Dezvoltare Durabila RO

8/2/2019 Dezvoltare Durabila RO

http://slidepdf.com/reader/full/dezvoltare-durabila-ro 1/31

UNIVERSITATEA

POLITEHNICA BUCUREŞTI,

Facultatea de Energetică

Strategia României pentru

dezvoltare durabilă

Student: Safta Filofteia Cristina

MMB1 - Mioveni



2

STRATEGIA ROMANIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILA

1. Introducere: Definiii necesare

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul maimultor decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinifice aprofundate pe plan internaional şi acăpătat valene politice precise în contextul globalizării.

În istoria recentă, prima semnalare a faptului că evoluiile economice şi sociale alestatelor lumii şi ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecinele activităiiumane asupra cadrului natural s-a f ăcut în raportul din 1972 al Clubului de la Romaintitulat Limitele cre şterii (Raportul Meadows). Documentul sintetiza datele privindevoluia a cinci parametri (creşterea populaiei, impactul industrializării, efectele poluării,producia de alimente şi tendinele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluziacă modelul de dezvoltare practicat în acea perioadă nu poate fi susinut pe termen lung.

Problematica raporturilor dintre om şi mediul natural a intrat în preocupărilecomunităii internaionale începând cu prima Conferină a ONU asupra Mediului(Stockholm, 1972) şi s-a concretizat în lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu şiDezvoltare, instituite în 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat în 1987 de G. H.Bruntdland şi intitulat Viitorul nostru comun a oferit prima definiie acceptată a

dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generaiei actuale f ără acompromite şansele viitoarelor generaii de a-şi satisface propriile nevoi”. Conceptul dedezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici şidecizionali, în care protecia mediului şi creşterea economică pe termen lung suntconsiderate complementare şi reciproc dependente.

De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat odimensiune politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferina Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Specială aAdunării Generale ONU şi adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) şi la ConferinaMondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002). S-au conturat, astfel,programe concrete de aciune la nivel global şi local (Agenda 21 Locală) conform

dictonului „să gândim global şi să acionăm local”.În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenii internaionale care

stabilesc obligaii precise din partea statelor şi termene stricte de implementare privindschimbările climatice, conservarea biodiversităii, protejarea fondului forestier şi zonelorumede, limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informaii privind stareamediului şi altele, care conturează un spaiu juridic internaional pentru aplicarea înpractică a preceptelor dezvoltării durabile.

Se recunoaşte, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cerereacrescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic şi de a absorbiefectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune şi

deşertificare, poluarea solului, apei şi aerului, reducerea suprafeei sistemelor forestiere



3

tropicale şi a zonelor umede, dispariia sau periclitarea existenei unui număr mare despecii de plante şi animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturaleneregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice şi calităii vieii oamenilor în zone vaste ale planetei.

Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizaia umană esteun subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie şi energie din cadrulacesteia, de stabilitatea şi capacitatea ei de autoreglare. Politicile publice care seelaborează pe această bază, precum prezenta Strategie Naională pentru DezvoltareDurabilă a României, urmăresc restabilirea şi meninerea unui echilibru raional, petermen lung, între dezvoltarea economică şi integritatea mediului natural în forme înelese şi acceptate de societate.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu esteuna dintre opiunile posibile, ci singura perspectivă raională a devenirii naionale, având

ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluena factoriloreconomici, sociali şi de mediu.

2. Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cuanul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. În anul 2001, ConsiliulEuropean de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene,căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona, în anul 2002.

În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de revizuire a Strategiei,publicând, în luna februarie, o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001, carepunctează şi o serie de direcii de aciune de urmat în continuare. Documentul aevideniat şi unele tendine nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului înconjurător, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectivschimbările climatice, ameninările la adresa sănătăii publice, sărăcia şi excluziuneasocială, epuizarea resurselor naturale şi erodarea biodiversităii. Ca urmare a identificăriiacestor probleme, în iunie 2005, şefii de state şi guverne ai ărilor Uniunii Europene auadoptat o Declaraie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care încorporează

Agenda de la Lisabona, revizuită, pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri demuncă drept o componentă esenială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile.După o largă consultare, Comisia Europeană a prezentat, la 13 decembrie 2005, opropunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001.

Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategiareînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă. Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăireacontinuă a calităii vieii pentru generaiile prezente şi viitoare prin crearea unorcomunităi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi



4

să valorifice potenialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurăriiprosperităii, proteciei mediului şi coeziunii sociale.

Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă, ce reprezintă fundamentul StrategieiNaionale a României în domeniu, completează Strategia de la Lisabona şi se doreşte a fiun catalizator pentru cei ce elaborează politici publice şi pentru opinia publică, în scopulschimbării comportamentului în societatea europeană şi, respectiv, în societatearomânească şi implicării active a factorilor decizionali, publici şi privai, precum şi acetăenilor în elaborarea, implementarea şi monitorizarea obiectivelor dezvoltăriidurabile.

Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene şi statelorsale membre, implicând toate componentele instituionale la nivel comunitar şi naional.Este subliniată, de asemenea, importana unei strânse conlucrări cu societatea civilă,partenerii sociali, comunităile locale şi cetăenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltării

durabile.În acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie:

• Protecia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice deimpactul negativ asupra mediului;

• Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale,diversităii culturale, egalităii de şanse şi prin combaterea discriminării de orice fel;

• Prosperitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi competitivităiipentru asigurarea unor standarde de viaă ridicate şi unor locuri de muncă abundente şibine plătite;

• Îndeplinirea responsabilităilor internaionale ale UE prin promovarea instituiilordemocratice în slujba păcii, securităii şi libertăii, a principiilor şi practicilor dezvoltăriidurabile pretutindeni în lume.

Pentru a asigura integrarea şi corelarea echilibrată a componentelor economice,ecologice şi socio-culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoareleprincipii directoare:

• Promovarea şi protecia drepturilor fundamentale ale omului;

• Solidaritatea în interiorul generaiilor şi între generaii;

• Cultivarea unei societăi deschise şi democratice;

• Informarea şi implicarea activă a cetăenilor în procesul decizional;

• Implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;

• Coerena politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naional şiglobal;

• Integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact şiconsultarea factorilor interesai;



5

• Utilizarea cunoştinelor moderne pentru asigurarea eficienei economice şiinvestiionale;

• Aplicarea principiului precauiunii în cazul informaiilor ştiinifice incerte;• Aplicarea principiului “poluatorul plăteşte”.

Aspectele de coninut ale Strategiei UE se concentrează asupra unui număr de 7provocări cruciale şi 2 domenii trans-sectoriale. Multe dintre intele convenite în cadrulUE sunt stabilite în expresie numerică sau procentuală, cu termene stricte deimplementare, fiind obligatorii pentru toate statele membre.

Strategia UE stabileşte, de asemenea, proceduri precise de implementare,monitorizare şi urmărire, cu obligaii de raportare la fiecare doi ani, din partea

Comisiei Europene şi statelor membre, asupra angajamentelor asumate. Următorultermen pentru analizarea progreselor înregistrate şi revederea priorităilor Strategiei UEde către Consiliul European este septembrie 2009, cu obligaia statelor membre de araporta asupra implementării Strategiilor Naionale până cel mai târziu în luna iunie2009.

Întrucât România s-a angajat să finalizeze propria Strategie Naională pentruDezvoltare Durabilă, revizuită, până la sfârşitul anului 2008 şi să o prezinte apoiComisiei Europene, primul termen de raportare asupra implementării este luna iunie2011.

3. Indicatorii dezvoltării durabile

Monitorizarea tendinelor dezvoltării folosind şi indicatori situai în afara activităiieconomice precede formularea principiilor dezvoltării durabile şi s-a afirmat paralel cuprocesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida NaiunilorUnite şi, respectiv, a Uniunii Europene.

Astfel de instrumente de monitorizare au fost produse de o varietate de institu ii, de la întreprinderi sau formaiuni ale societăii civile, grupuri de experi sau centre de cercetare

până la administraii locale, guverne naionale, organizaii interguvernamentale sauinstituii financiare internaionale. Amploarea acestor eforturi, care s-au intensificat înultimii ani atât la nivel naional cât şi în formule multinaionale colaborative, reflectă nevoia percepută de a dispune de astfel de instrumente, de a acoperi o plajă diversă deaplicaii şi de a depăşi o seamă de dificultăi metodologice. Diferenele, încă notabile,dintre modalităile de construcie, stadiul de dezvoltare şi gradul de utilizare efectivă aunor seturi coerente de indicatori ilustrează complexitatea sarcinii de a regăsicompatibilităi reale între abordările empirice şi normative din domeniile distincte care seintegrează în conceptul dezvoltării durabile: economia, societatea şi capitalul natural. Înaceste condiii, aspectele metodologice, aflate încă într-o fază de fundamentare teoretică,sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a aplicaiilor de raportare statistică.



6

Convenirea unui set de indicatori acceptai ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea în sistemul conturilor naionale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici şi socialiai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritară din parteaOficiului de Statistică al Comunităilor Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONUpentru Europa (UNECE) şi Organizaiei pentru Colaborare şi Dezvoltare Economică (OCDE). România, prin Institutul Naional de Statistică, este angajată în mod activ înacest proces. În faza actuală, Institutul Naional de Statistică transmite la Eurostat unsistem parial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, înfuncie de datele disponibile. În această etapă, sursele de date pot fi perfecionate printr-odirectă şi eficientă cooperare inter-instituională, în special pentru cuantificareaelementelor capitalului uman şi social şi a capacităii de suport a ecosistemelor naturale.Sistemul actual, folosit pentru monitorizarea implementării Strategiei reînnoite pentruDezvoltare Durabilă a UE (2006), recunoaşte în mod explicit existena acestor problemeşi recomandă statelor membre să-şi revizuiască în continuare sursele de date pentru

seturile de indicatori, pentru a le asigura calitatea, nivelul de comparaie şi relevana înraport cu obiectivele Strategiei UE.

Unul dintre punctele nodale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE îl reprezintă instituirea unui proces reglementat de monitorizare şi raportare care să armonizeze cerinele naionale specifice ale statelor membre cu nevoile de coordonare şisinteză la nivelul instituiilor Uniunii. S-a stabilit ca obiectivele de atins şi instrumentelede măsurare a performanelor economice în raport cu responsabilităile sociale şi demediu să fie definite printr-un dialog constructiv angajat de Comisia Europeană şi defiecare stat membru al UE cu comunitatea de afaceri, partenerii sociali şi formaiunilerelevante ale societăii civile.

