Despre perle de cultura   Primele perle de cultura au aparut pe piata in Japonia la inceputul secolului XX. Perlele naturale de cultura au aceleasi proprietati ca si perlele naturale - extrem de rar de gasit -  diferenta constand in faptul ca perla de cultura se formeaza prin introducerea intentionata in interiorul scoicii vii a unui "nucleu" peste care, de-a lungul anilor, se formeaza straturile de sidef.

   Calitatea perlelor poate fi determinata de mai multi factori, precum forma, luciul, suprafata, marimea, stratul de sidef, culoarea. Fiind formate din organisme vii este practic imposibil ca perlele sa fie perfecte, sa aiba proprietati si forme ideale. Un sirag din perle de cultura / perle naturale fara imperfectiuni ar trebui sa va dea neaparat de gandit...

   Desi in industria perlelor de cultura nu exista un criteriu standard de clasificare, Ambra-Bijuterii foloseste sistemul furnizorilor sai, incepand de la calitatea A/B pana la calitatea AAA. Gradul de calitate este dat de insumarea caracteristicilor perlelor de cultura.

 

   Tipuri de perle

   Perlele de cultura pot fi de apa dulce, apa sarata - Akoya si  South Sea. Fiecare tip de perla este produs de specii diferite de scoici ce traiesc in anumite regiuni ale lumii, in conditii climatice specifice.

 

 

 

   Forma perlelor

   Perlele rotunde sunt foarte rare. Cu cat perla este mai rotunda, cu atat valoarea acesteia creste. Perlele asimetrice sunt la fel de atragatoare, dar costul acestora este mai scazut decat al perlelor rotunde.

 

 

 

  

 

    Luciul perlelor

   Luciul perlelor este dat de calitatea sidefului. O perla de buna calitate trebuie sa reflecte astfel incat sa se distinga obiectul reflectat. Luciul poate fi determinat in conditii standard de lumina; in caz contrar pot aparea situatii diverse in care perlele apar mai mult sau mai putin stralucitoare.

 

  

   Suprafata perlelor

   Suprafata perlelor determina, printre alti factori, si valoarea acestora. O perla cu o suprafata cat mai curata este cotata la un pret mult mai mare. Imperfectiunile pot fi vizibile sau mai putin vizibile, dar nu inexistente.

 

  

  Stratul de sidef

   Sideful este substanta naturala secretata de molusca pentru a se proteja de iritatiile provenite de la introducerea intentionata a nucleului (de cele mai multe ori se folosesc fragmente de scoica). Ca regula generala, cu cat stratul de sidef este mai gros, cu atat perla este de o calitate mai buna.

 

   Culoarea perlelor

   Perlele pot fi de culori diverse si in tonuri diferite, de la alb pana la negru, roz, crem, gri, argintiu, perle verzui, galbene, paun, aubergine, etc. Alegerea culorii depinde in totalitate de preferintele fiecaruia.

 

   Marimea perlelor

   Diametrul perlelor de cultura este masurat in milimetri ; pot fi de 2 - 3 mm, pana la 12 - 13 mm. O diferenta de 1 - 2  mm poate creste substantial valoarea; de asemenea datorita diferentei de marime pot aparea schimbari semnificative la perle (luciu, suprafata, etc.)

 

   Pretul perlelor

   Industria perlelor de cultura este foarte costisitoare; pe langa faptul ca scoicile au nevoie in permanenta de o ingrijire speciala, rata mortalitatii este foarte mare. Doar 10% din scoicile dintr-o cultura produc perle ce pot fi comercializate. Perlele de cultura cele mai scumpe sunt cele de apa sarata; pretul unui sirag  variaza de la cateva zeci pana la mii de euro/dolari. Perlele de apa dulce se gasesc cel mai des in magazinele de profil datorita industriei mult mai dezvoltate si implicit pretului accesibil.

Formă: depinde de forma corpului străin: o perfect rotunde sau aproape rotunde: sunt extrem de rare, se formează atunci când corpul din

moluscă nu se lipește de cochilie; cu cât perla este mai rotundă, cu atât valoarea acesteia este mai mare

o baroc: se obțin atunci când nucleul se lipește de chochilie, iar perla se dezvoltă într-o formă neregulată

o rotund aplatizate (butoni), sunt folosite în general pentru realizarea cerceiloro picatură: sunt uniforme, simetriceo bob de orez: au aspect ridato fantezie (bicolore): apar atunci când mai multe perle se lipesc întâmplător una de alta.

Strălucire: este dată de strălucirea unei pete de lumină care se reflectă pe suprafața perlei; cu cât acest contur este mai mare cu atât strălucirea e mai bună

Luciu: este dat de calitatea și culoarea sidefului și indică gradul de reflexie și de strălucire al suprafeței unei perle; o perlă de bună calitate trebuie să reflecte astfel încât să se distingă obiectul reflectat.

