Dezvoltarea Potentialului Creativ Al Elevilor Claselor Primare Prin Intermediul Dansului Sportiv

12
DEZVOLTAREA POTENȚIALULUI CREATIV AL ELEVILOR CLASELOR PRIMARE PRIN INTERMEDIUL DANSULUI SPORTIV. ANATOLIE POPOVICI, doctorand, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” mun. Chișinău, Republica Moldova. Rezumat Articolul dat abordează problema dezvoltării potențialului creativ al elevilor claselor primare prin intermediul dansului sportiv. A fi creativ înseamnă, a vedea același lucru ca toata lumea, dar a te gândi la ceva diferit. Ca formațiune psihică deosebit de complexă, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate. Deci este o capacitate sau aptitudine a omului de a realiza ceva original. Actul creator este însa un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul imaginației creatoare, a unor idei sau produse noi, originale de mare valoare și aplicabile în diferite domenii de activitate. După părerea autorului, în domeniul coregrafiei, jocul didactic este cea mai eficientă metodă de cultivare a potențialului creativ la elevi. Jocurile didactice sunt antrenante pentru toți elevii și acționează favorabil și la elevii cu rezultate slabe la învățătură, crescându-le performanțele și căpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora. Învățarea creativă este necesară pentru dezvoltarea creativității elevului, pentru a-l forma ca promotor de idei ce nu se ancorează în sistemul său ideativ ci îl utilizează pentru rezolvarea noilor probleme. Acest tip de învățare dă noi valențe învățământului clasic punând accentul pe învățarea prin cercetare și descoperire, pe învățarea prin efort propriu, independent și/sau dirijat dar mai ales evidențiază propria inteligență, gândire creatoare și imaginație a elevului. Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în școală. Primordial ar trebui de modificat esențial modul de gândire și stilul de lucru în clasă, cristalizate în secole de învățământ tradițional, prea puțin preocupat de această latură a personalității elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată. Putem spune așadar că, creativitatea trebuie încurajată și cultivată prin respectul de sine, ea nu este doar un har dăruit de Dumnezeu, ci este însăși exprimarea de sine a ființei umane care se manifestă în orice domeniu de activitate. Cuvinte-cheie: Joc didactic, fluiditate, productivitate, imaginație, ingeniozitate, originalitate, potențial creativ.

description

Articolul dat abordează problema dezvoltării potențialului creativ al elevilor claselor primare prin intermediul dansului sportiv. A fi creativ înseamnă, a vedea acelaşi lucru ca toata lumea, dar a te gândi la ceva diferit. Ca formaţiune psihică deosebit de complexă, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficienţă, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate. Deci este o capacitate sau aptitudine a omului de a realiza ceva original. Actul creator este însa un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul imaginației creatoare, a unor idei sau produse noi, originale de mare valoare și aplicabile în diferite domenii de activitate. După părerea autorului, în domeniul coregrafiei, jocul didactic este cea mai eficientă metodă de cultivare a potențialului creativ la elevi. Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora. Învăţarea creativă este necesară pentru dezvoltarea creativităţii elevului, pentru a-l forma ca promotor de idei ce nu se ancorează în sistemul său ideativ ci îl utilizează pentru rezolvarea noilor probleme. Acest tip de învăţare dă noi valenţe învăţământului clasic punând accentul pe învăţarea prin cercetare şi descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, independent şi/sau dirijat dar mai ales evidenţiază propria inteligenţă, gândire creatoare şi imaginaţie a elevului. Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în şcoală. Primordial ar trebui de modificat esențial modul de gândire şi stilul de lucru în clasă, cristalizate în secole de învăţământ tradiţional, prea puţin preocupat de această latură a personalităţii elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată. Putem spune aşadar că, creativitatea trebuie încurajată şi cultivată prin respectul de sine, ea nu este doar un har dăruit de Dumnezeu, ci este însăşi exprimarea de sine a fiinţei umane care se manifestă în orice domeniu de activitate.

Transcript of Dezvoltarea Potentialului Creativ Al Elevilor Claselor Primare Prin Intermediul Dansului Sportiv

DEZVOLTAREA POTENIALULUI CREATIV AL ELEVILOR CLASELOR PRIMARE PRIN INTERMEDIUL DANSULUI SPORTIV.

ANATOLIE POPOVICI,doctorand,Universitatea Pedagogic de Stat Ion Creang mun. Chiinu, Republica Moldova.