Comisia Europeană, cu asistena grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltăriidurabile, a fost însărcinată să continue dezvoltarea setului de indicatori pentru a îmbunătăi omogenitatea raportării. O primă versiune a acestui set de indicatori a fostfolosită pentru primul raport de evaluare (2007) a Strategiei UE reînnoite. În forma sacurentă, mecanismul de monitorizare evideniază anumite categorii de indicatori aflate încă în stadiul de dezvoltare. Setul existent de indicatori este considerat adecvat pentrumonitorizarea intelor cantitative ale Strategiei UE, dar incomplet sau insuficient pentruurmărirea şi evaluarea obiectivelor calitative (de exemplu, buna guvernare).

Structura de indicatori produsă de Eurostat pentru primul raport de monitorizare aStrategiei UE reînnoite asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ(Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaionale subordonate (Nivel 2) şiindicatori descriptivi ai domeniilor de intervenie pentru politicile asociate (Nivel 3). Unset suplimentar de indicatori, în afara acestei structuri (indicatorii contextuali), este incluspentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al căror răspuns la intervenii rămâneneidentificat.

În conformitate cu deciziile adoptate de Consiliul European, statele membre ale UEau obligaia să-şi creeze forme de suport instituional adecvate pentru coordonareadezvoltării şi utilizării instrumentelor statistice de monitorizare şi pentru revizuireaperiodică (la 2 ani) a fiecărei Strategii Naionale, într-un mod congruent cu efortul desistematizare a raportărilor asupra implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă lanivelul Uniunii Europene. Este vorba, prin urmare, de un proces continuu, în care



7

revizuirea la intervale scurte a Strategiilor Naionale şi a Strategiei UE reduce marja deeroare în privina evaluării resurselor necesare pentru implementarea obiectivelorconvenite.

Pentru urmărirea şi verificarea implementării prezentei Strategii Naionale se va creaşi întreine un sistem naional de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat şicongruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizareaprogreselor naionale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UniuniiEuropene. Colectarea şi prelucrarea informaiilor de încredere, cuantificate şi actualizateregulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurareaperformanelor în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă asuprarezultatelor. Se are în vedere operaionalizarea a două tipuri de indicatori:

• Indicatorii naionali de dezvoltare durabilă, focalizai pe priorităile-cheieexprimate prin inte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanelor

naionale cu cele ale partenerilor internaionali şi cu obiectivele Strategiei pentruDezvoltare Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatelegrupului de lucru Eurostat-UNECE-OCDE şi va fi reactualizat în permanenă.

• Indicatorii de progres ai Strategiei Naionale pentru Dezvoltare Durabilă aRomâniei, acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv acelor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectulmonitorizării, urmărind responsabilizarea decidenilor politici şi permiând opinieipublice să evalueze succesul aciunilor întreprinse.

Ansamblul activităilor legate de elaborarea sistemului naional de indicatori aidezvoltării durabile se va desf ăşura sub îndrumarea şi controlul Comitetului

Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă propus în Partea V a prezentei Strategii.În acest cadru urmează să se stabilească mandatul, componena şi modul de organizare agrupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării durabile, termenele de execuie, pe etape(inând seama de faptul că primul termen de raportare asupra implementării StrategieiNaionale este luna iunie 2011) precum şi rolul de coordonare conceptuală şimetodologică al Institutului Naional de Statistică.

4. Măsurile de conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile

adoptate de România în procesul de pre- şi post-aderare

Conştientizarea discrepanelor dintre modelul de dezvoltare şi capacitatea de suport acapitalului natural s-a instalat treptat în România în anii 70-80 ai secolului trecut şi a fostlimitată, pentru început, la unele cercuri intelectuale şi academice, cu slab ecou la niveluldecidenilor politici. Schimbările politice profunde începute în decembrie 1989 şi, maiales, accesul la informaii ce nu fuseseră publice în timpul regimului comunist au extinsconsiderabil aria preocupărilor în acest domeniu în rândul opiniei publice şi mass media.Au luat fiină, în scurt timp, numeroase organizaii neguvernamentale şi chiar partidepolitice ecologiste, în simetrie cu cele existente în ările Europei Occidentale. La nivelul



8

structurilor executive şi legislative, s-au creat instituii axate pe problematica de mediu(minister, comisii parlamentare) şi s-au emis primele acte de legislaie primară şisecundară în domeniu.

Într-o prima etapă, încorporarea parială a principiilor dezvoltării durabile în politicilepublice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU şi ageniilor sale specializateprin asumarea unor obligaii precise în baza declaraiilor şi conveniilor la care Româniaa devenit parte (fiind, de exemplu, prima ară europeană care a ratificat Protocolul de laKyoto la Convenia-cadru a Naiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice). Perspectivaaderării la Uniunea Europeană a conferit un plus de concretee acestor preocupări,punând pe primul plan adoptarea unei noi filosofii a dezvoltării care să asigure corelareaorganică a aspectelor economice, sociale şi de mediu şi însuşirea, în integralitatea sa, aacquis-ului comunitar.

În perioada 1997-1999 a fost elaborată pentru prima dată, cu asistenă din partea

Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Naională pentru DezvoltareDurabilă, care a fost definitivată în urma unui număr mare de contribuii asamblate într-un cadru larg participativ şi adoptată ca document oficial al Guvernului României. Deşiimpactul acestui document asupra politicilor publice la nivel naional a fost relativrestrâns, el a oferit cadrul conceptual şi metodologia de consultare a factorilor interesaipentru implementarea cu succes a programului Agenda Locală 21 într-un număr de circa40 municipalităi şi judee. După aderarea României la UE, Strategia din 1999 a formatobiectul unei raportări interimare către Comisia Europeană asupra aplicării obiectivelordezvoltării durabile, în iulie 2007.

Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabilă aRomâniei, cu orizont de timp 2025, au continuat, la iniiativa Preşedintelui României şisub egida Academiei Române, pe parcursul anilor 2002-2004, însă nu şi-au găsitfinalizarea într-un document coerent şi au rămas în stadiul de proiect.

În absena unei strategii de dezvoltare durabilă actualizate conform directivelor înmaterie ale Uniunii Europene, documentele programatice şi strategiile sectorialeelaborate în România în perioada pre- şi post-aderare conin prevederi relevante şiobiective-intă precise (în unele cazuri) care au constituit, în cea mai mare măsură, bazade referină pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.

Tratatul de Aderare România – Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, şiprotocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere înpractică a întregului acquis comunitar şi prevăd unele decalări ale termenelor deimplementare ale unor obligaii de mediu (până în 2015 pentru instalaiile industriale cugrad ridicat şi complex de poluare, până la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale dedeşeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă potabilă şi tratarea apelor uzate).

Planul Naional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezintă documentul deplanificare strategică şi programare financiară multianuală care orientează şi stimulează dezvoltarea economică şi socială a ării în concordană cu principiile Politicii deCoeziune a Uniunii Europene. Planul stabileşte drept obiectiv global reducerea cât mairapidă a disparităilor de dezvoltare socio-economică dintre România şi celelalte statemembre ale Uniunii Europene şi detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6



9

direcii prioritare care integrează direct şi/sau indirect cerinele dezvoltării durabile petermen scurt şi mediu:

• Obiectivul creşterii competitivităii şi dezvoltării economiei bazate pe cunoaştereinclude, ca una dintre principalele subpriorităi, îmbunătăirea eficienei energetice şivalorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelorschimbărilor climatice;

• Aducerea la standarde europene a infrastructurii de bază pune accentul pedezvoltarea durabilă a infrastructurii şi mijloacelor de transport prin reducerea impactuluiasupra mediului, promovarea transportului intermodal, îmbunătăirea siguranei traficuluişi protecia elementelor critice de infrastructură;

• Prioritatea privind protecia şi îmbunătăirea calităii mediului prevede îmbunătăirea standardelor de viaă pe baza asigurării serviciilor de utilităi publice, în

special în ceea ce priveşte gestionarea apei şi deşeurilor; îmbunătăirea sistemelorsectoriale şi regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversităii;reconstrucia ecologică; prevenirea riscurilor şi intervenia în cazul unor calamităinaturale;

• Perfecionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman are în vederepromovarea incluziunii sociale şi întărirea capacităii administrative pentru dezvoltareaunei piee a muncii moderne şi flexibile, îmbunătăirea relevanei sistemului de educaieşi formare profesională pentru ocuparea forei de muncă, stimularea culturiiantreprenoriale;

• Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităii în sectorul agricol, silvic

şi piscicol conine prevederi privind utilizarea raională a fondului funciar, reabilitareaecologică a unor terenuri degradate sau poluate, sigurana alimentară, bunăstareaanimalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;

• Obiectivul de diminuare a disparităilor de dezvoltare între regiuni şi în interiorulacestora are în vedere, printre altele, îmbunătăirea performanei administrative şi ainfrastructurii publice locale, protecia patrimoniului natural şi cultural, dezvoltarea rurală integrată, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială, consolidareamediului de afaceri şi promovarea inovării. Sunt prevăzute, de asemenea, aciuni îndomeniul cooperării transfrontaliere, transnaionale şi interregionale în vederea integrăriisocio-economice a zonelor de graniă şi creşterea accesibilităii regiunilor României încadrul teritoriului UE.

Programarea financiară a Planului Naional de Dezvoltare 2007-2013 estimează investiiile necesare, eşalonate pe ani, în valoare totală de circa 58,67 miliarde euro.

Cadrul Strategic Naional de Referină 2007-2013 (CSNR), aprobat de ComisiaEuropeană la 25 iunie 2007, stabileşte priorităile de intervenie ale InstrumentelorStructurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social Europeanşi Fondul de Coeziune) în cadrul politicii de coeziune economică şi socială şi facelegătura între priorităile Planului Naional de Dezvoltare 2007-2013 şi cele ale UEstabilite prin Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 şi StrategiaLisabona revizuită. CSNR prezintă situaia socio-economică a României la momentuladerării, analiza punctelor tari şi slabe, oportunităilor şi ameninărilor (SWOT), viziunea



10

strategică şi sinteza Programelor Operaionale Sectoriale (POS) şi ProgramuluiOperaional Regional (POR) ce urmează a fi implementate în cadrul obiectivuluiConvergenă.

Pentru realizarea viziunii strategice a CSNR, în cadrul politicii de coeziune, ComisiaEuropeană a alocat României pentru perioada 2007-2013 o sumă totală de aproximativ19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergenă (cu ocofinanare naională estimată la 5,53 miliarde euro constituită în proporie de 73% dinsurse publice şi 27% din surse private) şi 0,46 miliarde euro pentru obiectivul CooperareTeritorială Europeană.

