UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN

MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CATEDRA PSIHOLOGIE

REFERAT

Diagnoza personalitatii

Anul II Sem. II

Student:

Varzari Irina, gr. 31 P

Titular de curs:

Ina Moraru

CHIŞI

NĂU – 2014

1

CHESTIONARELE

TRASATURILOR DE

PERSONALITATE

2

Evaluarea personalităţii constă în aplicarea unei serii de proceduri (tehnici şi metode) folosite pentru a

identifica cum sunt şi mai ales ce simt, cum gândesc şi cum acţionează oamenii. Caracteristicile

personalităţii pot fi evaluate prin diferite tehnici sau metode (Weinerşi Green, 2008): în cadrul unui

interviu cu scop diagnostic; prin analiza informaţiilor din rapoarte, istoric sau de la persoane care îl

cunosc bine pe subiect; prin observarea comportamentului subiectului; prin administrarea unor baterii

de teste standardizate construite pentru evaluarea personalităţii etc. Din această perspectivă „o

evaluare psihologică reprezintă o examinare cuprinzătoare realizată pentru a răspunde unor întrebări

specifice privind funcţionarea psihologică a unui client pe o perioadă determinată de timp sau pentru

prezicerea funcţionării psihologice a clientului în viitor” (Weiner, 2003, pag 3).Una dintre modalităţile

de evaluare a personalităţii este cea obţinută prin analiza răspunsurilor oferite, în condiţii standardizate,

de către persoanele evaluate, la ceea ce numim „chestionare de personalitate” sau„inventare de

personalitate”. Deşi primele evaluări verbale sistematice ale personalităţii, folosite în situaţii de

selecţie se realizau încă de acum 3000 de ani în China antică(Ben-Porath, 2003), practica evaluării

personalităţii cu ajutorul unor chestionare standardizate a început acum peste 100 de ani odată cu

dezvoltarea scalei pentru evaluarea inteligenţei realizată de Alfred Binnet şi Theodore Simon în 1905.

Dar, evaluarea funcţiilor mentale propusă de cei doi autori nu reuşea să determine cum ar putea

oamenii să gândească, să simtă sau să acţioneze. Abia după anii 1920 psihologia a încercat să

identifice diferenţele individuale în adaptarea psihologică şi tipul de personalitate. În timpul celui de-al

doilea război mondial evaluarea personalităţii cunoaşte o dezvoltare fără precedent determinată de

necesitatea identificării combatanţilor care nu ar fi făcut faţă pe front sau a celor cu aptitudini de

leadership. Deasemenea imediat după cel de-al doilea Război Mondial devin din ce în ce mai necesare

şi se dezvoltă chestionarele de evaluare psihologică din domeniul clinic (Weinerşi Green, 2008).O dată

cu extinderea folosirii chestionarelor au apărut bine înţeles şi criticile.

Susţinătorii „ Big Five„consideră că există cinci factori fundamentali ai personalităţii. Aceşti cinci

factori au fost iniţial dezvoltaţi din analiza factorială a cuvintelor pe care oamenii le folosesc zilnic

pentru a descrie personalitatea,analiză care face parte din abordarea lexicală a personalităţii.

(Cloninger, 2004 ).Francis Galton este unul din primii cercetători care a recunoscut importanţa

fundamentala a ipotezei lexicale susţinând că„diferenţele individuale cele mai importante în

interacţiunile umane se regăsesc codificate în limbaj sub forma termenilor unici în majoritatea

limbilor”(Goldberg, 1990 apud Mollaret şi Mignion, 2006).Aşa cum se poate deduce de mai sus,

susţinătorii abordării lexical susţin că diferenţele semnificative ,importanteşi de referinţă în stabilirea şi

3

menţinerea relaţiilor interumane sunt codificate virtual în limbaj şi se exprimă prin acei termeni

lingvistici care au semnificaţie pentru descrierile comportamentului uman(Lewicki, 1986; Minulescu,

1996; Allport şi Odbert,1936 apud Dîrţu, 2007). Mai mult, în limbaj au fost codificate de-a lungul

timpului doar acele caracteristici

ale personalităţii care au putut fi percepute destul de frecvent, au fost relativ uşor de recunoscut

datorită distinctivităţii lor şi au avut suficientă semnificaţie pentru a fi codate şi reţinute în limbajul

natural(Constantinşi alţii 2007). În 1988 Goldberg introduce termenul “categorii naturale” plecând de

la ideea că un atribut care se referă la o caracteristică a personalităţii,cu cât este mai important, cu atât

va avea mai mulţi termeni care să îl numească, vor exista mai multe sinonime şi termeni subordonaţi

care să delimiteze diferitele faţete ale acelui atribut (Dîrţu, 2007).Costa şi McCrae (2003) subliniază

faptul că de mici învăţăm descrieri ale personalităţii în termeni de trăsături. Spunem despre o persoană

că e agresivă şi lipsită de imaginaţie, despre o alta că este prietenoasă şi deschisă, despre o a treia că

este timidă dar loială. De la începuturi îi descriem pe cei din jur în termeni de trăsături, putând

conchide că oamenii, ca psihologi naivi aderă la teoria trăsăturilor de personalitate (Costa şi McCrae,

2003).John şi Srivastava îi aminteşte pe Klages (1926),Baumgarten (1933)şi pe Allport şi Odbert ca

psihologi pentru care limbajul natural a reprezentat o sursă de atribute pentru taxonomia

