CAPITOLUL IV

CONCENTRAREA PROPRIETĂŢII FUNCIARE, DIMENSIUNEA ŞI MĂRIMEA EXPLOATAŢIILOR

AGRICOLE

4.1. Dimensiunea exploataţiilor agricole4.1.1. Dimensiunea - concept, evoluţie

Dimensiunea unei exploataţii agricole este reprezentată în principal, de suprafaţa de teren sau de numărul de animale deţinute. Se exprimă în mărimi fizice (hectare, capete de animale). În sens mai larg, dimensiunea este redată şi prin aparatul tehnic de producţie şi forţa de muncă utilizată. Din punct de vedere economic, interesează o anume dimensiune, în măsură să ofere condiţii pentru punerea în valoare a celorlalte resurse existente şi un anumit nivel al venitului. Este un lucru unanim acceptat că, o dimensiune mai mare, favorizează creşterea gradului de folosire a forţei de muncă, a capitalului fix şi circulant etc., având, în condiţiile practicării unei agriculturi comerciale, consecinţe directe şi benefice asupra viabilităţii economice şi sociale a exploataţiilor agricole.

În Uniunea Europeană se utilizează conceptul de exploataţie „profesională”. O exploataţie profesională se defineşte ca o exploataţie destul de mare pentru a furniza o activitate principală exploatatorului şi un nivel de venit suficient pentru a satisface nevoile familiei sale.

Problema dimensiunii unităţilor agricole constituie un element al "politicii structurilor", urmând să reţină atenţia şi preocupările celor care elaborează politica agrară, ale producătorilor, ale diferiţilor întreprinzători, care investesc în afaceri agricole, şi are legătură cu trecerea la practicarea unei agriculturi orientate, tot mai mult, către piaţă.

Chiar şi în situaţia în care apreciem unităţile după indicatori de rezultate, nu poate fi, totuşi, neglijat "câmpul de producţie" al fiecăreia, având în vedere influenţa exercitată de acesta asupra mărimii lor absolute.

Evoluţia agriculturii din ţările dezvoltate evidenţiază, existenţa preocupărilor de sporire a dimensiunii exploataţiilor, statisticile surprinzând evoluţia ei în timp, concomitent cu reducerea numărului exploataţiilor

Pentru agricultura românească devine cu atât mai necesară abordarea acestei probleme, cu cât aplicarea Legii fondului funciar a generat o serie de consecinţe referitoare la dimensiunea unităţilor care s-au constituit (exploataţii familiale, societăţi agricole, societăţi comerciale pe acţiuni etc.), ca urmare a noului tip de proprietate şi a altor prevederi legale .

77

Structurile dimensionale din agricultura noastră variază în funcţie de tipul de exploataţie şi chiar de forma acesteia. După aplicarea legii amintite, au avut loc modificări nu numai în ceea ce priveşte tipul exploataţiilor, dar şi dimensiunea celor care au continuat să existe, sub o formă sau alta, iar cele nou constituite prezintă diverse caracteristici dimensionale.

Dacă ne referim la societăţile comerciale agricole pe acţiuni, condiţiile cunoscute în care au apărut şi au funcţionat foste întreprinde agricole de stat (a se vedea proprietatea ), care permiteau dese arondări şi dezarondări şi, implicit, modificări ale dimensiunii, au dus la formarea unor unităţi şi subunităţi cu suprafeţe şi, respectiv, efective de animale diferite, însă, de mare amploare, cu toate că exista între ele, din acest punct de vedere, deosebiri mai mult sau mai puţin semnificative.

Dintre factorii care au acţionat, în perioada respectivă, asupra dimensiunii lor, amintim: profilul şi specializare; zona natural-economică; tehnologia de producţie practicată; nivelul de înzestrare tehnică şi randamentul mijloacelor tehnice etc. Astfel, dimensiunea întreprinderilor şi a fermelor în care se practica cultura mare (cereale, plante tehnice etc.) era superioară celei întâlnite în cazul aceloraşi unităţi şi subunităţi din pomicultură, viticultură sau legumicultură, ca urmare, în principal, a nivelului diferit de intensivitate care, în ultimul caz, amplifica mult proporţiile activităţii de producţie, cuprinderea ei în procesul managerial fiind mai dificilă sau imposibilă în condiţiile unor dimensiuni mari, dar şi influenţei altor factori, cum ar fi, de exemplu, gradul mai redus de mecanizare, şi, implicit, consumul mai ridicat de forţă de muncă manuală în ramurile menţionate.

