Dezvăluri din istoria secretă a manipulării: experimentele şi planurile criminale elaborate de Institutul Tavistock

 de Vlad Petreanu

 "Am văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat: Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a experimentatorului  şi s-a supus până la capăt." S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)

Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.   Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât

de largă. Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neagă existenţa sau le consideră irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravieţui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa "Time Perspective and Morale" cum au fost şi sunt utilizate astfel de mecanisme.  "Profilarea" creierelor – arma războiului psihologic  În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc „profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni. Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de „spălare a creierului” din lume - Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane. Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese şi-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de experiemente.  Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial. În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat Biroul de Servicii Strategice - OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri. În timpul războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie menţionat aici că fabricile de muniţii din

1

ambele tabere aparţineau bancherilor internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale distruse. Ideea care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populaţiei civile avea să se prăbuşească. Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company. Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur Travers Harris, supranumit şi „Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresda, în timpul căruia au fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii. Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de "Harris-Bombardierul" asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din

Sussex să înfiinţeze un al doilea centru de „spălare a creierului”, instituţie care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicaţii civile decât spre cele militare. Aşa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al „şocurilor viitorului”, titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen înfiinţate la Tavistock.  Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de „administrarea” lor, se urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai uşor de manipulat. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor - Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency - FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001. Crizele artificiale şi "şocurile viitorului"  „Şocurile viitorului”  sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleagă între variantele existente care i se par incerte. În urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună. „Şocurile viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca nişte "tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”. La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor încep să li se „ardă siguranţele” – sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut. 

2

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea "miracolului Beatles", de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi parte integrantă din procesul de „fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon. Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv şi dezbinator în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voinţe.” Ceea ce a început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei formaţii a generat un torent de droguri care şi la ora actuală, inundă lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de „noi idei” şi „noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei şi a muzicii. O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în „artă” şi „cultură”,

în timp ce cuvintele elaborate în contextul „muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi „cool”. „Violul mulţimilor” prin intermediul publicităţii şi al propagandei politice  Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său acesta ar fi spus:  "Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare." Pavlov a demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului original care crease condiţionarea, dar care fusese  asociat cu alţi stimuli. Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazează şi psihologia publicităţii. Prin intermediul publicităţii se urmăreşte influenţarea omului obişnuit – numit consumator, prin declanşarea unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i  se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiţionate abil ascunse. Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreşte mai mult să „frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conştient de aceasta şi, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.  Publicitatea, ca şi propaganda politică care se adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, utilizează două principii importante: prin repetiţia nesfârşită a aceloraşi sloganuri, imagini, sonorităţi ritmice obsedante se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa celui care a iniţiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază nici o motivaţie reală, ci sunt doar de factură emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului şi a maselor de oameni.  Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetăţean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt altceva decât reflexe condiţionate de diverse grade. Iată ce spune Serghei Ceahotin: „Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degrabă o descreştere a influenţei reale a colectivităţii asupra vieţii

3

publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor şi chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaştere mai mult sau mai puţin intuitivă a legilor psihologice şi pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicaţi de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o acţiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic. Altfel spus, aceştia sunt fără încetare violaţi psihic. E firesc ca, din când în când, să fie obligaţi să recurgă la manifestaţii zgomotoase, în care exploatează şi fac să se dezlănţuie forţele inerente mulţimilor.” Acest lucru - la care se referă Ceahotin în cartea sa „Violul mulţimilor prin propaganda politică” - se explică prin faptul că dacă un reflex condiţionat nu este „reîmprospătat” din când în când, el îşi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create "şocurile viitorului") care să determine reapariţia sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanţul cu care erau înainte legaţi aceşti „sclavi psihici” să se strângă şi mai tare. O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îşi formează doar

opinii superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.  Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice. Controlul social prin intermediul mass-media  Pavlov atribuia o importanţă extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiţionate. Influenţa propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin intermediul „actualităţilor” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile dorite. Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanţă deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate planurile. Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un „muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor şi instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor. El trebuie să poată provoca deliberat în mase reflexele condiţionate, să le inhibe pe unele şi să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni. Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseşte de presă. Printr-o informaţie mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate pe care ziaristul urmăreşte să le direcţioneze pentru a-şi atinge scopul. O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul „dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, discutând în punct şi contrapunct şi exprimându-şi sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor. Această practică, nouă la începutul anilor şaizeci, a devenit în prezent o metodă standard. Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