ştiinţifică.Allport şi Odbert în 1936 selectează din dicţionarul limbii engleze 17.953 de termeni care se

referă la trăsături de personalitate. Având în vedere numărul şi diversitatea acestor termeni selectaţi, se

poate afirma că trăsăturile de personalitate sunt o componentă importantă a limbajului utilizat de

indivizi în cotidian, în interacţiunea cu cei din jur (Constantinşi alţii 2007).Având în vedere volumul

imens de lucru, cei doi autori au încercat sistematizarea termenilor în 4 categorii.Prima categorie

includea trăsături de personalitate, a doua stări temporare sau dispoziţii, a treia consta în judecăţi de

valoare asupra conduitei şi a reputaţiei iar a patra categorie includea caracteristicile fizice şi

talentele.Deşi autorii menţionaţi şi-au dorit să încadreze cuvintele în categorii exhaustive, multe dintre

ele se suprapun, nu au graniţele foarte bine stabilite (John şi Srivastava, 1999) Cattell în 1934 a

analizat lista lui Allport şi Odbert şi a eliminat sinonimele, reducând-o la 171 de cuvinte.Lista de

adjective a fost dată unor subiecţi pentru scorare şi apoi s-au analizat rezultatele. Cattell a obţinut 35 de

grupuri majore de trăsături de personalitate şi a mai adăugat încă 10 trăsături obţinute dintr-o analiză a

literaturii psihiatrice. O parte din redundanţă a fost eliminată şi prin gruparea adjectivelor cu înţelesuri

opuse în factori bipolari, numite şi dimensiuni descriptive. Cattell şi colaboratorii lui au construit teste

pentru aceste 45 de trăsături. Pentru obţinerea rezultatelor s-a folosit metoda analizei factoriale

(părăsind abordarea lexicală) în urma căreia au rezultat 16 factori majori de personalitate. Cercetarea s-

4

a concretizat în construirea chestionarului 16PF. Cattell se referă la cei 16 factori ca “factori primari”

în opoziţie cu factorii Big-Five pe care îi numeşte “factori globali”. Toţi factorii primari corelează cu

factorii globali şi astfel pot fi consideraţi subfactori în interiorul lor (Digman,1996).Observând că se

poate lucra cu un număr mai redus de variabile şi alţi cercetători i-au urmat exemplul lui Cattell

preferând abordarea factorială. Aşa cum subliniau John şi Srivastava (1999) în mod similar au

procedat şi Fiske (1949), Tupes şi Christal (1961), Norman (1936), Borgatta (1964)şi Digman şi

Takemoto-Chock (1981), fiecare identificând cele 5 dimensiuni psihologice cunoscute azi ca Big

Five / Five Factor Model.

Modelul Big Five IPIP-NEO Goldberg (1999a) construieşte un model al personalităţii care sa

înglobeze cei 5 suprafactori, fiecare factor având ataşate 6 subfaţete. În 2005, împreună cu un grup de

cercetători, construieşte o bază de date cu itemi disponibilă on-line pentru evaluarea personalităţii.

Dimensiunile modelului IPIP-NEO (Golberg, 1999a) au fost prezentate pe larg de către J. A. Johnson

(Goldberg,Johnson et. al, 2005).Factorii modelului IPIP-NEO descrişi de Goldberg,şi Johnson (2005)

sunt prezentaţi, în descriere succintă, în paginile următoare. Preferăm descrierea factorilor din

perspectiva modelului IPIP-NEO pentru că acest mode la stat la baza operaţionalizării chestionarului

BigFive© plus, construit de noi. Extroversiunea(„extroversion”)se referă la angajarea în activităţile

lumii exterioare. Extrovertitii se bucură de compania celorlalţi, sunt plini de energie şi au deseori trăiri

emoţionale pozitive. Tind să fie entuziaşti,orientaţi spre acţiune, care profită de ocazie. În grupuri le

place să discute, să se facă auziţi şi să atragă atenţia asupra lor. Introverti ţilor le lipseşte exuberanţa,

energiaşi nivelul activismului. Tind să fie tăcuţi, să delibereze şi să nu se implice în lumea exterioară.

Le lipseşte implicarea socială, având nevoie de mai puţină stimulare externă decât extrovertiţii şi

preferând să fie singuri. Principalele fa ţete ale extroversiunii, în definirea dată de Goldberg,şi Johnson

(2005) sunt :o afectivitate („friendliness”);o sociabilitate („gregariousness”);o aservitivitate

(„assertiveness”);o nivel de activism („activity level”);o căutare de senzaţii („excitement seeking”);o

emoţii pozitive („cheerfulness”). Agreabilitatea(„agreeableness”)vizează caracteristicile personale care

ţin de cooperare şi armonie socială. Agreabilitate ridicată caracterizează indivizi care pun valoare pe

înţelegerea cu cei din jur.Sunt persoane amabile, prietenoase, generoase, dispuse să facă compromisuri

pentru a-i ajuta pe alţii. Au o viziune optimistă asupra naturii umane, considerând că oamenii sunt din

principiu oneşti, decenţi şi demni de încredere.Scoruri mici la agreabilitate obţin indivizii care pun

interesul propriu mai presus de orice şi care nu pun mare preţ pe sentimentele şi bunăstarea

altora.Uneori scepticismul lor cu privire la cei din jur îi determină să fie suspicioşi, neprietenoşi şi

5

necooperanţi.În acest caz, cele 6 faţete ale agreabilităţii sunt:o încredere („trust”);o simţ moral

(„morality”); oaltruism („altruism”);o cooperare („cooperation”);o modestie („modesty”);o

compasiune („sympathy”). Nevrozismul („neuroticism”)este descris ca fiind tendinţa de a avea trăiri

emoţionale negative cum ar fi anxietatea, furia, depresia.Scorurile mari la nevrozism descriu indivizi

care reacţionează emoţional foarte uşor,trăind intens evenimente care pe alţi oameni nu îi afectează.

Au tendinţa de a interpreta situaţii obişnuite ca fiind ameninţătoare şi de a transforma frustrările în

dificultăţi fără scăpare. Reacţiile lor emoţionale tind să persiste peste perioade lungi de timp, ceea ce

înseamnă că se află dese ori într-o pasă proastă. Dificultăţile de control al emoţiilor pot duce la

afectarea abilităţii de gândire, de a lua decizii sau de a face faţă stress-ului.Indivizii cu un nivel scăzut

de nevrozism sunt mai greu de supărat şi nu sunt atât de reactivi din punct de vedere emoţional. Tind

să fie calmi, stabili emoţional şi nu au stări afective negative persistente. Principalele fa ţete ale

nevrozismului sunt:o anxietate („anxiety”);o furie („anger”);o depresie („depression”);o timiditate

