Deter Min Area Parametrilor Fizico-Chimici Ale Apelor

5/13/2018 Deter Min Area Parametrilor Fizico-Chimici Ale Apelor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/deter-min-area-parametrilor-fizico-chimici-ale-apelor

LUCRARE DE LABORATOR DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICO-CHIMICI ALE APELOR

1. Parametrii generali şi organoleptici de calitate a apelor

1.1. Determinarea transparenţei apelor

Transparenţa apelor este determinată de culoarea lor şi deturbiditate.Transparenţa apelor poate fi determinată calitativ şi cantitativ.

a) Determinarea calitativă a transparenţei probei de apăDeterminarea calitativă a probei de apă să efectuiează într-o eprubetă, în care se

toarnă 10 ml de apă proaspătă care a fost în prealabil agitată. Proba de apă sesituează pe fonul întunecat . Uitîndu-se din sus, se determină gradul detransparenţă. Pentru indicarea gradului de transparenţă se foloseşte următorul

nomenclator:1). Apa transparentă2). Apa cu opalescenţă slabă3). Apa cu opalescenţă medie4). Apa puţin tulbure5). Apa tulbure6). Apa foarte tulbure

b) Determinarea cantitativă a transparenţei probei de apăDeterminarea cantitativă se efectuiează cu ajutorul cilindrului cu suport din

sticlă. Cilindrul trebuie să fie gradat în cm sau mm. Parametrul ce se studiază cuajutorul acestei metode reprezintă înalţimea stratului de apă prin care se poateidentifica textul scris pe o hîrtie albă cu demensiunile şi conţinut determinate.Această metodă oferă rezultatele aproximative.

Materialele şi utilajul necesar:

- cilindrul gradat în cm sau mm din sticlă cu o înalţime de 30-50 cm;- hîrtie albă cu un text care are înalţimea literilor de 3,5 mm.Mersul determinării Cercetările se efectuează într-un loc sau încăpere bine iluminată,dar nu sub acţiunea directă a sursei de lumină. Cilindrul se instalează asupra textului la o înălţime de 4 cm şi în else toarnă cu precauţie proba de apă analizată şi amestecată pînă cînd textul,care se priveşte prin strat de apă, devine greu de înţeles.

Transparenţa după text se măsoară în cm stratului de apă cu o precizie de 0,5 cm.

1



Măsurările se efectuiează de trei ori şi rezultatul final se considerăo valoare medie ale măsurărilor.

1.2. Determinarea culorii

Apele naturale nepoluate sînt aproape lipsite de culoare. Coloraţia lor este în

mare parte determinată de prezenţa substanţelor humice şi a compuşilor de fier. Încazul poluării cu apele uzate, apele obţin coloraţia nespecifică ale lor. Determinareaculorii apei ce conţine o cantitate mare de substanţe suspendate se efectuiează dupăce proba se filtrează sau stă în repaos nu mai mult de 2 ore.

Utilajul neceasar: - cilindrul din sticlă plat, gradat în cm,- proba de apă.

Mersul determinării Cilindrul se instalează pe o hîrtie albă şi se umple cu un strat de apă de 10cm. Determinarea culorii se efectuieză vizual la iluminare suficientă dar dispersă. Concluziile se notează în registru cu indicaţia nuanţei şi intensităţiicoloraţiei (slabă sau pronunţată). În cilindru se toarnă o cantitate de probă cu înalţime de 10 sau20 cm. În calitate de control se ia aceeaşi cantitate de apă distilată, care setoarnă în alt cilindru care se pune alături.

Ambele vase se studiază prin stratul de apă de sus. În cazulcoloraţiei pronunţate a probei de apă cercetate în ea se adaugă apă distilată pînăcînd culoarea apei în cilindrul cu proba nu se apropie după culoare de probă decontrol. În registrul se notează înalţimea stratului la care culoare probeieste aceeaşi cu culoarea apei distilate. Raportul dintre înalţimea stratului de apăcercetată şi apă distilată indică gradul de diluţie a apei şi decîte ori apacercetată depăşeşte norma după coloraţie.

Notă: în cazul surselor de apă potabilă coloraţia probei nu trebuie să fiedepistată în stratul de apă de 20 cm; iar în cazul utilizării apelor în calitate de surse

de recriere – de 10 cm.

1.3. Determinarea mirosului apei

Mirosul apei depinde de prezenţa în ea a substanţelor mirositoare volatile, carenimeresc în ea prin căile naturale şi antropogene. Mirosul apelor de suprafaţă şi ale

celor subterane este influenţat de prezenţa în ele a substanţelor organice.Mirosul apelor potabile este detrminat de proprietăţile lor, proceseletehnologice şi procedeele de potabilizare. De exemplu, apa ce conţine fenolii, dupăclorinare la staţiile de potabilizare capătă un miros neplăcut de fenolii cloruraţi,

2



care se determină organoleptic în cazul conţinutului de 2,4-difenoli în cantităţi de0,002 mg/l.

Determinarea mirosului se bazează pe cercetările organoleptice ale mirosului şiintensităţii lui în probele de apă la temperaturile de 200C şi 600C.

Utilajul necesar:

- colbe conice cu gîtul larg cu un volum de 500 ml,- cilindrul gradat cu capacitate de 250 ml,- baie de apă,- termometru de laborator cu gradaţie de la 0 pînă la 600C.

Mersul determinării În colbă conică se toarnă 250 ml de apă de cercetat la 200C, apoi colba se

închide cu un dop şi se agită în poziţie verticală. Dopul se deschide şi se determină caracterul şi intensitatea mirosului de

apă. După aceasta colba se închide cu dopul şi se încălzeşte pînă la 60 0C la baiede apă, după ce conţinutul ei se amestecă prin agitare şi se deschide dopul.

Urmează determinarea organoleptică a mirosului şi intensităţii lui.Concluziile se notează în registru în formă liberă.

După particularităţile specifice mirosurile pot fi împărţite în două grupe de bază:1. Mirosurile de provienenţă naturală (de la organismele vii şi moarte ce trăiesc în

apă, influenţa solurilor, etc.). Aceste mirosuri se impart în mirosul pămîntos,

putred, cu miros greu (alterat), ierbos, de mucegai, de turbă, etc.

2. Mirosurile de natură artificială (de la deversările de la intreprinderile industriale, prelucrarea apelor cu reagenţii chimici, etc.). Se deosebesc mirosurile declorfenol, acetonă, alcool, oţet, benzină, clor, etc.

