1

Facultatea de Agricultura Anul II-IEA

DEZVOLTARE REGIONALĂ

Suport de curs

Titular: Sef.lucr.dr. UNGUREANU George

2

Cuprins

CAPITOLUL I.............................................................................................................................. 4 1. ELEMENTE ALE MODELELOR CLASICE SI MODERNE................................................ 4 DE DEZVOLTARE REGIONALA ............................................................................................ 4

1.1. Regiunea ca mediu de dezvoltare.................................................................................. 4 1.2. Modalitati de dezvoltare a regiunilor....................................................................... 5 1.3 Convergenta interregionala ......................................................................................... 6 1.4. Rolul oraselor in dezvoltarea regionala .................................................................. 6 1.5 Obiective si politici regionale ..................................................................................... 7 1.6. Tipuri de patologii regionale ........................................................................................ 7

1.6.1 Modalitati de interventie a statului la nivel local si regional........................... 7 CAPITOLUL II ........................................................................................................................ 10

2. ECONOMIA POLITICII REGIONALE A UNIUNII EUROPENE ............................. 10 2.1. Conceptul de politică regională în cadrul grupărilor integraţioniste ....................... 10 2.2.Evidenţierea şi caracterizarea decalajelor regionale din Uniunea Europeană ........ 10 2.3.Conţinutul politicii regionale a Uniunii Europene ...................................................... 10 2.4.Viitorul politicii regionale a Uniunii Europene ........................................................... 12 2.5. POLITICI REGIONALE ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE..................................... 13 -PRIVIRE DE ANSAMBLU ................................................................................................ 13

2.5.1.Istoricul politicilor regionale în Uniunea Europeană........................................... 14 2.5.2.Evoluţii ale politicilor regionale în Uniunea Europeană...................................... 14 2.5.3.Politicile regionale naţionale şi cele ale Uniunii Europene .................................. 14 2.5.4.Obiectivele politicilor regionale ale Uniunii Europene ........................................ 15 2.5.5. Politica Regională în România .............................................................................. 15 2.5.6 Dezvoltarea regională în folosul regiunilor .............................................................. 18 2.5. 7PLANUL NATIONAL DE DEZVOLTARE 2007-2013 ............................................................. 23 2.5.8.Strategia regionala de dezvoltare Nord-Est ( Moldova) 2007-2013.......................... 34

CAPITOLUL III....................................................................................................................... 40 INSTRUMENTELE DEZVOLTĂRII REGIONALE ALE UNIUNII EUROPENE PE PERIOADA 2007-2013...................................................................................................... 40

3.1 Abordarea problematicilor politicii de dezvoltare regională ..................................... 40 3.2. Instrumente pre-aderare............................................................................................... 41 3.3. Modalităţile practice de acţiune ale Fondurilor Structurale şi ale Fondului de...... 44

CAPITOLUL IV ....................................................................................................................... 46 POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ................................................................... 46 IN UNIUNEA EUROPEANA.................................................................................................. 46

4.1. Problematica dezvoltării regionale .............................................................................. 46 4.2.Cadrul de finanţare al UE în perioada 2007-2013: Priorităţi .................................... 47 4.3. Sursele de obţinere a fondurilor ................................................................................... 50

CAPITOLUL V .......................................................................................................................... 52 OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA ............................................. 52 RURALĂ ÎN ROMÂNIA......................................................................................................... 52

5.1 Caracterizarea economică şi socială a spaţiului rural din România ......................... 52 5.2. Obiective strategice ale dezvoltării rurale în România................................................... 55 5.3. Priorităţi şi măsuri de realizare a obiectivelor strategice .......................................... 60 în vederea restructurării şi modernizării sectorului ......................................................... 60 agroalimentar şi dezvoltării rurale ..................................................................................... 60

5.3.1. Sprijinirea schimbărilor şi ajustărilor în sectorul agro-alimentar şi silvicultură .. 60 5.3.2. Dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.................................................................... 62

3

5.3..3. Pescuit şi Acvacultură............................................................................................. 67 5.3.4. Asistenţa Tehnică ................................................................................................... 69

5.4. Strategia generală de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013 ............................... 70 Pentru fermele de productie vegetala acţiunile susţinute sunt următoarele :................... 73 Pentru ferme de cresterea animalelor si pasarilor acţiunile susţinute sunt următoarele: 74

Masura 311 - Diversificarea către activităţile non-agricole ..................................................... 77 5.5. Măsuri de dezvoltare rurală pretabile României, ...................................................... 80 pentru perioada 2007/2009 .................................................................................................. 80

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 88

4

CAPITOLUL I

1. ELEMENTE ALE MODELELOR CLASICE SI MODERNE

DE DEZVOLTARE REGIONALA In conformitate cu CARTA VERDE a Politicii Regionale in Romania (1997) actualul

model al regiunilor este rezultatul respectarii unor criterii teritorial-demografice si al unei analize a 7 indicatori statistici, dar parerea unor economisti est-europeni este aceea ca uneori desemnarea regiunilor pare a fi un efect al unor decizii politice centrale.

1.1. Regiunea ca mediu de dezvoltare Conform celor mai multe definitii, regiunea este o arie teritoriala, constituita intr-

un tot unitar, astfel incat se pot face aprecieri general valabile asupra acesteia ca intreg. Unul dintre motivele pentru care se opereaza impartirea in regiuni este dat de necesitatea usurarii analizei informatiilor (atat prin diminuarea volumului acestora, cat si prin cresterea posibilitatii de a observa anumite tendinte sau interdependenta la nivelul unei anumite arii teritoriale). Un al doilea motiv este reprezentat de necesitatea de administrare, de a implementa cat mai eficient politicile si programele guvernamentale, cele mai folositoare grupari regionale fiind acelea care urmeaza granitele unei jurisdictii administrative.

O caracteristica determinanta a regiunii este constientizarea unui interes regional comun, care este dat de corelatiile ce exista intre diferitele parti ale acesteia. In functie de natura acestor corelatii se disting doua tipuri de regiuni:

- omogene - caracterizate printr-o structura interna uniforma, activitatile economice fiind asemanatoare;

- functionale - in care omogenitatea este inlocuita de complementaritate. Cel mai semnificativ criteriu al impartirii pe regiuni este cel al integrarii functionale,

luandu-se asadar in considerare intensitatea interactiunilor economice, date de transferurile de bunuri si servicii, fluxurile de capital si forta de munca, numarul convorbirilor telefonice etc. Cu toate acestea, in delimitarea practica a unei regiuni se iau in considerare atat criteriul omogenitatii, cat si anumiti factori particulari ce tin de specificul fiecarei zone. Diferentele intre cele doua tipuri de grupari teritoriale sunt date de natura relatiilor care au loc la nivelul structurii interne a fiecareia. Regiunea omogena se caracterizeaza prin existenta unei oferte comune de bunuri si servicii rezultate din activitatile desfasurate in cadrul ei, prin urmare diferitii producatori din aceasta regiune nu au nici o motivatie in a face comert intre ei; pe de alta parte, in cazul regiunilor functionale, schimbul intern de bunuri si servicii constituie chiar ratiunea lor de a fi.

Intre diferitele activitati desfasurate in cadrul unei regiuni putem asadar deosebi urmatoarele tipuri de relatii:

-relatii verticale - caracterizate prin aceea ca produsul unei activitati constituie factor de productie pentru alta activitate;

-relatii orizontale - implica o competitie intre agentii economici producatori, fie pentru cucerirea pietei, fie pentru atragerea furnizorilor;

5

-relatii complementare - presupun atragerea in zona a ofertantilor de produse complementare celor fabricate pe plan local.

1.2. Modalitati de dezvoltare a regiunilor Criteriile luate in considerare la aprecierea nivelului de dezvoltare a unei regiuni sunt:

Criteriul demografic- cresterea procentuala a populatiei unei regiuni; -Criteriu! material - marimea venitului pe cap de locuitor; -Criteriul structural- schimbarile care au loc in

structura activitatilor desfasurate intr-o regiune (ex.: cresterea gradului de industrializare).

O incercare de a explica dezvoltarea unei regiuni a fost Teoria bazei economice, conform careia unele activitati sunt esentiale (de baza), in sensul ca o dezvoitare a acestora determine dezvoltarea generala a regiunii, in timp ce altele sunt neesentiale, adica progresul lor este determinat de dezvoltarea generala a regiunii. Teoria bazei economice identifica activitatile de baza ca fiind acele activitati care aduc capital din exterior, in principal prin producerea de bunuri si servicii destinate exteriorului regiunii; activitatile care produc pentru piata locala sunt prin urmare considerate a fi participanti pasivi la cresterea economica, dezvoltarea lor fiind doar o consecinta a a nivelului ridicat al venitului si al cererii existente pe piata respective.

Aceasta teorie prezinta insa cateva neajunsuri importante: - activitatile de baza in cresterea economica nu trebuie sa fie neaparat cele exportatoare, ci cele care due la schimburi interregionale semnificative, indiferent daca regiunea luata ca ansamblu este net exportatoare sau net importatoare; - exportul e considerat a fi singura sursa de crestere economica, concluzia care se desprinde fiind ca, pentru a se dezvolta din punct de vedere economic, o regiune ar trebui sa importe mai mult decat exporta, adica sa aiba o balanta comerciala deficitara.

Un alt model il reprezinta Analiza resurse-rezultate. Esenta acestui model o constituie studierea fluxurilor economice care au loc la nivelul unei regiuni, fiind luate in considerare urmatoarele cinci principale sectoare economice: - Sectorul intermediar - reprezentat de firmele private; - Gospodariile - familii si indivizi rezidenti sau angajati in cadrul regiunii; - Sectorul public - autoritatea locala si nationala; - Exteriorul - indivizi si activitati din afara regiunii; - Sectorul de capital - stocurile de capital fix si circulant.

Fluxurile de bunuri si servicii au loc si in interiorul sectorului intermediar, intre diversele firme care il compun, aceste fluxuri alcatuind cererea intermediara. Cererea finala e reprezentata de fluxurile de bunuri si servicii dinspre sectorul intermediar catre celelalte sectoare, intrucat aceste produse nu vor fi supuse prelucrarii, ci vor fi destinate exportului, consumului in gospodarii sau in sectorul public, sau incorporarii in stocul de capital.

Modelul studiat ia in considerare numai fluxurile dintre sectorul intermediar si celelalte sectoare, ignorand transferurile dintre gospodarii, sectorul public, exteriorul si sectorul de capital. In ciuda acestui neajuns, modelul resurse-rezultate este util pentru evidentierea anumitor efecte cumulative ale relatiilor verticale.

Analiza resurse-rezultate este evident un progres fata de teoria bazei economice, nu numai pentru ca ia in calcul mai multe elemente intr-o maniera mai detaliata, dar si pentru ca admite ca si alti factori, in afara de exporturi, pot fi cauze ale cresterii cererii finale si deci ale cresterii economice.

Modelele prezentate au doar rolul de a urmari relatiile de cauzalitate dintre diferite fenomene, fara a identifica sursa cresterii economice. Dar este evident ca in dezvoltarea economica a unei regiuni sunt implicati si alti factori externi, cum ar fi: Comertul -

6

exportul si importul de bunuri si servicii; Migratia fortei de munca; Migratia factorilor de productie, in special a capitalului; Politicile statului referitoare la colectarea si repartizarea veniturilor.

1.3 Convergenta interregionala Studiul factorilor care determina inegalitatile regionale (identificate in primul rand

prin inegalitatile in nivelul veniturilor) a dus la o ipoteza interesanta care a pornit de la observarea unei legaturi sistematice intre convergenta si divergenta regionala, pe de o parte, si stadiul procesului de dezvoltare pe de alta. Astfel, stadiile timpurii ale dezvoltarii economiei nationale sunt asociate cu disparitati crescute intre nivelurile veniturilor regionale, in timp ce intr-o economie care a atins maturitatea in dezvoltare, veniturile tind sa convearga.Prin urmare, in tarile care au trecut de la o economie predominant agrara, la una in care predominante sunt sectoarele secundar si tertiar, observam ca noile activitati tind sa se concentreze in cateva orase-cheie care au contacte cu tarile mai avansate si care dispun de o populatie numeroasa si diversificata ca structura. In acest stadiu al dezvoltarii, majoritatea regiunilor nu au inca un potential suficient al pietei locale si resurse locale pentru a sustine activitati noi si nefamiliare. Din aceasta cauza, este foarte probabil ca migratia fortei de munca sa se produca dinspre zonele mai inapoiate spre cele industrializate. Acest gen de migratie are un inalt grad de selectivitate, numerosi cercetatori in domeniu demonstrand clar ca imigrantii au de regula cariere si statut-uri net superioare non-imigrantilor cu aceleasi studii, varsta, calificare profesionala si apartinand aceleiasi culturi, fenomen care defavorizeaza regiunile de origine ale imigrantilor.

1.4. Rolul oraselor in dezvoltarea regionala Existenta unor centre urbane pare a fi conditia necesara (desi nu intotdeauna si

suficienta) pentu trecerea la o economie avansata, de o inalta productivitate. Orasele contribuie la procesul de dezvoltare prin simplul fapt ca ele sunt locuri in care

traiesc laolalta oameni provenind din diferite parti ale aceleiasi regiuni sau tari. La oras, conservatorismul si traditionalismul sunt mai putin accentuate fata de sate si, prin urmare, ele favorizeaza schimbarile sociale si economice.

Tot urbanizarea se afla la originea unui stil de viata in care munca este mai planificata si organizata, in care gama de profesiuni si directii de dezvoltare personala e mai larga, iar educatia si adaptibilitatea la schimbare sunt atu-uri esentiale. Datorita acestor aspecte, orasele au devenit principalele surse ale inovatiilor, ale noilor tehnici si tehnologii, noile produse si noile firme aparand intai la oras, intrucat aici accesui la idei si informatii este mult mai facil. Orasele sunt importante concentrari de clienti si fumizori receptivi la noi produse si cerinte. Ele asigura un climat social si de afaceri in care impedimentele traditiei si inertiei personate sunt minimizate, fiind apreciate initiativa si inovarea, si in care un inovator poate invata mai mult din contactele pe care le are zilnic cu concurentii, din informatiile disponibile in diferite medii de informare, din studierea inventiilor care apar nu numai in propriul oras, ci si in alte regiuni.

Marile orase sunt locuri unde apar noi tipuri de activitati si de aceea, inceputul industrializarii intr-o tara subdezvoltata este insotit de o crestere exploziva a acestor centre urbane si de o adancire a diferentelor economice si sociale dintre acestea si zonele rurale.

Odata cu procesul de dezvoltare au insa loc doua fenomene: - industriile tinere (infant industries) ajung la

maturitate, tehniciie lor se perfectioneaza si produsele cuceresc o piata tot mai larga. Ele nu mai sunt, prin urmare, dependente de avantajele oferite de mariie orase;

- odata cu cresterea pietei de desfacere, firmele sunt stimulate sa isi descentralizeze activitatea in afara marilor orase pentru a obtine costuri de distribute mai mici. Datorita standardizarii procesului de productie si a produselor, cat si sporirii resurselor financiare si materiale ale firmelor, marile orase isi pierd importanta, iar costul fortei de munca si a altor resurse locale devine chiar neatractiv de ridicat fata de costurile resurselor din centrele urbane mai mici, in timp ce orasele

7

mai mici si regiunile mai putin avansate atrag tot mai multe industrii mature, care au insa un ritm redus de crestere si ofera salarii mai mici. In prezent, observam o schimbare in distributia teritoriala a activitatiior economice, in sensul ca asistam la o accelerare a deplasarii industriilor de la centru la periferie, acestea din urma primind industrii tot mai tinere si deci cu un potential tot mai ridicat de crestere si descentralizare a procesului inovativ, astfel incat tot mai multe industrii noi si in crestere devin mai putin concentrate in marile centre urbane.

1.5 Obiective si politici regionale Criteriie de evaluare a dezvoltarii: a. Criteriul social vizeaza atingerea unui venit cat mai ridicat pe cap de locuitor,

reducerea somajului, siguranta locului de munca, echitate sociala. b. Criteriul economic, care ia in considerare cresterea economica regionala

agregata. Statul poate incuraja dezvoltarea regiunilor mai defavorizate prin programe de calificare

si recalificare a fortei de munca disponibile (ducand la reducerea somajului), prin servicii de informare cu privire la oferta de locuri de munca, eliminarea discriminator de orice fel din procesul de angajare, incurajarea mobilitatii fortei de munca.

1.6. Tipuri de patologii regionale -Regiuni Inapoiate in tari

subdezvoltate, aflate in pragul industrializarii, dar si in majoritatea statelor dezvoltate;

- Regiuni aflate in recesiune - caracterizate prin reducerea ratei de crestere economica, somaj si migrarea fortei de munca spre alte zone. Aceasta situatie se poate datora unei economii regionale bazate pe un numar redus de activitati, care au incetat sa se mai dezvolte, sau chiar au intrat in declin;

- Regiuni afectate in crestere economica excesiva - cum ar fi zonele urbane si zonele turistice, caracterizate printr- o concentrare a dezvoltarii economice, in detrimentul altor regiuni si prin atragerea masiva a fortei de munca din alte zone care duce la poluarea mediului, taxe si cheltuieli de intretinere ridicate, trafic greoi.

1.6.1 Modalitati de interventie a statului la nivel local si regional -Facilitarea accesului agentilor economici la resursele de

capital printr-un nivel redus ai dobazilor la credite si o serie de scutiri; de asemenea, statul, prin intermediul agentiilor locale si regionale de dezvoltare, poate face investitii directe in achizitionarea de pamant sau chiar construirea de parcuri industriale;

-Prin intermediul serviciilor de transport asigurate. Construirea sau amenajarea de noi drumuri, porturi, cai ferate;

-Achizitii guvernamentale, care de multe ori sunt folosite ca stimulente pentru cresterea cererii din zonele mai defavorizate;

- Subventionarea activitatilor de cercetare, care poate duce la identificarea de noi modalitati mai eficiente de folosire a unor resurse regionale mai putin cautate;

- Elaborarea si finantarea de planuri si programe de

dezvoltare regionala; - Alocarea de fonduri de la buget pentru imbunatatirea serviciilor publice locale, in

special pentru amenajarea si construirea de sco!i, retele de canalizare, biblioteci, asigurarea asistentei medicale s.a;

8

- Instruirea resurselor umane prin investitii in educatie, in calificare si recalificare, asigurarea asistentei la cautarea unui loc de munca, in combaterea discriminarii de orice fel, in incurajarea mobilitatii fortei de munca.

In legatura cu strategia care ar trebui urmata este necesar sa fie luate in discutie urmatoarele probleme:

-Este de dorit sa se obtina prosperitatea zonei sau prosperitatea oamenilor ? -Calitate sau eficienta ?

-Concentrarea sau dispersarea ajutoarelor guvernamentale ? - Alegerea instrumentelor adecvate de interventie a statului. Luand in considerare cele patru chestiuni mai sus enumerate, apar doua variante

teoretice de interventie a statului: - fie consideram forta de munca imobila, si atunci politica economica a statului ar trebui

concentrata pe dezvoltarea zonei, pe atragerea de investitori si deci de noi locuri de munca, strategie bazata pe ipoteza ca orice regiune are potentialul ei de dezvoltare, iar principalul instrument de interventie a statului este acordarea de stimulente potentialilor angajatori;

- fie consideram ca forta de munca poate fi stimulata pentru a se deplasa in alte zone si ca unele regiuni sunt lipsite de resursele necesare

4. Consideratii privind fundamentele teoriei europene de integrare regionala Definitia unei regiuni, in acceptiunea Consiliului Europei, este aceea de "interval de

dimensiuni medii, capabil de a fi determinat geografic si considerat a fi omogen". Este vorba insa doar de omogenitatea politica si administrativa, pentru ca in acceptiunea definitiei ARE (Adunarea Regiuniunilor Europene) , regiunile sunt "entitati politice de nivel inferior celui statal, care au competente exercitate printr-un guvern cu responsabilitatile unui organ ales”. Corespunzator acestei definitii, se identifica urmatoarele tipuri de regiuni:

- regiuni investite cu puteri legislative in domeniul legislatiei primare, a caror existenta e garantata de constitutia tarii sau de un acord federal;

- regiuni investite cu puteri legislative in domeniul legislatiei primare, a caror existenta nu e garantata de constitutia tarii sau de un acord federal;

- regiuni investite cu puteri legislative in domeniul legislatiei primare, intr-un cadru instituit de legislatia nationala, a caror existenta e garantata de constitutia tarii;

- regiuni investite cu puterea de a emite legi si/sau acte normative regionale, intr-un cadru instituit de legislatia nationala a caror existenta nu e garantata de constitutia tarii;

- regiuni investite cu puteri decizionale (nu legislative), avand consilii de conducere; - regiuni investite cu puteri decizionale (nu legislative), avand consilii de conducere

constituite prin votul autoritatilor locale alese. D.p.d.v. al existentei unui unui tip de guvern regional, avem urmatoarea clasificare:

- regiuni cu o gama larga de puteri (landurile germane); - regiuni cu puteri avansate (comunitati autonome spaniole); -regiuni cu puteri limitate (provinciile olandeze); - regiuni fara puteri (comitate engleze si irlandeze, regiunile grecesti “nomoi”).

Formele preferentiale de integrare a unui spatiu regional sunt: - integrarea prin fuziune sau absortie (a subregiunilor); - integrarea prin coordonarea strategiilor globale: armonizare; - integrarea prin rezistenta la integrare (solidaritati pozitive, locale sau teritoriale, ca

reactie la logica integrarii sau armonizarii). Rezultanta europeana a unei integrari intraregionale de mai sus trebuie sa fie o unitate

NUTS (Nomenclatorul UE al Unitatilor Teritoriale Statistice) corespunzatoare regiunii, cadrul receptiei si utilizarii resurselor de dezvoltare ale UE.

9

10

CAPITOLUL II

2. ECONOMIA POLITICII REGIONALE A UNIUNII EUROPENE

2.1. Conceptul de politică regională în cadrul grupărilor integraţioniste Dezvoltarea regională este un concept care s-a impus recent în literatura economică, reuşind să explice cauzele inegalităţilor în dezvoltarea economică a diferitelor regiuni ale Uniunii Europene, iar în politica statelor devenind o prioritate de politică economică în Uniunea Europeană, mai ales după aderarea Greciei, Spaniei şi Portugaliei, ţări cu un nivel de dezvoltare inferior celorlalte ţări UE şi marcate de însemnate dezechilibre regionale. Reliefarea şi cuantificarea dezechilibrelor între nivele de dezvoltare ale ţărilor sau regiunilor se face prin indicatori macroeconomici adaptaţi la nivel regional: PIB total sau PIB pe locuitor (cel mai folosit indicator) şi prin alţi indicatori precum: decalajul între venituri, între nivelurile productivităţii muncii, între gradul de ocupare a forţei de muncă, în ce priveşte dotarea şi accesul la resursele naturale, densitatea infrastructurii, rata şomajului etc. Datorită divergenţelor şi disparităţilor regionale existente a apărut preocuparea autorităţilor de adoptare a unor strategii regionale pe termen lung care să direcţioneze alocarea resurselor în scopul atenuării şi eliminării decalajelor regionale. În aceste condiţii devine necesară intervenţia statului pentru elaborarea politicii de dezvoltare regională şi pentru alocarea resurselor necesare. 2.2.Evidenţierea şi caracterizarea decalajelor regionale din Uniunea Europeană În Uniunea Europeană sunt evidenţiate două tendinţe ale dezvoltării regionale care s-au succedat la momente diferite de timp:

atenuarea disparităţilor regionale (convergenţa regională); accentuarea disparităţilor regionale (divergenţă în dezvoltarea regională).

Disparităţile sunt evidenţiate mai ales între regiunile urbane şi regiunile rurale, existâd o strânsă legătură între gradul de dezvoltare economică şi gradul de urbanizare al unei regiuni. Chiar dacă regiunile urbanizate sunt considerate regiuni dezvoltate, ele sunt totodată, regiunile în care sunt concentrate cele mai multe probleme ale U.E.: grad puternic de poluare, sărăcie, şomaj, polarizarea populaţiei după venit etc. Pentru eliminarea disparităţilor în dezvoltarea infrastructurii a fost creat in anul 1988 un instrument financiar nou, “Fondul de coeziune”, care furnizează asistenţă regională pentru finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură şi în protecţia mediului. Există discrepanţe şi în ceea ce priveşte distribuţia interregională a activităţilor de cercetare-dezvoltare care sunt concentrate în regiunile dezvoltate. Caracteristica actuală a dezvoltării UE este de divergenţă regională alimentată de:

mobilitate redusă a forţei de muncă în interiorul UE; reticienta statelor membre pentru o politică regională centralizată şi unitară.

2.3.Conţinutul politicii regionale a Uniunii Europene Deşi în Tratatul de la Roma nu a fost prevăzută realizarea unei politici regionale comunitare, era inserată preocuparea ţărilor membre de a întări unitatea economiilor lor şi de a asigura o dezvoltare armonioasă, reducând decalajul între regiuni şi întârzierile din partea celor mai puţin favorizate.

11

Tratatul a prevăzut crearea Fondului Social European (FSE) pentru susţinerea ocupării forţei de muncă şi mobilităţii lucrătorilor în interiorul comunitar precum si prevederea prin care se constatau diferenţele existente între state din punctul de vedere al nivelului de bunăstare, premisă de la care s-a pomit mai târziu, în crearea Băncii Europene de Investiţii, care încă de la creare a fost cel mai important instrument al politicii regionale. Momente importante ale politicii regionale au fost:

in anul 1975, odată cu aderarea Marii Britanii, Danemarcei şi Irlandei; Irlanda şi Danemarca erau ţări care se confruntau cu serioase probleme legate de regiunile rurale slab dezvoltate, ceea ce a impus adoptarea Directivei privind regiunile defavorizate; Anglia, Franţa, Germania, Belgia se confruntau cu fenomenul

restructurărilor industriale din sectoarele minier şi siderurgic, fapt ce a condus la instituirea Fondului European de Dezoltare Regională (FEDR); adoptarea, în anul 1986, a Actului Unic European, în care se recunoaşte şi se

consacră importanţa politicii regionale, în măsură să atenueze disparităţile regionale; in anul 1999, pe baza conceptului de coeziune teritorială înscris în Tratatul

UE, dimensiunea teritorială a fost adăugată celorlalte două dimensiuni ale coeziunii, respectiv cea economică şi socială; reforma politicii regionale s-a înfăptuit începând cu 1988 prin definirea clară a

obiectivelor, principiilor şi instrumentelor politicii regionale şi prin redefinirea sarcinilor pe linia gestionării fondurilor structurale şi a activităţii Băncii Europene de Investiţii. in 1995 au aderat Austria, Finlanda şi Suediei la UE avand efecte şi asupra

politicii regionale concretizate în înserarea a noi obiective. Tratatul de la Maastricht menţionează necesitatea de a se acţiona pentru reducerea disparităţilor de dezvoltare dintre regiunile ţărilor membre, hotărându-se instituirea Fondurilor de coeziune economică. Conceptul de coeziune economică va deveni un obiectiv ale Comunităţii Europene; Agenda 2000, în definirea politicii regionale porneşte de la ideea de coeziune

economică şi socială, arătând că în prezent, conceptul de integrare economică devine mai credibil numai în condiţiile menţinerii unei coeziuni economice şi sociale suficiente între ţările membre. problemele create de diversele extinderi au impus realizarea unor reforme (1988,

1993, 1999), care au vizat dezvoltarea şi completarea politicii regionale. În prezent, această politică este structurată pe o serie de instrumente şi obiective şi este ghidată de către o serie de principii de bază, punându-se un accent deosebit pe cerinţele de programare, parteneriat, monitorizare, evaluare şi control în utilizarea fondurilor comunitare.

Obiectivele politicii regionale ale UE precizate în diferite documente sunt: 1.Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu întârziere în dezvoltare; pentru aceasta vor fi utilizate următoarele fonduri: FEDR, FEOGA, FSE, IFOP. 2.Reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial; participă la realizarea acestor obiecţie FEDR, FSE; 3.Combaterea şomajului de lungă durată, inserţia profesională a tinerilor şi promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei; participă doar FSE; 4.Adaptarea forţei de muncă la mutaţiile industriale şi evoluţia sistemelor de producţie; participă doar FSE; 5.Adaptarea structurilor agricole în cadrul reformei Politici Agricole Comune (PAC) şi modernizarea şi restructurarea pescuitului; participă FEOGA şi IFOP; 6.Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor ce au o densitate a populaţiei extrem de redusă (Sub 8 locuitori/km2); participă FEDR, FSE, FEOGA.

12

Principiile politicii regionale sunt: 1. Principiul programării multianuale a finanţării proiectelor de dezvoltare regională, care presupun finanţarea programelor pe o perioadă de 3-5 ani, statele beneficiare având obligaţia prezentării de documente cu eşalonarea anuală, pe destinaţii şi obiective. 2.Principiul subordonării care presupune subordonarea planurilor de dezvoltare regională unor obiective prioritare ale politicii regionale europene. 3.Principiul partenerialului, adică realizarea de parteneriale la nivel local, naţional, regional, între autorităţile comunitare şi cele naţionale sau locale. 4.Caracterul adiţional, complementar al măsurilor comunitare care au rolul de a evita utilizarea fondurilor comunitare ca substituent al resurselor naţionale. 5.Compatibilizarea măsurilor de politică regională cu celelalte politici sectoriale. 6.Principiul concentrării eforturilor spre regiunile cel mai puţin dezoltate şi evitarea disipării fondurilor spre un număr mare de obiective. Cele mai importante instrumente ale politicii regionale a UE sunt:

Fondurile structurale existente în 1988 erau: Fondul Social European, Fondul European de Orientare şi Dezvoltare Agricolă, Fondul European de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Din 1993, la acestea s-a mai adăugat Instrumentul Financiar de Orientare în Domeniul Pescuitului;

Fondul de coeziune creat din 1992, destinat Greciei, Portugaliei, Spaniei şi Irlandei vizează dezvoltarea infrastructurii de transport şi mediul;

Iniţiativele Comunităţii (IC) au ca scop gestionarea în teritoriu, a efectelor creării Pieţei Interne Unice. Iniţiativele Comunităţii permit adoptarea de măsuri de dimensiune transfrontalieră şi comunitară, depăşind sfera programelor şi măsurilor naţionale şi finanţarea unor necesităţi neprevăzute ale politicii regionale a Uniunii Europene. În anul 1999 politica regională a UE a cunoscut câteva modificări structurale fiind supusă unei reforme care urmăreşte: -ameliorarea eficienţei instrumentelor structurale prin concentrarea asupra unui număr mai mic de obiective ale politicii structurale; -menţinerea nivelului bugetar al coeziunii economice şi sociale; -extinderea eforturilor privind coeziunea regională şi în rândul viitoarelor ţări membre. Numărul de obiective s-a redus la patru: 1.Promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a regiunilor întârziate din punct de vedere economic; 2.Susţinerea reconversiei economice şi sociale a regiunilor care se confruntă cu dificultăţi structurale; 3.Dezvoltarea resurselor umane. 4.Eforturi financiare suplimentare pentru susţinerea lărgirii UE spre est, 2.4.Viitorul politicii regionale a Uniunii Europene Au fost formulate opinii pro si contra asupra oportunitatii menţinerii fondurilor structurale. Comisia şi diverşii reprezentanţi ai săi au prezentat însă argumente foarte convingătoare în favoarea menţinerii unei politici de coeziune comune, cum ar fi: a. rezultatele pozitive ale aplicării politicii regionale comune: investiţiile finanţate prin programe regionale au asigurat dezvoltarea mai rapidă a regiunilor mai puţin dezvoltate, în curs de restructurare economică; politica regională a contribuit direct la ameliorarea integrării politice şi geografice; politica de dezvoltare regională a asigurat capacitatea fizică pentru implementarea altor politici sectoriale.

13

b. procesul de convergenţă economică este departe de a fi încheiat în UE-25 sau UE-27. În opinia comisiei dacă se va menţine ritmul actual de desfăşurare a acestui proces, vor mai fi necesari 20-30 de ani pentru eliminarea totală a diferenţelor între PIB/locuitor al Spaniei, Greciei, Portugaliei, Irlandei şi ţările integrate în UE în 2004, pe de o parte, şi al restului UE-27, pe de altă parte. c. disparităţile existente deja în UE s-au dublat, practic, odată cu aderarea celor 10 ţări în anul 2004 şi a României şi Bulgariei, în anul 2007. Comisia estimează ca, dacă procesul de convergenţă se va desfăşura în acelaşi ritm ca în ultimul deceniu al secolului XX, finalizarea acestui proces cu ţările noi membre va dura cel puţin două generaţii. d. aproape 90% din programele pentru fondurile structurale contribuie la realizarea obiectivelor: competitivitate, societate informaţională, ocuparea forţei de muncă, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, fapt ce demonstrează, nu numai că nu se pune problema renunţării la politica regională comună după 2007, dar, în contextul extinderii considerabile a UE, necesitatea acestei politici va fi mai pregnantă decât până acum. Continuarea implementării politicii regionale, în viziunea Comisiei, implică: 1. necesitatea unei noi reforme a politicii regionale ca urmare a extinderii UE in 2004 şi 2007, reformă care să ofere oportunitate pentru creşterea eficienţei transparenţei şi responsabilităţii; 2. Soluţionarea divergenţelor între ţările membre în privinţa mărimii bugetului politicii regionale comune asa incat să se asigure politicii de coeziune o sumă totală conformă angajamentelor luate faţă de fostele ţări candidate şi, în acelaşi timp suficientă pentru a trata problemele vechilor ţări membre. 3.Prioritare în politica de dezvoltare regională trebuie să devină programele referitoare la competitivitate, dezvoltare durabilă şi restructurare economică şi socială. Viitoarele programe vor fi grupate în jurul a trei priorităţi comunitare: convergenţa competitivităţii regionale şi ocuparea forţei de muncă şi cooperarea teritorială europeană. 4.Programele din cadrul obiectivului "convergenţă" vizează ţările şi regiunile mai puţin dezvoltate, cu un PIB/locuitor mai mic de 75% din media comunitară şi vor fi susţinute de FEDR, FSE şi Fondul de Coeziune. 5.Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă. FEDR va fi unica sursă de finanţare pentru noile programe regionale, iar FSE va susţine programele de reconversie a forţei de muncă, pregătire profesională şi atragere a forţei de muncă feminine în activitatea economico-socială. 6.Cooperarea teritorială regională pe probleme de importanţă comunitară la nivel transfrontalier, transnaţional şi interregional (finanţate de FEDR) 7. Comisia Europeana considera ca politica regionala va juca un rol major în UE lărgită, însă eficienţa sa va fi condiţionată de realizarea unei reforma mai profunde decât ultima, din anul 1999.

2.5. POLITICI REGIONALE ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE

-PRIVIRE DE ANSAMBLU Politicile Regionale trebuiesc considerate a fi un element economic de nivel regional, înţelegând prin asta că dezvoltarea regională, abordată strict în cadrul unei regiuni de tip european, trebuie să se sprijine pe politici de dezvoltare proprii, corespunzătoare particularităţilor şi necesităţilor ariei teritoriale analizate, e drept, într-un context sinergic naţional, ţinând cont mai ales de strategiile sectoriale de dezvoltare regională-apanaj al statului.

14

2.5.1.Istoricul politicilor regionale în Uniunea Europeană Prima politică regională europeană a fost introdusă în Marea Britanie prin Actele Zonelor Speciale din 1934 şi 1937 prin care se acorda asistenţă preferenţială-sub forma împrumuturilor pentru întreprinderile mici, reduceri de taxe, asistenţă în transferarea forţei de muncă şi crearea unor yone de comerţ-pentru reabilitarea zonelor industriale afectate de rate ridicate ale şomajului. Anii ’60 şi începutul anilor ’70 au fost “epoca de aur” a politicilor regionale.În timp ce unele regiuni s-au bucurat de o creştere economică rapidă, altele nu au avut parte de această prosperitate, şomajul în aceste regiuni fiind ridicat. Date fiind aceste condiţii, justificarea economică a politicii regionale(prin redistribuirea activităţilor economice de la regiunile afectate de supracreştere la cele cu probleme-resursele neutilizate sau insuficient utilizate putând fi redirecţionate, contribuind astfel la creşterea naţională) era destul de puternică.

