Despre Post Argatu

Cuvânt înainte

La Mănăstirea Cernica lângă Bucureşti, îmi era drag să merg în fiecare zi în anii studenţiei. Facultatea de Teologie din Bucureşti la care am urmat cursurile, mi-a oferit această şansă a vieţii mele , să fiu aproape de Sfântul Calinic la moaştele căruia nu zăboveam nici-o clipă să mă închin şi să-i cer ajutorul şi de Părintele Ilarion Argatu, mare duhovnic, la sfatul căruia nu mă săturam, şi la şcoala căruia mă zideam .A fost o şansă mare a vieţii mele să-l am pe Părintele Ilarion ca zidar la temelia misiunii de mai târziu. Nu mă săturam să-l ascult şi nu observam când ziua a trecut. Eram zelos, mă durea orice clipă pe care o pierdeam înafara chiliei sfinţiei sale. Părintele era un permanent izvor de învăţături duhovniceşti” plin cu lucruri noi şi lucruri vechi”. Lumea îl îmbulzea stând la rând şi câte trei zile ,pentru a fi în faţa părintelui şi a lua binecuvântare. Cînd deschidea uşa, chilia se umplea de lume. Lumea nu avea milă de el. Îl îndemnam „ Părinte mai faceţi o pauză ca să vă odihniţi şi să gustaţi ceva, că s-a făcut seară şi lumea nu are milă de dumneavoaastră!” Pe un ton blând şi plin de bunătate îmi răspundea:” Ce să fac cu ei, eu să dorm şi ei să mă aştepte să mă scol, eu să mănânc şi ei stau de zile nemâncaţi, eu sănătos şi ei plini de suferinţe ale sufletului şi plini de necazuri, de ei să-ţi fie milă , nepoate, nu de mine şi nici de tine să nu-ţi fie milă când vei fi preot. Deabia ei nu te lasă să cazi, poţi spune că ei au milă de tine”. Mă ţinea lângă el şi-mi şoptea „ stai şi ia aminte, să vezi câte necazuri sunt în lume şi cu câtă credinţă şi speranţă vin şi cât de mare trebuie să fie misiunea preotului. Ca un elev silitor, cu creionul şi caietul în mână, notam. Am fost martor la multe rezolvări. Am văzut şi auzit necazuri şi suferinţă de care nu m-am gândit vreodată că pot exista. Admiram răbdarea şi înţelepciunea părintelui. Avea multă răbdare, o răbdare de fier, răbdare de zile lungi, stătea şi asculta confesiunea fiecăruia ,şi cu multă pricepere descoperea în orice situaţie cauza şi remediul.

Pentru a nu pierde comoara învăţăturilor sale şi să le am călăuză în duhovnicia pentru care mă pregăteam, am notat şi am înregistrat.După moartea sfinţiei sale, mă gândesc că aş da dovadă de egoism să nu-mi adun notiţele şi să nu scriu atât cât mă pricep, împărtăşindu-le într-o formă modestă credincioşilor care l-au iubit, s-au îmbunătăţit şi s-au folosit la sfatul sfinţiei sale.

Fălticeni 2002 Autorul

Despre Post

(1)

Pr. Ioan: “ Ştim cã, rugãciunile pe care le faceti la cererea credincioşilor sunt însotite de post aspru pe care-l faceţi personal, recomandati şi credincioşilor care vin cu diferite trebuinte, sã posteascã şi ei.

Vã rugãm sã precizati dacã postul pe care-l recomandati pentru diferite trebuinte este o regulã stabilitã de Bisericã, sau numai o recomadare în calitate de duhovnic şi doctor sufletesc din partea dvs? Vã cer sã precizati acest lucru, deoarece am întâlnit pãreri contradictorii din partea unor persoane chiar în materie de autoritate în Bisericã care, nu acceptă şi nu înteleg ca autentice aceste recomandări, le consideră inovatii în cult şi retete personale.

Pr. Ilarion : Sã fie bine de luat aminte, a nu se confunda rănduiala Sf.Biserici cu privire la post, rânduialã care stã scrisã în Sf. Traditie de Sfintii Pãrinti şi predicată de la amvon de cãtre slujitorii Sf.Altare, cu recomandãrile pe care le fac eu sau alti duhovnici.

Este bine ştiut cã Biserica a rânduit cele patru posturi mari de peste an: Postul Mare (a Sf.Paşti), Postul Crãciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Apoi posturile de o singurã zi : Miercurea şi vinerea de peste an; Înăltarea Sf. Cruci (14 Septembrie); Tãierea Capului Sf. Ioan Botezãtorul (29 august); Ajunul Crãciunului şi Ajunul Bobotezii. Înafarã de aceste posturi rânduiala Sf. Biserici mai porunceşte şi postul stabilit de chiriarhul locului în anumite momemnte din viata Bisericii pentru diferite trebuinte. Posturile sunt rânduite de Sf.Bisericã, poruncite şi obligatorii pentru fiecare creştin cu câteva exceptii sau dezlegãri de la post a: bãtrânilor neputincioşi, bolnavilor, femeilor însărcinate şi copiilor sub 7 ani. Ca formă, Sf. Bisericã stabileşte două feluri de post: ajunare (post aspru) – nu se mãnâncă nimic timp de 24 ore şi post uşor – adicã înfrânarea de la mâncãruri de frupt (lapte, brânzã, carne şi ouă). După Sfatul Sf. Scripturi postul trebuie întotdeauna însotit de: spovedanie (cãintã, întoarcerea de la pãcat), milostenie, fapte bune şi împãcarea cu aproapele.

Sfânta Scripturã, recomandã postul însotit de rugãciune ca arme în luptã cu diavolii, cu bolile şi cu ispitele. Dau un exemplu în acest sens: la vindecarea copilului lunatic, Mântuitorul afirmã : „Acest soi de diavoli numai cu post şi rugãciune iese”(Mc.9,29) Nu precizează ce fel de post , de câte zile şi ce rugãciuni pot gonii pe diavoli. Dacã citim „ Vietile Sfintilor”, vom descoperi cã fiecare Sfînt Pãrinte a practicat postul şi rugãciunea în mod diferit, în lupta cu ispitele. Fiecãruia cum i-a descoperit Dumnezeu. Efectul rugãciunii şi a postului, impactul sãu in lupta cu ispitele şi încercãrile în mijlocul cãrora se aflau, a fost mãsura de apreciere pentru fiecare situatie în parte.

Consider că felul şi forma postului şi a rugãciunii depinde de forma şi felul încercãrilor. Depinde de soiul şi puterea diavolului care ne aduce necazul şi împotriva cãruia trebuie să luptãm, dacã vrem sã ne eliberãm din muncirea lui. Unii diavoli sunt mai mici şi altii mai mari ca putere şi misiune, iar în multe situatii se adunã mai multi la un loc ajutându-se în lupta cu noi ca să ne poată birui. De aceea se recomandã după caz şi situatie, zile mai putine sau mai multe de post, post mai uşor sau mai aspru, rugãciuni mai multe şi mai mari (Sf.Liturghie, Sf.Maslu, Exorcisme, Acatiste, Sfeştanie, s.a.md), metanii mai putine sau mai multe, lumânãri mai putine sau mai multe, s.a.m.d. Numãrul lor este diferit dar, se cautã ca numãrul sã aibã cores-pondent şi un simbol de care vrãjmaşul să se teamã şi să asculte, aşa cum ar fi: numărul:

1 - În numele unui singur Dumnezeu;

3 - În numele Sfintei Treimi;

7 - În numele celor şapte Sf.Taine;

9 - În numele celor 9 cete cereşti pe care le ceri in ajutor în lupta cu cetele diavoleşti;

12 - În numele celor 12 Apostoli;

13 - În numele celor 12 Apostoli şi a Maicii Domnului;

40 - În numele celor 40 de zile postite de Mîntuitorul în Muntele Carantaniei respingând ispita şi pe diavol.

Unii creştini, în tradiţie mai folosesc şi numărul „33” – în numele celor 33 de ani trăiţi de Măntuitorul pe pământ, sau alte numere care ar reprezenta : spinii sau rănile Mîntuitorului Hristos, ceea ce se practică mai mult la catolici. Însă, aceste numere nu au o justificată semni-ficaţie, deoarece nu se pomeneşte nicăieri în Sf. Scriptură sau în Sf.Tradiţie , cîţi spini au rănit capul Mîntuitorului, câte picături de sânge au curs, câte răni a suferit Mântuitorul în urma bătăilor pe care le-a primit. Deci, sunt nişte apocrife de care trebuie să ne ferim.

Trebuie să ne ferim, deoarece, nu ştie nimeni exact numărul, şi crezând în ceva ce nu este exact şi adevărat este păcat. Si diavolul poate zădărnici rugăciunile şi postul dacă ele nu se bazează pe un adevăr. Nu ne ajută la mântuire să ştim numărul bicelor primite, numărul spinilor, numărul rănilor, numărul cuielor şi cât sânge a curs, ci încredinţarea că Mântuitorul le-a răbdat pe acestea cu multă dragoste pentru a ne răscumpăra prin ele.

De multe ori se recomandă un fel de post şi rugãciuni însã rãmân fãrã efect în rezolvare, fapt ce impune duhovnicului o cercetare mai atentã a cauzei, fiind de vinã lipsa de credintã a celui în cauzã, necăinţa pentru păcatele grele sau armele cu care ne luptãm trebuiesc mai întãrite: postul şi rugăciunea. În concluzie, să nu se considere de către nimeni cã substitui rânduielile biseri-ceşti cu privire la post şi rugăciune. Pe lângă rânduielile bisericeşti pentru a spori evlavia şi râvna credinciosului care se vrea îmbănãtãtit în cele duhovniceşti fac recomandãri pe care le consider utile şi verificate în anii mei de pastoratie şi care au dat rezultate sporite în lupta cu necazurile şi încercãrile venite de la diavoli. Vreau sã precizez cã, niciodatã nu le-am scris pe hârtie şi nu am lãsat pe nimeni s-o facã. Sfaturile mele duhovnicesti sunt personale şi nu rânduieli bisericeşti. Tu, dacă mă înregistrezi acum, să fie pentru tine şi să le scrii ca sfaturi.

Postul şi puterea lui

Pr. Ioan : Vă rugăm să ne spuneţi din experienţa Sfinţiei voastre legat de post şi rugăciune , câteva exemple, sfaturi sau aspecte de taină a postului ca armă în luptă cu ispitele, necazurile şi diavolii, prezente în viaţa credincioşilor.

Pr. Ilarion : Mai întâi , vreau să vă spun că orice post cât de mic dă de furcă diavlilor, şi prin el cel ce posteşte devine mai puternic, deoarece Postul este înfrânare.

Diavolilor nu le place înfrânarea ci desfrânarea. Prima ascultare la care i-a pus Dumnezeu pe oamenii Adam şi Eva , a fost ascultarea înfrânării - să se înfrâneze şi să nu mănânce din ceea ce i-a oprit. Pentru perioada postului încetează omul desfrânat - în sens de neânfrânare. Pentru diavoli înfrânarea omului înseamnă chinuire, nereuşire, muncă ostenitoare, ascuţimea isteţimii şi chinul ei, vaiet şi plâns , pedeapsă şi cădere din treaptă, înverşunare şi răzbunare. Diavolii hulesc pe omul înfrânat, zicând despre el că este: desfrânat, încăpăţânat, împietrit , ticălos, păcătos, necredincios, mincinos, lacom, hoţ, s.a.m.d. Mai cheamă alte şapte duhuri rele să-i ajute ca focul ispitelor şi a nălucirilor să răpună înfrânarea din om. Îl biciuesc şi astfel omul rabdând biciul ispitelor care-i vin în post, pentru el Postul este smerenie. Pentru diavolii care din fire sunt mândrii , smerenia omului postitor şi înfrânat, este ca un foc sau jar de cărbuni care-i ard, şi ţipă de usturime. Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul se înalţă şi deschide cale către Dumnezeu. Ca să nu-l piardă, diavolii îl înconjoară, îi întind curse şi-i aruncă săgeţi cu momeli de trufie, crezând că smerenia celui care posteşte este de suprafaţă şi fără rădăcini. Chiar cu lauda postului caută să-l coboare din smerenie, considerată ispita pozitivă trimiţîndu-i lăudăroşi şi linguşitori dintre casnici sau prieteni, care să-l laude şi să-i aprecieze starea morală, făcându-l să semene cu „făţarnicii „. Diavolului îi este de ajuns numai o secundă de neatenţie din partea omului, timp în care omul acceptă lauda celor din jur , pentru a-i fura chipul smereniei. Dacă nu reuşeşte cu lauda postului, încearcă cu ispita negativă , adică cu batjocorirea postului , trimiţând pe casnici şi prieteni să-l batjocorească şi să-l desconsidere ca oarecând pe Iov, poate.. poate, va simţi durerea mândriei din el şi va zice în inima sa „ de ce postul meu, nu este apreciat, de cei din jur, cînd eu mă străduiesc atât de mult ?”. Pentru cel ce cunoaşte vicleşugul diavolului şi este cu adevărat smerit şi cu smerenie încercată, va simţi în loc de durerea mândriei bucuria smereniei, bucurie cuprinsă în cuvintele de fericiri ale Mântuitorului:„Bucurati-vă şi saltaţi că platavoastră multă este în ceruri” ( Mat. 5, 12), ceea ce pentru diavoli vor fi mai mulţi cărbuni care-i vor arde. Cel smerit în inima sa, va zice : „ au dreptate prietenii mei, numai Dumnezeu ştie dacă postesc cu vrednicie. Dacă ei mă hulesc, atunci cu atât mai mult mă vor hulidiavolii dacă postul meu nu-i adevărat şi plăcut lui Dumnezeu”. Pentru omul încercat nu este greu să aprecieze că, datorită puterii postului îi vin atâtea ispite din partea vrăjmaşului, şi atunci se întăreşte şi mai mult în ţinerea postului.

Dacă ar fi să vorbim despre rolul postului în viaţa credinciosului , nu am reuşi să terminăm într-o săptămână. Eu aş împărţi folosul postului în trei mari categorii şi anume:

De a ne curăţi trupul şi sufletul ,

a .- Curăţirea trupului de tot ce este animal, de grăsimi şi îmbuibare, atunci când ne înfrânăm de a mânca: carne, lapte brânză şi ouă;

b . - Curăţirea trupului de toxine, nicotină, fum, şi alcool, atunci când ne înfrânăm de la fumat şi băuturi alcoolice;

c. - Curăţirea trupească, atunci când ne înfrânăm de a mai avea relaţii conjugale.

d .- Curăţirea sufletului, atunci când ne oprim de la păcate, le spovedim, ne căim, plângem pentru ele. Prin curăţirea trupului, se curăţă şi sufletul.

2.- De a fi plăcuţi lui Dumnezeu .Îndeplinind toate poruncile lui Dumnezeu, împlinirea faptelor bune, oprirea de la toată înfăţişarea răului şi practicarea zilnic a milosteniei.

3.-De a ne înălţa şi sfinţi,

Îndeletnicindu-ne cu rugăciunea zilnică, cu mersul la Sf.Biserică şi participarea la Sf. Liturghie.

Postul negru

Pr. Ioan : Am tot auzit prin popor, vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre el !?

Pr. Ilarion :, Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua într-o zi de post. Faptul că nu mănânci nimic timp de 24 de ore, în popor i se spune „negru”. În cărţile liturgice nu ai să găseşte această denumire a postului. Preoţii au preluat de la popor această denumire şi o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că nu este greşit dacă folosim şi acest termen, este expresiv pentru credinţa populară, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.

Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, din experienţa mea şi anume :

• În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua, • mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci. Diavolii

pot să râdă şi să zică că ai făcut economie. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.

• Poţi lua în cursul zilei de post : o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă ; • Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi, atunci nu mânca mai mult decât

o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

• Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii postul pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie de ţinut cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora 18, la ora 21 ,

la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore ca să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.

• Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.

• Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.

• Ora până când duci postul, reprezintă momentele pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume :

- La ora 12 – a fost răstignit ;

- La ora 15 – şi-a dat Duhul pe Cruce ;

- La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat ;

- La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;

- La ora 24,00 s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad;

În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli se poate ţine post-ajunare timp mai îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz : 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3 bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.vasile Cel Mare).

Postul particular şi cum se tine

Pr. Ioan : V-am tot auzit vorbind despre ” postul suplimentar”, ce fel de post este acesta şi ce folos aduce în viaţa credinciosului?

Pr. Ilarion : , „ Post suplimentar”, numesc eu, postul particular care este ţinut pentru diferite trebuinţe pe lângă posturile rânduite de Sf. Biserică: cele 4 posturi de peste an şi zilele oprite în cursul unui an.

Dacă apare un necaz mare şi greu, un duşman înverşunat care ne prigoneşte, un proces greu, o pagubă sau o boală grea, pătimiri din cauza vrăjilor şi a descântecelor, pentru persoanele care au păcate grele şi după ce s-au spovedit la duhovnic, sau pentru diferite trebuinţe: reuşire la examene, ajutor în căsătorie, găsire de servici, spor şi ajutor în afaceri şi alte trebuinţe, se adaugă postul suplimentar.

Postul suplimentar se face ca ajunare nemâncând şi nebând nimic toată ziua, în următoarele zile:

LUNI , se ajunează pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces. Întăreşti postul şi cu rugăciuni citind „Acatistul Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu credinţa că Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil fiind căpetenii de îngeri, vor trimite pe pământ pe îngeri să lucreze pentru tine;

MIERCURI , se ajunează pentru: a te izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică : eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrănată, eşti nebăutor dar te face beţiv. Întăreşti postul citind Acatistul „Acoperemântul Maicii Domnului”. Te rogi la Maica Domnului să te acopere şi să te izbăvească de învinuiri nedrepte.

VINERI, se ajunează pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor. Întăreşti postul citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” , „Acatistul Sf. Ciprian şi Iustina”, „Acatistul Sf. Cruci”.

Trebuinta postului

Pr. Ioan : Dacă ar fi să grupăm situaţiile în care ar fi necesară folosirea postului suplimentar care ar fi acestea?

Pr. Ilarion : Nu am făcut o clasificare a situaţiilor dar putem să le clasificăm după importanţa şi trebuinta lui, astfel:

• Pentru curăţire de păcate

Curăţirea păcatelor grele. Să luăm un exemplu de păcat greu, care este foarte frecvent săvârşit – avortul-. Greutatea acestui păcat stă pe sufletele ambilor soţi. Amândoi sunt la fel de responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru săvârşirea lui : soţia l-a făcut în trupul său şi soţul a acceptat şi a fost de acord sau chiar a obligat soţia să facă avort. Avortul este păcatul uciderii, însă, este mai mare decât uciderea. Femeia care-şi omoară pruncul în pântece este de 2 ori ucigaşă : odată pentru că a ucis trupul copilului şi a doua oară pentru că a omorât sufletul copilului. Acel suflet este mort, pentru că nu l-a lăsat să se nască şi să primească Taina Sf. Botez : „Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va intra în Împărăţia Cerurilor”.( Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din duh este botezul.

Femeia care-şi ucide pruncul în pântece mai este considerată de mii de ori ucigaşă, deoarece prin omorârea copilului care trebuia să se nască a ucis toată generaţia care s-ar fi putut naşte din acel copil pînă la sfărşitul omenirii. Dimensiunea acestui păcat este cât al iadului de mare. Mulţi nu cunosc adevărata dimensiune a acestui păcat şi tratează cu multă uşurinţă sau chiar nu-l pun la socoteală prea mult. Unii preoţi se feresc să vorbească prea mult de el pentru a nu speria pe credincioşi şi a nu-i înfricoşa. Adevărul nu înfricoşează, dimpotrivă necunoaş-terea lui, cunoaşterea ne ajută. Dumnezeu nu ne-a

lăsat în necunoaştere sau în ignoranţă, dimpotrivă ne-a dat cunoaşterea şi S-a descoperit pentru ca omul să-L cunoască. Nu a lăsat pentru om locul numit „rai” sau „iad” ca locuri şi denumiri abstracte, ci le-a descoperit omului ca adevăruri şi realităţi. De aceea spune acolo în rugăciunea de la Sf. Maslu „ că va amuţi guranoastră neavând ce răspunde „ sau cum spune însuşi Mântutorul Hristos „ Dacă nu aş fi venit şi nu le-aşi fi vorbit păcat nu ar avea, însă acum nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan.15, 24 ).

Pentru păcatul avortului, după ce au trecut 40 de zile şi te afli înafara celor 4 posturi de peste an, ţii o săptămâna post (mănânci mâncare de post) vii la preot pentru moliftă, te spovedeşti şi mărturiseşti păcatul şi primeşti canonul de la duhovnic, oprire de la Sf. Împărtăşanie cât spun canoanele Sf.Părinţi şi canonul pe rânduieşte duhovnicul şi fă 100 de metanii în acea zi.

Dacă ai fost oprită de la Sf. Împărtăşanie pe mai mulţi ani, să ai grijă să nu lipseşti de la Sf. Liturghie în duminici şi sărbători în toţi anii opriţi. Să ai grijă să posteşti toate cele 4 posturi mari de peste an şi să te spovedeşti în fiecare post. Te ajută la căinţă şi la răscumpărarea păcatului. Pentru iertarea păcatului poţi face post suplimentar, alegându-ţi o zi de post pe săptămână pe toată perioada cât ai fost oprită de la Sf. Împărtăşanie.

2.- Post suplimentar la vreme de primejdie

de exemplu: dacă te terorizează cineva, dacă ţi-a plecat copilul de acasă şi a luat-o pe drum greşit, dacă ai un duşman mare , dacă ai un proces greu, dacă s-a îmbolnăvit copilul grav, etc. ţine post negru imediat ce a apărut necazul sau primejdia, indiferent în ce zi ar cădea, fă 100 de metanii în acea zi aprinde 40 de lumînări şi citeşte cu toată credinţa: Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sf. Cruci şi Psalmii 3, 30, şi 142.

La fiecare metanie zi rugăciunea ta de cerere: „Doamne iartă-mă de păcate pe mine păcătosul robul Tău (N) şi ajută-mă”.

3.- Postul suplimentar pentru cei ce vor să scape de diavol.

Persoanele care s-au făgăduit satanei, persoanele care au lucrat vrăjitorie, ca să poată scăpa de diavol, trebuie să ţină post neîntrerupt mai multă vreme, chiar ani la rând, cu perioade de post negru neîntrerupt 3, 7, 9, 14, 21 zile.

Acest post îl ţii în felul acesta pentru că diavolii cu care ai lucrat, şi care au stat mulţi ani la tine nu pleacă uşor . Posteşte cel bolnav şi va posti şi preotul care-i citeşte de 3 ori pe zi Moliftele Sf. Vasile Cel Mare.

Postul negru îl vei putea ţine uşor dacă te rogi la Maica Domnului să te ajute, altfel va fi foarte greu de ţinut.

Dacă cel bolnav nu poate posti şi nu poate rosti rugăciuni, atunci cineva din casă să facă în locul lui. Dacă preotul este bolnav (ulcer.gastrită, diabet,etc.) şi nu poate posti, nu poate citi Moliftele Sf. Vasile Cel Mare, fiindcă diavolii se întorc împotriva lui.

Când preotul citeşte Moliftele să aibă grijă şi să adauge pe lângă numele celui bolnav şi numele său şi a celor din casa sa atunci duhurile alungate din cel bolnav nu vin asupra sa sau asupra celor din casa lui.

4.- Postul suplimentar, pentru a căpăta Har de la Dumnezeu . De exemplu: putere, îndemânare, pricepere, înţelepciune pentru a face o lucrare sfântă cum ar fi: construirea unei Biserici, pictarea unei Biserici, pictarea unor icoane, etc. Se ţin mai multe zile post negru şi se citesc rugăciuni şi acatiste, metanii şi lumânări aprinse, pentru a respinge puterea răului, care se opune oricărei lucrări dumnezeieşti şi pentru ca lucrarea să se facă sub insuflarea Duhului Sfânt.

5.- Postul suplimentar rânduit de chiriarhul locului în caz de epidemie, război, secetă, calamităţi, etc.

6.- Postul suplimentar, pe care-l fac cei ce ocupă posturi de conducere :

a .- Conducătorii de ţară şi toţi cei ce ocupă locuri de conducere, trebuie să-şi ia zile de post negru însoţit de rugăciuni prin care să ceară de la Dumnezeu Har de a conduce bine;

b .- preoţii, stareţii, episcopii, mitropoliţii şi Patriarhul, cei care conduc Biserica şi pe slujitorii ei, postesc şi se roagă pentru a primi Har de a conduce cu sfinţenie şi dreptate Biserica.

Dacă aceştia conduc greşit şi cu păcat, poporul are de suferit. La moarte vor da răspuns, pentru felul cum au condus.

CUGETARI SCRISE DESPRE POST

• Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac. • Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui muncitor. • Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut drumeţilor. • Postul este lungime de viaţă. • Postul este înviorare a trupului şi înălţare a sufletului spre taine nepătrunse. • Postul este fericire a trupului şi strălucire a sufletului. • Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată. • Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura. Prin post dai întâietate celui cu

întâietate. • Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe

Dumnezeu şi pe tine însuţi. • Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă,

de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism. • Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de

muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe

pământ, precum s-a şi făcut

întotdeauna şi se fac şi acum e cei

ce-l respectă.

• Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă. • Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept,

că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul. • Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi va aprinde lumânarea la ea, ca

prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire. • Cine urăşte postul, se urăşte pe sine! • Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca

stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşiei şi şi-a legat dobitocul socotind a fi de ajuns, iar pe restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a Dumnezeirii.

• Cine zice că vrea să facă sau că face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâşie din funie îşi spune lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru. Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea, iar de zici că n-o poate face, apoi nu face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună. A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu? Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face Stăpânul său?

• Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte fâşii: mila, adevăr, dreptate, iubire, lumină şi dragoste de lege şi Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului. Şi iată şi fâşiile i se rup şi i se pierd, şi calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte nestingherit. Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun de luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn.

Dar astfel de domni au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, dar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău? (C 68,9-12)

RĂSPUNSURI

• Părinte, când tii post în câşlegi pentru spovedanie, se mănâncăpeşte ?

- Da, martea, joia, sâmbăta şi duminica şi se bea vin, iar miercurea şi vinerea mâncăm de post.

• Părinte, câte zile trebuie să tii post, ca să te poti împărtăşi ?

- 7 zile. Se socoteşte că după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu Mântuitorul. El nu a mâncat decât peşte.

• Părinte, dacă nu reuşeşti să te spovedeşti într-un post, ce faci ?

- Laşi pe altă dată, sau continui să tii post până când reuşeşti. E valabil numai în Postul Adormirii Maicii Domnului şi al Sf.Ap. Petru şi Pavel. De Paşti şi de Crăciun întrerupi pentru că este prilej de bucurie mare, se mănâncă de dulce, este dezlegare la orice, o săptămână la Paşti şi două săptămâni la Crăciun. După perioada aceasta, tii o săptămână de post şi te spovedeşti. Preotul hotăreşte dacă iei aghiazmă mare sau împărtăşanie.

• Părinte, e bine să tii post negru ?

- Da e foarte bine cine poate, valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci orice cu un ban de aur aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.

• Părinte, în săptămâna brânzei, se mănâncă peşte ?

- Da, după Pravila Bisericească toată săptămâna, însă după obicei înafară de miercuri şi vineri.

• Părinte, la noi la tară, preotul ne-a spus că putem mânca peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la Înăltare, e păcat ?

- După obicei numai în săptămâna Luminată se mănâncă miercurea şi vinerea peşte, însă Pravi-la Bisericească spune că se mănâncă până la Pogorârea Sf. Duh şi Duminica Tuturor Sfinţilor.

• Părinte de ce mie îmi mor porcii şi găinile de cum intrăm în post, iar la vecina nu ?

- Din cauză că nu tii posturile de peste an. Dumnezeu îti ia ceea ce te împiedică de a posti. Să vă povestesc ceva de la Boroaia când eram preot acolo. A venit la mine o femeie din parohie şi se plângea că în fiecare post vine uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se despărtea doar de gard nu-i lua niciodată. Era foarte supărată că mereu e păgubită. Am întrebat-o dacă tine posturile de peste an şi ea mi-a răspuns că nu are obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei, ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceti-vă prieteni în cer, uite acum e Postul Sf. Ap.Petru şi Pavel, tineti-l şi rugati-i să vă tină poarta deschisă a raiului până ce veti trece şi dumneavoastră.

• Părinte, uneori Postul Sf.Ap. Petru şi Pavel, tine trei zile, cum se procedează ca să te poti împărtăşi ?

- Când postul tine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea să fie 7 zile de post, să te poti împărtăşi, de nu iei doar aghiazmă.

• Părinte, când eşti oprit de la Sf.Împărtăşanie şi vrei totuşi să te mai spovedeşti, mai tii post ?

- Da, tii trei zile şi apoi iei Aghiazmă Mare.

DEZLEGĂRI ÎN POSTURI

Postul Paştelui

Lăsatul secului cade între 15 februarie şi 21 martie, în raport de căderea datei Sf.Paşti în acel an.

I.- Dezlegări la peşte :

• În săptămâna albă sau a brânzei *(1),• Buna Vestire , 25 martie, • Duminica Floriilor.

II.- Dezlegări la vin şi untdelemn :

o 24 martie, de va cădea : luni, marti şi joi. o Sâmbetele şi duminicile din post, o 26 martie, în orice zi ar cădea. o Joia Canonului Mare, în săptămâna 5 o Vinerea Acatistului, în săptămâna 5 o În zilele: 3,8,10,11,17,24 februarie, 9 martie şi 23 aprilie, dacă nu vor

cădea în prima sau ultima săptămână a postului.

În toate celelalte zile se mănâncă de două ori fiertură în zi.

Postul Sf. Ap. Petru şi Pavel

Lăsatul secului luni după Duminica Tuturor Sfintilor.


• S âmbetele şi duminicile, • În zilele de 24 şi 29 iunie, în orice zi ar cădea, • În zilele de 2, 8, 9, 11 şi 19 iunie, de vor cădea : luni, marti, şi joi,


o sâmbetele şi duminicile, o 24 şi 29 iunie de vor cădea miercuri sau vineri, o Luni, marti şi joi din tot postul, o 2, 8, 9, 11 şi 19 iunie de vor cădea : miercuri sau vineri.

În celelalte zile de miercuri şi vineri se mănâncă fiertură de două ori pe zi.

Postul Adormirii Maicii Domnului

Se lasă sec pe 31 iulie.


• Dacă 31 iulie, lăsatul sec, cade miercuri sau vineri, se lasă sec pe 30 iulie, • 6 şi 15 august, dacă vor cade miercuri sau vineri,


o 6, 13 şi 15 august, o sâmbetele şi duminicile,

În celelate zile se mănâncă fiertură de două ori pe zi .

Postul Naşterii Domnului – Crăciunului

Se lasă sec pe 14 noiembrie, dacă va cadea miercuri sau vineri se lasă sec pe 13 noiembrie.


• 14 noiembrie, de va cădea miercuri sau vineri, • 21 Noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, • 6 Decembrie , Sf. Irh. Nicolae, • Sâmbetele şi duminicile până pe 20 decembrie, • În zilele de : 16,22,23,24,25,30 noiembrie ; 4,5,6,7.9,12,13,17 şi 20 decembrie,

dacă cor cădea : luni,marti şi joi.

Dezlegări la vin şi untdelemn :

o Sâmbetele şi duminicile, o Luni, marti şi joi din acest post, se mai dezleagă în aceste zile şi la:

icre,scoici şi raci,o În zilele de: 16,22,23,24,25 şi 30 noiembrie; 4,5,6,7,9,12,13,17 şi 20

decembrie dacă vor cădea în zi de miercuri şi vineri.

În celelate zile ale postului se mănâncă fiertură de două ori pe zi.

Dezlegări la peşte înafara posturilor mari:

• În săptămâna brânzei , *(1) • Miercurea şi vinerea dintre Duminica Tomei şi Duminica Tuturor Sfintilor. *(2) • 7 ianuarie, 2 februarie, 8 septembrie, 1 octombrie. • 24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.

Dezlegări la toate miercurea şi vinerea

• Săptămâna după Duminica Vameşului şi a Fariseului, • Săptămâna Luminată (dintre Paşti şi Duminica Tomii), • Săptămâna după Duminica Pogorârii Sf.Duh, • Miercurea şi vinerea dintre Crăciun şi Ajunul Bobotezii,

EXTRAS BIBLIOGRAFIC

*(1) - „ TIPICUL SF.SAVA ”,vol.1,Editura”Credinţa Noastră”,pag.103,

ediţie îngrijită de Petru Mihail Pruteanu:

„ Trebuie să se ştie:că în lunea Săptămânii Brânzei mâncăm de 2 ori în zi: brânză,ouă şi peşte.Dezlegarea este valabilă pentru toată săptămâna, însă miercuri şi vineri se va mânca doar odată în zi”;

- „ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CREŞTIN” , 1997, pag.56 tip.cu binecuvântarea P.F.Patriarh Teoctist.

*(2) - „ TIPICUL SF. SAVA”, opera citată,pag.87; şi „ TIPICON” editura Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, 2002, pag.46 cap. ”dezlegarea cea peste tot anul”:

„Iar în miercurile şi vinerile din toată perioada Cincezicimii se dezleagă pentru monahi la untdelemn şi vin, iar pentru mireni şi la peşte” la care se mai adaugă şi săptămâna de harţi după Pog.Sf.Duh.

- PRAVILA BISERICEASCĂ, ed.III,1999,pag.393 „ Iar în Duminica Pogorârii Sf.Duh,..şi toată săptămâna este dezlegare a mânca: peşte, ouă şi lapte, iar mirenii şi la carne până la Duminica Tuturor Sfinţilor”.

2

DESPRE TAINA SF. BOTE Z

ŞI TAINA UNGERII CU SF. MIR

Pr. Ioan : Vă rugăm părinte, să ne vorbiţi ceva despre taina Sf. Botez şi despre cele şapte Sfinte Taine în general.

Pr. Ilarion: Numărul „şapte” este numărul pe care Dumnezeu l-a ales şi l-a sfinţit în lucrarea Sa de creaţie, iar în Sf. Scriptură îl găsim menţionat în multe locuri. Sf.Taine sunt lucrări ale lui Dumnezeu, prin care El ne transmite harul cel nevăzut al Său. Dumnezeu a dat acest număr şi Sfintelor Taine ca semn al deplinătăţii mântuirii noastre prin ele: Botezul, Mirungirea, Spovedania, Euharistia, Cununia, Preoţia şi Sf. Maslu

Lucrarea sfinţitoare a Sfintelor Taine nu se leagă de vrednicia sau nevrednicia celui care o săvârşeşte.

Preotul sau episcopul care săvârşesc Sf.Taine , Sf. Apostol Pavel îi numeşte „iconomii Tainelor” deoarece adevăratul săvârşitor este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos Cel care a instituit fiecare taină în parte.

Împărtăşirea copiilor la botez

Pr. Ioan : În unele locuri este obiceiul ca preoţii să nu împărtăşească copii imediat după botez, ci la 40 de zile, când mama aduce pruncul pentru închinare, este greşit?

Pr. Ilarion : O dată cu Taina Sf. Botez, pruncul primeşte încă două sfinte taine: Mirunginea (ungerea cu Sf. Mir) şi Sf. Împărtăşanie.