Cadrul Strategic Naional de Referină, împreună cu Programul Naional deReformă şi Programul de Convergenă răspund eforturilor de realizare a obiectivelorde convergenă prin definirea direciilor de aciune la nivel naional pentru încadrarea înobiectivele politicilor şi strategiilor europene.

Elemente factuale şi analitice utile privind diagnosticul situaiei actuale din România,evaluarea politicilor publice şi a decalajelor faă de performanele medii din celelalte ăriale UE sunt coninute în proiectul de Strategie post-aderare a României elaborat deGuvern în anul 2007.

Măsurile întreprinse de România pentru îndeplinirea celor 8 inte convenite în cadrulONU privind problematica globală a dezvoltării durabile sunt prezentate în cel de-aldoilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptat de GuvernulRomâniei la 18 septembrie 2007.

Coninutul acestor documente şi măsurile luate pentru implementarea lor în primul andupă aderarea României la UE prezintă un grad substanial de relevană pentru efortul dea face faă provocărilor-cheie şi de a realiza obiectivele Strategiei Uniunii Europenepentru Dezvoltare Durabilă reînnoite din 9 iunie 2006. Se constată, în acelaşi timp,existena unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonăriiinterdepartamentale, faptul că strategiile şi programele existente acoperă orizonturidiferite de timp şi, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, aşa cum este ceaoferită de conceptul dezvoltării durabile.



11

Pentru a aciona în mod realist, în cunoştină de cauză, pe direcia strategică adezvoltării durabile este necesar ca România, cetăenii săi şi partenerii săi externi să aibă o reprezentare clară asupra punctului de pornire la drum, asupra activelor reale ale ării,dar şi asupra tarelor moştenite dintr-un trecut istoric complicat. Prin urmare, în condiiilespecifice ale României, racordarea la procesul de tranziie către noul model de dezvoltaredurabilă, în care ara este angajată alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene,trebuie să fie conjugat cu un efort propriu suplimentar vizând recuperarea unorsubstaniale rămâneri în urmă pe mai multe paliere ale sistemului naional.

1. Capitalul natural

România este o ară de dimensiuni medii în contextul Uniunii Europene, cu osuprafaă de 238.391 kilometri pătrai (aproximativ egală cu cea a Marii Britanii) şi opopulaie de 21.584.365 locuitori (aproximativ egală cu cea a Ungariei şi Republicii Ceheluate împreună, la nivelul anului 2006), localizată în bazinele hidrografice ale Dunării şiMării Negre şi traversată de lanul muntos carpatic.

Teritoriul României se suprapune peste 5 din cele 11 regiuni bio-geografice aleEuropei: alpină, continentală, panonică, pontică şi stepică şi se află, de asemenea, la jonciunea dintre sub-zonele floristice şi faunistice palearctice: mediteraneană, pontică şieurasiatică. Poziia geografică, complexitatea fiziografică, litologică şi distribuirea radială a gradienilor altitudinali ai formelor de relief creează o mare diversitate de condiiimezo- şi microclimatice şi pedologice. Această variabilitate a compoziiei şi structuriisubstratului şi condiiilor abiotice determină bogăia, distribuia şi nivelul de reprezentareale tipurilor de habitate naturale pe teritoriul României. Din cele 198 habitate inventariatepe continentul european (dintre care 65 prioritare) în România se regăsesc 94 (23prioritare), iar din cele 14 biomuri identificate la nivel mondial 5 se afla în România:păduri temperate de conifere, păduri temperate de foioase, păşuni, sisteme montane mixteşi lacuri. Se constată existena unei varietăi remarcabile de specii şi taxoni superiori deplante şi animale şi tipuri de ecosisteme, deşi inventarul este încă incomplet în cazulspeciilor, iar cel al resurselor genetice se află într-o fază incipientă.

Varietatea şi proporionalitatea relativă a formelor de relief prezintă caracteristiciunice în Europa şi rare pe glob: 28% masive muntoase (altitudine peste 1.000 metri), 42%dealuri şi podişuri (altitudine între 300 şi 1.000 m) şi 30% câmpii (altitudine sub 300 m).

În România se află 54% din lanul Munilor Carpai, de o altitudine mijlocie (în medie1.136 metri), doar câteva piscuri depăşind 2.500 m. Munii reprezintă poriunea cea maipuin modificată antropic, cu o densitate redusă a populaiei stabile şi localităi mici,

DEZVOLTAREA REGIONALA SI ACTIUNEA LOCALA



12

aflate în curs de depopulare datorită migraiei interne şi externe în urma dispariiei unor îndeletniciri tradiionale. Aceasta explică şi amplasarea în regiunile montane a 12 din cele13 parcuri naionale şi 9 din cele 14 parcuri naturale.

Zona de dealuri şi podişuri a suferit intervenii mai extinse ale activităii umane(aşezări urbane şi rurale, elemente de infrastructură, plantaii de vii şi pomi fructiferi,culturi de plante tehnice şi cereale, creşterea animalelor, exploatări forestiere, extracie dehidrocarburi, minerit, întreprinderi industriale), fiind supusă unor fenomene maiaccentuate de deteriorare prin despăduriri, eroziune, alunecări de teren, degradareasolului. Cu toate acestea, regiunea de dealuri şi podişuri înalte conine o gamă variată dezone ocrotite şi prezintă un potenial însemnat pentru selectarea unor noi areale nealteratesau slab modificate antropic.

Regiunile de câmpie sunt cele mai dens populate şi intens exploatate, arealele naturalecare s-au păstrat reprezentând o excepie. Inundaiile severe din vara anului 2005 au

afectat în special lunca Dunării, unde s-au realizat înainte de 1989 masive lucrări de îndiguiri şi desecări. Acest fapt a readus în atenie necesitatea reintroducerii în sistemnatural a unor însemnate suprafee de teren, cu efecte ecologice şi economice benefice.

Delta Dunării, cea mai extinsă zonă umedă din Europa cu o suprafaă de 5.050kilometri pătrai (din care 4.340 pe teritoriul României), a căpătat statutul de rezervaie abiosferei de interes mondial şi se bucură de atenie şi monitorizare specială din parteaUNESCO şi Conveniei Ramsar. Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe olungime de circa 245 kilometri, între frontierele de stat cu Ucraina şi, respectiv, Bulgaria,iar platoul continental (până la 200 metri adâncime) cuprinde 24.000 km pătrai dintotalul de 144.000 (16,6%). Zona de litoral este supusă unui accentuat proces de eroziune(circa 2.400 hectare de plajă pierdute în ultimii 35 de ani), afectând nu numai activităileturistice dar periclitând sigurana locuinelor şi bunăstarea publică.

Resursele de apă ale României prezintă particularitatea că o proporie de 97,8% dinreeaua hidrografică este colectată de fluviul Dunărea cu o lungime de 1.075 km peteritoriul ării (din totalul de 2.860 km). Resursa hidrologică (naturală) exprimată prinstocul mediu multianual al apelor curgătoare este de 128,10 miliarde metri cubi pe an, dincare 40,4 miliarde din râurile interioare, iar 87,7 miliarde din partea ce revine Românieidin stocul mediu multianual al Dunării. Volumul apelor subterane este estimat la 9,62miliarde metri cubi pe an. România dispune de un potenial considerabil în privinaapelor minerale naturale de calitate, cu o rezervă exploatabilă de circa 45 milioane metricubi pe an, din care se valorifică doar 40% (peste 2.000 de izvoare naturale şi resurse deadâncime în circa 500 de locaii).

De-a lungul anilor, activităile antropice au afectat calitatea apelor de suprafaă şisubterane, îndeosebi a celor freatice. Doar 57,5% din lungimea totală a râurilormonitorizate calitativ reprezintă ape apte a fi utilizate pentru alimentarea centralizată cuapă potabilă. Din totalul resurselor poteniale, doar 45,5% sunt tehnic utilizabile, înspecial din cauza contaminării resurselor. Ca urmare, resursa de apă utilizabilă este înRomânia de 2.660 metri cubi pe locuitor pe an (faă de potenialul de 5.930 metricubi/an/locuitor) în comparaie cu media Europeană de peste 4.000 metri cubi/an/locuitor,ceea ce plasează România printre statele cu resurse utilizabile de apă relativ scăzute.



13

Râurile interioare se alimentează predominant din ploi şi zăpezi, mai puin dinizvoare subterane, ceea ce duce la un înalt grad de dependenă şi vulnerabilitate faă decondiiile climatice. Resursa hidrologică este neuniform distribuită pe teritoriul ării şi areo mare variabilitate nu numai sezonieră ci şi de la an la an.

Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinelor de apă ale populaiei, industriei,agriculturii şi altor folosine nu este posibilă în România f ără realizarea unor lucrărihidrotehnice de anvergură, care să redistribuie în timp şi spaiu resursele hidrologice(baraje, lacuri de acumulare, derivaii interbazinale de debite).

Clima României este temperat continentală, cu variaiuni regionale importante (8-12luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice şi de litoral faă de 4 luni în zonelemontane înalte). Se înregistrează destul de frecvent valuri de căldură, cu temperaturi de

peste 40 grade C (trei asemenea valuri la Bucureşti în vara 2007), şi de frig, cutemperaturi sub -30 grade C, în special în depresiunile intramontane. Precipitaiile, cu omedie multianuală de 640 milimetri la nivelul întregii ări, prezintă, de asemenea,diferene notabile între regiuni (între 1.200-1.400 mm pe an în zonele montane înalte şi400-500 mm în principalele zone agricole din jumătatea sudică), precum şi în timp,perioadele de uscăciune şi secetă severă alternând, uneori chiar în cursul aceluiaşi an, cuperioade cu umiditate excedentară care produc daune însemnate (inundaii, alunecări deteren). Existena unor locaii unde media anuală a vitezei vântului depăşeşte 4 metri pesecundă şi a altor zone extinse unde durata de strălucire a soarelui depăşeşte 2.000 oreanual indică un potenial considerabil pentru utilizarea acestor surse regenerabile deenergie.

România se situează printre ările europene cu risc seismic mare, având pe teritoriu ozona tectonică activă (Vrancea), generatoare uneori de cutremure catastrofale, cu ointensitate de peste 7 grade pe scala Richter.