2.5.2.Evoluţii ale politicilor regionale în Uniunea Europeană

După cum au arătat anii ’90, în Europa Politicile Regionale erau un domeniu dinamic de cerecetare şi elaborare de noi politici. La nivelul Uniunii Europene, guvernele statelor membre şi Comisia Europeană erau prinse într-o dezbatere asupra modului de alocare a viitoarelor fonduri ale Uniunii Europene pentru regiuni suferind de sub-dezvoltare, restructurare industrială, declin rural şi populaţie scăzută. În ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est, erau pe punctul de a apare politici regionale orientate către piaţă, cu noi legislaţii, instituţii şi instrumente care se adresau numeroaselor disparităţi regionale.Specificitatea contextului dezvoltării regionale în ţările candidate se rezuma la necesitatea trecerii de la un set de instrumente proprii economiei planificate a statului socialist la un kit compatibil cu economia de piaţă, pe de o parte, de la tradiţionalul concept egalitarist al politicii regionale la conceptul modern de “dezvoltare endogenă, pe de altă parte”. Acest concept al dezvoltării regionale se baza pe o politică indirectă care trebuia “să îmbunătăţească infrastructura locală economică şi socială, să dezvolte propriile resurse ale ariilor teritoriale şi să creeze o înaltă calitate de “mediu favorabil” care să stimuleze activitatea economică şi creşterea ocupării”.

2.5.3.Politicile regionale naţionale şi cele ale Uniunii Europene Istoria economică regională ne arată faptul că cele mai vechi politici regionale din vestul Europei au fost cele puse în practică de guvernele naţionale. Cadrul de aplicare a politicilor regionale naţionale s-a schimbat semnificativ în ultimii 30-40 de ani. Criza petrolului de la începutul anilor ’70 şi urmările acesteia legate de reducerea creşterii economice şi creşterea şomajului au dus la limitarea cheltuielilor publice şi la punerea accentului mai degrabă pe creşterea economică naţională decât pe redistribuire. În timpul anilor ’80, intervenţia statului a fost redusă prin politici de liberalizare economică, neintervenţionism şi privatizare; sprijinul direct acordat firmelor a fost înlocuit prin forme indirecte de asisitenţă, în principal prin niveluri reduse de impozitare şi susţinerea serviciilor de training şi consiliere, precum şi a inovării. O gamă largă de politici regionale naţionale pot folosi regiunilor problemă.Acestea includ politici de egalizare fiscală(Germania şi Spania) care au drept scop reducerea diferenţelor regionale privind cheltuielile publice; politici pentru bunăstarea indivizilor(Danemarca) care, prin abordarea inegalităţilor dintre indivizi, pot ajuta deasemenea la reducerea disparităţilor regionale şi uniformizarea dispoziţiilor legale privind aprovizionarea cu servicii(politici în Franţa şi Suedia) care urmăresc să asigure aplicarea standardelor serviciilor publice în regiunile care s-ar putea afla în incapacitate de plată. Trăsătura distinctivă a politicilor regionale ale UE este aceea ca ele sunt politici ce încurajează dezvoltarea economică cu o concentrare deosebită pe regiunile problemă. Ele nu implică doar un transfer reactiv de resurse între regiuni, ci mai degrabă au scopuri de dezvoltare economică

15

regională pe termen lung, obiective spaţiale explicite şi implică intervenţii politice active la nivel regional pentru a atinge aceste scopuri şi obiective. Politica regională nu era un fenomen total nou nici în CEEC. Planificarea zonală în interiorul unui cadru sectorial existent în perioada socialistă şi acţiunile de politică regională din Europa de Vest au fost preluate în unele ţări cu economie mai liberală, cum ar fi Ungaria şi Slovenia. În perioada de după 1990, politicile regionale bazate pe economia de piaţă s-au dezvoltat lent în cele 10 ţări candidate.În locul lor prioritatea a fost acordată reformelor politice şi macroeconomice într-un moment al resurselor limitate şi în faţa unei crize economice naţionale. Politicile regionale, sub o anumită formă, sunt acum în desfăşurare în fiecare dintre fostele şi rămasele ţări candidate; au fost create instituţii relevante la nivel naţional şi regional şi un şir de instrumente politice sunt deja existente.

2.5.4.Obiectivele politicilor regionale ale Uniunii Europene Politicile regionale ale ţărilor vest europene aveau o gamă largă de scopuri şi obiective.În termeni economici, obiectivele politicilor regionale făceau obiectul a două tipuri de scopuri: eficienţă naţională agregată-care implică o mai eficientă alocare a resurselor regionale pentru maximizarea câştigului naţional net şi echitate interregională, care implică o distribuţie egală în spaţiu a veniturilor, şomajului sau infrastructurii. Pentru multe state, se putea identifica o tendinţă pe termen lung de a acorda prioritate echităţii în condiţiile creşterii economice şi eficienţei în perioade de recesiune şi stagnare. În majoritatea ţărilor, politicile au apărut în anii ’50-’60 pentru a contracara rămânerea în urmă a zonelor industriale, rurale, de munte sau mărginaşe. Obiectivele politicilor erau concepute în termeni de reducere a disparităţilor în spaţiu legate de creştere economică, infrastructură şi şomaj. Iniţial, noile obiective au fost percepute ca fiind un răspuns la un proces limitat de adaptare structurală ce avea loc în unele regiuni vechi industrializate. Cu toate acestea, era un fapt recunoscut că politica regională trebuia să înglobeze o dinamică clară, care să vină în întâmpinarea cerinţei continue pentru restructurare locală şi regională, pentru mărirea competitivităţii şi a productivităţii, pentru inovare şi internaţionalizare. Interesul predominant pentru eficienţă macroeconomică era întâlnit, în diferite perioade de timp, şi la unele dintre cele mai mari state ale UE, cum ar fi Marea Britanie şi Franţa, care au cunoscut în ultimii 20 de ani rate ridicate ale şomajului la nivel naţional şi care au mari zone ce se confruntă cu declin industrial şi probleme sociale. Ţelurile de echitate ale politicilor regionale nu au dispărut, constituind un obiectiv prioritar în ţările nordice. Pentru Finlanda cele trei obiective principale ale politicii erau: dezvoltarea regională echilibrată, dezvoltare independentă în cadrul regiunilor şi crearea de locuri de muncă, în timp ce în Suedia, obiectivul politicii regionale îl constituia crearea de regiuni care să fie “egale din punct de vedere economic, ecologic, industrial şi social”. În Germania, “egalizarea condiţiilor de trai şi muncă” era înscrisă în Legea de Bază a Republicii Federale, obiectivele politicii regionale continuând să pledeze pentru reducerea disparităţilor interregionale în relaţie cu generarea de venituri şi oportunităţi de angajare.

2.5.5. Politica Regională în România Planificarea realizată pe baza Planului Naţional Unic de Stat, elaborat la nivel naţional a inclus, începând cu 1976, şi planificarea în profil teritorial, bazată pe impunerea de la centru a unui model economic de dezvoltare, această planificare constituind modelul prioritar de politică regională, ce poate fi identificat în perioada comunistă. Obiectivul acestei politici îl constituia diminuarea diferenţelor de dezvoltare între judeţe, având ca unic criteriu nivelul dezvoltării industriale. Etapele şi efectele industrializării comuniste au fost următoarele:

• 1945-1958: economia românească este subordonată intereselor economice sovietice; România devine membră a CAER.

16

• 1958-1970: accentuarea procesului de industrializare în toate domeniile economice; investiţii occidentale în economia românească; se constată o creştere a nivelului de trai. • 1970-1981: apar primele semne ale crizei economice. Criza petrolului afectează grav industria chimică românească; România devine dependentă de importul de combustibil din URSS; datoria externă creşte rapid. • 1981-1989: criza economică devine cronică;economia este supusă unui efort imens pentru achiatrea datoriei externe; izolarea economică se accentuează.

Carta Verde-Politica de Dezvoltare Regională în România a făcut o vastă analiză a unităţilor administrativ-teritoriale, sub aspectul dezvoltării economice şi sociale.Sintetizând concluziile acestei analize, ea a evidenţiat că în România există disparităţi majore în nivelul dezvoltării diverselor regiuni ale ţării şi că acestea sunt rezultat atât al potenţialului diferit al acestora cât şi al modelelor demografice, economice, tehnologice, sociale, politice şi culturale acre le-au caracterizat de-a lungul istoriei. Carta Verde propunea definirea a şase tipuri de arii desemnate, sub denumirea de arii prioritare, propunând şi regiunile de dezvoltare actuale, care erau grupuri de judeţe vecine, cu profiluri de dezvoltare complementare, fără reprezentare administrativ teritorială de nivel regional. Alte propuneri ale documentului mai constau în crearea unei Agenţii Naţionale de Dezvoltare Regională responsabilă cu elaborarea şi implementarea politicii regionale a ţării, ca agenţie guvernamentală, condusă de un organism consultativ neguvernamental, Consiliul Naţional penru Dezvoltare Regională, care există şi în prezent. Prima Agenţie de Dezvoltare Regională din România, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est Moldova, a fost creată la Craiova, in anul 1997, urmată la scurt timp de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, cu sediul la Alexandria.Ambele aveau la bază modelele propuse de Cartea Verde şi au funcţionat, chiar în lipsa unei legislaţii de profil. Scopul agenţiei craiovene consta în promovarea dezvoltării economice, sociale şi culturale a judeţelor Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea iar obiectivele sale erau:

• sprijinirea dezvoltării economico-sociale şi culturale a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est Moldova; • valorificarea potenţialului economic local şi identificarea unor surse de finanţare interne şi externe; • valorificarea potenţialului uman de forţă de muncă din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est Moldova; • sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; • stimularea şi atragerea capitalului străin; • sprijinirea colaborării cu alte regiuni de dezvoltare din ţară şi străinătate.

Începând cu anul 2000, asistenţa financiară acordată României de către Uniunea Europeană pentru perioada de pre-aderare s-a făcut pe baza unui document de programare numit Planul Naţional de Dezvoltare. Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională a coordonat şi elaborat primul Plan Naţional de Dezvoltare, pentru perioada 2000-2006. Obiectivul general al Planului Naţional de Dezvoltare era realizarea unei creşteri economice durabile şi crearea de locuri de muncă permanente.Un element esenţial în realizarea acestui obiectiv erau stabilirea priorităţilor şi pe baza lor, elaborarea şi implementarea programelor şi proiectelor care vor materializa aceste priorităţi. Primul Plan Naţional de Dezvoltare stabilea priorităţile pentru dezvoltarea României pentru perioada 2000-2002 şi măsurile corespunzătoare.Finanţarea acestor măsuri era asigurată de la bugetul de stat, bugetul local şi prin instrumentele de pre-aderare Phare, ISPA, SAPARD. Planul Naţional de Dezvoltare stabilea şase priorităţi naţionale privind dezvoltarea regională şi trei priorităţi naţionale privind dezvoltarea sectorială. Priorităţile privind dezvoltarea regională şi măsurile corespunzătoare realizării lor erau următoarele:

17

• Dezvoltarea sectorului privat şi promovarea investiţiilor • Sprijinirea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din sectorul productiv • Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale • Dezvoltarea resurselor umane • Dezvoltarea turismului • Sprijinirea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi a inovării

Priorităţile privind dezvoltarea sectorială cuprinse în primul Plan Naţional de Dezvoltare erau: -dezvoltarea agriculturii şi a spaţiului rural -dezvoltarea infrastructurii de transport -protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Al doilea Plan Naţional de Dezvoltare al României a fost elaborat de către Ministerul Dezvoltării şi Prognozei pentru perioada 2000-2005. Au fost propuse 7 Axe prioritare de dezvoltare:

• Axa 1.Dezvoltarea sectorului productiv şi a serviciilor conexe, întărirea competitivităţii activităţilor economice şi promovarea sectorului privat.

• Axa 2.Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii • Axa 3.Întărirea potenţialului resurselor umane, a capacităţii forţei de muncă de a se

adapta la cerinţele pieţei şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale • Axa 4.Sprijinirea agriculturii şi a dezvoltării rurale • Axa 5.Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului • Axa 6.Stimularea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, inovării,

comunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi crearea societăţii informaţionale • Axa 7.Îmbunătăţirea structurii economice a regiunilor, sprijinirea dezvoltării regionale

echilibrate şi durabile.

Al treilea Plan Naţional de Dezvoltare al României a fost elaborat de către Ministerul Integrării Europene pentru perioada 2004-2006.

Priorităţile startegice sunt: -creşterea productivităţii sectorului productiv -îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport şi energie şi asigurarea

protecţiei mediului înconjurător -dezvoltarea resurselor umane, creşterea ratei de ocupare şi combatrea excluderii sociale -diversificarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură -promovarea unei participări echilibrate a tuturor regiunilor din România în procesul de

dezvoltare socio-economică. Planul Naţional de Dezvoltare 2004-2006 cuprinde planul financiar din care se

constată contribuţia zero a bugetelor locale la fondurile implicate în dezvoltarea regională şi un capitol de implementare a Planului Naţional de Dezvoltare.

Cu privire la Planul Naţional de Dezvoltare 2004-2006, Raportul de Ţară spunea că formează un punct de plecare pentru palnul solicitat pentru Fondurile Structurale. Planul Naţional de Dezvoltare pentru 2007-2013 va necesita o mai profundă analiză referitoare la concepţia politicii de coeziune a României-întreaga startegie de dezvoltare, analiza SWOT şi o clară demarcaţie între programele regionale şi sectoriale şi combinaţia priorităţilor naţionale, regionale şi europene.

18

2.5.6 Dezvoltarea regională în folosul regiunilor

I. Fapte şi cifre Politica regională a Uniunii Europene se bazează pe solidaritate financiară, deoarece o

parte a contribuţiilor Statelor Membre la bugetul comunitar este direcţionată spre regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere.

Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC), sau Instrumentele Structurale, sunt instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

Fondurile Structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European) şi Fondul de Coeziune se concentrează asupra unor priorităţi clar definite, după cum urmează:

• 70% din finanţare se îndreaptă spre regiunile a căror dezvoltare este întârziată. În aceste regiuni locuieşte 22% din populaţia Uniunii (Obiectivul 1 - Dezvoltarea regiunilor rămase în urmă);

• 11,5% din finanţare sprijină conversia economică şi socială în zone care se confruntă cu dificultăţi structurale. 18% din populaţia Uniunii trăieşte în astfel de zone (Obiectivul 2 – Reconversia economică şi socială a regiunilor cu dificultăţi structurale);

• 12,3% din finanţare promovează modernizarea sistemelor de formare profesională şi crearea de locuri de muncă (Obiectivul 3 – Dezvoltarea resurselor umane) în afara regiunilor acoperite de Obiectivul 1, unde astfel de măsuri fac parte din strategiile elaborate în vederea eliminării decalajelor.

Există de asemenea patru Iniţiative Comunitare care caută soluţii comune la probleme specifice, reprezintă 5,35% din Fondurile Structurale şi acordă finanţare în următoarele domenii: • cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională (Interreg III); • dezvoltarea durabilă a oraşelor şi zonelor urbane aflate în declin (Urban II); • dezvoltare rurală prin iniţiative locale (Leader +); • combaterea inegalităţilor şi discriminării în ce priveşte accesul la piaţa forţei de muncă (Equal).

Există o alocare specială de fonduri pentru ajustarea structurilor de pescuit în afara regiunilor acoperite de Obiectivul 1 (0,5%).

Există de asemenea prevederi pentru finanţarea de acţiuni inovatoare în vederea promovării şi experimentării de noi idei legate de dezvoltare (0,51%).

Fondurile Structurale şi de Coeziune finanţează programe multianuale care constituie strategiile de dezvoltare elaborate în cadrul parteneriatelor între regiuni, Statele Membre şi Comisia Europeană. Aceste parteneriate au ca obiectiv susţinerea structurilor economice şi sociale prin următoarele activităţi: • dezvoltarea infrastructurii, cum ar fi transporturile şi energia; • extinderea serviciilor de telecomunicaţii; • sprijinirea firmelor şi instruirea forţei de muncă; • diseminarea de instrumente şi know-how specifice societăţii informaţionale.

Iniţiativele de dezvoltare finanţate de Fondurile Structurale trebuie să răspundă nevoilor specifice identificate de către regiuni sau Statele Membre. Acestea trebuie să corespundă

19

conceptului de dezvoltare care promovează protecţia mediului şi egalitatea de şanse. Punerea lor în aplicare este descentralizată, ceea ce înseamnă că responsabilitatea aparţine în principal autorităţilor naţionale şi regionale.

Fondul de Coeziune a acordat finanţare directă pentru proiecte specifice de infrastructuri de mediu şi transport din Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia, întrucât nivelul acestora era încă necorespunzător. Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) a acordat asistenţă în aceeaşi direcţie ţărilor candidate la Uniunea Europeană din Europa Centrală şi de Est. Indiferent de tipul de asistenţă, aceste instrumente completează şi nu înlocuiesc finanţările naţionale.

II. De ce este necesară politica regională? Uniunea Europeană reprezintă una dintre cele mai prospere zone economice ale lumii,

dar diferenţele dintre Statele sale Membre sunt izbitoare, lucru cu atât mai evident dacă se iau în considerare cele 250 de regiuni diverse din cadrul Uniunii.

Pentru evaluarea acestor decalaje, trebuie mai întâi măsurate şi comparate nivelurile de prosperitate în fiecare ţară, determinate de produsul intern brut (PIB) al fiecăreia. De exemplu, în Grecia, Portugalia şi Spania, PIB mediu pe cap de locuitor reprezintă numai 80% din media comunitară. Luxemburg depăşeşte această valoare medie cu peste 60 de procente. Cele mai dinamice zece regiuni din cadrul Uniunii au un PIB aproape de trei ori mai mare decât cele mai puţin dezvoltate zece regiuni.

Cu alte cuvinte, nu toţi europenii au aceleaşi avantaje şi şanse de succes în faţa provocărilor generate de fenomenul globalizării. Totul depinde de zona în care trăiesc, dacă ea se află într-o regiune prosperă sau una mai săracă, într-o zonă dinamică sau în declin, la oraş sau la ţară, la periferia Uniunii sau într-unul dintre centrele sale economice.

Accesul la locurile de muncă, competitivitatea firmelor şi investiţiile în tehnologii pentru economia electronică cad în responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor naţionale şi regionale. Dar nu numai a lor. Solidaritatea între popoarele Uniunii Europene, progresul economic şi social şi o coeziune sporită sunt stipulate în preambulul Tratatului de la Amsterdam.

De aceea Statele Membre pun în aplicare o politică regională europeană finanţată prin Fondurile Europene (Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune), politică ce reflectă această solidaritate între cetăţenii Uniunii. Rolul Uniunii Europene nu se limitează doar la contribuţii financiare. Prin politica sa regională, Uniunea îşi exprimă propria viziune asupra activităţilor de dezvoltare planificate la nivel local. Atunci când este necesar, ea completează piaţa internă şi uniunea economică şi monetară.

La începutul celui de-al treilea mileniu, politica regională promovată de Uniunea Europeană se confruntă cu trei provocări majore noi.

Uniunea se pregătea să primească noi ţări în componenţa sa, ţări în care condiţiile economice şi sociale erau adesea mai dificile decât în regiunile cel mai puţin dezvoltate din cele 15 State Membre. De aceea era necesară asistenţa de preaderare.

Concurenţa între firme s-a accentuat în mod considerabil în urma liberalizării comerţului mondial. Firmele se stabilesc acolo unde găsesc cele mai bune condiţii de natură să le sporească competitivitatea (infrastructură şi servicii de înaltă calitate, forţă de muncă bine pregătită).

Regiunile care sunt cel mai puţin pregătite trebuie sprijinite să-şi asigure o infrastructură şi servicii moderne şi eficiente care le pot face mai atractive.

Revoluţia tehnologică şi societatea informaţională impun firmelor şi cetăţenilor din Uniune să se adapteze foarte rapid la situaţii aflate în continuă schimbare. Dar pentru aceasta, locuitorii tuturor regiunilor trebuie să poată beneficia de acces la cel mai avansat know-how prin reţele de telecomunicaţii, inovaţii şi formare profesională de înaltă calitate.

În 1999, Statele Membre au hotărât să pună la dispoziţia Uniunii Europene noi resurse financiare pentru aprofundarea şi extinderea activităţii acesteia pe perioada 2000 - 2006. Pe lângă aceste perspective financiare comunitare, cunoscute sub denumirea de Agenda 2000, au fost adoptate o serie de reforme care influenţează principalele politici ale Uniunii.

20

Principiul călăuzitor al reformei politicii regionale este concentrarea în continuare pe asistenţa acordată regiunilor mai puţin dezvoltate, care se confruntă cu cele mai grave probleme în ce priveşte infrastructura, crearea de activitate economică şi formarea profesională. Punerea în aplicare a acestei politici a fost simplificată prin reducerea gamei măsurilor de asistenţă. De asemenea, s-au adus modificări substanţiale modului în care sunt gestionate fondurile Uniunii.

A fost esenţial ca Statele Membre şi regiunile să recunoască faptul că era în interesul lor să-şi ia viitorul în propriile mâini şi să-şi gestioneze chiar ele fondurile alocate de Uniune. Acum principala responsabilitate pentru gestionarea şi monitorizarea cheltuielilor le va reveni în mod direct; Comisia va interveni numai pentru a verifica dacă au fost create sisteme de audit eficace.

Ţările candidate nu au fost uitate; acestea au primit o asistenţă de preaderare suplimentară pentru îmbunătăţirea protecţiei mediului şi a sistemelor de transport. După aderarea la Uniune, ele primesc fonduri structurale destinate acestui scop. Imediat după adoptarea regulilor care au reglementat asistenţa regională pe perioada 2000 - 2006, Comisia şi-a prezentat priorităţile privind noile strategii de dezvoltare economică şi socială. Propunerile din partea Statelor Membre şi a regiunilor s-au bazat pe aceste linii directoare, care vin în sprijinul priorităţilor locale şi naţionale prin diseminarea experienţelor şi practicilor cu cel mai mare impact în cadrul Uniunii. Conlucrarea şi promovarea modelului european de dezvoltare regională nu trebuie percepute ca o greutate pentru cetăţenii Uniunii, ci mai degrabă ca un generator de şanse într-o lume tot mai globalizată.

III. Cui se adresează ? Experienţa arată că politica regională poate fi o reuşită numai dacă îşi concentrează

eforturile asupra unui număr limitat de domenii relativ ample. Acesta este motivul pentru care regulamentul privind Fondurile Structurale adoptat în 1999 a încercat să limiteze risipirea fondurilor şi a clarificat criteriile de selectare a regiunilor cu cea mai mare nevoie de asistenţă publică pentru dezvoltare. O parte din resursele Fondurilor Structurale este alocată grupurilor sociale din cadrul Uniunii care se confruntă cu dificultăţi, fără definirea unor criterii geografice specifice. Principiul unei „mai mari concentrări” este menit să ajute Uniunea să integreze treptat noile State Membre, continuând în acelaşi timp să acorde o asistenţă substanţială regiunilor mai puţin favorizate.

Diversele grupuri de beneficiari sunt: 1. Regiunile mai puţin favorizate Regiuni rămase în urmă din punct de vedere al

dezvoltării (Obiectivul 1) Aceste zone includ regiuni al căror PIB pe cap de locuitor nu depăşeşte 75% din media

comunitară precum şi regiunile slab populate din Finlanda şi Suedia (sub 8 locuitori pe kilometru pătrat) şi regiunile cele mai îndepărtate (teritoriile franceze străine, insulele Canare, Azore şi Madeira). Sunt de asemenea incluse unele zone litorale ale Suediei (în conformitate cu Actul de Aderare a Suediei), împreună cu Irlanda de Nord şi comitatele de graniţă ale Irlandei, unde se derulează un program special pentru pace şi reconciliere (până în 2004).

Toate aceste regiuni au o serie de indicatori economici „în deficit”: • nivel scăzut al investiţiilor; • rată de şomaj peste medie; • absenţa serviciilor pentru persoane şi firme; • infrastructură de bază necorespunzătoare. Regiuni aflate în proces de conversie (Obiectivul 2) Dificultăţile cu care se confruntă aceste regiuni pot fi clasificate în patru tipuri foarte

diferite: • sectoare industriale sau de servicii supuse restructurării; • dispariţia activităţilor tradiţionale în zonele rurale; • zone urbane în declin; • dificultăţi în sectorul pescuitului. 2. Zone cu dezavantaje specifice a.Zone de graniţă (Interreg III A)

21

Toate regiunile de graniţă din Uniune sunt eligibile pentru finanţare în vederea îmbunătăţirii cooperării cu vecinii lor în cadrul Interreg III A. Scopul este de a crea zone transfrontaliere reale de activitate economică şi de a elabora strategii comune pentru dezvoltare teritorială.

b. Zone urbane în declin (Urban II) Aproximativ 50 de zone urbane primesc asistenţă regională pentru introducerea de

strategii inovatoare în vederea regenerării economice şi sociale. c. Zone rurale (FEADR - Guarantee Section şi Leader +) Politica Agricolă Comună (PAC) finanţează măsuri de dezvoltare rurală în localităţile

rurale ale Uniunii situate în afara zonelor rurale eligibile pentru Obiectivele 1 şi 2. Acestea includ investiţii în exploataţiile agricole, mediu şi promovarea produselor locale. În plus, programul Leader + sprijină proiecte rurale inovatoare iniţiate de grupuri de localnici.

d. Zone de pescuit (IFOP) Politica de pescuit comună este menită să orienteze şi să accelereze restructurarea în

cadrul acestui sector. Asistenţa structurală comunitară caută să raţionalizeze şi să modernizeze unităţile de pescuit în toate zonele relevante ale Uniunii, urmărind printre altele îmbunătăţirea calităţii produselor provenind din pescuit. În cazul în care aceste măsuri sunt derulate în regiuni rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării, ele sunt incluse în programele din cadrul Obiectivului 1. În alte zone ele fac parte din programe separate.

3. Grupurile vulnerabile din societate Persoane care întâmpină dificultăţi pe piaţa forţei de muncă (Obiectivul 3)

Şomerii tineri şi persoanele aflate în şomaj de lungă durată, cei care sunt victime ale excluderii sociale şi muncitorii sub-calificaţi reprezintă principalele grupuri sociale acoperite de Obiectivul 3. Nu este necesar ca aceştia să trăiască într-o regiune rămasă în urmă din punct de vedere al dezvoltării sau într-o zonă aflată în proces de conversie, ci pot primi sprijin indiferent unde locuiesc în Uniune.

În fiecare Stat Membru, Obiectivul 3 acţionează ca punct de referinţă pentru toate măsurile referitoare la resursele umane, incluzând de asemenea ajustarea sistemelor şi structurilor de învăţământ, formarea profesională şi ocuparea forţei de muncă.

Persoane supuse discriminării şi inegalităţilor pe piaţa forţei de muncă (Equal) Unele grupuri sociale se află într-o poziţie extrem de vulnerabilă pe piaţa muncii, în principal din cauza discriminării şi inegalităţilor pe motiv de sex, rasă sau origine etnică, religie, handicap fizic sau psihic, vârstă sau orientare sexuală. Pentru a combate excluderea, Uniunea acordă sprijin pentru metode noi de integrare propuse de partenerii publici, privaţi şi asociaţi.

4. Autorităţile locale şi regionale Cooperare transnaţională şi inter-regională (Interreg III B şi C)

Toate autorităţile locale din cadrul Uniunii pot participa la măsurile de cooperare transnaţională şi interregională co-finanţate de Interreg III B şi C. Varianta B urmăreşte îmbunătăţirea planificării teritoriale a unor zone întinse, în timp ce varianta C promovează cooperarea şi schimburile de experienţă între cei implicaţi în proiecte de dezvoltare regională şi locală.

Regiunile din statele care nu sunt membre UE, în special din cele care şi-au depus candidatura pentru aderare, sunt invitate să participe la aceste măsuri de cooperare utilizând fondurile de asistenţă ale Uniunii pentru care sunt eligibile.

5. Ţările candidate Ţările Europei Centrale şi de Est (TECE) care erau candidate la aderarea la UE se aflau

din punct de vedere al dezvoltării economice, în urma Statelor Membre. La începutul anilor 1990, acestea au demarat o serie de reforme politice şi economice radicale, fără precedent în Europa. Aceste reforme erau menite să le integreze într-o economie de piaţă pe care planificarea centralizată o suprimase, deschizându-le astfel comerţului internaţional.

Economiile lor au fost radical restructurate generând scăderea numărului locurilor de muncă disponibile şi accentuarea şomajului. Pe de altă parte, s-au dezvoltat substanţial atât relaţiile comerciale cu restul lumii cât şi investiţiile străine.

22

În vederea pregătirii pentru racordarea la Fondul de Coeziune, ţările Europei Centrale şi de Est au primit asistenţă prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA), destinat îmbunătăţirii infrastructurii în domeniul mediului şi transporturilor. După aderare, finanţarea diversificată oferită de PHARE (consolidare instituţională, programe de dezvoltare economică) a fost înlocuită de Fondurile Structurale. SAPARD a pregătit introducerea unor instrumente de dezvoltare rurală, anticipând sprijinul financiar acordat prin FEADR.

IV. Cum funcţionează ? Fondurile structurale şi de coeziune nu sunt alocate direct pentru proiectele selectate de

către Comisie. În timp ce principalele priorităţi ale unui program de dezvoltare sunt definite în colaborare cu Comisia, doar autorităţile naţionale şi regionale răspund de alegerea şi gestionarea proiectelor. După ce au fost selectate, proiectele sunt finanţate atât din fonduri naţionale cât şi din fonduri comunitare, deoarece bugetele programelor sunt alcătuite întotdeauna din fondurile Uniunii, precum şi din resurse naţionale (publice sau private).

Finanţarea din partea Uniunii se adaugă întotdeauna la fondurile naţionale, pentru ca ţara beneficiară să poată depăşi limitele impuse de propria capacitate financiară. Cu toate acestea, fondurile comunitare nu sunt alocate pentru a le permite ţărilor beneficiare să facă economii la bugetele naţionale.

Statele membre au aceeaşi răspundere în ceea ce priveşte dezvoltarea zonelor aflate în dificultate. Uniunea le ajută să realizeze mai mult şi să obţină rezultate mai bune decât dacă ar acţiona pe cont propriu.

V. Ce face ? La ce pot fi folosite resursele comunitare şi naţionale dedicate dezvoltării regionale? Ce fel de proiecte vor fi întreprinse în anii următori? Selecţia proiectelor cade în sarcina autorităţilor naţionale şi regionale, care cunosc cel

mai bine problemele locale cu care se confruntă. În prealabil, Comisia emite linii directoare conţinând sugestii strategice care dezvoltă şi

reunesc, din punctul de vedere al Uniunii, ideile prezentate la nivel local. Acestea sunt: 1. Creşterea competitivităţii regionale 2. Creşterea şi îmbunătăţirea nivelului ocupării forţei de muncă 3. Dezvoltarea echilibrată în zonele urbane şi rurale şi în zonele dependente de pescuit.

Celelalte politici comunitare în serviciul regiunilor Politica Agricolă Comună (PAC), care absoarbe aproape jumătate din bugetul

comunitar, finanţează şi dezvoltarea rurală. Acesta constituie unul dintre obiectivele Fondurilor Structurale, în principal în afara zonelor care se încadrează în Obiectivul 1.

Acţiunile pentru zonele rurale şi agricultură realizate cu sprijin din partea Fondurilor Structurale trebuie să fie compatibile cu PAC.

Politica comunitară privind cercetarea şi dezvoltarea promovează dezvoltarea tehnologică a Uniunii Europene, făcând-o mai competitivă pe pieţele mondiale. Această politică orientează investiţiile în domenii aflate în atenţia politicii regionale. Cercetarea reprezintă un mod prin care poate fi accelerată prosperitatea regiunilor cele mai puţin prospere şi revitalizarea activităţii economice în zonele aflate în proces de conversie.

Construirea de reţele transeuropene moderne şi eficiente pentru transporturi, energie şi telecomunicaţii joacă un rol de cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea zonelor celor mai îndepărtate ale Uniunii, a căror dezvoltare este adesea rămasă în urmă.

Datorită costurilor ridicate ale acestor investiţii, este necesar ca propunerile de programe sau proiecte care vin din partea Statelor Membre să se conformeze politicilor comunitare în domeniu.

Protecţia mediului nu poate fi privită numai din perspectiva costurilor imediate. Trebuie luat în considerare şi modul în care calitatea vieţii este protejată sau îmbunătăţită, în special în zonele industriale şi urbane. În ce priveşte sănătatea publică şi crearea de locuri de muncă, acţiunile legate de tratarea deşeurilor şi a apei contribuie la coeziunea socială. Acesta este motivul pentru care obiectivele politicii regionale şi ale celei de mediu sunt complementare.

Utilizarea şi modernizarea tehnologiilor informaţiei

23

deschid perspective foarte promiţătoare pentru dezvoltare, competitivitate, ocuparea forţei de muncă şi coeziunea socială. Iniţiativa comunitară „e-Europe” caută să faciliteze accesul tuturor Statelor Membre şi regiunilor din cadrul Uniunii la beneficiile societăţii informaţiei. Fondurile Structurale vor sprijini această iniţiativă în toate zonele în care utilizarea noilor tehnologii este întârziată.

Politica comunitară în domeniul concurenţei monitorizează atent şi limitează sprijinul financiar din fonduri publice pentru întreprinderi, fie că acesta provine din surse naţionale sau de la Fondurile Structurale. Orice activitate finanţată de Fondurile Structurale trebuie să respecte regulile comunitare privind concurenţa. Politicile Uniunii pentru dezvoltare regională şi concurenţă caută să concentreze asistenţa din fonduri publice spre zonele sale cele mai defavorizate.

2.5. 7PLANUL NATIONAL DE DEZVOLTARE 2007-2013

Planul Nat ional de Dezvol tare (PND) este un concept speci fic pol i t ic i i europene de

coeziune economica s i socia la (Cohesion Pol icy) , meni t sa ofere o conceptie coerenta si

s tabi la pr iv ind dezvoltarea s ta te lor membre a le Uniuni i Europene, t ranspusa in pr ior i ta t i de

dezvol tare , programe, proiecte, in concordanta cu principiul programari i fonduri lor

s t ructurale . in contextul aderari i Romaniei l a UE in anul 2007, PND are rolul major de a

a l in ia pol i t ica nat ionala de dezvoltare la pr ior i tat i le comuni tare de dezvoltare , prin

promovarea masur i lor considerate s t imuli de dezvoltare socio-economica durabi la la nivel

european.

PND 2007-2013 reprez inta doeumentul de plani f ieare s tra tegiea s i programare f inaneiara

mul t ianuala , aprobat de Guvern s i e laborat In tr -un larg partener iat , eare va or ienta

dezvol tarea soeio-eeonomiea a Romaniei in eonformita te eu Pol i t i ea de Coez iune a Uniuni i

Europene .

In accept iunea pol i t ic i i de coeziune, PND reprezinta un ins t rument de pr ior i t izare a

invest i t i i lor publ ice pent ru dezvoltare, or ientat in pr incipal asupra pr ior i ta t i lor s i

obiect ivelor compatibi le cu domeni i le de interventie a Fonduri lor Structurale s i de

Coeziune. in aces t context , se impune subl inierea caracterului speci fic a l PND 2007-2013,

care nu subs t i tuie o Stra tegie Nationala de Dezvol tare Economica, c i reprezinta una dint re

componentele majore a le aces te ia . PND 2007-2013 fundamenteaza, in t re a l tele , priori ta t i le

s i obiect ivele s t ra tegice de dezvoltare ce vor f i negociate cu Comisia Europeana in vederea

f inantar i i din Fonduri le St ructurale s i de Coeziune in per ioada 2007-2013.

PND reprez inta documentul pe baza caruia vor f i e laborate Cadrul St ra tegic Nat ional de

Referinta 2007-2013 (CSNR), reprezentand st ra tegia conveni ta cu Comisia Europeana

24

pentru ut i l izarea ins t rumentelor s t ructurale , precum si Programele Operat ionale pr in care

se vor implementa aces te fonduri . in aces t sens , redactarea PND s-a desfasurat in parale l

cu cea a Programelor Operat ionale pentru implementarea Fonduri lor St ructurale s i de

Coeziune, as igurandu-se as t fe l coerenta in t re aceste documente .

Elaborarea PND 2007-2013 s-a real izat conform prevederi lor HG nr . 1115/2004 priv ind

elaborarea in parteneria t a Planului Nat ional de Dezvoltare, care s tabi leste principi i le

metodologice , cadrul de lucru in ter-inst i tu t ional s i mecanismele de consultare par teneria la .

Din punct de vedere a l cont inutului , PND 2007-2013 cupr inde urmatoarele sect iun i

pr incipale :

I . Anal iza

s i tuat ie icurente

II . Anal iza SWOT

III . Strategia de dezvol tare

IV. Programarea

f inanciara

V. Implementarea

VI. Parteneriatul

I. Anal iza s i tuatie i curente

Capitolul "Analiza s i tuat iei curente" cuprinde o descr iere cuant i f icata a s i tuat ie i socio-

economice actuale pr ivind dispari ta t i le interne s i decalajele fata de Uniunea Europeana,

dar s i potent ialul de dezvoltare . Aceasta descr iere include o anal iza de ansamblu a

s i tuat ie i socio-economice (pr ivire geograf ica de ansamblu, anal iza s i tuat iei demografice

s i a s i tuatiei macroeconomice, inclusiv perspect ivele macroeconomice 2007-2013),

precum si anal izele socio-economice sector iale s i regionale.

