Prietenia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

1

Un prieten, când vede pe prietenul său iubit, se bucură și este cuprins

de veselie, îl îmbrăţișează cu o îmbrăți-șare pricinuitoare de bucurie su� eteas-că nespusă. Cele pe care le cere de la Dumnezeu în rugăciunea sa pentru el, pe acelea le cere și pentru prietenul său. Cunosc pe cineva, care rugându-se s� nţilor pen-tru prietenul său, îi ruga ca mai întâi să facă rugăciuni către Dumnezeu pentru prietenul său și după aceea pentru el. Trebuie să iubim cu o pasiune atât de arzătoare, încât să nu ni se pară că prietenul ni-i dator, ci că noi îi suntem datori lui chiar când el ni-i dator nouă. Cel care iubește nu vrea numai să poruncească, ci să i se poruncească. Se bucură mai mult când i se poruncește decât când poruncește. Cel care iubește preferă să facă bine celui iubit, decât să primească să i se facă bine. Vrea mai bine să aibă pe pri-etenul său dator, decât să datoreze el aceluia. Cel care iubește vrea să facă bine cu adevărat prietenului său și nu în apa-renţă; vrea să facă el început binefacerii și nu vrea să � e începătorul binefacerii de ochii lumii numai. Când spun aces-te cuvinte să nu vă gândiţi la prietenii obișnuiţi, cei cari iau parte la mesele noastre și ne sunt prieteni numai cu numele! Dacă cineva are un prieten, așa cum l-am descris eu, va înţelege cu-vintele mele cu ușurinţă. Cu adevărat prietenul este mai dorit decât însăși lumina. Este mai bine pentru noi să se stingă soarele decât să � m lipsiţi de prieteni.

Mulţi oameni, cu toate că văd soare-le, trăiesc în întunerec; dar cei cari au mulţi prieteni nu vor avea niciodată vreo supărare. Totuși dacă prietenia cuiva te vătămă su� etește, îndepărtează de la tine acea prietenie. Este cu mult mai bună ura ce o sufe-rim din partea oamenilor pentru Hris-tos, decât dragostea ce ne-o arată ei pentru Hristos. Și pe bună dreptate, căci atunci când suntem iubiţi din pricina lui Dumne-zeu noi sântem datori lui Dumnezeu cu cinstea ce ni se dă; dar când suntem urâţi pentru numele lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu ne este dator nouă cu cinste. Dragostea pe care trebuie să o arătăm unii față de alţii trebuie să depășească apropierea ce există între prieteni. Se cade să � e atât de mare cât este de mare dragostea unui mădular al corpului nostru față de alt mădular. În adevăr, un mădular n-ar putea să zică altuia, căci ar � de râs: Ce legătură și ce apro-piere am eu cu tine? Tot astfel nici un om n-ar putea să zică așa fratelui său. Chiar dacă nu ți-i rudă și nici prieten, totuși este om, are aceeași � re ca și tine, are același Stăpân și s-a născut pe ace-lași pământ. Cu privire la bani, lăudăm pe cei cari nu au nici o datorie; cu pri-vire la dragoste, însă, pe aceia îi aplau-dăm și-i admirăm cari sunt necontenit datori. Să � m convinși deci de aceste cuvinte și să ne iubim unii pe alţii. Dacă cineva ar vrea să se despartă de tine, tu nu sfărâma legătura dragostei și nici nu rosti acel cuvânt de gheaţă: „Dacă mă iubește, îl iubesc și eu!” Este

la fel cu a zice: „Dacă nu mă iubește ochiul cel drept, îl scot!” Dimpotrivă, când nu vrea să te iubească, atunci ara-tă-i mai multă dragoste ca să-l atragi spre tine. Căci cu adevărat este mădular al tău. Când un mădular s-a rupt din trupul nostru din vreo nenorocire oare-care, facem tot ce se poate și ne arătăm atunci mai mare grijă ca să-l punem la locul lui iarăși. Așa trebuie să ne pur-tăm și cu cei cari nu ne arată dragoste. Atunci este răsplata noastră mai mare, când vom atrage prin dragostea noas-tră, pe cel care nu vrea să ne iubească. Dacă Domnul ne poruncește să che-măm la cină sau la ospăţ pe cei cari nu pot să ne răsplătească spre a avea și mai mare răsplată de la Dumnezeu, cu cât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de dragoste. Dacă iubești pe cel care te iubește, ți-ai primit răsplata; dar daca iubești pe cel care nu te iu-bește, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta, când te iubește cineva nu trebue să-ți dai multă silinţă să-l iubești și tu ; când însă nu te iubește, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav!” Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzește ceia ce s-a răcit. Daca vrei să � i iubit mult, iubește și tu mult! Când nu iubim pu-ternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar � mare, chiar dacă ar � celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva cu caldură și sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic și neînsemnat, atunci dragostea acelu-ia faţă de noi ne înconjoară cu cea mai mare slavă.

