MERCOSUR

MERCOSUR a fost fondată în 26 martie 1991 de Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay, în urma semnării Tratatului de la Asunción, tratat dezvoltat în decembrie 1994 prin Protocolul Adiţional de la Ouro Preto, prin care se stabileşte structura instituţională a MERCOSUR şi i se conferă personalitate juridică internaţionalăRepublica Chile şi Bolivia s-au asociat la MERCOSUR în 1996, prin semnarea unor acorduri de asociere. În cadrul primei reuniuni a şefilor de stat ai ţărilor membre MERCOSUR, desfăşurată în iunie 1992, în localitatea argentiniană Las Leñas, s-a stabilit o cronogramă de măsuri destinate să conducă la realizarea, până la 31 decembrie 1994, a Pieţei Comune. Principalele obiective avute în vedere au fost eliminarea barierelor tarifare şi netarifare dintre ţările membre, asigurarea libertăţii traficului de mărfuri şi pasageri, eliminarea asimetriilor existente în domeniul legislaţiei, stabilirea unui tarif vamal extern comun şi armonizarea politicilor macroeconomice.

Scurt istoric

Încă din 1989 când se discuta înfiinţarea Mercosur, ea a stârnit interes pentru multe ţări latino-americane şi unele reţineri din partea altora, şi îndeosebi o opoziţie latentă din partea SUA. În 1990, cu un an înainte de formatea Mercosur (1991) de către Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay, ţări care reprezintă mai bine de jumătate din suprafaţa continentului şi aproape jumătate din forţa economică a acestuia (peste 40%, socotind la 31 ţări), fostul preşedinte al SUA, Bush senior, lansa „Întreprinderea pentru Iniţiativa Americană „(respectiv 34 ţări ale celor două Americi) de liberizarea comerţului, cea mai întinsă organizaţie de integrare din lumea de astăzi”; între timp preconizata organizaţie a căpătat denumirea FTAA (Free Trade America Latină – America de Nord sau ALCA – Acordul de Liber Schimb al celor două Americi sau ZLEA – Zona de Liber Schimb a Americelor) aflată încă în negocieri şi azi, deşi termenul de înfiinţare era 2005. America Latină avea un atu, multe ţări câştigaseră independenţa faţă de colonialiştii spanioli, portughezi, francezi, olandezi, englezi încă din prima jumătate şi-a doua a secolului 19-lea.Dar, din păcate, integrările din America Latină n-au prea dat rezultate aşteptate de populaţie, sărăcia se poate spune, după datele statistice ale PNUD, CEPAL – îndeosebi după IDH (Indicatorul Dezvoltării Umane), s-a agravat, fapt . Urmare a fost că în anii 70 şi mai ales 80 şi 90 au fost o multitudine de mişcări sociale de rezistenţă la efectele negative ale politicelor economice şi sociale.Era de fapt totodată şi o atitudine adversă faţă de insistenţele SUA de formare a ALCA (FREE, ZLEA) această organizaţie fiind văzută ca un instrument de creştere a hegemoniei nord americanilor.Prof. Emir Sader de la Universitatea Rio de Janeiro afirma că America Latină este o victimă a politicilor neoliberale, deoarece integrările regionale existente au avut efecte dezastruoase, „măsurile de liberalizare

comerciale şi financiare au accelerat luarea controlului pieţei interioare a fiecărei ţări prin multinaţionale americane şi europene”, mărind astfel dependenţa ţărilor faţă de pieţele exterioare.Această rezistenţă la ofensiva SUA a dat naştere la mişcările sociale amintite şi respectiv unei „rupturi”, expresie ce circula în mediile America Latină, pentru că a apărut o „stângă” în politicile unor ţări în urma unor alegeri electorale şi care se opun intereselor nord americane; amintesc mai ales cele din Chile, Bolivia precum şi cele din Argentina, Brazilia, Uruguay şi în mod deosebit din Venezuela unde, Hugo Chavez, este cel mai radical.S-a insistat mai mult pe câteva aspecte social-politice din dorinta de a întări rolului activ în creşterea Mercosur în cadrul regionalismului latino-american, pe baza cercetării şi a acestor aspecte. Această organizaţie a stimulat oamenii politici şi mişcările sociale de pe continent, a radiat în jurul ei, prin rezultate obţinute de integrare, o speranţă că se poate treptat atenua şi înlătura sărăcia şi se poate opune hegemoniei americane.Urmărind negocierile declanşate de Mercosur, vom putea observa imensul volum de eforturi făcute de organizaţie în sporirea efectelor pozitive ale integrării şi a influenţei pe care o are.