La nivel sector ial , anal iza socio-economica abordeaza sectorul product iv din punct de

vedere a l competi t ivi tat i i ( industria prelucratoare , domeniul cercetar i i -dezvoltar i i s i al

inovari i , sectorul IMM si tur ismul) , infras t ructura (atat infrastructura de t ransport , cat s i

cea energetica s i de mediu), agricul tura, dezvol tarea rurala s i pescui tul , precum si

domeniul resurselor umane dintr-o ampla perspect iva: descrierea s is temului educat ional

s i de formare profesionala, descr ierea pietei munci i s i a s i tuat iei ocupari i , s i tuat ia

pr ivind incluziunea sociala (s i tuat ia actuala a grupuri lor dezavantajate pe piata muncii ,

s i tuat ia generala in domeniul asistentei sociale , evaluarea s i tuat iei pr ivind egal i tatea de

25

sanse dintre femei s i barbat i d in perspect iva oportuni ta t i lor de pe piata muncii , inclusiv

a constrangeri lor existente) , prezentarea s i tuat iei in domeniul sani tar s i a s tar i i de

sanatate a populat ie i .

La nivel regional, anal iza socio-economica a PND 2007-2013 prezinta dispari ta t i le

regionale in dezvol tarea economica, din perspect iva gradului de ocupare a populat iei , a

dezvoltar i i antreprenoriale s i accesului la infrast ructura de t ransport , a diferentelor

pr ivind infrast ructura sociala s i infrast ructura in domeniul tur ismului, precum si a

dispari tat i lor in dezvoltarea urbana a regiuni lor .

Anal iza socio-economica a PND 2007-2013 cuprinde de asemenea descrierea s i tuat ie i in

domeniul cooperar i i ter i tor ia le europene (relat ia Romaniei cu s tatele vecine, dar s i

par t iciparea regiuni lor Romaniei in cadrul programelor de cooperare Intre difer i tele

regiuni europene) s i o anal iza asupra capacita t i i adminis t rat ive a tar i i , care abordeaza

s is temul administ ra t ie i publ ice , s istemul judiciar s i domeniul ordini i publ ice.

Ult imul capi tol a l Analizei socio-economice abordeaza s i tuat ia dezvoltar i i spat iaIe , din

punctul de vedere al amenajar i i teri toriului s i al cadrului defini tor pentru dezvol tarea

ter i toriala a Romaniei .

II. Anal iza SWOT

Anal iza SWOT a PND 2007-2013 evident iaza punctele tari , punctele s labe,

oportunita t i le s i r iscuri le ident i f icate in capi tolul de anal iza a s i tuat ie i curente.

III. Strategia de dezvol tare

Strategia de dezvol tare a PND 2007-2013 este o ref lectare a nevoi lor de dezvoltare a

Romaniei , in vederea reduceri i cat mai rapide a decalajelor exis tente fata de UE. Strategia

PND 2007-2013 se axeaza ata t pe or ientari le s t ra tegice comunitare privind coeziunea, cat

s i pe pr ior i ta t i le Agendei Lisabona s i obiect ivele de la Goteborg, respect iv cres terea

competi t ivitat i i , ocuparea depl ina s i protect ia durabi la a mediului .

Romania se af la in anul 2004, d in punct de vedere a l PIS / locui tor2 , la cca . 31% din media

UE. Avand in vedere acest decala j considerabi l fa ta de nivelul mediu de dezvoltare din

Uniune, precum si ro lul PND de ins t rument dedicat reduceri i aces tor d ispar i tat i , a fos t

s tabi l i t Obiectivul Global al PND 2007-2013:

"Reducerea cat mai rapida a dispari ta t i lor de dezvol tare socio-economica intre Romania

s i S tate le Membre ale Uniuni i Europene". Conform est imari lor real izate , Romania ar

26

putea recupera pana in anul 2013 cca . 10 puncte procentuale din decala jul general fa ta de

UE, a jungand la cca . 41% din media UE.

Obiect ivul g lobal se spr i j ina pe t rei obiect ive speci f ice:

• Cresterea compet i t iv i ta t i i pe termen lung a economiei romanes t i

• Dezvol tarea la s tandarde europene a in fras t ruc tur i i de baza

• Perfec t ionarea s i u t i l i zarea mai e f ic ienta a capi talu lui uman autohton

In vederea a t ingeri i obiect ivului g lobal s i a obiect ivelor specif ice s i pornind de la

aspecte le ident i f icate in etapa de anal iza socio-economica, au fos t formulate sase

priori tal i nal ionale de dezvoltare pentru perioada 2007-2013:

1. Cresterea compet i t iv i ta t i i economice s i dezvol tarea economiei bazate pe cunoastere

2 . Dezvol tarea s i modernizarea in frast ructur i i de transport

3 . Prote jarea s i imbunatat irea cal i ta t i i mediului

4 . Dezvol tarea resurselor umane, promovarea ocupari i s i incluz iuni i sociale s i in tar i rea

capaci ta t i i adminis trat ive

5 . Dezvol tarea economiei rurale s i cres terea product iv i ta t i i in sectorul agricol

6 . Diminuarea dispari ta t i lor de dezvol tare intre regiuni le tar i i

Stabi l i rea unui numar I imita t de priori tat i este de natura sa as igure concentrarea resurselor

d i sponibi le pe real izarea acelor obiect ive si masur i cu impact maxim asupra reduceri i

decalajelor fa ta de Uniunea Europeana s i a d ispari tat i lor interne. Trebuie precizat , insa, ca

in in ter iorul acestor pr ior i tat i sunt abordate numeroase domenii / sectoare de in tervent ie

specif ice, cum ar f i educat ia , sanatatea , energia , sectorul comunicat i i si IT, prevenirea

r iscur i lor naturale e tc .

Pe baza domeni i lor acoper i te de priori tat i le sus formulate , autori ta t i le romane s i Comisia

Europeana au s tabi l i t , in cadrul negocier i lor la Capitolul 21, v i i toarele Programe

Operat ionale pr in in termediul carora se vor gest iona Fonduri le St ructurale s i de Coeziune.

Priori tat i le nat ionale de dezvol tare

1. Cre s t erea compet i t iv i ta t i i economice s i dezvol tarea economiei bazate pe cunoa s

tere

In condi t i i le decala jelor importante de compet i t ivi tate pe care Romania Ie prezinta in

rapor t cu sta te Ie membre UE, obiect ivul s t ra tegic general s tabi l i t in cadrul acestei

pr ior i ta t i es te cres terea product iv i tat i i in trepr inderi lor romanes t i pentru reducerea

decalaje lor fa ta de product iv i ta tea medie la n ivelul Uniuni i . Se urmareste generarea pana

27

in anul 2015 a unei cres ter i medi i a product iv i ta t i i de cca. 5 ,5% anual , permi tand Romaniei

sa at inga un nivel de aproximat iv 55% din media UE. Real izarea acestui obiect iv es te avu ta

in vedere pr in urmatoarele sub-pr ior i ta t i :

1 .1 . Cresterea compet i t i v i ta t i i pr in imbunatat irea accesulu i pe p iata a l in t reprinderi lor , in

special aI IMMuri lor , care se va real iza pr in sust inerea invest i t i i lor product ive (ut i la je s i

tehnologi i noi) , sust inerea cer t i f icar i i in t repr inderi lor s i a produselor , crearea unui mediu

favorabi l f inantar i i afacer i lor , dezvol tarea infras t ructur i i de afacer i ( incubatoare , centre

de afacer i , clustere emergente), spr i j inirea efortur i lor de internat ional izare a

intreprinderi lor , precum si pr in promovarea potent ialului tur is t ic romanesc.

1.2 . Dezvol tarea economiei bazate pe cunoastere pr in promovarea cerce tar i i si inovar i i s i

accelerarea dezvol tar i i socie tat i i in format ionale , ce presupune inclusiv dezvol tarea s i

ef ic ient izarea servici i lor publ ice electronice moderne (e-Guvernare , e-Educat ie s i e-

Sanatate)

1.3 . Imbunatat i rea e f ic iente i energe t ice si valor i f icarea resurselor regenerabi le de energie

prin invest i t i i destinate reducerii intensi ta ti i energet ice s i imbunatat i r i i ef icientei

energet ice, precum si pr in valor i f icarea resurselor regenerabi le.

2. Dezvol tarea s i modernizarea infrastructuri i de transport

Obiect ivul general al s t rategiei in domeniul t ransportur i lor i I reprezinta asigurarea unei

in f rastructuri de transport ext inse , moderne si durabi le , precum si a tuturor celor lal t e

condt i i pr iv ind dezvol tarea sus tenabi la a economiei s i imbunatat i rea cal i ta t i i v ie t i i , as t fe l

incat volumul act iv i tat i i de transport in PIB s a creasca de la 3,6 mil iarde euro ( in prezent )

la minimum 7,0 mi l iarde euro pana in 2015.

Pentru at ingerea aces tui obiect iv, s t rategia dezvoltar i i s i modernizar i i infrast ructur i i de

t ransport se va real iza prin intermediul urmatoarelor sub-priori tat i :

2.1 . Modernizarea s i dezvol tarea in fras tructur i i de t ransport t rans-europene si a rete lelor

de legatura , prin modernizarea s i construct ia de infrastructur i rutiere, feroviare, navale s i

aeroportuare t rans-europene s i modernizarea s i constructia retele lor de legatura la TEN-T.

in acest sens, es te de mentionat ca o atent ie deosebita va f i acordata dezvol tar i i de

proiecte pe cor idorul paneuropean IV.

2.2. Modernizarea si dezvol tarea in fras tructur i i de t ranspor t de in teres nat ional s i

imbunatat i rea servic i i lor a ferente , prin modernizarea si constructia de infrast ructur i

rut iere , feroviare ( inclusiv servici i le aferente) s i navale.

28

2.3. Dezvol tarea durabi la a sectorului t ransportur i , pr in promovarea intermodal i ta t i i ,

imbunatat i rea s igurantei t raf icului pe toate moduri le de t ransport , reducerea impactului

lucrar i lor s i act ivi ta t i lor de t ransport asupra mediului inconjurator s i punerea in s iguranta

a infrastructuri i de t ransport .

3. Protecfia s i imbunatatirea cal i tat i i mediului

Obiect ivul s t rategic general a l acestei pr ior i ta t i din PND iI reprezinta protejarea s i

imbunatat i rea cal i ta t i i mediului , in conformi tate cu nevoi le economice si sociale a le

Romaniei , conducand as t fe l la imbunatat irea semni f icat iva a cal i ta t i i v ie t i i pr in

incurajarea dezvol tar i i durabi le . Acest obiect iv va f i real izat prin promovarea sub-

priori tat i lor de mai jos, urmarindu-se, to todata, s i indeplinirea angajamentelor asumate de

Romania in cadrul negocier i lor de aderare la UE la Capi tolul 22 "Protect ia mediului":

3.1 . Imbunatat irea s tandardelor de v iata pr in as igurarea serv ic i i lor de u t i l i ta t i publ ice la

s tandardele de cal i ta te si cant i ta te cerute , in sectoarele de apa s i deseur i , prin

dezvoltarea s is temelor de infrastructura de apa s i apa uzata in local i ta t i le vizate s i

crearea/consol idarea companii lor regionale de prof i l , s i prin dezvoltarea s is temelor

integrate de management a l deseuri lor (colectare , t ransport , t ra tare/el iminare a deseuri lor

in local i tat i le vizate; inchiderea depozi telor neconforme).

3.2. Imbunatat i rea s i s temelor sec toriale de management de mediu , cu accent pe:

dezvoltarea s is temelor specif ice de management a l apei s i deseur i lor , a celor de

management a l resurselor naturale (conservarea diversi tat i i b iologice, reconstruct ia

ecologica a s is temelor deter iorate, prevenirea s i in terventia in cazul r i scuri lor naturale -

in special inundat i i ) , precum si pe imbunatat irea in fras tructur i i de protect ie a aerului .

4. Dezvol tarea resurse lor umane, promovarea ocupari i s i incluz iuni i sociale s i

intarirea capaci ta l i i adminis t ra t ive

Fiind unanim recunoscut faptul ca resursele umane reprezinta motorul societat i i bazate pe

cunoastere , obiect ivul s t ra tegic general a l priori tat i i i l const i tuie dezvol tarea capi talulu i

uman s i cresterea compet i t iv i ta t i i aces tuia pe piata munci i , pr in as igurarea opor tuni tat i lor

egale de invatare pe tot parcursul v ie t i i s i dezvol tarea unei p ie te a munci i moderne,

f lex ibi le s i inc lus ive care sa conduca, pana in 2015, la in tegrarea durabi la pe p iata munci i

a 900.000 persoane .

Masuri le s i ac t iuni le avute in vedere la aceasta priori tate pot f i grupate in cadrul a pat ru

sub-pr iori tat i , dupa cum urmeaza:

29

4.1. Dezvol tarea capi talului uman. Invest i t i i le real izate in cadrul aces tei sub-priori tat i vor

viza: s i stemul de educat ie ini t iala (pr in promovarea de reforme in contextul invatar i i pe to t

parcursul viet i i ) , d i seminator i i de invatare (resursele umane din educat ie) , continutul

invatari i (d ivers i f icarea s i as igurarea cal i tat i i o fer telor de educat ie s i formare in i t iala s i

continua) s i s is temul de formare profes ionala cont inua.

4.2. Promovarea ocupari i depl ine . Principalele masur i avute in vedere in cadrul acestei

sub-pr iori tat i vizeaza: cres terea adaptabi l i ta t i i fortei de munca s i a int repr inderi lor;

dezvol tarea in i t iat ivelor pent ru par teneri i socia l i ; imbunata t i rea t ranzi t iei de la scoala la

locul de munca s i promovarea cul tur i i antreprenoriale in educat ie s i formare , ident i f icarea

s i valor i f icarea tu turor opor tuni tat i lor de in tegrare pe piata munci i ; modernizarea s i

In tar i rea capaci tat i i adminis t ra t ive a serviciului public de ocupare.

4.3. Promovarea incluz iuni i sociale . Principalele domeni i de intervent ie avute in vedere in

cadrul subprior i tat i i sunt : integrarea pe piata muncii s i combaterea discr iminar i i ,

Imbunatat i rea accesului s i part icipar i i la educat ie in i t ia la si continua pentru grupuri le

vulnerabi le , promovarea egal i tat i i de gen s i combaterea excluziuni i sociale a femei lor,

dezvol tarea unui sis tem ef icient de servici i sociaIe dest inate reduceri i r iscului de

marginal izare s i excluziune sociala , ini t ia t ive t ransnat ionale in educat ia inclusiva s i

ini t iat ive t ransnat ionale pe piata muncii .

4.4 Dezvol tarea capaci tat i i adminis t rat ive s i a bunei guvernari . Aceasta sub-pr iori tate are

scopul de a promova s i sus t ine crearea la n ivel centra l s i local a unei adminis t ra t i i publ ice

care sa devina un important factor de competi t ivi tate , dezvol tare , progres s i coeziune. De

asemenea, vor f i v izate cu pr ior i ta te a l te doua segmente importante in procesul de Intari re

a capaci ta t i i adminis t rat ive: jus t i t i a s i ordinea s i s iguranta publica.

5. Dezvol tarea economie i rura le si cresterea product iv i ta l i i in sec torul agricol

Obiect ivul s t rategic general a l aces te i priori tat i vizeaza dezvol tarea unei agricul tur i

compet i t ive bazata pe cunoastere si in i t ia t iva pr ivata , precum s i prote jarea patr imoniulu i

natural cul tural si i s tor ic a l zonelor rurale din Romania.

Sub-pr ior i tat i le ident i f icate in vederea real izar i i obiect ivului def ini t sunt urmatoarele:

5.1 . Cres terea compet i t iv i ta!i i economiei agro-al imentare s i s i lv ice pr in adaptarea ofer te i

la cer inte le pie te i , i n cadrul careia va f i acordat spr i j in f inanciar cu precadere pentru

modernizarea fermelor s i imbunatat i rea capi ta lu lui uman din agricul tura (masur i de

consul tanta s i spr i j in i re a t iner i lor fermier i , masuri de incurajare a asocieri i

producator i lor) , precum si pent ru imbunatat i rea cal i ta t i i produselor.

5.2 . . Cresterea s tandardelor de v iata in zonele rurale pr in divers i f icarea act iv i tat i lor

30

rurale: s t imularea act iv i tat i lor non-agr icole , promovarea agro- tur ismului precum si

dezvol tarea de micro- int reprinderi in amontele s i avalul product iei agr icole , toate aces tea

in contextul unor servic i i de baza de buna cal i ta te .

5.3 . Dezvol tarea economica durabi la a fermelor si a exploatat i i lor fores t iere , vizeaza

implementarea unor act iuni ce pr ivesc ut i l i zarea durabi la a terenului agricol s i fores t ier ,

mater ia l izate in acordarea de pla t i pentru agro-mediu s i bunastarea animalelor , p lat i

compensator i i pent ru terenur i le cu handicap natural , precum si prime de impadurire , dar s i

in real izarea unor act iuni de prevenire a calami tat i lor naturale .

5 .4 . Promovarea in i t ia t ive lor de t ip "LEADER", prin care se va urmari s t imularea

in i t iat ivelor locale care sa permita cresterea capaci tat i i comunitat i lor rurale de a dezvol ta

in i t iat ive de afacer i pe baza de par tener ia t .

5.5 . As igurarea pescui tu lui durabi l si dezvol tarea acvacul tur i i , i n cadrul care ia se au in

vedere dezvol tarea acvacul tur i i s i pescui tului in apele in ter ioare, a procesari i s i

market ingului produselor pescarest i , modernizarea f lo te i de pescui t , precum si dezvoltarea

durabi la a zonelor de pescui t cost iere .

6. Diminuarea dispari tal i lor de dezvol tare intre regiuni le tar i i

Obiect ivul general i l reprezinta cres terea economica mai accelera ta a reg iuni lor s lab

dezvol ta te , in vederea diminuari i d ispar i ta f i lor de dezvol tare in terregionale s i

in t raregionale .

Operat ional izarea pr ior i tat i i PND pr ivind dezvol tarea echi l ibra ta a tu turor regiunilor tari i

se va real iza print r -o abordare integrata , bazata pe o combinare a invest i t i i lor publice in

infras t ructura locala, pol i t ic i ac t ive de s t imulare a act ivi ta t i lor de afacer i s i spr i j ini rea

valori f icari i resurselor locale, pe urmatoarele sub-pr iori tat i :

6.1. Imbunata f i rea in fras truc tur i i publ ice reg ionale s i loca le: cresterea compet i t ivi tat i i

regiuni lor ca locat i i pentru afaceri pr in lmbunatat i rea infras t ructur i i de t ransport , a

infras t ructur i i de sanata te , servic i i sociaIe s i educat ie , precum si a infras t ructuri i de

s iguranta publ ica pentru s i tuat i i de urgenta , dezast re naturale s i t ehnologice.

6.2 . Consol idarea mediulu i de a facer i regional si loca l : dezvol tarea infras t ructur i i de

afacer i s i spr i j ini rea act iv i ta t i lor locale de afacer i cu caracter inovat iv , favor izand s i

crearea unor necesare conexiuni In t re act ivi tat i le product ive s i cele de cercetare-

dezvol tare- inovare.

6.3 . Dezvol tarea tur i smulu i regional si local: cresterea gradului de at ract ivi tate tu ris t ica a

31

regiuni lor prin crearea unei infras tructuri adecvate s i imbunatat i rea serv ici i lor speci fice ,

dezvol tarea de forme al ternat ive de turi sm, protect ia s i promovarea patr imoniului natural si

cul tural la nivel local s i regional .

6.4 . Dezvol tare urbana durabi la: regenerarea zonelor urbane afecta te de res t ructurarea

industr ia la sau care se confrunta cu grave probleme socio-economice, precum si

consol idarea retele i de centre urbane cu potent ial de dezvoltare pent ru a Ie permite sa

act ioneze ca motoare a le cres teri i economice regionale) .

6.5 . Cooperarea ter i tor ia la europeana. Aceasta sub-prior i tate se incadreaza in noul

Obiect iv de interventie d in cadrul Pol i t ici i de Coeziune pent ru perioada 2007-2013,

"Cooperare ter i tor ia la europeana", dedicat in tegrar i i armonioase s i echi l ibrate a In t regului

ter i toriu a l UE, pr in spr i j ini rea cooperar i i intre di fer i tele sa le ent i tat i ter i tor ia le la n ivel

t ransfrontal ier , t ransnat ional s i interregional , in probleme de importanta comunitara . Sub-

priori tatea va f i real izata pr in promovarea de act iuni in domeniul cooperar i i

t ransfrontal iere, t ransnat ionale s i interregionale , in vederea in tegrar i i socio-economice a

zonelor de grani ta s i cres ter i i a t ract iv i ta t i i s i accesibi l i ta t i i regiuni lor Romaniei in cadrul

ter i toriului european.

IV. Programarea f inanciara

Strategia PND, axata pe pr ior i ta t i le s i obiect ivele compat ibi le cu domeni i le de in tervent ie

a Fonduri lor St ructurale s i de Coeziune, va f i f inantata din surse mul t iple . Asa cum s-a

ment ionat anter ior , PND 20072013 reprezinta un inst rument de pr ior i t izare a invest i t i i lor

publice pentru dezvol tare , as igurand fundamentarea generala a di rect i i lor de alocare a

fonduri lor publ ice pentru invest i t i i cu impact semnif icat iv asupra dezvoltari i economice s i

socia le , d in surse interne (buget de s tat , bugete locale, e tc .) sau externe inst rumentele

s t ructurale a le UE, fonduri le UE de t ip s t ructural pentru agr icul tura , dezvol tare rura la si

pescui t , credi te externe, e tc . ) .

Programarea f inanciara a PND a urmari t real izarea un tablou general real ist a l surselor de

f inantare a dezvol tar i i ce ar t rebui ut i l izate in per ioada 2007-2013 pentru cres terea

convergentei cu UE, condudlnd la o suma es t imat iva globala de cca. 58,7 mil iarde Euro,

repar t izata as t fe l pe cele 6 pr ior i ta t i nat ionale de dezvoltare a le PND:

Programarea f inanciara globala a PND 2007·2013 - m i l . E u r o -

P r i o r i t i i t i P N D 2 0 0 7 2 0 0 8 2 0 0 9 2 0 1 0 2 0 1 1 2 0 1 2 2 0 1 3 T o t a l P 1 . C o m p e t i t i v i t a t e 6 5 1 , 4 8 6 2 0 , 7 2 7 9 3 , 1 4 8 8 2 , 7 6 8 4 2 , 9 5 7 6 1 , 2 5 6 8 2 , 1 2 5 . 2 3 4 , 4 3

32

P 2 . I n f r a s t r u c t u r a d e t r a n s p o r t

2 . 0 9 4 , 99

2 . 5 1 7 , 48 2 . 4 6 5 , 2 5 2 . 0 7 1 , 2

9 1 . 8 1 9 , 84 1 . 8 3 2 , 2 0 1 . 8 5 3 , 7 5 1 4 . 6 5 4 , 7 9

P 3 . M e d i u 7 5 3 , 1 8 8 9 8 , 7 0 1 . 0 9 9 , 1 1 1 . 1 6 0 , 4 1 . 0 6 9 , 5 8 1 0 , 7 8 8 0 6 , 2 3 6 . 5 9 7 , 9 8 P 4 . R es u r s e u m a n e 7 1 1 , 6 5 9 1 2 , 5 1 1 . 2 9 7 , 0 8 1 . 3 1 7 , 5 1 . 3 1 3 , 2 1 . 1 1 5 , 8 5 9 4 0 , 7 2 7 . 6 0 8 , 6 0 P 5 . D e z v o l t a r e r u r a l a 1 . 5 8 5 , 5 1 . 7 5 7 , 7 2 . 2 0 0 , 9 6 2 . 3 3 5 , 4 2 . 3 9 5 , 0 2 . 4 4 5 , 1 5 2 . 5 1 7 , 3 7 1 5 . 2 3 7 , 3 2 P 6 . D e z v o l t a r e r e g i o n a l a 1 . 2 9 4 , 7 1 . 2 8 0 , 9 1 . 3 9 7 , 9 6 1 . 3 3 6 , 3 1 . 3 4 2 , 3 1 . 3 4 4 , 5 5 1 . 3 4 2 , 9 7 9 . 3 3 9 , 9 8 T o t a l 7 . 0 9 1 , 6 7 . 9 8 8 , 1 9 . 2 5 3 , 5 0 9 . 1 0 3 , 9 8 . 7 8 2 , 9 8 . 3 0 9 , 7 8 8 . 1 4 3 , 1 6 5 8 . 6 7 3 , 1 0

Structura pe surse de f inantare a PND 2007-2013 se prezinta dupa cum urmeaza:

Fonduri le comuni tare - 43%. Trebuie precizat ca repart izarea def ini t iva a acestora pe cele

sase pr ior i tat i de dezvoltare nu se decide pr in PND, ci in urma negocier i lor cu Comisia

Europeana in cursul anului 2006.

Surse publ ice nat ionale (centra le s i locale , inclusiv credi te IFI)

48%

Surse pr ivate (cofinantar i pr ivate aferente fonduri lor comuni tare)

- 9%

Avand in vedere rolul central a l fonduri lor comunitare in implementarea PND 2007-2013 si

faptul ca negocier i le cu Comisia Europeana pr ivind a locari le detal iate ale acestor fonduri

pe diverse domeni i , care vor avea loc pe parcursu l anului 2006, ar putea aduce modif icar i

in di st r ibut ia pe priori ta t i propusa, se impune ca in a doua parte a anului 2006 sa f ie

anal izata necesi tatea actual izari i unor e lemente ale PND, in vederea as igurar i i

conformitat i i depl ine cu a locari le f inanciare disponibi le in perioada 2007-2013.

V. Implementarea

Implementarea prevederi lor PND 2007-2013 conform s t ra tegiei s tabi l i te s i in condit i i de

ef icienta , r igurozi tate , t ransparenta s i corect i tudine f inanciara , presupune eforturi

insemnate din par tea ins t i tut i i lor publ ice s i a benef ic iari lor .

Trebuie subl in iat rolul PND de or ientare s i coordonare a mari lor programe de invest i t i i

pentru dezvoltare . Invest i t i i le ce vor f i efectuate in baza prevederi lor PND nu vor f i , insa ,

ges t ionate in mod direct pr in intermediul PND, ci conform regul i lor specifice diverselor

surse de f inantare a aces tor invest i t i i . Mecanismele de implementare ale PND sunt , pr in

urmare , o suma a acestor regul i de implementare a documentelor de programare pent ru

fonduri le europene, a programelor nat ionale si locale de invest i t i i bugetare, a f inantar i lor

rambursabi le acordate de ins t i tu t i i le f inanciare in ternat ionale etc .

In Romania , s is temul ins t i tu t ional de programare s i implementare a Fonduri lor St ructurale

s i de Coeziune es te in pl in proces de const ruct ie , porn ind de la prevederi le Documentului

Complementar de Pozi t ie la Capi tolul21 "Pol i t ica regionala s i coordonarea ins t rumentelor

s t ructurale" ,

33

Ministerul Finante lor Publ ice indeplineste , pr in Autor i ta tea de Management pentru Cadrul

de Spri j in Comuni tar , ro lul de coordonator nat ional al s is temului inst i tu t ional , legis la t iv s i

procedural de programare si implementare a inst rumentelor s t ructurale . De asemenea, in

cadrul MFP se const i tu ie Autori ta tea de Cert i f icare s i Autor i tatea de Pla ta (organismul

competent pentru efectuarea pla t i lor) pentru toate cele t re i ins t rumente s t ructurale .

Programele Operat ionale 2007 ·2013

Program Operational Autoritate de Management Organisme Intermediare Fond

Cresterea competitivitajii Ministerul Economiei si - Agenjia Nationala pentru intreprinderi FEDR economice Comertului Mici si Mijlocii si Cooperatie - Ministerul Educatiei si Cercetarii - departamentul de Cercetare - Ministerul Comunicajiilor si Tehnologiei Informatiei - Ministerul Economiei si Comertului -

Departamentul Energie - Autoritatea Nationala de Turism Infrastructura de transport Ministerul T ransporturilor, FEDR+ FC Constructiilor si Turismului -Protecjia mediului Ministerul Mediului si Gospodaririi Agentiile Regionale de Protecjie a FEDR + FC

Apelor Mediului Dezvoltarea regionala Ministerul lntegrarii Europene Agentiile de Oezvoltare Regionala FEOR Dezvoltarea resurselor umane Ministerul Muncii, Solidaritajii - Agenjia Nationala de Ocupare a FSE

Sociale si Familiei Fortei de Munca

- Ministerul Educatiei si Cercetarii - Departamentul de Educatie

Dezvoltarea capacitajii Ministerul Administratiei si Urmeaza sa fie desemnate FSE administrative Intemelor Asistenta tehnica Ministerul Finantelor Publice - FEDR Cooperarea transfrontaliera Ministerul lntegrarii Europene FE DR (cu exceptia granitei RO-HU) -

VI. Parteneriatul

In conformita te cu pr incipiul european a l par teneria tului , in procesul de e laborare a PND

2007-2013, pe langa autor i tat i le publice au fos t consulta t i s i par teneri neguvernamental i

reprezentat iv i : organisme reg ionale, s indicate , pat ronate , inst i tu t i i de cercetare si

invatamant super ior , organizat i i neguvernamentale etc . Consultar i le par teneria le au avut

loc in cadrul s t ructur i lor partener iale const i tui te pentru e laborarea PND conform HG

nr.1115/2004 privind e laborarea in par tener ia t a Planului Nat ional de Dezvol tare.

Documentele Consul tat ive pentru PND 2007-2013 au fos t dezbatute si avizate in cadrul

Comitetului Inter inst i tut ional pentru elaborarea PND (CIP) , s t ructura partener ia la la

n ivel nat ional formata din reprezentant i la nivel de deciz ie ai ministerelor, a l tor ins t i tu t i i

publice centra le , Agent i i lor pent ru Dezvol tare Regionala (ADR), ins t i tute lor de cercetare s i

inst i tu t i i lor de invatamant superior, precum si d in reprezentant i a i par teneri lor economici

s i social i .

34

Informarea s i promovarea priv ind Planul Nat ional de Dezvoltare s i Fonduri le St ructurale s i

de Coeziune ( inclusiv diseminarea informatie i pe Internet ) a reprezentat de asemenea o

componenta fundamentala in cadrul procesului de elaborare a PND 2007-2013.

PND 2007·2013 a fost aprobat de Guvernul Romaniei in sedinta din 22 decembrie 2005.

2.5.8.Strategia regionala de dezvoltare Nord-Est ( Moldova) 2007-2013 In perioada februarie 2005 – mai 2006, in cadrul Comitetului Regional pentru Elaborarea in Parteneriat a Planului de Dezvoltare Regionala (CRP) 2007-2013, au avut loc grupuri de lucru tematice in vederea revizuirii analizei regionale socio-economice pentru elaborarea analizei SWOT, revizuirea prioritatilor regionale pentru programarea si formularea strategiei regionale de dezvoltare pentru perioada 2007-2013. Prioritatile regionale au fost stabilite in stransa corelare cu cele din cadrul politicii nationale de dezvoltare, orientata spre atingerea obiectivului de coeziune economica si sociala de catre Romania in calitate de stat membru al UE. Incepand cu 2007, Romania va beneficia de acces la fondurile care finanteaza Politica de Coeziune, Politica Agricola si Politica Comuna de Pescuit. Eligibilitatea regiunii in cadrul Politicii de Coeziune 2007-2013 Intregul teritoriu al Romaniei, prin urmare si regiunea Moldova, va fi eligibila sub doua obiective in cadrul Politicii de Coeziune: �Obiectivul „Convergenta” �Obiectivul „Cooperarare teritoriala Europeana”. �Eligibilitatea in cadrul Obiectivului „Convergenta” Asistenta financiara structurala va fi acordata pe baza unui cadru multianual de planificare strategica, in acord cu politicile si prioritatile Comunitatii, de aceste principii tinandu-se seama in elaborarea Cadrului National Strategic de Referinta (CNSR) si a programelor operationale. La baza CNSR se afla Planul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND), care a fost conceput ca instrument prin care Romania urmareste sa recupereze cat mai rapid decalajele in dezvoltarea socio-economica fata de UE. CNSR face legatura intre prioritatile nationale de dezvoltare, stabilite in Planul National de Dezvoltare, si prioritatile la nivel european - Orientarile Strategice Comunitare (OSC) privind Coeziunea 2007-2013 si Liniile Directoare Integrate ale UE pentru Crestere Economica si Locuri de Munca 2005-2008. Programele Operationale reprezinta instrumentele de management pentru implementarea axelor prioritare din cadrul CNSR: 1. Programul Operational Sectorial de Transport 2. Programul Operational Sectorial de Mediu 3. Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice 4. Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 5. Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Capacitatii Administrative 6. Programul Operational Sectorial pentru Asistenta Tehnica 7. Programul Operational Regional (complementar Programelor Sectoriale).