După nivelul şi modul de intervenie al populaiei umane, fondul funciar alRomâniei cuprinde:

• 61.7% din total reprezintă terenuri destinate activităilor cu specific agricol (circa14,7 milioane hectare), din care 64,1% teren arabil folosit extensiv şi intensiv pentruculturi agricole (adică 0,45 hectare pe cap de locuitor, plasând România pe locul 5 înEuropa), 22,6% terenuri cu vegetaie ierboasă folosite ca păşuni naturale şi semi-naturale,

10,4% terenuri cu vegetaie ierboasă folosite în regim semi-natural pentru producereafurajelor, 3% terenuri folosite pentru plantaii şi pepiniere viticole şi pomicole;

• 27% din suprafaă este ocupată de fondul forestier (circa 6,43 milioane hectare),din care 3% (aproximativ 200 mii ha) înregistrate ca păduri primare şi restul de 97% capăduri secundare şi terenuri cu vegetaie forestieră; dacă se iau în consideraie numaipădurile ecologic funcionale, gradul de împădurire este de numai 23%. Procentul de împădurire în România este cu mult sub cel al altor ări europene cu condiii naturalesimilare (Slovenia 57%, Austria 47%, Bosnia 53%, Slovacia 41%), reprezentând circa jumătate din proporia optimă pentru România (40-45%);



13

• 3,56% (841,8 mii ha) din total este reprezentat de corpuri de apă de suprafaă (râuri, lacuri, băli), la care se adaugă platoul continental al Mării Negre;

• 1,9% (463,0 mii ha) îl constituie terenurile degradate sau cu potenial productivfoarte scăzut;

• 5.77% (circa 1,06 milioane ha) reprezintă terenuri folosite pentru infrastructurafizică (capitalul fizic construit) a componentelor sistemului socio-economic.

Din punctul de vedere al patrimoniului de resurse neregenerabile, Romania dispunede rezerve minerale încă neexploatate estimate de peste 20 miliarde tone: minereurineferoase (resurse poteniale 2,21 miliarde tone), minereuri feroase (resurse poteniale58,6 milioane tone), sare (resurse poteniale 16,96 miliarde tone), minereuri nemetalifere(resurse poteniale 292,8 milioane tone), nisipuri şi pietrişuri (resurse poteniale 456,9

milioane tone), roci ornamentale (resurse poteniale 34,5 milioane tone, dintre care 6,39milioane tone marmură).

După modul de folosină au fost identificate 1.900 zăcăminte cu substane utile ne-energetice: minerale metalice (cupru, fier, mangan, minereuri polimetalice, auro-argentifere, molibden etc.), minerale industriale (sare, feldspat, caolin, turbă, talc,bentonite, diatomite etc.) şi minerale pentru industria materialelor de construcie (calcare,cretă, cuarite, gresii, andezit, granit, marmură, nisipuri, argile, pietriş, gips).

Rezervele de iei sunt estimate la circa 74 milioane tone, iar cele de gaze naturale laaproape 185 miliarde metri cubi.

Ca rezultat al unor intervenii neraionale (poluare prin activităi industriale, în specialminiere, petroliere şi chimice, depozitarea de deşeuri sau efectuarea necorespunzătoare alucrărilor agricole, slaba reacie faă de fenomenele de eroziune) se constată compactări,distrugeri ale structurii solului, epuizări ale substanelor nutritive, ducând la diminuareafertilităii solurilor folosite în agricultură. Sub acest aspect. solurile din România au, lanivelul anului 2007, în proporie de 52% o fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% ofertilitate moderată şi doar 27% posedă o fertilitate ridicată şi foarte ridicată.

În ceea ce priveşte structura ecologică a capitalului natural, se constată că actuala

configuraie (compoziie, ponderea categoriilor de ecosisteme, distribuia spaială) deine încă 53% de ecosisteme naturale şi semi-naturale care î şi menin în bună parte caracterulmultifuncional şi generează pe cont propriu o gamă largă de resurse şi servicii pentrususinerea şi alimentarea populaiei şi activităilor economice.

• O gamă de 150 tipuri de ecosisteme forestiere, difereniate în funcie de specia saugrupul de specii dominante de arbori din componena covorului vegetal, tipul şi cantitateade humus în sol, regimul hidric şi ionic al solului etc.;

• 227 tipuri de pădure în care au fost descrise 42 tipuri de strat ierbos sub-arbustiv;

• 364 tipuri de staiuni;



14

• O gamă largă de ecosisteme terestre cu vegetaie ierboasă (păşuni alpine, păşuni şifânee din zonele de deal şi munte, păşuni de stepă, păşuni şi fânee de luncă);

• O mare varietate de ecosisteme acvatice din care 3.480 râuri (62% permanente);246 lacuri alpine, lacuri de baraj, lacuri şi băli în zona de câmpie, lunci inundabile, DeltaDunării; 129 corpuri de apă subterană şi acvatoriul marin de pe platoul continental alMării Negre.

În jur de 45% din structura ecologică a capitalului natural este în prezent constituită din ecosisteme agricole preponderent mono-funcionale care au fost organizate, înainte de1990, pentru producia intensivă de resurse alimentare de origine vegetală şi animală saude materii prime pentru industria alimentară şi textilă. În ultimii 18 ani, majoritateamarilor exploataii agricole de stat sau colective şi infrastructura lor fizică (sisteme deirigaii pentru servirea a circa 3 milioane hectare de teren arabil, bazele de unelte şimaşini agricole, infrastructura fermelor zootehnice) au fost descompuse în peste 4

milioane de ferme mici (preponderent de subzistenă) sau abandonate, distruse saudeteriorate.

Sistemele de producie agricolă din structura capitalului natural sunt afectate înproporie de peste 40% de fenomenul de eroziune (pierderile sunt estimate la 150milioane tone pe an, din care 1,5 milioane tone de humus), secetă prelungită şi frecventă,alunecări de teren, carenă de fosfor şi potasiu şi existena a circa 2,5 milioane hectare deterenuri degradate. În ultimii ani, între 10% şi 20% din suprafaa terenurilor arabile aurămas necultivate (17% în 2006).

În privina biodiversităii, România a adus în Uniunea Europeană un patrimoniuvaloros, cu numeroase specii de plante şi animale, unele endemice, care sunt extincte saurare în alte pări ale Europei. Deşi vegetaia naturală deine o pondere redusă în zonele decâmpie, podişuri şi dealuri joase, există încă suprafee însemnate în care interveniaomului a fost minimă (regiunile de munte şi dealuri înalte, Delta Dunării, sistemelelagunare şi luncile unor râuri).

În componena structurii ecologice a capitalului natural, în mod special a pării carefuncionează în regim natural sau semi-natural, s-a meninut un nivel destul de ridicat aldiversităii biologice şi a unor stocuri, unele dintre acestea sustenabile, de plante şianimale. Ecosistemele naturale şi semi-naturale şi cele în care s-a practicat sau se practică agricultura extensivă sau semi-intensivă au în componena lor: 3.630 specii de plante şi

688 specii de alge; 105 specii de mamifere, inclusiv carnivore mari; 25 specii de reptile;19 specii de amfibieni; 216 specii de peşti; 30.000 specii de insecte; 860 specii decrustacee; 688 specii de moluşte. Completarea inventarului speciilor şi a bazei de datepentru a acoperi şi alte grupe taxonomice, inclusiv diversitatea biologică din sistemele deproducie agricolă (soiuri de plante şi rase de animale autohtone) va necesita, încă, unproces de durată, dependent de nivelul expertizei profesionale, de modul de organizare ainvestigaiei şi de gradul de acoperire a tuturor categoriilor de ecosisteme.

Populaiile prin care speciile de plante şi animale sunt reprezentate în structuradiferitelor tipuri de ecosisteme sunt, de fapt, unităile elementare cheie de care depindstrict funciile ecosistemelor şi capacitatea acestora de a genera fluxuri de resurse şi



2222222222244444 2222222222244444 2222222222244444 2222222 15

servicii. Acestea sunt, de asemenea, purtătoarele patrimoniului genetic şi, deci, apotenialului adaptativ al ecosistemelor (componente ale capitalului natural) şi altehnologiilor de producie din sistemele economice în condiiile modificărilor ce survin înregimul de funcionare a sistemului climatic. Recunoaşterea rolului îndeplinit de speciilede plante şi animale în structurarea, funcionarea şi dinamica elementelor componente alecapitalului natural şi a faptului că în ultimele decenii rata de erodare (prin extincia unorspecii sau creşterea numărului speciilor vulnerabile, în stare critică sau în pericol dedispariie) a diversităii biologice şi, în mod implicit, a structurii ecologice a capitaluluinatural a f ăcut obiectul unor convenii internaionale şi Directive specifice ale UE pe careRomânia, ca stat membru, are datoria să le aplice.

Principalii factori care au indus, în ultimele decenii, modificarea compoziiei şistructurii ecologice, respectiv a capacităii de susinere şi bio-productive a capitalului

natural al României pot fi identificai în obiectivele strategiilor de dezvoltare socio-economică şi în mijloacele folosite pentru punerea lor în practică în perioada 1960-1989,generând dezechilibre şi discontinuităi care au fost corectate doar parial, sub impulsulspontan al mecanismelor de piaă, în perioada 1990-2007:

• Extinderea şi intensificarea sistemelor de producie agricole prin transformareaunor ecosisteme naturale sau semi-naturale în terenuri arabile şi amenajarea lor pentruaplicarea tehnologiilor de producie intensivă (luncile inundabile ale râurilor principale şi în special lunca Dunării au fost îndiguite şi transformate în ecosisteme agricole intensive în proporie de 20-80%; o mare parte din păşunile cu vegetaie de stepă şi a terenurilor cuexces de umiditate au fost transformate în terenuri arabile; perdelele forestiere şi multe

corpuri de pădure din zona de câmpie sau din luncile râurilor au fost defrişate etc.);• Industrializarea rapidă prin dezvoltarea infrastructurii de producie în mari unităi,

cu precădere în sectoarele metalurgiei feroase şi neferoase, industriei chimice şipetrochimice, construciilor de maşini a antrenat creşterea consumului de resurse ne-regenerabile (minerale şi energetice) din surse autohtone şi externe, contribuind masiv lapoluarea aerului, apelor de suprafaă şi subterane şi a solului; la aceasta s-a adăugatpoluarea directă şi indirectă cauzată de gestionarea defectuoasă a instalaiilor dedepoluare sau chiar lipsa acestora în cadrul capacităilor de producie din marea industrie,inclusiv cea a cimentului, îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor;

• Concentrarea industriei forestiere în mari unităi, ceea ce a favorizatsupraexploatarea pădurilor naturale şi, implicit, dezechilibrarea ecologică a multor bazinehidrografice montane;

• Executarea de lucrări hidrotehnice ample pentru crearea acumulărilor de apă şiprotecia împotriva inundaiilor;

• Creşterea capacităii de producie a energiei electrice, inclusiv în centraletermoelectrice mari, bazate pe consumul de cărbune inferior;

• Dezvoltarea urbană şi transferul de populaie din mediul rural, însoite de măsuriinsuficiente pentru colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor şi apelor uzate;



16

• Dezvoltarea infrastructurii de transport, cu accent pe cel feroviar, fluvial şimaritim în condiiile meninerii unui parc de mijloace de transport, inclusiv auto, învechite fizic şi moral;

• Extinderea activităilor de minerit la suprafaă şi acumularea haldelor de steril;

• Diversificarea surselor şi creşterea densităii emisiilor în fază lichidă, gazoasă şisolidă şi intensificarea procesului de poluare prin încălcarea frecventă a limitelor maximede emisie a agenilor poluani şi a prevederilor legale privind protecia mediului;

• Supraexploatarea resurselor naturale regenerabile şi neregenerabile pentru aalimenta procesele de producie din economie;

• Introducerea intenionată sau involuntară de specii străine în ecosistemele naturalesau agricole; pentru o bună parte din acestea s-au acumulat date semnificative careprobează potenialul lor invaziv şi de perturbare a sistemelor naturale şi semi-naturale.