În fermele zootehnice din combinatele de creştere industrială a animalelor - bazată pe mecanizarea şi automatizarea unor procese de muncă - efectivele erau mai mari decât în cele care utilizau tehnologii clasice, cu grad diferit de modernizare.

Transformarea fostelor întreprinderi agricole de stat în societăţi comerciale agricole pe acţiuni a fost însoţită şi de unele măsuri de redimensionare a lor şi , în special, a fermelor.

Aplicarea programului de restructurare şi de privatizare a societăţilor comerciale agricole pe acţiuni va determina, în continuare, modificări în structura lor dimensională.

În ceea ce priveşte exploataţiile familiale dimensiunea lor se formează potrivit prevederilor Legii fondului funciar, care permiteau, în forma iniţială, reconstituirea proprietăţii pentru cel mult 10 ha, iar, conform Legii nr.1/2000, până la 50 de hectare. Preponderente sunt persoanele care au beneficiat de lege în prima sa formă, ceea ce a dus la un grad ridicat de

78

parcelare a proprietăţii funciare. De altfel, dimensiunea medie a exploataţiilor agricole familiale este de 2,47 ha

Marea fărâmiţare a proprietăţii funciare este relevată de faptul că exploataţiile familiale, care deţin până la 3 ha reprezintă 71,52% din numărul total al acestora.

Asociaţiile familiale şi societăţile agricole constituite de către proprietarii de terenuri au suprafeţe, desigur, mult mai mari, revenind, în medie, 122 de hectare în cazul primelor şi 422 de hectare în cel al celor din a doua categorie (60), dar nici aici nu se realizează o comasare a suprafeţelor, ca urmare a faptului că asociaţii au parcelele dispersate pe teritoriu.

În cazul exploataţiilor agricole familiale dimensiunile existente apar, deci, în condiţiile actuale, ca ceva dat, fiind, aşa după cum s-a arătat, rodul prevederilor Legii fondului funciar. “Mişcarea” lor spre dimensiuni superioare depinde de un complex de factori, un rol aparte având: disponibilităţile de capital al celor care vor să cumpere pământ, o eventuală politică de sprijin în acest domeniu, maniera de funcţionare a pieţei funciare, extinderea arendării etc.

Chiar şi în cazul asocierii, iniţiatorii urmează să gândească asupra numărului de membrii şi, mai ales, a suprafeţelor aduse în folosinţă, asigurându-se o dimensiune care să permită exploatarea raţională a resurselor funciare şi să influenţeze pozitiv rezultatele economice obţinute. Un aport suplimentar, în acest sens, îl are faptul dacă există posibilitatea de comasare a suprafeţelor cu care au venit în asociaţie membrii acesteia. Este un lucru mai greu de realizat având în vedere dispersarea pe teritoriu a proprietăţilor.

4.1.2. Modalităţi de creştere a dimensiunii exploataţiilor agricoleÎn cazul exploataţiilor agricole familiale s-a putut observa că

dimensiunea lor este redusă, existând, totodată tendinţa de fărâmiţare a proprietăţilor în funcţie de numărul de moştenitori, fenomen accentuat şi de creşterea populaţiei ocupate în agricultură. Este necesar ca, în interesul consolidării exploataţiilor agricole, să fie iniţiate măsuri, care să acţioneze în sensul contracarării parcelării excesive a proprietăţii funciare. Modalităţile de avut în vedere sunt variate, cu referire, în special, la: vânzarea – cumpărarea de terenuri şi arendare .

Vânzarea-cumpărarea reprezintă o cale de concentrare a proprietăţii funciare, specifică noului tip de economie. Pentru a deveni operantă este nevoie, pe de o parte, să existe potenţiali vânzători de pământ (eventual, cei

79

cărora li s-a reconstituit proprietatea, dar nu lucrează în agricultură, persoane în vârstă, etc.), iar, pe de altă parte, potenţiali cumpărători. În lipsa unor politici de sprijinire a celor care vor să cumpere pământ, este posibil ca procesul să se deruleze lent.

