Despre Naravul Blestemului Sf Ioan Hozevitul

5/12/2018 Despre Naravul Blestemului Sf Ioan Hozevitul - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/despre-naravul-blestemului-sf-ioan-hozevitul 1/52

Sfântul Ioan Hozevitul

Despre năravul blestemului

„Cum poate cel ce se teme de Dumnezeu săblesteme pre cineva, când Domnul zice:

„Binecuvântaţi şi nu blestemaţi „ (Rom. 12, 94).

Dar ia aminte, frate, că demonii voiesc să-ţi

atragă grija la cele ce nu sînt de mare folos: sădormi şezând..., care sînt mărarul şi izma şi chimenul (Mt. 23, 23), şi să laşi cele însemnateale legii, care stau în a stinge mânia, în a uscaiuţimea...” ( Filocalia vol. 11).

„Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui. Şi

n-a voit binecuvântarea, şi se va îndepărta dela el” (Psalm 108, 16).

Ce se înţelege prin cuvântul „blestem”?Este înaintea lui Dumnezeu obiceiul de a

blestema, mai ales când se fac nişte lucruri de

nimic şi fără nici o căinţă. Pentru că sînt unii caresocotesc blestemul obişnuit, ca o hulă împotrivaDuhului Sfânt, eu voi căuta (după putere) sălămuresc ce înseamnă blestemul.



Deşi mulţi dintre dascăli spun că blestemulse înrudeşte cu hula, însă aceasta nu înseamnă

că orice blestem este hulire împotriva SfântuluiDuh. Adevărul este că, atât blestemul cât şihulele, odrăslesc din rădăcina mâniei, deci dinaceeaşi rădăcină. Pentru aceasta blestemul şihula stau pe acelaşi cântar şi amândouă poartăvenin de moarte, după cum şi maica lor (adică

patima mâniei), are locul de cinste între celeşapte păcate de moarte. Cine se obişnuieşte săblesteme, uşor alunecă şi la hulă.

Blestemul este un cuvânt potrivnic blagos-loveniei. Şi, după cum blagoslovenia arată odorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşablestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şispre pierzare.

Am putea zice că şi blestemul este orugăciune, însă nu spre folosul omului, ci sprepaguba lui.

De aceea legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folositnumai de păstorii duhovniceşti, ca o legăturăpentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsăpentru cei nepocăiţi, care fac smintealănorodului.

-2-



Cei care blesteamă la orice supărare, daudovadă că, ori n-au mintea sănătoasă, ori n-au

credinţă curată.Blestemele cele nesocotite sînt ca niştepicături de otravă, care izvorăsc din inima celuimânios şi mai ales din inima necredinciosului. Deobicei blestemele sînt roadele mâniei şi semnede procopseală a celor pătimaşi.

Ca să ne încredinţăm cât de mult urăşteDomnul blestemul, voi aminti un paragraf dinsfânta Evanghelie.

Înainte de sfintele Patimi, când Domnulmergea cu sfinţii apostoli spre Ierusalim, a trimispe câţiva dintre ucenici mai înainte, într-un satde-al samarinenilor, să vestească despre venireaLui.

Însă necredincioşii samarineni n-au voit să-Lprimească pe Domnul. Pentru aceasta apostoliiIacob şi Ioan s-au tulburat şi au zis cătreDomnul: „Vrei, Doamne, ca să zicem să se pogoare foc din cer, precum a făcut Ilie?”

Domnul, însă, i-a mustrat pentru socoteala lor,zicând: „Nu ştiţi ai cărui duh sînteţi voi, căci (doară) n-a venit Fiul Omului ca să piardă, ci casă mântuiască sufletele oamenilor ”, şi au trecut în alt sat (Lc. 9, 55).

-3-



După cum se vede, sfinţii apostoli Iacob şiIoan s-au mâniat împotriva samarinenilor, care

nu L-au primit pe Domnul şi pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci au cerut voie de la Domnul,ca să rostească un fel de blestem (adică să-iardă focul pe necredincioşi).

Domnul, însă, i-a mustrat, căci nu voia săcheme pe nimeni la credinţă cu sila şi nici nu

voia să facă răzbunare asupra cuiva. Căci El avenit pentru iertarea oamenilor, iar nu pentrupedeapsă. Cum ar fi putut îngădui Domnulblestemul, când El învăţa pe toţi, zicând: „Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pre cei ce văblestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vărugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Carele esteîn ceruri ” (Mt. 5, 44 – 45).

Vedeţi cum i-a oprit Domnul pe apostoli de arosti vreun cuvânt greu, deşi ei cereau aceastadin râvna cea mare pentru credinţă şi dindragostea lor către Dascălul şi Stăpânul lor?

Acum gândiţi-vă, cât de vinovaţi sînt cei careuneltesc blestemul pentru toată nimic! Mulţi aucuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea”, ca şi cum ar zice: „bună ziua”.Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască degreutatea blestemului.

-4-



Dar vă rog pe cei care aveţi năravul de ablestema, să deschideţi Psaltirea la psalmul 108,

stih 16 – 18 şi 27. Iată cum îl împodobeştesfântul prooroc David pe cel care blesteamă, căcizice:

„Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui, şi n-a voit blagoslovenia şi se va depărta de la el.Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină, şi

a intrat ca apa în maţele lui şi ca untdelemnul înoasele lui ”. Iar mai departe zice: „Blestema-vor ei şi Tu vei binecuvânta!” Pentru aceasta şiapostolul Pavel ne porunceşte la toţi creştinii,zicând: „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi! ” Pentrucă: „Cei ce-L binecuvântează pre El, vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pre El, de tot vor pieri!” (Psalm 36, 22).

Sînt unii care rostesc cuvinte de blestem şide nimic, însă cei care fac aceasta nu rămân fărăde păcat (mai cu seamă dacă sînt clerici).

Mi-a povestit un ieromonah că, în vremeacând era egumen la biserica Sfântul Spiridon (înIerusalim), mereu venea la dânsul o arăboaică şise ruga ca să-i citească o moliftă pentru prunculei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia nicicu un chip, căci femeia era turcoaică. Dar eaavea evlavie la sfântul Spiridon şi la rugăciuneaegumenului.

-5-



Într-o zi, când egumenul nostru era foc desupărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav,

rugându-l ca de obicei. Atunci evlaviosul părintea rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată.Biata femeie a luat înjurătura lui drept moliftă şis-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul cruciiasupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi maitare şi făcând mai mult în batjocură semnul

crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestemasupra copilului, zicându-i greceşte: „ Să piei deaici, arătare, să nu te mai văd!”

Sărmana femeie, neştiind ce zice el, i-amulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cudeplină nădejde că se face bine copilul, prinrugăciunea egumenului.

Şi, într-adevăr, din ziua aceea pruncul s-afăcut sănătos, iar femeia venea adeseori labiserică cu daruri şi povestea la toţi minuneacare s-a făcut prin blagoslovenia cuviosuluiegumen.

S-a speriat şi el singur de puterea credinţei,dar neavând curajul să mărturisească ce fel derugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cei rău,care necăjea pe copil şi până în ziua de azi îlturbură (după cum singur mărturiseşte).

Din pilda aceasta putem înţelege căblestemul cel nesocotit (adică nedrept) sau rostit

-6-



în batjocură, se întoarce în capul celui care îlrosteşte, iar persoana blestemată, dacă este

nevinovată, nu se alege cu blestem, cidimpotrivă, primeşte după credinţă şiblagoslovenie.

Un lucru, însă, trebuie ştiut: că de la cel careare năravul blestemului se depărteazăblagoslovenia (cum zice sfântul prooroc David) şi

niciodată nu sporeşte, căci blestemul nu estealtceva decât izgonirea harului.Drept dovadă că blestemul cel rostit pe

nedrept nu se lipeşte de nimeni, ci se întoarce deunde a ieşit, iată, vă amintesc despre o întâmplare minunată, care a avut loc în ţaranoastră, pe vremea când era domnitor Cuza-Vodă, iar la episcopia de Râmnic păstoreasfântul episcop Calinic (care se prăznuieşte înziua de 11 aprilie).

Într-o duminică sfântul ierarh Calinic mergeacu trăsura de la Râmnicul Vâlcea spremănăstirea Frăsinei.

Era pe la sfârşitul lui aprilie, când seterminase cu aratul şi semănăturile începeau să înverzească. Însă mare i-a fost mirarea sfântuluiepiscop, când a văzut pe un om arând în ziua deduminică. Din râvna lui cea mare pentru lege,episcopul s-a tulburat cu duhul şi a zis în gândul

-7-



lui: „Blestemat să fie cel care necinsteşte ziuaDomnului!” (cum zice la sfânta Scriptură). În clipa

când a cugetat sfântul acestea, un diacon (careera cu el în trăsură) a văzut cum a ieşit o limbăde foc din gura preasfinţitului. Şi, privind cumirare, a observat că limba cea cu foc a zburatasupra omului care lucra pe ogor, l-a înconjuratde trei ori şi pe urmă s-a întors iarăşi în gura

sfântului Calinic.Diaconul n-a îndrăznit ca să spună chiar atunci cele văzute, ci mai târziu, când au ajuns lamănăstire.