În procesul prelungit de tranziie spre guvernare democratică şi economia de piaă funcională au coexistat în diferite grade obiective politice şi forme de gestionareaparinând atât vechiului cât şi noului ciclu de dezvoltare: proprietatea de stat şi ceaprivată, administrare centralizată şi descentralizată, sisteme de producie agricolă intensive şi cele de subzistenă.

Consecinele majore asupra capitalului natural produse de asemenea planuri şiprograme sectoriale derulate în absena unei strategii unificatoare coerente, care să reflecte complexitatea interdependenelor directe şi indirecte dintre sectoarele sistemului

socio-economic şi componentele capitalului natural, la diferite scări de timp şi de spaiu,se regăsesc într-o seamă de modificări semnificative de ordin calitativ şi cantitativ înstructura şi funcionarea acestora din urmă. Din perspectiva principiilor şi obiectivelordezvoltării durabile principalele consecine relevante asupra stării capitalului natural sunt:

• Manifestarea unui proces activ de erodare a diversităii biologice care se exprimă prin: dispariia unor specii de plante (fenomen documentat în cazul a 74 specii de plantesuperioare); 1.256 specii de plante superioare au fost evaluate cu statut de specii rare, 171au statut de specii vulnerabile şi 39 specii periclitate; din cele 105 specii de mamifereprezente în fauna autohtonă, 26 specii sunt periclitate, 35 specii sunt vulnerabile şi 25specii arată un pronunat declin, deşi alte 3 specii rare sau dispărute în multe ări ale UE(lupul, ursul brun şi râsul) au populaii foarte viguroase; din cele 216 specii de peşti

inventariate în apele de pe teritoriul României, 11 specii sunt periclitate, 10 specii sunt înstare critică şi 18 sunt vulnerabile.

• Fragmentarea habitatelor multor specii şi întreruperea conectivităii longitudinale(prin bararea cursurilor de apă) şi laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile, blocareasau restrângerea drastică a rutelor de migraie a speciilor de peşti şi a accesului la locurilepotrivite pentru reproducere şi hrănire).

• Restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele detranziie (perdele forestiere, haturi, zone umede din structura marilor exploata ii agricolesau a marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversităii biologice şi afunciilor de control al poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafaă ş



17

3. Dezvoltarea regională şi aciunea locală; problematica specifică a dezvoltării rurale

Conform reglementărilor Comisiei Europene din 2003 privind stabilirea unui sistemcomun de clasificare statistică a unităilor teritoriale, transpuse în legislaia românească încă din 1998 şi adaptate în 2004, România cuprinde 8 regiuni de dezvoltare, incluzândfiecare între 4 şi 7 judee (cu excepia regiunii Bucureşti-Ilfov). Ele corespund niveluluiNUTS II potrivit clasificării EUROSTAT şi reprezintă cadrul de colectare a datelorstatistice specifice în profil teritorial. Consiliile de Dezvoltare Regională grupează reprezentani ai autorităilor judeene şi locale şi au drept organisme executive Ageniilede Dezvoltare Regională (ADR).

Toate regiunile de dezvoltare ale României, inclusiv Bucureşti-Ilfov, au un produs

intern brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic de 75% din media comunitară şi sunteligibile pentru finanare din Instrumentele Structurale ale UE în cadrul obiectivuluiConvergenă.

Din perspectiva principiilor şi obiectivelor dezvoltării durabile, evoluiile la nivelregional prezintă o importană crucială, accentuată în condiiile specifice ale României detendina de creştere a disparităilor teritoriale în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şisocială, utilizarea raională a resurselor şi calitatea infrastructurii de mediu.

Astfel, raportat la media naională (100), PIB/locuitor în Regiunea Nord-Est areprezentat 79,8% în 1998 şi 68,4% în 2005 în comparaie cu Regiunea Bucureşti-Ilfovde 162,2% în 1998 şi 212,5% în 2005, rata şomajului a fost în Regiunea Sud-Vest de104,8% în 1998 şi de 125,4% în 2005 faă de 47,1% în 1998 şi 40,7% în 2005 înRegiunea Bucureşti-Ilfov, iar proporia populaiei rurale a crescut în Regiunea Sud de la129% în 1998 la 129,3% în 2005 dar s-a redus în Regiunea Nord-Vest de la 83,8% în1998 la 80,7% în 2005. Din totalul investiiilor străine atrase până în anul 2006, 64,3%(22,2 miliarde euro din totalul de 34,5 miliarde) s-au concentrat în Regiunea Bucureşti-Ilfov faă de numai 2,7% în regiunea Sud-Vest şi 1,2% în Regiunea Nord-Est.

În comparaie cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv cele care auaderat în sau după 2004, România prezintă particularitatea singulară de a avea cea mai înaltă proporie a populaiei rurale (45,1% din total în 2005) din care peste o treime lucra în agricultură. Segmentul de populaie ocupată în agricultură se caracterizează printr-unavansat proces de îmbătrânire: 33,7% peste 55 ani, 36,3% între 35 şi 54 ani şi numai

30,0% între 15 şi 34 ani în 2006.Proiectul Strategiei post-aderare a României (2007) enumeră aspectele definitorii ale

stării actuale a agriculturii şi ruralului românesc: evoluia produsului agricol pe otraiectorie sinuoasă şi la cote scăzute de performană condiionată într-o măsură exageratde mare de factorii climaterici; perpetuarea unei structuri agrare dominate de o excesivă f ărâmiare a capitalului funciar şi de o penurie generalizată de capital de exploatare;posibilităile extrem de modeste de capitalizare; slaba legatură cu pieele a mariimajorităi a exploataiilor; excedentul semnificativ de foră de muncă în exploataiileindividuale; nivelul şi proporiile sărăciei în zonele rurale; starea infrastructurii, asistemului de sănătate şi a celui de educaie şi formare profesională iniială şi continuă înmediul rural. Drept consecină, în ultimii ani s-a perpetuat poziia periferică a



18

producătorilor agricoli români în context european sub raportul performanei economiceşi s-a accentuat evoluia descendentă a competitivităii în schimburile economiceinternaionale, după cum o atestă dinamica soldului balanei comerciale cu produse agro-

alimentare.

3.1. Dezvoltarea regională

Dezbaterile care au avut loc pe marginea proiectului prezentei Strategii în cele 8regiuni de dezvoltare ale României confirmă constatările coninute în ProgramulOperaional Regional 2007-2013, adoptat în aprilie 2007, privind punctele slabeidentificate la nivel regional:

• Concentrarea creşterii economice, impulsionată de investiiile străine directe, în jurul Bucureştiului şi creşterea disparităilor dintre regiunea Bucureşti-Ilfov şi celelalteşapte regiuni, precum şi apariia problemelor de congestionare a oraşului-capitală;

• Declinul socio-economic al unui număr însemnat de centre urbane mari şidiminuarea rolului lor în dezvoltarea arealelor adiacente şi a regiunilor;

• Accentuarea dezechilibrelor demografice la nivel regional, degradarea structuriipe vârste şi îmbătrânirea populaiei căpătând dimensiuni alarmante în regiunile din sudulării;

• Pierderea funciilor urbane ale multor oraşe mici şi mijlocii, în special ale celor

monoindustriale afectate de restructurare, frecvent asociată cu accentuarea problemelorsociale;

• Reapariia dezechilibrului istoric de dezvoltare între jumătatea de est şi cea devest a ării, decuplarea economică a unor zone tradiional subdezvoltate din nordul şiestul ării şi de-a lungul Dunării;

• Accesibilitatea redusă a unor zone cu efecte negative asupra dezvoltării locale;

• Existena unor zone extinse cu deficit de foră de muncă datorită scăderiipopulaiei, migraiei temporare masive şi îmbătrânirii, ceea ce duce la o presiune sporită asupra serviciilor sociale şi de sănătate;

• Posibila apariie a unui fenomen de stagnare economică în zonele montane;• Slaba competitivitate a multor afaceri, în special în turism, nivelul scăzut al

productivităii muncii, lipsa investiiilor de capital şi a capacităii manageriale, gradulscăzut de utilizare a tehnologiilor moderne;

• Calitatea scăzută a infrastructurii publice, degradarea utilităilor urbane,incapacitatea de a conserva bunurile istorice şi culturale;

• Experiena şi calificarea limitate ale autorităilor locale în gestionarea unorprograme complexe de dezvoltare durabilă incluzând componentele economice, sociale şide mediu.



19

Elementele strategice coninute în Programul Operaional Regional 2007-2013 au

menirea de a da răspunsuri concrete şi efective la punctele slabe identificate mai sus prinmobilizarea activă a resurselor şi potenialului regional şi local pe direciile care pot aveacea mai mare influenă directă asupra dezvoltării regionale şi locale. Pe această bază sefundamentează măsurile care intră în competena autorităilor regionale, judeene şilocale pentru remedierea şi îmbunătăirea substanială a situaiei pe termen scurt şi mediu.

Obiectivele specifice ale Programului au fost definite pe baza analizelor economice şisociale la nivel naional precum şi la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, analizeiSWOT şi viziunii strategice a Planului Naional de Dezvoltare şi Cadrului NaionalStrategic de Referină în concordană cu priorităile Uniunii Europene.

Orizont 2013. Obiectiv na ional: Sprijinirea dezvoltă rii economice şi sociale

echilibrate teritorial şi durabile a regiunilor României corespunză tor nevoilor şi

resurselor lor specifice prin concentrarea asupra polilor urbani de cre ş tere;

îmbună tă irea condi iilor infrastructurale şi a mediului de afaceri pentru a face din

regiunile României, în special cele ră mase în urmă , locuri mai atractive pentru a locui,

a le vizita, a investi şi a munci.