Intensitatea mirosurilor se estimează la temperaturile de 200C şi 600C după oscară de 6 baluri conform tabelului ce urmează.

Intensitatea mirosului apei

Balul Intensitateamirosului

Caracteristica calitativă

1 Lipseşte Lipsa mirosului care poate fi perceptibil2 Foarte slab Mirosul care poate fi simţit numai în

condiţii de laborator 3 Slab Mirosul este simţit foarte neînsemnat, dar

nu atrage atenţia consumătorului4 Simţitor Mirosul este uşor depistat şi provoacă o

atenţie deosebită la consumul apei cercetate5 Pronunţat Mirosul care de o dată atrage atenţa

consumătorului şi care face apa inutilizabilă

3



6 Foarte puternic Mirosul este atît de pronunţat că apa devineinepuizabilă

1.4.Determinarea pH-ului apei

Conţinutul ionilor de hidrogen în apele naturale este condiţionat în mare parte

de raportul cantitativ dintre diverse forme ale acidului carbonic:CO2 + H20 ⇔H+ + HCO3- ⇔2 H+ + CO3

2- .Pentru apele de suprafaţă, care de regulă conţin cantităţi neînsemnate de CO2, suntcaracteristice valorile bazice ale pH-ului. Schimbarea pH-ului este condiţionată de procese de fotosinteză (la consumarea CO2 de către plantele acvatice se eliminăionii ОН-). Sursele ionilor de hidrogen servesc substanţele humice şi acizii humici,care pătrund în ape împreună cu soluri. În apele de suprafaţă pH-ul variază între 6,5 – 8,5; precipitaţiile atmosferice au pH-ul 4,6 – 6,1; apele din mlaştini – 5,5-6,0;

apele marine – 7,9-8,3. Iarna pH-ul apelor este mai acid (6,8 – 7,4), iar vara – mai bazic (7,4 – 8,2), ceea ce este legat de cantităţi diferite de oxigen dizolvat şi bioxidul de carbon în ape la diferite anotimpuri.

De valorile pH-ului apelor depinde intensitatea proceselor chimice şi biologice, ce se desfăşoară în ecosistemele acvatice, existenţa şi dezvoltarea plantelor acvatice, stabilitatea şi capacitatea de migraţie a elementelor în apă,acumularea formelor patogene etc.

Toate apele pot fi clasificate în şapte grupe de bază, în dependenţă devalorile pH-ului.

Grupele apelor naturale în dependenţă de valorile рН-ului

Grupa рН Notă

Apele puternic acide <3 Rezultatul hidrolizei sărurilor metalelor grele(apele din mine şi puţuri)Apele acide 3–5 Pătrunderea în ape a acizilor humici şi fulvici,

precum şi a altor acizi ca rezultatuldescompunerii substanţelor organice

Apele slab acide 5–6,5 Prezenţa acizilor humici în soluri şi apele dinmlaştini

Apele neutre 6,5–7,5 Prezenţa în ape Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2

Apele slab alcaline 7,5–8,5 Prezenţa în ape Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2

Apele alcaline 8,5–9,5 prezenţa Na2CO3 sau NaHCO3

Apele puternic alcaline 9,5 Prezenţa Na2CO3 sau NaHCO3

4



pH-ul apelor naturale este cuprins între 6,5 – 8 şi abaterea de la acestevalori dând indicaţii asupra poluării cu compuşi anorganici sau organici.Concentraţia ionilor de hidrogen din apă, reprezintă un factor important caredetermină capacitatea de reactivitate a apei, agresivitatea acesteia, capacitateaapei de a constitui medii pentru dezvoltarea diferitelor organisme etc.

Aparate şi reactivi:- pahare chimice de 100-150 ml,- potenţiometru (рН-metru),- proba de apă.

Mersul lucrării: Proba de apă se introduce în păhar chimicde 100-150 ml Se introduce în ea electrozii în aşa mod ca ei să fie introduşi

completamente în apă. Peste 0,5-1min se citesc valorile рН-ului, ce corespund valorii pH-ului apei

cercetate.

2. Parametrii chimici de calitate a apelor

2.1. Determinarea alcalinităţii apei Alcalinitatea este datorată prezenţei în apă a hidroxizilor, carbonaţilor şi

bicarbonaţilor. Ocaziţional, la aceşti componenţi se pot adăuga boraţi, fosfaţi etc.Alcalinitatea datorată bazelor libere şi carbonaţilor, determinată în prezenţa

fenolftaleinei, constituie alcalinitatea permanentă.

Alcalinitatea datorată tuturor componenţilor menţionaţi, determinată în prezenţa metiloranjului, constituie alcalinitatea totală.

Principiul metodeiAlcalinitatea se determină prin titrare cu soluţie HCl.

Reactivi:- soluţie HCl, 0,1N- soluţie alcoolică de fenolftaleină- soluţie de metiloranj

Modul de lucru:

a) Determinarea alcalinităţii permanente (AP)

5



Într-un balon să ea 100 ml apă de analizat şi se adaugă 1-2 picături de soluţie fenolftaleină pînă la apariţia coloraţiei roz.

Se titrează încet cu soluţia de HCl sub agitare uniformă, pînă ladecolorare.b) Determinarea alcalinităţii totale

Într-un balon să ea 100 ml apă de analizat şi se adaugă 1-2 picături de soluţie metilorahj.

Se titrează încet cu soluţia de HCl sub agitare uniformă, pînă la schimbarea culorii în galben-portocaliu.

Calculul rezultatelor

Alcalinitatea se exprimă în mg-ech/dm3 (sau ml soluţie HCl 0,1N

consumaţi la o probă de100 ml de apă).

AP = P·N·1000/V,unde:P – volumul soluţiei HCl consumat la titrarea în prezenţă de fenolftaleină, ml; N – concentraţia soluţiei de HCl;V – volumul probei de apă, ml (100 ml).

AT = T·N·1000/V,unde:T – volumul soluţiei HCl consumat la titrarea în prezenţă de metiloranj, ml; N – concentraţia soluţiei de HCl;V – volumul probei de apă, ml (100 ml).