Auzind sfântul despre vedenia diaconului, a înţeles că aceasta s-a făcut pentru cugetarea lui.Cuvintele pe care le-a rostit în mintea lui, au fostca o legătură pentru creştinul care lucrasărbătoarea. Dar pentru că limba de foc nu s-aoprit la ţăran, ci s-a întors înapoi, pentru aceastasfântul a socotit că omul este nevinovat.

Deci a trimis imediat după o slugă ca să-lcheme la mănăstire pe ţăran, căci nu era departeogorul lui. Ţăranul a venit cu multă frică şicăzând la picioarele episcopului, se ruga ca să-lierte. Atunci sfântul episcop l-a întrebat ce nevoiemare l-a silit ca să lucreze duminica.

Bietul creştin a mărturisit cu lacrimi că n-afăcut aceasta din defăimare sau din necredinţă,

-8-



ci din multa lui strâmtorare şi sărăcie. Căci ziceael: „Cât a fost vreme de arat, nimenea nu s-a

îndurat să-mi dea plugul cu boii, ca să-mi ar şiogorul meu. Abia astăzi, când toţi sătenii auterminat treaba şi dobitoacele sînt slobode, amputut găsi şi eu un plug cu o pereche de boi (fărăplată) la un vecin şi pentru asta am ieşit latreabă, căci trecea vremea aratului şi am casă

grea, neavând cu ce plăti lucrul”.Acestea zicea bietul ţăran cu lacrimi deumilinţă şi se vedea că avea frica lui Dumnezeu în inimă şi multă căinţă.

Din povestirea lui a cunoscut sfântul Caliniccă Dumnezeu, pentru multa lui sărăcie, nu i-asocotit păcatul şi pentru aceasta nici blestemulnu s-a lipit de el, ci s-a întors înapoi, ca o pasărecare nu află adăpost.

Deci i-a citit omului o moliftă de dezlegare şidându-i un mic ajutor, l-a slobozit cu pace. Însădin ziua aceea se păzea sfântul ierarh Calinic dea nu rosti sau de a cugeta vreun cuvânt delegătură.

Şi sfătuia pe toţi clericii săi, ca să fie şi ei cupază în privinţa aceasta. Iar dacă vreunul ar firostit cuvinte grele (de legătură) asupra cuiva,atunci el singur, adică preotul, să aibă grijă să-ldezlege cât este în viaţă. Căci zicea sfântul, că la

-9-



ziua judecăţii, din mâna lui se va cere sufletulcelui care a fost legat (dacă legătura a fost pe

nedrept).Din întâmplarea aceasta se poate vedea câtde mare putere au cuvintele persoanelor sfinţite,când sînt rostite din râvnă pentru Dumnezeu şipentru sfânta Credinţă.

Dacă preasfinţitul Calinic a gândit numai la

greutatea osândei pentru cei care defaimă ziuaDomnului şi îndată s-a văzut pară de foc ieşinddin gura lui, să ne gândim deci, cu cât mai greucad cuvintele celor sfinţiţi, când sînt chiar rostiteasupra celor vinovaţi. Aceasta este şi mai greucând se întâmplă chiar în vremea slujbei.

Pentru aceasta se găsesc prin cimitire trupuri înnegrite şi neputrezite, iar la alţii numai o parte atrupului neputrezită.

De aceea s-a făcut în multe locuri obiceiul casă se dezgroape trupurile răposaţilor (la trei anisau şapte ani) pentru a se cunoaşte dacă auvreun semn de legătură. Atunci li se face moliftade dezlegare. (Aceasta se face de multe ori şifără dezgropare, iar la mănăstiri se face şimutarea osemintelor).

În istoria aceasta cu sfântul Calinic estevorba de un blestem care n-a fost rostit, ci numaicugetat, iar persoana asupra căreia se îndrepta

-10-



blestemul n-a fost vinovată. Pentru asta nu s-alipit acest blestem.

Semnul care s-a arătat, a fost mai multpentru sfântul ierarh Calinic pentru a nu facevreo hotărâre asupra cuiva, fără cercetare.

Acum voi aminti o altă întâmplare, în careblestemul a fost rostit de un duhovnic în auzulmultora, asupra unei persoane, care s-a făcut cu

adevărat vinovată de acest blestem, şi pentruaceasta blestemul s-a lipit.Cred că mulţi vă aduceţi aminte de fratele

Dumitru, care a stat înainte la mănăstireaSfântului Gherasim, iar mai pe urmă a fost ca îngrijitor la casele patriarhiei de la Dar Abutor (unde se zice că este mormântul sfântuluipatriarh Modest).

Acest frate a fost înşelat de vrăjmaşul şiumbla cam fără rost. Iar vorbele lui erau adeseoriamestecate cu hule pentru cele sfinte. Făceaglume din cuvintele sfintei Evanghelii şi lua înbatjocură tainele sfintei Credinţe.

Din cauza aceasta, de multe ori duhovniculmănăstirii îl mustra cu asprime, iar uneori îlblestema, zicându-i: „Să-ţi astupe Dumnezeugura ta cea hulitoare, bârfitorule!” Însă el nu sesfia de nimenea şi nu mai înceta cu bârfelile. Lasfârşitul vieţii lui, a slobozit Dumnezeu ca să i se

-11-



astupe gura lui într-un chip groaznic. Şi anume afost înăbuşit de nişte tovarăşi de-ai lui, din care i

s-a tras şi moartea. Îmi spunea un preot carecunoştea bine viaţa lui, că a fost de faţă cândpoliţiştii i-au scos un cearşaf întreg din gâtlejullui. Iată cum s-a împlinit blestemul duhovnicului,pentru hulele pe care le rostea. Înşişi prietenii lui,cu care s-a certat, i-au băgat cârpe în gât şi l-au

înăbuşit.Uneori se blestemă omul pe sine, fără să-şidea seama. Şi aceasta se întâmplă când arecineva duşmănie cu fraţii cei de o credinţă cu elşi nu vrea să se împace. Asemenea persoanăcând rosteşte rugăciunea „Tatăl nostru” seblestemă pre sine, fără să priceapă. Şi anumecând zice:

„Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precumşi noi iertăm greşiţilor noştri”, aceasta este ca şicum ar zice:

„Doamne, să nu mă ierţi după cum nici eu nuiert pe fratele meu!”

Dacă i se pare cuiva cuvântul acesta preaaspru sau de necrezut, atunci îl rog să caute în„Mărgăritarele” sfântului Ioan Gură-de-Aur şianume Cuvântul 19: „Despre Pocăinţă” şi acolova afla mai pe larg şi mai înfricoşător.

-12-



Să ne gândim, fraţilor, că rugăciunea „ TatălNostru” nu este o rugăciune alcătuită de oameni,

ci Însuşi Domnul a lăsat-o sfinţilor Săi apostoli,iar ei au scris-o în sfânta Evanghelie; pentruaceasta se numeşte Rugăciune Domnească.

Deci, când avem urâciune în inimă asupraunui frate şi zicem „Tatăl nostru”, atunci nelegăm noi înşine şi cerem ca să ni se închidă uşa

iertării, precum şi noi o închidem fraţilor noştri.Dar ca să nu vă pară de mirare vorbele acestea,vă rog să deschideţi sfânta Evanghelie de laMatei, cap. 6, stih 9. Acolo găsiţi rugăciunea„ Tatăl Nostru”, iar mai jos veţi afla scris acestecuvinte: „Căci de veţi ierta oamenilor greşalelelor şi Tatăl vostru ceresc va ierta greşalelevoastre, iar de nu veţi ierta oamenilor greşalelelor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu vă va iertagreşalele voastre” (14 – 16).

Din cauza aceasta părinţii din vechimeopreau de a rosti rugăciunea „Tatăl nostru” pecei care ţineau duşmănie şi nu voiau să se împace cu fraţii lor. Aceasta o fac şi uniiduhovnici din zilele noastre.

De asemenea se blestemă singuri, fără săştie, şi cei care fac nedreptate, precum şi ceicare iubesc răzbunarea şi nu lasă nici un dram

-13-



nerăsplătit faţă de cei care îi nedreptăţesc ori îinecăjesc.

Aceştia, când citesc Psaltirea, se leagăsinguri prin cuvintele prooroceşti, care glăsuiesc:„Doamne, Dumnezeul meu, de-am făcut

aceasta, de este nedreptate întru mâinile mele,de-am răsplătit rele celor ce-mi răsplătesc mie(adică celor ce mă asupresc), să gonească, dar,

vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă. Şi să calce în pământ viaţa mea şi slava mea în ţărână s-oaşeze!” (Psalm 7, stih 3 – 6).

„Scrieri duhovniceşti”, 1996

Sfântul Cozma din EtoliaIertarea – nu afurisenia fratelui!