RezumatArticolul dat abordeaz problema dezvoltrii potenialului creativ al elevilor claselor primare prin intermediul dansului sportiv. A fi creativ nseamn, a vedea acelai lucru ca toata lumea, dar a te gndi la ceva diferit. Ca formaiune psihic deosebit de complex, creativitatea se caracterizeaz printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficien, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate. Deci este o capacitate sau aptitudine a omului de a realiza ceva original. Actul creator este nsa un proces de elaborare prin invenie sau descoperire, cu ajutorul imaginaiei creatoare, a unor idei sau produse noi, originale de mare valoare i aplicabile n diferite domenii de activitate. Dup prerea autorului, n domeniul coregrafiei, jocul didactic este cea mai eficient metod de cultivare a potenialului creativ la elevi. Jocurile didactice sunt antrenante pentru toi elevii i acioneaz favorabil i la elevii cu rezultate slabe la nvtur, crescndu-le performanele i cptnd ncredere n capacitile lor, siguran i promptitudine n rspunsuri, deblocnd astfel potenialul creator al acestora. nvarea creativ este necesar pentru dezvoltarea creativitii elevului, pentru a-l forma ca promotor de idei ce nu se ancoreaz n sistemul su ideativ ci l utilizeaz pentru rezolvarea noilor probleme. Acest tip de nvare d noi valene nvmntului clasic punnd accentul pe nvarea prin cercetare i descoperire, pe nvarea prin efort propriu, independent i/sau dirijat dar mai ales evideniaz propria inteligen, gndire creatoare i imaginaie a elevului. Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ n coal. Primordial ar trebui de modificat esenial modul de gndire i stilul de lucru n clas, cristalizate n secole de nvmnt tradiional, prea puin preocupat de aceast latur a personalitii elevului, care capt n zilele noastre o valoare din ce n ce mai nsemnat. Putem spune aadar c, creativitatea trebuie ncurajat i cultivat prin respectul de sine, ea nu este doar un har druit de Dumnezeu, ci este nsi exprimarea de sine a fiinei umane care se manifest n orice domeniu de activitate.

Cuvinte-cheie: Joc didactic, fluiditate, productivitate, imaginaie, ingeniozitate, originalitate, potenial creativ.

Societatea contemporan, comparativ cu cele anterioare, se caracterizeaz prin schimbri radicale care se petrec n conduit, la locul de munc sau n familie, n educaie, n tiin i tehnologie, n religie i aproape n orice domeniu al vieii noastre. Pe de alt parte, teama de nenorociri domin, de la cele care privesc persoana i familia acesteia pn la cele care se refer la supravieuirea speciei umane.A tri ntr-o asemenea lume presupune un nalt grad de adaptare i de curaj care este legat n mare msur de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare n interiorul propriei lui fiine, deoarece goliciunea interioar corespunde unei apatii exterioare, incapaciti de a nelege realitatea i de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei natura uman este creatoare. Omul se justific pe sine n faa Creatorului nu numai prin ispire, ci i prin creaie [2, p. 58].n prezent exist sute de modaliti prin care este definit creativitatea. Psihologii susin c a fi creativ nseamna a crea ceva nou, original i adecvat realitii.Termenul de creativitate i are originea n cuvantul latin ,,creare, care nseamn ,,a crea, ,,a furi. nsi etimologia cuvntului demonstreaz c termenul de creativitate definete un act dinamic, un proces care dezvolt, se desvarete i i cuprinde att originea ct i scopul. El a fost introdus n psihologie de catre psihologul american Gordon Williard Allport, pentru a desemna o formaiune de personalitate. n opinia sa, creativitatea nu poate fi limitat doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalitii, respective la aptitudini, atitudini sau trsturi temperamentale [1, p. 124].Psihologii susin c ,,a fi creativ nseamna a crea ceva mai original i adecvat realitii. Creativ este cel care se caracterizeaz prin originalitate, expresivitate i este imaginativ, deschizator de drumuri, inventiv, inovativ. Dupa P. Popescu Neveanu, creativitatea presunpune predispozitia general spre nou, o anumita organizare a proceselor psihice n sistemul de personalitate [12, p.89]. Ea este legat de expresii i creaii artistice, de invenii tehnologice sau descoperiri tiinifice, de comunicare interumana, de educaie, de comportamente personale i de micri