(„self-conciousness”);onestă pânire („immoderation”);o vulnerabilitate

(„vulnerability”).Conştiinciozitatea(„conscientiousness”) se referă la modul în care individul

controlează, reglează şi direcţionează impulsurile.Scorurile mari definesc indivizii care evită situaţiile

riscante şi care prin planificare şi persistenţă în sarcină ajung să aibă succes în ceea ce întreprind. În

general sunt priviţi de cei din jur ca fiind inteligenţi şi sunt consideraţi oameni pe care te poţi baza. În

extrema negativă, aceşti indivizi pot fi perfecţionişti compulsivi şi pot ajunge „workaholici”,fiind

priviţi de cei din jur ca închişi şi plictisitori.Scorurile mici la factorul conştiinciozitate vizează indivizi

care ar putea fi criticaţi pentru că nu sunt demni de încredere, că le lipseşte ambiţia şi că nu pot urma

anumite limite impuse. Totuşi, aceşti indivizi sunt cei care trăiesc numeroase momente plăcute şi

relaxante,chiar dacă de scurtă durată. În cadrul acestui factor, sunt definiţi ca sub-factori / fa ţete

sentimentul eficienţei personale („self-efficacy”);o ordine- planificare („orderliness”) ;origiditate

morală(„dutifulness”);o nevoia de realizare („achievement-striving”);o disciplină(„self-discipline”);o

prudenţă(„cautiousness”). Deschiderea(„openness to experience”)descrie o dimensiune a stilului

cognitiv care distinge între indivizii imaginativi, creativi şi indivizii realişti, convenţionali.Scoruri mari

obţin indivizii curioşi, care apreciază arta şi care sunt sensibili la frumos. Aceştia tind să fie mai

conştienţi de emoţiile lor. Tind să gândească şi să acţioneze în moduri individualiste şi

nonconformiste. Le este uşor să opereze cu simboluri şi noţiuni abstracte,îndepărtându-se de

experienţa concretă. Indivizii cu scoruri mici au interese înguste, comune. Preferă simplitatea şi

directivitatea decât complexul,ambiguitatea şi subtilul. Ar putea privi arta şi ştiinţa cu suspiciune

atunci când nu îi văd utilitatea. Preferă familiaritatea în locul noutăţii şi sunt conservatori şi rezistenţi

6

la schimbare.În acest caz, principalele fa ţete deschiderii:o imaginaţie („imagination”)o interes artistic

(„artistic interest”) o emoţionalitate („emotionality”)o spirit aventurier („adventurousness”)o intelect

(„intellect”)o liberalism („liberalism”)Modelul Big Five al personalităţii este privit în literatura de

specialitate ca fiind cel mai aproape de o înţelegere exhaustivă a personalităţii umane. Modelul

construit de Goldberg (1999a) oferă o detaliere a dimensiunilor care caracterizează personalitatea

umană,fiecare factor având subsumate cele 6 faţete, astfel încât să se poate construi un profil detaliat al

unui individ şi de asemenea pentru a se face o mai bună diferenţiere între diferite entităţi psihice.Cei 5

suprafactori prezentaţi mai sus au fost continuu validaţi în diferite studii şi puşi în relaţie cu diferite

alte dimensiuni individuale sau organizaţionale. Aşa cum am argumentat în paginile anterioare,

modelul Big Five al personalităţii stă la baza unui număr mare de cercetări în domeniul psihologiei şi a

implicaţiilor acesteia în mediul organizaţional. Pornind de la acest model, am decis construirea unei

probe de evaluare a personalităţii: BigFive© plus

Cerinţe generale şi etape generale în construirea unui chestionar

În construirea unui chestionar de evaluare a personalităţii există două probleme esenţiale cu care se

confruntă orice psiholog:1. definirea constructului, deci a trăsăturii care trebuie măsurată ;2.

construirea unui set de itemi prin care subiectul este „întrebat”în legătură cu acele comportamente care

sunt relevante pentru trăsătura respectivă sau în legătură cu situaţiile relevante pentru acea trăsătură .

Răspunsurile subiectului la aceşti itemi vor servi ca indicatori ai constructului.

Vom încerca s ă prezentăm în continuare câteva dintre problemele legate de construirea şi

experimentarea acestui set coerent de itemi, care reprezintă chestionarul de personalitate.Un tip de

cerinţe în prima etapă de construire a unui chestionar priveşte alegerea tipului de probă sau chestionar.

Ce probă alegem depinde de: 1. scopul testării ( ce testăm) şi 2. definirea domeniului de aplicare ( de

ce testăm: consiliere vocaţională , expertiză clinică , expertiză judiciară , psihoterapie, selecţie

profesională sau reorientare profesională etc.). Acest gen de probleme apare în măsura în care testarea

trebuie să răspundă , desigur, unor probleme specifice care apar uneori într-un context specific ce

trebuie definit, la rândul lui, iar pe dealtă parte psihologul porneşte de la bun început avertizat în

legătură cu tipul de expectaţii ale subiectului (motivaţii, stări afective, atitudini, prejudecăţi şi

idiosincrasii) care pot distorsiona comunicarea prin chestionar.Alegerea tipului de probe înseamnă , în

această etapă , în acelaşi timp, construirea itemilor experimentali cu un set de cerinţe care ţin intrinsec

de construirea chestionarului: adecvarea conţinutului itemilor,numărul de itemi, omogenitatea sau

neomogenitatea acestora. Aceste cerinţe vor influenţa calităţile psihometrice ale itemilor şi ale

7

chestionarului.O a doua etapă , ulterioară constituirii unui prim eşantion de itemi, priveşte aplicarea

experimentală a acestora. Iniţial, aplicarea se poate realiza pe un minim de 20 subiecţi (Meili, 1964),

pentru a răspunde unor întrebări ce se referă la factori care pot influenţa aleatoriu rezultatele,

diminuând fidelitatea.Dintre sursele de eroare posibile ce pot fi avute în vedere ş i corectate în această

etapă menţionăm: 1. standardizarea corect ă a instructajului şi a condiţiilor specifice de răspuns; 2.

