prime încercări de transmitere a imaginilor la distanţă.

În 1937 se prezintă o emisiune de televiziune electronică la Universitatea Bucureşti, facultatea de ştiinţe, în 1939 realizându-se câteva demonstraţii publice.

Prof. Alexandru Spătaru (n.1920) a condus cercetările pentru realizarea primelor instalaţii româneşti experimentale de televiziune: în alb-negru (1953-1955) şi apoi în culori. În anul 1955 încep primele emisiuni de televiziune alb-negru cu caracter regulat, iar în culori în

16

anul 1964. Profesor la UPB, publică lucrări în domeniul transmisiunii informaţiei. Volumul său 'Teoria transmisiunii informaţiei' (1966-1971) a fost tradus în limba franceză la Paris (1970-1973) [7]. Nicolae Stanciu (n.1932) specialist în domeniul televiziunii, a contribuit la lansarea Televiziunii Române şi a condus timp de mulţi ani Televiziunea Română din punct de vedere tehnic. 'A clarificat problema influenţei zgomotului de impulsuri asupra calităţii imaginii de televiziune în funcţie de polaritatea semnalului de modulaţie şi a introdus noi parametri privind aprecierea calităţii imaginii' [7]. A publicat volume precum 'Tehnica televiziunii în alb-negru' (Bucureşti,1965), 'Televiziunea - baze teoretice' (Berlin, 1972). Mulţi alţi specialişti au adus contribuţii la dezvoltarea televiziunii în România, precum Mircea Şerb, I. Gh. Mitrofan, ş.a.

INTERNETUL În [44] am prezentat o istorie a Internetului folosind referinţe bibliografice care nu vor mai fi menţionate în această lucrare. O serie de alte date provin din lucrările [45] şi [46]. În tabela VII sunt menţionate principalele momente ale etapelor premergătoare Internetului şi apoi ale apariţiei acestuia. 1964-1965 Inventarea comutării de pachete de date, independent, de către Paul Baran (SUA) şi Donald Davies (Anglia). Se elaborează ideea e-mailului la MIT. 1967 Donald Davies în Anglia realizează o mică reţea experimentală Mark I de comunicaţie prin comutarea de pachete de date. A fost urmată de reţeaua Mark II (1973-1986). 1967-1968 începe în SUA proiectul ARPANET sub conducerea lui Lawrence Roberts pentru o reţea de amploare bazată pe comutarea de pachete. 1972 Finalizarea proiectului ARPANET (sistem de calculatoare şi terminale interconectate) constituit din 15 noduri. 1972 Începerea proiectului Cyclades în Franţa pentru o reţea de cecetare (Louis Pouzin şi Hubert Zimmerman, care au elaborat şi o serie de idei explicite privin interconectarea între reţele). Transpac a fost continuarea sistemului Cyclades pentru sistemul public de transmisie de date din Franţa. 1972 Introducerea e-mailului pe reţeaua ARPANET (de către Ray Tomlinson). 1972 Robert M Metcalfe crează reţeaua locală ETHERNET, devenită referinţă pentru toate reţelele locale LAN (Local Area Network) 1973 INTERNETUL ca sistem de reţele interconectate a avut ca principali arhitecţi pe Cerf şi Kahn (SUA). La Internet s-a lucrat începând din 1973 fiind de fapt o extindere Arpanetului. 1977 ARPA demonstrează viabilitatea funcţionării Interenetului. 1973-1980 Vinton Cerf , Gerard Lelann şi Robert Metcalfe ş.a. pun la punct protocolul TCP/IP. 1982 Arpanetul devine de fapt Internet. 1982 France Telecom introduce pentru prima oară servicii de conţinut (content), nu numai servicii de telecomunicaţii, prin sistemul MINITEL. 1980 CERN-Geneva se conecteazăla Internet. 1987 Bruce R. Schatz introduce conceptul unei faze superioare a Internetului : ''Concept navigation will become a standard function in the Interspace just as the document browsing is in the Internet'', ceea ce va deveni în anii 1990 tehnologia SEMANTIC WEB impulsionată de Tim Bernbers-Lee şi alţii [2]. 1988 Franţa, Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia se conectează la Internet. 1989 Germania, Austria, Israel. Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Porto Rico se conectează la Interenet.