Prezentare generala

Obiectivul MERCOSUR este creşterea eficienţei şi competitivităţii economice a statelor membre, prin deschiderea pieţelor şi accelerarea dezvoltării economice, mai buna utilizare a resurselor, protecţia mediului, îmbunătăţirea căilor de comunicaţie, coordonarea politicilor macroeconomice şi complementarizarea industriilor.

În prezent, MERCOSUR este o realitate economică de dimensiuni continentale. Cu o suprafaţă de aproape 12 mil. Km pătraţi, de peste patru ori mai mare decât Europa, MERCOSUR reprezintă o piaţă potenţială de 200 milioane de consumatori şi un PIB total de peste 1000 miliarde USD, care o plasează în rândul primelor patru economii din lume, după NAFTA, UE şi Japonia.17MERCOSUR este astăzi unul din polii majori de atracţie a investiţiilor pe plan mondial. Motivele acestui succes sunt multiple: MERCOSUR are cea mai mare rezervă de resurse naturale din lume; resursele energetice, în special minerale şi resurse hidroelectrice sunt printre cele mai importante din lume; reţelele de comunicaţii sunt avansate şi parcurg un continuu proces de renovare. Peste 2 milioane de km de şosele conectează oraşele majore, iar transportul aerian este susţinut de peste 6000 de aeroporturi. Mai mult, MERCOSUR are unul dintre cele mai importante sectoare industriale şi una din cele mai dinamice economii din lume, fiind , totodată, şi un participant important la comerţul mondial. De asemenea, integrarea comercială promovată de MERCOSUR, favorizează şi atingerea unor obiective din alte domenii de activitate, precum educaţie, justiţie, cultură, transporturi, energie, agricultură, protecţia mediului. Deja au fostsemnate câteva acorduri în această privinţă, pornind de la recunoaştereadiplomelor universitare şi până la stabilirea de asistenţă mutuală în domeniul penal şi crearea unei „mărci culturale” regionale, pentru promovarea şi facilitarea cooperării în acest domeniu.

Integrarea comercială promovată de Mercosur a favorizat şi atingerea unor obiective cum ar fi educaţia, justiţia, cultura, sportul, domeniul energiei, revigorarea agriculturii. În plus, prin acorduri bilaterale au fost promovate şi revigorate relaţiile diplomatice şi a fost promovată cooperarea şi schimbul de experienţă economic şi cultural între ţările Mercosur şi alte organizaţii similare de pe tot globul, fapt care face o creştere de prestigiu a Mercosur şi de influenţă în mod deosebit în zonă.În opinia noastră Mercosur ca factor activ în zonă, rezultă din alternativa latinoamericană pe care o oferă, ca trecere la o fază superioară de integrare, de la zona de liber schimb la uniune vamală şi de la aceasta la piaţa comună. Mercosur este ceva mai bun pentru America – Latină faţă de celelalte organizaţii integraţioniste pe care le-am semnalat anterior şi care au manifestat incoerenţă şi labilitate; el devine un model de urmat. Pentru a se înţelege însemnătatea şi rolul de influenţă pe care îl are Mercosur în cadrul regionalismului latino-american este necesar să vedem contextul economic şi social politic din continent, cu câţiva ani în urmă.Deşi MERCOSUR funcţionează pe baza unei structuri 100% interguvernamentale, ea speră să atingă obiective similare cu cele ale UE, cum ar fi crearea unei pieţe comune şi, dacă va fi posibil, în viitor, chiar şi o uniune economică şi monetară care să funcţioneze cu motorul unei monede unice. Uniunea Europeană a susţinut întotdeauna întărirea procesului de integrare regională la nivelul MERCOSUR, susţinând chiar şi iniţiativa sa de formare din 1991. În ciuda răsturnărilor de situaţie care au avut loc în ultimii ani aproape cu regularitate pe ambele maluri ale Atlanticului, UE continuă să se preocupe în mod efectiv de cimentarea relaţiilor cu MERCOSUR, precum şi de adâncirea proceselor integraţioniste.Ambiţia MERCOSUR de a deveni o piaţă comună reală şi funcţionabilă este o piatră de temelie, dar şi o piesă de rezistenţă în crearea unei asociaţii între cele două regiuni. Mare parte din munca depusă în comun între cele două regiuni, precum şi o parte din negocierile în curs, au ca scop declarat fortificarea şi definitivarea proceselor interne MERCOSUR care vizează crearea unei pieţe comune până în 1 ianuarie 2006.Procesul de realizare a uniunii vamale a început la 1 ianuarie 1995 şi se va încheia în anul 2006. În această perioadă, fiecare din ţările membre îşiva proteja sectoarele sensibile, în scopul adaptării lor treptate la exigenţele concurenţei interne şi externe pentru:

bunurile de capital, fiecare din ţările membre va pleca de la tarifele naţionale, ajungând, etapizat, la nivelul comun convenit: Argentina şi Brazilia în 2002, iar Paraguay şi Uruguay în 2006;

informatică şi telecomunicaţii, având ca bază tot tarifele naţionale, se va ajunge la tariful extern comun convenit, în anul 2006;

majoritatea produselor (89%), tariful extern comun se va înscrie pe grila 20 – 0 %, urmând ca, de la caz la caz, să scadă anual în

trepte de câte două procente.Realizarea Pieţei Comune a Sudului se va face în cea de-a treia etapă, care va începe în anul 2006, odată cu iniţierea coordonării politicilor supranaţionale, stabilirea unei monede comune etc.

Din 1992 şi până în prezent s-au manifestat, periodic, tensiuni, cauzate, în cea mai mare parte, de măsurile unilaterale luate în special de Brazilia, în vederea protejării intereselor economice naţionale, dar şi de efectele crizei care continuă să afecteze întreaga regiune. În acest sens, în ultimii doi ani, chiar procesul de integrare din cadrul MERCOSUR a fostsensibil afectat de crizele economico-financiare din Brazilia şi Argentina. Astfel, procesul de integrare în cadrul MERCOSUR are o evoluţie complexă, în special datorită dificultăţilor de armonizare a intereselor economice ale principalilor parteneri Brazilia şi Argentina.

Participarea la alte organizaţii economice internaţionaleCu toate că a fost conceput ca o organizaţie regională, Mercosur este astăzi un comerciant global care este foarte interesat de menţinerea deschisă şi de întărirea relaţiilor cu restul lumii. Ţările care compun Mercosur, au fost constant interesate în menţinerea propriei poziţii în comerţul global care, fără favorizarea unei ţări sau alteia, pentru a-şi asigura în timp scopul şi rolul bine definit pe scena internaţională. În acest sens a fost normal ca Mercosur să practice şi să respecte principiile regionalismului deschis încă de la formare care a fost concentrat precis pe creşterea participării şi întărirea poziţiilor ţărilor membre în piaţa globală.Pe parcursul a 15 ani, Mercosur a avut o agendă încărcată cu negocieri externe care a inclus de la acorduri bilaterale cu unele ţări din ALADI şi altele de pe alte continente până la acorduri multilaterale cu alte ţări din cadrul OMC.Sunt trei categorii de negocieri în care se lucrează la liberalizarea comerţului Mercosur cu alte ţări şi care configurează agenda externă a acestei organizaţii. Aceste trei negocieri cruciale pentru viitorul Mercosur, sunt cele care tind spre ZLEA (Zona de liber schimb a Americilor), care în limba spaniolă se numeşte ALCA, iar în limba engleză se numeşte FTAA,

cele care vor un acord de comerţ liber cu Uniunea Europeană (UE) şi cele corespunzătoare Rundei Doha cu privire la OMC.