În unele locuri este obiceiul cel rău, ca preotul să nu împărtăşească pruncul imediat după botez, ci la 40 zile când vine mama cu pruncul la moliftă şi la închinat Este foarte greşit dacă preotul nu împărtăşeşte pruncul imediat după botez „ greşeşte de moarte”, după cum îi spune şi Molitfelnicul sau Aghiazmatarul la slujba Sf. Botez. De ce greşeşte de moarte?! Pentru că poate păgubi pe prunc de unirea cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi de Împărăţia lui Dumnezeu, în cazul în care acesta ar fi în pericol şi ar muri până la data închinării lui la Biserică: „Cine nu va mânca Trupul Meu şinu va bea sângele Meu, nu va avea parte cuMine” ( Ioan 6,53).

De ce să amâne preotul împărtăşirea pruncului când primirea Sf. Botez îl face vrednic pe prunc de a primi şi Sf. Împărtăşanie?. Adică, prin Taina Sf. Botez s-a îmbrăcat în Hristos, iar de unit cu Hristos îl oprim noi ?. Nu avem voie!.

După a treia afundare a pruncului în apa Botezului şi rostirea formulei de Botez de către preot, sufletul acelui prunc este îmbrăcat de către îngeri cu „Cămaşa lui Hristos” sau „Haina Botezului”. Deci acel suflet nu mai este gol ,ci a fost îmbrăcat cu o cămaşă a sufletului albă şi strălucitoare, ”mai albă decât zăpada şi mai strălucitoare decât

soarele”(Marcu 9,3), de aceea se cântă după afundare înconjurând de trei ori Masa :”Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”(Gal.3,27).

Numele copiilor la botez

Pr. Ioan : Părinte, este păcat să punem la copii pe care-i botezăm mai multe nume?De ce s-a luat obiceiul de a pune câte 2-3 nume?

Pr. Ilarion : Este unul din semnele că trăim veacul de pe urmă, când valorile morale sunt răsturnate, când pustiirea urâciunii este la locul de cinste, când balaurul cu câte două şi trei capete a început să lucreze sub formele pe care le vedem astăzi că lucrează în lume.

Cu privire la numele pe care trebuie să-l dăm copiilor la botez, vă sfătuiesc să botezaţi copii voştri cu un singur nume. Să aibă grijă preotul să rostească un singur nume la botez şi acela să fie unul creştinesc, chiar dacă părinţii copilului au apucat să treacă în certificatul de naştere a copilului mai multe nume. Romanii acum 2000 de ani când au venit în Dacia, puneau mai multe nume copiilor, după credinţa lor politeistă, credeau în mai mulţi zei. Ei se credeau îndreptăţiţi să facă astfel pentru a-i împăca pe zei.

Noi, credem într-un singur Dumnezeu şi aşa cum spune acolo :” …un Domn, o credinţă şi un botez” ( Efes. 4,5), tot aşa trebuie să fie şi un singur nume dat copiilor noştri când îi botezăm, iar numele să fie cel creştinesc, nume de sfânt, ales din calendar, pentru ca acel copil să aibă un protector şi un sfânt mijlocitor în viaţa lui.

Copii care au nume străin , vor judeca pe părinţii lor că nu le-au pus nume de sfânt, când vor creşte şi când vor vedea că unii din colegii lor se bucură şi serbează ziua onomastică şi se laudă cu sfântul lor al cărui nume îl poartă şi ei nu, şi atunci când vor fi în necazuri şi vor simţi nevoia să se roage unui sfânt pentru ajutor, şi nu vor şti care sfânt este mai aproape de inima lor.

Unii părinţi care sunt întrebaţi şi li se reproşează de ce au pus nume străine copiilor lor, se justifică spunând că omul sfinţeşte numele. Intr-adevăr sfinţii martiri , prin martiriul pe care l-au suferit pentru credinţă şi pentru Hristos au sfinţit numele lor, e plin calendarul de numele lor. Aceşti părinţi s-au legat fără să-şi dea seama în faţa lui Dumnezeu să-i facă pe copii lor nişte sfinţi. Bine ar fi !.

Cămaşa botezului sau haina sufletului

Pr. Ioan : Puteţi să ne spuneţi câteva lucruri despre „Haina Botezului”cu care ne îmbracă îngerii la Botez ?

Pr. Ilarion : Ascultaţi ce se întâmplă cu „HainaBotezului”sau „Cămaşa sufletului” cu care ne îmbracă îngerii la Botez. Ea nu rămâne curată, datorită păcatelor pe care le facem pe parcursul vieţii. Pentru fiecare păcat pe care l-am făcut, diavolul care ne-a ispitit, face câte un semn pe haina botezului. Semnul este potrivit cu păcatul şi cu gravitatea lui. Aceste semne murdăresc haina, o împestriţează, haina îşi pierde din strălucire şi din starea de curăţenie. Sunt păcate care întunecă deodată Haina Botezului aşa cum ar fi: mânia, ura, curvia, preacurvia, minciuna, furtul, lăcomia, trufia, invidia, beţia, fumatul, uciderea, avortul, vrăjitoaria, blestemul, cearta, bătaia şi alte asemenea acestora.

Diavolii trag dungi pe haină, de culoarea şi forma păcatului, fiecare păcat are culoarea şi forma lui, de exemplu: minciuna face haina de culoare neagră asemenea diavolului, pentru că tatăl minciunii este diavolul; uciderea, are culoarea roşie asemenea sângelui aproapelui tău pe care l-ai vărsat, sângele copilului avortat sau a celui pe care l-ai ucis, stă pe haina botezului; fumatul, vin diavoli şi-ţi afumă haina botezului; furtul, vin diavolii şi-ţi sfârtecă haina botezului şi rup din ea aşa cum ai rupt tu munca aproapelui tău ; curvia şipreacurvia şi orice formă de desfrânare, se murdăreşte haina botezului cu bălăciunea curvească , s.a.m.d.

Şi aşa ne ducem în faţa Creatorului dacă nu ne curăţim de păcate. De abia atunci ne vedem cum suntem îmbrăcaţi şi cât de murdari. Judecata ne-o facem singuri pe loc, amuţeşte gura noastră neavând cuvânt de dezvinovăţire, şi recunoaşte mintea noastră orice păcat săvârşit. Se îngrozeşte sufletul nostru pentru că-şi dă seama că fiind aşa de murdar nu poate intra şi sta la locul Cel Neîntinat care este Împărăţia lui Dumnezeu, aici se referă cuvintele Mântuitorului că: ”nimic întinat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Efeseni 5,8)

Pr. Ioan:Cum putem să ne curăţim Haina Botezului, să fie din nou albă şi strălucitoare?

Pr.Ilarion : Păcatele murdărind urât şi greu „haina botezului” trebuie mulţi ani de penitenţă cu oprire de la Sf. Împărtăşanie pentru a se curăţa. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Sinoadelor Ecumenice şi Sfinţii Părinţi care au întocmit canoane potrivite pentru păcate, cum ar fi: Sf. Vasile Cel Mare, Sf. Ioan Postitorul, Sf. Teofil al Alexandriei, Sf. Nechifor Mărturisitorul, Sf. Timotei al Alexandriei şi alţi Sfinţi Părinţi, au socotit pentru fiecare păcat cât timp ar trebui omului să se poată curăţa de el.

Haina Botezului se curăţă prin:

- Spovedanie sinceră la duhovnic, cu multă părere de rău pentru păcate, cu pocăinţă şi lacrimi; Sf. Ap Petru pentru lepădarea de Hristos, ne spune Sf Evanghelie că ”a plânscu amar”, acest plâns trebuie să-l avem şi noi pentru păcatele noastre;

-Întoarcerea de la păcat şi nerepetarea lui după ce l-ai mărturisit, dacă l-ai repetat eşti mincinos iar gravitatea lui se dublează;

-Îndreptarea răului făcut asupra aproapelui tău. Nu-i de ajuns să mărturiseşti că ai răpit munca aproapelui tău furându-l, ci să întorci ceea ce i-ai răpit. Dacă i-ai răpit prin judecată nedreaptă averea, hotarul, casa, moştenirea, întoarce-i-le înapoi, ca să fii iertat şi îndreptat cum a făcut Zaheu vameşul spunând Mântuitorului: „ …şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit” ( Luca 19,8 );

-Împlinirea canonului dat de duhovnic la Taina Mărturisirii; Ne împlinirea canonului este egală cu starea de nevrednicie, lipsa de căinţă , lipsa de smerenie, şi lipsa părerii de rău.

Omul se simte foarte greu când haina Botezului este murdară. Diavolii stau pe locul murdar de pe haină. Mulţimea diavolilor îl apasă pe om. Omul devine lipsit de putere cu toate că se hrăneşte bine şi cu cât păcatele sunt mai multe şi grele trupul lui i se îmbolnăveşte şi cade la boală.

Cei care nu se întorc de la păcate şi nu-şi curăţă sufletul au o viaţă foarte chinuită şi apăsătoare, iar această stare îi înnebunesc şi cad în deznădejde, iar unii se sinucid.

Hulitorii de Dumnezeu, ucigaşii şi cei care fac avorturi, viaţa le este foarte grea şi chinuită, diavolii îi chinuiesc începând din această viaţă pământeană fiind de vii băgaţi la chinurile iadului.

Data botezului şi obiceiurile rele

Pr. Ioan : Vă rugăm să ne spuneţi la cât timp după naşterea copilului este bine să-l botezăm? Sunt bune obiceiurile care se practică în popor: scoaterea din mir , punerea în apa botezului sau în apa când scaldă copilul după botez: bani, şi diferite obiecte ?.

Pr. Ilarion : Copilul la 8 zile după naştere trebuie botezat, aşa cum a fost dus şi pruncul Iisus de către Preacurata Sa Maică la templu pentru a fi „tăiat împrejur” care, este tot un botez la evrei şi când i s-a pus numele.

Cine ţine pruncul nebotezat mai mult timp, pune în pericol mântuirea copilului. Dacă moare

copilul nebotezat este ca şi cum l-ar fi lepădat mama sa din pântece.

Copii avortati nu pot vedea Împărăţia lui Dumnezeu potrivit cuvintelor Mântuitorului : „Cine nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va vedea Împărăţia Cerurilor”(Ioan 3,5 ). Naşterea din apă şi din duh este primirea botezului. Copiilor avortaţi, nu din vina lor ci a

părinţilor pentru că nu i-a lăsat să vină pe lume şi să fie botezaţi, le sunt osândite sufletele nevinovate la întuneric. Ei nu pot vedea faţa lui Dumnezeu. De acolo de la întuneric strigă către Dumnezeu cerând osândă părinţilor : „ Doamne, nu ierta pe tata, nu ierta pe mama, ca să trăiască ei bine pe pământ m-au adus pe mine aici!”. Tot aşa se întâmplă şi cu copii care se nasc , dar din neglijenţa părinţilor sau din lăcomia lor de a avea naşi mari şi bogaţi la botez şi de a face nuntă în loc de botez, amână botezul copilului, iar diavolul care nu doarme ci „răcnind în pustie, căutând pe cine să înghită” profită de păcatul părinţilor şi aduce primejdie vieţii copilului încât acesta să moară nebotezat. Şi aceştia cer osândă părinţilor care i-au păgubit de Împărăţia lui Dumnezeu.

- Obiceiurile pe care le-ai pomenit nu sunt bune, multe dintre ele sunt păgâneşti, străine şi departe de adevărurile de credinţă.

Canoanele bisericeşti poruncesc ca obiceiurile bune, izvorâte din evlavia poporului şi potrivite cu adevărurile de credinţă să se păstreze, iar cele care contravin adevărurilor de credinţă să se îndepărteze, pentru că putem deveni eretici nu numai prin propovăduirea cuvântului fals ci şi prin săvârşirea faptelor care vorbesc despre un adevăr fals. Preoţii trebuie să lucreze ogorul credinţei şi să-l plivească de neghina necredinţei.

Referitor la obiceiul numit „Scoaterea din mir” a pruncului nu o face credinciosul de rând, ci preotul în timpul Sf. Botez atunci când şterge cu buretele locurile ce au fost unse cu Sf. Mir. În apa botezului, este datoria preotului de a nu permite să se pună bani şi obiecte. Acestea sunt obiceiuri împrumutate de la păgâni , care aveau credinţa în forţele naturii, în obiectele din lumea înconjurătoare, care nu se potrivesc cu credinţa în adevăratul Dumnezeu, Creatorul Cerului şi a pământului, şi cu lucrarea Harului Duhului Sfânt. Cei ce pun în apa botezului sau în scăldătoarea de după botez : bani ca pruncul să fie bogat în viaţă; cărţi, creioane, ca să fie deştept şi să înveţe bine; zahăr ca să fie dulce etc., aceştia tăgăduiesc darurile Duhului Sfânt pe care pruncul le primeşte la Botez şi astfel , spre a lor osândă îşi pun încrederea într-o credinţă deşartă. Aceştia vor fi judecaţi ca tăgăduitori şi batjocoritori a puterii lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta mai pun în pericol şi sănătatea copilului. Copilul se poate îmbolnăvi foarte uşor de boli grele şi periculoase, de la microbii pe care-i poartă aceste obiecte introduse în apă. Mai ales banii, care umblă din mână în mână, şi ştim că microbii se transmit prin atingere. Acei bani au fost şi în mâna cancerosului, în mâna celui bolnav de plămâni (TBC), în mâna leprosului, în mâna celui bolnav de boli venerice, s.a.m.d. Şi atunci, cu ce te-a ajutat acest obicei la creşterea, la întărirea şi fericirea copilului tău, dacă ai îmbolnăvit copilul ? I-ai fost cel mai aprig duşman !.

Moliftele la botez

Pr. Ioan: Vă rugăm Prea Cuvioase, faceţi câteva referiri legate de exorcismele (sau lepădările) care se citesc înainte de botez , de molifta de curăţire a lehuzei la 40 de zile şi despre închinarea pruncului.

Pr. Ilarion: Exorcismele sau lepădările care se citesc înainte de botez, trebuie citite cu multă luare aminte de către preot şi urmărit cuvânt cu cuvânt de către naş. Exorcismele sunt nişte rugăciuni prin care se porunceşte diavolului să se îndepărteze de cel ce vine către „ Sfânta luminare”.

Pentru a fi citite, preotul trebuie să fie pregătit, cu post, de aceea botezul se face dimineaţa sau după Sf. Liturghie pe nemâncate, să fie curat trupeşte, să fie treaz şi cu mintea limpede, netulburat, fără de grabă, odihnit şi cu putere în cuvânt, citind toate rugăciunile cu luare aminte. Se întâmplă să pătimească copiii din cauza citirii necorespunzătoare a rugăciunilor de exorcizare.

Naşul să răspundă rostind cu putere şi foarte clar lepădarea de satana şi Lepădările să se facă în pridvorul Bisericii şi nu în Biserică, aşa cum porunceşte rânduiala botezului.

Cel ce este adus la botez se socoteşte a fi catehumen, iar locul catehumenilor este pridvorul Bisericii până după mărturisirea de credinţă prin rostirea Simbolului de Credinţă (Crezul).

Molifta de curăţire a lehuzei se face numai după ce a împlinit 40 de zile de la naştere, nu înainte de 40 zile. Lehuza căreia i s-a făcut molifta înainte de 40 zile şi va intra în Biserică întinează Locaşul cel Sfânt – Biserica.

Potrivit cu venirea la 40 zile după naştere a Maicii Domnului la Templu, când a adus jertfă de curăţire 2 pui de porumbel şi a închinat pe pruncul Iisus, fiind luat de Preotul Simeon în braţe, tot aşa şi mamele trebuie să aibă grijă la 40 de zile împlinite să ia pruncul în braţe şi să vină la Biserică pentru molifta de curăţire şi pentru a închina pruncul Bisericii. Preotul trebuie să aibă grijă şi să întrebe pe mama pruncului două lucruri şi anume: dacă a împlinit 40 zile de la naştere şi dacă a fost botezat pruncul. În cazul în care pruncul încă nu a fost botezat nu poate fi închinat Bisericii fără să fie membru al Bisericii. Va fi sfătuită mama să grăbească botezul copilului şi după botez să vină cu el să-l închine şi tot atunci să i se citească molifta de curăţire. Dacă faci molifta mamei la 40 zile având pruncul nebotezat s-ar putea să se întâmple, ca pruncul să nu mai fie adus la închinare. În conştiinţa oricărei femei este mai întâi grija faţă de ea de a se curăţa şi de a putea intra în Biserică, iar partea cu închinarea pruncului de multe ori se uită.

Grija închinării pruncului botezat, ar trebui să fie şi la naşii de botez. Rânduiala Sf.Biserici porunceşte ca mama împreună cu naşii să aducă pruncul la închinare.

Despre naşi şi darea colacilor

Pr. Ioan : Ce ne puteţi spune despre naşii de la Botez şi despre obiceiul întoarcerii colacilor de către fini la naşi ?

Pr. Ilarion : Cu multă chibzuinţă trebuie aleşi naşii de botez. Din cauza naşilor la botez mulţi copii pătimesc, suferă şi unii nu se pot mântui.

- Naşii la botez sunt martori înaintea lui Dumnezeu pentru prunc. Naşii cu sufletul lor se pun garanţi pentru sufletul copilului. Dacă sufletul naşului este un suflet rău şi necredincios, lucrează mai mult faptele necredinţei, este plin de patimi şi păcate: ucigaş, bătăuş, beţiv, curvar, certăreţ, necredincios, lacom, răpitor, s.a.m.d., nu este cea mai bună garanţie pentru copil. Sufletul lui este alterat. De aceea, pentru că naşul s-a pus garant cu sufletul lui împătimit pentru sufletul copilului, diavolii care-l stăpânesc pe naş cu patimile, vor trece şi la copil, chinuindu-l cu aceleaşi patimi ca şi pe naş. Părinţii să bage de seamă când aleg naşul pentru copilul lor, să aleagă o persoană integră, cu un caracter moral bun, credincios şi iubitor de cele sfinte.

- Naşul copilului să fie de acelaşi sex cu copilul, aşa cum se prevede în rânduiala şi canoanele bisericeşti, pentru a nu se face concubinaj prin taina Sf. Botez. Este greşit obiceiul ca pe un băiat să-l boteze o femeie şi pe o fetiţă s-o boteze un bărbat. Trebuie să se acorde atenţie acestui lucru pentru că este de mare importanţă. Diavolul, dă în gând omului să facă rânduieli după capul lui socotind că părerea lui nu are ce strica. Aceste rânduieli nevinovate devin foarte vinovate, pentru că prin ele îşi permit diavolii să ispitească , să se apropie, şi să strice buna rânduială care-l poate păzi pe om.

Să nu fie puşi să boteze copii sub 16 ani. În primul rând copii sub 16 ani ei însuşi sunt la şcoala părinţilor, a naşilor şi duhovnicilor de a învăţa din tainele credinţei ortodoxe în care au fost botezaţi şi au nevoie să fie învăţaţi. O sarcină atât de responsabilă de a creşte ei la rândul lor duhovniceşte un suflet pe care l-au încreştinat şi pentru care s-au pus garanţi cu sufletul lor, este o responsabilitate care i-ar putea depăşi mai ales dacă punem la socoteală că le trebuie şi maturitate în gândire pentru lucrurile sfinte, şi totul ce se leagă de mântuire, să nu zic că trebuie să stăpânească cât-de-cât cunoştinţe din teologia mântuirii. S-au întâmplat cazuri când naşul fiind copil de 7 ani şi de sex opus cu finul, au ajuns să se îndrăgostească naşul de fina şi să trăiască în desfrânare, dând vina pe tinereţe şi minte necoaptă şi pe părinţii care în loc să-şi ia ei sarcina de părinte au pus-o pe umerii copilului lor.

- Naşul care nu are grijă de fin şi care nu se ocupă de creşterea duhovnicească a acestuia : vorbindu-i de credinţa ortodoxă, învăţându-l rugăciuni, vorbindu-i despre Dumnezeu, despre mântuire, despre biserică şi Sf. Taine, i se ia demnitatea de „părinte duhovnicesc” şi va fi judecat ca pe un părinte care nu şi-a făcut datoria faţă de copii săi. Degeaba a botezat că nu va avea plată ci osândă.

- Naşul, care lasă pe finul lui să se rătăcească trecând la alte credinţe şi mărturisind o credinţă străină lepădând botezul ortodox în care a fost botezat, pierde plata . Va fi judecat ca un părinte netrebnic. Îşi va pierde şi el sufletul ca şi finul, pentru că a garantat cu sufletul lui pentru sufletul finului.

- Naşul, care pretinde sau permite finului să-i aducă colacii pentru că a botezat, cu ocazia căsătoriei finului sau cu alte ocazii, pierde plata , deoarece întoarcerea colacilor la naşi înseamnă întoarcerea pomenii naşului că a botezat, Dumnezeu nu mai răsplăteşte jertfa lui, deoarece i-a plătit-o finul întorcându-i colacii. Finul poate aduce cât de mulţi colaci pentru naşul lui numai după moartea naşului. Numai după ce naşul şi-a luat plata de la Dumnezeu pentru încreştinarea finului, şi nu-i mai poate nimeni răpi plata. Atunci este dator finul să se roage pentru sufletul naşului.

Mai multi naşi la botez ?

Pr. Ioan: În partea Bucovinei este obiceiul să se pună mai mulţi naşi la botez şi cununie. Este bun obiceiul acesta şi dacă nu în ce constă răul pe care poate aduce la mântuirea credincioşilor?

Pr. Ilarion : Este un obicei foarte păgubos la mântuire şi strică rânduielile şi predaniile sfinţilor părinţi devenind în acelaşi timp şi anticanonic.

Rânduielile Sf. Biserici vorbeşte de „naş” la modul singular şi nu de „naşi” la plural. Chiar şi Sfânta Scriptură vorbeşte la singular de naş, atunci când Mântuitorul se află la Nunta din Cana Galilei transformând apa din cele şase vase din piatră în vin, după care , porunceşte celor prezenţi şi martori la minune : „Luaţi şi duceţi nunului. Şi când nunul a gustat vinul…a chemat nunul pe mire…”(Ioan 2,8-9).

Deci, nu este nevoie ca la botez sau cununie să fie mai mult decât un singur naş şi nu este bine să fie mai mulţi. Cel ce va zice că nu strică şi nu are ce strica să fie mai mulţi naşi, vorbeşte din neştiinţă şi necunoaştere şi după părerea capului său. Aşa cum trupeşte nu poţi avea decât un singur părinte , tată şi mamă, tot aşa şi spiritual nu poţi avea mai mulţi părinţi care să te nască în acelaşi timp duhovniceşte prin taina Sf. Botez.

Între naş, considerat părinte spiritual şi fin, considerat fiu spiritual al naşului se stabileşte legătură de tată şi fiu şi intră sub incidenţa sfintelor canoane. Prin Taina Sf. Botez se stabilesc grade de rudenie între ascendenţii şi descendenţii naşului şi ai finului. Căsătoriile între aceştia sunt oprite până la gradul IV. Devin rude spirituale naşul cu finul de gradul I, ca între tată şi fiu. La fel devin rude spirituale: finul şi copii naşului, considerându-se fraţi spirituali, între copii finului şi copii naşului ş.a.m.d. În acelaşi timp se stabileşte relaţie de rudenie spirituală între naşii care participă la botez, ca fiind împreună părinţi spirituali şi între copii acestora s.a.m.d.

De aici se poate trage următoarea concluzie: Fiind mulţi naşi, aşa cum ai spus de cazul din satul Crucea de pe valea Bistriţei, unde toţi credincioşii prezenţi la botez participă ca naşi, dându-i-se câte o lumânare şi rostind în cor crezul şi lepădările, unde puteau fi şi 50 de persoane sau chiar mai multe, între toţi naşii şi fin se stabileşte rudenie de botez de

gradul I şi între descendenţii şi ascendenţii acestora până la gradul IV. (canonul 54 Sin. VI Ecumenic).

Presupun că cel puţin o jumătate de sat au devenit rude cu pruncul botezat. În această situaţie, este foarte dificil pentru acel copil să se căsătorească luând soţ sau soţie din sat, fiind rude spirituale cu majoritatea. Dacă nu se ţine cont de aceasta se calcă canonul, porunca, şi rânduiala Bisericii şi cad sub osândă atât cei în cauză cât şi preotul care i-a cununat şi nu i-a cercetat. Iar căsătoria devine nelegiuită, trebuie să se desfacă.

Nu poate boteza finul

Pr. Ioan: Este bine să boteze sau să cunune ca naşi, finii în familia naşilor lor?.

Pr. Ilarion: În tradiţie se consideră că este bine ca numai naşul şi descendenţii acestuia să boteze şi să cunune în familia finului şi nu invers, ca să nu se întoarcă facerea de bine şi ca nu cumva din fiu spiritual să devină părinte spiritual pentru descendenţii naşului. Din punctul acesta de vedere nu este bine ca finii să boteze şi să cunune în familia naşilor.

Am observat că în Banat se ţine cont şi cu sfinţenie la statutul de naş. Este obiceiul ca naşul care a cununat o pereche de tineri acei naşi să fie naşii de botez şi de cununie la toţi copii finului. Şi aşa a apărut tradiţia de a moşteni năşia din tată-n-fiu fiecare familie. Nu este un obicei rău.

Căsătoria tinerilor care au acelaşi naş

Pr. Ioan : Se pot căsători între ei , copii din diferite familii, dar care au acelaşi naş de botez ?

Pr. Ilarion : Nu se pot căsători doi tineri care au acelaşi naş de botez , deoarece se consideră fraţi spirituali având acelaşi părinte spiritual. Chiar dacă nu sunt rudenii de sânge, dar sunt rudenii spirituale. Prin naş s-a stabilit gradul II de Rudenie între cei doi tineri. Naşul fiind în gradul I cu fiecare dintre ei. Să se întrebe chiriarhul locului.

Botezul copiilor avortati.

Pr. Ioan: Am auzit de un obicei că, în unele locuri pruncii care au fost avortaţi şi au murit nebotezaţi, li se administrează botezul de ziua Sf. IoanBotezătorul pe 7 ianuarie. Puteţi să ne spuneţi dacă din punctul dvs. de vedere este corect?

Pr. Ilarion: Nu este corect. Este foarte greşit. O înşelătorie mai mare ca aceasta nici că se poate pentru femeile ce-şi ucid pruncii în pântece. De ce?!

Nu cunosc de unde vine această părere şi cine a introdus astfel de obicei prin care să înşele lumea. Probabil cineva care nu a gândit prea mult şi în acelaşi timp din dorinţa de a venit în ajutorul şi liniştirea femeilor care poartă greutatea acestor crime. Nu vreau să cred că pentru bani, ar fi în stare cineva să piardă atâtea suflete !.

Nu este corect acest obicei şi care înşală din simplu motiv că botezul morţilor nu există. Botezul este o sfântă taină, iar sfintele taine sunt lucrătoare pentru cei vii şi nu pentru cei morţi.

Dacă cei morţi, cât au fost în viaţă au primit sfintele taine le ajută la mântuire, după moarte nu mai pot primi nimic decât rugăciuni de iertarea păcatelor care nu se numesc taine ci ierurgii.

Prin sfintele taine se transmite primitorului harul cel nevăzut a lui Dumnezeu, harul lucrător , sfinţitor şi mântuitor. Acest har i se împărtăşeşte omului cât este în viaţă şi cu el se duce dincolo. Dincolo de mormânt nu mai poate primi , ci i se cere înapoi ceea ce a primit cât a trăit, împreună cu roadele lucrării, aşa cum i s-au cerut talanţii slugilor care au primit fiecare şi roadele ce au lucrat cu iei.

În al doilea rând, botezul trebuie administrat cuiva . Acel cineva trebuie să fie o persoană prezentă şi reală care să primească botezul, nu poţi boteza vânt sau o mână de ţărână luată din cimitir de pe mormântul aceluia care trebuia să fie botezat.

În al treilea rând, la botez trupul împreună cu sufletul sunt afundate în apa botezului , iar sufletul se îmbracă în haina botezului, se îmbracă în Hristos : „Câţi în Hristos v-aţi botezatîn Hristos v-aţi şi îmbrăcat”.

Vreau să te întrebi unde se află sufletul aceluia pe care vrei să-l botezi în momentul botezului pe care pretinzi că-l faci?Unde poate fi? De faţă şi la locul unde faci botezul nici într-un caz. Se ştie bine că la locul unde l-a rânduit Dumnezeu. Se ştie la fel de bine că acel loc nu este unul tocmai fericit pentru sufletul lui din cauză că părinţii l-au păgubit de „naşterea cea din apă şi din duh” fără de care nu se poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, adică de sf. Botez..

La fel te întreb, cu cine faci contract, ca să aduci sufletul acelui copil pentru a-l îmbrăca în Hristos sau în Haina Botezului?! Nu poţi face acest lucru cu nimeni !. Nu este oare o înşelătorie această practică, pe care în mod inconştient şi iresponsabil unii preoţi consimt la cererea unor credincioşi care şi-au pus speranţa că în modul acesta vor putea scăpa de osânda păcatului?.

Este foarte periculos acest obicei şi din alt motiv. Femeile care vin şi botează de Sf. Ioan copii pierduţi, sunt în mare pericol de a trece pe lângă şansa de a se căi în viaţă şi a răscumpăra păcatul şi prin iconomia lui Dumnezeu de a primi iertare şi mântuire, prin încrederea falsă pe care o au că, făcând acest botez, copii sunt botezaţi şi pentru ele păcatul este îndreptat.

Unele femei, pe baza acestei posibilităţi false de a boteza copii avortaţi s-au încurajat la săvârşirea acestui păcat fără să mai aibă mustrări de conştiinţă.

Au venit multe femei care cu multă senină-tate şi linişte mi-au spus că au şi câte 30 de avorturi şi nu le mustră conştiinţa pentru că „au botezat copii de Sf. Ioan”. Părintele lor le-au asigurat că sufletele copiilor pe care i-au avortat se află la un loc cu îngerii de unde se roagă pentru mamele lor. Într-adevăr, sufletele copiilor sunt ca îngerii în cer, dacă sunt botezaţi şi se roagă pentru mamele lor, dacă nu au fost botezaţi, fără vina lor stau departe de Împărăţia lui Dumnezeu şi cer osândă mamelor pentru această stare. Şi uite aşa, rămân femeile cu păcatul, necăite şi ne îndreptate. Nu este aceasta o înşelătorie?!. Ce răspuns va da preotul acela !?

Unii preoţi, pentru a nu supăra pe oameni şi în acelaşi timp să nu facă ceva ce nu este tipiconal, se folosesc de un compromis, de un fel de vicleşug dacă pot să-l numesc aşa. În ziua de Sf. Ioan pe 7 ianuarie, se duc la mormântul copilului împreună cu părinţii acestuia şi în loc de botez fac un prohod pentru morţi pomenind pe morţii familiei respective şi pe acel copil cu numele de Ion sau Ioana, după care stropesc mormântul cu vinul de la paus sau cu aghiazmă peste o pânză albă care ar simboliza crijma de la botez.

Si această formă nu poate fi cea corectă şi este păguboasă în acelaşi timp.

Nu este corectă , deoarece nu se poate face prohodul sau orice pomenire la mormântul celui nebotezat, o interzic canoanele şi rânduielile liturgice. Pomenirea celor morţi care au fost botezaţi în viaţă şi au dus viaţă de creştin adevărat, nu poate fi pomenit la mormântul unui nebotezat sau păgân.

Deasemnea, nu i se poate pune nume copilului nebotezat şi nu poate fi pomenit la morţi cu numele de Ion şi Ioana, ştiind bine că numele oricărui suflet se trece în cartea vieţii celei veşnice la primirea Tainei Sf. Botez.

E ste păguboasă această practică, pentru părinţii copilului avortat, deoarece ei vor merge de la mormânt cu convingerea că, este botezat copilul lor iar ei au scăpat de o răspundere în faţa lui Dumnezeu şi nu vor mai pune osteneală de a se căi pentru păcatul lor.

Tot ce este în afara rânduielilor bisericeşti şi a adevărurilor de credinţă, este o mare de minciună, presărată cu curse diavoleşti, şi nu degeaba se spune că” iadul este pavat cu intenţiibune.”

Botezul a doua oară la stilişti

Pr. Ioan: Ce părere aveţi despre practica preoţilor de pe stilul vechi, de a boteza a doua oară pe cei ce ei îi lămuresc să treacă la ei?

Pr. Ilarion : Pe lângă faptul că sunt schismatici şi căzuţi din ascultare, din cauza mândriei lor că sunt ortodoxia cea adevărată şi că ei ţin canoanele şi hotărârile sfintelor Sinoade, au căzut şi au devenit anticanonici. La fel, din dorinţa de a desconsidera slujirea

preoţească a stilului nou, îndeamnă pe credincioşii lor să nu ia anaforă sau să se împărtăşească pe stilul nou considerându-le spurcate. Exact disputa dintre evreii şi samarinenii, de pe timpul Mântuitorului. Pe lângă aceasta din ignoranţă şi din slaba pregă-tire teologică nu au simţit când diavolul i-a dus cu preşul mândriei făcându-i să desconsidere botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi de către preoţii stilului nou. Astfel au călcat Sf. Scriptură unde spune : „ Un domn ,o credinţă şi un botez „ (Efes.4,5), făcându-se eretici călcând liturgic canonicitatea de a nu boteza a doua oară în numele Sf.Treimi, cum prevăd canoanele 47 Ap., 57 Cartagina, 1 Sf. Vasile Cel Mare, devenind şi anticanonici.

DESPRE MĂRTURISIRE

( 3 )

Iertarea păcatului mărturisit

PR. IOAN : Vă rugăm, să ne spuneţi dacă păcatele mărturisite sunt toate iertate de Dumnezeu prin mijlocirea preoţiei, sau mai sunt situaţii în care păcatul mărturisit nu este iertat şi are putere. Care sunt aceste situaţii?

PR. ILARION :

Este o mare răspundere pe umerii preotului-duhovnic spovedania credincioşilor. Dumnezeu, prin taina hirotoniei, i-a pus în mână toate sufletele din enoria sa, să le îngrijească, să le curăţe de păcate şi să le ducă înaintea Creatorului albe şi curate, adică mântuite.

Preoţia este o Cruce grea şi cu greu de

purtat, uneori prea grea şi cu răspundere neînchipuit de mare. Nu există pe fata pământului o răspundere mai mare decât aceasta, din mâna preotului se vor cere sufletele credincioşilor. Aşa cum i se cere ciobanului să dea socoteală pentru fiecare oaie pierdută stăpânului oilor la terminarea văratului, tot aşa i se va cere şi preotului să dea răspuns în faţa Stăpânului nostru Iisus Hristos pentru toate sufletele încredinţate: ce s-a întâmplat cu ele şi unde sunt cele care lipsesc din turma care trebuia dusă la păşunea lui Hristos, şi dacă le-a mâncat lupul, de ce nu le-a păzit ?!.

De aceea, preotul este dator să-şi cerceteze credincioşii din enorie cu tot atâta responsabilitate ca şi pe proprii săi fii.

Această preocupare şi grijă faţă de fiecare suflet ar presupune ca preotul să nu poată sta o clipă în sânul familiei sale, mereu să fie prezent în mijlocul credincioşilor şi peste tot. Aşa cum face un părinte pentru copii săi, tot aşa trebuie să facă şi un preot pentru enoriaşii săi: pe unii să-i împace, pe alţii să nu-i lase să se certe, să se urască, să se dezbine. Mereu să-i înveţe şi să-i îndemne la bine şi la răbdare, la tolerantă, la dragoste frăţească şi la iertare grabnică; să fie recunoscători unii fată de alţii; să renunţe la răzbunări; să-i îndemne la fapte bune, la căinţă permanentă , la smerenie , la post, la multă milostenie, la rugăciune zilnică, la spovedanie. Să primească Sf. Împărtăşanie şi să nu lipsească de la nici o Sf. Liturghie, s.a.m.d.