În scopul realizării acestui obiectiv central se va pune accentul principal pe creşterearolului economic şi social al centrelor urbane prin adoptarea unei abordări policentrice

în vederea unei dezvoltări mai echilibrate a regiunilor.

Interveniile sectoriale la nivel naional vor fi completate prin aciuni cu specificregional, subregional şi local pentru a sprijini aplicarea principiilor dezvoltării durabile.Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor se va realiza printr-o abordare integrată,bazată pe combinarea investiiilor publice în infrastructura locală cu politici active destimulare a activităilor de afaceri şi sprijinirea valorificării resurselor locale peurmătoarele axe prioritare tematice:

(i) Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor ca poli urbani de creştere

Aciunile se vor concentra pe creşterea calităii vieii şi crearea de noi locuri demuncă prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătăirea serviciilor urbane, inclusiv aserviciilor sociale, şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şiantreprenoriatului.

Pentru a contribui la o dezvoltare teritorială echilibrată a ării şi pentru a evitacreşterea disparităilor interne, investiiile vor fi concentrate în acele oraşe careacionează ca poli regionali şi/sau locali de creştere şi iradiază dezvoltare în zonele



120

adiacente, acordându-se prioritate polilor de creştere localizai în regiunile şi judeele cuun nivel de dezvoltare mai scăzut în termeni de PIB pe locuitor şi de rată a şomajului.

Având în vedere situaia actuală din oraşele României, este prevăzut ca fondurilealocate dezvoltării urbane să fie utilizate în proporie de 60% pentru infrastructurapublică urbană, 25% pentru infrastructura socială şi 15% pentru îmbunătăirea mediuluide afaceri.

Experiena dobândită anterior în ările UE prin implementarea programelor Urban I şiUrban II, a arătat că abordarea integrată a problemelor economice, sociale şi de mediu dinzonele urbane degradate a fost o metodă de succes pentru obinerea dezvoltării durabile alocalităilor. Aplicarea planurilor integrate de dezvoltare urbană, elaborate într-un cadrularg participativ, cu implicarea tuturor actorilor relevani, va duce la sprijinirea simultană a activităilor de renovare fizică a mediului urban şi a celor de reabilitare a infrastructuriide bază, a aciunilor pentru dezvoltare economică, creşterea competitivităii şi ocupării,

integrarea grupurilor etnice şi a categoriilor defavorizate în condiiile conservării şiprotejării adecvate a mediului. Planurile integrate vor cuprinde proiecte referitoare laurmătoarele tipuri de activităi:

• Reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăirea serviciilor municipale, inclusiva celor de transport urban prin: regenerarea fizică şi funcională a clădirilor cu valoareistorică, culturală sau artistică; demolarea eşalonată a clădirilor sau structurilorabandonate sau aflate într-un stadiu avansat de degradare care nu aparin patrimoniuluinaional; modernizarea spaiilor publice şi infrastructurii aferente (reeaua stradală, zonepietonale, trotuare, iluminat public etc.); reabilitarea siturilor poluate (perimetreindustriale abandonate, terenuri nefolosite); reglementarea traficului auto pentru

reducerea congestionării oraşelor (semaforizare şi semnalizare, locuri de parcare) şimodernizarea transportului urban în condiii de sustenabilitate;

• Dezvoltarea mediului de afaceri prin cultivarea spiritului antreprenorial, îmbunătăirea infrastructurii pentru afaceri şi încurajarea activităilor economice careasigură folosirea optimă a resurselor umane şi materiale existente pe plan local.

• Modernizarea infrastructurii sociale prin reabilitarea fizică şi termică a locuinelormulti-familiale deinute de administraiile municipale şi sprijinirea asociaiilor deproprietari pentru efectuarea unor asemenea lucrări; asigurarea spaiilor şi dotareaaşezămintelor sociale (centre de îngrijire a copiilor sau persoanelor vârstnice, de asistenă pentru persoanele cu dizabilităi, centre pentru tineret etc.); sprijinirea măsurilor deasigurare a ordinii publice şi a siguranei cetăenilor.

(ii) Îmbunătăirea accesibilităii regiunilor prin modernizarea infrastructurii detransport regionale şi locale

Dezvoltarea infrastructurii de transport între centrele urbane şi a legăturilor cu zonele învecinate este o condiie esenială pentru realizarea obiectivelor coeziunii teritoriale lanivel european şi ale Strategiei Lisabona privind creşterea economică şi a gradului deocupare a populaiei. La nivel naional realizarea unei reele moderne de transporturi



21

reprezintă un factor vital pentru dezvoltarea judeelor şi a regiunilor, pentru localizareacompaniilor, îmbunătăirea mediului de afaceri şi încurajarea turismului.

Investiiile în modernizarea infrastructurii vor facilita mobilitatea persoanelor şibunurilor între regiuni şi în interiorul acestora, reducerea costurilor de transport pentrumărfuri şi călători, îmbunătăirea accesului pe pieele regionale, creşterea eficieneiactivităilor economice, economisirea de energie şi a timpilor de parcurs, creând condiiipentru extinderea schimburilor comerciale şi a investiiilor productive.

Priorităile vizate sunt reabilitarea şi modernizarea conexiunilor feroviare, fluviale şiaeriene, a reelei de drumuri judeene, inclusiv construcia sau reabilitarea şoselelor decentură. Pe lângă intele menionate în Partea III, Capitolul 1.2 (Transport durabil) se va

efectua, până în anul 2015, reabilitarea şi modernizarea reelei de drumuri judeene pe olungime de 877 kilometri, a reelei de străzi urbane de 411 km şi construirea saumodernizarea unor şosele de centură pe o lungime de 219 km, având ca rezultat creştereatraficului rutier de marf ă şi pasageri în condiii de sigurană sporită cu 10%.

Având în vedere nevoile specifice şi nivelul de dezvoltare al regiunilor României, cuo infrastructură de transport insuficientă şi slab competitivă, care nu corespundecerinelor Pieei Unice a UE în condiiile globalizării, este de aşteptat ca rentabilitatea,valoarea adăugată şi efectul de antrenare ale investiiilor în infrastructură să fieconsiderabile.

(iii) Îmbunătăirea infrastructurii sociale a regiunilor.Se vor crea premisele necesare pentru asigurarea populaiei cu serviciile eseniale,

contribuind astfel la atingerea obiectivului UE al coeziunii economice şi sociale prin îmbunătăirea infrastructurii serviciilor de sănătate, educaionale, sociale, sigurană publică şi pentru situaii de urgenă. Măsurile avute în vedere şi intele propuse pe termenscurt şi mediu pentru descentralizarea şi eficientizarea serviciilor de sănătate, sociale şieducaionale şi pentru întărirea responsabilităilor autorităilor regionale, judeene şilocale sunt detaliate în Partea III, Capitolul 1.5 (Sănătatea publică), Capitolul 1.6(Incluziunea socială, demografia şi migraia) şi Capitolul 2.1 (Educaia şi formareaprofesională).

Investiiile în acest domeniu au ca scop îmbunătăirea calităii acestor servicii şiridicarea lor la standarde europene, cu implicaii pozitive asupra realizării personale,stării de sănătate şi participării populaiei pe piaa muncii, precum şi în ceea ce priveştegradul general de atractivitate a regiunilor.

(iv) Consolidarea mediului de afaceri regional şi local.

• Se va aciona pentru înfiinarea şi dezvoltarea structurilor de afaceri de importană regională şi locală, reabilitarea siturilor industriale şi sprijinirea iniiativelor



22

antreprenoriale conform specificului fiecărei regiuni, în special în zonele mai puindezvoltate sau aflate în declin economic. Dezvoltarea sustenabilă a structurilor desprijinire a afacerilor cu impact pe plan regional şi local, pe baza experienei pozitiveacumulate în cadrul parcurilor industriale, zonelor de afaceri şi platformelor logisticeprin: construirea, reabilitarea sau extinderea de clădiri destinate exclusiv activităilor deproducie şi servicii, cu excepia celor pentru incubatoare de afaceri; reabilitarea şiextinderea sistemului de strazi din interiorul structurii de afaceri şi a drumurilor de acces;asigurarea utilităilor de bază (staii de tratare a apei, furnizare de energie şi gaz, sistemde canalizare) şi a reelelor de cablare şi conectare broadband; demolarea de clădiriredundante în perimetrele de afaceri, îndepărtarea molozului şi deşeurilor, servicii desalubritate; activităi promoionale.

• Reabilitarea siturilor industriale poluate neutilizate şi pregătirea lor pentru noiactivităi (brownfield ) prin: curăirea şi ecologizarea suprafeelor acestor situri; demolarea

clădirilor inutilizabile şi planarea terenului; reabilitarea şi extinderea clădirilor aptepentru activităi de producie sau prestări de servicii; operaionalizarea infrastructurii deutilităi publice; cablarea şi conectarea la reelele Internet etc.

• Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor pentru revitalizarea zonelornedezvoltate, cu precădere a oraşelor mici şi mijlocii, în vederea utilizării potenialuluiendogen al regiunilor (resurse naturale, materii prime, resurse umane) şi promovăriitehnologiilor moderne şi inovării prin: facilitarea achiziionării de echipamente şitehnologii moderne pentru producie, servicii şi construcii, precum şi de echipamente şisoftware informaionale; relocalizarea microîntreprinderilor în structurile de afaceri;asigurarea serviciilor logistice.

(v) Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului.

Măsurile stabilite vizează în principal valorificarea sustenabilă a patrimoniuluicultural şi a resurselor naturale cu potenial turistic precum şi îmbunătăirea calităiiinfrastructurii turistice de cazare şi agrement în vederea creşterii atractivităii regiunilor,dezvoltării economiilor locale (comer, construcii, transporturi, alimentaie publică,industria mică şi artizanat) şi creării de noi locuri de muncă. În acest fel regiunile, zoneleşi localităile î şi identifică şi consolidează o identitate proprie şi î şi îmbunătăescavantajele competitive în sectoare cu valoare adaugată mare şi coninut calitativ şicognitiv ridicat, atât pe pieele tradiionale cât şi pe cele noi, în formare. O parte însemnată a locurilor de muncă nou create oferă oportunităi sporite pentru ocupareaforei de muncă feminine şi a unor categorii defavorizate.

Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructuriiconexe;

• Crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurilor specifice pentruvalorificarea sustenabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităii serviciilorturistice prin: amenajarea obiectivelor turistice naturale cu potenial turistic (canioane,defileuri, peşteri, lacuri glaciare, Delta Dunării şi alte zone umede etc.) în condiiilemonitorizării permanente a presiunii asupra mediului în conformitate cu planurile demanagement pentru ariile naturale protejate, inclusiv siturile Natura 2000; valorificarea



24

durabil ă a agriculturii, silviculturii şi pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare

aferente pentru satisfacerea optimă a nevoilor de hrană ale popula iei şi pentru asigurarea conservă rii şi îmbună tă irii resurselor naturale.