35

�Eligibilitatea in cadrul Obiectivului „Cooperare Teritoriala Europeana” sub 3 componente: 1. Cooperare transfrontaliera �dezvoltarea sistemelor de infrastructura fizica (imbunatatirea infrastructurii de transport, a retelelor si serviciilor de informare si comunicare, realizarea interconexiunii sistemelor energetice, de apa si reciclarea deseurilor); �intarirea conexiunilor/relatiilor economice intre regiunile invecinate pentru a sustine impreuna dezvoltarea economica durabila a zonei (dezvoltarea cooperarii in domeniile IMM, turism si comertul de granita, promovarea integrarii pietelor locale ale fortei de munca); �realizarea coeziunii sociale si culturale intre comunitatile si cetatenii de pe ambele parti ale granitei (dezvoltarea utilizarii in comun a infrastructurii din domeniile sanatate, cultura si educatie); �solutionarea in comun a unor amenintari similare si simultane din partea factorilor de mediu (prevenirea inundatiilor, alunecarilor de teren, eroziunii solului, realizarea unor sisteme de avertizare si control a riscurilor naturale si tehnologice). Granita Romania-Bulgaria va deveni granita interna a UE, odata cu aderarea celor doua state, in 2007. La nivelul regiunii Nord-Est Moldova, in cadrul acestei componente vor fi eligibile judetele Dolj, Mehedinti si Olt. 2. Cooperare transnationala In urma divizarii recente a spatiului CADSES, intregul teritoriu al Romaniei va face parte din spatiul Dunare Balcani (CADSES sud), alaturi de state precum Austria, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Grecia si unele regiuni din Italia si Slovacia. Temele majore in jurul carora se vor dezvolta proiecte in aceasta zona sunt: managementul apei (in special fluviul Dunarea), siguranta maritima (Marea Neagra), prevenirea inundatiilor, cercetare-dezvoltare, inovare si retele IMM. 3. Cooperarea interregionala vizeaza programe si proiecte cu orice regiuni din Uniunea Europeana, cu conditia ca beneficiarii sa fie din trei regiuni localizate in trei state membre sau din trei tari, din care cel putin doua sunt state membre. Actiunile eligibile in cadrul acestei componente se refera la: • incurajarea schimbului de experienta si de bune practici referitor la dezvoltarea urbana, modernizarea serviciilor publice, incluziune sociala, antreprenoriat; • efectuarea de studii si colectarea de date in domenii de interes comun. �Eligibilitatea in cadrul Politicii Agricole Comune

Masurile privind dezvoltarea rurala sunt prevazute in cadrul Planului National Strategic de Dezvoltare Rurala, care urmeaza sa fie implementat prin Programul National de Dezvoltare Rurala, acesta din urma finantat din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) in cadrul Politicii Agricole Comune. Cadrul formularii Strategiei de Dezvoltare Regionala 2007-2013: Implicarea partenerilor institutionali si socio-economici Importanta realizarii PDR 2007-2013 Hotararea de Guvern 1115/2004 reglementeaza cadrul partenerial prin care Agentiile pentru Dezvoltare Regionala, institutiile si organismele publice si private stabilesc obiectivele prioritare de dezvoltare pe termen mediu, stipuland, printre altele, si faptul ca Agentia pentru Dezvoltare Regionala asigura presedintia si secretariatul Comitetului regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regionala (CRP). Realizarea PDR 2004-2006 a constituit premiza crearii unui parteneriat real intre diferitii actori implicati in dezvoltarea regionala. A fost de asemenea ultimul PDR elaborat inainte de aderarea Romaniei la UE, fiind un exercitiu pentru realizarea documentelor de programare viitoare. Prin elaborarea PDR si a Strategiei de dezvoltare pentru perioada 2007-2013 se creeaza cadrul de planificare care sta la baza stabilirii eligibilitatii proiectelor ce vor fi finantate in regiune prin diferite programe. Partenerii regionali, precum si alte institutii, manifesta interes fata de continutul PDR, acesta constituind punctul de plecare in elaborarea altor documente de programare sectoriale si subsectoriale regionale:

36

�Planul Regional de Actiune pentru Mediu �Planul Regional pentru Gestionarea Deseurilor �Planul Regional de Actiune pentru Invatamantul Profesional si Tehnic �Planul Regional pentru Ocuparea Fortei de Munca. Comitetul regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regionala (CRP) este o structura cu caracter permanent care isi desfasoara activitatea prin intalniri in plen si grupuri de lucru tematice/sectoriale organizate la nivel regional . In cadrul grupurilor de lucru, partenerii institutionali si socio-economici din Moldova s au reunit in vederea definirii prioritatilor regionale printr-o abordare de jos in sus, prin dezbateri privind diferite aspecte tematice legate de domeniile de importanta majora pentru dezvoltarea regiunii. Parteneriatul este format din reprezentanti ai autoritatilor publice locale, ai serviciilor descentralizate ale institutiilor publice centrale, institutiilor de invatamant superior si institutelor de cercetare, ai directiilor de statistica, precum si ai partenerilor economici si sociali. Strategia de dezvoltare regionala este corelata cu politicile si reglementarile comunitare, precum si cu strategiile de dezvoltare la nivel national, obiectivele sale prioritare fiind orientate in principal spre domeniile de interventie ale Instrumentelor Structurale si ale fondurilor europene care finanteaza dezvoltarea rurala si pescuitul. Obiectivul general al strategiei de dezvoltare socio-economica pentru 2007-2013 este de a aduce Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la nivelul mediei din Romania, sau nu mai – putin de 95% din aceasta valoare. Obiectivul general de mai sus poate fi atins prin: 1) Crearea de noi locuri de munca avand in vedere scaderea numarului de lucratori din agricultura si alte cateva sectoare industriale 2) Cresterea atractivitatii regionale si dezvoltarea durabila a regiunii prin imbunatatirea infrastructurii, valorificarea zonelor urbane si a potentialului turistic 3) Cresterea competitivitatii regionale prin sprijinirea intreprinderilor, dezvoltarea infrastructurii si calificarea resurselor umane Pe langa investitii considerabile, pentru realizarea obiectivelor prevazute sunt stabilite urmatoarele prioritati: 1. sprijinul pentru cresterea competitivitatii economice in sectorul privat 2. modernizarea si dezvoltarea infrastructurii regionale 3 dezvoltarea turismului si valorificarea patrimoniului natural si a mostenirii cultural-istorice 4. dezvoltarea resurselor umane in sprijinul unei ocupari durabile si imbunatatirea serviciilor sociale 5. dezvoltarea zonelor rurale si montane 6. protectia si imbunatatirea calitatii mediului. Prioritatile de Dezvoltare Regionala Sprijin pentru cresterea competitivitatii economice in sectorul privat Cresterea economica este rezultatul dezvoltarii competitivitatii economiei; in acest context, desi a inregistrat in ultimii ani progrese semnificative, Romania prezinta numeroase decalaje economice in raport cu statele membre UE. Indicatorul utilizat pentru a masura cresterea economica este PIB-ul. Ceilalti doi indicatori macroeconomici strans legati de PIB si care explica evolutia acestuia sunt rata de ocupare si productivitatea muncii. Regiunea Nord-Est ( Moldova) inregistreaza la finele anului 2003 un produsul intern brut (PIB) total de 179313.8 miliarde lei preturi curente, in crestere cu 37.9% in raport cu anul 2002. Analiza dinamicii PIB total din Regiunea Nord-Est ( Moldova) in perioada 2000-2003, conform datelor furnizate de Anuarul Statistic al Romaniei, evidentiaza o crestere cu aproximativ 140%, existand un trend crescator de la an la an pentru intreaga perioada.

37

Ratele anuale de crestere ale PIB regional au fost per ansamblu inferioare valorilor inregistrate la nivel national, cresterea PIB regional manifestand un ritm mai lent in comparatie cu dinamica la nivel national in perioada 2000/2003, in mare parte din cauza lipsei de investitii in regiune. structura ocuparii fortei de munca pe diferitele sectoare economice si progresul tehnologic, depind in mare masura de volumul si structura investitiilor straine directe. In vederea sprijinirii procesului de creare masiva de locuri de munca, este necesara o investitie de capital cu o valoare mare. In acest scop, prin intermediul unui set de trei masuri, aceasta prioritate regionala regionala va urmari sustinerea investitiilor productive (utilaje si tehnologii noi) care sa asigure adaptarea calitatii productiei la standardele pietei europene; in mod complementar vor fi sprijinite serviciile pentru dezvoltarea afacerilor (marketing si management in IMM-uri si turism) si investitiile pentru dezvoltarea retelelor de intreprinderi si asociatiilor profesionale. Deoarece inovarea reprezinta premisa dezvoltarii economice, se vor urmari stimularea inovarii si transferului tehnologic prin finantarea activitatii de cercetare dezvoltare produsa/achizitionata de intreprinderi, asigurarea serviciilor specializate de transfer tehnologic si consultanta pentru cercetare oferite de institutiile de transfer tehnologic si inovare, acordarea de sprijin pentru integrarea si adaptarea solutiilor e-business cu aplicatiile de tip e-Guvernare in vederea reducerii decalajului informational in regiune. A doua prioritate regionala este modernizarea si dezvoltarea infrastructurii regionale: aceasta vizeaza reducerea deficitului infrastructurii, urmarind imbunatatirea competitivitatii sistemului regional ca si a calitatii vietii in regiune. Interventia va contribui la: imbunatatirea infrastructurii de transport (drumuri, aeroporturi, porturi, cai ferate); imbunatatirea infrastructurii sociale si de educatie prin modernizarea si dotarea institiilor de invatament de toate nivelurile, a unitatilor sanitare si serviciilor medicale; crearea si/sau imbunatatirea structurilor de sprijinire a afacerilor si a infrastructurii aferente acestora; dezvoltarea si extinderea infrastructurii utilitatilor si39 infrastructurii energetice (alimentare cu apa, reteaua de canalizare apa, alimentare cu gaze naturale) si a infrastructurii energetice (retele de transport si capacitati de productie a energiei electrice si termice); reabilitarea mediului urban, conservarea resurselor culturale si arhitectonice din regiune, inclusiv a celor localizate in zonele urbane si sub-urbane; cresterea capacitatii regionale de a furniza servicii pentru afaceri si institutii publice si imbunatatirea infrastructurii de cercetare-dezvoltare; Interventia va viza de asemeni infiintarea unei mai bune legaturi cu Bulgaria si Serbia ceea ce, va duce la randul sau, la consolidarea legaturilor cu Europa de Vest. A treia prioritate regionala o reprezinta dezvoltarea turismului si valorificarea patrimoniului natural si a mostenirii cultural-istorice prin dezvoltarea infrastructurii specifice si intense actiuni de promovare. Strategia regionala vizeaza cresterea atractivitatii regiunii prin dezvoltarea economica si crearea de locuri de munca, ca urmare a valorificarii mostenirii culturale si resurselor naturale si a imbunatatirii calitatii infrastructurii de cazare si de agrement. Se urmareste totodata cresterea vizibilitatii regiunii prin crearea si editarea de pliante, brosuri, alte categorii de documentatie de prezentare si extinderea afacerilor in turism prin crearea de servicii-suport in sprijinul afacerilor in turism si de retele de asociatii profesionale in domeniul turismului. A patra prioritate regionala este dezvoltarea resurselor umane in sprijinul unei ocupari durabile si imbunatatirea serviciilor sociale cu accent pe stabilirea unor mai bune relatii intre cercetare, educatie de nivel inalt si educatie vocationala, pe de o parte, si economia regionala pe de alta parte. Strategia regionala vizeaza asigurarea cresterii capacitatii de angajare si a ocuparii prin adaptarea fortei de munca la necesitatile pietii muncii si societatii si economiei bazate pe cunoastere, prin aceasta combatandu-se si saracia si excluderea sociala. Interventia va sprijini dezvoltarea sistemului de educatie (preuniversitar si universitar) si formare profesionala initiala si facilitarea tranzitiei de la scoala la piata muncii; dezvoltarea

38

sistemului de formare profesionala continua ( FPC ), cresterea accesului si participarii la invatarea pe intreg parcursul vietii; cresterea adaptabilitatii fortei de munca si a intreprinderilor la nevoile pietei muncii; masuri active pe piata fortei de munca si instruire in special pentru someri si grupuri dezavantajate. De asemenea, vor fi sprijinite investitiile pentru dezvoltarea serviciilor medicale, sociale si de voluntariat in sprijinul cetatenilor. A cincea prioritate regionala este dezvoltarea zonelor rurale si montane, vizand:

• diversificarea economiei rurale prin diversificarea activitatilor non-agricole, sprijinul pentru crearea si dezvoltarea micro-intreprinderilor, incurajarea activitatilor turistice;

• imbunatatirea calitatii vietii in mediul rural prin dezvoltarea serviciilor de baza pentru populatie, renovarea si dezvoltarea satelor, conservarea patrimoniului rural, pregatire profesionala, imbunatatirea competentelor de management si implementare a strategiilor locale de dezvoltare;

• dezvoltarea economica durabila a fermelor si a exploatatiilor forestiere prin utilizarea durabila a terenurilor agricole si forestiere;

• cresterea competitivitatii agriculturii si silviculturii si adaptarea ofertei la cerintele pietei;

• promovarea initiativelor locale prin incurajarea actiunilor de tip “LEADER”; • asigurarea pescuitului durabil si dezvoltarea acvaculturii.

A sasea prioritate regionala este protectia si imbunatatirea calitatii mediului, vizand imbunatatirea calitatii vietii in regiune. Se are in vedere imbunatatirea infrastructurii de mediu prin:

• efectuarea de lucrari in scopul prevenirii si reducerii riscurilor legate de dezastrele hidrogeologice (realizarea unor poldere, lucrari de indiguire, regularizarea cursurilor de apa, modernizarea si dezvoltarea sistemelor informationale pentru avertizare-alarmare in timp real a populatiei, elaborarea hartilor de risc la inundatii si introducerea lor in planurile de urbanism general, realizarea cu prioritate de amenajari, lacuri de acumulare, lucrari de desecare - drenaj);

• dezvoltarea colectarii diferentiate a deseurilor menajere si a deseurilor industriale si reutilizarea acestora; managementul deseurilor (construirea/reabilitarea statiilor de epurare a apelor uzate, construirea/modernizarea facilitatilor de apa si apa uzata in zone specifice, dezvoltarea sistemelor de management al diverselor tipuri de deseuri);

• protejarea biodiversitatii (dezvoltarea si managementul habitatelor si faunei comunitare) si a ariilor protejate;

• reabilitarea siturilor industriale si militare poluate. Descrierea Masurilor de Interventie Prevazute Parteneriatul Regional de Dezvoltare si-a inceput activitatea prin infiintarea a 5 Grupuri de Lucru Subregionale (unul pentru fiecare judet) si 5 Grupuri Tematice de Lucru. Pentru elaborarea PDR 2007-2013, prioritatile regionale au fot revizuite in grupurile de lucru tematice din cadrul CRP. Partenerii regionali au discutat despre prioritatile regionale in raport cu axele prioritare nationale, propunand modificari in continutul masurilor stabilite la nivelul fiecarei prioritati. Urmatoarea descriere evidentiaza rezultatele consultarilor regionale pentru fiecare dintre prioritatile identificate. Coerenta cu politicile si reglementarile europene Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este un proces cu caracter continuu care se va desfasura si ulterior datei oficiale a aderarii si care implica o dezvoltare socio economica durabila a tarii noastre.

39

In acest sens, sprijinul comunitar alocat prin implementarea Politicii de Coeziune si a Politicii Agricole Comune in concordanta cu principiul dezvoltarii regionale echilibrate la nivel de stat membru, joaca un rol cheie. Asistenta financiara va fi acordata cu respectarea unui cadru multianual de planificare, care contine prioritatile, procesul decizional de finantare si de management al acesteia, organizat in mai multe etape, corespunzator urmatoarei perioade de programare, respectiv 2007 -2013. Ea este de asemenea complementara masurilor de dezvoltare adoptate de statul membru la scala nationala, regionala si locala, fiind orientata in acord cu politicile si prioritatile Comunitatii, de aceste principii tinandu-se seama in elaborarea Cadrului National Strategic de Referinta (CSNR) si a programelor operationale. La baza CSNR se afla Planul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND), care a fost dezvoltat ca si instrument prin care Romania urmareste sa recupereze cat mai rapid decalajele in dezvoltarea socio-economica fata de UE. Coerenta cu politicile europene Orientarile Noii Politici de Coeziune 2007 – 2013 – Crestere economica si locuri de munca Axe prioritare: �Cresterea atractivitatii Statelor Membre, a regiunilor si a oraselor prin imbunatatirea accesibilitatii, asigurand un nivel de adecvat pentru oferta de servicii si de o calitate corespunzatoare, asigurand in acelasi timp protectia mediului �Incurajarea inovarii, antreprenoriatului si extinderea economiei cunoasterii �Crearea mai multor de locuri de munca, imbunatatind adaptabilitatea lucratorilor si a intreprinderilor si cresterea investitiilor in capitalul uman Prioritatile PDR 2007-2013 vizeaza imbunatatirea accesibilitatii regiunii ca premisa pentru dezvoltarea socio-economica prin dezvoltarea infrastructurii de transport de interes national, judetean si transfrontalier, precum si crearea de locuri de munca prin sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional. Obiective comunitare orizontale: Egalitatea de sanse La nivelul regiunii SV Moldova rata de ocupare de in randul femeilor este mai scazuta decat rata de ocupare in randul barbatilor. In cadrul prioritatii regionale “Dezvoltarea resurselor umane in sprijinul unei ocupari durabile si imbunatatirea serviciilor sociale” s-au prevazut actiuni ca se vizeze incurajarea accesului femeilor pe piata fortei de munca. Dezvoltare durabila Dezvoltarea durabila reprezinta o tema orizontala care a fost luata in considerare la nivelul fiecarei prioritati in cadrul PDR 2007-2013, avand in vedere necesitatea dezvoltarii socio economice armonioase in conditiile protejarii mediului inconjurator. Astfel, se incurajeaza dezvoltarea activitatilor economice prin achizitionarea si utilizarea de catre intreprinderi a tehnicilor si tehnologiilor moderne, nepoluante, valorificarea resurselor regenerabile de energie. Se au in vedere de asemenea prioritatile Strategiei Europene de Dezvoltare Durabila in vederea atingerii standardelor adecvate de alimentare cu apa si cresterea accesului populatiei la serviciile de apa si canalizare, precum si prin utilizarea unor sisteme de management integrat al deseurilor.

40

CAPITOLUL III

INSTRUMENTELE DEZVOLTĂRII REGIONALE ALE UNIUNII EUROPENE PE PERIOADA 2007-2013

3.1 Abordarea problematicilor politicii de dezvoltare regională

Abordarea problematicilor politicii de dezvoltare regională trebuie să ţină cont de dinamismul accentuat al politicilor comunitare în ultimii ani şi de provocarea fără precedent a aderării unui grup larg de ţări candidate, ce dau naştere celei mai mari extinderi din istoria Uniunii.

La aceasta se adaugă alte provocări precum: declinul demografic ce va începe să se manifeste în jurul anului 2020 şi fenomenul reducerii populaţiei, deja prezent în multe regiuni, presiunea economică crescândă exercitată de concurenţii globali, creşterea preţului energiei, schimbările climatice şi polarizarea socială. Evoluţia Pieţei Interne şi noile tendinţe în domeniile revoluţiei tehnologice şi societăţii informaţionale contribuie, de asemenea. Europa trebuie să răspundă acestor provocări.

Una dintre sarcinile Comunităţii europene, trasate prin Articolele 2 şi 3 ale Tratatului CE este „de a promova pe întreg teritoriul comunitar o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice, un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă şi a protecţiei sociale, creşterea nivelului de viaţă, a solidarităţii şi coeziunii economico-sociale în rândul statelor membre."

Acest deziderat stă la baza politicii regionale a Uniunii Europene care s-a construit în jurul conceptului de coeziune economică şi care vizează reducerea disparităţilor în nivelul de dezvoltare al regiunilor, sprijinirea regiunilor rămase în urmă şi diminuarea discrepanţelor faţă de regiunile dezvoltate ale Uniunii.

Politica regională se bazează pe solidaritatea financiară a Statelor Membre, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia acestora către regiunile mai puţin prospere şi grupurile sociale dezavantajate.

Procesul de integrare a noilor State Membre reprezintă provocarea cea mai dificilă din punct de vederea a menţinerii idealului coeziunii economice şi sociale la nivel comunitar datorită, în principal, a trei factori:

1. creşterea fără precent a disparităţilor economice existente între regiunile UE, prin aderarea ţărilor Europei Centrale şi de Est;

2. modificarea modelului de distribuţie a disparităţilor geografice^ dat fiind că 25% din populaţia UE va trăi în regiuni cu PIB mai mic de 75% decît media comunitară, din care 60% va fi reprezentată de populaţia noilor State Membre;

3. scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă în cadrul Uniunii extinse. Pe de altă parte, faptul că noile ţări membre au înregistrat creşteri economice a condus la

opinia că extinderea este benefică şi pentru vechii membri datorită premiselor de dezvoltare şi avantajelor unei pieţe libere şi mult mai extinse.

S-a impus astfel adaptarea instrumentelor politicii regionale la noua situaţie comunitară creată şi acest lucru s-a materializat în restructurarea finanţării europene, concentrată pe susţinerea obiectivelor politicii de coeziune: Convergenţă, Competitivitate regională şi ocupare, Cooperare teritorială europeană.

Pentru perioada 2007-2013 există trei instrumente financiare cunoscute ca Instrumente Structurale, care vor contribui la îndeplinirea celor trei obiective: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC) şi două Acţiuni Complementare, respectiv: Fondul European pentru Agricultură şi Dezvolare Rurală (FEADR) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP).

O altă provocare a politicii regionale în acest moment este reprezentată de creşterea accentuată a competiţiei dintre firme, ceea ce face ca din ce în ce mai multe companii să caute

41

să îşi desfăşoare activitatea în regiuni cu infrastructură eficientă, calitate ridicată a serviciilor şi lucrători bine pregătiţi.

Astfel, fondurile de dezvoltare regională trebuie să fie eficient direcţionate către regiunile cele mai puţin favorizate ale Uniunii, iar noile State Membre trebuie sprijinite în dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor, în scopul atragerii unor astfel de companii şi creşterii potenţialului lor economic.

Integrarea României în Uniunea Europeană reprezintă una dintre cele mai mari oportunităţi de dezvoltare din istoria recentă a ţării. Este cert faptul că odată cu integrarea sunt necesare schimbări pentru a se accelera dezvoltarea economică, pentru a stimula inovaţiile şi a se ridica standardele de calitate, toate acestea însoţite de schimbări tehnologice adecvate deoarece România nu va fi singură pe noile pieţe, ci în mijlocul multor concurenţi care se dezvoltă la rândul lor.

Trecerea de la finanţările de pre-aderare la instrumentele structurale de finanţare induce schimbări la nivel instituţional, strategic şi operaţional, precum şi responsabilităţi - pe de o parte, din partea autorităţilor implicate în procesul de programare şi gestionare a instrumentelor structurale în România, iar, pe de altă parte, responsabilitatea potenţialilor beneficiari de finanţări de a se familiariza cu mecanismele de finanţare prin proiecte.

România va primi bani şi va trebui să-i cheltuiască. Este vorba de peste 20 de miliarde de euro. Aceste fonduri vor trebui gestionate eficient şi trebuie să ajungă acolo unde este nevoie pentru dezvoltare, altfel, există pericolul pierderii lor (aşa numitele costuri de oportunitate). Chiar dacă banii nu vor fi atraşi în proiecte în ţară, fiecare contribuabil va cotiza pentru suma cu care ţara noastră va contribui la bugetul UE.

România a tăcut demersuri în acest sens, prin elaborarea Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (document de planificare strategică şi programare financiară multianuală), care orientează dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Pe baza PND a fost elaborat Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR), care reprezintă strategia globală de utilizare a finanţării structurale, iar diversele Programe Operaţionale reprezintă instrumentele prin care se vor realiza prevederile CSNR.

Odată aprobate aceste Programe Operaţionale de Comisia Europeană, vor fi organizate licitaţiile şi se va trece la absorbţia fondurilor.

Ministerul Finanţelor va începe luna aceasta (iunie 2007) la Bruxelles negocieri pentru distribuirea finală a Fondurilor Structurale şi de Coeziune alocate României până în 2013.

Marea noutate este că de acum înainte autorităţile române vor fi cele care se vor ocupa aproape integral de proiecte, fără a mai fi, ca înainte, nevoie de aprobarea Delegaţiei Comisiei Europene de la Bucureşti. Responsabilitatea va creşte, aşadar, de aceea, România va trebui să facă faţă provocării.

3.2. Instrumente pre-aderare

Politica de solidaritate a UE este o politică complexă, ce nu se limitează numai la nevoile actualelor State Membre ci, în concordanţă cu strategia de extindere a Uniunii, are în vedere şi ţările în curs de aderare. Pentru acestea au fost create instrumente financiare specifice, cu rolul de a reduce decalajele de dezvoltare dintre acestea şi statele comunitare şi de a le pregăti încă înainte de aderare pentru utilizarea Instrumentelor Structurale, din punct de vedere instituţional şi al managementului. Ţările în curs de aderare în anul 2004 se încadrau în două mari categorii: ţările Europei Centrale şi de Est (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, România, Estonia, Letonia şi Lituania) şi ţările Europei Mediteraneene (Cipru, Malta şi Turcia). Pentru acestea, alături de „Parteneriatele de Aderare5' au fost create instrumente financiare şi aranjamente specifice, pentru a răspunde nevoilor acute ale acestora în domeniile infrastructurii, restructurării industriei, serviciilor, sectorului IMM, agriculturii şi protecţiei mediului.

Din perspectiva politicii regionale, sunt reprezentative instrumentele de pre-aderare ce au acordat asistenţă ţărilor Europei Centrale şi de Est (ECE), şi anume: PHARE, ISPA şi SAP ARD.

42

Ele au încetat să mai fie funcţionale ca urmare a aderării la UE în 2004 a Poloniei, Cehiei, Ungariei, Sloveniei, Slovaciei, Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, Ciprului, Maltei şi, ulterior, în 2007 a României şi Bulgariei.

Facem următoarea precizare: deşi ţările mai sus menţionate au aderat la UE, este util a prezenta aceste instrumente, ţinând cont şi de faptul că unele măsuri ale acestor fonduri sunt încă active (de exemplu PHARE), iar unele dintre proiectele prin intermediul cărora au fost accesate fondurile europene sunt încă în curs de implementare.

Politica de solidaritate şi coeziune a Uniunii Europene este implementată cu ajutorul instrumentelor sau fondurilor care se adresează ţărilor membre UE în principal şi regiunilor în special. Pilonul principal al acestei politici îl constituie Instrumentele Stucturale {Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune ).

Pentru perioada 2007-2013 există trei instrumente financiare cunoscute ca Instrumente structurale, respectiv:

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) Fondul Social European (FSE) Acestea două.

fiind numite şi Fonduri Structurale Fondul de Coeziune (FC) şi două

Acţiuni Complementare, respectiv: Fondul European pentru Agricultură şi Dezvolare Rurală (FEADR) Fondul European pentru Pescuit (FEP) Având în vedere riscul apariţiei de confuzii cu privire la includerea sau nu a finanţărilor

pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit în categoria finanţărilor structurale, mai ales datorită faptului că în exerciţiul 2000-2006 ele au funcţionat ca instrumente structurale, facem următoarea precizare: Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regională (FEADR) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP) nu sunt fonduri structurale, dar ele contribuie, alături de FEDR, FSE, FC şi alte surse la finanţarea dezvoltării regionale în perioada 2007-2013.

Fondurile Structurale nu finanţează proiecte individuale separate. Ele finanţează programe de dezvoltare regională multianuale trasate împreună de regiuni, State Membre şi Comisie, pe baza orientării propuse de Comisie pentru întreaga Uniune Europeană.

Funcţionarea instrumentelor europene la nivel regional se face conform sistemului NUTS (Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică) al Uniunii Europene, amendat în luna mai 200312. Conform acestuia, regiunile UE se împart, în funcţie de populaţia lor, în trei categorii NUTS:

■ NUTS 1 - cu o populaţie între 3 000 000 - 7 000 000 locuitori; ■ NUTS 2 - cu o populaţie între 800 000 - 3 000 000 locuitori; B NUTS 3 - cu o populaţie între 150 000 - 800 000 locuitori. Menţionăm că NUTS 2 este nivelul la care este implementată politica de dezvoltare

regională în Statele Membre ale UE. În România se face următoarea corespondenţă de structuri NUTS: NIVEL NUTS I (macro-regiuni) - nu se foloseşte în prezent, dar poate fi asimilat cu

întreg teritoriul României; NIVEL NUTS II - 8 regiuni de dezvoltare, cu o populaţie medie de 2,8 milioane

locuitori; NIVEL NUTS III - 42 judeţe care reflectă structura administrativ-teritorială a României; NIVEL NUTS IV - Nu se foloseşte deoarece nu s-au identificat asocieri de unităţi

teritoriale; NIVEL NUTS V - 265 municipii şi oraşe, 2.686 comune cu 13.092 sate, care reflectă

structura administrativ-teritorială a României.

43

Principiile care au stat la baza operaţionalizării Fondurilor Structurale:

1994-1999 2000 -2006 2007-2013 1. Parteneriat 1. Programare 1. Complementaritate,

consistenţă şi conformitate 2. Programare şi coerenţă internă

2. Parteneriat 2. Programare

3. Adiţionalitate (sau coerenţă externă)

3. Adiţionalitate 3. Parteneriat

4. Concentrare 4. Monitorizare, control şi evaluare

4. Subsidiaritate şi intervenţie proporţională

5. Adiţionalitate

B) Obiectivele care trasează liniile de acţiune ale Instrumentelor Structurale sunt specifice fiecărei perioade de programare a acestora şi se stabilesc în funcţie de principalele priorităţi identificate în vederea reducerii discrepanţelor economice şi sociale la nivel comunitar. Astfel, ele apar sub denumirea de obiective prioritare şi trimit în mod direct la sectoarele ce necesită intervenţie structurală14.

Obiective prioritare

Instrumente Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

Fondul Social European (FSE)

Fondul de Coeziune (FC)

Obiective - Convergenţă - Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă - Cooperare teritorială europeană

- Convergentă - Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă

- Convergentă

Priorităţi - Accent pe strategiaLisabona - Infrastructură - Investiţii - Cercetare şi dezvoltareIMM-uri

- Accent pe strategia Lisabona - Training - Ocuparea forţei de muncă - Capacitate instituţională şi eficienţă administrativă

- Infrastructura demediu şi transport(TEN) - Transport în afaraTEN - Transport urban - Energie

Cota maximă de finanţare de la UE

85% 85% 85%

Sursa: www.finantare.ro

Menţionăm că obiectivele prioritare nu sunt obiective strategice ci au caracter operaţional, ele desemnând ariile de acţiune ale Instrumentelor Structurale pentru o anumită perioadă de programare.

44

3.3. Modalităţile practice de acţiune ale Fondurilor Structurale şi ale Fondului de

Coeziune

1. Principiile alocării a. Deşi priorităţile majore ale unui program de dezvoltare sunt definite în colaborare cu

Comisia Europeană, Fondurile Structurale nu sunt atribuite direct unor proiecte alese de CE, alegerea şi gestiunea lor căzând, complet descentralizat, în responsabilitatea unică a autorităţilor naţionale şi regionale.

b. Odată selecţionate, proiectele primesc o finanţare mixtă, naţională şi comunitară (în cazul României raportul este 75/25, bugetele programelor fiind constituite atât din fonduri comunitare cât şi naţionale (publice sau private). Fondurile Uniunii se adaugă întotdeauna fondurilor Statelor, în scopul de a depăşi limitele impuse de capacităţile lor financiare, dar nu şi de a le permite să facă economii la bugetele naţionale.

c. Primele responsabile de dezvoltarea zonelor lor aflate în dificultate rămân Statele. Valoarea adăugată a intervenţiei comunitare constă în a ajuta Statele să facă mai mult şi mai bine acolo unde nu sunt capabile să o facă singure.

2. Practica constituirii şi alocării a. Bugetul Fondurilor Structurale şi regulile de bază ale utilizatorilor sunt decise de

Consiliul European, format din toţi membrii Uniunii, în baza unei propuneri a Comisiei Europene, negociată cu Parlamentul European. Repartiţia Fondurilor Structurale se face pe ţări şi pe Obiective. Zonele care pot beneficia de fonduri sunt stabilite de Comisie, în acord cu Statele, Comisia propune orientări tematice comune.

b. In baza deciziilor de mai sus, fiecare Stat sau regiune elaborează un plan de propuneri de dezvoltare (această activitate numindu-se programare), în favoarea zonelor aflate în dificultate, sau a grupurilor sociale dezavantajate, ţinând cont de orientările tematice ale Comisiei. Programarea se face în parteneriat cu actori economici şi sociali.

c. Planurile sunt prezentate Comisiei Europene. d. Fiecare Stat discută cu Comisia conţinutul acestor documente şi negociază

fondurile naţionale şi comunitare ce se vor aloca pentru implementarea lor. e. Ca urmare a acordului intervenit, Comisia adoptă planurile (care devin sau Cadre de

Sprijin Comunitar sau Documente unice de Programare, în funcţie de necesitatea solicitării) şi programele care decurg din acestea.

fi Detaliile acestor programe, numite Complementele programării, sunt decise în mod autonom de către autorităţile naţionale şi regionale, nefiind negociate cu Comisia, dar i se aduc acesteia la cunoştinţă. Odată aprobate, aceste documente permit autorităţilor să lanseze programele conform propriilor modalităţi operatorii (cereri de proiecte, cereri de oferte etc). Programele intră în faza lor operaţională.

g. Selecţia proiectelor se realizează de către autorităţile responsabile (cu sprijinul unei comisii de evaluare) printr-un proces de evaluare, în urma căruia proiectele care corespund în cel mai mare grad finalităţilor programului sunt aprobate pentru finanţare, fiecare aplicant fiind informat asupra rezultatelor evaluării.

h. Aplicanţii selecţionaţi pot începe implementarea proiectelor propuse, care trebuiesc finalizate în graficul prevăzut de program, ţinând cont de faptul că ritmul ajutorului financiar european este şi el deja stabilit.

i. Autorităţile responsabile urmăresc în mod regulat derularea programelor (monitorizare) şi informează Comisia asupra evoluţiei acestora, transmiţând şi proba utilizării în cele mai bune condiţii a fondurilor alocate (certificarea cheltuielilor). Comisia supraveghează procedurile de control utilizate şi transferă progresiv restul contribuţiilor Fondurilor Structurale. Ea analizează indicatorii de realizare şi studiile de evaluare şi promovează schimburi de experienţă tematice. Ea informează responsabilii programelor asupra noilor priorităţi comunitare care vor avea impact asupra dezvoltării regionale.

În managementul financiar al instrumentelor structurale se aplică o serie de elemente caracteristice:

1. Cofinanţarea din fonduri comunitare: maxim 85%; 2. Regula N+3/N+2 - este o regulă pentru cheltuirea fondurilor comunitare, pe care

trebuie să o respecte toate statele membre.

45

Conform acestei reguli, angajamentele de plată, pentru un program, asumate în anul N, trebuie efectuate până la sfârşitul anului N+2.

Pentru România şi Bulgaria, prin derogare, până în 2009, se va aplica regula N+3

(cheltuielile trebuie angajate până la sfârşitul anului N+3). începând din 2010 se aplică regula N+2.

Regula N+3/N+2 a fost introdusă atât pentru a întări controlul financiar asupra fondurilor comunitre şi a accelera utilizarea lor, cât şi pentru creşterea impactului pe care aceste fonduri îl au în dezvoltarea economică şi socială. Pentru statele care nu respectă regula, fondurile pentru anul următor se reduc cu acea sumă care a fost angajată şi necheltuită.

46

CAPITOLUL IV

POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ IN UNIUNEA EUROPEANA

4.1. Problematica dezvoltării regionale

Dezvoltarea regională este un proces vital pentru integrarea economică şi socială a Europei. Ipoteza iniţială a dezvoltării regionale este reprezentată de cooperarea spre coeziune şi eficienţă în condiţii de echitate, în şi prin intermediul regiunilor. Diversitatea regiunilor europene nu reprezintă un impediment pentru dezvoltarea regională, pentru că aceasta nu-şi propune uniformizarea globală a unui spaţiu geografic, ci atingerea, în esenţă, a unui nivel de trai decent în interiorul acestuia.

Uniunea Europeană reprezintă una dintre cele mai prospere zone economice ale lumii, dar diferenţele dintre Statele sale Membre sunt izbitoare, lucru cu atât mai evident dacă se iau în considerare cele 268 de regiuni diverse din cadrul Uniunii.

Diferenţele majore dintre regiuni nu constau nici în limba folosită, nici în istorie şi tradiţii, ci în gradul de dezvoltare al acestora, în standardul de viaţă al locuitorilor. Disparităţile de dezvoltare fac diferenţa, iar intervenţiile procesului de dezvoltare regională încearcă să atenueze aceste disparităţi.

Dacă în cazul ţărilor mai avansate, cum ar fi Malta şi Slovenia, trecerea de la pre-aderare la integrare presupune o armonizare orizontală, în cazul restului ţărilor Central şi Est Europene, în care disparitatea de dezvoltare este de nivel statal, armonizarea are aspecte verticale.

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparitătilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum: creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii2 la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2007-2013, suma aferentă reprezintă 35,7% din bugetul UE, adică 347,41 miliarde euro). Ea vine în completarea politicilor structurale şi regionale naţionale aplicate în regiunile cele mai sărace şi pe piaţa muncii.

Politica regională a Uniunii Europene cuprinde totalitatea instrumentelor şi procedeelor aplicate în scopul creşterii gradului de coeziune economico-socială a ansamblului comunitar. Coeziunea desemnează acel nivel de convergenţă reală între economiile şi regiunile unui sistem aflat în proces de integrare care asigură funcţionarea optimă, echilibrarea şi promovarea unei dezvoltări armonioase în condiţii de cost economic şi social minim.

47

4.2.Cadrul de finanţare al UE în perioada 2007-2013: Priorităţi

Cadrul de finanţare (Financial Framework) reprezintă un plan multianual de cheltuieli care transpune în termeni financiari priorităţile politicii Uniunii Europene. Acesta stabileşte limitele de cheltuieli ale UE pe o perioadă fixă de timp (de regulă 5-7 ani), impunând astfel o disciplină bugetară strictă.

Cadrul de finanţare grupează activităţile UE în categorii mari de cheltuieli, numite „capitole" şi stabileşte sumele maxime anuale pentru fiecare capitol. Bugetul anual al UE trebuie să respecte aceste valori maxime sau praguri. Cadrul de finanţare nu este un buget pe termen lung, ci un plan orientativ de cheltuieli, care stabileşte praguri asupra cheltuielilor anuale posibile. Acesta nu este aşa detaliat ca bugetul anual, care are aproximativ 1150 articole separate.

În Anexa 1 sunt prezentate succint şi comparativ diferite cadre de finanţare, cu precădere cele din 2000-2006, 2007-2013.

Priorităţile noului Cadru de finanţare sunt diferite de cele ale Agendei 2000, care s-a concentrat pe pregătirea extinderii UE din luna mai 2004. Principalele diferenţe rezultă din introducerea reformei Politicii Agricole Comune şi creşterea eficienţei Fondurilor Structurale şi a Fondului de Coeziune în regiunile şi Statele Membre mai puţin dezvoltate.

Prin Cadrul de finanţare 2007-2013 se urmăreşte consolidare succesului procesului de extindere şi creşterea competitivităţii Uniunii Europene, stimularea creşterii economiei europene şi crearea de locuri de muncă mai numeroase şi mai bune, dezvoltarea conceptului de cetăţenie europeană şi întărirea rolului UE la nivel mondial.