Sf. Ioan Gură de Aurwww.familiaortodoxa.ro

„Din ziua în care am îndrăgit prietenia ta, mi-am pus această lege: să nu te silesc niciodată să te dezvinovăţeşti de supărările ce mi-ai face.”

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 7

/ 3 m

ai 2

015

DIALOG DE DUMINICĂ

2

O iubire de-o viață

Iubirea este o mare putere a omului, primită de Sus, însă

ea trebuie eliberată și lucrată de fiecare în parte. Asta am în-țeles după ce i-am întâlnit pe Elena și Mihai Radu, doi oa-meni joviali și profunzi care își îngrijesc iubirea de peste 40 de ani.

Mihai: Ne-am cunoscut în pri-ma noastră zi de liceu, pe 15 septembrie 1973 și, din vorbă-n vorbă, am descoperit că locu-iam în același cartier, Colenti-na. Veneam la școală împreună, cu același autobuz și învățam în aceeași clasă. Așa s-a înfiripat povestea noastră. Nu pot expli-ca atracția dintre noi căci, după cum spunea Shakespeare, inima are rațiuni pe care rațiunea nu le va înțelege niciodată.

Elena: Îmi amintesc o întâmpla-re hazlie din vremea aceea. În-tr-o dimineață, în autobuz, am sprijinit ghiozdanul de barele din spate și mi-a căzut în burdu-ful mașinii. Când i-am povestit profesoarei de ce nu am ghioz-

dan, mi-a zis cu un ton aspru, pe numele de familie: „O să-ți pierzi și capul după Radu, Constantin!” Și așa a fost!

Mihai: Șapte ani mai târ-ziu, ne căsătoream, după întoarcerea mea din ar-

mată.

Ați simțit de la început că va fi soția dvs.?

Mihai: Îmi doream acest lucru, așa îi spuneam. Chiar și acum păstrăm toate bilețelele pe care ni le trimiteam în timpul orelor, în liceu. Când le revedem, ne dăm seama că gândurile noas-tre de la 15 ani nu s-au schimbat deloc. Iar acum avem 57 de ani fiecare.

Care au fost primii pași pe care i-ați făcut spre cunoașterea ce-luilalt?

Mihai: Eu sunt mai tăcut și soția mea îmi spunea mereu să vor-besc mai mult, să mă deschid. A durat un pic până am început să comunicăm mai bine și așa ne-am dat seama că legătura din-tre noi se întărește. O dragoste nu se bazează numai pe faptul că unul trebuie să dea și celălalt trebuie să primească. O dragoste înseamnă să renunți la anumite lucruri pentru celălalt. Atunci căsnicia devine o balanță echi-librată.

Elena: Foarte multă lume nu în-țelege că drumul vieții trebuie străbătut în doi. Iar dacă alegi să-l parcurgi așa, trebuie să îm-parți greutățile. Prea repede re-nunță unii și se gândesc la di-vorț. Și noi am avut momente de criză, dar au trecut.

Mihai: Da, după primul an de căsnicie, ne gândeam că nu vom reuși să ne înțelegem. Pentru că una e să ai o legătură de priete-nie, să petreci timpul în oraș și să fii lipsit de responsabilități și alta e să conviețuiești cu cineva. Abia când am început noi doi să construim o familie, ne-am dat seama că e dificil. Stăteam în su-fragerie, vorbeam și am ajuns la concluzia că ar fi mai potrivit să ne despărțim. Și ne-am despărțit foarte puțin… adică deloc!

De unde vine puterea de a re-nunța?

Elena: Din iubire vine.