17

1990 Încetarea funcţionării ARPANET-ului. 1990 Se racordează la Internet: Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Grecia, India, Irlanda, Coreea de Sud, Spania, Elveţia. 1990 Tim Berners Lee crează World Wide Web (www) la Laboratorul de Fizică al CERN-Geneva. 1992-3 Internetul este globalizat. 1993 România se racordează la Internet. 1998 Conceptul de grid este dezvoltat de Ian Foster şi Carl Kesselman (SUA) pentru crearea unui software care să permită lucrul în comun a unui foarte mare număr de calculatoare distribuite în întreaga lume, fiecare utilizator având senzaţia că lucrează cu un singur calculator. Tabela VII. Date cronologice privind istoria Internetului În România, principalele evenimente legate de introducertea transmisiilor de date şi a Internetului au fost următoarele: 1971 Demararea la ICI de către Marius Guran a primelor studii în România privind reţelele de calculatoare[45]. 1975 Fabricarea primelor modemuri româneşti (IPA) şi testarea liniilor de telecomunicaţii din România pentru transmisia de date (ICI şi MTTc) 1979 La Institutul Central de Informatică s-a realizat o reţea locală ( LAN ) pentru interconectarea calculatoarelor în reţele pe zone restrânse, cu cercetari iniţial conduse de Marius Guran, finalizată în cadrul proiectului CAMELEON (Florin Păunescu, Dan Goleşteanu ş.a.).Au fost realizate componentele hardware si software necesare interconectării locale a micro si minicalculatoarelor, reţeaua fiind omologată cu succes. 1984 Este pusă în funcţiune de către ICI (în colaborare cu MTTc reţeaua RENAD-RENOC cu 3 noduri. Reţeaua va cuprinde în 1989 un număr de 18 noduri operaţionale [47]. 1985 Realizarea primei reţele naţionale de calculatoare electronice, prin proiectul RENAC/RENOD, denumit UNIREA în etapa finală, a fost un succes care a condus la acordarea premiului Traian Vuia al Academiei Române în anul 1985. A fost un proiect uriaş, realizat pe parcursul a aprope 12 ani de muncă, Marius Guran conducând în acest scop, la început un colectiv (I.Popa, Stăicuţ ş.a.), apoi un laborator de cercetare extins în cele din urmă la o secţie de cercetare. Acest proiect a fost finalizat cu o soluţie omologată. A reuşit să interconecteze trei noduri folosind comutaţia de pachete de date, la calculatoare medii-mari (main-frame), microcalculatoare şi minicalculatoare. Experimentul UNIREA a reuşit să interconecteze prin transmisii de date prin comutaţie de pachete principalele provincii istorice ale României, ţara noastră fiind prima ţară dintre ţările CAER care a reuşit un asemenea proiect. A fost un succes deosebit al tehnologiei informaţiei româneşti. [�] De remarcat şi importanţa acestui proiect la formarea a zeci de specialişti care după anul 1990 au avut un rol deosebit în constituirea noilor reţele de calculatoare RNC, RoEduNet, LogicNet ş.a. din ţara noastră [46]. 1992 Primul nod românesc, care realizează legătura internaţională cu EARN (European Academic Research Network) prin Universitatea din Viena, devine operaţional la ICI. La acest nod se leagă curând IFA, UPB, UTTI, CEPES şi IMAR [45].

