Dezvoltarea proceselor cognitive superioare la scolarul mic

prof.inv.primar Anuta Diana Georgiana

Scoala Gimnaziala ,,Toma Arnautoiu",Nucsoara

Gândirea şcolarului mic este într-o bunǎ mǎsurǎ concretǎ, adicǎ se bazeazǎ pe suport

senzorial perceptiv. În procesul de învǎţǎmânt, învǎţǎtoarea transmite însǎ elevilor şi cunoştinţe

pe baza altor cunoştinţe mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducând la dezvoltarea

necontenitǎ a gândirii abstracte a copilului de vârstǎ şcolarǎ micǎ. Numǎrul reprezentǎrilor şi

noţiunilor creşte mereu, de la o clasa la alta. Gândirea copilului prezintǎ unele neajunsuri, cum ar

fi faptul cǎ nu e suplǎ. Acest neajuns poate fi înlǎturat prin îndrumarea pas cu pas a gândirii

elevului de la concret la abstract.

La aceastǎ vârstǎ, copiii admit conservarea materiei, încep sǎ recunoascǎ conservarea

greutǎţii şi, mai târziu, conservarea volumului. În perioada 11-12 ani ajung sǎ surprindǎ

fenomene inaccesibile simţurilor: permanenţa, invariaţia, gândirea ridicându-se în plan abstract,

categorial. La început copiii înainteazǎ în rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii

în plan mintal a diferitelor posibilitǎţi de acţiune. Cu timpul, ei devin capabili sǎ explice, sǎ

argumenteze, sǎ dovedeascǎ adevǎrul judecǎţilor lor. Multe din cunoştinţele lor şi le dovedesc

pe calea gândirii, depǎşind raporturile cognitive primare şi acţionând mintal pe cale deductivǎ,

apelând la anumite principii de rezolvare generalǎ. A gândi înainte de a acţiona devine un mod

de raportare a copilului nu numai la numai sarcinile cognitive, dar şi la alte activitǎţii sale, de

pildǎ la relaţiile şi procesele sale, de pildǎ la relaţiile şi procesele sale de comunicare cu ceilalţi.

Elemente ale gândirii intuitive, concrete, cu caracter practic, specifice preşcolarului,

mai apar încǎ în gândirea şcolarului mic, îndeosebi în primele clase, se mai întâlnesc tendinţe de

sincretism, rezultat al insuficienţei analize a sarcinilor cognitive şi al amestecului condiţiilor

esenţiale ale problemei cu cele neesenţiale. Şcolarul mic mai poate fi supus influenţei iluziei

momentane în raportarea la cantitǎţi, ca urmare a insuficienţei eliberǎri de sub dominaţia

nemijlocitǎ a câmpului perceptiv.

În procesul de învǎţǎmânt se dezvoltǎ operaţiile de gândire absolut indispensabile

oricǎrei activitǎţi intelectuale: analiza şi sinteza, comparaţia, abstractizarea şi generalizarea,

clasificarea şi concretizarea logicǎ. Gândirea devine mai productivǎ, ca rezultat al creşterii

gradului de flexibilitate şi mobilitate, al utilizǎrii diferitelor procedee de activitate mintalǎ.

Tot atât de adânci sunt şi transformǎrile care se produc în dezvoltarea limbajului

şcolarului mic. Pânǎ la intrarea în şcoalǎ, limba este asimilatǎ în practica nemijlocitǎ a vorbirii.

În şcoalǎ însǎ, limba devine un obiect de învǎţǎmânt organizat sistematic. Alǎturi de forma oralǎ

care se perfecţioneazǎ continuu în procesul de învǎţǎmânt, un rol important în dezvoltarea

conştientǎ a limbajului, atât ca mijloc de comunicare, cât şi ca instrument de gândire, de

asimilare a cunoştinţelor, îi revine limbajului scris. În ceea ce priveşte limbajul oral, una din

laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvǎrii problemelor de

matematicǎ, desenând sau privind o imagine, şcolarul mic învaţǎ treptat sǎ asculte explicaţiile

învǎţǎtorului şi sǎ meargǎ „pe urmele” îndrumǎtorilor şi raţionamentelor sale.

Transformǎri importante se produc şi în dezvoltarea memoriei. Şcolarul mic reţine în

general mai uşor formulele, culorile, întâmplǎrile, decât definiţiile, demonstraţiile, explicaţiile.

Uneori el memoreazǎ mecanic, nu logic, memoreazǎ cuvinte, nu idei, pune pe acelaşi plan ideile

principale cu cele secundare. Important de cunoscut pentru învǎţǎtoare sunt calitǎţile memoriei:

volumul, mobilitatea, rapiditatea, trǎinicia, promptitudinea la memorare, conservare şi

reactualizare, calitǎţi ce pot fi modelate, educate şi perfecţionate la niveluri performanţiale

superioare. Învǎţǎtoarea îl ajutǎ pe copil sǎ memoreze voluntar, intenţionat, logic.

Într-o foarte strânsǎ legǎturǎ cu gândirea şi limbajul se aflǎ imaginaţia. Cu cât copilul

este mai evoluat pe plan mintal, cu atât posedǎ mai multe noţiuni şi un vocabular activ, bogat, cu

atât imaginaţia lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a

crea.

Astfel, imaginaţia este o condiţie (o cauzǎ) a gândirii şi totodatǎ un rezultat al ei. La

începutul şcolaritǎţii mici imaginaţia prezintǎ un conţinut redus, dar odatǎ cu înaintarea în vârstǎ

şi ca rezultat al muncii şcolare, ea devine mai bogatǎ, capǎtǎ caracter critic şi manifestǎ aspecte

creative.