Sf. Taină a Mărturisirii, are o mare putere tămăduitoare a sufletului şi a trupului.

Mărturisirea păcatelor este poruncită de Dumnezeu şi în Vechiul Testament, însă ca putere şi formă de îndreptare, pe când în Noul Testament, este ridicată la rang de taină de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin puterea jertfei Sale de răscumpărare a păcatelor şi a harului lucrător.

În Vechiul Testament, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să îndemne pe cei ce greşeau să mărturisească în fata preotului păcatul săvârşit, ca o condiţie a curăţirii de păcat şi a iertării lui: „De se va face cineva vinovat şi îşi va mărturisi păcatul,…,îl va curăţa preotul prin aceasta de păcatul său şi i se va ierta păcatul”(Lev.5,5-6).

Numai mărturisirea sinceră şi clară are putere de a desfiinţa consecinţele şi efectele păcatului.

Când te mărturiseşti, dacă prezinţi faptele de care te faci vinovat cu perdea sau într-un mod voalat şi ambiguu, cu participare nevinovată, dând vina pe alţii, ai săvârşit păcatul mai mult din cauza altora şi nu din vina ta, această mărturisire nu are putere să cureţe păcatul, iar păcatul rămâne.

La judecată, se va descoperi fata adevărată a păcatului pe care ai încercat s-o acoperi crezând că te acoperi pe tine

Tendinţa omului este de a acoperi fata hidoasă a păcatului, crezând că se apără pe sine în fata duhovnicului. Ştii de ce se întâmplă aşa?! Pentru că atât de mult l-a întinat pe om păcatul săvârşit, încât se identifică cu el, nu-l mai vede ca pe ceva străin, ci ca pe ceva cunoscut şi acceptat de el.

Este cea mai frecventă şi cea mai periculoasă ispită, pentru cel ce vine să se mărturisească: tendinţa de a părea mai puţin vinovat în fata duhovnicului pentru păcatul pe care l-a făcut şi vrea să-l mărturisească.

Nu ar trebui să uităm că, Adam şi Eva în rai, după ce au căzut în păcatul neascultării şi al ne înfrânării, mâncând din ceea ce Dumnezeu i-a oprit să mănânce – dinpomul cunoştinţei binelui şi răului - , au fost puşi în situaţia de a mărturisi şi a recunoaşte păcatul în fata lui Dumnezeu: „ Adam, unde eşti? ….Nu cumva ai mâncat din pomul din

care ti-am poruncit să nu mănânci ? „(Fac.3.9-11). Nici unul dintre ei nu au recunoscut în mod precis şi direct vina, ci au încercat să arate că celălalt de lângă el este vinovat de căderea lui.

Aşa cum Adam şi Eva n-au fost iertaţi pentru păcatul neascultării fată de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, fiecare dând vina unul pe celălalt: Adam a dat vina pe Eva : „Femeia pe care mi-ai dat-o, Doamne, m-a îndemnat…! (Fac.3,12); Eva a dat vina pe şarpe: „Şarpele m-a amăgit..!(Fac. 3,13) tot aşa nu este iertat cel ce nu-şi însuşeşte toată vina pentru păcat, dând vina pe alţii.

Bineînţeles că, nimeni nu va fi iertat de păcatul săvârşit, nici cel ce a săvârşit şi nici complicii săi, însă toţi trebuie să mărturisească păcatul, dând vina numai pe ei ca participanţi la el cu voie liberă şi lipsă de raţiune, dacă vor să fie iertaţi.

Cel ce săvârşeşte păcatul, este principalul vinovat, indiferent de unde ar veni ispita şi prin cine, deoarece, nu a pus la lucru voinţa de a respinge orice ispită.

Porunca de a nu mânca dată lui Adam şi Eva, nu a fost pentru faptul că mărul cel oprit ar fi fost diferit de ceilalţi pomi din rai sau rezervat pentru Dumnezeu, aşa cum încerca diavolul să sugereze omului justificându-şi ispita, ci, porunca a fost dată pentru a-l pune pe om în situaţia de a lupta, a nu călca porunca şi de a se arăta virtuos prin folosirea voinţei şi în acelaşi timp de a ruşina pe diavol prin ascultarea pe care omul trebuia s-o dea lui Dumnezeu.

Deci, omul când vine la Taina Mărturisirii, trebuie să recunoască greşeala cu toată convingerea că, numai el este vinovat de săvârşirea păcatului. Putea să refuze păcatul dar nu a făcut-o. De aceea cu căinţă să recunoască şi să zică: „Eu am făcut aceasta şi sunt vinovat în fata lui Dumnezeu”, chiar dacă l-a îndemnat altcineva la păcat sau i-a deschis prilej de a păcătui.

¤

O altă tendinţă păguboasă a celui care vine să se mărturisească este, de a micşora dimensiunile reale ale păcatului.

Cauza acestei tendinţe foarte periculoase, este greutatea păcatului şi ruşinea de a o recunoaşte în faţa duhovnicului.

Ruşinea trebuie să fie înainte de a săvârşi păcatul, nu după ce l-ai făcut. În Sf. Scriptură se spune: „ Nu-ti fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului” (Is. Sirah 4,28). Acest lucru face ca păcatul să rămână în putere şi să apese în continuare pe om.

Trebuie să recunoşti că, păcatul este foarte greu şi are dimensiuni mari, pentru care îţi pare rău că l-ai putut săvârşi supărând pe Dumnezeu şi că ai fost în stare să te tăvăleşti prin noroiul lui, murdărindu-ti cămaşa sufletului.

Omul trebuie să vadă păcatul ca pe un noroi ce-l poate murdări şi ca pe un zid ce-l desparte de Dumnezeu, pe care cu greu îl mai poate dărâma. Înainte de a accepta ispita şi a săvârşi păcatul, omul trebuie să se vadă îmbrăcat în haine curate şi strălucitoare şi pe „cineva” care, tendenţios l-ar îndemna zicându-i: „ Vezi noroiul de acolo? Mergi de te tăvăleşte în el, şi vei găsi dulceaţa alunecării, chiar dacă la prima vedere pare să te murdărească !”, ca să poată conştientiza că acel „cineva” , este de fapt, un vrăjmaş şi să nu asculte.

În vremea ispitei apare ca sfătuitor bun îngerul tău păzitor, încercând raţiunea ta, sfătuindu-te să socoteşti că, noroiul de acolo îţi va murdări urât îmbrăcămintea, iar în el nu poţi găsi nimic bun şi dulce, decât dulceaţa alunecării. În al doilea rând va, încerca voinţa ta, pe care trebuie s-o pui în luptă pentru a urma sfatul cel bun şi învoirea raţiunii. Dacă refuzi aceste două lucruri te trezeşti părăsit în murdăria şi amărăciunea din mijlocul noroiului.

¤

O altă stare păguboasă pe care o are omul în fata duhovnicului la spovedanie, este: inhibarea şi jena de a vorbi tare păcatul şi mărturisirea păcatului încet şi repede.

Mărturisind încet şi repede păcatul, nu se ştie dacă preotul l-a auzit bine, dacă a reuşit să-l pună în cântar şi dacă a observat părerea de rău a penitentului. Păcatul rămâne.

Prezentarea păcatului sub o formă mai uşoară, face ca păcatul să rămână, iar diavolul care stăpâneşte păcatul şi prin păcat pe cel ce păcătuieşte, nu va pleca, ci va spune: „Nu plec, stau, pentru că nu a zis aşa cum a fost !”.

La Taina Mărturisirii, îngerul tău păzitor stă în dreapta ta cu sabia scoasă şi se luptă cu diavolii care te-au stăpânit cu păcatele. Atunci când spovedania este incorectă, îngerul porunceşte diavolului să plece, însă, acesta nu ascultă, zicând:” Nu ies, pentru că nu a zis cum a fost şi pentru că el a făcut aşa cum l-am învăţat!

Când spovedania este făcută corect şi recunoşti sincer starea ta de păcat, căindu-te cu lacrimi pentru păcatul făcut, diavolul ascultă de înger şi la porunca lui pleacă de la tine trecând în spatele preotului.

Atunci când spovedania nu este corect făcută şi ai mărturisit păcatul sub una din formele de mai sus, diavolul rămâne chemând şi pe ceilalţi diavoli care plecaseră, iar păcatul apasă şi mai greu, (Mat.12,45).

Pentru fiecare păcat făcut de om, locuieşte pe el un diavol. Tartarul iadului a dat ca misiune diavolilor să stăpânească fiecare câte un păcat cu care să ispitească şi să amăgească lumea. La sfârşitul zilei, vin diavolii şi se laudă în fata tartarului pe câţi i-a câştigat în ziua aceea cu păcatul pe care-l are în stăpânire. Cei ce au câştigat suflete, au mare laudă în fata iadului, iar cei ce nu au reuşit sunt pedepsiţi.

De asemenea, atunci când te culci seara şi adormi, dacă în ziua aceea ai făcut păcate grele şi mai multe decât faptele bune, diavolul este primul care se duce la Dumnezeu şi te pârăşte, lăudându-se cu păcatele tale, că a lui voie ai împlinit, de el asculţi, pe el îl slujeşti şi al lui eşti. Îngerul păzitor pe care n-ai vrut să-l asculţi şi nu ai luat în seamă sfatul lui, vine în urmă plângând. Plânge atât pentru tine cât şi pentru el. Plânge pentru tine, pentru că prin păcatele pe care le-ai făcut te pierde şi plânge pentru el, pentru că nu a reuşit din cauza necredinţei şi încăpăţânării tale să te păzească să nu cazi şi pentru că nu a putut să-şi îndeplinească misiunea primită de a te păzi.

Atunci când ai făcut faptele bune şi te-ai ferit de păcate, va merge înainte îngerul tău păzitor la Dumnezeu lăudându-se cu tine că ai împlinit pe pământ voia şi dreptatea lui Dumnezeu. Te laudă şi Dumnezeu în faţa sfinţilor, şi toate cetele cereşti se bucură şi dau slavă pentru această veste mare că, Împărătia lui Dumnezeu în acea zi, a mai câştigat un suflet, după cum spune la Scriptură: „Bucurie se face îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15,10). După cum ştim că, Dumnezeu se lăuda cu Iov în ceruri ca fiind om drept, fără prihană şi temător de Dumnezeu (Iov 1,8).

Este bine să vii la spovedanie cu păcatele scrise pe hârtie şi să nu te bazezi pe memorie, deoarece, vin diavolii şi ca nu cumva să te piardă prin mărturisire şi căinţă, îţi pun piedici, ti aştern pe ochi un văl şi o ceată pe memorie, încât nu-ti mai aduci aminte de păcate. De aceea, fiecare credincios înainte de a veni la duhovnic, să stea acasă în linişte şi să treacă prin minte tot firul vieţii, descoperind păcatele pe care nu le-a mărturisit niciodată să le scrie.

După mărturisire, să se ardă hârtia în foc, ca nu cumva găsindu-o cineva, să râdă de păcatele tale.

După ce a ascultat mărturisirea, preotul să cântărească cu multă atenţie şi cu multă iscusinţă, să dea canonul potrivit hotărârilor Sf. Sinoade Ecumenice şi ale Sf. Părinţi.

Arătări, cum se chinuiesc în iad cei cu păcate

PR. IOAN : Cei ce nu-şi mărturisesc păcatele corect şi rămân cu ele, cum sunt chinuiţi de diavol în iad ? Ştim că dumneavoastră aţi pus rugăciuni înaintea Creatorului, să vă arate cum se chinuiesc unii, pentru păcate mari nemărturisite şi nerăscumpărate. Ştim că vi s-a arătat acest lucru. Vă rugăm spuneţi-ne şi nouă câteva din ele.

PR. ILARION :

Să luăm ca exemplu pe: vrăjitori, descântători, fermecători şi ghicitori.

Atât ei cât şi cei ce merg la ei, nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că se fac unelte şi slujitori ai diavolului.

Aşa cum Dumnezeu îşi are slujitori pe : episcopi, preoţi şi diaconi, tot aşa şi diavolul şi-a ales slujitori prin care lucrează toată răutatea, pe: vrăjitori, fermecători, descântători şi ghicitori.

Aceştia mor în chinuri mari şi au o moarte foarte urâtă. La înmormântarea acestora se petrec lucruri necurate, groaznice, încât se miră lumea. Pe unii îi petrec câinii, pisicile, şoarecii, broaştele, vitele, găinile, la groapă cu multă agitaţie dând o stare înfricoşată celor din jur. Acest lucru se explică prin faptul că la vrăji şi descântece s-au folosit de diferite animale sau păsări. Si diavolul cu care au lucrat avea chipul animalelor.

Pe aceştia nu-i lasă diavolul să se întoarcă înaintea morţii, chiar dacă-i mustră conştiinţa şi vor să se căiască.

Vă dau un exemplu din experienţa mea, din anii mei de preoţie, cu o vrăjitoare dintr-un sat vecin cu parohia unde am slujit. Această femeie vrăjitoare era foarte vestită pentru vrăjile şi răutăţile pe care le făcea. Lucra cu diavoli puternici şi nu era om care să meargă la ea să nu-i rezolve dorinţa. Înainte de a muri, a venit în câteva rânduri la Biserica din Boroaia unde slujeam. S-a întâmplat ca de fiecare dată să ţin predici despre vrăji şi vrăjitorie. Cuvântul pe care l-a ascultat, a început să-i lucreze conştiinţa încât şi-a pus în gând să se lase de vrăjitorie şi să se căiască pentru tot răul pe care l-a făcut. Într-o duminică a stat după slujbă şi m-a aşteptat să vorbească cu mine. Când să ies din Biserică mă întâmpină în pragul Bisericii şi îmi spune :

- „Părinte, în două rânduri v-am ascultat predica şi m-am cutremurat. Eu sunt vrăjitoarea ..N.. şi vreau să mă spovedesc şi să mă las de vrăji, vreau să mă căiesc şi să mă mântuiesc ! Vă rog ajutaţi-mă!”

Ştiind cât rău a făcut la multă lume şi câtă luptă am avut cu diavolii pe care-i trimetea la credincioşi, câtă suferinţă în multe case şi familii au adus vrăjile ei, cât de mult au pătimit unii din cauza ei, i-am spus :

- Gândul este bun şi bine ar fi să te poţi întoarce, numai dacă diavolii pe care-i slujeşti o să te lase. Ea îmi spune:

- Mă las, părinte, din clipa aceasta, mă lepăd de vrăji, mă lepăd de diavoli. Am să lupt până ce reuşesc. Cred că, Dumnezeu mă va ajuta, pentru că nu vrea moartea păcătoasei de mine!”

- Bine ! I-am spus eu. Am să te spovedesc şi dacă o să te lase diavolii să-ti faci canonul de căinţă şi să-l duci până la capăt, înseamnă că ai biruit şi te-ai mântuit !.

La auzul cuvintelor mele era foarte bucuroasă. S-a mărturisit, a spus răul pe care l-a făcut şi nu a fost putină şi nici uşoară spovedania ei. Mi se furnica pielea pe mine de grozăviile

pe care le-a făcut. A luat canon, nu prea uşor, unul greu angajându-se să-l ducă până la sfârşitul vieţii. Însă, mergând spre casă, trecea pe o cărare ce străbătea tarlalele C.A.P.-ului. Multă lume se afla în ziua aceea la prăşit. Au observat că pe cărare trece vrăjitoarea, însă au rămas înmărmuriţi când au observat că, după capul ei, era o mână neagră şi păroasă care o însoţea. S-au atenţionat unii pe alţii zicându-şi: „ Trece vrăjitoarea ! Cu diavol cu tot !”.

La un moment dat, au văzut că mâna cea păroasă, a apucat-o pe vrăjitoare de cap şi a izbit-o cu fata in jos pe mijlocul cărării. După un oarecare timp, văzând ei că vrăji-toarea nu se mai ridică de jos, au lăsat sapele şi cu groază au încercat să se apropie şi de departe să vadă ce s-a întâmplat. Vrăjitoarea zăcea într-o baltă de sânge, cu capul crăpat din frunte şi până după cap. Au rămas con-sternaţi şi nu au mai fost buni de nimic în ziua aceea. Au văzut cu ochii lor cum diavolul a omorât-o izbind-o cu capul de o pietricică nu prea mare şi singura care se afla pe suprafaţa aceea.

În concluzie, nu a lăsat-o diavolul să se căiască pentru păcatul vrăjitoriei, a omorât-o pentru a nu o pierde.

Pentru fiecare suflet câştigat, diavolii primesc laude şi ranguri în ierarhia drăcească şi pentru fiecare suflet pe care-l câştigă şi apoi îl pierd primesc degradare din rang şi pedeapsă în fata iadului de la tartar.

Vrăjitorii, fermecătorii şi descântătorii, încă din viata pământească ocupă un loc în ierarhia drăcească. Ei sunt cei ce pun pe diavoli la treabă, ei îi trimit pe diavoli să chinuie pe oameni, ei sunt cei ce poruncesc iar diavolii se supun şi ascultă, pentru că li se împlineşte voia.

Oamenii vrăjitori, descântători, fermecători şi ghicitori din clipa când încep să lucreze li se pune pe fată şi poartă masca diavolului. Dacă Dumnezeu ar îngădui, aceste slugi ale satanei ar purta şi în chip văzut chipul diavolului. Aşa cum chipul diavolului este ascuns de vederea omului şi mai ales a omului păcătos, tot aşa este ascuns şi chipul acestor slugi satanice de văzul celor din jur. Foarte greu se pot întoarce de la slujirea şi răutăţile lor.

În clipa morţii, sufletul lor este întâmpinat şi luat de diavoli şi dus direct în iad. Nu mai trece pe la Creatorul. Nu mai vede fata lui Dumnezeu şi nici frumuseţea raiului, aşa cum sunt duse toate sufletele după moarte în intervalul celor 40 de zile. Judecata sufletului i se face în clipa morţii. Ajuns la iad , este întâmpinat de tartarul iadului batjocorindu-l, nu pentru că nu i-ar fi slujit cu credinţă, ci pentru că încă mai poartă chipul lui Dumnezeu.

I se pune în fată să aleagă una din două variante:

1 .- I se arată o mare de foc cu vâlvătaie, fără margini şi i se spune: ” Poţi alege această mare de foc, ca loc de chin, unde te vei chinui până la a DouaVenire a lui Hristosşi apoi veşnic, pentru că al nostru eşti”;

2 .- „Dacă nu vrei să fii chinuit în foc, atunci să lepezi Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu şi să te faci după chipul şi asemănarea noastră, luând chip diavolesc: cu copite, cu coarne, cu coadă, cu păr, pentru că pe noi nu ne atinge marea aceasta de foc..!”

Văzând sufletul cât de urât şi înfricoşat este chipul diavolesc, se îngrozeşte şi atunci se uită la marea cea de foc, căutând să accepte focul. Însă, din foc iese vrăjitorul care l-a învăţat şi l-a pus să facă vrăji, şi-i spune: „ Nu veni aici, pentru că n-am văzut ca până acum să fi scos Hristos pe cineva de aici! Mai bine ia chipul diavolesc!. Iată că şi după moarte sufletul care este sub stăpânirea diavolului, este amăgit şi înşelat. Astfel, neavând de ales, acceptă să ia chip diavolesc. Atunci, tartarul iadului îi schimbă chipul în chip diavolesc, îi dă în mână o lopată cu jar din marea de foc a iadului şi îl trimite să-şi ardă trupul din mormânt, care este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Aşa se explică faptul că, la dezgropămintea de 7 ani, unii sunt găsiţi în mormânt cu trupul ars şi negru ca tăciunea şi funinginea.

Vrăjitorii care şi-au schimbat chipul în chip diavolesc şi au ars trupul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu mai au parte de judecată, ci vor fi judecaţi ca dracii şi aruncaţi în „iezerul cel de foc pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Mat.25,41).

Sufletele care au acceptat marea cea de foc şi au stat în flăcările iadului până la a Doua Venire a Mântuitorului Hristos, vor fi scoase şi vor participa la Judecata Înfricoşată.

Tot aşa păţesc şi cei ce în viată s-au ocupat cu ghicitul în: deschiderea cărţilor sfinte, cărţi de noroc, palmă, cafea, zodii, gramolnic, bobi, ghioc şi în orice fel şi cei ce au mers la ei.

La fel şi cei ce s-au ocupat cu descânta-tul, folosind rugăciunea „Tatăl nostru”, care s-au folosit de cărţi sfinte, de icoane, lumânări, tămâie, prescură, anaforă, veşminte preoţeşti; care au stins cărbuni; cei ce s-au folosit de piedica de la mort, de lumânări de la morţi, de pământ de pe morminte, de apa în care a fost scăldat mortul; cei care au descântat de deochi, de bubă rea, de mana vitelor şi de orice fel de descântec şi cei ce au fost la ei.

Toţi aceştia, să fie foarte siguri că din secunda când au început să zică şi să facă aceste lucruri, li s-a pus şi poartă masca ghicitorului şi a descântătorului din iad şi face parte din ceata acestora. Toţi sunt aşteptaţi, ca la sfârşitul vieţii, sufletul lor să fie dus în iad la ceata al cărui chip îl poartă.

Unii, care sunt la început şi din curiozitate au făcut aceste lucruri şi nu cu gândul de a mai repeta şi se întorc îngreţoşându-se, se luptă mai uşor de a scăpa din această cursă.

Alţii, care s-au îndeletnicit mult timp şi s-au hrănit şi sau îmbogăţit din aceasta, pentru aceştia este mai greu, pentru că sunt cu mari datorii tartorului. Şi mai greu este pentru cei ce au dus în iad suflete şi prin vrăji, descântece şi farmece, au chinuit groaznic suflete, aceştia au o întoarcere şi o mântuire foarte grea, atât de grea, asemenea greutăţii şi imposibilităţii de a se întoarce diavolii la căinţă.

Însă, nimic nu este cu neputinţă, dacă chemi în ajutor numele şi puterea lui Dumnezeu.

Se cunosc sfinţi care s-au întors de la această adâncă răutate, prin puterea lui Dumnezeu, prin căinţă şi viată îmbunătăţită. Aceştia ar trebui să citească viata Sf. Ciprian şi a Sf. Iustina.

Fără să chemi în ajutorul tău cetele cereşti şi cetele sfinţilor mijlocitori, care să te întărească şi să te acopere de mânia şi groaza cu care se pornesc diavolii asupra ta, nu poţi birui. Atunci Dumnezeu va porunci diavolului ca şi pentru Iov: „ dar de sufletului lui să nu te atingi”(Iov,1,12), altfel, devii biruit şi păţeşti ca şi vrăjitoarea de care ti-am povestit.

¤

S ă luăm un alt exemplu, un alt păcat la fel de mare, pe femeia care-şi ucide pruncul în pântece – AVORTUL-.

Am pus rugăciune înaintea Creatorului să-mi arate ce se întâmplă cu femeile care-şi ucid pruncii în pântece. Stând la rugăciune, peretele din fata mea dispare, vine un tânăr îmbrăcat în alb şi strălucitor, şi-mi spune:

- Ai cerut de la Creatorul să vezi cum se chinuiesc femeile ce omoară pruncii în pântece?

• Da ! I-am răspuns eu. • Atunci, vino cu mine !.

Am fost luat pe sus prin peretele care dispăruse şi într-o singură clipă, am văzut cum treceam pe deasupra satelor, văilor şi dealurilor, spre miază-noapte. La un moment dat, am coborât şi am atins pământul cu picioarele. Era întuneric. Simţeam sub picioare iarba, era tunsă şi aspră, pietre colţuroase şi tăioase, rugi , forme uscate de copite de capre care-mi răneau pielea şi tălpile picioarelor.

Tânărul care mă însoţea se apleacă, prinde cu mâna de iarbă şi o ridică în sus ca pe o uşă.

- Intră şi coboară ! Îmi porunceşte.

- Nu pot ! Nu văd nimic! I-am răspuns eu. Atunci el a poruncit:

- Să fie lumină ! Şi s-a făcut lumină şi am observat o mulţime de trepte care coborau în adâncul pământului.

- Coboară! Nu-ti fie frică, sunt cu tine !

Am început să cobor pe trepte în jos, şi cu cât coboram în adânc, cu atât mă întâmpina din ce în ce mai puternic un miros insuportabil şi o duhoare nedescris de urâtă. Mi-am zis în

sinea mea : acesta trebuie să fie mirosul iadului !. Nu am numărat treptele, dar la un moment dat, s-au terminat şi a apărut în fata noastră un zid cu mai multe uşi de aramă.

Ajungând în fata uneia dintre uşi, tânărul porunceşte să se deschidă uşa. Uşa, a început să se deschidă cu o mişcare greoaie şi cu un scârţâit de uşi vechi şi neunse.

Îmi porunceşte:

- Intră! Nu te teme!

Am intrat într-o încăpere cu pereţi de întuneric căreia nu i se puteau delimita dimensiunile. Cum am intrat ne întâmpină câţiva întunecaţi îmbrăcaţi în halate albe de doctor, cărora tânărul le-a spus:

- A cerut de la Creatorul, să vadă cum se chinuiesc femeile care-şi ucid pruncii în pântece!

Ei au încuviinţat şi ne-a lăsat ca din locul acela de la intrare să privim. În mijlocul încăperii era o masă de travaliu ca la Maternitate, în jurul ei erau câţiva întunecaţi îmbrăcaţi în halate albe. În spate spre miază-noapte era un prichici din jar aprins. Din partea stângă se deschide o uşă imensă din întuneric şi intră o femeie însărcinată adusă cu forţa de doi drăcuşori. O silesc să se urce pe masa de travaliu, iar întunecaţii îmbrăcaţi în halate albe de doctor i-au făcut avort .

După avort, un diavol o ia în furcă şi o aruncă pe prichiciul de jar aprins. O loveau cu furcile şi o sileau să-şi mănânce propriu copil pe care l-a avortat , zicându-i: „Ia, Ia şi-l mănâncă!”. După multe insistente ale diavolilor, văzând că nu are nici o scăpare începe a se schimba la fată, a se schimonosi, a se strâmba, a se îngreţoşa şi deodată i se schimbă fata luând chip de lup şi apucând pruncul de picioruşe începe al mânca până-l termină. După care, înfăţişarea începe să-i revină, să se lumineze şi să se liniştească la fată, răsuflă uşurată că a scăpat de această grozăvie. Apoi, dracii o duc înapoi în încăperea de unde a intrat. Însă, nu a trecut mult timp şi văd că uşa se deschide din nou. Intră aceeaşi femeie însărcinată şi o silesc ca mai înainte, să se urce pe masa de travaliu pentru a-i face avort. A trecut prin aceleaşi chinuri şi grozăvii, ca mai înainte. Tânărul îmi spune:

- Vezi ! Aşa se va chinui până în veac !.

După aceasta, mi-a poruncit să plecăm de acolo, fiind adus înapoi şi trezindu-mă la rugăciune.

Aşa se vor chinui femeile care, pentru a duce o viată uşoară pe pământ, se duc şi leapădă pruncii din pântecele lor.

Dacă bărbatul femeii a silit-o şi din cauza lui a făcut avortul, sau dacă a consimţit la dorinţa femeii de a face avort, si chiar dacă a fost indiferent ştiind că femeia lui vrea să facă avort şi el nu a oprit-o, tot aşa se va chinui şi el, amândoi îşi vor mânca pruncii ucişi.

De aceea , trebuie ca la spovedanie să fie cercetaţi şi bărbaţii care se fac vinovaţi de complicitate la avortul pe care l-a făcut femeia, rânduindu-i-se acelaşi canon de pocăinţă cu ea.

Pentru părinţii care consimt la săvârşi-rea avortului, sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi le cer osândă părintilor de la Creatorul. Deoarece, ei fiind nevinovaţi au pierdut Împărăţia lui Dumnezeu.

Sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi stau la întuneric şi nu pot vedea Fata lui Dumnezeu. Dacă sunt fraţi, stau în cerc fată către fată, câte 2,3,4,5,6,7,8 copii, atâţi pe câţi o mamă i-a lepădat şi strigă de acolo: „Doamne, nu ierta pe tata, nu ierta pe mama, ca să trăiască ei bine pe pământ, ne-au adus pe noi aici, adu-i si pe ei aici să vadă cum ne chinuim !”. Deci, acele suflete nevinovate cer judecata şi osânda părintilor. Am văzut acest lucru !. Mi s-a arătat şi aceasta. Aici se potrivesc cuvintele Mântuitorului, care spune aşa: „Nu Eu judec lumea, ci precum aud judec, dar judecata mea este dreaptă” (Ioan 5,30 ). Ce aude Dumnezeu ?! Aude glasul acelor suflete nevinovate care cer osândă părintilor ce i-au păgubit de Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu va lua Împărăţia de la părinţi şi o va da pruncilor. La Judecata Universală, Dumnezeu va scoate aceste suflete nevinovate şi în locul lor vor intra la osândă, sufletele părintilor.

Luaţi seama la ceea ce vă spun eu acum! La ceea ce vă voi spune eu acum, nu s-a gândit nimeni ! Femeia care-şi ucide pruncul în pântece se numeşte de 2 ori ucigaşă. Deoarece, ucide atât trupul cât şi sufletul copilului. Deci, este ucigaşă şi de suflet, pentru că nu a lăsat să primească acel copil Taina Sf. Botez. Ce se spune acolo ? : „ Cine nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din Duh, este Taina Sf. Botez. Un ucigaş de rând, ucide numai trupul, de suflet nu se poate atinge.

Cel ucis, dacă a făcut faptele bune se poate mântui, pe când femeia care face avort se atinge şi de sufletul copilului. Acel copil nu se poate mântui.

În al doilea rând, este de mii de ori ucigaşă, pentru că omorând un copil, din acel copil s-ar fi născut mii de generaţii până la sfârşitul lumii. El fiind omorât odată cu el au fost ucise şi generaţiile de suflete care aşteptau să se întrupeze din acel copil. Toţi vor aştepta Judecata lui Dumnezeu – Judecata Universală pentru ca Dumnezeu să le facă Dreptate.

Atunci, la Judecata Universală sau Înfricoşată, va vedea femeia ucigaşă de prunci, pe cine şi câţi a omorât şi cui i-a închis Împărăţia lui Dumnezeu !.

Atunci, va vedea că a lucrat împotriva planului de Creaţie a lui Dumnezeu, făcându-se vrăjmaşă Creatorului. Aşa cade omul din măreaţa demnitate în care l-a pus Dumnezeu, de a fi colaborator cu El direct la actul Creaţiei omului.

Traiul cel bun şi bogăţia pe pământ, lipsa de necazuri şi libertatea de griji, au fost clădite pe sacrificarea sufletelor nevinovate iar în final au fost o mare înşelăciune care a venit de la diavol.

Dumnezeu de la început a rânduit omu-lui câţi copii să aibă fiecare. Dumnezeu de la început a rânduit zilele omului şi pentru fiecare are câte un plan de mântuire. Fiecare copil se naşte cu soarta lui cea bună pe care o primeşte de la Dumnezeu, încât la noi prea puţin stă grija zilei de mâine pentru copiii pe care-i avem. Descoperim zilnic această grijă a lui Dumnezeu, privind în casa omului cu mulţi copii. Ne mirăm şi ne întrebăm: dintr-un singur salariu, sau numai din ceea ce câştigă zilnic muncind pe la unii şi pe la alţii, cu ce-i hrăneşte cel ce are 7 sau 10 copii ? Cu ce-i îmbracă? Cu ce-i poartă la şcoli?. Constatăm că nici unul nu moare de foame, toţi sunt îmbrăcaţi şi încălţaţi, sunt purtaţi la şcoli şi ajung unii dintre ei oameni mari. Nu se vede clar şi limpede că acolo unde se face voia lui Dumnezeu, ajutorul şi Binecuvânta-rea Sa se revarsă asupra acelei case şi toate din ea sporesc ?. Nu-i aşa că aici se împlinesc cuvintele de îndemn ale Mântuitorului : „Nu vă grijiţi ce veţi mânca sau cu ce vă veţi îmbrăca, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie… căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mat. 6, 31-33). Dumnezeu este Cel ce schimbă timpurile şi ridică greutăţile de pe umerii omului. Omul nu poate schimba nimic dacă Dumnezeu nu vrea. Totul, absolut totul, stă în puterea şi la vrerea lui Dumnezeu. Dacă este aşa, înseamnă că ai ucis degeaba copiii pentru traiul cel bun. Şi dacă ai reuşit să aduni ceva şi să te îmbogăţeşti vărsând sânge nevinovat, nu te bucura şi nu avea sentimentul împlinirii, pentru că Dumnezeu ti-a lăsat bogăţia nu ca împlinire ci ca pedeapsă. Bogăţia nu va însemna tihnă pentru tine ci griji disperate. Banul nu-ti va fi ca un servitor ci tu vei deveni robul lui. Grija, nervii, stresul şi nesomnul vor fi pedeapsa ta. Iar la sfârşit, conştiinţa te va roade ca un vierme neadormit. Atunci, cum crezi că ai putea, prin puterea ta de decizie, să-ti schimbi traiul pe care-l ai cu traiul cel bun, făcând avort şi omorând un suflet nevinovat?! Dimpotrivă, după uciderea copilului, Dumnezeu îţi va schimba traiul în care te-a pus în traiul cel greu şi apăsător.

Dacă ti-a rânduit să ai cinci copii, iar tu nu ai vrut să dai naştere decât numai la unul şi pe ceilalţi ori i-ai omorât ori te-ai ferit să-i ai, la moarte vei fi judecat pentru copii pe care nu i-ai vrut.

Dacă ai lăsat numai unul, pentru a duce o viată mai uşoară, vei constata că viata cu un singur copil nu a fost mai uşoară, ci, a fost la fel de grea ca şi cum ai fi avut cinci copii. De crucea pe care Dumnezeu ti-a rânduit-o în viată, nu poţi scăpa.

¤

Am pus rugăciuni pentru a-mi arăta Dumnezeu, cum se chinuiesc cei ce fac păcatul CURVIEI şi al PREACURVIEI, şi pe care moartea i-a surprins cu acest păcat nemărturisit, nu s-a căit pentru el, mergând cu păcatele nemărturisite şi nerăscumpărate.

Mi s-a întâmplat să fiu tot la rugăciune când, peretele din fată, cel de la Răsărit, a dispărut. Mi-a apărut acelaşi tânăr luminos la fată şi îmbrăcat în alb, ce mi-a spus:

- Ai cerut de la Creatorul, să vezi cum se chinuiesc cei ce fac păcatul curviei ?! Vino !

Am fost luat şi dus pe sus în acelaşi mod ca mai înainte şi în acelaşi loc. Tânărul a lovit la o altă uşă, care s-a deschis şi s-a făcut în fata mea o mare întinsă acoperită de întuneric cu o apă îngrozitor de murdară. În acea apă, erau foarte multe femei, însă, care mai de care mai frumoase şi până mai sus de brâu erau în acea apă. Unele dintre ele îmi erau cunoscute. Acestea, când m-au văzut, au început să se bucure şi să zică: „ Uite..! A venit părintele nostru ! Părinte, de când te aşteptăm să ne scoţi de aici ! Scote-ne părinte, că rău ne chinuim! Nu te-am ascultat şi uite unde suntem Scoate-ne!. Îşi întindeau braţele disperate spre noi, cerând ajutor. Erau unele dintre fiicele mele duhovniceşti care, din comoditate, din amânare prea multă sau din plăcerile vieţii în care se complăceau, nu au ascultat sfatul ce l-am dat la scaunul de spovedanie, să lase păcatul şi să se căiască. A venit sfârşitul pe neaşteptate şi nu le-a prins căite şi lepădate de păcatul curviei.