Interpretarea rezultatelor:

Considerînd că alcalinitatea este datorată numai hidroxizilor, carbonaţilor

şi bicarbonaţilor, iar prezenţa concomitentă a hidroxizilor şi a bicarbonaţilor esteincompatibilă, se pot întîlni următoarele situaţii:

a) P = 0.Aceasta situaţie este posibilă pentru apele naturale al căror pH este mai micde 8,3. La adăugarea fenolftaleinei, proba rămîne incoloră, iar alcalinitateaeste determinată numai de bicarbonaţi. În acest caz cantitatea de HCO3

-

poate fi calculată cu ajutorul relaţiei:

HCO3-(mg/dm3) = T· N·10·61,unde 61 – masa molară a echivalentului ionului HCO3

-.

b) P = T.6



În acest caz alcalinitatea este datorată prezenţei numai a hidroxizilor.Atunci poate fi calculată concentraţia ionilor OH-:

OH-(mg/dm3) = P· N·10·17,unde 17 – masa molară a echivalentului ionului OH-.

c) Dacă alcalinitatea este determinată numai de prezenţa carbonaţilor, atunci

T = 2P sau P = T/2.Atunci poate fi calculată concentraţia ionilor CO32-:

CO32-(mg/dm3) = P· N·10·60 = T· N·10·30,

unde 60 – masa molară a echivalentului ionului CO32-.

d) Dacă P > T/2,alcalinitatea este datoratăhidroxizilor şi carbonaţilor. Ca urmare, P vacorespunde reacţiilor:

OH- + HCl →Cl- + H2OCO3

2- + HCl →Cl- + HCO3-

iar cu T ml de HCl se vor desfăşura reacţiile: OH- + HCl →Cl- + H2O

CO32- + 2HCl →2Cl- + H2CO3

În acest caz conţinutul de carbonaţi va fi:CO3

2-(mg/dm3) = 2(T-P)·N·10·30,iar cel de hiroxid va rezulta din relaţia:

OH-(mg/dm3) =(2P-T)· N·10·17.

e) Dacă P<T/2,alcalinitatea este dată de carbonaţi şi bicarbonaţi. Atunci P va corespundereacţiei:

CO32- + 2HCl →2Cl- + HCO3

-

iar T reacţiilor:CO3

2- + 2HCl →2Cl- + H2CO3

HCO3- + HCl →Cl- + H2CO3.

Conţinutul celor doi componenţi se va calcula astfel:

CO32-

(mg/dm3

) = P·N·10·60,HCO3-(mg/dm3) = (T-2P)·N·10·61.

2.2. Determinarea acidităţii apei

Aciditatea reprezintă un parametru care determină conţnutul în probă deapă a substanţelor care interacţionează uşor cu bazele tari (hidroxizii de Na şi K).

Cantitatea de bază ce interacţionează cu proba de apă determină aciditatea totală aapei.Aciditatea apei de regulă depinde în cea mai mare parte de conţinutul în

ea a bioxidului de carbon dizolvat. O parte de aciditate poate fi determinată de

7



prezenţa în apă a acizilor humice şi fulvice. În toate aceste cazuri pH-ul apelor nueste mai mic decît 4,5.

Unele ape reziduale conţin acizii liberi sau sărurile lor în cantităţile mari – în acest caz valorile pH-ului apelor pot fi mai mici decît 4,5. Aciditate carecoboară pH-ul apelor sub valorile de pH 4,5, se numeşte aciditate liberă.

Aciditatea apei se determină cu ajutorul titrării probei cu o soluţie de

bază tare. Cantitatea de soluţie care a mers la titrarea probei de apă pînă laatingerea ei valorii pH de 4,5 corespunde acidităţii libere. Cantitate de bază atrecare a mers la titrarea probei pînă la atingerea ei valorii pH de 8,3 corespundeacidităţii totale. Dacă pH-ul probei de apă este mai mare decît 8,3, atunci aciditateaapei de analizat este egală cu zero. Aciditatea liberă şi totală se exprimă în mg-ech/l.

Utilajul necesar:- biuretă cu un volum de 50 ml şi cu precizie de 0,1 ml;- colbe conice de 200 ml, colbe cotate de 1 l.

Reagenţii necesari:- Fixanalul de NaOH (0,1N);- Indicatorul metiloranj (soluţie de 0,005%).- Fenolftaleină, soluţie de 0,5%.

Mersul determinării Pentru determinarea acidităţii libere la 100 ml de probă se adaugă 2

picături de metiloranj şi se titrează pe fonul alb cu soluţie de NaOH 0,1N pînăla apariţia culorii galbene.

Pentru determinarea acidităţii totale la 100 ml de probă se adaugă 3 picături de fenolftaleină şi se titrează pe fonul alb cu soluţie de NaOH 0,1N pînă la apariţia culorii roz la indicator.

Calcule necesare:a · 0,1 · 1 000 100 · a

m = V = 100 = a,b · 0,1 · 1 000 100 · b

p = V = 100 = b, unde:m – este aciditate liberă, în mg-ech/l;a – volumul soluţiei de NaOH 0,1N care a mers la titrarea probei cu

metiloranj, ml;V – este volumul probei luate pentru titrare, în ml; p – este aciditate totală, în mg-ech/l;

b–volumul soluţiei de NaOH 0,1N care a mers la titrarea probei cufenolftaleină, ml; Notă: aciditatea apei poate fi determinată cu ajutorul indicatorului

universal.

8



În concluzie se indică toate rezulattele obţinute şi conclutiile făcutereferitor la calitatea probei de apă analizată.

2.3. Duritatea totală a apelor naturale

Duritatea este o proprietate a apelor naturale cauzată de prezenţa în ele asărurilor solubile de calciu şi magneziu. Duritatea, cauzată de prezenţa sărurilor decalciu se numeşte duritate de calciu, iar duritatea cauzată de prezenţa sărurilor demagneziu – duritate de magneziu. Conţinutul sumar al acestor ioni reprezintăduritate totală. Duritatea totală poate fi carbonică, condiţionată de prezenţahidrogenocarbonaţilor de calciu şi magneziu şi necarbonică în cazul prezenţei înapă a sărurilor de calciu şi magneziu cu acizi tari (cel mai frecvent, cu acidulsulfuric). Dat fiind că la fierbere hidrogenocarbonaţii solubili trec în carbonaţiiinsolubili, care precipită, duritatea carbonică se numeşte duritate temporară.Duritatea rămasă după fierbere, se numeşte duritate permanentă.