Noi, creştinii binecinstitori, să-l iubim pevrăjmaşul nostru, să-l iertăm, să-l hrănim, să-ladăpăm, să vorbim de bine despre el, să nerugăm lui Dumnezeu pentru sufletul vrăjmaşuluinostru şi atunci vom avea şi noi gură să-Ispunem Dumnezeului nostru: „ Dumnezeul meu,Te rog să mă ierţi cum şi eu îl iert pe vrăjmaşulmeu!” Dar dacă nu-l iertăm pe vrăjmaşul nostru,chiar dacă am face mii şi mii de fapte bune şi ne-

-14-



am vărsa sângele din iubire pentru Hristos, neducem în iad.

Faceţi aici afurisenii? Să fiţi cu luare-aminte,creştinii mei, să nu faceţi afurisenii nici măcar pentru o mie de pungi, fiindcă afurisenie înseamnă a despărţi pe cineva de Hristos, de îngeri, de rai şi a-l preda diavolului şi iadului.Pentru acel frate al nostru Hristosul nostru S-a

răstignit, ca să-l scoată din iad şi să-l ducă în rai,iar tu pentru un lucru mărunt îl afuriseşti şi-l duci în iad să ardă acolo pururea? Atât de aspru eşti?Dar bine, ia gândeşte-te: din clipa în care te-ainăscut câte păcate ai făcut fie cu mintea, fie cugândul? Eşti fără păcat? Sfânta Evanghelie nespune că numai Hristos e fără păcat. Dacă nevom cerceta, vom găsi mii de păcate în noi înşine. Ai acum gură să-L numeşti pe Dumnezeu„Tată”? Nu pe Dumnezeu, ci pe diavolul! Fiindcădiavolul vrea să fie afurisiţi oamenii, nuDumnezeu. De aceea, creştinii mei, dacă vreţi şidomniile voastre să vă ierte Dumnezeu toatepăcatele şi să vă scrie pentru rai, spuneţi şidomniile voastre pentru vrăjmaşii voştri:Dumnezeu să-i ierte şi să-i miluiască!

Adevărata iertare a nedreptăţii

-15-



Această iertare, fraţilor, are două însuşiri:una de a lumina, alta de a ierta. Pentru binele

vostru v-am spus, creştinii mei, să-i iertaţi pevrăjmaşii voştri. Iar tu, care i-ai nedreptăţit pefraţii tăi şi ai auzit că am spus să te ierte, să nu tebucuri, ci mai degrabă să plângi şi să tetânguieşti, căci dacă nu întorci înapoinedreptatea, dacă nu plângi şi nu-i rogi să te

ierte cei pe care i-ai nedreptăţit, această iertare ţise face foc pe capul tău. Toţi duhovnicii,patriarhii, arhiereii, preoţii, toată lumea de te-ar ierta, vei rămâne neiertat. Dar cine are putereasă te ierte? Cel pe care l-ai nedreptăţit. Şi, dacăcercetăm bine, se cade să dai patru pentru unul,

cum spune sfânta şi sfinţita Evanghelie, şi atuncisă primeşti iertare. S-a întâmplat să nu ai cu cesă plăteşti? Du-te şi vinde-ţi lucrurile tale şi ia câtiei şi dă celui pe care l-ai nedreptăţit. Nu e deajuns? Du-te şi vinde-te sclav şi cât iei dă celuipe care l-ai nedreptăţit. Mai bine, fratele meu, săfii sclav aici în trup cincisprezece ani şi să te duci în rai decât să fii aici liber şi mâine să te duci îniad să arzi pururea. De aceea, fraţii mei, celor pecare i-aţi nedreptăţit, fie creştini, fie turci, fieevrei, fie frânci (europeni), să le daţi ce i-aţinedreptăţit înapoi, fiindcă e lucru blestemat şi nuveţi vedea nici o propăşire. Cele pe care le-aţi

-16-



luat pe nedrept le cheltuiţi ca să trăiţi, dar pentruele Dumnezeu vă va da morţii şi vă va duce în

iad. Cine vrea să dea înapoi ceea ce anedreptăţit să se scoale în picioare să-mi spună,ca să-i pun pe toţi creştinii să-l ierte. Dacă pui unsingur ban nedrept în o sută de pungi, acela le întinează pe toate. Şi dacă iei o oaie furată şi opui între o sută sau o mie de oi, cea furată le va

întina pe toate, fiindcă cea furată e afurisită şiblestemată. Vă rog, creştinii mei, să spuneţi detrei ori şi pentru cei ce vin să dea înapoi:Dumnezeu să-i ierte şi să-i miluiască!

Blestemul cu carePatriarhul Nifon l-a blestemat pe Radu celMare

Î n „ Viaţa şi traiul sfinţiei sale părinteluinostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, care au

strălucit între patimi şi ispite în Ţarigrad şi în ŢaraMuntenească...”, Gavriil Protul afirmă că Raducel Mare, impresionat de calităţile fostuluiarhiereu (depus din rang prin lucrarea eternuluiinamic al crucii, Nifon trăia într-un fel de domiciliuforţat la Adrianopol, fără a-şi schimba – ziceautorul – „luptarea şi podvigul său în care era

-17-



deprins, adecă cu ajunul şi cu molifta şi cu altefapte bune...” şi convins de eficienţa demersurilor

sale, l-a „cerşit” de la sultan şi a obţinut învoireaca preasfinţitul Nifon să se strămute în ŢaraRomânească.

L-a invitat, ca urmare, pe fostul patriarh laTârgovişte să reorganizeze Biserica ŢăriiRomâneşti. A fost acesta un act însemnat,

întrucât prezenţa în capitala Valahiei a celui ce îndrumase Marea Biserică dădea alt statutEcclesiei ungro-vlahe, după cum, la fel, pestecâţiva ani, şederile îndelungi în ŢaraRomânească ale lui Gavriil Protul transferaucumva aici conducerea Sfântului Munte.

„Eu să domnesc – i-ar fi zis vodă patriarhuluiNifon -, iară tu să ne îndreptezi şi să ne înveţilegea lui Dumnezeu şi să fii tată şi păstoriu mie şituturor oamenilor şi silitoriu la Dumnezeu”.Găsind „turma neplecată şi neascultătoare şiBiserica izvrătită şi cu obiceiurile rele şinesocotite”, patriarhul Nifon, un atonit riguros(care sosi însoţit de mulţi călugări greci), s-a puspe treabă potrivit înţelegerii: disciplină clerul,hirotoni doi episcopi (eparhiile înfiinţate de el sîntRâmnic – Noul Severin şi Buzău), urcă chiar –crede A. D. Xenopol – în scaunul mitropolitan(deşi în lista mitropoliţilor Ungro-Vlahiei,

-18-



întocmită de Nicolae Iorga, pentru intervalul1500-1508 se menţionează doar: „Organizaţia

Patriarhului mazil de Constantinopol, Nifon”).Picătura care a umplut paharul, declarânddeschis conflictul, a fost decizia lui Radu celMare de a-l despărţi pe logofătul Bogdan de soţialegiuită spre a-l însura cu o soră a sa. Manevrăpolitică, evident, care a stârnit însă reacţia

prelatului neînduplecat. Transcriu – după GavriilProtul – mustrarea lansată de mitropolitul Nifon(public, se pare), de o vehemenţă (cititorul va fide acord) în stare să irite un cap încoronat:

“Nu aşa, doamne, nu aşa. Ce te îndirepteazădupă legea lui Dumnezeu, şi pre tine şi preboieri, ca nu cumva să porniţi şi să aduceţi mânialui Dumnezeu asupra voastră şi în ţara voastră;că văz că fără legile voastre curând va să seslobozească pre voi. Iară mie nimic nu-mi estede acestea ce-mi ziceţi voi, că puterea şi tăriamea este legea, ce fără de ruşine şi fără făţăriegrăesc înaintea măriei tale şi boierilor tuturor. Căpre soru-ta, care o ai măritat după Bogdan fărălege, având el muiere cu lege şi o au lăsat fărăde nici o vină şi au luat pre soru-ta, el estecurvariu şi soru-ta ca o preacurvă. Ce-i desparţişi dă bărbatului muierea sa şi potoleşte mânia lui

-19-



Dumnezeu mai nainte până nu se porneşte prevoi.”

Rezumată în Istoriile domnilor ŢăriiRomâneşti („Ci dar scandălisându-se cu Radul-Vodă, pentru un lucru fără de lege ce au făcutRadul-Vodă, de au făcut pă un boiar, anumeBogdan (pre carele îl iubia), de ş-au lăsatmuierea, şi i-au dat domnul pre o sor-a lui...),

întâmplarea ţine mai puţin de dreptul (ce nuputea fi negat) al voievodului de a pronunţadivorţuri (la români – precizează A. D. Xenopol –„aşezământul despărţeniei” existase întotdeauna,aceştia abuzând de el după plac „contra sexuluislab”), cât de un conflict politic între puternicafamilie a boierilor Craioveşti, dornică să-şiasigure autoritatea în ţară, şi fracţiunea rivală,cea a boierilor buzoieni, condusă de Bogdan.Voievodul încerca să se sprijine pe aceastăgrupare spre a slăbi forţa oltenilor. MitropolitulNifon a optat pentru Craioveşti şi, firesc, şi-aatras inamiciţia domnului.