Numărul de capitole (categoriile majore de cheltuieli) a fost redus de la 8 la 5. Acest lucru ar trebui să reducă rigiditatea sistemului şi să permită utilizarea mai eficientă a resurselor. Aceste capitole, pentru care au fost alocate 1025 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, sunt următoarele4:

1. Dezvoltarea durabilă, axată pe două direcţii - competitivitate pentru creştere şi ocupare, respectiv coeziune pentru creştere şi ocupare;

2. Managementul durabil şi protecţia resurselor naturale; 3. Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie; 4. Uniunea Europeană ca partener global: acoperă toate acţiunile externe, inclusiv

instrumentele de pre-aderare, încorporarea Fondului European pentru Dezvoltare (FED) în bugetul UE, rezervele pentru ajutoare de urgenţă şi garantarea de împrumuturi;

5. Administrare: acoperă cheltuielile celorlalte instituţii, altele decât Comisia, pensiile şi Şcolile europene. Un aspect nou este reprezentat de includerea cheltuielilor administrative ale Comisiei direct în cadrul capitolelor operaţionale corespunzătoare şi nu în cadrul capitolului de Administrare.

Referitor la dezvoltarea durabilă, Comisia subliniază legătura reciprocă şi interdependenţele dintre competitivitate şi coeziune. Pentru atingerea acestui obiectiv, economia Uniunii Europene trebuie să devină una dinamică, bazată pe cunoaştere şi orientată spre creştere. Trebuie, de asemena, să existe o coeziune mai mare, un sector agricol mai competitiv, o dezvoltare rurală mai puternică, o utilizare raţională a stocurilor piscicole şi o bună protecţie a mediului înconjurător.

Componenta de competitivitate pentru creştere economică şi ocupare, care are un buget de 133 miliarde EUR, îşi propune următoarele obiective:

- Promovarea competitivităţii firmelor în cadrul unei pieţe unice complet integrate şi în special competitivitatea industrială, antreprenoriatul, dezvoltarea firmelor mici, potenţialul inovativ, inovarea, investiţiile în informatizarea serviciilor publice, tehnologiile eco-eficiente;

- Asigurarea dezvoltării tehnologiei şi cercetării europene pentru crearea unei zone de cercetare în Europa şi atingerea ţintei de a aduce investiţiile publice în cercetare la nivelul de 1% din PIB prin: ajutor financiar acordat cercetătorilor independenţi, parteneriate, reţele între laboratoare şi coordonarea programelor şi politicilor;

- Conectarea Europei prin reţele UE - costurile cogestionărilor sunt evaluate la 1% din PIB, iar îmbunătăţirea conectivităţii ar putea aduce o sporire la PIB cu 0;23%. Costul întregii reţele trans-europene este estimat la 600 miliarde EUR. A fost stabilită o listă cu 26 de

48

priorităţi până în anul 2020, costul acestor investiţii fiind de 220 miliarde EUR, punctul culminant fiind în perioada 2007-2013;

- Îmbunătăţirea standardelor în domeniul educaţiei şi al formării profesionale, în mod special prin stimularea şi creşterea mobilităţilor - ţinta este ca 3 milioane de studenţi să beneficieze de acest lucru până în anul 2010, 150.000 de persoane ce urmează o formă de pregătire vocaţională să ia parte în scheme de mobilitate până în anul 2013, 10% din populaţia şcolară să fie implicată în acţiuni de mobilităţi şi 50.000 de adulţi să ia parte în scheme de învăţare pe tot parcursul vieţii;

- Îndeplinirea agendei politicii sociale - această agendă, parte a strategiei de la Lisabona, combină legislaţia cu metoda deschisă de coordonare şi dialogul social.

Pentru atingerea acestor obiective, Comisia a propus crearea unui singur program cadru pentru competitivitate şi inovare pe piaţa unică. Domeniile cercetării şi dezvoltării economice, pe de o parte, şi dezvoltarea durabilă a reţelelor trans-europene şi de energie, pe de altă parte, vor face subiectul unor instrumente separate. în domeniul educaţiei şi formării profesionale, un singur program le va înlocui pe cele existente anterior, punând un accent deosebit pe mobilitate.3

O mai mare coeziune pentru creştere şi ocupare, a doua componentă a primului capitol bugetar, cu un buget pentru 2007-2013 de aproximativ 339 miliarde EUR, se concentrează pe 3 obiective:

1. Convergenţă 2. Competitivitate regională şi ocupare 3. Cooperare teritorială europeană 1. Obiectivul „Convergenţă" este dedicat statelor membre şi regiunilor mai puţin

dezvoltate, considerate prioritare pentru politica de coeziune a Comunităţii. Obiectivul este cu atât mai actual cu cât, pe fondul noului val de extindere de la începutul anului 2007, vor creşte disparităţile în cadrul Uniunii Europene, pentru a căror aplanare sunt necesare eforturi susţinute, pe termen lung.

Obiectivul „Convergenţă" are în vedere intensificarea convergenţei economice pentru regiunile mai puţin dezvoltate, prin proiecte care urmăresc:

- îmbunătăţirea condiţiilor care favorizează creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă prin investiţii în capitalul uman şi cel fizic;

- inovare şi dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere; - creşterea capacităţii de adaptare la schimbările economice şi sociale; - protejarea mediului înconjurător; - îmbunătăţirea eficienţei administrative. Sunt eligibile pentru obiectivul „Convergenţă": - regiunile al căror produs intern brut este mai mic decât 75% din media comunitară la

nivelul Uniunii Europene extinse. Sursele de finanţare vor fi asigurate prin intermediul Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul Social European (FSE) şi a Fondului de Coeziune (FC), în concordanţă cu prevederile Tratatului;

- regiunile al căror PIB depăşeşte 75% din media comunitară, dar numai ca efect statistic al extinderii Uniunii Europene, dar care, de fapt, mai necesită sprijin financiar pentru continuarea reformelor structurale;

- statele membre al căror produs naţional brut este sub 90% din media comunitară, prin intermediul Fondului de Coeziune, pentru a le sprijini în demersul lor de îndeplinire a criteriilor de convergenţă economică şi monetară.

2. Obiectivul „Competitivitate regională şi ocupare" Pe lângă intervenţiile în statele membre mai puţin dezvoltate, există provocări importante

care privesc toate Statele Membre ale UE, precum schimbările economice sociale rapide, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, creşterea fenomenului de imigrare şi problemele legate de incluziunea socială.

Abordarea propusă de Comisia Europeană vizează: - anticiparea şi promovarea schimbărilor economice în zonele industriale, urbane şi rurale

prin creşterea competitivităţii şi a atractivităţii acestora, ţinând cont de disparităţile economice, sociale şi teritoriale existente, prin intermediul programelor regionale finanţate de FEDER;

49

- anticiparea şi adaptarea la schimbările economice, prin promovarea ocupării depline, a calităţii şi a productivităţi muncii şi a incluziunii sociale, prin intermediul programelor finanţate de FSE.

Sunt eligibile pentru obiectivul „Competitivitate regională şi ocupare": - toate regiunile care nu intră sub incidenţa obiectivului „Convergenţă", în funcţie de

priorităţile stabilite de Statele Membre. In aceste cazuri FEDER/FSE contribuie cu jumătate din finanţarea aferentă proiectelor;

- regiunile care, în exerciţiul precedent de programare, erau eligibile pentru Obiectivul 1, dar care, ca urmare a progreselor economice înregistrate pe parcurs, nu mai sunt eligibile pentru obiectivul „Convergenţă". In aceste cazuri, contribuţia din fondurile structurale este de maxim 50%.

3. Obiectivul „Cooperarea teritorială europeană" Pornind de la experienţa acumulată în cadrul iniţiativei comunitare INTERREG, aplicate

în exerciţiul de programare 2000-2006, Comisia Europeană a propus pentru cadrul de 2007-2013 crearea unui nou obiectiv dedicat integrării armonioase şi echilibrate a teritoriilor din cadrul UE, prin sprijinirea cooperării pe trei coordonate: transfrontalieră, transnaţională şi interregională.

Sunt eligibile pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană": - regiunile situate de-a lungul graniţelor interne, precum şi zonele de ţărm maritim; - regiunile care vor participa în programe de cooperare transfrontalieră în cadrul DEVP şi a IPA. Comisia sugerează, de asemenea, întărirea elementelor care contribuie la crearea de

valoare adăugată pentru politica de coeziune: concentrarea resurselor pe investiţii, asigurarea conformităţii cu regulile pieţei unice, accentuarea creării de locuri de muncă în zone noi, susţinerea de parteneriate şi asigurarea unei bune guvernări şi a efectului de pârghie (ca rezultat al regulii de cofmanţare, prin care se mobilizează resurse suplimentare pentru noile investiţii din surse naţionale publice şi private).

În Anexa 2 sunt prezentate sistematizat instrumentele politicii de coeziune, criteriile de eligibilitate a regiunilor şi priorităţile avute în vedere pentru finanţare.

Capitolul Managementul durabil şi protecţia resurselor naturale va primi un total de 405 miliarde EUR în perioada 2007-2013, din care 72% pentru agricultură (301 miliarde EUR). Majoritatea cheltuielilor acestui capitol rezultă din implementarea reformei Politicii Agricole Comune (PAC), a Politicii de Dezvoltare Rurală după anul 2006 şi din noua Politică Comună în domeniul Pescuitului şi al Afacerilor Maritime pentru care Comisia propune o simplificare a alocărilor şi a structurilor financiare. Problemele de mediu sunt de o mare importanţă, Comisia sugerând creşterea finanţărilor în acest domeniu şi crearea unui instrument care să permită strict luarea unor măsuri pentru protecţia mediului („ Life+").

Alocările pentru capitolul Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie vor creşte pe parcursul perioadei de programare, atingând per total suma de 25 miliarde EUR la sfârşitul perioadei. Prin acest capitol, se urmăreşte consolidarea Uniunii Europene ca o zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei, acest lucru realizându-se prin intermediul a 3 programe cadru: „Libertatea circulaţiei şi solidaritatea în zona graniţelor externe, azil şi imigrare", „Securitate" şi „Justiţie şi drepturi fundamentale", care înlocuiesc instrumentele existente în exerciţiul de programare încheiat. Acest capitol propune acţiuni şi programe pentru asigurarea accesului la produsele şi serviciile de bază şi pentru dezvoltarea culturii şi diversităţii europene.

În cadrul capitolului Uniunea Europeană ca partener global se va pune accentul pe nevoia ca UE să atingă un nivel de influenţă suficient de ridicat, astfel încât să devină activă nu numai în domeniile economic şi politic, ci şi în promovarea stabilităţii, prevenirea conflictelor şi managementul crizelor. Ca partener în promovarea dezvoltării durabile, UE trebuie să lupte împotriva sărăciei, urmărind astfel ţintele de dezvoltare stabilite de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Ca partener global, trebuie să contribuie la asigurarea şi respectarea libertăţilor şi la securitatea în regiune. Este, totodată, necesară asigurarea coerenţei

50

în relaţiile bilaterale, prin stabilirea unui cadru unic de politici şi de programe pentru fiecare ţară parteneră, dar şi o politică de dezvoltare comună. Pentru acest capitol vor fi alocate 95 miliarde EUR.

Ca şi instrumente de lucru pentru acest capitol, Comisia propune o simplificare drastică a acestora, asigurând astfel coerenţă în intervenţie şi acordând o importanţă crescută rezultatelor alocării resurselor. In noua structură propusă există 3 instrumente care vor sprijini direct politicile externe UE: Instrumentul Financiar de Pre-aderare, Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat şi Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică. Pentru a răspunde la situaţiile de criză şi la anumite probleme regionale şi internaţionale, Comisia propune alte instrumente, respectiv: Instrumentul pentru Stabilitate şi Instrumentul pentru Ajutor Umanitar şi Asistenţă Macro-Financiară.

Instrumentul de Pre-aderare (IPA) este disponibil ţărior candidate (Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia) şi potenţial candidate (statele din vestul Balcanilor). El înlocuieşte instrumentele ISPA, SAP ARD, CARDS şi alte reglementări aflate vigoare până la finele anului 2006.

Instrumentul European de Vecinătate şi Cooperare (IEVC) se adresează ţărilor terţe care participă la politica de vecinătate a UE (ţările din sudul şi estul Mediteranei, Ucraina, Moldova, Belarus, ţările din sudul Caucazului), înlocuind instrumentul MEDA şi o parte din instrumentul TACIS. IEVC sprijină şi parteneriatul strategic al UE cu Rusia. O caracteristică specifică şi inovativă a acestui instrument o constituie componenta de cooperare transfrontalieră, care reuneşte regiuni ale statelor membre şi regiunile vecine ale acestora, din afara UE.

Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică (ICDCE) se adresează teritoriilor şi regiunilor care nu sunt eligibile pentru a beneficia de asistenţă prin IPA sau IEVC.

Instrumentul pentru Stabilitate (IS) este un instrument nou, menit să facă faţă crizelor şi instabilităţii din ţările terţe, precum şi provăcărilor transfrontaliere, incluzând lupta împotriva terorismului şi a traficului de fiinţe umane, promovarea siguranţei nucleare, furnizarea de asistenţă electorală şi dezvoltarea de mijloace pentru menţinerea păcii.

Instrumentul pentru Ajutor Umanitar şi Asistenţă Macro-Financiară (IAUAMF) nu suferă modificări semnificative, cu excepţia faptului că ajutorul pentru hrană de natură umanitară va fi inclus în componenta de ajutor umanitar şi nu va mai face obiectul unor reglementări separate.

4.3. Sursele de obţinere a fondurilor

Pentru a-şi finanţa politicile interne şi externe, UE are la dispoziţie „resurse financiare proprii", constituite din colectarea de impozite şi taxe de la Statele Membre. Resursele proprii sunt de 3 feluri:

1) Resursele proprii tradiţionale care constau, în special, în taxe aplicate importurilor de produse ce nu provin din State Membre ale UE. Acestea reprezintă aproximativ 15% din veniturile totale.

2) Resursele provenite din taxa pe valoare adăugată (TVA), care reprezintă un procent uniform ce se aplică veniturilor din TVA ale fiecărui Stat Membru. Resursele provenite din TVA reprezintă aproximativ 15% din veniturile totale.

3) Resursele provenite din Venitul Naţional Brut (VNB) se formează prin aplicarea unui procent uniform (0,73%) asupra venitului naţional brut al fiecărui Stat Membru. Deşi acesta este un element de echilibrare a bugetului, a devenit cea mai importantă sursă de venituri şi reprezintă 69% din veniturile totale.

4) Bugetul este completat şi de alte venituri ca: impozite salariale plătite de către angajaţii UE, contribuţii ale unor state ce nu sunt membre UE pentru unele programe ale UE sau amenzi asupra companiilor care încalcă regulile sau alte legi. Aceste resurse suplimentare reprezintă aproximativ 1% din bugetul total.

Bugetul UE nu poate să aibă deficit, toate cheltuielile trebuind să fie acoperite de către veniturile anuale. Veniturile totale pentru anul 2007 sunt de aproximativ 116,4 miliarde EUR, în timp ce fondurile alocate pentru diferitele politici sunt mai mari. Diferenţa rezultă în

51

principal din practica bugetară a UE, prin care Comisia Europeană alocă suma totală necesară unui proiect multianual în primul an de derulare a acestuia. Plăţile efective se fac, însă în mai multe tranşe pe întreaga perioadă de implementare a proiectului.

Bugetul UE nu poate depăşi limitele stabilite de către toate ţările UE, care reprezintă 1,24% din venitul naţional brut al Uniunii Europene. Acesta corespunde unei contribuţii de aproximativ 0,70 EUR / zi / cetăţean al UE.

Veniturile sunt colectate la buget într-un mod proporţional cu gradul de dezvoltare al Statelor Membre. Marea Britanie, Olanda, Germania, Austria şi Suedia beneficiază, însă, de unele ajustări atunci când se calculează contribuţia lor la bugetul comunitar.

Pe de altă parte, fondurile sunt alocate Statelor Membre în concordanţă cu priorităţile identificate de UE. Statele Membre mai puţin prospere primesc în mod proporţional mai multe fonduri decât cele mai bogate, iar majoritate statelor primesc mai mult decât plătesc la bugetul comunitar.7

Fig. 2: Structura veniturilor UE

Structura veniturilor UE

52

CAPITOLUL V

OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA

RURALĂ ÎN ROMÂNIA

5.1 Caracterizarea economică şi socială a spaţiului rural din România

Analiza situaţiei curente a sectorului agricol din România indică necesitatea accelerării proceselor de restructurare şi modernizare din agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit având în vedere importanţa economică şi socială a acestora pentru asigurarea unei dezvoltări economice integrate şi durabile a spaţiului rural. Luând în considerare necesitatea adaptării sectorului agroalimentar românesc la cerinţele UE, în vederea pregătirii pentru aderare, prin promovarea unui sector eficient şi viabil din punct de vedere economic şi social în contextul perioadei ulterioare aderării, strategia stabileşte direcţiile principale pentru dezvoltarea acestui sector.

Disparităţile dintre zona rurală si urbană constituie probleme sociale specifice ale spaţiului rural românesc , populaţia rurală are o pondere de 45,1% din totalul populaţiei (2004) şi reprezintă aproximativ 9,778 milioane de locuitori domiciliaţi în circa 13.000 de sate organizate administrativ în circa 2870 de comune - mod tradiţional de organizare la nivel local. Ca urmare a depoluării accentuate, se manifestă, în prezent fenomene demografice cu impact negativ asupra dezvoltării socio-economice a colectivităţilor rurale: îmbătrânirea populaţiei, îmbătrânirea forţei de muncă, mortalitate ridicată (15,2‰ faţă de 9,7‰ în mediul urban, cu niveluri foarte ridicate ale ratei mortalităţii infantile şi variaţii mari între regiuni); natalitate scăzută.

În mediul rural la nivelul anului 2003, ponderea veniturilor băneşti în volumul veniturilor brute totale medii lunare a fost de 54,6%, cu 20,3% sub medie şi respectiv cu 34,2% sub nivelul înregistrat în mediul urban. Din punct de vedere al structurii veniturilor băneşti cele mai importante au fost salariile (brute) şi alte drepturi salariale (59,8% din veniturile băneşti) restul constând în venituri obţinute de gospodării din prestarea unor munci agricole. În anul 2002, riscul relativ al sărăciei în zonele rurale a fost mai mult decât dublul comparativ cu cel din zonele urbane: 42% în zonele rurale în comparaţie cu 18% în zonele urbane. Populaţia săracă din zonele rurale reprezintă ⅔ din totalul populaţiei sărace.

Forţa de muncă din zona rurală este ocupată în principal în sectorul agricol, fapt ce reprezintă una din constrângerile majore ale procesului de dezvoltare a economiei naţionale. Ponderea persoanelor din mediul rural ocupate în agricultură era de 67,3% la nivelul anului 2003 şi 63,5% în 2004, aşa cum este prezentat în Analiza Spaţiului Rural Românesc (ASRR)

53

şi în datele INS. De menţionat, în acest sens, este şi faptul că o parte importantă a populaţiei rurale peste vârsta de pensionare continuă să lucreze. Se identifică deci o problemă majoră şi anume cea a subocupării ce are legătură directă cu viabilitatea şi dimensiunea economică a exploataţiei, în condiţiile unei agriculturi în majoritate de subzistenţă. Menţinerea unei populaţii rurale stabile şi viabile necesită măsuri menite să asigure numărul optim de locuri de muncă în agricultură şi în servicii convexe.

De asemenea, potrivit datelor prezentate în Analiza socio-economică a spaţiului rural românesc, evoluţia ponderii şomerilor din mediul rural în total şomeri înregistraţi pe economie prezintă niveluri diferenţiate, respectiv 22,1% în anul 2001; 31,2% în anul 2002; 29,3% în anul 2003 şi 35,3% în anul 2004. Acest aspect este determinat şi de caracterul sezonier al muncii în agricultură ce are consecinţe nefavorabile asupra duratei medii efective a timpului de lucru din mediul rural.

În ceea ce priveşte sistemul educaţional în mediul rural comparativ cu mediul urban, mediul rural este caracterizat de un grad de instruire mai redus, ponderea persoanelor instruite în total populaţie ocupată fiind de 47,8% la nivelul anului 2004.

În privinţa structurii terenului agricol acesta se caracterizează printr-un grad ridicat de fragmentare. Astfel, în anul 2003 existau peste 4,47 milioane de gospodării ţărăneşti individuale cu o suprafaţă medie de 1,7 ha, fapt ce a condus şi conduce la imposibilitatea desfăşurării unei activităţi privind organizarea şi managementul producţiei agricole. Fragmentarea excesivă a terenului este considerată un obstacol major pentru progresul tehnologic al agriculturii din România, deoarece deţinătorii fermelor de subzistenţă şi semisubzistenţă sunt de obicei şi cei care lucrează cea mai mare parte a terenului agricol, iar în majoritatea cazurilor, aceştia nu dispun de capacitatea financiară de a investii în utilaje moderne.

În ceea ce priveşte randamentele medii la principalele culturi se constată un trend crescător atât al acestora cât şi al producţiilor totale până în anul 2001. În ultimii ani însă, în special în anii 2002 şi 2003, trendul devine negativ, acesta fiind, din nou crescător în anul 2004 şi din nou descrescător în anul 2005. Această evoluţie este determinată, în special, de factorii climatici nefavorabili şi economici.

În ceea ce priveşte producţia animală în perioada 1998 – 2003 carnea de bovine a reprezentat 21,24% din producţia totală de carne, cea de porc 46,44% iar cea de pasăre 24,41%. Sub aspectul evoluţiei producţiei de carne, aceasta a urmat un trend crescător la carne de bovine şi la cea de pasăre (care datorită gripei aviare este în prezent într-un mare impas). În ceea ce priveşte carnea de porc, chiar dacă aceasta deţine ponderea cea mai mare din producţia totală, trendul de evoluţie a fost uşor descrescător în perioada menţionată.

În urma analizei cumulate a acestor evoluţii, se poate constata că ponderea industriei de procesare alimentară în totalul industriei naţionale s-a diminuat de la 18,2% în 1998 la 13% în 2003. Pe ramuri de activităţi, cel mai mare număr de unităţi se regăsesc în domeniul morăritului şi panificaţiei (31,5%) şi producerii, prelucrării şi conservării cărnii şi a produselor din carne (18,1%).

În ceea ce priveşte piaţa şi comercializarea produselor este de remarcat faptul că principalul canal de comercializare a produselor agricole şi zootehnice a fost cel al procesatorilor şi comercianţilor (cu o pondere de 59,6%) în timp ce pieţele agro-alimentare şi oboarele au reprezentat 40,4%, ceea ce demonstrează existenţa unui lanţ de comercializare agro-alimentar slab dezvoltat.

Referitor la comerţul exterior cu produse agro-alimentare, este de remarcat că, deşi până în anul 1990, România era un exportator net de produse agricole, după această dată reformele impuse de procesul de tranziţie spre economia de piaţă au avut un impact puternic asupra sectorului agroalimentar, fenomen ce a condus la scăderea producţiilor agricole şi implicit la distorsionarea balanţei comerciale agroalimentare, care a devenit negativă. În

54

acest context se impune accelerarea proceselor de restructurare şi modernizarea sectorului agricol, dat fiind faptul că, la nivelul tuturor regiunilor ţării o problemă principală este dată de faptul că valoarea adăugată brută a sectorului primar este inferioară celei din sectorul secundar.

Valoarea Adăugată Brută (VAB) în sectorul primar reflectă nivelul foarte scăzut al productivităţii muncii agricole, datorat slabei înzestrări tehnice a fărâmiţării suprafeţelor agricole, precum şi a managementului inadecvat al exploataţiilor private. Totodată, ca o caracteristică a spaţiului rural indicatorii de capital social arată existenţa unor disparităţi importante la nivel local: astfel, locuitorii din zonele rurale au un acces mai limitat la contactarea surselor de soluţionare a problemelor legate de găsirea unui loc de muncă, sănătate, asistenţă juridică, poliţie şi bănci, decât cei din zonele urbane.

O discrepanţă importantă între zonele urbane şi rurale din România este dată şi de infrastructura socială şi fizică. Acest aspect, combinat cu statutul defavorizat al zonelor rurale reprezintă o provocare semnificativă pentru România, dar şi o condiţie esenţială în vederea integrării într-o Uniune Europeană extinsă.

Infrastructura rurală, în special drumurile rurale şi sistemul de aprovizionare cu apă, a avut şi are un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale în general, dar şi asupra încurajării investiţiilor non-agricole, în special. Lipsa sistemelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare afectează sănătatea familiilor în comunităţilor rurale. În România doar jumătate din comune sunt conectate la sistemele de alimentare cu apă, ceea ce înseamnă că doar ¼ din populaţia rurală are acces la aceste facilităţi.

În ceea ce priveste căile rutiere, drumurile comunale sunt încă rămase în urmă: astfel la nivelul anului 2003 numai 10,2% din drumurile judeţene şi comunale din România erau modernizate şi 29,2% erau realizate cu îmbrăcăminte uşoară rutieră. Deşi în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de creştere a lungimii drumurilor publice, densitatea celor cu infrastructură modernizată sau cu îmbrăcăminte uşoară rutieră pe unitatea de teritoriu se menţine încă la un nivel foarte scăzut – 33,1%. Aproximativ 25% din drumurile comunale nu pot fi folosite în condiţii meteorologice nefavorabile.

Aceste realităţi îşi pun amprenta asupra evoluţiei infrastructurii de colectare şi de transport – esenţială în cazul produselor agricole perisabile – şi implicit asupra accesului pe piaţă al producătorilor agricoli, totodată, datorită faptului că în România beneficiază de drumuri asfaltate numai satele situate de-a lungul şoselelor naţionale sau judeţene, vor trebui sporite preocupările de ameliorare a situaţiei şi în zonele situate la distanţe relativ mai mari faţă de şoselele naţionale sau de interes european.

În ceea ce priveşte infrastructura tehnico-edilitară - atât în cazul reţelelor de distribuţie a apei cât şi a conductelor de distribuţie a gazelor – au fost înregistrate unele progrese, procentul acestor reţele în zona rurală ajungând la un nivel acceptabil (aproximativ 40% din totalul naţional). Aşa cum rezultă şi din analiză, sunt însă necesare eforturi suplimentare pentru dezvoltarea în continuare a acestor reţele. În acelaşi context, se înregistrează un decalaj foarte mare între mediul urban şi mediul rural în ceea ce priveşte canalizarea, lungimea conductelor de canalizare la sate fiind în anul 2003 de doar 6,8% din totalul pe ţară.

Referitor la infrastructura de sănătate însă, de-a lungul timpului se constată o reducere semnificativă a personalului sanitar de toate nivelurile care deserveşte populaţia rurală, aceasta afectând în mod direct condiţiile de viaţă în mediul rural.

Dificultăţi pot fi observate în ceea ce priveşte cultura, numărul bibliotecilor din mediul rural fiind în scădere de la 9388 în 1999 la 8306 în 2004, tendinţă însoţită de o scădere accentuată a numărului de utilizatori ai acestor facilităţi.

În ceea ce priveşte gradul de informare al populaţiei, în România nu există suficiente informaţii şi nici acţiuni de conştientizare a populaţiei asupra importanţei şi necesităţii

55

protejării şi conservării mediului ambiant. Resursele de implementare ale unor astfel de campanii sunt puţine, iar organizaţiile şi posibilităţile de îndeplinire a acestora sunt limitate. O posibilă implicaţie a acestor aspecte ar putea fi creşterea riscului de degradare a mediului.

În acest context, în următoarea perioadă vor fi necesare atât acţiuni de informare cât şi de instruire pe diverse domenii atât la nivel regional cât şi local, prin structurile teritoriale de consultanţă agricolă. Faţă de aceste probleme specifice de ordin structural, organizatoric şi informaţional ale comunităţii, dar luând în considerare şi faptul că locuitorii comunităţilor rurale din România nu se caracterizează printr-un spirit antreprenorial dezvoltat, precum şi faptul că nu există o abordare integrată a problemelor specifice ale comunităţii, se impun măsuri de promovare şi de organizare a unor grupuri de acţiune locală care să promoveze şi să rezolve problemele comune ale locuitorilor comunităţilor rurale. În România cele 5 decade ale economiei centrale planificate şi agricultura colectivă au transformat realităţile sociale, atitudinea şi conduita şi au generat neîncredere în formele instituţionalizate ale asocierii şi colaborării.

Pe de altă parte, populaţia rurală (ca şi cea urbană), s-a obişnuit cu dependenţa de stat, având în general o atitudine pasivă de aşteptare a iniţiativelor şi a deciziilor dar şi cu fluctuaţia politică şi a structurilor administraţiei publice.

Cele mai grave probleme cu care se confruntă spaţiul rural românesc în general sunt:

a) Numărul mare de ferme de subzistenţă şi semi-subzistenţă, care nu sunt viabile cu o suprafaţă medie a exploataţiei de numai 1,7 ha.

b) Slaba productivitate şi calitate a producţiei agricole, determinată de lipsa resurselor financiare, utilizarea insuficientă şi ineficientă a resurselor disponibile, lipsa personalului instruit pentru practicarea unei agriculturi moderne, lipsa sau insuficienţa managerială şi de marketing, precum şi de infrastructură tehnică inadecvată.

c) Decalajul important între importurile de produse agricole şi exportul acestora.

d) Inexistenţa unei reţele de piaţă organizate.

e) Starea precară a infrastructurii de bază.

f) Existenţa unor suprafeţe semnificative de teren (circa 1/5) afectate grav de factorii de risc natural: inundaţii, alunecări de teren, seismicitate ridicată, deşertificare, resurse reduse de apă.

5.2. Obiective strategice ale dezvoltării rurale în România

Programul Naţional de Dezvoltare 2004-2006 şi cel pentru 2007-2013 (PND) este un document strategic care defineşte cele mai importante obiective şi priorităţi economice pentru dezvoltarea României până la momentul aderării la UE. Obiectivul strategic al Planului Naţional de Dezvoltare constă în dezvoltarea unei economii competitive bazată pe cunoaştere şi iniţiativa privată, capabilă de o evoluţie uniformă şi pe termen lung, care să asigure creşterea locurilor de muncă şi coeziunea economică şi socială conform standardelor UE la nivel regional şi naţional. Analiza situaţiei curente a României indică necesitatea accelerării proceselor de restructurare şi modernizare a sectorului agricol având în vedere importanţa economică şi socială a acestuia pentru asigurarea unei dezvoltări economice integrate şi durabile, luând în considerare necesitatea adaptării sectorului agroalimentar românesc la cerinţele UE. În vederea pregătirii pentru aderare precum şi pentru asigurarea unui sector eficient şi viabil în contextul perioadei ulterioare aderării, strategia stabileşte direcţiile principale pentru dezvoltarea acestui sector şi a zonelor rurale. Având în vedere problemele actuale ale agriculturii şi zonelor rurale, precum şi interdependenţa dintre ele, este necesară aplicarea unui model multifuncţional de dezvoltare agricolă

56

şi rurală. Principiul de bază în aplicarea acestui model constă în promovarea dezvoltării funcţiilor agricole ale zonelor rurale însoţită de promovarea în egală măsură a funcţiilor non-agricole ale acestor zone. Acest model este compatibil cu politica economică şi socială a Uniunii Europene, al cărei obiectiv principal constă în reducerea disparităţilor de dezvoltare între regiunile UE şi, implicit, în diminuarea decalajului de dezvoltare care desparte ariile periferice (inclusiv zonele rurale) denumite centre de dezvoltare. În vederea elaborării strategiei pentru restructurarea şi modernizarea sectorului agro-alimentar şi a dezvoltării rurale în România s-au luat în considerare principiile fundamentale ale politicii Uniunii Europene în acest sector, astfel:

• Dezvoltarea durabilă - păstrarea şi reînnoirea bogăţiei naturale, patrimoniului cultural şi menţinerea ecologică a peisajului, creşterea conştientizării cetăţenilor privind protejarea mediului, precum şi implicarea lor în procesul decizional.

• Egalitatea de şanse pentru bărbaţi şi femei - principiu respectat prin măsuri individuale.

• Efectele finanţării pe termen lung - evaluarea eficientei cheltuielilor efectuate pe termen lung.

• Promovarea parteneriatului - principiu care stă la baza elaborării şi implementării strategiei.

• Internaţionalizarea - promovarea investiţiilor străine. • Stimularea societăţii informaţionale - promovarea inter-conectării şi

disponibilităţii informaţiilor în toate sensurile.

Pentru implementarea eficientă a strategiei pentru agricultură, România, prin MAPDR, trebuie să furnizeze:

• Resurse naţionale suficiente pentru asigurarea co-finanţării proiectelor, fiind necesar ca aceasta co-finanţare să devină un capitol permanent al surselor bugetare implicate.

• Proiecte de calitate, care vor trebui întocmite în conformitate cu priorităţile şi măsurile cuprinse în strategie, îndeplinind prin forma, structura şi conţinutul lor cerinţele UE în limita cotelor de co-finanţare.

• Coordonarea potenţialilor beneficiari, cu scopul de a respecta obiectivele strategice şi indicatorii de rezultate şi impact prevăzuţi în cadrul diferitelor măsuri, ţinând seama în permanenţă de nevoile regionale.

• Sistemul de control ai calităţii care va preveni utilizarea non-economică a finanţării.

• Conştientizarea publicului şi a potenţialilor solicitanţi asupra sprijinului acordat prin instrumentele structurale.

Strategia prezentată nu are în vedere doar perioada premergătoare aderării şi cea imediat următoare integrării în UE până în 2013, ci şi provocările care vor apărea pentru România până în anul 2025. Selectarea obiectivelor a apărut ca rezultat al unei analize aprofundate a situaţiei actuale a sectorului agroalimentar şi a zonelor rurale, precum şi a oportunităţilor şi ameninţărilor acestui sector. De asemenea, la selecţia obiectivelor s-a avut în vedere complementaritatea cu alte politici sectoriale din România şi, în consecinţă, coordonarea cu acestea, în scopul asigurării eficienţei maxime a utilizării raţionale a fondurilor publice. Totodată, în alegerea obiectivelor şi măsurilor, s-au luat în considerare următoarele condiţii:

• Relaţia dintre dezvoltarea zonelor rurale definite în sens larg, dezvoltarea producţiei şi a prelucrării produselor agricole, şi mediul economic din zonele rurale. Acest aspect a fost avut în vedere datorită ponderii ridicate a sectorului agro-alimentar în venituri şi în totalul forţei de muncă ocupate, precum şi a avantajelor

57

comparative ale agriculturii ca sector economic. • Apariţia noilor competitori va conduce la reducerea oportunităţilor

producătorilor naţionali de a utiliza potenţialul creat prin deschiderea pieţelor UE.

Această situaţie afectează în mod evident selecţia instrumentelor prioritare pentru Strategia de Restructurare şi Modernizare a Sectorului Agroalimentar şi Dezvoltarea Rurală. Criteriile de eficienţă în utilizarea fondurilor UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală impun concentrarea sprijinului financiar asupra unui număr de măsuri prioritare care oferă oportunităţi pentru absorbţia în totalitate a fondurilor disponibile şi alocarea lor efectivă către beneficiari în scopul obţinerii efectelor multiplicatoare. Raţiunea acestei abordări este confirmată de:

• tendinţa de reducere a numărului obiectivelor de politică structurală în cadrul Agendei 2000;

• experienţa limitată în implementarea proiectelor UE; • cerinţele stricte ale UE privind procedurile de implementare,

monitorizare şi evaluare, a căror aplicare exclude utilizarea iniţială a unui număr mare de măsuri;

Având în vedere cele menţionate mai sus au fost definite următoarele obiective strategice: Creşterea competitivităţii economiei agro-alimentare Aderarea la UE şi integrarea sectorului agro-alimentar românesc în Piaţa Unică, va extinde gama oportunităţilor producătorilor agricoli şi, în acelaşi timp, va intensifica concurenţa. La momentul aderării, poziţia fermierilor naţionali poate fi periclitată de ajustarea inadecvată a mediului de afaceri prin conformarea cu noile cerinţe de calitate şi siguranţa alimentară care impun creşterea competitivităţii produselor agro-alimentare naţionale. Angajamentele luate de UE în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) vor duce la o deschidere şi mai mare a pieţei UE către pieţele mondiale, forţând fermierii europeni, inclusiv cei din noile state membre, să-şi întărească competitivitatea. În acest sens, un sprijin inadecvat pentru acest sector în perioada premergătoare aderării cât şi imediat după momentul aderării poate conduce la o situaţie în care entităţile slabe şi neajustate !a condiţiile pieţii vor dispărea, având drept consecinţă directă creşterea şomajului. În momentul de faţă, agricultura României este caracterizată de o structură agrară dispersată, muncă în surplus, nivel redus de educaţie al fermierilor şi canale de distribuţie a produselor pe piaţă slab dezvoltate. Atât în agricultură, cât şi în sectorul de prelucrare agricolă, tehnologia, echipamentele şi know-how-ul sunt deficitare. În mod evident, îmbunătăţirea competitivităţii depinde de creşterea eficienţei economice (tradusă prin cea mai bună utilizare raţională a resurselor de producţie existente) ca şi de posibilitatea accesării noilor tehnologii. Având în vedere această situaţie, creşterea veniturilor în agricultură poate fi realizată în primul rând, printr-o mai bună utilizare a mijloacelor de producţie şi printr-o diversificare sporită a producţiei şi a activităţilor conexe acesteia, ca şi prin modernizarea tehnologiilor ce atrag scăderea implicită a costurilor de producţie. Totodată, este necesar a fi avute în vedere măsurile de stimulare a creării de noi locuri de muncă şi a activităţilor în nume propriu, ce pot combate piaţa slabă a forţei de muncă şi nivelul ridicat al şomajului din zonele rurale. Principala condiţie impusă producătorilor şi procesatorilor de produse agro-alimentare în vederea desfăşurării de activităţi pe Piaţa Unică, constă în respectarea standardelor de siguranţă alimentară. Din acest motiv, investiţiile ce vizează îmbunătăţirea standardelor igienice, sanitare şi de calitate în producţia alimentară ca şi măsurile privind protecţia mediului şi bunăstarea animală constituie puncte esenţiale ale prezentei strategii. De asemenea, ajustarea gamei şi calităţii produselor oferite de producători şi procesatori pentru a răspunde cerinţelor pieţei, constituie o precondiţie pentru îmbunătăţirea competitivităţii economiei agro-alimentare pe termen lung. Aceste ajustări apar ca vitale pentru re-orientarea producătorilor către calitate şi către satisfacerea cerinţelor unei pieţe în permanentă creştere şi schimbare.