Duritatea apelor naturale se exprimă în mg-ech/l şi variază în limitelelargi. În dependenţă de valoarea durităţii, apele se clasifică astfel:

Tipul de ape Duritatea apelor în limitele, mg-ech/lApe moi < 4Ape cu duritate medie 4 – 8Ape dure 8 – 12Ape foarte dure > 12

În apele hidrogenocarbonate duritatea temporară reprezintă 80% din duritatetotală. De cele mai multe ori predomină duritatea de calciu, iar duritatea demagneziu poate atihge 60% în apele cu mineralizare înaltă.

Pentru apele de suprafaţă se observă oscilaţii sezoniere ale durităţii. Valorilemaximale se observă la sfîrşit de iarnă şi minimale – în perioada revărsării apelor de primăvară. Duritatea apelor subterane variază puţin.

Duritatea apelor potabile influenţează şi asupra sănătăţii umane. Este constatatădependenţa inversă dintre duritatea apelor şi patologiile sistemului cardiovascular:

cu cît duritatea apei potabile este mai redusă, cu atît mai puternic omul este supus pericolului îmbolnăvirii. Există date ce denotă fenomenul predispuneriiorganismului uman la bolile de rinichi. Consumul apei cu duritatea mai înaltă de 15mg-ech/l poate provoca asemenea maladii ca osteoartroza şi osteoparezele. Apamoale, la fel ca şi apa dură, are o influenţă negativă asupra circuitului de substanţeminerale în organism şi contribuie la depunerea sărurilor. Apa moale cu o duritatemai mică de 1,5 mg-ech/l contribuie la îmbolnăviri din cauză că aceasta dizolvăuşor aşa metale grele cu proprietăţi toxice cum sunt: cadmiul, cobaltul, cuprul,

nichelul, cromul, manganul.Savanţii consideră că pentru activitatea vitală normală a organismului umanduritatea apelor potabile trebuie să fie cuprinsă în limitele 1,5 – 7,0 mg-ech/l. Un

9



calcul simplu demonstrează că la o duritate de 1 mg-ech/l apa conţine 20 mg/lcalciu şi 12,16 mg/l magneziu.

Apa foarte dură sau execiv de moale este inutilizabilă nu numai pentru potabilizare, dar şi pentru deservire tehnică. Săpinul în apa dură nu face spumă,transformă spălatul rufelor într-o procedură dificilă şi îndelungată, îngreuneazăfierberea legumelor, conduce la apariţia calcarului pe vase şi în sistemele de

apeducte. Un strat oricît de mic de calcar, depus la fierbere, conduce la pierderimari de căldură şi la un consumul suplimentar de combustibil. Particulele mici decalcar sînt nu numai impurităţi mecanice, dar devin şi componenţi activi ai apelor naturale. Ele deteriorează garniturile, contribuind la defectarea aparatelor de uzcasnic. Potrivit statisticii savanţilor americani, la o grosime de 1,5 mm de calcar conductibilitatea termică scade cu 15%, la o grosime de 7 mm conductibilitateascade cu 40%, iar la o grosime de 10 mm schimbul de căldură se reduce cu 50%.

Apa moale contribuie la coroziunea apeductelor din cauza solubilităţii parţiale a materialelor din care sînt construite utilajele.

Metodele de dedurizare a apei se bazează pe precipitarea sărurilor insolubile de calciu şi magneziu prin metode termice şi chimice şi utilizareaschimbătorilor de ioni.

Metodele de determinare a durităţiiDuritatea totală de obicei se determină prin titrare complexometrică. În

dependenţă de indicatorul folosit poate fi determinată duritatea totală cu cromogennegru drept indicator, eriocrom negru sau succesiv duritatea de calciu (cu ajutorul

murexidului) şi de magneziu (cu eriocrom negru T), sau diferenţa lor.Pentru determinarea durităţii totale proba de apă se titrează cu soluţie de

complexon III în mediul bazic în prezenţa de negru de eriocrom T drept indicator.Complexonul III este sarea disodică a acidului etile-diamino-tetraacetic (EDTA). Întimpul determinărilor se menţine pH=10 cu ajutorul soluţiei tampon.

Modul de lucru se introduce 50 ml de apă de analizat într-un balon conic;

se adaugă 5 ml soluţie tampon; se adaugă cîteva cristale de indicator (negru de eriocrom T); soluţia se agită şi se titrează cu complexonul III (0,05N) pînă cînd culoarea

soluţiei trece de la roşu la albastru. Titrarea se efectuiează încet, mai alesla etapa finală.

Calcule

Duritatea totală (Htot) în mg-ech/l se poate calcula folosind relaţia:

Htot=(N*n*1000)/V, unde

10



N – este normalitatea soluţiei de complexon III;n – este volumul soluţiei de compexon III (ml);V – este volumul probei de analizat (ml).

În concluzie se notează duritatea determinată şi se apreciază calitatea probei deapă după acest indice.

2.4. Determinarea conţinutului ionilor de calciu şi magneziu

În apele rîurilor conţinutul de Ca2+ rareori depăşeşte valorile de 1 g/l, pe cînd înapele subterane poate atinge valori de zeci de grame într-un litru. Conţinutul deCa2+ ajunge uneori în rîuri la 600 mg/l, dar în ape foarte sărate poate atinge 75000mg/l. El nu afectează sănătatea dar prin duritatea crescută poate afecta conductele,spălatul, poate afecta gustul alimentelor de exemplu ceaiul, cafeaua etc.

Conţinutul ionilor de calciu în apele de suprafaţă reprezintă variaţiisezoniere. În perioadele cînd mineralizarea apelor scade, conţinutul de calciu în apăcreşte datorită levigării sărurilor solubile de calciu din stratul superficial alsolurilor.

Concentraţia limită admisibilă a ionilor de calciu pentru apele potabile este

de 180mg/l.

Calciu este strict necesar organismului uman si se contine in singe, muschi,oasele. Cea mai mare cantitate de calciu o contin oasele omului. Cantitatea zilnicade calciu necesara unui om matur este de 0,6-0,8 g. Cantitatea insuficienta de calciuin organism deregleaza procesele de coagulare a singelui, agraveaza rahitismul,

provoaca schimbari in sistemul cardiovascular. In cazul cantitatilor mari de calciuin organism se micsoreaza permeabilitatea celulara si ca rezultat poate apareahipotonia, iar atunci cind cantitatea de calciu este foarte mica, permeabilitateacelulelor devine foarte mare, fapt ce provoaca hipertensiunea.