Riscurile producţiei agricole devin inhibante pentru apetitul investiţional în agricultură. În plus, există o lipsă de capital în lumea rurală. Preţul pământului, în actuala conjunctură economică , este mic, ceea ce face să existe reticenţă din partea celor care intenţionează să recurgă la vânzarea acestuia.

În domeniul vânzării pământului acţionează şi factorii psihologici, proprietarii recurgând, cu greutate la înstrăinarea lui, manifestându-se un puternic ataşament faţă de acest factor de producţie, care condiţionează însăşi existenţa lor.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că persoanele în vârstă care deţin pământ nu recurg la vânzarea lui neavând, de regulă, alte surse de venituri şi, ca urmare, preferă să-l lucreze, după posibilităţile proprii, pentru a-şi asigura existenţă.

Din punct de vedere economic, cei care doresc să dezvolte afaceri agricole preferă să arendeze pământul decât să-l cumpere, în ultima situaţie având loc o imobilizare a capitalului. În cazul arendării, capitalul poate fi folosit pentru a-l investi în mijloace tehnice sau pentru cumpărarea altor factori de producţie necesari pentru aplicarea unor tehnologii performante în cultivarea plantelor şi în creşterea animalelor.

O anumită contribuţie la concentrarea proprietăţii în exploatare o

poate avea şi cedarea dreptului de folosinţă asupra terenului deţinut de unii moştenitori către rude apropiate. Mai cu seamă când aceste terenuri se află pe aceeaşi aliniamente, cresc dimensiunile solei pe care se practică o cultură sau alta, ceea ce are efecte benefice pentru organizarea producţiei şi a muncii, folosirea tehnici agricole, raţionalizarea cheltuielilor de producţie etc. Este vorba de un sistem de relaţii, mai aparte, între persoanele implicate, cheltuielile şi rezultatele obţinute făcând obiectul unor înţelegeri speciale, fără formă juridică, cum ar fi, de exemplu, un contract de arendare Printre modalităţile de concentrare a pământului în exploatare se regăseşte şi asocierea proprietarilor. În agricultura noastră, aşa după cum s-a arătat, proprietarii liberi au constituit un număr însemnat de asociaţii familiale şi societăţi agricole.

4.2. Mărimea (dimensiunea economică) a exploataţiilor agricole

80

În sens economic, mărimea (dimensiunea economică) a unei explotaţii agricole reprezintă capacitatea sa de producţie, ca premisă a obţinerii rezultatelor economico-financiare, determinată de resursele materiale, umane şi băneşti utilizate în procesele de producţie. Mărimea se exprimă prin indicatori valorici, spre deosebire de dimensiune, căreia îi sunt specifice mărimile fizice. De fapt, aceşti indicatori valorici reflectă nivelul rezultatelor economico-financiare, fiind evidentă legătura dintre mărime şi performanţa de natură economică a exploataţiilor agricole.

În aceste condiţii, mărimea poate fi redată prin cifra de afaceri (în cazul unităţilor care o calculează) sau prin valoarea producţiei totale, indiferent de destinaţia acesteia (vânzare sau consum intern), în situaţia exploataţiilor familiale, dar, aici apar dificultăţi din cauza lipsei evidenţelor statistice şi contabile ( se poate recurge la cercetări pe bază de eşantioane de exploataţii). Cifrei de afaceri i se asociază, pentru a reflecta mai amplu mărimea, profitul obţinut şi alţi indicatori, care contribuie la surprinderea nivelului performanţei economice a unei exploataţii.

Rezultatele de producţie şi economice pe care le obţine o exploataţie agricolă depind de foarte mulţi factori. Volumul şi calitatea acestor factori redau potenţialul de producţie al exploataţiei. Cheltuielile de capital contribuie la o bună punere în valoare şi, desigur, la ridicarea potenţialului de producţie al diverselor exploataţii.

Mărimea include relaţia faţă de o serie de elemente: suprafaţa sau numărul de animale crescute (adică dimensiunea

fizică a exploataţiei); nivelul de intensivitate al producţiei (unele ramuri şi culturi sunt

mai intensive prin specificul lor, dând producţii mai mari la hectar; intensivitatea poate fi amplificată prin investiţii de capital);

managementul exercitat în fiecare exploataţie, având în vedere, efectele sale propagate asupra performanţelor economice ale oricărei unităţi;

modul de gestionare a factorilor de producţie, cu referire, mai ales , la alocarea şi combinarea lor;

nivelul preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, care determină mărimea cifrei de afaceri;

integrarea activităţilor agricole cu cele de prelucrare; prin procesarea unor produse agricole, se adaugă valoare, ceea ce sporeşte proporţiile mărimii.