58

Dezvoltarea durabilă a zonelor rurale Aşa cum este prevăzut în Agenda 2000, dezvoltarea durabilă are în vedere dreptul de a satisface aspiraţiile de dezvoltare ale generaţiei prezente fără a restricţiona dreptul generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile de dezvoltare în contextul protejării mediului. În sens larg, dezvoltarea durabilă are în vedere implementarea unei politici care să asigure stabilitatea pe termen lung a structurilor economice sociale şi culturale cu respectarea cerinţelor de protecţie a mediului. În ceea ce priveşte zonele rurale, dezvoltarea durabilă este asociată cu conceptul de multifuncţionalitate înţeles ca dezvoltarea activităţilor economice, a funcţiilor sociale şi culturale şi asigurarea unui nivel de viaţă decent al locuitorilor, toate într-o măsură care să permită protecţia mediului. În concordanţă cu modelul Agricol European expus în Agenda 2000, agricultura poate juca un rol esenţial în protecţia mediului şi peisajelor, în protecţia fertilităţii solului, în asigurarea abundenţei habitatelor şi a bio-diversităţii ca şi în păstrarea tradiţiilor şi a moştenirii culturale. Conceptul de agricultură mulţi-funcţională demonstrează posibilitatea reconcilierii tuturor acestor funcţii (economice, sociale şi culturale) prin dezvoltarea producţiei agricole în armonie cu protecţia mediului şi a activităţilor de conservare a peisajului rural. Rata înaltă a şomajului reprezintă una din cele mai sensibile probleme socio-economice din zonele rurale. Politica generala aplicată constă în crearea de noi locuri de muncă prin stimularea activităţilor economice în zonele rurale. Având în vedere cele de mai sus, apare evident faptul că priorităţile şi măsurile ce vizează întărirea competitivităţii zonelor rurale, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi dezvoltarea activităţii economice, vor fi cele care vor asigura dezvoltarea durabilă a spaţiului rural. În prezent, infrastructura socială şi tehnică inadecvată precum şi slaba infrastructură a serviciilor restricţionează iniţiativa privată şi reducerea şomajului. Îmbunătăţirea standardului de viaţă din zonele rurale este percepută ca un obiectiv direct şi, în acelaşi timp ca o condiţie pentru întărirea funcţiilor economice şi sociale din zonele rurale ca şi pentru creşterea competitivităţii. Dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale, în particular a sectorului de afaceri din zonele rurale, depinde în mare măsură de nivelul de dezvoltare a infrastructurii. Îmbunătăţirea infrastructurii tehnice şi sociale la nivel naţional, regional şi local creează premisele creşterii coeziunii regionale. Cu toate acestea, datorită capacitaţii financiare limitate a autorităţilor locale, nivelul investiţiilor nu asigură întotdeauna dezvoltarea propice a zonelor rurale. Având în vedere faptul că noţiunea de dezvoltare durabilă a spaţiului rural este una extrem de complexă şi are un rol multifuncţional, aceasta impune acţiuni atât în sectorul agricol prin intermediul Strategiei Restructurarea Sectorului Agro-alimentar şi a Dezvoltării Zonelor Rurale cât şi o corelare şi armonizare cu celelalte strategii sectoriale, elaborate la nivel naţional în domenii precum resursele umane, stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, învăţământul etc. Astfel, creşterea atractivităţii spaţiului rural ca spaţiu de locuire, muncă şi angajare în afaceri este o precondiţie pentru asigurarea dezvoltării sociale şi economice echitabile a ţării şi depinde de modul în care se va asigura coerenţa complementarităţii tuturor strategiilor sectoriale. În acest sens fiecare dintre strategiile sectoriale va avea un rol important în îmbunătăţirea competitivităţii zonelor rurale, prin măsuri integrate de întărire a infrastructurii tehnice şi sociale ce vor conduce la dezvoltarea sectorului de afaceri (în domeniile legate de agricultură, precum şi cele non-agricole) ca şi la promovarea valorilor culturale, naturale şi turistice ale zonelor rurale. Investiţiile în infrastructură vor fi implementate în principal pe baza fondurilor alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională din cadrul Programului Operaţional de Dezvoltare Regională. Intervenţiile locale vor fi completate de un set de măsuri regionale, implementate în cadrul Programului Operaţional de Dezvoltare Regională, precum şi de unele măsuri la nivel naţional ale Programului Sectorial Operaţional pentru Transport şi Economie care vor influenţa oportunităţile de dezvoltare a afacerilor în zonele rurale. Sprijinul pentru activităţile de afaceri în zonele rurale va juca un rol esenţial. Întreprinderile mici şi mijlocii funcţionale sau care vor fi înfiinţate în zonele rurale pot contribui la generarea de locuri de muncă în afara sectorului agricol. Sprijinul financiar pentru întreprinderile mici şi

59

mijlocii în cadrul Programului Operaţional Sectorial Îmbunătăţirea Competitivităţii Economice vor fi direcţionate în principal către măsurile legate de întărirea poziţiei competitive pe Piaţa Unică. Sprijinul va fi acordat pentru proiecte de investiţii, modernizare şi publicitate. Mai mult, sprijinul acordat va fi direcţionat către ajustarea întreprinderilor la cerinţele de protecţie a mediului (managementul apei şi al sistemelor de canalizare, protecţia aerului, managementul deşeurilor industriale). În cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sunt prevăzute măsuri separate, care sunt destinate asistării micro-întreprinderilor şi persoanelor care se angajează în activităţi economice pentru prima oară. Acest lucru va facilita accesul lor la consultanţă, instruire, informaţii şi servicii financiare. Transformarea prezentei structuri agricole depinde în mod direct de oportunităţile de ocupare a forţei de muncă. De aceea măsurile care vor viza direct sau indirect crearea de locuri de muncă vor crea implicit oportunităţi pentru populaţia rurală în sensul transferului către alte sectoare ale economiei, oferind condiţiile necesare pentru realizarea schimbărilor impuse în sectorul agricol, în principal pentru reducerea şomajului, extinderea suprafeţei fermelor agricole, îmbunătăţirea competitivităţii şi a orientării producţiei către cerinţele pieţei. Ratele ridicate ale şomajului din zonele rurale fac posibil ca instrumentele care influenţează în mod direct piaţa muncii să devină factori semnificativi de condiţionare a îmbunătăţirii ocupării forţei de muncă în zonele rurale. În afara măsurilor menţionate mai sus legate de crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, un număr de măsuri legate de activarea şomerilor vor fi iniţiate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Piscicultură stabileşte modul de acordare a sprijinului pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Dincolo de măsurile ce vor contribui la întărirea competitivităţii sectorului agricol, stabilirea tinerilor fermieri şi îmbunătăţirea structurii agrare, un rol deosebit pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului rural o au şi măsurile legate de diversificarea activităţii agricole, renovarea zonelor rurale, păstrarea moştenirii culturale precum şi implementarea investiţiilor în infrastructură legate de activităţile de afaceri în zonele rurale. Sprijinul pentru agricultură şi zonele rurale este de asemenea inclus în Programul de Măsuri Orizontale pentru Dezvoltare Rurală. În cadrul acestui program, se are în vedere sprijinul pentru fermele de semi-subzistenţă, fermele localizate în zonele defavorizate, sprijin pentru grupurile de producători, măsuri de agro-mediu şi împădurire precum şi măsuri de pensionare timpurie. Dezvoltarea multifuncţională a zonelor rurale şi a agriculturii trebuie să devină pe termen lung la fel de importantă ca eforturile de maximizare a impactului economic al asistenţei structurale prin direcţionarea acesteia către domeniile şi zonele cu cel mai ridicat potenţial. Dezvoltarea sectorului piscicol Acest obiectiv contribuie la realizarea unui echilibru între conservarea şi gestiunea resurselor, pe de o parte, şi eforturile de pescuit şi exploatare stabilă şi raţională a acestor resurse, pe de altă parte. De asemenea, acest obiectiv contribuie la atingerea obiectivelor Politicii Comune de Pescuit. Prin acest obiectiv se va realiza o contribuţie mai coerentă la întărirea coeziunii economice şi sociale, îmbunătăţirea managementului, controlului şi monitorizării resurselor acvatice vii, precum şi sprijinirea cercetării ştiinţifice, care va contribui la luarea unor decizii bazate pe suport ştiinţific, la diversificarea producţiei şi conservarea celei existente. Totodată, se va realiza un sistem perfecţionat de date statistice privind pescuitul, acvacultura şi dezvoltarea pieţei peştelui ce va respecta normele de comercializare europene. În cadrul acestui obiectiv se va acorda sprijin pentru constituirea organizaţiilor de producători şi participarea activă a acestor organizaţii în luarea deciziilor în sectorul pescăresc, organizaţii care au rolul de a contribui la accesarea fondurilor structurale pentru acest sector important al economiei României, care sunt la un nivel fără precedent pentru ţara noastră.

60

5.3. Priorităţi şi măsuri de realizare a obiectivelor strategice în vederea restructurării şi modernizării sectorului

agroalimentar şi dezvoltării rurale Dată fiind situaţia actuală a sectorului agro-alimentar şi perioada rămasă pentru implementarea măsurilor de dezvoltare rurală finanţate prin FEADR, respectiv fondurile structurale, se impune aplicarea de priorităţi şi măsuri atent selectate. Implementarea obiectivelor stabilite este condiţionată de acest lucru, iar fondurile naţionale şi cele ale UE (FEADR) vor fi alocate pentru realizarea următoarelor trei priorităţi:

5.3.1. Sprijinirea schimbărilor şi ajustărilor în sectorul agro-alimentar şi silvicultură Nevoia de transformare în sectoarele agro-alimentar şi silvicultură este determinată atât de factori interni (eficienţă redusă, echipament tehnic insuficient), precum şi de factori externi (nevoia de ajustare la standardele europene şi la condiţiile impuse de concurenţa pe Piaţa Unică). Din acest punct de vedere, pentru procesele de dezvoltare şi ajustare în agricultură şi procesare a produselor agricole şi silvice sprijinul acordat prin alocarea fondurilor disponibile pentru măsurile următoare constituie o prioritate:

• Măsuri vizând îmbunătăţirea structurilor agricole, a condiţiilor tehnice şi organizatorice de producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor şi alinierea totală a sectorului alimentar la condiţiile economice şi legale ale Pieţei Unice.

• Măsuri destinate îmbunătăţirii competitivităţii produselor industriei alimentare pe pieţele naţionale şi internaţionale.

• Pregătirea şi adoptarea de măsuri de orientare, în scopul creării condiţiilor utilizării raţionale şi complete a instrumentelor disponibile pentru agricultură şi zonele rurale în cursul procesului de aderare.

În cadrul acestei priorităţi vor fi implementate mai multe măsuri menite să contribuie la ajustarea sectorului agroalimentar şi silvicol din România, dintre care cele mai importante sunt următoarele : Investiţii în exploataţiile agricole, piscicole şi silvice Întărirea sectorului agricol este una din condiţiile de bază pentru stabilitatea economică şi socială în zonele rurale. Analiza situaţiei actuale a sectorului agricol oferă elemente relevante asupra problemelor principale cu care se confruntă: echipament tehnic redus al producătorilor şi lipsa capitalului necesar pentru investiţii. Ajutoarele de investiţii vor fi acordate în scopul ajustării producţiei agricole la standardele UE, a stimulării îmbunătăţirii calităţii produselor agricole, introducerea noilor tehnologii şi adaptarea proceselor de producţie la cerinţele de protecţie a mediului. Investiţiile necesare a fi realizate sunt din categoria celor ce vor absorbi un capital considerabil şi din acest punct de vedere este necesară introducerea lor pe scară largă. Procesele de modernizare în agricultură vor avea ca rezultat creşterea veniturilor fermierilor precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Stabilirea tinerilor fermieri Transformările structurale din sector vor fi facilitate şi de transferul proprietăţilor şi bunurilor agricole către noii proprietari, împreună cu calificările profesionale corespunzătoare. Înfiinţarea unei ferme necesita cheltuieli financiare considerabile, mai ales când noul proprietar

61

intenţionează să modernizeze ferma în scopul adaptării acesteia la standardele cerute sau pentru creşterea competitivităţii. În scopul sprijinirii tinerilor fermieri în atingerea obiectivelor menţionate şi implicit pentru stimularea transformărilor structurale impuse în agricultură, este necesară angajarea de fonduri publice în scopul acoperirii cheltuielilor ocazionate de preluarea fermelor şi modernizarea lor. Sprijinul va include achiziţionarea de bunuri în scopul începerii propriu-zise a procesului de producţie. Cerinţele de experienţă educaţională şi profesională vor garanta utilizarea corespunzătoare a acestui sprijin. Pregătirea profesională Nevoia crescândă de instruire profesională în agricultură rezultă din noile condiţii de piaţă create prin aderarea la UE. Datorită nevoii de îmbunătăţire a competitivităţii sectorului agricol şi ajustării la standardele UE, se impune acţionarea în direcţia sporirii calificărilor fermierilor şi a altor persoane ce lucrează în agricultură. Instruirea are ca scop pregătirea fermierilor pentru a acţiona în direcţia modernizării fermelor astfel încât să atingă viabilitatea economică şi să corespundă standardelor UE. Sporirea nivelului cunoştinţelor va avea ca efect inclusiv creşterea eficienţei utilizării sprijinului acordat pentru dezvoltarea agriculturii şi zonelor rurale ca parte a Politicii Agricole Comune (PAC), măsurilor asociate şi a politicilor structurale. Consilierea agricolă Una din condiţiile de eligibilitate cu privire la instrumentele PAC, constă în depunerea unei aplicaţii pentru a putea beneficia de finanţare. Atât pregătirea documentaţiei necesare cât şi implementarea propriu-zisă a proiectelor pot necesita nu doar cunoştinţe agricole, dar şi cunoaşterea procedurilor de obţinere a fondurilor. Pentru aceste lucruri activitatea specialiştilor apare ca esenţială. În consecinţă, sprijinirea consilierilor agricoli care oferă servicii pentru fermierii ce solicită ajutor financiar de la UE apare ca esenţială şi poate contribui la utilizarea eficientă a asistenţei UE.

Îmbunătăţirea prelucrării şi comercializării produselor agricole şi silvice Prelucrarea produselor agricole reprezintă o componentă importantă a pieţei muncii nu doar datorită implicaţiilor asupra ocupării directe a forţei de muncă dar şi datorită influenţei sale asupra profitabilităţii proprietăţilor agricole şi a menţinerii nivelului locurilor de muncă în agricultură. În mod evident, în timpul perioadei de pre-aderare are loc ajustarea prelucrării alimentare la cerinţele şi standardele UE. Aceste procese vor continua şi după momentul aderării. Din acest punct de vedere, perioada imediat următoare aderării va fi una dintre cele mai dificile pentru sectorul prelucrării produselor agricole, având în vedere concurenţa cu producătorii din UE şi modernizarea în paralel a sectorului. În acelaşi timp, implementarea investiţiilor necesar a fi realizate în sectorul de procesare necesită un capital considerabil. Datorită lipsei de capital în sectorul de prelucrare a produselor agricole, măsurile destinate ajustării la standardele UE trebuie susţinute din fonduri publice. Din acest motiv fondurile structurale vor contribui la sprijinirea măsurilor de ajustare în industria agro-alimentară care vizează în special conformitatea cu standardele UE în domeniul siguranţei alimentare şi a protecţiei mediului. În acest sens, investiţiile destinate orientării producţiei la cerinţele pieţei, introducerea noilor tehnologii, utilizarea nişelor de piaţă existente, îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii alimentare ca şi protecţia mediului joacă un rol deosebit de important. Astfel, sprijinul va fi acordat cu precădere acelor sectoare care vor avea nevoie de perioade de tranziţie în vederea ajustării.

62

Investiţiile vor include de asemenea, ajustarea întregii structuri a pieţei pentru comercializarea produselor agricole de calitate superioară. Această prioritate va fi implementată în strânsă legătură cu măsurile finanţate prin FEOGA - Secţiunea Garantare.

5.3.2. Dezvoltarea durabilă a zonelor rurale

Conceptul de dezvoltare durabilă, încă de la apariţia raportului Comisiei Mondiale

pentru Mediu şi Dezvoltare « Viitorul nostru comun » în anul 1972, a reţinut atenţia specialiştilor fiind dezvoltat şi integrat în strategiile de dezvoltare economico-sociale. În cadrul Conferinţei de la Rio de Janiero, din iunie 1992, a fost statuat faptul ca mediul şi dezvoltarea economică sunt compatibile, având obiective complementare. Prin adoptarea Agendei 21 ca urmare a acordului internaţional exprimat în Declaraţia de la Rio de Janeiro, dezvoltarea durabilă s-a constituit în opţiune strategica globala pentru secolul în care am păşit.

În accepţiunea largă a conceptului de dezvoltare durabilă ca fiind « capacitatea de a satisface cerinţele generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi » prosperitatea economică şi conservarea mediului trebuie sa se susţină reciproc.

Iniţial conceptul de dezvoltare durabilă a fost destul de abstract şi a fost tradus printr-o varietate dimensionala vizând dezvoltarea echilibrata intru-un spaţiu dat, a industriei, agriculturii, turismului, aşezărilor urbane etc. care sa permită abordarea corelata a problematicii dezvoltării economico-sociale, a cerinţelor privind echitatea în utilizarea resurselor neregenerabile pe termen lung şi a restricţiilor impuse de necesitatea protejării mediului înconjurător.

În ultima perioada cercetările asupra dezvoltării durabile au fost extinse şi asupra coordonatei spaţiale – teritoriala şi regionala. Dezvoltarea durabilă în spaţiu se referă, în principiu la o dezvoltare economico-socială compatibile cu criteriile ecologice ale unui sistem spaţial, luând în considerare toate obiectivele specifice - uneori conflictuale, alteori susţinându-se reciproc – ale zonelor care îl compun.

În acest context, literatura de specialitate defineşte două noţiuni : − Dezvoltarea durabilă puternică care implica îmbunătăţirea tuturor componentelor

funcţiei bunăstării, fără a permite declinul nici uneia din ele. − Dezvoltarea durabilă slabă (fragilă) care poate conduce la creşterea bunăstării în

general, dar permite compensări în termenii schimbărilor pozitive şi negative în componentele acestei funcţii.

Aceasta distincţie se poate remarca uşor în cadrul dezvoltării durabile spaţiale unde fenomenele de substituire sau compensare pot fi uşor determinate. O alta distincţie se referă la dezvoltarea spaţială durabilă interioară şi exterioară, cea interioară referindu-se la dezvoltarea durabilă (fie slabă sau puternică) din cadrul unei zone date, iar cea exterioară având în vedere dezvoltarea durabilă (de asemenea slabă sau puternică) în zonele adiacente. Pentru a putea răspunde cerinţelor dezvoltării durabile este necesar sa existe o evaluare complexă şi continuă atât a factorilor externi cât şi a politicilor regionale. În acest sens pot fi studiate scenarii care permit simularea, deci testarea şi evaluarea unor opţiuni şi politici alternative. Proiectarea acestor scenarii trebuie sa se bazeze pe tratarea sistematica a coordonatelor semnificative pentru dezvoltarea spaţială durabilă.

Realizarea unei dezvoltări durabile în plan social-economic şi spaţial reclamă, în primul rând, ca mobilitate spaţială într-o economie modernă, a cărei funcţionare în ansamblu este organic legată de reţeaua de infrastructură, să nu dăuneze calităţii vieţii, dar, în acelaşi timp, să asigure un acces corespunzător la toate serviciile necesare.

63

Instrumente ale politicii de dezvoltare durabilă

Asigurarea unei utilizări durabile a resurselor naturale şi menţinerea calităţii mediului, presupune că politica în acest domeniu sa aibă la baza două abordări :

• programe şi proiecte publice urmărind prevenirea, compensarea şi eliminarea degradării mediului cum sunt : staţii de tratare şi epurare comunale/orăşeneşti, programe de salubrizare şi reconstrucţie ecologica, programe pentru prevenirea unor dezastre naturale (inundaţii, alunecări de teren etc.) ;

• influenţarea procesului decizional al agenţilor economici atât în domeniul investiţional, cât şi în cel de producţie şi consum, în vederea evitării unor implicaţii ecologice majore. În orientarea şi menţinerea sistemelor economice de producţie şi de consum pe

traiectoria unei dezvoltări durabile trebuie sa se acorde importanţă cuvenită instrumentelor economice. Instrumentele economice oferă agenţilor economici stimulentele necesare pentru un comportament ecologic adecvat.

Aplicarea instrumentelor economice trebuie sa fie însoţită şi de măsuri în domeniul educaţiei, a informării realizate de către instituţiile cu responsabilităţi în promovarea politicii de protejare a mediului înconjurător la nivel local, regional şi naţional.

În ţara noastră în domeniul dezvoltării durabile, legislaţia naţională de protecţie a mediului se bazează pe următoarele principii :

• principiul precauţiei în luarea deciziei ; • principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor ; • principiul conservării bio-diversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural ; • principiul « poluatorul plăteşte » ; • înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor ; • crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului ; • utilizarea durabilă ; • menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate ; • crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la

elaborarea şi aplicarea deciziilor ; • dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

Dezvoltarea economică regională în contextul dezvoltării durabile

Zonarea teritoriului - conform unor criterii - are ca scop delimitarea arealelor cu probleme economice şi sociale cărora să se adreseze măsurile de politică regională specifice astfel încât să poată fi diminuate disparităţile inter şi intra-regionale.

Necesitatea zonării este determinată de evoluţia diferită a structurilor economice spaţiale. Ea se realizează din raţiuni practice, legate de găsirea celor mai adecvate „cadre spaţiale”, teritoriale care trebuie ajutate prin măsuri de politică regională pentru a se asigura echilibrul naţional al dezvoltării.

Existenţa unui mare număr de zone cu probleme de restructurare economică şi subdezvoltare, face dificilă zonarea ţării. Totuşi, ea a trebuit să fie realizată pentru a soluţiona cu prioritate o parte din problemele urgente cu care se confruntă anumite teritorii - şomaj ridicat, venituri mici, fluxuri importante de emigrare, depopulare etc. pentru a nu agrava discrepanţele teritoriale.

64

Rezultatul unui asemenea exerciţiu de zonare a condus la identificarea a 11 Zone de Restructurare Industrială care au şi potenţial de creştere economică.

Un alt tip de zonare s-a realizat, în principal, pentru zonele miniere, cele mai multe dintre acestea având situaţii economice şi sociale foarte grele. Acest tip de zone au fost denumite „zone defavorizate” evidenţiindu-se şi prin titlu capacitatea mai mică a acestor zone, comparativ cu zonele de restructurare industrială, de a-şi redresa economia.

În funcţie de specificul celor două tipuri de zone şi tipul de ajutor financiar este diferenţiat: sprijin financiar pentru investiţii acordat zonelor de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică şi facilităţi fiscale acordate investitorilor în aceste zone care sprijină revigorarea economică în aceste zone defavorizate. Pentru zonele de restructurare industrială cu potenţial de creştere au fost concentrate fondurile Phare începând cu 2001 pe o perioadă de cel puţin trei ani. Guvernul va continua să sprijine „zonele defavorizate”. De asemenea, au fost lansate mai multe programe pilot într-un număr de regiuni şi judeţe care provizoriu (până la consolidarea concepţiei teoretice) au fost numite „zone asistate”. În acelaşi timp, au fost iniţiate mai multe programe naţionale de care pot beneficia toate zonele ţării care vor răspunde criteriilor de eligibilitate ce vor fi stabilite ulterior. Programul RICOP – program realizat de Guvernul României împreună cu Comisia Europeană este direcţionat spre 17 judeţe cu probleme de restructurare industrială şi sunt afectate de un nivel ridicat al şomajului.

Toate aceste programe pilot au ca scop rezolvarea unor probleme concrete printr-o mai bună orientare a ajutoarelor regionale, dar în acelaşi timp urmăresc îmbunătăţirea capacităţii administrative şi experienţei în dezvoltarea regională. Menţinerea coeziunii economice şi sociale a ţării impune acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării zonelor rurale. În prezent funcţiile economice ale acestor zone sunt inseparabil legate de agricultură. Ţinând cont că procesele de restructurare avute în vedere pentru următorii ani vor conduce la disponibilizări ale forţei de muncă, apare necesară crearea în aceste zone a condiţiilor pentru dezvoltarea funcţiilor non-agricole. Deficienţele privind infrastructura tehnica şi socială în zonele rurale ca şi bază de resurse umane inferioară celei din zonele urbane sunt factori importanţi ce împiedică în mod curent dezvoltarea economică a spaţiului rural. Conceptul dezvoltării durabile a zonelor rurale se bazează pe crearea unor condiţii propice dezvoltării şi stimulării diverselor sectoare de afaceri din aceste zone, ţinând seama de considerentele de protejare a valorilor culturale şi de mediu. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi a serviciilor, atât pentru rezidenţi cât şi pentru investitori, va conduce ta protejarea şi dezvoltarea funcţiilor economice şi sociale ale acestor zone. Acest obiectiv va fi asigurat la diverse nivele şi prin alte programe operaţionale care implementează PND, inclusiv prin Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care conţine măsuri finanţate din FEADR, ce va fi realizat prin implementarea următoarelor măsuri:

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii Dezvoltarea infrastructurii este unul din factorii cei mai importanţi pentru stimularea dezvoltării rurale şi contribuie la sporirea atractivităţii investiţiilor. Integrarea în UE înseamnă implementarea şi respectarea standardelor de protecţie a mediului, igienă şi calitate conform reglementărilor europene. Accesul la infrastructura tehnică apare din acest punct de vedere ca o precondiţie pentru satisfacerea acestor cerinţe. Datorită celor menţionate mai sus, infrastructura tehnică agricolă va fi sprijinită prin implementarea acestei măsuri.

Diversificarea activităţilor agricole şi a celor conexe agriculturii în scopul creşterii veniturilor alternative

65

Diversificarea activităţilor agricole şi a celor conexe acestora are în vedere exploataţii agricole (ferme) cu capacitate de producţie redusă şi forţă de muncă suficientă. Această măsură va determina creşterea competitivităţii acestor exploataţii agricole (ferme) prin folosirea mai eficientă a resurselor disponibile, reducerea şomajului şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din zonele rurale. În cadrul acestei măsuri, sprijinul alocat este redus, în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare în domeniu. Managementul resurselor de apă pentru agricultură O bună parte a sistemelor privind gestionarea resurselor de apă necesita reconstrucţie şi modernizare. Această activitate se va realiza, în primul rând, prin refacerea şi modernizarea instalaţiilor funcţionale (canale colectoare, instalaţii de drenare), a rezervoarelor de apă, refacerea capacităţii de reţinere prin impermeabilizarea canalelor de aducţiune deschise. Realizarea acestora constituie o precondiţie pentru utilizarea raţională a mijloacelor de producţie, stabilizarea şi buna calitate a recoltelor, îmbunătăţirea eficienţei procedurilor agro-tehnice ca şi protecţia terenurilor agricole împotriva inundaţiilor. O bună administrare a apei va fi de asemenea importantă din perspectiva peisajului natural şi a mediului. Datorită fragmentării considerabile a terenurilor agricole, investiţiile în administrarea resurselor de apă trebuie să fie implementate prin proiecte coerente care să aibă în vedere, atât terenurile de stat cât şi pe cele ale terenurilor exploataţiilor private. Realizarea independentă de către fermierii individuali a proiectelor de gestionare a resurselor de apă pe propriile terenuri este imposibilă, ţinând cont de obiectivele de bază ale administrării resurselor de apă. Silvicultura Pădurile joacă un rol important în protejarea şi conservarea echilibrului ecologic de bază, în special în ceea ce priveşte solul, sursele de apă, clima, fauna şi flora. Pădurile constituie un important component al spaţiului rural şi au un efect considerabil asupra dezvoltării lor durabile. Măsurile de silvicultură contribuie la dezvoltarea potenţialului economic şi social al zonelor rurale şi la sprijinirea unei producţii echilibrate, precum şi la funcţiile de non-producţie ale pădurii (activităţi de recreare, managementul apei, etc.). Calitatea managementului pădurii afectează un număr de alte sectoare şi creşte potenţialul de folosire al peisajului. Conservarea stabilităţii ecologice este un obiectiv primordial în special în pădurile care sunt subiectul unor anumite nivele de protecţie. Pădurile contribuie la dezvoltarea oportunităţilor de munca din zonele rurale. O adaptare a sectorului silvic la noile condiţii rezultate din aderarea la UE necesita un sprijin pentru investiţii potrivite în vederea oferirii competitivităţii acestui sector în condiţiile globalizării. Măsura se concentrează pe investiţiile care:

• introduc noi tehnologii în procesarea produselor silvice • restaurează potenţialul pădurii afectat de calamităţi naturale şi incendii • introduc instrumente de prevenire care îmbunătăţesc şi menţin stabilitatea ecologică a

terenurilor împădurite protejate • care înfiinţează asociaţii de mici deţinători de păduri şi care plantează terenurile non-

agricole. Măsurile de silvicultură sunt redactate în concordanţă cu Programul Naţional Silvic şi întrunesc principiile rezultate din acesta.

66

Restaurarea potenţialului silvic afectat de calamitaţi naturale şi incendii şi introducerea instrumentelor optime de prevenire. Sprijinul va permite reducerea gradului de distrugere cauzat de calamităţile naturale şi incendii. Cu toate acestea dacă un dezastru natural sau un incendiu are loc în ciuda măsurilor preventive, aceste sprijiniri vor trebui sa permită cel puţin o restaurare a potenţialului de producţie şi a funcţiunilor pădurii. Investiţii în păduri

Sprijinul pentru investiţiile în păduri are drept ţintă creşterea substanţială a valorii ecologice, economice şi sociale a deţinătorilor de păduri. Îmbunătăţirea infrastructurii forestiere este o precondiţie pentru creşterea valorii sociale a peisajului silvic. În acelaşi timp infrastructura forestieră dezvoltată necesită sa fie menţinută iar tehnologiile silvice folosite necesită sa fie utilizate într-o manieră care sa evite distrugerea acestei infrastructuri. Înfiinţarea asociaţiilor de deţinători de păduri Sprijinul pentru înfiinţarea micilor deţinători de păduri este acordat în scopul combinării managementului deţinătorilor de păduri asociaţi. Obiectivul sprijinului este de a asigura management profesional asociaţiilor deţinătorilor de păduri şi obţinerea unui management mai eficient şi echilibrat. Plantarea terenurilor nefolosite în ferme Împădurirea terenurilor părăsite se referă la acele terenuri care au fost înregistrate în cadastru funciar ca fiind teren agricol, dar care nu au mai fost folosite pentru producţia agricolă şi nu au mai fost cultivate în ultimii 3 ani. Deţinătorii de terenuri mai sus menţionate le-au lăsat abandonate din diverse motive. Creşterea naturală a buruienilor pe aceste terenuri ameninţă terenurile cultivate din vecinătatea lor. În România exista un număr de buruieni care se răspândesc necontrolat. Ţinerea sub controlul a acestor buruieni este dificilă de realizat. Mai mult decât atât, însămânţarea naturală a anumitor specii de copaci apare în anumite zone. De aceea împădurirea acestor terenuri este foarte importantă din punct de vedere ecologic. Sprijinul permite conversia terenului nefolosit în ferme în peisaj forestier cu o diversitate de specii de arbori. Extinderea zonelor forestiere asupra peisajului va conduce la întărirea bio-diversităţii naturale.

Reparcelarea terenurilor Fragmentarea terenurilor în proprietăţi agricole, este una din problemele principale ale agriculturii, creând dificultăţi în organizarea producţiei agricole şi generând venituri reduse pentru fermieri. În acest sens o asemenea măsură apare ca deplin justificată. Reparcelarea terenurilor va contribui, de asemenea, la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale - creând condiţii mult mai favorabile pentru activităţi agricole şi forestiere prin îmbunătăţirea dispunerii fermelor şi echiparea terenurilor exploataţiilor agricole cu facilităţile de infrastructură tehnică şi socială necesare. Acest lucru va contribui la îmbunătăţirea eficienţei economice şi a productivităţii fermelor agricole ca şi la ridicarea nivelului de venit pentru fermieri. Renovarea zonelor rurale şi protecţia patrimoniului cultural

67

Nivelul insuficient de dezvoltare al infrastructurii rurale este unul din principalele obstacole în calea modelului multifuncţional de dezvoltare a zonelor rurale precum şi a dezvoltării sectorului de afaceri non-agricole. Reînnoirea rurală şi protejarea moştenirii culturale va beneficia de dezvoltarea infrastructurii tehnice şi sociale din zonele rurale, în special cu privire la modernizarea şi echiparea facilităţilor culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber. Iniţiative de tip LEADER + Esenţa iniţiativei LEADER+ constă în crearea parteneriatelor public-private pentru crearea şi implementarea strategiilor de dezvoltare ca şi schimbul şi diseminarea de informaţii. Încurajarea formării de organizaţii locale şi sprijinirea acestora în stimularea activităţii civice şi participarea comunităţile locale la iniţiativele ce vizează dezvoltarea lor. Programul LEADER + face posibilă completarea programelor specifice prin implementarea strategiilor de dezvoltare integrată pregătite şi implementate de către Grupurile Locale de Iniţiativă. Se poate considera că încurajarea creării şi testării de noi abordări pentru dezvoltarea durabilă şi integrată a zonelor rurale, ca parte a programului ce va deschide cafea către folosirea rezervelor neutilizate ale acţiunii civice şi va contribui la o dezvoltare rapidă a acelor zone. implementarea măsurii planificate în cadrul acestei program vor contribui la îmbunătăţirea dezvoltării spaţiale şi a infrastructurii rurale, inclusiv a resurselor legate de funcţiile economice, sociale şi culturale. Sprijinul acordat va contribui direct ia crearea unor noi surse de venit pentru rezidenţii rurali.

5.3..3. Pescuit şi Acvacultură Pescuitul şi acvacultura reprezintă un sector agroalimentar care, în România, nu a fost valorificat corespunzător până în prezent. Uniunea Europeană acordă o importanţă aparte acestui sector, dovadă fiind fondurile consistente alocate. Obiectivele urmărite prin aceasta prioritate, conform cerinţelor UE, sunt următoarele:

• de a contribui la obţinerea unui echilibru durabil intre resurselor de peste şi exploatarea acestora;

• de a spori competitivitatea structurilor s î dezvoltarea unor întreprinderi viabile din punct de vedere economic în acest sector;

• de a îmbunătăţi aprovizionarea pieţii şi valoarea adăugata a produselor de pescuit şi acvacultură;

• de a contribui la revitalizarea zonelor care depind de pescuit şi acvacultură. Asistenţa financiară comunitară va fi acordată pentru punerea în aplicare a obiectivelor menţionate mai sus prin Instrumentul Financiar pentru Pescuit (IFOP). Obiectivele menţionate mai sus sunt în conformitate cu avizul Comitetul de Gestiune pentru Produsele Pescăreşti. Aceste obiective vor fi implementate prin intermediul următoarelor măsuri:

• Reînnoirea flotei si modernizarea vaselor de pescuit. • Pescuitul de coastă la scară mica. • Acvacultura. • Dotarea porturilor pescăreşti. • Prelucrarea şi comercializarea produselor de pescuit şi acvacultură. • Operaţiuni întreprinse de personal specializat în acest domeniu. • Încetarea temporară a activităţii şi alte compensaţii financiare. • Acţiuni inovatoare şi asistenţă tehnică.