standardizarea tipului de răspuns; 3. formularea unor itemi sau scale de „validare” a chestionarului în

raport cu atitudinea subiectului (supra- sau subestimare a unor simptome sau situaţii, atitudini de faţa ,

gradul de dezirabilitate la diferite genuri de subiecţi); 4. construirea unor exemple introductive.A treia

etapă a experimentării priveşte analiza statistică preli-minar ă , pentru eliminarea itemilor care nu sunt

omogeni, nu sunt semnificativi, dublează un anumit aspect investigat etc. Se realizează ,în genere, pe

un număr de subiecţi care să permită clarificarea următoarelor aspecte: 1. nivelul de dificultate al

itemilor; 2. repartiţia corectă a răspunsurilor în funcţie de diferite posibilităţi (precizarea grilei); 3.

capacitatea de discriminare Aceste aspecte conduc la repartiţia echilibrată a itemilor în chestionar,

coborârea nivelului de dificultate al limbajului la nivelul categoriei de persoane pentru care este

construit chestionarul, eliminarea acelor itemi care nu contribuie la posibilitatea de a dihotomiza

subiecţii în funcţie de variabila testată sau care sunt irelevanţi în raport cu această posibilitate. Această

ultimă calitate, capacitatea de discriminare, este considerată , alături de omogenitate, ca inseparabilă de

semnificaţia psihologică a testului, respectiv de validitatea sa (Meili, 1964). Aceste cerinţe impun ca,

pe de o parte, grupul de subiecţi să fie reprezentativ pentru dimensiunea avută în vedere (criteriu

exterior) şi, pe de altă parte, sarcina sau conţinutul itemilor să se refere la variabila avută în vedere.

Această capacitate de diferenţiere se determină statistic fie prin metoda corelaţiei cu un criteriu

exterior, fie comparând corelaţiile fiecărui item cu rezultatul global al scalei sau al chestionarului

experimentat. Scopul acestei etape este de a elimina acei itemi care sunt neadecvaţi şi de a-i ordona pe

cei rămaşi în functie de gradul de dificultate (dacă este cazul), de tipul de grilă folosit (de exemplu, nu

se vor pune itemii într-o succesiune prelungită de reacţii relevante prin acela şi fel de răspuns – numai

DA, numai NU).

Strategiile de construire a chestionarelor de personalitate Megargee, discutând în 1972 problemele

antrenate de construireaInventarului de personalitate California, modul de selectare a variabilelor,

strategia de construire a testului propriu-zis, realizează şi o analiză sistematică a metodelor de

construcţie a unui chestionar. Această clasificare face obiectul unui acord cvasigeneral printre

8

cercetătorii şi constructorii de chestionare. În mod fundamental, în funcţie de modalitatea de construire

şi selectarea itemilor, metodele generale de construire a unui chestionar sunt trei:

1. metoda intuitivă sau abordarea raţională ; 2. metoda criteriului extern sau metoda empirică ; 3.

Metoda criteriului intern sau metoda factorială .

Desigur, pot exista şi diferite combinări între elementele specifice celor trei tipuri de strategii, deci şi

metode mixte. Vom urmări pe rând caracteristicile demersului experimental şi consecinţele fiecărei

opţiuni în termenii limitelor şi avantajelor.

Metoda intuitivă

Metoda intuitivă se bazează pe abordarea raţională a construirii unui chestionar care pune autorul în

postura creatorului care decide ce itemi trebuie incluşi şi ce conţinuturi sunt relevante pentru a traduce

trăsătura într-un comportament, decizie care antrenează în special experienţa sa de viaţă , cunoaşterea

psihologiei umane în general şi a tipului de probleme psihice antrenate de trăsătura ţintă , în

special.Hase & Goldberg (1967) clasifică abordările raţionale în funcţie de două criterii. Astfel, 1.

criteriul privind selecţia conţinutului itemilor divizează strategiile intuitive în abordări în care selecţia

itemilor se bazează pe înţelegerea strict intuitivă a trăsăturii şi, respectiv, abordări în care selecţia este

ghidată de o teorie formalizată asupra personalităţii şi comportamentului uman; de asemenea, 2.

criteriul privind instanţa care selecţionează itemii divizează în strategii în care autorul chestionarului

este cel care optează , faţă de strategiile în care se constituie un grup de persoane-judecători.Megargee

(1972) diferenţiază între selecţiile pur intuitive şi celemixte, denumite „parţial empirice”, în care

selecţia este parţial ghidată de datele experimentale. Acest tip de selecţie se foloseşte, de exemplu,

pentru acele scale din C.P.I. construite pe baza analizei consistenţei interne. În astfel de scale, autorul

selectează intuitiv un lot de itemi care par să reflecte acea trăsătură , urmând ca alegerea iniţială să fie

analizată sub raportul consistenţei interne şi să fie păstraţi acei itemi care prezintă un nivel suficient de

încredere. Patru din cele 18 scale ale variantei C.P.I. 1972 sunt construite în acest mod.Astfel, un

posibil demers intuitiv poate cuprinde, în genere,următorii pa şi:1. selecţia intuitivă a conţinutului

itemilor şi a lotului iniţial de itemi;2. administrarea întregului lot de itemi unui grup de subiecţi;3.

calcularea scorurilor totale la această scală preliminară ;4. calculul corelaţiilor dintre scorurile la itemi

şi scorurile totale pentru toţi itemii din lotul preliminar;5. aceşti coeficienţi de corelaţie vor servi drept

criteriu pentru selecţia finală a itemilor care prezintă cele mai înalte corelaţii între scorurile proprii şi

scorurile totale. Deci, într-un astfel de demers mixt, datele empirice pot fi utilizate pentru a creşte

validitatea discriminativă a testului prin eliminarea itemilor care fie au paternuri de răspuns ambigui,

9

fie au corelaţii semnificative cu scale care măsoară altă trăsătură .Megargee consideră ca principal

avantaj al strategiei intuitive vali-ditatea de conţinut ridicată . Un al doilea avantaj constă dintr-o

coerenţă intrinsecă , în măsura în care un asemenea instrument este urmarea unei consistenţe în

abordare şi/sau reflectă un cadru teoretic univoc.Principalele dezavantaje, două la număr, ţin pe de o

parte defaptul că omogenitatea şi conţinutul itemilor depind de abilitatea autorului de a- şi imagina şi

anticipa ră spunsurile la problemele itemilor a persoanelor caracterizate prin trăsătura respectivă . Pe

de alt ă parte, la fel de simplu va fi şi pentru subiect să înţeleagă sensul şi modelul de răspuns expectat

de autor sau de chestionar, ceea ce îi va facilita posibilitatea de a distorsiona voit răspunsurile pentru a

simula ori disimula reacţii convenabile sau dezirabile.