sociale, semnificand adaptare, imaginaie, construcie, originalitate, evoluie, libertate interioar, talent, distanare fa de cotidian i banal. Ca formaiune psihic, creativitatea se caracterizeaz printr-o multitudine de sensuri: productivitate, eficien, ingeniozitate, originalitate.Creativ este cel care se caracterizeaz prin originalitate i expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizator de drumuri, inventiv, inovativ , etc [13, p.133].Gianni Rodari definete creativitatea casinonim cu gndire divergent, capabil adic s rup schemeleexperienei. O minte e creativ ntotdeauna nlucru, mereupornitsntrebe, sdescopere problemeundealii gsescrspunsurisatisfctoare, nestingheritnsituaiilefluidencarealiipresimt numai pericole, capabildejudeciautonomeiindependente, carerespingeceeaceestecodificat, care manipuleazdinnouobiecteiconceptefrsselaseinhibatdeconformisme. Toate aceste caliti se manifest n procesul creativ [14, p. 203].Dup prerea autorului, datorit complexitii fenomenului creaiei, este puin probabil s se ajung la o definiie unanim recunoscut, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite.Creativitatea pedagogic definete modelul calitilor necesare educatorului/cadrului didactic pentru proiectarea i realizarea unor activiti eficiente prin valorificarea capacitilor sale de nnoire permanent a aciunilor specifice angajate la nivelul sistemului i al procesului de nvmnt. Ea face posibil crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres n planul social. Componenta principal a creativitii o constituie imaginaia, dar creaia de valoare real mai presupune i o motivaie, dorina de a realiza ceva nou, ceva deosebit. i cum noutatea nu se obine cu uurin, o alt component este voina, perseverena n a face numeroase ncercri i verificri [5, p.157].Rolul colii la formarea comportamentului creator este foarte important, deoarece rmne principalul instrument pe care societatea l folosete pentru cultivarea creativitii la tnra generaie.Preocuparea de formare a independenei n gndire i exprimare implic i o legtur cu familia. Prinii trebuie convini c tutelarea excesiv mpiedic dezvoltarea intelectului, manifestarea independent a gndirii i fanteziei lui, factori eseniali n dobndirea viitoare a unei autentice competene profesionale.Dei pare paradoxal, creativitatea este educabil. Pentru dezvoltarea creativitii la elevi exist dou ci:a) modernizarea sistemic a nvmntului, n toate verigile i amnuntele sale, n lumina unei pedagogii a creativitii;b) introducerea unui curs aplicativ de creativitate ca o materie de sine stttoare, repetabil la anumite intervale de timp. Acesta va avea un triplu caracter: interdisciplinar (ca metodologie, material faptic i aplicaii), supradisciplinar (ca realizare i finalitate) i paradisciplinar (ca plasare n programa colar, alturi de celelalte discipline de studiu) [15, p.69].coala din zilele noastre nu se mai bazeaz pe natura cunotinelor, ci fiind organizat n vederea unui alt scop, ea tinde la dezvoltarea aptitudinilor de creaie a tinerilor ce aparin generaiilor noi. Astfel elevilor ar trebuii s li se dea ocazia de a lucra mpreun, de a participa la lucrri colective.Educarea creativitii poate depinde de algoritmii ce descriu procedeele dar i asigurarea condiiilor care o faciliteaz. Realizarea condiiilor care faciliteaz creaia, inclusiv dezvoltarea potenialului creativ, a reprezentat principalul colectiv de-a lungul vremii. Ca o replica la vechea idee c cel mai bun lucru ce se poate face pentru un creator este s nu fie tulburat cu nimic [6, p. 146], cercetrile au avansat tocmai n sferele trsturilor de personalitate i ale climatului muncii colective. n situaii concrete, elevii contientizeaz i nva s nving barierele produciei creative. Se consider c acestea sunt de trei tipuri : a) perceptive, provocnd dificulti n: delimitarea problemelor, generalizarea problemelor, definirea termenilor, utilizarea mai multor sensuri n observare sesizarea de relaii ndeprtate, investigarea faptelor evidente, distingerea cauzei de efect.b) blocaje culturale, conformismul, supraevaluarea competiiei sau a cooperaiei, suprageneralizri, prea mare ncredere n raiune i logic, ncrederea total n statistici, prea multe sau prea puine cunotine n domeniu.c) blocaje emoionale: teama de a grei, fixarea la prima idee ce vine n minte, lipsa trebuinei de a pune n lucru ideea gsit, teama de aprecierea colegilor, rigiditatea