Replica voievodului (un monarh alterat,ţinând însă la demnitatea şi autoritatea sa) laaceastă atitudine a mitropolitului Nifon demnă depana unui mare scriitor: „Pase şi eşi den ţaranoastră că viiaţa şi traiul şi învăţăturile talenu le putem răbda, că strici obiceaiurile

-20-



noastre”. Şi ex-patriarhul a trebuit să plece(după ce a mai fost o vreme adăpostit de

Craioveşti), însoţit, verosimil, de pensia viagerăfăgăduită de domn. La plecare – spun Istoriiledomnilor... – „ieşind den Târgovişte, şi-auscuturat papucii dă prah”, semn că nu dorea săpăstreze nici o legătură cu ţara, care îl tratase cuingratitudine. Şi mai zice cronica atribuită lui

Radu Popescu: „... şi l-au afurisit pe domnu (cums-au şi aflat după moarte)”.O rememorare, pe care o introduce în text

autorul după moartea preasfinţitului Nifon(patriarhul a răposat în 1508) – „ca şi de ŢaraMuntenească”, când zise către eghemonul Radu,grăind aşa: „văz, zice, pogorându-se pre voi şipre ţara voastră pentru netocmirea Bisericii şipentru mulţimea fărădelegilor voastre mâniialui Dumnezeu” – ne sugerează că această„predicţie” poate ascunde şi un blestem, mascatevident într-o formulare premonitorie.

Că pare, într-adevăr, să fi fost vorba de unblestem, ne–o confirmă urmările pe care le-ausuferit cel asupra căruia fusese aruncatăimprecaţia şi, evident, ţara unde el stăpânea:

“Decii deca eşi fericitul Nifon den ŢaraPanonii, nu trecu vreme multă ce căzueghimonul Radul într-o boală groaznică şi

-21-



cumplită şi alte răutăţi multe îl încungiurară. Şi nuse mai uşura nevoile, că de ce mergea, de aceia

să mai îngreuia grijile. Şi să scorniră în ţarărăutăţi şi gâlcevi şi Bisericii netocmire, şi să sfârşiRadul Vodă întru nişte tâmplări rele ca acestea”.

Letopiseţul Cantacuzinesc reproduceaproape în întregime textul Vieţii. AutorulIstoriilor domnilor Ţărâi Româneşti este, ca de

obicei, laconic: „ ... carele, căzând în boalăgroaznică, au murit, şi l-au îngropat lamănăstirea lui den Deal, în mormânt, carele şi-lgăsise el, cioplit în piatră cum se vede”.

Patriarhul Nifon era răzbunat.Deasupra ţării atârna însă afurisenia. Sînt

convins că acela care a redactat Istoriiledomnilor... s-a folosit de un izvor bine informat. ÎnŢara Românească sancţiunea dictată demitropolitul Nifon împotriva lui Radu cel Mare(afurisenie? blestem?) era cunoscută. Altfel,gestul făcut de Neagoe Basarab (un act deiertare, de dezlegare, de ridicare post-mortem) n-ar avea nici o explicaţie. Neagoe Basarab ştia(potrivit codului mental al vremii) că prin„afurisirea” voievodului (chiar neînregistrată întexte) consecinţele pot afecta întreaga ţară. A încercat, prin urmare, remedierea situaţiei,reintrarea în normalitate.

-22-



Cutezanţa de a cere moaştele sfântului de lasfântul Munte (pretenţie care a stârnit

cutremurare printre călugării atoniţi) şi fastul cucare sfintele relicve au fost transportate şi întâmpinate în Ţara Românească erau,amândouă, pe potriva celui care era socotit„ctitor a toată Sfetagora” (Gavriil Protul) şi carefăcuse până atunci destule gesturi bazilice (să nu

uităm că Gavriil Protul scria Viaţa... prin 1520).“Şi duseră sicriul cu moaştele sfântului, cutoţi oamenii, întru cinstita mănăstire Dealul, undeeste hramul sfântului şi făcătoriul de minuniierarh Nicolae, şi-l puseră deasupra mormântuluiRadului Vodă. Şi făcură bdenie toată noaptea împreună cu domnul Neagoe Vodă, rugându-sesfinţiei sale pentru ertăciunea păcatului RaduluiVodă, carele, fără de dreptate, au lepădat presfântul de la sine şi l-au gonit den ţara sa”.

Ia ascultaţi ce făcu Dumnezeu. „ Când fudespre sfârşitul utrănii, vrând Dumnezeu să arateaeve ertarea păcatului Radului Vodă şi al altora,carii îi făcuse nevoe şi scârbă sfântului, văzusângur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta dela Dumnezeu: unde s-au rupt scoabele cele defier şi acoperământul mormântului Radului Vodăşi degrabă se desfăcură marmurile şi şi ivi trupuldin lăuntru al Radului Vodă groaznic şi întunecat,

-23-



plin de puroi şi de putoare. Iată aciiş se deschisesăcriul cu moaştele sfântului Nifon, şi izvorî de la

sfântul izvor de apă şi spălă tot trupul RaduluiVodă şi-l arătă luminat. Şi apoi iar înseşi toate încuitorile şi pietrile sângure s-au închis şi s-au încuiat, ca şi mai nainte. Şi să arătă şi domnulRadu Vodă lui Neagoe Vodă şi-i făcu maremulţumire pentru lucrul cel de milostenie ce au

făcut pentru dânsul. Şi aciiş fu un sunet oarece şisă duse denaintea ochilor lui, iar Neagoe Vodăsă spărie şi-şi veni în fire. Şi socoti de minuneasfântului Nifon cum este adevărat ertareaRadului Vodă şi mulţumia lui Dumnezeu deaceasta şi sfântului Nifon făcătoriul de minuni...

Sfântul Nifon iartă pe Radul-vodă, că-lafurisise”.

Din „O istorie a blestemului” de Horia Mazilu

Ce va să zică afurisanie,şi cum se cade să se facă şi când

Afurisenia este o pedeapsă bisericească,care se dă la omul păcătos şi călcător aldumnezeieştii legi, şi-l desparte de la Dumnezeuşi din ceata credincioşilor, ca să nu poată să se

adune împreună, nici să se roage împreună cu-24-



creştinii. Să nu poată să ia Tainele Bisericii, nicisă se socotească a fi mădular la Capul ei, care

este Hristos, precum sînt toţi credincioşii, ci să fieca un mădular tăiat spre a putrezi. Aceasta esteafurisania.

Această pedeapsă a afuriseniei a dat-oHristos în Biserică pentru aceia care nu sepleacă dumnezeieştii legi şi poruncilor Bisericii şi

trebuie ca să se facă după chipul care a poruncitHristos. Adică, atunci când va greşi fratele nostrucreştinul, să-l chemăm deosebi, să-l învăţăm, să-l dojenim duhovniceşte. Şi dacă nu ne vaasculta, să luăm cu noi doi sau trei, să-l învăţămdupă cum se cuvine, că doară l-am dobândi. Şicând nu ne va asculta, să-l vădim la toatăBiserica pentru ca să se ruşineze mai mult. Iarăde nu va asculta nici de Biserică, atunci să seafurisească din soborul creştinilor. Aşarânduieşte Hristos la Evanghelia de la Matei,zicând: „ Dacă va greşi ţie fratele tău mergi de-ldojeneşte pre el între tine şi între el. Şi de nu teva asculta, ia cu tine încă unul sau doi. Iară denu-i va asculta, spune-l Bisericii, şi de nu vaasculta nici de Biserică, să-ţi fie ca un păgân şivameş.” Aşa zice şi Apostolul: „ Pre omul ereticdupă cea dintâi şi a doua învăţătură, părăseşte-l.” Însă trebuie să ştim că această pedeapsă se

-25-



dă păcătoşilor pentru mântuirea lor. Şi de laaceasta priveşte Biserica, adică să dea aicea

pedeapsa vremelnică trupului, ca să semântuiască sufletul lui. Şi aceasta trebuie săsocotească şi păstorii lui Hristos, ca nişte doctoriiscusiţi, şi părinţii iubitori de copii săpedepsească pe fiii lor cei fără rânduială, pentruca să se facă mai buni, şi să nu-şi piardă darul lui

Iisus Hristos şi să-l păzească întreg la a douavenire a Domnului. Precum a făcut şi Apostolul,spre acela ce s-a aflat trupeşte cu maica sa ceavitregă, pe care l-au afurisit şi l-au părăsit deBiserică şi l-au dat satanei pentru ca să sepedepsească trupeşte. „Daţi-l pe el (zice)satanei, spre stricarea trupului”. Şi pentru caresfârşit? Pentru ca sufletul să se mântuiască înziua Domnului Iisus. Aşa se cade ca să facă şipăstorii cei buni, la mădularele cele slabe, săpună pricină mântuirea lor, iar nu să le taie detot.