În legătură cu cele trei categorii de negocieri, sunt diferite studii al căror obiectiv este o evaluare din punct de vedere economic, pornind de la impactul negocierilor simultane ce vizează Zona de Comerţ Liber a Americilor (ALCA), Acordul de Comerţ Liber cu Uniunea Europeană (UE) şi negocierile multilaterale în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), impact care se reflectă în ţările din Mercosur. Aceste trei procese de negociere nu sunt în opinia noastră, independente ci dimpotrivă, au ceva comun, dar se şi delimitează între ele. Una din cauzele care generează acest aspect este aceea că SUA, UE şi Mercosur prezintă divergenţe semnificative în ceea ce priveşte sectorul agricol. Aici se confruntă ţări puternic competitive în producţia de bunuri agricole şi alimentare (ca cele din Mercosur) cu ţări care menţin un nivel ridicat al subvenţiilor şi/sau al protecţiei în acele categorii (UE şi SUA, inclusiv ceea ce vrea SUA să impună prin ALCA).

Problema comerţului din sectorul agricol nu a fost singurul obstacol în procesul de negocieri; este vorba şi de comerţul din sectorul serviciilor, investiţiilor, proprietate intelectuală şi alte aspecte din agenda OMC. Interesant de semnalat că s-au manifestat diferenţe de opinii, chiar divergenţe în ceea ce priveşte semnarea de acorduri între membrii Mercosur. Acestea se datoresc mai ales asimetriilor puternice existente în cadrul Mercosur, unele ţări ca Paraguay şi Uruguay situându-se într-o extremă, iar Brazilia în cealaltă. Chiar dacă în momentul de faţă există o stagnare a negocierilor în cele trei direcţii, se aspiră la semnarea unui acord care să fie cât de cât profitabil pentru statele membre; eventualele rezultate ale acestor trei categorii de negocieri combinate, comparându-le între ele şi evaluând incidenţa lor asupra bunăstării Mercosur şi afiecărui stat membru în parte.

Tot astfel, economiştii din Mercosur evaluează impactul unor acorduri asupra principalelor sectoare productive din fiecare ţară şi diferitele efecte care s-ar obţine în funcţie de reuşita acordurilor. În acest sens se adoptă o metodologie bazată pe întrebuinţarea unui model calculabil de echilibru general (CEG) care ia considerare cei patru parteneri ai Mercosur în parte şi principalele ţări implicate în cele trei procese de negociere.

Negocierile externe ale MercosurCadrul multilateral al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Mercosur la OMC se situează de partea ţărilor în dezvoltare, având o influenţă puternică prin poziţia sa. Dacă ne referim, de pildă la Runda Doha a OMC, lansată în noiembrie 2001, statele membre erau interesate să impulsioneze acorduri în jurul aşaziselor „teme Singapur” (facilitarea

comerţului, investiţii, politici concurenţiale, cumpărări guvernamentale etc.). Însă ţările în dezvoltare insistau pe temele „vechii agende” (accesul la piaţă, tratamentul bunurilor agricole, apărarea anti-dumpind etc.).Ţările din Mercosur, membre ale Grupului Cairus, de mai mult timp au susţinut necesitatea eliminării măsurilor care distorsionează comerţul de bunuri agricole şi alimentare. SUA şi UE insistau şi insistă pentru liberalizarea deplină a comerţului, financiară, investiţiilor şi serviciilor şi severe măsuri pentru apărarea proprietăţii intelectuale.Poziţia fermă a Mercosur, chiar dacă sunt unele opinii diferite între ţările din America – Latină, măreşte prestigiul şi influenţa sa în OMC.

