Capitolul XI! BATRINAUnchiul Stephen închise în urma lui uşa cea neagră cu placă de

bronz, trăgînd de minerul de bronz, căruia îi dădu un lustru de bun rămas cu mîneca hainei, fiindcă observase că mîna-i fierbinte îl aburise, coborî cele două trepte albe şi trecu strada. Mergea aşa, cu ochii aţintiţi în pămînt, copleşit de întristare, cînd deodată simţi că o mînă îl atinge pe braţ.

Nu era atingerea de care ar fi simţit nevoie în momentul acela — atingerea care putea linişti apele furtunoase a!e sufletului său, aşa precum mîna înălţată a iubirii şi răbdării sublime poate îmblînzi furia mărilor — era totuşi o mînă de femeie. Oprindu-se locului şi întorcîndu-se, zări o bătrînă înaltă şi încă în putere, deşi veştejită de vreme. Era îmbrăcată foarte simplu şi cuviincios, iar ghetele aveau noroi de la ţară pe ele, ca şi cum abia sosise de la drum. Felul ei agitat de a se comporta în mijlocul zgomotului neobişnuit al străzii, al doilea şal ce-l purta împăturit pe braţ, umbrela grea şi paneraşul, mănuşile largi, cu degete prea lungi, cu care mâinile ei nu erau obişnuite, toate arătau că-i o bătrînă de la ţară, îmbrăcată în hainele ei bune de sărbătoare, pentru care călătoria la Coketown era un eveniment rar. Stephen Blackpool observă totul dintr-o singură privire, cu acea pătrunzătoare agerime caracteristică pentru clasa lin, şi îşi aplecă faţa atentă să audă mai bine ce-l întreba, cu aerul obişnuit tuturor celor de meseria lui care, lucrând îndelungat cu

ochii şi mîinile în mijlocul unui vacarm îngrozitor, capătăevoresia aceea concentrată ce apare de obicei

numai pe surzilor.ule, spuse bătrînă, mi s-a părut ca aţi .. şi arătă înapoi către locuinţa dom-i că dumneavoastră eraţi. Te pome-ghinionul să pierd din vedere per-nse Stephen, eu eram. iertaţi curiozitatea unei bătrîne-'1 casei

?Părea sănătos şi voios, ţanţoş>f timp ce îşi îndrepta statura şi îşi înălţa capul potri-' du-si atitudinea după cuvinte, Stephen avu impresia căvlILaj văZuse cîndva pe bătrîna aceea şi nu-i fusese preasimpatica............. , „ Ar___??)?&, răspunse el privind-o mai atent. Arata întocmaicum spui. ~ . ~ * , - ,_____Şi sănătos, urma batnna, ca

vremea cea buna ?— Da, răspunse Stephen. Se ospăta şi bea, şi-i gras şi

gălăgios ca un bărzăun..___îţi mulţumesc ! zise bătrîna, nespus de încîntată. îţimulţumesc! _ , „ „ „Cu siguranţa ca o vedea pentru prima oara pe batnna. Si totuşi în

mintea lui stăruia o vagă amintire, ca şi cum visase în repetate rînduri o bătrînă ca aceea.

Păşea alături de el, şi lucrătorul, din delicateţe, se sili să ia acelaşi ton de bună dispoziţie întrebînd-o dacă nu găsea că Coketown era un oraş aglomerat. De bună seamă, i se părea grozav de aglomerat, răspunse ea. Desigur că venea de la ţară, întrebă el iar, la care bătrîna răspunse afirmativ.

— Cu trenul parlamentar 1, azi-dimineaţă. Am călătorit patruzeci de mile cu parlamentarul în dimineaţa asta, şi după masă străbat iar patruzeci de mile înapoi. Am mers pe jos nouă mile pînă la gară dis-de-dimineaţă, şi dacă nu găsesc la întors pe nimeni în drum care să mă ia în căruţă o bucată de cale, astă-seară, merg pe jos încă nouă mile pînă acasă. Nu-i rău, la vîrsta mea, domnule ! spuse guraliva bătrînă, şi ochii îi străluceau de plăcere.

— Adevărată ispravă ! Dar să n-o repeţi prea des, doamnă.— Nu, nu ! O dată pe an, răspunse ea clătinînd din cap. Pe asta îmi

cheltuiesc economiile în fiecare an. Vin regulat să mă plimb pe străzi şi să-l văd pe domnul acela.