Se cuvine, însă, şi creştinului să se teamă deafurisania păstorului, pentru că este o sabieduhovnicească, ce desparte pe om de laDumnezeu, pe oaie de la păstor, ca să nu aibăcea cuviincioasă pază şi căutare a păstorului, sănu se pască la locul verdeţii celei duhovniceşti caşi celelalte oi, ci să umble rătăcind încoace şi

-26-



încolo în pustiile satanei şi să aibă primejdiemântuirea lui în tot ceasul de la atâţia nevăzuţi

vrăjmaşi şi preaviclene duhuri. Deci să nusocotească că acela care afuriseşte estenevrednic, pentru că bătaia este a lui Dumnezeu,şi greşesc mai rău, şi-şi adaugă mai multă ranălor.

Se cuvine ca şi sfinţii păstori ai bisericilor să

nu se îndemne îndată, oricum, să-şi afuriseascăturma lor, sau din mânie sau din puţină greşeală, întâi ca să nu-l arunce în deznădejde din multăscârbă, precum zice Apostolul. „ Ca să nu fie înghiţit unul ca acesta şi-l va afla satana într-ostare ca aceasta, şi-l va arunca întru adânculpieirii. Că nu cunoaşte înţelesurile lui.”

A doua, să nu se defaime, din obicei, o sabie înfricoşată ca aceasta a lui Dumnezeu, şi o vor socoti creştinii în loc de nimic. Afurisenia se cadesă se facă rar şi la păcate prea mari şi la câteporuncesc dumnezeieştile şi sfintele canoane alesoboarelor, care trebuieşte preasfinţiţilor arhiereisă le ştie prea bine, ca să nu cadă în groapă împreună cu turma lor.

Eu mă minunez de oarecari sfinţiţi păstori şiiconomi ai Bisericilor, care pentru puţin lucru îndată afurisesc turma lui Hristos. O, mare păcat!Adică fără a călca sau legea lui Dumnezeu sau

-27-



poruncile Bisericii. O! şi ce nemilostivire esteaceasta! Ce cruzime! Ce neomenie! Ca să

neguţătorească păstorul cel bun afuriseniile, săvândă bătaia lui Dumnezeu, pentru răul câştig,să verse sângele oilor lui pentru petrecerea vieţiisale. În loc de a fi păstor, se face lup. În loc de apăzi şi acoperi ca vulturul puii lui cei tineri, el să-idea în mâna satanei, în gura lupului. Şi să facă

însoţire cu diavolul, să se bucure el de roade şidiavolului să-i dea oaia. Vai! dar unde au aflatacest obicei, ca să bage în fiecare zi cuţitul înturma lui Hristos, în norodul cel ales, în celmoştenitor Împărăţiei lui Dumnezeu, care şi-avărsat sângele Lui ca să-l mântuiască. O! şi deunde au învăţat această dăscălie? Să-şiafurisească preoţii lor, diaconii şi slugile lor pentru cât de puţină greşeală?

O! ce nemilostivire şi ce cumplită tiranie! Prea învăţaţii arhierei, sfinţiţii păstori (ca să nu le zicnăimiţi, că nu grijesc de oi) şi-au băgat turma lor într-o prăpastie, în mijlocul războiului, şi de oparte o luptă ei şi dinăuntru cu afurisaniile, cutrăsnetele lui Dumnezeu, iară de altă parte pedinafară tirani cu asprele şi cu nesuferitelerăutăţi. Şi socotesc că aceasta este pricina, cănu înaintează creştinii spre mai bine. În loc să-i înveţe să-i caute cu de-adinsul, să-i mângâie în

-28-



scârbele lor, aceştia îi pedepsesc şi-i ticăloşescşi mai rău. Şi ce răspuns vor să dea lui

Dumnezeu? De vreme ce nu se nevoiesc pentrualta, decât cum vor afla mai multe blestemuri, săle verse spre turma lor. Şi au învăţat şi pe norodca să alerge de bună voie să-şi ceară moarte şicuţit, ca să se junghie. Milostiv să fie Domnul!

Nu aşa, preasfinţiţilor arhierei, nu! Pentru

dragostea lui Hristos şi pentru buna răspundere,care aveţi să daţi înaintea mai marelui păstorilor Hristos, la a doua venire a Lui, să nu se facăaceastă vărsare de sânge între creştini, ciprecum v-au poruncit şi Hristos şi Apostolul. Canişte credincioşi iconomi şi înţelepţi păstori să îngrijiţi de turma lui Hristos, să o creşteţi cu bunecuvântări, cu molifta, cu pilda cea bună avoastră, blânzi către toţi, învăţători fără derăutate. Şi când va greşi turma voastră să o îndreptaţi, precum Apostolul vă porunceştezicând:

“Cu blândeţe certând pre cei ce stau împotrivă că doară va da Dumnezeu lor pocăinţăspre cunoaşterea adevărului şi se vor trezi dincursa diavolilor, fiind vânaţi spre a lor voie. Adicăsă certaţi cu blândeţe pe creştinii cei păcătoşi şineascultători, că doar le-ar da Dumnezeupocăinţă, ca să cunoască adevărul şi să scape

-29-



din cursa diavolului, care i-a înşelat şi i-a adus lavoia lui. Scopul vostru să nu fie altul, fără numai

cum aţi putea dobândi pe toţi aceia care sesilnicesc de diavolul, să-i aduceţi în turma luiHristos, şi să-i hrăniţi cu laptele duhovnicesc, cu învăţătura Evangheliei, precum şi sfinţii Părinţicei de demult şi împreună (cu voi) păstori făceau.Să fiţi uniţi cu turma, cu sufletul şi cu inima, în

dragoste şi întru unirea lui Dumnezeu. Să socotiţimântuirea ei cinstea voastră şi cununa voastră,ca şi Apostolul. Să vă lăudaţi şi aici şi acolo, la Împărăţia lui Dumnezeu, pentru turma voastrăcea mântuită. Să vă veseliţi întru bucuriasufletului, ţinând roada ostenelii voastre înmâinile voastre. Oare câtă cinste şi slavă veţiavea de la mai marele vostru Arhiereu Hristos,când va vedea că I-aţi crescut turma Lui, talantulpe care vi l-a dat? Fericiţi veţi fi când veţi auziacel prea dulce glas: „ Bine slugă bună şicredincioasă, peste puţin ai fost credincios, pestemulte te voi pune, intră întru bucuria Domnuluitău”, căreia toţi să ne învrednicim, în Hristos IisusDomnul nostru. Amin!

Arhim. Nicodim Sachelarie –„Pravila bisericească”

“Starea de blestem”-30-



Rezolvări propuse de Biserică

Vieţuind şi evoluând în comunicare cumentalul colectiv stăpânit vreme îndelungată, înEvul Mediu cu deosebire, de un sentimentputernic de nesiguranţă, de spaime închipuitesau adevărate, de nelinişti fără număr, Biserica aacceptat şi credinţele în existenţa şi capacitatea

de acţiune a blestemului, venind în întâmpinareacelor convinşi că „semnele” rele, boala,suferinţele, neputinţa atingerii unor ţeluri, lipsa deconfort sufletesc sau fizic, neorânduiala din„economia” care îi înconjura, „legareacăsătoriilor” ş.a., se datorează, între altele, şi

blestemului care a fost aruncat asupra lor şi carei-a legat. Calmarea acestor oameni înseamnă înprimul rând despovărare, adică o purificare: celce se crede „blestemat” trebuie să semărturisească preotului, la fel cel care a aruncatun blestem asupra cuiva ori s-a „autoblestemat”.

În Molitfelnic, culegere de „slujbe, rânduieli şirugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţedin viaţa creştinilor”, există mai multe texte (lacap. „Dezlegări”), care solicită iertare (şi anulareablestemului) pentru cei aflaţi în „starea deblestem”. Astfel, în Rugăciunea pe care o citeştearhiereul sau preotul, pentru iertarea tuturor

-31-



păcatelor celor de voie sau fără de voie şi pentrutot jurământul şi blestemul, iertarea e către

Dumnezeu („Iubitorule de oameni, Doamne,miluieşte-i şi le iartă toate”) este cerută pentru ceicare „sau sub blestem şi afurisanie de la arhiereuori de la preot au căzut, sau înşişi pre sine s-aublestemat sau cu jurământ pe numele luiDumnezeu s-au jurat şi l-au călcat; sau din

mânia care fără de socoteală pe vreunul dincreştini au afurisit sau au blestemat…” Alte douărugăciuni („Rugăciune pentru cei ce sînt înblestem şi pre sineşi cu jurământ s-au legat…” şi„Rugăciune de dezlegare la blestem”) sînt, deasemenea, îndreptate spre eliberarea deapăsarea nefastă a formulelor de blestem: „Terugăm pentru fratele nostru (N), care stă înainteaTa: dă-i lui mila Ta, rupe legătura jurământului şia blestemului cu care s-a legat, şi orice a vorbitdin neştiinţă sau din nebăgare de seamă sau dinslăbiciune sufletească a lucrat…” şi „Tu,Stăpâne, şi pre robul Tău (N) slobozeşte-l cubunătatea Ta de legătura ce este pusă asupralui, şi-i dăruieşte lui să se apropie fără de păcat, în toată vremea şi în tot locul, cu îndrăznire cătreslava Ta…”

A şasea rugăciune a Tainei sfântului maslu înşiră între greşelile pentru care este invocată şi

-32-



căderea „sub blestem preoţesc, sau al tatăluisău, sau al mamei sale”, iar în marea Rugăciune

de iertare din slujba înmormântării aflarearăposatului „sub blestemul tatălui său, sau almaicii sale, sau sub blestemul său” este din nouevocată.