Magneziu după proprietăţile sale este asemănător cu ionii de calciu, clarcullui este destul de mare, dar el nu participă aşa de activ ca calciu în procese biologice. De aceea, conţinutul ionuilor de magneziu în apele naturale este mai mic

în comparaţie cu ionii de calciu. Concentraţia ionilor de magneziu ajunge uneori înunele rîuri la mai multe sute mg/l, în apa mării sunt peste 1000 mg/l, în ape foartesărate poate atinge 57000 mg/l.

Concentraţia limită admisibilă a ionilor de magneziu în apele potabile este

de 40 mg/l.

Magneziu se contine in fiecare celula a corpului uman. In timp de 24 de oreomul are nevoie de 500 mg de magneziu. In cazurile deficitului de magneziu in

organism creste riscul de morbiditate brusca a pruncilor si a crizelor hipertonice.Cantitatea sporita de magneziu in organism are o influenta negativa asuprasistemului nervos.

11



Calciul şi magneziul se combină cu bicarbonatul, carbonatul, sulfatul şisilicea şi se depun ca "piatră" aderentă în boilere, calorifere şi altele. În plus, ioniide calciu şi magneziu se combină cu acizii graşi din săpunuri şi reduc puterea despălare ale acestora, fiind necesare cantităţi mult mai mari de săpun pentru a facespumă şi a spăla.

PARTEA PRACTICĂ Metoda de determinare a ionilor de Ca2+ este cea titrimetrică cu complexon

III. Metoda poate fi utilizată la analiza apelor în care concenrtaţia ionilor de calciudepăşeşte 0,5 mgCa2+/l.

Determinarea durităţii, ionilor de calciu şi de magneziu sunt strîns legateîntre ele deoarece duritatea reprezintă suma ionilor de calciu şi magneziu. Dupădeterminarea durităţii, se determină conţinutul ionilor de calciu.

Conţinutul ionilor de magneziu poate să nu fie determinat experimental cicalculat ca diferenţă între duritate şi conţinutul ionilor de calciu.

Principiul metodei Metoda se bazează pe capacitatea ionilor de calciu de a forma cu

complexon III în mediul bazic (pH 12-13) un compus stabil de tipul :

Na2H2 R + Ca2+ = Na2CaR + 2H+

Determinarea se efectuează în mediul puternic alcalin pentru a evitainfluenţa ionilor de magneziu. La titrarea cu complexonul (III) se foloseştemurexidul drept indicator, care îşi schimbă culoarea de la roz (la începutul titrării,atunci cînd ionii de calciu sunt legaţi cu murexidul şi nu sunt legaţi în compus cucomplexonul III) la violet (atunci cînd toţi ionii de calciu au intrat în componenţacompusului cu complexonul III şi indicatorul se află în forma liberă).

La determinare se realizează următoarele reacţii chimice:

Ca2+

+ Ind2-

CaHInd.roz

CaHInd. + Na2H2R pH 12-13 CaH2R + Na2HInd.roz violet

Reagenţii necesari:- soluţie de NaOH de 2N- murexidul- soluţia de complexon III (0,05 N)

Modul de lucru

12



Măsuraţi cu pipeta 50 ml de apă de analizat. Adăugaţi 2 ml soluţie NaOH 2 N. Introduceţi în soluţie murexid pe vîrful şpatelului. Adăugaţi aceiaşi cantitate de murexid la 50 ml apă distilată (proba martor)

pentru comparaţia coloraţiei indicatorului. Titraţi proba de analizat cu complexon III (0,05 N). Titrarea se efectuează

imediat după adăugarea murexidului pentru a împiedica depunerea precipitatului CaCO3; titrarea se efectuiază încet, picătură cu picătură,agitînd soluţia şi comparînd mereu cu coloraţia probei martor. Titrarea seconsideră terminată la schimbarea culorii de la roz la violet.

Calcule

a) conţinutul ionilor de calciu în formă echivalentă (în mg-ech/l) secalculează după relaţie:

,/,100005.0

l echmg V

V X

proba

t −⋅⋅

=

unde: V t – volumul complexonului III, ce s-a consumat la titrare, ml; V proba – 50 ( volumul probei de apă de analizat, ml); 0,05 – concentraţia complexonului III.

b) conţinutul ionilor de calciu în formă masică ( în mg Ca2+ /l ) se calculează dupărelaţie:

,04.20⋅= X Y

unde: Y – conţinutul ionilor de calciu, în mgCa2+/l; X – conţinutul ionilor de calciu, exprimat în formă echivalentă

(mg-echCa2+/l);

20,04 – echivalentul ionilor de calciu.

Calcularea conţinutului de Mg 2+ în proba analizată

a) Determinarea ionilor de magneziu în proba analizată în formaechivalentă se efectuează prin calcularea diferenţei dintre duritatea totală (Dtot.) şiconţinutul ionilor de Ca2+, exprimat în formă echivalentă:

,. X D N tot −=

unde: N – conţinutul ionilor de Mg2+, mg-ech/l; Dtot. – duritatea totală, mg-ech/l; X – conţinutul ionilor de Ca2+, mg-ech/l.

13



b) Prezentarea conţinutului ionilor de Mg2+ în formă masică se realizează prinaplicarea relaţiei:

,16,12⋅= N P

unde: P – conţinutul ionilor de Mg2+, mg/l; 12,16 – echivalentul Mg2+.

2.5. Determinarea clorurilor

În apele dulci de suprafaţă conţinutul ionilor de Cl - variază între miligrameşi mii de miligrame într-un litru. În apele subterane, mări şi oceane conţinutulclorurilor este mult mai avansat şi deseori contribuie la formarea saramurilor şichiar soluţiilor suprasaturate.

Clorurile se întîlnesc în apele naturale în concentraţii de obicei sub 10mg/l

în regiuni nearide, în schimb în apa mării conţinutul lor depăşeşte 19300 mg/l şi înunele ape foarte sărate chiar 200 000 mg/l. Apele rîurilor din Republica Moldovase caracterizează prin conţinut variat al ionilor de Cl- - de la 25 mg/l pînă la 650mg/l. În apele Nistrului şi Prutului conţinutul clorurilor variază între 25 mgl şi 85mg/l. În rîurile mici conţinutul de cloruri este mult mai avansat şi se întîlneşte încantităţi de 35-650 mg/l. Cea mai mare cantitate de cloruri se găseşte în apelerîurile de stepă ale Bugeacului.

Conţinutul clorurilor şi variaţiile ale acestuia pot servi drept sursă de

informaţie despre poluarea apelor cu reziduuri industriale, comunale şi

gospodăreşti.