—• Numai ca să-l vezi ? întrebă Stephen.— Mi-i de ajuns, răspunse ea cu multă însufleţire şi interes. Nu cer

mai mult! Am tot dat tîrcoale prin partea aceea a uliţei ca să-l văd pe domnul care locuieşte acolo, Spuse ea întorcînd capul şi privind iar către locuinţa domnu-'ui Bounderby. Dar anul acesta văd că întîrzie aşa de mult, ca n~am să apuc să-l văd. în locul lui ai ieşit dumneata. La ,rma urmei, dacă o să fiu silită să plec fără a-l zări — nu

esc decit să-l zăresc — atunci am să mă mulţumesc că A_jnAvazut pe dumneata, care ai fost la el şi î-ai văzut.

•c* , 1>acca epoc* existau trenuri suplimentare, cu tarif redus, aprobate printr-un Parlamentului. Dt aici si denumirea.

85Rostind vorbele acestea, îl privi pe Stephen ca şi cum voia să-şi

întipărească în minte trăsăturile lui, iar ochii ei îşi mai pierdură din strălucire.

Deşi era un om cu multă înţelegere faţă de ciudăţeniile gusturilor şi supus întru totul faţă de patricienii Coketown-u-lui, i se părea totuşi un lucru atît de extraordinar să se intereseze cineva în asemenea măsură de persoana domnului Bounderby, încît se simţea intrigat. Dar tocmai atunci treceau prin faţa bisericii şi, cînd Stephen văzu cît arăta ceasul, iuţi pasul.

Se ducea la lucru r întrebă bătrîna, grăbindu-şi şi ea pasu! cu multă uşurinţă. Da, de-abia avea vreme să ajungă la timp. Cînd îi spuse unde lucra, bătrîna deveni şi mai ciudată decît pînă atunci.

— Nu eşti fericit ? îl întrebă ea.— Ştiţi... în lumea asta fiecare om îşi are necazurile lui, doamnă.Evită răspunsul, fiindcă bătrîna părea încredinţată că era cu

neputinţă să nu fie foarte fericit, şi nu avea inimă s-o dezamăgească. Stephen ştia prea bine că lumea aceasta e plină de necazuri ; dar dacă bătrîna, care trăise aşa de mult, putea săşi închipuie că el fusese cruţat, cu atît mai bine pentru ea, iar el nu pierdea nimic.

— Da, da ! Ai cumva nemulţumiri acasă ? zise ea.— Uneori. Din cînd în cînd, răspunse el vag.— Dar muruAnd la asemenea stăpîn desigur că nu te

urmăresc necazurile şi la fabrică ?Nu, nu. Nu-l urmăreau pînă acolo, răspunse Stephen. Acolo totul era

în ordine. Toate în perfectă armonie. (Nu merse atât de dep?-te încît să-i mărturisească, pentru a-i face plăcere, caA' ->mnea un fel de drept divin ; de altfel,

m _i*l*>*A' • mai auzit de unele pretenţii aproape'ntunecoasa ulicioară dosnică ce duceaicitori ce soseau în grupuri. Clopotul1 şarpe foarte încolăcit, iar elefantulPe ciudata bătrîna totul o încînta,N-auzise niciodată un clopot su-> şi mai măreţ !Stephen se opri să-i strîngă i ă de cită vreme lucra acolo. du-o % scap de

i- De doisprezece ani, îi spuse el. __ Se cade să sărut mina, zise ea, care a lucrat doispr6-e ani în fabrica aceasta ! Şi, cu toată împotrivirea lui, ridi-Sdu-i mîna pînă l- buze, i-o sărută în ciuda vîrstei şi simplităţii ei? femeia aceea părea ca " oîndeşte în juru-i un farmec tainic, de care ea însăşi nu-şi dădea seama, căci pînă şi gestul acela straniu părea nimerit

' la locul lui; aveai impresia că nimeni nu l-ar fi Autut să-vîrşi cu atîta seriozitate şi naturaleţe şi cu un aer atu deînduioşător.............„ , „ , , ,Se scursese mai bine de o jumătate de ora de cina tot ţesea cu

gîndul la bătrînă, cînd, trebuind să se scoale şi să umble în jurul războiului ca să-l mai aranjeze, îşi aruncă întîmplător ochii pe fereastra ce se afla în colţul unde lucra şi o văzu pe bătrînă stând în acelaşi loc şi privind în sus la clădirile fabricii, ca într-un extaz. Fără să-i pese de fum şi noroi, de umezeală şi oboseala celor două călătorii lungi, stătea locului contemplînd edificiul, de parcă huruitul monoton ce se auzea de la nenumăratele etaje era pentru ea o muzică de care se simţea mîndră.