Mihai: Pentru un om, poți re-

nunța la multe. Toți avem dra-gostea în suflet, dar unii o țin foarte bine ferecată. Se consi-deră persoane mult prea impor-tante și atunci nu pot lăsa de la ei. Poate din fățărnicie, poate că se iubesc prea mult pe ei înșiși.

Elena: Probabil că se protejează prea mult. Ai tendința de a te apăra de reacțiile celorlalți, de vorbe, de atitudini. Din frică, unii nu ajung să iubească.

În plus, mila și ajutorul lui Dumnezeu sunt fără de mar-gini. L-au cunoscut pe vremea când biserica „Sfântul Nicolae” era doar un cort militar pe un maidan.

Mihai: La noi în familie nu s-a trăit într-un spirit religios, așa că ne-am apropiat târziu de bi-serică, după vârsta de 40 de ani. Când părintele Gheorghe, Dum-nezeu să-l odihnească, a început să țină slujbe aici, într-un cort, soția mea se ducea și îmi po-vestea despre el, că e deschis, că vorbește cu oamenii. Așa am intrat în rânduială, cum spune părintele Visarion, care ne este acum duhovnic. Întotdeauna

îi urmăm sfaturile și, de fieca-re dată, se dovedește că sunt de folos. Pentru că tot ce ne spune este din inimă.

Cum simțiți prezența lui Dum-nezeu în familie?

Elena: O simt pur și simplu. De când am început să merg la bise-rică, toate evenimentele din viața mea se desfășoară mult mai lejer, cu ușurință. Mă rog lui Dumne-zeu și mă ajută. Simt că atunci când mă rog este lângă mine.

Mihai: Cred că mai devreme sau mai târziu, toți oamenii se apro-pie de Dumnezeu, poate chiar în ultimul moment. În viața mea au apărut niște probleme pen-tru care nu avea nimeni soluții. M-am dus la biserică, m-am ru-gat și cu uimire am constatat că s-au rezolvat. Când i-am zis pă-rintelui, mi-a răspuns: „Știți ce face Dumnezeu? Rezolvă proble-mele imposibile!” Și asta se de-monstrează zilnic, clipă de clipă.

Dar ajutorul Sfinților?

Elena: M-am rugat multor Sfin-ți, Sfântului Mina, Sfinților Îm-părați Constantin și Elena, care sunt patronii mei. Mi-e și frică să-i numesc pentru că nu mă simt vrednică de ajutorul lor. Am stat atâția ani în întuneric, ochii mei duhovnicești s-au des-chis târziu și mi se pare că am pierdut foarte mult timp nedu-cându-mă la biserică. Nu pot să vorbesc despre Sfinți ca și cum îi cunosc. Îi simt așa…ca pe niște persoane care vin să te ajute, iar apoi se retrag fără să spună ni-mic, fără să ceară nimic.

Ce ar fi esențial de urmat în re-alizarea unei familii?

Mihai: Fiecare om este unic în felul lui și arborele genealogic al fiecărei familii este ca un puzzle care se tot așează. Dacă fiecare căsătorie e bine făcută, jocul se tot îmbină perfect. Dacă nu, apar dezbinări și, generație de genera-ție, încerci să recompui puzzle-ul și nu iese nimic. Soția mea este

unică pentru mine, eu sunt unic pentru ea și îmbinându-se aceste două piese perfect, am reușit să avem un copil, acum ne vine și un ginere și vor fi și nepoți. Cum a fost posibil acest lucru? Foarte simplu, ne-am apropiat de Dum-nezeu. El are niște căi ale Lui și, dacă vrei să le urmezi, El te ac-ceptă și-ți iartă absolut orice.

Care sunt lecțiile cele mai im-portante care trebuie predate unui copil?

Elena: Comunicarea, iubirea. Tot timpul discutând. Noi așa ne-am apropiat de fata noastră, Ioana, care are 29 de ani și care se va că-sători în luna octombrie a acestui an. De multe ori se obișnuiește ca un copil să fie pedepsit când greșește. Ei, la noi nu a fost așa. De fiecare dată când greșea, so-țul meu venea acasă cu cadouri.

Mihai: Da, în loc să-l pedep-sești, îi oferi mai multă dra-goste. Și, dacă stofa e bună, se modelează, iar copilul își dă seama de greșeală pentru că apare părerea de rău, jena, con-știința.