18

1993 Nodul asigură conectivitate completă la Internet [45] ICI fiind prima entitate din România conectată la Internet. La 26 februarie 1993 are loc cuplarea oficială a României la Internet, domeniul 'ro' fiind recunoscut la nivel internaţional de către Internet Asignement Numbers Authority. Funcţionează de atunci o Asociaţie Naţională a Internet Service Provider-ilor (ANISP) 1993 Primul operator comercial de Internet din România (SC EUNET SRL) 1996 Prima carte romaneasca pe Internet este editată de Institutul de cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române(Mihai Drăgănescu, L'Universalité ontologique de l'information). 2001 Academia Română elaborează o strategie privind societatea informaţională-societatea cunoaşterii[47], definind vectorii tehnologici şi vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii [44]. Primul vector tehnologic este Internetul, în special Internetul de bandă largă pentru societatea cunoaşterii [2]. 2003 Radiocomunicaţii SA , ca urmare a unui proiect pilot cuprinzând Bucureşti şi alte 6 oraşe din ţară, trece la realizarea unei reţele de transmisie de date în pachete (inclusiv pentru voce, video) prin Protocolul Internet care să cuprindă 40 de oraşe ale ţării [48].

CONSIDERAŢII FINALE

Comunicarea de faţă nu a putut cuprinde multe faţete ale telecomunicaţiilor în România, dar comunicările din seziunea [17] aduc completări şi precizări importante. Pentru multe din domeniile noi abia acum încep să apară lucrări cu caracter istoric, toate acestea urmând să servească unor sinteze viitoare utile pentru istoria ştiinţei şi tehnologiei în ţara noastră.

Totuşi, linia istorică din fig.1 cu datele menţionate este susţinută, probabil în mare măsură, de cronologiile mondiale şi referinţele la contribuţiile româneşti menţionate în această lucrare. Domeniul comunicaţiilor în România a urmat îndeaproape dezvoltarea mondială, prin eforturi de a cunoaşte, experimenta, construi singuri, instala sisteme importate, prin formarea de specialişti în ţară, pentru întreaga perioadă de la telegrafie la Internet. Dacă ţinem seama de faptul că primele linii telegrafice au fost instalate pe teritoriul României în anul 1853, în acest an 2003 aniversăm150 ani de telecomunicaţii în ţara noastră. De aceea ne îndreptăm gândul spre toţi cei care au servit şi servesc telecomunicaţiile româneşti cu respectul şi admiraţia care li se cuvin. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE [1] *** Special Issue on Internet Technology and Convergence of Communication Services, edited by B. Jabbari, D.O.Awduche, Y. Rekhter and J. Walrand, Proceedings IEEE, September 2002.

19

[2] Mihai Drăgănescu, Broadband Internet and the Knowledge Society, Studies in Informatics and Control, Vol.11, No.3, Sept. 2002, pp.243-254. [3] B. Jabbari, D.O.Awduche, Y. Rekhter and J. Walrand, Scanning the Issue (din ref. [1]), Proceedings IEEE, September 2002, p.1475. [4] William von Alven, Bill's 200-Year Condensed History of Telecommunications, May 1998 CCLab, Salt Lake City, UT, USA, http://www.cclab.com/ [5] Telecommunications History Timeline, Webb & Associates, Canton, Massachusetts, http://www.webbconsult.com/hist-time.html [6] Lars Aronsson , Aronsson's Telecom History Timeline, 2001, lars@aronsson.se [7] Nicolae Stanciu ş.a., Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1975. [8] Ştefan Iancu, Radiocomunicaţiile un trecut remarcabil, un viitor de excepţie, Inventica şi Economia, nr.6, 2001, p.16-30. [9] *** The New Encyclopedia Britannica, Fifteenth Edition, 1994, Vol.15, p.231-246. [10] *** The New Encyclopaedia Britannica, Fifteenth Edition, 1994, Vol. 28, Telecommunications systems, p.473- 504. [11] Nicolae Perciun, Din istoria telecomunicaţiilor române, Editura Academiei Române, 1999. [12] Teodor Popescu, Evoluţia poştei, telegrafului şi telefonului în ţara noastră, Bucureşti 1906., apud [4]. [13] Gh. Enciu, Poşta şi telecomunicaţiile în România, Bucureşti, 1984. Apud ]4]. [14] Tudor Tănăsescu, Istoricul dezvoltării tehnice a telegrafiei în România, Buletinul Societăţii Politehnice, XLV, nr.11, nov.1931. [15] Ştefan Iancu, Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în perioada interbelică, manuscrisul Cap. 6.1 din Tratatul de Istorie a României, vol.8. [16] Mihai Drăgănescu, Electronica în România, p.111-128 în vol. autorului A doua revoluţie industrială. Microelectronica, Automatica, Informatica-factori determinanţi, Bucureşti, Editura Tehnică, 1980. [17] Comunicări la seziunea 'Istoria telecomunicaţiilor în România', Academia Română, 15 aprilie 2003:

a) Dan Nica, Instituţionalizarea în comunicaţii în România.

20

b) Andrei Chirică , Ion Dobre, Transmisiuni la mare distanţă în telecomunicaţii (cable şi fibre optice versus transmisiuni prin radio).

c) Marius Guran , Mihai Rusan, Liviu Pană, Eugen Stăicuţ, Transmisiunea de date, teleprelucrarea şi reţelele de calculatoare.

d) Ion Stănciulescu, Sofronie Ştefănescu, Cercetarea ştiinţifică în telecomunicaţii. e) Victor Croitoru, Învăţământul superior de telecomunicaţii din România. f) Ioana Slăvescu, Victor Grigoraşcu, Organizaţii internaţionale de telecomunicaţii la

care România este parte. g) Ştefan Nicolaescu, Comunicaţii mobile , generaţiile 3G şi 4G.

[18] Nicolae Perciun, Dimitrie Brătescu, în [11], p.140-149. [19] Mihai Drăgănescu, Activitatea acad. Aurel Avramescu în domeniile telecomunicaţiilor, automaticii, informaticii şi scienticii, Analele Academiei R.S. România 112, p.263-266, 1978. [20] Ion Ilea, Augustin Maior, pionier al telefoniei multiple prin curenţi purtători, Telecomunicaţii, 1968, Iulie, p.275-276. [21] Paul Postelnicu, Inventarea sistemelor telegrafice şi telefonice de curenţi purtători, Telecomunicaţii, vol. 12, 1968, Iulie, p.281-284. [22] Nicolae Perciun, Contribuţia lui Augustin Maior la realizarea sistemelor de telefonie multiplă, comunicare, Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei, 22 nov. 1973, publicată în Noesis şi republicată în vol. [11]. [23] Mihai Drăgănescu, Un inginer român deţine o prioritate mondială în domeniul telecomunicaţiilor.Augustin Maior poate fi aşezat alături de Tesla, Marconi, Popov�, Scânteia Tineretului, 13 decembrie 1976. [24] Mihai Drăgănescu, Gheorghe Cartianu, Victor Mercea, Adelaida Mateescu, Dan Dascălu, Liliana Bocu, Nicolae Teodosie, Contribuţiile lui Augustin Maior la telefonia multiplă, Editura Academiei, 1980. [25] Adelaida Mateescu, Contribuţiile lui Augustin Maior în domeniul telefoniei şi telegrafiei, în [24], p.53-84. [26] E.H. Colpitts , O.B. Blackwell, Carrier Current Telephony and Telegraphy, Proceedings IEEE, 1964, April, p.340-359. [27] Vasilesco Karpen, Sur la téléphonie a grande distance, Note, Comptes rendus des séances de l'Académie des sciences, Paris, (15 novembre 1909), 2 pages, Biblioteca Academiei Române II 377269 [28] *** The New Encyclopedia Britannica, 1994, vol.7, p. 826. [29] David H. Layer, Digital Radio Takes to the Road, IEEE Spectrum, July 2001, 40-46.