Nu mult după aceea dispăru, şi ziua dispăru în urma ei, luminile se aprinseră iar, expresul trecu în viteză prin faţa Palatului Fermecat, peste viaductul din vecinătate, aproape nebăgat în seamă din pricina puternicelor vibraţii ale maşinăriilor şi abia auzit în mijlocul trosniturilor şi huruielilor. Cu mult înainte de asta gîndurile lui Stephen se întoarseră către lugubra cameră de deasupra prăvălioarei şi către făptura infamă culcată în pat, inertă ca o piatră, şi care-i apăsa pe suflet mai greu decît o piatră.

Maşinăria îşi încetineşte mişcarea, bate tot mai slab, parcă ar fi un puls ce se pierde ; apoi se opreşte. Din nou clopotul ; luminile orbitoare şi căldura dispar. Siluetele greoaie ale fabricilor se zăresc doar vag estompate în noaptea neagră Şi

umedă, cu coşurile lor înalte ridicîndu-se în văzduh ca nişteturnuri Babei ce s-au luat la întrecere.

drept că abia cu o seară înainte vorbise cu Rachael şi mersese puţin cu ea ; de atunci însă se abătuse o nouă neno-,.ire asuPra iui, pe care nimeni afară de ea nu i-o putea ,a mei o clipă ; pentru asta şi pentru că simţea nevoia audă vocea, căci nici o voce afară de a ei nu era în 87stare să-i potolească mînia, socoti că-şi poate îngădui sa treacă

peste hotărîrea ei şi s-o aştepte iar. O aşteptă, dar ea se ferise din nou din calea lui. Plecase. în nici o seară, cît e anul de lung, nu-i lipsise atît de mult chipul ei blînd.

— O ! Mai bine să n-ai nici un cămin unde să-ţi odihneşti capul decît să ai un cămin la care să-ţi fie groază să te întorci pentru un astfel de motiv. Mîncă şi bău, căci era frînt de oboseală, dar fără să ştie şi fără

să-i pese ce mănîncă. Hoinări în neştire prin ploaia rece, gîndindu-se, gîndindu-se mereu, meditînd şi iar meditînd.

între ei nu fusese niciodată vorba despre o nouă căsătorie ; cu mulţi ani în urmă Rachael se arătase plină de milă faţă de el, şi de atunci numai ei îşi deschisese inima-i zăvorită, mărturisindu-i mereu necazurile. Ştia foarte bine că dacă ar fi fost liber şi ar fi putut-o cere în căsătorie, ea ar fi primit. Se gîndea la căminul spre care s-ar fi putut îndrepta în clipa aceea, fericit şi mîndru ; la omul cu totul diferit care ar fi ptut fi el în noaptea asta ; la

veselia care ar fi înlocuit tristeţea apăsătoare din pieptu-i ; la onoarea, respectul de sine însuşi şi liniştea sufletească distruse, pe care şi le-ar fi recăpătat. Se gîndea cum îşi risipise cei mai frumoşi ani ai vieţii, cum i se schimba în rău firea zi de zi ; cît de groaznică viaţă ducea, ca legat de mîini şi de picioare, lîngă o femeie moartă şi chinuit de un demon cu chipul ei. Se gîndea la Rachael, atît de tînără, cînd urmările căsătoriei lui îi apropiaseră prima oară unul de altul, şi atît de matură acum, atît de aproape de vîrsta îmbătrînirii. Se gîndea cîte fete şi femei văzuse ea căsătorindu-se, cîte căminuri pline de copii ce crescuseră mari în jurul ei, cît de mulţumită îşi urmase calea singuratică şi liniştită — de dragul lui — şi cum uneori zărise pe chipul binecuvîntat o umbră de

lli ' î dîl ddjdii i lmelancolie, car" muşcăriiduscap de fem«p p'uncase în adîncul deznădejdii şi al re-rtretul ei ca să-l pună alături

de ima-tptea trecută şi se întrebă dacă-i cu nîntească a unei făpturi atît de blînde, fie jertfită unei creaturi atît de tică-

nduri, atît de împovărat încît aveadevine tot mai mare, că lucrurile?>chii lui un aspect nou şi ciudat,•ui fiecărui felinar ceţos ia o cu-

Aa, căutîndu-şi tot acolo un «ro