Deodată, toate s-au schimbat la fată şi au început să devină neliniştite. Mă miram şi mă întrebam, uitându-mă atent, ce se întâmplă !?. Liniştea şi frumuseţea de pe chipul lor a dispărut. Au început să se frământe iar unele să tipe îngrozitor. La un moment dat, am observat că din apă ieşeau câte doi şerpi la fiecare şi gângănii negre şi urâte şi au început să le muşte: şerpii de piept iar gângă-niile de părţile ruşinoase. Ţipetele şi schimonosirile fetelor deveniseră de groază şi insu-portabile.

După un oarecare timp, şerpii şi acele gângănii s-au retras în apă şi a început să se aştearnă liniştea şi să le revină la toate femeile chipul cel de dinainte.

La scurt timp după aceasta, au început din nou să se agite, să tipe şi să se petreacă aceeaşi scenă de groază.

Atunci , mi-a zis tânărul:

- Vezi! Aşa se vor chinui cei ce au călcat porunca a 7-a şi au trăit în desfrânare !.

Aşa se întâmplă şi cu cei ce s-au căsătorit şi au avut relaţii extraconjugale, păcat care se numeşte preacurvie.

Pentru aceştia, mi-a arătat Dumnezeu, cum se vor prezenta la Judecata Înfricoşată. Nu vor putea tăgădui păcatul pentru că la judecată se vor prezenta potcoviţi cu cununiile care le-au fost puse pe cap la Taina Sf. Cununii iar ei le-au călcat în picioare. Din clipa în care păcătuiesc şi fac păcatul preacurviei, iau cununiile de pe cap şi le pun sub picioare şi aşa se vor prezenta la Judecata lui Dumnezeu.

Mărturisirea nu este un interogatoriu

PR. IOAN : Ati putea să ne spuneti, câteva întrebări de bază care nu ar trebuie să lipsească din chestionarul duhovnicului care pot fi puse la scaunul de mărturisire ?!

PR. ILARION :

Întrebările pot fi tot atât de multe câte păcate pot exista. Iar păcatele sunt cât nisipul pe fundul mării. Chiar de ai face un studiu şi ti-ai dedica întreaga viată cercetării formelor şi felurilor de păcate ce se pot înfăptui de omenire, nu ti-ar ajunge să ai un rezultat final. Şi hârtia ar fi insuficientă.

Un om nu le poate face pe toate. Însă sunt păcate obişnuite, adică ce se pot grupa ca specifice pe grupe de vârstă, pe sexe, pe stare şi pozitie socială. Un duhovnic trebuie să tină cont de această grupare şi categorie în care se înscrie fiecare credincios care vine la mărturisit. Duhovnicul nu va pune unui copil întrebările ce se pun unui adult şi nici unui bărbat,întrebări specifice ce se pun unei femei.

Duhovnicul trebuie să fie un bun psiholog şi să folosească mult tact şi multă iscusintă când întreabă pe credincios de păcate. În raport de acest lucru, îl poate zidi sau îl poate pierde sufleteşte.

Indiferent de vârstă, sex sau categorie socială, nu trebuie să lipsească în primul rând întrebările legate de credintă şi stare morală . De aici se face pornirea mărturisirii, verificând cunoştintele moral-religioase ale credinciosu-lui, ceea ce-l va ajuta pe duhovnic să-şi dea seama dacă, păcatele au fost săvârşite din ignorantă, din neştiintă sau lipsă de educatie religioasă.

Nu trebuie să lipsească pentru credincioşii care vin pentru prima dată la un duhovnic următoarele întrebări şi grupate astfel:

1.- Pentru cei ce revin la credintă:

- Crezi în Dumnezeu închinat în trei fete: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh?

- Crezi că Tatăl a făcut lumea văzută şi cea nevăzută şi El o conduce ?,

- Crezi că Fiul este născut din Tatăl şi a luat trup omenesc din Sfânta Fecioara Maria ?,

- Crezi că a venit în lume, pentru a da omului mântuire, celor ce cred în El şi se împărtăşesc cu Prea Sfântul Lui Trup şi Sânge, Cel vărsat pe Sf. Cruce ?,

- Crezi că a fost răstignit şi a murit pe Cruce şi a fost înmormântat şi a treia zi a Înviat din morti ?,

- Crezi că s-a Înăltat la Cer şi şade dea dreapta Tatălui până va fi sfârşitul lumii, când iarăşi are să vină pe norii cerului ca să judece vii şi mortii ?,

- Crezi că Împărătia care are să fie pentru cei drepti, nu va mai avea sfârşit, cum şi munca păcătoşilor la fel în iad ?,

- Crezi că fiecare om va lua răsplată pentru faptele pe care le-a făcut ori bune ori rele?,

- Crezi în Duhul Sfânt, că El de la Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit ?,

- Crezi că El este Duhul Cel de viată făcător a toată zidirea ?,

- Crezi că El sfinteşte apele când este chemat de preot la aghiazmă ?,

- Crezi că El alungă duhurile cele necurate şi curăteşte pe tot omul, pe tot dobitocul, tot locul, acolo unde este chemat ?,

- Crezi că Sfânta Fecioara Maria, este mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos ?,

- Crezi că ea este cu trupul la Cer şi se roagă pentru tot omul care doreşte mântuirea?,

- Crezi că ea vine în ajutor la tot omul care o cheamă în ajutor şi ocroteşte pe toti care sunt la necazuri ?,

- Crezi că ea este mama orfanilor, a văduvelor, a săracilor, a celor ce sunt călători şi în război a celor ce sunt prigoniti pentru credintă?,

- Crezi că Biserica este una şi conducă-torul ei este Mântuitorul nostru Iisus Hristos ?,

- Crezi că Biserica cea mai dreaptă în credintă, este Biserica Ortodoxă , numai prin care se poate găsi mântuire ?

- Crezi că Biserica este Casa lui Dumnezeu de unde ascultă glasul rugăciunii oamenilor ?,

- Crezi că înafară de Biserică nu se poate găsi mântuirea ?,

- Urmezi Biserica la sărbători şi o respecti când treci pe lângă ea?,

- Ştii că în ea se găseşte pe Sfânta Masă, în Altar, Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos ?

- Crezi că demonii intră şi în ea de ispitesc oamenii în timpul rugăciunii şi-i scoate afară, îi ispiteşte cu somn şi cu tot felul de greutăti ca să nu fie atenti la slujbă ?,

- Crezi în cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii?

- Care sunt acelea ?,

- Crezi că Taina Sfântului Botez, este uşa de intrare spre mântuire a omului şi cine nu intră nu se poate mântui ?

- Ştii că un copil nebotezat nu se poate mântui ?,

- Ştii că Botezul este bun, numai atunci când se face doar în numele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh , iar dacă nu , nu este valabil ?

- Ştii cine are dreptul să săvârşească Sfintele Taine, sfintele Slujbe în Biserică şi de a purta veşminte ?,

- Ştii că preotul v-a răspunde de toate sufletele care se pierd ?,

- Ştii că el are datoria de a supraveghea fiecare suflet, de a face mustrare la greşeală, şi de a îndrepta ?,

- Ştii că ai datoria de a-l asculta şi de a face ceea ce spune şi tu şi copii tăi ?,

- Ştii că are dreptul de a fi respectat , pentru că el este sluga lui Dumnezeu ? Iar cei ce nu-l respectă, crezi că greşesc şi vor avea de dat răspuns ?

2.- Pentru bărbati.

3.- Pentru femei.

4.- Pentru tineri.

- Ascultati de părinti ? Respectati pe părinti?, Ei nu te-au ascultat pe tine când erai în leagăn ? Te-au lăsat să mori ?,

- Ştii porunca a 5 a din Decalog ? Dacă nu o ştii atunci, învat-o !.

- N-ai căzut în păcatul curviei ? Ştii că fecioria îti aduce fericire şi împlinire, iar curvia nefericire, suspin şi plâns ?,

- Ştii că cei ce merg cu păcatul curviei în fată şi vin aşa la Taina Cununiei, se scârbeşte Sf.Duh de ei atunci când trebuie să se coboare peste ei ?,

- Eşti sârguincios la muncă ? Îi ajuti cu drag şi bucurie la muncă pe părinti sau stai tot în lene ? Lenea îti va aduce nefericirea !,

- Ştii Crezul ?, Dar Fericirile ?, Tatăl Nostru, Cele 10 Porunci ?.Te închini seara şi dimineata lui Dumnezeu ?

- Duminica şi sărbătorile lipseşti de la Biserică ? Ti-e lene să te primeneşti pentru a merge la Biserică ? Sau te ocupi în timpul Sf.Liturghii cu altceva? Ştii ce zice porunca a 4 a ? Dacă nu ştii învat-o!.

- Nu înjuri cumva de lucruri sfinte ? Ştii că prin aceasta se defaimă Dumnezeu şi calci porunca a 3-a ?, Ştii porunca a 3-a ? Dacă nu, învat-o?,

- Nu cumva cumperi lucruri nefolositoare şi urâte lui Dumnezeu: ruj, pudră, tigari, droguri, băutură, cutite, pumnale, prezervative, culori pentru machiat, care toate te duc la ruşine?,

- Nu cumva îti cauti norocul prin cărti de joc, prin cafea, pe la ghicitori, în loc să alergi la Dumnezeu să-ti descopere ?,

- Nu cumva furi din casă, de la părinti bani pentru tigări, băutură, droguri şi alte lucruri nefolositoare , care îti pot aduce necinste şi pierderea mântuirii?,

- Nu cumva râzi de cei ce sunt în neputintă şi în suferintă, de handicapati, de săraci ?

- Nu cumva esti trufaş şi mândru şi-i desconsideri pe cei din jurul tău?,

- Nu cumva calci haine în zi de duminică şi sărbători?

5.- Pentru copii (7-14 ani),

6.- pentru cei ce au serviciu şi pentru functionari:

Se pot folosi o parte din întrebările de la grupele: 1,2 şi 3, pe lângă care se adaugă şi următoarele:

- Iubeşti Biserica? Respecti preotul ?,

- Mergi la Sf. Liturghie în zi de duminică şi sărbătoare?,

• Nu cumva înjuri de lucruri sfinte?,

- Cinsteşti icoanele din casa ta? Ai icoane?, Unde le tii?,

- Nu ai căzut cumva în desfrânare ? Ştii că desfrânarea, mai mult decât alte păcate, te îndepărtează cel mai mult de mântuire?,

- Nu cumva te-ai oprit de a avea copii, care este tot o desfrânare şi ucidere?,

- Serviciul îl faci cu conştiinta curată? Nu cauti a profita în mod necinstit de pozitia pe care o ai? Ştii că pentru însuşirea lucrului nedrept trebuie să dai înapoi împătrit, ca să fii iertat şi să ai mântuire?,

- Nu cumva în duminici şi sărbători în timpul Sf. Liturghii dormi, pe motiv că eşti obosit de la servici ? ,

- Eşti cununat cu sotia ta şi la Biserică?,

- Copii tăi i-ai botezat pe toti şi mergi cu ei la Biserică în sărbători şi duminici?,

- Nu cumva ai unele păreri îndoielnice ascunse asupra vreunei învătături ale Bisericii?,

- Ai grijă de cei morti ai tăi? Faci milos-tenii şi pomeniri pentru sufletul lor?,

- Crezi în puterea Sfintelor Taine că sunt mântuitoare, sau le consideri simple obiceiuri ?,

- Citeşti cărti religioase ? Ce fel de cărti? Iti hrăneşti sufletul cu ele?, Ai citit Sf.Scriptură?

- Nu cumva ai citit cărti laice sau sectare care te-au smintit în credintă şi te-au făcut să te îndoieşti de anumite adevăruri de credintă?,

- Cu subalternii tăi, te porti părinteşte sau foarte aspru ? Nu-i pedepseşti trăgându-le din salariu şi prin aceasta aduci lipsă în casa lor?,

Deasa Mărturisire

PR. IOAN : De câte ori putem să ne mărturisim într-un an şi când este cel mai bine?.

PR. ILARION:

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îndeamnă: „.. de câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui „ .

De câte ori simte omul nevoia se poate mărturisi. Pentru Taina Mărturisirii nu sânt reguli speciale. Nu sunt opriri. Cât mai des este bine să te mărturiseşti şi să nu laşi întinăciunea păcatului să stea pe sufletul tău. Cum nu poti sta murdar de noroi, după ce ai căzut pe timp de ploaie, te-ai dus şi te-ai schimbat imediat, tot aşa trebuie să-ti speli sufletul de noroiul păcatului.

Vânătoarea de dezlegări Şi Fuga de duhovnic

PR. IOAN : Sunt credincioşi care se spovedesc la un preot şi se duc la alt preot să se dezlege. Altii se duc la un alt duhovnic să mărturisească păcatul cel mare pentru a nu-l mai mărturisi la duhovnicul lui şi a nu primi canon aspru. Sunt corecte aceste practici ?

PR. ILARION :

Nu sunt corecte.

Dacă cineva a primit canon de la duhovnicul lui, nu se poate dezlega mergând la alt preot, până ce nu împlineşte canonul care i s-a dat de duhovnicul lui. Preotii având aceeaşi putere de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, nu poate dezlega unul ce a legat altul.

Pentru a se putea dezlega canonul, trebuie s-o facă numai preotul care a legat, sau cineva care are o putere mult mai mare decât cea a preotiei, adică Episcopul locului.

Episcopul are deplinătatea puterii preoteşti. Preotul este un trimis al episcopului şi tot ceea ce săvârşeşte, o face prin episcopul său.

Este greşit să se creadă că preotul poate orice dezlega. Poate, dar nu şi ce a legat Dumnezeu şi ce au legat Sfintii Părinti şi Soboarele Ecumenice. Atunci când pentru un anumit motiv episcopul leagă pe preot, nu-l poate dezlega nimeni pe acel preot, decât episcopul care l-a legat. Preotul nu are puterea de a se dezlega singur. Deci puterea preotului este sub ascultarea fată de episcop. De aceea şi rupturile în Biserică, schismele şi orice răzvrătire sau neascultare, au ca rezultat căderea din har. Numai tendintele de erezie sau abaterea de la adevărurile de credintă a episcopului poate justifica neascultarea preo-tului şi putinta lui de a rămânea în har.

De aceea preotii, îndeamnă pe cei ce vin şi cer să fie dezlegati, fiind legati de un alt preot, să se ducă să se dezlege la preotul care a pus legătura. Altfel, rămâne legat cel ce a cautat să se dezlege la alt preot.

Crezi că Dumnezeu nu te vede, că umbli din duhovnic în duhovnic, pentru ati vâna vrednicia de a te împărtăşi ?

Crezi că dacă preotul la care mergi şi poate pentru prima dată să-ti mărturisesti păcatul cel mare, pe motiv că este străin şi nu te cunoaşte , ti-a adus vreun folos ? Nu ! Pentru că adevăratul tău motiv este de a ascunde un păcat fată de duhovnicul tău.

¤

Canonul

PR. IOAN : Este obligatoriu ca fiecare credincios care se mărturiseşte să primească şi canon ? Sunt unii credincioşi care uită canonul ce l-a primit, ce se poate întâmpla cu aceştia ?

PR. ILARION :

Canonul nu este o pedeapsă dată de preot şi nu trebuie înteleasă aşa. Canonul poate fi considerat ca un leac vindecător, care vindecă şi îndreaptă. Iertarea păcatelor depinde şi de îndeplinirea canonului.

Nu este obligatoriu ca preotul să dea canon fiecărui creştin care vine la mărturisire, depinde de păcatele fiecăruia. Dar este bine ca preotul să dea sub formă de canon fiecărui credincios ce se mărturiseşte, măcar grija de a se ruga rânduindu-i zilnic rugăciuni şi acatiste, de a se spovedi cât mai des, de a posti posturile şi mai ales miercurea şi vinerea de a face metanii, milostenie, de a veni regulat la Sf. Biserică şi de a nu pierde Sf. Liturghie. Adică, de a-l păstra pe om în har şi mereu în contact cu Dumnezeu. În acest fel, îl vei feri să cadă uşor în păcate şi ispite, şi de a-i păstra vie şi trează conştiinta de a nu mai păcătui.

Pentru păcatele grele, canonul este obligatoriu şi mai ales împlinirea celor poruncite de Sfintii Părinti prin canoane.

Este obligatoriu ca fiecare creştin să-şi facă canonul exact: nici mai mult şi nici mai putin, pentru că Dumnezeu priveşte la această ascultare.

Diavolii pun piedici ca să nu împlineşti canonul. Dacă ai primi să faci 5 lucruri, te face să uiti 2 şi să faci numai 3. Pentru aceasta îti scoate în cale multe griji, ca să te facă să amâni împlinirea canonului şi prin multă amânare să uiti.

Pentru cel ce a uitat canonul, să se roage îngerului păzitor să-i aducă aminte. Unii se duc la duhovnic ca să-l întrebe, ce canon i-a dat la mărturisire. Însă, se întâmplă ca duhovnicul să nu-şi mai aducă aminte după atâta timp şi mai ales că mărturiseşte mai multă lume într-o zi.

După mărturisire creştinul intră în cercetarea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl cercetea-ză şi-l încearcă pentru a vedea dacă cel ce s-a mărturisit a părăsit păcatul, l-a lepădat ca pe o cârpă şi se îngretosează de el. Îl încearcă cu aceleaşi păcate pe care le-a mărturisit, de exemplu :

- Dacă ai fumat, vei fi afumat cu fum până la exasperare;

- Dacă ai furat şi ai păgubit pe altii, ti se ia şi tie din toate părtile;

- Dacă ai fost certăret, ai certat mult şi ai mustrat pe altii, eşti şi tu certat şi mustrat de parcă toti te vrăjmăşesc, s.a.m.d.

Dacă canonul a fost prea uşor dat de către duhovnic din cauza lui că nu a cântărit bine păcatele ignorând ce spun canoanele, sau din cauza celui ce se mărturiseşte , motivând că nu-l poate împlini şi să i se dea unul mai uşor, şi din această cauză nu te-ai zidit şi repeti păcatele, atunci vin nenumărate încercări peste tine şi bătaia lui Dumnezeu nu încetează până ce nu te zideşti.

PĂCATELE ŞI GREUTATEA LOR

PR. IOAN: Vă rugăm să ne vorbiti despre felul cum trebuie să ne mărturisim şi care sunt păcatele mai grele pe lângă cele despre care ati vorbit mai înainte? Şi dacă se poate

, să ne faceti o prezentare a păcatelor la mărturisire, despre greutatea şi dimensiunea lor?!.

PR. ILARION :

Sunt destule „îndreptare de spovedanie” ce s-au tipărit în ultima vreme, cu întrebări mai multe sau mai putine. Molitfelnicul şi Aghiazmatarul le aminteşte pe cele mai grele la mântuire, de care se poate servi preotul în timpul mărturisirii. Nici o clasificare a păcatelor după gravitatea lor nu încape, când este vorba de mântuire şi de curătenia sufletului. Dacă doriti o clasificare, o găsiti la Sfintii Părinti, în cărtile de teologie-morală, în cartea Învătătura de credintă, cititi acolo.

Eu ce vă pot spune?!. Decât, că, orice păcat este greu şi piedică la mântuire. La fel de grele pot fi cele uşoare ca şi cele grele. Unii se feresc să nu facă păcatele mari şi grele, dar pe cele uşoare le fac cu duiumul. Aşa mi-a zis cândva, cineva:

- Părinte, eu am grijă ca păcatele mari să nu le fac, că de cele mici nu trebuie să mă feresc prea mult, pe cele mici le iartă Dumnezeu

- Ia ascultă dumneata ! Felul cum gândeşti şi pui problema, faci păcat împotriva Duhului Sfânt. Faci păcate cu convingerea că Dumnezeu este Bun şi iartă. Atunci când faci păcatul bazându-te pe prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu, acel păcat este îndreptat împotriva Duhului Sfânt. Aceste păcate, fie ele cât de mici, Dumnezeu nu le iartă. În al doilea rând, vreau să te întreb ceva, dacă pui într-un sac un bolovan mare cu care ai umplut sacul, iar în alt sac torni nisip până l-ai umplut, care dintre cei doi saci cântăresc mai mult, cel cu bolovanul sau cel cu nisip ? După ce stă putin pe gânduri îmi răspunde:

- Amândoi sacii, cântăresc la fel !.

- Vezi! Tot aşa e şi cu păcatele, degeaba te fereşti numai de păcatele mari şi grele, dacă nu te fereşti şi de cele mici. Ele fiind multe, greutatea se adună fără să bagi de seamă, şi trage sufletul la iad.

Dacă ar fi să ne gândim la păcate…! Vai…!, Vai…! Ce multe sunt ! Ca nisipul mării! Ati fost vreodată pe plaja mării ? Ati văzut cât de mult se adună de pe fundul mării şi cât de curat? Aşa sunt şi păcatele pe sufletul omului multe, mărunte şi deosebite unele de altele, iar din loc în loc şi câte un bolovan, de nu-l poti învârti nici cu buldozerul. Şi cele mari şi cele mici, toate au rădăcină în neascultarea celor 10 porunci date de Dumnezeu întregii omeniri prin Moise în Muntele Sinai.

Călcarea unei singure porunci naşte o puzderie de alte păcate. Se merge din păcat în păcat. Aşa cum omul urcă pe scara virtutilor, din virtute în virtute până la desăvârşire, tot

aşa şi păcătosul coboară pe scara păcatului din păcat în păcat până la moartea sufletului, până la iad.

Nu este timp să vorbim şi să facem acum un chestionar al mărturisirii. Cel mult pot să vorbesc despre câteva păcate…, deocamdată:

1. - Păcate făcute cu gura, cum ar fi: Am clevetit, am bârfit pe altii, am inventat minciuni despre ei, am stricat reputatia şi bunul nume al unora, vorbindu-i de rău.

Aceste păcate sunt îndreptate împotriva aproapelui şi ti se socotesc înaintea lui Dumnezeu ca şi uciderea. Adică, l-ai ucis pe aproapele sufleteşte şi din care cauză s-a îmbolnăvit trupeşte şi chiar a şi murit de supărare. I-ai ucis demnitatea în ochii semenilor. Omul fără de demnitate în societate este ca un om mort. La baza acestor păcate a stat călcarea unei porunci dumnezeieşti: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti”(Mat. 19,19). Ti se va judeca: lipsa de dragoste, lipsa de milă, lipsa de bunătate.

2.- Am blestemat pe cei ce mi-au făcut vrăji şi descântece, pe cei ce m-au furat şi m-au păgubit, pe cei ce m-au amărât şi mi-au creat suferintă.

A blestema este un păcat foarte mare, este la fel ca păcatul de moarte. Nu degeaba se spune la Sf. Scriptură: „blestemat să fie cel ce te va blestema”(Fac.27,29).

Cel ce este blestemat de tine va căuta dezvinovătire la Judecata Înfricoşată, că, din cauza ta, pentru că l-ai blestemat, nu a putut să se mântuiască, iar tu, te faci răspunzător pentru mântuirea lui. Pe cei ce i-ai blestemat: hotul, făcătorul tău de rău, vrăjitoarea şi altii, când vor muri, la judecata sufletului se vor dezvinovăti aşa: „Doamne, eu m-aş fi întors de la păcate şi m-aş fi pocăit, dar m-a legat cu blestem acest rob al tău. Din cauza lui eu nu mi-am putut mântui sufletul, el să plătească pentru mine..! „. Atunci, vei fi judecat, ca un ucigaş al sufletului lui, pentru că prin blestem legându-l i-ai luat timpul de pocăintă, l-ai legat cu legătura blestemului şi te-ai făcut vinovat fată de el şi fată de Dumnezeu fiind călcător de poruncă dumnezeiască : „ iubiti pe vrăjmaşii voştri, binecuvântati pe cei ce vă bleastămă, faceti bine celor ce vă urăsc şi rugati-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiti fiii Tatălui vostru celui din Ceruri; Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepti şi peste cei nedrepti”,(Mat.5,44-45). Apoi, vei fi judecat şi ca unul ce nu ai avut răbdare în încercările şi necazurile pricinuite de aproapele.

Dacă te-ai fi rugat pentru ei, în loc să-i blestemi, ca Dumnezeu să-i îndrepte şi să te izbăvească de nedreptătile lor, te-ai fi fericit şi le-ai fi câştigat sufletul.

5.- Am făcut avort.

Dimensiunea acestui păcat este adâncă până la talpa iadului şi lată cât iadul de mare. Vezi că, am vorbit despre păcatul avortului, am vorbit despre păcatul în sine şi despre cum se chinuiesc cei ce fac avorturi.

6.- Am îndemnat pe femei să facă avort, am încurajat şi chiar am ajutat cu bani.

Atât pentru cel ce a făcut avortul, cât şi pentru cel ce a îndemnat să facă avort, este aceeaşi răspundere în fata lui Dumnezeu şi au aceeaşi pedeapsă, trebuie să aibă şi acelaşi canon de pocăintă. Mântuitorul, spune:” Vai de cel ce se sminteşte, dar mai vai de cel prin care vine sminteala”. Deci, pentru cel ce a îndemnat este „mai vai”.

7.- Am umblat dezbrăcată, cu rochii transparente şi decoltate, am făcut nudism pe plajă în văzul tuturor, am umblat dezbrăcată prin fata bărbatilor.

Acest păcat sminteşte foarte mult partea bărbătească şi face parte din păcatul desfrânării. Canonul se dă ca pentru desfrânati.

8.- M-am fardat, m-am vopsit, m-am rujat şi machiat. Mi-am făcut operatii estetice la fată, sânii i-am umplut cu silicon, neplăcându-mi chipul cu care m-a lăsat Dumnezeu.

Acest păcat este stăpânit de „ceata măştilor”. Ceata măştilor este un soi de diavoli

care poartă mască şi umblă să ispitească mai ales pe femeile care nu se multumesc cu frumusetea cu care le-a înzestrat Dumnezeu. Aceşti diavoli pun mască pe fata celor ce se machiază şi le bagă la munci în ceata măştilor. Prin acest păcat ispitesc diavolii pe femei, ca să-L sfideze pe Dumnezeu-Creatorul, că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea.

Femeia care vine la Sf. Împărtăşanie cu ruj pe buze, trebuie mai întâi să-şi spele rujul de pe buze şi apoi să se împărtăşească. Pentru că, rujul de pe buze rămâne pe lingurită, iar lingurita fiind introdusă din nou în Sf. Potir, rujul de pe ea se amestecă cu Sf. Împărtăşanie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci, se fac vinovati de cele sfinte, atât femeia care s-a împărtăşit cât şi preotul care nu a păzit sfintele.

9.- Am purtat podoabe: cercei, brătări şi inele.

Se canoniseşte ca păcatul trufiei.

10.- Am îmbrăcat haine bărbăteşti, femeie fiind şi chiar m-am tuns scurt, cum se tund bărbatii. Am umblat cu capul descoperit chiar şi la rugăciune şi aşa am intrat în Biserică.

Este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca bărbatul să poarte haine femeieşti şi femeia să îmbrace pe cele bărbăteşti.

Sf.Scriptură spune aşa: „ Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face

aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău”(Deut.22,5).

Iar pentru femeile care umblă cu capul descoperit şi se tund ca bărbatii, Sf.Ap.Pavel, spune: „…orice femeie care se roagă cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă/../,lucru ruşinos este pentru o femeie să se tundă ori să se radă”(I Cor.11,5-6).

Femeia care intră în Biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbatii care ascultă Sf. Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni toate formele corpului se văd, pe când dacă ar intra îmbrăcată cu o rochie, se acoperă.

11.- Am practicat perversiuni sexuale, m-am prostituat, am făcut sex oral, sex cu animale, păsări şi alte orgii.

Păcatul desfrânării are mii de fete, care mai de care mai hidoase. În Molitfelnic, vei găsi pentru fiecare păcat al desfrânării cum se canoniseşte şi câti ani de oprire de la Sf. Împărtăşanie. Cei ce practică sexul oral, să nu se împărtăşească până la moarte. Se scârbeşte Duhul Sfânt de ei.

Pedeapsa pentru perversiuni sexuale este aceea a Sodomei şi a Gomorei, adică cu foc şi cu pucioasă. Am vorbit despre desfrânati cum se chinuiesc în iad, vezi acolo.

12.- Am băut, sunt betiv şi am vomitat.

Printre păcatele pe care le aminteş-te Mântuitorul pentru care omul nu va putea intra în Împărătia lui Dumnezeu, este şi cel al betiei: „…betivii nu vor vedea Împărătia lui Dumnezeu”(Gal.5,21). Vomiturile lor se aşează pe cămaşa botezului şi se duc murdari în fata Dreptului Judecător. Am vorbit despre acest mare păcat şi am arătat cum se chinuiesc betivii în iad. Vezi acolo.

13.- Am fumat.

Cel ce fumează nu se poate împărtăşi până ce nu se lasă de fumat. Nu poate lua Trupul şi Sângele Mântuitorului pe sufletul afumat şi plin de fum. Aşa cum tămâia este bine plăcută lui Dumnezeu şi se aduce ca dar şi jertfă pentru Dumnezeu, tot aşa şi fumul de tigară este bineplăcută iadului şi se numeşte „ tămâia iadului”.

Celor ce fumează, vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia iadului. Diavolii adună tot fumul şi capetele de tigări, ca mărturie şi cu acestea îi chinuie pe fumători în iad. Cam ceea ce-ti place aici, aceea ti se va oferi dincolo. Ti-a plăcut fumul de tigară cât ai trăit, de fum vei avea parte şi dincolo.

Păcatul fumatului, mai este sinonim şi cu păcatul sinuciderii. Din cauză că ti-ai otrăvit trupul cu fum, celulele slăbesc şi mor şi astfel mori şi tu înainte de vreme. În loc să trăieşti şi să te bucuri de viată lăudând pe Dumnezeu 80 de ani, din cauza fumatului, trupul va ceda şi ti se va termina firul vietii la 60 de ani şi chiar mai devreme.

Dacă te-ai îmbolnăvit de cancer pulmonar din cauza fumatului, singur şi conştient ti-ai cauzat boala grăbindu-ti moartea. Este ca şi cum la aceşti ani ti-ai pune ştreangul la gât şi ti-ai lua viata.

Cei ce fumează, trebuie să se lase pentru a se putea împărtăşi. Cel care a fumat în timpul postului, nu poate să se împărtăşească pentru fum şi pentru ne înfrânare.

Pe majoritatea fumătorilor îi auzi spunând că, nu se pot lăsa de fumat. Au încercat, dar nu pot. Nu pot, pentru că nu au vointă lucrătoare. Nu-şi pun vointa la lucru. Atunci când omul vrea cu adevărat, se luptă, biru-ieşte şi poate. Vointa omului trebuie să aibă trei valori şi să fie: lucrătoare, luptătoare şi biruitoare. Degeaba voieşti dacă nu te străduieşti. Iar pentru cei împătimiti şi obişnuiti cu fumul ca şi cu mâncarea, lupta este foarte grea, deoarece, au obişnuit organismul cu fumul de tigară. Nu atât organismul cât o enzimă care se află în sânge şi se hrăneşte cu nicotina ce intră în sânge în timpul fumatului.

Unii, când se apucă de fumat, mai ales cei tineri, o fac nu pentru a deveni fumători înrăiti, ci pentru a se distra, mânati de teribilism. Însă, fumând azi şi mâine, se adună multă nicotină în sânge, otrăvindu-l, iar sângele pentru autoapărare dă naştere la această enzimă care se hrăneşte cu nicotină. La prima vedere, enzima pare a fi ceva necesar şi folositor pe post de sanitar. Însă, atunci când nu este hrănită, devine foarte neliniştită şi violentă făcând război în sânge şi în tot organismul. De aceea unii simt o stare de nervozitate când nu au tigări şi nu fumează însotită de o dorintă arzătoare de a fuma, pentru a se linişti. De fapt se linişteşte acea enzimă. Din această cauză, fumătorilor împă-timiti le este foarte greu să se lase de fumat.

După un timp, dacă se luptă omul cu această dorintă păcătoasă de a fuma, enzima oboseşte şi moare, iar fumătorul părăseşte pentru totdeauna tigara. Tot aşa se întâmplă şi cu alcoolicii.

23.- Am cerut ca după moartea mea, să fiu incinerat, adică să mi se ardă în foc trupul. Am incinerat pe cei ce trebuia să-i îngrop, zicând că nu am unde să-i îngrop.

Acest păcat nu-l poate face decât un necredincios sau un om fără de Dumnezeu. Este păcat împotriva firii, a naturii omeneşti, a actului de Creatie şi a Creatorului.

În primul rând se calcă o rânduială dumnezeiască şi porunca dată de Dumnezeu omului Adam după căderea în păcat: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoar-ce”(Fac.3,19), adică, Dumnezeu a rânduit ca trupul omului „să se întoarcă în pământul din care a fost luat” şi nu în foc.

În al doilea rând te faci vrăjmaş chipului lui Dumnezeu din om prin incinerare. Nu ai voie să arzi cu foc şi să distrugi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din nici un trup. Acest lucru numai diavolii îl fac cu trupurile vrăjitoarelor şi a descântătoarelor după moar-te, aduc foc din iad şi ard în mormânt trupurile vrăjitoarelor, pentru a arde chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi a lua chipul diavolului.

Nu este acelaşi lucru ca atunci când, în mod accidental cineva fără să vrea cade şi arde în foc. La Înviere, Dumnezeu va porunci focu-lui să-i dea înapoi pe cei ce i-a mistuit, aşa cum va cere şi apei şi fiarelor şi pământului.

24.- Nu m-am îngrijit de sufletele celor morti din familia mea. Nu le-am făcut după rânduiala Sf.Biserici pomenirile şi parastasele la împlini-rea soroacelor. Nu am crezut în folosul ce-l poate aduce pomenirile pentru morti. Am zis că mortii nu beau şi nu mănâncă.

Prin această atitudine şi neglijentă, ai lipsit şi păgubit de bucuria iertării şi a mântuirii pe cei ce ti-au fost dragi în familia ta. Cei morti nu-şi pot schimba starea în care se află, numai cei vii o pot face prin: rugăciuni, pomeniri şi milostenii.

Nu socoti că păgubeşti din cauza cheltuielii pe care trebuie s-o faci, pentru că nu vei pierde nimic din ceea ce cheltuieşti şi din ceea ce dai de pomană pentru sufletul mortilor, pentru că tot ceea ce dai îti apartine si sunt ale tale. La Dumnezeu nu este împutinare, fă cu toată dragostea şi inima, ca şi cum ai face pentru binele sufletului tău şi pentru tine, fără să-ti pară rău de ceva.

25.- Am intrat în Biserică înainte de a împlini 40 de zile de la naştere şi fără moliftă.

Numai după împlinirea a 40 de zile de la naştere se poate socoti că femeia este curată. Dacă vine la moliftă înainte de 40 de zile şi intră în Biserică, întinează locaşul cel sfânt – Biserica. Cartea porunceşte să se sfintească din nou acea Biserică, dacă a intrat ceva necurat în ea.

26.- Am înjurat de lucrurile cele sfinte: crucea, Biserica, pe Dumnezeu, Sf. Paşti, pe Hristos, tămâia, ceara, etc.

Prin acestea se duce numele lui Dumnezeu în deşert şi se calcă porunca a III-a din cele 10 porunci. La acest păcat îl îndeamnă diavolii pe om cu multă insistentă şi îi strecoară în obişnuintă, pentru ca Dumnezeu să fie hulit de către om.