68

În cadrul acestei priorităţi, reprezentată de sectorul de pescuit şi acvacultură,măsurile care vor fi implementate în perioada de după aderare sunt următoarele: Reînnoirea flotei şi modernizarea vaselor de pescuit Având în vedere ca nivelul resurselor acvatice vii asigură o captură totală admisibila mai mare decât capacitatea de pescuit existenta, se impune reînnoirea flotei de pescuit, pe de o parte, cât şi modernizarea vaselor care activează în prezent, Prin implementarea acestei măsuri se va realiza o corelare între capacitatea de pescuit şi potenţialul resurselor acvatice vii, precum şi îndeplinirea cerinţelor UE privind securitatea, navigarea, igiena, calitatea produselor şi a condiţiilor de munca. Pescuitul de coasta la scara mică

În România micul pescuit costier este o activitatea tradiţională, în care este angrenat un număr semnificativ de pescari, impunându-se sprijinirea în ceea ce priveşte condiţiile sanitare şi de muncă, securitate la bord, tehnica de pescuit selectivă, prelucrare şi comercializarea produselor şi pregătire profesională. Acvacultura Obiectivul principal este sprijinirea acvaculturii în vederea diversificării speciilor, îmbunătăţirii calităţii şi creşterii capacităţilor de producţie, având o influenţă pozitivă asupra îmbunătăţirii producţiei în ferme piscicole, asigurarea de noi locuri de muncă, precum şi stabilitatea forţei de muncă în spaţiul rural, creşterea nivelului de trai, creşterea competitivităţii produselor pescăreşti, în condiţiile protejării mediului. Dotarea porturilor pescăreşti În prezent flota de pescuit a României se confruntă cu o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte facilităţile de debarcare a capturilor, depozitare şi comercializare. Având în vedere cerinţele privind funcţionarea punctelor de debarcare, a centrelor de primă vânzare se impune dotarea corespunzătoare a porturilor pescăreşti. Urmare aplicării acestei măsuri se vor îmbunătăţi operaţiunile de debarcare, depozitare, vânzare, în condiţii de igiena corespunzătoare, precum şi o mai buna monitorizare a capturilor. Prelucrarea şi comercializarea produselor de pescuit şi acvacultura Obiectivul acestei masuri este de a lărgi domeniul de prelucrare a peştelui şi a produselor pescăreşti. Într-o reţea de vânzare cu amănuntul pentru utilizarea mai eficientă a resurselor locale şi materiei autohtone. Sprijinul acordat pentru această măsură va permite creşterea forţei de munca în sectorul pescăresc şi indirect dezvoltarea comerţului în avantajul organizaţiilor şi asociaţiilor. Operaţiuni întreprinse de personal specializat în acest domeniu Prin implementarea acestei măsuri se va asigura participarea organizaţiilor de producători la exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii, participarea la luarea deciziilor privind dezvoltarea

69

pescuitului şi acvaculturii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, a calităţii produselor, marketingului producţiei, şi accesul la informaţii dinspre piaţă şi către piaţă. Încetarea temporara activităţii şi alte compensaţii financiare Având în vedere aşezarea geografică a României şi existenta diferenţelor mari de condiţii hidro-meteorologice în timpul celor patru anotimpuri, precum şi existenta unor anomalii hidrologice de tip, secetă, inundaţii, etc care pot avea ca urmare încetarea temporara a pescuitului impune protejarea pescarilor în astfel de situaţii. Prin aplicarea acestei măsuri se va stabiliza comunitatea pescarilor asigurându-le acestora condiţii decente de trai şi în perioadele în care pescuitul este întrerupt temporar. Acţiuni inovatoare şi asistenţă tehnica În ţara noastră exista atât tradiţie, cât şi resurse umane importante implicate în activitatea de cercetare ştiinţifica. Este necesara asigurarea mijloacelor necesare pentru executarea de studii proiecte pilot şi demonstrative, asistenta tehnica în scopul determinării stării resurselor acvatice, perfecţionarea tehnologiilor de pescuit, selectiv, introducerea de tehnologii noi în acvacultura. 5.3.4. Asistenţa Tehnică Sprijinul, sub forma Asistenţei Tehnice, este de asemenea avut în vedere în cadrul, Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Aceasta măsura vizează întărirea implementării sprijinului financiar, cât şi a proceselor de monitorizare şi control, Asistenţa Tehnică va fi de o importanţă crucială până la jumătatea anului 2007 datorită faptului că în această perioada va trebui să fie atins şi dezvoltat potenţialul instituţional ce va permite o administrare eficientă. Fondurile Asistenţei Tehnice vor fi utilizate pentru sprijinirea sistemului de implementare a Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca şi pentru diseminarea informaţie despre acest program şi promovarea acestuia, Proiectele implementate în cadrul Asistenţei Tehnice vor trebui să creeze condiţii care să permită utilizarea eficientă şi adecvată a fondurilor disponibile prin intermediul FEADR . Proiectele ce oferă sprijin sub forma tehnică, personal şi experţi pentru a duce la îndeplinire sarcini legate de administrarea, implementarea, monitorizarea şi controlul programului pentru instituţiile definite ca şi beneficiari ai asistenţei vor fi co-finanţate în cadrul Asistenţei Tehnice. De asemenea, activitatea Comitetului de monitorizare, efectuarea auditului procedural, evaluarea programului (inclusiv evaluarea ex-ante a programelor co-finanţate de FEADR pentru viitoarea perioada de programare), vizite la faţa locului, instruirea profesională avansată pentru personalul cu responsabilităţi în implementarea programului vor fi posibile în cadrul Asistenţei Tehnice. Fondurile Asistenţei Tehnice vor fi de asemenea utilizate pentru organizarea activităţilor de promovare a Programului servind la diseminarea informaţiilor asupra Programul Operaţional Sectorial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a schimbului de experienţă asupra implementării programului. Mai mult, măsurile de informare şi întâlnirile consultative privind acţiunile pentru următoarea perioadă de programare vor fi eligibile pentru co-finanţare. Prioritatea Asistenţă Tehnică va fi implementată cu ajutorul a trei măsuri:

70

Sprijin privind sistemul de gestionare şi implementare al Programului, în cadrul căruia sunt cuprinse următoarele acţiuni:

• îmbunătăţirea eficienţei instituţiilor responsabile de administrarea şi implementarea POS.

• asigurarea condiţiilor pentru operarea eficienţă a Comitetului de Monitorizare a POS şi a Comitetelor de Coordonare

• sprijin pentru activitatea de audit.

Dezvoltarea Instituţională • îmbunătăţirea eficienţei instituţiilor responsabile de administrarea şi

implementarea POS. • îmbunătăţirea şi adaptarea calificărilor personalului în scopul unei mai bune

duceri la îndeplinire a sarcinilor ce implică administrarea, implementare, monitorizarea şi controlul POS.

• Realizarea evaluărilor programului Informarea şi publicitatea asupra Programului

• Informarea publicului asupra regulilor de acordare ajutorului financiar în cadru! POS pentru perioada 2007 - 2013 şi asupra progresului în implementarea programului.

• Publicitatea privind asistenţa CE, • Promovarea experienţei şi a celor mai bune practici privind implementarea

proiectelor în cadrul POS. • Consultări asupra prevederilor pentru perioada 2007 - 2013

5.4. Strategia generală de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013

Analiza situaţiei curente a sectorului agricol din România prezentata in capitolul anterior indică necesitatea accelerării proceselor de restructurare şi modernizare din spaţiul rural, având în vedere importanţa economică şi socială a acestora pentru asigurarea unei dezvoltări economice integrate şi durabile a spaţiului rural.

Luând în considerare necesitatea adaptării sectorului agro-alimentar românesc la cerinţele UE, în vederea pregătirii pentru aderare, prin promovarea unui sector eficient şi viabil din punct de vedere economic şi social în contextul perioadei ulterioare aderării, strategia stabileşte direcţiile principale pentru dezvoltarea sectorului agricultura si silvicultura.

Astfel, aşa cum rezulta din evaluarea sociala, economica si de mediu, problemele cheie cu care se confruntă spaţiul rural românesc în general sunt:

- Numărul mare de ferme de subzistenţă şi semi-subzistenţă, care nu sunt viabile, cu o suprafaţă medie a exploataţiei de numai 1,7 ha. - Slaba productivitate şi calitate a producţiei agricole, determinată de lipsa resurselor financiare, utilizarea insuficientă şi ineficientă a resurselor disponibile, lipsa personalului instruit pentru practicarea unei agriculturi moderne, lipsa sau insuficienţa cunoştinţelor manageriale şi de marketing, precum şi de infrastructura tehnică inadecvată. - Decalajul important între importurile de produse agricole şi exportul acestora (în principal se înregistrează exporturi de produse cu valoare adăugată scăzută). - Inexistenţa unei reţele de piaţă organizate, producătorii agricoli fiind nevoiţi să-şi vândă singuri produsele sau să le vândă unor « intermediari » la preţuri foarte mici,

71

ducând astfel la un decalaj foarte mare între preţurile produselor agricole brute vândute de fermieri procesatorilor şi preţul produselor finite. - Starea precară a infrastructurii de bază. - Existenţa unor suprafeţe semnificative de teren (cca 1/5) afectate grav de factori de risc natural: inundaţii, alunecări de teren, seismicitate ridicată, deşertificare, resurse reduse de apă etc. Strategia propusă are în vedere aplicarea unui model multifuncţional de dezvoltare

agricolă şi rurală. Principiul de bază în aplicarea acestui model constă în promovarea dezvoltării funcţiilor agricole ale zonelor rurale însoţite de promovarea în egală măsură a funcţiilor non-agricole ale acestor zone. Acest model este compatibil cu politica economică şi socială a Uniunii Europene, al cărei obiectiv principal constă în reducerea disparităţilor de dezvoltare între regiunile UE şi, implicit, în diminuarea decalajelor de dezvoltare între rural şi urban.

Strateg ia pentru dezvoltare rurala se bazează pe analiza SWOT a sectorului agricol şi rural şi îşi propune adoptarea acelor măsuri care să rezolve pe de o parte problema infrastructurii rurale, dar şi problemele structurale ale agriculturii. pe de altă parte.

Aceste deziderate se vor realiza prin reducerea numărului de persoane care îşi câştigă traiul din activitatea agricolă, un efect direct al acestor acţiuni fiind eliberarea unor terenuri, fapt ce va genera comasarea şi consolidarea fermelor viabile. Acestea vor duce la creşterea eficienţei agriculturii româneşti, la promovarea abilităţilor manageriale ale fermierilor şi orientarea activităţilor agricole către investiţii profitabile, inclusiv proiecte integrate.

Dată fiind situaţia curentă a sectorului agricol şi rural şi fondurile limitate avute la dispoziţie, se impune necesitatea utilizării raţionale şi eficiente a acestora printr-o distribuire corectă a fondurilor pentru dezvoltare rurală şi piscicultură, către priorităţi şi acţiuni atent selectate.

În acest sens, s-au identificat următoarele obiective generale: - Dezvoltarea unui sector agricol şi forestier competitiv bazat pe cunoaştere şi iniţiativă privată, capabil să se adapteze schimbărilor pe termen lung, care ia în considerare regulile comunitare, conservă mediul înconjurător şi consolidează sectorul de procesare. - Menţinerea calităţii şi a diversificării spaţiului rural şi forestier în vederea obţinerii unui echilibru între activităţile umane şi conservarea resurselor naturale. - Îmbunătăţirea standardelor de viaţă în vederea asigurării unei ocupări durabile a zonelor rurale şi a contribuirii la un echilibru teritorial atât din punct de vedere economic cît şi social. - Implementarea unui program pilot LEADER. Un rol important în redresarea unora dintre aceste probleme îl are implementarea unor

politici si programe nationale, dar si a programelor europene, ca de exemplu Programul SAPARD, ale cărui obiective generale constau în implementarea acquis-ului comunitar privind Politica Agricolă Comună şi politicile conexe, precum şi rezolvarea problemelor prioritare specifice pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol şi a zonelor rurale din România.

Prin politici si programe nationale, autorităţile publice din România urmăreşte realizarea următoarelor obiective importante:

- Finalizarea reformei proprietăţii funciare – se propune încheierea procesului de retrocedare a proprietăţilor funciare sau justă despăgubire în cazurile obiective în care retrocedarea nu se poate efectua în natură. - Stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu carácter comercial, formarea clasei de mijloc în spaţiul rural. Programul Fermierul, reprezintă un mod de a se încerca rezolvarea problemelor

majore ale agriculturii ţării noastre , cum ar fi dimensiunile mici ale exploataţiilor agricole (fărămiţarea terenurilor). Prin acest program se asigură creditele de investiţii pentru modernizarea exploataţiilor agricole şi a unităţilor de procesare a produselor agro-alimentare. Aceste credite se acorda pe durata de 10 ani cu o perioada de gratie de 1-5 ani , in functie de natura obiectivelor de investitii, plafonul maxim al creditelor pentru fiecare tip de investitii vor fi stabilite anual.

72

O alta componenta a programului national de investitii este asigurarea cofinantarii proiectelor, din sursa rambursabila acordata din bugetul MAPDR si pusa la dispozitia bancior comerciale si/sau institutii financiare, pentru acordarea de credite pentru investitii private in cadrul Programului SAPARD. Acest mecanism este sprjinit si sistemul de acordare de garantii de catre cele doua fonduri (FGCR si FIMM), prin mentinerea unui nivel prudential de expunere.

Renta viageră, reprezintă o măsură de dezvoltare rurală tranzitorie, până la aderarea României la UE, care poatr asigura premisele comasarii terenurilor, prin sprijin financiar care se acorda persoanelor de peste 62 de ani care deţin în proprietate până la 10 ha de teren agricol; reprezintă echivalentul a 100 euro/an pentru fiecare hectar înstrinat şi de 50 euro/an pentru fiecare hectar arendat.

Pentru a permanentiza acţiunile defăşurate în cadrul SAPARD 2000-2006, măsurile care corespund următoarelor obiective vor fi reluate prin FEADR :

− Dezvoltarea durabila a unui sector agro-alimentar competitiv prin modernizarea şi îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole, în vederea atât a creşterii valorii adăugate a materiilor prime de natură agricolă, cât şi a creării unor noi reţele de distribuţie locală în spaţiul rural cu un impact pozitiv asupra venitului persoanelor care activează în acest sector. Se acordă prioritate măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei pieţelor, a standardelor de calitate şi sănătate. − Ddezvoltarea economiei rurale prin înfiinţarea şi modernizarea fondurilor fixe din exploataţiile agricole şi forestiere private, dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice din spaţiul rural, în vederea menţinerii şi/sau creării de locuri de muncă şi a unor venituri alternative în cadrul gospodăriilor ţărăneşti. − Dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătăţirea instruirii profesionale a producătorilor agricoli şi deţinătorilor de terenuri forestiere, construirea şi consolidarea capacităţii instituţionale de implementare a programului SAPARD în România. − Creşterea standardului de viaţă în spaţiul rural prin îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurilor sociale şi a celor necesare planificării unei agriculturi durabile. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va implementa tehnic şi financiar

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP) după aderarea României la Uniunea Europeană.

Cu experienţă în derularea fondurilor europene, respectiv Programul SAPARD, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va fi mult mai aproape de solicitanţii de fonduri nerambursabile FEADR prin 8 Centre Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi 42 de Oficii Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care vor primi cererile de finanţare.

Măsurile finanţate din FEADR, în perioada 2007-2013 sunt destul de generoase din punct de vedere al fondurilor alocate şi al numărului de măsuri şi proiecte, ele putând fi grupate astfel (descrierea pe larg a acestora este prezentată în Anexa nr. 5) :

Măsuri incluse în AXA I "Îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol şi silvic"sunt următoarele: 1. Acţiuni de pregătire profesională şi informare, incluzând difuzarea de cunoştinţe ştiinţifice. şi practici inovatoare persoanelor angrenate în sectoarele agricol, alimentar şi silvic. 2. Stabilirea tinerilor fermieri în mediul rural. 3. Pensionarea timpurie a fermierilor şi a muncitorilor agricoli. 4. Utilizarea serviciilor de consultanţă de către fermieri şi deţinătorii de păduri. 5. Modernizarea exploataţiilor agricole. 6. Creşterea valorii economice a pădurilor. 7. Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice. 8. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii.

73

9. Sprijinirea exploataţiilor agricole de semisubzistenţă. 10. Sprijinirea înfiinţării grupurilor de producători. Măsuri incluse în AXA III "Calitatea vieţii în spaţiul rural şi diversificarea economiei rurale" 1. Diversificarea activităţilor nonagricole. 2. Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor cu scopul de a promova spiritul întreprinzător. 3. Încurajarea activităţilor turistice. 4. Servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală. 5. Renovarea şi dezvoltarea satelor. 6. Conservarea şi îmbunătăţirea moştenirii rurale. 7. Pregătire şi informare. 8. Animare şi dobândire de aptitudini profesionale. AXA IV LEADER

Sprijinul acoradet agriculturii şi dezvoltării rurale prin FEADR, respectiv potenţilalii beneficiari şi tipurile de investiţii sunt următoarele :

Masura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole

Sprijinul prevazut pentru modernizarea exploatatiilor agricole, va fi acordat pentru investitii tangibile si/sau intangibile din sectorul vegetal (culturi de câmp, legumicultura, floricultură, viticultură, pomicultură, sere, culturi bionenergetice, plante medicinale si aromatice, ciuperci, alte culturi) si din sectorul de creştere a animalelor (taurine, porcine, ovine si caprine, alte specii) si pasarilor, care: • îmbunatatesc performanta generala a exploatatiilor agricole • respecta standardele Comunitatii aplicabile investitiilor respective.

Potenţialii beneficiari - Producători agricoli - persoane fizice şi juridice, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil

- Ajutorul public (comunitar si national) acordat in cadrul acestei masuri nu va depasi 50% din totalul cheltuielilor eligibile. - Ajutorul public (comunitar si national) acordat in cadrul acestei masuri nu va depasi 60% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru tinerii agricultori din zonele prevăzute în art. 36 (a), punctele (i) - zona montană, (ii)- alte zone cu handicap natural decât zona montană şi (iii) - arii protejate Natura 2000.

Pentru fermele de productie vegetala acţiunile susţinute sunt următoarele : • Achizitia de echipament necesar pentru modernizarea exploatatiilor din sectorul vegetal

prin dotarea acestora cu : tractoare, combine, utilaje, masini, instalatii si echipamente agricole inclusiv pentru calibrarea, sortarea, conditionarea si depozitarea produselor agricole obtinute si prelucrate in cadrul fermei, instalatii de irigat, echipamente pentru procesarea resturilor vegetale;

• Reabilitarea plantatiilor pomicole, prin achizitionarea de material saditor, infiintare de pepiniere pomicole, precum si lucrari executate de terti pentru destelenire, pregatirea solului, plantare si replantare, cu exceptia investiţiilor prevăzute că se pot realiza în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2200/1996 privind organizarea comună a pieţelor fructelor şi legumelor;

• Reabilitarea plantatiilor viticole pe suprafetele existente, prin achizitionarea de material saditor, infiintarea pepinierelor viticole, precum si lucrari pentru destelenirea, pregatirea

74

solului, plantare si replantare cu exceptia investiţiilor prevăzute în cap III al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1493/1999 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole;

• Construcţii noi şi/sau modernizarea cladirilor (birouri, spatii de sortare si depozitare, depozite de combustibil, remize pentru utilaje, imprejmuire, etc.) si utilitatilor (alimentare cu apa, energie electrica, energie termica, evacuarea deseurilor, canalizare, etc.) în fermele vegetale;

• Construirea si/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice si instalatiilor de irigat, asigurarea utilitatilor în vederea respectării conditiilor de protectie a mediului inconjurator;

• Costuri reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxelor legale a studiilor de fezabilitate, achizitionarea de licente si patente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura care nu depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului.

• Achizitionarea de mijloace de transport noi, specializate necesare ca rezultat al identificarii lor in baza studiului de fezabilitate;

• Costuri privind achizitionarea de teren pentru constructii specifice, inclusiv sediu, in situatia stramutarii exploatatiei agricole, dar nu mai mult de 10% din valoarea proiectului;

• Soft-uri pentru computer, inclusiv costurile de instalare si montaj; • Costuri reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxelor legale a

studiilor de fezabilitate, achizitionarea de licente si patente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura care nu depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului.

Pentru ferme de cresterea animalelor si pasarilor acţiunile susţinute sunt următoarele: • Achizitionarea de animale (reproducatori - masculi) cu inalt potential genetic, cu

mentionarea originii (pedigree), precum si achizitionarea de material seminal de calitate; • Dotarea cu tractoare, utilaje, masini, instalatii si echipamente pentru efectuarea

activitatilor din fermele de crestere a animalelor; • Investiţii care promovează producerea de biogaz din gunoiul de grajd, obţinut din ferme

proprii sau colectat de la alte ferme; • Construcţii noi şi/sau modernizarea cladirilor în fermele de crestere a animalelor si

pasarilor, completarea cu alte constructii si utilitati: padocuri, fanare, fose septice, bazine de purin, platforme de dejectii, statii de epurare, instalatii pentru producerea si dozarea furajelor complexe, sali de muls si de colectare a laptelui, centrale termice, depozite de combustibil, instalatii de alimentare cu apa, retele de canalizare, instalatii electrice, imprejmuire, etc;

• Achizitionarea de mijloace de transport noi, specializate necesare ca rezultat al identificarii lor in baza studiului de fezabilitate;

• Costuri privind achizitionarea de teren pentru constructii specifice, inclusiv sediu, in situatia stramutarii exploatatiei agricole;

• Soft-uri pentru computer, inclusiv costurile de instalare si montaj; • Costuri reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxelor legale a

studiilor de fezabilitate, achizitionarea de licente si patente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura care nu depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului.

Masura 123 - Cresterea valorii adaugate a produselor agricole şi forestiere Potenţialii beneficiari

75

- Persoane juridice autorizate, conform legislaţiei în vigoare, din domeniul prelucrarii primare a produselor agricole si forestiere.

Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil

- Ajutorul public (comunitar si national) acordat in cadrul acestei masuri nu va depasi 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii definite conform Recomandării CE nr. 361/2003. - Perioada de tranzitie pentru atingerea standardelor comunitare este de trei ani de la data aderării.

Investiţiile susţinute în cadrul acestei măsuri sunt următoarele : - pentru agricultură : − constructii, instalatii, masini si echipamente noi si/sau modernizarea si retehnologizarea

capacitatilor existente pentru procesarea: (prelucrarea) produselor agricole, a centrelor de colectare, receptionare, racire si stocare, sortarea, conditionarea, refrigerarea, congelarea, ambalarea, imbutelierea si marketingul produselor agricole;

− achizitionarea de mijloace de transport noi, specializate (autoizoterme, autofrigorifice, vehicule pentru produse lichide sau pulverulente, vehicule pentru transportul animalelor, etc.) necesare ca rezultat al identificarii lor in baza studiului de fezabilitate;

− construcţii şi/sau echipamente pentru imbunatatirea sistemului de monitorizare si control a lantului de receptie, colectare, abatorizare, prelucrare si marketing a produselor agricole sub aspect cantitativ si calitativ;

− construcţii şi/sau echipamente pentru cresterea valorii adaugate a subproduselor rezultate in procesul abatorizarii animalelor si procesarea produselor agricole in cadrul unitatilor de procesare si marketing;

− achizitia de tehnologii noi si inovatii pentru etichetarea si ambalarea produselor de larg cosum, conform noilor cerinte de piata, precum si in domeniul logisticii;

construcţii şi/sau echipamente pentru protectia mediului (tratarea, reciclarea si eliminarea produsilor reziduali si deseurilor nocive, reducerea emisiilor de zgomot, de praf, economisirea − energiei, re-dotarea instalatiilor frigorifice prin utilizarea de agenti frigorifici ecologici,

statii pentru epurarea apelor reziduale, depozitarea deseurilor); − construcţii şi/sau echipamente pentru respectarea standardelor de mediu, igiena si calitate,

precum si pentru rationalizarea si cresterea eficientei in prelucrare; − construcţii şi/sau echipamente pentru obtinerea de produse noi, inclusiv a denumirii si

deschiderii produselor precum si costurile de lansare a produsului pe piata (ex. degustari) sau consolidarea in domenii de produse cu conexiuni calitative in agricultura (ex. prin controlul furajelor);

− construcţii şi/sau echipamente pentru producerea de bio- combustibil; − construcţii şi/sau echipamente pentru adaptarea capacitatilor de prelucrare, precum si

imbunatatirea tehnologiei pentru producerea de produse inovative; − construcţii şi/sau echipamente pentru producerea si comercializarea de produse auxiliare

inovatoare sau pentru diversificarea gamei de oferta; − construcţii şi/sau echipamente pentru imbunatatirea controlului intern a calitatii materiei

prime, semifabricatelor, produselor si subproduselor obtinute in cadrul unitatilor de procesare si marketing (constructii si modernizarea spatiilor pentru laboratoare de analize si achizitionarea echipamentelor de laborator);

− soft-uri pentru computer, inclusiv costurile de instalare si montaj; − acea parte a costurilor reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxe

legale, studiilor de fezabilitate, achizitionarea de patent si licente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura, care nu depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului.

- pentru silvicultură: - constructia si/sau modernizarea cladirilor operationale pentru procesare si a birourilor;

76

- masini, utilaje, echipamente, instalatii pentru: prelucrarea, depozitarea si marketingul produselor forestiere precum si utilizarea/procesarea deseurilor lemnoase;

- realizarea lucrărilor pentru protecţia mediului (reducerea emisiilor de zgomot, de praf, economisirea energiei etc.);

- investiţii in dezvoltarea de noi tehnologii de prelucrare; - software pentru prelucrarea si valorificarea datelor, inclusiv costurile de instalare si

montaj; - achizitionarea de terenuri ce costa mai putin de 10% din cheltuielile eligibile pentru

operatiunea respectiva; - acea parte a costurilor reprezentand plata arhitectilor, inginerilor si consultantilor, taxe

legale, studiilor de fezabilitate, achizitionarea de patent si licente, pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului, direct legate de masura, care nu depasesc 12% din costul total eligibil al proiectului.

Masura 125 - Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii şi silviculturii

Sprijinul prevazut in cadrul acestei masuri, va fi acordat pentru operaţiuni tehnice şi juridice privind comasarea terenurilor agricole, pentru investiţii in infrastructură în vederea asigurarii accesului nerestrictionat la exploatatiile agricole şi forestiere, precum şi pentru îmbunatatiri funciare, reţele de alimentare cu energie electrică, reţele de canalizare şi staţii de epurare şi pentru prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor. Potenţialii beneficiari - Producători agricoli - persoane fizice şi juridice constituite în conformitate cu legislaţia în

vigoare; - Persoane fizice şi juridice de drept privat şi public detinatoare de păduri; - Unităţi administrativ teritoriale şi asociaţii ale acestora detinatoare de teren agricol şi/sau

paduri; - Structurile de administrare a pădurilor. Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil - Construirea si/sau modernizarea drumurilor agricole de utilitate publică şi/sau privată,

inclusiv realizarea sistemelor de marcare, semnalizare si avertizare, orizontale si verticale ; - Construirea si/sau modernizarea sistemelor de irigaţii şi desecare, asigurarea surselor de

apă şi de energie electrică; - Construirea si/sau modernizarea reţelelor de alimentare cu energie electrică a exploataţiilor

agricole; - Construirea si/sau modernizarea lucrarilor de protectie a terenurilor agricole impotriva

inundatiilor (bazine de atenuare a viiturilor, diguri longitudinale pe cursul raurilor ); - Construirea si/sau modernizarea reţelelor de canalizare si a statiilor de epurare; - Construirea si/sau modernizarea drumurilor forestiere, de utilitate privată, care sunt

utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, intervenţiile în caz de incendii, calamităţi sau dezastre, administrarea ariilor naturale protejate.

- Construirea şi/sau consolidarea malurilor şi digurilor pâraielor din zonele cu risc la inundaţii şi afectate de inundaţii, inclusiv realizarea polderelor de mici dimensiuni;

- Construirea si/sau modernizarea torenţilor din cadrul exploataţiilor agricole şi forestiere, inclusiv realizarea de lucrări hidrotehnice aferente.

- transport prevăzute de Normativele de proiectare; - Drumurile forestiere finanţate în cadrul măsurii sunt închise circulaţiei publice cu excepţia

activităţilor sportive, de recreere şi turism ecologic care se pot practica numai cu acordul proprietarului, iar în cazul pădurilor proprietate publică a statului, cu acordul administratorului acestora;

77

- Prezentarea studiilor hidrologice sau hidrogeologice care să confirme existenţa sursei de apă în cantitatea suficientă pentru investiţii noi şi extinderea sistemelor de irigaţii;

- Prezentarea studiilor hidrologice sau hidrogeologice pentru proiectele privind zonele cu risc la inundaţii şi afectate de inundaţii;

Ajutorul public (comunitar si national) acordat in cadrul acestei masuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Masura 142 - Sprijinirea infiintarii grupurilor de producatori Condiţii pentru acordarea ajutorului • Grupul de producători este eligibil pentru acordarea ajutorului doar dacă a fost recunoscut

de către MAPDR înainte de 31 decembrie 2013; • La data solicitării ajutorului şi pe toată durata acordării acestuia, grupul de producători

respectă condiţiile de recunoaştere Sprijinul va fi acordat in rate anuale in primii 5 ani de la data la care grupul de producatori

a fost oficial recunoscut, pentru susţinerea financiară a activităţii administrative de înfiinţare şi funcţionare, conform anexei la Reglementarea Consiliului (CE) nr. 1698/2005. Sprijinul va fi determinat anual, pentru fiecare grup de producători, pe baza producţiei anuale comercializate astfel: a) pentru valoarea producţiei comercializate de până la 1.000. 000 de Euro/an pentru primul, al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea an sprijinul va fi de 5%, 5%, 4%, 3% şi 2% din valoarea acesteia;

b) pentru valoarea producţiei comercializate ce depăşeşte 1.000. 000 de Euro/an pentru primul, al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea an sprijinul va fi de 2.5%, 2.5%, 2%,1.5% şi 1.5% din valoarea acesteia. Sprijinul nu va putea depăşi plafonul maxim de:

- anul I - 100 000 Euro ; - anul II - 100 000 Euro; - anul III - 80 000 Euro; - anul IV - 60 000 Euro; - anul V - 50 000 Euro.

Plata primei rate va fi făcută la un an după data semnării contractului pentru sprijinul financiar. Masura 311 - Diversificarea către activităţile non-agricole Potenţialii beneficiari

- Producătorii agricoli/membri gospodăriei Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil

promovarea şi dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de artizanat si a produselor locale

Construirea, modernizarea şi dotarea cu echipamente specifice a atelierelor meşteşugăreşti şi de artizanat (de prelucrarea lemnului, fierului, lânii, pielărie, olărit, broderie, croitorie, instrumente muzicale traditionale, etc.)

Construcţii speciale pentru utilităţi. Depozitarea materiilor prime şi a uneltelor; Echipamente şi instrumente noi specifice activităţilor meşteşugăreşti, incluzând

echipamente şi dispozitive pentru utilităţi; Articole de mobilier, unelte şi dispozitive, inclusiv hardware şi produse software,

inclusiv montaj pentru prelucrarea şi marketingul produselor meşteşugăreşti.

78

investiţii în procesarea şi marketing-ul primar pentru produsele ce nu constituie obiectul Anexei 1 din Tratat

activităţi de comerţ ca de exemplu crearea unui magazin ataşat de ferma unde pot fi vândute propriile produsele obţinute

cheltuieli pentru pregătirea/implementarea proiectului reprezentând plată arhitecţilor, inginerilor şi consultanţilor, taxelor legale, a studiilor de fezabilitate, achiziţionarea de patente şi licenţe pentru pregătirea , implementarea proiectului, direct legate de măsură, care nu depăşesc 12 % din costul total eligibil al proiectului, cu excepţia acelor proiecte care nu prevăd construcţii, caz în care nu depăşesc 5%;

contribuţia în natură, conform Articolului 47a din Reg. e aplicare a Reg. CE 1698/2005 cu:

• materii prime locale ce vor fi evaluate de către agenţiile de plăţi care vor stabili preţurile de referinţă ale acestora

• terenuri şi proprietăţi imobiliare a căror valoare să fie certificată de către un expert sau un organism autorizat

Plafonul minim este de 1.000 euro/proiect iar plafonul maxim este de 150.000

euro/proiect/3 ani conform regulei de minimis. Ajutorul public (comunitar şi naţional) raportat la totalul cheltuielilor eligibile va fi

acordat astfel: - 60% in cazul in care beneficiarul este tânăr sub 40 de ani; - 60% in cazul in care beneficiarul este de sex feminin ; - 50% pentru celelalte categorii de beneficiari.

Masura 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea micro–intreprinderilor în scopul de a promova spiritul intreprinzător Potenţialii beneficiari

- Microintreprinderile din mediul rural aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei 361/2003 si Ordonanta nr 27 din 26 ianuarie 2006 privind infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii( până la 9 angajaţi, până la 2,0 milioane Euro cifră de afaceri )

Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil

Ajutorul public (comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei măsuri este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Plafon minim 5.000 euro/proiect Plafon maxim 150.000 euro/proiect/3 ani conform regulei de minimis. Ajutorul public (comunitar şi naţional) raportat la totalul cheltuielilor eligibile va fi acordat astfel:

- 60% in cazul in care beneficiarul este tânăr sub 40 de ani - 60% in cazul in care beneficiarul este de sex feminin - 50% pentru celelalte categorii de beneficiari

Construcţia si modernizarea de micro-intreprinderi şi achiziţia de echipament specific pentru următoarele obiective: - dezvoltarea sistemelor pentru producerea de energie regenerabilă (biomasa, biogaz, solară,

eoliană, hidraulică, rumeguş) ; - dezvoltarea de servicii şi servicii anexe agriculturii pentru populaţia locală ca de exemplu:

▪întreţinerea şi repararea maşinilor şi utilajelor ▪servicii de reparare articole personale şi gospodăreşti, ▪întreţinerea şi repararea echipamentelor electrice diverse ▪servicii de deratizare, dezinfectie, dezinsecţie, ▪servicii de coafură, frizerie, ▪ servicii de construcţii ▪ servicii de transport ( microbuze)

79

▪ servicii de arhitectură peisageră ▪alte servicii necesare pentru populaţia din spaţiul rural ▪servicii de aprovizionare unelte agricole, seminţe, îngrăşăminte, substanţe pentru tratamente pentru exploataţiile agricole, furaje combinate pentru animale, etc.

Masura 313 - Încurajarea activităţilor turistice Prin această măsură vor fi sprijinite activităţii turistice si agro-turistice care au ca scop

creşterea atractivităţii zonei, crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea, marketing-ul serviciilor şi a infrastructurii turistice la scară mică. Potenţialii beneficiari

- pentru agro-turism producătorii agricoli/membri gospodăriei; - pentru turism rural persoane fizice şi juridice care doresc să realizeze investiţii în activităţile turistice în spaţiul rural definit conform legislaţiei.

Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil - Construcţia, modernizarea, extinderea si dotarea clădirilor şi a utilităţilor conexe pentru prcticarea turismului rural; si a agro-turismului :

• cazare, cu respectarea limitelor de cazare stabilite prin fişa măsurii; • echipamente electrocasnice, mobilier şi facilităţi de servire publică; • infrastructura de recreere şi divertisment ( campare, terenuri de sport amenajari de

trasee turistice, parcuri de vanatoare, tabere tematice,etc) Achizitie echipamente telecomunicaţii, software şi hardware; echipament audio-video

• pentru divertisment - Promovare si informare turistica ( pliante, panouri, organizare de evenimente si actiuni de

promovare - Crearea si dezvoltarea serviciilor turistice

• construcţii speciale pentru utilităţi ( centrale termice, echipamente filtrare purificare, aductiune apa, canalizare, etc)

• asigurare mijloce de transport pentru turisti capacitate definită conform legislaţiei în vigoare), bărci şi bărci cu motor

• centre de echitatie • hrănirea, adăpostirea şi îngrijirea animalelor, • padocuri si imprejmuiri pentru animale; • adăposturi pentru vehicule şi unelte.