Observați modificări majore în sistemul educațional de astăzi?

Elena: Nu există respect, nu există înțelegere, nu există iubire între oameni. Există această de-mocrație care dezbină. Prin de-mocrație, toți înțeleg că ești liber și fiind liber, poți să faci și ce nu e bine.

Mihai: În primul rând, văd că nu mai există reguli. Acum pro-fesorului trebuie să-i fie frică de elevi. Observ că pentru ma-joritatea oamenilor, a fi liber înseamnă a nu fi supus. Or, în-frânarea și supunerea - știm de la Sfântul Antonie - ne apropie mult de Dumnezeu.

Aveți o definiție a iubirii?

Mihai: Iată cum vedem noi iu-birea…soția mea face mânca-re foarte bună și noi mâncăm mereu cu plăcere. Și, ne-am dat seama că, dacă într-o zi am cule-ge niște frunze dintr-un pom și le-am pune pe masă și ea ar face mâncare din ele, ar fi o mâncare foarte gustoasă! Pentru că întot-deauna face cu dragoste ce face și transformă orice lucru în ceva bun.

Ana-Maria Sîrghi

3

După � ecare Împărtășanie, simt că Dumnezeu m-a prim-it. Eu văd lucrurile așa: Dum-nezeu are o grădină și EL e un-deva în centru. E mare lucru să intri în grădina aceasta, să știi că ești undeva pe la gard, dar măcar ești înăuntru. Nu ești chiar lângă El, dar ești în grădina Lui, nu mai ești pe afară. Ca la spectacol: sunt unii care au loc în primul rând, iar alții sunt în fundul sălii. Dar toți văd același spec-tacol și pleacă cu aceleași sen-timente.

Mihai

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

„Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să

vadă strălucirea dragostei dintre tatăl și mama sa și abia apoi să se scalde în dragostea lor pă-rintească față de el. În familia unde au amor-țit sentimentele reciproce ale părinților, inima copilului poate să se răcească, să nu învețe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama și oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl.

Mitropolitul Vladimir (al Asiei Centrale)

Cuvânt pentru părinți

S-a născut în 1821 la București primind numele la botez de

Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani in-tră ca vieţuitor la Mănăstirea Cer-nica, atras fiind de viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea sta-reţului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de IRODION. Odată tuns în mona-hism, tânărul monah IRODION conștientizează marea vocaţie la care a fost chemat, adăugând ne-voinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noap-te și făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toata obștea, impunând mult respect și apreciere chiar și faţă de stareţul său.

În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea, unde și-a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă de-cădere. Printre ucenicii luaţi este și mo-nahul Irodion, pe care-l va detașa pe la sfârșitul anului 1851 la Schi-tul Lainici de pe Valea Jiului și pe care-l va hirotoni în diacon și apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeș-te stareţ la schitul Lainici. Între 1854-1900 stareţul IRODION a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici din toate timpurile.

http://www.manastirealainici.ro/

Sfântul Cuvios Irodion, starețul de la mănăstirea Lainici († 3 mai 1900)

Psalm I

Închis în mineȘi totuși risipitÎn lumea largă

Cu trupul sub icoanăVărgat de-o candelă plăpândă

Mi-e rugăciunea trudăȘi n-am cum să Te mintNici să m-ascund nu pot

Măcar de-aș � tămâie Din � ori, buchetul de pustie

Apoi din buze mișcO iau de la început

Și mă ajuţi ca pe ologVersete de răbdare

Îmi dai să mă smerescȘi azi, și mâine

Ecou de veșnicie.

de Alexandru Rădescu

Direcționează 2% din impozitul pe venit către paro-hia noastră! Până pe 25 mai poți alege unde vor merge banii. Această sumă este o parte din impozitul deja achitat pe venitul din anul 2014, iar declarația doar direcționează banii spre o anumită instituție. În lipsa declaraţiei, repartizarea se va face aleatoriu de către stat. Cereți formularul de la pangarul Bisericii noas-tre (unde sunt lumânările), iar după ce l-aţi completat cu datele şi semnătura dumneavoastră, îl puteţi lăsa tot acolo și ne vom ocupa noi să-l transmitem către Admnistrația Financiară. Mulțumim!