Prezenţa clorurilor în apele subterane ajută la descoperirea zăcămintelor deţiţei, ale gazelor naturale şi ale minereurilor.

La concentraţii clorurilor peste 100 mg/l gustul apei este sărat. În multeindustrii concentraţia de cloruri peste 100 mg/l este inacceptabilă. Apa cu exces decloruri nu este adecvată nici pentru consumul uman, putînd avea efecte nociveasupra sănătăţii.

Concentraţia limită admisibilă a clorurilor în apele potabile estereglementată de 350 mg/l.

PARTEA PRACTICĂ

Metoda de determinareMetoda de determinare se bazează pe precipitarea tetrimetrică a clorurilor

cu nitratul de argint în mediul neutru sau slab bazic în prezenţa soluţiei de cromatulde potasiu în calitate de indicator.

După precipitare, exces ionilor de Ag+

formează precipitatul Ag2CrO4 deculoare roşie - portocalie. Schematic, chimismul procesului poate fi redat cuajutorul schemei următoare:

14



↓→+

↓→+

+

+−

424 CrO Ag CrO Ag

AgCl Ag Cl

Reagenţii necesari:- apa distilată, - soluţia nitratului de argint 0,1N (0,02N),

- soluţia de cromat de potasiu 5%, Modul de lucru:

Se stabileşte pH-ul soluţiei. Probele bazice se neutralizează în prezenţa fenolftaleinei, adăugînd un exces foarte de mic de acid pentru casoluţia să rămînă incoloră după neutralizare. Dacă pH-ul souţiei este 7-9 probele se analizează fără pregătire suplimentară. Se iau într-un balon conic 5 ml de probă de analizat.

Se aduce volumul probei la 50 ml cu apă dublu distilată. Se adaugă 3 picături soluţie de cromat de potasiu. Se pregăteşte proba martor: 50 ml apă dublu distilată, 3 picăturicromat de potasiu. Se titrează proba de analizat (agitînd mereu soluţia) cu soluţieAgNO3 0,02N pînă la schimbarea culorii de la galben la roşu-portocaliu. În acelaşi mod se titrează proba martor.

Calcule

a) conţinutul ionilor Cl - în mg ech/l se determină cu ajutorul relaţiei:

X = (10∙a - b)∙0,02∙1000/V , mg-ech Cl- /l,

unde:a – volumul soluţiei de AgNO3 consumat la titrarea probei de analizat;b – volumul soluţiei de AgNO3 consumat la titrarea probei martor;0,02 – concentraţia soluţiei de AgNO3;

V – volumul probei de analizat (50ml).

b) conţinutul ionilor Cl - în mg ech/l se determină cu ajutorul relaţiei:

45,35⋅=−

X C Cl

,

unde:35,45 – echivalentul ionului Cl-.

2.6. Determinarea nitraţilor

15



Nitraţii constituie stadiul final de oxidare a azotului organic. Azotul dinnitraţi, la fel ca şi cel din nitriţi sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru plante şi, alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezenţanitraţilor în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinuluihidrografic.

Patrunderea in organism a cantitatilor sporite de nitrati provoaca

transformarea unor cantitati de hemoglobina in methemoglobina. Methemoglobinanu poate lega si transforma oxigenul in tesuturi, producind hipoxie. Concentratiamethemoglobinei in singe depinde de continutul de nitrati in organism. Afectiunease manifesta mai ales la copiii mici. Sunt cunoscute cazuri de intoxicatie a copiilor care au consumat produse ce contineau cantitati mari de nitrati. Pericolul nitratilor in organism consta si in faptul ca ele in rezultatul diferitor modificari se transformain nitrozoamine, ce poseda proprietati cancerigene.

Concentratia maxima admisibila a nitratilor in apele potabile - 45,0 mg/l .2.7. Determinarea fluorurilor

Fluorurile patrund in organismul uman numai impreuna cu apa. Ele intra incomponenta emailui dentar. Lipsa sau deficitul fluorului in apa determina aparitiacariei dentare, iar excesul lui provoaca fluoroza. Daca cantitatea de fluor in apa estede 3,0 -6,0mg/l, atunci de fluoroza este afectat intregul sistemul osos. Omul arenevoie de 2 mg de fluor pe zi.

Concentratiile admisibile de fluor in apele potabile sunt cuprinse in

intervalul 0,75 - 1,5 mg/l.

Tabelul comparativ de concentraţiile sărurilor ce contribuie la apariţiagustului specific a apei

Sarea

Concentraţia, mg/lGustul care se percepe

foarte slabGustul care se percepe puternic şi faceca apa să fie respinsă de consumător

NaCl 150 500-săratMgCl2 100 400-amar

MgSO4 200 500-amar

CaSO4 70 150-astringentKCl 350 700-amar

16



FeSO4 1,5 5,0-feruginos

MnCl2 2,0 4,0-de baltă

FeCl2 0,3 0,5-de baltă

2.8. Determinarea oxigenului dizolvat şi gradului de saturaţie

Oxigenul este un gaz solubil şi se află dizolvat în apă sub formă demolecule O2, prezenţa oxigenului în apă condiţionând existenţa marii majorităţi aorganismelor acvatice. Toate apele care se află în contact cu aerul atmosferic conţinoxigen dizolvat în timp ce apele subterane conţin foarte puţin oxigen. Solubilitateaoxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică, temperatura aerului,temperatura şi salinitatea apei.

Conţinutul în oxigen al apei râurilor este rezultatul următoarelor acţiuniantagoniste:- reabsorbţia oxigenului din atmosferă la suprafaţa apei prin difuzie lentă sau princontact energic, interfaţa apa-aer prezintând o importanţă deosebită în acest sens.Acest transfer este serios perturbat de prezenţa poluanţilor cum ar fi detergenţii şi

hidrocarburile;- fotosinteza, care poate asigura o importantă realimentare cu oxigen a apei,ajungându-se la valori care pot depăşi saturaţia;- consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice poluante.

Din indicatori ai regimului de oxigen dizolvat în apă fac parte oxigenuldizolvat (OD), gradul de saturaţiei a apelor în oxigen dizolvat (%),consumul biochimic de oxigen (CBO)

Oxigenul dizolvat (OD) este unul dintre cei mai importanţi parametri decalitate al apei din râuri şi lacuri este conţinutul de oxigen dizolvat, deoareceoxigenul are o importanţă vitală pentru ecosistemele acvatice. Astfel, conţinutul deoxigen din apele naturale trebuie să fie de cel puţin 4 mg/l, în timp ce în lacuri, înspecial în cele în care funcţionează crescătorii de peşte, conţinutul de oxigendizolvat trebuie să fie de 8 – 15 mg/l.