- Plafon minim 5.000 euro/proiect. - Plafon maxim 150.000 euro/proiect/3 ani conform regulei de minimis. Ajutorul public ( comunitar şi naţional) va fi de : - 60% din totalul cheltuielilor eligibile in cazul in care beneficiarul este tânăr sub 40 de

ani sau de sex feminin; - 60% din totalul cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii din zonele cu handicap natural

( zone montane, alte zone specifice cu handicap natural ); - 65 % din totalul cheltuielilor eligibile in cazul in care beneficiarul îndeplineşte cumulat

punctele A si B ( este tânăr sub 40 de ani si isi propune investiţia în zone cu handicap natural);

- 55% din totalul cheltuielilor eligibile in cazul in care beneficiarul aplica pentru agro-turism;

- 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru alte categorii de beneficiari înafara celor care se încadrează in punctele A- D.

80

Masura 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, conservarea şi îmbunătăţirea moştenirii rurale Potenţialii beneficiari

- Consilii locale şi/sau asociaţii cu statut juridic între consiliile locale din mediul rural. Tipuri de investiţii si ajutorul financiar nerambursabil

- Ajutorul public ( comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei măsuri nu va depăşi 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Îmbunătăţirea infrastructurii rurale prin investiţii cu caracter public, ca de

exemplu, are ca principale obiective: - construcţia si modernizarea drumurilor comunale, a străzilor, a drumurilor ce fac

legătura cu unele zone de interes turistic; - construirea si modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apa potabila; - construirea si modernizarea sistemelor de canalizare a apei si investiţii pentru

staţiile de epurare a ape. Amenajarea centrului civic al localităţii prin investiţii cu caracter public ca de

exemplu, are ca principale obiective: - realizarea de alei pietonale; - construirea şi amenajarea de pieţe comerciale, târguri, parcuri şi locuri de parcare pentru

mijloacele de transport; - renovarea construcţiilor cu valoare arhitecturală , culturală şi istorică (ca de exemplu cele

cu acoperiş de şindrilă , a căminelor culturale, bibliotecilor, bisericilor, grădiniţelor, caselor memoriale, muzeelor, altor obiective cultural – istorice de interes) ;

- construirea şi amenajarea locurilor de recreere (ca de exemplu terenuri de sport , locuri de joacă pentru copii) ;

- amenajare indicatoare şi panouri turistice; - servicii ale bibliotecilor şi muzeelor; - investiţii în servicii culturale ( echipament specific activităţii culturale desfăşurate,

instrumente muzicale tradiţionale, etc.) - construirea, amenajarea şi dotarea centrelor locale de informare turistica - realizarea, achiziţionarea şi distribuţia materialelor de promovare şi informare turistică

Măsurile propuse pentru a fi finanţate prin Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală nu pot să asigure decât în proporţie de 25 - 30% rezolvarea problemelor cu care se confruntă spaţiul rural românesc cum sunt: lipsa unor exploataţii viabile, unităţi de procesare ce trebuie modernizate, lipsa infrastructurii rurale, insuficienta dezvoltare a serviciilor, populaţia rurală îmbătrânită, o migraţie accentuată a tinerilor şi a femeilor către urban etc.

În aceste condiţii este oportună continuarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 a unor măsuri cum sunt cele privind : modernizarea exploataţiilor agricole (masura 3.1), creşterea valorii adăugate a produselor agricole (masura 1.1) şi silvice (măsura 3.5), formarea profesională a fermierilor (măsura 4.1), sprijinirea grupurilor de producători (măsura 3.2), agromediu (măsura 3.3), diversificarea activitatilor nonagricole (masura 3.4), încurajarea activităţilor turistice (masura 3.4), prima impadurire a terenului agricol (măsura 3.5).

5.5. Măsuri de dezvoltare rurală pretabile României, pentru perioada 2007/2009

Politica de dezvoltare rurală are rădăcini în primele etape ale aplicării PAC. Încă de la crearea

CEE zonele rurale au fost cuprinse de mari schimbări, în special ca urmare a diminuării numărului de agricultori. Aceste evoluţii au făcut ca dezvoltarea rurală să constituie o preocupare politică tot mai

81

presantă. Politica de dezvoltare rurală trebuie să restabilească conexiunile dintre agricultură şi natură, să menţină şi să antreneze păstrarea unui mediu curat, să promoveze stabilizarea populaţiei în aceste zone.

Schimbările apărute în luna iulie a anului 2003 ( mijlocul perioadei de aplicare a reformei PAC l – Reforma lui Fischler ), prin care s-a urmărit promovarea unei politici de dezvoltare rurală aprofundată, începând cu anul 2005, cu suplimentarea fondurilor şi caracterizată prin măsuri destinate promovării protecţiei mediului, a calităţii şi a bunăstării animale, sunt concretizate într-o serie de măsuri care au ca perspectivă reforma globală a PAC. Aceste modificări au ca efect oferirea de noi surse de venit agricultorilor, precum şi utilizarea unui sistem de reducere a plăţilor directe (« modulare ») acordate fermelor mari (transfer de fonduri de la « pilonul I al PAC către pilonul II »). Astfel, pentru fermele care beneficiază de plăţi directe superioare în cuantum de 5000 euro/fermă, modularea se realizează astfel: 3% în 2005, 4% în 2006, 5% în 2007 şi 5% în perioada 2008-2013. Principalul obiectiv al Uniunii Europene în reformarea fundamentală a primului „pilon” al Politicii Agricole Comune din 2003 şi 2004, a vizat în primul rând dezvoltarea rurală. Astfel, Comisia Europeană a adoptat, în data de 14 iulie 2004, propunerea de modificare a politicii de dezvoltare rurală a Uniunii Europene, vizând consolidarea şi simplificarea actualului sistem de acordare a fondurilor, pentru perioada 2007-2013, prin crearea Fondului Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FAEDR). Acesta urmează a înlocui Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), având rolul de a răspunde exigentelor impuse de o Uniune Europeana lărgita, cu o serie de decalaje majore privind spaţiul rural şi nivelul de trai al populaţiei rurale.

Raţiunile tehnice care au determinat această modificare se referă, în principal, la numărul mare de programe, sisteme de programare şi diferite sisteme de management financiar şi de control care există în perioada curentă de programare şi care a dus la creşterea semnificativă a sarcinii administrative a Statelor Membre şi a Comisiei Europene şi la reducerea coerenţei, transparenţei şi monitorizării politicii de dezvoltare rurală.

Conform propunerii Comisiei Europene, finanţarea pentru dezvoltarea rurală aferentă perioadei 2007-2013 va cunoaşte o creştere de până la 96 miliarde Euro, constituită din 56 de miliarde Euro din FEOGA-Secţiunea Garantare, 33 de miliarde Euro din FEOGA-Secţiunea Orientare, 7 miliarde Euro rezultate din ajustarea plaţilor directe. Din totalul sumelor alocate, 31,3 miliarde euro vor fi disponibili pentru proiectele din zonele de convergenţă (zonele acoperite de actualul Obiectiv 1, zone cu dezvoltare întârziată, în care PIB-ul este sub 75% din media PIB-lui european aşa cum este el definit în Regulamentul 1260/1999).

Modificări principale care sunt avute în vedere de către noua politica de dezvoltare rurală sunt orientate către următoarele domenii: gruparea tuturor masurilor existente într-un instrument unic de finanţare şi programare; necesitatea adoptării unei strategii europene pentru dezvoltarea rurală ce va sta la baza elaborării strategiilor naţionale; acordarea unei mai mari libertăţi statelor membre în ceea ce priveşte modalitatea de implementare a programelor, prin reducerea numărului de reguli detaliate şi a condiţiilor de eligibilitate; orientarea, cu precădere, a programelor de dezvoltare rurală către nevoile reale ale mediului rural; definirea mai clară a responsabilităţilor ce revin statelor membre şi Comisiei Europene.

Modificările pe care le realizează noua politică de dezvoltare rurală cu privire la măsurile de dezvoltare rurală, vizează următoarele aspecte :

• Definirea zonelor defavorizate, ca urmare a unui raport al Curţii Europene de Conturi referitor la modul foarte diferit de definire a zonelor defavorizate de către statele membre. Acesta se referă la criteriile socio-economice utilizate pentru delimitarea acestor zone care au fost modificate, în sensul uniformizării lor.

De asemenea, pentru a se menţine un echilibru la nivelul compensărilor, acestea din urmă au fost reduse de la 200 euro/hectar la 150 euro/hectar. În ceea ce priveşte delimitarea zonelor defavorizate din regiunile montane, nu au intervenit modificări.

• Pentru pensionarea anticipată, nivelul maxim al finanţării a crescut de la 15.000 euro/an la 18.000 euro/an pentru fermierii care cedează folosinţa fermele, iar pentru lucrătorii agricoli din ferme, de la 3.500 euro/an la 4.000 euro/an.

• Sprijinul acordat pentru stabilirea tinerilor fermieri în mediul rural a crescut de la 25.000 euro la 40.000 euro, urmând a fi acordata ca prima unica. Totodată nu vor mai fi subvenţionate dobânzile la creditele necesare acoperirii costurilor ocazionate de stabilirea tinerilor fermieri în mediul rural.

• Pentru fermele de semi-subzistenta, sprijinul acordat a crescut de la 1.000 euro/an/ferma la 1.500 euro/an/ferma, în scopul măririi şanselor pe care acestea le au de a deveni viabile economic.

82

• Pentru masurile de agro-mediu, nivelul finanţării rămâne neschimbat şi se propune introducerea sprijinului financiar pentru protejarea raselor locale pe cale de dispariţie (200 euro/an/cap de animal) şi pentru bunăstare animalelor (500 euro/an/cap de animal). Aceste sume ar putea creşte în cazuri excepţionale, ţinând cont de situaţiile specifice, ce vor fi argumentate corespunzător în programul de dezvoltare rurală.

• Domeniul forestier devine prioritar prin introducerea mai multor masuri, însă s-a redus nivelul de finanţare pentru o serie de masuri existente . Astfel, compensaţiile acordate fermierilor şi asociaţiilor pentru pierderile financiare datorate împădurii au scăzut de la 725 euro/hectar la 500 euro/hectar, iar pentru persoanele fizice, de la 185 euro/hectar la 150 euro/hectar.

Politica comunitară de dezvoltare a zonelor rurale, desi autonomă, este abordată într-un concept de dezvoltare globală integrată care cuprinde toate componentele vieţii economice şi sociale din aceste spaţii. Treptat, politica de dezvoltare rurală a încceput să aacopere nu numai zonele defavorizate, ci întregul spaţiu rural european. Aşa cum este cunoscut, ţările membre ale Uniunii Europene au libertate deplină în a-şi alege politicile de dezvoltare rurală pretabile condiţiilor economico-sociale existente în aceste ţări, politici care sunt în concordanţă cu Politica Agricolă Comună. Din acest punct de vedere este de aşteptat ca şi România şi Bulgaria să-şi aleagă măsurile de dezvoltare rurală corespunzătoare pentru dezvoltarea echilibrată şi durabilă a spaţiului rural, măsuri care sunt finanţate din Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FAEDR).

Având în vedere actuala situaţie economico-socială a spaţiului rural autohton, precum şi potenţialul tehnico-economic de care dispune mediul rural, considerăm că, pentru România, sunt pretabile finanţarea, atât din fondurile europene, cât şi din cele ale bugetului naţional, a următoarelor măsuri de dezvoltare rurală : 1. Instalarea tinerilor fermieri Obiective:

o stabilirea tinerilor în mediul rural; o asigurarea continuităţii activităţilor agricole; o creşterea competitivităţii fermelor; o ajustarea structurală a exploataţiilor.

Condiţii de eligibilitate: o agricultorul are vârsta sub 40 ani; o agricultorul dispune de o pregătire şi o competenţă profesională corespunzătoare; o agricultorul se stabileşte la o exploataţie agricolă pentru prima dată.

Sprijin financiar o prima de instalare pentru tinerii fermieri – 40.000 Euro/fermă.

2. Investiţii în exploataţiile agricole Obiective:

o reducerea costurilor de producţie; o ameliorarea şi reorganizarea producţiei; o creşterea calităţii produselor; o conservarea şi îmbunătăţirea mediului natural, a condiţiilor de igienă a standardelor de

bunăstare a animalelor, promovarea diversificării activităţilor din exploataţie. Condiţii de eligibilitate

o fermierii trebuie să demonstreze viabilitatea economică; o fermele funcţionează în conformitate cu standardele de mediu, igiena şi bunăstarea animală; o fermierii au pregătire profesională specială.

Sprijinul acordat: o este exprimat ca procent din volumul de investiţii eligibile; o tipologia şi nivelul de sprijin cuprinde:

o 50% din total cost eligibil; o 60% din total cost eligibil pentru fermierii din zonele defavorizate; o 55% din total cost eligibil pentru fermierii tineri; o 65% din total cost eligibil pentru fermierii tineri din zonele defavorizate.

3.Procesarea şi marketingul produselor agricole Obiective:

83

o orientarea producţiei în funcţie de tendinţele previzibile ale pieţei; o îmbunătăţirea sau raţionalizarea canalelor de distribuţie sau a procedeelor de comercializare; o îmbunătăţirea procesării produselor agricole şi prezentării produselor agroalimentare; o aplicarea de noi tehnologii.

Condiţii de eligibilitate: o fermierii trebuie să demonstreze viabilitatea economică; o investiţiile să fie în conformitate cu standardele de mediu, igiena şi bunăstarea animală.

Sprijin acordat: sprijinul este limitat la 50% din investiţia totală eligibilă în zonele de Obiectiv 1∗(al căror PIB/cap de locuitor nu depăşeşte 75% din media comunitară). 4. Pensionare anticipată ( timpurie ) Obiective:

o asigurarea unui venit pentru agricultorii în vârstă care decid să-şi înceteze activitatea agricolă; o încurajarea înlocuirii unor astfel de agricultori în vârstă cu agricultori capabili de a îmbunătăţii,

acolo unde este necesar, viabilitatea economică a exploataţiilor agricole; o redistribuirea terenului agricol pentru a fi folosit în scopuri neagricole acolo unde nu poate fi

cultivat în condiţii satisfăcătoare de viabilitate economică. Condiţii de eligibilitate: Cel care cedează o exploataţie are următoarele obligaţii :

o încetează definitiv orice activitate agricolă efectuată în scopuri comerciale; aceasta poate, totuşi, să continue activităţile agricole care nu au un caracter comercial şi să folosească în continuare clădirile;

o are vârsta peste 55 de ani, dar nu are încă vârsta legală de pensionare în momentul cedării; o a desfăşurat activităţi agricole timp de 10 ani înainte de a ceda ferma.

Cel care preia o exploataţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: o succede persoanei care cedează exploataţia ca şef al acesteia, sau preia terenul integral sau

parţial; o deţine competenţe profesionale corespunzătoare; o se obligă să desfăşoare activitatea de agricultor în exploataţia agricolă cel puţin 5 ani; o asigură viabilitatea exploataţiei agricole.

Lucrătorul agricol trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: o încetează definitiv orice activitate agricolă; o are cel puţin 55 de ani, dar nu are încă vârsta legală de pensionare; o a dedicat cel puţin jumătate din timpul său de lucru ca ajutor în gospodărie sau ca lucrător în

exploataţie în ultimii 5 ani dinaintea cedării; o a lucrat în exploataţia care urmează a fi cedată cel puţin o perioadă de timp echivalentă cu doi

ani de activitate permanentă, pe parcursul celor 4 ani precedenţi pensionării persoanei care cedează exploataţia;

o este afiliat unui sistem de asigurare socială. Durata de acordare a ajutorului pentru pensionare anticipată nu poate depăşi o perioadă totală de

15 ani pentru agricultorul care cedează exploataţia şi de 10 ani pentru lucrătorul agricol. Ajutorul nu poate fi acordat după împlinirea de 75 de ani de către persoana care cedează exploataţia şi nici după împlinirea vârstei normale de pensionare de către lucrătorul agricol.

În cazul în care unei persoane care cedează o exploataţie i se plăteşte o pensie normală de către statul membru, ajutorul pentru pensionarea anticipată este acordat ca supliment, luându-se în considerare valoarea pensiei medie naţionale. Ajutorul acordat în UE (Euro):

o 18.000/an pe persoană care transferă ferma; 180.000/10 ani suma totală pentru o persoană care transferă ferma;

o 4.000/an pe muncitor; 40.000/10 ani suma totală pentru un muncitor.

5. Sprijin pentru zonele defavorizate Sunt considerate zone defavorizate următoarele : zonele montane, alte zone defavorizate ( ex. Deltei Dunării), zonele afectate de handicapuri specifice (sunt acele zone afectate de deşertificare, sărături etc.), şi care prezintă următoarele caracteristici:

84

prezenţa unui sol cu productivitate scăzută, cultivare dificilă şi cu un potenţial limitat care nu poate fi ameliorat decât cu costuri foarte mari;

producţia rezultată din productivitatea slabă a mediului natural şi care este, în mod considerabil, mai scăzută decât media producţiilor agricole;

populaţie scăzută sau în scădere, dependentă în cea mai mare parte de activitate agricolă .

Obiective: o asigurarea utilizării continue a terenului agricol şi contribuirea prin aceasta la menţinerea unei

comunităţi rurale viabile; o conservarea spaţiului rural; o conservarea şi promovarea unor sisteme de exploatare agricolă durabilă; o asigurarea respectării normelor privind mediul înconjurător şi protejarea agriculturii în zonele

cu restricţii ecologice. Condiţii de eligibilitate: Fermierii din zonele defavorizate pot fi sprijiniţi prin acordarea unor sume compensatorii pentru fiecare hectar, care:

o practică agricultura pe o suprafaţă minimă care trebuie stabilită prin act normativ; o se obligă să continue activitatea agricolă într-o zonă defavorizată timp de cel puţin 5 ani din

momentul primei plăţi a unei astfel de sume compensatorii; o aplică bune practici agricole, compatibile cu nevoia de a proteja mediul şi de a conserva spaţiul

natural, în special prin practici agricole viabile. Ajutor acordat în UE (Euro): Sumele compensatorii se diferenţiază, în mod corespunzător, în funcţie de următorii factori: situaţia şi obiectivele de dezvoltare specifice unei regiuni; gravitatea handicapului natural permanent care afectează activităţile agricole; problemele de mediu specifice care trebuie rezolvate, acolo unde este cazul; tipul de producţie şi, acolo unde este cazul, structura economică a fermei. Sumă compensatorie minimă 25 Euro∗ la hectar în zonele exploatate agricol. Sumă compensatorie maximă 200 la hectar în zonele exploatate agricol. 6. Agromediu şi bunăstarea animală Această măsură promovează:

o forme de exploatare a terenurilor agricole, compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, a peisajului şi a caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului şi a diversităţii genetice;

o reducerea exploatării agricole favorabilă mediului şi gestionarea sistemelor de păşuni de mică intensitate;

o conservarea spaţiilor cultivate şi de o înaltă valoare naturală care sunt ameninţate; o întreţinerea peisajului şi a caracteristicilor tradiţionale ale terenului agricol; o utilizarea planificării ecologice în practicile agricole.

Condiţii de eligibilitate: o ajutorul acordat este dat fermierilor care îşi asumă obligaţii cu caracter agroecologic pentru o

perioadă de cel puţin 5 ani. Acolo unde este necesar, se stabileşte o perioadă mai lungă de timp pentru anumite tipuri de obligaţii în funcţie de efectele lor asupra mediului;

o obligaţiile privind agromediul nu implică numai aplicarea bunelor practici agricole obişnuite. Ajutor acordat în UE : Ajutorul pentru obligaţiile referitoare la agromediu se acordă anual şi se calculează pe baza:

o pierderilor din venit; o costurilor adiţionale rezultate din obligaţia asumată, şi o nevoia de a furniza un stimulent financiar.

Recolte anuale – 600 Euro la hectar Recolte perene de specialitate – 900 Euro la hectar Alte utilizări ale terenului – 450 Euro la hectar 7. Sprijin pentru gospodariile de semi-subzistenţă

∗ Această sumă se poate reduce în funcţie de situaţia geografică specială sau structura economică a exploataţiilor în anumite teritorii

85

Măsura are drept obiectiv, sprijinul exploataţiilor din noile state membre în vederea restructurării şi orientării acesteia către economia de piaţă (vânzarea unei părţi din producţie sau a întregii producţii pe piaţă). Cerinţe pentru acordarea acestui tip de sprijin:

o stabilirea mărimii minime şi/sau maxime a cantităţilor de produse comercializate, respectiv proporţia producţiei comercializate şi/sau nivelul venitului fermei eligibile;

o fermierul trebuie să demonstreze, printr-un plan de afaceri, viabilitatea economică a exploataţiei agricole;

Ajutor acordat în UE : o stabilirea nivelului de sprijin (în UE sprijin anual de până la 1.500 Euro pe exploataţie); o ajutorul se acordă pe o perioadă de maximum 5 ani.

8. Sprijin pentru crearea grupurilor de producători Obiective:

o adaptarea producţiei agroalimentare la cerinţele pieţei; o încurajarea asocierii în vederea plasării mai facile a bunurilor pe piaţă.

Sprijinul acordat de UE : Sprijinul destinat grupurilor de producători va fi acordat în funcţie de costurile de constituire şi

funcţionare a grupului, în rate fixe. Sprijinul va fi determinat pentru fiecare an, pentru fiecare grup de producători, pe baza producţiei anuale comercializate, astfel :

• pentru primul şi al doilea an – 5% din valoarea producţiei valorificată pe piaţă de până la 200.000 Euro/an, la care se adaugă 2,5% din valoarea producţiei de piaţă ce depăşeşte 200.000 de Euro;

• pentru al treilea an – 4% din valoarea producţiei valorificată pe piaţă de până la 200.000 Euro/an, la care se adaugă 2% din valoarea producţiei de piaţă ce depăşeşte 200.000 de Euro;

• pentru al patrulea an – 3% din valoarea producţiei valorificată pe piaţă de până la 200.000 Euro/an, la care se adaugă 1,5% din valoarea producţiei de piaţă ce depăşeşte 200.000 de Euro;

• pentru al cincilea an – 2% din valoarea producţiei valorificată pe piaţă de până la 200.000 Euro/an, la care se adaugă 1,5% din valoarea producţiei de piaţă ce depăşeşte 200.000 de Euro;

Sprijinul va fi plătit în rate anuale pentru fiecare grup de producători şi va avea un plafon maxim de : 20.000 Euro pentru primul şi al doilea an; 16.000 Euro pentru al treilea an; 12.000 Euro pentru al patrulea an; 10.000 Euro pentru al cincilea an. Plata primei rate va fi făcută la un an după data semnării contractului pentru sprijinul financiar. Alocaţiile bugetare previzionate a fi destinate ţării noastre pentru dezvoltarea rurală ( în sumă de 2,308 miliarde Euro pentru perioada 2007-2009, din fonduri bugetare europene şi naţionale ), la care se adaugă cofinanţarea privată a unor proiecte de investiţii în producerea şi procesarea produselor agricole şi piscicole ( de peste 220 milioane de Euro pe an ), asigură un buget anual destinat dezvoltării rurale în România de aproximativ 1 miliard de Euro. Pornind de la aceste aspecte şi luând în calcul necesitatea dezvoltării echilibrate a spatiului rural din ţara noastră, considerăm că două pot fi scenariile financiare privind susţinerea măsurilor de dezvoltare rurale, în perioada 2007-2009, sinteza acestora fiind prezentată în tabelul nr. 1 .

86

Tabelul nr. 5.1. Scenariul financiar privind susţinerea măsurilor de dezvoltare rurală,

în perioada 2007-2009 - mil. RON-

SUME PREVIZIONATE

2007 2008 2009

NR. CRT.

MĂSURA DE DEZVOLTARE RURALĂ

V.I V.II V.I V.II V.I V.II 1 Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural 500 500 750 750 750 750 2 Pensionarea anticipată a fermierilor şi lucrătorilor

agricoli 1680 175

945 210

1680 175

1575 210

1680 175

1890 210

3 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole

400 400 400 300 400 300

4 Investiţii în exploataţiile agricole 200 400 200 400 200 400 5 Diversificarea activităţilor economice în mediul rural 200 200 200 200 200 200 6 Sprijin pentru fermele de semi-subzistenţă 525 184 525 262 525 525 7 Crearea de forme asociative în mediul rural 90 90 90 90 90 90 8 Asigurarea serviciilor de consultanţă în mediul rural 300 100 300 200 300 300 9 Sprijin pentru dezvoltarea durabilă a zonelor defavorizate 102 102 102 102 102 102 10 TOTAL 4172 3131 4422 4089 4422 4767 Formele de sprijin efectiv acordat pentru susţinerea măsurilor de dezvoltare rurală a ţării noastre , în perioada 2007-2009, care stau la baza structurării scenariilor financiare şi care reprezintă baza de fundamentare a datelor din tabelul nr.1, sunt următoarele :

- acordarea, în ambele variante ale scenariilor financiare, de prime în valoare de 100.000 RON/fermă (28.000 de Euro) pentru înfiinţarea, de către tinerii în vârstă de până la 40 de ani, a 5000 de ferme noi în anul 2007, respectiv de 7500 de ferme/ an în anii 2008 şi 2009; - acordarea unui supliment financiar pentru pensionarea a circa 200.000 de „fermieri” (proprietari de terenuri agricole) şi lucrători agricoli, astfel :

• 11200 RON/an pentru întreaga perioadă de prognoză (în varianta I), respectiv sume crescătoare de la 6300 RON (pentru anul 2007), la 10500 RON (pentru anul 2008) şi 12600 RON (pentru anul 2009), pentru 150.000 de fermieri, cu condiţia să cedeze folosinţa terenului unor ferme viabile ( de preferat către tinerii fermieri );

• 3500 RON/an (în varianta I) şi 4200 RON/an (în variante II), pentru 50.000 de lucrători agricoli;

- sprijin acordat pentru realizarea proiectelor de îmbunătăţire a prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole, prin suportarea a 50% din valoarea totală eligibilă a investiţiei; suma bugetară alocată este de 400 milioane RON pe an (în variante I), respectiv 400 milioane RON pentru anul 2007 şi 300 milioane RON pentru 2008 şi 2009 (în varianta a II- a) ; - acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru investiţii în exploataţiile agricole şi pentru diversificarea activităţilor economice din mediul rural, difernţiat, după cum urmează : 50% din total cost eligibil; 60% din total cost eligibil pentru fermierii din zonele defavorizate; 55% din total cost eligibil pentru fermierii tineri; 65% din total cost eligibil pentru fermierii tineri din zonele defavorizate. Suma totală alocată este de 400 milioane RON/an , câte 200 mil. RON pentru fiecare măsură (în varianta I) şi 600 milioane RON, din care 400 milioane RON/an pentru “ Investiţii în exploataţii agricole”, respectiv 200 milioane RON/an pentru “Diversificarea activităţilor economice în mediul rural” (în varianta II) . - acordarea unei sume fixe de 5250 de RON/an/gospodărie, pentru circa 100.000 de beneficiari (în varianta I), respectiv 35.000 de beneficiari pentru anul 2007, 50.000 de beneficiari pentru

87

anul 2008 şi 100.000 de beneficiari pentru anul 2009 (în varianta II), cu condiţia ca aceştia să-şi orienteze producţia către piaţă; - acordarea de sprijin financiar de 60.000 RON/ an/grup de producători, pe o perioadă de 5 ani, pentru susţinerea cheltuielilor de înfiinţare şi funcţionare a 1500 de astfel de forme asociative (în ambele variante); - acordarea de sprijin financiar , în valoare de 5.000 RON/proiect, pentru susţinerea serviciilor de consultanţă pentru îmbunătăţirea eficienţei exploataţiilor agricole prin adaptarea standardelor europene, pentru un număr de 60.000 de beneficiari (în varianta I), respectiv 20.000 de beneficiari pentru anul 2007, 40.000 de beneficiari pentru anul 2008 şi 60.000 de beneficiari pentru anul 2009 8în varianta II); - compensaţii financiare pentru unele gospodării din zonele montane, în valoare de 300 RON/ an/ha, pentru o suprafaţă de 300.000 hectare şi în valoare de 400 RON/an /ha, pentru alte zone defavorizate ( cum ar fi Delta Dunării ), pentru o suprafaţă de 30.000 ha. Fără a avea pretenţia că scenariile financiare propuse în prezenta lucrare sunt singurele viabile

pentru situaţia economico- socială din spaţiul rural românesc, acestea reprezintă, totusi, un modele realiste de susţinere financiară a dezvoltării complexe a mediului rural. Totodată, modelul propus în varianta a II-a pentru aplicarea măsurilor de dezvoltare rurală are acoperire totală din punct de vedere al surselor de finanţare, care sunt destul de consistente ( peste 1 miliard de Euro pe an, în perioada 2007-2009).

Totuşi nu este de neglijat scenariul financiar propus în varianta I care este, după părerea autorilor , mult mai acoperitor din punct de vedere al satisfacerii nevoilor reale existente în mediul rural românesc, chiar dacă pentru implementarea acestuia România trebuie să contribuie din bugetul naţional cu peste 200 milioane EURO, suplimentar faţă de finanţarea negociată iniţial cu UE. Considerăm că acest efort financiar este absolut necesar pentru a diminua decalajele mari care există în prezent între satul românesc şi cel european.

88

BIBLIOGRAFIE

1. Agnew, J. A. „From the political economy of regions to regional political economy. How Many Europes?” The European Union, Eastward Enlargement and Uneven Development. Progress în Human Geography, pag. 2, 2000.

2. Alboiu, C. Input Market and Agriculture Development, in Agricultura land Food Markets in Central and Eastern Europe, CD-ROM, Halls, 2005

3. Alexandri, C., Rusu, M. Şerbănescu, C.

Studiu privind măsurile posibile pentru consolidarea fermelor în contextul aderării la Uniunea Europeană: cazul României. Studiu elaborat în cadrul proiectului FAO TCP/ROM/0167, 2003

4. Alexandri, Celia Securitatea şi echilibrul alimentar în România, Editura GEFA, Bucureşti, 2001

5. Alexandri, Celia, Davidovici, Ioan, Gavrilescu, Dinu

Tratat de economia agriculturii, Editura Expert, Bucureşti, 2003

6. Anca, Aurel Reprezentarea şi apărarea intereselor agricultorilor, Editura Augusta, Timişoara, 2005

7. Angelescu, C., Socol, C. Politici economice. Politici de creştere economică. Politici sectoriale, Editura Economică, Bucureşti, 2005

8. Amato, Giuliano, Charman şi Judy Batt

"The Long-Term Implications of the EU Enlargement: The Nature of the New Border", Final Report of the Reflection Group. April 1999. http://europa.eu.int

9. Artis, M., Nixson (eds) The Economics of the European Union. Policy and Analysis, Oxford University Press, ed.a 3-a, 2003

10. Averz, G. şi Cameron, F. „The enlargement of the European Union” Sheffield, 1998.

11. Bachtler, John “Reflections on the Reform of the Structural Funds”, RSA International Conference:Evaluation and EU Regional Policy, Aix en Provence: 1 June 2002

12. Baldwin, R. şi Wyplosz, Ch.

„The Economics of European Integration”, 2000.

13. Bara Simona „Stadiul dezvoltării agriculturii României comparativ cu statele Uniunii Europene”, în Probleme economice, Academia Română - INCE, CIDE, Bucureşti, 1996.

14. Bara Simona, Moldovan Minodora, Ioana Roman, Mirela Rusali, Gheorghe Avrămiţă

„Agricultura României şi în ţările din Comunitatea Economică Europeană. Dimensiuni şi structuri”, în Probleme economice, Academia Română - INCE, CIDE, Bucureşti, 1994.

15. Baun, M., Cram, D., Nugent, N. (ed.)

„Developments in the European Union”, pag. 269-89; Macmillan, Londra, 1999.

16. Belli, Nicolae Globalizarea în gândirea economică contemporană, Academia Română,

89

INCE, 2002

17. Ohareţ, Mihai Valentin Studii şi cercetări de economie agrară, tomul III, Editura Terra Nostra, Iaşi, 2005

18. Bobek, V. & all, eds. "Strategy of International Economic Relations – From Associated to Full-Fledged Membership in the European Union", în Boris Majcen: "Measurement of Costs and Benefits of Accession to the European Union for Selected CEECs. Country Report Slovenia", 1999.

19. Boeri, T. Şi Brucher, H. „The impact of Eastern Enlargement on Employment and Labour Markets in the EU Membre States”, Final Report, European Integration Consortium, Berlin, 2002.

20. Bold, I. şi colab. „Exploataţia agricolă”, Editura Mirton, Timişoara, 1995

21. Breuss, F., Luptacik M., Mahlberg, B.

„How far away are the CEECs from the EU economic standards?” IEF Working Paper Nr. 35, University of Economics and Business Administration, Viena, 2002.

22. Brezeanu, Petre Sisteme financiare internaţionale, Editura Cavalioti, Bucureşti, 2003

23. Chivu, Luiza Competitivitatea în agricultură – analize şi comparaţii europene, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată şi Consens, Editura Expert, Bucureşti, 2002

24. Ciupagea, C., Marinaş, L., Turlea, G., Unguru, M., Gheorghiu, R., Jula, D.

Evaluarea costurilor şi beneficiile aderării României la UE, Institutul European din România – Studii de impact PAIS II, 2004

25. Cizelj, Boris "Corporate Readiness for Enlargement in Central and Eastern Europe: A company survey on the State of Preparations for the Single Market", Bruxelles: Eurochambres si SBRA, 2001.

26. Dachin, A., Târhoacă, C., Goschin, Z., Huidumac, C., Marinescu, C., Rogojanu, C.

Evaluări ale dezvoltării durabile în România, Editura ASE, Bucureşti, 2003

27. Dăianu, D., Vrânceanu, R.

România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iaşi, 2002

28. Daianu, Daniel, coord. "Câstigatori si perdanti în procesul de integrare europeana. O privire asupra României", Bucuresti: Centrul Român de Politici Economice, 2001.

29. David, N., Istudor, N.

„Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale în agricultură şi industria alimentară”, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000

30. Davidovici, I., Gavrilescu, D., (coord.)

Economia creşterii agroalimentare, Editura Expert, Bucureşti, 2002

31. Davidovici, I. şi colab. „Utilizarea economică a factorilor de producţie în întreprinderile agricole”, Editura Ceres, Bucureşti, 1989

32. Duculescu, Victor Dreptul integrării europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003

33. Dumitru, M., Diminescu, D., Lazea, V.

Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, CEROPE, 2004

34. Duncan, J.,

Prosterman, R.

Land Market Development in Rural Romania, RDI Reports on Foreign Aid and Development, No. 107, 2000

35. Erjavek E., Majcen B. şi Rednak M.

"The Effects of Inclusion of Slovenia into the International Integration on the Slovene Agriculture: Slovene Agriculture and the European Union", în Boris Majcen Ed.,1999;

90

http://www.wiiw.ac.at

36. Fidrmuc, Jarko „Growth Effects of EU Enlargement for Accession Countries”, World Bank Regional Study, Washington D.C., 2002.

37. Gavrilă, I., Gavrilă, T., Popescu, A.

Mediul concurenţial şi politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei, Editura Economică, Bucureşti, 2006

38. Gavrilescu, D. coord. Davidovici, I.,

„Economia creşterii agroalimentare”, Editura Expert, Academia Română, Bucureşti, 2002

39. Grodea, Mariana Piaţa laptelui, Editura Expert, Bucureşti, 2005

40. Halmai, Peter şi Velikovszky L.

"Quantitative Analysis of the Expected Agricultural Effects of the EU membership of Hungary" (Analiza cantitativa a efectelor preconizate ale aderarii Ungariei la Uniunea Europeana asupra agriculturii), în Szemler: "Measurement of Costs and Benefits of Accession to the European Union for Selected CEECs. Country Report Hungary", 1999.

41. Hallman, D. The Macroeconomy and Agriculture, Working paper, 1998 42. Harvey, Armstrong;

Taylor, Jim;

“Regional Economics and Policy”, London: Harvester Wheatsheaf, 1993.

43. Hera, C. Cercetarea ştiinţifică şi agricultura durabilă, Editura Agris, Redacţia Revistelor Agricole, Bucureşti, 2001

44. Horvath, Gyula şi Ivan Illes

"Regional Development and Policy. Tasks of Strenghtening the Economic and Social Cohesion in Hungary in the Period of the Accession to the European Union", în Szemler: "Measurement of Costs and Benefits of Accession to the European Union for Selected CEECs, Country Report Hungary", 1999.

45. Hughes J, Sasse G, Gordon C,

„Enlargement and European Governance The Ambivalence of Comditionality: Europenization and Regionalization in Central and eastern Europe”, ECPR Joint Session Turin, Martie, 2002.

46. Hurduzeu, G., Ionel, I., Luca, L.

Review of Agriculture and Food Trade: Romania, 2002