Afurisirea

Afurisirea sau excomunicarea esteexcluderea credinciosului din comunitateaBisericii, când se face vinovat de păcate contracredinţei sau a moralei (Mt. 18, 17; Cor. 5, 2-5; ITim. 2, 20; Tit, 3, 10). Ea este de două feluri: a)

duhovnicească-internă, când credinciosul esteoprit de la împărtăşire sau de la alte slujbepentru o vreme; b) când un credincios devine unnecredincios public şi se iau măsuriadministrative publice contra lui, înlăturându-l dinobştea creştină. Numai cel ce se îndreaptă este

reprimit. (II Cor. 2, 6-10). Clericul mai întâi secateriseşte şi, dacă este cazul, apoi se afuriseştetemporar sau definitiv, iar când stăruie în erezieşi în răutăţi, se dă anatemii. Afurisirea publică oface numai arhiereul – şi mai ales sinodul – careare dreptul s-o şi ridice, când cel vinovat s-a îndreptat (2 Const. Ap. VII. 34).

-33-



- „Dacă cineva se va ruga împreună cu celafurisit, chiar pe ascuns, în casă particulară, să

fie afurisit şi el”. – Apost. 10.- „Dacă vreun episcop sau diacon esteafurisit de episcopul său, acela să nu poată fiprimit de alt episcop, decât numai de cel ce l-aafurisit, afară numai dacă, din întâmplare, ar fimurit episcopul care l-a afurisit”. - Apost. 32

- „Asupra celor afurisiţi, fie ei clerici sau laici,să aibă putere hotărârea episcopului eparhiot,după canonul care orânduieşte că cei ce se sîntafurisiţi de un episcop, să nu fie primiţi de cătrealţi episcopi. Însă să se cerceteze dacă nucumva au fost afurisiţi din pricina micimii desuflet a episcopului, sau din pofta de gâlceavă,sau din oarecare ură personală. Deci, pentru caaceastă cercetare să se poată face, s-a găsit cucale să se întrunească sinodul de două ori pe an,la care vor lua parte toţi episcopii eparhiei, spre ase cerceta toate problemele de acest fel, şi toţicei care s-au făcut vinovaţi faţă de episcop, să fieafurisiţi de către toţi membrii sinodului, potrivitlegilor, până ce sinodul va socoti că trebuie sădea o hotărâre mai uşoară. Aceste sinoade să seţină, unul înainte de postul mare, pentru a se îndepărta micimea sufletească şi spre a se

-34-



aduce lui Dumnezeu darul rugăciunilor curat, iar al doilea să se ţină toamna”.

- „Dacă cineva a fost afurisit de episcopulsău, să nu mai fie primit de alt episcop, mai înainte de a fi reprimit mai întâi de episcopul său; însă el poate să apeleze la sinod ca să se apereşi sinodul convingându-se de nevinovăţia lui,poate da o altă hotărâre. Această hotărâre are

valoare pentru mireni, prezbiteri şi diaconi şipentru toţi clericii”. – Ant. 6- „Ep. Osiu zice: Să se aprobe de toţi şi

acestea: Dacă vreun diacon, prezbiter sau clericar fi afurisit şi s-ar duce la alt episcop care-lcunoaşte şi care ştie că acel cleric este dezbinatde episcopul său, nu trebuie să-i acorde împărtăşirea, făcând de ocară pe fratele săuepiscopul. Dacă va îndrăzni să facă aşa ceva, săştie ca adunându-se episcopii la sinod, îl vor trage la răspundere. Toţi episcopii au răspuns:Această hotărâre va aduce pace şi va păstraunitatea tuturor”. – Sard. 13.

- Nu este bine ca un preot sau arhiereu săblesteme sau să afurisească cu uşurinţă, cinumai după ce a judecat bine să pronunţe numaiafurisirea pe care o îndreptăţeşte legeaDomnului, altfel se leagă el însuşi cu legăturileaceleiaşi osândiri. Cel afurisit să nu stea

-35-



nepăsător, ci să caute să se îndrepte, cerândiertare la cel ce l-a afurisit, sau să se ducă la cel

mai mare al Bisericii şi să-i arate situaţia, spre ase curăţi de afurisire. – S. Tes. IX, 30-32.Din „Pravila bisericească”

Blestemul

Blestemul este o grăire, o profeţie de rău, ohotărâre de la Dumnezeu pentru osândafăpturilor raţionale vinovate – şi din cauza lor – şia lucrurilor înconjurătoare (Fac. 3, 17-19; Lev.26, 14-38; Mt. 21, 18). Omul blestemat este lăsat

în seama diavolului (Ps. 108, 6; Tah. 3, 1-2).Conducerea bisericească poate pedepsi cublestemul, dar numai pe aceia, pe careDumnezeu Însuşi îi blestemă (Num. 23, 23; Is.47, 12-13). Preotul, care va blestema fărăsocoteală şi din motive uşuratice, blestemul vaveni asupra sufletului său (Num. 23, 23; Deut. 2,35; Prov. 26, 2; Ps. 108, 1-30; II Petru 2, 10-15;Iuda 1, 9).

- În virtutea dreptăţii arătate de legeaDomnului şi omul poate blestema pe om (Deut.27, 14-26; II Regi 3, 29). Blestemul părinţilor estegreu şi se întinde asupra fiilor şi chiar a nepoţilor,

-36-



numai când aceştia se fac vinovaţi şi continuăfaptele cele rele ale părinţilor (Fac. 9, 25; Jud. 9,

57; I Regi 26, 19), dar astfel nu, căci nu este cuputinţă „ca părinţii să mănânce aguridă şi să sestrepezească dinţii copiilor”, ci fiecare va fiosândit numai după păcatele lui (Ier. 31, 29-30;Iez. 19, 2-3; Galat. 6, 3-8). Tendinţa de ablestema din obicei este o dovadă a lipsei de

educaţie şi de puţină înţelegere a drepteirăsplătiri dumnezeieşti (Prov. 26, 2).- „Iar preotul, care va blestema şi va huli pre

Dumnezeu sau pre sfinţi, acela să fie lipsit deprotecţia lui un an şi să i se dea şi alt canon, postşi metanii şi altele asemenea, cum va socotiarhiereul său; iar de va blestema şi va huli şi adoua oară şi va depune mărturisiri mincinoase,atunci fără nici o iertăciune, să i se ia darul”. – II.T, 105.

- „Iar mireanul, care va blestema şi va huli,acela se canoniseşte un an să nu sepricestuiască, să facă post, metanii şi milosteniişi citirea Scripturii”. – II. T, 105.

„Qu’est-ce que Dieu fait donc de ce flot d’anathèmesQui mont tous les jours vers ses chers Séraphins?”

Charles Baudelaire

-37-



Blestemul este un fenomen magic malefic,

opus vindecării. El are drept consecinţă oscădere a vitalităţii, o atenuare a stării desănătate, urmată de îmbolnăvirea receptorului şi, în unele cazuri, chiar de moartea acestuia.

Blestemul cunoaşte două variante:- acţiunea procedurală;

- acţiunea mentală. Acţiunea procedurală se produce de regulă înmod spontan şi la foarte mică distanţă. Se întâlneşte la persoanele care au „ mână rea” saucu „ degetul maro”, ce prezintă o influenţănefastă asupra plantelor, care în apropierea lor se usucă şi mor. Bobocii de garoafă nu se maideschid, ofilindu-se. Se pare că aceştiaconstituie cel mai sensibil detector biologic al„mâinii rele”.

Deochiul este o formă a acestui gen deacţiune. Autorul îşi concentrează privirea asupraunei persoane, care la scurt timp se simteobosită, vlăguită, ajungând până la starea deleşin. Revenirea se face în câteva ore sau chiar zile. Se pare că persoanele aparţinând unor etniimai puţin evoluate şi dezvoltate, care trăiesc încondiţii naturale, cum ar fi ţiganii nomazi,

-38-



sectanţii, dispun de o capacitate specială de adeochea.

Se mai întâlneşte şi în sudul Italiei, undepoartă numele de „jetura” . Bioenergeticiana NinaKalughina a provocat aritmii cardiace şi chiar stări de leşin, mai ales persoanelor aflate înprezenţa ei şi care se îndoiau de capacităţile eiparanormale. Într-o experienţă din anii ’70,

Kalughina a reuşit să omoare o broască, princoncentrarea privirii, provocându-i un stopcardiac, lucru demonstrat şi verificat cuelectrocardiograful.