Prin acest păcat, omul devine mai rău decât diavolul. Diavolul nu înjură pe Dumnezeu, pe când omul o face. Diavolul adu-ce necazul prin care îl face pe om să înjure. În loc ca omul să înjure pe cel care-i aduce necazul, adică pe diavolul, îl înjură pe Dumnezeu.

Chinul celor care înjură Sf. Cruce, este de a duce în spate Crucea grea a Mântui-torului şi să urce cu ea dealul Golgotei de atâtea ori de câte a înjurat. Pe toti hulitorii, diavolul îi va chinui spânzurându-i de limbă, şi vor sta pe jumătate în foc. Si acest păcat este frecvent şi intră în obişnuintă. Atunci când omul este obişnuit cu păcatul, devine a doua natură a sa. Nu mai sesizează că este păcat, că este urât, nu se mai păzeşte de nimeni, înjură de fată cu toată lumea şi chiar unii fac o grozăvie din aceasta.

Cei ce înjură pe Dumnezeu şi lucrurile sfinte, nu au iertare, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva

Duhului Sfânt nu se va ierta…,nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”(Mat.12,31-32).

27.- Am înjurat, bătut, chinuit şi vorbit de rău părintii.

Se calcă porunca a V-a din cele 10 porunci.

La dezgroparea mortilor s-au întâlnit cazuri, în care mâna dreaptă sau palma, sau degetele sau un picior au rămas ne putrede. Aceasta este din cauza lovirii părintilor. Acea mână, palmă sau picior care au lovit pe părinti nu vor putrezi până la judecata înfricoşată ca mărturie că, ai lovit părintii şi ai călcat porunca lui Dumnezeu.

28.- Au căzut părintii mei la neputinte de bătrânete, au căzut la pat şi la boală şi nu i-am ajutat. Nu mi-a fost milă de ei. Pentru a nu fi judecat de lume, m-am făcut că-mi pasă dar în schimb îi pedepseam cu foamea, cu lipsa de medicamente şi de îngrijire ca să le grăbesc moartea.

Cei ce fac acest păcat, vor ajunge mai rău decât părintii care şi-au bătut joc, vor ajunge să suporte şi ei de la copiii lor acelaşi tratament şi chiar mai rău. Dumnezeu îti pregăteste răzbunarea pentru păcatul împotriva părintilor chiar în copii tăi.

Pe lângă porunca a 5 a din cele 10 porunci, acestia mai calcă şi cele spuse de Isus Sirah: „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânete şi nu-l mâhni în viata lui/../pentru că milos-tenia arătată tatălui tău nu va fi uitată şi în pofida păcatelor tale se va zidi casa ta”. (Isus Sirah 3,12şi14).

29.- Am avut gândul necurat să mă sinucid.

Sinucigaşii nu au mântuire. Gândul cel necurat al sinuciderii îl poti curăta şi şterge prin post, căintă, rugăciune şi canon. Diavolul îti va da prilej şi va câuta să duci gândul necurat la îndeplinire. Atunci să ştii că nu se mai poate face nimic pentru mântuirea ta.

Sfintele cărti, poruncesc ca nimic să nu se facă pentru acel suflet, care singur cu bună ştiintă s-a osândit.

Nu se face slujba înmormântării şi nici pomeniri. Nu se trag clopotele şi nu se scot

praporii. Nu se conduce cu preot şi nu se bagă în Biserică. Sf. Sinod al B.O.R. în anul 1949 a făcut un pogorământ foarte scurt, preotii îl vor găsi în tipicul bisericesc, să se vadă acolo.

Am pus rugăciune înaintea Creatorului să mi se arate, dacă după un oarecare timp se pot face rugăciuni. Mi s-a arătat că în unele cazuri şi pentru unii mai putin vinovati, se pot

face după 7 ani pomeniri şi parastase, dar cum poti să cunoşti pe cei mai putin vinovati la Dumnezeu ?!

30.- Am fost la vrăjitoare, la descântătoare şi la ghicitoare. Am zis că şi ghicitorii spun lucruri adevărate, auzindu-i cum îmi spun ce mi s-a întâmplat şi ce avea să mi se întâmple în viitor. Am crezut în ceea ce mi-a spus.

Unii credincioşi când se află în necazuri, la strâmtorare, în loc să alerge la Dumnezeu prin rugăciuni particulare şi prin rugăciunea preotilor, aleargă la descântătoare, atunci când li se îmbolnăvesc copiii, sotia sau anima-lele. Unii aleargă la ghicitoare atunci când vor să ştie de unde vine răul şi de la cine. Aleargă la vrăjitoare, atunci când sunt chinuiti de diavol, ca să scape de ursită, de boli, de farmece şi descântece.

Unora, li s-a întărit credinta că ceea ce le spune vrăjitoarea li se îndeplineşte. Dar totul este o mare înşelăciune, pentru că nimeni nu a scăpat de nimic, ci dimpotrivă, alergând la aceştia mai tare s-au prins în pânza de păianjen a diavolului. Să vă explic ce se întâmplă de fapt…! Când te-ai dus la vrăjitoare sau la fermecătoare ca să scapi de vrăji, de farmece sau din boală, nu ai făcut altceva decât să-l rogi pe diavolul care ti-a adus toate acestea, să le ia de la tine şi să nu te mai chinuiască. Din acel moment, diavolul nu te mai chinuieşte, parcă ti-a luat boala ca şi cu mâna, pentru că l-ai rugat, însă degeaba? Diavolul nu face nimic degeaba şi fără să câştige!. El ti-a adus chinul pentru a te munci, a te descuraja de viată, de a te slăbi în credintă, de a-ti face viata imposibilă, ca să te ducă prin lipsa ta de răbdare şi prin desnădejede la actul sinuciderii şi de ati câştiga sufletul. Faptul că ai alergat la el pentru a scăpa de toate acestea, îi convine cel mai mult şi de fapt acesta a fost scopul. Venind la el ai recunoscut că şi el are putere. Va renunta la lupta cu tine, pentru că mer-gând la el te-a câştigat. Ti-a câştigat sufletul pe care-l va aştepta să-l ia la sfârşitul vietii tale. Ai uitat că „ toti vrăjitorii, toti descântă-torii, toti fermecătorii şi toti ghicitorii şi cei ce merg la ei, nu vor vedea Împărătia lui Dumnezeu” pentru că „ nu poti să slujeşti la doi domni: lui Dumnezeu şi lui mamona”.

Dacă alergai cu credintă şi cu răbdare la Dumnezeu şi luptai prin post şi rugăciune, chiar dacă trebuia să faci acest lucru toată viata, ieşeai biruitor şi Dumnezeu te încununa cu cununa biruintei. Cei ce pătimesc în viată de la diavol din cauza răutătii oamenilor vor avea cunună de mucenic.

Cei ce aleargă la ghicitori şi cred în ceea ce le spun ei zicând că spun adevărul şi că se împlinesc vorbele lor, sunt amarnic înşelati.

Dacă, ti-au spus ghicitorii ceea ce ai pătimit în trecut, nu trebuie să te mire de unde ştie. Nu ştii că ei lucrează cu diavolul ?! El le spune tot. Nu ştie diavolul câte curse ti-a întins, câte necazuri ti-a pricinuit ?! Ştie! Sunt pentru el o noutate ispitele şi necazurile din trecutul tău? Nu ! Doar tu te miri de unde ştie persoana care-ti ghiceşte. Diavolul îi spune. Tu nu-l auzi, pentru că-ti este legat auzul, dar ghicitoarea îl aude, pentru că cu el lucrează şi a lui voie o face.

Dacă ti-a spus ghicitoare ce ti se va întâmpla mâine sau poimâine, sau peste câtva timp, nu trebuie să te mire. Nu-ti spune pentru că ştie de dinainte şi este atotştiutor, aşa cum ar vrea diavolul să crezi despre el, ci îti spune ceea ce are de gând să-ti aducă. Dacă ai crezut în ceea ce ti-a spus, atunci se foloseşte de această credintă a ta şi prin ea îşi va împlini ceea ce ti-a zis, pentru ca tu să te încrezi şi mai mult în cuvintele ghicitorului. Astfel, nu numai că ti-a adus primejdia şi suferinta, dar te-a făcut să nu mai crezi în puterea lui Dumnezeu, că numai El te poate ajuta şi izbăvi din cursele vrăjmaşului, ci să crezi în ceea ce spun ghicitorii. Dacă nu crezi în ceea ce ti-a spus zicând că nici îngerii din cer nu pot şti ce se va întâmpla mâine, cu atât mai putin diavolul, şi că numai Dumnezeu te poate apăra de tot lucrul cel rău, şi astfel lepezi cu totul gândul că ar fi adevărat ce a spus ghicitorul, atunci diavolul nu mai poate duce la îndeplinire ce ti-a spus prin ghicitor că are de gând să-ti facă. Atunci l-ai lăsat ca pe un mincinos ce este. El lucrează cu credinta ta. Vai de cei ce aleargă la ghicitori şi vrăjitori şi cred în ei, deşartă este credinta lor.

Cei ce merg la aceştia nu vor vedea Împărătia lui Dumnezeu. Pentru iertare, trebuie multă căintă şi părere de rău pentru că l-ai părăsit pe Dumnezeu alergând la ei.

31.- Am ghicit în: cafea, bobi, cărti de joc, cărti sfinte şi altele. Mai mult în glumă ca să mă distrez pe mine şi să distrez pe altii.

Făcând lucrul acesta, te-ai făcut ghicitor. Făcându-te ghicitor nu te mai numeşti rob şi slujitor a lui Dumnezeu ci, rob şi slujitor al diavolului.

Nu-i o scuză pentru tine „gluma”, spunând că ai făcut în glumă. La Dumnezeu nu este scuză, ci îndreptare şi iertare. Dacă din glumă ai întors cana din care ai băut cafeaua şi apoi ai ghicit în ea, prin glumă te-a prins diavolul şi te-a înregimentat printre slujitorii lui. N-ai ştiut că „gluma” este momeală în undita diavolului cu care te-a pescuit ca pe un peşte ?. La Dumnezeu nu este glumă, însă la diavol da.

Momindu-te cu gluma îti dă gândul nevinovătiei şi uşurătatea păcatului. După ce te-a pescuit, ai să constati că diavolul nu a tinut la glumă, ci a fost un mare înşelător.

32.- Am fost la vrăjitori şi descântători, mi-a dat apă cu care mi-a zis să mă spăl şi să beau şi aşa am făcut.

Apa de la vrăjitoare, este apa în care a fost scăldat mortul. Dacă te-ai spălat cu ea, pierzi deodată primele două taine: Taina Botezului şi a Mirungerii. Dacă ai băut din această apă pierzi şi a treia taină a Sfintei Împătăşanii începând de la botez şi până la ultima pe care ai primit-o. După aceea viata se schimbă total, eşti tratat de cei din jur ca un spurcat, cu toate că tu duci o viată curată. Vei observa pe chipul celor cu care intri în contact multă scârbă de tine.

Ce poti face ca să scapi de aceasta şi să revii de unde ai căzut ?!.

În primul rând, spovedanie cu pocăintă multă, post negru timp de 10 săptămâni, astfel: lunea, miercurea şi vinerea, adică 30 de zile. În fiecare zi se fac 40 de metanii. Apoi se face Taina Sf. Maslu, se bea un pahar de aghiazmă de la Sf. Maslu, făcută cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare, iar în paharul cu aghiazmă se toarnă 9 picături de untdelemn sfintit de la Sf. Maslu.

33.- Am intrat necurată în Biserică sau înainte de a fi curată. Am intrat în pridvorul Bisericii necurată spunând că acolo nu este păcat.

Vai de cel ce întinează Locaşul Cel Sfânt a lui Dumnezeu !. Sfânta Scriptură în nenumărate locuri, atrage atentia celor spurcati şi întinati să nu se atingă de nimic sfânt şi de ceea ce este închinat lui Dumnezeu.

Cel întinat nu trebuie să se atingă de ceilalti semeni din jurul lui, pentru a nu-i întina.

Femeii celei necurate, i se porunceşte să stea acasă şi să se roage.

Femeia necurată, să nu se atingă de nimic sfânt: nici de icoane, nici de aghiazmă, nici de preot, nici de Biserică. Nu are voie să calce pământul din curtea Bisericii, pentru că şi acesta este sfintit de arhiereu înainte de a se zidi Biserica. Nu are voie să intre în pridvorul Bisericii, pentru că şi acesta a fost sfintit de arhiereu odată cu Biserica sau mai târziu şi face corp comun cu ea.

Cei ce sfătuiesc că, în pridvorul Bisericii este voie să stea femeia necurată, aducând argument că în pridvorul Bisericii stau catehumenii, greşesc amarnic. Nu se compară starea de catehumen cu starea de necurătie trupească a femeii şi nici starea de necurătie a femeii cu starea de după necurătie, când femeia poate intra în pridvorul Bisericii pentru a lua molifta.

Sunt unii dintre mireni şi dintre preoti care, sfătuiesc foarte greşit pe femei, să intre în Biserică, dar să aibă grijă să nu murdărească Biserica. Este foarte greşit, pentru că însăşi natura sau starea de necuratie a femeii întinează Biserica. Aceştia confundă murdărirea Bisericii cu întinarea ei. Or mai fi Biserici murdare din lipsa de râvnă a celor ce sunt puşi să le îngrijească dar, sunt sfinte.

Întinarea nu are sens de murdărire ci sensul de necurătie sau de spurcăciune. Şi diavolii cu chip de lumină şi îmbrăcati în alb, numiti şi teologii iadului, apar curati şi strălucitori, dar sunt spurcati şi necurati prin natura lor.

Cartea porunceşte ca atunci când va intra în Sf. Biserică ceva necurat: animale, femeie necurată sau eretic, să se sfintească din nou acea Biserică.

34.- Am intrat în Biserică imediat după ce am făcut avort.

Femeia care a făcut avort, este necurată timp de 40 de zile.

Dacă lehuza care a purtat sarcina şi a născut, iar naşterea este o împlinire de poruncă şi o binecuvântare a lui Dumnezeu, rămâne necurată timp de 40 de zile, atunci, femeia care a ucis pruncul în pântece şi în loc să-l nască, a scos pruncul bucăti din ea, cât de necurată s-a făcut şi cât de vătămat şi bolnav este trupul ei ?!

După 40 de zile, făcând post o săptămână, vine la preot pentru a i se citi molitfa. După molitfă se spovedeşte şi îndeplineşte canonul dat de Sfintii Părinti. Pe tot timpul opririi de la Sf. Împărtăşanie să facă următoarele:

- Nu va lipsi de la nici o Sf. Liturghie din duminici şi sărbători cu exceptia perioadei de necurătie;

- Va posti toate posturile de peste an;

- În loc de Sf. Împărtăşanie, preotul îi va da Aghiazma Mare, care are rolul de a spăla întinăciunea păcatului, pe când Sfânta Împărtăşanie arde sufletul celui nevrednic. Preotul nu va da imediat Sf. Împătăşanie pentru a feri pe credincios de furia diavolilor.

35.- Îmi vin gânduri spurcate în timp ce mă rog, când citesc din cărti sfinte, când sunt la rugă-ciune în Biserică şi la Sf. Liturghie, sau când privesc icoanele.

Aceste gânduri vin de la diavol ispitindu-te în timpul rugăciunii. Scapi de ele dacă îl pârăşti pe diavol la preot şi te mărturiseşti. La mărturisire să te învinovăţeşti numai pe tine şi nu pe diavol, smerindu-te, pentru că atunci diavolul va pleca.

Dacă eşti la rugăciune şi vin astfel de gânduri te ridici în picioare şi începi a face metanii: 3, 7, 9, 12, 40, zicând la fiecare metanie: „Doamne, iartă-mi păcatele şi alungă de la mine pe ispititorul şi gândul cel necurat„, după care începi de la capăt rugăciunea , nu de unde ai rămas pentru că ea este deja întreruptă.

De câte ori vin aceste gânduri, de atâtea ori faci metanii până ce reuşeşti să faci rugăciunea curată şi întreagă.

Dacă te afli în timpul Sf. Liturghii, înseamnă că ti-a furat gândul de la rugăciune, profitând de faptul că ai început să te uiti şi să fii atent la cei din jur, ai lăsat cântarea şi rugăciunea, ai lăsat mintea nepăzită.

36.- Am lipsit în duminici şi sărbători de la Sf. Liturghie, mai mult de 3 ori la rând. M-am multumit să trec numai să aprind o lumânare şi să dau un pomelnic ca preotul să se roage pentru mine, iar eu m-am dus acasă. Când am reuşit să merg la Biserică nu am stat până ce s-a dat Sf.Anaforă. După ieşirea cu Sf. Daruri sau după „Tatăl nostru” am ieşit afară şi m-am dus acasă, zicând că mi-am făcut datoria.

Cei care lipsesc de la Sf. Biserică în zi de duminică sau sărbători, necinstesc „Ziua Domnului”, călcând porunca a 4-a din cele 10 porunci care spune: „Adu-ti aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”.

Prin această poruncă, Dumnezeu ne porunceşte să ne aducem aminte că este ziua lui Dumnezeu şi nu a noastră, este ziua pentru cinstirea Lui şi nu pentru noi.

Şase zile sunt lăsate pentru noi în care putem să ne ocupăm de tot ce este al nostru. Noi de netrebnici ce suntem, nu ne ajung cele şase zile şi ziua Domnului o folosim tot pentru noi şi ale noastre.

Cum cinsteşte un bun creştin Ziua Domnului ? Dormind? !, Uitându-se la televizor? Ascultând aparatul de radio cum se roagă altii ? Ocupându-se de aceleaşi lucruri ca în orice zi de rând ?!.

Adevăratul creştin, se pregăteşte sufleteşte şi se primeneşte trupeşte de cu seară în ajunul sărbătorii pentru a merge la Sf. Biserică, de a participa la cea mai înăltătoare rugăciune care este Sf. Liturghie, dând slavă lui Dumnezeu şi după aceea se odihneşte.

Cei care lipsesc de la Sf. Liturghie în duminici şi sărbători se păgubesc de Jertfa de Răscumpărare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru ei degeaba s-a răstignit Hristos şi s-a adus jertfă.

Sfânta Liturghie este repetarea în chip nesângeros a Jertfei de Răscumpărare a Mântuitorului, la care ne cheamă prin glasul clopotelor. Pe Sfânta Masă în cadrul Sf. Liturghii se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Hristos s-a adus jertfă şi pentru tine, ca prin ea să te poti curăti de păcate şi să te uneşti cu El prin Sf. Împărtăşanie.

Te păgubeşti lipsind de la Sf. Liturghie de Cina Împărătiei Cerurilor la care eşti chemat, de Cina Cea de Taină a lui Hristos. În mijlocul Sf. Liturghii auzim rostindu-se de către preot, cuvintele: „Luati mâncati acesta este Trupul Meu, carele se frânge pentru ierta-rea păcatelor…Luati şi beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu al legii celei noi, care pentru voi şi pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor”.

Te păgubeşti lipsind de la Sf. Liturghie de harul lui Dumnezeu care se coboară în timpul invocării Sf. Duh de către preot, peste Sf. Daruri sfinţindu-le şi transformându-le în chip real şi substantial, pâinea şi vinul de pe Sf. Masă, în trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, coborându-se în acelaşi timp şi peste toti credincioşii ce se află prezenti

Cei care erau prezenti la Sf. Liturghie la coborârea Sf. Duh, sunt purtători de Har timp de 7 zile. Purtând harul lui Dumnezeu, devin mai întăriti: în rugăciune, în săvârşirea fapte-lor bune, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, în lupta cu ispitele şi cu necazurile Sufletul se hrăneşte şi se încălzeşte cu dulceata Duhului Sfânt. Aşa se explică faptul că cei ce merg şi participă la Sf. Liturghie simt nevoia de a merge mereu şi de a nu lipsi, deabia aşteaptă să vină ziua duminicii pentru a merge la Biserică.

Cel ce vine numai să aprindă o lumânare şi să dea un pomelnic mergând acasă şi lăsând preotul să se roage pentru el, să se întrebe singur dacă are vreun câştig!. Să se întrebe,

unde-l va găsi pe el cercetarea lui Dumnezeu când preotul va pomeni numele lui rugându-se pentru el în fata Sf. Mese ?! Cumpărând şi vânzând în piată? Tolănit în pat? În fata televizorului? Dormind? Dereticând la bucătărie şi făcând treabă în gospodărie? Poate clevetind, batjocorind, blestemând, certând, s.a.m.d.?!

Ca rugăciunea pe care ai dat-o s-o facă preotul, să se împlinească, trebuie ca să se împletească cu rugăciunea ta în fata lui Dumnezeu. Adică trebuie să fii la rugăciune şi alături de preot în Sf. Biserică. Mântuitorul aşa spune:”În ce te voi găsi în aceea te voi judeca”. Preotul se roagă pentru tine, unde te găseşte Dumnezeu în acel moment?.

Cei ce pleacă după ieşirea cu Sf. Daruri spunând că ei stând până la acest moment şi-au făcut datoria, aceştia lipsesc de la cel mai înăltător moment din cadrul Sf. Liturghii: Coborârea Sf. Duh şi Sfintirea sfintelor şi a credincioşilor din Biserică.

Cei care pleacă după rugăciunea „Tatăl nostru „ şi înainte de a lua Sf. Anaforă, acestora îngerul păzitor le ia Sf. Anaforă şi o duc la Creatorul pârându-i că au refuzat jertfa lui Hristos. Mormanele cu anaforă pe care trebuia să le ia la fiecare Sf. Liturghie , vor sta mărturie la judecata sufletului că s-a păgubit de Hristos.

Trebuie să ştie credinciosul că din Sf. Biserică nu este voie să iasă nimeni din clipa în care s-a dat binecuvântarea pentru începe-rea Sf.Liturghii, chiar de ar arde Biserica pe ei.

Sfaturi duhovniceşti

PR. IOAN : Vă rugăm faceti câteva precizări practice şi mai importante, despre ce trebuie să ştie şi cum trebuie să se pregătească cei ce vor să se mărturisească.

PR. ILARION :

• În primul rând, să te rogi îngerului păzi-tor seara şi dimineata ca să-ti amintească păcatele. Să fii atent că, îngerul ti le aminteşte în cele mai neaşteptate mo-mente, şi mai ales atunci când esti ocupat cu alte treburi. Trebuie să fii atent la aceasta şi să le scrii, că altfel le uiti.

• Să nu te duci la mărturisire atunci când preotul este ocupat, obosit sau aglomerat, pentru că n-ai să reuşeşti să faci o mărturisire completă;

• Să eviti a te mărturisi atunci când la uşa preotului stă la rând mai multă lume; • Să te fereşti de a sta undeva de unde se aude ce mărturisesc cei ce au intrat

înaintea ta; • Să mărturiseşti cu glas tare şi rar toate păcatele şi să te asiguri că preotul le-a

auzit. Pentru că iertarea se dă numai acelor păcate auzite de preot; • Să nu vorbeşti cu cei ce stau să intre la mărturisire şi să nu cleveteşti, nici să râzi

sau să critici. Gândeşte-te până ce intri la mărturisire la păcatele pe care, le-ai făcut ca să-ti aduci aminte de ele şi să le mărturiseşti;

• Nu-ti schimba duhovnicul pe motiv că te întreabă prea mult sau că ti-e rusine să spui păcatul cel mare;

• Dacă te-ai mărturisit la alt duhovnic şi ai luat canon, trebuie să împlineşti mai întâi canonul pe care ti l-a dat acel duhovnic;

• Numai duhovnicul care ti-a dat canonul te poate dezlega de el, nu te du la alt preot să te dezlege pentru că nu poate şi rămâi legat;

• Mărturisirea să o faci ori de câte ori simti nevoia, atunci când te apasă vreun păcat şi te mustră conştiinta;

• Să faci pregătire înainte de a merge la mărturisit: posteşti 5 zile, iar în ziua când te mărturiseşti tii post negru;

• Este bine să-ti notezi canonul pe care l-ai primit de la duhovnic pentru a nu-l uita; • Canonul să-l faci exact, nici mai mult şi nici mai putin, pentru că Dumnezeu

priveşte la această ascultare; • Nu povesti la rude şi la prieteni, ce te-a întrebat preotul, ce ai mărturisit şi ce

canon ai primit, pentru a nu fi judecate păcatele tale sau a nu sminti pe altii; • Dacă nu ai împlinit canonul de la ultima spovedanie nu te poti împărtăşi în postul

următor până nu împlineşti canonul dat; • Păcatele mărturisite şi apoi repetate, trebuie mărturisite din nou şi dublu canon să

iei; • Dacă ti-ai amintit de păcate vechi şi nu au fost mărturisite, mărturiseşte-le la

prima spovedanie şi ia canon ca şi cum atunci le-ai făcut; • Păcatele care au fost mărturisite incomplet şi într-un mod voalat, trebuie

mărturisite din nou, rar şi cu voce tare; • Când mărturiseşti păcate multe şi grele, diavolii te împiedică să auzi cuvintele de

iertare din rugăciunea de dezlegare. Să fii atent la aceasta şi dacă nu ai auzit să ceri preotului să mai repete rugăciunea. Este foarte important pentru iertarea păcatelor tale s-o auzi şi să iei aminte. Amin!

DESPRE SF . ÎMPĂRTĂŞANIE

( 4 )

- Pr. Ioan : Vă rugăm Prea Cuvioase să ne daţi câteva sfaturi despreSf. Împărtăşanie.

-Pr. Ilarion: Sfânta Împărtăşanie este una din cele şapte taine ce are o mare putere de vindecare sufletească şi întărire trupească, dacă este luată cu vrednicie. Ce înseamnă cu vrednicie!? Dacă mai înainte te-ai spovedit şi ai mărturisit toate păcatele, dacă ai ţinut post, dacă ai îndeplinit canonul dat de duhovnic şi dacă duhovnicul te-a dezlegat de a primi Sf. Împărtăşanie.

Importanţa Sf. Împărtăşanii este bine-cunoscută în Biserica noastră. Sfinţii Părinţi au scris mult despre rolul Sf. Împărtăşanii în viaţa noastră de creştin. Explicaţia cea mai plină de conţinut a Tainei Sf. Împărtăşanii, ca taină, o face însăşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când le vorbeşte Sf. Apostoli şi iudeilor care erau de faţă şi ascultau predica Sa, despre: „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48), identificându-Se cu „pâinea care se pogoară din Cer” (v.50), vorbind clar şi pe înţeles despre taina pâinii, zicând: „ pâinea

pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu”(v. 51). Cu toate că până a se împlini taina, iudeii nu au putut înţelege aceste cuvinte ale Mântuito-rului, întrebându-se: „Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui ca să-L mâncăm ?” (v. 52).

Momentul ales de Mântuitorul pentru a vorbi despre taina ”pâinii care se pogoară din Cer” şi care în mod real prin taină devenea Trupul Său, este momentul înmulţirii a 5 pâini în pustie, din care s-au săturat 5.000 de bărbaţi, afară de femei şi de copii, strângându-se şi 12 coşuri de fărâmituri. Nu putea fi ales un moment mai bun ca acesta în care să vorbească despre: „ Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururi şi niciodată nu se sfârşeşte..”(Sf. Liturghie). În acest moment erau toţi răscoliţi sufleteşte şi se aflau sub adânca impresie a minunii la care au fost martori, şi au participat personal, când cele 5 pâini : „ se sfărâmau, se împărţeau şi nu se sfârşeau”.

Însă toată teologia mântuirii prin Sf. Împărtăşanie se cuprinde în cuvintele Mântui-torului: „ Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viată veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Prima Împărtăşanie a săvârşit-o însuşi Mântuitorul, Joi înainte de pătimirea Sa la „CinaCea de Taină”. Această cină este considerată şi prima Sf. Liturghie săvârşită de chiar Răscumpărătorul. Aici Mântuitorul împărtăşeşte tainic şi în chip văzut pe Sfinţii Apostoli, luând pâinea, a binecuvântat-o şi frângând-o le-a dat-o lor zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.. şi luând paharul şi mulţu-mind, le-a dat zicând : Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28), poruncindu-le ca şi ei la rândul lor să săvârşească Aceasta mai departe: „aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”(Luca 22,19).

De atunci şi până astăzi, nu a încetat a ni se Împărtăşi nouă Hristos Mântuitorul în chip tainic.

De atunci, Hristos stă în permanentă comuniune cu noi şi noi cu El, prin Sf. Împăr-tăşanie. El ni se împărtăşeşte iar noi ne împărtăşim cu El. Astfel Hristos este în noi şi noi în Hristos. Prin Taina Sf. Botez şi prin Taina Sf. Împărtăşanii devenim: „purtători de Hristos” sau „hristofori”.

¤

Prima Împărtăşanie şi

prima Liturghie.

Liturghia de seară!?

Azimă şi Artos

Pr. Ioan : Aţi pomenit de prima Sf. Litur-ghie şi Prima Sf. Împărtăşire a Sf. Apostoli săvârşită chiar de Mântuitorul înainte de patima Sa, Joi seara la Cina Cea de Taină. Nu cum-va pe acest fapt îşi justifică Biserica Catolică săvârşirea Sf. Liturghii şi seara, ocazie cu care împărtăşesc pe credincioşi ?

Cum vedeţi Sfinţia Voastră justificată această practică liturgică în Biserica Catolică ?

Pr. Ilarion :

Timpul săvârşirii Sf. Liturghii este dimineaţa, ora 9 la parohii, sau mai devreme la Mănăstiri în zilele de rând. În unele Biserici, cum ar fi în Ardeal şi Bucovina, Sf. Liturghie începe mai târziu, ora 10 sau chiar 11. Ţine de obiceiul locului.

În practica Sf. Apostoli, „frângerea pâinii”, cum mai era numită Sf. Liturghie, se săvârşea dimineaţa. Aşa se face că în prima Duminică, dimineaţa, după Înviere, Mântui-torul a intrat prin uşile încuiate la Sf. Apostoli, care erau închişi de frica iudeilor, săvârşind „frângereapâinii”.

Corect este de a se săvârşi Sf. Liturghie dimineaţa, când omul este odihnit, nemâncat şi când, curat şi pregătit, începe o nouă zi.

După masă, sau seara, este aproape necuviincios de a săvârşi Sf. Liturghie, pentru că nu poţi, chiar dacă ai vrea, să păstrezi ziua curată şi fără păcate, chiar dacă posteşti şi nu mănânci toată ziua nimic. Să se întrebe episcopul.

Biserica Catolică fiind scolastică şi mai formalistă cu administrarea celor sfinte, îşi îngăduie permisiunea de a săvârşi Sf. Litur-ghie de 2,3 ori pe zi de dimineaţă până seara. Chiar după ce preotul şi credincioşii au mâncat şi au băut, săvârşesc şi participă la Sf. Liturghie, împărtăşindu-se deopotrivă preotul şi credincioşii. Au redus ritualul Sf. Liturghii de la forma scrisă a Sf. Ioan Gură de Aur, la timpul de o oră, eliminând momente importante. Din cuprinsul Sf. Liturghii nu poţi elimina nici un moment, pentru că toate au importanta lor şi se leagă unele de altele. Orice ai elimina din Sf. Liturghie ar însemna să-L elimini pe Hristos, pentru că toate momentele liturghiei sunt legate de viata şi activitatea Mântuitorului. Dacă ar fi să reducem momentul „proscomidiei”, adică momentul de început al Sf. Liturghii, chiar cu ecteniile şi antifoanele de la început, ar însemna să eliminăm taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, peştera şi ieslea naşterii sau a venirii în lume. Pe lângă aceasta am exclude timpul pregătirii sfintelor, ceea ce ne-ar împinge la o altă formalitate, de a pune la momentul sfinţirii pâinea şi vinul nepregătite. Dacă am elimina citirea Apostolu-lui şi a Sf. Evanghelii, am tăgădui misiunea de Învăţător, Profet şi Arhiereu a Mântuitorului. S-ar contesta rolul didactico-moral-religios a Sf. Liturghii. Dacă s-ar elimina ieşirea cu Sf. Daruri, s-ar tăgădui ieşirea Mântuitorului în lume şi pregătirea omenirii pentru primirea Jertfei de Răscumpărare şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Deci, nu se poate elimina nimic. Cu atât mai mult că la baza cerinţei de a se scurta Sf. Liturghie nu stă lipsa de importanţă a momentelor Sfintei Liturghii ci lipsa noastră de credinţă, de râvnă şi evlavie la rugăciune, pe suportul lenei şi a comodităţii din noi.

Nu vreau să comentez şi nici să judec practica liturgică în Biserica Catolică, pentru că Dumnezeu este cel ce va judeca dacă este bine sau rău, dar pentru că m-ai întrebat şi au făcut-o şi alţi credincioşi care stau în cumpănă şi nu ştiu unde stă adevărul şi ce să creadă, trebuie să-ti răspund şi trebuie explicat, pentru ca ortodoxul să ştie că sunt bune predaniile Sfinţilor Părinţi ce sunt păstrate cu sfinţenie în Biserica Ortodoxă şi ce valoare au.

După rânduiala Sfintei noastre Biserici nu este corect de a se săvârşi Sf. Liturghie după masă sau seara. În Biserica Ortodoxă nu se pot săvârşi de două ori într-o zi, la acelaşi Altar, două liturghii de către acelaşi preot, decât o singură Sf. Liturghie. Nu s-a practicat aşa ceva de către Sf. Apostoli şi nici de către Sfinţii Părinţi. În Biserica Ortodoxă o zi liturgică cuprinde cele 7 laude, încununate de cea mai înălţătoare rugăciune, Sf. Liturghie.

Nimeni nu se poate împărtăşi în aceeaşi zi de două ori, decât o singură dată şi la inter-val de cel puţin 40 de zile. Nu se poate împărtăşi nimeni după ce a mâncat. Nu poate fi adus argument, chiar dacă Biserica Catolică o face, că în ziua „Cinei Celei de Taină” Sf. Apostoli ar fi fost mâncaţi când i-a împărtăşit Mântuitorul, din două motive:

În primul rând, nu se aminteşte nicăieri în Noul Testament că Sf. Apostoli ar fi mâncat ceva în acea zi, deci nu poate fi vorba de o justificare cu temei în revelaţia divină;

În al doilea rând, avem multe momente consemnate în Sf. Scriptură în care Mântuitorul şi Sf. Apostoli, datorită predicii captivante şi a minunilor săvârşite într-o zi, să rămână nemâncaţi toată ziua, aşa cum s-a întâmplat în ziua înmulţirii pâinilor. Sf. Apostoli au sesizat, când se făcuse seară, că a trecut ziua, se aflau în pustie, iar poporul care era de faţă nu a mâncat nimic. Tot la fel, când au trecut prin lanul de grâu de au smuls spice şi au mâncat, pentru că în acea zi nu au mâncat nimic, sau, în altă zi când au trecut pe lângă un smochin în care nădăjduiau să fie fructe să mănânce, şi pentru că nu au găsit nimic Mântuitorul a blestemat smochinul încât s-a uscat în faţa lor (Marcu 11,13-14), sau, de câte ori poposeau în casa lui Lazăr surorile lui, Marta şi Maria, aveau grijă să pregătească ceva de mâncare, ştiind că de obicei Mântuitorul şi Sf.Apostoli nu mâncau nimic, ş.a.m.d.

În Biserica Catolică, credincioşii sunt împărtăşiţi numai cu Trupul Mântuitorului nu şi cu Sfântul Sânge. Acest lucru este foarte greşit. De ce!? Pentru că Mântuitorul nu a separat şi nu a condiţionat la Cina Cea de Taină, ca fiind două elemente separate şi distante. În acelaşi moment se face împărtăşirea atât cu Trupul cât şi cu Sângele Mântuito-rului. Succesiv a rostit: „luaţi, mâncaţi .. „ şi „ beţi dintru acesta toţi..”.