Determinarea oxigenului dizolvat este inclusă în programele desupraveghere a calităţii apelor naturale în scopul aprecierii condiţiilor vitale ale

hidrobionţilor, inclusiv a peştilor, a caracteristicilor indirecte ale calităţii apelor, agradului de intensitate a proceselor de generare şi distrucţie a substanţelor organice,a autoepurării bazinelor acvatice etc.

17



Concentra ia oxigenului dizolvat se exprim în mgţ ă O2/l sauprin gradul de satura ie a apei cu oxigen. Gradul de satura ieţ ţ reprezint raportulă dintre cantitatea de oxigen găsită în proba de apă analizatăşi cantitatea de oxigen dizolvat în apă în condiţii de saturaţie. El are mareimportanţă în caracterizarea unei ape; cu cît gradul de saturaţie este mai mic cu atîtnivelul poluării apei este mai crescut şi pericolul pentru sănătatea consumatorilor,

mai ridicat.Gradul de saturaţie (G.S.) se determină cu ajutorul relaţiei:

%,100..2

2 ⋅⋅

= P C

C S G

echilibruO

real O

unde: C O2real – concentraţia oxigenului, determinată în rezultatul analizei, în mg/l; C O2 echilibru – concentraţia de saturaţie la temperatura determinării şi presiunii

atmosferice de 760 mm.c.m.;

P – presiunea atmosferică în timpul determinării, mm.c.m. De regulă, pentru apele nepoluate în stare normală parametrul G.S.

variază între 97 – 105% în stratul de suprafaţă şi se micşorează cu adîncime.

Conţinutul de oxigen dizolvat şi gradul de saturaţie în oxigen în rezervoarele

acvatice cu diferit grad de poluare

Nivelul de poluare a apelor şi classa de

calitate a apelor

Oxigenul dizolvat

vara,mg/dm3 iarna,mg/dm3 % desaturaţieFoarte curate, I 9 14–13 95Curate, II 8 12–11 80Puţin poluate, III 7–6 10–9 70Poluate, IV 5–4 5–4 60Foarte poluate, V 3–2 5–1 30Foarte tare poluate, VI 0 0 0

Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezintă cantitatea de oxigendizolvat, în mg/l, necesară pentru oxidarea substanţelor organice din ape, cuajutorul bacteriilor. Mineralizarea biologică a substanţelor organice este un procescomplex, care în apele bogate în oxigen se produce în două trepte. În prima treaptăse oxidează în special carbonul din substratul organic (faza de carbon ), iar în adoua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din determinările de laborator s-a tras concluzia că este suficient să se determine consumul de oxigen după cinci

zile de incubare a probelor (CBO5).

PARTEA PRACTICĂ

18



Metode de determinare a oxigenului dizolvat 1 Pentru determinarea oxigenului au fost propuse diferite metode:volumetrice (iodometrice), calorimetrice, electrochimice, radiometrice,cromatografice etc. Cea mai utilizată metodă pentru determinarea conţinutului deoxigen în apele de suprafaţă este o variantă a metodei iodometrice (Metoda

Winckler). Metoda este destinată analizelor apelor incolore, în care conţinutul de

oxigen depăşeşte 0,05 mg/l.

Principiul metodei Metoda se bazează pe pe fixarea oxigenului pe o substantă usor oxidabilă şi

apoi determinarea directă sau indirectă a cantităţii de substanţă oxidată. Astfel,metoda Levy presupune adăugarea la proba de analizat, a unei cantităţi cunoscute desare feroasă în mediu alcalin şi apoi tratarea excesului de ioni Fe(II) cu permanganat de potasiu, în mediu acid.

Mai interesantă şi mult mai utilizată este metoda Winckler . MetodaWinckler const înă fixarea oxigenului dizolvat pe hidroxid manganos(Mn(OH)2), precipitat în prealabil prin reacţia dintre MnCl2, sau MnSO4 şi ioniiOH- adăugaţi în proba de apă.

Oxigenul dizolvat în apă oxidează hidroxidul manganos la hidroxidmanganic, care în mediul acid scoate iodul din iodura de potasiu în cantitateechivalentă cu oxigenul dizolvat în apă şi care se titrează cu tiosulfat de sodiu în prezenţa soluţiei de amidon.

Chimismul procesului poate fi redat prin reacţiile ce urmează:

( ) 22 2 OH MnOH Mn =+ −+

(precipitat alb)

( ) ( )222

22 OH MnOOOH Mn =+ (precipitat brun)

( ) OH JMn JHOHMnO 222

2 324 ++=+++−+

(soluţie galbenă) −−− +=+ 2

642322 22 OS I OS J

(în prezenţa amidonului culoarea albastră,

iar la titrare culoarea dispare)

Reagenţii necesari:1 - sulfat manganos (MnSO4⋅6H2O) 50 % sau clorură manganoasă 40%.2 - soluţie alcalină de iodură

;

- amidon soluţie 0,5%;- acid sulfuric (clorhidric) diluat cu apă distilată 1:3.

2 - Tiosulfat de sodiu 0,02 N

19



La determinarea oxigenului dizolvat, apa se recoltează în sticle separate şi cumultă grijă ca să nu se aereze în timpul manipulărilor. Pentru aceasta recipientul seclăteşte de 2-3 ori şi se umple cu apă de analizat. Tubul de cauciuc al sifonuluitrebuie să ajungă la fundul vasului. Colectarea probei continuă chiar şi după

umplerea vasului, excesul de apă constituind cca 100ml pentru a substitui apa ce afost în contact cu oxigenul din recipient. Tubul de cauciuc se scoate în timpulsupraumplerii vasului. Recipientul trebuie să fie umplut pînă la vîrf iar pe pereţiilui să nu fie bule de oxigen.