Negocierile unui acord Mercosur – Uniunea Europeană

În anii ’90 comerţul Mercosur cu UE s-a dublat, reprezentând între 1998 – 2000 aproape 26% din comerţul total al blocului sud-american. În schimb, pentru UE comerţul cu Mercosur reprezenta abia puţin peste 1% din comerţul său total (CEPAL, 2001). Aceste cifre reflectă o nepotrivire importantă în ceea ce priveşte posibilul interes pe care şi un bloc şi celălalt îl pot avea pentru atingerea unei liberalizări a comerţului reciproc. Totuşi, deşi Mercosur prezintă mai puţin interes pentru UE din punct de vedere comercial, trebuie să ţinem seama că prezenţa întreprinderilor europene în Mercosur este semnificativă şi încă de la începutul creării blocului. Investiţia Străină Directă (IED) de origine europeană a crescut simţitor în aceste ţări. Pe de altă parte, UE urmăreşte şi un interes politic care constă în a contracara eventuala creştere a incidenţei SUA în ţările din Mercosur, prin intermediul creării ALCA.Procesul negocierilor între Mercosur şi UE s-a iniţiat în 1995, pornind de la semnarea Acordului Cadru Interregional de Cooperare între ambele blocuri. După mai multe etape în care s-au stabilit organele şi mecanismele instituţionale pentru a înainta negocierile, au început să se stabilească principalele teme ale discuţiilor (Laens şi Osimani, 2001).Pentru Mercosur, temele „vechii agende” sunt cruciale şi va fi dificil să accepte un acord în care aceste teme să nu fie rezolvate satisfăcător.Multe din produsele ofertei exportabile a ţărilor Mercosur sunt supuse vârfurilor tarifare în UE şi/sau sunt obiectul cotelor şi altor bariere netarifare.Pe de altă parte, ţările Mercosur sunt foarte competitive în categorii care beneficiază de sprijin în producţia agricolă şi în subvenţii ale exportului prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC) a UE.Dacă UE a introdus recent unele reforme pentru PAC ce tind să diminueze importanţa sa şi efectul distorsionat asupra comerţului, nu a acceptat să includă această temă în negocierile cu Mercosur, ci doar a fost de acord să discute asta în cadrul multilateral, pentru a considera că acea temă implică fundamental relaţiile sale cu alte ţări dezvoltate ca SUA şi Japonia. Pentru UE temele relevante sunt cele din „noua agendă”: servicii, facilitarea comerţului, investiţii, politici concurenţiale, cumpărări guvernamentale. Poziţia ţărilor din Mercosur sub acest aspect nu este omogenă pentru că posibilele concesii în materie ar afecta diferit cele 4

state. Brazilia ar fi ţara care ar plăti costul cel mai ridicat pentru aceste concesii şi prin urmare, a manifestat mare atenţie în cadrul negocierilor privind deschiderea pieţei sale de servicii şi cumpărări guvernamentale.Începând cu iulie 2001, UE şi Mercosur au realizat interschimburi succesive de oferte care în fond n-au fost acceptate. În octombrie 2004 negocierile au intrat într-un «impas» care promite să se reglementeze în 2006. Din partea Mercosur obiecţiile s-au referit în primul rând la tema accesului la pieţe, în măsura în care UE n-a acceptat să includă produsele agricole în compromisurile liberalizării, oferind doar creşteri ale cotelor pentru principalele produse exportate de către Mercosur. Din partea UE, s-a considerat insuficientă oferta Mercosur în legătură cu comerţul de servicii şi cumpărări guvernamentale.

Dacă UE nu este satisfăcută de oferta Mercosur şi în general relaţiile economice nu sunt pe măsura dorinţelor Mercosur, în opinia noastră aceasta beneficiază de interesele politice ale UE, ca o contrapondere la tendinţele hegemoniste ale SUA.

În general noi vedem în final o interacţiune între cele trei direcţii de negocieri ale Mercosur. Interesul UE pentru a semna un acord cu Mercosur se observă că s-a diminuat oarecum datorită stagnării negocierilor ALCA. Mai presus de interesul economic pentru acord, există un interes politic din partea UE de a evita ca SUA să domine întreg continentul american. Pe de altă parte, atât negocierile cu UE precum şi cele ALCA sunt condiţionate de vicisitudinile negocierilor multilaterale în OMC. Dacă s-ar semnala un avans semnificativ în materie de subvenţii agricole şi acces la piaţă în OMC, drumul către celelalte acorduri ar fi mai uşor de parcurs.Totul pare să indice că obstacolele negocierilor ALCA şi acordului UE – Mercosur se pot depăşi doar la nivel multilateral, implicând printre alţii pe cei trei actori principali ai acestor negocieri (Mercosur – UE – SUA). Rezultă că problema se poate rezolva doar în cadrul OMC, dar înainte trebuie să se rezolve la nivelul grupului de ţări între care se evidenţiază UE, SUA şi ţările Mercosur (în special Brazilia). Pentru a reuşi ceea ce şi-a propus, Mercosur trebuie să adopte o strategie care să-i permită realizarea coeziunii la nivel de organizaţie şi după aceea la nivel internaţional. Oricum însă, putem aprecia că datorită şi Mercosur, America Latină are o nouă faţă în panorama economiei şi politicii mondiale de astăzi şi mâine.