Jertfa de Răscumpărare a Mântuitorului nu este numai Trupul Său, ci şi Sângele Său. În timp ce era pironit pe Cruce Şi-a vărsat Sângele, străpuns fiind de cuiele bătute în mâini şi picioare şi de suliţa care a străpuns coasta Sa. Când se sacrifică mielul în Vechiul Testament, aducându-se jertfă, sacrificiul se săvârşeşte prin vărsarea Sângelui, sânge cu care era stropită Sfânta Sfintelor de către Arhiereu, o dată în an. Sacrificându-se Mielul lui Dumnezeu, în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sângele Lui se varsă pentru iertarea păcatelor şi viata veşnică a întregului neam omenesc.

Nu-l poţi separa pe Hristos. Nu poţi separa Trupul de Sângele Său. Sf. Scriptură ne spune că în sânge stă viaţa pentru om şi animale şi nu avem voie să-l bem sau să-l mâncăm: „ Pentru că viaţa a tot trupul este în sânge şi pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca să vă curăţiţi sufletele voastre, că sângele acesta curăţeşte sufletul” (Lev.17,11), pe când în Sângele Mântuitorului stă „viata vieţii celei veşnice” pentru tot omul, condiţionat să-L bem pentru a dobândi mântuire.

Dacă se separă sângele de trup, înseamnă trup fără de viaţă.

Corect este să ne împărtăşim cu Hristos Cel Întreg, adică cu Trupul şi Sângele Lui, aşa cum ne-a chemat şi ne-a îndemnat la Cina Cea de Taină.

Când ne împărtăşim, nu o facem oricum şi oricând la întâmplare, ci trebuie mai întâi să căutăm la pregătirea şi vrednicia noastră, după îndemnul Sf. Ap. Pavel, pentru a nu ne face vinovaţi de Trupul şi Sângele Mântuito-rului. (I Cor. 11,29)

De asemenea, nu este corect de a folosi la Sf. Împărtăşanie „ azimă” în loc de „artos”.

Azimă înseamnă pâine nedospită. Catolicii folosesc la Sf. Împărtăşanie azima.

Azima era folosită în Vechiul Testament de către evrei. Ea simboliza umbra celor viitoare. Este o rămăşită rămasă a paştelui iudaic (Ieş.12,15). Pe vremea Patriarhului Mihai Cerularie din Constantinopol (1000-1058), se aminteşte de practica Bisericii Catolice de a folosi „azima” în loc de „artos” la Sf. Împărtăşanie, numind-o „erezie latină”.

Înafară de Biserica Catolică mai foloseşte azima la Sf. Împărtăşanie şi Biserica Armeană. Această practică se bazează pe erezia lui Apolinarie care învaţă ca în persoana Mântui-torului Hristos, ca om, nu există suflet ci numai trup.

În Biserica Ortodoxă se foloseşte la Sf. Împărtăşanie pâinea dospită sau „artos”. Pâinea dospită simbolizează: desăvârşirea Noului Testament; Jertfa Cea Desăvârşită ce răscumpără întreaga omenire. Cu pâinea dospită compară Mântuitorul Împărăţia lui Dumnezeu atunci când spune că : „Asemenea este Împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată”(Mat.13,33), adică precum aluatul care dospeşte ,creşte şi sporeşte, tot aşa se răspândeşte Împărăţia lui Dumnezeu în lume prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. La Cina Cea de Taină Mântuitorul ia pâinea şi frânge şi nu azima, cu toate că prezenţa Sa în foişor era pentru a mânca „acest paşti” cu Sf. Apostoli, fiind vorba de paştele iudaic la care se folosea azima, iar Mântuitorul le spune Sf. Apostoli că este ultimul pe care-l mai mănâncă cu ei până ce nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu (Luc.22,16). Desăvârşirea o va realiza chiar Mântuitorul prin patima, Jertfa şi Învierea Sa, exprimată direct şi deschis prin „frângerea pâinii.”

Astfel a desăvârşit Mântuitorul Paştele Iudaic, care amintea de eliberarea poporului evreu din robia egipteană, prin Paştele Jertfei şi Învierii Sale, care aminteşte de eliberarea omenirii de sub robia păcatelor.

A desăvârşit „tăierea împrejur”, ca botez sângeros la evrei practicat în Vechiul Testament, cu Botezul nesângeros şi desăvârşit, prin „naşterea din apă şi din Duh”.

A desăvârşit ziua sâmbetei ca zi de odihnă, fiind a 7-a zi din săptămână în amintirea ieşirii din robia Egipteană, prin ziua cea dintâi a săptămânii „Ziua Învierii”, a învierii întregii omeniri din moartea păcatelor.

A desăvârşit jertfa de sacrificii de animale, pentru iertare de păcate din Vechiul Testament, cu „jertfa cea fără de sânge” a Mântuitorului, prin Sf. Împărtăşanie.

Tot aşa şi azima ca jertfă nedesăvârşită în Vechiul Testament, se desăvârşeşte prin „artos” sau pâine dospită în Noul Testament.

Deci, pâinea dospită trebuie să se folosească la Sf. Împărtăşanie. De aceea se spune că este păcat ca noi ortodocşii să mâncăm din azima iudeilor sau să ne împărtăşim cu azima catolicilor şi a armenilor, pentru că am tăgădui desăvârşirea lucrării de mântuire realizată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin întreaga Sa lucrare Mesianică şi Jertfa Sa de Răscumpărare.

Ţin minte când eram mai mic că am venit într-o zi din târg cu o pască evreiască, pe care am primit-o de la nişte băieţi, şi-i îndemnam pe fraţii mei să mănânce să vadă şi ei cum e. Tata m-a observat şi m-a certat spunându-mi că „ este păcat să mănânci pască de la jidani” şi m-a pus în ziua aceea la metanii

Ai văzut câte au schimbat catolicii din rânduielile stabilite de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice, după ce s-au rupt de sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol ?

Împărtăşirea şi conliturghisirea cu catolicul.

Mişcarea Ecumenică

Pr. Ioan: Un preot ortodox poate sluji Sf. Liturghie cu preotul catolic şi se poate împărtăşi cu el ? Vă întreb pentru că am auzit pe unii preoţi spunând că în virtutea ecumenismului este permis aşa ceva. Cum vedeţi dvs. această mişcare ecumenică?

Pr. Ilarion:

Cum văd eu mişcarea ecumenică?!

În primul rând, această mişcare este iniţiată şi susţinută de Bisericile Protestante. Scopul acestei mişcări, nu este cel ce pare a fi. Sub faţada bunei intenţii, de a se uni toate Bisericile pentru a fi Una ca la început, se ascunde vădita intenţie a acestor Biserici de a fi recunoscute ca egale cu Adevărata Biserică. Apoi, de a mai diminua din stigmatul de Biserică eretică.

Toţi capii bisericilor sunt conştienţi că o unitate între culte nu poate fi, este irealizabilă, datorită diferenţelor mari de dogmă, a discrepanţelor dogmatice, canonice şi liturgice.

La aceste întruniri se dezbate câte o problemă dogmatică. Fiecare prezintă punctul de vedere din perspectiva lui. Nimeni nu contrazice pe nimeni. Adevărul de credinţă rămâne acelaşi pe care-l are fiecare. Toţi pleacă mulţumiţi că şi-au susţinut punctul de vedere mai mult sau mai puţin justificat. Nu au stabilit nimic, dar au vorbit. Neadevărul a rămas tot pe locul adevărului. Nimeni nu îndrăzneşte să-i argumenteze celuilalt că alocuţiunea lui este o erezie şi să stabilească, de acord comun, adevărul de credinţă revelat, ştiind că n-o să accepte şi n-o să recunoască nimeni că el este ereticul. Şi atunci totul este o vorbărie goală şi în vânt. Fiecare va merge acasă numai cu adevărul său.

Nu este importantă „discuţia” la aceste întruniri ecumenice, ci, faptul că ortodoxul s-a rugat în comun cu ereticul şi schismaticul, împotriva canoanelor.

Rugăciunea ecumenică, este o rugăciune amestecată, lipsită de Duh şi Har, una seacă şi searbădă, formulată de protestanţi şi rostită de toţi. Prin aceasta bisericile protestante au devenit importante, pe picior de egalitate cu Biserica Ortodoxă şi Catolică şi recunoscute pe plan mondial.

Dacă mişcarea ecumenică ar urmări, prin întruniri organizate, stabilirea măcar a unui singur adevăr de credinţă, pe care să-l accepte şi să-l însuşească toate bisericile, renunţând la erezie şi propovăduind adevărul stabilit, ar fi cu folos şi un pas important la unire.

Îţi dau un exemplu: s-a dezbătut tematica Euharistică, adică despre Sf. Împărtăşanie. Au stabilit caracterul de taină ? NU ! Dar de Jertfă? NU! Dar Sacramental ? NU! Au stabilit cadrul liturgic de prefacere a Sf. Împărtăşanii? NU! A rămas în Biserica Protestantă tot un simbol şi fără obligativitate la mântuire. Pentru a putea accepta Sf. Împărtăşanie ca Taină, trebuie să accepte mai întâi PREOŢIA lucrătoare, sfinţitoare şi harică ca taină ! Greu să admită ceea ce au tăgăduit până acum cu atâta înverşunare! Nu-i lasă diavolul dezbinării.

M-ai întrebat ce părere am despre împărtăşirea şi conliturghisirea preotului ortodox cu cel catolic. Nu prea diferită fată de ceea ce am vorbit mai înainte. Pentru a se putea ajunge, ca preotul ortodox să slujească la ace-laşi Altar cu preotul catolic şi să se împărtăşească din acelaşi Potir, va trebui ca Biserica Catolică să renunţe la toate inovaţiile pe care le-a

introdus, să renunţe la schismă şi la ereziile pe care le propovăduieşte ca adevăr. Altfel, ortodoxul cade în aceiaşi osândă cu catolicul: „Cu cine te rogi cu acela vei fi judecat!”.

Să nu creadă nimeni, că dacă preoţii ortodocşi vor sluji cu cei catolici, cele două biserici se unesc. Dimpotrivă. Chiar dacă preoţii şi credincioşii doresc să se unească, nu vor cei mai mari.

Numai revenirea Bisericii Catolice la starea cea de dinainte de schismă şi la ascultarea de hotărârile Sinoadelor Ecumenice va face ca unirea să se înfăptuiască şi va fi posibil ca cei doi slujitori: ortodoxul şi catolicul să poată conliturghisi şi să se împărtăşească din acelaşi potir.

Canonicitatea Bisericii nu dă voie preotului ortodox să participe la Liturghia ce se săvârşeşte în Biserica Catolică şi nici să se împărtăşească. Cel mult poate să asiste ca simplu asistent şi observator. Atât .

Prefacerea Sfintelor,

semne şi arătări

Pr. Ioan: Ce ne puteţi spune despre momentul prefacerii sfintelor în Trupul şi Sângele Mântui-torului nostru Iisus Hristos ?

Cunoaşteţi minuni săvârşite în timpul prefacerii?.

Pr. Ilarion: Momentul prefacerii sfintelor este cel mai dumnezeiesc moment. Este momentul când Dumnezeu se coboară la om, când divinul este atins de preotul-om şi de prezenţii credincioşi. Este momentul când Dumnezeu cel nemărginit este încăput, când cerul se micşorează şi este cuprins în mâna omului şi în Paharul Potirului, când Slava cea ne încăpută, o încape Sf. Potir şi este înălţată de mâinile omeneşti cu chemarea : „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Este momentul deosebit pe care-l oferă Dumnezeu omului, încât şi „ sfinţii îngeri doresc să privească şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie”.

Oricât ne-am strădui noi să îmbrăcăm cu cuvinte din cele mai înălţătoare acest moment, nu reuşim să exprimăm frumuseţea lui. Sunt prea puţine cuvintele omeneşti pentru a descrie slava şi frumuseţea nemăr-ginită a dumnezeiescului moment.

Timpul prefacerii, este momentul cel mai înălţător şi cel mai sfânt din cadrul Sfintei Liturghii, este timpul unei rugăciuni, rostită de preot, numită „epicleza”. Rugăciunea este rostită de preot, însoţită de ridicarea mâinilor preotului către cer, invocând coborârea Sfântului Duh, pe care-L cheamă stăruitor, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea

Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie… Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fă, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.” (Liturghier, 1974, pag.124-125).

Această rugăciune este o rugăciune de taină pe care o rosteşte preotul dar credincioşii nu o aud. Face parte din Taina Prefacerii. Unii preoţi, câteodată, o rostesc cu voce tare, în timp ce la strană se cântă lin şi duios: „ Pre Tine Te lăudăm…”, pe motiv de a-i face pe credincioşi să dea importantă momentului. Nu este bine ! Se desfiinţează prin aceasta caracterul de taină. Ce spune la Psalm: „Nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Să nu înţeleagă cineva că ar fi credincioşii din biserică vrăjmaşi, departe de mine gândul acesta!. Toată lumea ştie că în Biserică şi chiar în timpul Sf. Liturghii intră vrăjmaşul să ispitească pe credincioşi, pentru a le răpi participarea la Jertfa lui Hristos şi a le fura Răscumpărarea. În al doilea rând, starea de vrednicie împuţinată a unor credincioşi îi împiedică să vadă şi să audă totul. În al treilea rând însuşi Dumnezeu este tainic fată de om, se descoperă omului numai în anumite momente şi limite. Astfel, Sfânta Liturghie fiind moment dumnezeiesc, are caracter de taină. De aceea omul, credinciosul, nu poate participa cu auzul şi văzul la toate momentele. Dacă se rostesc rugăciunile de taină cu glas tare şi în auzul credincioşilor, taina este descoperită, nu este bine şi nu este voie. La ceea ce pot participa credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie în Sf. Biserică, cu auzul şi văzul, se face însemnare în Tipicul Bisericesc şi Liturghier.

În acest moment şi în chip tainic se transformă în mod real pâinea în Trupul şi vinul în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Nimeni nu trebuie să se îndoiască de realitatea acestei transformări. Transformarea nu are loc în chip văzut, ci în chip nevăzut, fiind taină. Dacă transformarea s-ar petrece în chip văzut, nu am putea s-o numim taină şi ar fi cea mai mare pagubă pentru viaţa şi mântuirea noastră, din două motive: în primul rând, nu ar mai fi taină şi în al doilea rând nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Legat de primul aspect, taina este când ceva este ascuns de privirea ochilor noştri şi de puterea noastră de înţelegere, dar care vine în sprijinul şi folosul mântuirii noastre. Dacă am vedea cu ochii trupeşti prefacerea în mod fizic şi ar fi la înţelegerea noastră, nu ar mai fi taină.

Al doilea aspect se leagă foarte strâns de primul aspect. Petrecându-se transformarea în mod fizic, percepută de privirea şi înţelegerea noastră, adică văzând cu ochii noştri cum se preface pâinea în carne şi vinul în sânge, ne-am înfricoşa, ne-am sfii şi nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Am păţi la fel cum a păţit împărăteasa Bizanţului, Eudoxia, soţia împăratului Arcadie, din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Această împărăteasă, era o femeie necredincioasă, păcătoasă şi o vrăjmaşă înverşunată a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din cauza ei a fost depus din treaptă şi

întemniţat când era Patriarhul Constantinopolului. Mai târziu, în anul 404, a fost exilat în părţile Pontului, unde a murit. Se ştie că această împărăteasă era robită de cultul personalităţii şi a statuilor. Datorită ei, Sf. Ioan Gură de Aur a scris 21 de Omilii prin care a combătut cinstirea statuilor. Pentru a-l sfida pe Sf. Ioan, împărăteasa şi-a ridicat o statuie personală şi a aşezat-o în faţa Catedralei Patriarhale din Constantinopol chiar la intrare, unde slujea Sf. Ioan. Şi astăzi se mai întâmplă, pe alocuri, ca unii zeloşi să ridice statui şi să le aşeze în pieţe, în fata Bisericilor. Cunosc câteva cazuri. Nu le mai amintesc. Dumnezeu să-i ierte ! Însă cel mai grav este că se ridică statui şi se duc preoţii să le sfinţească. Păcat mare!. Nu-i bine ca preo-tul să sfinţească orice i se cere. Preoţii trebuie să se ferească de a pângări sfinţenia lui Dumnezeu şi a invoca Duhul Sfânt pentru a sfinţi mai ales cele legate de idolatrie şi de locul păcătuirii, cum ar fi: statuile, crâşmele, cinematografele, bordelurile, discotecile, jocurile de noroc şi altele asemănătoare acestora. Să analizăm un caz, de pildă dacă se sfinţeşte o statuie, toţi zic că e ceva nevinovat şi că aduci cinstire memoriei celui care o reprezintă. Este o înşelăciune, pentru că cinstirea memoriei unui om care a fost ca şi noi, dar care s-a remarcat, se aduce de însăşi actul ridicării statuii şi alocuţiunilor şi nu de sfinţenia statuii. Ce este greşit în a sfinţi o statuie ? Dacă preotul a sfinţit o statuie, credinciosul de rând poate s-o sărute de câte ori trece pe lângă ea, pentru că este sfinţită, aşa cum săruţi o icoană sfinţită. Nu este idolatrie aceasta ? Este idolatrie pentru că i se atribuie un act de cult unui chip omenesc, i se atribuie sfinţire şi cinstire. Este foarte greşit ! Dumnezeu să ierte pe toată lumea şi pe noi păcătoşii! Câtă idolatrie face omul în viată, nu ştie şi nu bagă de seamă ! Dacă n-ar fi Dumnezeu milostiv cu neştiutorii , am fi prăpădiţi mai rău decât evreii în pustie atunci când au căzut în idolatrie. Preotul are datoria să vegheze la starea poporului să-l păzească şi să-l îndrepte.

Însă legat de această împărăteasă, am vrut să spun că, a venit într-o zi la Sf. Ioan Gură de Aur şi i-a zis: „Dacă mă împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu cu pâine şi vin, mai vin să mă împărtăşesc, dacă nu spun lumii că este o păcăleală de a ta!”

Atunci Sf. Ioan Gură de Aur, îi explică în ce constă taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru şi că Dumnezeu prin marea Sa iubire de oameni şi ca să-l restaureze pe omul cel căzut, această taină, cu multă înţelepciune, a pus-o înaintea omului pentru ca omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Însă împărăteasa ca o vrăjmaşă, nu voia să accepte nici o explicaţie de la Sf. Ioan Gură de Aur şi crezând că-l pune pe Sfânt într-o situaţie imposibilă şi de neputinţă, insista, zicându-i: „ Nu cred, până ce nu văd că este real să mă conving, altfel, este o mare minciună cu care amăgeşti lumea”. Sunt şi în ziua de astăzi printre noi astfel de oameni necredincioşi lui Dumnezeu şi care aruncă astfel de vorbe defăimătoare în obrazul preoţilor sau râd de Dumnezeu în fata prietenilor lor. Văzând Sfântul încăpăţânarea ei şi că a venit pornită pentru a defăima lucrarea lui Dumnezeu, i-a spus: „ Pentru că nu crezi şi vrei să-l ispiteşti pe Dumnezeu, o să-ti arate acest lucru, însă o să te îngreţoşezi şi nu ai să te mai poţi împărtăşi până la sfârşitul vieţii tale! Fie judecata lui Dumnezeu pentru tine! „. A plecat împărăteasa cu o satisfacţie diabolică, că Sfântul n-o să-i poată demonstra, fizic şi palpabil, şi o să aibă motiv să-l umilească şi să-i calce demnitatea preoţească în fata lumii şi în felul acesta o să se răzbune pe Sfânt.

Când a venit timpul slujirii Sfântului Ioan Gură de Aur, împărăteasa a venit însoţită de alaiul de la curte la Catedrala Patriarhală, trimiţând vorbă sfântului că vrea să se împărtăşească la momentul potrivit în cadrul Sfintei Liturghii. Intenţiona să-i refuze sfântu-lui Sfânta Împărtăşanie, pe motiv că nu-i Trupul şi Sângele Mântuitorului şi să spună acest lucru la toată lumea.

Aproape de terminarea Sf. Liturghii când Patriarhul a ieşit cu Sf. Potir în fata Sfintelor Uşi, zicând: „ Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, împărăteasa Eudoxia se apropie pentru a fi împărtăşită. Sfântul Ioan Gură de Aur ia cu linguriţa Sfânta Împărtăşanie din Sfântul Potir. Împărăteasa cu o privire iscoditoare şi pizmaşă se uită cum sfântul a luat în linguriţă pâine şi vin care, până la gura ei şi sub privirea ei, a văzut cum s-a transformat pâinea în carne vie încât tremura carnea în linguriţă şi vinul în sânge. Văzând aceasta, împărăteasa a ţipat îngrozită şi s-a tras înapoi strigând cu groază: „Nu mă pot împărtăşi cu ce-i în linguriţă! Nu pot!”, îngreţoşându-se. Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur cu asprime îi porunceşte: „ Acum ia şi mă-nâncă ! Mănâncă! Tu ai vrut să mănânci carnea lui Hristos şi să bei Sângele Lui! Acum mănâncă! Ai vrut să-l ispiteşti pe Dumnezeu şi să mă defăimezi pe mine ca slujitor al Lui! Dumnezeu ti-a dat ceea ce ai cerut! Acum Mănâncă!”. Astfel a ruşinat Dumnezeu în fata lumii pe împărăteasa şi a smerit mândria ei. De atunci a fost pedeapsă pe împărăteasa că s-a îngreţoşat şi nu a mai putut să se împărtăşească până la sfârşitul vieţii, aşa cum i-a spus Sfântul.

Vezi! Mari sunt tainele şi planurile lui Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră. Datorită neputinţei şi mărginirii omului în fata nemărginirii Dumnezeieşti, a ales ca lucrare cu omul, taina. Prin taine şi mai ales prin Tai-na Sfintei Împărtăşanii, omul intră în comuniune cu Dumnezeu, ca El să se apropie de noi iar noi să-l putem primi. Toate cu înţelepciune le-a făcut şi le-a rânduit Dumnezeu şi cu multă pricepere îl cheamă pe om în Împărăţia Cerurilor, numai că omul se face : surd, orb, trufaş şi necredincios lui Dumnezeu.

¤

Pr. Ioan: Părinte, se mai întâmplă şi în ziua de astăzi astfel de semne, ca să se transforme în chip văzut pâine şi vinul la Sf. Împărtăşanie, în carne şi sânge, sau în alte forme!? Ce poate să însemne acest lucru şi ce poate face preotul în astfel de situaţii!?

Pr. Ilarion: Se poate întâmpla şi se întâmplă şi acum acest lucru, dar, foarte rar. Dacă se întâmplă, este grav. Poate fi semn de la Dumnezeu pentru necredinţă, pentru starea de păcătoşenie în care trăim, pentru defăima-rea lui Dumnezeu şi chiar pentru nevrednicia cu care săvârşim sau primim Sf. Împărtăşanie; când suntem vinovaţi de Trupul şi Sângele Mântuitorului; când nu păzim Trupul Mântui-torului care ni s-a încredinţat la hirotonie; când nu cercetăm şi nu păzim Sfintele Taine şi atunci când cădem din Har. Prin aceasta, Dumnezeu înfricoşător ne ceartă şi ne face Judecata.

Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să plângem cu amar şi să ne rugăm de iertare.

Cu multă curăţenie trupească şi sufletească trebuie să ne apropiem de a săvârşi cele sfinte. Preotul trebuie să fie curat şi pregătit. Pe lângă aceasta, trebuie să fie atent la cei din jurul său, pe care-i primeşte ca să fie participanţi împreună cu el. Să cerceteze pentru cine şi pentru ce face cele sfinte.

În unele părţi au obiceiul, credincioşii, să meargă la preot şi să-l roage ca în cursul săptămânii să-i săvârşească Sf. Liturghie pentru anumite dorinţe. Preotul trebuie să cerce-teze cu amănuntul aceste dorinţe dacă sunt bune şi dacă nu cumva mai sunt şi alte dorinţe şi intenţii ascunse. Nu poate face pentru oricine şi pentru orice Sf. Liturghie. Pentru diferite trebuinţe sunt rugăciuni speciale şi specifice.

Dacă la mijloc este păcatul, sau dorinţa ascunde un scop păcătos, un gând vrăjmaş, o răzbunare, un blestem, o viclenie, o pedeapsă, o facere de rău aproapelui, ş.a.m.d., atunci, tu, ca cel ce săvârşeşti o astfel de Liturghie, chiar dacă te scuzi că n-ai ştiut, te faci vinovat de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

……………………………………………/

Dacă i s-ar întâmpla vreunui preot această minune înfricoşătoare, să meargă negreşit si să se mărturisească episcopului. Să primească cercetare şi canon de la episcop, pentru că episcopul, la hirotonie, i-a încredinţat preotului cinstitul Trup al Mântuitorului ca să aibă grijă de el. Dacă sfintele, în urma prefacerii, rămân în forma cea înfricoşată şi nu pot fi consumate, singurul loc unde se depun este în piciorul Sf. Mese. Şi pentru aceasta preotul să întrebe episcopul.

Împărtăşirea bolnavilor

Pr. Ioan: Dacă suntem chemaţi la un bolnav care este pe moarte, iar acesta vomită, mai împărtăşim bolnavul ?

Pr. Ilarion: Atunci când eşti chemat la un om ce se află pe patul de moarte, să nu întârzii nici un minut în a te duce. Să laşi totul şi să pleci. Ca nu cumva să-l păgubeşti de merinde pentru viata de dincolo, să moară nespovedit şi neîmpărtăşit. Indiferent ce păcate ar fi săvârşit în viată, îi dai Sfintele Taine.

Nu poţi împărtăşi, după canoanele Sf. Părinţi pe cel ce este muribund şi inconştient, pe cel ce este în comă, pe cel mort clinic, ş.a.m.d. Însă şi pentru aceasta trebuie să-l cercetezi

şi să te convingi, ca nu cumva bolnavul să fie conştient şi să nu poată vorbi şi mişca. Dacă este conştient, să-l împărtăşeşti, însă cu mare grijă şi cu luare aminte, să nu-l îneci.

Pe bolnavii ce se află pe patul de moarte şi care din cauza bolii lor vomită, îi împărtăşeşti. Nu-i păgubeşti de Sf. Împărtăşanie din cauza neputinţei lor. Însă, să sfătuieşti pe cei ce caută de bolnav, să aibă pregătit un prosop curat, pe care mai apoi să-l îngroape în pământ curat.

¤

Sf. Împărtăşanie şi Sf. Anaforă nu se aruncă în foc şi nici pe apă

Pr. Ioan: Dacă Sf. Împărtăşanie şi Sfânta Anaforă au fost uitate după terminarea Sf. Liturghii şi au rămas neconsumate, din care cauză s-au stricat şi nu pot fi consumate, cum este bine să procedăm? Unii sunt de părere că este bine să aruncăm în foc, alţii, să aruncăm pe o apă curgătoare şi alţii că ar fi bine să îngropăm. Cum este cel mai corect şi bine?

Pr. Ilarion: În Liturghier, la sfârşitul cărţii, se fac recomandări cum să procedeze preotul în foarte multe situaţii. Citiţi cu luare aminte ce spune acolo.

În cazul în care s-au uitat neconsumate sfintele, ceea ce este un păcat mare, pentru că ai pus în primejdie Sfintele Taine, din neglijenţă, te faci vinovat. Uitarea nu va fi o scuză în fata lui Dumnezeu. Uitarea vine atunci când lipseşte purtarea de grijă. Dar dacă s-a întâmplat să laşi sfintele neconsumate şi îţi aduci aminte în cursul săptămânii, atunci le consumi dimineaţa pe nemâncate aşa cum le găseşti, făcându-ti canonul de umilinţă, rugăciunile de împărtăşire şi mărturisindu-te la duhovnic. Dacă se întâmplă să fi trecut un timp mai îndelungat, iar sfintele s-au degradat, încât nu mai pot fi consumate, atunci singurul loc unde le poţi pune, este în piciorul Sfintei Mese. La piciorul Sfintei Mese este prevăzut un loc anume pentru astfel de situaţii.

M-ai întrebat dacă este corect a arunca în foc şi a arde, sau de a arunca pe o apă curgătoare sau a îngropa în pământ sfintele !. În primele două situaţii nu este corect de procedat. În foc nu le putem arunca, deoarece nu avem voie să ardem Trupul şi Sângele Mântuitorului. Pe apă curgătoare nici atât, pentru că apele în ziua de astăzi nu mai sunt curate, aşa cum erau mai demult, ci sunt poluate. În râuri se aruncă zilnic toate reziduurile de pe la fabrici, toată murdăria oraşelor şi satelor, iar sfintele s-ar amesteca cu acestea, fiind mare păcat pentru necinstirea lor. Singura posibilitate este de a le îngropa la temelia Bisericii, în partea dinspre Răsărit, în dreptul Sf. Altar sau în dreptul Proscomidiarului. La fel se procedează şi cu Sf. Anaforă în cazul în care s-a degradat şi nu mai poate fi consumată, pentru că se ia în locul Sfintelor Taine.

¤

Vinul din comerţ !?

Pr. Ioan : Prea Cuvioase, se poate folosi la Sf. Împărtăşanie vinul din comerţ?

Pr. Ilarion : Nu se poate folosi vinul din comerţ. În comerţ nu este vinul bun şi curat pentru Sf. Împărtăşanie. Rânduiala Sf. Biserici porunceşte ca pâinea să fie dospită şi din grâu curat, iar vinul să fie numai din struguri curaţi. Dacă există în vin chimicale şi chiar zahăr, te faci vinovat de Sângele Domnului pe care cu nesocotinţă îL otrăveşti iar la transformarea sfintelor sileşti şi ceea ce este străin în vin să se transforme. Din cauza existenţei lor nu se transformă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului şi eşti vinovat de aceasta. Sfântul Duh se scârbeşte de vinul şi pâinea necurată.

De aceea, credincioşii care aduc la Biserică, făină şi vin curat ca jertfă pentru Sf. Liturghie, să fie foarte atenţi şi cu luare aminte, să nu aducă orice vin şi orice făină. Vinul să fie din struguri curaţi, fără să fie trataţi cu chimicale, cu zahăr şi cu apă. Să aibă grijă, pentru că Dumnezeu se uită la curăţirea jertfei lor, aşa cum s-a uitat la jertfa cea curată a lui Abel pe care a primit-o şi nu se uită la necurăţirea jertfei, aşa cum nu a vrut să privească la jertfa cea necurată a lui Cain, pe care a respins-o.

Sfaturi duhovniceşti

-Pr. Ioan: Ce sfaturi ne daţi cu privire la pregătirea şi primirea Sf. Împărtăşanii?

-Pr. Ilarion: Ţineţi minte ce vă spun acum:

- Cel ce nu se Împărtăşeşte în cele 4 posturi de peste an şi stă departe de Sf. Împărtăşanie, se păgubeşte singur de ajutorul lui Dumnezeu. Foarte uşor se apropie de el duhurile rele şi viclene şi-şi fac locaş în el. Astfel, cade uşor în păcate, voinţa devine slăbănoagă, iar el se face casă demonilor. Mulţimea demonilor îl apasă, îl înnebunesc, i se opun tuturor dorinţelor de bine şi se îmbolnăveşte.

- Înainte de a veni la Sf. Împărtăşanie trebuie să faci o pregătire. Să citeşti canonul de pocăinţă, canonul şi rugăciunile Sf. Împărtăşanii din Ceaslov;

- Când urmează să te împărtăşeşti, te opreşti de la relaţiile conjugale cu soţia 7 zile înainte de împărtăşanie şi 3 zile după împărtăşire, pentru ca nu cumva să pângăreşti Sf. Împărtăşanie şi să necinsteşti Trupul lui Hristos care ţi s-a încredinţat;

- Înainte de a veni la Sf. Împărtăşanie, să fii iertat cu toată lumea. Dacă te-ai certat cu cineva şi nu ai reuşit să-l întâlneşti şi să te ierţi cu el, să nu te împărtăşeşti până ce nu faci pace cu aproapele. Hristos nu va putea să Se sălăşluiască în sufletul tău plin de ură şi lipsit de iubire.

- În ziua în care te împărtăşeşti să ai grijă să nu mănânci şi să nu bei înainte, nici anaforă şi nici aghiazmă nu poţi lua. După Sf. Împărtăşanie, la 2 ore poţi mânca, pentru a lăsa Sf. Împărtăşanie să lucreze. Nu poţi amesteca Sf. Împărtăşanie cu mâncarea. In acest timp faci canon de mulţumire pentru primirea Sfintelor Taine.

- În posturile lungi de 6 săptămâni, (Postul Paştelui şi Postul Crăciunului), pentru cei ce fac deasă spovedanie, se pot împărtăşi de două ori, odată după prima săptămână şi a doua oară în ultima săptămână.

- Cel ce este bolnav, se poate împărtăşi mai des,din 40 în 40 de zile.

- Femeia însărcinată se poate împărtăşi mai des ,din 40 în 40 de zile, pentru întărire şi ajutor de la Dumnezeu pentru ea şi pentru pruncul pe care-l poartă.

- Femeia care are canon şi este oprită de a se împărtăşi timp mai îndelungat dar este însărcinată şi trebuie să nască, trebuie împărtăşită înainte de a merge să nască, întrerupându-se pentru acel timp oprirea pe care o are. Trebuie împărtăşită pentru că la naştere femeia îşi pune în pericol de moarte viaţa, iar cel ce este în pericol de moarte i se socoteşte împărtăşania ca în ultima clipă a vieţii sale de care nu trebuie să-l păgubim fie cât de păcătos. Canonul nu-i este dezlegat, rămâne în acelaşi canon. După naştere femeia intră înapoi în canonul pe care l-a avut şi pe care trebuie să-l împlinească, deci, îşi continuă canonul cu oprire de la Sf. Împărtăşanie chiar dacă înainte de naştere a fost împărtăşită, până ce-l împlineşte.

- Copiii după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică.

- Copiii până la 5 ani, se împărtăşesc o dată la o lună (la 30 zile). În timpul împărtăşirii copiilor până la 5 ani, preotul să fie atent la mişcările şi intenţiile lor, pentru că unii copii de frica medicamentelor, se feresc de a primi Sf. Împărtăşanie şi dau cu mâna lovind linguriţa sau Sf. Potir. Unii copii, scot din gură Sf. Împărtăşanie şi o aruncă.

- Mama care aduce pruncul în braţe la Sf. Împărtăşanie, se recomandă să-l tină culcat cu capul pe mâna dreaptă. Aceasta este poziţia cea mai bună pentru mâna dreaptă a preotului cu care duce linguriţa la gura copilului.

- Copii care dorm în braţele mamelor şi sunt aduşi la Sf. Împărtăşanie, mama trebuie să aibă grijă ca să trezească copilul înainte de a fi în faţa preotului. Nu este voie să fie împărtăşiţi copiii prin somn.

- Copiii sugari, după ce au fost împărtăşiţi, să aibă grijă mamele ca timp de o jumătate de oră să nu le pună biberonul în gură sau să sugă din pieptul mamei. Timpul acesta este necesar ca să înghită copilul toată Sf. Împărtăşanie şi să lucreze, ca nu cumva să rămână pe pieptul mamei sau pe biberon Sf. Împărtăşanie.

- Copiii între 5-7 ani, se împărtăşesc la 40 zile, fără spovedanie şi fără să mănânce ceva înainte de împărtăşanie.

- Copiii după 7 ani, ţin post ca şi părinţii şi se spovedesc, după care se împărtăşesc.