Modul de lucru:

Dup umplerea recipientului cu prob de ap în elă ă ă

imediat se introduc cu aten ie 1 ml solu ie de sulfat sauţ ţ clorur manganoas şi 1 ml solu ie alcalin de iodur deă ă ţ ă ă potasiu. La adăugarea soluţiilor se folosesc pipete diferite! Adăugareasoluţiilor se face, plasînd recipient într-un vas, deoarece pe măsuraadăugării soluţiilor, o cantitate oarecare de apă va fi eliminată din el. Defiecare dată pipeta se introduce pînă la jumătate de volum a recipientuluişi pe măsura adăugării soluţiilor corespunzătoare, pipeta se scoate dinflacon. În acest caz, flaconul rămîne permanent plin. Dup ad ugarea solu iilor imediat recipientul seă ă ţ astup cu un dopă şi se agit energic con inutul flaconului.ă ţ În prezen a oxigenului se formeaz un precipitat brun -ţ ă roşcat, iar în absen a acestuia precipitatul r mţ ă îne alb. Recipientul poate fi l sat pentru depunerea complet aă ă precipitatului nu mai pu in de 40 min şi nu mai mult de 24 ore.ţ

Dup sedimentarea complet a precipitatului (40 mină ă

– 24 ore) în recipient atent se introduc 5 ml solu ie Hţ 2SO4(HCl) 1:3. Pipeta cu solu ia de acid se introduce pîn laţ ă sediment şi apoi, pe parcursul ad ug rii, se ridic încet.ă ă ă Recipientul se închide cu dopul şi con inutul seţ amestec bine pîn ce precipitatul se dizolv complet.ă ă ă Se transvazează 50 ml con inut într-un flaconţ Erlenmayer şi se titreaz cu o solu ie de tiosulfat 0,02Nă ţ pîn la ob inerea colora iei galben .ă ţ ţ ă Apoi se adaug 1ă -2 ml solu ieţ amidon şi se ob ine oţ colora ie albastr .ţ ă

20



Se continu titrarea pă în la decolorarea complet aă ă culorii albastre a amidonului.

Calculea) Determinarea conţinutului de oxigen dizolvat Conţinutul de oxigen dizolvat se calculează cu ajutorul relaţiei:

1000

82

⋅

⋅⋅

= V

n N

C O mgO2/l,unde: N – concentraţia soluţiei de tiosulfat de sodiu (0,02N);

n – volumul soluţiei de tiosulfat consumat la titrarea probei, ml;V – volumul probei, luat pentru titrare (50 ml);

8 – masa molară a echivalentului de oxigen, ce corespunde unui mlsoluţie 1N de tiosulfat.

b) Calcularea gradului de saturaţie

Cunoscînd cantitatea de oxigen dizolvat în apă, determinat mai sus şicantitatea de oxigen în condiţii de saturaţie după tabelul Winckler, poate fideterminat gradul de saturaţie cu oxigen a probei de ape analizate cu ajutorulrelaţiei:

%,100..2

2 ⋅=echilibruO

real O

C

C S G

unde: C O2real – concentraţia oxigenului, determinată în rezultatul analizei, în mg/l; C O2 echilibru – concentraţia de saturaţie la temperatura determinării după tabelul

lui Winckler, mg/l.Tabelul Winckler

(concentraţia de saturaţie a oxigenului dizolvat

la diferite temperaturi, în mg/l)

t0 0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9

-2 15,47 15,43 15,38 15,34 15,30 15,25 15,21 15,17 15,13 15,08

-1 15,04 15,00 14,96 14,92 14,88 14,84 14,80 14,78 14,74 14,680 14,64 14,60 14,56 14,52 14,48 14,44 14,40 14,36 14,32 14,261 14,24 14,20 14,16 14,12 14,08 14,04 14,10 13,97 13,93 13,892 13,85 13,81 13,78 13,74 13,71 13,67 13,68 13,68 13,56 13,533 13,49 13,49 13,42 13,38 13,35 13,31 13,28 13,24 13,21 13,174 13,14 13,11 13,07 13,04 13,01 12,94 12,95 12,91 12,88 12,845 12,81 12,78 12,74 12,71 12,68 12,64 12,61 12,58 12,55 12,516 12,48 12,45 12,42 12,39 12,36 12,33 12,30 12,24 12,24 12,21

7 12,18 12,15 12,12 12,09 12,06 12,03 12,01 11,98 11,95 11,928 11,89 11,86 11,84 11,81 11,78 11,75 11,73 11,70 11,67 11,659 11,62 11,59 11,57 11,54 11,78 11,48 11,46 11,43 11,40 11,38

21



10 11,35 11,32 11,30 11,27 11,51 11,22 11,20 11,17 11,15 11,1211 11,10 11,08 11,05 11,03 11,25 10,98 10,96 10,93 10,91 10,8812 10,86 10,84 10,81 10,79 11,00 10,74 10,72 10,69 10,67 10,6513 10,62 10,60 10,57 10,55 10,76 10,50 10,48 10,46 10,44 10,4114 10,39 10,37 10,35 10,33 10,53 10,28 10,26 10,24 10,22 10,2015 10,18 10,16 10,14 10,12 10,31 10,07 10,05 10,03 10,01 9,99

16 9,97 9,99 9,93 9,91 9,89 9,87 9,84 9,82 9,80 9,9717 9,76 9,74 9,72 9,70 9,68 9,66 9,64 9,62 9,60 9,5818 9,56 9,54 9,52 9,50 9,48 9,46 9,46 9,43 9,41 9,3919 9,37 9,35 9,33 9,32 9,30 9,28 9,26 9,23 9,23 9,2120 9,19 9,17 9,16 9,14 9,12 9,10 9,09 9,07 9,05 9,0421 9,02 9,00 8,99 8,97 8,95 8,93 8,92 8,90 8,80 8,9722 8,85 8,83 8,82 8,80 8,78 8,76 8,75 8,73 8,71 8,7023 8,68 8,66 8,65 8,63 8,62 8,60 8,58 8,57 8,55 8,54

24 8,52 8,50 8,48 8,47 8,46 8,44 8,43 8,41 8,40 8,3825 8,37 8,35 8,34 8,32 8,31 8,29 8,28 8,26 8,25 8,2326 8,22 8,21 8,19 8,18 8,16 8,15 8,14 8,12 8,11 8,0927 8,08 8,07 8,05 8,04 8,02 8,01 8,00 7,98 7,97 7,9528 7,94 7,93 7,90 7,88 7,88 7,84 7,86 7,84 7,83 7,8129 7,80 7,79 7,76 7,75 7,73 7,72 7,71 7,71 7,70 7,6830 7,67

22

Deter Min Area Parametrilor Fizico-Chimici Ale Apelor

Documents

Transcript of Deter Min Area Parametrilor Fizico-Chimici Ale Apelor