gndirii, dorina de a rezolva repede [16, p.78].Creativitatea nu se reduce doar la procesele imaginative. Ea este o dimensiune integral a personalitii subiectului creativ ce presupune imaginaie, care mai implic i inteligen. Dar nu orice persoan inteligent este i creatoare, deoarece creativitatea presupune i motivaie i voin.coala urmeaz s realizeze finaliti educative specifice, de care este direct responsabil. Ei i revine responsbilitatea de a aciona pentru stimularea potenialului creativ al elevilor n urmtoarele direcii [3, p.129]: Identificarea potenialului creativ al elevilor. Crearea premiselor gnoseologice ale activitii creatoare, libere i contiente a omului (o concepie despre lume care s dea sens i s orienteze activitatea creativ); Dezvoltarea posibilitilor individuale de comunicare. Aceste posibiliti trebuie s nlesneasc punerea rezultatelor creaiei la dispoziia societii; Dinamizarea potenialului creativ individual, n sensul valorificrii adecvate a talentelor i a cultivrii unor atitudini creative n special a acelor care constituie principalii factori vectoriali ai creativitii; Asigurarea suportului etic al comportamentului creator .Cei mai buni factori instrumentali ai creativitii pot fi considerate testele de creativitate, deoarece ele pun n eviden o serie de caracteristici personale. Testele i solicit, de exemplu, subiectului s realizeze ntr-un interval de timp determinat ct mai multe desene originale pornind de la figuri date, s imagineze pentru aceste desene titluri, s gseasc utilizri multiple unui obiect, s imagineze un alt sfrit al unei povestiri cunoscute etc [6, p. 178].Prin exerciii bine alese, profesorul poate educa la elevi ncrederea c fiecare dintre ei posed capacitatea de a fi creativ, c aceasta se poate dezvolta prin nsuirea de noi tehnici de gndire. Pentru aceste obiective, n clas trebuie format un climat de lucru definit prin urmtoarele:1. ntrebrile elevilor sunt tratate cu atenie, ideile lor sunt recepionate cu respect;2. profesorul le ntrete constant convingerea c ideile sunt valoroase, nvndu-i criterii de evaluare;3. n anumite perioade elevii lucreaz i produc idei fr o evaluare din partea profesorului;4. de fiecare dat, produciei deliberate de idei i se afecteaz un anumit timp;5. se lucreaz cu clasa ntreag, individual sau pe grupe mici [3, p. 54].n organizarea unui climat creativ apar urmatorii factori: stimularea divergenei - incitarea clasei n a da ct mai multe soluii la aceeai problem pus , lsnd timp pentru generarea rspunsurilor receptivitatea - ngduina, rbdarea de a asculta toate rspunsurile elevilor, nentrerupandu-i fr a formula vreo apreciere imediat asupra acestora , acordnd o aceeai ncredere tuturor elevilor; acceptarea de ntrebri - n loc de soluii imediate cu scopul de a clarifica elevilor problema pus pozitivitatea strduina de a gsi - n timpul evalurii un aport n fiecare dintre soluiile sau ntrebrile formulate coparticiparea elevilor la evaluarea rspunsurilor [4, p. 98].Naraiunea este folosit n procesul instructiv-educativ, ca metod de exersare a spiritului de observaie i de dezvoltare a limbajului. Dac obiectul care constituie tema unei compuneri este complex, atunci acesta etaleaz diverse aspecte pe care elevul le preia fr efort, transpunndu-le intr-o form de exprimare proprie. Dac obiectul este simplu, atunci, acesta prin simplitatea i banalul sau, este srac n aspecte; pentru a-l lua n discuie ntr-o compunere, accentul nu mai cade pe capacitatea de observaie, ci mai ales pe cea imaginativ-inventiv a individului.Spre deosebire de metoda de activare cunoscut n procesul instructiv, care adresnd ntrebri clasei o activeaz, limitnd ns, procesul la primul rspuns corect, proba de tip problematic reprezint o inversare a rolurilor ntre profesor i elev. De data aceasta cei care formuleaz ntrebrile orale sau n scris - sunt elevii.Noile metode se bazeaz pe toate formele de organizare a activitilor (individual, perechi, grup i frontal), clasa de elevi devenind o comunitate de nvare, n care fiecare contribuie att la propria nvare, ct i la procesul de nvare colectiv. Elevii sunt solicitai s apeleze la acele surse care i ajut s rezolve problemele i sunt implicai n experiene de nvare complexe, proiecte din viaa real prin care i dezvolt cunotinele i deprinderile [3, p. 146].Un elev i manifest spiritul creativ atunci cnd: se implic activ n procesul de formare