4

  În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecţie dintre experimentele programării mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a „sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numeşte „făurirea opiniei publice”. Aceasta este perla „olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale aflaţi la discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în special agenţiile de ştiri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puţin de două săptămâni. Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiţionare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul faţă de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA  ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele şi indivizii,

oricât de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede aceştia. Ea acoperă finanţele, domeniul apărării şi partidele politice de toate culorile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii). Oamenii sunt numiţi „grupuri-ţintă ale populaţiei”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistenţa acestora faţă de ceea ce apare la ştiri – care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil. În funcţie de rezultatele obţinute prin acest barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare şi manipulare adecvate abaterile grupurilor ţintă de la direcţia dorită. Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informaţi, dar nu-şi dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituţiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor). Ei nu sunt deci lăsaţi să îşi formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancţionaţi social. Şi la acest proces contribuie chiar informaţiile oferite de mass-media şi sondajele de opinie. Un asemenea proces de condiţionare este descris în termeni tehnici ca „mesajul care ajunge la organele de simţ ale persoanei care trebuie să fie influenţată”.  Totul face parte din elaboratul proces de influenţare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre experţii în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 şi patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfieşte să afirme în faţa studenţilor săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice. Ideea nu îi aparţine însă, ea a fost inspirată de cartea „Trend Report” a lui Daniel Naisbitt, scrisă la comanda Clubului de la Roma. În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300. Oamenii de ştiinţă angajaţi în procesul condiţionării sunt numiţi pompos „ingineri sociali”sau „savanţi ai noilor ştiinţe sociale” şi joacă un rol crucial şi deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim şi citim. Inginerii sociali de „şcoală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright şi Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiştilor noii ştiinţe de la Institutul Tavistock. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind conştiincioşi metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S. După cum ştim, OSS (Biroul de Servicii Strategice - Office of Strategic Services),  a fost predecesorul CIA şi s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heidrich. Guvernele Marii Britanii şi Statelor Unite au deci deja de mult pregătită maşinăria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistenţe slabe şi simbolice din partea omenirii. Această „maşinărie” funcţionează din 1946 şi fiecare an ce trece aduce noi şi noi

5

perfecţionări ale ei. De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiţionaţi să privească Germania şi Japonia ca pe nişte duşmani periculoşi, care trebuiau să fie opriţi cu orice preţ. Pe baza informaţiilor cu care fuseseră îndopaţi americanii erau convinşi că inamicii trebuiau într-adevăr să fie Germania şi Japonia, era modul cel mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic. Mai recent, am văzut cât de bine funcţionează procesul de condiţionare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiţionaţi să perceapă Irakul ca pe o ameninţare şi pe Saddam Hussein ca pe un duşman personal al Statelor Unite. Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două săptămâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului. La fel stau lucrurile acum cu asmuţirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip "şoc al viitorului". Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia. Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiţi prin manipulare şi programare par să nu înveţe nimic din ea. Ameninţarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertăţii individuale şi colective a omenirii. O dată cu apariţia Guvernului Mondial Unic şi a Noii Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acţiune, în scopul de a-i eradica omului din minte, trup şi suflet dorinţa de libertate. Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de elaborare, aplicate până acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval Bethseda şi închisoarea Vacaville din California. Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze. Totuşi dorul de libertate al fiecărei fiinţe umane este atât de mare, încât până în prezent, nici un sistem nu l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc în URSS, Marea Britanie şi SUA, pentru a toci şi amorţi dorinţa de libertate a fiinţei umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.  Bibliografie: 1.      John Coleman - The Conspirators Hierarchy: The Committee of Three Hundred 2.      Serghei Ceahotin – „Violul mulţimilor prin propaganda politică”, studiu de Mihnea Columbeanu, ed. Antet3.      N. Gueguen - Psychologie de la manipulation et de la soumission, Dunod, Paris, 20044.      Walter Lippmann – Public opinion, Hacrourt, Brace and Co., New York, 19225.      I.P. Pavlov – Les reflexes conditionnels, Felix Alcan, Paris, 19326.      B. Altemeyer  - Enemies of freedom. Understanding right-wing authoritarianism, Jossey-Bass, San Francisco, 19887.      S. Milgram  – Soumission a l'authorité, Calmann-Levy, Paris, 19748.      Stanley Hall – A Synthetic Genetic Study of Fear, American Journal of Psychology, 1914 Citiţi şi:Scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii Comitetul celor 300: dezvăluiri despre ierarhia conspiratorilor  Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor americani

 Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

 

de Alex Ionescu

6

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpite de extratereştrii. Industria hollywood-iană a exploatat la maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toate acestea există doar în filme”. Există civilizaţii extraterestre? Sunt acestea în contact cu Pământul? O scurtă incursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a poveştilor cu extratereştrii. De această dată, una care există nu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de diferite tipuri. „În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet”, explică  Swami Shivananda. Există anumite aspecte

care privesc toate fiinţele umane de pe acest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţi să gândească, aproape toţi, la fel. Un astfel de aspect este mişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este contactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţiile comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitate consensuală”. Aceasta nu reaprezintă întotdeauna adevărata realitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământului de-a lungul istoriei

 „Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocentric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publicată abia în 1543. În tratatul său, Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 şi 1600 au existat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii Catolice.

