Devierile comportamentale ale copiilor si combaterea lor

Precizari terminologice

Adaptarea reprezinta insasi conditia vietii. Ori de cate ori organismul este supus actiunii unor agenti stresanti (infectie, intoxicatie, emotie puternica, etc.), el isi mobilizeaza mecanismele de aparare pentru a face fata acestor agenti stresanti. Exista adaptare atunci cand organismul se transforma in functie de mediu. Cu viata psihica se intampla la fel. Asa cum organismul recurge la permanente schimburi cu mediul exterior pentru a mentine echilibrul interior, tot asa sistemul psihic uman nu-si poate asigura unitatea interna si armonia cu exteriorul, dacat daca dovedeste plasticitate comportamentala: pe de o parte sincronizare cu cerintele mediului, respectiv o modificare a comportamentului persoanei in functie de exigentele mediului socio-cultural (“acomodare”), iar pe de alta parte o transformare a conditiilor mediului in functie de scopurile personale (“asimilare”).Dezadaptarea desemneaza situatia opusa celei prezentate anterior, respectiv incapacitatea persoanei de a realiza, in mod echilibrat, procesele de “asimilare” si “acomodare”. Caracteristic persoanei dezadaptate este ignorarea cerintelor si exigentelor externe si supralicitarea dorintelor individuale. Poate fi si situatia inversa, prezenta mai mult in cazuri extreme, in care persoana este atat de nemultumita de ea insasi incat ignora orice dorinta, lasandu-se in “voia sortii’.Prin urmare, o persoana este cu atat mai bine adaptata, cu cat are schimburi mai frecvente si mai profunde cu cei din jur si cu factorii ambientali.Din perspectiva juridica, adaptarea presupune concordanta dintre cerintele si normele sociale pe de o parte, si conduitele si atitudinile individului, pe de alta parte. Individul trebuie sa se supuna normelor sociale. Normele sociale iau forma unor reguli de conduita, recunoscute si acceptate de colectivitatile umane. Norma contine si idea de sanctiune in cazul incalcarii ei. Conduita dezadaptata este acea atitudine care se abate de la normele acceptate in interiorul unui grup, al unei institutii sau al societatii, fapt care duce la conflicte intre individul respectiv si membrii colectivitatii careia ii apartine. Delicventa este o forma mai grava a fenomenului de devianta, ea reprezantand o fapta cu un caracter socialmente periculos, prevazut de legea penala, savarsita cu vinovatie.Dezadaptarea scolara poate fi considerate ca un aspect al dezadaptarii sociale. Adaptarea scolara consta in ajustarea reciproca a procesului de educatie, pe de o parte, si a caracteristicilor de personalitate ale elevului, pe de alta parte. Un elev este adaptat atunci cand realizeaza, in egala masura, adaptarea pedagogica si adaptarea relationala.Adaptarea pedagogica desemneaza raspunsul adecvat al elevului la exigentele de ordin instructiv. In evaluarea adaptarii pedagogice trebuie luati in vedere indicatori referitori la: gradul de operationalizare a cunostintelor insusite, nivelul de dezvoltare a aptitudinilor, discordanta dintre nivelul de performanta si nivelul de aspiratie, experienta subiectiva a esecului la invatatura.Adaptarea relationala se refera la capacitatea elevului de a relationa cu profesorii si cu ceilalti elevi, de a interioriza normele scolare si valorile sociale acceptate.

Forme ale inadaptarii scolare si factorii care le explica

Inadaptarea comportamentala a unor elevi vizeaza, in pricipal, tulburarile relationale ale

1

acestora cu parintii, profesorii, colegii si incalcarea regulilor colectivitatii scolare si extrascolare. Este vorba de modificari comportamentale mai putin grave, dar suparatoare, de tipul: minciuna, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, refuzul de a saluta, bruscarea fetelor de catre baieti, cat si abateri grave: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau talharie, consumul curent de alcool sau droguri, etc. Profesorii se confrunta de obicei cu tulburari de conduita mai usoare, dar destul de frecvente sunt in ultimul timp si abaterile severe, care cer mult timp si efort pentru a fi eradicate.Abaterile acestea rezulta din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante.Cauzele individuale atrag atentia asupra unor determinari ereditare sau a formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tanarului sub influenta unor factori de mediu negative, ce duce la orientari antisociale.Cauzele sociale vizeaza influentele nocive ale situatiilor concrete de viata in care s-a aflat tanarul inainte de comiterea conduitei deviante.Conditiile favorizante cuprind acele imprejurari si situatii care faciliteaza comiterea delictului. Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa la o singura conditie fundamentala, ci presupune un complex de conditi, de actiuni. Desigur, este greu de apreciat ponderea acestor factori individuali, sociali si favorizanti in determinarea si dezvoltarea conduitei deviante.