Suprafaţa şi, respectiv, efectivul de animale de producţie intervin cu rol de multiplicare a rezultatelor obţinute de o exploataţie. În relaţia dintre

81

mărime şi dimensiune, trebuie observat faptul că o exploataţie poate fi mare din punctul de vedere al suprafeţei sau al numărului de animale şi mică, din cel al volumului producţiei, al cifrei de afaceri şi al profitului (74). În cazul exploataţiilor care au aceeaşi dimensiune, dar specializări diferite, mărimea este mult superioară când este vorba de cele care practică culturi intensive. La aceeaşi specializare, exploataţiile asemănându-se din toate punctele de vedere, managementul practicat şi maniera în care se gestionează factorii de producţie conduc la deosebiri substanţiale în nivelul mărimii înregistrate de fiecare dintre ele.

Studiile întreprinse în UE evidenţiază contribuţia importantă a exploataţiilor foarte mari la producţia totală obţinută de diferite ţări, deşi ponderea lor în totalul exploataţiilor nu se regăseşte în aceeaşi măsură.

4.3. Factori de influenţă a dimensiunii şi a mărimii exploataţiilor agricole

Dimensiunea şi mărimea depind de mai muţi factori de natură diversă: economici, tehnici, tehnologici sau sociali, aceştia bucurându-se de o largă abordare (71,90). Acţiunea lor se manifestă în sensuri şi cu intensităţi diferite şi poartă amprenta tipului de proprietate funciară. Unii dintre ei favorizează creşterea dimensiunii, alţii determină măsuri de reducere a acesteia, fiind şi factori cu acţiunea în ambele sensuri.

Dintre factorii care influenţează în direcţia creşterii dimensiunii pot fi amintiţi: mecanizarea lucrărilor agricole şi folosirea raţională a tehnicii agricole ,aplicarea unor tehnologii moderne, bazate pe mecanizarea şi chiar automatizarea unor procese de muncă; modernizarea mijloacelor şi a căilor de transport; specializarea producţiei, ridicarea gradului de calificare a forţei de muncă; creşterea capacităţii manageriale a proprietarilor sau a întreprinzătorilor pentru a se mări posibilităţile de cuprindere a unor activităţi de mai mare amploare în procesele şi actele manageriale; necesitatea de a practica o agricultură comercială şi de a profila şi specializa în mod raţional producţia; asigurarea viabilităţii economice a exploataţiilor; creşterea forţei de concurenţă a unităţilor etc.

Influenţa factorilor amintiţi este recunoscută ca atare, dar ca să devină efectivă sunt necesare anumite mecanisme. În cazul exploataţiilor familiale, de exemplu, dimensiunea nu poate spori decât, aşa după cum s-a arătat, în principal, prin cumpărare, arendare sau închiriere, ceea ce presupune crearea condiţiilor care să declanşeze şi să amplifice aceste procese.

Factorii care defavorizează creşterea dimensiunii, solicitând raţionalitate în forma sa de manifestare şi, desigur, şi în ceea ce priveşte rezultatele economice pe care le generează, luând în considerare şi

82

implicaţiile ei ecologice, sunt, între alţii, următorii: cheltuielile de transport, care sporesc pe măsură amplificarea dimensiunii exploataţiei; cerinţele fitosanitare şi zooveterinare, care sunt mai greu şi mai costisitor de realizat în cazul concentrării unor mari efective de animale într-o exploataţie ; necesitatea protecţiei mediului, în cazul de exemplu al zootehniei intensive asociată cu efective mari de animale.

În ceea ce priveşte factorii care acţionează în ambele sensuri, aceştia reclamă decizii diferenţiate - o dimensiune mai mare sau mai mică - în funcţie de preponderenţa influenţei lor într-un sens sau altul. Dintre aceştia sunt menţionaţi: sistemul de producţie practicat şi gradul său de intensivitate, proprietatea, tipul de proprietăţii private a unor persoane sau a statului, fac necesară organizare economico-socială al exploataţiilor etc.

83