În vremurile respective Biserica Catolică nu putea admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui. Descoperirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului contrazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică. Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo

7

Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.

Istoria descoperirilor referitoare la mişcarea Pământului în sistemul solar reflectă, de fapt, istoria evoluţiei viziunii dominante pe care oamenii au avut-o referitor la acest lucru. A trebuit să treacă un număr mare de ani pentru ca fiinţa umană să ajungă la viziunea corectă asupra mişcării planetelor în sistemul solar. Oare cât timp va fi necesar pentru ca omenirea să ajungă şi apoi să accepte adevărul referitor la existenţa vieţii pe alte planete şi sisteme solare?

Dovezi ale faptului că există extratereştrii

În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţe şi nave extraterestre. Prin urmare, ideea că nu suntem singuri în univers a început să dobândească forţă. Există multe dovezi care susţin acest lucru:- numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp de noapte, chiar

înregistrări video de nave spaţiale (diferite de cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apărute în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinate de specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;- mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date coroborate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;- mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, în întreaga lume;- sute de cazuri de interferenţă electromagnetică exercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radiourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliţie, personal militar şi civili;- mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei nave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extraterestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;- sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori, despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;- multe evenimente cu martori în care fiinţe umane au fost luate la bordul OZN-urilor;- din rapoartele primite, aproximativ 10% din populaţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-uri;- numeroase documente ale Guvernului SUA indică faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost implicate în supravegherea Pământului mai multe decenii.

În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contactelor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican Curia) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţională  de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cu civilizaţii extraterestre. Balducci a spus că Vaticanul urmăreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Se pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.

Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk

În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat, în avanpremieră, filmul “ET - Extraterestrul” preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce filmul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg: “Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăpere care să ştie cât de adevărat este (fimul)”.

S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborări ale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre. Există teorii care explică prin această prismă experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk. Experimentul Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al doilea război mondial. În anul 1943, o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600

8

de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetători au descoperit o legătură  între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata americană cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. În cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.

Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri. Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea contacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în intenţiile ei. Unul din oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea. Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnologie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934. Cu toate că nu este vorba de extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar părea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa cărora

se convenise cu guvernul nostru.”

Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţiune pusă la cale de extratereştrii - grupul umanoid K, pentru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ. Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au trecut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de părere că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se realiza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul punerii în practică în conformitate cu rezultatele studiului. Experimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic. Pentru extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au participat la proiectul Montauk.

Contactele cu extratereştrii, păstrate sub tăcere

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunoscut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice, tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extraterestre identificate. Nu există însă declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste aspecte. Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac  să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?

Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbrăcate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă da, atunci de ce şi din partea cui?  

9

Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lăsaţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod logic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalează apariţia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor popoare  menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicate alegoric.

Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiu cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme în modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De asemenea el consideră că este o posibilitate foarte mare ca societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături cu grupul de extratereştrii de pe Orion.

Secretele ADN-ului şi evoluţia

Mergând în timp până la vremurile în care se menţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întrebare: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om începând să folosească uneltele? De unde ideea asta? Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitate există şi în

cazul maimuţelor... chiar şi acum”. Apare astfel ideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilă trecerea de la homo erectus la homo sapiens.

O descoperire importantă a fost realizată de curând de către un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project). Ei au observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră. Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic. Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut” este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.

Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal. Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman. Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”. Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că ...”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

 

Bibliografie:

- Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN, Brad Steiger, Alfred Bielek, Sherry Hanson Steiger, Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007- Proiectul Montauk - experimente în timp, de Preston B. Nichols, Peter Moon, Editura Daksha, 2000- Scientists find extraterrestrial genes in human DNA. Do civilizations of advanced human beings exist scattered in the galaxy?, John Stokes, articol apărut în cotidianul The Canadian, 8 ian. 2007

10

- Puterea gândului, Swami Shivananda, Editura Deceneu, 2000- www.stiintasitehnica.ro

11