21

[30] Christof Faller, Biing-Hwang Juang, Peter Kroon, Hui-Ling Lou, Sean A. Ramprashad, Karl-Erik W. Sundberg, Technical Advances in Digital Audio Radio Broadcasting, Proceedings IEEE, August 2002, pp. 1303-1333. [31] Eureka-147, Digital audio broadcasting system, www.eurekadab.org, April 2002. [32] Dragomir Hurmuzescu, Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice, Iaşi, Tipografia Dacia, 1902, 25 pag. [33] D. Hurmuzescu, Sur les cohereurs, Annales Scientifique de l'Univérsité de Iassy, 1903, vol.2 (apud [8, p.16-17]). [34] N. Vasilesco Karpen, Nouveau récepteur pour la télégraphie sans fil, Comptes rendus des séances de l'Académie des sciences, Paris, (22 février 1904), Biblioteca Academiei Române, II 377268. [35] N. Vasilescu-Karpen, Staţiunea de telegrafie fără fir dela Băneasa (Bucureşti), Buletinul Societăţii Politecnice, Anul XXXI, No.5 şi 6, 1915 [36] Emil Giurgea (Director of radio-communications), Wireless telegraphy in Romania and its contributions to the economic development of the country, Bucarest, Institutul economic românesc, 1926, 6 pagini. [37] Emil Giurgea, Recheches expérimentales sur la télégraphie sans fil, Bulletin de la Société Roumaine des Sciences de Bucarest, XXI, 1912, No.5, p. 80-115. [38] Emil Giurgea, Relativ la înfiinţarea unui mare post de telegrafie fără fir în Bucureşti. Foloasele telegrafiei fără fir, Bucureşti, 1913, 23 pag (extras din Revista nouă No. 10). [39] Mihai Drăgănescu, Tudor Tănăsescu - întemeietor al şcolii româneşti de electronică, Comunicare Univ. Politehnica Bucureşti, 12 decembrie 1981, Institutul Central pentru Conducere şi Informatică, 1982, broşură multigrafiată, 30 pag. [40]Emil Petraşcu, Radiotelefonia, conferinţă la 'Asociaţia la Asociaţia prietenilor radiotelefoniei', Bucureşti, 1925, 25 p. [41] ed. Mihai Drăgănescu, Adrian Rusu, Ştefan Iancu, Tudor Tănăsescu, fondatorul şcolii româneşti de electronică, Bucureşti, Editura Dorotea, 2001. [42]Mircea Petrescu, Tudor Tănăsescu - creator de şcoală, profesor, om de ştiinţă şi inginer, în [19], p. 50. [43] Mihai Drăgănescu, Tudor Tănăsecu şi şcoala românească de electronică, în [19] p. 14-15.

22

[44] Mihai Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii, în vol. coord. Florin Gh. Filip, Societatea informaţională-Societatea cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Academia Română, 2002, p.43 - 112. [45] Florin Gh. Filip, I. Popa, Evoluţii şi perspective în realizarea şi în utilizarea reţelelor de calculatoare pentru cercetare-dezvoltare, Academica, Octombrie 1996, p. 10-13. [46] Mihai Drăgănescu, Realizarea de calculatoare şi reţele de calculatoare în România (1953-1985), comunicare la Conferinţa Calculatoare şi reţele de calculatoare în România - 1953-1985, Academia Română, 22 noiembrie 2001. Publicat in Academica, 2001, noiembrie-decembrie, p.43-45. [47] coord. Florin Gh. Filip, Societatea informaţională-Societatea cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Academia Română, 2002. [48] Până la sfârşitul anului, Radiocomunicaţii S.A. va realiza prima reţea de transmisie de date prin Protocolul Internet pe tot teritoriul României, România liberă, 15 martie 2003, p.4 (coresp. Dina Rădulescu).