În această etapă se vor pune bazele modelului agricol european, caracterizat prinstructuri de exploatare viabile, apropiate de piaă, concomitent cu dezvoltarea rurală şiprotecia mediului. Se vor lua măsuri de sprijinire a producătorilor pentru adaptareaagriculturii la consecinele schimbărilor climatice întrucât aceste schimbări vor influenanivelul şi variabilitatea mărimii produciei agricole şi a efectivelor de animale. Vor fiorganizate filiere de produs, inclusiv pentru producia durabilă a biomasei şibiocombustibililor.

În mod deosebit se va pune accentul pe dezvoltarea produciei agro-alimentare de nişă

precum şi a produselor ecologice şi tradiionale în zonele în care există condiiifavorabile. Se vor lua măsuri pentru protejarea denumirii produselor, reetelor şiprocedurilor de preparare specific româneşti pe Piaa Unică a UE şi în ări tere, curespectarea normelor de sigurană alimentară, şi pentru promovarea adecvată a acestora.

Obiectivele principale pentru perioada imediat următoare sunt:

• Dezvoltarea competitivităii sectoarelor agricol, forestier şi de pescuit bazat pecunoaştere şi iniiativă privată;

• Reducerea populaiei ocupate în agricultură în corelare cu crearea de exploataiiviabile;

• Reducerea gradului de fragmentare a suprafeei agricole şi stimularea concentrăriifermelor de mici dimensiuni;

• Meninerea calităii şi diversităii spaiului rural şi forestier, urmărind echilibrul între activităile umane şi conservarea resurselor naturale.

Se vor implementa prevederile Planului Naional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-20013, axat pe următoarele domenii principale de aciune:

(i) Creşterea competitivităii sectoarelor agro-alimentar, forestier şi piscicol prin:

•••• Îmbunătăirea competenelor fermierilor şi altor persoane implicate în sectoarele

agro-alimentar, forestier şi de pescuit pentru încurajarea unui management maiperformant;

•••• Îmbunătăirea competitivităii fermelor comerciale şi de semi-subzistenă, încurajarea cooperării şi asocierii acestora, cu respectarea principiilor dezvoltăriidurabile, stimularea formării grupurilor de producători în vederea funcionării filierelorde tip asociativ; accelerarea adaptării structurale şi încurajarea fermelor de semi-subzistenă să pătrundă pe piaă; modernizarea exploataiilor agricole; instalarea tinerilorfermieri şi înlocuirea generaiei actuale de şefi de exploataii agricole şi forestiere,inclusiv prin pensionarea timpurie; creşterea adaptabilităii fermelor la condiiile de piaă şi cerinele de mediu;



125

•••• Restructurarea şi modernizarea sectoarelor de procesare şi de marketing aleproduselor agricole, forestiere şi piscicole în vederea creşterii valorii adăugate în condiiide sustenabilitate şi stabilizării preurilor; sprijinirea dezvoltării integrate prin formarea şiconsolidarea filierelor agroalimentare, îmbunătăirea calităii produselor şi creştereaperformanei industriilor alimentare; îmbunătăirea modului de gospodărire a pădurilor şide valorificare a produselor silvice; exploatarea raională şi responsabilă a fonduluipiscicol.

(ii) Îmbunătăirea mediului şi spaiului rural, consolidarea aplicării bunelorpractici agricole, silvice şi în industriile agroalimentare pentru asigurarea securităiiconsumatorilor prin

• Continuarea utilizării terenurilor agricole din zonele defavorizate şi promovarea

agriculturii durabile pentru meninerea viabilităii spaiului rural în zonele montane şi altezone defavorizate;

• Conservarea şi îmbunătăirea stării resurselor naturale şi a habitatelor prin încurajarea utilizării de metode de producie agricolă compatibile cu protejarea mediului,conservarea biodiversităii şi îmbunătăirea calităii apei, solului şi a peisajului natural;compensarea fermierilor pentru dezavantajele rezultate din implementarea reelei Natura2000 pe baza obligaiilor asumate conform Directivelor UE privind protecia păsărilor,conservarea habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice;

• Promovarea managementului durabil al terenurilor forestiere prin creştereasuprafeei de pădure cu rol de protecie a apei, solului şi biodiversităii împotriva

factorilor distructivi naturali şi antropici, precum şi dezvoltarea funciilor recreative alepădurii; compensarea proprietarilor de terenuri forestiere pentru dezavantajele create demăsurile de conservare a arealelor protejate.

(iii) Încurajarea diversificării economiei rurale şi îmbunătăirea calităii vieii înspaiul rural prin:

• Meninerea şi dezvoltarea activităilor economice şi creşterea numărului de locuride muncă prin diversificarea activităilor economice non-agricole şi încurajarea micilor întreprinzători în spaiul rural; crearea, îmbunătăirea şi diversificarea facilităilor dedezvoltare economică şi a atraciilor turistice;

• Creşterea atractivităii zonelor rurale şi diminuarea migraiei populaiei tinere sprezonele urbane prin crearea şi modernizarea infrastructurii fizice de bază; îmbunătăireacondiiilor sociale, economice şi de mediu; protejarea şi conservarea patrimoniuluicultural şi natural rural; diversificarea ofertei turistice;

• Dezvoltarea abilităilor şi competenelor actorilor locali privind bunaadministrare, organizarea teritoriului pe plan local şi modernizarea satelor.



126

(iv) Demararea şi funcionarea iniiativelor de dezvoltare locală prin:

• Introducerea conceptului de aciune de jos în sus în administrarea comunităilor

rurale, care să asigure un grad ridicat de integrare economică şi socială teritorială,susinută prin organizarea grupurilor de aciune locală (GAL);

• Promovarea potenialului endogen al teritoriilor prin participarea membrilorcomunităilor rurale la procesul de elaborare şi implementare a strategiilor de dezvoltarelocală şi stimularea aciunilor inovative; încurajarea factorilor locali de a conlucra cu altecomunităi locale din ară şi din străinătate pentru realizarea unor proiecte comune;

• Îmbunătăirea administrării locale prin dezvoltarea competenelor de formulare şiadministrare a proiectelor, inclusiv a celor realizate în parteneriat, şi atragerea participăriicetăenilor în procesul decizional; valorificarea potenialului programului LEADER şi aresurselor financiare alocate acestuia pentru mediul rural şi sprijinirea grupurilor de

aciune locală.

Va fi continuat temporar Programul Fermierul, adoptat în 2005, pentru susinereainvestiiilor efectuate în agricultură şi în sectoarele de procesare, depozitare, conservare şivalorificare a produselor.

Până în anul 2013 va fi finalizată armonizarea legislaiei naionale cu acquis-ulcomunitar în domeniu şi se va asigura operaionalizarea structurilor naionalecorespunzătoare celor care funcionează la nivelul UE.

În completarea obiectivelor coninute în Planul Naional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, se recomandă următoarele măsuri suplimentare:

• Elaborarea, cu concursul comunităii academice de specialitate, şi implementareaunui Program Naional pentru Gestionarea Durabilă a Pădurilor care să prevadă:interzicerea reducerii suprafeei totale a pădurilor; creşterea suprafeei pădurilor cu celpuin 200.000 hectare prin împădurirea în special a terenurilor degradate şi abandonate.Sunt necesare măsuri suplimentare pentru realizarea unui sistem naional de perdeleforestiere de protecie, cu precădere în inuturile secetoase şi predispuse la deşertificare;promovarea cu prioritate a tratamentelor intensive, bazate pe regenerarea naturală,

capabile să contribuie în cea mai mare măsură la promovarea speciilor autohtonevaloroase, asigurându-se astfel exercitarea continuă a funciilor multiple, ecologice,economice şi sociale pe care trebuie să le îndeplinească pădurea în ansamblul ei. Seimpun, de asemenea, măsuri active pentru aplicarea strictă a prevederilor legale privindinterzicerea tăierilor rase; pentru creşterea suprafeei pădurilor destinate să protejezeregimul apelor, solul, clima, peisajul precum şi a celor cu rol de conservare abiodiversităii în sistemul ariilor naturale protejate; adaptarea pădurilor şi a silviculturii laefectele schimbărilor climatice globale; aplicarea de vârste optime de tăiere a arboretelor,contracarând tendinele de reducere a acestor vârste şi de majorare artificială a volumuluide tăieri din păduri; conservarea biodiversităii la toate nivelurile: genetic, al speciilor,ecosistemic şi al complexelor de ecosisteme; integrarea pădurilor virgine şi cvasi-virgine



127

în arii naturale protejate; reconstrucia ecologică a pădurilor deteriorate şi nefuncionalesub raport ecologic şi economic; îngrijirea pădurilor tinere şi conservarea lemnului mort în limitele statuate în Uniunea Europeană; amenajarea integrată participativă a bazinelorhidrografice montane toreniale; creşterea gradului de accesibilitate a pădurilor;compensarea proprietarilor de terenuri forestiere pentru dezavantajele create de încadrarea de păduri în grupa celor cu funcii speciale de protecie, inclusiv în ariinaturale de protecie; implicarea financiară a statului în gestionarea durabilă a pădurilorprivate având suprafee de sub 30 hectare.

• Urgentarea pregătirii unui Program pe termen mediu şi lung pentrumodernizarea sistemelor de irigaii prin reabilitarea celor existente şi construirea unorsisteme noi, bazate pe cele mai bune tehnologii disponibile; stabilirea necesarului deinvestiii, pe etape, şi identificarea surselor de finanare. Această aciune capătă aspect

prioritar în contextul efectelor schimbărilor climatice globale, creşterii frecvenei şiacuităii perioadelor de secetă, extinderii deşertificării, concomitent cu reducerearesurselor de apă disponibile. Programul va trebui să conină şi dispoziii privindoptimizarea folosirii apei în agricultură, sector care utilizează circa 70% din consumultotal de apă.

• Elaborarea unui Program Naional privind protecia şi conservarea solului,conform principiilor dezvoltării durabile, ca element esenial al viziunii strategice pentrupromovarea securităii şi siguranei alimentare.