Metoda empirică

La nivelul acestei metode, selecţia itemilor este ghidată doar de relaţia determinată empiric între

itemul testului şi o măsură -criteriu spe-cific ă . Aceast ă metod ă mai poart ă numele de strategia

criteriului extern. Etapele principale ale strategiei constau în:1. asamblarea unui e ş antion ini ţ ial de

itemi – de obicei pe bazera ţ ionale sau reunind itemii din diferite chestionare;

2. administrarea lor unui grup de subiec ţ i care difer ă între ei doar la nivelul tr ă s ă turii evaluate

(deci cele dou ă loturi-criteriu ar trebui, în mod ideal, s ă fie asem ă n ă toare în orice privin ţă ,

cuexcep ţ ia tr ă s ă turii specificate);3. determinarea, pentru fiecare lot, a frecven ţ ei r ă spunsurilor

Acord / Dezacord;4. determinarea semnifica ţ iei statistice a diferen ţ elor ob ţ inute;5. itemii care

diferen ţ iaz ă semnificativ cele dou ă loturi sunt se-lecta ţ i pentru scala preliminar ă ;6. aceast ă scal ă

se aplic ă din nou loturilor-criteriu ini ţ iale;7. dac ă r ă spunsurile analizate sunt satisf ă c ă toare, scala

va fivalidat ă pe noi laturi, cu scopul de a identifica ş i eliminaitemii cu o slab ă capacitate de

discriminare;8. aceast ă scal ă prescurtat ă ş i rafinat ă va fi din nou validat ă .Avantajul pentru diagnoz

ă al unei astfel de selec ţ ii ghidate decriterii exterioare judec ăţ ii calitative a psihologului const ă în

faptul c ă , pe de o parte, dep ăş e ş te abilitatea intuitiv ă a unui singur om, iar, pe dealt ă parte,

reprezint ă o consecin ţă a comportamentului unui marenum ă r de persoane fa ţă de con ţ inutul

itemilor ş i poate detecta astfelitemi discriminativi care sunt departe de a fi eviden ţ i de la sine.De

exemplu, în constituirea scalei de socializare a C.P.I., denu-mit ă ini ţ ial scala de delincven ţă ,

expectan ţ a constructorului pentru unitem de felul „Am fost destul de independent ş i liber de

constrângeridin partea familiei” era ca tinerii delincven ţ i din lotul-criteriu s ă r ă s- pund ă „Da”, în m

ă sura în care studiile sociopsihologice relev ă aceast ă independen ţă în cazul copiilor delincven ţ

10

i.Dar, empiric, s-a selec ţ ionat pentru item ca semnificativ pentrugril ă r ă spunsul „Nu”, dat fiind

faptul c ă tinerii delincven ţ i r ă spundsemnificativ „Nu” comparativ cu lotul de nondelincven ţ i. La

fel, pentrusociopatie, ne-am putea a ş tepta ca un astfel de subiect s ă r ă spund ă „Fals” la itemul

„Majoritatea timpului am f ă cut ceva r ă u sau gre ş it”;empiric, rezultatele indic ă ş i faptul c ă r ă

spunsurile marii majorit ăţ i asociopa ţ ilor, r ă spuns diferen ţ iator fa ţă de subiec ţ ii comuni, sunt de

tipul„Adev ă rat”.Acest aspect, al dependen ţ ei includerii itemilor de acurate ţ easelec ţ iei loturilor-

criteriu, face ca organizarea gre ş it ă a acestor loturis ă conduc ă la artefacte, la selec ţ ii gre ş ite de

itemi care sunt, de fapt,irelevan ţ i. De exemplu, în selectarea itemilor scalei de psihopatie dinMMPI,

lotul martor de nondelincven ţ i era semnificativ mai tân ă r decâtgrupul care reprezenta „popula ţ ia

anormal ă ”, iar consecin ţ a a fost c ă scorurile la anumi ţ i itemi la adolescen ţ ii nondelincven ţ i erau

foarteapropiate de scorurile lotului-criteriu de delincven ţ i, uneori chiar maimari decât acestea.Deci, în

metoda criteriului extern, rela ţ ia empiric stabilit ă cu uncriteriu exterior ş i nu con ţ inutul manifest al

itemilor determin ă selec-tarea lor pentru chestionarul definitiv. Chiar în situa ţ ia în care nu ne putem

explica psihologic de ce lotul criteriu se îndreapt ă spre unr ă spuns paradoxal (fie rela ţ ia itemului cu

criteriul este obscur ă , fiedirec ţ ia r ă spunsului pare absurd ă ), itemul va fi inclus în chestionar dac ă

este capabil empiric s ă diferen ţ ieze loturile.În aceea ş i ordine de idei, psihologul nu este preocupat

deadev ă rul real sau literal al r ă spunsului subiectului, deci dac ă un anumitsubiect este a ş a cum

afirm ă c ă este prin r ă spunsul la un anumit item(v. diferen ţ a dintre chestionar ş i interviu), ci

interesul se centreaz ă perela ţ ia dintre r ă spunsul subiectului la item ş i alte dimensiuni compor-

tamentale implicite. Din aceste motive, scalele derivate empiric pot fimai subtile ş i mai dificil de

trucat decât cele ra ţ ionale.Aceast ă sc ă dere a validit ăţ ii aparente sau de con ţ inut face, înacela ş i

timp, ca scalele s ă fie ceva mai greu acceptate de subiec ţ i (ade-sea apar reac ţ ii de tipul: „Nu în ţ

eleg de ce v ă intereseaz ă acest lucru”sau „Nu în ţ eleg de ce acest aspect are importan ţă pentru

angajareamea ca…” etc). Acela ş i tip de cauz ă face scala destul de dificil deexplicat nespeciali ş tilor,

care presupun aceea ş i ecua ţ ie ca aceea ainterviului: interesul pentru con ţ inutul factual al

itemilor.Metoda analizei criteriului extern devine decisiv ă atunci când se pune problema utilit ăţ ii

predictive, practice a diferitelor criterii, deci pentru construirea unor chestionare de tip voca ţ ional sau

pentrutr ă s ă turi care sunt marcate de prejudecata mentalit ăţ ii comune.