Acţiunea la distanţă aparţine magiei, maicorect spus, vrăjitoriei cu rădăcini vechi în trecut.Practicile vrăjitoreşti din Cuba şi Brazilia,tehnicile voodoo din Africa o menţionează caceva curent. Se întâlneşte la triburile primitive dinHaiti, Cuba, Java, Hawaii, Filipine, Jamaica şiBrazilia. Vrăjitorul riscă efectul de bumerang,denumit şi şoc de retur, ce constă în faptul căsemnalul negativ transmis împotriva subiectuluipoate fi întors, reflectat împotriva vrăjitorului.

Prof. dr. Paul Ştefănescu

Dezlegare de blesteme

-39-



Î n Molitvelnic (iar mai recent în Micul

Molitvelnic ) găsim următoarele trei rugăciuni dedezlegare, pentru înlăturarea blestemelor de felulcelor amintite în cărţile de afurisanie.

Rugăciune pentru iertarea tuturor

păcatelor şi pentru tot jurământul şiblestemul(citită de către preot)

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeulnostru, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu,

Păstorule şi Mielule, Carele ai ridicat păcatullumii şi ai iertat datoria celor doi datornici şifemeii celei păcătoase i-ai dăruit iertareapăcatelor ei, Cela ce ai dăruit vindecareslăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui, Însuţi Stăpâne, uşurează, lasă, iartă păcatele,

nelegiuirile, greşalele cele de voie şi cele fără devoie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele cucălcare de poruncă şi cu neascultare, ce s-aufăcut de robii Tăi aceştia (cutare). Şi câte canişte oameni purtători de trup şi vieţuitori în lume,au alunecat de au greşit, cu lucrul, cu cuvântul,

-40-



cu gândul, cu ştiinţa, în timpul nopţii şi în timpulzilei; sau sub blestem şi afurisenie de la arhiereu

ori de la preot au căzut sau înşişi pre sine s-aublestemat, sau cu jurământ s-au jurat şi l-aucălcat; sau din mânia cea fără socoteală prevreunul din creştini au afurisit sau au blestemat;sau nebuneşte au vorbit, sau au osândit, sau auclevetit, sau vorbe spurcate au vorbit, sau au

pizmuit, sau au ţinut minte răul; ori cu mânie s-aupornit, ori s-au mândrit, ori au viclenit, saucamătă au luat, ori s-au trândăvit, ori în deşert s-au mărit, ori în iubire de argint au căzut, ori s-au îmbătat şi au vărsat; sau la fermecătoare,vrăjitoare, şi la descântătoare şi la alţii asemeneaacestora au alergat, sau peste măsură aumâncat, sau cu nesaţ au fost şi a doua oară aumâncat; sau desfrânare, sau preadesfrânare,sau sodomie, sau în alt chip oarecare au făcutpăcatul desfrânării; ori au băut, ori au vătămat,ori au lovitori pre cineva au scuipat, ori au răpitsau au furat, sau fără milă şi cu scumpete au îngreuiat pre cineva; sau pre săraci n-au miluit şinu le-au făcut bine după puterea lor; sau cugândul au hulit, sau de lucruri necuviincioase şi-au adus aminte; sau au pârât, sau strâmbătateau făcut, sau pre fratele lor l-au scârbit, sau l-auurât sau l-au amărât, ori la rugăciune şi la

-41-



cântare stând, mintea lor s-a abătut la viclenii şila deşertăciuni lumeşti; ori ca nişte robi

pântecelui s-au făcut, sau ce nu se cade auvorbit, ori pre ascuns au mâncat sau cevanecurat au mâncat; ori cu semeţie au grăit, saunebuneşte au râs, sau frumuseţe străină auvăzut şi cu dânsa şi-au rănit inima; ori vorbedeşarte şi netrebnice au grăit ori de păcatele

fraţilor au râs şi i-au osândit, iar ale lor păcate şinelegiuiri nu le-ausocotit, sau de rugăciune nu s-au îngrijit; sau poruncile duhovnicilor nu le-aupăzit; ori s-au lenevit, ori nebăgători de seamăau fost la cele ce aveau de făcut, ori răbdare n-au avut; sau cu îndrăznire socotindu-se înţelepţi,deşertăciuni au grăit, sau au clevetit, sau altcevarău au făcut.

Pentru toate acestea şi alte asemeneaacestora, ştiute şi neştiute, câte ca nişte oameniau greşit robii Tăi aceştia, fraţii noştri, Iubitorule-de-oameni, Doamne, miluieşte-i şi le iartă lor toate. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezul nostru,ascultă-ne pre noi care ne rugăm bunătăţii Talepentru robii Tăi aceştia, fraţii noştri, şi iartă, caunul Carele nu ţii minte răul, toate greşalele şifărădelegile pre care ca nişte oameni le-au făcutsau le-au gândit. Că ei singuri, nevrednicii şipăcătoşii, mărturisesc înaintea Împărăţiei Tale,

-42-



că acestea şi mai mari decât acestea au făcut. Cipentru mila Ta, ascultă-mă pre mine, slujitorul

Tău, şi-i izbăveşte pre dânşii de munca ceaveşnică; fă-i moştenitorii veşnicelor Tale bunătăţi, împreună cu toţi care în veac au bineplăcut Ţie,şi-i învredniceşte pre dânşii fără de osândă a se împărtăşi cu înfricoşătoarele şi nemuritoareeTale Taine, pentru că Tu ai zis, Stăpâne: câte

veţi lega pre pământ vor fi legate şi în ceruri, şicâte veţi dezlega pre pământ vor fi dezlegate şi în ceruri.

Că Tu singur eşti fără de păcat şi ai putere aierta păcatele şi Ţie se cuvine toată slava,cinstea şi închinăciunea, împreună şi Celui fărăde început al Tău Părinte şi Preasfântului şiBunului şi De-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şipururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru cei ce sînt în blestemşi pre sineşi cu jurământ s-au legat

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul Tatălui, Carele ai rupttoată legătura păcatelor noastre prin patima Ta şi

-43-



ai suflat pe feţele apostolilor Tăi şi ai zis: luaţiDuh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta

lor, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Tu,Stăpâne, prin sfinţii Tăi apostoli ai dăruit şipreoţilor care slujesc cele sfinte în sfântăBiserica Ta să ierte păcatele pre pământ şi sălege şi să dezlege toată legătura nedreptăţii; decişi acum Te rugăm pentru fratele nostru (cutare),

care stă înaintea Ta: dă-i lui mila Ta, rupe-ilegătura jurământului şi a blestemului cu care s-alegat, şi orice a vorbit din neştiinţă sau dinnebăgare de seamă, sau din slăbiciunesufletească a lucrat, Cela ce ştii neputinţaomenească, ca un Iubitor-de-oameni şi BunStăpân, toate păcatele cele de voie şi cele fărăde voie, iartă-le Tu, Cela ce dezlegi pre ceilegaţi, Cela ce ridici pre cei căzuţi, nădejdeacelor deznădăjduiţi, odihna celor osteniţi;slobozeşte şi pre robul Tău (cutare) din legăturapăcatelor lui.

Că s-a preaslăvit numele Tău, împreună cual Părintelui Tău cel fără de început şi cu alPreasfântului Duh, acum şi pururea şi în veciivecilor. Amin!

-44-



Rugăciune care se face la casasau la locul ce sînt supărate de farmece

sau de descânteceDoamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul

nostru, Cel mai înainte de veci, fără început şide-o-fiinţă cu Tatăl Cel fără de început,Dumnezeul cel viu şi cu Duhul Lui Cel fără de

început şi nedespărţit; Carele Te-ai pogorât dincer şi, neschimbat, Te-ai făcut om, ca pre om de înşelăciunea diavolului şi de muncirea lui să-lliberezi şi să strici toate facerile lui de rău celediavoleşti; iar sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli le-aidat putere a călca peste şerpi şi peste scorpii şi

peste toată puterea vrăjmaşului, Ţie acum noi,nevrednicii slujitorii Tăi, cu umilinţă ne rugăm:caută cu milostivire spre casa aceasta şi sprerobii Tăi (cutare), şi de supărările cele rele aleoamenilor celor vicleni, ale otrăvitorilor şidescântătorilor, ale fermecătorilor şi ale diavolilor

celor vicleni, izbăveşte pre aceşti bântuiţi şi înviforaţi, pentru că Ţie toate îţi sînt cu putinţă: ale risipi cu iubirea de oameni şi în nimic a le faceşi a le întoarce; pentru ca fără ispite să petreacă în pace şi dobitoacele şi toate cele din cuprinsulcasei lor. Că Tu eşti Dumnezeul nostru Carele ne

-45-



miluieşte şi ne mântuieşte, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început

şi Preasfântului şi Bunului şi De-viaţă-făcătoruluiTău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin!