• Punerea în aplicare a Strategiei pentru dezvoltarea durabilă a zonei montanedin România, care este fragilă ecologic şi se caracterizează prin handicapuri naturale şi

sociale semnificative, antrenează eforturi mari, cu restricii în exercitarea unor activităieconomice şi în utilizarea terenurilor, şi implică o creştere a costurilor lucrărilor datorită altitudinii, pantelor şi condiiilor climatice cu perioade de vegetaie mai reduse. Prin îndeplinirea obiectivelor stabilite de această Strategie, aprobată de Guvernul României încă din 2004, se va realiza protejarea şi valorificarea responsabilă a resurselor montane,inând seama şi de efectele schimbărilor climatice, prevenindu-se depopularea acestorzone şi degradarea tradiiilor, îndeletnicirilor şi specificităii culturale a acestora, iarasigurarea mijloacelor pentru dezvoltarea lor echilibrată, la paritate cu alte zone înprivina veniturilor şi condiiilor de viaă, va trebui să beneficieze de sprijinul statului.

Pentru finanarea obiectivelor Planului Naional Strategic pentru Dezvoltare Rurală,România poate accesa fondurile prealocate totale aferente perioadei 2007-2013 de circa8,02 miliarde euro, din care 80,46% provin din cofinan area comunitară prin FondulEuropean Agricol pentru Dezvoltare Rurală. De asemenea, se prevăd alocări comunitarepentru 2007-2013 de peste 5,5 miliarde euro sub formă de plăi directe pentruproducătorii agricoli, peste 248 milioane euro pentru măsuri de piaă în 2008 şi 230milioane euro pentru pescuit. În perioada 2007-2013 se vor transfera de la bugetulcomunitar pentru agricultură, sectorul piscicol şi dezvoltarea rurală circa 14 miliardeeuro. La aceste sume se adaugă alocări importante de la bugetul de stat al României.



128

Orizont 2020. Obiectiv na ional: Consolidarea structurilor din domeniul agro-

alimentar şi silvic concomitent cu dezvoltarea economică şi social ă a zonelor rurale pentru reducerea în continuare a decalajelor şi atingerea nivelului mediu actual de

performan ă al ă rilor membre ale UE; afirmarea României ca element de stabilitate a

securită ii alimentare în Europa de Sud-Est.

În acest scop va fi elaborat încă din perioada anterioară un nou program de aciunepentru 2014-2020 axat pe principiile dezvoltării durabile, cu inte specifice privind îmbunătăirea condiiilor de mediu (măsuri de combatere a degradării solului şi deprotecie a zonelor expuse la risc de inundaii, meninerea plantaiilor la un nivel suficientşi sustenabil, sprijinirea zonelor defavorizate, ameliorarea calităii peisajului), creşterea

competitivităii anumitor sectoare cu impact asupra mediului (utilizarea surselor deenergie regenerabilă, îmbunătăirea gestionării apei, deşeurilor şi dejeciilor,fertilizanilor, pesticidelor şi ierbicidelor), îmbunătăirea calităii vieii în mediul rural(creşterea veniturilor din activităi agricole, silvice şi piscicole performante, extindereaserviciilor şi utilităilor publice, diversificarea activităilor non-agricole şi a spirituluiantreprenorial).

Se va continua programul de gestionare durabilă a pădurilor prin măsuri suplimentarede reîmpădurire şi de reconstrucie ecologică a pădurilor şi a terenurilor forestiereafectate de fenomene de degradare.

Se vor lua în continuare măsuri pentru îmbunătăirea pregătirii profesionale şicapacităii manageriale a fermierilor pentru valorificarea superioară a resurselor naturalelocale, îmbunătăirea standardelor de securitate a muncii, încurajarea iniiativelor demediu şi asigurarea condiiilor de igienă şi bunăstare a animalelor.

Aciunile preconizate vor avea în vedere schimbările posibile în mecanismele deaplicare a Politicii Agricole Comune a UE după 2013.

Orizont 2030. Obiectiv na ional: Adoptarea în totalitate a politicilor şi practicilor

comunitare în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului; finalizarea

restructură rii şi moderniză rii acestor sectoare şi a spa iului rural.

În această perioadă se va atinge un nivel înalt de competitivitate în sectorul agro-alimentar, care va deveni compatibil cu cel vest-european ca urmare a creării unorstructuri agricole viabile, modernizării economiei rurale, diversificării produciei şirealizării unor produse de calitate. România va recupera decalajele de productivitate însectorul agricol şi se va apropia de nivelul de dezvoltare a industriilor alimentare dinările europene cu tradiie. Se vor asigura integral normele de sigurană a alimentelor prinrespectarea cerinelor de eco-condiionalitate comunitare.

În urma aplicării programului multianual coerent în domeniul silviculturii, procentulde împădurire va ajunge, în anul 2030, la 34% din suprafaa ării, cu perspectiva să evolueze în continuare spre procentajul optim de 45%.



129

Măsurile ce urmează a fi întreprinse precum şi necesarul de finanare urmează a fistabilite în funcie de evaluarea rezultatelor obinute în perioada anterioară, pe baza unorstudii de specialitate care să ia în considerare diferite scenarii posibile, inclusiv volumulde investiii pe programe şi obiective.

3.3. Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI (AL-21)

Promovarea sistematică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile a început înRomânia încă din anul 2000 prin implementarea unor proiecte concrete la nivel localiniiate şi cofinanate de Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare – România încadrul Agendei Locale 21.

Acest proces a contribuit la întărirea capacităii administraiilor locale din zonele şilocalităile participante la program de a elabora şi aplica politici şi planuri concrete pentrupromovarea dezvoltării socio-economice durabile prin:

• Crearea unui cadru participativ, implicând toate categoriile de actori locali, înconturarea deciziilor privind dezvoltarea durabilă a comunităilor din care fac parte.Alături de autorităile locale, au fost antrenai reprezentani ai sectorului public, inclusivai unităilor descentralizate, ai antreprenoriatului privat, asociaiilor profesionale,instituiilor de învăământ sau cercetare, sindicatelor, organizaiilor neguvernamentale saualtor formaiuni ale societăii civile şi ai mijloacelor de comunicare în masă în structuricare şi-au păstrat funcionalitatea şi după încheierea fiecărui proiect.

• Dezvoltarea reelelor şi parteneriatelor locale, ceea ce a permis concentrarearesurselor şi valorificarea optimă a potenialului local. Acest rezultat a devenit posibilprin utilizarea mecanismului participativ, dar a implicat şi un sistem eficient decomunicare şi informare.

• Elaborarea a trei tipuri de instrumente principale menite să orienteze şi să promoveze o viziune realistă şi responsabilă asupra perspectivelor de dezvoltare în planlocal: (i) o strategie locală de dezvoltare durabilă care stabileşte obiectivele pe termenmediu şi lung; (ii) un plan de aciune cu priorităi şi paşi de urmat pe termen scurt şimediu pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, coninând o evaluare a costurilor,identificarea surselor de finanare şi a modalităilor de accesare a acestora şi (iii) un

portofoliu de proiecte considerate de întreaga comunitate drept priorităi pentruasigurarea dezvoltării durabile a localităii sau zonei.

• Construirea capacităii instituionale şi administrative la nivelul autorităilor localeşi societăii civile pentru promovarea dezvoltării durabile.

Programul Agenda Locală 21 a pornit iniial de la nivelul municipiilor medii-mari şi afost diversificat atât în sensul extinderii ariei de implementare la nivel jude ean cât şi prinrestrângerea anvergurii proiectului până la nivel de oraş sau comunitate rurală.



130

În perioada 2000-2003 a fost definitivată metodologia şi s-au elaborat primele seturide documente AL-21 pentru 9 municipii-pilot. Rezultatele acestei etape au fost apreciateatât la nivelul autorităilor şi comunităilor locale cât şi la nivel central guvernamental,mai ales prin prisma calităii contribuiilor rezultate din dezbaterile publice, de care s-ainut seama în definitivarea Planului Naional de Dezvoltare al României.

Ca urmare, Guvernul României a decis extinderea programului Agenda Locală 21 lanivel naional, cuprinzând peste 40 de noi localităi sau unităi teritoriale până la sfârşitulanului 2007. În acest sens s-a semnat o Convenie de colaborare între reprezentaniiGuvernului, Federaiei Autorităilor Locale din România şi Programului Naiunilor Unitepentru Dezvoltare prin Centrul Naional pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectele realizate în perioada 2003-2007 au inclus de această dată şi 6 judee şi 2 comune.

Programul a beneficiat de asistenă tehnică din partea unor experi ONU, UE şi aiInstitutului Internaional pentru Dezvoltare Durabilă (Canada), precum şi din partea unor

agenii de dezvoltare internaională din Europa şi America. Elaborarea strategiilor şi planurilor de dezvoltare durabilă a mobilizat în principal

expertiza locală, circa 2.000 de persoane fiind implicate în Comitetele Locale deCoordonare, Grupurile de lucru şi Oficiile locale AL-21. Pentru definitivarea seturilor dedocumente în toate aceste locaii au fost organizate 90 de dezbateri publice care au reunitpeste 10.000 de participani.

În cadrul a 6 sesiuni de pregătire pentru participanii la elaborarea, implementarea şimonitorizarea în continuare a setului de documente AL-21, având o tematică diversă,bazată pe evaluarea atentă a nevoilor de instruire şi pe cerinele specifice din teritoriu, aufost abordate, printre altele, teme precum principiile dezvoltării durabile, evaluarea

integrată de mediu, metodologia de identificare a proiectelor prioritare de interes local şide accesare a fondurilor UE şi altor surse de finanare. Au fost organizate două ForumuriNaionale şi 10 ateliere de lucru sau seminarii pentru diseminarea cunoştinelor despreconinutul programului AL-21 şi rezultatele obinute în fiecare etapă. Aceste aciuni,alături de practica efectivă a lucrului în echipă pentru realizarea AL-21, au contribuit la îmbunătăirea capacităii instituionale a autorităilor locale şi la conştientizarea societăiicivile pentru aplicarea preceptelor dezvoltării durabile pe plan local.

Portofoliile de proiecte agreate de toi factorii activi la nivel local şi considerate dreptprioritare cuprind peste 1.200 de propuneri care acoperă o mare varietate de domenii,mergând de la elemente de infrastructură urbană sau rurală, accesul la utilităile de bază sau regenerarea unor situri industriale abandonate până la iniierea unor aciuni pentruprotecia mediului şi conservarea biodiversităii sau pentru ocrotirea patrimoniului istoricşi cultural. Documentele finale adoptate în urma dezbaterilor publice au fost publicate înpeste 40.000 de exemplare, în limbile română şi engleză.

În acest fel se realizează o largă informare şi comunicare asupra rezultatelorprogramului AL-21 şi o emulaie constructivă din partea altor localităi de a participa laacest program. Totodată, investitorii români şi străini dispun de un instrument util pentrudeciziile lor de afaceri întrucât au certitudinea că proiectele incluse în portofoliileconvenite au sprijinul comunităilor locale.

Dezvoltare Durabila RO

Documents

Transcript of Dezvoltare Durabila RO