Metoda analizei factoriale

11

Aceast ă metod ă pune accent pe analiza criteriului intern, res- pectiv pe tehnici statistice care permit

ca, o dat ă cu identificarea unuifactor care apare ca dimensiune responsabil ă de varia ţ ia semnificativ

ă a comportamentului, s ă construim ş i o scal ă pentru a defini psihologic ş i a evalua respectivul

factor.Pa ş ii în strategia analizei factoriale pornesc de la:1. construirea pe baze a priori a unui lot

relativ mic de itemi (celelaltemetode aveau fiecare în vedere selectarea final ă dintr-un num ă r ini ţ ial

mare de posibili itemi), itemi ce par s ă fie strâns lega ţ i defactorul vizat;

2. ace ş ti itemi sunt administra ţ i unui num ă r mare de subiec ţ i care, în paralel, sunt adesea testa ţ i ş

i cu alte instrumente identificate deja casemnificative în raport cu factorul sau dimensiunea vizat ă ;3.

se procedeaz ă la intercorelarea itemilor, matricea rezultat ă fiindanalizat ă factorial, rotat ă conform

procedurii alese, ob ţ inându-se oclusterizare care este responsabil ă de un anumit cuantum al varia- ţ

iei comportamentului subiec ţ ilor testa ţ i;4. se determin ă corela ţ ia fiec ă rui item cu factorul sau

factorii rezulta ţ i(înc ă rc ă tura factorial ă a itemului);5. vor fi selecta ţ i pentru scala final ă acei itemi

care au cea mai înalt ă înc ă rc ă tur ă factorial ă . Ceea ce am ob ţ inut este o solu ţ ie structural ă simpl

ă , în care fiecare dintre factori este responsabil pentru o anu-mit ă tr ă s ă tur ă .În aceast ă metod ă pot

interveni distorsiuni datorate metodei deanaliz ă factorial ă (Hofstee, De Raad, Goldberg, 1992;

Hendriks, Hofstee,De Raad, 1993) sau „lipsei de distinctivitate conceptual ă între structur ă ş i

fenomen” (Perugini, 1993). În aceste condi ţ ii, abilitatea cercet ă toruluiconst ă în analiza semnifica ţ

iei psihologice a itemilor care structureaz ă un anumit factor, pentru a da consisten ţă psihologic ă ,

sens calitativ,acelui produs al analizei statistice cantitative.

Se disting în principal teste directe, care se adreseaz ă direct comportamentului observabil sau care

poate fi evaluat con ş tient, precum chestionarele sau inventarele de personalitate, ş i teste in-directe,

sau proiective, care se adreseaz ă întregului personalit ăţ ii ş iaspectelor incon ş tiente (exemplu, testul

Szondi) (DP 85) tr ă s ă tur ă de personalitate , reprezint ă o dispozi ţ ie sau caracteristic ă subiacent ă

presupus ă care poate fi folosit ă ca o explica ţ ie pentruregularit ăţ ile sau aspectele consistente ale

comportamentului acesteia.În sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament,

percepere,gândire caracteristice pentru o persoan ă ; acest sens este folosit strictdescriptiv, f ă r ă

existen ţ a unei inten ţ ii explicative (DP 85) tr ă s ă tur ă , în genere o caracteristic ă rezistent ă care

poate servi caexplica ţ ie pentru regularit ăţ ile comportamentale observate la acea per-soan ă , pentru

ceea ce este consistent în comportamentul ei. Tr ă s ă turaeste o entitate teoretic ă care este folosit ă

pentru a explica consisten ţ elecomportamentale ale persoanei sau diferen ţ ele dintre consisten ţ

elecomportamentale ale mai multor persoane; în acest sens, este incorects ă utiliz ă m termenul pentru

a desemna aceste aspecte comportamen-tale în sine

12

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA

Prezentarea Chestionarului de Personalitate California cuprinde:aspecte generale privind tr ă s ă turile

de personalitate; teoria lui H. Gough privind dimensiunile interrela ţ ionare ale personalit ăţ ii; concep ţ

ia luiGough privind evaluarea personalit ăţ ii ş i construirea unui chestionar dedicat normalit ăţ ii;

varianta din 1972 a Inventarului de PersonalitateCalifornia (cele 18 dimensiuni standard ale personalit

ăţ ii normale ş i prezentarea scalelor; interpretarea scalelor); utilizarea datelor C.P.I.în consiliere educa

ţ ional ă ş i voca ţ ional ă ; scalele abreviate ale M.M.P.I.ob ţ inute din r ă spunsurile la chestionarul

C.P.I.; date despre cercetare,despre varianta 1987 a C.P.I. ş i modelul cuboid; exemplificarea inter-

pret ă rii unui profil. De asemenea, sunt prezentate conceptele semni- ficative, un test cu întreb ă ri de

evaluare ş i referin ţ ele bibliografice

CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI – 16 PFQCHESTIONARUL DE ANXIETATE -

CCHESTIONARUL DE PERSONALITATEPENTRU ADOLESCEN Ţ I - H.S.P.Q.

Prezentarea Chestionarelor construite R.B. Cattell cuprinde ur-m ă toarele aspecte: teoria factorial ă a

lui R.B. Cattell privind formarea ş i func ţ ionarea personalit ăţ ii; chestionarul 16 factori primari – 16

PFQ; chestionarul de personalitate pentru adolescen ţ i – HSPQ; exemplificare profil 16 PFQ;

chestionarul Cattell privind nivelul anxiet ăţ ii „C”:exemplificarea unui profil C. Sunt prezentate

conceptele caracteristice,un test de evaluare a cuno ş tin ţ elor ş i referin ţ ele bibliografice.