Gradarea perlelor[modificare | modificare sursă]

Prin gradarea perlelor se face identificarea unor categorii de calitate pentru perle, bazate pe practica unor laboratoare internaționale specializate cum sunt Gemological Institute of America (GIA), European Gemological Laboratory (EGL), Schweizerische Stiftung für Edelstein-Forschung (SSEF), American Gem Trade Association (AGTA), Laboratoire Français de Gemmologie (LFG), Gemmological Institute of India (GII).

Sistemul AAA – A :

o AAA (triplu A), calitatea cea mai ridicată, peste 95% din întreaga lor suprafață nu are imperfecțiuni , perlele au lustrul cel mai deosebit; sunt perlele cele mai scumpe

o AA (dublu A), categoria de perle cu un lustru foarte bun și cu 75%-95% din suprafața fără imperfecțiuni; este categoria comercială, în care rata calitate/preț are nivelul optim

o A, categoria în care intră perlele cu calitatea acceptabilă cea mai mică, neincluse în circuitul comercial.

Sistemul tahitian, folosește primele patru litere din alfabet, de la A la D: o A: perle de calitate maximă cu lustrul cel mai bun, cu mici imperfecțiuni, maxim 10% din

suprafața loro B: perle cu un lustru bun și mediu, suprafața cu imperfecțiuni, nu mai mult de 30%o C: perle cu nivelul mediu al lustrului și cu imperfectiuni ale suprafetei de 60%o D: sunt perlele cu un lustru foarte redus și fără irizări, avand multe imperfecțiuni.

Sistemul tahitian nefiind unul ușor de apreciat, este folosit în special în țările producătore de către producători și comercianți, dar în circuitul comercial mondial sunt evaluate și gradate conform sistemului AAA – A.

Identificare gemologică[modificare | modificare sursă]

Diagramă ce arată diferența dintre o perlă naturală și una de cultură

Perlele naturale se pot distinge de imitații prin examinare în laboratoare gemologice specializate, folosind un microscop cu raze X. De asemenea, perlele false sunt de obicei fie prea grele (interiorul este din sticlă), fie prea ușoare (interiorul este din plastic).

Un microscop cu raze X poate examina inele de creștere ale perlei, în cazul în care straturile de carbonat de calciu sunt separate de straturi subțiri de conchiolin. O perlă naturală prezintă o serie de inele de creștere concentrice, în timp ce perla de cultură arată un centru solid cu un strat de sidef variabil.

Testarea perlelor[modificare | modificare sursă]

Testarea perlelor naturale se face prin mai multe teste tradiționale care pot fi probe suficiente pentru a avea certitudini minime dacă sunt sau nu perle naturale.[3]

Testul perfecțiunii: perlele naturale nu au suprafețe perfecte, rotunde și identice, pe când cele nenaturale sunt identice sau de exact aceeași marime

Testul temperaturii: la atingere de piele, (zona gâtului, încheietura cotului), perlele naturale vor fi simțite ca fiind reci, în comparație cu cele artificiale, care sunt calde

Testul dinților: prin ușoara frecare de suprafața unui dinte, o perlă naturală se va simți ușor aspră la mișcare, pe când o perlă din plastic va fi foarte satinată și fină

Testul aspectului: perla naturală fiind formată din straturi succesive de sidef, lumina trece prin fiecare în parte reflectându-se dintr-unul în altul, rezultând un lustru inimitabil, pe când imitațiile de perle prezintă o reflexie sidefată gen oglindă

Testul culorii: perlele naturale au nuanțe diferite, chiar dacă toate sunt albe, la cele artificiale nu există nici o diferență de nuanță.

Șiraguri

Bavetă: constă în înfășurarea în jurul gâtului a 2-3 sau mai multor șiraguri de diverse lungimi sau de diverse diametre ale perlelor

Guler: format din unul sau mai multe șiraguri de perle cu o lungime nu mai mare de 30 … 33 cm, purtate în jurul gâtului, cât mai fix; este un șirag ce a fost lansat în perioada victoriană

Cravată: este asemenător șiragului guler, dar ușor mai lung, în jur de 33 … 40 cm, coborând jos la baza gâtului

Prințesă: este șiragul clasic de perle, lungimea fiind de 40 … 51 cm. Matineu: cu o lungime de 51 … 66 cm, ajunge până în zona pieptului Opera: lungimea se încadrează între 66 și 91 cm; poate fi purtat în jurul gâtului, sau înfășurat o dată

scurt în jurul gâtului și restul atârnând sub bust Funie: este cel mai lung șirag de perle, având o lungime de peste 91 cm Brățară (de mână sau de picior): unele șiraguri pot fi înfășurate la încheietura mâinii, gen brățară

multiplă, sau în mod similar la încheietura piciorului.

Bine de stiut

  Totul despre perle

Cele mai importante criterii de diferentiere a perlelor sunt habitatul in care s-au format (in apa dulce sau in apa sarata) si felul in care s-au dezvoltat ele. Perlele de apa sarata provin de la stridiile si midiile din oceane, mari si golfuri. De obicei, sunt de calitate superioara si mai scumpe decat perlele de apa dulce. Acestea din urma se gasesc in molustele din rauri, lacuri si iazuri. Sunt, in generale, mai neregulate si au forme mai variate decat cele de apa sarata.

Perlele naturale si cele de cultura Pasiunea pentru perle si dorinta de a fi in ton cu moda au dus la reducerea drastica a numarului de perle naturale existente in lume. Cererea constanta pentru perle naturale de apa sarata din ultimii ani a rezultat intr-o supraexploatare a bancurilor si pierderea definitiva a mare parte din acestea. Unul dintre

motivele pentru care perlele naturale sunt atat de scumpe. Pe masura ce resursele naturale s-au imputinat, a devenit necesara producerea unor perle de cultura, disponibile la preturi mai accesibile. In interiorul unei stridii se insereaza un nucleu care irita stridia, si care la randul ei, pentru a-l izola depune pe el sidef, creand astfel o perla. In functie de marimea nucleului depinde si timpul necesar stridiei sa produca perla. Orientativ, putem mentiona ca depunerea unui milimetru de nacru dureaza pana la trei ani.

Dimensiunile perlelor Perlele de apa dulce. Cele mai mici au un diametru de 2.5 mm, iar cele mai mari 10-12 mm. In cazuri exceptionale se ajunge si pana la 16mm. Perlele de cultura Akoya. Perle mici sunt considerate cele cu diametrul de 2-5 mm, medii cele de 6-7 mm, mari cele de 8 mm, iar cele de 9-11 mm sunt foarte mari. Perlele din Marea Sudului si Tahiti. Diametrul minim se incadreza in 8-9 mm, iar cel maxim ajunge pana la 14 mm. Perlele baroce din Marea Sudului masoara intre 9 si 20 mm. Perlele Mabe. Marimea minima 10 mm, cea maxima 17 mm.

Culorile perlelorCuloarea perlei depinde de tipul de apa in care s-a format, precum si de varietatea molustei care a produs-o. Culoarea perlei este rezultatul amestecului de culoare de fond si luciu (sau nuanta).

Formele perlelorForma unei perle depinde de tipul de molusca in care a crescut, precum si de modul in care molusca a reactionat la introducerea nucleului.

Perle perfect rotunde sau aproape rotunde. Se formeaza atunci cand nucleu introdus in molusca nu se lipeste de cochilie. Perlele perfect rotunde sunt extrem de rare.

Perle baroce. Se obtin atunci cand nucleul se lipeste de chochilie, iar perla se dezvolta intr-o forma neregulata. Perle rotunde aplatizate/butoni. Sunt asemenatoare cu cabosoanele si sunt folosite in general pentru realizarea cerceilor. Perle fantezie. Perle multiple care apar atunci cand mai multe perle se lipesc intamplator. Tot perle fantezie sunt

considerate si perlele bicolore. Perle in forma de para/picatura. Aceste perle trebuie sa fie uniforme, simetrice. Cele in dimensiuni mici sunt relativ usor de

gasit, insa cele mai mari de 8 mm sunt mai rare. Perle in forma de cartof si bob de orez. Aceste perle au aspect ridat, asemanator unor boabe de orez. Se gasesc in

dimensiuni relativ mari, insa luciul este destul de slab.

Perle de apa sarata Perle Akoya. Sunt produse de stridiile akoya si au forma rotunda. Culorile de fond intalnite la acest tip de perla sunt roz-deschis, galben pal si verde sau albastru-gri. Perle negre/de Tahiti. Nuanta de "negru" poate varia de la argintiu, gri-inchis si pana la roz sau verde. Perle din Marea Sudului si Tahiti. Perlele sunt albe cu nuante verzi, gri-albastre, galbene pal sau trandafirii. Pretul creste odata cu dimensiunea, iar ca si forma cele rotunde sunt si cele mai scumpe. Perle Keshi. Perle fara nucleu, care cresc alaturi de o alta perla, nucleata, intr-o stridie akoya.

Perle de apa dulcePerle Biwa. Biwa este cel mai mare lac din Japonia si primul cu apa dulce in care s-au cultivat perle. Perlele biwa sunt recunoscute pentru calitatea inalta, luciul uniform si suprafata neteda. De obicei nu au nucleu pentru ca midia nu il accepta, motiv pentru care perlele au si forme ciudate. Culorile variaza intre alb-roz, alb-crem, somon, bordo si violet. Perle mabe. Se obtin lipind un nucleu sub forma de semifera pe interiorul unei cochilii. Perle blister (semiperle). Diferenta cu aceste perle este aceea ca nu se dezvolta pe partea interioara a mantalei, ci a valvei, spatele lor fiind plat. Perle seminte. Perle de dimensiuni foarte mici, pana la 2 mm.