Cuvânt din apostolicele hotărâri,despre cum se cuvine a vieţui

Aşezătorul de Lege al israilitenilor, Moise,a zis, ca din partea lui Dumnezeu: „Iată, am dat înaintea feţei voastre, calea vieţii şi calea morţii;

deci, să-ţi alegi ţie viaţa, ca să fii viu”. Dar noi,urmând mai ales Învăţătorului Hristos, zicem:„Două căi sînt, una a vieţii, alta a morţii”. deci, întâi este calea vieţii, care pune lege aşa: „Săiubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletultău şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi şi, pe

scurt, ceea ce nu voieşti pentru tine însuţi, aceeanici altuia să nu faci”.Să binecuvântezi pe cei ce te blestemă pe

tine; roagă-te pentru cei ce te mânie pe tine. Săiubeşti pe vrăjmaşii tăi. Că ce folos vă este vouă,zice, dacă iubiţi pe cei ce vă urăsc pe voi, că şi

-46-



păgânii fac aşa. Lasă-te de poftele tinereşti. Dete va lovi cineva peste obraz, să-i întorci lui şi pe

celălalt. De te va lua cineva cu sila o stadie deloc, să mergi cu dânsul două. Celuia ce vrea săse judece cu tine, ca să-ţi ia haina ta, lasă-i lui şicămaşa. Şi, de la cel ce-ţi ia ale tale, să nu leceri. Celui ce cere, dă-i, şi pe cel ce voieşte săse împrumute de la tine, să nu-l respingi. Să te

sârguieşti a da tuturor ceea ce este drept şi dinostenelile tale cele drepte. Să cinsteşti pe sfinţi.Să nu ucizi. Să nu desfrânezi. Fereşte-te depăcatul sodomiei, pentru că blestemat este totcel ce face unele ca acestea, că nu va fi, între fiiilui Israil, cel ce desfrânează. Să nu furi, pentrucă Acan, furând în Ierihon, ucis cu pietre a plecatdin viaţă, iar Ghiezi, minţind pentru furtişag, amoştenit lepra lui Neeman. Iuda, furând bogăţiacea pentru săraci, a vândut şi pe Domnul şi,căindu-se, s-a spânzurat. Iar Anania şi Safira,furând din ale lor şi ispitind pe Duhul Domnului, îndată au murit, după cuvântul lui Petru,apostolul.

Să nu vrăjeşti, să nu otrăveşti, să nu facifarmece, pentru că fermecătorul, zice, nu face vii,ci ucide pe prunci în pântece; toată zidirea care aprimit suflet de la Dumnezeu, fiind ucisă cunedreptate, se va răzbuna. Să nu pofteşti ţarina

-47-



aproapelui, nici femeia lui, nici boul, nici calul lui.Să nu-l asupreşti pe el cu jurăminte, că s-a zis:

„Să nu juri strâmb”. Să nu cleveteşti, că cel cecleveteşte mânie pe Cel ce l-a făcut pe el. Să nufii pomenitor de rău, că osânda pomenitorilor derău este moartea. Să nu fii limbut, că omul limbutnu se va îndrepta pe pământ, şi curse tari îi sîntomului buzele lui. Fereşte-te să nu-ţi fie cuvântul

tău deşert. Pentru tot cuvântul zadarnic, vei darăspuns şi din cuvintele tale te vei îndrepta saute vei osândi.

Să nu minţi, că va pierde Domnul pe toţi ceice grăiesc minciuna. Să nu jefuieşti pe frateletău. Să nu fii făţarnic, ca să nu-ţi fie partea tarânduită cu făţarnicii. Să nu te mândreşti, căDomnul stă împotriva celor mândri. Să nu teruşinezi de cei de faţă, la judecată, că aDomnului este judecata. Să nu urăşti pe frateletău în inima ta. Cu mustrare să mustri pe frateletău, zice, ca să nu ai păcat pentru dânsul. Să fugide tot răul şi să nu te temi. Să nu fii mânios, nicitrufaş, nici iute, nici îndrăzneţ, ca să nu ieirăsplătirea lui Cain, a lui Saul şi a lui Ioab. Că,cel dintâi, adică, a ucis pe Abel, fratele său,pentru că s-a aflat el mai bun la Dumnezeu, iar Saul prigonea pe David, cel ce a biruit pe Goliat,fiindcă a pizmuit laudele cele frumoase, pe care

-48-



dănţuitoarele i le aduceau lui David. Iar Ioab aucis doi viteji conducători de oaste, pe Avenir şi

pe Amesis, tot din pizmă.Să nu faci farmece, nici descântece, nici săte deprinzi la învăţătură rea, că toate acesteastrică Legea. Să nu grăieşti vorbe de ruşine, nicisă faci cu ochiul, nici să fii beţiv, că, dintruacestea se ajunge la desfrânare şi la adulter. Să

nu te încrezi în vise, că vrăjitorie faci, ca să nuamăgeşti şi pe tine şi pe alţii. Să nu iubeşti aurul,ca nu, în locul lui Dumnezeu, să slujeşti luiMamona. Să nu fii măreţ, ca un fariseu, că cel cese înalţă, se va smeri. Şi cel măreţ între oameniurât este înaintea lui Dumnezeu. Să nu fii aspru,nici grabnic, că amândouă duc la defăimare. Ci fiirăbdător şi blând întru înţelepciune, pentru că ceiblânzi vor moşteni pământul celor vii. Să nu fii îndrăzneţ, că omul îndrăzneţ cade în rele. Să nucerţi pe slujitorul tău, întru mânia sufletului tău,ca nu cumva să suspine din pricina ta, căciatunci va fi asupra ta mânia lui Dumnezeu. Să nufaci nedreptate, zice, nici unui om, ca să nu teblesteme pe tine. Că pe cel ce te blestemă, întrumânia sufletului său, îl va auzi Făcătorul lui.

Pe fraţi şi pe cei aproape ai tăi să nu-i trecicu vederea, că pe ai tăi, zice, pe cei de oseminţie, să nu-i urăşti. Să nu intri la rugăciune

-49-



în ziua vicleşugului tău, mai înainte de a se îmblânzi mânia ta. Pătimirile cele ce ţi se

întâmplă ţie să le primeşti cu linişte, iar ispitele,fără de necaz, ştiind că plată de la Dumnezeu ţise va da ţie, precum lui Iov şi lui Lazăr. Pe ceice-ţi grăiesc ţie cuvântul lui Dumnezeu,proslăveşte-i şi să-ţi aduci aminte de ei, ziua şinoaptea să-i cinsteşti pe ei, ca pe nişte mijlocitori

buni ai tăi, că unde este învăţătura luiDumnezeu, acolo şi Dumnezeu este. Să cauţi întoate zilele la feţele sfinţilor bărbaţi, ca să lecinsteşti cuvintele lor şi ca să nu intri în vrajbă cudânşii, aducându-ţi aminte de Core, Datan şiAviron, care au supărat pe Moise şi i-a înghiţitpământul. Această cale este calea vieţii, desprecare am vorbit până acum.

Iar calea morţii este aceea ce se lucreazăprin înstrăinarea de cunoştinţa lui Dumnezeu,adică prin faptele cele rele văzute, precum sînt:desfrânările, uciderile şi celelalte. Iar de voim săne izbăvim de toate răutăţile acestea ce zacasupra noastră, apoi să iubim înfrânarea de lamâncare şi băutură, precum a zis Apostolul: „Oride mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi”. Iar celor lacomi le zice: „Pântecele lor este Dumnezeul lor şi ruşinea lor este slava lor”. Şi iarăşi, prin

-50-



Proorocul zice Domnul: „Fiţi sfinţi, precum şi Eusfânt sînt”. Acelui să-I înălţăm slavă, nu numai cu

cuvintele, ci şi cu faptele noastre cele bune, întruHristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvineslavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Din „Proloage”

„Din cuvintele tale te vei îndreptăţi,din cuvintele tale te vei osândi.”

Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe dinMoscova, în frunte cu academicianul Petr Goreaev, au ajuns la concluzia că, prinintermediul unor forme-gând exprimate princuvânt, omul îşi făureşte ori îşi distruge aparatulsău ereditar. S-a descoperit că ADN-ul areproprietatea de a percepe limbajul uman şi textulcitit prin canalele electromagnetice. Unelecomunicări duc la însănătoşirtea genelor, iar altele le vatămă, le traumatizează ca şi radiaţia.

De exemplu, rugăciunea bună trezeşteposibilităţile latente ale aparatului genetic, pecând blestemele, înjurăturile provoacă mutaţiicare duc la degenerare. Totodată ADN-ul nu facedeosebire între comunicarea cu o persoană realăsau cu o vedetă TV. Orice cuvânt rostit nu este

-51-



altceva decât un program genetic de unde,influenţând viaţa noastră şi viaţa urmaşilor noştri.

Din revista „Russky Dom”

-52-

Despre Naravul Blestemului Sf Ioan Hozevitul

Documents

Transcript of Despre Naravul Blestemului Sf Ioan Hozevitul