Date despre chestionar

Pentru a evalua tr ă s ă turile identificate prin analiza factorial ă ,Cattell construie ş te ş i public ă în

1950 chestionarul 16 PF denumit„Chestionarul celor 16 factori ai personalit ăţ ii”.Inventarul porne ş te

de la cele 12 tr ă s ă turi surs ă definite prin ana-liza factorial ă , iar itemii sunt selecta ţ i pe baza satura

ţ iei în factorii res- pectivi, f ă r ă a se specifica felul în care au fost ini ţ ial formula ţ i sau ale ş i.Multe

dintre denumirile tr ă s ă turilor sunt formul ă ri speciale ale luiCattell. Pentru acesta ceea ce are

importan ţă este exactitatea ş tiin ţ ific ă aterminologiei ş i, în acest scop, a elimin ă rii tuturor conota ţ

iilor specificelimbajului obi ş nuit, alege solu ţ ia redefinirii exacte a conceptelor folosite ş i, mai mult,

a sistematiz ă rii ş i cod ă rii termenilor. În acest sens, ches-tionarul este indicat s ă fie utilizat doar de

profesioni ş ti familiariza ţ i cuteoria lui Cattell ş i cu semnifica ţ ia exact ă a fiec ă rui factor.Cattell a

fost dintre cei care au instaurat o rigoare în multitudineade termeni pentru diferi ţ i factori ai personalit

13

ăţ ii, pledând ş i introducândîn cele din urm ă un cod universal denumit „Index universal” care îi

permite s ă înmagazineze coerent rezultatele diferitelor cercet ă ri. Ini ţ ialsistematizarea a început prin

simboluri – litere, apoi simboluri numerice.Aceast ă list ă în care fiec ă rui factor i se d ă un indicativ

de cod U.I.(index universal) nu separ ă factorii de tip abilitate mental ă , de cei tem- peramentali, sau

de cei dinamici. În anexa 4 a lucr ă rii Personalitate ş imotiva ţ ie. Structur ă ş i m ă surare prezint ă

detaliat acest Index universal.Con ţ inutul itemilor este exprimat prin dou ă modele: unii includîntreb ă

ri legate de propriul comportament al subiectului care r ă spunde, precum ş i exprimarea unor opinii

sau atitudini generale despreoameni; ceilal ţ i cer subiectului s ă aleag ă între dou ă posibile ocupa ţ ii,

activit ăţ i recreative, tipuri de oameni sau alternative privind judec ăţ ide valoare. Exist ă ş i itemi

verbali sau numerici destina ţ i evalu ă rii unuifactor de abilitate rezolutiv ă .Chestionarul are dou ă

forme paralele, a câte 26 itemi. Poate fiutilizat cu ambele forme simultan. Dar, cercet ă rile au

demonstrat o marefidelitate a acestor forme pentru toate cele 16 scale ale chestionarului(de la .50

la .88), coeficien ţ ii de omogenitate (de la .22 la .74) ş i de vali-ditate (de la .32 la .86), care îndrept ăţ

esc o echivalare a scorurilor pentruforma A ş i B. Numeroase studii au fost realizate pentru a reliefa

validitatea em- piric ă a chestionarului, de asemenea numeroase traduceri, experiment ă ri ş i norm ă ri

pe popula ţ ii nonamericane. Exist ă ş i norm ă ri realizate pe popula ţ ia româneasc ă . Foaia de profil a

testului indic ă manifest ă rilecomportamentale pentru cele dou ă extreme ale dimensiunii care

trebuieîn ţ elese din perspectiva datelor de cercetare privind factorii respectivi.

INVENTARUL DE PERSONALITATE MYERS-BRIGGS

Testul urmator este o adaptare a celui mai popular test de pesonalitate din lume: MBTI - Myers-Briggs

Type Indicator. Acest tip de test mai poarta denumirea si de Test de personalitate Jung - dupa

psihologul care a creat cele 16 tipologii de personalitate: elvetianul Carl Gustav Jung, fondatorul

psihologiei analitice.

Potrivit teoriei Tipurilor Psihologice apartinand lui Jung, cu totii suntem impartiti in tipuri

fundamentale, iar capacitatea fiecaruia de a procesa diferite informatii este limitata de tipul caruia ii

apartinem. Pentru inceput, Jung a stabilit patru caracteristici sau predispozitii principale ale

personalitatii:

•  Dupa directia activitatii, avem Extravertit (E - Extraversion) si Introvertit (I - Introversion).

14

•  Potrivit modului de asimitare a informatiei, avem Senzorial (S - Sensing) si Intuitiv (N - Intuition).

•  In functie de procesul utilizat in luarea deciziilor avem Reflexiv (T - Thinking) si Afectiv (F -

Feeling).

•  Dupa metoda de procesare a informatiei primite avem Judecativ (J - Judging) si Perceptiv (P -

Perceiving).

CHESTIONARUL EYSENCK DE PERSONALITATE, EPQ Ş I INVENTARUL EYSENCK DE

PERSONALITATE,

Fidel concepţiei behavioriste, H.Eysenck consideră personalitatea, ca fiind alcătuită din trăsături

măsurabile, ce pot fi identificate prin analiza factorială :” personalitatea este un concept izvorît din

comportament,iar comportamentul este,prin definiţie, observabil şi măsurabil”. Eysenck crede că

trăsăturile şi dimensiunile personalităţii sunt modelate mai mult de moştenirea genetică decît de mediu.

Aceste trăsături şi dimensiuni ar rămîne, după Eysenck, stabile de-a lungul vieţii, din copilărie pînă la

maturitate, în pofida influenţelor ambientale şi sociale diferite la care persoana este expusă.

EYSENCK a dezvoltat cîteva instrumente de evaluare a personalităţii, larg utilizate, astfel, avem:

Chestionarul Medical MAUSLEY (MMQ), Inventarul de Personalitate EYSENCK (EPQ) şi Inventarul

de Personalitate Eysenck (EPI). Cele trei dimensiuni ale personalităţii pe care le-a propus EYSENCK

sunt:

- Extroversiune vs. Introversiune (E) ;

- Nevroticism vs. Stabilitate emoţională (N) ;

- Psihoticism vs. Controlul impulsurilor (P ) ;

Ponderea cea mai mare a cercetărilor lui Eysenck se concentrează asupra dimensiunilor E şi N. Aceşti

factori sunt evaluaţi prin intermediul Inventarului de autodescriere – EPI, în care subiectului i se cere

să răspundă cu „da” sau „nu” la 57 de întrebări. Inventarul are două forme ( A sau B) şi alături de

factorii E şi N,conţine şi o „scală a minciunilor”, L, destinată măsurării tendinţei subiecţilor de „ a

pretinde că sunt buni”, atunci cînd completează inventarul. Elaborarea celor două forme permite

retestarea subiectului, acestea fiind utilizate fie separat, fie combinate. Itemii inventarului EPI sunt

prezentaţi sub forma unor întrebări dihotomizate, ele obligînd subiectul să aleagă între două posibilităţi

de răspuns, acest fapt limitînd posibilitatea de exprimare a subiectului, dar uşurînd cotarea

răspunsurilor.