i nvare, adopt o atitudine activ i interactiv; gndete critic i are deprinderi de gndire critic; acioneaz n total libertate n planul alegerilor pe care le face; exploreaz mediul i gsete soluii personale; prefer gndirea divergent, imaginativ i creativ; i valorific i dezvolt imaginaia, originalitatea, inventivitatea, fantezia, creativitatea; problematizeaz coninuturile i face descoperiri; i exercit liberul arbitru; are ncredere n forele proprii i dorina de autodepire; nu se descurajeaz n faa frustrrii i ambiguului, ci persevereaz; devine responsabil; elaboreaz produse intelectuale unice i originale [7, p. 101].Una dintre cele mai cunoscute metode pentru dezvoltarea spiritului creativ, care se bazeaz pe idei libere, este brainstormingul, folosit n activitile de grup. Prin aceasta metod de comunicare a unor idei intr-un grup se ofer ocazia unei persoane s formuleze preri care i-au venit n minte mai mult dect dac ar fi lucrat singur. Astfel s-a demonstrat c lucrnd n grup se produc mai multe idei, se gsesc mai multe soluii, dect dac fiecare membru ar lucra separat. O alt metod este conversaia euristic. Aceast metod solicit elevilor inteligena productiv, spontaneitatea i curiozitatea, lsnd elevilor mai mult libertate de cutare. Ar mai fi explozia stelar, tehnica cvintetului, metoda ciorchinelui, teoria inteligenelor multiple, toate aceste metode dezvoltnd creativitatea elevilor, iar profesorii ar trebui s ncerce sa fie ct mai creativi mpreun cu elevii, punndu-le astfel n valoare ct mai mult potenialul creativ [3, p. 163].Creativitatea poate fi stimulat la nivelul ntregii clase cu ajutorul unor strategii adecvate. Ea poate deveni o modalitate de nvare cu multiple beneficii pentru elevi. Acetia sunt de-a dreptul ncntai s li se ofere ansa s-i exprime gndurile i sentimentele n moduri ct mai variate i originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim n acest scop. Problema care se ridic este aceea a efortului pe care l vor depune att elevii, ct i profesorul n realizarea obiectivelor propuse.Leciile de coregrafie ofer reale posibiliti de organizare i desfurare a unor multiple activiti menite a dezvolta capacitatea de creaie a elevilor. Dintre acestea pot fi amintite: jocurile de rol, cum ar fi citirea unei poezii sau istorioare doar prin gesturi, mimici i micri din diverse dansuri; completarea compoziiei unui dans cu micri proprii inventate; alctuirea unor noi denumiri ale micrilor din dans; schimbarea cu rolurile chiar n timpul dansului, adic fata execut micrile biatului i invers; improvizarea unui dans cu un alt partener; etc. Jocul este o activitate uman contient i are un caracter universal, permanent i polivalent. El este o form de manifestare a copilului i agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor i tradiiilor de la o generaie la alta. n joc copilul se detaeaz de la realitatea obiectiv, se transpune ntr-o lume creat de fantezia i imaginaia sa.Psihologul elveian Jean Piaget consider c jocul este o modalitate de adaptare, adic asimilare i acomodare [10, p.96].Dicionarul de pedagogie atest jocul didactic ca fiind specia de joc care mbin armonios elementul instructiv i educativ cu elementul distructiv.Jocul didactic este tipul de joc prin care profesorul consolideaz, precizeaz i verific cunotinele predate elevilor, le mbogete sfera de cunotine.Jocul urmrete spontaneitatea construciilor verbale, a fanteziei i a jocului liber, a reprezentrilor despre lucrurile puse n discuie. Se creeaz o atmosfer permisiv, care elibereaz pe copii de teama de a nu fi pedepsii o atmosfer care favorizeaz comunicarea, consultarea, care ncurajeaz pe cei cu o gndire mai lent i d aripi la spirit celor dotai o atmosfer care atrage, treptat i pe cei mai pasivi elevi [11, p.127].Pentru dezvoltarea capacitii de a percepe o imagine sau o succesiune de imagini n micare, de a nelege semnificaia lor i a expune propoziional ceea ce au neles, de a stabili relaii ntre secvenele imaginilor n succesiunea lor i a le transforma n idei i judecide relaie, n acest sens este acceptat jocul Povestiri dup imagini sau Povestiri dup o succesiune de imagini n micare (dans). Copiii vor privi un fragment video dintr-o creaie de balet sau compoziie de dans sportiv i vor ncerca s redeie oral subiectul dansului privit. Aceast metodologie are o mare valen euristic, deoarece, elevul trebuie, mai nti, s stabileasc relaii