A. Factorii individuali tin de capacitatea fiecarui elev de a reactiona; astfel unii elevi au o capacitate mai mare de adaptabilitate (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdictiilor, de toleranta la frustrare), iar altii mai redusa ( sunt mai rigizi, mai intoleranti, mai putin permisivi in raport cu ceilalti). Factorii individuali pot fi grupati in doua categorii:1. Factori constitutionali, dependenti de zestre ereditara si de structura neuro-psihica a copilului ( ex. debilitate mintala, hiperemotivitate, autism, tendinte agresive, etc.)2. Unele particularitati ale personalitatii in formare ( ex. diferite tulburari de caracter sau atitudini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului).

1. Determinarile ereditare nu trebuie sa duca la exagerari de genul “inadaptat prin nastere”. Factorii ereditari actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potentialitati ereditare.a). Deficientele intelectuale: intarzierile mintale reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales cand nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu.b). Modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei: dintre acestea mentionam: toleranta foarte scazuta la frustrare, o pronuntata labilitate afectiva, un potential agresiv ridicat, indiferenta afectiva (absenta emotiilor altruiste si simpatetice).- Sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort in raport cu aspiratia care nu a fost satisfacuta. Oamenii au praguri diferite de rezistenta la frustrare. Elevii “problema” sunt de obicei persone egoiste, dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, cred ca au numai drepturi, nu si indatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repros ii face pe acesti elevi sa recurga la alte cai decat cele legale.- Labilitatea afectiva se manifesta prin: reactii imprevizibile (datorate insuficientei

2

dezvoltari a autocontrolului afectiv), lipsa unei autonomii afective.- Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiva si de o structura dizarmonica de personalitate, sta la originea multor devieri de comportament.

2. In numeroase cazuri, delicventa juvenila este precedata de tulburari de caracter, care apoi, prin cronicizare, s-au fixat in structura caracterului respectivilor minori. Un copil caracterial ( cu “caracter rau”) se prezinta adesea ca un inadaptat, ca un sociopat, deoarece el nu reuseste sa realizeze relatii armonioase intre el si mediul social ( datorita educatiei primite si a experientelor de viata dureroase).

B. Factorii externi: motivatia elevului pentru invatare, atitudinea sa fata de scoala sunt in relatie stransa cu realitatea psiho-pedagogica din scoala, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitatilor scolare impuse de profesori sau parinti.

1. Factorii psiho-pedagogici de ordin familial: familia constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri si tensiuni existente in mediul familial vor genera in constiinta copilului indoieli, reticente sau reactii neadaptative. Dintre acesti factori familiali care pot genera tulburari comportamentale mentionam:a). Deficite de climat familial si de structura familiala: familia reprezinta un soi de personaliatate colectiva. Exista familii reprimatoare, care inabusa spiritul de independenta al copilului, si familii liberale, care dezvolta initiativele acestuia. Deasemenea, sunt familii integrate social, sigure pe ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate sociala, si familii la limita integrarii, nesigure, inchistate. Sunt familii active, interesate de afirmare, de a lupta cu greutatile, de a se impune, in sensul bun al cuvantului, ce incurajeaza formarea la copii a dinamismului, a increderii in sine, a motivatiei muncii, si familii pasive, indiferente, indolente, ce genereaza sentimentul de esec, de neincredere in viata, de descurajare.Parintii formeaza miezul grupului familial. Absenta temporara a unuia dintre parinti, decesul unuia sau ambilor parinti au un rasunet asupra echilibrului psihic al copilului.In familia adoptive, intreaga afectiune si grija se indreapta asupra acestui copil  (de obicei unic); saturat si plictisit de atatea atentii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistente fata de greutati, fata de efort.In familiile disociate, cei doi parinti despartiti revendica copilul, fiecare dintre ei incercand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt. Acesti copii isi dau seama de prabusirea sigurantei vietii lor de familie, devin blazati si neincrezatori in oameni.In cazul copiilor orfani, in grija asistentei publice, lipsa mediului afectiv familial ii face mai depresivi, descurajati, aflati in permanenta cautare a afectivitatii, intelegerii celor din jur.Familiile reconstituite din persoane divortate, vin de obicei cu principii de educatie diferite, ce favorizeaza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte sau tensiuni fie intre parinti, fie intre parinti si copii.

3