15

CHESTIONARUL DE TENDINŢE ACCENTUATE SMIESCHECK

Chestionarul îşi propune evidenţierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalităţii clinice / accentuate dezoltată de Leonhard. Este construit în 1970 şi studiul de traducere şi experimentare îi aparţine lui Nestor (1975) Chestionarul cuprinde 10 scale, fiecare cu un număr de 12 , 8 sau 4 itemi (vezi TABELUL 1), corespunzând celor 10 tipuri de trăsături accentuate:

1.- Demonstrativitatea 2.- Hiperexactitatea 3.- Hiperperseverenţa 4.- Nestăpânirea 5.- Hipertimia 6.- Distimie 7.- Ciclotimie 8.- Exaltare 9.- Anxietate10.- Emotivitate

Chestionarul îşi propune evidenţierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalităţii clinice / accentuate dezvoltată de Leonhard Este construit în 1970 şi studiul de traducere şi experimentare pentru varianta românească îi aparţine lui Nestor 1975 . Există 10 scale, fiecare cu un număr de 12 ifemi, 8, sau 4 itemi, corespunzând celor 10 tipuri de trăsături accentuate: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverenţă, nestăpânire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate. Subiectul răspunde prin Da sau Nu, majoritatea itemilor având cheia în Nu. Există un coeficient de ponderare a răspunsurilor. Nu există o normare propriu-zisă a testului, dar prin ponderare cota maximă, cu semnificaţia de "accentuare" semnificativă a respectivului aspect este aceeaşi, 24. În ordine descendentă, interpretarea indică severitatea tendinţei pentru valoarea 18, iar valoarea 12 reprezintă, conform autorului limita de la care putem diagnostica o tendinţa spre accentuare în comportament.

.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA

Prima editie a testului apare in 1951, autorii fiind Stark R. Hathaway si J. Charnley McKinley, de la Universitatea Minnesota. Ultima editie a fost realizata in 1990 de o echipa formata din J. Butcher, G. Dahlstrom, J. Graham si A. Tellegen  si poarta numele de MMPI – 2.

16

MMPI fiind un test dstinat evaluarii clinice, problema care apare legat de acesta priveste relatia dintre modificarea conceptiilor privind psihopatologia si conceptia despre  evaluarea psihologica de-a lungul a celor peste 50 de ani de existenta si utilizare a testului. Varianta din 1951 a testului apartine ca si conceptie unei generatii trecute de teste clinice si a fost supusa unor repetate reevaluari, varianta MMPI 2 (aflata in uz curent in momentul de fata) fiind diferita fata de prima varianta ca mod de concepere a diagnosticului. Validarea prin criteriul extern (care in momentul constructiei testului a constituit o mare realizare), in prezent constituie o sursa de discutii privind validitatea diagnostica a scalelor separate, categoriile nosologice psihiatrice modificandu-se destul de mult in acest interval de timp.

Interpretarea se face separat pe cele 2 sexe, existand seturi de norme diferentiate. Varsta minima de aplicare este 16 ani.

CHESTIONARUL PSIHOPATIE, NEVROZ Ă , PARANOIA, P.N.P.

Testul este alcatuit din 3 subteste: un chestionar care are 4 scale: de sinceritate, de nevrotism, de tendinte paranoide, de tendinte psihopate; un test asociativ verbal; un test de gusturi alimentare.

Aplicare: Testul se aplica fara limita de timp, instructajele se fac pentru fiecare subtest in parte. Subiectul este avertizat sa nu noteze nici un raspuns la rubrica '?' pe foaia de raspuns. Se aplica individual sau colectiv. Recomandat pentru adulti si tineri.

Testul numarul.1 (gusturi alimentare) - se retine numarul alimentelor subliniate si se trece in rubrica corespunzatoare (Gust al.) pe foaia de profil.

Testul numarul 2. (chestionarul) - se aplica cele patru grile si se trec punctajele in rubricile corespunzatoare (Nesinceritate, Nev. Pa., Ps.) a foii de profil.

Testul numarul 3. (asociativ verbal) – se aplica grila si se trec pe foaia de profil punctele in rubrica corespunzatoare (Conexiuni verbale). In cazul testelor 2 si 3 se acorda un punct pentru fiecare raspuns coincident cu grila.

Se lucreaza pe foaia de profil corespunzatoare nivelului cultural al subiectului.

Indicele de gravitate patologica creste direct proportional cu cresterea rezultatelor peste 70. La scala de

minciuna, performante peste 70 note T indica dorinta de a se pune intr-o lumina favorabila

17

BIBLIOGRAFIE:

2. Alexandru Roșca, Copii superior înzestrați, Editura Institutului de Psihologie al Universității din Cluj la Sibiu, 1941

3. Mihai Jigău, Copiii supradotați, Editura Știință și Tehnică, București, 19944. Carmen Crețu, Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iași, 1997, ISBN 973-683-010-15. Carmen Crețu, Curriculum diferențiat și personalizat, Editura Polirom, Iași, 1998, ISBN 973-683-

202-36. Yolanda Benito, Copiii supradotați. Educație, dezvoltare emoțională și adaptare socială, Editura

Polirom, Iași, 2003, ISBN 973-683-661-47. Maria-Liana Stănescu, Instruirea diferențiată a elevilor supradotați, Editura Polirom, Iași,

2002, ISBN 973-683-800-58. Doru Vlad Popovci, Introducere în psihopedagogia supradotaților, Editura Fundației Humanitas,

București, 2004

18