la nivel perceptiv (primul sistem de semnalizare), prin operaiile de cunoatere, de descoperire i de redescoperire, care d cunoaterii coninutul figural. Acest coninut figural este prelucrat asociativ n reprezentri verbale sau idei n fenomen semantic gndit ca expresie a saltului colectiv n operativitatea mintal [9, p.115].Pentru dezvoltarea jocului liber al fanteziei i al imaginaiei autorul recomand jocul Fulger. Acest joc este o creaie proprie a autorului care const n: se propune elevilor pentru interpretare dou sau trei micri dintr-un dans; copiii cunoscnd aceste micri le vor combina ntr-aa mod ca s se primeasc o combinaie; n timpul dansului profesorul va anuna alte micri, pe care dansatorii sunt nevoii prin imrovizare s suplineasc compoziia sa cu micrile propuse de profesor chiar n timpul dansului. Dup prerea autorului jocul didactic Fulger are urmtoarele obiective:a) Consolideaz cunotinele acumulate;b) Dezvolt potenialul creativ al elevului;c) Perfecioneaz comunicarea nonverbal ntre partenerii de dans.Un alt joc didactic propus de autor care antreneaz capacitile creativ- imaginative al elevilor este Dansul pe dos. Este un joc deosebit de atractiv care const n schimbarea cu rolurile n dans. Adic, partenerul va dansa micrile partenerei i invers. Acest tip de joc le permite dansatorilor mai bine s neleag cum partenerul trebuie s-i conduc partenera n timpul dansului i partenera va sesiza momentele forte n procesul de a se lsa s fie condus de partener. Ipoteza fantastic este un joc- ntrebare ce poate provoca gndirea, imaginaia, fantezia creatoare a elevilor. Profesorul va adresa elevilor ntrebri de tipul:Ce s-ar ntmpla dac la ua voastr ar veni un extraterestru i v-ar propune s nvai un dans de pe planeta lui?Ce s-ar ntmpla dac omul ar putea s se mite cu viteza luminii?Ce s-ar ntmpla dac ntr-o zi ai putea nelege ciripitul psrilor? etc.Creativitatea, ca structur definitorie de personalitate, mbrac din punct de vedere evolutiv un caracter procesual supus influenelor de mediu.Formele organizate de instrucie i educaie i aduc n mod difereniat aportul n dezvoltarea potenialului creator al individului n funcie de coninutul activitii, de tipurile de metode utilizate.Direcia general de modernizare i perfecionare a metodelor de nvmnt o constituie ngustarea sferei de aciune a metodelor reproductive, tradiionaliste i lrgirea gamei de metode moderne, care fac din elev un participant activ la procesul de nvare.La nivelul claselor I IV, jocurile didactice constituie o punte de legtur ntre joc ca tip de activitate dominant n care este integrat copilul n perioada precolar, i activitatea specific colii nvarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicit integral personalitatea copilului.Sub raportul structural psihologic orice tip de joc constituie o mbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaionale.n cadrul jocului tip loisir, primeaz latura afectiv-motivaional, jocul se realizeaz la dorina i nevoia de joc a participanilor, selectndu-se acele forme i coninuturi care pot contribui mai mult la plcerea, bucuria produse de desfurarea aciunii de joc [11, p.109].Jocul didactic are un coninut i structur bine organizate, subordonate particularitilor de vrst i sarcinii didactice, se desfoar dup anumite reguli i la momentul ales de adult, sub directa lui supraveghere. Un rol important capt latura instructiv, elementele de distracie nefiind mediatori ai stimulrii capacitilor creatoare.Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au un coninut bine difereniat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noiunile dobndite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dat, acetia sunt pui n situaia s elaboreze diverse soluii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacitilor lor individuale, accentul cznd astfel nu pe rezultatul final ct pe modul de obinere al lui, pe posibilitile de stimulare a capacitilor intelectuale i afectiv motivaionale implicate n desfurarea acestora.Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor i cunotinelor achiziionate, la realizarea transferurilor ntre acestea, la dobndirea prin mijloace proprii de noi cunotine. Ele angajeaz ntreaga personalitate a copilului constituind adevrate mijloace de evideniere a capacitilor creatoare, dar i metode de stimulare a potenialului creativ al copilului. Ne referim la creativitatea de tip colar, manifestat de elev n procesul de nvmnt, dar care pregtete i anticipeaz creaiile pe diferite coordonate.Considernd fluiditatea ca factor de creativitate ce se manifest n bogia, uurina i rapiditatea asociaiilor, J.P. Guilford distinge urmtoarele tipuri de asociaii: verbal, ideaional, asociaional i de expresie, posibil de evideniat printr-o serie de teste ale cror sarcini considerm c se apropie pn la identificarea de sarcinile unor jocuri didactice aplicate de autor la orele de coregrafie [8, p.198].Fluiditatea verbal se manifest i se poate educa prin jocuri didactice n care se cere elevilor s elaboreze diverse variante ale unei structuri verbale simple (cuvinte) care s conin anumite elemente date (vocale, consoane, sufixe i prefixe). La orele de coregrafie autorul le propune elevilor s redenumeze micrile cunoscute ale unui dans prin denumiri proprii i s explice de ce au ales acest nume.Fluiditatea ideaional se refer la bogia ideilor inclus n soluionarea unor sarcini de tipul: completarea unei structuri (compoziii de dans) evideniat de profesor pn la un anumit punct. Adic la combinaia unui dans studiat, elevii vor propune micri inventate de ei personal i le vor aplica n compoziia sa.Fluiditatea asociaional se manifest n jocuri n care se cere gsirea ct mai multor cuvinte similare sau opuse din punct de vedere semantic, cu un cuvnt dat (ex. gsete cuvntul opus a denumirii micrii din dansul latinoamerican Ch-cha-cha Time step).Fluiditatea expresional se evideniaz prin uurina cu care se formeaz proporii cu sens dndu-se anumite condiii. n cadrul orelor de coregrafie autorul dezvolt fluiditate expresional aplicnd diferite metode i tehnici din arta teatral. Jocul Mutrioarele este cel mai potrivit. Copilul va trece n faa clasei, profesorul i va opti la ureche sarcina (ex. s demonstreze o fa suprat), elevul va avea la dispoziie 10 secunde, timp n care s redeie aceast mutrioar. La expirarea terminului de 10 secunde colegii de clas vor ncerca s ghiceasc sarcina optit de profesor.ntruct fluiditatea este implicat att n gndirea reproductiv ct i creatoare, se consider ca fiind principalul factor de creativitate flexibilitatea, care const n restructurarea eficient a cursului gndirii n raport cu noile situaii. Flexibilitatea poate fi adaptiv sau spontan n funcie de sensul acesteia, aflat n structura sarcinii sau s solicite total iniiativa subiectului. Majoritatea jocurilor didactice solicit o flexibilitate adaptiv, ntruct sugereaz elevilor s adopte mai multe puncte de vedere sau impun anumite restricii [9, p.87].O serie de jocuri didactice se bazeaz pe imagini, iar sarcina didactic incit la o flexibilitate i n planul perceptual, figural, element ce amplific rolul stimulator al creativitii.nelegnd flexibilitatea ca opozant ineriei, rigiditii, apare evident stimularea acestui factor prin jocurile didactice, ce incit la restructurri n structura cunotinelor, la transferuri, la o mobilitate intelectual intens.Analiznd jocurile didactice prin prisma acestor factori ai creativitii, se constat o saturaie difereniat. Astfel, jocurile didactice destinate dezvoltrii vorbirii i consolidrii cunotinelor din domeniul literar solicit n special fluiditatea, iar factorul flexibilitate este maximal implicat n jocurile din domeniul coregrafic, prezena ambilor factori fiind frecvent ntlnit n jocurile de perspicacitate. Un alt factor al creativitii l constituie originalitatea i se refer la caracterul de noutate ce-l poate avea rspunsul (produsul) sau strategiile utilizate n rezolvarea sarcinii. Cota de originalitate o putem acorda n funcie de gradul de ndeprtare fa de rspunsurile sau rezolvrile reproductive, stereotipe, obinuite ale elevilor cu acelai nivel de pregtire colar. La vrsta colar mic, elementele de originalitate, chiar atunci cnd sunt minore fa de cele reproductive, exprim tendina de creativitate a copilului, care trebuie ncurajat.Rolul important n educarea i dezvoltarea originalitii l are nvtorul prin modul cum realizeaz ultima verig a jocului didactic i anume aprecierea, interpretarea efectuat cu participarea clasei a rezultatelor elevilor.Cercetrile recente asupra creativitii comut tot mai mult accentul de pe factorii intelectuali, pe cei motivaionali i afectivi, ori jocurile i dovedesc eficiena tocmai prin integrarea afectiv motivaional a participanilor.Micul colar, integrat ntr-un proces educativ neatractiv, rigid, dominator care primete informaii, lui revenindu-i doar sarcina de stocare i redare a acestora la cererea adultului, nu va gusta bucuria descoperirii de cunotine sau strategii operaionale, nu va nva pentru a cunoate, ci motivaia activitii lui va fi cel mult exterioar obinerea unei note bune.Jocul didactic constituie o eficient metod didactic de stimulare i dezvoltare a motivaiei superioare din partea elevului, exprimat prin interesul su nemijlocit fa de sarcinile ce le are de ndeplinit sau plcerea de a cunoate satisfaciile pe care le are n urma eforturilor depuse n rezolvare.Jocurile didactice sunt antrenante pentru toi elevii i acioneaz favorabil i la elevii cu rezultate slabe la nvtur, crescndu-le performanele i cptnd ncredere n capacitile lor, siguran i promptitudine n rspunsuri, deblocnd astfel potenialul creator al acestora [11, p.120].Abordnd problema jocurilor didactice din unghi de vedere psihologic, se consider c ele pot servi educaiei creativitii la nivelul claselor I IV, n strict dependen de cunoaterea de ctre nvtor a valenelor acestora, de capacitile de selecie, structurate i creative ale cadrului didactic.Jocurile didactice desfurate ntr-un climat educaional cu deschideri largi noului, organizate pe grupe de elevi pot prefigura metode de stimulare a creativitii de tipul brainstormingului.Creativitatea ca formaiune complex de personalitate, se formeaz i exerseaz cu metode ct mai adecvate structurii sale, metode care s acioneze pe tot parcursul colaritii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac pe deplin cerinele la nivelul claselor primare. nvarea creativ are loc atunci cnd elevii particip activ la lecie, coopereaz n perechi i grupuri, cutnd, aflnd i aplicnd elemente noi de cunotine, capaciti i aptitudini, prin intermediul metodelor active, cum sunt descoperirea, problematizarea, modelarea, exerciiile creative, jocul de rol etc.nvarea creativ este necesar pentru dezvoltarea creativitii elevului, pentru a-l forma ca promotor de idei ce nu se ancoreaz n sistemul su ideativ ci l utilizeaz pentru rezolvarea noilor probleme. Acest tip de nvare d noi valene nvmntului clasic punnd accentul pe nvarea prin cercetare i descoperire, pe nvarea prin efort propriu, independent i/sau dirijat dar mai ales evideniaz propria inteligen, gndire creatoare i imaginaie a elevului.Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ n coal. Primordial ar trebui de modificat esenial modul de gndire i stilul de lucru n clas, cristalizate n secole de nvmnt tradiional, prea puin preocupat de aceast latur a personalitii elevului, care capt n zilele noastre o valoare din ce n ce mai nsemnat.Putem spune aadar c, creativitatea trebuie ncurajat i cultivat prin respectul de sine, ea nu este doar un har druit de Dumnezeu, ci este nsi exprimarea de sine a fiinei umane carese manifest n orice domeniu de activitate.

Bibliografie:

1. Allport, G., Structura i dezvoltarea personalitii, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 19812. Berdyaev, N. A., Samopoznanie, YMCA-Press 1949[vizualizat la 01.11.2013]. Disponibil pe Internet 3. Cerghit, I., Metode de nvmnt, Editura didactic i pedagogic, Bucureti,19764. Covington, M., Promoting creative thinking in the classroom, Ohio, 19695. Cuco, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 20016. Grboveanu, M., Negoescu, V., Nicola, G., Onofrei, A., Roco, M., Surdu, A., Stimularea creativitii elevilor n procesul de nvamnt, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 19817. Getzels, J. W. , Jackson, P.W., Creativity and intelligence, New York, 19628. Guilford, J.P., Natura inteligenei umane, McGraw-Hill, New York, 19679. Ionescu, M.; Chi, V., Strategii de predare i nvare, Editura tiinific, Bucureti, 199210. Piaget, J., The Origins of Intelligence in Children, Routledge and Kegan Paul, London, 195311. Pintilie, M., Metode moderne de nvare evaluare, Editura Eurodidact, Cluj Napoca, 200212. Popescu-Neveanu, P., Dicionar de Psihologie, Editura Albatros, Bucureti, 197813. Roco, M., Creativitatea i inteligena emoional, Editura Polirom, Iai, 200414. Rodari, G., La grammaire de l'imagination, Paris, 199715. Stoica, A., Creativitatea elevilor. Posibiliti de cunoatere i educare, Editura didactic i pedagogic, Bucureti,1983.16. Voiculescu, F., Analiza resurse-nevoi i managementul strategic n nvmnt, Editura ,,Aramis, Bucureti, 2004.