- În ziua în care te împărtăşeşti , să ai grijă cum te prezinţi în faţa Sf. Potir, cu multă sfială să te apropii, cu cutremur, cu conştiinţa împăcată şi împăcat cu toată lumea, cu canonul făcut şi cu dezlegarea duhovnicului.

- Şi ţinuta exterioară este foarte importantă. Îmbrăcămintea să fie curată şi decentă, mai ales pentru partea feminină, care, pentru a arăta „bine” în faţa lumii , vin îmbrăcate indecent şi machiate. Este urâciune în faţa lui Dumnezeu indecenţa şi lipsa de respect faţă de lucrul cel sfânt. Sf. Ap. Pavel în Epistola I Corinteni, cap. 11, subliniază foarte precis ţinuta femeii în Biserică, citiţi acolo!.

- Astfel la Sf. Împărtăşanie nu se poate apropia femeia care pe jumătate este goală, cu rochia scurtă, cu braţele goale, cu rochia decoltată şi transparentă prin care i se văd toate formele, fiind sminteală în faţa bărbaţilor din Biserică. Femeia trebuie să aibă capul acoperit aşa cum spune Sf. Ap. Pavel ca „ semn de supunere faţă de îngeri”.(I Cor.11,10)

- Nu pot lua Sf. Împărtăşanie femeile cu ruj pe buze. Rujul fiind fabricat din grăsimi animale, rămâne pe linguriţa de împărtăşanie, se introduce în Sf. Potir şi se amestecă cu Sf. Împărtăşanie, fiind această o greşeală de moarte, făcându-te vinovat de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos şi se scârbeşte de el Duhul Sfânt din Sf. Împărtăşanie. Ţinuta aceasta îl jigneşte pe Dumnezeu care te-a creat şi ţi-a dat frumuseţe fizică, de care tu te faci nemulţumită. Pângărirea pe care o fac femeile fardate şi cu ruj pe buze se extinde batjocorind toată Biserica, lăsând rujul de pe buze pe icoane, pe Sf. Evanghelie, pe Sf. Cruce, pe care le sărută. Femeia care se rujează pe buze, nu poate posti curat, pentru că de fiecare dată când mănâncă sau bea ceva, odată cu mâncarea ia şi rujul, acesta fiind din grăsimi animale cu el pângăreşte postul pe care-l face, se înfruptă. Faptul că se rujează în post nu este semn de smerenie, ci de trufie, deci nu face un post smerit.

- În ziua când te-ai împărtăşit să ai mare grijă, să nu pierzi Sf. Împărtăşanie. Să nu scuipi, să ai grijă ce mănânci, să ai grijă şi cât mănânci, ca nu cumva să-ţi fie rău. Să nu mănânci ceva murdar sau ceva spurcat.

- În ziua când te-ai împărtăşit să stai liniştit să te rogi şi să citeşti din cărţile sfinte, mulţumind lui Dumnezeu pentru Sfinţenia care ţi-a dăruit-o. Să nu dormi ca nu cumva vrăjmaşul să te ispitească în vis şi să te pângăreşti prin somn în ziua când te-ai Împărtăşit.

- Sf. Împărtăşanie este foc pentru cei ce o primesc cu nevrednicie, îi arde Flacăra Duhului Sfânt, de aceea unii după Sf. Împărtăşanie se îmbolnăvesc sau le vin primejdii de moarte.

- Preotul nu poate da Sfânta Împărtăşanie credinciosului s-o ducă acasă pentru a se împărtăşi singur ulterior. Preotul care face acest lucru se face vinovat de înstrăinarea Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos care i s-a încredinţat la hirotonie.

- Pentru cei ce sunt pe patul de moarte se poate duce preotul cu Sf. Împărtăşanie la patul celui bolnav şi pentru pericolul de a nu muri fără Sf. Taine, îl poate împărtăşi chiar dacă acesta a mâncat şi chiar dacă nu a împlinit canonul.

Fur de cele sfinte

-Pr. Ioan: Ce se întâmplă în momentul când cineva nevrednic se împărtăşeşte? Ce înseamnă „fur de cele sfinte”?

- Pr. Ilarion: Sf. Apostol Pavel spune aşa: „ cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea nesocotind trupul Domnului” (I Corinteni 11,29).

Cei ce sunt nevrednici de a primi Sf. Împărtăşanie, iar din pricina necredinţei lor îndrăznesc şi se împărtăşesc, se numesc „ furide cele Sfinte”. Au păcate pe care nu le mărturisesc pentru a nu fi opriţi de la Sf. Împărtăşanie, sau au fost opriţi, dar ei nesocotesc porunca preotului de a nu se împărtăşi, sau se duc la alţi preoţi să-i dezlege de oprirea pe care o au, sau sunt unii care cred că „păcălesc” Sf. Împărtăşanie, mergând şi mărturisind păcatul greu la un preot şi apoi se duc la alt preot, se spovedesc din nou dar nu mai spun păcatul şi nici că au fost opriţi, considerând că o dată mărturisit păcatul nu trebuie să-l mai spună şi în felul acesta, primind dezlegare de a se împărtăşi, se împărtăşesc, toţi se numesc „furi de cele sfinte”.

M-ai întrebat ce se întâmplă în momentul când furii de cele sfinte se împărtăşesc? Îţi răspund aşa:

- La împărtăşirea celor nevrednici, Flacăra Sfântului Duh, pleacă din linguriţă şi se ridică, aşezându-se la piciorul Sf. Cruci sus de pe Catapeteasma Sf. Altar.

- Când se împărtăşesc cei cu păcate grele, cum ar fi: păcatul uciderii, avortului, a răpirii, curviei, preacurviei, vrăjitoriei, ghicitu-lui, şi alte păcate de moarte, pe care le-au ascuns şi nu le-au mărturisit sau sunt opriţi de la împărtăşanie, la aceştia Flacăra Sfântului Duh, din Sf. Împărtăşanie, le arde în gât, nici nu intră şi nici nu iese din gât. Aceştia se îmbolnăvesc.

- Când se împărtăşesc cei stăpâniţi de diavol şi patimi şi locuieşte în ei diavolul, când se apropie Sf. Împărtăşanie de gura lor, diavolul suflă în linguriţă, iar Flacăra Sfântului Duh, pleacă la piciorul Sf. Cruci de deasupra Sf. Altar.

- Picioarele celor ce au alergat după Sf. Împărtăşanie nevrednici fiind de a se Împărtăşi, stau în foc până la genunchi. Nimeni nu trebuie să se grăbească de a se împărtăşi până ce nu devin vrednici. Duhovnicul este dator să le dea celor cu păcate grele timp de pocăinţă, iar oprirea şi canonul la spovedanie acest rol îl are.

Fuga de Sf. Împărtăşanie

Pr. Ioan: Unii credincioşi de frică de a nu lua cu nevrednicie Sf. Împărtăşanie, chiar dacă duhovnicul le-a dat dezlegare, nu se împărtăşesc din proprie iniţiativă. Este corect?

Pr. Ilarion: Din proprie iniţiativă, nu este corect. Două motive îi pot determina pe cei ce au dezlegare de a luat Sf. Împărtăşanie iar ei o refuză: unul ar fi păcatele nemărturisite, adică a fost la mărturisit, dar un păcat nu l-a spus, fie din ruşine, fie din amânare şi pentru a nu avea păcat şi mai mare că s-a împărtăşit nemărturisind păcatul, nu se duce să ia Sfin-tele Taine sau se duce şi ia Aghiazmă Mare.

Al doilea motiv, poate fi frica de a nu lua foc, socotindu-se nevrednici, nu pentru că ar fi avut păcate opritoare de la Sf. Împărtăşanie, nu pentru că nu a mărturisit toate păcatele, ci dintr-un zel înşelător. Aceştia sunt într-un mare pericol. Această renunţare de a nu se împărtăşi poate veni de la diavol, pentru a-l tine pe om departe de unirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului şi de a cădea prin aceasta în osânda cuvintelor Mântuitorului: „ Cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu nu va vedea Împărăţia Cerurilor.”

Am întâlnit bărbaţi şi femei care, nu s-au împărtăşit 20 de ani, cu toate că s-au spovedit şi au primit dezlegare de la duhovnic, au preferat să ia Aghiazmă Mare în loc de Sf.Împărtăşanie, nu pentru că ar fi fost opriţi de duhovnic, ci pentru că aşa au crezut ei de cuviinţă, cu de la sine putere, că ar fi mai bine, să nu se împărtăşească. Aceştia au căzut la extrema opusă celor care-i numim „furi de cele sfinte”. Aceştia au fugit de cele sfinte. Cel ce fuge de Sf. Împărtăşanie, cu cel ce nu s-a spovedit şi nu s-a Împărtăşit niciodată în viată, din necredinţă, nu sunt departe, sunt la fel.

Cel ce fuge de Sf. Împărtăşanie tot din necredinţă fuge. Ambii sunt necredincioşi cuvintelor Mântuitorului: „ Adevărat, Adevărat vă zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viată în voi”(Ioan, 6,53).

Deci nu este mai bine să nu te împărtăşeşti ci este mai rău. Pe lângă aceasta, ti se mai socoteşte la păcat şi lipsa ta de încredere în iertarea păcatului prin Taina Sf. Spovedanii şi în puterea preotului duhovnic de a dezlega păcatele.

Se socoteşte ca păcat şi neascultarea fată de duhovnic. El te-a dezlegat să te împărtăşeşti şi tu nu asculţi.

Pentru a te împărtăşi ai nevoie de dezlegarea duhovnicului, iar pentru a nu te împărtăşi ai nevoie tot de dezlegarea duhovnicului. Nu te dezlegi sau te legi singur în nici o situaţie, numai duhovnicul o poate face. Atunci când socoti că eşti nevrednic de a te împărtăşi, o spui duhovnicului, nu te opreşti singur cu de la sine putere, ci cu a lui încuviinţare nu te împărtăşeşti şi nu cu a ta. Altfel ti-ai închis singur uşile raiului, pentru că, cheile Împărăţiei Cerurilor stau în mâna preotului şi nu în mâna ta.

¤

După Sf. Împărtăşanie..

Pr. Ioan : În popor se spune că este păcat să săruţi sfintele icoane din Sfânta Biserică după ce te-ai împărtăşit, cum ne învăţaţi şi cum este bine!?

Pr. Ilarion : - Eu te întreb ceva ! După ce te-ai împărtăşit şi te duci acasă, care este primul lucru pe care-l faci?

- Mă aşez la masă şi mănânc !

- Cu ce mănânci din farfurie ?

- Depinde…, cu lingura sau cu furculiţa ,

- Te întreb : lingura sau furculiţa n-o atingi cu limba şi cu buzele ?

- Da . Nu se poate să nu atingi cu buzele lingura cu care mănânci.

- Spune-mi, care-i mai sfântă : lingura sau icoana din biserică?

- Icoana !

- Deci icoana care este sfinţită şi stă numai în biserică n-o săruţi, de teamă să nu pângăreşti Sf. Împărtăşanie, iar de lingura care atinge nu numai buzele ci şi limba nu ţi-e teamă că poate pângări Sf. Împărtăşanie ? Ar însemna ca trei zile să nu mai mănânci şi să nu bei nimic. Acesta este un obicei pornit din râvna şi evlavia poporului. Nu vei găsi nicăieri în cărţile sfinte scrisă această interdicţie de a nu săruta sfintele icoane după Sf. Împărtăşanie. Aici se distrează un pic vrăjmaşul, care, bine ştim că se foloseşte de multe ori de râvna şi evlavia credincioşilor, conducând-o la exces, încât omul să dea importanţă mai mult lucrurilor mărunte. Dacă ar fi să rămână Sf. Împărtăşanie pe lingura cu care mănânci, ai săvârşit deja păcatul şi în acelaşi timp te câştigă şi cu fapta necredinţei de a nu recunoaşte şi cinsti sfintele icoane. Dacă ar rămâne Sf. Împărtăşanie pe sfintele icoane, în biserică rămâne şi pe loc sfinţit şi nu e tot una cu lingura.

………………………………………………./

Împărtăşirea pe stilul vechi .

(O vedenie)

Pr. Ioan: Ce părere aveţi despre faptul că preoţii de pe stilul vechi batjocoresc Sf. Împărtăşanie a stilului nou şi îndeamnă pe credincioşii lor să nu se împărtăşească în Bisericile noastre!?

Pr. Ilarion: Eu am fost de vreo două ori pe la Slătioara, la centrul lor, să stau de vorbă cu cei mai mari şi chiar s-a întâmplat să călătoresc, odată, de Sf. Paşti, la Ierusalim, cu episcopul lor Silvestru. I-am îndemnat să revină sub ascultarea Sf. Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Glicherie a fost lipsit de minte, smerenie şi supunere şi a făcut dezbinare şi despărţire, ieşind de sub ascultarea Bisericii, măcar ei de după el, să îndrepte această greşeală, să nu lase timpul să sape prăpastia şi mai mare, aşa cum s-a întâmplat cu Biserica de Apus sau Biserica Catolică, pentru că revenirea va fi din ce în ce mai imposibilă. Le-am propus să meargă la Mitropolitul Moldovei şi să facă o înţelegere cu el, că sunt deschişi să revină sub ascultarea şi îndrumarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu condiţia ca: episcopii, preoţii, credincioşii, mănăstirile şi bisericile lor să rămână aşa cum sunt astăzi şi nimic să nu se schimbe din administrarea şi organizarea pe care o au şi nu cred că nu ar fi găsit înţelegere, dimpotrivă, cu braţele deschise erau primiţi. La început s-au arătat încântaţi de părerea mea şi chiar apreciau că ar fi foarte bine, că în felul acesta ar fi fost şi ei recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică şi de Bisericile surori şi nu ar mai fi fost puşi în situaţia umilitoare de a fi consideraţi dezidenti şi schismatici, însă, şi-au dat seama că nu Sf. Sinod ar fi fost cel mai greu de convins, ci pe proprii lor preoţi şi mai ales pe credincioşii pe care i-au înveninat şi îndoctrinat mereu, că preoţii noştri sunt spurcaţi, că anafora şi împărtăşania este spurcată, ş.a.m.d. Mi-au zis aşa: „ Ar fi bine să facem aşa cum ne-aţisugerat, dar ce facem cu credincioşii noştri că

ne omoară dacă aud!”. Si uite aşa diavolul schismei îi ţin pe catolici cu mândria şi pe stilişti cu frica şi cu îndărătnicia.

Cu vreo 20 de ani în urmă când s-a întâmplat, ca în avion să fie şi episcopul lor Silvestru, de am mers împreună la Ierusalim, de Sf. Paşti, pe mine, un simplu călugăr m-a primit Patriarhul Ierusalimului să slujesc, iar lui Silvestru i-a interzis de a sluji pe motiv că nu este recunoscut şi că nu este hirotonit canonic. Când m-am întors în tară, Silvestru a împânzit vorba că a fost cu popa Argatu la Ierusalim de Paşti şi că Patriarhul pe el l-a primit la Slujbă şi pe mine nu. Minciună mare.

Nu ai voie să slujeşti cu ei din cauza schismei şi a neascultării fată de Sf. Sinod.

La Boroaia, aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se împărtăşea, fiind o bună şi de nădejde credincioasă, cu toate că mama ei ţinea stilul vechi. Într-o zi a căzut la o boală grea şi a pus-o la pat. Atunci trimite după mine să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în grabă şi eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală!. Când am început slujba pentru spovedanie îmi spune:

-„Părinte te rog de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi pe stilul vechi!”

- De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată n-ai cerut şi nu ai pomenit de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi?

- Ştiu, părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti şi să mă împărtăşeşti pe stilul vechi. Mama a murit cu necazul pe mine, că nu m-a putut convinge să merg la Biserica pe Stilul Vechi, vreaumăcar la sfârşitul vieţii mele s-o împac pe mama.

Nu am reuşit oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în ultima clipă a vieţii se poate pierde şi poate pierde tot ce a clădit într-o viată şi că aceasta este o ispită cu care vrăjmaşul vrea s-o câştige. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am împărtăşit-o aşa cum a cerut. Am insistat să-i aducă familia un preot pe vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să primească preotul pe vechi decât pe mine.

După ce am spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urmă a murit. I-am făcut înmormântarea. Fiind cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii, pentru că tot timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără putinţă de a o salva. Am pus rugăciunea la Dumnezeu ca să-mi arate unde este sufletul mătuşii Ileana!.

Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară şi mi se arată un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:

- Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana ?

- Da. Am răspuns eu.

- Vino cu mine şi vezi !

Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o clipă am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor, oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.

- Coboară! Mi-a poruncit.

- Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.

- Să fie lumină! A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit nişte scări, nu ştiam din ce material sunt, am coborât foarte mult în jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în fata unui zid, opac, care nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment, nu ştiu din ce era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare. Când m-a văzut s-a luminat la fată şi a zis:

- Ai venit să mă scoţi de aici ! Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc!. Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii !

Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm şi-mi spune:

- La sfârşitul vieţii şi-a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor, şi se cred mai luminaţi.!

Deci a pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavia şi râvna pe care a avut-o toată viata, pentru faptul că mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, o greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale?. Când i-a dat o falsă mustrare de conştiinţă, că nu a ascultat de mama ei să respecte stilul vechi? Vedeţi cum omul îşi poate pierde mântuirea chiar şi în ultima secundă a vieţii? Câţi nu au fost înşelaţi în felul acesta! Câţi nu zic că ce poate fi rău în stilul vechi, că tot biserică ortodoxă este! Este, dar căzută din har şi ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva. Din cauza aceasta nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt pioşi, evlavioşi, respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat aceasta. Am văzut, cum preoţii stilului vechi sunt îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, înconjuraţi de lumină, dar cuvintele de aur li se urca până deasupra capului şi apoi coborau în jos şi se aşterneau pe pământ, aşa cum cobora fumul din jertfa lui Cain, fiul lui Adam şi Eva, pentru că nu a adus jertfa din cele plăcute lui Dumnezeu. Deci şi Cain aducea slujbă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primeşte tot ce i se aduce. Să se ştie că ascultarea este socotită la Dumnezeu ca jertfa cea bună. Mântuirea vine numai prin Biserică şi ascultarea de ea. Înafara Bisericii nu este mântuire. Dacă te-ai

botezat în Biserică şi ai crescut duhovniceşte în ea şi apoi te rupi şi-ti faci separat Biserică, ca să ieşi de sub ascultarea ei, atunci ai făcut o biserică schismatică. La judecata Înfricoşată va trece Dumnezeu prin foc orice neascultare şi orice act de păcătuire. Dumnezeu nu este al dezbinării şi al neorânduielii, chiar dacă zici că-i slujeşti cu râvnă şi devotament, când faptele sunt ale neascultării şi dezbinării. Ce spune acolo la Evanghelie că vor zice unii la judecată: „Doamne nu Ti-am slujit Ţie, nu în numele Tău am scos diavoli şi li se va zice acestora, plecaţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi!”,(Mat.7,22-23)

Chiar dacă toată viaţa a considerat că cei de pe stilul vechi sunt greşiţi şi căzuţi din ascultare şi nu s-a dus la ei, chiar la insistenţa părinţilor, nu s-a împărtăşit niciodată la preoţii pe stilul vechi, pentru faptul că la sfârşitul vieţii a cerut să fie împărtăşită pe stilul vechi pentru conştiinţa falsă, pe care i-a dat-o diavolul de a o împăca pe mama ei, a pierdut mântuirea. De aceea spune cartea: „ Cu cine te rogi ca acela vei fi judecat!”. Deci, a fost judecată cu stiliştii şi a luat plata lor.

Nu este bine ca ortodoxul să considere că şi alte credinţe şi religii sunt bune şi că nu are ce să strice, pentru că-ti strică mântuirea.

Nu este bine ca ortodoxul să se ducă şi în alte biserici de religii străine, să se roage sau chiar să se împărtăşească, pentru că va fi judecat la un loc cu cel cu care s-a rugat, sau cu cel de la care s-a împărtăşit.

Păstraţi-vă credinţa ortodoxă în care v-aţi născut şi botezat, pentru că această credinţă este cea adevărată şi care preaslăveşte sau dreptmăreşte pe Dumnezeu. De aceea se numeşte ortodoxă. Denumirea de ortodoxă nu i s-a dat întâmplător Bisericii noastre. Cuvântul de „ortodox”, este cuvânt de origine greacă compus din două cuvinte „ortos” care înseamnă „ drept” şi „doxa” care înseamnă „ slavă” sau „mărire”. Deci denumi-rea de Biserică Ortodoxă s-ar traduce în Biserică Drept-Slăvitoare. Biserica Rusă este tot biserică ortodoxă, uneori în exprimare şi chiar în scris, se mai numeşte: Biserica Pravo-slavnică Rusă, „pravoslavnică” înseamnă „ dreptslăvitoare” sau ” ortodoxă”.

Vă îndemn să vă păstraţi credinţa pentru că aţi primit-o în dar de la Dumnezeu prin părinţii voştri. Pentru dobândirea ei nu aţi depus nici un efort. Alte popoare, ar dori să aibă credinţa cea adevărată, dar n-o pot dobândi decât unii sporadic prin sacrificii şi mari eforturi, pentru că nu s-au născut ca voi, n-au avut această şansă şi acest dar. Pentru a o păstra, ascultaţi de Biserică şi de preoţii voştri şi fiţi lucrători în faptele credinţei. Amin!.

¤

CÂTEVA NORME CANONICE ŞI LITURGICE CU PRIVIRE LA SF. ÎMPĂRTĂŞANIE

………………………………………………………../

3. - Bolnavii gravi care nu au capacitatea fizică de a se spovedi pot fi împărtăşiţi fără a fi spovediţi citind de către preot numai rugăciunile din molitfelnic.(Can.13 Sin.I Ec, Can.5 Sf.Grigore de Nissa; Can.7 Cartagina; Can.9 Sf Nechifor Mărturisitorul; Tipic Bisericesc, Bucureşti, 1976, p.2, pag.235)

4 .- Bolnavii care nu au capacitatea fizică de a primi (înghiţi ) şi reţine Sfânta Împărtăşanie (vomisment, hemoptizii etc.), nu vor fi împărtăşiţi.(Tipic Bisericesc, Bucureşti,1976, p.3, pag.235)

5 .- Femeile în perioada lehuziei sau a scurgerii nu pot fi împărtăşite, decât în caz de pericol de moarte. (Can.2 Sf. Dionisie al Alex; Can.7 a Sf. Timotei; Can 8 şi 9 Sf. Ioan Pustnicul; Tipic Bisericesc, Bucureşti, 1976,p.4, pag.235)

6 .- Cel tulburat mintal (alienat, epileptic etc.) împărtăşirea lui se face dacă nu huleşte Dumnezeieştile Taine şi numai în intervale de timp când este în întregimea minţii, adică lucid. (Can. 4 Sf.Nicolae I Ph. Constantinopolului; can. 3 al Sf.Timotei al Alexandriei; Liturghier, Bucureşti 1950, pag.404; Tipic Bisericesc, Bucureşti, 1976, p.5, pag.235)

……………………………………………../

9 .- Să nu se dea Sfânta Împărtăşanie tru-purilor celor morţi (sau muribunzilor) căci trupurile morţilor nu pot nici lua şi nici mânca. (Can.83 sin.VI Ec;18 Cartagina)

……………………………………………/

12 .– Dacă cumva se află în penitenţă şi este în pericol de moarte să fie împărtăşit, iar de se va întâmpla să supravieţuiască să continue penitenţa sa. (Can.13, Sin. I Ec.)

………………………………………………../

16 .- Cei ce sunt afurisiţi este interzis de a li se da Sfânta Împărtăşanie până când nu li se ridică pedeapsa.( Can.29 Cartagina)

17 .- Să nu se aducă altceva pentru Sfânta Împărtăşanie decât pârga cea din struguri şi din grâu.( Can.37 Cartagina)

18. - Cel ce a fost împărtăşit din neştiinţă catehumen fiind, acela să se boteze căci este chemat de Dumnezeu.( Can.1 Sf. Timotei Alex)

19. - Dacă femeia s-ar împreuna noaptea cu bărbatul său nu se pot împărtăşi a doua zi.

(Can.4 Sf. Timotei al Alex)

20 .- Femeia care se află în necurăţie lunară, nu se poate împărtăşi până ce nu se curăţă de necurăţia sa.( Can.7 Sf. Timotei al Alex)

……………………………………………/

23 .- „Celor bolnavi şi în primejdie de moarte este îngăduit să li se dea Sfânta Împărtăşanie” chiar după ce au gustat mâncare” (Can.9 Nechifor Mărturisitorul) precum şi în cazul că unii ca aceştia nu numai că nu au obţinut dezlegare de păcate, ci s-ar găsi chiar sub epitimie. (Con.13, I Ec; 6 Ancira; 7 Cartagina; 73 Sf.Vasile cel Mare; 2 şi 5 Sf.Grigore de Nissa; 25 Sfântul Ioan Pustnicul).

…………………………………../

29 .- Dacă cineva care a mâncat va îndrăzni a se împărtăşi se opreşte 1 an, dacă va fi mâncat brânză sau ouă se opreşte 2 ani; de va fi mâncat carne 3 ani şi 66 de metanii.

(Pravila de la Govora p.110(89).

30 .- Dacă cineva va lua certare de la preot şi porunca să nu se împărtăşească iar el se va împărtăşi 3 ani să fie depărtat de Biserică şi nici jertfă la Altar să nu i-o primească.

(Pravila Govora 110(89)).

…………………………………………../

32 .- Femeia şi bărbatul ce s-au împreunat în ziua când trebuie să se împărtăşească să nu i se dea împărtăşanie nici anaforă să ia şi nici să se atingă de icoane. (Pravila lui M. Basarab. Cap.170).

33. - Clericul oprit de la Sf.Împărtăşanie de Arhiereu nu se poate Împărtăşi până ce nu primeşte dezlegare. (Can.37 Cartagina).

34 .- Numai preoţii au voie să se împărtăşească în Sf.Altar. (Can.19 Laodiceia).

……………………………………………../

37 .- Cel ce vine la Împărtăşit trebuie să nu fi mâncat cu cel puţin 9 ore mai înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie.(Can.29 Sin.VI Ec; 48 Cartagina).

38 .- Pentru Sfânta Împărtăşanie credinciosul este dator să citească rugăciunile de împărtăşanie şi după împărtăşanie să citească mulţumirile. (Pravila lui Sachelarie, pag.163).

39 .- Dacă cineva fără voia lui spălându-se prin gură a înghiţit puţină apă să se împărtăşească dacă este absolută nevoie.(Can.16 Sf. Timotei )

40 .- Preotul de va sluji Sfânta Liturghie şi după aceea va mânca şi va bea din pricina căreia va vomita să se pocăiască 6 luni şi 1000 metanii, iar de nu i se va întâmpla din pricina mâncării sau a băuturii ci de vreo oarecare boală atunci să se canonisească 40 de zile şi 500 metanii. (Pravila de la Govora pag.103).

41 .- „ Străduieşte-te o preotule, să fii lucrător fără de ruşine, drept îndreptând cuvântul adevărului…şi nu ţine seama de faţa oamenilor… Fii vrednic îndeplinitor al Sfintelor canoane… bagă de seamă înaintea cui stai.. şi pe cine împărtăşeşti nu uita porunca Domnu-lui „nu daţi sfintele câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor(Mat VII,6) vezi să nu cazi de frica oamenilor, nu da pe Fiul lui Dumnezeu în mâinile nevrednicilor. Celor care sunt vrednici de Dumnezeiască Împărtăşanie să le-o dai în dar, precum şi tu însuţi ai primit-o. Să nu o dai celor ce nu li se permite de dumnezeieştile canoane, căci ei se socotesc a fi ca păgânii. Dacă vei ţine seama de acestea te vei mântui atât pe tine cât şi pe cei ce ascultă de tine”.(Sf. Vasile cel Mare, la anul 375). (Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele BOR, 1991 -pag.441)

……………………………………………/

43 .- Un preot îl întreabă pe Sfântul Paisie Cel Mare:

- Poate, preotul să dezlege pe cel ce se pocăieşte cu căinţă…fără să-i dea canon cu oprire de la Sfintele Taine sau nu poate?

Răspuns : Dacă boala lui trupească este spre moarte şi nu are vreme de canon, atunci chiar de ar avea el păcate mari, dar se căieşte pentru ele, preotul să-l dezlege a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Dacă, poate face canon, preotul să nu-l dezlege până nu-şi face canonul, căci canonul este a treia parte a pocăinţei.

(Pr.Ioanichie Balan ”Pateric Românesc” Buc. 1990, pag.323).

44 .- Sfântul Paisie cel Mare spune: ”Eu în toate sfintele canoane am căutat cu râvnă să găsesc oarecare epitimii fără îndepărtarea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar n-am putut găsi. Însă este grozav de înfricoşată şi înspăimântătoare certarea pusă asupra preoţilor care îndrăznesc să împărtăşească pe cei opriţi de Sfintele canoane. Pe amândoi Biserica îi aseamănă cu Iuda vânzătorul”.

(Pr.Ioanichie Balan” Pateric Românesc,”Buc. 1990, pag.323)

45 .- Dacă vor fi mulţi la împărtăşit nicidecum preote să nu mai torni vin şi apă în Sfântul Potir sau pâine, că de moarte vei greşi şi de Dar vei fi lipsit. La o întâmplare ca aceasta porunceşte dar să mai aştepte ceilalţi rămaşi până a doua zi sau să iei din chivot Sfinte Taine pentru bolnavi şi să le pui în Sfântul Potir şi să-i împărtăşeşti.

(Dumnezeieştile liturghii,1902,Buc,pag.392 ).

46 .- Iar cei nevrednici de Sfintele Taine, negreşit să fie depărtaţi, care au asupra lor blestem la Episcop, sau când sunt opriţi de părintele lor duhovnicesc, sau de părinţi pentru vreo pricină. Şi păcătoşii vederaţi, desfrânaţii şi desfrânatele, cei ce au ţiitoare, ţiitoarele, prea-curvarii, sodomiţii, cămătarii, fermecătorii, toţi vrăjitorii ori de ce fel, furii de cele sfinte, jucătorii de cărţi, de bobi, hulitorii, vorbitorii de ruşine, făcătorii de orice necinste, şi neorânduială, şi cei ce sunt vrednici de hulă şi ocară şi alţi asemenea acestora până când nu se vor pocăi cu adevărat şi nu ar face rod de pocăinţă, nicidecum Dumnezeieştile Taine să nu se învrednicească.

(Dumnezeieştile liturghii,1902,Buc, pag. 396 )

47 .- Tot cel ce va vrea să se împărtăşească bine va face dacă de cu seara îşi va spăla gura, ca nu cumva făcând aceasta a doua zi, să înghită cumva apa şi astfel să fie împiedicat de a sluji sau a se împărtăşi. (Dumnezeieştile liturghii,1902,Buc pag. 364).

…………………………………………………./

50 .- De i se va întâmpla preotului să verse îndată după împărtăşire cu Sfintele Taine, vărsăturile să le strângă în câlţi de in (ştergar curat de in) şi într-un vas curat să se pună şi să se păzească până se vor usca bine, şi atunci în apă curgătoare să se arunce, ori pe cărămidă, sau pe piatră curată să se ardă. De ase-menea şi pământul pe care a căzut să fie răzăluit şi să se ardă iar cenuşa, sub Sfânta Masă să se îngroape, sau în apă curgătoare să se arunce.

(Dumnezeieştile Liturghii, Buc.1902 pag.380).

51 .- Preotul slujind, la timpul împărtăşirii să nu primească cinstitul trup în palma stân-gă ci în palma dreaptă.

(Dumnezeieştile Liturghii, Buc.1902 pag.381 ).

52 .- De se va arăta, după sfinţirea Sfintelor Daruri vreo minune, adică pâinea în chip de carne sau vinul în chip de sânge, sau în chip de prunc şi de nu se va schimba degrab vedenia aceasta, nicidecum preotul să nu se împărtăşească. Acestea s-a arătat pentru necredinţa sau pentru alte pricini arătate. Iar preotul să ia altă prescură să se facă cele ale Proscomidiei. Iar de, va trece acea minune repede să continue a săvârşi slujba fără să mai ia altă prescură.


53 .- Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi din anumite pricini nu numai în joia cea Mare ci şi în alte zile pot fi sfinţite şi uscate şi păstrate dacă s-au terminat.


54 .- Iar de va vrea cineva din afară de cele 4 posturi de peste an a se împărtăşi cu Sfintele Daruri, să postească mai înainte 7(şapte) zile, dar la vreme de nevoie numai 3(trei) zile sau 1(una) zi să postească.


55 .- După împărtăşirea bolnavului trebuie spusă rugăciunea de mulţumire sau rosteşte: ”Trupul Tău cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi scump Sângele Tău spre iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie şi la înfricoşata şi a Doua Ta Venire mă învredniceşte pe mine păcătosul să stau deadreapta SlaveiTale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Amin.


56. - Pe cei căzuţi în nesimţire şi a căror situaţie duhovnicească n-o cunoaşte nu putem să le dăm Sfânta Împărtăşanie, nu e nevoie să dibuim noi în nesiguranţă căci se poate să fie un nepocăit nici pe patul morţii. (Pravila lui Sachelarie pag.166) .

Despre Preoţie

5

Pr. Ioan : Ce ne puteţi spune despre preoţie în general, dar mai ales despre preoţia Vechiului Testament şi superioritatea preoţiei Noului Testament?!

Pr. Ilarion :

Este o mare deosebire dintre preoţia Vechiului Testament şi preoţia Noului Testament. Însă şi una şi cealaltă au acelaşi izvor, sunt poruncite de către Dumnezeu. În Vechiul Testament, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să facă veşminte preoţeşti, îl învaţă şi cum să fie făcute, apoi, să-l ungă pe Aaron fratele său preot şi pe toţi fiii acestuia. In Vechiul Testament a poruncit Dumnezeu preoţie pentru slujire, ca şi în Noul Testament de fapt tot slujire înseamnă. Însă în Vechiul Testament era slujirea legii pe care Dumnezeu o dă poporului evreu prin Moise pentru îndreptare şi aducerea jertfelor de sacrificii de animale curate pentru iertarea păcatelor şi mulţumire lui Dumnezeu. Pe când în Noul Testament preoţia este instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru slujire şi lucrarea harului, desăvârşind pe om şi Chipul lui Dumnezeu în el.

Preoţia Vechiului Testament era numai pentru un singur popor, poporul ales, poporul iudeu, pe când preoţia Noului Testament este pentru toate popoarele, aşa cum spune la Apocalipsă când se vor prezenta toate neamu-rile sau toate seminţiile pământului la Judecata Universală : „…iată mulţime multă pe care nimeni nu poate s-o numere din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile stând înaintea Tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe…(Apoc.7,9)

„…Aceştia vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.”(Apoc.7,14).

Prin cuvintele: ”…Aceştia vin din strâmtorarea cea mare…” se referă la cei ce în viaţa aceasta pământeană au suferit mult pentru credinţă, pentru păstrarea ei, aşa cum sunt martirii care şi-au dat viaţa mărturisind credinţa în Iisus Hristos. Sunt cei ce au renunţat la bogăţiile lumii şi la plăcerile acestei vieţi îmbrăţişând sărăcia de bună voie iar unii au luat drumul pustietăţii nevoindu-se în post şi rugăciune, înfruntând intemperiile vremilor, setea şi foamea. Sunt cei ce pentru credinţă au îndurat lipsuri materiale, au primit batjocoră, schingiuiri, prigoniri, nedreptăţi, chinuri de tot felul, ocara lumii şi moarte. Sunt aceia ce au îndurat încercări grele în viaţa aceasta pământeană şi le-au biruit cu multă răbdare : boală grea şi lungă, căsnicie grea şi cu multă suferinţă, toate ducându-le ca pe o Cruce şi dând slavă lui Dumnezeu precum Iov : „Domnul mi-a dat, Domnul mi-a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

Primii preoţi ai Noului Testament au fost: însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca preot şi arhiereu „ Tu eşti preot după rânduiala luiMelchisedec” şi Sfinţii Apostoli care au primit pe Duhul Sfânt, când Mântuitorul după Înviere a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi„ (Ioan.20,22-23 ), poruncindu-le: ”Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh„ (Mat.28, 18). Prin aceste cuvinte Mântuitorul îi investeşte cu putere sfinţitoare şi cu puterea de a învăţa şi de a conduce turma lui Hristos către Împărăţia Cerurilor.

Primii episcopi sau arhierei au fost dintre ucenicii Sf. Apostoli: Timotei şi Tit, care aveau misiunea de a „aşeza preoţi prin cetăţi” (Tit,1,5).

Primii diaconi, au fost aleşi şi hirotoniţi de Sf. Apostoli prin „punerea mâinilor”, pe: „şapte bărbaţi cu nume bun plini de Duh Sfânt şi înţelepciune” (Fp.Ap.6,3-5), pentru a sluji cuvântul lui Dumnezeu şi a sluji la agapele creştine: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae prozelit din Antiohia.

Chiar de la început când Mântuitorul a instituit preoţia slujitoare şi sfinţitoare, a fost aşezată în cele trei trepte de slujire: episcopia, preoţia şi diaconia.

Episcopul are puterea deplinătăţii. Episcopul poate săvârşi toate Sfintele Taine.

Preotul este un trmis al episcopului având puterea harică şi lucrarea sfinţitoare numai sub ascultarea episcopului, iar diaco-nul este ajutorul la slujire sub ascultarea episcopului şi a preotului. Diaconul singur fără preot sau episcop nu poate săvârşi nici o taină sau altă slujbă.

Pe cei doisprezece patriarhi ai Vechiului Testament se sprijină Biserica Vechiului Testament iar pe cei doisprezece Apostoli se sprijină Biserica Noului Testament.

¤

Oastea Domnului şi preoţia la stilişti

Pr. Ioan:Părinte, ce părere aveţi despre validitatea hirotoniei preoţilor la stiliştii de la noi şi despre mirenii care predică în locul preotului aşa cum se întâmplă la adunările Oastea Domnului ?

Pr. Ilarion:

De la Sfinţii Apostoli curge harul preoţiei din episcop în episcop la preot şi diacon prin punerea mâinilor până în ziua de astăzi. Nimeni nu se poate face preot singur şi nu poate fi nici învăţător al Cuvântului lui Dumnezeu. Unii se mai fac pe ei însăşi preoţi şi învăţători spre a lor osândă.

Stiliştii de la noi nu au continuitatea harului de la Sf. Apostoli, pentru că se fac ei între ei preoţi. S-au rupt de ascultarea Bisericii, a Sfântului Sinod care este canonic purtător de har şi continuator al administrării lui. Dacă au fost hirotoniţi de un episcop caterisit sau oprit de la săvârşirea celor sfinte, i s-a oprit şi lucrarea harului. Harul nu poate fi luat de la un episcop sau preot niciodată, dar pentru unele abateri canonice şi doctrinare harul poate fi oprit de a fi lucrător în acel preot sau episcop şi atunci el nu mai poate împărtăşi şi altcuiva harul care ar fi trebuit să lucreze în el. Acest lucru nu-l pot înţelege stiliştii de la noi. De asemenea nu pot înţelege că harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în acela care a căzut sub neascultarea aceluia care i-a împărtăşit harul prin hirotonie. Deci, sub neascultare şi răzvrătire, harul şi darul preoţiei devine nelucrător.

Tot la fel fac şi cei din „Oastea Domnu-lui”, s-au aşezat mirenii în locul preotului, oaia în locul păstorului. Din mândria ce-i stăpâneşte că ei ar fi mai evlavioşi şi mai râv-nitori în păstrarea credinţei fac ca şi sectarii, în adunări, cumătrii şi nunţi, se urcă mireanul la amvon şi începe să înveţe de acolo cuvântul lui Dumnezeu. Canonul 64 al Sinodului VI Ec, spune aşa: „ Nu se cuvine laicului să ţie cuvântare, sau să înveţe în public, însuşindu-şi prin aceasta dregătorie de învăţător…de ce te faci pe tine păstor oaie fiind; de ce te faci cap , picior fiind; de ce îndrăzneşti să conduci oaste, fiind pus între soldaţi? Şi de se va dovedi a călca cineva acest canon să se afurisească 40 de zile”. Sfântul Apostol Petru zice: „…nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia”(II Petru, 1, 20). Deci, Biblia nu poate fi tâlcuită sau explicată decât numai de preoţii Bisericii, care au primit această misiune. Mântuitorul a trimis numai pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, zicându-le: „mergând învăţaţi toate neamu-rile..” nu şi pe mireni. Pe preoţi îi ajută şi harul preoţiei lucrător şi sfinţitor la propovăduirea cuvântului şi a învăţăturilor de credinţă, fiind luminaţi de acesta în cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, pe când pe mirean îl poate încur-ca cu nepriceperea şi neascultarea faţă de păstor. ……………………………………………./

Citirea de rugăciuni şi puterea preoţească

Pr. Ioan : Părinte, este bine ca preoţii de mir să citească Molitfele Sf. Vasile Cel Mare ? Unii le citesc, alţii refuză să le citească şi alţii argumentează că numai preoţii călugări au voie să citească.

Pr. Ilarion :

Molitfele şi orice fel de rugăciune preotul le poate citi indiferent dacă este călugăr sau preot de mir. Preoţii au aceiaşi putere. Odată ce ai puterea harică, puterea preoţiei, poţi citi şi trebuie să citeşti orice rugăciune pentru credincioşii în mijlocul cărora ai fost pus. Prin preot fiecare credincios trebuie să găsească rezolvarea problemelor spirituale, altfel nu este de folos comunităţii. Unii credincioşi din parohia ta pătimesc foarte greu şi cumplit de la diavol şi de la oamenii vrăjmaşi cum sunt vrăjitorii, descântătorii şi fermecătorii, ai fost trimis în mijlocul lor şi investit cu puterea Duhului Sfânt pentru a le veni în ajutor şi a-i scăpa de chinuirea pe care o au. Dacă de frică nu foloseşti harul preoţiei şi predai armele cu care trebuie să lupţi atunci treci în rândul mirenilor şi lasă locul aceluia care poate lupta şi apăra turma încredinţată.

Frica preoţilor de a citi moliftele sau exorcismele sau alte rugăciuni asemănătoare vine de la puţina pregătire duhovnicească şi lipsa de întărire şi încredere în puterea pe care o au în lupta pe care trebuie s-o dea cu vrăjmaşii diavoli. Diavolii luptă pe omul pe care l-a cuprins şi se luptă cu preotul care vrea să-l scoată şi-i porunceşte să plece. Preotul trebuie să fie pregătit, curat sufleteşte şi trupeşte, întărit cu post pentru a face faţă atacurile pe care le primeşte de la diavoli. De multe ori diavolii se răzbună pe cei din casa preotului, chinuind copii şi soţia. Din această cauză unii spun că e bine ca numai preoţii călugări să citească exorcismele ca cei ce nu au familie. Nu trebuie să se teamă. Preotul poate să-şi păzească familia de atacurile vrăjmaşe punând la rugăciune pe toţi cei din casa sa. Cel mai bun moment pentru citirea molitfelor este duminică la amiază după terminarea Sf.Litur-ghii, pentru că atunci preotul este pregătit şi împărtăşit nu se pot vrăjmaşii apropia de el şi nici de familia lui.

Cea mai mare greşeală pentru un preot este, să se arate în faţa diavolului fricos şi fără putere. In loc să se teamă diavolul de puterea preoţiei pe care o poartă preotul se teme preotul de puterea pe care o are diavolul. Exact cum s-ar duce un lup la stână şi în loc să fie alungat de cioban şi câinii care păzesc stâna, fug de frica lupului şi atunci „lupul răpeşte şi risipeşte oile” , aşa se întâmplăşi cu turma preotului fricos. De ce să se teamă preotul când glasul lui este ca un tunet şi fulger pentru orice duh necurat ?! Chiar de la începutul preoţiei este bine ca preotul să se arate curajos, întărit de Duhul Sfânt şi vrednic urmaş a Mântuitorului şi a Sf. Apostoli.

Când preotul învaţă pe credincioşi, îi apără şi-i conduce curajos, atunci credincioşii se întăresc şi-l urmează pe preot. Se simt în siguranţă alături de preotul lor. Atunci când preotul nu este aşa, credincioşii aleargă la alţi preoţi pe care-i vede mai întăriţi în credinţă şi mai curajoşiîn lupta cu vrăjmaşii. Din cauza aceasta mai apare şi invidia, preoţii pe care-i caută credincioşii sunt pizmuiţi de ceilalţi. Am auzit pe unii preoţi în loc să meargă

să facă unele rugăciuni spunând credincioşilor : „ să nu stârneşti pe diavolii care stau cuminţi în latura casei tale, ca şi cum ai zgândări un cuib de şoareci şi-ţi fug apoi prin toată casa”. Pe astfel de sfătuitori diavolii îi numesc „ prieteni” şi în acelaşi timp le biciuiesc faţa.

Dacă ai început să citeşti molitfele nu ai voie să le întrerupi, să renunţi din frică sau constrâns de lupta grea cu vrăjmaşii, pentru că atunci ai fost biruit iar preot eşti numai cu numele.

¤

Haina îl mântuie pe preot

Pr. Ioan : Este obligatoriu ca preotul să poarte peste tot haina preoţească sau numai la slujbe?

Pr. Ilarion :

Eu de când sunt preot nu am dezbrăcat haina preoţească decât atunci când m-am dus la culcare. Pentru mine a fost un vot, că nu voi dezbrăca haina preoţească niciodată, indiferent unde mă voi duce şi ce treabă am de făcut. De exemplu pe timpul lui Ceauşescu am fost într-o excursie organizată la Moscova, ţară comunistă. Eram curios să văd cum arată Moscova, ce fel de oameni trăiesc pe acolo şi cum de a fost cu putinţă o cădere aşa de mare din credinţă ! La aeroport, la Otopeni, am fost chemat într-un birou şi sfătuit să mă dezbrac de reverendă „pentru că nu ar fi fost frumos şi nici recomandat să merg aşa cu hainele călugăreşti pe mine, pentru că toţi o să se uite ca la lup şi n-o să mi se permită să intru aşa în hotelul în care vom fi cazaţi din Moscova”. Le-am spus că nu poate fi vorba să dau haina preoţească jos, eu nu mă ascund că sunt preot şi este foarte bine să vadă şi ruşii că în România există preoţi şi chiar îmbrăcaţi şi că nu e o ţară atee. Văzând că nu are pe cine lămuri m-au lăsat în pace. Nu-ţi mai spun ce am păţit când ne-am dat jos şi am mers pe jos până la hotel ! Până ce mi-am dat eu seama am dat toate rublele pe care le aveam. Cum mă vedeau cei de pe stradă veneau la mine întindeau în faţă ambele mâini cu palma dreaptă peste cea stângă şi se aplecau, zicându-mi „Bojîi”. Eu nu ştiam ce să fac, am crezut că m-au văzut preot şi veneau să ceară bani de la mine. Astfel la fiecare le puneam în palmă câte-o bancnotă de o rublă sau două însă îi vedeam că plecau nemulţumiţi. Am crezut că sunt supăraţi pentru că le dam puţin. După ce am terminat rublele şi nu mai aveam ce le dau, zic către o doamnă care era în grup: „ce să mă mai fac că am terminat banii!” ea îmi zice: „Părinte, nu trebuie să le daţi nimic, pentru că aici e obiceiul celor din popor ca atunci când văd un preot pe stradă să-i ceară binecuvântare, trebuia să le faceţi câte o cruce de binecuvântare peste palmă şi să nu vă cheltuiţi banii”. M-a scos din încurcă-tură. Nu putea să-mi spună când a văzut că dau banii?! Aşa am făcut. De când am început să-i binecuvintez plecau bucuroşi şi-mi mulţu-meau spunând: „spasiba batucika”. Am fost bine primit şi la hotel, tot personalul cerea binecuvântare.

Nu am lăsat haina preoţească nici atunci când am fost prigonit şi am trăit în exil 15 ani prin podul casei părinţilor mei, podul şurii a socrilor mei, standoala casei părinteşti din Valea Glodului, sub duşumelele casei din Boroaia, în stocul de strujeni şi în podul cu fân în Oniceni la socrii s.a.m.d..

Am zis că dacă eu nu am să mă pot mântui, trag nădejde că haina mă va mântui şi într-adevăr haina preotului îl mântuieşte. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie să suporţi căldura, înăbuşeala şi zăduful zilelor fierbinţi de vară când toată lumea simte să se îmbrace cât mai subţire. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie să suporţi insultele şi privirile dispreţuitoare a necredincioşilor. Fiind îmbrăcat cu ea tot timpul, trebuie mereu să te verifici: unde eşti, unde intri, cum stai şi cum vorbeşti, s.a.m.d. Deci haina îl mântuie pe preot, numai prin simpla purtare în lume. Am zis: măcar plata aceasta s-o am de la Dumnezeu că am purtat haina preoţească cu toată greutatea ei.

Acum ai înţeles că, este obligatoriu ca preotul să poarte haina preoţească şi să n-o dezbrace, de asemenea să poarte barbă şi pălărie. Prima dată respectul preotului vine de la forma exterioară. Omul te analizează dacă îţi place să porţi haina preoţească, dacă ţi-e dragă barba şi dacă nu umbli pe stradă ca un „fleşcău” cu capul descoperit. Prima notă de seriozitate pe care o capeţi de la credincioşi este aceasta. În rest vezi ce spun canoanele despre uniforma preoţească.

¤

Preotul şi inovaţiile în cult.

Pr. Ioan:Ce ne puteţi spune despre preoţii care fac inovaţii în cult şi admit unele obiceiuri pentru a-şi face popularitate şi a fi adulaţi de oameni ?

Pr. Ilarion:

A venit la mine un securist şi mi-a zis :

-„Părinte,sunteţi acuzat că dumneavoastră citiţi rugăciuni care nu sunt scrise în cărţile dvs. bisericeşti ci sunt nişte compoziţii ale dvs ca să atrageţi lumea!”

- Uite ce dragă, ca să te convingi, ia cartea asta, se numeşte „Molitfelnic” şi urmăreşte dumneata cuvânt-cu-cuvânt din ea să vezi dacă tot ce citesc la lume scrie acolo. Iar cartea asta este tipărită de Biserică cu apro-barea Sf. Sinod pe care o au toţi preoţii. A luat Molitfelnicul l-a răsfoit, s-a uitat insistent pe prima pagină, l-am îndemnat să se uite la Molitfele Sf.Vasile Cel Mare şi a Sf. Ioan Gură de Aur pe care urma să le citesc fiind că se apropia de ora 12,00. A stat tot timpul rugăciunilor în picioare lângă perete şi mi-a urmă-rit tot cuvântul pe care-l rosteam. După terminarea dezlegărilor a asistat la întrebările pe care mi le puneau credincioşii la necazurile pe care mi le împărtăşeau şi la

sfaturile pe care le dădeam. Toată după amiaza nu s-a dezlipit de locul unde se aşezase. Cam pe la ora 4 după masă, îmi zice:

- Părinte, aveţi duşmani mulţi!

- Cine nu are, chiar şi dumneata ai duşmani şi oameni care te invidiază şi te urmăresc.

- Aşa este părinte, însă eu am fost trimis aici la dumneavoastră de nişte preoţi. V-au acuzat că înşelaţi lumea. Am venit să verific şi trebuia să luăm măsuri împotriva dvs pentru înşelătorie. Acum m-am convins că există multă răutate şi invidie şi la preoţi nu numai la oamenii de rând.

- Nu din răutate fac ei aceasta, ţi se pare matale, din prea multa lor grijă pe care mi-o poartă unii, se îngrijesc să nu greşesc.

Vreau să-ţi spun că nu am citit rugăciuni, nu am făcut rânduieli sau slujbe decât ceea ce scrie la carte, nimic mai mult şi nimic mai puţin . La judecata Înfricoşată preotului i se va cere ca ascultare dacă a respectat şi a făcut tot ce scrie în cărţile rituale de slujbă. Va fi judecat dacă nu a făcut întreagă vreo rugăciune sau vre-o slujbă, dacă a sărit peste tropare, canoane, Evanghelie sau ectenii. Va fi judecat dacă a adăugat ceva pe lângă cele scrise şi poruncite să le săvârşească făcându-se mai iscusit decât Sfinţii Părinţi care le-au întocmit, le-au scris şi ne-au poruncit să le respectăm, pentru că tot ceea ce s-a scris la îndemnul Duhului Sfânt şi pentru Slava lui Dumnezeu s-au scris.

De aceea Sfinţii Părinţi ne avertizează spunând: „Vezi preote să nu te afli mai iscusit sau mai înţelept decât noi mai micşorând sau mai adăugând ceva din cele ce am lăsat noi, pentru că cele lăsate de noi sunt de la Duhul Sfânt”.

Deci, preotul nu are voie să suprime ceva, să sară peste ceva şi nici să adauge ceva cu scopul de a impresiona lumea şi a-şi câşti-ga prin aceasta faima de „deosebit rugător sau slujitor”. Rânduielile corect făcute şi numai ce scrie în carte îl vor păzi pe preot să nu cadă şi-l vor scoate din osândă. Greşesc cei ce zic în inima lor că Dumnezeu nu se uită la fiecare cuvânt din carte ci se mai uită şi la evlavia preotului şi la situaţia conjuncturală de a încălzi poporul şi a-l face mai credincios. Se înşeală aceştia, se uită Dumnezeu pentru că cea mai mare este ascultarea, mai mare decât evlavia. Preotul uită adesea că el este sub ascultare.

Aflându-se singur în faţa şi în fruntea poporului vrăjmaşul îi ia duhul ascultării şi-i dă duhul de stăpânire. Preotul nu trebuie să piardă ascultarea pentru că prin ascultarea sa se supun ascultării faţă de el şi credincioşii. Preotul este sub ascultarea chiriarhului locu-lui, a Sf. Siond al Bisericii Ortodoxe Române, a Sfinţilor Părinţi, a canoanelor şi a Sinoadelor Ecumenice, iar credincioşii sunt sub asculta-rea preotului. Dacă sunt stăpâniţi de duhul ascultării preotul şi credincioşii lui mersul lor este pe cale mântuirii.

Preoţii care strică rânduiala liturgică şi canonică şi introduc rânduieli noi, acei preoţi îşi agonisesc osândă. Aceste rânduieli noi se numesc „inovaţii în cult”. Unele aduc atingere

grea bunelor rânduieli bisericeşti şi altele mai puţin. Însă şi unele şi altele vor fi mari şi grele la judecata preotului. Cele mai grele sunt cele pentru slava preotului – slava cea deşartă. Aceştia lasă Slava lui Dumnezeu şi o înlocuiesc cu slava lor. Această formă este foarte înşelătoare pentru că poartă faţa bunei credinţe şi a evlaviei cu care atrage lumea.

Una dintre cele mai periculoase practici este ca preotul să ghicească în cărţile sfinte chiar în Sf. Biserică sau în uşa Altarului, cunosc câteva cazuri chiar pe la noi prin Moldova, dar… mai bine să nu dau nume, că Dumnezeu este cel ce-i va judeca. Aceştia sunt mai de poticneală pentru oameni decât ghicitorii din lume pentru că o fac sub autoritatea Bisericii şi a preoţiei. Credincioşii care se duc la preoţi pentru a le deschide cărţile se justifică deja în faţa lui Dumnezeu şi se vor justifica şi la judecată sufletului că: „nu am fost la ghicitoare ci la preot, la slujitorul Tău Doamne!”. Credincioşii sunt înşelaţi pentru că preotul care ghiceşte nu mai este slujitorul lui Dumnezeu ci face slujire altcuiva. E foarte grav. Aceşti preoţi nu numai că ghicesc prin deschiderea cărţilor dar şi slujesc la Sf. Altar. Am auzit că unor preoţi de pe lângă Bucureşti li se caută fel de fel de motive şi greşeli neînsemnate de ordin administrativ şi financiar căzând victime a unor conflicte de interese şi nu au voie să mai fie preoţi, fiind scoşi din preoţie sau mutaţi disciplinar, pe când cei cu păcate grele şi grave din punct de vedere canonic şi dogmatic sunt trecuţi cu vederea. E foarte grav că, preoţii oculţi sunt lăsaţi să mai slujească şi la Sf. Altar. Amestecă răul cu binele. Amestecă slujirea lui Dumnezeu cu slujirea diavolului. Ce spune Mântuitorul: „Nu slujiţi la doi domni, lui Dumnezeu şi lui mamo-na. Pentru că pe unul îl veţi urî şi pe celălalt îl veţi iubi” (Mat.6,24). La fel, şi credincioşii care aleargă la deschisul cărţilor la preoţi este mai mare păcatul că se duc la preoţi decât la ghicitorii din lume pentru că pe lângă păcatul alergării la ghicitori li se socotesc sfidarea pe care o aduc lui Dumnezeu folosindu-se de preoţi. Aceştia zic: „ai poruncit Doamne ca omul să nu alerge la ghicitori, fermecători, vrăjitori şi descântători care sunt dintre oamenii de rând, eu voi alerga la preoţi care sunt slujitorii Tăi şi-mi vor ghici”. Vai de preoţii aceştia şi de credincioşii care merg la ei! Este foarte grav şi înşelător pentru că cei ce au fost la preoţi de au ghicit nu se mai căiesc pentru acest păcat liniştind conştiinţa că nu au fost la ghicitori ci la preoţi.

Alţii scurtează utrenia şi Sf. Liturghie. Suprimă bucăţi pe care le consideră că nu au prea multă însemnătate, făcându-se mai iscusiţi decât Sf. Ioan Gură de Aur sau decât Sf. Vasile Cel Mare şi Sfântul Sinod.

Unii se iau după catolici şi după obiceiul din Ardeal sau după a lor socoteală şi săvârşesc Sf. Liturghie după amiază sau seara crezând că dacă Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite este unită cu vecernia se poate oficia şi seara, punând pe primul loc vecernia ca rugăciunea de seară şi în umbră însemnătatea Sf. Liturghiei.

Unii rostesc în auzul credincioşilor rugăciunile de taină din cadrul Sf. Liturghii, suprimând caracterul de taină. Aceştia motivează după socoteala lor că, au un impact puternic asupra credincioşilor, rugăciunile de taină şi că i-ar întări în credinţă. În schimb şi sub aceasta se ascunde în realitate dorinţa preotu-lui de a face impresie credincioşilor cu impact asupra propriei persoane ca slujitor, chiar dacă nu recunoaşte acest lucru. Păcat!.

Unii săvârşesc Taina Sf. Maslu de unul singur ceea ce este anticanonic, antiliturgic şi antiscripturistic. Aceşti preoţi motivează că au puterea slujitoare a preoţiei de a săvârşi Sfintele Taine. Pravila spune că, dacă pe o rază de 60 de km nu se mai găseşte şi un al doilea preot cu încuviinţarea episcopului la caz de necesitate poate săvârşi şi un singur preot altfel nu, preotul cade sub neascultare. Aici, se limitează puterea preotului, canonic şi scripturistic. Într-un singur caz se limitează şi puterea episcopului când este vorba de hirotonia unui episcop, la care trebuie să participe cel puţin doi episcopi.

Alţii, săvârşesc Taina Sf. Maslu după masă sau seara, pentru a avea frecvenţă care să-i aducă satisfacţii gândind pentru sine şi nu pentru folosul sufletesc al credincioşilor pe motiv că dimineaţa credincioşii sunt la serviciu şi trebuie să ne încadrăm la condiţiile de astăzi. Aceştia silesc pe Dumnezeu de a se da după lume, nu lumea după Dumnezeu şi a respecta Voinţa Lui. Aceştia desconsideră şi Sf.Tradiţie ca valoare şi izvor al Revelaţiei Divine. Unii se joacă cu Sfinţenia lui Dumnezeu şi cu sfinţenia primită la hirotonie. Aceştia desconsideră rânduiala pusă de Sfinţii Părinţi şi de Sinoadele Ecumenice răsturnând buna rânduială şi înlocuind-o cu rânduielile lor cu care obişnuiesc pe credincioşi. Preotul nu are voie să facă rânduieli, el are obligaţia să le respecte pe cele care sunt şi să le slujească cu frică şi cu cutremur aducând prin ele folos sufletesc credincioşilor. Săvârşind după amiază sau seara Taina Sf. Maslu se aduce pagubă credincioşilor pentru că pe unii îi silim să participe fiind obosiţi de grija zilei şi osteneala muncii. Preotul nu ştie că şi Sfintele Taine ca şi Sf.Liturghie se săvârşesc dimineaţa pe nemâncate? Ce spune cartea, dacă preotul este obosit nu are voie să săvârşească Sf.Liturghie? Pentru Sfintele Taine nu-i valabil?. După masa sau seara sunt obosiţi deopotrivă şi preotul şi credincioşii, iar dacă din cauza oboselii scapă şi pierde rugăciunile mai este de folos Taina Sf.Maslu? Mai are putere să lucreze fiind fragmentată? Este nepotrivit nu numai din cauza oboselii ci şi din cauză că vin credincioşii mâncaţi şi nepostiţi. Dimineaţa, oricine se poate abţine de la mâncare. Omul nemâncat se roagă mai cu putere faţă de când este mâncat. Dimineaţa toată lumea s-a odihnit în cursul nopţii şi toţi sunt cu dispoziţie de a fi atenţi la orice cuvânt al rugăciunilor. Dimineaţa are putere însutită Taina Sf.Maslu decât după masă sau seara. Preotul este dator să aibă în vedere ca rugăciunile să aibă putere şi să fie de folos credincioşilor şi să-i înveţe cu buna rânduială aşa cum este ea în cărţile de slujbă, altfel nu-i de nici un folos.

La Taina Sf. Maslu unii preoţi se folosesc de cum s-a deschis Sf. Evanghelie de către cel bolnav, pe baza textului evanghelic căutând să interpreteze starea şi viitorul bolnavului făcându-se asemenea cu ghicitorii şi atunci ne întrebăm a cui slujitor s-a făcut?.

Câte practici şi inovaţii n-or mai fi! Dumnezeu este cel ce le va judeca pe toate!. Tu să nu faci nimic în plus sau în minus din slujbele şi rânduielile Bisericeşti, să urmăreşti buchia cărţii, pentru ca nu cumva să nu aduci folos mântuirii credincioşilor, să calci alături şi să cazi.

¤

Respectul preotului şi părinţii săi.

Pr. Ioan:

Vă rugăm Prea Cuvioase Părinte, să ne vorbiţi despre limite, respect şi relaţia dintre părinţi şi copiii lor care au devenit preoţi. Am colegi care se află în penibile situaţii faţă de credincioşii pe care-i păstoresc, pentru că soţia şi părinţii se amestecă în misiunea lor, unii au trebuit să părăsească parohia şi să plece departe.

Pr.Ilarion:

Este foarte important să ştie deopotrivă copii care au devenit preoţi cât şi părinţii lor, cum să se poarte unii faţă de alţii pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi a nu strica misiunea preoţească. Atitudinea părinţilor sau a familiei faţă de copiii care au devenit preoţi lucrurile stau altfel decât dacă ar fi rămas laici. De pildă, până la hirotonia fiului, fiul este cel ce sărută mâna părinţilor iar de sub ascultarea lor nu iese, după hirotonia în preot a fiului, adică din clipa în care fiul poartă harul preoţiei care l-a sfinţit, devenind părinte sufletesc pentru toată lumea, părinţii sunt cei ce sărută mâna fiului. Din clipa hirotoniei în preot a fiului, fiul devine părinte sufletesc chiar şi pentru părinţi, însă nu-i exclude pe părinţi ca părinţi trupeşti a preotului. Respectul faţă de Harul lui Dumnezeu din preot este mai mare decât respectul faţă de părinţii trupeşti, de aceea Mântuitorul în predica Sa spune: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”(Mat.10,37). Aici Mântuitorul pune pe primul loc iubirea sau respectul faţă de tot ceea este sfânt şi dumnezeiesc printre care şi preoţia şi pe locul doi iubirea şi respectul faţă de părinţi. Întotdeauna locul unu şi doi trebuie respectate într-o ierarhie şi nu excluse sau ignorate. Mântuitorul nu exclude porunca a 5 din cele zece porunci, ci vedem că o întăreşte atunci când tânărul bogat vine la Mântuitorul întrebând ce să facă ca să moştenească Împărăţia Cerurilor, spunându-i: ”Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…”(Mat.19,19).

Cu alte cuvinte, este vorba de o altfel de relaţie între părinţi şi fiii-preoţi şi altfel de cinstire care nu trebuie să treacă înaintea cinstirii faţă de Dumnezeu şi implicit a Harului lui Dumnezeu pe care-l poartă preotul-fiu. De fapt preoţia este o Sf. Taină pe care a instituit-o Mântuitorul care schimbă ordinea naturală sau firească a lucrurilor în lume cu ordinea primordială a celor spirituale sau sufleteşti. Acest lucru îl vedem şi la Taina Căsătoriei. S-ar părea că şi aici Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre desfiinţarea poruncii a 5-a când zice: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31-32). Observăm că, Sf. Ap.Pavel subliniază că, această ordine dumnezeiască primează celei omeneşti şi se instaurează prin caracterul de taină, însă nu exclude sau desfiinţează porunca a 5-a, a cinstirii părinţilor, arătând că este vorba de o altfel de cinstire şi o altfel de relaţie între părinţi şi fii decât aceea până la căsătoria lor.

Părinţii trebuie să înţeleagă această „Vrere” a lui Dumnezeu şi să-l lase pe El pe locul unu. Trebuie să înţeleagă şi să se obişnuiască, cu toate că la început le va veni greu fiind

obişnuiţi într-un fel timp de 20 de ani şi mai mult, că ordinea priorităţilor se schimbă odată cu căsătoria sau hirotonia unui copil.

Atât în cazul căsătoriei cât şi a hirotoniei în preot a fiilor, părinţii greşesc de moarte (adică pierd mântuirea) dacă se amestecă în misiunea şi viaţa copiilor că, vor s-o conducă şi să facă ordine. Sunt cazuri nenumărate, aproape în fiecare familie, unde părinţii se amestecă în viaţa copiilor şi-i influenţează încât copiii ajung să se despartă. Cum vor răspunde părinţii aceia care au contribuit cu bună ştiinţă, din orgoliu sau vanitate, la despărţirea a „ceea ce a unit Dumnezeu”, pe când porunca spune clar: ” să nu despartă nimeni ceea ce a unit Dumnezeu”. Dumnezeu a exclus orice motiv pe care s-ar considera îndreptăţiţi părinţii să se amestece şi să despartă pe fii. Doar un singur motiv îl îngăduie Dumnezeu şi anume pe cel al „adulterului”. În rest „dreptatea” pe care şi-o dau părinţii de a interveni în viaţa copiilor este înaintea lui Dumnezeu ca o „cârpă lepădată”. Îi va lepăda Dumnezeu de la Faţa Sa pe acei părinţi netrebnici care au despărţit pe copiii lor. Astfel părinţiii au devenit vrăjmaşii spirituali ai copiilor lor şi vrăjmaşii lui Dumnezeu.

La fel de multe cazuri cunosc când părinţii se amestecă în misiunea preoţească a copiilor, aducând alunecare şi sminteală în lume, desconsiderare şi clevetire asupra preotului-fiu. Pe aceşti părinţi îi va judeca Maica Domnului, pentru că ea a fost supusă şi ascultătoare Fiului ei. Nu vom găsi în toată Scriptura vreun cuvânt al Maicii Domnului în care ea să se amestece şi să nu-L respecte pe Mântuitorul. Nu au voie părinţii să se ames-tece cu nimic în misiunea preoţească a fiului. Atunci când vor vedea că fiul lor -preotul- a început să alunece şi să cadă din misiunea şi demnitatea preoţească, dedându-se la patimi cum ar fi: băutura, curvia, cearta şi altele, să-i aducă aminte de îndatoririle şi educaţia pe care i-a dat-o, de la care abdică şi să-l sfătuiască să se întoarcă pe calea către Hristos – aici pot să intervină, dar şi aici cu mustrare de conştiinţă că slăbiciunea fiului i se trage din slaba educaţie pe care a primit-o-. Am auzit de mame de preoţi care fac ordine în Biserica fiului, ameninţând cu puterea preoţiei fiului, arogând-şi dreptul că este mama părin-telui. Aceste femei să nu uite că Sf. Fecioara Maria a fost şi este Mama lui Dumnezeu şi cu toate acestea are chipul smereniei celei mai adânci. Modelul mamelor de preot şi a soţiilor, trebuie să le fie Maica Domnului, blânde şi smerite. Aceste femei trebuie să se lupte cu păcatul şi obişnuinţa de a fi mândre, iar preoţia fiului sau a soţului nu trebuie să-i aducă mândria ci dimpotrivă o smerenie adâncă şi o frumuseţe spirituală care să i se citească pe chip. Smerenia mamei şi a soţiei va fi frumuseţea misiunii preotului.

¤

Preotul şi predica scurtă

Pr.Ioan:

Sunteţi de părere ca preotul să predice scurt, adică 10 sau 20 minute. Vă întrebăm deoarece multă lume este de părere de a nu plictisi, a fi cât mai scurt şi concis în predică. Această recomandare ni s-a făcut şi în cadrul cursurilor la catedra de Omiletică şi chiar de ierarhi în câteva şedinţe. Vă rugăm să ne spuneţi dacă predica trebuie

condiţionată de timp şi care ar fi cel mai bun moment din cadrul Sf. Liturghii pentru predică?.

Pr. Ilarion: ă ne uităm ce s-a întâmplat în Occident pentru că s-a scurtat slujba, s-a redus la o oră şi s-a scurtat predica. Au rămas Bisericile goale. Au biserici Catedrale, de mari dimensiuni dar..,goale!. Dacă iei credinciosului rugă-ciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu (predica) pentru el nu mai are însemnătate Biserica. Credincioşii vin la Biserică pentru rugăciune, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu Cel ce se Jertfeşte pentru iertarea păcatelor şi pentru a se hrăni din Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu le găseşte în Biserică atunci le caută în altă parte. Noi, nu trebuie să facem aceeaşi greşeală ca şi ei. La noi, Bisericile sunt pline şi credincioşii vin cu multă evlavie şi râvnă, cu toate că slujba este lungă şi trebuie să stea o jumătate de zi nemâncaţi şi în picioare. De ce? Pentru că în osteneala rugăciunii şi a postului găsesc uşurarea conştiinţei, pacea launtrică, hrana şi căldura spirituală. În predică găsesc cârma şi direcţia pe unde trebuie să meargă ca să-L găsească pe Dumnezeu, ceea ce-i mulţumeşte mai mult decât dacă ar fi fost mai scurtă şi formală slujba şi predica. Slujba în Biserica Ortodoxă are timp îndeajuns şi forma potrivită pentru a-l transpune pe credincios în trăire. A trăi cu Dumnezeu este libertatea şi fericirea deplină. În Biserică prin participarea la slujbă şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu (predica) este trăirea cu Dumnezeu. Credinciosu

Despre Post Argatu

Documents

Transcript of Despre Post Argatu